Sunteți pe pagina 1din 63
Dezvoltarea rapid ă a tehnologiei informa ţ iei în secolul XX 1. Introducere Din punct

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX

1.

Introducere

Din punct de vedere istoric, termenul de tehnologia informaţiei se referă la toate tehnologiile asociate cu colectarea, prelucrarea, stocarea şi răspândirea informaţiilor. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului şi progresul tehnologiilor, termenul a dobândit conotaţii diferite. Termenul modern, tehnologia informaţiei (IT), a intrat în utilizare pe scară largă numai la sfârşitul anilor 1970 şi este acum folosit în general, pentru a cuprinde atât tehnologiile computerizate cât şi tehnologiile de comunicare precum şi fundamentul lor comun - tehnologia microelectronică şi toate tehnologiile software asociate.

Până în 1970, tehnologiile computerizate şi tehnologiile de telecomunicaţie erau considerate ca fiind destul de diferite. Cu toate acestea, schimbări tehnologice puternice în microelectronică, software, optică şi integrarea în continuă creştere a telecomunicaţiilor cu tehnologiile informatice au făcut această distincţie din ce în ce mai puţin semnificativă. Tehnologia microelectronică a reprezentat baza comună atât pentru dezvoltarea rapidă cât şi pentru convergenţa tehnologiilor de telecomunicaţii cu cele informatice. Trecerea de la tehnologiile analogice la cele digitale în domeniul telecomunicaţiilor a dus la sistemele de comutare şi transmisie care seamănă tot mai mult cu computerele şi încorporează o cantitate tot mai mare de software. Numeroase mijloace de comunicare sunt, în prezent, mai mult sau mai puţin asemănătoare computerelor cu utilizări speciale. În plus, o dată cu dezvoltarea tehnologiei reţelelor, comunicaţiile între computere s-au extins enorm de la începutul anilor 1960, atunci când s-au dezvoltat pentru prima dată sistemele online computerizate. Împreună, aceste evoluţii au estompat distincţiile tradiţionale dintre telecomunicaţii şi tehnologiile informatice şi a dat naştere la definirea contemporană a tehnologiei informaţiei.

1.1 Evoluţia Tehnologiei Informaţiei

De-a lungul ultimilor cincizeci de ani, evoluţia tehnologiei informaţiei poate fi împărţită în trei epoci (Fig. 1.1): Mainframe; PC (computer personal) plus LAN (reţea locală) şi operaţiuni pe Internet.

PC (c omputer personal) plus LAN (re ţ ea local ă ) ş i opera ţ

Fig. 1.1 Evoluţia Informaţiei

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX

1.2 Era Mainframe

Primul computer electronic digital operaţional, ENIAC (Fig. 1.2), a fost construit în 1946 în Statele Unite. Fiind prima maşină de calcul în întregime electronică, aceasta a fost compusă din 30 de unităţi distincte, a cântărit 30 de tone, a ocupat 1.800 sq.ft. (167,225 metri pătraţi), a avut 17.468 tuburi cu vid, şi putea face numai aproape 400 de înmulţiri pe secundă. Ulterior, deceniile de la 1950 la 1970 sunt considerate ca fiind era computerelor de mare viteză (n.tr., eng., orig. „mainframe”) şi a minicalculatoarele organizaţionale, respectiv, era mainframe.

În anii 1960, calculul de afaceri se preocupa în jurul computerului de tip mainframe, care efectua activităţi de prelucrare pe loturi. Utilizatorii depuneau stive de cartele perforate şi aşteptau rezultatele imprimate. Abordarea pe diviziuni temporale partajate a permis mai multor persoane accesul la mainframe-uri în anii 1970, şi minicalculatoarele au oferit oamenilor un mediu de calcul mai puţin structurat. Tehnologia comunicării datelor a legat calculatoarele laolaltă, dar mainframe-ul a fost întotdeauna master-ul în relaţia de necontestat „master/slave” (n.tr., eng., orig. stăpân/sclav). Microprocesorul a adus cu sine un val de calculatoare personale şi staţii de lucru, care a eliberat utilizatorii de dependenţa lor de mainframe-urile şi minicalculatoare costisitoare şi suprasolicitate. Microcalculatoarele şi staţiile de lucru au fost uneori conectate prin intermediul reţelelor în vederea schimbului de date/informaţii şi de împărţire a resurselor, cum ar fi imprimantele şi stocarea pe disc. Cu toate acestea, când computerele mai mici au fost legate în reţea cu mainframe-urile, relaţia master/slave încă funcţiona.

rela ţ ia master/slave înc ă func ţ iona. Fig. 1.2 Na ş terea calculatorului electronic

Fig. 1.2 Naşterea calculatorului electronic digital

1.3 Era PC + LAN

Primul microprocesor (Fig. 1.3), care a fost inventat de un tânăr inginer, M.E. Hoff, Jr. în 1971, la Intel, o companie de semiconductoare situată în California, SUA, a schimbat linia istorică a dezvoltării tehnologiei informaţiei. Hoff a inventat un circuit integrat cu 2.300 de tranzistori, care este în esenţă echivalent cu unitatea centrală de procesare (CPU) al unui calculator, care a pregătit terenul pentru integrarea inteligenţei în obiecte neînsufleţite, precum computerul personal. CPU pe un cip a devenit cunoscut ca microprocesor. Două cipuri de memorie au fost ataşate la microprocesor: unul care să mute date în interiorul şi afara CPU-ului şi altul care să ofere programul de comandare a procesorului. Computerul rudimentar cu scop general nu numai că putea rula un calculator complex, dar putea şi să controleze un lift sau un set de semafoare, şi, de asemenea să efectueze mai multe sarcini, în funcţie de programul său. Această invenţie s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante inovaţii tehnologice din secolul XX.

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX

Primul calculator personal, „Altair”, a fost elaborat în 1975. Doi ani mai târziu, Radio Shack a introdus primul calculator personal cu tastatură şi monitor CRT 1 . Acesta a fost primul calculator complet personal comercializat publicului larg. IBM a anunţat apoi IBM Personal Computer (Fig. 1.4) şi a intrat pe piaţa calculatoarelor personale în 1981. Un succes imediat, IBM PC a devenit rapid standardul industriei şi a fost unul din motivele pentru care revista Time a ales „calculatorul personal” ca „Omul Anului” 1982. PC-ul a lansat, de asemenea, o întreagă industrie de clone, software şi echipamente accesorii „compatibile IBM”. IBM PC a reunit toate caracteristicile de dorit ale unui calculator într-o singură maşină de mici dimensiuni. Acesta a oferit 16 kilobytes de memorie pentru utilizator (expansibilă la 256 kilobytes), una sau două dischete şi, opţional, un monitor color. La proiectarea PC- ului, IBM a contractat pentru prima dată producerea componentelor acestuia la societăţi din afară. Cipul procesorului a venit de la Intel şi sistemul de operare, numit DOS (Sistem de operare a discului), provenea dintr-o companie cu 32 de angajaţi numită Microsoft. Această „externalizare” a schimbat în totalitate faţa industriei de calculatoare.

schimbat în totalitate fa ţ a industriei de calculatoare. Fig. 1.3 Primul microprocesor - Intel 4004B

Fig. 1.3 Primul microprocesor - Intel 4004B

Datapoint a introdus sistemul ARC în 1977, care a fost prima Reţea Locală (LAN) disponibilă pe piaţă. Au existat trei componente arhitecturale în cazul ARC: procesoare de fişier, procesoare de aplicaţii, şi hub-uri, toate conectate cu un cablu coaxial. A urmat o revoluţie în micro-calculatorele bazate pe reţele, colectarea beneficiilor tuturor progreselor anterioare într-o unitate coerentă. Indiferent de resursele informatice de care are nevoie un utilizator, sistemul informatic în reţea le face disponibile imediat. În forma sa cea mai simplă, un sistem informaţional de reţea constă în calculatoare conectate între ele şi conectate la utilizatori prin intermediul unei reţele. Cu toate acestea, potenţialul bogat oferit de sistemele informaţionale în reţea se bazează pe capacitatea de accesare a resurselor, indiferent de furnizorul de la care provin, şi indiferent de locul unde îşi au reşedinţa fizică - ca şi cum o gamă vastă de computere şi aplicaţii software se află pe biroul utilizatorului. Totuşi, utilizatorul poate accesa această serie de resurse în moduri simple, intuitive. Industria calculatoarelor a trebuit să perfecţioneze un număr enorm de concepte pentru a atinge această simplitate.

1 CRT-Cathode-Ray Tube

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX

rapid ă a tehnologiei informa ţ iei în secolul XX Fig. 1.4 Primul Computer Personal IBM

Fig. 1.4 Primul Computer Personal IBM

În anii 1970 şi 1980, oamenii au cunoscut o evoluţie rapidă a tehnologiei microprocesoarelor. Dezvoltarea rapidă a microprocesorului în anii 1980 a adus o accelerare majoră în reducerea dimensiunii: înlocuirea mainframe-urilor tradiţionale şi a minicalculatoarelor cu alternative micro. Calculatoare de putere egală sau mai mare decât a mainframe-urilor au putut să stea confortabil pe birouri sau în braţe. Această tendinţă a adus utilizatorilor soluţii bazate pe costuri reduse pentru PC-uri, LAN-uri, servere de reţea şi sisteme bazate pe mai multe microprocesoare. Anul 1980 marca sfârşitul primei epoci (tradiţionale) de sisteme informatice şi începutul celei de-a doua (bazate pe micro-PC şi LAN). În comparaţie cu alte tehnologii din ultima jumătate a secolului XX,, tehnologia informaţiei a cunoscut cea mai rapidă dezvoltare, schimbând în mod semnificativ viaţa oamenilor şi aducând mari contribuţii la evoluţiile economice şi sociale din întreaga lume.

1.4 Era Informaţională Internet

Avansarea rapidă a microcalculatoarelor şi a cerinţelor de comunicare între microcalculatoare a stimulat foarte mult dezvoltarea informaticii de reţea şi a sistemelor de comunicaţie prin intermediul computerului. Tehnologia LAN s-a dezvoltat rapid în a doua jumătate a anilor 1980. Interconectarea prin LAN a dus la dezvoltarea rapidă a Reţelelor de arie largă (WAN), tehnologia din timpul anilor 1980 şi începutul anilor 1990.

Cu toate acestea, proiectul care a stabilit bazele Internetului a început în 1969. Cunoscut ca ARPANET, acesta avea scopul de a construi o reţea de calculatoare care să permită cercetătorilor din întreaga ţară să împărtăşească idei. Planul iniţial al proiectului ARPANET a fost de a lega patru zone:

Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), unde a fost amplasat primul „nod”; Universitatea din California, Santa Barbara, Institutul de Cercetare Stanford şi Universitatea din Utah. Au fost aproape două duzini de site-uri conectate prin 1971, inclusiv computerele de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) şi de la Universitatea Harvard. Trei ani mai târziu, au existat 62 şi, până în 1981, mai mult de 200 de computere interconectate. ARPANET a fost prima reţea cu comutarea pachetelor de mesaje pentru a conecta computere eterogene. Calculatoare de dimensiuni, tipuri şi viteze foarte variate au putut face schimb de informaţii pentru prima dată. Cu toate acestea, ARPANET nu a fost iniţial un Internet, deoarece conecta mai degrabă gazde decât reţele.

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX

La începutul anilor 1970, alte ţări vrut să participe la acest proiect. ARPANET a suferit multe schimbări, deoarece reflecta evoluţia spre tehnologia de reţea şi apoi spre tehnologie inter-reţele. Aceste evoluţii au permis conexiuni între mai multe reţele şi a pregătit calea pentru Internet. Reţeaua ARPANET a fost deschisă civililor în 1983. În 1984, ARPANET a fost împărţită în două reţele:

ARPANET pentru activităţi orientate pe cercetare, şi Reţeaua de apărare a datelor (DDN) pentru activităţi militare operaţionale. Proiectul ARPANET în sine a fost lăsat deoparte în 1990 în favoarea reţelei mult mai avansate, NSFNET, o reţea fondată de Fundaţia Naţională de Ştiinţă din Statele Unite ale Americii.

De vreme ce computerele personale au devenit mai ieftine şi mai uşor de folosit la sfârşitul anilor 1980, oricine deţinea un modem putea intra online. NSFNET a servit apoi drept coloana vertebrală din punct de vedere tehnic pentru Internet. Internet reprezintă o reţea constituită din mai multe reţele. Este

o colecţie unică de reţele în întreaga lume. Computerele conectate la internet utilizează standarde

compatibile de comunicaţii şi împărtăşesc capacitatea de a se contacta reciproc şi de a schimba date.

În

Utilizatorii Internetului comunică în principal prin intermediul poştei electronice (e-mail); prin Telnet, un proces care le permite conectarea la o gazdă aflată la distanţă; prin implementarea de Protocolului de Transfer de Fişiere (FTP), un protocol care permite să transfere informaţii de la o gazdă aflată la

distanţă la site-ul local.

Existenţa Internetului facilitează în mod semnificativ împărtăşirea resurselor între organizaţiile participante, care includ agenţii guvernamentale, instituţii de învăţământ, şi corporaţii private. Internetul promovează colaborarea între cercetători şi oferă un teren de testare pentru noile evoluţii în domeniul reţelisticii. Intercomunicarea globală şi magistrala de informare au fost astfel introduse pe ordinea de zi, iar conceptele de infrastructură naţională de informaţii (NII) şi infrastructură globală de informaţii (GII) sunt formulate treptat. De fapt, Internetul, ca un cadru fundamental al infrastructurii informaţiei globale şi naţionale, oferă mari oportunităţi pentru îmbunătăţirea şi remodelarea interacţiunilor între cele trei componente ale societăţii: guvern, cetăţeni şi întreprinderi.

anii 1990, Internetul a devenit foarte popular şi a fost îmbrăţişat de oameni de diferite culturi şi medii.

Dezvoltarea rapidă şi popularizarea tehnologiei Internetului în anii 1990 a adus utilizarea tehnologiei informaţiei într-o nouă eră. Astfel, comerţul electronic, guvernarea electronică şi societatea electronică, progrese semnificative ale erei informaţionale, au fost în plină expansiune în ultimii zece ani. Modul în care să profite din plin de resurse informaţionale pe Internet pentru a ajuta organizaţiile în atingerea obiectivelor strategice ale acestora a devenit o provocare primară.

Se anticipează că următoarea paradigmă informatică dominantă va combina Internetul şi tehnologiile informatice de tip peer-to-peer şi wireless (fără fir). Mulţi experţi preconizează că următoarea revoluţie majoră în activitatea informatică va fi numită „Grid Computing”, care va oferi accesul direct în mâna utilizatorilor, practic, la toate resursele electronice cunoscute 2 .

2. Evoluţia conţinutului procesat de calculatoare

Calculatoarele au fost iniţial proiectate în scopul calculelor ştiinţifice. Cu toate acestea, calculatoarele sunt acum banale în şcoli, birouri şi locuinţe şi sunt utilizate pentru a stoca, prelucra şi prelua cantităţi enorme de informaţii pentru o varietate incredibilă de scopuri. Calculatoarele nu mai sunt doar maşini de calcul, aşa cum este sugerat de nume, dar sunt de asemenea instrumente pentru comunicaţii şi sunt, de asemenea, capabile să poată acţiona ca şi video şi audio-playere şi aşa mai departe. Conţinutul prelucrat de calculatoare şi comunicaţia au suferit schimbări fundamentale în ultimii

50 de ani (Fig. 1.5).

2 Delphi Group: „Reţea Globală: Revoluţia Tăcută”, aprilie 2002

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX

2.1 Managementul datelor

În fazele incipiente ale aplicaţiilor informatice, puterea calculatoarelor a fost concentrată pe prelucrarea datelor (DP), cum ar fi primul sistem de prelucrare datelor recensământului şi primul sistem informatic de salarizare, desfăşurat în SUA în 1951 şi respectiv 1954. La început, prelucrarea datelor a fost axată pe procesarea lotului. Odată cu dezvoltarea calculului de distribuţie, prelucrarea în timp real şi / sau în timp de a datelor a fost dezvoltată şi utilizat pe scară largă de către guvern şi afaceri. În această etapă, conţinutul principal prelucrat şi gestionat de calculatoare au fost datele.

2.2 Managementul Informaţiei

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaţiei, accentul dezvoltării aplicaţiilor informatice a fost îndreptat spre managementul datelor si al informaţiei, care este utilizat pentru a sprijini administrarea şi gestionarea unei organizaţii, precum şi luarea deciziilor. În această perioadă, numeroase sisteme aşa- numite de gestionare a informaţiilor (MIS) şi sisteme de asistenţă în luarea deciziilor (DSS) au fost dezvoltate la nivel mondial, în special, în ţările dezvoltate. În această etapă, conţinutul principal prelucrat şi gestionat de calculatoare s-a mutat de la date la informaţii.

2.3 Managementul cunoştinţelor

Odată cu apariţia Erei Internetului, în special a exploziei de informaţii pe Internet, conţinutul prelucrat şi gestionat de calculatoare a fost mutat din nou, de la date/informaţii la cunoştinţe. Se estimează că în prezent există peste 10 miliarde pagini web existente pe internet, şi cifra va creşte continuu cu aproximativ 2 milioane de pagini pe zi. Explozia de informaţii pe Internet a prezentat o provocare majoră pentru toţi oamenii din lume. Adică: cum se face utilizarea adecvată a informaţiilor disponibile pe Internet, astfel încât informaţiile să poată fi transformate în cunoştinţe organizaţionale şi/sau personale, care aduc valoare şi beneficii tuturor. În acest sens, oameni din întreaga lume au recunoscut apariţia la erei economiei informaţiei şi economica cunoştinţelor. Astfel, managementul cunoştinţelor devine o parte importantă din era informaţională.

devine o parte important ă din era informa ţ ional ă . Fig. 1.5 Evolu ţ

Fig. 1.5 Evoluţia conţinutului procesat de computere şi Principiile directoare în informatizarea Guvernului

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX

Este demn de menţionat faptul că evoluţia în trei etape, cu privire la conţinutul prelucrat şi gestionat de calculatoare, nu înseamnă că gestionarea datelor, informaţiilor şi a cunoştinţelor sunt exclusive una faţă de cealaltă, şi nici nu înseamnă că gestionarea datelor şi a informaţiilor este mai puţin importantă decât înainte. Evoluţia în trei etape descrie doar schimbarea accentului pus pe aplicaţiile informatice.

3. Evoluţia principiilor directoare ale informatizării Guvernului

Odată cu progresul tehnologiilor, principiile directoare în utilizarea tehnologiei informaţiei, a cunoscut de asemenea, schimbări semnificative pe parcursul ultimilor cincizeci de ani (Fig. 1.5). Recunoaşterea acestor schimbări este crucială pentru liderii guvernelor. Aceasta îi poate ajuta să-şi formuleze viziunile de e-guvernare i şi să realizeze politici guvernamentale şi strategii pentru dezvoltarea ei.

3.1 Informatizarea

Înainte de mijlocul anilor 1980, în timp ce se ocupau fie cu sisteme de prelucrare a datelor sau cu sisteme de management de informaţii, de fapt, oamenii au făcut eforturi diverse pentru informatizarea proceselor de afaceri. Aceasta a implicat utilizarea calculatoarelor pentru a automatiza activităţile de afaceri ori de câte ori computerele puteau juca un rol din motive de eficienţă şi productivitate. Principiul director şi cel mai popular termen de informatizare în guvern, în această perioadă, a fost "informatizarea", adică, doar informatizarea cât mai mult posibil a proceselor de afaceri existente.

3.2 Retehnologizarea procesului de afaceri

După ce tehnologia PC-urilor şi LAN-urilor tehnologie a devenit populară în anii 1980, mai târziu, prelucrarea datelor şi reţelele au devenit disponibile pentru aproape toată lumea. Aceste progrese tehnice i-au făcut pe oameni să reconsidere principiile directoare ale aplicaţiilor informatice într-o organizaţie. Tehnologia informaţiei a furnizat adesea noi metode de a face afaceri, şi, uneori, a fost un factor esenţial în transformarea unui proces complet de afaceri. Prin urmare, accentul folosirii calculatorului s-a mutat de la achiziţionarea de echipamente informatice şi de la punerea în aplicare a sistemelor la exploatarea optimă prin intermediul unor ajustări ale procedurilor, organizării şi utilizării personalului. Prin urmare, o schimbare a atenţiei s-a făcut de la eficienţa şi câştigurile de productivitate prin automatizarea sarcinilor de rutină, la atingerea eficacităţii exprimate în termenii aplicării unor soluţii noi pentru sarcinile tradiţionale şi furnizarea de soluţii pentru noile sarcini. Astfel, aplicarea calculatoarelor în organizaţii a fost redirecţionată de la computerizarea procesele existente de afaceri ale organizaţiilor la reproiectarea proceselor de afaceri şi / sau retehnologizarea organizaţiilor, astfel încât să profite din plin şi să maximizeze beneficiul tehnologiei informaţiei.

În timpul anilor 1980 şi 1990, principiul de bază şi cel mai popular termen de informatizare în guvern, în această perioadă, a devenit "Re-tehnologizarea". Multe agenţii guvernamentale şi întreprinderile şi-au restructurat rapid organizaţiile pentru a le face prietenoase şi au pus în aplicare mai multe proceduri adecvate compatibile cu un mediu IT. În acest proces, eforturile principale includ:

Eliminarea straturilor de management tradiţional;

Comprimarea categoriilor de locuri de muncă;

Crearea echipelor de lucru;

Instruirea angajaţilor în competenţe cu mai multe niveluri;

Scurtarea şi simplificarea diferitelor procese de afaceri; şi

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX

Raţionalizarea administraţiei.

Rezultatele au fost impresionante. Succesul retehnologizării procesului de afaceri a simplificat foarte mult structura organizatorică, a îmbunătăţit managementul, a sporit eficacitatea şi eficienţa, a stimulat productivitatea. De fapt, în Statele Unite, succesul retehnologizării procesului de afaceri a pregătit condiţiile necesare pentru emergenţa noii economii în anii 1990.

3.3 Transformarea

Popularizarea şi aplicarea tehnologiilor de Internet au provocat un alt mare salt în utilizarea deplină de a tehnologiei actuale a informaţiei. Prin intermediul internetului, oamenii sunt capabili să achiziţioneze orice informaţii şi să comunice digital cu oricine, oriunde şi în orice moment. Diferitele sisteme de informare pe care guvernele le-au dezvoltat în ultimii ani pot acum fi extinse acum pentru a ajunge la întreprinderi şi cetăţeni, cu ajutorul Internetului, indiferent de locul unde se află aceştia. Prin urmare, pe lângă furnizarea unui serviciu public de informare pentru întreprinderi şi cetăţeni, guvernul poate, de asemenea, oferi diverse servicii publice de afaceri on-line pentru întreprinderi şi cetăţenii prin intermediul internetului. În plus, Internetul poate ajuta guvernul în îmbunătăţirea interacţiunilor sale cu întreprinderile şi cetăţenii, oferind în acelaşi timp o bază solidă pentru stabilirea unui nou tip de relaţie de parteneriat între aceste trei organisme, în era informaţiei. Prin urmare, informatizarea guvernul nu mai este doar o afacere internă a guvernului. Ori de câte ori un proiect IT este pus pe ordinea de zi, guvernul trebuie să ia în considerare cererile sale interne şi interacţiunile externe cu mediul de afaceri şi cetăţenii ca un întreg. Proiectele care vizează informatizarea guvernului nu mai sunt o problemă doar pentru reţelele locale ale agenţiilor guvernamentale. În schimb, acestea trebuie să fie planificate şi proiectate în conformitate cu arhitectura Internetului şi prin prisma globalizării.

Mediul guvernamental actual, care cuprinde întreprinderi, cetăţeni şi globalizare, este total diferit de cel precedent (guvernul singur). Bazat pe deplin pe noile posibilităţi tehnice, guvernele se confruntă cu o sarcină de transformare. De aceea, în scopul de a satisface nevoile erei informaţiei, guvernul ar trebui să profite de tehnologii informaţionale, inclusiv Internet, pentru a reinventa modalitatea existentă şi structura organizatorică a guvernului, care a fost creat pentru era industrială şi a existat de aproximativ două sute de ani. Aceasta este transformarea guvernului şi, într-o mare măsură, o transformare prin informatizare. Cu alte cuvinte, sarcina este de a construi un guvern al erei informaţiei prin intermediul tehnologiei moderne a informaţiei.

Prin urmare, principiul director şi termenul cel mai popular în informatizarea administraţiei, în această perioadă este "transformarea". Procesul de transformare este, de fapt, procesul de dezvoltare şi formulare a e-guvernului. Dacă un guvern susţine că oferă o e-guvernare, dar nu există schimbări care au loc în structura organizatorică a acestuia sau în procesele sale de afaceri, atunci se poate concluziona că proiectul e-guvernare a guvernului nu este cu siguranţă unul de succes şi rolul tehnologiei moderne de informare nu îşi joacă deplin rolul.

Această analiză pe trei etape a evoluţiei principiilor directoare în informatizarea guvernului nu înseamnă că informatizarea, retehnologizarea şi transformarea sunt exclusive una faţă de cealaltă sau că informatizarea şi retehnologizarea sunt mai puţin importante decât transformarea. Problema aici este că un guvern ar trebui să-şi analizeze mandatul, funcţiile şi întreaga sa activitate, astfel încât să formuleze un set complet de opinii şi viziuni despre cum să ofere un rol deplin tehnologiei moderne a informaţiei în timp ce îşi planifică proiectele de e-guvernare.

i n.tr., sintagma “e-governement” poate apărea în text sub diverse echivalenţe, atât ca “e-guvernare” cât şi ca “guvernare electronică” sau “e-guvern”, datorită înţelesurilor multiple ale acestei sintagme.

Informatizarea Guvernului 1. Introducere Odat ă cu apari ţ ia erei informa ţ iei, tehnologia

Informatizarea Guvernului

1.

Introducere

Odată cu apariţia erei informaţiei, tehnologia informaţiei a devenit din ce în ce mai mult o parte indispensabilă a oricărui guvern. Importanţa acesteia este dincolo de înţelegerea multor persoane. Dezvoltarea e-guvernării, pe baza informatizării guvernului, a fost cea mai importantă tendinţă în utilizarea tehnologiei moderne a informaţiei în sectorul public. E-guvernarea este un termen auto- explicativ pentru utilizarea tehnologiei moderne a informaţiei şi comunicării ori de câte ori este posibil în guvern pentru a reconstrui structura guvernului, pentru retehnologizarea proceselor de afaceri, pentru informatizarea diverselor activităţi operaţionale şi executive şi pentru a oferi servicii mai bune pentru clienţi, astfel încât să formeze un guvern în era informaţiei. Deşi conceptul de e-guvernare a fost popularizat în anii 1990 (prima dată în 1992 de către dl. Clinton, fostul preşedinte al Statelor Unite, şi extensiv acceptat spre mijlocul anilor 1990), informatizarea guvernului a făcut obiectul unui lung efort pe termen lung pentru multe guverne de-a ultimilor cincizeci de ani.

Utilizarea tehnologiei informatice în sectorul public poate fi urmărită de la începutul anilor 1950. În 1951, Presper Eckert şi John Mauchly au construit primul computer comercial din Statele Unite numit UNIVAC. Departamentul de recensământ al SUA a devenit primul lor client. În 1954, primul sistem informatic de salarizare a fost, de asemenea, desfăşurat în Statele Unite. De atunci, computerele şi guvernul au intrat într-o legătură indisolubilă.

În multe ţări, guvernul este singurul mare utilizator al tehnologiei informaţiei, şi, în multe ţări în curs de dezvoltare, este consumatorul predominant de produse ale tehnologiei informaţiei. Acest lucru se datorează faptului că guvernul este cel mai mare proprietar şi operator de informaţie publică în societate. Strădaniile şi eforturile actuale de informatizare a administraţiei la nivel mondial se axează pe următoarele patru obiective:

1. Urmărirea unei eficacităţi, eficienţe şi productivităţi mai mari.

2. Construirea unui guvern mai transparent, cinstit şi curat.

3. Oferirea unor servicii mai bune pentru întreprinderi şi cetăţeni.

4. Stabilirea unor noi tipuri de parteneriate cu mediul de afaceri şi cetăţenii în scopul construirii unei societăţi mai democratice şi centrate pe om.

Figura 1.1 sintetizează poziţia şi ilustrează ceea ce poate fi atins prin aplicarea tehnologiei moderne a informaţiei în activităţile guvernamentale.

Informatizarea guvernului

Informatizarea guvernului Fig. 2Figura 1.1 Rolul tehnologiei moderne a informa ţ iei în Guvern 2. Cel

Fig. 2Figura 1.1 Rolul tehnologiei moderne a informaţiei în Guvern

2. Cel mai mare proprietar şi procesor de informaţii publice

Guvernul este, de obicei, cel mai mare proprietar de informaţie publică, distribuind mari cantităţi de informaţii utilizate de toate cercurile publice. În multe ţări în curs de dezvoltare, este de multe ori singurul producător de informaţii relevante economice şi sociale. Punerea informaţiilor la dispoziţia publicului a devenit o parte importantă a serviciilor publice către cetăţeni. Managerii resurselor informatice din cadrul agenţiilor guvernamentale sunt participanţii principali în domeniul serviciilor generale civile. Experienţele din ţările industrializate şi cele recent industrializate indică faptul că politicile publice, care permit accesul privat eficient la datele publice, sunt ingredientele-cheie în realizarea competitivităţii.

Guvernul există pentru a servi cetăţenilor săi. De fapt, una dintre principalele activităţi ale guvernului este evidenţa documentelor. Într-o mare măsură, procesul administraţiei publice este practic un proces de prelucrare a datelor/informaţiilor. Autorităţile guvernamentale colectează şi prelucrează date şi informaţii diferite - despre indivizi, familii, organizaţii şi companii. Apoi, pe baza acestor date şi bucăţi de informaţii, guvernele produc noi informaţii pentru public, cum ar fi, politici, strategii, planuri de lege, şi oferă, de asemenea, diverse servicii pentru public. În esenţă, tehnologia informaţiei este utilizată pentru a sprijini prelucrarea informaţiilor de către guverne, inclusiv culegerea de date, stocarea, prelucrarea, răspândirea şi utilizarea.

Mutarea elementelor eficienţei informaţiei este una dintre provocările majore în informatica modernă. Ar putea fi, de asemenea, unul din impedimentele principale în creşterea utilizării capacităţilor de comunicare şi de calcul în sectorul public. Înainte şi după ce textul, datele, graficele, imaginile, vocile sunt manipulate, acestea trebuie să fie mutate de mai multe ori. Acestea trebuie să fie capturate, stocate şi extrase din memorie, afişate pe ecrane, copiate şi trimise la site-urile de la distanţă.

Utilizarea tehnologiei informaţiei a fost o cerinţă absolută în dezvoltarea administraţiei publice şi a managementului. Astfel, se poate spune că administraţia modernă de guvernare şi cea publică nu poate fi productivă, eficientă şi eficace fără sprijinul tehnologiei moderne a informaţiei.

La un nivel fundamental, tehnologia informaţiei se schimbă sau chiar elimină distincţii multe dintre rapoarte, publicaţii, baze de date, înregistrări, şi altele asemenea. Tehnologia informaţiei permite acum

Informatizarea guvernului

difuzarea de informaţii pe o bază descentralizată, care este eficientă din punctul de vedere al costului la niveluri scăzute de cerere. Multe tipuri de informaţii publice, cum ar fi cele administrative, manageriale, tehnice, statistice, ştiinţifice şi referenţiale, pot fi cel mai bine stocate şi diseminate prin mijloace electronice. De exemplu, recensământului naţional şi rapoartele statistice ar putea fi disponibile pe discurile optice şi făcute accesibile pentru orice prin Internet. Distribuirea electronică şi în reţea a documentelor guvernamentale şi publice, creşterea accesului public la date guvernamentale se dezvoltă foarte rapid în multe ţări. Astfel de sisteme de informaţii permite utilizatorilor să caute, să localizeze, să vizualizeze şi să descarce rapoarte guvernamentale, studii, programe de calculator, fişiere de date şi baze de date, şi CD-ROM-uri cu informaţii actualizate regulat. Nu există nici o îndoială că utilizarea eficientă a tehnologiei informaţiei poate face guvernele să lucreze mai bine cu costuri mai mici.

Multe guverne au constatat că acestea pot oferi servicii mai bune clienţilor lor, profitând de revoluţia din sistemele de computere şi de comunicaţie. De exemplu, un sistem integrat de informaţii a veniturilor va îmbunătăţi datele fiscale aflate la dispoziţia salariaţilor de colectare în domeniu; şi funcţionarii veniturilor vor fi capabili de a primi cazuri mai rapid şi să le rezolve mai devreme. Un sistem folosind arhitectura de calcul distribuit şi Internetul pentru a automatiza şi moderniza procesul de colectare a impozitelor va permite Trezoreriei să colecteze mai eficient impozitul, care este, desigur, un beneficiu pentru toate agenţiile guvernamentale.

Există, aşadar, cel puţin trei motive pentru care informatizarea administraţiei este crucială pentru ca orice guvern să atingă obiectivele sale de dezvoltare economică şi socială. În primul rând, având în vedere importanţa economică a sectorului public în orice ţară, creşterile de productivitate în sectorul public ar conduce la beneficii semnificative pentru economie în ansamblu. Conturile sectorului public pentru un mare procent din totalul locurilor de muncă, cheltuielilor pentru consumul final şi formării capitalului brut fix pe piaţa internă. În al doilea rând, sectorul public este de obicei cel mai mare şi mai larg colector de date şi informaţii publice. Aceste date variază de la activităţi economice şi sociale la resurse naturale şi geografice. În al treilea rând, într-o economie globală a informaţiei în creştere continuă, buna funcţionare a sistemelor informatice guvernamentale poate facilita accesul la cunoştinţe globale şi baze de date internaţionale, precum şi crearea de noi opţiuni pentru mobilizarea şi utilizarea cunoştinţelor şi resurselor locale de informaţii.

3. Rolul guvernului: stimulatorul societăţii informaţionale

În mod evident, guvernul este mai mult decât un simplu utilizator al tehnologiei informaţiei. Fiecare guvern trebuie să schiţeze politici şi strategii de exploatare a resurselor sale de informaţii, pentru a-şi dezvolta infrastructura de informaţii, şi să promoveze utilizarea sistemelor informatice în scopul realizării unei creşteri economice mai eficiente a serviciilor publice. Imposibilitatea de a iniţia o acţiune eficientă şi la timp va avea consecinţe grave pentru capacitatea unui guvern de a stimula eficient dezvoltarea socială şi economică şi formarea unei societăţi informaţionale.

Dezvoltarea unei infrastructuri de informaţii, a resurselor informaţionale şi a sistemelor de informaţii trebuie să fie planificată şi gestionată. Acest lucru este valabil pentru orice organizaţie, nu doar naţională, locală şi municipală. Planificarea şi gestionarea resurselor informaţionale vaste sunt activităţi care sunt în curs de dezvoltare, devenind mai importante şi fiind combinate într-un sector strategic, în economiile multor ţări. În unele ţări în curs de dezvoltare, planificarea şi gestionarea resurselor de informaţii sunt fie în stadiu iniţial fie în stare de dezordine. Lipsa tradiţiei şi experienţei în planificarea şi gestionarea resurselor de informaţii poate avea un impact catastrofal asupra întregului proces de dezvoltare socială şi economică.

În toate ţările, rolul de lider al guvernului creşte promovarea, consolidarea şi proliferarea industriilor tehnologiei informaţiei, industriilor serviciilor de informare, şi dezvoltarea sistemului de informaţii. În multe ţări în curs de dezvoltare, guvernul este singura opţiune existentă pentru promovarea

Informatizarea guvernului

acestor industrii şi sisteme vitale. Eşecul guvernului de a-şi exercita mandatul de lider ar fi dezastruos pentru aceste sectoare.

În unele ţări în curs de dezvoltare, guvernul este primul susţinător şi stimulator al cercetării fundamentale şi aplicate în sistemele şi tehnologiile de informaţie. În alte ţări în curs de dezvoltare, de cercetarea de bază în tehnologie şi sisteme este practic inexistentă. Lipsa eforturilor în cercetarea aplicată împiedică serios capacitatea acestor ţări de a beneficia de schimbări rapide în domeniul tehnologiei informaţiei şi a sistemelor de informaţii care au loc.

În acest context, guvernele pot oferi strategii şi politici relevante pentru gestionarea dezvoltării şi exploatării infrastructurii naţionale de informaţii, sistemelor de informaţii, şi resurselor de informaţii. Ele pot să stabilească metodologia pentru dezvoltarea sistemelor de informare şi să standardizeze şi să coordoneze resursele relevante şi rezervele. Ele pot planifica eficient, integra şi dezvolta resursele umane necesare pentru infrastructura şi sistemelor lor de informaţii. Ele pot stabili, de asemenea, normele şi metodele privind achiziţiile şi stabili tonul pentru noile probleme juridice şi de reglementare. În plus, popularizarea literaturii informatice în şcoli este o strategie importantă pe termen lung.

4. Evoluţia informatizării guvernului

În stadiile incipiente de informatizare guvernamentală, utilizarea tehnologiei informaţiei în sectorul public a fost elaborat în două dimensiuni: birotică şi sistemele de informaţii. Prima dimensiune (adică, birotică) aspiră la creşterea eficienţei şi productivităţii activităţii de birou. A doua vizează organizarea şi utilizarea datelor şi informaţiilor pentru a sprijini administrarea şi gestionarea, precum şi elaborarea de politici şi de luare a deciziilor, astfel încât să îmbunătăţească eficacitatea, eficienţa, productivitatea unei organizaţii ca un întreg, şi să ajungă la o luare informată a deciziilor.

Birotică constă în principal din trei componente: procesarea cuvântului/textului, prelucrarea şi calcularea datelor şi comunicaţiile. Tehnologia procesării cuvântului/textului include procesoare de cuvinte, editoare electronice, maşini de fotocopiere, scanere, imprimante, plottere, panouri de proiect, şi tehnoredactare computerizată. Dispozitivele de captare (OMR, OCR 1 şi digitizor) şi suporturile de stocare în masă (magnetic, optic, CD-ROM, WORM, CD-R / W 2 ) sunt concepute pentru accelerarea introducerii şi stocării datelor. Baza de date şi software-ul de calcul tabelar sunt utilizate pentru prelucrarea şi calculul datelor într-un mediu de birou. Telefoanele multifuncţionale, faxurile, poşta electronică, conferinţele electronice, etc, sunt instrumentele oferite de tehnologia informaţiei pentru a îmbunătăţi comunicarea între birouri. În plus faţă de cele trei aspecte, alte aplicaţii de software, cum ar fi prezentarea, grafica, şi o varietate de software de afaceri, sunt, de asemenea, folosite intens pentru a îmbunătăţi eficienţa şi productivitatea activităţii de birou.

Un sistem de informaţii este un mecanism folosit pentru achiziţionarea, depunerea, depozitarea şi regăsirea unui organism organizat de cunoştinţe. În general vorbind, un sistem de informaţii este compus din hardware de calcul, software, şi mijloace de comunicare. Acestea sunt porţiuni tangibile ale unui sistem de informare. Partea intangibilă a unui sistem de informare, care este foarte importantă şi de obicei neglijată, este problema de organizare a unui sistem de informare, numit orgware. Analiza cerinţelor utilizatorului, capturarea şi curăţarea datelor, întreţinerea şi actualizarea datelor, difuzarea şi utilizarea informaţiilor, etc., toate trebuie să fie bine planificate şi organizate. Orice sistem de informaţii, indiferent de cât de avansate sunt hardware-ul şi software-ul, nu pot fi de succes doar dacă problemele de management şi organizare sunt o preocupare de top.

1 OMR – Cititor optic al markerelor, OCR - Recunoaştere optică a caracterelor. 2 CD-ROM – Disc compact -Read Only Memory (Citeşte doar ce este în memorie), WORM –Writable Once Read Many (Scris o dată, citit de mai multe ori), CD-R/W – Compact Disc-Read/Write (citire/scriere).

Informatizarea guvernului

Integrarea microcalculatoarelor şi a altor facilităţi electronice de birou a fost unul dintre principalele tendinţe în birotică în anii 1990. Un exemplu tipic este primul val de echipamente inteligente de birou apărute pe piaţă. Software-ul a permis computerelor de sine stătătoare să trimită şi să primească mesaje, inclusiv fişiere binare sau editabile sau facsimile standard, folosind o aplicaţie activată prin poştă şi un modem de fax. Unificarea computerelor şi telefoanelor într-o singură unitate logică este un alt exemplu. În forma sa cea mai simplă, controlul apelurilor permite utilizatorului calculatorului să controleze funcţiile telefonului. Software-ul şi o interfaţă prietenoasă simplifică apelurile, transferurile, şi apelarea conferinţelor. Auto-apelarea pentru apelurile simple şi multipartite poate fi integrată cu bazele de date de informaţii sau cu directoare ale organizaţiei pentru a sprijini aplicaţiile personalizate. Mutarea la mesageria unificată a fost o altă tendinţă a microcomputerelor utilizate în birotică. De asemenea, a sosit şi ziua când un utilizator final a putut prelua poşta vocală, poştă electronică şi mesaje fax cu ajutorul unui telefon sau al un calculator personal. De fapt, birotica şi sistemele informatice au fost integrate în cele din urmă cu eforturile de informatizare a guvernului de a remodela guverne, nu numai de a urmări un randament ridicat, calitate şi productivitate, ci să ofere servicii bune întreprinderilor şi cetăţenilor.

Cum este descris în modulul "Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX" conţinutul prelucrat şi gestionat de calculatoare, precum şi principiile directoare ale aplicaţiilor informatice au evoluat în mod semnificativ ultimii cincizeci de ani. În acelaşi timp, conceptele cu privire la informatizarea guvernului, de asemenea, s-a schimbat dramatic.

guvernului, de asemenea, s-a schimbat dramatic. Figura 1.2 Evolu ţ ia Informatiz ă rii Guvernului Conform

Figura 1.2 Evoluţia Informatizării Guvernului

Conform Figurii 1.2, înainte ca Internetul să devină popular în anii 1990, informatizarea guvernului s-a axat pe activitatea internă a guvernului, fie pe activităţile de computerizare ale guvernului, fie pe reproiectarea proceselor activităţilor guvernului. Acest fapt poate fi caracterizat drept o interacţiune guvern-la guvern („G-to-G”, sau „G2G”). Multe din aceste sisteme G2G sunt bine cunoscute, în domenii precum: impozitarea, taxele vamale, managementul financiar, colectarea datelor statistice şi de recensământ, alegerile, dezvoltarea planificării, sănătate, educaţia şi bunăstarea cetăţenilor, securitatea socială, administrarea teritoriului şi agricultura, şi multe altele. Alte domenii includ poliţia, securitatea naţională şi apărarea şi cercetarea.

O dată cu apariţia Internetului, guvernul a început să-şi extindă sistemele interne în exterior, astfel încât acestea au putut ajunge la îndemâna companiilor şi a cetăţenilor, oferindu-le acestora servicii îmbunătăţite. În acest scop,conceptele de: guvern- afacere („G-to-B”, sau „G2B”) şi guvern-cetăţeni („G-to-C”, sau „G2C”) au fost puse pe ordinea de zi

Trei niveluri ale sistemelor informa ţ ionale de guvernare Informatizarea guvernului referitoare la informatizarea

Trei niveluri ale sistemelor informaţionale de guvernare

Informatizarea guvernului

referitoare la informatizarea guvernului şi de atunci au devenit scopurile principale ale e-guvernării. Importanţa e-guvernării va fi abordată în secţiunile următoare.

5.

Guvernul, precum multe alte organizaţii, poate fi perceput ca entitate pe trei niveluri (Figura 1.3): (i) nivelul strategic, (ii) nivelul managerial sau administrativ (tactic), şi (iii) nivelul operaţional. Fiecare nivel reprezintă un nivel diferit de control şi la rândul său, fiecare din aceste nivele are un nivel diferit de necesitate de date, şi oferă o anumită perspectivă asupra guvernului.

ş i ofer ă o anumit ă perspectiv ă asupra guvernului. Figura 1.3 Guvernul ca o

Figura 1.3 Guvernul ca o entitate pe trei niveluri

Nivelul strategic este cel mai înalt nivel fie într-o organizaţie guvernamentală sau în guvern ca un întreg. Acest nivel este responsabil pentru politica şi conducerea sectorului sau a întregului guvern; este în principal orientat mai degrabă spre funcţii decât spre procese si sarcini. Datele strategice sunt foarte concentrate şi conţin, de obicei detalii mai mici. În multe cazuri, datele de la acest nivel pot fi limitate la factorii esenţiali de succes (de exemplu, numere sau grafice cheie care indică situaţia de bază şi reprezintă tendinţele). Datele strategice sunt un amestec de informaţii generate pe plan intern şi obţinute pe plan extern.

Nivelul managerial sau administrativ controlează şi organizează acţiunile unei organizaţii. Acesta îndeplineşte, de asemenea, activităţile de supraveghere menite să asigure prelucrarea introducerii corecte, şi monitorizează ratele de prelucrare şi calitatea. Nivelul managerial este responsabil pentru punerea în aplicare a politicilor tactice şi direcţiilor primite de la nivelul strategic. Acesta este orientat spre funcţii şi procese. Datele manageriale sunt mult mai fluide şi limitate decât cele de nivel operaţional; oamenilor de la nivelul managerial sunt mai dependenţi de informaţii decât de date. Datele manageriale şi administrative sunt aproape exclusiv derivate din surse interne şi reflectă starea de funcţionare a managementului efectuat de organizaţie. Datele constituie baza pentru monitorizarea zilnică a operaţiunilor şi pot fi utilizate fie la un rezumat, sau la nivele mult mai detaliate. În cele mai multe cazuri, datele la acest nivel sunt extrase din rapoartele operaţionale. Nevoile de date manageriale nu sunt la fel de imediate ca şi cele la nivel operaţional.

Nivelul operaţional este orientat pe date şi prelucrare. Intrările sale sunt specifice şi derivate din evenimentele curente de date. Este nivelul operaţional care este beneficiarul predominant al datelor în organizaţie. Unităţile operaţionale şi supraveghetorii lor manageriali asociaţi sunt în atenţie;

Informatizarea guvernului

orizonturile lor sunt limitate la propriile activităţi specifice. Nivelul operaţional, în primul rând, este orientat mai degrabă spre prelucrare şi sarcina decât spre funcţii.

Aceste zone operaţionale sunt, de obicei, primele care urmează să fie sistematizate şi computerizate. Activităţile lor sunt deosebit de potrivite pentru procedură şi sistematizare şi sunt deja subiectul unui grad ridicat de standardizare şi normalizare.

Corespunzătoare celor trei niveluri de organizare guvernamentale, sistemele de informaţii guvernamentale, de asemenea, pot fi împărţite în trei categorii diferite: (i) sistemele operaţionale, (ii) sisteme de managementul informaţiei, şi (iii) sisteme de sprijin în luarea deciziilor.

5.1 Sistemele operaţionale

Sistemele operaţionale sunt sistemele care susţin oamenii la nivel operaţional. Ele sunt caracterizate ca fiind bazate pe tranzacţii, prelucrate ciclic, de obicei orientate pe lot, şi, de obicei care operează într-un interval de timp curent. Adică, tranzacţiile sunt acumulate şi prelucrate în mod periodic. Fişierele create din aceste tranzacţii reprezintă perioada de acumulare şi sunt concepute mai degrabă pentru oportunităţile de prelucrare, decât pentru producţia de informaţii. Sistemele operaţionale sunt construite pe o bază de funcţie-funcţie sau o bază de colectare funcţionale–colectare funcţională, iar fiecare funcţie de sprijin a sistemului este numită tradiţional o aplicaţie.

Sistemele tipice operaţionale dintr-un guvern includ sistemul de prelucrare a datelor statistice, sistemul de contabilitate, sistemul de procesare a plăţilor, sistemul de venituri, sistemul vamal şi altele.

5.2 Sisteme de management al informaţiei (MIS)

Sistemele de la acest nivel sunt dezvoltate pe o bază specifică a clientului şi sunt utilizate pentru a facilita şi controla activitatea de zi cu zi a organizaţiei. Aceste sisteme sunt personalizate pentru nevoile utilizatorului şi sunt, de obicei, sub controlul utilizatorului.

Sistemele informaţionale de management sunt mai ample şi mai orizontale în natură şi, de obicei, apar din fişierele operaţionale a agenţiilor guvernamentale. Există aplicaţii în cadrul sistemelor de gestionare a informaţiilor, dar, spre deosebire de aplicaţiile din sistemele operaţionale, ele sunt mai degrabă reportaje decât de prelucrare în natură. Datele existente sunt aranjate şi ordonate pentru a prevede controlul, coordonarea, planificarea şi funcţiile necesare pentru afaceri.

Exemple de sisteme de management al informaţiilor într-un guvern sunt sistemele de management al informaţiilor financiare, sistemele de management al informaţiilor personale, sistemele de management al informaţiilor privind programele/ proiectele, sistemele de înregistrare civile, sistemele de înregistrare a întreprinderii, sistemele de înmatriculare a vehiculelor cu motor, sistemele de management al paşapoartelor, sistemele de management al informaţiei privind brevetele, sistemele de management al informaţiei privind terenurilor, sisteme de informaţie privind poliţia, sisteme de informaţie judiciară, sistemele de informaţie pentru apărare naţională şi securitate, precum şi sistemele de informaţii pentru diferite sectoare publice.

5.3 Sisteme de sprijin în luarea deciziilor (DSS)

Accentul în utilizarea sistemelor de sprijin în luarea deciziilor este pe furnizarea de sprijin pentru factorii de decizie în ceea ce priveşte creşterea eficienţei eforturilor de luare a deciziilor. În general, sistemele de sprijin în luarea deciziilor sunt utilizate pentru situaţii tactice şi, uneori, strategice. Componentele primare ale unui sisteme de sprijin în luarea deciziilor sunt un sistem de management al bazelor de date, un sistem de management bazat pe model şi o generaţie de dialog şi sistemul de management. Evident, sistemele de sprijin în luarea deciziilor sunt, de obicei, construite pe sisteme operaţionale şi de management al informaţiei existente în cadrul unei organizaţii.

Informatizarea guvernului

Aceste sisteme sunt retroactive în natură în sensul că se preocupă de trecut. De asemenea, sunt proiective în natură, în sensul că proiectează tendinţele viitoare de la evenimentele din trecut. Datele din sistemele de sprijin în luarea deciziilor tind să fie mai puţin precise şi mai orientate spre statistic. Adică, acestea au tendinţa să privească mai degrabă întregul (macro) situaţia, decât evenimentele individuale.

Exemple de sisteme de sprijin în luarea deciziilor într-un guvern sunt sistemele de informare a planificării naţionale, sectoriale şi urbane/regionale, sistemele de informare a resurselor naturale, sistemele de informare a legilor şi regulamentelor, sistemele de informare ştiinţifică şi tehnologică, sistemele de informare economică şi socială, sistemele de informare a resurselor umane, sistemele de informare executivă, şi aşa mai departe. Inteligenţa artificială şi sistemele experte s-au dezvoltat rapid, ca instrumente pentru a sprijini procesul decizional.

6. Două tipuri speciale de sisteme guvernamentale de informaţii

Există două tipuri speciale de sisteme de informaţii guvernamentale care au un mare potenţial în administraţia publică şi sunt de remarcat aici: sistemul de management şi regăsire a documentelor (DMRS) şi sistemul de informaţii geografice (GIS).

6.1 Sistemul de management şi regăsire a documentelor (DMRS)

DMRS este crescut ca aplicaţia eminentă de manipulare a datelor din guvern. Aceasta va sprijini datele text, imagine, audio şi video în moda timpului real şi va oferi utilizatorilor mai multă flexibilitate decât aplicaţiile de baze de date atunci când vine vorba de organizarea şi vizualizarea de date critice. Ceea ce distinge mai ales DMRS din SGBD (sistemul de management al bazelor de date) este capacitatea acestuia de a gestiona informaţii semi-structurate sau nestructurate, cum ar fi textul care rulează într-un fişier de procesare a textului sau a unui model reprezentat în biţi într-un desen trimis prin fax sau scanat. Cu alte cuvinte, DMRS are potenţialul de a gestiona marea majoritate a informaţiilor prelucrate de către orice organizaţie. SGBD, în schimb, lucrează în principal cu textul de caractere care

a fost defalcat în domenii definite în mod rigid şi înregistrări. O scurtă introducere în sistemul de management modern al documentelor este prezentat în modulul "Managementul documentului".

6.2 Sistemul de informaţii geografice (GIS)

GIS îşi are originea la mijlocul anilor 1960. Originile GIS şi teledetecţia au început la un moment similar în timp. Cu toate acestea, creşterea de teledetecţie în anii 1960 şi 1970 a depăşit cu mult

creşterea în GIS. GIS a fost practic necunoscut până la începutul anilor 1980 şi a fost adesea văzut ca

o adăugare la sistemele de teledetecţie – o adăugare care furnizează numai informaţii geografice. Cu

toate acestea, oamenii au aflat curând că instrumentele GIS pot fi folosite în scopul de a combina date spaţiale obţinute din diferite surse şi legate de diferite subiecte. Puterea GIS provine din capacitatea sa de privi entităţile în contextul lor geografic şi de a examina relaţiile între entităţi. GIS oferă posibilitatea de a vizualizarea evenimente la un nivel mult mai detaliat ca spaţiu. Astfel, o bază de date GIS este

mult mai mult decât o colecţie de obiecte şi atribute. Mult timp s-a înţeles că vizualizarea - de exemplu, hărţi, grafice, diagrame şi ilustraţii - ajută mintea umană să asimileze şi să înţeleagă informaţiile. În plus, GIS permite utilizatorilor să ia decizii bazate pe un context spaţial corect. Dezvoltarea rapidă a microcomputerului şi tehnologiilor software a avantajat foarte mult proliferarea şi popularizarea GIS.

GIS este din ce în ce mai folosit în cadrul administraţiei publice în alte scopuri decât cele care implică topografia tradiţională şi managementul proprietăţii. Cererile sale devin tot mai frecvente în sectoare cum ar fi evaluarea impactului asupra mediului, managementul terenurilor, managementul

resurselor naturale, planificare urbană / regională, înregistrare civilă, recensământ al populaţiei şi

demografie,

Informatizarea guvernului

optimizarea transportului, etc. GIS este folosit în principal ca un instrument al sistemului de management de planificare şi sprijin în luarea deciziilor pentru administraţia publică şi management.

Deşi GIS reprezintă un instrument puternic, până când comunitatea informatică locală poate suporta acest tip de aplicaţie sofisticată, va fi dificil pentru ţările în curs de dezvoltare să îl utilizeze, deoarece este o intensiv din punct de vedere tehnologic. Agenţiile guvernamentale care au o nevoie critică, de asemenea, ar trebui să fie conştiente de faptul că GIS este o abordare intensivă de date pentru planificare, şi, dacă datele de planificare locală sunt de proastă calitate sau inexistente, GIS nu reprezintă o bună utilizare a unui computer sau a resurselor umane şi financiare ale agenţiei. Înainte de a instala o aplicaţie GIS complexă, o agenţie guvernamentală ar trebui să dezvolte un plan general pentru un sistem de informare, de aplicare a calculatorului, şi a suportului de date, chiar eventual să ofere management şi utilizatorii finali cu experienţă în aplicaţii simple.

Guvernarea online ş i e-guvernarea 1. Introducere Dezvoltarea rapid ă a tehnologiei informa ţ iei

Guvernarea online şi e-guvernarea

1.

Introducere

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei în secolul XX, în special, pe Internet, a promovat în mare măsură dezvoltarea guvernării online şi a e-guvernării. Conform unui studiu efectuat de UNESCO în anul 2000, 89% din 62 de ţări studiate (39 de ţări în curs de dezvoltare şi 23 de ţări dezvoltate) au dezvoltat într-o anumită măsură e-guvernare şi îi acordă acesteia o mare importanţă. Ca o chestiune de fapt, aproape toate ţările industrializate au pus dezvoltarea e-guvernării pe agenda lor politică.

Încă din 1992, când domnul Bill Clinton a fost ales ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a declarat că guvernul său va fi un e-guvern. Scopul acestor eforturi ale administraţiei sale privind e- guvernarea a fost de a transforma Guvernul Federal al Statelor Unite într-un guvern care este informatizat şi mai eficace, eficient şi productiv; ar fi reproiectat şi procesele de afaceri ar fi retehnologizate. După patru ani consecutivi de efort, au fost realizate rezultate remarcabile: până în ianuarie 1996, angajaţii guvernului federal au fost reduşi cu 240 mii; mai mult de 2.000 de birouri federale au fost închise; aproximativ 200 de proiecte federale şi organe executive au fost eliminate şi cheltuielile Guvernului Federal au scăzut cu 118 miliarde de dolari. În ceea ce priveşte serviciile de afaceri şi cetăţenii, mai mult de 3.000 de noi standarde pentru serviciile publice au fost stabilite de 200 de departamente şi agenţii federale; mai mult de 16000 de pagini de regulamente de administrare au fost anulate şi mai mult de 31000 de pagini de reguli guvernamentale s-au simplificat. Dezvoltarea cu succes a e-guvernării din Statele Unite a avut un impact major asupra dezvoltării e-guvernării la nivel mondial.

Există două motive principale pentru care e-guvernarea a devenit atât de importantă pentru liderii guvernamentali din întreaga lume. Primul este acela că, deoarece guvernul este cel mai mare proprietar şi operator de informaţie publică şi cel mai mare utilizator al tehnologiei informaţiei într-o societate, utilizarea eficientă a tehnologiei informaţiei poate îmbunătăţi demonstrabil eficacitatea, eficienţa şi productivitatea guvernului, precum şi construi un guvern mai simplificat, transparent, responsabil şi competitiv. Al doilea motiv este că tehnologia modernă a informaţiei oferă bune oportunităţi de guverne pe toate nivelurile pentru a stabili o guvernare centrată şi orientate pe servicii şi cetăţeni, stimulând în acelaşi timp participarea oamenilor la luarea deciziilor şi la elaborarea de politici ale guvernului. Tehnologia modernă poate ajuta la construirea unui nou tip de parteneriat între părţile interesate ale societăţii şi aceasta ar trebui să ajute în cele din urmă la promovarea democraţiei, dezvoltării economice şi progresului social.

Dezvoltarea e-comerţului şi noile economii, de asemenea, pune presiune grea asupra guvernelor şi devine o forţă motrice primordială în dezvoltarea e-guvernării. Întreprinderile şi cetăţenii arată guvernelor să facă ceea ce a fost făcut de către alte întreprinderi în dezvoltarea e-comerţului. Ei speră ca dezvoltarea e-guvernării va elimina birocraţia şi va simplifica şi integra procedurile guvernamentale de afaceri, astfel încât este mai uşor pentru ei să negocieze cu guvernul. Ei au, de asemenea, speranţa că va ajuta ca guvernul să devină d fapt mai transparent, cinstit şi responsabil; dorinţa principală a întreprinderilor şi cetăţenilor în era informaţiei este transformarea guvernării multi-departamentale, multi-ierarhice şi orientate spre control într-una inteligentă, orientate spre servicii şi centrată pe un singur client.

Guvernarea online şi e-guvernarea

În plus, multe guverne speră să profite de e-guvernare pentru a prinde din urmă oportunităţile oferite de noile economii, prin atragerea întreprinderilor asociate să investească în economia locală, astfel cum s-a întâmplat cu succes în Barcelona, Spania şi Emilia-Romagna, Italia. Ei speră, de asemenea, să inverseze declinul industrial şi să promoveze regenerarea prin utilizarea inteligentă a e- guvernării şi alte sisteme TIC încurajată prin exemple, cum ar fi Knowsley în Merseyside a Regatului Unit şi Bremen în Germania.

2. Beneficiile guvernării online

Trecerea guvernării online urmează natural utilizării continue a tehnologiei informaţiei în guverne. De fapt, există doi factori care conduc dezvoltarea. Primul dintre ei este că, începând cu anii 1950, guvernele multor ţări dezvoltate şi-au dezvoltat sistemele guvernamentale de informare şi de la începutul anilor 1990, într-o mare măsură, au informatizat afacerile guvernului ori de câte ori calculatoarele ar putea fi de ajutor. Al doilea factor este Internetul, care a ajuns la dispoziţia publicului şi a fost popularizat la începutul anilor 1990, astfel încât oricine cu un calculator poate avea acces la informaţii şi se bucură de diverse servicii, fie de la întreprinderi sau guverne. Ca rezultat, trecerea online a guvernării este văzută ca un pas important în dezvoltarea acesteia şi a interacţiunii cu comunitatea; obiectivul său este îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi creşterea capacităţii de reacţie a serviciului public. Pentru multe zone din guvern, mediul on-line va permite rezultate mai bune ale programului. Tehnologia online are potenţialul de a sparge barierele tradiţionale cu care se confruntă clienţii guvernării şi de a contribui în sens mai larg la servicii de calitate dincolo doar de impactul asupra agenţiilor individuale şi a documentelor lor de serviciu.

Beneficiile guvernării online devin evidente, şi includ următoarele care au fost realizate de multe guverne.

Servicii guvernamentale extinse. Guvernarea online se poate adresa nedreptăţilor din zonele regionale / rurale dintr-o ţară în ceea cer priveşte accesul la informaţii şi servicii guvernamentale. Poate rupe bariera de distanţă sau de mobilitate cu care unii clienţi se confruntă. Furnizarea serviciilor online poate completa şi spori canalele de servicii tradiţionale existente pentru astfel de clienţi, şi oferi acces total la guvernare de aproape oriunde. Guvernarea online va conduce dezvoltarea unei abordări naţionale fără cusur la furnizarea serviciilor online; şi nu va mai fi nevoie ca utilizatorii acestor servicii să înţeleagă modul în care guvernul este structurat - ei vor fi capabili de a interacţiona cu guvernul uşor şi în siguranţă.

Proceduri simplificate de negociere cu guvernul. Guvernare online va elimina necesitatea de a înţelege structura unui guvern şi distincţia între nivelele sale. De fapt, nu este deloc important pentru un client al guvernului să înţeleagă modul în care guvernul este structurat, ci mai degrabă modul de acces la serviciile publice. Cu un guvern tradiţional, mai ales întreprinderile au a avut de parcurs structura complexă de guvernare pentru a obţine informaţiile sau serviciile necesare - de multe ori fiind nevoie să lucreze cu mai mult de o singură agenţie sau competenţă guvernamentală pentru a rezolva o problemă de afaceri.

Guvern transparent. Prin intermediul tehnologiei moderne a informaţiei, pot fi dezvoltate diferite sisteme de informaţii guvernamentale, care vor fi capabile să înregistreze, dacă