Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea Babes Bolyai Cluj Napoca

CUNOASTEREA SINELUI

Vaidos Claudia-Diana Gr.2, Sociologie, an 2 Intotdeauna, au existat diferite teme pe care multi oameni s-au ferit sa le abordeze, tocmai pentru ca nu stiau cum sa le explice sau pentru ca nu aveau cunostiintele necesare, pentru a discuta despre aceste lucruri. Una dintre aceaste teme, este despre noi insine..despre ceea ce reprezentam noi, ce reprezinta sinele pentru fiecare individ. Totodata, este una din temele ce m-a fascinat intotdeauna, de aceea am si ales sa fac un proiect pe acest subiect. Trecerea noastra prin lume inseamna si o permanenta definire si redefinire a sinelui1- care reprezinta imaginea pe care o avem despre propria persoana, dar nu numai. Imaginea pe care o persoana o are despre sine este una reala, care ii evidentiaza personalitatea si nu una superficiala, care i-ar deforma personalitatea. Deoarece sinele include si rezultatele observatiilor, autobservatiilor, analizelor si autoanalizelor, acesta devine atat emitator cat si receptor, al actiunilor produse si al celor venite din exterior. Distinctia facuta de H. Mead(1934) intre I si Me, ilustreaza cele doua functii ale sinelui, cea de emitator si cea de receptor. Componenta I este sinele ca subiect creator, spontan, dinamic, energizator, componentul Me este cel care controleaza si da directie actiunilor noastre, este sinele conformist cuprinzand in esenta identificarile cu roluri si grupuri sociale.2 Problema sinelui este strans legata de identitate si identificarea ca realitate psihologica a unei persoane. Sinele reprezinta ceea ce suntem, asadar cum ne identificam cu mediul social in care traim totalitatea obiectelor si persoanelor care ne reprezinta mai mult sau mai putin. Fiecare persoana incearca sa-si pastreze identitatea de sine, rezistand presiunilor exterioare ( evenimente, situatii diverse, etc) tocmai pentru a-si conserva acel sine deja creat. Pentru a putea intelege mai bine termenul de identitate, trebuie sa explicam intai o serie de atribute fara de care identitatea nu ar putea fi posibila. In primul rand, se afla distinctia dintre autoidentificarea ( ceea ce cred indivizii ca sunt, si cu cine si ce se identifica ) si heteroidentificarea ( cum sunt priviti din exterior ). Totodata, identificarea este strans legata de fenomenul atribuirii, ceea ce inseamna ca indivizii sunt impartiti dupa caractere distinctive exterioare in anumite grupuri. Acest proces intervine

1 2

Petru Ilut, Sinele si cunoasterea lui- teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2001, p. 7. Petru Ilut, Sinele si cunoasterea lui- teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2001, p. 11

atunci cand nu detinem cunostinte suficiente despre o anumita persoana si este mult mai usor sa o integram in diferite grupuri, doar analizand cateva insusiri exterioare. In al treilea rand, exista identificari interpersonale, dar si identificari cu grupuri sau organizatii sociale specifice. Prin aceste identificari, sinele este introdus in spatiul sociocultural, ceea ce il face sa isi insuseasca diferite sintagme, precum cea de sine institutionalizat ( centrarea indivizilor pe norme si standarde grupale si societale), dar si cea de sine spontan ( urmareste implinirea nevoilor personale ). Insa sinele apare ca o componenta a personalitatii. Teoria Big- five, ne ajuta sa intelegem mai bine trasaturile ce organizeaza personalitatea, fiind alcatuita din 5 factori importanti. Primul factor este extraversia care arata capacitatea de orientare a personalitatii spre exterior, sociabilitatea unei persoane. Un al doilea factor este agreabilitatea si se refera la calitatiile emotionale ale unei persoane. Cel de-al treilea factor constiinciozitatea, reprezinta modul prin care individul trateaza sarcinile si problemele ce apar in viata lui. Al patrulea factor este reprezentat de stabilitatea emotionala, ceea ce ne prezinta caracteristicile si dificultatile emotionale ale unei persoane. Cea de-a cincea trasatura, a teoriei Big five, este sustinuta de cultura sau intelect, prin care putem observa diferitele aspecte ale functiilor intelectuale ale indivizilor. Big- five este un model de descriptie si analiza a personalitatii si a suscitat un interes imens din partea cercetatorilor. Descrierea personalitatii in cinci factori este, in opinia unor autori, foarte prolifica, daca nu chiar cea mai prolifica. 1 Astfel, putem observa ca sinele este un factor de personalitate, dar este foarte important, tocmai de aceea cunoasterea sinelui este un subiect foarte dezbatut. Conceptia despre sine este o sintagma destul de des intalnita in psihosociologia de astazi, deoarece defineste mai multe caracteristici ale sinelui, precum cele cognitive, emotionale si evaluative. In aceasta sintagma, putem gasi si conceptul de sine, in care putem observa informatii despre ceea ce credem si stim noi despre noi insine; sunt prezente si experientele trecute, precum si ceea ce vrem sa devenim pe viitor, dar si aspecte pozitive si negative ale vietii personale, care pot fi aduse repede la suprafata si folosite atunci cand este momentul. Aceasta conceptie este prezenta la toata lumea, insa atributele ce o definesc difera de la individ la individ. Focalizarea pe sine, este o dimensiune in care actorii sociali isi concentreaza atentia asupra lor si asupra starilor interne, dar si asupra
1

Mielu Zlate, Eul si personalitatea, Editura Trei, 2004, p. 244

faptelor biografice. Ea se datoreaza si evenimentelor exterioare care au parte. Aceasta focalizare cunoaste o crestere in perioada preadolescenta si adolescenta, atunci cand se instaleaza criza juvenila. Autoreflectia sporita nu duce automat la o constiinta de sine mai accentuata si realista. Nu o implica in mod necesar, insa intre cele doua procese exista o corelatie directa pozitiva.1 Nu doar personalitatea este foarte complexa, ci si sinele; complexitatea sinelui este data de schema de sine care contine mai multe elemente in cadrul unor indivizi, si mai putine in cazul altora, deoarece fiecare este diferit prin natura sa. O alta expresie ce apartine conceptului de sine, este stima de sine, prin care putem vedea caracteristicile pe care persoanele cred ca le detin, adica cat de mult se pretuieste un individ pe el insusi. Atunci cand o persoana vorbeste despre ea insasi, utilizeaza o stima de sine globala, adica o apreciere a caracteristicilor sale, numai ca ponderea valorii lor se face in avantajul individului. Totusi, sub nivelul stimei de sine globale, exista doua criterii importante la care oamenii au tendinta sa se raporteze, si anume compententa si moralitatea. Nivelul stimei de sine, ne influenteaza foarte mult in viata de zi cu zi; exista studii conform carora cei ce au o stima de sine mai ridicata, au o mai mare incredere in ei, ceea ce inseamna ca reusesc mai bine sa realizeze ce isi propun, fapt ce sporeste si mai mult stima de sine. Cei cu o stima de sine mai scazuta, tind sa aiba si increderea in ei mai scazuta, ceea ce ii determina la insuccese, fiind totodata mult mai dispusi unor anumite boli, deoarece sistemul imunitar este mai slabit, dar sunt si mai previzibili decat cei cu o stima de sine mai ridicata. Deoarece stima de sine si increderea sunt doua elemente importante in sistemul personalitatii, cele mai multe persoane au inceput sa-si cultive stima de sine. Asadar, a inceput sa se puna accentul de aspectele pozitive si pe beneficiile pe care le prezinta o stima de sine si o incredere in fortele proprii, astfel incat,foarte multi pedagogi au inceput sa le acorde o mai mare importanta acestora in procesul formarii elevilor, tinerilor. Totusi, aceste metode nu sunt suficiente pentru a duce la efectul scondat. Exista patru factori care ajuta in cresterea stimei de sine, acestia fiind identificarea cauzelor pentru care stima de sine este scazuta si definirea domeniilor in care competentele ne sunt mai ridicate, suportul psiho-afectiv si abordarea sociala, nivelul motivatiei de realizare si tehnici de a face fata stresului si dificultatilor. Insa, nici stima de sine prea ridicata nu este adecvata, ea ducand intr-un final la narcisism, ceea ce
1

Petru Ilut, Sinele si cunoasterea lui- teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2001, p. 22

inseamna ca persoanele respective au o foarte buna parere despre ei , tiind sa creada ca totul li se cuvine, iar ceilalti sunt subapreciati. Narcisismul este o trasatura a personalitatii. Fiecare indivd aspira la calitati care sa-i asigura succesul si sa-l afirme in viata sociala. Aceste calitati sunt acelea pe care individul si cei din mediul apropiat lui le considera importante, valoroase si indispensabile in aceasta societate. Pentru a defini rolul social ca adoptarea de drepturi si obligatii atasate la un anumit status, putem spune ca un rol social va implica una sau mai multe parti, si ca fiecare dintre aceste parti diferite vor fi prezentate de catre performer intr-o serie de ocazii la aceleasi tipuri de audienta sau la o audienta de aceleasi persoane 1 In mod normal, persoana incearca sa se conformeze cu normele ce sunt impuse de societate. Astfel, putem afirma ca actorii sociali pun baza pe acele caracteristici pe care ei considera ca le poseda intr-o masura mai mare, iar acelea care nu se integreaza in sistemul sau, sunt considerate mai putin importante. Niciodata o persoana nu isi va dori inlocuirea totala a eului cu eul ideal, deoarece nu isi doreste o schimbare radicala a calitatilor pe care le poseda in acel moment. Cu toate acestea, aspiratia inalta conduce la marirea distantei dintre sinele ideal si autoportret ( sinele actual), in defavoarea acestuia din urma. 2 Studiile au aratat ca formarea si schimbarea sinelui tine de varsta biologica si sociala pe care o are un individ, de rolurile si statusurile sociale pe care el le ocupa in societate. O serie de autorii care s-au ocupat de aspectul personalitatii, dar si de cel al sinelui ne prezinta o serie de perioade prin care trece sinele, pana ajunge la forma lui finala. Unul din acesti autori este Sigmund Freud, care a considerat ca viata psihica se desfasoara sub semnul tensiunilor dintre Id, acesta fiind caracterizat prin instinctele biologice, din care libidoul sexual este pe primul plan, si Supraeu, care contine normele sociale interiorizate. Acestea doua se afla in contradictie, iar Eul este pe post de negociator. Intre Id si Supraeu exista cinci stadii importante. Primul este stadiul oral, care are loc in primul an din viata, atunci cand principala nevoie este cea de a manca. Se considera ca cei ce raman dominati de aceasta perioada vor ajunge la maturitate ca fiind
1

Erving Goffman, Presentation of self in everyday life, http://docs.google.com/viewer? a=v&q=cache:j_rLrwgaptkJ:www.clockwatching.net/~jimmy/eng101/articles/goffman_intro.pdf+goffman +the+presentation+of+self+in+everyday+life&hl=ro&gl=ro&sig=AHIEtbTCZpCU2w3nEMpM0gNe1Apc 934l-Q 2 Petru Ilut, Sinele si cunoasterea lui- teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2001, p. 33

agresivi verbal si sarcastici. Cel de-al doilea stadiu este cel anal, caracterizat prin placerea care deriva din eliminare. Copiii care nu depasesc pozitiv aceast stadiu vor ajunge niste adulti retentiv anali, lenesi si murdari. Stadiul al treilea este cel falic, in care incepe sa se formeze constiinta de baiat sau fata, fiind cuprins in intervalul 3-5 ani. Cei ce nu reusesc sa isi formeze aceasta identitate, vor avea grave probleme de comportament sexual la maturitate si tulburari ale sinelui. Dupa aceste trei stadii importante in viata copilului, pentru a-si putea forma sinele, se instaleaza o perioada de latenta, care dureaza intre 6-12 ani, si in care impulsurile sexuale se afla inca la nivelul subconstientului si sunt suprimate prin socializare. Aceasta este perioada cand Supraeu se instaleaza cu fermitate. Ultimul stadiu este cel genital care incepe dupa 12 ani, atunci cand dorintele sexuale ale copiilor devin constiente si se dezvolta eul. O alta teorie stadiala, elaboreaza si E. Erikson, care considera ca pe parcursul vietii se manifesta 8 perioade, traduse pe planul trailor. Prima perioada este definita prin incredere versus neincredere, si se considera ca increderea dobandita in primii ani din viata vor ajuta ca individul sa-si dezvolte optimismul mai tarziu. Cea de-a doua perioada este reprezentata de autonomie versus indoiala si rusine, manifestandu-se intre 1-3 ani, atunci cand copiii incep sa-si exprime vointa si independenta. Intre 3 ani si 6 ani se instaleaza initiativa versus vinovatie. In aceasta perioada copilul incepe sa primeasca responsabilitati, si sa socializeze. Urmatorul stadiu este cel al staruintei versus inferioritate, impunandu-se in timpul scolii elementare, atunci cand copilul este masurat prin note. A cincea perioada este cea a identitatii versus confuzia de identitate, si cuprinde varsta 10-20 ani, atunci cand fiecare copil incearca sa se gaseasca pe sine, sa-si dea seama incotro se indreapta; multi autori numesc aceasta perioada drept criza juvenila. Dupa acest stadiu, urmeaza intimitatea versus izolarea, care se manifesta in jurul 20-30 ani cand pe primul plan sunt relatiile de prietenie si de dragoste. Penultima perioada este cea de generativitate versus stagnare si are loc intre 40-50 ani, cand principala grija este de a ajuta noua generatie sa isi faca un rol in societate. Ultima perioada este cea a integritatii versus disperare, atunci cand oamenii ajunsi la maturitatea tarzie si batranete, in jur de 60 ani, incep sa-si recapituleze tot ce au realizat in viata. Freud credea ca esecurile in a traserva o perioada pot fi remediate prin terapie, insa Erikson considera ca ele pot fi compensate prin oportunitati cotidiene. Stadialitatea

dezvoltarii vizeaza existenta unor organizari cognitive calitativ distincte in diferitele momente ale evolutiei. Dezvoltarea cognitiva influenteaza nu doar nivelul de intelegere a mediul fizic, ci si a celui social. Ontogeneza moralei si axiologiei sinelui, adica conceptia despre bine si rau, despre ceea ce e demn de urmat, ceea ce e moral si ce e imoral, constituie axul fundamental al sinelui. Analizand ontogeneza moralei, trebuie precizat ca ea nu este acelasi lucru cu ontogeneza orientarii axiologice..valorile morale, desi ocupa un loc central in sistemul de valori, sunt doar componente ale acestuia.1 Unul dintre cei mai remarcabili oameni de stiinta ai secolului XX, psihologul Jean Piaget a considerat ca si in acest domeniu exista stadii de dezvoltare. El desprinde trei etape principale in dezvoltarea judecatilor la copii, acestea fiind morala heteronoma, a respectului unilateral fata de adult; realismul moral, un amestec de legi morale si fizice, in care evaluarea comportamentului de catre copil se face preponderent; autonomia relativa a constiintei morale, care se bazeaza pe respectul reciproc si pe principiul cooperarii. In ciuda caracterului sau destul de sumar, prezentarea studiilor lui Piaget ar trebui sa fie totusi suficienta pentru a oferi o imagine asupra contributiei majore pe care acesta a avuto la dezvoltarea psihologiei...Insa, prin intermediul unor metode de cercetare noi si complexe, s-a dovedit ca Piaget a subestimat abilitatile copiilor de varsta anteprescolara si scolara. Multe dintre probele actuale de testare a teoriei stadialitatii necesita existenta unor abilitati operationale si a unor cunostinte; daca un copil nu detine aceste abilitati nu poate obtine scoruri mari la unele probe 2 Teoriile stadiale au fost foarte criticate, deoarece s-a considerat ca dezvoltarea personalitatii si a sinelui este un proces continuu si nu tine cont de varsta, pentru ca odata cu trecerea timpul se schimba si se formeaza sinele. Dincolo de aceste critici, psihologii sociali considera ca socializarea si formarea imaginii de sine prin celalalt explica mult mai bine schimbarea sinelui decat modele stadiale. Socializarea este procesul prin care individul in interactiune cu semenii sai acumuleaza deprinderi, cunostiinte, valori, norme, atitudini si comportamente. De asemenea prin socializare, nu numai ca ne insusim anumite atitudini si crezuri, dar ni se
1 2

Petru Ilut, Sinele si cunoasterea lui- teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2001, p. 43 Rita L. Atkinson, Richard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem, Introducere in Psihologie, Editura Tehnica, 2002, p 104

inoculeaza si principiul ca ele trebuie respectate, la cele mai multe culturi si grupuri sociale norma promovata fiind aceea de a practica un acord intre caz, vorba si fapta.1 Intrarea intr-o noua pozitie sociala se numeste resocializare, fiind precedata sau acompaniata de desocializare, adica iesirea dintr-un anumit status. Procesul socializarii nu este unul liniar si uniform, el cuprinzand doua faze mari si anume socializare primara, care are loc in copilarie, individul devenind fiinta umana, cristalizandu-se versiunea subiectiva a realitatii socioumane obiective si socializarea secundara legata de diviziunea sociala a muncii si de distribuirea sociala a cunostiintelor. In socializarea primara, individul asimileaza lumea sociala de baza, iar in cea secundara el isi insuseste realitati partiale, sublumi. Fiind una dintre temele actuale de psihosociologie, cunoasterea sinelui a starnit multe controverse de-a lungul timpului. Am incercat sa explic conceptia despre sine, si modul cum se formeaza si se schimba sinele, ceea ce ne arata ca indiferent daca toti suntem fiinte umane, suntem atat de diferiti unul de celalalt. Vom reactiona in moduri distincte la situatii similare.

Petru Ilut Valori, Atitudini si Comportamente Sociale- Teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2004, p. 67.

Bibliografie: 1. Petru Ilut Sinele si cunoasterea lui- teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2001. 2. Petru Ilut Valori, Atitudini si Comportamente Sociale teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom, 2004 3. Mielu Zlate, Eul si personalitatea, Editura Trei, 2004 4. Rita L. Atkinson, Richard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem, Introducere in psihologie, Editura Tehnica, 2002 5. Erving Goffman The presention of self in everdyday life http://docs.google.com/viewer? a=v&q=cache:j_rLrwgaptkJ:www.clockwatching.net/~jimmy/eng101/articles/goffma n_intro.pdf+goffman+the+presentation+of+self+in+everyday+life&hl=ro&gl=ro&sig =AHIEtbTCZpCU2w3nEMpM0gNe1Apc934l-Q