Sunteți pe pagina 1din 296

VICTOR STOICA

TITEL NEGRU EDUARD IONESCU


PIEŢE FINANCIARE
PIAŢA DE CAPITAL, GESTIUNEA PORTOFOLIILOR
ŞI PIAŢA ASIGURĂRILOR
• Sinteze • Teste grilă • Răspunsuri • Probleme rezolvate

Universitatea SPIRU HARET


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
STOICA, VICTOR
Pieţe financiare. Piaţa de capital, gestiunea portofoliilor
şi piaţa asigurărilor • Sinteze • Teste grilă • Răspunsuri
• Probleme rezolvate / Victor Stoica, Titel Negru, Eduard
Ionescu – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005
296p.; 20,5 cm
Bibliogr.
ISBN 973-725-362-0

I. Negru, Titel
II. Ionescu, Eduard
336.76(075.8)(076)(079.1)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006

Redactor: Roxana ENE


Tehnoredactor: Florentina STEMATE
Vasilichia IONESCU
Coperta: Marilena BĂLAN
Bun de tipar: 19.12.2005; Coli tipar: 18,5
Format: 16/61×86
Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine
Splaiul Independenţei nr.313, Bucureşti, Sector 6, O.P. 83
Tel./Fax: 316.97.90; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

Universitatea SPIRU HARET


UNIVERSITATEA SPIRU HARET

VICTOR STOICA
TITEL NEGRU EDUARD IONESCU

PIEŢE FINANCIARE
PIAŢA DE CAPITAL, GESTIUNEA PORTOFOLIILOR
ŞI PIAŢA ASIGURĂRILOR
• Sinteze • Teste grilă • Răspunsuri • Probleme rezolvate

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE


Bucureşti, 2006

Universitatea SPIRU HARET


Universitatea SPIRU HARET
CUPRINS

Cuvânt înainte ……………………………………………………….. 9


PARTEA I
PIAŢA DE CAPITAL
Obiective …………………………………………………………….. 13
1. Pieţele financiare ………………………………………………….. 13
Concepte-cheie …………………………………………………… 14
Teste grilă ………………………………………………………… 14
2. Piaţa de capital ……………………………………………………. 17
Concepte-cheie …………………………………………………… 21
Teste grilă ………………………………………………………… 22
3. Emitenţii …………………………………………………………... 24
Concepte-cheie …………………………………………………… 25
Teste grilă ………………………………………………………… 25
4. Intermediarii (societăţile de servicii de investiţii financiare – SSIF) 26
Concepte-cheie …………………………………………………… 27
Teste grilă ………………………………………………………… 27
5. Investitorii ………………………………………………….……... 29
Concepte-cheie …………………………………………………... 29
Teste grilă ………………………………………………………… 30
6. Participanţii auxiliari ……………………………………………… 31
Concepte-cheie …………………………………………………… 31
Teste grilă ………………………………………………………… 32
7. Instrumente financiare (I) …………………………………………. 32
Concepte-cheie …………………………………………………… 34
Teste grilă ………………………………………………………… 34
8. Instrumente financiare (II) ………………………………………... 35
Concepte-cheie …………………………………………………… 36
Teste grilă ………………………………………………………… 36
9. Instrumente financiare (III) ……………………………………….. 37
Concepte-cheie …………………………………………………… 38
Teste grilă ………………………………………………………… 38
5

Universitatea SPIRU HARET


10. Bursa de valori …………………………………………………... 39
Concepte-cheie …………………………………………………... 41
Teste grilă ………………………………………………………... 41
11. Piaţa extrabursieră ……………………………………………….. 43
Concepte-cheie …………………………………………………... 43
Teste grilă ………………………………………………………... 43
12. Sistemul bursier comparativ cu sistemul bancar ………………… 43
Concepte-cheie …………………………………………………... 47
Teste grilă ………………………………………………………... 47
13. Optimul pieţei bursiere …………………………………………... 49
Concepte-cheie …………………………………………………... 49
Teste grilă ………………………………………………………... 49
14. Perspectivele pieţei bursiere în România ………………………... 50
Concepte-cheie …………………………………………………... 52
Teste grilă ………………………………………………………... 52
15. Sistemul de negociere al Bursei de Valori Bucureşti ……………. 53
Concepte-cheie …………………………………………………... 54
Teste grilă ………………………………………………………... 54
16. Sisteme de decontare şi compensare a tranzacţiilor cu valori mobiliare 54
Concepte-cheie …………………………………………………... 55
Teste grilă ………………………………………………………... 55
17. Indicii bursieri ………………………………………………….... 56
Concepte-cheie …………………………………………………... 58
Teste grilă ………………………………………………………... 58
18. Analiza bursieră …………………………………………………. 59
Concepte-cheie …………………………………………………... 60
Teste grilă ………………………………………………………... 60
Întrebări de autoevaluare …………………………………………….. 61
Probleme rezolvate …………………………………………………... 61
Bibliografie ………………………………………………………….. 88

PARTEA A II-A
GESTIUNEA PORTOFOLIILOR
Obiective …………………………………………………………….. 91
1. Piaţa financiară ……………………………………………………. 91
2. Valorile mobiliare ………………………………………………… 94
3. Gestiunea portofoliului …………………………………………… 99
4. Organizarea gestiunii portofoliului şi procesul de investire ……… 100
Concepte-cheie …………………………………………………… 101
Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 101
5. Calculul rentabilităţii ……………………………………………… 102
6. Atitudinea investitorilor faţă de risc ………………………………. 104
6

Universitatea SPIRU HARET


7. Criteriul rentabilitate – risc ……………………………………….. 107
Concepte-cheie ………………………………………………….... 107
Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 107
8. Conceptul de eficienţă a pieţei financiare ………………………… 108
9. Analiza tehnică ……………………………………………………. 109
10. Analiza fundamentală ……………………………………………. 112
Concepte-cheie …………………………………………………... 113
Întrebări de autoevaluare ………………………………………… 113
11. Rentabilitatea şi riscul portofoliilor ……………………………... 113
12. Value-at-Risk ……………………………………………………. 116
Concepte-cheie …………………………………………………... 117
Întrebări de autoevaluare ………………………………………… 118
13. Modelul Markovitz ………………………………………………. 118
14. Modelul CAPM ………………………………………………….. 120
Concepte-cheie …………………………………………………... 124
Întrebări de autoevaluare ………………………………………… 124
15. Riscurile asociate investiţiei în acţiuni …………………………... 124
16. Riscurile asociate investiţiei în obligaţiuni ……………………… 127
17. Imunizarea portofoliului de obligaţiuni …………………………. 129
Concepte-cheie …………………………………………………... 130
Întrebări de autoevaluare ………………………………………… 130
18. Considerente generale privind asimetria de informaţii ………….. 130
19. Impactul asimetriei de informaţii asupra gestiunii portofoliului
de valori mobiliare ………………………………………………. 132
Concepte-cheie …………………………………………………... 133
Întrebări de autoevaluare ………………………………………… 133
Bibliografie ………………………………………………………….. 133

PARTEA A III-A
PIAŢA ASIGURĂRILOR
Obiective …………………………………………………………….. 137
1. Noţiuni de bază privind asigurările ……………………………….. 137
Concepte-cheie ………………………………………………….... 141
Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 141
2. Asigurarea bunurilor ……………………………………………… 142
2.1. Concepte de bază …………………………………………….. 142
2.2. Principii de acoperire a pagubelor …………………………… 144
Concepte-cheie …………………………………………………... 145
Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 146
3. Asigurările de riscuri financiare …………………………………... 146
3.1. Generalităţi …………………………………………………... 146
3.2. Asigurarea creditelor interne şi a creditelor de export ………. 148
Concepte-cheie ………………………………………………….... 149
Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 149
7

Universitatea SPIRU HARET


4. Asigurările de persoane …………………………………………… 150
4.1. Noţiuni preliminare …………………………………………... 150
4.2. Asigurările de viaţă …………………………………………... 151
4.3. Determinarea primei de asigurare la asigurările de viaţă.
Funcţiile biometrice ………………………………………….. 153
4.4. Renta viageră ………………………………………………… 155
4.5. Prima netă la asigurările de deces ……………………………. 158
4.6. Asigurările mixte …………………………………………….. 159
4.7. Calcularea primei brute la asigurările de viaţă ………………. 160
4.8. Asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă …………... 162
Concepte-cheie …………………………………………………… 164
Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 164
5. Asigurările de răspundere civilă …………………………………... 165
5.1. Generalităţi ……………….……………….…………………. 165
5.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule ……………………… 167
Concepte-cheie ………………………………………………….... 169
Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 169
6. Reasigurarea şi variantele ei ……………….……………………… 170
6.1. Introducere ……………….……………….………………….. 170
6.2. Reasigurarea proporţională …………………………………... 171
6.3. Reasigurarea neproporţională ………………………………... 174
Concepte-cheie …………………………………………………... 176
Întrebări de autoevaluare ……………….……………….………... 176
7. Managementul şi eficienţa asigurările ……………….…………… 177
7.1. Managementul asigurărilor ……………….………………….. 177
7.2. Eficienţa activităţii de asigurare ……………….…………….. 179
Concepte-cheie ………………………………………………….... 183
Întrebări de autoevaluare ……………….……………….………... 183
Teste grilă ……………….……………….……….………………. 184
• Conţinutul asigurării, contractarea acesteia şi reglementări
esenţiale privind asigurările ……………….……………….…… 184
• Asigurările de bunuri ……………….……………….……….… 197
• Asigurările de persoane ……………….……………….………. 209
• Asigurări de răspundere civilă auto (RCA) şi asigurările facultative
auto, de avarii şi furt (CASCO) ……………….……………….… 218
• Asigurările maritime şi fluviale ……………….……………….. 226
• Reasigurările ……………….……………….……….………….. 231
• Eficienţa asigurărilor şi echilibrul financiar al societăţii de asigurări 238
• Asigurările sociale de stat ……………….……………….……... 240
Răspunsuri la testele grilă ……………….……………….……….. 247
Probleme rezolvate ……………….……………….……….………… 252
Bibliografie ………………………………………………………….. 291

Universitatea SPIRU HARET


CUVÂNT ÎNAINTE

Lucrarea de faţă se adresează studenţilor facultăţilor economice care au


în planul de învăţământ disciplinele Pieţe de capital şi burse de valori şi Asigurări
şi reasigurări. Structura se compune din sinteze ale temelor principale ale
disciplinelor, teste grilă, răspunsuri la acestea şi probleme rezolvate.
Cele mai multe din tipurile de probleme sunt inspirate din cele date la
examenele de licenţă ale Academiei de Studii Economice Bucureşti, soluţiile
propuse aparţinând autorilor.
Ideea autorilor este că însuşirea cunoştinţelor expuse în lucrare satisface
pe deplin cerinţele fundamentale ale domeniilor abordate pentru promovarea
examenelor de la toate formele de învăţământ, la disciplinele menţionate.
Autorii vor fi bucuroşi să primească sugestii pentru îmbunătăţirea unor
ediţii viitoare ale lucrării.

Autorii

Universitatea SPIRU HARET


10

Universitatea SPIRU HARET


PARTEA I
PIAŢA DE CAPITAL

11

Universitatea SPIRU HARET


12

Universitatea SPIRU HARET


OBIECTIVE
Disciplina de învăţământ Pieţe de capital şi burse de valori are
drept scop pregătirea studenţilor în domeniul pieţelor de capital,
operaţiunilor de bursă şi comportamentului operatorilor pe pieţele de
capital, asigurând studenţilor atât cunoştinţe teoretice în domeniu, cât
şi formarea deprinderilor în utilizarea practică a instrumentelor şi ope-
raţiunilor bursiere. Cunoştinţele dobândite prin pregătirea temeinică de
către studenţi a tematicii cursului pot constitui elementele de bază
pentru calificarea, prin continuarea studiului la un centru de
specializare autorizat, într-o profesiune incitantă, aceea de broker,
dealer, formator de piaţă (market-maker) sau specialist la Comisia
Naţională de Valori Mobiliare ori în oricare loc de muncă din
infrastructura pieţei de capital.

1. PIEŢELE FINANCIARE

Activitatea financiar-monetară internaţională cuprinde acţiuni de


evaluare, de repartiţie şi de credit şi acţiuni de plată ce au loc între ţări.
Vechii ordini de la naţional – la internaţional, i-a luat locul ordinea de
la internaţional – la naţional. Finanţele internaţionale cuprind:
pieţele financiare internaţionale, băncile internaţionale, finanţele
întreprinderilor internaţionale şi investiţiile internaţionale de por-
tofoliu. Structurile financiare şi bancare au cunoscut, începând cu anii
’80 şi ’90 ai secolului trecut, o cvadruplă explozie – la nivel juridic,
geografic, structural şi tehnic, şi anume: dereglementarea, mon-
dializarea, globalizarea şi inovarea permanentă. Inovaţia financiară
apare ca o necesitate, ca o tendinţă de extindere în toate ţările puternic
industrializate şi priveşte întreaga gamă de produse financiare. Studiul
tendinţelor în comportamentul pieţelor financiare se face cu ajutorul
teoriei unei pieţe a hazardului, a teoriei şcolii „fundamentaliste”, cu
analiza tehnică şi cartografică, precum şi cu ajutorul altor teorii, în
particular, teoria „raţionalităţii mimate”. Tipurile de eficienţă a pie-
ţelor financiare conturate până în prezent sunt: eficienţa alocărilor,
eficienţa operaţională (competiţională) şi eficienţa informaţională
(slabă, semiforte, forte). În structura pieţei financiare se cuprind: piaţa
monetară, piaţa asigurărilor, piaţa de capital şi piaţa ipotecară. Pieţele
13

Universitatea SPIRU HARET


de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii şi caracteristici.
Segmentele principale ale pieţei de capital sunt piaţa primară şi piaţa
secundară, între care există o strânsă interdependenţă. Finanţarea
economiei cu ajutorul pieţelor de capital este favorabilă atât băncilor,
cât şi între-prinzătorilor. Pieţele financiare internaţionale cuprind
ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă emisiuni de titluri
financiare străine, ca şi tranzacţii cu titluri financiare străine şi piaţa
eurocapitalului. Efectele nedorite ale funcţionării pieţelor financiare
internaţionale sunt efectul de structură, efectul dobânzii şi efectul de
lichiditate.
CONCEPTE-CHEIE: dereglementare; mondializare; globali-
zare; inovare permanentă; piaţa hazardului; şcoala „fundamentalistă”;
analiza tehnică şi cartografică; „raţionalitate mimată”.

TESTE GRILĂ
1. Sfera de cuprindere a finanţelor internaţionale conţine:
1) pieţele financiare internaţionale;
2) băncile internaţionale;
3) finanţele întreprinderilor internaţionale;
4) finanţele bugetare ale celor mai importante ţări dezvoltate;
5) investiţiile internaţionale de portofoliu.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (2+3+4);
b) (1+4);
c) (1+2+5);
d) (1+2+3+5);
e) (3+4).
Răspuns: d
2. Care sunt componentele cvadruplei explozii din deceniile 1980 şi 1990
prin care au trecut structurile financiare şi bancare din lume?
1) componenta juridică;
2) componenta politică;
3) componenta geografică;
4) componenta structurală;
5) componenta tehnică.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+3+4+5);
b) (1+2+3+4);
14

Universitatea SPIRU HARET


c) (2+3+4+5);
d) (1+2+4+5);
e) (1+3+4+5).
Răspuns: a
3. Consecinţele pe care le-a adus cvadrupla explozie sunt:
1) dereglementarea;
2) mondializarea;
3) globalizarea;
4) delocalizarea;
5) inovarea permanentă.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+4);
b) (2+3+4);
c) (1+4+5);
d) (2+3+5);
e) (1+2+3+5).
Răspuns: e
4. Studiul tendinţelor în comportamentul pieţelor financiare se face cu
ajutorul unor teorii:
1) teoria unei pieţe a hazardului;
2) teoria şcolii „fundamentaliste”;
3) analiza tehnică şi cartografică;
4) teoria „raţionalităţii mimate”
5) teoria alocărilor.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+3+5);
b) (1+2+4);
c) (1+2);
d) (1+2+3);
e) (1+2+3+4).
Răspuns: e
5. Activitatea financiar-monetară internaţională cuprinde acţiuni:
1) de evaluare;
2) de repartiţie;
3) de credit;
4) de plată;
5) de schimb.
15

Universitatea SPIRU HARET


Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4);
b) (1+3+4+5);
c) (1+2+4+5);
d) (1+2+3);
e) (1+4+5).
Răspuns: a
6. Inovaţia financiară priveşte întreaga..................
Răspuns: gamă de produse financiare
7. Piaţa financiară cuprinde:
1) piaţa monetară;
2) piaţa informaţiilor;
3) piaţa asigurărilor;
4) piaţa bunurilor de consum;
5) piaţa de capital.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+5);
b) (1+3+4);
c) (1+2+3+5);
d) (1+3+5);
e) (1+2+5).
Răspuns: d
8. Între piaţa primară şi piaţa secundară există o strânsă..................
Răspuns: interdependenţă
9. Pieţele financiare internaţionale cuprind:
1) ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă emisiuni
de titluri financiare străine;
2) care acceptă tranzacţii cu titluri financiare străine;
3) piaţa internaţională de capital
4) pieţele monetare regionale;
5) piaţa eurocapitalului.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4+5);
b) (1+2+3);
c) (1+2+4+5);
d) (1+2+5);
e) (1+2+3).
Răspuns: d
16

Universitatea SPIRU HARET


10. Efectele nedorite ale funcţionării pieţelor financiare internaţionale sunt:
1) efectul de levier;
2) efectul de structură;
3) efectul dobânzii;
4) efectul de lichiditate;
5) efectul de diluţie a capitalului.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (2+3+4);
b) (1+2+3+4);
c) (2+3+4+5);
d) (1+2+3);
e) (3+4+5).
Răspuns: a

2. PIAŢA DE CAPITAL

Dacă facem abstracţie de conţinutul material al circulaţiei


mărfurilor, de schimbul de valori de întrebuinţare, şi nu privim
decât formele economice pe care le generează acest proces, găsim că
produsul lui ultim sunt banii. Acest produs ultim al circulaţiei
mărfurilor este prima formă de manifestare a capitalului. Activele
sunt bunuri economice, aparţinând unor persoane, cu capacitatea de
valorificare în timp, în activitatea economică, constând din aducerea de
venituri: profit, în cazul bunurilor de echipament (bunuri de capital –
maşini, utilaje, instalaţii etc.); rentă, în cazul pământului; chirii, în
cazul locuinţelor; dobânzi, în cazul bonurilor de tezaur; dividende, în
cazul acţiunilor ş.a. În baza Legii nr. 52⁄1994 privind valorile mobiliare
şi bursele de valori, o dată cu apariţia instituţiei de reglementare şi
supraveghere – Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) – şi a
pieţei în sine – Bursa de Valori Bucureşti (BVB) – s-a instaurat de facto
piaţa românească de capital.
Punctul de vedere tradiţional că piaţa de capital ar fi fecioara
industriei (Ricardo şi Keynes – părinţii economiei moderne) s-a schimbat
spre punctul de vedere că industria este fecioara pieţei de capital (piaţa
de capital şi intermedierea financiară). Împotrivindu-se constatărilor lui
Gelb. A (1995), potrivit cărora rolul bursei în concentrarea capitalului este,
în cele mai multe ţări, aproape neglijabil, Kitchen (1986) salută înfiin-
ţarea lor ca o cale de sporire şi de dezvoltare a pieţelor locale de capital.
17

Universitatea SPIRU HARET


Concepţia nouă, cu exponenţi ca Robert G. King & Ross Levine
(1992), acordă un rol substanţial întreprinzătorilor, intermediarilor
financiari în evaluarea şi alocarea resurselor şi pieţei de capital nu
numai ca un semnal al performanţelor ci, de asemenea, ca un barometru
al stării economiei şi ca un vehicul pentru mobilizarea populaţiei şi a
capitalului pentru dezvoltare.
Principalele funcţii tehnice ale pieţelor de capital sunt următoarele:
a) emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare
ale emitenţilor sau debitorilor către posesorii de capitaluri financiare
care doresc să cumpere valori mobiliare;
b) negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie
vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte
de scadenţă.
Principalele funcţii economice ale pieţelor de capital sunt:
– concentrarea ofertei şi cererii companiilor listate;
– transferarea riscului inclus în investiţiile companiilor;
– realizarea protecţiei acţionarilor;
– reprezintă barometrul economiei ţărilor;
– datorită companiilor resursele financiare disponibile pe piaţa de
capital sunt eficient realocate către sectoarele productive ale economiei.
Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii şi
caracteristici, cum ar fi: nivelul de tranzacţionare, tipul de hârtii de
valoare tranzacţionate, procedurile de schimb utilizate, localizarea
fizică a pieţei etc.
A. Nivelul de tranzacţionare. Conform acestui criteriu există:
¾ piaţa primară este piaţa în cadrul căreia emisiunile de titluri
sunt tranzacţionate pentru prima dată; emitenţii de titluri obţin fondurile
necesare pentru dezvoltarea afacerilor lor;
¾ piaţa secundară este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate
titlurile ce sunt deja în circulaţie. Este piaţa tranzacţionărilor repetate,
în funcţie de cererea şi oferta de capital exprimate. Această piaţă face
obiectul activităţilor bursiere şi al mecanismelor acestora. Ea mai este
denumită şi piaţă bursieră;
¾ a treia piaţă este piaţa în cadrul căreia are loc comercializarea
titlurilor din afara bursei, printr-o reţea specializată de societăţi mobiliare;
¾ a patra piaţă sau piaţa tranzacţiilor directe este piaţa în cadrul
căreia titlurile sunt comercializate în bloc printr-o reţea de instituţii
financiare la care iau parte cei interesaţi.
Pieţele a treia şi a patra sunt cele mai noi pieţe, dar cu dimensiuni
deja notabile şi care pot juca, în viitor, un rol de importanţă crescândă în
tranzacţiile cu titluri.
18

Universitatea SPIRU HARET


B. Tipul de titluri. Conform acestui criteriu există, în principal:
¾ piaţa de acţiuni este piaţa de tranzacţionare a acţiunilor
comune (ordinare) şi a celor preferenţiale, precum şi a altor tipuri de
acţiuni ce acordă drepturi reziduale asupra veniturilor emitenţilor;
¾ piaţa de obligaţiuni este piaţa de tranzacţionare a oricărei
creanţe ce presupune plăţi periodice ale cupoanelor şi rambursarea
fondului de împrumut la data scadentă;
¾ piaţa titlurilor de stat este piaţa titlurilor de valoare puse
spre vânzare populaţiei şi persoanelor juridice de către stat.
C. Proceduri de tranzacţionare. Conform acestui criteriu există:
¾ piaţa de licitaţie este piaţa în cadrul căreia tranzacţionarea este
controlată de o a treia parte (numită şi agent de piaţă), în funcţie de
suprapunerea preţurilor ordinelor de cumpărare sau de vânzare, în cazul
anumitor titluri. Tranzacţiile sunt efectuate la acele preţuri pentru care
există şi cerere şi ofertă. Piaţa este impersonală, în sensul că identităţile
celor ce vând sau cumpără sunt necunoscute.
¾ piaţa de negociere este piaţa în cadrul căreia cei ce vând sau
cumpără negociază între ei volumul şi preţul titlurilor în mod direct
sau printr-un agent: broker sau dealer. Dacă o tranzacţie este încheiată
de către dealer sau broker, identitatea unei părţi rămâne necunoscută
celeilalte. Acest tip de piaţă este util pentru titlurile inactive şi pentru
tranzacţiile de valori foarte mari, care pot determina fluctuaţii pe
termen pe piaţa de licitaţie, până în momentul în care vor exista
destule ordine în cealaltă parte a pieţei. Negocierea acordă timp pentru
identificarea ofertanţilor şi cumpărătorilor şi, de asemenea, pentru
recalcularea preţului sau volumului tranzacţiei. Piaţa de negociere se
mai numeşte şi piaţa inter-dealeri.
D. Locul tranzacţionării. Conform acestui criteriu există:
¾ piaţa organizată este piaţa cu reguli de tranzacţionare stabilite,
de regulă, după principiile de lucru ale pieţei de licitaţie, la un sediu
central cu localizare certă. Acţiunile sunt tranzacţionate în cadrul unui
astfel de tip de piaţă;
¾ piaţa „Over-The-Counter” (OTC) este piaţa constituită din
birourile dealerilor, brokerilor şi ale emitenţilor de titluri secundare
(bănci comerciale, companii de asigurări). Pentru ca aceste tranzacţii
să se desfăşoare în multe locuri, ea este „construită” prin telefon, telex
sau computer. Aceste pieţe sunt, în principal, pieţe de negociere, obli-
gaţiunile fiind obiectul principal al tranzacţiilor.
19

Universitatea SPIRU HARET


E. Dinamica şi riscul tranzacţiilor. Conform acestui criteriu există:
¾ piaţa la vedere este piaţa pe care titlurile sunt tranzacţionate
pentru livrare şi plata imediată. „Imediat” este definit de către piaţă şi
are formă variată, în funcţie de tipurile de titluri. Mai este folosită şi
denumirea de piaţă de numerar. Principala caracteristică a acestei pieţe
este reglarea imediată a tranzacţiilor. Tipurile de valori mobiliare cotate
pe un astfel de tip de piaţă fac obiectul tranzacţiilor de valoare redusă;
¾ piaţa anticipată (forward) este principala piaţă ce permite
cele mai diverse tranzacţii cu titluri. Caracteristica ei majoră este
constituită de faptul că operaţiile de vânzare-cumpărare sunt achitate o
dată pe lună, în ziua de lichidare. Tranzacţiile sunt efectuate pentru un
anumit volum de titluri, numit cotaţie;
¾ piaţa futures este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comer-
cializate în vederea unor livrări şi plăţi viitoare. Instrumentul comercial
se numeşte contract futures. Titlurile comercializate ce sunt stipulate în
contract pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise înainte de data scadentă
menţionată în contract. Dacă un contract futures este tranzacţionat
„Over-The-Counter” prin negociere, el se va numi contract anticipat;
¾ piaţa de opţiune (options) este piaţa în cadrul căreia sunt
tranzacţionate titluri cu livrare ulterioară, condiţionată de prevenirea
riscului de investiţie. Instrumentul comercial se numeşte contract de
opţiune. Contractul va fi executat la alegerea beneficiarului. Cele mai
cunoscute tipuri de contracte de opţiune sunt: opţiuni de apel şi
opţiune exprimată:
• o opţiune de apel permite deţinătorului să cumpere o anume
hârtie de valoare de la un ofertant sau emitent, la un anumit preţ, înainte
de scadenţa stabilită;
• o opţiune exprimată permite deţinătorului să vândă o anume
hârtie de valoare emitentului acelei hârtii, la un preţ, într-un moment
stabilit.
Contractul de opţiune nu este obligatoriu să fie executat imediat,
putând fi ţinut până la scadenţă.
F. Intensitatea zilnică a tranzacţiilor. Conform acestui criteriu există:
¾ piaţa permanentă este piaţa în cadrul căreia, pentru un titlu, se
înregistrează o succesiune de cotaţii bursiere în timpul unei şedinţe
(call-over). Principiul acestei pieţe este executarea comenzilor în timp
util şi cotaţia diferitelor cursuri pe durata întregii zile. De obicei, aceste
20

Universitatea SPIRU HARET


pieţe publică zilnic 4 cursuri: preţul de deschidere, cel mai mare preţ al
zilei, cel mai scăzut preţ al zilei, preţul de închidere;
¾ piaţa de apel este piaţa în cadrul căreia cotaţiile tranzacţiilor se
efectuează prin stabilirea unui preţ de echilibru la o oră de echilibru.
G. După modul în care se procură şi se tranzacţionează banii.
Conform acestui criteriu există:
¾ pieţe de datorie sunt pieţe caracterizate prin instrumente care,
în general, raportează dobândă la perioade fixe, pentru împrumuturi
acordate pe perioade cuprinse între 12 luni şi 30 de ani. Din această
cauză, respectivele pieţe mai sunt cunoscute şi sub denumirea de pieţe
de venituri fixe (Fixed Income Markets). Aceste pieţe implică anga-
jarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung;
¾ pieţe de titluri de valoare sunt pieţe în care, de asemenea,
angajarea de împrumuturi se realizează pe termen mediu şi lung, dar,
în acest caz, împrumutătorului nu i se plăteşte dobândă. În schimb,
firma care angajează împrumutul emite acţiuni (stocks sau shares) în
favoarea investitorilor, care devin, astfel, coproprietari ai respectivei
societăţi – cu alte cuvinte devin deţinători de cote-părţi (acţionari)
din capitalul unei companii. În funcţie de cât de bine performează
respectiva firmă, investitorii pot beneficia sau nu pot beneficia de plăţi
de dividende pe acţiunile pe care le deţin.
Principalele caracteristici ale pieţelor de capital sunt: a) nego-
ciabilitatea: angajarea de împrumuturi băneşti şi investirea sunt
realizate prin utilizarea de instrumente financiare care sunt negociabile.
Aceasta înseamnă că titlul de proprietate poate fi transferat în orice
moment; b) finanţarea nebancară: emitentul de pe pieţele de capital
nu angajează împrumutui băneşti direct de la o bancă comercială, ci
emite instrumente financiare în scopul vânzării lor către investitori;
c) termenul de scadenţă: în general, termenul de scadenţă – perioada
pentru care se acordă sau se angajează împrumuturi băneşti – este mai
mare de un an; d) instrumente financiare: pe piaţa de capital, instru-
mentele de datorie, cum ar fi obligaţiunile, sunt emise cu precizarea
termenului de scadenţă, a dobânzii care trebuie plătită şi a termenului de
plată. În cadrul pieţelor de titluri de valoare, acţiunile care se emit
reprezintă părţi din capitalul unei societăţi.
CONCEPTE-CHEIE: capital; funcţii tehnice ale pieţei de capital;
funcţii economice ale pieţei de capital; piaţa de acţiuni; piaţa de obli-
gaţiuni; piaţa titlurilor de stat; piaţa „Over-The-Counter” (OTC); piaţă
de licitaţie; piaţă de negociere; forward; futures; options.
21

Universitatea SPIRU HARET


TESTE GRILĂ
1. Banii, produsul ultim al circulaţiei mărfurilor este prima formă de
manifestare a ......................................
Răspuns: capitalului
2. Activele aduc venituri ca:
1) profit;
2) rentă;
3) chirii;
4) dobânzi;
5) dividende.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+4+5);
b) (1+2+4+5);
c) (1+2+3+4+5);
d) (4+5);
e) (2+4+5).
Răspuns: c
3. Nu sunt funcţii tehnice ale pieţelor de capital:
1) emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare
ale emitenţilor sau debitorilor către posesorii de capitaluri
financiare care doresc să cumpere valori mobiliare;
2) negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie
vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi
mai înainte de scadenţă;
3) furnizarea platformei de tranzacţionare către bursa de valori;
4) supravegherea activităţii societăţilor de servicii de investiţii
financiare;
5) activitatea de decontare, compensare şi depozitare a valorilor
mobiliare.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3);
b) (1+2+5);
c) (3+4+5);
d) (1+2+3+4+5);
e) (2+3+4+5).
Răspuns: c
22

Universitatea SPIRU HARET


4. Funcţii economice ale pieţelor de capital sunt:
1) concentrarea ofertei şi cererii companiilor listate;
2) emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare
ale emitenţilor sau debitorilor către posesorii de capitaluri
financiare care doresc să cumpere valori mobiliare;
3) transferarea riscului inclus în investiţiile companiilor;
4) reprezintă barometrul economiei ţărilor;
5) negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie
vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi
mai înainte de scadenţă.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+5);
b) (2+5);
c) (2+3+4);
d) (1+3+4);
e) (1+2+3+4).
Răspuns: d
5. Este adevărat că piaţa de apel este piaţa în cadrul căreia, pentru un
titlu, se înregistrează o succesiune de cotaţii bursiere în timpul unei
şedinţe (call-over)?
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b
6. După dinamica şi riscul tranzacţiilor nu este piaţă de capital:
a) piaţa la vedere;
b) piaţa anticipată (forward);
c) piaţa OTC;
d) piaţa futures;
e) piaţa de opţiuni (options).
Răspuns: c
7. Nu este o caracteristică a pieţei de capital:
a) negociabilitatea;
b) finanţarea nebancară;
c) scadenţe de peste 1 an;
d) caracterul autonom;
e) utilizarea de instrumente financiare.
Răspuns: d
23

Universitatea SPIRU HARET


8. Piaţa de licitaţie este piaţa în cadrul căreia cei ce vând sau cumpără
negociază între ei volumul şi preţul titlurilor în mod direct sau printr-un
agent: broker sau dealer.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b

3. EMITENŢII

Emitenţii de valori mobiliare sunt persoane juridice care, pentru


a-şi dezvolta proiectele, afacerea sau pentru a-şi acoperi necesităţile pe
termen scurt sau lung apelează la banii publici. Sunt două categorii de
emitenţi de valori mobiliare: statul, prin organele administraţiei
publice centrale şi locale, şi societăţile comerciale sau corporaţiile.
Societatea deschisă este o societate comercială pe acţiuni constituită
prin subscripţie publică sau o societate comercială pe acţiuni emitentă
de valori mobiliare din care cel puţin o categorie face sau a făcut obiectul
unei oferte publice regulat promovate. Potrivit Legii nr. 31/1990,
republicată şi completată cu prevederile OUG nr. 28/2002, condiţiile
pentru înfiinţarea unei societăţi deţinute public sunt: capital social:
minim 1 miliard lei; număr de acţionari: minim 100; actul de înfiinţare:
Contract şi Statut sau Act Constitutiv al societăţii. Sunt două modalităţi
de deschidere a societăţii, şi anume: în mod direct: o societate
comercială se consideră a fi deţinută public în momentul în care face o
ofertă publică primară iniţială de vânzare de valori mobiliare sau în
cazul înfiinţării prin subscripţie publică; în mod indirect: deschiderea
societăţii se poate face şi de către un acţionar care deţine mai mult de
10% din capitalul social al emitentului şi care doreşte să-şi vândă
acţiunile printr-o ofertă publică secundară iniţială de vânzare de acţiuni.
Cotarea şi tranzacţionarea valorilor mobiliare la BVB prezintă
următoarele zece mari avantaje: a) creşterea lichidităţilor valorilor
mobiliare; b) creşterea rapidităţii efectuării transferului dreptului de
proprietate; c) atragerea continuă de rezerve băneşti de pe piaţa de
capital; d) creşterea prestigiului societăţii; e) creşterea interesului
mass-media şi al publicului faţă de societate; f) apariţia unei valori
recunoscute pe piaţă, care poate constitui un reper pentru creditorii
societăţii emitente, pentru creditorii deţinătorilor de valori mobiliare şi
pentru cazul unor fuziuni de societăţi comerciale; g) mărirea alterna-
tivelor de finanţare; h) cointeresarea angajaţilor prin distribuirea de
24

Universitatea SPIRU HARET


acţiuni; i) creşterea interesului investitorilor străini faţă de societate;
j) creşterea posibilităţii înscrierii valorilor mobiliare ale societăţii la cota
altor burse recunoscute pe plan internaţional.
CONCEPTE-CHEIE: emitent; societate deschisă; subscripţie
publică; ofertă publică.

TESTE GRILĂ
1. Emitenţii de valori mobiliare sunt persoane juridice care, pentru a-şi
dezvolta proiectele, afacerea sau pentru a-şi acoperi necesităţile pe
termen scurt sau lung apelează la.......................
Răspuns: banii publici
2. Emitenţi de valori mobiliare sunt:
1) statul;
2) întreprinzătorii particulari;
3) societăţile comerciale sau corporaţiile;
4) organismele colective de plasament în valori mobiliare;
5) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4+5);
b) (1+2+4+5);
c) (2+3);
d) (1+3);
e) (1+3+5).
Răspuns: d
3. Nu sunt condiţii pentru înfiinţarea unei societăţi deţinute public:
1) deţinerea unui capital social minim de 1 miliard de lei;
2) minimum 100 de acţionari;
3) deţinerea actului de înfiinţare;
4) minimum 50 de angajaţi;
5) distribuirea de acţiuni.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3);
b) (1+2+3+5);
c) (1+2+4);
d) (1+3+5);
e) (1+3+4).
Răspuns: a
25

Universitatea SPIRU HARET


4. Deschiderea unei societăţi se poate face:
1) printr-o ofertă publică primară iniţială de vânzare de valori
mobiliare sau prin subscripţie publică;
2) printr-o ofertă publică secundară de valori mobiliare;
3) de către un acţionar care deţine mai mult de 10% din capitalul
social al emitentului şi care doreşte să-şi vândă acţiunile printr-o
ofertă publică secundară iniţială de vânzare de acţiuni;
4) prin lansarea unui pachet de acţiuni la BVB;
5) prin înscrierea în registrul român al acţionarilor contra unei
taxe prestabilite.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+3+5);
b) (1+3+4);
c) (1+3);
d) (1+2+3+4+5);
e) (2+3+4).
Răspuns: c
5. Este adevărat că sunt două modalităţi de deschidere a societăţii: 1) în
mod direct şi 2) în mod indirect?
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: a
6. Este adevărat că prin cotarea la BVB apare o valoare recunoscută pe piaţă?
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: a

4. INTERMEDIARII
(SOCIETĂŢILE DE SERVICII
DE INVESTIŢII FINANCIARE – SSIF)

O societate de servicii de investiţii financiare (SSIF) este


persoana juridică, înfiinţată sub forma de societate pe acţiuni, emitentă
de acţiuni nominative şi care funcţionează conform autorizării şi sub
supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) cu
scopul prestării de activităţi profesionale, constând în operaţiuni cu
valori mobiliare, instrumente financiare sau drepturi aferente acestora,
26

Universitatea SPIRU HARET


pe cont propriu sau în numele unor terţi, şi servicii accesorii sau
conexe, respectiv servicii de investiţii financiare. În vederea obţinerii
autorizaţiei de a efectua servicii de investiţii financiare, societăţile de
servicii de investiţii financiare, persoane juridice române, trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii, având obligaţia de a le menţine pe
toată durata lor de funcţionare: a) obiect de activitate exclusiv prestarea
de servicii de investiţii financiare; b) capital minim social subscris şi
integral vărsat, stabilit în funcţie de tipul serviciilor de investiţii finan-
ciare prestate, cu obligaţia menţinerii unui minim de capital net. Există
trei categorii de societăţi de servicii de investiţii financiare: a) care
acţionează în contul clienţilor (brokeri); b) care acţionează pe cont
propriu (dealeri); c) care „fac piaţa” (market-makeri). Societăţile de
servicii de investiţii financiare îndeplinesc patru funcţii, şi anume:
a) generează un mecanism de atragere a capitalului prin punerea în
legătură a celor care au bani (investitori) cu cei care au nevoie de bani
(emitenţi, societăţi, guverne); b) generează un mecanism al preţurilor
pentru evaluarea investiţiilor; c) generează pentru investitori un mecanism
de transformare a investiţiilor în lichidităţi; d) participă la proliferarea
produselor pieţei.
CONCEPTE-CHEIE: brokeri; dealeri; market-makeri; meca-
nism de atragere a capitalului; mecanism al preţurilor; mecanism de
transformare a investiţiilor în lichidităţi; proliferarea produselor pieţei.

TESTE GRILĂ
1. O societate de servicii de investiţii financiare este persoana juridică,
înfiinţată sub forma de societate pe acţiuni, emitentă de acţiuni nomi-
native şi care funcţionează conform autorizării şi sub supravegherea
CNVM cu scopul prestării de activităţi profesionale, constând în
operaţiuni cu valori mobiliare, instrumente financiare sau drepturi
aferente acestora, pe cont propriu sau în numele unor terţi, şi servicii
accesorii sau conexe, respectiv.............................
Răspuns: servicii de investiţii financiare
2. Pentru a efectua servicii de investiţii financiare, societăţile de
servicii de investiţii financiare, persoane juridice române, trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
1) să aibă minimum 5 angajaţi specializaţi în domeniu în urma
promovării unui curs de specializare la o instituţie agreată de
CNVM;
27

Universitatea SPIRU HARET


2) să aibă ca obiect de activitate exclusiv prestarea de servicii de
investiţii financiare;
3) să presteze servicii de investiţii financiare numai pentru persoane
fizice şi juridice române;
4) să aibă un capital minim social subscris şi integral vărsat,
stabilit în funcţie de tipul serviciilor de investiţii financiare
prestate, cu obligaţia menţinerii unui minim de capital net;
5) să solicite comisioane în limita a 2-8% din valoarea serviciilor
de investiţii financiare prestate.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4+5);
b) (2+4);
c) (1+2+4);
d) (2+4+5);
e) (2+3+4).
Răspuns: b
3. Există trei categorii de societăţi de servicii de investiţii financiare:
1) Brokerii sunt.............
2) Dealerii sunt.............
3) Market-makerii sunt...........
Realizaţi corespondenţele:
a) societăţile de servicii de investiţii financiare care „fac piaţa”;
b) societăţile de servicii de investiţii financiare care acţionează
pe cont propriu;
c) societăţile de servicii de investiţii financiare care acţionează
în contul clienţilor.
Răspuns: 1-c; 2-b; 3-a
4. Funcţiile îndeplinite de societăţile de servicii de investiţii financiare sunt:
1) generează un mecanism de atragere a capitalului prin punerea
în legătură a celor care au bani (investitori) cu cei care au
nevoie de bani (emitenţi, societăţi comerciale, guverne;
2) generează un mecanism al preţurilor pentru evaluarea investiţiilor;
3) contribuie la funcţionarea BVB;
4) generează pentru investitori un mecanism de transformare a
investiţiilor în lichidităţi;
5) participă la proliferarea produselor pieţei.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+4+5);
28

Universitatea SPIRU HARET


b) (1+3+4+5);
c) (1+2+3+4);
d) (2+3+4+5);
e) (1+2+3+4+5).
Răspuns: a
5. Denumirea de societăţi de servici de investiţii financiare înlocuieşte
fosta denumire de.......................
Răspuns: societăţi de valori mobiliare

5. INVESTITORII

Investitorii sunt deţinătorii de capital monetar care investesc în


produse specifice pieţei de valori mobiliare şi care îşi asumă riscurile
acestei investiţii. Prin surplusul de economii de care dispun şi pe care
doresc să le facă cât mai profitabile, vin în întâmpinarea emitenţilor şi
fac posibilă dezvoltarea activităţii acestora. Principalele reguli care
asigură succesul unui program de investiţii sunt: „Nu puneţi
niciodată toate ouăle într-un singur coş”; „Nu investiţi niciodată în
ceva decât dacă înţelegeţi bine cum funcţionează acest ceva”; „Nu
investiţi niciodată în ceva pe care nu îl puteţi urmări periodic”.
Înfiinţarea şi funcţionarea organismelor de plasament colectiv în
valori mobiliare (OPCVM), cu instituţiile şi operaţiunile specifice
acestora se face în vederea mobilizării economiilor băneşti şi orientării
acestora către plasamente şi investiţii, pe principiile diversificării şi
administrării prudente a riscului de portofoliu, în condiţii adecvate
de protecţie a investitorilor. Organisme de plasament colectiv în valori
mobiliare sunt fondurile deschise de investiţii şi societăţile de investiţii.
Un fond deschis de investiţii cuprinde totalitatea contribuţiilor
băneşti atrase la acest fond printr-o ofertă publică continuă de
unităţi de fond, a activelor achiziţionate şi a beneficiilor rezultate
prin investirea unor astfel de resurse sub forma unui portofoliu
diversificat de valori mobiliare. Societăţile de investiţii au ca
obiect exclusiv de activitate plasarea în valori mobiliare a resur-
selor financiare obţinute exclusiv prin emiterea şi vânzarea către
public a acţiunilor lor.
CONCEPTE-CHEIE: capital monetar; surplus de economii;
organisme de plasament colectiv în valori mobiliare; fonduri deschise
de investiţii; societăţile de investiţii; principiul diversificării; principiul
administrării prudente a riscului.
29

Universitatea SPIRU HARET


TESTE GRILĂ
1. Principalele reguli care asigură succesul unui program de investiţii sunt:
1) „Să cumperi când plouă şi să vinzi când cântă viorile”;
2) „Nu puneţi niciodată toate ouăle într-un singur coş”;
3) „Nu investiţi niciodată în ceva decât dacă înţelegeţi bine cum
funcţionează acest ceva”;
4) „Nu investiţi niciodată în ceva pe care nu îl puteţi urmări
periodic”;
5) „Diversificaţi portofoliul pentru a diminua riscul”.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+3+5);
b) (2+3+5);
c) (2+3+4);
d) (1+2+3+4+5);
e) (1+2+4+5).
Răspuns: c
2. Este adevărat că organismele de plasament colectiv în valori mobi-
liare sunt fondurile deschise de investiţii şi societăţile de administrare
a investiţiilor?
a) da;
b) nu.
Răspuns: b
3. Un fond deschis de investiţii cuprinde totalitatea contribuţiilor băneşti
atrase la acest fond printr-o ofertă publică continuă de unităţi de fond, a
activelor achiziţionate şi a beneficiilor rezultate prin investirea unor
astfel de resurse sub forma unui..........................
Răspuns: portofoliu de valori mobiliare
4. Societăţile de investiţii au ca obiect exclusiv de activitate plasarea în
valori mobiliare a resurselor financiare obţinute exclusiv prin emiterea
şi vânzarea către public de........................
Răspuns: acţiuni
5. Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare sunt:
1) fondurile deschise de investiţii;
2) societăţile de investiţii;
3) societăţile de servicii de investiţii financiare;
4) emitenţii;
5) participanţii auxiliari.
30

Universitatea SPIRU HARET


Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (3+4);
b) (3+4+5);
c) (2+3);
d) (1+2);
e) (1+2+3).
Răspuns: d

6. PARTICIPANŢII AUXILIARI

Consultanţa de plasament în valori mobiliare este activitatea


consultanţilor de plasament în valori mobiliare, o activitate realizată de
persoane autorizate de CNVM şi constă în prestarea, cu titlu profesional,
de servicii de analiză a valorilor mobiliare, de selectare a portofoliului,
de evaluare, precum şi în publicarea de opinii şi recomandări în legătură
cu vânzarea şi cumpărarea de valori mobiliare. Consultantul de plasa-
ment în valori mobiliare este persoana fizică legal autorizată care, în
nume propriu sau în calitate de angajat al unei persoane juridice având
ca obiect unic de activitate consultanţa în domeniul financiar, efectuează:
analiza caracteristicilor valorilor mobiliare, la cererea clientului; activităţi
de analiză a caracteristicilor pieţei valorilor mobiliare într-o anumită pe-
rioadă, la cererea clientului; analiza eficienţei investiţilor într-o anumită
valoare mobiliară, la cererea clientului; înaintarea de recomandări cu
privire la dobândirea sau înstrăinarea unor valori mobiliare; acordarea
de consultanţă financiară organismelor colective de investiţii şi plasa-
ment în valori mobiliare în vederea selectării portofoliului acestora,
precum şi publicarea studiilor efectuate în domeniul valorilor mobiliare
şi al pieţei valorilor mobiliare.
Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea
exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor
financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu
standardele internaţionale de audit şi adoptate de Camera Auditorilor
Financiari din România. Auditul intern reprezintă activitatea de
examinare obiectivă a ansamblului activităţilor entităţii economice în
scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului,
controlului şi proceselor de conducere a acestuia.
CONCEPTE-CHEIE: consultanţa (consultantul) de plasament
în valori mobiliare; eficienţa investiţiilor într-o valoare mobiliară;
auditul financiar; auditul intern; Camera Auditorilor Financiari din
România; managementul riscului.
31

Universitatea SPIRU HARET


TESTE GRILĂ
1. Consultantul de plasament în valori mobiliare este persoana fizică
legal autorizată care, în nume propriu sau în calitate de angajat al unei
persoane juridice, are ca obiect unic de activitate consultanţa în
..........................
Răspuns: domeniul financiar
2. Nu intră în domeniul de activitate al consultantului de plasament în
valori mobiliare:
a) analiza caracteristicilor valorilor mobiliare, la cererea clientului;
b) activităţi de analiză a caracteristicilor pieţei valorilor mobiliare
într-o anumită perioadă, la cererea clientului;
c) analiza eficienţei investiţiilor într-o anumită valoare mobiliară,
la cererea clientului;
d) cumpărarea de valori mobiliare solicitate, la cererea clientului;
e) înaintarea de recomandări cu privire la dobândirea sau înstră-
inarea unor valori mobiliare.
Răspuns: d
3. Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea
exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor
financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu
standardele internaţionale de audit şi adoptate de.....................
Răspuns: Camera Auditorilor Financiari din România
4. Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a an-
samblului activităţilor entităţii economice în scopul furnizării unei
evaluări independente a....................
Răspuns: managementului riscului

7. INSTRUMENTE FINANCIARE (I)

Conform Legii 297⁄2004 privind piaţa de capital, instrumente


financiare înseamnă:
a) valori mobiliare;
b) titluri de participare la organismele de plasament colectiv;
c) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenţă
mai mică de un an şi certificate de depozit;
d) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare
finală în fonduri;
32

Universitatea SPIRU HARET


e) contracte forward pe rata dobânzii, denumite în continuare FRA;
f) swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb şi pe acţiuni;
g) opţiuni pe orice instrument financiar prevăzut la lit. a) – d), inclusiv
contracte similare cu decontare finală în fonduri; această categorie
include şi opţiuni pe curs de schimb şi pe rata dobânzii;
h) instrumente financiare derivate pe mărfuri;
i) orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată
într-un stat membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la
tranzacţionare pe o astfel de piaţă;
Instrumentele financiare derivate sunt instrumentele definite la
lit. d), g), h), combinaţii ale acestora, precum şi alte instrumente cali-
ficate astfel prin reglementări ale CNVM.
Valorile mobiliare se caracterizează prin formalism, literalitate,
caracter autonom şi caracter negociabil. Instrumentele tipice emise pe
pieţele de datorie cu venituri fixe sunt cunoscute sub denumirea de
obligaţiuni şi certificate. Instrumentele emise pe piaţa titlurilor de
valoare sunt denumite acţiuni. Instrumentele pieţei titlurilor de valoare
sunt: acţiunile şi emisiunile de acţiuni; valorile mobiliare legate de
titluri de valoare; produsele derivate. Acţiunile conferă deţinătorilor
lor (acţionari) dreptul la vot, dreptul la informare, dreptul la
dividende şi dreptul asupra activelor. Rentabilitatea unei acţiuni este
determinată de dividendul net pe care îl aduce deţinătorului şi de
valoarea sa de piaţă, care se analizează în funcţie de preţul de
cumpărare. Riscul unei acţiuni reprezintă producerea unor evenimente,
care pot duce la pierderea avantajelor pe care deţinerea acţiunilor le
asigură posesorilor. Pe pieţele financiare sursele de risc sunt: mediul
economic general, inflaţia, mediul extern al firmei şi mediul economic
internaţional. Principalii indicatori de estimare a rentabilităţii aşteptate
de investitori sunt: rentabilitatea sperată, abaterea standard şi varianţa.
Caracterizarea fiecărui titlu prin gradul său de răspuns la fluctuaţiile
pieţei se poate face cu ajutorul regresiei liniare între rentabilităţile
periodice ale pieţei şi rentabilităţile fiecărei investiţii pe o dreaptă de
regresie examinată prin intermediul unei ecuaţii.
Manipularea poate fi definită drept orice activitate întreprinsă de
o persoană sau de un grup de persoane, destinată să determine ca
preţurile să aibă o comportare deviată, alta decât cea firească, în condiţii
de cerere şi ofertă necontrolate sau neinspirate.
33

Universitatea SPIRU HARET


CONCEPTE-CHEIE: formalism; literalitate; caracter autonom;
caracter negociabil; obligaţiuni; certificate; acţiuni; pieţe de datorie;
piaţa titlurilor de valoare.

TESTE GRILĂ
1. Valorile mobiliare nu se caracterizează prin:
a) caracter monetar;
b) formalism;
c) literalitate;
d) caracter autonom;
e) caracter negociabil.
Răspuns: a
2. Instrumentele tipice emise pe pieţele de datorie cu venituri fixe sunt
cunoscute sub denumirea de......................
Răspuns: obligaţiuni
3. Instrumentele emise pe piaţa titlurilor de valoare sunt denumite
.....................
Răspuns: acţiuni
4. Orice activitate întreprinsă de o persoană sau de un grup de persoane,
destinată să determine ca preţurile să aibă o comportare deviată, alta
decât cea firească, în condiţii de cerere şi ofertă necontrolate sau
neinspirate se numeşte.....................
Răspuns: manipulare
5. Acţiunile nu conferă deţinătorilor lor (acţionari):
a) dreptul la vot;
b) dreptul la informare;
c) dreptul la dividende;
d) dreptul asupra activelor;
e) dreptul de lichidator.
Răspuns: e
6. Nu este sursă de risc pe pieţele financiare:
a) mediul economic general;
b) inflaţia;
c) concurenţa;
d) mediul extern al firmei;
e) mediul economic internaţional.
Răspuns: c
34

Universitatea SPIRU HARET


7. Caracterizarea fiecărui titlu prin gradul său de răspuns la fluctuaţiile
pieţei se face cu ajutorul..................
Răspuns: regresiei liniare

8. INSTRUMENTE FINANCIARE (II)

Obligaţiunea este un titlu de credit cu venit fix care înde-


plineşte funcţia de mobilizare de capitaluri pe termen lung pentru
sprijinirea realizării unor obiective ale statului sau ale unor
particulari. El este, deci, un împrumut, intern sau extern. Pentru ca
acest împrumut să poată avea loc trebuie îndeplinite, cumulativ,
anumite condiţii. Obligaţiunile se pot clasifica după mai multe criterii.
Obligaţiunilor convertibile le sunt specifici o serie de indicatori, cum
ar fi: preţul de conversie, coeficientul de conversie, prima de conversie.
Obligaţiunile cu warant au un preţ de exercitare a warantului şi, dacă
warantul este exercitat, o plată suplimentară. Atât obligaţiunile con-
vertibile, cât şi cele cu warant au o serie de avantaje şi dezavantaje,
pentru emitenţi şi pentru investitori. Principalul emitent de titluri
financiare este statul care poate emite mai multe tipuri de obligaţiuni. În
Statele Unite ale Americii, obligaţiunile municipale emise după Legea
Reformei Fiscale, în vigoare de la 15 august 1986, pot fi: obligaţiuni de
interes public, obligaţiuni de interes privat sau obligaţiuni de interes
neguvernamental. Euroobligaţiunile sunt titluri de creanţă care se
emit de către sindicate bancare internaţionale pe alte pieţe decât
ţara împrumutătoare şi pot fi: euroobligaţiuni ordinare sau clasice,
euroobligaţiuni convertibile şi euroobligaţiuni cu warrant. Obliga-
ţiunile pot fi evaluate cu ajutorul unor indicatori specifici. Operaţiunile
cu obligaţiuni se aplică la tranzacţii pe piaţa secundară, tranzacţii
încheiate în cadrul unei oferte publice primare, tranzacţii dispuse prin
hotărâri judecătoreşti, tranzacţii determinate prin reglementări ale
CNVM şi transferuri directe.
Titlurile de stat sunt înscrisuri emise de Ministerul Finanţelor
Publice ce se constituie în împrumuturi ale statului în moneda naţională
şi/sau valută de la populaţie şi persoane juridice. Aceste împrumuturi
sunt cunoscute sub denumirea de datorie internă a statului şi sunt
folosite, în principal, pentru finanţarea deficitului bugetar. Ele pot fi cu
discount sau purtătoare de dobândă.
35

Universitatea SPIRU HARET


Bursa creează un mediu aleatoriu în care rentabilităţile şi riscurile
plasamentelor stau la baza comportamentului investitorilor atraşi de
mirajul câştigurilor peste noapte. În deciziile lor, operatorii pot ţine
cont, pe de o parte, în cazul investiţiilor trecute pentru aceleaşi valori
mobiliare, de tendinţa centrală a evoluţiei trecute pe care o proiectează
în viitor, considerând că restul condiţiilor rămâne neschimbat. În acest
caz, în calculele lor, ei determină media şi abaterea medie din perioada
statistică. Pe de altă parte, operatorii îşi pot orienta investiţiile lor spre
valori mobiliare emise de societăţi, tehnologii, produse, pieţe noi. În
acest caz, investitorii sunt puşi în situaţia de a evalua starea pieţei
(optimistă, staţionară, pesimistă) calculând speranţa de rentabilitate şi
speranţa rentabilităţilor viitoare în raport cu trendul determinat.
CONCEPTE-CHEIE: obligaţiuni convertibile; obligaţiuni cu
warant; euroobligaţiuni (ordinare sau clasice, convertibile, cu warant);
titluri de stat.

TESTE GRILĂ
1. Obligaţiunea este un împrumut...................
Răspuns: intern sau extern
2. Principalul emitent de titluri financiare cu venit fix este..................
Răspuns: statul
3. Titlurile de stat sunt împrumuturi cunoscute sub denumirea de
....................
Răspuns: datorie internă a statului
4. Este adevărat că titlurile de stat pot fi cu discount sau purtătoare de
dobândă?
a) da;
b) nu.
Răspuns: a
5. Obligaţiunile cu warant au un preţ de exercitare şi dacă warantul
este exercitat o.........
Răspuns: plată suplimentară
6. Euroobligaţiunile sunt titluri de creanţă care se emit de către
...................
Răspuns: sindicate bancare internaţionale
36

Universitatea SPIRU HARET


9. INSTRUMENTE FINANCIARE (III)

Valorile mobiliare derivate reprezintă acele produse bursiere


care rezultă din contractele dintre emitenţi (vânzători) şi beneficiari
(cumpărători) prin care se prevede că acestora din urmă li se
conferă drepturi asupra unor active (titluri financiare, valute,
mărfuri ş.a.) ale emitentului la o scadenţă viitoare, conform
prevederilor contractului. De aici deosebirea de valorile mobiliare
primare, care privesc exclusiv venituri monetare, de unde şi caracte-
ristica de valori mobiliare derivate. Un produs derivat este un contract
financiar, între două sau mai multe părţi, care derivă din valoarea
viitoare a unui activ de referinţă. Sunt patru tipuri de produse derivate,
şi anume: contractele forward; contractele futures; contractele de
opţiuni; tranzacţiile swap. Contractul forward este o înţelegere între
două părţi, emitent şi deţinător, convenită la momentul t 0 , prin care
deţinătorul se angajează să cumpere un activ de bază la o dată viitoare
T (T f t 0 ), data expirării, numită şi dată de livrare, la preţul stabilit
iniţial K t0 , preţ de livrare (delivery price), contract care se încheie pe
pieţele OTC. Contractul futures (viitor) reprezintă înţelegerea dintre
două părţi de a vinde sau de a cumpăra un anumit activ (marfă, titlu
financiar sau instrument monetar) la un preţ şi la o dată prestabilite.
Utilizatorii contractelor futures sunt hedgerii, speculatorii şi arbitrajeurii.
Opţiunile sunt contracte care se încheie între un vânzător (writer) şi un
cumpărător (holder). Potrivit contractului, cumpărătorul are dreptul, dar
nu şi obligaţia, de a vinde sau de a cumpăra un activ (marfă, titlu
financiar sau instrument monetar) la o dată prestabilită, în schimbul
plăţii unei prime către vânzător. Piaţa swap-urilor constă din schimbarea
unui avantaj financiar, pe care un jucător îl deţine pe o piaţă, contra unui
avantaj echivalent al unui alt jucător, pe o piaţă diferită. Schimbul
reciproc de plăţi asociat swap-ului, şi care rezultă din acesta, aduce
beneficii ambelor părţi implicate.
Instrumentele financiare sintetice rezultă din combinarea de
contracte futures de vânzare şi de cumpărare, din combinarea de opţiuni
put şi call, din combinaţii între diferite tipuri de futures şi opţiuni sau
reprezintă titluri financiare de tip „coş” (exemplu: contractele pe indici
de bursă).
37

Universitatea SPIRU HARET


CONCEPTE-CHEIE: contractul forward; contractul futures
(viitor); opţiunile; swap-urile; hedgerii; speculatorii; arbitrajeurii;
writer; holder.

TESTE GRILĂ
1. Un produs derivat este un contract financiar, între două sau mai multe
părţi, care derivă din valoarea viitoare a unui.....................
Răspuns: activ de referinţă
2. Contractele futures se încheie între un vânzător (writer) şi un cum-
părător (holder).
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b
3. Potrivit contractului de opţiuni, cumpărătorul are dreptul, dar nu şi
obligaţia, de a vinde sau de a cumpăra un activ (marfă, titlu financiar
sau instrument monetar) la o dată prestabilită, în schimbul plăţii către
vânzător a unei..................
Răspuns: prime
4. Contractele pe indici de bursă sunt instrumente financiare sintetice.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: a
5. Nu sunt produse derivate:
a) contractele forward;
b) contractele standardizate;
c) contractele futures;
d) contractele de opţiuni;
e) tranzacţiile swap.
Răspuns: b
6. Utilizatorii contractelor futures sunt:
1) vânzătorii (writer);
2) cumpărătorii (holder);
3) hedgerii;
4) speculatorii;
5) arbitrajeurii.
38

Universitatea SPIRU HARET


Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4+5);
b) (1+2);
c) (3+4+5);
d) (1+3+4+5);
e) (2+3+4+5)
Răspuns: c
7. Piaţa swap-urilor constă din schimbarea unui avantaj financiar pe
care un jucător îl deţine pe o piaţă contra unui avantaj echivalent al
altui jucător..........................
Răspuns: pe o piaţă diferită

10. BURSA DE VALORI

Caracteristica principală a bursei de valori este întâlnirea în


acelaşi loc şi în acelaşi timp a unei multitudini de cumpărători şi de
vânzători, care tranzacţionează simultan mai multe obiecte. Bursa
îndeplineşte anumite funcţii macroeconomice, microeconomice şi la
nivel individual. Existenţa ei datează încă din secolul al XIV-lea, bursa
funcţionând pentru prima dată în oraşele-state Genova, Florenţa şi
Veneţia. Structura organizatorică a bursei de valori este diferită de la o
ţară la alta şi depinde de cadrul legislativ general, de statutul juridic şi
de rolul pe care bursa este solicitată să-l joace în viaţa economico-socială.
Organele de conducere ale bursei sunt: 1) comitetul bursei, 2) comisiile
speciale: a) Comisia de Înscriere la Cotă; b) Comisia de Etică şi
Conduită; c) Comisia de Dezvoltare, Produse Noi. 3) directorul general
al bursei; 4) directorii generali adjuncţi. Compartimentele bursei sunt:
A. Direcţia Membri şi Emitenţi compusă din a) Serviciul Membri;
b) Serviciul Emitenţi; B. Direcţia Operaţiuni Bursiere şi Informatică
compusă din: a) Serviciul Tranzacţionare şi Supravegherea Pieţei
b) Serviciul Registrul Bursei c) Serviciul Compensare şi Control al
Decontării d) Serviciul Informatică; C. Direcţia Relaţii cu Publicul şi
Cercetare-Dezvoltare având în compunere: a) Serviciul Relaţii cu
Publicul: b) Serviciul de Cercetare-Dezvoltare; D. Direcţia Juridică;
E. Direcţia Economică; F. Compartimentul Control Intern.
Clasificarea burselor:
¾ După varietatea tranzacţiilor pe care le mijlocesc:
a) burse generale, unde se tranzacţionează o gamă variată de
mărfuri sau valori mobiliare;
39

Universitatea SPIRU HARET


b) burse specializate, unde se tranzacţionează o singură categorie
de produse, fie mărfuri, fie valori mobiliare.
¾ După obiectul tranzacţiilor:
a) burse de mărfuri, unde se negociază contracte tip de vânzare/
cumpărare de mărfuri – cantitativ măsurabile şi calitativ omogene;
b) burse de valori, unde obiectul tranzacţiilor îl constituie diferite
valori mobiliare;
c) burse valutare sau de devize, unde se tranzacţionează diferite
tipuri de valute sau devize.
d) burse complementare comerţului internaţional, cum sunt
bursele de asigurări, bursele de navlu ş.a.
¾ După posibilitatea de acces la calitatea de membru:
a) burse închise, unde numărul de locuri este limitat, un terţ
neputând dobândi calitatea de membru decât dacă obţine un loc din
partea unui titular (exemplu: NYSE);
b) burse deschise, unde numărul de locuri nu este limitat, iar
membrii se împart în membri fondatori şi membri asociaţi.
¾ După forma de organizare:
a) burse private, înfiinţate de particulari, de multe ori sub forma
societăţilor pe acţiuni, asociaţii comerciale sau camere de comerţ;
b) burse publice, înfiinţate şi supravegheate de către stat;
c) burse mixte, care îmbină caracteristici specifice burselor
private şi burselor publice.
Membrii Asociaţiei Bursei sunt societăţile de servicii de
investiţii financiare (intermediarii) ce solicită şi primesc din partea
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare Autorizaţia de Negociere în
Bursă. Calitatea de membru al Asociaţiei Bursei este dobândită la data
înscrierii societăţii de servicii de investiţii financiare autorizate să
negocieze în Bursă în Registrul de Asociaţi. În desfăşurarea activităţii
lor, membrii Asociaţiei Bursei vor respecta principiile şi normele
prevăzute de Codul de Etică şi Conduită, adoptat de Comitetul Bursei.
Ordinele bursiere sunt de mai multe categorii, ele încercând să
satisfacă diferitele situaţii probabile şi diferitele interese ale opera-
torilor economici. Pot fi utilizate următoarele tipuri de ordine bursiere:
a) ordinul de piaţă („au mieux” sau „market order”); b) ordinul
limită („cours limité”, „limit order”); c) ordinul la limită sau cu
clauză „la un preţ mai bun”; d) ordinul stop sau de limitare a
pierderii („stop loss order”); e) ordinul care poate fi dat folosind
expresiile „în jurul”, „cu atenţie”, „cu grijă”, „la aprecierea”.
40

Universitatea SPIRU HARET


Mecanismul cotării este flexibil şi adaptat tipului de piaţă
bursieră, respectiv piaţă continuă sau piaţă intermitentă. Tehnicile de
cotare sunt şi ele diverse, fiecare bursă putând să-şi aleagă tehnica de
cotare cea mai potrivită pentru ea: a) anunţarea publică a ordinelor
(tranzacţionare la ring); b) „prin casier”; c) înscrierea pe tablă;
d) cotarea în „groapă” („pit trading”); e) cotarea pe blocuri de titluri
(„block trading”); f) cotarea electronică.
Cota Bursei de Valori Bucureşti este structurată pe următoarele
sectoare: a) Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice
române; b) Sectorul obligaţiunilor şi al altor valori mobiliare emise de
către stat, judeţe, oraşe, comune, de către autorităţi ale administraţiei
publice centrale şi locale şi de către alte autorităţi; c) Sectorul Inter-
naţional. Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice
române este organizat pe trei categorii: a) Categoria a II-a sau Cate-
goria de bază; b) Categoria I; c) Categoria plusului de transparenţă,
denumită Categoria PLUS. Pentru înscrierea unei societăţi la una dintre
categoriile menţionate este necesară respectarea anumitor cerinţe şi pre-
zentarea anumitor documente.
CONCEPTE-CHEIE: funcţii macroeconomice, microeconomice
şi la nivel individual; burse private; burse publice; burse mixte; Codul
de Etică şi Conduită; ordin de piaţă; ordin limită; ordinul la limită;
ordinul stop.

TESTE GRILĂ
1. Organele de conducere ale bursei sunt:
1) comitetul bursei;
2) comisiile speciale;
3) directorul general
4) directorii generali adjuncţi;
5) departamentul juridic.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4);
b) (1+2+3+4+5);
c) (1+3+4);
d) (1+3+4+5);
e) (3+4).
Răspuns: a

41

Universitatea SPIRU HARET


2. Nu fac parte din clasificarea burselor după obiectul tranzacţiilor:
a) bursele de mărfuri;
b) bursele de schimb;
c) bursele de valori;
d) bursele valutare sau de devize;
e) bursele complementare comerţului internaţional.
Răspuns: b
3. Nu există decât burse deschise.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b
4. Nu există decât burse publice, înfiinţate şi supravegheate de stat.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b
5. Membrii Asociaţiei Bursei sunt..................
Răspuns: societăţile de servicii de investiţii financiare
6. Membrii Asociaţiei Bursei trebuie să respecte principiile şi normele
prevăzute de..................
Răspuns: Codul de Etică şi Conduită
7. Sectoarele Cotei Bursei de Valori Bucureşti sunt:
1) Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române;
2) Sectorul valorilor mobiliare emise de CNVM;
3) Sectorul obligaţiunilor şi al altor valori mobiliare emise de
către autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi
de către alte autorităţi;
4) Sectorul obligaţiunilor emise de organismele de plasament
colectiv în valori mobiliare;
5) Sectorul Internaţional.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+3+5);
b) (1+2+3+4+5);
c) (2+4+5);
d) (1+2+3+5);
e) (1+2+5).
Răspuns: a
42

Universitatea SPIRU HARET


11. PIAŢA EXTRABURSIERĂ

Orice valoare mobiliară care nu este cotată la nici o bursă de


valori poate fi tranzacţionată pe piaţa RASDAQ (BER – Bursa
Electronică RASDAQ). Tranzacţiile pe această piaţă sunt efectuate
numai de către Societăţile de servicii de investiţii financiare autorizate
şi supravegheate de CNVM Programul utilizat de RASDAQ este
sistemul Portal. În prezent se duc tratative de fuziune sau absorbţie
între BVB şi BER. Pentru piaţa extrabursieră a fost creată o familie de
indici, după mai multe criterii, sub rezerva actualizării ei permanente.
CONCEPTE-CHEIE: RASDAQ; BER; Portal; familie de indici.

TESTE GRILĂ
1. În România, orice valoare mobiliară care nu este cotată la bursa de
valori poate fi tranzacţionată pe piaţa.....................
Răspuns: RASDAQ

12. SISTEMULUI BURSIER COMPARATIV


CU SISTEMUL BANCAR

Bursa de valori reprezintă cea mai serioasă concurentă pentru


sistemul bancar. Economia se poate consolida atât prin dezvoltarea
sistemului bancar – exemplul Europei Continentale (Germania) –,
cât şi prin dezvoltarea burselor şi a fondurilor de investiţii, ca în
cazul ţărilor anglo-saxone. Aşadar, atât bursa de valori, cât şi
sistemul bancar prezintă avantaje specifice. Ambele sisteme dovedesc
o convergenţă teleologică economico-financiară. Diferenţele dintre
bursa de valori şi sistemul bancar privesc: 1) misiunea şi funcţiile
îndeplinite; 2) caracteristicile care conferă specificitatea fiecărei enti-
tăţi; 3) indicatorii de evaluare a performanţelor economico-financiare
şi 4) conţinutul managementului.
Compararea naturii bursei de valori, inima pieţei de capital,
cu cea a sistemului bancar poate convinge asupra convergenţei
economico-financiare teleologice a celor două entităţi.

43

Universitatea SPIRU HARET


Studiul comparativ îl concepem în patru trepte, după cum urmează:
1. Misiunea şi funcţiile îndeplinite
Acestea sunt enumerate în Tabelul 1.
Tabelul 1
Misiunea şi funcţiile pieţei de capital şi sistemului bancar
Piaţa de capital Sistemul bancar
MISIUNEA
Alocarea resurselor financiare la- Depozitar al unei părţi importante din
tente, ca un vehicul, pentru mobili- masa monetară, creează bani prin de-
zarea populaţiei şi a capitalului pozitele pe care le primesc, acţionează
pentru dezvoltare, prin care ea este ca intermediar la conversia depozitelor
un semnal al performanţelor şi un în investiţii, creează informaţie supe-
barometru al stării economiei. rioară şi cumulează principalele insti-
tuţii prin care este pusă în practică
politica monetară.
FUNCŢIILE
Funcţiile tehnice: Funcţiile Băncii Centrale:
– emisiunea şi vânzarea pentru prima – asigurarea stabilităţii preţurilor şi a
dată de titluri financiare ale emiten- monedei naţionale;
ţilor sau debitorilor către posesorii – supravegherea preventivă a siste-
de capitaluri financiare care doresc mului bancar;
să cumpere valori mobiliare; – reglementarea sistemului bancar prin
– negocierea de valori mobiliare, cu stabilirea unui cadru general care per-
condiţia ca acestea să fie vândute şi mit desfăşurarea activităţilor financiar-
transformate în lichidităţi de primii bancare pe principiile concurenţei şi
lor posesori şi mai înainte de scadenţă. menţinerea controlului asupra mişcă-
Funcţiile economice: rilor de bani în economie.
– concentrarea ofertei şi cererii Funcţiile băncilor comerciale:
companiilor listate; – asigurarea informaţiilor financiare
– transferarea riscului inclus în necesare pentru facilitarea acordării
investiţiile companiilor; creditelor de către deţinătorii unui
– realizarea protecţiei acţionarilor; surplus de resurse către cei care resimt
– realocarea eficientă a resurselor lipsa acestora;
financiare disponibile către sectoarele – reprezintă un important sistem cir-
productive ale economiei. culator al banilor în economie pe calea
unui transfer care creează „rute oco-
litoare”, „bucle” în cadrul fluxurilor
monetare.

44

Universitatea SPIRU HARET


2. Caracteristicile care conferă specificitatea (varianţa) entităţii
O ilustrare comparativă, în acest sens, este prezentată în Tabelul 2.
Tabelul 2
Compararea caracteristicilor bursei de valori cu cele ale sistemului bancar
Caracteristici Bursa de valori Sistemul bancar
Instituţia centralizatoare Comitetul Indicelui; Banca Centrală;
Originea investiţiilor economiile; creditele;
Costul investiţiilor zero; rata dobânzii;
Garantarea resurselor nu este cazul; se cere;
investiţionale atrase
Tipul de finanţare direct; indirect;
Viteza atragerii
resurselor investiţionale
lentă; mare;
Riscurile specifice 1) riscul inflaţional; 1) riscul de nerambursare;
2) riscul afacerii; 2) riscul de lichiditate;
3) riscul opţional; 3) riscul de imobilizare;
4) riscul pieţei; 4) riscul de rată a dobânzii;
5) riscul creditului; 5) riscul de selectivitate
6) riscul solvabilităţii; a creditului;
7) riscul lichidităţii
(vandabilităţii);
8) riscul schimbării
cadrului legislativ;
Dimensiunea riscului mare; moderată;
Gradul de incertitudine mare; moderat;
Calculul performanţelor 1) valoarea titlurilor 1) rata rentabilităţii
mobiliare pe piaţă; financiare;
2) dividendele; 2) rata rentabilităţii
economice;
Coeficientul speculativ mare; moderat;
Capacitatea de foarte mare; redusă;
manipulare
Echilibrul echilibrul bursier este echilibrul monetar este
permanent; un deziderat;
Ţinta echilibrului creşterea indicilor bursieri; egalitatea dintre cererea
şi oferta de monedă;
Influenţa asupra mică direct şi mare indirect. foarte mare şi directă.
sectorului social
45

Universitatea SPIRU HARET


3. Evaluarea performanţelor economico-financiare
Diferenţele arătate între caracteristicile celor două entităţi îşi gă-
sesc expresia cea mai concludentă în indicatorii prin care se măsoară
performanţele economico-financiare (Tabelul 3).
Tabelul 3
Evaluarea performanţelor bursei de valori şi ale sistemului bancar
Bursa de valori Sistemul bancar
Total Piaţă: Indicatori de rentabilitate:
– valoarea tranzacţionată totală – rentabilitatea capitalului propriu ROE
(acţiuni listate şi nelistate, obli- (return on equity);
gaţiuni) – mil. USD (mil. RON); – rentabilitatea activelor ROA
Societăţi listate: (return of assets);
– număr societăţi; – marja dobânzii;
– capitalizarea bursieră – mil. USD – ponderea pierderilor din credite
(mil. RON); în total credite;
– valoarea tranzacţionată – mil. USD – rata solvabilităţii patrimoniale;
(mil. RON); Indicatori de risc:
– rata valorii tranzacţionate; – riscul de credit;
– PER piaţă; – riscul de lichiditate;
– preţ piaţă/valoarea nominală; – riscul ratei dobânzii;
– randamentul dividendului. – riscul insolvabilităţii.

4. Conţinutul managementului
Misiunea şi funcţiile pieţei de capital şi ale sistemului bancar îşi
regăsesc convergenţa în conţinutul specific al managementului celor
două entităţi economice (Tabelul 4) care, din acest motiv, apar ca veri-
tabile alternative de finanţare a economiei naţionale.
Tabelul 4
Managementul pieţei de capital comparativ cu managementul bancar
Piaţa de capital Sistemul bancar
Urmărind scopul capitalizării societăţilor Urmărind scopul de a satisface
comerciale utilizând emisiunea de titluri diversele dorinţe, atât ale celor
de valoare prin ofertă publică sau pla- care împrumută, cât şi ale celor
samente private, piaţa de capital sprijină care dau împrumuturi în econo-
interesele economice ale operatorilor: mie, sistemul bancar realizează
– băncile beneficiază de o sursă permanentă transferuri de fonduri de la unită-
de fonduri fără a se solicita plăţi fixe sau ţile cu surplus către unităţile cu
dobânzi. Finanţarea cu ajutorul acţiunilor deficit direct prin împrumuturi
poate permite acumularea acelor fonduri sau contracte de capital în calitate
mari de plată care sunt necesare pentru de intermediar financiar. Satisfa-
rambursarea obligaţiilor; cerea acestor dorinţe menţionate
– întreprinzătorii beneficiază de scăderea se referă la mărimea, maturitatea,
riscului şi de capitalul necesar începerii şi lichiditatea, rambursabilitatea şi
derulării unor afaceri. riscul creditului solicitat.

46

Universitatea SPIRU HARET


Obligaţiunile municipale reprezintă un mijloc de obţinere a unor
resurse investiţionale pe care consiliile locale le pot utiliza pentru
satisfacerea unor necesităţi ale comunităţilor. Eficienţa emisiunii de
euroobligaţiuni depinde de rating-ul de ţară (factorul politic), rating-ul
de bancă (factorul economic) şi de forţa de persuasiune în procesul
negocierii (factorul psihologic). Datoria externă obligatară angajată în
perioada 1996-2000 a avut dobânzi mai mici, o scadenţă medie de 3,8 ani
şi o sarcină anuală a datoriei de aproximativ 146 milioane de euro, în
timp ce în perioada 2000-2002 au fost emise euroobligaţiuni cu dobânzi
mai mari, cu o scadenţă medie anuală de 6 ani şi cu o sarcină anuală a
datoriei de aproximativ 290 milioane de euro. În vederea aderării la
Uniunea Europeană se are în vedere transformarea instituţiei bursiere în
societate pe acţiuni, după ce BVB se va transforma din instituţie de
interes public în societate comercială.
CONCEPTE-CHEIE: misiunea şi funcţiile bursei (funcţii tehnice,
funcţii economice); caracteristicile bursei de valori; performanţele
economico-financiare ale bursei de valori; managementul bursei de
valori.

TESTE GRILĂ
1. Diferenţele dintre bursa de valori şi sistemul bancar privesc:
1) misiunea şi funcţiile îndeplinite;
2) beneficiarii;
3) caracteristicile care conferă specificitatea fiecărei entităţi;
4) indicatorii de evaluare a performanţelor economico-financiare;
5) conţinutul managementului.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4);
b) (1+3+4+5);
c) (1+2+4+5);
d) (1+2+3+5);
e) (1+2+3+4+5).
Răspuns: b
2. Pentru starea economiei naţionale, bursa reprezintă un..................
Răspuns: barometru
3. O funcţie tehnică a pieţei de capital este şi negocierea de valori
mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie vândute şi transformate în
lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte de...................
Răspuns: scadenţă
47

Universitatea SPIRU HARET


4. O funcţie economică a pieţei de capital este şi realizarea protecţiei
...................
Răspuns: acţionarilor
5. Instituţia centralizatoare a bursei de valori este............
Răspuns: Comitetul Indicelui
6. Viteza atragerii resurselor investiţionale prin bursa de valori este
foarte mare.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b
7. La bursa de valori dimensiunea riscului este redusă.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b
8. La bursa de valori capacitatea de manipulare este foarte mare.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: a
9. Bursa de valori se află întotdeauna în echilibru.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: a
10. Eficienţa emisiunii de euroobligaţiuni depinde de:
1) rating-ul de ţară;
2) situaţia contului curent;
3) rating-ul de bancă;
4) echilibrul bugetar;
5) forţa de persuasiune în procesul negocierii.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4+5);
b) (2+4);
c) (1+2+4);
d) (1+2+4+5);
e) (1+3+5).
Răspuns: e
48

Universitatea SPIRU HARET


13. OPTIMUL PIEŢEI BURSIERE

Dacă formulăm concluzii pe baza situaţiei Bursei de Valori din


anul 2003, atunci constatăm că forţa acesteia izvorăşte din cotarea la
Categoria I a numai 2-4 emitenţi, Banca Transilvania S.A. Cluj-Napoca,
ale cărei majorări de capital au început din anul 2000, Banca Română
de Dezvoltare S.A. Bucureşti, ale cărei majorări de capital au început în
anul 2002 (ambii emitenţi având un grad de risc ridicat), S.C. S.N.P.
PETROM S.A. Bucureşti, intrată la Cotă în anul 2001 şi S.C. ALRO
S.A. Slatina, ale cărei majorări de capital au început în anul 2000.
Rezultă, aşadar, că, pe de o parte, până în anul 2000, Bursa de
Valori Bucureşti a fost destul de anemică, iar, pe de altă parte, că
distribuţia capitalizării emitenţilor este asimetrică (dezechilibrată),
dovedind serioase slăbiciuni ale instituţiei bursiere.
Aşa după cum se arată într-un buletin lunar al Bursei de Valori
Bucureşti şi Bursei Electronice RASDAQ, comparaţia dintre piaţa
bursieră românească şi alte pieţe bursiere din ţări foste socialiste, este
descurajatoare. Indicii din România au avut, în luna martie 2004,
creşteri cu mult peste pieţele din Cehia, Polonia şi Ungaria. Deşi
valoarea tranzacţionată pe piaţa bursieră a crescut faţă de luna
precedentă, aceasta a fost de 33,5 ori mai mică decât în Ungaria
(piaţă unde capitalizarea bursieră este doar de 4 ori mai mare
decât cea românească), de 36,4 ori mai mică decât cea din Cehia
(piaţă cu o capitalizare de 5,5 ori mai mare) şi de peste 63 de ori
mai mică decât cea din Polonia (capitalizarea bursei din Varşovia
fiind de 10,3 ori mai mare decât capitalizarea pieţei româneşti).
Regula de aur a burselor de valori este următoarea: o piaţă
bursieră funcţionează optim, ordonat, atunci când valoarea tran-
zacţiilor pe majoritatea titlurilor creşte sau scade aproximativ în
aceeaşi proporţie sau cu un multiplu, respectiv demultiplu
constant de ori, faţă de cursurile medii ale titlurilor.
CONCEPTE-CHEIE: asimetria capitalizării bursiere; regula
de aur a burselor de valori; multiplul sau demultiplul cursurilor medii
ale titlurilor.

TESTE GRILĂ
1. Forţa Bursei de Valori Bucureşti izvorăşte, în principal din cotarea
la Categoria I a................
Răspuns: 2-4 emitenţi
49

Universitatea SPIRU HARET


2. O piaţă bursieră funcţionează optim, ordonat, atunci când valoarea
tranzacţiilor pe majoritatea titlurilor creşte sau scade aproximativ în
aceeaşi proporţie sau cu un multiplu, respectiv demultiplu constant de
ori faţă de...............
Răspuns: cursurile medii ale titlurilor

14. PERSPECTIVELE PIEŢEI BURSIERE


ÎN ROMÂNIA

Reinstaurarea pieţei de capital în România s-a făcut începând cu


anul 1992, când au fost adoptate primele acte normative ce au condus la
crearea infrastructurii embrionare a acesteia, după modelul american.
Cea mai importantă modificare a legislaţiei în domeniu s-a produs
în anul 2002, când s-a adoptat un pachet de legi care îşi propune
armonizarea cu legislaţia europeană. În faza actuală a tranziţiei
putem afirma că, în România, s-au constituit elementele determinante
ale pieţei financiare, cu segmentele ei: piaţa bancară, piaţa de capital şi
piaţa asigurărilor (cu excepţia pieţei ipotecare).
Indicii bursieri au realizat în anul 2004 creşteri spectaculoase,
în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a titlurilor listate la Cota
Bursei de Valori Bucureşti au cunoscut aprecieri semnificative ale
cotaţiilor. Indicii BET, BET-C şi BET-FI şi-au depăşit în acest an
propriile maxime istorice şi au fost calculaţi la capătul ultimei şedinţe
de tranzacţionare din acest an la valori de peste două ori mai mari
decât cele înregistrate la finele lui 2003. Creşterea cu +101% pentru
indicele BET, cu +104% pentru BET-C şi cu +115% pentru BET-FI
arată că randamentele obţinute în acest an de cei care şi-au asumat
riscurile asociate plasamentelor în acţiuni au devansat cu mult
câştigurile care ar fi fost realizate din investiţii în depozite bancare,
valute sau titluri de stat. Mai mult, ritmul de creştere a indicilor
bursieri din acest an poziţionează Bursa de Valori Bucureşti în topul
pieţelor bursiere europene care au oferit investitorilor cele mai ridicate
randamente pentru plasamentele financiare efectuate.
Capitalizarea bursieră totală a BVB s-a apropiat la sfârşitul
acestui an de pragul de 12 miliarde USD şi reprezintă acum peste 17%
din PIB, diminuând astfel decalajul faţă de pieţele bursiere din ţările
cele mai avansate din zona Europei Centrale şi Est: Polonia, Ungaria
sau Cehia. Creşterea de peste trei ori a capitalizării Bursei de Valori
50

Universitatea SPIRU HARET


Bucureşti a fost susţinută de evoluţiile pozitive ale preţurilor de tran-
zacţionare, de majorări ale capitalului social realizate de unele companii
listate, dar şi de apariţia unor noi societăţi comerciale la Cota Bursei.
Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica, Rompetrol Rafinare Constanţa
şi Altur Slatina şi-au făcut în acest an debutul în ringul Bursei şi
statisticile de piaţă arată că investitorii au reacţionat pozitiv la diversi-
ficarea ofertei de titluri disponibile pentru tranzacţii la BVB.
Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni încheiate la
Bursa de Valori Bucureşti a cunoscut la rândul ei o creştere semni-
ficativă: de la 1,3 milioane USD în 2003, la peste 2,9 milioane USD în
acest an. Ceea ce reţine atenţia în acest an este diminuarea drastică a
ponderii deţinute de ofertele publice de cumpărare în totalul valorii
tranzacţiilor realizate la BVB, segmentul Regular al pieţei concentrând
majoritatea operaţiunilor negociate la Bursă. De asemenea, s-a putut
observa că în anul 2004 investitorii au început să-şi orienteze atenţia şi
asupra altor simboluri bursiere decât cele care şi-au câştigat deja statutul
de „blue-chips”. Drept urmare, piaţa a devenit mai puţin concentrată,
ponderea tranzacţiilor realizate cu cele mai lichide 10 simboluri bursiere
în rulajul total al pieţei coborând cu două puncte procentuale: de la 85%
în 2003 la 83% în 2004.
Misiunea Bursei de Valori Bucureşti nu este uşoară. Ea trebuie să
devină o piaţă eficientă, dominată de reguli corecte, să fie atractivă şi
compatibilă cu standardele europene, să devină un factor de influenţă a
tendinţelor economice şi instituţionale şi să se constituie într-un mediu
de dezvoltare şi iniţiativă antreprenorială prin oferirea de servicii,
mecanisme şi norme pentru mobilizarea, atragerea şi alocarea eficientă
a resurselor financiare, în condiţii de transparenţă şi siguranţă. În aceste
condiţii se prefigurează atingerea următoarelor obiective: A. Realizarea
unei pieţe eficiente, cu reguli corecte; B. Mobilizarea, atragerea şi
alocarea eficientă a resurselor financiare; C. Piaţă atractivă şi compa-
tibilă cu standardele europene; D. Mediu de dezvoltare şi iniţiativă
antreprenorială; E. Factor de influenţă asupra evoluţiilor economice şi
instituţionale. De mai mult timp, pe piaţa de capital din România se
vorbeşte tot mai insistent şi se pregăteşte fuziunea Bursei de Valori
Bucureşti (BVB) cu Bursa Electronică RASDAQ (BER). Această
fuziune este parte integrantă din „Strategia de Dezvoltare a Pieţei
Bursiere din România”. Surse din interiorul BVB şi BER arată că
fuziunea este întemeiată pe următoarele: fuziunea celor două burse nu
reprezintă un scop în sine. Decalajul existent între pieţele de capital din
51

Universitatea SPIRU HARET


regiune şi cea din România impune acest lucru; miza principală a
consolidării pieţei de capital este de a oferi un viitor industriei valorilor
mobiliare din România, prin reinventarea rolului pe care piaţa bursieră
trebuie să-l joace în finanţarea dezvoltării companiilor şi a economiei: o
piaţă bursieră cu o altă anvergură în cadrul sistemului financiar din
România, care să se apropie de indicatorii de eficienţă şi lichiditate ai
pieţelor europene. În perspectiva diversificării instrumentelor financiare
devin tot mai atractive obligaţiunile corporatiste. Emitenţii de obliga-
ţiuni corporatiste sunt societăţile comerciale pe acţiuni, constituite în
conformitate cu Legea nr. 31/1990, care trebuie să respecte anumite
prevederi referitoare la emisiunea de obligaţiuni corporatiste. Actuala
tendinţă în conducerea societăţilor pe acţiuni (marilor corporaţii)
este guvernarea corporativă. În universul economic al zilelor noastre,
corporaţia este forma dominantă de organizare a afacerilor. Cele patru
caracteristici care au stat la baza succesului acestor corporaţii, care
permit cumularea eficientă a unor mari sume de capital investit şi
operarea lucrativă a unor tranzacţii cu numeroşi proprietari de firme şi
angajaţi sunt: răspunderea limitată a investitorilor; liberul transfer al
siguranţei investitorului; personalitatea juridică; managementul cen-
tralizat. Fiecare dintre aceste patru caracteristici poate fi privită ca o
teorie ce are, la polul opus, un punct de vedere constrastant, din moment
ce se creează o serie previzibilă de polemici şi conflicte, reprezentând o
trăsătură caracteristică permanentă a structurii sistemului corporatist.
CONCEPTE-CHEIE: piaţă eficientă; alocare eficientă, fuziune;
obligaţiuni corporatiste; guvernare corporativă; management centralizat.

TESTE GRILĂ
1. Obiectivele urmărite de Bursa de Valori Bucureşti sunt:
1) realizarea unei pieţe eficiente, cu reguli corecte;
2) mobilizarea, atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare;
3) realizarea unei pieţe atractive şi compatibilă cu standardele
europene;
4) crearea unui mediu de dezvoltare şi iniţiativă antreprenorială;
5) factor de influenţă asupra evoluţiilor economice şi instituţionale.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4+5);
b) (1+2+3+5);
c) (1+2+3);
52

Universitatea SPIRU HARET


d) (2+3+4+5);
e) (1+2+4+5).
Răspuns: a
2. Fuziunea dintre BVB şi BER face parte integrantă din…………….
Răspuns: „Strategia de Dezvoltare a Pieţei Bursiere din România”
3. Forma dominantă de organizare a afacerilor în zilele noastre este
…………….
Răspuns: corporaţia
4. Caracteristicile care stau la baza succesului corporaţiilor sunt:
1) răspunderea limitată a investitorilor;
2) liberul transfer al siguranţei investitorului;
3) ocrotirea investitorilor minoritari;
4) personalitate juridică;
5) management centralizat.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3);
b) (2+3+4+5);
c) (1+2+4+5);
d) (1+2+5);
e) (1+2+4).
Răspuns: c

15. SISTEMUL DE NEGOCIERE


AL BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI

Bursa de Valori Bucureşti a trecut de la Sistemul de Tranzacţionare


şi Execuţie Automată (STEA) la sistemul de negociere HORIZON™,
aplicabil pe toate segmentele pieţei bursiere: piaţa regular, piaţa odd lot,
piaţa deal, pieţele buy-in şi sell-out. Pe fiecare piaţă în parte se utili-
zează anumite tipuri de ordine de bursă. În general, stările pieţei pot fi:
iniţială, predeschidere, deschidere, deschisă, preînchisă, închisă. Bursa
de valori trebuie să asigure integritatea pieţei prin supravegherea ei,
prin menţinerea unei variaţii maxime de preţ admise pentru o şe-
dinţă de tranzacţionare şi, atunci când este cazul, prin suspendarea
tranzacţionării. Componentele principale ale sistemului de tranzacţio-
nare HORIZON™ sunt: bursa, piaţa, simbolul şi entitatea simbol-piaţă.
BVB şi-a dezvoltat intern o platformă tehnică separată de tranzacţionare
53

Universitatea SPIRU HARET


a obligaţiunilor multiple, numită ARENA, cu caracteristici de integrare
apropiate platformei principale.
Derularea şi înregistrarea în sistemul BVB a rezultatelor ofertei de
obligaţiuni se efectuează în conformitate cu prevederile prospectului de
ofertă, iar suportul tehnic utilizat îl constituie sistemul ARENA, sistem
integrat de tranzacţionare, compensare-decontare şi înregistrare, dez-
voltat de BVB, care dispune de opţiuni ce permit un grad ridicat de
performanţă şi flexibilitate.
CONCEPTE-CHEIE: STEA; HORIZON™; ARENA; integritatea
pieţei; obligaţiuni multiple; platforma principală.

TESTE GRILĂ
1. Bursa de valori trebuie să asigure integritatea pieţei prin suprave-
gherea ei, prin menţinerea unei variaţii maxime de preţ admise pentru o
şedinţă de tranzacţionare şi, atunci când este cazul, prin...........................
Răspuns: suspendarea tranzacţionării
2. Suportul tehnic actual de negociere la Bursa de Valori Bucureşti este
..................
Răspuns: sistemul ARENA
3. Derularea şi înregistrarea, în sistemul BVB, a rezultatelor ofertei de
obligaţiuni se efectuează în conformitate cu prevederile.......................
Răspuns: prospectului de ofertă

16. SISTEME DE DECONTARE ŞI COMPENSARE


A TRANZACŢIILOR CU VALORI MOBILIARE

Compensarea şi descărcarea de obligaţii contractuale monetizate


au devenit, în ultimul deceniu, o adevărată industrie de servicii
financiare complexe. Sistemul de plăţi este un set de aranjamente prin
care se înlocuieşte compensarea obligaţiilor de tip barter cu o
compensare prin intermediul banilor folosiţi pentru transferul titlurilor
de proprietate asupra unor active. Elementele componente ale unui
sistem de plăţi sunt: 1) instituţiile care furnizează servicii de plăţi;
2) diversele forme de creanţe transferate; 3) metodele şi mijloacele de
transfer al acestor creanţe; 4) relaţiile contractuale dintre părţile
implicate. În general, etapele unei tranzacţii cu valori mobiliare
54

Universitatea SPIRU HARET


sunt: încheierea tranzacţiei, compensarea tranzacţiei şi decontarea
tranzacţiei. Ciclul de decontare este de 3 zile (T+3) după efectuarea
tranzacţiilor. Aranjamentele excepţionale strict temporare, cu scadenţă
de rambursare de 24 de ore acordate firmelor de brokeraj peste limita
de tranzacţionare stabilită în concordanţă cu mărimea capitalurilor lor
sunt reprezentate de următoarele facilităţi: brokerii pot beneficia de
creditele acordate de băncile de decontare; pot recurge la împrumuturi
acordate de BVB din Fondul de Garantare; pot apela la contribuţia
tuturor membrilor BVB Decontarea titlurilor de valoare la RASDAQ
se încheie în ziua T+4 când se finalizează decontarea prin operarea
efectelor decontării în conturile bancare ale brokerilor şi dealerilor,
titulari de plăţi şi încasări în tranzacţiile cu valori mobiliare.
CONCEPTE-CHEIE: obligaţii contractuale monetizate; com-
pensarea obligaţiilor (tip barter, prin intermediul banilor); ciclul de
decontare; aranjamente temporare.

TESTE GRILĂ
1. Sistemul de plăţi este un set de aranjamente prin care se înlocuieşte
compensarea obligaţiilor de tip barter cu o compensare prin inter-
mediul........................
Răspuns: banilor
2. Elementele componente ale unui sistem de plăţi sunt:
1) instituţiile care furnizează servicii de plăţi;
2) diversele forme de creanţe transferate;
3) metodele şi mijloacele de transfer al acestor creanţe;
4) societăţile de servicii de investiţii financiare;
5) relaţiile contractuale dintre părţile implicate.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4+5);
b) (1+4+5);
c) (1+2+3+5);
d) (1+2+3+5);
e) (1+4).
Răspuns: d
3. Etapele unei tranzacţii cu valori mobiliare sunt:
1) încheierea tranzacţiei;
2) evidenţierea tranzacţiei în contabilitate;
3) compensarea tranzacţiei;
55

Universitatea SPIRU HARET


4) transferul valorilor mobiliare;
5) decontarea tranzacţiei.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+4);
b) (1+3+5);
c) (1+2+3+5);
d) (1+4+5);
e) (1+2+3+4).
Răspuns: b
4. Ciclul de decontare după efectuarea tranzacţiilor este de...................
Răspuns: 3 zile (T+3)

17. INDICII BURSIERI

Indicii bursieri reflectă raportul dintre cererea şi oferta de


capital pe piaţa respectivă şi exprimă evoluţia cursurilor bursiere
pe o anumită piaţă. Există două generaţii de indici: generaţia întâi,
în structura cărora intră numai acele acţiuni ale căror emitenţi sunt din
acelaşi domeniu de activitate, şi indici din generaţia a doua, în
structura cărora intră acţiunile unor emitenţi din mai multe domenii de
activitate. Indicii se diferenţiază în funcţie de modalitatea de calcul.
Cele mai importante relaţii de calcul au în vedere: media aritmetică
ponderată şi neponderată; factori care influenţează artificial
evoluţia indicilor; indici în lanţ.
Există mai multe criterii de clasificare a indicilor bursieri, aşa
cum se arată în Tabelul 1.
Tabelul 1
Clasificarea indicilor bursieri
Criteriul Tipurile de indici
1. După valorile a) Indici bursieri pentru acţiuni
mobiliare în b) Indici bursieri pentru obligaţiuni
raport cu care c) Indici pentru titlurile emise de fondurile deschise
se construieşte de investiţii şi alte instituţii de acest fel
indicele Exemple: Dow Jones Industrial Average; Standard &
Poor’s 500 şi Nasdaq 100 (în SUA); indicii FT-SE (în
Marea Britanie); DAX (în Germania); Nikkei şi Topix
(În Japonia); CAC-40 (în Franţa); BET, BET-C şi
RASDAQ (în România).
56

Universitatea SPIRU HARET


Criteriul Tipurile de indici
2. În funcţie de a) Indici din prima generaţie
modul de calcul Modul de calcul: o simplă medie aritmetică a cursu-
aferent indicilor rilor acţiunilor componente, ajustată cu un divizor
pentru acţiuni care exprimă diversele modificări ce se petrec asupra
acţiunilor componente, cum ar fi fuziuni, divizări sau
modificări importante de capital.
b) Indici din generaţia a doua
Caracteristici:
– cuprind un număr mai mare de firme (500 în cazul
S&P, 2000 sau chiar 3000 în cazul indicilor Frank
Russell);
– acţiunile componente aparţin mai multor domenii
de activitate (mai puţin în cazul indicilor sectoriali);
– metodologia de calcul presupune, de cele mai
multe ori, ponderarea acţiunilor cu cursul bursier sau
capitalizarea bursieră).
Exemple: Topix, S&P 500, DAX, CAC-40, indicii
calculaţi pe piaţa de capital a României.
3. În funcţie de a) Indici generali ai pieţei – cuprind acţiuni aparţi-
gradul de nând mai multor domenii de activitate căutând să
cuprindere exprime cât mai bine structura pieţei respective şi
evoluţia economiei în ansamblul ei.
Exemple: Nasdaq-100, CAC-40, FT-SE Actuaries 100,
DAX, BET.
b) Indici sectoriali – reflectă evoluţia unui singur
sector al economiei: industria automobilelor, industria
extractivă, industria alimentară, industria farma-
ceutică, transporturi, construcţii, tehnică de calcul şi
informatică, publicitate şi mass-media, bănci, asigu-
rări, alte servicii financiare, utilităţi publice etc.
4. În funcţie de a) Indici calculaţi în timp real, de obicei la intervale
intervalul la care cuprinse între 15 secunde şi un minut (majoritatea
sunt calculaţi indicilor existenţi la ora aceasta în lume).
b) Indici calculaţi la sfârşitul zilei de tranzacţionare
5. După apartenenţa a) Indici ce cuprind în portofoliul lor de acţiuni
valorilor mobiliare cotate pe o singură piaţă bursieră, fie acţiunile unor
care intră în firme autohtone, fie ale unor firme străine cotate şi
calculul indicelui pe piaţa respectivă.
57

Universitatea SPIRU HARET


Criteriul Tipurile de indici
b) Indici mondiali, care iau în calcul acţiuni ce
cotează pe diverse pieţe ale lumii şi care au criterii
suplimentare referitoare la ţările care intră în calcul,
pe lângă criteriile stabilite pentru un titlu individual.
Exemple: FT Actuarial World Stock Index, MSCI
(calculat de Morgan Stanley), indicii Frank Russell,
Dow Jones Euro STOXX, care este calculat pe piaţa eu-
ropeană cuprinzând ţările care au adoptat moneda euro.
6. În funcţie de a) Indici specifici pieţei bursiere
tipul pieţei de Exemplu: indicele BET.
capital pe care b) Indici ai pieţei extrabursiere
sunt calculaţi Exemplu: indicele RASDAQ-C.
7. În raport cu a) Indici oficiali, calculaţi de organismele abilitate
instituţia care prin reglementările pieţei de capital respective.
calculează indicele Exemplu: indicele BET.
b) Indici calculaţi de instituţiile pieţei de capital în
colaborare cu publicaţii financiare
Exemple: „The Wall Street Journal” pentru indicele
Dow Jones, „Financial Times” pentru indicii FT-SE.
c) Indici calculaţi de diverse publicaţii economico-fi-
nanciare
d) Indici neoficiali, care sunt indici calculaţi de di-
verse societăţi de servicii de investiţii financiare,
firme de consultanţă şi alte instituţii financiare.
Sursa: Anghelache, Gabriela, Bursa şi piaţa extrabursieră, Editura
Economică, Bucureşti, 2000, p. 276-277.

CONCEPTE-CHEIE: indici de generaţia întâi; indici de gene-


raţia a doua; indici generali ai pieţei; indici sectoriali; indici mondiali.

TESTE GRILĂ
1. După valorile mobiliare în raport cu care se construieşte indicele există:
1) indici bursieri pentru acţiuni;
2) indici bursieri pentru obligaţiuni;
3) indici pentru titlurile emise de fondurile deschise de investiţii
şi alte instituţii de acest fel;
4) indici bursieri pentru titlurile de stat;
5) indici bursieri în lanţ.
58

Universitatea SPIRU HARET


Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+3+4);
b) (1+2+3+4+5);
c) (1+2+3+5);
d) (1+2+3);
e) (1+2+4).
Răspuns: d
2. Indicii care iau în calcul acţiuni ce cotează pe diverse pieţe ale lumii
şi care au criterii suplimentare referitoare la ţările care intră în calcul,
pe lângă criteriile stabilite pentru un titlu individual sunt.....................
Răspuns: indici mondiali
3. Sunt indici din prima generaţie Topix, S&P, DAX, CAC-40
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b
4. Indicii care reflectă evoluţia unui singur sector al economiei sunt
................
Răspuns: indicii sectoriali
5. În raport cu instituţia care calculează indicele nu figurează:
a) indici specifici pieţei bursiere;
b) indici oficiali;
c) indici calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu
publicaţii financiare;
d) indici calculaţi de diverse publicaţii economico-financiare;
e) indici neoficiali.
Răspuns: a
6. Nasdaq-100, CAC-40, FT-SE Actuaries 100, DAX, BET sunt indici
sectoriali.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b

18. ANALIZA BURSIERĂ


Preţurile de piaţă sunt relevante în funcţie de eficienţa pieţei
bursiere, adică de lichiditatea, transparenţa şi securitatea bursei. Indicii
Bursei de Valori Bucureşti sunt BET, BET-C şi BET_FI, care se
determină după o anumită formulă. Analiza bursieră poate fi grafică sau
statistică. Analiza grafică poate evidenţia tendinţa primară şi tendinţa
59

Universitatea SPIRU HARET


secundară, tunelul crescător sau descrescător, conformaţiile „cap şi
umeri”, conformaţia „M” sau conformaţia „W”. Există şi multe alte
forme grafice. Analiza statistică, mai apreciată de specialişti decât
analiza grafică, vizează eficienţa informaţională a pieţei financiare
privind integrarea în cursurile bursiere a informaţiilor fundamentale
despre valoarea intrinsecă a titlurilor cotate. Analiza statistică se reali-
zează cu anumite formule statistice.
CONCEPTE-CHEIE: lichiditatea, transparenţa şi securitatea
bursei; analiză grafică; analiză statistică; tendinţa primară; tendinţa
secundară.

TESTE GRILĂ
1. Preţurile de piaţă sunt relevante în funcţie de eficienţa pieţei
bursiere, adică de:
1) lichiditatea bursei;
2) ciclul de decontare;
3) transparenţa bursei;
4) echilibrul cerere-ofertă;
5) securitatea bursei.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) (1+2+4);
b) (1+2+5);
c) (1+4+5);
d) (1+2+3+4+5);
e) (1+3+5).
Răspuns: e
2. Analiza grafică poate evidenţia tendinţa primară şi tendinţa................
Răspuns: secundară
3. Analiza statistică vizează...................
Răspuns: eficienţa informaţională a pieţei financiare
4. Pentru a realiza o analiză statistică se utilizează.................
Răspuns: formule statistice
5. Analiza bursieră nu poate fi decât analiză statistică.
a) adevărat;
b) fals.
Răspuns: b
60

Universitatea SPIRU HARET


ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Caracterizaţi pieţele financiare.
2. La ce se referă cvadrupla explozie de la sfârşitul secolului al XX-lea?
3. Care sunt punctele de vedere privind pieţele de capital?
4. Ce tipuri de titluri cunoaşteţi?
5. Ce sunt pieţele de datorie?
6. Ce sunt emitenţii de titluri de valoare?
7. Care sunt categoriile de societăţi de investiţii financiare?
8. Care sunt instrumentele financiare conform Legii 297/2004?
9. Care sunt caracteristicile valorilor mobiliare?
10. Ce este obligaţiunea cu warant?
11. Ce sunt titlurile de stat?
12. Ce sunt valorile mobiliare derivate?
13. Care sunt caracteristicile bursei de valori?
14. Care este regula de aur a burselor de valori?
15. Care sunt perspectivele pieţei bursiere din România?
16. Ce este ciclul de decontare?
17. Prezentaţi clasificarea indicilor.
18. Care sunt componentele analizei bursiere?

PROBLEME REZOLVATE

1. O societate comercială are un capital de 500 milioane u.m.


format din 5 milioane de acţiuni. Adunarea Generală Extraordinară a
Acţionarilor hotărăşte majorarea capitalului prin emisiune de noi
acţiuni cu o primă de emisiune de 20% din valoarea nominală. Faţă de
cele vechi, noile acţiuni sunt cu 3⁄4 mai puţine decât cele vechi.
Valoarea teoretică a dreptului preferenţial de subscriere este de 20 u.m.,
iar valoarea la bursă este cu 10% mai mare decât cea calculată de
societate.
Cât trebuie să plătească un investitor care doreşte să devină nou
acţionar la societate dacă el doreşte să achiziţioneze 1.500 de acţiuni?
Rezolvare:
Capitalul iniţial 500.000.000 u.m.
______________ ______________
Valoarea nominală a acţiunii = = =
Nr. acţiuni 5.000.000 acţiuni
= 100 u.m.⁄acţiune
61

Universitatea SPIRU HARET


Valoarea nominală a noilor acţiuni = Valoarea nominală înainte de
emisiune × Prima de emisiune = 100 u.m.⁄acţiune × 120% = 120 u.m.⁄acţiune
3
Nr. acţiunilor nou emise = 5.000.000 acţiuni – ― × 5.000.000 acţiuni =
4
= 5.000.000 acţiuni – 3.750.000 acţiuni = 1.250.000 acţiuni
Dreptul preferenţial de subscriere = 20 u.m. × 110% = 22 u.m.
Preţul de emisiune = 100 u.m.⁄acţiune + 120 u.m.⁄acţiune = 220 u.m.⁄acţiune
5.000.000 acţiuni
______________
Preţul plătit de investitor = (220 u.m.⁄acţiune + × 22 u.m.) ×
1.250.000 acţiuni
1.500 acţiuni =(220 u.m.⁄acţiune + 88 u.m.⁄acţiune) × 1.500 acţiuni =
462.000 u.m.
Răspuns: 462.000 u.m.

2. Un investitor dispune de 50.000 u.m. şi doreşte să achiziţioneze


la 1 iunie 1.500 acţiuni la un curs de 100 u.m.⁄acţiune. La 31 mai acţiunile
cotează 110 u.m.⁄acţiune şi investitorul dă ordin brokerului să vândă
acţiunile cumpărate la începutul lunii. Dacă dobânda practicată de broker
este de 6% pe an, care va fi rezultatul tranzacţiei pentru investitor?
Rezolvare:
Valoarea iniţială a tranzacţiei:
1.500 acţiuni × 100 u.m.⁄acţiune = 150.000 u.m. (cumpărare)
Disponibil = marjă = 50.000 u.m.
Credit la broker = 150.000 u.m. – 50.000 u.m. = 100.000 u.m.
Dobânda la credit = 0,06⁄12 × 100.000 u.m. = 500 u.m.
Valoarea finală a tranzacţiei:
1.500 acţiuni × 110 u.m.⁄acţiune = 165.000 u.m. (vânzare)

Cont în marjă
DEBIT CREDIT
Cumpărare 150.000 Marja 50.000
Dobânda 500 Vânzare 165.000
Total debit 150.500 Total credit 215.000
Sold creditor 64.500
Sold – marjă = 64.500 u.m. – 50.000 u.m. = 14.500 u.m.
Răspuns: 14.500 u.m.
62

Universitatea SPIRU HARET


3. În timpul funcţionării unei societăţi, emisiunea de acţiuni
realizată pentru majorarea capitalului social produce efecte nedorite
pentru vechii acţionari cunoscute sub denumirea de efecte de diluţie
care afectează valoarea acţiunii, profitul pe acţiune şi dreptul la vot al
posesorului acţiunii.
Se consideră situaţia în care se dublează capitalul social prin
emisiunea noilor acţiuni pe baza datelor:
Momentul Momentul majorării
înfiinţării capitalului social
Numărul acţiunilor emise N = 1.500 n = 1.500
Valoarea nominală VN = 100 VN = 100
Rezerve legale constituite Rl = 100.000 Rl = 100.000
de emitent
Rata profitului la 10% 10%
capitalul propriu
Număr de acţiuni deţinute 1.000 1.000
de acţionarul A
În urma majorării capitalului social se înregistrează următoarele
efecte:
a. Modificarea valorii intrinseci a acţiunii, efect cunoscut şi sub
denumirea de diluţia capitalului.
Astfel, la înfiinţare, valoarea intrinsecă este:
VN × N + R 1 100 × 1.500 + 100.000
VI = = = 166,66 u.m.⁄acţiune
N 1.500
După majorarea capitalului social valoarea intrinsecă se dimi-
nuează astfel:
VN × N + VN × n + R 1 100 × 1.500 + 100 × 1.500 + 100.000
VI = = =
N+n 1.500 + 1.500
133,33 u.m.⁄acţiune
b. Diluţia profitului pe acţiune:
10% × (100 × 1.500 + 100.000 )
p= = 16,66 u.m.⁄acţiune
1.500
10% × (100 × 1.500 + 100 × 1.500 + 100.000 ) = 13,33 u.m.⁄acţiune
p′ =
1.500 + 1.500
63

Universitatea SPIRU HARET


c. Diluţia dreptului la vot. Acţionarul A are o poziţie în cadrul
Adunării Generale a Acţionarilor determinată de numărul acţiunilor
deţinute înainte şi după majorarea capitalului social, respectiv:
1.000 × 100/1.500 = 66,66 voturi
1.000 × 100/(1.500 + 1.500) = 33,33 voturi
Aşadar, păstrându-şi numărul de acţiuni deţinute iniţial, acţio-
narul A va participa în măsură mai redusă la luarea deciziei în cadrul
societăţii emitente.
Pentru atenuarea efectelor de diluţie, societatea emitentă cal-
culează un drept preferenţial denumit drept de subscriere de care
beneficiază foştii acţionari. Dreptul de subscriere se determină ca
diferenţă între valoarea de piaţă a acţiunilor vechi şi valoarea acţiunilor
vechi şi noi, după majorarea capitalului social. Mărimea dreptului de
subscriere depinde de numărul acţiunilor nou emise şi de preţul la care
se realizează prima vânzare a acţiunilor noi (preţ de emisiune sau
valoarea nominală). Dacă vânzarea noilor acţiuni se realizează la preţ de
emisiune, mărimea teoretică a dreptului de subscriere este:

(Cursul acţiunilor vechi – Preţul de emisiune) × n


Dreptul de subscriere = _________________________________________ =
N+n
=
(166,66 − 133,33) × 1.500
= 16,66 u.m.
1.500 + 1.500

4. Se anticipează următoarele rentabilităţi asociate stărilor eco-


nomiei:
Starea economiei Probabilitatea Rentabilitatea acţiunii
Declin economic 20% 15%
Stagnare 50% 25%
Creştere economică 30% 50%
Care este rentabilitatea medie ce se înregistrează?

Rezolvare:
Rm = Σ pi × ri = 0,2 × 15% + 0,5 × 25% + 0,3 × 50% = 30,5%

Răspuns: 30,5%

64

Universitatea SPIRU HARET


5. S.C. FAIN S.A. are un capital social de 650.000.000 de lei
vechi, format din acţiuni comune cu o valoare nominală de 1.000 de
lei/acţiune. În Adunarea Generală Extraordinară a acţionarilor, care a
avut loc pe data de 27 mai, s-a hotărât să se majoreze capitalul social
prin emiterea a 325.000 de acţiuni comune la un preţ de emisiune (Pe)
de 1.300 de lei vechi/acţiune. Pentru protejarea vechilor acţionari,
AGA a hotărât să se emită concomitent un număr de 325.000 de
drepturi de preemţiune, care vor fi distribuite gratuit vechilor acţionari,
proporţional cu numărul de acţiuni deţinute. Emisiunea de acţiuni se
desfăşoară în perioada 27 iunie – 27 august astfel: în perioada 27 iunie
– 27 iulie vor putea să subscrie doar vechii acţionari, care se prezintă
cu dreptul de subscriere, iar dacă în această perioadă nu se subscriu
toate acţiunile, în perioada 28 iulie – 27 august vor avea posibilitatea
să subscrie şi alte persoane decât vechii acţionari, cu condiţia să fi
cumpărat drepturi de subscriere de la acţionarii care nu le-au utilizat în
prima perioadă.
Să se calculeze:
a) numărul de acţiuni comune pe care S.C. FAIN S.A. îl avea în
circulaţie înainte de a realiza noua emisiune;
b) rata de subscriere (Rs) pentru noua emisiune;
c) valoarea dreptului de subscriere (Ds) în perioada cumdrept,
respectiv exdrept, dacă valoarea de piaţă a acţiunii este de
1.600 de lei vechi/acţiune.
d) noul capital social al S.C. FAIN S.A., dacă se consideră că s-au
subscris toate cele 325.000 de acţiuni.

Rezolvare:
a. Pentru simplificare vom nota cu N1 numărul de acţiuni aflate
în circulaţie înaintea realizării emisiunii:
CS1 650.000.000
N1 = = = 650.000 de acţiuni,
VN 1.000
unde: CS1 – capitalul social al societăţii înainte de majorare;
VN – valoarea nominală a acţiunii.
b. Calculul ratei de subscriere pentru noua emisiune:
N 650.000
RS = 1 = = 2,
N 2 325.000
unde: Rs – rata de subscriere;
N2 – numărul de acţiuni nou emise.
65

Universitatea SPIRU HARET


c. Calculul valorii dreptului de subscriere în perioada cumdrept,
respectiv exdrept
Perioada cumdrept este perioada în care au drept de subscriere
numai vechii acţionari, respectiv 27 iunie – 27 iulie, iar perioada
exdrept este perioada în care au drept de subscriere şi investitorii care
nu deţin acţiuni la societatea respectivă, adică 28 iulie – 27 august.
Calculul valorii dreptului de subscriere în perioada cumdrept:
Pp − Pe 1600 − 1300
D SC = = = 100 de lei vechi
Rs + 1 2 +1
Calculul valorii dreptului de subscriere in perioada exdrept:
Pp − Pe 1600 − 1300
D SE = = = 150 de lei vechi
Rs 2
unde: DSC – valoarea cumdrept a dreptului de subscriere;
DSE – valoarea exdrept a dreptului de subscriere;
Pp – preţul de piaţă al acţiunii;
Pe – preţul de emisiune al noilor acţiuni;
Rs – rata de subscriere.
d. Calculul capitalului social al societăţii după realizarea emisiunii
de acţiuni:
CS1 = CS0 + N 2 × VN = 650.000.000 + 325.000 × 1.000 = 975.000.000 de lei vechi
unde: Cs1 – capitalul social al societăţii după realizarea emisiunii;
Cs0 – capitalul social al societăţii înainte de realizarea emisiunii;
N2 – numărul de acţiuni nou emise;
VN – valoarea nominală a acţiunii.

6. O corporaţie din SUA emite o obligaţiune convertibilă pre-


zentând următoarele caracteristici:
Valoarea nominală a obligaţiunii 1.000 $
Rata cuponului 6,00%; semianual
Scadenţa la 10 ani
Perioada de conversie până la scadenţă
Preţul de conversie 20,00 $
Preţul curent al acţiunilor 16,50 $
Sursa: REUTERS, Introducere în studiul pieţelor de titluri de valoare,
JOHN WILEY & SONS (Asia) Pte Ltd, Editura Economică, Bucureşti, 2000,
p. 134-135.
66

Universitatea SPIRU HARET


Care este coeficientul de conversie a obligaţiunii şi când poate fi
aceasta convertită în condiţii profitabile?

Rezolvare:
Valoarea de capital a obligaţiunii
Coeficientul de conversie a obligaţiunii = ————————————— =
Preţul de conversie
1.000
= = 50
20
Aceasta înseamnă că, dacă un investitor converteşte obligaţiunea,
el va primi în schimb 50 de acţiuni.
Preţul de conversie
Prima iniţială de conversie = [ —————————————— – 1] × 100 =
Preţul curent al acţiunilor obişnuite
⎡ 20,00 ⎤
=⎢ − 1⎥ × 100 = 21,21%
⎣ 16,50 ⎦
Aceasta înseamnă că acţiunile obişnuite ale emitentului trebuie
să se aprecieze cu mai mult de 21,21% înainte ca obligaţiunea să poată
fi profitabil convertită de către investitor.

7. Date fiind elementele de mai jos ale unei obligaţiuni cu


warant, să se stabilească următoarele:
a. Cât numerar suplimentar va primi emitentul dacă sunt
exercitate toate warantele?
b. Care este prima iniţială de exercitare a warantului?
Valoarea nominală a obligaţiunii 1.000 $ par
Rata cuponului 3,50%; semianual
Scadenţa la 5 ani
Perioada de conversie până la scadenţă
Warante 2 warante pe obligaţiune la
5 acţiuni 93,00 $ pe acţiune
Preţul curent al acţiunilor 77,00 $
Sursa: REUTERS, Introducere în studiul pieţelor de titluri de valoare,
JOHN WILEY & SONS (Asia) Pte Ltd, Editura Economică, Bucureşti, 2000,
p. 145-146.

67

Universitatea SPIRU HARET


Rezolvare:
a. Nr. de obligaţiuni la emisiune = 150.000.000 : 1.000 = 150.000
Capital suplimentar colectat la exercitare = nr. de obligaţiuni ×
nr. de acţiuni × preţul acţiunilor = 150.000 × (2 × 5) × 93,00 $ =
= 139.500.000 $
Preţ de conversie
b. Prima iniţială de exercitare a warantului = (———————— ) ×
93,00 Preţ curent
100 = (______) × 100 = 20,78 %
77,00

8. Un fond mutual deţine la un moment dat o valoare totală a


activelor brute de 1.000 de milioane de lei, o valoare a datoriilor de
200 de milioane de lei şi un număr total al titlurilor deţinute de public
de 2.000.000 de bucăţi.
Să se determine valoarea netă unitară a activului, precum şi
preţul oferit publicului, ştiind că fondul are cheltuieli de vânzare în
pondere de 20%.
Rezolvare:
Valoarea totală a activelor nete = valoarea totală a activului brut – datoriile =
= 1.000 mil. – 200 mil. = 800 mil. lei

Valoarea unitară netă a activului (VUNA) =


Valoarea totala a activelor nete
= = 800 mil./2.000.000 = 400.000 lei/buc.
Nr. total al titlurilor detinute de public

Preţul oferit publicului = Valoarea unitară netă a activului =


100% − Ponderea cheltuielilor de vânzare
= 400.000/(100% – 20%) = 500.000 lei/buc.

9. Se consideră un număr de patru societăţi comerciale: A, B, C, D,


incluse în portofoliul indicelui RASDAQ. Valoarea de piaţă în mo-
mentul de referinţă a numărului total de acţiuni emise de societatea A
este de 100 mil. u.m., a celor emise de societatea B este de 130 mil. u.m., a
celor emise de societatea C este de 140 mil. u.m. şi a celor emise de
societatea D este de 150 mil. u.m. Se mai cunoaşte valoarea iniţială a
indicelui: 1.000.
68

Universitatea SPIRU HARET


Să se calculeze valoarea divizorului în momentul de referinţă.
∑ C 0i
D0 = ,
I0
unde: D0 – valoarea divizorului în momentul de referinţă;
I0 – valoarea iniţială a indicelui;
C0i – valoarea de piaţă de referinţă a numărului total de acţiuni
emise de o societate.
Rezolvare:
100 mil. + 130 mil. + 140 mil. + 150 mil.
D0 = = 520.000
1.000

10. Investitorul A investeşte 10.000 $ în Corporaţia XYZ, ale cărei


acţiuni sunt tranzacţionate curent la 100 $. Investitorul A cumpără 100 de
acţiuni şi speră ca preţul acţiunilor să crească în următoarele şase luni.
Investitorul B investeşte 10.000 $ în cumpărarea de opţiuni de
cumpărare (call) la un preţ de exercitare de 100 $, cu o primă de 10 $
pe acţiune. Investitorul B cumpără 10 loturi de tranzacţie a câte 100 de
acţiuni pe lot. Costul este, prin urmare: 10 × 10 × 100 = 10.000 $.
Investitorul B speră ca preţul să crească la 120 $ după 6 luni.
La capătul celor şase luni, preţul acţiunilor XYZ a crescut la 120 $.
Cum acţionează cei doi investitori şi care este rentabilitatea
înregistrată de ei?
Dar dacă preţul acţiunilor XYZ creşte după şase luni numai până
la 110 $?
Rezolvare:
Investitorul A îşi vinde cele 100 de acţiuni şi realizează un profit
de 2.000 $ – o rentabilitate de 20% a investiţiei sale.
Investitorul B îşi exercită opţiunea de a cumpăra 10 loturi de câte
100 de acţiuni la 100 $, pe care le revinde imediat pe piaţă la 120 $ fiecare.
Profitul obţinut din această tranzacţie este de 20.000 $. Dacă
investitorul B îşi deduce costurile de primă din această sumă, atunci
profitul său total din utilizarea de opţiuni de cumpărare (call) este de
10.000 $. Aceasta reprezintă o rentabilitate de 100% a investiţiei sale şi
demonstrează modul în care operează acest efect de levier (leverage) –
o rentabilitate de 100%, comparativ cu o rentabilitate de 20% pentru o
aceeaşi investiţie.
69

Universitatea SPIRU HARET


Totuşi, să presupunem că preţul acţiunilor XYZ a crescut la
numai 110 $ după şase luni. Investitorul A va face, în continuare, un
profit de 10% din vânzarea acţiunilor sale, în timp ce, prin exercitarea
opţiunii, investitorul B abia va reuşi să nu iasă în pierdere.
Sursa: REUTERS, Introducere în studiul produselor financiare
derivate, JOHN WILEY & SONS (ASIA) Pte Ltd, Editura Economică,
Bucureşti, 2001, p. 110-111.

11. Investitorul A cumpără 100 de opţiuni de vânzare put (di-


mensiune standard) la un preţ de exercitare de 120 u.m.⁄acţiune, cu o
primă de 10 u.m.⁄acţiune. Acţiunile care constituie suportul contractului
cotează pe piaţă la 130 u.m.⁄acţiune. Care este rezultatul tranzacţiei
pentru un curs de 125 u.m.⁄acţiune?
Rezolvare:
Preţul unitar = nr. de opţiuni de vânzare put × [preţul de exercitare –
(cursul curent + prima)] = 100 × [120 – (125 + 10)] = –1.500 u.m.
Rezultatul tranzacţiei = preţul unitar × dimensiunea standard a
opţiunilor = –1.500 × 100 = –150.000 u.m.
Răspuns: –150.000 u.m.

12. Societatea XYZ are un capital social de 50 milioane u.m.


constituit din acţiuni comune, fiecare având o valoare nominală unitară
de 120 u.m. S-a repartizat acţionarilor, sub formă de dividende, 80% din
profitul net obţinut, fiecare acţionar primind un dividend de 10 u.m.
pentru fiecare acţiune deţinută.
Care este raportul preţ⁄câştig pentru un preţ de piaţă al acţiunii
de 125 u.m.?
Rezolvare:
Fie p profitul net⁄acţiune. Atunci:
80% ...................................... 10 u.m.
100% ..................................... p
100% × 10 u.m. 1.000 u.m.
p= = = 12,5 u.m.
80% 80

70

Universitatea SPIRU HARET


Raportul preţ⁄câştig (PER) este:
C 125 u.m.
PER = = = 10
P 12,5 u.m.
unde: C – cursul acţiunii.
Răspuns: 10

13. Se încheie un contract de stelaj1 pentru 1.000 de acţiuni A la


un curs de 90⁄110 u.m. Acţiunea A este tranzacţionată la termen ferm
la 100 u.m.⁄acţiune. La scadenţa tranzacţiei de stelaj, cursul acţiunii A
este de 80 u.m.⁄acţiune.
Care va fi rezultatul pentru cumpărătorul stelajului?
Rezolvare:
Stelajul reprezintă un contract la termen ferm care permite
cumpărătorului său, la scadenţă:
– fie să se declare cumpărător la borna superioară a stelajului
(acest lucru se va întâmpla dacă cursul de piaţă este mai mare decât
centrul stelajului);
– fie să se declare vânzător la borna inferioară a stelajului (acest
lucru se va întâmpla dacă cursul pe piaţă este mai mic decât centrul
stelajului).
În cazul de faţă centrul stelajului = (90 + 110)⁄2 = 100.
Cursul pe piaţă este de 80 u.m. şi este, deci, mai mic decât
centrul stelajului. De aceea, la scadenţă, cumpărătorul stelajului se
declară vânzător al titlurilor la borna inferioară (90), titlurile fiind
achiziţionate în prealabil de pe piaţă (la 80 u.m.).
Rezultatul tranzacţiei = nr. de acţiuni⁄contract × (borna inferioară –
cursul pe piaţă) = 1.000 × (90 – 80) = +10.000 u.m. > 0 ⇒ câştig.
Observaţii:
– în prezent, tranzacţii de tipul stelajului nu mai există pe piaţa
franceză:
– în Franţa, în prezent, termenul „stellage” se foloseşte pentru ter-
menul englezesc straddle (strategie cu opţiuni, constând în cumpărarea
1
Stelaj = pe piaţa de la Paris, combinaţie de opţiuni prin cumpărare şi
vânzare de call şi put la preţuri de exercitare şi scadenţe identice. Preţ de
exercitare = nivelul predeterminat al preţului contractului futures sau al mărfii
de bază, stabilit pentru exercitarea opţiunii. Zi de zi pot fi stabilite noi preţuri în
completare la cele care deja se tranzacţionează şi⁄sau sunt disponibile pentru
tranzacţionare, dacă fluctuaţiile pieţei futures fac necesară această acţiune.
71

Universitatea SPIRU HARET


unui call şi vânzarea simultană a unui put pe acelaşi activ suport, la
aceeaşi scadenţă şi la acelaşi preţ de exerciţiu). În orice caz, rezultatul
dintr-un straddle se calculează după o relaţie diferită de cea
anterioară, ţinându-se cont şi de primele call şi put plătite.
Răspuns: +10.000 u.m.

14. O societate are un capital iniţial de 100 de milioane u.m.,


corespunzător la 250.000 de acţiuni şi decide majorarea acestuia prin
emisiunea de noi acţiuni cu o primă de emisiune reprezentând 10% din
valoarea nominală. Acţiunile nou emise sunt cu 4⁄5 mai puţine decât
cele vechi. Valoarea teoretică a dreptului preferenţial de subscriere
este de 10 u.m., în timp ce la bursă aceasta înregistrează o valoare cu
20% mai mare decât cea calculată de societate.
Care este preţul plătit de un investitor care doreşte să devină nou
acţionar al societăţii cumpărând 1.000 de acţiuni?
Rezolvare:
Capitalul social iniţial 100.000.000 u.m.
Valoarea nominală a unei acţiuni = ________________ = ______________ =
Nr. acţiuni iniţial 250.000 acţiuni
= 400 u.m.⁄acţiune

Prima de emisiune pentru fiecare acţiune = 10 × 400 = 40 u.m.


100

Preţul de emisiune al unei noi acţiuni = Valoarea nominală + Prima de


emisiune = 400 + 40 = 440 u.m.
4
Numărul acţiunilor nou emise = 250.000 – ― × 250.000 = 50.000 acţiuni
5
20
Valoarea bursieră a dreptului de subscriere = 10 + × 10 = 12 u.m.
100

Preţul plătit de un investitor nou pentru o acţiune = Preţul de emisiune +

Nr. acţiuni iniţial


+ _______________ × Valoarea bursieră a dreptului de subscriere =
Nr. acţiuni noi
250.000
= 440 + × 12 = 500 u.m.⁄acţiune
50.000
72

Universitatea SPIRU HARET


Preţul plătit pentru 1.000 de acţiuni = 500 u.m.⁄acţiune × 1.000 acţiuni =
= 500.000 u.m.
Răspuns: 500.000 u.m.

15. Care este efectul determinat de majorarea capitalului social


asupra profitului pe acţiune la o societate dacă: capitalul social
corespunzător unui număr de 100 de milioane de acţiuni este de
50 miliarde de lei, se emit noi acţiuni la paritate, asigurându-se o
creştere a capitalului social de 1 miliard de lei, se constituie rezerve
legale în proporţie de 25% la capitalul social iniţial, iar rata de
profitabilitate este de 10% înainte de majorare şi 5% după majorare?
Rezolvare:
Capitalul social înainte de majorare
Valoarea nominală a unei acţiuni = ____________________________ =
Nr. acţiuni înainte de majorare
50.000.000 = 500 u.m.⁄acţiune
=
100.000.000

Profitul înainte de majorare = Rata de profitabilitate înainte de majorare ×


× Capitalul propriu înainte de majorare = 0,10 × 50.000.000.000 u.m. =
= 5.000.000.000 u.m.
5.000.000.000 u.m.
Profitul pe acţiune înainte de majorare _______________ = 50 u.m.⁄acţiune
100.000.000 acţiuni

Capitalul social după majorare = 50.000.000.000 u.m. + 1.000.000.000 u.m. =


= 51.000.000.000 u.m.

Creşterea capitalului social


Numărul de acţiuni nou emise = ____________________________ =
Valoarea nominală a unei acţiuni

1.000.000.000 u.m.
= ________________ = 2.000.000 acţiuni
500 u.m.⁄acţiune

Numărul de acţiuni după majorarea capitalului social = 100.000.000


acţiuni + 2.000.000 acţiuni = 102.000.000 acţiuni
73

Universitatea SPIRU HARET


Rezerve legale constituite = 0,25 × 50.000.000.000 u.m. =
= 12.500.000.000 u.m.

Capitalul propriu după majorare = Capitalul social după majorare +


Rezerve legale constituite = 51.000.000.000 u.m. + 12.500.000.000 u.m.
= 63.500.000.000 u.m.

Profitul după majorare = Rata de profitabilitate după majorare ×


Capitalul propriu după majorare = 0,05 × 63.500.000.000 u.m. =
3.175.000.000 u.m.

3.175.000.000 u.m
Profitul pe acţiune după majorare = ________________ = 31,13 u.m.⁄acţiune
102.000.000 acţiuni

Modificarea profitului pe acţiune = 50 u.m.⁄acţiune – 31,13 u.m.⁄acţiune =


18,87 u.m.⁄acţiune

Răspuns: profitul pe acţiune scade cu 18,87 u.m.

16. Un operator cumpără, pentru aceeaşi scadenţă, următoarele


contracte: 5 contracte cu primă la un preţ de exercitare de 200 u.m. şi
primă 10% din preţul de exercitare; 10 contracte straddle2 la preţ de
exercitare 250 u.m., prima call fiind egală cu prima put, respectiv
10 u.m. fiecare.
Dacă la scadenţa contractelor cursul de piaţă înregistrează
300 u.m., rezultatul cel mai favorabil se va obţine la contractul cu
primă sau la contractul straddle?
2
Straddle = pe piaţa americană, combinaţie de opţiuni constând într-o
poziţie lungă pe un put şi una pe un call cu aceelaşi preţ de exercitare şi aceeaşi
scadenţă. Straddle (futures) = similar cu spreadul cu contracte futures, strategia
straddle implică poziţii long şi short cu contracte futures înrudite. Spread: 1) la
titlurile primare: diferenţa dintre preţurile bid (de cumpărare) şi ask (de
vânzare); 2) operaţiune bursieră constând în cumpărarea şi vânzarea simultană
de contracte la termen⁄futures pentru acelaşi activ, contractele având scadenţe
diferite sau aceeaşi scadenţă, dar pe pieţe diferite; 3) operaţiune bursieră
constând în cumpărarea şi vânzarea simultană a aceluiaşi tip (call, put) şi
aceleiaşi clase de opţiuni.
74

Universitatea SPIRU HARET


Rezolvare:
Rezultatul din contractele straddle = Număr contracte ×
Dimensiunea contractului × [Cursul pe piaţă – (Preţul de exercitare +
Prima call + Prima put)] = 10 × 100 × [300 – (250 + 10 + 10)] = 1.000 ×
30 = 30.000 u.m.
Rezultatul din contractul cu primă:
Piciorul primei = Preţul de exercitare – Prima = 200 – 0,1 × 200 =
220 u.m.
Cursul pe piaţă este de 300 u.m. > Piciorul primei ⇒ Contractul
se execută
Rezultatul din contractul cu primă = Număr contracte ×
Dimensiunea contractului × (Cursul pe piaţă – Preţul de exercitare) =
5 × 100 × (300 – 200) = 500 × 100 = 50.000 u.m.
Deci, cel mai favorabil rezultat se obţine din contractul cu primă.
Răspuns: contractul cu primă = 50.000 u.m.

17. Se emit obligaţiuni cu o valoare nominală de 24.000 lei, în


cadrul unui împrumut obligatar având termen de rambursare 5 ani. La
emisiune preţul plătit pentru achiziţionarea unei obligaţiuni este de
22.800 lei. Amortizarea are loc în rate anuale egale, în condiţiile unei
rate nominale a dobânzii de 9% pe an şi cu o rată a dobânzii la termen
de 8,4%.
Care este sensibilitatea obligaţiunii?
Rezolvare:
At
5
(1 + i ) t
D=∑ 5 t
At
t =1

t =1 (1 + i )
t

unde: D – durata de imunizare;


PE – preţul de emisiune;
At – anuitatea în anul t (rata + dobânda);
t – anul;
i – rata dobânzii la termen.

75

Universitatea SPIRU HARET


Atunci dacă:
Suma
rămasă
de ram-
Rata Dobânda
bursat Anuitatea At ⋅ t
Anul anuală ⎛
⎜ Dt = S t ⋅
9 ⎞

At
(la înce- (A t = Rt + Dt )
(t)
putul (R t ) ⎝ 100 ⎠ (1 + 0.084)t (1+ 0.084)t
anului)
( St )

1 24000 4800 2160 6960 6420.66 6420.66


2 19200 4800 1728 6528 5555.48 11110.96
3 14400 4800 1296 6096 4785.83 14357.48
4 9600 4800 864 5664 4102.10 16408.40
5 4800 4800 432 5232 3495.60 17477.98
TOTAL 24359.67 65775.49
At
(1 + i ) t
5
D=∑ 5 t =
A
t =1
∑ t

t =1 (1 + i )
t

6420,66 11110,96 14357,48 16408,40 17477,98


= + + + + = 2,70 ani
24359,67 24359,67 24359,67 24359,67 24359,67
1 1
Sensibilitatea: S = − D=− 2,70 = −2,49
1+ i 1 + 0.084

Răspuns: –2,49

18. Se cumpără 1.000 de acţiuni printr-o operaţiune în marjă,


pentru o lună, la 100 u.m.⁄acţiune, cu depozit de garanţie de 40%. În
condiţiile creşterii cursului, acţiunile se vând la 110 u.m.⁄acţiune.
Dacă rata dobânzii la tranzacţiile în marjă este de 10% pe an,
care va fi rata profitului obţinută de operator?
Rezolvare:
Valoarea iniţială a tranzacţiei este: 1.000 acţiuni × 100 u.m.⁄acţiune =
100.000 u.m. (cumpărare)
Creditul la broker este: 0,6 × 100.000 u.m. = 60.000 u.m.
76

Universitatea SPIRU HARET


10 1
Dobânda = × × 60.000 = 500 u.m.
100 12

Valoarea vânzărilor este: 1.000 acţiuni × 110 u.m.⁄acţiune =


110.000 u.m. (vânzare)
Cont în marjă
DEBIT CREDIT
Cumpărare 100.000 Marja 40.000
Dobânda 500 Vânzare 110.000
Total debit 100.500 Total credit 150.000
SOLD 49.500
Profit = 49.500 – 40.000 = 9.500 u.m.

Rata profitului = × 100 = 9.500 u.m. × 100 = 23,75%


40.000 u.m.

Răspuns: 23,75%

19. Se vând două opţiuni put (una de tip american3 şi una de tip
european4) care prezintă aceleaşi caracteristici: preţ de exercitare
100 u.m., primă 10 u.m., scadenţa la t(n). Cursurile înregistrate pe
piaţă sunt: t(1) = 90; t(2) = 120; t(3) = 95; t(4) = 80; ... t(n) = 85.
Care este cel mai mare profit cumulat pe care îl poate obţine
investitorul?
Rezolvare:
AMEX t(2) = 120 u.m. ⇒ 10 × 100 = 1.000 u.m.
EURO:
Profitul⁄opţiune = (Cursul la sfârşitul perioaadei + Prima) –
Preţul de exercitare = (85 + 10) – 100 = – 5 u.m.
Profitul cumulat = 1.000 u.m. – 5 u.m. = 995 u.m.
Răspuns: 995 u.m.

3
Opţiune care poate fi exercitată oricând de-a lungul duratei sale de viaţă.
4
Opţiune care poate fi exercitată numai la expirare.
77

Universitatea SPIRU HARET


20. O obligaţiune se emite pentru 10 ani. Valoarea nominală este de
100 u.m. Rambursarea se face sub forma cuponului unic, în condiţiile unei
rate nominale a dobânzii de 12% şi o rată a dobânzii de piaţă de 14,5%.
Care este preţul plătit de subscriitori (valoarea reală a împrumu-
tului) pentru achiziţionarea unei obligaţiuni?
Rezolvare:
Notăm:
VN – valoarea nominală a obligaţiunii;
P – preţul plătit de subscriitori la emisiunea obligaţiunilor;
RND – rata nominală a dobânzii;
RDT – rata dobânzii de piaţă.
În cazul rambursării sub forma cuponului unic formula de calcul este:
VN × (1 + RND)n 100 × (1 + 12%)10 100 × 3,11
P= ________________ = _______________ = _________ = 80,36 u.m.
(1 + RDT)n (1 + 14,5%)10 3,87

Răspuns: 80,36 u.m.

21. Fie un împrumut obligatar cu o durată de viaţă de 5 ani, în


cadrul căruia s-au emis 100.000 obligaţiuni de câte 1.000 u.m. valoare
nominală. Rata nominală a dobânzii este de 8,5%. Se consideră ipoteza
amortizării prin serii constante. Să se determine care este valoarea reală
a acestui împrumut obligatar cunoscând că ratele dobânzii la termen,
începând din primul an până în al cincilea sunt de 10%.
Rezolvare:
Valoarea Rata de Dobânda Valoarea
Anul Anuitatea
nominală rambursat 8,5% rămasă
1 1.000 200 85 800 285
2 800 200 68 600 268
3 600 200 51 400 251
4 400 200 34 200 234
5 200 200 17 0 217
Valoarea reală a obligaţiunii este:
5
At 285 268 251 234 217
Vr = ∑ = + + + + = 963,65 u.m.
t =1 (1 + i) t (1 + 0,10)1 (1,10 )2 (1,10 )3 (1,10)4 (1,10 )5

Răspuns: 963,65 u.m.


78

Universitatea SPIRU HARET


22. Care este preţul de cumpărare al unei obligaţiuni emise pentru
o durată de 10 ani la o valoare nominală de 100 u.m., cunoscând că
rambursarea se face sub forma cuponului unic, în condiţiile în care rata
dobânzii la termen este de 15%?
Rezolvare:
VN 100 = 24,72 u.m.
Pc = =
(1 + r ) (1 + 0,15)10
n

Răspuns: 24,72 u.m.

23. Investitorul I încheie la 1 mai, pe piaţa americană, o tran-


zacţie pentru cumpărarea a 100 contracte futures pe indicele bursier
Dow-Jones, cu scadenţa în luna octombrie, la cursul de 11.800,45 puncte.
La 30 iunie investitorul îşi închide poziţia printr-o operaţiune de sens
contrar, la 11.995,30 puncte.
Care va fi rezultatul tranzacţiei pentru investitorul I?
Rezolvare:
1 mai: Valoarea tranzacţiei (cumpărare) = 11.800,45 puncte ×
100 contracte = 1.180.045 puncte
30 iunie: Valoarea tranzacţiei (vânzare) = 11.995,30 puncte ×
100 contracte = 1.199.530 puncte
Rezultatul final = profit = 1.199.530 puncte – 1.180.045 puncte =
19.485 puncte
Rezultatul final în unităţi monetare = Rezultatul final în puncte ×
multiplicatorul specific pieţei americane = 19.485 puncte × 500 USD
= + 9.742.500 USD
Răspuns: + 9.742.500 USD

24. Se cunosc următoarele date pentru acţiunile XYZ din şedinţa


bursieră din 18 mai 2005:
Ordine la cumpărare Ordine la vânzare
50 acţiuni la cursul cel mai bun 110 acţiuni la cursul cel mai bun
70 acţiuni la cursul maxim 120 30 acţiuni la cursul maxim 70
20 acţiuni la cursul maxim 110 75 acţiuni la cursul maxim 80
35 acţiuni la cursul maxim 105 80 acţiuni la cursul maxim 85
100 acţiuni la cursul maxim 95 105 acţiuni la cursul maxim 95
80 acţiuni la cursul maxim 85 60 acţiuni la cursul maxim 105
135 acţiuni la cursul maxim 80 130 acţiuni la cursul maxim 110
120 acţiuni la cursul maxim 70 100 acţiuni la cursul maxim 120
79

Universitatea SPIRU HARET


Care este volumul maxim de acţiuni tranzacţionate?
Cererea Oferta
Cursul Minim
Efectiv Cumulat Efectiv Cumulat
50 50 CMB – C 0 690 50
70 120 120 100 690 120
20 140 110 130 590 140
35 175 105 60 460 175
100 275 95 105 400 275
80 355 85 80 295 295
135 490 80 75 215 215
120 610 70 30 140 140
0 610 CMB – V 110 110 110
Răspuns: 295 acţiuni la cursul de 85 u.m.

25. Pentru acţiunile XYZ s-au transmis următoarele ordine la


cumpărare şi la vânzare în şedinţa de tranzacţionare din 19 mai 2005:
Ordine la cumpărare Ordine la vânzare
70 acţiuni la cursul cel mai bun 130 acţiuni la cursul cel mai bun
10 acţiuni la cursul limită 110 50 acţiuni la cursul limită 65
30 acţiuni la cursul limită 105 80 acţiuni la cursul limită 70
80 acţiuni la cursul limită 95 70 acţiuni la cursul limită 80
110 acţiuni la cursul limită 85 120 acţiuni la cursul limită 85
70 acţiuni la cursul limită 80 50 acţiuni la cursul limită 95
150 acţiuni la cursul limită 70 120 acţiuni la cursul limită 105
110 acţiuni la cursul limită 65 90 acţiuni la cursul limită 110
Care au fost coeficienţii de execuţie ai ordinelor de cumpărare,
respectiv de vânzare?
Rezolvare:
Ordine la cumpărare Ordine la vânzare
Cursul Minim
Efectiv Cumulat Efectiv Cumulat
70 70 CMB – C 0 710 70
10 80 110 90 710 80
30 110 105 120 620 110
80 190 95 50 500 190
110 300 85 120 450 300
70 370 80 70 330 330
150 520 70 80 260 260
110 630 65 50 180 180
0 630 CMB – V 130 130 130
80

Universitatea SPIRU HARET


Ordine maxim tranzacţionate
Coeficientul de execuţie = ________________________
Ordine maxim primite

330
La cumpărare = × 100 = 52,38%
630

330
La vânzare = × 100 = 46,47%
710

Răspuns: 52,38%; 46,47%

26. În şedinţa bursieră din 19 iulie 2005 au fost primite urmă-


toarele ordine pentru acţiunea XYZ:
Ordine la cumpărare Ordine la vânzare
70 acţiuni la cursul cel mai bun 30 acţiuni la cursul cel mai bun
20 acţiuni la cursul limită 100 40 acţiuni la cursul limită 90
40 acţiuni la cursul limită 90 10 acţiuni la cursul limită 60
30 acţiuni la cursul limită 70 20 acţiuni la cursul limită 80
90 acţiuni la cursul limită 30 10 acţiuni la cursul limită 10
10 acţiuni la cursul limită 80 20 acţiuni la cursul limită 30
30 acţiuni la cursul limită 60 10 acţiuni la cursul limită 50
20 acţiuni la cursul limită 10 10 acţiuni la cursul limită 100
60 acţiuni la cursul limită 95 10 acţiuni la cursul limită 110

Cursul de închidere al şedinţei precedente a fost de 100.


Care va fi cursul de echilibru?
Rezolvare:
Ordine de cumpărare Ordine de vânzare
Cursul Minim
Efectiv Cumulat Efectiv Cumulat
70 70 CMB – C – 160 70
– 70 110 10 160 70
20 90 100 10 150 90
60 150 95 – 140 140
40 190 90 40 140 140
81

Universitatea SPIRU HARET


10 200 80 20 100 100
30 230 70 – 80 80
30 260 60 10 80 80
– 260 50 10 70 70
90 350 30 20 60 60
20 370 10 10 40 40
– 370 CMB – V 30 30 30
Răspuns: 90 u.m.

27. Randamentul total al unei acţiuni obţinute de un investitor


este de 20% pentru un curs de achiziţionare de 100 u.m.⁄acţiune.
Societatea emitentă a acţiunilor avea în circulaţie 100.000.000 de
acţiuni şi a obţinut un profit net total de 10 miliarde de u.m., din care a
repartizat acţionarilor 50%.
Care este nivelul cursului de piaţă al acţiunii la care s-a efectuat
revânzarea sa de către investitor?
Rezolvare:
Profitul repartizat acţionarilor = 10.000.000.000 u.m. × 50% =
5.000.000.000 u.m.
Fie: D = dividendul per acţiune.
D = 5.000.000.000 u.m. ⁄ 100.000.000 acţiuni = 50 u.m.⁄acţiune
Dacă:

η = D + C1 + C 0 × 100
C0
unde: η – randamentul unei acţiuni;
C1 – cursul acţiunii la vânzare (cursul curent);
C0 – cursul acţiunii la cumpărare (cursul iniţial).
Atunci:
50 + C1 − 100
20 = × 100
100

C1 = 20 – 50 + 100 = 70 u.m.

Răspuns: 70 u.m.
82

Universitatea SPIRU HARET


28. Un deţinător de acţiuni vinde pe piaţa cu reglementare lunară
1.000 de titluri X din portofoliul său, la un curs de piaţă de
150 u.m.⁄acţiune, avansând o garanţie de 30% din valoarea tranzacţiei.
La sfârşitul lunii, cursul de lichidare pe piaţă este de 200 u.m.⁄acţiune
şi acesta decide efectuarea unui report la cursul de compensare de
220 u.m. ⁄acţiune, cu o taxă aferentă de 10% pe an. La sfârşitul lunii
următoare, cursul ajunge la 100 u.m.⁄acţiune şi clientul îşi închide poziţia.
Care va fi rata profitului rezultată din această operaţiune?
Rezolvare:
Valoarea vânzării VT1 = 1.000 acţiuni × 150 u.m.⁄acţiune =
150.000 u.m.
Marja este:
150.000 u.m. ................................ 100%
marja ............................................. 30%
Marja = 150.000 u.m. × 0,3 = 45.000 u.m.
Report = 1.000 acţiuni × 220 u.m.⁄acţiune = 220.000 u.m.
10 1
Taxă report = 220.000 u.m. × × = 1.833,33 u.m.
100 12
Valoarea totală la sfârşitul perioadei = 1.000 acţiuni × 100 u.m.⁄acţiune =
100.000 u.m.
Se deschide un cont:
DEBIT CREDIT
Cumpărare 100.000 Depozit garanţie 45.000
Taxă report 1.833,33 Vânzare 150.000
Total debit 101.833,33 Total credit 195.000
SOLD 93.166,67

Profitul total = 93.166,67 – 45.000 = 48.166,67 u.m.

Profitul total 48.166,67 u.m.


Rata profitului = _____________ × 100 = _____________ × 100 = 107,03%
Depozit garanţie 45.000 u.m.

Răspuns: 107,03%

83

Universitatea SPIRU HARET


29. Indicatorul DELTA al unei opţiuni call de tip european este
Δc = 0,50. În cazul în care preţul activului suport creşte cu 0,2 u.m.
Cum se va modifica preţul opţiunii put având aceeaşi acţiune
suport şi aceeaşi scadenţă?
Rezolvare:
Notăm cu Δp = preţul opţiunii put:
Δp = Δc – 1 = 0,50 – 1 = – 0,50
Acest rezultat arată cu cât se va modifica preţul put, atunci când
sensibilitatea creşte cu 1 unitate.
Δp = – 0,50 × 0,2 u.m. = – 0,10 u.m.
Răspuns: scade cu 0,10 u.m.

30. O societate pe acţiuni decide majorarea capitalului social


prin emisiune de noi acţiuni în raportul o acţiune nouă pentru 5 acţiuni
vechi, în condiţiile unui capital social iniţial de 50 miliarde u.m. (co-
respunzător la 100 milioane de acţiuni) şi rezerve de 10 miliarde u.m.
Suma încasată de societate ca urmare a vânzării noilor acţiuni este de
10.400.000.000 u.m.
Care este prima de emisiune încasată de societate pentru
ansamblul emisiunii?
Rezolvare:
Valoarea nominală a acţiunilor vechi este:
50.000.000.000 u.m.
VN = __________________ = 500 u.m.
100.000.000 u.m.

Numărul noilor acţiuni emise este:


100.000.000 acţiuni
N1 = __________________ = 20.000.000 acţiuni
5

Valoarea nominală a unei acţiuni nou emise este:


10.400.000.000 u.m.
VN1 = __________________ = 520 u.m.
20.000.000 acţiuni

84

Universitatea SPIRU HARET


Preţul de exercitare = Valoarea nominală a vechilor acţiuni +
+ Prima de emisiune 520 u.m. = 500 u.m. + pe
Prima de emisiune fiind de 20 u.m., rezultă că prima de emisiune
încasată de societate pe ansamblul emisiunii este:
20 u.m.⁄acţiune × 20.000.000 acţiuni = 400.000.000 u.m.
Răspuns: 400.000.000 u.m.

31. O societate deţine în capitalul social 1.000.000 de acţiuni la o


valoare nominală de 100 u.m.⁄acţiune. Rezervele societăţii reprezintă
20% din capitalul social iniţial. Societatea decide majorarea capitalului
social prin emisiune de noi acţiuni la paritate. După majorare, capitalul
propriu al societăţii devine 150.000.000 u.m.
Care va fi valoarea dreptului de subscriere calculată de societate?
Rezolvare:
Capitalul social iniţial este:
Cs = 1.000.000 acţiuni × 100 u.m.⁄acţiune = 100.000.000 u.m.
Rezervele legale sunt 20% × 100.000.000 u.m. = 20.000.000 u.m.
Capitalul propriu iniţial = 100.000.000 u.m. + 20.000.000 u.m. =
120.000.000 u.m.
Valoarea unei acţiuni vechi este:
120.000.000 u.m.
V0 = ______________ = 120 u.m.
1.000.000 acţiuni
Valoarea capitalului social după emisiune este:
V1 = Capitalul propriu iniţial + 100 u.m.⁄acţiune × n,
unde: n – numărul acţiunilor nou emise.
Atunci:
150.000.000 u.m. = 120.000.000 u.m. + 100 u.m.⁄acţiune × n
n = 300.000 acţiuni
Valoarea unei acţiuni noi este:
150.000.000 u.m.
V1 = _____________________________ = 115,38 u.m.
1.000.000 acţiuni + 300.000 acţiuni
Dreptul de subscriere este:
Ds = 120 u.m. – 115,38 u.m. = 4,62 u.m.
Răspuns: 4,62 u.m.
85

Universitatea SPIRU HARET


32. Randamentul total al unei acţiuni obţinute de un acţionar este
de 40% pentru un curs de achiziţionare de 800 u.m.⁄acţiune. Societatea
emitentă a acţiunilor avea în circulaţie 1.000.000 de acţiuni şi a obţinut
un profit net total de 1 miliard u.m., din care a repartizat acţionarilor 5%.
Care a fost nivelul cursului de piaţă al acţiunii la care s-a efectuat
revânzarea sa de către acţionar?
Rezolvare:
Preţul iniţial P0 = 800 u.m.⁄acţiune
Număr acţiuni N = 1.000.000 acţiuni
Profit net PN = 1.000.000.000 u.m.
Dividende acordate în total D = 5% × 1.000.000.000 = 50.000.000 u.m.
Dividend pe acţiune DA = D/N = 50.000.000/1.000.000 = 50 u.m.
Rentabilitatea R = 40%
Rentabilitatea R =
Pret de revanzare + Dividend pe actiune - Pret initial P1 + DA − P0
R= = ⇒
Pret initial P0
P1 = P0 × (1 + R) – DA = 800 u.m.⁄acţiune × (1 + 40%) – 50 u.m.⁄acţiune =
1.070 u.m⁄acţiune
Răspuns: 1.070 u.m.⁄acţiune

33. Un împrumut obligatar se caracterizează prin: număr


obligaţiuni 100.000, durata de viaţă cinci ani, valoarea nominală
4.000 u.m.⁄obligaţiune, rata nominală a dobânzii 8%, rata dobânzii la
termen 9,3%, amortizare în anuităţi constante.
Care este diferenţa dintre dobânda de plată în primul an şi cea
aferentă anului patru, pe obligaţiune?
Sursa: Finanţe & Contabilitate. Tematică şi teste grilă, Licenţa la Academia
de Studii Economice, vol. VI, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 73.

Rata nominală a dobânzii (rata cuponului) c = 8%


Valoarea nominală VN = 4.000 u.m./acţiune

c ⋅ VN 0,08 ⋅ 4000
Anuitatea A = −t
= = 1001,83 u.m.
1 − (1 + c ) 1 − (1 + 0,08) −5

86

Universitatea SPIRU HARET


Suma rămasă
Dobânda
de rambursat Rata
Anul (la începutul anuală ⎛ 8 ⎞ Anuitatea
⎜D t = S t ⋅ ⎟
(t) anului) ( Rt ) ⎝ 100 ⎠ (A t = Rt + Dt )
( St )
1 4000.00 681.83 320.00 1001.83
2 3318.17 736.38 265.45 1001.83
3 2581.79 795.29 206.54 1001.83
4 1786.51 858.91 142.92 1001.83
5 927.60 927.62 74.21 1001.83
Diferenţa de dobândă: 320 – 142,92 = 177,08 u.m.⁄obligaţiune
Răspuns: 177,08 u.m.⁄obligaţiune

34. Se cumpără 5 put pe indicele BET (multiplicator 100 ROL)


la preţ de exercitare de 110 puncte şi o primă aferentă de 15 puncte.
Dacă la scadenţă cursul indicelui are o valoare de piaţă egală cu 90
puncte, care va fi rezultatul înregistrat de operator (în ROL)?
Rezolvare:
Preţ de exercitare 110 puncte de indice
Prima put 15 puncte
Curs la scadenţă pe piaţă 90 puncte
Curs la scadenţă < preţul de exercitare ⇒ opţiunile put se exercită
de cumpărător
Rezultatul cumpărătorului = Nr. opţiuni × Multiplicatorul × (Preţul
de exercitare – Curs pe piaţă – Prima put) = 5 × 100 × (110 – 90 – 15) =
= 2.500 ROL
Răspuns: 2.500 ROL

35. O piaţă de capital cuprinde trei titluri, A, B şi C, cu


următoarele riscuri individuale: σA = 12%; σB = 18% şi σC = 20%. În
condiţiile în care (σAB)⁄1,5 = σAC = σBC = 0,0072, care sunt coeficienţii
de corelaţie dintre cele trei titluri (ρAB, ρAC, ρBC)?
Sursa: Finanţe & Contabilitate. Tematică şi teste grilă, Licenţa la
Academia de Studii Economice, vol. VI, Editura Economică, Bucureşti,
2002, p. 76.
87

Universitatea SPIRU HARET


Rezolvare:
σ A = 12% = 0,12 σ B = 18% = 0,18 σ C = 20% = 0,20

σ AB
= σ AC = σ BC = 0,0072
1,5

σ AB σ A ⋅ σ B ⋅ ρ AB 0,12 ⋅ 0,18 ⋅ ρ AB
= 0,0072 ⇔ = 0,0072 ⇔ = 0,0072 ⇒ ρ AB = 0,5
1,5 1,5 1,5

σ AC = 0,0072 ⇔ σ A ⋅ σ C ⋅ ρ AC = 0,0072 ⇔ 0,12 ⋅ 0,20 ⋅ ρ AC = 0,0072 ⇒ ρ AC = 0,3

σ BC = 0,0072 ⇔ σ B ⋅ σ C ⋅ ρ BC = 0,0072 ⇔ 0,18 ⋅ 0,20 ⋅ ρ BC = 0,0072 ⇒ ρ BC = 0,2

Răspuns: 0,5; 0,3 şi 0,2

BIBLIOGRAFIE

1. Anghelache, Gabriela, Piaţa de capital. Caracteristici. Evoluţii.


Tranzacţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
2. Ionescu, Eduard, Pieţe de capital şi titluri de valoare, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2003.
3. Stoica, Victor, Practica pieţei de capital, Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, 2004.
4. Stoica, Victor, Managementul pieţei de capital, Editura Economică,
Bucureşti, 2005.

88

Universitatea SPIRU HARET


PARTEA A II-A
GESTIUNEA PORTOFOLIILOR

89

Universitatea SPIRU HARET


90

Universitatea SPIRU HARET


OBIECTIVE
Disciplina are drept scop prezentarea principalelor aspecte
referitoare la caracteristicile de bază ale titlurilor financiare şi ale
portofoliilor, considerente generale privind comportamentul investito-
rilor, eficienţa pieţei financiare, tehnici de acoperire împotriva
riscurilor, probleme privind impactul asimetriei de informaţii în
gestiunea portofoliului.

1. PIAŢA FINANCIARĂ

În linii mari, piaţa financiară poate fi considerată ca fiind o


piaţă a capitalurilor, asigurând spaţiul de armonizare a cererii şi
a ofertei de resurse financiare.
Pe de o parte, în viziunea anglo-saxonă, piaţa financiară
reprezintă un concept cu o sferă mai largă de cuprindere, ce include
două pieţe, respectiv cea monetară şi cea de capital. În această
accepţiune1, pe piaţa monetară, se realizează atragerea şi plasarea
capitalurilor pe termen scurt prin intermediul unor pieţe, precum cele
inter-bancară, a scontului, a certificatelor de depozit, a euro-valutelor
etc. Piaţa de capital este definită în această viziune ca fiind piaţa
valorilor mobiliare, ce asigură investirea pe termen mediu şi lung,
formată, în principiu, din acţiuni şi obligaţiuni, dar, prin asimilare, şi
din contracte la termen ferm şi condiţional.
Pe piaţa financiară, analizată în sens larg, acţionează numeroşi
agenţi, fiecare cu propriile motivaţii şi particularităţi de gestiune –
firme, persoane fizice, intermediari, organisme de control etc.
1. Firmele, ca operatori pe piaţa financiară, sunt, în primul rând,
utilizatori ai resurselor financiare disponibile pe această piaţă. În acest
sens, ele sunt preocupate de transmiterea de semnale pieţei, pentru a se
asigura de o evaluare cât mai favorabilă din perspectiva investitorilor
existenţi şi potenţiali, cu ajutorul cărora pot procura resursele
financiare necesare. În al doilea rând, firmele pot acţiona pe această

1
Anghelache, Gabriela, Bursa şi piaţa extrabursieră, Editura
Economică, Bucureşti, 2000, p.12 şi următoarele.
91

Universitatea SPIRU HARET


piaţă în cadrul segmentului achiziţiilor, pentru a prelua controlul
asupra unor alte firme, conform propriilor planuri strategice. În al
treilea rând, în anumite momente, firmele pot dispune de resurse
financiare excedentare, achiziţia de titluri de pe piaţă constituind o
investiţie atractivă din punctul de vedere al lichidităţii.
2. Persoanele fizice acţionează pe piaţa financiară, în general,
pentru obţinerea de câştiguri cât mai consistente. Aceşti operatori
decid fructificarea capitalurilor proprii prin intermediul Bursei de
Valori, în condiţiile asumării unui anumit risc. În funcţie de atitudinea
faţă de risc, există persoane ce doresc reducerea acestuia (agenţi cu
aversiune faţă de risc sau riscofobi), agenţi indiferenţi (neutri) faţă de
risc, precum şi agenţi ce doresc asumarea riscului (agenţi cu înclinaţie
de risc sau riscofili) 2.
3. O primă categorie de intermediari o constituie societăţile de
valori mobiliare, prin intermediul cărora se derulează, în schimbul
unui comision, ordinele de vânzare sau cumpărare primite de la
clienţi. Activitatea acestora este coordonată de Asociaţia Naţională a
Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM), organism profesional care
reglementează activitatea societăţilor de valori mobiliare membre şi
operează sistemul de tranzacţionare extrabursier RASDAQ.3
4. Anumiţi agenţi pot prefera ca gestiunea resurselor financiare
proprii să fie asigurată de instituţii specializate, care devin astfel
deţinătorii unui capital disponibil semnificativ, datorat multitudinii
clienţilor. În această categorie pot fi incluse, deşi nu acţionează pe
aceleaşi segmente ale pieţelor financiare, băncile, societăţile de
asigurări, fondurile mutuale, societăţile de investiţii financiare etc.
5. Organele de supraveghere constituie, de asemenea,
organisme indispensabile desfăşurării normale a tranzacţiilor pe piaţa
financiară. Spre exemplu, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,

2
Ne referim aici la conceptul de risc în accepţiunea sa recunoscută în
majoritatea lucrărilor de finanţe, respectiv de variabilitate a indicatorilor de
performanţă. În accepţiunea sa de posibilitate de apariţie a unei pierderi,
ideea ca un investitor ar prefera un proiect mai riscant este sinonimă cu
iraţionalitatea acestuia, fără a fi compensat printr-o posibilitate suplimentară
de a câştiga.
3
Societate comercială cu răspundere limitată având drept unic asociat
ANSVM şi ca obiect principal de activitate operarea sistemului electronic de
tranzacţionare purtând acelaşi nume.
92

Universitatea SPIRU HARET


înfiinţată prin Legea nr.52/1994, reprezintă o autoritate administrativă
autonomă având drept misiune:
• asigurarea bunei funcţionari a pieţei valorilor mobiliare;
• asigurarea protecţiei investitorilor împotriva practicilor neloiale,
abuzive şi frauduloase;
• stabilirea cadrului activităţii intermediarilor şi agenţilor de
valori mobiliare.
6. De multe ori, guvernele şi alte instituţii implicate în
procesul guvernării se constituie ca operatori pe piaţa financiară.
Rolul acestora nu este numai legat de procesul legislativ, cu implicaţii
directe asupra pieţei financiare (inclusiv prin impozitele şi taxele
instituite), dar şi de calitatea de emitent al unor titluri de valoare
tranzacţionate pe această piaţă (bonuri de tezaur emise de Stat,
obligaţiuni municipale etc.).
7. Pieţele organizate însele, ca instituţii, apar ca operatori pe
piaţă prin reglementări menite a asigura funcţionalitatea pieţei, dar şi
prin comisioane, ce determină modificarea judecăţilor investitorilor. În
România, astfel de pieţe sunt Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) şi
Piaţa extrabursieră RASDAQ.
Pentru o bună funcţionare a pieţei, în ansamblul său, un rol
fundamental îl deţin profesioniştii ce acţionează fie în domeniul
evaluării titlurilor financiare, fie în cel al gestiunii de portofoliu, cele
două domenii fiind puternic interconectate. Evaluatorul, pe baza
informaţiilor de care dispune, estimează o valoare „corectă” pentru
titlurile financiare analizate. Pe seama acestor estimări, achiziţia sau
vânzarea diferitelor acţiuni, obligaţiuni etc. este realizată la momentul
oportun din punctul de vedere al investitorilor, asigurându-se astfel un
management performant al portofoliului.
Calitatea procesului de evaluare şi, implicit, performanţa porto-
foliului depind de cantitatea şi calitatea datelor disponibile. Printre
factorii care pot crea probleme în modelarea proceselor apărute în
gestiunea portofoliului se numără:
1) numărul de informaţii disponibile, precum şi informaţiile
folosite efectiv;
2) costurile de prelucrare a informaţiilor;
3) valorile diferite ale cursurilor de cumpărare, respectiv de
vânzare, ale titlurilor tranzacţionate;
4) fiscalitatea şi costurile de tranzacţie practicate;

93

Universitatea SPIRU HARET


5) nestaţionaritatea preţurilor activelor pe piaţă pe parcur-
sul perioadei analizate;
6) perioadele în care titlurile nu se tranzacţionează;
7) volumul tranzacţiilor. Conform teoriei clasice a portofo-
liului, piaţa este caracterizată printr-un grad semnificativ de
lichiditate, dacă nu chiar prin lichiditate perfectă. Practicienii ce
acţionează pe piaţa de capital recunosc gradul de lichiditate mai redus
ce caracterizează anumite titluri, în evaluarea acestora şi în
managementul portofoliilor formate din aceste titluri fiind necesară
aplicarea unor tehnici speciale;
8) pieţele nonconcurenţiale. Teoretic, participanţii pe piaţă
sunt caracterizaţi prin puteri în negociere relativ egale. În această
ordine de idei, nici un participant la tranzacţii nu are capacitatea de a
influenta piaţa, în mod individual, într-o manieră semnificativă. În
realitate, există un număr de agenţi care deţin un număr mare de titluri
şi capitaluri disponibile de mari dimensiuni, care pot „deplasa”
cursurile bursiere într-un sens sau altul.

2. VALORILE MOBILIARE

Valorile mobiliare (titlurile financiare) reflectă modul de exis-


tenţă a activelor nebancare, putând fi definite ca titluri de valoare
emise şi tranzacţionate pe piaţa de capital, ce conferă titularilor dreptul
de coproprietate sau creanţă asupra emitentului. Trei elemente
esenţiale caracterizează valorile mobiliare4: 1) valorile mobiliare sunt
instrumente negociabile. Negociabilitatea constă în posibilitatea
transmiterii valorilor mobiliare către alte persoane pe baza
mecanismului cerere/ofertă şi cu respectarea prescripţiilor imperative
ale legislaţiei în vigoare; 2) valorile mobiliare pot fi emise în formă
materială sau evidenţiate prin înscrieri în cont. În practică, locul
acţiunilor materializate este luat de acţiunile dematerializate;
3) valorile mobiliare conferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale şi
nepatrimoniale. Aceste drepturi decurg din caracteristicile emisiunii
de valori mobiliare (dreptul de coproprietate, dreptul la vot, dreptul de
a obţine o remunerare – dividend sau dobândă –, dreptul de creanţă,
dreptul de preempţiune etc.).

4
Anghelache, Gabriela, op.cit., p.30
94

Universitatea SPIRU HARET


Scopul emisiunii valorilor mobiliare îl constituie, pe de o parte,
mobilizarea capitalurilor disponibile şi dispersate, iar pe de altă parte,
transformarea economiilor în capital social al unei întreprinderi
private sau publice, în resurse financiare destinate realizării de
investiţii sau în capital de împrumut.
Totalitatea valorilor mobiliare ce se tranzacţionează pe o
anumită piaţă poartă denumirea generică de produse bursiere. Această
noţiune nu desemnează strict valorile mobiliare tranzacţionate la
bursă, ci ansamblul instrumentelor pieţei de capital, indiferent dacă
acestea se vând şi se cumpără pe o piaţă de licitaţie sau pe o piaţă de
negocieri. Din punctul de vedere al modului în care aceste produse
bursiere sunt create, ele se împart în trei mari categorii: valori
mobiliare primare, derivate şi sintetice.
Titlurile primare sau titlurile financiare în sens restrâns sunt
cele emise de utilizatorii de fonduri pentru mobilizarea capitalului
propriu – numite şi instrumente de proprietate (engl., equity
instruments) – şi cele folosite pentru atragerea capitalului de împrumut
– numite şi instrumente de datorie (engl., debt instruments); în prima
categorie intră acţiunile, iar în a doua, obligaţiunile. Caracteristica
definitorie a titlurilor primare este că acestea pe de o parte, asigură
mobilizarea de capital pe termen lung de către utilizatorii de fonduri,
iar, pe de altă parte, dau deţinătorilor lor drepturi asupra veniturilor
băneşti nete (engl., cash flow) ale emitentului; investitorul este astfel
asociat direct la profitul şi riscul afacerilor utilizatorului de fonduri5.
Produsele primare ale pieţei de capital sunt acţiunile,
obligaţiunile şi produsele speciale generate de acţiuni (drepturi de
subscriere, de atribuire şi warante).
În raport de modul de fructificare a plasamentelor, produsele de
bază pot fi: valori mobiliare cu venit variabil (acţiunile), caz în care
nivelul remunerării este dat de rezultatul financiar al exerciţiului şi de
politica promovată de emitent cu privire la repartizarea profitului;
valori mobiliare cu venit cert (obligaţiuni private, titluri de rentă,
titluri de stat etc.) pentru care se asigură o fructificare prin dobândă.
Certitudinea decurge din faptul că emitentul se angajează irevocabil să
plătească dobânzi, indiferent de rezultatul financiar al activităţii
desfăşurate. În funcţie de condiţiile emisiunii, dobânda poate fi fixă
sau variabilă6.
5
Popa I., Bursa, vol.I, ediţia a II-a, Editura Adevărul, Bucureşti, 1995, p.32.
6
Anghelache, Gabriela, op.cit., p.31.
95

Universitatea SPIRU HARET


Acţiunile sunt titluri financiare negociabile, indivizibile, emise
de o companie sau o societate comercială pentru constituirea, mărirea
sau restructurarea capitalului propriu. Ele reprezintă fracţiuni de
valoare egală ale capitalului social al unei societăţi pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni, care au o anumită valoare nominală şi care
desemnează raportul juridic dintre deţinătorul de acţiuni şi societatea
emitentă. Din punct de vedere juridic, acţiunea este însemnul prin care
dreptul acţionarului este încorporat, adică un titlu de credit constatator
al drepturilor şi al obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar.
Obligaţiunile7 sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi
lung, emise de societăţi comerciale sau de organisme ale adminis-
traţiei centrale şi locale. Obligaţiunile certifică deţinătorului dreptul de
a încasa o dobândă şi de a recupera suma investită dintr-o dată la
scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă. Obligaţiunile sunt titluri de
creanţă negociabile.
Prin prisma gradului de protecţie a investitorilor, se deosebesc:
obligaţiuni garantate cu anumite active şi obligaţiuni negarantate.
În practica internaţională, piaţa obligaţiunilor s-a diversificat foarte
mult, utilizându-se, alături de obligaţiunile clasice, noi tipuri de
obligaţiuni: obligaţiuni cu bonuri de subscriere; obligaţiuni de partici-
paţie; obligaţiuni convertibile în acţiuni; obligaţiuni indexate; obligaţiuni
cu dobândă variabilă; obligaţiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit.
Deosebirile principale dintre acţiuni şi obligaţiuni sunt
prezentate în tabelul de mai jos:
ACŢIUNE (comună) OBLIGAŢIUNE
Definire Parte din capitalul unei Fracţiune dintr-un îm-
societăţi pe acţiuni. prumut făcut de o firmă,
Ansamblul acţiunilor de o colectivitate pu-
constituie capitalul social. blică sau de stat.
Rolul deţinăto- Drept de vot în Adunarea În principiu, nici un rol.
rului în gestiunea Generală a Acţionarilor.
organismului
emitent
Veniturile pentru Dividende (legate de Dobânzi a căror sumă
titularul titlului rezultatele firmei). este în mod obligatoriu
vărsată de emitent.

7
Anghelache, Gabriela, op.cit., p.39-41.
96

Universitatea SPIRU HARET


Riscurile asumate Riscuri mai mari: Riscuri mai mici:
de proprietarul − risc de evoluţie nefa- − riscul de neram-
titlului vorabilă a afacerilor firmei bursare (dispare în cazul
(nu primeşte dividende); unei garanţii de stat);
− riscul de a pierde − în cazul lichidării
fondurile investite, în firmei, creditorii au
cazul lichidării firmei. prioritate în faţa acţio-
narilor.
Durata de viaţă Nelimitată. Limitată, până la scadenţă.

Valorile mobiliare emise de stat8 sunt titluri considerate fără risc


în rândul investitorilor (răscumpărarea de către emitent fiind sigură),
emise de stat în vederea finanţării cheltuielilor publice. Principalele
tipuri de valori mobiliare emise de stat sunt: biletele de tezaur,
bonurile de tezaur, obligaţiunile de stat şi obligaţiunile municipale
(comunale).
Titlurile derivate9 sunt produse bursiere rezultate din contracte
încheiate între emitent (vânzător) şi beneficiar (cumpărător) şi care
dau acestuia din urmă drepturi asupra unor active ale emitentului la o
anumită scadenţă viitoare (la termen), în condiţiile stabilite prin
contract. Spre deosebire de titlurile primare, ele nu dau deţinătorului
lor, drepturi asupra veniturilor monetare nete ale emitentului, ci asupra
unor active diverse, cum ar fi: titluri financiare, valute, mărfuri etc.
Totodată, deoarece existenţa şi valoarea de piaţă a acestor titluri
depind de activele la care se referă, ele se numesc titluri derivate10.
Contractul futures este o înţelegere între două părţi de a vinde,
respectiv cumpăra un anumit activ – marfă, titlu financiar sau
instrument monetar – la un preţ stabilit, cu executarea contractului la o
dată viitoare. Caracteristicile care fac din acest contract un titlu
financiar rezultă din următoarele: obligaţiile părţilor sunt stipulate
într-un document standardizat (contractul) negociabil pe piaţa
secundară sau la bursele care fac tranzacţii futures; creditorul
obligaţiei contractuale are de ales între două variante: să accepte la
scadenţă executarea în natură prin preluarea activului care reprezintă
obiectul contractului sau să vândă contractul până la scadenţă
8
Anghelache, Gabriela, op.cit., p.41-42.
9
Ionescu, E., Pieţe de capital şi titluri de valoare, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2003, p.56-60.
10
Popa, I., op.cit, p.37-38.
97

Universitatea SPIRU HARET


(simetric debitorul poate să-şi onoreze obligaţia în natură sau să-şi
anuleze poziţia de debitor prin cumpărarea de la bursă a aceluiaşi tip
de contract); contractele sunt cotate zilnic făcând ca valoarea lor de
piaţă să fluctueze în funcţie de raportul cerere/ofertă.
Contractul forward este o înţelegere între două părţi, emitent şi
deţinător, convenită la momentul t0, prin care deţinătorul se angajează
să cumpere un activ de bază la o dată viitoare T (T>t0) – data expirării,
numită şi dată de livrare, la preţul stabilit iniţial – preţ de livrare
(engl., delivery price), contract care se încheie pe pieţele OTC. Preţul
de livrare al contractelor forward are aceeaşi semnificaţie cu preţul de
exerciţiu al opţiunilor dar, deţinătorul contractului forward nu are
posibilitatea să aleagă între a cumpăra sau nu activul de bază, ca în
cazul opţiunilor. El nu plăteşte nimic înainte, nici un fel de primă. Un
contract forward are pe toată durata lui o valoare care depinde, cel
puţin, de timp şi de preţul activului de bază, dar şi de momentul
încheierii lui. Această valoare se numeşte valoare forward.
Opţiunile sunt contracte cotate la bursă, care se încheie între un
vânzător (engl., writer) şi un cumpărător (engl., holder). Potrivit
contractului, cumpărătorul are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde
sau de a cumpăra un activ (marfă, titlu financiar sau instrument
monetar) la o dată prestabilită, în schimbul plăţii unei prime către
vânzător. Elementele specifice ale contractului sunt următoarele:
scadenţa (engl., expiry date); activul de bază (engl., underlying);
preţul de exerciţiu (engl., exercice price sau strike price); prima. În
funcţie de natura dreptului pe care vânzătorul îl dă, opţiunile pot fi: de
vânzare (engl., put option), când cumpărătorul dobândeşte dreptul de a
vinde activul; de cumpărare (engl., call option), când cumpărătorul
dobândeşte dreptul de a cumpăra activul.
Produsele sintetice11 rezultă din combinarea de către societăţile
financiare a unor active financiare diferite şi crearea pe această bază a
unui instrument de plasament nou. Numărul şi complexitatea acestor
produse bursiere au crescut foarte mult, ele constituind un sector
deosebit de atractiv şi dinamic al pieţei financiare. Produsele sintetice
pot fi realizate prin combinarea de contracte futures de vânzare şi de
cumpărare, de opţiuni put şi call, precum şi prin combinaţii între
diferite tipuri de futures şi opţiuni. O categorie aparte de active
artificiale o reprezintă titlurile financiare de tip „coş” (engl., basket

11
Popa, I., op.cit., p.39.
98

Universitatea SPIRU HARET


securities), care au la bază o selecţie de titluri financiare primare,
combinate astfel încât să rezulte un produs bursier standardizat. Cele
mai cunoscute titluri de acest fel sunt contractele pe indici de bursă.

3. GESTIUNEA PORTOFOLIULUI

Într-o definiţie simplă, un portofoliu constituie o grupare de


active. Gestiunea de portofolii constă în constituirea unor astfel de
grupări de active, astfel încât evoluţia preţurilor de pe piaţă ale
acestora să asigure atingerea obiectivelor de rentabilitate definite de
investitor, cu respectarea restricţiilor în termeni de risc, determinate de
alocarea activelor.
Într-o primă clasificare, se pot considera două tipuri de gestiune
a portofoliului, respectiv statică şi dinamică.
Prin gestiune statică (engl., buy and hold), se fixează la
momentul iniţial (t0) structura portofoliului, care se menţine
neschimbată pe parcursul întregii perioade de gestiune. Majoritatea
modelelor din teoria financiară a portofoliului, devenite deja clasice,
abordează această problematică în contextul gestiunii statice.
Într-o gestiune dinamică autofinanţată (engl., self-financed
portfolio) nu se efectuează nici un aport suplimentar de capital (dar
nici nu se retrag fonduri) în perioada de gestiune. În aceste condiţii,
există posibilitatea ca structura portofoliului să se modifice în timp, în
funcţie de apariţia unor noi informaţii disponibile.
Conform unei alte structurări generale, se consideră că gestiunea
portofoliului se poate realiza într-o manieră pasivă sau, dimpotrivă,
activă.
Gestiunea pasivă are drept scop supravieţuirea pe piaţă, fără a
utiliza anticipări asupra evoluţiei viitoare a acesteia.
Principiul de bază al gestiunii pasive este, în aceste condiţii, de a
se construi un portofoliu care să se identifice cât mai bine cu indicele
pieţei, respectiv să se încerce investirea în titlurile ce intră în compoziţia
indicelui caracteristic pieţei financiare, în aceleaşi proporţii.
Pe piaţa de capital din România, indicii bursieri caracteristici
sunt BET, BET-C, BET-FI şi RASDAQ-C. Primele 10 societăţi,
cotate la Categoria I, având cea mai mare lichiditate, sunt incluse în
indicele BET. Toate societăţile din categoriile I şi II, exceptând
societăţile de investiţii financiare, sunt incluse în indicele compozit
99

Universitatea SPIRU HARET


BET-C. Indicele BET-FI este un indice sectorial, care include numai
fondurile de investiţii listate la BVB (vezi, de exemplu, SIF-urile).
Indicele RASDAQ-C este caracteristic pieţei extrabursiere.
Spre deosebire de gestiunea pasivă, gestiunea activă a portofo-
liului are ca obiectiv obţinerea unei performanţe superioare celei a
pieţei, respectiv a unui benchmark (indice de referinţă, standard) ales.
Acest tip de gestiune se bazează implicit pe ipoteza că piaţa financiară
nu este eficientă, respectiv pe ideea că există o perioadă între
momentul apariţiei unei informaţii pe piaţă şi ajustarea preţului
activelor. Cu alte cuvinte, gestiunea activă a portofoliului se
fundamentează pe dezvoltarea de strategii, pentru a se profita de pe
urma ineficienţei pieţei. Prin acest tip de gestiune, se urmăreşte
identificarea unei valori a titlului, în funcţie de perspectivele privind
creşterile sau scăderile de valoare estimate pentru viitor, şi compa-
rarea cu preţul de pe piaţă, realizându-se operaţii de arbitraj în funcţie
de sub- sau supraevaluarea titlurilor. Sistemul de gestiune activă poate
fi practicat şi la nivelul claselor de active, nu numai la nivel de titluri
individuale.

4. ORGANIZAREA GESTIUNII PORTOFOLIULUI


ŞI PROCESUL DE INVESTIRE

Din punct de vedere practic, în construcţia (formarea) de porto-


folii se consideră că există două viziuni: abordările bottom-up şi
top-down.
Abordarea bottom-up constituie abordarea tradiţională în
gestiunea de portofoliu. Aceasta se concentrează asupra selecţiei
individuale a activelor. Obţinerea unei performanţe superioare prin
această modalitate de gestiune a portofoliului este dată de abilitatea
managerului de a selecţiona titlurile care realizează o performanţă
superioară celei medii înregistrate la nivelul aceleiaşi clase de active
sau aceluiaşi sector.
Abordarea top-down acordă importanţă, înainte de toate,
alegerii pieţelor pe care se va investi, idee fundamentată pe concluziile
anumitor studii care susţin că repartiţia între diferite clase de activare a
determinat cea mai mare parte a performanţelor unui portofoliu. În
acest context, prin piaţă se pot delimita: piaţa titlurilor de un anumit

100

Universitatea SPIRU HARET


tip (acţiuni, obligaţiuni etc.), diferite pieţe naţionale pentru o gestiune
în context internaţional etc.
Concret, procesul de investire top-down este segmentat în trei
faze. Cele trei faze ale procesului de gestiune sunt:
• alocarea strategică a activelor;
• alocarea tactică;
• selectarea activelor.
Alocarea strategică a activelor reprezintă prima etapă în procesul
de gestiune, condiţionând performanţa viitoare a portofoliului. Etapa
constă în alegerea structurii portofoliului, în sensul repartizării între
diferitele clase de active, în funcţie de obiectivele investitorului.
Alocarea tactică constă în ajustarea periodică a compoziţiei
portofoliului, pentru a ţine cont de oportunităţile de investire pe
termen scurt prin modificarea ponderilor claselor de active, raportate
la portofoliul de referinţă, în limitele restricţiilor admise.
Selectarea titlurilor face apel la gestionari specializaţi pe tipuri
de active, care asigură o selecţie optimală a titlurilor individuale în
interiorul fiecărei categorii de active din portofoliu. Pentru efectuarea
alegerii se face apel la diferite tehnici cantitative de modelare. De
obicei, această etapă solicită cel mai mult timp.
CONCEPTE-CHEIE: valori mobiliare; acţiuni; obligaţiuni;
contract futures; contract forward; opţiuni; portofoliu.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt agenţii ce acţionează pe piaţa financiară?
2. Caracteristicile valorilor mobiliare sunt:
a) pot fi emise în formă materială;
b) sunt instrumente ce nu pot fi negociate;
c) nu conferă deţinătorului drepturi patrimoniale;
d) nu pot fi evidenţiate prin înscrieri în cont;
e) nu conferă deţinătorului drepturi nepatrimoniale.
3. Produsele primare ale pieţei de capital sunt:
a) contractele futures;
b) contractele forward;
c) acţiunile şi obligaţiunile;
d) opţiunile;
e) acţiunile şi opţiunile.
101

Universitatea SPIRU HARET


4. Care sunt deosebirile dintre acţiuni şi obligaţiuni?
5. În categoria titlurilor derivate nu se includ:
a) contractele futures;
b) contractele forward;
c) call options;
d) put options;
e) acţiunile.

5. CALCULUL RENTABILITĂŢII

Rentabilitatea este definită uneori sub formă de câştig obţinut ca


urmare a deţinerii unei anumite valori mobiliare pe o anumită perioadă
de timp, respectiv se poate vorbi de o rentabilitate calculată în termeni
absoluţi. În această accepţiune, conceptul se identifică perfect cu cel de
profitabilitate. Pentru o acţiune, rentabilitatea, în termeni absoluţi, este
dată de dividendele încasate de acţionari şi de creşterile de curs
bursier12, iar pentru o obligaţiune – de anuităţile încasate şi de diferenţa
dintre preţul de înstrăinare (prin încasare a preţului de răscumpărare, la
scadenţă, sau prin vânzare a titlului, la un moment anterior acestuia) şi
cel de achiziţie a titlului, calculele fiind realizate după deducerea
impozitelor şi costurilor de tranzacţie implicate de operaţiile
desfăşurate. De cele mai multe ori însă, calculele de rentabilitate se fac
prin raportarea rezultatelor obţinute (adică a rentabilităţii în termeni
absoluţi) la efortul financiar al investitorului (la cursul bursier de
cumpărare a titlului). În aceste condiţii, ne referim la o rată de
rentabilitate sau la o rentabilitate exprimată în termeni relativi.
Modul de calcul ex-post al rentabilităţii titlurilor financiare,
respectiv în condiţiile în care se cunosc deja rezultatele înregistrate de
indicatorii de performanţă asociaţi deţinerii acestora. Pentru cazul unei
acţiuni, inclusă în portofoliu la momentul t0 (acum un an) şi
înstrăinată după un an, perioada în care se încasează şi un dividend, se
poate utiliza relaţia de calcul:

12
Nu am luat aici în calcul posibilitatea obţinerii unor avantaje conexe,
materializate, în final, în câştiguri în termeni monetari, date de poziţia de
control a deciziilor financiare ale firmei pentru acţionarii semnificativi.
102

Universitatea SPIRU HARET


D1 + P1 − P0
R=
P0
unde:
D1 = dividendul net, încasat la sfârşitul perioadei analizate (t1);
P1 = cursul bursier al acţiunii la momentul t1;
P0 = cursul bursier al acţiunii la momentul t0 (data achiziţiei).
În relaţia de calcul de mai sus nu se ţine cont de impactul
(adeseori substanţial) costurilor de tranzacţie şi al fiscalităţii aplicate
dividendelor şi creşterilor de curs bursier13. În al doilea rând, încasarea
dividendelor exact la momentul înstrăinării acţiunii constituie un caz
destul de rar. În al treilea rând, gestionarul de portofolii nu trebuie să
uite în calculul ex-post că are de recuperat o serie de cheltuieli legate
de procurarea şi procesarea informaţiilor.
Formula se poate adapta pentru obligaţiuni, devenind:

C + P1 − P0
R=
P0
unde:
C= cuponul de dobândă net la sfârşitul perioadei analizate;
P1= preţul încasat la înstrăinarea obligaţiunii la momentul t1;
P0= preţul plătit pentru cumpărarea obligaţiunii la momentul t0.
Şi în acest caz, calculul consideră că nu se încasează decât un
cupon (plăţile sunt anuale) şi că obligaţiunea este înstrăinată în
momentul încasării cuponului.
Relaţia de calcul a rentabilităţii totale a unei acţiuni (şi similar se
poate determina şi pentru obligaţiuni) se poate descompune în două
componente:
D P1 − P0
R= +
P0 P0
unde:
D/P0= rata de remunerare prin dividende (engl., dividend yield);
(P1-P0) /P0= rentabilitatea relativă datorată creşterii de curs
bursier (engl., capital gains).

13
În anumite cazuri, trebuie să se ţină cont şi de impactul fiscalităţii
asupra venitului global.
103

Universitatea SPIRU HARET


Este posibil ca, în anumite condiţii, aceste rentabilităţi
determinate după relaţiile de mai sus să nu fie relevante pentru analiză
şi evaluare datorită influenţei unor factori perturbatori, ce, uneori, pot
fi exogeni activităţii propriu-zise a firmei, cum ar fi un mediu
economic inflaţionist. În acest caz, rentabilităţile nominale, determi-
nate pe baza indicatorilor efectiv înregistraţi (dividende, cupoane,
cursuri bursiere), pentru a fi relevante şi comparabile într-o analiză în
dinamică, trebuie transformate în rentabilităţi reale. Aceasta se poate
realiza în două moduri, ambele conducând la acelaşi rezultat: fie se
deflatează (se elimină influenţa inflaţiei) direct rentabilitatea
nominală, fie se deflatează fiecare elemente din „compoziţia” acesteia,
astfel rezultând valoarea reală a rentabilităţii, nealterată de factori
perturbatori. Deflatarea se face pe baza relaţiei lui Fisher astfel:
(1 + R nominală) = (1 + R reală) x (1 + R inflaţiei)
unde:
R nominală = rentabilitatea, în termeni nominali;
R reală = rentabilitatea, în termeni reali;
R inflaţiei = rata inflaţiei.
Pe baza relaţiei anterioare, rentabilitatea, în termeni reali, va fi egală cu:
1 + R nominala
R= −1
1 + R inflatiei

De cele mai multe ori, în activitatea de gestiune a portofoliului,


important nu este calculul ex-post al performanţelor titlurilor în care
s-a realizat investiţia, ci o previziune a indicatorilor de performanţă. A
realiza previziuni nu este întotdeauna un proces simplu, întrucât
fundamentarea anumitor indicatori necesită cunoştinţe din mai multe
domenii: finanţe, econometrie, matematică şi, în plus, o experienţă în
analiza evoluţiei pieţei, experienţa practică fiind o condiţie necesară
pentru a obţine rezultate cât mai realiste.

6. ATITUDINEA INVESTITORILOR FAŢĂ DE RISC

Orice investitor raţional doreşte să obţină un câştig cât mai mare


(rentabilitate estimată mare). Prin investitor raţional definim agentul
care, având de ales între două proiecte de investiţii identice din toate
104

Universitatea SPIRU HARET


punctele de vedere cu excepţia câştigului oferit, îl vor prefera pe
proiectul care oferă un câştig mai mare. Teoria financiară porneşte de
la premisa raţionalităţii investitorilor, însă modul de implementare a
acestei ipoteze în activitatea curentă a gestionarului de portofoliu este
departe de a fi un demers facil.
Teoria tradiţională, în domeniul gestiunii de portofoliu, porneşte
de la o serie de ipoteze, printre care:
• formarea portofoliilor pe baza criteriului rentabilitate – risc;
• raportarea la portofoliul pieţei, devenit punct de referinţă
pentru toţi agenţii de pe piaţă (gestiunea pasivă a portofoliilor afirmă
drept deziderat formarea unui portofoliu care să reproducă structura
portofoliului pieţei);
• modificarea structurii portofoliului în funcţie de apariţia unor
informaţii noi, relevante, ce sunt percepute în mod identic de către
investitori.
Realitatea pieţelor de capital evidenţiază ca agenţii de pe piaţă
sunt diferiţi din punctul de vedere al managerului de portofoliu.
Aceste diferenţe determină strategii de gestiune specifice care permit
atingerea obiectivelor clientului într-o manieră optimă. Aceste
diferenţe privesc:
¾ costurile specifice: între aceste costuri se numără nu numai
costurile de tranzacţionare, dar şi costurile de informare şi de procesare
a informaţiei, fiscalitatea, costuri diferite de la agent la agent;
¾ nivelul de informare specific: fiecare agent este caracterizat
printr-un anumit grad de informare. Pe piaţă acţionează atât agenţi
informaţi, cât şi investitori „naivi” ce se constituie ca perturbatori ai
pieţei evaluând titlurile în maniera lor specifică;
¾ divizibilitatea titlurilor: contrar ipotezelor clasice,
oportunităţile de investire nu sunt infinit divizibile – pe lângă anumite
active alternative, nedivizibile prin natura lor (valori imobiliare, opere
de artă), valorile mobiliare cotate pot să aibă o divizibilitate redusă
datorată unor restricţii în tranzacţionare (tranzacţionarea se realizează
în pachete de titluri cu valoare relativ mare). Agenţii ce
tranzacţionează cantităţi mari de titluri vor putea neglija această
problemă, spre deosebire de agenţii ce dispun de resurse limitate;
¾ eterogenitatea comportamentelor raţionale: nu trebuie
neglijate diferenţele dintre informaţiile disponibile, orizonturile de
investire, frecvenţa intervenţiilor pe piaţă ale diferiţilor agenţi;

105

Universitatea SPIRU HARET


¾ comportamentele iraţionale, chiar dacă această idee este o
„erezie” din punctul de vedere al viziunii tradiţionaliste asupra teoriei
financiare. Nu trebuie pierdute din vedere anumite considerente pur
subiective ce nu pot fi încadrate în sistemul de ipoteze al teoriei bazate
pe criteriul rentabilitate – risc: menţinerea în portofoliu a anumitor
investiţii din inerţie sau preferinţa pentru anumite tipuri de active (spre
exemplu, investiţiile în acţiunile unei firme pentru că investitorul
preferă produsele finite ale acesteia).
Toţi aceşti factori sunt elemente de diferenţiere a strategiilor
adoptate în managementul de portofolii ale clienţilor, astfel încât
aceştia să fie cât mai satisfăcuţi de prestaţia firmei. De cele mai multe
ori este recomandată utilizarea unor chestionare pentru a caracteriza
cât mai fidel aceste diferenţe de comportament.
Se poate construi o infinitate de criterii posibile după care un
investitor ar clasifica o investiţie drept cea mai bună dintre alte
investiţii posibile. Spre exemplu:
• maximizarea rentabilităţii medii: max E(R);
• alegerea proiectului cu risc minim: min (σR);
• alegerea proiectului cu risc maxim de către un investitor cu
înclinaţie spre risc, ce apreciază mult mai mult şansa de a obţine un
câştig mare, ignorând posibilitatea de a înregistra un câştig mic sau o
pierdere min (–σR) sau max (σR);
• maximizarea rentabilităţii în condiţiile unui risc cât mai mic
de către un investitor cu aversiune la risc, ce îşi doreşte o rentabilitate
mare: max aE(R) – bσ(R), cu a,b>0;
• maximizarea rentabilităţii, acceptând concomitent şi majo-
rarea riscului de către un investitor cu înclinaţie spre risc, ce-şi
doreşte, în acelaşi timp, şi o rentabilitate mare: max aE(R) + bσ(R), cu
a,b>0;
unde:
E (R) = rentabilitatea medie estimată (în condiţiile acceptării
ipotezei statice forte, rentabilitatea medie anticipată va fi egală cu
media rentabilităţii istorice);
σ (R) = riscul cuantificat ca abatere medie pătratică a
rentabilităţii.

106

Universitatea SPIRU HARET


7. CRITERIUL RENTABILITATE – RISC

Criteriul rentabilitate – risc (engl., mean-variance criteria)


presupune alegerea investiţiei care are rentabilitatea medie estimată
maximă – max E (R), în condiţiile unui risc dat, σ (R), respectiv
selectarea investiţiei caracterizată printr-un risc minim σ (R) min,
pentru un anumit nivel al rentabilităţii medii estimate – E (R). În teoria
financiară, agenţii economici sunt consideraţi a fi caracterizaţi prin
aversiune faţă de risc indiferent de nivelul averii de care dispun. În
aceste condiţii, criteriul maximizării utilităţii medii estimate – E
(u(w)) va fi echivalent cu criteriul risc – rentabilitate. Pentru a
demonstra acest lucru pornim de la următoarele premise:
Δw
w = w0 (1+R), R = →E (w) =w0 x E(R)
w0
E(R), σ2R– date şi En-1(R) =0 şi E(Rn) =0 pentru n ≥ 3
unde:
w = averea finală a investitorului;
w0 = averea iniţială a investitorului;
Δw
R= – rentabilitatea investiţiei.
w0

E(R) este diferit de zero, însă orice putere a lui E(R) mai mare
decât 1 este un număr ce poate fi aproximat cu zero. În acelaşi timp,
speranţa matematică a lui R la orice putere este considerată suficient
de mică pentru a putea fi neglijată. În aceste condiţii, distribuţia lui R
va fi caracterizată numai prin indicatorii medie şi dispersie, ceilalţi
indicatori, momente de ordin mai mare decât 3, vor putea fi
aproximaţi cu zero E((R-Rmediu)).
CONCEPTE-CHEIE: rentabilitate; deflatare; risc; investiţie.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Ce este rentabilitatea?
2. Rentabilitatea unei acţiuni are la bază:
a) dividendul brut al acţiunii;
b) cuponul de dobândă net;
c) preţul încasat la vânzarea opţiunii;

107

Universitatea SPIRU HARET


d) preţul plătit la cumpărarea opţiunii;
e) cursul bursier al acţiunii.
3. Cum se determină rentabilitatea unei obligaţiuni?
4. Explicaţi deflatarea pe baza relaţiei lui Fisher.
5. În ce constă criteriul rentabilitate – risc?

8. CONCEPTUL DE EFICIENŢĂ A PIEŢEI FINANCIARE

Eficienţa unei pieţe, în general, se materializează în capacitatea


acesteia de a servi scopului pentru care funcţionează. În cazul pieţei
financiare, acest scop îl constituie transferul capitalurilor de la posesorii
de fonduri temporar disponibile către cei ce au nevoie de acestea, pentru
a pune în practică proiecte de investiţii ce implică angajarea de surse
externe de finanţare. O piaţă financiară eficientă va realiza alocarea
fondurilor către acele proiecte de investiţii care furnizează rentabilitatea
maximă la nivelul de risc implicat; astfel preţurile activelor vor îngloba
integral şi instantaneu informaţiile existente, care reprezintă semnale
asupra perspectivelor viitoare şi se vor ajusta corespunzător riscului
indus de aceste noi informaţii asupra titlurilor.
Fiecare dintre aceste trei tipuri de eficienţă are ca efect, în mod
individual, facilitatea realizării scopului general al pieţei; ele sunt
înglobate în conceptul de piaţă perfectă, însă acesta din urmă este un
concept mai larg care presupune îndeplinirea a patru condiţii:
1. Concurenţa perfectă, ceea ce are ca implicaţie pe piaţa bunurilor
şi serviciilor faptul că preţul este predeterminat de piaţă, iar producătorii
furnizează bunuri şi servicii la un cost mediu minim, egalând costul
marginal cu cel mediu la nivelul preţului de pe piaţă. În cazul pieţei
financiare, concurenţa perfectă presupune faptul că toţi agenţii participă la
formarea preţului unui activ, neavând însă puterea de a-l influenţa
individual, aceştia doar preluând cursul astfel format pe piaţă.
Această condiţie se regăseşte în conceptul de eficienţă aloca-
tivă, definit prin situaţia care nu permite o alta alocare pe piaţă care
să aducă unui operator o creştere a bunăstării fără a afecta un alt
operator în sensul scăderii bunăstării acestuia; în contextul pieţei
financiare, eficienţă alocativă presupune faptul că preţurile activelor
transmit semnale corecte asupra riscului acestora, înglobând prime
de risc adecvate şi determinând o alocare corectă către proiectele cu
cea mai mare rentabilitate în condiţii de risc identic, ceea ce implică
108

Universitatea SPIRU HARET


că pe o piaţă eficientă alocativ ratele marginale de rentabilitate se vor
ajusta în funcţie de risc.
2. Toate activele de pe piaţă sunt perfect divizibile şi tranzac-
ţionabile, costurile de tranzacţie şi fiscalitatea sunt inexistente, nu
există reglementări ce ar îngreună accesul pe piaţă al operatorilor sau
care ar restricţiona libera concurenţă.
Această caracteristică se regăseşte în conceptul de eficienţă
operaţională.
Totuşi, se poate considera că eficienţa operaţională este
prezentă şi în cazul în care există comisioane de tranzacţie, atât timp
cât serviciile de intermediere sunt prestate la costuri minime,
comisioanele nefiind excesive şi furnizând o rentabilitate corectă
intermediarilor.
3. Transparenţa, ceea ce presupune egalitatea accesului la
informaţie al tuturor operatorilor de pe piaţă, simultan şi instantaneu
apariţiei evenimentului ce constituie conţinutul acesteia, informaţia
fiind totodată gratuită.
Transparenţa corespunde eficienţei informaţionale, ceea ce se
transpune pe piaţa financiară în reflectarea instantanee, de către
preţul activelor, a tuturor informaţiilor disponibile. Totuşi, spre
deosebire de transparenţa totală, o piaţă financiară poate fi eficientă
din punct de vedere informaţional şi în condiţiile în care informaţia nu
este în totalitate gratuită, existând costuri de acces la informaţii, însă
nu semnificative.
4. Raţionalitatea operatorilor de pe piaţă, în condiţiile în care
aceştia au ca obiectiv maximizarea utilităţii consumului, pe piaţa
bunurilor şi serviciilor sau maximizarea utilităţii averii lor totale, pe
piaţa financiară. Aceştia acţionează pe piaţă, urmărind obiectivul mai
sus-amintit, iar deciziile luate de ei nu sunt influenţate de considerente
de altă natură (obişnuinţă etc.).

9. ANALIZA TEHNICĂ

Acest fel de analiză porneşte de la ipoteza cunoscută conform


căreia cursurile sunt guvernate de legea cererii şi ofertei. Ideea lui
Charles Dow, fondatorul analizei grafice, a fost de a studia cursul unui
titlu, al unei materii prime sau evoluţia unei pieţe în formă grafică şi
de a încerca să identifice figuri a căror semnificaţie este cunoscută.
Pornind de aici, el a propus semnalarea evoluţiei viitoare pe care o va
înregistra piaţa studiată.
109

Universitatea SPIRU HARET


Preţurile bursiere pot avea tendinţe de creştere, de scădere sau
stabile. Există două tipuri de tendinţe: 1) tendinţa primară, ilustrată pe
grafic pentru o perioadă de 1 an; 2) tendinţa secundară, aferentă unei
perioade de 1-3 luni. Tendinţele secundare sunt înglobate în tendinţele
primare, dar cu sens contrar (figura nr. 1).

Dreptele de tendinţă „închid” variaţiile şi formează un tunel.


Trasarea acestor drepte se face alegând, în caz de creştere, trei puncte de
maxim, care se unesc, după care se trasează o paralelă prin cel puţin
două puncte de minim. Concluziile practice sunt următoarele: ieşirea
graficului prin partea de sus a tunelului este un indiciu de creştere
(figura nr. 2), adică un semnal de cumpărare, iar ieşirea prin partea de
jos este un indiciu de scădere, adică un semnal de vânzare (figura nr. 3).

110

Universitatea SPIRU HARET


Conformaţia „cap-umeri” se caracterizează printr-o succesiune
de vârfuri bine individualizate. Vârfurile laterale sunt „umerii”, iar cel
din mijloc este „capul”. Această configuraţie reprezintă un semnal de
vânzare. Perioada de analiză este de 2-3 luni. Semnalul de vânzare
este dat de străpungerea „liniei gâtului” cu mai mult de 3% (punctul a,
figura nr. 4). Inversarea figurii „cap-umeri” reprezintă un semnal de
cumpărare (figura nr. 5).

Specialiştii din domeniu s-au împărţit în două tabere: 1) adepţii


metodei sunt de părere că studierea graficelor ar putea permite, chiar
cu rigurozitate, precizarea perioadelor potrivite fie pentru cumpărare,
fie pentru vânzare, precum şi descoperirea pragului de modificare a
trendului. Analiza grafică este propusă pentru evidenţierea tendinţei
generale a pieţei, precum şi pentru abordarea la nivelul titlurilor

111

Universitatea SPIRU HARET


individuale; 2) economiştii teoreticieni şi mediul academic resping
metoda grafică, considerând-o un demers tehnic, fără o bază ştiinţifică
şi fără valoare euristică.
Putem spune că scopul principal al analizei grafice a indicelui
bursier constă în stabilirea evoluţiei pe termen lung şi în previzionarea
schimbărilor de tendinţă. Prin analiza grafică se încearcă detectarea
zonelor în care piaţa bursieră trece din starea de creştere în cea de
scădere sau invers.
În practică, metoda grafică şi-a dovedit o anumită utilitate, dar
ea capătă mai multă consistenţă dacă este însoţită de o analiză
statistică.

10. ANALIZA FUNDAMENTALĂ

Analiza statistică vizează eficienţa informaţională a pieţei


financiare şi „priveşte integrarea în cursurile bursiere a informaţiilor
fundamentale privind valoarea intrinsecă a titlurilor cotate (evoluţia
istorică a cursurilor bursiere, informaţii disponibile în mod
public, privind execuţia financiară şi perspectiva economică a
societăţii emitente, informaţii privilegiate, accesibile doar celor
iniţiaţi: manageri, acţionari etc.)”14.
În funcţie de informaţiile disponibile şi de rapiditatea integrării
lor în previziunile de cursuri există, după E. Fama, trei forme de
eficienţă informaţională:
a. Eficienţa slabă. Pentru integrarea evoluţiei cursurilor trecute
în anticipările de cursuri viitoare se analizează coeficientul de
autocorelare a dispersiilor (împrăştierilor) cursurilor trecute: se iau
două serii cronologice de cursuri trecute, cu un interval (lag) zilnic,
săptămânal sau lunar între cursurile care se studiază şi se calculează
corelaţia dintre variaţiile pozitive şi negative, în raport cu media
cursurilor luate două câte două.
Coeficientul pozitiv de autocorelare indică, în general, o creştere
a unui curs anterior (t) faţă de medie, dacă este urmată de o creştere a
cursului următor (t+1). El este rareori negativ dacă o creştere a unui
curs anterior (t) este urmată de o scădere a cursului următor (t+1).

14
Stancu, Ion, Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
112

Universitatea SPIRU HARET


b. Eficienţa semiforte. Această stare presupune integrarea
imediată în noul curs a oricărei informaţii cu caracter public privind
patrimoniul firmei, rezultatele ei, dividendele, distribuirea de acţiuni
gratuite, introducerea în bursă etc. Măsurarea se face comparând
autocorelarea cursurilor dinainte de furnizarea în public a informaţiei
cu cea după momentul difuzării ei publice. Dacă coeficientul de
autocorelare este zero, înseamnă că evoluţia cursurilor este aleatorie,
eventualele variaţii de curs fiind determinate de alţi factori
imprevizibili decât istoria cursurilor şi informaţia difuzată public.
c. Eficienţa forte. În acest caz are loc integrarea rapidă în
preţurile de piaţă a tuturor informaţiilor disponibile despre titlul
tranzacţionat, inclusiv a informaţiilor privilegiate. Nici măcar cei
iniţiaţi nu mai pot face anticipări pertinente asupra evoluţiei viitoare a
cursurilor pe o astfel de piaţă, deoarece au fost integrate toate
informaţiile despre valoarea intrinsecă a titlului. Nimeni nu mai poate
face speculaţii, iar tranzacţiile se fac pe baza criteriului valorii
actualizate nete nule.
O analiză statistică curentă priveşte numărul şi procentul de
creştere/scădere a indicelui pieţei sau a diferitelor titluri tranzacţio-
nate, identificarea trendului indicelui bursier şi a perspectivei
inversării acestuia etc.
CONCEPTE-CHEIE: eficienţă alocativă; eficienţă operaţio-
nală; eficienţă informaţională; analiză tehnică; analiză fundamentală.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite de piaţa perfectă?
2. Ce este eficienţa alocativă?
3. Caracterizaţi eficienţa informaţională.
4. Care este diferenţa dintre analiza tehnică şi analiza fundamentală?

11. RENTABILITATEA ŞI RISCUL PORTOFOLIILOR

În modelele clasice de gestiune a portofoliului, structura iniţială


a capitalurilor investite rămâne neschimbată pe parcursul perioadei de
analiză. În realitatea de zi cu zi cu care se confruntă gestionarii de
113

Universitatea SPIRU HARET


fonduri de investiţii, fonduri mutuale etc., se manifestă o anumită
circulaţie a capitalurilor atât în sensul intrărilor de fonduri (prin noi
aporturi ale investitorilor), cât şi în sens invers, prin posibilele
retrageri de fonduri. În aceste condiţii, formulele de calcul al
rentabilităţii şi al riscurilor asociate portofoliilor se vor modifica.
Astfel, pentru a lua în considerare fluxurile de capitaluri, se pot
avea în vedere mai multe metode, precum metoda ratei de rentabilitate
ponderate de capitaluri, metoda ratei interne de rentabilitate sau
metoda ratei de rentabilitate ponderate de perioade.
Metoda ratei de rentabilitate ponderată de capitaluri
consideră că rentabilitatea portofoliului este dată de raportul dintre
variaţia portofoliului pe parcursul perioadei şi media capitalurilor
investite pe parcursul perioadei. Performanţa portofoliului este,
aşadar, determinată pe baza relaţiei:
n
VT − V0 − ∑ Ct i
t =1
Rp= n T − ti
V0 + ∑ Ct i
i =1 T
unde:
V0, VT = valorile portofoliului la începutul, respectiv la finele
perioadei;
C = cash flow-ul aferent datei t, cu Ct pozitiv pentru un aport
nou şi Ct negativ pentru o retragere de capitaluri;
T = durata perioadei (în ani); această perioadă este divizată în n
subperioade;
Ti = data cash flow-ului Cti.
Pentru a calcula valorile portofoliului la diferite momente, se
calculează pentru început capitalurile disponibile în fiecare dintre
titlurile disponibile (prin multiplicarea numărului de titluri de un
anumit tip cu valorile de piaţă ale acestora), apoi însumându-se aceste
valori.
Principalul dezavantaj al metodei este dat de faptul că nu se ţine
cont de fluxurile reinvestite sau retrase (capitalizarea aporturilor şi
retragerilor pe parcursul perioadei). Relaţia evaluează însă
performanţa globală a unui portofoliu, respectiv a rentabilităţii din
punctul de vedere al deţinătorului de fonduri.

114

Universitatea SPIRU HARET


Metoda ratei interne de rentabilitate utilizează metodologia
folosită pentru fundamentarea ratei interne de rentabilitate pentru
cazul proiectelor de investiţii reale15. Rentabilitatea portofoliului va
rezulta prin rezolvarea ecuaţiei:
n Ct i VT
V0= ∑ ti
+
t =1 (1 + R p ) (1 + R p ) T

Metoda ratei de rentabilitate ponderată de perioade se


bazează pe descompunerea perioadei de analiza în n subperioade
elementare, perioade caracterizate prin stabilitate a structurii portofo-
liului. Într-o perioadă de lungime T se vor produce mişcări de capital
(şi, respectiv, modificări ale structurii portofoliului) la momentele ti, cu
1≤i≤n. Considerând Vti valoarea portofoliului exact înainte de
modificarea structurii acestuia, iar Cti valoarea cash flow-urilor, cu
Cti>0 pentru un aport, iar Cti¸<0 pentru o retragere, rentabilitatea
portofoliului pentru o subperioadă se va putea calcula conform relaţiei:
Vt i − (Vt i−1 + Ct i−1 )
Rti=
Vt i−1 + Ct i−1

În aceste condiţii, rentabilitatea portofoliului pe întreaga


perioadă va putea fi calculată conform relaţiei:
n 1
Rp= [ ∏ (1 + Rt i ) ]T –1
i =1

Se consideră că această relaţie caracterizează performanţa unui


portofoliu din perspectiva cuantificării activităţii managerului de
fonduri, independent de mişcările de capital, considerându-se că
acesta nu le poate controla. În acest mod, se permite efectuarea de
comparaţii între performanţele managerilor de portofoliu, într-o
manieră obiectivă.

15
Pentru fundamentele teoretice ale acestei metode, vezi: Dragotă
Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela, Management
financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2003, capitolul 16.
115

Universitatea SPIRU HARET


12. VALUE-AT-RISK

Indicatorii de cuantificare a riscului diferă în funcţie de


instrumentul financiar utilizat: pentru acţiuni se pot utiliza indicatori
precum varianta, abaterea medie pătratică sau coeficientul de
volatilitate beta ( β ), iar pentru obligaţiuni – sensibilitatea sau
convexitatea etc. Ca urmare, este dificil de cuantificat riscul asociat
unui portofoliu ce cuprinde mai multe tipuri de titluri. O soluţie o
constituie calculul indicatorului Value-at-Risk (VaR), ce cuantifică
riscul de pierdere posibilă (riscul extrem) printr-un singur, unic
indicator. VaR măsoară pierderea maximă pe care o poate suporta un
portofoliu pe o perioadă dată, cu o anumită probabilitate fixată, în
cazul unui scenariu nefavorabil asociat viitorului pieţei, în condiţiile
unui anumit interval de încredere. În general, se recomandă un interval
de încredere de 99% şi o perioadă de 10 zile. Ca modalităţi de calcul
al VaR al unui portofoliu, se recomandă folosirea metodei analitice
(parametrice), a metodei istorice (nonparametrice) sau a metodei
Monte Carlo.
În cazul metodei analitice (parametrice), factorii de risc sunt
modelaţi prin variabile aleatoare, distribuite conform unei legi de
distribuţie teoretice, depinzând de un număr limitat de parametri.
Proprietăţile acestei legi permit estimarea quantilelor distribuţiei şi
deci VaR al unui portofoliu. Pentru simplificare, de cele mai multe ori
se face apel la legea normală, dat fiind faptul că aceasta este
caracterizată de numai doi parametri – media şi dispersia.
Pentru exemplificarea modului de calcul al VaR, vom considera
şi noi cazul în care rentabilitatea portofoliului evoluează conform legii
normale de distribuţie.
Această metodă este utilizată de J.P.Morgan şi RiskMetrics.
Metoda istorică (nonparametrică) se bazează pe seriile de date
istorice privind factorii de risc pentru a deduce o distribuţie empirică a
rentabilităţilor portofoliului. Forma distribuţiei nu este, aşadar,
definită apriori. Se porneşte de la ipoteza staţionarităţii distribuţiei (cu
alte cuvinte, viitorul reproduce trecutul). Metoda depinde foarte mult
de eşantionul istoric ales, care trebuie să fie suficient de cuprinzător
pentru ca estimările să fie semnificative din punct de vedere statistic,
dar şi suficient de scurt pentru ca factorii de risc să nu devină
irelevanţi în decursul timpului. În general, se recomandă o perioadă
anterioară de cinci ani. Metoda este considerată a fi cea mai comodă.
116

Universitatea SPIRU HARET


Metoda Monte Carlo constituie o alta soluţie pentru calculul
VaR. Metoda nu ia în considerare ipoteze particulare legate de forma
distribuţiei. Prima etapă constă în identificarea factorilor de risc
semnificativi şi imaginarea unui număr de stări de evoluţie posibile,
astfel încât să se poată evalua portofoliul pe orizontul de timp fixat.
Ansamblul de valori obţinute pentru fiecare caz permite construirea
unei distribuţii pe baza căreia se poate determina valoarea
portofoliului corespunzător intervalului de încredere ales. VaR se
calculează ca diferenţă între această valoare şi valoarea actuală a
portofoliului. Principiul de calcul este acelaşi ca şi în cazul VaR
istoric, cu excepţia faptului că datele sunt rezultatul unor simulări.
Metoda este recomandată mai ales când se utilizează instrumente cu
evoluţie nonliniară, precum produsele derivate, şi necesită un volum
mare de muncă.
VaR oferă o estimare a pierderii potenţiale pentru un portofoliu
ce acţionează pe o piaţă ce evoluează normal, deci nu şi în condiţii de
crize financiare, ceea ce face ca pierderile date de variaţiile extreme
ale factorilor să nu fie luate în considerare. Pentru a evita aceste
probleme de anticipare a crizelor, se pot utiliza o serie de tehnici
complementare de cuantificare a riscului, precum:
• tehnica valorilor extreme. Această tehnică se înscrie în
contextul analizei istorice pentru calculul VaR şi permite determinarea
distribuţiilor valorilor extreme pe seama unor observaţii aleatoare, ce
ţin cont numai de acestea;
• analiza de sensibilitate. Pe cazul gestiunii de portofoliu,
problema ridicată de analiza de sensibilitate este „Ce se întâmplă cu
valoarea portofoliului dacă…?”16
• luarea în considerare şi a altor distribuţii de probabilitate pe
care le pot urma factorii de risc. Printre acestea, un caz particular îl
reprezintă legea de distribuţie a lui Levy. Distribuţiile Levy sunt
caracterizate prin doi parametri de distribuţie normale, respectiv
volatilitatea (ca şi în distribuţia gauss-iană), dar şi un parametru ce
ţine cont de mişcările imprevizibile ale pieţei.
CONCEPTE-CHEIE: rata internă de rentabilitate; rata de
rentabilitate ponderată; Value-at-Risk; rentabilitatea portofoliului.

16
Pentru o detaliere a problematicii de sensibilitate, vezi: Dragotă
Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela, op.cit.
117

Universitatea SPIRU HARET


ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Care este ecuaţia ce stă la baza determinării rentabilităţii prin
metoda ratei de rentabilitate ponderate de capital?
2. Ce este Value-at-Risk ?
3. Care sunt metodele de calcul al VaR?
4. Enumeraţi tehnicile complementare de cuantificare a riscului.

13. MODELUL MARKOWITZ

Unul dintre modelele din finanţe cele mai recunoscute din punct
de vedere ştiinţific este cel elaborat de Harry Markowitz (1952) 17,
considerat de numeroşi specialişti drept fondatorul finanţelor
moderne. Modelul oferă o soluţie pentru gestiunea eficientă a
portofoliului, pentru investitorii raţionali caracterizaţi prin aversiune
faţă de risc (cuantificat prin dispersie a rentabilităţii aşteptate), în
condiţiile în care aceştia solicită obţinerea unei anumite rentabilităţi.
Pentru gestionarul de portofoliu este suficient ca investitorul-client al
fondului de investiţii respectiv să formuleze concret cerinţele sale
privind nivelul rentabilităţii minime acceptate, iar modelul permite
identificarea unei astfel de structuri a portofoliului care să determine
obţinerea acestui nivel al indicatorului în condiţii de risc minim.
Gestionarul de portofoliu asociază evoluţiei viitoare a unui titlu
o anumită rentabilitate şi un anumit risc, cuantificat prin abaterea
medie pătratică a acestei rentabilităţi. Pe baza acestor indicatori se
poate determina o anumită structură a portofoliului, astfel încât să se
obţină un nivel al rentabilităţii (cea solicitată de investitorul-client) în
condiţiile unui risc minim sau, analog, să se obţină o rentabilitate
maximă în condiţiile unui risc acceptat.
Pentru a identifica nivelurile asociate rentabilităţii estimate şi
riscului asociat acestei anticipări, se poate utiliza fie tehnica
scenariilor, fie se poate accepta ipoteza statică forte. Prima metoda are
avantajul unei posibile sesizări mai adecvate a realităţii de pe piaţa
financiară pe care acţionează titlurile în care se investeşte, dar creează
dificultăţi gestionarului în argumentarea deciziilor sale, caracterizate

17
Markowitz, Harry, Portfolio Selection, „The Journal of Finance”,
vol.VII, No.1, martie 1952, p.77-91.
118

Universitatea SPIRU HARET


în acest caz printr-un grad semnificativ de subiectivism. În condiţiile
adoptării deciziilor în condiţiile ipotezei statice forte, deşi deciziile pot
fi considerate ca „obiective”, în sensul că pot fi justificate cu uşurinţă,
nu putem să nu ne ridicăm problema relevanţei unor indicatori din
trecut asupra prognozelor, evident referitoare la viitor. O soluţie ar
putea fi dată de estimarea unei anumite rentabilităţi viitoare şi
cuantificarea riscului asociat acestei estimări prin dispersia sau
abaterea medie pătratică a rentabilităţilor istorice pe un interval de
timp acceptabil din punctul de vedere al necesitaţilor de modelare.
Pe o piaţă financiară în care criteriul risc-rentabilitate este cel
acceptat în alegerea plasamentelor, Markowitz evidenţiază că toţi
investitorii, atât timp cât sunt raţionali şi caracterizaţi prin aversiune la
risc, vor investi într-un set de portofolii caracterizate printr-o relaţie
specifică risc-rentabilitate. În cadrul acestui capital, vom prezenta
elementele teoretice de bază ale modelului şi modul în care acesta
poate fi utilizat practic.
Modelul lui Markowitz are la bază un număr de premise:18
1. Investitorii interpretează fiecare investiţie posibilă numai din
punctul de vedere al rentabilităţii anticipate şi al riscului (definit ca
dispersie a ratei rentabilităţii anticipate) pentru un orizont de timp 19.
2. Toţi investitorii doresc maximizarea rentabilităţii anticipate,
considerând câştigurile ca un aspect favorabil şi varianta acestora ca
fiind un aspect nedorit. Investitorii urmăresc să îşi maximizeze
utilitatea medie aşteptată la sfârşitul orizontului de timp ales, iar
aceasta presupune o funcţie de utilitate crescătoare în raport cu
rentabilitatea medie aşteptată şi descrescătoare în raport cu riscul.
3. După cum am prezentat în capitolul anterior, deţinătorul de
fonduri poate alege să investească într-o combinaţie de n titluri dintr-o
infinitate de combinaţii posibile ale celor n titluri. În luarea în
considerare a anumitor titluri pentru includerea în portofoliu trebuie să
se ţină seama şi de alte caracteristici ale acestora, în afara rentabilităţii
anticipate şi a riscului asociat acesteia. Astfel, pentru anumite fonduri
18
Markowitz, Harry, op.cit.
19
În fapt, investitorii asociază rentabilităţii anticipate o distribuţie de
probabilitate, de cele mai multe ori aceasta fiind cea normală. Practic, când ne
referim la rentabilitatea anticipată, este vorba despre speranţa matematică a
rentabilităţii viitoare, iar riscul asociat acesteia este varianta (dispersia)
rentabilităţilor viitoare. Prin ipoteza statică forte, am identificat drept estimatori
ai acestor indicatori media rentabilităţilor înregistrate anterior şi dispersia
istorică, calculată pe baza acestor rentabilităţi trecute. Vom folosi ca sinonim şi
rentabilitatea medie aşteptată (anticipată).
119

Universitatea SPIRU HARET


de investiţii, un element extrem de important îl poate constitui
lichiditatea titlurilor, pentru a putea fi onorate toate cererile de
retrageri de fonduri. În anumite condiţii, prin lege sau prin
regulamente interioare ale fondurilor se poate solicita respectarea altor
restricţii precum: investirea unui procent maxim în anumite titluri (sau
clase de titluri), o anumită diversificare sectorială etc.
Presupunând că această selecţie iniţială a titlurilor ce pot intra în
compoziţia portofoliului a fost realizată, să considerăm cunoscute
rentabilităţile anticipate şi riscurile asociate acestora pentru cele n
titluri. În aceste condiţii, formulele de calcul ale rentabilităţii
anticipate a portofoliului şi al riscului acestuia sunt date de relaţiile:
n
E (Rp) = ∑ x i E (R i )
i =1
n n
2
σ p= ∑ ∑ x i x jσ ij
i =1 j =1
n
∑ x i =1
i =1

unde:
xi = ponderea titlului i în portofoliu;
E (Ri) = rentabilitatea anticipată pentru titlul i;
E (Rp) = rentabilitatea anticipată pentru portofoliul p;
2
σ p = riscul portofoliului p exprimat ca varianţă (dispersie);
σ ij = covarianţa dintre rentabilităţile titlurilor i şi j;
2
σ i = σ ii = riscul activului i exprimat ca varianţă (dispersie);
n = numărul de titluri de portofoliu.

14. MODELUL CAPM

Evidenţierea legăturii dintre rentabilitatea titlurilor individuale şi


rentabilitatea pieţei financiare a constituit baza dezvoltării CAPM
(Capital Asset Pricing Model), model despre care se consideră că a
revoluţionat efectiv teoria financiară. Modelul demonstrează că
rentabilităţile anticipate pentru portofoliile de titluri care se comportă
aproximativ identic, în funcţie de evoluţia generală a pieţei (au
120

Universitatea SPIRU HARET


aproximativ aceeaşi covarianţă a rentabilităţii cu rentabilitatea
portofoliului care aproximează evoluţia pieţei), vor fi apropiate. Din
punct de vedere al gestionarului de portofoliu, există numai două
portofolii fundamentale, respectiv cel fără risc şi cel al pieţei, toate
portofoliile eficiente fiind o combinaţie a acestora două.
Testarea CAPM se realizează examinând dreapta SML.
Linia pieţei capitalului (Security Market Line – SML) exprimă
rentabilitatea necesară a investiţiei ca sumă dintre rata la grad de risc
zero şi un factor de ajustare a riscului pe care investitorii îl cer ca o
compensaţie pentru asumarea riscului. Acest factor de ajustare a
riscului unei acţiuni date este obţinut prin înmulţirea primei de risc a
pieţei cu riscul investiţiei individuale măsurat prin beta. Ecuaţia SML
este următoarea:
k i = k RF + βi (k M − k RF )
unde:
k i = rata necesară a rentabilităţii acţiunii i20;
k RF = rata rentabilităţii unui titlu lipsit de risc. În acest context,
k RF este, în general, măsurat de rata rentabilităţii obligaţiunilor emise
de guvern. În funcţie de utilizarea costului calculat sau a acţiunii
respective, se alege un titlu pe termen scurt sau lung;
βi = coeficientul beta al acţiunii i. Coeficientul beta al acţiunii
medii este β = 1,0 ;
k M = rata necesară a rentabilităţii unui portofoliu format din
toate acţiunile, adică portofoliul pieţei. k M este, de asemenea, rata
necesară a rentabilităţii unei acţiuni medii ( β A = 1,0 );
RPM = (k M − k RF ) = prima de risc a pieţei. Aceasta este
rentabilitatea suplimentară, peste rata instrumentelor lipsite de risc, pe

20
Există o distincţie între ratele estimate şi ratele cerute ale rentabilităţii.
Rata estimată reflectă valoarea pe care investitorul se aşteaptă să o câştige pentru
o acţiune, în timp ce a doua reprezintă valoarea pe care investitorul o cere,
pornind de la nivelul de risc al acţiunii sau proiectului. Dacă rata estimată a
rentabilităţii este mai mică decât nivelul cerut, investitorul nu va cumpăra
acţiunea respectivă, iar dacă o are deja, o va vinde. Acest lucru va influenţa preţul
acţiunii, care va scădea până când rata estimată a rentabilităţii devine egală cu
rentabilitatea cerută. La echilibru, cele două rentabilităţi trebuie să fie identice.
121

Universitatea SPIRU HARET


care un investitor o cere drept compensaţie pentru asumarea unui risc
mediu. Riscul mediu este dat de β A = 1,0 ;
RPi = (k M − k RF ) β i = prima de risc a acţiunii i. Prima de risc
a acţiunii este mai mică, egală sau mai mare decât prima unei acţiuni
medii, după cum coeficientul beta al acţiunii este mai mic, egal sau
mai mare decât 1. Dacă βi = β A = 1, atunci RPi = RPM .
Prima de risc a pieţei, RPM , depinde de gradul de aversiune pe
care investitorii medii îl au faţă de risc. Putem măsura riscul relativ al
unei acţiuni pe baza coeficientului beta. De aceea, dacă ştim prima de
risc a pieţei, RPM şi riscul acţiunii măsurat de coeficientul beta, putem
calcula prima de risc ca fiind produsul, ( RPM )β i .
Ecuaţia SML se poate exprima în formă grafică, ca în figura nr. 6,
care prezintă SML pentru k RF = 9% şi k M = 13% .

Rata cerută a SML: k i = k RF + (k M − k RF )β i


rentabilităţii (%)

k mare = 17

Prima
de risc
a titlurilor
k M = k A = 13
relativ
Prima de risc a pieţei
k mic = 11 riscante:
a) se aplică şi pentru
8%
un titlu mediu: 4%
K RF = 9

b)

0 0,5 1,0 1,5 2,0 Risc (βi )


a) prima de risc a titlurilor sigure: 2%;
b) rata instrumentelor lipsite de risc, K RF .
Figura nr. 6. Linia pieţei capitalului (SML)

122

Universitatea SPIRU HARET


Datele din figura nr. 6 provin dintr-un exemplu: să presupunem că,
la momentul prezent, obligaţiunile guvernamentale pe termen lung au un
randament de k RF = 9% şi că acţiunea comună medie are o rentabilitate
cerută de k M = 13%. De aceea, prima de risc a pieţei este 4%:
RPM = k M − k RF = 13% − 9% = 4%
Deci, dacă o acţiune este de două ori mai riscantă decât alta,
prima de risc este de două ori mai mare; din contră, dacă riscul
acesteia este doar jumătate din această valoare, prima de risc este doar
jumătate din prima pieţei. Mai mult, putem măsura riscul relativ al
unei acţiuni pe baza coeficientului beta. De aceea, dacă ştim prima de
risc a pieţei RPM şi riscul acţiunii măsurat de coeficientul beta, putem
calcula prima de risc ca fiind produsul, (RPM )βi. De exemplu, dacă,
βi = 0,5 şi RPM = 4%, atunci RPi este:
Prima de risc a acţiunii i = RPi = (RPM )β i = (4%)(0,5) = 2%
Ecuaţia SML este:
k i = k RF + (k M − k RF )βi = k RF + RPM × β i = 9% + (13% − 9%)(0,5) =
= 9% + 4%(0,5) = 11%

Dacă altă acţiune, j, este mai riscantă decât acţiunea i şi are


β j = 2, atunci rata necesară a rentabilităţii sale este 17%:
k j = 9% + (4%)2,0 = 17%
O acţiune medie, cu β = 1,0, are o rentabilitate cerută de 13%, la
fel cu rentabilitatea pieţei:
k A = 9% + (4%)1 = 13% = k M
Observaţii:
a. Ratele necesare ale rentabilităţii sunt reprezentate pe axa
verticală, iar riscul măsurat de β este reprezentat pe axa orizontală.
b. Titlurile lipsite de risc au β i = 0; de aceea, în figura nr. 6, k RF
se găseşte la intersecţia cu axa verticală.
c. Panta SML reflectă gradul de aversiune faţă de risc în
economie; cu cât este mai mare media aversiunii investitorilor la risc,
(a) cu atât este mai abruptă panta SML, (b) cu atât este mai mare

123

Universitatea SPIRU HARET


prima de risc pentru orice acţiune, şi (c) cu atât este mai mare rata
necesară a rentabilităţilor acţiunilor.
d. Valorile pe care le-am obţinut pentru acţiunile cu
β i = 0,5, β i = 1,0 şi β i = 2,0 concordă cu valorile de pe grafic ale

k min , k A şi k max .

CONCEPTE-CHEIE: modelul Markowitz; aversiune faţă de


risc; rentabilităţi anticipate; modelul CAPM; linia pieţei capitalului.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Enunţaţi premisele ce caracterizează modelul Markowitz.
2. Care sunt ecuaţiile de calcul al rentabilităţii anticipate şi al riscului?
3. În ce constă modelul CAPM?
4. Definiţi linia pieţei capitalului.

15. RISCURILE ASOCIATE INVESTIŢIEI ÎN ACŢIUNI

Acţiunile, ca titluri financiare primare, reprezintă o categorie de


titluri de valoare ce poate fi avută în vedere ca soluţie de investire
pentru un manager de portofoliu.
Acţiunile, în general, sunt considerate titluri financiare mai
riscante decât obligaţiunile şi una dintre explicaţiile acestui fenomen
este variabilitatea rezultatelor asociate deţinerii acestora. Această
volatilitate trebuie înţeleasă ca potenţial generatoare de pierderi, dar şi
de câştiguri. De aceea, în funcţie de obiectivele urmărite, investitorul
în acţiuni poate miza cu precădere pe această variabilitate, urmărind
câştigul asociat unei operaţiuni speculative şi mai puţin construirea
unei strategii de acoperire împotriva riscurilor.
În acest context, principalele obiective ce pot fi vizate de către
un investitor în active financiare pe piaţa de capital sunt:
• obiective (operaţiuni) speculative21, care vizează obţinerea
unui profit din diferenţa de cursuri bursiere între momentul încheierii
21
Popa, I., Bursa, vol.I, Colecţia Bursa, Bucureşti, 1995, p.113 şi
următoarele.
124

Universitatea SPIRU HARET


şi momentul lichidării operaţiunii. Operatorul îşi asumă, în mod
corespunzător, un risc deoarece evoluţia cursului bursier nu poate fi
anticipată cu certitudine;
• obiective (operaţiuni) de arbitraj, ce vizează obţinerea unui
câştig din diferenţa dintre cursurile bursiere, fără un aport de capital şi
fără asumarea unui risc suplimentar. De exemplu, se cumpără un titlu
pe o piaţă unde acesta cotează mai ieftin şi se revinde concomitent pe
o altă piaţă unde titlul cotează mai scump, câştigând astfel diferenţa de
preţ;
• obiective (operaţiuni) de acoperire (engl., hedging), prin
care investitorul doreşte să-şi protejeze portofoliul împotriva riscului
de fluctuare a preţurilor activelor ce îl compun în strânsă legătură şi cu
evoluţia pieţei de capital pe care acesta acţionează, urmărind în
principal conservarea valorii activelor sale în condiţiile unui mediu
financiar dinamic şi nu obţinerea de profit.
Riscurile asociate unei investiţii în acţiuni derivă, în primul rând,
din drepturile şi obligaţiile asociate acestei categorii de titluri
financiare. Astfel, acţiunile comune oferă drepturi colective şi drepturi
specifice:22
1) drepturi colective: dreptul de a modifica contractul de
societate şi statutul firmei emitente, de a alege administratorii acesteia,
de a autoriza vânzarea de active fixe, de a schimba numărul autorizat
de acţiuni comune şi preferenţiale, de a modifica drepturile şi
restricţiile ataşate acţiunilor comune etc.;
2) drepturi specifice: de a vota, de a vinde acţiunile deţinute, de
a obţine o parte din profiturile firmei, de a solicita firmei emitente să
răscumpere acţiunile de la deţinătorul acestora la un preţ evaluat dacă
aceasta va adopta anumite măsuri înscrise în contractul de societate,
statutul sau, după caz, prospectul de emisiune, de a participa la
împărţirea activelor reziduale la dizolvarea societăţii etc.
În condiţiile în care investitorul doreşte să diminueze
semnificativ riscurile de pierdere a unor avantaje – materiale sau chiar
nemateriale – decurgând din calitatea sa de proprietar a unei părţi din
firma unde este acţionar cea mai sigură soluţie este dobândirea poziţiei
de acţionar semnificativ sau cel puţin de împuternicit al mai multor

22
Halpern, Paul, Weston J.Fred, Brigham Eugene, Finanţe
manageriale, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.736 şi următoarele.
125

Universitatea SPIRU HARET


acţionari minoritari, având astfel posibilitatea (dată de numărul de
voturi pe care le poate controla) de a influenţa deciziile privind
activitatea viitoare a firmei. Este adevărat că membrii Consiliului de
Administraţie sunt cei care asigură conducerea efectivă a societăţilor
pe acţiuni, deci se poate spune ca managerul deţine în suficiente cazuri
controlul mai mult decât acţionarii23. Totuşi, numeroase exemple
confirmă faptul că acţionarii îşi pot reafirma controlul dacă nu sunt
mulţumiţi de politicile societăţii.24
Un alt risc cu care se pot confruntă acţionarii unei societăţi este
riscul de insolvabilitate şi de faliment al acesteia. Acest risc derivă din
calitatea de acţionar comun pe care investitorul a preferat-o în locul
uneia de acţionar obişnuit, acesta fiind cel mai expus la riscul de
pierdere a investiţiei sale în firmă, deoarece vor fi ultimii despăgubiţi
în cazul falimentului. Din acest punct de vedere, cea mai bună poziţie
este cea deţinută de creditori – bancari sau obligatari –, după care
urmează acţionarii preferenţiali şi, în final, acţionarii comuni.
Alături de împărţirea controlului, un alt drept important al
acţionarilor comuni este cel asupra câştigurilor firmei. Acest drept
îmbracă, în primul rând, forma dividendelor a căror mărime depinde
de numărul de acţiuni deţinute, având un impact semnificativ direct
asupra performanţelor unui portofoliu pe care investitorul poate decide
să îl constituie. Variabilitatea acestor câştiguri este ceea ce oferă
atractivitate sporită faţă de acţiunile privilegiate sau faţă de
obligaţiuni, însă este totodată şi izvorul unor riscuri mai mari. Este
posibil ca, în anumite exerciţii financiare, firma să nu obţină profit şi
în aceste condiţii acţionarii comuni nu vor câştiga nimic, după cum
este posibil ca Adunarea Generală a Acţionarilor să decidă reinvestirea
23
Halpern, Paul, Weston J.Fred, Brigham Eugene, op.cit.
24
La începutul anului 1992, firma de brokeraj Gordon Capital a lansat
o luptă între împuterniciri împotriva preşedintelui de atunci al Teleglobe Inc.
Această luptă a reflectat nemulţumirea acţionarilor, deoarece compania
investise prea multe resurse în activităţi nerentabile din domeniul
calculatoarelor şi al produselor software în detrimentul operatorului regle-
mentat de telecomunicaţii internaţionale pe care îl deţinea în întregime
Teleglobe Canada. Această luptă a fost sprijinită de un număr de acţionari,
inclusiv BCE Inc. Si Caisse de Depot et Placement du Quebec. În cele din
urmă, acţionarii disidenţi au predominat, firma şi-a restructurat activitatea,
orientându-se spre sectorul reglementat şi mulţi dintre membrii Consiliului de
Administraţie au plecat.
126

Universitatea SPIRU HARET


profitului (în întregime sau parţial), decizie mai mult sau mai puţin
controlabilă de către un acţionar minoritar (din nou poziţia de acţionar
semnificativ sau cel puţin de împuternicit favorizează, în ceea ce
priveşte obţinerea şi dimensiunea câştigurilor).
Performanţa unui portofoliu constituit din acţiuni comune
depinde de performanţa fiecărui titlu în parte şi aceasta, la rândul său,
depinde de o serie de elemente:
• dimensiunea dividendelor viitoare aferente fiecărei acţiuni din
portofoliu;
• preţul de revânzare estimat, corespunzător unui anumit
moment în viitor;
• nivelul ratei de actualizare utilizate în analiza fundamentală;
• capacitatea de a efectua previziuni pertinente privind
câştigurile obtenabile în viitor a investitorului sau a gestionarului de
portofoliu.
În acest context, o strategie de acoperire, ce poate fi adoptată de
investitorul în acţiuni comune, este o mai bună diversificare a
portofoliului, cu alte cuvinte, integrarea mai multor tipuri de acţiuni
comune şi introducerea unor acţiuni preferenţiale care oferă câştiguri
certe, precum şi a unor obligaţiuni, astfel încât absenţa unor câştiguri
provenite de la anumite titluri din portofoliu sau falimentul firmei
emitente a unor titluri să genereze pierderi nesemnificative pe
ansamblul portofoliului. Pentru un investitor care nu urmăreşte cu
precădere obţinerea unor câştiguri mari, dar nesigure, ci a unor
câştiguri medii, dar sigure, acest tip de acţiuni reprezintă o alternativă
viabilă. Dividendele fiind fixe, nu există risc de fluctuare a
câştigurilor. Este adevărat că firmele emitente pot acumula arierate la
dividendele acţiunilor privilegiate, însă nu se poate reîncepe plata
dividendelor corespunzătoare acţiunilor comune până când nu sunt
achitate aceste restanţe.

16. RISCURILE ASOCIATE INVESTIŢIEI ÎN OBLIGAŢIUNI

Obligaţiunile, în calitate de titluri de credit asupra firmei


emitente, reprezintă, de asemenea, o alternativă la investirea în acţiuni
sau pot contribui la reducerea riscului total al portofoliului datorită
variabilităţii mai reduse a câştigurilor asociate acestui tip de titlu.
Obligaţiunile clasice oferă ca principal câştig cuponul fix, fiind
însoţite opţional de prime de emisiune şi/sau de prime de rambursare.
127

Universitatea SPIRU HARET


Incertitudinea privind preţul încasat la momentul n este practic
eliminată în cazul în care investitorul adoptă o strategie de gestiune a
portofoliului de tipul buy and hold, dar se poate manifesta atunci când
gestionarul de portofoliu practică o gestiune activă a acestuia,
intervenind preţul de vânzare pe piaţa bursieră la momentul m (m n).
În ultimele decenii, au fost emise şi obligaţiuni cu dobândă variabilă,
modificabilă pe baza nivelului unei rate de referinţă a dobânzii. În
general, obligaţiunile cu dobândă flotantă includ, în clauzele
împrumutului, o rată minimă a dobânzii (rată prag), ceea ce oferă o
protecţie a câştigurilor investitorului-creditor, în condiţiile în care
dobânzile scad foarte mult. De asemenea, aceste împrumuturi pot
conţine şi o rată plafon a dobânzii care va limita câştigurile
investitorului dacă rata dobânzii de referinţă creşte foarte mult. Un
împrumut obligatar poate conţine ambele clauze, şi atunci titlul de
credit se numeşte obligaţiune guler (engl., collar).
Indiferent de tipul de obligaţiune achiziţionat, investitorul se
confruntă cu riscul de pierdere, ca urmare a nerespectării
angajamentelor asumate de firma emitentă. Aceste riscuri se pot
manifesta sub diferite forme şi pot avea diferite intensităţi, putând viza
amânarea la plata cupoanelor cuvenite, conversiunea împrumutului
obligatar pentru a conţine clauze favorabile cu precădere debitorului,
plata cu întârziere a cupoanelor şi rambursarea principalului după
declararea falimentului. În SUA, riscul de faliment asociat
obligaţiunilor este apreciat de diverse agenţii de rating independente,
cum ar fi Standard & Poor`s sau Moody`s. În general, există un raport
invers între ratingul asociat diverselor tipuri de obligaţiuni şi rata de
rentabilitate oferită de emitenţii acestor titluri.
Un al doilea tip de risc cu care se poate confrunta un investitor
în obligaţiuni este riscul de variaţie a ratei dobânzii pe piaţă, ceea
ce poate avantaja sau dezavantaja titlurile deja achiziţionate. Această
variabilă poate acţiona pe două căi, în funcţie de tipul de obligaţiune
achiziţionat: prin intermediul ratei de actualizare utilizate în modelul
de evaluare a preţului obligaţiunii bazat pe actualizarea cash flow-urilor
generate de investiţia în aceste titluri, dar şi direct asupra cupoanelor,
dacă este vorba, de exemplu, despre obligaţiuni cu rata flotantă a
dobânzii. Nivelul ratei dobânzii de pe piaţă va influenţa diferit
cupoanele şi preţul de revânzare al unei obligaţiuni. Astfel, scăderea
ratei dobânzii pe piaţă va face mai atractive obligaţiunile aflate deja în
portofoliul investitorului, ceea ce îi va asigura un câştig din diferenţa
de curs bursier, dar va dezavantaja pe investitorul ce adopta o strategie
128

Universitatea SPIRU HARET


de tip buy and hold, deoarece reinvestirea cupoanelor încasate se va
face la o rata de rentabilitate inferioară.
Pentru înţelegerea influenţei nete exercitate de fluctuaţiile ratei
dobânzii asupra investiţiei creditorului vom face apel la conceptul de
durată. Pentru înţelegerea semnificaţiei acestui indicator trebuie să
analizăm care sunt efectele modificării ratei dobânzii de pe piaţa
asupra elementelor ce definesc valoarea unei obligaţiuni. Astfel, o
creştere a ratei dobânzii de pe piaţă va avea următoarele consecinţe:
• va majora valoarea cupoanelor reinvestite, distribuite de
obligaţiunea analizată, pentru că valorificarea lor economică se va
face la o rată de rentabilitate superioară;
• va diminua preţul de piaţa al aceleiaşi obligaţiuni în condiţiile
în care rata cuponului oferită de emitent este inferioară altor
oportunităţi de investire din aceeaşi clasă de risc.
Raţionamentul poate fi realizat în aceeaşi manieră şi pentru
situaţia în care rata dobânzii de pe piaţă se diminuează. Luând în
considerare aceste efecte contrare exercitate de modificarea condiţiilor
pieţei pe care sunt emise obligaţiunile analizate se poate interpreta şi
se poate utiliza indicatorul de durată ca fiind momentul în care aceste
efecte se compensează reciproc. Durata unei obligaţiuni poate fi cel
mult egală cu maturitatea acesteia, o obligaţiune fiind cu atât mai
atractivă pentru investitor cu cât durata este mai redusă. Recuperarea
investiţiei se va realiza prin reinvestirea cupoanelor la o rată de
rentabilitate de piaţă.

17. IMUNIZAREA PORTOFOLIULUI DE OBLIGAŢIUNI

Imunizarea poate fi definită ca un set de reguli de diminuare a


impactului modificării ratei dobânzii de pe piaţă asupra averii unui
investitor. Strategia de imunizare porneşte de la premisa că averea
prezentă a unui investitor ce deţine un portofoliu de obligaţiuni este
diferenţa între valoarea prezentă a cash inflow-urilor viitoare şi
valoarea prezentă a cash outflow-urilor aşteptate pentru un orizont
finit de timp. Ideea de bază a imunizării este de a egala elasticităţile
celor două valori prezente menţionate, calculate în raport cu
modificările în rata dobânzii. Un portofoliu se consideră imunizat
pentru un orizont dat de timp dacă valoarea acestuia la finalul
perioadei (momentul T), în contextul modificărilor ratei de dobânda
de pe piaţă, va fi egală cu valoarea pe care ar fi avut-o dacă rata
129

Universitatea SPIRU HARET


dobânzii ar fi rămas constantă. Este ceea ce afirmă teorema
imunizării portofoliului, enunţată astfel: un portofoliu care dă
dreptul la câştiguri nenegative este imunizat la momentul t0 dacă
valoarea duratei (calculată în funcţie de anticipările de la acest
moment) va fi egală cu lungimea perioadei între momentul t0 şi un
moment T considerat.
Dacă investitorul doreşte realizarea unei imunizări perfecte a
portofoliului său, atunci va trebui să reanalizeze compoziţia acestuia
ori de câte ori au loc modificări ale ratei dobânzii pe piaţă.
CONCEPTE-CHEIE: strategii de acoperire a riscurilor;
obiective speculative; obiective de arbitraj; obiective de acoperire;
imunizarea portofoliului.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Acţiunile comune oferă următoarele drepturi specifice:
a) dreptul de a alege administratorii societăţii;
b) dreptul de a schimba numărul acţiunilor comune;
c) dreptul de a autoriza vânzarea de active fixe;
d) dreptul de a vota.
2. În categoria drepturilor specifice conferite de acţiuni nu se includ:
a) dreptul de a vota;
b) dreptul de a vinde acţiuni;
c) dreptul la dividend;
d) dreptul de a autoriza vânzarea activelor fixe;
e) dreptul de a participa la împărţirea activelor reziduale.
3. Enumeraţi elementele ce stau la baza performanţelor titlurilor
financiare.
4. Ce sunt operaţiunile de arbitraj?
5. Enunţaţi teorema imunizării portofoliului.

18. CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND


ASIMETRIA DE INFORMAŢII

Asimetria de informaţii ce se manifestă între diferiţii operatori


de pe piaţa financiară constituie o realitate şi, totodată, un pericol
conştientizate de organele de decizie ce acţionează în mediul bursier.
130

Universitatea SPIRU HARET


În plus, reglementările legale legate de problemele informaţiei
de pe piaţă se referă în general, la informaţii din trecut, or, ceea ce este
important, în general, în finanţe, inclusiv din punctul de vedere al
informaţiilor necesare, este estimarea unor performanţe viitoare.
Informaţiile pe care se fundamentează aceste informaţii viitoare se
referă la proiectele de investiţii în curs de desfăşurare sau în plan, la
introducerea unor produse noi pe piaţă etc. Aceste informaţii ar trebui
să ghideze piaţa în judecăţile sale de valoare pentru estimarea unui
curs bursier corect asociat valorilor mobiliare.
În cazul în care un investitor posedă o informaţie privilegiată, de
exemplu cea că o firmă a achiziţionat o licenţă, care să genereze în
mod normal o creştere substanţială a cifrei de afaceri şi a profiturilor
nete, el va fi interesat să cumpere acţiuni la preţul (cursul bursier)
actual, care nu reflectă această informaţie25. El anticipează
înregistrarea unui câştig, speculând, în mod avantajos, diferenţa dintre
nivelul cursului (probabil mai mare) după anunţarea publică a
informaţiei respective, şi cel anterior acestui anunţ. Chiar dacă
informaţia nu va fi divulgată către publicul larg (ea îşi va menţine
statutul de informaţie privilegiată), în mod normal se va înregistra o
creştere a cursului bursier o dată cu îmbunătăţirea indicatorilor de
performanţă asociaţi firmei. Condiţia obligatorie pentru aceasta este ca
piaţa financiară să „înţeleagă” într-o manieră corectă informaţiile
disponibile: dacă, de exemplu, apariţia publică a unei informaţii de
tipul celei descrise mai sus nu va fi înţeleasă în mod corect, este
posibil ca nivelul cursului bursier să nu se modifice.
Realitatea economică a obligat teoria financiară să accepte ideea
asimetriei de informaţii. Existenţa unei asimetrii de informaţii între
diverşi investitori ce acţionează pe piaţa financiară din România ne
conduce la ideea posibilităţii apariţiei selecţiei adverse sau a
hazardului moral.
În principiu, selecţia adversă presupune că indivizii vor lua
decizia optimă pe baza informaţiilor pe care le posedă, fără a şti deci
dacă acestea sunt corecte sau nu şi în realitate26.

25
Dragotă, Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela,
op.cit., cap.3.
26
Grinblatt, Mark, Titman Sheridan, Financiar Markets and Corporate
Strategy, Irwin McGraw-Hill, 1998, p. 649-650.
131

Universitatea SPIRU HARET


Asimetria de informaţii poate genera câştiguri anormale pentru
anumiţi operatori de pe piaţa bursieră. Cu toate acestea, este extrem de
dificil să se identifice cazuri concrete, în care anumite persoane
beneficiază de poziţia strategică deţinută în fluxul informaţional,
pentru a obţine astfel de câştiguri anormale27. Acestea sunt mai curând
bănuieli, decât certitudini, iar statisticile nu ne pot ajuta decât pentru a
valida o anumită ipoteză, ca trend statistic, ca o posibilitate28.

19. IMPACTUL ASIMETRIEI DE INFORMAŢII ASUPRA


GESTIUNII PORTOFOLIULUI DE VALORI MOBILIARE

Existenţa asimetriei de informaţii, precum şi impactul acestui


fenomen asupra oportunităţilor de câştig ale investitorilor de pe piaţă
au fost puse în evidenţă de numeroase studii efectuate asupra unor
pieţe financiare dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Rezultatele
acestor studii nu sunt însă convergente din punctul de vedere al
concluziei dacă se pot obţine câştiguri anormale pe piaţa de capital.
Printre acestea, studiul publicat de Grossman şi Stiglitz (1980)
evidenţiază că preţurile activelor de pe piaţă reflectă informaţiile
deţinute de investitorii individuali informaţi („arbitrageur”-i), dar
numai parţial, astfel încât aceia care cheltuiesc resurse pentru a obţine
informaţii să poată fi compensaţi. În funcţie de ponderea investitorilor
informaţi, sistemul de preţuri va oferi mai multe informaţii. În
momentele în care operatorii informaţi sesizează, de exemplu, că
rentabilitatea unui activ va creşte, ei vor determina prin ordinele de
cumpărare o creştere a preţului activelor, după cum, în caz contrar, vor
determina o scădere a cursurilor bursiere. Astfel, sistemul de preţuri
va face publice informaţiile obţinute de investitorii informaţi şi pentru
cei neinformaţi. În general, însă, acest transfer de informaţii nu se va
face perfect.
Implicaţia acestui fapt nu este deloc nefavorabilă pentru
persoanele care consuma timp şi resurse financiare pentru efectuarea
analizelor. Datorită faptului că preţurile nu reflectă perfect informaţiile

27
Dragotă, Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela,
op.cit., cap.3
28
Practic, singura posibilitate de a confirma această posibilitate ar fi
dată de o soluţie în justiţie.
132

Universitatea SPIRU HARET


disponibile, se elimină problema „călăreţului liber”. Altfel, efortul
investitorilor raţionali nu ar putea fi niciodată recompensat. Pentru
managerul de portofoliu aceste consideraţii se traduc în obiectivul
gestiunii active de portofoliu, prin încercarea permanentă de a obţine
câştiguri mai mari decât cele obţinute de piaţă fiind acceptată,
implicit, ineficienţa pieţei de capital.
CONCEPTE-CHEIE: asimetria de informaţii; selecţia adversă;
investitori.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Ce reprezintă asimetria de informaţii?
2. În ce constă riscul de selecţie adversă?
3. Care este impactul asimetriei de informaţii asupra gestiunii
portofoliului de valori mobiliare, potrivit studiului publicat de
Grossman şi Stiglitz?

BIBLIOGRAFIE

1. Anghelache, Gabriela, Pieţe de capital şi tranzacţii bursiere, Editura


Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.
2. Brezeanu, P., Prăjişteanu B., Gestiunea financiară a portofoliului,
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Dragotă, V. (coordonator), Gestiunea portofoliului de valori
mobiliare, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
4. Ionescu, E., Pieţe de capital şi titluri de valoare, Editura
Economică, Bucureşti, 2003.
5. Stoica, V., Ionescu, E., Pieţe de capital şi burse de valori, Editura
Economică, Bucureşti, 2002.

133

Universitatea SPIRU HARET


134

Universitatea SPIRU HARET


PARTEA A III-A
PIAŢA ASIGURĂRILOR

135

Universitatea SPIRU HARET


136

Universitatea SPIRU HARET


OBIECTIVE
În contextul integrării României în Uniunea Europeană,
asigurările au un rol fundamental, de protejare a bunurilor şi
persoanelor împotriva diferitelor riscuri. În acest scop, asigurările
contribuie la crearea produsului intern brut, au calitate de ofertant pe
piaţa capitalului de împrumut şi realizează plasamente pe piaţa
financiar-bancară.
Transformările structurale de pe piaţa asigurărilor, vizează atât
câştigarea segmentelor de piaţă, cât şi fructificarea prudentă a
resurselor de capital.
Ca urmare, această disciplină cuprinde teme de un real interes
privind aspectele teoretico-conceptuale proprii asigurărilor, precum
şi metodologiile aferente acestora.
Dimensiunea fundamentală a acestei discipline o constituie
îndeosebi cunoaşterea problemelor specifice domeniului asigurărilor
şi reasigurărilor.
Întrucât piaţa asigurărilor şi reasigurărilor din România se află
într-o continuă expansiune, fiind supusă totodată unor profunde
transformări, se impune cât mai des cu putinţă, revizuirea tematicii şi
adaptarea acesteia la realităţile existente.

1. NOŢIUNI DE BAZĂ PRIVIND ASIGURĂRILE

Din punct de vedere conceptual, asigurarea prezintă trei aspecte:


juridic, economic şi financiar.
Abordarea juridică trebuie privită prin prisma contractului de
asigurare şi a legii cu privire la activitatea de asigurare, care, în
calitate de generatoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări,
se completează reciproc. Contractul de asigurare este un act juridic
care prevede obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare,
precum şi obligaţia asigurătorului de a achita indemnizaţia de
asigurare la producerea riscului asigurat, fie asiguratului, fie
beneficiarului asigurării, în limitele şi în termenele convenite. Potrivit
Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România,
„prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă
asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc,
137

Universitatea SPIRU HARET


să plătească asiguratului sau beneficiarului, despăgubirea sau suma
asigurată (indemnizaţie), în limitele şi la termenele convenite”.
De fapt, asigurarea propriu-zisă este o operaţiune prin care un
asigurător, organizând pe principiul mutualităţii un număr mare de
asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, îi indemnizează pe
aceia dintre ei care suferă un sinistru, pe seama fondului comun
constituit din primele încasate. Pentru ca asigurătorul să poată
indemniza efectiv toate sinistrele garantate, el trebuie să organizeze
mutualitatea riscurilor după reguli matematice riguroase.
În sfera asigurărilor directe, pe lângă asigurarea propriu-zisă
intră şi coasigurarea, care acoperă situaţia în care dată fiind valoarea
bunurilor asigurabile şi numărul lor, riscurile vizate, fiind greu de
asumat de către o singură societate de asigurare, asiguratul încheie
contractul de asigurare cu mai multe societăţi, care participă la
acoperire fiecare în cotă-parte, aferent aceleiaşi perioade.
În cazul coasigurării se pot întâlni următoarele situaţii:
a) asiguratul nu poate încasa o despăgubire mai mare decât
prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului;
b) între asigurat şi fiecare asigurător există raporturi de asigurare
distincte;
c) între asigurători nu se practică solidaritatea convenţională.
Activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor
facultative şi a celor obligatorii. În asigurarea facultativă, atât
raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi
obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare. În
asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum
şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege. În
România, asigurarea obligatorie se practică numai de către asigurătorii
autorizaţi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, fiind
obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin
accidente de autovehicule.
Dimensiunea economică a asigurării vizează îndeosebi
constituirea unui fond de asigurare, având ca scop acoperirea
pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente). Fondul de
asigurare se formează în mod descentralizat, prin încasarea de prime
de asigurare sau cotizaţii achitate de acele persoane fizice sau juridice,
care sunt interesate în înlăturarea eventualelor pagube provocate de
anumite fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure. Din acest fond

138

Universitatea SPIRU HARET


nu sunt suportate pierderile determinate de folosirea şi consumarea
normală a acestora sau de diminuarea valorii lor din diverse motive.
Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:
a) acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele)
în cadrul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă, respectiv plata
sumelor asigurate la asigurările de persoane;
b) finanţarea unor acţiuni legate de prevenirea pagubelor;
c) constituirea unor fonduri de rezervă care să fie la dispoziţia
societăţii de asigurare sau a organizaţiei mutuale de asigurare etc.
La societăţile mutuale de asigurări, fiecare membru are calitatea
atât de asigurat, cât şi asigurător, iar contribuţiile acestora se
regularizează la sfârşitul fiecărui an în funcţie de anumite criterii.
La asigurările de viaţă, sub aspect financiar, avem de-a face cu o
activitate de intermediere financiară între persoanele fizice asigurate,
care achită prime eşalonat şi solicitanţii de resurse financiare
suplimentare. Ca urmare, asigurările de viaţă oferă persoanelor fizice
nu numai o protecţie ca atare, dar şi un instrument de economisire şi
de fructificare a resurselor băneşti. Totodată, societăţile de asigurări,
atunci când dispun de resurse băneşti, apar pe piaţa financiară cu o
ofertă de capital, atât pentru plasamente, cât şi pentru acordarea de
împrumuturi, fie pentru acoperirea unor deficite bugetare, fie pentru
finanţarea unor investiţii.
În cadrul asigurărilor se operează cu noţiuni proprii domeniului
respectiv, cum sunt de exemplu:
a. Asigurătorul, este o persoană juridică (societate de asigurări),
care, în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurat, se obligă:
să acopere pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamităţi
naturale sau accidente, să plătească suma asigurată în cazul
asigurărilor de viaţă, sau o despăgubire pentru prejudiciul de care
asiguratul răspunde (legal) faţă de terţe persoane.
b. Asiguratul, este persoana fizică sau juridică care, în schimbul
primei de asigurare plătite asigurătorului poate să încheie o asigurare
prin care să-şi asigure bunurile, respectiv propria persoană sau să se
asigure pentru prejudiciul pe care îl poate aduce unor terţe persoane.
Asiguratul este titularul interesului asigurat, deoarece riscurile la
care este supus vizează patrimoniul sau persoana sa.
c. Beneficiarul asigurării, reprezintă persoana care are dreptul
să încaseze despăgubirea sau suma asigurată, fără să fie însă parte
contractantă în asigurare.
139

Universitatea SPIRU HARET


d. Contractantul asigurării, este persoana fizică sau juridică
care încheie o asigurare, fără însă a avea neapărat şi calitatea de
asigurat.
Deci, contractantul asigurării este titularul interesului asigurat, şi
purtătorul asigurării, în sensul că riscurile vizează patrimoniul sau
persoana sa.
e. Privind asigurările, riscul este un element obligatoriu, esenţial,
deoarece constituie un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt
supuse bunurile (patrimoniul), viaţa, sau sănătatea unei persoane.
Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) care, în
eventualitatea producerii sale, datorită urmărilor pe care le-ar putea
avea, îl obligă pe asigurător să plătească asiguratului (sau benefi-
ciarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată.
Pentru a încadra un eveniment în riscul asigurat, trebuie ca riscul
să lipsească în momentul încheierii contractului de asigurare, dar să fie
posibilă producerea lui în timpul derulării acestuia.
Pentru ca un fenomen (eveniment) generator de pagube să poată
constitui un risc asigurat, acesta trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii:
– producerea fenomenului (evenimentului) pentru care se
încheie asigurarea să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este
ameninţat de nici un fel de risc, asigurarea acestuia nu devine
necesară;
– fenomenul (evenimentul), trebuie să aibă în toate cazurile un
caracter întâmplător;
– producerea fenomenului (evenimentului) trebuie să nu
depindă de voinţa asiguratului sau a beneficiarului asigurării;
– acţiunea fenomenului (evenimentului), trebuie să poată fi
înregistrată în evidenţa statistică, astfel încât datele din evidenţa
statistică referitoare la un anumit fenomen (eveniment) trebuie să
permită stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenţei şi
intensităţii producerii acestuia.
Riscul apare ca un element obligatoriu, esenţial, deoarece:
− este un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt
supuse bunurile, patrimoniul, viaţa sau sănătatea unei persoane;
− producerea lui nu se realizează prin fapta intenţionată a
asiguratului;
− fără acest element nu poate exista un raport de asigurare
valabil.
140

Universitatea SPIRU HARET


f. Cazul asigurat (sinistrul), reprezintă fenomenul (eveni-
mentul) asigurat care s-a produs deja, iar pentru înlăturarea conse-
cinţelor lui s-a încheiat asigurarea.
g. Suma asigurată, este partea din valoarea de asigurare pe care
asigurătorul urmează să o plătească în cazul producerii fenomenului
(evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea.
h. Indemnizaţia de asigurare, este suma de bani pe care
asigurătorul o achită asiguratului atunci când survine cazul asigurat.
i. Prima de asigurare, reprezintă suma de bani dinainte stabilită,
pe care asiguratul o plăteşte asigurătorului şi din care acesta din urmă îşi
constituie fondul necesar achitării despăgubirilor sau a sumelor
asigurate (precum şi alte fonduri prevăzute de lege) şi îşi acoperă
cheltuielile de constituire şi administrare a fondului de asigurare.
j. Paguba sau dauna, reprezintă pierderea evaluabilă în bani,
intervenită la un bun asigurat, ca urmare a producerii fenomenului
împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.
Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul
daunelor nu se poate cunoaşte dinainte, dar se poate aproxima prin
calcule bazate pe teoria probabilităţilor.
Asigurările de pagube (daune), având esenţialmente caracter de
despăgubire, reunesc asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi au
ca scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul asiguratului.
k. Evaluarea în vederea asigurării, reprezintă operaţiunea prin
care se stabileşte valoarea bunurilor în vederea includerii lor în asigurare.
l. Despăgubirea de asigurare, este suma de bani pe care
asigurătorul o datorează asiguratului în vederea acoperirii pagubei
produse de riscul asigurat, fiind, în limita sumei asigurate, egală sau
mai mică decât paguba.
m. Durata asigurării, este perioada de timp în care rămân
valabile raporturile de asigurare între asigurător şi asigurat, aşa cum au
fost ele stabilite prin contractul de asigurare.
CONCEPTE-CHEIE: contractul de asigurare; coasigurarea;
asigurătorul; asiguratul; beneficiarul asigurării; contractantul asigurării;
riscul asigurat; cazul asigurat; suma asigurată; prima de asigurare.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Fondul de asigurare:
a) se constituie centralizat şi se utilizează descentralizat;
141

Universitatea SPIRU HARET


b) se constituie şi se utilizează centralizat;
c) se constituie descentralizat şi se utilizează centralizat.
Răspuns: c
2. În materia asigurărilor, asiguratul este:
a) titularul interesului asigurat;
b) întotdeauna titularul indemnizaţiei de asigurare dacă survine
cazul asigurat;
c) cel care are dreptul să încaseze suma asigurată.
Răspuns: a
3. În cazul asigurărilor facultative, raporturile dintre asigurat şi
asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt
stabilite prin:
a) hotărâre de guvern;
b) contractul de asigurare;
c) norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Răspuns: b
4. Pentru ca un eveniment generator de pagube să poată constitui un
risc asigurat, este necesar ca:
a) evenimentul să fie produs cu intenţie de către asigurat sau de
beneficiarul asigurării;
b) producerea evenimentului să se realizeze cu o probabilitate cât
mai mare;
c) producerea evenimentului să nu depindă de voinţa asiguratului
sau a beneficiarului asigurării.
Răspuns: c

2. ASIGURAREA BUNURILOR

2.1. Concepte de bază

La asigurarea bunurilor, asigurătorul are obligaţia ca în cazul


producerii riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului
desemnat o despăgubire, cu condiţia ca asiguratul să aibă un interes
patrimonial cu privire la bunul asigurat. Astfel, în cazul asigurării de
bunuri, interesul asigurării este reprezentat de dauna efectivă,
evaluabilă în bani, pe care o poate suferi asiguratul în cazul pierderii
sau degradării bunului.
142

Universitatea SPIRU HARET


Bunurile asigurate, riscurile la care acestea sunt expuse,
precum şi situaţiile în care se acordă despăgubiri, sunt specificate în
condiţiile speciale stabilite pentru fiecare fel de asigurare. În principiu,
nu pot fi asigurate bunurile care, din cauza degradării, nu mai pot fi
folosite conform destinaţiei.
Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat şi care
nu trebuie să depăşească valoarea lor la data asigurării. Prin valoarea
bunurilor la data asigurării se înţelege:
a) la mijloacele fixe şi obiectele de inventar – valoarea din nou a
acestora (preţul de înlocuire), din care s-a scăzut uzura în raport cu
vechimea, utilizarea şi starea în care au fost întreţinute bunurile
respective;
b) la materiile prime, materiale, produse finite, mărfuri şi altele
asemănătoare – preţul de cost al acestora;
c) la obiectele de muzeu, de expoziţie şi la lucrările de artă –
sumele corespunzătoare valorii lor de circulaţie.
În cazul în care un bun aflat în proprietatea unei persoane, este
depozitat în baza unui contract legal, într-un spaţiu care aparţine unei
alte persoane, depozitarul poate încheia un contract de asigurare,
având ca obiect bunul respectiv, dar în limita interesului propriu.
Asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de un an, sau la
cerere, pe perioade mai scurte şi pe baza declaraţiei de asigurare
semnate de asigurat. De regulă, răspunderea asigurătorului începe
după 24 de ore de la expirarea zilei în care asiguratul a plătit prima de
asigurare, respectiv a încheiat contractul de asigurare şi încetează la
ora 0 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.
Atunci când primele de asigurare se plătesc în rate, iar asiguratul nu a
achitat rata scadentă la termenul stabilit şi nici în perioada de graţie
aprobată de asigurător, contractul de asigurare se reziliază fără
restituirea primelor de asigurare plătite.
Urmărindu-se prevenirea producerii evenimentelor asigurate,
asiguratul este obligat să întreţină bunurile asigurate în bune
condiţiuni, în caz contrar, asigurătorul are dreptul să rezilieze
asigurarea, fără restituirea primelor achitate.
Asigurătorul este absolvit de orice obligaţie dacă riscul asigurat
a fost produs cu intenţie sau din culpa: asiguratului, contractantului,
beneficiarului, a unui membru din conducerea persoanei juridice
asigurate sau a persoanei fizice majore care locuieşte permanent
împreună cu asiguratul, contractantul sau beneficiarul asigurării.
143

Universitatea SPIRU HARET


2.2. Principii de acoperire a pagubelor

În cazul asigurărilor de bunuri, cea mai mare parte din valoarea


primelor încasate de către asigurător se utilizează pentru plata
despăgubirilor cuvenite asiguraţilor. De aceea, elementul principal în
funcţie de care se stabileşte nivelul cotei de primă tarifară este
mărimea probabilă a despăgubirilor pe care asigurătorul le va plăti
asiguraţilor. Totodată, determinarea nivelului cotei de primă tarifară
(pe baza căreia se stabileşte volumul primelor de asigurare care vor fi
plătite de asiguraţi), dă posibilitatea asigurătorului să-şi constituie
fondul de asigurare corespunzător răspunderilor asumate.
Partea din cota de primă tarifară destinată plăţii despăgubirilor
se numeşte primă netă sau cotă de bază. La aceasta dacă se adaugă
sumele destinate să acopere cheltuielile pentru: constituirea şi
administrarea fondului de asigurare, finanţarea unor măsuri de
prevenire a pagubelor, constituirea fondurilor de rezervă şi realizarea
de către asigurător a unui profit, se obţine cota de primă tarifară sau
prima brută.
La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie mai mică
sau egală cu valoarea reală a bunului asigurat.
Astfel, suma de bani pe care asigurătorul o datorează
asiguratului, pentru acoperirea pagubei produse de riscul asigurat,
despăgubirea poate fi – în limita sumei asigurate – egală sau mai mică
decât paguba. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este
suportată în întregime de asigurat. În funcţie de principiul răspunderii
pe care asigurătorul l-a aplicat la acoperirea pagubei, în practica
asigurărilor de bunuri, la acoperirea pagubelor, se aplică trei principii,
şi anume:
a. Principiul răspunderii proporţionale, conform căruia,
despăgubirea de asigurător se stabileşte în aceeaşi proporţie faţă de
pagubă ca şi cea în care se află suma asigurată faţă de valoarea
bunului asigurat. Utilizându-se noţiunile:
D – despăgubirea de asigurare;
P – valoarea pagubei;
S – suma asigurată
V – valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării.
Rezultă că:
D S S
= ;D = P∗
P V P
144

Universitatea SPIRU HARET


Raportul dintre suma asigurată şi valoarea reală a bunului în
momentul încheierii asigurării, reprezintă „gradul de acoperire prin
asigurare”.
În principiu, practicarea sistemului acoperirii proporţionale este
aplicabilă la asigurarea facultativă a bunurilor şi prezintă importanţă
numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat.
b. Principiul primului risc, se aplică atunci când, la acoperirea
pagubei, despăgubirea este egală cu paguba, însă, fără a depăşi
mărimea sumei asigurate. Aplicarea acestui principiu este mai
avantajoasă pentru asiguraţi, decât cea a principiului anterior,
deoarece pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare. Dar
această compensare presupune totodată şi perceperea unor prime de
asigurare mai mari, comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme
de acoperire.
c. Principiul răspunderii limitate, are în vedere faptul că
despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat
depăşeşte o anumită limită dinainte stabilită. Astfel, o parte din
pagubă cade în sarcina asiguratului.
Partea din valoarea pagubei, dinainte stabilită, care cade în
sarcina asiguratului, se numeşte franşiză. Aceasta este de două feluri:
atinsă (simplă) şi deductibilă (absolută).
În cazul franşizei atinsă, asigurătorul acoperă în întregime
paguba – până la nivelul sumei asigurate – dacă aceasta este mai mare
decât franşiza.
Franşiza deductibilă, se scade în toate cazurile din pagubă,
indiferent de mărimea ei. În cazul franşizei deductibile, despăgubirea
se acordă numai pentru partea de pagubă care depăşeşte franşiza.
Astfel, în cazul în care în contractul de asigurare se prevede o franşiză
deductibilă, valoarea despăgubirii reprezintă diferenţa dintre
cuantumul pagubei şi franşiză.
Nici în cazul franşizei atinse şi nici în cel al franşizei deductibile
nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se încadrează în
limitele franşizei.
În concluzie, la asigurările cu franşiză, cota de primă tarifară este mai
redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu se aplică franşiza.
CONCEPTE-CHEIE: asigurarea bunurilor; bunuri asigurate;
declaraţie de asigurare; principii de acoperire a pagubelor; grad de
acoperire prin asigurare; franşiza.
145

Universitatea SPIRU HARET


ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Sistemul acoperirii proporţionale este aplicabil:
a) numai în caz de pierdere totală a bunului;
b) numai când obiectul asigurării este nedeterminat;
c) numai la asigurarea facultativă a bunurilor, în caz de pierdere
parţială a bunului asigurat.
Răspuns: c
2. Indicatorul „gradul de acoperire prin asigurare” se determină ca
raport între:
a) numărul bunurilor asigurate şi numărul bunurilor care pot face
obiectul asigurării;
b) despăgubirea acordată şi mărimea pagubei produse;
c) suma asigurată şi valoarea reală a bunului.
Răspuns: c
3. Practicarea sistemului primului risc, ca sistem de acoperire în
asigurare:
a) nu influenţează nivelul primelor de asigurare;
b) este mai avantajos pentru asigurător;
c) influenţează nivelul primelor de asigurare în sensul că acestea
sunt mai mari comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de
acoperire.
Răspuns: c
4. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată în
întregime de asigurat în cazul aplicării:
a) oricărui principiu de răspundere a asigurătorului;
b) principiul primului risc;
c) principiul răspunderii limitate.
Răspuns: a

3. ASIGURĂRILE DE RISCURI FINANCIARE

3.1. Generalităţi

Asigurările financiare sunt diferite de garanţiile bancare. Prin


asigurările financiare se preiau riscurile numai în anumite condiţii, în
timp ce garanţiile bancare implică asumarea necondiţionată a tuturor
146

Universitatea SPIRU HARET


obligaţiilor. În cadrul asigurărilor financiare, asigurarea de credit
reprezintă un atribut al lumii afacerilor contemporane, având rolul de a
proteja comercianţii şi producătorii faţă de riscul de neplată a celor ce
cumpără sau închiriază bunuri sau sunt beneficiari ai unor credite
avantajoase. Asigurarea de credit a apărut ca o necesitate a faptului că
marea majoritate a contractelor de comerţ se încheie în condiţiile în
care plata se face după livrarea bunurilor. Asigurarea de credit înlătură
temerea vânzătorului, la vânzarea pe credit, cu privire la neplata de
către cumpărător a contravalorii mărfurilor. Astfel, ea oferă protecţie
pentru riscul de neplată apărut, fie ca urmare a falimentului
cumpărătorului, fie, în cazul exportului, datorită situaţiei din ţara
importatorului (război, naţionalizare etc.). Asigurarea de credite, fiind
o formă de protecţie directă a vânzătorilor faţă de riscul de neîncasare,
este în acelaşi timp o garanţie faţă de bancă, oferind astfel posibilitatea
de acces la finanţare.
Asigurarea se poate face pe un singur credit sau pe cifra de
afaceri.
În concluzie, „scopul asigurărilor de credite este acela de a oferi
protecţie în cazul pierderilor financiare rezultate din neplată,
incapacitatea de plată sau insolvabilitatea cumpărătorilor ce au
achiziţionat bunuri pe credit, sau din insolvabilitatea beneficiarilor de
credit”. Astfel, prin poliţele de asigurări de credite sunt protejate
încasările din activitatea comercială, prin transferarea riscurilor de
neîncasare asupra asigurătorului. În consecinţă, se poate mări astfel
cifra de afaceri.
Fiind considerată o asigurare de lux, asigurarea creditelor este
caracteristica economiilor de piaţa cu un sistem de credite stabil şi
bine dezvoltat. Cele mai multe asigurări de credite se practică în ţări
dezvoltate. Aceasta, deoarece, cu cât sunt implicate riscuri mai mari,
în comerţul cu alte ţări, cu atât ele se asigură la nivel guvernamental,
prin organisme special constituite. În unele ţări aceste organisme apar
ca agenţii guvernamentale, în altele sunt companii de asigurare (de stat
sau private), dar care colaborează îndeaproape cu autorităţile
guvernamentale. Companiile de asigurare, menţionate anterior, au de
regulă o activitate preponderentă de asigurare, la care se adaugă
garantarea, în numele guvernului ţării respective, a unor credite,
promovând astfel exportul comercianţilor naţionali.
De regulă, asigurătorii de credite, oferă o gamă largă de servicii
pe lângă cele de asigurare, de exemplu: studii de piaţă, consultanţă,
147

Universitatea SPIRU HARET


training, asistenţă tehnică, studii de fezabilitate, investigarea şi
supravegherea creditelor. Investigarea creditelor începe din momentul
evaluării riscului şi presupune cunoaşterea statutului debitorului,
precum şi verificarea periodică a acestuia, privind capacitatea de plată.
Deşi asigurările împotriva riscurilor financiare sunt disponibile pe
pieţele naţionale şi internaţionale de asigurări, în întreaga lume, numai
un număr relativ redus de comercianţi apelează la ele.

3.2. Asigurarea creditelor interne şi a creditelor de export

Prin asigurarea creditelor interne, asiguratul se protejează


împotriva riscurilor de neplată prelungită de către cumpărător sau a
insolvabilităţii acestuia pe durata cuprinsă între producţie şi
distribuţie, de regulă, înainte de vânzarea finală către consumator.
La asigurarea creditelor de export, riscurile asigurabile sunt
cele rezultate din vânzarea bunurilor sau prestarea de servicii pe credit,
în afara ţării. Un risc care poate afecta situaţia financiară a asiguratului
îl reprezintă neplata prelungită. Aceasta intervine atunci când debitorul
sau garantul nu a plătit partea din datorie o anumită perioadă convenită,
de regulă 6 luni de la scadenţa stabilită prin contract. În general,
riscurile incluse şi cele excluse, rămân la latitudinea asigurătorului. În
principiu, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
− reclamaţii privind livrările de bunuri sau prestări de servicii
necorespunzătoare;
− amenzi de orice fel;
− pierderi rezultate din diferenţe de curs valutar;
− pierderi survenite ca urmare a evenimentelor politice,
tulburărilor sociale, actelor de sabotaj sau a altor evenimente
asemănătoare;
− pierderi intervenite ca urmare a unor calamităţi naturale dacă
mijloacele tehnice disponibile pentru lupta cu astfel de calamităţi nu s-
au putut folosi sau au fost ineficiente;
− pierderi provocate de calamităţi naturale.
La asigurarea creditelor de export, poliţa cea mai frecvent
folosită este poliţa generală pe cifra de afaceri şi se referă la
importatorii care cumpără pe credit.
Cu privire la asigurarea exportului pe credit pe termen scurt,
menţionăm că acesta se efectuează pe o perioadă determinată de
maximum un an. Asigurarea are în vedere îndeosebi riscuri comerciale
148

Universitatea SPIRU HARET


de genul: insolvabilitatea cumpărătorului, incapacitatea de plată pe un
anumit timp şi refuzul mărfurilor importate.
La exportul pe termen mediu şi lung, obiectul asigurării îl
reprezintă exportul de bunuri de capital de valori mari, care se livrează
eşalonat şi care implică plăţi în tranşe pe perioade îndelungate de
timp, ce pot fi cuprinse între 5, 10 sau chiar 20 de ani. Asigurarea
oferă protecţie pentru riscul de neplată din cauze comerciale sau
politice. Pot beneficia de acoperire băncile sau instituţiile financiare
care creditează operaţiuni comerciale. Despăgubirea va cuprinde şi
dobânda la creditul acordat debitorului. Dacă avem în vedere riscurile
politice, asigurarea creditelor de export vizează îndeosebi protecţia
oferită împotriva următoarelor evenimente:
− impunerea de restricţii la import;
− refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse;
− neplata la termen a sumelor datorate de debitorii publici.
În categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse:
− riscul fluctuaţiei ratei dobânzii;
− riscul de schimb valutar;
− riscul creşterii costurilor de fabricaţie.
Riscurile investiţionale mai frecvent întâlnite sunt:
− riscul de devalorizare a investiţiei;
− riscul de lichiditate al unei investiţii;
− riscul de supraevaluare a investiţiei;
− riscul dobânzilor.
Nivelul primei de asigurare este stabilit în funcţie de: valoarea
asigurării, perioada asigurată, natura cumpărătorului (public sau
privat), ţara acestuia (riscul de ţară), modalitatea de plată şi eventuale
garanţii prevăzute în contract. Odată cu încheierea poliţei de asigurare,
prima se stabileşte în tranşă unică sau în tranşe periodice, după cum au
convenit părţile.
CONCEPTE-CHEIE: asigurările financiare; asigurarea de
credit; asigurarea creditelor interne; asigurarea creditelor de export;
riscurile valutare sau economice; riscurile investiţionale.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. La contractul de asigurare a creditelor de export, în cadrul celor mai
uzuale excluderi nu sunt incluse:
a) reclamaţiile privind livrările de bunuri sau prestări de servicii
necorespunzătoare;
149

Universitatea SPIRU HARET


b) amenzile de orice fel;
c) sumele obţinute din valorificarea garanţiilor.
Răspuns: c
2. Atunci când asigurarea are ca scop acoperirea riscurilor politice,
sunt excluse riscurile privind:
a) impunerea de restricţii la import;
b) deprecierea monedei naţionale a importatorului;
c) refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse.
Răspuns: b
3. În categoria riscurilor valutare sau economice nu sunt incluse:
a) riscul de neplată din partea cumpărătorului;
b) riscul fluctuaţiei ratei dobânzii;
c) riscul de schimb valutar.
Răspuns: a
4. Dintre riscurile menţionate, nu constituie risc investiţional, unul
dintre acestea, şi anume:
a) riscul de devalorizare a investiţiei;
b) riscul de lichiditate al unei investiţii;
c) riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor.
Răspuns: c

4. ASIGURĂRILE DE PERSOANE

4.1. Noţiuni preliminare

Asigurările de persoane au ca obiect acordarea unei sume de bani


de către asigurător (numită sumă asigurată), în caz de supravieţuire şi
în cazul producerii unui eveniment legat de persoana fizică a
asiguratului, cum ar fi: vătămare corporală, îmbolnăvire sau deces.
Dacă la asigurările de bunuri asiguratul are dreptul la o
despăgubire limitată la valoarea pagubei înregistrate, fără însă ca
aceasta să depăşească suma asigurată, la asigurările de persoane, suma
asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de
nevoile şi de posibilităţile sale financiare. Totodată, asiguratul poate
încheia mai multe contracte de asigurare, vizând acelaşi risc şi pentru
sume diferite, la mai mulţi asigurători, fără nici o restricţie, urmând ca

150

Universitatea SPIRU HARET


la producerea riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul asigurării să
încaseze drepturile cuvenite de la toţi asigurătorii. Aceasta, deoarece
în acest caz nu mai este vorba de daună ca la asigurările de bunuri. De
aceea, neavând caracter reparator (întrucât viaţa, sănătatea şi
integritatea persoanei nu sunt evaluabile în bani) asigurările de
persoane nu sunt supuse la restricţiile la care sunt supuse asigurările
de bunuri.
Asigurările de persoane sunt de două feluri: asigurări de viaţă şi
asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă.
La asigurările de persoane, privind constatarea şi evaluarea
consecinţelor producerii riscului asigurat, nu apare ca fiind necesară
existenţa unui compartiment distinct.

4.2. Asigurările de viaţă

Formele concrete ale asigurărilor de viaţă sunt diferite de la o


ţară la alta şi de la o perioadă la alta şi se încheie fie în mod
individual, fie în grup (asigurări colective).
În funcţie de suma asigurată şi de obiectul asigurării, asigurarea
de viaţă poate fi încheiată cu sau fără examinarea medicală a
asiguratului. Adesea, persoanele cu o sănătate şubredă şi mai
vulnerabile la boli, apelează mai frecvent la asigurare decât cele cu o
stare bună de sănătate. Astfel, asigurătorul poate să accepte sau să
respingă cererea de asigurare pe baza rezultatelor examenelor medicale
şi în funcţie de plata unei prime normale sau a uneia majorate.
Asigurarea de grup prezintă avantajul că evită selecţia riscurilor
întâlnită la asigurarea individuală, fiind mai puţin costisitoare decât
aceasta. În asigurarea colectivă sunt cuprinse toate persoanele care
alcătuiesc grupul respectiv, cu condiţia ca fiecare în parte să-şi
exprime acordul la această asigurare. O parte din prima de asigurare
este suportată de contractantul asigurării (agentul economic), iar
cealaltă parte cade în sarcina asiguratului.
La rândul lor, asigurările de viaţă prezintă mai multe forme şi
anume:
a. Asigurările de supravieţuire. Asigurătorul se angajează să
plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu
condiţia ca acesta să fie în viaţă. În perioada de valabilitate a asigurării,
asiguratul, plătind primele de asigurare, acumulează o sumă de bani
aflată la asigurător şi care devine exigibilă la expirarea contractului.
151

Universitatea SPIRU HARET


La asigurarea de supravieţuire, potrivit condiţiilor contractuale,
asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în care este
în viaţă la expirarea contractului. Dacă însă acesta a decedat anterior
expirării termenului de valabilitate a contractului, asigurătorul se
consideră exonerat de orice obligaţie faţă de moştenitorii asiguratului.
Astfel, după decesul asiguratului survenit în perioada de valabilitate a
contractului, suma acumulată de asigurat în această perioadă rămâne
de drept asigurătorului.
Evident, o asigurare de supravieţuire, care are consecinţă
pierderea dreptului beneficiarului asigurării asupra sumei asigurate, în
cazul în care asiguratul a încetat din viaţă înainte de expirarea
asigurării, nu este prea atractivă şi nu stimulează spiritul de
economisire. În practica internaţională, pentru a evita pierderea
primelor achitate de asigurat, în cazul decesului acestuia intervenit în
perioada de valabilitate a contractului, în contract se stipulează clauza
contraasigurării, care permite rambursarea primelor aferente riscului
de supravieţuire. Evident, asigurătorul îşi reţine prima aferentă riscului
de deces. Astfel, dacă la expirarea termenului de asigurare, asiguratul
este în viaţă, el încasează suma asigurată, în timp ce prima pentru
riscul de deces rămâne de drept asigurătorului.
b. Asigurările de deces, sunt încheiate de către asiguraţi pentru
a acoperi riscul de deces, indiferent de data la care ar surveni acesta.
Cum decesul este un eveniment care se va petrece cu certitudine în
viitor, dar incert ca dată, asiguratul se angajează să plătească prime
toată viaţa. De precizat că, asigurarea deces nu este o asigurare de
economisire (capitalizare), ci una de protecţie împotriva unui risc
determinat. În cazul unei asigurări de deces încheiate pe termen
limitat, asigurătorul este obligat să achite suma înscrisă în contract,
dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a
acestuia. Dacă la expirarea contractului asiguratul este în viaţă,
asigurătorul este exonerat faţă de asigurat de orice obligaţie care
rezultă din contract.
c. Asigurările mixte de viaţă, se încheie atât pentru
supravieţuire, cât şi pentru deces. Astfel, în caz de supravieţuire,
asiguratul încasează personal suma asigurată prevăzută în contract, iar
în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia
sumei asigurate. Pentru aceasta, asiguratul trebuie să suporte primele
datorate atât pentru riscul de deces, cât şi pentru cel de supravieţuire.

152

Universitatea SPIRU HARET


În practica internaţională se aplică asigurarea mixtă cu termen
fix, la expirarea căreia suma asigurată se achită asiguratului dacă este
în viaţă sau beneficiarului asigurării, dacă asiguratul a decedat
anterior.

4.3. Determinarea primei de asigurare la asigurările de viaţă.


Funcţiile biometrice

Reamintim că practica asigurărilor de viaţă are la bază datele


cuprinse în tabela de mortalitate a unei ţări, care este întocmită în
urma prelucrării informaţiilor oferite de recensământul populaţiei din
ţara respectivă. În tabela de mortalitate sunt trecute, în coloane
distincte, următoarele valori:
− vârsta x, de la 0 la 100 de ani;
− funcţia de supravieţuire lx, arată câte persoane dintr-o
generaţie ipotetică de 100.000 născuţi vii, mai sunt în viaţă la
împlinirea vârstei de x ani;
− numărul persoanelor ce vor deceda în intervalul cuprins între x
şi x+1 ani, notat cu dx;
− probabilitatea de deces, qx, respectiv probabilitatea ca o
persoană care a împlinit x+1 ani, să fi decedat la vârsta cuprinsă între
x şi x+1 ani.
Formula de calcul a acesteia este:
dx
qx =
lx
− probabilitatea de supravieţuire Px, arată şansele pe care le are
o persoană care a împlinit vârsta x, să fie în viaţă la împlinirea vârstei
de x + t ani, este dată de relaţia:
l x +1
Px =
lx
Astfel, probabilitatea ca o persoană de x ani să supravieţuiască la
vârsta de x + t ani, este dată de relaţia:
l x +t
t Px =
lx
− numărul mediu al supravieţuitorilor cuprinşi în intervalul de
vârstă de la x la x+1 ani, se notează cu lm(x).
153

Universitatea SPIRU HARET


Considerându-se că lx este funcţia de supravieţuire şi n este un
anumit număr de ani, viaţa medie Ex, reprezintă parametrul care
exprimă media numărului de ani pe care poate să-i trăiască o persoană
în vârstă de x ani şi se determină aplicând formula:
1 l x − l x +1 ⎛ 1⎞ l −l ⎛ 1⎞ l −l
Ex = ⋅ + ⎜1 + ⎟ ⋅ x +1 x + 2 + ⎜ 2 + ⎟ ⋅ x + 2 x + 3 + L
2 lx ⎝ 2⎠ lx ⎝ 2⎠ lx
ω− x
⎛ 1⎞ l −l ⎛ 1⎞ l −l
L + ⎜⎜ n + ⎟⎟ ⋅ x + n x + n +1 + L = ∑ ⎜⎜ n + ⎟⎟ ⋅ x + n x + n +1 =
⎝ 2⎠ lx n =0 ⎝ 2 ⎠ lx

1 1 ω− x
= + ∑ lx +n
2 l x n =1

Dacă se adună Px cu qx se obţine relaţia:


Px + qx = 1
Calcularea primei de asigurare la asigurările de
supravieţuire
La asigurarea individuală de supravieţuire cu plata unică a
sumei asigurate, pentru o asigurare de supravieţuire pe n ani,
respectiv asigurarea prin care asiguratul în vârstă de x ani, va primi la
împlinirea vârstei de x+n ani suma de o unitate monetară, prima netă
unică unitară, nEx, este dată de relaţia:
l
n Ex = x+n ⋅ v n
lx
în care nEx reprezintă factorul de actualizare viager (numit şi
sumă unitară amânată n ani); vn reprezintă suma pe care ar trebui să o
depună o persoană în scop de capitalizare, fără nici un risc, pentru ca
după n ani să primească o unitate monetară, fiind dat de relaţia:
1
vn =
(1 + i )n
în care i reprezintă dobânda anuală, iar v este factorul anual de
actualizare, fiind dat de relaţia:
1
v=
1+ i
Dacă v este factorul anual de actualizare, atunci vn este factorul
total de actualizare, deoarece implică durata totală a asigurării (n ani).

154

Universitatea SPIRU HARET


La asigurarea individuală de supravieţuire, prima netă unică se
determină utilizând relaţia:
P = S · nEx
În cazul asigurării individuale de supravieţuire, cu plata
periodică sumei asigurate, respectiv sub formă de rentă, aceasta poate
fi achitată anual, fiind numită anuitate, sau în subdiviziuni ale anului,
numite fracţionalităţi.
Atunci când renta anuală este achitată de către asigurător la
începutul anului, este denumită anticipată, iar dacă este achitată la
sfârşitul anului se numeşte posticipată.
Dacă avem în vedere plata imediată sau amânată a sumei
asigurate, rentele anuale anticipate şi posticipate, pot fi achitate pe o
perioadă limitată de timp sau pe toată viaţa, adică viagere.

4.4. Renta viageră

A. Renta viageră anuală, imediată şi anticipată


Pentru suma asigurată de 1 unitate monetară (u.m.), pe care
asiguratul în vârstă de x ani, urmează să o primească toată viaţa, la
începutul fiecărui an, prima netă unică unitară (ax), pe care asiguratul
trebuie să o plătească este dată de relaţia:
Nx
ax =
Dx
Nx şi Dx sunt numere de comutaţie, ale căror valori sunt
obţinute din tabelul numerelor de comutaţie, şi care este întocmit pe
baza tabelei de mortalitate a populaţiei unei ţări. În cadrul asigurărilor
de viaţă, numerele de comutaţie fiind determinate la un anumit nivel al
dobânzii pe an, permit simplificarea calculelor. De exemplu, nEx poate
fi scrisă simplificat astfel:
Dx+n
n Ex =
Dx
B. Renta viageră anuală imediată şi posticipată
Se calculează conform relaţiei:
N x +1
ax =
Dx
155

Universitatea SPIRU HARET


C. Renta anuală imediată, limitată şi anticipată
Pentru ca un asigurat în vârstă de x ani, să primească în
următorii n ani, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă
unică unitară pe care trebuie să o plătească se determină cu ajutorul
formulei:
N x − N x+n
n ax =
Dx
D. Renta anuală imediată, limitată şi posticipată
Pentru ca un asigurat, în vârstă de x ani, să primească în
următorii n ani, la sfârşitul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă
unică unitară pe care trebuie să o plătească se determină cu ajutorul
formulei:
N x − N x + n+1
n ax =
Dx

E. Renta viageră anuală, amânată şi anticipată


Pentru ca asiguratul, în vârstă de x ani, să primească (dacă este
în viaţă) peste n ani, pe toată durata vieţii sale, la începutul fiecărui an,
suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească
se calculează folosind formula:
N x+n
n ax =
Dx
F. Renta viageră anuală, amânată şi posticipată
Pentru ca asiguratul, în vârstă de x ani, să primească (dacă este
în viaţă) peste n ani, pe toată durata vieţii sale, la începutul fiecărui an,
suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească
se calculează folosind formula:
N x + n+1
n ax =
Dx
G. Renta anuală anticipată, amânată r ani şi limitată la n ani
Pentru ca asiguratul în vârstă de x ani, să primească (dacă este în
viaţă) peste r ani, timp de n ani, la începutul fiecărui an, suma de
1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se
calculează conform relaţiei:

156

Universitatea SPIRU HARET


N x+r − N x+r +n
r |n ax =
Dx
H. Renta anuală anticipată, amânată r ani şi limitată la n ani
În acest caz, formula anterioară devine:
N x+r +1 − N x+ r + n+1
r|n a x =
Dx

În practica asigurărilor, conform contractelor de asigurare, apar


şi situaţii de plăţi eşalonate lunare, în rate egale, a sumelor asigurate.
Prin aceste plăţi eşalonate fracţionate, persoana asigurată în loc să
primească renta o dată pe an, o primeşte de k ori pe an. În aceste
condiţii, prima netă unică unitară devine:
• în cazul plăţilor anticipate:
N x k −1 N x − N x + n k − 1 ⎛ Dx+ n ⎞
ax = − ; ax = − ⋅ ⎜1 − ⎟;
2k ⎜⎝ Dx ⎟⎠
n
Dx 2k Dx
N x + n k − 1 Dx + n
n ax = − ⋅
Dx 2k Dx

• în cazul plăţilor posticipate:


N x +1 k − 1 N x +1 − N x + n +1 k − 1 ⎛ Dx + n ⎞
ax = − ; ax = − ⋅ ⎜1 − ⎟⎟ ;
2k ⎜⎝
n
Dx 2k Dx Dx ⎠
N x + n+1 k − 1 Dx + n
n ax = − ⋅
Dx 2k D x

La asigurarea de supravieţuire, atunci când asiguratul, de comun


acord cu asigurătorul, consimte să achite prima de asigurare într-o
perioadă mai scurtă de timp, decât cea corespunzătoare valabilităţii
contractului, prima netă anuală (Pna) se calculează astfel:
Dx + n Dx
PNa = S ⋅ sau PNa = PN ⋅
N x − N x+m N x − N x+m
în care:
PN – reprezintă prima netă unică;
m – reprezintă numărul de ani în care, plata ratelor anuale se
face într-o perioadă mai scurtă de timp.

157

Universitatea SPIRU HARET


4.5. Prima netă la asigurările de deces

Atunci când se determină prima netă unică la asigurarea de


deces, se are în vedere faptul că aceasta se încheie pe termen de un an,
pe mai mulţi ani, sau pe o perioadă nedeterminată (pe viaţă).
În cazul unei asigurări de deces pe o perioadă nedeterminată
(pe viaţă), pentru o persoană în vârstă de x ani, formula de calcul a
primei nete unice unitare este:
M
Ax = x
Dx
La asigurarea de deces limitată sau temporară, prima netă
unică unitară, aferentă asigurării unei persoane în vârstă de x ani, care
încheie o asigurare de deces pe o perioadă de n ani, va fi calculată cu
ajutorul formulei:
M x − M x+n
n Ax =
Dx
În cazul în care, asigurarea nu începe să funcţioneze imediat, ci
numai după n ani de la încheierea contractului, aceasta este o asigurare
de deces amânată, situaţie în care asigurătorul plăteşte suma asigurată
numai dacă asiguratul încetează din viaţă după trecerea unei perioade de
n ani de la încheierea asigurării. Pentru calcularea primei nete unice
unitare datorate de asigurat se aplică formula de mai jos:
M x+n
n Ax =
Dx

Asigurarea de deces amânată şi limitată, este cea a cărei


valabilitate începe peste r ani şi durează n ani. Prima netă unică
unitară se calculează utilizând relaţia:
M x+r − M x+r +n
r |n Ax =
Dx
La asigurarea de deces, dacă prima de asigurare se plăteşte anual,
atunci când se determină prima netă unitară anuală se aplică formula:
M x − M x+n
n Ax =
N x − N x+n
158

Universitatea SPIRU HARET


4.6. Asigurările mixte

Asigurarea mixtă are rol atât de asigurare de supravieţuire, cât


şi de deces. Astfel, în cazul unei asigurări cu durata de n ani,
asigurătorul plăteşte asiguratului suma asigurată, dacă el este în viaţă
la expirarea acestui termen. Dacă asiguratul a decedat înaintea
termenului respectiv, atunci asigurătorul plăteşte la data decesului,
suma asigurată, beneficiarului asigurării.
La asigurările mixte, pentru stabilirea primelor de asigurare
unice, se aplică principiul compunerii contractelor.
Cea mai simplă formă de asigurare mixtă, este asigurarea
mixtă generală (dota generală), prin care se asigură o sumă pe termen
fix, în caz de supravieţuire, concomitent cu o asigurare de deces în
cadrul aceluiaşi termen. De această dată, prima netă unică unitară,
notată cu AM, este dată de relaţia:
Dx + n M x − M x + n
n AM x = +
Dx Dx
Atunci când se aplică asigurarea mixtă cu sumă dublă, prima
netă unică unitară se calculează utilizând formula:
Dx + n + M x
n AMDx = n E x + Ax =
Dx
Acest model de asigurare garantează plata unei sume la termenul
asigurării dacă asiguratul este în viaţă sau mai devreme dacă
asiguratul a decedat. În plus, dacă asiguratul este în viaţă la termenul
asigurării el poate primi un nou contract de asigurare, liber de orice
prime, şi care să prevadă plata aceleiaşi sume la moartea sa.
Asigurarea mixtă cu termen fix. În acest caz, asigurătorul
plăteşte la un termen fixat în contract, de exemplu după n ani, o
anumită sumă S asiguratului dacă este în viaţă sau altei persoane, dacă
asiguratul a decedat înainte de momentul fixat în contract pentru plata
sumei asigurate.
La asigurarea mixtă cu termen fix, în funcţie de modul în care
acumularea fondului de 1 u.m. se face anticipat sau posticipat anual,
se utilizează relaţiile:

159

Universitatea SPIRU HARET


Px ⋅n a x = v n

a) anticipat:
vn Dx
Px = = ⋅ vn
a
n x N x − N x+n

b) posticipat:
vn Dx
Px = = ⋅ vn
n ax N x +1 − N x + n+1
Asigurarea mixtă cu termen fix şi sumă dublă. Şi de această
dată, ca urmare a aplicării principiului compunerii contractelor, obţinem
compunerea celor două metode de asigurări precedente. Astfel,
asigurătorul este în situaţia de a plăti asiguratului suma S la termenul fix
de n ani şi apoi aceeaşi sumă urmaşilor săi la data decesului indiferent
când se produce, fără ca asiguratul să mai plătească în plus alte prime
dacă a supravieţuit termenului contractual. Dacă decesul este anterior
acestui termen suma S se achită la termenul fixat. În acest caz, notându-
se cu AMFD prima netă unică unitară, se aplică relaţia:
M x+n
n AMFDx = v n + n Ax = v n +
Dx

Dacă în locul unei prime unice se acceptă o primă anuală în


cadrul termenului fixat, atunci prima unitară anuală este dată de
următoarea relaţie de echilibru financiar:
Px ⋅n a x = v n + n Ax

4.7. Calcularea primei brute la asigurările de viaţă

Primele brute (tarifare sau comerciale) includ, pe lângă primele


nete, diferitele cheltuieli efectuate de asigurător, precum şi profitul
acestuia.
În general, cheltuielile asigurătorului sunt împărţite în patru
categorii, şi anume:
− cheltuielile de achiziţionare a contractelor (α);
− cheltuielile de încasare a primelor (comisionul încasatorului)
exprimate printr-un procent β din suma încasată de la asigurat (prima
tarifară);
160

Universitatea SPIRU HARET


− cheltuielile de administraţie (γ);
− cheltuieli de reglementare a prestaţiilor (aşa-numitele „sarcini
reglementare”) exprimate printr-un procent s din prima netă (PN).
Pentru prima brută unică, relaţia fundamentală de calcul este
următoarea:
P B = P N + α + β · PB + γ · n a x + s · P N
Această formulă poate fi scrisă şi în forma de mai jos:
P + α + γ ⋅n ax
PB = (1+ s ) N
1− β
Pentru a determina prima brută anuală (în cazul în care s = 0) se
utilizează următoarea formulă:
α a
PN + +γ ⋅ n x
a
ax ax
p Ba = n m

1− β
în care:
p Ba – reprezintă prima brută anuală;
PN – prima netă anuală;
a

n – durata asigurării;
m – durata plăţii primelor;
n ax
– ca sumă anticipată limitata pe n ani, se determină astfel:
N x + N x+n
n ax =
Dx
şi implicit:
N x − N x+m
m ax =
Dx

În cazul în care durata asigurării este aceiaşi cu durata plăţii primelor,


adică m = n, atunci formula primei brute anuale se simplifică şi devine
astfel:
α
PN a + +γ
ax
p Ba = n
1− β

161

Universitatea SPIRU HARET


4.8. Asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă

a. Asigurarea de accidente „este o formă a asigurărilor


facultative de persoane, care urmăreşte protejarea persoanelor fizice
împotriva unor evenimente ce pot afecta viaţa, integritatea corporală
sau capacitatea de muncă”1.
Asigurarea de accidente, constituie doar o măsură de prevedere
şi nu una de economisire şi prezintă următoarele caracteristici:
− se poate încheia de către persoane fizice cu vârsta cuprinsă între
16 şi 70 de ani, sau de către persoane juridice pentru angajaţii lor;
− poate fi combinată sub diferite forme, cu asigurarea de viaţă;
− suma asigurată se stabileşte în limitele condiţiilor legale de
asigurare, pe baza cererii asiguraţilor;
− primele de asigurare se plătesc periodic, fiind stabilite în
funcţie de suma asigurată şi de vârsta asiguratului;
− dacă în urma unui accident a survenit o invaliditate
permanentă totală, societatea de asigurări plăteşte asiguratului întreaga
sumă asigurată;
− în cazul unei invalidităţi permanente parţiale, asiguratul
primeşte numai o parte din suma asigurată, care este stabilită în
funcţie de gradul de invaliditate;
− dacă în urma accidentului asiguratul încetează din viaţă,
societatea de asigurări plăteşte familiei suma asigurată.
În cadrul asigurărilor facultative de accidente pot fi menţionate
următoarele variante:
• Asigurarea călătorilor pentru cazuri de accidente. O societate
de transport a călătorilor încheie un contract de asigurare cu o
societate de asigurări, pentru a fi asiguraţi călătorii pe timpul
transportului efectuat pe uscat, pe apă sau în aer. Asigurarea poate fi
încheiată fie numai pentru cazurile de accidente corporale, fie pentru:
cheltuieli medicale necesare tratării invalidităţii permanente, pierde-
rea, avarierea sau distrugerea bagajelor înregistrate şi a bunurilor
aflate asupra călătorilor. De asemenea, călătorii se asigură şi pentru

1
Bistriceanu, Gh., Bercea Fl., Macovei E., Lexicon de protecţie
socială, asigurări şi reasigurări, Editura KARAT, Bucureşti, 1997, p. 61.
162

Universitatea SPIRU HARET


cazurile în care invaliditatea sau decesul au intervenit în decurs de un
an de la data accidentului.
• Asigurarea managerilor pentru cazuri de accidente, este
destinată să acopere:
– asigurarea de accidente survenite în timpul executării
obligaţiilor de serviciu, sau în legătură cu acesta, inclusiv în cadrul
deplasărilor efectuate în interes de serviciu în ţară sau în străinătate;
– asigurarea de deces ca urmare a unui accident, respectiv a
unui efort fizic sau intelectual excesiv;
– asigurarea incapacităţii temporare de muncă, survenită în
timpul exercitării profesiei;
– asigurarea pierderilor de venituri ale societăţilor comerciale,
ca urmare a erorilor involuntare de management.
b. Asigurarea de sănătate, permanentă. Este o formă a
asigurărilor de persoane prin care se urmăreşte o compensare în bani,
atunci când intervine o incapacitate de muncă de durată, provocată de
un accident sau de o boală. Acceptarea în asigurare este precedată de o
examinare medicală. Contractul de asigurare este valabil un anumit
număr de ani, de regulă până la vârsta de pensionare. În cazul în care
asiguratul nu mai este apt de muncă, datorită unei boli sau unui
accident, el are dreptul să primească o indemnizaţie de asigurare,
acordată periodic, pe durata incapacităţii de muncă sau până când se
pensionează sau încetează din viaţă.
Cuantumul indemnizaţiei acordate pe perioada incapacităţii de
muncă, se stabileşte de comun acord între asigurat şi asigurător la
semnarea contractului. Indemnizaţia nu poate depăşi 75% din câştigul
asiguratului realizat înainte de îmbolnăvire, din care se scade suma
primită din fondurile publice.
c. Asigurarea de pensie. Ca formă a asigurărilor facultative de
persoane, stabileşte pentru societatea de asigurări implicată, obligaţia
de a plăti asiguratului în decursul vieţii sau pe o anumită perioadă de
timp (10, 15 sau 20 de ani), o pensie lunară al cărei cuantum este
prevăzut în contract.
d. Asigurarea dotală. Ca formă facultativă de asigurare a fost
concepută ca o modalitate de constituire treptată a dotei unui copil
până ce acesta ajunge la majorat. Societatea de asigurări achită suma
asigurată, numai dacă beneficiarul asigurării va fi în viaţă la împlinirea
163

Universitatea SPIRU HARET


majoratului, întrucât la această dată asigurarea devine exigibilă. Dacă
beneficiarul asigurării încetează din viaţă înaintea acestei date,
societatea de asigurări este exonerată de răspunderea legată de
contractul respectiv. În acest caz, pentru ca societatea de asigurări să
fie obligată la restituirea primelor de asigurare încasate, este necesar
ca în contractul de asigurare să fie inclusă clauza „contraasigurării”.
e. Asigurarea turiştilor, în cazul insolvabilităţii sau falimen-
tului agenţiei de turism. În România, conform legii „agenţii economici
care comercializează pachete de servicii turistice, au obligaţia să
încheie poliţe de asigurare cu societăţi de asigurare privind asigurarea
rambursării cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de
turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism”2.
Poliţa de asigurare va fi încheiată cu o societate de asigurări agreată de
Ministerul Turismului, pe o durată de un an, iar suma asigurată va fi
de 50.000 $ pentru agenţiile tour-operatoare şi de 10.000 $ pentru
agenţiile detailiste.
CONCEPTE-CHEIE: suma asigurată; asigurările de
supravieţuire, de deces, mixte de viaţă; funcţii biometrice; factorul de
actualizare viager; rentă anticipată şi posticipată; anuitate; numere
de comutaţie; plăţi eşalonate fracţionate; prima netă unică; prima
brută (tarifară sau comercială).

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. În asigurarea de persoane, asigurătorul se obligă ca la producerea
riscului asigurat să plătească:
a) o sumă asigurată;
b) o sumă pentru ajutorarea familiei asiguratului;
c) o sumă pentru sprijinirea asiguratului.
Răspuns: a
2. Dacă tpx este probabilitatea de supravieţuire a unei persoane în
vârstă de x ani peste t ani şi lx este funcţia de supravieţuire, atunci:
2
H.G. nr. 24/2001, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Turismului; O.G. nr. 107/1999 privind comercializarea pachetelor de servicii
turistice; H.G. nr. 238/2001 privind condiţiile de acordare a licenţei şi
brevetului de turism.
164

Universitatea SPIRU HARET


a) tpx= lx * lx+t;
l
b) t p x = x +t ;
lx
lx
c) t p x = .
l x +t
Răspuns: b
3. Factorul de actualizare viager (numit şi sumă unitară amânată n ani)
notat cu nE x, calculat cu numere de comutaţie este:
a) nEx= Dx+n* Dx;
b) nEx= Dx / Dx+n;
c) nEx= Dx+n / Dx.
Răspuns: c
4. Prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani
pentru o asigurare de deces valabilă n ani de la contractare, notată nAx,
calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:
a) A = M x − M x+n
n x
Dx
b) M x + M x+n
n Ax =
Dx
Dx
c) n Ax =
M x+ n
Răspuns: a

5. ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

5.1. Generalităţi

În cadrul asigurărilor facultative, asigurarea de răspundere civilă


constituie o asigurare împotriva riscului de a plăti despăgubiri către
terţele persoane prejudiciate prin fapta ilicită ce atrage răspunderea
civilă a asiguratului. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl
reprezintă valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar
trebui plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei
terţe persoane şi pentru care răspunde, potrivit legii civile.
165

Universitatea SPIRU HARET


Această formă de asigurare acoperă – în limita sumei asigurate
stipulate în contract – atât despăgubirile pentru prejudiciul de care
asiguratul răspunde faţă de terţe persoane în baza legii, cât şi pentru
cheltuielile efectuate de asigurat în procesul civil. Deşi asigurarea de
răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă a asiguratului,
totuşi, prin contractul de asigurare se poate cuprinde şi răspunderea
civilă a altor persoane, de exemplu soţul, respectiv soţia asiguratului,
sau persoanele aflate în întreţinerea lui.
Terţa persoană, poate să fie orice persoană fizică sau juridică
prejudiciată de către asigurat. De menţionat, că persoanele cuprinse în asi-
gurare nu au calitatea de terţi, având calitatea de beneficiar al asigurării.
Despăgubirea se stabileşte conform condiţiilor prevăzute în
contractul de asigurare, pe baza înţelegerii dintre asigurat, persoana
păgubită şi asigurător. Dacă această înţelegere nu se realizează, mai
ales cu privire la stabilirea cuantumului pagubei, sau se invocă culpa
persoanei păgubite, se recurge la soluţionarea diferendului de către
instanţa de judecată.
În toate cazurile, asigurătorul este obligat să plătească despă-
gubirile datorate terţului, numai în condiţiile şi în limitele sumei
asigurate prevăzute în contract. Pentru tot ceea ce nu va fi plătit de
către asigurător, drepturile persoanei păgubite împotriva persoanei
responsabile se menţin în totalitate.
Indiferent dacă au fost stabilite pe bază de înţelegere sau prin
hotărâre judecătorească, despăgubirile datorate de asigurător, se
plătesc nemijlocit terţului păgubit şi nu pot fi urmărite de creditorii
asiguratului. Dacă asiguratul face dovada că l-a despăgubit pe terţul
păgubit, asigurătorul este obligat să plătească despăgubirea datorată,
asiguratului. Asigurătorul poate refuza plata indemnizaţiei terţului
păgubit sau asiguratului dacă se face dovada că paguba a fost cauzată
intenţionat de către asigurat sau alte persoane cuprinse în contractul de
asigurare.
Caracteristica asigurărilor de răspundere civilă este faptul că
asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului plătit şi se poate
întoarce cu acţiune în regres împotriva celor răspunzători de produ-
cerea pagubei.

166

Universitatea SPIRU HARET


5.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse prin accidente de autovehicule

Prin această formă de asigurare pot fi compensate numai


pagubele produse de asigurat unor terţe persoane numai atunci când
sunt îndeplinite în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) fapta săvârşită de către asigurat trebuie să fie ilicită (de
exemplu: un conducător auto produce un accident datorită neres-
pectării regulilor de circulaţie). Astfel, producerea pagubei s-a datorat
conducătorului autovehiculului asigurat.
b) trebuie să existe un prejudiciu, respectiv o pagubă produsă de
către asigurat terţei persoane accidentate;
c) între fapta ilicită a asiguratului care a produs accidentul şi
prejudiciul adus terţei persoane păgubite, trebuie să existe un raport de
cauzalitate;
d) este necesar să se constate culpa asiguratului care, prin
săvârşirea faptei ilicite, a produs accidentul.
Referitor la această formă de asigurare, în Legea nr. 136/1995
privind asigurările şi reasigurările în România, se fac următoarele
precizări:
– persoanele fizice şi cele juridice, care deţin autovehicule
supuse înmatriculării în România, sunt obligate să le asigure pentru
cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin
accidente de autovehicule pe teritoriul României;
– persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule
înmatriculate în străinătate se consideră asigurate, dacă îndeplinesc
una din următoarele condiţii:
a) posedă documente internaţionale de asigurare valabile pe
teritoriul României;
b) numărul de înmatriculare atestă existenţa asigurării potrivit
unei convenţii bilaterale încheiate între Biroul Asigurătorilor de
Autovehicule din România şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule
din ţara de origine;
– fac excepţie persoanele fizice şi juridice, în timpul utilizării
autovehiculelor pentru raliuri sau antrenamente şi care se pot asigura
facultativ pentru astfel de riscuri;

167

Universitatea SPIRU HARET


– pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund legal faţă de
terţele persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi
pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, asigurătorul
acordă despăgubiri:
a) indiferent de locul în care au fost produse accidentele de
autovehicule, atât în timpul mersului, cât şi în timpul staţionării;
b) pentru pagubele produse de existenţa sau funcţionarea insta-
laţiilor montate pe autovehicule, precum şi pentru pagubele produse
de remorci sau ataşe.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă
pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs
accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă
acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu
deţinătorul autovehiculului respectiv.
Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se
acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs
accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă
acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu
deţinătorul autovehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau
deţinătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de
producerea accidentului.
Despăgubirile se plătesc atunci când:
− producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului
asigurat;
− cel care conducea autovehiculul implicat în producerea acci-
dentului este o altă persoană decât asiguratul;
− persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în
România.
În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane, ori de
avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă auto-
vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar
dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.
Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la
persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:
a) accidentul a fost produs cu intenţie;
b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor infracţiuni;

168

Universitatea SPIRU HARET


c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii
săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;
d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus
autovehiculul fără consimţământul asiguratului.
Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze
în scris asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat în
termen de 4 zile lucrătoare de la data acestuia, exceptând cazurile de
forţă majoră în care termenul de 4 zile lucrătoare începe de la data
încetării acestora.
CONCEPTE-CHEIE: terţa persoană păgubită; despăgubirea;
beneficiarul asigurării; asigurarea de răspundere civilă.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă:
a) valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui
plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe per-
soane pentru care răspunde potrivit legii civile;
b) valorile patrimoniale expuse pericolului;
c) posibilitatea de a evita plata despăgubirilor civile datorate
terţilor, ca urmare a răspunderii civile.
Răspuns: a
2. La asigurarea de răspundere civilă, terţa persoană păgubită are
statut de:
a) contractant al asigurării;
b) beneficiar al asigurării;
c) asigurat.
Răspuns: b
3. La asigurările de răspundere civilă auto, societăţile de asigurări
acordă despăgubiri dacă:
a) paguba se datorează exclusiv culpei persoanei păgubite;
b) sunt emise pretenţii referitoare la reducerea valorii bunurilor
după efectuarea reparaţiilor;
c) producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului
asigurat.
Răspuns: c
169

Universitatea SPIRU HARET


4. La asigurările de răspundere civilă, dacă sunt îndeplinite în mod
cumulativ anumite condiţii, precizaţi care este condiţia eronată:
a) săvârşirea unei fapte ilicite de către asigurat;
b) să existe un raport juridic între asigurător şi terţa persoană păgubită;
c) să se poată constata culpa asiguratului.
Răspuns: b

6. REASIGURAREA ŞI VARIANTELE EI

6.1. Introducere

Reasigurarea reprezintă o asigurare a asigurătorului direct, la o


altă societate de asigurare, mai puternică din punct de vedere financiar.
În schimbul primei de reasigurare primite, reasiguratorul contribuie
corespunzător cu riscurile preluate, la suportarea indemnizaţiilor de
asigurare pe care reasiguratul le plăteşte la producerea evenimentelor
care au făcut obiectul reasigurării. În acest mod, reasigurarea contribuie
la o dispersie mai mare a riscurilor, asemănându-se din acest punct de
vedere cu coasigurarea. Însă cele două forme de asigurare nu trebuie
confundate. Coasigurarea presupune consimţământul asiguratului la
divizarea riscurilor între mai mulţi asigurători direcţi, iar reasigurarea se
realizează independent de voinţa asiguratului.
Acea parte din suma asigurată, din riscul asumat sau din dauna
produsă de un sinistru, pe care o societate de asigurări consimte să o
păstreze în contul său, constituie reţinerea sa proprie. Aceasta, fiind
numită şi plin de conservare, franşiză sau prioritate, poate fi
exprimată fie sub forma unui procent din suma asigurată, fie sub
forma unui cuantum fix din suma asigurată, din volumul riscului
acceptat, sau din dauna înregistrată. Dimensionarea reţinerii se poate
efectua fie prin calcule matematice, fie pe baza experienţei practice
dobândite de-a lungul anilor de către societăţile de asigurări. De
asemenea, la dimensionarea reţinerii se vor lua în considerare:
– condiţiile în care societatea de asigurări suferă un proces de
decapitalizare din cauza inflaţiei;
– mărimea rezervelor special constituite pentru acoperirea
riscurilor catastrofale.
170

Universitatea SPIRU HARET


Mărimea reţinerilor variază în funcţie de natura riscurilor
cuprinse în asigurare. Astfel, la unele riscuri există o probabilitate de
producere mai scăzută, respectiv o frecvenţă redusă şi o forţă de
distrugere mai mică, iar la altele, dimpotrivă, creşte probabilitatea de a
se solda cu pagube foarte mari.
Societăţile de asigurări care practică cedările în reasigurare,
obişnuiesc să elaboreze tablouri de plinuri, pe ramuri de asigurare
(de exemplu, ramura asigurărilor de incendii). Reţinerea proprie se
diminuează pe măsură ce creşte nivelul cotei de primă, deoarece cota
respectivă, la rândul său, evoluează în acelaşi sens cu gradul de risc.
Astfel, cu cât riscul este mai mic, cu atât cota de primă este mai
redusă, iar reţinerea va fi mai mare. Invers, cu cât riscul este mai mare,
cu atât cota de primă este mai ridicată, iar reţinerea este mai mică.

6.2. Reasigurarea proporţională

Această formă de reasigurare se caracterizează prin faptul că


răspunderile reasiguratului şi reasiguratorului sunt stabilite propor-
ţional cu suma asigurată, prima de asigurare şi participarea la plata
despăgubirilor.
a. Reasigurarea cotă-parte. Atât participarea reasiguratului, cât
şi cea a reasiguratorului se stabilesc sub forma unor cote procentuale
din suma asigurată trecută în contractul de asigurare. Asigurătorul,
devenit reasigurat, reţine pentru sine un anumit procent din sumele
asigurate şi stabilite în cadrul unei anumite limite pe un risc. Totodată,
societatea de asigurare, se angajează să cedeze societăţii reasigura-
toare un anumit procent din suma asigurată. De exemplu, reasiguratul
reţine pentru sine 25% din suma asigurată, urmând ca diferenţa de
până la 100% să o cedeze în reasigurare.
Reasigurarea cotă-parte se practică mai ales de către societăţile
nou înfiinţate, care nu sunt dispuse încă să reţină din riscurile
subscrise sume importante, obiectivul fiind reducerea volumului
răspunderilor asumate de asigurător, până la nivelul capacităţii sale
financiare.
b. Reasigurarea excedent de sumă asigurată. Reasiguratul sta-
bileşte anticipat o sumă fixă, care reprezintă reţinerea sa proprie (plin
de conservare). Tot ceea ce depăşeşte această reţinere, adică
171

Universitatea SPIRU HARET


excedentul, până la limita maximă a sumei asigurate, este cedat
reasiguratorului. Plinul de conservare variază ca mărime de la o
ramură de asigurare la alta, iar în cadrul aceleiaşi ramuri, de la o
categorie de risc la alta, de la un obiect asigurat, la altul.
Reasigurarea excedent de sumă asigurată se aplică de obicei la
asigurările de bunuri (clădiri, construcţii, echipamente industriale),
deoarece în acest caz, suma asigurată poate fi determinată cu precizie,
iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de
natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozie, avarie, furt
etc.). Luăm ca exemplu, cazul unei asigurări de bunuri industriale în
care reasiguratul stabileşte reţinerea sa proprie (plinul de conservare)
la suma de 100.000 u.m. pentru toate asigurările care acoperă riscul de
avarii la maşinile cu condiţii apropiate de exploatare, indiferent de
suma asigurată a acestora. De exemplu, la o sumă asigurată de
500.000 u.m., excedentul de sumă asigurată va fi de 400.000 u.m., la
1.000.000 u.m. excedentul de sumă asigurată va fi de 900.000 u.m.
etc. Dacă un reasigurator a acceptat să preia 10% din excedent, atunci
el va prelua în reasigurare 40000 u.m. din primul contract, 90.000 u.m.
din cel de-al doilea etc.
Reţinerea proprie a reasiguratului este diferită de la un domeniu
la altul, chiar dacă acoperă acelaşi risc, fiind invers proporţională cu
gradul de risc reflectat în nivelul primei de asigurare. Cu cât frecvenţa
riscului asigurat este mai mare şi cota de primă este mai mare, cu atât
reţinerea proprie va fi mai mică. Dacă suma asigurată este mai mică
decât reţinerea proprie a reasiguratului, atunci el nu va face nici o
cesiune în reasigurare.
Reasigurarea excedent de sumă asigurată, se utilizează la
reasigurările la care răspunderea maximă a tuturor reasiguratorilor este
exprimată într-un multiplu de plin. De exemplu, în cazul unui contract
în valoare de 2.050.000 u.m., la care plinul de conservare este de
50.000 u.m., excedentul de sumă asigurată care se cedează în
reasigurare este de 2.000.000 u.m., ceea ce echivalează cu 40 de
plinuri de conservare.
Excedentul de sumă asigurată poate fi stabilit şi în scară: excedent I,
II sau III. Excedentul II reprezintă suma care depăşeşte excedentul I, iar
excedentul III, suma care depăşeşte excedentul anterior. De exemplu, la o
sumă asigurată de 6.200.000 u.m., la care plinul de conservare este de
172

Universitatea SPIRU HARET


200.000 u.m., excedentul de 6.000.000 u.m., poate fi împărţit în: excedent
I = 1.000.000 u.m., excedent II = 2.000.000 u.m. şi excedent III =
3.000.000 u.m. Într-un contract, excedent II sau III nu este agreat de
reasiguratori, deoarece printr-un asemenea contract se acoperă numai
partea de vârf a riscurilor cu sume asigurate mari, care nu au o frecvenţă
mare şi nu asigură echilibrul ce trebuie să existe între volumul de prime şi
răspunderea maximă.
c. Reasigurarea proporţională mixtă constituie o combinaţie
între reasigurarea cotă-parte şi reasigurarea excedent de sumă
asigurată şi se caracterizează prin aceea că reasiguratul subscrie în
reasigurare riscuri individuale din care reţine pe cont propriu o
anumită cotă, restul cedându-l în reasigurare în cadrul secţiunii cotă-parte.
Urmează ca partea care depăşeşte limita maximă a secţiunii cotă-parte
să fie tratată în cadrul secţiunii excedent de sumă asigurată.
Reasigurarea mixtă îi avantajează pe reasiguratorii care participă
la secţiunea cotă-parte, deoarece aceştia vor avea un portofoliu
dispersat, la fel ca şi cel al reasiguratului şi îi dezavantajează pe
reasiguratorii participanţi la secţiunea excedent de sumă asigurată.
Astfel, la contractul mixt reasiguratorii participă atât la secţiunea cotă-parte,
cât şi la secţiunea excedent. Reasigurarea mixtă este mai puţin
utilizată pe piaţa internaţională de reasigurări.
d. Reasigurarea pe bază de pool trebuie privită în strânsă
legătură cu:
– necesitatea acoperirii unor riscuri de proporţii foarte mari şi a
căror frecvenţă şi intensitate sunt necunoscute, fiindcă lipsesc datele
statistice (de exemplu, riscurile atomice şi nucleare);
– existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea provoca daune
catastrofale (de exemplu, riscul de război).
La baza activităţii pool-urilor de reasigurări se situează
principiul subscrierii independente şi răspunderii comune. Pool-ul de
reasigurare este administrat de un oficiu. Membrii pool-ului cedează
oficiului riscurile ce intră sub incidenţa sa. Oficiul centralizează
afacerile şi apoi repartizează participările pe fiecare membru pe baza
cotei de subscriere fixată de acesta, sau proporţional cu volumul
afacerilor cedate (volumul de prime). Dacă limita maximă de
acoperire a pool-ului este depăşită, se recurge la plasarea surplusului,
unor reasiguratori din afara pool-ului. Toţi membrii pool-ului depun
173

Universitatea SPIRU HARET


toată prima sau numai o parte a ei, într-un fond comun şi împart
daunele totale în aceeaşi proporţie. De asemenea, cheltuielile şi
profiturile se împart în acelaşi mod.
La această formă de reasigurare, întrucât operaţiunile de
reasigurare se efectuează în mod centralizat, se diminuează cheltuielile
de administraţie. În schimb, pool-urile determină restrângerea sau
chiar înlăturarea concurenţei, cu efecte negative asupra costului
reasigurării.

6.3. Reasigurarea neproporţională

Prezintă următoarele caracteristici:


– repartizarea răspunderii între asigurător (devenit reasigurat
sau cedent) şi reasigurator se face în funcţie de volumul probabil al
daunei şi nu proporţional cu suma asigurată;
– răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună,
iar în sarcina reasiguratorului cade partea de daună care depăşeşte
răspunderea reasiguratului;
– prima cedată reasiguratorului nu se calculează pe fiecare
poliţă în parte, ci pe ansamblul portofoliului asigurătorului;
– prima cedată în reasigurare se determină cu anticipaţie;
– asigurătorul nu participă la beneficiile reasiguratorului.
– gestionarea contractelor reclamă cheltuieli reduse;
– operaţiunile contabile sunt reduse la minimum, însă fiind mai
laborioase.
a. Reasigurarea excedent de daună. În acest caz, răspunderea
reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon
(prioritate, franşiză sau prag). Răspunderea reasiguratorului vizează
partea de daună care depăşeşte prioritatea. Ca urmare, răspunderea
reasiguratului se limitează la o sumă fixă din dauna probabilă. De
exemplu, o societate de asigurări s-a angajat să protejeze printr-un
contract de reasigurare excedent de daună, mai multe fabrici,
împotriva riscului de incendiu, în limita a 200.000 u.m., din care
50.000 u.m. reprezintă dauna reţinută în contul său (prioritatea), iar
150.000 u.m. care este excedentul de daună, fiind cedat în reasigurare.
De pildă, în cazul unei daune de 100.000 u.m., reasiguratul suportă
cele 50.000 u.m. încadrate în limita priorităţii, iar reasiguratorul,
174

Universitatea SPIRU HARET


diferenţa de 50.000 u.m., care se încadrează în excedentul de daună
acceptat în reasigurare, de 150.000 u.m. În eventualitatea în care, la
una din fabrici se produce o daună de 220.000 u.m., reasiguratul
acoperă suma de 70.000 u.m. (50.000 u.m. constituind prioritatea, iar
20.000 u.m. fiind dauna neprotejată prin reasigurare, urmând ca
reasiguratorul să acopere suma de 150.000 u.m. (dauna maximă
acceptată în reasigurare).
b. Reasigurarea oprire de daună constă în aceea că reasi-
guratul se angajează să acopere din daunele intervenite în cursul
anului, o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor
încasate, iar reasiguratorul să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel.
La reasigurarea oprire de daună, participarea reasiguratorilor la
acoperirea daunei este dependentă de raportul dintre daune şi primele
de asigurare, adică de rata daunei înregistrate. Societatea de asigurare,
pe lângă despăgubirile acordate, suportă şi cheltuielile de
administrare. La întocmirea contractului de reasigurare oprire de
daună, sarcina principală a reasiguratului constă în limitarea
cuantumului daunei pe care consimte să o suporte, pornind de la rata
acesteia. Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte ca
procent din dauna produsă raportată la primele încasate. De exemplu,
reasiguratul se angajează să acopere daunele produse în cursul anului
considerat, în limita a 70% din primele încasate în perioada de
referinţă, iar reasiguratorii să suporte daunele care depăşesc priori-
tatea. Dacă daunele înregistrate în anul de asigurare reprezintă, de
exemplu, 125% din totalul primelor încasate, reasiguratorii vor
acoperii diferenţa de 55%, dar nu mai mult decât o anumită sumă
convenită (de exemplu, 150.000 u.m.). Ceea ce depăşeşte această
limită rămâne în sarcina reasiguratului.
Reasigurarea oprire de daună permite societăţii de asigurare
directă să nu-şi asume răspunderi excesive, care i-ar putea afecta grav
echilibrul financiar.
La reasigurările neproporţionale, prima de reasigurare pe care
reasiguratul o cedează reasiguratorilor, nefiind proporţională cu
angajamentele asumate de aceştia (cu volumul daunelor de acoperit),
este mult mai mică. Aceasta, deoarece, posibilitatea producerii daunei
maxime (limita prevăzută în contract), sau a daunei medii (care se
situează peste nivelul priorităţii) este mult mai redusă decât
175

Universitatea SPIRU HARET


posibilitatea producerii de daune mărunte, care se încadrează în
prioritate şi rămân în totalitate în sarcina reasiguratului.
La repartizarea primelor între reasigurat şi reasiguratori se
utilizează metoda denumită cost al arderii, la care se aplică formula:
D ⋅ 100
Ca =
P ⋅ 80
în care:
Ca – costul arderii;
D – volumul daunelor înregistrate de reasigurat (la asigurarea în
cauză), în ultimii 5 ani;
P – volumul total al primelor încasate de reasigurat (la
asigurarea în cauză), în ultimii 5 ani;
100/80 – arată în ce proporţie se află raportul daune/prime.
Costul arderii reprezintă cota de primă cuvenită reasiguratorilor,
exprimată în procente şi care se aplică asupra volumului de prime
încasate în anul de asigurare.
Contractele de reasigurare neproporţională stipulează că
acoperirea (cedarea/primirea în reasigurare) se referă la daune şi nu la
sume asigurate ca în cazul contractelor proporţionale. Aceste contracte
se încheie de regulă pe termen de un an şi nu pe perioade nelimitate de
timp ca cele proporţionale. În practica internaţională, contractele de
reasigurare neproporţională încheiate nu sunt standardizate.
CONCEPTE-CHEIE: reasigurarea; reţinerea; plin de conser-
vare (tablouri de plinuri); reasigurarea proporţională: cotă-parte,
excedent de sumă asigurată, mixtă, pe bază de pool; reasigurarea
neproporţională: excedent de daună şi oprire de daună.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Contractele de reasigurare neproporţională prezintă una dintre
următoarele trăsături:
a) asigurătorul participă la beneficiile reasiguratorului;
b) participarea reasiguratorului se stabileşte sub forma unei cote
procentuale din suma asigurată;
c) repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face în
funcţie de volumul probabil al daunei şi nu proporţional cu suma asigurată.
Răspuns: c
176

Universitatea SPIRU HARET


2. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel:
a) reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul
anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor
încasate, iar reasiguratorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel;
b) reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma
asigurată;
c) reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce nu depăşesc nivelul
priorităţii stabilite în contract.
Răspuns: a
3. Variantele reasigurării proporţionale sunt:
a) cotă-parte, excedent de sumă asigurată, oprire de daună, pe
bază de pool;
b) cotă-parte, excedent de sumă asigurată, mixtă, pe bază de pool;
c) cotă-parte, excedent de sumă asigurată pe risc, pe eveniment,
oprire de daună.
Răspuns: b
4. Contractele de reasigurare neproporţională se diferenţiază de cele
proporţionale prin faptul că:
a) repartizarea răspunderii între asigurat şi reasigurator se face
proporţional cu suma asigurată;
b) necesită clauze standardizate pentru a micşora costul reasigurării;
c) repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face
în funcţie de volumul probabil al daunei.
Răspuns: c

7. MANAGEMENTUL ŞI EFICIENŢA ASIGURĂRILOR

7.1. Managementul asigurărilor

Managementul activităţii de asigurare are particularităţile sale


specifice ce derivă din faptul că această activitate economică apare, pe
de o parte, ca o relaţie de repartiţie în formă bănească, iar pe de altă
parte ca o prestare de servicii de un gen deosebit care se efectuează în
baza contractului de asigurare.
În asigurări, managementul este influenţat de următorii factori:
− caracterul aleatoriu al daunelor;

177

Universitatea SPIRU HARET


− forma juridică a asigurării (obligatorie sau facultativă);
− ramura de asigurare (asigurări de bunuri, de persoane sau de
răspundere civilă);
− aria de cuprindere în profil teritorial a asigurării (asigurări
interne sau externe);
− dimensiunea fondurilor pe care le poate constitui o societate
de asigurări.
Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul
daunelor nu se poate cunoaşte cu precizie, ci se poate doar aproxima
prin calcule bazate pe teoria probabilităţilor. Astfel, sistemul infor-
maţional de care dispune o societate de asigurări, trebuie să cuprindă
date privind frecvenţa şi intensitatea riscurilor pe perioade de timp cât
mai îndelungate. Pe baza acestor date se pot efectua calcule privind
evoluţia în perspectivă a plăţii despăgubirilor şi a sumelor asigurate, se
poate stabili nivelul primelor de asigurare şi se pot adopta decizii
privind lansarea pe piaţă a unor noi poliţe de asigurare.
Un management eficient, trebuie să urmărească realizarea unui
grad de cuprindere în asigurare cât mai ridicat. De aceea este necesar
ca societatea de asigurări să întreprindă unele măsuri, care constau în:
– studierea şi analiza minuţioasă a condiţiilor economice, finan-
ciare şi sociale existente pe plan intern şi internaţional;
– adoptarea unei strategii de marketing adecvate;
– încheierea contractului de asigurare în funcţie de situaţia
concretă a fiecărei persoane; pentru aceasta este necesară cunoaşterea
cât mai amănunţită a situaţiei economice şi a specificului activităţii
fiecărei persoane asigurate;
– perfecţionarea tehnicilor de vânzare a poliţelor de asigurare;
– studierea evoluţiei şi intensităţii riscurilor.
Evident, activitatea societăţilor de asigurări din România, trebuie
să se desfăşoare corespunzător cerinţelor armonizării cu reglementările
internaţionale în domeniu şi în conformitate cu funcţionarea mecanis-
mului economiei de piaţă. În acest scop, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor (autoritate administrativă autonomă de specialitate, având
personalitate juridică) a elaborat o serie de norme obligatorii în baza
căror societăţile de asigurări şi reasigurări din România acţionează.

178

Universitatea SPIRU HARET


În cazul în care o persoană fizică este aleasă, respectiv numită
administrator sau director general al unui asigurător, aceasta trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
– să manifeste onestitate şi probitate morală şi să nu fi fost
condamnată pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de
fals, înşelăciune în dauna avutului particular sau public, delapidare,
mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, primire de foloase
necuvenite, trafic de influenţă;
– să nu aibă sau să nu fi avut interdicţie să lucreze în bănci sau
în alte instituţii financiare;
– să nu fi condus la încetarea sub orice formă a activităţii
societăţilor comerciale gestionate, sau la nerespectarea vădită a unor
obligaţii faţă de terţi. În acest sens, vor fi prezentate Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, copii de pe bilanţurile încheiate pentru cel
puţin două exerciţii financiare ale societăţii pe care le-a administrat;
– să aibă o experienţă de cel puţin trei ani în activitatea de ma-
nagement a societăţilor comerciale, cu precădere a celor din domeniul
asigurărilor sau financiar-bancar;
– să nu fie acţionar semnificativ al unui broker de asigurare.

7.2. Eficienţa activităţii de asigurare

Ca scop şi rezultat al asigurărilor, eficienţa activităţii de asigu-


rare, trebuie privită atât din punct de vedere al asigurătorului, cât şi al
asiguratului.
Privită prin prisma asigurătorului, activitatea de asigurare este cu
atât mai eficientă, cu cât cheltuielile efectuate cu plata indemnizaţiilor
(sume asigurate şi despăgubiri), precum şi cele legate de formarea şi
gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.
În cadrul unei societăţi de asigurări, fluxurile financiare sunt
influenţate în mare măsură de faptul că evenimentele generatoare de
pagube se produc aleator. De aceea este indicat ca analiza eficienţei să
se efectueze pe o perioadă de minim 5 ani, deoarece numai în acest
mod concluziile desprinse vor fi corecte.
Din perspectiva asiguratului, eficienţa asigurărilor este cu atât
mai mare, cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat
sunt mai mari, iar primele de asigurare mai mici. De asemenea, cu cât
179

Universitatea SPIRU HARET


timpul scurs de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare şi
până la plata despăgubirii este mai scurt, cu atât activitatea de
asigurare este mai eficientă.
Aprecierea activităţii de asigurare se face folosindu-se anumiţi
indicatori care să reflecte atât rezultatele obţinute de asigurători, cât şi
eficienţa din punctul de vedere al asiguratului. Prezentăm, în conti-
nuare, cei mai utilizaţi indicatori:
a. Rata daunei, se exprimă ca raport între despăgubirile sau
sumele asigurate plătite de asigurător şi primele de asigurare încasate
conform relaţiei:
D
Rd = ∗ 100
P
în care:
D – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de
asigurător;
P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.
b. Costul relativ al activităţii de asigurare (Ca), arată cât repre-
zintă cheltuielile de asigurare faţă de veniturile realizate din acestea şi se
obţine ca raport între (C) totalul cheltuielilor efectuate de asigurător
(pentru: plata despăgubirilor şi sumelor asigurate, constituirea şi admi-
nistrarea fondului de asigurare) şi (P) totalul primelor de asigurare şi al
altor venituri încasate de asigurător:
C
Ca = ∗ 100
P
c. Rata venitului net, este un alt indicator des utilizat în
aprecierea eficienţei unei societăţi de asigurări. Acest indicator se
calculează ca raport între diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul
cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei, un an) la
totalul veniturilor. Formula de calcul este:
(P − C) ⋅ 100
R vn = ,
P
în care:
Rvn – rata venitului net.
Rata venitului net arată, în procente, cât îi rămâne asigurătorului
din fiecare 100 u.m. prime încasate.
d. Cheltuieli la 1 u.m. venit net, se calculează ca raport între
diferenţa dintre totalul cheltuielilor şi totalul despăgubirilor sau sumelor
180

Universitatea SPIRU HARET


asigurate plătite de asigurător pe parcursul unui an şi diferenţa dintre
totalul veniturilor şi cheltuielilor. Formula de calcul este:
C−D
C(1 u.m.) =
P−C
Cu cât valoarea acestui indicator este mai mică, cu atât situaţia
este mai favorabilă pentru asigurător.
e. Gradul de cuprindere în asigurare, este un raport între
totalul bunurilor (persoanelor) asigurate şi totalul bunurilor (persoa-
nelor) asigurabile şi se calculează cu ajutorul formulei:
n
Gc = ∗ 100
N
în care: Gc – gradul de cuprindere în asigurare;
n – numărul bunurilor (persoanelor) asigurate;
N – numărul bunurilor (persoanelor) asigurabile.
Cu cât gradul de cuprindere în asigurare este mai mare, cu atât
există mai multă certitudine că se va înregistra un raport mai favorabil
între despăgubirile plătite şi primele încasate, dispersia riscului fiind
optimizată pe măsură ce numărul de asigurări facultative încheiate
creşte, conform acţiunii legii numerelor mari.
f. Gradul de acoperire prin asigurare, arată în ce raport se află
suma asigurată faţă de valoarea reală a bunului asigurat şi se
determină utilizând formula:
S
Gaa = ∗ 100
V
în care: Gaa – gradul de acoperire prin asigurare;
S – suma asigurată;
V – valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării.
Acest indicator se calculează pentru fiecare bun cuprins în
asigurare.
g. Gradul de acoperire a daunei, arată raportul în care se află
despăgubirea faţă de valoarea pagubei produse şi se obţine aplicând
formula:
D
Gad = ∗ 100
P
în care: Gad – gradul de acoperire a daunei;
D – despăgubirea acordată asiguratului;
P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat.
181

Universitatea SPIRU HARET


h. Durata medie de lichidare a daunelor, se calculează ca un
raport între numărul de zile trecute de la avizarea daunei până la plata
despăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate. În acest caz, se aplică
formula:
n

t1 + t2 + ... + tn ∑
ti
Dm = = i =1
N N
în care: DM – durata medie de lichidare a daunelor;
t – numărul de zile trecute de la avizarea daunelor şi
până la soluţionarea acestora;
N – numărul daunelor soluţionate.
Durata medie de lichidare a daunelor se calculează pe categorii
de bunuri asigurate. În cazul în care se înregistrează o durată medie de
lichidare a daunelor mai mică, asiguraţii au posibilitatea de a intra mai
rapid în posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat
sau distrus.
Pentru aprecierea eficienţei activităţii personalului operativ din
cadrul asigurărilor, se utilizează indicatorii:
i. Numărul mediu de asigurări contractate de un agent de
intermediere, se determină ca un raport între numărul total de asigurări
facultative contractate într-o anumită perioadă de timp şi numărul
agenţilor de intermediere. Formula utilizată în acest scop, este:
A
N ac = c
Lc
în care: Nac – numărul mediu de asigurări contractate de un agent
de intermediere;
Ac – numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă;
Lc – numărul persoanelor care se ocupă cu încheierea de
asigurări.
j. Suma medie asigurată, reprezintă raportul dintre totalul
sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare
încheiate. Pentru aceasta, se utilizează formula:
Sa
S ma =
Nc
în care: Sma – suma medie asigurată;
182

Universitatea SPIRU HARET


Sa – totalul sumelor asigurate
Nc – numărul total al contractelor de asigurare încheiate.
k. Prima medie încasată pe contract, se obţine raportând
totalul încasărilor din prime la numărul de contracte de asigurare
încheiate, corespunzător formulei:
P
Pm =
Nc
în care: Pm – prima medie încasată pe contract;
P – totalul încasărilor din prime.
l. Productivitatea muncii unui angajat în asigurări, se obţine
raportând încasările din primele de asigurare, la numărul total de
angajaţi, conform următoarei formule:
P
W =
Ls
în care: W – productivitatea medie a muncii pe un angajat;
Ls – numărul total de angajaţi.
Trebuie menţionat că din punctul de vedere al asiguraţilor,
eficienţa poate fi apreciată cel mai bine pe baza următorilor indicatori:
gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire a daunei şi
durata medie de lichidare a daunelor.
CONCEPTE-CHEIE: managementul activităţii de asigurare;
caracterul aleatoriu al daunelor; rata: daunei, venitului net; grad: de
cuprindere prin asigurare, de acoperire a daunei; durata medie de
lichidare a daunelor; suma medie asigurată.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Precizaţi care dintre factorii enumeraţi nu are o influenţă
determinantă asupra managementului în asigurări:
a) forma juridică a asigurării;
b) caracterul ciclic al economiei;
c) sfera de cuprindere în profil teritorial.
Răspuns: b
2. Formula următoare: P − C ⋅ 100 serveşte la calcularea:
P

183

Universitatea SPIRU HARET


a) ratei daunei;
b) costului relativ al activităţii de asigurare;
c) ratei venitului net.
Răspuns: c
3. Indicatorul „gradul de cuprindere în asigurare” se determină ca
raport între:
a) mărimea primei încasate şi nivelul pagubei produse bunului
asigurat;
b) suma asigurată şi valoarea reală a bunului;
c) numărul bunurilor asigurate şi numărul bunurilor care pot face
obiectul asigurării.
Răspuns: c
4. Indicatorul „gradul de acoperire a daunei” se determină astfel:
a) ca raport între nivelul daunei produse la bunul asigurat şi
nivelul primei totale încasate de asigurător;
b) ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi
totalul primelor de asigurare încasate de asigurător;
c) ca raport între despăgubirea acordată asiguratului şi valoarea
pagubei produse la bunul asigurat.

TESTE GRILĂ

• Conţinutul asigurării, contractarea acesteia şi reglementări


esenţiale privind asigurările
1. Din punct de vedere tehnic, operaţiunea de asigurare presupune:
1) obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la
producerea riscului asigurat;
2) evitarea sinistrelor;
3) faptul că un asigurător organizează pe principiul mutualităţii
un număr mare de asiguraţi;
4) indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama
unui fond comun constituit din primele încasate;
5) organizarea mutualităţii riscurilor se face după reguli
matematice riguroase.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+3+4;
b) 2+3+5;
184

Universitatea SPIRU HARET


c) 2+3+4;
d) 3+4+5;
e) 1+2+4.
2. Asigurările de daune:
a) reprezintă o măsură de prevedere şi de capitalizare a unor
sume de bani;
b) au ca scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul
asiguratului;
c) sunt asigurări contra pagubelor;
d) reunesc asigurările de bunuri şi asigurările de răspundere
civilă;
e) au caracter de despăgubire;
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
3. La asigurările cu franşiză, cota de primă tarifară este:
a) neinfluenţată de existenţa franşizei;
b) mai mare, întrucât apare în calcule un element tehnic în plus,
iar contractul de asigurare se complică;
c) calculată diferit datorită apariţiei unui element tehnic suplimentar;
d) aceeaşi ca la asigurările fără franşiză;
e) mai redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu
se aplică franşiza.
4. Organizaţiile de asigurare de tip mutual prezintă caracteristicile:
1) contribuţiile membrilor se regularizează la sfârşitul fiecărui an
în funcţie de anumite criterii;
2) fiecare membru are calitatea atât de asigurat, cât şi de
asigurător;
3) îşi desfăşoară activitatea conform legii, urmărind obţinerea de
profit;
4) fondul comun se constituie pe baza unor cotizaţii anuale
stabilite în raport cu vârsta;
5) acţionează ca asociaţii constituite pentru o perioadă de timp
determinată.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2;
b) 3+4;
185

Universitatea SPIRU HARET


c) 2+4;
d) 3+5;
e) 2+3.
5. Cu privire la asigurări, cazul asigurat este:
a) un eveniment posibil;
b) un eveniment care s-a produs;
c) evenimentul asigurat care s-a produs, iar pentru înlăturarea
consecinţelor lui s-a încheiat asigurarea;
d) evenimentul care s-a produs prin fapta intenţionată a
beneficiarului asigurării;
e) un eveniment viitor.
6. În cazul asigurărilor, asiguratul, respectiv contractantul asigurării este:
1) cel care se obligă să plătească primele de asigurare;
2) parte contractantă în contractul de asigurare;
3) titularul indemnizaţiei de asigurare, dacă survine cazul asigurat;
4) purtătorul asigurării, în sensul că riscurile vizează patrimoniul
sau persoana sa;
5) titularul interesului asigurat.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3+4+5;
b) 1+2+4+5;
c) 2+3+5;
d) 1+2+3;
e) 4+5.
7. În domeniul asigurărilor, Tratatul de la Roma prevedea:
1) libera circulaţie a mărfurilor;
2) libera circulaţie a serviciilor;
3) libera circulaţie a capitalurilor;
4) libera circulaţie a persoanelor;
5) libertate de stabilire, care permite unei societăţi de asigurare
să-şi deschidă sucursale fără nici un fel de restricţie.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 1+3+5;
c) 2+4;

186

Universitatea SPIRU HARET


d) 1+2+3+4;
e) toate variantele sunt adevărate.
8. Ştiind că încheierea asigurării implică responsabilitate din partea
asigurătorului, precizaţi care dintre următoarele afirmaţii este corectă:
a) responsabilitate faţă de contract, responsabilitate faţă de
primă, responsabilitate faţă de lege;
b) responsabilitatea agentului de asigurare faţă de stat, faţă de
public şi faţă de client;
c) responsabilitate faţă de stat şi faţă de client;
d) responsabilitate faţă de lege, faţă de societatea de asigurări,
faţă de public şi faţă de stat;
e) responsabilitate pe piaţa asigurărilor, faţă de client, faţă de
lege şi faţă de contract.
9. Privitor la coasigurare se fac următoarele afirmaţii:
1) între asigurat şi fiecare asigurător există raporturi de asigurare
distincte;
2) asiguratul nu poate încasa o despăgubire mai mare decât
prejudiciul efectiv, ca o consecinţă directă a riscului;
3) între asigurători nu se practică solidaritatea convenţională;
4) obligaţia plăţii indemnizaţiei de asigurare nu se împarte între
doi sau mai mulţi asigurători;
5) fiecare asigurător nu este obligat la plată proporţional cu suma
asigurată şi până la concurenţa acesteia.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 1+3+5;
c) 2+4+5;
d) 2+3+4;
e) 3+4+5.
10. În cadrul managementului riscurilor investiţionale, riscurile cel
mai frecvent întâlnite sunt:
a) riscurile privind garanţiile date în favoarea terţilor;
b) riscurile de devalorizare a investiţiei;
c) riscul dobânzilor;
d) riscul de supraevaluare a investiţiei;
e) riscul de lichiditate al unei investiţii.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
187

Universitatea SPIRU HARET


11. Privind asigurările, riscul este un element obligatoriu, esenţial,
deoarece:
a) fără acest element nu poate exista un raport de asigurare
valabil;
b) producerea lui se realizează prin fapta intenţionată a
contractantului asigurării;
c) producerea lui nu lasă loc hazardului;
d) este un eveniment viitor, posibil, dar incert la care sunt supuse
bunurile ori patrimoniul sau viaţa ori sănătatea unei persoane;
e) producerea lui se realizează prin fapta intenţionată a
asiguratului.

12. Pentru a încadra un eveniment în riscul asigurat, trebuiesc


îndeplinite anumite condiţii, respectiv:
a) evenimentul să aibă caracter întâmplător;
b) riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de
asigurare, dar să fie posibilă producerea lui în timpul derulării acestuia;
c) producerea evenimentului să fie posibilă;
d) anumite riscuri nu pot face obiectul unei asigurări din motive
de ordine publică (de exemplu, asigurarea dolului);
e) producerea fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului.
13. În domeniul asigurărilor, termenul general de prescripţie nu se
aplică în cazul:
a) asigurărilor de persoane la care obligaţiile devin exigibile prin
ajungerea la termen sau prin amortizare;
b) dreptului asigurătorului la acţiunea de regres împotriva
terţului responsabil;
c) drepturilor asiguraţilor asupra sumelor rezultate din rezerva de
prime ce se constituie la asigurările de persoane;
d) dreptului terţei persoane păgubite la acţiune directă împotriva
asigurătorului;
e) dreptului asiguratului (în asigurarea de bunuri) împotriva
terţului responsabil pentru prejudiciul cauzat, în anumite condiţii.
14. În asigurări, caracterul consensual înseamnă:
a) valabilitatea contractului începe din momentul în care părţile
şi-au exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut;
188

Universitatea SPIRU HARET


b) părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi
interdependente;
c) părţile cunosc cu exactitate ce avantaje patrimoniale vor
rezulta pentru ele din contract, încă de la încheierea acestuia;
d) valabilitatea contractului de asigurare se întinde pe o perioadă
de timp, făcând posibilă eşalonarea plăţii primelor;
e) obligativitatea încheierii în scris a contractului şi cuprinderea
anumitor elemente prevăzute de lege.
15. Neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a asigurătorului despre
producerea evenimentului asigurat în termenul prevăzut în contractul
de asigurare:
a) conduce la decăderea din drepturi a asiguratului;
b) acordă asigurătorului dreptul de a refuza plata indemnizaţiei,
dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii
evenimentului asigurat şi întinderea pagubei;
c) permite asigurătorului să diminueze indemnizaţia de
despăgubire;
d) acordă asigurătorului în toate situaţiile, dreptul de a refuza
plata indemnizaţiei;
e) conduce la rezilierea contractului de asigurare.
16. Privind contractul de asigurare, una dintre afirmaţiile următoare
este adevărată:
a) contractul de asigurare este o simplă înţelegere între asigurat
şi asigurător cu privire la drepturile şi obligaţiile reciproce;
b) contractul de asigurare este un act juridic care consemnează
obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia de asigurare şi
obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare;
c) contractul de asigurare este un act juridic care prevede
obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare şi obligaţia
asigurătorului de a achita indemnizaţia de asigurare, la producerea
riscului asigurat, fie asiguratului, fie beneficiarului asigurării, în
limitele şi în termenele convenite;
d) contractul de asigurare este un act juridic care consemnează
obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare;
e) contractul de asigurare este un element tehnic al asigurărilor
facultative şi a celor în baza legii.
189

Universitatea SPIRU HARET


17. Contractul de asigurare nu prezintă una din următoarele trăsături:
a) oneros;
b) de adeziune;
c) aleatoriu;
d) unilateral;
e) consensual.
18. Dimensiunea juridică a contractului de asigurare se bazează pe
elemente cum sunt:
1) faptul că un asigurător organizează, pe principiul mutualităţii,
un număr mare de asiguraţi;
2) obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului;
3) indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama
unui fond comun constituit din primele încasate;
4) obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la
producerea riscului asigurat;
5) indemnizarea asiguratului sau a unei persoane desemnate de
acesta nu este însoţită de obligaţia asiguratului de a plăti o primă
asigurătorului.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+3;
b) 1+2;
c) 2+4;
d) 2+5;
e) 3+4.
19. Deseori este folosită în asigurări clauza „bonus-malus”. În
România, această clauză se practică în mod obişnuit:
a) la asigurările de cauţiune;
b) la asigurările de credite;
c) la asigurările financiare;
d) la asigurările auto de avarii;
e) la asigurările maritime şi fluviale.
20. Privind persoana care poate apărea în calitate de asigurat în
contractul de asigurare, una dintre afirmaţiile următoare este adevărată:
a) persoana fizică, care, în schimbul primei de asigurare, îşi
asigură viaţa şi integritatea corporală;
190

Universitatea SPIRU HARET


b) persoana fizică şi/sau juridică, care, în schimbul primei de
asigurare plătite asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva unor
riscuri de tipul calamităţilor naturale şi accidentelor;
c) persoana fizică, care, în schimbul primei de asigurare, îşi
asigură bunurile împotriva uzurii fizice şi morale;
d) persoana fizică şi/sau juridică, care, în schimbul primei de
asigurare plătite asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva unor
evenimente a căror producere este certă;
e) persoana juridică care efectuează un export într-o ţară
împotriva căreia este instituit un embargou de către organizaţiile
internaţionale competente, respectat de către ţara de origine a
exportatorului şi care vizează produsele care fac obiectul contractului
de export, în schimbul unei prime de asigurare majorate.
21. În practica asigurărilor din cadrul Uniunii Europene, prin expresia
„statul membru în care există riscul”, se înţelege:
a) statul membru, în care contractantul asigurării a semnat
contractul pe perioade mici de timp;
b) statul membru, în care se află bunurile, dacă asigurarea are ca
obiect bunurile imobiliare şi conţinutul lor;
c) statul membru, în care contractantul asigurării îşi are
reşedinţa obişnuită;
d) statul membru, în care s-a făcut înmatricularea, în cazul
vehiculelor de orice natură;
e) statul membru, a cărui monedă euro, este moneda contractului
de asigurare.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
22. Prin directivele adoptate de Consiliul Europei vizând domeniul
asigurărilor s-a reuşit:
1) armonizarea deplină a aspectelor esenţiale ale practicilor de
operare în ţările membre;
2) instituirea unui sistem unic de licenţă;
3) nearmonizarea modului de exercitare a controlului financiar
de către statul gazdă al agenţiei sau sucursalei de asigurare;
4) recunoaşterea controalelor efectuate în fiecare stat membru
vizând practicile de operare;

191

Universitatea SPIRU HARET


5) armonizarea deplină a condiţiilor de acces la activitatea de
asigurare de bunuri, de răspundere civilă şi de viaţă.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 2+3+4;
b) 1+2+5;
c) 1+3+4;
d) 2+4+5;
e) 2+3+5.
23. Dacă se combină m portofolii de poliţe de asigurare, unde
solicitarea totală (sau agregată) de despăgubire din portofoliul i, i = 1,
2, …, m, are o repartiţie Poisson generalizată de parametru λi şi aceste
solicitări totale sunt independente, atunci solicitarea totală pentru noul
portofoliu are:
a) o repartiţie Poisson generalizată de parametru
λ=λ1+λ2+……+λm;
b) o repartiţie Poisson generalizată de parametru
λ=λ1*λ2*……*λm;
m
c) o repartiţie Poisson generalizată de parametru λ=1/m* ∑ λi i ;
i =1
d) o repartiţie uniformă;
e) o repartiţie exponenţială.
24. În categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse:
1) riscul de schimb valutar;
2) riscul fluctuaţiei ratei dobânzii;
3) riscul creşterii costurilor de fabricaţie;
4) riscul de neplată din partea cumpărătorului;
5) riscul de netransfer al valutei către furnizor (creditor);
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+3+5;
b) 2+3+5;
c) 1+2+3;
d) 1+3+4;
e) 1+4+5.
25. În legătură cu Banca de Export Import a României (EXIMBANK),
unele dintre afirmaţiile următoare sunt corecte:
192

Universitatea SPIRU HARET


1) EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume propriu şi pe
cont propriu în condiţiile economiei de piaţă;
2) nivelul primei de asigurare este diferenţiat de EXIMBANK în
funcţie de ţara cumpărătorului, statutul juridic al cumpărătorului,
garanţiile disponibile etc.
3) EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume şi pe contul
statului, în calitate de agent al acestuia, pe bază de convenţie;
4) contractele de asigurare se deosebesc şi după riscurile pe care
le acoperă şi care diferă în funcţie de ţara cumpărătorului
(importatorului);
5) EXIMBANK utilizează diverse tipuri de contracte (poliţe) în
funcţie de dimensiunea protecţiei pe care o oferă asiguratului.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+5;
b) 1+2+3+4;
c) 1+2+3;
d) 1+2;
e) toate variantele sunt corecte.
26. Asigurarea riscurilor politice oferă protecţie împotriva următoa-
relor evenimente:
1) deprecierea monedei naţionale a importatorului;
2) neplata la termen a sumelor datorate de debitorii publici;
3) refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse;
4) impunerea de restricţii la import;
5) imposibilitatea valorificării garanţiilor solicitate asigură-
torului la încheierea contractului de asigurare.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 1+2+5;
c) 1+4+5;
d) 2+3+4;
e) 3+4+5.
27. Fondul de protejare a asiguraţilor destinat plăţilor de despăgubiri şi
sume asigurate în caz de faliment al societăţilor comerciale din
domeniul asigurărilor se constituie astfel:
a) alocarea unei sume de la bugetul de stat care este pusă la
dispoziţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
193

Universitatea SPIRU HARET


b) pe baza fondurilor puse la dispoziţia Comisiei de Supra-
veghere a Asigurărilor de către Ministerul Finanţelor Publice;
c) din resursele proprii ale Comisiei de Supraveghere a Asigu-
rărilor;
d) fiecare societate de asigurări şi reasigurări îşi constituie un
asemenea fond din primele încasate;
e) se constituie la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pe
baza unei cote suportate de către societăţile de asigurări şi reasigurări.
28. Privind rezerva de prime se fac următoarele afirmaţii:
1) rezerva de prime se constituie în cazul asigurărilor de
răspundere civilă;
2) constituirea rezervei de prime este legată de aplicarea
principiului invariabilităţii primei de asigurare;
3) rezerva de prime se constituie în legătură cu asigurările de
viaţă;
4) rezerva de prime nu se constituie în cazul asigurărilor de
accidente;
5) rezerva de prime conferă asiguratului dreptul de a obţine un
împrumut cu dobândă, după ce a plătit o perioadă primele de asigurare.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 1+2+4;
c) 2+3+4;
d) 2+3+5;
e) 2+4+5.
29. În legătură cu fondurile de asigurare propriu-zise, se fac urmă-
toarele afirmaţii:
1) fondurile sunt folosite pentru plata despăgubirilor şi finanţarea
unor acţiuni cu caracter preventiv, acolo unde este cazul;
2) fondurile de asigurare acoperă deficitul bugetar, în cazul în
care el este mai mare de 4% din PIB;
3) fondurile se constituie descentralizat, dar se utilizează
centralizat de către societăţile de asigurări;
4) de la caz la caz, bugetele locale pot mobiliza resursele băneşti
ale fondurilor de asigurare;

194

Universitatea SPIRU HARET


5) fondurile se folosesc pentru acoperirea cheltuielilor adminis-
trativ-gospodăreşti şi constituirea unor fonduri de rezervă ale societăţii
de asigurare;
Alegeţi varianta falsă de răspuns:
a) 1+2;
b) 1+3;
c) 2+3;
d) 2+4;
e) 4+5.
30. Una din atribuţiunile de mai jos nu revine Comisiei de Supra-
veghere a Asigurărilor:
a) analizarea bilanţurilor anuale ale societăţilor de asigurări;
b) vizarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale societăţilor de
asigurări;
c) avizarea constituirii societăţilor comerciale din domeniul
asigurărilor;
d) stabilirea tarifelor de prime şi emiterea normelor tehnice
privind aplicarea acestora;
e) stabilirea termenelor de vărsare a capitalului până la nivelul
subscris.
31. În ceea ce priveşte fondul de asigurare, se fac următoarele
afirmaţii:
1) fondul de asigurare se constituie în expresie bănească chiar şi
atunci când asigurătorul îşi onorează obligaţiile asumate prin prestaţii
în natură;
2) prin participarea la constituirea fondului de asigurare la dispo-
ziţia unei organizaţii specializate, se formează o comunitate de risc;
3) fondul de asigurare se formează în mod centralizat şi se
utilizează în mod descentralizat;
4) constituirea şi utilizarea fondului de asigurare se bazează pe
principiul mutualităţii;
5) din fondul de asigurare se suportă pierderile determinate de
folosirea normală a unor bunuri.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+3+5;
b) 2+3+4;
195

Universitatea SPIRU HARET


c) 2+4+5;
d) 3+4+5;
e) 1+2+4.
32. Privind rezervele de daune, precizaţi care dintre afirmaţiile urmă-
toare este adevărată:
a) se constituie pentru asigurările de viaţă;
b) se prevede prin lege un nivel minim al lor;
c) pot fi urmărite de asiguraţi sau creditori;
d) nu se instituie prin lege o limită minimă a acestora;
e) nu se constituie pe baza estimărilor statistice.
33. Precizaţi care dintre primele încasate se percep numai la anumite
societăţi special autorizate:
1) prime încasate din asigurări facultative de răspundere civilă;
2) prime încasate din asigurări de accidente;
3) prime încasate din asigurări facultative de bunuri;
4) prime încasate din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;
5) prime încasate din asigurări de viaţă.
34. Conform Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurări şi
supravegherea asigurărilor, capitalul social vărsat sau, după caz,
fondul de rezervă liberă vărsat nu poate fi mai mic de:
1) 5 miliarde, pentru activitatea de asigurări generale, exceptând
asigurările obligatorii;
2) 12 miliarde, pentru activitatea de asigurări generale;
3) 7 miliarde, pentru activitatea de asigurări generale, exceptând
asigurările obligatorii;
4) 8 miliarde, pentru activitatea de asigurări de viaţă;
5) 14 miliarde, pentru activitatea de asigurări generale;
6) 10 miliarde, pentru activitatea de asigurări de viaţă.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+6;
b) 1+4+5;
c) 2+3+4;
d) 3+4+5;
e) 3+5+6.

196

Universitatea SPIRU HARET


• Asigurările de bunuri
35. Un bun a cărui valoare reală este de 30.000.000 u.m. se asigură la
o societate de asigurări A, pentru suma de 5.000.000 u.m., iar la o altă
societate de asigurări B, pentru suma de 10.000.000 u.m. Se produce o
pagubă de 15.000.000 u.m. Despăgubirea va fi suportată astfel:
a) 5.000.000 u.m. asigurătorul A şi 5.000.000 u.m. asigurătorul B;
b) proporţional cu suma asigurată;
c) 2.500.000 u.m. primul asigurător şi 5.000.000 u.m. al II-lea
asigurător;
d) 1/3 din pagubă primul asigurător şi 2/3 al II-lea asigurător;
e) 1/2 din pagubă primul asigurător, iar cealaltă jumătate din
pagubă al doilea asigurător.
36. În cazul asigurării de bunuri, indemnizaţia de asigurare:
a) nu poate depăşi valoarea bunului din momentul producerii
cazului asigurat;
b) se plăteşte în limita sumei asigurate;
c) nu poate depăşi paguba înregistrată;
d) în caz de pierdere parţială a bunului, se plăteşte de regulă,
după sistemul primului risc;
e) beneficiul nerealizat nu este supus reparării.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
37. Un bun face obiectul unui contract de asigurare despre care se cunosc:
suma asigurată 10.000 u.m.; cota de primă de asigurare 1,5%; durata 1 an.
Producerea riscului asigurat în cursul anului a generat o pagubă de 5.000
u.m., valoarea bunului la momentul producerii evenimentului fiind de
15.000 u.m. În această situaţie, cu începere de la data producerii
evenimentului asigurat, pentru restul perioadei asigurării:
a) suma asigurată şi prima de asigurare rămân nemodificate;
b) suma asigurată se micşorează, iar prima de asigurare se
modifică corespunzător;
c) suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii, iar
prima de asigurare nu se modifică;
d) suma asigurată se diminuează cu valoarea pagubei, iar prima
de asigurare se modifică corespunzător;
e) suma asigurată se diminuează cu valoarea pagubei, iar prima
de asigurare nu se modifică.
197

Universitatea SPIRU HARET


38. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 5.000 u.m. face obiectul
unui contract de asigurare pentru suma de 3.000 u.m. Producerea
riscului asigurat generează o pagubă evaluată la 4.000 u.m. Asigurătorul
practică sistemul primului risc. Determinaţi despăgubirea la care are
dreptul asiguratul, în cazul producerii riscului asigurat.
a) 2.400 u.m.;
b) 3.000 u.m.;
c) 4.000 u.m.;
d) 5.000 u.m.;
e) nu se poate calcula deoarece sunt necesare şi alte informaţii.
39. În cazul asigurării clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului lor
pe baza poliţei de incendiu, societăţile de asigurări din România,
determină dauna astfel:
1) pentru bunurile mobile se estimează valoarea bunurilor
asigurate la momentul producerii evenimentului asigurat din care se
deduce valoarea bunurilor rămase întregi, salvate sau recuperate;
2) pentru clădiri se estimează costul din nou, inclusiv preţul
terenului, din care se deduce deprecierea suferită ca urmare a folosirii,
a modului de întreţinere şi a altor factori, dacă paguba este totală;
3) pentru titlurile de credit pentru care este prevăzută procedura
de reconstituire se iau în calcul cheltuielile de reconstituire a acestora;
4) pentru clădiri se estimează cheltuielile generate de construirea
din nou a părţilor distruse sau pentru repararea celor avariate, din care
se scad deprecierea suferită şi valoarea recuperărilor, dacă paguba este
parţială;
5) pentru titlurile de credit care au prevăzută procedura de
reconstituire la valoarea nominală a acestora se adaugă cheltuielile
ocazionate de reconstituire.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 1+3+4;
c) 2+3+5;
d) 1+4+5;
e) 2+3+4.
40. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 8.000 u.m. a fost
asigurat pentru suma de 6.000 u.m. Ca urmare a producerii riscului, se

198

Universitatea SPIRU HARET


înregistrează pierderea parţială a bunului, în urma căreia se estimează
o pagubă de 4.000 u.m. Asigurătorul practică sistemul acoperirii
proporţionale. Care este despăgubirea la care are dreptul asiguratul?
a) 5.000 u.m.;
b) 4.000 u.m.;
c) 3.000 u.m.;
d) 2.000 u.m.;
e) nu se poate calcula, întrucât sunt necesare şi alte informaţii.
41. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată în
întregime de asigurat în cazul aplicării:
a) principiul acoperirii proporţionale şi al primului risc;
b) oricărui principiu de răspundere a asigurătorului;
c) principiul răspunderii limitate;
d) principiul primului risc;
e) principiul acoperirii proporţionale.
42. Formula redată mai jos reprezintă:
n

t1 + t 2 + ... + t n ∑
ti
i =1
Dm = =
N N
a) media indemnizaţiilor la asigurările de supravieţuire;
b) durata medie de lichidare a daunelor;
c) despăgubirea medie;
d) o formulă neutilizată;
e) suma maximă a despăgubirilor la asigurările de bunuri.
43. Contractul de asigurare de bunuri se reziliază automat în cazurile
în care:
a) pagubele au fost produse din culpa asiguratului, contrac-
tantului sau beneficiarului asigurării;
b) evenimentul s-a produs înainte de a începe răspunderea
asigurătorului, iar asigurarea a rămas fără obiect;
c) pagubele au fost produse de operaţiuni militare în timp de
război;
d) producerea evenimentului este posibilă;
e) asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete referitoare
la schimbarea împrejurărilor esenţiale privind riscul.
199

Universitatea SPIRU HARET


44. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 10.000 u.m. a fost
asigurat pentru suma de 8.000 u.m. Ca urmare a producerii riscului
asigurat, se constată pierderea totală a bunului. Care este despăgubirea
la care are dreptul asiguratul?
a) 2.000 u.m.;
b) 6.400 u.m.;
c) 8.000 u.m.;
d) 10.000 u.m.;
e) nu se poate calcula, fiind necesare informaţii suplimentare.
45. Indicatorul „gradul de acoperire prin asigurare” se determină:
a) ca raport între numărul bunurilor asigurate şi numărul
bunurilor asigurabile;
b) ca raport între totalul cheltuielilor efectuate de asigurat şi totalul
primelor de asigurare, precum şi a altor venituri încasate de asigurător;
c) ca raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunurilor în
momentul încheierii asigurării;
d) ca raport între despăgubirea acordată asiguratului şi valoarea
pagubei produse la bunul asigurat;
e) ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi
totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.
46. Un bun a fost asigurat la un asigurător pentru 10 milioane u.m., iar
la un alt asigurător, pentru 20 milioane u.m. Producându-se riscul
asigurat, se constată pierderea totală a bunurilor. Paguba este evaluată
la 30 milioane u.m. Despăgubirea se va suporta:
a) 1/3 din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 2/3 din
pagubă de către cel de-al doilea asigurător;
b) în mod egal de către cei doi asigurători;
c) 2/5 din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 3/5 din
pagubă de către cel de-al doilea asigurător;
d) nu se poate răspunde, fiind necesare informaţii suplimentare;
e) nici o variantă de răspuns nu este corectă.
47. Un bun, care este în proprietatea unei persoane X se află depozitat,
în baza unui contract legal, într-un spaţiu aparţinând altei persoane.
Depozitarul:
a) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul
respectiv în limita interesului propriu;
200

Universitatea SPIRU HARET


b) nu poate încheia un contract de asigurare având ca obiect
bunul respectiv;
c) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul
respectiv, doar dacă proprietarul nu a făcut acest lucru.
d) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul,
cu condiţia ca suma asigurată să corespundă valorii reale a bunului;
e) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul,
cu condiţia să aibă acordul proprietarului acestuia.
48. Un bun evaluat la suma de 16.800.000 u.m. este asigurat de proprie-
tarul acestuia la două societăţi de asigurare pentru următoarele sume:
− 5.400.000 u.m. la asigurătorul A;
− 6.200.000 u.m. la asigurătorul B.
Prin producerea riscului asigurat se înregistrează o pagubă în
valoare de 4.000.000 u.m. Să se determine despăgubirile cuvenite
asiguratului în cazul aplicării principiului primului risc.
Asigurătorul A Asigurătorul B
a) 7.800.000 u.m.; 6.200.000 u.m.;
b) 54.000.000 u.m.; 8.600.000 u.m.;
c) 4.500.000 u.m.; 5.166.667 u.m.;
d) 5.400.000 u.m.; 6.200.000 u.m.;
e) 6.580.000 u.m.; 7.420.000 u.m.;
49. La asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii
constructorului, se acordă despăgubiri pentru:
1) dispariţia unor bunuri, dacă aceasta a fost constatată numai cu
prilejul unor inventarieri periodice;
2) dispariţia unor echipamente, materiale, scule sau altor bunuri
cauzate direct de riscuri asigurate;
3) confiscarea sau distrugerea de bunuri pe baza regulilor vamale,
de carantină, din ordinul guvernului sau a oricărei autorităţi publice;
4) furt prin efracţia depozitelor;
5) diferenţe de tarif cuprinse în contractul de asigurare;
Alegeţi varianta falsă de răspuns:
a) 2+4+5;
b) 4+5;
c) 1+3;
d) toate variantele sunt adevărate;
e) 3+4+5.
201

Universitatea SPIRU HARET


50. La data de 20 ianuarie a.c. o societate comercială încheie o
asigurare a bunurilor dintr-un magazin, pentru cazurile de furt prin
efracţie, pe o perioadă de un an. Suma asigurată este de 200 milioane
u.m. Cota de primă la data asigurării este de 3%. Sistemul de acoperire
a pagubei practicat este cel al răspunderii proporţionale. La data de 10
februarie a.c. are loc un furt prin efracţie, în urma căruia se constată o
pagubă de 20 milioane u.m. Bunurile aflate în magazin, la data
producerii evenimentului, sunt evaluate la 250 milioane u.m. Prima de
asigurare plătită şi despăgubirea la care are dreptul asiguratul sunt:
a) 7,5 milioane u.m.;16 milioane u.m.;
b) 6 milioane u.m.; nu se acordă despăgubire;
c) 7,5 milioane u.m.; nu se acordă despăgubire;
d) 6 milioane u.m.;16 milioane u.m.;
e) 6 milioane u.m.; 20 milioane u.m.
51. Mărimea despăgubirii va fi aceeaşi, indiferent dacă se aplică prin-
cipiul acoperirii proporţionale sau principiul primului risc, atunci când:
1) suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în
momentul producerii evenimentului;
2) suma asigurată este egală cu valoarea bunului în momentul
producerii evenimentului;
3) paguba este totală;
4) paguba este parţială;
5) paguba este egală cu suma asigurată.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+4;
b) 1+5;
c) 2+3;
d) 4+5;
e) toate răspunsurile sunt incorecte.
52. Un bun evaluat la 50.000 u.m. este asigurat de către proprietarul
său la două societăţi de asigurare X şi Y pentru următoarele sume:
15.000 u.m. la societatea X şi 15.000 u.m. la societatea Y. Ambele
societăţi practică sistemul primului risc. Se produce riscul asigurat şi
se înregistrează o pagubă estimată la 20.000 u.m. Despăgubirile plătite
asiguratului de către cele două societăţi de asigurare sunt:
a) 15.000 u.m.;15.000 u.m.;
202

Universitatea SPIRU HARET


b) 14.000 u.m.;16.000 u.m.;
c) 8.000 u.m.; 8.000 u.m.;
d) 10.000 u.m.;10.000 u.m.;
e) 9.000 u.m. 9.000 u.m.
53. În cazul asigurării clădirilor, construcţiilor, echipamentelor,
precum şi a altor bunuri, asigurătorul acordă despăgubiri pentru:
a) pagube produse clădirilor sau altor construcţii prin izbirea lor
de către un vehicul;
b) pagube produse bunurilor puse la căldură sau la foc pentru
prelucrare;
c) pagubele produse numai de fermentaţie, oxidare, căldură,
afumare, pătare sau pârlire, provenite dintr-o sursă normală de căldură;
d) cheltuielile reclamate de curăţarea locului unde s-a produs
paguba, în măsura în care nu sunt în legătură cu riscurile asigurate şi
nici necesare pentru executarea lucrărilor de reparaţii;
e) pagube produse datorită pierderii sau dispariţiei bunurilor
asigurate necauzate direct de riscuri asigurate.
54. În cazul asigurării de bunuri, interesul asigurării este reprezentat de:
a) valorile patrimoniale expuse riscului sau riscurilor cuprinse în
contractul de asigurare;
b) dauna efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate
suferi în cazul pierderii sau degradării bunului;
c) indemnizaţia de asigurare pe care urmează să o plătească
asigurătorul;
d) despăgubirea pe care urmează să o încaseze asiguratul dacă
survine cazul asigurat;
e) bunurile asigurate.
55. Pentru un anumit bun, proprietarul acestuia încheie trei contracte
de asigurare cu trei societăţi de asigurare diferite A, B şi C. Bunul este
asigurat pentru următoarele sume:
– 5.000.000 u.m. la asigurătorul A;
– 8.000.000 u.m. la asigurătorul B;
– 10.000.000 u.m. la asigurătorul C.
Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o
pagubă de 20.000.000 u.m. Cele trei societăţi de asigurare practică

203

Universitatea SPIRU HARET


pentru acoperirea pagubei sistemul primului risc. Care sunt despăgu-
birile cuvenite asiguratului?
Asigurătorul A Asigurătorul B Asigurătorul C
a) 1.250.000 u.m.; 3.200.000 u.m.; 5.000.000 u.m.;
b) 5.750.000 u.m.; 9.200.000 u.m.; 11.500.000 u.m.;
c) 5.000.000 u.m.; 8.000.000 u.m.; 10.000.000 u.m.;
d) 1.910.000 u.m.; 3.100.000 u.m.; 5.750.000 u.m.;
e) 1.660.000 u.m.; 2.660.000 u.m.; 3.330.000 u.m.
56. La asigurarea de bunuri, în afara de proprietar, pot avea interes:
a) persoanele din familia proprietarului;
b) uzufructuarul şi creditorii cu garanţii reale;
c) alte persoane ce sunt interesate în baza unor contracte cu titlu
oneros, încheiate cu proprietarul;
d) depozitarul;
e) uzufructuarul, creditorul cu garanţii reale, depozitarul şi per-
soanele din familia proprietarului.
57. Un bun a fost asigurat la un asigurător pentru 20 milioane u.m., iar
la un alt asigurător pentru 30 milioane u.m. Se produce riscul asigurat
şi se înregistrează pierderea totală a bunului. Paguba este evaluată la
40 milioane u.m. Despăgubirea se va suporta:
a) 40% din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 60%
din pagubă de către cel de-al doilea asigurător;
b) în mod egal de către cei doi asigurători;
c) proporţional cu paguba;
d) toate variantele de răspuns sunt false;
e) nu se poate răspunde, fiind necesare informaţii suplimentare.
58. Ca sistem de acoperire, la asigurările de bunuri, practicarea
sistemului primului risc:
a) este mai avantajoasă pentru asigurător;
b) nu influenţează nivelul primelor de asigurare;
c) influenţează nivelul primelor de asigurare, în sensul că
acestea sunt mai mari comparativ cu cele corespunzătoare altor
sisteme de acoperire;
d) influenţează nivelul primelor de asigurare, în sensul că
acestea sunt mai scăzute comparativ cu cele corespunzătoare altor
sisteme de acoperire;
e) face, de regulă, obiectul negocierii între asigurător şi asigurat.
204

Universitatea SPIRU HARET


59. Un bun evaluat la 30.000 u.m. este asigurat la o societate de
asigurări pentru suma de 20.000 u.m. Societatea de asigurări practică o
franşiză deductibilă de 500 u.m. În urma producerii riscului asigurat,
bunul este avariat în proporţie de 30%. Despăgubirea la care are
dreptul asiguratul este:
a) 8.500 u.m.;
b) 10.000 u.m.;
c) 3.100 u.m.;
d) 3.600 u.m.;
e) egală cu paguba.
60. Practicarea sistemului acoperirii proporţionale este aplicabilă:
a) numai atunci când obiectul asigurării este nedeterminat şi
nedeterminabil până în momentul realizării riscului;
b) numai în caz de pierdere totală a bunului;
c) la asigurările obligatorii de bunuri;
d) la asigurările facultative de bunuri, şi prezintă importanţă
numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat;
e) la asigurările generale.
61. Pentru un anumit bun se încheie de către proprietarul acestuia
două contracte de asigurare cu două societăţi de asigurare diferite A şi
B. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:
− 15.000.000 u.m. la asigurătorul A;
− 20.000.000 u.m. la asigurătorul B.
Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o
pagubă de 30.000.000 u.m. Cele două societăţi de asigurare practică
pentru acoperirea pagubei sistemul acoperirii proporţionale. Bunul
având o valoare de 70.000.000 u.m., care sunt despăgubirile cuvenite
asiguratului?
Asigurătorul A Asigurătorul B
a) 6.430.000 u.m.; 8.570.000 u.m.;
b) 17.500.000 u.m.; 13.330.000 u.m.;
c) 7.500.000 u.m.; 10.000.000 u.m.;
d) 3.215.000 u.m.; 4.285.000 u.m.;
e) 150.000.000 u.m.; 20.000.000 u.m.

205

Universitatea SPIRU HARET


62. Mărimea despăgubirii va fi diferită dacă se aplică principiul
acoperirii proporţionale sau al primului risc, atunci când:
1) suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în
momentul producerii evenimentului;
2) suma asigurată este egală cu valoarea bunului în momentul
producerii evenimentului;
3) paguba este totală;
4) paguba este parţială;
5) paguba este egală cu suma asigurată;
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a)1+3;
b) 2+4;
c) 1+4;
d) 2+3;
e) toate răspunsurile sunt incorecte.
63. Un imobil în valoare de 60.000.000 u.m. a fost asigurat facultativ
pentru suma de 30.000.000 u.m. Imobilul a fost afectat de un incendiu,
paguba ridicându-se la 15.000.000 u.m. Să se stabilească despăgubirea
de asigurare, ţinându-se cont mai întâi de principiul răspunderii
proporţionale şi apoi de cel al primului risc:
a) D1 = 7.500.000 u.m.;D2 = 3.750.000 u.m.;
b) D1 = 7.500.000 u.m.;D2 = 15.000.000 u.m.;
c) D1 = 7.500.000 u.m.;D2 = 7.500.000 u.m.;
d) D1 = 3.750.000 u.m.;D2 = 7.500.000 u.m.;
e) D1 = 3.750.000 u.m.: D2 = 3.750.000 u.m.
64. Un bun evaluat la 17.000.000 u.m. este asigurat de proprietarul
acestuia la două societăţi de asigurare pentru următoarele sume:
− 3.000.000 u.m. la asigurătorul X;
− 9.000.000 u.m. la asigurătorul Y.
Prin producerea riscului asigurat, se înregistrează o pagubă în
valoare de 10.000.000 u.m. Să se determine despăgubirile cuvenite
asiguratului, ştiindu-se că cele două societăţi de asigurare practică
pentru acoperirea pagubei principiul primului risc.
Asigurătorul X Asigurătorul Y
a) 3.000.000 u.m.; 7.000.000 u.m.;
b) 2.500.000 u.m.; 7.500.000 u.m.;
206

Universitatea SPIRU HARET


c) 2.500.000 u.m.; 9.500.000 u.m.;
d) 3.000.000 u.m.; 9.000.000 u.m.;
e) 1.764.706 u.m.; 5.294.117 u.m.
65. La asigurarea pentru pierderea sau avarierea unei aeronave,
asigurătorul nu acordă despăgubiri în legătură cu:
1) pierderile suferite în timpul în care aeronava se află în zbor,
fără ca certificatul de aeronavigabilitate să fie valabil;
2) cheltuielile efectuate de asigurat cu ocazia elaborării studiului
tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei;
3) pierderea totală constructivă a aeronavei;
4) cheltuielile ocazionate de salvarea şi conservarea aeronavei,
precum şi pentru prevenirea extinderii pagubei produse;
5) avariile provocate aeronavei de măsurile de salvare.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2;
b) 1+4;
c) 2+4;
d) 2+5;
e) 3+5.
66. La asigurarea bunurilor în timpul transportului terestru, societatea
de asigurări nu acorda despăgubiri în următoarele situaţii:
1) pierderi rezultate în timpul încărcării bunurilor asigurate în
mijlocul de transport;
2) paguba a rezultat în urma unei alunecări de teren;
3) paguba s-a produs în urma răsturnării autovehiculului care
transporta bunurile asigurate;
4) paguba a rezultat ca urmare a alterării bunurilor asigurate;
5) paguba a fost produsă de insecte şi rozătoare;
6) paguba s-a produs ca urmare a conservării necorespunzătoare
de către asigurat a bunurilor transportate.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+3+5;
b) 1+4+6;
c) 2+3+6;
d) 3+4+5;
e) 4+5+6.

207

Universitatea SPIRU HARET


67. La asigurarea facultativă a bunurilor pe timpul transportului
terestru, unul din următoarele riscuri nu este cuprins în asigurare:
a) accidente în timpul încărcării, aşezării sau descărcării bunurilor;
b) căderi, deraieri, derapări, răsturnări sau împotmoliri;
c) incendiu şi alte riscuri generale;
d) pagube produse din cauza unor însuşiri proprii naturii
bunurilor transportate;
e) accidente ale mijloacelor de transport soldate cu coliziuni.
68. La asigurarea bunurilor în timpul transportului pe calea ferată,
răspunderea asigurătorului începe:
a) din momentul primirii bunurilor de către transportator;
b) după 24 ore de la expirarea zilei în care s-au achitat primele;
c) din momentul încărcării bunurilor în vagoane;
d) la cinci zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de
asigurare;
e) la trei zile după ce s-a încheiat contractul de asigurare.
69. La asigurarea facultativă a animalelor se acordă despăgubiri numai
atunci când:
a) animalele sunt predate procesatorilor din industria cărnii;
b) animalele au atins o anumită vârstă şi nu mai au capacitate de
reproducţie;
c) animalele sunt în scădere a capacităţii de muncă;
d) animalele au reacţionat pozitiv la tuberculinare fără ca boala
să se fi manifestat;
e) principala cauză a pieirii animalelor a fost boala menţionată.
70. La asigurările de animale nu se acordă despăgubiri în cazurile în care:
1) animalele au pierit ca urmare a electrocutării;
2) animalele au pierit datorită unei furajări insuficiente;
3) animalele au fost sacrificate din motive de ordin gospodăresc;
4) animalele au pierit datorită atacului animalelor sălbatice;
5) animalele au fost sacrificate datorită lipsei de productivitate.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 1+2+5;
c) 1+4+5;

208

Universitatea SPIRU HARET


d) 2+3+4;
e) 2+3+5.
71. La asigurările de animale, se acordă despăgubiri în cazul în care:
1) animalele au fost sacrificate pentru necesităţile asiguratului;
2) animalele au pierit datorită unor accidente care au avut loc;
3) animalele au pierit din cauza unei furajări necorespunzătoare
cantitativ sau calitativ;
4) animalele au pierit datorită contractării unor boli infecţioase;
5) pieirea animalelor s-a datorat operaţiunilor militare în timp de
război.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+4;
b) 2+4;
c) 2+5;
d) 3+4;
e) 3+5.
72. Un cal, a cărui valoare de piaţă este de 10.000.000 u.m. a fost
asigurat pentru suma de 6.000.000 u.m. Ca urmare a unei fracturi
suferite, animalul a fost sacrificat, recuperându-se produse din carne în
valoare de 5 milioane u.m. Paguba înregistrată şi despăgubirea plătită
de asigurător sunt:
a) 4.000.000 u.m.; 2.400.000 u.m.;
b) 5.000.000 u.m.; 3.000.000 u.m.;
c) 6.000.000 u.m.; 3.600.000 u.m.;
d) 10.000.000 u.m.; 6.000.000 u.m.
e) nu se poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii.

• Asigurările de persoane
73. Pentru rentele viagere fracţionate de m ori pe an, imediate,
anticipate, prima netă unică plătită de asiguratul în vârstă în vârstă de
x ani, notată max şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:
a) m a x = 1 ⋅ N x +1 ;
m Dx
b) m a x = N x + m − 1 ;
Dx 2m
209

Universitatea SPIRU HARET


c) Nx m −1 ;
m ax = −
Dx 2m
N x +1 2m
d) m ax = + .
Dx m −1
74. Media indicatorului de supravieţuire este egală cu:
a) viaţa medie;
b) probabilitatea de deces;
c) funcţia de supravieţuire;
d) produsul probabilităţilor de supravieţuire şi de deces;
e) probabilitatea de supravieţuire.
75. În rentele viagere anuale, imediate, posticipate, prima netă unică
unitară, plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată ax şi calculată cu
ajutorul numerelor de comutaţie, este:
Nx
a) a x =
Dx
b) a x = D x ⋅ N x
N x +1
c) a x = ;
Dx
D
d) a x = x +1 ;
Nx
N
e) a x = x +1 .
D x +1
76. Care dintre următoarele funcţii nu este funcţie biometrică?
a) viaţa medie;
b) intensitatea mortalităţii;
c) probabilitatea de deces;
d) funcţia logaritmică;
e) funcţia de supravieţuire.
77. În asigurarea de supravieţuire pe termen lung, prima netă unică,
notată nEx, datorată de asiguratul în vârstă de x ani pentru o poliţă pe n
ani este:
210

Universitatea SPIRU HARET


l x+n ⋅ x n
n Ex =
a)
vx
lx ⋅ v n
b) n E x =
l x+n
l x ⋅ v x+n
c) n E x =
l x+n
l x+n ⋅ v n
d) n E x =
lx
l x+n ⋅ v x
e) n E x =
lx
78. La asigurările de persoane, asiguratul poate să încheie:
a) o asigurare pentru fiecare tip de asigurare de persoane;
b) un număr nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nici o
restricţie;
c) doar o asigurare, în limita maximă a valorii stabilite de
agentul de asigurare;
d) un număr nedeterminat de asigurări, dar până la valoarea
stabilită de agentul de asigurare;
e) maximum două asigurări (una obligatorie şi una facultativă).
79. Pentru renta anuală imediată, posticipată, limitată la n ani, prima
netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nax
şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:
Nx − M x
a) n ax =
Dx+ n
N x+n
b) n ax =
Dx
N x +1 − N x + n +1
c) n ax =
Dx

211

Universitatea SPIRU HARET


N x+n − N x
d) n ax =
Dx+n
N x − N x+n
e) n ax =
Dx
80. Care dintre următoarele notaţii nu reprezintă un număr de
comutaţie?
a) Nx;
b) Rx;
c) Tx;
d) Sx;
e) Mx.

81. La asigurările de persoane, constatarea şi evaluarea consecinţelor


producerii riscului asigurat, se fac:
a) de către o societate de asigurare specializată în astfel de operaţiuni;
b) de către fiecare compartiment solicitat;
c) de către inspectorii de asigurări din teritoriu;
d) de către un compartiment distinct, subordonat direct mana-
gerului unităţii;
e) nu apare ca fiind necesară existenţa unui compartiment
distinct.
82. Între probabilitatea de supravieţuire şi funcţia de supravieţuire
există relaţia:
a) t p x = l x +t ;
b) t px = t + lx ;
lx
c) t px = ;
t
lx
d) t px = ;
l x +t
l x +t
e) t px = .
lx

212

Universitatea SPIRU HARET


83. Dacă x este vârsta persoanei, ex viaţa sa medie, Tx este durata de
viaţă rămasă şi M(Tx) este media lui Tx, atunci:
a) ex = M(Tx);
b) M(Tx) = x + ex;
c) Tx = ex + x;
d) ex = M(Tx) + x;
e) ex = x – Tx.
84. Dintre numerele de comutaţie, care relaţie este corectă:
a) C x = N x − D x ;
w− x
b) N x + n = ∑ Dk + x ;
k =n
w
c) N x = ∑ Dk ;
k =0
w
d) C x = ∑ C x + k ;
k =1

e) N x+ n = M x+ n − M x .

85. La un asigurat în vârstă de x ani, pentru o rentă trimestrială


imediată, anticipată, limitată la n ani, prima netă unică unitară este de:
a) P = N x + n + 3 ⋅ Dx ;
Dx 8 Dx+ n
b) P = N x − N x + n − 3 ⋅ D x + n ;
Dx 8 Dx

c) P = N x − N x + n − 3 ⋅ ⎛⎜1 − Dx + n ⎞⎟ ;
Dx 8 ⎝ ⎜ Dx ⎠ ⎟

d) P = N x − 3 ⋅ ⎛⎜1 − D x + n ⎞
⎟⎟ ;
D x 8 ⎜⎝ Dx ⎠
e) P = N x − 3 ⋅ D x + n .
8
86. Dacă probabilităţile de supravieţuire peste n ani ale persoanelor A
şi B sunt P1 şi P2, atunci probabilitatea P ca peste n ani să fie în viaţă
numai una dintre ele este:
a) P = P1 + P2;
213

Universitatea SPIRU HARET


b) P = P1 + P2 – 2 · P1 · P2;
c) P = P1 · P2;
d) P = 1 – P1 · P2;
e) P = P1 + P2 – P1 · P2.
87. Care dintre următoarele numere de comutaţie nu este utilizat la
calculul primelor nete ale asigurărilor de deces?
a) Rx;
b) Nx;
c) Cx;
d) Mx;
e) Dx.
88. Dacă tPx este probabilitatea de supravieţuire a unei persoane în
vârstă de x ani peste t ani, iar lx este funcţia de supravieţuire, atunci:
a) t Px = l x ⋅ l x +t ;
b) t Px = l x + t ;
c) t Px = l x +t ⋅ x ;
lx
d) t Px = ;
l x +t
l
e) t Px = x +t .
lx
89. Notând cu x vârsta asiguratului, cu lx funcţia de supravieţuire şi cu
v = 1 factorul de actualizare, atunci numărul de comutaţie Dx este:
1+ i
a) Dx = v + lx;
b) Dx = v · lx;
c) Dx = vx · lx;
d) Dx = xv · lx;
e) Dx = vx + lx.
90. Dacă x este vârsta persoanei, tPx probabilitatea de supravieţuire peste
t ani, tqx probabilitatea de deces până la t ani şi S = tPx + tqx, atunci:
a) S = 0;
b) S = 2;
214

Universitatea SPIRU HARET


c) S = 3;
d) S = ½;
e) S = 1.
91. Prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani
pentru o asigurare de deces valabilă n ani de la contractare, notată nAx
şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:
a) M x+n ;
n Ax =
Dx
b) M x − M x+n ;
n Ax =
Dx
c) M x + M x+n ;
n Ax =
Dx
d) Mx ;
n Ax =
Dx
e) Dx+n .
n Ax =
Mx

92. Dacă x este vârsta asiguratului şi ω este durata maximă de viaţă,


care dintre următoarele relaţii este corectă?
a) C x = N x − Dx ;
ω −x
b) N x + n = ∑ D x + k ;
k =n
ω
c) N x = ∑ D x ;
k =0
ω
d) M x = ∑ C x + k ;
k =1

e) N x + n = M x + n − M x .

93. Pentru asigurarea mixtă generală pe n ani, prima netă unică unitară
plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nAMx, şi calculată cu
ajutorul numerelor de comutaţie, este:
Nx + M x
a) n AM x = ;
D x+n
215

Universitatea SPIRU HARET


M x − M x+n + D x+n
b) n AM x = ;
Dx
N − M x+n
c) n AM x = x ;
Dx
N −Mx
d) n AM x = x ;
D x+n
M x + M x+n
e) n AM x = .
Dx
94. Factorul de actualizare viager (numit şi sumă unitară amânată
n ani), notat cu nEx şi calculat cu numerele de comutaţie, este:
a) n E x = D x + n ⋅ D x ;
Dx
b) n Ex = ;
n
Dx
c) n E x = ;
Dx+n
D
d) n E x = x + n ;
Dx
n
e) n E x = .
Dx
95. Pentru asigurarea mixtă cu sumă dublă pe n ani, prima netă unică
unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată nAMDx şi
calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:
M
a) n AMDx = x + D x ;
Nx
M x + Dx+n
b) n AMDx = ;
Dx
M + Dx
c) n AMDx = x ;
Dx + n
216

Universitatea SPIRU HARET


N x + M x + Dx+ n
d) n AMDx = ;
Dx
M + Nx
e) n AMDx = x .
Dx+n
96. Pentru renta viageră anuală posticipată, amânată n ani, prima netă
unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nax şi
calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:
M x+n
a) n ax = ;
Dx
N
b) n a x = x + n +1 ;
Dx
M x − M x+n
c) n a x = ;
Dx+n
N
d) n a x = x + n ;
Dx
N
e) n a x = x + n +1 .
D x +1
97. La asigurările de persoane, suma asigurată se stabileşte:
a) pe baza certificatelor medicale prezentate de asigurat;
b) în funcţie de limitele stabilite în tabelele oferite spre
consultare viitorilor asiguraţi;
c) de către agenţii de asigurare;
d) pe bază de negociere;
e) în mod forfetar la solicitarea asiguratului şi în funcţie de
nevoile şi posibilităţile financiare ale acestuia.
98. Dacă ω este vârsta limită, x vârsta asiguratului, lx funcţia de
supravieţuire şi e(x) viaţa medie, atunci, în cazul continuu avem:
x
1
a) e( x ) = ⋅ ∫ l t ⋅ dt ;
ω 0

217

Universitatea SPIRU HARET


x
lx
b) e( x) = ⋅ ∫ l t ⋅ dt ;
ω x
ω
1
l x ∫x
c) e( x) = ⋅ l t ⋅ dt ;


d) e( x) = l x ⋅ l t ⋅ dt .
0

• Asigurările de răspundere civilă auto (RCA) şi asigurările


facultative auto, de avarii şi furt (CASCO)
99. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule:
1) asigurarea acoperă numai răspunderea civilă delictuală a
asiguratului;
2) asigurarea acoperă şi răspunderea contractuală a deţinătorului
de autovehicul;
3) asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze
în scris asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat, fără
excepţie, în termen de patru zile lucrătoare de la data acestuia;
4) întotdeauna, sunt exoneratoare de răspundere, cazurile de forţă
majoră;
5) cazurile de forţă majoră sunt exoneratoare de răspundere
numai dacă au determinat în exclusivitate producerea pagubei de către
autovehicul.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2;
b) 2+3;
c) 1+4;
d) 1+5;
e) 4+5.
100. Proprietarul unui autovehicul încheie o asigurare obligatorie de
răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente. Deţinătorul
autovehiculului produce două accidente: unul în luna aprilie şi celălalt
în luna septembrie, în urma cărora instanţa de judecată stabileşte plata
218

Universitatea SPIRU HARET


unor despăgubiri, în sarcina asiguratului, pentru răspundere civilă în
sumă de 80.000 u.m. pentru accidentul produs în luna aprilie, şi în
sumă de 360.000 u.m. pentru cel din luna septembrie. Stabiliţi
contribuţia asigurătorului la acoperirea despăgubirilor pentru cele
două accidente produse de asigurat:
a) 280.000 u.m.;
b) 440.000 u.m.;
c) 180.000 u.m.;
d) 360.000 u.m.;
e) 80.000 u.m.
101. Legislaţia din România, referitoare la asigurarea obligatorie de
răspundere civilă auto, stabileşte:
1) se prevede termen de păsuire;
2) încălcarea obligaţiei de asigurare de către persoanele fizice şi
juridice care deţin autovehicule supuse înmatriculării în România sau
care folosesc autovehicule înmatriculate în străinătate şi care nu sunt
asigurate în mod valabil în străinătate constituie infracţiune;
3) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se practică
numai de către asigurători autorizaţi de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor;
4) încheierea acestei asigurări este obligatorie şi pentru
asigurătorii autorizaţi;
5) refuzul societăţii de asigurări autorizate de a încheia contractul
de asigurare obligatorie la cererea deţinătorului de autovehicul
constituie contravenţie.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 3+4+5;
b) 2+3+4;
c) 1+4+5;
d) 2+4+5;
e) 1+2+3.
102. Deţinătorul unui autovehicul încheie asigurare obligatorie de
răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente, cu două
societăţi de asigurare A şi B. Ca urmare a producerii unui accident,
instanţa de judecată a stabilit în sarcina deţinătorului de autovehicul

219

Universitatea SPIRU HARET


plata unor despăgubiri pentru răspundere civilă în sumă de 10.000.000
u.m. Contribuţia asigurătorilor pentru acoperirea despăgubirilor este:
Asigurătorul A Asigurătorul B
a) 5.000.000 u.m.; 3.000.000 u.m.;
b) 10.000.000 u.m.; –
c) 5.000.000 u.m.; 5.000.000 u.m.;
d) 4.000.000 u.m.; 4.000.000 u.m.;
e) 3.000.000 u.m.; 4.000.000 u.m.
103. Prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai
prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane cu îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiţii:
a) producerea de către asigurat a unei fapte ilicite; trebuie să se
poată dovedi existenţa unui prejudiciu produs de asigurat terţei
persoane accidentate; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta
ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane; este necesar să
se poată constata culpa asiguratului care, înfăptuind fapta ilicită, a
produs accidentul;
b) săvârşirea cu intenţie de către asigurat a unei fapte ilicite;
existenţa unei pagube produse de asigurat terţei persoane accidentate;
existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
c) săvârşirea de către asigurat a unei fapte ce nu contravine
normelor legale; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta
asiguratului şi paguba produsă unei alte persoane; asiguratul să fi
contribuit la producerea accidentului şi a pagubei rezultate în urma
acestuia;
d) producerea de către asigurat a unei fapte ilicite; existenţa unui
prejudiciu produs terţei persoane; existenţa vinovăţiei asiguratului, în
ceea ce priveşte producerea pagubei;
e) săvârşirea cu intenţie de către asigurat a unei fapte ilicite;
existenţa unei legături între faptă şi pagubă; trebuie să se poată dovedi
culpa asiguratului în producerea pagubei.
104. Un autovehicul este asigurat la două societăţi de asigurare
diferite, A şi B. Contractul de asigurare încheiat cu societatea A
vizează avariile, suma asigurată fiind de 10.000.000 u.m. În contractul
de asigurare încheiat cu societatea de asigurări B, autovehiculul este
220

Universitatea SPIRU HARET


asigurat împotriva cazurilor de furt prin efracţie, pentru suma de
7.000.000 u.m. Ca urmare a unei defecţiuni apărute la autovehicul,
proprietarul acestuia suferă o pagubă de 5.000.000 u.m. Despăgubirea
va fi plătită:
a) de societatea de asigurare A;
b) de societatea de asigurare B;
c) de cele două societăţi de asigurări în mod egal;
d) de cele două societăţi de asigurare în mod proporţional;
e) de cele două societăţi de asigurare, ţinând cont de sistemul de
acoperire în asigurare aplicabil în cauză.
105. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă:
a) valorile patrimoniale expuse pericolului;
b) autovehiculele – pentru caz de pierdere, furt sau alte evenimente;
c) posibilitatea de a evita plata despăgubirilor civile datorate
terţilor, ca urmare a răspunderii civile;
d) valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui
plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe
persoane pentru care răspunde potrivit legii civile;
e) un anumit atribut legat de patrimoniul individului.
106. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto – nivelul
primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor, termenele de
plată, sancţiunile şi alte elemente cu privire la practicarea asigurării se
stabilesc de:
a) Adunarea Generală a Acţionarilor de la societăţile care sunt
autorizate să practice asigurarea respectivă;
b) Parlament, prin lege;
c) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
d) Ministerul Finanţelor Publice;
e) Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.
107. Despăgubirile plătite de asigurător în baza unei asigurări
obligatorii de răspundere civilă se recuperează de la persoana vinovată
de producerea pagubei în următoarele cazuri:
1) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte
incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile
publice, ca infracţiuni săvârşite cu intenţie;
221

Universitatea SPIRU HARET


2) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus
autovehiculul fără consimţământul asiguratului;
3) accidentul a fost produs cu intenţie;
4) autovehiculul care a produs accidentul era condus, cu
consimţământul asiguratului, de către copilul acestuia;
5) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii
săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3+5;
b) 1+3+4;
c) 1+3+5;
d) 1+2+5;
e) 1+2+4+5.
108. Unul din următoarele riscuri nu este acoperit prin asigurarea
facultativă de avarii a autovehiculelor:
a) cheltuielile cu transportul autovehiculului la atelierul de
reparaţii cel mai apropiat de locul accidentului, care poate efectua
reparaţia;
b) ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule;
c) căderea unor corpuri pe construcţia în care se afla
autovehiculul;
d) riscurile generale;
e) defecte de fabricaţie ale unor piese sau alte componente.
109. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă, privind indem-
nizaţia de asigurare se prevede:
1) asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate
terţilor, inclusiv cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil;
2) asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice
fel şi cheltuielile legate de procesul penal;
3) legea prevede limite în privinţa despăgubirilor la care are
dreptul terţul păgubit;
4) terţul păgubit are dreptul numai la repararea pagubelor
efective şi dacă este cazul, la repararea daunelor morale;
5) obligaţia asigurătorului se limitează prin lege, numai în
cazurile pagubelor la bunuri.

222

Universitatea SPIRU HARET


Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+4+5;
b) 1+3+5;
c) 1+2+5;
d) 2+3+5;
e) 1+2+3.
110. Pentru prejudiciul cauzat prin accidentul de autovehicul,
asigurătorul datorează despăgubiri, în cazul în care pentru acest
accident se poate angaja:
a) răspunderea civilă delictuală a asiguratului;
b) răspunderea contractuală a deţinătorului autovehiculului;
c) răspunderea deţinătorului autovehiculului pentru pagube
produse ca urmare a faptei unei terţe persoane pentru care asiguratul
nu are obligaţia să răspundă;
d) răspunderea penală a persoanei asigurate;
e) răspunderea deţinătorului autovehiculului pentru pagube
produse ca urmare a unor cazuri de forţă majoră.
111. În legătură cu asigurările de răspundere civilă, se poate afirma:
1) suma asigurată nu rămâne la acelaşi nivel pe toată durata
asigurării;
2) în calitate de beneficiari ai asigurării pot apărea numai terţe
persoane necunoscute în momentul încheierii asigurării;
3) de regulă, prin aceste asigurări, sunt acoperite numai
prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane, care sunt urmarea
unui accident;
4) eventuala vinovăţie a asiguraţilor în producerea riscului duce
de regulă, la decăderea din drepturi a acestora;
5) obiectul acestor asigurări îl reprezintă prejudiciul produs unor
terţe persoane de către asigurat.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 2+3+4;
c) 1+2+5;
d) 2+3+5;
e) 1+3+5.

223

Universitatea SPIRU HARET


112. La asigurarea de răspundere civilă, în una din următoarele
situaţii, despăgubirea poate fi stabilită pe baza înţelegerii dintre
asigurat şi terţa persoană păgubită, cu avizul asigurătorului:
1) persoanele care prezintă în scris pretenţii de despăgubiri sunt
copiii sau părinţii asiguratului;
2) persoana care solicită acordarea de despăgubiri precizează că
accidentul care a condus la producerea prejudiciului face obiectul unui
proces penal;
3) persoanele care emit pretenţii de despăgubire sunt soţul (soţia)
respectivului asigurat;
4) persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt fraţii
sau surorile asiguratului;
5) persoana care solicită acordarea de despăgubiri afirmă că
poate face dovada prejudiciului material suferit, iar din înştiinţarea
asiguratului se poate constata răspunderea civilă a acestuia.
113. În cadrul asigurărilor de autovehicule nu se acordă despăgubiri în
următoarele situaţii:
1) paguba a fost produsă, ca urmare a trepidaţiilor
autovehiculului în timpul mersului;
2) paguba nu a fost provocată cu intenţie de către asigurat;
3) paguba a fost provocată de explozia rezervorului de
carburanţi;
4) autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil;
5) paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei
infracţiuni contra siguranţei statului.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 2+3+4;
b) 1+4+5;
c) 1+2+4;
d) 3+4+5;
e) 2+4+5.
114. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente cu autovehicule, calitatea de terţă persoană
păgubită, o poate avea:
a) persoana care a suferit o vătămare a integrităţii corporale, ca
urmare a unui accident produs de un autovehicul, în condiţiile în care
224

Universitatea SPIRU HARET


între persoana accidentată şi deţinătorul autovehiculului există un
contract de muncă;
b) creditorul contractual al asiguratului;
c) deţinătorul autovehiculului;
d) persoana care a încredinţat asiguratului anumite bunuri, pe
baza unui contract de depozit;
e) conducătorul autovehiculului, în cazul în care nu este
deţinătorul acestuia.
115. Prin asigurarea autovehiculelor pentru avarii, nu pot fi asigurate:
a) autobuze;
b) tractoare rutiere;
c) autocisterne;
d) combine auto;
e) remorci tractate de tractoare rutiere.
116. În cazul asigurării de răspundere civilă, terţa persoană păgubită
are statut de:
a) contractant;
b) asigurat;
c) contractant şi stipulant al asigurării;
d) persoana cuprinsă în asigurare;
e) beneficiar al asigurării.
117. Ştiind că prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite
pagubele produse de asigurat unor terţe persoane, dacă sunt îndeplinite
cumulativ anumite condiţii, precizaţi care este condiţia eronată:
a) să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu cauzat de asigurat
terţei persoane;
b) să existe un raport juridic între asigurător şi terţa persoană
păgubită;
c) săvârşirea unei fapte ilicite de către asigurat;
d) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a asigu-
ratului şi prejudiciul adus terţei persoane;
e) să se poată constata culpa asigurătorului.
118. În cazul accidentelor produse de autovehicule deţinute de
persoane asigurate în străinătate, drepturile persoanelor păgubite în

225

Universitatea SPIRU HARET


urma producerii unui accident pe teritoriul României, care decurg din
asigurarea de răspundere civilă obligatorie, se exercită împotriva:
a) persoanei vinovate de producerea accidentului prin interme-
diul instanţei de judecată;
b) asigurătorului din străinătate prin Biroul Asigurătorilor de
Autovehicule din România;
c) ambasadei ţării al cărei cetăţean este conducătorul
autovehiculului responsabil de producerea accidentului;
d) Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România;
e) Ambasadei ţării al cărei cetăţean este proprietarul care a
produs accidentul.
119. Din Fondul de protecţie a victimelor străzii se pot plăti despă-
gubiri numai în următoarele condiţii:
1) paguba afectează bunurile terţei persoane;
2) autorul accidentului a rămas neidentificat;
3) paguba a fost cauzată prin atingerea adusă persoanei;
4) autovehiculul care a produs accidentul este neasigurat;
5) paguba afectează bunurile persoanei şi depăşeşte o anumită
sumă, stabilită prin lege.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+4+5;
b) 1+3+4+5;
c) 1+2+4;
d) 2+3+4;
e) 3+4+5.

• Asigurările maritime şi fluviale


120. În legătură cu navlul, se pot face următoarele afirmaţii:
a) navlul este compus din costul transportului pe apă şi din
profitul net;
b) navlul reprezintă perioada de timp, exprimată în zile-om, în
care nava este pusă la dispoziţia navlositorului împreună cu echipajul
acesteia;
c) navlul reprezintă suma de bani pe care armatorul o încasează
de la navlositor, în schimbul transportării mărfurilor pe baza
contractului de transport;
226

Universitatea SPIRU HARET


d) stabilirea navlului se face în funcţie de timpul pentru care
nava este pusă la dispoziţia navlositorului, numărul voiajelor,
greutatea mărfii etc.;
e) navlul reprezintă tariful pentru transportul maritim sau fluvial
de mărfuri.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
121. Cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună, pot fi asigurate:
1) reparaţiile la nava deplasată în altă parte decât la destinaţie;
2) comisioanele şi dobânzile;
3) pretenţiile pentru sacrificii şi daune la cargo, precum şi navlul
aferent;
4) cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu;
5) salariile şi retribuţia aferentă orelor suplimentare cuvenite
echipajului navei;
6) costul asigurării.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+6;
b) 2+3+5;
c) 4+5+6;
d) 3+5+6;
e) 2+4+5.
122. În legătură cu asigurarea navelor maritime şi fluviale, se fac
următoarele afirmaţii:
a) răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se
limitează la suma asigurată;
b) asigurarea se poate încheia de unităţi economice române şi
străine, precum şi de către persoane fizice;
c) pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave,
răspunderea asigurătorului se limitează la ¾ din suma asigurată pe
eveniment;
d) această asigurare, numită şi CASCO, cuprinde navele
comerciale, navele de pescuit, navele colectoare, precum şi alte
ambarcaţiuni civile;
e) franşiza se aplică şi în cazurile de avarie comună şi de
coliziune cu alte nave.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
227

Universitatea SPIRU HARET


123. Prin asigurarea CARGO, unul din următoarele riscuri nu este
acoperit:
a) intrarea apei din mare, în navă, cală, container sau loc de
depozitare;
b) eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;
c) întârzierea directă determinată de un risc asigurat;
d) incendiu sau explozie;
e) aruncarea sau luarea de valuri peste bord.
124. Cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună, nu pot fi asigurate:
f) costul asigurării;
g) comisioane şi dobânzi;
h) cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu;
i) hotărârea judecătorească de salvare (taxa de cauţiune etc.);
j) întreţinerea echipajului care nu a fost înlocuit în cursul
voiajului.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 2+5;
b) 1+4;
c) 3+5;
d) 1+2;
e) 4+5.
125. La asigurarea CARGO suma asigurată poate fi formată din:
a) valoarea bunului din factura majorată cu 3%; costul
transportului şi al asigurării majorate cu 4%; cheltuieli şi taxe vamale;
o supraasigurare de 12% din valoarea bunului, pentru acoperirea unor
cheltuieli pe care asiguratul le poate justifica;
b) valoarea bunului potrivit facturii; costul transportului, al
asigurării, precum şi alte costuri legate de transportul bunului
nemenţionate în factură; cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de
10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu
pot fi prevăzute la încheierea asigurării;
c) valoarea bunului menţionată în factura majorată cu 5%; costul
transportului şi prima de asigurare achitată; cheltuieli şi taxe vamale; o
supraasigurare de 15% din valoarea bunului pentru acoperirea unor
cheltuieli;

228

Universitatea SPIRU HARET


d) valoarea bunului potrivit facturii sau, în lipsa acesteia,
valoarea pe piaţă a bunului la locul de expediere în momentul
încheierii asigurării; costul transportului, al asigurării, precum şi alte
costuri legate de transportul bunului şi necuprinse în valoarea facturii,
cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 10% din valoarea
bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la
încheierea asigurării;
e) valoarea bunului trecută în factura diminuată cu 2%; costul
transportului majorat cu 10%, costul asigurării şi alte cheltuieli de
transport; o supraasigurare de 20% din valoarea bunului.
126. Asigurarea maritimă sau fluvială, încheiată în condiţia „Pierdere
totală şi avarii” acoperă:
1) pierderea totală a navei;
2) pierderile şi avariile la navă;
3) cheltuielile de salvare;
4) contribuţia la cheltuielile de avarie comună;
5) cheltuielile rezultate ca urmare a coliziunii navei asigurate cu
un corp fix;
6) daunele rezultate din coliziunea navei asigurate cu o altă navă.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+4+5;
b) 1+2+3+4;
c) 2+4+6;
d) 3+4+5+6;
e) 1+2+3+5.
127. Nava maritimă „Neptun” asigurată la o societate de asigurări din
România pentru suma de 1.500.000 USD, efectua un transport de
mărfuri care erau asigurate la o societate de asigurări din Grecia
pentru suma de 700.000 USD. În timpul transportului nava a eşuat,
fiind solicitat un remorcher străin pentru a efectua operaţiuni de
salvare. Serviciile prestate de acesta au costat 100.000 USD. În urma
avariilor suferite, nava a necesitat reparaţii în sumă de 250.000 USD,
iar marfa a înregistrat o daună de 100.000 USD. Suma totală acceptată
în avarie comună este:
a) 100.000 USD;
b) 200.000 USD;
229

Universitatea SPIRU HARET


c) 250.000 USD;
d) 350.000 USD;
e) 450.000 USD.
128. Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie
comună, trebuie să îndeplinească condiţiile:
1) să aibă ca scop salvarea de la o primejdie comună a navei, a
încărcăturii acesteia, precum şi a navlului;
2) să fie rezultatul unor factori independenţi de voinţa
comandantului navei;
3) acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională;
4) sacrificarea voluntară a unei părţi din averea aflată în pericol
nu trebuie să fie neapărat necesară;
5) să fie rezultatul unei acţiuni întreprinse cu intenţie de către
comandant, iar măsura să fie raţională.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 2+3+4;
b) 1+3+5;
c) 2+4+5;
d) 2+3+5;
e) 1+3+4.
129. În domeniul asigurărilor maritime, navlul forfetar reprezintă:
a) navlul calculat în funcţie de valoarea mărfurilor;
b) navlul rezultat după deducerea din costul total al transportului a
cheltuielilor cu taxele de port, de remorcaj, comisionul de navlosire etc.;
c) navlul plătit de către navlositor armatorului în portul de
încărcare, înainte de a se efectua transportul mărfurilor;
d) navlul calculat pentru întreaga navă, fără a se ţine seama de
cantitatea de marfă care se încarcă;
e) navlul care se plăteşte indiferent dacă marfa ajunge sau nu la
destinaţie din cauza unor accidente ce pot apărea în timpul
transportului.
130. Una din următoarele cheltuieli nu poate fi cuprinsă în categoria
cheltuielilor ce intră în avaria comună:
a) cheltuielile de dispaşă;
b) cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu;
230

Universitatea SPIRU HARET


c) întreţinerea echipajului şi combustibilul consumat;
d) salariile şi retribuţia aferentă orelor suplimentare cuvenite
echipajului navei;
e) comisioane şi dobânzi;
131. La asigurările de bunuri în timpul transportului maritim,
asigurarea, încheiată în Condiţia „C”, acoperă riscul cauzat de:
a) eşuarea, scufundarea, răsturnarea navei sau ambarcaţiunii;
b) cutremurul de pământ, erupţia vulcanică sau trăsnetul;
c) dauna totală a unui colet pierdut peste bord în timpul
încărcării sau descărcării pe şi de pe navă;
d) luarea de valuri;
e) intrarea apei din mare în cală, container sau loc de depozitare.

• Reasigurările
132. De regulă, un contract de reasigurare cuprinde:
a) denumirea părţilor şi obiectul reasigurării; drepturile şi obliga-
ţiile reasiguratului; răspunderea asumată de reasigurator; primele de
reasigurare care se cuvin reasiguratorului;
b) obiectul reasigurării; răspunderea asumată de reasigurator;
răspunderea ce revine asiguratului; condiţiile în care se face reasigu-
rarea (costul reasigurării); modul de decontare a primelor şi respectiv
al daunelor; durata contractului; clauze „ad-hoc” privind raporturile
dintre părţi;
c) răspunderea reţinută de reasigurat; condiţiile în care se face
reasigurarea; costul reasigurării; modul de decontare a primelor şi a
daunelor; răspunderea reasiguratorului;
d) mobilul reasigurării şi părţile care intervin în reasigurare,
drepturile şi obligaţiile reasiguratorului şi ale reasiguratului; clauze
„ad-hoc” privind raporturile reciproce (de exemplu, preavizarea pentru
ieşirea din obligaţii etc.);
e) denumirea părţilor; răspunderea asumată de cele două părţi;
primele de reasigurare; volumul despăgubirilor care urmează a fi plătite.
133. Cu privire la activitatea de reasigurare, dacă se fac următoarele
afirmaţii:
1) acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurator
deoarece nu permite o selecţie a riscurilor de către reasigurat;
231

Universitatea SPIRU HARET


2) acest tip de reasigurare se aplică de obicei la asigurările în
care suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea
proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de frecvenţa şi
natura riscului asigurat;
3) în acest tip de reasigurare, reasiguratul recuperează o bună
parte din primele cedate sub formă de comision, despăgubiri,
contribuţii la rezervele tehnice;
4) acest tip de reasigurare reduce răspunderile asumate de
asigurător până la nivelul capacităţii sale financiare;
5) acest tip de asigurare se foloseşte la contractele la care
răspunderea maximă a tuturor reasiguratorilor se exprimă într-un
multiplu de plin;
6) acest tip de reasigurare asigură cel mai bine omogenizarea
răspunderii asumate de reasigurat.
Care dintre afirmaţiile de mai sus corespund următoarelor tipuri
de contracte de reasigurare?
a) reasigurarea cotă-parte (1+2+4) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (3+5+6);
b) reasigurarea cotă-parte (1+3+4) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (2+5+6);
c) reasigurarea cotă-parte (2+3+4) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (1+5+6);
d) reasigurarea cotă-parte (2+5+6) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (1+3+4);
e) reasigurarea cotă-parte (1+2+3) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (4+5+6).
134. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante:
a) reasigurare excedent de sumă asigurată; reasigurare excedent
de daună; reasigurare mixtă; reasigurare cotă-parte; reasigurare pe
bază de pool;
b) reasigurare oprire de daună; reasigurare cotă şi excedent;
reasigurare excedent de sumă asigurată; reasigurare cotă-parte;
c) reasigurare cotă-parte; reasigurare oprire de daună; reasigurare
excedent de sumă asigurată; reasigurare mixtă;
d) reasigurare cotă-parte; reasigurare excedent de sumă asigu-
rată; reasigurare mixtă, cotă şi excedent; reasigurare pe bază de pool
de reasigurare;
232

Universitatea SPIRU HARET


e) reasigurare cotă-parte; reasigurare excedent de sumă
asigurată; reasigurare excedent de daună; reasigurare cotă şi excedent;
reasigurare pe bază de pool de reasigurare.
135. Contractele de reasigurare neproporţionale prezintă următoarele
trăsături prin care se deosebesc cele proporţionale:
1) repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face
în funcţie de volumul probabil al daunei;
2) repartizarea răspunderii între asigurat şi reasigurator se face
proporţional cu suma asigurată;
3) operaţiunile contabile, chiar dacă sunt reduse la minimum,
sunt mai laborioase;
4) gestionarea contractelor reclamă cheltuieli reduse;
5) necesită clauze standardizate pentru a micşora costul
reasigurării.
Alegeţi varianta falsă de răspuns:
a) 4+5;
b) 2+5;
c) 1+3;
d) 2+3;
e) 1+2.
136. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel:
a) reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma
asigurată;
b) reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul
anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor
încasate, iar reasiguratorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel;
c) reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce nu depăşesc nivelul
priorităţii stabilite în contract;
d) răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la
un anumit plafon (prioritate), iar răspunderea reasiguratorilor vizează
partea de daună ce depăşeşte prioritatea;
e) răspunderea reasiguratului se stabileşte anticipat sub forma
unei sume fixe din suma asigurată.
137. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante:
1) reasigurarea oprire de daună;
233

Universitatea SPIRU HARET


2) reasigurarea excedent de sumă asigurată;
3) reasigurarea de acoperire a sinistrelor majore;
4) reasigurarea cotă-parte;
5) reasigurarea excedent de daune;
6) reasigurarea proporţională mixtă.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+3+5+6;
b) 2+3+5;
c) 2+4+6;
d) 2+3+4;
e) 1+4+5+6.
138. O societatea comercială încheie trei contracte de asigurare: unul
pentru avarii şi furturi în valoare de 15.000.000 u.m., altul pentru
construcţii industriale în valoare de 250.000.000 u.m. şi un al treilea
pentru accidente ale personalului angajat în valoare de 1.000.000 u.m.
Societatea de asigurări reţine în sarcina sa din fiecare contract 200.000
u.m., iar restul îl cedează în reasigurare. Excedentul de sumă totală pe
care cedenta îl plasează în reasigurare şi raportul între mărimea
plinului de conservare şi gradul de risc sunt de:
a) 264,6 milioane u.m.; plinul de conservare este proporţional cu
gradul de risc;
b) 600.000 u.m.; cu cât frecvenţa apariţiei riscului este mai mare,
cu atât reţinerea cedentei este mai mică;
c) 265,4 milioane u.m.; mărimea plinului de conservare este
invers proporţională cu gradul de risc;
d) 264,4 milioane u.m.; plinul de conservare este egal cu gradul
de risc;
e) fiind necesare şi alte date, problema nu se poate rezolva.
139. Într-un contract de reasigurare, comisionul de bază este:
1) influenţat de raportul dintre cererea şi oferta pe piaţa
reasigurărilor;
2) destinat acoperirii cheltuielilor de achiziţie şi de gestionare a
asigurărilor cedate în reasigurare, a impozitelor şi a altor servicii;
3) datorat de reasigurator asiguratorului;
4) stabilit procentual la încheierea perioadei de valabilitate a
contractului de reasigurare;
234

Universitatea SPIRU HARET


5) datorat de asigurător reasiguratorului.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 2+4+5;
c) 1+3+5;
d) 2+3+4;
e) 1+3+4.
140. Una din următoarele operaţiuni nu este generată de cedările în
reasigurare:
a) încasări cu titlul de despăgubiri primite de la reasiguratori, în
caz de sinistru;
b) plăţi cu titlul de prime nete de asigurare cuvenite reasigura-
torilor nerezidenţi;
c) plăţi cu titlu de dobânzi aferente rezervelor tehnice, constituite
de societăţile de asigurare cedente, cuvenite reasiguratorilor;
d) încasări cu titlu de participări la beneficiile reasiguratorilor,
când decontul final al contractului de reasigurare indică un rezultat net
favorabil pentru reasiguratori;
e) plăţi de comisioane în favoarea partenerilor externi, pentru
acoperirea cheltuielilor efectuate de aceştia cu achiziţionarea şi
gestionarea riscurilor ce fac obiectul reasigurării.
141. În legătură cu reasigurarea şi contractul de reasigurare, precizaţi
dacă:
1) contractul de reasigurare are caracter confidenţial, bazându-se
mai puţin pe prevederile legislative şi mai mult pe cutumă;
2) reasigurarea avantajează şi asiguratul şi reasiguratorul;
3) reasigurarea produce efecte numai între asigurat şi reasigurator;
4) reasigurarea se poate încheia numai între societăţi de
asigurări;
5) contractul de reasigurare urmează soarta contractului principal;
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+3;
b) 1+5;
c) 1+3+5;
d) 2+4;
e) toate răspunsurile sunt corecte.
235

Universitatea SPIRU HARET


142. Repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurator se efec-
tuează astfel:
a) repartizarea se face prin negociere directă între cele două părţi;
b) repartizarea se face automat, conform Legii nr.136/1995,
privind asigurările şi reasigurările în România;
c) repartizarea se face diferenţiat, în funcţie de metoda de
reasigurare (proporţională sau neproporţională) care se utilizează;
d) în cadrul contractului de reasigurare se precizează, printr-o
clauză specială, cât din prima se reţine de fiecare din cele două părţi;
e) repartizarea se face automat, anual, conform Hotărârilor
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
143. Contractele de reasigurare neproporţională prezintă o serie de
trăsături:
1) prima cedată în reasigurare se determină cu anticipaţie;
2) asigurătorul participă la beneficiile reasiguratorului;
3) repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face
în funcţie de volumul probabil al daunei;
4) asigurătorul nu participă la beneficiile reasiguratorului;
5) participarea reasiguratorului se stabileşte sub forma unei cote
procentuale din suma asigurată.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 2+3+4;
b) 1+3+4;
c) 1+2+5;
d) 2+3+5;
e) 1+2+4.
144. În cazul unei asigurări de incendiu, asigurătorul devenit
reasigurat stabileşte, în cazul unui contract în sumă de 3.050.000 u.m.,
reţinerea sa proprie la 50.000 u.m., restul fiind cedat în reasigurare.
Asigurătorul încheie contracte de reasigurare cu 3 reasiguratori A, B şi
C, care preiau în reasigurare 500.000 u.m., 1.000.000 u.m. şi respectiv
1.500.000 u.m.
Se cere:
I. Răspunderea maximă a reasiguratorului este de: 1) 60 de pli-
nuri de conservare; 2) 3.050.000 u.m.; 3) 300.000 u.m.

236

Universitatea SPIRU HARET


II. Participarea reasiguratorului A este de: 1) 10 plinuri de con-
servare; 2) 15%; 3) 500.000 u.m.
III. Participarea reasiguratorului B este de: 1) 33%; 2) 21 plinuri
de conservare; 3) 1.000.000 u.m.
IV. Participarea reasiguratorului C este de: 1) 1.500.000 u.m.;
2) 55%; 3) 30 plinuri de conservare.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) I.1) + II.1) + III.1) + IV.3);
b) I.1) + II.1) + III.2) + IV.3);
c) I.3) + II.3) + III.3) + IV.2);
d) I.1) + II.1) + III.2) + IV.2);
e) I.3) + II.2) + III.1) + IV.1).
145. În contractele de reasigurări proporţionale, clauzele folosite cel
mai des se referă la:
1) modul de repartizare a sumelor asigurate;
2) limita de subscriere;
3) condiţiile cedării în reasigurare;
4) acoperirea riscurilor subscrise prin cedare în reasigurare;
5) limita de reţinere.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 3+4;
b) 2+3;
c) 1+2;
d) 4+5;
e) toate răspunsurile sunt corecte.
146. O societate de asigurări a încheiat un contract de asigurare cu o
fabrică de mobilă. Plinul de conservare fixat este de 120.000 u.m. Să
se stabilească cât reprezintă excedentul de sumă asigurată (în sumă
absolută şi procentual) pentru o sumă asigurată de 840.000 u.m.
a) 720.000 u.m.; 85,7%;
b) 420.000 u.m.; 50,0%;
c) 720.000 u.m.; 14,3%;
d) 120.000 u.m.; 14,3%;
e) 240.000 u.m.; 28,6%.

237

Universitatea SPIRU HARET


D × 100
147. Formula C a = × 100 , este utilizată la:
P × 80
a) repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurator în cadrul
reasigurării proporţionale;
b) repartizarea daunelor între reasigurat şi reasigurator la
reasigurarea proporţională;
c) repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurator în cadrul
reasigurării neproporţionale;
d) repartizarea daunelor probabile între reasigurat şi reasigurator;
e) stabilirea modului de repartizarea a răspunderii între reasigurat
şi reasigurator la reasigurarea neproporţională.

• Eficienţa asigurărilor şi echilibrul financiar al societăţii


de asigurări
148. În sfera preocupărilor unui asigurător privind obţinerea perfor-
manţei randamentelor şi a unor venituri corespunzătoare, pot apărea
următoarele riscuri investiţionale:
1) riscul de lichidare;
2) riscul managerial;
3) riscul cheltuielilor de exploatare;
4) riscul de supraevaluare;
5) riscul de devalorizare;
6) riscul de lichiditate.
Alegeţi varianta corectă de răspuns:
a) 1+2+4;
b) 2+3+5;
c) 2+3+6;
d) 3+4+6;
e) 4+5+6.
149. Nivelul echilibrului financiar şi valutar al societăţii de asigurări
se stabileşte:
a) de către Consiliul de Administraţie al societăţii de asigurări;
b) la sfârşitul anului, atunci când se compară indicatorii de
eficienţă ai activităţii de asigurare;
c) în urma controalelor efectuate de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor;
238

Universitatea SPIRU HARET


d) în funcţie de volumul veniturilor ce vor putea fi realizate în
anul respectiv şi ţinându-se cont de volumul cheltuielilor cu plata
despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi a cheltuielilor de
constituire şi administrare a fondului de asigurare;
e) după analiza bugetului de venituri şi cheltuieli din anul
precedent.
150. În asigurări, managementul are particularităţile sale specifice ce
derivă din faptul că:
a) această activitate economică apare, pe de o parte, ca o relaţie
de repartiţie în formă bănească, iar pe de altă parte, ca o prestare de
servicii de un gen deosebit, care se efectuează în baza contractului de
asigurare;
b) evidenţele se ţin pe tipuri de asigurări;
c) trebuie constituite mai multe categorii de rezerve tehnice;
d) există un cadru legislativ mai puţin flexibil;
e) există mai multe riscuri decât în sistemul bancar.
151. Suma medie asigurată se defineşte ca fiind raportul dintre totalul
sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare
încheiate. Acest indicator se foloseşte numai:
a) pentru stabilirea rezultatelor la asigurările financiare;
b) pentru evaluarea rezultatelor la asigurările facultative de viaţă;
c) pentru a analiza rezultatele la asigurările de bunuri;
d) pentru a analiza rezultatele la asigurările tip dotă;
e) pentru evaluarea rezultatelor la asigurările obligatorii.

152. Formula următoare:


(P − C ) × 100 , serveşte la calcularea:
P
a) gradului de cuprindere în asigurare;
b) costului relativ al activităţii de asigurare;
c) ratei daunei;
d) gradului de acoperire prin asigurare;
e) ratei venitului net.
153. Indicatorul „gradul de cuprindere în asigurare” poate fi utilizat
pentru:
a) aprecierea rentabilităţii la asigurările de viaţă;
b) aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor facultative;
239

Universitatea SPIRU HARET


c) aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor obligatorii;
d) aprecierea rentabilităţii la asigurările de bunuri;
e) aprecierea eficienţei activităţii personalului care contractează
asigurările.
154. Falimentul unei societăţi de asigurare intervine:
a) numai în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti;
b) atunci când societatea de asigurare devine insolvabilă la
sfârşitul lunii;
c) atunci când se întocmesc documentele contabile de sinteză, la
sfârşitul anului, când nu mai există destule lichidităţi pentru acoperirea
despăgubirilor la asigurările obligatorii;
d) atunci când cheltuielile efectuate cu plata despăgubirilor şi a
sumelor asigurate depăşesc încasările din primele de asigurare şi
capitalul societăţii de asigurare.
155. Gradul de acoperire prin asigurare se calculează ca un raport între
suma asigurată şi valoarea reală a bunului asigurat.
Acest indicator este relevant numai dacă:
a) se calculează separat pentru asigurările de bunuri şi separat
pentru cele de persoane;
b) se calculează separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare;
c) se calculează separat pentru asigurările interne şi cele externe;
d) se calculează separat pe fiecare sucursală pentru a scoate în
evidenţă eficienţa activităţii de asigurare;
e) se calculează separat pentru fiecare tip de asigurare
(obligatorie sau facultativă).

• Asigurările sociale de stat


156. Ocrotirea sănătăţii oamenilor din România, presupune pentru
aceştia existenţa următoarelor drepturi:
a) servicii de sănătate în caz de risc profesional (boli profesio-
nale), precum şi asistenţă medicală stomatologică;
b) servicii de reabilitare a sănătăţii;
c) servicii medicale preventive şi de urgenţă;
d) tratamente în spital, inclusiv tratamente pe termen lung;
e) servicii medicale ambulatorii şi îngrijiri stomatologice.
240

Universitatea SPIRU HARET


157. Cu privire la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat al unei ţări, se
dau următoarele date:
a) contribuţii la asigurările sociale de stat: 20.000 u.m.;
b) contribuţia personalului salariat pentru bilete de odihnă şi
tratament balnear: 5.000 u.m.;
c) lichidarea debitelor din anii anteriori: 2.000 u.m.;
d) amenzi încasate: 1.000 u.m.;
e) pensii: 19.000 u.m.;
f) indemnizaţii: 5.000 u.m.;
g) ajutoare sociale: 5.000 u.m.;
h) unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii suportate din buget:
5.000 u.m.
Să se determine soldul pozitiv sau negativ al bugetului, preci-
zându-se după caz, cum poate fi acoperit deficitul sau repartizat
excedentul:
a) +5.000 u.m.; ajutoare externe acordate ţărilor slab dezvoltate;
b) –6.000 u.m.; emisiune suplimentară de monedă;
c) –5.000 u.m.; bugetul de stat;
d) +6.000 u.m.; fondurile de rezervă ale statului;
e) –6.000 u.m.; bugetul de stat.
158. Bugetul asigurărilor sociale de stat se execută de către:
a) Guvernul României;
b) Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile teritoriale ale
acestuia;
c) Direcţia generală a asigurărilor sociale şi a pensiilor;
d) Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Direcţia Generală
a Asigurărilor Sociale şi a Pensiilor şi unităţile teritoriale ale acesteia;
e) Direcţia Economică din cadrul Ministerul Muncii şi
Solidarităţii Sociale.
159. Din următoarele venituri, nu constituie surse de finanţare ale
bugetului asigurărilor sociale de stat:
a) contribuţiile persoanelor pentru bilete de tratament balnear şi
odihnă;
b) veniturile din indemnizaţii de asigurări la asigurările de
sănătate;

241

Universitatea SPIRU HARET


c) amenzi aplicate pentru neplata integrală şi la timp a
contribuţiei la asigurările sociale;
d) contribuţia la asigurările sociale şi excedentul anului precedent;
e) lichidarea debitelor din anii anteriori;
160. Conform legii, inaccesibilitatea dreptului la pensie înseamnă că:
a) dreptul la pensie poate fi cedat total unei persoane din familia
pensionarului;
b) pensia nu poate să facă obiectul unei donaţii;
c) dreptul la pensie nu poate fi cedat;
d) dreptul la pensie poate fi cedat total doar în favoarea unei
instituţii publice;
e) dreptul la pensie poate fi cedat parţial (de exemplu, pensie de
urmaş).
161. Sistemul serviciilor sociale de sănătate prezintă următoarele
dezavantaje:
a) are un nivel ridicat al administrării costurilor medicale;
b) există o flexibilitate redusă a bugetului medico-sanitar;
c) poate favoriza reducerea calităţii serviciilor medicale;
d) există o reducere relativă a stimulentelor care să vizeze
implicarea mai mare în rezolvarea nevoilor pacienţilor;
e) nu există o legătură directă între taxele şi impozitele încasate
de către stat şi serviciile medicale acordate.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
162. Potrivit legislaţiei în vigoare în România, persoanele care
beneficiază de ajutorul de şomaj au următoarele drepturi:
a) plata ajutorului de şomaj, dreptul la asistenţă medicală
gratuită, menţinerea drepturilor locative, dreptul de a beneficia de
cumularea ajutorului de şomaj cu pensia de invalidate;
b) plata ajutorului de şomaj, dreptul la vechimea în muncă,
dreptul la asistenţă medicală gratuită, menţinerea drepturilor locative,
drepturi la orice prestaţie de asigurări sociale prevăzută de lege în
cazul pierderii capacităţii de muncă;
c) plata ajutorului de şomaj şi păstrarea vechimii în muncă;
d) plata ajutorului de şomaj, dreptul la asistenţă medicală
gratuită, menţinerea drepturilor locative, dreptul de a beneficia de
242

Universitatea SPIRU HARET


cumulul ajutorului de şomaj cu indemnizaţia pentru incapacitate
temporară de muncă;
e) plata ajutorului de şomaj, dreptul la asistenţă medicală
gratuită, păstrarea locuinţei de serviciu şi dreptul de a beneficia de
indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
163. În cadrul asigurărilor de stat, principalele forme de ocrotire a
cetăţenilor sunt:
a) pensiile;
b) ajutoarele materiale şi financiare, suportate din bugetul de stat
pentru ameliorarea stării materiale a persoanelor defavorizate;
c) indemnizaţiile şi ajutoarele;
d) trimiterile la tratament balnear şi odihnă;
e) unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii efectuate conform legii.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
164. Vechimea în câmpul muncii este dată de:
a) timpul aferent depăşirii normei întregi prestată de către un
salariat cu contract de muncă pe durată nedeterminată;
b) timpul în care o persoană a fost încadrată şi a activat pe baza
unui contract de muncă;
c) timpul în care femeile au fost încadrate în funcţii cu jumătate
de normă pentru a creşte copiii în vârstă de până la 6 ani;
d) timpul în care persoana încadrată în muncă urmează cursuri de
pregătire profesională cu acordul angajatorului;
e) perioada concediului pentru sarcină şi lehuzie, precum şi
concediul pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la un an.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
165. Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a:
a) fiecărui buget al administraţiei locale de stat;
b) planurilor financiare ale agenţilor economici;
c) bugetului de stat;
d) bugetul asigurărilor sociale de sănătate;
e) bugetului public naţional.
166. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate prezintă următoarele
avantaje:
a) modalitate simplă de control medical şi financiar;
243

Universitatea SPIRU HARET


b) infrastructură medicală compatibilă cu o gestiune financiară
mai bună;
c) calitate mai bună a serviciilor medicale furnizate;
d) transparenţă la toate nivelurile;
e) flexibilitate financiară ridicată a sistemului.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
167. Conform legii, dreptul la pensie face parte din categoria
drepturilor imprescriptibile. Aceasta înseamnă că:
a) orice persoană, care îndeplineşte condiţiile legale pentru a
primi pensie, poate oricând să solicite înscrierea la pensie;
b) o persoană poate primi o singură pensie integrală de asigurare
socială;
c) dreptul la pensie nu permite ca prin intermediul acestuia să se
înfăptuiască un act juridic de dispoziţie (de exemplu, donaţie).
d) dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial;
e) solicitantul pensiei este îndreptăţit să primească drepturile
cuvenite cu titlul de pensie din trecut, dacă solicită acest lucru.
168. Conform prevederilor legale, persoanele care primesc alocaţie de
sprijin, beneficiază de următoarele drepturi:
a) plata alocaţie de sprijin, dreptul la vechime în muncă, dreptul
la asistenţă medicală gratuită şi menţinerea drepturilor locative;
b) plata alocaţiei de sprijin, dreptul la asistenţă medicală gratuită
şi dreptul de a cumula alocaţia de sprijin cu pensia de invalidate;
c) plata alocaţie de sprijin, dreptul la asistenţă medicală gratuită,
menţinerea drepturilor locative, dreptul la orice prestaţie de asigurări
sociale reglementată de lege în cazul pierderii capacităţii de muncă;
d) plata alocaţiei de sprijin, dreptul la asistenţă medicală gratuită,
menţinerea drepturilor locative şi dreptul de a cumula alocaţia de
sprijin cu indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;
e) plata alocaţiei de sprijin, dreptul la vechime în muncă, dreptul
la asistenţă medicală gratuită şi dreptul la orice prestaţie de asigurări
sociale reglementată de lege în cazul pierderii capacităţii de muncă.
169. Dreptul la pensie poate înceta când condiţiile legale pentru
acordarea sa nu mai sunt îndeplinite. Acestea sunt:
a) titularul pensiei desfăşoară o activitate în baza unui contract
de muncă;
244

Universitatea SPIRU HARET


b) executarea unei măsuri privative de libertate, luate pe
parcursul procesului;
c) stabilirea domiciliului pe teritoriul altei ţări;
d) executarea unei pedepse privative de libertate;
e) titularul pensiei desfăşoară o activitate permanentă ca liber
profesionist.
Alegeţi varianta falsă de răspuns.
170. Contribuţia la asigurările sociale se plăteşte la bugetul asigu-
rărilor sociale de stat de către agenţii economici care desfăşoară
activităţi bazate pe libera iniţiativă, şi anume:
a) membrii asociaţiilor cu scop lucrativ şi salariaţii acestora;
b) membrii asociaţiilor cu scop lucrativ, salariaţii acestora şi
persoanele care desfăşoară o activitate lucrativă pe bază de colaborare;
c) patronii întreprinderilor mici şi salariaţii acestora;
d) patronii întreprinderilor mici, salariaţii acestora, membrii
asociaţiilor cu scop lucrativ şi de către persoanele care desfăşoară o
activitate independentă autorizată;
e) patronii întreprinderilor mici, salariaţii acestora, persoanele
care desfăşoară o activitate independentă autorizată, precum şi de
către persoanele care desfăşoară conform legii, activităţi lucrative pe
bază de colaborare.
171. Din punct de vedere legal, persoanele care beneficiază de alocaţii
de sprijin trebuie să îndeplinească condiţiile:
a) să fi beneficiat de ajutor de şomaj până la expirarea
termenului, să nu deţină suprafeţe de teren mai mari decât precizează
prezenta lege şi să fie apte de muncă;
b) să fi primit până la expirarea perioadei de plată ajutorul de
şomaj, să nu deţină împreună cu membrii familiei terenuri agricole mai
mari decât prevede legea, să nu realizeze împreună cu membrii familiei
un venit mediu lunar pe membru de familie de cel puţin 60% din
salariul de bază minim brut pe ţară, din care s-a scăzut impozitul pre-
văzut de lege şi să primească alocaţia de sprijin timp de maxim 18 luni;
c) să fi beneficiat de ajutor de şomaj până la expirarea
termenului; să nu realizeze împreună cu membrii familiei un venit
mediu lunar pe membru de familie de cel puţin 60% din salariul de
baza minim brut pe ţară şi să prezinte acte doveditoare cu privire la
245

Universitatea SPIRU HARET


starea de sănătate la filialele de care aparţin ale Agenţiei Naţionale
pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
d) să nu realizeze împreună cu membrii familiei un venit mediu
lunar pe membru de familie de cel puţin 60% din salariul de bază minim
brut pe ţară, să fie apte de muncă, să nu deţină suprafeţe de teren mai
mari decât prevede legea, şi să fie înscrise în evidenţele filialei Agenţiei
Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă de care aparţine;
e) să nu realizeze împreună cu membrii familiei un venit mediu
lunar pe membru de familie de cel puţin 60% din salariul de bază minim
brut pe ţară, să fie apte de muncă şi să fie înscrise în evidenţele filialei
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă de care aparţine.
172. O persoană, care a încheiat o asigurare facultativă de accidente,
după două luni de la achitarea în întregime a primelor de asigurare,
suferă un accident în urma căruia rămâne cu o invalidate permanentă
de 50%. Fiind salariată, persoana în cauză, poate sau nu să beneficieze
de drepturi şi pe linia asigurărilor sociale?
a) nu, caracterul reparator este acoperit prin asigurarea de
accidente încheiată în mod facultativ;
b) parţial, în limita de 50% conferită de gradul de invalidate al
persoanei;
c) beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pe linia
asigurărilor sociale;
d) persoana în cauză trebuie să aleagă între cele două forme de
protecţie socială, aşa cum prevede legea.
173. Veniturile necesare finanţării sistemului de ocrotire a sănătăţii se
constituie din următoarele surse:
a) fondurile bugetare ale statului, cotizaţiile de asigurări de
boală, resursele băneşti ale populaţiei şi ajutorul extern;
b) fondurile bugetare ale statului, resursele băneşti ale populaţiei
şi ajutorul extern;
c) fondurile bugetare ale statului şi ajutorul extern;
d) cotizaţiile la asigurările de boală suportate de patronat şi
salariaţi şi fondurile bugetare ale statului (subvenţii);
e) cotizaţiile de asigurări de boală, resursele băneşti ale
populaţiei şi ajutorul extern.

246

Universitatea SPIRU HARET


Răspunsuri la testele grilă

Nr.
Variante
problemă
a b c d e
1. – – – x –
2. x – – – –
3. – – – – x
4. x – – – –
5. – – x – –
6. – – – – x
7. – – – x –
8. – x – – –
9. x – – – –
10. x – – – –
11. – – – x –
12. – x – – –
13. – – x – –
14. x – – – –
15. – x – – –
16. – – x – –
17. – – – x –
18. – – x – –
19. – – – x –
20. – x – – –
21. – – – – x
22. – – – x –
23. x – – – –
24. – – x – –
25. – – – – x
26. – – – x –
27. – – – – x
28. – – – x –
29. – – – x –
30. – x – – –
31. – – – – x
32. – x – – –
33. – – – x –
34. – – – - x
247

Universitatea SPIRU HARET


Nr.
Variante
problemă
a b c d e
35. – – x - –
36. – – – x –
37. – – x – –
38. – x – – –
39. – x – – –
40. – - x – –
41. – x – – –
42. – x – – –
43. – x – – –
44. – – x – –
45. – – x – –
46. x – – – –
47. x – – – –
48. – – – x –
49. – – x – –
50. – – – x –
51. – – x – –
52. – – – x –
53. x – – – –
54. – x – – –
55. – – x – –
56. – – – – x
57. x – – – –
58. – – x – –
59. x – – – –
60. – – – x –
61. – – x – –
62.
63. – x – – –
64. – x – – –
65. x – – – –
66. – – – – x
67. – – – x –
68. x – – – –
69. – – – – x
70. – – – – x
248

Universitatea SPIRU HARET


Nr.
Variante
problemă
a b c d e
71. – x – – –
72. – x – – –
73. – – x – –
74. – – – – x
75. – – x – –
76. – – – x –
77. – – – x –
78. – x – – –
79. – – x – –
80. – – x – –
81. – – – – x
82. – – – – x
83. x – – – –
84. – x – – –
85. – – x – –
86.
87. – x – – –
88. – – – – x
89. – – x – –
90. – – – – x
91. – x – – –
92. – x – – –
93. – x – – –
94. – – – x –
95. – x – – –
96. – x – – –
97. – – – – x
98. – – x – –
99. – – – x –
100. – – – x –
101. x – – – –
102. – – x – –
103. x – – – –
104. x – – – –
105. – – – x –
106. – – – – x
249

Universitatea SPIRU HARET


Nr.
Variante
problemă
a b c d e
107. x – – – –
108. – – – – x
109. – – x – –
110. x – – – –
111. – – – x –
112. – – – – x
113. – x – – –
114. x – – – –
115. – – – x –
116. – – – – x
117. – x – – –
118. – x – – –
119. – – – x –
120. – x – – –
121. – – x – –
122. – – – – x
123. – – x – –
124. x – – – –
125. – – – x –
126. – x – – –
127. x – – – –
128. – x – – –
129. – – – x –
130. – – – – x
131. x – – – –
132. – x – – –
133. – x – – –
134. – – – x –
135. – x – – –
136. – x – – –
137. – – x – –
138. – – x – –
139. x – – – –
140. – x – – –
141. – – – – x
142. – – x – –
250

Universitatea SPIRU HARET


Nr.
Variante
problemă
a b c d e
143. – x – – –
144. x – – – –
145. – – – – x
146. x – – – –
147. – – x – –
148. – – – – x
149. – – – x –
150. x – – – –
151. – x – – –
152. – – – – x
153. – x – – –
154. – – – – x
155. – x – – –
156. x – – – –
157. – – – – x
158. – – – x –
159. – x – – –
160. – – x – –
161. x – – – –
162. – x – – –
163. – x – – –
164. x – – – –
165. – – – – x
166. x – – – –
167. x – – – –
168. – – x – –
169. – x – – –
170. – – – x –
171. – x – – –
172. – – x – –
173. x – – – –

251

Universitatea SPIRU HARET


PROBLEME REZOLVATE

1. Un grup de trei persoane, având vârstele de 30, 35 şi 40 de


ani, încheie o asigurare de supravieţuire pe durata de 10 ani, prin care
asigurătorul va plăti la scadenţa poliţei suma de 380.000 u.m. dacă cel
puţin un membru al grupului va fi în viaţă. Să se calculeze prima netă
unică aferentă asigurării dacă sunt date procentul anual de 15% şi
valorile funcţiei de supravieţuire:
l 30 = 94300; l 35 = 93000; l 40 = 91000; l 45 = 88200; l 50 = 84000.
Rezolvare:
l x =n 1
PN = S∗ n E X ; n E X = ∗ vn ; vn =
lx (1 + i) n

l x1+ n l 30 +10 l 40 91000


P1 = = = = = 0,965005302
l x2 l 30 l 30 94300

l x 2 + n l 35+10 l 45 88200
P2 = = = = = 0,94837096
l x2 l 35 l 35 93000
l x 3+ n l 40 +10 l 50 84000
P3 = = = = = 0,923076923
l x3 l 40 l 40 91000
q1 = 1 − Ρ1 = 1 − 0,965005302 = 0,034994698

q 2 = 1 − Ρ2 = 1 − 0,948387096 = 0,051612904
q 3 = 1 − Ρ3 = 1 − 0,923076923 = 0,076923077
q = q1 ∗ q 2 ∗ q 3 =
= 0,034994698 ∗ 0,051612904 ∗ 0,076923077 = 1,389367685 ∗10 − 4

1 − q = 0,999861063
1 1 1
v 10 = = = = 0,247184706
(1 + 0,15) 10 (1,15) 10 4,045557736

PN = 380000 ∗ 0,999861063 ∗ 0,247184706 = 93917,1379 u.m.


252

Universitatea SPIRU HARET


2. O familie de două persoane, având vârstele de 36 şi 30 de ani,
încheie o asigurare de supravieţuire pe 10 ani, prin care, la scadenţa
poliţei, asigurătorul va plăti suma de 225.000 u.m. numai dacă doar un
membru al familiei este în viaţă. Utilizând procentul anual de 20% şi
valorile funcţiei de supravieţuire:
l30 94284; l36 = 92743; l40 = 91128; l46 = 87488 , să se calculeze prima
netă unică P, aferentă asigurării.
Rezolvare:
l l l 87488
P1 = x1+10 = 36 +10 = 46 = = 0,943338
l x1 l 36 l 36 92743

l X 2 +10 l 40 91128
P2 = = = = 0,9665266
l x2 l 30 94284

q1 = 1 − P1 = 0,056662

q 2 = 1 − P2 = 0,0334734
P = P1 ∗ q 2 + P2 ∗ q1 = 0,0315767 + 0,0547653 = 0,086342

PN = S ∗ n E x n E x = 0,086342 ∗ v 10
1 1
v 10 = = = 0,161505577
(1,2)10 6,191736422

Pn = 225000 ∗ 0,086342 ∗ 0,1615055 = 3137,5575 u.m.

3. Asigurarea de supravieţuire pe 15 ani, încheiată de 3 persoane


având vârstele de 45, 47 şi 50 de ani prevede ca asigurătorul să
plătească la scadenţa poliţei suma de 246.000 u.m. numai dacă cele
3 persoane sunt în viaţă. Să se calculeze prima netă unică aferentă
asigurării, utilizând procentul anual de 10% şi valorile funcţiei de
supravieţuire:
l 45 = 88200; l 47 = 86700; l 50 = 84000; l 60 = 70800; l 62 = 63800; l 65 = 49200.

253

Universitatea SPIRU HARET


Rezolvare:
l x1+15 l60 70800
p1 = = = = 0,802721; q1 = 1 − p 1 = 0,197279
lx 2 l 45 88200

l x 2 +15 l62 63800


p2 = = = = 0,7358708; q 2 = 1 − p 2 = 0,2641292
lx2 l 47 86700

l x 3+15 l 65 49200
p3 = = = = 0,5857142; q 3 = 1 − p 3 = 0,4142858
l x3 l 50 84000

p = p1 ∗ p2 ∗ p3 = 0,345980
1 1 1
v 15 = = = = 0,239392049
(1 + 0,1) 15
(1,1) 15
4,177248169

P = 246000 * 0,3459807 * 0,239392049 = 20374,952 u.m.


(utilizând acelaşi procent de 10%)

4. La aceleaşi persoane şi utilizând acelaşi procent de 10%, să se


calculeze prima netă unică aferentă asigurării, numai dacă mai sunt în
viaţă doar două persoane din trei, S = 275000 u.m.
Rezolvare:
P = p1 ∗ p 2 ∗ q3 + p11 ∗ p 2 ∗ q 2 + p 2 ∗ p3 ∗ q1 =
= 0,244718185+ 0,124184329+ 0,085029217
= 0,453931731
P = 275000 * 0,453931731 * 0,239392049 = 29883,60299 u.m.

5. O persoană de 30 ani încheie o asigurare prin care urmează să


primească, la împlinirea vârstei de 35 de ani, suma de 50 milioane u.m. şi
la împlinirea vârstei de 40 de ani suma de 150 milioane u.m. Să se
determine prima netă unică, având pentru anii respectivi procentele:
10%, 12%, 15%, 16%, 18%, 18%, 20%, 25%, 21%, 25%, 21%, 16%.
Rezolvare:
l x+n ∗ v n
P = S∗n E x n Ex =
lx

254

Universitatea SPIRU HARET


l x+n n 1
EX = ∗ π vj vj =
n
lx j =1 1 + ij
l 35 5 l P
P = S1 ∗ ∗ π v j + S 2 ∗ 40 π v j =
l 30 j =1 l 30 j =1
93067 1
50 ∗ 10 6 ∗ ∗ +
94284 1,1 ∗ 1,12 ∗ 1,15 ∗ 1,16 ∗ 1,18
91128 1
+ 150 ∗ 10 6 ∗ =
94284 1,1 ∗ 1,12 ∗ 1,15 ∗ 1,16 ∗ 1,18 ∗ 1,18 ∗ 1,2 ∗ 1,25 ∗ 1,21 ∗ 1,16
= 55540725u.m.

6. O familie, compusă din soţ şi soţie având vârste de 34 ani şi


respectiv 27 de ani, încheie o asigurare de supravieţuire pe 8 ani, prin
care la scadenţă, în caz de supravieţuire a ambilor soţi, familia va
încasa suma de 160 milioane u.m. Dacă procentul anual este de 12% şi
valorile funcţiei de supravieţuire sunt l27 = 94814; l34 = 93365; l35 =
93067;l42 = 90063, să se calculeze prima netă unică(P).
Rezolvare:
P = S∗n E x P = S ∗ n E x1 ∗ n E x 2
8 l x1+8 l x 2 +8 1 l l
P = S ∗ π vj ∗ ∗ = 160 ∗ 10 6 ∗ 8
∗ 42 ∗ 35 =
j =1 l x1 l x2 (1,12) l 34 l 27
1 90063 93067
= 160 ∗ 10 6 ∗ ∗ ∗ =
2,4759629 93365 94814
1
= 160 ∗ 10 6 ∗ ∗ 0,9646334 ∗ 0,9815744 =
2,4759629
1
= 160 ∗ 10 6 ∗ ∗ 0,9468594 =
2,4759629
= 64,621323 ∗ 10 6 ∗ 0,9468594 = 61,187307 ∗ 10 6 = 61187307u.m.

7. O persoană în vârstă de 55 de ani doreşte să încheie o


asigurare de supravieţuire pentru suma de 100.000 u.m. pe termen de
5 ani. Să se determine prima netă unică pe care aceasta trebuie să o
255

Universitatea SPIRU HARET


plătească societăţii de asigurare, cunoscând: l 60 = 72581 ;
D60 = 3885,7; D55 = 5302,3; v5 = 0,783526; dobânda de fructificare
este de 5% anual.
Rezolvare:
l x+n ∗ v n
PN = S ∗ n E x ; n Ex =
lx

l 55+ 5 ∗ v 5 l 60 ∗ v 5 72581 ∗ 0,783526


5 E 55 = = = = 0,7328208
l 55 l 55 77603

PN = 100000 ∗ 0,7328208 = 73282,08 u.m.


Dacă se utilizează numerele de comutaţie, obţinem:
Dx+n D D 3885,7
PN = S ∗ = S ∗ 55+5 = S ∗ 60 = 100000 ∗ =
Dx D55 D55 5302,3
= 100000 ∗ 0,732832921 = 73283,29216 u.m.
Ca urmare, prin utilizarea celor două relaţii de calcul obţinem
rezultate aproximativ egale.

8. O persoană în vârstă de 40 de ani cumpără o poliţă de asigu-


rare prin care urmează să primească anual câte 9 milioane u.m. pe
toată durata vieţii sale. Considerând că renta este posticipată să se
determine:
a) prima netă unică plătită de asigurat;
b) prima netă anuală dacă asiguratul achită poliţa în trei ani prin
prime egale anticipate;
c) prima netă lunară dacă asiguratul achită poliţa într-un an prin
prime lunare egale anticipate.
Rezolvare:
N N 1404,91107
a. P = S ∗ x +1 = 9 ∗ 10 6 ∗ 41 = 9 ∗ 10 6 ∗ = 52548350u.m.
DX N 40 240,6203

256

Universitatea SPIRU HARET


b. Fie Pa prima netă anuală. Avem:
N X − N x + =3
P = Pa ∗3 a x = Pa ∗
Dx
Dx 240,6203
Pa = P ∗ = 52548350 ∗ = 20275161 u.m.
N x − N x +3 1645,53138 − 1021,90133

9. O persoană având vârsta de 42 de ani încheie o asigurare prin


care urmează ca începând cu vârsta de 55 de ani să primească la
începutul fiecărui an o rentă viageră de 50.000 u.m. Dacă asiguratul îşi
achită poliţa în cinci ani prin prime anuale anticipate egale, să se
calculeze prima netă anuală P, cunoscându-se numerele de comutaţie:
D42 = 1645; N47 = 9064; N42 = 15836; D55 = 414; N55 = 3480.
Rezolvare:
N x+n 3480
PN = S∗n a x = S ∗ = 50000∗ = 50000∗ 2,1155015= 105775,07u.m.
Dx 1645

Dx 1645 1645
Px = = = = 0,2429110 u.m. /o unitate asigurată
N x − N x + m 15836 − 9064 6772

Pnetă anuală = 105775,07 * 0,24291119 = 25694,023 u.m.

10. O persoană în vârstă de 30 de ani încheie o asigurare prin


care urmează ca peste 20 de ani să primească la începutul fiecărei luni
o rentă viageră de 40.000 u.m. Să se calculeze prima netă unică,
cunoscându-se numerele de comutaţie: D30 = 5403; N30 = 55822;
D50 = 716; N50 = 6397.
Rezolvare:
N x + n K − 1 D x = n N 30 + 20 11 D30 + 20
P = S∗n a x = S ∗ − ∗ = − ∗ =
Dx 2K Dx D30 24 D30
N 50 11 D50 6397 11 716 7876
= − ∗ = − ∗ = 1,1839718 − =
D30 24 D30 5403 24 5403 129672
= 1,1839718 − 0,0607378 = 1,123234
P = 12 ∗ S ∗ 20 a 30 = 12 ∗ 40000 ∗ 1,123234 = 539152,32u.m.
257

Universitatea SPIRU HARET


11. O persoană în vârstă de 24 de ani încheie o asigurare prin
care urmează ca la vârsta de 60 de ani să primească, pe toată durata
vieţii sale, lunar anticipat, suma de 32650 u.m. Pentru aceasta ea
contribuie până la vârsta de 60 de ani, la începutul fiecărui an cu câte
5 u.m. Să se determine S, cunoscându-se numerele de comutaţie:
D24 = 9669; N24 = 101987; D60 = 232; N60 = 1812.
Rezolvare:
N x + n K − 1 D x + n N 60 11 D60 1812 11 232
n ax = − ∗ = − ∗ = − ∗ =
Dx 2K Dx D24 24 D24 9669 24 9669
= 0,18740304 − 0,010997345 = 0,176405695
PN lunară = 32650 * 0,176405695 = 5759,645942
PN anuală = 5759,645942 * 12 = 69115,7513
Dx – rata anuală a primei nete
Px =
N x − N x+n

D24 9669 9669


Px = = = = 0,096521088
N 24 − N 60 101987 − 1812 100175

S = 69115,7513 * 0,096521088 = 6671,12752 u.m.

12. O persoană în vârstă de 25 de ani încheie o asigurare prin


care la vârsta de 50 de ani urmează să primească anual anticipat sub
formă de rentă, suma de 30.000 u.m. Folosind numerele de comutaţie:
D25 = 8778, N25 = 92318, N50 = 6397, să se calculeze prima netă
unică P aferentă asigurării.
Rezolvare:
nax = prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x
ani pentru asigurarea prin care urmează să primească în următorii n
ani, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m.
N − N x+n , P = S∗n a x
n a = x
x
Dx

N 25 − N 25+ = 25 N − N 50 92318 − 6397


P = 30000 ∗ = 30000 ∗ 25 = 30000 ∗ =
D25 D25 8778

258

Universitatea SPIRU HARET


85921
= 30000 ∗ = 30000 ∗ 9,7882205 = 293646,61u.m.
8778

13. O persoană în vârstă de 30 de ani încheie o asigurare prin care


urmează ca peste 5 ani să primească anual anticipat o rentă viageră. În
primi 10 ani renta anuală este de 50.000 u.m., iar după aceea este
80.000 u.m. Să se calculeze prima netă unică P achitată de asigurat,
cunoscându-se: D30 = 5403; N30 = 55822; N35 = 33385; N45 = 11365.
Rezolvare:
Renta anuală anticipată r ani şi limitată la n ani
N + N x + =r + n
r / n a x = x+r
DX
Renta viageră anuală amânată şi anticipată:
N x+n
n ax =
Dx
N x1+ r − N x1+ r + n N N − N x + 5 + =10 N
P = S1 ∗ + S 2 ∗ x 2 + n = 50000 ∗ x + 5 + 80000 ∗ x 2 +10 =
Dx Dx Dx Dx
N − N 45 N 33385 − 11365 11365
= 50000 ∗ 35 + 80000 ∗ 35 +10 = 50000 ∗ + 80000 ∗ =
5403 5403 5403 5403
22020 11365
= 50000 ∗ + 80000 ∗ = 50000 ∗ 4,0755136 + 80000 ∗ 2,103461 =
5403 5403
= 203775,68 + 168276,88 = 372052,56 u.m.

14. Asigurarea de deces pe durata de un an încheiată pentru două


persoane de 50 şi 54 de ani prevede ca în cazul decesului ambelor
persoane, urmaşii lor să încaseze la sfârşitul anului suma de 120.000 u.m.
Folosind procentul anual de 20% şi valorile funcţiei de supravieţuire:
l54 = 79000, l50 = 84500, l51 = 83000, l55 = 77000, să se calculeze prima
netă unică P aferentă asigurării:
Rezolvare:
Prima netă la asigurarea de deces A, se determină cu ajutorul
formulei:
d
Ax = x ; Px = S ∗ Ax ; d x = l x − l x +1
lx
259

Universitatea SPIRU HARET


d x 50 ;
PX 50 = 120000 ∗ d x 50 = 84500 − 83000 = 1500;
l x 50
d x 54 = 79000 − 77000 = 2000
d x 50 1500
Px 50 = 120000 ∗ = 120000 ∗ = 120000 ∗ 0,0177514 = 2130,168
84500 84500
2000
Px54 = 120000 ∗ = 12000 ∗ 0,0253164 = 3037,968
79000

15. O persoană de 30 de ani încheie o asigurare de deces valabilă


în următorii 5 ani, prin care urmaşii săi să încaseze la decesul său (dacă
este cazul) suma de S lei. Ştiind că asiguratul achită prima netă unică
P = 1743500 lei şi cunoscând numerele de comutaţie: D30 = 5403;
N30 = 55822; M30 = 339; D35 = 3311; M35 = 276, atunci suma S
(rotunjită la ordinul sutelor) este?
Rezolvare:
Cazul:
Asigurarea de deces temporară (sau limitată la n ani)
M x − M x=n
n Ax = P = S ∗ n Ax
;
Dx
M 30 − M 30 + 5 M 30 − M 35 339 − 276 63
5 A30 = = = = = 0,0116601
D30 D30 5403 5403
1743500 = S * 0,0116601
1743500
S= = 149527010
0,0116601

16. O persoană în vârstă de 30 de ani încheie o asigurare de


deces, prin care urmaşii săi vor încasa la decesul său suma de 120
milioane u.m., dacă aceasta survine cel puţin peste 5 ani de la data
încheierii asigurării. Ştiind că asiguratul achită poliţa în 4 ani prin
prime anuale anticipate egale, să se calculeze prima netă anuală,
cunoscându-se numerele de comutaţie: D30 = 5403; N30 = 55822;
M30 = 328,5; N34 = 37039,5; D35 = 3311,7; M35 = 276,7.

260

Universitatea SPIRU HARET


Rezolvare:
M x +n M M 276,7
P = S∗ n A x = S ∗ = S ∗ 30+5 = S ∗ 35 = 120 ∗ 10 6 ∗ =
DX D 30 D 30 5403
= 120 * 106 * 0,0512122 = 6145464
DX D30 5403
Px = S ∗ =S∗ =S∗ =
N X − N X +M N 30 − N 34 55822 − 37039,5

= 6145464 * 0,2876613 = 1767812,1 u.m.

17. O persoană în vârstă de 40 de ani încheie o asigurare mixtă pe


timp de 16 ani. Să se calculeze prima netă unică plătită de asigurat,
cunoscându-se: suma asigurată = 180 milioane u.m.; numere de comutaţie:
D40 = 2013,460; D56 = 369,450; M 40 = 236,259; M56 = 95,110.

Rezolvare:
Dx =n M − M x =n D56 M 40 − M 56
n AM x = + = + =
X

Dx Dx D40 D40
369,450 236,259 − 95,110 0,2535928
= + =
2013,460 2013,46

P = 180 * 106 * 0,2535928 = 4564704 u.m.

18. Asigurarea mixtă generală pe termen de 12 ani încheiată de o


persoană de 30 ani, prevede ca în cazul supravieţuirii, asiguratul să
încaseze suma de 96.500 u.m., iar în caz de deces urmaşii săi să
beneficieze de suma de 62.000 u.m. Să se calculeze prima netă unică P
aferentă asigurării, cunoscându-se numerele de comutaţie: D30 = 5403;
M30 = 328;D42 = 1644; M42 = 205.
Rezolvare:
PAM = α ∗ n E x + β ∗ n Ax
Dx+n M − M x=n
PAM = α ∗ n E x + β ∗ n Ax = α ∗ +β∗ x
Dx Dx
Dx+n M x − M x+n
n AM x = +
Dx Dx
261

Universitatea SPIRU HARET


D30 +12 M 30 − M 42 D42 M 30 − M 42
12 AM 30 = + = − =
D30 D30 D30 D30
1644 328 − 205
= + = 0,3042754 + 0,0227651
5403 5403
PAM = 96500 * 0,304274 + 62000 * 0,0227651 = 29362,441 +
1411,4362 = 30773,877

19. Asigurarea mixtă cu termen fix n = 12, încheiată de o


persoană de 45 de ani este plătită de aceasta în 3 ani prin prime anuale
anticipate egale. Ştiind că suma asigurată este de 120 milioane lei,
procentul anual p = 10%, numerele de comutaţie: D45 = 1210; N45 =
11365; M45 = 177; D48 = 886; N48 = 8080; D57 = 330. Să se calculeze
prima anuală P.
Rezolvare:
La o asigurare mixtă cu termen fix, în funcţie de modul în care
acumularea fondului de 1 u.m. se face anticipat sau posticipat anual,
se utilizează relaţiile:
Px ∗ n a x = v x
a) anticipat:
vn Dx
Px = = ∗ vn
a
n x N x − n x+m

b) posticipat:
vn Dx
Px = = ∗ vn
a
n x N x +1 − N x + = n + =1

1 1 1
v 12 = ; v 12 = 12
= = 0,3186308
(1 + 0,1) 12
(1,1) 3,1384281
1210
Px = ∗ v 12 = 0,3683409 ∗ 0,3186308 = 0,1173647
11365 − 8080
lei/1 leu sumă asigurată
P netă unică = 120 * 106 * 0,1173647 = 14083764 lei

262

Universitatea SPIRU HARET


20. O persoană în vârstă de 28 de ani contractează o asigurare de
3 milioane u.m. pe care să o încaseze la împlinirea vârstei de 60 de ani
dacă va fi în viaţă.
Cunoscându-se:
− cheltuielile de achiziţie (α) = 3,5% din suma asigurată;
− comisionul încasatorului (β) = 34% din prima anuală plătită;
− cheltuielile administrativ-gospodăreşti (γ) = 4% din suma asigurată;
− numere de comutaţie: D28 = 22287; D60 = 3885,7; N28 = 399114;
N60 = 42455,5.
Să se calculeze prima brută aferentă (PB).
Rezolvare:
Dx+n D 3885,7
PN = S ∗ n E x = S ∗ = S ∗ 60 = 3000000 ∗ =
Dx D28 22287
= 3000000 * 0,174348274 = 523044,8243 u.m.
α = 3000000 * 3,5 / 100 =105000 u.m.; γ = 3000000* 4 / 100 =
120000 u.m.

Pentru calcularea primei anuale Pa, se poate utiliza una din cele
două formule:
Dx+n D60 3885,7
Pa = S ∗ =S∗ = 3 ∗ 10 6 ∗ =
N x − N x=n N 28 − N 60 399114 − 42455,5

= 32684,2 u.m.

DX D28 22287
Pa = PN ∗ = PN ∗ = 523044,8243 ∗ =
N x − N x=n N 28 − N 60 356658,5

= 32684,2 u.m.

34
β = 32684,2 ∗ = 11112,56
100
PB = PN + α + β ∗ PB + γ ∗ n a x + S ∗ PN , în cazul nostru S*Pn=0
PB = 523044 + 105000 + 11112,56 + 120000 = 759157,16 u.m.

263

Universitatea SPIRU HARET


21. O persoană în vârstă de 28 de ani contractează o asigurare de
1.000.000 u.m., pe care să o încaseze la împlinirea vârstei de 60 de ani
dacă va fi în viaţă. Să se calculeze prima anuală brută aferentă,
cunoscându-se:
− cheltuielile de achiziţie (α) = 2,5% din suma asigurată;
− comisionul încasatorului (β) = 3% din prima plătită anual;
− cheltuielile de administraţie (γ) = 0,2% din suma asigurată.
Numerele de comutaţie: D28 = 22287: N28 = 399114; D60 = 3885,7;
N60 = 42455,5.
Să se calculeze prima brută aferentă.
Rezolvare:
PNa – reprezintă prima netă anuală.
D x =n D 60
PNa = S ∗ PN = S ∗ = S∗ = 1 ∗ 10 6 ∗ 0,010894735 =
N x − N x =n N 28 − N 60
= 10894,735 u.m.
PBa – reprezintă prima brută anuală.
α
(1 + s ) PNa + +γ
ax
PBa = n

1− β
α = 1.000.000 * 2,5 / 100 = 25.000 u.m.
β = 0,03
γ = 1.000.000*0,2 / 100 = 2.000 u.m.
s = 0,001
N x − N x + n N 28 − N 60 356658,5
n ax = = = = 16,0029838
Dx D28 22287
25000
1,001 ∗ 10894,735 + + 2000
16,0029838 14467,83841
PBa = = =
1 − 0,03 0,97
= 14915,29733 u.m.

22. Fie o asigurare mixtă cu termen fix n = 8 ani, plătibilă în 3


ani prin rate anuale anticipate. Să se calculeze prima brută (tarifară)
anuală, cunoscându-se:
− vârsta asiguratului = 25 ani;
264

Universitatea SPIRU HARET


− suma asigurată = 200.000 u.m.;
− cheltuielile de achiziţie (α) = 1% din suma asigurată;
− cheltuielile anuale de încasare (β) = 4% din prima tarifară anuală;
− cheltuielile anuale de administrare (γ) = 150 u.m.;
− procentul tehnic utilizat (i)=6%;
− numerele de comutaţie: D25 = 22158,87; N25 = 347435,72;
N28 = 284742,75; N33 = 202375,22.
Rezolvare:
PX ∗ n a x = v n
– pentru cazul anticipat:
vn DX D 25
PX = = ∗ vn = ∗ v8 =
a
n x N x − N x=m N 25 − N 28

22158,87 22158,87 1
= ∗ v8 = ∗ =
347435,72 − 284742,75 62692,97 (1,06) 8
1
= 0,3534506 ∗ = 0,3534506 ∗ 0,6274124 = 0,2217592
1,5938479

PX = 200000 * 0,2217592 = 44351,84 u.m.


PB = PN + α + β % PB + γ ∗ N a x + s ∗ PN
4
PB = 44351,84 + 2000 + PB ∗ + 150∗ n a x
100
DX D25 22158,87
n ax = = = = 0,152756
N x − N x=n N 25 − N 33 347435,72 − 202375,22

γ ∗ n a x = 150 ∗ 0,152756 = 22,9134


4
PB = 46374,753 ÷ PB ∗ = 48307,034
100

23. O persoană în vârstă de 32 de ani încheie o asigurare prin


care să primească începând cu vârsta de 60 de ani, lunar anticipat o
rentă viageră de 50.000 u.m. Pentru aceasta ea contribuie până la
vârsta de 50 de ani cu prime nete anuale constante. Să se calculeze
265

Universitatea SPIRU HARET


rezerva matematică netă (R), la momentul t = 8, cunoscându-se nume-
rele de comutaţie: D32 = 4446; N32 = 45517; D40 = 2013; N40 = 19670;
N50 = 6397; D60 = 232; N60 =1812.
Rezolvare:
N x + n K − 1 D x + n n = 28; m = 18
n ax = − ∗
Dx 2K Dx
N 32 + 28 K − 1 D32 + 28 N 60 11 D60 1812 11 232
28 a 32 = − ∗ = − ∗ = − ∗ =
D32 2K D32 D32 24 D32 4446 24 4446
= 0,407557354 – 0,023916629 = 0,383640725
PN = 50000 * 12 * 0,383640725 = 230184,435
Dx D32 4446
Px = = = = 0,113650306
N x − N x + m N 32 − N 50 39120
PN anuală = 230184,435 * 0,113650306 = 26160,53165
R(t) = D’(t) – D(t)
D’(t) – obligaţia asigurătorului la momentul t;
D(t) – obligaţia asiguratului la momentul t;
D’(8) = 600000 u.m.
26160,53165 * 18 = 470889,5697
26160,53165 * 8 = 209284,2532
470889,5697 – 209284,2532 = 261605,3165
D(8) = 261605,3165 u.m.
R(8) = D’(8)-D(8) = 600000 – 261605,3165 = 338394,6835 u.m.
24. O persoană în vârstă de 50 de ani încheie o asigurare de
supravieţuire pe durata de 10 ani prin care în caz de supravieţuire, la
scadenţă să încaseze suma de 180 milioane u.m. Asiguratul achită
poliţa prin prime anuale egale în patru ani. Să se calculeze rezerva
matematică R la momentul t = 2 ani, cunoscându-se numerele de
comutaţie: D50 = 716; N50 = 6397; D52 = 577; N52 = 5037; D54 = 463;
N54 = 3943; D60 = 232.
Rezolvare:
S ∗ n E x = PNa ∗ m a x
266

Universitatea SPIRU HARET


Dx+n N − N x+m ; Dx=n
S∗ = PNa ∗ x PNa = S ∗
Dx DX N X − N X +N
N X − N x+m
m ax = – reprezintă obligaţia asiguratului de vanitare
DX
anticipată a principiului.
D50+10 D60 232
PNa = 180 ∗ 10 6 ∗ = 180 ∗ 10 6 ∗ = 180 ∗ 10 6 ∗ =
N 50 − N 54 N 50 − N 54 6397 − 3943
232
= 180 ∗ 106 ∗ = 180 ∗106 ∗ 0,0945395 = 17017110 u.m.
2454
a. Conform metodei prospective:
R(t) = D’(t) – D(t)
D’(t) – reprezintă obligaţia asigurătorului la momentul t;
D(t) – reprezintă obligaţia asiguratului la momentul t;
D ' (t ) = S ∗ n −t E x +t ; D(t ) = PNa ∗ m −t a x + t
Rt = S ∗ n −t E x +t − PNa ∗ m −t a x + t
Rt – reprezintă rezerva matematică la momentul t.
D 232
S∗8 E 52 = 180 ∗ 10 6 ∗ 60 = 180 ∗ 10 6 ∗ = 180 ∗ 10 6 ∗ 0,4020797 =
D 52 577

= 72374346 u.m.

N 52 − N 54 1094
8 a 52 = = = 1,8960138
D52 577
P∗8 a 52 = 17017110 ∗ 1,8960138 = 32264675 u.m.
Rt = 72374346 – 32264675 = 40109700 u.m.

b. Conform metodei retrospective:


P ∗ a
R (t ) = Na t x
t Ex

267

Universitatea SPIRU HARET


PNa ∗ 2 a x N − N x + 2 N 50 − N 52 6397 − 5037
R (2) = ;2 ax = x = = = 1,899441341
2 E x Dx D50 716
D x + 2 D52 577
2 Ex = = = = 0,805865921
Dx D50 716
17017110 ∗ 1,899441341
R ( 2) = = 40109652,73u.m.
0,805865921

25. O persoană în vârstă de 36 de ani încheie o asigurare de


supravieţuire pe o perioadă de 14 ani, prin care urmează ca la scadenţa
poliţei să încaseze suma de 84.000 u.m. Ştiind că asiguratul achită poliţa
prin prime anuale anticipate egale în următorii 10 ani, să se calculeze
rezerva matematică netă (R) la momentul t = 4 ani, cu ajutorul
metodelor prospectivă şi retrospectivă, cunoscându-se numerele de
comutaţie: D36 = 3000; N36 = 30070; D40 = 2013; N40 = 19600; N46 = 10155;
D50 = 716.
Rezolvare:
S ∗ n E x = PNa ∗ m a x , în care PNa este prima netă anuală
n = 14; m = 10
D N − N x+m Dx+n
S ∗ x + n = PNa ∗ x ; PNa = S ∗
Dx Dx N x − N x+m
D 50 716
PNa = S ∗ = S∗ = 84000 ∗ 0,035952799 = 3020,035116 u.m.
N 36 − N 46 19915

a. Rezerva matematică netă calculată cu metoda prospectivă:


N − N x+m
R ( t ) = S∗ n − t E x + t − PNa ∗ n − t a x + t ; m a x = x
Dx

R(4) = S ∗ n − 4 E x = 4 − PNa ∗ m − 4 a x + 4 = S ∗10 E 40 − PNa ∗ 6 a 40 =

D50 N − N 46
=S∗ − PNa ∗ 40 = 84000 ∗ 716 − 3020,035116 ∗ 9445 =
D40 D40 2013 2013

= 29877,79427 − 14170,01077 = 15707,7835 u.m.

268

Universitatea SPIRU HARET


b. Rezerva matematică netă calculată cu metoda retrospectivă:
P ∗ a P ∗ a
R (t ) = Na t x ; R (4) = Ns 4 x
t Ex 4 Ex

N x − N x + 4 N 36 − N 40 30070 − 19600
4 ax = = = 3,49
Dx D36 3000
D x = 4 D40 2013
4 EX = = = = 0,671
Dx D36 3000
3020,035116 ∗ 3,49 10539,92255
R ( 4) = = = 15707,78324u.m.
0,671 0,671

26. Un comerciant a încheiat o asigurare pentru bunurile din


magazinul său împotriva riscurilor de furt prin efracţie, pe o perioadă de
un an. Sumele asigurate sunt: 20.000 u.m. articole tehnice şi 10.000 u.m.
articole electrocasnice. Primele anuale de plătit sunt: 3% articole tehnice
şi 2% articole electrocasnice. După achitarea integrală a primelor de
asigurare, s-a produs riscul asigurat, în urma căruia s-a stabilit că bunurile
sustrase au următoarele valori: 5.000 u.m. articole tehnice şi 3.000 u.m.
articole electrocasnice. Cu ocazia stabiliri pagubei, s-a constatat că în
magazin existau articole tehnice în valoare de 30.000 u.m. şi articole
electrocasnice în valoare de 10.000 u.m. Să se calculeze:
a) prima de plată totală;
b) despăgubirea (indemnizaţia) de asigurare primită de asigurat.
Ce concluzie se poate trage în urma acestei asigurări?
Rezolvare:
a. Prima totală de plată:
20000*3 / 100+10000*2 / 100=800 u.m.
b. 20000 : 30000 = 0, 666666666
10000 : 10000 = 1
5000 : 0,666666666 = 3333,33333
3000 * 1 = 3000
3333,33 + 3000 = 6333,33 u.m. fiind despăgubirea de asigurare.

269

Universitatea SPIRU HARET


Concluzie:
Despăgubirea (indemnizaţia) de asigurare de care a beneficiat
asiguratul, justifică prima plătită.

27. Un bun a cărui valoare reală este de 32.400.000 u.m. este


asigurat de proprietarul acestuia la 3 societăţi de asigurare pentru urmă-
toarele sume: 7.800.000 u.m. la asigurătorul X; 4.300.000 u.m. la
asigurătorul Y; 9.400.000 u.m. la asigurătorul Z. Cele trei societăţi de
asigurare aplică o franşiză deductibilă de 3% la suma asigurată. Prin
producerea riscului asigurat se înregistrează o pagubă în valoare de
20.500.000 u.m. Să se determine despăgubirile ce se cuvin asiguratului,
plătite de asigurătorii X, Y, Z.
Rezolvare:
Suma asigurată:
7.800.000 + 4.300.000 + 9.400.000 = 21.500.000 u.m.
Franşiza deductibilă la suma asigurată:
21.500.000 * 3 / 100 = 645.000 u.m.
Ponderile sumelor asigurate la cele 3 societăţi X, Y, Z în total
sumă asigurată sunt:
– societatea X: 36,27906977%;
– societatea Y: 20%;
– societatea Z: 43,72093023%.
Prin aplicarea pierderilor de mai sus la valoarea pagubei înregis-
trate se obţine:
– societatea X: 20500000 * 36,27906977/100 = 7437209,303 u.m.
– societatea Y: 20500000 * 20/100 = 4100000 u.m.
– societatea Z: 20500000 * 43,72093023/100 = 8962790,697 u.m.
Franşiza deductibilă la cele trei societăţi:
– societatea X: 645000 * 36,27906977/100 = 234000 u.m.
– societatea Y: 645000 * 20/100 = 129000 u.m.
– societatea Z: 645000 * 43,72093023/100 = 282000 u.m.
Ca urmare, despăgubirile ce se cuvin asiguratului de la asigura-
torii X,Y şi Z sunt:
– societatea X: 7437209,303 – 234000 = 7203209,303 u.m.
– societatea Y: 4100000 – 129000 = 3571000 u.m.
– societatea Z: 8962790,697 – 282000 = 8680790,697 u.m.
270

Universitatea SPIRU HARET


28. Se asigură 100.000 kg orez obţinut ambalat în 1.000 de saci
de iută. Valoarea orezului trecută în factură este de 65.000 USD, iar
suma asigurată 60.000 USD. Conform contractului de asigurare, la
pierderile din cauza risipei este stabilită o franşiză de 5% asupra
întregii cantităţii de orez. La sosirea navei care transportă orezul, în
portul de destinaţie, se constată:
− lipsesc 50 de saci cu orez;
− 80 de saci au cântărit la descărcare numai 5.000 de kg, dife-
renţa fiind risipită;
− 95 de saci au sosit intacţi, însă au cântărit numai 9.000 de kg;
− 20 de saci au fost atacaţi de rozătoare, cântărind 500 de kg în
portul de destinaţie.
Să se calculeze despăgubirea cuvenită asiguratului, ştiind că asi-
gurarea a fost încheiată conform condiţiei cu răspundere pentru avaria
particulară, plus furt sau nelivrare şi pierdere din cauza risipei.
Rezolvare:
Cantitatea de orez lipsă: 5000 + 3000 + 500 + 1500 = 10.000 kg.
Franşiza: 100000 * 5/100 = 5000 kg => cele 3.000 de kg din
cauza risipei se includ în franşiză.
Lipsa a 1.500 de kg. Se datorează rozătoarelor şi nu este
cuprinsă în contractul de asigurare.
5.000 + 500 = 5.500 kg
5.500 * 0,6 = 3.300 USD
60000/65000 = 0,923076923
3300 * 0,923076923 = 3046,153846 USD

29. O navă comercială sub pavilion belgian, a fost asigurată la o


societate de asigurări din Belgia pentru suma de 1.270.000 USD. Nava a
efectuat un transport de cereale în Anglia, asigurate în această ţară de
destinaţie pentru suma de 425.000 USD. Suma facturată a cerealelor este
de 480.000 USD. În timpul transportului, ca urmare a ciocnirii navei cu o
altă navă, s-a solicitat serviciul de remorchere pentru a aduce nava în cel
mai apropiat port, pentru reparaţii. Serviciu de remorcare a costat
100.000 USD, iar în portul de refugiu s-au efectuat următoarele cheltuieli:
reparaţii la navă = 33.000 USD; comisioane plătite = 90.000 USD;

271

Universitatea SPIRU HARET


cheltuieli de dispaşă achitate = 3.500USD. În urma accidentului, nava a
suferit avarii în sumă de 165.000 USD, iar marfa în valoare de
36.000 USD. Se cere să se stabilească:
a) cheltuielile ce intră în avaria comună;
b) despăgubirea plătită de societatea din Belgia;
c) despăgubirea plătită de societatea din Anglia.
Rezolvare:
a) 100.000 + 33.000 + 3.500 = 136.500 USD.
Observaţie: Comisioanele plătite nu intră în avaria comună.
b) 1.270.000 – 165.000 = 1.105.000 USD
425.000 – 36.000 = 389.000 USD
1.105.000 + 389.000 = 1.494.000 USD
1.105.000 * 100/1494000 = 73,96251673
136500 * 0,7396251673 = 100958,8353 USD
165000 + 100958,8353 = 265958,8353 USD – reprezintă des-
păgubirea plătită de societatea din Belgia
c) 100 – 73,96251673 = 26,03748327
136500 * 0,2603748327 = 35541,16466
425000/480000 = 0,885416666; 36000 * 0,885416666 = 31875 USD
31875 + 35541,16466 = 67416,16466 USD – reprezintă despă-
gubirea plătită de societatea din Anglia.
30. Se dau datele:
ANII 1 2 3 TOTAL
Număr bunuri 200 300 700 1200
asigurate (NS)
Suma asigurată 100 150 200
(u.m./bun) VS
Număr bunuri 20 40 80 140
despăgubite nS
Despăgubirea 15 20 60
(u.m./bun) vs
NS*VS 20000 45000 140000 205000
nS *vs 300 800 4800 5900
Is 0,015 0,0177 0,034
fs 0,1428 0,2857 0,5714 1
272

Universitatea SPIRU HARET


La asigurarea pe durata unui an a unui număr de 12.780 de
bunuri din aceeaşi clasă, având suma asigurată de 320 u.m./bun, să se
calculeze prima netă unitară şi prima netă totală, pentru indicii de
despăgubire anuali şi indicele mediu de despăgubire (calculate rotunjit
la a treia zecimală).
Rezolvare:
S n v
I= ;I = ∗
N ∗V N V
unde:
I – indicele de despăgubire anual;
S – suma totală a despăgubirilor plătite de asigurător;
N – numărul bunurilor (obiectelor) asigurate;
V – valoarea medie a sumei asigurate;
n – numărul bunurilor (obiectelor) despăgubite;
v – valoarea medie a despăgubirilor plătite;
fs – frecvenţa relativă cu care apare indicele mediu de
despăgubire (IS) a unui bun pe perioada dată.
T
n
f s = T s M (I ) = ∑ I S ∗ f S
∑ ns
S =1

s =1
3
M ( I ) = ∑ I S ∗ f s = 0,015 * 0,1428 + 0,0177 * 0,2857 + 0,034 *
S =1
0,5714 = 0,026814058 ≈ 0,027
12780 * 320 = 4089600; 4089600 * 0,026814058 = 109658,7716
fiind prima netă totală

31. Se dau următoarele date:


ANII 1 2 3 TOTAL
Număr bunuri 3000 1600 5000 9600
asigurate (Ns)
Suma asigurată 100 400 100
(u.m. /bun) ns
Despăgubirea 300 800 900 2000
(u.m. /bun) vs

273

Universitatea SPIRU HARET


NS*VS 11 20 25
ss* vs 300000 640000 500000
IS 3300 16000 22500
fs 0,011 0,025 0,045
0,15 0,4 0,45

La asigurarea pe timp de un an a unui număr de 1000 de bunuri


din aceeaşi clasă, având suma asigurată de 575 u.m./bun., să se
calculeze prima netă unitară şi prima netă totală.
Rezolvare:
P = M ( I ) + σ ( I ); σ ( I ) = D 2 ( I )
3
M ( I ) = ∑ I S ∗ f S = 0,011 ∗ 0,15 + 0,025 ∗ 0,4 + 0,045 ∗ 0,45 = 0,0319
S =1

3 2

D 2 ( I ) = ∑ [I S − M ( I ) ] ∗ f S = (0,011 − 0,0319 ) 2 ∗ 0,15 +


S =1
−4
5 + (0,025 − 0,0319 ) 2 ∗ 0,4 + (0,045 − 0,0319) ∗ 0,45 = 1,6179 ∗ 10
2

σ ( I ) = 1,6179 ∗ 10 −4 = 0,012719669
PN unitară = 0,0319 + 0,012719669 = 0,044619669 ≈ 0,045
PN totală = 575000 * 0,045 = 25875 u.m.

32. O societate de asigurări a primit în asigurare 420 de bunuri


dintr-o anumită grupă. Fiecare bun este primit în asigurare pentru
suma de 800 USD fiecare. Prima netă de asigurare este de 1,75%.
Se cere să se calculeze:
1) prima netă datorată de asigurat pentru fiecare bun şi pentru
toate bunurile;
2) probabilitatea daunei;
3) indicatorul abaterea medie pătratică;
4) gradul de stabilitate al rezultatelor financiare ale asigurării (K);
5) numărul de ani la care un an poate să fie nerentabil pentru
asigurător.

274

Universitatea SPIRU HARET


1) 800 * 1,75/100 = 14 USD
420 * 800 * 1,75/100 = 5880 USD
2) q = 5880/420 * 800 = 5880/336000 = 0,0175, unde
q – probabilitatea daunei
3) σ = S * n * q (1 − q ) , unde:
σ – abaterea medie pătratică;
S – suma asigurată a unui bun primit în asigurare;
n – numărul bunurilor asigurate;

σ = 800 420 ∗ 0,0175(1 − 0,0175) = 800 420 ∗ 0,0175 ∗ 0,9825 = 800 7,221375 =
= 800 * 2,687261617 = 2149,809294
4) K = abaterea medie pătratică (σ) /prima netă aferentă bunu-
rilor asigurate din grupa considerată
2149,809294
= = 0,365613825
5880
5) 0,365613825 : 2 = 0,182806912
100 : 18,2806912 = 5,47025678 ≈ 5,5 ani

33. O societate de asigurări are un portofoliu de asigurări redat


în tabelul de mai jos:
Grupa Nr. de Suma Suma Prima netă Abaterea Coeficientul
de riscbunuri asigurată asigurată anuală cal- medie de stabil.
asigurate (u.m./bun) totală culată cu 2% pătratică financiară
1 1500 100 150000 3000 542,21 0,1807
2 2000 75 150000 3000 469,57 0,1565
3 3500 4 14000 280 33,13 0,1183
TOTAL 7000 61,30 314000 6280 718,05 0,1143
Cota de primă netă de asigurare practicată este de 2%.
Să se calculeze:
a) gradul de stabilitate financiară (K) pe grupe şi pe total;
b) probabilitatea de a plăti despăgubiri mai mari decât prima netă;
c) suma asigurată maximă pentru un risc asigurat pentru a asigu-
ra stabilitatea financiară.
275

Universitatea SPIRU HARET


Rezolvare:
a) q – probabilitatea daunelor
q = 6280/314000 = 0,02
Pentru a determina suma asigurată a unui bun se utilizează
media pătratică ponderată:

xp =
∑x f2

∑f
− 100 2 ∗ 1500 + 75 2 ∗ 2000 + 4 2 ∗ 3500
xp = = 61,3025285
1500 + 2000 + 3500
σ – abaterea medie pătratică;
s – suma asigurată a unui bun primit în asigurare;
n – numărul bunurilor asigurate.
σ = S ∗ n ∗ q(1 − q)
σ = 61,3025285 7000 ∗ 0,02 ∗ 0,98 = 718,0512517
718,0512517
K= = 0,114339371 şi reprezintă gradul (coeficien-
6280
tul) de stabilitate financiară
b) 0,114339371 : 2 = 0,057169685; => probabilitatea de a plăti
despăgubiri mai mari decât prima netă = 5,71%
c) suma asigurată maximă pentru un bun asigurat, pentru a
asigura stabilitatea financiară, se determină cu ajutorul formulei:
x = 2K2 * p,
unde:
x – suma asigurată maximă pe un risc asigurat;
p – prima netă anuală pe ansamblul riscurilor.
x = 2 * (0,114)2 * 6280 = 163,22 u.m.
Deci, asigurătorul poate primi în asigurare bunuri cu o valoare
asigurată de 163 u.m. fiecare, fără ca prin aceasta stabilitatea sa
financiară să se înrăutăţească, întrucât suma maximă asigurabilă de
163 u.m. întrece cea mai ridicată sumă asigurată din portofoliul
existent.
276

Universitatea SPIRU HARET


Gradul (coeficientul) de stabilitate financiară pe grupe
2 3000
1) q1 = = 0,02; q1 = = 0,02; σ 1 = 100 1500 ∗ 0,02(1 − 0,02) =
100 150000

= 542,21
1,5 3000
2) q 2 = = 0,02; q 2 = = 0,02; σ 2 = 75 2000 ∗ 0,02 ∗ 0,98 =
75 150000
= 469,57

3) q3 = 0,08 = 0,02; q 3 = 280 = 0,02; σ 3 = 4 3500 ∗ 0,02 ∗ 0,98 = 33,13


4 14000

542,21 469,57 33,13


K1 = = 0,1807; K 2 = = 0,1565; K 3 = = 0,1183
3000 3000 280

34. A. Considerând că solicitările de despăgubire individuale


sunt identic repartizate cu variabila aleatoare:
100 u.m. 400 u.m. 600 u.m. 800 u.m.
, iar numărul lor este dat de variabila
X:
1/2 1/6 1/6 1/6

12 20 40 50 60
aleatoare , să se calculeze media solicitării de
N: N: despăgubire totală.
1/4 1/4 1/6 1/6 1/6
Rezolvare:
4

∑ X = ∑ xi ∗ f i = 100 ∗1/ 2 + 400 ∗1/ 6 + 600 ∗1/ 6 + 800 ∗1/ 6 = 350


i =1

∑N = ∑ni ∗ fi =12∗1/ 4 + 20∗1/ 4 + 40∗1/ 6 + 50∗1/ 6 + 60∗1/ 6 = 33


i =1

277

Universitatea SPIRU HARET


Dacă solicitările de despăgubire individuale sunt identic
repartizate cu variabila aleatoare X, iar numărul lor este dat de
variabila aleatoare N, atunci media solicitării de despăgubire totală
este: 350 * 33= 11.550 u.m.
B. Se consideră că solicitările de despăgubire individuale sunt
repartizate uniform pe intervalul [1.000, 2.000], iar numărul acestora
urmează o repartiţie Poisson de parametru Λ = 120. Să se calculeze
media solicitării de despăgubire totală.
Soluţie: 1.000 * 120 + 2.000 * 120 = 120.000 + 240.000 = 360.000 u.m.
360.000 : 2 = 180.000 u.m.

35. La un autovehicul asigurat, să se calculeze gradul de uzură


recalculat, dacă se cunosc:
− gradul de uzură rezultat din tabelele coeficienţilor de uzură: 0,2;
− valoarea din nou a autovehiculului avariat: 2.000.000 u.m.;
− costul total al reparaţiilor curente efectuate: 50.000 u.m.
Rezolvare:
În cazul autovehiculelor care aveau efectuate înainte de data
producerii accidentului repartiţii curente, inclusiv înlocuiri ale părţilor
componente sau ale pieselor originale, gradul de uzură se calculează
cu ajutorul formulei:
Ur = U * K,
unde:
Ur – gradul de uzură recalculat;
U – gradul de uzură rezultat din tabelele cu coeficienţii de uzură;
K – coeficientul de corecţie a uzurii.
A−a
K= ,
a
unde:
A – valoarea din nou a autovehiculului avariat;
a – costul total al reparaţiilor curente, inclusiv al înlocuirilor de
părţi componente sau de piese originale, efectuate înainte de data
producerii accidentului.

278

Universitatea SPIRU HARET


2000000 − 50000 1950000
K= = = 0,975
2000000 2000000
Ur = U * K = 0,2 * 0,975 = 0,195 – reprezintă gradul de uzură
recalculat

36. Proprietarul unui autoturism, încheie o asigurare pentru


avarii şi furt, la suma de 2.000.000 u.m., cu primă de 2,5%. În urma
unei coliziuni avută în parcare, autoturismul este avariat total. Din
documentaţia prezentată de asigurat, rezultă că valoarea din nou a
autoturismului respectiv este de 3,75 milioane u.m., iar uzura acestuia
este de 20%. Să se calculeze:
a) prima anuală de plată;
b) valoarea reală a autoturismului în momentul accidentului;
c) cuantumul pagubei;
d) indemnizaţia de asigurare cuvenită asiguratului pentru pagube
produse de riscul asigurat.
Rezolvare:
a) prima anuală de plată:
2.000.000 * 2,5/100 = 50.000 u.m.
b) 3.750.000 * 20/1000 = 750.000 u.m.
3.750.000 – 750.000 = 3.000.000, care este valoarea reală a
autoturismului în momentul accidentului.
c) cuantumul pagubei: 2.000.000 : 3.000.000 * 100 = 66,6%
d) indemnizaţia de asigurare cuvenită: 2.000.000 u.m.

37. O persoană fizică îşi asigură autoturismul propriu la o


societate de asigurări pentru suma de 96.000.000 u.m. printr-o poliţă
de avarii şi furt pe o perioadă de un an. Cota de primă anuală este de
1,8%. La opt luni de la încheierea asigurării, autoturismul este
implicat într-un accident în urma căruia sunt necesare repartiţii ce
presupun următoarele cheltuieli: piese de schimb în valoare de
1.5000.000 u.m. şi manopera în sumă de 2.500.000. În urma
accidentului, rezervorul autovehiculului s-a spart, provocând

279

Universitatea SPIRU HARET


scurgerea întregii cantităţi de benzină în valoare de 320.000 u.m.
Asiguratul a mai cheltuit 200.000 u.m. pentru tractarea
autovehiculului până la cel mai apropiat atelier de reparaţii. Valoarea
din nou a autoturismului la momentul producerii accidentului era de
120.000.000 u.m., iar cota de uzură de 10%. Să se calculeze:
a) prima anuală de plată;
b) despăgubirea primită de asigurat;
c) suma asigurată pentru care va continua asigurarea după înca-
sarea despăgubirii.
Rezolvare:
a) 96000000 * 1,8/100 = 1728000 u.m. – reprezintă prima anuală
de plată
b) cuantumul pagubei: 15000000 + 2500000 + 320000 + 200000
= 18020000 u.m.
96000000 : 120000000 = 0,8
18020000 * 0,8 = 14416000 u.m. – despăgubirea primită de asigurat
c) suma asigurată pentru care va continua asigurarea după
încasarea despăgubirii: 96000000 – 14416000 = 81584000 u.m.

38. La o societate de asigurări care practică asigurări auto, se


apreciază că fiecare din cei 14.500 de posesori de poliţe comite un
număr de accidente dat de o variabilă aleatoare Poisson de parametru a
= 0,85, iar mărimea solicitării de despăgubire în fiecare accident este
dată de o variabilă aleatoare care ia cu aceeaşi probabilitate orice
valoare întreagă din intervalul [1, 200].
Să se calculeze media mărimii solicitării totale de despăgubire (M).
Rezolvare:
n
aM ( x) = a ∗ ∑ x i p i
i =1
n
a ∗ ∑ xi pi
i =1 0,85(1 ∗ 14500 + 200 ∗ 14500) 2477325
M= = = =
2 2 2
= 1238662,5 u.m.

280

Universitatea SPIRU HARET


39. În cazul unui contract de asigurare în sumă de 1.050.000 u.m.,
asigurătorul devenit reasigurat, stabileşte reţinerea sa proprie la 50.000
u.m., restul fiind cedat în asigurare. Asigurătorul încheie contracte de
reasigurare cu 3 reasiguratori X, Y, Z, care preiau în reasigurare
200.000 u.m., 300.000 u.m., şi respectiv 500.000 u.m. Să se calculeze:
a) răspunderea maximă a reasiguratorilor;
b) răspunderea reasiguratorului X;
c) răspunderea reasiguratorului Y;
d) răspunderea reasiguratorului Z.
Rezolvare:
a) 1000000 : 1050000 * 100 = 95,238%
b) 200000 : 1000000 * 100 = 20%
c) 300000 u.m. = 6 plinuri de conservare
d) 500000 u.m. = 10 plinuri de conservare.

40. Un contract de export de mărfuri în valoare de 200.000 u.m.


este asigurat pentru suma de 150.000 u.m. Asigurătorul reţine în
sarcina sa 60.000 u.m., iar restul îl cedează în reasigurare astfel:
− reasiguratorul X preia 30% din suma asigurată;
− reasiguratorul Y preia 20% din suma asigurată;
− reasiguratorul Z preia 10% din suma asigurată.
Prima de asigurare este de 5%. În timpul transportului mărfurilor
acestea suferă o avarie estimată la 120.000 u.m. Să se calculeze:
a) despăgubirea încasată de asigurat;
b) despăgubirea pe care o suportă asigurătorul şi respectiv reasi-
guratorul;
c) partea din prima de asigurare care revine asigurătorului, şi
respectiv reasiguratorilor.
Rezolvare:
a) Despăgubirea încasată de asigurat:
150000 : 200000 = 0,75
120000 * 0,75 = 90000 u.m.
b) Despăgubirea pe care o suportă asigurătorul, şi respectiv
reasiguratorul:
90000 * 40/100 = 36000 u.m. (asigurătorul)
281

Universitatea SPIRU HARET


90000 * 30/100 = 27000 u.m. (reasiguratorul X)
90000 * 20/100 = 18000 u.m. (reasiguratorul Y)
90000 * 10/100 = 9000 u.m. (reasiguratorul Z)
c) Partea din prima de asigurare care revine asigurătorului, şi
respectiv reasiguratorilor:
150000 * 5/100 = 7500 u.m. prima de asigurare
7500 * 40/100 = 3000 u.m. (asigurătorul)
7500 * 30/100 = 2250 u.m. (reasiguratorul X)
7500 * 20/100 = 1500 u.m. (reasiguratorul Y)
7500 * 10/100 = 750 u.m. (reasiguratorul Z).

41. O societate de asigurări a încheiat contracte de asigurare cu


mai multe firme, împotriva riscului de incendiu, răspunderea asumată
vizând toate bunurile firmelor respective. Societatea de asigurări,
reţine în contul său ca prioritate suma de 300.000 u.m., urmând să
transmită în reasigurare fiecare din contractele de asigurare în limita a
900.000 u.m. La firmele A, B şi C are loc producerea riscului asigurat,
cunoscându-se următoarele date:
– Firma A: suma asigurată = 1.500.000 u.m.; prima de asigurare
= 30.000 u.m.; daune = 150.000 u.m.
– Firma B: suma asigurată = 2.000.000 u.m.; prima de asigurare
= 50.000 u.m.; daune = 400.000 u.m.
– Firma C: suma asigurată = 3.000.000 u.m.; prima de asigurare
= 150.000 u.m.; daune = 1.200.000 u.m
Să se stabilească:
a) tipul de contract de reasigurare (T);
b) dauna suportată de reasigurat (Dr);
c) dauna suportată de reasigurator (DR).
Rezolvare:
a) T = excedentul de sumă asigurată.
b) 300000 : 1500000 = 0,2; 150000 * 0,2 = 30000 u.m.
300000 : 2000000 = 0.15; 400000 * 0,15 = 60000 u.m.
300000 : 3000000 = 0,1; 1200000 * 0,1 = 120000 u.m.

282

Universitatea SPIRU HARET


Dr = 30000 + 60000 + 120000 = 210000 u.m.
c) DR = 120000 + 340000 + 1080000 = 1540000 u.m.

42. Un contract de export de mărfuri în sumă de 500.000 u.m.


este asigurat pentru suma de 450.000 u.m. Asigurătorul reţine în
sarcina sa 135.000 u.m., iar restul îl cedează în reasigurare astfel:
a) reasiguratorul X preia 25% din suma asigurată;
b) reasiguratorul Y preia 25% din suma asigurată;
c) reasiguratorul Z preia 20% din suma asigurată.
Cota de primă de asigurare este de 3%. În timpul transportului
mărfurilor se produce riscul asigurat şi se înregistrează o pagubă la
marfă estimată la 75.000 u.m. Să se calculeze:
1) despăgubirea încasată de asigurat;
2) despăgubirea suportată de asigurător, respectiv reasiguratorul X;
3) partea din prima de asigurare care revine asigurătorului,
respectiv reasiguratorului Z.
Rezolvare:
Conform principiului răspunderii proporţionale:
450000 : 500000 = 0,9
1) Despăgubirea încasată de asigurat: 75000 * 0,9 = 67500 u.m.
2) Având în vedere că asigurătorul reţine din suma asigurată, în
sarcina sa 135000 u.m., respectiv 30%, despăgubirea suportată este:
67500 * 30/100 = 20250 u.m. Despăgubirea suportată de reasigura-
torul X este dată de: 67500 * 25/100 = 16875 u.m.
3) Prima de asigurare: 450000 * 3/100 = 13500, din care revine:
− asigurătorului: 135000 * 3/100 = 4050 u.m.
− reasiguratorul Z: 13500 * 20/100 = 2700 u.m.

43. Un contract de export de mărfuri în sumă de 500.000 u.m.


este asigurat pentru suma de 450.000 u.m. Asigurătorul reţine în
sarcina sa 135.000 u.m., iar restul îl cedează în reasigurare astfel:
a) reasiguratorul X preia 25% din suma asigurată;
b) reasiguratorul Y preia 25% din suma asigurată;
c) reasiguratorul Z preia 20% din suma asigurată.

283

Universitatea SPIRU HARET


Cota de primă de asigurare este de 3%. În timpul transportului
mărfurilor se produce riscul asigurat şi se înregistrează o pagubă la
marfă estimată la 75.000 u.m. Să se calculeze:
1) despăgubirea încasată de asigurat;
2) despăgubirea suportată de asigurător, respectiv reasiguratorul X;
3) partea din prima de asigurare care revine asigurătorului,
respectiv reasiguratorului Z.
Rezolvare:
Conform principiului răspunderii proporţionale:
450000 : 500000 = 0,9
1) Despăgubirea încasată de asigurat: 75000 * 0,9 = 67500 u.m.
2) Având în vedere că asiguratul reţine din suma asigurată, în
sarcina sa 135000 u.m., respectiv 30%, despăgubirea suportată este:
67500 * 30/100 = 20250 u.m.
Despăgubirea suportată de reasiguratorul X este dată de 67500 *
25/100 = 16875 u.m.
3) Prima de asigurare: 450000 * 3/100 = 13500, din care revine:
− asigurătorului: 13500 * 30/100 = 4050 u.m.;
− reasiguratorului Z: 13500 * 20/100 = 2700 u.m.

44. Un contract de export de marfă în sumă de 1.100.000 u.m.


este asigurat pentru suma de 775.000 u.m. Asigurătorul reţine în
sarcina sa daunele până la 100.000 u.m., iar restul îl cedează în
reasigurare astfel:
− nivel 1: daune cuprinse între 100.000 – 200.000 u.m.
− nivel 2: daune peste 200.000 u.m.
Producerea riscului asigurat se soldează cu o pagubă de 300.000
u.m. Să se determine:
a) despăgubirea la care are dreptul proprietarul mărfurilor;
b) despăgubirea suportată de asigurător;
c) despăgubirea suportată de reasiguratori.
Rezolvare:
a) despăgubirea la care are dreptul proprietarul mărfurilor:
775.000 : 1.100.000 * 300.000 = 211363,6364 ≈ 211364 u.m.

284

Universitatea SPIRU HARET


b) despăgubirea suportată de asigurător: 100.000 u.m.
c) despăgubirea suportată de reasiguratori:
− 100.000 u.m. se acoperă de reasiguratorii care au subscris la
reasigurarea excedent de daună la nivel 1;
− 11.364 u.m. se acoperă de reasiguratorii care au primit în
reasigurare excedentul de daună de nivel 2.

45. Clauzele unui contract de reasigurare sunt: cota de parti-


cipare a reasiguratului la beneficiile reasiguratorului 25%; în totalul
cheltuielilor reasiguratorului se includ cheltuieli generale în cotă de
5% din primele cedate în reasigurare; pierderile se reportează până la
acoperirea completă din beneficiile realizate în exerciţiile următoare;
comisionul de bază 40% din volumul primelor cedate; comisionul
adiţiona 2/3 din diferenţa dintre rata daunei estimată şi rata efectivă;
cota de participare a reasiguratorului este de 25% din suma asigurată;
rata daunei estimată este de 45%. La expirarea exerciţiului financiar
asigurătorul prezintă: suma asigurată totală 100.000.000 u.m.; prime
încasate 2.500.000 u.m.; despăgubiri plătite 750.000 u.m. La aceeaşi
dată, reasiguratorul prezintă: total venituri 900.000 u.m.; total
cheltuieli 581.250 u.m., din care rezerve de daune: 50.000 u.m.;
pierderile reportate 25.000 u.m. Să se determine:
a) comisionul de bază (com. b);
b) comisionul adiţional (com. a);
c) despăgubirile suportate de reasigurator (D);
d) participarea reasiguratului la beneficiul reasiguratorului (Pb);
e) marja reasiguratorului (M).
Rezolvare:
a) comisionul de bază reprezintă 40% din volumul primelor
cedate; cota de participare a reasiguratului la beneficiile reasigura-
torului = 25%
2500000 * 25/100 = 625000 u.m. – prime cedate în reasigurare
625000 * 40/100 = 250000 u.m.
b) rata daunei estimată = 45%
rata daunei efectivă: Rd = 750000/2500000 * 100 = 30%

285

Universitatea SPIRU HARET


Comisionul adiţional = 2/3 din diferenţa dintre rata daunei
estimată şi rata daunei efectivă: 45% – 30% = 15%; 15% * 2/3 = 10%
625000 * 10/100 = 6250 u.m. comisionul adiţional
c) 750000 * 25/100 = 187.500 u.m. – fiind despăgubirile
suportate de reasigurator.
d) total venituri: 900.000 u.m.
total cheltuieli: 581.250 u.m.
pierderi reportate 25.000 u.m.
Beneficiul reasiguratorului = 900.000 – (581.250 + 25.000) =
900.000 – 606.250 = 293.750
Pb = 293.750 * 25/100 = 73.437,5 u.m.
e) 581.250 – 75.000 = 506.250
900.000 – 506.250 = 393.750
393.750 : 900.000 = 0,4375 => M = 44%

46. O sucursală a unei societăţi de asigurare a înregistrat la sfâr-


şitul anului următoarele rezultate:
Nr. Explicaţie Prime de Despăgubiri Cheltuieli
crt. asigurare plătite administrativ
încasate gospodăreşti
1 Asigurări obligatorii 20.000 14.000 1.000
2 Asigurări facultative 110.000 70.000 10.000
Să se calculeze rata daunei pe tipuri de asigurări şi pe total.
Rd – rata daunei;
D – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de asigurător;
P – totalul primelor încasate de asigurător.
Rezolvare:
D
Rd = ∗ 100
P
a) Rata daunei la asigurările obligatorii:
14000
Rd = ∗ 100 = 70%
20000

286

Universitatea SPIRU HARET


b) Rata daunei la asigurările facultative:
70000
Rd = ∗ 100 = 63,63%
110000
c) Rata daunei pe total:
84000
Rd = ∗ 100 = 64,61%
130000

47. O societate de asigurări şi reasigurări prezintă următoarele


rezultate la sfârşitul anului: număr de contracte încheiate: 780.000
u.m.; prime de asigurare încasate: 127.000.000 u.m.; despăgubiri
plătite: 11.400.000 u.m.; suma asigurată totală: 4.200.000.000 u.m.;
număr salariaţi: 1.800; alte cheltuieli efectuate: 7% din totalul
veniturilor realizate. Să se determine:
a) suma medie asigurată (Sma);
b) rata venitului net (Rvn);
c) productivitatea muncii unui lucrător (W).
Rezolvare:
Sa
a. Sma = ,
Nc
unde:
Sa – reprezintă totalul sumelor asigurate;
Nc – fiind numărul total al contractelor de asigurare încheiate:
4.200.000.000
S ma = = 5384,61 u.m.
780.000
P−C
b. Rvn = ∗ 100
P
P = 127.000.000 u.m.
C = 11.400.000 + alte cheltuieli efectuate (7% din total venituri
realizate)
127.000.000 * 7/100 = 8.890.000 u.m.
C = 11.400.000 + 8.890.000 = 20.290.000 u.m.

287

Universitatea SPIRU HARET


127.000.000 − 20.290.000
R vn = ∗ 100 = 84,02%
127.000.000
d) W = P/L = 127.000.000/1800 = 70.555,55 u.m. prime /salariat

48. O sucursală a unei societăţi de asigurare a înregistrat, la


sfârşitul anului, următoarele rezultate:
− total prime de asigurare încasate: 80000 u.m.;
− total despăgubiri plătite: 50000 u.m.;
− total cheltuieli administrativ-gospodăreşti: 5000 u.m.;
− total angajaţi ai sucursalei: 20.
Să se calculeze:
a) rata daunei;
b) costul relativ al activităţii de asigurare;
c) venitul net;
d) rata venitului net;
e) cheltuieli administrativ-gospodăreşti ce revin la o u.m. venit net;
f) productivitatea muncii unui lucrător în asigurări.
Rezolvare:
D 50000
a) Rd = ∗ 100 = ∗ 100 = 62,5%
P 80000
C 55000
b) C a = ∗ 100 = ∗ 100 = 68,75%
P 80000
c) Vn = P − C = 80000 − 55000 = 25000 u.m.
P−C 25000
d) Rvn = ∗ 100 = ∗ 100 = 31,25%
P 80000
e) cheltuieli administrativ-gospodăreşti ce revin la o u.m. venit
net; 5.000 : 25.000 = 0,2
P 80000
f) W = = = 4000
l 20

49. O sucursală a unei societăţi de asigurări a înregistrat la


sfârşitul anului următoarele rezultate:
288

Universitatea SPIRU HARET


− total prime de asigurare încasate = 90.000 u.m.;
− total despăgubiri plătite = 45.000 u.m.;
− total cheltuieli administrativ-gospodăreşti = 8.000 u.m.;
− total angajaţi ai sucursalei: 32 persoane.
Să se calculeze:
a) rata daunei;
b) costul relativ al activităţii de asigurare;
c) venitul net;
d) rata venitului net;
e) cheltuieli administrativ-gospodăreşti ce revin la o u.m. venit net;
f) productivitatea muncii unui lucrător în asigurări.
Rezolvare:
D 45000
a) Rd = ∗ 100 = ∗ 100 = 50%
P 90000
C 45000 + 8000 53000
b) C a = ∗ 100 = ∗ 100 = ∗ 100 = 58,88%
P 90000 90000
c) Venitul net = P – C = 90.000 – 53.000 = 37.000 u.m.
( P − C ) * 100 37000
d) Rvn = = ∗ 100 = 41,11%
P 90000
e) cheltuieli administrativ-gospodăreşti ce revin la o u.m. venit
net = 8.000 : 37.000 = 0,216 u.m.
f) productivitatea muncii unui lucrător în asigurări (W)
p 90000
W= = = 2812,5 , L – fiind numărul total de angajaţi.
L 32

289

Universitatea SPIRU HARET


290

Universitatea SPIRU HARET


BIBLIOGRAFIE

1. Alexa, Constantin, Ciurel Violeta, Sebe Emil, Mihăescu Ana Maria,


Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Editura All, Bucureşti, 1992.
2. Alexa, Constantin, Ciurel Violeta, Sută Nicolae, Sebe Emil,
Transporturi şi asigurări, Editura Metropol, Bucureşti, 1994.
3. Aubert, Jean-Luc, L' assurance – vie et les assurances de personnes,
Presses Universitaires de France, Paris, 1982.
4. Barrel, Geneviève, L'assurance de credits à l' exportation, Nathan –
Economie, Paris, 1987.
5. Bennet, C., Dictionnary of insurance, Pitman Publishing, London, 1996.
6. Bercea, Florian, Asigurările şi lumea afacerilor, în „Tribuna
Economică”, nr. 37, 38 şi 43, 1994.
7. Bistriceanu, Gh., Bercea F., Macovei E., Lexicon de protecţie
socială, asigurări şi reasigurări, Editura Karat, Bucureşti, 1997.
8. Burlacu, Veronica, Cenuşă Gheorghe, Bazele matematice ale
asigurărilor, Editura Teora, Bucureşti, 2000.
9. Bistriceanu, Gh., Finanţe şi credit, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999.
10. Caraiani, Gh., Tudor Mihaela, Asigurările maritime, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
11. Căpăţână, Octavian, Contractul comercial de transport, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
12. Cistelecan, Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Editura
Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş, 1997.
13. Ciumaş, Cristina, Modernizarea şi diversificarea în lumea
asigurărilor, în „Tribuna Economică”, nr. 2-21, 1996.
14. Ciumaş, Cristina, Economia asigurărilor, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă Cluj-Napoca, 2003.
15. Ciurel, Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi
practici internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.
16. Constantinescu, Dan Anghel, Dobrin Marinică, Introducere în
asigurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

291

Universitatea SPIRU HARET


17. Constantinescu, Dan Anghel, Dobrin Marinică, Asigurarea şi
managementul riscului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
18. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Asigurări şi reasi-
gurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
19. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Marketing în asigurări,
Editura Brend, Bucureşti, 1998.
20. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Managementul
societăţilor de asigurare, Editura Brend, Bucureşti, 1998.
21. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Sisteme informaţionale
în asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.
22. Constantinescu, Dan Anghel, Dobrin Marinică şi colectiv,
Despăgubiri în asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.
23. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Managementul riscului
în asigurări, Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999.
24. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Practica asigurărilor,
Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999.
25. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Tratat de asigurări,
Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999.
26. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Dicţionar de asigurări,
Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999.
27. Deak, Francisc, Contracte civile şi asigurări, Editura Actami,
Bucureşti, 1995.
28. Deak, Francisc, Tratat de drept civil (contracte speciale), Editura
Actami, Bucureşti, 1999.
29. Dobrin, Marinică, Ionescu Luminiţa, Contabilitatea societăţilor de
asigurări, Editura Semne ’94, Bucureşti, 2000.
30. Dobrin, Marinică, Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2000.
31. Dorion, Georges, Guionnet André, La securité sociale, Pressses
Universitaires de France, Paris, 1989.
32. Galiceanu, Ion, Asigurări (curs), Universitatea din Craiova, 1994.
33. Galiceanu, Ion, Economia asigurărilor, Editura Universitaria,
Craiova, 1996.
34. Gherasim, Alexandru, Asigurările în agricultură în condiţii de risc
şi incertitudine (curs ASE), Bucureşti, 1996.
35. Iancovici, Leon, Dreptul asigurărilor comerciale, Editura Horion,
Craiova, 1998.
36. Iosif, Gh., Tanăsescu P. şi colectiv, Sistemul asigurărilor în
România, Editura „Tribuna Economică”, Bucureşti, 1997.
37. Lambert-Faivre, Yvonne, Droit des assurances, Dalloz, Paris, 1985.

292

Universitatea SPIRU HARET


38. Lougergé, Henri, Economie et finance de l'assurance et de la
réassurance, Dalloz, Paris, 1981.
39. Manole, Gh., Gălătescu Emanuel, Asigurările sociale de sănătate,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
40. Moldovan, Tudor. Introducere actuarială în asigurări generale,
lucrare de uz intern, Bucureşti, 1999.
41. Moldoveanu, Nicolae, Instrumentarea dosarelor de daună în
asigurări (strategii, metode, tehnici), Editura BREN, Bucureşti, 2004.
42. Moldoveanu, Nicolae, Combaterea fraudei în asigurări, Editura
BREN, Bucureşti, 2002.
43. Negoiţă, Ion, Asigurări şi reasigurări în economie, vol. I, Editura
Polsib, Bucureşti, 1998.
44. Negoiţă, Ion, Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Editura
ETAPE, Sibiu, 2001.
45. Negru, Titel, Economia asigurărilor, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2002.
46. Negru, Titel, Asigurări şi reasigurări (sinteze şi aplicaţii), Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.
47. Negruş, Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura All,
Bucureşti, 1996.
48. Petrescu, Eva-Cristina, Marketing în asigurări, Editura Uranus,
Bucureşti, 2005.
49. Popescu, D., Macovei E., Contractul de asigurare, Editura
Junimea, Iaşi, 1982.
50. Purcaru, Ion, Mircea Iulian, Lazar Gheorghe, Asigurări de persoane
şi de bunuri – aplicaţii, cazuri, soluţii, Editura Economică, Bucureşti, 1998.
51. Tănăsescu, Paul, Ionescu Luminiţa, Asigurările sociale de sănătate
din România, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1998.
52. Tudor, Mihaela, Asigurarea mărfurilor pentru transport, în
„Tribuna Economică” nr. 6, 1996.
53. Tufan, Constantin, Forme de asigurări sociale în România, Editura
Şansa, Bucureşti, 1997.
54. Ţiclea, Alexandru, Tufan Constantin, Pensiile şi alte drepturi de
asigurări sociale, Editura Şansa, Bucureşti, 1994.
55. Văcărel, Iulian, Politici economice şi financiare de ieri şi de azi,
Editura Economică, Bucureşti, 1996.
56. Văcărel, Iulian, Bercea Florian, Asigurări şi reasigurări, ediţia
a II-a, Editura Expert, Bucureşti, 1999.
57. Văcărel, Iulian, Bistriceanu Gh. şi colectiv, Finanţe publice, ediţia
a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.

293

Universitatea SPIRU HARET


58. Vulpoi, Ion, Asigurarea producţiei agricole în România împotriva
riscului şi incertitudinii (curs ASE), Bucureşti, 1997.
*** Codul civil, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
*** H.G. nr. 1279/8.12.1990 privind înfiinţarea unor societăţi comer-
ciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor, publicată în „Monitorul Oficial”,
nr. 145/17.12. 1990.
*** H.G. nr. 189 / 22.03.1991 privind aprobarea înfiinţării Băncii de Ex-
port-Import a României – societate pe acţiuni – (Romanian EXIMBANK),
publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 293/1992, cu modificările aprobate prin
H.G. nr. 293/1992, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 139/22.04.1992.
*** H.G. nr. 844/20.12.1991 privind înfiinţarea Comitetului Interna-
ţional de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, publicată în „Monitorul
Oficial”, nr. 3/15.01.1992.
***H.G. nr.293 pentru „aprobarea atribuţiilor, competenţelor şi
modului de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite
de Comerţ Exterior, precum şi a convenţiilor-cadru pentru derularea activităţii
de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ exterior în numele şi în contul
statului”, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 139 din 22.06.1992.
*** Legea nr. 136/21.12.1995 privind asigurările şi reasigurările din
România, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 303/29.12.1995.
*** Legea nr. 19 /17.03.2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 140 /1.04.2000.
*** Legea nr. 32/31.03.2000 privind societăţile de asigurare şi su-
pravegherea asigurărilor, publicată în „Monitorul Oficial”, nr.
148/10.04.2000.
***Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în „Monitorul Oficial”,
nr. 103, 6.02.2002.
***Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de
calamităţi naturale în agricultură, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 442,
24.06.2002.
***Legea nr. 172/2004, pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în
„Monitorul Oficial”, nr. 473, 26.05.2004.
***Legea nr. 403/2004, pentru modificarea şi completarea Legii
nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 976, 25.10.2004.
***Legea nr. 440/2004 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a

294

Universitatea SPIRU HARET


României EXIMBANK S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a
comerţului exterior, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 985, 26.10.2004.
*** Ordinul nr. 94 al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor
Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate,
publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 85, 20.02.2001.
*** Ordinul nr. 340/4.05.2001 al Ministrului Muncii şi Solidarităţii
Sociale pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în „Monitorul
Oficial”, nr. 237, 10.05.2001.
***Ordinul nr. 3108 al C.S.A. pentru punerea în aplicare a Normelor
în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube
produse terţilor prin accidente de autovehicule, publicat în „Monitorul
Oficial”, nr. 1214, 17.12.2004.
***O.U.G. nr. 150 din 31.10.2002 privind organizarea şi funcţionarea
sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în „Monitorul Oficial”,
nr. 838, 20.11.2002.

295

Universitatea SPIRU HARET


296

Universitatea SPIRU HARET