Proiectarea unui abator de ovine

Capitolul 1
1. 1 Importanta cresterii ovinelor

Oaia este un mamifer rumegtor, copitat , aproape in toate cazurile domestic, fiind cel mai larg distribuit in lume dintre animalele domestice, crescut pentru ln, piele, carne i lapte. Cresterea ovinelor in tara noastra are traditie de secole. Aceasta specie valorifica cel mai bine pasunile si fanetele, din care o mare parte se afla in zona de munte. Acesta este motivul alaturi de productia diversificata, care face din cresterea ovinelor o ramura foarte importanta a zootehniei, avand o traditie atat de veche. Cresterea ovinelor constituie o indeletnicire straveche a poporului roman, ca si a altor popoare. Importanta economica a cresterii ovinelor este determinata de particularitatile lor biologice si productive, de valoarea produselor alimentare (carne, lapte) si a materiilor prime furnizate industriei usoare (lana, pielicele, piei etc.).

La baza eficientei sporite a expoatarii ovinelor stau particularitatile lor biologice superioare: rusticitate, rezistenta si capacitate de aclimatizare la conditiile diferite de mediu, precum si potentialul productiv competitiv, in raport cu gradul lor de perfectionare si tehnologia de crestere si exploatare. Intre particularitatile bioeconomice ale ovinelor se numara : - capacitate ridicata de valorificare economica a furajelor celulozice, datorita dezvoltarii tubului digestiv si prezentei microbiontilor ruminali; - adaptabilitate la intretinerea pe pasune si valorificare selectiva a florei spontane in proportie de 90% si cat mai apropiat de suprafata solului, generate de mobilitatea buzelor, conformatia ascutita a botului si convexitatii incisivilor; - rezistenta la drumuri lungi si greu accesibile, datorita compactitatii sistemului osos si consistentei ongloanelor; - rezistenta sporita la conditiile mai aspre de clima determinate de rolul protector al invelisului pilos, fapt pentru care interventiile reclamate de organizarea adapostirii sunt mai putin costisitoare;

- durata scurta a gestatiei si prolificitate ridicata, tinand seama de existent unor rase specializate in aceasta directie ; - longevitate mare de pana la 12 ani, cu durata de exploatare economica de pana la 6-7 ani si uneori peste, indeosebi in cazul rasei Karakul; - ritm de crestere corporala ridicat in primele luni de viata a mieilor, ceea ce favorizeaza valorificarea lor timpurie; - capacitate pronuntata de depunere a grasimii la unele rase, preferata in consumul unor popoare orientale; - potential ridicat de fertilizare a pasunilor, de 1,5-2 ori mai mare decat a taurinelor, datorita continutului bogat in in principalele elemente chimice, asa cum rezulta din tabelul 1, ceea ce determina imbogatirea compozitiei floristice si ridicarea productiei de masa verde la hectar.
Specie Ovine Bovine Azot 0,70 0,32 Acid fosforic 0,85 0,20 Potasiu 0,30 0,15 Calciumagneziu 1,50 0,30

Tabelul 1- Compozitia chimica (%) a gunoiului de grajd

Se considera ca gunoiul de grajd obtinut anual reprezinta cca. 25 ori greutatea animalului, iar de la 100 de oi rezulta cca. 125 t/an (Bonhier, 1977). Existenta unor subproduse valoroase cum sunt: coarnele si unghiile , intestinele, sangele, seul, oasele, unele glande (pancreas, timus, suprarenale, stomac glandular, etc.) folosite in industria artizanala, alimentara , farmaceutica, etc., prezinta o deosebita insemnatate economica. 1.2 Tipuri morfo-productive si constitutionale la ovine: Aptitudinea productiva a ovinelor se exteriorizeaza si printr-o anumita conformatie corporala, tipica, fapt pentru care aprecierea animalelor dupa exterior prezinta un criteriu zooeconomic foarte operativ si relative precis. Sub acest raport exista tipuri morfo-productive de oi specializate pentru: lana, carne, lapte, pielicele si tipuri morfoproductive mixte: lana-carne, carne-lana, laptecarne, pielicele-lapte. - Tipul de lana prezinta conformatie spre mezomorfa, talie mica, greutate corporala mijlocie, Osatura bine dezvoltata, piele groasa, densa, cu pliuri cutanate sub forma de salba, cravat si sort, musculature si tesut subcutanat mediocru

dezvoltate, extindere foarte buna a lanii pe abdomen si pe extremitatiile corporale, precocitate moderata (Merinos transilvanean, Merinos Australian, etc.) -Tipul de carne are o conformatie brevimorfa, cu dimensiunile de largime si adancime dezvoltate, conturul trunchiului cilindroid, spatiu mare intre membre, musculatura si tesut subcutanat dezvoltate, piele subtire, buretoasa, necutanata, precocitate pronuntata, randament ridicat la sacrificare, carcase de buna calitate si lana de diferite categorii de finite (rasele specializate pentru productia de carne). -Tipul de lapte se caracterizeaza prin conformatie dolicomorfa cu aspect piriform si cu vidul substernal inalt, osatura fina si compacta, pielea subtire si densa, glanda mamara dezvoltata, musculatura si tesutul subcutanat mai putin dezvoltate. -Tipul de pielicele prezinta conformatie dolicomorfa, aspet piriform, cap si gat alungit, urechi lungi atarnande, trunchi ingust, crupa tesita, coada cu depozit pronuntat de grasime si varful in forma literei S (Karakul).

-Tipurile mixte sunt intermediare intre cele

specializate unilateral. De remarcat totusi ca tipul de lana-carne (Merinos de Palas) se deosebeste de tipul de carne-lana (Merinofleisch) prin rezerve pronuntate de piele si extindere a lanii mai mare pe extremitatii. Tipurile constitutionale dau indicatii asupra starii de sanatate, vigurozitatii si armoniei exterioare. Astfel, osatura, pielea, stratul adipos, musculature si productia piloasa sunt foarte strans legate de tipul constitutional. Si la ovine sunt prezente cele patru tipuri constitutionale principale: robusta, fina si debila si doua tipuri secundare: afanata si compacta. -Tipul robust este strans legat de o conformatie armonioasa cu osatura puternica si potrivit de dezvoltata, frecvent intalnita in special la ovinele de carne. In cadrul tipului de carne, se mai poate intalni si tipul constitutional afanat, cu osatura fina dar puternica, piele buretoasa, tesut subcutanat foarte dezvoltat, musculature dezvoltata, lana lunga si mai rara. -Tipul grosolan reprezinta exagerarea de nedorit a tipului robust, caracterizat prin osatura dezvoltata, uneori cu structura spongioasa si piele impastata.

-Tipul fin predomina la ovinele de lapte si prezinta

osatura fina, compacta si rezistenta, piele subtire si densa, tesut subcutanat redus, lana mai scurta, cu desime si extindere mijlocie. In cadrul acestuia se pot intalni si tipul compact sau uscativ, cu osatura fina puternica, tesut subcutanat si muscular redus, piele mai dezvoltata, lana mai deasa si mai uniforma. -Tipul debil constituie forma exagerata a celui fin si prezinta osatura fina, fragile, articulatii slabe, capul si gatul inguste, urechii stravezii, spinare inseuata sau convexa, piept stramt, jigouri slab dezvoltate, piele subtire si slab vascularizata. Semnele debilitarii constitutionale: acestea sunt strans legate de starea de intretinere si de sanatate a ovinelor, indifferent de rasa si se pot inscrie in urmatoarele: piele subtire, flasca, de culoare pala sau albastruie, usor de prins in cuta; dimorfism sexual indeosebi la masculi slab evidentiat; conformatie stramta si ascutita, cu musculature slab dezvoltata; pielea din jurul ochilor foarte subtire, neacoperita de fibre si depigmentata;

- urechi subtiri si cu vascularizatie foarte reliefata; - regiunea subtiorilor depilate in proportie marita; - osatura foarte fina, unghiuloasa, fragila, spongioasa; - vid substernal marit si defecte de aplomb; - indicii de productie si reproductie diminuati. Alaturi de alti factori de influenta, preintampinarea debilitatii constitutionale asigura in mare masura exteriorizarea potentialului productive a ovinelor, fapt pentru care trebuie as se tina seama in lucrarile curente de selectie.

Capitolul 2 Rase de ovine

In tara noastra se cresc urmatoarele rase si varietati de oi: Tigaie, Turcana, Stogosa, Merinos, Spanca, Karakul.
2.1 Rasa Tigaie

La noi n tara, pna n anul 1950, rasa Tigaie se crestea n efective mari n sudul Moldovei si n Dobrogea. Dupa aceasta prin dezvoltarea industriei textile a crescut cerinta de lna semifina si ca urmare a nceput actiunea de

"tigaizare" a oilor Turcane n toate zonele de ses, depresionare, colinare si chiar de deal. Pe parcursul unei perioade ndelungate, n strnsa legatura cu posibilitatile de furajare, clima si n interesul crescatorilor, s-au format doua ecotipuri: Tigaia de ses si colina mai masiv, mai precoce si cu productia de lna mai mare, dar mai putin rezistenta la ploi reci si Tigaia de munte, mai putin dezvoltata, cu lna mai groasa, rezistenta la conditiile montane de clima. Rasa Tigaie este exploatata pentru lana semifina, carne si lapte, fiind raspandita in zonele subcarpatice si de podis. Exteriorul oilor Tigaie indica un tip morfoproductiv mixt, de lana-lapte-carne, cu un bun echilibru fiziologic. Capul este alungit, profilul botului este putin convex, mai putin pronuntat la masculi decat la femele. Ochii sunt mari si expresivi. Urechiile usor ascutite la varf, relative scurte la berbeci si de lungime mijlocie la oi, avand o pozitie orizontala. Berbeci au coarne lungi (circa 70 cm) si puternice , rasucite in 1-2 spirale, numai 3-4%

fiind ciuti sau cu coarne rudimentare. Dintre oi circa 16-18% prezinta coarne mici sau rudimentare, fara a fi spiralate. Gatul este de lungime si grosime mijlocie facand o legatura corecta a capului cu trunchiul. In ansamblu, trunchiul are la unele animale forma de para (tipul de lana-lapte) la altele aspect cilindric (tipul de lana-carne), la cele mai multe insa se prezinta intermediar intre formele mentionate. Grebanul este destul de larg si proeminent. Spinarea si salele drepte, relativ lungi si potrivit de largi. Crupa putin oblica este destul de lunga si larga. Linia spinarii este usor ascendenta de la greban spre crupa. Pieptul este suficient de larg si adanc, iar abdomenul bine dezvoltat. Membrele sunt potrivit de lungi si puternice, cu unghii rezistente, iar apomblurile in general corecte, oile Tigaie putand parcurge usor distante mari. Ugerul, de marime mijlocie are o forma globulara si sfarcurile bine dezvoltate. Coada este lunga. Numarul vertebrelor codale variaza intre 14-21 . La oile Tigaie bine

intretinute se gaseste un mic depozit de grasime la baza cozii. Pielea este destul de groasa avand o grosime medie de 1.42-1.48 mm si o compresibilitate relativ mica . Totodata ea este elastica si nu formeaza pliuri pe nici o regiune corporala. Dimensiunile corporale variaza atat in functie de conditiile de hrana si intretinere, cat si de zona de crestere si gradul de selectie. In general talia oilor adulte variaza intre 54-70 cm, iar lungimea oblica a trunchiului intre 5777 cm, ceea ce reprezinta 106-112% fata de talie. Acest raport indica o conformatie corporala cu tendinta spre dolicomorfism, mai pronuntata in zona de ses. La berbeci toate dimensiunile corporale sunt mai mari decat la oi, talia medie fiind de 65-68 cm. In ceea ce priveste culoarea lanii si a parului exista in cadrul rasei Tigaie 4 varietati, ce se deosebesc intre ele si prin alte caractere: varietatea bucalaie, ruginie, bela si neagra. Primele trei varietati au o lana alba, deosebindu-se intre ele prin culoarea jarului care este castanie la bucalaie, roscat-vulpie la

ruginie si alba la bela. Varietatea neagra are lana de culoare neagra sau de un negru-roscat si jarul negru. Constitutia oilor Tigaie este in general robusta, robusta spre fina si mai rar fina sau grosolana. Conformatia corporala este armonioasa si osatura puternica. La acestea se adauga voiciunea si usurinta cu care isi cauta hrana, pe pasunile de munte ori sarace, precum si rezistenta la conditiile vitrege de mediu. Productiile rasei Tigaie: Productia de lana : rasa Tigaie se incadreaza in grupa oilor cu lana semifina, uniforma . Suvitele de lana privite la oarecare distanta pe animal prezinta in majoritatea cazurilor un aspect in rauri. Examinate izolat ele au o forma mai mult ascutita la varf, in special in regiunile cu precipitatii atmosferice mai bogate. In regiunile mai uscate insa suvitele prezinta de regula o forma prismatica, oarecum asemanatoare cu cea de la Merinos. Aspectul interior al suvitelor, in mod normal , este cel semiclar, usor voalat sau in valuri. Lana imbraca destul de bine corpul, acoperind fruntea cu suvite mai scurte, iar pe membre

coboara pana aproape de genunchi si jarete. Abdomenul este bine acoperit de lana, exceptie fac oile Tigaie crescute in regiunile de balta, la care lana de pe abdomen este rara si scurta . Productia medie de lana este de 2-2,5 kg in conditii mediocre de intretinere si de 4,5 kg in conditii stimulative de hranire, cu un randament de 50-55% la spalare, finetea lanii de 30-31 m, lungimea de 8-12 cm cu 2-3 ondulatii/cm, iar desimea de 2500-3000 foliculi/cm2 . Lana provenita de la oile Tigaie este apreciata ca cea mai buna materie prima pentru producerea tesaturilor tehnice folosite in industria hartiei. Productia de lapte: la Tigaie este mai ridicata fata de celelalte rase si varietati de oi crescute in tara. Perioada de lactatie dureaza in medie 160-200 de zile, iar productia de lapte pe intraga lactatie este de 79-90 L. Din cantitatea totala de lapte pe o lactatie, 40-60% revine mielului prin supt, iar restul reprezinta laptele obtinut prin muls.

Cantitate de lapte muls variaza in general intre 27-50 L pe cap de oaie. Dintre varietatile rasei Tigaie, mai bune producatoare de lapte se pot considera cea neagra si ruginie, fara a fi insa cu mult superioare varietatilor bucalaie si bela. Productia de carne la rasa Tigaie este apreciata ca buna. Carnea provenita de la oile Tigaie este iin general mai gustoasa si cu un miros specific mai putin accentuat decat carnea de Turcana sau Merinos. Dintre varietatile rasei Tigaie aptitudini mai bune pentru productia de carne le au varietatile neagra si bucalaie. In cadrul tuturor varietatilor se remarca unele exemplare cu conformatie mezomorfa , forme corporale mai lungi si adanci, trunchi cilindric si jigouri bine dezvoltate, ceea ce denota posibilitatea formarii prin selectie si imbunatatire a alimentatiei a unui tip de lana-carne. Pentru acest lucru, cel mai bine s-ar preta Tigaie bucalaie de talie mare din Banat.

Fig 1. Rasa Tigaie

2.2 Rasa Turcana:

Turcana este o rasa locala de munte, care se mai intalneste si in regiunile de colina ca si in unele regiuni de ses. Oaia Turcana este cunoscuta in literatura de specialitate si sub alte denumiri, cum ar fi: oaia barsana-din Tara Barsei, ciusca denumire sub care este cunoscuta in literatura sovietica, ratzka - denumire ungara, zackel denumire germana. Rasa Turcana cu toate varietatile sale, impreuna cu oaia Stogosa constituie grupa oilor cu lana mixta si groasa si cuprinde cele mai intinse teritorii din tara si in special partile muntoase si de coline din regiunile Arges, Oltenia, Brasov, Hunedoara, Cluj, Banat, Maramures, Iasi, Suceava si Bacau.

Rasa Turcana se creste in tara noastra din cele mai vechi timpuri, fiind exploatata pentru productia de lana, lapte, carne si pielicele. Se caracterizeaza printr-o rusticitate, mobilitate si rezistenta pronuntata in conditiile de mediu. Conformatia corporala este dolicomorfa , lana groasa si mixta, de culoari diferite: alba, neagra, de diferite nuante si brumarie acopera tot corpul , pe cap pana la frunte, pe membre pana deasupra genunchilor si jaretilor. Prezinta o talie potrivit de mare, trunchiul este lung , potrivit de adanc si de larg, sprijinit pe membre subtiri si puternice, iar coada este lunga si subtire. Inaltimea la greban la oi este in medie de 63,2 cm, variind intre 54 si 67cm, iar la berbeci 71,6 cm cu variatii intre 66 si 75 cm. Greutatea corporala la oi este in medie de 37,2 cu variatii individuale intre 32 si 53 kg, iar la berbeci 53,4 kg , variind intre 43 si 68 kg. Capul la Turcana este mai alungit decat la Tigaie si cu un profil drept la femele si usor convex la masculi. Ochii au o privire vioaie, expresiva. Oile in majoritatea cazurilor au

coarne mici sau coarne rudimentare. Berbeci au coarne bine dezvoltate, rasucite intr-o spirala mai intinsa decat la Tigaie. Lungimea coarnelor la berbeci este in medie de 62 cm. Urechiile sunt mici , gatul alungit si subtire, grebanul, spinarea si salele relativ inguste, coapsele si fesele bine dezvoltate, membrele sunt puternice cu articulatii solide siunghii consistente, adaptate la drumuri lungi. Ugerul bine dezvoltat cu sfarcuri destul de mari, coada lunga de 30-36 cm ,avand 12-14 vertebre coccigiene. Turcana este o ras rustica , rezistenta la boli si intemperii, adaptata conditiilor vitrege de mediu si potrivita pentru regiunile muntoase cu precipitatii atmosferice foarte mari. Productiile rasei Turcane: Productia de lana: Oaia Turcana are o lana mixta, compusa in general din fibre groase si lungi si fibre subtiri si scurte, la care se mai adauga un procent variabil de fibre intermediare, iar cateodata si fibre moarte. Fibrele groase formeaza scheletul suvitelor si le imprima acestora un aspect pronuntat conic

cu varful ascutit, de pe care apa de ploaie se scurge cu usurinta. Fibrele subtiri si scurte se afla situate la baza suvitelor si ele constituie imbracamintea lanoasa propriu-zisa. Fibrele intermediare ocupa o situatie intermediara ca finete si ca lungime intre primele categorii de fibre. Extinderea lanii pe extremitati este satisfacatoare. Fruntea de regula este acoperita de un smoc de lana scurta. Obrajii sunt mai golasi decat la Tigaie. Membrele sunt acoperite cu lana pana la jumatatea antebratului si pana aproape de jaret. Productia de lana, la o intretinere slaba este de 1,7 kg iar la o intretinere normala, productia la femele este in medie de 2,2 kg, iar la masculi de 3,2kg. Lana Turcana isi gaseste intrebuintarea mai mult pentru confectionarea de stofe groase, paturi, covoare si altele. Productia de lapte la rasa Turcana este in medie de 66 L, intr-o perioada de lactatie cu variatii individuale intre 24 si 252 L. In aceasta cantitate se include si laptele supt de miel.

Durata perioadei de lactatie este de 5-7 luni. Din laptele de Turcana se fabrica branza de putina, de burduf, branza telemea si cascaval Penteleu. Productia de carne la Turcana trece pe plan secundar, fiind o rasa tardiva la care ingrasarea se face mai anevoios decat la Tigaie. Mielul la nastere are circa 2,8-3 kg greutate si se dezvolta incet, ajungand la completa dezvoltare, adica la starea adulta, la varsta de 3-4 ani. Productia de pielicele prezinta o importanta destul de mare mai ales la varietatea brumarie. Chiar la varietatea neagara s-au putut observa miei cu buclaj lucios, marunt si uniform, apreciat pentru caciuli. Rasa Turcana reprezinta un substrat bun pentru incrucisarea cu rasa Karakul, producand chiar de la prima generatie pielicele de valoare. Prolificitatea la oaia Turcana este moderata, 97-103 miei la 100 de oi fatate, inregistranduse de regula 5-8% fatari duble. In conditii bune de intretinere a oilor, mai ales in perioada pregatitoare pentru monta si perioada de

monta s-au putut obtine pana la 20% fatari duble.

Varietatile Rasei Turcane:

Rasa Turcana are patru varietati: alba, neagra, brumarie si ratca. a. Varietatea alba: aceasta varietate este cea mai raspandita . Se creste mai mult in jumatatea apuseana a tarii, in regiunile Arges, Oltenia si Brasov. Turcana alba este apreciata datorita laniide culoare alba care se preteaza la vopsit in orice culoare si nuanta. Jarul, de asemenea, este de culoare alba , putand avea pigmentatii partiale sau totale pe cap si membre. Cand pigmentatia de pe cap si membre este totala si de un brun-inchis , atunci se vorbeste despre oi Turcane bucalai. Turcana alba este o buna producatoare de lapte. b. Varietatea neagra: este raspandita mai mult i partea de rasarit a tarii, animalele adulte avand un colorit carunt cu nuanta de laie de un cenusiu deschis sau de un cenusiu roscat. Varietatea neagra a Turcanei prezinta aceleasi caracteristici ca si varietatea alba.

Deosebirea consta mai mult in culoarea lanii. Mieii prezinta un buclaj caracteristic, de calitate inferioara. Ocupand regiunile de coline din centrul si nordul Moldovei, Turacana neagra este folosita in aceasta parte a tarii pentru incrucisarea cu rasa Karakul, in vederea productiei de pielicele. c. Varietatea brumarie este raspandita mai mult in jumatatea de nord a Moldovei, in regiunile Suceava, Bacau si mai putin in Iasi. Turcana brumarie se caracterizeaza printrun colorit caracteristic al buclajului la miel si anume de un argintiu-brumat, cu o nuanta albastruie sau liliachie. Cu varsta, aceasta culoare apare din ce in ce mai spalacita, pana cand la animalul adult lana capata un aspect alb-vanat sau alb-murdar. Jarulisi pastreaza insa culoarea buclajului de miel si aceasta constituie aproape singurul criteriu care ne ofera posibilitatea sa facem la prima vedere de la distanta deosebirea intre Turcana brumarie si Turcana alba.

Blanita mieilor brumarii este cautata atat pe piata interna, cat si la export, constituind un articol apreciat pe piata mondiala. d. Varietatea Ratca este raspandita mai mult in sud-vestul tarii, in Banat. Caracteristica acestei variatii sunt coarnele de regula in forma de tirbuson dispuse in sus si lateral si lana ceva mai lunga decat la celelalte varietati. Ratca are lana de culoare alba sau neagra. Culoarea alba se intalneste de obicei insotita de un jar pigmentat ca la Tibaia bucalaie sau ruginie. La incrucisarile cu rasa Karakul, aceasta varietate da produsi inferiori sub raportul calitatii pielicelei , in comparatie cu produsii rezultati din incrucisare celorlalte varietati de Turcana cu rasa Karakul.
2.3 Oaia Stogosa

Oaia Stogosa sau Stogomana este un produs de incrucisare intre rasa Tigaie si rasa Turcana. Oaia Stogosa o gasim raspoandita mai mult in regiunile Bucuresti si Oltenia, precum si in partea de sud-est a Banatului. Oaia Stogosa are caractere intermediare intre cele doua rase din care provine. La produsii

din prima generatie intre Tigaie si Turcana, lana capata de regula un aspect afanat, in forma de stog. Suvitele sunt mai scurte decat la Turcana , au un varf mai putin ascutit, lana este mai fina decat la Turcana. Oile Stogose, in general sunt mai viguroase, iar aptitudinile pentru productia de carne sunt mai pronuntate decat la Turcana.
2.4 Rasa Karakul

Rasa Karakul are o importanta economica mare datorita faptului ca de la miei produsi de aceasta rasa, sacrificati in primele zile dupa nastere, se obtin pretioasele pielicele karakul, cunoscute in comertul international si sub denumirea de astrahan sau persan. Pielicelele karakul au o valoare mare prin faptul ca ele reprezinta un articol de blanarie frumos si durabil. Din pielicelele de karakul se confectioneaza mantouri, jachete, gulere, caciuli, etc. Exteriorul la rasa Karakul este reprezentat prin urmatoarele caractere de rasa: Capul alungit, uscativ si usor bombat sau berbecat (la masculi mai mult, la femele mai putin) in regiunea nazala. Tinuta capului este

putin ridicata, varful botului ascutit , narile alungite cu aripi care prezinta usoare incretituri. Barbia, privita din profil, prezinta aproape de buza o scobitura mai mult sau mai putin pronuntata. Fata este acoperita cu peri scurti si luciosi, iar fruntea, la baza coarnelor, este imbracata cu o lana scurta sau cu un jar usor ondulat. Oile sunt ciute sau au coarne mici, rudimentare. Ochii au o privire blanda si linistita, mai ales la femele. Urechile sunt mari si blegi. Se intalnesc la aceasta rasa si oi ciule sau semiciule. Urechile sunt acoperite cu jar scurt, lucios si matasos, care cateodata prezinta usoare ondulatii. Gatul este subtire, putin alungit. Trunchiul la rasa Karakul este alungit, cu coaste slab arcuite si cu pieptul relativ ingust. Cavitatea toracica se largeste si se adanceste cu cat trece spre abdomen. Crupa de regula este tesita, dand trunchiului o forma de para, mai ales la tineretul de 1 an. Regiunea salelor si a crupei, unde se afla buclajul de cea mai buna calitate, este de dorit sa aib o

suprafata cat mai mare. Linia spinarii urca usor de la greban spre crupa. Spinarea, salele si crupa sunt de regula inguste. Membrele sunt potrivit de lungi si puternice, adaptate la drumuri si distante mari in stepa. Membrele sunt acoperite in partea de jos cu un jar scurt si lucios. Coada la rasa Karakul este lunga, avand in medie un numr de 18 vertebre. La baza cozii se afla un depozit de grasime, care la animalele supraalimentate este dezvoltat, ajungand la o greutate pana la 8-10 kg, iar la animalele slabe depozitul de grasime este mai redus avand pana la 1 kg greutate. Forma pe care o ia coada in partea de jos a depozitului de grasime, variaza mult, de la o uoara ndoitura pana la forma completa de S, care se considera tipica si deci dorita. Varful propriu-zis al cozii, care este uscativ si subtire poate fi mai scurt sau mai lung. El trebuie sa ajung pana in dreptul jaretului. Un varf prea scurt sau unul prea lung nu sunt bine vzute la rasa Karakul. Culoarea la rasa Karakul : la noi in tara 96% din efectivul oilor Karakul sunt oi negre si numai

circa 4% de alte culori. La oile negre aceasta culoare o are animalul numai ca miel, pana la varsta de 1-2 luni, dupa care lana devine la nceput rocata, apoi capata un aspect senincenuiu nchis, iar dupa 3 ani trece de regula intr-un cenusiu deschis. Numai jarul isi pastreaza pana la sfrit o culoare mai mult sau mai putin neagra, uneori cu o nuanta albastruie , altdat cu o nuanta rocata. Petele albe apar la rasa Karakul mai frecvent pe varful cozii si pe cretetul capului sau pe ceafa, rar pe membre si mai rar pe diferite alte regiuni corporale. Productiile Rasei Karakul: Productia de pielicele: productia principala la rasa Karakul o constituie pielicica mielului sacrificat in primele zile dupa nastere. Productia de lana: lana la rasa Karakul este mixta si groasa, insa mai scurta ca la Turcana. Lana Karakul isi gaseste intrebuintare pentru confectionarea de covoare (covoare de Buchara), precum si pentru imbracaminte mai groasa de iarna.

Productia de lapte este mai mica decat la Turcana si anume in medie de 56 L. Laptele are in medie 7,8% grasime. Productia de carne: la rasa Karakul nu prezinta decat o importanta secundara si nici nu se face selecia in direcia aceasta, pentru ca animalele cu o precocitateprea dezvoltata nu mai produc pielicele de calitate. Prolificitatea: la rasa Karakul variaza intre 105123 miei la 100 oi fatate. Ftrile gemelare prezinta la aceasta rasa o importanta mare, prin faptul ca in cazul fatarilor duble de regula un miel este reinut pentru reproductie, iar la celalalt se sacrifica in primele zile dupa nastere pentru pielicica.
2.5 Rasa Friza:

Rasa Friza face parte din grupul oilor cu coada scurta, care isi trag originea din Muflon. Este o oaie de ses, specializata pentru productia de lapte. Rasa Friza are culoare alba, inclusiv jarul admitanu-se usoare pigmentatii pe bot, in regiunea buzelor si a ochilor. Capul este mare cu o convexitate in regiunea nasului, mai pronuntata la masculi si mai putin pronuntata

la femele. Capul este gola pana dupa ceafa. Urechile sunt lungi si late. Oile sunt ciute la fel ca si berbecii. Gatul este lung si fin. Crupa este destul de larga si dreapta . Membrele sunt potrivit de lungi si puternice, golae pana mai sus de jeret si aproape ntreg antebraul. Coada de asemenea este golaa, pana la mbinarea ei si scurta, avand un varf ascutit. Ugerul este foarte bine dezvoltat si buretos, caracteristic raselor specializate in direcia laptelui. Productia medie de lapte la noi in tara oscileaz in jurul cantitatii de 200-250 L . Procentul de grasime din lapte este in medie de 6,4%. Productia de lana este de 3 kg. Lana este destul de lunga, lucioasa, rezistenta si cu proprietati fizice in general bune. Friza este o rasa precoce. In conditii de intretinere bune oile intra la monta la varsta de 7 luni si deci pot produce si primul miel la varsta de 1 an.
2.6 Rasa Merinos:

Merinosul este reprezentantul clasic al oilor cu lana fina sau cu lana de aur, cum i se spunea in trecut .Importanta economica pe care a avut-o

si o are inca Merinosul, este destul de mare, datorita faptului ca prin el s-a ajuns sa se livreze industriei textile cantitatile necesare de lana fina de calitate superioare. Merinosul mai are importanta si prin faptul ca a contribuit la ameliorarea si formare de noi rase, cu lana fina sau semifina. In afara de contribuia sa la sporirea productiei de lana , Merinosul a mai participat si la ameliorarea raselor in direcia crnii (prin Merinosul precoce si prin tipul de lana-carne). Merinosul de Palas Principalele caracteristici ale Merinosului de Palas sunt: - lana, formata dintr-un singur fel de fibre de culoare alba, este foarte deasa, uniforma, rezistenta, elastica, cu numeroase ondulatii, cu caracter matasos si imbraca bine tot corpul, pe fata lana se extinde pana la linia care unete unghiurile interne ale ochilor, imbracand bine obrajii si se pot extinde pana aproape de varful botului; abdomenul este bine imbracat, iar pe membre extinderea ajunge pana la genunchi si jareti sau chiar mai jos;

- usucul este de buna calitate si in cantitate suficienta; - talia mijloci, capul la oaie potrivit de mare si cu profil drept, la berbeci capul este mai mare, expresiv si cu profil convex; oile in majoritate sunt ciute, berbecii au coarne puternice, pot fi insa si ciuti; gatul potrivit de lung si bine prins de trunchi, relativ mai scurt si mai gros la berbeci; trunchiul potrivit de lung, larg si adanc; linia spinarii dreapta; crupa larga, potrivit de lunga si putin oblica; coastele lungi si suficient de arcuite; jigourile bine dezvoltate; osatura puternica; aplomburile corecte; - pielea de pe corp prezinta rezerve sub forma de pliuri mici, vizibile numai dupa tundere, pe gat formeaza o salba mijlocie cu 1-3 cravate; -constitutie in general robusta; - adaptare buna la conditiile de stepa, semiprecoce; - capacitate de alptare buna; - capul larg cu 3-4 cute de piele pe nas, urechile potrivit de lungi si de groase; coarnele la berbeci de regula formeaza o spirala in jurul urechilor cu varful in afara. Spinarea, salele si

crupa largi, fesele si coapsele bine dezvoltate; membrele sunt relativ scurte si groase. a. Merinosul Transilvanean: Merinosul transilvanean are o lungime corporala si talie mijlocie, trunchiul potrivit de lung, larg si destul de adanc, crupa potrivit de lunga si putin oblica. Capul este mic, scurt, cu profilul usor convex. Oile in majoritate sunt ciute, iar berbecii au de regula coarne mari, rasucite in spirala, dei se intalnesc si berbeci ciuti. Membrele sunt relativ scurte cu aplomburile corecte, osatura puternica si unghiile rezistente. In general oile Merinos Transilvanean au o lana alba,fina. Jarul de regula este de asemenea alb. La 25-30% din ovine se intalnesc pete mici si stropuri de culoare cafenie sau ruginie, pe fata si membre. Greutatea la nastere a mieilor este in medie de 3,5 kg. Ftrile duble se ridica la 14%. Productia de lapte este in medie de 58 L pe lactatie.

CAPITOLUL 3
3.1 Exploatarea ovinelor pentru productia de pielicele si blnuri nsuirea pielicelelor se refer la firele de lan, la bucle i la buclaj. nsuirile pielii - exist o corelaie strns intre nsuirile pielii i calitatea fibrei care formeaz bucla. Pielea dens, potrivit de groas i elastic constituie un substrat bun pentru obinerea unor pielicele valoroase. Grosimea, densitatea, elasticitatea pielicelelor constituie o nsuire de ansamblu a ei, denumite suplee. nsuirile buclei : Gradul de ntindere Direcia de ntindere Axul buclelor : orizontal, oblic, vertical Modelarea buclelor Tipuri de bucle: a. Sub form de tub : - scurte 12- 20 mm

- mijlocii 20-35 mm - lungi peste 35 mm b. De valuri c. De coarne d. Inelai i semiinelai e. Tirbuon f. igar nsuirile buclajului : - uniformitatea - desenul - rezistena - extinderea buclajului - elasticitate - nuana culorii - luciu 3.2 Carnea
nsuirile fizico-chimice i factorii care influeneaz producia de carne

Structura i aspectul crnii difer atat dup apartenena de ras cat i dup starea de ntreinere. Carnea animalelor mai tinere au o fibr fin i o culoare roz de diferite nuane in timp ce la animalele adulte

fibra este apoas, de consisten tare, aoas, iar culoarea este mai nchis, roiatic de diferite nuane.

Compoziia chimic a crnii de oaie in funcie gradul de ngrare:

Miel gras Apa 47,8 Substanta 12,3 Grasime 28,5 Cenusa 2,94

Miel slab 57,3 18,4 18,7 3,16

Oaie semigrasa 50,2 14,0 23,5 3,17

Oaie grasa 43,4 12,2 35,6 2,81

Oaie foarte grasa 35,2 10,9 45,8 2,9

Carnea de oaie are un coninut mai ridicat de Ca i P (fosfor) i un coninut mai sczut de fluor comparativ cu carnea de bovine i porcine. Valoarea energetic este aceeai cu carnea de vac.
Factori care influeneaz produsele de carne

Principalii factori care influeneaz cantitatea de carne sunt: rasa, varsta, alimentaia, sexul. Rasele precoce de carne, produc cantiti de carne, de calitate superioar, in timp nu scurt, comparativ cu rasele tardive. Gradul de valorificare a furajelor i randamentul la sacrificare este mai ridicat la rasele precoce. Varsta influeneaz mult calitatea i cantitatea de carne. Alimentaia influeneaz in mare msur calitatea i cantitatea de carne.
Aprecierea ovinelor ngrate i a calitii carcaselor

Aprecierea se face prin metode obiective i metode subiective. a) Se face prin intermediul organelor de sim: vz, miros i pipit. In general se ine cont de urmtoarele caractere i nsuiri:

- Impresia general a carcasei - Depunerile de grsimi pe carcas - Aprecierea depunerilor de carne - Dezvoltarea prilor bogate in musculatur - Distribuirea grsimii pe carcas - Calitatea grsimii - Calitatea crnii - Proporia dintre grsime i carne b) 1. Greutatea carcasei 2. Randamentul la sacrificare care reprezint procentul carcasei, raportat la greutatea animalului considerat 100%. Aprecierea randamentului se face prin sacrificare, dup o perioad de flmnzire de 12 ore. Randamentul este diferit astfel: - Oi adulte 38 46% - Batal i tineret 45 48% - Miei grai 50 52%

3. Msurtori pe carcas, se desfac in regiunea lombar, grosimea muchiului longisinus, greutatea diferitelor regiuni dup tranare. 4. Structura carcasei, procentul de carne oase, grosime. 5. Tehnica ngrrii ovinelor. c) Tehnica ngrrii ovinelor. 1. Procurarea mieilor pentru ngrat. Se introduc in ngrare miei din prsila proprie sau din cumprturi, care ndeplinesc condiii cerute de tehnologie de cretere i ngrare. Mieii introdui in ngrtorie trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii: - s aib varsta de minim 45 zile i greutatea de 9kg - greutatea medie a lotului s nu fie sub 12kg - s fie obinuit cu consumul de fan i concentrate - s fie nsoii de certificatul sanitar veterinar 2. Pregtirea unitii de ngrare nainte de populare, unitile de ngrat se pregtesc astfel:

- Se amenajeaz sectorul de primire cu : boxe pentru lotizare, cantar pentru animale, baie a pododermatitelor. - Curirea mecanic a adposturilor de gunoi. - Verificarea i asigurarea integritii i funcionalitii grtarelor. - Instalarea ieslelor pentru a se asigura un front de furajare de 15cm/cap la sol in adposturi prevzute cu pardoseli de grtar i 25cm/cap la sol. - Instalarea de adposturi automate tip uluc asigurnd cate 15 cm front de adpost/miel. - Amenajarea boxelor de cazare a tineretului pe faza de cretere i ngrare astfel: a) Pentru perioada de acomodare se amenajeaz 20% din capacitate cu boxe a cror suprafa s nu fie mai mare de 7 m2 pe grtar (boxe de 24 m2 se mpart in 4) i 25m2 la sol, cu frontul de adpare i furajare normal. b) Pentru perioada de cretere, ngrare i finisare se amenajeaz boxe de 24 m2 pe grtar i 50 m2 la sol.

- punerea in funciune a staiei de preparare a furajelor - dezinfecia ntregii uniti de ngrare - nfiinarea de pajiti cultivate i ameliorarea punilor naturale, asigurnd minimul 7kg mas verde /zi de miel. 3.3 Aprecierea ovinelor Aprecierea ovinelor in viu se face dup gradul de dezvoltare a maselor musculare i depunerile de grsime efective, prin palparea urmtoarelor maniamente: spinare, ale, baza cozii,pieptul, regiunea inguinal, spata, pulpa. Deosebim urmtoarele categorii: 1. Miel de lapte. Varsta maxim 2 luni, existnd o singur categorie de clas, greutatea maxim de 8 kg; prezint dezvoltarea corporal i conformaia eterogen, carnea are un coninut ridicat de esut conjunctiv i are ap uor exprimabil. 2. Miel ngrat. Este femela sau masculul castrat sau nu, care nu are nici un dinte adult, cu varsta maxim de 1 an i o greutate maxim de 25 kg.

3. Tineret ovin. Animale castrate sau nu (femele sau masculi) varsta 12 - 18 luni, greutate mai mare de 20 kg (pan la 45 kg.) 4. Ovine i batali. Sunt animale de peste 18 luni, cu o greutate la tiere de aproximativ 50 kg. Ovinele adulte trebuie s corespund urmtoarelor cerine, pe categorii de calitate: - calitatea I: animale ngrate, cu musculatura bine dezvoltat i formele corporale rotunjite, avand maniamentele de la baza cozii i din regiunea lombar bine dezvoltate; - calitatea a II - a: animale cu musculatura suficient dezvoltat, cu unghiuri osoase ns reliefate, grsimea de la baza cozii fiind evident, dar mai puin cea de la ale; - subcalitatea a II - a: animale cu musculatura slab dezvoltat, cu unghiuri osoase foarte evidente, lipsite de depuneri de grsime sau foarte mici la baza cozii. Batalii prezint un grad mai mare de ngrare, constatndu-se un numr sporit de maniamente. Categoriile de calitate la batali sunt:

- calitatea I: maniamente dezvoltate la baza cozii, regiunea alelor i spinrii, regiunea pieptului i spetei; - calitatea a II- a: maniamente dezvoltate la spinare, ale i baza cozii; - subcalitatea a II- a: maniamentele nu sunt dezvoltate;

Capitolul 4 Tehnologia de abatorizare a ovinelor

4.1 Stabilirea fluxului tehnologic de abatorizare Tehnologia de abatorizare a ovinelor conine o serie de etape i operaii: Pregatirea animalelor pentru taiere

Suprimarea vietii animalului

Prelucrarea initiala

Toaletarea si fasonarea carcasei

Examen sanitar veterinar si de calitate

Marcare si cantarire

Prelucrare frigorifica

Pregtirea animalelor pentru sacrificare Tehnologia recepionrii animalelor se face difereniat pe specii si categorii de vrst, dup criterii specificate de ctre standardele si normativele in vigoare. Recepionarea vizeaz dou elemente majore, i anume: ncadrarea in clasa de calitate corespunztoare condiiei de ngrare a animalelor i stabilirea greutii vii reale a acestora. Aprecierea cu ocazia recepionrii se face individual la animalele mari i pe loturi la animalele mici de ferm. Recepionarea calitativ const in stabilirea clasei de calitate, pe baza strii de ingrasarea.

Recepionarea cantitativ se efectueaz dup un post prealabil de 12 ore. Cu acordul prilor, recepia se poate face i fr acest post, ns cu aplicarea unui sczmnt de 5 % din greutatea stabilit la cntrire. Stabilirea greutii se face prin cntrirea individual a animalelor, menionndu-se in actul de recepionare dac preluarea s-a fcut dup postul legal amintit. Recepia cantitativ este necesar din motive tehnice i economice, intru-cat permite o interpretare corect a rezultatelor abatorizrii. Pregtirea animalelor necesit realizarea urmtoarelor operaii: timp de odihn i diet, examenul sanitar-veterinar, igienizarea i cntrirea animalelor vii. Timpul de odihn i diet. In scopul evitrii consecinelor nefavorabile ale transportului i pentru refacerea echilibrului fiziologic, odihna animalelor nainte de tiere este obligatorie, indiferent de specie. Se recomand ca nainte de tiere, animalele s aib la dispoziie un timp pentru odihn de 12 ore vara i 6 ore iarna; medicul veterinar poate prelungi timpul in cazul animalelor surmenate, dar nu mai mult de 48 de ore de la sosirea in unitate. Dieta difer in funcie de specie (24 ore pentru bovine i ovine, cu excepia mieilor la care dieta este de 8 ore. Dieta presupune suprimarea total a hrnirii, iar adparea trebuie ntrerupt cu 3 ore nainte de sacrificare.

Cercetrile efectuate arat ns c lipsa de ap este resimit foarte mult, animalele neadpate in aceast perioad nregistreaz pierderi destul de mari in greutate. Totodat, prelucrarea animalelor dup tiere se face mai greu, aderena pielii la esuturi fiind mai accentuat, ceea ce determina o jupuire defectuoasa. Examenul sanitar-veterinar. Toate animalele destinate tierii vor fi supuse, cu cel mult 3 ore naintea sacrificrii, unui examen sanitar-veterinar, in urma cruia se pot stabili urmtoarele trei grupe de animale: sntoase, animale destinate sacrificrii la sala sanitar, animale respinse. Animalele sntoase se prelucreaz in halele cu flux normal de tiere; animalele respinse de la tiere,sunt animalele cu stri fiziologice anormale sau suspecte de boli infectocontagioase. Respingerile datorate strilor fiziologice anormale pot fi cauzate de: starea de gestaie; femelele la care nu au trecut nc 10 zile de la ultima ftare; animalele obosite. Se resping de la tiere animalele suspecte de urmtoarele boli: antrax, turbare, morv, crbune emfizematos, pest bovin, edem malign, enterotoxiemie anaerob a ovinelor i porcinelor, anemie infecioas,

limfangitepizootic a cailor, tetanos cu forme clinice grave. De la tiere se mai resping tineretul femel bovin si ovin nereformat, sau animalele cu greuti mai mici dect cele minime stabilite pe specii, rase i vrste. Igiena i toaletarea animalelor. nainte de tiere, animalele sunt supuse unor operaiuni de igienizare prin splare i curire. In acest scop se utilizeaz instalaii mecanizate de curire a animalelor cu ap (perii-du) la temperatura de 2830C in timpul iernii i de 10-20 C in timpul verii. Pe lng ndeprtarea impuritilor mecanice de pe suprafaa pielii, splarea cu ap activeaz circulaia sanguin, avand un efect favorabil asupra proceselor biochimice care au loc in mod normal dup sacrificare. Splarea se face in spaii special amenajate pe fluxul tehnologic, nainte de asomare. Pentru obinerea unor carcase ferite de riscurile infectrii ce se poate produce cu ocazia jupuirii, fermele si productorii trebuie s livreze animalele in bun stare de igien corporala. Suprimarea vieii animalelor

Aciunea de suprimare a vieii este sinonim cu termenul de sacrificare" i are drept scop obinerea unor carcase de calitate. Pe lng scopul tehnic, tierea trebuie s asigure suprimarea vieii animalelor fr suferine, motiv pentru care aceasta trebuie s fie precedat de asomare. In majoritatea rilor tierea precedat de asomare este obligatorie,

utilizndu-se chiar dispozitive luminoase care distrag atenia i permit o mai uoar manevrare a animalelor. Asomarea animalelor. Legislaia actual de protecie a animalelor prevede diminuarea la maximum a suferinei provocate prin brutalitile practicate la sacrificare i prevenirea unor accidente la abordarea animalelor. Metodele de asomare se deosebesc in funcie de speciile de animale. Asomarea reprezint operaiunea de suprimare funcional a activitii centrilor nervoi ai vieii de relaie, fr ns a afecta centrii neuro-vegetativi care coordoneaz activitatea organelor interne, in special aparatul circulator i respirator, pentru a se asigura o cat mai complet emisiune sanguin. Asomarea ovinelor este o operaie facultativ,care poate fi executat cu ajutorul curentului electric cu tensiunea de 180 220 V, timp de 2-3 secunde. Jugularea se execut prin apsarea capului spre spate, ntinderea gatului i nfigerea cuitului in locul de unire a gatului cu capul, sub maxilarul inferior, cit mai aproape de vertrebele cervicale. Cuitul folosit are lama ngust i se nfige pn iese in partea opus a gatului, dup care se rotete lama pentru secionarea venelor jugulare i arterei

carotide, prin care se realizeaz emisiunea sanguin. In timpul jugulrii se evit tierea esofagului i a traheei. Sngerarea animalelor. Eliminarea sngelui din organismul animal in abator prin jugulare sau njunghiere, se face cu scopul obinerii unei crni salubre i mai atrgtoare pentru consumatori, asigurnd i premizele pentru o conservabilitate reuit. Sngerarea ovinelor se face prin mpingerea animalelor pe linie, deasupra jgheabului de colectare a sngelui. Normele sanitar veterinare interzic sngerarea direct pe paviment sau altfel decat in poziia vertical. Prelucrarea iniial Jupuirea reprezint procesul tehnologic prin care pielea este detaat de pe corpul animalului sacrificat, in aa fel incit s se pstreze integritatea carcasei. Jupuirea se consider corect atunci cnd se pstreaz integritatea esutului conjunctiv subcutan, fapt care mrete durata de conservabilitate a crnii i asigur aspectul comercial al acesteia. Prin specificul su, jupuirea solicit un mare volum de munc (40%, atunci cnd se face manual) din durata tuturor operaiunilor de prelucrare.

Procesul de jupuire este influenat de numeroi factori biologici i mecanici. Dintre principalii factori biologici amintim: starea fiziologic a animalelor (reinnd c organismele epuizate, zonele contuzionate sau cu hemoragii prezint raporturi de cretere sau reducere a rezistenei de desprindere a pielii); starea de ntreinere (jupuirea este mai dificil la animalele prea grase sau prea slabe); gradul de nsetare a animalelor (deshidratarea acestora ngreuneaz jupuirea). Dintre factorii mecanici, fora de jupuire este influenat de factori biologici i de direcia aciunii de jupuire (unghiul de tragere optim 180, viteza de jupuire 4-12 m/min). Totodat, aderena pielii este neuniform, fiind mai accentuat in zona articulaiilor i a regiunilor unde abund muchii scuri. Jupuirea se poate face manual sau mecanic, avand caracteristici i particulariti difereniate in funcie de specia animalului. Jupuirea ovinelor are loc dup ce, in prealabil, au fost detaate coarnele i s-a fcut insuflarea cu aer, care se execut prin introducerea sub piele, in partea intern a pulpei

in apropiere de jaret, a unui ac metalic, tubular, racordat printr-un furtun de cauciuc la un compresor de aer. Aerul sub presiune este insuflat intre piele i esutul conjunctiv subcutanat pan cand pielea se umfl pe toat suprafaa corpului. Insuflarea cu aer are ca scop uurarea operaiei de detaare a pielii. Jupuirea propriu-zis ncepe cu picioarele posterioare, intai piciorul liber de care se atrna cellalt crlig al lanului in spaiul dintre jaret si tendonul lui Ahile. Se detaeaz un picior prin secionare la nivelul oaselor tarsiene i apoi se procedeaz la fel cu cellalt picior. Dup aceea se execut o incizie pe linia median de la orificiul anal la plaga de sngerare i cap i se desprinde manual pielea, folosindu-se pumnul, in regiunea abdomenului i a pieptului. Se jupoaie gatul, capul i coada, de asemenea se jupoaie i se detaeaz picioarele anterioare, continundu-se jupuirea restului picioarelor pan la piept. Dup jupuirea picioarelor, a gatului i a corpului, precum i a prilor laterale, restul suprafeelor se jupoaie prin tragerea pielii manual sau mecanic. Jupuirea manual se execut prin tragerea pielii de la coad spre partea anterioar, iar acolo unde pielea ader mai puternic se detaeaz cu ajutorul cuitului sau prin burduire.

Jupuirea mecanic se realizeaz prin smulgerea pielii cu ajutorul unui agregat pentru jupuire. Prelucrarea carcasei Eviscerarea const in secionarea corpului pe linia abdominal i de-a lungul sternului pentru scoaterea viscerelor din cavitatea abdominal i organelor din cavitatea toracic, cu excepia psrilor la care acestea se scot prin cloac. Eviscerarea se execut in poziie vertical a animalelor, necesitnd a pstra integritatea organelor i un termen limit de la tiere (30-40 min). La abatoarele mecanizate, care lucreaz in band, dup jupuire animalul este adus pe linia aerian in dreptul locului de eviscerare unde se afl platforma muncitorului care execut operaia, in abatoarele cu transport conveierizat animalul este adus de conveier in dreptul benzii de eviscerare, prevzut cu tvi fixe in care se pun organele pe msura eviscerrii . Viteza conveierului i a benzii de eviscerare trebuie s fie sincronizate, pentru ca organele i carcasa s ajung in acelai timp la locul de

control sanitar veterinar. Rinichii rmn in aderen natural i se scot odat cu seul aderent. Eviscerarea ovinelor se execut ncepndu-se cu secionarea circular a rotaiei i ndeprtarea organelor genitale la masculi. Se deschide, apoi, cavitatea abdominal prin secionare pe linia median, dup care se scot praporul i intestinele mpreun cu vezica urinar i organele genitale la femele. Dup aceea, se scoate stomacul cu toate compartimentele sale, evitndu-se secionarea lor, pentru a nu se murdri carcasa la interior. Dup secionarea sternului sunt scoase ficatul, plamanii i inima, care rmn atrnate de carcas pan dup examenul sanitar-veterinar. In cazul tierii mieilor i a iezilor, operaia de eviscerare este diferit,organele interne rmn la carcas,iar diafragma nu se secioneaz. Toaletarea carcasei. Aceasta se cur de cheaguri de snge, de impuriti, se fasoneaz seciunile i se spal cu ap cald. Totodat, se scot mduva spinrii, rinichii i seul aderent. Toaletarea carcasei asigur o bun igienizare i o calitate comercial corespunztoare a crnii. Examenul sanitar-veterinar al carcaselor i organelor este impus de legislaia sanitarveterinar i are ca principal scop protecia consumatorului. Examenul sanitar-veterinar se

execut pe parcursul procesului tehnologic (sngerare, jupuire, eviscerare), i mai ales in finalul prelucrrii carcasei. Se realizeaz prin inspecia carcasei (crnii), prin palpare, prin examen senzorial i prin analize de laborator. Se examineaz cu atenie capul, organele interne (plmni, ficat, splin, rinichi), ganglionii limfatici, tractusul digestiv (esofag, stomac, intestine) i carnea sub raport histologic i sanitar-veterinar. Examenul calitii carcasei const in stabilirea clasei de calitate a carcasei i destinaia de prelucrare.

Marcarea crnii i a organelor comestibile se face in raport de normele in vigoare, respectiv de scop/destinaie (consum intern, export). Prin marcare se evideniaz: denumirea abatorului (se aplic tampil rotund cu diametrul de 3,5 cm, pe diferite regiuni corporale in funcie de specie); trichineloza la porc (se aplic tampil dreptunghiular 5x2); pentru condiionarea consumului (se aplic tampil pstrat 4x4) i carnea de export (se aplic tampil cu diametrul mare de 6,5 cm i cel mic de 4,5 cm, cu nscrisul RSVE). Marcarea ovinelor se face astfel: spetele, spinarea, partea intern a pulpelor, fiecare lob pulmonar, ficatul. Cntrirea carcasei se realizeaz la cald i la rece, servind pentru stabilirea rezultatelor abatorizrii.

Zvntarea are ca scop diminuarea coninutului de ap din carcas prin curenii de aer, carcasa fiind inut in camere speciale, bine ventilate i la temperatura de 8-14C, timp de 4-6 ore. Refrigerarea. Carcasa se supune unei rciri la temperatura de 0-4C, timp de 12-24 ore, dup care se face aprecierea acesteia.

Cntrirea carcasei

Preracire

Rcire

Schema tehnologic de abatorizare a ovinelor

Transport ovine Recepie calitativ i cantitativ

Pregtirea ovinelor pentru tiere Asomarea ovinelor Sngerarea ovinelor

Colectare snge

Insuflare cu aer cu prejupuire

Jupuirea ovinelor
Colectare piei

Eviscerarea ovinelor Examen sanitar-veterinar Toaletare uscat Toaletare umed

Colectare,prelucrare organe,intestine

Marcare, cntrire Transport ovine

Recepie calitativ i cantitativ

Pregtirea ovinelor pentru tiere

Asomarea ovinelor

Sngerarea ovinelor

Colectare snge

Insuflare cu aer cu prejupuire

Jupuirea ovinelor Eviscerarea ovinelor

Colectare piei
Colectare,prelucrare organe,intestine

Examen sanitar-veterinar

Toaletare uscat

Toaletare umed

Marcare, cntrire

Prelucrare prin frig