Eul social al persoanelor cu dizabilitati de invatare: caracteristici si modalitati de protejare

Starea de bine si fericirea sunt esentiale pentru o viata normala, iar persoanele cu dizabilitati sunt persoane carora trebuie sa li se ofere sanse egale la o viata implinita, iar atitudinea noastra fata de acestea contribuie la imaginea pe care o percep in oglinda lor sociala. A trai inseamna a alege. In fiecare moment al vietii noastre suntem confruntati cu dileme, trebuie sa o luam la stanga sau la dreapta, sa plecam sau sa ramanem, viata este un joc in care mereu suntem obligati sa apreciem cartea pe care vom miza. A ne plange de diferentele noastre de potential inseamna a nega o evidenta: viata este variata, este ca o piesa de teatru in care rolurile sunt distribuite diferit, in asa fel incat fiecare dintre noi sa poata avea un rol (Jalenques, 2008, p.51). Tulburarile specifice ale procesului dezvoltarii la persoanele cu dizabilitati au loc in diferite paliere ale structurii personalitatii, orice deficienta prezentand si o serie de tulburari derivate, mai mult sau mai putin accentuate, care afecteaza in special functiile si procesele psihice complexe: psihomotricitatea, limbajul, mecanismele reglatorii constiente, autocontrolul etc. (Ghergut, 2006, p.129). Nivelurile de abilitati de invatare sunt bazele pentru un spectru cu o diviziune nu prea clara intre ele, sau intre persoanele cu slabe dizabilitati de invatare si populatia in general. Categorisirea persoanelor cu dizabilitati de invatare numai prin masurarea IQ nu ia in considerare cum isi coordoneaza viata de zi cu zi, nici nu recunosc potentialul lor. Exista tipuri diferite de dizabilitati de invatare, motiv pentru care termenul cuprinde o arie larga de persoane cu diferite abilitati si dificultati. Unele dizabilitati de invatare sunt foarte cunoscute si usor recunoscute, cum ar fi sindromul Down; altele sunt mai

dificil de evaluat si diagnosticat, iar multe pot ramane neclasificate, deoarece se cunosc prea putine despre ele. Unele persoane cu slabe dizabilitati de invatare nu vor fi niciodata diagnosticate, deoarece ele se pot adapta si functiona bine social si se pot descurca bine cu un suport potrivit. O dizabilitate de invatare este cauzata de modul in care se dezvolta creierul si aceasta poate fi rezultatul mai multor factori: Factori genetici (ex. Sindrom Fragile X, Sindrom Down); Infectie inaintea nasterii; Vatamari ale creierului la nastere; Infectii ale creierului sau vatamari ale acestuia dupa nastere.

Conform Mencap in Marea Britanie exista 1,5 milioane de persoane cu dizabilitati de invatare. Mai putin de 1 din 5 persoane cu dizabilitati de invatare muncesc (comparat cu 1 din 2 persoane cu dizabilitati in general) desi cel putin 65% din persoanele cu dizabilitati de invatare vor sa munceasca. Doar 1 din 3 persoane cu dizabilitati de invatare iau parte la o forma de educatie si instruire. Dizabilitatile de invatare difera de la o persoana la alta, iar strategiile de invatare ale elevilor cu astfel de probleme cu aplicate individual. Profesorii trebuie sa fie constienti de ce presupuneri fac despre elevii cu dizabilitati de invatare, deoarece ei au contact si cu alte dizabilitati sau factori care contribuie si le afecteaza invatarea. Acest lucru include si luarea in consideratie a puterilor, dar si a slabiciunilor lor. Studiile efectuate asupra celor ce necesita asistenta in activitatile zilnice au scos in evidenta lipsa de speranta si neajutorare, cand acestia incearca sa aiba acces la serviciile furnizate de stat. Adesea aceste servicii nu sunt capabile sa raspunda nevoilor specifice sau in schimbare ale acestor persoane. Statutul de inferioritate atribuit persoanelor cu dizabilitati poate fi inteles numai daca sunt analizate circumstantele in care acestea sunt etichetate. Lucrarile de sociologie ale lui Ervin Goffman (1990) includ in cuprinsul lor conceptele de stigmat si stigmatizare. Acesta utilizeaza termenul de stigmat pentru a se referi la un atribut care discrediteaza profund, fiind necesar sa i se confere acceptiunea unui limbaj al relatiilor si nu cea a unui limbaj al atributelor.

Dupa Goffman, efectul fundamental al stigmatului consta in reducerea sanselor vietii persoanei stigmatizate prin intermediul actiunilor discriminatorii. Mecanismele sociale descrise de Goffman prin care se ajunge la un stigmat si la stigmatizare ar putea fi sintetizate astfel: - Societatea stabileste, pe de o parte, mijloacele de plasare a persoanelor in categorii si, pe de alta parte, atributele, caracteristicile considerate obisnuite pentru membrii fiecarei categorii. Astfel, cadrele sociale prevad tipurile de persoane care pot fi intalnite acolo. Rutina relatiilor sociale permite inferente asupra identitatii sociale, precum si conturarea unor asteptari normative fata de acele tipuri de persoane; - Exista doua tipuri de identitate sociala a unei persoane: o identitate sociala reala, bazata pe atributele si pe categoria sociala pe care ar putea sa dovedeasca a le poseda in fapt, in realitate acea persoana, si o identitate sociala virtuala, rezultata pe baza impresiilor celorlalti, a pretentiilor lor fata de respectiva persoana si a caracterului care ii este atribuit; - Cand o persoana apare intr-un anumit cadru social, din cauza evidentei (afisarii) unor trasaturi mai putin dezirabile , care se abat de la cele asteptate, considerate normale, imaginea sa sociala este redusa in mintea celor care o percep, la aspectele obisnuite, considerate deficite, fiind tratata cu neincredere; - Caracteristicile negative atribuite persoanei respective devin stigmat, pentru ca persoana respectiva nu mai este privita in ansamblul ei, ci doar din perspectiva aspectelor negative. Efectul de discreditareal stigmatului se produce pe scara larga, aparand ca o discrepanta speciala intre identitatea sociala reala si cea virtuala. Pretutindeni se intalnesc persoane cu deficiente, iar perceptia societatii fata de acestia nu este intotdeauna constanta, ea depinzand de la o societate la alta si de la o perioada de timp la alta. Chiar daca in societatea noastra perceptia globala asupra persoanelor cu dizabilitati s-a imbunatatit mult, spre deosebire de cum era acum cateva secole, decenii in urma, inca exista multe persoane, comunitati care patologizeaza si resping persoanele cu dizabilitati, reusind astfel, sa le determine pe acestea sa renunte la incercarea de a se integra social. Trebuie sa fim deschisi si sa recunoastem valoarea influentei unor oameni invalizi asupra societatii, talentul si puterea lor. Curajul manifestat

de acestia in fata greutatilor vietii, pentru a depasi limitele impuse de incapacitatile lor native, poate constitui un model pentru societate in ansamblu. Tinand cont de vulnerabilitatea lor si de faptul ca fac parte dintro minoritate sociala, ei au nevoie de compasiune si sustinere.

Bibliografie: - Allport,G.W., Structura si dezvoltarea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991; - Andre, Cristophe, Imperfecti, liberi si fericiti Practici ale stimei de sine, Editura Trei, Bucuresti, 2009; - Ghergut, Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerinte speciale Strategii diferentiate si incluzive in educatie, Editura Polirom, Iasi, 2006; - Jalenques, Etienne, Terapie pentru fericire, Editura Teora, Bucuresti, 2008.