Sunteți pe pagina 1din 8

Zodia Cancerului de Mihai Sadoveanu (autor canonic) roman traditional roman istoric Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea

Ducai-Voda" a aparut in anul 1929 si constituie culmea prozei sadoveniene ce evoca perioada istorica de suferinta si decadere a Moldovei, urmand volumelor "Neamul soimarestilor" si "Vremuri de bejenie". Surse de inspiratie: Mihail Sadoveanu (1880-1961) porneste in crearea romanului de la documentele cronicarilor, dar si din literatura populara care retine in creatiile folclorice cele mai importante evenimente ale neamului romanesc. "Letopisetul Moldovei de la Dabija-voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat" de Ion Neculce mentioneaza dezastrul economic si taxele nemiloase din timpul celei de a treia domnii a lui Duca-Voda: "Si au dus pe Duca-Voda in Tara Leseasca si acolo au murit. si cand il ducea pe drum, il pusase intr-o sanie cu doi cai, unul alb si unul murgu si cu hamuri de teiu, ca vai de dansul. Ocari si sudalmi, de audze cu urechile. s-ajungandu la Suceava, la un sat, anume..., au poftitu putintel lapte sa manance. Iar femeia gazda i-au raspunsu ca n-avem lapte sa-ti dam, c-au mancat Duca-voda vacili din tara, de-l va manca vermii iadului cei nedormiti. Ca nu stie femeia acie ca este singur el Duca-voda. Iar Duca-voda, daca au audzit ca este asa indat-au inceput a suspina si a plange cu amar...". Cantecul popular exprima suferintele moldovenilor, provocate de un domn hain: "Frunza verde foi uscate,/ In Moldova nu-i dreptate,/ Foc si para-n lung si-n lat/ Pentrun cane blestemat,/ Pentru voda cel hain,/ Duca-voda cel fieros,/ Cu cei mari prietenos,/ Cu cei mititei canos" ori cantecul, sub forma blestemului popular, confirma starea jalnica in care fusese adusa tara de acest domnitor cumplit: "Doamne, du-l si-l du departe,/ S-aiba dracul de el parte;/ Doamne du-l si-l du mereu,/ Sa pot rasufla si eu!". Tema romanului evoca imaginea Moldovei, aflata in decadere economics si saracie crunta in care se zbate poporul in vremea domniei lui Duca-Voda, precum si lupta acestuia pentru a-si pastra tronul la cea de a treia domnie, prin lacomia de "dajdii" puse in spatele moldovenilor, pentru ca el sa-si poata plati birurile care-l tineau domn. Semnificatia titlului. Cuvantul "cancer" inseamna in limbajul popular "rac" si sugereaza aici o intreaga epoca ("zodie"), vazuta ca o predestinare, de regres, decadere si suferinte de nesuportat de catre moldoveni, impovarati de navalirile turcilor, de agitatele si nesfarsitele lupte interne pentru putere, ceea ce a dus la o saracie fara precedent, a tarii. Titlul este completat cu identificarea exacta a acelor timpuri nefaste, "Vremea Ducai-Voda", ca adevarate marturii ale unei istorii vitregite de conducatori haini. Structura si compozitia romanului

Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" este structurat in XXXIII de capitole, fiecare dintre ele purtand titluri explicative ori sugestive pentru continutul evenimentelor relatate. Romanul incepe cu un titlu explicativ pentru continutul primului capitol, unde accentul cade asupra calitatilor deosebite ale personajului Ilie Turculet. Alte capitole au tifluri-sinteza, asa cum este capitolul IX, "Drum spre Iasi" ori capitolul XI: "Popas la Iasi". Capitolul XXXIII sugereaza stari, sentimentele sfasietoare ale iubirii neimplinite: "Cei din urma, In care domnita Catrina mai vede o data pe beizade Alecu". Romanul are ca principala modalitate narativa de creatie motivul strainului, care era frecvent in secolul al XVIII-lea, mai ales in literatura franceza. Montesquieu in "Scrisorile persane" si Voltaire in "Naivul" folosesc drept pretext, pentru a realiza o imagine mai sugestiva a societatii franceze a timpului, vizita unor straini, care observa mult mai profund si mai adevarat aspectele sociale si istorice decat oamenii locului, obisnuiti deja cu imaginile respective, devenite banale pentru ei. In literatura romana, intalnim motivul strainului in proza "Balta Alba" a lui Vasile Alecsandri, unde, prin ochii unui francez, este prezentata Moldova secolului al XIXlea, printr-o serie de elemente primitive si altele de civilizatie avansata, imagine naucitoare pentru vizitatorul european. In "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" motivul strainului este ilustrat de abatele de Marenne, care calatorea "din Apus spre Rasarit", cu o misiune secreta, ce-i fusese incredintata de catre marchizul de Croissy, secretar si ministru de externe "al Regelui Soare" din Franta. Naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativa a romanului. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea in ordine a derularii evenimentelor situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldova secolului al XVII-lea. Modalitatea narativsi se remarca, asadar, si prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente. Constructia subiectului Romanul nu are un fir epic, o actiune narativa, ci este numai o ilustrare monografica a realitatilor istorice din Moldova secolului al XVII-lea, in care strainul este impresionat de frumusetea plaiurilor, de obiceiurile si credintele strdmosesti, de locuitorii ce-l surprind prin stiinta "cetirii" semnelor vremii si ale naturii si de Urania domnitorului Duca-Voda. Incipitul precizeaza timpul si locul inceperii actiunii, "la sfarsitul lunii septembrie, care, in Moldova, se chiama brumarel, [...] de la Hristos, 1679". Ca in orice roman, se regasesc si in "Zodia Cancerului" mai multe planuri de actiune care se intrepatrund si la care participa numeroase personaje, puternic individualizate. Abatele de Marenne este insotit, in trecerea sa prin Moldova, de beizade Alecu Ruset, fiul fostului domnitor Antonie Ruset, care fusese iniaturat de la tron prin intrigile lui Duca, actualul voda al tarii. Calauza care-l conduce prin hatisurile intorlocheate ale acestor meleaguri este Ilie Turculet,

vestit pentru priceperea lui in dezlegarea tainelor naturii. Abatele de Marenne, pe masura ce inainteaza dinspre Tara Leseasca spre rasarit, observa cu interes ca in Moldova "oamenii sunt mai aproape de natura si de Dumnezeu", referindu-se la taranii nestiutori de carte, dar care puteau prezice cu exactitate schimbarea vremii, dupa semnele naturii. Francezul este incantat de frumusetile naturii feerice care-l extaziaza, de salbaticia dumnezeiasca a poienii cu zimbri, care-i trezeste abatelui "un simtamant de evlavie". Tara Moldovei este blagoslovita de Dumnezeu, minunea divina existand mai ales in chipurile naturii, decat in lacasurile sfinte. Se remarca in aceasta parte a romanului mai multe pauze descriptive, care intrerup naratiunea pentru a descrie salbaticia naturii, peisajele sau infatisarea oamenilor. Abatele de Marenne este surprins de contrastul dintre Alecu Ruset, care vorbea fluent limba franceza si faptul ca starea naturaia primitiva se rasfrange puternic in viata acelorasi oameni, prin absenta podurilor, prin nestiinta de carte, prin saracia impresionanta in care traiau. Dar cea mai mare nedumerire a strainilor este contradictia dintre natura feerica si soarta nefericita a moldovenilor, care sunt mereu alungati din casele lor, haituiti de navalirile tatare sau de oamenii domnitorului Duca veniti sa incaseze biruri, exodul populatiei spre munti, nesiguranta drumurilor si a sufletelor, intr-o epoca de comploturi, de guri hranite din nemultumiri stravechi intre domni si boieri. Se creeaza, cu o sugestiva putere evocatoare, sinteza unei epoci istorice. Dar nu numai satele sunt paraginite, ci si in Iasi, capitala Moldovei, cladirile au o arhitectura inestetica, dand senzatia de improvizatie, ulitele intortocheate, acoperite de noroi sunt intunecoase si pline de cersetori. Impresionat de toate acestea, abatele de Marenne crede ca "Dumnezeu a pus aici un paradis", dar beizade Alecu li raspunde cu durere: "E adevarat; un paradis devastat", intrucat chiar si curtea sa era o injghebare provizorie. In privirile oamenilor se citeste amaraciune si nesiguranta, dar si-au pastrat bunatatea si omenia, fiind totusi deosebiti fie prin forta lor fizica, fie prin cea sufleteasca, avand o credinta nestramutata in ceea ce ei numesc datorie a vietii. Satrarul Lazarel Griga este un simbol al ospetiei moldovenesti, el punand mai intai pe masa bucate reci si proaste si vin "acrut", pentru ca bucatele adevarate, ca "zama de gaina", sarmalele si vinul bun (care are povestea lui), sa produca asupra musafirilor o placere si mai mare. Naratorul da si reteta borsului moldovenesc de potroace, care vindeca pe orice petrecaret, dupa o noapte de chef. Luand exemplu de la stanci si de la arbori, moldovenii manifesta o rezistenta de nezdruncinat in fata tuturor vicisitudinilor, ei invingand pana la urma toate obstacolele cu multa rabdare, explica Alecu abatelui, in ipostaza de naratormesager. Strainul este puternic impresionat de priceperea oamenilor in interpretarea semnelor vremii, de stiinta mestesugului vanatorii si mai ales de capitanul Ilie Turculet, pentru talentele lui de calaret si cunoscator al tainelor naturii. Cu cat merg mai spre rasarit, cu atat oamenii sunt mai aproape de

natura si de Dumnezeu". Natura este "istorizanta", pentru ca a vazut si "a inghitit multe suflete" (M. Ralea). La Iasi, strainii constata ca sunt intr-un decor oriental, dat de bisericile vechi, de ulitele negustorilor, dar si de comportamentul lui voda, care, dupa ospatul oferit la curte in cinstea abatelui, ii judeca pe dusmanii domniei, iar pedepsele sunt crunte. Judecatile lui Duca sunt formale, deciziile dictate de interese avide raman ascunse, iar executiile sunt amanate cu sadism. Pivnita curtii domnesti este o adevarata camera de tortura, in care stapaneste calaul Buga, iar domnitorul asista cu placere la schingiuirile victimelor in scopul obtinerii de marturisiri complete. Deseori, cuprins de surescitare, Duca da sfaturi calaului pentru a amplifica suferintele celui cercetat: "Cresteaza-i limba si presara-i-o cu sare... gateste spini si aschii, ca sa i le bati sub unghii!". Printre cei care sunt adusi la judecata domneasca se afla si batranul Tudor soimaru, care, desi neputincios si orb, are curajul sa-l infrunte pe despot, acuzandu-l ca a saracit poporul si tara prin hotii si talharii domnesti. Saraciti, obiditi si storsi de vlaga, taranii incearca o revolta, dar Duca-voda porunceste hatmanului Buhusi sa reprire sangeros razmerita, iar primul cap taiat sa-i fie adus la curtea domneasca. Pe boierii care refuza sa mai adune darile exagerat de mari ii judeca formal si ii executa imediat, iertandu-l totusi pe spatarul Ion Milescu, deoarece acesta ii putea fi de folos. Sub amenintarea cu moartea si terorizandu-l cu sadism, tiranul il obliga pe iscusitul condeier sa-i plasmuiasca un document fals, in care sa imite semnatura lui Ruset. Duca trimite apoi scrisoarea fictiva lui Cara Mustafa, cu scopul de a-l pierde pe adversarul sau si de a face posibila prigonirea acestuia de catre turci. In alt plan narativ, romanul este erotic, dragostea dintre beizade Alecu Ruset si Catrina, fiica firanului domnitor Duca Voda, fiind asemuita cu aceea dintre Romeo si Julieta. Alecu Ruset, care vizitase Franta, studiase in Polonia si traise o vreme la Istanbul, era indragostit de domnita Catrina, fiica dusmanului sau, voda Georgie Duca. Dupa ce-l indepartase de la tron pe Antonie Ruset, il prigonea pe fiul acestuia, deoarece detinea niste scrisori compromitatoare pentru domnitor, pe care tanarul le pastra in siguranta la niste prieteni in Polonia. Domnitorul Duca vrea sa o casatoreasca pe fiica sa, Catrina, cu Stefan beizade, din considerente politice, pentru a castiga si tronul Tarii Romanesti. Disperat ca-si pierde iubita, Alecu Ruset il rapeste pe mire chiar in ziua nuntii, dar este prins de oamenii lui voda si ucis de acesta cu buzduganul "in frunte, intre ochi". De o cruzime fara margini, Duca isi obliga fiica sa asiste la uciderea iubitului, tanara, imbracata mireasa, "isi incovoie fruntea pe genunchi, lasandu-si mainile albe sa atarne intr-o parte, ca si cum ar fi fost straine de dansa". Povestea de dragoste tragica se afla sub semnul "zodiei racului", dar constituie totusi numai un pretext pentru realizarea unui tablou impresionant de epoca, in care accentul cade pe aspectele sociale si istorice ale Tarii Moldovei.

Opera lui Sadoveanu, spune G. Calinescu, este "o arhiva a unui popor". Lumea lui traieste "intr-un decor sublim si aspru, maret si fabulos, dotat cu institutii geto-scitice", oamenii lui actioneaza din "porniri instinctive, tacute si rituale". Caracterizarea personajelor Personajele sunt numeroase si bine individualizate. Cele mai multe sunt atestate istoric, de aceea trasaturile lor de caracter sunt preluate din diferite documente si cronici. Abatele de Marenne este personajul care slujeste drept procedeu literar, calatorul strain prin ochii caruia Sadoveanu evoca un moment din istoria Moldovei, modalitate narativa cunoscuta in literatura ca motivul strainului. El este in acelasi timp observator si comentator al aspectelor sociale si istorice din Moldova secolului al XVII-lea. Abatele de Marenne apare in roman chiar de la inceput, cand prozatorul prezinta faptul ca de curand trecuse hotarul din Tara Leseasca "un strain", care venea de departe si urma, impreuna cu insotitorii sai, "drumul cel mare din valea Siretului". Naratorul ii face inca din prima pagina, in mod direct, portretul fizic: "un trup, desi scund, inca destui de voinic si destui de sprinten; iar de sub gluga privea o fata blanda cu trasaturi fine si spirituale". Haina umila ascundea o inalta fata bisericeasca si nu un calugar de rand, pentru ca el "purta pinteni si se tinea ca un vechi calaret". Paul de Marenne, abate de Juvigny, era un "cuvios personagiu ecleziastic din ordinul Sfantului Augustin", care calatorea cu pretextul de a propovadui "lumina cea adevarat" din Apus spre Rasarit, "la necredinciosi". Adevarata sa misiune era insa secreta, ii fusese incredintata de marchizul de Croissy, "secretar al Regelui Soare la Afacerile Straine", iar abatele, venind din Franta, se indrepta spre Istanbul pentru a incerca o posibila alianta cu turcii impotriva nemtilor, care-i atacasera. Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta, mai ales din atitudinile, gandurile si vorbele personajului. Om invatat si umblat prin lume, obisnuit cu eleganta de la curtea lui Ludovic al XlV-lea (supranumit de francezi Regele Soare), solul strain descopera cu mirare viata simpla a moldovenilor si constata cu incantare ca aici "oamenii sunt mai aproape de natura si de Dumnezeu". Inzestrat cu o curiozitate vie, observator atent, abatele de Marenne, este fermecat de natura salbatica, de padurile nesfarsite, de maretia muntilor si de bogatia vanatului: "Dumnezeu a pus aici un paradis". Abatele de Marenne este bonom, simpatic, instruit si fin, cu gesturi cumpatate si mare amator de mancare si bautura buna deoarece "desi calugar inchis in mantie si randuieli aspre la manastirea sa", abatele era un om de lume. Ajunsi la Constantinopol, abatele, rafinat in arta conversatiei, este de mare ajutor tanarului Alecu Ruset si, cu abilitate diplomatica, inteligenta si generozitate, joaca sah cu sultanul, se lasa batut de acesta, pentru a-l

binedispune, creand astfel atmosfera propice obtinerii de favoruri. Om trecut prin multe, abateie este un fin cunoscator al psihologiei umane, are o blandete si o intelepciune parinteasca pe care o revarsa asupra tanarului Ruset si o intelegere superioara a vietii. Perpessicius considera fericita inspiratia lui Mihail Sadoveanu "de a fi implicat, in textura aceasta orientala, silueta de aur a elegantului abate Paul de Marenne". Alecu Ruset, personaj atestat istoric, este fiul fostului domnitor, Antonie Ruset, ce fusese inlaturat de la tron prin intrigile lui Duca-Voda, care-i luase locul la conducerea Moldovei. Noul domnitor il alungase de la curte pe Alecu Ruset, insa il tinea sub o stricta supraveghere, pentru ca detinea secretul unor scrisori compromitatoare pentru Duca, pe care tanarul le avea in pastrare la niste prieteni in Polonia. Fatalitatea sortii facuse ca el sa se indragosteasca puternic de Catrina, fiica despotului Duca. Portretul fizic este prezentat prin intermedial strainului de Marenne, care vede "un boier tanar moldovean pe-un arabesc roib". Imbracamintea tanarului nu face o impresie buna asupra rafinatului abate, pentru ca "straiul nu-i era stralucit, asa precum ar fi fost de asteptat de la un fecior de Domn" si nici faptul ca "desi avea nume de bun ostean, se infatisa cam palid si subtiratic", calarea dupa "moda necredinciosilor ismailiteni", avand "pe obraz un zambet nesilit". Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta, mai ales din faptele, gandurile si vorbele personajului Alecu Ruset este un tanar instruit, poate prea evoluat pentru epoca, vizitase Franta, studiase in Polonia, cunostea cultura Bizantului si pe cea slava, vorbea impecabil limba franceza, fiind un fin observator al lumii prin meditatii subtile asupra realitatilor vremii, explicandu-i strainului firea moldovenilor, mentalitatea lor de viata, rabdarea si echilibrul lor interior luate de la natura. Impetuos si indraznet pana la inconstienta, el il santajeaza pe DucaVoda cu scrisorile pe care le detinea ca marturie a tradarii domnitorului. Alecu Ruset se indragostise de fiica lui Voda, Catrina si iubirea era reciproca dar domnitorul hotarase s-o marite cu Stefan-Beizade, fiul lui Radu-Voda. Cei doi indragostiti se intalnesc prin complicitatea Magdalinei, dadaca tiganca a domnitei Catrina si cu totii erau cuprinsi de teama si de grija de a nu fi descoperiti de tiranicul voda sau-de slujitorii lui. Ruset se confeseaza abatelui, marturisindu-i chinurile si suferintele pe care le indura pentru ca nu-si poate implini iubirea: "Am pe mine cameasa lui Nessus". Fara sa asculte sfaturile intelepte ale abatelui, Alecu Ruset pune la cale rapirea mirelui, chiar in ziua nuntii, dar este prins de oamenii domnitorului si dus inaintea acestuia. Duca-Voda il paleste cu buzduganul in frunte, de fata fund si Catrina, imbracata in rochie de mireasa.

Iubirea scurta si nefericita dintre Alecu Ruset si domnita Catrina este menita a da romanului o insufletire sentimentaia, care sa treaca dincolo de limitele descriptive ale unei epoci istorice. Catrina Duca, personaj atestat istoric, este fiica lui Duca-voda si o personalitate feminina bine individualizata in roman, prin firea autoritara, hotarata, asemanatoare cu a bunicii ei, Dafma-Doamna. PortretuI tinerei este conturat prin ochii abatelui de Marenne, care, cerand sa fie primit la curtea domneasca, remarca privirea suava, dar si energia si voluntarismul expresiv al vocii tinerei domnite. Catrina este indragostita profund de Alecu Ruset, dusmanul de moarte al lui Duca-voda, de aceea ei sunt considerati ca fiind "Romeo si Julieta in spatiul medieval romanesc". Intr-o lume plina de minciuna, ipocrizie si interese meschine, rezistenta acerba a Catrinei privind obligatia de a se casatori cu stefan, fiul lui Radu-Voda denota un spirit modern, lipsit de prejudecati. Eroina se lupta cu mult curaj si hotarare pentru dragostea ei, isi convinge tatai s-o ia in caiatorie la Tarigrad, unde infrunta prejudecatile mahomedane despre conditia umila a femeii si-l cere sultanului sa-i anuleze logodna fortata. In final, ea va accepta totusi casatoria cu Beizade Stefan ca sa-si salveze familia de prigoana turcilor, indignati de cutezanta printesei de a-si revendica un drept pe care il au numai barbatii, anume acela de a-si alege partenerul de viata. In finalul romanului, Catrina este pusa intr-o situatie cutremuratoare: imbracata in rochia alba de mireasa, ea asista -neputincioasa si inmarmurita de suferinta - la uciderea iubitului ei, Alecu Ruset, de catre Duca-voda. Duca-Voda, personaj atestat istoric, se afla la a treia domnie pe tronul Moldovei de la sfarsitul secolului al XVII-lea si intruchipeaza domnitorul hain, tiran, crud si despot, care duce tara intr-o saracie jalnica, marcand una dintre cele mai neguroase perioade de decadere materiala si spirituala din istoria ei. El este prototipul de antierou prin excelenta, intrunind exclusiv trasaturi negative. Mihail Sadoveanu il prezinta pe voda Georgie Duca in anul de domnie "de la Hristos 1679", cand in Moldova se instalase o atmosfera de suspiciune si teroare din cauza lacomici sale, care marea dajdiile poporului pentru "a plati mucaremeaua" (taxa pe care trebuia sa o plateasca turcilor pentru innoirea domniei), confisca averile boierilor, ii chinuia si "ii izbea cu buzduganul de moarte". Fiind personaj atestat istoric, portretul domnitorului Georgie Duca este preluat in cea mai mare parte din documente istorice si cronici. Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta, mai ales din faptele, gandurile si vorbele personajului. Necrutator, rau, inuman, ducand o viata izolata din pricina firii sale inchise, rautacioase, Duca Voda inspira teama tuturor, pentru ca, suspicios si ursuz, este neinduplecat fata de slabiciunile si pacatele omenesti. Ramane complet

impasibil la suferintele oamenilor. Duca stapaneste arta disimularii, pe care o exercita cu maiestrie in perioada domniei, pentru a prinde si pedepsi pe orice boier care ar incerca sa iasa de sub tiranie: "Vazandu-ma pe mine vesel si nebanuind nimic, daca sunt langa noi, unii din vinovati nu vor scapa". Iute la manie si neiertator, domnitorul le cruta viata celor adusi la judecata, dar porunceste cu cruzime sa-i schingiuiasca "pana ce satele lor vor plati de doua ori cat arata tabelele vistieriei", lacomia sa fiind fara limite. Duca-Voda este avid de putere si de stapanire, ocupa, pe langa tronul Moldovei si pe cel al Ucrainei turcesti, pe care il dobandise "in ziua impacarii sale cu Stefan Beizade, fara fiind Sultan Mehmet". Voda voia sa organizeze nunta fiicei lui cu mare fast, numai din infatuare si snobism, pentru ca sa se vorbeasca peste tot in lume "de marirea sa si sa ramaie insemnat si-n letopiseti". Tirania domnitorului, placerea lui de a chinui oamenii se apropie de sadism atunci cand il ucide pe Alecu Ruset, simtind "infiorarea bucuriei" si, desi era ziua nuntii fiicei sale, domnitei Catrina, il izbeste cu "buzduganul cel mic, cu care batuse in ajun pe vornicii de targ". Criticul Nicolae Manolescu vede in Duca-Voda "un despot de tip turcesc, machiavelic prin natura si traditie". Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducdi-Vodd" de Mihail Sadoveanu este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune complexa si complicata, desfasurata pe mai multe planuri narative, care se intersecteaza, avand o intriga complicata. Personajele numeroase si puternic individualizate sunt angrenate in conflicte adanci, structura narativa este ampla si contureaza o imagine bogata si profunda a vietii moldovenilor. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect, din propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior. Elementele realiste ilustrate de adevarul istoric, preluat de Mihail Sadoveanu din "Letopisetele" cronicarilor defnesc aceasta opera drept un roman istoric.

S-ar putea să vă placă și