Sunteți pe pagina 1din 10

oet al tragicului cotidian al alinearii, Bacovia este creatorul unei poezii al carei univers este inchis, sufocant, invadat

de spaime nedefinite, de tristeti autumnale, de o natura contaminata de boli incurabile. Motivul nevrozelor, al solitudinii, al apleen-ilui, al ploilor nesfarsite si la tristetii fara leac se intalnesc, pe rand sau in sinteze expresive, colorand un univers sumbru, exasperat. Lumea concreta tinde sa se obiectualizeze, sa se neantizeze. Formele 757i86h nimicirii sunt inchiderea, uniformitatea, automatismele ce golesc universul de consistenta, de sens.

Dupa Eugen Lovinescu poezia lui Bacovia este lipsita de orice artificiu - "expresia celei mai elementare stari sufletesti, secretia unui organism bolnav, dupa cum "igrasia e lacrima zidurilor umede". La cealalta extrema se situeaza insa G. Calinescu, care considera ca in poezia lui Bacovia "tocmai artificiul te izbeste si ii formeaza in definitiv valoarea". Cert este ca Bacovia este, mai presus de oricare alt simbolist din literatura romana, un poet profund original, creatorul unei atmosfere lirice inedite: atmosfera bacoviana, inegalabila si inimitabila. O acuta notatie a senzatiilor de moarte, de descompunere, de plictis organic, de degradare a materiei si dezaxare a eului invadeaza opera poetului; care "orbecaie lucid prin universul sau moral dezintegrat, facandu-ne sensibila aceasta dezintegrare. Tensiunea interioara este o stare paroxistica a durerii. Bacovia este prin excelenta poetul toamnelor reci si umede, al iernilor aspre, cu amurguri sumbre, de metal, cu ninsori care ameninta sa transforme lumea intr-un cimitir; poetul verilor excesiv de calduroase, toride, de ale caror calduri nu numai cadavrele se descompun, dar si cei vii par sa fie atinsi de moarte; poetul primaverilor timide, de un verde crud, care ar semnifica reinvierea naturii, dar si a sperantelor. Poezia lui Bacovia e plina de parcuri solitare, cu copaci desfrunziti, de gradini devastate, mancate de "cancer ftizic", de ploi, de ninsori, de vanturi nimicitoare, de corbi, de figuri palide, spectrale. Bacovia este poetul nevrozelor, al ftizicilor, al celor care isi hranesc disperarea in parcurile solitare, dand astfel relief deznadejdii, sentimentului de a trai intr-o lume absurda, de a fi inchis intr-un cerc blestemat.

In versurile bacoviene, remarcabile printr-o originalitate incontestabila, intalnim o atmosfera dezolanta, cu toamne reci, ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat in peisajul de mahala de oras provincial, plasat intre cimitir si abator. Pretutindeni in opezia bacoviana pluteste tristetea, spaima de neant, care devine obsedanta. Volumele de poezii: "Plumb", "Stante burgheze", "Cu voi", "Comedii in fond", "Scantei galbene", poarta pecetea influentei lui Edgar Poe, dar mai ales a unor simbolisti francezi ca Verlaine si Baudelaire prin: gustul pentru satanic, prin atmosfera de nevroza, ideea mortii, cromatica, si nu in ultimul rand prin predilectia pentru muzica. Coborarea in infern a lui Bacovia este adanca, dar nu totala, nostalgia paradisului o strabate si uneori o insenineaza. Universul lui de plumb e predominant, dar nu complet, il copleseste cerul, dar nu-l anuleaza. Cadrul bacovian este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace, cuprinse intr-o realitate demoralizata, amenintand sa se prabuseasca. Figurile proiectate pe acest fundal sunt cele ale copilelor si fecioarelor tuberculoase, o fata palida, poetul insusi ratacind fara sens, facand gesturi absurde, alaturi de acestea, toamna, somnul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza, descompunerea devin proiectii ale unei nopti poetice. Trairea existentiala a durerii, sentimentul de pustietate si singuratate sunt realizate prin corespondente intre sentiment si culoare, sentiment, si muzica. Poetul traieste intens realitatea "el coboara in infern, intr-un bogat registru psihologic, care atinge disperarea si dezordinea lumii organice; poetul este un insingurat intr-o lume care trece printr-o criza si care intra in descompunere. Bacovia este de fapt un regizor genial al unei simplitati dozate cu maxima subtilitate. Bacovia inregistreza fortele

obiective ale lumii cu o imposibilitate absoluta.El nu infrunta, ci evita lumea. E, de fapt, um imigrant in infern. Ritmul sacadat al ploii continue, imaginea dezolata a copacilor goi, scufundarea treptata a lucrurilor, totul e privit cu detasare, drept disolutie fireasca, inregistrata neutru. Pretutindeni in lirica bacoviana, lumea intreaga apare amorfa, redusa la un numitor comun funebru. Nimic inaltator nu se mai poate ascunde in spatele mortii, nu exista nici o minima tentativa de imaginare a vreunei divintati. Universul liricii bacoviene poate fi inteles studiind sugestiile cromatice, iubirea, anotimpurile, elementul social. Intalnim in lirica bacoviana o viziune profund originalaa anotimpurilor. Astfel, toamna apare asemeni unui cataclism, un flagel care pustieste tottul, care alunga viata, este o toamna rece putreda, cu ploaie marunta, care duce la nevroza, la alienare. Natura este imposibila, vrajmasa omului, contribuind la destramarea interioara, adancind disperarea;

Trasaturile universului bacovian

a) Orizont inchis, cenusiu, cer de plumb, strabatut de corbi negri ca in poeziile: Tablou de iarna, Plumb, Amurg de iarna b) Societatea este o lume absurda, halucinanta, deznadajduita, alcatuita din ospicii, cazarmi, spitale, abatoare, acoperite de zapezi, pioi, nori, ca intr-un infern dantesc:

- "Afara targul sta pustiu / Si ninge ca-ntr-un cimitir" Nevroza. - "Ninge, parca toti murira, parca toti au inviat" Plumb de iarna . c) disolutia, destramarea, putrezirea, procese definitorii ale lumii burgheze: - " Si simt cum de atata ploaie / Pilotii grei se prabusesc" Lacustra. d) tristetea, nevrozele, funebrul, boala, moartea, trasaturi ale universului: - "Dormeau adanc sicriele de plumb" Plumb. - "Decor de doliu, funerar" Decor. .- "Cu jocuri de umbra ce dau nebunii" Palind. e) iubirea - ca lege generatoare a vietii este strabatuta de moarte, de aceea iubitele, care ar trebui sa genereze viata, canta marsuri funebre, iar peste tot apar semne care prevestesc moartea: - "Iubita canta-un mars funebru" Nevroza. - "Si ningazapada ne-ngrpape "* Decembre. : - "Spre abator vin lupii licarind" Tablou de iarna. f) atitudine critica fata de lumea burgheza: - "Pe drum e-o lume lenesa, cocheta" Amurg violet. - "Oftand palate de-ti lucrez / Eu stiu si bine a darama" Serenada muncitorului. g) predilectie pentru cromatica, muzica, sugerand corespondente subtile: - "Verde crud, verde crud / Mugur alb si roz si pur /Vis de-albastru si azur / Te mai vad, te mai aud" Note de primavara. h) sentimentele de claustrare, singuratate, durere, iubire, speranta, penduleaza in jurul sentimentului de tristete: !

-- "Acum cad foi de sange-n parcul gol" in parc. - "E vant si-orice speranta e pierduta" Plumb de toamna.

Motivele universului bacovian

a) motivul revoltei este exprimat direct sau refulat: - "Dar am sa dau curand la cap" Serenada muncitorului. - "Mahnit de crimele burgheze / Fara a spune un cuvant" Poema finala. b) motivul orasului deprimant - forma autohtona a motivului oraselor tentaculare pus in circulatie de Emil Verhaeren: - "Ascuns in pivnita adanca / Fara a spune un cuvant" Poema finala. - "Un oras de piatra doarmetoate dor" Nocturna. c) motivul singuratatii, al tristetii, al spleen-ului: - "Singur sa ma pierd in lume / Nestiut de nimeni" Poema finala. - Si iar toate-s triste" Piano. d) motivul corespondentei dintre simboluri, culori, sentimente!

- plumb - gri tristete Gri. - moarte - violet - presimtire Amurg violet. - mugur - verde, roz, albastru, azur - bucurie Nervi de primavara. e) motivul corespondentelor dintre starile sufletesti si natura: , - "Toamna a tipat cu un trist accent" Vant. - "Si plang si cu plansul in noapte / Rachita de-afara mi-e sora" Miezul noptii. f) motivul sugestiilor muzicale: - "Plangea clavirul trist si violina" Mars funebru. - "in dezacord clavirul moare / Si ninge ca-ntr-un cimitir" Nevroza. g) motivul fecioarei in alb: - "O copila poposita la fantana" Note de primavara. - "in alb, domnita, blonda, in noaptea ideala" Balada.

Caracterul simbolist al universului poetic:

. a) eroi simbol in imprejurari simbolice: - "Dormea intors amorul meu de plumb" Plumb. - "Si corbii se plimba prin sangeri sug" Tablou de iarna. .."in racle de sticla - princese" Panorama. b) tema, eroii, conflictul, subiectul - sunt structurate pe conceptul de corespondenta, fiindca "fiecarui sentiment ii corespunde o culoare" spune poetul: - "Copacii albi, copacii negri / Si pene albe, pene negre" Decor.

c) cosmicizarea - raportul omului cu universul: - "Iar creierul ardea ca o flacara de soare" Astfel. - "Si stau impietrit..si de veacuri / Cetatea parea blestemata" Panorama. d) cultivarea intuitiei si sugestiei prin simbol: - "Se uita in zari catedrala / Cu turnuri, sever si trufas" Toamna. - "Dormeau adanc sicriele de plumb" Plumb. c) conceptul de poezie pura: - "Mugur alb, si roz si pur / Vis de-albastru si azur" Note de primavara. f) gandirea analogica in locul celei logice: - "O femeie in doliu-pe strada / O frunza galbena tremura dupa ea" Scantei galbene.

Universul bacovian in contextul poeziei romanesti si universale

a) influenta lui Eminescu - continuarea lui in alt context social-istoric: paralela intre imparat si proletar si Serenada muncitorului, intre Luceafarul si Lacustra. b) critica sociala are note de virulenta ca la Alexandru Macedonski: Regret, Serenada muncitorului, Ecou de romanta. c) opozitie fata de lumea si mentalitatea burgheza ca la Stefan Petica si Traian Demetrescu: Amurg de toamna. d) atmosfera suprasaturata de nevroze, gust pentru oribil, pentru satanic ca la Rollinat, Baud,elaire: Strigoii, Mars funebru e) sinteza estetica de simbolism, impresionism, expresionism, realism -- influenta pictorilor impresionist! : Renoir - negrul - "regina culorilor"; Tintoretto - "negrul cea mai frumoasa culoare"; Bacovia - "Negru noian de negru". Negru: - elemente de critica sociala realista - Serenada muncitorului -elemente de romantism: sentimente de melancolie, tristete, bucurie - elemente de clasicism: claritatea stilului, meditatia pe teme clasice fortuna labilis si panta rhei - caracterul expresionist prin sinteza estetica, prin cosmicizare, prin conceptul de cunoastere, prin drumul spre interior.

Universul poetic bacovian - iarna, primavara, toamna, vara, iubirea, coloristica bacoviana
Universul liric bacovian Bacovia devine un poet cu un contur distinct de la primul sau volum de poezii, Plumb, prin care se impune ca un poet autentic si original, cu o tonalitate cu totul noua in poezia noastra de pana atunci. In cadrul poeziei noastre simboliste, alaturi de Dimitrie Anghel, de Ion Minulescu si altii, Bacovia ocupa un loc aparte, tratand teme legate de peisajul varstelor geologice, de decorul asezarilor lacustre, ca si de viziunile provinciale mohorate si funebre din volumul Plumb. Prin poeziile sale, el creeaza inca de la inceput cum avea sa scrie E.Lovinescu o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator,[] o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia mortii si a neantului, o descompunere a fiintei organice. Cerul poeziei bacoviene e greu, de plumb, inabusitor; orizontul intre marginile caruia aceasta poezie isi vibreaza acordurile sumbre este inchis, cenusiu, strabatut de corbi negri, care taie vazduhul diametral. In volumul Plumb, se creeaza indeosebi o viziune de infern, prin evocarea ploilor lungi, reci, a zapezilor nesfarsite, care iarna ingroapa totul sub caderile lor continue, viziunea ospiciilor, abatoarelor. Cu volumul Scantei galbene (1926) orizontul poeziei bacoviene pare sa se lumineze un moment, umbra continua de plumb e data putin la o parte, si in locul privelistilor dezolante, se profileaza burguri medievale si voievozi in haine violete, dintr-un indepartat secol al XV-lea. Atmosferei macabre si apasatoare i se substituie acum un aer de idila primavaratica,madrigalul in locul litaniei si ironia isi schiteaza zambetul complice. In volumele Cu voi (1936) si Stante burgheze (1946) fibra ironica este adancita cu mijloace rafinate si imbogatita cu umor fin si discret. Deznadejdea surda a poetului si crisparea sufleteasca este inchisa in versuri reflexive, de o notatie mai mult enigmatica, ambigua. In general, Bacovia este un poet al orasului provincial. Poetul acorda atentie deosebita descompunerii oraselului provincial, mizeriei izolate; manifesta o preferinta maladiva pentru anotimpul galben al toamnei, cand natura se pregateste de hibernare si cand invelisul vegetal se ofileste, se usuca, piere descompus. Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastra. Peste targ, pretutindeni ploua fara incetare, obsedant, aparator, rece si dezolant ca in poeziile: Note de toamna; Rar; Ploua: Ploua, ploua, ploua Vreme de betie Si s-asculti pustiul Ce melancolie! Ploua, ploua, ploua.

(Rar) Toamna Bacoviana e sumbra, mohorata, infiorata de frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului calcat in picioare pe trotuare, de melancolia sumbra a tuberculosilor. Intregul peisaj e cuprins de fiorul inghetat al toamnei, al decorului macabru pe care anotimpul galben il evoca poetului: E toamna, e fosnet, e somn Copacii, pe strada, ofteaza E tuse, e planset, e gol Si-i frig, si bureaza (Nervi de toamna). Atmosfera pluvioasa serveste ca fundal preferat gravei tristeti a poetului, ea fiind inlocuita uneori cu tacerea apasatoare a iernii, strabatuta din cand in cand de croncanitul cardurilor negre de corbi. Iarna bacoviana nu este surprinsa in maretia ei, ci poetul ii surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie si de fulgi, de frig si de singuratate, caracteristic mai ales inceputului anotimpului alb: Si toamna si iarna Coboara-amandoua Si ploua si ninge Si ninge si ploua (Moina). Uneori exista impresia unei inzapeziri totale, a unei izolari complete a oamenilor intre ei. Intregul targ pare a fi transformat intr-un cimitir, usile nu se mai pot deschide, zapada a invadat totul: E ziua si ce intuneric Mai spune s-aduca si lampa Te uita, zapada-i cat gardul Si-a prins promoroaca si clampa. (Decembre)

Primavara bacoviana este lipsita de tumultul, de veselia, de sperantele pe care le aduce acest anotimp. Reinvierea naturii, care este pentru poet doar o noua primavara pe vechile dureri, ii trezeste melancolia si-i intensifica pana la infiorare gandul unei existente inutile: Melancolia m-a prins pe strada Sunt ametit Oh, primavara iar a venit Palid si mut Mii de femei au trecut Melancolia m-a prins pe strada. (Nervi de primavara) Vara, poetul este coplesit de arsita dogoritoare si invadat de miasmele pe care le exalta descompunerea materiei organice sub soarele torid: Sunt cativa morti in oras, iubito Chiar pentru asta am venit sa-ti spun Pe catafalc, de caldura-n oras Incet, cadavrele se descompun. (Cuptor) In poezia bacoviana , se infiripa din diferite elemente, sumbre, intunecate de cele mai multe ori, o viziune de infern, viziunea unui infern in care existenta normala nu este posibila, a unei lumi care rupe echilibrul moral al fiintelor ce o populeaza. In acest univers bacovian, ros de mizerie, in care oamenii isi pierd luciditatea, controlul, iubirea pare a se supune acelorasi legi implacabile. Iubirea bacoviana poarta deci si ea amprenta descompunerii, a perisabilitatii.Cu toate acestea, poetul peregrinarilor interminabile, sfasiat de chinurile sale interioare, poarta cu sine, desi timid si insuficient conturat, un vis de iubire pa care I-l sugereaza chipul pur al unei fete, rascolita si ea de sentimentul singuratatii interminabile si de dorinta implinirii, prin totala devotiune, a unui ideal de dragoste din ce in ce mai estompat. Viziunea aceasta, pe care o simte ca pe o himera, este cultivata cu o nemarginita sfiala, cu o delicatete si pudoare care ii sunt specifice.Dar, speriat parca de umbra propriului vis, poetul isi reia vagabondajul, devenit o modalitate dominanta de existenta. Intr-adevar, e aproape de necrezut cat de nefericit se simte poetul intre cei patru pereti ai camerei lui si cum cauta in permanenta linistea in ratacirile sale fara de sfarsit: Pe drumuri delirand,

Pe vreme de toamna (Spre toamna) Plangeam, si rataceam pe strada In noaptea vasta si senina (Fanfara) Influentat, intr-o oarecare masura, de E. Poe, Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine (modele pe care le si recunoaste, dealtfel, in poezia sa), Bacovia, poet simbolist, isi exteriorizeaza impresiile, prin corespondente muzicale, dar si prin variante de tonuri de culoare si folosind aceleasi culori in relizarea tablourilor poetice:negrul rosul, violetul, galbenul. In coloristica bacoviana, abunda negrul, culoarea mortii, sugerand carbonizarea, trecerea in lumea anorganica. In poezia intitulata chiar Negru, alaturarea florilor carbonizate de sicriele metalice, arse si negre, de vesmintele funebre, creaza o atmosfera de infern.Albul,culoarea puritatii, capata la Bacovia o nuanta de tenebros. Amestecul caleidoscopic al negrului cu albul genereaza la Bacovia cenusiul, plimburiul deprimant, ca in poezia Plumb, in care imensitatea cenusiului starneste o tristete iremediabila, vecina cu moartea. Ca sa transcrie sentimentul tristetii sfasietoare, poetul ii altura violetului, galbenul: In toamna violeta,/Pe galbene alei. Galbenuleste la Bacovia culoarea maladivului si a mizeriei: Si noaptea se lasa Murdara si goala Si galbeni trec bolnavi Copii de la scoala Bacovia este un inadaptat in societate ca si Eminescu si la fel ca acesta, manifesta a aversiune puternica fata de aceasta oranduire, isi deplange soarta care-l obliga sa traiasca intr-o societate cladita pe inechitate. De aceea universul sau il vor forma: copiii si fecioarele tuberculoase, palidele muncitoare, poetul insusi ratacind fara sens prin parcuri solitare, ascultand somnul, plansul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza. Culorile sale sunt concentrate - dar abunda negrul, culoarea mortii, albul capata o nuanta de fenebros - e coloarea cancerului, a ftiziei, cenusiul care sugereaza singuratatea vecina cu moartea. Mai intalnim violetul, galbenul, rosul incidental, verdele, griul, fumuriul etc.