PROCESUL SI ANALIZA POLITICII EXTERNE Prin politica externa intelegem totalitatea scopurilor pe care un stat le urmareste si a sarcinilor pe care

si le asuma in plan international precum si totalitatea metodelor si mijloacelor prin care statul actioneaza pentru realizarea lor. Politica externa se refera la scopurile urmarite de statele nationale si la instrumentele de natura politica, diplomatica, economico-militara, care sunt mobilizate pentru aceste scopuri si planuri. Exista doua tipuri de conduita in politica externa: unul in cadrul caruia statele au o atitudine dinamica in arena internationala si un al doilea in cadrul caruia statele prefera doar sa reactioneze la impulsurile de pe arena internationala in functie de interse. Exista cel putin patru scopuri comune ale statelor lumii contemporane in ceea ce priveste promovarea politicii externe: diminuarea vulnerabilitatii in scopul asigurarii securitatii nationale posibilitatea asigurarii de decizii si actiuni autonome asigurarea bunastarii statului si a cetateniilor sai asigurarea unui statut si prestigiu cat mai ridicat.

Raporturile de politica externa intre un stat si alti actori pot fi de trei feluri: 1.de aliniere Alinierea presupune subordonarea initiativelor politice, economice si militare ale unui stat de catre o mare putere,sau de catre un grup de state,sau de catre un organism supranational. 2.de neutralitate Politica de neutralitate este o conceptie de politica externa care tinde sa evite participarea obligatorie a statelor la infruntarile dintre state sau dintre blocurile politico militare din acel timp. 3.de nealinierea Obiectivele fundamentale ale politicii externe sunt obiective de lunga durata. Obiectivele pe termen mediu apar in functie de situatia in care se afla statele. Obiectivele imediate, respectiv primele obiective care trebuie sa sustina planul de aplicare a obiectivelor fundamentale. Un moment important al procesului politicii externe il constituie determinarea orientarii politice fata de situatia in cauza. Numeroasele optiuni de orientare le putem grupa in trei categorii:

Optiuni neangajante: sunt acelea in cadrul carora factorul de decizie nu este interesat in mod real de rezultatul unei situatii specifice, in care se angajeaza ca urmare a unor pozitii comune pe plan international. Aceste optiuni sunt asezate si ele pe trei nivele: Abtinere (a nu fi implicat) Non-aliniere minimala (participare la nivel scazut, dar fara a se pozitiona alaturi de vreuna dintre parti, indiferent de evolutia evenimentului) Non-aliniere participativa (implicare activa alaturi de alte parti pentru atingerea propriilor obiective) Optiuni angajate non-tematic sunt optiuni selectate pentru interesul fata de rezultatele

unor situatii, nerelationat cu alte probleme: echilibrul, rezolvarea neutrala a problemei prin mediere. Optiunile tematice sunt definite prin implicarea relationata in primul rand cu substanta problemei si diferite alinieri situationale. Ca tipologie, optiunile tematice pot fi de prietenie,ostilitate,suport sau opozitie. Un aspect deosebit de important in analiza procesului formularii politicii externe este examinarea capabilitatii interne a statului. Ea se refera la geografie, populatie, resursele naturale, dezvoltatarea economica, capacitate militara, functii guvernamentale,caracteristici ale societatii, calitatile oamenilor de stat, incredere si atasamentul cetatenilor fata de stat. Exista trei mari tipuri de decizii in politca externa: macrodeciziile-sunt subiecte foarte largi, cu un caracter general, care stabilesc directia generala si regulile dupa care se ghideaza aparatul specializat al statului si care se aplica in situatii specifice, identificate si precizate. Microdeciziile-se numesc decizii administrative sau birocratice. Microdeciziile se refera la subiecte inguste ca scop, ca urmare a unor impulsuri din afara. Ex de microdecizii: acordarea de vize, pasapoarte diplomatice, raspunsuri la cereri ale ambasadelor. Deciziile de criza- sunt cele care se iau in situatii in care se intrevad amenintari la adresa sigurantei statului ca urmare a evolutiei unor evenimente. Instrumentele pot fi clasificate in : politice, economice si militare.Principalele instrumente politice sunt negocierile, diplomatia publica, organizatiile si legile internationale si aliantele. Instrumentele economice includ ajutorul strain, politici financiare si comerciale si sanctiunile. In

ceea ce priveste instrumentele militare acestea pot fi folosite atat in scopuri persuasive cat si in cadrul razboaielor de anvergura. Diplomatia este instrumentul care ar trebui sa asigure coordonarea tuturor celorlalte instrumente ale aparatului de stat. Diplomatia include nu numai activitatea obisnuita a diplomatilor in contextul interactiunii acestora cu omologii lor din alte state, dar si actiunile guvernelor sau a actorilor non-statali care deseori au o influenta mai puternica decat convorbirile directe. K.J. Holsti ofera un model de ase stagii prin care este exercitata influenta si anume: persuasiunea, promisiunea de recompense, alocarea de recompense, amenintarea cu pedeapsa, aplicarea unor sanctiuni non-violente si forta. Pornind de aici se pot defini obiectivele fundamentale ale statului: Suprevietuirea: protejarea vietii populatiei si apararea suveranitatii tarii. Integritatea teritoriala: securitatea nationala prin intarirea fortei militare nationale, care asigura apararea teritoriala sau prin participarea la o alinta militara(NATO). Preservarea sistemului statal propriu fata de modificarile impuse din interior. Protejarea sistemului economic si politic propriu fata de schimbari impuse din exterior.

NEGOCIEREA Indiferent de contextul sau substanta problemei dezbatute, doua elemente trebuie sa fie prezente pentru ca negocierea sa aiba loc: trebuie sa existe un interes comun si trebuie sa existe o intelegere. Principiile de baza ale negocierilor sunt: Abtinerea statelor de la folosirea fortei si a amenintarilor cu forta Rezolvarea pe cale pasnica a diferendelor intre state Principiul suveranitatii Principiul respectului reciproc Principiul egalitatii in drepturi Principiul cooperarii si al avantajului reciproc DIPLOMATIA PREVENTIVA La inceputul anilor 90 odata cu sfarsitul razboiului rece, pe ordinea de zi a celor mai prestigioase intitutii internationale si-a gasit intaietate tematica diplomatiei preventive, adica noi forme de cooperare pentru prevenirea conflictelor prin mijloace politice. 3

DIPLOMATIA COERCITIVA Strategia diplomatiei coercitive presupune amenintari sau recurgeri la actiuni de forta limitata pt a convinge un adevrsar de a se retrage sau a renunta la o actiune, de exemplu de a se opri de la invazia unui anumit teritoriu sau a renunta la un astfel de gand. DESCURAJAREA Descurajarea presupune efortul facut de un stat pt a determina un adversar sa nu actioneze impotriva intereselor sale, convingandu-l ca riscurile in asemenea situatii vor cantari mai greu decat sperantele unei victorii. POLITICA DE INGRADIRE Se refera la strategia politicii externe elaborate de SUA in primii ani ai RR in vederea infrangerii Uniunii Sovietice, prin impiedicarea acesteia de a extinde ideologia comunista si prin urmare a extinderii influentei sale. Asadar, ingradirea a fost o stategie de limitare si prevenire a expansiunii sovietice. Politica de ingradire a fost pentru prima oara lansata de catre George F Kennan in faimoasa telegrama facuta publica in 1947 in articolul anonim din revista Foreign Affairs Originea comportamentului sovietic, cunoscut mai bine sub numele de articolul X.

POLITICA EXTERNA A ROMANIEI Sfritul celui de-al Doilea Rzboi Mondial n Europa, la 8 mai 1945, a gsit Romnia de partea nvingtorilor, dar i s-a rezervat partea nvinsului, nerecunoscndu-i-se statutul de cobeligeran i fiind plasat de ctre marii aliai n categoria fostelor state-satelit ale Axei, nfrnte n rzboi. Dup 23 august 1944, Romnia a fost abandonat de anglo-americani sferei de influen sovietic. Romnia a fost ocupat, dup evenimentele din luna august 1944 de Armata Roie, care a devenit garantul transformrii rii ntr-un satelit sovietic. Romnia a semnat la 10 februarie 1947 Tratatul de Pace n calitate de stat nvins. Din dispoziie sovietic, guvernul romn a refuzat participarea la Planul Marshall, ratnd astfel ansa care se oferea economiei romneti de a iei din situaia dezastruoas n care se afla. La cumpna anilor 1947-1948, a nceput o nou etap a istoriei poporului romn, etapa socialist totalitar sau comunist care a durat 4 decenii. Aspectul principal al politicii externe dus de regimul comunist din Romnia sunt relaiile cu URSS n funcie de care evolua politica internaional a statului romn. n 1949, Romnia a fost membru fondator alturi de Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria i URSS al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), organizaie care avea misiunea de a nfptui schimburi de experien economic i ajutor reciproc. n 1955, Romnia a devenit membr a Tratatului de la Varovia. n 1958, a avut loc retragerea trupelor sovietice din Romnia. n anul 1960 au nceput s apar tensiuni n relaiile romno-sovietice. Singura soluie care rmnea regimului de la Bucureti era apropierea fa de Occident. n primii si ani ai puterii, Ceauescu a fost capabil de gesturi spectaculoase care au accentuat autonomia Romniei n cadrul blocului rsritean. Recunoaterea autonomiei romneti n cadrul blocului sovietic a venit n anul 1969, cnd Richard Nixon vizita Romnia, fiind primul preedinte american care vizita un stat comunist. Deschiderea Romniei spre Occident a continuat i dup 1970, Romnia devenind membr a Fondului Monetar Internaional i a Bncii Mondiale, iar n 1975, a primit clauza naiunii celei mai favorizate din partea SUA. 5

Declinul autonomiei politice externe a regimului Ceauescu ncepe n momentul n care, n dezbaterea internaional intervine tot mai mult tema drepturilor omului. Regimul politic instaurat n Romnia dup revoluia din decembrie 1989 s-a orientat n general spre Europa Occidental si SUA. La 14 dec 1955, Romnia a fost primit n ONU. Romnia a fost prima ar care a aderat la Parteneriatul pentru Pace, pe care l-a semnat la 26 ianuarie 1994. La 2 aprilie 2004 Romania devine membra NATO. La 1 ianuarie 2007 Romania devine membra UE.

Ministerul Afacerilor Externe este cel care asigur realizarea politicii externe a Romniei n concordan cu interesele naionale i cu statutul de membru n structurile europene i euroatlantice a statului romn. Principalele obiective de guvernare sunt: 1. Focalizarea tuturor aciunilor asupra protejrii i promovrii intereselor Romniei i a cetenilor ei din punct de vedere politic, economic, social i cultural. 2. Punerea n valoare cu mai mare eficacitate a beneficiilor ce decurg din statutul Romniei de membru al Uniunii Europene i a NATO. 3. Consolidarea cu mai mare pragmatism a parteneriatelor pe care Romnia le-a dezvoltat n ultimii ani, fiind prioritare dimensiunea european i cea euroatlantic. 4. ntrirea cooperrii cu statele din vecintate. 5.Atingerea intelor strategice de cooperare consolidat cu state de pe alte continente ctre care pot fi orientate interesele economice ale rii noastre. Direciile de aciune n vederea atingerii acestor obiective ar fi: 1. Fructificarea statutului Romniei de stat membru al Uniunii Europene 2. Promovarea intereselor de securitate ale Romniei n plan regional i global 3. Dimensiunea regional a politicii externe, consolidarea relaiilor pragmatice de

cooperare cu partenerii estici, relaia cu Republica Moldova

4. Fructificarea parteneriatelor Romniei n plan bilateral i multilateral, consolidarea parteneriatelor bilaterale cu state europene, a dimensiunii transatlantice i a parteneriatului strategic cu SUA 6. Asigurarea i garantarea drepturilor cetenilor romni aflai n strintate, promovarea i protejarea identitii, a intereselor comunitilor romneti din vecintate i din alte zone ale lumii

POLITICA EXTERNA A SUA Dupa alegeri presedintele H.Truman a luat initiativa luptei anticomuniste si mpotriva expansiunii acestei ideologii. n aceasta atmosfera moderatul presedinte a luat o serie de decizii de importanta vitala n lupta SUA cu regimurile comuniste. Prin Legea din 1947 a fost nfiintat Consiliul National pentru Securitate si Agentia Centrala de Informatii (CIA). Opinia publica americana se va calma odata cu alegerea ca presedinte, n 1953, a lui D. Eisenhower si ntoarcerea republicanilor la putere. Mai putin autoritar si mai putin preocupat de a apara prioritatile prezidentiale dect predecesorul sau el s-a considerat un arbitru ntre diferite curente si a adoptat politica "caii de mijloc". Dupa moartea lui Stalin D.Eisenhower a decis sa ncerce o normalizare a relatiilor cu URSS. A participat la Conferinta la nivel nalt, din iulie 1955, alaturi de A.Eden, Edgar Faure, N. Bulganin si N.S. Hrusciov care a pus bazele destinderii internationale. Odata cu alegerea celui mai tnar presedinte din istoria sa - John Fitzgerald Kennedy "America realizeaza o schimbare de generatie" si se lanseaza n cucerirea a ceea ce se va numi "noua frontiera", adica a tuturor obstacolelor care mpiedica SUA sa-si afirme superioritatea economica si tehnica si sa fie recunoscute ca lider al lumii occidentale. Kennedy, convins de superioritatea absoluta a valorilor aparate de tara sa, libertatea si democratia a dorit sa consolideze puterea americana att pe plan intern ct si extern. n acest climat tensionat au loc alegerile din 1968 cstigate de republicanul Nixon, gratie sprijinului dat de clasa de mijloc. Presedintele Nixon va ntoarce SUA la pragmatism bazat pe 7

obiectivele clasei de mijloc. n aceasta optica presedintele va aborda problemele cele mai importante: razboiul din Vietnam, lupta mpotriva inflatiei si criza dolarului. Va ncheia pacea n Vietnam (1973) si cu ajutorul consilierului sau, Henry Kissinger va elabora "doctrina Nixon" n materie de aparare a SUA. O cotitura n politica americana se va nregistra odata cu alegerea ca presedinte n noiembrie 1980 a candidatului republican Ronald Reagan. n plan extern adopta o politica opusa predecesorilor sai n raporturile cu lumea comunista. El denunta URSS ca "imperiul raului" si aproba un plan strategic ndraznet si de anvergura "Initiativa Apararii Strategice (S.D.I.) pentru a restaura o marja de securitate fata de URSS". Popularitatea lui Ronald Reagan l-a propulsat n functia suprema pe vice-presedintele din timpul mandatului sau: George Bush. Pe plan extern criza URSS, prabusirea comunismului si politica de mare conciliere promovata de Mihail Gorbaciov au facut din G.Bush omul care a facut din SUA singura superputere mondiala. Supranumit "cel mai bun guvernator din Statele Unite" Bill Clinton a ales ca model n actiunea sa politica pe John Kennedy. POLITICA EXTERNA A RUSIEI Colaborarea dintre aliaii principali a ctigat rzboiul i ar fi trebuit s serveasc ca baz pentru reconstrucia i securitatea postbelic. Totui, conflictul dintre interesele sovietice i americane, cunoscut ca Rzboiul rece, a ajuns s domine scena internaional n perioada postbelic ca o confruntare a ideologiilor. Rdcinile rzboiului rece pot fi gsite n conflictul dintre Stalin i preedintele american Harry Truman pe tema viitorului Europei rsritene, conflict izbucnit n timpul discuiilor de la Potsdam din vara anului 1945. Rusia a suferit trei invazii devastoare n ultimii 150 de ani, n timpul rzboaielor napoleoniene, primului rzboi mondial i celui de-al doilea rzboi mondial. Stalin dorea s nfiineze o zon tampon ntre Germania i Uniunea Sovietic. Truman considera c Stalin a trdat nelegerile de la Ialta. Stalin se simea din ce n ce mai sigur pe poziii, avnd

toat Europa Rsritean ocupat de Armata Roie i fiind pe cale s obin prima bomb atomic sovietic. n aprilie 1949, Statele Unite au fost iniiatorii NATO, o alian defensiv n care prile semnatare se angajau s considere atacul asupra oricreia dintre aliai ca un atac mpotriva alianei. Ca rspuns, Uniunea Sovietic a nfiinat n 1955 Pactul de la Varovia, o alian care s asigure o contrapondere militar i politic la NATO. Divizarea Europei ntre rile occidentale i blocul sovietic s-a dezvoltat mai apoi la scar global, n special dup 1949, cnd monopolul nuclear american a luat sfrit odat cu testarea primei bombe nucleare sovietice i preluarea puterii n China de ctre Partidul Comunist Chinez. Politica pe termen lung a sovieticilor viza meninerea i ntrirea securitii naionale i meninerea hegemoniei asupra Europei Rsritene. Uniunea Sovietic i-a meninut dominaia asupra Pactului de la Varovia zdrobind Revoluia maghiar din 1956, nbuind Primvara de la Praga din Cehoslovacia din 1968 i sprijinind scoaterea n afara legii a sindicatului Solidaritatea din Polonia din deceniul al noulea al secolului trecut. Dei Uniunea Sovietic a continuat s menin un control strns asupra sferei sale de influen din Europa Rsritean, Rzboiul Rece a fcut loc Destinderii, n politica internaional aprnd relaii mult mai complicate dect cea dintre dou blocuri diametral opuse. rile mici au cucerit mult mai mult libertate de micare i mai mult independen n politica extern, iar cele dou supraputeri au reuit s-i gseasc interese comune n lupta pentru limitarea proliferrii armelor nucleare prin tratate precum SALT I, SALT II i Tratatul mpotriva rachetelor balistice. Relaiile americano-sovietice s-au deteriorat n urma invaziei sovietice din Afganistan din 1979 i a alegerii preedintelui american Ronald Regan din 1980, un anticomunist hotrt. Relaiile dintre cele dou superputeri s-au mbuntit din nou n ultimii 15 ani ai secolului trecut. Odat cu prbuirea Uniunii Sovietice din 1991, Rusia a pierdut statutul de supraputere pe care o cucerise la sfritul celui de-al doilea rzboi mondial. Rusia a adoptat o manifestare agresiv-autoritar, care ine seama exclusiv de interesele sale, fr a respecta cooperarea internaional, bazndu-se pe un sistem realist care valorizez folosirea forei pentru a se impune. n ceea ce privete SUA, chiar dac organizarea este de tip 9

democratic, este nevoit s adopte o atitudine autoritar care se manifest prin nerespectarea structurilor internaionale i a suveranitii unor state (atacul asupra Irakului).

10