Sunteți pe pagina 1din 4

Plasata in partea stanga sus a abdomenului, splina este alcatuita din doua tipuri de

tesut, denumite pulpa rosie si pulpa alba, invelite de o capsula fibroasa.


In interiorul splinei, la nivelul pulpei albe, se produc limfocite (un anumit tip de
celule albe), care pot fabrica anticorpi cu rol de aparare a organismului impotriva
infectiilor sau a altor elemente straine organismului. In splina se produc globule
rosii in anumite stari patologice (cum ar fi anemiile), limfocite (celulele responsabile
cu distrugerea materialelor straine si a celulelor imbatranite, defecte sau straine),
se activeaza functiile specifice si se depoziteaza sangele pentru a fi curatat de celule
imbatranite. De aceea, dupa ce unei persoane i s-a inlaturat splina, organismul
acesteia este predispus la infectii. O alta consecinta a inlaturarii splinei poate fi,
pentru un interval de timp, "ingrosarea sangelui" (sangele poarta celulele
imbatranite catre alte organe unde pot fi distruse).

Medicul Cosmin Popa, chirurg la Spitalul Clinic Colentina, precizeaza ca pot exista
anomalii: splina policiclica – o splina cu un contur neregulat; spline accesorii –
spline care au in vecinatatea lor una sau mai multe insule de tesut splenic de mici
dimensiuni. Nici una dintre aceste malformatii nu dauneaza in vreun fel
"stapanului". Ele pot exista nestingherit, fara ca omul sa stie ca poseda o splina cu
aceste particularitati. Splinele accesorii prezinta avantajul ca, dupa o eventuala
interventie de inlaturare a splinei in conditii de urgenta, mugurelul ramas preia
partial functiile splinei extirpate.

STIATI CA?
In leucemiile cronice, splina creste atat de mult, incat ocupa aproape intreaga
cavitate abdominala. In acest caz exista riscul unei rupturi de splina spontane.
Solutia o reprezinta inlaturarea acesteia.
Numai analizele pot descoperi o splina marita. In acest caz se procedeaza rapid
la investigatii privind urmatoarele afectiuni: boli hematologice, boli hepatice,
inclusiv hepatita virala, SIDA, tuberculoza, malaria.
Senzatia de apasare sau/si greutate in partea stanga a abdomenului, pierderea
in greutate, scaderea capacitatii la efort, sangerarile repetate la diverse niveluri
(gingii, nas), rezistenta scazuta la infectii pot duce cu gandul si la posibilitatea unei
afectari a splinei.
intro · funcţiile organismului · glosar cu termeni · contact
Sistemul limfatic
Fiecare celula a organismului este scufundata într-un lichid din care îsi arunca deseuri.
Acest mediu trebuie sa aiba o compozitie stabila pentru a garanta starea buna si
functionarea perfecta a celulelor. Echilibrul sau se bazeaza pe mecanisme de reglare
orchestrate de sistemul limfatic. Acesta colecteaza excedentul de limfa, fluid incolor
eliberat de sânge, care se acumuleaza în tesuturi, si îl aduce la inima. Limfa transporta
substantele nutritive si preia deseurile celulare. Ea are drept sarcina transportul
lipidelor si al moleculelor liposolubile, din intestin pâna în sânge.

Contine proteine, grasimi, saruri minerale, iar compozitia sa se apropie de cea a


plasmei, din care are rezultat. Compozitia si aspectul sau difera totusi dupa regiune în
care se gaseste. Astfel, în intestine, limfa contine multe grasimi si are un aspect laptos.
În ficat, ea este bogata în proteine.

Sistemul limfatic contine vase limfatice, ganglioni si organele limfoide repartizate în


diverse regiuni ale corpului.

Amigdalele, apendicele vermicular si splina sunt organe limfoide. Ele servesc drept
depozit pentru celulele de aparare, cum ar fi limfocitele, care pot astfel sa intervina la
aparitia unei infectii.

Ganglionii limfatici sunt mici aglomerari celulare de forma rotunjita, cu diametrul de 10-
15mm, distribuiti sub forma de ciorchini de-a lungul vaselor limfatice. Fiecare ganglion
este compartiment în mai multi foliculi limfatici bogati în globule albe, cum sunt
limfocitele si macrofagele. Limfa care patrunde în ganglioni este filtrata de foliculi
limfatici si debarasata de eventualii sai agenti infectiosi.

Amigdalele sunt conglomerate de foliculi limfatici, în care abunda celulele de aparare.


De forma rotunjita, ele sunt acoperite de o mucoasa. Se întâmpla frecvent ca ele se
umfle, în timpul unei angine. Celulele lor sunt în acest caz angajate într-o lupta
încrâncenate împotriva bacteriilor ofensive. Ganglionii pot atunci sa-si mareasca
volumul si sa fie palpati la nivelul gâtului, ceea ce înseamna ca vin în ajutorul
amigdalelor.

Apendicele este situat între intestinul subtire si cel gros. Cu o lungime de 8 cm, are si el
foliculi limfatici, care îi permit sa ajute organismului la combaterea infectiilor. Are totusi
un rol minor, iar absenta sa nu se perturba cu nimic echilibrul mediului inferior al
organismului.

Alt organ limfoid, splina este situata în partea de sus a abdomenului si cântareste cam
150g la adult. Functia sa principala este distrugerea globulelor rosii utilizate, dar ea
joaca un rol important în sistem imun. Splina cuprinde minusculi foliculi repartizati în
doua grupe: unii sunt compusi din limfocite imature, iar ceilalti din limfocite mature.
Celulele defensive ale foliculelor asigura functiile imune ale splinei, producând anticorpi.

Circulatia limfei se face dinspre tesuturi spre sânge, prin intermediul valvelor si datorita
contractiei muschilor netezi ai peretelui vaselor. Limfa este captata în tesuturi de
capilarele limfatice, al caror perete îl strabate, si condusa la ganglioni. Dupa ce a fost
filtrata, ea este evacuata spre spatiile interstitiale. Capilarele limfatice o colecteaza din
nou pentru a o directiona spre inima. Limfa strabate tuburi din ce în ce mai importante:
vase, trunchiuri, canale limfatice, apoi canalul toracic, vasul-amiral al sistemului
limfatic, care deverseaza limfa în sânge la nivelul venelor situate la baza gâtului. Limfa
dreneaza astfel mediul intern, jucând rolul de supapa de „preaplin”.

Structura sistemului limfatic seamana cu cea a sistemului sanguin: ea cuprinde în


acelasi timp vase si organe. Analogia se opreste aici pentru ca, în sistemul limfatic,
aceste doua parti sunt total independente una de alta. Visele limfatice vehiculeaza limfa
spre inima, în timp ce organele limfatice servesc la stocarea limfocitelor care asigura
apararea organismului.

Rețeaua limfatică este constituită în primul rând din vase prezente în toate țesuturile,
între celulele si capilarele sanguine. Doar sistemul nervos central, oasele, dintii si
maduva osoasa sunt lipsite de sistem limfatic.

Alta specialitate a retelei limfatice: vasele sale sunt dotate cu un sistem de usi care se
deschid si se închid în functie de presiunea existenta în compartimentul interstitial.
Aceste valvule împiedica refluarea limfei. Odata ajunsa în capilare limfatice, ea se
scurge spre vasele limfatice si se îndreapta spre inima. Aceste vase seamana mult cu
venele. Vasele limfatice superficiale urmeaza acelasi itinerar ca venele superficiale, iar
vasele profunde iau calea arterelor profunde.

Diametrul vaselor creste progresiv pe masura ce limfa se apropie de inima. Fiecare


regiune a organismului are propriile sale vase limfatice. Cele ale gâtului dreneaza limfa
de la nivelul capului si al gâtului. Vasele regiunii abdominale conduc limfa de la nivelul
organelor abdominale, cum ar fi stomacul, ficatul, pancreasul si intestinele, spre
ganglionii limfatici ai abdomenului. Apoi intra în actiune ganglionii care-si încep
activitatea de epurare. Odata debarasata de particulele sale nocive, limfa porneste din
nou spre alte vase limfatice înainte de a ajunge în circulatia venoasa.

Cele mai mari vase din aceasta retea formeaza asa-numitele trunchiuri limfatice. Limfa
care parvine la nivelul toracelui se împarte în doua canale. Cele doua canale deverseaza
limfa filtrata în circulatia venoasa, la baza gâtului, la punctul de jonctiune dintre vena
jugulara interna si vena subclavie.
Spre deosebite de circulatia venoasa, circulatia limfatica functioneaza fara a fi pompata.
Aceasta e pusa în miscare de contractiile muschilor scheletici. Ea se scurge variindu-si
debitul în functie de presiunile provocate de cavitatea toracica la fiecare inspir. Totusi,
sistemul cardio-vascular participa în mare parte la aceasta circulatie, prin extremitatea
tecilor conjunctive care învelesc toate vasele, fie ca sunt sanguine, fie limfatice,
comunicând acestora din urma vibratiilor primelor. Pulsatiile arterelor contribuie astfel
direct la progresia limfei.

Contractiile muschilor netezi, situati în peretii canalelor limfatice, favorizeaza revarsarea


finala a limfei în circulatia venoasa. Din aceasta cauza ea nu se scurge la fel de usor si
rapid ca sângele. O activitate fizica nu poate decât sa amelioreze circulatia sa si deci
drenajul substantelor nocive.

Sistemul limfatic are mai multe functii esentiale comune cu sistemul sanguin. Cele doua
sisteme participa la activ la homeostazie, echilibrul mediului intern. Ele reprezinta o
modalitate de transport al principiilor nutritive si al deseurilor dintr-un loc al
organismului într-altul. Ambele dispun de mecanisme de aparare împotriva infectiilor.

Citește EVNOCopyright © 2005-2008 Lucian E. Marin

Functii
• Distrugerea eritrocitelor şi trombocitelor bătrâne;
• Transformarea hemoglobinei în bilirubină;
• Un depozit foarte important de fier in organism (rezultat in urma
descompunerii hemoglobinei);
• Poate produce anticorpi (persoanele cărora le lipseşte splina sunt mai
predispuse la anumite afecţiuni bacteriene);
• La fetuşi, splina produce eritrocite şi leucocite, însă către ultimele luni ale
vieţii intrauterine, această funcţie este preluată de măduva oaselor