Sunteți pe pagina 1din 27

Cap.1 Retrospectiva in stiinta managamentului.

Performanta functiei manageriale este necesara pentru ca organizatia sa se


dezvolte , sa functioneze.Practica managementului este la fel de veche ca si
organizatiile, ceea ce inseamna intr-adevar o vechime deosebita , practice inceputa
o data cu organizarea vietii sociale a comunitatilor umane.
Tablitele de lut datate cu mai bine de 3000 de ani i.Ch au inregistrat
tranzactii de business si legile statului antic, evidentiind tot o data cu multa
claritate practicile organizationale.De sigur ca existenta organizatiilor este mult
mai veche decat aceste tablite, in acest sens arheologia ne aduce dovezi de
netagaduit privind formele de organizare ale vietii sociale a oamenilor preistorici.
Desigur ca amndoua, atat organizatiile cat si managementul, au fost destul
de diferite de cea ce noi avem astazi in viata noastra curenta.De si,
Managementul ca practica este foarte vechi, viziunea managementului ca
profesie, disciplina si domeniul de instruire este relativ noua, astfel managemntul
nu a devenit domeniul recunoscut decat la sfarsitul secolului XIX si inceputul
secolului XX.
Cu trecerea anilor, managementul in unele organizati devine tot mai distinct
si sofisticat, in acelas timp si oraganizatiiele devin mult mai puternice si mai de
durate. Este de ajuns sa amintim Imperiul Roman care a durat sute de ani, unde
legiunile cu popoarele Europei si Orientului Mijlociu, mult mai slab organizate si
coordonate. Noile pamanturi cunoscute erau administrate de guvernatori
responsabili fata de Roma si drumurile erau construite sa strabata intregul imperiu,
ca informatia si urmarirea ei sa fie usurata si astefel centrul imperiului sa poata
interveni prompt si eficace in ori ce problema. Comunicatia aceasta, asa cum vom
vedea, reprezinta o cerinta esentiala a managemantului de succes. Drumurile asa de
renumite, din care unele sunt intrebuintate si astazi, au ajutat in acelas timp la
strangerea rapida a taxelor si impozitelor, dar si la elaborarea si transmiterea
decizilor in timp real in vederea rezolvari problemelor cu care se confrunta
imperiul. Desigur ca importanta acestor drumuri sa fi fost mult mai mare in a face
capabile legiunile sa fie foarte mobile, sa se poata deplasa cu usurinta dintr-un
colt al imperiului in altul pentru a interveni acolo unde era nevoie in caz de
rascoala sau alte evenimente.
Istoria ne arata ca, desi organizatile pot fi considerate la fel de vechi ca si
umanitatea, inainte de secolul XX greu putem gasi modalitati sistematic gandite si
elaborate privind modelul in care aceste sa fie conduse.
Oamneii au fost in special interesati numai de modul in care oraganizatiile
pot fi intrebuintate pentru a obtine bani sau putere politica.

1.1 Definirea conceptului de management.

Managementul- fiind o activitate complexa, cu profunde implicatii in viata


economica, sociala, politica a cunoscut de-a lungul evolutiei sale diferite
acceptiuni si abordari. Astfel managementul poate fi privit ca „Un proces de
coordonare al resurselor umane , informationale,- fizice si financiale in privinta
realizari scopurilor orgnizatiei”.
Potrivit opiniei lui A.Mackensie, managementul este „Un proces in care
managerul opereaza cu trei elemente fundamentale: Idei, lucruri si oameni,
realizand obiectivul prin altii”. H.Johanssen si A.Robertson afirma ca
managementul este „Arta si stinta de a directiona, dirija si administra munca
altora pentru a atinge obiectivele stabilite”. O abordare interesanta apartine lui
David H.Hemphil, care sustine ce managementul este „Un compus al elementelor:
Putere, autoritate si influenta”. Dupa Jean Gerbier insa, managementul inseamna
„Organizare: arta de a conduce, de a administra”.
Profesorii O.Nicolescu si I. Verboncu cosidera ca „Ca managementul
firmelor rezida in studierea proceselor si relatiilor de managemant din cadrul lor,
in vedera descoperiri legitatilor si princiipilor care le guverneaza, a coceperii de
noi sisteme, metode, technici si modalitati de conducere , de natura sa asigure
obtinerea si cresterea competivitaiilor”.
Fara a face o prezentare exhaustiva a conceptului de management ,se
poate constata ca exista pareri diferite in ceea ce priveste definirea
managementului ,unii autori sustinind ca managementul este „stiinta conducerii
„,altii ca managementul reprezinta „arta conducerii „iar a treia categorie defineste
managementul ca „stiinta si arta de a conduce „.
In ceea ce priveste definirea stiintei managementului, respectiv a
managementului stiintific, profesorul universitar Constantin Pintilie face o
delimitare clara intre cele doua concepte. Daca stiinta managementului consta in
„Studierea , sistematizarea , generalizarea, experintei practice, cautare de noi idei,
formulare de principii, reguli privind cele mai bune cai de conducere , care sa
permita obtinerea de rezultate maxima cu minim de efort” ,managementul
stiintific se refera la „aplicarea princiipilor si regurilor formulate de stiinta
managementului, in anumite conditii concrete, tinand cont de aspectele specifice si
cerintele obiectivelor de realizat”.
Acesta abordare este inpartasita si de Institutul American pentru Stiintele
Conducerii
Peter Druker in lucrare sa „THE AGE OF DISCONTINUITY”
surprinde sugestiv principalele trasaturi actuale si de persectiva ale
managementului, definind cateva „postulate ale managementului” In viziunea sa
P.Druker comsidera ca principale principii ale managementului modern sunt:-
Stabilirea obiectivelor firmei ;
- organizarea productiei si a muncii
- motivarea si comunicarea
- stabilirea metodelor de masurare a performantelor
- dezvoltarea permanenta a performantelor angajatilor
La aceste interpretari se poate adauga si ideea lui Richard Farmer, potrivit
careia : „Managementul este unul di factori care explica de ce o tara este
bogata sau saraca”.

1.2 Aparitia managementului sistematic.

Pentru prima data in 1911, odata cu publicarea”Principles of Scientific


Management” a lui F.W Taylor, apare aceea explozie a interesului pentru
management ca practica, activitate si este considerat tot o data ca punct de inceput
in recunoasterea managementului ca domeniu de informare si instruire scolastica.
Desigur ca notiunea si conceptul conduceri sistematici a organizatiilor nu a
aparut la un moment in timp. Principala forta care a stimulat interesul pentru
management a fost revolutia industriala, care a inceput in Anglia, asa cum stim.Dar
ideea ca managementul prin el insusi poate sa contribuie la performanat oganizatie
apare in America.

1.3. Evolutia managementului ca disciplina

De la inceput trebuie sa aratam ca dezvoltarea managementului ca disciplina


nu a cunoscut o serie de trepte distincte. Mai mult, modelul dezvoltarii a fost unul
cu o diversitate de abordari care adesea s-au supra pus cronologic, nu s-au sucedat
in dezvoltare. Cauza principala a acestei dezvoltari o constituie faptul ca
managementul este extrem de eclectic din cauza ca managerul are de a face de-o
potriva si cu thechnologie si cu oameni.
In lume s-au propus si au aparut o multime diversificata de schimbari.
Inoviitile thecnologice devin mult mai frecvente si revolutionale, chiar si guvernul
incepe sa se simta mai puternici si sa castige in importanta.
Abordarile managemantului. La un moment sau conturat patru principale
abordari care au contribuit semnificativ la fizolofia si practica de management.
A. Abordarea scolilor sau scolastica care vede managementul di patru
perspective distincte , in respectiv: Managementul stiintific, Managementul
administrativ, Relatiile si comportamentul uman si stiinta managementului sau
scoala cantitativa.
B. Abordarea procesuala vede managementul ca o multime de functii care
actioneaza, care se intercondictioneaza.
C. Abordare sistemica accentueaza imaginea de sistem a organizatiei, astfel
manageri o vad ca un numar de parti, respectiv: oameni, structuri, sarcini si
thecnologie care interactioneza in scopul atingeri diverselor obiective intr-un
mediu schimbator.
D. Abordarea de contingenta, care evidentiaza ca oportunitatile, potrivirea,
armonizarea diferitelor tehnici de management sunt determinate de situatie

1.4. Managemantului in Romania

Romania se inscrie in randul tarilor in care preocuparile teoretice si


pragmatice privind managementul firmelor au debutat foarte timpuriu.
Fundamentul acestei afirmatii il reprezinta unele realizari obtinute pe acest plan
inca din perioada premergatoare primului razboi mondial. Dintre acestea
mentionam ca mai semnificative doua.
Utilizarea pentru prima data in Europa a sistemului taylorist de organizare a
muncii bazat pe MTM a avut loc la ,, Ţesătoria romanească de bumbac” din Piteşti.
Rezultatele obţinute, in ciuda unor dificultăţi inerente inceputului, au demonstrat
marile posibilitati de crestere a eficientei pe care le prezinta metodele de organizare
stiintifica, ceea ce s-a reflectata in apelarea la acestea intr-o perioada relativ scurta
si de catre alte intreprinderi din mai multe subramuri ale industriei usoare si grele.
Preocupari si actiuni sustinute pe planul teoriei si practicii managementului
firmei se manifesta dupa primul razboi mondial. Animatorul actiunilor teoretice l-a
constituit Institutul roman pentru organizarea stiintifica a muncii (IROM)
creat in anul 1927 cu contributia unor reputati oameni de stiinta: V. Madgearu, G.
Titeica, D. Gusti, Gh. Marinescu si altii. Obiectivul sau principal era, conform
statului, ,, a face pasul necesar pentru ca Romania sa iasa din domeniul
empirismului in domeniul organizarii rationale cu ajutorul stiintei”.
De retinut ca IROM-ul a fost foarte activ si pe plan international afiliindu-se
la Consiliul International de Organizare Stiintifica (CIOS) creat in anul 1924, in
urma congresului de la Praga, cea mai prestigioasa organizatie stiintifica
internationala in domeniul managementului, la ale carei congrese trienale a
participat activ.
Instaurarea comunismului in perioada de dupa cel de-al doilea razboi
mondial a determinat pentru o perioada indelungata, de aproape doua decenii, o
ignorare quasitotala a stiintei managementului. A fost o perioada de regres in
planul teoriei si al practicii managementului. In invatamant si cercetare
preocuparile pentru management au fost reduse ca amploare, iar din punct de
vedere al continutului marcate puternic de doctrina comunista, politizandu-le prin
prisma binecunoscutelor dogme si principii privind superioritatea proprietatii
socialiste asupra celei private. Cea mai mare parte din preocupari s-au referit la
managementul macrosocial, bazat pe principiile economiei politice marxiste,
managementul firmei fiind aproape inexistent, cu exceptia unor importuri firave
din Uniunea Sovietica referitoare la organizarea intreprinderilor.
Dupa 1966, ca urmare a numeroaselor intreprinderi in care s-a concretizat
marele efort investitional efectuat, necesitatea unui management riguros mai ales la
nivel microeconomi s-a resimtit puternic. Sub presiunea necesitatilor practicii si in
contextul unei anumite deschideri de scurta durata a Romaniei spre Occident, se
intreprind mai multe actiuni pe planul practicii, cercetarii stiintifice si
invatamantului in domeniul conducerii si organizarii. Intre acestea mentionam:
actiunea de organizare stiintifica desfasurata in 1967 la nivelul intregii economii
nationale; organizarea Centrului de perfectionare a pregatirii cadrelor de conducere
din intreprinderi; infiintarea in 56 din cele mai mari orase din tara a cabinetelor
pentru problemele de organizare stiintifica a productiei si a muncii in 1968, care
din 1970 si-au desfasurat activitatea pe baza de contracte; infiintarea prin decret al
Consiliului de Stat a Directiilor de organizare si control din ministere; precizarea
sferei de atributii care revin intreprinderilor si centralelor in domeniul conducerii
prin Legea nr.11 din 1971 cu privire la organizarea si conducerea unitatilor.
Pe fondul acestei evolutii s-au elaborat numeroase studii consacrate
conducerii unitatilor economice. Dintre lucrarile de sinteza elaborate mentionam
Conducerea si economia intreprinderii industriale.
Anul 1990 a marcat si in acest domeniu inceputul unor schimbari radicale. In
anii care au trecut, invatamantul si cercetarea stiintifica de management s-au
debarasat in quasitotalitate de malformatiile si limitarile perioadei comuniste. Cea
mai mare parte a conceptelor si instrumentarului de management la nivel de firma
au fost reconsiderate prin prisma factorilor si conditiilor economiei de piata. Se fac
eforturi de asimilare a ultimelor noutati in management si de adaptarea lor la
conditiile actuale de tranzitie spre o economie de piata.
CAP.2 Globalizarea

2.1. Scurt istoric

Analizele întreprinse întru definirea si caracterizarea cât mai explicita a


procesului de globalizare au fost concepute din prisma paradigmei procesual-
organice, model de analiza care ne fereste de lacunele si meandrele
interpretarilor si generalizarilor pripite.
Asadar, existenta sociala a oamenilor, fiind în devenire, fiind capabila sa
se reorganizeze periodic sub presiuni exercitate de necesitati care se dezvolta în
interiorul ei, inclusiv sub presiunile care decurg din amplificarea prin
reconstructie a capacitatilor sociale de procesare a informatiilor, a parcurs deja
mai multe etape.
Principala tendinta în aceasta evolutie consta în reorganizari corelate ale
organizarilor integratoare, ale socioorganizarilor specializate, ale organizatiilor si
ale oamenilor. Astfel de reorganizari fac si posibile si necesare reorganizari ale
retelelor de conexiuni dintre toate genurile de organizari sociale.
Reorganizarea conexiunilor genereaza îndeosebi cresterea densitatii
conexiunilor si modificarea naturii lor; sunt tot mai multe conexiuni care pot sa
dezvolte consecinte organizante.
Consecintele proceselor organizante au facut posibile constientizari despre
posibilitatea ca organizarile sociale sa fie tot mai mult prinse în retele de
conexiuni la nivel global, ca si despre posibilitatea ca situatia lor sa fie tot mai
mult particularizata de caracteristicile acestor retele dar si de starea lor in
anumite spatio-temporalitati.
Acest proces poate fi numit un proces globalizant. Pe masura ce este
constientizat, procesul globalizant face obiectul unor diagnosticari exacte pentru
a evalua pertinent provocarile deschise de noile presiuni sociale si depinde tot
mai mult de atitudinile pe care oamenii si, prin intermediul lor, organizarile
sociale le adopta fata de el.
În conditiile mentionate, procesul pe care îl semnalam este unul complicat
si parazitat de diversele directii si interpretari care decurg din situarea multor
organizari, inclusiv politice si administrative, pe pozitii sociale de procesare a
informatiilor divergente, in special ideologice si religioase. În conditiile în care
procesele globalizante sunt parazitate si se manifesta în modalitati afectate de
limite ale procesarilor sociale (ale capacitatilor sociale de interpretare), se
dezvolta necesitatea de interogare a problematicii întru obtinerea interpretarii
satisfacatoare, caci umai prin întelegerea corecta si cuprinzatoare a problematicii
globalizarii se poate ajunge la acea globalizare care se poate dovedi a fi
fructuoasa pentru procesualitatea sociala.
Întrucât prin globalizare sporeste dependenta tuturor organizarilor sociale
de caracteristicile si starea "întregului", este important ca tot mai multi
participanti la proces sa se situeze pe pozitii care sa descurajeze eventuale
evolutii cu consecinte disfunctionale.
Dar, în lipsa interpretarii satisfacatoare generate de situarea conservatoare
pe pozitii ideologice si religioase, consensul, colaborarea si cooperarea sunt
putin probabile, ceea ce face ca pozitiile divergente, nefavorabile sa fie
inevitabile. Aceasta este ratiunea pentru care consideram ca analiza pe baza
reperelor teoretice pertinente a globalizarii este necesara; ea trebuie sa fie
suficient de nuantata încât sa poata sa fundamenteze investigatii sistematice si
satisfacatoare ale proceselor de globalizare.

2.2. Interpretari atribuite globalizarii

Se pare ca termenul de globalizare, initial sub denumirea de mondializare


care reprezenta tema principala a discursurilor politice privind "noua ordine
mondiala", se impune pe la mijlocul anilor '90, perioada in care se configura o
noua ordine a economiei mondiale, a relatiilor internationale prin eliminarea
ideologiei comuniste care impanzise lumea.
Dar noua ordine promovata, este, de fapt, apanajul unei noi forme de
dezordini instaurate intre state, intre natiuni, intre organizatii, intre socio-
organizari specializate si intre oameni, radacinile istorice ale mondializarii
putând fi identificate în procesul european de colonialism si în dinamica
expansionista a însasi capitalismului dupa cum o va releva si argumentele ce vor
fi aduse în atentie pe parcursul studiului.
Exista astazi un discurs al globalizarii din care fiecare se adapa, in functie
de propriile orientari ideologice, religioase, de criteriile si reperele de analiza
adoptate, de interesele si obiectivele urmarite.
Asadar, ne confruntam cu o multitudine de semnificatii eclectice si
divergente, care desemneaza pentru diferitele domenii ale existentei sociale fie
internationalizarea productiei si a schimburilor, triumful pietelor financiare si a
liberului schimb, fie era retelelor internationale de informatie si comunicare, ori
efectul nivelator al industriilor culturale transnationale, dar si presupusa victorie
a concernelor mondiale asupra guvernelor sau chiar pierderea identitatii si
suveranitatii nationale.
Conceptelor de "globalizare" si "interdependenta" se contrapune
fragmentarea statelor si balcanizarea lumii. De fapt, prin renasterea puterilor
învinse în al doilea razboi mondial, istoria se repeta extrapolata pe alte
dimensiuni, ca doar evoluam în secolul XXI, dar marcata în fond de aceleasi
interese; politica internationala pare a fi dominata de convingerea ca "vechii
demoni vor reîncepe sa danseze pe vechile lor morminte".
Procesul de cunoastere si explozia informatiilor au devenit "dimensiuni
critice", atât în strategie cât si în economie si, ca urmare în geopolitica. Forta
militara (mai putin cea a S.U.A., Chinei si, relativ, a Rusiei) a devenit mai putin
centrala în definirea ierarhiei între state. Geoeconomia a înlocuit în mare parte
geostrategia ca instrument al geopoliticii.
Scriitorul Thomas Friedman afirma ca "globalizarea este integrarea la
nivel mondial a pietelor financiare, statelor-natiune si a tehnologiilor în cadrul
unei piete libere capitaliste la o scara nemaintâlnita pâna în prezent.", iar în
opinia profesorului de stiinte politice la Boston College, SUA procesul de
globalizare reprezinta "intensificarea relatiilor de interdependenta la scara
transcontinentala." Ca moda îsi spune cuvântul si în rândul creatorilor de
concepte si ideologii o sustine si scriitorul Jean-Marie Guehenno. Domnia sa ne
spune ca globalizarea "este un cuvânt la moda. Fiecare forma de organizare a
lumii, are potentialul sau de libertate, de creatie, de pericol si de oroare. Lumea
statelor natiune bine constituita si suverane este de asemenea lumea mai multor
razboaie mondiale, de infruntari infricosatoare. Globalizarea este cumva ceea ce
numesc "dezintermedierea politica", adica slabirea tuturor structurilor
intermediare intre problemele locale si indivizi."
Keith Porter, director de comunicatii si producator de emisiuni radio
pentru Stanley Foundation, SUA, interpreteaza contextul actual al globalizarii
dintr-o perspectiva economica si informationala si a conexiunilor dintre acestea.
El sustine ca "oamenii de pe intreaga planeta sint mai conectati intre ei ca
niciodata inainte. Informatiile si banii circula mai repede ca niciodata. Bunuri si
servicii produse intr-un loc din lume sint din ce in ce mai disponibile in toate
partile lumii. Calatoriile internationale sint mai frecvente. Comunicatiile
internationale sint un lucru obisnuit. Acest fenomen a fost intitulat globalizare."
Fondul Monetar International defineste globalizarea tot dintr-o perspectiva
economica.
Asadar, "globalizarea economica este un process istoric, rezultatul
inovatiilor si al progresului tehnologic. Se refera la cresterea continua a integrarii
economiilor lumii, datorata în special fluxurilor comerciale si financiare.
Termenul se refera de asemenea la miscarile de populatie (respective forta de
munca) si cunostinte (tehnologie) peste granite." David Held si Anthony
McGrew, profesori universitari de stiinte politice în Anglia, afirma ca
"globalizarea poate fi conceputa ca un proces sau ansamblu de procese care
cuprind transformarea într-o organizare spatiala a relatiilor sociale si
tranzactiilor, exprimata prin fluxuri transcontinentale sau inter-regionale si retele
de activitati, interactiuni si putere."
Dar daca consideram globalizarea ca liberalizare, adica disparitia
controlului statului asupra miscarilor de bunuri, bani, idei si oameni între tari,
atunci s-ar putea spune ca a existat globalizare în secolul al XIX-lea, urmat de o
perioada de diminuare si apoi de o renastere a globalizarii în perioada recenta."
Dat fiind rolul decisiv pe care capitalul financiar il joaca in destinul
fiecarei tari in parte, nu este deloc impropriu sa vorbim despre un sistem
capitalist global. Prin globalizare mobilitatea si libertatea de miscare se
liberalizeaza, iar acest lucru este reglementat de standarde si legi favorabile
investitorilor în orice gen de afaceri, fie ele nocive sau nu procesualitatii sociale.
Este evident ca globalizarea contemporana a fost conceputa prin prisma
capitalismului si al imperialismului care tind la crearea unor centre de decizie
globale în a caror ecuatie nu este inclusa majoritatea populatiei. Globalizarea
pare sa anunte "sfârsitul geografiei; distantele nu mai conteaza, dispare ideea de
granita geofizica.
Globalizarea pare sa ameninte identitatea culturala si etnica a natiunilor,
asigurându-le, prin integrarea economica, anonimatul si dizolvarea, se urmareste
parca a se reveni la civilizatia prebabiloniana, daca aceasta a existat vreodata.
Consecintele globalizarii conceputa de pe pozitii colonialiste, imperialiste
si expansioniste se pot cu usurinta constientiza prin existenta, la scara mondiala,
a fobiei sociale de celalalt, a "semenofobiei", dupa cum demostreaza dezvoltarea
tot mai acuta a sistemelor de securitate, de încuietori sofisticate pentru vile,
apartamente si masini ca reflex la abundenta de primejdii si pericole aduse
selectiv si deliberat în atentie de catre mass-media.
Unii cercetatori din domeniul globalizarii s-au raliat ideii de consens
global, dar în ce consta ideea consensului universal în conditiile eterogenitatii
mediului biotic care induce inevitabil diversitatea în mediul social? Viziunea
globalizarii promovata de decidentii situati pe pozitii ideologice înseamna
existenta unui singur centru, a unui singur pupitru de guvernare, a unui consiliu
de decizie, a unui birou politic global a carui fotolii vor fi ocupate nu de cei ce
duc greul piramidei sociale, ci de mai marii chiaburi ai capitalismului.
Globalizarea se dovedeste astfel a fi "un proces cu dubla rezonanta, pe de
o parte acoperind ceea ce teoreticienii denumesc fenomenul de 'micsorare a
lumii' - respectiv un proces obiectiv de reducere a distantelor, de crestere a
'densitatii sociale' si 'densitatii relationale' a globului, de 'mondializare'
progresiva a proceselor culturale, economice, politice etc. - pe de alta parte,
cumulând si perceptia individului relativ la fenomenul al carui actor este -
respectiv reflectarea ei in constiinta subiectului a transformarii". Intr-o economie
globala, nici capitalul, nici munca, nici materiile prime nu constituie in sine
factorul economic hotarâtor. Importanta este informatia care conduce la stabilirea
unei relatii optime intre cei trei factori. Mondializarea a ucis piata nationala, care
este unul din fundamentele puterii statului-natiune.

2.3. Efectele globalizarii

,,Revolutia comunicatiilor face insa ca lumea sa devina mai mica. Puterea


de a crea insule si a emite interdictii se stinge dramatic. S-a intimplat asa cu
telefonul, video-ul si faxul. Noile tehnologii interactive fac un pas mare inainte
ingaduindu-le oamenilor sa afle puncte de interes comune cu semenii lor din
afara comunitatii.” (Bill Gates, din volumul Schimbarea ordinii globale/Nathan
Gardels, Editura Antet)
,,Cu totii traim cu o oarecare frica difuza in suflet. Asta ma duce cu gindul
la oamenii din paleolitic, care isi duceau viata fara sa stie nimic despre lume.
Oamenilor le era frica de copaci, de pietre si de soare. Se pare ca ne intoarcem la
acea stare de teama permanenta.” (Alvin Toffler, din volumul Schimbarea ordinii
globale/Nathan Gardels, Editura Antet)
,,Revolutia capitalista mereu in desfasurare, submineaza comunitatile
locale in masura in care locurile de munca sunt transferate peste hotare: familiile
sunt dezradacinate si muncitorii fideli sunt concediati in numele restructurarii.”
(Francis Fukuyama, din volumul Schimbarea ordinii globale/Nathan Gardels,
Editura Antet)
Una din cele mai incontestabile critici ale neajunsurilor globalizarii a venit
de la Programul de Dezvoltare al ONU, in Raportul asupra Dezvoltarii Umane
din 1999. "Cind piata merge prea departe dominind aspectele sociale si politice,
ocaziile si avantajele globalizarii se raspindesc inegal si inechitabi l- concentrind
puterea si bogatia intr-un grup restrins de popoare, natiuni si corporatii,
marginalizind pe altele."(Wayne Ellwood - No-Nonsense guide to Globalization )
"La finele saptamînii, suplimentul literar al ziarului DIE WELT publica un
interviu cu Rene Girard, un catolic conservator, reputat profesor de antropologie
la Universitatea americana Stanford, autor a numeroase lucrari de referinta care
au pus în circulatie mai multe teorii între care si cea a rivalitatilor mimetice în
contextul globalizarii. Daca în urma cu un secol expozitiile mondiale de la Paris
sau Londra confereau globalizarii o alura deloc ofensiva, azi satul global este
orice altceva decît o idila pasnica afirma profesorul de antropologie
.Globalizarea este, în viziunea lui Girard, o consecinta a civilizatiei occidentale,
ea functioneaza aidoma unui liant. Decît ca globalizarea, departe de a pune capat
diferentelor , accentueaza rivalitatile tocmai atunci cînd se creaza o anumita
omogenizare a sistemelor economice. În cazul dat - neoliberalismul economic. "
(Note de lectura pe marginea unui articol aparut în revista DER
SPIEGEL, Deutsche Welle, 16.05.2005 )
[...] in timp ce globalizarea a adus beneficii multora, ea a strivit clasa
mijlocie, atit in societatile locale, cit si in sistemul international. Pe pietele
globale din ziua de azi, exista doar doua cai de a exista. Oamenii si tarile trebuie
sa fie competitive fie intr-o economie a cunostintelor, care rasplateste priceperea
si institutiile care promoveaza inalta tehnologie si inovatiile, sau intr-o piata a
salariilor mici, care foloseste o tehnologie medie ca sa execute munci de rutina la
cel mai scazut cost posibil.( Globalization's Missing Middle, de Geoffrey Garrett
din revista Foreign Affairs, Nov/Dec 2004)
"Fragmentarea politica si globalizarea economica sint de fapt aliati si
conspiratori. Integrarea si parcelarea, globalizarea si teritorializarea sint pocese
complementare. Mai exact, ele reprezinta doua laturi ale aceluiasi proces:
redistribuirea pe tot cuprinsul lumii a suveranitatii, puterii si libertatii de actiune,
provocata (dar in nici un caz determinata) de saltul revolutionar al tehnologiilor
vitezei."
"(...) Asa numitele procese "de globalizare" se soldeaza cu o redistribuire a
privilegiilor si a lipsurilor, a bogatiilor si a saraciei, a resurselor si a sterilitatii, a
puterii si a neputintei, a libertatii si a constringerii. Asistam astazi la procesul de
restratificare, in cursul caruia se formeaza o noua ierarhie socio-culturala
mondiala."( Zygmunt Bauman - Globalizarea si efectele ei sociale)
"Minciuna comertului liber este bine escamotata; este greu de sesizat
legatura dintre mizeria si disperarea celor multi "legati de pamint" si libertatea
celor putini si mobili."( Zygmunt Bauman - Globalizarea si efectele ei sociale)
"In sine, globalizarea nu este nici buna nici rea. Ea are puterea de a face
mult bine, si, pentru tarile Asiei care au adoptat-o dupa ritmul si situatia lor, ea a
fost o imensa binefacere, in ciuda regresului datorat crizei din 1997. Dar, in
foarte multe tari ale lumii, ea n-a adus beneficii asemanatoare. Pentru multi
oameni, ea se infatiseaza ca un dezastru absolut."
"Adversarii globalizarii acuza tarile occidentale de ipocrizie. Si au
dreptate. Statele Occidentului au impins tarile sarace sa-si demonteze barierele
vamale, dar ei le-au pastrat pe ale lor, impiedicind astfel tarile in curs de
dezvoltare sa-si exporte produsele agricole si privindu-le de un venit de care
aveau nevoie cu disperare."(Joseph Stiglitz - La Grande desillusion, Fayard
2002)
,,Globalizarea este purtatoare de inegalitate. Globalizarea este nedespartita
de dinamica capitalismului. Capitalismul nu este un umanism.
Globalizarea a intrerupt ideea binefacerilor unui efort continuu,
convingerea ca generatiile viitoare o vor duce mai bine. Ea a inlocuit-o cu
obsesia vitezei, a timpului care grabeste: nu mai e timp de asteptare, trebuie sa
mergem mai repede pentru a ne imbogati. Sfirsitul Istoriei, care a fost proclamat
de catre unii ca un progres de nedepasit al omenirii dupa caderea zidului
Berlinului, isi gaseste acum adevaratul sau sens: sfirsitul Istoriei, este absenta
viitorului. Aceasta lipsa provoaca frica zilei de miine, pentru sine, pentru copii.
Nu mai exista cariera, fidelitate fata de firma, fata de aproapele nostru, nu mai
exista "job"-uri cu o durata determinata, doar legaturi fara un "miine". Cind
viitorul se rezuma la o succesiune aleatoare de slujbulite, de "lovituri" si de
intilniri efemere, regula supravietuirii se afla in non-angajare: mai ales in non-
implicare. Precum lumea finantelor, trebuie oarecum sa ramii lichid si sa
arbitrezi fara odihna in functie de ofertele imediate care se ofera in toate
domeniile. Traiasca reteaua!”(Charles-Albert Michalet - Qu-est-ce que la
mondialisation?)
CAP.3 IMM-urile si globalizarea

3.1 Sectorul IMM-,,uriasul ascuns” al economiilor occidentale

Pana la mijlocul anilor '70, modernizarea economiilor tarilor dezvoltate s-a


produs concertat cu concentrarea crescanda a activitatii de productie. In cursul
anilor '80 insa tendinta s-a inversat: IMM si, indeosebi, micile firme au cunoscut o
expansiune sustinuta, ponderea lor crescand semnificativ in detrimentul marilor
intreprinderi atat in Statele Unite, cat si in Europa Occidentala si in Japonia.
Nu exista o definitie unica pentru IMM. Incercarile de a defini aceste
intreprinderi pe baze cantitative au condus la propunerea anumitor standarde,
foarte diferite de la un autor la altul sau de la o tara la alta, fapt ce le impiedica sa
serveasca drept elemente de referinta obiectiva. Aceasta stare de lucruri, precum si
interesul crescand manifestat la nivel mondial privind rolul economic al IMM, au
determinat organismele internationale.
In cadrul Uniunii Europene, statisticile care privesc IMM se bazeaza pe trei
criterii:efectivului inferior nivelului de 500 salariati; activul net inferior sumei de
75 milioane ECU; neapartenenta la un grup a carui conducere nu este o IMM
(partea maxima din capitalul total ce poate fi detinuta de o mare intreprindere
fixata la 33%).
In tarile Uniunii Europene, potrivit informatiilor furnizate de primul Raport
anual 1993 al Observatorului European pentru IMM, existau in anul 1988 14,6
milioane intreprinderi in sectorul privat, dintre care peste 99,9% erau IMM. Acest
numar cuprindea 13,6 milioane microintreprinderi, din care 6 milioane erau
societati unipersonale, 920000 intreprinderi mici, 70000 intreprinderi medii, iar
numarul intreprinderior mari era de 13000.
In industria tarilor Uniunii Europene, sector a carui analiza a fost
aprofundata in cadrul cercetarilor noastre, 46% din salariatii industriali formeaza
efectivul IMM. In aceasta privinta, diferentele intre tari sunt apreciabile: 38% din
efectivele industriale ale Germaniei si ale Regatului Unit lucreaza in cadrul IMM,
fata de 72% in Spania si 61% in Italia.
Analiza repartizarii IMM pe industrii si evolutia acesteia in cursul ultimilor
ani pun in evidenta schimbarile importante produse. Ponderea IMM in cifra de
afaceri fara taxe a industriei a crescut cel mai mult incepand cu anul 1991.
Analiza comportamentului si a performantelor IMM in raport cu ansamblul
industriei intareste convingerea ca aceste intreprinderi au un rol semnificativ in
dezvoltarea economiei nationale.
Un ultim aspect privind comportamentul IMM se refera la dinamismul
acestora, vazut din punctul de vedere al natalitatii si mortalitatii lor. Creearea de
intreprinderi este, in general, limitata la unitatile foarte mici; din contra, reluarea
activitatii este un fenomen a carui amploare este proportionala cu dimensiunea
intreprinderii. Incetarea activitatii productiva este o situatie frecventa pentru micile
intreprinderi in primii ani ai existentei acestora, din cauza deficientelor lor pe
planurile gestiunii, marketingului si finantarii.

3.2 Fluxul crearii si dezvoltarii IMM

Autoanaliza pe care o efectueaza potentialul intreprinzator cu privire la


profilul sau psihosocioprofesionalsi la abilitatile sale ii permite, in caz ca se
realizeaza cu obiectivitate si realism, sa aprecieze daca este in masura sau nu sa se
angajeze in afacerea avuta in vedere, creand in acest sens o intreprindere. In orice
domeniu de activitate exista, de regula, numeroase oportunitati pentru crearea
noilor intreprinderi mici, cu conditia ca la baza acestei actiuni sa existe o idee clara
cu privire la intentiile intreprinzatorului si la modul in care intelege sa le
materializeze.
Procesul crearii si dezvoltarii unei intreprinderi private are drept punct de
pornire ideea intreprinzatorului privind producerea si comercializarea unui anumit
produs sau serviciu si continua cu o serie de actiuni care conduc la infiintarea
intreprinderii si la demararea activitatii acesteia. Desi un asemenea proces nu are o
linie general valabila de desfasurare, cateva actiuni esentiale prezentate in
continuare trebuie sa se regaseasca in crearea oricarei intreprinderi noi private.

a) Luarea deciziei de intrare in afacere

Analiza atenta si evaluarea lucida a propriilor calitati, abilitati si


disponibilitati financiare comparativ cu cerintele demararii afacerii avute in vedere
ii permit potentialului intreprinzator sa aprecieze sansele sale de succes in viitoarea
activitate. In functie de rezultatul evaluarii, el va decide daca se va angaja in
afacerea respectiva. Luarea acestei decizii va fi facilitata daca potentialul
intreprinzator poarta discutii cu alti mici intreprinzatori din domeniul de activitate
avut in vedere pentru afacerea viitoare si din zona in care intentioneaza sa
implanteze intreprinderea; aceste discutii il vor edifica mai bine cu privire la faptul
daca poseda intr-adevar caracteristicile necesare sa devina un bun intreprinzator-
proprietar al unei mici afaceri de succes, precum si la dificultatile care il asteapta
pana la demararea intreprinderii si in faza de inceput a functionarii acesteia.
b) Identificarea produsului sau serviciului care va constitui obiectul
viitoarei intreprinderi

Piata prezinta extrem de numeroase oportunitati pentru crearea IMM, fapt


atestat de gama practic nelimitata de produse si servicii oferite de aceste
intreprinderi in tarile dezvoltate, precum si de ponderea lor apreciabila in
economiile tuturor tarilor respective. Registrul acestor oportunitati este cu atat mai
larg pentru IMM din tara noastra cu cat, pe de o parte, asa cum s-a aratat, sectorul
lor se afla inca in faza de debut premergatoare consolidarii, iar pe de alta parte,
piata interna prezinta largi si numeroase domenii in care cererea este partial sau
integral neacoperita de oferta unitatilor existente.
In fata numeroaselor oportunitati ce i se prezinta, intreprinzatorul trebuie sa
decida asupra profilului afacerii in care va intra. Nu toate oportunitatile ii sunt insa
accesibile, in alegerea pe care o va face fiind restrictionat de elementele aratate,
adica de calitatile si disponibilitatile sale si de cererea solvabila a pietei. Sansele
sale de reusita vor fi considerabil sporite daca ,, ideea “ sa privind produsul sau
serviciul pe care il va oferi este, cu adevarat, inovativa, cu alte cuvinte vizeaza o
oferta noua, neexistenta pe piata, capabila sa acopere o cerere potentiala integral
nesatisfacuta pana in acel moment.

c) Studierea pietei produsului / serviciului avut in vedere

Odata stabilit produsul sau serviciul pe care se va profila viitoarea


intreprindere, este necesara, in continuare, studierea pietei sale potentiale, a
dimensiunilor acesteia, a segmentului de populatie pe care il cuprinde, a capacitatii
sale de absorbtie. Intreprinzatorul efectueaza, astfel, un studiu al pietii, care consta
in culegerea, inregistrarea si analiza datelor si informatiilor privind
comercializarea produsului sau serviciului respectiv.

d) Alegerea modului de intrare in afacere

Stabilirea produsului / serviciului cu care intreprinzatorul isi propune sa intre


pe piata acestuia, care constituie esenta etapei precedente, il pune, in continuare, in
fata unei noi optiuni majore – aceea privind modul de intrare in afacere. Alegerea
celui mai potrivit mod de intrare in afacere dintre cele trei posibile – crearea unei
noi intreprinderi, cumpararea uneia existente sau incheierea unui contract de
franchising – reclama, ca orice proces decizional major, informarea temeinica cu
privire la avantajele si dezavantajele prezentate de fiecare forma enumerata,
conditiile specifice ale pietei vizate, perspectivele oferite de fiecare forma.

3.3 Noile orientari conceptuale si actionale privind IMM in


tarile Uniunii Europene. Cai si mijloace de stimulare si consolidare a
sectorului IMM

In tarile comunitare, marile directii de actiune vizand sprijinirea IMM pentru


a se insera eficace in structura sectoarelor economice decurg din politicile
industriale care definesc orientarile si masurile privind promovarea investitiilor
industriale, sustinerea IMM, dezvoltarea regionala, cooperarea internationala etc.
Examinarea masurilor luate in cursul ultimilor ani pe baza acestor politici
permite evidentierea faptului ca directiile lor principale au fost mentinute. Aceste
directii vizeaza stimularea spiritului de intreprindere, crearea de noi firme si,
promovarea dezvoltarii IMM pe baza asigurarii unui mediu economic si tehnologic
capabil sa asigure transferul rapid si eficace al calificarilor si competentelor
necesare, precum si mijloace financiare indispensabile.
Punerea in practica a acestor orientari generale este facuta prin intermediul
unei retele dense de organisme si institutii, a caror vocatie este sprijinirea IMM,
precum si al unei diversitati apreciabile de masuri.
a) Masuri pe plan institutional
b) Masuri privind incitatiile fiscale si financiare
c) Masuri de promovare a C&D, a inovarii si difuzarii tehnologice
d) Masuri de promovare a serviciilor de formare, de informare si de
consultanta.
Concluzii si propuneri

Istoria ne învata ca pentru crearea unui imperiu totalitar era nevoie de


dizolvarea vointelor statale ale natiunilor minoritare, prin subminarea sau
expropierea celor mai firave urme de capacitate militara, autogospodarire
economica si specificitate culturala.
Ori imperiul global conceput ca organizare piramidala, simbol al noii
ordini, presupune tocmai stergerea identitatii eterogene a etnoorganizarilor si nu
afirmarea si închegarea acestora într-o conlucrare si colaborare mondiala a
socioorganizarilor specializate. Slabe fiind, cvasi-statele pot fi cu usurinta reduse
la rolul (util) de împrejmuiri locale atent pazite, asigurând un minimum de
ordine necesar bunei desfasurari a afacerilor, dar care nu trebuie privite cu teama
ca obstacole în calea libertatii companiilor globale. În aceste conditii, se întreaba
cercetatorii procesului, ce devine suveranitatea nationala?
Ea pare macinata progresiv din toate partile. In primul rând - si in domenii
fundamentale cum sunt moneda, apararea si politica externa - de obligatiile pe
care le impun acordurile economice si financiare (apartenenta la sistemul
monetar european, la Fondul Monetar International, la Organizatia Mondiala a
Comertului, etc.), aliantele militare si tratatele internationale, dar si datorita unor
factori mai insidiosi, care decurg din consideratii strict tehnice.
"Într-o lume unde totul se bazeaza pe tehnologie, noteaza Alexander King,
a fost necesar sa se încheie numeroase acorduri privind puncte precise care sa
permita sistemului international sa functioneze, cum ar fi atribuirea de frecvente
radio si de coridoare aeriene, de regulamente de securitate, de reglementare a
compusilor industriali, etc. In fiecare caz in parte, fenomenul antreneaza cu sine
o limitare imperceptibila a libertatii nationale de actiune, al carui efect cumulativ
este departe de a fi neglijabil."
O analiza atenta a argumentelor si opiniilor expuse sugereaza ca
globalizarea reprezinta lipsa unui domiciliu stabil al capitalului, fluxurile
financiare iesind de sub tutela guvernelor nationale. Dar cine sunt proprietarii
capitalului global si liberalizat? Globalizarea privita ca materializare a unei retele
mondiale informatizate are ca rezultat comprimarea timpului si a spatiului pentru
transferul de informatie cu viteza impulsului electronic. Acest fapt poate avea
consecinte benefice, functionale si organizante pentru orice domeniu al
procesualitatii sociale si implicit al mega-complexitatii biotice, daca vânatorii de
putere nu ar încerca sa obtina controlul retelelor de orice gen si suprematia
asupra resurselor energetice.
S-a putut constata ca majoritatea cercetatorilor specializati pe studiul
proceselor globalizante caracterizeaza fenomenul din perspectiva economico-
financiara, perspectiva care este dezvaluita de termeni ca piata globala,
extinderea planetara a afacerilor de orice fel, liberalizarea pietei de capital,
economie globala, mobilitatea extinsa a fortei de munca, organizatii si forumuri
comerciale, cooperare economica regionala etc.
Unele dintre conceptele ori sintagmele amintite sunt aservite unor interese
ideologice, altele sunt doar apanajul unui vocabular politic la moda asimilat si
uzitat de catre decidenti, cert este ca nici unul dintre termenii care desemneaza
procesele semnalate a se desfasura la scara mondiala sau regionala si anume
occidentalizare, liberalizare, democratizare, globalizare, regionalizare etc. nu au
capatat o definire clara si un consens universal valabil ceea ce demonstreaza înca
o data ca presiunile sociale existente decurg în primul rând din atitudinile
negative adoptate fata de aceste procese.
Se contureaza cel putin doua genuri de atitudini negative: - cele ale
centrelor de decizie care, sesizând tendintele deschise de aceste procese, vor sa le
foloseasca în favoarea lor (si, ca urmare, în detrimentul celorlalti, a
procesualitatii sociale si implicit a bioticului); - cele care adopta pozitii rezervate
si fata de globalizare si fata de expansionismele care o însotesc, receptându-le ca
pericole (miscarile politice radicale care, sub flamuri ultranationaliste sau
religioase, reusesc sa mobilizeze sectoare largi din anumite societati).
Într-un context social cu asemenea caracteristici globalizarea nu poate
însemna altceva decât o transformare a salbaticiei naturale într-o "jungla
fabricata", cum spunea Anthony Giddens, înrobita de cucerire si profit.
Globalizarea piramidala conceputa de pe pozitiile unor ideologii expansioniste si
imperialiste întretinute de politica capitalismului genereaza polarizarea lumii,
proces care nu poate avea consecinte functionale pentru existenta sociala, caci
cei doi poli vor fi într-o interactiune conflictuala permanenta, primul pol fiind
constituit din cei bogati, turistii care se misca pentru ca globul ce le sta la
îndemâna li se pare irezistibil de atragator, iar al doilea pol fiind format din cei
saraci, vagabonzii care si ei se misca, dar din motivul ca lumea aflata la
îndemâna lor, adica localitatea li se pare insuportabil de neprimitoare.
Acum se poate constata ca totul este solidar si ca, in acelasi timp, totul
este conflictual, ca noua ordine trebuie sa inglobeze totul si sa nu excluda nimic
din aria ei de actiune: politica, economia, latura sociala, cea culturala si ecologia.
In acelasi timp, proiectului de unificare a lumii i se opune cu putere inflorirea
tuturor particularitatilor nationale, religioase, etnice.
Toate fortele istorice, incremenite multa vreme din cauza echilibrului
teroarei, navalesc ca un torent in toti acesti ani. Având in vedere aceste conditii,
analistii se intreaba cum isi poate defini un stat o politica interna si externa noua,
in timp ce marile probleme sunt globale, nu tin seama de frontiere (mediul
inconjurator, foamea, analfabetismul, pericolele nucleare, noile epidemii,
fundamentalismele, etc.) si nu-si pot gasi solutia la scara locala. In acelasi timp
trebuie sa se tina seama de consecintele unui alt fenomen de amploare planetara:
mondializarea economiei.
Pe masura ce specialistii au inceput sa adânceasca studiul procesului de
globalizare, s-a ajuns la concluzia ca acesta este un proces cu doua sensuri:
lumea se integreaza, devine din ce in ce mai unitara (se globalizeaza), dar in
acelasi timp se diferentiaza din ce in ce mai mult (se regionalizeaza).