Sunteți pe pagina 1din 7

Presiunea atmosferica

Presiunea atmosferica se defineste ca fiind forta exercitata de aerul atmosferic pe unitatea de suprafata si reprezinta unul din parametrii fundamentali in meteorologie. Harta distributiei presiunii la nivelul solului permite recunoasterea formatiunilor barice ciclonice si anticiclonice, ale caror geneza si ciclu de viata sunt in stransa legatura cu starea vremii. Aceasta harta este aproape nelipsita din buletinele meteorologice, dar realizarea prognozei meteo se bazeaza pe analiza modului in care vor evolua inca multi alti parametri, la nivelul solului, in troposfera joasa, medie si superioara, la nivelul tropopauzei si chiar si in stratosfera joasa. Presiunea atmosferica se masoara cu ajutorul barometrului. Unele barometre asociaza scaderea presiunii cu inrautatirea vremii si cresterea presiunii cu imbunatatirea acesteia, ceea ce nu este intotdeauna adevarat, procesele atmosferice reprezentand rezultatul conjugat si complex al modificarilor tuturor parametrilor meteorologici. De exemplu, intr-o zi frumoasa de vara, cresterea temperaturii la orele amiezei poate fi cauza unei usoare scaderi a presiunii. Pe de alta parte, daca instabilitatea atmosferica se accentueaza, generarea norilor de furtuna, cu puternica dezvoltare verticala reprezinta cauza scaderii, uneori bruste, a presiunii. Exista si situatii, indeosebi in sezonul rece, in care aparitia precipitatiilor nu se asociaza cu scaderea presiunii la nivelul solului ci cu procesele care au loc in troposfera mijlocie si superioara. Principiul masurarii presiunii atmosferice Evangelista Torricelli (16081647) a propus o metod de msurare a presiunii atmosferice prin inventarea barometrului cu mercur n anul 1643. Barometrul cu mercur este un tub lung de sticl care a fost umplut cu mercur i apoi rsturnat ntr-o cuv cu mercur. S-a determinat astfel foarte uor c presiunea atmosferic este . Presiunea real ntr-un punct ntr-un

fluid se numetepresiune absolut. Presiunea relativ (manometric) se d fie peste, fie sub presiunea atmosferic. Un manometru care masoar presiuni sub presiunea atmosferic se numete de obicei manometru de vid. Presiunea atmosferic ntr-un punct descrete cu altitudinea. mercur din barometru va avea o nlime de aproximativ 76 cm de mercur la 0 grade Celsius, n cmp gravitaional normal (standard), g=9,80665 m/s, se numete o atmosfer (1 atm). Semnificaia principal a acestor experiene din acel timp era concepia pe care o afirmau c poate fi creat un spaiu vid. Timp de dou mii de ani, filozofii vorbeau de oroarea pe care natura o are pentru spaiul vid: horror vacui. Datorit acestei orori se spunea c natura previne formarea unui vid apucnd orice substan nvecinat i umplnd cu ea instantaneu orice spaiu vidat. Experienele lui Torricelli i Pascal au artat c exist limitri n capacitatea naturii de a prevenii un vid. Cu excepia telescopului, nici o alt descoperire tiinific din secolul al XVII-lea nu a trezit curiozitatea i dorina de cunoatere n aa msur cum au fcut-o experienele cu barometrul i cu pompa de aer.Exist variaii ale presiunii
atmosferice de la o zi la alta, deoarece atmosfera nu este static. Coloana de

Experiena lui Torricelli


n anul 1641, fntnarii Marelui Duce din Florena cutau s construiasc o pomp aspiratoare care s ridice apa la o nlime mai mare de 32 de picioare. Pe atunci nu se tia care este fora ce urc apa n corpul unei pompe i o menine acolo. Ei au construit pompa, dar apa nu s-a urcat mai sus, fapt ce i-a determinat s apeleze la renumitul savant Galileo Galilei, pentru al ntreba unde rezid greeala. Faptul c nu se urca mai sus de 32 de picioare era n contrazicere cu principiul admis pe atunci c natura are oroare de vid. Galileo demonstrase c aerul este greu, dar nu s-a gndit s foloseasc acest fapt ca s explice insuccesul

grdinarilor. Se spune c, nedumerit, le-ar fi rspuns foarte vag c natura nu are oroare de vid dect numai pn la nlimea de 32 de picioare. Preocupat de aceast problem, Galileo a ncredinat-o lui Torricelli (1608-1647), un renumit fizician italian. Acesta a gsit rspunsul abia n 1643, la un an dup moartea lui Galileo, bazndu-se tocmai pe descoperirea acestuia din urm, i anume c nivelul atins de ap n pompa aspiratoare este echilibrat de ctre greutatea masei de aer care apas pe suprafaa exterioar. Discutnd problema aceasta cu Viviani (1622-1702, matematician i om de tiin italian), s-au hotrt amndoi s repete experiena, cu condiia ca s foloseasc mercur n loc de ap. Aceasta deoarece mercurul, fiind de 14 ori mai greu ca apa se va ridica la o nlime de 14 ori mai mic. Viviani a construit un tub lung de trei picioare, nchis la un capt, i a procurat mercurul. Cnd totul a fost gata, ei au umplut tubul cu mercur i apoi, inndu-l bine astupat cu degetul, l-au cufundat ntr-o cuv cu mercur. i, ntr-adevr, mercurul din tub a cobort pn la distana prevzut de ei. Tot Viviani a purtat apoi tubul cu mercur la diferite nlimi i astfel au stabilit un mijloc de msurare a presiunii atmosferice; cu alte cuvinte, se nscuse barometrul. Tipuri de barometre n funcie de principiul fizic al funcionrii i soluia constructiv, barometrele uzuale n practica meteorologic se clasific dup cum urmeaz: Barometru cu mercur
Barometrele bazate pe lichid indic presiunea atmosferic msurat dup nlimea coloanei de lichid (de obicei mercur), lipit la vrf i cu captul de jos conectat la un mic recipient cu lichid (valoarea presiunii atmosferic este proporional cu cea a masei coloanei de lichid). Barometrele cu mercur sunt cele mai exacte, ele fiind utilizate la staiile meteorologice

Vantul Vantul este un element meteorologic vectorial, deosebit de variabil in timp si spatiu, conditionat de contrastul baric orizontal creat in cadrul circulatiei generale a atmosferei. Deplasarea curentilor de aer dintrun loc in altul (regimul vantului) este determinata in principal de dezvoltarea diferitelor sisteme barice si,in primul rand, de activitatea centrilor de actiune principali. Vantul se caracterizeaza prin doua elemente extrem de variabile in timp si spatiu: directia din care bate vantul, apreciata dup 16 sectoare ale orizontului si viteza, reprezentand distanta parcursa de particolele de aer in unitatea de timp, exprimata in m/s. Observatiile asupra directiei si vitezei vantului se efectueaza la inaltimea standard de 10 m. easupra solului. In tara noastra regimul vantului este determinat atat de particularitatile circulatiei generale a atmosferei, cat si de cele ale suprafetei active, evident fiind rolul de baraj orografic al Carpailor, care determina prin orientare si altitudine o circulatie regionala si locala a aerului. Pe teritoriul Romaniei, vitezele medii anuale ale vantului depesc 8 m/s la altitudini de peste 2000 m, sunt cuprinse intre 6-8 m/s la altitudini de peste 1700 m si 4-6 m/s in zonele cu altitudini de 1400-1600 m. In depresiunile din zona montana si deluroasa, precum si pe culmile cu altitudini mici, viteza vantului se reduce treptat in raport cu conditiile locale de adapostire aerodinamica. In zonele cu relief usor fragmentat, cele mai mari valori medii ale vitezei vantului se inregistreaza in zona litorala, deasupra intinderilor de apa ale ale Marii Negre. In Delta maritima a Dunarii, pe litoralul Marii Negre, in zona inalta a Podisului Dobrogei, a Podisului Central

Moldovenesc si pe culoarele dintre acestea, vitezele medii anuale depaesc 4 m/s. In cadrul Campiei Romane, cele mai mari valori (peste 3 m/s) sunt localizate inpartea estica a acesteia si in Campia Olteniei. Valori asemanatoare sunt specifice celei mai mari pari a Podisului Moldovei si al Dobrogei, extremitatatii vestice a Campiei de Vest si sudului Banatului. Viteze medii anuale de 2-3 m/s se inregistreaza in cea mai mare parte a Campiei Romane, Campia de Vest si dealurile subcarpatice.In Podisul Transilvaniei, exceptand partea inalta a Podisului Tarnavelor, valorile medii anuale ale vitezei vantului sunt de numai 1-2 m/s. Cele mai mici viteze medii ale vantului, sub 1 m/s, se inregistreaza in zonele depresionare din Subcarpatii Getici. Trebuie subliniat faptul ca in cadrul fiecarei zone mentionate, pe formele concave ale reliefului, valorile medii anuale ale vitezei vantului pot fi mai mari decat cele specifice zonei respective, in timp ce in formele convexe acestea se pot reduce la valori de sub 1 m/s.

La statiile meteorologice din tara intensitatea vantului se masora cu ajurorul giruetelor care sunt de doua tipuri: girueta cu placa grea si fara. Girueta cu placa grea masoara vitezele vantului peste 8 m/s , iar cea simpla viteza vantului intre 3 8 m/s.

Stratul de zapada este masurat in statiile meteorologice cu ajutorul riglelor de masura a zapezii, care sunt aplasate in 3 puncte diferite ale statiei, iar dimensiunea stratului de zapada este data de media celor 3 masuratori.

Bibliografie:
Nicoleta Ionac, Sterie Ciulache: Esential in meteorologie si climatologie,editura Universitara,2007.

1. 2. 3.

Sterie Ciulache:Meteorologie si climatologie, editura Universitara. A. Tiscovschi, D. Diaconu : Meteorologie si Hidrologie- Lucrari Practice.