Sunteți pe pagina 1din 1

Zaharia Herdelea caracterizare

Liviu Rebreanu este un reprezentat de seama al literaturii romane din prima jumatate a secolului XX, considerat un scriitor obiectiv, a carui nota de originalitate consta in realizarea unor vaste constructii epice, si n orientarea romanului psihologic pe fagas realist. Apaut in anul 1920, romanul Ion ilustreaza destinul individual al taranului roman in lupta pentru dobandirea pamantului. Viata intelectualitatii rurale constituie planul secund, intregind, impreuna cu viata taranilor, viziunea monografica asupra satului ardelean de la inceputul secolului XX. Zaharia Herdelea, modestul invatator din satul Pripas, ilustreaza o ipostaza a intelectualitatii rurale, cu o existenta lipsita de spectaculos, banala, dar nu fara tensiuni, care pot provoca chinuitoare crize de constiinta. Elementul particular in conturarea acestui personaj deriva din contextul social-istoric in care Rebreanu il plaseaza. Ne aflam in Transilvania, la inceputul secolului XX, intr-un spatiu apartinand Imperiului austro-ungar. Taranii, obsedati de dobandirea sau pastrarea pamantului, sunt departe de framantarile intelectualilor privind problema nationala". Grupul intelectualitatii este remarcat de la inceputul operei, la hora duminicala cand toti barbatii scoasera palariile, iar cei de pe prispa se sculara in picioare... Venea preotul Belciug impreuna cu doamna Maria Herdelea, sotia invatatorului, cu domnisoara Laura si cu Titu. Dramei din lumea taraneasca ii corespunde o altfel de drama in lumea intelectualilor. Umilul invatator traieste o incertitudine in ceea ce priveste optiunea sa morala si politica. Sarac, cu o familie de intretinut, traind cu sentimentul datoriei fata de orgoliosul preot Belciug, caci casa ii este construita pe terenul apartinand bisericii, preocupat de destinul fiului sau, Titu, Zaharia Herdelea este un caracter oscilant, o fire labila, nu lipsita de o doza de lasitate. In ciuda conflictului de pe parcursul operei dintre Zaharia si Belciug, cele doua personaje reprezinta forme diferite ale aceleasi tipologi, a martirului pentru traditia neamului. Herdelea isi iubeste meseria fiind de parere ca nici o meserie nu-i mai frumoasa pe pamant ca aceea de-a desteleni mintea tinerelor vlastare omenesti. Existenta lui monotona este ritmata doar de scurgerea zilelor de scoala si de aceea asteapta cu inima stransa vestea pensionarii. A-i invata pe copii romaneste este in acest context istoric un act de noblete, iar pentru Herdelea, supremul act de curaj. Atunci cand i se propune sa devina invatator de stat tihna lui se curma, incep indoielile care se adauga nesigurantei traiului saracacios de zi cu zi. Cand trebuie sa sprijine, din constrangere, alegerea deputatului ungur, renuntand astfel la propriile convingeri, sentimentul culpei este incomensurabil. Destinul ii este tot mai potrivnic si necazurile culmineaza cu inlocuirea lui cu tanarul Zagreanu, viitorul sau ginere. Pensionarea fortata o accepta cu greu si sentimentul inutilitatii este insuportabil: Mai cu seama dimineata, cand clopotul chema copiii la scoala, il cuprindea un dor chinuitor". In final, totul se aliniaza in familia Herdelea unei dureroase planitudini. Doamna Herdelea este cum nu se poate de multumita pentru menajul Laurei, Ghighi este in persepctiva de a se casatori cu Zagreanu, Titu-si incropise un rost la Bucuresti, iar intre Zaharia si Belciug se restabileste armonia in numele cauzei romanilor pe care o apara fiecare in felul sau.