Sunteți pe pagina 1din 29
Fratele WILLIAM MARRION BRANHAM 1 (6 aprilie 1909 – 24 decembrie 1965)

Fratele WILLIAM MARRION BRANHAM

1

(6 aprilie 1909 – 24 decembrie 1965)

TE TEMI DE CANCER?

(Do you fear cancer?)

Doctorii nu au tratament pentru cancer - dar un înger trimis din prezenţa Domnului i-a dat fratelui Branham o reţetă infailibilă, care-l va vindeca pe orice bolnav. Ascultaţi cuvintele îngerului:

„Dacă vei fi sincer şi-i vei face pe oameni să te creadă, NICI MĂCAR CANCERUL nu va rezista rugăciunii tale”. În cei trei ani în care am călătorit de-a lungul ţării la adunările lui Branham, am observat că, cel mai des înfrânt demon prin slujba fratelui Branham este cancerul. Cei mai mulţi bolnavi vindecaţi, sunt cei care au cancer. Mă bucur foarte mult pentru aceasta, având în vedere viteza de răspândire a cancerului şi faptul că doctorii încă nu au vreun remediu pentru acesta. Mulţi dintre aceia chemaţi în rândul de rugăciune par puternici şi sănătoşi şi ai putea crede că nu au nevoie de bilet de ordine pentru rugăciune; alţii stau în scaune cu rotile, sau pe tărgi şi numărul de pe biletul lor de ordine nu este strigat. Dar n-am văzut vreodată să dea greş, când ei stau acolo înaintea îngerului Domnului:

se descoperă că o umbră întunecată a morţii urmează persoana respectivă şi cancerul îi ia viaţa. Într-adevăr, Domnul este bun şi-i conduce spre o eliberare totală pe aceia care, altfel, ar muri în curând. Dragul meu prieten, dacă ai cancer sau dacă ţi-e teamă de acesta, aminteşte-ţi că există o vindecare dată de Dumnezeu. Teama de ceva anume, este adesea motivul pentru care ajungem victime ale respectivului lucru, fie că este boală sau altceva. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune să nu ne temem şi să nu ne gândim la astfel de lucruri. Am citit de curând un articol remarcabil despre cancer, în revista VIAŢA. Medicul spunea că oamenii se tem de cancer mai mult decât decât de bolile de inimă sau de artrită, care sunt mult mai dureroase. Părerea sa era că teama de cancer i-a înghiţit pe americani într-o asemenea măsură încât faptul acesta a determinat ca atâţia

2

oameni să fie loviţi de acesta. Ei s-au îngrijorat atât de mult încât şi- au afectat sistemul nervos şi şi-au făcut rău trupurilor lor în alte feluri.

Cu siguranţă că, dacă un medic poate să deducă faptul că frica este o forţă care pune în mişcare cancerul, atunci noi, ca şi creştini, cu atât mai mult ar trebui să ne dăm seama că nu trebuie să ne temem, ci să-L lăudăm pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru mila Lui şi să permitem minţilor noastre să se odihnească, cu încredere şi dragoste, pe lucrurile bune ale lui Dumnezeu. Împărtăşesc cu voi mărturiile din „Mesagerul credinţei”, ca să vă ajut să vedeţi reuşita planului lui Dumnezeu de eliberare pentru voi. Simţiţi-vă liberi să le scrieţi acestor oameni şi să-i întrebaţi despre vindecarea lor. Vor fi bucuroşi să vă scrie. Inimile voastre vor fi încurajate când veţi afla câţi ani li s-au mai dat de trăit acestor oameni şi totuşi nu au murit. Lăudaţi-L pe Dumnezeu pentru lucrarea Lui pe care o face prin slujitorul Său, fratele Branham. Dacă ştiţi pe cineva care suferă de această boală, spuneţi-i despre lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu şi pe care le mai face pentru alţii. Acum patru ani, fratele Branham, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în spitalul orăşenesc din Phoenix şi s-a rugat pentru Wilma Baghy, care murea de tuberculo. Ea trăieşte şi a fost însănătoşită prin puterea lui Dumnezeu. Dar acesta este numai începutul binecuvântărilor lui Dumnezeu asupra Wilmaei Baghy. La scurt timp după aceea, soţul ei s-a îmbolnăvit de cancer la stomac şi era într-o stare gravă. Puţin mai târziu, nişte dureri din pieptul ei au descoperit că avea un cancer care se întinsese peste coastele ei şi în tot corpul. Au fost, fără îndoială, ceasuri foarte întunecate pentru Wilma Baghy. Cu toate acestea, duşmanul a lovit şi mai puternic. Fetiţa ei în vârstă de şase ani s-a îmbolnăvit şi a trebuit dusă la medic. Doctorii au spus: „Fiica dvs. are leucemie şi nu va mai trăi mult”. O mamă, un tată şi o fiică au fost prinşi de acest ucigaş al omenirii! Acum doi ani, fratele Branham a venit la Phoenix şi Wilma Baghy, foarte bolnavă, a venit la adunare şi a stat înaintea lui, când a fost strigat numărul biletului ei de ordine. În seara aceea, fratele

3

Branham i-a spus despre boala ei, a fiicei ei şi a soţului ei. Dumnezeu a turnat din cer binecuvântările Sale şi toţi trei au fost vindecaţi. De curând am avut privilegiul să vorbesc cu Wilma Baghy şi cu fetiţa ei. Ele erau întruchiparea sănătăţii şi ea mi-a spus că şi soţul ei a fost vindecat pe deplin. Scrieţi-i, ea vă va spune cu bucurie cum a acceptat rugăciunea prorocului lui Dumnezeu şi a fost însănătoşită. Adresa ei este: D-na Wilma Baghy, 1407 South 21 Pl., Phoenix, Arizona.

Urmează istorisirea despre Hatie Waldrop, 1701 East Glendale Avenue, Phoenix, Arizona. Când mi-a povestit, mi-a umplut inima de credinţă şi curaj şi am vrut să împărtăşesc aceasta cu voi. Citind-o, aceasta va da inimii voastre pace şi o prezenţă a biruinţei.

„Doresc să vă salut în Numele Domnului nostru şi să vă spun despre vindecarea mea, care a avut loc acum zece ani, când zăceam pe moarte, pe o targă, într-o adunare a reverendului Branham. Această strădanie este spre a ajuta pe oricine ar putea fi bolnav de cancer. Timp de douăzeci şi şase de ani am avut o durere în partea dreaptă, chiar deasupra bazinului. În anul 1957, am început să fac crize când nu mai puteam să mănânc sau să beau apă. Aceasta a contrastat mai târziu cu crize când nu mă mai săturam şi mâncam tot

timpul. Într-o zi am văzut o reclamă în ziarul local, despre un medic care făcea raze pentru mica sumă de 5 dolari. Soţul meu mi-a cerut să merg la el în speranţa că poate îmi va diagnostica boala. Astfel, luni am ajuns la cabinetul medicului. Acesta nu a fost mulţumit de ceea ce a constatat şi i-a cerut soţului meu să vină a doua zi, dimineaţa devreme. Noi am venit în dimineaţa următoare la ora zece şi medicul ne-a spus că am colită acută şi că el crede că m-ar putea ajuta cu şase tratamente. Noi am fost de acord. Tratamentele au constat în clisme cu apă caldă la o temperatură puţin mai mare decât cea a corpului, timp de o oră şi uneori mai mult. În a doua jumătate a celei de-a doua săptămâni, am leşinat pe masă, iar când medicul şi asistenta m-au

4

făcut să-mi revin, am întrebat: «Am cancer?» Medicul a răspuns:

«Da, biată femeie. De ce ai aşteptat atât până să vii?» Când medicul a descoperit aceasta, mi-a făcut alte raze şi a

constatat că partea superioară a colonului, în dreapta, atârna. A solicitat să fiu văzută de un alt medic, dar am refuzat, de teamă să nu fiu dusă la spital. Atunci el mi-a spus că în oraş erau medici care puteau să mă opereze şi să-mi îndepărteze partea inferioară a stomacului, dar că în douăzeci de zile aş fi moartă. N-avem ce să fac, decât să merg acasă şi să aştept Îmi era din ce în ce mai rău şi a trebuit să iau pastile ca să-mi uşurez durerea care creştea pe zi ce trece. Dar oh, mulţumire lui Isus şi sfinţilor care s-au rugat cu mine şi pentru mine în timpul acelor zile întunecate de durere! Au stat alături de mine când am fost într-o stare atât de decăzută! Medicul a crescut doza de pastile împotriva durerii până când inima mea a început să reacţioneze la efectele puternicelor narcotice.

A trebuit, apoi, să iau medicamente pentru inimă.

Într-o dimineaţă de duminică, o soră în Domnul a venit la căsuţa noastră. Ea mi-a spus că fratele Branham urma să vină în oraş

şi mi-a vorbit despre darul de vindecare dat lui de Dumnezeu şi cum

se ruga el pentru bolnavi. Ea a spus: «El vine la Phoenix şi eu ştiu că

tu vei fi vindecată. Te rog mai rezistă unsprezece zile, până când ajunge el aici». Acestea au fost cuvintele stăruitoare ale prietenei mele. Medicul îi spusese soţului meu că următorul atac va fi fatal şi să se pregătească pentru aceasta. Mie îmi era teamă. După unsprezece zile lungi, fratele Branham şi-a început adunările la biserica fratelui Outlaw. Prima adunare a fost pe 2 martie 1947 şi biserica a fost neîncăpătoare, aşa că au mutat adunarea într-un loc mai mare. Am mers la adunare duminică seara, dar înaintea mea erau atât de mulţi pentru care s-a făcut rugăciune, iar eu n-am mai ajuns. În seara următoare la fel, dar fratele Branham a spus că se va ruga pentru bolnavi marţi dimineaţa la ora 10. În dimineaţa de marţi, devreme, aruncam nişte lucruri din bucătărie şi un glas mi-a spus: «Scapă-ţi viaţa». Am chemat o soră care petrecuse noaptea cu noi şi am spus: «Trebuie să ne grăbim» şi

5

am început să alergăm la biserică. În starea mea nu puteam să alerg prea departe şi Isus ştia asta: în timp ce noi plecam din curte, un alt fratele şi o soră în Domnul ne-au dus repede la biserică cu maşina lor.

Pe la 8:30 am intrat în biserică şi fratele Outlaw m-a salutat şi mi-a spus: «Mergi în faţă, soră Waldrop, vreau să fii prima pentru care se va face rugăciune în această dimineaţă». M-am grăbit în faţă fără să mai spun vreun cuvânt. În timp ce stăteam acolo, a venit un uşier şi m-a întrebat dacă sunt oarbă. Am spus că nu sunt. Atunci mi- a zis că îi pare rău, dar trebuie să mă mut cu patru rânduri mai în spate pentru că locurile din faţă erau numai pentru orbi. În timp ce- mi vorbea, am putut simţi cum se învârtea cancerul în stomacul meu. În timp ce uşierul pleca, am încercat să mă mut, dar n-am reuşit. El s- a întors şi m-a găsit gâfâind. I-am spus să mă ducă în camera din spate dar şi-a cerut scuze şi a spus că nu poate. Eu am şoptit: «Adu-l pe fratele Outlaw» şi l-am împins. Fratele Outlaw şi alte surori au venit şi mi-au spus: «Tu eşti doar agitată, soră Waldrop. Ne vom ruga pentru tine». Atunci sora care a venit cu mine a spus: «Nu, nu este agitată, ci aceasta este moartea». Chiar atunci fratele Hooper şi sora McDaniel au venit şi i-au spus fratelui Outlaw că era foarte grav şi dacă fratele Branham era acolo, ar face bine să-l aducă repede. Fratele Outlaw a cerut cuiva să aducă o targă şi a pus pe altcineva să fugă să-l aducă pe fratele Branham. Eu auzeam ce se petrece, dar nu mai puteam vorbi şi se făcea din ce în ce mai întuneric. Fratele Branham a intrat repede, a mers la microfon şi a spus tuturor să facă linişte, căci o soră moare de cancer. Apoi s-a întors spre mine şi a spus: «Priveşte spre mine, soră». Cuvintele lui au fost şoptite, dar le-a spus până când întunericul gros s-a risipit. Apoi m-a întrebat dacă cred că îngerul a venit la el. Nu puteam vorbi, dar am simţit că-l cred. Atunci el a spus: «Mulţumeşte Domnului, soră, credinţa ta te-a mântuit!» Când s-a rugat prima dată n-am simţit nimic, apoi s-a rugat din nou şi am simţit cum peste mine trece o căldură, începând din cap şi acţionând în exterior şi în interior şi durerea m-a părăsit. M-am ridicat de pe targă. Fratele Branham mi-a spus că în 72 de ore mă voi

6

simţi foarte rău şi voi suferi pentru că acel cancer a părăsit trupul meu. El a spus că acel cancer murise! Mi-a mai spus să ţin o dietă lichidă, după cum recomandase medicul şi că Isus mă va face să ştiu când să mănânc hrană solidă. El a spus că o gură de mâncare solidă

mă va ucide.

Vreme de 72 de ore am avut nişte dureri de-mi dădeau lacrimile. Încercam să-l strig pe soţul meu care dormea, dar durerea

era atât de puternică încât nu puteam vorbi. M-am târât până la el ca să se roage să primesc putere ca să rezist durerii. Atunci durerea m-a lăsat pentru câteva ore şi m-am putut odihni. Lucrurile au mers aşa vreme de patru - şase săptămâni, dar durerea scădea în intensitate din ce în ce mai mult. În cele din urmă am stabilit cu medicul să-mi mai facă nişte raze la stomac. Razele au arătat că totul era perfect. Inima, care se mărise de la medicamente, era normală, iar pietrele de la ficat, care fuseseră mari cât unghia de la degetul mare, dispăruseră. În seara aceea am avut la cină fasole, ceapă, murături, friptură

de vită şi plăcintă cu mere. Era a doua zi după ce văzusem razele,

dar Isus mi-a spus că pot să mănânc şi chiar am putut. Acestea s-au întâmplat acum zece ani şi astăzi sunt perfect sănătoasă. Dacă ai cancer şi pentru tine s-a făcut rugăciune şi durerea

continuă, laudă-L mai departe pe Domnul pentru vindecarea ta. Diavolul va încerca să-ţi fure vindecarea, dar continuă să-L lauzi pe Isus şi să priveşti în sus. După ce fratele Branham s-a rugat pentru mine, niciodată n-

am mai zăcut la pat şi n-am mai ratat o adunare. Când am fost vindecată eu, s-a făcut rugăciune şi pentru nepotul meu de şase ani şi a fost vindecat de o guşă care era în interiorul gâtului lui. Astăzi, Marvin are 16 ani şi este perfect vindecat. Dacă te încrezi în Dumnezeu pentru vindecarea ta, te invit să-

mi scrii şi te voi încuraja cu bucurie, cât pot”.

7

Următoarea

Michigan:

este

mărturia

rev.

Laura

Walker,

Hessel,

„Acum şase ani eram pe moarte, cu cancer la intestine. Maţele păreau fără viaţă. Uneori chiar şi partea inferioară a abdomenului părea de piatră şi era rece, pe interior şi pe dinafară. Eliminarea se făcea prin clisme. Balonarea şi suferinţa erau atât de puternice încât în unele zile erau necesare câteva clisme pentru calmare. În august 1951, fratele Branham ţinea o adunare în Erie, Pennsylvania. Domnul mi-a vorbit şi a spus: «Du-te la acea adunare şi te voi vindeca». Locuiam în Port Huron, Michigan, pe atunci, la o distanţă de câteva sute de km de adunarea aceea. Părea imposibil să ajung, dar Domnul a făcut o cale şi mi-a dat puterea să merg. Pe atunci fratele Branham folosea semnul de pe mâna sa. El mi-a spus că am cancer, apoi s-a rugat pentru mine. S-a întors spre mine şi a spus: «Fiică, credinţa ta te-a însănătoşit». Atunci n-am simţit nicio schimbare deosebită, dar aproximativ peste o oră am simţit că în mine ceva şi-a dat drumul. Din ziua aceea am fost perfect sănătoasă. Laudă minunatului meu Domn şi Mântuitor, Isus Hristos. Pot da mai multe informaţii despre vindecarea mea”.

Do You Fear Cancer - Page 9

AI PUTEA FI TU

Te-ai gândit vreodată la tine ca la un slujitor al lui Dumnezeu, sau ai dorit să fii un prezbiter şi să-ţi pui mâinile peste bolnavi, ori ai avut o dorinţă arzătoare în inima ta ca să predici Cuvântul Domnului? Poate astăzi doreşti să faci ceva pentru Domnul pe care-L slujeşti. Poate că nu poţi duce evanghelia Naţiunilor sau poate că nu poţi face rugăciunea credinţei spre a-i elibera pe oameni din robie. Poate nu eşti o persoană înzestrată sau nu ai un dar duhovnicesc cum ar fi vindecarea, minunile sau profeţia. Dar este ceva ce POŢI să faci tu şi Dumnezeu ţi-a cerut s-o faci. Poate că aţi trecut cu vederea acest lucru, dar există o însărcinare pentru fiecare din voi în Cuvântul lui Dumnezeu.

8

Tu ai putea fi un înger al îndurării pentru un suflet pierdut, tu ai putea fi acela care să aducă veşti bune. Ai putea fi o persoană cheie în viaţa altcuiva, care să fie cea mai mare binecuvântare. -mi

voie ca în următoarele câteva momente să-ţi spun o poveste adevărată despre un astfel de persoană, un înger al îndurării. Ai putea

să fii un martor al Lui şi

să aduci veşti bune. Povestea noastră începe cu d-na Eckenburg: ea şi-a luat la revedere de la soţul ei şi s-a urcat într-un autobuz. Soţul ei n-o poate însoţi în această călătorie, pentru că nu poate să lipsească de la

serviciu atâta timp şi, de asemenea, ar fi şi o cheltuială pe care nu şi-

o pot permite. D-nul şi d-na Eckenburg sunt o pereche de 50 de ani,

au o casă modestă şi un mod de viaţă simplu, cât le permite venitul lor, dar au avut împreună o viaţă frumoasă şi s-au bucurat de multe de-a lungul anilor. Ei sunt nişte persoane obişnuite, care au trebuit să muncească spre a reuşi; deseori a fost greu, dar le-a fost şi mai uşor, uneori.

Acum autobuzul o ducea la o destinaţie necunoscută. La scurtă vreme după prima ei boală, a fost tratată la Universitatea San Francisco Stanford. Aici, în iunie 1955, ea a devenit un pacient de experimentare. D-nul şi d-na Eckenburg au ales această universitate

pentru că nu-şi puteau permite să plătească alte tratamente sau doctori. Aici toate tratamentele erau gratuite pentru nevoiaşi şi era sub îngrijirea celor mai minunaţi doctori. Ea era înscrisă ca pacient experimental. Aceasta însemna că te însănătoşeai dacă ei găseau

Având puţini bani, aceasta a fost cea mai bună

alegere pentru ei şi singura lor nădejde. Aceasta era cea de-a treia încercare a ei de tratament. În acest caz nu se opera, căci doctorii deja îi spuseseră că avea un stadiu prea avansat de cancer şi că îi era atacat ficatul şi alte organe. Când au vrut s-o opereze, mai înainte, ea a reuşit cumva să se opună. N-a vrut să fie operată. Astfel, următoarea ei întâlnire era în ianuarie, în primele câteva zile ale anului. D-na Eckenburg şi-a anulat această întâlnire fără vreun motiv clar, iar când a urmat a treia întâlnire, a

soluţia, dacă nu

fi tu

în cel mai important rol din viaţa ta

9

ţinut s-o aibă pentru că şi-a dat seama că durerea din trupul ei şi viteza cu care se răspândea cancerul nu-i lăsau altă alternativă. A luat cu ea, pentru acea întâlnire, o mică geantă de voiaj, avea cu sine biletul de autobuz şi nişte mărunţiş în portofel. Îi spusese soţului ei că nu-i vor trebui decât puţini bani, căci va merge

direct în autogară şi, de acolo, la universitate. Soţul ei urma s-o aducă de la spital cu maşina familiei, după ce ieşea. Era 18 octombrie şi urma ziua când doctorii vor începe experimentul. În continuu se gândea la ceea ce-i vor face şi la ce va face familia dacă ea va muri. Se gândea şi la Dumnezeu, dar nefiind o femeie duhovnicească, nici măcar născută din nou, aceste gânduri n-au pătruns prea adânc. Dar, ca şi consiliere creştină, îşi luase cu ea

o broşură unitariană din care urma să citească la întâmplare atunci

când gândurile despre viitorul ei o apăsau prea tare. Pe 19 octombrie, dimineaţa devreme, autobuzul a oprit pentru 10 minute în Oakland, California, înainte de a merge mai departe spre San Francisco. Toţi pasagerii au coborât, dar d-na Eckenburg, obosită de drum, a rămas pe locul ei. În curând urma să ajungă în San

Francisco. Stând acolo, d-na Eckenburg a auzit un glas care i-a vorbit

şi a spus: „Mergi pe stradă şi plimbă-te” cu o asemenea putere încât

ea a ascultat imediat. În timp ce umbla fără să ştie încotro merge, a auzit glasul continuând să-i spună: „Opreşte-te pe strada 14”. Pe strada 14, puterea ei a slăbit şi ea s-a oprit pentru un timp suficient de lung încât să observe o cafenea peste drum. A intrat în «Foster's Cafe» şi a băut o ceaşcă de cafea şi, după câteva minute a pornit din nou pe stradă. Parcurgând o mică distanţă, în curând a obosit iarăşi şi s-a rezemat de zidul unei clădiri ca să se odihnească. În acel moment ochii ei a căzut pe o doamnă care stătea pe o bancă aşteptând autobuzul local. S-a hotărât să meargă şi să se aşeze pe bancă. Stând acolo, a observat că doamna de lângă ea citea o carte. S-a gândit că şi ea ar putea să citească puţin din broşura ei, ca să fie mângiată. Avem o situaţie aparent normală - două doamne pe o bancă citind cărţi. Nu se cunoşteau deloc una pe cealaltă - dar nu pentru mult timp.

10

Dumnezeu a călăuzit-o pe d-na Eckenburg spre un înger al îndurării care avea veşti bune. El o călăuzise de la autogară şi acum o aşezase lângă altă femeie pe care o alesese El ca să-i aducă veşti

bune, vestea bună a evangheliei şi să aibă grijă de ea. În scurt timp, s- a înfiripat un dialog. Au schimbat câteva observaţii şi în curând d-na Eckenburg s-a trezit spunându-i acestei necunoscute despre boala ei

şi despre destinaţia ei. Femeia a spus: «Uită-te ce carte citesc eu - Un

om trimis de Dumnezeu - acest om este aici în Oakland şi deseară îşi începe adunările. El se va ruga pentru tine. Mulţi sunt vindecaţi de cancer». D-na Eckenburg s-a uitat ciudat, pentru o clipă, la această femeie, neştiind ce să creadă. Ea nu se gândise că astăzi Dumnezeu mai vindecă. Noua ei prietenă i-a întrerupt gândurile cu multe relatări înduioşătoare despre mila şi vindecarea lui Dumnezeu astăzi, pentru omenirea care suferă. D-na Eckenburg nu mai auzise niciodată asemenea cuvinte copleşitoare şi acestea au adus pace inimii ei şi ea

a fost mângâiată şi încurajată. Niciodată înainte nu mai auzise pe

cineva vorbind astfel şi despre asemenea lucruri extraordinare şi minunate! Din nou gândurile ei au fost întrerupte de o invitaţie directă din partea femeii care i-a spus: «Vino la mine şi te odihneşte. În seara aceasta te duc la adunare. Am o cameră chiar peste stradă». D- na Eckenburg şi cealaltă au trecut strada şi au intrat în hotel, iar aceasta din urmă i-a închiriat o cameră vis-a-vis de a ei. După ce s-au cazat, d-na Eckenburg a hotărât că se va odihni o vreme şi s-a întins în camera ei. A început să se gândească la ceea ce-i spusese femeia şi, pentru prima oară în viaţa ei, d-na Eckenburg a început dintr-o dată să se roage şi s-a rugat întruna până când o pace pe care n-o cunoscuse vreodată i-a umplut inima. Şi-a petrecut după amiaza în rugăciune şi în lacrimi şi în părtăşie cu noua ei prietenă. Când a sosit timpul pentru începerea adunării, prietena ei a dus-o la Amfiteatrul Civic din Oakland. A ajutat-o să-şi găsească un loc şi s-a uitat după ea preocupată într-un mod vizibil. În scurt timp, Billy Paul Branham a întrebat-o dacă doreşte un bilet de ordine pentru rugăciune. A răspuns afirmativ şi i-a mulţumit. În curând a început adunarea şi a fost predică de care d-na Eckenburg n-a mai

11

auzit vreodată în viaţa ei; a plâns şi a fost copleşită. Niciodată nu mai fusese tratată atât de amabil şi nici n-a mai auzit vreodată despre aceste lucruri minunate. A fost strigat biletul ei şi urma să stea înaintea acestui om al lui Dumnezeu. După ce s-a făcut rugăciune pentru alţi 14 dinaintea ei şi alţii au fost chemaţi din sală, ea a ştiut că omul acesta îi va da răspunsurile pe care ea şi doctorii nu le aveau. În câteva momente Rose Eckenburg stătea înaintea rev. Branham. El i-a spus că era umbrită de moarte, că avea cancer la ficat şi a întrebat-o dacă crede că Dumnezeu o va vindeca dacă el se roagă pentru ea. A răspuns afirmativ şi a izbucnit în lacrimi. În ziua următoare, 20 octombrie 1956, la ora 7 dimineaţa, Rose Eckenburg a eliminat afară din corpul ei bucăţi mari de carne stricată şi sânge infectat. În săptămâna următoare, pe 24 octombrie 1956, la ora 11 dimineaţa ea a eliminat o tumoare mare, întărită, apoi a avut o hemoragie normală care i-a curăţat sângele. Prieteni, Rose Eckenburg trăieşte astăzi şi este cu adevărat întoarsă la Domnul. Aceasta este cu adevărat o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, dar amintiţi-vă unde a început pentru Rose Eckenburg - pe o bancă dintr-o staţie de autobuz, unde ea a întâlnit un mesager şi martor al veştii bune a Evangheliei. Într-un oraş cu cinci milioane de oameni, Dumnezeu a condus-o către o străină. Data viitoare ai putea fi tu, prieten drag, singur pe o bancă, sau în maşina ta, sau pe stradă, sau într-o cafenea. Indiferent unde, poţi avea în inima ta şi pe buzele tale, cuvinte care pot să aducă viaţă omenirii muribunde, lipsite de speranţă. De aceea, nu uita să mărturiseşti şi îngerul îndurării ai putea fi chiar tu.

Do You Fear Cancer - Page 14

12

BIRUITORUL CEL VITEAZ

În seara aceasta doresc să citesc din Apocalipsa Domnului Isus, cap. 6, primele două versete: „Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: «Vino şi vezi!» M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască”. Pentru următoarele câteva momente, subiectul meu va fi „Biruitorul cel Viteaz”. Eu cred din toată inima că răpirea va avea loc înaintea necazului. Sunt mulţi învăţători care nu vor fi de acord cu aceasta, dar eu nu sunt un învăţat şi adesea studiez Biblia în simboluri, iar simbolurile sunt umbre. Şi dacă înţelegem simbolul unui lucru, avem o idee despre cum arată lucrul respectiv. Cum a fost pe vremea lui Noe: n-a căzut nicio picătură de apă până când Noe şi toţi ceilalţi care urmau să fie salvaţi de potop au intrat în corabie şi s-a închis

uşa. Înainte de a cădea din cer vreun bulgăre de foc peste Sodoma şi Gomora, Lot a trebuit să părăsească oraşul şi să fie în siguranţă faţă de judecata ce urma să vină peste aceste oraşe - pentru că Judecătorul cel drept nu-l judecă pe cel drept la fel ca pe cel nedrept. Credinciosul a fost deja judecat atunci când Hristos a fost judecat în locul său. De aceea ar fi nedrept ca un Dumnezeu sfânt să judece din nou pe vreunul din noi, după ce a acceptat deja judecata noastră în Hristos. r - Page 15 Acum să trecem la subiectul nostru despre Biruitorul cel Viteaz. Omului îi place să biruiască şi, să biruieşti este un lucru mare. Un biruitor este unul care şi-a biruit duşmanul - din acest motiv cred eu că Scriptura spune: „Noi suntem mai mult decât biruitori”, pentru că El a biruit pentru noi. Şi în aceste vremuri, după ce oamenii biruiesc, adesea ţin, apoi, mari festivităţi. Ni se spune că acela care a fost liderul german, Adolf Hitler, a biruit Franţa, şi-a aşezat scaunul la Arcul de Triumf şi a privit cum trecea armata lui, tancurile lui şi avioanele lui au întunecat cerul

n-a ţinut prea mult, pentru că, dacă un om va fi

deasupra lui. Dar

13

un biruitor, ţelurile sale trebuie să fie corecte. Dacă nu joci corect,

vei pierde, indiferent cât de biruitor eşti. Trebuie să fii cinstit, ca să fii un câştigător; niciun înşelător nu câştigă un joc. Dar Hitler n-a urmat niciodată regulile, a vrut toată puterea pentru el, toată slava pentru el. De aceea, scopul său a fost greşit şi orice om cu aceleaşi motive ca ale lui Hitler, va sfârşi exact ca el. Ni se spune că atunci când era pe drumul său spre Roma, Constantin cel mare a avut un vis chiar înainte ca bătălia să aibă loc. Cu o seară înainte fusese îngrijorat de rezultatul bătăliei. În noaptea aceea a visat o cruce albă şi un glas a spus: „Prin aceasta vei birui”. Astfel, i-a pus pe soldaţii lui, în noaptea aceea, să-şi picteze o cruce albă pe scuturile lor şi a biruit. Mă gândesc la alt bărbat: acum câţiva ani am stat în Waterloo, Belgia, unde un bărbat numit Napoleon a fost înfrânt într- un mod sângeros şi ruşinos. Stând acolo, cineva mi-a dat o cărticică şi am început să citesc istoria acestui mare om. A început ca un mare războinic şi a biruit întreaga lume la vârsta de 33 de ani, dar şi el a

a dorit putere pentru sine şi a dorit ca toţi să se

teamă de el. La vârsta de 33 de ani - lumea întreagă tremura numai gândindu-se la Napoleon - el era un om rău, un ucigaş. A început ca prohibiţionist şi a murit un alcoolic. Nu poţi birui prin rău. Numai binele va birui. Niciodată nu veţi birui zidind o confesiune religioasă după cealaltă - veţi birui doar în măsura în care ridicaţi restricţiile şi permiteţi Duhului Sfânt să intre în tot Trupul lui Hristos. Niciodată nu vom cuceri prin motive egoiste. Dumnezeu urăşte păcatul şi El nu-l va lăsa să triumfe. Napoleon a murit la 33 de ani ca biruitor al lumii şi pe el l-a biruit păcatul. Dar, oh, a existat alt bărbat care a murit la vârsta de 33 de ani, care a biruit lumea, iadul, moartea şi pe fiecare duşman al rasei umane. Acela a fost binecuvântatul nostru Domn, Isus, Biruitorul cel Viteaz. El n-a venit ca să biruiască pentru Sine - scopul Său a fost să facă voia lui Dumnezeu, care L-a trimis. El n-a luptat pentru Sine, El S-a dat pe Sine. La cruce El a spus: „Aş putea vorbi cu Tatăl Meu şi imediat mi-ar trimite legiuni de îngeri”. Dar El a

avut scopuri greşite

14

venit ca să biruiască pentru rasa decăzută a lui Adam. Şi a biruit pe fiecare din duşmanii rasei decăzute a lui Adam şi ei au fost puşi sub picioarele Sale. Eu Îl pot vedea pe Biruitorul cel Viteaz, Domnul nostru, când a fost pe pământ şi stătea lângă un om înlănţuit şi legat de o putere demonică. Nimeni nu-l putea ţine, căci era foarte puternic şi adesea a rupt în bucăţi lanţurile. Nimeni nu-l putea birui şi duhurile rele l-au dus dintre oameni şi şi-a făcut locuinţa printre morminte şi biruia pe oricine trecea pe calea lui. Dar într-o zi a venit pe drum un omuleţ - Biblia spune că „n-avea frumuseţe ca să-L dorim” - şi acest demon s- a gândit: „Este timpul să-l biruiesc pe acel tovarăş” - şi l-au posedat pe acel bărbat şi l-au scos în drum ca să-L întâlnească. Şi când au alergat la El spre a-L birui, El şi-a ridicat ochii, iar ei şi-au schimbat starea. În loc să încerce să-L biruiască, ei I-au spus: „Tu, sfânt al lui Dumnezeu, de ce ai venit să ne chinui înainte de vreme?” Ei ştiau că vor fi biruiţi de marele Biruitor Viteaz al cerului. Din punct de vedere fizic El nu putea să rupă lanţurile, nu putea să ţină piept unui bărbat posedat, dar în El era puterea Dumnezeului Atotputernic înaintea căreia demonii trebuiau să se aplece. Şi El l-a biruit pe acest duşman încât, după aceea, rasa lui Adam legată de un astfel de duh, are privilegiul să folosească Numele acestui Puternic Biruitor şi să-l scoată afară. Eu Îl pot vedea pe Viteazul nostru Biruitor, intrând în camera soacrei lui Petru, care zăcea bolnavă de friguri - El nu spune un cuvânt, ci doar o atinge pe mână şi boala a fost biruită. El a biruit boala pentru rasa lui Adam. Într-o zi a murit bunul Său prieten şi El era la o distanţă de vreo patru zile de mers. Când a ajuns El acolo, viermii colcăiau prin trupul lui, iar mâna pe care El o strânsese şi umerii pe care El îi îmbrăţişase erau biruiţi acum de putrezire şi moarte. Îl pot vedea stând lângă mormântul lui Lazăr, cu ochii plini de lacrimi, când a spus: „Lazăre, vino afară” şi putrezirea şi-a dat înapoi victima, iar moartea a eliberat sufletul omului, pentru că Marele Biruitor a vorbit. El a putut face aceasta pentru toţi copiii lui Adam. Sunt atât de

15

bucuros că El este şi prietenul meu, pentru că, dacă Isus întârzie, cândva vom zăcea şi noi precum Lazăr odinioară. Într-o seară El traversa marea şi puternicele elemente ale naturii au devenit neascultătoare. El se odihnea pe fundul unei corăbioare, în timp ce vânturile deveneau violente şi marea furioasă. În scurt timp bărcuţa a luat multă apă şi ucenicii s-au speriat foarte tare şi s-au grăbit să-L trezească. Când S-a trezit, El i-a mustrat spunând: „Oh, puţin credincioşilor, unde vă este credinţa?” Cu alte cuvinte: „M-aţi văzut făcând toate aceste lucruri zi de zi: l-aţi văzut pe acel nebun eliberat, aţi văzut cum au lăsat-o frigurile pe soacra voastră, aţi văzut morţii înviaţi! Unde vă este credinţa?” Apoi Şi-a pus piciorul pe vela corabiei, a privit în sus şi a spus: „Pace, fii liniştită”. Şi toate valurile s-au liniştit ca un prunc în braţele mamei lui. Vânturile şi valurile L-au ascultat. De cealaltă parte a lacului, unde mergeau ei, locuia o femeie care-şi cheltuise toţi banii ca să se facă bine şi tot mai suferea de o scurgere de sânge. Medicii care i-au luat banii au încercat din răsputeri şi cu loialitate s-o ajute, dar au făcut tot ce-au putut şi scurgerea tot nu înceta. Ea a auzit că Isus venea pe drumul ei, aşa că a plecat spre mal, s-a îmbulzit prin mulţime până când n-a mai avut putere. Dar credinţa ei era hotărâtă să atingă marginea hainei Lui şi ea a făcut aceasta. Atingându-L pe Biruitorul cel Viteaz, boala care înfruntase tratamentul doctorilor s-a supus voii Acestuia şi scurgerea de sânge a încetat. Vă amintiţi când moartea a lovit casa lui Iair? Fetiţa lui de 12 ani s-a îmbolnăvit foarte tare şi L-au rugat pe Isus să vină; dar în timp ce El se apropia de casa lui Iair, trimişii le-au spus: „Nu mai necăjiţi pe Învăţătorul, căci fiica a murit deja”. „Acum s-a sfârşit totul” - aşa gândim uneori, nu mai vedem nicio speranţă. Dar El încă este Biruitorul cel Viteaz - când toată nădejdea s-a dus, El este tot Acelaşi. Sigur, ei au crezut că totul s-a terminat, dar ochii scumpi ai Domnului nostru s-au întors spre Iair şi El a spus: „Nu te teme, crede doar şi vei vedea slava Domnului”. Isus a intrat în camera morturară şi a apucat-o de mână şi a spus: „Fetiţo, ridică-te” şi moartea a fost biruită şi ea s-a ridicat în

16

picioare şi a trăit. Cel mai mare duşman pe care l-a avut vreodată omul a fost moartea - un vrăjmaş al tuturor oamenilor - şi El a mers pe Golgota într-o zi şi acolo, pe cruce a adus - o dată pentru totdeauna - biruinţa pentru toată omenirea. El a biruit cel mai mare duşman pe care l-a avut vreodată omul - El a biruit moartea - pentru noi toţi. Apoi când a murit El, acela n-a fost sfârşitul: El tot mai trebuia să fie Biruitorul cel Viteaz, astfel Biblia a spus că El a mers şi a predicat sufletelor din închisoare, celor care respinseseră mesajul lui Enoh şi al lui Noe şi celor din Sodoma şi celor ce-i respinseseră pe profeţi. El le-a mărturisit că El era răspunsul la mesajul fiecărui profet, Biruitorul cel Viteaz, dar ei trecuseră din viaţa aceasta, trecuseră linia de despărţire şi nu mai aveau nădejde. El a intrat în regiunile diavolului - ale demonilor - şi i-a împrăştiat şi a mers chiar în abisul celui mai întunecat iad, [El] existând încă, deşi trupul Lui era tăcut pe cruce. El a fost Marele şi Viteazul Biruitor şi după ce au trecut 1900 de ani El încă este Biruitorul cel Viteaz şi va fi pentru totdeauna Biruitorul cel Viteaz. Când a ajuns chiar la porţile iadului - (vom prezenta lucrurile ca într-o piesă de teatru) - îl pot vedea pe diavol ieşind afară şi spunând: „Deci în sfârşit Te-am prins - în sfârşit ai sosit! Tot timpul am încercat să nimicesc sămânţa aceea. Am crezut că Te-am prins când l-am nimicit pe Abel. Şi am fost sigur că Te-am prins când i-am nimicit pe profeţi; am fost sigur că Te-am prins când i-am tăiat capul lui Ioan Botezătorul. Dar ACUM iată-Te, eşti în Împărăţia mea şi sub stăpânirea mea şi în puterea mea, pentru că ai murit ca un păcătos”. Oh, cum Îl pot auzi pe Isus spunând: „Satano, sunt Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară, sângele Meu încă este proaspăt pe cruce, am întrunit fiecare cerinţă pentru rasa decăzută a lui Adam şi am coborât aici ca să biruiesc şi să preiau controlul!” S-a întins spre diavol, a luat cheile morţii şi ale iadului şi le-a prins la brâu şi l-a împins pe diavol în abisurile din care făcea parte! Încă era Biruitorul cel Viteaz! A pornit spre pământ, triumfător asupra morţii şi iadului, ca să câştige victoria asupra mormântului. Dar suindu-Se de-a lungul marilor cărări, a auzit nişte cântări şi a ştiut că trece pe lângă porţile Paradisului unde aşteptau aceia care au

17

ţinut seama de mesajul lui Noe şi cei care au ţinut seama de mesajul

profeţilor; pentru că ei nu au putut urca, deoarece exista o negură de păcat deasupra pământului, iar sângele taurilor, al caprelor şi al oilor n-a putut face ispăşire pentru oameni. De aceea ei erau ţinuţi într-un loc numit Paradis. Deasupra pământului era o negură de păcat şi ei nu s-au putut sui - numai Acela care coborâse. El păşeşte spre uşa Paradisului şi bate uşor. Părintele Avraam deschide uşa şi, vreme de câteva secunde rămâne uimit, apoi strigă: „Sara, vino aici o clipă. Nu este Acelaşi pentru care ai copt turte? Nu este Acela care a stat sub stejar, în ziua aceea?” Sara spune: „Este Acela care a stat cu spatele

la cort şi mi-a cunoscut gândurile când am râs în inima mea, după ce

a spus că voi rămânea însărcinată la bătrâneţe”. Isus a vorbit şi a

spus: „Copilaşilor, acum am venit să vă iau. Am biruit acel lucru îngrozitor numit păcat”. Şi chiar atunci a venit un bărbat în spatele lui Avraam şi, cum privea el peste umărul lui Avraam, a rămas mut de uimire; era profetul Daniel. El a strigat: „Aceasta este Piatra pe care am văzut-o desprinsă din munte fără ajutorul mâinilor omeneşti, care va distruge împărăţiile lumii”. Chiar atunci a venit alt bărbat - era profetul Ezechiel, s-a uitat la Isus şi a spus: „Iată roata din mijlocul roţii pe care am văzut-o eu învârtindu-se în văzduh”. Fiecare dintre ei Îl văzuse în felul în care-L predicaseră. Apoi au venit în fugă trei bărbaţi: erau Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi ei au strigat şi au plâns tare: „Acesta este Omul care a stat alătri de noi în cuptorul încins, în care ne-a aruncat Nebucadneţar”. Oh, prietenii mei, în seara aceasta noi am cântat despre El, L- am lăudat şi am spus despre El aproape pe tot pământul, dar ce va fi când Îl vom vedea ca Trandafirul din Şaron, Crinul din vale, Cel ce se deosebeşte din zeci de mii, Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Împăratul slavei? Şi Domnul le-a spus: „Urmaţi-Mă” şi a pornit în sus cu toţi sfinţii Vechiului Testament. El îi conducea şi, cu veşmântul Său înmuiat în propriul Său sânge, El a biruit atmosfera de deasupra. Binecuvântat fie Numele Său! El a tăiat negura iadului care împresura pământul şi a făcut o spărtură în cer pentru ca toţi copiii pierduţi ai lui Adam să se poată ruga şi să obţină biruinţa. El a biruit

18

atmosferele, a biruit păcatul, a biruit moartea, a biruit iadul şi mormântul şi a înviat triumfător - dincolo de cele mai îndepărtate stele, dincolo de lună şi de stele S-a suit El împreună cu sfinţii Vechiului Testament. Oh, ce marş trebuie să fi fost, cu un Biruitor ADEVĂRAT! După un timp au intrat în prezenţa acelei cetăţi glorioase şi Avraam i-a spus Sarei: „Vino aici, iubito” şi l-a chemat şi pe Isaac, Isaac l-a chemat pe Iacov, Iacov pe Iosif şi în timp ce ei veneau lângă Avraam, el a spus: „Aceasta este cetatea pe care am văzut-o eu, al cărei Ziditor şi Făcător este Dumnezeu. Eu am pribegit pe pământ căutând cetatea aceasta, fără s-o găsesc, dar acum am ajuns lângă marile ei porţi”. Deşi ei au fost mari bărbaţi, a fost nevoie de Puternicul Biruitor care să învingă păcatul şi să-i conducă la această

cetate frumoasă. Lumina din cetate era puternică şi strălucitoare, porţile de perle radiau, iar Isus era în faţa lor, înaintând. În curând toţi îngerii s- au urcat pe acoperişurile clădirilor şi priveau spre marile oştiri care înaintau. Şi cum se apropiau, sfinţii Vechiului Testament au strigat cu putere: „Deschideţi-, porţi veşnice ca să intre Împăratul slavei - Biruitorul cel Viteaz”. Îngerii au răspuns, la rândul lor: „Cine este acest Împărat al slavei?” Şi sfinţii Vechiului Testament au strigat:

„Domnul oştirilor, Viteazul în luptă”. Şi porţile s-au deschis

şi El a

aşezat la porţi vechea cruce aspră, astfel încât orice bărbat sau femeie care va intra vreodată pe poartă, să trebuiască să se aplece înaintea acelei cruci şi să-L recunoască pe El ca Biruitorul cel Viteaz. Iar îngerii, mii şi multe zeci de mii, au strigat şi L-au lăudat pe Domnul, căci acest Viteaz Biruitor a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor, mărşăluind pe străzile acestei mari cetăţi. Nu la arcul de triumf, ca în cazul lui Adolf Hitler, ci pe tărâmurile slavei au cântat îngerii şi au lăudat Steaua dimineţii, în timp ce El înainta pe străzi ca Biruitorul cel Viteaz, care biruise păcatele lumii şi a adus neprihănirea, triumfător. Ei au mers mai departe prin oraş până au ajuns la scaunul de domnie. Pe acesta stătea Puternicul Iehovah. Isus a căzut la picioarele Lui şi a spus: „Tată, am terminat lucrarea pe care mi-ai dat

19

s-o fac: am plătit datoria pentru păcat, am cheile morţii şi ale iadului şi vrăjmaşul Tău este înfrânt, iar aceştia sunt copiii Tăi care au aşteptat cu răbdare ceasul acesta”. Şi eu văd cum Tatăl spune: „Suie- te pe scaunul Meu de domnie, Fiul Meu şi şezi aici până voi face din fiecare duşman aşternut al picioarelor Tale. Şi El se aşează - Biruitorul cel Viteaz! Încrezându-mă în Cuvntul Său, crezând tot ce spune El, încrezându-mă în El ca suflare a mea, ca viaţă a mea, ca tot ceea ce am eu, în seara aceasta mă predau Lui pe deplin: trup, suflet şi duh - aşteptând a doua Sa venire în slavă. Când sunt trist, mă încred în El, când sunt bucuros, mă încred în El; când sunt bolnav mă încred în El; iar când mă rătăcesc, mă încred în El; orice ar veni asupra mea, mă încred în El! Îmi vine în minte un mic incident care s-a întâmplat cu ceva timp în urmă. Niciodată n-am mai spus-o în public. Vânam în munţii Adirondack. Mama mea are şi sânge de indian şi eu iubesc natura. Nici măcar întoarcerea mea la Dumnezeu nu a scos aceasta din mine. Iubesc natura şi munţii - acolo mă recreez eu. Nu demult îi spuneam soţiei mele: „Iubito, Dumnezeu m-a ajutat în tot ceea ce am făcut. Sunt un biet pescar, totuşi am prins nişte exemplare record naţional în cele mai tainice locuri, unde un pescar nu s-ar duce niciodată. Este Domnul! Nu sunt un trăgător bun, dar am lovit ţinta de 33 de ori la rând. Este Domnul!” Credeam că sunt un pădurar prea bun şi nu m-aş putea rătăci niciodată. Eram proaspăt căsătorit, iar Billy era un băieţel pe atunci. Mama lui era moartă de aproximativ cinci ani şi eu o luasem de soţie pe Meda, iar fiul meu Billy era cu mine în munţii Adirondacks. Aşteptam să vină brigadierul şi am spus: „Cred că merg să fac rost de nişte carne de vânat. Aşteaptă aici, iar când vine brigadierul, Meda vă va deschide cabana”. Aşa că i-am lăsat într-un mic şopron şi am pornit spre pădure. Am mers prin munţi, închipuindu-mi că eu cunosc fiecare copac din Adirondacks. Însă când ajungi să crezi că ştii ceva, atunci nu ştii nimic din ce s-ar cuveni să cunoşti. M-am adâncit în pădure şi în cele din urmă am împuşcat cerbul pe care-l urmăream. Era timpul

20

să mă întorc, după cum îi promisesem Medei, aşa că am pornit spre cabană. Am observat cum se lăsa ceaţa peste văi, dar eu am continuat să merg. În cele din urmă, după mult timp, am ajuns tot la cerbul meu. M-a tulburat acest lucru, dar am pornit din nou şi iarăşi m-am întors tot la cerul meu. Indienii numesc aceasta „mersul morţii” - te învârţi în cercuri. Vânturile suflau cu putere şi oricine ştie că în munţi, când se lasă ceaţa, de-abia îţi mai vezi mâna. Singurul lucru pe care-l poţi face este să intri undeva, -ţi faci rost de ceva de mâncare, dacă poţi şi să rămâi acolo până se ridică ceaţa. Dar eu nu puteam să fac aceasta: aveam o soţie şi un copil în pădure şi ei ar fi murit în acea furtună. Trebuia să încerc din nou şi, după ce am mers cât am crezut că ar trebui să mai merg, mi-am zis: „Ei bine, m-am pierdut”. Apoi m-am gândit „Stai puţin, Bill Branham, nu eşti pierdut, numai tu crezi asta. Aşează-te o clipă”. Ningea puternic şi vântul apleca copacii. Când m-am aşezat, m-am gândit iarăşi la soţie şi la copil. Meda nu era obişnuită să iasă din oraş. Ce se va face ea cu mine rătăcit în munţi? Va înnebuni, va muri până dimineaţă şi ea şi copilul meu. Dar am spus: „Oh, tu eşti un pădurar prea bun ca să te pierzi. Ştii, instinctul îţi spune să mergi într-o anumită direcţie, pentru că vântul îţi bătea din faţă când ai suit dealul şi acum ar trebui să-ţi bată din spate, dacă-l cobori”. Astfel am pornit iarăşi şi cum am făcut-o, un glas a început să vorbească: „Eu sunt un ajutor prezent în vreme de necaz”. Mi-am spus: „Mi-am pierdut minţile, am impresia că aud un glas care-mi vorbeşte”. Mi-am scuturat capul şi mi-am spus:

„Revino-ţi, băiete, adună-te şi mergi mai departe spre tabăra ta”. Dar greşeam, mă îndreptat exact spre Canada, fără să-mi dau seama. Glasul a continuat să vorbească: „Eu sunt Domnul, sunt un ajutor la vreme de necaz”. Vorbea din ce în ce mai puternic în mine încât, în cele din urmă m-am oprit şi mi-am sprijinit arma de un copac, mi-am dat jos căciula, am îngenunchiat şi am spus: „Doamne, nu sunt pădurar. Sunt un nenorocit, un mizerabil, un rătăcit. Nu merit să trăiesc, dar te rog să ai milă de soţia mea şi de copil”. Am crezut eu că voi birui orice furtună, am crezut că pot birui orice pădure, dar am constatat că NU eram un biruitor şi, cum mă rugam, am început să

21

simt chiar bine acest lucru. M-am ridicat în picioare şi am pornit iarăşi şi cum am făcut-o, am simţit că Biruitorul cel Viteaz şi-a pus mâna pe umărul meu şi m-am oprit, tresărind. Credeam că sunt singur în pădure. M-am întors să văd cine şi-a pus mâna pe umărul meu, dar nu era nimeni. Dar când m-am uitat înapoi, am văzut turnul de pe munte, un punct de reper pe care-l folosisem întotdeauna în aceste păduri. Brigadierii şi eu suisem un cablu de telefonie pe acel turn şi cunoşteam bine drumul de-a lungul acelui cablu, pentru că şi eu ajutasem la întinderea lui. Privind din nou spre acel turn, mi-am dat seama că mă îndreptam spre moartea mea, fără să fiu conştient de aceasta, dar El este un ajutor prezent la vreme de necaz. Ce-a fost asta? Era mâna Lui puternică, împingând înapoi ninsoarea ca eu să pot vedea turnul. El a fost Acela care a biruit vântul şi valurile pentru ucenicii Săi, iar acum El biruia pentru mine această furtună. Oprea o furtună puternică ca să salveze un rătăcit mizerabil ca mine. Mi-am îndreptat faţa spre turnul acela, păstrând o direcţie dreaptă. Se întuneca, dar eu nu mi-am întors faţa de la direcţia turnului. Ştiam că imediat voi da de cablul care venea de la turn la cabană şi, lângă cabană era o anexă unde-mi voi găsi soţia şi fiul. Mergeam cântând „Mă încred în Domnul meu, stau pe Cuvântul Său” şi mă gândeam: „Oh, de-aş simţi cablul de telefonie”, şi mergeam cu mâna ridicată, pentru ca în cazul în care voi trece pe sub cablu, să-l ating. Aproape că-mi pierdusem speranţa, când mâna mea a atins ceva: era cablul acela! Mi-am aruncat puşca, mi-am scos căciula şi acolo, pe întuneric, am plâns ca un copilaş pentru că am ştiut că Dumnezeu m-a ajutat şi că, la capătul cablului mă aşteptau soţia şi copilul. M-am ţinut de cablu coborând muntele şi am ajuns în siguranţă la cei dragi ai mei. Frate, într-o zi când eram cu mult mai rătăcit ca atunci, am auzit un glas care mi-a vorbit şi mi-a spus: „Eu tot mai sunt Biruitorul cel Viteaz care-ţi poate şterge toate păcatele” şi am atins puterea Dumnezeului Atotputernic, care m-a zguduit din cap până în picioare. Îmi voi ţine mâna pe El, pentru că la capătul acestui drum, aşteaptă Mântuitorul meu şi cei dragi ai mei. Voi ţine de cablul care duce de la cruce în slavă şi mă voi încrede în El până voi muri,

22

pentru că El a biruit toţi duşmanii mei, El a biruit boala mea, El a biruit păcatele mele şi m-a făcut mai mult decât biruitor în Hristos Isus, Care a biruit totul pentru mine. Oh, prietene păcătos, dacă eşti pierdut, dacă ai nevoie să-L ţii de mână ca să te conducă în siguranţă, acum este timpul! Furtunile acestei vieţi te vor ajunge şi te vei pierde pentru totdeauna. Prinde-te de El, în timp ce ne aplecăm capetele şi ne rugăm

*** Sincere mulţumiri lui Leo Mercier şi administratorilor, pentru munca şi amabilitatea lor de a lucra cu mine, ca să vă punem la dispoziţie această broşură, care mă rog să fie o binecuvântare pentru voi şi să ajute la înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

- Page 27

William Branhamancer

DOMNIŞOARA ROSELLA GRIFFITH DIN JOLIET, ILLINOIS

Aş dori să-mi dau şi eu mărturia aici, căci Isus a spus: „Mergi

iar noi biruim prin sângele Mielului şi prin

cuvântul mărturisirii noastre. N-aş putea să aduc o astfel de mărturie dacă aş mai fi în vechiul „eu”, dar nu mai sunt în mine însămi, ci sunt

în Hristos Isus. Sunt doar un copil şi, de când mă ştiu am căutat ceva care să mă facă fericită. Căutam întruna ceva, fără să ştiu ce anume. Căutam pace şi bucurie. M-am jucat cu alţi copii din vecini, dar parcă niciodată nu mă potriveam cu ei. Copil fiind, am fost trimisă la biserica metodistă din micul nostru oraş în sudul Illinois-ului. Când aveam şase ani, am participat împreună cu bunica mea la o trezire şi am mers să-mi predau inima lui Isus, dar nimeni nu m-a ajutat. Mă tem că nu trăiam pentru El. Mergeam la şcoala duminicală, la biserică şi vara mergeam într-o tabără de tineret a bisericii noastre,

23

şi-Mi fii martor”

dar cu toate acestea, nu-L cunoşteam pe Isus Hristos ca Mântuitorul

(cunoşteam povestiri despre Isus, dar în vremea aceea nu-L

cunoşteam pe El cu adevărat). Apoi ne-am mutat în alt oraş şi, după ce am terminat liceul, am început să lucrez la un birou, şase şi şapte zile pe săptămână. Când fetele aveau o seară liberă, ieşeam împreună. De multe ori mergeam la Chicago. Credeam că ne distrăm. Dansam şi nu e nevoie să spun că mai şi beam. Ele se puteau opri din băut când doreau, dar eu nu puteam, căci mai comandam multă băutură în plus faţă de ele. Nu eram destrăbălată, dar Dumnezeu a spus că El nu face diferenţă între păcate. Mă irita faptul că eram constrânsă să fac ceva împotriva voinţei mele. Ştiu că în anul 1949 eram o alcoolică recunoscută (eu n-am vrut să recunosc acest lucru nici măcar faţă de mine). Eram „în vârful piramidei” şi se părea că nu mai este speranţă pentru mine. Părinţii mei au vrut să mă ajute, dar nu ştiau cum să facă faţă situaţiei, căci niciunul din ei nu era beţiv. În inima mea doream să fiu liberă şi am încercat totul spre a-mi scoate din minte băutura, dar acest lucru n-a îndepărtat viciul acesta. În cele din urmă m-am hotărât să încerc să merg la Alcoolicii Anonimi, crezând că ei m-ar putea ajuta. N-am fost fericită în această organizaţie, deşi am stat liniştită vreme de nouă luni, mergând la întâlnirile lor. Mă rugam în fiecare zi la capătul patului meu, ca Dumnezeu să mă ţină cumpătată. EL m-a ţinut, dar nu eram nici fericită, nici liberă. Înainte de a mă alătura Alcoolicilor Anonimi, fusesem prin spitale până când s-au săturat să mă vadă venind. Am mers la un spital pentru alcoolici din Chicago, unde a costat 150 de dolari pentru cinci zile, dar ai mei nu erau bogaţi. În această perioadă din viaţa mea, eram atât de slăbită, pierdusem în greutate şi eram pur şi simplu într-o stare jalnică. Cinci medici au renunţat să mă mai trateze, unul a spus că în şase luni voi fi internată într-un ospiciu. Vecinii au renunţat, predicatorii nu ştiau ce să facă. Un predicator a încercat să discute cu mine din Scripturi. (Însă eu aveam nevoie de cineva care putea să procedeze precum apostolii: să poruncească demonului de alcoolism să plece, în Numele lui Isus Hristos).

Meu

24

Tatăl meu i-a spus mamei să nu se mai roage pentru mine, pentru că nu mă voi schimba vreodată. Ea nu l-a ascultat; spunea că, poate, eu nu mă voi schimba, dar ştia că Dumnezeu putea să mă schimbe. Mama mi-a cumpărat o haină de blană, gândindu-se că, dacă voi cădea pe undeva, în frig, să nu îngheţ. Eu am despicat buzunarele hainei şi am băgat numai sticle de băutură în căptuşeală. Mă bucur atât de mult că mama a fost alături de mine şi s-a agăţat de Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când toţi spuneau că eu nu voi putea fi altfel. Deşi o făcusem de ruşine şi ea nu înţelegea de ce făceam ceea ce făceam, m-a susţinut, totuşi. Când ridicam un pahar ca să beau, tremuram într-un asemenea hal încât trebuia să lipăi precum un căţeluş.

Am trecut la catolici, căutând pacea minţii, deşi nu credeam în catolicism. Mi s-a spus că am nevoie de ajutor, dar nu am fost îndreptată spre Hristos. În afară de mama, toţi mă considerau irecuperabilă. Când am ajuns în cea mai cruntă stare, mama m-a văzut într-o viziune, cum eram mântuită, în spatele unui amvon, deschizând o Biblie. Ea L-a crezut pe Dumnezeu. Mai târziu, viziunea s-a împlinit. Când eram în cea mai gravă stare, un medic a aşteptat toată noaptea la căpătâiul patului meu să-mi dau ultima suflare. Sunt atât de bucuroasă că a existat un Medic mai mare decât cel care stătea acolo, Care ştia că nu voi muri, ci voi trăi ca să slăvesc Numele Său. Isus a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească” dau „Eu am venit ca oile să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug”. Bâjbâind după o rază de lumină când viaţa era cea mai întunecată, nişte oameni mi-au spus despre o adunare din Hammond, Indiana, unde un profet al lui Dumnezeu, rev. William Branham, se ruga pentru bolnavi, unde şchiopii umblau, orbii erau vindecaţi, cancerele erau vindecate şi se făceau minuni în Numele lui Hristos. M-am agăţat de aceste cuvinte, căci am crezut că dacă oamenii aceia au putut fi vindecaţi, cu siguranţă că şi eu puteam fi vindecată. Noi am mers la adunare a treia zi după ce am aflat de ea. Mama mea, prietena ei şi cu mine am mers în ziua aceea, pe 11 iulie 1952, la Centrul Civic, unde se ţinea adunarea. Am văzut oameni

25

care cântau şi-L lăudau pe Dumnezeu. M-am gândit că ei erau cu adevărat fericiţi. (Încă priveam prin colţul ochelarilor ca să-i văd cum se purtau şi m-am gândit că voi merge cu ei dacă voi fi ajutată). Mai târziu am aflat că există cu adevărat bucurie în slujirea lui Isus Hristos. Nu e de mirare că ei erau atât de fericiţi. Noi am revenit după adunarea de la amiază şi am primit un bilet de ordine pentru rugăciune. Un lucru pe care mi-l amintesc de la adunare este cum subliniau ei, că Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci. Eu nu cunoşteam versetele din Scriptură care vorbeau despre vindecare, crescută fiind într-o biserică modernă. M-am gândit numai , dacă Dumnezeu a făcut universul şi toate minunile acestuia şi m-a făcut şi pe mine, atunci pentru El ar fi un lucru simplu să vindece trupul meu. Mi-am aplecat capul şi i-am cerut lui Dumnezeu să găsească o cale, dacă era voia Sa ca să mă vindece. Atât am spus. Nu ştiam că Biblia spune că prin rănile Lui suntem vindecaţi. Deci, am primit un bilet de ordine. Fratele Branham a venit şi a predicat. După serviciul de predicare, fratele Branham a strigat biletele de ordine cu numerele J25-J50. Al meu era J27, al treilea la rând, aşa că m-am dus ştiind că dacă voi sta înaintea acestui om al lui Dumnezeu voi fi vindecată. Când mi-a venit rândul, fratele Branham a spus că m-a văzut în întuneric. El a spus: „Crezi tu în profetul lui Dumnezeu?” Am spus: „Da”. Fratele Branham a spus: „Dacă Dumnezeu îmi descoperă ce este cu tine şi dacă Isus te vindecă, Îl vei sluji tu pe Isus pentru tot restul vieţii tale?” Am spus: „Da”. Fratele Branham a cerut celor din adunare să-şi aplece capetele, iar el şi-a pus mâna pe capul meu şi a mustrat demonul alcoolului din viaţa mea, în Numele Domnului Isus Hristos şi eu am părăsit platforma, liberă.

M-am simţit atât de minunat să ştiu că pentru prima dată în viaţa mea eram LIBERĂ. „Acela pe care-l eliberează Fiul, este cu adevărat liber”. Isus Hristos mi-a vindecat trupul în câteva secunde, în timp ce pentru toţi ceilalţi, eu am fost o problemă. Laudă Numelui Său sfânt. Când am părăsit platforma, aveam propria mea „adunare”.

26

Cât eram de bucuroasă (căci aveam ceva ce mi-am dorit toată viaţa) în Hristos! O doamnă a venit la mine şi a spus că-i pare rău pentru mine, iar eu i-am spus că nu trebuie, pentru că Isus tocmai mi-a vindecat trupul şi eram bine. Ea m-a întrebat dacă vreau s-o sun pe fiica ei şi eu am întrebat-o de trei ori ce nu era în ordine cu ea. A spus că se droga. Nici FBI-ul n-a putut-o găsi luni de zile, dar acum ea venise

acasă. Fusese dansatoare, cu Fred Astair şi avea nevoie de ajutor. Mi-

a dat numărul ei de telefon şi mi-a spus s-o sun cu taxă inversă. A trebuit s-o fac, căci tocmai pierdusem o slujbă bună. Oamenii mi-au spus să n-o sun. Şi mama mea mi-a spus să n-

o sun şi să nu mă amestec. În seara aceea, întorcându-ne acasă din Hammond, Indiana, după ce tocmai fusesem vindecată, ne-am oprit

pentru o cafea sau o îngheţată (nu mă întrebaţi ce am mâncat, pentru

că nu-mi amintesc, eram prea emoţionată).You Fear Cancer - Page 31

În seara aceea am venit la Dumnezeu, rugându-L să-mi arate dacă eram mântuită, pentru că ştiam că eram vindecată. I-am cerut lui

Dumnezeu să-mi ierte fiecare păcat pe care l-am făcut vreodată

împotriva Lui, pentru că-mi părea rău. Am aşteptat circa zece minute

şi, stând acolo întinsă pe pat, cu braţele întinse, sufletul meu a părăsit

trupul meu, a urcat spre tavan şi mi-a fost frică. Am chemat-o pe mama şi ea mi-a spus că tocmai fusesem mântuită. Eram atât de

bucuroasă!

În dimineaţa următoare după ce fusesem mântuită şi vindecată, m-am sculat, am mâncat şi i-am spus mamei că am simţit un impuls puternic s-o sun pe fata aceea. M-am dus la telefon şi am vorbit 45 de minute cu ea. A găsit toate scuzele posibile ca să nu meargă la adunare şi apoi m-a întrebat de unde ştiu că am fost

vindecată. I-am spus că încercasem toate posibilităţile, aşa că hai să-

L încercăm şi pe Domnul Isus. Am mers la adunare în ziua

următoare, după ce am fost mântuită şi vindecată şi am întâlnit-o pe

fată (o vedeam pentru prima oară în viaţa mea). A primit un bilet de

ordine şi a fost strigat numărul ei. Ea m-a întrebat dacă vreau să merg

cu ea în rândul de rugăciune. Am făcut-o şi ea m-a întrebat ce să

facă. I-am spus să uite orice altceva şi pur şi simplu să creadă în Isus.

27

(Închipuiţi-vă că eu însămi fusesem mântuită şi vindecată doar cu o seară înainte şi acţionam ca şi cum ştiam totul). Ea a fost ultima la rând şi fratele Branham s-a rugat pentru ea. Isus a vindecat-o şi am fost foarte bucuroase amândouă, când ne-am văzut. Ne curgeau lacrimile pe obraji, ştiind că fusesem eliberate prin puterea lui Dumnezeu. Ce minunat este să-L slujeşti pe Hristos! Domnul este minunat! În urma rugăciunii, Isus mi-a dat un servici şi când m-am rugat pentru o mărire de salar, am primit-o. Nu este nimic prea greu pentru Dumnezeu. La o săptămână după ce am fost mântuită şi vindecată, am mers la adunare. (După aceea am mers zilnic până la sfârşitul adunării.) A venit cu noi un bărbat alcoolic şi, de asemenea, mama şi tatăl meu. După ce fratele Branham a predicat, a chemat pe cei care aveau bilete de ordine. Tatăl meu avea biletul R60. Un număr prea mare spre a fi chemat, aşa că mi-am aplecat capul şi m-am rugat. L- am rugat pe Dumnezeu -l vindece pe bărbatul alcoolic, aşa cum a făcut EL şi cu mine; şi să-l vindece şi pe tatăl meu şi să-l mântuiască. Fratele Branham s-a întors şi a spus: „Fata de la balcon a fost vindecată acum o săptămână de acelaşi lucru de care suferi dumneata, domnule. Ea se roagă pentru tine şi se roagă şi pentru altcineva - pentru tatăl ei. El să se ridice în picioare. Pune-ţi mâna pe capul lui. -şi accepte vindecarea şi mântuirea”. Când îmi iau concediu ca să merg la adunarea fratelui Branham, întotdeauna mă rog mai întâi. De fiecare dată când merg, găsesc ajutor. Mă simt privilegiată să ajung la atâtea adunări şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Dumnezeu a zâmbit în viaţa mea. Tata a început să meargă la şcoala duminicală şi la biserică împreună cu mama şi cu mine şi eu am cu adevărat o viaţă nouă în Hristos. 2 Cor. 5:17: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.

Daţi-mi voie să spun un lucru: din seara de 11 iulie 1952, n- am mai poftit niciodată băutură. De asemenea, Domnul a îndepărtat şi obieciul fumatului. Acum particip la servicii în închisoare, ca să

28

încerc să câştig suflete pentru Hristos. Merg în biserici mici, mari, oriunde pot mărturisi pentru Hristos, căci El a făcut atât de mult pentru mine. Niciodată n-aş putea să-I mulţumesc suficient. Biblia spune: „cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”. Nu aş putea mărturisi oamenilor cum o fac acum, dacă aş fi în vechiul „eu”, pentru că mi-ar fi ruşine, dar eu nu mai sunt în „mine”, ci în Hristos. Isus a spus: „pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi”. Eu sunt aşa de bucuroasă pentru că am avut o mamă creştină care n-a renunţat, chiar dacă vecinii au râs de ea, etc. Dar căminul nostru este un loc fericit acum. Sunt atât de fericită că Isus a spus:

„Eu am venit să eliberez robii de război”. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru mila şi dragostea Lui pentru mine. Dumnezeu a ascultat rugăciunile mamei mele, a văzut inima mea sinceră, dorinţa de a fi liberă şi Şi-a trimis profetul, pe rev. William Branham la Hammond, Ind., ca să-L aducă pe Hristos în viaţa mea. Într-adevăr, am cel mai mare respect creştin şi dragoste pentru fratele Branham şi el este, cu adevărat, un profet autentic al lui Dumnezeu. Sunt atât de bucuroasă că Isus m-a văzut şi m-a înţeles şi a ştiut că eu doream să fiu liberă. Laudă Numelui Său!

29