Sunteți pe pagina 1din 39

Cauzele subtile ale bolilor si vindecarea sufletului prin rugaciune

ngerii ne adereseaz constant invitaia s aprofundm cunoaterea de sine prin comunicarea linitit cu sufletul nostru. Dac am fi contieni c fiecare dintre noi este compus n egal msur din elemente psihice i fizice, cutarea armoniei interioare ar fi mult uurat. O stare sufleteasc negativ este una din cauzele cele mai frecvente ale mbolnvirilor i fiecare poate observa c, din cnd n cnd, sufer de aceleai boli. Ori, adevratele maladii care ne afecteaz sunt de fapt orgoliul, vanitatea, intolerana, instabilitatea, teama i egoismul. Fiecare dintre aceste defecte sfrete prin a ne crea neplceri, un sentiment de conflict i dizarmonie interioar care, n cele din urm, se reflect ntr-o maladie de tip somatic. Boala reprezint modalitatea prin care trupul ne vorbete despre starea sufletului i a contiinei. Dac pn la instalarea ei nu ne-am ascultat trupul, nseamn c e timpul s o facem, avnd convingerea c nu exist nfrngere, ci numai lecii de via nenelese. n concluzie, organele nu sunt afectate ntmpltor: problemele care se manifest sunt strns legate de tulburrile spirituale de care suferim. Un proces de vindecare profund i adevrat este cel care implic vindecarea sufleteasc: reechilibrndu-ne personalitatea vom putea s diminum, chiar s eliminm suferinele fizice. n aceast primenire a fiinei, putem recurge cu toat ncrederea la ajutorul ngerilor. Cnd ne simim cuprini de tensiuni i neliniti, s avem ncredere n sfaturile binefctoare ale ngerilor. Dimineaa, nainte de a fi absorbii de vrtejul activitilor cotidiene i seara, cnd oboseala ne copleete i ne simim goi, putem s ne adresm ngerului pzitor i s-l rugm s ne ajute s redm sufletului nostru pacea i senintatea. ngerii pot face multe pentru noi. Este suficient s le invocm ajutorul. Centrul radacina

Centrul radacina
Localizare : zona dintre anus si organele genitale Elementul cu care ne pune in rezonanta : energiile subtile ale pamantului. Glanda endocrina : glandele suprarenale. Organul de simt : nasul. Functia senzoriala : mirosul. Culoarea : galben argilos

Centrul radacina guverneaza : - implinirea nevoilor de baza individuale si globale ale vietii si supravietuirii - asigurarea existentei - ocrotire, siguranta - forta vitala - forta de actiune si rezistenta - hrana fizica - vointa de a supravietui - instinctul de conservare - starea de sanatate launtrica - increderea in sine la nivel fizic - securitatea materiala - stabilitatea psiho-fizica - apartenenta la grup si identitatea de grup. Calitati pe care le dezvolta dinamizarea si armonizarea energetica la acest nivel : - legatura profunda si armonioasa cu pamantul si creaturile terestre - forta launtrica - multumirea de a fi tu insuti - integrarea in circuitul natural al vietii - usurinta de a realiza scopurile terestre - incredere nestramutata - certitudinea ca lumea este un loc sigur, care confera sprijin, hrana, securitate, protectie Partile corpului pe care le influenteaza : anusul, rectul, intestinul gros, oasele, dintii si unghiile, coloana vertebrala, tesutul adipos (grasimea), compozitia globulelor sangelui si a celulelor. Perturbarile energetice la acest nivel se manifesta prin : - lacomie - avaritie - teama de a nu pierde elementele care garanteaza siguranta si bunastarea (teama de supravietuire fizica, de a fi atacat sau agresat, de abandonare de catre grup sau pierderea ordinii fizice) - stare de nesiguranta - dificultati in a da si a primi - furie si comportament violent datorita lipsei de siguranta - neincrederea in viitor - egoism acerb - stare de manie - dezordine in gandire

stare de somnolenta nejustificata lene, inertie lipsa rezistentei fizice si sufletesti dificultate in a primi forta elementara a pamantului incetinirea proceselor mentale dorinta de acaparare si acumulare materiala imposibilitatea obtinerii a ceea ce este necesar pentru existenta

Probleme de sanatate care pot apare datorita persistentei si accentuarii acestor dezechilibre : - afectiuni in zona anusului (hemoroizi, sangerari, abcese, etc) - tulburari de miros - dureri in zona sacrala - constipatie, colita - flebita, varice - cresterea corpului in greutate - anorexie - probleme la nivelul picioarelor, articulatiilor, oaselor
Tulburarea de Cauza subtila sanatate Anorexia Caracteristici ale personalitatii Rugaciuni catre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma iubesc si sa-i iubesc pe ceilalti, va reusesc sa vad pretutindeni frumusetea, sa-mi apreciez propriul corp si sa intru in contact cu el. Sa ma relaxez din punct de vedere fizic si sa ma las hranit de mama noastra, pamantul. Sa ma bucur de ceea ce sunt si de viata. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa nu mai interiorizez totul si sa-mi exprim sentimentele, invatand sa spun "nu" atunci cand trebuie, in loc sa spun "da" numai pentru a face placere celorlalti. Sa renunt la convingerea ca ceilalti ma exploateaza. Sa ma eliberez de trecut si sa traiesc cu bucurie in momentul prezent. Sa invat sa-mi asum responsabilitatea propriilor emotii, a celor traite, in loc sa ma plang si sa-i critic pe altii din dorinta de a-i schimba.

- refuz complet - persoana nu-si accepta al vietii propriul eu, se respinge pe - frica extrema sine insasi, isi respinge propriul corp - respinge hrana

Artrita

- criticism, resentimente

- persoana nu se simte iubita, se critica si ii critica pe ceilalti in forul ei interior - traieste multe deceptii, multa amaraciune si resentimente fata de viata

Bataturi sau intarituri

- dezechilibru in - persoana are un elan catre Arhanghele Rafael, te rog sa ma felul de a merge viitor fie excesiv, fie nu ajuti sa-mi schimb atitudinea si sainainte indeajuns de puternic mi restabilesc echilibrul necesar - lipsa bucuriei - se simte coplesita de griji pentru a merge mai departe. Ajutain intalnirile cu ma te rog ca, atunci cand sarcinile

experientele vietii

sunt prea dificile, sa gasesc energia necesara pentru a le implini cu naturalete si bucurie. Sa ma simt liber si in siguranta, iubit si ocrotit. - persoana se simte mereu Arhanghele Rafael, te rog sa ma infranta si oprimata ajuti sa ma accept pe mine si pe ceilalti asa cum sunt si sa nu mai depind de dragostea celorlalti pentru a fi fericita. Sa inteleg ca totul curge intr-o ordine divina. - persoana se retine la nivel material (vrea sa-si pastreze cu orice pret bunurile, se teme sa nu le piarda, sa nu-i lipseasca, se fereste sa le imparta cu cineva), emotional (se retine sa fie ceea ce ar vrea sa fie) sau mental (isi pastreaza vechile idei, nu vrea sa accepte idei noi) Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa am mai multa incredere in viata, sa am credinta ca Dumnezeu ma sprijina plin de dragoste, ca un Tata iubitor. Sa ma eliberez de idei vechi si inutile, de trecut, de atasamente. Sa am curajul sa fiu eu insumi.

Colita

- nesiguranta

Constipatia

retinere - atasament, posesivitatate, refuz de a renunta la diferite scheme devenite inutile


-

Diareea

- frica - disperare

- persoana isi face ganduri Arhanghele Rafael, te rog sa ma negre ajuti sa ma simt in siguranta si sa - se invinovateste mereu, se ma eliberez de teama de a fi supara pe ea insasi abandonat sau respins de ceilalti. - se simte neputincioasa in Sa accept hrana fizica sau subtila. fata sarcinilor pe care le are Inunda-ma cu dragostea ta de indeplinit vindecatoare si ajuta-ma sa topesc - este foarte sensibila, se in lumina toate gandurile negre si respinge pe sine, refuza atitudinile negative, sa ma simt un alimentele, se teme sa nu copil iubit al lui Dumnezeu. fie respinsa de ceilalti Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa actionez si sa pasesc in viata cu mai multa incredere si bucurie, stiind ca totul merge spre mai bine. Sa ma conectez la puterea mea interioara cu credinta ca acolo ma voi regasi pe mine insumi si pe Dumnezeu.

Dureri de picioare

teama de viitor - persoana considera ca are nevoie de lucruri exterioare - teama de a pentru a se simti in merge inainte siguranta - lupta cu o persoana din anturaj care pare sa-i ameninte siguranta - ii lipseste credinta - nu este in contact cu puterea ei interioara
-

Entorsa la nivelul gleznei sau genunchiului

- furie si - persoana se simte rezistenta de a vinovata si vrea sa se merge intr-o pedepseasca pentru anumita directie rezistenta pe care o opune datorita faptului ca ii este teama - persoana nu doreste sa se "miste" in anumite sectoare

Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa am incredere in viata si sa fiu impacat cu tot ceea ce ea imi ofera. Da-mi te rog imboldul si sustine-ma sa incep de acum sa ma pun in miscare pentru a ajunge la indeplinirea scopului propus.

ale vietii Flebita - furie si frustrare - lipsa bucuriei de a trai - persoana are tendinta de a-i invinovati pe ceilalti pentru ceea ce-i lipseste si acest lucru o impiedica sa mearga inainte - isi creeaza propriile limite, dar prefera sa dea vina pe altii in loc sa-si asume propriile raspunderi - persoana este nerabdatoare, doreste sa domine, isi face griji in ceea ce priveste viitorul - nu are un scop definit in viata si care sa o motiveze - persoana se simte supraincarcata si vinovata de a fi astfel, dar continua sa-si poarte povara, fiindca orgoliul si teama o impiedica s-o lase mai usor si sa ceara ajutor Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma impac cu mine insumi si cu viata. Sa am puterea si maturitatea de a-mi asuma raspunderea pentru ceea ce fac. Sa am incredere in mine si sa pot aduce din nou bucuria in sufletul si in viata mea. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa fiu in pace cu mine insumi si cu ceilalti, sa-mi gasesc un scop care sa-mi faca placere, in loc sa actionez cu impresia ca trebuie sa muncesc din greu pentru a trai. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma deschid fata de ceilalti si fata de viata. Sa ma impac cu trecutul meu si sa ma accept asa cum sunt, sa ma iert pentru ceea ce am facut sau ceea ce nu am putut sa fac, fiind peste puterile mele. Sa ma eliberez de tot ceea ce nu este iubire in sufletul meu. Sa recunosc ca, uneori, am nevoie de ajutor si cei din jur sunt dispusi sa ma ajute. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma simt protejat de insasi Iubirea Divina si sa ma simt in siguranta intotdeauna. Sa-mi asum responsabilitatile vietii. Sa-i iert pe toti, iar de acum inainte sa am puterea sa imi formez propria viata asa cum mi-o doresc. Sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sunt, sa ma simt in pace cu propria-mi fiinta si cu propriile emotii si trairi.

Guta (artrita reumatoida)

- teama de a merge inainte - tendinta de a domina

Hemoroizi

- impresia de tensiune, de presiune, de povara

Obezitate

- emotivitate - persoana fuge de excesiva sentimente, se simte in - frica, nevoia de nesiguranta, se protectie autorespinge - frica poate fi mascata de de o furie exterioara si o rezistenta de a ierta

Osteomielita

- suparare, frustrare, furie

- persoana manifesta furie Arhanghele Rafael, te rog sa ma si frustrare fata de structura ajuti sa inteleg ca atunci cand eu vietii in general ma las acceptat, tot Universul ma accepta. Sa ma simt in pace si siguranta, sa am incredere in procesul vietii. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa inteleg ca si ceilalti pot avea dreptate si ca, uneori, imi pot arata drumul. Sa inteleg ca am tot ce-mi trebuie pentru a face fata responsabilitatilor. Sa inteleg

Probleme la nivelul genunchilor

- dorinta de a - datorita vechilor credinte merge inainte, la care tine, persoana dar fara a devine prea inflexibila, schimba felul de orgolioasa, incapatanata, a fi mai ales in ceea ce priveste - inflexibilitate viitorul ei sau al altora

- mandrie

- ii e foarte dificil sa-si schimbe felul de a fi - de multe ori fuge de responsabilitati in loc sa si le asume

oamenii, sa pot ierta, sa ma manifest cu compasiune fata de ei.

Probleme - sentimente de legate de anus vinovatie (dureri, abces, - remuscari fata sangerare, de trecut mancarimi) - furie fata de propria persoana

- persoana are multe Arhanghele Rafael, te rog sa ma dorinte neindeplinite ajuti sa nu-mi mai fac atatea griji, - simte nevoia sa se sa ma abandonez, sa am incredere pedepseasca fiindca nu se in viata si in cei din jur. Sa eliberez crede destul de buna pentru toata furia, frustrarile si teama pe a realiza ceva, devenind care le-am adunat in timp si sa le astfel dependenta de ceilalti inlocuiesc cu iubire, incredere, bucurie si pace.

Probleme - prea multe griji - persoana se ingrijoreaza in Arhanghele Rafael, te rog sa ma legate de baza legate de viata mod inutil in legatura cu tot ajuti sa inteleg ca am primit toata coloanei materiala ce e legat de aspectul forta necesara pentru a-mi crea vertebrale material, de lumea fizica a viata, indiferent ce s-ar intampla. Pamantului Sa utilizez bunurile materiale - considera bunurile pentru a ma apropia de Dumnezeu, materiale ca fiind punctul nu ca sprijin. Sa accept faptul ca de sprijin in viata ceilalti ma sustin in felul lor. Sa - ii acuza de multe ori pe am incredere ca pot realiza multe ceilalti de propriile sale prin mine insumi, daca imi dezvolt probleme o atitudine pozitiva si mai putin - isi determina propria dependenta de ceva sau cineva. valoare pornind de la Sa accept ca sunt o persoana posesiunile sale materiale spirituala capabila sa iubesc in mod neconditionat. Probleme legate de coapse - resentimente - persoana se impiedica legate de trecut singura sa avanseze datorita unor probleme legate de trecut; traieste mult in trecut, fata de care pastreza resentimente si manie Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ii iert pe toti cei care mi-au facut rau in trecut. Sa inteleg ca toate situatiile de viata prin care am trecut au fost necesare evolutiei mele si ca experienta si lectiile pe care le-am invatat ma ajuta sa merg mai departe cu incredere si optimism. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa am curajul sa nu mai depind de altii si sa actionez prin propriile forte. Sa am incredere in mine insumi si in Dumnezeu.

Probleme legate de coccis

- dependenta - persoana nu are incredere fata de altcineva ca poate indeplini ceva singura - se sprijina prea mult pe ceilalti - se crede altfel decat este in realitate

Probleme - frica de a - persoana decide dinainte legate de fese merge inainte ca "n-o sa mearga" sau atunci cand sunt crede ca daca o sa de luat decizii actioneze intr-un fel anume importante "nimic n-o sa fie bine", fara - teama de a sa verifice daca lucrurile avansa si a nu stau intr-adevar asa

Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa nu-mi fie frica, sa merg inainte cu incredere, sa fiu mai flexibil cand pun in aplicare decizii referitoare la viitor.

ajunge nicaieri Probleme legate de intestine - dorinta de a retine totul pentru propria persoana - incapacitatea de a asimila lectiile vietii - persoana acumuleaza in interiorul organismului deseuri determinate de posesivitate, egoism sau gelozie - refuza sa inteleaga unele lectii de viata din punct de vedere evolutiv Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa-mi schimb atitudinea, sa ma eliberez de egoism, posesivitate sau gelozie. Sa devin capabil sa daruiesc si sa primesc iubire. Sa ma simt liber. Invata-ma te rog sa inteleg care este rostul fiecarei experiente pe care o am si lectia de viata care decurge din ea. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa gasesc bucuria vietii si sa accept tot ceea ce imi ofera ea. Sa am curajul si maturitatea de a-mi asuma responsabilitati.

Probleme legate de labele picioarelor si de glezne Reumatismul

- teama de viitor - persoana doreste sa mearga prea repede si nici - teama de a-si nu mai stie "unde-i este asuma capul" responsabilitati - victimizare - resentimente, amaraciune cronica

- persoana are impresia ca Arhanghele Rafael, te rog sa ma este o victima ajuti sa - mi creez propriile - ii este greu sa spuna "nu" experiente. Sa ma iubesc pentru si accepta deseori anumite ceea ce sunt si nu neaparat pentru lucruri, desi ar dori mai ceea ce fac. Sa am puterea de a-mi degraba contrariul urma cu incredere vocea - nu se simte iubita si are interioara. Dumnezeu ma iubeste senzatia ca pentru a si ma accepta asa cum sunt. Sa ma dobandi dragostea celorlalti eliberez de teama, amaraciune si e necesar un efort sustinut; resentimente, pacea si iubirea sa insuccesul provoaca umple intreaga mea fiinta. amaraciune si resentimente Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa invat sa iubesc ceea ce fac sau sa am puterea sa ma orientez spre o alta munca ce ma atrage mai mult. Sa ma simt din nou liber si sa traiesc in bucurie.

Varice la nivelul picioarelor

- a face ceva ce - persoana se afla intr-o nu-ti place situatie pe care o uraste - descurajare - nu mai stie sa se bucure - exagerare in privinta lui "trebuie" - pune munca inainte de orice, se simte supraincarcata

Centrul sacral

Centrul sacral
Localizare: la aproximativ trei degete deasupra bazei superioare de insertie a penisului la barbat si la aproximativ trei degete deasupra clitorisului la femeie Elementul cu care ne pune in rezonanta: energiile subtile ale apei Glanda endocrina: glandele genitale Organul de simt: limba Functia senzoriala: gustul Culoarea: portocaliu

Centrul sacral guverneaza : - dorinta nestavilita - imaginatia exuberanta si debordanta - potentialul creator - emotia primara, nefiltrata - erotismul - senzualitatea - sublimarea energiei sexuale potentiale - dorinta realizarii unei familii Calitati pe care le dobandeste fiinta prin echilibrarea energetica la nivelul acestui focar: - capacitatea de a simti, intelege si exprima emotiile, nevoile si dorintele - capacitate de regenerare - forta creatoare - comportare naturala fata de oameni si mai ales fata de sexul opus - capacitatea de integrare armonioasa a fiintei in ambianta sociala in care isi desfasoara activitatea - originalitate - adaptabilitate Partile corpului pe care le influenteaza: confera controlul asupra sistemului circulator si limfatic, asupra secretiei menstruale, ejacularii, secretiei lactate in perioada sarcinei, salivei, sucurilor gastrice, urinei, spermei, secretiilor vaginale aparute in timpul contactului sexual si lichidului de lubrifiere, atat la barbat cat si la femeie, rinichii. Activarea energetica suficient de intensa a acestui centru face ca organismul sa asimileze usor si optim substantele nutritive ingerate, totodata asigura activitatea armonioasa a aparatului genital atat la barbat, cat si la femeie si asigura functia procreativa a speciei umane. Perturbarile energetice la acest nivel se manifesta prin: - lipsa de control in relatie cu alti oameni - emotivitate extrema - reprimarea instinctelor - sentimente de vinovatie - tristete - frica nejustificata fata de diferite subiecte (apa, intuneric, necunoscut, oameni, aglomeratie, batranete, boala, etc.) - teama de a nu fi iubit, abandonat - placere exagerata de a manca - agresivitate sexuala (verbala sau fizica) - renegarea si refularea sexualitatii - comportament ostil fata de sexul opus - mimetism social - dificultati financiare Probleme de sanatate care pot apare datorita persistentei si accentuarii acestor dezechilibre: - dureri in zona pelviana sau in zona salelor

- tulburari emotionale - afectiuni ale organelor genitale (fibroame, chisturi ovariene, vaginite, boli venerice, etc.) - probleme cu rinichii, vezica urinara sau prostata - tulburari de natura erotica (frigiditate, impotenta, etc.)
Tulburarea de Cauza subtila sanatate Avort - teama inconstienta de viitor Caracteristici ale personalitatii Rugaciuni catre Arhanghelul Rafael

- mama nu se simte Arhanghele Rafael, te rog sa ma pregatita pentru venirea ajuti sa am incredere in actiunea pe lume a copilului divina justa care se manifesta - poate fi provocat si de intotdeauna in viata mea. Sa sufletul copilului, care s-a comunic cu iubire si intelegere fata razgandit in ceea ce de toate fiintele implicate in acest priveste alegerea parintilor proces. sau a momentului revenirii pe Pamant - persoana afectata se Arhanghele Rafael, te rog sa ma simte dezgustata de ajuti sa realizez de unde vine organele genitale ale aceasta credinta si sa o pot sexului opus si se simte marturisi fiintei iubite. Ajuta-ma sa vinovata de acest dezgust nu ma mai pedepsesc, pentru ca - crede intr-un Dumnezeu Dumnezeu ma sustine si ma care pedepseste si doreste iubeste asa cum sunt, si invata-ma sa vina in intampinarea sa iubesc aceasta parte a corpului acestei pedepse uman. Sa accept cu bucurie si iubire - traieste un sentiment de sexualitatea si exprimarea sa. Sa rusine publica am doar ganduri care ma sprijina si care ma fac sa ma simt bine. - persoana cere prea mult Arhanghele Rafael, te rog sa ma de la sine insasi ajuti sa fiu mai realista si sa vad - este extrem de bucuria de a trai in lucrurile marunte perfectionista si nu prea din viata de fiecare zi. Sa ma realista in ceea ce o manifest si sa fiu tot ceea ce pot sa priveste fiu, cu blandete si iubire. Sa inteleg - cauta tot timpul ca pot trai splendoarea vietii si experiente noi prin care sa fericirea in orice clipa si ca nimic nu poata fi fericita; dar, ma poate impiedica. uneori, pune singura obstacole inaintea fericirii, tocmai cand este foarte aproape - este prea pretentioasa si nu are incredere in relatii - persoana poate avea Arhanghele Rafael, te rog sa ma resentimente puternice ajuti sa accept si sa permit fortei fata de o persoana cu care totale a principiului meu masculin sa anterior a avut o relatie de se activeze cu bucurie si cu iubire blandete. - presiunea poate fi datorata si unor credinte

Bolile venerice

- culpabilitati sexuale

Candida albicans

- frustrari si suparari

Impotenta sexuala

- tensiune sexuala, sentimente de vinovatie

sociale sau temeri Incontinenta urinara - teama de autoritate, de pedeapsa - foarte frecventa la copiii care se simt neputinciosi in fata parintilor, pe care ii iubeste mult, dar se tem de cel mai mic repros din partea lor - sunt copii care au mare nevoie de afectiune si sa simta ca parintii au incredere in ei Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma manifest cu dragoste si caldura fata de copilul meu, in asa fel incat sa se simta iubit si protejat. Sa reusesc sa inteleg modul lui de a gandi si actiona specific varstei, sa-i acord incredere, sa am rabdare. Sa nu-i fac reprosuri atunci cand greseste, ci sa am puterea sa ma fac inteleasa, sa-l invat cum e bine sa procedeze si de ce.

Infectia urinara

- opozitie, - persoana are obiceiul sa-i Arhanghele Rafael, te rog sa ma respingere a invinovateasca pe ceilalti ajuti sa-mi asum responsabilitatea sexualitatii sau a pentru ceea ce i se pentru ceea ce mi se petrece, sa iubirii petrece constientizez ca mereu "culeg ce am semanat". Sa identific tiparele din mintea mea care au creat aceste situatii si sa renunt la ele pentru totdeauna. Sa-mi schimb atitudinea si comportamentul, sa exprim ceea ce simt cu dragoste, bucurie si incredere. - credinta ca - persoana este suparata femeia este pe persoana iubita lipsita de putere asupra barbatilor - reactii puternice - persoana are regrete si la dezamagire remuscari sau esec Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma bucur de feminitatea mea si sa o manifest liber. Sa constientizez ca am puterea de a creea toate experientele mele. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa inteleg ca tot ceea ce mi se petrece in viata are un rost si sa reusesc sa invat cate ceva din fiecare experienta pe care o am. Dami discernamantul de a face alegeri bune in continuare si de a actiona corect. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa-mi manifest creativitatea in orice domeniu al vietii mele. Sa fiu spontana, sa ma bucur de viata, sa fiu inspirata in tot ceea ce fac. Sa constientizez ca orice gand, orice sentiment, orice fapta este un act de creatie si sa manifest cu incredere si daruire tot ceea ce este mai bun in mine, participand in felul acesta la creatia universala. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma exprim pe mine insumi. Sa-mi exteriorizez emotiile, credintele, capacitatile, dorintele,

Leucoreea

Nefrita

Probleme la nivelul ovarelor, uterului

- incapacitatea de - persoana nu-si foloseste a exprima indeajuns creativitatea creativitatea pentru a-si exercita puterea asupra propriei vieti sau pentru a lua contact cu puterea de a crea in alte domenii

Probleme la rinichi

- apare atunci cand nu exprimi ceea ce simti - dezamagire

- persoana nu-si exprima trairile interioare din teama de a nu-i rani pe ceilalti

- se simte neputincioasa, lipsita de autoritate - are deja convingerea interioara ca nu va reusi, orice ar face - se simte incapabila sa-si asume responsabilitati si sa faca fata problemelor - considera ca viata este nedreapta cu ea si de aceea are mereu tendinta sa critice Probleme legate de menopauza - teama de a imbatrani, de a nu mai fi dorita - femeia crede ca, pe masura ce inainteaza in varsta, devine inutila

talentele. Sa devin constient de faptul ca am puterea sa decid in ceea ce priveste propria viata. Sa inteleg ca neputinta mea vine din deciziile mele anterioare.

Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa accept ca, in aceasta perioada a vietii mele, voi accede la o mai mare intelepciune si, prin experienta mea de viata, pot trai multe momente fericite. Sa inteleg ca nu varsta e cea care conteaza, ci ceea ce facem in fiecare etapa a vietii noastre. Binecuvanteaza corpul meu cu iubire si ajuta-ma, te rog, sa ma simt in echilibru si in pace cu toate schimbarile care se produc in el.

Probleme legate de menstruatie

- respingerea - persoana isi refuza Arhanghele Rafael, te rog sa ma propriei feminitati principiul feminin; ea ajuti sa accept toate procesele din crede ca trebuie sa faca trupul meu: dorintele sexuale, totul singura, fara ajutorul feminitatea, sexualitatea si sa unui barbat inteleg ca sunt perfect normale si - nu vrea sa depinda de un naturale. Sa accept ca am dreptul sa barbat, dar, pe de alta am un barbat in viata mea. Sa parte, dorinta ei cea mai incetez sa mai actionez ca un barbat profunda este de a avea si, in felul acesta, voi reusi sa fac loc un barbat in viata ei in viata mea barbatului dorit. Sa ma - considera ca erosul este iert pentru toate gandurile pe care ceva "rau", "pacat", le-am manifestat pana acum fata de "murdar" propria feminitate si sa eliberez - din teama si vinovatie toate temerile si starile de vinovatie refuza sa-si traiasca legate de manifestarea ei. Sa sexualitatea iubesc femeia din mine si sa o traiesc cu bucurie si incantare. - teama de a imbatrani, culpabilitati sexuale - persoana, vazand ca imbatraneste, incepe sa-i fie teama si se simte vinovata ca nu mai are aceeasi energie sexuala - crede ca astfel e mai putin barbat Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma eliberez de temerile mentale ce-mi afecteaza masculinitatea. Sa inteleg ca spiritul meu este vesnic tanar si sa-mi fructific adevarata valoarea umana. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa am incredere in procesul vietii si sa-mi indrept gandurile catre

Probleme legate de prostata

Sterilitatea

- frica, rezistenta - persoana poate la ideea de a considera ca nu exista creea o noua necesitatea de a trai o

viata

experienta de parinte

Dumnezeul din inima mea pentru a descoperi daca e bine sau nu sa am un copil. Sa invat sa ma iubesc si sa ma accept asa cum sunt. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa inteleg ca ceilalti oglindesc iubirea si aprobarea pe care o am pentru mine. Sa ma bucur de propria mea sexualitate si sa o impartasesc cu persoana iubita in armonie. Sa reusesc sa ma manifest cu iubire si intelegere, astfel incat conflictele pe care le am in relatia de iubire sa nu-si mai puna amprenta emotionala asupra sexualitatii.

Vaginita

- manie asupra persoanei iubite - culpabilitate sexuala

- persoana traieste o furie fata de persoana iubita si, inconstient, simte nevoia s-o pedepseasca, privando de manifestarea sexualitatii

Plexul solar

Plexul solar
Localizare: la aproximativ 2 degete distanta sub ombilic Elementul cu care ne pune in rezonanta: energiile subtile ale focului Glanda endocrina: pancreasul Organul de simt: ochiul Functia senzoriala: vazul Culoarea: rosu

Plexul solar guverneaza: - vointa - egoul - individualitatea - starea de libertate - expansivitatea - puterea - voluntarismul - curajul - pasionalitatea - optimismul - stapanirea de sine (autocontrolul) - inteligenta necesara unei integrari eficiente in societate. Energiile care se manifesta la acest nivel sunt orientate catre a ne ajuta sa intelegem cat mai bine propria noastra individualitate si modul nostru specific de manifestare. Aici se afla miezul magnetic al personalitatii. Calitati pe care le dobandeste fiinta prin echilibrarea energetica la acest nivel: - incredere in fortele proprii (in sine)

- afirmarea propriei personalitati - capacitatea de a respecta vointa, sentimentele si caracterul altor oameni - capacitatea naturala de a insusi experiente, sentimente, dorinte, recunoscandu-le rolul in dezvoltarea personala si integrandu-le in propria personalitate - hotarare - spontaneitate - dinamism launtric, dar si manifest - independenta in actiune - buna dispozitie, umor, voiosie - spirit de aventura - vointa marita - asimilare corecta a hranei - un inalt nivel energetic - puterea de a lucra mult, fara a obosi repede - capacitatea de a fi un bun lider. Partile corpului pe care le influenteaza: coordoneaza si sustine functia sistemului digestiv, stomacul, splina, fierea, sistemul nervos vegetativ si, totodata, secretia endocrina a pancreasului. Perturbarile energetice la acest nivel se manifesta prin: - lipsa de incredere in propriile forte - lipsa de autocontrol - lipsa de respect pentru alte persoane sau fata de propria persoana - emotivitate, timiditate - scaderea memoriei - supunere excesiva - lasitate - dependenta - nervozitate neputincioasa - incapacitatea de a lua decizii - irascibilitate - impulsivitate - iritabilitate nervoasa - preocuparea exacerbata de a controla si de a exercita puterea de dominatie asupra altor persoane - tendinta de a controla lumea launtrica si exterioara recurgand la forta si la presiuni - tendinta de a controla situatiile prin hiperactivitate Probleme de sanatate care pot apare datorita persistentei si accentuarii acestor dezechilibre: - digerarea cu dificultate a alimentelor - gastrita, gastro-enterita, ulcer gastric si duodenal - diabet, hipoglicemie - afectiuni ale splinei - afectiuni hepato-biliare
Tulburarea Cauza subtila Caracteristici ale Rugaciuni catre Arhanghelul Rafael

de sanatate - frica, lipsa bucuriei de a trai Apendicita

personalitatii - persoana afectata nu se Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti mai poate bucura de ca energiile binelui, increderii si viata, se simte nesigura bucuriei sa curga prin mine, din nou. pe sine Sa elimin toate temerile care ma - are retineri sau este apasa si lumina ta vindecatoare, plina prea sensibila de iubire, sa-mi umple intreaga fiinta. - crede ca nu exista nici o Sa ma simt in siguranta si relaxat. iesire din situatia in care se gaseste Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa traiesc bucuria, sa accept sa experimentez si sa gust partea dulce a vietii mele. Indeparteaza, te rog, din sufletul meu toata tristetea, dezamagirile, supararile adanci si topeste-le in lumina ta vindecatoare. Alina-mi ranile cu iubire si incredere, cu tandrete si incantare, pentru ca viata este frumoasa si merit sa ma bucur de ea din plin.

Diabet

- sentimentul lipsei - persoanei ii este foarte de dragoste, greu sa primeasca tristete dragostea si crede ca nu - nevoie exagerata merita sa se bucure de de a controla totul viata; in compesatie, mananca multe dulciuri - sufera de o tristete profunda, de care adesea nu este constienta - crede ca are lipsuri afective, dar si financiare

Gastroenteri - nesiguranta ta indelungata, susceptibilitate, negare de sine

- persoana este foarte Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti susceptibila sa fiu mai putin dependent de ceilalti, - se respinge pe sine sa ma iubesc asa cum sunt si sa-i las insusi intr-un mod violent, pe cei din jur sa se manifeste liber, deoarece nu a reusit sa dupa voia lor. Sa am incredere ca "digere" o situatie sau o Dumnezeu imi calauzeste pasii catre persoana lumina si iubire prin ingerii sai, caremi sunt mereu aproape si atenti la nevoile mele sufletesti, pregatiti sa ma ajute si sa ma sustina in orice clipa. - persoana se enerveaza usor, asteapta mereu ceva de la ceilalti - este rezistenta la schimbare Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa curat si sa-mi eliberez mintea si sufletul de toate energiile grele ale fricii, furiei si ranchiunii pe care le-am trait vreodata si lumina ta vindecatoare a iubirii sa umple fiecare celula a fiintei mele. Sa ma impac cu trecutul meu, sa-l accept, sa-l inteleg si sa ma indrept spre nou cu bucurie, blandete, incredere si deschidere sufleteasca.

Hepatita

- teama, furie, ranchiuna, iritabilitate

Hipoglicemi - incapacitatea de - persoana este absorbita Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti e a se bucura de de greutatile vietii sa ma bucur din nou de viata, sa-mi viata - tandretea, afectiunea, exprim propriile dorinte si sa le manifestarile de dragoste implinesc, in loc sa fac doar placere lipsesc din viata ei celorlalti sperand ca astfel voi fi - asteapta ca fericirea sa apreciat sau iubit mai mult. Sa invat vina de undeva din sa "diger" tot ce mi se petrece, sa exterior accept evenimentele din viata mea si

- nu stie sa se apere, sa ma adaptez mai bine la orice trece prin multe angoase, situatie, fie ca am ales-o in mod este ostila fata de cei din constient sau nu. jur cand asteptarile sale nu se implinesc Pancreatita - manie si frustrare - persoana se respinge pe Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti ca viata si-a sine datorita faptului ca sa inteleg ca nu am nevoie de un pierdut din nu mai gaseste nimic in stimulent exterior pentru a ma simti "dulceata" viata ei de care sa se bine si a fi eu insumi. Sa-mi identific bucure propriile dorinte si necesitati si sa le implinesc in bucurie si armonie. Pietre la - teama, ficat (calculi nemultumire de biliari) sine, agresivitate - persoana este foarte Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti hotarata, combativa, sa gasesc curajul necesar pentru a dornica sa mearga merge mai departe pe drumul meu. inainte, dar actioneaza cu Sa discern ceea ce este spre binele frica, lasandu-se franata meu si sa urmez cu incredere si pace de cineva din apropiere. alegerile pe care le fac. Indeparteaza - nemultumire si de la mine, te rog, frica, indoiala, agresivitate nemultumirea si agresivitatea. Accept ca lumina si iubirea divina sa ma ghideze prin ingerii Domnului care mereu sunt alaturi de mine. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa iubesc mai mult. Sa invat sa accept gandurile si dorintele celorlalti fara sa ma simt amenintat, sa le inteleg ca modalitati ale liberei lor manifestari, dupa structura si posibilitatile fiecaruia. Sa inteleg ca fiecare om beneficiaza de liberul arbitru pe care Dumnezeu ni l-a daruit. Inspira-ma sa rezolv cat mai bine situatiile prin care trec, sa-mi exprim sentimentele si sa actionez spre binele meu si al celor implicati.

Probleme de - resentimente, - persoana este convinsa digestie manie refulata ca ceilalti nu au dreptate - incapacitatea de si simte atacata a accepta, asimila - se revolta interior si pe cineva sau ceva simte ca nu mai poate

Probleme legate de ficat

- manie, suparare, furie indreptata asupra propriei persoane, disimulata intr-o manie fata de altcineva - conflict intre suflet si minte

- persoanei ii este greu Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa-i accepte pe ceilalti, sa primesc si sa daruiesc iubirea, este tot timpul pacea si bucuria. Sa pot vedea nemultumita, ii critica si ii iubirea pretutindeni in jurul meu si sa judeca pe cei din jur traiesc experientele vietii mele in - isi creeaza singura spatiul deschis al inimii. Sa-mi exprim probleme, caci interior cu incredere si blandete dorintele si stie ca ceea ce critica la sa nu mai astept aprobarea celorlalti ltii este o parte din ea pe pentru a ma simti fericit. Sa ma care nu vrea s-o accepte iubesc si sa ma accept asa cum sunt - poate apare si la o si sa inteleg ca nu e necesar sa fac persoana mereu trista, nenumarate eforturi pentru a fi iubit. iritabila, geloasa sau Sa am incredere in Dumnezeu, care invidioasa pe altii, fara ma iubeste neconditionat, in mine bucurie de a trai insumi si in cei din jurul meu. Fa ca lumina ta vindecatoare sa ma elibereze de critici, dezamagiri,

suparari si manie si sa aduca in viata mea multumirea de sine si recunostinta fata de toate fiintele si experientele. Probleme legate de stomac - incapacitatea de a digera experientele vietii si de a accepta cele invatate - persoana se interfereazaArhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti cu scopul vietii sale, sa asimilez tot ceea ce e nou ca refuza sa inteleaga si sa experienta a fiecarei clipe din viata mearga inainte, mea. Sa inteleg sensul fiecarei impeidicand sufletul sau experiente, lectia de viata ce decurge sa progreseze din ea si sa merg mai departe cu - este incapabila sa incredere, curaj si buna dispozitie. Sa accepte sau sa asimileze accept fiecare reactie a fiintei mele, idei noi s-o inteleg si s-o dizolv in lumina - nu accepta propria vindecatoare a iubirii divine. indoiala si neliniste, manifestand manie si agresivitate, pe care de multe ori si le refuleaza - persoana se simte usor deprimata, isi face griji exagerate in ceea ce priveste detaliile, devine obsedata fata de o idee, rapind astfel toata bucuria vietii - mimeaza bucuria, rade des, ca si cum totul e un joc pentru ea, cand de fapt in sufletul ei este o drama Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa-mi accept dorintele si sa mi le exprim, in loc sa ma simt vinovat din cauza lor. Sa ma eliberez de griji, credinte invechite, suparari si sa ma umplu cu lumina si iubirea lui Dumnezeu. Sa ma simt liber si sa las bucuria sa curga prin mine in mod natural, asa cum timpul curge prin fiecare clipa.

Probleme legate de splina

- obsesii, griji exagerate - incapacitatea de a exprima iubirea, lipsa bucuriei

Ulcer la - resentimente, stomac sau aversiune, duoden neliniste, stres

- persoana se simte Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti devorata in interiorul sau sa discern ce e mai important in - vede evenimentele mai viata. Lumina, pacea, iubirea si dramatice decat sunt in bucuria sa ia locul indoielii, nelinistii, realitate criticii si grijilor inutile. Ajuta-ma sa - e plina de indoieli, ma apreciez corect, cu iubire si nelinisti, stres, nu se blandete, sa identific calitatile pe simte destul de buna, se care le am, sa le apreciez si sa le judeca si se critica tot manifest in armonie si bucurie. Sa-mi timpul exprim emotiile si trairile deschis, cu - este prea irascibila si nu incredere, sa vad frumusetea si are rabdare in relatiile cu farmecul vietii pretutindeni in jurul ceilalti meu, in oameni, in natura, in - isi face prea multe griji experientele de zi cu zi si sa am pentru lucruri minore puterea sa ma bucur de tot ce mi se ofera, pentru ca totul este un dar divin. - persoana se teme de nou - este deranjata de ceva sau cineva din prezent - poate proveni si dintr-o Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa asimilez in siguranta si cu bucurie aceasta experienta a vietii mele si s-o inteleg cat mai bine. Calauzeste-ma sa rezolv cat mai bine situatia prin

Voma

- respingerea violenta a cuiva sau a ceva

curatare interioara a unui care trec, cu inima deschisa si cu conflict deja rezolvat blandete.

Centrul inimii

Centrul inimii
Localizare: mijlocul pieptului Elementul cu care ne pune in rezonanta : energiile subtile ale aerului Glanda endocrina: timusul Organul de simt: pielea Functia senzoriala: pipaitul Culoarea: albastru Centrul inimii guverneaza: - iubirea fata de sine si fata de ceilalti - daruirea - empatia - iertarea si acceptarea - compasiunea Calitati pe care le dobandeste fiinta cu centrul inimii armonios activat: - capacitatea de a fi compasivi si receptivi fata de sentimentele altora - starea de candoare - starea profunda de impacare - bucurie de viata - echilibru launtric - blandetea afectiva - toleranta plina de intelepciune - altruismul - prietenia Partile corpului pe care le influenteaza: coordoneaza si sustine functia aparatului respirator, circulator, imunitar, regleaza totodata functia timusului. Aceasta glanda are o maxima activitate in copilarie, urmand ca apoi sa involueze gradat odata cu pierderea spontaneitatii afective si iubirii neconditionate, specifice copiilor sau acelor fiinte capabile sa-si pastreze "inima de copil". Perturbarile energetice la acest nivel se manifesta prin: - incapacitatea de a darui iubire propriei persoane sau altora - incapacitatea de a primi iubire - neputinta de a ierta - simt critic exagerat - resentimentele sau chiar ura - tristetea - amaraciunea Probleme de sanatate care pot apare datorita persistentei si accentuarii acestor

dezechilibre - boli cardiovasculare - palpitatii, aritmii - angina pectorala - probleme de circulatie (leucemie, tromboza coronariana) - hipertensiune si hipotensiune arteriala, ateroscleroza - tulburari de respiratie (bronsita, astm, etc) - afectiuni ale plamanilor (pneumonie, emfizem pulmonar, cancer pulmonar) - probleme la nivelul sanilor - dureri in partea de sus a spatelui
Tulburarea de Cauza subtila sanatate Anemie Caracteristici ale personalitatii Rugaciuni catre Arhanghelul Rafael

- lipsa bucuriei de - persoana si-a pierdut Arhanghele Rafael, te rog sa ma a trai bucuria de a trai si ajuti sa experimentez bucuria in accepta cu greu sa-si fiecare zona a vietii mele. Sa continue experienta de privesc din nou in jurul meu, sa-mi viata regasesc bucuria de a trai in - nu se simte destul de familie, cu prietenii sau la lucru. Sabuna mi exprim cu incredere ideile si sa - traieste sentimente de inteleg ca, pentru a fi sanatos, e tristete, frica, furie, se necesar ca fiecare celula in parte sa critica pe sine fie sanatoasa. - datorita lipsei bucuriei, isi blocheaza ideile si nu mai ajunge sa le puna in practica - iubire ascunsa, inabusita - plans reprimat - persoana afectata se lasa Arhanghele Rafael, te rog sa ma sufocata de propria ajuti sa invat sa ma iubesc si sa ma impresionabilitate; nu deschid fata de tot ce e bun si ceilalti o fac sa se simta frumos in viata. Sa nu mai fac astfel lucruri doar pentru a fi iubit de - devine un mod de a-i ceilalti. Sa devin capabil de a primi manipula pe cei din jur afectiunea celor din jur, dar si sa o - isi retine nu numai aerul, manifest liber, cu incredere si ci si sentimentele si bucurie. Sa-mi restabilesc armonia emotiile interioara si sa o pot reflecta in - dezechilibru intre a da si exterior. a primi - persoana afectata cauta sa fie dura, opune rezistenta si e foarte tensionata Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa simt doar binele din mine si din jurul meu si sa ma daruiesc vietii cu bucurie si flexibilitate. Sa simt bucuria si dragostea curgand prin mine cu fiecare bataie a inimii. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma bucur mai mult de viata, sa traiesc dragostea si fericirea, sa ma iert pe mine insumi si pe ceilalti. Sa ma eliberez de credintele vechi si de sentimentele de frustrare.

Astm

Ateroscleroza - rezistenta, tensiune

Boala cardiaca coronariana

- reprimarea emotiilor si sentimentelor

- persoana nu isi respecta nevoile afective - se conformeaza prea strict normelor sociale, se prezinta in exterior deschisa si sociabila, iar in

interior este anxioasa si rigida; isi ascunde conflictele - aspiratiile ei au standarde prea ridicate, tinde sa se suprasolicite pentru a le implini - ii este teama de esec, dar o ascunde in spatele unei sarguinte impresionante - se identifica strans cu munca si nu mai are timp pentru nimic altceva Bronsita - probleme familiale - persoana traieste intr-un mediu familial greu de suportat (certuri in exces sau lipsa de comunicare) - se simte lasa, descurajata de viata

Invaluie-mi inima cu lumina ta vindecatoare si iubitoare si ajutama sa daruiesc la randul meu iubirea, pur si simplu, fara sa mai consider ca e necesar sa ma straduiesc din greu pentru a o merita. Sa fiu intotdeauna eu insumi si sa-mi manifest cu bucurie sensibilitatea si pornirile inimii.

Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa creez dragostea si bucuria in viata de fiecare zi si sa nu mai depind de ceilalti pentru a fi fericit. Vino in familia mea si te rog sa o invalui in lumina ta iubitoare si aducatoare de pace si armonie.

Criza cardiaca - pierderea bucuriei inimii in favoarea pozitiei sociale sau a banilor

- persoana nu mai permite Arhanghele Rafael, te rog sa ma suficient energiei iubirii sa ajuti sa aduc bucuria si dragostea circule prin inima sa inapoi in centrul inimii mele. Sa invat sa-mi ascult inima si sa dau curs vocii ei interioare. Te rog, umple inima mea cu lumina ta vindecatoare si fa ca iubirea sa circule prin fiecare celula din interiorul ei, sa-mi inunde intreaga fiinta si s-o daruiesc pretutindeni in jurul meu. - persoana are sentimentul Arhanghele Rafael, te rog sa ma de a cara povara vietii; se ajuti sa acord mai multa libertate simte lipsita de speranta si persoanelor din jurul meu, sa-i las neajutorata sa se ocupe singuri de propria lor - se crede responsabila de fericire. Pentru ca astfel ii incurajez fericirea altora, de sa-si afirme cu incredere si rezolvarea problemelor creativitate individualitatea si care ii privesc pe altii vointa de a se comporta ca fiinte - este nesigura in ceea ce responsabile. priveste viitorul, pe care-l resimte ca o povara Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma exprim deschis, sa-mi formulez cererile cu mai multa claritate si sa accept ca e bine sa solicit ajutorul celorlalti la nevoie. Sa invat sa ma iubesc pe mine si pe ceilalti. Sa inteleg ca fiecare actioneaza pe masura cunostintelor si posibilitatilor sale, asa cum stie

Dureri de umeri

- lipsa de speranta, neajutorare

Dureri in - incapacitate de - persoana are multe partea de sus sustinere afectiva pretentii de la ceilalti si a spatelui - furie reprimata traieste sentimente de manie - crede ca, daca oamenii ar iubi-o mai mult, ar face diferite lucruri pentru ea; are asteptari care considera ca i se cuvin si

se infurie interior daca nu mai bine, sa nu-i mai critic sau le primeste judec. Hipertensiune - probleme a arteriala emotionale vechi si inca nerezolvate - persoana traieste vreme Arhanghele Rafael, te rog sa ma indelungata aceleasi ajuti sa fiu calm, sa nu mai emotii negative, care se dramatizez si sa critic. Sa-mi exprim amplifica si viata devine sentimentele deschis, cu din ce in ce mai dramatica compasiune si intelegere. Ajuta-ma - doreste sa exprime in sa ma desprind de trecut, cu toate exterior ostilitatea, dar si consecintele lui, sa ma eliberez de sa evite conflictele, sa se toata furia si incrancenarea. Umple adapteze situatiei, sfarsind sufletul meu cu liniste si iubire si fa astfel prin a-si infrana ca ele sa curga continuu prin sentimentele atat pozitive, sangele meu. cat si negative - persoana are ganduri si Arhanghele Rafael, te rog sa ma sentimente negative, este ajuti sa traiesc in sfera bucuriei, a defetista, nu mai are clipei prezente. Sa traiesc viata ca incredere in iubire pe o continua sarbatoare si plin de - se simte invinsa inainte fericire. Sa am incredere in forta de a incepe ceva si vrea saiubirii, care imi da puterea sa opreasca totul din inteleg, sa accept si sa depasesc cu convingerea ca n-o sa optimism si creativitate orice mearga eveniment care apare. Sa descopar - isi reduce rapid nivelul de minunatele comori pe care mi le energie vitala pentru ca nu ofera experienta iubirii in orice se simte in stare sa poarte fiinta si in orice lucru si sa am pe umeri evenimentele din incredere in infinita bunatate si viata sa dragoste divina. - si-a pierdut curajul si nu mai vrea sa-si asume nici o raspundere Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa primesc cu bucurie tot ceea ce mi se ofera in viata. Sa traiesc cu iubire si incredere deplina. Sa accept liber ideile divine odata cu respiratia si cu inteligenta vietii. Sa ma bucur mai mult de viata si sa vad tot ce e frumos, sa gasesc bucuria in tot ce fac, in fiecare clipa. Fa ca lumina ta sa-mi vindece ranile sufletesti si sa le umple cu iubire, intelegere si pace.

Hipotensiune - neincredere in a arteriala iubire - renuntare

Pneumonia

- disperare fata de - persoana afectata se un aspect al vietii simte obosita de viata si - sensibilitate responsabilitati afectiva - nu mai stie sa inspire viata, sa-si gaseasca interesul in activitatile pe care le desfasoara, crede ca nu merita sa traiasca din plin - are o teama inconstienta de moarte

Probleme ale - inconstanta in ritmului manifestarea cardiac sentimentelor

- persoana afectata poate Arhanghele Rafael, te rog sa ma parea prea pasiva, chiar ajuti sa-mi restabilesc echilibrul si echilibrata si calma, dar isi armonia sufleteasca. Sa-mi inteleg inhiba cu putere emotiile propriile emotii si sa le controlez cu - prezinta o ostilitate discernamant. Ajuta-ma sa-mi reprimata, care iese in linistesc furtunile emotionale si sacele din urma la lumina mi transform sentimentele negative sub forma unor izbucniri in energii creatoare.

agresive ocazionale - se considera neinteleasa Probleme de - teama de piele deschidere, de (eczeme, exprimare zona zoster, - lipsa iubirii de urticarie, sine cuperoza, etc) - persoana afectata se Arhanghele Rafael, te rog sa ma teme sa nu fie ranita, se ajuti sa ma deschid, sa exprim cu straduie din greu sa placa incredere si bucurie frumusetea, celorlalti credintele, sentimentele si adevarul - nu are curajul sa fie ea din mine insumi. Ajuta-ma, te rog, insasi, comportamentul ei sa indepartez din sufletul meu este dictat de ceea ce mania si sentimentul de vinovatie si crede ca asteapta ceilalti sa le inlocuiesc cu iertarea. Sa de la ea; apare un indepartez sentimentul ca ceva imi sentiment de lipseste si sa-l inlocuiesc cu autorespingere, fiindca nu- incredere si iubire. Sa manifest cu si accepta propria creativitate darurile pe care le-am atitudine primit, sa devin o fiinta senina si - se considera incantatoare. neatragatore, iar teama de a fi respinsa de ceilalti este mare - persoana afectata vrea sa-i protejeze excesiv pe cei pe care-i iubeste, nu-i lasa sa actioneze dupa gustul lor, cauta sa-i dirijeze tot timpul Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa invat sa ma iubesc, sa-mi hranesc fiinta cu bucurie si tandrete. Sa-i las pe ceilalti sa actioneze dupa propria lor vointa, potrivit propriei notiuni despre fericire.

Probleme - atitudine legate de sani materna exagerata

Centrul gtului

Centrul gtului
Localizare: zona anterioara si mijlocie a gatului Elementul cu care ne pune in rezonanta: energiile subtile ale eterului sau Akasha (planul memoriei cosmice). Glanda endocrina: tiroda si paratiroidele Organul de simt: urechea Functia senzoriala: auzul Culoarea: indigo Centrul maximei puritati, cum mai este numit centrul gatului, guverneaza: - exteriorizarea sentimentelor, senzatiilor, gandurilor si descoperirilor launtrice - constiinta intuitiva - comunicarea si expresivitatea - creativitatea superioara - raportarea la nivelul arhetipurilor - inspiratia in vorbire - elocventa - puritatea

Calitati pe care le dezvolta dinamizarea si armonizarea energetica la acest nivel: - calm, seninatate - credinta - aspiratie catre perfectiune - cautarea cunoasterii reale de dincolo de limitarile timpului, de conditionarile culturale si ereditare - sinceritate fata de propria persoana si fata de ceilalti - capacitatea de a interpreta scrierile sacre, scripturile - capacitatea de a intelege mesajul ascuns al viselor - capacitatea de a accede la cliseele akashice - vorbire fluenta, expresiva - simt estetic, trezirea inspiratiei artistice - stare specifica de traire a timpului - stare de mister si fascinatie - rafinament Partile corpului pe care le influenteaza : functia glandei tiroide si a glandelor paratiroide, zona gatului, a cefei, a maxilarelor, urechile, organele vorbirii, caile respiratorii, bronhiile, esofagul, faringele. Este legata de procesul complex de hranire fizica si subtila (hrana energetica: imbogatire sufleteasca prin accesul in lumile superioare ale Universului). Perturbarile energetice la acest nivel se manifesta prin: - incapacitate de a exterioriza sentimentele, emotiile (tema de critici, de izolare) - dificultati in exprimarea ideilor, convingerilor - stari interioare contradictorii care pot genera nemultumire permanenta - retragere, inchistare - senzatia de "nod in gat" - depresie Probleme de sanatate care pot apare datorita persistentei si accentuarii acestor dezechilibre: - afectiuni in zona gatului(amigdalita, laringita, faringita) - afectiuni legate de aparatul auditiv - afectiuni ale glandei tiroide (hipertiroidie, hipotiroidie) - dificultati de vorbire (balbaiala) - dureri de ceafa - afectiuni ale gingiilor
Tulburarea Cauza subtila de sanatate Acufenia - activitate mentala excesiva Caracteristici ale personalitatii Rugaciuni catre Arhanghelul Rafael

- persoana isi vorbeste in Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti gand fara intrerupere sa renunt la dorinta de a avea un - se lasa prea mult afectata control total si de a face totul de ceea ce aude in exterior perfect. Sa fiu mai spontan si sa ma si se teme ca nu-si mai poate simt iubit asa cum sunt. Sa ma simt auzi si urma vocea interioara liber si sa nu ma mai las afectat de tot ceea ce aud. Sa inteleg ca nu e - poate apare si la o necesar sa aplic tot ceea ce am

persoana care se simte invatat, ci numai ceea ce este util lipsita de sinceritate si experientei mele de viata. vinovata pentru ca spune sau ii invata pe altii lucruri pe care ea insasi nu le pune in practica Afectiuni bucale - dificultate in a - persoanei afectate ii este accepta idei noi greu sa acepte idei noi - nutreste de multa vreme - concepte ganduri nepotrivite fata de vechi, statute ea insasi sau fata de altcineva Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa inteleg ideile noi, greu de asimilat sau straine sistemului meu de gandire. Ajuta-ma, te rog, sa am puterea de a transforma gandurile negative in ganduri pozitive, ce vor fi reflectarea respectului pe care il acord Sinelui meu. Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa am curajul de a actiona, fara sami fie teama de greseli, deoarece totul nu este decat o experienta.

Afectiuni gingivale

- dificultate in a - persoana afectata nu se pune in aplicare simte in siguranta deciziile luate - nesiguranta

Balbaiala

- inca din copilarie, persoana Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti a pastrat pentru sine ceea ce sa fiu sigur in exprimarea mea. Sa avea de spus, inclusiv ma deschid cat mai mult si sa pot sa plansetul, din teama de a nu plang daca simt cateodata ca asta fi respinsa ma ajuta. Sa comunic prin iubire si sa permit Sinelui meu sa se exprime liber. - persoana afectata se impiedica sa spuna ceva din teama de a face rau sau crede ca nu e bine sa spuna si se teme de consecinte - gandul la ce are de spus o face sa fie furioasa Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma pot exprima cu dragoste, sa inteleg si sa accept punctul de vedere al celor din jur. Sa-mi schimb atitudinea fata de acea parte din viata mea pe care inca nu o accept. Sa-mi folosesc din plin creativitatea pentru a iesi din situatiile delicate care acum imi provoaca furie.

Durerea de gat

- furie neexprimata - blocaj al creativitatii inspirate

Durerea de ceafa

- insuficienta exprimare a valorilor propriului sine

- persoanei afectate ii este Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti greu sa-si accepte Sinele sa recunosc valoarea propriului Sine Superior, sa-si creeze propria si sa am curajul sa ma exprim cu viata fara a-si face griji in incredere si creativitate, chiar in legatura cu parerile celorlalti prezenta persoanelor care par sa - viseaza mult, dar nu trece cunoasca mai mult. Sa actionez la actiune inspirat, constructiv si eficient. - are convingerea ca daca ar sti mai multe ar putea actiona mai usor - persoana creeaza tot felul de lucruri in viata sa, dar acestea nu-i aduc implinire, nu-i sunt potrivite si se declanseaza multa furie impotriva a ceea ce o impiedica sa faca ceea ce Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa ma exprim liber si sa-mi orientez creativitatea catre lucruri care mi se potrivesc si sunt in acord cu implinirea menirii mele din aceasta viata. Sa invat sa discern intre sfaturile pe care le primesc, sa-mi

Hipertiroidia - victimizare - orientare gresita a creativitatii

vrea cu adevarat urmez cu incredere si curaj vocea - are convingerea ca trebuie inimii si astfel sa-mi creez propria sa urmeze toate sfaturile viata. primite - are aspiratii puternice catre realizare si responsabilitate, este permanent mobilizata sa-si supraindeplineasca obligatiile - traverseaza viata luptanduse sa reziste spaimelor Hipotiroidia - manifestare insuficienta a creativitatii - persoana se simte fara speranta, este neincrezatoare - renunta usor - se simte incapabila de a face fata unor situatii de comunicare cu persoane apropiate Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa fiu inspirat in gasirea unui domeniu potrivit pentru manifestarea creativitatii mele. Sa accept si sa inteleg rostul evenimentelor din viata mea ce decurg din comunicarea cu persoanele apropiate. Ajuta-ma sa dizolv in lumina ta vindecatoare toate resentimentele si slabiciunile inimii mele si sa le inlocuiesc cu iubire, incredere si curaj in exprimarea nevoilor si aspiratiilor sufletesti.

Respiratie urat mirositoare

- ganduri - persoana afectata nutreste Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti razbunatoare si ganduri de razbunare, pline sa ma exprim si sa vorbesc doar cu furioase de furie si se rusineaza de iubire si tandrete. Sa ma eliberez de - experiente prezenta lor, ceea ce ii trecut , sa iert toate persoanele refulate provoaca o senzatie de implicate si sa-mi cer iertare la arsura interioara; pot fi si randul meu pentru gandurile impure ganduri ascunse, la nivel pe care le-am nutrit fata de ele, in subconstient mod constient sau inconstient. - ar trebui ca persoanele din Umple, te rog, mintea si inima mea jur sa-i spuna ca are aceasta cu lumina ta vindecatoare si plina de problema, fiindca poate fi pace. veche si persoana respectiva sa nu-si dea seama - incapatanare, - persoana se simte cu Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti respingere usurinta respinsa sa ma manifest cu compasiune fata - izolare - nu vrea sa mai fie deranjatade persoanele din jur. Sa am puterea de cineva, nu vrea sa-l mai de a asculta teama sau suferinta din auda cuvintele celorlalti, in loc sa ma inchid. Sa am puterea sa ma rog pentru ei cu dragoste si sa-i ascult cu rabdare si intelegere. - lipsa de flexibilitate - persoana afectata nu este capabila sa vada intr-o situatie decat propriul punct de vedere - nu accepta sa vada in ceva sau cineva o modalitate de a Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa privesc cu multa atentie momentul prezent si sa apreciez lucrurile frumoase pe care le-am creat pana acum. Sa pot accepta si alte puncte de vedere decat cele

Surditate

Torticolis

evolua sau invata ceva nou - este confuza si nu indrazneste sa ia atitudine pentru a rezolva problema pe care o are Laringita sau - teama de a pierderea vorbi fata de vocii cineva care reprezinta autoritatea

personale, sa ma deschid catre nou si sa discern ceea ce e bine pentru evolutia mea. Sa am curajul sa privesc lucrurile in fata si sa actionez in consecinta.

- persoana nu indrazneste Arhanghele Rafael, te rog sa ma ajuti sa-si exprime parerea fata desa ma eliberez de teama fata de cineva din teama de a nu fi persoana [ numele persoanei], sa ma inteleasa sau luata peste simt liber si linistit. Pentru ca toti picior suntem copii ai Tatalui si inimile - cauta tot felul de noastre sunt unite prin iubire. Sa am subtrefugii pentru a nu fi curajul sa spun ceea ce am de spus nevoita sa vorbeasca cu cu bucurie si creativitate. persoana in cauza - teama o face sa exagereze problema

Centrul fruntii Centrul coronar Acufenie Acufenie Cauza subtil: activitate mental excesiv Caracteristici ale personalitii: persoana i vorbete n gnd fr ntrerupere; se las prea mult afectat de ceea ce aude in exterior i se teme c nu-i mai poate auzi i urma vocea interioar; poate aprea i la o persoan care se simte lipsit de sinceritate i vinovat pentru c spune sau i nva pe alii lucruri pe care ea nsi nu le pune n practic. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s renun la dorina de a avea un control total i de a face totul perfect. S fiu mai spontan i s m simt iubit aa cum sunt. S m simt liber i s nu m mai las afectat de tot ceea ce aud. S neleg c nu e necesar s aplic tot ceea ce am nvat, ci numai ceea ce este util experienei mele de via. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, Zadkiel, ngerii ncrederii, nordului, tinereii, discernmntului. Plante medicinale: ginko biloba, ieder. Afeciuni ale ficatului Afeciuni ale ficatului Cauza subtil: mnie, suprare, furie ndreptat asupra propriei persoane, disimulat ntr-o mnie fa de altcineva;

conflict ntre suflet i minte. Caracteristici ale personalitii: persoanei i este greu s-i accepte pe ceilali, este tot timpul nemulumit, i critic i i judec pe cei din jur; i creeaz singur probleme, cci interior tie c ceea ce critic la alii este o parte din ea pe care nu vrea s o accepte; poate aprea i la o persoan mereu trist, iritabil, geloas sau invidioas pe alii, fr bucurie de a tri. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s primesc i s druiesc iubirea, pacea i bucuria. S pot vedea iubirea pretutindeni n jurul meu i s triesc experienele vieii mele n spaiul deschis al inimii. S-mi exprim cu ncredere i blndee dorinele i s nu mai atept aprobarea celorlali pentru a m simi fericit. S m iubesc i s m accept aa cum sunt i s neleg c nu e necesar s fac nenumrate eforturi pentru a fi iubit. S am ncredere n Dumnezeu, care m iubete necondiionat, n mine nsumi i n cei din jurul meu. F ca lumina ta vindectoare s m elibereze de critici, dezamgiri, suprri i mnie i s aduc n viaa mea mulumirea de sine i recunotina fa de toate fiinele i experienele. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, ngerii mpcrii, armoniei, nelepciunii iubirii, nordului, linitii, bucuriei. Plante medicinale: cicoare, armurariu, anghinare, suntoare, cimbru, cimbrior, lemnul Domnului, ieder, pir, limba mielului, ppdie, rostopasc, leutean. Afeciuni ale genunchilor Afeciuni ale genunchilor Cauza subtil: dorina de a merge nainte, dar fr a schimba felul de a fi; inflexibilitate, mndrie Caracteristici ale personalitii: din cauza vechilor credine la care ine, persoana devine prea inflexibil, orgolioas, ncpnat, mai ales n ceea ce privete viitorul ei sau al altora; i este foarte dificil s-i schimbe felul de a fi; de multe ori fuge de responsabiliti n loc s i le asume. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s neleg c i ceilali pot avea dreptate i c, uneori, mi pot arta drumul. S neleg c am tot ce-mi trebuie pentru a face fa responsabilitilor. S neleg oamenii, s pot ierta, s m manifest cu compasiune fa de ei.

Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, compasiunii, iertrii, nelegerii, iubirii. Plante medicinale: ghimbir, ofrnel. Afeciuni ale intestinelor

Gabriel,

Mihail,

ngerii

maturitii,

Afeciuni ale intestinelor Cauza subtil: dorina de a reine totul pentru propria persoan; incapacitatea de a asimila leciile vieii. Caracteristici ale personalitii: persoana acumuleaz n interiorul organismului deeuri determinate de posesivitate, egoism sau gelozie; refuz s neleag unele lecii de via din punct de vedere evolutiv. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s-mi schimb atitudinea, s m eliberez de egoism, posesivitate i gelozie. S devin capabil s druiesc i s primesc iubire. S m simt liber. nva-m, te rog, s neleg care este rostul fiecrei experiene pe care o am i lecia de via care decurge din ea. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, Metatron, Uriel, ngerii iubirii, libertii, nelegerii, cunoaterii, discernmntului. Plante medicinale: ment, mur, mueel, npraznic, pducel, ptlagin, sovrv. Afeciuni ale ovarelor, uterului Afeciuni ale ovarelor, uterului Cauza subtil: incapacitatea de a exprima creativitatea. Caracteristici ale personalitii: persoana nu-i folosete ndeajuns creativitatea pentru a-i exercita puterea asupra propriei viei sau pentru a lua contact cu puterea de a crea n alte domenii. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s-mi manifest creativitatea n orice domeniu al vieii mele. S fiu spontan, s m bucur de via, s fiu inspirat n tot ceea ce fac. S contientizez c orice gnd, orice sentiment, orice fapt este un act de creaie i s manifest cu ncredere i druire tot ceea ce este mai bun n mine, participnd n felul acesta la creaia universal. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, Mihail, Zadkiel, ngerii creativitii, libertii, iubirii, intuiiei, estului.

Plante medicinale: salvie, creioar, urzic, urzic moart alb, coada racului, busuiocul cerbilor, snziene, angelic, coada oricelului, traista ciobanului, lemn dulce, osul iepurelui, iarba Sf. Ioan, anason, fenicul, echinacea, mrar, zmeur, roini. Afeciuni ale pielii Afeciuni ale pielii (eczeme, furuncule, arsuri, degerturi, micoze, urticarie, etc) Cauza subtil: teama de deschidere, de exprimare; lipsa iubirii de sine. Caracteristici ale personalitii: persoana afectat se teme s nu fie rnit, se strduie din greu s plac celorlali; nu are curajul s fie ea nsi, comportamentul ei este dictat de ceea ce crede c ateapt ceilali de la ea i apare un sentiment de autorespingere, fiindc nu-i accept propria atitudine; se consider neatrgtoare, iar teama de a fi respins de ceilali este mare. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s m deschid, s exprim cu ncredere i bucurie frumuseea, credinele, sentimentele i adevrul din mine nsumi. Ajut-m, te rog, s ndeprtez din sufletul meu mnia i sentimentul de vinovie i s le nlocuiesc cu iertarea. S ndeprtez sentimentul c ceva mi lipsete i s-l nlocuiesc cu ncredere i iubire. S manifest cu creativitate darurile pe care le-am primit, s devin o fiin senin i ncnttoare. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, Mihail, Metatron, Zadkiel, ngerii iubirii, bucuriei, ncrederii, nelepciunii. Plante medicinale: trei frai ptai, brusture, glbenele, iarb mare, ctin, snziene, plop, ppdie, cicoare, coada oricelului, mueel, ttneas, nuc, nalb mare, ieder, echinacea, ptlagin. Afeciuni ale prostatei Afeciuni ale prostatei Cauza subtil: teama de a mbtrni, culpabiliti sexuale; Caracteristici ale personalitii: persoana, vznd c mbtrnete, ncepe s-i fie team i se simte vinovat c nu mai are aceeai energie sexual; crede c astfel e mai puin brbat. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s m eliberez de temerile mentale care-mi afecteaz masculinitatea. S neleg c spiritul meu este venic tnr i s-mi fructific adevrata valoare uman. S gsesc modaliti

specifice vrstei, de exprimare a energiei creatoare, s m simt mplinit druind din ceea ce am mai bun. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, Zadkiel, ngerii ncrederii, sntii, creativitii, iubirii, tinereii. Plante medicinale: ghimpe, urzic moart alb, traista ciobanului, pufuli, pin, ptrunjel, busuioc, pir, ienupr, mueel, glbenele, salvie. Afeciuni ale snilor Afeciuni ale snilor Cauza subtil: atitudine matern exagerat; refuz de a hrni propria fiin; nbuirea dorinei de a manifesta afectivitatea; Caracteristici ale personalitii: persoana afectat vrea s-i protejeze excesiv pe cei pe care-i iubete, sufocndu-i, nu-i las s acioneze dup gustul lor, caut s-i dirijeze tot timpul; este dominatoare, vrea s fac bine cu fora, consider c tie ce-i mai bine pentru ceilali. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s nv s m iubesc, s-mi hrnesc fiina cu bucurie i tandree. S-i las pe ceilali s acioneze dup propria lor voin, potrivit propriei noiuni despre fericire. S dobndesc discernmntul afectiv, s-mi contientizez identitatea, rolul i fora mea feminin. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, Mihail, ngerii iertrii, mpcrii, nelepciunii iubirii, sntii, discernmntului. Plante medicinale: pducel, talpa gtii, ciuboica cucului, creioar, urzic moart alb, tei, rozmarin, soc, busuioc, anason, fenicul, coriandru, chimen, snziene, prlue. Afeciuni ale splinei Afeciuni ale splinei Cauza subtil: obsesii, griji exagerate; incapacitatea de a exprima iubirea, lipsa bucuriei. Caracteristici ale personalitii: persoana se simte usor deprimat, i face griji exagerate pentru detalii, devine obsedat fa de o idee, rpind astfel toat bucuria vieii; mimeaz bucuria, rde des, ca i cum totul e un joc pentru ea, cnd de fapt n sufletul ei este o dram. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s-mi accept dorinele i s mi le exprim, n loc s m simt vinovat din cauza lor. S m eliberez de griji,

credine nvechite, suprri i s m umplu cu lumina i iubirea lui Dumnezeu. S m simt liber i s las bucuria s curg prin mine n mod natural, aa cum timpul curge prin fiecare clip. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, ngerii bucuriei, mpcrii, pcii, recunotinei, iubirii, maturitii. Plante medicinale: limba mielului, ptrunjel, nvalnic, armurariu, rostopasc. Afeciuni ale stomacului Afeciuni ale stomacului Cauza subtil: incapacitatea de a digera experienele vieii i de a accepta cele nvate. Caracteristici ale personalitii: persoana se interfereaz cu scopul vieii sale, refuz s-l nteleag i s mearg nainte, mpedicnd sufletul s progreseze; este incapabil s accepte sau s asimileze idei noi; nu accept propria ndoial i nelinite, manifestnd mnie i agresivitate, pe care de multe ori i le refuleaz. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s asimilez tot ceea ce e nou, ca experien a fiecrei clipe din viaa mea. S neleg sensul fiecrei experiene, lecia de via ce decurge din ea i s merg mai departe cu ncredere, curaj i bun dispoziie. S accept fiecare reacie a fiinei mele, s o neleg i s o dizolv in lumina vindectoare a iubirii divine. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, Uriel, ngerii ncrederii, sudului, tinereii, discernmntului. Plante medicinale: angelic, cimbru, fenicul, lemn dulce, lemnul Domnului, ppdie, salcm, coada oricelului, roini, mghiran. Afeciuni ale rinichilor Afeciuni ale rinichilor Cauza subtil: negarea sau reprimarea sentimentelor; dezamgire. Caracteristici ale personalitii: persoana nu-i exprim tririle interioare din teama de a nu-i rni pe ceilali; se simte neputincioas, lipsit de autoritate; are deja convingerea interioar c nu va reui, orice ar face; se simte incapabil s-i asume responsabiliti i s fac fa problemelor; consider c viaa este nedreapt cu ea i de aceea are mereu tendina s critice.

Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s m exprim pe mine nsumi. Smi exteriorizez emoiile, credinele, capacitile, dorinele, talentele. S devin contient de faptul c am puterea s decid n ceea ce privete propria via. S neleg c neputina mea vine din deciziile mele anterioare. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, Uriel, ngerii cunoaterii, mpcrii, bucuriei, intuiiei, fraternitii. Plante medicinale: nalb mare, ienupr, busuioc, coada calului, snziene, coacz, soc, urzic, pin, pir, mesteacn, urzic, limba mielului, mce, brusture, schinduf, fenicul, glbenele, btrni. Afeciuni bucale Afeciuni bucale Cauza subtil: dificultate n a accepta idei noi; concepte vechi, sttute. Caracteristici ale personalitii: persoanei afectate i este greu s accepte idei noi; nutrete de mult vreme gnduri nepotrivite fa de ea nsi sau fa de altcineva. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s neleg ideile noi, greu de asimilat sau strine sistemului meu de gndire. Ajut-m, te rog, s am puterea de a transforma gndurile negative n gnduri pozitive, care vor fi reflectarea respectului pe care l acord Sinelui meu. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Metatron, Uriel, ngerii cunoaterii, mpcrii, maturitii, nelepciunii. Plante medicinale: salvie, mueel, ment, trandafir, mghiran, coada racului, sulfin, lemn dulce, salcie, urzic, turi mare. Afeciuni gingivale Afectiuni gingivale Cauza subtil: dificultate n a pune n aplicare deciziile luate. Caracteristici ale personalitii: persoana afectat nu se simte n siguran. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael

Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s am curajul de a aciona, fr smi fie team de greeli, deoarece totul nu este dect o experien. S m simt n siguran, acceptat i neles, s iau parte cu ncredere la jocul vieii. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, Jophiel, ngerii intuiiei, ncrederii, linitii. Plante medicinale: salvie, mueel, suntoare, cerenel, coada racului, mur, creuc, iarba Sf. Ioan, sulfin. Amnezie Amnezie Cauza subtil: team profund, fug de via. Caracteristici ale personalitii: persoana are tendina s evadeze din cursul normal al vieii fiindc triete o team profund; se simte incapabil s-i ia viaa n mini. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s neleg c sunt expresia lui Dumnezeu i c am tot ce-mi trebuie pentru a-mi tri viaa cu bucurie. S neleg rostul venirii mele pe acest pmnt i s-mi urmez cu ncredere drumul. Elibereaz, te rog, teama din strfundurile fiinei mele i d-mi curajul s fiu aa cum m ndeamn inima. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, Zadkiel, ngerii iertrii, maturitii, cunoaterii, recunotinei. Plante medicinale: isop, busuioc, ment, obligean, lemnul Domnului, rozmarin, ginko-biloba, salvie, ctin, coriandru, urzic. Anemie Anemie Cauza subtil: lipsa bucuriei de a tri; Caracteristici ale personalitii: persoana i-a pierdut bucuria de a tri i accepta cu greu s-i continue experiena de via; nu se simte destul de bun; triete sentimente de tristee, fric, furie, se critic pe sine; din cauza lipsei bucuriei, i blocheaz ideile i nu mai ajunge s le pun n practic. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael

Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s experimentez bucuria n fiecare zon a vieii mele. S privesc din nou n jurul meu, s-mi regsesc bucuria de a tri n familie, cu prietenii sau la lucru. S-mi exprim cu ncredere ideile i s nteleg c, pentru a fi sntos, e necesar ca fiecare celul n parte s fie sntoas. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, ngerii bucuriei, iertrii, recunotinei, nelepciunii pzitori ai copiilor. Plante medicinale: coada calului, glbenele, lemnul Domnului, verbin, ppdie, ptrunjel, cicoare, iarb mare, urzic, troscot, ctin, mcee, intaur, angelic. Anorexie Anorexie Cauza subtil: refuz complet al vieii; fric extrem. Caracteristici ale personalitii: persoana nu-i accept propriul eu, se respinge pe sine nsi, i respinge propriul corp; respinge hrana. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s m iubesc i s-i iubesc pe ceilali, s reuesc s vd pretutindeni frumuseea, s-mi apreciez propriul corp i s intru n contact cu el. S m relaxez din punct de vedere fizic i s m las hrnit de mama noastr, pmntul. S m bucur de ceea ce sunt i de via, cu simplitate, vigoare i echilibru. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, Jophiel, ngerii bucuriei, iubirii, compasiunii, fiinei. Plante medicinale: anghinare, anason, fenicul, ghinur, intaur, busuioc, obligean, isop, angelic, roini, ienupr, ppdie, cimbru, hamei, ghimbir, rozmarin, lemnul Domnului, tarhon, chimen, leutean, lichen de piatr, mghiran, coriandru, brad, pelin, coada oricelului, ventrilic. Apendicit Apendicit Cauza subtil: fric, lipsa bucuriei de a tri. Caracteristici ale personalitii: persoana afectat nu se mai poate bucura de via, se simte nesigur pe sine; are reineri sau este prea sensibil; crede c nu exist nicio ieire din situaia n care se gsete.

Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui ca energiile ncrederii i bucuriei s curg prin mine, din nou. S elimin toate temerile care m apas i lumina ta vindectoare, plin de iubire, s-mi umple ntreaga fiin. S m simt n siguran i relaxat. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Samuel, Uriel, Mihail, ngerii bucuriei, pcii, armoniei, credinei, iubirii. Plante medicinale: ment, valerian, roini, coada racului, busuioc, chimen, fenicul, busuioc, mghiran, salcm. Artrit Artrit Cauza subtil: criticism, resentimente, rigiditate provenit mai ales din mental. Caracteristici ale personalitii: persoana nu se simte iubit, se critic i i critic pe ceilali n forul ei interior; triete multe decepii, mult amrciune i resentimente fa de via. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s m accept pe mine, dar i pe ceilali i s-i privesc cu iubire. S nu mai interiorizez totul i s-mi exprim sentimentele, nvnd s spun "nu" atunci cnd trebuie, n loc s spun "da" numai pentru a face plcere celorlali. S renun la convingerea c ceilali m exploateaz. S m eliberez de trecut i s triesc cu bucurie n momentul prezent. S nv s-mi asum responsabilitatea propriilor emoii, a celor trite, n loc s m plng i s-i critic pe alii din dorina de a-i schimba. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, ngerii iubirii, ncrederii, nelegerii, discernmntului, mpcrii, iertrii, maturitii. Plante medicinale: frasin, ienupr, mesteacn, tarhon, urzic, ieder, coada calului, pir, troscot, soc, salcie, creuc, plop, pin, pedicu, ttneas, mtase de porumb, coacz negru, sulfin. Ateroscleroz Ateroscleroz Cauza subtil: rezisten, tensiune. Caracteristici ale personalitii: persoana afectat caut s fie dur, opune rezisten i e foarte tensionat; este sclav a simului datoriei, muncete mult; are multe idei fixe, concepii ncadrate n anumite tipare, i limiteaz reaciile, gesturile, opiunile.

Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s simt doar binele din mine i din jurul meu i s m druiesc vieii cu bucurie i flexibilitate. S simt bucuria i dragostea curgnd prin mine cu fiecare btaie a inimii. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, ngerii bucuriei, iubirii, nelegerii, cunoaterii, discernmntului. Plante medicinale: anghinare, pducel, ptlagin, ppdie, traista ciobanului, mrar, rostopasc, coacz, coada calului, mcee. Astm Astm Cauza subtil: iubire ascuns, nbuit; plns reprimat. Caracteristici ale personalitii: persoana afectat se las sufocat de propria impresionabilitate - nu ceilali o fac s se simt astfel; devine un mod de a-i manipula pe cei din jur; i reine nu numai aerul, ci i sentimentele i emoiile; dezechilibru ntre a da i a primi. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s nv s m iubesc i s m deschid fa de tot ce e bun i frumos in via. S nu mai fac lucruri doar pentru a fi iubit de ceilali. S devin capabil s primesc afeciunea celor din jur, dar i s o manifest liber, cu ncredere i bucurie. S-mi restabilesc armonia interioar i s o pot reflecta n exterior. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, Samuel, Mihail, ngerii iubirii, armoniei, ncrederii, mpcrii, compasiunii, estului. Plante medicinale: cimbru, cimbrior, sovrv, podbal, pin (forma infecioas), anason, tei, nalb mare, salvie, ungura, lichen de piatr, talpa gtii, lumnric, fenicul, ptlagin, iarb mare, mueel (copii), trandafir, soc, ptrunjel, trei frai ptai (forma alergic), coacz (forma alergic). Avort Avort Cauza subtil: teama incontient de viitor. Caracteristici ale personalitii: mama nu se simte pregatit pentru venirea pe lume a copilului; poate fi provocat i de sufletul copilului, care s-a rzgndit n ceea ce privete alegerea prinilor sau a momentului revenirii pe Pmnt.

Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s am ncredere n aciunea divin just care se manifest ntotdeauna n viaa mea. S comunic cu iubire i nelegere cu toate fiinele implicate n acest proces. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, ngerii druirii, recunotinei, unei noi iubiri, nelepciunii. Btturi Btturi sau ntrituri la nivelul tlpii Cauza subtil dezechilibru n felul de a merge nainte; lipsa bucuriei n ntlnirile cu experienele vieii. Caracteristici ale personalitii persoana are un elan ctre viitor fie excesiv, fie nu ndeajuns de puternic; se simte copleit de griji. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s-mi schimb atitudinea i s-mi restabilesc echilibrul necesar pentru a merge mai departe. Ajut-m, te rog, ca atunci cnd sarcinile sunt prea dificile, s gsesc energia necesar pentru a le mplini cu naturalee i bucurie. S m simt liber i n siguran, iubit i ocrotit. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, ngerii bucuriei, maturitii, armoniei, estului, fiinei. Plante medicinale: salcie, rostopasc, urzic, iarb grasa Blbial Blbial Cauza subtil: nesiguran. Caracteristici ale personalitii: nc din copilrie, persoana a pstrat pentru sine ceea ce avea de spus, inclusiv plnsetul, din teama de a nu fi respins. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s fiu sigur n exprimarea mea. S m deschid ct mai mult i s pot plnge dac simt cteodat c asta m ajut. S comunic prin iubire i s permit Sinelui meu s se exprime liber. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Mihail, ngerii druirii, pzitori ai tinerilor, linitii, iubirii. Plante medicinale: roini, busuioc, suntoare, lavand, coada calului. Boala Alzheimer

Boala Alzheimer Cauza subtil: refuzul de a cdea la pace cu lumea, aa cum este ea; furie i lips de speran; tendin de a controla. Caracteristici ale personalitii: persoana refuz s coopereze cu viaa aa cum este ea; ncearc s scape de responsabiliti, mai ales dac a fost nevoit s-i asume sarcini familiale de la o vrst foarte fraged, nutrind dorina incontient de a fi servit de alii; persoana avea un intelect foarte activ i dorea s controleze totul, pierderea memoriei fiind o modalitate de a nu-i mai controla mentalul. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s iert, s eliberez trecutul i s m ndrept spre bucurie. S neleg i s accept c exist ntotdeauna un mod nou si mai bun de a experimenta viaa. Ajut-m s m pot lsa protejat de Dumnezeu, s m simt n siguran i s am pace n suflet i n inim. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Jophiel, ngerii iubirii, credinei, linitii, sntii, compasiunii. Plante medicinale: ginko-biloba, obligean. Boala cardiaca coronariana Boala cardiac coronarian Cauza subtil: reprimarea emoiilor i sentimentelor. Caracteristici ale personalitii: persoana nu i respect nevoile afective; se conformeaz prea strict normelor sociale, se prezint n exterior deschis i sociabil, iar n interior este anxioas i rigid, i ascunde conflictele ; aspiraiile ei au standarde prea ridicate, tinde s se suprasolicite pentru a le mplini; i este team de eec, dar o ascunde n spatele unei srguine impresionante; se identific strns cu munca i nu mai are timp pentru nimic altceva; muncete excesiv, se implic, se druiete, nu se las pn nu termin ce i-a propus; nu-i manifest nemulumirile, durerile, i reprim suferina, nu o spune celorlali; consider c face lucrurile mai bine dect ceilali, care nu i fac treaba i sunt neserioi; este afectat dac este jignit, dac nu este apreciat la valoarea sa, dac eforturile sale nu sunt apreciate. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s m bucur mai mult de via, s triesc dragostea i fericirea, s m iert pe mine nsumi i pe ceilali. S m eliberez de credinele vechi i de sentimentele de frustrare. nvluie-mi

inima cu lumina ta vindectoare i ajut-m s druiesc la rndul meu iubirea, pur i simplu, fr s mai consider c e necesar s m strduiesc din greu pentru a o merita. S fiu ntotdeauna eu nsumi i s-mi manifest cu bucurie sensibilitatea i pornirile inimii. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, linitii, ngerii ncrederii, nelepciunii iubirii, sntii, pzitori ai copiilor. Plante medicinale: pducel, talpa gtei, ptrunjel, traista ciobanului, rostopasc, snziene, rozmarin. Boli venerice Boli venerice Cauza subtil: culpabiliti sexuale. Caracteristici ale personalitii: persoana afectat se simte dezgustat de organele genitale ale persoanelor de sex opus i se simte vinovat de acest dezgust; crede ntr-un Dumnezeu care pedepsete i dorete s vin n ntmpinarea acestei pedepse; triete un sentiment de ruine public. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s realizez de unde vine aceast credin i s o pot mrturisi fiinei iubite. Ajut-m s nu m mai pedepsesc, pentru c Dumnezeu m accept i m iubete aa cum sunt, i nva-m s iubesc aceast parte a corpului uman. S accept cu bucurie i iubire sexualitatea i exprimarea sa. S am doar gnduri care m sprijin i care m fac s m simt bine. Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, ngerii iubirii, nelepciunii, pcii, nordului, mpcrii. Plante medicinale: glbenele, ieder, hamei. Bronit Bronit Cauza subtil: probleme de comunicare. Caracteristici ale personalitii: persoana triete ntr-un mediu familial greu de suportat (certuri n exces sau lipsa de comunicare); se simte la, descurajat de via. Rugciune ctre Arhanghelul Rafael Arhanghele Rafael, te rog s m ajui s creez dragostea i bucuria viaa de fiecare zi i s nu mai depind de ceilali pentru a fi fericit. Vino familia mea i te rog s o nvlui n lumina ta aductoare de pace armonie. Ajut-m s exprim cu dezinvoltur i ncredere ceea ce simt nevoile mele sufleteti. n in i i

Apelri angelice: Arhanghelul Rafael, Gabriel, ngerii credinei, minunii iubirii, discernmntului, nelepciunii, estului. Plante medicinale: cimbru, cimbrior, busuiocul cerbilor, chimen, sovrv, ptrunjel, nalb mare, ungura, lumnric, plmnric, podbal, ptlagin, lichen de piatr, plop, pin, brad, ieder, ghimbir, ventrilic, ciuboica cucului, trandafir, tei, ieder, iarb mare, anason, fenicul, cardamon, calomfir, isop.