Sunteți pe pagina 1din 58

VALERIA MIRON

TRATAREA GAZELOR INDUSTRIALE

Capitolul 1 INTRODUCERE

Dezvoltarea economiei naţionale a impus creşterea considerabilã a consumului de energie sub toate formele, conducând la solicitãri importante ale surselor energetice primare şi implicând eforturi pentru mãrirea contribuţiei tuturor formelor de energie. Procesele industriale reclamã cel mai adesea cantitãţi mari de combustibil din care o parte, în multe cazuri importantã, se evacueazã sub formã de gaze de ardere (resurse energetice).

Resursele energetice reprezintã unul dintre suporturile dezvoltãrii economico-sociale ale unei ţãri, volumul şi structura activitãţilor socio-economice fiind în corelaţie directã cu disponibilitatea şi volumul resurselor. Prin securitatea resurselor energetice naţionale se înţelege gradul de acoperire a nivelului consumului de energie, în general, şi a celui pentru producerea energiei electrice şi termice, în special.

Pe plan intern a fost analizatã evoluţia fiecãrui tip de resursã primarã şi s-au studiat posibilitãţile de asigurare a necesarului pentru producerea energiei electrice şi termice. Declinul natural al resurselor indigene şi, în consecintã, necesitatea apelãrii tot mai mult la import, impune cunoaşterea resurselor pe plan mondial, a modului de dispunere a acestora şi a tendinţelor structurii consumului, acestea fiind importante atât sub aspectul evoluţiei posibile a preţurilor, cât şi al stabilirii eventualelor surse de import.

Utilizarea unei anumite resurse de energie primarã reprezintã rezultanta îmbinãrii corespunzãtoare a urmãtoarelor patru aspecte:

- serviciile pe care fiecare tip de resursã le asigurã;

- tehnologiile care vor fi capabile sã satisfacã mai bine aceste servicii;

- beneficiile aduse de servicii;

- riscurile pe care le implicã utilizarea unei anumite resurse (ecologice, financiare

etc.).

Spre deosebire de o mare parte din tãrile Europei, România prezintã trei mari avantaje care ar putea sã-i permitã elaborarea unei strategii a resurselor:

- dispune de resurse naturale importante;

- are capacitãti de producere a energiei electrice şi termice excedentare, lucru ce

poate permite o optimizare a utilizãrii resurselor pentru obţinerea unor costuri de

producţie minime în condiţiile menţinerii unor capacitãţi corespunzãtoare în stare de funcţionare;

- are o pozitie geograficã favorabilã.

In România, din totalul resurselor consumate la nivelul economiei naţionale circa 25 % sunt destinate producerii energiei electrice şi 25 %, producerii energiei termice. Poziţia geograficã favorabilã face posibilã o diversificare a surselor de aprovizionare, element important în asigurarea stabilitãţii şi securitãţii acoperirii deficitului de resurse

energetice indigene chiar şi în condiţiile unor situaţii de crizã (crize energetice, embargouri, conflicte armate etc.).

Securitatea resurselor energetice naţionale trebuie pusã în corelaţie directã cu securitatea posibilitãţilor de acoperire a consumului. Ca urmare a impactului creşterii costurilor la furnizor asupra consumatorului, modul tradiţional de elaborare a strategiilor trebuie schimbat. A apãrut o nouã filozofie: strategia de planificare integratã a productiei, transportului, distribuţiei si consumului de energie. In elaborarea fiecãrei strategii, în mod obligatoriu trebuie sã se ţinã seama de situaţia prezentã, la care se vor racorda opţiunile strategice adoptate. Consumul eficient de energie reprezintã o necesitate vitalã pentru România, atât în prezent cât şi în viitor, deoarece trebuie sã asigure:

- o dezvoltare economicã echilibratã;

- calitatea mediului ambiant;

- înbunãtãţirea nivelului de trai al populaţiei.

Utilizarea actualã a energiei în economia României comportã o serie de elemente caracteristice:

- un consum mare de energie primarã şi finalã pe unitatea de produs intern brut

(PIB) realizat (de 2…3 ori mai mare fatã de unele ţãri dezvoltate), agravat în ultimii ani

de creşterea consumurilor specifice energetice pe produse şi activitãti, determinate de reducerea gradului de încãrcare a capacitãţilor de producţie şi de uzura lor moralã şi fizicã;

- neasigurarea continuitãţii în alimentarea cu purtãtori de energie datoritã declinului producţiei interne de hidrocarburi şi dificultãţilor financiare şi de organizare pentru procurarea energiei din import;

- structura neechilibratã a consumului, cu un consum ridicat în industrie şi un

consum redus la populaţie;

- nivel de poluare ridicat la producerea, transformarea şi în consumul de energie;

- lipsa de capital a agenţilor economici pentru promovarea unor lucrãri eficiente

energetic, coroboratã cu dobânzi ridicate la obţinerea creditelor;

- lipsa de informare şi instruire economicã a unor autoritãti şi a cadrelor tehnico-

economice privind potenţialul şi practicile de implementare a programelor de eficienţã

economicã;

- faptul cã nu existã o producţie internã satisfãcãtoare de aparate de mãsurã

pentru toţi purtãtorii de energie, echipament eficient de utilizare şi reglare, şi nici suficiente firme de inginerie şi expertizã capabile sã implementeze proiectele de eficienţã energeticã.

Creşterea eficienţei de utilizare a energiei trebuie sã constitue obiectivul principal al politicii economice şi, mai ales, al politicii energetice a României.

Intr-o primã etapã, trebuie avute în vedere lucrãri care se realizeazã “fãrã costuri” sau cu “costuri restrânse”, cum ar fi: încãrcarea la capacitate şi funcţionarea continuã a instalaţiilor care au asiguratã desfacerea produselor finite, materiile prime, energia şi

materialele, respectarea disciplinei tehnologice şi de consum, efectuarea la termen şi în condiţii de calitate a lucrãrilor de exploatare, întreţinere şi reparaţii, eliminarea pierderilor de purtãtori de energie, retehnologizarea proceselor industriale mari consumatoare de energie. In paralel, trebuie fãcute primele eforturi pentru realizarea de obiective de investiţii care sã asigure o eficienţã ridicatã, astfel încât, din unitatea de energie consumatã sã se obtinã un volum mai mare de produse şi activitãţi necesare vietii.

Ca urmare, în etapa actualã de dezvoltare economico-socialã, economia de combustibili şi energie sub orice formã este o problemã de bazã, care implicã luarea unor mãsuri de mare avengurã atât pe linia valorificãrii resurselor energetice recuperabile (r.e.r.), cât şi pe linia descoperirii de noi surse de energie. In acest sens, industria oferã numeroase posibilitãţi de valorificare a r.e.r., fapt care contribue la îmbunãtãţirea randamentului proceselor tehnologice şi la reducerea consumului specific de energie sub diferite forme.

Economia de energie şi reducerea consumului energetic asigurã creşterea profitului care constitue, la rândul lui, o sursã pentru ridicarea standardului de trai, posibilitãţi de reinvestire a capitalului acumulat, reducerea presiunii asupra balanţei energetice şi a importului de energie la nivelul economiei şi, nu în ultimul rând, la reducerea stresului asupra mediului ambiant.

Eficienţa energeticã primeşte o puternicã amprentã globalã şi socialã. Acţiunile de eficienţã economicã trebuie extinse în toate sectoarele de activitate economico-socialã, inclusiv în sectorul consumului casnic, deoarece rezultatele acestora sunt cumulative.

In ultimele decenii industria siderurgicã s-a dezvoltat foarte mult, dar în continuare se cautã noi metode de cre tere a produc iei de fontã i o el. Cre terea produc iei de fontã se datoreazã îmbunãtã irii indicilor tehnico-economici de func ionare a furnalelor, ca aggregate principale de producere a fontei, pe baza utilizãrii tehnologiilor avansate de elaborare )pregãtire avansatã a încãrcãturii din punct de vedere mecanic i termic, ridicarea temperaturii aerului insuflat, utilizarea aerului îmbogã it în ozigen i a combustibililor auxiliary, suflarea de gaze reducãtoare la baza cuvei). De asemenea, introducerea pe scarã largã a automatizãrii i utilizarea calculatoarelor de proces constitue un element de bazã în conducerea i controlul proceselor din furnal

Impactul industriei siderurgice asupra mediului

Deoarece produc ia de o el i fier se bazeazã pe procese pirotehnologice, poluarea aerului este principala problemã a industriei siderurgice. La numãrul mare de gaze eliminate în aer se adaugã o cantitate considerabilã de praf care con ine substan e periculoase (metale grele). Rãcirea apei i metodele de separare umedã creazã probleme în privin a puritã ii apei. Instala iile cu foc continuu necesitã cantitã i mari de apã i genereazã ape

contaminate cu ulei. In turnarea fãrã racier prin pulverizare arja se elibereazã direct în apã.

Procesele metalurgice produc de asemenea, cenu a care ar trebui reciclatã. Acolo unde nu se face reciclare i nu existã instala ii finale de descãrcare, praful i mâlul din sistemul de curã are a gazelor pot polua apele de suprafa ã i subterane. In furnale i mori de conversie în laminar i în timpul forjãrii, protec ia împotriva zgomotului i vibra iilor este foarte importantã. Turnãtoriile produc multe de euri provenite din amestecul de formare, rebuturi i zgurã de cubilou. Scurtarea procesului de turnare a materialului rulant în formã finalã permite economisirea energiei i diminuarea cantitã ii de substan e reziduale, de euri i emisii.

Majoritatea proceselor pirotehnologice industriale (încãlzirea, topirea, evaporarea, dezagregarea, recoacerea, prãjirea i arderea diferitelor produse tehnologice) se realizeazã cu ajutorul cãldurii degajate prin arderea unui combustibil. Caracteristica de bazã a tuturor proceselor pirotehnologice industriale este nivelul termic ridicat, bine determinat pentru fiecare proces în parte. Nivelul termic al procesului este reprezentat de temperatura finalã t p a produsului tehnologic.

Procesele pirotehnologice industriale se pot împãr i în douã grupe:

- încãlzirea, topirea i evaporarea, când sub ac iunea cãldurii introduse se

modificã numai proprietã ile fizice ale materialelor prelucrate, în special starea lor de agregare;

- dezagregarea, recoacerea, prãjirea i arderea, care sunt înso ite i de

modificãri în structura chimicã a materialului prelucrat; ele conduc la formarea de noi substan e. Pentru procesele din prima grupã, mãrimea temperaturii t p este determinate precis de proprietã ile termodinamice ale produsului final (de temperatura de topire sau evaporare în condi ii de presiune date i de specificul mediului gazos din camera de lucru). De exemplu, la presiunea atmosfericã temperatura de topire a fierului este 1535 o C, a cuprului, 1083 o C, a o elului, 1550 o C. In aceste condi ii, ob inerea metalului lichid la temperaturi mai joase nu este posibilã, iar o oarecare supraîncãlzire a acestuia nu este ra ionalã, din cauza pierderilor exergetice mari, a sublimãrii metalului i a înrãutã irii recuperãrii cãldurii din gazele de ardere.

Caracteristica principalã a unui proces pirotehnologic este randamentul :

η =

Q

u

Q

i

unde : Q u este cãldura utilã ; Q i – cãldura consumatã.

(1.1)

Pentru procesele pirotehnologice industriale, determinarea lui Q u i Q i este îngreunatã i complicatã datoritã modificãrilor endo - i exoterme ale materialului prelucrat, de

cantitatea deosebitã a de eurilor sub formã de zgurã i de utilizarea suplimentarã a cãldurii dincolo de limitele camerei de lucru de bazã, în care are loc procesul ternologic.

Cantitã ile de cãldurã necesare sunt determinate scriind ecua ia de bilan termic pe proces :

Q cc + Q ex + Q ft + Q fi = Q pt + Q en + Q zg + Q r + Q g [kJ/kg produs]

(1.2)

unde :

Q cc este cãldura legatã chimic a combustibilului ; Q ex – cãldura degajatã de reac iile exoterme care au loc în camera de lucru ; Q ft – cãldura fizicã a materialelor tehnologice de bazã ; Q fi – suma cãldurilor fizice ale componentelor necesare arderii ; Q pt – cãldura con inutã de produsul tehnologic final ; Q en – cãldura absorbitã în reac iile endoterme din încãrcãturã ; Q zg = cãldura de eurilor lichide sau solide : zgurã sau alte produse rezultate în urma proceselor ; Q r – cãldura totalã evacuatã în mediul înconjurãtor, prin rãcirea for atã a camerei de lucru i prin dispersia în atmosferã ; Q g – con inutul total de cãldurã al gazelor evacuate (cãldura sensibilã i cãldura legatã chimic).

Capitolul 2

GAZE INDUSTRIALE

2.1. Gaze de ardere

Principalul utilaj în care se produc gaze de ardere este generatorul de abur (cazan). Cazanul este un ansamblu de mai multe aparate termice având ca scop realizarea unor procese de încãlzire sau vaporizare a apei (în unele cazuri şi supraîncãlzirea aburului format), cãldura necesarã fiind furnizatã fie de un combustibil care arde în focar, fie de gazele de ardere cu temperaturã ridicatã recuperate dintr-un proces tehnologic. In general, combustibilul utilizat în cazanele industriale este un combustibil gazos (gazul metan). Ecua ia de ardere în aer a combustibilului gazos este:

CH 4 + 2 . O 2 CO 2 + 2 . H 2 O

1 Nm 3 CH 4 + 2 . Nm 3 O 2 1 Nm 3 CO 2 + 2 . Nm 3 H 2 O

Oxigenul teoretic necesar:

Oxigenul real necesar:

O 2t = 2 Nm 3 O 2 / Nm 3 comb

O 2r = α . O 2t Nm 3 O 2 / Nm 3 comb

Oxigenul excedentar:

O 2ex = (α – 1) . O 2t Nm 3 O 2 / Nm 3 comb

Aerul real introdus:

L r = O 2r /0,21 Nm 3 L/ Nm 3 comb

Azotul introdus cu aerul:

N 2r = 0,79/L r Nm 3 N 2 / Nm 3 comb

Ecua ia de ardere în aer:

1 Nm 3 CH 4 + Nm 3 L 1 Nm 3 CO 2 + 2 . Nm 3 H 2 O+ O 2r + N 2r

2.2. Gazul de furnal

2.2.1. Provenien ã

Fiecare furnal este format din urmãtoarele unitã i legate direct func ional i constructiv : furnalul propriu-zis, estacada buncãrelor, hala de turnare, epurare brutã, preîncãlzitoare de aer (caupere), camera de automatizare, mãsurã i control. Agregatul principal pentru producerea fontei este furnalul : un recipient dezvoltat pe înãl ime, în care, pe la partea superioarã este introdusã încãrcãtura formatã din straturi de minereu i cocs, iar pe la partea inferioarã, se insuflã aerul de combustie care,

oxidând combustibilul, dezvoltã gazele reducãtoare i energia termicã necesarã proceselor metalurgice. Produsele proceselor metalurgice sunt : gazul de furnal captat i evacuat pe la partea superioarã, fonta i zgura depozitate la partea inferioarã, în creuzet, de unde sunt evacuate intermitent.

MINEREU DE

FIER

COCS

FONDANT

COMBURANT

(aer +oxigen)

MINEREU DE FIER COCS FONDANT COMBURANT (aer +oxigen) FURNAL FONTA GAZ DE FURNAL ZGURA Constructiv, furnalul
MINEREU DE FIER COCS FONDANT COMBURANT (aer +oxigen) FURNAL FONTA GAZ DE FURNAL ZGURA Constructiv, furnalul

FURNAL

DE FIER COCS FONDANT COMBURANT (aer +oxigen) FURNAL FONTA GAZ DE FURNAL ZGURA Constructiv, furnalul are
FONTA
FONTA
FIER COCS FONDANT COMBURANT (aer +oxigen) FURNAL FONTA GAZ DE FURNAL ZGURA Constructiv, furnalul are la

GAZ DE FURNAL

ZGURA

Constructiv, furnalul are la exterior un blindaj metalic, iar la interior, captu ealã refractarã constituitã din elemente de rãcire cu apã i captu eala refractarã propriu- zisã. Geometria interioarã este diferitã pe înãl imea furnalului, asigurând prin profilul realizat curgerea cât mai u oarã a materialelor încãrcate, în contracurent cu gazele ascendente, precum i utilizarea ra ionalã, atât în sec iune verticalã cât i orizontalã, a energiei termice i chimice, în condi iile de productivitate ridicatã cu consumuri energetice cât mai reduse. Pãr ile componente ale furnalului sunt :

- gura de încãrcare, de formã cilindricã, unde este realizatã distribu ia controlatã a materiilor prime încãrcate ; - cuva furnalului, de formã tronconicã, cu baza mare în jos, având rolul de a pregãti termic încãrcãtura ce coboarã spre pãr ile inferioare ; - sacul de cocs (pântecul furnalului), de formã cilindricã, caracterizat de

începerea i dezvoltarea rapidã a schimbãrilor de stare, concomitent cu desfã urarea rapidã a proceselor de reducere i formare a stropilor de fontã i de zgurã ;

- etalajul furnalului, de formã tronconicã, cu baza micã în jos, constitue zona de

desfã urare a proceselor metalurgice de formare a fontei i zgurii, continuare a proceselor de reducere i de dirijare a cocsului spre gurile de vânt ;

- creuzetul furnalului, de formã cilindricã : la partea superioarã, în zona gurilor de

vânt, au loc procesele de ardere i de formare a gazelor reducãtoare, iar în pãr ile inferioare, sunt definitivate procesele metalurgice de formare a fontei i zgurii, depozitarea produselor topirii în intervalele dintre evacuãri.

Furnalul este un cuptor de topire tip cuvã cu func ionare continuã, în care materia primã (minereu, cocs i fondan i) încãrcatã pe la partea superioarã, coboarã în permanen ã

sub ac iunea greutã ii proprii i vine în contact cu gazele calde cu diferite temperaturi, care circulã de jos în sus. Gazele calde cedeazã cãldura încãrcãturii, iar aceasta suferã o serie de modificãri fizico-chimice, ob inându-se fontã topitã sub formã de picãturi care se scurg spre creuzet. Zgura formatã din gangã (partea nemetalicã a minereurilor sau sterilul), fondan ii, cenu a combustibilului i alte impuritã i din minereu se topesc i coboarã sub formã de picãturi spre creuzet, unde se separã deasupra fontei lichide datoritã greutã ii specifice diferite. Fondan ii sunt materiale naturale (calcarul) care se adaugã în încãrcãtura furnalului pentru a se combina cu ganga din minereuri în vederea formãrii zgurei.

Materialele solide (minereu, cocs i fondan i) se dozeazã în anumite propor ii i se introduc în furnal prin partea de sus cu ajutorul unui dispozitiv special numit aparat de încãrcare. Este astfel construit încât sã permitã încãrcarea continuã a furnalului fãrã scãparea gazelor ãn atmosferã (inchiderea etan ã este realizatã de cele douã conuri, mare si mic). La gura de încãrcare se aflã i conductele de evacuare a gezelor de furnal. In zona creuzetului, furnalul prezintã douã orificii : de evacuare a fontei topite, în partea de jos, iar mai sus, în partea opusã, orificiul de evacuare a zgurei.

La partea superioarã a creuzetului se gãsesc gurile de vânt pentru introducerea aerului necesar arderii combustibilului, adus printr-o conductã inelarã. In vederea cre terii temperaturii i reducerii consumului specific de combustibil, aerul suflat este preîncãlzit în prealabil în preîncãlzitoarele de aer numite caupere. Furnalele au (3…4) caupere :

unul încãlze te aerul, unul este de rezervã i douã se încãlzesc cu ajutorul gazelor de furnal. Conectarea i deconectarea cauperelor se face automat.

2.2.2. Reac ii care au loc în furnal

In figura 2.1 sunt prezentate sectoarele unui furnal cu nivelul de temperaturã i reac iile chimice care au loc.

2.2.3. Compozi ia gazelor de furnal

Compoziţia gazului de furnal variază în funcţie de condiţiile de topire i modul de desfăşurare al procesului în furnal, în limitele indicate în tabelul 2.1.

Cantitatea de gaz de furnal variază în funcţie de calitatea fontei elaborate, încãrcãtura folositã i consumul specific de combustibil echivalent, la arderea cu aer atmosferic, în limitele:

-

1900

3100

- 3400

4800

m 3 N /t fo;

m 3 N /t K echivalent ;

- 3800 5500 m 3 N /t C echivalent . o 200 800 o C
- 3800
5500
m 3 N /t C echivalent .
o
200
800
o C
H 2 O lichid = H 2 O vapori
H 2 O din solutie= H 2 O vapori
MgCO 2 = MgO + CO 2
3Fe 2 O 3 + CO = 2Fe 3 O 4 + CO 2
Fe 3 O 4 + CO = 3FeO + CO 2
3Fe 2 O 3 + H 2 = 2Fe 3 O 4 + H 2 O
Fe 3 O 4 + H 2 = 3FeO + H 2 O
1000
o C
FeO + CO = Fe +
CO 2
FeO + CO = Fe +
CO 2
1200
o C
FeO + H 2 = Fe
+
Formarea zgurei
1300
o C
1550
o C
FeO + C = Fe + CO
SiO 2 + 2C = Si +
Guri de vânt
Zona de ardere
Incãlzire lichid

Fig.2.1

11

Tabelul 2.1. Compoziţia gazului de furnal

   

Funcţionare cu cocs

Funcţionare cu mangal

Normal

Min.

Max.

Normal

Min.

Max.

 

%

 

%

CO 2

 

14

18

12

20

10

15

7

20

CO

 

22

26

20

28

25

30

20

33

CH 4

 

0,2

0,4

0,1

0,6

 

0,4

0,8

2,5

H

2

4

6

2

8

7

8

5

10

H

2

54

56

50

60

52

54

47

66

CO 2 +CO

 

39

40

38

41

 

39

40

38

 

CO

2

           

CO H

+

2

0,35

0,45

-

-

 

-

-

-

2.2.4. Instalaţia de captare a gazului de furnal

In urma proceselor din furnal, rezultă cantităţi importante de gaz furnal, gaz care, la ieşirea pe la partea superioară, antrenează şi cantităţi însemnate de praf. Având putere calorifică de 920-960 Kcal/Nm 3 , el este supus unor procese de epurare în instalaţii specializate. Aproximativ, cantitatea de gaz evacuatã se poate determina pe baza bilanţului azotului folosind relaţia:

unde:

Vg = Va

Na

Ng

,[Nm 3 /h]

Vg [Nm 3 /h] - volumul de gaz evacuat din furnal;

Va [Nm 3 /h] - volumul de aer insuflat;

Na [%] - procentul de azot din aerul insuflat;

Ng [%] - procentul de azot din gazul de furnal.

(2.1)

Mai exact, cantitatea de gaz furnal poale fi determinată şi pe baza bilanţului carbonului, deci funcţie de consumul specific de cocs, după relaţia:

sau

Vg =

 

x(k C

k

+

a

f

C

f

+

b

a.m.

C

a.m.

)

[C

f 0

]

 

(CO

2

+

CO

+

CH

4

)

12

 

100

 

22,2

 

Vg

=

186,7

x(k C

k

+

a

f

C

f

+

b

a.m.

C

a.m.

)

[C

f0

]

 

CO

2

CO

+ CH

4

[Nm 3 /t.f 0 ]

(2.2)

[Nm 3 /t.f 0 ]

(2.3)

unde: x este un coeficient care exprimă pierderile de C în praful de furnal, care depinde

0,98). Valoarea mai mică

se referă la furnalele ce funcţionează cu presiune normală la gura de încărcare, valoarea mai mare pentru furnalele ce funcţionează cu presiune ridicată;

de regimul de funcţionare al furnalului, având valori între (0,94

k

[t/t.f 0 ] - consumul specific de cocs;

C

k , C f C a.m [%] - procentul de carbon din cocs, fondanţi, adaosuri metalice;

[C f0 ] [%] - carbonul din fontă;

a f , b am [t/t.f 0 ] - consumul de fondant, adaos metalic;

CO 2 , CO, CH 4 [%] - conţinutul elementelor în gazul de furnal.

Măsurătorile pentru funcţionarea cu diferite încărcături au scos în evidenţă următoarele limite cantitative de praf evacuat cu gazul de furnal:

- 50 -100 g/m 3 la funcţionarea cu minereuri prăfoase;

- 20 - 50 g/m 3 la funcţionarea cu aglomerat şi minereuri sortate;

- 8-15 g/m

3

la funcţionarea cu încărcătură sortată şi cu presiune la gura de

încărcare mai mare de 0,9 ats.

1,5) ori

mai mari decât cantitatea de aer insuflat la gurile de vânt Această cantitate trebuie

evaluată în următoarele condiţii:

Din relaţia (2.3) rezultă că la gura de încărcare sunt evacuate gaze de circa (1,4

- evacuare cât mai uniformă pe secţiunea gurii de încărcare, pentru a nu crea

diferenţe însemnate în regimul metalurgic pe circumferinţă;

- să asigure o viteză cât mai redusă la gura de încărcare, pentru a antrena cât mai puţin praf.

Pentru aceste considerente, colectarea gazului brut la gura de încărcare se face printr-o secţiune ce acoperă circa 40 % din secţiunea de trecere a gazului în secţiunea gurii, această secţiune fiind realizată prin montarea a 4 conducte captatoare, uniform poziţionate pe circumferinţa cupolei.

uniform pozi ţ ionate pe circumferin ţ a cupolei. Fig.2.2. Conducte colectoare gaz furnal tip pantalon;
uniform pozi ţ ionate pe circumferin ţ a cupolei. Fig.2.2. Conducte colectoare gaz furnal tip pantalon;

Fig.2.2. Conducte colectoare gaz furnal tip pantalon; b)cu o singură conductă coborâtoare

Fiecare două conducte colectoare ce pleacă de la cupolă se unesc într-o conductă

suitoare a cărei secţiune de trecere este de (25

(Fig. 144-a). Din cele două conducte suitoare, coboară spre sacul de praf câte o conductă, ambele unificându-se înainte de intrarea în sacul de praf. La furnalele de construcţie mai nouă, conductele suitoare se unesc între ele, iar din această unificare, spre sacul de praf coboară o singură conductă (Fig.144-b). La furnalele de 1700 m 3 de la Galaţi, este utilizată prima variantă de colectare şi transport al gazului brut, iar la furnalele de 2700 respectiv 3500 m 3 este aplicată soluţia cu o singură conductă coborâtoare.

% din secţiunea gurii de încărcare

30)

Conductele pentru transportul gazului brut sunt dimensionate în funcţie de volumul de gaz transportat în unitatea de timp pentru o viteză mai mare de 16 m/s. Se consideră că la

viteze mai mari, este eliminată orice posibilitate de depunere a prafului pe conducte. De

regulă, dimensionarea este făcută pentru viteze de (18

20) m/s.

Constructiv, conductele de gaz brut sunt confecţionate din tablă din oţel sudată. Ele se sprijină atât pe cupola furnalului, cât şi pe construcţia metalică ce sprijină pe stâlpii furnalului, ţinându-se cont că aceasta trebuie să susţină greutatea conductelor, inclusiv

căptuşeala, cât şi ipoteza umplerii 60 % a acesteia cu praf, a cărui greutate volumetrică

este de (2

Deoarece gazul de furnal iese în mod curent din furnal cu temperaturi de până la

(350

de gaz brut sunt căptu ite cu materiale refractare.

La tipurile mai vechi de conducte, era efectuată înzidirea cu cărămizi de şamotă aşezate pe lăţimea standardizată de 113 mm a cărămizilor. La conductele de construcţie nouă, înzidirea cu cărămizi a fost înlocuită cu aşezarea prin intermediul unor ancore, al unui

strat de (60

Pentru preluarea eventualelor dilatări, conductele captatoare, la ieşirea din cupola furnalului, sunt prevăzute cu compensatori de dilatare, fie cu presetupă, fie lenticulari. La

furnalele cu trasee mari de conducte de gaz brut, sunt montaţi compensatori şi la intrarea conductei în sacul de praf.

Pentru " spălarea" conductelor de gaz în cazul unor opriri, precum şi pentru efectuarea unor lucrări de intervenţii sau inspecţii la aparatul de încărcare, conductele sunt prevăzute cu ştuţuri pentru introducerea aburului, precum şi cu câte o uşă de vizitare. Pentru evacuarea în atmosferă a gazului de furnal, la partea superioară a conductelor

clape atmosferice. Acestea

colectoare sunt montate, funcţie de mărimea furnalului, (2

pot fi acţionate de la distanţă (Fig. 2.3) cu troliu electric şi cablu sau acţionare directă cu

r conductele

2,2)

t/m 3 .

400)°C,

iar în cazuri de excepţie chiar cu temperaturi de (800

1000)°C

100)

mm de beton bazaltic (soluţie aplicata la furnalele mari de la Galaţi).

3)

cilindru hidraulic (fig.2.4).

100) mm de beton bazaltic (solu ţ ie aplicata la furnalele mari de la Gala ţ

Fig.2.3. Clapa atmosferică cu acţionare de la distanţă

Clapa atmosferic ă cu ac ţ ionare de la distan ţă Constructiv, o clapã atmosferic ă

Constructiv, o clapã atmosferică se compune din corpul principal (7) fixat prin flanşa cu şuruburi la conducta de gaz, un corp secundar (6) care formează şi scaunul de sprijin al clapei propriu-zise. Corpul principal are la interior un distrugător de energie de formă conică, susţinut cu 4 nervuri de corp. Corpul secundar este realizat din oţel aliat, iar scaunul este încărcat cu material dur. Pe exteriorul corpului secundar, se află elementul elastic format dintr-un compensator cu patru lentile care susţine un scaun tip flanşa cu două garnituri din teflon. Capacul are forma unei calote sferice, turnat din oţel refractar, susţinut de o articulaţie sferică pe braţul de acţionare al capacului. Capacul are două scaune de etanşare: unul pe scaunul corpului secundar fix şi cel de al doilea pe scaunul mobil exterior. Braţul capacului, executat din oţel aliat, este acţionat prin intermediul unui bolţ de suport, iar pe partea opusă este articulat la tija cilindrului hidraulic. Strângerea clapei de

scaun la tipul de clapă acţionată hidraulic este realizată de presiunea uleiului din cilindru (Fig.2.4), în timp ce strângerea clapei pe scaun la sistemul cu acţionare de la distanţă este realizată prin intermediul unor contragreutăţi (Fig. 2.3). Conductele de gaz brut nu pun probleme deosebite în exploatare, singurele probleme ce pot apărea sunt legate de starea garniturilor de etanşare de la capacele gurilor de vizitare de pe conducte, precum

şi de scaunul de etanşare de la clapele atmosferice. Schimbarea garniturii de pe scaunul mobil în cadrul reviziilor planificate măreşte simţitor siguranţa în exploatare, în special a clapelor atmosferice cu dublă etanşare.

2.2. Gaz de cocserie

Prin distilarea uscatã a cãrbunilor de pãmânt în spa ii închise i în lipsa aerului, se ob in patru produse principale:

- gazul de cocserie (de generator);

- gudronul;

- apele amoniacale;

- reziduul solid (cocsul i semicocsul).

Distilarea cãrbunilor la temperaturi înalte se efectueazã în uzinele cocsochimice sau în uzinele de gaz. In func ie de temperatura la care se efectueazã procesul termic de distilare a cãrbunilor se disting:

600)°C, cãrbunii de

pãmânt (lignitul) sunt transforma i în semicocs, gudroane, gaze etc. Semicocsificarea se face cu scopul fie de a înnobila cãrbunii inferiori (ligni ii) i de a ob ine semicocsul, fie de a ob ine o cantitate cât mai importantã de gudroane nedescompuse; - cocsificarea când, la temperaturi ce pot ajunge pânã la (1000 1100)°C, cãrbunii de pãmânt, mai ales huila, sunt transforma i în cocs, gudroane, gaze etc. Cocsificarea sau prelucrarea la temperaturi înalte se face cu scopul de a ob ine cocs metalurgic. Compozi ia gazelor de cocserie depinde de felul cãrbunilor de pãmânt i de temperatura la care se face distilarea. In general, gazele componente sunt H 2 , CH 4 . CO, H 2 S etc. Aceste gaze au puterea caloricã cuprinsã între 4000 i 8500 kcal/m 3 i sunt folosite

pentru încãlzire.

- semicocsificarea când, sub ac iunea temperaturii de (500

Gudronul este un lichid uleios de culoare brunã care con ine hidrocarburi aromatice. Este mai greu decât apa i are un miros specific, neplãcut.

Apele amoniacale con in dizolvate amoniac liber i sãruri de amoniu. Apele amoniacale sunt întrebuin ate fie la ob inerea amoniacului, fie la prepararea sãrurilor de amoniu folosite ca îngrã ãminte minerale.

Cocsul obtinut în uzinele cocsochimice con ine 95% carbon i are o putere caloricã de

(6800

8000)

kcal/kg. Este folosit drept combustibil i ca agent reducãtor. Dacã se ine

seama de faptul cã pentru fiecare tonã de fontã ob inutã în furnal se consumã circa o tonã de cocs, este lesne de în eles importan a cãrbunilor pe pãmânt ca materie primã de bazã pentru dezvoltarea industriei sidelurgice. Uzinele cocsochmice care se construiesc pe lângã marile combinate metalurgice, pentru a se ob ine cocsul necesar fabricãrii fontei, dau în acela i timp subproduse de cocserie.

Capitolul 3 TRATAREA GAZELOR INDUSTRIALE

Parametrul principal care determinã con inutul de cãldurã al gazelor industriale este temperatura. Independent de direc ia de utilizare a acestei cãlduri, în practica uzualã se constatã des abateri considerabile de la normã ale temperaturii. In multe cazuri, aceastã temperature cre te datoritã arderii necorespunzãtoare a componentelor în canalele de gaze, din cauza imperfec iunii formãrii amestecului i a arderii combustibilului în camera de lucru propriu-zisã. Cel mai adesea se întâlnesc cazurile în care temperatura realã a gazelor este mai micã decât cea normalã. Acest lucru are loc din cauza absorb iei suplimentare de aer ceace are mari dezavantaje: are loc înrãutã irea func ionãrii instala iei de tiraj, supraîncãrcatã de debitul suplimentar de aer care trebuie evacuate, se reduce cantitatea de cãldurã posibil a fi recuperate, mãrind pierderile de cãldurã cu gazelle evacuate. De aceea, reducerea la minim a cantitã ii de aer fals pãtruns în canalele de gaze care fac legãtura între camera de lucru i instala ia recuperatoare constitue una din principalele mãsuri ce trebuie luate în exploatare.

3.1. Particularitã ile particulelor antrenate în gazele de ardere

Caracteristica gazelor de ardere tehnologice posibil a fi recuperate, utilizate ca agent termic, este con inutul mare de particule antrenate, u or fuzibile i polidisperse. In ele predominã frac iile mici i foarte mici gãsite în toate cele trei stãri de agregare. Aceste caracteristici speciale ale particulelor antrenate au o influen ã asupra condi iilor de exploatare i asupra direc iilor alese de recuperare.

Formarea “antrenãrii” tehnologice poate avea urmãtoarele cause:

- evacuarea odatã cu gazelle de ardere a particulelor solide ale încãrcãturii, ale arderii i ale cãptu elii interioare a camerei de lucru;

- loviturile produse de picãturile lichide ale topiturii i zgurii antrenate odatã cu gazelle de ardere;

- evaporarea par ialã (sublimarea) a materialului tehnologic.

Aceasta explicã particularitã ile calitative: con inut mare (concentra ie gravimetricã), polidispersitate i posibilitatea existentei stãrilor lichidã, solidã i gazoasã.

Frac iunea gravimetricã admisã a antrenãeii dã numai o imagine conven ionalã i incompletã asupra proprietã ilor de murdãrire. Aceasta se explicã prin faptul cã ac iunea de murdãrire a suprafe elor de transfer de cãldurã i a canalelor de gaze nu este determinatã de greutatea antrenãrii ci de numãrul particulelor de pe aceste suprafe e. Numãrul particulelor existente într-o unitate de greutate a antrenãrii se modificã invers propor ional cu cubul dimensiunilor liniare. Aceasta mãre te în mod deosebit valoarea frac iilor mici i foarte mici ale antrenãrii.

Examinarea proprietã ilor de murdãrire ale antrenãrii trebuie sã inã seama i de fuzibilitatea sa, deoarece proprie ile de murdãrire sunt în strânsã legãturã cu starea produselor din agregat, care ac ioneazã asupra diferitelor suprafe e interioare.

Fuzibilitatea antrenãrii tehnologice este determinate de componen a ei mineralo- chimicã, foarte variatã atât din punct de vedere calitativ, cât i cantitatic. De asemenea,

o

mare influen ã o are interac iunea diverselor componente ale antrenãrii ca i

ac

iunea acestora asupra cãptu elii refractare a canalelor de gaze arse. Aceasta

condi ioneazã i intensitatea eroziunii cu zgurã.

3.2.

recuperatoare

Ac iunea

antrenãrii

topite

asupra

suprafe elor

instala iei

In gazele de ardere tehnologice cu temperaturi înalte captate de instala ia recuperatoare, antrenarea tenologicã se gãse te în stare fuzibilã. Antrenarea topitã, zgura, ac ioneazã asupra cãptu elii refractare a canalelor de gaze i suprafe elor metalice sau ceramice de încãlzire a instala iei recuperatoare, prin:

- crãparea i a chierea cãptu elii refractare este rezultatul tensiunilor termice

care apar datoritã diferen ei de temperature i a coeficien ilor diferi i de dilatare a straturilor refractare care intrã în componen a cãptu elii refractare i a suprafe ei de ardere alãturatã;

- corodarea cu zgurã a suprafe ei în urma reac iei chimice a ei cu antrenarea:

este un process fizico-chimic complex, rezultatul coroziunii materialului refractar i a eroziunii produse de antrenarea topitã sub formã de particule solide i lichide. Ambele procese se intensificã reciproc: prin eroziune este îndepãrtatã de pe suprafa a materialului refractar pelicula de protec ie, iar coroziunea afâneazã i tope te materialul refractar Coroziunea cu zgurã cre te odatã cu mãrirea porozitã ii cãrãmizii refractare, cate în mod current este (10…20)%, i odatã cu reducerea viscozitã ii topiturii prin cre terea temperaturii acesteia;

- zgurificarea: este procesul de formare în fazã lichidã a depunerilor rezistente.

Este determinatã de temperatura suprafe ei i de intensitatea lovirii acesteia cu

particulele topite ale antrenãrii.

Pentru prevenirea tuturor acestor efecte dãunãtoare asupra cãptu elii refractare i a suprafe elor de transfer de cãldurã amplasate în drumul ccanalelor de ardere, sunt necesare urmãtoarele mãsuri:

- asigurarea rãcirii ini iale (prin radia ie fãrã contact) a gazelor i a antrenãrii topite panã la temperaturi mai mici decât temperature începutului zgurificãrii;

- excluderea posibilitã ii contacturlui direct al gazelor de ardere ia antrenãrii topite cu suprafe ele calde racordate la canalele gazelor de ardere.

3.2.1. Curã area gazelor de furnal

Gazele de furnal evacueazã pânã la (5…15)% din cantitatea de minereu introdusã. Praful de furnal este format în propor ie de (80…90)% din particule mãrunte de minereu i dintr-o cantitate neînsemnatã de combustibil pulverizat. Acest praf este

transportat la fabricile de aglomerare unde se adaugã în compozi ia încãrcãturii de aglomerare.

In cazul în care gazele nu sunt epurate apar unele probleme ca: necesitatea construirii

canalelor verticale ale grilajelor cauperelor pentru a se evita înfundarea acestora deci încãlzitoarele nu ar fi utilizate suficient, înfundarea arzãtoarelor întrebuin ate pentru arderea acestui gaz.

Func ie de diferitele întrebuin ãri ale gazului de furnal se folosesc metode de curã are corespunzatoare.

Pentru o mai bunã eficien ã se merge pe aparate combinate, de tipuri i sisteme diferite func ionând în serie. Adoptarea acestor sisteme duce la cre terea investi iei dar asigurã scopul principal. Instala iile utilizate la epurarea gazelor sunt acelea i cu cele utilizate în alte industrii (ind. lemnilui, hârtiei, celulozei, centrale termoelectrice, industria constructoare de ma ini etc.).

O clasificare a metodelor de epurare a gazelor dupã natura poiluan ilor este dificilã

deoarece este complicatã stabilirea componen ei unui poluant i este imposibilã uniformizarea factorilor nocivi ace tia gãsindu-se nn diferite combina ii într-un grad mai

mic sau mai mare de pondere a unora asupra celorlal i.

Pentru o epurare completã se pot utiliza douã categorii de metode : fizice si chimice :

- metode fizice : uscate, umede i combinate ;

- metode chimice : prin spãlare, prin reducere, prin separare, prin absorb ie si prin adsorb ie.

Din punct de vedere al exploatãrii, instala iile i aparatele de epurare se pot clasifica :

- instala ii i aparate de epurare directã a poluan ilor ;

- instala ii i aparate de epurare care necesitã un tratament ini ial al poluan ilor ;

- instala ii i aparate de epurare care utilizeazã ambele principii în acela i timp.

Din punct de vedere al mediului în care lucreazã :

- instala ii si aparate de epurare care lucreazã în medii umede ;

- instala ii i aparate de epurare care lucreazã în medii uscate.

Dupã modul de ac ionare :

- instala ii i aparate de epurare care lucreazã în medii umede ; spãlãtoare, filtre umede, epuratoare cu spumã, separatoare dinamice ; - instala ii i aparate de epurare care lucreazã în medii uscate : aparate gravita ionale, aparate care folosesc principiul de impact, oc i iner ie, aparate care

folosesc principiul centrifugal, aparate care folosesc medii filtrante, aparate care folosesc principii electrostatice.

O clasificare exactã a instala iilor i aparatelor de epurare este foarte greu de fãcut, iar grupãrile prezentate mai sus sunt orientative în scopul de a scoate în eviden ã complexitã ile care se pun în fa a speciali tilor. Se men ioneazã acest lucru deoarece niniun aparat în func iune sau nou nu respectã în totalitate condi iile impuse de epurare, ele fiind concepute în func ie de necesitã ile analizate de la caz la caz.

Combinatul Siderurgic Arcelor Mittal Gala i a inaugurat instala ia de desprãfuire de la Furnalul nr. 4, valoarea investi iei fiind de circa 7,5 milioane de dolari. Instala ia va capta praful i fumul de la fontã i zgurã, având o putere de aspirare de peste 640.000 m 3 /orã. Cantitatea de praf din aerul evacuat de la Furnalul nr. 4 va fi de 10 miligrame/m 3 , iar concentra ia de praf în halã se va reduce la 8 miligrame/m 3 . Instala ia de desprãfuire de la Furnalul nr. 4 este cel de al cincilea proiect de mediu inclus în cele 13 obiective agreate cu Garda Na ionalã de Mediu. Arcelor Mittal Gala i s-a angajat sã realizeze toate investi ile necesare pentru protec a mediului, iar î momentul de fa ã acestea sunt în curs de realizare.

Dintre cele 13 obiective ale Programului de Conformare, compania a finalizat cinci, alte se sunt în diverse stadii de implementare, iar douã proiecte vor fi încheiate în 2008. Primul proiect finalizat a fost epurarea apelor uzate de la spãlarea gazelor de convertizor i recuperarea lamului, investi ia fiind de 1,2 milioane de dolari. Programul a continuat cu modernizarea instala iei de ape fenolice de la Uzina Cocso- Chimicã, modernizarea instala iei de stripare i refacere a bazinelor de omogenizare i aerare de la Cocserie, investi ia în aceste trei sub-proiecte fiind de 2 milioane de dolari. Cel de-al treilea proiect finalizat a fost implementarea unui sistem de mãsurare i colectare a emisiilor de pulberi i gaze la co uri, valoarea acestuia fiind de 700.000 de dolari. ArcelorMittal Galati a dat în folosin ã instala ia de desprãfuire de la Furnalul 5, dupã o investi ie de 7,5 milioane de dolari. Acesta a fost al patrulea proiect inclus în Programul de Conformare.

3.2.2. Praful de furnal

La ieşirea din furnal, gazul conţine cantitã i de 60) (10 g/ m 3 N praf. Cantitatea de praf

depinde de granulaţia încãrcãturii furnalului, presiunea la gura furnalului i intensitatea

din particule mãrunte de minereu

de funcţionare. Este format în propor ie de (80

90)%

i dintr-o cantitate neînsemnatã de combustibil pulverizat.

Praful de furnal este transportat la fabricile de aglomerare unde se adaugã în compozi ia încãrcãturii de aglomerare.

Compozitia prafului depinde de proprietăţile încãrcãturii.

In tabelul 2.2. sunt prezentate câteva exemple de compoziţii de praf de furnal.

 

Tabelul 2.2. Compoziţia prafului de furnal

Tipul fontei

Fe

Mn

P

S

SiO 2

Al 2 O 3

CaO

MgO

elaborate

 

%

Martin

52,7

2,34

0,057

0,108

10,99

2,50

2,20

1,10

Martin

53,88

0,74

0,035

0,030

12,98

1,25

1,65

0,22

Silicioasa

6,21

7,50

0,14

1,12

38,55

9,45

25,00

4,78

Thomas

34,0

1,58

1,23

0,31

8,62

4,06

13,00

0,07

Capitolul 4 DIRECTII DE RECUPERARE A GAZELOR INDUSTRIALE

Gazele de ardere, gazele de furnal, gazele de cocs, gazele de rafinãrie fac parte din grupa resurselor industriale recuperabile combustibile: resursã con inutã sub formã de energie chimicã în purtãtori de energie solizi, lichizi sau gazo i i care poate fi extrasã prin arderea acestora.

4.1. Importan a recuperãrii

Importan a recuperãrii cãldurii acestor gaze constã în:

- economia de combustibil realizatã direct la nivelul procesului sai agregatului tehnologic;

- economia de enrgie realizatã indirect prin reducerea pierderilor eferente

extrac iei i transportului combustibilului primar pânã la procesul respectiv;

- economia de consum de mijloace materiale i de muncã socialã pentru

prospectarea, extrac ia i transportul combustibilului primar;

- modernizarea proceselor de produc ie;

- cre terea productivitã ii i scãderea pre ului de cost al produsului finit.

4.2. Direc ii de recuperare

In figura 4.1. sunt prezentate posibilitãtile de recuperare a cãldurii gazelor industriale. Principalele direc ii de recuperare sunt:

A. Direc ie tehnologicã: presupune utilizarea totalã sau par ialã a acestor gaze în

agregatul tehnologic din care au rezultat sau în altul apropiat.

Principalele posibilitã i de recuperare în direc ie tehnologicã sunt: preîncãlzirea aerului de combustie, a combustibilului, a materialelor tehnologice, încãlzirea diver ilor agen i termici sau a unor medii de lucru pentru desfã urarea unor precese tehnologice sau în

diverse combina ii între aceste posibilitã i. In felul acesta se pot recupera cca.40 din energia con inutã. Recuperarea cãldur5ii gazelor i utilizarea în direc ie tehnologicã este limitatã din considerente tehnico-economice care privesc atât instala ia recuperatoare cât i agregatul tehnologic care produce resursa.

70%

B. Direc ie energeticã: presupune utilizarea acestor gaze în afara procesului tehnologic

din care au provenit, pentru alimentare cu cãldurã, producerea frigului industrial,

producerea energiei electrice sau combinat.

In cazul recuperãrii în direc ie energeticã pentru încãlzirea sau climatizarea spa iilor sau pentru prepararea apei calde, studiile efectuate au arãtat cã nu se poate recupera

decât 30

35%

din energia con inutã.

C. Recuperare combinatã: presupune utilizarea acestor gaze atât în scopuri energetice

cât i în scopuri tehnologice. Efectul energetic i economic în acest caz este maxim.

Gaze utilizate în acelasi proces tehnologic

Incãlzire Preîncãlzire Preîncãlzire Preîncãlzire materiale combustibil apã aer SCR Energie primarã
Incãlzire
Preîncãlzire
Preîncãlzire
Preîncãlzire
materiale
combustibil
apã
aer
SCR
Energie primarã
consumatã (energie
electricã, cãldurã,
combustibil)
PROCES
Gaze
Gaze utilizate în alt process tehnologic
TEHNOLOGIC
industri-
ale
Gaze evacuate în mediul ambiant
Gaze utilizate în scopuri energetice
Energie termicã
Energie termicã

Apã caldã (abur)

în scopuri energetice Energie termicã Apã caldã (abur) PT IFA, ICA, II Energie electricã IFCMV, IFA,
PT
PT

IFA, ICA, II

Energie electricã

Apã caldã (abur) PT IFA, ICA, II Energie electricã IFCMV, IFA, ICA, II Energie electricã si

IFCMV, IFA, ICA, II

Energie electricã si termicã

Consumator

Fig. 4.1

Stabilirea direc iei de utilizare a gazelor trebuie fãcutã inând seama de alegerea corectã a debitelor nominale, mai ales în cazul unor varia ii mari a acestora, de eventualitatea necesitã ii unei surse de rezervã, de dezvoltarea sistemelor de alimentare cu energie electricã i termicã a intreprinderii în care apar aceste gaze i a zonei în care este amplasatã aceastã intreprindere. In final, direc ia de recuperare a gazelor i mãrimea recuperãrii este stabilitã în urma unui calcul tehnico-economic.

4.3. Limitele recuperãrii gazelor industriale

Q

Energie Con inut energetic al Q g Q Energie recuperabilã g Con inut energetic utilizabil
Energie
Con inut energetic al
Q
g
Q
Energie recuperabilã
g
Con inut energetic utilizabil
tehnico-economic
Q
reg
Q
te
td
∆Q th
Limitãri de naturã
termodinamicã
Q
c
∆Q r
Limitãri de regim
Q
o
∆Q td

Con inut energetic consumabil

Con inut energetic al mediului ambiant

Fig.4.2

Con inut energetic zero

Considerând con inutul de energie al gazelor recuperabile Q g fa ã de un nivel energetic zero, energia efectiv utilizatã Q ef este mai micã din cauze de naturã termodinamicã, de regim i tehnico-economice (fig.4.2).

Limitãrile de naturã termodinamicã sunt determinate de con inutul de energie al mediului ambiant Q o caracterizat de temperatura T o i presiunea p o .

Energia ce poate fi recuperatã din punct de vedere termodinamic din gazele industriale va fi:

Q td = Q g – Q o

(4.1)

Se poate defini astfel un grad de recuperare termodinamic:

η r,td

=

Q

td

T

o

= −

1

Q

g

T

g

(4.2)

unde: T o [K] este temperatura mediului ambiant; T g [K] – temperatura gazelor industriale.

Gradul de recuperare termodinamic este întotdeauna subunitar; scade cu cre terea temperaturii mediului ambiant T o sau cu mic orarea nivelululi termic al gazelor industriale T g .

Limitãrile de regim sunt determinate de nesimultaneitatea regimurilor de producere i utilizare a gazelor. Energia Utilizabilã va fi:

Q reg = Q td - Q r = Q td – Q o - Q r

(4.3)

Se poate defini un grad de recuperare posibil din punct de vedere al regimului de consum:

η

rec

=

Q

reg

Δ

Q

r

Δ

Q

r

= −

1

= −

1

Q

td

Q

td

Q

g

−Δ Q

td

(4.4)

Gradul de recuperare posibil din punct de vedere al regimului de consum este întotdeauna subunitar; valoarea acestuia ar putea deveni egalã cu unitatea în cazul ideal, al simultaneitã ii dintre producerea i consumul gazelor industriale.

Limitãrile de naturã tehnico-economicã sunt determinate de cele mai multe ori de tipul i de dimansionarea optimã din punct de vedere tehnico-economic a instala iei recuperatoare.

Energia efectiv recuperabilã va fi:

Q ref = Q reg Q th

(4.5)

unde, Q th rezultã în urma calculelor tehnico-economice de optimizare a instala iei recuperatoare luând în considerare i condi iile impuse de consumator.

Se poate defini un grad de recuperare din punct de vedere tehnico-economic:

η

te

=

Q

ref

Δ

Q

th

1

= −

Q

reg

Q

reg

(4.6)

Luând în considerare toate cele trei limitãri analizate se define te gradul efectiv de recuperare a gazelor industriale:

η

r,ef

Q ref

=

Q

g

= η

r,td

⋅ η

rec

⋅ η

te

(4.6)

4.4. Eficien a recuperãrii i utilizãrii gazelor industriale

Principalii factori de care trebuie sã se inã seama la aprecierea eficien ei recuperãrii i utilizãrii gazelor industriale sunt:

- temperatura, debitul i presiunea minimã admisibilã a gazelor;

- caracteristicile elementeloe componente care ar duce la înrãutã irea transferului de cãldurã în instala iile recuperatoare;

- limitãri i condi ii suplimentare privind tipul, construc ia, locul de amplasare i transportul instala iei recuperatoare;

- prevederea unei surse suplimentare de încãlzire atunci când gazele

industriale nu au un regim corespunzãtor de disponibilitate sau nu corespund calitatic condi iilor impuse de consumator.

Eficien A recuperãrii i utilizãrii gazelor industriale se stabile te prin calcule tehnico-economice, unul din elementele principale care influen eazã rezultatele acestor calcule fiind economia de combustibil primar realizatã. Eficien a recuperãrii este determinatã de economia de cãldurã realizatã , comparativ cu situa ia în care gazele nu ar fi recuperate i utilizate.

Se definesc douã categorii de economii de cãldurã (combustibil primar) realizate prin recuperarea i utilizarea gazelor industriale:

- economie posibilã, care reprezintã cantitatea de cãldurã (combustibil)

ce poate fi economisitã în cazul unei recuperãri complete a tuturor formelor de

gaze industriale a cãror refolosire este ra ionalã din punct de vedere economic;

- economie efectivã, care reprezintã cantitatea de gaze industriale posibil

a fi recuperate, cu luarea în considerare a punerii în func iune a instala iei recuperatoare, a modernizãrii celor existente i a scoaterii din func iune a celor învechite.

Criteriile de apreciere a eficien ei recuperãrii i utilizãrii gazelor industriale sunt:

A. Criterii tehnice

Pentru stabilirea eficien ei recuperãrii i utilizãrii gazelor industriale se considerã:

- con inutul de energie al gazelor fa ã de mediul ambiant;

- limitele tehnice posibile de recuperare func ie de natura gazelor, de

tipul instala iei recuperatoare i de condi iile de desfã urare a procesului de

recuperare;

- posibilitatea de utilizare a gazelor recuperabile tehnic din punct de vedere al consumatorilor acestor gaze;

- în cazul instala iilor tehnologice existente trebuie sã se inã seama de

realizarea i încadrarea instala iilor recuperatoare i a anexelor lor (conducte, ventilatoare, pompe etc.) în fluxul tehnologic, mai ales în cazul recuperãrii în

direc ie tehnologicã.

B. Criterii economice

Pentru realizarea investi iei în cursul unui an se calculeazã criteriul cheltuielilor totale actualizate:

unde:

Z = I . p n + C [lei/an]

(4.7)

I [lei] reprezintã investi iile totale în solu ia analizatã;

p n [an] -1 – coeficientul normat de eficien ã economicã a investi iei; C [lei/an] – cheltuielile anuale totale ale investi iei analizate.

Considerând cele douã solu ii, fãrã i cu recuperare a gazelor industriale, criteriul cheltuielilor anuale de calcul va fi:

 

Z = Z 1 – Z 2 [lei/an]

(4.8)

sau:

 

Z = I . p n + C [lei/an]

(4.9)

unde:

Z 1 , Z 2 – cheltuieli anuale de calcul în varianta fãrã recuperare, respectiv,

cu recuperare; I, C – diferen ele de investi ii totale, respectiv, cheltuielile totale anuale dintre cele douã variante:

I = I 1 – I 2 [lei] C = C 1 – C 2 [lei/an]

(4.10)

(4.11)

In cele mai multe cazuri, investi ia totalã se calculeazã cu rela ia:

I = I in – (I r + I anexe ) [lei]

(4.12)

cu: I in – investi ia aferentã pãr ii din agregatul tehnologic înlocuitã sau care devine disponibilã prin utilizarea gazelor; I r – investi ia în instala ia recuperartoare; I anexe – investi iile aferente instala iilor anexe necesare solu iei cu recuperare.

(4.13)

C = C in – (C r + C anexe ) [lei/an]

cu:

C in = B . c b + C in [lei/an]

(4.14)

B [tcc/an] – economia anualã de combustibil realizatã prin recuperarea gazelor;

c b [lei/tcc] – pre ul combustibilului economisit; C in [lei/an] – diferen a de cheltuieli anuale de exploatare pentru

agregatele înlocuite sau care devin disponibile prin recuperarea gazelor;

C

r – cheltuieli cu instala ia recuperatoare;

C

anexe – cheltuieli cu instala iile anexe.

Utilizarea gazelor industriale devine eficientã dacã Z > 0.

Metoda calculãrii directe a cheltuielilor anuale Z este recomandatã deoarece necesitã numai cunoa terea diferen elor de investi ii i cheltuieli anuale pentru cele douã variante, cu sau fãrã recuperare, reducându-se mult complexitatea calculelor.

Criteriul termenului de recuperare a investi iilor:

T =

−Δ I

Δ C

[an]

(4.15)

Recuperarea i utilizarea gazelor industriale devine eficientã economic pentru

T < T n , termenul normat de recuperare.

Criteriul termenului de recuperare(de revenire) a energiei înglobate în instala ia recuperatoare i a consumurilor suplimentare de energie aferente acesteia:

T

b

=

B

r

Δ B

[ani]

(4.16)

unde: B r [tcc] – echivalentul în combustibil al energiei înglobate în instala ia recuperatoare i anexele ei, inclusiv cel aferent consumului suplimentar de energie pentru solu ia de recuperare; B [tcc] – economia totalã de combustibil realizatã prin recuperarea gazelor industriale.

C. Criterii ecologice

Criteriile ecologice stabilesc influen a recuperãrii gazelor industriale asupra mediului ambiant, gradul de utilizare a resurselor primare de energie înlocuite

i disponibilitatea acestora.

Prorec ia mediului înconjurãtor i a resurselor naturale este un factor important în stabilirea i derularea programelor de restructurare din economie

i devine determinantã în procesul de luare a deciziilor în proiectele cu impact major asupra mediului. In acest sens, sunt prezentate câteva din indeile de bazã ale Conferin ei Na iunilor Unite privind Mediul i Dezvoltarea ce a avut loc la Rio de Janeiro în iulie 1992:

- oamenii au dreptul sã trãiascã i sã munceascã într-un mediu sãnãtoe, în deplinã armonie cu natura; - dezvoltarea actualã nu trebuie sã submineze necesitã ile de dezvoltare ale genera iilor prezente i viitoare;

-

na iunile trebuie sã coopereze pentru conservarea, protejarea i

restabilirea sãnãtã ii i integritã ii ecosistemelor. Tãrile dezvoltate au responsabilitatea de a sus ine i promova transferul de tehnologii nepoluante

cãtre ãrile în curs de dezvoltare;

- na iunile trebuie sã reducã i sã elimine modelele nedurabile de produc ie i consum;

- na iunile trebuie sã coopereze la promovarea unui sistem economic

interna ional transparent care sã ducã la o cre tere economicã i o dezvoltare

durabilã a tuturor ãrilor;

- fiecare na iune trebuie sã elaboreze legi de mediu i sã- i dezvolte

legisla ia na ionalã privind datoria fa ã de victimile poluãrii. Rela ia dublã dintre protec ia mediului i dezvoltarea economicã trebuie sã creeze acel echilibru care sã permitã realizarea obiectivelor unei dezvoltãri durabile. Legea protec iei mediului în România, elaboratã în 1995, î i pripune prevenirea i reducerea poluãrilor de orice naturã, conservarea i pãstrarea calitã ii factorilor de mediu, gospodãrirea responsabilã a resurselor naturale i evi