UNIVERSITATEA „AL. I.

CUZA” IAŞI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

TEOLOGIE MORALĂ
Lucrare de seminar
Viaţa morală în cadrul căsătoriei

20 martie 2008

Student:
PREOT ZAHARIA ŞTEFAN
ANUL IV
Grupa a VII-a
Student: Preot Zaharia Ştefan

Viaţa morală în cadrul căsătoriei

Familia este un aşezământ dumnezeiesc şi temelia vieţii de obşte. Ea se întemeiază

prin căsătorie, adică prin legătura dintre un bărbat şi o femeie, binecuvântată de Dumnezeu în
faţa sfântului altar. Această legătură răsare din imboldul firesc sădit în om: „Pentru aceea va
lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup”
(Efeseni 5, 31).1
Cununia constituie împlinirea, plasticizarea în timp şi spaţiu a unei intenţii divine pre-
existente. Afirmaţia „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de
femeia sa”, presupune o anterioritate, un plan pre-existent: omul nu se uneşte cu o femeie
oarecare, ci cu însăşi femeia sa. Fiecare recunoaşte în celălalt propria jumătate, care i-a fost
hărăzită dintru început2, fără ca acest fapt să ducă la o predestinare în ceea ce priveşte
căsătoria.
Familia este elementul de bază al societăţii; de sănătatea şi durabilitatea ei depinde
trăinicia peste veacuri a speciei omeneşti. Atunci când familia este cinstită după cuviinţă,
societatea progresează, iar atunci când este subminată de diferiţi factori, societatea însăşi se
clatină.3 Astăzi, societatea morală tinde spre antropocentrism (în ideea că Taina Nunţii este
disconsiderată), omul aşezând în centrul atenţiei sale nu pe Dumnezeu şi poruncile Sale, ci
voinţa sa personală4, uitând că umanitatea este alcătuită numai din legătura naturală pe viaţă
dintre un bărbat şi o femeie5. Apostolul Pavel ne dă o icoană desăvârşită a legăturii ce se
stabileşte între bărbat şi femeie prin căsătorie, asemănând-o cu legătura dintre Hristos şi
Biserică: „Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32).
Privită şi din punct de vedere juridic, familia este o unitate (socială, un grup uman cu
trăsături care îi sunt absolut proprii): este unicul grup social caracterizat de determinări
naturale şi biologice, singurul în care legăturile de dragoste şi consangvinitate capătă o
importanţă primordială; este singurul grup întemeiat esenţial pe afecţiune, condiţiile juridice
sau normele practice mutual acceptate neintervenind decât pentru a consolida legăturile

1
Credinţa ortodoxă, Editura Trinitas, Iaşi, 1996, pagina 400
2
Diacon Doctorand Claudiu Băzăvan, Familia – un demers recuprator, repere reologice ale relaţiei conjugale, în
Teologie şi Viaţă, Seria nouă, Anul XIII (LXIX), nr. 1-6, Editura Trinitas, Iaşi, 2005, paginile 159-160
3
Preot Leon Dură, Familia în lumina Noului Testament, teză de doctorat în Teologie, în Studii Teologice, Seria a
II-a, Anul LV, nr. 1-2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (IBMBOR),
Bucureşti, 2003, pagina 89
4
Preot Doctor Ioan Chirvasă, Răspunsurile preotului la întrebările creştinilor, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2007,
pagina 32
5
Preot Doctor Vasile Gavrilă, Fecioria şi căsătoria în vocaţia sfinţeniei, în Ortodoxia, Anul LVIII, nr. 3, Editura
IBMBOR, Bucureşti, 2007, pagina 149

-2-
 Viaţa morală în cadrul căsătoriei

reciproce de înţelegere rezultate din unitatea de aspiraţii şi scopuri; ea constituie cea mai mică
societate umană, unitatea elementară şi totodată cea mai naturală şi mai necesară, anterioară
statului şi oricărui alt grup social în perspectivă logică şi cronologică; ea se întemeiază în mod
esenţial pe valori de intimitate, armonie şi bunăvoinţă, pure şi imediate; ea se afirmă, printre
alte asociaţii, ca cea mai aptă să asigure membrilor care o compun o dezvolate de bază
multilaterală armonioasă; familia împacă în modul cel mai fericit respectul faţă de tradiţie cu
deschiderea spre viitor; pe de o parte, ea transmite velor tineri un tezaur de experienţe
moştenite, iar pe de altă parte, amplifică şi prelucrează experienţa proiectând în viitor planuri,
speranţe şi aspiraţii6 .
În plan teologic, căsătoria este unirea sfântă dintre soţi, având un caracter ontologic,
dat fiind faptul că primii oameni au fiinţa comună ca dar al lui Dumnezeu. Eva a fost creată
din fiinţa lui Adam, pe care o reprezintă în totalitatea ei: „nu mai sunt doi, ci un singur trup”
(Matei 19, 6). Aspectul ontologic este întărit de caracterul moral al căsătoriei, în sensul că
reprezintă şi porunca lui Dumnezeu ce nu poate fi călcată 7: „aşadar, ceea ce a unit Dumnezeu,
omul să nu despartă” (Marcu 10, 9).
Căsătoria constituie în mod esenţial uniunea personală dintre bărbat şi femeie
fundamentată, susţinută şi guvernată de iubire. Lecţia iubirii nu se învaţă din reviste de
psihologie ieftină sau din sexologie deşănţată, ci la şcoala iubirii de Dumnezeu, Singurul care
dă capacitatea de a discerne, Singurul care îţi dă puterea de a iubi, Singurul care dă libertate,
Singurul creiteriu de recunoaştere a jumătăţii hărăzite din veci, Singurul în Care,
experimentând iubirea ca libertate şi libertatea ca iubire, se depăşesc toae paradoxurile8.
Căsătoria devine realitate atunci când dragostea este manifestată public, prin expresia
consimţământului reciproc şi prin primirea Tainei Cununiei, şi când pecetea psihosomatică a
actului de unire în trup a fost experimentată de către persoanele implicate în această relaţie,
imediat după devenirea lor din doi, unul, una, familia.
Familia desăvârşită a fost cea dintru început, a primilor oameni, însă ea a cunoscut
pervertirea în momentul săvârşirii păcatului strămoşesc. În ce priveşte momentul instituirii
familiei, Sfinţii Părinţi n-au o părere unanimă. Sfântul Ioan Gură de Aur, de exemplu, spune
că la început Adam şi Eva au trăit în feciorie. Petrecând viaţa îngerească, nefiind supuşi
poftei, n-aveau nevoie de legătura trupească: „După călcarea poruncii a trăit bărbatul cu

6
C. Dimitriu, Constelaţia familială şi deformările ei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973, paginile
15-28; 30-31
7
Preot Profesor Doctor Sorin Cosma, Indisolubilitatea căsătoriei şi divorţul, în Biserica Ortodoxă Română
(BOR), Anul CXXI, nr. 1-6, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2003, pagina 455
8
Diacon Doctorand Claudiu Băzăvan, operă citată, pagina 162

-3-
Student: Preot Zaharia Ştefan

femeia; până atunci trăiau în rai cu îngerii; nu erau aprinşi de poftă, nu erau asaltaţi de alte
patimi, nu erau supuşi nevoilor firii, ci au fost făcuţi cu totul nestricăcioşi şi nemuritori, că
nici nu aveau nevoie de îmbrăcăminte”9. Pe aceeaşi linie merge şi Sfântul Grigorie de Nyssa.
Fericitul Augustin, după ce a ezitat un timp, va afirma ceea ce spune în general tradiţia
creştină: Adam şi Eva în Rai, deşi nemuritori, erau supuşi nevoilor fizice şi practicau unirea
trupească. Numai că actul sexual nu era însoţit de pofta care-l provoacă şi-l însoţeşte după
cădere. După cădere nu s-au adaugat organul, funcţia sau actul, ci pofta păcătoasă 10. Însuşi
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu în unirea trupurilor stă necurăţia, ci în cugetele cele rele
şi în intenţia omului.
Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi participarea la nunta din Cana Galileii,
au readus familia la cinstirea dintru început, cea de dinainte de căderea în păcatul strămoşesc.
Familia capătă caracter de taină, depăşind aspectul de contract, deoarece primeşte
binecuvântarea şi harul lui Dumnezeu. Familia astfel constituită, bazată pe iubire şi având
harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, are un întreit scop: perpetuarea neamului omenesc
(„cununia este un hatâr făcut vieţii omeneşti şi răpândirii vieţii”, după spusele Părintelui
Arsenie Boca11), întrajutorarea reciprocă a soţilor şi piedică împotriva desfrâului12, după cum
ne argumentează şi Sfântul Ioan Gură de Aur: nunta a fost rânduită pentru a dobândi întreaga
înţelepciune, pentru ca soţii să devină părinţi13 şi fiindcă este leac ucigător pentru desfrânare14.
Scopul principal al căsătoriei este împlinirea personală prin iubire, naşterea de prunci
decurgând firesc şi necesar din aceasta, dar nu ca un scop detaşat, în sine. Căsătoria este o
harismă: „Fiindcă vrerea mea este ca toţi oamenii să fie ca mine. Dar fiecare îşi are de la
Dumnezeu darul lui: unul aşa, iar altul într’alt fel” (I Corinteni 7, 7), harisma trăirii în
comuniune deplină15.
Prin viaţa conjugală binecuvântată prin Taina Cununiei, Dumnezeu le-a oferit
oamenilor leac împotriva celor două rele provocate de păcatul strămoşesc: neînfrânarea poftei

9
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB), volumul 21, Bucureşti,
1987, pagina 172
10
Preot Marin Branişte, Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie, în Studii Teologice, nr. 1-2,
Bucureşti, 1957, pagina 129
11
Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Editura Credinţa
Strămoşească – Editura Pelerinul, Iaşi, 2003, pagina 17
12
Preot Leon Dură, operă citată, pagina 89
13
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale, traducere din limba greacă veche de Preot Marcel Hancheş,
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006, pagina 15
14
ibidem, pagina 9
15
Preot Lector George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1997, pagina 326

-4-
 Viaţa morală în cadrul căsătoriei

trupeşti şi dispariţia neamului omenesc prin moarte. Mai presus însă străluceşte comuniunea
întru iubire pentru care Dumnezeu a lăsat căsătoria.16
Astăzi societatea umană se loveşte de un alt obstacol: secularizarea. Desacralizarea
lumii în care trăim are consecinţe sociale, care pornesc din descumpănirea celulei de bază,
care este familia. Iar atunci când familia îşi pierde esenţa ei sacră, ca instituţie divino-umană,
rămâne să plutească pe valurile vieţii numai cu o singură vâslă, sau să zboare numai cu o
singură aripă. Şi de aici dezorientarea ce-i aduce neîmplinirea17.
Virtutea credinţei în Dumnezeu este cea care trezeşte în noi virtutea fidelităţii faţă de
cei ce trăiesc împreună cu noi. Oamenii sunt credincioşi unii altora numai în măsura în care
sunt credincioşi faţă de Dumnezeu.18
În ceea ce priveşte fidelitatea conjugală şi celelalte virtuţi ale familiei, iubirea şi
jertfirea de sine19, trebuie să amintim aici câteva din problemele stringente legate de familie şi
de actul căsătoriei: separaţia dintre căsătoria civilă şi cea religioasă, concubinajul sau căsătoria
de probă, adulterul, divorţul, avortul, relaţiile şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Argumente de genul: nu sunt bani de nuntă sau două petreceri la un interval
considerabil implică un câştig pecuniar ascund desconsiderarea săvârşirii Tainei Cununiei.
Există cupluri care consideră inutilă chiar cununia civilă, motivând că nu au nevoie de
documente pentru a-şi dovedi iubirea. În ambele cazuri se ignoră şi se minimalizează Taina
Cununiei. E adevărat, nu documentul îi uneşte pe cei doi ce se iubesc, ci Hristos în Biserică.
Ca Taină, Căsătoria sau Nunta creştină presupune, în prealabil, căsătoria civilă ca aşezământ
natural, şi împărtăşeşte celor doi soţi harul dumnezeiesc care transformă dragostea lor firească
în dragoste spirituală desăvarşită. Nefirescul se simte şi atunci când mireasa păşeşte în
biserică în ziua Nunţii îmbrăcată în alb (ca simbol al curăţiei şi fecioriei), deşi adesea tinerii
trăiesc în concubinaj de mult timp. Alţii leagă Cununia religioasă de botezul pruncului... şi
atunci te întrebi unde a fost Hristos în viaţa lor până atunci. Ce cuvânt de învăţătura ar trebui
să le spună părintele slujitor celor ce s-ar cuveni sa păşească din acea zi în viaţa de familie,
când ei de fapt au ani buni de concubinaj şi copii după ei? E lucru ştiut, şi părinţii duhovnici îi
avertizează pe cei tineri, că relaţia intimă în afara Cununiei în Biserică este desfrânare, păcat
mare care aduce, conform Sfântului Apostol Pavel, pierderea Împărăţiei lui Dumnezeu: „Nu

16
Înalt Prea Sfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Familia între individualism, colectivism şi comuniune, în
Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin. Congres internaţional, Bucureşti, 25-27 septembrie 2001
(sursa: internet); a se vedea şi Candela Moldovei, Editura Trinitas, nr. 9/ 2001
17
Preot Profesor Doctor Sorin Cosma, operă citată, pagina 454
18
Preot Doctor Cristian Muntean, Familia în viziunea Episcopului Vasile al Oradiei (1970-1972), în BOR, Anul
CXXIV, Nr. 1-3, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006, pagina 456
19
ibidem, pagina 460

-5-
Student: Preot Zaharia Ştefan

ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici
desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici stricaţii de tot felul, nici sodomiţii” (I
Corinteni 6, 9). De asemenea, se ştie faptul că urmările trupeşti şi sufleteşti ale naşterii
copiilor din desfrânare sunt greu de prevăzut. Cu privire la viitorii soţi, tot Sfântul Apostol
Pavel, în prima sa Epistolă către Corinteni, sfătuieşte cuplurile, care nu-şi pot asuma lupta
abstinenţei, să se căsătorească, de vreme ce „mai bine este să se căsătorească decât să ardă”
(I Corinteni 7, 9).20
Căsătoria de probă este învelişul de aur al concubinajului. Termenul de concubinaj,
deja demodat pentru cei care-l trăiesc tinde să ia forma unui act oficial, normal într-o societate
democratică. Motivaţia reală a căsătoriei de probă este laicizarea omului, îndepărtarea lui de
Dumnezeu, de pricipiile Moralei Creştine.21
Adulterul este păcatul desfrânării unui om căsătorit. Face parte din păcatele care
împedică intrarea în împărăţia lui Dumnezeu: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri,
adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19); „Nu ştiţi, oare, că
nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici
închinătorii la idoli, nici adulterii, nici stricaţii de tot felul, nici sodomiţii, nici hoţii, nici
lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii sau hrăpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”
(I Corinteni 6, 9-10), pentru că rupe şi întinează legătura şi sfinţenia tainei căsătoriei.
Divorţul este desfacerea căsătoriei, cel mai mare duşman al familiei, lovitura de
moarte ce se poate da unei vieţi de familie22, pe care o provoacă soţii între ei, pentru care
biserica nu le poate da nici o binecuvântare sau hotărâre juridică oficială, de aceea nici nu se
prevede vreo slujbă bisericească. Desfacerea ei legală o face numai moartea unuia dintre soţi,
sau pe plan mai înalt, al ambilor soţi, căci după moarte sunt ca îngerii, necăsătoriţi: „Că la
înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei
22, 30). Actualele statistici nu sunt deloc comode şi încurajatoare în privinţa durabilităţii
iubirii conjugale, întrucât aproape jumătate dintre mirii care. Zâmbitori şi plini de entuziasm,
îşi unesc destinele în faţa Altarului, trecând prin mâinile binecuvântate ale preacucernicilor
părinţi, mai devreme sau mai târziu divorţează23. Nepotrivirea de caracter la care se face apel
azi este o lipsă de credinţă şi responsabilitate24.

20
Laurenţiu Dumitru, Hristos şi tinerii, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2003, pagina 29
21
Preot Doctor Ioan Chirvasă, operă citată, pagina 33
22
Preot Doctor Cristian Muntean, operă citată, pagina 457
23
Diacon Doctorand Claudiu Băzăvan, operă citată, pagina 159
24
Preot Doctor Cristian Muntean, operă citată, pagina 457

-6-
 Viaţa morală în cadrul căsătoriei

Menirea familiei este cea generatoare de viaţă. Şi cu toate greutăţile vieţii, cei care
abdică de la acest principiu fundamental sunt tot cei bogaţi, cu o viaţă asigurată. Nenorocirea
acestei meniri face ca în ziua de astăzi să vorbim cu mai multă durere de păcatul lui Irod,
uciderea pruncilor sau avortul. Chiar dacă Irod a murit, păcatul lui trăieşte prin toţi cei ce se
fac responsabili de pruncucidere. Aducem menţiunea că Irod nu a fost tatăl copiilor ucişi, însă
astăzi chiar părinţii sunt cei care iau viaţa copiilor lor25. Copilului avortat nu i se ia doar
dreptul la viaţă, ci şi dreptul la Botez şi la lumina lui Dumnezeu. Nu i se ucide doar trupul, ci
şi sufletul, crima fiind îndoită26. Iar cei care recurg la acest act criminal o fac deoarece văd în
copil o ameninţare. Odată trecută, povestea se poate repeta. Aşadar nu sărăcia şi mizeria fac
pe oameni ucigaşi, ci desfrâul, uşurătatea vieţii, păgânismul nou al veacului nostru.
O unire cu o persoană de acelaşi sex implică o unire trupească deplin rău direcţionată
nu doar de la unirea soţului cu soţia, dar şi de la cea a bărbatului cu femeia. Canoanele
Bisericii reflectă o apreciere a caracterului întrupat al condiţiei umane, fără a face apel la o
lege naturală care înrădăcinează legea naturală în caracterul biologiei noastre căzute.
Concentrarea este în schimb pe un adevăr biblic: sexualitatea este direcţionată spre unirea
soţului cu soţia într-un singur trup în scopul zămislirii de prunci şi al însoţirii într-o relaţie
reciprocă menită să ducă în cele din urmă dincolo de patimă. Această complexă apreciere a
sexualităţii e articulată fără invocarea unor finalităţi biologice. Căsătoria persoanelor de
acelaşi sex, accepată de unele biserici protestante, este cu totul opusă Sfintei Scripturi şi
Sfintei Tradiţii şi nu reprezintă numai o contrazicere a omului ca fiinţă religioasă, ci un atentat
la om ca fiinţă biologică27.
O altă problemă a familiei creştine, însă din alt spectru decât al celui legat de legăturile
fizice, este ierarhizarea membrilor ei. Creştinismul nu are drept scop o ierarhizare a membrilor
familiei acordându-le drepturi, cinste şi puteri diferite, ci accentuează virtutea dragostei care
trebuie să existe între ei.28 Deşi femeia apare ca o construcţie a bărbatului său, nu este vorba
nicidecum de o inferioritate a acesteia. În cadrul experienţei conjugale fundamentate pe relaţia
Hristos-Biserică şi care se desfăşoară înăuntrul relaţiei Hristos-Biserică, modul propriu de a
iubi al bărbatului este acela de a lua iniţiativa jertfei, în timp ce modul propriu de a iubi al
femeii este acela de a primi iniţiativa jertfei (este vorba de o formă specifică de asumare a
Crucii lui Hristos). Jertfindu-se din iubire ca Hristos, primind jertfa din iubire ca Biserica,

25
Preot Doctor Cristian Muntean, operă citată, pagina 458
26
Preot Mihail Popescu, în Despre contracepţie. Mărturii ale unor mame care au făcut avort, Biserica „Sfântul
Spiridon” – Spital Piatra-Neamţ, 2007, pagina 66
27
Preot Lector George Remete, operă citată, pagina 326
28
Preot Doctor Ioan Chirvasă, operă citată, pagina 42

-7-
Student: Preot Zaharia Ştefan

soţul şi soţia, în Biserică şi cu Hristos, înaintează prin provocările vieţii spre destinaţia finală:
desăvârşita comuniune, plenitudinea iubirii29. Totodată căsătoria creştină angajează cuplul
într-un război duhovnicesc neîncetat, la fiecare nivel al vieţii celor doi. Prin pocăinţa continuă
şi prin căutarea iertării, mândria se transformă în afecţiune, iar dorinţa egoistă în devoţiune
jertfelnică30.
Remediul cel mai bun de a scăpa de păcat este întoarcerea la Hristos; este
reîncreştinarea vieţii familiale, care începe de la regăsirea menirii sfinte de a fi mame.31
Aşezarea familiei prin Taina Cununiei între instituţiile binecuvântate de Dumnezeu de
la început, înseamnă ridicarea demnităţii şi iubirii părinteşti la cel mai înalt grad cu putinţă32.
Concluzia acestei redactări poate lua înfăţişarea unui semn de exclamare: doar de noi,
de trăitorii acestui veac depinde să readucem moralitatea în cadrul căsătoriei, să refacem ceea
ce Dumnezeu ne-a lăsat pentru obţinerea mântuirii, atât pentru cea personală, cât şi pentru cea
a copiilor şi membrilor familiilor noastre, ce se reunesc în Hristos, într-o singură, unică,
familie, Biserica, cea care întemeiază viaţa pe suportul mântuirii, prin cunoaşterea lui
Dumnezeu înfăptuită în Hristos33.

29
Diacon Doctorand Claudiu Băzăvan, operă citată, pagina 163
30
Preot Doctor Cristian Muntean, operă citată, pagina 456
31
ibidem, pagina 458
32
ibidem, pagina 459
33
Alexander Schmemann, Euharistia. Taina Împărăţiei, traducere de Preot Boris Răduleanu, Editura Anastasia,
Bucureşti, 1993, pagina 180

-8-
 Viaţa morală în cadrul căsătoriei

Bibliografie:

Izvoare:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după
Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania Arhiepiscopul
Clujului, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2001
2. Credinţa Ortodoxă, Editura Trinitas, Iaşi, 1996

Cărţi:
1. Alexander Schmemann, Euharistia. Taina Împărăţiei, traducere de Preot Boris
Răduleanu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993
2. C. Dimitriu, Constelaţia familială şi deformările ei, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1973
3. Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri,
Editura Credinţa Strămoşească – Editura Pelerinul, Iaşi, 2003
4. Laurenţiu Dumitru, Hristos şi tinerii, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2003
5. Preot Doctor Ioan Chirvasă, Răspunsurile preotului la întrebările creştinilor, Editura
Sfântul Mina, Iaşi, 2007
6. Preot Lector George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba
Iulia, 1997
7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale, traducere din limba greacă veche de
Preot Marcel Hancheş, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006
8. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, în P.S.B., volumul 21, Bucureşti, 1987

Studii şi reviste:
1. Diacon Doctorand Claudiu Băzăvan, Familia – un demers recuprator, repere reologice
ale relaţiei conjugale, în Teologie şi Viaţă, Seria nouă, Anul XIII (LXIX), nr. 1-6,
Editura Trinitas, Iaşi, 2005
2. Înalt Prea Sfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Familia între individualism,
colectivism şi comuniune, în Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin.
Congres internaţional, Bucureşti, 25-27 septembrie 2001 (sursă: internet)
3. Candela Moldovei, Editura Trinitas, nr. 9/ 2001

-9-
Student: Preot Zaharia Ştefan

4. Preot Doctor Cristian Muntean, Familia în viziunea Episcopului Vasile al Oradiei

(1970-1972), în BOR, Anul CXXIV, Nr. 1-3, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006
5. Preot Doctor Vasile Gavrilă, Fecioria şi căsătoria în vocaţia sfinţeniei, în Ortodoxia,
Anul LVIII, nr. 3, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2007
6. Despre contracepţie. Mărturii ale unor mame care au făcut avort, Biserica „Sfântul
Spiridon” – Spital Piatra-Neamţ, 2007
7. Preot Leon Dură, Familia în lumina Noului Testament, teză de doctorat în Teologie, în
Studii Teologice, Seria a II-a, Anul LV, nr. 1-2, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2003
8. Preot Marin Branişte, Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie, în Studii
Teologice, Bucureşti, nr. 1-2, 1957
9. Preot Profesor Doctor Sorin Cosma, Indisolubilitatea căsătoriei şi divorţul, în BOR,
Anul CXXI, nr. 1-6, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2003

- 10 -