Sunteți pe pagina 1din 9

Integrarea monetara europeana

CAP.I Sistemul Monetar European:


1.1 Etape premergatoare 1.2 Crearea Sistemului Monetar European; principii si functionare

CAP. II . Integrarea monetara europeana

2.1 Etapele infaptuirii Uniunii Monetare Europene 2.2 Banca Centrala Europeana si Sistemul European al Bancilor Centrale 2.2.1 Atributele Bancii Centrale Europene 2.2.2 Politica Monetara 2.2.3 Autoritatea Bancii Centrale Europene si a SEBC 2.2.4 Eurosistemul

CAP. III Mecanismul Ratei de schimb II (ERM II)

CAP.IV Introducerea monedei euro Ultima etapa in realizarea Uniunii Monetare Europene
4.1. Lansarea monedei EURO

4.2. Criteriile de convergenta 4.3 Efectele introducerii monedei euro 4.4 Avantajele introducerii monedei euro 4.5 Costuri 4.6 Stadiul convergentei economice

CAP. V: Studiu de caz Efectele si consecintele introducerii monedei EURO pentru Romania.

1. Stadiul actual al Romaniei conform raportului de convergenta aprilie 2010 2. Efectele introducerii monedei euro pentru Romania 3. Adoptarea euro - prognoze

Bibliografie

CAP. I: Sistemul Monetar European


1.1. Etape premergatoare

Inceputurile procesului de integrare europeana se plaseaza in anii `50, cand sunt semnate doua tratate esentiale in crearea unei comunitati economice:

anul 1951, cand se semneaza, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea Economica a Carbunelui si a Otelului (la care participa 6 tari: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg);

anul 1957, cand se semneaza, la Roma: Tratatul privind crearea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Tratatul privind crearea Comunitatii Economice Europene (CEE).

Astfel, Tratatul de la Roma a pus in functiune un mecanism de cooperare economica, care ulterior a necesitat o coordonare a activitatii monetare.

Tratatul de la Roma a fost semnat de Franta, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia si Luxemburg la 25 martie 1957. Initial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunitatii Economice Europene. Totusi, Tratatul de la Maastricht l-a amendat eliminand, printre alte lucruri, cuvantul "Economic" atat din numele comunitatii cat si al tratatului. Din acest motiv tratatul este denumit de cele mai multe ori Tratat de instituire a Comunitatii Europene sau Tratatul CE

La Messina, in 1955, ministrii de externe au convenit asupra concentrarii atentiei spre integrarea economica si contientizarea faptului ca scaderea tarifelor vamale intre cei 6 le va stimula relatiile comerciale si dezvoltarea economica. Obiectivul Tratatului de la Roma era integrarea economiei comune, crearea unei piete comune, instituirea celor "4 libertati", excluderea oricarei discriminari nationale. Pentru a functiona insa, avea nevoie de

un fundament juridic, erau necesare armonizari legislative, astfel, rolul Curtii Europene de Justitie se arata extrem de important. Implicatii teoretice ale acestui tratat: odata cu piata comuna se naste societatea civila europeana. Statul nu mai este subiectul suveran pe propriul teritoriu intrucat piata comuna trebuie sa functioneze pe dimensiunea supranationala, doar asa poate fi eficienta. Astfel iese in evidenta primatul dreptului comunitar asupra dreptului national. Totodata spectrul CEE este mai larg dect CECO, care avea in centru ideea de pace intre Franta si Germania. In acelasi timp, Marea Britanie refuza intrarea in CEE, avea mereu ideea de putere maritima, nevrand sa cedeze portiuni de putere in mod gradual institutiilor comunitare. A vrut sa-si creeze propria piata comuna si astfel a luat fiinta EFTA in 1959, conceputa drept rivala pentru CEE.

Obiectivele CEE, catre care a fost orientata intreaga politica comunitara au vizat:

Realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protectii comune tarifare fata de terti; realizarea libertatii de circulatie a capitalurilor, a fortei de munca si a serviciilor; realizarea unei politici comunitare in domeniul agriculturii. Integrarea monetara in cadrul SME este initiata prin mecanismul sarpelui monetar, (1972), continua cu infiintarea SME (in 1979) si urmata de procesul infintarii monedei unice EURO, cu incepere din anul 1993.

Punctul de plecare oficial in crearea Uniunii Monetare este considerat insa anul 1962 cnd Comisia Europeana a elaborat asa numitul Memorandum Marjolin in care s-au adus in discutie pentru prima data masuri comune de politica monetara si au fost puse in aplicare primele incercari de integrare monetara a tarilor membre. Memorandumul a inceput discutia cu privire la o moneda comuna si a determinat mai multe masuri in domeniul cooperarii monetare. Ratele de schimb ale membrilor Comunitatii Economice Europene (CEE) nu au fost niciodata in mod direct fixe, desi toate acestea au fost legate de dolarul SUA. La acel moment stabilitatea ratei de schimb

timp era inca asigurata de acordul Bretton Woods, si nu a existat o nevoie urgenta de noi aranjamente institutionale intre monedele europene Beneficiile sistemului Bretton Woods:

Expansiunea comertului international Reducerea semnificativa a ratei inflatiei (exceptie Japonia) Crestere economica semnificativa

Slabiciunile sistemului Bretton Woods:


Restrictii la circulatia capitalurilor Presiunea exercitata asupra rezervelor de aur ale SUA Ineficienta programelor de ajustare aplicate situatiilor de criza.

Tarile Europene in cadrul acordului de la Bretton Woods (1959-1971)


Monedele europene trebuiau sa fluctueze intr-o banda de variatie de maxim 1% in raport cu dolarul. Monedele europene puteau fluctua cu maxim 4% una in raport cu cealalta. Acordul Smithsonian din Decembrie 1971 a marit marja de variatie fata de dolar de la 1% la 2.25% pentru monedele europene.

In conformitate cu dispozitiile memorandumului, un comitet al guvernatorilor (COG) din bancile centrale nationale ale CEE a fost infiintat in 1964 si a inceput intalnirea de la Basel.

In 1969, sefii de stat sau de guvern au solicitat un plan pentru realizarea unei uniuni economice si monetare. Rezultatul a fost publicat in Raportul Werner in 1970. Acesta a propus realizarea uniunii economice si monetare in mai multe etape pana in 1980.

Raportul Werner a prescris trei elemente principale pentru uniunea monetara:

a. In zona unei uniuni monetare, monedele trebuie sa fie convertibile complet si ireversibil, marjele de fluctuatie in jurul cursului de schimb trebuie sa fie eliminate, valorile nominale fixate in mod irevocabil, si miscarile de capital complet gratuit. b. Este de o importanta primordiala ca principalele decizii privind politica monetara sa fie centralizate, indiferent daca aceste decizii se refera la lichiditate, ratele dobanzilor, de interventie pe pietele de schimb valutar, gestionarea rezervelor, sau de stabilire a paritatii monedelor vis-a-vis de restul lumii, si c. Sub un astfel de sistem, ar putea fi mentinute monedele nationale, sau ar putea fi creata o singura moneda comunitara... dar factorii psihologici si politici cantaresc in favoarea adoptarii unei monede unice, care ar demonstra natura ireversibila a actiunii.

Sistemul de la Bretton Woods sa prabusit in august 1971, si membrii Comunitatii Economice Europene (CEE) au urmarit politici economice diferite, care in schimb au dus la tensiuni intre ele si au amenintat chiar de a perturba uniunea vamala si piata comuna agricola

In timp ce obiectivul final al uniunii monetare, nu a fost atins, caci raportul Werner s-a dovedit a fi prea avansat pentru nivelul de integrare economica si financiara in vigoare la acel moment, unele dintre elementele sale au putut insa fi puse in aplicare.

Sarpele monetar

Acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale monedelor s-au modificat de la +/- 1 % la +/- 2,25 %, nu a asigurat decat o stabilitate limitata a ratelor de schimb. Daca o moneda se afla la limita superioara, in timp ce o alta se afla la limita inferioara (respectiv, moneda este la nivelul plafon sau al nivelului planseu) rezulta ca cele doua monede inregistreaza o abatere a cursului de 4,5 % vis a vis de definitia oficiala. Daca o moneda care se afla la nivelul plafon trece la nivelul planseu, in timp ce o alta moneda urmeaza o traiectorie inversa, rezulta ca ecartul ajunge la 9%. La data de 21 martie 1972 Consiliul de ministri al CEE a decis reducerea marjelor de fluctuatie ale monedelor europene la jumatate fata de ceea ce se autorizase in 1971. Aceasta rezolutie, a fost urmata de un acord intre Bancile Centrale Europene, la data de 10 aprilie 1972, moment la care se infiinteaza sarpele monetar.

Acordul de la Basel:

Monedele europene se deplasau intr-un tunel fata de dolar: o Existau rate pivot bilaterale in raport cu dolarul, marja de variatie fiind de 2.25%. o Existau rate pivot bilaterale intre monedele europene, marja de variatie fiind fixata la 1%. Pentru prima data se pune la punct un mecanism de interventie si un suport financiar pentru rezolvarea problemelor monetare ale tarilor membre.

Denumirea de sarpe monetar este data de imaginea evolutiei cursului monedelor europene.

Acestea formeaza, in evolutia lor, o linie ondulata (un sarpe) care se incadreaza intr-un tunel ce reprezinta marjele de fluctuatie autorizate de sistemul monetar international. Tunelul dispare cu incepere din martie 1973, cand marjele de fluctuatie vis a vis de dolar inceteaza sa existe, odata cu trecerea la fluctuatia libera a monedelor. Acest sistem de fluctuare a monedelor a avut doua forme: - sarpele in tunel (24.04.72 11.03.73) - sarpele fara tunel (12.03.73 12.03.79)

Sarpele in tunel se caracterizeaza printr-o fluctuare a monedelor europene fata de $ SUA si intre ele, in anumite limite, respectiv: 2,25% fata de $ si 4,5 % intre ele. Astfel, exista doua tipuri de marje fata de $: inferioara si superioara, care formeaza un tunel, iar in interiorul acestuia exista o banda de fluctuare a cursurilor de schimb ale monedelor europene. Atunci cand cursul de piata al unei monede se apropie de limitele stabilite este necesara interventia Bancii Centrale prin vanzarea sau cumpararea de devize cerute sau oferite excedentar.

Sarpele in tunel a fost afectat de practica speculativa a detinatorilor de $ care au incercat sa se debaraseze de moneda americana pentru a cumpara aur pe piata libera de la Londra. In aceste conditii, tarile europene au eliminat obligatia mentinerii unei limite de fluctuatie fata de $ american, dar mentin acelasi nivel de fluctuatie intre monedele europene ( 4,5%). In decursul perioadei in care a functionat, mecanismul sarpelui monetar a cunoscut perioade dificile.

In iunie 1972, de exemplu, lira sterlina abandoneaza acest mecanism. Marea Britanie nu a putut sa mentina cursul monedei sale, datorita riscului de epuizare a rezervelor de schimb. Coroana daneza paraseste sarpele monetar, dar este reintegrata la finalul anului 1972. Lira italiana iese definitiv din sistem in 1974, iar francul se retrage si revine in ianuarie 1974, respectiv iulie 1975. Sarpele monetar nu a asigurat stabilitatea dorita nici pentru monedele care au ramas fidele sistemului. Marca germana a fost reevaluata de 4 ori, guldenul olandez a facut obiectul a doua reevaluari, iar francul belgian a fost reevaluat o singura data. In acest mod, se poate explica de ce in anul 1979, tarile europene incearca o alta modalitate de asigurare a stabilitatii monetare, cu ajutorul unui nou sistem.