Sunteți pe pagina 1din 8

Comunicarea politica

Comunicarea politica este "o forma a comunicarii prin intermediul careia se tran smit intentionat si directionat mesaje avnd continut politic, mesaje transmise pr in intermediul mijloacelor de comunicare n masa sau prin alte instrumente si acti uni, transfer si contratransfer informational care se realizeaza ntr-un cmp sau ntr -un spatiu de actiune bine definit, ntr-o anumita perioada de timp, folosindu-se tehnici si metode de formare a imaginilor actorilor politici specifice publicita tii si care are drept scop principal realizarea unei legaturi pe ct posibil pozit ive ntre actorii politici si opinia publica si invers" (pag 31-32 Flavius Calin R usu). Comunicarea politica poate fi definita n opinia autorului Andrei Stoiciu, plecnd d e la definirea marketingului politic. Marketingul politic este "metoda globala d e organizare, prezentare, promovare a informatiei si a resurselor necesare reali zarii unor obiective politice" (pag 13). Resursa cea mai importanta utilizata de catre marketingul politic este informatia. De aici rezulta eticheta ce reprezin ta o ncarcatura simbolica, imaginea care identifica, da valoare si reprezinta pro dusul. Astfel informatia este sursa vitala a cunostintelor necesare unei campani i de marketing politic. Comunicarea politica "include procedurile si actiunile prin care este folosita s i organizata informatia politica" (pag 14). Autorul este de parere ca nu trebuie confundata sau identificata comunicarea politica cu propaganda electorala. Comu nicarea politica "include toate actiunile de recrutate de personal, de conceptii , de ancheta, de marketing, de evaluare strategica, de grafica, de analiza a pei sajului audio-vizual, de calcul financiar, de pregatire a raspunsurilor care pre ced, care pot fi tiparirea de afise electorale sau interventia unui candidat pe postul de televiziune" (pag 14). n cadrul aceleasi lucrari, , identifica patru reguli de baza ale comunicarii poli tice: pastrarea coerentei, adaptarea campaniei la timpul prezent, identificarea minimala si coordonarea maxima. Pastrarea coerentei este n opinia autorului un tot unitar al comunicarii politice . Deoarece exista diverse actiuni care se desfasoara la momente diferite si de c atre actori diferiti, este obligatoriu sa se pastreze o consecventa. Succesiunea elementelor trebuie sa fie logica, foarte bine gndita pentru ca de unitatea lor depinde si atingerea scopului final. Unitatea actiunilor apare atunci cnd se elim ina contradictiile la nivel intern sau extern. Aceste conflicte pot aparea atunc i cnd exista discrepante de imagine, cnd un actor politic nu are un discurs fie co nform ideologiei sau inconsecvent. Cu alte cuvinte, lipsa coerentei nsemna scader ea credibilitatii omului politic, adica, scaderea numarului de votanti. Adaptarea campaniei la timpul prezent, este o adaptare de fapt la realitatea soc iala, economica, politica si culturala a societatii n care traieste. Populatia es te cea care va da tonul si ritmul discursului politicianului, pentru ca fara a r aspunde la anumite nevoi va aduce cu sine grave disfunctionalitati de imagine si de profil ale actorilor politici. De aceea nici o campanie care a fost efectuat a si a fost cstigatoare nu trebuie sa fie considerata ca si eficienta din start. Identificarea minimala, este procesul prin care se face prezentarea produsului. "n marketingul politic, imaginea este cea care da valoare produsului promovat, ia r aceasta imagine trebuie sa reprezinte ceva diferit, cu care un alegator sa se poata usor identifica" (pag 16). Cu alte cuvinte, identitatea cuprinde doua comp onente majore, si anume apartenenta la un grup si diferentierea n cadrul aceluias i grup. Omul politic este parte componenta a unui partid prin aderarea lui la id eologie, ceea ce l face un membru al grupului. Dar n acelasi timp este necesar ca omul politic sa se diferentieze de ceilalti pentru a putea sa si creeze identitat ea care l va face recunoscut si popular. Imaginea creata trebuie sa fie pozitiva

si mai ales mentinuta n aceasta pozitie. Coordonarea maxima. Elementele ce compun comunicarea politica trebuie puse ntr-o anumita ordine pentru a se folosi potentialul fiecarui element la maximum. Pentr u ca sa existe o coordonare eficienta este nevoie te etapizarea procesului comun icarii politice precum si respectarea termenilor limita stabiliti pentru ndeplini re etapelor. De asemenea este necesara "respectarea tuturor regulilor de prudent a necesare pentru a nu anticipa rezultatelor alegerilor sau deciziilor adversari lor, pentru a nu miza sau folosii informatii care nu sunt sigure si verificate s .a.m.d." (pag 17) Comunicarea politica, n opinia autoarei Camelia Beciu, are urmatoarele elemente d istinctive: o retea de interactiuni, dimensiunea reprezentativa, ritualizarea, r olul mass-media, o practica democratica. O retea de interactiuni. Comunicarea politica nseamna existenta a mai multi de do i interlocutori. Actorii sociali ce poseda identitati diferite, determina o rete a sau o configuratie de retele de care trebuie sa se tina cont n comunicarea poli tica. "Din acest punct de vedere, comunicarea politica este un concept global care viz eaza: institutii si actori cu resurse, proiecte si legitimitati diferite; proces e, interactiuni si relatii care au anumite configuratii si un anumit impact soci al" (pag 16). Comunicarea politica are un emitator pe lnga actorul politic si un actor social c e nu poseda identitate politica. Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, co municarea politica "nglobeaza contracte de comunicare diferite, de unde si finali tatea sa aparent contradictorie: persuasiune si, n acelasi timp, informare; strat egie si n acelasi timp practica democratia" (pag 16). Dimensiunea reprezentativa. Un participant la comunicarea politica trebuie sa si creeze un statut politic, asta daca nu l-a dobndit deja. Comunicarea politica tra teaza acele teme ce sunt de interes public si care se ncadreaza n perceptiile cole ctive existente la un moment dat. "Din aceasta perspectiva, comunicarea politica reprezinta un teritoriu simbolic n c are actorii politici negociaza constructia agendei publice conferind vizibilitat e unor proiecte care vizeaza comunitatile, grupurile sociale si societatea n ansa mblu" (pag 16). Ritualizarea. Comunicarea politica este un rezultat al interactiunii dintre acto rii sociali diferiti ce sunt reprezentati ai unor institutii, proces din care re zulta o tipologie diversa a interactiunilor ce dau nastere comunicarii politice. "Din acest punct de vedere, comunicarea politica este mult mai conventionala si mai ritualizata dect alte acte de comunicare" (pag 17). Rolul mass-media este important n procesul comunicarii politice, deoarece ajuta l a o mai buna vizibilitate a informatiei politice pentru a ajunge sa fie dezbatut a de catre public. "Mass-media sunt cele care pot media interactiunea dintre par ticipantii la comunicare politica si care furnizeaza imagini ale acestei interac tiuni. Asadar, mediatizarea este o conditie intrinseca a oricarei actiuni de com unicare politica" (pag 17). O practica democratica. Comunicarea politica n afara rolului strategi pe care l ar e pentru un actor politic, este si un mijloc de implementare a unor practici soc iale. Practicile de comunicare politica dintr-o societate pot evidentia gradul d emocratic al unei societati.

Tipologia comunicarii politice

Pentru a ntelege mai bine comunicare politica, dar mai ales abordarile care stau la baza definirii ei, Gerstle mparte n patru mari abordarii definitiile comunicari i politice: abordarea din perspectiva comportamentalista, abordarea din perspect iva structuro-functionalista, abordarea interactionista si abordarea dialogica. Abordarea din perspectiva comportamentalista. Unul dintre pionierii comunicarii este H.D. Lasswell care n 1948 punea ntrebarea "Cine spune ce, cui, prin ce mijloa ce si cu ce rezultate?" pentru a putea descrie o actiune de comunicare. Shanon s i Wever propun n 1949, locica teoriei matematice a comunicarii. Comunicarea este n teleasa mai nti ca o suma de factori din care fac parte emitatorul, mesajul, recep torul, codul, canalul si situatia. Apoi, comunicarea este conceputa asemenea pro cesului liniar, care este transmiterea informatiei continute n mesaj de la emitat or la receptor. Rezulta astfel ca efectul pe care al produce comunicarea asupra destinatarului este ceea ce o caracterizeaza. Definitiile ce insista pe procesul de transmitere sau pe efectul ce l produce sun t numeroase. Pentru G.A. Miller, "comunicarea este transmiterea unei informatii de la un punct la altul" (pag 33). "Comunicam pentru a influenta, pentru a produ ce un efect n concordata cu intentiile noastre" (pag 33), este de parere D.K. Ber lo. De la o astfel de idee a comunicarii, este de parere Gerstle, ca s-a ncercat definirea comunicarii politice. H. Eulau, S.J. Eldersveld si M. Janowitz, polito logi dar care aveau la baza teoriile behavioriste, "imagineaza comunicarea drept unul dintre cele trei procese (cu liderul si cu structurile de grup) prin care i nfluentele politice sunt mobilizate si transmise ntre institutiile guvernamentale si comportamentul electoral" (pag 33). Abordarea din perspectiva structuro-functionalista. Jacques Gerstle este de pare re ca o astfel de abordare "schimba definitia comunicarii, nscriind-o n contextul societatii ca pe un ansamblu al sistemelor aflate n relatie. Comunicare politica rezida n ansamblul de procese interactive dintre elementele unui sistem si ntre ac est sistem si elementele nconjuratoare" (pag 35). Conceptele cheie sunt astfel si stem, schimb, echilibru. Sistemele, precum cele politice, economice, culturale, care definesc societatea, folosesc un proces de transmitere de informatii prin fluxuri specifice fiecarui mediu. Astfel politicul este situat pe o pozitie secundara. Comunicarea politica este "o activitate de comunicare, cu specific politic n func tie de consecintele ei, actuale sau potentiale, asupra politicului"(pag 36) este de parere R. Fagen. Pentru K.W. Deutsche "comunicarea politica nu are existenta proprie deoarece ntreaga politica trebuie analizata ca fiind o comunicare: a cond uce este, mai nti de toate, o activitate de comunicare" (pag 36). Eficacitatea sistemului este data de patru factori, este de parere Jacques Gerst le: importanta informatiei, timpul de asteptare necesar sistemului pentru reface re, cstigul realizat prin fiecare operatie corectiva si deplasarea scopului comun icarii. De aceea Almond vede comunicarea ca pe "elementul dinamic al sistemului politic, de care depind alte procese, precum socializarea, atragerea, participar ea" (pag 36). Potrivit lui D. Easton, "comunicarea nu este un concept central, m odelul sau fundamentndu-se pe aceeasi logica a schimbului de informatii ntre siste m si mediu. Cerintele si suporturile care intra n sistemul politic sunt transform ate n decizii si reactioneaza asupra modelului printr-un mecanism de feedback" (p ag 36-37). Comunicarea politica poate fi definita, dupa cum remarca Camelia Beciu n lucrarea Comunicare politica, tinnd cont de aspectul instrumental al comunicarii politice si de cel institutional.

Aspectul instrumental clasifica comunicarea politica ca pe o relatie de persuasi une ntre interlocutori, un proces de influentare si intentionalitate. Astfel, comunicarea politica este, pentru Belanger, "o relatie sociala echivalen ta cu influentarea, nsa o influentare n primul rnd voita, transformata apoi n actiun e sau, dimpotriva, n absenta actiunii, adica n omisiune. Este ntotdeauna vorba de o interventie intentionala n comportamentul potential al receptorului" (pag 128 / 19). McNair defineste comunicarea politica ca fiind o "comunicare intentionala despre politic" sau "toate discursurile politice", "nu numai enunturile verbale sau sc rise, ci si elementele vizuale de semnificatie precum tinuta vestimentara, machi ajul, pieptanatura, designul unui logo, toate acele elemente de comunicare despr e care se poate spune ca alcatuiesc imaginea politica sau identitatea". (pag 4 / 19) Achache este de parere ca sunt necesare cteva conditii minimale comunicarii, cu r ol intentional: emitator, receptor, un spatiu public, unul sau mai multe canale de comunicare. Aspectul institutional percepe comunicarea politica ca pe "un sistem alcatuit di n resurse tehnologice, conditii etice, profesionale, reglementari normative si c onventionale destinate publicitatii politice". (pag 19) Negrime considera comunicarea politica "un sistem complex de comunicare a inform atiei politice ntretinut prin practici jurnalistice, socializare politica si demo cratizarea institutiilor statului". (pag 20) Comunicarea politica este, pentru Wolton, "un spatiu n care se relationeaza discu rsurile contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima n mod public asupra politicii: oamenii politici, jurnalisti si opinia publica prin int ermediul sondajelor de opinie". (pag 107 / 20) Veron, propune o abordare asemanatoare cu cea a lui Wolton. Pentru Veron, analiz eaza "produsele" comunicarii politice pornind de la produsele mediatice: "fiecar e produs final difuzat de media de informare este o configuratie discursiva prof und eterogena care rezulta din negocieri multiple: produsul este traversat de st rategiile diferitilor actori care intervin n producerea sa. Altfel spus, este vor ba despre o suprafata discursiva care devine locul de ntlnire al unor operatori st rategici de o mare diversitate". (pag 204 / 20) Roland Cayrol n Noua comunicare politica, vedea procesul comunicarii politice ca un rezultat al conlucrarii dintre "televiziune, sondajele si publicitatea" (apud Thoveron pag 11), rezultnd cea ce el numeste sfnta treime. Dar la aceste trei ele mente definitorii Gabriel Thoveron n lucrarea Comunicarea politica azi, mai adaug a un element, acela fiind americanizarea, rezultnd o cvadratura. Norris adopta un model interactiv oarecum linear, pentru ca: "comunicarea politi ca este un proces interactiv referitor la transmiterea de informatie ntre oamenii politici, noile media si public. Procesul opereaza de sus n jos, de la instituti ile guvernului catre cetateni, orizontal, ntre oamenii politici, si de jos n sus, de la opinia publica spre autoritati". (pag 1 / 20) Gosselin defineste comunicare politica pornind de la tipologia actiunii sociale propusa de Weber (apud Beciu). Comunicarea politica este nteleasa att ca o relatie pragmatica, ct si ca o structura institutionala. Comunicarea politica este defin ita dupa doua axe: "una orizontala, care vizeaza relatia actiune-receptare, si c ealalta, verticala, care introduce arenele si teritoriile n care se desfasoara co municarea politica" (pag 21).

Abordarea integrata, sustinuta de Camelia Beciu, subliniaza ca un act de comunic are politica este n acelasi timp: o "relatie" intentionala, o luare de pozitie st rategica, precum si un "spatiu" de interactiune; un "ritual", dar si un ansamblu de reglementari juridice; un dispozitiv tehnologic si simbolic "care pune n scen a" politicul, dar si o practica democratica; un "mesaj" politic, dar si cognitie politica; marketing politic dar agenda publica. Comunicarea politica, conchide autoarea, este multidimensionala daca privim definirea ei nu prin un model linea r sau informational, ci unul constructivist sau discursiv. Dimensiuni ale comunicarii politice

Comunicarea politica, dupa cum remarca Jacques Gerstle, n lucrarea Comunicare pol itica, are la baza trei dimensiuni fundamentale: dimensiunea pragmatica, dimensi unea simbolica si dimensiunea structurala. Pragmatica este definita ca acea arie care se ocupa cu studiul practicilor reale de comunicare. Pragmatica se refera la "relatia care l uneste pe emitator de rec eptor si care este mediatizata de comunicare" (pag 25 P. Watzlawick apud Gerstle ). Comunicarea politica devine n felul acesta o forma a relatie sociale care se s tabileste prin comunicare. Interactiunea este realizata prin persuasiune, convin gere, seductie, informare, condamnare, negociere sau dominare. Rezulta astfel o perspectiva practica a comunicarii, una care "poate fi conceputa ca o reprezenta re a politicului, definit ca spatiu social al tensiunii dintre cooperare si conf lict"(pag 26). Ideea de coopera este subiacenta etimologiei termenului comunicar e, cuvnt care sugereaza o transmitere de informatii, la un amestec si la o partaj are a semnificatiilor. Simbolurile sunt ceea ce folosesc oamenii pentru a da un sens experientei lor. " a simboliza nseamna a reprezenta realul si a stabilii un raport de semnificatie nt re lucruri" (pag 28). Pentru a realiza acest lucru, omul se foloseste de limbaj dar si de rituri sau ritualuri. Semnele care sunt folosite nu doar n comunicarea politica, dar si n alte forme ale counicarii umane se regasesc n coduri. Un cod du pa cum defineste autorul, "este un stoc de semne si un repertoriu de reguli care se combina n mod potrivit pentru membrii unei comunitati lingvistice" (pag 28). Simbolurile ofera strategii ce pot avea grade diferite de ntrebuintare. Strategia simbolurilor se axeaza pe o alegere ntre descriere si condensare. Simbolurile co ndensate se caracterizeaza prin marea ncarcatura semantica si prin puterea lor de evocare, de identificare ori de protectie. Enuntarea "permite locuitorilor indi viduali sau colectivi sa realizeze acte de limbaj controlate, sa aiba o grija ma i mare sau mai mica n privinta enunturilor si sa le ofere auditoriului spre a pro duce mesaje de implicare, de interpretare sau de asociere" (pag 29). Comunicarea politica trebuie sa se foloseasca de umorul popular al istoriilor si glumelor, care pot fi un vector puternic al stereotipurilor sociale, rasiale si nationale. Dimensiunea structurala face trimitere la caile prin care avanseaza comunicarea politica. Acestea pot fi canale, retele si media prin intermediul carora se deru leaza fluxul comunicarii. Conceptul de retea are doua perspective, una sociala i ar o alta de comunicatie. Reteaua sociala se defineste "prin opozitie cu un aparat, drept o organizatie so ciala, neconstituita, adica limite imprecise, cu actanti putin specializati n rol urile si conexiunile aleatorii" (pag 30). Reteaua de comunicatie este reprezentata ca "o infrastructura, adica un ansamblu de posibilitati materiale de comunicatie, care difera de structura de comunicar e definita ca ansamblul comunicarilor schimbate n mod real n cadrul unui grup". Pr in structura comunicationala se ntelege avantajului material dar care nu realizea za o structura reala a comunicarii. Pentru a exista stabilitate n interiorul unei retele de comunicare este nevoie de trei factori: resursele informationale dist

ribuite inegal, interesul partenerilor pentru schimb si repartizarea puterii n se nsul controlului informatiei. Comunicarea prezidentiala

Camelia Beciu n lucrarea Comunicare politica, defineste comunicarea prezidentiala ca cea care desemneaza ansamblul practicilor si tehnicilor de comunicare prin i ntermediul carora institutia prezidentiala si/sau presedintele disemineaza infor matia de interes public si national. Comunicarea prezidentiala este n opinia autoarei una din cele mai ritualizate for me de comunicare politica. Aceasta constatare se datoreaza modului n care este pe rceput procesul de transmitere de informatii din partea presedintelui. Momentele n care presedintele are o interventie sau o convorbire devin momente exceptional e, ajung sa fie evenimente n sine sau semne ca pe scena politica se ntmpla ceva de importanta maxima, de aici rezulta asa numitul "contract" de comunicare. Prin ac est contract conchide autoarea presedintele este "reprezentantul natiunii", iar modul de adresare este alocutiunea. Muchon analiznd comunicarea prezidentiala din Franta, a constatat ca aceasta este una din ce n ce mai personalizata. Astfel se face trecerea de la ritualul ce car acterizeaza comunicarea prezidentiala si se trece la o comunicare ce doreste sa puna accentul mai mult pe psihologia personajului prezidential. Camelia Beciu es te de parere ca modul de adresare al presedintelui cu toate ca nu seamana cu o a locutiune propriu-zisa, ea este tot perceputa ca o alocutiune, momente exception al n care presedintele comunica "n fata natiunii". Camelia Beciu considera ca presedintele "ca reprezentant al natiunii, evoca sau celebreaza memoria colectiva" (pag 24). Atunci cnd presedintele se adreseaza nati unii, natiune ce detine o anumita istorie, el o face n calitate de cetatean, lide r politic si lider simbolic. Ca lider simbolic, presedintele se adreseaza natiun ii-colectivitate, ncarnnd valori, caractere si idealuri colective. Ca lider politi c, presedintele comunica n numele unui stat. Iar n calitate de cetatean, presedint ele se adreseaza n numele opiniei publice. Pe lnga rolul important pe care l are presedintele n comunicare, tot att de importan t este si rolul institutiei prezidentiale, a carui comunicare se nscrie "n procesu l cotidian al comunicarii politice" (pag 24). Camelia Beciu realizeaza o mpartire a modelelor de comunicare prezidentiala prin prisma modului n care presedintii utilizeaza televiziunea pentru a se adresa nati unii si a interactiunii dintre presedinte, mass-media si public. Denton si Hart (apud Beciu) sunt de parere ca spectacolul politic se datoreaza t eleviziunii, care "submineaza adesea dimensiunea democratica a comunicarii prezi dentiale" (pag 24). Astfel rezulta: politica popularitatii, televiziunea este ce a care a determinat aparitia discursului plebiscitar, a discursului destinat mar elui public, consensual si popular; politica aparitiilor publice, acapararea de aparitii publice, de capital televizual; riscul demagogiei, televiziunea prin me todele de prezentare a faptelor diminueaza rationalitatea n procesul decizional, rezultnd o diminuare eronata a publicului. Mouchon (apud Beciu), formuleaza trei modele de comunicare, ce tin seama de inte ractiunea ce are loc ntre presedinte si mass-media si rolul pe care l joaca public ul din perspectiva contactului cu presedintele. Modelul autoritar sau modelul diadic, este modelul n care presedintele se prezint a ca o autoritate menita sa raspunda ntrebarilor jurnalistului-vedeta cu privire la punctele esentiale ce intereseaza populatia.

Modelul agora, este modelul n care ntrebarile provin din partea unui public bine s electionat, dar care nu poate avea un dialog iar rolul jurnalistului este acela de a selecta persoanele ce vor adresa ntrebari, ne mai fiind un purtator de cuvnt al opiniei publice. Mouchon este de parere ca modelul agora prin diversitatea op iniilor este mai bun dect modelul autoritar. Cu toate acestea, constata autorul, interventiile nu sunt egale, ci proportionale cu statul participantilor, rezultnd un rol infim din partea publicului care se gaseste n ecuatia comunicarii doar pe ntru a fi desfasurata comunicarea prezidentiala. Modelul interactiv, este pentru Muchon, un model de comunicare prezidentiala ce se desprinde complet de logica spectacolului. Spre deosebire de modelul agora, m odelul interactiv permite un dialog ntre public si presedinte. Cu toate acestea e xista riscul aparitiei sindromului discutiei de cafenea. Adica, calitatea dialog ului depinde foarte mult de selectia participantilor si a interventiei acestora. Un alt risc ar mai fi complexitatea ntrebarii care nu permite un raspuns succint si convingator din parte presedintelui. Jacques Gerstl n cartea Comunicarea politica este de parere ca televiziunea a juca t un rol important n schimbarea si modelarea strategiilor comunicarii prezidentia le. Sufragiul universal dar mai alese separarea puterilor a determinat un proces de administrare zilnica a comunicarii prezidentiale, pentru ca institutiile med ia, este de parere autorul, au dobndit o importanta strategica n jocul puterii. Co municarea electorala avea rolul de a aduce popularitatea candidatului, iar acest proces este unul de care presedintele nu se poate lipsi. Cu alte cuvinte "prese dintele duce o campanie fara oprire, n care comunicarea se bazeaza pe popularitat e" (pag 92). Institutia prezidentiala poate sa asigure un control al comunicarii. Prin contro l, autorul, ntelege modul n care va fi construita scena politica. Politica de comu nicare va putea sa gestioneze modul n care este organizat un eveniment sau chiar participarea la acel eveniment. Presedintele nu trebuie doar sa i, ele trebuie sa poata avea si ales a programelor televizate. e permite orientarea acoperirii alitatii" (pag 93). aiba acces la media direct, adica prin discursur o acoperire n cadrul programelor de informare mai Astfel spus, "administrarea agendei prezidential mediatice spre actualitate sau nspre crearea actu

Opinia lui Jacques Gerstl analiznd sistemul politic francez, unul bicefal, este ac eea ca timpul acordat presedintelui si guvernului, tind sa fie n favoarea celui d e-al doilea. Cu toate acestea, timpul acordat guvernului nu este mpartit ntre Mini stere, ci este concentrat asupra puterii, asupra unui singur om. n plus, presedin tele are ca responsabilitati si pe cea de reprezentant al natiunii, rezultnd astf el o acoperire media nesolicitata. Dimensiunea functiei prezidentiale este cea care determina strategia de comunica re. Presedintele, arata autorul, "n perioadele de criza interna sau international a, n conjuncturile electorale sau n timpul exercitarii curente a puterii", va treb uii sa gestioneze diversele aspecte simbolice ale rolului de: "gardian al instit utiilor, garant al unitatii nationale, arbitru, figura tribuniana, sef militar s i diplomat" (pag 94). Situatiile de criza n care presedintele este privit ca un g arant al libertatii cetatenilor, are suportul segmentelor de opinie ostile. Comunicarea prezidentiala merge mai departe pna acolo nct vrea sa controleze scena, modul n care este distribuita informatia dar mai ales ce fel de informatie ajung e la public. De cele mai multe ori, este de parere Jacques Gerstl, comunicarea prezidentiala a re ca baza de sustinere "administrarea popularitatii presedintelui si a deciziil or acestuia, precum si de mentinerea legitimitatii" (pag 94). Functia de presedi

nte permite orientarea strategiilor de comunicare spre o anumita problema, fie c rearea unei noi directii ce trebuie dezbatuta. Perioadele de criza sunt cele mai bune momente pentru presedinte sa si transmita mesajul, iar oricare ar fi situat ia criza sau ameliorare, el trebuie sa si orienteze discursul n asa mod nct el sa se plieze pe situatia data. Comunicarea politica a presedintelui nu se rezuma doar la relatarile televizate sau la articolele aparute n ziare, ci pot fi deplasarile n strainatate sau acele g esturi de forta simbolica. Jacques Gerstl defineste comunicarea prezidentiala nu doar ca o reducere la cteva tehnici, ci ca pe "un ansamblu de eforturi ale presedintelui, canalizate n direct ia unui control - prin cuvnt, tacere, actiune - al definirii situatiei politice o ferite de mijloacele media si de alti actanti politici, sprijnindu-se pe resurse le oferite de pozitia institutionala" (pag 96). Obiectivul consta n a orientarea eforturilor spre o reprezentare a eforturilor spre o redare a situatie care sa f ie conforma cu punctele de vedere ale presedintelui. Pentru ca acest obiectiv sa fie ndeplinit trebuie administrate din timp luarile de cuvnt, a intervalelor de t acere si a politicii simbolice. Document Info Accesari: 3804 Apreciat: Comenteaza documentul: Nu esti inregistrat Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta Creaza cont nou A fost util? Daca documentul a fost util si crezi ca merita sa adaugi un link catre el la tine in site Copiaza codul in pagina web a site-ului tau.