Sunteți pe pagina 1din 72

Influenta parentala asupra relatiei de cuplu

Cap.I Delimitari conceptuale:

1. Afectivitatea umana

Cuprins

3

2. Arta de a iubi

4

2.1

Dragostea si familia

4

2.2

Iubirea parentala

12

2.3

Profile de comportament parental

 

23

3.

Efectele influentei parintilor asupra relatiei de cuplu

32

4.

Ambianta si cadrul familial

 

36

5.

Relatia de cuplu

38

6.Comunicarea cu sine si cu ceilalti

7. A fi responsabil

47

44

Cap II Designul cercetarii Obiectivele cercetarii 52

Formularea ipotezelor

Lotul de subiecti 52 Prezentarea tehnicilor si procedeelor folosite 53

CaP III Analiza, prelucrarea si interpretarea datelor

52

Concluzii

70

Anexe:

Anexa 1.1

Anexa 1.2

71

74

Anexa 1.3 76

Anexa 2.1

77

Anexa 2.2

80

Anexa .2.3 84 Bibliografie 87

57

Capitolul I: Delimitari conceptuale

1.Afectivitatea umana

Afectivitatea este o traire diferentiata, ca stare fata de situatii, evenimente, persoane, continuturi de comunicari la care se participa. Expresiile afectivitatii daca sunt legate de un moment sau situatie se numesc afecte si emotii. Daca sunt latente se numesc dispozitii. Cand sunt consistente, complexe, puternice si de durata se numesc sentimente, iar cand au o intensitate foarte puternica si obsesiva, rascolitoare, cu efecte de reflux in intreaga viata psihica se numesc pasiuni. In pubertate si adolescenta se decanteaza si se construiesc instrumente tot mai sofisticate privind afectivitatea, nuantarea dispozitiilor afective, ca si constientizarea de atasamente ce se exprima prin colegialitate, dar mai ales prin prietenie. In acelasi timp are loc erotizarea discreta a senzorialitatii si a conduitelor, dar si nuantarea foarte subtila relationala a afectivitatii

Relatia interpersonala constituie componenta mai stabila si de profunzime a interactiunii interpersonale, rezultata in urma decantarii si condensarii actelor interpersonale sub forma unor liante puternic saturate afectiv, care es mentin pe perioade indelungate de timp. Spre deosebire de relatia interpersonala, actul interpersonal poate sa-si schimbe foarte frecvent "semnul" intrand chiar in contradictie cu componenta de profunzime. Am putea explica aceste afirmatii, referindu-ne la cuplul interpersonal parinti-copii. Dragostea materna sau paterna constituie componenta stabila, de profunzime a interactiunii interpersonale in timp ce, ca acte interpersonale, pot sa apara evenimente ca: dezaprobare, cearta, respingere, deci cu "semn" exact opus componentei de profunzime.

In cadrul relationarii interpersonale intersexe, componenta stabila, de profunzime o poate constitui sentimentul de dragoste, ca atitudine afectiva reciproc impartasita, care va actiona de la acest nivel ca factor cu puternice valente integrative si adaptative. De la momentele de debut si pana la forma sa de maturizare si stabilitate, sentimentul de dragoste strabate un traseu plin de confruntari, de ajustari, de acomodari si reacomodari ale celor doi parteneri. Intotdeauna interactiunea interpersonala intersexe debuteaza cu o suita de acte interpersonale care pot duce la conturarea relatiei interpersonale. Actele interpersonale din cadrul cuplului conjugal pot fi pozitive sau negative. Din prima categorie fac parte actele de cooperare dintre cei doi parteneri iar din a doua categorie, actele conflictuale. Componenta de profunzime-sentimentul de dragoste-este "structura de rezistenta" a cuplului, este legatura de durata a celor doi parteneri, care inseamna foarte multe lucruri: apreciere, respect, stima, sociabilitate, atractie etc.

2.Arta de a iubi

2.1 Dragostea si familia

Dupa Gerald Calot Parsons ca si P. Osterith, familia este de foarte mare importanta in structurarea si formarea personalitatii copilului. Parintii influenteaza copii prin conceptia lor despre lume si vaiat dar si prin comportamentele lor in care actioneaza temperamente, atitudini, dorinte, intolerante etc. Influenta familiei privind alegerea profesiunii este in scadere in familia moderna. Mama influenteaza mai mult formarea laturii afective, tatal actioneaza asupra identitatii si autoritatii, iar fratii si surorile desi constituie un cadru de rivalitate creeaza si un cadru existential de securizare. Porot ssustine ca parghia afectiva constituie liantul cel mai pretios al personalitatii in familie contribuind si la constituirea de functii reglatoare, socializatoare in dezvoltare. Alti autori acorda acest rol parentalitatii. Din punct de vedere afectiv, caracteristicile mediului familial sunt dispersate intre securitatea psihologica si echilibrul psihic, pe de-o parte si caracteristicile contrare acestora, pe de alta parte.

Intre dragoste si familie exista o stransa interdependenta, fiind foarte greu de separat una de alta. Dragostea este piatra de temelie pentru buna desfasurare a vietii de familie iar familia ofera cadrul de manifestare si implinire a dragostei. Familia trebuie sa indeplineasca urmatoarele functii:

a) functia biologic-sexuala,

b) functia de reproducere,

c) functia economica,

d) functia psiho-afectiva (este functia care ne intereseaza cel mai tare);un climat pozitiv asigura menbrilor sai posibilitatea recreerii si reconfortarii. Relatiile interpersonale fiind prin excelenta relatii informale, afective, favorizeaza comunicarea si detensionarea, recompensarea si sustinerea afectiva in cadrul actului interpersonal. Prin intermediul acestui climat, individul isi satisface trebuinele sale de siguranta si apartenenta, fiind: ferit: astfel de sentimentele reci de izolare si insingurare.

e) functia educationala.

De asemenea, prezinta o mare importanta modul in care nivelul unitatii si coeziunii comportamentale ale membrilor cuplului conjugal permite buna integrare a vietii si activitatii copiilor. Si in aceasta privinta, cercetarile si analizele pe cupluri au condus la conturarea unei tipologii. Iata cateva modele de conduita maritala si efectele lor:

a)parintii prea uniti: este cazul unor cupluri tinere, in cadrul carora manifestarile reciproce de dragoste apar cu frecventa cea mai mare fata de alte acte interpersonale si a caror copii, in loc sa constituie o legatura suplimentara intre ei, sunt perceputi ca elemente care jeneaza. Drept consecinta, copii se simt puternic frustrati, considerandu-se intrusi in grupul parental;

b) parintii neglijenti sunt acei parinti care traiesc in lumea lor aparte, profund separata

de cea a copiilor, nefiind suficient de disponibili pentru copii lor, care isi fauresc un univers separat. Excesul de libertate acordat de catre unii parinti este considerat de catre copii o dovada a faptului ca sunt neglijati. Cand isi consulta parintii pentru a lua o decizie, de obicei li se replica: "Fa ce vrei!". Si in acest caz, drept consecinta, apar la nivelul personalitatii

copilului puternice stari de frustrare si nemultumire;

c) parintii infantili; reprezentant tipic este "femeia-copil" care trece de buna voie de

sub autoritatea tatalui sub cea a sotului, fara sa-si asume nici un fel de raspundere privind sarcinile familiale. In asemenea familie, imaginea mamei ofera un model fiarte slab copiilor, in special fetelor, iar cea a tatalui apare ca fiind extrem de dominatoare. Exista si unele cupluri in care regasim "barbatul-copil", ceea ce inseamna ca responsabilitatile privind activitatea familiala revine in exclusivitate sotiei. Drept urmare, privitor la influentele negative exercitate asupra copiilor, situatia se prezinta invers: imaginea tatalui apare foarte stearsa iar cea a mamei- hiperdominatoare; parintii care nu se inteleg; copilul antrenat in certurile parintilor sai, sesizeaza destul de corect sentimentul adevarat care poate ca-i leaga totusi pe parinti insa, cu toate acestea, este tulburat prin incercarea de a stabili de partea cui este, deoarece luand partea unuia, trebuie sa-l acuze sau sa-l atace pe celalalt. In consecinta, poate sa apara o accentuata perturbare a copilului, precum si o devalorizare a parintilor fata de el.

Dar sa revenim la "spatiul vital" al celor 2, 3 sau cel mult 4 camere, in care inca cel

mai frecvent doua sau trei generatii (bunici, familia nucleara si copiii)isi desfasoara viata intr-

o consonanta cifrica pagubitoare. Si cu cat apropierea "spatiala" creste, cu atat intimitatea

psihologica scade. Permeabilitatea fonica a peretilor despartitori ai camerelor nu numai intre

vecini, dar si intre dormitoarele parintilor si copiilor creeaza adevarate "surse informationale" de stres interpersonal, alaturi de utilizarea in comun a aceluiasi grup sanitar. Desigur si gusturile si optiunile de "program" cotidian ale cuplurilor din generatii diferite, silite "din necesitate" sa locuiasca impreuna, creeaza alte tensiuni zilnice. Cei care vor sa asculte muzica

ii deranjeaza pe cei care vor sa doarma, telefilii inveterati ai varstei a III-a ii solicita si ii

capteaza intru aceleasi "pasiuni" energofage pe cei mici (pe care daca tot ii supravegheaza, macar sa "nu se plictiseasca"), sotii stresati de ideea de a nu fi surprinsi, se iubesc "pe furate", ajungand sa-si transforme treptat relatia fireasca intr-o adevarata culpa,caci insomnia frecventa a batranilor si auzul fin dublat de curiozitate al copiilor, sunt factori psihologici care

nu pot fi ignorati, etc.

Iata cateva dintre "avantajele"psihologice ale vietii familiale in conditiile apartamentului de bloc. Factorii materiali ambientali au un efect psihologic, pe care oricat ne- am stradui sa-i ignoram, eludam sau mistificam, ei actioneaza cu penetranta si precizie de laser in constiintele umane, in sfera trebuintelor, aspiratiilor si implicit in cea a comportamentelor. Stilul impersonal este "stilul de viata", iar stilul de viata "este impus", deturnat sau deformat si de ambientul cotidian, si de disponibilul de buget, si de "prejudecatile" coexistentiale aderente.

Calitatea vietii familiale este determinata atat din exterior-cadru sociocultural, nivel de satisfacere a nevoilor materiale (de la hrana si spatiu locuibil la buget, confort, posibilitati de consum cultural si trai civilizat)- cat si din interior-calitatea relatiilor interpersonale. Aceasta din urma poate fi estimata prin intermediul mai multor indicatori asa zisi "subiectivi", dar al caror impact este esential in orice predictie familiala:

· climatul socio-afectiv;

· "bunastarea sexuala";

· autenticitatea si completitudinea comunicarii intre parteneri si copii lor;

· pastrarea unui echilibru dinamic intre fuziune si autonomie psihologica;

· fluenta granitelor intergenerationale;

· coerenta si consensul modelelor de rol conjugal si parental oferite copiilor in procesul de educatie;

· gradul de confort si securizare psihica rezultat din sentimentul apartenentei familiale, ca antidot al singuratatii si abandonulul dezechilibrant;

· sanatatea psihica si somatica a membrilor familiei;

· capacitatea de pastrare si transmitere a modelelor spiriual-valorice pozitive, pro

sociale.

Relatiile parentale si viziunea asupra socializarii

B. Bernstein considera ca socializarea este "procesul in cursul caruia un copil dobandeste o identitate culturala determinata si reactioneaza, in acelasi timp, la aceasta identitate". Am ales aceasta definitie dintre multe altele pentru a scoate in evidenta faptul ca sicializarea implica si o reactie pozitiva din partea copilului la valorile, conceptiile sau modelele de comportare transmise in vederea formarii si integrarii sociale punct.

In familia traditionala se manifesta in mare masura aceasta reactie pozitiva, deoarece conflictele intre generatii erau mult mai putine si netolerate de comunitate. In acest context, relatiile parentale nu implicau conotatii deosebite si nici abateri semnificative de la norma. Dupa cum am evidentiat, ierarhia era foarte clara, fiecare stia ce are de facut, stia de cine trebuie sa asculte, Copiii "suportau" autoritatea tatalui si, in lipsa acestuia, pe cea a mamei, care simtea si ea nevoia sa aiba autoritate asupra cuiva. Insa, forma de manifestare a autoritatii materne era "indulcita" de afectivitatea, sensibilitatea si iubirea cu care mama isi inconjura proprii copii.

Rolul mamei in familia traditionala era foarte important, pentru ca personalitatea ei constituia punctul de plecare pentru construirea si structurarea elementelor statornice din comportamemtul copilului. De gradul in care relatia cu mama era crispata sau relaxata, de masura in care aceasta persoana era acesibila/inaccesibila, depindea increderea sau neincredera copilului, curajul sau teama, optimismul sau pesimismul acestuia. Daca, mai

tarziu, copilul se va manifesta agresiv sau revendicativ sau supus si docil, originea acestor comportamente relationale se regaseste in modul in care mama a raspun nevoii de afectiune a copilului, in atitudinea ei fata de lucruri, evenimente sau persoane, fata de el insusi.

Desigur ca, rolul mamei a ramas la fel de important si in familia moderna, numai ca, in familia traditionala, gradul de implicare al acesteia era destul de mic, in conditiile i care nu imbratisase inca o cariere profesionala si nu avea alte atributii decat pe plan familial. Receptivitatea fata de nevoile si starile emotionale ale copilului era mica iar ceea ce creea impresia unei armonii familiale nu deriva din gradul de implicare afectiva, ci din norme si obiceiuri, traditii si cutume, care cereau o familie coeziva, unitara, cu accente pe functionalitate si instrumentalitate, si mai putin pe emotionalitate si expresivitate.

Din aceasta perspectiva, tatal avea obligatia de a-l face pe copil sa iasa din starea de nediferentiere cu mama si, prin prezenta sa, sa-l orienteze spre lumea sociala. Tatal era acela care deschidea portile copilariei spre lumea exterioara, stimuland copilul sa devina el insusi, sa caute sa inteleaga ceea ce, pana atunci, fusese doar invatat. Totusi, aceasta deschidere avea anumite limite, copilului neoferindu-i-se libertate totala, el neputand urma drumul sau propriu. Era legat prea puternic de familie, de comunitate, de reguli, ca sa poata visa ca-si va raspunde cu adevarat anumitor intrebari pe care si le va pune singur, si nu doar celor inoculate de ceilalti.

Sintetizand cele spuse pana acum, rolul mamei in familia traditionala consta, mai ales in dimensiunea emotional/expresiva a educatiei iar rolul tatalui, in dimensiunea instrumentala. Tatal, sever si constant, pe de-o parte, mama, blanda si duioasa, pe de alta, realizau un echilibru relational in educarea copiilor lor (N. Boerescu, 1908).

Dintr-o alta perspectiva, dar legat de tot ceea ce am afirmat anterior, precizam ca duratele pe care parintii le petrec alaturi de copii indeplinesc trei functii (F. de Singly,1996):

1) o functie de intretinere si reparatie (corespunzand activitatilor menajere);

2) o functie de reconfort (momente de tandrete si confesiune);

3) o functie de dezvoltare (obiective educative explicite).

In familia traditionala, diferentele intre barbati si femei apar cu claritate: in timp ce femeia asigura toate cele trei functii, barnatul este specializat exclusiv in functia de reconfort. Deosebirile intre rolul masculin si cel feminin vizeaza modul, natura implicarii, si nu gradul de implicare care nici nu poate fi evaluat, intrucat nu pot fi comparate cantitativ comportamente diferite calitativ.

Probleme semificative apareau atunci cand se punea problema numarului copiilor din fiecare familie. Nu se modifica modelul general al socializarii, insa, un rol important il avea locul ocupat de un anumit cxopil in configuratia familiala ce includea mai multi descendenti. Faptul de a fi nascut intaiul sau ultimul, avea importante repercursiuni asupra dezvoltarii persoanei. Nu ne referim aici la drepturile si obligatiile lor (cine si ce mostenea, cine si cand parasea casa parinteasca etc.), ci si la impactul psihologic pe care il avea aparitia unui (nou)

copil. Meritul de a fi atras atentia asupra acestui aspect ii revine lui F. Goudenough si A. Leahy (1927) si, in mod special, lui A. Adler (1928). Acesta din kurma considera ca principalele probleme care apar sunt urmatoarele:

1) Familia cu un copil

Copilul unic este, de obicei rasfatat, iar constiinta de sine pe care el ajunge sa o dezvolte este eminamente egoista, egocentrica. Cand e certat de tata, e rasfatat de mama, si invers. Pana la urma, parintii ajung niste instrumente de care el se serveste pentru satisfacerea trebuntelor sale.

2) Familia cu doi copii

Atentia parintilor trece, dintr-o data, asupra copilului mai mic, ceea ce face ca primul copil sa sufere. Datorita faptului ca cel mare cedeaza mereu in favoarea celui mic, datorita acestor continue renuntari, precum si datorita lipsei de afectiune, copilul mare poate dezvolta po personalitate de invins. Dimpotriva, cel mic dezvolta o personalitate agresiva si combativa caracteristica invingatorului. Daca copilul mai mare e baiat si cel mic fata, aceasta va dezvolta mai multe insusiri masculine (agresivitate, initiativa etc.), in vreme ce baiatul va avea mai mult trasaturi feminine (supusenie, lipsa de initiativa etc.), tendinte de neacceptat in familia traditionala.

3) Familia cu trei copii

Copilul cel mare isi pastreaza aceleasi caractere, desi putin mai atenuate. Aceasta deoarece gaseste o anumita consolare in faptul ca rivalul sau, copilul al doilea, ajunge sa sufere si el din cauza copilului mai mic. Copilul mijlociu ajunge sa aiba dezvoltarea cea mai echilibrata, avand o justa balanta intre agresivitate si supusenie, retragere in sine si spirit de initiativa. Copilul ultim, deoarece dragostea parintilor si afectiunea lor a devenit mai potolita, isi atenueaza trasaturile de agresivitate. Se pare ca situatia cu trei copii e, din punct de vedere psihologic, cea mai fericita, capabila sa dea rezultatele cele mai normale si sanatoase.

4) Familia cu mai mult de trei copii

Dela aparitia celui de-al patrulea copil, lucrurile pot lua o intorsatura cu totul diferita. Acest copil este posibil sa fie privit cu o oarecare nemultumire, tratat cu mai multa raceala, desi familia traditionala valoriza cresterea dimensiunilor ei si orice nou- nascut provoca un sentiment de bucurie. In acelasi timp, sexul ultimului nascut este, pana la un anumit punct, mai important decat al catelea copil este. De exemplu, un baiat aparut dupa trei fete are putine sanse sa fie neglija;. o fata care are trei surori se formeaza altfel decat o fata care are trei frati.

Esecul parental este aproapeintotdeauna un esec conjugal, desi nu toate dizarmoniile conjugale conduc obligatoriu la esec parental. Cu toate acestea, cele mai multe studii in domeniu releva incidenta semnifivcativ crescuta a dizarmoniei conjugale si parental - filiale in distorsiunea precoce a personalitatii, in fragilizarea si periclitartea resurselor adaptative ale copilului, adolescentului si viitorului adult - candidat el insusi la esecul social, profesional si adesea potential sau manifest pacient al clinicilor psihiatrice. Problema sanselor de succes sau

esec familial nu trebuie tratata ca un joc probabilist al existentei, ci ne obliga la o atenta implicare si analiza. In fiecare dintre noi sunt adanc inscrise sansele de succes sau de esec ale copiilor nostri, si aceasta nu in primul in rand in zestrea ereditara, asa cum s-ar putea crede de cei mai multi, ci in modelel noastre comportamentale, relationale, in autenticitatea si maturitatea iubirii dintre noi in ipostaza de soti si parinti, in coerenta noastra morala si in aptitudinile de a comunica, de a induce si forma la copiii nostri o adevarata "culturta psihorelationala".

Desi pare paradoxal la prima vedere, partenerul conjugal si parintele echilibrat sau dezechilibra, fericit sau nefericit se anunta inca din zorii ptimilor ani de viata, se anticipa din primele manifestari de "fiinta sociala", in relatiile copilului cu parintii, cu cei din mediul sau apropiat, cu alti copii, cu animalele, cu jucariile.

Educatia pentru viata de famile, pentru formarea si adoptarea celui mai adecvat rol de sot si parinte incepe, asadar, de foarte timpuriu, pe masura constructiei personalitatii copilului si a devenirii sale ca "persoana sociala" completa si complexa. Cateva elemente educatonale sunt considerate ca esentilale in formarea viitoruluii rol cn jugal si parental eficient, sanatos. Dintre acestea, deosebit de importanta este asumarea corespunzatoare a rolului de sex, cu conturarea unei identitati psihosexuale resimtite satisfacator. Conduita specific feminin/materna si masculin/paterna se preia prin imitatie, interiorizare a modelelor de rol ale sexului parintilor inca de foarte timpuriu odata cu constientizarea apartenentei copilului la un sex sau altul. Complexele de inferioritate, generate la copil de disconfortul creat de necceptarea rolului sau de sex, ca urmare a unor atitudini rejective sau ostil-punitive ale parintilor, constituie primele simptome ale erorilor educative cu raspuns dezadaptativ si uneori patologic la distanta. Fetita respinsa inconstient de tatal care si-a dorit baiat este astfel impiedicata in dezvoltarea feminitatii si conduitelor materne specifice, ea incercand intr-un efort distorsionat sa adopte o atitudine "baieteasca", menita, pe de o parte, sa atraga afectiunea tatalui, dar pe de alta parte genereatoare de complexe si insatisfactii in contactele sale sociale cu lumea in special cu sexul opus. Aceste tendinte la "masculinizare" psihocomportamentale se accentueaza la adolescent, conducand la adevarte de dezvoltare sociorelationala, la evitarea relatiilor cu sexul opus, la izolare, timiditate sau ostilitate verbala, anxietate, nevrotism. Nici evolutia baiatului "efeminat" in comportamentul sau de rol nu conduce la o situatie mai favorabila. Dimpotriva, baiatul crescut si format in "dorul unei fetite", identificandu-se de timpuriu inpropriu cu imagoul matern, respins eventual de tata si extrem de atasat de mama, nu-si va asuma pe deplin rol;ul masculn si responsabilitatile ce decurg din acestea, dovedindu- se ca viitor adult si un parinte ratat, cu mari si grave erori in conduita sa parentala.

Feminitatea si masculinitatea sunt trasasturi de personalitate care se cultiva de foarte devreme si care exprima habitusuri comportamentale si comunicationale expresive, complementare celor doua sexe, menite sa consolideze unitatea legaturilor prin casatorie. Modelele de rol masculin si feminin sunt insa si ele in plina efervescenta evolutiva. Egalitatea culturala si profesionala a sexelor creeaza premise noi pentru dezvoltarea si accentuarea rolurilor psihosexuale, ca principale surse de atractie/respingere, cunoastere/mister, intere/dezinteres, realizare/nerealizare. Interesul pentru cunoasterea, valorizarea, cooperarea si obtinerea de satisfactie din relatiile cu sexul opus se dezvolta spontan dar poate fi orientat

adecvat prin intermediul modelelor comportamentale ale parintilor, rudelor etc. Este de la sine inteles cat de important este pentru copil modul in care sotul si sotia dialogheaza, se ajuta, decid, actioneaza, se respecta si se pun in valoare reciproc, manifesta afectiune si rezonanta afectiva. Copiii sunt cei care fructifica si preiau aceasta experineta relationala aparintilor lor, ca reper fundamental viitoarelor lor relatii de paternitate.

Echilibrul conjugal este conditia primordiala pentru echilirul parental si ambele conditioneaza echilibrul familiei de mai tarziu. Copiii sun t oglinda parintilor, iar nepotii oglinda oglinzii bunicilor. Si chair daca, de la o generatie la alta, se produc mutatii in planul unor "conceptii de viata", in pas cu paternalitatile evolutiei socioeconomice, relatiile intersexe in ceea ce au ele fundamental se pastreaza, desi stilul interactional se modifica el insusi, conform nevoilor de adaptare si integrare a familiei in societate.

Parintii uita adesea, preocupati exclusiv de viitorul profesional al copiilor lor, ca acestia vor fi fericiti, numai in conditiile in care se vor realiza si ca soti si parinti si ca cele doua statute (profesional si familial) sunt in raporturi de interconditionare si ca se pot stimula reciproc. De aceea pretul iubirii si eficientei noastre parintesti nu se exprima numai in performantele scolare si intelectual-aptitudinale ale copiilor nostri, ci si in performantele lor afective, relationale, umane, in patitudinea lor de a deveni ei insisi soti si parinti de aleasa calitate. Cea mai sigura dovada a reusitei bunicilor este reusita nepotilor, mediata de felul in care primii si-au crescut si educat proprii lor copii.

2.2 Iubirea parentala

Copilul, in momentul nasterii sale, ar fi infricosat de moarte, daca soarta milostiva nu l-ar fi scapat de orice constiinta a anxietatii pe care separarea de mama si de viata intrauterina i-ar provoca-o. Chiar dupa ce s-a nascut, copilul nu se deosebeste prea mult de ceea ce a fost inaintea nasterii; nu poate recunoaste obiectele, inca nu este constient de sine insusi si de lume ca fiind exterioara lui. Simte doar stimularea pozitiva a caldurii si hranei, si inca nu deosebeste caldura si hrana de sursa lor: mama. Mama este caldura, mama este hrana, mamaeste euforia satisfactiei si securitatii. Starea aceasta este o stare de narcisism. Realitatea exterioara, persoane si lucruri, au o semnificatie doar in termenii satisfacerii sau frustrarii starii interne a copilului. Real este numai ceea ce este inauntru, ceea ce e exterior e real numai in termenii nevoilor mele, niciodata in termenii calitatilor si nevoilor sale intrinseci.

Cand copilul creste si se dezvolta, devine capabil sa perceapa lucrurile asa cu sunt:

satisfactia de a fi hranit este diferentiata de suzeta, sanul este diferentiat de mama. Pana la urma copilul resimte setea sa, laptele pe care il suge, pieptul si mama, ca fiind entitati diferite. El invata sa perceapa multe alte lucruri ca fiind diferite, ca avand o experienta proprie. In acest moment invata sa le dea nume. In acelasi timp, invata sa le manuiasca; invata ca focul arde si provoaca durere, ca trupul mamei este cald si placut, ca lemnul este tare si greu, ca hartia este usoara si poate fi mototolita. Invata cum sa se poarte cu oamenii: mama va zambi daca mananc, ma va lua in brate daca plang. Toate experientele acestea se cristalizeaza si se integreaza apoi intr-un unic simtamant: sunt iubit. Sunt iubit pentru ca sunt copilul mamei mele. Sunt iubit pentru ca sunt neajutorat. Sunt iubit pentru ca sunt frumos, demn de admiratie. Sunt iubit pentru ca mama are nevoie de mine. Iar intr-o formulare mai generala:

Sunt iubit pentru ceea ce sunt. Acest simtamant ca esti iubit de mama este pasiv. Nu ai nimic de facut pentru a fi iubit: dragostea mamei este neconditionata. Tot ce ai de facut este sa fii, sa fii copilul ei. Iubirea mamei este numai fericire, pace, nu trebuie cucerita, nu trebuie meritata. Dar exista si o latura negativa a faptului ca iubirea mamei este neconditionata. Nu numai ca nu trebuie meritata, dar nici nu poate fi cucerita, produsa, controlata. Dac aexista, este ca o binecuvantare, daca nu exista, este ca si cum toata bucuria vietii ar fi pierit si nu mai poti face nimic pentru a o recapata. Alti copii, pana pe la opt ani si jumatate sau chiar zece, problema este aproape exclusiv aceea de a fi iubiti, de a fi iubiti pentru ceea ce sunt. Pana la aceasta varsta, copilul inca nu iubeste; raspunde cu recunostinta, cu bucurie, daca este iubit. In acest moment al dezvoltarii copilului, intra in joc un nou factor: apare sentimentul ca iubirea poate fi produsa prin propria ta activitate. Pentru prima oara, copilului ii trece prin minte sa ofere ceva mamei sau tatalui, sa produca ceva: o poezie, un desen sau orice altceva. Pentru prima oara in viata copilului, ideea iubirii se transforma din a fi iubit in a iubi, in a crea iubire. Dar vor mai trece multi ani de la acest prim inceput pana la maturizarea iubirii. Pana la urma, copilul, care poate fi acum un adolescent, isi depaseste egocentrismul: persoana cealalta nu mai este in primul rand un mijloc de satisfacere a propriilor nevoi. Nevoile persoanei celeilalte sunt la fel de importante ca ale sale proprii, ba devin chiar mai importante. Sa dea devine mai placut, mai datator de satisfactii, decat sa primeasca; sa iubeasca devine mai important chiar decat sa fue iubit. Iubind el iese din carcera singuratatii si izolarii in care este tinut prin stare asa de narcisism si de centrare pe sine. El are acum simtamantul unei noi uniuni, al impartasirii, al identitatii. Mai mult, el simte puterea de a produce iubire, iubind, in loc sa depinda de o iubire pe care o primea, trebuind sa fie pentru asta mic, neajutorat, bolnav sau "cuminte". Iubirea infantila urmeaza primcipiul: "iubesc pentru ca sunt iubit". Iubirea matura urmeaza principiul "sunt iubit pentru ca iubesc". Iubirea imatura spune: "te iubesc pentru ca am nevoie de tine". Iubirea matura spune: "am nevoie de tine pentru ca te iubesc". Strans legata de dezvoltarea capacitatii de a iubi este dezvoltare obiectului iubirii. Primele luni si primii ani ai copilului sunt cei in care atasamentul cel mai strans este cel fata de mama. Acest atasament cel mai stran este cel fata de mama. Acest atasament incepe inaintea momentului nasterii, cand mama si copilul sunt inca una, desi sunt doua fiinte. Nasterea schimba situatia sub anumite aspecte, dar nu atat de mult cat pare. Copilul, desi traieste acum in afara uterului, este inca total dependent de mama. Dar, pe zi ce trece devine tot mai independent: invata sa mearga, sa vorbeasca, sa exploreze lumea pe cont propriu; relatia cu mama pierde ceva din insemnatatea sa vitala si relatia cu tatal devine tot mai importanta.

Pentru a intelege aceasta trecere de la mama la tata trebuie sa avem in vedere deosebirile calitative esentiale din iubirea materna si cea paterna. Iubirea materna prin insasi natura sa este neconditionata. Mama il iubeste pe noul ei nascut pentru ca este copilul ei, nu pentru ca acesta ar fi indeplinit vreo conditie anume sau i-ar fi implinit cine stie ce asteptari. Iubirea neconditionata corespunde unei nazuinte dintre cele mai profunde, nu numai a copilului, ci a oricarei fiinte umane; caci, dintr-un punct de vedere, sa fii iubit pentru ca o meriti, pentru propriul tau merit, lasa loc intotdeaunaindoielii: poate ca nu I-am placut persoanei care vreau sa ma iubeasca, poate ca am nemultumit-o cu ceva-persista mereu o teama ca iubirea ar putea disparea. Apoi, iubirea "meritata lasa lesne" sentimentul amar ca nu esti iubit pentru tine insuti, ca nu esti iubit numai pentru ca placi, ca, de fapt, in ultima

instanta, nici nu esti iubit, ci doar folosit. Nu este deci de mirareca ne dorim toti iubirea materna, atat in copilarie cat si ca adulti. Cei mai multi copii au norocul sa aiba parte de iubirea materna. La varsta adulta, dorinta aceasta este mult mai dificil de implinit. Chiar in cea mai satisfacatoare dezvoltare, ea ramane o componenta a iubirii erotice normale, capatand adesea forme religioase, dar, si mai frecvent, forme neurotice. Relatia cu tatal este complet diferita. Mama este caminul din care provenim, ea este natura, glia, oceanul, pe cand tatal nu reprezinta un asemenea camin natural. El are legaturi slabe cu copilul in primii ani ai vietii, importanta sa pentru copil, in aceasta perioada timpurie, nu sufera comparatia cu cea a mamei. Dar, desi tatal nu reprezinta lumea naturala, el reprezinta celalalt pol al existentei umane:

lumea gandirii, a lucrurilor facute de mana omului, a disciplinei, a calatoriei si aventurii. Tatal este cel care il invata pe copil, cel care ii arata calea in lume. Atitudinea mamei si cxea a tatalui fata de copil corespund nevoilor proprii ale copilului. Persoana matura ajunge sa fie propria sa mama si propriul sau tata. Are o constiinta materna si una paterna. Constiinta materna spune: "Nu exista nici o fapta rea, nici o crima care sa te priveze de iubirea mea, care ma face sa nu-ti doresc sa traiesti si sa fi fericit." Constiinta paterna spune: "Ai procedat gresit si nu poti sa nu accepti consecontele greselii tale si, mai ales, trebuie sa iti schimbi purtarea daca vrei sa-mi placi." Daca o persoana ar ramana cu constiinta sa paterna ar deveni aspra si inumana. Daca ar ramane numai cu constiinta sa materna, ar risca sa-si piarda judecata si sa impiedice propria sa dezvoltare si pe cea a altora.

Aceasta dorinta de fuziune interpersonala in iubire este nazuinta cea mai puternica o omului. Esta pasiunea fundamentala, este forta ce tine laolalta rasa umana, clanul, familia, societatea. Esecul in implinirea acestei dorinte inseamna alienare mintala sau distrugere, autodistrugere sau distrugerea altora. Fara iubire, omenirea nu ar putea sa existe nici macar o zi.

Iubirea dintre parinte si copil

Copilul, in momentul nasterii sale, ar fi infricosat de moarte, daca soarta milostiva nu l-ar fi scapat de orice constiinta a anxietatii pe care separarea de mama si de viata intrauterina I-ar provoca-o. Chiar dupa ce s-a nascut, copilul nu se deosebeste prea mult de ceea ce a fost inaintea nasterii; nu poate recunoaste obiectele, inca nu este constient de sine insusi si de lume ca fiind exterioara lui. Simte doar stimularea pozitiva a caldurii si hranei, si inca nu deosebeste caldura si hrana de sursa lor: mama. Mama este caldura, mama este hrana, mamaeste euforia satisfactiei si securitatii. Starea aceasta este o stare de narcisism. Realitatea exterioara, persoane si lucruri, au o semnificatie doar in termenii satisfacerii saufrustrarii starii interne a copilului. Real este numai ceea ce este inauntru, ceea ce e exterior e real numai in termenii nevoilor mele, niciodata in termenii calitatilor si nevoilor sale intrinseci.

Cand copilul creste si se dezvolta, devine capabil sa perceapa lucrurile asa cu sunt:

satisfactia de a fi hranit este diferentiata de suzeta, sanul este diferentiat de mama. Pana la urma copilul resimte setea sa, laptele pe care il suge, pieptul si mama, ca fiind entitati diferite. El invata sa perceapa multe alte lucruri ca fiind diferite, ca avand o experienta proprie. In acest moment invata sa le dea nume. In acelasi timp, invata sa le manuiasca; invata ca focul arde si provoaca durere, ca trupul mamei este cald si placut, ca lemnul este tare si greu, ca

hartia este usoara si poate fi mototolita. Invata cum sa se poarte cu oamenii: mama va zambi daca mananc, ma va lua in brate daca plang. Toate experientele acestea se cristalizeaza si se integreaza apoi intr-un unic simtamant: sunt iubit. Sunt iubit pentru ca sunt copilul mamei mele. Sunt iubit pentru ca sunt neajutorat. Sunt iubit pentru ca sunt frumos, demn de admiratie. Sunt iubit pentru ca mama are nevoie de mine. Iar intr-o formulare mai generala:

Sunt iubit pentru ceea ce sunt. Acest simtamant ca esti iubit de mama este pasiv. Nu ai nimic de facut pentru a fi iubit: dragostea mamei este neconditionata. Tot ce ai de facut este sa fii, sa fii copilul ei. Iubirea mamei este numai fericire, pace, nu trebuie cucerita, nu trebuie meritata. Dar exista si o latura negativa a faptului ca iubirea mamei este neconditionata. Nu numai ca nu trebuie meritata, dar nici nu poate fi cucerita, produsa, controlata. Dac aexista, este ca o binecuvantare, daca nu exista, este ca si cum toata bucuria vietii ar fi pierit si nu mai poti face nimic pentru a o recapata. Alti copii, pana pe la opt ani si jumatate sau chiar zece, problema este aproape exclusiv aceea de a fi iubiti, de a fi iubiti pentru ceea ce sunt. Pana la aceasta varsta, copilul inca nu iubeste; raspunde cu recunostinta, cu bucurie, daca este iubit. In acest moment al dezvoltarii copilului, intra in joc un nou factor: apare sentimentul ca iubirea poate fi produsa prin propria ta activitate. Pentru prima oara, copilului ii trece prin minte sa ofere ceva mamei sau tatalui, sa produca ceva: o poezie, un desen sau orice altceva. Pentru prima oara in viata copilului, ideea iubirii se transforma din a fi iubit in a iubi, in a crea iubire. Dar vor mai trece multi ani de la acest prim inceput pana la maturizarea iubirii. Pana la urma, copilul, care poate fi acum un adolescent, isi depaseste egocentrismul: persoana cealalta nu mai este in primul rand un mijloc de satisfacere a propriilor nevoi. Nevoile persoanei celeilalte sunt la fel de importante ca ale sale proprii, ba devin chiar mai importante. Sa dea devine mai placut, mai datator de satisfactii, decat sa primeasca; sa iubeasca devine mai important chiar decat sa fue iubit. Iubind el iese din carcera singuratatii si izolarii in care este tinut prin stare asa de narcisism si de centrare pe sine. El are acum simtamantul unei noi uniuni, al impartasirii, al identitatii. Mai mult, el simte puterea de a produce iubire, iubind, in loc sa depinda de o iubire pe care o primea, trebuind sa fie pentru asta mic, neajutorat, bolnav sau "cuminte". Iubirea infantila urmeaza primcipiul: "iubesc pentru ca sunt iubit". Iubirea matura urmeaza principiul "sunt iubit pentru ca iubesc". Iubirea imatura spune: "te iubesc pentru ca am nevoie de tine". Iubirea matura spune: "am nevoie de tine pentru ca te iubesc". Strans legata de dezvoltarea capacitatii de a iubi este dezvoltare obiectului iubirii. Primele luni si primii ani ai copilului sunt cei in care atasamentul cel mai strans este cel fata de mama. Acest atasament cel mai stran este cel fata de mama. Acest atasament incepe inaintea momentului nasterii, cand mama si copilul sunt inca una, desi sunt doua fiinte. Nasterea schimba situatia sub anumite aspecte, dar nu atat de mult cat pare. Copilul, desi traieste acum in afara uterului, este inca total dependent de mama. Dar, pe zi ce trece devine tot mai independent: invata sa mearga, sa vorbeasca, sa exploreze lumea pe cont propriu; relatia cu mama pierde ceva din insemnatatea sa vitala si relatia cu tatal devine tot mai importanta.

Pentru a intelege aceasta trecere de la mama la tata trebuie sa avem in vedere deosebirile calitative esentiale din iubirea materna si cea paterna. Iubirea materna prin insasi natura sa este neconditionata. Mama il iubeste pe noul ei nascut pentru ca este copilul ei, nu pentru ca acesta ar fi indeplinit vreo conditie anume sau i-ar fi implinit cine stie ce asteptari. Iubirea neconditionata corespunde unei nazuinte dintre cele mai profunde, nu numai a

copilului, ci a oricarei fiinte umane; caci, dintr-un punct de vedere, sa fii iubit pentru ca o meriti, pentru propriul tau merit, lasa loc intotdeaunaindoielii: poate ca nu I-am placut persoanei care vreau sa ma iubeasca, poate ca am nemultumit-o cu ceva-persista mereu o teama ca iubirea ar putea disparea. Apoi, iubirea "meritata lasa lesne" sentimentul amar ca nu esti iubit pentru tine insuti, ca nu esti iubit numai pentru ca placi, ca, de fapt, in ultima instanta, nici nu esti iubit, ci doar folosit. Nu este deci de mirareca ne dorim toti iubirea materna, atat in copilarie cat si ca adulti. Cei mai multi copii au norocul sa aiba parte de iubirea materna. La varsta adulta, dorinta aceasta este mult mai dificil de implinit. Chiar in cea mai satisfacatoare dezvoltare, ea ramane o componenta a iubirii erotice normale, capatand adesea forme religioase, dar, si mai frecvent, forme neurotice. Relatia cu tatal este complet diferita. Mama este caminul din care provenim, ea este natura, glia, oceanul, pe cand tatal nu reprezinta un asemenea camin natural. El are legaturi slabe cu copilul in primii ani ai vietii, importanta sa pentru copil, in aceasta perioada timpurie, nu sufera comparatia cu cea a mamei. Dar, desi tatal nu reprezinta lumea naturala, el reprezinta celalalt pol al existentei umane:

lumea gandirii, a lucrurilor facute de mana omului, a disciplinei, a calatoriei si aventurii. Tatal este cel care il invata pe copil, cel care ii arata calea in lume. Atitudinea mamei si cxea a tatalui fata de copil corespund nevoilor proprii ale copilului. Persoana matura ajunge sa fie propria sa mama si propriul sau tata. Are o constiinta materna si una paterna. Constiinta materna spune: "Nu exista nici o fapta rea, nici o crima care sa te priveze de iubirea mea, care ma face sa nu-ti doresc sa traiesti si sa fi fericit." Constiinta paterna spune: "Ai procedat gresit si nu poti sa nu accepti consecontele greselii tale si, mai ales, trebuie sa iti schimbi purtarea daca vrei sa-mi placi." Daca o persoana ar ramana cu constiinta sa paterna ar deveni aspra si inumana. Daca ar ramane numai cu constiinta sa materna, ar risca sa-si piarda judecata si sa impiedice propria sa dezvoltare si pe cea a altora.

Conditia fundamentala pentru iubirea neurotica rezida in faptul ca unul dintre parteneri sau amandoi raman atasati de figura unui parinte si isi transfera sentimentele, asteptarile si temerile pe care le aveau candva fata de tatal sau mama lor asupra persanei iubite in viata adulta; persoanele implicate nu ies niciodata din tiparul relatiei infantile si cauta acest tipar in cerintele afective din viata adulta. In aspfel de cazuri, persoana ramane, din punct de vedere afectiv, un copil de doi sau de cinci sau de doisprezece ani, in timp ce intelectual si social este la nivelul varstei sale cronologice. In cazurile mai grave, aceasta imaturitate emotionala duce la perturbari ale eficientei sociale, pe cand in cele mai putin grave, conflictul se limiteaza la sfera relatiilor personale intime. Putem da pentru acest tip de relatie neurotica exemplul referitor la barbati care in dezvoltarea lor emotionala se opresc la stadiul unui atasament infantil fata de mama. E vorba de barbati care nu s-ar desparti niciodata de mama. Ei se simt de parca ar mai fi copii; vor protectia, iubirea, caldura, grija si admiratia mamei; vor iubirea neconditionata a mamei, o iubire oferita pentru simplul motiv ca au nevoie de ea, ca sunt "baiatul mamei", ca sunt neajutorati. Acesti barbati sunt adeseori foate afectuosi si de-a dreptul fermecatori atunci cane incearca sa faca o femeie sa-i iubeasca si chiar dupa ce au reusit s-o faca. Dar relatia lor cu femeia respectiva ramane superficala si iresponsabila. Scopul lor este sa fie iubiti nu sa iubeasca. De regula, barbatii de tipul acesta au o doza mare de vanitate si idei grandioase, mai mult sau mai putin ascunse. Daca gasesc femeia potrivita, se simt in siguranta, in plina forma si pot da dovada de multa afectiune si farmec. Tocmai din

acest motiv sunt acesti barbati atat de amagitori. Cand, dupa un timp, femeia inceteaza sa mai corespunda fantasticelor lor asteptari, incep sa apara conflictele si resentimentele. Daca femeia nu-l admira tottimpul, daca are pretentii la o viata a sa proprie, daca vrea sa fie iubita si protejata ea insasi si, in cazuri extreme, daca nu vrea sa treaca cu vederea aventurile lui amoroase cu alte femei, barbatul se simte profund ranit si dezamagit si, de regula, isi explica rational simtamintele prin ideea ca femeia "nu-l iubeste, este egoista sau dominatoare." Tot ceea ce nu seamana cu atitudine unei mame iubitoare fata de copilul ei dragalas este luat drept dovada a lipsei de iubire.

Se intampla cateodata ca o astfel de persoana centrata pe mama sa poata functiona fara

nici un fel de tulburari grave. Daca mama sa l-a "iubit", intr-adevar, in mod hiperprotector, daca gaseste o sotie de acelasi tip matern, daca inzestrarea si talentele sale ii permit sa-si manifeste farmecul si sa fie admirat, el este bine adaptat in sens social, fara sa ajunga vreodata

la un nivel mai inalt de maturizare.

Intr-o forma mai grava a patologiei, fixarea pe mama este mai profunda si mai irationala. La acest nivel, dorinta nu este, simbolic vorbind, cea de a reveni in bratele protectoare ale mamei sau la sanul ei hranitor, ci in pantecele ei a toate primitor si a toate distrugator. Daca sanatatea mintala cere, prin firea lucrurulor, sa rasari din pantecele mamei si sa cresti in lume, boala mintala grava este sa fi atras in pantece, sa fi chemat inapoi in el si rapit vietii. Acest tip de fixatie apare de regula in relatia cu mame ce se raporteaza la copii lor intr-un mod inabusitor-distrugator. Uneori, in numele iubirii, alteori in cel al datoriei, vor sa tina copilul, adolescentul, barbatul in ele; el nu trebuie sa fie capabil sa respire decat prin ele; nu trebuie sa poata iubi decat la un nivel sexual superficial, degradant pentru toate femeile celelalte, nu trebuie sa fie capabil sa devina liber si independent, ci un vesnic handicapat sau un criminal.

O alta forma de patologie neurotica poate fi gasita in cazurile in care principalukl

atasament este cel fata de tata.

Un asfel de caz este cel al barbatului a carui mama este rece si distanta, iar tatal isi concentreaza toata afectiunea si tot interesul asupra fiului. El este un "tata bun", dar in acelasi timp autoritar. Ori de cate ori este multumit de purtarea fiului, il recompenseaza, ii face cadouri, este plin de afectiune, dar de cate ori fiul il nemultumeste, el devine distant si cicalitor. Fiul pentru care afectiunea tatalui este singura de care are parte, devine atasat de tatal lui ca un sclav. Principalul sau tel in viata este sa placa tatalui. Cand reuseste, se simte fericit, aparat si multumit. Dar cand face o greseala, cand are un esec sau nu reuseste sa-si multumeasca tatal, se simte deprimat, lipsit de iubire, renegat. In relatiile cu femeile raman distanti si reci. Femeia nu are insemnatate centrala pentru ei.; de regula au un usor dispret pentru ea, adesea sub masca unei preocupari paterne pentru o fetita mica. Initial, ei impresioneaza, poate, femeia, prin trasaturile lor masculine, dar pe urma o dezamagesc tot mai mult, caci femeia cu care s-au casatorit, descopera ca ii este rezervat doar un rol secundar pe langa afectiunea primara fata de personajul patern care este proeminent in viata sotului lor tot timpul; asa se intampla, cu exceptia cazului ca sotia s-a intamplat sa ramana atasata de tatal ei si este deci fericita cu un sot care se poarta cu ea ca si cu un copil capricios.

Este mult mai complicat tipul de tulburare neurotica in iubire care se bazeaza pe o astfel de situatie a parintilor: cea care se instaleaza atunci cand parintii nu se iubesc, dar sunt prea retinuti pentru a se certa sau a arata orice alt semn de nemultumire, pe fata. Aceasta retinere ii face totodata lipsiti de spontaneitate in relatiile lor cu copii. Ceea ce simte o fetita intr-o astfel de situatie, este o atmosfera de "corectitudine", dar una care nu permite niciodata

o apropiere de tata sau de mama si deci lasa copilul nelamurit si speriat. Fetita nu este

niciodata sigura de sentimentele parintilor; exista mereu un sentiment necunoscut, un mister

ce pluteste in atmosfera.

In consecinta, fetita se retrage intr-o lume a sa proprie, viseaza cu ochii deschisi, ramane distanta si va avea aceeasi atitudine si in relatiile sale de iubire de mai tarziu.

In continuare, aceasta retragere duce la dezvoltarea unei anxietati puternice, a unui simtamant de proasta asezare in lume si se ajunge astfel, adesea la tendinte masochiste, ca unic mod de a trai o emotie intensa. Adesea, o asfel de femeie va prefera ca sotul ei sa faca scene si sa strige la ea, decat sa se mentina in limitele unui comportament normal si rezonabil, deoarece in felul acesta ii ia macar povara de tensiune si frica; nu arareori ea insasi ii provoaca inconstient un asemenea comportament pentru a termina o data cu nesiguranta chinuitoare a neutralitatii afective.

O mama inteligenta influenteaza inevitabil si indiscutabil viata amoraosa a fiicei sale. Daca isi exprima in mod direct dispretul fata de un anume gen de baiat - criticandu-i lipsa de maniere, conditia sociala, cercelul din nas - in mod la fel de inevitabil, acesta va fi tipul de barbat pe care fiica-sa i-l va aduce acasa.

Dar daca reuseste sa o convinga ca reaspecivul are ceva ilar - e prea scund, ii falfaie urechile de klingonian, are pantofi de vinilin - fata il abandoneaza imediat pe bietul flacaias.

Un tata este mai detasat fata de viata intima a fiicei sale, pentru simplul motiv ca nu poate suporta sa se gandeasca la asta.

Are mare dificultati in al accepta pe pretendentul odraslei lui pentru ca stie ce vrea ticalosul: s-o vaneze, s-o prade s-o puna jos. Asta pentru ca si el a fost in (vremurile lui bune) un mic "ticalos".

Stiu ca trebuie sa fim fermecatori (fara a intrece masura) cu mama iubitei si respectuosi cu tatal. Orice indragodtit stie ca mama ei are puterea sa ii rupa relatie si tatal picioarele.

Cercetatorii cred ca ordinea la nastere joaca un rol importatnt in compatibilitate. Primii nascuti vor avea o tendinta evidenta de a se identifica cu parintii lor, cu o atitudine parinteasca si responsabila fata de viata, in timp ce mezinii sunt in general cei mai rebeli, fiindca ei se identifica cel mai putin cu parintii. Este foarte probabil sa fiti mai compatibili daca sunteti nascuti in aceeasi ordine.

In opinia psihologilor, cand esti copil, a avea secrete fata de parinti face parte din procesul normal de maturizare, din procesul de separare si afirmare a propriei personalitati. In

copilarie micile secrete sunt normale si indeplinesc o functie importatnta. Totusi, ce este mai putin normal, ne previn psihologii, e atunci cand secretele se mentin la maturitate si se transforma in minciuni.

Dupa parerea multor psihologi, multi dintre noi parasesc casa parinteasca in mod fizic, dar nu si emotional. Cand esti copil, familia reprezinta intreaga ta realiate. Modul in care te face familia sa gandestisi sa simti fata de propria persoana formeaza baza sistemului tau de judecati, conceptii, credinte, perceptii si valori. Judecatile tale pot fi constiente, exprimate, sau neexprimate - aflate la nivelul subconstientului. Cele constiente sunt mai usor de identificat si de combatut. Este de departe mult mai dificil sa te confrunzi cu judecati pe care nu le constieintizezi, de care habar nai ca exista. Cand devii adult, poti presupune ca ai iesit din sistemul regulilor parentale, dar sistemul de judecati din copilarie continua sa-ti influenteze comportamentul.

Este mult mai usor sa fii tu insuti cand esti departe de casa in sens fizic. Cand devii din nou parte din structura familiei, vechile modele de comportament revin. Fara sa-ti dai seama preei aceste modele vechi, care au deveniti insa incongruente cu viata de acum. Desi le recunoastem, fostele tiparuri sunt atat de inradacinate, incat este foarte dificil sa lupti cu ele.

Sperantele familiei legate de noi sunt foarte puternice - ne motiveaza si modeleaza. Uneori tinem cont de aprobarea parintilor atat de mult, incat in fata lor suntem o cu totul alta persoana decat in fata strainilor. A fi sincer cu parintii implica respingerea unora dintre convingerile lor si riscul de a fi dezaprobat(a).

A face pe plac parintilor nu inseamna insa ca trebuie sa ignori sau sa-ti desconsideri propriile opinii, valori, nevoi. Nu este realist sa te astepti ca lor sa le placa tot ceea ce faci si a admite ca esti diferit(a) fata de ei reprezinta un pas spre maturizare.

Atat timp cat ne ascundem, parintii nostri nu vor avea o imagine clara despre ceea ce suntem noi cu adevarat. Si atunci cum le-am putea pretinde sa se poarte asa cum dorim noi?

Daca sinceritatea totala nueste totdeauna indicata, este important sa-ti amintesti ca esti o persoana matura si-ti datorezi tie insati sa fii tratat(a) ca atare inclusiv de parintii tai.

2.3 Profile de comportament parental

Una din cele mai importante functii ale familiei consta in educarea si formarea tinerilor in vederea integrarii lo optime in viata si activitatea sociala. Aici, in cadrul grupului familial, parintii exercita direct sau indirect, influente educational-formative asupra propriilor lor copii. Cuplul conjugal, prin intreg sistemul sau de acte comportamentale, constituie un veritabil model social care, fiind dealtfel primul in ordinea influentelor din partea modelelor sociale existente, are o influenta hotaratoare asupra copiilor privind formarea conceptiei lor

despre viata, a modului de comportare si relationare in raport cu diferite norme si valori sociale.

Pe de alta parte, parintii exercita infuente educational-modelatorii in cadrul familiei si in mod direct, in baza unei anumite strategii educationale, folosind mai mult sau mai putin sistematic si organizat anumite metode si tehnici educationale. Deoarece cercetarile de psihologie si pedagogie au demonstrat ca, mai ales in primii ani de viata, se pun bazele unor importante componente de personalitate apare necesar ca educatia in familie sa se desfasoare in mod unitar, pe baza unui ansamblu de principii psiho-pedagogice si a unei metodologii clar conturate.

Astfel, pe de-o parte, exista unii parinti, mai ales cei hipergrijulii si hipergrabiti In a-si vedea copilul cat mai repede un "" performer , intrecandu-I pe cat posibil pe altii, care insista ca acesta sa realizeze cat mai repede progrese evidente mai ales pe linie aptitudinala (miscari, limbaj etc.). Acesti parinti traiesc momente de reala satisfactie de cate ori "puiul mamei" a mai adaugat ceva la bagajul microexperientei de viata pe care o avea. Noua achizitie, care poate fi "extraordinara", "nemaipomenita", "unica", etc. constituie un serios imbold pentru pregatirea unei noi avalanse de stimulari si cerinte asupra copilului.

Pe de alta parte, strategiile educationale pe care le utilizeaza unii parinti- si avem in vedere pe cei care sunt bine intentionati, fiind convinsi de efectele pozitive ale modalitatilor lor de relationare cu proprii copii precum si a metodelor educative utilizate- nu duc intotdeauna la crearea acelui optimum educational care sa favorizeze "rodirea" fructuoasa la nivelul personalitatii copilului a influentelor educationale exercitate. Mai mult, unele strategii pot sa se soldeze chiar cu o serie de consecinte negative asupra procesului formarii unor componente de personalitate. Necunoscand suficient urmarile reale ale modalitatilor educative utilizate, unii parinti ajung la un moment dat in fata unor situatii oarecum paradoxale: pe de-o parte, eforturile depuse, metodele utilizate, asteptarile in legatura cu "investitiile" lor educative, cu strategia lor "originala" in ceea ce priveste relationarea cu copilul si, pe de alta parte, rezultatele efective, concrete pe care le-au obtinut.

Parintii trebuie sa realizeze un echilibru deplin in ceea ce priveste transmiterea influentelor lor educative, conturarea sistemului de cerinte adresate copiilor, organizarea si controlul activitatii acestora, inlaturandu-se in special extremele, exagerarile in ce priveste strategia educativa utilizata.

Iata care pot fi consecintele imediate si de perspectiva ale unor strategii educationale necorespunzatoare:

1. Severitatea excesiva, cu multe rigiditati, cu interdictii nu lipsite uneori de

brutalitate, cu comenzi ferme pline de amenintari, cu privatiuni de tot felul isi lasa puternic amprenta asupra procesului de formare a personalitatii copilului. Parintii hiperseveri impun un regim de munca pentru copii lor, care depaseste limitele de toleranta psihologica si psihofiziologica ale acestora.

formare si dezvoltare armonioasa a personalitatii copilului este cea superprotectoare. Parintii depun mari eforturi de a proteja copilul, de a-l menaja intr-o maniera exagerata, grija si afectivitatea parinteasca constituind o sfera protectoare cu pereti multipli prin care el nu mai poate singur sa iasa catre lume, pentru a-si incerca "fortele" proprii, forte care trebuie confruntate intr-un cadru echilibrat pentru a-si putea contura dimensiunile lor reale si, cel mai important lucru, treptat, in urma confruntarii cu lumea, cu altii, a se realiza o concordanta corespunzatoare intre imagineade sine si ceea ce exista si este intr-o continua formare si devenire. Programul lor de munca este lejer, necontrolat sistematic, timp de odihna si recreere ocupand o suprafata insemnata din timpul total petrecut in afara programului scolii. Una din consecintele immediate ale exercitarii influentelor educative in maniera superprotectoare este detasarea intre imaginea de sine si posibilitatile reale ale copiilor. Se pot contura atitudini de ingamfare, de exacerbare a eului, de supraevaluare a propriilor posibilitati cu tendinta de a-si impune in fata celorlalti vointa si sistemul lor de pareri si opinii in mod dominator, persuasiv fara insa ca acestea sa aiba, de cele mai multe ori, acoperire in ce priveste ansamblul de capacitati si aptitudini, experienta de viata.

3. Grija exagerata fata de copii se poate manifesta in cazul unor parinti si in

limitarea excesiva a libertatii si independentei de actiune a acestora, a initiativei in ce priveste conturarea unui anumit regim de munca si odihna, a confruntarii propriului lor program cu al altor copii, pentru a nu "se contamina", "a nu pati ceva rau" etc. Parintii stabilesc in mod rigid si exclusiv directiile de actiune si comportare a copilului, fara ca acesta sa fie consultat si fara sa fie acceptate abateri, plangeri sau nemultumiri in raport cu programul stabilit. Principala consecinta a acestui mod de tratare a copilului o constituie legarea acestuia, cum se spune in limbaj popular de "fusta mamei". Se produce treptat o tocire accentuata a spiritului de initiativa, instalarea unor temeri nejustificate de acctiune si de consecintele ei, o izolare in sine acompaniata uneori de o anumita complexare fata de cei din jur datorita instalarii unor tendinte exprese de subevaluare a propriilor sale posibilitatide relationare cu lumea.

4. Ca un revers al acestei modalitati de influentare educativa a copiilor este

cea practicata de unii parinti in scopul formarii "libere" a propriilor copii, influenta si controlul educativ limitandu-se maximal, uneori pana la neglijarea totala a acestora. Fiind implicati in multitudinea problemelor specifice vietii adultului, unii parinti reusesc foarte putin sa se ocupe de educarea copiilor. Pentru ei copii au o libertate deplina atat in ceea ce priveste organizarea programului de lucru cat si a alegerii activitatilor recreative, potrivit formulei: "copii trebuie lasati singuri sa se loveasca si de bine si de rau pentru ca pe mine nu m-a initiat si nu m-a controlat nimeni".

Climatul educational familial este o formatiune psihosociala foarte complexa, cuprinzand ansamblul de stari psihice, moduri de relationare interpersonala, atitudini etc. ce caracterizeaza grupul familial o perioada mai mare de timp. Acest climat, care poate fi pozitiv sau negativ se interpune ca un filtru intre influentele educationale exercitate de parintii si achizitiile comportamentale realizate la nivelul personalitatii copiilor.

Putem diferentia doua situatii: pe de-o parte, ambii parinti manifesta in mod unitar si consecvent o aceeasi atitudine in ce priveste educarea copiilor si, pe de alta parte, parintii adopta "formule" comportamentale diferite, uneori chiar total contradictorii. Privitor la primul aspect, unii autori au conturat urmatoarele tipuri de conduita parentala unitara, evidentiind si efectele lor asupra personalitatii copiilor:

1. Parintii rigizi- impun copiilor ideile, opiniile, modul de a trai si a vedea,

obisnuintele lor, fara nici o abatere si fara sa tina cont de particularitatile individuale ale fiecaruia. Asemenea parinti intiparesc in mintea copiilor un anumit numar de repere foarte precise in timp si in spatiu, care pot ajuta la intelegerea lumii inconjuratoare. Daca insa rigiditatea se combina cu o ingustime de vederi si de interese, vor apare drept consecinte dezvoltarea la copii a unor atitudini de infantilism si renuntare iar mai tarziu o saracie a personalitatii lor;

2. Parintii boemi, care lasa copii mai mult in seama altor persoane sau in voia

lor. Drept consecinte, pot sa apara la copii o lipsa de prezenta care sa provoace o delasare morala, lipsa unor puncte de reper in viata si a unei baze suficiente ce sa le garanteze un sentiment de securitate;

3. Parintii anxiosi, care fac ca asupra copilului lor sa apese o presiune

considerabila, intrucat se simte spionat si strict supravegheat. Deoarece din gesturile sale se naste teama, copilul ajunge la un fel de deposedare de el insusi. Aceasta deposedare este maxima in cazuri extreme, in care copilul devine prilej sau mai curand detinator al tuturor temerilor pe care parintii au reusit mai mult sau mai putin sa le ascunda in subconstient;

4. Parintii infantili, care refuza sa se autodefineasca in calitate de parinti si se

retrag din fata oricarei responsabilitati fiind, de regula, prea absorbiti de propriile lor probleme de afirmare personala. Aceasta departare se anuleaza uneori brusc, parintii adoptand o pozitie prea apropiata de cea a copilului, printr-o identificare exagerata. Drept consecinta, copilul unor parinti infantili, risca mai tarziu sa fie permanent exclus de la cautarea propriului eu.

5. Parintii incoerenti, ce se caracterizeaza printr-o mare instabilitate privind

modul de relationare cu copii. Activitatea educativa se caracterizeaza prin neregularitate, exigentele cele mai nemasurate alternand brusc cu perioade de libertate totala. Daca copilul nu are la indemana un personaj "puternic", cu care sa poata stabilii relatii continue, cum ar fi cazul unui unchi, unei matusi, unui bunic care, fara sa se substituie parintilor, le ofera un mod de identificare solid, el va prezenta adesea o stare cronica de descumpanire;

limita in a acorda copilului tot ce acesta isi doreste. Drept consecinta, copilul nu va putea mai tarziu sa suporte nici o frustrare, cultivand totusi un anumit sentiment de vinovatie;

7. Parintii prea tandri creeaza, de regula, un climat mult prea incarcat cu

stimulente afective. Fiecare parinte isi revarsa fara nici o rezerva intreaga lor afectivitate. Asemenea atitudini pot favoriza uneori conturarea la copii pe masura ce cresc, a unor comportamente deviate pe linie sexuala;

8. Parintii zeflemitori, ce considera si il trateaza pe copil ca fiind un mic

obiect cu care se amuza. Efectul cel mai nociv al acestei zeflemisiri permanente este formarea la copii a unei atitudini de aparare batjocoritoare care atrage dupa ea o raceala a sentimentelor si a gandirii.

Exista si situatii insa de parinti care nu manifesta aceeasi atitudine in ce priveste exercitarea influentelor educative asupra copiilor. Astfel, unul din parinti poate fi hipersever si hiperautoritar iar celalalt, extrem de permisiv si tolerant. Si in aceasta privinta, se pot contura tipologii atat pe linia comportamentului patern cat si pe cea a comportamentului matern:

1. Tatal dominator, a carui autoritate este expresia unei personalitati

puternice, exigente, care stie sa se afirme si sa reuseasca si care se bucura de un prestigiu apreciabil. Este tipul de tata care pretinde ascultare si respect, in ochii caruia sotia si copii sunt fiinte slabe care trebuie conduse si protejate. Copii acestui tip de tata sunt adesea timizi si inhibati, dar se pot manifesta, atunci cand caracterul lor prezinta analogii cu caracterul tatalui, si ca fiinte rebele si autoritare. Conflictele dintre asemenea personalitati pot produce rupturi brutale ale raportului tata-fiu;

2. Tatal tiran are o autoritate care opereaza in compensatie si prin salturi, fiind

in fond o fire timida, adesea slaba. Izbucnirile sporadice si aberante de autoritate duc in ultima instanta la defavorizarea figurii paterne de acest tip. Copilul reactioneaza la asemenea moduri de comportare prin stari de inhibitie, frica, prin instabilitate. Se pot contura apoi si dezechilibre mai profunde, care pot aparea in momentul cand copilul devine constient de mediocritatea reala a parintelui, a carui imagine inceteaza dea a se mai constitui ca model;

3. Tatal prieten isi intemeiaza ascendentul mai putin pe autoritate cat pe

sentimentul de stima pe care tinde sa-l formeze in copil. Comportarea colegiala are, evident, meritele ei, insa prezinta si dezavantajul ca, neavand limite precise, se preteaza la confuzii daunatoare in cele din urma pentru copil;

4. Tatal bomboana, prin faptul ca tinde sa-si insuseasca atitudini materne,

frustreaza in fapt copilul de indispensabilul model patern, creand asrfel o situatie disimetrica. Copii crescuti fara nici o constrangere, avandui pe amandoi parintii intotdeauna la

dispozitie pentru a le satisface cea mai mica dorinta, nu vor putea mai tarziu sa suporte nici o frustrare, nici un cadru unde se cere disciplina;

5. Tatal demisionar, este tatal care renunta, tatal vesnic plecat de acasa, cel

care e mereu ocupat si pretinde sa nu fie intrerupt din ocupatiile sale. De asemenea, tatal demisionar este si cel care, datorita personalitatii sale, nu se simte capabil sa-si controleze si sa-si indrume copii. Lipsa controlului favorizeaza, la randul sau, aparitia atitudinilor recalcitrante, formand la copii deprinderea de a nu se conforma imperativelor scolare, sociale sau morale.

comportamentului matern:

Trebuie spus ca relatia mama-copil, mult mai intima decat relatia tata-copil, nu este niciodata superficiala. Este o relatie viscerala, placentara, de dragoste fuzionala, atestata de incercari dureroase: povara graviditatii si chinurile nasterii sunt realitati concrete, perceptibile nemijlocit, pe viu, de martori irecuperabili. Si daca, oficial, cordonul ombilical e taiat o data pentru totdeauna, in realitate, de-a lungul intregii tale vieti, il tot retezi, il tot innozi, il tai marunt si sfarsesti prin a incerca sa-l reconstitui mai mult sau mai putin artistic.

Pentru ca tot nu poti schimba soarta, e mai bine sa i te supui fara impotrivire. Si daca cineva iti spune: "Incepi sa semeni cu mama ta", gandeste-te ca e si foarte rau, dar si de-a dreptul minunat ca e asa. Uita ca mama ta are un caracter dificil, ca a luat proportii, ca toaca la cazino banii de chirie, ca are o voce stridenta si mania de a face pe tinerica, de parca ar fi o prietena si n mama fiicei ei. Aminteste-ti ca ai mai invatat, poate, de la ea cum se cultiva trandafirii, si cum se prepara acea minunata prajitura cu castane, greu de mistuit, dar si greu de uitat, si cum se infrunta cu umor necazurile cotidiene, si cum se discuta serios cu un catel, si cat este de placut sa organizezi pentru copii petreceri aniversare, cu gustari copioase. Gandeste-te cu cata delicatete surade cand iti spune ca esti insuportabila.

Uitandu-te la ea vei sti ce sa faci sau ce nu in viata si in relatiile cu ceilalti. In general, ce am vazut la mamele noastre punem si noi in practica mai mult sau mai putin in special in relatiile cu barbatii. Ce avem acasa luam ca model chiar daca este bine sau nu. Chiar daca nu ne place cum se poarta sau cum isi vorbesc parintii nostrii, avem tendinta, in mod inconstient, sa ne purtam si noi asa cu prietenii nostrii. Acesta am putea spune ca este un mod indirect prin care parintii ne pot infuenta relaia de cuplu. In mod direct ei se vor purta cu prietenul sau prietena copilului lor cam cum sau purtat si "socrii" lor la inceput cu ei. Intr-una din putinele discutii amicale pe care le ai cu mama lui incepe sa-ti povesteasca cum s-a purtat mama lui cu ea si inainte si dupa ce -a devenit soacra. Ca nu a placut-o de fapt niciodata, ca nu a vrut-o la ea in casa, ca a incercat sa ii desparta si asa mai departe. Ea, la randul ei, nu se poarta mai frumos cu tine. Ii spune baiatului ei ca stai prea mult pe la ei, il bate la cap spunandu-i ca nu esti potrivita pentru el si, in general, nu gaseste nimica bun de zis la adresa voastra atata timp cat sunteti impreuna. Si stai si te intrebi: "Daca mama lui i-a mancat tineretea si i-a pus bete-n roate chiar si dupa ce s-a maritat, de ce ea nu se poarta acum frumos cu tine cand stie ce rau este sa nu te placa viitoarea soacra?" Asta este o intrebare la care cred ca nu vom gasi raspuns niciodata.

1.

Mamica

Isi suna fiul zilnic, il roaga sa-i aduca rufele la spalat si se agita cand odorul s-a zgariat schimband o bujie. Aceasta mama care sentimente materne in exces.

2. Regina-mama

Acestei doame ii plac lucrurile respectate riguros. Are valori morale ridicate ce nu pot fi atactate de nimeni. Ceea ce a facut in viata a facut cu propriile puteri, fiind o luptatoare.

3. Sfatoasa

Este o mama de moda veche, care a stat acasa si a crescut copii, iar acum, cand copii sunt mari, se vede data la o parte din viata lor. Este genul de femeie casnica, care sufera din cauza lipsei de socializare.

4. Nonconformista

Nu se potriveste nicicum matricei clasice.

Cand mama prietenului tau iti aminteste mai degraba de colega ta de camera decat de vreo mama pe care ai mai intalnit-o vreodata, este normal sa te simti ciudat. Daca regulile general valabile par a nu functiona, fa uz de talentul tau diplomatic - vrei sa-i dai impresia ca esti de acord cu modul ei de viata, nu? Doar n-o sa stai cu ea, ci cu fiul. Este tipul de mama pusa pe glume, care-ti aduce aminte de o colega de scoala. O astfel de mama are mereu relatii bune cu copiii sai.

5. Invingatoarea

Este cea care a impacat o cariera ambitioasa cu o familie pretentioasa. Partizana a teoriei feministe de tipul prin noi insene, e capabila sa aibe o slujba buna si, in acelasi timp, sa mearga la un curs de manaement si sa pregateasca pranzul de duminica pentru familia reunita.

Psihologii sustin ca evenimentele copilariei au o importanta decisiva in formarea personalitatii oricarui individ. Relatiile adultilor se formeaza pe modelul celor din copilarie. Cresterea si educarea unui copil indica cel mai bine felul in care se va comporta mai departe intr-o relatie intima. Totul se bazeaza pe experienta noastra din copilarie (cum ne-am raportat la parintii nostri, ce relatie au avut acestia). Tendinta oricaruia dintre noi este sa imitam ceea ce am vazut in copilarie pentru ca este tot ce cunoastem.

Daca iti doresti sa-ti cunosti partenerul cat mai bine, incearca sa afli cat mai mult despre copilaria lui: a fost un razgaiat sau un negijat; era "vedeta" familiei, sau parintii sai nu- i acordau nici cea mai mica atentie? Vei sti cu ce fel de afectiune este obisnuit si ii vei putea ghici dorintele.

Copiii rasfatati vor gasi parteneri care sa-i copleseasca cu dragostea lor la fel cum au facut-o candva parintii. In mod paradoxal, copiii maltratati sau neglijati ajung sa aibe relatii cu parteneri cara abuzeaza de ei. Nu este un act constient. Pur si simplu, suntem tentati sa

alegem numai ce cunoastem. Copiii sunt copiile fidele ale parintilor si de aceea avem toti tendinta de a ne imita parintii, chiar daca relatia lor de cuplu nu a fost una reusita.

De ce relatia de tip "parinte-copil" nu este tocmai potrivita? In definitiv, un cuplu format dintr-un partener care ofera si altul care primeste pare perechea potrivita - doar se

Cateodata astfel de relatii chiar merg. E adevarat insa ca de cele

mai multe ori cel care ofera prea multa dragoste, o face din nesiguranta si teama, negandu-si propriile dorinte de afectiune. E nevoie sa restabilesti echilibrul pentru ca relatia sa poata functiona. De obicei, cel care se simte obligat sa-si copleseasca partenerul cu atentie o face in speranta ca i se va intoarce "favoarea". Femeile sunt cele care asteapta acest lucru si multi dintre noi am crescut in familii in care mamele noastre erau preocupate sa le fie pe plac sotilor. La prima vedere, a fi tandru si afectuos este o mare calitate, dar de multe ori acesti oameni tanjesc dupa acest gen de afectivitate. Cei care sunt obisnuiti sa ofere trebuie sa se obisnuiasca sa si primeasca. Daca au fost neglijati in copilarie, nu vor sti cum sa fie iubiti. Asta nu inseamna ca nu au si ei dorinte ca orice om. Psihologii recomanda sedintele de consiliere pentru femeile care, in mod constant, intra in relatii in care sunt tratate abuziv sau sunt fatalmente atrase de barbati care nu se sinchisesc sa le arate un pic de afectiune. Nu-i nimic rau in a fi "cel care da" intr-o relatie. Insa cand oferi si nu primesti nimic in schimb, este clar ca iti lipseste increderea si respectul de sine. Poate ca o mica doza de egoism nu ti-ar strica. Gandeste-te ca meriti mai mult si invata intai sa te iubesti pe tine inainte de a dori afectiunea celuilalt. Este ingrozitor sa traiesti fara sa fii iubit si e pacat sa te privezi de o

placere atat de mare doar pentru ca nu ai deloc incredere in tine!

completeaza atat de bine

Teoria analizei tranzactionale - forma de psihoterapie descoperita de Eric Berne, psihiatru canadian - spune ca personalitatea umana are trei egouri: parintele, adultul si copilul. Fiecare dintre acestea este un sistem alcatuit din ganduri, emotii si tipuri temperamentale.

Interactiunea dintre aceste trei laturi ale personaliatii noastre influenteaza felul in care ne purtam unul cu altul. Berne defineste relatiile dintre oameni ca "tranzactii". Psihoterapeutii care aplica aceasta teorie pot recunoaste cu ce tip de ego tranzactioneaza o persoana in diferite situatii. In cazul unui cuplu in care un partener se comporta in functie de egoul copilului, iar celalalt functioneaza potrivit egoului parintelui, terapeutul ii poate face constienti de problema pe care o au si ii poate ajuta sa se schimbe si sa comunice mult mai bine.

Terapeutii analizei tranzactionaleconsidera ca oamenii pot alege sa se schimbe si chiar sa se maturizeze si sa fie capabili sa interactioneze in beneficiul lor. Dar pana cand acestia nu devin constienti de comportamentul lor, ei au tendinta sa repete aceleasi greseli. Berne numea aceste disfunctii comportamentale "jocuri". Ele sunt periculoase nu numai pentru ca reprima exprimarea sincera a gandurilor si emotiilor noastre, dar si pentru faptul ca ne fac sa avem o parer proata despre noi. Pentru cei care se confrunta cu astfel de probleme, cel mai indicat ar fi sa apeleze la ajutorul unui psihoterapeut si vor afla ce mare privilegiu este sa iubesti si sa fii iubit deopotriva.

3.Efectele influentei parintilor asupra relatiei de cuplu

Si asa. Ei parintii, asteapta de

la copii lor sa urmeze un drum sau altul, au pretentia de a face asta, asta.sau asta. Ei parintii, cer copiilor sa se comporte intr-un fel sau altul, sa reactioneze asa cum gandesc ei ca trebuie sa reactioneze. Ei, parintii, sunt cele mai importante persoane de pe planeta Pamant. Iar ei, copiii, sunt niste personaje mici si dragalase ce trebuie sa satisfaca dorintele, asteptarile, cerintele persoanelor investite cu rang mare, parintii. Totusi, nu trebuie sa gandim in termeni negativi. Parintii nu trebuie etichetati cu termenul de calau. Ei vor binele copilului lor. Intentiile lor sunt cat se poate de serioase, responsabile si afectuoase. Copiii sunt doar victimele lor inconstiente. Caci, de multe ori, ceea ce e de condamnat la un parinte este faptul ca el nu-si da seama ca acea fiinta gingasa, copilul lor , are si ea propriile dorinte si asteptari, propria sa responsabilitate ce-si revendica cu tarie dreptul la manifestare.

Ei parintii,isi doresc ca odrasla lor sa devina asa., asa

Primul om de care ne atasam este mama. Pentru ca ea are puterea de a ne proteja, a ne ocroti, a avea grija de nevoile si necesitatile noastre. Mai tarziu urmeaza tata, bunica, prietenul cel mai bun din adolescenta, partenerul de viata, terapeutul.

In noi toti exista nevoia de siguranta, nucleul bazal de incredere de la care pleaca linistea si confortul nostru interior. Ca adult cautam sa fim langa celalat care ne trebuie, celalalt de care avem nevoie. Atasamentul ne leaga printr-o relatie unica de un altul special care ne sprijina si pe care il sprijinim la nevoie. Atasamentul este unul dintre sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele

mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire sistemele cele mai importante ale fiintei umane. In mica copilarie functia lui este de a crea siguranta si securitatea, prin aceasta crescand sansele de supravietuire ale nou-nascutului. Pentru adult functia principala a atasamentului este protejarea de pericole prin asigurarea unei relatii de sustinere mutuala cu un altul special. Adultul poate sa schimbe in mod flexibil ipostazele: este pe rand cel care securizeaza si cel care are nevoie sa fie securizat. Figura de atasament este in mod distinct "acela cu care planuiesti sa-ti imparti viata; cel mai apropiat om, cu care impartasesti problemele si sentimentele tale cele mai intime, omul de care poti depinde si pe umarul caruia poti plange". Calitatea primelor schimburi cu relationale cu parintii se interiorizeaza in timp si formeaza reprezentari ale atasamentului, conceptualizate de Bowlby ca "modele interne de lucru". Efectele pe termen lung ale experientelor timpurii cu figurile primale de atasament se datoreaza persistentei modelelor de lucru interne care sunt reprezentari ale sinelui in relatiile cele mai apropiate. Aceste scheme cognitive/afective influenteaza perceptiile, emotiile, expectatiile si comportamentul relational al individului in toate relatile intime. Desi teoria nu presupune ca modelele interne de lucru persista fara a se modifica de-a lungul vietii, rezultatele teoretice si empirice ale studiilor longitudinale arata ca efectele relatiilor de atasament din copilarie se extind la maturitate in domeniile relatiilor parentale si relatiilor romantice de cuplu.

Ceea ce stim cu siguranta este ca atasamentele timpurii formeaza prototipul atasamentelor ulterioare prin intermediul modelelor interne de lucru despre sine si ceilalti. Aceste modele include expectatii in raport cu valoarea pe care si-o atribuie persoana in raport cu figura de atasament si in raport cu disponibilitatea si responsivitatea figurii de atasament.

Unii adolescenti se confrunta,cel mai frecvent,in raport cu imaginile parentale, cu cel putin doua aspecte: fie introiecteaza "filosofia" de viata a parintilor cu o reactivitate total absenta sau refulata, fie incearca sa I se opuna utilizand mijloace uneori rationale dar de cele mai multe ori extremiste.

In ambele cazuri dobandirea unei personalitati deschise, libere si armonioase de catre acestia, sta sub semnul obstructiei.

Evident ca nu se pune in discutie intentia "de bine" cu care parintii inteleg sa "educe" dar, in contrapartida fiind mai comod sa dispui de o autoritate care interzice, in schimbul unei comunicari reale, ei determina involuntar tocmai acele atitudini pe care n-ar dori sa le manifeste propriul lor "copil".

In aceste conditii atitudinile aparent negativiste pe care adolescentii le indreapta catre

parintii lor si care sunt, de cele mai multe ori, incercari disperate de a-si asuma autonomia, iau in gura parintilor forme destul de absurde, extrem de culpabilizatoare, ceea ce creeaza reactii in lant la fel de nocive: 1. ".tu nu ma iubesti deloc de faci asa ceva."; 2. ".n-ai pic de respect pentru mine , parca n-ai fi copilul meu."; 3. ".te porti asa cu mine?!.eu care m-am sacrificat

stiu ce naiba ai de la un timp, parca te-ai tampit de tot."; 5.

toata viata pentru tine

";

4. "

nu

"

imbolnavesc din cauza ta si atunci o sa mai vedem noi.".

"

fa

ce vrei,

da' pe urma

sa nu

vii

la mine.";

6.

ma

innebunesti, ai auzit, o sa ma

Ce se intampla in relatia dintre cele doua "tabere" din momentul in care si-au declarat securea razboiului dezgropata, adica au devenit adverse?

Aceasta devine o rascruce delicata pe unde traseul monografiei familiale are doar doua optiuni: fie "invechitii", -numind aici parintii, impreuna cu "afurusitii", numind aici copii care , de fapt, si-au depasit acest stadiu demult ca adolescenti isi (re)negociaza atitudinile si comportamentele reciproc, fie "semneaza" un acord tacit inconstient ce stipuleaza in conditii

de neprevazut cum sa-si faca, unii altora, viata greu de suportat.

Armele folosite in acest duel de tip contemporan nu sunt nici albe, nici negre ci sunt de o factura mult mai putin controlabila la impact si consecinte, fiind trecute la categoria "nevazute". Ele sunt resentimentele.

Lupta in interiorul familiei in care fiecare are resentimentele sale , pe care le elibereaza

in conditii de stres si/sau relaxare nu mai permite nici unui membru deplin al ei sa aiba reverii

cu privire la populara sintagma <cel mai bine e acasa>. Din acest <acasa>, inteles ca teritoriu reconfortant unde domneste ca in tara Fagaduintei intelegerea in comunicare, ramanand doar

o "imparteala" de spatii exclusive cu granite bine trasate, unde fiecare fie incearca sa-si

regaseasca linistea, fie se remonteaza in ideea unei noi "batalii". Conflictul intre generatii ia

amploare datorita lipsei de comunicare adecvata din perspectiva psihologica sau in raport cu "vremurile" si care se "converteste, ca o masura a "imposibilitatii" de a fi temperat, intr-o adevarata ofensiva de invinovatiri (specificul parintilor) sau de reactii contradictorii (specificul adolescentilor).

Ceea ce ramane intr-o suspensie relativa, din aceasta perspectiva mai sus descrisa, este tocmai dragostea. Paradoxal taberele se lupta in ideea aceluiasi obiectiv-sa simta dragostea in ambele ipostaze: de a DA si de a PRIMI.

Acest obiectiv se poate atinge si altfel, adica "fara varsare de sange" incepand de la

acceptarea diferentei iterpersonale si continuand cu un mod mai transparent de a spune: te

iubesc, imi fac griji pentru tine, vreau sa inteleg ce s-a intamplat, iarta-ma

repere de avut in

vedere de catre fiecare fata de celalalt component al unei familii ce viseaza la armonie.

Cea mai potrivita concluzie ar putea fi operatoinalizata oarecum aleator, pentru a intari importanta mesajului ce se vrea transmis, astfel:

- in familie oricine poate gresi, dar nu "oricine" isi cere iertare (orgoliu personal);

- fiecare asteapta ca primul pas sa-l faca celalalt, cand apare necesitatea

de a schimba ceva (nesiguranta);

- dragostea nu se masoara;

- punctele de vedere nu se desfiinteaza ci se discuta cu flexibilitate pana

se ajunge la consens;

- mentalitatile se schimba mai greu si problemele cu care se confrunta

parintii sunt multe astfel ca si copii ar putea sa incerce experienta rabdarii sau sa preia anumite responsabilitati in familie;

- iubirea nu inseamna dependenta.

Finalul ar putea fi fericit doar atunci cand va fi substituit cu o atitudine centrata pe prezent, care ii va face si pe parinti si pe adolescenti sa se simta iubiti, valorizati, intelesi, respectati in familia lor, pentru ca enumerarea anterioara nu e nimic altceva decat o descriere sumara dar esentiala a bucuriei de a fi o fiinta umana.

4. Ambianta si cadrul familial

Traiectoria spatio-temporala a vietii de cuplu reflecta cu subtilitatea unui fin "inregistrator" natura si mai ales calitatea relatiilor dintre parteneri. Spatiul desfasurarii coexistentei familiale exprima, de cele mai multe ori, nu numai optiunile si stilul personal al membrilor familiei, cat mai ales ambianta psihologica in care ei se dezvolta sau regreseaza. "Spatiul locativ"este in primul rand un "spatiu vital"- oglinda fidela a evenimentelor, a starilor afective, a nivelului de confort material si de disponibilitate a optiunilor culturale, a sigurantei si libertatii interioare.

Pentru familie, comunicarea, alaturi de intercunoastere, este principalul instrument de dezvoltare a structurii si relatiilor de rol familial. Atunci cand membrii familiei sunt capabili sa se asculte unii pe altii, sa se intrebe si sa comenteze asupra subiectelor in raport cu care doresc sa sev inteleaga sa se foloseasca de cuvinte pe care le asteapta sa se pronunte pentru a obtine consens informational, ei pot lucra si interactiona optim, asfel incat fiecare sa fie stimulat in a sedezvolta si a resimti satisfactie.

Un stil defectuos de comunicare poate angaja disfunctii familiale multiple, ce suscita adesea necesitatea unei terapii centrate pe ameliorarea modului de comunicare.

Prin intermediul analizei comunicarii in microgrupul familial se pot constata eventuale incoerente in modul in care rolurile familiale sunt asumate si exercitate. Astfel, se pot structura configuratii defecuoase ale rolurilor conjugale, prin hipertrofia sau hipotrofia rolurilor de sex (amplificarea sau diminuarea unor comportamente specifice masculinitatii si feminitatii), inversarea rolurilor de sex prin dezvoltarea unor comportamente maritale de substitutie reciproca ("travestiul psihosocial conjugal"), desincronizarea rolurilor conjugale, incompletitudinea rolurilor maritale si parentale.

Metoda analizei tranzactionale si a tratamentului psihologic al familiei bazat pe aceasta, lansata de E. Berne (1964), introduce conceptul- cheie de "stari ale Ego-ului" traite si asumate in plan intelectual si afectiv ca experiente corelate cu anumite modele de raspunsuri date in diferite situatii, ce definesc trei tipuri de atitudini specifice oricarui individ: atitudinea de parinte, atitudinea de adult si cea de copil. Aceste atitudini exprima cele trei stari ale ego-

ului care stau la baza dezvoltarii personalitatii unui individ (ego-copil, ego-adult, ego- parental), ele avand un caracter alternant specific in cadrul relatiilor interpersonale in general.

In relatiile conjugale si familiale, membrii microgrupului isi pot asuma in diferite

conjuncuri diverse stari ale eu-lui. Astfel, putem constata, prin intermediul comunicarilor pe care si le adreseaza, unele incoerente in maniera de a-si juca rolurile, ca de pilda: copii par sa fie stapanii situatiei, nimeni nu conduce, mama actioneaza ca o fetita (fiica), prima nascuta joaca rolul de sotie si de mama in afmilie. Intr-un alt caz, desi tatal pare autoritatea, judecatorul si stapanul in famile, in realitate, mama este cea care detine si "manevreaza" jocul din culise. Toata lumea o stie, dar nimeni nu o spune. Aparenta este salvata, dar rezulta din aceasta un sentiment de confuzie in privinta rolurilor la toti membrii familiei. Totusi, conceptiile lor sunt rigide in privinta a ceea ce trebuie sa fie un barbat sau femeie, dar ele nu corespund realitatii.

Pe parcursul dialogului familial, se utilizeaza zilnic toate modalitatile de comunicare

posibile: intelegerea, dezaprobarea sau impunerea, supunerea sau concilierea, intelectualizarea sau "cerebralizarea", indiferenta sau neutralitatea, uneori detasarea sau neimplicarea. Cea mai

sanatoasa cale de comunicare esteintelegerea, care comporta un consens intre un mesaj emis, comportamentul si emotiile pe care le manifesta si le resimte individul emitator. Persoana obisnuita sa comunice "intelegator" este calma, politicoasa, plina de tact, rationamentul sau cognitiv si trairea emotionala sunt axate predominant pe intarirea si satisfacerea nevoilor de baza ale altor membrii ai familiei, pe sustinerea lor emotionala.

Un alt mod de comunicare cu efecte contrare este dezaprobare manifestata sub forma cicalirii, severitatii, criticismului, descurajarii, sanctiunii, blamarii. Persoanele care predominant dezaproba, sufera in general de o scazuta stima fata de sine, corelata cu o mare nevoie de prestigiu, pe care incearca sa si-o satisfaca depreciindu-I pe cei apropiati, in virtutea rationamentului "devin mai important daca ii fac sa se simta mai mici". Uneori, insa, comunicarea de tip dezaprobator poate fi intarita la un membru al familiei ca urmare a nevoii crescute a altui mmbru de a se supune. Se profileaza astfel relatii conjugale sau parenta-filiale pe modelul uniunilor pulsionale sado-masochiste, care definesc modele relationale, cel mai frecvent reciproc nefericite in plan constient, dar extrem de rezistente, durabile in plan inconstient.

O alta cale de comunicare utilizata frecvent in familie, in special in cele in care

stratificarea este foarte rigida, este supunerea proprie mai ales persoanelor dominate de complexe de vinovatie pentru ceea ce li se intampla lor sau familiiilor lor. Persoana supusa este concilianta, evita conflictul deschis sau argumentatia de opozitie, ca urmare a unei nevoi crescute si permanente de a placea interlocutorului, de a fi acceptata de acesta, mai bine- zis de a nu fi respinsa.

5. Relatia de cuplu

Cuplul a intrat in atentia cercetatorilor de abia in anul 1950 desi G. Tarde a vorbit despre aceasta diada ce se caracterizeaza prin convietuire, comuniune si interrelatii intime. In cuplu exista si tensiuni, forme de asteptari, dorinte, frustratii, dominatii etc. Adultul tanar devine intemenitor de cuplu intr-o perioada in care traieste inca din plin experienta de individualizare, de separare psihologica de familia de origine si de conturare prin stari complexe interioare a sentimentului de identitate. Odata cu casatoria se constituie cerinta de relationare intima de durata. In aceste conditii se formeaza cuplul. In primele faze acesta trece prin stari de maxima fuziune, sentimente de posesiune, exclusiva pana la franjurarea egoului si stari de fluctuatie cu usoare tendinte de relativa separatie. In acest context se ajusteaza formele de expectatie privind gusturile, dorintele, valorile partenerului. Uneori se manifesta tendinte de regresie usoara in cupluri foarte tinere si foarte stranse. In secolul xx mentalitatea generala privind cuplul s-a modificat. A trecut pe primul plan ideea la fericire si la autonomie.

Alegem sa iubim pe cineva in functie de un anumit numar de dorinte constiente, dar in egala masura de pulsiuni inconstiente: partenerul este ales pentru a coopera la intarirea unor mecanisme de aparare si pentru a raspunde unor pulsiuni reprimate. Putem alege pe cine sa iubim prin raportare la imaginile parintilor sau din nevoia narcisica de a vedea realizandu-se in altul o parte din noi.

In cazul dragostei la prima vedere, totul se petrece ca si cand fiecare ar deveni vital si indispensabil pentru celalalt. Judecata va fi ulterior, pentru a justifica alegerea.

Alegerea presupune afinitati, ce se stabilesc in functie de dorinte si de instinctul de aparare, fie el constient sau nu.

De pilda, anumite persoane vor alege un partenerce "li se pare un om pe care te poti baza", si asta pentru ca ele insele se simt lipsite de aparare. Lipsa de aparare sau cautarea sigurantei e strans legata de imaginile parentale. Alegerea persoanei iubite sintetizeaza intr-un nou "obiect total" ansamblul sau o mare parte a diferitelor relatii "de obiect parial" traite de catre subiecti in trecutul lor istoric si mai cu seama in primele lor relatii de obiect cu imaginile parentale.

Asadar fiecare va cauta si va gasi in functie de ceea ce doreste sau ceea ce ii inspira

teama.

Aceasta dorinta de fuziune interpersonala in iubire este nazuinta cea mai puternica o omului. Esta pasiunea fundamentala, este forta ce tine laolalta rasa umana, clanul, familia, societatea. Esecul in implinirea acestei dorinte inseamna alienare mintala sau distrugere, autodistrugere sau distrugerea altora. Fara iubire, omenirea nu ar putea sa existe nici macar o zi.

Cuplul conjugal ne apare ca o modalitate de creatie interpersonala desfasurata simultan in plan biologic, psihologic si social. Dragostea, inteleasa ca mod de comunicare si cunoastere completa si profunda intre un barbat si o femeie, este nu numai conditie, ci si efect al creatiei interpersonale in cuplu, ea conditionand perpetuu maturizarea si dezvoltarea celor

doua personalitati, devenind sens si expresie a realizarii acestora ca fiinte umane inteligente si creative. "Dragostea contine acest paradox de a fi doua existente intr-una fara ca vreuna din ele sa-si piarda individualitatea". Dragostea insasi se ridica de la semnificatia ei primara de traire si sentiment de plenitudine, satisfactie si securitate conferit de persoana iubita la semnificatia sa de atitudine si comportament creativ de tip afectiv-sexual, ce se dezvaluie in adevarata sa dimensiune si calitate in conduita de rol marital. Iubirea devine in cuplu masura si "recompensa" realizari "rolului conjugal", fiind totodata si una din explicatiile reusitei sau nereusitei indeplinirii acestui rol.

Metamorfozele iubirii in decursul unei relatii de cuplu sunt implicate in insusi actul devenirii acesteia, ca act de creatie interpersonala si act de cultura relationala. Pe masura ce se descopera, se acomodeaza si se asimileaza reciproc, pe masura ce-si creeaza modalitati comune de interactiune cu mediul, individualizandu-se ca nucleu coeziv si coerent, pe masura ce partenerii devin tot mai mult "noi", iubirea capata forme de manifestare si continuturi noi, in sensul profunzimii si durabilitatii atasamentului.

Cuplul exprima structural si functional modul in care doua persoane de sex opus se intermodeleaza creator, dezvoltandu-se si completandu-se mutual, prin interacomodare si fuziune, simultan in plan biologic, psihologic si social. Dragostea intre un barbat si o femeie este in fapt cea mai complicata si imprevizibila creatie interpsihologica, ale carei consecinte nu sunt nici pe departe doar ale individului, ci ale socialului, ca intreg, ea garantand in mare masura evolutia sa armonioasa, precum si disponibilitatile acestuia de a se dezvolta, de a se depasi, de a pastra nealterate bucuria de atrai si vocatia la fericire. "Experienta dragostei contine singurul raspuns plauzibil la enigma vietii umane, ea confera echilibrul sanatos" (E. Fromm).

Fericirea conjugala este doar o emergenta catre armonie, plamadindu-se in jocul complicat si dramatic al rezolvarii si depasirii dizarmoniilor intra si interpersonale. Esecul, in cadrul relatiei de cuplu, privit si inteles ca experienta de cunoastere si de autodezvoltare, este prin el insusi tranzitor si rezolvabil. "Adesea caderea este un mijloc de a te inalta mai sus" (W. Shakespeare).

Viata in doi devine astfel un "joc deschis, pe viata, celor mai creative solutii comportamentale", o arta si o stiinta de a trai, prin intermediul careia ne putem bucura ca suntem, ne putem bucura ca am fost si ca vom continua sa fim, prin fiinta celor de dupa noi, rod al propriei noastre creatii. Asadar, sa invatam sa convietuim si sa comunicam, sa ne dezvoltam si sa ne implinim unul prin intermediul celuilalt. Cuvantul cheie al vietii in doi este generozitatea. "Viata nu poate fi inteleasa fara multa generozitate, nu poate fi traita fara multa generozitate. Dragostea constituie adevarata explicatie a celor ce se petrec pe lumea asta, indiferent care ar fi explicatia celor ce se petrec pe lumea cealalta" (O. Wilde).

Relatia interpersonala constituie componenta mai stabila si de profunzime a interactiunii interpersonale, rezultata in urma decantarii si condensarii actelor interpersonale sub forma unor liante puternic saturate afectiv, care es mentin pe perioade indelungate de timp. Spre deosebire de relatia interpersonala, actul interpersonal poate sa-si schimbe foarte frecvent "semnul" intrand chiar in contradictie cu componenta de profunzime. Am putea

explica aceste afirmatii, referindu-ne la cuplul interpersonal parinti-copii. Dragostea materna sau paterna constituie componenta stabila, de profunzime a interactiunii interpersonale in timp ce, ca acte interpersonale, pot sa apara evenimente ca: dezaprobare, cearta, respingere, deci cu "semn" exact opus componentei de profunzime.

In cadrul relationarii interpersonale intersexe, componenta stabila, de profunzime o poate constitui sentimentul de dragoste, ca atitudine afectiva reciproc impartasita, care va actiona de la acest nivel ca factor cu puternice valente integrative si adaptative. De la momentele de debut si pana la forma sa de maturizare si stabilitate, sentimentul de dragoste strabate un traseu plin de confruntari, de ajustari, de acomodari si reacomodari ale celor doi parteneri. Intotdeauna interactiunea interpersonala intersexe debuteaza cu o suita de acte interpersonale care pot duce la conturarea relatiei interpersonale. Actele interpersonale din cadrul cuplului conjugal pot fi pozitive sau negative. Din prima categorie fac parte actele de cooperare dintre cei doi parteneri iar din a doua categorie, actele conflictuale. Componenta de profunzime-sentimentul de dragoste-este "structura de rezistenta" a cuplului, este legatura de durata a celor doi parteneri, care inseamna foarte multe lucruri: apreciere, respect, stima, sociabilitate, atractie etc.

O situatie frecvent intalnita in cuplurile cu relatii tensiv-conflictuale este adoptarea si exercitarea incompleta a rolurilor. Cuplul imatur-dependent este o varianta a rolurilor incomplet exercitate. Aceasta constituie situatia unor cupluri care sunt inlocuite su aspectul exercitarii rolului parental si uneori menajer si administrativ-organizatoric de catre bunici (parinti-eventual viitori socrii), cuplul devenind in acest caz un "cuplu-copil" al unui "cuplu- adult" deja cristalizat. "Cuplul-copil", tutelat de cuplul de parinti (viitori socrii), este impiedicat practic in autodezvoltarea sa ca entitate independenta, ca unitate de decizie si actiune separata. Chiar daca, in intentii, interventiile parintilor-bunici sunt pozitive, ele pot greva buna functionalitate a noii familii nucleare si dezvoltarea armonioasa a copiilor acesteia. S-au intalnit cupluri cu copii prezentand tulburari de personalitate (nevrotici, psihopati,) provenind din conjuncturi familiale specifice, crescuti exclusiv sau partial de bunici. Parintii unor astfel de copii, aflati in "razboi" psihologic cu socrii dar si intre ei insisi, cel mai adesea au divortat. Conflictele intre cele doua generatii de "parinti" conduc la influente educationale traumatizante prin diversitaea si adesea caracterul contradictoriu pe care il au, soldandu-se cu dublu esec.

Convietuirea cu parintii (cu viitorii socrii) in cadrul aceluiasi spatiu locativ si psihosocial are de cele mai multe ori efecte inhibitorii si dezorganizatoare asupra vietii sexual-afective a cuplului ca si asupra comportamentului sau procreativ. Inhibitia, pudoarea, reticenta comportamentala impusa intr-un astfel de "spatiu relational" contribuie la racirea si artificializarea relatiilor dintre partenerii cuplului. Separarea de "socrii" sau de parinti a constituit primul element care a condus la ameliorarea simptomelor si reglarea vietii de cuplu.

"O singura pasiune, dragostea, este capabila sa raspunda la nevoia umana de comuniune cu lume, respectand intru totul integritatea si individualitatea fiintei" E. Fromm. Este oare iubirea de cuplu doar un sentiment durabil si profund care leaga doua fiinte umane de sex opus, este ea doar expresia "pura si absoluta" a comunicarii prin care Sinele "isi

implineste faptura printr-un Altul, care trebuie sa fie in cele din urma un alt eu insumi?" (C. Mircea)

"Dragostea adevarata este drumul in doi spre lumina unui ideal comun" (Jehan D'Hormy), dar cat de lesne se poate intrerupe acest drum cand partenerii sunt tentati de propriile lor "drumuri interioare", la capatul carora "lumineaza" in locul idealului comun singuratatea propriului lor Eu. Intercunoasterea prin iubire se reduce astfel doar la un pretext de autocunoastere si nu la o imbogatire a eului propriu si a celuilalt. Or, dimensiunea esentiala a iubirii este insasi cunoasterea si imbogatirea continua a fiintei celuilalt, patrunderea si multumirea de fiinta celuilalt, trairea launtrica, inefabila a bucuriei ca celalalt exista. Dragostea este "nevoia de a iesi din tine insuti" (Ch. Baudelaire), dat numai atunci cand ea este traita ca o experienta fundamentala "ne poate face mai altruisti, mai generosi, mai increzatori in oameni si in fortele lor, mai responsabili, mai eficienti si mai creativi, si prin acesta ne poate imbogati infinit esenta morala". Si daca iubirea in general este o experienta de comunicare si cunoastere intre sexe, esentiala pentru dezvoltarea fiintei umane, numai iubirea din cuplu este o experienta fundamentala de transformare creatoare a unei personalitati prin intermediul altei personalitati, presupunand raporturi de necesitate mutuala, simetrie, echivalenta, complementaritate si autonomie intre parteneri.

Cercetatorii familiei au semnalat, frecvent, semnificatia factorului de micro si macrogrup in evolutia cuplului. In cadrul grupurilor conflictuale apar factori microsociali precipitatori si de risc disfunctionali printre care mentionam:

-relatii tensive ale cuplului cu microgrupul familial de orientare, cel mai frecvent fiind intalnite conflicte nora-soacra, ginere-socru, nora-socru. Prezenta unor modele diferite de rol conjugal determinate sociocultural, contrastante si reciproc-exclusive, preluarea de facto a unor conceptii, atitudini si "stiluri conjugale" din familiile de orientare, neconcordante, imixtiunea psihologica, sociala si locativa a parintilor (socrii) in spatiul interpersonal conjugal al nucleului nou creat creeaza conditii propice unei interacomodari deficitare a celor doi parteneri, favorizand de timpuriu fenomenele disfunctionale. Incidenta fenomenului disfunctional la cuplurile cu "probleme" relationare cu parintii (socrii) este semnificativ mai mare decat in cazul cuplurilor care nu afirma asemenea relatii.

-relatiile deficitare cu grupul de prieteni, colegi, vecini etc., ale unuia sau ambilor parteneri, favorizeaza, de asemenea, disfunctiile conjugale, cresc riscul pentru conflict

-dezechilibrul produs in bugetul cuplului printr-o incapacitate de autogospodarire, unele conditii materiale necorespunzatoare sau a unui buget necorespunzator necesitatilor cuplului.

-factorul incidental-situational poate, de asemenea, precipita uneori conflictualitatea din cadrul cuplului, actualizand unele disfunctii latente. In aceasta categorie se include incidentele somatice si sociale cu care se confrunta unul sau ambii parteneri.

6.Comunicarea cu sine si cu ceilalti

Pentru a comunica cu ceilalti trebuie sa stiu sa comunic cu mine insami.

Adesea, in relatiile noastre familiale, de prietenie sau de iubire, suntem prinsi intr-o capcana: fie ne acuzam pe noi insine de ceea ce nu merge in viata noastra, fie ii acuzam pe ceilalti. De vin ainsa sunt deficientele de comunicare.

Anticomunicarea

Parintii si pedagogii mai degraba impun limite decat sa invite la libera exprimare. Si mai grav este faptul ca isi insusesc exprimarea noastra pentru a vorbi despre noi, in locul nostru. Dar cel mai rau este faptul ca resping ceea ce exprimam noi personal. "Mi-e frica, spune copilul. -N-ai nici un motiv, spune tatal." "Ma doare, spune copilul cu genunchiul julit. -N-ai nimic, spune mama." Aceste mesaje par banale, ele sunt generate de buna intentie a parintilor de a-si linisti copiii. Dorinta de a-i scapa pe copii de temeri este o meteahna frecventa a parintilor. Dar la fel de bine aceste mesaje inseamna si: "Nu poti avea incredere in ceea ce simti tu." Ei ii dicteaza altuia emotiile si sentimentele pe care ar trebui sa le aiba si nu le are. Poti ordona sau interzice un act, dar este imposibil sa impui sentimente. Impunerea genereaza confuzii. Cel care incearca o emotie se indoieste de propria lui traire atunci cand o persoana importanta pentru el ii denigreaza, ii neaga sau incearca sa-I impuna trairile sau sentimentele.

Principii de baza

Bazele unei comunicari veritabile sunt usor de enuntat si cumplit de greu de aplicat. Ele se organizeaza in functie de trei pozitii fundamentale:

· Recunosc si ii confirm celuilalt ca exprimare ii este proprie, ca sentimentele sau parerile ii apartin.

· Ma exprim vorbind despre mine, afirmandu-mi pozitia.

Doresc sa reunesc punctul tau de vedere si pe al meu, nu opunandu-le sau confundandu-le, adunandu-le unul langa celalalt, confruntandu-le. De aici se poate naste o uniune, un schimb.

Aceste trei pozitii au drept corolare immediate:

· Nu il las pe celalalt sa vorbeasca despre mine in locul meu.

· Il invit sa vorbeasca despre el insusi.

· Admit ca "a te intelege cu cineva" nu inseamna a avea aceeasi parere,

aceleasi sentimente, acelasi punct de vedere.

Accept sa fac diferenta intre ceea ce vine de la celalalt si ceea ce simt eu.

A intelege

Sa-l intelegi pe celalalt inseamna sa I te alaturi in realitatea sa, sa-I intelegi diversele limbaje.

Sa intelegi presupune sa fi atent, sa ai capacitatea de a acorda atentie.

Calitatea unei relatii este data de masura in care simti disponibilitatea afectiva a celuilalt si pe a ta, chiar si atunci cand se manifesta prin semne minuscule. O privire intensa, o respiratie mai profunda, un gest care propune, o tacere care te indeamna sa mergi mai departe. Sa intelegi inseamna sa treci dincolo de simpla ascultare pentru a prinde esentialul.

Paradoxul unei bune intelegeri consta in faptul ca aceasta necesita sa-l intelegi pe celalalt in planul in care vorbeste, dar uneori trebuie sa realizezi si faptul ca in spatele acestui plan se poate ascunde un altul. Astfel poti trece dincolo de aceste cuvinte care functioneaza asemeni unui ecran, poti merge in cautarea cuvantului care incearca sa se nasca, asemeni unui parau care izvoraste dupa un drum lung si tacut prin subteran. Sa intelegi ce spune, nu intotdeauna acolo unde se spune, ci in planul din care se spune.

Daca celalalt imi vorbeste despre ce-si imagineaza, iar eu il aduc in planul real, inseamna ca l-am inteles gresit, aceasta neintelegere fiind adesea cauza multor frustrari si suferinte.

Relatiile

Dincolo de comunicare, ar trebui sa ne punem intrebari si in legatura cu relatiile noastre, cu starea de a fi apropiat, atasat de cineva printr-o legatura. Suntem departe de a sti cum se formeazarelatiile noastre. Adesea le confundam cu natura sentimentelor pe care le avem pentru cineva.

Aceasta confuzie intre sentimente si relatii este printre cele mai frecvente in cazul celor mai multi dintre noi. De aceea ni se intampla adesea ca in cadrul sesiunilor de formare sa propunem o diferentiere intre sentimente si relatii; avem astfel posibilitatea de a recunoaste si de a accepta sentimentele pe care le avem pentru cineva si de a discerne ce este acceptabil intr-o relatie si ce nu. Pentru ca de prea multe ori in numele sentimentelor ne complacem in relatii ce ne distrug, care nu au sanse de reusita sau care ne instraineaza de noi insine si de lume.

Sentimentele noastre, bazate pe atractii si respingeri, pe afinitati si incompatibilitati, nu ne ajuta deloc sa pastram o distanta rezonabila intre fuziune si individualitate., pe afinitati si incompatibilitati, nu ne ajuta deloc sa pastram o distanta rezonabila intre fuziune si individualitate.

Legaturile

Stabilim legaturi personale pentru a nu pluti in deriva intr-o lume nesigura, la limita unui univers necunoscut. Legaturile noastre cu ceilalti se formeaza pe un fond interior de dorinte, goluri, temeri, nevoi si asteptari. Toate acestea dau senzatia unui labirint in care este

practic imposibil sa intelegisubstraturile unei legaturi. Tot ce sesizam este ca legaturile, precum un organism viu, senasc, se dezvolta si mor, fara a-si dezvalui misterul. O legatura poate fi nefericita, reusita sau nereusita, pe cale de destramare. Si totusi, o legatura aparent rupta nu dispare definitiv. Adoarme, se sedimenteaza si ramane in memoria sau in inconstientul celor pe care i-a marcat. Tocmai acest mecanism al transpunerii in noi a ceea ce are mai bun celalalt va da nastere atator noi puncte de plecare si de sprijin in aventura vietii.

O legatura, acest organism viu, aceasta structura subtila ce necesita atata energie si

cunoastere, se prezinta ca o terta entitate intre doua sau mai multe persoane. Fiecare intretine

si dezvolta un aspect al relatiei.

Aceasta legatura poarta diferite nume: iubirea noastra, prietenia noastra, relatia noastra, atasamentul dintre noi, grupul nostru

Sa luam ca exemplu relatia conjugala: remarcam ca toate didcutiile in jurul unei relatii

de cuplu provin din dificultatea de a trece de la unul la doi, apoi la trei (ea+el+relatia care ii

uneste).

Uneori, relatia inglobeaza si macina individul. Am intalnit fiinte complet inrobite nu de celalalt, ci de relatia in sine, care devenise obiectul atator griji, preocupari, ritualuri si menajamente complexe.

7. A fi responsabil

Cea

mai

frecventa

pozitie

intr-o

relatie

responsabilitatea a ceea ce simtim.

consta

prin

a

nega

printr-un

transfer

"Daca simt ceva, e din cauza cuiva sau a ceva, deci celalalt sau situatia e responsabila de ceea ce simt."

Putem gasi combinatii infinite pentru a nu ne simti responsabili de ce ni se intampla, pentru a gasi mereu o cauza exterioara si adesea pentru a nu face o alegere sau a lua o decizie.

Anumite persoane au tendinta de a se simti responsabile de tot cea ce simt cei din jurul lor. Multi parinti isi atribuie esecurile, reusitele, trasaturile pozitive sau negative ale copilului lor. Le considera un fel de prelungiri ale lor insile si copiii li se inapoiaza mai tarziu, acuzandu-I ca sunt cauza tuturor problemelor (rareori a binelui).

Si copii sunt destul de puternici pentru a-si asuma false responsabilitati, pentru a lua

asupra lor sarcina dureroasa perceputa la parinti, pentru a incerca sa le vindece ranile ascunse sau sa-I scape de deceptii si angoase.

Se simt cauza certurilor, a divortului parintilor, a supararilor sau a bucuriilor lor. Egocentrismul lor natural nu le permite sa conceapa ca se poate "sa nu aiba nimic de-a face" cu ce se intampla. E dureros sa nu ai nimic de-a face cu ce se intampla in viata persoanelor importante pentru tine.

Vinovatia provine dintr-un sentiment de omnipotenta iluzorie. Poate de aceea este un sentiment foarte raspandit in cultura occidentala. O mare parte a educatiei se bazeaza pe amenintare, devalorizare si agresiune. Vinovatia joaca un rol compensatoriu in aceasta negare de sine, care dureaza multi ani.

Copii care au crescut alaturi de un parinte deprimat sau care suferea de anxietatea abandonului pastreaza adesea un sentiment difuz de vinovatie, bazat pe o convingere falsa.

Sistemele de protectie reciproca in cupluri, familii sau in relatii profesionale si de prietenie sunt adesea stabile si linistitoare. Sistemele il limiteaza pe fiecare si mai ales propune roluri si comportamente cunoscute, in care fiecare "stie ce are de facut". Daca ne simtim responsabili pentru reactia celuilalt, avem un alibi confortabil si evitam capcanele ambivalentei noastre.

Ramanand inchisi in dorinta sau in lipsa de dorinta a celuilalt, ne scutim de efortul de a ne diferentia, de a ne smulge din sistem, de a descopeeri o atitudine mai activa, uneori aparent "egoista" sau chiar cruda. Aceasta acuzatie de egoism provine de altfel de la cei din jur astfel incat sa ne victimizam si mai mult si sa perpetuam acuzarea sau devalorizarea.

Impresia ca esti responsabil de ce simte celalalt ne duce inapoi in copilarie, in perioada in care nu ne diferentiam si ne credeam atotputernici.

A te simti responsabil de ce simte celalalt inseamna si sa cultivi o senzatie de putere si

de influenta, care este greu de abandonat. Inseamna sa incerci sa pastrezi controlul asupra relatiei si sa mentii cu orice pret iluzia atotputerniciei asupra celuilalt, asupra sentimentelor, trairilor lui. Prea adesea o asociem in mod gresit cu puterea atasamentului. Celalalt va recunoaste puterea iubirii mele daca pun la suflet cea mai mica vibratie a sensibilitatii lui, cea mai mica schimbare de dispozitie.

Cultura si educatia colaboreaza la crearea sentimentului de responsabilitate si de vinovatie.

Invinovatirea e o deformare, excrescenta a compasiunii care exista in fiecare dintre noi inca din copilarie, a acestei capacitati de a ma identifica cu celalalt prin care ma doare sa-I vad suferind pe cei pe care ii iubesc si care ma iubesc. Cand ii spun celui care afirma ca este nefericit din cauza mea si ac nu ma simt responsabil de suferinta lui, se indigneaza, bineinteles, si ma acuza de inconstienta, perversitate sau sadism. E o afirmatie care ne socheaza sensibilitatea, generozitatea, nevoia de putere si felul in care gandim sau simtim.

E complicat sa actionez in conformitate cu ceea ce ma ghideaza. Aceasta comlexitate

include dorinta mea de a face placere, de a ajuta, de a nu dezamagi si de a-l sfatui pe celalalt. Dar daca ma simt responsabil pentru felul in care celalalt isi gestioneaza sentimentele, am cazut in capcana.

Nepreluand responsabilitatea celuilalt, refuzi in acelasi timp sa-l ajuti sa scape de consecintele hotararii sale.

Ne este greu sa admitem ca intr-o relatie suntem responsabili de ceea ce traim si simtim. De fapt, senzatiile care circula prin noi sunt resimtite de corp; sentimentele de catre sensibilitate. Adesea, un eveniment, un gest, un cuvant, o atitudine a celuilalt trezesc si declanseaza emotii care se afla in noi. Doar declanseaza, nu creeaza emotii. Reactiveaza, reactualizeaza sentimente, senzatii sau perceptii care sunt ale noastre, inscrise in trairea noastra.

Inceperea acestui demers ce consta in a accepta responsabilitatea propriilor sentimente provoaca un adevarat soc, intr-atat de fireasca este tendinta de a tratala celalalt problema pe care o avem noi in raport cu el. Adam ar trebui sa recunoasca ca a mancat marul de buna voie, chiar daca din solidaritate si prin imitare, iar Eva nu poate nega ca ea a hotarat sa asculte de sarpe.

Constientizarea responsabilitatii pentru ceea ce traim ne poate da un sentiment de libertate nemaiintalnit, chiar daca la inceput ne simtim prizonierii nostri si nu ai celuilalt.

Daca percep orice relatie ca avand doua extremitati, imi revine sarcina de a ma ocupa de extremitatea mea si numai a mea.

Orice corp viu secreta deseuri. Acesta este insusi semnul ca traieste- in mod paradoxal, aceasat producere de deseuri ii demonstreaza vitalitatea, dinamismul. Daca o relatie e vie, ea va produce deseuri. Va secreta murdarie, paraziti, care daca nu sunt adunati si evacuati, otravesc schimburile si uneori viata personala, profesionala si sociala.

De unde vin deseurile si ce sunt ele? Vin mai ales din neintelegerile inerente oricarei incercari de relationare.

· Una spun si alta se intelege.

· Nu raspund la ceea ce a spus celalalt, ci la ceea ce am inteles eu din ceea ce a spus el.

· Uit sa negociez cu mine insumi inainte de a negocia cu celalalt.

· Incerc sa-l inscriu pe celalalt in convingerile mele

· Vreau sa-l conving ca eu am dreptate

pentru binele lui

Ne imaginam cu prea mare usurinta cum trebuie sa se comporte celalalt si il inchidem intr-un ansamblu sau in tipul de comportament-raspuns pe care ar trebui sa-l aiba fata de noi. Iata sursa unei infinitati de deceptii, de frustrari si a inconfortului, care vor cere apoi multa energie pentru a fi depasite.

In domeniul diferentierii, ni se pare necesar sa distingem nivelul sentimentelor de cel al relatiei. Pot exista sentimente intre doua persoane, dar acestea pot sa nu circule si sa nu se manifeste intr-o relatie.

Ni se pare uneori ca relatia intre doua persoane este bolnava, viciata, deformata, adica distructiva sau pur si simplu nesatisfacatoare, in timp ce sentimentele unuia sau ale celuilalt sunt pline de tandrete si de bunavointa. Trebuie sa ingrijim legatura intre persoane, adesea

rigida in urma neascultarii si neexprimarii. Un cuplu pare prins intr-o relatie imposibila, in care fiecare se invenineaza cu otrava celuilalt, in timp ce iubirea lor pare reala si vie.

Intr-un cuplu, era atat de greu ca fiecare dintre parteneri sa-l asculte pe celalalt fara sa reactioneze pe loc pentru a se justifica sau a se exprima, incat au inventat un cod pentru dialoguri importante. Fiecare avea 10 bile si de fiecare data cand unul voia sa ia cuvantul punea o bila intr-o cupa rosie. Cand scotea bila si o punea in cupa verde, ii indica celuilalt daca poate interveni sau nu. Acesta punea bila in cupa rosie si vorbea. Nici unul nu vorbea cat timp bila era in aceeasi cupa. Isi dadeau astfel unul altuia sansa de a se exprima si de a solicita atentia celuilalt.

Exista relatii fosilizate, care supravietuiesc sentimentelor si care raman ani si decenii la un stadiu de minima comunicare pentru a nu declansa imposibilul. Exista iubiri care supravietuiesc relatiilor rupte si care raman vii in amintire, fara nostalgie, melancolie sau amaraciune. Sunt sentimente care supravietuiesc trecerii timpului, uitarii, ca niste puncte de sprijin, oaze de liniste interioara ce nu tin cont de distante.

Relatia parinte-copil se caractrizeaza printr-o permanente modificare, printr-o evolutie progresiva, prin schimbari profunde sau superficiale. Intr-o relatie parentala, poate mai mult decat in altele, nimic nu este vreodata incheiat, ca si cum singurul model acceptabil ar fi improvizarea unei noi relatii. Multe dificultati provin din teama, deci din refuzul schimbarii si din dorinta de cramponare de etapa precedenta. Orice smulgere dintr-un univers familiar, din certitudini e o suferinta; orice tranzitie e dureroasa. Modelul relational supravietuieste uneori etapei in care corespundea unei nevoi. Multi parinti nu reusesc sa iasa dintr-o relatie ce presupune ingrijiri si protectie pentru a trece la una de schimb. Si copii pot da inapoi in fata schimbarilor inevitabile, a transformarilor corpului, a modului de viata.

Evolutia e franata de cautarea sigurantei, aceasta dorinta profunda de a te intoarce in cunoscut, care te arunca in repetitie. Sa te sprijini, sa inaintezi in cunoscut e ca si cum ai merge inapoi pe urmele deja facute. Asumandu-ti riscul de a-ti gasi drumul, ti-l asumi pe acela de a te pierde, de a te rataci prin nisipuri miscatoare sau pe cai neumblate.

Cresterea copilului e un factor major de schimbare. Copii ne clatina certitudinile, ne obliga sa ne precizam calea, ne clatina imaginea de barbat sau de femeie, dincolo de rolul de parinte. Pe langa intrebari, ei aduc indoieli, rearanjari, stimuleaza inconstientul si alimenteaza zonele secrete de refulare.

Pentru a deveni cu adevarat adulti, trebuie sa ne ucidem parintii imaginari, pe care am fi vrut sa-i avem, pe care i-am idealizat sau monstrii pe care i-am construit, pentru a invata sa ne acceptam parintii reali. Dincolo de parinti, sa incercam sa vedem barbatul sau femeia si poate copilul care exista inca in noi.

Schimbarea personala e singura aventura inepuizabila pe care ne este dat sa o traim, o aventura inscrisa in tatonarile si entuziasmul cotidian.

Schimbarea e o chemare din noi, o miscarea interioara, irezistibila, uneori dureroasa, careia ii cedam in lumina descoperirilor sau careia, dimpotriva, ii rezistam crispati in temerile si convingerile noastre.

Transformarea interioara, schimbarea din relatiile si evenimentele din viata noastra sunt ca doi poli legati. Daca vad viata ca pe o posibilitate de a invata si de a ma descoperi, aceasta devine fascinanta chiar si prin suferintele care o marcheaza si prin metamorfozele subtile ale maturizarii.

Capitolul II: Designul cercetarii

Obiectivele cercetarii

1.

Evaluarea

disfunctiilor

interrelationale

in

cuplu

psihosociale a parintilor celor doi parteneri.

din

perspectiva

implicarii

2. Prevenirea esecului relational prin consiliere de cuplu centrata pe clarificarea

conflictelor cu familia de origine.

Formularea ipotezelor

1. Presupunem ca natura relatiei actuale cu parintii (familia de orientare)

a tinerilor implicati intr0o relatie parteneriala (de cuplu) influenteaza calitatea si evolutia acesteia din urma.

3. Daca relatia tinerilor cu parintii este conflictuala exista posibilitatea ca propria

relatie de cuplu sa fie afectata. Sensul acestei afectari poate fi definit (ex.: cresterea exagerata

a coeziunii interne a cuplului tanar ca mecanism de aparare sau, dimpotriva, separarea partenerilor in contextul exacerbarii conflictelor de cuplu).

Lotul de subiecti

Cercetarea a fost realizata pe un lot de subiecti format din 60 de persoane, respectiv 30 de cupluri, avand varsta cuprinsa intre 18-25 de ani. Subiectii au fost supusi la trei scale de evaluare a relatiei de cuplu si a relatiei cu familia: Dyadic Adjustement Scale (D.A.S.), Index of Marital Satisfaction (I.M.S.) si Family Functioning Scale (F.F.S.). Scalele de evaluare au fost administrate dupa ce au fost citite si intelese instructajele de catre toti subiectii participanti. Subiectii au fost rugati sa indice ce gradul de acord sau dezacord dintre cei doi parteneri de cuplu cu privire la afirmatiile scalelor de evaluare. Subiectii au fost asigurati de confidentialitatea rasounsurilor date.

Prezentarea tehnicilor si procedeelor folosite

In cadrul acestei lucrari de cercetare am folosit trei scale de evaluare a relatiei de cuplu

si a relatiei cu familia: Dyadic Adjustement Scale (D.A.S.), Index of Marital Satisfaction

(I.M.S.) si Family Functioning Scale (F.F.S.).

Primul instrument folosit in cadrul acestei cercetari este DYADIC ADJUSTMENT SCALE (D.A.S.).

Autor este Graham B. Spanier.

Scopul testului este sa masoare calitatea casniciei sau a cuplurilor similare. Acest instrument de itemi este construit pentru a evalua calitatea relatiei asa cum este perceputa ea de cuplul marital sau consensual.

Descriere: Acest instrument raspunde mai multor nevoi. Poate fi folosit ca o masura generala a satisfactiei in cuplul intim prin utilizarea scorurilor totale. Analiza factoriala indica faptul ca acest instrument masoara patru aspecte ale relatiei: satisfactia diadica (DS), coeziunea diadica (DCoh), consensul diadic (DCon) si expresia afectiva (AE) (Puteti vedea scala DAS la Anexa 1.1)

Norme: D.A.S. a fost aplicat pe un esantion de indivizi casatoriti (n=218) si divortati (94). Media de varsta a celor casatoriti a fost de 35.1 ani, iar a celor divortati de 30.4 ani. Media duratei casniciei celor casatoriti a fost de 13.2 ani in timp ce a celor divortati de 8.5

ani. Media scorului total al DAS a fost de 114.8 cu o deviatie standard de 17.8 pentru cuplurile casatorite. Media pentru esantionul divortat a fost de 70.7 cu o deviatie standard de

23.8.

Scorare: Pentru D.A.S. sunt utilizate trei tipuri diferite de scale de rating. Scorul total este suma tuturor itemilor, putandu-se intinde de la 0 la 151. Scorurile inalte reflecta o relatie mai buna. Itemii factor sunt: DS: 16,17,18,19,20,21,22,23,31,32; Dcoh: 24,25,26,27,28; Dcon: 1,2,3,5,7,8,9,10,11,12,13,14,15; AE: 4,6,29,30.

Fiabilitatea: Ca scor total D.A.S. are o impresionanta consistenta interna cu alpha de .96. Subscalele au urmatoarele consistente (bune pana la excelente): DS=94, Dcoh=81,

Dcon=90, AE=73.

Validitatea: Acest instrument a fost verificat prima oara prin procedee logice de validitate de continut. D.A.S. demonstreaza si o validitate intergrupala discriminand intre cuplurile maritale si cele divortate pentru fiecare item. Instrumentul dispune si de validitate concurenta, coreland cu Locke-Wallace Marital Adjustment Scale.

Al

doilea

instrument

folosit

in

SATISFACTION (I.M.S.).

Autor este Walter W. Hudson

aceasta

cercetare

este

INDEX

OF

MARITAL

Scopul testului este sa masoare problemele din relatia maritala sau de cuplu.

Descriere: I.M.S. este un instrument de 20 itemi construit pentru a masura gradul, severitatea sau magnitudinea unei probleme pe care o are un partener in relatia maritala sau de cuplu. Nu caracterizeaza relatia ca o entitate unitara, dar masoara limitele intre care unul dintre parteneri percepe problemele in relatie. IMS nu masoara adaptarea maritala pentru ca un cuplu se poate adapta in ciuda unui inalt grad de conflict sau insatisfactie. IMS are doua cutting scoruri. Primul este un scor de 30 (+ - 5); scorurile sub acest punct indica absenta unei probleme clinic semnificative in aceasta arie. Scorurile peste 30 sugereaza prezenta unei probleme clinic semnificative. Al doilea cutting score este de 70. Scorurile peste acest punct indica faptul ca clientii prezinta un stres sever cu posibilitatea clara de a utiliza un tip de violenta pentru a face fata situatiei. Un alt avantaj al I.M.S. este ca este una din multiplele subscale din pachetul WALMYR Assessment Scale reproduse aici, toate fiind administrate si scorate in acelasi timp (Puteti vedea scala I.M.S. la Anexa 1.2).

Norme: Cei care au raspuns la IMS in etapa de dezvoltare a acestei scale, erau indivizi singuri sau casatoriti, populatii clinice si neclinice, liceeni, studenti si non-studenti. Erau in principal caucazieni, dar si japonezi si chinezi din America, si un numar mic de membrii din alte grupuri etnice. Normele actuale nu sunt disponibile.

Scorarea: La fel ca mai multe instrumente din WALMYR Assessment Scales, IMS se scoreaza prin inversarea scorurilor la itemii din josul paginii (1,3,5,8,9,11,13,16,17,19,20,21 si 23), adunarea acestora cu scorurile la itemii ramasi, apoi se scade numarul itemilor completati, se inmulteste rezultatul cu 100 si se divide la numarul de itemi completati apoi se inmulteste cu 6. Aceasta se va produce pe o scala de la 0la100 in care scorurile inalte indica o mai mare severitate a problemelor.

Fiabilitate: I.M.S. are o medie alpha de .96, ceea ce indica o consistenta interna excelenta si o excelenta (scazuta) abatere standard de 4.004. IMS are deasemenea si o foarte buna stabilitate pe termen scurt cu o corelare test - retest la 2 ore de .96.

Validitatea: IMS are o foarte buna validitate, coreland semnificativ Locke - Wallace Marital Adjustment Test. IMS discrimineaza deasemenea intre cuplurile cunoscute a avea probleme maritale si cele care nu sunt cunoscute a avea. IMS are si o buna validiatate de construct, coreland foarte slab cu masuri cu care nu ar trebui sa coreleze dar coreland semnificativ cu alte masuri cu care ar trebui sa coreleze, cum ar fi satisfactia maritala sau problemele sexuale.

Al treilea insrument folosit in aceasta cercetare este FAMILY FUNCTIONING SCALE (F.F.S.).

Autori: Mark L. Tavitian, Judith Lubiner, Laura Green, Lawrence C. Grebstein, Wayne F. Velicer.

Scop: masoara dimensiunile functionarii familiei.

Descriere: F.F.S. este un instrument cu 40 de itemi creat pentru a masura dimensiunile masurarii familiei. F.F.S. incearca sa invinga deficientele altor dispozitive de masurare a familiei. Este bazat pe o viziune eclectica, integrativa asupra functionarii familiei. Masurarea s-a facut pe baza unei metode segventiale a dezvoltarii pe scale. Primul pas a fost selectia de itemi relevanti luati din teorie cercetari si interviuri cu experti. Acest proces a dus la crearea a 210 itemi. Dupa un studiu pilot cu expertii au fost retinuti 197 de itemi, balansand intre afirmatii pozitive si negative. Instrumentul a fost studiat pe doua loturi de subiecti si redus prin analiza factoriala la actuala scala cu 40 de itemi cu 5 factori: afectele pozitive ale familiei, comunicarea in familie, conflictele in familie, grijile familiei si ritualurile familiei. Oricum, scorul total poate fi folosit. F.F.S. este vazut ca avand multe aplicatii in cercetare si tratament, incluzand o posibila dezvoltare a profilelor de familie pe diferite populatii cu probleme (Puteti vedea scala F.F.S. la Anexa 1.3).

Norme: F.F.S. a fost studiat pe doua loturi 563 de subiecti, cu varsta cuprinsa intre 12- 64 de ani dintre care 47% avand varsta intre 18-22 de ani. Toti subiectii au fost voluntari alesi dintr-o varietate de surse incluzand studenti, membri ai bisericii si persoane aflate in terapie.

Scorare: Itemii sunt scorati pe o scala Likert de 7 puncte (niciodata=1 si intotdeauna=7). Itemii 4,21 si 38 au scorurile inversate si apoi se aduna cu ceilalti astfel obtinandu-se scorul total.

Bfiabilitatea: F.F.S. are o consistenta corecta cu alpha de .90 pentru afectele pozitive ale familiei si de .74 pentru conflicte. Alpha pentru scala totala nu a fost raportat nici la test- retest.

Validitate: Cercetarea descrisa in indicatiile de baza releva faptul ca F.F.S. are o buna validitate, cum este demonstrat de corelatiile cu scala FACES III a functionarii familiei. Deasemenea a facut diferenta cu succes intre doua grupuri clinice si un grup "notmal". F.F.S., deasemenea, a prezis individualizarea printre adolescentii tarzii, sugerand o buna prezicere a validitatii. Oricum, cea mai de incredere subscala, afectele pozitive ale familiei, a fost corelata cu dezirabilitatea sociala, sugerand nevoia d preacautie in a interpreta aceasta subscala.

Capitolul III: Analiza, prelucrarea si interpretarea datelor

Analiza datelor

Având în vedere metodologia lucrarii, tipurile de instrumente folosite si mai ales tipul de date recoltate cu ajutorul acestor instrumente putem trece la analiza datelor. Aplicându-se modalitatile de scorare specifice instrumentelor utilizate datele initiale sunt transformate în scoruri numerice.

La o prima analiza a acestora constatam urmatoarele:

1. Scala DAS - "Dyadic Adjustment Scale" utilizeaza scoruri cuprinse între 0 si 151 masurând prin scorul global calitatea relatiei cu partenerul, satisfactia existenta între cei doi.

Are patru subscale:

Ds- masoara satisfactia diadica

Dcoh - masoara coeziunea diadica

Dcon - masoara consensul diadic

AE - masoara expresia afectiva

2. Scala IMS - "Index Of Marital Satisfaction" utilizeaza scoruri cuprinse între 0 si

100 masurând prin scorul global severitatea problemelor din viata de cuplu. Valorile mai mari

de 30 sugereaza prezenta unei probleme clinic semnificative.

3. Scala FFS - "Family Functioning" se utilizeaza pentru a evalua relatiile din cadrul

familiei de origine. Exista mai multe variante ale acestei scale însa am utilizat varianta cu scale Likert de la 1la 7 si cu 40 de itemi.

Analizând valorile masuratorilor se poate observa cu usurinta ca acestea sunt scalare, masuratorile fiind realizate pe scale de interval. Pentru prezentarea datelor si prelucrarea lor s- a utilizat pachetul de programe SPSS pentru prelucrari si analize computerizate.

Pentru omogenizarea datelor am folosit dupa caz fie completarea valorilor "missing value" prin procedeul "median of all nearby value" fie eliminarea valorilor extreme acolo unde era cazul. În final datele au fost sumarizate în Tabelul variabilelor avute în vedere în studiu, numit "date statistice" si prezentat in tabelul urmator:

           

sc

sc

 

sc

 

ex

arsta

ex

s

coh

con

e

or_DAS

or_IMS

or_FFS

od

cod

           

12

1

 

1

   

4

7

1

9

6

2.67

52

           

12

1

 

1

   

5

7

1

9

6

2.67

59

           

11

1

 

1

   

0

5

9

0

2

0

84

           

11

1

 

1

   

3

6

0

0

4

1.33

58

           

10

   

1

   

5

3

9

9

9

8

68

           

11

   

1

   

5

8

9

4

9

6

64

           

10

2

 

1

   

3

7

9

5

9

0.83

92

           

11

1

 

1

   

4

6

9

3

0

8

7.39

90

           

11

2

 

1

   

3

2

0

6

6

0

91

           

12

2

 

2

   

5

7

0

6

1

4

04

           

11

2

 

1

   

9

2

1

4

5

4

57

           

11

2

 

1

   

2

7

7

1

 

4

4

53

           

12

 

1

 

1

5

9

0

1

9

4.67

81

           

12

 

1

 

1

5

9

0

1

9

4.67

81

           

10

 

1

 

2

4

8

8

5

8

4.67

30

           

11

 

1

 

2

5

8

8

7

1

6

18

           

12

   

1

4

7

1

0

0

8

 

6

91

           

12

 

5.

 

1

5

6

0

6

0

2

33

89

           

11

 

2

 

1

8

5

9

5

0

9

1.33

97

           

12

 

1

 

1

5

6

9

5

0

0

8.67

94

           

13

   

2

4

2

4

8

0

4

 

4

16

           

12

   

2

5

0

3

6

0

9

 

4

17

             

7

 

1

5

6

5

 

63

5.33

44

             

8

 

1

5

1

9

 

53

3.33

16

           

12

 

2

 

2

5

6

4

6

0

6

6

01

           

12

 

2

 

2

2

5

4

7

0

6

0.67

04

           

12

 

1

 

1

2

8

1

5

0

4

1.33

99

           

12

 

1

 

2

3

0

3

7

 

9

9.33

13

           

11

 

1

 

1

2

2

6

2

8

4

81

           

12

 

5.

 

2

5

3

1

1

2

33

10

           

11

 

1

 

1

1

8

6

0

2

4

51

           

11

 

1

 

1

0

4

8

1

1

9.33

71

           

12

 

8.

 

1

1

8

9

0

6

67

92

           

11

 

1

 

1

3

7

9

8

1

6.67

87

           

10

 

1

 

1

9

5

0

7

9

3.33

79

           

10

 

4

 

1

0

4

8

8

6

0.67

73

           

11

   

2

0

6

9

9

3

 

8

01

           

12

 

1

 

1

4

8

0

4

1

7.33

68

           

11

 

1

 

1

4

6

4

7

5

2

70

           

10

 

1

 

1

5

0

9

3

0

2

6.67

95

           

10

 

2

 

1

4

4

6

3

0

2

72

           

10

 

1

 

1

4

6

7

3

3

6

81

           

12

 

1

 

2

2

8

0

3

0

1

0.67

19

           

11

 

1

 

1

2

6

9

3

 

7

3.33

89

           

12

   

2

3

4

3

6

2

 

8

08

           

12

 

8.

 

1

4

4

3

6

2

67

93

             

3

 

1

2

1

6

5

 

90

2

97

             

4

 

1

4

8

4

2

 

82

0

51

           

10

 

1

 

1

2

7

9

5

9

5.33

84

           

10

 

2

 

1

2

5

6

2

0

3

5.33

57

             

5

 

1

2

9

4

9

 

88

3.33

97

           

11

 

8.

 

2

2

7

8

5

8

67

12

           

12

 

9.

 

1

3

2

2

4

4

33

93

           

12

   

1

5

2

2

5

5

 

8

94

           

11

 

2

 

1

2

5

8

4

5

3.33

61

           

10

 

3

 

1

4

2

7

9

6

2.67

39

           

12

 

2

 

1

8

7

9

2

0

8

8.67

91

           

12

 

2

 

1

0

7

8

9

0

4

8

85

           

10

 

4

 

2

9

2

8

0

4

8.67

12

           

10

 

3

 

2

0

0 2 7 9 4 9.33 11

2

7

9

0 2 7 9 4 9.33 11

4

9.33

11

0 2 7 9 4 9.33 11
0 2 7 9 4 9.33 11

Variabilele ce apar în acest tabel sunt:

Vârsta - vârsta subiectului

Sex - sexul

Ds - satisfactia diadica

Dcoh - coeziunea diadica

Dcon - consensul diadic

Ae - expresia afectiva

Scor_DAS - scor total DAS

Scor_IMS - scor total IMS

Scor_FFS - scor total FFS

Cod - codul de grupare dupa evaluarea situatiei familiale

Codsex - codul de grupare dupa sex

Urmarind folosirea procedurilor parametrice am procedat mai întâi la verificarea gradului de normalitate statistica a valorilor din fiecare variabila scalara. Calculâd valorile de simetrie (skewness)si aplatizare (kurtosis) redate în Tabelul "evaluarea normalitatii" observam ca doar doua variabile au distributie normala si anume expresia afectiva care este de fapt o subscala a DAS si scorul final la FFS. Restul variabilelor nu au o distributie normala motiv pentru care în prelucrarea datelor vom apela atât proceduri parametrice cât si nonparametrice.

Restul graficelor se afla la Anexele 2.1, 2.2, 2.3. Prelucrarea datelor si prezentarea rezultatelor Revenind

Restul graficelor se afla la Anexele 2.1, 2.2, 2.3.

Prelucrarea datelor si prezentarea rezultatelor

Revenind

acum

asupra

ipotezelor

lucrarii

pentru

a

formula

ipotezele

statistice

corespunzatoare. Cele doua ipoteze ale lucrarii sunt:

1.

Se presupune ca natura relatiei actuale cu parintii (familia de orientare) a

tinerilor implicati într-o relatie parteneriala (de cuplu) influenteaza calitatea si evolutia acesteia din urma;

2. Daca relatia tinerilor cu parintii este conflictuala exista posibilitatea ca propria

lor relatie de cuplu sa fie afectata. Sensul acestei afectari poate fi diferit (ex. cresterea coeziunii interne a cuplului tanar ca mecanism de aparare sau, dimpotriva, separarea partenerilor in contextul exacerbarii conflictelor de cuplu).

Plecând de la prima ipoteza a lucrarii formulam urmatoarea ipoteza statistica:

H1: Exista o corelatie între relatia cu familia si relatia parteneriala care poate fi evidentiata cu ajutorul instrumentelor DAS, IMS, FFS.

H0: Nu exista nici o corelatie (ipoteza de nul).

Din cea de-a doua ipoteza a lucrarii obtinem urmatoarea ipoteza statistica:

H2: Exista diferente semnificative statistic între cuplurile provenite din familii netensionate si cele provenite din familii coflictuale în ceea ce priveste coeziunea diadica, consensul ori satisfactia diadica.

H0: Nu exista nici un fel de diferente semnificative statistic pe nici unul din palierele mai sus mentionate (ipoteza de nul).

Pentru testarea primei ipoteze vom folosi coeficientii de corelatie Pearson pentru variabilele parametrice si Kendall pentru cele nonparametrice.

Rezultatele sunt prezentate în tabelele de corelatii.

Se obsțerva ca ipoteza H1 se confirma prin existenta unui coeficient de corelatie semnificativ statistic k = 0.224 la un nivel de semnificatie sig.=0,013 între scorul la FFS si cel la DAS si de asemenea cu primele doua subscale ale DAS-ului (vezi tabelul)

Pentru

testarea

celei

de-a

doua

ipoteze

vom

folosi

testul

t

pentru

variabilele

parametrice si testul Mann-Whitney pentru cele nonparametrice.

Rezultatele sunt prezentate în tabelul testului t si respective al testului Mann-Whitney.

Se observa ca ipoteza H2 se confirma prin existenta unei diferente semnificative statistic, coeficientul U = 222,5 la un nivel de semnificatie sig.=0,005 între cele doua grupe de subiecti (cei cu situatii conflictuale în familia de provenienta si cei fara situatii conflictuale) atât la scorul total DAS cât si la subscalele acestuia:

Ds - satisfactia diadica U=275,5 sig.= 0,049

Dcoh - coeziunea diadica U=233 sig.=0,008

Dcon - consensul diadic U=252 sig.=0,02

Ae - expresia afectiva U=274 sig.=0,042

De asemenea sunt interesant de observat si alte date care au iesit la iveala dincolo de ipotezele initiale. Astfel se constata o corelatie negativa între vârsta si scorul_IMS si asemenea între scorul_DAS si scorul_IMS

Ceea ce este înca interesant de semnalat este faptul ca la nici o scala nu au existat diferente semnificative statistic între sexe.

înca interesant de semnalat este faptul ca la nici o scala nu au existat diferente semnificative
înca interesant de semnalat este faptul ca la nici o scala nu au existat diferente semnificative
înca interesant de semnalat este faptul ca la nici o scala nu au existat diferente semnificative
înca interesant de semnalat este faptul ca la nici o scala nu au existat diferente semnificative
înca interesant de semnalat este faptul ca la nici o scala nu au existat diferente semnificative
Concluziile statistice Confirmarea celor doua ipoteze statistice ne conduce la ideea ca între relatia actuala

Concluziile statistice

Confirmarea celor doua ipoteze statistice ne conduce la ideea ca între relatia actuala cu parintii si calitatea relatiei parteneriale exista o permanenta legatura si influenta în sensul ca tensiunile dintre parinti si copii se insinueaza în, si afecteaza relatia parteneriala. Invers, relatia buna, de confort relational cu parintii este un factor care influenteaza pozitiv relatia cu partenerul.

Influenta este resimtita mai ales în ceea ce priveste satisfactia diadica si coeziunea diadica.

Faptul ca la scala IMS nu s-au obtinut diferente semnificative este totusi semnificativ pentru lucrarea de fata întrucât acest fapt sugereaza ideea ca existenta conflictului si tensiunii în cuplu, indiferent de familia de provenienta nu conduce obligatoriu spre insatisfactie si tensiune intrucât cuplul are o serie de mecanisme adaptative si care functioneaza mai cu seama la cei care au relatii confortabile cu parintii.

O alta concluzie interesanta este ca odata cu vârsta tensiunea în cuplu scade datorita

adaptarilor si ajustarilor care are loc între parteneri.

si sa mai adaugam faptul ca sexul nu are importanta în traducerea si transportarea

tensiuni din familie în relatia parteneriala. Atât femeile cât si barbatii sunt la fel de vulnerabili din acest punct de vedere. Rolul familiei este major prin relatiile pe care le instituie chiar daca copiii au plecat deja de acasa si îsi construiesc propria lor familie. Relatiile cu parintii ne

urmaresc oriunde ne-am duce pentru ca le pastram permanent în noi. Rezolvarea situatiilor

conflictuale cu parintii înseamna în primul rând asigurarea unui sol bun pentru construirea relatiei parteneriale si a viitoarei familii.

Capitolul IV: Concluzii

Acest studiu afost efectuat pentru a investiga daca intre relatia cu parintii si calitatea relatiei parteneriale exista sau nu o legatura. In urma concluziilor statistice reiese faptul ca tensiunile si problemele cu parintii influenteaza negativ relatia parteneriala si pe de alta parte buna intelegere cu familia influenteaza pozitiv relatia parteneriala. Astfel cu ajutorul scalei de evaluare Family Functioning Scale (F.F.S.) am impartit lotul de subiecti in doua grupuri: cei cu probleme cu parintii (au obtinut valori mici la scala de evaluare) si cei fara probleme (au obtinut valori mari la scala de evaluare).

In acest fel s-a validat prima ipoteza, adica relatia cu parintii a tinerilor parteneri implicati intr-o relatie parteneriala influenteaza calitatea si evolutia acesteia din urma.

In cazul celei de a doua ipoteze, adica daca relatia tinerilor cu parintii este conflictuala exista posibilitatea ca propria lor relatie de cuplu sa fie afectata, s-a validat in cadrul scalei de evaluare Dyadic Adjustement Scale (D.A.S.) care a aratat ca in cazul cuplurilor care au probleme in familie exista si probleme in cuplu. La scala D.A.S. grupul de subiecti, fara probleme in familie, au obtinut valori mari si grupul cu probleme in famile a obtinut valori mai mici.

Astfel putem spune ca problemele, grijile si nemultumirile cu parintii se rasfrang si asupra relatiei cu partenerul iar acolo unde exista armonie si intelegere in familie nu exista nici probleme cu partenerul de cuplu.

Aceasta cercetare ajuta la o mai buna inteleere a parintilor si arata ca in relatiile conflictuale cu acestia trebuie rezolvate in primul rand.

Cercetarea poate fi continuata pe un lot mai mare de subiecti, adaugand un interviu atat cu partenerii de cuplu cat si cu parintii pentru a gasi cauza acestor nemultumiri si neitelegeri si de a le rezolva.

Parinii ne vor urmari si ne vor veghea permanent si trebuie sa invatam sa convietuim si sa comunicam cu ei pentru a avea o viata linistita si armonioasa.

Anexa 1.1

DAS

Majoritatea oamenilor au unele nemultumiri în legatura cu relatiile lor. Va rugam sa indicati mai jos gradul de acord sau dezacord dintre dvs. si partenerul dvs. ptr. fiecare item în parte.

5

- întotdeauna de acord

4

- aproape întotdeauna de acord

3

- dezacord ocazional

2

- aproape întotdeauna dezacord

1

- întotdeauna dezacord

 

Organizarea finantelor de familie

 

Recreerea în timpul liber

 

Probleme religioase

 

Demonstrarea afectiunii

 

Prieteni

 

Relatii sexuale

 

Conventionalitatea (comportamentul corect)

 

Filosofia de viata

 

Modalitati de a trata rudele

0

Obiectivele, scopuri si lucruri considerate importante

1

Timpul liber petrecut împreuna

2

Luarea unor decizii majore

3

Sarcini casnice

4

Interese ptr. petrecerea timpului liber

5

Deciziile legate de cariera profesionala

Va rugam sa indicati cât de frecvent vi de întâmpla dvs. si partenerului dvs. urmatoarele:

1- Întotdeauna

2- Aproape tot timpul

3- Des

4- Ocazional

5- Rar

6- Niciodata

 

Cât de des ati discutat sau ati luat în considerare

6

divortul, separarea sau terminarea relatiei?

 

Cât de des dvs. sau partenerul dvs. plecati de acasa

7

dupa o cearta?

 

În general, cât de des gânditi ca lucrurile între dvs.

8

si partenerul dvs. merg bine?

9

Aveti încredere în partenerul dvs.?

0

Regretati vreodata ca v-ati casatorit?

1

Cât de des dvs. si partenerul dvs. va certati?

2

Cât de des va calcati pe nervi unul pe altul?

23.

Va sarutati partenerul?

În fiecare zi Aproape în fiecare zi Ocazional Rar Niciodata

4 3 2 1 0

24. Dvs. si partenerul dvs. va angajati în satisfacerea intereselor comune impreuna?

Toate Majoritat Unele Putine Niciunul

4 3 2 1 0

Cât de des vi se întâmpla urmatoarele evenimente dvs. si partenerului dvs.?

1 - niciodata

2 - mai putin de o data pe luna

4

- o data pe zi

5

- mai des (de o data pe zi)

5

Aveti schimburi simultane de idei

6

Râdeti împreuna

7

Discutati calm ceva

8

Lucrati împreuna la un proiect

Acestea sunt unele lucruri cu care cuplurile uneori sunt de acord iar alte ori nu sunt de acord. Indicati care dintre itemii de mai jos v-au cauzat diferente de opinie sau probleme în relatia dvs. în ultimile câteva saptamâni. (Încercuiti DA sau NU).

   

Ati fost prea obositi ptr. a

A U

9

face sex

   

Nu prea ati arat Nu prea

A U

0

ati aratat iubire

31. Numerele de pe linia urmatoare reprezinta diferite grade de fericire în relatia cu

dvs. Punctul de mijloc, "fericit", reprezinta gradul de fericire al majoritatii relatiilor. Va rugam sa încercuiti numarul care descrie cel mai bine gradul de fericire, luând în considerare toate aspectele, al relatiei dvs.

0

1

2

 

3

4

 

5

 

6

Ext

Rel

Un

 

Feri

Foa

 

Ext

 

Perf

rem

de

ativ

pic

cit

rte fericit

rem

de

ect

nefericit

nefericit

nefericit

fericit

32. Va rugam sa încercuiti una dintre afirmatiile urmatoare care descrie cel mai bine

felul în care considerati viitorul relatiei dvs.

Vreau cu disperare ca relatia mea sa reuseasca, si as face aproape orice ptr. ca asta sa se întâmple.

Vreau foarte tare ca relatia mea sa reuseasca, si voi face tot ce pot ptr. asta.

Vreau foarte tare ca relatia mea sa reuseasca, si voi face tot ce tine ptr. mine de asta.

Ar fi frumos ca relatia mea sa reuseasca, dar nu pot face mai mult decât fac acum ptr.

asta.

Ar fi frumos ca relatia mea sa reuseasca, dar refuz sa mai fac ceva în plus decât fac acum ptr. a face relatia sa mearga.

Relatia mea nu poate reusi niciodata iar eu nu mai pot face nimic ptr. a face relatia sa mearga.

Anexa 1.2

I.M.S.

Nume:

16516y2419q

Data:

16516y2419q

Acest chestionar este destinat a masura gradul de satisfacttie pe care-l simtiti in relatia dvs. Nu este un test, deci nu exista rasounsuri bune sau proaste. Raspundeti la fiecare item pe cat de corect puteti prin plasarea unui numar in stanga fiecarei afirmatii.

1=niciodata; 2=foarte rar; 3=rar; 4=cateodata; 5=o buna parte a timpului;

6= de cele mai multe ori; 7=intotdeauna.

Partenerul meu este destul de afectuos.

Partenerul meu ma trateaza rau

Partenerul meu are intradevar grija de mine.

Simt ca nu as mai alege acelasi partener daca ar fi s-o iau de la inceput.

Simt ca pot avea incredere in partenerul meu.

Simt ca relatia noastra se destrama.

Partenerul nu ma intelege.

Simt ca relatia noastra este intradevar buna.

Relatia noastra este o relatie foarte fericita.

Viata noastra impreuna este plicticoasa.

0

1

Ne distram foarte bine impreuna.

 

2

Este plicticoasa.nu are incredere in mine.

3

Relatia noastra este foarte apropiata.

 

4

Simt ca nu ma pot baza pe partenerul meu.

5

Simt ca nu avem destule interese comune.

 

Ne descurcam foarte bine in cazul certurilor sau

6

dezacordurilor.

7

Ne descurcam bine in planificarea bugetului.

 

Simt ca nua

r

fi trebuit

sa ma

casatoresc cu

8

partenerul meu.

 
 

Eu si partenerul meu ne intelegem foarte bine

9

impreuna.

0

Relatia noastra este foarte stabila.

 
 

Partenerul meu este un adevarta sprijin pentru

1

mine.

2

Simt ca nu mai tin la partenerul meu.

 
 

Simt

ca

viitorul

este

luminos

pentrurelatia

3

noastra.

4

Simt ca relatia noastra este goala.

 
 

Simt ca nu mai exista nici un fel de emotie in

5

relatia noastra.

Anexa 1.3

Sex

Varsta

Scala de evaluare a relatiilor din cadrul familie

(FFS - Family functioning scale)

Acesta este un chestionar care se refera la viata de familia, incluzand o serie de afirmatii care descriu familia. Va rog sa evaluati fiecare afirmatie va descrie familia in acest moment. Folositi urmatoarea scala de sapte puncte:

Aproape Aproape

Niciodata niciodata Rar Cateodata Frecvent intotdeauna Intotdeauna

6 7

1 2 3 4 5

Pentru fiecare afirmatie va rog incercuiti numarul care arata cel mai bine cum va vedeti familia actuala. Nu va ganditi prea mult cand dati raspunsurile. Daca cititi o afirmatie la care vi se pare prea dificil sa raspundeti, dati primul raspuns care va vine in minte. Aduceti- va aminte ca nu exista raspunsuri bune sau gresite. Va rog sa raspundeti cat de sincer puteti. Toate raspunsurile raman confidentiale.

 

1. Aniversarile sunt

importante la mine in

 

1 2

3

familie.

4

5 6 7

 

2. Copiii din familia mea se cearta unul cu

 

1 2

3

celalalt.

4

5 6 7

sa aminteasca atunci cand sunt rugate sa faca ceva.

3.

Persoanelor

din

familia

trebuie

li

se

4

5 6 7

1 2

3

 

4.

Persoanelor din familia mea nu le pasa

 

1 2

3

suficient de mult de nevoile mele.

 

4

5 6 7

 

5. Familia mea isi petrece vacantele impreuna.

 

1 2

3

 

4

5 6 7

 

6. Persoanele din familia mea se cearta din

 

1 2

3

cauza banilor.

 

4

5 6 7

 

7. Familia ma accepta asa cum sunt.

   

1 2

3

 

4

5 6 7

 

8. Cand cineva din familie este suparat sunt

 

1 2

3

ingrijorat(a).

 

4

5 6 7

9.

Persoanele

din

familia

mea

ma

asculta

 

1 2

3

atunci cand vorbesc.

 

4

5 6 7

10.

Imi fac probleme atunci cand nu sunt de

 

1 2

3

acord cu opiniile celorlalti membri ai familiei.

 

4

5 6 7

11. Ma simt respectat(a) de catre familia mea.

 

1 2

3

4

5 6 7

12. In familia mea sunr respectate sarbatorile.

 

1 2

3

4

5 6 7

13. Ma simt rau atunci cand treburile nu merg

 

1 2

3

bine la mine in famile.

 

4

5 6 7

14.

Familia

mea

sarbatoreste

evenimente

 

1 2

3

deosebite, cum ar fi aniversarile.

 

4

5 6 7

15.

Persoanele din familia sunt violente fizic (se

 

1 2

3

bat una cu celalata).

 

4

5 6 7

16.

Cand

am

intrebari

legate

de

relatiile

 

1 2

3

personale, ii intreb pe membrii familie mele.

4

5 6 7

17.

Fac in asa fel incat familia mea sa isi dea

 

1 2

3

seama cand sunt trist(a).

 

4

5 6 7

18.

Starea unui membru al familiei se poate

 

1 2

3

raspandi si asupra celorlalti membri ai familiei.

 

4

5 6 7

19.

Fac in asa fel incat familia mea sa isi dea

 

1 2

3

seama cand sunt suparata.

 

4

5 6 7

20.

Persoanele din familia mea tipa una la alta.

 

1 2

3

 

4

5 6 7

21.

Familia

mea

ma

vede

ca

pe

o

cauza

 

1 2

3

pierduta.

4

5 6 7

22.