Sunteți pe pagina 1din 10

Formula AS > Anul 2008 > Numarul 848 > Medicina naturii

Legumele iernii - VARZA


Ilie Tudor

Folositi-o mai ales cruda. Face cat un depozit intreg de


medicamente

Modesta varza (Brassica oleracea var. capitata), pe care o punem


atat de des in oale si farfurii si care va fi celebrata in triumf de
Craciun, a fost, candva, o planta salbatica, de padure,
"domesticita" in urma cu mii de ani de catre populatiile din
bazinul Marii Mediterane. In Dacia, se pare ca varza a fost adusa
cu trei milenii in urma de catre celti, care o foloseau atat ca
aliment, cat si ca medicament, ori ca ingredient magic. Tot in
aceasta tripla calitate era folosita si de catre medicii din Grecia si
din Roma antica, unde varza era considerata un soi de panaceu
universal. In evul mediu, ea a jucat un rol important, intre altele,
in descoperirea Lumii Noi, facand posibile indelungatele calatorii
ale marilor exploratori, care o carau la bordul corabiilor in
butoaie, murata. Pe langa hrana, ea era folosita si ca medicament
contra scorbutului, pe timpul lungilor traversari ale oceanelor. Dar
in ciuda vechimii ei ca leac popular, varza a inceput sa fie
cercetata de oamenii de stiinta abia in ultimii 15 ani, cand
aparatura de laborator, tot mai sofisticata, a permis identificarea,
in frunzele sale, a unor substante cu proprietati antitumorale,
antioxidante si antiinflamatoare exceptionale. In plus, studiile
statistice realizate pe la inceputul anilor '90 au mai pus in
evidenta un lucru uimitor: populatiile la care varza este aliment
traditional, fiind consumata murata sau cruda in mari cantitati, se
bucura de o neobisnuita imunitate la o multitudine de forme ale
bolii canceroase.

Modul de administrare al verzei

Mai multe institute de cercetare dedicate efectelor terapeutice


ale verzei au ajuns la concluzia ca valoarea curativa a acestei
legume este strict dependenta de modul sau de preparare. Au
fost identificate trei variante de administrare a verzei:
* cruda (mai exact, sub forma de salata sau de suc proaspat)
* preparata bland (adica murata sau fiarta in abur)
* preparata vreme indelungata (adica fie fiarta mai mult de 15
minute, fie calita la cuptor, prajita etc.). Glucozinolatii,

1
substantele "responsabile" in mare masura de efectele
anticancerigene ale verzei, sunt partial distrusi de fierberea
scurta si de procesul de fermentare prin care se obtine murarea,
si sunt total distrusi prin prepararea indelungata. Cel mai bine
sunt pastrate aceste substante terapeutic active in varza
consumata cruda, care este cea mai eficienta forma de
administrare din punct de vedere terapeutic. Cunoscand aceste
lucruri, sa vedem in continuare, de data aceasta detaliate,
modalitatile de administrare ale acestei legume:
* Sucul de varza - se obtine foarte simplu, cu ajutorul
storcatorului centrifugal. Varza se spala, se indeparteaza
eventualele portiuni stricate, apoi se taie in bucati suficient de
mici, pentru a intra pe orificiul de admisie al storcatorului, care le
va marunti si apoi le va centrifuga. Sucul de varza va fi consumat
imediat dupa preparare, pentru a nu avea timp sa se oxideze. De
regula, se beau cate 500-1000 de ml de suc de varza pe zi, in
cure de 21-60 de zile, cu pauze de 2-4 saptamani.
* Salata de varza -spalata si curatata de frunzele stricate sau
imbatranite, varza se taie marunt cu ajutorul unui cutit cu lama
de inox (pentru a reduce la minimum procesul de oxidare a
enzimelor si a vitaminelor). Imediat dupa taiere, se amesteca
bine cu sare, cu putin cimbru (pentru efect carminativ), cu ulei
presat la rece si cu otet sau lamaie, dupa gust. Se consuma cat
de proaspata posibil. Doza minima indicata pentru a beneficia pe
deplin de efectele terapeutice ale legumei este de 300 de grame
pe zi. O cura cu salata de varza poate dura oricat de mult, dar nu
mai putin de patru saptamani.
* Varza fiarta - de vreo cativa ani, au aparut in comert dispozitive
casnice, numite steamer (steam inseamna abur in limba
engleza), care fierb in aburi legumele. Este un mod de preparare
termica foarte comod, rapid si care, conform studiilor, pastreaza
vitaminele si enzimele verzei in proportie mare. De regula, in 10-
15 minute, varza taiata felii este fiarta cu acest dispozitiv si, in
plus, pastreaza gustul originar si poate fi consumata fara o alta
gatire, doar combinand-o cu ulei, cu sare si cu alte legume fierte
tot in abur (morcov, patrunjel, telina, dovlecei etc.). Daca din
pricina costului nu ne permitem un dispozitiv de fierbere cu aburi,
atunci putem fierbe varza intr-o oala de inox sau cu emailul
intact, la foc iute, taiata cat mai marunt (eventual data prin
razatoare), pentru a reduce la minimum timpul de preparare
termica.
* Varza calita (la cuptor) - am luat-o in considerare in acest
context doar pentru a sublinia faptul ca, preparata astfel, varza

2
nu mai are practic nici un fel de valoare terapeutica. Din cauza
deteriorarii principiilor sale active, in urma expunerii indelungate
la temperaturi ridicate, ea isi pierde bogatia de vitamine, de
enzime, de pigmenti cu efect antioxidant. De asemenea,
oligoelementele si mineralele pe care le contine devin mai dificil
de asimilat de catre organism.
* Varza murata - pastreaza doar partial vitaminele si celelalte
substante vindecatoare ale legumei proaspete, in schimb, are
continutul de minerale, de fibre alimentare intact si, important,
are substante care ajuta la imbunatatirea digestiei, mai ales a
digestiei grasimilor si a proteinelor. Aceasta este si explicatia
pentru care varza murata (la fel ca si castravetii murati) este
nelipsita de la mesele cu mancaruri grele, pentru ca simtim
instinctiv ca ne ajuta digestia si metabolismul. Studii statistice
recente mai arata ca la populatiile care consuma multa varza
murata (in Polonia, in anumite regiuni ale Germaniei si ale
Olandei), rata anumitor forme de cancer este mult redusa, ceea
ce sugereaza faptul ca o parte din vitaminele si antioxidantii din
varza se pastreaza intr-un procent semnificativ in urma murarii.
* Cataplasma cu varza - este foarte simplu de aplicat: foile de
varza se zdrobesc pe o planseta de lemn si apoi se pun direct pe
locul afectat, unde vor fi infasurate cu un tifon subtire, asa incat
sa nu cada. In general, o aplicatie externa cu varza se face vreme
de 2-4 ore pe zi, dupa care zona tratata se lasa sa se usuce la
aer.

Boli prevenite cu ajutorul verzei

* Hepatita, bolile de ficat in general - o substanta continuta de


catre varza, sulforafanul, stimuleaza puternic producerea in
organism a unor enzime care joaca rolul de detoxifiant al
ficatului. De asemenea, consumul de varza s-a dovedit a preveni
procesele de distructie celulara la nivelul ficatului, sub actiunea
factorilor infectiosi sau a celor chimici. Pentru a obtine aceste
rezultate, se recomanda consumul verzei crude, sub forma de
salata, de macar 3 ori pe saptamana.
* Boala canceroasa - in ultimii douazeci de ani au fost efectuate
nu mai putin de 94 de studii care au aratat ca varza consumata
cruda, murata sau gatita rapid are efecte antitumorale si
anticancerigene. Principiile active din frunzele de varza induc
celulelor maligne apoptoza (un program de autodistrugere folosit
de organism pentru eliminarea celulelor imbatranite), regleaza
actiunea hormonilor steroidieni in organism (implicati in aparitia a

3
numeroase forme de cancer), regleaza ritmul de diviziune
celulara, induc o crestere a productiei enzimelor responsabile de
inactivarea si de eliminarea celulelor maligne. Trei-cinci zile pe
saptamana, in care consumam cate 200 de grame de salata de
varza, ne pot salva viata, punandu-ne la adapost de o incredibila
multitudine de forme de cancer, despre care vom vorbi detaliat in
cele ce urmeaza:
* Cancerul vezicii urinare - sunt diagnosticate la nivel mondial, in
medie, cate 336.000 de noi cazuri in fiecare an, afectand de trei
ori mai multi barbati decat femei. Conform cercetarilor medicilor
de la Universitatea din Texas, care au studiat cazurile a 697 de
bolnavi de cancer al vezicii urinare, in paralel cu cazurile a 708
persoane sanatoase din aceeasi grupa de varsta si de aceeasi
rasa, consumul de varza reduce puternic incidenta acestei boli.
La persoanele care consuma de mai multe ori pe saptamana
varza cruda (dar si alte legume inrudite, cum ar fi varza rosie sau
broccoli) incidenta cancerului vezicii urinare este cu 29% mai
mica.
* Cancerul de prostata - o cercetare facuta in Statele Unite pe
1000 de persoane de sex masculin arata ca persoanele care
consuma, la macar o treime din mese, legume in stare cruda, au
cu 35% mai mari sanse sa nu faca aceasta boala. Interesant este
ca la cei care consuma, la macar o treime din mese, in mod
special varza cruda si legume inrudite (broccoli, varza rosie),
riscul de a face cancer la prostata scade cu 44%.
* Cancerul la san - nu avem spatiu pentru a rezuma in acest
articol toate studiile facute despre efectele de preventive ale
consumului de varza in neoplasmul mamar (in Singapore, China,
Statele Unite, Polonia, Olanda), dar toate arata ca femeile care
consuma varza sau varza murata se bucura intr-o proportie foarte
ridicata de imunitate fata de cancerul la san. Conform
cercetarilor, cea mai ridicata rata a imunitatii o au femeile care
au consumat varza, inca de la varsta de 12-13 ani, macar o data
la 2-3 zile. In multe regiuni din Polonia, de pilda, unde datorita
obiceiurilor culinare, o femeie consuma inca din adolescenta,
anual, in medie, 25-30 kg de varza, cazurile de cancer mamar
sunt mai rare, cu incredibilul procentaj de 72%, decat in celelalte
zone ale lumii.
* Cancerul de colon si de rect - intr-un studiu-gigant facut in
Olanda, au fost colectate datele privind vulnerabilitatea la cancer
de intestin, in raport cu obiceiurile alimentare, de la o suta de mii
de persoane, pe o perioada de timp de sase ani. Conform
raportului final al acestui studiu, publicat in anul 2000, la

4
persoanele care consuma zilnic vegetale crude se inregistreaza
cu 25% mai putine cazuri de cancer cu aceasta localizare. Ei bine,
la vegetarienii care consuma cu predilectie legume din familia
cruciferelor, adica varza, varza rosie, conopida si broccoli,
incidenta cancerului de colon si de rect este cu 49% mai redusa,
fiind practic de doua ori mai protejati de aceasta teribila
afectiune.
* Cancerul pulmonar - la Lyon, in Franta, exista o institutie
multinationala, "Agency for Research on Cancer", care a publicat
in 29 octombrie 2005 un studiu privind influenta consumului
verzei si a legumelor inrudite cu ea (in special varza rosie si
conopida) in incidenta cancerului pulmonar. Comunicarea a avut
la baza studiul a 2.141 de cazuri de cancer pulmonar,
diagnosticat in Republica Ceha, in Romania, in Ungaria, in
Federatia Rusa, in Polonia si in Slovacia. Modul de a se alimenta si
caracteristicile genetice ale celor peste doua mii de bolnavi
investigati au fost comparate cu cele ale unor persoane
sanatoase din aceleasi tari. S-a dovedit ca varza cruda si
legumele inrudite cu ea reduc cu 37% riscul de aparitie a
cancerului pulmonar. Prin studii similare facute in China, s-a
aratat ca si fumatorii sau fostii fumatori beneficiaza de aceleasi
extraordinare efecte pozitive ale consumului de varza.
* Cataracta - salata de varza cu ulei de masline este o excelenta
sursa de vitamina C si de vitamina A. Ambele vitamine au un
puternic efect antioxidant si, intre altele, stopeaza procesul de
producere al cataractei. Asadar, pentru profilaxia acestei
afectiuni, se recomanda consumul, macar de trei ori pe
saptamana, al verzei proaspete, cate 200 de grame minimum,
sub forma de salata.

Tratamente interne

* Ulcerul gastric - studii facute de mai multe echipe de medici


arata ca o cura cu suc proaspat de varza, din care se bea cate un
litru pe zi, vindeca spectaculos aceasta afectiune, intr-o proportie
de 35-47%. Si aceasta, intr-un timp uluitor de scurt - sub doua
saptamani. Alt studiu, al doctorului american George Cheney, se
intituleaza chiar: "Vindecarea rapida a ulcerului peptic la pacientii
care consuma suc de varza". Se face o cura de 10 zile, timp in
care se consuma cate un litru de suc proaspat, in 2-3 reprize, pe
parcursul unei zile. Efectele vindecatoare se datoreaza in
principal unui aminoacid continut de catre varza (glutamina),
care stimuleaza refacerea, cresterea si dezvoltarea normala a

5
celulelor ce alcatuiesc tesutul protector care "captuseste"
stomacul si intestinul subtire.
* Polipi intestinali - studii facute in Statele Unite de catre doi
cercetatori, Ernest Mario si Ah-Ng Tony Kong, arata ca
sulforafanul continut de varza inhiba dezvoltarea polipilor
intestinali si chiar provoaca remisia acestora. Se recomanda
varza sub forma de salata, din care se consuma cate 300 de
grame zilnic, in cure de 3 luni, urmate de o luna de pauza.
* Obezitate - in Statele Unite si, mai nou, in Europa, curele de
slabire pe baza de varza fac adevarate furori. Cea mai populara
este de departe cura cu supa de varza, cu care se obtin cele mai
rapide scaderi in greutate si pe care... nu v-o recomandam. De
ce? Pentru ca hranitul exclusiv cu varza fiarta si, eventual, cu alte
mici adaosuri hipocalorice este o tortura ineficienta pe termen
lung. In schimb, consumul zilnic, macar la pranz si la cina, a cate
200-300 de grame de salata de varza cruda, poate face minuni in
reglarea ponderala, e drept, pe termen lung. Varza este foarte
bogata in fibre alimentare, are putine calorii, multe vitamine si
minerale, ajutandu-ne sa slabim natural. Obiceiul de a consuma
timp de 3-4 zile pe saptamana aceasta salata in cantitati mari are
si alte avantaje: reduce cantitatea de hrana consumata la fiecare
masa, curata organismul de toxine, ne ajuta in regimurile
disociate. Mai mult, consumul acestei salate este un important
pas pentru schimbarea obiceiurilor alimentare si a stilului de
viata, cheia reglarii greutatii corporale.
* Adjuvant contra cancerului uterin - un miniexperiment la care
au participat 30 de femei cu cancer uterin in stadiul I (unu) a
presupus consumul unui extract de varza, care contine o
substanta denumita I3C (prescurtarea de la indol-3-carbinol).
Dupa 12 saptamani de administrare analizele au aratat ca la
47,5% dintre femeile care au beneficiat de experiment celulele
maligne au disparut, neoplasmul inregistrand remisie completa.
Prin comparatie, la nici una dintre pacientele din grupul de
control, care au luat un remediu placebo (fals), nu s-a inregistrat
remisia cancerului. Contra acestei afectiuni se recomanda o cura
de 3-4 luni, timp in care se consuma suc foarte proaspat de
varza, din care se beau 600-800 de ml pe zi.
* Adjuvant contra cancerului la san - mai multe studii de medicina
experimentala arata ca tratamentele cu compusii pe baza sulf
prezenti in varza determina remisia tumorilor maligne mamare,
intr-un procentaj de cel putin 40%. Ca adjuvant contra acestei
afectiuni, se recomanda consumul zilnic de salata proaspata de
varza la macar o masa. Suplimentar, se tin cure de cate 4

6
saptamani, in care se consuma cate un pahar (200 ml) de suc de
varza, dimineata si seara.
* Valori ridicate ale colesterolului, ateroscleroza - cercetatorii de
la Universitatea de Medicina din Hawaii, Statele Unite, au
evidentiat faptul ca unii compusi din varza impiedica transportul
colesterolului cu densitate redusa (forma periculoasa a acestuia),
catre vasele de sange si catre tesuturi. De asemenea, varza
impiedica formarea placilor de aterom si sclerozarea peretilor
arterelor. Se recomanda consumul de varza sub forma de salata,
cate 300 de grame zilnic, vreme de macar trei zile pe saptamana.
* Constipatia - cel mai simplu tratament este consumul de varza
murata, macar 200 de grame pe zi. In varza murata se gasesc
asa-numitele "bacterii prietenoase", care combat constipatia prin
reglarea florei intestinale. Apoi, varza murata este bogata in fibre
alimentare, de unde si efectul ei de "matura" a colonului, din care
extrage prin absorbtie toate reziduurile si apoi ajuta la eliminarea
lor prompta.
* Surmenaj fizic si intelectual - consumul de varza cruda sub
forma de salata este un tratament tonic extraordinar pentru
sistemul muscular si pentru sistemul nervos. Bogata in vitamine
si in minerale, continand substante cu efecte stimulatoare pentru
sistemul nervos central, fitohormoni care intensifica procesele de
regenerare din organism, varza are efect adaptogen si anti-
oboseala. Se tin cure de trei saptamani, timp in care se consuma
la pranz si la masa de seara cate o farfurie (125 de grame) de
salata de varza. Acest tratament este foarte bun adjuvant si
contra depresiei psihice.
* Menopauza - studii preliminare arata ca un consum saptamanal
de varza cruda (200 de grame pe zi, vreme de macar 4
saptamani) imbunatateste secretia hormonului estrogen si,
important, regleaza raspunsul receptorilor acestor hormoni din
organism. Rezultatul este instalarea mai tarzie a menopauzei,
atenuarea simptomelor de inceput ale acesteia (bufeuri,
transpiratie, nervozitate etc.), prevenirea si combaterea unor
afectiuni specifice menopauzei, cum ar fi osteoporoza, prolapsul
uterin, cancerul ovarian si uterin.
* Infectii respiratorii - varza este mai bogata in vitamina C decat
portocalele, are putine calorii si multe substante cu efect
antioxidant, contine magneziu, potasiu, calciu. Toate aceste
caracteristici o recomanda in mod special ca remediu pentru
intarirea imunitatii. Se administreaza proaspata, sub forma de
salata, cate 3-400 de grame pe zi, la bolnavii cu infectii
respiratorii, pentru a sustine si pentru a grabi procesul vindecarii.

7
Persoanelor care iau antibiotice de sinteza li se recomanda si
varza murata, pentru restabilirea florei tubului digestiv si pentru
contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente.

Tratamente externe

* Arsuri de gravitate mica si medie - se fac spalaturi si se pun


comprese vreme de 15 minute, cate 2-3 pe zi, cu suc proaspat de
varza. Are efect antiinfectios, ajuta la o vindecare mai rapida si
estetica, previne formarea cicatricelor cheloide.
* Rani care se vindeca greu - se pun zilnic comprese cu suc de
varza, care se tin vreme de o ora, dupa care se lasa zona tratata
sa se usuce la aer inca o ora. Studiile arata ca prin mecanisme
inca prea putin cunoscute (se presupune ca varza contine
substante stimulatoare ale cresterii anumitor tesuturi), procesul
de vindecare al ranilor este mult accelerat, scade riscul de
infectie, semnele care raman dupa vindecare sunt mult mai putin
vizibile.
* Eczeme infectioase, infectii fungice - frunzele de varza proaspat
zdrobite cu ciocanul pentru snitele se pun pe zona afectata, apoi
se aplica deasupra un nailon, care se fixeaza cu bandaj sau cu
leucoplast. Se lasa sa actioneze vreme de 4 ore pe zi, dupa care
zona tratata se lasa sa se zvante la aer, macar 45 de minute.
Aplicatia se face pana la vindecare. Compusii pe baza de sulf din
frunzele de varza au o puternica actiune antiseptica asupra
bacteriilor si a ciupercilor parazite.
* Cancer de piele - se pune zilnic si se tine vreme de 4-6 ore pe
zona afectata o cataplasma din frunze de varza, identica cu cea
prezentata anterior, la tratamentul eczemelor. Foarte multe
persoane cu epiteliom bazocelular si spinocelular au beneficiat de
uimitoarele efecte ale acestui tratament simplu, dar care da
rezultate acolo unde cele mai savante si invazive metode de
tratament dau gres.
* Entorsa, luxatii - se pun pe zona afectata frunze de varza bine
zdrobite (cu ciocanul pentru snitele) si se leaga cu o fasa.
Aplicatia se face vreme de 4 ore pe zi. In primele doua zile de la
producerea accidentului se pun deasupra cataplasmei si pungi cu
cuburi de gheata. Practica arata ca datorita acestui tratament,
timpul de refacere a ligamentelor se scurteaza, durerile sunt
atenuate, in multe cazuri, chiar pungile cu lichid sinovial care se
formeaza sunt mult mai mici.
* Dureri reumatice - pe zona afectata, se pun dimineata si,
eventual, seara, frunze de varza bine zdrobite. Se tin minimum

8
doua ore. Intern, se consuma cate 1-2 pahare de suc proaspat de
varza pe zi, in cure de 40 de zile, urmate de 14 zile de pauza.
Tratamentul extern si intern cu varza proaspata are efect
antiinflamator articular, incetineste sau chiar stopeaza procesele
degenerative, ajuta la recastigarea mobilitatii articulare.

FRUMUSETE

* Ten incarcat - se sterge vreme de cinci minute, in fiecare


dimineata si in fiecare seara, pielea de pe obraji si de pe gat, cu
un tampon bine inmuiat, din cand in cand, in suc proaspat de
varza. Aceasta aplicatie are un excelent efect de curatare a pielii,
previne tulburarile de pigmentare, da un plus de stralucire tenului
astfel tratat.
* Piele imbatranita - bogata in vitamina A si in vitamine din
complexul B, continand substante care imbunatatesc irigatia cu
sange a pielii, avand efect de curatare profunda a tenului, sucul
de varza este unul din secretele saloanelor de cosmetica care
obtin rezultate miraculoase. Se pun comprese cu suc foarte
proaspat de varza, care se tin vreme de 10-15 minute, dupa care
se indeparteaza si se lasa pielea sa se usuce la aer alte 15
minute. In final se aplica o crema hidratanta.

Precautii si contraindicatii la tratamentul intern cu varza

Toate studiile facute pana in prezent arata ca efectele adverse ale


tratamentului cu varza sunt foarte rare si reduse ca intensitate si
se refera cel mai adesea la deranjamente digestive: balonare,
usoare colici abdominale, in cazuri foarte rare diaree. Celor care
au un sistem digestiv sensibil la varza li se recomanda consumul
de condimente cum ar fi chimenul, anasonul, feniculul, care sunt
un adevarat antidot la astfel de probleme.
Varza va fi consumata cu prudenta, la inceput in cantitati foarte
mici, de persoanele care sufera de colita de fermentatie, care s-ar
putea sa nu suporte varza cruda ori pe cea murata, ci doar pe
cea fiarta.
Persoanele cu hiper si hipo-tiroidie vor consuma, de asemenea,
cu prudenta varza, consumand-o la inceput in cantitati mici.

VARZA ROSIE

Este, practic, aceeasi specie ca si varza alba, fiind o varietate a


acesteia. Dincolo de infatisare, intre varza rosie si cea alba mai

9
sunt insa si alte diferente, invizibile cu ochiul liber, dar extrem de
importante. De pilda, spuneam despre varza alba ca are un
continut de vitamina C mai mare decat portocalele. Ei bine, varza
rosie contine de pana la... 6-8 ori mai multa vitamina C decat
surata ei alba, fiind un adevarat concentrat din aceasta vitamina.
Apoi, pigmentii care dau culoarea rosie acestei legume au un rol
foarte important ca medicament. Asadar, tinand cont ca
modalitatile de preparare ale verzei rosii sunt perfect identice cu
cele prezentate la cea alba, sa vedem in continuare cateva
recomandari terapeutice extrem de importante:
* Alzheimer - antocianii, adica pigmentii rosii din aceasta
varietate de varza, fac adevarate miracole in prevenirea si in
combaterea degenerarii celulelor din sistemul nervos central. Se
administreaza salata proaspata, cate trei sute de grame pe zi, in
cure de 60 de zile, urmate de alte 15 zile de pauza, dupa care
tratamentul se poate relua. Inca nu se stiu foarte multe lucruri
despre capacitatea tratamentului cu varza rosie de a restabili
functiile cerebrale alterate de Alzheimer, insa efectul de
prevenire si de incetinire sau chiar de blocare a evolutiei bolii cu
ajutorul verzei rosii este cert.
* Febra - se administreaza salata de varza (150 de grame) sau
sucul de varza (100 ml) de 2-3 ori pe zi. Continutul ridicat de
vitamina C al acestei legume ajuta inima si sistemul
cardiovascular sa reziste cu succes temperaturii ridicate,
catalizeaza actiunea sistemului imunitar, care este principalul
"beneficiar" al acceselor de febra.
* Alergia - este prevenita de o cura cu salata de varza rosie cruda
(ori chiar murata) pe timpul iernii. Se consuma 200-300 de grame
zilnic, pe o perioada de timp de 3 luni, urmata de alte 3
saptamani de pauza, dupa care se poate relua. Bogatia de
vitamina C si de antioxidanti din aceasta leguma ajuta la reglarea
reactiei sistemului imunitar la interactiunea cu factorii externi.

10