Sunteți pe pagina 1din 7

ION 5.

Personaje: create conform esteticii realiste, respectiv n strns relaie cu mediul social, exponeniale pentru a anumit clas social, fiind tipice n situaii tipice i avnd o evoluie credibil. n centrul operei se afl destinul personajului eponim, ntruchipare a setei de pmnt a ranului romn; structura sa psihologic este pus sub semnul unor trsturi dominante: tipul ranului, caracterizat printr-o inteligen dur, egoism i cruzime, dar mai ales printr-o voin imens. Conform delimitrii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, avnd capacitatea de a surprinde cititorul n mod convingtor prin reaciile i gesturile lui memorabile i prin evoluia sa de la un ran dornic de a munci pmnturi la individul care sacrific valori umane i morale n numele satisfacerii unor glasuri interioar care l domin succesiv. Ion este un personaj eponim (numele su d numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domin ntreaga lume care graviteaz n jurul su (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) i care contribuie la evidenierea trsturilor lui, a caracterului complex, cu nsuiri contradictorii: viclenie i ingenuitate, brutalitate i delicatee. Modalitile directe de caracterizare: (narator iute i harnic ca m-sa, autocaracterizare (monologul interior n care nelege c dragostea nu e totul n via, dragostea e numai adaosul, altecva trebuie s fie temelia alegnd cstoria cu Ana), celelalte personaje: opiniile celor din sat sunt contradictorii vezi scena horei, n care Ion este numit fleandur, nimenea, srntoc de Vasile Baciu, n contrast cu opinia Herdeleinilor despre Ion harnic, inteligent. Modaliti indirecte de caracterizare: (fapte, dialog, atitudini, gnduri) vezi principalele trsturi ale personajului: hrnicia (dragostea cu care muncete pmntul, ajutorul dat Herdelenilor), inteligena (felul n care l oblig pe VB s i-o de ape Ana de soie negociind pmnturile), viclenia (planul calculate de seducere a Anei), ambiia, orgoliul (nu accept injuriile lui VB n scena horei), lcomia (ar bucata de pmnt din lotul lui Simion Lungu), imoralitatea (relaia cu Florica, devenit soia lui George), impulsivitatea (btaia cu Georg, cu Simion Lungu, cu tatl su). trstura definitorie rmne ns dragostea pentru pmnt, multiple scene evideniind-o: prima dintre ele este cea n care, dup terminarea muncii propriului lot, Ion atinge fostul su pmnt, aflat acum n posesia lui Simion Lungu; la venirea acestuia, Ion strig c nu a fcut nicio nedreptate, c nu i pas nici de judeci, nici de Dumnezeu din cer, sfidnd astfel att legile satului, ct i morala cretin. Este primul moment n care dragostea pentru pmnt depete limitele firscului. Scena despre care se vorbete cel mai adesea n evidenierea acestei trsturi a personajului rmne cea a srutrii pmntului, care trebuie pus n relaie cu atitudinea lui Ion fa de aceleai pmnturi nainte ca acestea s-i aparin prin cstoria cu Ana: dac niial Ion se simte un vierme, o frunz n raport cu dimensiunile de uria ale pmntului, b scena srutrii raportul de fore se inverseaz: pmntul se nchina n faa lui. Dragostea pentru pmnt

atinge aici cotele unei pasiuni erotice, iar detaliile thanatice (lutul negru, ca niste mnui de doliu) anticip moartea personajului. Fiind un personaj complex, Ion a generat interpretri contradictorii n critica literar: G. Clinescu: Ion este o brut. Lcomia lui de zestre e centrul lumii i el cere cu inocen sfaturi dovedind o ingratitudine calm. Nu din inteligen a ieit ideea seducerii, ci din viclenia instinctual, caracteristic oricrei fiine reduse. E.Lovinescu: Ion este expresia instinctului de stpnire a pmntului, n slujba cruia pune o inteligen ascuit, o cazuistic restrns, o vclenie procedural i, cu deosebire, o voin imens: nimic nu-i rezist. Ion este o figur simbolic, mai mare dect natura.

ANA Personaj secundar, dinamic, unidimensional, realist, exponential. Modalitati de caracterizare: caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea; caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin mediul in care traieste; prin comentariul naratorial; prin nume. Ana, fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub semnul nefericirii, fiind predestinata unei existente tragice. Dintre eroinele propuse de romanul interbelic, fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin, unele de o feminitate tulburatoare (Nadina din Rascoala, Otilia din Enigma Otiliei sau Doamna T. din Patul lui Procust), altele acre si frustrate (Aglae si Aurica din Enigma Otiliei, Lina din Concert din muzica de Bach), Ana, fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub semnul nefericirii, fiind predestinata unei existente tragice. Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral si configuratia sufletului ei chinuit: cea de tanara femeie, indragostita profund de Ion, caruia ii incredinteaza cu generozitate viata, aceea de sotie, indurand cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului, si aceea de mama, ipostaza care in circumstante normale ar fi putut deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita. Intreaga existenta a Anei este guvernata de iubire si blandete, virtuti care intregesc un contur moral superior. Ea e harnica, supusa, rusinoasa, intr-un fel prototipul femeii de la tara. Raportarea se face, fireste, la epoca istorica descrisa in roman. Din punct de vedere fizic, Ana

este insignifianta; pentru Ion ea e o fata slabuta" si uratica", mai ales in comparatie cu Florica, ai carei obraji fragezi ca piersica" si ochi albastri ca cerul de primavara" ii tulburasera sufletul flacaului. Lui George Bulbuc, flacaul bogat pe care Baciu il voia ginere, , "Ana ii placea", lui nu i se parea urata, insa nici nu zicea ca-i cine stie ce frumoasa". Firava si fara personalitate, asa cum pare la inceput, covarsita de vointa lui Ion, imbatata de cuvintele si gesturile lui dragastoase, Ana va deveni o victima usoara a flacaului interesat numai de zestrea ei. In ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol, Ana va dovedi pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare. Nu numai Ion e un revoltat, incalcand normele colectivitatii; Ana insasi traieste aceeasi conditie, intrucat nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale din acea vreme de a accepta casatoria planuita de parinti, in care latura sentimentala nu are importanta. Autorul comenteaza: "Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui [George Bulbuc, n.n.] de nevasta. Ea, fata cu stare, el fecior de bocotan, se potriveau". Cel mai impresionant personaj al romanului, din perspectiva conditiei sale tragice, este Ana, mijlocul si instrumentul prin care Ion ajunge in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. Lipsita de orice vocatie a fericirii, ori de cate ori se apropie de un sentiment de bucurie si implinire sau traieste o atare stare, la impactul cu realitatea ea sufera cate o lovitura. Actionand in conformitate cu propriile sale sentimente, luminate de iubirea sincera pentru Ion, Ana nu face decat sa joace perfect rolul pe care i l-a confectionat feciorul Glanetasului. Purtand in pantece odrasla acestuia, situatia ei nu se schimba nici dupa nunta, este batuta, izgonita si de sot si de tata. Si atunci gandul mortii i se cobori in suflet ca o scapare fericita". Gandul devine fapta, si in acest moment asistam la o scena magistral realizata de scriitor, care-si plimba obiectivul, cu incetinitorul, urmarind gesturile Anei pregatindu-se sa se spanzure. Dimensiunea epopeica si monografica a romanului este data nu numai de prestatia personajelor care populeaza cartea (tarani bogati sau saraci, invatator, preot, functionari, oameni politici s.a.m.d.), ci si de reprezentarea mo-mentelor semnificative din viata satului: nasterea, nunta, moartea, hora. Cu convingerea ca literatura inseamna creatie de oameni si de viata", Rebreanu a dat literaturii romane, prin Ion, cel mai important roman realist, intelegand prin realism viata eternizata prin miscari sufletesti", asa cum afirma in articolul Cred din 1924. Conform unui atare program, la nivelul scriiturii este preferabila expresia bolovanoasa" in locul stralucirilor stilistice", care se fac mai totdeauna in detrimentul preciziei si al miscarii de viata", cum sustine prozatorul in

textul citat. Astfel ca limbajul operei contine calitati proprii stilului unui discurs de factura realista: proprietatea termenilor, precizia, sobrietatea, concizia. Urmarea acestora este o armonizare maiestrita a continutului cu expresia, incat polifonia constructiei creeaza o simfonie dramatica, cu sunete limpezi, cu tonalitati mai ales dure, dar si induiosatoare, cu alternante ale ritmului, cand lent, cand precipitat, si cu tulburatoare dis-puneri ale contrapunctului. Ion poate fi considerat actul de nastere a romanului romanesc modern, prima realizare consistenta, monumentala si bine articulata estetic din seria impunatoarelor edificii romanesti ale perioadei interbelice.

VAsile BAciu Personaj secundar, antagonist in raport cu Ion, static, unidimensional; personaj de fundal. Modalitati de caracterizare: Mijloace directe: portretul facut de narator si de alte personaje; elemente de autocaracterizare; Mijloace indirecte: caracterizarea prin propriile actiuni, prin simtiri, ganduri; prin mediul de existenta. Fundamentala in caracterizarea lui Vasile Baciu este surprinderea gesturilor, a reactiilor organice si a nuantelor vocii in fiecare intalnire cu Ion, a carui prezenta activeaza latura brutala a fiintei sale. Intre dramele derulate pe scena satului ardelean, una aparte este aceea a lui Vasile Baciu, om cu stare, care este surprins initial in ipostaza de stapan al propriului destin. Posesor al unei mosii intinse, al unei gospodarii faloase, Vasile Baciu se afla in momentul de apogeu al existentei sale, moment din care incepe declinul. Biografia lui este reconstituita sumar de autor, in etapele esentiale. Urmarind-o, observam ca Vasile Baciu este in esenta un Ion" care si-a atins scopul. Pamanturile le obtinuse prin casatoria cu o fata urata, dar bogata. Suficient de istet, intelege ca sotia lui e legatura cu pamanturile pe care le iubeste cu patima si care ii asigura locul printre oamenii respectati ai satului.

Instarit, Baciu agoniseste treptat tot mai mult. Sufleteste el este insa sarac, mai ales ca dupa moartea sotiei ii ramasese doar Ana, asupra careia imprastie prea rar mangaieri si prea des ocari. Patima bauturii si batranetea ii mai atenueaza forta de munca, fara sa-i domoleasca insa dorinta de a-si pastra intacta mosia, pe care o iubeste mai presus de Ana. In spiritul traditional al satului, dar si din dorinta de a nu fi nevoit sa dea din pamantul sau, el planuieste casatoria Anei cu George Bulbuc, flacau instarit si fara pretentii mari de zestre. Retinerea fetei, indragostita de sarantocul" Ion, provoaca nemultumirea lui Baciu, care isi simte averea amenintata. In sufletul lui prinde radacini o cumplita ura fata de Ion, pe care si-o astampara uneori prin bataile aplicate Anei.

Prima lui aparitie in roman este respingatoare: sosi... lalaind un cantec de betie, cu palaria intr-o ureche, cu ochii inrositi si tulburati de bautura". Prada unui conflict interior, dadea intruna din maini, parca s-ar fi sfadit cu un dusman inchipuit". Nemultumirea si surprinderea ca fata lui se impotriveste casatoriei planuite ia forma unei amenintari directe: cu dansul [George Bulbuc, n. n.] ai sa-mi cununi fata dumneata, macar deas sti ca are sa crape inima dintr-insa". Temperament violent, el e decis sa mearga pana la capat: ii pun gatul pe taietor si numa una-i trag cu barda, macar sa stiu ca ma duc pe urma la spanzuratoare", afirma cu o voce de stapan care nu accepta niciun refuz. Cruzimea ce reiese din amenintari e una reala. Dragostea parinteasca lipseste din sufletul lui, iar multumirea sufleteasca a fetei este neimportanta in raport cu obsesia posesiunii materiale care ii intuneca mintile. El traieste o puternica si degradanta criza cand, prin casatoria Anei, trebuie sa cedeze talharului" o parte din pamant. Moartea femeii este inteleasa de Baciu ca un obstacol depasit in intentia de recucerire a pamantului. Nici pentru viata lui Petrisor, nepotul sau, nu are prea multa pretuire, iar replica pe care i-o da lui Ion dupa inmormantarea Anei este de o rautate cumplita, demonstrand micime sufleteasca:, Ja seama, ginere, sa nu cada bolnav nepotelul". Dorinta de a-si recapata pamanturile il dezumanizeaza complet. Preotul Belciug il apostrofeaza: Ba sa-ti fie rusine mai omule, sa mai umbli dupa avere, cand vad ca ai ajuns de rasul satului cu betiile". Decaderea morala a lui Vasile Baciu este determinata de despartirea de pamanturi, el fiind ca si Ion o fire patimasa care nu poate exista fara a avea".

Fundamentala in caracterizarea sa este surprinderea gesturilor, a reactiilor organice si a nuantelor vocii in fiecare intalnire cu Ion, a carui prezenta activeaza latura brutala a fiintei sale. Nici in final, dupa moartea ginerelui, pamantul nu-i va reveni, acesta intrand in posesia bisericii, ca unica forma de a-l elibera de blestemul care l-a facut cauza a atator tragedii.

Herdelea ''Romanul intelectualului'', atat de bine exemplificat de literatura interbelica romaneasca, nu poate fi scris omitand numele lui Zaharia Herdelea, modest invatator din satul Pripas, care iluatreaza o anume ipostaza a itelectualitatii rurale, cu o existenta lipsita de spectaculos, banala, dar nu fara tensiuni, care pot provoca chinuitoare crize de constiinta. Elementul particular in conturarea acestui personaj deriva din contextul social-istoric in care Rebreanu il plaseaza. Ne aflam in Transilvania, la inceputul secolului al XX-lea, intr-un spatiu apartinand Imperiului Austro-Ungar. Taranii, obsedati de dobandirea sau pastrarea pamantului, sunt departe de framantarile intelectualilor privind ''problema nationala''. Dramei din lumea taraneasca ii corespunde o astfel de drama in lumea intelectualilor, o drama care face din Zaharia Herdelea un personaj care il anticipeaza pe Apostol Bologa din ramanul "Padurea spanzuratilor". Ca si acesta, umilul invatator traieste o incertitudine in ceea ce priveste optiunea sa morala si politica, insa consecintele optiunii nu ii sunt fatale. Sarac, cu o familie grea (doua fete carora nu le poate asigura zestre), traind cu sentimentul datoriei fata de orgoliosul preot Belciug, caci casa este construita pe terenul bisericii, preocupat de destinul fiului sau, Titu, Zaharia Herdelea este un caracter oscilant, o fire labila, nu, lipsita de lasitate. Pozitia intelectualului in sat este sugerata chiar din tabloul horei, cand taranii intampina cu un moment de respectuoasa tacere grupul alcatuit din preotul Belciug, Maria Herdelea, Laura si Titu. Intre preot si dascal exista o competitie subterana, fiecare dorind sa-si mentina prestigiul in fata satenilor. E evident insa ca intr-o lume in care criteriul material predomina, modestul dascal va fii mereu pe locul secund. Herdelea isi iubeste meseria pe care o considera cea mai nobila de pe pamant. Existenta lui monotona este ritmata doar de scurgerea zilelor de scoala si de aceea asteapta cu inima stransa vestea pensionarii. A-i invata pe copii romaneste este in acest context istoric un act de noblete, iar pentru Herdelea, supremul act de curaj. Atunci cand i se propune sa devina invatator de stat tihna lui se curma, incep indoielile care se adauga nesigurantei traiului saracacios de zi cu zi.

Cand trebuie sa sprijine, din constrangere, alegerea deputatului ungur, renuntand astfel la propriile convingeri sentimentul culpei este incomensurabil. Destinul ii este tot mai potrivnic si necazurile culmineaza cu inlocuirea lui cu tanarul Zagreanu, viitorul sau ginere. Pensionarea fortata o accepta cu greu si sentimentul inutilitatii este insuportabil: ''Mai cu seama dimineata, cand clopotul chema copii la scoala, il cuprindea un dor chinuitor''. In plan familial lucrurile intra treptat pe un fagas firesc: copiii isi gasesc un rost, iar existenta batranilor intra intr-o perioada calma, favorabila unui spirit mediocru, cuminte si lipsit de forta, cum este Zaharia Herdelea.