Sunteți pe pagina 1din 85

Ministerul Educaiei i Cercetrii Proiectul pentru Invmantul Rural

ISTORIE
Istoria relaiilor internaionale in secolele XIX - XX

CUPRINS
1. Congresul de la Viena i sistemul concertului european, 18141848 (Lect. Rudolf Dinu)
1 1.1. Obiective 1 1.2. Introducere 1 1.3. Congresul de la Viena i noul echilibru european 2 1.4. Crize i represiune. Repere ale evoluiei sistemului pan la 1848 13 1.5. Noile mecanisme de gestionare a relaiilor internaionale. Sistemul concertelor Sistemul Congreselor 24 1.6. Bibliografie 28 1.7. Rspunsuri i comentarii la testele de autoevaluare 28 1.8. Lucrarea de verificare 30

2. Europa dup 1848. Dificultatea meninerii echilibrului intre state


(Prof. Ion Bulei) 31 2.1. Obiective 31 2.2. Principiul naionalitilor in relaiile internaionale 31 2.3. Rzboiul Crimeii i Congresul de pace de la Paris 36 2.4. Diplomaia european in contextul mutaiilor societale la sfaritul sec. XIX 39 2.5. Bibliografie 43 2.6. Rspunsuri pentru testele de autoevaluare 44 2.7. Lucrare de verificare 44 3. De la politica echilibrului la politica de aliane (Prof. Ion Bulei) 45 3.1. Obiective 45 3.2. Situaia marilor puteri europene imediat dup 1871 45 3.3. Redeschiderea crizei orientale. Tratatul de la Berlin 49 3.4. Sisteme de alian la finele veacului XIX. (Partea a I-a) 51 3.5. Sisteme de alian la finele veacului XIX. (Partea a II-a) 57 3.6. Bibliografie 63 3.7. Rspunsuri pentru testele de autoevaluare 63 3.8. Lucrare de verificare 64

4. Sistemul internaional de la finele veacului al XIX-lea la Primul Rzboi Mondial (Prof. Ion Bulei)
65 4.1. Obiective 65 4.2. Evoluii diplomatice pan la Primul Rzboi Mondial 65 4.3. Iminena conflictului 1911- 1914 74 4.4. Primul rzboi mondial 76 4.5. Bibliografie 82 4.6. Rspunsuri pentru testele de autoevaluare 83
Cuprins ii Proiectul pentru Invmantul Rural

4.7. Lucrare de verificare 83

5. Noua ordine internaional i problemele acesteia, 1919-1923


(Prof. Constantin Bue, Asist. Alin Matei) 84 5.1. Obiective. 84 5.2. Introducere 84 5.3. Conferina de Pace de la Paris. Noile frontiere i noile state 86 5.4. Societatea Naiunilor i politica securitii colective 90

5.5. Relaiile internaionale in perioada 1920-1923 94 5.6. Bibliografie 100 5.7. Rspunsuri pentru testele de autoevaluare 101 5.8. Lucrare de verificare 102

6. Relaiile internaionale in perioada interbelic, 1923 1939 (Prof.


Constantin Bue, Asist. Alin Matei) 103 6.1. Obiective 103 6.2. Destinderea raporturilor franco - germane 1924 1929 103 6.3. Tensiuni internaionale 1929 -1935 109 6.4. Prbuirea sistemului de securitate colectiv 1933 1936 114 6.5. Drumul spre rzboi 1936 1939 121 6.6. Bibliografie 126 6.7. Rspunsuri pentru testele de autoevaluare 126 6.8. Lucrare de verificare 128 7. Al Doilea Rzboi Mondial (Prof. Constantin Bue, Lect. Bogdan Antoniu) 129 7.1. Obiective 129 7.2. Introducere 129 7.3. Prima faz a rzboiului 1939 1941 130 7.4. A doua faz a rzboiului 1942 1943 137 7.5. Incheierea celui de-al doilea rzboiului mondial 1944 1945 140 7.6. Caracteristici generale ale celui de-al doilea rzboi mondial 145 7.7. Repere cronologice ale celui de-al doilea rzboi mondial 147 7.8. Bibliografie 148 7.9. Rspunsuri pentru testele de autoevaluare 148 7.10. Lucrare de verificare 149 8. Relaiile internaionale postbelice (Prof. Constantin Bue, Lect. Bogdan Antoniu) 150 8.1. Obiective 150 8.2. Organizaia Naiunilor Unite i organismele sale. Tratatele de pace 150 8.3. Rzboiul rece 155 8.4. NATO 164 8.5. Decolonizarea i micarea de nealiniere 167 8.6. Conflictul din Orientul Apropiat 170 8.7. Bibliografie 174 8.8. Rspunsuri pentru testele de autoevaluare 174 8.9. Lucrare de verificare 176
Introducere Proiectul pentru Invmantul Rural iii

1.

CONGRESUL DE LA VIENA I SISTEMUL CONCERTULUI EUROPEAN,1814-1848

1.1 Obiective Familiarizarea cursanilor cu elementele definitorii ale problematicii relaiilor internaionale in perioada 1814-1848. Observarea terminologiei i proiectelor specifice epocii respective. Identificarea dimensiunilor complexe ale constructului european post-napoleonian din perspectiva Marilor Puteri. Utilizarea competent i relevant a bagajului conceptual propriu metodologiei de analiz a perioadei studiate. Capacitatea de a redacta rspunsuri scurte (maximum 5 fraze) care s implice compararea de surse diferite (vizuale i scrise). 1.2 Introducere Transformri internaionale in Vechiul Regim Secolul al XIX-lea poate fi considerat ultima perioad in care Europa a reprezentat centrul lumii cunoscute. Spre deosebire de modernitatea timpurie, veacul XIX, in materie de relaii internaionale, a fost unul al oamenilor de stat preocupai nu atat de Credin ori de ideea monarhiei universale, cit de aprarea i meninerea echilibrului de putere. A fost secolul impulsului naionalist i al unei revoluii europene, iar generaiile contemporane l-au perceput probabil ca fiind o epoc a furtunii i rsculrii. Cu toate acestea, veacul XIX a fost unul surprinztor de stabil in planul afacerilor internaionale. Comparativ nu atat cu haosul i dezastrele secolului urmtor, cit cu secolele ce l-au precedat. i asta pentru c Vechiul Regim (XVII-XVIII) epoca monarhiei de drept divin i a construciei statului modern n-a cunoscut nici pe departe o armonie i stabilitate divine. In fapt, actorii principali ai sistemului statal european au urcat i au coborat de pe scena relaiilor internaionale cu rapiditate ameitoare. Dintre Puterile aezate indiscutabil in randul celor Mari la Congresul de pace din Westfalia in 1648, trei Suedia, Republica Provinciilor Unite (Olanda) i Spania au incetat a mai fi Mari Puteri, in timp ce una Polonia a incetat s mai existe, inainte de sfaritul secolului al XVIIIlea. Locul lor a fost luat de Rusia imperiul nebuloas i Prusia, dou state aproape necunoscute o sut de ani mai inainte. Marile Puteri In ciuda caracterului su revoluionar, ori poate tocmai de aceea, secolul XIX na cunoscut astfel de rsturnri de situaie i de ans.Marile Puteri care au declanat Primul Rzboi Mondial in 1914 au fost Marile Puteri ce organizaser Congresul de la Viena in 181415. Prusia ii schimbase numele in Germania, ins afar de asta, Metternich i Castlereagh, Talleyrand i arul Alexandru I ar fi recunoscut fr greutate amprentele europene. E adevrat, cele Cinci Mari Puteri aveau s devin ase in 1861 prin adugarea Italiei, apte chiar in 1878 odat cu acceptarea Turciei; totui, cancelarul von Bismarck, vorbea inc in 1882 de existena a doar cinci Mari Puteri, Italia nefiind considerat esenial nici mcar pentru cele mai precare momente ale echilibrului european. Franceza era inc limba preferat a diplomaiei cu toate c pierdea serios teren. Diplomaii prusaci i cei austrieci vor inceta s mai corespondeze cu propriile Ministere in limba francez ctre 1860, italienii nu o vor face ins decat la inceputul anilor 90, in timp ce ruii vor continua s-i scrie rapoartele in francez pan in preajma Conflagraiei Mondiale. Secolul al XIX-lea a fost ins martorul unei graduale profesionalizri a diplomaiei. Apariia statului modern cu structura sa birocratic complex i centralizat a dus la crearea Serviciilor Externe cu cariere regulare i norme privind problematici ca recrutarea, educarea, promovarea, plata i pensionarea personalului diplomatic. 1.3 Congresul de la Viena i noul echilibru european Dup prbuirea imperiului napoleonian, reconfigurarea hrii europene a fost decis in cadrul Congresului de la Viena unde, intre 1 noiembrie 1814 i 9 iunie 1815, s-au reunit reprezentanii puterilor invingtoare (Austria, Rusia, Prusia i Marea Britanie) alturi de ali 217 de plenipoteniari mandatai de Entitile Suverane Europene, de la Principatele italiene i Oraele Libere Germane pan la Ordinul Cavalerilor Teutoni i cel suveran al Cavalerilor de

Malta. Principele Klemens L. W. von Metternich (1773-1859), Ministrul Afacerilor Externe al guvernului austriac, cel care avea s joace un rol de prim plan in negocierile privind stabilirea unui nou echilibru internaional, a fost amfitrionul tuturor acestor oaspei, primii cu fast i magnificien. Insi compozitorul Ludwig van Beethoven, prin intermediul premierei operei Fidelio, i-a pus muzica in serviciul Noii Ordini. Dincolo ins de toat aceast logistic impresionant, Congresul de la Viena, graie sesiunilor plenare, a activitii comitetelor specializate i a celor 41 de reuniuni ale celor Cinci Mari Puteri (puterile aliate i Frana) fora ce guverna i avea s guverneze Europa a sfarit prin a redesena sistemul internaional european, noua realitate geopolitic i teritorial fiind sintetizat in cele 121 de articole ale Actului final de la Viena (9 iunie 1815). Sistemul internaional european dup colapsul imperiului napoleonian este unul marcat de opoziia fundamental dintre Marea Britanie i Rusia, puteri preponderente in Europa (ceea ce nu echivaleaz ins cu o dubl hegemonie). Interesul general a fost acela al stabilirii unei pci durabile i juste. In lipsa rzboiului dintre Marile Puteri i datorit absenei Puterilor revizioniste existau condiii favorabile realizrii acestui obiectiv. 1.3.1. Actorii de prim rang la Viena i interesele lor Marea Britanie: promoveaz o politic extern realist, empiric care evit declaraiile de principii. La momentul respectiv reprezint singurul Imperiu colonial avand puncte de sprijin in intreaga lume cunoscut. Deine supremaia naval incontestabil. Este interesat generic de afirmarea puterii sale maritime (obinerea de baze i poziii strategice suplimentare) i de aprarea echilibrului de fore continental. Va cuta s preintampine hegemonia rus pe continent folosindu-se de o dubl barier germanic: Prusia i Austria. Adept a statu quo-ului teritorial, nu acord deocamdat o atenie special naionalismelor. Este interesat, din raiuni economicocomerciale, de soarta imperiului colonial spaniol care inseamn poteniale piee de desfacere latino-americane. In esen, din aceleai considerente este interesat de meninerea integritii Imperiului Otoman care apr Drumului Mtsii i blocheaz expansiunea rus spre Stramtori i accesul in Mediterana Oriental. Rusia Imperiul nebuloas. Este o Mare Putere prin ostentaie, prin dimensiunile terestre i capacitile demografice. Caut supremaia continental, nu in mod necesar in formula cuceririlor teritoriale ci in aceea a asigurri unui rol de arbitru al sistemului. In imediata proximitate, strategia vis-a-vis de Imperiul Otoman inseamn, in esen, obinerea liberului pasaj prin Stramtori Bosfor i Dardanele respectiv a accesului la Mediterana, interdependente i reclamate de interesele comerciale i militar-strategice. In zona Pacificului interesele sale vizeaz Alaska, California i aria Vancouver-ului. Austria. Conglomerat etnic instabil, prezint riscul unor micri naionale i revoluionare. Se afl intr-un declin relativ de putere in raport cu Rusia. Este interesat de consolidarea poziiilor de preponderen in Peninsula Italic i in zona danubian german in cel din urm caz pe principiul armonizrii i nu al unificrii. Prusia. Puterea gardian a Rinului, constituie unul dintre elementele eseniale ale cordonului sanitar ce inconjoar Frana dup infrangerea lui Napoleon I. Se opune preponderenei austriece in spaiul german fr a avea ins capacitile necesare pentru a rivaliza cu Imperiul Habsburgic. Este interesat de accesul la Marea Nordului in defavoarea Hanovrei, legat dinastic i geostrategic de Marea Britanie. Avand teritoriile separate prin Culoarul Wesser-ului protejat de Actul Federal, este in cutarea propriei uniti geografice. Frana. Este interesat de consolidarea regimului intern i eliminarea cit mai rapid a ocupaiei strine. Urmrete reintegrarea in sistemul internaional in postura de Mare Putere pentru a-i satisface amorul propriu naional i pentru consolidarea monarhiei restaurate. 1.3.2. Antagonismele Marile Puteri au ins interese divergente i se confrunt la nivel diplomatic. Generic, se pot identifica ca infruntri substaniale, cu potenial impact destabilizator asupra balanei de putere, cele ce opun in plan general european Marea Britanie Rusiei, precum i cea dintre Prusia i Austria, in spaiul german. 1.3.3. Protagonitii principali ai Congresului :

Alexandru I, arul Rusiei (1801-1825):Spirit strlucitor dar superficial, vanitos, este caracterizat de un orgoliuaproape maladiv ce se traduce in nevoia de a-i lega numele de o oper important. Caut s joace rolul de arbitru in Europa, simbol al unei hegemonii moderate a Rusiei. Dei are la dispoziie o armat impresionant prin dimensiuni i traverseaz o perioad de stabilitate intern, se simte ameninat de o posibil coaliie francoaustro-britanic cu funcie anti-rus. Identific, in egal msur, un potenial antagonism rusoprusac in chestiunea Saxei. Klemens L. W. von Metternich, Ministrul de Externe austriac (1809-1848): Gazda i moderatorul congresului, se bucur de un mare prestigiu graie unei solide culturi i supleii diplomatice. Conservator, ostil graie i experienelor personale oricror manifestri de tip radical-revoluionar, este adeptul ingherii ordinii dinastice, politico-sociale i economice restaurate. Statu quo ce se reface la Viena are, aadar, in optica sa, o tripl dimensiune: teritorial, politic i social-economic. El trebuie aprat pe toate cele trei paliere de orice subversiune revoluionar ori naional. Robert Castlereagh. Ministrul Secretar de Stat pentru Afacerile Externe al Marii Britanii (1812-22): Identificat de o fermitate deosebit a caracterului, curaj civic, vigoare a vederilor, realism, a demonstrat pe parcursul congresului o autoritate excepional. A fost unul dintre cei mai importani inspiratori i campioni ai sistemului concertat ca i instrument de gestionare a relaiilor internaionale. Charles-Maurice, principe de Talleyrand-Perigord, Ministrul de Externe i primplenipoteniar al Franei lui Ludovic al XVIII-lea(1754-1838): Politicianul corupt ce coabiteaz perfect cu diplomatul abil. Ministru al Consulatului i mai apoi al Imperiului napoleonian, intre 1799 i 1807, artizan in 1814 al revenirii Bourbonilor, Talleyrand va reui s conving Congresul c perspectiva unei Frane umilite i sensibil slbite, in mijlocul Europei, ar fi ridicat serioase probleme in calea restaurrii acelui echilibru internaional spre care conferina intea. Particip la Congres nu doar ca reprezentant al Franei ci i ca purttor de cuvant al Puterilor de rang mediu i secund de genul Spaniei, Suediei i Portugaliei. In special in prima faz a Congresului va specula abil pe marginea divergenelor dintre invingtori, in special a celor privind chestiunea Saxei, reuind chiar perfectarea unui tratat secret cu Marea Britanie i Austria in funcie anti-rus i anti-prusac. Revenirea lui Napoleon I i cele 100 de zile vor anula ins mare parte din aceste succese diplomatice. Ducele de Richelieu, Ministru de Externe francez, intre 1815-1823: Succesorul prinului Talleyrand, prieten personal al arului Alexandru I, exilat in Rusia in vremea Revoluiei i a Imperiului, fost guvernator de Odessa. Va urmri aplicarea strict a celui de al doilea Tratat de pace de la Paris. Iniiativei sale directe i se va datora reunirea celui de al doilea Congres, cel de la Aix-la-Chapelle (1818) ce pune capt ocupaiei militare in spaiul francez i sancioneaz readmiterea Franei in sistemul concertat. Negociatori pentru Prusia au fost prinul-cancelar Klaus August von Hardenberg i von Humbolt, iar pentru Rusia, alturi de arul Alexandru I, Ministrul de Externe, Nesselrode i ambasadorul la Viena, Rasoumoffski. 1.3.4. Temele eseniale ale Congresului: Principiile: principiul echilibrului de fore : esenial pentru stabilitatea sistemului internaional, presupunea, in puine cuvinte, prevenirea hegemoniei unipolare sau multipolare. Altfel spus, nici una dintre Puteri nu trebuia s ajung in poziia de a putea impune voina sa tuturor celorlalte. Deliberrile Congresului de la Viena pe aceast tem vor conduce, in intervalul de timp imediat urmtor, la instrumentalizarea principiului echilibrului de fore. Echilibrul compensaiilor Echilibru satisfaciilor - compensaiilor (subineles): s-a bazat pe consens i pe adeziunea moral i a presupus satisfacerea principalelor revendicri ale puterilor de acelai ordin prin raportarea la statu quo. Finalitatea a fost absena ulterioar a unor puteri revizioniste, respectiv configurarea unui sistem internaional stabil. Referindu-se la natura i scopurile principale ale reuniunii de la Viena, cavalerul de Gentz, colaboratorul lui Metternich i Secretarul Congresului, nota intr-un memorandum din 12 februarie 1815 urmtoarele: Frazele pompoase de genul reconstrucia ordinii sociale, regenerarea sistemului politic al Europei, pace durabil bazat pe o just distribuire a forei, etc. sunt pronunate pentru a liniti poporul i pentru a da un aspect de demnitate i mreie acestei
Echilibrul de fore

solemne adunri; dar adevratul scop al Congresului e de a impri intre invingtori prada invinilor. Cod de conduit internaional: subordonarea interesului naional interesului general in vederea meninerii stabilitii sistemului. Principul Legitimitii Principiul legitimitii: a presupus reinstalarea vechilor dinastii legitime alungate i deposedate de Revoluie i Imperiu in Domeniile lor istorice, precum i restaurarea formelor tradiionale (de dinainte de 1789) de via politic, social i economic. Constituie importante excepii de la aplicarea principiului legitimitii: dispariia Sacrului Imperiu Roman de neam German, dispariia Regatului independent al Poloniei, dispariia Republicilor tradiionale italiene (Veneia, Genova, Lucca), uniunea Norvegiei cu Suedia, crearea unui Regat al rilor de Jos ce se substituie Republicii Provinciilor Unite, nerestituirea insulei Malta Ordinului cavaleresc omonim etc. 1.3.5. Deciziile majore ale Congresului: Frana, dei admis in randul factorilor de decizie, a pierdut toate cuceririle Revoluiei i Imperiului revenind, intr-o prim faz, la frontierele din 1792, dup cele 100 de zile, la cele din 1789. A redobandit in schimb o parte din fostul patrimoniul colonial: Martinique i Insula Bourbon, plus Guyana francez de la Portugalia i Guadelupa de la Suedia. Congresul a sancionat reintoarcerea dinastiei de Bourbon pe tronul Franei, in persoana regelui Ludovic al XVIII-lea (1814-24). A fost constrans, de asemenea, s plteasc o despgubire de rzboi in valoare de 700 de milioane de franci i s suporte ocupaia militar pan in 1818. Congresul de
la

Regatul rilor de Jos (in relaie direct cu chestiunea italian): S-a nscut prin unificarea fostelor teritorii ale Republicii Provinciilor Unite cu cele belgiene (Flandra, Brabant, Hainaut), plus Marele Ducat de Luxemburg, din iniiativa i ca punct esenial al strategiei britanice continentale, de izolare a Franei. Raionamentul geostrategic principal: crearea unui puternic stat tampon care s impiedice pe viitor o eventual expansiune a Franei spre Nord. Noul Regat al rilor de Jos a recuperate o parte din posesiunile coloniale ale defunctei Republici a Provinciilor Unite: Java i Antilele, cedand in schimb, cu titlul de despgubiri de rzboi, Colonia Capului i Ceylonul Marii Britanii. Austria a abandonat in acest aranjament teritoriile ereditare belgiene primind in schimb Iliria i recunoaterea influenei exclusive in spaiul italian. Decizia n-a creat nici un antagonism imediat intre Marile Puteri. Polonia i Saxa : In cadrul lucrrilor Congresului Rusia a reclamat aproape intreg teritoriul fostului Regat Polonez invocand efortul military depus in rzboiul anti-napoleonian. In contrapartid, Austria a incercat s previn o atare finalitate: o Polonie dominat total de Rusia. Pe de o parte din teama de un naionalism polonez activ i de o contaminare revoluionar, pe de alt parte pentru c ar fi insemnat o pierdere de putere relativ vis-a-vis de Rusia. Prusia, interesat primordial de spaiul german a cutat sprijinul Rusiei in chestiunea Saxei, presand in schimb Austria s accepte preteniile ruse asupra Poloniei. Austria a cutat la randul ei sprijinul Prusiei propunand cooperarea in chestiunea Saxei in schimbul cooperrii in chestiunea Poloniei. Imposibilitatea stabilirii consensului in prima faz a dezbaterilor Congresului a condus la conturarea antagonismelor: Prusia s-a raliat Rusiei in timp ce Austria s-a apropiat de Marea Britanie. Instrumentalizarea acestui antagonism, graie i manevrelor abile ale plenipoteniarului francez, Talleyrand interesat de scindarea coaliiei invingtoare a insemnat Tratatul secret de alian defensiv contra Rusiei i Prusiei semnat de Marea Britanie, Austria i Frana la 3 ianuarie 1815. Echilibrul compensaiilor: Alexandru I a reuit s ajung in cele din urm la un compromis direct cu Austria, cu prevederea de compensaii acceptabile pentru Prusia. Imprirea Poloniei in februarie 1815 a insemnat: crearea oraului liber Cracovia; apariia Regatului autonom al Poloniei (2/3 din vechiul regat), plasat sub protectorat rus i inclus in graniele imperiului arist; Galiia a revenit Austriei, iar Prusia a primit Posen i compensaii Pomerania suedez i teritorii in regiunea Rinului. Prusia a abandonat aadar Rusiei partea de teritorii poloneze pe care o reclama, obinand in schimb Thorn, Danzig precum i jumtatea de nord a Saxoniei, al crei rege a fost pedepsit astfel pentru spijinul acordat lui Napoleon. Congresul a recunoscut Rusiei achiziiile teritoriale dobandite anterior in detrimentul Suediei respectiv al Imperiului Otoman: Finlanda, ocupat in 1809 i Basarabia, in 1812. Imperiul arist i-a impins astfel frontierele cu 400km spre Occident.

Chestiunea german: consensul ce s-a conturat pe parcursul lucrrilor Congresului cu privire la spaiul german a fost: NU unei Germanii unificate, nelinititoare pentru toi actorii sistemului, mari sau mici. Sacrul Imperiu Roman de Neam German a fost inlocuit de o Confederaie Germanic in care preponderena revenea Austriei i Prusiei. Dieta de la Frankfurt Formula aleas in final a fost aadar una federal, organismul comun fiind reprezentat de Dieta de la Frankfurt a crei preedinie a revenit Austriei. Pornindu-se de la precedentul napoleonian i operanduse o decimare administrativ, numrul statelor germane a fost redus de la peste 360 la 39, acela al oraelor libere de la 51 la 4, Principatele i Electoratele ecleziastice nefiind restabilite. Anticul Electorat al Hanovrei, ridicat la rangul de regat, a fost restituit Casei Regale britanice cu titlul de feud ereditar. Au devenit state membre ale Confederaiei Regatul rilor de Jos, cruia ii fusese atribuit Marele Ducat de Luxemburg, i Danemarca creia, in schimbul Norvegiei ii fuseser cedate Ducatele Holstein i Lauenburg, surs de lungi i grave complicaii viitoare. Prusia a dobandit astfel controlul in Nordul Germaniei, un control dublu mandatat (formal), in numele Confederaiei i al Europei. Austria i-a consolidat la randu-i poziia in zona danubian. Antagonismul austroprusac a fost evident pe parcursul dezbaterilor, in cateva luni evoluanduse de la o Confederaie Germanic bazat pe un puternic dualism hegemonic (octombrie 1814) la una fondat pe un dualism informal (maiiunie 1815). In condiiile in care Prusiei ii lipseau capacitile necesare unei rivaliti deschise cu Austria finalitatea a fost, inevitabil, recunoaterea preponderenei Vienei, fapt ce nu a anulat ins hegemonia de facto a celei dintai in Nordul Confederaiei. De remarcat: multe dintre statele de rang secund germane au fost iniial ostile Confederaiei, modificandu-i poziia doar ca urmare a presiunilor Marii Britanii. Spaiul Italian: Peninsula Italic a fost divizat in apte entiti. Dispar Republicile Venezia, Genova i Lucca. Regatul Sardiniei este restituit lui Vittorio Emanuele di Savoia (1802-21), fiindu-i anexat Liguria. Zona lombardo-venet intr in posesiunea Austriei care, de facto, domin i influeneaz politica intregii peninsule. Ducatele Parma, Piacenza, Guastella sunt acordate cu titlu viager Mariei Luiza de Habsburg, Modena Arhiducelui Francisc dEste, iar Marele Ducat al Toscanei revine Marelui Duce Ferdinand, nepotul impratului Francisc I de Habsburg. Regatele de Napoli-Sicilia ii sunt restituite lui Ferdinand al IV-lea de Bourbon care devine Regele celor Dou Sicilii sub numele de Ferdinand I (1815-25), statul italian fiind legat de Austria printr-un tratat de alian militar. Statul Pontifical, reintregit cu Legaia Bologniei i mare parte din aceea a Ferrarei, i-a fost restituit Papei Pius al VII-lea (1800-23). Din perspectiva echilibrelor i a influenelor geopolitice, Frana pierde temporar orice pondere in microsistemul italian. Austria, principala beneficiar, face din nordul Italiei nu doar un corp intermediar intre ea i Frana, ci un real glacis strategic, dominand direct zona LombardoVenet, spaiul cel mai vast i mai bogat al peninsulei. Reconfigurarea hrii peninsulei nu creaz antagonisme intre cele patru Mari Puteriinvingtoare: singura insatisfacie temporar la nivel sistemic ine deexcluderea Franei i a Regatului sard. Marea Britanie nu a avansat pretenii teritoriale pe continental european obinand in schimb recunoaterea suveranitii asupra unor puncte strategice ca Insula Malta, Heliogoland, Insulele Ionice (formal, protectoratul fiind recunoscut ulterior printr-un tratat semnat la 5 noiembrie 1815), Capul Bunei Sperane i Ceylon (cedate de Regatul rilor de Jos), insulele Mauritius, Tobago, Santa Lucia (cedate de Frana ca despgubire de rzboi), Trinidad (cedat de Spania ca despgubire de rzboi). Graie achiziionrii insulelor Heliogoland in Marea Nordului i uniunii personale cu Regatul Hanovrei, guvernul britanic ajunge s dispun i de importante baze strategice de-a lungul coastelor Europei septentrionale. 1.3.6. Observaii finale La Congresul de la Viena nu a fost admis participarea Imperiului Otoman, excludere dorit i impus in principal de Rusia ce considera Orientul European drept zon exclusiv de influen. Spaiul elveian a constituit i el obiectul dezbaterilor Congresului: numrul cantoanelor a fost sporit de la 19 la 22 prin adugarea Genevei, Wallis-ului, i a Neuchatel-ului. Din raiuni geostrategice inand de aprarea stabilitii sistemului, Confederaia Helvet a fost neutralizat (neutralitate perpetu) prin decizia unanim a Marilor Puteri.

Congresul a dezbtut i chestiunea comerului cu sclavi, introdus in agenda problemelor comune la insistenele Marii Britanii. Cum un consens in acest sens nu a putut fi atins, in special datorit opoziiei Franei, Congresul s-a rezumat s condamne, in februarie 1815, comerul cu sclavi ca fiind incompatibil cu civilizaia i drepturile omului. Pan in 1819, Marea Britanie a reuit s determine Spania i Portugalia prin intermediul unor tratate bilaterale s aboleasc traficului de sclavi. Un comitet special a dezbtut asupra regimului fluviilor europene, Congresul afirmand principiul liberei navigaii pe fluviile internaionale Rin, Dunrea i Vistula. Actul final de la Viena a fost semnat de plenipoteniarii celor cinci Mari Puteri i de cei ai Spaniei, Portugaliei i Suediei la 9 iunie 1815. Dei sigilat simbolic pentru perpetuitate, Congresul n-a avut ambiia s inghee definitiv o realitate dat, consemnandu-se posibilitatea alterrii ulterioare a statu quoului teritorial precizat, pe baza consensului unanim al celor patru (cinci din 1818) Mari Puteri (Marea Britanie, Rusia, Austria, Prusia i Frana). 1.3.7. Probleme cu potenial risc pentru ordinea stabilit Naionalismul Idealurile naionalitii i autodeterminrii popoarelor, stimulate pe parcursul luptei antinapoleoniene, au rmas strine criteriilor de reglementare i gestionare a relaiilor internaionale. Trasarea frontierelor la Viena a ignorat aproape total tradiiile, etniile, limba i cultura popoarelor fcand in multe cazuri imposibil coincidena Stat-Naiune. Dei inc lipsite de vigoare in 1815, micrile naionale nu vor intarzia s produc efecte perturbatoare pentru sistemul internaional: spaiul german (1819) i italian (1820); rzboiul de independen grec (1821-1823), secesiunea Belgiei (1830) etc.Liberalismul politic: (opus principiului legitimitii) vizand afirmarea i asigurarea libertilor naturale i civile ale individului, propunea theoretic reformarea in cadrul Statelor restaurate, fr a pune in discuie, in mod necesar, statu quo-ul teritorial. In practic, triumful liberalismului politic va conduce la alterarea ordinii stabilite la Viena. 1.3.8. Construcia diplomatic a Congresului de la Viena 1. Tratatul de la Chaumont din 9 martie 1814 ce perfecteaz aliana defensiv antinapoleonian (pentru 20 de ani) intre Marea Britanie, Rusia, Prusia i Austria. 2. Primul Tratat de pace cu Frana Paris, 30 mai 1814 caracterizat de o evident clemen vis-a-vis de Frana (restaurarea dinastiei de Bourbon, revenirea la frontierele din 1792, lipsa reparaiilor de rzboi). Negocierile au vizat i chestiunile teritoriale generale, problema constituirii unui Mare Regat al rilor de Jos, precum i o serie aspecte legate de diferendele coloniale. 3. Actul final de la Viena, 9 iunie 1815 Acordul post-rzboi principal. 4. Sfanta Alian [Tratatul] (26 septembrie 1815) stipulat la Paris din iniiativa arului Alexandru I, a reunit iniial Rusia, Austria i Prusia. Au aderat ulterior, alturi de Frana, majoritatea statelor monarhice cu excepia Marii Britanii i a Statului Pontifical. Principiile cretine enunate au permis Rusiei s menin excluderea Imperiului Otoman din sistemul european. Documentul, dei extrem de confuz, s-a dorit a fi baza de pornire pentru construirea unui instrument colectiv de securitate, el auspicand forme de colaborare internaional la nivel dinastic pe Congresul de la Viena i sistemul concertului european, 1814-1848 12 Proiectul pentru Invmantul Rural baza matricei cretine comune civilizaie europene. Pactul va fi instrumentalizat graie eforturilor cancelarului austriac Metternich, prin afirmarea i consacrarea parial a principiului legitimitii, respectiv a principiului interveniei (in afacerile interne ale Statelor Suverane pentru a se preintampina - inclusiv prin recursul la fora armat destabilizarea regimurilor legitime de ctre micrile naionale sau radical-revoluionare). In concret, eforturile artizanilor principali ai Sfintei Aliane au vizat extinderea obligaiilor i responsabilitilor Marilor Puteri de o asemenea manier incat s subineleag nu doar aprarea statu quo-ului teritorial stabilit prin Actul final de la Viena, ci i a ordinii politico-sociale restaurate. 5. Al doilea Tratat de pace cu Frana Paris, 20 noiembrie 1815 Conine clauze mult mai severe, dei pstreaz elementele eseniale ale primului instrument. Frana este readus la

frontierele din 1789 i sunt introduse elemente de control ale puterii franceze: plata unei indemnizaii de rzboi menit s foloseasc la construcia de fortificaii la frontiera cu Regatul rilor de Jos i in spaiul german ce urmau a fi ocupate de o armat coalizat de 150.000 soldai, subvenionat de Frana. 6. Quadrupla Alian [Tratatul] 20 noiembrie 1815: instrumentalizeaz aliana dintre Marea Britanie, Rusia, Austria i Prusia, dirijat contra Franei (reinoirea tratatului de la Chaumont). S-a precizat la iniiativa Ministrului britanic de Externe, Castlereagh, in rspuns la Sfanta Alian. Poate fi considerat embrionul sistemului concertat un instrument de securitate bazat pe sistemul directoratului. La origine, inseamn o lig permanent mandatat s asigure respectarea prevederilor celui de al doilea tratat de la Paris, s impiedice revenirea lui Napoleon I sau a unui membru al familiei sale pe tronul Franei, i s ia msurile necesare in caz de tulburri revoluionare in spaiul francez. Evoluia sa ulterioar va conduce la instituirea unui sistem de conferine periodice ale reprezentanilor celor cinci Mari Puteri, al cror scop vdit managerial va fi aprarea stabilitii sistemului i asigurare pcii (indatoriri colective). 1.3.9.Congresele circumscrise epocii congresului (1815-1822) Aix-la-Chapelle (1818): a pus capt ocupaiei militare aliate in Frana i a decis admiterea acesteia in concertul european; Troppau (1820): a fost ocazionat de tulburrile revoluionare de la Napoli (Protocolul de la Troppau, semnat de Rusia, Austria i Prusia, a Congresul de la Viena i sistemul concertului european, 1814-1848 Proiectul pentru Invmantul Rural 13 instrumentalizat principiul intervenie, marcand in acelai timp prima ruptur deschis intre Marea Britanie i Sfanta Alian dezavuarea oficial a principiilor Alianei de ctre Ministrul britanic de externe, Castlereagh). Frana s-a asociat poziiei britanice refuzand s subscrie declaraia de la Troppau. Austria a euat in tentativa de a obine legitimarea interveniei sale militare in Peninsula Italic. Laybach (1821): a reluat deliberrile iniiate la Troppaua privind micrile revoluionare din Regatul celor Dou Sicilii. Invocand cererea de ajutor adresat Congresului de regele Ferdinand al IV-lea de Bourbon, Austria a obinut in final asentimentul Rusiei i al Prusiei pentru o intervenie militar in sudul peninsulei italice, intervenie consumat la finele lunii martie 1821. Verona (1822): s-a reunit pentru a decide in privina tulburrilor revoluionare din Spania mandatand intervenia militar francez in peninsul. Soluia a fost respins i condamnat de Marea Britanie care a opus un veto decis oricrei extinderi a aciunii represive la Portugalia. A marcat disocierea definitiv a guvernului englez de politica Sfintei Aliane. 1.4.1. Repere ale evoluiei sistemului pan la 1848 Anii de dup Congresul de la Viena, pan la 1848 au creat bazele pentru o restructurare a cadrului european din punct de vedere economic, social i politic. A fost o perioad in care faptele i evenimentele au dobandit o ampl relevan pe tot continental provocand transformri instituionale i teritoriale in orice parte a Europei. De la Congresul de la Viena la micrile din 1830 i succesive, dup zguduirile din 1830-31, pan la 1848, panorama european a fost dominat de o perioad de relativ pace in relaiile dintre State. La nivel diplomatic, al raporturilor dintre State, principiul echilibrului continental a fost repropus cu variaia esenial cu valene Congresul de la Viena i sistemul concertului european, 18141848 14 Proiectul pentru Invmantul Rural Restauraia Spania revoluionare chiar a instrumentalizrii lui. In randul Puterilor de prim ordin Frana a ieit desigur redimensionat, a crescut influena polului austriac i a Rusiei, Marea Britanie meninandu-se in continuare in postura de garant al balanei de fore. Aciunea Statelor Unite era inc marginal, in timp ce unele state asiatice ca Japonia i China se menineau intr-o poziie de izolare. In ciuda faptului c globalizarea economiei era o realitate, iar sfera politicii internaionale tindea la randul ei spre mondializare, conducerea proceselor

1.4 Crize i represiune

geopolitice era inc eurocentric. Restauraia a definit acea perioad a istoriei europene de dup epoca napoleonian pan la revoluiile din 1830-31. Anii ei acoper aadar neliniti, ateptri, transformri subterane, dezvoltarea latent dar nici un moment stopat a micrii liberal-revoluionare activate de Revoluia industrial englez i de Revoluia Francez. Dac pentru 15 ani a prut c o asemenea micare putea fi sufocat, in ciuda infrangerii a numeroase tentative de insurecie (in Spania, in Italia, in Rusia), au existat i evidente semne (independena Greciei) ale rupturii echilibrului creat de Metternich prin sistemul congreselor. Au fost micrile din anii 30 i consecinele lor cele care au activat profunde transformri in cadrul sistemului european. Revoluia de la Paris, din iulie 1830 a generat o serie micri victorioase (Belgia, Statele germane) sau infrante (Polonia, Statul Pontifical), dar inainte de toate a modificat geografia puterilor fcand s apar o fractur intre Puterile liberale occidentale (Marea Britanie i Frana) i cele conservatoare din Centru i Est (Austria, Prusia, Rusia). Viaa intern a rilor europene va insemna impletirea in varii moduri a tematicilor sociale (prevalente in Vest) cu cele naionale (prevalente in Est). Anul 1848 va fi un an dens in evenimente politice, aducand pentru liberali, democrai, revoluionari o alternare frenetic de sperane i deziluzii. Chestiunile sociale i naionale ce apruser in deceniile precedente vor erupe la Paris, Berlin, Viena, Milano, Roma, Veneia, Praga, Budapesta, Bucureti. Victoria in ultim instan a reaciunii nu va putea masca naterea de noi fore sociale i nu va putea, mai ales, bloca revendicrile naionale, chiar dac-i va pune asupra lor marca moderaiei. 1.4.2. Micrile revoluionare din Spania i Italia, 1820-21 Scanteia micrilor revoluionare din 1820-21 a venit din Spania. La Cadiz, in 1812, susintorii Bourbonilor aprobaser o Constituie profund democratic. Dei fusese abrogat de Ferdinand al VII-lea in momentul revenirii pe tron, rmsese un punct de referin pentru liberalismul spaniol i european, in contrapartid la cea francez (acordat de Ludovic al XVIIIlea in 1818) prin comparaie cu care rezulta a fi radical. Se organizaser in Spania dou societi secrete, una moderat (Masoneria), cealalt democratic (Carboneria), ambele recrutand i operand masiv in cadrele armatei. Dup mai multe tentative euate de revolt, ce, intre altele, avuseser drept consecin inflamarea agitaiei societilor i organizaiilor secrete italiene, la 1 ianuarie 1820 trupele spaniole concentrate la Cadiz pentru a servi la stingerea rebeliunii din coloniile sud-americane, au sfarit prin a se revolta cerand repunerea in vigoare a Constituiei din 1812. In martie, Regele a trebuit s consimt i s o concedieze. Micarea s-a propagat destul de repede in Portugalia. Juan al VI-lea, ce se afla inc la Rio de Janeiro unde se transferase in 1808 in momentul invaziei napoleoniene, a fost constrans i el de Cortesuri s acorde o Constituie. Italia Ecoul micrii din Spania a fost extrem de puternic in Peninsula Italic, intensificanduse propaganda carbonar pe lang militari. Iniiativa rsculrii a fost luat la 1 iulie 1820 de ctre doi sublocoteneni (Morelli i Silvati) ai regimentului din Nola, in Regatul celor Dou Sicilii, lor alturandu-se in scurt vreme i alte trupe, inclusiv din randul celor trimise de guvern impotriva lor. In fruntea rebelilor s-a plasat generalul Guglielmo Pepe. Regele Ferdinand I a fost constrans s promit c va concedia Constituia i la numit vicar (lociitor) pe fiul su Francesco. Acesta din urm a fost cel care a enunat i promulgat carta constituional la 6 iulie 1820, chemandu-i la guvernare pe exponenii moderailor, deja legai de Murat, ostili radicalismului i adepi ai statului administrativ. Noul guvern constituional a organizat alegeri pentru un Parlament napoletan modern ce va ajunge s funcioneze efectiv cinci luni, avand o intens activitate legislativ. tirea acordrii constituiei a provocat ins o insurecie la Palermo, in cursul lunii iulie, micarea extinzandu-se mai apoi la Agrigento. Unificarea celor dou Regate (Napoli i Sicilia) crease nemulumire in randul aristocraiei din insul, care-i pierdea astfel autonomia i independena, in timp ce Palermo din capital se vedea redus la centru administrativ de provincie. Nu se realizase, dup 1815, o asimilare complet, instituiile napoletane fiind ru primite in Sicilia. Noul Minister constituional n-a vrut s recunoasc ins autonomia insulei fiind decis s potoleasc rebeliunea cu fora. Parlamentul napoletan, odat ales, a refuzat la randul su s recunoasc un statut de autonomie insulei. Austria, puterea

direct interesat de acest spaiu, a reacionat cu pruden, cancelarul su Metternich supunand chestiunea napoletan ateniei puterilor aliate (Sfanta Alian) in cadrul a dou Congrese. La Troppau (octombrienoiembrie 1820) Rusia, Austria i Prusia au instrumentalizat prin intermediul Protocolului omonim dreptul de a interveni pentru a restabili ordinea politico-social in Statele in care suveranii legitimi ar fi fost rsturnai. Marea Britanie i Frana au respins ins principiul enunat de protocolul amintit, dezavuand implicit orice intervenie militar in Peninsul. In lipsa unui consens la nivelul concertului european, Metternich a cutat s legitimeze intervenia austriac invocand solicitrile i aprobarea lui Ferdinand I de Bourbon. Congresul de la Laybach i Intervenia Austriac Un al doilea Congres a fost convocat pentru luna ianuarie 1821 la Lubiana Laybach, fiind invitai toi suveranii italieni. Regele celor Dou Sicilii a obinut de la Parlamentul napoletan autorizaia de a se deplasa la Laybach, declarand c vrea s asigure poporului su o constituie ineleapt i liberal. Ins, odat ajuns in localitatea sloven in care se reunise Congresul, a solicitat intervenia militar austriac. Parlamentul din Napoli a decis s reziste: dar exaltarea carbonar, care a impiedicat cutarea unui acord pacific pentru evitarea ciocnirilor militare, nu era imprtit de populaie la nivelul creia prevalau neincrederea i deziluzia fa de sistemul constituional. La 23 martie 1821 Austriecii au intrat in Napoli, dup o scurt ciocnire la Rieti cu armata napoletan condus de Guglielmo Pepe. Dup acest precedent, reprimarea altor micri similare a fost mult mai uoar pentru austrieci. In Piemont, convingerea eronat c expediia contra insurgenilor napoletani ar fi comportat o slbire a garnizoanelor austriece in Lombardia, i-a impins pe conjurai la aciune. Micarea a debutat la Alessandria la 9 10 martie 1821. A fost proclamat Constituia spaniol din 1812, fiind invocat unitatea Italiei i rzboiul contra Austriei. La 12 martie soldaii i ofierii insurgeni au ocupat citadela militar din Torino. Regele Vittorio Emanuele I a abdicat indicandu-l pe Carlo Alberto drept regent (Carlo Felice, fiul su, fiind absent). Carlo Alberto, ce fusese informat asupra preparativelor insureciei dar meninuse o atitudine oscilant, a acceptat in final Constituia constituind un nou guvern ce-I includea i pe unii dintre liderii micrii (Santorre di Santarosa). Carlo Felice a respins ins orice inovaie, dezavuandu-l pe Carlo Alberto i somandu-l s se alture imediat trupelor rmase fidele dinastiei. In lipsa unei ridicri populare in favoare insurgenilor, armata piemontez a avut o victorie facil asupra trupelor revoluionare, la 8 aprilie 1821. La 9 aprilie Austriecii au ptruns la randul lor in Piemont, meninand mai apoi garnizoane pan in 1823. Congresul de la Verona i Intervenia francez Intervenia in Spania a puterilor aliate a fost decis la Congresul de la Verona din 1822. A fost Frana oficial (membr a Sfintei Aliane din 1818), de pe acum ultraconservatoare, cea care i-a asumat responsabilitatea interveniei militare. Premierul Villele, instalat in septembrie 22, dei un om al prudenei i al pcii, a sfarit prin a ceda presiunilor Ministrului de Externe, de Montmorency, ce vroia Frana prezent in rzboiul din Spania, contra Cortesurilor, pentru Ferdinand al VII-lea. Mult mai celebrul Chateaubriand, ambasador la Londra i plenipoteniar la Verona alturi de Montmorency in acea toamn (Ministru de Externe la finele lui decembrie), a lucrat i el pentru rzboiul ce avea s fie decis in ianuarie 1823 nu din fidelitate pentru Sfanta Alian, cum v-a mrturisi intr-o scrisoare din 31 octombrie 1822, ci pentru prestigiul internaional al Franei i al Monarhiei: revolta din Spania era ocazia, poate unic, de a reaeza Frana in randul Puterilor Militare i de a reabilita cocarda alb intr-un rzboi scurt, aproape fr pericol, ctre care opinia [majoritar n.n] a roialitilor i a armatei impingea Frana oficial. Din perspectiva strategiei de politic extern, guvernul transalpine a vizat in principal s contrabalanseze, prin intermediul influenei in Spania vecin, consolidarea hegemoniei austriece in Peninsula Italic. Revoltaii de la Cadiz au fost invini i ingenuchiai in vara lui 1823 (Trocadero, lang Cadiz, 31 august 1823). La asediul Cadizului a participat i Carol Albert, Regentul Piemontului, doritor a-i rscumpra pcatele datorate trecutelor simpatii pentru liberali. In Portugalia intervenia lui Don Miguel, motenitorul reacionar al tronului, a condus la abolirea Constituiei. 1.4.3. America Latin, Statele Unite i Doctrina Monroe (1823)

In 1815 Statele Unite erau singura republic in intreaga emisfer vestic. In urmtorii apte ani aproape intreaga arie continental din Canada pan la Capul Horn s-a eliberat de controlul european, majoritatea statelor independente nscute din micrile de emancipare fiind republici. Relaiile dintre SUA i America Latin In secolul al XVIII-lea America Latin a avut puine puncte de contact cu Statele Unite, i mai nimic in comun. O mas inert de servi indieni, sclavi negri i metii era exploatat de o ptur guvernativ restrans de Castilieni acomodat cu ideea de a fi condus de viceregii spanioli pe baza legilor Indiilor de Vest. Cei caiva din sanul acestei elite, ca Simon Bolivar sau Francisco de Miranda, care aspirau la ceva diferit i mai bun erau forai s triasc in exil. In 1808, cand Napoleon a invadat Spania, gustul Americii Latine pentru libertate a cptat apetit pentru mai mult. Elita conductoare, refractar la ideea de a se supune uzurpatorului francez, a format o serie de juntas adunri provizorii profesand c va guverna America latin in numele lui Ferdinand al VII-lea pan la restaurarea acestuia. Ctre 1812 toate provinciile principale erau independente de facto in raport cu Spania. Comerul lor s-a deschis ctre lume, la fel cum intelectul lor s-a deschis ctre ideile moderne. Primii care au profitat de aceast deschidere au fost, oarecum natural, americanii i britanicii. Congresul Statelor Unite a aprobat trimiterea de ajutoare bneti pentru sinistraii unui cutremur in Venezuela, in timp ce primul ziar in Chile a fost pus pe picioare de noii venii de la New York. Porturile sud-americane au fost invadate in scurt vreme de un numr atat de mare de nave comerciale yankee incat preedintele Madison a trebuit s numeasc consuli la Buenos Aires i Caracas intre 1810-12. Restauraia Spaniol Restaurarea lui Ferdinand al VII-lea in 1814 i-a luat prin surprindere pe liderii sud-americani, care au respins cererea de supunere necondiionat. Cum suveranul spaniol avea ins o armat i o flot la dispoziie, el a reuit s ocupe pan ctre 1816 toate statele, mai puin La Plata (Argentina), restaurand sistemul colonial spaniol. Jose de San Martin a fost cel care a reuit s in in via micarea de emancipare in indeprtata i recent organizata provincie La Plata. In ianuarie 1817 el i-a inceput marul epic peste Anzi alturi de 3500 de oameni, sute de animale i cateva piese de artilerie. La Chacabuco pe coasta Pacificului a reuit s infrang armata regalist. Chile a fost eliberat i organizat ca republic sub Bernardo OHiggins fiul unui soldat irlandez in serviciul Spaniei ca suprem dictator. Revoluiile Intre timp, Simon de Bolivar a intins revoluia in toat valea fluviului Orinoco, elaborand o constituie democratic pentru Republica Venezuela. Argentina i Chile, dup afirmarea i stabilirea propriei independene au venit in ajutorul provinciei Peru, la finele lui 1820. Bolivar la randul su a impins armatele la vest de Orinoco transformand teritoriul eliberat in Marea Republic Columbian. Subordonatul su, generalul Sucre, a intrat in triumf la Quito in mai 1821. In septembrie 1822 Dom Pedro de Braganza a proclamat independena Braziliei, in timp ce o rscoal a garnizoanei spaniole la Vera Cruz l-a forat pe vicerege s accepte un tratat ce afirma independena Mexicului i a Americii centrale. Astfel, pan in toamna lui 1822, America de la Marile Lacuri pan la Capul Horn era independent (suveranitatea european se meninea in Belize, Guiana i Bolivia). Doctrina Monroe Colapsul Imperiului Spaniol a condus in mod direct la Doctrina Monroe. Ctre 1823 devenise clar c Spania nu mai putea fora coloniile sale rebele s revin la fostul lor statut. Mai mult ca niciodat, interesele Marii Britanii i ale Statelor Unite au convers in aceast ocazie: intervenia monarhiilor autocrate europene in America Latin, in numele Spaniei, trebuia prevenit in mod necesar. Presat de arul rus Alexandru I, Frana era pe cale s invadeze Spania pentru a pune capt revoluiei. Mai mult, Ministrul francez de Externe, Montmorency, avea chiar o serie de strategii schiate cu privire la America Latin, strategii vizand impunerea acolo a formei de guvernmant monarhice, autoritare, ce prevala pe continentul european. In sanul Concertului Marilor Puteri europene, Marea Britanie, cu toate c nu inteniona s rite un rzboi, s-a opus in mod categoric intervenie franceze in Spania. Dei nu era un promotor al republicilor independente, guvernul britanic nu avea de gand s permit ca elanul anti-revoluionar al puterilor continentale s interfereze cu interesele i prezena sa comercial crescande in America Latina. Pentru a preveni o atare finalitate, George Canning,

Ministrul de Externe britanic, a propus o declaraie comun Anglo-American care, pe de o parte, s afirme c nici unul dintre cele dou state nu are interese i proiecte vizand fostul teritoriu spaniol, pe de alt parte, s lanseze un avertisment impotriva oricrei intervenii pentru celelalte puteri. Oferta britanic a plasat administraia Monroe intr-o serioas dilem. Cel puin pentru Secretarul de Stat american, John Quincy Adams, chestiunea nu era aceea a unei simple alegeri intre a respinge sau accepta deschiderea lordului Canning. Era una mult mai complex a relaiilor viitoare dintre Lumea Veche i Lumea Nou. Statele Unite erau singura naiune ce incepuse deja s recunoasc republicile independente din America Latin (8 martie 1822), ins numai Marea Britanie avea capacitatea militar real de a reine Frana i Spania de la incercarea de a le recuceri. In plus, Rusia liderul cruciadei reacionare in Europa i care ocupa deja Alaska a reclamat in 1821 monopolul asupra Pacificului de Nord. Comercianii rui deveniser mult mai active in regiunea Oregon, o zon pe care Marea Britanie i USA czuser de acord s o ocupe in comun pan in 1828. Acceptarea ofertei britanice privind o declaraie comun insemna, intre altele, abandonarea temporar a proiectelor americane vizand anexarea Cubei ori a Texasului. Ins, in ciuda acestui dezavantaj, ideea a suras liderilor mai btrani ca Jefferson i Madison, la fel ca i Preedintelui Monroe i a celei mai mari pri a cabinetului su. Chestiunea acceptrii ofertei britanice a fost complicat ins de alegerile prezideniale ce urmau a se desfura in 1824. Votul naionalitilor, anti-britanic, ii avea importana sa in mintea tuturor candidailor. Secretarul de Stat, Adams, era deja portretizat de rivalii si drept fost Federalist i pro-britanic in secret. In ciuda naionalismului su probat i a serviciului loial prestat in administraia Republicii, Adams era vulnerabil in faa acestor atacuri datorit tendinelor sale federaliste. Era, de asemenea, singurul candidat la preedinie ce nu deinea sclavi. Dei fcuse tot posibilul pentru a-i publiciza rezistena de el opus presiunilor britanice pentru un tratat privind interzicerea comerului cu sclavi, continua s fie privit cu suspiciune. A ineles c, in calitate de Secretar de Stat, el avea s suporte cea mai mare parte din instabilitatea politic rezultat din orice cooperare sau alian anglo-american. Motiv pentru care Adams a insistat in final pentru o declaraie american unilateral impotriva interveniei europene in Lumea Nou. Era mult mai candid i demn, a subliniat el, s se declare principiile Statelor Unite direct Rusiei i Franei decat s ne artm intr-o pirog, venind pe urmele fregatei britanice. Argumentele sale au prevalat, i astfel celebra Doctrin Monroe a fost proclamat (Mesajul Anual al Preedintelui ctre Congres, 1823), reafirmand independena diplomatic a Americii fa de Europa. Statuand c America nu avea s intervin in problemele interne ale statelor europene, Monroe a repudiat in fapt puternicul curent de opinie ce se conturase in Statele Unite, favorabil ajutorrii diferitelor micri revoluionare i de emancipare naional din Europa inclusiv a rzboiului de independen grec. Nu e ins mai puin adevrat c avertizarea adresat de SUA Europei cu privire la orice colonizare a Lumii Noi, s-a adresat in egal msur Marii Britanii, Rusiei i Franei. Respingand aliana anglo-american, administraia Monroe a creat un precedent in a se opune oricror incercri externe de a limita expansiunea sclaviei. Preedintele Monroe s-a gandit, fr nici un dubiu, doar la instituiile monarhice atunci cand a avertizat asupra faptului c Statele Unite vor considera ca periculoas pentru pacea i sigurana Americii orice incercare a europenilor de a-i extinde sistemul lor in emisfera vestic. Ctre 1830 ins, antisclavia era o parte integrat a sistemului britanic, asta in timp ce foarte muli suditi americani priveau expansiunea sclaviei ca vital pentru pacea i sigurana Americii! Pentru o vreme Doctrina Monroe a avut puine consecine practice, cu excepia poate a faptului de a fi demonstrat c Adams este un naionalist ajutandu-l astfel s catige alegerile prezideniale. Dincolo de pronunciamentul american, a fost puterea naval britanic cea care a asigurat independena Americii Latine. Abia ctre finele secolului, expansiunea frontierei nordamericane, interesele in Panama, i doctrinele panamericane vor sanciona creterea influenei Statelor Unite asupra Americii meridionale. 1.4.4. Independena Greciei, 1821-29

Micarea de emancipare elen s-a inscris in cadrul procesului de lent dezagregare a Imperiului Otoman. Inc mai inainte, sarbii se revoltaser contra sultanului, in 1791 i mai apoi in 1815-1817 sub Milos Obrenovic, cutand s obin recunoaterea propriei autonomii. In Grecia aciona deja din 1814 o societate secret, Eteria, ce se bucura de adeziunea plutocraiei greceti de la Constantinopol. Micarea de eliberare a fost declanat in martie 1821, pe valul evenimentelor europene, combinandu-se cu revoltele din Principatele romane, Moldova i Valahia. In fapt, in spaiul romanesc a infruntat generalul Ipsilanti trupele otomane, fiind ins infrant. In sud, in schimb, rebelii greci au reuit s ocupe Peloponezul i la 1 ianuarie 1822 i-au proclamat independena in cadrul Adunrii de la Epidauro. Reacia turc a fost violent, i datorit dezinteresului de ultimo moment manifestat de arul rus Alexandru I, favorabil iniial micrii greceti dar constrans de Metternich, la Laybach, s se abin de la orice luare de poziie filo-elen. In ajutorul patrioilor greci au venit in schimb numeroi voluntari strini, printre ei aflandu-se nume celebre ca Byron, Chateaubriand, Santarosa. Chestiunea greac a cptat rapid o dimensiune internaional. In cadrul concertului european un consens in acest sens nu s-a precizat, poziiile puterilor fiind relativ antagonice. Abia in iulie 1827, graie eforturilor Ministrului de Externe britanic, George Canning, s-a ajuns la coalizarea Angliei (ce nu vroia s delege Petersburgului influena asupra Greciei), Rusiei i Franei (aflat in cutarea unei victorii diplomatice contra Austriei) contra Imperiului Otoman. Pacea de la Adrianopol Infrant in rzboiul declanat de Rusia asistat de Marea Britanie i Frana Poarta a trebuit in cele din urm s accepte Pacea de la Adrianopol (1829) ce sanciona naterea Regatului independent elen, dar i instalarea protectoratului rus asupra Principatelor romane. Micarea de eliberare greac a avut ins un succes parial, Tessalia, Epirul, insulele Ionice, i Creta nefiind incluse in limitele nou creatului regat, eecul in aceast direcie originind un puternic iredentism elen ce se va manifesta pe tot parcursul veacului XIX, pan la Primul Rzboi Mondial. La nivelul concertului, pacea de la Adrianopol a prut s indice o destrmare a frontului monarhiilor conservatoare, aparent numai Austria rmanand aprtoarea principiilor legitimitii i al interveniei. 1.4.5. Transformrile anilor 30 Statu quo-ul sancionat de Restauraie, deja fisurat in anii 20, a fost definitiv pus in discuie la inceputul noului deceniu odat cu schimbarea cadrului politic european. Revoluia francez din iulie (Paris, 27-29 iulie 1830), soldat cu trecerea la un regim monarhic liberal, a avut repercursiuni imediate i in restul Europei. Fusese dealtfel obiectivul republicanilor francezi acela de a favoriza un rzboi revoluionar internaional. Revoluionarii belgieni, polonezi, italieni i-au pus speranele in dezvoltarea i impactul evenimentelor din Frana. Micrile naionale au fost indubitabil incurajate: s-a rspandit rapid fermentul reuniunilor, al conspiraiilor i al foilor sediioase. In acest nou val conspirativ elementele inand de varsta napoleonian au lsat locul unor noi generaii. Scindarea Concertului European Sfanta Alian, deja boicotat de englezi in 1823 cu ocazia interveniei in Spania, devenise inoperabil de facto, in condiiile in care, in 1827, Austria i Prusia fuseser incapabile a interveni in Grecia. Ascensiunea la tron a lui Ludovic Filip in Frana a insemnat o lovitur adus principiului legitimitii, o lovitur ce prea s repun in discuie intreg edificiul european creat in 1815. Marea Britanie i Prusia au incercat s previn pericolul unei insurecii europene, recunoscandu-l rapid pe noul rege francez i fcand in aa fel incat i ezitantul Metternich i reluctantul Nicolae I s adere la iniiativ. Recunoaterea internaional avea ca scop blocarea revoluiei in Frana, obiectiv favorabil noilor dirigeni francezi, favorabil regelui burghez, avand in vedere c-i oferea posibilitatea i timpul necesar consolidrii puterii. Ludovic Filip, consiliat i asistat de Talleyrand, noul ambasador francez la Londra, a proclamat principiul non interveniei potrivit cruia o revoluie, odat izbucnit, nu trebuia s fie influenat din exterior. In context, Marea Britanie s-a plasat pe o poziie de susinere in timp ce Austria i Rusia au respins in mod categoric principiul: s-au creat astfel premisele pentru o scindare a concertului european in dou blocuri. La puine sptmani distan de zilele pariziene insurecia a izbucnit in teritoriile belgiene. Tendinele autonomiste belgiene se bazau pe o puternic autoidentificare naional a unui popor care, dei lipsit de o limb comun, avusese o lung istorie proprie. La 25 august 1830 micarea de

emancipare belgian s-a declanat la Bruxelles: a fost proclamat independena i deliberat o nou constituie, acceptat i de liberali i de catolici. Soluia separrii administrative dar care meninea o uniune dinastic in persoana suveranului Wilhelm I de Orania-Nassau, nu a fost acceptat de insurgeni. Lupta pentru independen a durat zece luni i s-a bucurat de sprijinul deschis al Franei i al Marii Britanii. O conferin internaional a ambasadorilor celor cinci Mari Puteri, reunit la Londra in ianuarie 1831, a fost cea care a recunoscut i sancionat in final independena Belgiei. In fruntea regatului belgian a fost instalat un principe german: Leopold de Saxa-Coburg. Conferina a garantat noului stat neutralitatea perpetu (Tratatul de la Londra, 1839). Doar o ampl i laborioas activitate diplomatic, intins pe aproape zece ani (conferina ambasadorilor de la Londra i-a incheiat official activitatea in 1839), precum i acordul stabilit intre Marea Britanie, Frana i Prusia a impiedicat insurecia belgian o violare deschis a principiului legitimitii s se transforme intr-un rzboi european. Odat cu instalarea Monarhiei din iulie i afirmarea principiului non interveniei, Frana s-a apropiat politic de Marea Britanie rupandu-se de puterile conservatoare. Consolidarea celor dou alineamente, puterile liberale la vest i puterile conservatoare (curile nordice) la est (Prusia a adoptat o atitudine oscilant in acest interval de timp), a avut repercursiuni asupra politicii externe a tuturor actorilor sistemului. Aliana statelor constituionale In 1833 Rusia, Austria i Prusia au stipulat la Munchengratz (in Cehia) un tratat de asisten reciproc vizand prevenirea dezvoltrilor liberale i constituionale. A rspuns acestei iniiative Lordul Palmerston, Ministrul de Externe britanic, fcandu-se promotorul unei Quadruple Aliane alturi de Frana, Spania i Portugalia. Era aceasta, potrivit Lordului Palmerston, aliana intre Statele constituionale din Vest ce avea drept scop s contrabalanseze in mod eficace Sfanta Alian din Est. Obiectivul prioritar imediat al Quadruplei Aliane a fost acela de a pune capt in sens liberal rzboaielor civile dinastice din Peninsula Iberic. S-a creat astfel o separare Est-Vest in care diviziunea pe grupuri de Puteri era dat de orientarea politic intern diferit. Acest fapt nu va impiedica ins ca mult mai tradiionalele motivaii strategice s aduc elemente de dezbinare in interiorul celor dou aliane. Crizele n-au lipsit nici in cealalt extremitate a continentului, in Orientul European. Dup rzboiul de independen grec, sultanii otomani Mahmud al II-lea (1809-1839) i Abdulmecit (1839-1861) au incercat s modernizeze sistemul administrativ i militar al Imperiului, dup modelul rilor europene mai avansate. Cu toate acestea statul otoman rmanea legat de practicile agricole arhaice i era in mod constant minat de variile etnii aspirand la independen. Temerea c dezagregarea sa ar fi pus in discuie configuraia european rezultat de pe urma Restauraiei preocupa cabinetele Marilor Puteri dar, cu toate acestea, continuitatea acestei formule statale insemna un consens destul de precar. Controlul Stramtorilor Dardanele i Bosfor i al rutelor comerciale ctre Orient (Persia, Afganistan, India) se circumscria problematicii generale a continuitii divizrii Imperiului Otoman, constituind un important argument in dezbaterea Concertului european. Convenia Stramtorilor In 1831-1832 un prim rzboi a izbucnit intre paa egiptean Mehmet Ali i Imperiu. Cel dintai a reuit s cucereasc parial Siria, bucurandu-se de sprijinul guvernului francez condus de Thiers. De cealalt parte, Imperiul Otoman a obinut sprijinul Rusiei, cu care a incheiat un tratat ce permitea arului un control relativ al Stramtorilor. O atare clauz a activat ins guvernul britanic, interesat de controlul i securitatea rutelor comerciale spre Asia. Lordul Palmerston, i-a fixat ca obiectiv al strategiei diplomatice recuperarea alianei cu Imperiul Otoman i, odat izbucnit o a doua criz intre Istambul i Egipt in 1840, a obinut un notabil succes. Paa Mehmet Ali a renunat la Siria i, faptul cel mai important, a aderat la Convenia Stramtorilor (semnat de Marile Puteri la Londra in 1841) ce inchidea Dardanelele i Bosforul vaselor de rzboi pe timp de pace. Rusia a fost in acest fel indeprtat de Stramtori i Mediterana oriental, in timp ce Frana, legat de Egipt printr-o inelegere special, a trebuit s renune la influena sa asupra Africii septentrionale. 1.4.6. Sfaritul Restauraiei

Asupra incheierii procesului Restauraiei (ori Restructurrii cum sa mai propus) exist o concordie relativ general. Micrile anilor 30 au marcat dezintegrarea sistemului de control creat odat cu Congresul de la Viena (sistemul congresului) i structuralizarea puterilor pe aliane legate i de diferitele orientri in politica intern (puterile liberale, Frana i Marea Britanie, i puterile conservatoare, Prusia, Rusia i Austria). Mai important poate, micrile anilor 30 au marcat inceputul zenitului pentru principiul legitimitii (respectiv al interveniei) i primele afirmrii ale principiului naionalitii ca posibil regulator al relaiilor intre membrii sistemului internaional. Nu este mai puin adevrat ins faptul c unele caracteristici ale Restauraiei au continuat s subziste pan la 1848 opunandu-se exigenelor naionale i liberale. Dup revoluiile din 1848- 49 va exista pentru scurt vreme o a doua Restauraie, dar intr-un climat i in condiii complet modificate comparativ cu prima. Termenul concert provine din italianul concerto, i inc din secolul al XVI-lea ori de cate ori a fost aplicat diplomaiei a avut sensul de state acionand in acord sau armonie. Cuvantul a cptat ins o nou conotaie pe parcursul luptei impotriva hegemoniei Franei imperiale. Oponenii lui Napoleon, au inceput s-l asocieze cu perspectiva unei coaliii aliate continue, menite nu doar s asigure victoria impotriva impratului francez ci i prevenirea Revoluiei, meninerea pcii i restabilirea a ceea ce se chema sistemul general al legii publice in Europa. Aadar, sistemul concertelor a luat natere din deliberrile Congresului de la Viena din 1814-15. El se refer la un sistem ad-hoc de conferine inute de Marile Puteri pentru a rezolva crizele diplomatice din Europa dintre 1815-54. Dei nu a avut o structur oficial instituional, scopul lui a fost in mod clar managerial s controleze, prin consultri reciproce, echilibrul puterii din Europa de dup rzboaiele napoleoniene. Definiia conceptului de Mari Puteri Sintagma de Mari Puteri se refer la statele care se afl pe primele locuri in ceea ce privete capacitile lor militare i economice. Ii are originea in politica italian a secolului al XV-lea, dar a fost adoptat pentru prima dat ca termen i concept diplomatic in Tratatul de la Chaumont din 1814. Ca urmare a Congresului de la Viena din 1815, cinci state Austria, Frana, Marea Britanie, Prusia i Rusia i-au conferit statutul de Mari Puteri. Intenia era ca aceste state s acioneze in comun pentru a-i asuma un rol conductor in meninerea ordinii in sistemul statal european. Pe tot parcursul secolului al XIX-lea, a existat un efort contient din partea acestor state (crora li s-a alturat dup 1860 i Italia) s aplice in propriul lor interes pacea i securitatea in Europa. In afara continentului european, alte dou state au pretins i au obinut statutul de Mare Putere: Statele Unite, dup infrangerea Spaniei in 1898, i Japonia dup Victoria impotriva Rusiei din anii 1904-1905. O Mare Putere era, conform teoreticienilor secolului XIX, Statul care, spre deosebire de altele, chemate in cauz doar de interesele lor directe, se gsea, prin fora lucrurilor, amestecat in toate marile afaceri i era in msur s exercite o influen in toate deliberrile comune. Definiia Sintagmei Echilibrul PuteriiEchilibrul puterii Dat fiind marea varietate de sensuri a conceptului este indicat a se face distincie intre un [a.] echilibru al puterii ca politic (incercarea deliberat de a se preintampina predominana) i un [b.] echilibru al puterii ca sistem de politic internaional in care modelul de interaciune intre state are tendina de a limita sau de a modifica dorina de hegemonie i are drept rezultat un echilibru general. In 1815, dup expansiunea napoleonian, Frana a fost readus in vechile ei limite teritoriale i sistemul echilibrului a fost instituionalizat. Congresul de la Viena i sistemul concertelor pe care l-a impus pe toat durata secolului al. XIX-lea reprezint expresia cea mai pregnant i mai contient a echilibrului din istoria internaional. Aadar, inelesul cel mai larg acceptat al termenului este acela care se refer la un proces in care nici un stat i nici un grup de state nu devin predominante. Acordul de la Viena i conceptul de diplomaie a conferinelor pe care l-a inaugurat au reprezentat baza conduitei internaionale pe tot parcursul secolului al XIX-lea, chiar dac sistemul concertelor ca atare sa incheiat odat cu Rzboiul Crimeii. In acest sens, a fost primul system mondial deliberat de regim de securitate. A doua i a treia incercare de refacere i conducere a ordinii internaionale din 1919-20 i mai apoi 1945-46 datoreaz foarte mult eforturilor de pionierat ale grupului din 1815. Concertul s-a intalnit sporadic pe parcursul

1.5. Sistemulconcertelor Sistemul Congreselor

secolului al XIX-lea, cu scopul concret de a rezolva problemele litigioase care ameninau stabilitatea Marilor Puteri. Unitatea de scopuri pe care a realizat-o este impresionant i unii comentatori au numit-o o revoluie in istoria diplomaiei. Au existat mai muli factori care au contribuit la funcionarea cu succes (in sensul c nu au existat rzboaie intre Marile Puteri timp de patruzeci de ani): Factorii de Stabilitate 1.La sfaritul rzboaielor napoleoniene a existat o distribuie rezonabil a puterii. Membriiacestui club al Marilor Puteri Marea Britanie, Rusia, Austria, Prusia, Frana, crora li s-au adugat mai tarziu Italia i Turcia erau considerate, in mare, egale in privina capacitii militare i a importanei diplomatice. 2.Exista convingerea comun c politica echilibrului necontrolat al puterii a dus la mari confruntri de fore, i de aceea era nevoie de aciuni concertate pentru a se evita acest pericol. 3. Colaborarea Marilor Puteri in infrangerea Franei napoleoniene a avut drept efect meninerea unui front unificat dup ce perioada de conflict s-a incheiat. Accentul pus pe unitatea Marilor Puteri a consolidate concepia referitoare la Marile Puteri europene ca grup aparte cu rspunderi i privilegii speciale. 4. edinele s-au limitat numai la Marile Puteri. Uneori i statele mici au fost consultate, dar niciodat pe baz de egalitate. Aceast practic a acordrii unui statut special Marilor Puteri va reapare atat la Liga Naiunilor cit i la ONU. 5. Sistemul nu a pus la indoial suveranitatea deplin a statelor. A fost preferat regula unanimitii, astfel incat dac erau afectate interese naionale vitale, sistemul rmanea inactiv. 6. Nu a fost un vehicul al reformei; scopul lui a fost s conduc i s menin statu-quo-ul. 7. Nu a incercat s elimine conflictul, ci numai s-l in sub control. 8. In ciuda marilor diferene ideologice dintre Puteri cele 3 Puteri orientale erau conservatoare i contrarevoluionare, iar statele occidentale erau mai liberale in gandire imprteau prerea cu privire la nevoia de a se menine dreptul public al Europei i de a se stabili un cod de comportament internaional. Din toate aceste motive, sistemul concertelor a fost o inovaie in relaiile diplomatice. Echilibrul puterii era acum monitorizat, indrumat i controlat i exista prerea unanim acceptat c Marile Puteri au dreptul i responsabilitatea de a-i impune voina colectiv in cadrul sistemului de state european. Cu toate acestea, nu a fost un succes necontestat i in acest sens este important s fie deosebit de epoca Congresului. 1.5.1. Sistemul Congreselor Epoca Congresului s-a caracterizat prin incercarea statelor mai conservatoare in particular, a Sfintei Aliane dintre Rusia, Prusia i Austria) de a interveni, chiar i cu fora armelor dac era necesar, in afacerile interne ale statelor pentru a preintampina reinvierea radicalismului, a naionalismului i a liberalismului, respectiv pentru a preintampina alterarea statu-quo-ului stabilit prin Actul final de la Viena. Pentru aproximativ o decad dup Viena noul instrument ataat arsenalului permanent al metodei diplomatice sistemul congresului a constituit baza formal pentru intrunirile ulterioare ale Marilor Puteri la Aix-la-Chapelle (1818), Troppau (1820), Laibach (1821) i Verona (1822), fiind, in acelai timp, cel mai vizibil aspect al nou nscutului concert. Viciile de fond au ingreunat sensibil funcionarea i eficacitatea sa fcand ca sistemul s aib o via scurt. N-au existat intalniri la intervale regulate iar participarea n-a fost constant restrans la suveranii i minitrii Marilor Puteri. De regul, adunrile au fost precedate de lungi i dificile pregtiri diplomatice, Congresul de la Verona necesitand chiar o conferin premergtoare la Viena. In nici una din situaii nu s-a conturat o inelegere comun asupra implicaiilor reuniunii. Congresul de la Aix-la-Chapelle, singurul la care a participat Ministrul de Externe al Marii Britanii, a pus capt ocupaiei militare aliate in Frana i a decis readmiterea ei la conclavurile Marilor Puteri. Rivalitatea ruso-britanic i diferenele de percepie existente intre aliai cu privire la modul in care trebuiau s reacioneze fa de insureciile din Balcani, din Peninsula Italic i din Spania aveau s obstacoleze ins i mai mult cooperarea viitoare. Secretarul de Stat britanic pentru Afacerile Externe, Castlereagh, a respins interpretarea rus potrivit creia responsabilitatea federailor privind aprarea statu quo-ului teritorial trebuia extins la protejarea ordinii politice i sociale

restaurate in 1815 i, implicit, sistemul congresului, aa cum era el ineles de Puterile conservatoare. Urmarea a fost c Puterile liberale, Marea Britanie i Frana au trimis doar observatori la intrunirile de la Troppau i Laibach, intruniri activate de micrile insurecionale din Italia. Atitudinea intervenionist promovat de Sfanta Alian a dus la dispute aprige intre Puteri i Marea Britanie s-a retras oficial din system in 1820, ca urmare a cererii ca Congresul s intervin activ in Grecia i Spania. Noul ministru de externe al Marii Britanii, George Canning, nu vedea nici el Congresul i nici sistemul concertelor in acest fel. A afirmat c acesta nu intenionase niciodat s fie o uniune pentru supervizarea afacerilor interne ale altor state. Dup moartea arului Alexandru I in 1825, sistemul Congresului de conducere prin consultri nu a supravieuit. Sistemul Concertelor in schimb, a avut success deoarece a fost o asociaie liber de state care aveau acelai scop general meninerea pcii i a echilibrului de fore in timp ce sistemul Congresului s-a prbuit, deoarece avea o orientare mult mai concret i mai ideologic. Sistemul concertelor, mai ales in formula conferinelor ambasadorilor, a devenit principalul instrument prin intermediul cruia Marile Puteri au reglementat afacerile dintre ele, cele ale vecinilor mai mici i mai slabi, precum i instrumentul cu care au venit in intampinarea provocrilor pe care revoluiile i micrile naionale le-au adus statu quo-ului teritorial. La scurt timp dup Viena, in 1816, o conferin a ambasadorilor puterilor victorioase s-a intrunit la Paris pentru a supraveghea aplicarea prevederilor tratatului de pace cu Frana. Intervenia militar francez in Spania a condus la intrunirile ambasadorilor de la Paris i Madrid, iar in iunie 1824 eforturile ruseti de a promova ideea unui congres privind Orientul European i Apropiat au sfarit in ceea ce a fost in efect o conferin a ambasadorilor la St. Petersburg. Trei ani mai tarziu Marea Britanie, Frana i Rusia au incercat s medieze in conflictul Greco-Turc i ca urmare, in august 1827 o conferin a ambasadorilor a inceput s funcioneze intermitent la Londra. Conferina de la Londra Capitala britanic avea s devin, de asemenea, locul de intrunire al unei alte conferine a ambasadorilor Marilor Puteri in 1831, conferin ocazionat de revolta provinciilor belgiene i de cererea lor de a iei din uniunea cu Netherlands (Olanda). Sub preedinia Ministrului de Externe britanic, Lordul Palmerston, i alctuit din Trimiii permaneni la Londra ai Austriei, Franei, Prusiei i Rusiei, conferina a avut complicata sarcin de a decide soarta frontierelor Belgiei. Conferina s-a reunit in mai multe ocazii in urmtorii doi ani, inainte de a intra intr-o indelungat faz de suspendare a activitii ce a precedat acceptarea general a propunerilor sale in 1839. Iniial, scopurile i puterile sale exacte au fost neclare, dar mai apoi conferina i-a asumat dreptul de a modifica prevederile Actului final de la Viena trecand chiar la stabilirea de msuri coercitive atunci cand Regele Netherlandu-lui (Olanda) a incercat s reziste deciziilor sale. In timp, membrii si au dobandit un real spirit de solidaritate demonstrand o remarcabil flexibilitate in a menine unitatea Marilor Puteri pe msur ce opera schimbri dinastice i teritoriale. Alte conferine asemntoare au continuat s se asambleze i in deceniile urmtoare, pan in preajma Primului Rzboi Mondial, majoritatea fiind activate de probleme specifice ce reclamau o rezolvarea imediat. In 1852 i 1864 la Londra, aceiai ambasadori au avut sarcina de a rezolva spinoasa i complexa chestiune a ducatelor Schleswig- Holstein. In 1853 la Viena, in 1876 la Constantinopol, i in 1912-13 la Londra i Petersburg, Marile Puteri, in formula lrgit de 7 (plus Italia i Turcia), au incercat prin intermediul ambasadorilor lor s gseasc soluii problemelor din Peninsula Balcanic i din Orientul Apropiat. Statistic, intre 1822 i 1914 au existat nu mai puin de 36 de conferine la care toate Marile Puteri au fost reprezentate. S-au intrunit, de asemenea, dou congrese: unul la Paris, la finele Rzboiului Crimeii, i un altul la Berlin, in 1878, dup rzboiul ruso-romano-turc. Diferena in raport cu conferinele, minor, a constat in ambele cazuri in participare factorilor de decizie de prim rang. i unul i cellalt au fost ins mult mai aproape de Congresul de la Viena decat de congresele din anii 1818-22. Principalul lor obiectiv a fost nu atat managementul cit definirea i perfectarea acordurilor post-rzboi.

EUROPA DUP 1848. DIFICULTATEA MENINERII ECHILIBRULUI INTRE STATE 2.1. Obiective
Fixarea reperelor cronologice i a etapelor importante pentru evoluia relaiilor internaionale in a doua jumtate a secolului XIX. Familiarizarea studenilor cu bagajul conceptual specific analizei relaiilor internaionale. Descoperirea determinrilor complexe de ordin mental i imaginar ce au provocat schimbri multiple in domeniul studiat. Identificarea conexiunilor dintre politica intern i cea extern a Marilor Puteri. Sentimentul de team social de dup revoluiile din 1848-1849 determin restructurri in cadrul elitei politice europene. Referindu-se la Parisul anilor 1848 A. de Tocqueville scria: Era un lucru extraordinar i ingrijortor s vezi acest imens ora, plin de atatea bogii, in mainile doar a celora care nu posedau nimic. Nu mai puine preocupri starneau masele de rani, care revendicau pmanturile marilor proprietari, sau agresivitatea oamenilor politici democratici radicali. Presiunea social de jos aduce o regrupare politic la nivelul superior al politicului. Perioada 1848-1870 a fost aceea in care, prin compromis cu monarhia, burghezia moderat ii impune voina i programul, iar in politica internaional factorul motor nu mai este revoluia, ci rzboiul, nu solidaritatea internaional, ci naionalismul. Frana, Germania i Italia sunt rile in care opereaz mai activ factorii de innoire din aceast perioad. Nu sunt mai puin semnificative nici schimbrile din Europa central i meridional, din Asia, din SUA, provocrile ideii naionale in statele slave i rile balcanice, decderea iremediabil a Imperiului otoman, incercrile de schimbri din societatea rus din timpul lui Alexandru II, extinderea influenei occidentale in Japonia, China, India. 2.2.1. Frana Politica imperial Francez vede renaterea imperiului, sub Ludovic Bonaparte, care manevreaz cu abilitate in favoarea sa trecerea de la votul cenzitar la cel universal (prin plebiscitul din noiembrie 1852 Frana e proclamat imperiu, iar L.Napoleon imprat, sub numele de Napoleon III-2 decembrie 1852). Sub Napoleon III Frana trece la o politic imperial. In toate continentele, cu excepia Australiei, incep s ptrund intreprinztorii francezi (intre 18521881, 5.385 milioane investiii in rile mediteraneene, 3.450 in Orientul Apropiat, 2.800 in Europa Central, 1300 in Europa Oriental .a., in total 15 000 de milioane). Mobilurile economice sunt prezente pretutindeni. In Siria, unde interesele legate de Canalul de Suez sunt mai puternice decat motivele religioase, sau in Mexic, unde se inteniona crearea unui imperiu latin, opus S.U.A., i o pia rezervat produselor franceze. In Africa, Imperiul practic o politic de colonizare de tip nord-american i nu de protectorat, cum va face a treia Republic. Istoricul francez, Marcel Blanchard, regret c impratul nu s-a lsat sedus de o politic dincolo de mri, mai curand decat de un rzboi ca acela al Crimeii, care a urmrit s perturbe echilibrul european. Pentru c, in acest fel, Frana sa gsit singur in 1870. Asupra politicii externe franceze i-a pus amprenta impratul, care a voit s construiasc o nou ordine european, bazat pe principiul naionalitilor, politic in care Frana s dobandeasc glorie, profit i prestigiu moral. Principalele aciuni de politic extern ale Franei Frana Din aceast orientare a politicii franceze au ieit, direct i indirect, unitatea italienilor, a germanilor i a romanilor. Napoleon III poate fi numit un precursor al Europei naionalitilor i al unei diplomaii panice preferand congresele rzboaielor. Este mult mai modern decat Bismarck, adeptul forei i al unor concepii invechite in construcia statului. Este un om de o mare intuiie pe scena

2.2. Principiul naionalitilor in relaiile internaionale.

internaional, care ridicand la un aa mare rang politica naionalitilor, a dat de fapt lovitura de graie Europei din 1815. Sub el se poate spune c Frana triete ultima sa or de supremaie european, de protagonist a liniei de progres mondial, aureol care va disprea cu dispariia lui. Napoleon este un protagonist i cu ideea unor confederaii de stat, italiene, germane, romane... in Europa. Nu cu monarhii unitare, care puteau deveni periculoase pentru Frana. Ci, cu un fel de confederaii europene, in care s fie definitive conciliate drepturile legitime ale suveranilor cu voina popoarelor. Numai c in politica din afar Napoleon este mult prea plin de contradicii, de confuzii. Principalele aciuni de politic extern ale monarhului francez sunt bine cunoscute prin contribuiile istoriografiei franceze, dar i europene in genere i americane: rzboiul Crimeii, lung, dificil i destul de impopular in Frana (a costat ara 1 500 de milioane de franci i 75 000 de victime), dar care a consolidat poziia dominant a Franei pe continent; rzboiul cu Austria pentru unitatea Italiei, care a adus Franei Nisa i Savoia, dar nu i prestigiu, din cauza contradiciilor care au caracterizat jocul ei diplomatic (sub influena partidului ultracatolic al ministrului su Drouyn de Lhuys i a imprtesei Eugenia, Napoleon ii va retrage suportul pe care-l acordase micrii unioniste, sprijinind Biserica Catolic); aventura mexican in sprijinul lui Maximilian de Habsburg, total euat (expediia din Mexic se termin in primvara lui 1867 cu infrangerea definitiv a trupelor franceze de ctre Juarez i impucarea protejatului Maximilian, la 19 iunie); in sfarit, atitudinea francez fa de unitatea german, incheiat cu infrangerea Franei in 18701871 i cderea Imperiului. Subestimand fora militar a Prusiei, Napoleon a mijlocit tratatul prusaco-italian in 1866, fcand inevitabil un rzboi intre Prusia i Austria. A lsat s-i scape momentul oportun (la Biarritz), cand putea s-i pun condiiile sprijinului su i, dup victoria de la Sadova, s-a trezit la frontiera Franei cu noul stat al Germaniei de Nord. Frana n-a cunoscut o mai mare nenorocire de 800 de ani scria Thiers. Dup aceasta nu i-au mai rmas decat dou soluii: rzboiul sau o atitudine cavalereasc, de recunoatere a dreptului noului stat german de a se unifica in frontierele din 1815. Cea de a doua soluie n-a putut s-o ia (nici n-a incercat-o) din cauza opiniei publice franceze, iar pentru rzboi nu ere pregtit. i soarta lui Napoleon s-a hotrat la Sedan. Infrangerea zdrobitoare, dintr-o revan in alta, st la baza celor dou conflicte mondiale ale secolului XX. Napoleon III este promotorul involuntar al unui alt echilibru european, defavorabil Franei i totui bazat pe principiul naionalitii, atat de scump tradiiei revoluionare franceze.

2.2.2. Austria Degradarea militar a Austriei Un imperiu care st s se destrame. Regimul neoabsolutist inaugurat dup infrangerea micrilor revoluionare i care se baza pe armat, biserica oficial, cea catolic i pe poliia secret i care nu acorda drepturi naiunilor componente, cade, lsand locul unei soluii liberale de guvernare in 1860 i ea euat in 1867 in formula dualismului cu ungurii, care i-a lsat pe romani, sarbi, croai, germani rsriteni, sub autoritatea, de multe ori agresiv, a guvernului de la Budapesta. Pe plan extern, Imperiul habsburgic era limitat spre vest de puterea Franei, iar in est de aceea a Rusiei. Austria triete sub semnul presiunilor celorlalte state europene i a manifestrii naionalitilor din componena sa, trezite de ideea naional. Triete, in acelai timp, sub semnul rzboaielor. Rzboiul cu Italia a fost prost pregtit i diplomatic i militar. i prin armistiiul de la Villafranca, din 12 iulie 1859 i pacea de la Zurich, din 10 noiembrie. Austria nu mai rmane in Italia decat cu Veneto, Venezia Giulia i Trentino. Restul posesiunilor se vor uni cu Regatul Sardiniei. Anul 1866 este crucial pentru destinul Austriei. Diplomatic i militar, ea pierde un alt rzboi. Cu Prusia, pentru dominarea spaiului german. Diplomatic, Bismarck incheie o alian defensiv cu Italia, la 18 aprilie i la 12 iunie ii asigur neutralitatea Franei, izoland astfel Austria. i la 3 iulie infrange armata austriac la Koniggratz (Sadova). 221 000 de prusaci infrang 215 000 austrieci. Nu neaprat prin comandament (austriecii erau condui de Ludwig

de Benedek, un bun general), cat prin dotarea cu puca prusac de cinci ori mai rapid decat cea austriac. Circa 43 000 de oameni rman pe campul de la Sadova. Visul unei Austrii mari se prbuete. Mai mult, se spulber i posesiunile italiene. Veneto se unete cu Italia, chiar dac trupele italiene ies infrante din rzboi. Tratatul de la Praga, din 23 august 1866, coboar Austria din randul influentelor puteri europene. De acum inainte va fi o mare putere de rangul doi, iar austriecii trebuie s infrunte problema identitii lor: erau germani, dar erau exclui din lumea german. 2.2.3. Germania lui Bismarck Cancelar al Prusiei din 1862 (al Germaniei dup aceea, pan in 1890), Bismarck se impune in toate deciziile privind treburile interne i externe ale statului prusac, ale Germaniei dup 1871 i ale Europei vremii sale. In 1864, in criza Schleswig-Holstein, care i duce la rzboiul cu Danemarca, el este cel care desluete in favoarea Prusiei toate iele afacerii fostului principe de Glucksburg, care ajunsese rege al Danemarcei, in aa fel incat Prusia s nu apar agresor. Tot el, trecand peste ezitrile lui Wilhelm I, duce relaiile cu Austria la rzboiul din 1866 (incheind o alian cu Italia i neutralizand Frana), iar dup victoria de la Koniggratz (Sadova), in ciuda opoziiei lui Wilhelm (furtunoasa discuie de la fortreaa medieval Nikolsburg), oprete inaintarea armatelor prusace spre Viena, pentru a nu umili Austria. Dup infrangerea Austriei, pe lang supremaia in lumea statelor germane, Prusia anexeaz Hanovra, Hessa, Nassau, Frankfurt, Schleswig-Holstein i de la 279 000 de km2 ajunge la 352 000, cu o populaie care trece de la 19,6 milioane la 24,4. In plus, pune stpanire pe minele de la Harz, pe zcmintele de crbune de la Osnabruck, pe fertilele rmuri de la Marea Nordului i Marea Baltic. Ce nu reuise Friedrich cel Mare, reuete Wilhelm, cu ajutorul lui Bismarck. 2.2.4. Italia Regatul Piemontului al lui Vittorio Emanuele se impune decisive intre celelalte state italiene i devine factorul de raliere a unitii naionale. Particip la rzboiul Crimeii, cu 15 000 de soldai, micare inteligent inspirat de Cavour, ceea ce permite regatului Sardiniei i Piemontului s ia parte i la Congresul de pace de la Paris, unde pune problema unitii italiene. Piemontul incheie tratatul cu Frana la Plombieres la 26 ianuarie 1859, in schimbul sprijinului contra Austriei cedand Nisa i Savoia, dou provincii patrimoniale, pentru alte provincii naionale. Pacea de la Zurich aduce Piemontului Lombardia (10 XI 1859), cruia i se adaug Toscana, Parma, Modena, Piacenza, Bologna (1860). Acestea inlturaser guvernele lor i ii declar intenia de a se uni cu Piemontul. Piemontul susine, in secret, campania celor 1000 ai lui Garibaldi i are norocul s ias bine. Cu ingduina lui Napoleon, armatele Piemontului inainteaz in Umbria i Marche. Prin plebiscitele din 2122 octombrie Neapole i Sicilia se unesc cu Piemontul (la 26 octombrie la Teano, Garibaldi ii aduce omagiul lui Vittorio) i la 14 martie 1861 Vittorio e proclamat rege al Italiei. Intre martie 1859iunie 1861 apare practic un nou stat pe harta Europei care se intindea pe 259 320 km2 i care avea 21 777 000 locuitori. O alt conjunctur extern - infrangerea Austriei de ctre Prusia in 1866, ii aduce noului stat i Veneto i, in sfarit, in 1871, din nou printr-o imprejurare extern (infrangerea francezilor i retragerea lor din Roma), Roma devine capitala noului stat. 2.2.5. Anglia In tot acest rstimp, Anglia, cea mai important putere maritim, interesat de controlul principalelor artere maritime, la mijlocul veacului, cocheta inc cu splendida izolare care presupunea neamestecul in nici un sistem continental de tratate, principiu al politicii externe britanice respectat pan la inceputul secolului al XX-lea. Izolarea nu exclude ins un atent control al echilibrului dintre puterile europene i nici intervenia diplomatic (in cazul unificrii Italiei sau al crizelor balcanice) sau militar (cazul rzboiului Crimeii).

2.3. Rzboiul Crimeii i Congresul de pace de la Paris


2.3.1. Rzboiul In iunie 1853, Principatele Romane, Moldova i Muntenia, sunt din nou ocupate militar de Rusia, care dorete s le foloseasc drept cap de pod spre inima Imperiului otoman. Ea incalc in felul acesta prevederile Conveniei de la Balta-Liman din 1849 ce prevedea

posibilitatea ocuprii Munteniei i Moldovei doar in caz de tulburri. Protestele diplomatice i incercrile Angliei, Franei i Prusiei de a aduce Rusia la masa tratativelor eueaz, ceea ce deschide calea rzboiului. In martie 1854, Turcia a semnat cu Austria o convenie la Bayadji Koy, prin care Austria se angaja s determine prin orice mijloace Rusia s evacueze Principatele. Locul trupelor ruse e luat de cele austriece, puse sub comanda generalului Coronini. Rzboiul Crimeii, cum avea s fie denumit noua confruntare militar deoarece principalele operaiuni s-au desfurat in Crimeea, a demonstrat supremaia naval anglo-francez. Aliaii controleaz Marea Neagr i debarc un corp expediionar franco-britanic in Crimeea. Btliile de la Balaklava i Simferopol, asediul fortreei Sevastopol i nu in ultimul rand urcarea pe tronul Imperiului arist a arului Alexandru al IIlea au deschis calea spre incheierea pcii. Conferina de la Viena Conferina marilor puteri desfurat la Viena intre lunile martie i iunie 1855 hotra scoaterea cretinilor de rit ortodox din Balcani de sub protectoratul Rusiei i aezarea lor sub garania colectiv a puterilor semnatare ale conveniei. Prin aceast msur se urmrea limitarea controlului Rusiei asupra Dunrii i Peninsulei balcanice in incercarea de a o ine cat mai departe de stramtori. In plus, prin anexa A referitoare la Principatele Moldova i Valahia, se fixau drepturile romanilor. In ianuarie 1856 se desfoar o alt conferin la Contantinopol, la care au participat reprezentani ai Angliei, Franei, Imperiului Habsburgic i ai Porii. Statutul internaional al Principatelor era reglementat printr-un document in 30 de puncte, care, in esen, prevedea: domnii alei pe via dintre boierii mari ai rii, instituirea garaniei marilor puteri i dizolvarea protectoratului rus, anularea Regulamentelor Organice, libertatea de navigaie sub pavilion propriu pentru vasele romaneti, respectarea autonomiei provinciilor recunoscute ca pri componente ale Imperiului otoman. 2.3.2. Congresul de pace de la Paris, 25 februarie 8 aprilie 1856 Particip reprezentani ai Franei, Marii Britanii, Austriei, Rusiei, Turciei i Sardiniei. Stabilete o substanial recunoatere a status quo ante. Pune bazele, cel puin pentru dou decenii, unei noi ordini europene. Aliaii din rzboiul Crimeii au voit s blocheze Rusia din ascensiunea ei in Orient dar mai ales in Europa, pentru o perioad pe cat posibil, cat mai lung. Rusia cedeaz sudul Basarabiei (jud. Cahul, Bolgrad i Ismail) Moldovei i, in acest fel, este indeprtat de la Gurile Dunrii i este asigurat libertatea comerului pe marele fluviu. Ea trebuie s recunoasc frontierele Imperiului otoman i s demilitarizeze Marea Neagr. Cavour, reprezentantul Sardiniei, reuete s pun in atenia marilor puteri problema Italiei divizate i aflat sub dominaie strin. In cazul romanilor, ministrul de externe al Franei, contele Walewski, a cerut unirea Moldovei cu Muntenia in conformitate cu deciziile conferinei de la Viena din 1855 i a dorinei romanilor exprimat prin memoriile emigraiei paoptiste. Propunerea francez a provocat aprinse dezbateri i controverse diplomatice Discuiile au transformat problema romaneasc intr-un punct delicat i de aceea, in final, s-a adoptat o soluie de compromis. Principatele sunt scoase de sub protecia Rusiei i puse sub regimul garaniei colective a celor apte mari puteri europene, ceea ce insemna c orice msur referitoare la romani nu putea fi luat decat cu acordul marilor puteri. Nu in ultimul rand se convocau la Bucureti i Iai, Adunri ad-hoc pentru consultarea romanilor. Hotrarile Congresului de la Paris sunt decisive pentru istoria modern a romanilor. Ei catig libertatea de micare de care aveau nevoie. Folosind din plin principiul faptului implinit, cu sprijinul constant al Franei lui Napoleon al III-lea, romanii pun bazele la 1859 unirii intr-unsingur stat, care iniial are ca domnitor pe principele Cuza iar din 1866 pe Carol I.

2.4. Diplomaia european in contextul mutaiilor societale la sfaritul sec.XIX


2.4.1. Lumea la sfaritul secolului al XIX-lea. Caracteristici

economice, demografice i tehnologice. Vizibil inc in idealismul german al primelor decenii ale secolului al XIX-lea starea de optimism persist la sfaritul secolului i dincolo de el pan la primul rzboi mondial. Teoria biologic a evoluiei exprima i incuraja credina in progresul uman. Dac in 1820 lumea poseda 778 de tone energie mecanic, in 1898 avea 15 milioane. Productivitatea muncii crescuse rapid. Rata mortalitii sczuse substanial, graie dezvoltrii medicinei i a msurilor de salubritate public. O ar ca S.U.A. exprima imaginea insi a progresului. Intre aceleai date, 1820-1898, populaia sa se mrise de peste dou ori, iar producia industrial pe cap de locuitor crescuse de patru ori. Invenii i Inovaii Pretutindeni senzaia capacitii nelimitate a omului ii fcuse loc. Descoperiri tot mai mari imentau necontenit aceast senzaie. Motorul cu ardere intern inlocuia maina cu abur; turbina cu abur i motorul Diesel mriser cu mult energia mecanic, dinamurile pe cea hidraulic; convertizorul Bessemer fcuse din oel materialul cheie al epocii .a. Se nscuse automobilul i n Wells vestea c intr-o bun zi acesta va alunga caii de pe drumuri. Dup jubileul din 1897, constructori ai unei maini ciudate, cinematograful, i-au artat reginei Victoria propria ei imagine in mers. Caiva ani dup 1900 Traian Vuia ii lua zborul de la sol cu o main proprie, pentru ca in 1909 Bleriot s traverseze Canalul Manecii in zbor. O extraordinar febr inventiv cuprinsese omenirea. In 1900 Max Planck formuleaz teoria cuantic a energiei, clcand peste marginile fizicii clasice a lui Newton. Teoria relativitii a lui Einstein nu era departe, in 1905 surprinzand lumea cu noua ei imagine. Din 1901 telegrafia fr fir leag cele ou maluri ale Atlanticului. In anii 1890 rata relativ de cretere a numrului de invenii atinsese cea mai inalt cot. Industria chimic crea noi materiale i noi procedee. Sistemul american de producie in mas, cu folosirea pieselor de serie, devine universal. Canalul Panama sau tunelul pe cale ferat Simplon sunt dou dintre realizrile tehnicii epocii care dau msura capacitii ei. Averi fabuloase se concentreaz in trusturi i mari intreprinderi de capitaluri pentru finanarea industriei grele. Profiturile lui Carnegie Steel Corporation, de pild, crescuser in patru ani, din 1896 pan in 1900, de la ase milioane la 40 de milioane dolari. rile Europei ii extind rapid i imens posesiunile lor coloniale. Belgia ajunge s stpaneasc 2,3 milioane km2, adic o suprafa de 77 de ori mai mare decat propria ei suprafa. Bunstarea Europei ar putea fi exprimat in creterea populaiei ei, cu 100 de milioane de oameni intre 1870-1900, adic cu o cifr egal cu totalul populaiei ei in 1650. Industria de Rzboi Este adevrat c sume imense era indreptate spre industria de rzboi. Tot ceea ce avea tehnica mai inalt spre aceast industrie se ducea. i pentru inarmri cheltuiau toate rile (i cele mici nu numai cele mari). Lumea tria ceea ce mai tarziu s-a denumit a fi o stare de pace armat, ale crei elemente erau, pe de o parte, sistemele de alian i, pe de alta, cursa inarmrilor. Ritmul prefacerilor era diferit. Altul erau stilul i viteza lor in America de Nord, i altele in America de Sud, dup cum erau diferene intre Occidentul Europei i rsritul ei. Dar pretutindeni febra schimbrii prinsese lumea. Expoziia de la Paris din 1900 prea o chintesen a energiilor secolului ce venea. Pe 92 ha, in inima Parisului, toate naiunile ii dduser intalnire, etalandu-i inteligena creatoare. Pavilioane ale industriei de maini, electricitii, construciilor civile, metalurgiei, minelor, industrii chimice, transporturilor, textilelor .a. ddeau msura extraordinarului progres in toate. Terenul expoziiei era inconjurat de un trotuar rulant fcut din dou jumti, una deplasanduse de dou ori mai repede decat cealalt. Noaptea o feerie de lumini electrice multicolore strlucea pe inaltele fantani arteziene acionate electric. Expoziiile de la Grand Palais i Petit Palais, i nu numai ele, ilustrau spiritualitatea plastic in expansiune. Arcul graios al podului Alexandru al III-lea, care lega cele dou maluri ale Senei, arta inaltul nivel atins de tehnic. 2.4.2. Raional i iraional in manifestrile tiinifice i tehnologice

Spectaculoasele succese ale spiritului inventiv al omului se rsfrangeau asupra chipului in care acesta se gsea vizavi de el insui, cu semenii si, cu valorile spirituale i morale de pan atunci, cu realitile obiective. Totul in condiiile in care aceast raportare intervine i subcontientul trezit la via de lucrarea Interpretarea viselor, a doctorului Sigmund Freud, aprut acum, in 1900. Ceea ce se constata in aceti ani de sfarit i inceput de veac era o furtunoas confuzie creatoare. Progresul remarcabil al tiinelor nu era negat de nimeni, cci s-ar fi negat evidena insi, dar se considera c tiina nu i-a inut toate promisiunile, adic n-a realizat iluziile temerare ce se puseser in ea i n-a adus acea fericire mult ateptat. In acest context Nietzsche a putut s-i construiasc filozofia sa de constatare a crizei culturii europene moderne. Pentru filozoful german ins cultura omeneasc nu putea fi fecund decat dac se cobora in substratul metafizic, acolo unde raiunea nu putea nici ptrunde i cu atat mai puin domina. Succesul raionalismului din vremea aceea i se prea c a imprtiat taina fecund a vieii. Intreaga civilizaie i se prea una de muzeu, cu influene provenite din tot felul de izvoare. Deci trebuia, pentru a mai remedia ceva, s se reinsufleeasc contactul cu sentimentul metafizic al vieii. Printre nelinitile morale rzbteau friguri ale unei realiti derutante. Cci, cu adevrat, dac tiina fcea necontenit progrese, acestea preau c se svaresc nu pentru om ci impotriva lui. Noile energii i izvoare de putere luau drumul inarmrilor. Navigm cu cadavru-n cal sintetiza Ibsen situaia. Inovaii militare Dup 1885 tehnica a revoluionat rzboiul terestru. Btaia i precizia armelor au sporit de mai bine de cinci ori, prin folosirea armelor de mic calibru. Reculul automat la tunurile de camp a mrit viteza focului de artilerie. Un infanterist care la Waterloo putuse trage trei focuri pe minut s-ar fi gsit intr-o net inferioritate fa de urmaul su de la sfaritul veacului care putea trage 16 focuri in acelai timp. Ce inventase Nobel intre 1887-1891, pulberea fr fum, dduse dintr-odat alt dimensiune rzboiului. Btaia i precizia artileriei au sporit de la 1.000 la 6.000 de metri. A crescut viteza de incrcare a pieselor de artilerie, care de acum inainte puteau fi mascate. O armat se putea bate cu alta cu mult inainte de a se zri. Pe mri torpilele i minele lrgeau sfera rzboiului naval i experienele anunau submarinul. Rzboiul pierduse orice eroism, orice patos al turnirurilor de altdat, devenind o competiie tehnic. Uzinele Krupp, Skoda, Schneider-Creusot i Vickers-Maxim fabricau neintrerupt arme ale morii i le vindeau tuturor clienilor. Nobel, speriat el insui de consecinele inveniilor sale, declara: A vrea s se nscoceasc o substan sau o main care s aib o putere de pustiire global atat de inspimanttoare, incat rzboaiele s devin cu totul imposibile tocmai din aceast cauz. Parc bnuia c se va ajunge la o bomb ca cea atomic. Inarmrile, de fapt ingrijorrile produse de ele, duc i la incercarea de a gsi i alte ci de ripost. La Londra se creeaz o Asociaie internaional pentru pace i arbitraj, cu filiale la Viena i Berlin. La Paris funciona din 1888 o Uniune interparlamentar. In S.U.A. se nscuse o uniune universal pentru pace care-i propunea dezarmarea i crearea unei curi internaionale de arbitraj. 2.4.3. Diplomaia european la cumpna secolelor Conferina de la Haga O iniiativ starnete senzaie. La 29 august 1898 arul Nicolae al IIlea lanseaz un apel ctre toate naiunile ca s participe la o conferin pentru limitarea armamentelor. Propunerea pornea dintr-o nevoie foarte practic. Rusia n-avea resurse s in pasul cu inarmrile a cror curs ii iuise nebunete ritmul in marile state europene. Capitala unei ri mici i neutre, Haga, a fost aleas drept gazd a Conferinei. La 6/18 mai 1899 in sala Orania din chiar centrul Hagi 109 reprezentani a 22 de state europene, ai S.U.A. i a trei ri asiatice (Persia, China i Siamul) i-au dat intalnire in faa pupitrelor imbrcate in postav verde. Propunerea Rusiei, sprijinit clduros de statele mici (Romania era reprezentat de Al. Beldiman, ministrul la Berlin, i de Papiniu, agentul diplomatic de la Belgrad), de a se institui un moratoriu al inarmrilor pentru cinci ani s-a lovit de opoziia deschis a Germaniei i de aceea, mai ascuns, a celorlalte mari puteri.

Pan la urm la Haga se semneaz ceva: trei convenii (asupra arbitrajului, asupra legilor i cutumelor rzboiului terestru i extinderea prevederilor regulamentului de la Geneva din 1868 asupra rzboiului maritim); se semneaz i trei declaraii (asupra proiectilelor din baloane, asupra gloanelor dum-dum i asupra gazelor axfixiante); se mai semneaz ase deziderate i o rezoluie. Limitarea inarmrilor, scopul cel mai de seam al Conferinei, a rmas sarcina unui studiu ulterior. La Haga s-a umanizat rzboiul, dar spectrul acestuia nu numai c n-a fost distrus, dar nici mcar indeprtat n-a fost. Secolul al XX-lea se ntea sub semnul violenei. In octombrie 1899, la trei luni de la Conferina de la Haga, Anglia intrase in rzboi in Africa de Sud; in iunie 1900 marile puteri au pornit s inbue in sange rscoala boxerilor din China in orgia indemnurilor la cruzime ale lui Wilhelm al II-lea; din februarie 1899 S.U.A. cotropiser Filipinele a cror populaie nu se lsa deloc infrant. Rzboiul devine o tor care ardea in lume aproape fr incetare. Singura iluzie era c deocamdat ardea doar spre periferie i c marile puteri, iari deocamdat, nu se rzboiau una cu alta. Britanicii Kipling sau Henley, in acea atmosfer de beie parc de la inceputul unui nou veac, cantau spiritul rzboinic care strig in sangele meu, cum se exprima cel din urm. Bunstarea material, intreinut mereu de cuceririle tiinei, i care era vizibil in unele ri ca Germania, Anglia, S.U.A., Frana, ddea unora imbold de a face ceva, o dorin de aciune pe care nu mai voiau s i-o infraneze. Darwinismul era interpretat de unii ca fundamentand teoria dup care rzboiul era necesar cci ddea posibilitatea s supravieuiasc rasa cea mai puternic, i, deci, s progreseze civilizaia. Aa il interpreta in Germania, Houston Stewart Chamberlain, ginerele lui Wagner, care tocmai ii publica lucrarea lui Fundamentele secolului al XIX-lea, unde cuta s demonstreze c arienii trebuia s fie stpanii lumii. Pentru Treitschke, Bernhardi sau von der Golz rzboiul era o surs de patriotism, o innobilare a rasei, o necesitate. Pentru americanul Mahon profesiunea armelor satisfcea idealul eroic i rzboiul singur asigura energia combativ de care avea nevoie civilizaia. Elanul vital de care vorbea tanrul savant Henri Bergson, fora vital intalnit in opera lui Shaw, ca s nu mai vorbim de Dumnezeu a murit, formula lui Nietzsche, sinonim cu supraomul, erau interpretate de muli in sens rzboinic, desprinse cu totul din inveliul lor metafizic i artistic. Conferina de la Haga constatase c nu era cu putin s se scoat rzboiul in afara legilor, o intreag literatur de interpretare constata c de fapt aceasta ar fi fost o mare greeal. Noroc c raionalismul veacului al XIX-lea mai continua s triasc. Vantul nebuniei inc nu starnea furtuni.

DE LA POLITICA ECHILIBRULUI LA POLITICA DE ALIANE


3.1. Obiective
Fixarea principalelor repere cronologice ale perioadei studiate. Identificarea etapelor de desfurare a fenomenului politico-diplomatic studiat. Descoperirea coordonatelor externe i interne de manifestare a politicii Marilor Puteri. Argumentarea diverselor teorii privind evoluiile sistemului internaional la sfaritul sec.XIX i inceputul sec.XX. Expansiunea European Relaiile internaionale de la sfaritul sec. 19 i inceputul sec. 20 sunt caracterizate de dou mari trsturi. Pe de o parte asistam la expansiunea europeana maxim in lume, manifestat prin cuceriri coloniale (imprirea lumii), export economic i financiar, emigraie masiv, confruntri de concepii intelectuale i religioase care Influeneaz peste tot, concurena Japoniei i a SUA, care deocamdat N u pericliteaz supremaia european dar o pun in gard. Naionalismul Pe de alt parte asistm la un conflict de interese i de sentimente naionale tot mai acut intre statele europene, la ieirea in prim planul istoriei a minoritilor naionale. Aceste dou trsturi se manifestau in raport direct cu transformri profunde in tehnica, viaa economic, structuri sociale. In perioada aceasta, de la 1871 la 1914 , Europa nu cunoate

3.2 Situaia marilor puteri europene imediat dup 1871

decat rzboaie locale i marile puteri nu se confrunta intre ele. Este o perioada intens cercetat i cunoscut prin publicarea documentelor de arhiva ale actorilor politici, diplomatici, sociali, analizele diverselor crize diplomatice, sinteze realizate de numeroi istorici. Chiar dac sunt insuficient cercetate relaiile comerciale, micrile internaionale de capital, micrile de idei i psihologia naional, imaginea popoarelor europene unul fa de altul, manifestarea grupurilor sociale, arhivele bncilor i intreprinderilor, putem spune c avem deja la dispoziie surse suficiente pentru a construi o istorie nuanat asupra acestei epoci. Relaiile intereuropene dup 1871 sunt dominate de schimbarea produs in urma rzboiului franco-prusac din 1870-1871. Primii 20 de ani, pan in 1890, personalitatea care influeneaz decisiv politica extern european e Bismarck. Succesele sale dintre 1862-1871 ii asigur o autoritate incontestabil. Bismarck ramane convins de faptul c Frana nu se va resemna cu pierderea celor doua provincii Alsacia i Lorena i mai devreme sau mai tarziu va cuta s-i ia revana contra Germaniei. Numeroasele sale declaraii i actele sale demonstreaz aceast preocupare. Mai tia ins c Frana singur nu va putea aciona i nici nu va incerca. De aceea ea trebuia izolat. Pentru a impiedica Frana s-i gseasc aliai, diplomaia german curteaz Viena i Petersburgul, de a cror atitudine binevoitoare fata de Germania caut s se asigure (nu intr in aceast faz in calculele lui Bismarck i Anglia, pentru c aceasta nu avea armata terestr i deci nu putea constitui un factor activ cel puin pentru moment). 3.2.1. Germania Germania domina continentul. Populaia ei crete de la 41 de milioane locuitori in 1871 la 49 in 1890. Crete rapid producia de oel, de crbune, de font. Producia industrial global crete cu 50%. Germania are cea mai bun armat din lume (1.800.000 de oameni in 1885). 3.2.2. Frana Frana pierde rolul preponderent in Europa pe care il avusese Inainte de rzboiul cu Prusia din 1870-1871. Dar refacerea ei e rapid. Producia ei industrial e de 9% din producia mondiala (cea german e de 16%). Legile militare din 1872, 1873 i 1875 reconstituie forele militare. 3.2.3. Rusia Rusia avea 71 de milioane de locuitori la 1871, dar nu juca pe plan internaional un rol direct proporional cu aceast mas uman. 90% din populaie e rneasc. O treime din populaie nu e de origine rus. i dup legea militar din 1874, Rusia nu poate incorpora in armata activ decat 1/3 din contingent. Dup 1880 incepe s se dezvolte mai rapid o industrie. 3.2.4. Austro-Ungaria Austro-Ungaria, dup dualismul din 1867, in politica extern sufer influena maghiar, iar in plan intern, sufer de o instabilitate permanent din cauza naionalitilor diferite care o compun. Avea o populaie de 35 de milioane in 1871, aproape cat Frana, dar o armat care era doar la 2/3 din cea francez. 3.2.5. Italia Italia era in urma celorlalte puteri mari europene, fr resurse naturale, cu un buget in continuu deficit, cu divergene de structur social intre Nord i Sud, in conflict permanent cu Vaticanul i cu o armat slab condus i inzestrat. Dar cu mari ambiii, de pe urma crora profit in primul rand Germania lui Bismarck. 3.2.6. Anglia Anglia, cu poziia sa insular, iese de sub preocuprile statelor continentale. Ea are o preponderen economic asupra celorlalte state inc din sec. 18, pe care i-o pstreaz pan spre sfaritul sec. 19 cand incepe s-i fie ameninat de Germania i de SUA. Cu o flot care ii d sigurana insulelor britanice dar i a drumurilor comerciale maritime ea se dezintereseaz deocamdat in sens activ, de sistemele de alian continentale i de problemele statelor continentale. Pan cand Germania nu-i amenin supremaia maritim. Anglia nu avea ins armat terestr. Acest fapt nu era de neglijat i mai ales nu va fi in perspectiva schimbrilor de pe continent pe care nu le va mai putea controla.

3.2.7. Aliana celor trei imprai La iniiativa lui Bismarck in 1873 se semneaz doua acorduri, unul germano-rus, la 6 mai 1873 i altul austro-rus, la 6 iunie acelai an, cu accederea Germaniei la 22 octombrie 1873. Aceste acorduri constituie prima form a ceea ce s-a numit Aliana celor trei imprai. Valoarea concret a acestei aliane, rmas doar la nivelul semnturilor suveranilor, nu i la acela al guvernelor, era cvasiinexistent. Ea se reducea la inelegerea suveranilor de a se consulta, fie in caz de divergen intre statele lor, fie in ipoteza in care statele lor ar fi fost ameninate de agresiunea unei tere pri. In concepia bismarckian, aceast alian putea fi o garanie diplomatic necesar pentru de a ine departe Rusia i Austro-Ungaria de Frana i de incercrile acesteia de a iei din izolarea in care se gsea dup 1871. Rusia a semnat acest acord imperial pentru a evita o Inelegere mai strans intre Germania i Austro-Ungaria. La randul ei Austro-Ungaria, semnand acordul, fcea o concesie lui Bismarck pe care deocamdat nu tia cum o va folosi in viitor. Singurul care avea o concepie clar incheind aceast alian era Bismarck, preocupat de reaciile de viitor ale Franei. Ca s se poat menine aceast alian Germania trebuia s impiedice confruntarea deschis a celor doi aliai imperiali in zona balcanic, preocupant pentru amandoi. Pentru Rusia ceea ce rmane constanta intereselor sale in afar sunt Imperiul Otoman i Balcanii. Ea voia revizuirea statutului internaional al Stramtorilor, deschiderea acestora numai pentru statele riverane Mrii Negre. Cu alte cuvinte eliminarea Angliei, care n-ar mai fi avut dreptul de a trece prin Stramtori. Ca s ajung la acest obiectiv Rusia trebuia s slbeasc Imperiul otoman, favorizand micrile de independen din Peninsula Balcanic. (scrierile lui Danielevski i Fadaiev). Dar spre Balcani e orientat i politica externa a Austro-Ungariei. Pe vile Moravei i Vardarului Austro-Ungaria cuta s ajung la Salonic, infrangand rezistena Serbiei. Acestea erau mai exact inteniile Ungariei, care, prin Andrassy, conduce in fapt politica extern a Dublei Monarhii aproape doua decenii. Cele dou politici expansioniste se excludeau una pe cealalt. i Germania este statul chemat s gseasc punte de inelegere intre cele dou puteri.

3.3. Redeschiderea crizei orientale. Tratatul de la Berlin (13 iunie-13 iulie1878)


3.3.1. Evoluia crizei: diplomaie i conflict In 1875 se redeschide chestiunea oriental, prin micrile antiotomane din Bosnia, Heregovina i, cateva luni mai tarziu, prin acelea ale bulgarilor. Rusia, care contribuise la declanarea acestor micri, profit pentru a-i pune in eviden interesele ei in Peninsula Balcanic. AustroUngaria i Anglia ii supravegheaz manevrele diplomatice, afirmandu-i propriile lor interese: drumul Salonicului i zona de influen in Bosnia i Heregovina in cazul primei, meninerea Imperiului Otoman in cazul celei de a doua. Conferina ambasadorilor de la Constantinopol nu se soldeaz cu nici un rezultat, pentru c de fapt toat lumea voia sa eueze. Drumul Rusiei e deschis i ea caut s-l lrgeasc prin inelegere cu Austro- Ungaria, de care Germania nu e strin. La 15 ianuarie 1877 intre cele dou puteri se semneaz o convenie secret, negociat din 1876 la Sibiu, prin care AustroUngaria promite neutralitatea in caz de rzboi ruso-turc i impiedicarea unei a treia puteri, respectiv a Angliei, de a interveni, i obine, in schimb, din partea Rusiei, acordul de a ocupa Bosnia i Heregovina. La sfaritul rzboiului, la care particip i Romania, cu armata sa de partea Rusiei (Carol I a fost comandantul suprem al forelor rusoromane care au luptat la cucerirea Plevnei, principala btlie din acest rzboi), Rusia uit de promisiunile sale ctre Austro-Ungaria intre care i aceea de a nu incheia o pace fr consultarea celorlalte puteri, i, la indemnul lui Ignatiev, ambasadorul de la Constantinopol, semneaz la San Stefano, la 3 martie 1878, o pace cu Poarta Otomana, prin care Bosnia i Heregovina sunt declarate autonome, se prevd cuceriri in dauna Turciei in Asia i Europa (Dobrogea, pe care o cedeaz Romaniei in schimbul Basarabiei de Sud) i mai ales

se stipuleaz crearea unei Bulgarii Mari sub directa sa influen. Mai cu seam Marea Britanie i Austro-Ungaria reacioneaz i il determin pe Bismarck s convoace congresul de la Berlin. Rusia cedeaz. 3.3.2. Congresul de pace de la Berlin Acordurile bilaterale ruso-englez (30 mai 1878) i ruso-austroungar (6 iunie) desfiineaz inainte de congres Bulgaria Mare i totodat creaz Rumelia oriental ca provincie autonom, reduc cuceririle Rusiei in Asia, i consfinesc avantajele Austro-Ungariei deja stabilite i la fel pe cele ale Angliei (in primul rand posesia Ciprului). Frana primete consensul ocuprii Tunisiei. Sub preedenia lui Bismarck Congresul de la Berlin reitereaz acordurile deja incheiate. In afara lui Bismarck, protagoniti ai congresului sunt G. Andrassy (Austro-Ungaria), A. M. Gorceakov (Rusia) i B. Disraeli (Marea Britanie). Ei iau deciziile, trecand in planul al doilea pe reprezentanii Franei, Turciei i Italiei. Trimiii Romaniei, I.C.Brtianu i M. Koglniceanu, sunt acceptai doar pentru o scurt declaraie (ei protesteaz contra cedrii Basarabiei de Sud). Statul bulgar e divizat intr-un principat bulgar semiindependent,i o provincie autonom, Rumelia oriental. Macedonia rmane sub suveranitate otoman. Bosnia i Heregovina sunt incredinate Austro- Ungariei pentru administrare. Rusia primete cele trei judee ale Basarabiei de Sud, Cahul, Bolgrad i Ismail i portul Batum de la Marea Neagr. Romania pierde sudul Basarabiei i catig Dobrogea. Se reconfirm independena Romaniei, Serbiei i Muntenegrului. Congresul de la Berlin face s prevaleze principiul echilibrului i al compensaiilor in relaiile internaionale. Cancelarul german e satisfcut de rolul su de arbitru european. El obine un succes remarcabil. Chestiunea oriental este pentru moment sistematizat chiar dac nu sunt eliminate motivele de conflict dintre marile puteri, care, se demonstreaz c au la dispoziie un teatru de manifestare mult mai mare decat cel turco-balcanic, ba chiar decat cel european. Bismarck a tiut s foloseasc rivalitile dintre puteri asigurand pentru cateva decenii pacea in Europa. Cu politica sa cancelarul german a urmrit in primul rand s aplaneze temporar rivalitile, dar mai ales a cutat s pun Frana i Rusia, care aveau cele mai multe motive de resentimente, in condiia de a nu putea lua iniiative eficace. Austro-Ungaria obine un succes notabil: administrarea Bosniei i Heregovinei i garnizoane la Sandjak i Novibazar pentru a pzi ruta Salonicului. Prin aceasta ea dobandete o situaie dominant in partea occidental a Peninsulei Balcanice. Rusia obine mult mai puin decat sperase. Dar chiar dac nu reuete crearea unei Bulgarii Mari rmane cu rolul de protectoare a slavilor. Obine apoi teritorii in Asia i ieire la Dunre prin luarea Basarabiei. Naterea sistemului de aliane e o consecin direct a conflictului franco-prusac din 18701871. Este o dezvoltare logic a tentativei diplomatice cu btaie lung a lui Bismarck de a izola Frana. Dup 1878 cancelarul german, fr a prsi ideea alianei celor trei imprai, incearc s-o econstituie pornind de la alte baze. 3.4.1. Aliana dintre Berlin i Viena Germania se va alia mai intai cu Austro-Ungaria. Propunerea unei aliane o face Bismarck lui Andrassy la 27 august 1879. Amandoi cad uor de acord asupra principiului, dar dificultile incep atunci cand trebuie s stabileasc impotriva cui s fie aliana. Bismarck propune o alian general. Andrassy nu voia ins s angajeze Viena contra Parisului. Pe el il interesa doar contra Rusiei. Bismarck accept. Nu i impratul Wilhelm, care iniial se opune vehement, dar, ca de obicei, in urma ameninrii cu demisia a cancelarului, cedeaz, dar cu condiia ca Rusia sa fie desemnat direct in tratat. Austro-Ungaria o cere ins expres i pan la urm Germania accept. Tratatul dintre Germania i Austro-Ungaria La 7 octombrie 1879 tratatul se incheie sub formula explicit potrivit creia dac una din cele dou puteri era atacat de Rusia, cei doi aliai ii vor pune laolalt toate forele lor contra acesteia, iar in cazul unui atac venit de la un alt stat cei doi aliai ii promiteau doar neutralitate binevoitoare. Bismarck ii abandoneaz

3.4. Sisteme de alian la finele veacului XIX.(Partea a I-a)

astfel ideea sa de a ine Rusia departe de Frana? Nu, pentru c in 1879 el gandea c in momentul in care va constata existena unei aliane intre Germania i Austro-Ungaria, care era doar defensiv, Rusia, simindu-se izolat, va cere s participe i ea la aceasta inelegere, reinviind astfel Aliana celor trei imprai. Tratatul cu Austro-Ungaria putea fi astfel o presiune asupra Rusiei, care, temandu-se de izolare, va cere restabilirea alianei celor trei imprai. Diplomaii germani la Sankt Petersburg caut s conving anturajul arului c atata timp cat Rusia nu ataca Austro-Ungaria, ea se bucura de atitudinea binevoitoare a Germaniei. Calculul lui Bismarck pornea de la situaia Rusiei dup criza balcanic. El urmrise atent dezvoltarea conflictului de interese in Balcani dintre Austro-Ungaria i Rusia, favorizand-o pe prima atat cat s nu tulbure radical Rusia i interesele ei. Prima obine succese insemnate la Congresul de la Berlin. Echilibru de influen in Balcani e dereglat in favoarea Austro- Ungariei. Rusia joaca in anii 80 ai secolului 19 cartea bulgar, unde nepotul sau Alexandru de Battenberg ajunge principe. Acesta se va intoarce ins impotriva influenei ariste. Revine, dar nu mai are increderea Rusiei i in 1887 abdic. Dar, prin aceasta Rusia nu iese catigtoare in Bulgaria, unde principe va fi ales Ferdinand de Saxa Coburg, susinut de guvernul vienez. Pentru a ine Rusia in ah Bismarck sondeaz Londra in septembrie 1879, prin ambasadorul german in capitala imperiului britanic. Disraeli este intrebat ce intenii va avea Anglia in cazul unui conflict germano-rus. Disraeli nu ezit s rspund c intr-un astfel de caz Anglia ar fi dispus s incheie o alian cu Germania i s in deoparte Frana. Bismarck se mulumete cu acest rspuns i nu d nici o urmare demersului ambasadorului german la Londra. In fapt el nici nu voia decat s se tie la Petersburg c Germania era pe cale de a se alia cu Anglia contra Rusiei. i astfel s aduc Rusia la masa tratativelor. Ceea ce se i intampl. Bismarck ii declar arului c ar fi bine s se reia aliana celor trei imprai. arul accept cutand s obin mcar neutralitatea german austro-ungar in cazul unui conflict cu Anglia. Mai multe probleme a avut Bismarck la Viena care, devenit aliata Germaniei nu inelegea de ce trebuia s mai trateze cu Rusia, rivala sa in Balcani. Cancelarul german a trebuit s pun piciorul in prag. Refacerea Alianei celor Trei Imprai i la 18 iunie 1881 aliana celor trei imprai este reinnoit. Termenii ei sunt ins i mai neangajani decat ai primei aliane din 1873. E in fapt o inelegere de a se acorda acelorai parteneri o neutralitate binevoitoare, in cazul in care una din prile contractante s-ar fi gsit in rzboi cu o a patra mare putere. In cazul unui rzboi franco-german Rusia urma s rman neutr, chiar dac Germania era statul agresor. De asemenea Germania i Austro-Ungaria rmaneau neutre in caz de conflict ruso-englez, chiar dac acest conflict ar fi fost provocat de Rusia. In acelai timp cele trei puteri se angajeaz s in cont de interesele lor in Balcani. Austro-Ungaria obine autorizaia de a anexa Bosnia i Heregovina, pe care le administra din 1878, intr-un viitor nedeterminat, iar Rusiei i se d posibilitatea s uneasc Rumelia la Bulgaria. Inelegerea celor trei imprai e stabilit pentru trei ani i e secret. Doar AustroUngaria e nemulumit de pe urma ei deoarece se simte obligat s respecte interesele ruseti in Balcani. Dar, intre altele, Bismarck chiar acest lucru il voia: s franeze politica balcanic a aliatului ei i s devin un arbitru in diferendul dintre Austro-Ungaria i Rusia in Balcani. Planul lui Bismarck de aliane europene e mult mai vast. Nu se oprete doar la aliana cu Austro-Ungaria i inelegerea celor trei imprai. Intenia lui e de a inconjura Frana din toate prile, izoland-o. Aa ajunge la aliana cu Italia, stat tanr i in cutare de aliai pentru a face figur de mare putere. 3.4.2. Apropierea germano-italian i incheierea Triplei Aliane Decepia suferit in 1881, cand Tunisul cade in mainile Franei, mai ales aceasta, impinge Italia spre Germania (intenia devine cunoscut din 1873). Singura dificultate in calea apropierii Italiei de Germania era Austro-Ungaria care avea in stpanire teritorii cu populaie italian. Drumul spre Berlin trecea pe la Viena. A contat pan la urm interesul imediat i nu sentimentul naional. A fost luat in calcul i relaia statului italian cu Vaticanul. O eventual prsire a

Romei de ctre Pap ar fi provocat regatului italian mari probleme, mai cu seam pe plan intern. Apropierea de dinastia habsburgic, singura dinastie catolic, ar fi evitat o astfel de eventualitate. Din partea Austro-Ungariei au fost trei motive eseniale care au determinat o apropiere de Italia: domolirea iredentismului italian, evitarea unui al doilea front in caz de rzboi cu Rusia i indemnul Germaniei. Bismarck voia o alian cu Italia, chiar dac nu punea pre pe aceast alian, pentru ca Italia s fie un nou aliat impotriva Franei (obliga in orice caz Frana s aibe un front defensiv cu Italia) i, in acelai timp, impiedica iredentismul italian s se manifeste periculos pentru monarhia habsburgic. i la 20 mai 1882 ia natere Tripla Alian. Apariia Triplei Aliane Relaiile austro-germane rmaneau cele stabilite in 1879, iar cele italo-germane-austriece sunt rezumate in articolul 2: In cazul in care Italia, fr provocare direct din parte-i, va fi atacat de Frana... cele dou pari contractante acordau prii atacate ajutor i asisten. Aceeai obligaie o avea Italia in caz de agresiune neprovocat a Franei contra Germaniei. Relaiile germano-italiene erau stabilite pe baz de reciprocitate. Cele italo-austriece nu, in sensul c Austro-Ungaria acorda ajutor dac Italia era atacat de francezi, dar Italia nu in cazul in care Rusia ataca Austro-Ungaria. Pentru moment toate cele trei pri erau mulumite de aliana lor care pstra un caracter defensiv. i cel mai mulumit era Bismarck, a crui concepie diplomatica gandit a la long ddea cele mai bune rezultate. 3.4.3. Romania i sistemul de aliane Primii ani de independen constituie, sub raportul activitii internaionale, o experien dur pentru Romania. Bucuretiul rmane convins c doar aderarea la un sistem de aliane poate s promoveze interesele sale de politic extern i s ofere protecie populaiei romaneti aflate sub stpanire strin impotriva periculoaselor presiuni din afar. Mai ales modul cum a fost tratat Romania in problema Dunrii dovedise necesitatea unei asemenea soluii. Ion C. Brtianu afirma in Camera deputailor un stat mic este dator mai mult chiar decat un stat mare s caute a nu fi surprins de evenimente i s ingrijeasc din toate puterile a se intri ca s-i poat apra cat mai bine interesele. Prea multe posibiliti nu existau pentru Romania. In acest sens ministrul plenipoteniar al Austro-Ungariei la Bucureti, von Hoyos, art c: Azi, Romania nu trebuie s atepte sau s se team de ceva din partea nici unei alte puteri, decat de la cele dou imperii vecine, i de aceea, nu se mai poate vorbi de un partid turc sau francez, ci numai de unul rus i de unul antirus. Problema Dunrii Decisiv pentru romani era ieirea din izolarea in care se gseau dup 1878, fapt pus in eviden de chestiunea Dunrii, in care Romania nu este consultat cu toate c era o chestiune vital pentru dezvoltarea sa economic. Izolarea diplomatic lsa Romania singur in faa Rusiei. i Romania avea mare team de expansionismul rusesc (mai cu seam dup anexarea Sudului Basarabiei in 1878). Frana era, atunci, incapabil s aduc avantajele unei aliane. i Frana nu avea in acel moment nici interesul unei aliane in Europa de sud-est Nici austriecii nu se bucurau de prea mare simpatie in Romania. Problema romanilor din Ungaria Dei situaia romanilor din Ungaria nu devenise inc o problem critic in relaiile romano-austro-ungare, ea ii preocup pe oamenii de stat din ambele ri. Revendicrile istorice ale Romaniei asupra Basarabiei, aflat sub stpanirea Rusiei, ca i asupra Transilvaniei i Bucovinei, aflate sub stpanire austro-ungar, nu reprezentau in acest moment decat deziderate a cror posibilitate de infptuire nu se intrevedea la orizontul politicii europene. Oricare ar fi sentimentele intime ce am pstra in fundul inimii noastre declar liberalul I. C. Brtianu intr-un discurs rostit in Camer noi nu trebuie s manifestm nici simpatii, nici ur vreunei puteri sau naiuni. Politica noastr, care trebuie s ne insufle in fiecare moment, care trebuie s ne absoarb toate puterile, politica noastr trebuie s fie condus de un unic i un singur simmant, de simmantul conservaiunii naionale. Principala atracie pentru oamenii de stat romani o reprezint Germania, dat fiind puterea ei militar i economia sa dinamic. Piaa financiar german devine o surs important de

imprumuturi pentru Romania, care, la randul su, trimite mari cantiti de grane i vite in Europa Central. In afara argumentelor economice, in favoarea unei aliane cu Germania cantrete mult i sprijinul lui Carol I. Regele este convins c o asemenea alian putea imbunti poziia internaional a Romaniei i rolul ei in Europa de Sud-Est. Dar o alian cu Germania nu putea fi concepute decat prin acceptarea situaiei create de aliana austroungar din 1879. Aadar, apropierea de Germania inseamn, in acelai timp, i o apropiere de Austro-Ungaria. Iniiativa unei apropieri a Romaniei de Puterile Centrale aparine Berlinului. Obiectivul urmrit de Germania prin atragerea Romaniei era intrirea frontului sudic al alianei cu AustroUngaria. De aceea atrsese i Serbia care incheie in 1881 un tratat secret cu Viena. Pe durata lunilor de negocieri s-a convenit c obiectivul major al tratatului s fie aprarea impotriva Rusiei, iar Bismark a precizat c aliana va fi pur defensiv i nu va putea fi folosit ca acoperire pentru o aciune agresiv impotriva Rusiei. Aderarea Romaniei la Tripla Alian Aderarea Romaniei la Tripla Alian a luat forma unui tratat bilateral cu Austro-Ungaria, semnat la 18/30 octombrie 1883, in aceeai zi avand loc i aderarea Germaniei, iar in 1888 i a Italiei. Noii aliai sunt de acord s-i vin reciproc in ajutor in cazul in care unul dintre ei era atacat de Rusia, cu toate c aceasta din urm nu era menionat. Prile contractante ii promit pace i prietenie, c se vor abine de la incheierea unor aliane sau angajamente indreptate impotriva uneia dintre ele i c ii vor acorda un sprijin reciproc, in limita intereselor lor. Ambele pri au de catigat de pe urma tratatului. Austro-Ungaria primea nu doar promisiunea unui ajutor in caz de rzboi cu Rusia, ci i satisfacia de a bloca prin acest pact principala cale de acces a Rusiei spre Constantinopol. De asemenea, Viena era de prere c, prin incheierea acordului din 1883, obinuse garanii c guvernul roman nu va desfura o politic iredentist activ in privina Transilvaniei, cu toate c formal guvernul roman refuzase astfel de garanii. Avantajele obinute de Romania sunt substaniale: o alian cu Germania, chiar dac indirect, o micorare a pericolului de rzboi cu Rusia i soluionarea catorva dintre divergenele prezente in relaiile cu Viena, respectiv rezolvarea indirect a chestiunii Dunrii. Aliana cu Puterile Centrale formeaz, timp de trei generaii, piatra de hotar a politicii externe a Romaniei ins eficiena acordului din 1883 este diminuat de caracterul su secret (cerut de Bismarck, care nu voia angajarea unei aliane deschise contra Rusiei chiar la grania ei). 3.4.4. Eforturi de meninere a Rusiei in sistemul bismarckian Aliana celor trei imprai e pus in criz in 1887 de abdicarea prinului bulgar Alexandru de Battenberg i tensiunea pe care acest eveniment o provoac in relaiile ruso-austriece, ca i de incercrile Franei de a se apropia de Rusia. Pericolul unui rzboi pe dou fronturi, de care pentru prima oar vorbete Bismarck in Reichstag la votul pentru noua lege militar apare periculos la orizont pentru Germania. Printr-un remarcabil joc diplomatic Bismarck reuete din nou indeprtarea pericolului. Inainte de toate reinnoiete tratatul Triplei Aliane, care expira in acel an. Italia tocmai ceruse garanii suplimentare, temandu-se ca dup Tunisia s nu cad i Tripolitania in mainile francezilor, iar in zona balcanic ceruse o zon de influen proprie in cazul unui compromis austro-rus. Germania i Austro-Ungaria iniial refuz, dar tensionarea relaiilor franco-germane i creterea dificultilor balcanice, le determin pan la urma s accepte condiiile italiene. i tratatul se reinnoiete cu dou anexe, intre Italia i Germania in problemele mediteraneene i intre Italia i Austro-Ungaria in chestiunea balcanic. Adaptarea Triplei Aliane Primul aranjament prevede ca, in situaia in care Italia in urma extinderii influenei franceze in Tripolitania va ataca Frana in Europa, Germania o va susine cu armele, iar al doilea stabilea ca in cazul in care statu-quo-ul balcanic nu va putea fi meninut, Italia va avea compensaia ei. Ceea ce e de remarcat in chip special cu ocazia acestei prime reinnoiri a tratatului Triplei Aliane este faptul c se modific caracterul acesteia. Din defensiv, ea devine ofensiv. Reinnoirii din 1887, Bismarck ii adaug i un tratat privind chestiunile mediteraneene. El preseaz guvernul italian s incheie o inelegere cu Marea Britanie privind aceste chestiuni.

Cu dificulti serioase in Egipt cu Frana, cu nelinitile provocate de diplomaia arist in Balcani, ceea ce putea compromite securitatea Stramtorilor, i cu o criz intern determinat de chestiunea irlandez, Salisbury accept s semneze cu Italia un acord secret la 12 februarie 1887, pentru meninerea statu-quo-ului in Mediterana, Adriatica, Marea Egee i Marea Neagr. Un acord prin care Italia primea sprijinul Angliei in Tripolitania i Cirenaica, iar Anglia sprijinul Italiei in Egipt. Acordul se face printr-un schimb de scrisori intre cele dou guverne ca s se ocoleasc astfel aprobarea Parlamentelor. El nu era un angajament ferm pentru nici una din pri (de altfel fiecare i-a dat o interpretare proprie). La el ader, la 24 martie 1887 i Austro-Ungaria, iar la 4 mai i Spania. Prin aceasta comuna atitudine noua creaie bismarckian (tot timpul cancelarul german a fost acela care a impulsionat semnarea ei) punea in gard deopotriv Frana i Rusia. Chiar dac Germania nu-l semneaz anume pentru a nu deranja Rusia. Mai mult, Germania ofer Rusiei posibilitatea de a incheia impreun un tratat, intr-un moment in care pentru atragerea Rusiei aciona i Frana. Tratatul germano-rus Pe lang arul Alexandru al III-lea o alian cu Germania era susinut de ministrul de externe Giers, succesorul lui Gorceakov, iar o apropiere de Frana de influentul jurnalist i scriitor Katkov. Invinge pentru moment de Giers i la 18 iunie 1887 este semnat tratatul secret de reasigurare germano-rus, prin care cele dou puteri se angajau fiecare s pstreze neutralitatea in cazul in care una din ele s-ar fi gsit in rzboi cu o alt mare putere. Dac aceast alt mare putere era Austro-Ungaria sau Frana atunci neutralitatea era acordat doar in caz de agresiune. In plus, intr-un protocol secret, Germania recunotea legitimitatea influenei ruse in Bulgaria i promitea c nu va sprijini restaurarea lui Battenberg la Sofia i fgduia sprijinul su diplomatic in cazul unei necesiti de ocupare a Bosforului de ctre Rusia. De la politica echilibrului la politica de aliane Proiectul pentru Invmantul Rural 57. Acest tratat de reasigurare, incompatibil cu aliana germanoaustriac, avea, in concepia lui Bismarck nu o valoare real in sine, ci una indirect: a evita un pact de alian intre Rusia i Frana. S-a i observat in 1887, in timpul crizei balcanice provocate de venirea pe tronul Bulgariei a lui Ferdinand de Saxa Coburg, c in problemele balcanice Germania sprijinea Austro-Ungaria: publicarea tratatului austro-german, ordinul dat Bncii imperiale de a refuza plata valorilor ruseti, incurajarea notei diplomatice adresate Turciei la 12 decembrie 1887 de ctre Austro-Ungaria, Anglia i Italia, prin care Imperiul Otoman era incurajat s nu cedeze cererilor ruseti. In faa acestor presiuni concentrice Rusia abandoneaz politica sa in Bulgaria, dar va cuta ajutorul Franei pentru a-i rezolva problemele financiare i in octombrie 1888 va face un mare imprumut pe piaa francez. Va fi primul pas in apropierea ruso-francez. Politica de izolare a Franei, ideea central a intregii diplomaii bismarckiene, reuise pan atunci. Dar ea nu mai avea anse de reuit. i dac Bismarck ar fi rmas cancelar dup 1890 la o alian ruso-francez tot s-ar fi ajuns. Era in logica lucrurilor. Poate ar mai fi putut fi intarziat de extraordinara capacitate de manevr a acestui mare om de stat care a fost Bismarck, cel mai mare pe care l-a dat Europa secolului 19 dup Napoleon I.

3.5. Sisteme de alian la finele veacului XIX. (Partea a II-a)


3.5.1. Tripla Inelegere O alian cum era aceea a statelor Germania, Austro-Ungaria i Italia, la care se aduga i alte state, pentru perioade diferite, cum au fost Serbia, Romania i apoi Bulgaria, nu putea rmane fr o contrapondere. Era alianelor fusese declanat. Europa nu se mai baza pe politica de echilibru, ca mai inainte, ci pe aceea de grupri de state ale cror interese contrarii nu vor intarzia s se intrevad. Schimbri in politica extern german Cderea lui Bismarck, la 18 martie 1890, schimb i politica extern german. Succesorul su, Caprivi, era un bun administrator, un bun general, dar nu avea experien in politica extern. i dac Leo de Caprivi este inc un om de calitate,

cei care vin dup el sunt diletani in politic, venii din armat. Din diplomaie, din inalta societate, dup capriciile Kaiserului. De la politica echilibrului la politica de aliane 58 Proiectul pentru Invmantul Rural Nu va fi nici un statist adevrat printre ei, cu excepia lui Bernhard von Bulow, cancelar intre 1900-1909, dar care in politica extern a fost depit de evenimente, in timpul lui accentuandu-se izolarea Germaniei i conturandu-se ferm cele dou blocuri de state care in curand vor declana rzboiul mondial. Chlodwig von Hohenlohe, cancelar intre 18941900, are unele idei liberale dar nu tie s le impun. Iar ultimul cancelar al Germaniei pan la rzboi, Theobald von Bethman-Hollweg, intre 1907-1914 nu tie deloc s reziste ingerinelor militarilor i oscilaiile sale din 1914 contribuie la izbucnirea conflictului mondial. Dincolo de slaba capacitate a principalilor si colaboratori, pentru ei oricum era dificil a avea de a face cu un imprat tanr, care voia s fie un mare imprat i care se amesteca in toate problemele imperiului, de ce le mai multe ori sprgand oale pe care minitrii se strduiau apoi s le refac. Gesturile sale hazardate (discursul din 1897, cu pumnul de fier, vizita sa inopinat la Tanger in 1905, tratatul secret cu Nicolae al II-lea tot din 1905, comportamentul din timpul vizitei sale in Anglia in 1901, interviul dat ziarului Daily Telegraph din 1909...) nu fac altceva decat s pun in gard Europa asupra adevratelor intenii ale Germaniei. Decizia Germaniei de a-i schimba cursul politicii sale externe (in fapt de a da pe fa realitatea politicii sale) provoac inainte de toate o reacie la Petersburg. Cu toat prezena masiv a capitalului francez pe piaa rus arul deocamdat nu avea in vedere o alian cu Frana republican. Ideile republicane franceze speriau la curtea arului. Regimul republican era ru i idiot, cum spunea Giers, ministrul rus de externe. In orice caz nu se bucura de incredere la curtea autocrat rus. Dar renunarea pe fa din partea Germaniei la tratatul de reasigurare las Rusia intr-o izolare de care diplomaia francez nu poate s nu profite. 3.5.2.Acordurile franco-ruse Diplomaia rus se simte derutat: la 15 mai, de Giers ale crui simpatii germane erau recunoscute, propune guvernului german ca mcar s fie de acord cu un schimb de scrisori intre cei doi imprai. Pan i aceast din urm cerere e respins de Wilhelm, ceea ce il supr pe ar (el are cuvinte de dezaprobare i pentru ministrul su, care ingduise un afront, cand era de datoria lui s-l previn). O apropiere de Frana, in aceste condiii, devenea o orientare necesar. Frana dorea cu atat mai mult aceast apropiere cu cat o vizit a lui G. Clemenceau la Londra, in iulie 1891, i conversaiile lui cu J. Chamberlain, arta c erau slabe perspectivele din acea parte pentru o alian. Modificarea poziiei Rusiei Alexandru al III-lea urmrete cu interes reorganizarea armatei franceze sub Charles de Freycinet, ministrul de rzboi intre 1888-1893 i de mai multe ori prim ministru, i acea voin implacabil de vendet a Franei dup dura infrangere din 1870-1871. Cu deosebire l-a bucurat pe ar gestul poliiei franceze din mai 1890, cand acesta aresteaz un grup de revoluionari rui in exil, in chiar momentul in care fabricau o bomb, care, nu incape indoial, era destinat arului sau consilierilor si. Alexandru trimite imediat o scrisoare de mulumire. Din acest moment arul este cu totul cucerit de ideea unei aliane cu Frana. arul este acela care il invit pe generalul Raul de Boisdeffre, adjunctul efului de stat major al armatei franceze, s asiste la manevrele armatei ruse din vara lui 1890 la arskoe Selo i la Narva. Ba chiar ca invitat personal al su. Se intampla ca Boisdeffre s fi fost ataat militar adjunct la Petersburg 11 ani mai inainte. i de atunci acesta militase pentru o apropiere rusofrancez. Ba chiar pusese pasiune in susinerea acestei apropieri. Boisdeffre primise instruciuni s sondeze opiniile comandanilor rui in cazul unui atac german asupra Franei. Generalii rui ii declar c in intr-un astfel de caz Frana putea conta pe sprijinul rus. Militarul francez discut mult cu omologul su, Obrucev (cstorit cu o franuzoaic, proprietara unui splendid castel la Dordogne, lang Bergerac). In 1891 in presa oficioas din Rusia se putea citi: acordul intim intre Frana i Rusia este necesar pentru a menine in Europa o just pondere de fore. Preedintele Republicii franceze este decorat de ar cu ordinul Sfantului Andrei. Apropierea dintre cele dou ri prea s ia o form accelerat. Cu toate insistenele franceze guvernul rus nu trece de la declaraii verbale la fapte. Francezii ii rspund in mai 1891 fcand s cad o ofert de imprumut pe piaa

bancar de la Paris. i baronul Rothschild procedeaz aa nu doar a reaciona impotriva pogromurilor ruseti contra evreilor. Dar in aceeai lun, adic in mai 1891, cu ocazia innoirii tratatului Triplei Aliane, guvernul italian face aluzie la tratatul mediteranean din 1887, deci indirect de o alian indirect a Marii Britanii cu aliana puterilor centrale. Giers ii declar ambasadorului francez la Petersburg c era momentul c rile lor s fac un pas in plus in apropierea lor. La 5 august flota francez comandat de amiralul Gervais viziteaz Kronstadtul i arul ascult in picioare Marseillaise. Nu le potinventa un alt imn naional , spune arul lui de Giers cu acest prilej, ca o scuz. Tot ce a putut face a fost s spun destul, destul, dup primele acorduri. In aceeai lun incep tratativele intre cele dou puteri. Frana dorete de la inceput o promisiune de mobilizare simultan i automat a forelor armate ruse i franceze in caz de mobilizare germanoaustriac. Cu alte cuvinte Frana voia semnarea unei convenii militare. Intr-o prim faz ins Frana se mulumete i cu un acord scris, chiar dac el nu rspundea decat parial dorinelor sale. Acordurile franco-ruse Acordul se semneaz la 27 august 1891 i prevedea c cele dou pri se vor consftui in toate chestiunile de natur s pun in pericol cauza pcii generale. Aceast consultare urma a se face imediat i simultan in cazul unei ameninri de agresiune a uneia dintre pri. Textul acestui acord nu prevedea in ce msur Rusia va da Franei un sprijin militar. i nu ddea nici asigurarea acestui sprijin. Dar Frana ieea, in sfarit, din izolarea in care se aflase dup 1871. In continuare diplomaia francez se va preocupa de completarea acestui acord cu o convenie militar. Giers n-o voia. i in acest sens ii scria arului in decembrie 1891. Prin diplomatul de origine danez naturalizat francez, Jules Hannsen, prin generalul de Miribel, eful statului major, francezii insist direct pe lang Alexandru al III-lea. In martie 1892 acesta accept s ia in considerare ideea unei convenii militare, dar nu fixeaz o dat. O face abia la 18 iulie 1892 cand accept pe negociatorul francez generalul de Boisdeffre. La 18 august textul conveniei e semnat de efii de armat ai celor dou pri. Prevederi La primul punct convenia preciza c in cazul cand una sau toate puterile Triplei Aliane mobilizau, acelai lucru il fceau i cele dou semnatare, simultan i imediat, fr o consultare prealabil. La al doilea punct se stipula c in cazul in care Frana era atacat de Germania sau de Italia susinut de Germania, Rusia va ataca Germania cu toate forele sale. Dac Rusia era atacat de Germania sau de Austro-Ungaria susinut de Germania, Frana ataca la randu-i Germania cu toate forele sale. Aceste fore erau prevzute i ele. Contra Germaniei Frana punea la dispoziie 1300000 i Rusia 7-800000 (restul armatei ruse urma a fi indreptat contra Austro-Ungariei). Era o clar definire de casus foederis. Convenia, secret, era semnat de generalul Boisdeffre i de eful de Stat Major rus, generalul Obroutchev. Dar nu avea aprobarea scris a celor dou guverne. Scandalul Panama, in care este amestecat i ambasadorul rus la Paris, Mohrenheim, prea s confirme neincrederea arului Alexandru al III-lea in regimurile republicane. In acelai timp areviciul Nicolae, viitorul Nicolae al II-lea i ministrul rus de Externe, Giers mai incerc diplomatic terenul german, pentru o eventual alian contra unei Frane in decaden. Reacia german Incercarea n-a fost luat deloc in serios la Berlin. Dimpotriv Germania pornete contra Rusiei un rzboi al tarifelor contra exporturilor ruseti (Germania absorbea circa 23% din exporturile ruseti). Era o msur cerut de marii proprietari de pmant din Germania de Est, ameninai direct de exporturile ruseti. La fel era motivat i politica financiar german restrictiv fa de Rusia. Pentru Rusia aliana cu Frana devenea chiar o necesitate. La 27 decembrie 1893 arul ii declar acordul printr-o scrisoare a lui Giers, iar la 4 ianuarie 1894 guvernul francez rspunde printr-o declaraie asemntoare. Tenacitatea guvernelor franceze de dup 1871 era rspltit. Din acest moment o periculoas confruntare amenina Europa. 3.5.3 Apropierea franco-britanic Diplomaia francez continu s fie foarte activ i dup 1894.Marea Britanie va fi de acum inainte inta preocuprilor sale. Frana profit de pe urma neinelegerilor anglo-germane

privind ritmul de cretere al flotei germane i propune Angliei lichidarea deferendurilor lor privind coloniile din Africa (Marocul contra Egipt). Joseph Chamberlain, susintor activ al unei apropieri anglogermane,din cauza eecului acesteia devine promotor al unei inelegeri cu Frana i ieirea Angliei din izolare. O politic intreinut de opinia public britanic tot mai antigerman de pe urma rivalitii comerciale, afacerii drumului de fier de la Bagdad, incidentelor din Venezuela. Edward al VII-lea, spre deosebire de regina Victoria, preocupat mai mult de chestiunile interne, are, de la inceputul domniei, din 1901, o atracie pentru politica extern i va fi unul din artizanii ieirii Angliei din starea de izolare. Vizita lui Edward la Paris in mai 1903 este un veritabil triumf. Au fost patru zile de primvar la Paris care au desctuat aliana francobritanic. Mulimea de pe strzi, care-l cunotea din vizitele sale anterioare, l-a insoit cu aclamaii: Vive Edouard, Vive LAngleterre !. Sear de teatru cu Lautre danger, o comedie indrznea, unde o felicit cu cuvinte mgulitoare pe actria Jeanne Granier, pranz la primria Parisului, unde declar c la Paris se simte ca la el acas, banchete oficiale, unde laud providena c a aezat Frana atat de aproape de Anglia. Presa francez il salut ca pe cel mai parizian dintre regi. Vizita era un gest cu semnificaii. Apropierea dintre Frana i Anglia o fac desigur guvernele celor dou ri. Dar voina de a o face o insufl Edward. Vizita lui la Paris e intoars de preedintele Loubet la Londra (nu intampltor insoit de Delcasse, ministrul francez de externe i un mare prieten al lui Edward). Rezolvarea diferendelor coloniale anglofranceze Se va discuta iniial o inelegere pentru Maroc, unde Frana cere man liber. Negocierile trec apoi la imperiile coloniale ale celor dou mari puteri. Prin pactul semnat la 8 aprilie 1904 se recunoate poziia dominat a Angliei in Egipt i ambiiile franceze asupra Marocului.Aliana e considerat necesar de lumea politic britanic din cauza proastelor relaii pe care Anglia le avea cu Germania, cu care Chamberlain incercase inutil o inelegere in 1898, 1899 i la fel iLansdowne in 1901. O vizit a lui Edward la Kiel in 1904, insoit de lordul Selborne, pusese in lumin clar c Germania dezvolta un formidabil efort de construire a unei puternice flote militare, dirijat de amiralul von Tirpitz. In 1898 Germania poseda 22 de nave de rzboi, cuirasate i mari cuirasate, in timp ce Anglia avea 147. Prin legile din 14 aprilie 1898 i 14 iunie 1900 se decide a ridica numrul acestora la 50, iar o alt lege din 1907 prevede construirea a patru cuirasate pe an. In 1912 programul va fi lrgit cu trei cuirasate suplimentare, in aa fel incat fora naval german, la nivelul vaselor de rzboi s fie la 2/3 din cea britanic. Incheierea Antantei cordiale Inelegerea franco-englez din 1904 se va transforma un an mai tarziu, cu ocazia crizei Marocului, intr-o Antant cordial. Anglia, prin ministrul de externe Lansdowne, ii declar ambasadorului german la Londra c in eventualitatea unui conflict privind Marocul, Anglia va interveni de partea Franei. Succesorul lui Lansdowne, Edward Grey, refuz s dea Franei asigurarea unui sprijin militar cu ocazia conferinei de la Algesiras, dar reitereaz ambasadorului german la Londra acelai avertisment pe care-l fcuse i Lansdowne. Inelegerii cu Frana ii urmeaz una cu Rusia. Susinut i ea de regele Edward. Alexandru Izvolski, diplomat mult vreme la Londra, devine ministru de externe rus, cu ajutorul regelui Edward. i acesta va fi unul dintre furitorii apropierii. Suveranul englez ii arat i intenia de a vizita Rusia in 1906, dar, datorit micrilor revoluionare, vizita nu va mai avea loc i cei doi suverani nu se vor intalni decat in vara lui 1908, cand s-au limitat s pun doar sigiliul pe un tratat deja fcut de minitrii lor. Rezolvarea problemelor coloniale dintre Anglia i Rusia Tratatul ddea libertate de micare Rusiei in Persia de Nord i asigura graniele Indiei, in ceea ce privea Marea Britanie. Concesiile britanice in Persia erau compensate cu sacrificii ruseti in Tibet i Afganistan. Antanta cordial franco-englez i apropierea anglo-rus intresc aliana anglo-rus din 189294. Europa e de acum inainte imprit. i odat cu ea i restul lumii.

SISTEMUL INTERNAIONAL DE LA FINELE VEACULUI AL XIXLEA LA PRIMUL RZBOI MONDIAL


4.1. Obiective
Fixarea reperelor cronologice proprii fenomenului studiat. Identificarea secvenelor relevante pentru evoluiile diplomatice ale perioadeistudiate. Familiarizarea cu bagajul conceptual specific analizei relaiilor internaionale. Descoperirea mecanismelor decizionale i a elementelor particulare existente inpolitica Marilor Puteri. Descifrarea cauzelor i caracteristicilor Primului Rzboi Mondial 4.2.1. Prima criz marocan Wilhelm al II-lea, la indemnul ministrului su de externe, baronul de Holstein, crezuse necesar o demonstraie de for in nordul Africii, pentru a le demonstra francezilor i englezilor c i germanii pot avea interese in acea zon. i, in 1905, Wilhelm se duce nu cu yahtul su, ci pe o nav de croazier Hamburg. i nu face vizita sa ca o simpl promenad. ine discursuri despre independena Marocului i despreinteresul egal al marilor puteri fa de aceast ar (internaionalizarea chestiunii marocane). La Berlin vizita e considerat un triumf, dar Europa vede fluturand flamura rzboiului. Succesul Germaniei era numai aparent. Conferina de la Algesiras Conferina internaional de la Algesiras, din ianuarie 1906, recunoate supremaia Franei asupra Marocului. Rusia, Italia, SUA i mai ales Anglia acord tot sprijinul Franei. Mai bine decat orice altceva vizita kaiserului la Tanger pune Anglia i Frana o dat in plus in gard asupra inteniilor i intrete aliana lor. Treptat Anglia se trezete, prin aliana ei cu Frana, antrenat in mecanismul diplomatic european care o va duce i pe ea in rzboiul care sttea in aer. 4.2.2. Balcanii i marile puteri Congresul de la Berlin Congresul de la Berlin accentueaz tendinele de schimbare in Europa, prin crearea unui sistem balcanic de state i, prin deciziile sale, pune capt perioadei romantice a relaiilor bilaterale in Balcani, a colaborrii bazate pe principii antiotomane, i deschide o nou etap, de contradicii i conflicte deschise. Incepe s apar tot mai evident i caracterul agresiv al naionalismului balcanic. Tratatul de pace de la Berlin impune un model de rezolvare a problemelor naionale, care mut procesul de consolidare statal din planul unui stat naional etnic in cel geopolitic. Lipsite de un serios potenial economic i militar, fr tradiii i experien de stat i diplomatic, guvernele balcanice sunt condamnate s penduleze intre marile puteri, pentru a gsi soluii pentru problemele lor interne, inclusiv cele naionale. Congresul determin o regrupare a forelor marilor puteri, Dac pan in acel moment rivalitatea anglo-rus dominase problemele Orientului, prezena Germaniei in prim planul scenei diplomatice europene transform aceast rivalitate intr-una anglo-german. Problemele balcanice joac un rol cheie in formarea celor dou blocuri politico-militare, Tripla Alian i Tripla Inelegere (Antanta), intre care exist o rivalitate diplomatic mai intai, militar mai apoi. Efectele Triplei Aliane Aliana intre Germania i Austro-Ungaria, din 1879 implic profund Germania in problemele Balcanilor. Urmtorul pas este fcut in 1881, cand in pofida neincrederii dintre Rusia i Imperiul Habsburgic, Bismarck reuete din nou s uneasc cele trei curi imperiale. Fiind un pact general de neutralitate, acordul incheiat cu acest prilej conine clauze referitoare direct la Balcani, toate cele trei puteri urmand a se consulta asupra oricror schimbri aprute in spaiul sud-est european. In 1887 , Tratatul de Reasigurare, in ceea ce privete Peninsula Balcanic, urmrete, in special, inchiderea in continuare a Stramtorilor. Ruptura germano-rus Sistemul acesta sofisticat de aliane este desfiinat dup inlturarea lui Bismark, in 1890, cand se renun la politica acestuia de pstrare a echilibrului intre Rusia i Austria in Balcani. Ruptura din 1890 dintre Berlin i Petersburg, iniiativ datorat exclusiv

4.2. Evoluii diplomatice pan la Primul Rzboi Mondial

Germaniei, este extrem de important pentru problemele din Balcani. De acum inainte prestigiul i puterea Germaniei vor fi folosite pentru sprijinirea politicii Austro-Ungariei in spaiul sud-est European. Diplomaia german nu mai privete monarhia habsburgic doar ca pe un aliat care s fereasc Berlinul de intervenia Rusiei intr-un eventual conflict armat francogerman, ci i ca pe un partener in intrirea poziiei sale in sud-estul Europei. Dubla monarhie este pionul su avansat cu care incearc tria adversarului i ii pregtete penetraia in Orient, prin cunoscutul plan Drang nach Osten. Berlinul consider c, prin mutarea centrului politicii ruseti din Balcani in Orientul Indeprtat, poate obine condiii optime pentru realizarea planurilor sale economice i diplomatice in zon. In cealalt constelaie de mari puteri, Anglia i Frana urmresc s preintampine, cu concursul Rusiei, dominaia austrogerman in Balcani. Au de aprat in Imperiul Otoman nu doar o poziie strategic de insemnat valoare, ci i puternice interese economice. Eforturile Rusiei sunt indreptate spre meninerea regimului Stramtorilor i pstrarea statuquo-ului teritorial al Imperiului Otoman. O Turcie slab, care deinea cheia spre Marea Neagr, in care Petersburgul avea o vizibil prezen politic, era de preferat instituirii unui control internaional direct in regiune. Dac Rusia ii gsete in Orientul Indeprtat un spaiu de expansiune, Austro-Ungaria nu-i poate realiza ambiiile imperiale decat in spaiul sud-est European, care era i singura alternativ dup infrangerile militare i pierderile teritoriale suferite in regiunea central european. Acordul austrorus Pentru moment, in aprilie 1897, cei doi imprai cad de acordasupra necesitii pstrrii stau-quo-ului in Balcani. In cazul in care acesta nu ar mai putea fi meninut (Acordul austro-rus din 1897) Austro-Ungaria ca i Rusia respingeau de la inceput orice intenii de cuceriri in Peninsula Balcanic, fiind decise ca acest principiu s fie respectat i de celelalte puteri. Se convine ca statutul Stramtorilor s nu fac obiectul unui acord separat intre Imperiul arist i monarhia habsburgic. Acordul urmrete s amane cat mai mult rezolvarea chestiunii orientale i, timp de un deceniu, ii pstreaz valabilitatea. Aprand integritatea teritorial a Turciei Europene, diplomaia austro-ungar nu exclude o viitoare imprire a acesteia, intr-un moment favorabil monarhiei i in condiii care impiedicau crearea unui mare stat slav in sud-estul european. O abordare identic intalnim i in cazul Rusiei. Acordul aduce o mare uurare Vienei, iar Petersburgul are mainile dezlegate in Orientul Indeprtat. Pentru majoritatea marilor puteri acordul reprezint o garanie de stabilizare a situaiei in spaiul sud-est european. Acordul austro-rus venea in sprijinul Turciei, ingrdind posibilitile de micare ale statelor balcanice, care doreau ca problemele din regiune s fie rezolvate conform principiului referitor la suprapunerea dintre naiune, teritoriu i stat. Dar aciunea statelor balcanice de violare a integritii teritoriale a Imperiului Otoman nu inceteaz, in ciuda atitudinii Vienei i a Petersburgului. Se va manifesta in Macedonia, care, prin poziia sa strategic central, prin intinderea teritorial, prin oportunitile pe care le oferea, reprezenta o direcie prioritar in politica extern a majoritii statelor balcanice i devine un mr al discordiei , spre care se indreapt ambiiile i aspiraiile statelor naionale din sudestul european. Situaia din Balcani La rscrucea veacurilor XIX i XX, situaia din Macedonia e haotic. Cete inarmate bulgare, greceti i sarbeti terorizeaz populaia. In perioada 18981902, in Macedonia se inregistreaz 132 de incidente armate, soldate cu 4373 de victime. Situaia in zonele europene ale Imperiului Otoman risca s nu fie inut sub control. La sfaritul lui 1902, ambasadorul rus la Constantinopol, Zonoviev, in inelegere cu colegul su austriac, baronul Calice, propune un plan de reforme reale i practice, iar efii diplomaiei ariste i habsburgice, Lamsdorff i Goluchowsky, se intalnesc, in acelai scop, la inceputul lui 1903, la Viena. Prin propunerea privind implicarea unor funcionari strini in procesul de reorganizare a poliiei i jandarmeriei locale, iniiativa ruso-austro-ungar marcheaz inceputul amestecului oficial al marilor puteri in proiectul de reforme in Macedonia. Un proiectul care nu are sori de izband in condiiile in care nu sunt prevzute instrumente eficace de control. In august 1903 izbucnete o rscoal a populaiei din Macedonia i Tracia Oriental. AustroUngaria i Rusia previn Sofia s nu se amestece in acest conflict. Pus intr-o asemenea situaie, Bulgaria nu poate acorda ajutor militar direct, nici sprijin diplomatic pentru rsculai i revolta este inbuit cu cruzime de Poart.

Acordul de la Murszteg Impratul Franz Iosif i arul Nicolae al II-lea se intalnesc, la 2 octombrie 1903, la Murszteg, pentru a analiza stadiul de aplicare a inelegerii lor din 1897 (Acordul de la Murszteg). Cei doi monarhi consider c in Macedonia, unde situaia era dramatic, soluia reformelor rmanea cea mai bun. In cazul in care Imperiul Otoman refuza sau tergiversa punerea lor in aplicare, Viena i Petersburgul prevedeau alternativa autonomiei Macedoniei sub controlul marilor puteri. Inspectorul general otoman, Hilmi paa, ajunge asistat de doi civili, un austriac i un rus. Teritoriul era imprit in cinci sectoare, ordinea fiind meninut de o jandarmerie multinaional (Marea Britanie, Frana, Italia, Austro-Ungaria, Rusia). Dei nu a dat rezultatele ateptate, acordul pentru introducerea reformelor este mai important prin urmrile sale in ceea ce privete incurajarea pe care exponenii micrii junilor turci au simit-o in reformatorii europeni. Pe de alt parte planul de reforme de la Murszteg reprezint, in pofida bunelor sale intenii, inceputul amestecului direct i masiv al marilor puteri in afacerile interne otomane, intervenii care vor continua pe parcursul urmtorilor ani in toate domeniile politic, economic i financiar. Pentru Viena, acordul d dinamism politicii sale balcanice i reprezint o etap pregtitoare pentru apropiata extindere teritorial a imperiului. Pentru diplomaia arist, acordul de la Murszteg asigur linitea in provinciile europene ale Turciei, lucru primordial in condiiile in care Petersburgul se implic in conflictul cu Japonia. Dup ce iese invins din acest conflict, in incercarea de a obine un succes in Balcani, Sankt-Petersburgul ii reia politica tradiional de protecie a slavilor din spaiul sud-est european. Apropierea rusosarb Poziia Rusiei in regiune este consolidat de schimbarea dinastiei de la Belgrad in 1903. Noii guvernani ai Serbiei urmresc nu numai s se opun politicii de ptrundere in Balcani a monarhiei habsburgice, ci i s realizeze, in viitor, unitatea statal a slavilor din aceast parte a Peninsulei Balcanice. Apropierea ruso-sarb contravine intereselor Austro-Ungariei, ale crei tendine expansioniste in direcia Mrii Egee se afl in contradicie cu gravele dificulti interne i, totodat, cu avantul micrilor naionaliste ale slavilor de sud, care vd in mica Serbie independent a regelui Petru I nucleul unui viitor stat iugoslav. Suficiente motive ca Serbia s devin treptat inta unor presiuni crescande din partea AustroUngariei, ce ii propune, in final, chiar desfiinarea complet a statului sarb. Poziia Romaniei Date fiind complicaiile din sudul Dunrii, Romania incearc s foloseasc prelungirea acordurilor sale cu Puterile Centrale, in vederea introducerii unei clauze care s extind condiiile de casus foederis i pentru eventualitatea unui conflict armat romano-bulgar. Intr-o not transmis cancelarului Bulow, in aprilie 1901, Bucuretiul propunea ca, in locul unui tratat romano-austro-ungar, la care s adere Germania i Italia, aa cum s-a procedat pan atunci, Romania s incheie tratate directe cu fiecare din membrii Triplei Aliane, ceea ce ar fi insemnat de fapt transformarea acesteia intr-o cvadrupl alian. La Berlin, aceast solicitare provoac temeri c se poate crea un precedent pe care l-ar folosi guvernul italian pentru activizarea politicii sale fa de problema albanez, ceea ce putea duce la friciuni intre Roma i Viena sau chiar la o descompunere a Triplei Aliane. Cabinetul german are i alte motive s nu accepte propunerile romaneti. Pentru diplomaia de la Berlin, aliana cu Romania era util in primul rand prin avantajele pe care le oferea Austro-Ungariei. Viena se arata dispus s primeasc propunerea lui Sturdza, deoarece in cercurile de la Ballplatz exista teama unei reorientri a politicii externe romaneti, respectiv a unei apropieri de Rusia. In cele din urm, prevaleaz punctul de vedere al diplomaiei germane, care invoc i necesitatea pstrrii secretului, ameninat in cazul in care tratativele ar fi fost purtate intr-un cadru mai larg. Tratatul este reinnoit la 17 aprilie 1902, pe o durat de cinci ani, fr modificri semnificative. Noi diplomai Este perioada in care apare una din marile dileme ale politicii externe austroungare din sud-estul Europei: s sprijine in Balcani o politic activ a guvernului de la Bucureti, ceea ce constituia, potrivit concepiei unora dintre oamenii politici de la Viena, o soluie in eforturile

lor de a indeprta atenia opiniei publice romaneti dinspre Carpai ctre Dunre, sau s susin un puternic stat bulgar, care ar fi urmat s constituie, conform unei caracterizri a marchizului de Pallavicini, cel mai sigur remediu impotriva iredentismului romanesc. Ministrul Austro- Ungariei la Bucureti, dup ce ia in calcul avantajele i dezavantajele ambelor variante, inclin, ca soluie de viitor, spre a doua. Un impact asupra situaiei din Balcani au schimbrile din conducerea diplomaiilor ruse i austriece, care au loc in acelai an, in 1906. In Austro-Ungaria, prudentul i puin aventurosul Goluchowski este inlocuit cu baronul Aehrenthal, diplomat indrzne, ieit din coala acelor oameni politici care ii inchipuiau c Austria este o mare putere i c vremea cuceririlor ei teritoriale nu a trecut. Cu inteligena i capacitile sale superioare celor ale predecesorului su, noul ef de la Ballplatz are fa de Berlin ceva mai mult libertate de micare i o atitudine mai puin supus. Aproape in acelai timp, la Petersburg, contele Lamsdorf, bolnav i obosit, este inlocuit cu ambiiosul Izvolski, suspicios, iritabil i cluzit de meschine dumnii personale. Noul ef al diplomaiei ariste este stpanit de visuri de mrire i dominaie ale Rusiei la Constantinopol i in balcani. Ambii sunt nemulumii de caracterul prudent al politicii statelor loc, imprimate de Goluchowski i Lamsdorf. i vor o schimbare. 4.2.3. Anexarea Bosniei i Heregovinei Evenimentele anului 1908 deschid o nou etap in spinoasa problem oriental. Declanarea revoluiei junilor turci, care-i propunea s aduc modernizarea Imperiului Otoman, determin importante mutaii in activitatea politico-diplomatic in Balcani, in atitudinea marilor puteri fa de spaiul sud-est european. Schimbarea politic din Turcia coincide cu reluarea amestecului mai activ al Austro-Ungariei i Rusiei in Balcani. In ianuarie 1908, Aehrenthal, ministrul de externe, anun intenia Austro-Ungariei de a construi o cale ferat care s lege frontiera de sudest a acesteia cu Salonicul, ceea ce ar fi fost un obstacol in calea unirii Serbiei cu Muntenegru i i-ar fi deschis drum Vienei ctre Marea Egee. Iniiativei lui Aehrenthal ii rspunde Izvolski, ministrul de externe al arului, care propune construirea unei linii ferate care s uneasc Dunrea, dup ce prsea teritoriul AustroUngariei, cu un port la Marea Adriatic. Or, aceast intenie tia drumul monarhiei austriece in Balcani i deschidea calea influenei Rusiei pan la Adriatica, la captul creia se apropia de o potenial aliat, Italia. Ambele linii ferate proiectate urmau a se incrucia in sangeacul NoviPazar. Pentru aplanarea tensiunilor ivite, Izvolski ii adreseaz, la 2 iulie1908, un memoriu lui Aehrenthal, vzut ca un compromis ruso-austroungar, prin care, in schimbul modificrii regimului Stramtorilor, in sensul instituirii libertii de circulaie pentru navele de rzboi, se obinea acordul anexrii Bosniei-Heregovina (ce au fost date Vienei spre administrare prin Tratatul de la Berlin) i a sangeacului Novi Pazar. Acordurile de la Buchlau Intrevederea dintre cei doi, de la Buchlau, din 15 septembrie 1908, nu a fcut decat s consfineasc targul. Profitand de situaia tulbure de la Constantinopol, de entuziasmul Rusiei i al ministrului su de externe, aflat in turneu prin marile capitale pentru obinerea asentimentului puterilor europene asupra modificrii regimului Stramtorilor, de sincronizarea aciunii cu proclamarea independenei regatului bulgar, negociat cu puin timp in urm, impratul Franz-Joseph emite la 5 octombrie 1908 rescriptul privind anexarea BosnieiHeregovina. Anexarea lovete in prevederile Tratatului de la Berlin i deschideo nou etap in problema oriental, in condiiile in care Viena a violat tratatul fr a se fi consultat in prealabil cu puterile semnatare, cu excepia Germaniei. Prin anexarea celor dou provincii, Austro-Ungaria ii intrete substanial influena in Peninsula Balcanic i d o lovitur mortal micrii de emancipare i unitate statal a sarbilor. Cele dou provincii anexate aveau o populaie in majoritate sarb i fceau parte din vatra naional a acestui popor. Diplomaia german sprijin monarhia habsburgic i convingeguvernul turc s ajung la o inelegere cu Austro-Ungaria i Bulgaria, pe calea obinerii unor daune bneti in schimbul recunoaterii de ctre Poart a noii situaii de fapt din Balcani, iar pe de alt parte se opune

revizuirii statutului Stramtorilor. Rezolvarea crizei bosniace constituie, pe moment, o victorie diplomatic a puterilor centrale, in condiiile in care Antanta se dovedete neputincioas i inc insuficient de inchegat. Modificarea alianelor zonale Ca o consecin direct a acestor evenimente se modific alianele zonale. Bulgaria incurajat de succesul obinut, se consider indreptit s spere la mai mult din punct de vedere teritorial pe seamaotomanilor i se indreapt spre blocul centralilor. Serbia, care ii vede blocat drumul spre est, i ii consolideaz relaiile cu Rusia. In Romania crete curentul de opinie public potrivnic Austro-Ungariei. Nu era vorba doar de faptul c o mare putere european ii anexa un nou teritoriu, ci i de soarta unei naiuni mici din sud-estul Europei, asemntoare, in multe privine, cu cea a naiunii romane. 4.2.4. A doua criz marocan Acordurilecoloniale anglogermane Pe fondul intereselor economice ale Germaniei (acordul de la Algesiras ii permitea Germaniei un amestec in beneficiile economice rezultate din exploatarea Marocului), al ocuparea Fez-ului de ctre francezi i in vederea alegerilor generale care se apropiau in Germania, la 1 iulie 1911 o nav de rzboi german intr in portul Agadir. Faptul determin o criz care se prelungete patru luni, pan la 4 noiembrie 1911, cand, prin intervenia Angliei, se incheie un acord prin care Germania obine o parte din Congo-ul francez, intre Camerun i Congoul belgian, i o faie de pmant in Guineea.

4.3. Iminena conflictului 1911- 1914


4.3.1. Rzboiul italo-turc Pe fondul crizei marocane, Italia, in septembrie 1911, declar rzboi Turciei, ocupand Tripolitania i, in primvara anului 1912 extinde rzboiul in Mediterana. Flota italian bombardeaz Beirut, amenin Stramtorile Dardanele, i debarc trupele sale in insulele turceti din Marea Egee. Anglia ii vede ameninat controlul ei asupra traficului maritim spre Marea Neagr i drumul Suezului i intervine pentru restabilirea pcii. Prin Tratatul de la Lausanne, din 15 octombrie 1912, Turcia cedeaz Italiei Tripolitania i Cirenaica, iar Italia se angajeaz s prseasc insulele din Marea Egee (moment mereu intarziat). 4.3.2. Rzboaiele balcanice Rzboiul cu Italia pune din nou in eviden, de data aceasta in chipul cel mai evident, slbiciunea Imperiului Otoman, care se dovedea incapabil s mai reziste tentativelor externe la integritatea sa i crizei interne profunde accentuat i de aceste tentative. Infrangerea Turciei de ctre Italia incurajeaz Rusia i rile balcanice. Tratatul sarbobulgar La 13 martie 1912 Serbia i Bulgaria semneaz un tratat secret contra Turciei. La 29 mai un tratat secret tot contra Turciei este semnat de Bulgaria i Grecia. Intr-o mare msur aceste tratate sunt opera Rusiei, care voia s restabileasc prestigiu rus in randul statelor balcanice serios compromis in 1909, in urma anexrii Bosniei i Heregovinei de ctre Austro-Ungaria i s profite de slbiciune Turciei pentru e redeschide in favoarea sa problema Stramtorilor Bosfor i Dardanele. arul se ofer in 1912 s arbitreze imprirea Macedoniei intre aliaii balcanici in cazul victoriei lor asupra Turciei. Rzboiul celor trei state balcanice aliate contra Turciei incepe la 17 octombrie 1912. In trei sptmani aliaii elibereaz Macedonia. La 3 decembrie guvernul otoman cere armistiiu, Constantinopolul fiind ameninat cu ocuparea. Negocierile de pace sunt intrerupte in februarie 1913 in urma unei lovituri de stat care aduce la putere la Constantinopol oameni politici intransigeni, dar sunt reluate dup capitularea Adrianopolului. Prin preliminariile pcii de la Londra, semnat la 30 mai 1913, Imperiul Otoman pierde intreaga Turcie european cu excepia unei mici pri din Tracia i a Constantinopolului. Dar aliaii balcanici nu se ineleg intre ei la imprirea Macedoniei. Bulgaria refuz arbitrajul rus i incepe cel de al doilea rzboi balcanic contra aliailor de pan atunci. Pe lang Serbia i Grecia impotriva ei intervine i Romania, la iulie 1913, ceea ce inclin rapid balana rzboiului in defavoarea Bulgariei care cere armistiiu. Pacea de la Bucureti, din 10 august 1913, las Bulgariei doar o mic parte din Macedonia, ea pierzand i regiunea Silistrei (judeele Durostorum i Caliacra din Dobrogea de Sud) in favoarea Romaniei i Adrianopol in favoarea Turciei.

Pacea de la Bucureti las nerezolvat chestiunea albanez (fixarea frontierelor noului stat Albania risc s provoace un conflict sarbo-bulgar i unul greco-albanez) i problema insulelor din Marea Egee, ceea ce amenin cu un rzboi intre Grecia i Turcia (evitat in noiembrie 1913 prin intervenia Romaniei- misiunea lui Take Ionescu). Rzboaiele balcanice produc un recul al influenei austro-ungare in Balcani i o cretere a celei ruseti

4.4. Primul rzboi mondial


4.4.1. Cauzele rzboiului Tratatul de la Versailles, in art. 231, atribuie intreaga responsabilitate a inceperii rzboiului Puterilor Centrale i, in particular, Germaniei. Opinia public din Germania n-a acceptat acest verdict, care legitima revendicrile Aliailor din tabra Antantei i a calificat tratatul de la Versailles drept un diktat. Cauzele rzboiului: In realitate rzboiul n-a fost provocat doar de Puterile Centrale, exclusiv din cauza lor, ci toate marile puteri europene sunt responsabile, intr-o msur mai mic sau mai mare, de declanarea lui. Originile primul rzboi mondial trebuie cutate in felul in care s-a fcut unitatea Germaniei, prin for armat, ceea ce a creat in chiar centrul Europei un mare stat, periculos pentru celelalte, in consecinele rzboiului francoprusac din 1870-1871, care a adus o stare de tensiune in Europa i a provocat imprirea statelor acesteia in blocuri adverse. Politica german Dup inlturarea lui Bismarck, care i-a dat seama c Europa nu ar fi ingduit Germaniei alte mriri pe continent, Wilhelm al II-lea trece de la politica echilibrului european la Weltpolitik, adic la o politic de expansiune aventuroas, la dorin de hegemonie, purttoare de germeni de rzboi. Pacea armat Situaia internaional e caracterizat mai cu seam dup 1900 de pacea armat Aceasta a presupus pe de o parte consolidarea unor sisteme de alian din ce in ce mai stranse, iar, pe de alta, o curs tot mai de neoprit a inarmrilor, votul de legi militare care cresc an de an creditele destinate armatelor, mrirea anilor de serviciu militar, construirea de noi materiale de rzboi. Unirea celor dou elemente, alianele i inarmrile, pun in funcie mecanismul generalizrii conflictului. In aceasta i const originalitatea primului rzboi mondial: cel din 1914, fa de celelalte rzboaie din Europa secolului al XIX-lea, totdeauna limitate. Acest rzboi s-a extins pe tot continentul i in intreaga lume din cauza pcii armate. Cursa colonial Aceste elemente au fost agravate de expansiunea dincolo de mri i de cursa colonizrii tuturor teritoriilor disponibile. Aproape toate aceste teritorii au fost adjudecate, dar numrul pretendenilor la stpanirea lor a crescut. Visurile de hegemonie i voina de putere se extind in toat lumea nu numai in Europa. Naionalismul O cauz determinant a conflictului a fost micarea naionalitilor, a fost aspiraia la independen, la unitate, la separare. Austro-Ungaria, care se confrunta cu o acut criz provocat de nemulumirile popoarelor care o constituiau, incearc s-i rezolve problemele interne cu o lovitur in afar contra Serbiei, anuland astfel polul de atracie al altor naionaliti: croat, sloven, bosniac. Nu trebuie subevaluai nici ali factori: psihologici, reali sau inventai, frica de incercuire, voina de aciune preventiv. 4.4.2. Caracterul rzboiului Trei caracteristici disting primul rzboi mondial de alte rzboaie. Durata. E neobinuit. In secolul al XIX-lea doar rzboiul de secesiune din SUA durase patru ani, intre aprilie 1861-aprilie 1865 i in Africa de Sud rzboiul burilor. Dar fuseser rzboaie in afara Europei, sau conflicte coloniale, la mii de kilometri de metropole. In 1914, cand izbucnete primul rzboi mondial, toi credeau c va fi un rzboi scurt, decis de primele confruntri militare. Dar, in primele ase luni nici unul dintre beligerani nu i-a putut asigura un avantaj decisiv asupra celorlali. Nici Frana care prin btlia de la Marna oprete inaintarea german in spaiul su, nici Rusia, care e infrant de Germania in Prusia oriental, nici Germania, care e obligat s poarte un rzboi pe dou fronturi, in ciuda succeselor iniiale. Beligeranii sunt obligai s-i revizuiasc planurile. Fronturile se imobilizeaz i se trece la un rzboi de poziii, cu fronturi continui de sute de kilometri de la Marea Nordului la frontiera

elveian, de la Baltica la Carpai, cu mii de oameni implicai. Se reintoarce la rzboiul de asediu de mai inainte, dar la un asediu dus de state moderne, cu alte dimensiuni i mijloace. Aceast trstur va influena decisiv marele conflict armat numit pan in 1939 marele rzboi, iar dup aceea, declasat de un alt conflict de proporii i mai mari, primul rzboi mondial. Extinderea geografic Durata atrage dup sine extinderea in spaiu, prin incercarea beligeranilor de a atrage de partea lor rile neutrale. Rzboiul a luat proporii incredibile. O consecin direct a pcii armate. Cele dou coaliii acioneaz printr-o inlnuire logic. De partea Antantei Serbia e atacat de Austro-Ungaria, Muntenegru urmeaz Serbia, Rusia nu poate lsa singuri pe slavii de Sud (o fcuse in 1908 i n-o mai putea face), Frana, aliata a Rusiei, e obligat s intervin, mai ales c Germania ii impune aciunea, apoi Belgia refuz ultimatumul Germaniei, Marea Britanie nu poate lsa Belgia s cad i odat cu ea tot imensul ei imperiu intr in lupt. Aceste ri reprezentau circa 240 de milioane de oameni. Lor li se opun Austro-Ungaria i Germania, adic circa 120 de milioane. Ele au un avantaj strategic important: posibilitatea de a concentra cu uurin trupe de pe un front pe altul. De cealalt parte era o mare diversitate de ri i dou fronturi fr legtur intre ele. In august 1914 intr in lupt cinci mari puteri europene, acelea care constituiau atunci concertul european. Pan atunci fuseser antrenate dou sau trei mari ri, nu toate deodat. De la rzboaiele napoleoniene nu se mai vzuse toat Europa antrenat in rzboi. Rzboiul prelungindu-se beligeranii incep cursa atragerii neutralilor fcand promisiuni. Neutralii impun revendicrile lor. In joc intr i opinia public, care va face presiuni asupra guvernelor dintr-o ar sau alta. i astfel neutralii incep s ias din starea de neparticipare la conflict, pentru c interesele lor intr in joc. In noiembrie 1914 intr in conflict Turcia de partea Centralilor, ceea ce a avut dou mari consecine strategice: inchiderea Stramtorilor i intreruperea contactelor maritime dintre Rusia i aliaii occidentali (toate tentativele aliailor de a fora Dardanelele eueaz). A doua consecin a fost extinderea conflictului in Asia, OrientulMijlociu fiind atras in rzboi de partea Centralilor. In mai 1915 intr in rzboi Italia de partea Aliailor i Austro-Ungaria e obligat s deschid un al doilea front. Din octombrie 1915 incep s intre in conflict statele balcanice. Mai intai Bulgaria de partea Imperiilor Centrale, apoi Romania, in august 1916, de partea Antantei, Grecia din iunie 1917, de aceeai parte. In 1917 in Europa rman neutre doar Elveia, rile scandinave i Spania. rilor Europei i altora ale Asiei li se adaug Africa, 9/10 inposesie colonial, coloniile urmand destinul metropolelor. Japonia consider c va avea mai multe de catigat dac particip la rzboi de partea Antantei i declar i ea rzboi Germaniei in august 1914 (in virtutea tratatului cu Marea Britanie din 1902). Celor trei continente in rzboi, Europei, Asiei i Africii, li se adaug America. 11 ri din America intr in rzboi. Multe fac un gest simbolic, dar nu i SUA, care in 1917, intrand in conflict, va contribui substanial la victoria Antantei. Aadar, circa 35 de state particip la rzboi, toate continentele sunt implicate i sute de mii de oameni. Era prima dat in istorie cand un rzboi lua astfel de proporii Noile forme de rzboi A fost un rzboi total, chiar dac fa de al doilea conflict mondial, nu va afecta toate formele de manifestare social. Zeci de milioane de oameni sunt implicai (marea armat a lui Napoleon contra Rusiei nu avea decat 600000, considerat atunci o cifr enorm).Conflictul a presupus o mare mobilizare de fore. Pentru a nu seajunge la epuizarea resurselor de muniii s-a creat o industrie de rzboi, organizat fabrici de armament, aduse femeile ca man de lucru in aceste fabrici. Crete rolul statului ca organizator, controlor al resurselor pentru armat i populaie. Statul ajunge s controleze intreaga activitate economic i social. Intr in uz noi forme de lupt: rzboiul economic, rzboiul submarin, rzboiul de poziii, rzboiul propagandistic.Din punct de vedere tehnologic, primul rzboi mondial nu numaic depete toate conflictele anterioare dar anun evoluia instrumentelor mariale ale urmtoarelor confruntri. Mitraliera, artileria grea, grenada, gazele de lupt, inventate toate in secolul anterior produc milioane de victime in ceea ce s-a numit primul rzboi industrializat. Moartea este deja un produs standardizat, profund eficientizat. Acum apar ins i tancurile (puin i ineficient folosite), aviaia (iniial cu rol de observare apoi de

bombardament i vantoare), arunctorul de flcri i submarinul, toate perfecionate in perioada urmtoare i folosite in al doilea rzboi mondial. Viaa civil nu mai poate continua in marginea rzboiului ca insec. al XIX-lea. Se desfoar i un rzboi psihologic, prin intrarea in aciune a propagandei, care intenioneaz s acopere oboseala general din 1917, cand multe ri se apropie de punctul critic, iar Rusia chiar cedeaz. Revoluia rus are dou consecine importante. In primul rand una militar, pentru c scoate din joc unul din principalii beligerani. Germania ii poate mobiliza forele doar pe frontul de Vest i doarintrarea SUA incearc s reechilibreze situaia, dar cu mult intarziere, SUA neavand for militar. In al doilea rand revoluia rus are efecte politice importante, dorinei de pace a tuturor alturandu-i-se un defetism revoluionar contagios. Ideea unei pci albe devine frecvent in rile beligerante i doar venireala putere a unui om politic ministru precum Clemenceau in Frana, hotrat s duc rzboiul pan la capt, i un efort major al Angliei i SUA in 1918 rstoarn situaia, punand capt defetismului i catigand victoria in noiembrie 1918.

NOUA ORDINE INTERNAIONAL I PROBLEMELE ACESTEIA 19191923 5.1. Obiective


Fixarea reperelor cronologice importante i descoperirea semnificaiilor acestora pentru caracteristicile fenomenului studiat . Familiarizarea studenilor cu bagajul conceptual specific analizei relaiilorinternaionale contemporane. Investigarea coordonatelor de dezvoltare a problematicii internaionale in contextulConferinei de Pace de la Paris. Deprinderea studenilor cu analiza textelor specifice activitii diplomatice.

5.2. Introducere
Durata Primului Rzboi Mondial, uriaele pierderi umane i materiale, dificultile economice, criza moral, de contiin au determinat apariia, inainte de incheierea conflictului, a unui curent pacifist, a numeroase proiecte i programe de organizare a lumii pe noi baze, astfel ca pacea i securitatea, dezvoltarea i bunstarea s fie asigurate pentru toate naiunile. Un puternic impact asupra celor dou tabere beligerante au avut Decretul asupra pcii lansat de guvernul bolevic la 8 noiembrie 1917 i programul american de pace cunoscut sub numele de Cele 14 puncte ale preedintelui Woodrow Wilson. Ambele proclamau unele principii foarte importante i nobile, intre care diplomaia deschis, dreptul la autodeterminare, pace democratic, fr anexiuni. Programul american mai prevedea egalitatea intre state, libertatea navigaiei pe mare, libertatea comerului, reducerea inarmrilor, crearea unei Ligi a naiunilor care s apere pacea i s realizeze cooperarea intre state. Noua ordine internaional i problemele acesteia 1919-1923 Proiectul pentru Invmantul Rural 85 La 11 noiembrie 1918 s-a pus capt rzboiului, iar la 18 ianuarie1919 au inceput la Paris lucrrile Conferinei de Pace, la care au participat numai rile aliate i asociate, nu i cele invinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria i Turcia). Problemele ce trebuiau soluionate erau deosebit de numeroasei dificile, prerile i soluiile propuse nu concordau, iar divergenele dintre participani s-au manifestat cu putere, mai ales intre marii invingtori. La baza hotrarilor care au fost adoptate i care s-au concretizat in primul rand in tratatele de pace, au stat realitile din momentul sfaritului rzboiului, rapoartele

i analizele intocmite de cele peste 50 de comitete i comisii de experi i voina organelor principale ale conferinei Consiliul celor zece, Consiliul celor cinci i Consiliul celor patru (Anglia, Frana, Statele Unite ale Americii i Italia, Japonia implicandu-se in mic msur i numai pentru problemele ce priveau Extremul Orient i zona Pacificului). La captul a aproape cinci ani de rzboi, preedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, era, fr indoial, indreptit s declare lui Raymond Poincare, preedintele Republicii Franceze, c va fi mai dificil de realizat pacea decat rzboiul. Acest lucru a ieit pregnant in eviden in timpul celor aproape doi ani de negocieri i dispute intre invingtori care au caracterizat lucrrile conferinei de pace. Sistemul tratatelor de pace a avut la baz ideea culpabilitii statelor invinse, de unde s-au nscut clauzele i obligaiile grele impuse acestora. Rzboiul, micrile sociale i naionale au contribuit decisiv la dispariia sau destrmarea a patru imperii: rus, austro-ungar, german i otoman.

5.3. Conferina de Pace de la Paris. Noile frontiere i noile state


Tratatele de pace: 28 iunie 1919 Tratatul de pace cu Germania, Versailles. 10 septembrie 1919 Tratatul de pace cu Austria, Saint-Germain-en-Laye. 27 noiembrie 1919 Tratatul de pace cu Bulgaria, Neuilly-sur-Seine. 4 iunie 1920 Tratatul de pace cu Ungaria, Trianon. 10 august 1920 Tratatul de pace cu Imperiul otoman, Sevres. 24 iulie 1923 Tratatul de pace cu Turcia, Lausanne.

5.3.1 Modificarea hrii Europei Conferina de pace a pus in practic principiul naionalitilor, ceea ce a dus la modificarea hrii politice a Europei prin trasarea unor noi frontiere i reconstituirea unor state independente (Polonia, Austria, Ungaria), apariia unor state noi (Cehoslovacia, Regatul sarbocroatosloven mai tarziu Iugoslavia, rile baltice) sau prin desvarirea unitii teritoriale a altora (Romania, Italia). Austria independent era o ar mai mult agrar, cu o situaieeconomic i financiar precar, ceea ce intreinea starea de nemulumire a populaiei i intrea curentul favorabil unirii ei cu Germania industrial. Ungaria era redus la teritoriile cu o populaie majoritarmaghiar. Anularea celor trei impriri din veacul al XVIII-lea a dus la reconstituirea Poloniei, iar din fosta Austro-Ungarie s-a nscut Cehoslovacia. In jurul Serbiei s-au unit croaii, slovenii, bosniacii, formandu-se Regatul sarbo-croato-sloven. Cu Regatul roman s-au unit Basarabia, Bucovina i Transilvania. Din fostul Imperiu rus s-au constituit statele independente Finlanda, Lituania, Letonia i Estonia. In unele dintre aceste state au aprut grupuri etnice minoritare, care au intreinut o stare de agitaie i de contestare aproape permanent iar disputa teritorial dintre Rusia sovietic i Polonia s-a transformat intr-un rzboi catigat de polonezi, care i-au impins frontiera spre est. La 25 octombrie 1920, la Paris a fost semnat tratatul intre Anglia, Frana, Japonia i Italia, pe de o parte, i Romania, pe de alt parte. Era recunoscut suveranitatea Romaniei asupra teritoriului dintre Prut i Nistru. Statul roman se angaja s asigure in acest teritoriu, tuturor locuitorilor, aceleai drepturi i liberti ca ale celorlali ceteni ai Romaniei. In noua configuraie politic a Europei, unele state erau mai avansate in privina economiei, gradului de cultur, drepturilor democratice, fie c era vorba de regimuri monarhice sau republicane. Altele erau mai srace, mai slabe, unde democraia, ideile liberale, Noua ordine internaional i problemele acesteia 1919-1923 Proiectul pentru Invmantul Rural 87 legalitatea, tolerana erau in faz incipient sau necunoscute. De aceea, in primii ani dup marele rzboi in aceste ri au fost introduse noi constituii, s-au fcut pai spre democraie, prin sistemul parlamentar, sau adoptat legi care s asigure progresul economic, social i

cultural. In altele s-a produs fenomenul opus, de negare a valorilor democratice, a spiritului tolerant, accentuandu-se manifestrile xenofobe, revizioniste sau revanarde. GLOSAR: dreptul la autodeterminare dreptul fiecrui popor de ai alege forma de guvernmant, de a tri liber, intr-un stat propriu, independent i suveran. 5.3.2. Germania i Tratatul de la Versailles Cea mai mare atenie s-a acordat tratatului cu Germania,socotit a fi principalul vinovat de declanarea rzboiului. Cunoscut sub numele de Tratatul de la Versailles, acest document cuprindea condiii grele pentru statul german: teritoriale i demografice, economice i militare. Astfel, Germania ceda teritorii Franei, Belgiei, Danemarcei, Poloniei, cu 8 milioane de locuitori. Practic, Germania pierde o eptime din teritoriu i a zecea parte din populaie: cedeaz Alsacia i Lorena in favoarea Franei, pierderi teritoriale minore in favoarea Belgiei (Eupen i Malmedy) i a Danemarcei. Cele mai insemnate cesiuni teritoriale privesc regiunile orientale ale Germaniei: coridorul Dantzig-ului care Noua ordine internaional i problemele acesteia 1919-1923 88 Proiectul pentru Invmantul Rural separ Prusia Oriental de restul Germaniei i care revine Poloniei, Silezia Superioar, sudul Prusiei Orientale i regiunea Teschen. In ultimele dou regiuni au loc in perioada 1920-1921 plebiscite: in sudul Prusiei Germania catig peste 90% din voturi, iar in cazul Sileziei Superioare Germania pstreaz aprox. 2/3 din teritoriu, restul devenind teritoriu polonez. Regiunea Teschen va reveni Cehoslovaciei, dei cehii reprezint sub o treime din populaie. De asemenea regiunea Memel situat in extremitatea estic a Prusiei Orientale va fi plasat sub o administraie internaional pan in 1923, dat la care va fi anexat de Lituania. In plus, Germania pierde toate teritoriile sale de peste mri in favoarea Marii Britanii, Franei, Japoniei, Belgiei i Portugaliei, fie sub form de mandat, fie prin preluare direct. In plan militar, i se interzicea serviciul militar obligatoriu,armata ii era redus la 100 000 de soldai i 5 000 de ofieri, recrutai pe baz de voluntariat. Nu avea dreptul s fabrice armament i s dein blindate, artilerie grea, submarine i aviaie militar. Teritoriul din stanga Rinului i o faie larg de 50 km de-a lungul malului drept erau demilitarizate. In caz de inclcare a acestor prevederi, statul german se fcea vinovat de un act de ostilitate fa de aliaii invingtori. Marele Stat major german i toate celelalte formaiuni militareerau dizolvate, interzicanduse reconstituirea lor sub orice form. Drept compensaie pentru distrugerea minelor de crbuni dinnordul Franei, Germania ceda acestei ri proprietatea intreag i absolut asupra minelor de crbuni din bazinul Saar, iar teritoriul Saar era pus sub administrarea Societii Naiunilor. Dup 15 ani, populaia din acest teritoriu urma s decid, prin plebiscit, sub ce suveranitate dorea s fie plasat. Oraul Danzig i teritoriul adiacent lui constituiau oraul liberplasat sub protecia Societii Naiunilor. Statul german se angaja s acorde dreptul de tranzit pe teritoriul su persoanelor, mrfurilor, navelor, vagoanelor i serviciilor potale provenind din sau avand ca destinaie teritoriile uneia din puterile aliate i asociate. Germania era obligat s recunoasc independena Austriei,Cehoslovaciei i Poloniei. In principalele orae de pe valea Rinului staionau trupe aparinand invingtorilor, ce urmau s fie retrase treptat pan in 1935. Germania pierdea coloniile, trebuia s plteasc reparaii invingtorilor, era obligat s acorde acestora clauza naiunii celei mai favorizate.Tratatul de pace a slbit mult puterea Germaniei, transformand-opentru caiva ani intr-un stat de rangul doi. Germanii socoteau c au fost inelai din interior i nedreptii i umilii din exterior, ceea ce va da ap la moar propagandei ultranaionalitilor, militaritilor i apoi nazitilor. Acetia nu vor recunoate prevederile Tratatului de la Versailles, vor contesta noile frontiere i vor aciona pe toate cile pentru a reface Germania Mare de dinainte de rzboi. GLOSAR:reparaii de rzboi compensarea, financiar sau in natur, de ctre statele invinse a pagubelor provocate altor state in timpul rzboiului. Reparaiile se decid prin tratatele de pace. demilitarizare interdicia, prin tratate sau convenii internaionale, ca pe un teritoriu sau intr-o zon s staioneze fore armate i s se ridice fortificaii i instalaii militare.

zone (orae) libere teritorii disputate de unele state i care au primit un statut internaional, sub controlul Societii Naiunilor. Tratatul de pace cu Germania Clauze militare, navale i aeriene [] Art. 160. Cu incepere de la data de 31 martie 1920 cel mai tarziu, armata german nu va trebui s cuprind mai mult de apte divizii de infanterie i trei divizii de cavalerie. Incepand din acest moment, totalul efectivelor armatei statelor care constituie Germania nu va trebui s depeasc o sut de mii de oameni, inclusiv ofieri i necombatani, i va fi destinat exclusiv meninerii ordinii in teritoriu i la poliia frontierelor. [] Art. 173. Orice fel de serviciu militar general obligatoriu va fi desfiinat in Germania. Armata german nu va putea fi constituit i recrutat decat prin angajri voluntare. [] Art. 180. Toate fortreele, fortificaiile i locurile intrite, situate pe teritoriul german, la estul unei linii trasate la 50 kilometri est de Rin, vor fi dezarmate i dramate. [] Reparaii [] Art. 231. Guvernele aliate i asociate declar, iar Germania recunoate, c Germania i aliaii si sunt rspunztori pentru c le-au cauzat de toate pierderile i de toate daunele suferite de guvernele aliate i asociate, precum i de naiunile lor, ca urmare a rzboiului ce lea fost impus prin agresiunea Germaniei i a aliailor si [] Art. 235. [] in cursul anilor 1919 i 1920, precum i in primele patru luni ale anului 1921, Germania va plti echivalentul a douzeci de miliarde mrci aur, in vrsmintele i in condiiile pe care le va fixa Comisia reparaiilor.

5.4. Societatea Naiunilor i politica securitii colective


5.4.1. Pactul Societii Naiunilor Invmintele rzboiului, cortegiul nesfarit al suferinelor de tot felul i amploarea curentului pacifist au contribuit decisiv la crearea, in cadrul Conferinei de pace, a Societii Naiunilor, pe baza Pactului intocmit de o comisie special, condus de preedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson. Organismele S.N. Pactul Societii Naiunilor a fost inclus in tratatele de pace i avea 26 de articole, in care erau definite obiectivele Societii, componena i structura sa, modul de funcionare, drepturile i obligaiile membrilor acesteia. Principalele structuri ale Ligii au fost Consiliul, format din 5 membri permaneni (in fapt patru datorit neparticiprii americane) i patru membri nepermaneni (6 incepand cu 1922 i 9 dup 1926), Adunarea General la care participau toi cei 42 de membri, un Secretariat la Geneva i o Curte Permanent de Justiie Internaional stabilit mai tarziu la Haga. Intre primele dou instituii nu exista o delimitare clar a atribuiilor, ceea ce s-a dovedit a fi o surs de slbiciune pentru intreaga organizaie. Existau de asemenea o serie de organisme subsidiare denatur politic (Comisia Permanent pentru Mandate, Inaltul Comisariat pentru Refugiai) sau tehnic (cooperare intelectual, chestiuni sociale, sclavie, etc.) Articolul de baz al Pactului era articolul 16 care prevedeasanciuni economice i, dac este necesar, militare, impotriva statului agresor, acesta fiind statul care nu respecta procedurile de rezolvare a disputelor prevzute in actul fondator al Ligii. Obligativitatea arbitrajului (art.12) este in mod necesar completat cu detalierea metodelor de mediere (art.15) i cu decizia de a crea o Curte Permanent de Justiie Internaional (art. 14). Articolul 19 prevedea posibilitatea modificrii tratatelor, dei e greu de ineles cum o aciune in acest sens putea fi iniiat in condiiile existenei votului unanim la nivelul tuturor structurilor decizionale ale Ligii (art.5). Sediul Societii a fost stabilit la Geneva. Pactul prelua uneledin principiile de baz din programul american de pace, statuand c scopurile eseniale al Societii Naiunilor trebuiau s fie garantarea pcii i securitii tuturor naiunilor, cooperarea dintre ele pe picior de egalitate, reducerea inarmrilor, rezolvarea tuturor diferendelor i litigiilor dintre state pe cale panic, sancionarea celor care inclcau tratatele i obligaiile internaionale .a. Sistemul mandatelor In teritoriile coloniale sau stpanite de Germania, respectiv de Imperiul otoman, Societatea Naiunilor a recurs la sistemul mandatelor: incredinarea administrrii acestor teritorii unor mari puteri Anglia, Frana, Japonia in vederea pregtirii lor pentru a

deveni autonome sau independente. Durata mandatului putea s varieze. Beneficiari ai mandatelor au fost Japonia in China i zona Pacificului, Anglia i Frana in Africa i zona arab a Imperiului otoman (Siria i Liban Franei, Palestina i Mesopotamia, viitorul Israel Angliei). Unele orae aflate in disput au fost declarate orae libere i trecute sub autoritatea Societii Naiunilor. A fost cazul oraelor Danzig, disputat de Germania i Polonia, i Fiume, revendicat de Italia i de Iugoslavia. 5.4.2. Noua ordine internaional i estul Europei Sistemul versaillez avea implicaii formidabile pentru aceast regiune a continentului. Aproape 20000 de kilometri de noi granie erau trasate, vechile uniti economice erau sparte, noi sisteme monetare trebuie create uneori din nimic. Integrarea economic, juridic a noilor regiuni pune dificulti extraordinare statelor est-europene, fie c e vorba de o extindere a teritoriului sau pur i simplu de crearea unui nou stat. Iugoslavia, spre exemplu, are nu are un sistem de ci ferate, ci patru, fiecare cu ecartament i orientare diferite, fr a forma un system integrat. Procesul de modernizare a acestor state va fi cu atat mai dificil cu cat noul climat internaional nu inseamn numai tensiuni intre invingtori, revizionism, ameninarea comunismului, contestarea aproape a fiecrei granie din Centrul i Estul Europei de un stat sau altul (in ciuda reducerii dramatice a numrului de persoane care triesc sub regimuri strine), dar i capitaluri insuficiente care s finaneze transformarea lor economic. 5.4.3. Punctele slabe ale Societii Naiunilor Cauzele eecului Societii Naiunilor au fost indelung dezbtute, ins orice explicaie trebuie s plece de la discrepana dintre ateptrile mult prea mari ale opiniei publice mondiale i capabilitile reale ale Ligii. De la bun inceput lipsa de incredere a marilor putere in sistemul Societii Naiunilor a fcut ca o mare parte a problemelor lumii post-Versailles s fie rezolvate prin intermediul unor organisme paralele: Consiliul Suprem al Puterilor Aliate i Asociate, Conferina Ambasadorilor, Comisia Reparaiilor, ceea ce restrange grav abilitile Ligii in a-i pune amprenta asupra reconfigurrii lumii postbelice. Preponderena puterilor europene in Consiliu, combinat cu lipsa Statelor Unite i a Uniunii Sovietice (pan in 1934) a insemnat c Liga nu reflecta noua distribuie de putere la nivel global, cu efecte grave asupra succesului organizaiei in a deveni un garant al securitii globale. Mai mult, faptul c mare parte a instituiilor sale funcionau pe baza unanimitii a lipsit Liga de suplee i a transformat-o intr-un instrument al prezervrii statu-quo-ului. De asemenea lipsa oricrei puteri efective cu care deciziile dac se ajungea la ele ar fi putut fi implementate, reluctana Americii in a coopera mcar cu Liga, echilibrul precar ce trebuia stabilit intre ceea ce unii vedeau ca ameninarea supranaional a Societii Naiunilor i suveranitile naionale contribuiau la creterea ineficienei practice a Ligii Naiunilor. O eficien crescut ar fi cerut nu numai un alt sistem de vot, dar i crearea de metode efective pentru Lig de a-i impune deciziile. Asemenea condiii aduceau severe limitri suveranitii naionale, lucru inacceptabil pentru toate statele, mari sau mici. Toate acestea au fcut inevitabil eecul organizaiei care a cunoscut doar o scurt perioad de succes, intre 1926 i 1931. In acelai timp, aplicarea prevederilor Pactului i realizarea obiectivelor Societii Naiunilor s-au dovedit a fi o misiune dificil din cauza nemulumirii invinilor, a persistenei unor situaii conflictuale, a rmanerii in afara instituiei geneveze, din motive diferite, a trei mari puteri: Statele Unite ale Americii, Germania i Rusia. Aceasta a fcut ca Societatea Naiunilor s nu fie un organism universal, cum s-a dorit iniial. Meninerea unor guvernri nedemocratice, apariia unor regimuri totalitare in unele ri, persistena nemulumirii i sentimentului de frustrare in altele au dus la contestarea ordinii instaurate dup rzboi i a Societii Naiunilor. Disputele dintre marile puteri membre sau nu ale Societii Naiunilor, interesele i aciunile lor divergente au amplificat slbiciunile Societii, incurajandu-i pe adversarii ei.

Rusia sovietic (din decembrie 1922, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste URSS) nu a fost admis la Conferina de pace i nu a semnat tratatele care au pus bazele noii ordini internaionale. Din aceast cauz, statul sovietic nu a recunoscut aceste tratate i aceast nou ordine, implicit Societatea Naiunilor. Pe de alt parte, puterile invingtoare au sprijinit forele politice i militare antisovietice in rzboiul civil i au intervenit cu fore militare impotriva Rusiei, fr s poat reui lichidarea regimului bolevic. Au recurs apoi la blocada economic, politic i diplomatic impotriva Rusiei i la sprijinirea consolidrii puterii statelor vecine acesteia. Una din slbiciunile fundamentale ale Societii Naiunilor i ale noului edificiu internaional cldit la Conferina de pace s-a datorat refuzului Congresului american de a ratifica tratatele de pace semnate sau acceptate de preedintele Wilson. Aceasta a insemnat respingerea de ctre americani a Societii Naiunilor i a promisiunilor de a veni in sprijinul Franei in cazul unei agresiuni din partea Germaniei. Situaia se complica i datorit faptului c din debitor al Europei, SUA au devenit creditor al rilor de pe acest continent, capabile deci s ii impun punctul lor de vedere, chiar dac au revenit la politica tradional de izolare. 5.4.4. Iniiative ale Societii Naiunilor In pofida acestor dificulti i neajunsuri, in primul deceniu de existen, Societatea Naiunilor a intreprins numeroase aciuni pentru realizarea unei ordini de pace, de securitate a tuturor statelor, pentru respectarea tratatelor i a aplicrii principiilor Pactului. Aceste aciuni au Noua ordine internaional i problemele acesteia 1919-1923 94 Proiectul pentru Invmantul Rural vizat domeniile economic, financiar, politic, militar, toate cu implicaii in sfera pcii i securitii colective. Societatea Naiunilor a pus in practic msuri pentru reconstrucia economic i financiar a Austriei, Ungariei, Bulgariei, Albaniei, Greciei i Portugaliei. Conferina economic mondial din 1927, organizat sub egida Societii Naiunilor, a urmrit punerea in aplicare a unui vast program de cooperare economic intre toate statele. Dei desfurate in afara cadrului Societii Naiunilor, Conferina i Acordurile de la Locarno (octombrie 1925) au stat sub semnul i au fost in spiritul principiilor Pactului. Acelai lucru se poate spune despre Pactul de la Paris (Pactul Briand-Kellogg), semnat in august 1928 i care elimina rzboiul din raporturile internaionale, toate diferendele trebuind s fie rezolvate prin negocieri, pe cale panic. Societatea Naiunilor s-a angajat prin Pact s infptuiasc reducerea armamentelor pan la minimumul necesar meninerii ordinii interne i aprrii frontierelor. In conformitate cu obiectivele Societii Naiunilor pentru consolidarea pcii i infptuirea securitii colective au fost create Mica Inelegere (Cehoslovacia, Iugoslavia i Romania) i Inelegerea Balcanic (Grecia, Iugoslavia, Romania i Turcia), aliane regionale defensive. Prima parte a anilor douzeci ii gsete prioritile in primul rand in tentativele de a depi consecinele primului rzboi mondial. Problema german, retragerea american, enigma sovietic, fragmentarea spaiului central i est-european, criza economic fr precedent reprezint provocri extraordinare pentru oamenii politici europeni, muli dintre ei formai inainte de rzboi i care au in consecin dificulti de adaptare la noile realiti interne i internaionale. Problema german Principalele dificulti pe plan internaional erau generate de problema german i de diferitele modele de rspuns la ea gsite de marile puteri invingtoare, in special de anglo-francezi. Problema rus Chestiunea german nu este, ins, vzut in izolare, ci este legat de problema rus i de dificultile economice ale Europei. Dac Frana va oscila in aceast perioad intre o politic de fermitate i una de reconciliere fa de Germania, Marea Britanie se va orienta de timpuriu spre o apropiere de aceasta din urm, cheia prosperitii europene i a stabilizrii continentului in ochii multor britanici. Se considera, nu fr o oarecare doz de naivitate, c o Germanie prosper ii va accepta mult mai uor noul statut internaional. Oricum, dac Germania era cheia planului englez de reconstrucie a continentului, reintegrarea

5.5. Relaiile internaionale in perioada 1920-1923.

Rusiei i a Estului Europei in circuitul economic european era de asemenea un punct important de pe agenda britanic. Politica francez de fermitate In ceea ce privete Frana, politica sa de fermitate fa de principalul stat infrant aprea drept unica politic posibil in condiiile eecului obinerii unor garanii de securitate anglo-americane, in conformitate cu asigurrile date de preedintele american Wilson in 1919. Politica de fermitate insemna utilizarea unor instrumente create de Tratatul de la Versailles (ocupaia, dezarmarea, dar mai ales reparaiile) pentru a redresa dezechilibrul potenial dintre o Fran invingtoare, dar slbit economic i demografic, i o Germanie infrant, cu un potenial economic i uman net superior i eliberat in plus de ameninarea alianei tradiionale franco-ruse. Poziia francez, exprimat de preedintele Clemenceau intalnea ins opoziia primului ministru britanic Lloyd-George ce vedea in dorina Franei de a-i fixa graniele pe Rin de exemplu o tentativ de instaurare a hegemoniei continentale. Un mijloc in plus pentru asigurarea securitii franceze i descurajarea vecinului german era reprezentat de tentativa de a inlocui aliana antebelic cu Rusia printr-o serie de tratate cu statele mici din Centrul i Estul Europei i prin incurajarea apropierii dintre acestea. Politica francez in est avea ins i un al doilea rol. Dup timida intervenie occidental in rzboiul civil rus i infrangerea forelor antibolevice, micile state est-europene erau menite s formeze un cordon sanitar destinat s impiedice expansiunea comunismului rus. 5.5.1. Rivalitile franco-engleze Chestiunea oriental Ciocnirea anglo-francez era practic inevitabil de vreme ce britanicii ii concepeau politica german in termenii reconstruciei economice a Republicii de la Weimar, in timp ce partea francez, in incercarea de a controla evoluia Germaniei, se folosea tot de un instrument economic, reparaiile. Din nefericire, divergenele anglo-franceze erau departe de a fi limitate la problema german. Dezmembrarea Imperiului otoman i crearea Turciei sub autoritatea lui Mustafa Kemal avea s dea natere unor diviziuni adanci intre cei doi foti aliai. Astfel, conflictul greco-turc a gsit cele dou mari puteri in tabere opuse, Kemal, sprijinit de Frana i Italia obinand in august 1922 o victorie decisiv impotriva Greciei ce beneficia de ajutorul Marii Britanii. In urma Tratatului de la Lausanne (1923) Turcia recupera intreaga Anatolie precum i teritorii europene. De asemenea rivalitatea legat de fostele teritorii arabe ale Imperiului Otoman a contribuit enorm la adancirea divergenelor in problema german. Politica britanic de echilibru continental Politica progerman a Angliei in aceast perioad era vzut de o serie de factori de decizie de la Londra ca o reintoarcere la tradiionala politic de sprijinire a echilibrului continental. Astfel, Franei, devenit principala putere a continentului, trebuia s i se opun o contrapondere i singura capabil s joace acest rol era fostul inamic. Era ins o interpretare simplist a sistemului echilibrului de putere i una in mod evident eronat date fiind raportul de fore potenial franco-german. Opiunile britanice privitoare la reconstrucia Europei erau puternic influenate de activitatea renumitului economist John Maynard Keynes, autor al Consecinelor economice ale pcii (1919), care vedea patru soluii principale pentru reconstrucia Europei: revizuirea tratatelor, mai ales in ceea ce privete reparaiile i in strans legtur cu aceasta, rezolvarea problemei datoriilor interaliate (prin anularea celei mai mari pri), un mare imprumut internaional subscris in primul rand de Statele Unite combinat cu reforme monetare in mai toate statele europene, restaurarea comerului dintre estul i vestul Europei, inclusiv reluarea legturilor cu Rusia. 5.5.2. Reluarea raporturilor intre Germania i Rusia sovietic In plan diplomatic Germania va complica ecuaia acestei prime perioade postbelice dup ce intre 1922 i 1932 relaiile dintre Germania i Rusia sovietic (ulterior URSS) au fost direcionate de Tratatul de la Rapallo din 16 aprilie 1922 i de Tratatul de neutralitate i neagresiune din 24 aprilie 1926. Primul tratat stabilea procedura de reglementare a litigiilor dintre cele dou ri, renunarea reciproc la despgubirile de rzboi, restabilirea relaiilor diplomatice, clauza naiunii celei mai favorizate, colaborarea economic. Cel de-al doilea tratat, incheiat pe o durat de cinci ani, prevedea c, in caz de atac asupra uneia din pri, cealalt se angaja s aib fa de ea o atitudine panic. Intr-una din anexele

tratatului, partea sovietic solicita derogarea de ctre Germania de la obligaiile articolelor 16 i 17 din Pactul Societii Naiunilor. In caz de conflict intre sovietici i Polonia, sprijinul Franei pentru aliatul polon era greu de acordat, Germania fiind neutr. In 1931, cand acest tratat a expirat, intre cele dou ri s-a incheiat un protocol de prelungire, care ins a fost ratificat abia in mai 1933. Cele dou tratate au marcat pentru fiecare stat in parte un real succes politico-diplomatic, scoandu-le din izolarea in care fuseser aruncate de celelalte mari puteri, le-au creat faciliti de cooperare economic i chiar in plan militar i au reprezentat un instrument de presiune i de antaj la adresa puterilor occidentale pentru a fi mai conciliante in ceea ce privete indeplinirea obligaiilor impuse Germaniei sau comportamentul fa de Rusia sovietic. Dup instalarea nazismului la putere, relaiile germano-sovietice s-au deteriorat continuu. Tratatul de la Rapallo (16 aprilie 1922) Art. 2. Germania renun la preteniile izvorand din faptul aplicrii, pan in prezent, a legilor i msurilor RSFSR unor ceteni germani i drepturilor lor private, precum i drepturilor Germaniei i ale statelor germane fa de Rusia; de asemenea, renun la preteniile ce izvorsc, in general, din msurile luate de RSFSR sau de organele ei fa de cetenii germani sau fa de drepturile lor private, sub condiia ca guvernul RSFSR s nu satisfac pretenii analoage ale altor state. Tratatul de neutralitate i neagresiune (24 aprilie 1926) Art. 2. Dac, in pofida atitudinii sale panice, una din prile contractante va fi supus unei agresiuni din partea unei tere puteri sau a unui grup de tere puteri, cealalt parte contractant va pstra neutralitatea in tot cursul conflictului. 5.5.3. Relaiile franco-germane Pacea i securitatea Europei depindeau, intre altele, de situaia relaiilor dintre Frana i Germania. Dei Frana a fost invingtoare in rzboi, economia sa ii revenea greu, datoria extern era mare, francul se devalorizase. Salvarea era vzut in incasarea datoriei de rzboi din partea Germaniei. Aceasta trecea prin dificulti mult mai mari, ruina economic i falimentul mrcii fcand imposibil plata reparaiilor. I nstabilitatea climatului politic german Pe de alt parte, climatul social-politic german s-a deteriorat, au proliferat gruprile ultranaionaliste, revizioniste i revanarde, intre care Partidul Naional-Socialist al crui lider va fi Adolf Hitler. Pericolul venea i din partea stangii, adepii bolevismului infiinand in ianuarie 1919 Partidul Comunist German. Gruprile ultranaionaliste de dreapta au cutat s inlture regimul instaurat in 1919 prin Constituia de la Weimar, punand la cale dou puciuri, in 1920 i 1923, care au euat. De fapt, imediat dup semnarea Tratatului de la Versailles Germania a lansat un intreg arsenal pentru a submina clauzele acestuia. Livrrile in contul reparaiilor au fost fcute cu mare greutate, dar Germania a fost nevoit s cedeze de cele mai multe ori pentru c avea dea face, cel puin pan in vara-toamna lui 1921, in majoritatea cazurilor cu un front unit anglofrancez care nu ezit s dea ultimatumuri i s utilizeze ameninarea forei. Pe plan militar, Germania de la Weimar fcea tot posibilul pentru a obstruciona activitatea comisiei interaliate de control al dezarmrii. 5.5.4. Problema german i ocuparea Ruhr-ului (1920-1923) Conferina de la Londra Din cauza greutilor economice, pe 12 iulie 1922 Guvernul german a inaintat aliailor un moratoriu de ase luni la plata reparaiilor, aducand drept argument starea precar a finanelor germane. In timp ce britanicii reacioneaz favorabil, francezii sunt dispui s accepte cererea german numai dac sunt oferite o serie de garanii (minele din Ruhr). O incercare de soluionare Conferina de la Londra (7-14 august) a dus dimpotriv la tensionarea relaiilor anglo-franceze intrucat englezii incercau s fac presiuni asupra Parisului prin forarea chestiunii datoriilor interaliate (inc din iulie Marea Britanie se raliase poziiei americane care cerea plata integral a datoriilor interaliate). Pe 31 august primul ministru francez Raymond Poincare a blocat din nou posibilitatea unui moratoriu, de data aceasta in cadrul Comisiei Reparaiilor.

Intervenia franco-belgian In contextul degradrii relaiilor anglo-franceze, in decembrie 1922 Comisia Reparaiilor constat eecul Germaniei in a-i respecta obligaiile in domeniul reparaiilor. Pe 2 ianuarie este decis, in ciuda opoziiei britanice, preluarea Ruhr-ului cu titlu de garanie iar pe 11 ianuarie 1923 trupe franco-belgiene ptrund in zona Ruhr-ului. Frana urmrete in acest fel s se asigure c Germania ii va respecta obligaiile fixate la Versailles, dar i s determine partea german sadopte o politic favorabil intereselor franceze. Reacia german imediat se materializeaz in lansarea unei campanii de rezisten pasiv a muncitorilor i funcionarilor din Ruhr care risc s paralizeze regiunea i s ii impiedice pe francezi s obin orice beneficii de pe urma acestei ocupaii. Ocuparea Ruhr-ului de ctre trupele franceze i un afi german ce indeamn la rezisten sub motto-ul Nu! Nu m vei supune! Rezistena pasiv In ciuda rezistenei, autoritile de ocupaie au reuit relativ rapid s relanseze producia de crbuni i livrrile ctre Frana. Aceeai rezisten, finanat prin metode infaioniste de ctre guvernul german, a dat natere teribilei inflaii ce a marcat prin consecinele sale intreaga existen a Republicii de la Weimar. Povara financiar pe care o reprezenta rezistena pasiv, dar i succesul franco-belgian in a repune in funciune industria minier au fcut ca una din primele decizii ale noului guvern german condus de Gustav Stresemann s fie intreruperea acestei forme de rezisten (26 septembrie 1923). Noul guvern era dornic in egal msur s elimine sursele poteniale de nemulumire ale populaiei, date fiind ameninrile reprezentate de micrile extremiste de dreapta sau de stanga, dar i de apariia unei micri separatiste in Rhenania. Dac opiunile guvernului german erau drastic limitate de criza financiar in septembrie 1923, acelai lucru s-a intamplat i guvernului francez care a amanat mult prea mult reluarea discuiilor cu partea german i a fost forat s accepte soluia american de mediere care prevedea reunirea unei comisii de experi sub conducerea finanistului american Dawes pentru discutarea problemei reparaiilor germane. Consecine Ocuparea Ruhr-ului s-a dovedit a fi pentru Frana un eec strategic: a tergiversat
negocierile in sperana obinerii unor avantaje mai mari de pe urma haosului ce prea s se instaleze in Germania i nu a reuit s transforme succesul din Ruhr in avantaje diplomatice. In schimb, a reuit s se izoleze diplomatic i financiar, s transforme imaginea Germaniei din agresor in victim iar Anglia i SUA au preluat in administrare problema reparaiilor germane.

RELAIILE INTERNAIONALE IN PERIOADA INTERBELIC 1923 - 1939 6.1. Obiective


Fixarea reperelor cronologice i descoperirea semnificaiilor acestora pentru caracteristicile fenomenului studiat . Familiarizarea studenilor cu bagajul conceptual specific analizei relaiilor internaionale contemporane. Investigarea obiectivelor, intereselor i instrumentelor angajate specifice Marilor Puteri in perioada interbelic. Descoperirea mecanismelor diplomatice, a suitei de gesturi ce au contribuit la crearea premiselor pentru izbucnirea celui de-al doilea rzboi mondial. Deprinderea studenilor cu analiza textelor specifice relaiilor diplomatice. In perioada urmtoare evoluia relaiilor internaionale va fi marcat de o relativ destindere favorizat de mai muli factori precum: apariia in prim-planul diplomatic a unei alte generaii de oameni politici mai puin intransigeni precum Aristide Briand i Gustav Stresseman, venirea stangii la putere atat la Paris, cat i la Londra (Herriot i MacDonald) dar mai ales de relansarea economic i stabilitatea financiar generalizat. Frana, mai realist acum, nu ii permite, datorita poziiei demografice i economice incomode o alt politic fa de Germania decat cea de compromis i conciliere apropiindu-se de Marea Britanie in tentativa de integrare a Reichului in ansamblul internaional. In acelai

6.2. Destinderea raporturilor franco - germane 1924 1929

timp, Germania realizeaz c nu poate catiga rzboiul rece cu Frana iar o politica de temporizare, ii poate aduce mai multe avantaje decat politica de for: evitarea dezmembrrii, stabilizarea situaiei politice i economice, revizuirea lent a Tratatului de la Versailles. 6.2.1. Planul Dawes In acest context Planul Dawes va fi adoptat in cadrul unei noi Conferine desfurate la Londra in perioada 16 iulie 15 august 1924 i reprezenta triumful viziunii anglo-americane asupra reconstruciei economice a Europei. Era vorba de un plan provizoriu valabil cinci ani care stipula plata de ctre germani a unor sume anuale situate intre un miliard de mrci-aur in primul an i 2,5 miliarde in ultimul. Livrrile erau garantate printr-o ipotec asupra cilor ferate germane i erau supervizate de un agent general al reparaiilor instalat la Berlin i care avea de facto un grad ridicat de control asupra finanelor Republicii de la Weimar. In fine, planul urma s fie pus in micare cu ajutorul mare imprumut internaional acordat Germaniei. Dei, iniial, opoziia german e foarte puternic era evident pentru Stresemann c singura modalitate de a contracara fora Franei era asigurarea sprijinului financiar i politic anglosaxon. Planul Dawes reprezenta o prim revizuire major a Tratatului de la Versailles, el reducand totalul ce trebuia pltit de Germania i abolind puterea coercitiv a Comisiei Reparaiilor. 6.2.2. Pactul de la Locarno Atmosfera de destindere care a urmat in raporturile francogermane dup 1924, a permis desfurarea Conferinei de la Locarno i incheierea Pactului Renan, tentative de a rezolva problema securitii la graniele franco-germano-belgiene precum i ecuaia est-european. Inc din decembrie 1922 cancelarul german Cuno oferise Franei garantarea granielor sale occidentale iar pe fondul imbuntirii situaiei economice europene, al rezolvrii temporare a chestiunii reparaiilor i mai ales al eecului Franei in urma ocuprii Ruhr-ului, in ianuarie 1925 ambasadorul britanic la Berlin a sugerat o reluare a acestui proiect de garantare a graniei franco-germane. Stresemann accept imediat intrucat spera s evite astfel un tratat de asisten mutual anglo-francez, s obin o retragere anticipat a trupelor aliate din Renania, i mai ales s elimine posibilitatea unei noi aciuni unilaterale franceze dup modelul Ruhrului. De altfel obiectivele politicii externe germane erau mai largi cuprinzand i rectificarea granielor orientale ale Germaniei i alipirea Austriei Conferina de la Locarno Conferina se va reuni in perioada 5-16 octombrie 1925 cu participarea lui Chamberlain, Briand, Stresemann, Mussolini i a belgianului Vandervelde, rezultatul fiind o garantarea mutual a granielor franco-german i belgo-german (aanumitul Pact Renan), Marea Britanie i Italia fiind garante. Dac Germania invada zona demilitarizat, se putea recurge la arme impotriva ei. In plus, se fcea o rezerv legat de articolele 15 i 16 din Pactul SN i dac Germania era declarat de Liga Naiunilor stat agresor (in cazul in care ar fi atacat Polonia sau Cehoslovacia), Frana putea interveni fr s incalce prevederile Pactului de la Locarno. Tratatului principal ii erau anexate o serie de tratate de arbitraj intre Germania pe de-o parte i Frana, Belgia, Polonia i Cehoslovacia de cealalt parte. In paralel, Frana semna tratate de asisten mutual cu Polonia i Cehoslovacia. Consecine Principalul obiectiv al Franei urmrit prin semnarea Pactului de la Locarno era obinerea garaniilor britanice, dar acestea ii pierdeau practic orice valoare datorit caracterului multilateral pe care il au conform Pactului: pentru ca Marea Britanie s poat acorda asisten Franei in cazul unei agresiuni germane neprovocate, ar fi fost necesare pregtiri militare comune anglo-franceze, dar acestea intrau in contradicie cu statutul Angliei de garant imparial al aranjamentului. In aceste condiii, britanicii obineau o aparent reconciliere francogerman fr a-i asuma nimic mai mult decat angajamente politice, obiectiv urmrit de la bun inceput. Germania in fapt nu ceda nimic i catiga enorm prevederile Pactului Rhenan fiind deja cuprinse in Tratatul de la Versailles. Astfel, in epoc Locarno a fost interpretat ca o man liber pentru Germania in est, de aici i iritarea micilor puteri central i est-europene crora li se confirma lipsa de voin a puteriloroccidentale in a se implica in zon.

In realitate, pentru Frana nu este vorba de o abandonare aregiunii, dovad fiind tratatele de asisten mutual cu Polonia i Cehoslovacia, care combinate cu intrarea Germaniei in Societatea Naiunilor in septembrie 1926 preau a oferi o garanie rezonabil impotriva revizionismului german in est. Simbolic poate pentru dimensiunile acestei apropieri francogermane dar i a limitelor sale poate fi considerat intrunirea de la Thoiry din 17 septembrie 1926, la cateva zile dup admiterea Germaniei in Societatea Naiunilor. Briand a propus o serie de concesii precum plecarea trupelor de ocupaie din Renania, restituirea Saar-ului, lichidarea regimului de control militar (toate obiective foarte importante pe agenda lui Stresemann) in schimbul unor concesii in primul rand financiare, aceasta datorit situaiei financiare precare a Franei. In mai puin de o lun ins economia francez ii va reveni, negocierile incetinesc in problema dezarmrii iar opoziia intern crescand in Frana face imposibil continuarea acestei politici i in decembrie 1926 Briand ii declara lui Stresemann c trebuia renunat provizoriu la propunerile de la Thoiry. Pactul de la Locarno (Pactul Renan) 16 octombrie 1925 Art. 1. Inaltele pri contractante garanteaz fiecare pentru sine i toate impreun, in modul artat in articolele urmtoare, meninerea statu-quo-ului teritorial care rezult din frontierele dintre Germania i Frana, inviolabilitatea acestor frontiere, aa cum au fost stabilite prin Tratatul de pace semnat la Versailles la 28 iunie 1919 sau cum au fost stabilite in executarea acestuia, precum i respectarea prevederilor art. 42 i 43 din menionatul tratat, referitoare la zona demilitarizat. Art. 2. Germania i Belgia, precum i Germania i Frana se oblig in mod reciproc ca, in raporturile lor, s nu recurg in nici un caz la agresiune sau cotropire i s nu recurg la rzboi una impotriva celeilalte. 6.2.3. Apogeul destinderii. Pactul Briand-Kellog Perioada 1926-1929 este dominat de personalitile ministrului de externe francez, Aristide Briand, i a celui german, Gustav Stresemann. Din motive diferite, i uneori opuse, cei doi urmresc detensionarea relaiilor franco-germane. Aceast imbuntire a relaiilor presupunea in primul rand concesii din partea Franei. Pentru ambele personaliti dificultile sunt extrem de mari, in special datorit opoziiei naionaliste din Frana i Germania. Antanta Internaional a Oelului Unica materializare a tentativei de a construi o nou relaie francogerman avea s fie iniiativa unui industria luxemburghez, Emil Mayrisch i reprezenta cartelizarea industriei metalurgice din Frana, Germania, Belgia, Luxemburg i Saar intr-o formul curajoas reluat apoi la alt scar dup rzboi. Antanta Internaional a Oelului fixa cote de producie intre rile furnizoare i introducea o prim structur comun Comitetul franco-german de informare. Dat fiind limitele reconcilierii franco-germane, Frana s-a orientat tot mai mult spre securitatea colectiv. In acelai timp, A. Briand avea nevoie de o iniiativ care s modifice atitudinea administraiei americane cu care relaiile deveniser tensionate datorit chestiunii datoriilor interaliate i a sugerat omologului su american un angajament reciproc prin care Frana i Statele Unite se obligau s renune la rzboi in rezolvarea problemelor politice dintre ele. Secretarul de Stat american Kellog a modificat substanial planul francez propunand semnarea unui tratat de renunare la rzboi care s fie deschis tuturor naiunilor. Protocolul Litvinov Dup ce partea american a acceptat o serie de rezerve franceze care ineau de capacitatea Franei de a-i indeplini obligaiile rezultate din apartenena la Liga Naiunilor sau la sistemul de la Locarno, cincisprezece state au semnat la 27 august 1928 Pactul de renunare general la rzboi. Aproape toate statele independente vor adera, inclusiv state nemembre ale Ligii Naiunilor precum URSS sau Turcia. Uniunea Sovietic a mers chiar mai departe i la sfaritul lui 1928 a propus vecinilor si de la vest incheierea unui protocol similar, dar limitat la Europa Oriental. Rezultatul va fi Protocolul Litvinov semnat la 9 februarie 1929 intre Uniunea Sovietic, Letonia, Estonia, Polonia, Romania i Turcia. Pactul Briand-Kellog reprezenta apogeul pactomaniei care a dominat perioada 1926-1929 i reflecta in bun msur increderea tot mai mare in viitorul panic al Europei i al omenirii.

6.2.4. Planul Young i sfaritul reparaiilor Conferina de la Haga Inarmat i cu semntura german de pe Pactul Briand-Kellog Stresemann va cere chiar in august 1928 plecarea ultimelor trupe de ocupaie de pe teritoriul german. La sfaritul aceluiai an, Poincare i Briand se decid s accepte principiul retragerii anticipate, in schimbul rezolvrii definitive a chestiunii reparaiilor avand in vedere faptul c Planul Dawes avea o valabilitate de numai cinci ani i trebuia gsit o nou soluie. Prevederile Planului Young Pentru a discuta aceste probleme in august 1929 la Haga se reunete o nou conferin care decide retragerea trupelor de ocupaie din Renania cu termenul limit de 30 iunie 1930. In ceea ce privete reparaiile, pe durata primei jumti a anului 1929 un comitet de experi ai statelor beneficiare i ai Germaniei se reunesc i ajung pe 7 iunie la un raport unanim (Planul Young, numit dup reprezentantul american) ce propunea o rezolvare treptat in funcie de starea economiei germane. Germania ii recatiga autonomia financiar, livrrile in natur erau reduse treptat, urmand s fie eliminate in decurs de zece ani iar finalizarea plilor datorate era extins pan in 1988. Frana eua din nou in a interconecta chestiunea plii reparaiilor i pe cea a datoriilor interaliate. Dup o serie de modificri aduse planului datorit obieciilor britanice, planul a fost adoptat la Conferina de la Haga pe 31 august 1929. 6.2.5. Limitele destinderii Destinderea franco-german, dei o schimbare substanial fa de perioada precedent, a avut fr indoial limitele sale i nu a atins decat palierele foarte inalte ale diplomaiei. La nivelul opiniei publice din cele dou ri neincrederea i/sau dorina de revan au continuat s se manifeste iar evoluiile economice ale fiecrui stat impunea politici concureniale generatoare de tensiuni. In ciuda dramei primului rzboi mondial, in pofida tentativelor politicodiplomatice de construire a unui sistem generos de securitate colectiv, instrumentele diplomatice rmaneau cele ale secolului trecut. Soluia alianelor de flanc Politica francez de securitate, coordonat esenial a evoluiei relaiilor internaionale in perioada interbelic a presupus o expansiune spre Est in dorina de a contrabalansa o Germanie potenial periculoas. Astfel diplomaia francez s-a concentrat asupra alianelor de flanc 1921 cu Polonia, 1924 cu Cehoslovacia, 1926 cu Romania, 1927 cu Iugoslavia i in acelai context a susinut crearea alianelor regionale de tipul Micii Inelegeri. De asemenea politica francez s-a concentrat asupra ptrunderii economice in regiunea est-european, intre 1918 i 1929 totalul imprumuturilor destinate Ungariei, Austriei, Romaniei, Bulgariei i Poloniei depind 700 milioane Franci. In acelai timp bncile franceze au intrat in for pe piaa est-european controland pan la 50% din capitalul acestora, efort care nu a lsat Berlinul indiferent. Politica german Pentru Germania destinderea s-a dovedit a fi un mijloc tactic pentru revizuirea Tratatului de la Versailles i pentru asigurarea hegemoniei in Europa central. Astfel in martie 1931 proiectul unei uniuni vamale austro-germane marca un prim pas spre o Mittel Europa german, dei in urma presiunilor Franei asupra Austriei tentativa german nu va fi incununat de succes. Tot in aceeai perioad apropierea Germaniei fa de URSS a continuat prin incheierea acordului de prietenie i neutralitate din 1926 motiv suficient de ingrijorare pentru Paris. In acelai context, destinderea era limitat de aciunile Italiei fasciste care, dei se opunea Anschluss-ului i nutrea un interes special spre Balcani blocand astfel Germania in cel puin dou zone de influen, avea propria motivaie in tentativa de demantelare a Tratatului de la Versailles. Astfel, dup ce in prin Tratatul de la Roma (1924) reinstaleaz suveranitatea asupra oraului Fiume, prin tratatele de la Tirana din 1926 i 1927 Italia va asigura protecia asupra Albaniei.

6.3. Tensiuni internaionale 1929-1933


6.3.1. Instalarea crizei economice mondiale Crahul bursei din New-York in 1929 a marcat, fr a fi ineles ca atare de contemporani, un moment de rscruce pentru istoria interbelic. Rareori un eveniment, ce fr indoial

reprezint doar un reper al unui fenomen mult mai complex, a modificat mai mult viaa economic, social, politic i diplomatic a Europei i a lumii. Efecte politice Marea Criz interbelic a distrus increderea in liberalismul economic i in capacitatea regimurilor democratice de a gestiona corect situaia dramatic a economiilor europene. In acelai timp criza economic a dus la pauperizarea claselor de mijloc (tradiional susintoare ale centrului politic moderat) i a creat premisele derapajului politic spre extreme i a instaurrii in aproape intreaga Europ a regimurilor politice totalitare, dictatoriale sau autoritare. In aceste condiii tensiunile politice internaionale deja existente au fost completate de probleme economice grave, de soluii naionale de rezolvare a crizei, de politici concureniale extrem de agresive i nu in ultimul rand de exacerbarea naionalismelor. In consecin, mediul internaional, extrem de fragil, a fost caracterizat in perioada urmtoare de crize internaionale tot mai dese i mai puternice. Criza european Anul 1931 a adus criza economic pe teritoriu european, in perioada maiiulie fiind grav afectate sistemele bancar austriac i german. Criza financiar a intervenit pe fondul unei activiti economice deja in regres de aproape doi ani i in condiiile in care situaia politic la nivel continental era tensionat de proiectele austro-germane de uniune vamal. Dac in perioada ocupaiei Ruhr-ului situaia economic fusese in defavoarea Franei, acum ea prea o insul de prosperitate in mijlocul unei lumi in criz. Fora financiar va fi un atu important in reuita Franei in a impiedica un Anschluss economic. Dac pentru Frana fora financiar reprezenta un avantaj capital, pentru Germania slbiciunea financiar nu era nici ea lipsit de avantaje. In iulie preedintele german Hindenburg a lansat un apel administraiei americane pentru un moratoriu la plata reparaiilor. Replica preedintelui american Hoover a fost favorabil i in perioada 1 iulie 1931-20 iunie 1932 se declar un moratoriu asupra tuturor datoriilor interguvernamentale. In ciuda eliminrii temporare a acestei poveri ce apas asupra balanei de pli germane, panica financiar s-a accentuat i un comitet internaional de experi a ajuns la concluzia c stabilitatea financiar a Germaniei era pus sub semnul intrebrii de plile internaionale pe care aceasta trebuia s le efectueze. In acest moment chiar Frana era pregtit s accepte o anulare a plii reparaiilor, cu condiia ca plata datoriilor interaliate s fie i ea intrerupt. Pe 10 decembrie, ins, Senatul american a respins orice reducere a creanelor americane. Conferina de la Lausanne Treptat, devenea evident c dup expirarea moratoriului Germania se va afla in incapacitate de plat i c trebuia gsit o metod pentru evitarea falimentului statului german. In consecin, Marea Britanie i Italia au susinut principiul anulrii in totalitate a reparaiilor i a fost convocat o nou conferin menit s rediscute chestiunea reparaiilor vederea gsirii unei soluii. La Lausanne, intre 16 iunie i 9 iulie 1932, reparaiile datorate de Germania au fost reduse la puin peste 3 miliarde Reichsmark ceea ce reprezenta un pas inainte spre demantelarea sistemului versaillez. 6.3.2. Problema manciurian Criza izbucnit in 1931 intervine pe fondul impactului crizei economice asupra unei economii japoneze deja foarte fragile, al schimbrii raportului de fore pe scena politic japonez in favoarea armatei, dar i al haosului cvasigeneralizat din China. Comisia Lytton In urma unor incidente petrecute in perioada iulie-septembrie 1931 in Manciuria de Sud, zon tradiional de influen japonez, intr-un interval de cateva sptmani japonezii au ocupat cea mai mare parte a Manciuriei. Reacia Consiliului Ligii Naiunilor a fost imediat i in septembrie iar mai apoi in octombrie Japoniei i se cere retragerea imediat. Japonia a refuzat i Liga Naiunilor a decis trimiterea unei comisii de anchet prezidate de Lordul Lytton. Indecizia Ligii, in ciuda opiniilor prochineze zgomotos exprimate de unii lideri ai unor state mici precum Bene sau Titulescu, reflecta in bun msur cursul precaut urmat de singurele puteri care ar fi putut Interveni impotriva agresiunii japoneze: Marea Britanie i Statele Unite. Amandou aveau in comun problemele financiare imense care nu permiteau o aventur militar iar adoptarea unui curs ostil Japoniei era considerat o opiune nepotrivit de vreme ce Londra dorea un acord general cu Japonia referitor la delimitarea sferelor de influen in intreg Extremul Orient, iar pentru Washington, miza american in economia japonez era mult prea important.

Independena Manciuriei Escaladarea crizei intervine in ianuarie-februarie 1932, cand dup cateva atacuri asupra unor ceteni japonezi la Shanghai, trupele nipone ocup oraul i zona limitrof. Abia pe 5 mai cu mediere britanic este incheiat un armistiiu. In timp ce atenia comunitii internaionale se indreapt spre soarta oraului, nucleu tradiional al influenei europene in China, Japonia ii continu ofensiva in Manciuria i in august 1932 orice rezisten organizat din partea trupelor regulate chineze inceteaz. In prealabil, in paralel cu intervenia militar in Shanghai, pe 18 februarie 1932 fusese proclamat independena Manciuriei, iar pe 9 martie regent devine Pu-Yi, impratul Chinei detronat in 1912. In lunile urmtoare atenia se va concentra asupra evoluiilor din cadrul Ligii, unde pe 2 octombrie este prezentat raportul Lytton. Concluziile moderate ale Lordului Lytton vor fi discutate la sesiunea extraordinar a Ligii reunit in perioada decembrie 1932 februarie 1933 i vor sta la baza raportului final al Adunrii. Noul document, adoptat in unanimitate (mai puin Japonia) era unul mult mai critic la adresa Japoniei: suveranitatea chinez asupra Manciuriei era considerat incontestabil i in consecin aciunea militar japonez reprezenta o eroare. Noul stat era lipsit de legitimitate i nu trebuia recunoscut, iar trupele japoneze trebuiau retrase imediat. Replica japonez avea s vine pe 27 martie 1933 sub forma unei cereri formale de prsire a Ligii Naiunilor. 6.3.3. Conferina Dezarmrii Conferina Dezarmrii Comisia Preparatorie pentru dezarmare a funcionat in perioada mai 1926-ianuarie 1931 cu obiectivul pregtirii unei Conferine a Dezarmrii. Conferina Dezarmrii s-a reunit pe 2 februarie 1932 sub conducerea, unei personaliti excepionale, britanicul Arthur Henderson, i s-a bucura de participarea a 62 de state. O serie de proiecte au fost prezentate in cadrul Conferinei i au reprezentat tot atatea subiecte de dezbatere i motive de disensiune.
a. Planul Tardieu prezentat chiar la inceputul Conferinei prevedea: armamentul cel mai important era plasat sub autoritatea Societii Naiunilor i nu putea fi utilizat decat pentru autoaprare, crearea unei fore de poliie internaional, obligativitatea arbitrajului i stabilirea unor metode eficiente de aplicare a sanciunilor. Reaciile au fost extrem de diverse: anglo-americanii doreau o dezarmare calitativ (renunarea la armele grele), Germania cerea in primul rand egalitatea de drepturi in domeniul inarmrii prin reducerea celorlalte armate la nivelul fixat de Tratatul de la Versailles pentru armate german, Italia susine cererea german, Uniunea Sovietic dorea dezarmarea total, in timp ce Japonia se declara impotriva oricrei dezarmri. b. Planul Hoover: (22 iunie 1932): reducerea efectivelor militare terestre cu o treime, eliminarea total a artileriei grele i a blindatelor, dezarmare naval procentual, eliminarea aviaiei bombardament. Frana a refuzat acest plan i profitand de blocajul total germanii s-au retras de la Conferin pe 16 septembrie 1932 sub motivul nerecunoaterii egalitii de drepturi. Pentru a o readuce la masa negocierilor a fost nevoie de o conferin in cinci (Frana, Marea Britanie, Germania, Italia, Statele Unite) reunit la Geneva, care pe 11 decembrie va recunoate Germaniei egalitatea de drepturi in cadrul unui sistem care va asigura securitatea tuturor naiunilor. Era o concesie important fcut Germaniei, dar in acelai timp aceast meniune insemna c punerea in practic a principiului era dependent de stabilirea prealabil a securitii. c. Planul Herriot: (14 noiembrie 1932): transformarea tuturor forelor militare europene in fore poliieneti, incapabile de aciuni ofensive, armamentul ofensiv era rezervat asigurrii securitii mondiale, crearea unei Antante regionale a tuturor statelor continentale care s aib la baz principiul asistenei mutuale obligatorii, aceasta fiind condiionat doar de o decizie in majoritate a Consiliului Ligii Naiunilor. d. Planul MacDonald: (16 martie 1933): limitarea efectivelor armate ale principalelor state europene continentale (Frana, Germania, Italia, Polonia) la 200000 de oameni, reunirea unei conferina navale in 1935, suprimarea treptat a aviaiei militare i in special a bombardierelor, Germania va putea beneficia de egalitatea de drepturi intr-un interval de cinci ani.

Modificarea poziiilor democraiilor occidentale Pe 17 mai Hitler, noul cancelar german, a acceptat in principiu Planul MacDonald i pe 7 iunie acesta a fost adoptat de toate statele participante. La sfaritul aceleiai luni Conferina i-a intrerupt lucrrile, reluarea lor fiind prevzut pentru luna octombrie. In acest interval au loc o serie de modificri in atitudinea Londrei i a Parisului: Anglia a fost de acord cu stabilirea metodelor de control al dezarmrii inainte de inceperea procesului de

dezarmare in sine in timp ce Frana a cerut prelungirea perioadei tranzitorii in care Germania redobandea egalitatea de drepturi de la 5 la 8 ani. Prima parte a ei avea un caracter probatoriu in care Frana nu era obligat s dezarmeze. Abia dup trecerea a patru ani, Frana era obligat s inceap dezarmarea i Germania se putea reinarma. Noul plan francez era sprijinit atat de Anglia, cat i de Italia. Germania se plasa la polul opus, cerand ca dezarmarea s aib loc in prima faz, urmand ca ulterior s fie fixate metodele de control. Divergenele de substan au furnizat pretextul pentru ca pe 14 octombrie 1933, la numai cinci zile de la reluarea activitii Conferinei, Germania s dea lovitura fatal prin decizia de a o prsi. Peste alte cinci zile Germania a renunat la calitatea sa de membru al Societii Naiunilor. Din acest moment, dei Conferina a continuat s se reuneasc pan in 1935, negocierile s-au dus direct intre noul regim german i anglofrancezi. Eecul Conferinei Dezarmrii nu se datora numai divergenelor de opinie intre Marile Puteri ci i faptului ca inarmarea reprezenta pentru multe dintre ele o soluie pentru depirea crizei economice. 6.3.4. Pactul celor Patru Pactul celor Patru In prima jumtate a lui 1933, un alt proiect pentru asigurarea securitii continentale prinsese contur. Este vorba de Pactul celor Patru, pact pe care Germania il agrea din simplul motiv c ar fiReprezentat o lovitur major dat ideii de securitate colectiv.Originile ideii pot fi gsite intr-un discurs al lui Mussolini pronunat la Torino in octombrie 1932 care constata ineficiena Ligii Naiunilor i preconiza semnarea unui pact intre cele patru mari puteri occidentale (Anglia, Frana, Germania i Italia). Planul este dezvoltat intrun proiect propriu-zis cu ocazia unei vizite la Roma a premierului englez MacDonald i a din punctul de vedere britanic, Pactul reprezenta o ans de a impune unele limite aciunilor Germaniei. In viziunea lui Mussolini, Pactul trebuia s devin un instrument prin care cele patru mari puteri s reformeze de comun acord sistemul versaillez. Tocmai aceast trstur ii atrgea pe germani. Atitudinea Franei nu putea fi decat rezervat, avand in vedere reacia ferm a micilor si aliai din Centrul i Estul Europei: in perioada martie-mai 1933 Consiliul Permanent al Micii Inelegeri alturi de Polonia i-a manifestat opoziia fa de proiect. In consecin, Frana a incercat o revizuire a proiectului italian in sensul unei respectri a principiilor de baz ale Pactului Societii Naiunilor. Astfel, o versiune modificat a fost semnat pe 7 iunie, iar documentul in cauz valabil pe o perioad de zece ani - nu mai vorbea de adoptarea unei politici comune in problemele europene i extra-europene, ci de o politic de cooperare efectiv. Se fceau referiri la articole din Pactul Societii Naiunilor i era specificat c deciziile de revizuire a tratatelor nu sunt de competena celor patru, ci a Consiliului Ligii Naiunilor. In aceast form, documentul era departe de obiectivele italiene i germane iniiale, dei Mussolini continua s il vad ca pe un instrument de revizuire a tratatelor. Atitudinea francez era reafirmat intr-o serie de note ctre statele Micii Inelegeri in care se fcea clar faptul c eventualele modificri de frontier nu puteau fi hotrate decat de Societatea Naiunilor prin vot unanim, inclusiv al statelor direct interesate. Eecul era evident i Pactul nu va fi ratificat niciodat de statele semnatare. Criza economic i dictaturile Instaurarea regimului nazist in Germania intre 1933 i 1934 a schimbat in mod decisiv ecuaia evoluiilor politice pe continentul european. In contextul crizei economice devastatoare, dictaturile sau regimurile autoritate de tipul Germaniei, Italiei i Japoniei au recurs la soluii agresive relansarea economic prin dezvoltarea industriei de rzboi, rezolvarea omajului prin mobilizare, autarhie economic i o politic extern ofensiv pentru a deschide cu fora piee de desfacere. Germania In cazul Germaniei aciunile agresive sunt stimulate de ideile i personalitatea noului cancelar Adolf Hitler. Inc din 1924 Hitler trasa in lucrarea sa Mein Kampf (Lupta mea) principalele coordonate ale politicii externe a Reich-ului nazist: eliminarea constrangerilor

6.4. Prbuirea sistemului de securitate colectiv 1933 - 1936

impuse de Tratatul de la Versailles, integrarea populaiilor de origine german in cadrul Germanie Mari, dobandirea spaiului vital prin cuceriri ce vizau Estul Europei, Rusia Sovietic i ri limitrofe. In ceea ce privea aciunea diplomatic Hitler ar fi dorit o alian cu Italia fascist (datorit apropierilor ideologice) i Marea Britanie (similitudini de ras in viziunea nazist) precum i o explicaie definitiv (a se citi rzboi!) cu Frana. Italia Italia avea propria agend extern. Sub comanda lui Mussolini i in spiritul noii ideologii fasciste se urmrea o politic imperialist animat de necesiti economice dar i de iluzia recuperrii trecutului glorios al Imperiului Roman. Evoluia pe scena internaional a Italiei i contribuia sa la agravarea situaiei internaionale a fost marcat de ezitri i gesturi confuze pan in 1935 Mussolini osciland intre trei direcii de expansiune: Europa Dunrean (unde intalnea interesele similare ale Germaniei), Mediterana (competizand cu Frana i Marea Britanie) i Africa de Est (completand astfel poziiile deja existente in Libia, Somalia i Eritreea). Imediat dup ieirea din Liga Naiunilor, Germania a incercat s preia iniiativa diplomatic prin prezentarea unui nou plan in perioada noiembrie decembrie 1933: o armat de 300000 de militari bazat pe un serviciu militar de scurt durat dotat cu armament de aceeai natur ca i celelalte state. Germania i-a reafirmat fidelitatea fa de hotrarile de la Locarno i a acceptat un control internaional asupra forelor sale armate, dar a cerut anexarea Saar-ului fr plebiscit. Replicile franceze au condiionat ins orice acord de reintoarcerea Germaniei la Geneva, lucru inacceptabil pentru Germania. Opoziia francez Pentru a evita o ruptur, Anglia a incercat s medieze i atat Hitler cat i Mussolini au fost de acord cu propunerile britanice care in mare parte reluau ideile Planului MacDonald. Guvernul francez, aflat sub puternice presiuni din interior i increztor c fundamentele regimului nazist sunt suficient de slabe pentru a se surpa in faa unui eec extern, a fcut public pe 17 aprilie 1934 refuzul su de a legaliza reinarmarea german i hotrarea sa de a-i asigura securitatea prin mijloace proprii in condiiile in care negocierile au devenit inutile. Tratatul polonogerman Dup prsirea Conferinei Dezarmrii i a Societii Naiunilor i dup eecul negocierilor cu Frana obiectivele externe ale regimului nazist au vizat in primul rand neutralizarea sistemului de aliane al Franei. Primul pas in acest sens i un mare succes diplomatic dup Concordatul cu Papalitatea din iunie 1933 a fost tratatul de neagresiune cu Polonia din 26 ianuarie 1934 valabil pe o perioad de zece ani. Pentru polonezi tratatul de neagresiune era un pas important in propria politic de echilibru intre Uniunea Sovietic i Germania, dar pentru aceasta din urm era vorba in primul rand de neutralizarea celui mai important aliat francez din Estul Europei i de contracararea efectelor unei posibile alinieri franco-sovietice. In plus, Germania ii asigura astfel securitatea in Est intro perioad de relativ vulnerabilitate. Pactul germano-polonez a avut drept rezultat debutul unei ofensive diplomatice franceze, ofensiv ajutat i de primele semne clare ale agresivitii noului regim de la Berlin. In esen dou sunt obiectivele politicii externe franceze in aceast perioad: o apropiere de Italia in scopul consolidrii opoziiei antigermane i construirea unor aliane in Est care s oblige Germania s lupte pe dou fronturi in eventualitatea unui conflict. Cu graniele protejate in vest de Locarno i eliberat de grija unui conflict cu Polonia, atenia lui Hitler s-a mutat spre Austria, ar pe care, date fiind legturile etnice i ascensiunea nazitilor austrieci, spera s o alipeasc Reich-ului. 6.4.1. Prima criz austriac Tentativa de Anschluss In iulie 1934, la Viena a avut loc o tentativ euat de preluare a puterii de ctre nazitii austrieci. Asasinarea cancelarului Engelbert Dolfuss i apelul lansat de acetia pentru asisten german au determinat Frana i Italia s treac in planul doi tensiunile din bazinul dunrean i cele din zona mediteranean i s se concentreze asupra unuia din puinele puncte in care erau in totalitate de acord: respectarea independenei Austriei. O demonstraie de for italian materializat in concentrarea catorva divizii la grania cu Austria i-a permis lui Mussolini s-i aroge intreg meritul pentru eecul loviturii de stat de la Viena.

Rezultatul cooperrii in criza austriac este semnarea unui accord franco-italian in ianuarie 1935 care elimin o mare parte a divergenelor dintre cele dou state in special cele legate de Africa. Prin acelai acord, Italia se obliga s consulte Frana in eventualitatea in care Germania inclca noi prevederi ale Tratatului de la Versailles sau punea in discuie statutul Austriei. 6.4.2. Reinarmarea Germaniei i reacia diplomatic francez Conferina de la Stresa Primul test al acordurilor franco-italiene nu avea s intarzie. Pe 9 i 16 martie, Hitler a fcut public existena unei aviaii militare germane, lucru interzis de Tratatul de la Versailles, apoi a anunat introducerea serviciului militar universal i crearea unei armate de treizeci i ase de divizii. Msura venea la puin timp dup un nou succes al regimului nazist: plebiscitul din regiunea Saar (ianuarie 1935), in urma cruia teritoriul respectiv devine parte a Reichului. Aciunea oferea ansa continurii apropierii dintre Italia i anglofrancezi. Ca urmare a unei conferine desfurate la Stresa in luna aprilie, cele trei state au condamnat ferm aciunile germane i s-au angajat s-i coordoneze reaciile in cazul unor alte violri ale Tratatului de la Versailles. Mai mult, in iunie 1935 au avut loc conversaii militare franco-italiene. Planurile franceze pentru Europa de Est Cea de-a doua dimensiune a ofensivei diplomatice franceze viza reconstrucia sistemului de aliane din Estul Europei dup ocul reprezentat de pacul germano-polonez. Ocuparea funciei de ministru de externe de ctre Louis Barthou a marcat o mai mare deschidere a Parisului spre Uniunea Sovietic, in ciuda opoziiei interne. Planurile franceze pentru Europa Oriental aveau dou dimensiuni: una multilateral crearea unui Locarno oriental care urmrea integrarea intr-un pact modelat dup cel de la Locarno a Germaniei, Uniunii Sovietice, Poloniei i a statelor baltice; cealalt bilateral un tratat franco-sovietic. Eecul Pactului Oriental a fost determinat de un anun al Poloniei (septembrie 1934) care refuza tranzitarea propriului teritoriu de ctre trupele sovietice in eventualitatea in care Uniunea Sovietic ar fi fost nevoit s-i pun in aplicare obligaiile ce decurgeau din Pactul Oriental. Asasinarea lui Barthou la Marsilia avea s insemne abandonarea definitiv a proiectului. Soluia bilateral a fost forat de reinarmarea deschis a Germaniei, in ciuda ezitrilor noului ministru de externe francez P.Laval. Pe 2 mai 1935, Frana i Rusia au semnat un pact de asisten mutual, urmat pe 16 mai de un tratat similar intre Uniunea Sovietic i Cehoslovacia. Tratatul franco-sovietic nu era completat, ins, de o convenie militar i multe din prevederile sale fceau ca aplicarea sa s depind de eficiena i deciziile Ligii Naiunilor. In ciuda deficienelor tratatului de asisten reciproc francosovietic, la jumtatea lui 1935 sistemul de securitate colectiv pare serios consolidat prin aderarea Uniunii Sovietice la Societatea Naiunilor (1934), integrarea Moscovei in sistemul francez de aliane i prin colaborarea franco-italian. 6.4.3. Eecul eforturilor diplomatice franceze. Criza etiopian Acordul naval anglo-german Urmtorul an avea s insemne eecul tentativelor de a consolida acest sistem. Prima fisur a aprut pe 18 iunie 1935, cand Marea Britanie a fcut public semnarea unui acord naval cu Germania prin care acesteia din urm i se recunotea, inclcandu-se din nou Tratatul de la Versailles, dreptul de a deine o flot egal cu 35% din tonajul marinei militare britanice, in vreme ce in materie de submarine Germania obinea paritatea. Acordul naval anglo-german insemna sfaritul de facto al Frontului de la Stresa intrucat unul din semnatari accepta i legitima o nou fisur in sistemul versaillez. Criza etiopian A doua etap, mai important, a adus tensionarea relaiilor dintre Italia pe de-o parte i Frana i Marea Britanie, pe de cealalt, i de apropierea treptat dintre Roma i Berlin. Unul din preurile pltite de anglo-francezi pentru politica antigerman a Italiei a fost reprezentat de concesiile, economice i nu numai, fcute lui Mussolini in Etiopia. Interesat mai degrab de o aventur militar care s readuc in prim plan vitalitatea Italiei fasciste i mai puin de o achiziionare a Etiopiei prin mijloace diplomatice, Mussolini a ordonat pe 3 octombrie 1935 atacarea Etiopiei.

Obligate s opteze intre repudierea principiului securitii collective sau a potenialului aliat, Frana i Marea Britanie au ales s acioneze prin intermediul Societii Naiunilor in cadrul creia, pe 18 octombrie, au fost votate sanciuni economice indreptate impotriva Italiei. Dezacordurile dintre anglo-francezi (britanicii fiind adepii unei politici mai ferme), dar i dorina de a evita o apropiere italo-german, au avut drept rezultat ineficiena sanciunilor. Disproporia de fore i-a spus cuvantul i in primvara lui 1936 Etiopia era deja infrant. Consecine Privit in perspectiv, politica anglo-francez a fost un eec din toate punctele de vedere: eecul sanciunilor, dar i Planul Hoare-Laval de imprire a Etiopiei, au insemnat compromiterea ideii de securitate colectiv, fr ca ele s previn ameliorarea substanial a relaiilor italo-germane i discreditarea Societii Naiunilor. Criza etiopian a creat o nou bre de care Hitler a putut profita. Garanii Pactului de la Locarno, Marea Britanie i Italia, erau plasai pe poziii diametral opuse, iar Mussolini era recunosctor Germaniei pentru neutralitatea binevoitoare afiat in timpul crizei etiopiene. Ca pretext pentru urmtoarea sa micare Hitler a folosit procesul de ratificare de ctre Frana a tratatului de asisten mutual cu Uniunea Sovietic. 6.4.4. Remilitarizarea Rhenaniei Reocuparea Renaniei Documentul franco-sovietic a fost ratificat pe 27 februarie 1936 i la puin peste o sptman, pe 7 martie, trupele germane au reocupat Renania, anuland astfel statutul de zon demilitarizat al acesteia. Pretextul utilizat a demonstrat c pactul francosovietic, lipsit de sens din punct de vedere practic din cauza atitudinii poloneze, a jucat un rol crucial in arsenalul propagandistic german. Reacia anglo-francez la cea mai grav inclcare a Tratatului de la Versailles a fost surprinztoare. In vreme ce comandanii militari francezi se mulumeau s constate c remilitarizarea Renaniei nu le afecta in nici un fel strategia militar defensiv axat pe presupusa invincibilitate a liniei Maginot, guvernul britanic transmitea Parisului c aciunea german nu era considerat a fi o inclcare flagrant a Pactului de la Locarno. Consecine Aceast lips de reacie a avut un efect devastator asupra statelor mici aliate ale Franei. In octombrie 1936, Belgia a renunat la aliana cu vecina sa de la sud i i-a proclamat neutralitatea, agravand astfel situaia anglo-francezilor in eventualitatea unui conflict cu Germania. In Centrul i Estul Europei, chiar dac state precum Cehoslovacia, Romania sau Iugoslavia ii pstrau formal relaiile de securitate cu Frana, in unele cazuri erau explorate modaliti de ameliorare a relaiilor cu al Treilea Reich. In numai trei ani Hitler reuise practic s elimine posibilitatea unei intervenii militare externe. La est, Polonia devine tot mai cooperant in condiiile in care protecia Franei pare a nu mai valora foarte mult. In vest, neutralizarea Belgiei i remilitarizarea Renaniei reduc drastic ansele unei intervenii militare franceze. Anul 1936 reprezint momentul in care pregtirile Germaniei pentru un conflict devin cu adevrat masive. Perioada de vulnerabilitate s-a incheiat, dar atenia anglo-francezilor este deturnat de evenimentele din Peninsula Iberic. 6.4.5. Rzboiul civil din Spania i semnarea Pactului Anticomintern Revolta militar in Spania Pe 17 iulie 1936, liderii garnizoanelor militare din Marocul spaniol au iniiat o revolt impotriva guvernului de stanga ales mai devreme in acel an. Rzboiul civil care a urmat rebeliunii naionaliste nu a avut numai caracterul feroce al unui conflict intern de proporii ci s-a transformat rapid intr-o problem internaional acut. Intrucat ofierii rebeli in frunte cu generalul Franco nu au reuit s preia controlul intregului aparat militar spaniol, asistena militar venit din exterior le era vital i din toamna anului 1936, ajutorul militar italogerman era deja considerabil in ciuda deciziilor adoptate de Comitetului de nonintervenie creat in septembrie i din care fceau parte Marea Britanie, Frana, Germania, Italia i Uniunea Sovietic. Intenia lui Hitler era de a prelungi cat mai mult conflictul civil din Spania, oferind atata sprijin cat era necesar pentru a consolida relaiile cu Italia de departe ara cea mai implicat in rzboi de partea naionalitilor, dar i pentru a evita victoria republicanilor, sprijinii intr-o msur mult mai mic de ctre sovietici. In condiiile in care atenia lumii era concentrat asupra conflictului din Spania, un conflict ce prea s intruchipeze diviziunile ideologice ale Europei anilor 30, Germania a lansat Planul de

patru ani (18 octombrie 1936) menit s plaseze economia german pe picior de rzboi i s o autonomizeze din punct de vedere al aprovizionrii cu materii prime. Proiectele de autoarhizare veneau intr-un moment in care, in ciuda succeselor inregistrate (eliminarea omajului, creterea rapid a produciei industrial, proiecte masive de infrastructur), economia german se afl intr-un impas determinat de creterea masiv a importurilor de materii prime fr ca aceast cretere s fie echilibrat de sporirea exporturilor. Acordurile italogermane Planurile de consolidare intern mergea in paralel cu reluarea ofensivei diplomatice menite s erodeze sistemul francez de aliane din Europa. Pe 26 octombrie 1936 Italia i Germania anun incheierea unui acord de cooperare viitoarea Ax Roma-Berlin. Era punctul final al unei apropieri incepute in timpul crizei etiopiene i consolidate in rzboiul civil din Spania. Axa Roma-Berlin prezenta dou mari avantaje pentru Germania: fora cele dou mari puteri occidentale s se gandeasc la posibilitatea unui conflict in Mediterana i, mai ales, anula opoziia italian fa de Anschluss. Pactul Anti-Comintern O lun mai tarziu, pe 25 noiembrie 1936, Germania i Japonia semneaz Pactul Anticomintern. Indreptat formal impotriva Uniunii Sovietice, acordul are mai degrab obiective antibritanice. Creand mai multe centre de presiune asupra Imperiului Britanic, Hitler spera s paralizeze aciunile Londrei i s o foreze s gandeasc in termenii unui conflict pe trei fronturi: Europa Occidental, Mediterana, Extremul Orient. Pactul Anticomintern va fi completat prin aderarea Italiei in noiembrie 1937. Pactul Anticomintern ( 25 noiembrie 1936 ) Art.1. Inaltele Pri contractante se oblig s se informeze in mod reciproc cu privire la activitatea Internaionalei comuniste, s se consulte asupra lurii msurilor de aprare necesar i s menin o strans corelare in realizarea acestor msuri [] Protocol adiional a) [...} o strans colaborare pentru schimbul de informaii asupra activitii Internaionalei comuniste, precum i cu privire la luarea msurilor de lmurire i de aprare, in legtur cu activitatea Internaionalei comuniste ; b) [...] msuri severe contra persoanelor care se afl, direct sau indirect in ar sau in strintate, in serviciul Internaionalei comuniste sau care ajut activitatea ei subversiv ; c) [...]o comisie permanent, care va studia i discuta viitoarele msuri de aprare, necesare prevenirii activitii subversive a Internaionalei comuniste [].

6.5. Drumul spre rzboi 1936 - 1939


6.5.1. Anexarea Austriei (Anschluss-ul) Un prim pas spre anexarea Austriei fusese fcut prin semnarea pe 11 iulie 1936 a unui acord germano-austriac, iar pe parcursul anului 1937 presiunile germane au crescut constant, atingand apogeul in februarie-martie 1938. Prisiunile germane In cursul unei intrevederi din 12 februarie 1938 cu cancelarul Schuschnigg, Hitler a ameninat cu invazia in cazul in care nazitilor austrieci nu li se permitea s joace rolul dominant in guvernul de la Viena. Dei cancelarul austriac a acceptat cererile germane, ulterior a optat pentru singura soluie pe care o mai avea la dispoziie: tranarea chestiunii statutului Austriei printr-un referendum ce urma s fie organizat pe 13 martie. Pentru a nu risca un eventual rezultat negativ, liderul nazist a ordonat ins invadarea Austriei pe 12 martie, aciunea militar fiind legitimat prin organizarea de ctre naziti a unui referendum pe 10 aprilie, votul fiind covaritor (97%) in favoarea Anschluss-ului. Lipsa reaciei puterilor occidentale In contextul noilor evoluii politice, a apropierii dintre Italia i Germania dar mai ales datorit obsesivei dorine de a evita o infruntare militar european cu consecine dezastruoase liderii Marilor Puteri occidentale s-au limitat la a protesta diplomatic fa de anexarea Austriei, fapt care contravenea angajamentelor existente in tratatul de la Versailles. 6.5.2. Criza sudet i politica de conciliere Criza din mai 1938 Anexarea Austriei a insemnat reorientarea aproape imediat a politicii externe germane spre distrugerea statului cehoslovac. O prim criz a intervenit in mai 1938, dar mobilizarea armatei cehoslovace, combinat cu o serie de mesaje ferme primite din partea

Angliei i Franei, a amanat deznodmantul crizei. Folosindu-se de minoritatea german din Cehoslovacia (aproximativ trei milioane de persoane), Hitler a crescut constant presiunea asupra statului cehoslovac pe durata verii anului 1938. Tentativele de mediere venite mai ales din partea Marii Britanii i concesiile repetate fcute de Cehoslovacia in materie de tratament aplicat minoritii germane nu aveau cum s rezolve criza de vreme ce minoritatea sudet reprezenta din multe puncte de vedere numai un pretext pentru liderul nazist. Situaia este complicat de existena alianei franco-cehoslovace care amenin s generalizeze un eventual conflict germanocehoslovac. In ciuda celor dou intalniri Chamberlain-Hitler de la Berchtesgaden i Godesberg din septembrie 1938, criza pare s se indrepte rapid spre un conflict deschis i Fuhrer-ul revendic in mod oficial regiunea sudet. Puterile occidentale sunt paralizate datorit dublelor mesaje venite de la Berlin: ameninri voalate cu izbucnirea unui nou conflict mondial i apeluri la respectarea dreptului la autodeterminare al minoritii sudete. Marcate inc de efectele crizei economice care nu le permiteau decat inceperea tardiv a reinarmrii, preocupate mai degrab deproblemele i diviziunile interne, temandu-se de un nou Verdun sau Somme, dar i de povara aprrii unor imperii pentru care nu mai existau resursele necesare, Marea Britanie i Frana au incercat cu orice pre s evite un conflict cu Germania. Conferina de la Munchen In consecin primul ministru britanic Chamberlein a propus o Conferin internaional pentru discutare problemei sudete. Desfurat la Munchen pe 29 septembrie 1936 Conferina a reunit reprezentanii Marii Britanii (Chamberlein), Franei (Daladier), Germaniei (Hitler) i Italiei (Mussolini) nefiind invitai delegaii Cehoslovaciei i ai Uniunii Sovietice. In final diplomaia nazist i-a atins scopurile: regiunea sudet a fost cedat Germaniei i s-a stabilit un calendar de evacuare a zonei. Consecinele acestei decizii au fost confuze pentru contemporani deoarece pacea prea salvat dar angajamentele Franei privind securitatea micilor state din estul Europei erau discreditate iar Uniunea Sovietic era profund nemulumit. Regiunea sudet fusese prezentat de conducerea german drept ultima pretenie teritorial a Reich-ului i in consecin aceast concesie major era vzut ca un ultim pas spre reintegrarea Germaniei in sistemul internaional, modificat acum in favoarea ei. In ciuda criticilor ulterioare i a evidentei imoraliti a Acordului de la Munchen, este puin probabil c in septembrie 1938 starea propriilor programe de inarmare le-ar fi permis democraiilor occidentale o soluie diferit. Mai mult, din punctul de vedere al politicii britanice, Acordul i conciliatorismul in general erau interpretate mai degrab ca o implicare in rezolvarea problemelor europene decat ca o retragere spre problemele propriului imperiu. 6.5.3. Dezmembrarea Cehoslovaciei i reaciile franco-britanice Dei ar fi trebuit s reprezinte ultima modificare a status quo-ului european, Acordul de la Munchen a accelerat procesul de dezintegrare a structurilor de securitate din Europa Central i de Est. Cehoslovacia nu a pierdut numai regiunea sudet, dar in urma primului arbitraj de la Viena a fost obligat s cedeze regiunea Teschen Poloniei i pri ale Slovaciei Ungariei. Dezintegrarea politic i teritorial a Cehoslovaciei a antrenat destrmarea Micii Inelegeri. Disponibilitatea Franei de a-i abandona cel mai puternic aliat din regiune a obligat micile naiuni s-i reconsidere relaia cu aceasta. Incapacitatea Franei de a-i proiecta influena in Estul Europei chiar i in aceste momente de criz a coincis cu apogeul ofensivei diplomatice i economice germane menit s elimine ansele unei coaliii antigermane cu participarea naiunilor din Europa Oriental i s asigure o poziie preponderent pentru Germania Efectele internaionale ale Acordurilor de la Munchen Procesul de impunere a acesteia a continuat la inceputul lui 1939 cu inclcarea de ctre Hitler a Acordului de la Munchen prin invadarea i dezmembrarea Cehoslovaciei in contextul in care fostele aliate ale Cehoslovaciei cutau o acomodare cu Germania iar ara care jucase un rol important in planurile germane din 1938-1939, Polonia, revenea la o politic tot mai intransigent fa de Germania nazist, refuzand invitaiile repetate de aderare la Pactul Anticomintern i alinierea la politica antisovietic a Germaniei. Astfel, dup ce la 14 martie 1939 Slovacia condus de monseniorul Tiso (susinut de Germania) ii proclam autonomia obligand la reacie guvernul cehoslovac, a doua zi trupele

germane au intervenit ocupand Praga iar Cehoslovacia a incetat s mai existe, pe teritoriul si aprand Slovacia i Protectoratul Boemiei i Moraviei (zona de ocupaie german), in timp ce Ungaria prelua Ruthenia subcarpatic. Dezmembrarea Cehoslovaciei Intrarea trupelor germane in Praga i distrugerea statului cehoslovac precum i anexarea rapid a Albaniei de ctre Italia (aprilie 1939) au dus la reorientarea rapid a politicii anglo-franceze de la conciliatorism la rezisten activ. Prioritatea era reconstruirea unui sistem de securitate in Europa Oriental care s previn dominaia german asupra regiunii, dominaie ce amenina s rstoarne echilibrul de fora la nivel continental. In consecin Marea Britanie i Frana au incercat s creeze in Estul Europei un bloc imun la influena german i au oferit garanii teritoriale Poloniei (31 martie), Greciei i Romaniei (in aprilie 1939). Reorientarea politicii anglofranceze Garaniile oferite aveau un caracter eminamente politic, nefiind insoite de discuii militare i fuseser concepute ca un stimul in vederea coagulrii unei grupri a statelor mici din Europa de Est. Din punct de vedere geografic, o asemenea grupare nu putea s fie sprijinit militar decat de Uniunea Sovietic i au loc demersuri in aceste sens. Polonia i Romania, ins, refuz orice contact cu Uniunea Sovietic. In plus, Marea Britanie i Frana nu sunt dispuse s mearg pan la o alian formal alturi de URSS care s protejeze Estul Europei de o agresiune german. O asemenea propunere fusese fcut pe 17 aprilie de Stalin care in aceeai zi il autorizase ins pe ambasadorul sovietic la Berlin s discute cu oficialii germani oportunitatea unei apropieri sovietogermane. 6.5.4. Pactul Ribbentrop-Molotov 23 august 1939 Pactul de Oel La inceputul lui mai 1939, Maxim Litvinov, ministrul de externe sovietic, a fost inlocuit cu Molotov. Inlturarea unui ministru de origine evreiasc, foarte favorabil ideii de securitate colectiv, reprezenta un semnal a crui semnificaie nu a fost ratat de conducerea nazist. Pe 22 mai, Germania i Italia au incheiat Pactul de Oel, in vreme ce negocierile germano-japoneze pentru crearea unei aliane militare impotriva puterilor occidentale a euat. Toate acestea preau s demonstreze c inteniile agresive ale Germaniei aveau s se indrepte spre Vest dup anihilarea Poloniei. In toat aceast perioad, presiunile germane asupra Poloniei sau amplificat, pretextul invocat de aceast dat fiind chestiunea Coridorului ce desparte Germania de Prusia Oriental i ofer Poloniei ieire la Marea Baltic prin portul Danzig. Pe 25 iulie, in al doisprezecelea ceas, anglo-francezii au decis trimiterea unei misiuni militare la Moscova pentru a discuta problemele tehnice pe care le ridica o eventual alian, ins modul cum Londra i Parisul au dat curs acestei decizii (delegaia a sosit la Moscova cu intarziere i era format din ofieri fr mare greutate in structurile militare ale celor dou state care in plus nu primiser un mandat foarte clar in vederea negocierilor) avea s-l conving pe Stalin s accepte primirea in audien a ministrului de externe german Robbentrop pe 23 august. Pactul Ribbentrop-Molotov Rezultatul este semnarea in aceeai zi a Pactului RibbentropMolotov. Pactul consta de fapt in dou documente: primul, public, prevedea pstrarea neutralitii dac una dintre pri este implicat intrun conflict. Protocolul adiional secret delimita sferele de influen in Estul Europei, Polonia Oriental, Finlanda, Letonia, Estonia i Basarabia intrand in sfera sovietic, in timp ce Polonia occidental precum i generic denumita zon din vestul Europei urmau a se situa in aria de influen german. Pactul Ribbentrop-Molotov- Protocolul adiional Art.1 In eventualitatea unor rearanjamente politice in zonele aparinand statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), grania nordic a Lituaniei va fi recunoscut drept grania dintre sferele de influen ale Germaniei i Uniunii Sovietice.[] Art.2 In eventualitate unui rearanjament politic in teritoriile aparinand statului polonez, sferele de influen ale Germaniei i Uniunii Sovietice vor fi delimitate aproximativ de linia raurilor Narev, Vistula i San. La intrebarea dac interesele ambelor pri fac dezirabil meninerea unui stat polonez independent i care vor fi graniele acestuia se poate rspunde numai in lumina evoluiilor politice viitoare. Indiferent de situaie, ambele guverne vor rezolva aceast chestiune printr-un acord amical.

Art.3 In legtur cu Europa de Sud-Est partea sovietic atrage atenia in legtur cu interesul su pentru Basarabia. Partea german ii declar completul dezinteres politic pentru aceste zone. Art.4 Protocolul va fi tratat de ambele pri ca strict secret. Practic inelegerea germano-sovietic deschidea drumul ctre un nou rzboi european. Pactul Ribbentrop-Molotov a insemnat pentru Hitler oportunitatea nu numai de a ataca Polonia dar i de a dezlnui maina de rzboi german impotriva puterilor occidentale nemaifiind reinut de teama unui conflict purtat pe dou fronturi. In viziunea lui Stalin pactul ii permitea expansiunea teritorial spre vest, asigurarea frontierelor i, conform axiomelor comuniste, oportunitatea uria adus de rzboiul intre statele capitaliste de a extinde la nivel continental revoluia comunist. Cele dou sisteme totalitare semnau astfel intrarea Europei intr-o perioad tragic. La 1 septembrie 1939 armata german incepea operaiunile militare impotriva Poloniei iar la 3 septembrie Anglia i Frana declarau rzboi Germaniei. Rzboiul, mai intai european, apoi mondial incepea.

AL DOILEA RZBOI MONDIAL


7.1. Obiective
Fixarea reperelor cronologice i a etapelor importante i descoperirea semnificaiilor acestora pentru caracteristicile fenomenului studiat . Familiarizarea studenilor cu bagajul conceptual specific analizei relaiilor internaionale in contextul conflictelor mondiale. Investigarea evoluiilor militare i a raporturilor politico-diplomatice dintre statele beligerante. Descoperirea consecinelor pe termen mediu i lung produse de cel de-al doilea rzboi mondial. Deprinderea studenilor cu analiza textelor diplomatice i cu folosirea hrilor.

7.2. Introducere
7.2.1. Rzboiul total Izbucnirea celui de-al doilea rzboi mondial nu a fost o surpriz pentru nimeni. El fusese pregtit minuios de ctre gruparea statelor revizioniste Germania, Japonia i Italia, prin mai multe acte agresive pe care le-au intreprins in anii 1930 impotriva Chinei, Etiopiei, Spaniei, Austriei sau Cehoslovaciei. Fa de aceste acte celelalte mari puteri, in primul rand Anglia i Frana, nu au intreprins nimic, complcandu-se in nefericita politic de conciliere. Statele Unite ale Americii se aflau departe, in izolarea lor, iar Uniunea Sovietic nu prezenta suficient incredere pentru occidentali, pentru a fi antrenat intr-o alian contra agresorilor. Aceasta va determina Moscova, ce nutrea i ea ambiii revizioniste, s ajung la o inelegere cu Germania, prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Al doilea rzboi mondial a fost cea mai mare catastrof prin care a trecut omenirea. A fost un rzboi total, deoarece a antrenat aproape toate rile (56) din toate continentele, cu participarea a sute de milioane de oameni, cu resurse materiale uriae, cu pierderi pe msur, intre care zeci de milioane de mori i alte milioane de rnii, invalizi, mutilai, cei mai muli din randul populaiei civile.

7.3. Prima faz a Rzboiului 1939 - 1941


7.3.1. Inceputul rzboiului Asigurandu-se c Uniunea Sovietic va rmane neutr, Germania nazist, conform planului intocmit inc din primvar, a atacat in zorii zilei de 1 septembrie 1939 Polonia. Anglia i Frana au cerut ultimativ Berlinului s pun capt ostilitilor i s-i retrag trupele din Polonia. Acest lucru nu s-a intamplat, astfel c Anglia i Frana au declarat rzboi Germaniei. Mai multe ri i-au afirmat neutralitatea, intre acestea aflandu-se SUA, Italia i Japonia. Ocuparea Poloniei Englezii i francezii nu au intreprins operaii militare pentru a veni in sprijinul Poloniei, care, la sfaritul lui septembrie, era infrant i imprit intre germani i sovietici. Inactivitatea in care s-au complcut aliaii Poloniei din septembrie 1939 pan in mai

1940 a fost calificat drept rzboi ciudat. Singurele aciuni de lupt s-au desfurat pe mare, unde vasele i submarinele germane au provocat pierderi insemnate anglo-francezilor. Ocuparea Norvegiei i Danemarcei In octombrie 1939, sovieticii au obinut instalarea de baze militare pe teritoriul rilor baltice. Finlanda a refuzat s accepte modificrile teritoriale cerute de aceasta din urm, din care cauz a fost invadat de armata sovietic, intre noiembrie 1939 i martie 1940 desfurandu-se un rzboi catigat de sovietici, fapt ce va arunca Finlanda in tabra german. Dat fiind importana economic i militaro-strategic a Danemarcei i Norvegiei, germanii le-au ocupat in aprilie, respectiv in iunie 1940, dup o rezisten eroic de dou luni. Prbuirea Franei La 10 mai 1940, armata german a pornit ofensiva impotriva Olandei, Belgiei, Luxemburgului i Franei, alturi de care se aflau trupe britanice. In dou luni aceste ri au fost infrante, scoase din lupt i ocupate. Folosirea mijloacelor moderne de lupt, in primul rand a marilor uniti blindate i a aviaiei de vantoare i bombardament, a permis Germaniei s desfoare un rzboi fulger (Blitzkrieg) impotriva mai multor state cu un potenial militar aproximativ egal cu cel al agresorului. Francezii au fost obligai s semneze armistiiul, care consfinea infrangerea lor catastrofal, in acelai vagon de cale ferat in care germanii fuseser nevoii s se recunoasc invini in noiembrie 1918. 7.3.2. Extinderea rzboiului Btlia Angliei Dup cderea Franei, Anglia i imperiul ei au continuat lupta cu Germania i Italia. In vara i toamna anului 1940 s-a desfurat btlia Angliei, britanicii fiind obligai s reziste valului de bombardamente ale aviaiei germane, care trebuiau s pregteasc terenul pentru invazia armatei germane in insule, conform planului Leul de Mare. Anglia a catigat aceast btlie cu pierderi i sacrificii mari, obligandu-l pe Hitler s abandoneze ideea invaziei i s pun la punct planul de invadare a URSS (Barbarossa). Winston S. Churchill, Discurs in faa Camerei Comunelor, 10 mai 1940 M intrebai care este politica noastr? V voi spune: Este s ducem rzboi, pe mare, pe uscat i in aer, cu toat puterea noastr i cu toat fora pe care ne-o d Dumnezeu, ca s putem duce rzboiul impotriva unei tiranii monstruoase, niciodat depit in catalogul intunecat i lamentabil al crimelor umane. Asta e politica noastr. Dac m intrebai care este scopul nostru, pot s v rspund cu un singur cuvant; victorie victorie cu orice pre, victorie in ciuda terorii; victorie oricat de lung i grea ar fi calea; pentru c fr victorie nu exist supravieuire. [] Vom continua pan la capt. Vom lupta in Frana, vom lupta pe mri i pe oceane, vom lupta cu incredere i for crescand in vzduh; ne vom apra Insula, oricare ar fi preul. Ne vom lupta pe plaje, o s luptm pe terenurile de debarcare, o s luptm pe campuri i pe strzi, o s luptm pe dealuri, dar nu ne vom preda niciodat. Nu cred nici un moment c, dac aceast Insul, sau o mare parte a ei, ar fi subjugat i muritoare de foame, Imperiul nostru de peste mri, inarmat i condus de flota britanic, nu va continua lupta pan cand, la momentul voit de Dumnezeu, Lumea cea Nou, cu toat fora i puterea ei, va veni s salveze i s elibereze Lumea Veche. Italia lui Mussolini, care declanase aciuni militare impotriva Franei atunci cand aceasta era aproape infrant de germani, a deschis concomitent un front in Africa de nord-est impotriva britanicilor, iar in octombrie 1940 a atacat Grecia. Dup cateva succese i ptrunderea unor uniti pe teritoriul grec, forele italiene au fost respinse, existand riscul de a fi infrante chiar in Albania, de unde porniser atacul. Apropierea dintre Germania, Italia i Japonia s-a consolidat prin incheierea, in septembrie 1940, la Berlin, a Pactului Tripartit. Se definitiva astfel constituirea Axei Berlin-Roma-Tokyo, alian politic i militar agresiv. Prin acest pact, Japonia recunotea dreptul Germaniei i Italiei de a instaura noua ordine in Europa, iar Germania i Italia recunoteau acelai drept Japoniei in Asia. In Ax au fost atrase, de bunvoie sau prin antaj, presiuni i ameninri, Slovacia, Ungaria, Romania i Bulgaria. Ocuparea Iugoslaviei i Greciei Deoarece aderarea Iugoslaviei fusese realizat in secret de regentul Paul, o lovitur de stat a instaurat un nou guvern la Belgrad, care a anulat aceast aderare. Alturi de dificultile prin care trecea aliatul italian, pentru Hitler a aprut i aceast

defeciune iugoslav. Dictatorul german a decis s desfiineze statul iugoslav i s cucereasc Grecia. Aceste obiective au fost atinse in aprilie i mai 1941, la infrangerea Iugoslaviei participand i fore militare italiene, ungare i bulgare. Operaiile militare din Balcani au amanat cu cinci sptmani declanarea atacului german impotriva URSS. 7.3.3. Atacarea Uniunii Sovietice Atacarea URSS Planul Barbarossa prevedea desfurarea unui rzboi fulgerimpotriva statului sovietic, forele militare de invazie urmand ca, in doutrei luni, s pun stpanire pe cea mai mare parte a spaiului European sovietic, s distrug forele armate sovietice i s cucereasc marilecentre urbane Leningrad, Moscova, Kiev. Datorit elementului surpriz i superioritii germanilor in tancuri i aviaie, in primele sptmani de rzboi, forele armate sovietice au suferit mari infrangeri, fiind impinse adanc in interiorul rii. Totui, armata german nu a reuit s-i ating principalele obiective. Armata sovietic nu a fost lichidat, Leningradul a fost incercuit, dar nu cucerit, Moscova a rezistat atacurilor germanilor care atinseser periferia capitalei. Aici, cu fore proaspete aduse din Siberia, armata sovietic a intreprins o mare contraofensiv, care s-a soldat cu prima mare infrangere a armatei germane in acest rzboi. Trupele germane au fost obligate s se retrag din faa Moscovei cu 100-200 km spre apus. 7.3.4. Statele Unite ale Americii in primii ani de rzboi Care a fost atitudinea SUA fa de evenimentele militare din Europa? Simpatia americanului de rand i a preedintelui F.D. Roosevelt pentru democraiile occidentale s-a concretizat in mai multe acte favorabile acestora i ostile puterilor agresoare. Astfel, la sfaritul anului 1939, Congresul american a modificat legea de neutralitate, permiand vanzarea de armament ctre anglo-francezi, cu condiia s plteasc pe loc (cash and carry). In vara anului 1940, dup cucerirea Olandei i Franei, pentru ca teritoriile acestora din America s nu cad sub controlul Germaniei, SUA au instituit, impreun cu statele latinoamericane, o administraie asupra acestor teritorii. Legea de imprumut i inchiriere In septembrie 1940, in schimbul dreptului de a infiina baze militare in cateva insule britanice din Antilele Mici, Statele Unite au livrat Angliei un mare numr de vase militare, armament i muniie. In martie 1941, prin Legea de imprumut i inchiriere, SUA au trecut la ajutorarea deschis a Angliei i dominioanelor sale cu tot ceea ce aveau nevoie pentru continuarea rzboiului impotriva Germaniei i Italiei. In sfarit, prin Carta Atlanticului, semnat de Roosevelt i Churchill in august 1941, SUA dei nu intraser inc in rzboi se angajau s lupte alturi de Anglia impotriva tiraniei naziste pan la distrugerea acesteia. Carta Atlanticului (1941) Preedintele Statelor Unite ale Americii i dl Churchill, prim-ministru, reprezentand guvernul Maiestii Sale in Regatul Unit, [], consider c trebuie s fie fcute cunoscute unele principii pe care ii bazeaz speranele intr-un viitor mai bun pentru omenire i care sunt comune politicii naionale a rilor lor respective. 1. rile lor nu urmresc nici o mrire teritorial sau de alt natur. 2. Ei nu doresc s vad nici o modificare teritorial care s nu fie in acord cu voinele liber exprimate ale popoarelor interesate. 3. Ei respect dreptul pe care il are fiecare popor de a alege forma de guvernmant sub care vrea s triasc; ei doresc s fie redate drepturile suverane i liberul exerciiu de guvernare celor care au fost privai de ele prin for. 4. Ei se strduiesc, inand seama de obligaiile pe care i le-au asumat deja, s deschid tuturor statelor, mari sau mici, invingtori sau invini, accesul la materiile prime ale lumii tranzaciilor comerciale care sunt necesare prosperitii lor economice. 5. Ei doresc s realizeze intre toate naiunile colaborarea cea mai complet in domeniul economic, cu scopul de a garanta tuturor ameliorarea condiiilor de munc, progresul economic i securitatea social.

6. Dup distrugerea final a tiraniei naziste, ei sper s vad stabilindu-se o pace care va permite tuturor naiunilor s se afle in securitate in interiorul propriilor lor frontiere i va garanta tuturor oamenilor din toate rile o existen eliberat de orice team i de lipsuri. 7. O asemenea pace va permite tuturor oamenilor s navigheze fr fric pe mare. 8. Ei sunt convini c toate naiunile lumii, atat din motive de ordin practic, cat i de ordin spiritual, vor trebui s renune in cele din urm la folosirea forei. i din moment ce este imposibil de a salva pacea viitoare atata vreme cat unele naiuni care o amenin sau ar putea s o amenine posed arme pe mare, pe uscat i in aer, ei consider c, ateptand s poat stabili un sistem larg i permanent de securitate general, dezarmarea acestor naiuni se impune. Totodat, ei vor ajuta i incuraja toate celelalte msuri practice susceptibile s uureze povara zdrobitoare a armamentelor care copleete popoarele panice. 7.3.5. Intrarea Statelor Unite in rzboi Japonezii, concomitent cu operaiile militare pe care le desfurau din 1937 impotriva Chinei, au pregtit rzboiul cu puterile europene i cu SUA pentru cucerirea teritoriilor acestora din zona Pacificului. Pentru a masca aceste pregtiri, japonezii au dus tratative cu americanii in tot cursul anului 1941. Hotrandu-se s atace in mrile Sudului unde putea s pun stpanire pe mari resurse naturale, materii prime minerale i agricole , Japonia a semnat un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietic, in aprilie 1941, care ii asigura linitea in Extremul Orient. Atacul de la Pearl Harbor La 7 decembrie 1941, forele aeriene i navale japoneze au atacat prin surprindere principala baz aero-naval american din Insulele Hawaii, Pearl Harbor, provocand pierderi insemnate flotei americane. Concomitent, forele militare japoneze au atacat toate teritoriile stpanite de europeni britanice, franceze, olandeze , slab aprate. Erau ameninate Australia i India.

7.4. A doua faz a rzboiului 1942 - 1943


7.4.1. Coaliia Naiunilor Unite Imediat dup atacarea URSS, guvernele britanic i american au condamnat agresiunea hitlerist i au declarat c vor sprijini Uniunea Sovietic. S-au realizat acorduri in acest sens. Legea de imprumut i inchiriere a fost extins asupra URSS. In septembrie 1941, sovieticii au aderat la Carta Atlanticului, care prevedea c semnatarii nu-i vor extinde teritoriul i nici o modificare de frontier nu va avea loc fr acordul celor interesai. Foarte important a fost faptul c preedintele Roosevelt a socotit c dac SUA vor intra in rzboi, prioritate va avea lupta impotriva Germaniei naziste. La 1 ianuarie 1942, la Washington, 26 de guverne au semnat Declaraia Naiunilor Unite, prin care se angajau s ii uneasc forele impotriva puterilor Axei, s nu semneze pace separat i s acioneze conform principiilor Cartei Atlanticului. Declaraia Naiunilor Unite (1 ianuarie 1942) Manifestul colectiv al Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord, Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Chinei, Australiei, Belgiei, Canadei, Republicii Costa-Rica, Cubei, Cehoslovaciei, Republicii Dominicane, Republicii Salvador, Greciei, Guatemalei, Republicii Haiti, Hondurasului, Indiilor, Luxemburgului, Olandei, Noii Zeelande, Republicii Nicaragua, Norvegiei, Republicii Panama, Poloniei, Uniunii Sud- Africane, Iugoslaviei [...] Subscriind la [...] Carta Atlanticului [...] 1. Fiecare guvern se angajeaz s intrebuineze toate resursele sale, militare sau economice, contra acelor membri ai Pactului Tripartit i contra acelor adereni ai acestui din urm pact, cu care unul din guvernele semnatare se gsete in stare de rzboi. 2. Fiecare guvern se angajeaz s colaboreze cu guvernele semnatare i se oblig s nu semneze cu inamicul un armistiiu separat sau o pace separat. Toate naiunile care dau sau vor da asisten, care dau sau vor da contribuia lor la lupta pentru victoria asupra hitlerismului vor putea adera la prezenta declaraie. 7.4.2. Marile btlii din anii 1942-1943

In vara anului 1942 a inceput o mare ofensiv german in partea sudic a frontului sovietogerman, avand drept obiectiv cucerirea bazinului cerealier i a marilor zcminte de iei din nordul Caucazului i din zona Mrii Caspice. Stalingrad In septembrie 1942 a inceput btlia pentru Stalingrad, luptele desfurandu-se in ora, care a fost efectiv distrus. In noiembrie armata sovietic a declanat o mare contraofensiv, soldat cu incercuirea forelor germane i nimicirea lor pan in februarie 1943. Forele sovietice au impins frontul spre apus cu cateva sute de kilometri. Germanii sufereau a doua mare infrangere in confruntarea cu sovieticii. El-Alemain La sfaritul anului 1942, o mare aciune ofensiv a armatei britanice (btlia de la El-Alemain) i debarcarea forelor militare angloamericane in Africa de nord au dus la anihilarea armatelor italiene i germane, la alungarea lor de aici in 1943 i la pregtirea operaiilor de debarcare in Sicilia (iulie 1943). Midway Ascendentul dobandit de japonezi in Pacific a fost de scurt durat. Uriaa putere economic i financiar a Statelor Unite ale Americii a produs in cantiti uriae armament, nave, avioane, muniie, echipamente militare, astfel incat, in urma celor dou confruntri aeronavale din Pacific din mai i iunie 1942 (din Marea Coralilor i de laMidway), SUA vor prelua iniiativa i intre 1942 i 1945 pe intinderile uriae ale Pacificului se vor desfura mai multe mari btlii aeronavale, americanii reuind, prin saltul din insul in insul, s ii alunge pe japonezi din toate teritoriile cucerite. Kursk Pe frontul de rsrit, in vara anului 1943, s-a desfurat marea btlie de la Kursk, in care rolul esenial l-au avut miile de tancuri i avioane aruncate in lupt. A treia mare infrangere a armatei germane pe frontul de rsrit a dus la preluarea iniiativei strategice de ctre sovietici. Pan la sfaritul anului 1943, linia frontului, de la Oceanul Ingheat pan la Marea Neagr, s-a deplasat de la est la vest, cu mai multe sute de kilometri, reuindu-se eliberarea unui vast teritoriu i a oraului Kiev. 7.4.3. Relaiile interaliate Tratatul anglorus In 1942, cooperarea dintre Anglia, SUA i URSS s-a extins ca urmare a tratatului incheiat intre Anglia i URSS i a acordului dintre SUA i URSS, semnate in urma vizitei lui V. Molotov la Londra i Washington. Stalin solicita tot mai insistent deschiderea unui al doilea front in Europa occidental pentru a uura situaia armatei sovietice. Aliaii anglosaxoni motivau c nu dispuneau inc de forele i resursele necesare. In anul 1943, aliana celor trei mari puteri s-a intrit, ca urmare a marilor succese militare i a contactelor directe. In iulie 1943, in urma dezastrului suferit de forele italiene in Africa i la Stalingrad, Mussolini a fost inlturat de la putere, noul guvern semnand armistiiul cu aliaii i declarand apoi rzboi Germaniei. Incepuse destrmarea blocului Axei. Noile realiti impuneau consultarea intre aliai. Conferinele celor Trei Mari In octombrie a avut loc Conferina minitrilor de externe de la Moscova, care a adoptat mai multe documente importante, iar in noiembrie a avut loc la Teheran prima intalnire a celor trei mari: Churchill, Roosevelt i Stalin. Aici s-au stabilit msuri capitale privind continuarea rzboiului, eliberarea Europei, debarcarea pe coastele Franei in 1944, organizarea viitoare a Naiunilor Unite, in care Anglia, SUA, URSS i China s aib un rol preponderent.

7.5. Incheierea celui de-al Doilea Rzboi Mondial 1944-1945


7.5.1. Infrangerea Germaniei i Japoniei Insurecia polonez La inceputul anului 1944, sovieticii i-au eliberat propriul teritoriu i au ptruns apoi in rile vecine Finlanda, Polonia, Romania , contribuind la coagularea unor grupri politice i militare favorabile lor i care s le uureze inaintarea spre centrul Europei. Nu au sprijinit ins insurecia antigerman de la Varovia, din august i septembrie 1944, dei armata sovietic se afla in preajma capitalei polone. Aceasta pentru c rscoala de la Varovia fusese pregtit i declanat de ofieri i soldai subordonai guvernului burghez polonez de la Londra. Deschiderea celui de-al doilea front Cu oarecare intarziere, marea debarcare aliat i deschiderea celui de-al doilea front in Europa occidental s-au desfurat la 6 iunie 1944, pe

coastele Franei, in Normandia. A fost o uria desfurare de fore navale i aeriene angloamericane, desantul aerian i maritim aducand in Frana peste 1 milion de soldai aliai. Dou luni mai tarziu s-a produs a doua debarcare pe teritoriul Franei, in sud, cu forele noii armate franceze. In cateva luni, trupele aliate, ajutate de rezistena intern, au eliberat Frana, Belgia i Olanda. Capitularea Germaniei La inceputul lui 1945, dup o ultim contraofensiv german euat in Vest, forele aliate anglo-americane i sovietice au ptruns in Germania, in aprilie s-au intalnit pe Elba, iar la 9 mai 1945 au primit capitularea Germaniei. Capitularea Japoniei Concomitent cu marile evenimente politice i militare din Europa s-au desfurat importante aciuni militare in zona Pacificului, unde americanii au eliberat vaste teritorii insulare, apropiindu-se de arhipelagul japonez, supus de mai multe luni unor intense bombardamente. Aviaia american a executat puternice bombardamente asupra principalelor centre urbane ale Japoniei, distrugandu-le in cea mai mare parte. Astfel, capitala Japoniei, Tokyo, a fost distrus in proporie de 80%. La 26 iulie 1945, in timpul Conferinei de la Potsdam, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie i China au adresat un ultimatum Japoniei, cerandu-i s capituleze necondiionat. Guvernul de la Tokyo arefuzat. Celor trei li s-a alturat Uniunea Sovietic. Aceasta, la 8 august, a intrat in rzboi impotriva Japoniei.Obstinaia cu care japonezii continuau rzboiul, dei infrangerea nu mai putea fi evitat, a determinat guvernul american i pe preedintele Truman s foloseasc arma atomic. La 6 i 9 august 1945, Hiroshima i Nagasaki, dou mari orae japoneze, au fost spulberate de cele dou bombe lansate de aviaia american. La 14 august impratul Hirohito a cerut armatei s pun capt luptelor, iar la 2 septembrie 1945 sa desfurat ceremonia capitulrii Japoniei. Lua sfarit cea de-a doua mare conflagraie prin care a trecut omenirea. Bombele atomice de la Hiroshima i Nagasaki La Nagasaki au pierit circa 35 000-40 000 de oameni i cam tot ataia au fost rnii. Explozia bombei asupra Hiroshimei a intrerupt cursul normal al vieii i a dezorganizat munca pentru intreprinderea operaiilor de salvare. In ora, din cei 30% din locuitori care au murit i 30% care au fost rnii, au fost ucii i un numr corespunztor din reprezentanii puterii civile i ai membrilor detaamentelor de salvare Dup datele oficiale ale autoritilor japoneze, din 90 000 de cldiri circa 63 000, adic 69% din numrul total, au fost distruse de explozia bombei. [] Surpriza catastrofei, distrugerea unui numr mare de locuine i incendiul mistuitor au dus la un numr nemaivzut pan acum de jertfe. 70 000-80 000 de oameni au fost ucii sau au disprut fr urm. [] La aproximativ cam tot ataia se ridic i numrul celor rnii. Pentru comparaie, se poate arta c in timpul bombardrii oraului Tokyo cu bombe incendiare, care s-a prelungit de la 9 la 10 martie 1945 i a provocat distrugerea aproape a 16 mile ptrate din suprafaa oraului, numrul celor ucii a fost mai mic. (Relaii internaionale in acte i documente, vol. II: 1939-1945) 7.5.2. Conferinele de la Ialta i Potsdam Ialta In februarie 1945 a avut loc cea de-a doua reuniune a celor trei mari, de ast dat la Ialta, in Crimeea. S-au discutat chestiuni privind sfaritul rzboiului i imprirea Germaniei in zone de ocupaie militar, reparaiile de rzboi, problemele legate de Carta i crearea ONU, incheierea rzboiului cu Japonia pentru care Stalin a angajat participarea Uniunii Sovietice. Ideea impririi lumii la Ialta i-a fcut loc fr un temei real, situaia fiind tranat de rezultatele militare ale rzboiului, de concepia lui Stalin c in teritoriul ocupat de armata sovietic trebuie s fie introdus i sistemul politic sovietic. Intr-o anumit msur, soarta rilor vest i est-europene se hotrase inainte de Ialta, prin mersul mai mult sau mai puin firesc al evenimentelor politice i militare. Acordurile de la Ialta (11 februarie 1945) Declaraia asupra Europei eliberate In scopul de a crea condiiile in care popoarele eliberate s poat s-i exercite aceste drepturi, cele trei guverne vor asista impreun popoarele oricrui stat eliberat al Europei sau ale oricrui stat european fost satelit al Axei, de fiecare dat cand ele vor crede c situaia o impune: a) s creeze condiiile de pace intern; b) s ia msurile de urgen pentru a ajuta popoarele aflate in pericol;

c) s constituie autoriti guvernamentale provizorii in mod larg reprezentative ale tuturor forelor democratice ale acestor populaii i care se vor angaja s stabileasc, cat mai repede posibil, prin alegeri libere, guverne care s fie expresia voinei popoarelor; d) s faciliteze, oriunde va fi necesar, astfel de alegeri. Cele trei guverne vor consulta celelalte Naiuni Unite i autoritile provizorii sau alte guverne in Europa, ori de cate ori vor fi examinate probleme care le intereseaz in mod direct. Cand cele trei guverne vor constata c situaia dintr-un stat eliberat din Europa sau dintrun stat fost satelit al Axei impune o asemenea aciune necesar, ele se vor consulta imediat asupra msurilor de luat pentru a-i asuma rspunderea comun definit in prezenta declaraie. (I.V. Stalin, F.D. Roosevelt, W.S. Churchill) Potsdam La Potsdam (17 iulie-2 august 1945) a avut loc cea de-a treia intalnire la nivelul cel mai inalt, fiind prezeni Stalin, Truman (Roosevelt murise la 12 aprilie 1945) i Churchill, inlocuit la 27 iulie cu Attlee, liderul Partidului Laburist i noul premier al Angliei. Aici, prin acordurile incheiate, s-au adoptat msurile ce trebuiau intreprinse de cele patru state invingtoare (Anglia, Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietic i Frana) in zonele lor de ocupaie din Germania, prin dezarmarea complet i denazificare, in ideea democratizrii rii i meninerii unitii sale. Pentru pregtirea tratatelor de pace cu Germania i aliaii si, a fost creat Consiliul minitrilor de externe ai marilor puteri. Stalin a reafirmat angajamentul de a participa la rzboiul impotriva Japoniei, ceea ce s-a intamplat ins destul de tarziu, de la 8 august 1945.

7.6. Caracteristici generale ale celui de-al doilea Rzboi Mondial


7.6.1. Un rzboi de tip nou Un rzboi mondial Conflictul armat desfurat intre 1939 i 1945 a fost un rzboi cu adevrat mondial deoarece din anul 1941 toate Marile Puteri ale momentului au participat activ la operaiunile militare iar neutre au mai rmas la sfaritul conflagraiei doar Suedia, Elveia, Irlanda, Spania i Portugalia. Practic s-au purtat btlii de la Rio de Janeiro pan la Capul Nord, din insulele Pacificului pan in stepa ukrainian i din jungla birmanez pan in deertul Saharei. Un rzboi total Al doilea rzboi mondial a insemnat i o mobilizare fr precedent a tuturor resurselor umane ale beligeranilor. De exemplu, Reich-ul nazist a utilizat peste 8 milioane de prizonieri i deportai in afar de folosirea pe scar larg a muncii femeilor i a muncitorilor strini angajai (peste 3,5 milioane). In acelai timp i aliaii au folosit munca femeilor, numai in Statele Unite lucrand peste 17 milioane de muncitoare in 1944. Mobilizarea resurselor umane pentru susinerea rzboiului a condus la mari migraii interne i la apariia unor noi locaii industriale (California, Ural) Un rzboi ideologic Al doilea rzboi mondial a fost perceput de ctre contemporani drept un conflict profund ideologic intre totalitarism i libertate. Aceast percepie dei eronat avand in vedere prezena URSS-ului comunist in tabra antinazist a contribuit la ferocitatea luptelor. De asemenea rzboiul a adus cu sine fracturi adanci in contiina naional a unor popoare ce odat cucerite de germani s-au imprit intre colaboraionism (micrile filo-germane din Frana, Croaia, Norvegia) i rezisten. Conflagraia mondial a fost fr indoial dominat de o nou art militar i noi tehnologii. Pe de o parte noua concepie militar a insemnat angajarea unor arme deja cunoscute dar in formule tactice noi. Marile uniti de blindate, aviaia de asalt, de vantoare sau operaiunile aeropurtate, portavionul ce detroneaz nava de linie din postura de regin a mrilor, debarcrile combinate i convoaiele maritime, toate aceste instrumente i tehnici militare au fost inventate fie in timpul precedentului conflict fie in perioada interbelic, ins intre 1939 i 1945 devin mijloacele rzboiului modern cunoscut pan astzi. Noi tehnologii militare In acelai timp ins rzboiul mondial a impus i tehnologii militare noi precum rachetele antitanc, antiaeriene i sol-sol (celebrele V1 i V2 germane), avioanele cu reacie, torpilele umane, sonarul, radarul, arma atomic. In fapt, conflictul militar mondial anuna noile timpuri ale tehnologiei i tiinei. Pentru a catiga rzboiul statele beligerante au mobilizat i concentrat resurse financiare i de cercetare imense

contribuind practic la construirea premizelor pentru a treia revoluie industrial. Producia de mas, noul management industrial i standardizarea devin coordonate generalizate ale produciei industriale. Apar tehnologii precum cea nuclear, electronic ce vor schimba lumea in deceniile urmtoare iar industria textil (fibrele sintetice), mecanic (turbina cu gaz) i medicina (penicilina) inregistreaz dezvoltri extraordinare. 7.6.2. Bilanul tragic al conflictului Pierderi umane In termeni statistici, al doilea rzboi mondial a produs un numr enorm de victime atat printre militari cat i in randul populaiei civile. Numrul total este estimat la 40-50 de milioane, de patru ori mai mult decat primul rzboi mondial. Cifrele sunt teribile dac le raportm, chiar aproximativ, la populaia fiecrei ri: Polonia a pierdut aproape 20% din populaia sa, URSS - 11%, Germania 6%, Japonia 4%, Frana 2% etc. La aceste pierderi se adaug i cele indirecte determinate de diminuarea naterilor, creterea ratei mortalitii datorit insuficienei alimentare i deteriorrii infrastructurii de asisten medical. Nu in ultimul rand dimensiunea tragic a rzboiului mondial din 1939-1945 ne este dezvluit de transferurile forate de populaie. Se estimeaz c in aceast perioad peste 30 milioane de oameni au fost obligai s prseasc zonele de reziden datorit operaiunilor militare i concentrrilor forate. Pierderi materiale In ceea ce privete pierderile materiale statisticile, inerent estimative i incomplete, sunt copleitoare. Infruntrile armate, bombardamentele, sabotajele sau tehnicile de tip pmant parjolit au produs devastri cumplite. Uniunea Sovietic pierde peste 6 milioane de case, 80.000 de localiti, 100.000 de colhozuri, Polonia peste 80% din echipamentele industriale i mijloacele de transport, Iugoslavia peste 60% din potenialul agricol, Frana 1/10 din case, Germania aproape 50% din inventarul imobiliar. Se estimeaz c al doilea rzboi mondial a costat peste 2.000 de miliarde de dolari. Finanarea rzboiului s-a fcut prin sistemul de impozite, imprumuturi externe i interne sau jaf din teritoriile ocupate. Statele beligerante au fost obligate s intervin in sistemul financiar intern reglementand preurile, fixand valoarea monedei, blocand salariile i raionalizand consumul. Consecinele au fost dezastruoase. Preurile au crescut exploziv (intre 30%- Germania i 250%-Italia), datoria public s-a mrit (de trei ori in Marea Britanie, de zece ori in Germania), aceast situaie complicand enorm reconstrucia postbelic. In consecin al doilea rzboi mondial a produs scderea nivelului de trai i prbuirea produciei industriale, inflaie i penurie mai ales in Europa. Mai mult decat atat la sfaritul conflictului s-a inregistrat o mutaie social important, clasa marilor proprietari, a magnailor industriali i a comandanilor militari disprand practic din ierarhia social european. In concluzie se poate afirm c al doilea rzboi mondial prin bilanul su uman i material tragic, prin ocul moral produs, prin schimbrile in configuraia Marilor Puteri a produs un declin substanial al continentului european in sens economic, politic, social, mental i cultural. In ceea ce privete scena mondial in deceniile urmtoare Statele Unite i Uniunea Sovietic ii vor disputa hegemonia global, deschizandu-se astfel un nou capitol in istoria relaiilor internaionale. 1 septembrie 1939 Germania atac Polonia. Inceputul celui de-al doilea rzboi mondial. 3 septembrie 1939 Anglia i Frana declar rzboi Germaniei. 3 septembrie 1939 - 9 mai 1940 Se desfoar rzboiul ciudat. Ocuparea Danemarcei i a Norvegiei. 10 mai 1940 Declanarea rzboiului fulger in Europa occidental. Ocuparea Olandei, Belgiei, Luxemburgului i a Franei 8 august-12 octombrie 1940 Btlia Angliei. 28 octombrie 1940 Italia atac Grecia. 6 aprilie 1941 Germania i Italia atac Iugoslavia. Germania atac Grecia. 22 iunie 1941 Germania atac URSS.

7.7. Repere cronologice ale celui de-al Doilea Rzboi Mondial

decembrie 1941-10 ianuarie 1942 Contraofensiva Armatei Roii; prima infrangere a armatei germane (Btlia Moscovei). 7 decembrie 1941 Atacul japonezilor de la Pearl Harbor. 10 septembrie 1942-2 februarie 1943 Marile btlii de la Stalingrad. mai-iunie 1942 Btliile aero-navale americano-japoneze din Marea Coralilor i de la Capul Midway, in Pacific. 8 noiembrie 1942 Debarcarea forelor anglo-americane in Africa de nord-vest. iulie-august 1943 Marea btlie de la Kursk. 10 iulie 1943 Debarcarea trupelor aliate in Sicilia. august 1942-decembrie 1943 Btlii aero-navale in Pacific, pentru insulele Guadalcanal i Solomon. 6 iunie 1944 Debarcarea forelor aliate in Normandia. 16 aprilie-2 mai 1945 Btlia pentru Berlin. 9 mai 1945 Capitularea Germaniei. 6 august 1945 Lansarea primei bombe atomice asupra oraului japonez Hiroshima. 9 august A doua bomb atomic asupra oraului japonez Nagasaki. 2 septembrie 1945 Semnarea actului de capitulare a Japoniei. Sfaritul celui de-al doilea rzboi mondial.

RELAIILE INTERNAIONALE POSTBELICE


Relevarea reperelor cronologice ce marcheaz mutaii consistente in dinamica relaiilor internaionale in timpul rzboiului rece. Examinarea principalelor concepte proprii mediului internaional in perioada postbelic. Investigarea originilor i cauzelor evoluiilor complexe in planul relaiilor internaionale postbelice. Descoperirea consecinelor pe termen mediu i lung produse de infruntarea pentru hegemonie intre Statele Unite i Uniunea Sovietic. Investigarea cauzelor profunde i de suprafa a prbuirii sistemului bipolar. Deprinderea studenilor cu analiza textelor diplomatice i cu folosirea hrilor.

8.1. Obiective

8.2. Organizaia Naiunilor Unite i organismele sale. Tratatele de pace


In mare, problemelor lumii postbelice li s-au cutat soluii chiar in anii rzboiului de ctre cei trei mari aliai: Anglia, Statele Unite ale Americii i Uniunea Sovietic. Astfel, o serie de principii privind organizarea viitoare a lumii au fost inscrise in documente importante, precum Carta Atlanticului (1941), Declaraia Naiunilor Unite (1 ianuarie 1942), declaraiile conferinelor de la Moscova (octombrie 1943) i Teheran (noiembrie 1943), Dumbarton Oaks (1944), Ialta (februarie 1945), Potsdam (iulie-august 1945). Acordurile i hotrarile incheiate cu aceste ocazii au stat la baza aezrii pe baze noi a raporturilor internaionale postbelice. La noua configuraie a lumii un rol insemnat au jucat rezultatele rzboiului. 8.2.1. Crearea ONU Crearea ONU Preedintele Franklin Roosevelt este cel care a denumit aliana impotriva Axei Naiunile Unite. El a dorit ca aceast alian s fie meninut i dup rzboi in cadrul unei organizaii internaionale noi, care s apere pacea i securitatea. Declaraia minitrilor afacerilor externe de la Moscova din 1943 punea problema crerii, la sfaritul rzboiului, a unei asemenea instituii. In 1944, experii anglo-americani au pus la punct Carta ONU, iar la Conferina de la Ialta au fost rezolvate chestiunile controversate cine s devin membri, componena Consiliului de Securitate, membrii permaneni ai acestuia, sistemul de vot in consiliu, regimul de tutel asupra unor teritorii coloniale i s-a decis convocarea unei conferine internaionale care s aprobe Carta i s creeze ONU. Conferina s-a desfurat in sala Operei din San Francisco, intre 25 aprilie i 26 iunie 1945, la ea participand delegaii din 51 de state care se aflaser in

rzboi cu Axa sau care rupseser relaiile cu rile Axei. Conferina a aprobat Carta, deci i constituirea ONU. Carta definea obiectivele fundamentale ale noii organizaii mondiale, organismele principale i rosturile fiecruia in aprarea pcii i securitii statelor membre, in realizarea cooperrii internaionale pe baza principiilor egalitii, suveranitii, integritii teritoriale, independenei i al dreptului tuturor popoarelor de a-i alege forma de guvernmant sub care vor s triasc. Carta ONU (26 iunie 1945) Scopurile Organizaiei Naiunilor Unite sunt urmtoarele: 1. S menin pacea i securitatea internaional i, in acest scop, s ia msuri colective eficace pentru prevenirea i inlturarea ameninrilor impotriva pcii i pentru reprimarea oricror acte de agresiune sau altor violri ale pcii i s infptuiasc, prin mijloace panice i in conformitate cu principiile justiiei i dreptului internaional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaiilor cu caracter internaional care ar duce la o violare a pcii. 2. S dezvolte relaii prieteneti intre naiuni, intemeiate pe respectarea principiului egalitii in drepturi a popoarelor i dreptului lor de a dispune de ele insele, i s ia orice alte msuri potrivite pentru consolidarea pcii mondiale. 3. S realizeze cooperarea internaional, rezolvand problemele internaionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, promovand i incurajand respectarea drepturilor omului i libertilor fundamentale pentru toi, fr deosebire de ras, sex, limb sau religie. 4. S fie un centru in care s se armonizeze eforturile naiunilor ctre atingerea acestor scopuri comune. 8.2.2. Organismele ONU Adunarea General Structura ONU cuprindea ase organisme, cu atribuii i obligaii foarte importante. Adunarea General, constituit din toi membrii ONU, indeplinete atribuiile unui parlament mondial, rezoluiile i deciziile sale fiind adoptate cu majoritatea voturilor. Adunarea dezbate, analizeaz i hotrte in probleme diverse de importan planetar, cum sunt cele economice, colaborarea in meninerea pcii i securitii internaionale, dezarmarea etc. Consiliul de Securitate Consiliul de Securitate este un organ executiv permanent, nesubordonat Adunrii Generale. El este compus din cinci membri cu statut permanent (SUA, Marea Britanie, Frana, URSS azi Rusia i China) i un numr de membri nepermaneni, alei de Adunarea General pe un termen de doi ani, astfel incat s fie reprezentate toate principalele regiuni geografice. Astzi, Consiliul de Securitate are 10 membri nepermaneni. Membrii permaneni au drept de veto. Aceasta inseamn c nu se poate adopta o hotrare dac una din cele cinci puteri nu este de acord. Consiliul de Securitate dezbate i ia decizii in problemele cele mai importante privitoare la starea de pace i de securitate internaional, hotrarile sale fiind obligatorii pentru toi membrii ONU. Consiliul de Tutel a jucat un anumit rol in primele decenii postbelice, el avand in sarcin s urmreasc situaia din teritoriile coloniale preluate de la statele invinse i a celor care inc nu se autoguvernau i s le sprijine in evoluia lor cat mai rapid spre independen. Consiliul Economic i Social are in componen 18 membri numii de Adunarea General. Se ocup de coordonarea demersurilor i msurilor ONU in importantele i complexele probleme de natur economic i social cu care se confrunt omenirea, intervenia organizaiei internaionale dovedindu-se benefic in numeroase situaii critice prin care au trecut unii membri ai si. Curtea Internaional de Justiie vegheaz la respectarea dreptului internaional i a deciziilor ONU. Hotrarile Curii au caracterul de recomandri, nefiind deci obligatorii. Pentru activitile curente ale ONU funcioneaz un Secretariat in frunte cu un secretar general ales pentru un interval de cinci ani 8.2.3. Tratatele de pace Modul in care s-a incheiat rzboiul, statutul impus marilor invini (Germania i Japonia), ca i regimul de ocupaie au creat o stare de lucruri ce nu a permis organizarea unei conferine de pace la care s se incheie tratate cu toi fotii adversari.

Ialta i Potsdam Soarta principalului invins, Germania, a fost in linii mari decis la conferinele de la Ialta i Potsdam i prin unele hotrari luate de comun acord de ctre conductorii aliai. La Potsdam a fost creat Consiliul minitrilor afacerilor externe ai celor cinci mari puteri celor trei li s-au adugat Frana i China (pentru problemele Japoniei i zonei asiatice) care trebuia s pregteasc incheierea tratatelor de pace cu fotii aliai europeni ai Germaniei. Reuniunile Consiliului minitrilor de externe Consiliul minitrilor de externe s-a intrunit la Londra in septembrie 1945, la Paris in vara anului 1946 i la New York la sfaritul lui 1946. La aceste reuniuni s-au dezbtut i aprobat proiectele tratatelor de pace. Pe baza recomandrilor acestui consiliu, la Conferina de pace de la Paris, desfurat intre 29 iulie i 15 octombrie 1946, au fost aprobate tratatele cu Bulgaria, Finlanda, Italia, Romania i Ungaria. Acestea au fost semnate ins la 10 februarie 1947. Tratatele de pace au urmat o regul comun: au impus reparaii pentru rile agresate, au limitat efectivele forelor armate i au operat modificri de natur teritorial, unele foarte grave, pe seama Poloniei, Finlandei i Romaniei i prin confirmarea dispariiei rilor baltice, toate in beneficiul URSS. Frontierele Italiei au fost astfel trasate incat s corespund cat mai bine din punct de vedere etnic. Disputa dintre Italia i Iugoslavia pentru Triest va fi tranat in favoarea Italiei in 1954. Prevederile privind Romania In timpul Conferinei de pace, delegaia Romaniei a dat publicitii o declaraie in care arta c pe baza contribuiei militare i economice pe care a adus-o, cu incepere de la 23 august 1944, in lupta impotriva hitlerismului, Romania este in drept s cear i s obin recunoaterea calitii sale de cobeligerant din partea Naiunilor Unite. Dei, declarativ, puterile aliate au recunoscut contribuia militar i economic a poporului roman la victoria Naiunilor Unite, Romania nu a primit statutul de cobeligerant. Hotrarile Dictatului de la Viena erau declarate nule i neavenite, revenindu-se la frontiera de la 1 ianuarie 1938 intre Romania i Ungaria. Frontiera romano-sovietic a rmas cea impus in iunie 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. Romania trebuia s plteasc Uniunii Sovietice, cu titlul de reparaii, 300 milioane de dolari, vreme de opt ani, prin livrri de produse petroliere, cereale, cherestea, nave maritime i fluviale, precum i alte mrfuri i produse industriale i agricole. OriginileRzboiului ReceCortina de FierDup cel de-al doilea rzboi mondial, timp de peste patru decenii, lumea a fost marcat de ceea ce a intrat in istorie sub numele de rzboiul rece. Astfel a fost definit starea de incordare, de disputi de adversitate intre cele dou superputeri Statele Unite ale Americii i Uniunea Sovietic urmate de aliaii lor, rile occidentale i respectivstatele comuniste, din Europa, Asia i America Latin. Dei au avut loc conflicte armate, ele au fost limitate ca fore, intindere i consecine,cele dou superputeri evitand s le transforme intr-un rzboi cald, cuconsecine greu de imaginat. 8.3.1. Cauzele i primele manifestri ale rzboiului rece Originile Rzboiului Rece Preedintele Roosevelt sperase c aliana i cooperarea dintre cele trei mari puteri Anglia, SUA si URSS vor supravieui rzboiului i vor organiza lumea pe baze noi, panice i democratice, prin intermediul ONU, in care vor juca rolul decisiv. Sovieticii urmau s domine Europa de est i s articipe la controlul asupra Germaniei, Anglia s domine in Mediterana, iar Frana in Europa occidental. Preedintele american s-a inelat. In 1945, Germania, Japonia i Italia dispruser efectiv din randul marilor puteri. Anglia i Frana erau epuizate i incapabile s se redreseze singure i s revin cu adevrat la statutul de mare putere. Statele Unite ale Americii i Uniunea Sovietic ieiser mai puternice, cu o influen i cu un prestigiu internaional uriae. URSS domina mai puin din punct de vedere economic i mai mult sub aspect militar, cu deosebire prin prezena Armatei Roii pe teritoriul rilor din Europa de rsrit i central. Anglia nu a reuit ins s domine in Mediterana, iar Frana, mcinat de luptele interne i de costurile enorme pentruducerea rzboaielor coloniale, avea ea insi nevoie de ajutor.

8. 3. Rzboiul rece

.Mareea sovietic a cuprins in 1945-1948 o mare parte din Europa i, aa cum avertizase Stalin, puterea invingtoare avea dreptul de a instala in teritoriul ocupat de trupele sale propriul regim socialpolitici economic. Ceea ce a i fcut. Astfel au trecut la aa-zisele regimuri de democraie popular Bulgaria, Romania, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia i zona de ocupaie sovietic din Germania. Victorioase in rzboiul de rezisten i de eliberare, partidele comuniste din Iugoslavia i Albania au instaurat in rile lor regimul comunist. Cortina de FierInc din 1945, Churchill avertiza despre pericolul instalrii sovieticilor in centrul Europei, iar in 1946 vorbea despre cortina de fier care va impri Europa in dou, de la Marea Baltic la Marea Adriatic.Inclcarea acordurilor i inelegerilor din anii rzboiului i imediat dup incheierea acestuia a dus la insprirea raporturilor dintre sovietici i occidentali, la confruntarea panic intre capitalism i comunism, intre ambiiile de dominaie la scar planetar ale amandurora. Aa s-a ajuns la rzboiul rece, la constituirea de blocuri militare adverse i la iraionala curs a inarmrilor. Existena unor condiii favorabile economia ruinat, greutile materiale, srcia, propaganda comunist etc. putea duce la instalarea de regimuri comuniste sau prosovietice i in rile Europei apusene. De aceea, W. Churchill i alte personaliti politice au declanat o intens campanie pentru unirea Europei occidentale i pentru aliana acesteia cu SUA. Doctrina Truman In faa pericolului ca i alte ri europene s treac la comunism, precum i in interesul propriei securiti, SUA au rspuns afirmativ cererilor de ajutor din partea Turciei i Greciei, lansand Doctrina Truman: sprijinirea rilor ameninate de comunism i conservarea democraiei. Doctrina Truman (Washington, 12 martie 1947)
[] politica Statelor Unite trebuie s fie aceea de a susine popoarele libere care rezist tentativelor de aservire venite din partea minoritilor inarmate sau a presiunilor externe. Eu cred c noi trebuie s ajutm popoarele libere s-i fureasc destinul dup propria voin. Am declarat in faa Congresului c fiecare naiune se gsete astzi in faa unei alegeri decisive intre dou moduri de via opuse. Unul dintre acestea se bazeaz pe voina majoritii i este caracterizat de instituii libere, guvern reprezentativ, alegeri libere, garanii ce asigur libertatea individual, libertatea cuvantului i religiei precum i absena oricrei opresiuni politice. Cellalt se bazeaz pe voina unei minoriti impuse cu fora majoritii. El se sprijin pe teroare i opresiune, pe controlul presei i al radioului, pe alegeri trucate i pe suprimarea libertilor personale Seminele regimurilor totalitare sunt hrnite de mizerie i lipsuri. Ele cresc i se inmulesc in solul arid al srciei i al dezordinii, i ajung la maturitate atunci cand sperana unui popor intr-o via mai bun a murit. Aceast speran, noi trebuie s o meninem in via. [...] Dac Grecia trebuie s devin o ar neatarnat care se respect pe sine, este nevoie s i se acorde ajutor. i acest ajutor este obligatoriu s i-l dea Statele Unite. [] Viitorul Turciei ca ar independent i dezvoltat economic nu este mai puin important pentru popoarele iubitoare de pace din lume decat viitorul Greciei. [...] Dac noi nu venim in ajutorul Greciei i Turciei in acest ceas fatal, consecinele vor duce departe atat in rsrit, cat i in apus. Noi trebuie s intreprindem aciuni urgente i hotrate. Avand in vedere cele spuse mai sus, eu rog Congresul s dea mandat pentru ajutor Greciei i Turciei in sum de 400.000.000 de dolari pe perioada pan la 30 iunie 1948.

Planul Marshall Ruina in care se aflau statele occidentale i neputina de a se descurca singure au determinat Statele Unite ale Americii s sprijine refacerea acestora, lansand in 1947 i aplicand din 1948 Planul Marshall. In patru-cinci ani, Europa occidental s-a refcut economic i s-a consolidat din punct de vedere politic. Doctrina Truman i Planul Marshall, pe de o parte, lovitura de stat de la Praga din februarie 1948 i preluarea puterii de ctre comuniti, pe de alt parte, au marcat dispariia ultimelor sperane de cooperare intre est i vest i angajarea total in rzboiul rece. Planul Marshall (extrase din discursul secretarului de stat american la Universitatea Harvard, iunie 1947)
Este logic ca Statele Unite ale Americii s fac tot ceea ce le st in putere pentru a ajuta lumea si regseasc sntatea economic normal fr de care aceasta nu poate dobandi nici stabilitate politic, nici pace asigurat. Aciunea noastr nu este indreptat impotriva nici unei ri, nici unei doctrine, ci impotriva foametei, srciei, disperrii i haosului. Scopul nostru trebuie s fie renaterea unei economii mondiale sntoase pentru a permite stabilirea de condiii politice i sociale propice instituiilor libere. O asemenea asisten nu trebuie furnizat in trane, pe msur ce crizele izbucnesc: ajutoarele pe care guvernul nostru le va pune la dispoziie pentru viitor nu trebuie s fie simple paliative, ci trebuie s aduc o vindecare real. Orice guvern care va fi dispus s ne ajute in acest scop va gsi liderii americani dispui s colaboreze. Orice guvern care va manevra pentru a paraliza redresarea altor

state, nu se poate atepta la un ajutor din partea noastr. In plus, guvernele, partidele sau gruprile politice care vor incerca s prelungeasc mizeria uman pentru a obine un profit, se vor lovi de opoziia Statelor Unite.[]

NATO Vestul Europei nu era ins capabil s se apere prin propriile fore, de aceea a cerut i a obinut aliana militar a SUA, astfel c la 4 aprilie 1949 la Washington a luat natere Organizaia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), alian militar defensiv, de aprare mutual. Unificarea celor trei zone occidentale din Germania i reforma monetar in aceast trizon, blocada Berlinului occidental de ctre sovietici (iunie 1948-mai 1949), crearea, in replic la Planul Marshall, a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) in 1949 au adancit prpastia dintre est i vest. Lumea era complet divizat: ideologic, politic, economic i militar. 8.3.2. Crizele majore din perioada rzboiului rece Blocada Berlinului Aceste crize au inceput in 1948, cand Stalin a ordonat blocada Berlinului occidental, interzicand comunicaiile intre Germania occidental i Berlinul apusean enclav in zona sovietic de ocupaie. Podul aerian realizat de anglo-americani a salvat populaia Berlinului de La infometare, gestul de for al Kremlinului euand. Rzboiul din Coreea In iunie 1950, Coreea de Nord, comunist, a atacat Coreea de Sud, aflat sub ocupaie american. Statele Unite au intervenit cu fore armate, alturi de alte state aliate, sub steagul ONU, de partea Coreei de Sud. Dup trei ani de rzboi pustiitor, s-a incheiat armistiiul de la Panmunjon, aflat i astzi in vigoare. Cele dou ri rmaneau separate de paralela de 38. i de regimurile politice antagonice: nordul comunist, sudul capitalist. Dispariia lui Stalin in martie 1953 a dus la o oarecare destindere a relaiilor dintre Occident i sovietici: mrturie sunt conferinele de la Geneva din 1954 i 1955, la care au fost dezbtute probleme privind situaia din Indochina, respectiv problema german. Tratatul de la Varovia Extinderea NATO, prin aderarea Greciei i Turciei in 1952 i intrarea in Alian a Germaniei Federale in 1955, a determinat crearea, tot in 1955, a Tratatului de la Varovia aliana militar a statelor comuniste europene, mai puin Iugoslavia. Dei obiectivul acestui pact militar era aprarea in cazul unui atac din partea NATO, forele sale militare au participat numai la aciunile de inbuire a micrilor anticomuniste din Ungaria, in 1956, i Cehoslovacia, in 1968. Tratatul de la Varovia (14 mai 1955) Art. 3. Prile contractante se vor consulta intre ele asupra tuturor problemelor internaionale importante care afecteaz interesele lor comune, cluzindu-se dup interesele intririi pcii i securitii internaionale. Ele se vor consulta neintarziat in interesul asigurrii aprrii comune i meninerii pcii i securitii ori de cate ori, dup prerea oricreia dintre ele, se va ivi primejdia unui atac armat impotriva unuia sau mai multor state semnatare ale tratatului. [...] Art. 7. Prile contractante se oblig s nu ia parte la nici un fel de coaliii sau aliane i s nu incheie nici un fel de acorduri ale cror scopuri ar fi in contradicie cu scopurile prezentului tratat. Prile contractante declar c obligaiile decurgand din tratatele internaionale in vigoare nu sunt in contradicie cu prevederile prezentului tratat. Zidul Berlinului In anul 1961, s-a produs o nou criz a Berlinului, ca urmare a strii incordate dintre sovietici i americani. Nikita Hruciov, liderul comunist sovietic, a ordonat construirea unui zid care s separe Berlinul rsritean de cel apusean, pentru a rupe definitiv legturile dintre germani i a stopa fuga celor din zona comunist in zona liber occidental. Zidul a dinuit pan in 1989, cand a fost dramat. Criza din Cuba In octombrie 1962 s-a consumat poate cea mai grav criz postbelic intre cele dou mari puteri militare, SUA i URSS, i anume criza rachetelor. Opiunea pentru socialism a Cubei, condus de Fidel Castro, a dus la sprijinirea de ctre sovietici a regimului acestuia in faa ameninrii americane, intre altele, prin instalarea in Cuba a unor rampe de lansare a rachetelor nucleare. Atitudinea intransigent a administraiei J.F. Kennedy i pericolul izbucnirii unei catastrofe nucleare i-au determinat pe sovietici s-i retrag rachetele. In schimb, americanii s-au angajat c nu vor incerca s rstoarne prin for regimul lui Fidel Castro.

Criza rachetelor (octombrie 1962) [] In al treilea rand: politica rii noastre va considera orice lansare a rachetelor nucleare din Cuba impotriva oricrei naiuni din emisfera occidental drept un atac al Uniunii Sovietice impotriva Statelor Unite, apeland, drept represalii, la o ripost complet impotriva Uniunii Sovietice. [] In ultimul rand: fac apel la preedintele Hruciov pentru a opri aceast ameninare clandestin, iraional i provocatoare fa de pacea mondial i pentru a instaura relaii stabile intre rile noastre.(J.F. Kennedy, Povara i gloria) 8.3.3. Momente de destindere Tratatele de limitare a arsenalului nuclear Dup 1963, in raporturile est-vest au alternat perioade i momente de incordare cu perioade de destindere, chiar de cooperare in anumite situaii vitale pentru securitatea planetei. Caracteristica intregii epoci a fost ins competiia dintre cele dou mari puteri in domeniul armelor nucleare, ajungandu-se la un echilibru al terorii nucleare. Tratatele speciale, incheiate in 1972 i 1979, intre Statele Unite ale Americii i Uniunea Sovietic prevedeau limitarea producerii i stocrii armamentelor strategice nucleare. Cele dou blocuri politico-militare au avut poziii opuse in rzboiul nimicitor din Vietnam, in care SUA au intervenit direct i masiv de partea Vietnamului de sud impotriva Vietnamului de nord comunist, sprijinit logistic de URSS i China (1964-1973). Americanii au pierdut efectiv acest rzboi, la fel cum sovieticii au pierdut rzboiul dus in Afganistan de partea regimului comunist (1979-1988). OSCE Un alt moment de destindere in relaiile dintre Kremlin i Casa Alb, intre est i vest, in general, l-a reprezentat Conferina de la Helsinki, din 1975, care, prin Actul final adoptat, a creat Organizaia pentru Securitate i Cooperare in Europa (la inceput Conferina pentru securitate i cooperare). Cele 35 de state europene, SUA i Canada se angajau s respecte frontierele existente, s nu recurg la for sau la ameninare cu fora, s coopereze in folosul securitii, pcii i stabilitii. Statele comuniste se angajau s respecte drepturile fundamentale ale omului pentru cetenii lor. In perspectiv istoric, Conferina de la Helsinki a incurajat curentul anticomunist, contestatar din blocul comunist. 8.3.4. Sfaritul Rzboiului rece Disputa intre est i vest, intre URSS i SUA, a inregistrat in cele patru decenii de rzboi rece perioade de maxim incordare i perioade de destindere. In permanen ins, cele dou superputeri au desfurat cursa inarmrilor, arsenalul lor militar fiind inzestrat cu cele mai sofisticate arme nucleare, capabile s distrug orice form de via pe Pmant. Cursa inarmrilor Costurile inarmrii au atins cote uriae, reprezentand 5% din produsul naional brut al SUA i intre 12 i 15% din cel al URSS. Efectiv, in anii 1970 i 1980 cheltuielile militare au sporit cu 60%, ajungand la 500 miliarde de dolari. Acest fapt a avut repercusiuni grave asupra economiei sovietice, care era mult in urma celei americane. Momentele de destindere dintre sovietici i americani s-au soldat intre altele cu asumarea de ctre guvernele de la Moscova i Washington a unor angajamente privind limitarea armamentelor strategice i realizarea in acest fel a unui echilibru nuclear. Reluarea ostilitilor A intervenit ins o nou perioad de incordare a raporturilor estvest, in urma ocuprii Afganistanului de ctre forele militare sovietice (1979). Avansul sovieticilor in inarmarea nuclear a determinat administraia Reagan (1981-1989) s adopte msuri pentru reechilibrarea potenialului nuclear i pentru intrirea sistemului de securitate al Statelor Unite ale Americii i al aliailor lor. Aa s-a nscut Iniiativa de aprare strategic un program ambiios i costisitor de creare a unui sistem defensiv antirachet in spaiul cosmic. Sovieticii nu au mai putut s susin competiia inarmrilor nucleare la nivelul impus de SUA, economia sovietic adancindu-se in criz i ineficien, in pofida uriaelor resurse naturale ale URSS. In plus problemele naionale i religioase ridicate de numeroasele naionaliti din Uniunea Sovietic precum i opoziia fa de regimurile comuniste manifestat tot mai puternic in Polonia, Cehoslovacia i Ungaria s-au constituit in fore centrifuge ce au slbit soliditatea blocului communist european. Mihail Gurbaciov In faa acestor grave probleme interne la conducerea URSS a venit in 1985 un lider tanr i dinamic Mihail Gorbaciov decis s impun un program ambiios de reforma economic (perestroika) pentru a salva sistemul comunist. Pentru atingerea acestui

scop conductorul sovietic avea nevoie de limitarea uriaelor cheltuieli militare. In consecin, destinderea, chiar reconcilierea, contactele deschise i sincere intre URSS i SUA au caracterizat raporturile sovieto-americane dup 1985. Revoluiile din Est Sistemul sovietic nu mai putea fi ins reformat, presiunea occidental i american a continuat s se manifeste i au aprut astfel premisele valului revoluionar esteuropean ce a produs prbuirea regimurilor comuniste in Europa de Est in 1989. Criza economic i politic a Uniunii Sovietice s-a accentuat,reformele gorbacioviste moderate i incomplete nu i-au atins scopul iar tentativa comunitilor conservatori de lovitur de stat din august 1991 a contribuit decisiv la destrmarea statului sovietic in decembrie acelai an. Practic prin dispariia unuia dintre principalii competitori pentru hegemonia mondial rzboiul rece lua sfarit.

Reperele cronologice ale rzboiului rece martie 1947 Lansarea Doctrinei Truman. SUA se angajeaz s ajute rile ameninate de comunism. iunie 1947 Lansarea Planului Marshall. SUA se angajeaz s acorde ajutor financiar Europei pentru refacere. februarie 1948 Lovitura de stat de la Praga. Preluarea puterii de ctre comuniti. martie 1948 Tratatul de alian de la Bruxelles (Anglia, Frana, Belgia, Olanda, Luxemburg). 4 aprilie 1949 Crearea Organizaiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). iunie 1950-iulie 1953 Rzboiul din Coreea. 1952 Intrarea Greciei i Turciei in NATO. mai 1955 Intrarea Germaniei Federale in NATO. 14 mai 1955 Crearea Pactului de la Varovia. 1961 Criza Berlinului. Ridicarea Zidului Berlinului. octombrie 1962 Criza cubanez sau criza rachetelor. 1964-1973 Rzboiul dus de SUA in Vietnam. 1 august 1975 Conferina i Actul final de la Helsinki pentru securitate i cooperare in Europa. 1979-1988 Rzboiul dus de sovietici in Afganistan. GLOSAR:cortina de fier denumirea dat de W. Churchill impririi Europei indou: Occidentul liber i estul ocupat i comunizat de sovietici. echilibrul terorii nucleare SUA i Uniunea Sovietic i-au creat un arsenal de arme nucleare care descuraja orice tentativ de atac din partea uneia sau alteia. rzboi rece stare de incordare, neincredere i ostilitate care a caracterizat vreme de peste patru decenii relaiile din est i vest, dintre lumea comunist i lumea occidental democratic.

In perioada 1949-1989 Aliana Nord-Atlantic a indeplinit un rol esenial in garantarea securitii, libertii i independenei membrilor si i prin aceasta in promovarea i aprarea valorilor civilizaiei occidentale, a democraiei i drepturilor fundamentale ale omului. In istoria sa, NATO a suferit transformri importante, atat din punct de vedere instituional, cat i prin creterea numrului membrilor si. In 1952 au intrat in Alian Grecia i Turcia, in 1955 Germania Federal, in 1982 Spania. Au fost create noi organisme civile i militare in structura NATO, in scopul creterii eficienei i operabilitii ei. Pe lang atenia constant i precumpnitoare acordat sistemului militar de aprare, NATO, cu deosebire in perioadele de destindere, s-a preocupat i de aspectele politice, economice i financiare, de cooperarea nemilitar intre membrii Alianei i de raporturile acestora cu statele comuniste. Aa s-a putut ajunge la Conferina pentru securitate i cooperare in Europa de la Helsinki i la Conferina pentru dezarmare in Europa de la Stockholm. In aceeai vreme s-au desfurat negocieri sovietoamericane la Geneva pentru reducerea armelor nucleare cu raz medie de

8.4. NATO

aciune i reducerea cu 50% a arsenalului nuclear. De asemenea, la Viena au avut loc tratative intre NATO i Pactul de la Varovia pentru stabilitatea armamentelor clasice. In anii 1989-1991 s-au petrecut evenimente capitale care au modificat fundamental raporturile internaionale. Dispariia regimurilor comuniste din Europa, cderea Zidului Berlinului i reunificarea Germaniei, autodizolvarea Tratatului de la Varovia i prbuirea Uniunii Sovietice au dus la sfaritul rzboiului rece i inceputul unei noi ordini internaionale. Noul concept strategic Sistemul bipolar americano-sovietic a disprut, singura superputere rmanand Statele Unite ale Americii. Aceste transformri au impus pentru NATO adoptarea unui concept strategic nou; dezvoltarea coordonrii i cooperrii crescande cu alte instituii internaionale, cum sunt Organizaia Naiunilor Unite (ONU), Organizaia pentru Securitate i Cooperare in Europa (OSCE), Uniunea European (UE) i Uniunea Europei Occidentale (UEO); recurgerea la facilitile i experiena Alianei Nord-Atlantice pentru operaiuni internaionale in favoarea pcii. La reuniunile la nivel inalt ale NATO de la Londra (iulie 1990) i de la Roma (noiembrie 1991) s-au luat hotrari privind intrirea rolului politic al Alianei i asumarea de ctre aceasta a unor noi misiuni. La Roma s-a adoptat un nou concept strategic, care imbina necesitatea meninerii capacitii colective de aprare comun a NATO, cu o abordare mai larg a securitii, bazat pe dialog i cooperare. Acest concept strategic mai prevedea reducerea dependenei fa de armele nucleare; folosirea in mai mare msur a formaiunilor militare multinaionale; constituirea Corpului de reacie rapid .a. Consiliul de cooperare Nord-Atlantic Prin crearea Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic, la sfaritul anului 1991, s-a stabilit cadrul pentru dialog i cooperare cu rile din Europa central i de est, precum i cu noile state independente din spaiul fostei Uniuni Sovietice. Imediat dup inlturarea vechiului regim i concomitent cu destrmarea Pactului de la Varovia, Romania s-a orientat spre Aliana Nord-Atlantic, alturi de celelalte state foste comuniste. Astfel, inc din noiembrie 1990, parlamentarii romani au participat la activitile desfurate de Adunarea Parlamentar NATO, compus din reprezentaii parlamentelor rilor membre i asociate. Urmare a vizitei Secretarului generla al NATO, Manfred Worner, la 21 februarie 1992, a fost deschis la Bucureti Centrul Euro-Atlantic, pentru ca la 26 ianuarie 1994, ministrul de externe al Romaniei s semneze, la sediul NATO din Bruxelles, Documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace (PpP). Structurile militare romane au cooperat la desfurarea a numeroase aciuni intreprinse de NATO in cadrul PpP, intre care aplicaii militare comune i, la 13 octombrie 1997, a 43-a sesiune a Adunrii Parlamentare NATO a fost organizat la Bucureti. Programul PpP a fost deosebit de necesar i eficace pentru Romania, deoarece a contribuit la structurarea procesului de reform a armatei, iar in perspectiv pentru realizarea obiectivului strategic al rii integrarea in structurile uro-atlantice. La 15 iunie 2001, preedintele George W. Bush, aflat la Varovia, a vorbit despre extinderea robust a NATO, de la Marea Baltic la Marea Neagr, cuprinzand tot ce este intre ele, ceea ce a insemnat un fel de nominalizare a Romaniei, ceea ce, de altfel, s-a confirmat la Summit-ul de la Praga din noiembrie 2002. Ataamentul Romaniei la valorile aprate de NATO s-a manifestat i prin adoptarea de ctre Consiliul Suprem de Aprare a rii, la 11 septembrie 2001, a Hotrarii privind participarea Romaniei alturi de statele membre NATO la aciunile de eradicare a terorismului internaional, pentru ca dou zile mai tarziu Senatul Romaniei s adopte o Declaraie apel, in legtur cu atacul terorist de la 11 septembrie din Statele Unite ale Americii, pe care-l condamn cu fermitate i exprim solidaritatea romanilor cu naiunea american. Autoritile romane au trecut la aplicarea Planului Naional Annual de pregtire in vederea adresrii rii la NATO, activitile desfurate in acest sens intrunind aprecierile responsabililor Alianei, iar la 10 aprilie 2002, guvernul a prezentat in Parlament Planul de aciuni, pentru pregtirea aderrii Romaniei la NATO. La 21 noiembrie 2002, la Praga, liderii celor 19 state member NATO au decis lansarea invitaiilor pentru alte state de a adera la NATO, intre care i Romania. La 13 decembrie 2002, au inceput negocierile de aderare la NATO, pentru ca in aprilie 2004, Romania, impreun cu alte ase ri, s devin membru cu drepturi depline ai NATO. Tratatul Atlanticului de Nord (Washington, 4 aprilie 1949)

Art. 5. Prile convin c un atac armat impotriva uneia sau mai multora dintre ele survenind in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac indreptat impotriva tuturor prilor i, in consecin, ele convin ca, dac un astfel de atac se produce, fiecare dintre ele, in exercitarea dreptului de legitim aprare, individual sau colectiv, recunoscut prin articolul 51 al Cartei Naiunilor Unite, va asista partea sau prile astfel atacate luand imediat, individual i in acord cu celelalte pri, acea msur (aciune) pe care o va crede necesar, inclusiv folosirea forei armate, pentru a restabili i a asigura securitatea in regiunea Atlanticului de nord. Orice atac armat de aceast natur i orice msur luat in consecin vor fi imediat aduse la cunotina Consiliului de Securitate. Aceste msuri vor lua sfarit cand Consiliul de Securitate va fi luat msurile necesare pentru restabilirea i meninerea pcii i securitii internaionale.

Parteneriatul pentru Pace i aprarea valorilor democraiei [...]Parteneriatul se instituie ca o expresie a convingerii comune c stabilitatea i securitatea in zona euro-atlantic nu pot fi asigurate decat prin cooperare i printr-o aciune comun. Aprarea i promovarea libertilor fundamentale i drepturilor omului, precum i aprarea libertii, a dreptii i a pcii, prin democraie, sunt valori comune eseniale ale Parteneriatului. Aderand la Parteneriat, statele membre ale Alianei Nord-Atlantice i celelalte state care subscriu la prezentul document reamintesc hotrarea lor de a apra societile democratice i libertatea lor contra coerciiei i intimidrii i de a apra principiile dreptului internaional. (Manualul NATO, Parteneriat i cooperare, 1997)

8.5. Decolonizarea i micarea de nealiniere


8.5.1. Dispariia imperiilor coloniale Unul dintre cele mai importante fenomene petrecute in deceniile care au urmat celui de-al doilea rzboi mondial a fost decolonizarea. La declanarea i desfurarea vastei micri de eliberare care a dus la acest deznodmant au contribuit mai muli factori de natur intern i extern: Factorii interni apariia unor elite in randul popoarelor coloniale, care au trecut la pregtirea micrilor pentru emancipare de sub dominaia strin; transformrile petrecute in timpul i din cauza rzboiului mondial in teritoriile coloniale apariia unei infrastructuri economice, intreprinderi de prelucrare la faa locului a materiilor prime, construcii de drumuri, ci ferate, porturi, aeroporturi, staii de radio, creterea pe aceast baz a numrului de salariai, muncitori, intelectuali i funcionari api s ineleag realitile i s-i propun eliberarea naional. Factorii externi Principiile autodeterminrii, al dreptului popoarelor de a-i hotri propria soart inscrise in Carta Atlanticului i in Carta ONU, atitudinea anticolonialist a SUA i a URSS, contribuia insemnat, material i uman, a teritoriilor coloniale la victoria Naiunilor Unite i promisiunile metropolelor de a rspunde acestor contribuii prin recunoaterea dreptului de a se autoguverna, de a deveni independente, toate au pregtit i au sprijinit micarea de decolonizare. Englezii au ineles mai bine i mai devreme fenomenul i au recunoscut independena coloniilor lor, in general, fr s recurg la for, ceea ce le-a permis meninerea fostelor colonii ataate de Marea Britanie in aa-numitul Commonwealth of Nations (Comunitatea de naiuni), cu avantaje pentru ambele pri. Francezii i olandezii au acceptat cu greu independena coloniilor lor, in multe cazuri opunanduse cu fora militar micrilor de eliberare, ceea ce a dus la rzboaie pustiitoare, cum au fost cele din Indochina (1946-1954), Indonezia (1946-1949) sau Algeria (1954-1962), soldate in cele din urm cu recunoaterea independenei fostelor colonii.

India Micarea de eliberare din India, inceput in 1919 i care a continuat i in anii celui de-al doilea rzboi mondial, i-a obligat pe britanici s recunoasc independena preioasei lor colonii in 1947. Aceasta a fost imprit in dou state: India hindus i Pakistanul musulman. In 1948 i-au dobandit independena Birmania i Ceylon (care a devenit Sri Lanka). Procesul decolonizrii Asiei a influenat lupta de eliberare din Africa, unde, in 1945, singurul stat independent era Etiopia, de semiindependen beneficiind Egiptul i Liberia. Africa In 1951 devenea independent fosta colonie italian Libia, iar in 1956 Frana a recunoscut independena Marocului i Tunisiei. In 1960 au devenit independente 17 colonii din Africa, celelalte teritorii coloniale dobandindu-i libertatea in anii urmtori, uneori in urma unor rzboaie indelungate, in coloniile portugheze Mozambic, Angola, Guineea Bissau i Insulele Capului Verde, in Rhodesia de sud i in Africa de sud-vest. Ultimul teritoriu colonial cruia i s-a recunoscut independena a fost Namibia, in 1990, astfel numrul rilor independente din Africa ajungand la 52. Toate noile state independente din Asia i Africa au devenit membre ONU, postur in care au putut s sprijine, la randul lor, decolonizarea. Declaraia privind acordarea independenei rilor i popoarelor coloniale (New York, 14 decembrie 1960) Adunarea General declar cele ce urmeaz: 1. Supunerea popoarelor unei subjugri, dominaii i exploatri strine constituie o negare a drepturilor fundamentale ale omului, este contrar Cartei Naiunilor Unite i o piedic in calea promovrii pcii i cooperrii mondiale. 2. Toate popoarele au dreptul la autodeterminare; in virtutea acestui drept, ele ii decid in mod liber statutul politic i urmresc in mod liber dezvoltarea lor economic, social i cultural. 8.5.2. Micarea de nealiniere Unii fruntai ai luptei de eliberare, personaliti politice de anvergur, au dorit ca rile lor s se inscrie pe calea dezvoltrii i progresului fr s fie antrenate in aliane politice i militare care le-ar fi slbit sau anulat independena. Dup mai multe contacte i consultri (cea mai important a fost Conferina de la Bandung, 18-24 aprilie 1955) intre aceste personaliti, in care rolul decisiv l-au jucat liderul indian Jawaharlal Nehru, preedintele Egiptului Gamal Abdel Nasser i Iosip Broz Tito, conductorul Iugoslaviei comuniste, in 1961 se ntea micarea rilor nealiniate la care de la mai puin de 30 de ri au aderat peste 100 de state, organisme i organizaii care militau pentru eliberare. Statele comuniste, Uniunea Sovietic in primul rand, au cutat s catige prietenia noilor ri independente la eliberarea crora contribuiser prin sprijin material consistent i s le foloseasc in planul rzboiului rece. Dup prbuirea lumii comuniste europene i destrmarea Uniunii Sovietice, micarea de nealiniere a disprut, lipsit fiind de sprijinul economic i politic al URSS. Lumea a Treia Cele mai multe dintre aceste ri aparin aa-numitei lumi a treia, slab dezvoltate sau subdezvoltate economic, cu regimuri autoritare sau de dictatur, in care cheltuielile pentru intreinerea armatelor inghit o mare parte a avuiei naionale. Problemele subdezvoltrii economice, foametea i bolile endemice, conflictele intre etnii i comuniti tribale, dintre state chiar, genereaz instabilitate, pericole i agresiuni la adresa pcii internaionale. Din aceste motive, in ultimele dou decenii s-a desfurat dialogul nord-sud, intre lumea industrializat i lumea a treia, pentru a gsi soluii la subdezvoltare, la srcie, la subcultur. Probleme complicate, productoare de criz exist i in nord. Pe lang cele amintite, aprute in spaiul fost comunist i fost sovietic (Iugoslavia, Rusia, Moldova, Caucaz etc.), alte fenomene produc nemulumiri i ingrijorare, fric i nelinite, intre care poluarea i degradarea mediului inconjurtor (urmare a superindustrializrii), apoi sectuirea resurselor naturale, mai ales a elementelor indispensabile vieii apa i pmantul arabil. Intreaga lume, in mai mare

sau mai mic msur, contientizeaz pericolele pe care le pot provoca traficul i consumul de droguri, violena i crima organizat, terorismul i intolerana. Repere cronologice 1946-1949 Rzboiul colonial purtat de Olanda impotriva Indoneziei. 1946-1954 Rzboiul colonial dus de Frana in Vietnam. august 1947 Proclamarea independenei Indiei i Pakistanului. 1948 Ii proclam independena Birmania i Ceylon (Sri Lanka). 1951 Este proclamat independena Libiei. 1954-1962 Rzboiul colonial dus de Frana in Algeria. 1956 Ii proclam independena Tunisia i Marocul. 1960 17 colonii din Africa ii proclam independena. Anul Africii. 1990 Proclamarea independenei Namibiei. 1961 Este oficializat micarea rilor nealiniate GLOSAR:criz ecologic poluarea ridicat i degradarea mediului inconjurtor ca urmare a superindustrializrii, experienelor nucleare etc. nealiniere micare politic imbriat cu precdere de rile care sau eliberat de sub dominaia colonial i care formal respingeau alianele politice i militare, adic trecerea de partea lumii occidentalesau de partea celei comuniste.

Dup ocupaia roman, Palestina, unde s-a aflat statul evreu, a fost cucerit succesiv de arabi, cruciai i otomani. Evreii au fost obligai, lipsii fiind de un stat propriu, care s-i apere, s se rspandeasc in toat lumea, preponderent in Europa, nzuind, o dat cu secolul naionalitilor, la un cmin naional propriu. Dezideratul acesta a dat natere micrii sioniste, aprut la Viena in ultimii ani ai veacului al XIX-lea. Declaraia Balfour Spre sfaritul primului rzboi mondial, armatele britanice au ocupat Mesopotamia i Palestina, punand capt stpanirii otomane. La 2 noiembrie 1917, prin Declaraia Balfour, guvernul englez promitea sprijin pentru constituirea in Palestina a unui cmin naional evreiesc. Consiliul Societii Naiunilor a incredinat Angliei mandatul asupra Palestinei, locuit atunci de o populaie in majoritate arab. In urmtoarele dou decenii i jumtate, administraia britanic a tolerat sosirea i instalarea in Palestina a unui mare numr de evrei, ceea ce a generat conflicte, uneori sangeroase, intre cele dou comuniti. Decizia ONU Dificultile crescande in administrarea acestui teritoriu, valul de simpatie din partea opiniei publice internaionale pentru poporul evreu i incurajrile din partea marilor puteri victorioase asupra nazismului pentru crearea unui stat al acestuia au determinat Adunarea General a ONU s adopte, la 29 noiembrie 1947, hotrarea de constituire in Palestina a dou state: arab i evreu. Primul rzboi arabo-israelian La 14 mai 1948 a luat fiin statul Israel. A doua zi, statele arabe vecine au declanat rzboiul impotriva sa. Dup mai multe luni de lupte, in care evreii au ieit victorioi, reuind s ocupe o mare parte din teritoriul arabilor palestinieni (cealalt parte a fost ocupat de Transiordania, care a devenit Iordania), rzboiul s-a incheiat printr-un armistiiu semnat, in februarie 1949, in Insula Cipru. Declaraia de independen a statului Israel (14 mai 1948) La 29 noiembrie 1947, Adunarea General a Naiunilor Unite a adoptat o rezoluie in favoarea
crerii unui stat evreu independent in Palestina i a invitat locuitorii rii s ia toate msurile necesare pentru a face aceast decizie efectiv. [] In plus, este vorba de dreptul evident al poporului evreu de a exista ca naiune la fel ca celelalte, in propriul su stat suveran. In consecin, noi, membrii Consiliului naional, reprezentand poporul evreu din Palestina i micarea sionist mondial, [] proclamm infiinarea statului evreu in Palestina ce se va numi Israel.

8.6. Conflictul din Orientul Apropiat

Rezoluia 242 a Consiliului de Securitate a ONU asupra condiiilor de pace in Orientul Mijlociu, noiembrie 1967.

Orientul Mijlociu ce trebuie s cuprind aplicarea urmtoarelor dou principii: Retragerea forelor armate israeliene din teritoriile ocupate in cursul recentului conflict. Incetarea strii de beligeran i respectarea recunoaterii suveranitii, integritii teritoriale i independenei politice a fiecrui stat din regiune precum i a dreptului lor de a tri in pace in interiorul frontierelor sigure i recunoscute la adpost, ferite de ameninare sau de acte de for.

Consiliul de Securitate [] 1. Afirm c realizarea principiilor Chartei ONU cere instaurarea unei pci juste i durabile in

Arabii nu au recunoscut in continuare statul Israel, reafirmandu-i hotrarea de a duce mai departe rzboiul sfant (Jihad) impotriva Israelului. In acelai timp, pentru o mare parte a populaiei arabe palestiniene incepea tragedia refugiului de pe teritoriul Palestinei in rile arabe vecine. Criza din Orientul Apropiat a continuat s se adanceasc i ea a dat natere mai multor rzboaie intre Israel i statele arabe: 1956, 1967, 1973, 1982. Datorit caracteristicilor regionale excepionale (resursele petroliere, controlul unor puncte strategice vitale pentru comerul mondial, existena programelor de inarmare nuclear israelian i irakian), a intereselor economice mondiale i in contextul rzboiului rece conflictul arabo-palestinian a impus reacia superputerilor complicand ecuaia mondial de securitate. Al doilea rzboi In 1956, in rzboiul impotriva Egiptului, Israelul a avut sprijinul Angliei i Franei. Intervenia militar a celor dou puteri europene generat de aciunea preedintelui egiptean Nasser de a naionaliza Canalul de Suez a incetat imediat dup demersul ultimativ al Guvernelor american i sovietic. In contextul crizei Suezului conductorul Uniunii Sovietice a ameninat cu arma nuclear Londra i Parisul creand, o dat in plus o situaie extrem de tensionat. Rzboiul de ase zile In iunie 1967 s-a desfurat rzboiul de ase zile, catigat de Israel impotriva coaliiei statelor arabe, care au pierdut teritorii importante in favoarea acestuia (Cisiordania, Ierusalimul de Vest, faia Gaza, inlimile Golan). Rzboiul s-a incheiat in urma presiunilor internaionale i a rezoluiilor Consiliului de Securitate ONU. In urma acestui conflict s-a acutizat conflictul palestiniano-israelian, teritoriile cucerite de Israel fiind locuite in majoritate de palestinieni. De aici agravarea in fapt a deficitului de securitate israelian i explozia terorismului. Rzboiul de Yom Kippur Rzboiul de Yom Kippur (srbtoare religioas israelian), din octombrie 1973, intre Israel i statele arabe, a fost catigat, in ciuda unor pierderi umane considerabile, tot de statul evreu i s-a soldat cu ocuparea Peninsulei Sinai. Practic conflictul din Orientul Apropiat nu mai era doar regional ci, dup implicarea masiv a SUA i URSS de partea Israelului respectiv a Egiptului, era inclus in logica bipolar. Mai mult decat atat, folosirea armei petrolului (a embargoului petrolier) de ctre statele arabe a condus la o cumplit criz economic mondial. Dup devastatorul rzboi din 1973 Egiptul a renunat la atitudinea intransigent fa de Israel i prin Acordurile de la Camp David (1978) i Tratatul de pace dintre cele dou ri (martie 1979), mediate de preedintele american Jimmy Carter, a recunoscut dreptul la existen al Israelului, acesta din urm retrocedand Egiptului Peninsula Sinai. Tratatul de pace intre Republica Arab Egipt i Israel(Washington, 26 martie 1979)
Art. I. 1. Starea de rzboi dintre pri va inceta i pacea va fi stabilit intre ele o dat cu schimbul instrumentelor de ratificare a acestui tratat. 2. Israelul ii va retrage toate forele sale armate i persoanele sale civile din Sinai in spatele frontierei internaionale dintre Egipt i Palestina sub mandat, aa cum se prevede in protocolul anexat (Anexa I), iar Egiptul ii va relua exercitarea suveranitii sale depline asupra Sinaiului. 3. O dat cu incheierea retragerii interimare prevzut in Anexa I, prile vor stabili relaii normale i prieteneti, in conformitate cu articolul III (3). Art. II. Frontiera permanent dintre Egipt i Israel este frontiera internaional recunoscut dintre Egipt i fostul teritoriu de sub mandat al Palestinei, aa cum se arat in harta de la Anexa II, fr a se aduce prejudicii problemei statutului faiei Gaza. Prile recunosc aceast frontier ca inviolabil. Fiecare va respecta integritatea teritorial a celeilalte, inclusiv a apelor teritoriale i a spaiului aerian.

Conflictul nu a incetat ins, prezena Organizaiei pentru Eliberarea Palestinei, ce apela la mijloace teroriste pentru atingerea scopurilor sale, in Liban a avut drept rezultat destabilizarea acestui stat, intervenia Siriei i in 1982 a Israelului.

Dei situaia conflictual din zon s-a perpetuat pan astzi, in ultimul deceniu s-au fcut pai importani spre instaurarea unei pci juste i durabile. Astfel, in 1995, a fost randul Israelului s recunoasc dreptul arabilor palestinieni de a tri intr-un stat propriu. In acelai timp, O.E.P. a recunoscut statul israelian. In teritoriile ocupate de Israel Cisiordania i Gaza s-a permis constituirea unei autoriti palestiniene, condus de Yasser Arafat. Repere cronologice 2 noiembrie 1917 Declaraia Balfour privind sprijinul Angliei pentru crearea unui stat al evreilor in Palestina. 29 noiembrie 1947 Adunarea General a ONU decide constituirea in Palestina a unui stat al evreilor i a unui stat al arabilor palestinieni. 14 mai 1948 Proclamarea statului Israel. mai 1948-februarie 1949 Primul rzboi intre Israel i statele arabe vecine. 1956 Al doilea rzboi intre Israel i rile arabe. iunie 1967 Rzboiul de ase zile intre Israel i statele arabe. 1973 Al patrulea rzboi intre Israel i Egipt. 1978 Acordurile de la Camp David (SUA) intre Israel i Egipt. martie 1979 Tratatul de pace intre Israel i Egipt. 1982 intervenia israelian in Liban 1995 Israelul recunoate dreptul arabilor palestinieni de a avea un stat propriu, iar Organizaia pentru Eliberarea Palestinei recunoate statului Israel dreptul la existen.