www.referat.

ro

Inceputul si dezvoltarea Istoriei Religiilor

1. Istoria religiilor ca disciplina este relativ noua, caci dateaza abia din veacul XIX. Si inainte de aceasta, chiar din epoca clasicitatii greco-romane si in evul mediu, au existat lucrari si autori care au tratat despre diferite religii. Asa din vechime am putea aminti pe istoricii si geografii Herodot Strabo, Tacitus si Plutarh, care culeg si transmit informatii despre mai multe religii. Dintre scriitorii bisericesti este mai ales fericitul Augustin, care in scrierea sa De civitate Dei" ofera (dupa Varo) bogat material pentru cunoasterea celorlalte religii. Din evul mediu merita sa fie amintita celebra anonima De tribus impostoribus" epitet sub care sunt intelesi Moise, Iisus Hristos si Mahomed aparuta in 1598, iar pe la jumatatea veacului XVII Gerhardt Iohannes Vossius cu lucrarea sa De theologia gentili seu de origine ac progressu idololatriae", (Amsterdam 1642), pe ale carui urme au calcat Abb Banier si Pierre Daniel Huet. Trecand peste multi altii, este destul sa pomenim pe Bernard Picart, care a publicat (intre anii 1723 1728, in Amsterdam) 7 volume de studii asupra confesiunilor si secretelor crestine si a o multime de alte religii, sub titlul Crmonies et coutumes religieuses de tous les peuples du monde" si pe F. Dupins cu lucrarea sa De l'Origine de tous les cultes", in 3 volume (Paris, 1795). Cunoasterea din ce in ce mai aprofundata a limbii sanscrite si chineze, a ieroglifelor si cuneiformelor, a dialectelor persane si indiene, ca si numeroase descoperiri de documente si de culturi in mare parte necunoscute, cum si studii facute la fata locului asupra credintelor si obiceiurilor diferitelor popoare culte si a primitivilor din continentele noi, de catre numerosi misionari crestini, si nu mai putin si relatiile de tot felul dintre cele mai indepartate natiuni, multumita intensificarii mijloacelor de transport, au dus la studiul comparat al religiilor si au dat nastere disciplinii istoriei religiilor. 2. Cea dintai tara in care s-au inceput studii sistematice de istoria religiilor este cum era si firesc sa fie Anglia care, avand numeroase si intinse colonii in celelalte continente, avea si prilejul si putinta sa studieze, prin invatati din sanul sau, aproape toate religiile. Germanul Max Muller, nascut in Dessau, anul 1823, discipolul marilor sanscritologi Franz Bopp, din Berlin, si Eugene Burnouf, din Paris, el insusi un mare sanscritolog, fiind chemat in Anglia si trimis in India, edita mai intai Rig-Veda (1846 1850), incepu apoi traducerea si publicarea in englezeste a cartilor sfinte ale religiilor orientale sub titlul: The Sacred Books of the East", din care aparura sub conducerea sa (Oxford 1878 1905) 50 de volume, inaugura (in 1878) cel dintai curs de istoria religiilor (Hibbert Lectures) si scrise o multime de studii de filosofie religioasa si de istoria religiilor. Datorita trusturilor Hibbert Fund si apoi catedrelor si cursurilor de istoria religiilor, intemeiate cu spezele scotianului Gifford la 4 universitati (in 1878), disciplina aceasta a luat in Anglia un mare avant. In Franta, lucrarile sanscritologului Eugne Burnouf asupra religiilor Indiei si ale sinologilor Charles Remusat si Stanislas Julien asupra religiilor Chinei, cum si infiintarea muzeului de obiecte sfinte ale religiilor orientale, (1876) de catre negustorul lionez Guimet, si celebra publicatie de texte si documente privitoare la aceste religii intitulata

Les Annales du Muse Guimet", pregatira terenul pentru noua disciplina. Crearea, in 1879, a scolii practice des Hautes Etudes" pe langa Sorbona, in locul facultatii de Teologie, scoasa din universitate, a contribuit in foarte mare masura la progresul disciplinei noastre. Cel dintai titular al catedrei de istoria religiilor a fost protestantul Albert Rville, un fecund scriitor pe acest teren. Catolicii nu s-au lasat nici ei mai prejos si au pus prin Abb Broglie, contemporan cu Rville, inceputul acestei ramuri de stiinta pe temelii care corespundeau punctului lor de vedere confesional. Olanda a dat o deosebita importanta studiului istoriei religiilor. Pastorul arminian C. P. Tiele a publicat, incepand din anul 1864, mai multe studii asupra religiei mazdeene, egiptene si caldeene, cum si cel dintai manual de Istoria religiilor pana la ivirea religiilor universaliste" (1876), tradus apoi in mai multe limbi. In 1876, statul olandez transforma catedrele de teologie dogmatica de la cele patru universitati de stat in catedre de istoria religiilor si Tiele fu cel dintai titular al celei din Leyda. Germania a ramas cea mai din urma pe taramul istoriei religiilor. Filologii si etnologii sau indeletnicit intr-adevar cu acest studiu si Brugsch si Erman egiptologi, Noeldecke si Goldzieher semitologi, Oldenberg si Bhler sanscritologi, Preller si Roscher elenisti, Wissowa latinist, Richtofen, Ratzel etnologi s. a. si-au dat pretioase contributii la cunoasterea diferitelor religii, dar studiile de sinteza au lipsit multa vreme, pentru ca nu existau catedre de istoria religiilor. Abia prin 1908 dupa moartea lui Otto Pfleiderer care tinuse multe vreme prelegeri de filosofia si istoria religiilor s-a intemeiat o catedra de istoria religiilor in Berlin, la care a fost chemat danezul Eduard Lehmann, din Copenhaga, care insa, dupa cativa ani, s-a intors in tara sa. Aceeasi soarta a avut si catedra infiintata cam in acelasi timp in Leipzig si ocupata de suedezul Nathan Sderblom, care de asemeni s-a retras curand in tara sa si a murit ca arhiepiscop al Upsalei (1931). Un docent al sau, Carl Clemen, a ajuns profesor de aceasta materie in Bonn, unde e singura catedra de istoria religiilor. De la el avem un interesant studiu de istorie a religiilor tradus in frantuzeste sub titlul Les religions du Monde. Leur nature, leur histoire", Paris, Payot, 1913. In 1918 a publicat in limba germana asemeni docentul de pe atunci de aceasta specialitate in Leipzig, Alfred Ieremias, volumul Allgemeine Religionsgeschichte". Tarile scandinave pretuiesc mult acest studiu. Acolo au trait trei din cei mai mari istorici ai religiilor: Sderblom in Upsala, Lehmann in Copenhaga si Nielsson in Lund. In Belgia s-a infiintat o catedra de istoria religiilor in anul 1884, al carui titular a fost ilustrul Goblet d'Alviella, Nestorul magistrilor de aceasta specialitate. In Italia s-a infiintat o asemenea catedra, in 1886, la Roma, si titular a fost Labanca. Au urmat apoi si altele. In tarile ortodoxe exista o catedra pentru acest studiu in Atena si se tin cursuri in aceasta ramura la facultatea de Teologie. 3. Dintre publicatiile cu caracter general pe acest taram si autorii mai insemnati sunt de amintit pe langa cele pomenite in treacat si La semaine d'Etnologie religieuse", Louvain; Lectures on the History of Religions", Londra; Bibliotheque d'Histoire des Religions", Paris (Lethielleux); Etudes sur l'Histoire de Religions", Paris (Beauchesne); Revue d'Histoire des Religions", Paris (Leroux); Bilychnis", (Roma); Archiv fr Religionswissenschaft", Tbingen; Anthropos", Viena; Biblioteca Istoriei Religiilor", Bucuresti; Rville Prolgomenes de l'Histoire des Religions", Paris 1886 (Fischbacher); R. Dussaud Introduction a l'Histoire des Religions" 1914; George Foucart Histoire

des Religions et methode comparative", Paris, 1912 (Picard); Max Mller Einleitung in die Religionswissenschaft", 1879; C. P. Tiele Kompendium der Religionswissenschaft" deutsch von F. W. T. Weber, Berlin 1887; A. Reville Histoire des Religions", 4 vol. Paris, 1885 (Fischbacher); Chantepie de la Saussaye Lehrbuch der Religionsgueschichte", 2 Bande, Tbingen 1905, (tradusa in frantuzeste de Hubert); Conrad von Orelli Allgemeine Religionsgeschichte", 2 Bande, Bonn, 1913; J. Bricout Ou en est l'Histoire des Religions", Paris, 1912 (Letouzey et An); Salomon Reinach Orpheus", Paris, 1928 (Picard); Joseph Huby Christus, Manuel d'Histoire des Religions", Paris, 1913 (Beauchesne).

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate