S COALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA

STATUL S I ADMINISTRATIA PUBLICA N SOCIETATEA MODERNA - Suport de curs -

Prof. univ. dr. Ioan VIDA

BUCURESTI

MODULUL 1 : NOTIUNI GENERALE DESPRE STAT S I DREPT .....................................................8 1. Consideratii generale ......................................................................................................................8 2. Obiectul Teoriei Generale a dreptului .........................................................................................11 3. Teoria Generala a Dreptului si stiintele juridice particulare.........................................................13 MODULUL 2 : NORMA JURIDICA .....................................................................................................15 1. Definitia si trasaturile normei juridice ..........................................................................................15 2. Structura normei juridice. .............................................................................................................17 3. Clasificarea normelor juridice ......................................................................................................20 4. Actiunea normei juridice n timp, n spatiu s i asupra persoanelor ...............................................22 2. Ies irea din vigoare a normei juridice ...........................................................................................27 3. Caracterul activ al normei juridice ..............................................................................................33 MODULUL 3 : IZVOARELE DREPTULUI.......................................................................................... 38 1. Izvoarele reale ale dreptului..........................................................................................................38 2. Izvoarele formale ale dreptului.....................................................................................................43 A. Legile constitutionale..................................................................................................................51 B. Legile organice............................................................................................................................52 C. Legile ordinare ............................................................................................................................55 D. Alte categorii de legi...................................................................................................................56 MODULUL 4 : SISTEMUL DREPTULUI ............................................................................................ 58 1. Institutia juridica. Ramura de drept ..............................................................................................58 2. Sistemul legislatiei........................................................................................................................60 3. Sistematizarea legislatiei ..............................................................................................................60 MODULUL 5 : REALIZAREA DREPTULUI ....................................................................................... 70 1. Conceptul realizarii dreptului .......................................................................................................70 2. Aplicarea dreptului .......................................................................................................................71 MODULUL 6 : INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE............................................................. 75 1. Felurile interpretarii dreptului......................................................................................................75 2. Metodele interpretarii dreptului...................................................................................................76 MODULUL 7 : RAPORTUL JURIDIC.................................................................................................. 82 1. Definitia si trasaturile raportului juridic ......................................................................................82 2. Elementele structurale ale raportului juridic.................................................................................84

Informat ii generale Date de identificare a cursului

Cursul Statul si adminiostratia publica n societatea moderna se adreseaza studentilor din anul I ai programului de studii universitare de licenta, nvatamnt la distanta, al Facultatii de Administratie Publica din cadrul SNSPA.

Date de contact ale titularului de curs: Nume: Prof.univ.dr. Ioan VIDA Telefon : 021/318 08 97 E-mail : ioan.vida@ccr.ro Consultatii: marti, orele 16-18, sediul Facultatii

Date de identificare curs si contact tutori: Curs: Statul si adminiostratia publica n societatea moderna Anul, Semestrul: anul I, sem. I Tipul cursului: obligatoriu

Conditionari s i cunostinte prerechizite Data fiind sustinerea acestui curs n semestrul I, anul I din programul de studii universitare de licenta ID, pentru o mai buna ntelegere a notiunilor ce sunt prezentate, se recomanda parcurgerea unei bibliografii minimale din domeniul dreptului constitutional si institutiilor publice s i relationarea fireasca cu alte discipline, cum ar fi: Bazele constitutionale ale administratiei publice, Drept civil . Descrierea cursului Cursul de Statul si adminiostratia publica n societatea moderna pentru studentii anului I ai are drept obiectiv general:

programului de studii universitare de licenta

, nvatamnt la distanta ,

familiarizarea cu principalele notiuni ale teoriei generale a dreptului, conceptele, categoriile, principiile s i notiunile esentiale n baza carora dreptul poate fi gndit si explicat, precum: dreptul, norma juridica, izvorul de drept, raportul juridic etc. Prezentarea notiunilor si conceptelor este realizata printr-o abordare sintetico-analitica si n acelasi timp, complementara, fata de celelalte discipline juridice, studiate, n paralel, n semestrul I al anului I. Prezentul curs si propune asadar, nsusirea de catre studenti, din perspectiva formarii lor ca viitori functionari publici, a institutiilor fundamentale ale teoriei generale a dreptului.

Organizarea temelor n cadrul cursului

Cursul este structurat n sapte module, care trateaza notiunile si conceptele fundamentale ale teoriei generale a dreptului, ca disciplina fundamentala care pune bazele necesare studierii tuturor celorlalte discipline juridice. Modulele faciliteaza ntelegerea, att din punct de vedere teoretic, ct si practic a notiunilor de baza, cu ajutorul consultarii regulate a bibliografiei minimale recomandate. Formatul si tipul activitatilor implicate de curs Cursul de Statul si adminiostratia publica n societatea moderna este structurat n cele sapte module,

dupa cum am mai precizat, si este unul interactiv bazat pe de-o parte, pe prezentarea notiunilor si conceptelor n cadrul ntlnirilor prevazute n calendarul activitatilor, iar pe de alta parte, pe munca individuala a studentilor. De asemenea, consultatiile reprezinta o alta forma de sprijin a studentilor n procesul de nvatare activa, prin participarea la discutii pe tematica specifica cursului sau cu privire la realizarea lucrarilor de verificare. Materiale bibliografice obligatorii Sursele bibliografice sunt stabilite astfel nct sa ofere posibilitatea ntelegerii cu mai multa usurinta a temelor abordate si sunt att, referinte bibliografice obligatorii, ct si facultative. Recomandam ur matoarele materiale bibliografice obligatorii: Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005. Teoria generala a dreptului , Editura

Dan Claudiu Danisor, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, C.h.Beck, Bucures ti, 2006.

De asemenea, la finalul fiecarui modul, se vor regasi trimiteri bibliografice facultative, pe care studentii le pot consulta pentru completarea cunostintelor sau n vederea realizarii lucrarilor de verificare. Calendar al cursului Pe parcursul semestrului I la aceasta disciplina sunt programate doua ntlniri cu studentii, n vederea solutionarii eventualelor nelamuriri legate de continutul temelor. De asemenea, n cadrul ntlnirilor, studentii pot sa solciite titularului de curs sau tutorilor sprijin pentru pregatirea lucrarilor de verificare, n calendarul disciplinei, regasindu-se termenele la care trebuie transmise aceste lucrari, aferente modulelor. Politica de evaluare si notare

Evaluarea finala se va realiza pe baza unui examen scris, sinteza (2 subiecte) desfasurat n sesiunea de examene. Nota finala se va compunde din: testul sinteza (60%, adica 6 puncte) si aprecierea celor patru lucrari de evaluare (40%, adica 4 puncte). Lucrarile de verificare vor fi transmise titularului de curs sau tutorelui, conform graficului stabilit n calendarul disciplinei. Elemente de deontologie academica Urmatoarele aspecte vor fi luate n considerare: Studentii ale caror lucrari se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptati la examinarea finala. Orice tentativa de frauda sau frauda propriu-zisa depistata e parcursul examinarii finale va fi sanctionata prin nepromovarea examenului sau alte tipuri de sanctiuni, conform pozitiei Facultatii de Administratie Publica n ceea ce priveste combaterea si sanctionarea drastica a furtului ori a sustinerii incorecte a examenului, prin utilizarea oricaror forme de fraudare. Rezultatele finale vor fi puse la dispozitia studentilor, prin afisarea lor n clasa virtuala. Studentii cu dizabilitati Una din prioritatile noastre o reprezinta asigurarea accesului egal al tuturor studentilor la activiatile de predare-nvatare, precum si la cele de evaluare. n vederea acordarii de sanse egale tuturor cursantilor, indiferent de nevoile speciale ale acestora, titularul de curs si manifesta disponibilitatea de a adapta continutul, metodele de transmitere a informatiilor, precum si modalitatile de evaluare, atunci cnd se impune. Strategii de studiu recomandate Pentru a obtine rezultante performante, se recomanda studentilor parcurgerea fiecarui modul si rezolvarea n termen a lucrarilor de verificare, participarea la cele doua ntlniri, studierea bibliografiei minimale si o planificare atenta a studiului individual.

I. Suportul de curs propriu-zis: Organizarea modulelor : Cursul este organizat pe 7 module distincte, dupa cum urmeaza: MODUL 1 Teoria generala a dreptului n sistemul stiintelor juridice 1. Consideratii generale 2. Obiectul Teoriei generale a dreptului 3. Teoria generala a dreptului si stiintele juridice particulare 6

MODUL 2 Norma juridica 1. Definitia si trasaturile normei juridice 2. Structura normei juridice 3. Clasificarea normelor juridice 4. Actiunea normei juridice n timp, n spatiu s i asupra persoanelor MODUL 3 Izvoarele dreptului 1. Izvoarele reale ale dreptului 2. Izvoarele formale ale dreptului

MODUL 4 Sistemul dreptului 1. Institutia juridica. Ramura de drept 2. Sistemul legislatiei 3. Sistematizarea legislatiei MODUL 5 Realizarea dreptului 1. Conceptul realizarii dreptului 2. Aplicarea dreptului MODUL 6 Interpretarea dreptului 1. Felurile interpretarii dreptului 2. Metodele interpretarii normelor juridice MODUL 7 Raportul juridic 1. Definitia si trasaturile raportului juridic 2. Elementele structurale ale raportului juridic: Subiectele raportului juridic 3. Continutul 4. Obiectul

MODULUL 1 : NOTIUNI GENERALE DESPRE STAT SI DREPT

Scopul modulului: familiarizarea studentilor cu notiunile de baza ale studierii teoeriei generale a dreptului.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa defineasca conceptele de stat s i drept Sa precizeze obiectul de studiu al teoriei generale a dreptului Sa argumenteze locul teoriei generale a dreptului n sistemul stiintelor juridice

1. Consideratii generale n rndul disciplinelor juridice, Teoria generala a dreptului are o aparitie de data relativ recenta.1 Pna la aparitia acestei discipline stiintifice, problematica teoriei dreptului era abordata de stiintele privitoare la ramurile sale, fiecare disciplina facnd, n introducere, o adevarata teorie a normativitatii juridice din respectiva ramura de drept. n anul 1934, Hans Kelsen publica Teoria pura a dreptului (Reine Rechtslehre), n anul 1951 apare n Franta lucrarea lui P.Roubier, Thorie gnrale du droit; la Bruxelles apare n 1948, lucrarea lui J.Hapsert, Thorie gnrale du droit. Acestora li se adauga alte asemenea lucrari, scrise de Jean Dabin, F.Friedman, J.L.Bergel etc. Teoria generala a dreptului este o disciplina necesara n studierea dreptului, ea ofera o introducere generala n problematica dreptului, fara de care studiul stiintelor particulare ale dreptului nu ar fi posibil si nu ar asigura studentului o viziune de ansamblu asupra fenomenului juridic. Studierea Teoriei generale a dreptului este un imperativ care se impune si n ideea asigurarii crearii si aplicarii dreptului, a receptarii dreptului international n dreptul intern si a gasirii cailor prin care statul romn poate contribui la armonizarea dreptului intern cu dreptul international, inclusiv prin instituirea unor tehnici de control asupra introducerii dreptului comunitar n dreptul intern. Din acest punct de vedere, o teorie a dreptului, astazi, nu poate face abstractie de ceea ce reprezinta dreptul n ansamblul sau, n conditiile n care el trebuie sa integreze n continutul sau tot mai multe prevederi ale dreptului international, iar n viitor, sa accepte prevederile dreptului comunitar, n conditiile n care
1

Su rsele primare ale Teoriei Generale a Dreptului au radacini seculare. n anul 1275 Wilhelm Durantes publica "Speculum juris", prima lucrare n care analiza dreptului este facuta din punct de vedere enciclopedic. Dar despre o veritabila trecere de la Enciclopedia Dreptului la Teoria Generala a Dreptului se realizeaza abia n sec.XX .

Romnia va deveni membra a Uniunii Europene. Esenta acestor trasaturi, preponderent economice si politice, nu poate sa nu se reflecte n spatiul actiunii dreptului, continutul acestuia urmnd a fi adaptat la imperativele asimilarii dreptului comunitar, prin suprematia reglementarilor sale n raport cu reglementarile interne si prin integrarea ex oficio a regulamentelor si directivelor n dreptul intern. Cu alte cuvinte, Teoria Generala a Dreptului trebuie sa ofere o viziune generala asupra fenomenului juridic, ea trebuie sa constituie pentru cel care studiaza dreptul un cadru national menit sa asigure trecerea de la general la particular n studiul de caz s i sa revalorifice datele realitatii dreptului si ale practicii juridice n procesul elaborarii si aplicarii dreptului. Pornind de la aceste obiective, este necesar sa precizam, nainte de toate, obiectul Teoriei Generale a Dreptului. Pentru a proceda la un asemenea demers este necesar sa definim principalele concepte cu care operam. Se impune, astfel, sa aratam ca utilizarea cuvntului drept este facuta n doua sensuri: unul extrajuridic si altul juridic. Utilizarea cuvntului "drept" n limbaj extrajuridic are n mod preponderent o valoare etica, el fiind folosit pentru a desemna o anumita apreciere asupra conduitei umane. Atunci cnd oamenii spun ca o sanctiune este dreapta sau cnd apreciaza ca o judecata este dreapta ori cnd atribuie unui judecator calificativul "drept", ei utilizeaza adjectivul drept si variantele sale pentru a evalua din punct de vedere moral un om, un comportament sau o stare de fapt. Spre deosebire de aceasta semnificatie comuna a cuvntului drept, pe plan juridic asistam la trecerea de la cuvnt la concept, asistam la trecerea substantivului drept n concept juridic, apt de a
2

dobndi sensuri distincte, care acopera realitati de sine statatoare. Astfel, din punct de vedere juridic, termenul drept este utilizat pentru a desemna dreptul obiectiv, dreptul pozitiv, dreptul subiectiv, dreptul natural, dreptul intern, dreptul international sau stiinta dreptului. 1.Prin drept obiectiv vom ntelege ansamblul normelor juridice emise ntr-o societate data. n viziunea lui Jean-Louis Bergel, dreptul obiectiv reprezinta ansamblul regulilor care reglementeaza viata sociala s i a caror respectare este garantata de puterea publica. 3 2. Dreptul pozitiv este o parte componenta a dreptului obiectiv si el cuprinde totalitatea normelor juridice care sunt n vigoare la un moment dat ntr-o anumita societate. Dreptul pozitiv, mpreuna cu partea pasiva a legislatiei dintr-o anumita societate, respectiv cu acele norme juridice care si-au ncetat aplicabilitatea, fie datorita abrogarii, fie datorita caderii n desuetudine, formeaza dreptul obiectiv.4

A se vedea Jan-Louis Bergel, Thorie Gnrale du Droit, edition 3e , Dalloz, Paris, 1999, p.62. 3 A se vedea Jan-Louis Bergel, op.cit., p.2 4 Hans Kelsen arata ca dreptul care formeaza obiectul stiintei juridice este dreptul pozitiv, fie ca este vorba de dreptul unui anumit stat ori de drep tul international. Aceasta sentinta normativista respinge de plano introducerea n obiectul s tiintei juridice a ntregului drept obiectiv, ct si a metafizicii juridice, a dreptului natural.

3. Dreptul subiectiv reprezinta o facultate sau o prerogativa umana protejata de lege. Dreptul subiectiv este consecinta interactiunii dintre dreptul obiectiv, care prin normele sale, statueaza drepturi s i obligatii si posibilitatile reale ale individului de a beneficia de aceste prevederi abstracte ale normei de drept. n esenta sa, dreptul subiectiv este un procedeu juridic de ocrotire a intereselor umane ce cad sub incidenta dreptului pozitiv. n deplin acord cu Ihering, putem spune ca dreptul subiectiv este un interes ocrotit de lege. Existenta interesului depinde nsa de starea de fapt a persoanei fizice sau juridice. Cu alte cuvinte, legea (dreptul pozitiv) reglementeaza dreptul de proprietate, n sensul de stapnire de bunuri n virtutea prerogativelor care vizeaza ius utendi, ius fruendi si ius abutendi. Pe

aceasta dispozitie a dreptului pozitiv se naste dreptul subiectiv al persoanei care detine un bun n proprietatea sa. Dreptul subiectiv se refera astfel la protejarea abilitatilor persoanelor de a actiona n societate. Sunt, astfel, drepturi subiective: dreptul de proprietate, dreptul de mostenire, dreptul la concediu de odihna etc., n masura n care ne raportam la o persoana care se afla ntr-o situatie de fapt care este ocrotita de o norma de drept n vigoare (este proprietar, este mostenitor, este salariat etc.). 4. Dreptul natural reprezinta o conceptie doctrinara care sustine ca exista o ordine a relatiilor umane, distincta de dreptul pozitiv, superioara, absolut valida si justa, datorita faptului ca emana de la natura, din ratiunea umana ori din vointa lui Dumnezeu. n virtutea acestei conceptii, vointa divina este identica cu natura si n masura n care natura este creatia lui Dumnezeu, legile naturale sunt o expresie a vointei divine. 5 Aceasta definitie, desi este data de un adversar al dreptului natural, are meritul de a pune n evidenta adversitatea conceptiei normativiste s i a celei a dreptului natural. Cu toate acestea, Hans Kelsen respingnd ideea dreptului natural, n formula sa divina, o admite n cele din urma ntr-o maniera proprie. El respinge ideea potrivit careia dreptul pozitiv are ca sursa dreptul natural, dar admite ca la baza dreptului pozitiv sta "norma fundamentala", o alta entitate transcendenta, situata dincolo de legiuitor si de dreptul pozitiv. 5. Dreptul intern este dreptul obiectiv al unei colectivitati juridice. Prin colectivitate juridica vom ntelege o grupare sociala care se bucura de o autoritate care instituie sau sanctioneaza norme juridice si le garanteaza realizarea practica. Aceasta colectivitate poate fi anterioara crearii statului sau poate dispune de o autoritate statala. 6. Dreptul international reprezinta s i el dreptul obiectiv creat pe baze consensuale ntre

subiectii dreptului international. Sursele formale ale dreptului international sunt cutuma, tratatele, acordurile, pactele, conventiile s i alte asemenea acte bilaterale sau multilaterale, care creeaza drepturi si obligatii pentru partile semnatare.

A se vedea H.Kelsen, Thorie gnrale du droit et de l'tat, Bruylant, L.G.D.J., Paris, 1997, p.60. 10

7. Stiinta dreptului sau s tiint ele juridice reprezinta dimensiunea cognitiva a fenomenului juridic. Prin intermediul stiintei dreptului, fenomenul juridic este studiat si pus n evidenta, el este definit si raportat la realitatile sociale s i naturale n care se nasc si exista, influentndu-le si suportnd influentele acestora. Asupra conceptului de drept s-au aplecat nu numai juristi, ci si filosofii, teologii, sociologii si chiar politologii. Ansamblul acestor viziuni ne determina sa apreciem ca n spatiul relatiilor sociale reglementate de drept, pozitiile exprimate se rezuma la existenta unor norme general-obligatorii a caror respectare este garantata de o autoritate publica. n aceasta definitie, dreptul este un concept universal, care prives te ordinea de drept instituita n ansamblul statelor lumii. Din acest punct de vedere, dreptul este un fenomen universal, care are numeroase forme de manifestare la nivel statal si international, ntro continua evolutie istorica. Sincronismul si diacronia acestor stari ale dreptului ne da semnificatia statutului individual al cetateanului n spatiul statal al existentei sale.

2. Obiectul Teoriei Generale a dreptului l constituie o mare diversitate de aspecte sub care dreptul se manifesta. nainte de a stabili care este obiectul Teoriei Generale a Dreptului este necesar sa stabilim ce ntelegem prin drept. As a cum am aratat mai nainte, cuvntul drept este susceptibil de o multitudine de ntelesuri. Atunci cnd avem n vedere obiectul Teoriei Generale a Dreptului, atentia noastra se ndreapta nu att asupra sensurilor juridice particulare ale notiunii de drept, ct mai ales asupra ntelegerii sale universale ca fenomen social distinct, ca parte a normativitatii sociale evidentiata de imperativul instaurarii unei anumite ordini sociale prin intermediul unei puteri constrngatoare pentru membrii societatii, evident n limitele acceptate de acea societate. n literatura de specialitate, Teoria Generala a Dreptului a fost privita ca o disciplina care reprezinta un studiu preliminar de orientare, nfatisnd o sinteza ct mai strnsa s i pe ct posibil mai ordonata a ntregii stiinte a dreptului 6 . Pornind de la aceasta ideea generoasa, ilustrul autor al primului tratat de Teoria Generala a Dreptului cade n capcana identificarii teoriei cu forma si a stiintelor juridice particulare cu partea reala, concreta a dreptului. n acest sens, este edificator faptul ca M.Djuvara afirma ca obiectul enciclopediei juridice, careia i-a dat denumirea de Teorie Generala a Dreptului, l constituie studiul permanentelor juridice, expresie preluata de la juristul francez Edmond Picard, si care o utilizeaza n sensul de constante juridice, fiind preluata n limba romna sub denumirea de constantele dreptului
7

Restrngerea obiectului Teoriei Generale a Dreptului la constantele dreptului reprezinta o limitare excesiva a obiectului de studiu al acestei discipline stiintifice, dictata de imperativele vremii M. Djuvara, Teoria Generala aDreptului, Editura All, Bucuresti, 1995, p.5. 7 A se vedea I.G. Maurer, Cuvnt nainte, n Studii s i Cercetari Juridice, nr.1/1954. 11
6

care ordonau teoreticianului studiul conceptului n sine, fara vreo legatura cu substratul sau real, din a carui abstractizare provenea. Desigur, n zilele noastre, Teoria Generala a Dreptului nu se poate limita la studiul constantelor dreptului s i nici la latura formala a realitatii juridice. De aceea, obiectul de studiu al Teoriei Generale a Dreptului l constituie realitatea juridica, prin prisma generalizarii fenomenelor juridice particulare, a abstractizarii si a formularii unor concepte, categorii, principii sau constructii juridice. Din acest punct de vedere, produsele gndirii juridice sunt n buna masura constante ale dreptului, dar s i elemente perisabile n timp. Totodata, obiectul Teoriei Generale a Dreptului are limitele sale temporale si teritoriale, chiar n conditiile n care sistemele nationale de drept se intersecteaza, au elemente comune sau tind spre unificare. Tinnd seama de ansamblul acestor aspecte, Teoria Generala a dreptului din punct de vedere stiintific este s tiinta juridica aflata n vrful piramidei stiintelor juridice, al carei obiect de studiu l constituie ansamblul fenomenelor juridice sau, cu alte cuvinte, realitatea juridica. Ea nu se limiteaza la cunoasterea conceptuala abstracta ci, n generalizarea pe care o practica, include constante construite prin subsumarea unei varietati complete de cazuri particulare si de situatii opozabile acestora. n plus, realitatea juridica nu reprezinta un fenomen static, restrns la constantele dreptului, ci un fenomen dinamic ale carui circumstantieri tin de obiectul Teoriei Generale a Dreptului. n acest sens, J.L. Bergel apreciaza ca aparitia unor trebuinte s i a unor noi raporturi sociale necesita reforme sau noi constructii juridice, care nu se nasc nsa s i conceptele deja cunoscute.8 n acest sens, n literatura de specialitate se precizeaza ca Teoria dreptului (ca teorie juridica generala) cuprinde acel set conceptual prin care stiinta dreptului judeca si explica realitatea juridica. Ea cauta sa surprinda caracterele proprii s i permanente al fenomenului juridic, spre a-l defini s i a-i contura spatiul n cadrul sistemului socio-istoric din care face parte
9

ex nihilo , ci au drept baza modelele

Din aceste imperative decurge chiar necesitatea existentei Teoriei Generale a Dreptului. Din punct de vedere practic, aceasta disciplina juridica reprezinta primul ghid al elaborarii si aplicarii normelor juridice. Creatorul de drept nu poate face abstractie de conceptele juridice pe care le utilizeaza Teoria Generala a Dreptului fara sa afecteze unitatea sistemului de drept. Pe de alta parte, cel care aplica dreptul este obligat sa recurga la Teoria Generala a Dreptului pentru a putea identifica norma juridica aplicabila ntr-un caz concret, pentru a-i deslus i semnificatia si pentru a elabora un act de aplicare legal.

A se vedea J.L. Bergel, op. cit., p.6. 9 N.Popa, Teoria Generala a Dreptului, Editura All Back, Bucuresti, 2002, p.9. 12
8

 3. Teoria Generala a Dreptului s i s tiint ele juridice particulare Daca Teoria Generala a Dreptului si propune sa studieze dreptul n generalitatea sa, stiint ele juridice particulare sunt discipline stiintifice care au ca obiect de studiu fenomenul juridic specific unei anumite ramuri de drept. Vom ntlni astfel attea discipline s tiintifice particulare cte ramuri de drept exista. Mai mult, stiintele juridice particulare pot ngloba n ele institutii juridice specifice mai multor ramuri de drept, cum ar fi stiinta dreptului afacerilor, stiinta dreptului mediului etc. ntre Teoria Generala a Dreptului si s tiintele juridice particulare exista o strnsa legatura. Aspectele ridicate de stiintele juridice particulare se ntemeiaza pe conceptele Teoriei Generale a Dreptului, dupa cum si acestea stau la baza fundamentarii conceptelor stiintelor particulare. Pentru a face deosebirea dintre Teoria Generala a Dreptului si stiintele juridice particulare este necesar sa precizam ca Teoria Generala a Dreptului are ca obiect de studiu ansamblul dreptului, ansamblul realitatii juridice. Aceasta realitate juridica, respectiv dreptul, este divizata n grupari de norme juridice, realizate pe baza unor criterii pe care le vom examina mai departe, n ramuri de drept. Astfel de ramuri de drept sunt: dreptul civil, care se ocupa de reglementarea raporturilor patrimoniale si nepatrimoniale dintre subiectii de drept, dreptul penal, care se ocupa de represiunea faptelor antisociale, dreptul constitutional reprezinta fundamentarea juridica a exercitiului puterii politice n societate, dreptul administrativ care este dreptul serviciilor publice, dreptul international care reglementeaza drepturile s i obligatiile statelor suverane, organizatiilor internationale sau indivizilor n raporturile juridice care au un element de extraneitate etc. O categorie distincta de stiinte care studiaza fenomenul juridic o constituie stiintele

juridice istorice. Aceste s tiinte s i propun sa investigheze istoria dreptului la nivel global (istoria generala a dreptului) sau a fenomenului juridic dintr-o anumita tara (istoria dreptului national). Istoria dreptului prezinta o deosebita importanta pentru punerea n evidenta a procesului evolutiei fenomenului juridic, a relevarii constantelor sale, ca si a elementelor de discontinuitate ce caracterizeaza acest proces. Un loc aparte n sistemul stiintelor juridice revine stiintelor auxiliare , care fara a fi

determinante prin continutul lor normativ, au o deosebita importanta n cunoasterea fenomenului juridic. n aceasta categorie intra: criminologia, criminalistica, medicina legala, statistica judiciara, logica juridica etc. 10

10

A se vedea N.Popa, op.cit. p.8.

13

Bibliografie de referinta Obligatorie Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005.

Optionala Dan Claudiu Danis or, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Bucuresti, 2006. Teoria generala a dreptului , Editura C.h.Beck,

ntrebari de autoevaluare

Definiti conceptul de drept s i identificati acceptiunile juridice ale acestui termen Precizati care sunt legaturile care se stabilesc ntre teoria generala a dreptului si celelalte elemente ale sistemului stiintelor juridice

14

MODULUL 2 : NORMA JURIDICA

Scopul modulului: familiarizarea studentilor cu conceptul de norma juridica, ca nucleu al oricarui sistem de drept.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa precizeze conditiile de fond si conditiile de forma ale unei constitutii Sa enumere modalitatile de adoptare si de revizuire ale unei consitutii Sa caracterizeze constitutia cutumiara si constitutia scrisa Sa argumenteze suprematia constitutiei

1. Definit ia si trasaturile normei juridice Norma juridica - norma sociala Norma juridica sau regula de drept reprezinta o prescriptie juridica adresata conduitei umane. Norma juridica ne apare astfel ca o regula de conduita care coexista cu alte norme sociale (morale, religioase etc.). Normele sociale sunt prin definitie obligatorii, generale s i abstracte. Fiecare norma sociala raspunde unei nevoi sociale, unui imperativ de a carui realizare depinde soarta colectivitatii sociale care a dat nastere normei. Raspunznd unor asemenea finalitati, normele sociale dicteaza sau impun o anumita conduita n anumite mprejurari date. Ele cer oamenilor sa se supuna imperativului pe care norma l indica. Acest imperativ le poate cere oamenilor sa se abtina de la savrsirea unei anumite fapte sau, dimpotriva, i ndeamna sa aiba o anumita atitudine, sa urmeze o anumita conduita ntr-o situatie concreta. Caracterul general si abstract al normelor sociale rezida n faptul ca ele se adreseaza unui numar nedefinit de persoane. Normele sociale se pot adresa membrilor unei comunitati locale, familiale, statale, religioase, culturale etc. n cazul n care o prescriptie sociala se adreseaza unei persoane determinate, nu ne gasim n prezenta unei norme sociale, ci a unei prescriptii individuale sau personale. Caracterul general al normei sociale este dat de faptul ca prescriptia acesteia este impersonala. Totodata, caracterul general al normei sociale rezida n indeterminarea cazurilor ce se afla sub incidenta normei. Astfel, norma sociala nglobeaza n generalitatea ei un numar de situatii sau de cazuri particulare. Bunaoara, norma juridica ce interzice furtul, are n vedere orice bun ce poate 15

constitui obiect al furtului. Nu exista norme distincte pentru furtul din buzunar, pentru furtul din biserici sau pentru furtul de mas ini. Caracterul general al normei rezida n faptul ca ea se raporteaza la o clasa de evenimente similare
11

. Din acest punct de vedere, norma juridica nu se poate confunda cu

actul juridic individual, care se raporteaza la conduita unui individ ntr-o situatie concreta, determinata. n sfrsit, o norma sociala este generala datorita aplicarii sale continue n timp. Sub acest aspect, norma sociala este generala, deoarece ea nu se aplica o singura data, ci ori de cte ori este necesar n perioada n care ea coexista cu faptele ce cad sub incidenta ei. Unele norme sociale pot fi permanente, dar pot fi s i norme temporare, care se aplica o anumita perioada de timp. Aceste trasaturi caracterizeaza ansamblul normelor sociale. n acest ansamblu deosebim norme morale, religioase, politice, juridice, tehnice, de convietuire sociala etc. Ele fac parte dintr-un sistem, n sensul ca se afla ntr-o strnsa independenta, n cele mai multe cazuri actionnd n mod sinergetic: o norma sociala potenteaza realizarea alteia prin motivatia care sta la baza conduitei umane. Acest sistem poarta denumirea de sistem al normelor sociale. n esenta, normele sociale pot indica aceeas i conduita umana. Astfel, norma morala, care ne impune sa fim cinstiti, are acelasi continut normativ ca si norma religioasa ori norma juridica care ne interzice sa mintim. Dincolo de aceste asemanari, normele sociale cunosc si anumite deosebiri, unele de ordin formal, altele de ordin substantial, care le identifica s i le circumstantiaza actiunea. Astfel, deosebirile de ordin formal privesc creatorul, modul de instituire si autoritatea care garanteaza aplicarea acestora. Din acest punct de vedere, unele norme sociale sunt anonime, ele izvorasc din etosul popular, a carui determinare n timp s i spatiu este greu de definit. Normele morale sunt de acest gen. Ele au fost create de existenta sociala si si-au consolidat actiunea prin utilitatea existentei lor pentru colectivitatea sociala care le-a dat nastere. n aceeasi categorie intra normele de convietuire sociala, unele dintre ele avnd reflexe pe plan juridic, ori regulile de politete etc. n schimb, normele religioase, cele juridice sau cele tehnice au n spatele lor un creator care poate fi cu usurinta identificat n biserica, stat, autoritati specializate n domeniile s tiintifice etc. n fine, normele sociale se deosebesc prin modul n care respectarea lor este garantata. Astfel, normele morale au ca factor asigurator al respectarii lor opinia publica ea condamna ncalcarea normei morale; normele religioase inspira teama de a fi ncalcare prin Judecata de apoi; normele juridice sunt garantate n realizarea lor de forta publica.

11

A se vedea, H.Kelsen, Thorie gnrale du droit et de l'tat, L.G.D.J., Paris, 1997, p.88. 16

Trasaturile specifice normei juridice. n cadrul normelor sociale, norma juridica are anumite trasaturi specifice, pe care nu le ntlnim la celelalte categorii de norme. Aceste trasaturi specifice individualizeaza si permit identificarea normei juridice n cadrul normelor sociale.

a. Respectarea normei juridice este asigurata de coercitia statala.

Spre deosebire de

celelalte norme sociale a caror respectare vine din interiorul fiintei umane sau prin intermediul altor institutii sociale (familie, grup social etc.) supunerea fata de comandamentul normei juridice este impusa din exterior. Respectarea normei juridice este generata de interventia fortei coercitive a puterii publice. Daca scopul normei juridice este de a constitui o ordine juridica, apararea acestei ordini revine celui care a creat norma juridica, respectiv statului sau altei autoritati publice. n cadrul acestei ordini juridice, cetatenii au anumite drepturi, iar pentru apararea lor recurg la justitie. Pe baza hotarrii judecatoresti care le-a recunoscut dreptul ncalcat, ei cer executarea silita s i sunt repusi astfel n drepturile anterioare, iar norma juridica devine un reazem al apararii intereselor membrilor colectivitatii statale. b. Norma juridica are o finalitate proprie. Normele sociale au finalitati proprii. Astfel, normele religioase si propun sa induca n comportamentul uman comandamente care vin de la Dumnezeu. Normele morale vizeaza realizarea perfectiunii umane. n schimb, normele juridice si propun sa instituie o buna organizare a vietii sociale, care sa dea satisfactie imperativului apararii drepturilor si intereselor particulare, fundamentul esential al nfaptuirii justitiei. n pofida deosebirilor dintre normele juridice si celelalte norme sociale, adeseori actiunea lor este complementara sau identica. De altfel, sincretismul normelor sociale, actiunea lor concentrata reprezinta o garantie a realizarii unei ordini sociale coerente.

2. Structura normei juridice. Norma juridica este alcatuita din ipoteza, dispozitie si sanctiune. Aceste trei elemente se afla ntr-o strnsa interdependenta, ceea ce face ca ele sa fie considerate elementele structurale ale normei juridice. 1. Ipoteza este acel element structural al normei juridice care stabileste mprejurarile n care actioneaza norma juridica, respectiv dispozitia si sanctiunea. Legiuitorul, atunci cnd formuleaza o norma juridica, el stabileste un ansamblu de mprejurari, n prezenta carora trebuie urmata o anumita conduita. n cazul n care aceasta conduita nu este respectata, urmeaza a se aplica sanctiunea normei juridice.

17

Ipoteza normei juridice poate fi determinata de legiuitor sau urmeaza a fi determinata de catre cel care aplica legea. La aceste elemente stabilite de legiuitor, judecatorul nu poate adauga alte mprejurari, ceea ce face ca aceasta ipoteza sa fie determinata. n cazul ipotezei relativ determinate, cel care aplica norma juridica are posibilitatea sa aprecieze daca n cazul concret intra sau nu o anumita mprejurare. 2. Dispozit ia normei juridice ordona o anumita conduita n mprejurarile stabilite n ipoteza. Se poate spune ca dispozitia normei juridice stabileste regula de conduita propriu-zisa pe care subiectele de drept urmeaza sa o urmeze n conditiile date. Dispozitia normei juridice poate fi, la rndul ei, expresa sau subnteleasa. n cazul n care dispozitia normei juridice este consacrata expres, ne aflam n prezenta unei dispozitii determinate. Astfel, potrivit art.998 C.civ., orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara. n aceasta norma juridica, dispozitia o constituie comandamentul pe care legea l da de a repara prejudiciul produs altuia. 3. Sanct iunea normei juridice reprezinta consecinta pe care o produce nerespectarea dispozitiei. n cazul infractiunii de furt, sanctiunea normei juridice o constituie o pedeapsa privativa de libertate sau o amenda penala. Sanctiunea juridica este un element indispensabil pentru norma juridica, deoarece prin intermediul acesteia, legiuitorul urmareste sa determine o conduita umana dezirabila n cadrul mprejurarilor prevazute de ipoteza. De aici nu trebuie trasa concluzia ca toate normele juridice au, n mod obligatoriu, o sanctiune. Dimpotriva, exista norme juridice care nu au n structura lor o sanctiune, cum ar fi multe din normele dreptului constitutional. Aceasta nu nseamna, nsa, ca aceste norme juridice nu sunt obligatorii si nici ca sanctiunea ar determina caracterul obligatoriu al normei. n toate cazurile norma juridica este obligatorie, n virtutea faptului ca este o norma sociala. Asigurarea realizarii sale, a derularii conduitei umane n conformitate cu dispozitia normei, se asigura n virtutea sanctiunii, dar si a unei constrngeri psihologice
12

pe care nerespectarea normei o are asupra subiectilor

de drept, constrngere care are drept sursa autoritatea cu care o nzestreaza cel care o instituie - puterea publica. Pe acest fond se poate constata ca respectarea legii este impusa de aceasta constrngere psihologica, iar aplicarea sanctiunii o potenteaza. De aceea se impune a se observa faptul ca norma este respectata de un numar nedeterminat de subiecte, iar aplicarea sanctiunii vizeaza doar cazuri determinate, numarabile si, ca atare, limitate.

12

A se vedea H.Kelsen, op.cit., p.73 si urm. 18

Clasificarea sanct iunilor. n structura normei juridice, sanctiunile difera de la o ramura de drept la alta. Astfel, n functie de apartenent a normei juridice la o anumita ramura de drept, distinge ntre sanctiuni civile, sanctiuni penale, sanctiuni administrative, sanctiuni financiare si sanctiuni disciplinare. n conformitate cu criteriul naturii lor , sanctiunile pot viza patrimoniul, persoana, actele juridice sau drepturile. n rndul sanctiunilor privitoare la patrimoniu intra confiscarea, amenzile etc. n schimb, privarea de libertate este o sanctiune care se refera la persoana. Nulitatea relativa sau absoluta este o sanctiune care prives te actele juridice. Sanctiunile privitoare la drepturi au n vedere restrngerea exercitiului cestora, decaderea etc. n raport cu gradul de determinare, sanctiunile pot fi determinate s i relativvom

determinate . n primul caz, sanctiunea este stabilita cu toate elementele sale de identificare de catre legiuitor, fara a lasa la ndemna celui care aplica legea vreo posibilitate de manevra. De exemplu: nulitatile. Acestea sunt sanctiuni determinate prin vointa exclusiva a legiuitorului. Cu alte cuvinte, sanctiunea stabilita de legiuitor si cea aplicata de judecator sunt identice. n cazul sanctiunilor relativ determinate, legiuitorul se margineste sa stabileasca doar anumite coordonate ale sanctiunii, urmnd ca n cadrul acestor limite, cel care aplica legea sa circumscrie sanctiunea aplicata. Astfel, n cazul amenzii contraventionale, limitele minime si maxime sunt stabilite de legi, iar cel care aplica legea va stabili cuantumul amenzii pentru contraventia savrsita. Un alt criteriu de clasificare a sanctiunilor

are n vedere caracterul alternativ sau cumulativ al sanctiunilor. Sunt sanctiuni alternative acele sanctiuni care dau posibilitatea celui care aplica norma juridica sa aleaga ntre doua sau mai multe sanctiuni. De regula, sanctiunile alternative se ntlnesc n dreptul penal si n dreptul contraventional. Astfel, n cazul unei infractiuni, legea penala poate lasa judecatorului posibilitatea sa aleaga ntre pedeapsa privativa de libertate s i amenda penala. Sanct iunile cumulative sunt acele sanctiuni care intervin n cazul n care norma juridica prevede pentru ncalcarea dispozitiei sale doua sau mai multe sanctiuni. Astfel de sanctiuni ntlnim n cazul normelor penale sau contraventionale care pentru aceeasi fapta prevad o (amenda) si contraventiei). Definit ia normei juridice. Prin norma juridica se ntelege o regula de conduita obligatorie, cu caracter general si abstract a carei respectare este asigurata de puterea publica. sanct iune principala

una complementara (confiscarea bunului care a fost produs prin savrsirea

19

 3. Clasificarea normelor juridice Normele juridice sunt diferite de la o ramura de drept la alta si chiar n cadrul aceleasi ramuri de drept pot fi ntlnite norme juridice diferite. De aceea, clasificarea acestora este un exercitiu logic ce permite o mai buna ntelegere a specificului acestora. Un prim criteriu de clasificare l constituie apartenenta normelor la una sau alta din

ramurile dreptului. Din acest punct de vedere, vom distinge norme juridice civile, norme juridice penale, norme juridice de drept constitutional, norme juridice de drept administrativ etc. Unul din cele mai importante criterii de clasificare a normelor juridice l constituie tehnica de imperative,

redactare dispozitiei normei juridice. n raport cu acest criteriu distingem norme juridice permisiune si supletive .

n cazul normelor juridice imperative, dispozitia acestora impune o conduita univoca n mprejurarile stabilite n ipoteza. Daca aceasta conduita univoca obliga la savrsirea unei actiuni suntem n prezenta unei norme juridice onerative. Astfel, potrivit art.30 C.fam., "Sotii sunt obligati sa contribuie, n raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei." Opusul normelor onerative l constituie normele juridice prohibitive . n aceasta situatie,

dispozitia normei juridice interzice o anumita conduita n mprejurarile stabilite de ipoteza. Sunt norme prohibitive normele dreptului penal care interzic savrsirea unor fapte penale, cum ar fi omorul, violul, tlharia, calomnia, tradarea etc. Dar norme juridice prohibitive vom ntlni si n dreptul constitutional (Cetateanul romn nu poate fi extradat sau expulzat din Romnia - art.19 alin.1), n dreptul civil (Este oprit judecatorului a se pronunta, n hotarrea ce da, prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse - art.4 C.civ.), n dreptul familiei art.5 opreste barbatul sau femeia casatorita sa se casatoreasca. Normele permisive reprezinta o categorie distincta de norme juridice care lasa la latitudinea subiectului de drept alegerea conduitei n mprejurarile date n ipoteza. Sub aspect tehnic, normele permisive au dispozitia redactata ntr-o formulare neunivoca, el lasa la ndemna subiectilor de drept o alternativa, acestea putnd opta pentru una sau alta din variantele de conduita posibile, desigur n cadrul reglementarilor juridice n vigoare. Astfel, potrivit art.87 alin.(1) din Constitutie, "Presedintele Romniei poate lua parte la sedintele Guvernului n care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului ministru, n alte situatii." Aceasta norma juridica este permisiva deoarece dispozitia acesteia lasa la latitudinea Pres edintelui Romniei ca, n mprejurarile date, sa participe sau nu la sedintele Guvernului. Dispozitia nici nu-l obliga, nici nu-l opreste. De aici decurge si caracterul permisiv al normei juridice. Norme permisive ntlnim nsa mai cu seama n dreptul civil si n dreptul familiei. Astfel, potrivit art.40 al 20

Codului Familiei, n caz de divort, partile se pot nvoi n legatura cu numele pe care l va purta dupa desfacerea casatoriei sotul care a preluat numele celuilalt. Normele supletive sunt norme juridice apropiate de cele imperative n sensul ca dispozitia acestora este la fel de univoca, numai ca ele intervin chiar n cazul n care partile nu s i-au manifestat optiunea n situatia n care trebuiau sa dea curs unei norme permisive. Astfel, tot potrivit Codului familiei, n cazul n care partile nu si-au exercitat dreptul de a cadea de acord asupra numelui pe care sa-l poarte dupa divort, intervine norma supletiva, n virtutea careia instanta judecatoreasca este obligata sa se pronunte s i n legatura cu numele sotilor dupa desfacerea casatoriei. Un alt criteriu de clasificare a normelor juridice l constituie criteriul structurii normei

juridice. Dupa cum vom gasi sau nu n structura normei juridice toate cele trei elemente - ipoteza, dispozitie s i sanctiune, vom avea norme juridice complete sau incomplete. Normele juridice complete

sunt acele norme care au n redactarea lor data de legiuitor att ipoteza, ct si dispozitie si sanctiune. Normele incomplete sunt acele norme care nu au toate elementele structurale. n cazul unor astfel de norme, lipseste un element structural. n categoria normelor incomplete ntlnim trimitere si norme n alb. Normele de trimitere sunt acele norme al caror element structural absent din textul legislativ l vom gasi n alta parte a actului normativ sau n alt act normativ. De regula, n cazul normelor de acest gen, trimiterea se face la un alt articol sau la alt act normativ n care este prevazuta sanctiunea normei juridice respective. n cazul normelor n alb, legiuitorul urmeaza sa completeze norma juridica cu un element ce va fi cuprins ntr-un act normativ ce va fi adoptat la o data ulterioara. Dupa tipul de sanctiune, normele juridice pot fi punitive sau stimulative. Normele juridice norme de

punitive sunt acele norme care au o sanctiune juridica cu efecte negative asupra subiectului de drept. Normele stimulative sunt acele norme juridice care cuprind n sanctiunea lor masuri de stimulare a conduitei subiectilor de drept. Un alt criteriu de clasificare a normelor juridice are n vedere gradul de generalitate al

acestora . n raport cu acest criteriu se disting norme generale, norme speciale si norme de except ie. Normele juridice generale reprezinta acea clasa a normelor juridice care au cea mai larga sfera de aplicare. Aceste norme juridice formeaza, de regula, nucleul unei ramuri de drept. n unele cazuri chiar ramura de drept constituie dreptul comun ntr-o anumita materie. Delimitarea normelor generale poate fi facuta nsa numai prin raportare la normele speciale. Aceasta categorie de norme juridice se distinge de cea a normelor generale. n unele cazuri chiar legiuitorul opereaza aceasta distinctie. Astfel, n cuprinsul unor acte normative, n special a unor coduri, ntlnim o parte generala s i o parte speciala. Importanta acestei distinctii are n vedere faptul ca normele generale influenteaza si ghideaza procesul 21

de aplicare a normelor speciale. Atunci cnd ne raportam la sistemul legislatiei, n functie de perspectiva din care se abordeaza selectia normelor, distinctia dintre norme generale s i norme speciale este relativa, n sensul ca o norma juridica poate fi speciala n raport cu alta, dupa cum poate deveni generala ntr-o alta perspectiva. De regula, se considera ca normele dreptului civil sunt norme generale n raport cu normele n raport cu normele dreptului comercial, dreptului muncii si protectiei sociale, dreptului familiei s.a. Normele juridice de except ie constituie o categorie distincta de norme juridice, ele

caracterizndu-se prin faptul ca prin raportare la o norma generala sau la una speciala, instituie un regim derogator. n sfrs it, o categorie distincta de norme o constituie normele organizatorice. Aceste norme se abat de la normele juridice complete, norme care au ipoteza, dispozitie si sanctiune. Aceste norme, de regula, enunta regulile privitoare la nfiintarea, organizarea, functionarea, obiectul de activitate, competentele sau scopurile unei autoritati publice, organizatii sau institutii. 4. Act iunea normei juridice n timp, n spatiu s i asupra persoanelor Norma juridica se refera la conduita umana, element legat inexorabil de trecerea timpului. Ca si obiectul sau, norma juridica este legata de un nceput, de o durata n timp si de un sfrsit. De aceea, timpul pentru norma juridica are o tripla semnificatie: 1. exista un moment al nceperii actiunii sale n timp; 2. o durata a actiunii n timp si 3. ncetarea actiunii normei juridice n timp. Primul moment este marcat pe plan juridic de intrarea n vigoare a normei juridice, al doilea de perioada activa a normei
13

juridice si al treilea de iesirea din vigoare a normei juridice 1. Intrarea n vigoare a normei juridice

n principiu, norma juridica poate intra n vigoare la data publicarii sale n mijlocul de publicitate oficiala al statului. n situatia n care, n cuprinsul actului normativ, se prevede o data diferita de cea a publicarii pentru intrarea n vigoare a legii, lato sensu, norma juridica din acest act

normativ intra n vigoare la acea data. Intrarea n vigoare a normei juridice semnifica faptul ca norma n cauza este valida si dobndes te forta juridica, este obligatorie pentru toti cei carora li se adreseaza, adica ncepe sa produca efecte juridice si poate fi dusa la ndeplinire cu sprijinul fortei de constrngere a puterii publice. Din acest punct de vedere, exista state n care intrarea n vigoare a legii are loc la data publicarii acesteia n actul oficial al statului sau la o data ulterioara, valabila pentru toate actele normative sau
13

n opinia unor autori de specialitate, referirile se fac la lege, ceea ce este de natura sa restrnga cmpul aplicarii normei juridice, prin diminuarea incidentei altor izvoare formale de drept. Evident, optiunea noastra pentru act iunea normei juridice n timp vizeaza att actul normativ n ntregul sau, ct si orice referire la partile sale constitutive ori la identificarea normei juridice n orice alt izvor formal de drept.

22

numai pentru anumite tipuri de asemenea acte ori la o data prevazuta expres n actul normativ, care nu poate fi dect posterioara publicarii acestuia
14

Regula de baza care domina acest proces de intrare n vigoare a actelor normative si pe cale de consecinta a normelor juridice rezida n aceea ca obligatiile sau drepturile prescrise pentru subiectii de drept nu pot fi exigibile nainte ca acestia sa poata afla continutul acestora. n virtutea principiului de drept nemo censetur ignorare legem se instituie obligatia autoritatilor publice de a aduce la cunostinta membrilor societatii obligatiile si drepturile care le sunt conferite printr-o noua lege. Ca atare, legea nu poate intra n vigoare nainte de aducerea acesteia la cunostinta populatiei, n zilele noastre acest lucru facndu-se prin comunicarea textelor normative, pe cale editoriala, ntr-o publicatie oficiala. Pentru a se da expresie acestei fictiuni juridice, n virtutea careia autoritatile publice presupun cunoasterea legii de catre toti cei carora li se adreseaza, data intrarii n vigoare a normei juridice trebuie sa fie o data certa, diferita de data publicarii actului normativ sau poate fi o data expres reglementata si ulterioara acesteia. Pna la data de 29 octombrie 2003, n Romnia, intrarea n vigoare a normelor juridice cuprinse ntr-un act normativ (lege, ordonanta, hotarre a Guvernului etc.) avea loc la data publicarii acestora n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, sau la o data ulterioara cuprinsa n textul actului normativ. Dupa aceasta data, Constitutia Romniei introduce, prin art.78, o noua regula, potrivit careia Legea se

publica n Monitorul Oficial al Romniei si intra n vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta n textul ei . Ca atare, n raport cu aceasta data, vom avea, pentru trecut s i pentru viitor, doua reguli diferite de intrare n vigoare a actelor normative: cele publicate anterior datei de 29 octombrie 2003, care nu prevad o data ulterioara pentru intrarea lor n vigoare, devin valide de la data publicarii lor n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I; cele publicate ulterior datei de 29 octombrie 2003, care nu prevad o data certa pentru intrarea n vigoare devin obligatorii la 3 zile de la publicarea lor n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. Exista, de asemenea, situatii tranzitorii n virtutea carora o lege publicata n Monitorul Oficial naintea intrarii n vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei a prevazut un termen de intrare n vigoare, posterior datei de 29 octombrie 2003, caz n care legea anterioara, n virtutea principiului neretroactivitatii normelor juridice, va intra n vigoare la data prescrisa n textul sau, chiar daca aceasta este ulterioara momentului n care Legea de revizuire a Constitutiei a devenit obligatorie.

14

Un exemplu n aceasta materie l constituie Franta, stat n care legea intra n vigoare dupa o zi efectiva nteleasa ca termen ce curge ntre orele 0 si 24 n cazul Parisului, termen ce se mareste n functie de destin at ia la care urmeaza sa ajunga publicat ia oficiala. De exemplu, n provincie, legea intra n vigoare dupa o zi efectiva de la primirea Jurnalului Oficial la sediul arondismentului. Astfel, daca la prefectura din Rhne, Jurnalul Oficial, care apare pe 1 aprilie, este primit pe 2 aprilie, legea va intra n vigoare pe raza prefecturii Rhne la 4 aprilie ora zero. A se vedea H. Roland, L.Boyer, Introductin au droit , Litec, Paris, 2002, p.201

23

Cu toate acestea, desi aducerea la cunostinta publica a legii si a altor acte normative se face prin intermediul publicatiilor oficiale ale statului, exigentele principiului nemo censetur ignorare legem, n

virtutea caruia nimeni nu poate invoca necunoasterea legii n propria aparare, ramn la nivelul unui deziderat n lumea de azi, caracterizata printr-o adevarata inflatie legislativa. Legislatia, n ntregul sau, nu este cunoscuta nici de specialisti, nicidecum de oamenii simpli, care asimileaza comandamentele normelor juridice doar n cazurile n care acestea au si o ncarcatura morala corespunzatoar e (sa nu ucizi, sa nu furi, sa fii cinstit etc.) n aceste conditii, principiul simpla fictiune juridica. Pentru a se reduce efectele negative ale acestei fictiuni juridice, n statele democratice, legiuitorul nu mai ia prin surprindere destinatarul normei juridice si prevede intrarea n vigoare a actului normativ la o data ulterioara aducerii acestuia la cunostinta publica, prin publicarea lui n actul oficial al statului. Pentru a da expresie acestei exigente, la revizuirea Constitutiei din anul 2003 s-a tinut seama de aceste imperative s i a fost prevazuta expres o data ulterioara publicarii actului normativ pentru intrarea acestuia n vigoare. Pe aceasta cale nu se valideaza prezumtia cunoas terii legii, ci se instituie doar o premisa a acesteia, respectiv posibilitatea cunoas terii legii nainte de intrarea ei n vigoare, care se cere a fi corelata cu obligatia oricarei persoane de a respecta legea (art.1 alin.(5) din Constitutie). Publicarea legii n Monitorul Oficial al Romniei se face n virtutea decretului Pres edintelui Romniei de promulgare a legii. Mentionam ca un astfel de decret nu are nici un efect direct asupra intrarii n vigoare a legii, el fiind doar actul prin care seful statului constata ca procedura legislativa a luat sfrsit, legea este adoptata cu respectarea procedurii constitutionale s i se instituie obligatia publicarii legii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. Ca atare, data intrarii n vigoare a legii nu rezulta din decretul prezidential de promulgare, ci din cuprinsul legii sau din aplicarea dispozitiilor constitutionale. O problema distincta o reprezinta intrarea n vigoare a ordonantei de urgenta, a ordonantelor emise n baza unei legi s i a celorlalte acte normative. Art.115 alin.(5) din Constitutie stabileste ca, n cazul ordonantei de urgenta, aceasta intra n vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere, n procedura de urgenta, la Camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea ei n Monitorul Oficial al Romniei. Cele doua reglementari diferite privind intrarea n vigoare a doua acte normative primare pun problema justificarii acestor deosebiri de tratament constitutional. O prima ipoteza are n vedere faptul ca din modul de redactare a art.115 alin.(5) nu pare a exista vreo contrarietate ntre cele doua texte constitutionale. Astfel, potrivit art.115 alin.(5) al Constitutiei, ordonanta de urgenta intra n vigoare dupa publicarea n Monitorul Oficial al Romniei, inducnd ipoteza ca si n acest caz prevederile art.78 sunt aplicabile, n sensul ca ordonanta de urgenta intra n 24 nemo censetur ignorare legem devine o

vigoare la 3 zile de la publicare. Pentru a se ajunge la o asemenea concluzie, se pleaca de la faptul ca dispozitiile art.78 din Constitutie au n vedere notiunea de lege lato sensu - , prin lege ntelegndu-se orice act normativ care se publica n Monitorul Oficial al Romniei. ntelegem sa achiesam la aceasta posibila interpretare, mai ales, tinnd seama de faptul ca nu este de conceput ca legea sa intre n vigoare la 3 zile de la publicare, iar un act normativ subordonat legii ordonanta, hotarre a Guvernului, ordin sau instructiune a ministrului sau a altui conducator al unei autoritati a administratiei publice de specialitate sa produca efecte juridice de la data publicarii sale n Monitorul Oficial al Romniei. Cu toate acestea, art.11 al Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative stabileste ca actele normative prevazute la art.10 alin.(1), cu exceptia legilor s i a ordonantelor, intra n vigoare la data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, daca n cuprinsul lor nu este prevazuta o data ulterioara. Aceste dispozitii ale Legii nr.24/2000 sunt criticabile, deoarece admit aplicarea dispozitiilor constitutionale doar n cazul legilor si ordonantelor emise de Guvern n baza unei legi de abilitare, exceptnd de la aceasta regula celelalte acte normative.
15

Aceasta concluzie ar putea fi nsa criticata si pentru faptul ca dispozitiile art.78 fac parte din Sectiunea a 3-a Legiferarea a Capitolului I Parlamentul al Titlului III al Constitutiei, ceea ce lear face inoperabile n cazul actelor normative emise de alte autoritati publice. O asemenea solutie, ntro interpretare sistematica, nu poate fi primita, datorita faptului ca prevederile art.78 se coroboreaza cu cele ale art.15 alin.(2) din Constitutie, potrivit carora legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Pe un plan general, este evident ca actul dat n executarea legii nu poate avea un alt termen de intrare n vigoare dect actul pe care se bazeaza. Pe de alta parte, este evident ca atunci cnd legiuitorul face referire la legea contraventionala mai favorabila, are n vedere nu numai legea emisa de Parlament, prin care se stabilesc contraventii, ci orice act normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor (ordonante, hotarri ale Guvernului etc.) n aceste conditii, acolo unde exista identitate de motive, solutiile juridice nu pot fi diferite. Nu se poate accepta ca legea adoptata de Parlament, prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii, intra n vigoare la 3 zile de la publicare, iar hotarrea Guvernului cu acelasi obiect de reglementare devine valida chiar n ziua publicarii. Cu toate acestea, aplicarea dispozitiilor art.78 din Constitutie si n cazul ordonantelor de urgenta nu este posibila, deoarece ordonantele de urgenta sunt justificate pe plan constitutional de existenta unei situatii a carei reglementare nu poate fi amnata. Aceasta justificare este de natura sa ne duca la concluzia ca dispozitiile art.78 din Constitutie nu sunt aplicabile n cazul ordonantei de urgenta, a carei intrare n vigoare este derogatorie, n sensul ca ea
15

Cu privire la aceasta problema a se vedea s i Corneliu-Liviu Popescu, Data intrarii n vigoare a actelor normative, n lumina dispozitiilor constitutionale revizuite , n Dreptul, nr.4/2004 p.23 s i urm.

25

opereaza de la data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei, dupa ce aceasta a fost depusa la Camera Parlamentului, care este prima competenta sa examineze ordonanta de urgenta. n fine, este de mentionat ca termenul de 3 zile prevazut pentru intrarea n vigoare a legii se calculeaza pe zile calendaristice, fiind exclusa posibilitatea calcularii sale pe zile libere
16

. Astfel, daca o

lege se publica n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, pe data de 28 decembrie, ea va intra n vigoare pe 31 decembrie, daca n cuprinsul legii nu este prevazuta o alta data pentru intrarea acesteia n vigoare. De altfel, potrivit art.11 al Legii nr.24/2000, termenul de 3 zile se calculeaza pe zile calendaristice, ncepnd cu data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei, si expira la ora 24 a celei de-a treia zi de la publicare. n acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala, aratnd ca atunci cnd este vorba de termene care privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice, acestea nu se calculeaza pe zile libere, n masura n care nu se prevede altfel n mod expres.
17

n opinia

noastra, intrarea n vigoare a legii tine de sfera dreptului public si este supusa regulii n virtutea careia termenele, n acest domeniu, se calculeaza pe zile pline, n sensul ca se include n termen si ziua n care el ncepe sa curga si ziua n care el se mplineste n raport cu aceasta decizie a Curtii Constitutionale, care se raporteaza la un caz concret, referitor la raporturile dintre Parlament si Presedintele Romniei, n ceea ce priveste respectarea termenului de 2 zile, prevazut n cazul legilor adoptate de Parlament n procedura de urgenta, pentru a se ocroti dreptul opozitiei parlamentare de a sesiza Curtea Constitutionala, consideram ca aplicarea acesteia si n raporturile dintre autoritatile publice si cetateni este mai mult dect imperioasa. Motivele care concura la aceasta ultima interpretare sunt dirimante. Termenele constitutionale sunt termene legate de un interes public s i privesc procesul electoral, validarea mandatelor de parlamentari, functionarea autoritatilor publice Presedintele Romniei, Guvernul, consiliile judetene, consiliile locale, primarii. La toate acestea participa, direct sau indirect, corpul electoral sau autoritatile publice, n cadrul unui calendar al serviciilor publice care nu admite derogari. Ca atare, imediata lor aplicare este o dispozitie de ordine publica, n virtutea careia se determina organizarea si functionarea continua a autoritatilor publice. Intrarea n vigoare a legii cunoaste n practica si alte moduri de manifestare. Astfel, exista legi care stabilesc intrarea progresiva a acestora n vigoare. Un exemplu l constituie Legea nr.7/1996 a

16

ntr-o alta opinie, care pleaca de la argumente extrase din domeniul dreptului privat, se apreciaza ca termenul de 3 zile ar trebui calculat pe zile libere, numai astfel fiecare zi fiind utila pentru cunoasterea efectiva a legii. A se vedea I. Deleanu, Revizuirea Constitut iei, n Dreptul nr.12/2003, p ag.23. As a cum am mentionat deja ntr-o nota anterioara, termenul de 3 zile nu este un termen pentru cunoas terea legii, ci pentru a se lasa cetat ean ului posibilitatea de a nu fi luat prin surprindere de aparit ia unei noi legi. Cunoasterea este un act care intervine ulterior aparitiei legii s i presupune o manifestare de vointa n acest sens. 17 A se vedea Decizia Curt ii Constitutionale, nr.233 din 20 decembrie 1999, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.638 din 28 decembrie 1999.

26

cadastrului si a publicitatii imobiliare

18

, care stabileste ca intrarea sa n vigoare are loc la 90 de zile de

la publicarea n Monitorul Oficial al Romniei. Cu toate acestea, doar unele dispozitii cu caracter organizatoric ale acestei legi intra n vigoare la aceasta data, dispozitiile de continut ale legii urmnd a intra n vigoare la data finalizarii lucrarilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliara pentru ntreg teritoriul administrativ al unui judet, data la care se abroga, pentru acel judet dispozitiile n vigoare. Este o solutie greu de acceptat sub aspectul rigorii termenelor de intrare s i ies ire din vigoare a legii, care n lipsa unei date certe, devin incontrolabile. n cazul normelor juridice a caror validitate se afla ntr-un alt izvor de drept, acestea intra n vigoare n conditii specifice. De exemplu, norma juridica prin care se declara neconstitutional un text dintr-o lege sau dintr-o ordonanta, cuprinsa ntr-o decizie a Curtii Constitutionale, intra n vigoare la data publicarii deciziei n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, iar textul normativ respectiv iese din vigoare la 45 de zile de la aceasta data, pe aceasta perioada aplicarea acestuia fiind suspendata. De asemenea, o norma juridica instituita pe calea unei decizii a naltei Curti de Casatie si Justitie, n cazul unui recurs n interesul legii, intra n vigoare la data publicarii acestei decizii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.

2. Iesirea din vigoare a normei juridice Norma juridica iese din vigoare, n sensul ca nceteaza sa mai produca efecte juridice, prin abrogare, ajungere la termen, cadere n desuetudine
19

sau ca urmare a unei decizii a Curtii

Constitutionale prin care se proclama neconstitutionalitatea acesteia. a. Abrogarea este operatiunea de asanare a sistemului legislativ de "ramurile uscate" ale acestuia. Prin abrogare sunt scoase din sistemul legislatiei acele reglementari juridice care au cazut n desuetitudine sau pentru ca n locul lor apar noi norme juridice, cu un continut diferit fata de cele anterioare. Aceasta putere de abrogare reprezinta un act de vointa al autorului actului normativ. Romanii spuneau, n acest sens: cujus est condere legem ejus est abrogare . n virtutea acestui principiu, numai cel care face legea o poate abroga. Cu privire la functiile abrogarii, n literatura noastra de specialitate au fost exprimate doua opinii, de catre I. Mrejeru si V.D.Zlatescu, care nu se deosebesc dect prin modul lor de formulare. Astfel, n ambele cazuri, se considera ca rolul institutiei abrogarii este de a contribui la armonizarea legislatiei. Pe acest fond, abrogarea ndeplineste urmatoarele functii: a) nlatura textele de conflict ntre actul nou si vechea reglementare; b) nlatura eventualele paralelisme n legislatie; c) nlatura
18
19

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.61 din 13 martie 1996.

A se vedea n acest sens N. Popa, Teoria Generala a Dreptului, Editura All Beck, Bucures ti, 2002, pag. 165; Gh. Bobos, Teoria Generala a Dreptului, Ed itura Argonaut, Cluj-Napoca, 1999, pag.294 s i urm.; I Craiovan, Teoria Generala a Dreptului , Editura Olimp, Bucuresti, pag.154 si urm.

27

discrepantele si necorelarile; d) ajuta la degrevarea fondului legislativ de anumite acte devenite desuete, prin lipsa unei cerinte de aplicare, ca urmare a transformarilor petrecute n societate.
20

n opinia noastra, functiile abrogarii rezida n: 1) eliminarea antinomiilor n drept; 2) suprimarea redundantelor din reglementarile juridice; 3) trecerea n fondul pasiv al legislatiei a unor acte normative care au fost nlocuite cu noi reglementari juridice sau care au cazut n desuetudine. Abrogarea s i realizeaza prima dintre functiile sale - eliminarea antinomiilor n drept - prin scoaterea din vigoare a unor dispozitii normative care se afla n contradictie cu altele. Legiuitorul, atunci cnd introduce n sistemul dreptului o noua reglementare juridica, este dator sa asigure corelarea acesteia cu restul elementelor ce compun sistemul de drept. Pentru a ndeplini aceasta functie, legiuitorul va suprima din reglementarile juridice existente pe cele care intra n contradictie cu noua reglementare juridica. Modalitatea de realizare a acestei functii specifice legiuitorului o constituie abrogarea expresa directa sau indirecta. n cazul abrogarii exprese directe, legiuitorul declara ca se abroga anumite categorii de acte normative identificate prin titlu, numar si an al adoptarii, data publicarii si numarul Monitorului Oficial n care au fost publicate. n cadrul enumerarii actelor normative abrogate sau a unor parti constitutive ale acestora, se trec n ordine legile organice, legile ordinare, ordonantele de urgenta, ordonantele emise n temeiul unei legi de abilitare si hotarrile Guvernului. n cazul abrogarilor care se fac prin lege, enumerarea sau abrogarea expresa directa se opreste la nivelul hotarrilor emise de Guvern, urmnd ca actele normative subordonate acestora sa fie abrogate prin acte ale organelor emitente, avnd n vedere ncetarea efectelor actului ierarhic superior n baza caruia au fost emise. n ceea ce priveste ierarhia actelor normative, este necesar sa precizam ca un act normativ ierarhic inferior nu poate abroga un act normativ ierarhic superior. Astfel, printr-o hotarre a Guvernului nu pot fi abrogate ordonante sau legi ori dispozitii ale acestora, dupa cum printr-o ordonanta emisa n baza unei legi de abilitare nu pot fi abrogate ordonante de urgenta care reglementeaza materii rezervate legilor organice si nici legi organice. n schimb, prin legea de aprobare a unei ordonante a Guvernului pot fi acoperite viciile de neconstitutionalitate ale acesteia sau pot fi introduse reglementari noi, care tin de domeniul rezervat legilor organice cu conditia ca legea respectiva sa fie votata cu respectarea regulilor privitoare la majoritatea absoluta. Aceasta solutie este justificata chiar de delegarea legislativa si mai ales de controlul parlamentar asupra legislatiei delegate. n aceasta activitate, Parlamentul este suveran n a aproba, cu sau fara modificari, ordonantele guvernamentale ori de a le respinge, pur s i simplu.

20

A se vedea I. Mrejeru, Tehnica legislativa, Editura Academiei, Bucuresti 1979, p.126 si V.D. Zlatescu, Introducere n Legistica Formala , Editura Romp it Bucuresti, 1995, p.99.

28

n opinia noastra, dispozitiile unei legi organice care cuprind reglementari ce nu tin de domeniul legii organice nu pot fi abrogate printr-o lege ordinara sau printr-o ordonanta a Guvernului emisa n temeiul unei legi de abilitare.
21

Aceasta solutie, care nu a fost agreata de Curtea

Constitutionala, are n vedere faptul ca, n materie legislativa, dispozitiile de continut ale legii nu pot anihila imperativele procedurale cerute de Constitutie. Astfel, daca o lege organica cuprinde si norme de natura legii ordinare, ea extinde exigentele legii organice si asupra acestor dispozitii legale, deoarece votul final al legii nu face nici o distinctie ntre normele specifice legii organice si cele apartinatoare legii ordinare. Aceasta regula este valabila si n cazul modificarii, completarii, suspendarii sau abrogarii unor dispozitii dintr-o lege organica, chiar daca este vorba de dispozitii care tin de domeniul legii ordinare. Realizarea functiei abrogarii de eliminare a antinomiilor juridice se realizeaza deopotriva si prin abrogarea expresa indirecta. Daca n cazul abrogarii exprese directe legiuitorul identifica si individualizeaza reglementarile juridice care pot intra n contradictie cu noua reglementare juridica, scotndu-le din vigoare printr-o decizie nemijlocita, n cazul abrogarii exprese indirecte, el se multumeste sa nscrie la sfrsitul noului act normativ for mula "orice dispozitie contrara se abroga". n cazul abrogarii exprese indirecte, legiuitorul nu mai identifica actele pe care intentioneaza sa le abroge expres, ci lasa aceasta operatiune, adeseori extrem de complicata, la ndemna organului de stat abilitat sa aplice legea. Abrogarea tacita sau implicita este foarte apropiata de abrogarea expresa indirecta n sensul ca, si n acest caz, constatarea abrogarii unor reglementari juridice se face de catre autoritatea care aplica legea, n virtutea contradictorialitatii a doua texte legislative, aparute la date diferite sau la nivele ierarhice diferite. n lipsa unei manifestari exprese de vointa a legiuitorului, organul de aplicare a legii este dator sa elimine aceasta antinomie juridica, pentru a putea identifica textul legal ce urmeaza a fi aplicat ntr-un caz dat. Pentru aceasta, el are la dispozitie principiul Lex posterior derogat prior si

principiul Lex superior derogat inferior. n virtutea acestor principii, atunci cnd exista doua texte legislative contradictorii emise la date sau niveluri diferite, textul cel mai recent sau cel cu forta juridica superioara este n vigoare, iar cel anterior ori cu forta juridica inferioara este considerat abrogat. n astfel de cazuri, se prezuma ca vointa ultima a legiuitorului este cea valabila, ea incluznd si intentia de a abroga dispozitiile contrare. Principiul Lex posterior derogat prior se aplica si n cazul

abrogarii exprese indirecte, abrogare care se deosebeste de cea tacita doar prin faptul ca, n primul caz,

21

A se vedea n sens contrar Decizia Curt ii Constitutionale nr.53 din 18 mai 1994, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.312 din 9 noiembrie 1994; Dispozitivul acestei decizii a fost reiterat n Decizia nr.88/1998 si Decizia nr.206/2001 .

29

legiuitorul se simte obligat sa atraga atentia celui care aplica legea ca exista reglementari juridice ce se afla n contradictie cu noua reglementare. n cazul abrogarii tacite sau implicite, aceasta atentionare lipseste, ceea ce nu-l scuteste pe cel care aplica legea sa se confrunte cu astfel de situatii. Uneori abrogarea expresa directa este nsotita de abrogarea expresa indirecta. n astfel de cazuri, legiuitorul nu reuseste sa identifice toate textele care pot intra n contradictie cu noua reglementare juridica, iar pe cele pe care le identifica le scoate din vigoare printr-o abrogare expresa directa, multumindu-se, cu privire la celelalte, sa atraga atentia celor interesati ca ele exista s i sunt abrogate n masura n care pot fi identificate. n astfel de cazuri, n cadrul formulei de abrogare se enumera actele supuse abrogarii exprese directe, iar dupa epuizarea enumerarii se adauga "precum s i orice alte dispozitii contrare". n activitatea de legiferare este preferabila, n toate cazurile, abrogarea expresa directa. Numai pe aceasta cale se face o delimitare clara ntre normele juridice care sunt n vigoare si cele care sunt abrogate prin vointa legiuitorului, evitndu-se orice neclaritate sau confuzie n aceasta materie. Realizarea functiei de eliminare a redundantelor din reglementarile juridice se realizeaza

n exclusivitate prin abrogarea expresa directa. Exista numeroase cazuri n care legiuitorul se vede obligat sa preia n noua reglementare o serie de dispozitii care sunt deja n vigoare. Aceasta preluare se impune fie pentru a se asigura caracterul complet al noii reglementari juridice, fie pentru a se articula organic diferitele prevederi ale noului act normativ, fie din alte motive. Pentru a se evita ca astfel de dispozitii sa figureze, n acelasi timp, n noua reglementare si n acte normative anterioare, legiuitorul va recurge la abrogarea elementelor redundante si a altor texte care fara a fi identice ndeplinesc aceleas i functii juridice att n vechiul act normativ, ct si n cel nou. n sfrs it, functia de trecere n fondul pasiv al legislatiei a unor acte normative care au fost

nlocuite cu noi reglementari juridice sau care au cazut n desuetudine se realizeaza numai prin intermediul abrogarii exprese directe. Prin aceasta operatiune se trec, din fondul activ al legislatiei n fondul pasiv al acesteia, actele normative care si-au ncetat aplicabilitatea fie ca urmare a nlocuirii lor, fie datorita caderii lor n desuetudine. ndeplinirea acestei functii intra, cu precadere, n sarcina Consiliului Legislativ, care n temeiul art.154 alin. 2 din Constitutia Romniei ,"n termen de 12 luni de la data intrarii n vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislatiei cu prezenta Constitutie si va face Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului, propuneri corespunzatoare." n opinia noastra, aceasta sarcina de asanare a legislatiei de "ramurile ei uscate" este o sarcina permanenta a Consiliului Legislativ, termenul de 12 luni fiind unul de recomandare, legat de urgenta asigurarii concordantei legislatiei cu Constitutia dupa momentul aparitiei acesteia. Caracterul permanent al acestei sarcini a Consiliului Legislativ deriva si din faptul ca el este o autoritate publica responsabila de sistematizarea si unificarea ntregii legislatii a Romniei, ceea ce l obliga la operarea unei delimitari clare ntre legislatia n vigoare s i cea aflata n fondul pasiv. n acest sens, art.63 alin.(2) 30

al Legii privind normele de tehnica legislativa, stabileste ca "n cadrul operatiunilor de sistematizare si unificare a legislatiei se pot elabora si adopta acte normative de abrogare distincte, avnd ca obiect exclusiv abrogarea mai multor acte normative." n activitatea desfas urata de Consiliul Legislativ n acest sens, au fost elaborate mai multe proiecte de acte normative, care au fost promovate si au scos din fondul activ al legislatiei mii de acte normative abrogate tacit, prin contrarietatea lor cu Constitutia sau cu alte legi ori care au cazut n desuetudine. Consacrarea n Constitutie a termenului de 12 luni pentru asanarea legislatiei de actele normative abrogate tacit, ajunse la termen, cazute n desuetudine ori declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, este desigur o problema care a devenit caduca n anii care au trecut de la adoptarea Constitutiei pna la prima sa revizuire. n opinia noastra, cu acest prilej, dispozitiile art.150 alin.(2) din Constitutie, devenit prin renumerotare si republicare art.154 alin.(2), ar fi trebuit modificate, prin instituirea sarcinii permanente a Consiliului Legislativ de a examina conformitatea legislatiei cu Constitutia, aceasta modificare fiind reclamata de orice revizuire a Constitutiei, inclusiv cea din anul 2003. b. Ajungerea la termen a normei juridice reprezinta o modalitate de iesire din vigoare

aplicabila n cazul normelor juridice temporare. n multe cazuri legiuitorul nu stabileste norme juridice cu o durata nedeterminata. El instituie norme juridice care se aplica o perioada determinata de timp, o luna, un an etc. Aceste norme juridice ies din vigoare la data pe care legiuitorul o stabileste pentru ncetarea efectelor juridice ale acestora. Exemplul clasic n materie l constituie legile bugetare, care au o durata anuala, exceptie facnd cazul n care noua lege bugetara nu este adoptata nainte de data de 31 decembrie a anului bugetar. n astfel de cazuri, caracterul temporar al normei juridice se proroga, ea fiind mentinuta n vigoare n virtutea unei norme constitutionale care stabileste ca daca bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat nu au fost adoptate prin lege, cu cel putin 3 zile nainte de expirarea exercitiului bugetar, bugetul de stat s i bugetul asigurarilor sociale din anul precedent se aplica n continuare, pna la adoptarea noilor legi bugetare. Si n acest caz, Constitutia se exprima inadecvat, deoarece aceste prevederi legale nu au n vedere momentul adoptarii legii, ci intrarea acesteia n vigoare. n sfrsit, exista s i situatii n care caracterul temporar al normei juridice rezulta din continutul actului normativ, acesta viznd evenimente care se epuizeaza la anumite intervale de timp (de ex. actul normativ se aplica salariatilor disponibilizati n anumite conditii). c. Caderea n desuetudine reprezinta o alta modalitate de ies ire din vigoare a normelor

juridice. Aceasta modalitate intervine atunci cnd ipoteza normei juridice a ncetat sa se mai raporteze la relatii sociale vii. Atunci cnd realitatile sociale ce cad sub incidenta normei juridice nceteaza sa mai existe, norma juridica ramne fara obiect si si nceteaza aplicabilitatea. 31

Sunt si ramn cazute n desuetudine dupa Revolutia din 1989, bunaoara, normele juridice referitoare la relatiile cu autoritatile publice ale fostei puteri politice, care au fost desfiintate de noua putere politica. De asemenea, normele privitoare la relatiile dintre unitatile socialiste au cazut n desuetudine o data cu privatizarea acestora, cu introducerea economiei de piata si cu aparitia unor noi relatii economice. d) Deciziile Curtii Constitutionale prin care se declara neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonant e ori a unor dispozitii ale acestora. Potrivit art.147 alin.(1) din Constitutia

Romniei, dispozitiile din legile s i ordonantele n vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, si nceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, n acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Acelasi alineat precizeaza ca pe durata acestui termen de 45 de zile, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept. Aceste dispozitii constitutionale ale alin.(1) al art.147 se cer a fi corelate cu cele ale alin.(4) al aceluiasi articol, n virtutea caruia Deciziile Curtii Constitutionale se publica n Monitorul Oficial al Romniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Din aceste texte constitutionale este necesar sa tragem noi concluzii. Prin consacrarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, n materie de constitutionalitate a legilor, ordonantelor si regulamentelor, se elimina confuziile anterioare, n virtutea carora deciziile Curtii Constitutionale ar fi avut forta obligatorie doar cu privire la partile aflate ntr-un litigiu inter partes litigantes n care s-a ridicat exceptia de neconstitutionaliate. Cea de a doua concluzie pe care o reafirma aceste noi texte constitutionale are n vedere faptul ca deciziile Curtii Constitutionale, luate n cadrul controlului nainte de promulgarea acestora, nu mai pot fi invalidate de Parlament. A treia concluzie are n vedere faptul ca proclamarea de catre Curtea Constitutionala a neconstitutionalitatii unor dispozitii din legi, ordonante sau regulamentele parlamentare, are ca efect ncetarea imediata a aplicarii acestora, respectiv de la data publicarii deciziei n Monitorul Oficial. Termenul de 45 de zile, prevazut de art.147 alin.(1) din Constitutie, care stabileste ca aceste decizii si nceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, nu are nici o relevanta asupra datei de iesire din vigoare a dispozitiilor legale, ale unei ordonante sau ale unui regulament, declarate neconstitutionale, deoarece acest termen este opozabil doar Parlamentului sau Guvernului. n acest interval de 45 de zile aplicarea dispozitiilor declarate neconstitutionale este interzisa. Termenul de 45 de zile obliga aceste autoritati publice sa-si modifice textele declar ate neconstitutionale. Ele pot adopta un text constitutional n locul celui declarat de catre Curte ca fiind 32 a priori exercitat asupra legilor

neconstitutional. n cazul n care nu opereaza aceste modificari, vidul legislativ creat opereaza de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale. 3. Caracterul activ al normei juridice ntre momentul intrarii n vigoare si cel al iesirii din vigoare, norma juridica este valida, ea trebuie respectata de cei carora li se adreseaza si produce efecte juridice. Jean Carbonnier arata, n acest sens, ca norma juridica este un soare care nu apune niciodata 22 . n aceasta perioada de timp, norma juridica este n vigoare s i actioneaza numai pentru viitor23 . Pentru actiunea n timp a normei juridice este caracteristic faptul ca ea actioneaza, n principiu, numai pentru viitor. Cu alte cuvinte, norma juridica noua nu se poate aplica si situatiilor petrecute nainte de intrarea sa n vigoare, ceea ce pe plan juridic da expresie principiului neretroactivitatii legii. De asemenea, norma juridica veche nu se poate aplica faptelor care se petrec sau sunt ulterioare iesirii din vigoare a normei juridice. n cele mai multe cazuri, actiunea unei norme juridice are n vedere momentul n care ea intra n vigoare si momentul n care si nceteaza aplicabilitatea. Dar, faptele ori situatiile juridice nascute sub imperiul legii vechi continua sa existe si sub imperiul legii noi. Moartea legii vechi nu determina si moartea drepturilor, faptelor sau situatiilor juridice nascute sub vechea lege. Cu toate acestea, este posibil ca noua lege sa aduca o noua reglementare juridica n aceeasi materie. Principiul neretroactivitatii legii, nscris n Codul civil romn si n Codul penal romn reprezentat doar o partiala solutionare a problemelor pe care le ridica neretroactivitatea legii, deoarece el constituia doar o piedica pentru instantele judecatoresti, n calea aplicarii retroactive a legii. Aceasta opreliste nu actiona si n cazul legiuitorului, care avea posibilitatea sa adopte legi cu efecte retroactive. Pe acest fond al inexistentei unei obligatii constitutionale a legiuitorului de a respecta principiul neretroactivitatii legii, au fost admise patru categorii de legi care pot avea efecte retroactive: a. legile care proclama expres retroactivitatea lor; b.legile interpretative; c. legile penale mai ,a

favorabile s id. legile declarative de drepturi sau confirmative. n decursul timpului, aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile a fost adeseori criticata, deoarece nu era de conceput ca ceea ce era neretroactiv pentru judecator sa poata fi retroactiv pentru legiuitor. n acest context, Puterea Constituanta a Portugaliei a decis nscrierea n Constitutie, pentru prima data n istoria omenirii, a principiului neretroactivitatii legii. Bazndu-se pe acest exemplu, constituantul romn a generalizat exceptia din Codul civil si a extins la nivelul tuturor autoritatilor publice principiul neretroactivitatii legii.

22
23

A se vedea J. Carbonnier Flexible droit , 6 e , LG.D.J, Paris, p.51. A se vedea N. Popa, op.cit , pag.161.

33

Pentru aceste motive este necesar sa se faca o neta distinctie ntre ceea ce i este permis legiuitorului, pe de o parte, si ceea ce i se poate recunoaste judecatorului sau celui care aplica legea, pe de alta parte. n ceea ce-l priveste pe legiuitor, acesta, potrivit dispozitiilor art.15 alin.(2) din Constitutia Romniei, este obligat sa dea curs prevederilor n virtutea carora cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Legea dispune numai pentru viitor, Nerespectarea lui constituie ncalcarea

unei norme constitutionale, persoanele pe care legea le mputerniceste putnd sesiza Curtea Constitutionala cu privire la prevederile cu caracter retroactiv. Act iunea normelor juridice n spat iu Actiunea normelor juridice n spatiu are n vedere teritoriul asupra caruia norma juridica este valida. n principiu, norma juridica este teritoriala, n sensul ca ea este obligatorie pe teritoriul statului sub a carui autoritate s-a nascut. Teritoriul statului desemneaza ntinderile de uscat si apa, ca si subsolul si spatiul aerian aflate n interiorul granitelor statului respectiv. Teritorialitatea determina att procesul de creare a dreptului, ct si limitele obligativitatii dreptului national. Dreptul creat de stat este izvort din realitatile nationale, din datele esentiale ale fenomenelor economice, sociale si politice care se desfasoara n limitele teritoriului national. Sub aspectul obligativitatii, dreptul national vizeaza persoanele, bunurile, actele, situatiile juridice si faptele juridice care se petrec pe teritoriul national. De la aceasta regula a teritorialitatii actiunii normei juridice n spatiu exista si exceptii. Cea mai importanta dintre acestea o constituie extrateritorialitatea, n virtutea careia norma de drept a unui stat se poate aplica si n afara teritoriului sau. Astfel, potrivit legii romne, dispozitiile Codului civil cu privire la bunuri imobile se aplica tuturor imobilelor aflatoare n cuprinsul teritoriului Romniei chiar cnd ele se poseda de catre straini. Ca o exceptie de la principiul teritorialitatii, art.2 alin.2 al Codului civil stabiles te ca dispozitiile legii romne privitoare la starea civila si la capacitatea civila a romnilor se aplica acestora oriunde s-ar afla. Aceasta regula este valabila si pentru cetatenii romni aflati n strainatate. De asemenea, hotarrile judecatoresti, pronuntate n conformitate cu legea romna, se pot aplica si pe teritoriul altor state. Din cele expuse se poate constata ca legea romna este n acelasi timp teritoriala si extrateritoriala. Efectele de extrateritorialitate pot fi solutionate n zile noastre de catre dreptul international. Tratatele internationale pot permite ca pe teritoriul unui stat sa se poata aplica legea altui stat, datorita unor ratiuni legate de eficienta luptei mpotriva criminalitatii internationale, n special a crimei organizate, a spalarii banilor murdari, a traficului de carne vie si de stupefiante etc. 34

Totodata, teritoriul prezinta importanta pentru drept atunci cnd este vorba de solutionarea unor probleme teritoriale ntre state, de delimitarea apelor teritoriale ori de utilizarea spatiului aerian. n egala masura deplasarea bunurilor si a persoanelor n spatiu este supusa reglementarilor juridice, mai ales celor de ordin contractual. Sub aspectul teritorialitatii legii este de observat faptul ca legea romna se refera la spatiu, cel putin din trei puncte de vedere: situarea n spatiu a persoanelor, situarea n spatiu a bunurilor; situarea n spatiu a actelor s i a faptelor juridice. Abordarea acestor probleme legete de aplicarea n spatiu a normelor juridice tine de dreptul material. Sub acest aspect, n cazul persoanelor, localizarea lor n spatiu este legata de determinarea domiciliului, a resedintei, a sediului, elemente esentiale pentru identificarea subiectului de drept, elemente care au diverse consecinte asupra exercitarii drepturilor si a asumarii obligatiilor. (n dreptul international privat determina legea aplicabila, n dreptul constitutional persoana si exercita dreptul de vot la domiciliul sau, n dreptul civil domiciliul debitorului este locul platii datoriei etc.) n ceea ce priveste localizarea geografica a bunurilor, regula prives te plata impozitelor, publicitatea imobiliara, nmatricularea vehiculelor etc. n ceea ce priveste aplicarea normelor de drept procesual, spatiul geografic are si aici un rol determinant. Astfel, actele procesuale au n vedere domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice, locul situarii bunurilor determina instanta competenta, locul savrtirii faptelor este determinant n stabilirea competentei teritoriale a instantei de judecata etc. Actiunea normelor juridice asupra persoanelor Actiunea normelor juridice asupra persoanelor nu poate fi disociata de actiunea acestora n spatiu. Persoana se afla ntotdeauna ntr-un mediu geografic, pe un anumit teritoriu. Localizarea persoanei ntr-un anumit spatiu determina anumite consecinte privitoare la statutul sau, la drepturile civile si politice, n special la drepturile electorale. Tinnd seama de asemenea mprejurari, se poate constata ca pe un teritoriu national, statutul persoanelor difera, dupa cum acestia sunt cetateni ai statului respectiv, straini sau apatrizi. n functie de aceasta, se distinge regimul national acordat cetatenilor statului respectiv de regimul strainilor. Regimul national porneste de la egalitatea cetatenilor n fata legii si de la recunoasterea drepturilor s i libertatilor fundamentale pentru toti membrii statului respectiv. Regimul strainilor poate fi identic cu cel al cetatenilor sau poate diferi de acesta. Astfel, n unele state, strainii au acelasi regim ca si cetatenii statului respectiv, cu exceptia drepturilor politice care nu li se acorda dect n anumite limite. n Romnia, potrivit Constitutiei, strainii, n privinta protectiei generale a averilor si a
24

24

A se vedea J.L. Bergel, op.cit. pag.133 si urm.

35

persoanelor, se bucura de aceleasi drepturi ca si cetatenii romni (art.18 alin.(1). Sunt exceptate de la aceasta regula drepturile electorale, dreptul de a ocupa functii publice s i dreptul de a face parte din partide politice, care se recunosc n exclusivitate cetatenilor romni. Cu toate acestea, potrivit art.16 alin.(3) din Constitutie, functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, n conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romna si domiciliul n tara. De asemenea, n conditiile aderarii Romniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii care ndeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi n autoritatile administratiei publice locale. Pe cale de consecinta, art.38 al Legii fundamentale stabileste dreptul romnilor de a fi alesi n Parlamentul European, instituind, totodata, si dreptul acestora de a-si alege reprezentantii n acest forum al Uniunii Europene. Un regim distinct pentru straini este regimul natiunii celei mai favorizate, n virtutea caruia ntr-un stat, strainii se bucura de aceleasi drepturi ca si confratii lor cei mai favorizati. Aceste drepturi recunoscute strainilor pot privi libertati economice, comerciale, exercitarea drepturilor civile etc. n privinta actiunii normei juridice asupra persoanei este necesar sa mai precizam ca pe teritoriul unui stat, statutul cetatenilor este nediscriminator. Cu toate acestea, este posibil ca unii cetateni sa se bucure de anumite imunitati si privilegii care izvorasc din garantarea exercitiului liber al profesiunii, functiei sau mandatului. n aceasta categorie pot intra demnitarii, persoanele alese n functii publice, judecatorii etc. O alta situatie pe care o ntlnim, are n vedere imunitatile si privilegiile din dreptul international. n aceasta materie, se bucura de privilegii si imunitati s efii de stat, diplomatii si functionarii publici internationali. Imunitatea acestora se poate referi la imunitatea de jurisdictie ori la acordarea unor facilitati de ordin economic n materie comerciala.

Bibliografie de referinta Obligatorie Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005.

Optionala Dan Claudiu Danisor, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Bucuresti, 2006. Teoria generala a dreptului , Editura C.H.Beck,

Lucrarea de evaluare nr. 1

Realizati un scurt eseu (maxim 2 pagini) n care sa analizati actiunea n timp a 36

normei juridice cu cele trei momente esentiale: intrare n vigoare, durata n timp si iesire din vigoare.

Aceasta lucrare se va trimite pe adresa de e-mail a tutorelui, pna la data de 18.10.2008. Se va acorda 1 punct (10% din nota finala) pentru rezolvarea corespunzatoare a sarcinii. ntrebari de autoevaluare

Definiti conceptul de norma juridica si precizati trasaturile acesteia Identificati pe diferite exemple de norme juridice structura acestora Enumerati si analizati modalitatile de iesire din vigoare a unei norme juridice Precizati care sunt regulile de intrare n vigoare a unei norme juridice

37

MODULUL 3 : IZVOARELE DREPTULUI

Scopul modulului: familiarizarea studentilor cu notiunea de izvor de drept s i acceptiunile conceptului.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa faca distinctia ntre conceptul de izvoar real si conceptul de izvor formal Sa precizeze care sunt izvoarele formale ale dreptului Sa defineasca tipurile de legi existente n sistemul nostru de drept

Conceptul de izvoare ale dreptului are o dubla determinare. Se vorbeste astfel despre izvoare reale s i despre izvoare formale ale dreptului. 1. Izvoarele reale ale dreptului Izvoarele reale ale dreptului constituie obiect de studiu pentru Teoria Generala a Dreptului. Aceasta disciplina este chemata sa stabileasca n ce masura dreptul pozitiv poarta amprenta unor factori exteriori cum ar fi cadrul geografic, mediul social-economic, sistemul politic sau factorul uman. n masura n care astfel de factori exteriori fenomenului juridic determina configuratia si continutul reglementarilor juridice, ei devin izvoare reale ale dreptului. n rndul cercetatorilor care s-au consacrat analizei izvoarelor reale ale dreptului, numele lui Franois Gny este de referinta. Totodata, n literatura noastra de specialitate "dat"-ul dreptului a fost studiat si prin prisma factorilor de configurare a dreptului. n rndul celor care s i-au consacrat opera studiului procesului de creare a dreptului, numele lui Franois Gny ramne de referinta. n viziunea marelui metodolog francez, procesul de creare a dreptului este inevitabil legat de conceptele de "dat" si "construit" n drept. Autorul francez opereaza o distinctie clara ntre ceea ce "preexista" fenomenului juridic si ceea ce se naste din explorarea acestei necunoscute prin intermediul s tiintei si tehnicii. Se poate observa ca n modelul oferit de omul de s tiinta francez, pentru procesul de creare a dreptului, elementul de baza l constituie "dat"-ul dreptului, la a carui descoperire si transpunere n procesul crearii dreptului un rol determinant revine stiintei si tehnicii juridice. As a cum remarca autorul francez, activitatea de creare a dreptului oscileaza ntre doi poli de sine-statatori "dat"-ul si "construitul".25

25

A se vedea F.Gny, Science et tech nique en droit priv positif, Premire Partie, Recueil Sirey, Paris, 1922, p.96-97.

38

Prin "dat"-ul dreptului se ntelege acea realitate sociala exterioara dreptului pozitiv care-i confera acestuia substantialitatea necesara pentru a exista. n conceptia lui Franois Gny, "dat"-ul dreptului este format din patru elemente constitutive, care formeaza baza oricarui sistem juridic: 1. "dat"-ul real sau pur natural; 2. "dat"-ul istoric; 3. "dat"-ul rational; 4. "dat"-ul ideal. Aceste componente ale "dat"-ului dreptului au fiecare rolul lor n a sugera directiile principale ale dreptului pozitiv.26 n opinia autorului , "dat"-ul real sau natural al dreptului pozitiv rezida n acele conditii fundamentale care stau la baza umanitatii. Acestea pot fi de natura fizica sau morala (clima, sol, productie, constitutie anatomica si psihologica a omului, aspiratii morale, sentimente religioase etc.), de natura economica, politica sau sociala. Aceste realitati nu creeaza prin ele nsele regulile juridice, dar le prescriu contururile s i, mai ales, se instituie n mediul necesar pentru nasterea lor.
27

"Dat"-ul dreptului ne apare astfel ca un element multiplu, similar conceptului roman de naturale ... quod natura omnia animalia docuit. El nu se confunda cu dreptul ca atare, dar constituie baza inexorabila a acestuia. n demonstrarea acestor idei, autorul l citeaza pe Montesquieu care privea legile ca raporturi necesare ce decurg din natura lucrurilor. "dat"-ului real al dreptului. n ceea ce prives te "dat"-ul istoric, acesta ne apare ca un "dat" natural consolidat de istorie. Elementele "dat"-ului real sau natural, n timp, dau nastere unui fond de precepte, care servesc drept cadru al conduitei umane, modelndu-i aspectele exterioare. Elementele materiale, brute, s i totodata, pasive ale organizarii juridice, contin n ele nsele regulile necesare pentru dirijarea vointelor umane, ele fiind un fel de drept postulat de viata.
29 28

jus

Toate aceste elemente vin sa dea expresie

"Dat"-ul istoric este prin el nsusi vag si universal n linii mari, dar particular n detalii si susceptibil de modificari prin reformele juridice la care este supus. "Dat"-ul rational al dreptului reprezinta directia fundamentala care asigura, n masura posibilului, elaborarea s tiintifica a dreptului pozitiv. n opinia lui F.Gny, acest "dat" rational reprezinta fondul esential al dreptului natural clasic. El consta n regulile de conduita pe care ratiunea le extrage din natura omului si din legaturile sale cu lumea.30 Pentru explicitarea "dat"-ului rational este necesar sa se faca apel la notiunea de justitie, nteleasa ca virtute ce tinde spre just. Pentru F.Gny, justul trebuie nteles n dimensiunea sa obiectiva.

Ibidem , Second Partie, p.371. Ibidem, p.371. 28 Ibidem, p.375. 29 Ibidem, p.376-377. 30 Ibidem, p.381.
26 27

39

Din aceasta perspectiva, el ne apare ca un principiu esential care include ideea de ordine, de echilibru, conforma gasirii armoniei morale n substanta sa externa, n manifestarile sale, bazata pe conditiile efective ale vietii omului n societate.
31

Dat-ul ideal nu reprezinta nici realitati concrete, nici conditii de ordin national, nici o zestre istorica, ci o simpla tendinta catre o organizare dezirabila a raporturilor juridice. El apare ca un raspund la aspiratiile morale si sociale ale civilizatiei, ceea ce l face sa fie supus modificarilor n spatiu s i timp, datorita subiectivitatii sale. Dat-ul ideal nu are n sine autoritatea de a influenta decisiv ratiunea pura, interpretarea naturii n lumina istoriei, dar o poate completa, intervenind ca un instrument esential al progresului juridic.
32

Pe acest fond, spune F.Gny, elaborarea s tiintifica a dreptului este o coordonata a descoperirii "dat"-ului dreptului. Factorii de configurare a dreptului. Sub aceasta denumire cercetatoarea romna Anita

Naschitz a nteles sa examineze "dat-ul" dreptului sau mai precis substratul antologic al dreptului pozitiv. Deosebirile fata de abordarea scolii libere a dreptului, reprezentata de Franois Gny sunt dictate de rezultatele obtinute de stiintele juridice n secolul XX, de noile acumulari ale stiintei si de concluziile la care au ajuns cercetatorii stiintifici n cea de a 2-a jumatate a ultimului secol al mileniului II. Astfel, daca Franois Gny considera ca din dat-ul dreptului fac parte 1. "dat"-ul real sau pur natural; 2. "dat"-ul istoric; 3. "dat"-ul rational si 4. "dat"-ul ideal, Anita Naschitz pune la baza procesului de creare a dreptului factorul natural, cadrul social-politic si factorul uman.
33

a. Mediul natural , ca factor de configurare a drept ului a fost identificat ca atare pentru prima data de Montesquieu, care n Spiritul legilor arata ca "Legile trebuie sa fie potrivite cu conditiile fizice ale tarii; cu clima - rece, calda sau temperata - cu calitatea solului, cu asezarea, cu ntinderea sa. Dupa cum se poate observa, Montesquieu, i sugereaza legiuitorului sa nu adopte solutii contrare conditiilor naturale n care salasluieste destinatarul dreptului. Acest sfat dictat de ntelepciunea savantului francez, sugereaza faptul ca ntre mediul natural, viata sociala si reglementarile juridice exista o inexorabila legatura, n virtutea careia configuratia dreptului trebuie sa tina seama de realitatile fizice naturale.

Ibidem, p.392. Ibidem, pag.371 33 n literatura de specialitate, factorii de configurare a dreptului sunt priviti n mod diferit. n rndul acestora intra: a) mediul natural, care cuprinde factori de ordin geografic, demografic, biologic; b) cadrul istoric, etnic, national; c) cadrul social-economic; d) sistemul politic; e) cadrul cultural-ideologic (creat ia spirituala, ideologia, religia, cultura n general; f) factorul international, precum s i factorul uman. A se vedea I.Craiovan, Teoria generala a dreptului, Editia a II-a, revazuta si adaugita, 1998, p.38-39.
31 32

40

n opinia Anitei Naschitz

34

, cadrul natural reprezinta interactiunea complexa a factorilor

geografici, demografici si biologiei. Influenta pe care mediul geografic o exercita asupra legiuitorului nu se manifesta n mod direct, ci mijlocit prin intermediul factorului social-politic. Cu alte cuvinte oamenii traiesc ntr-un cadru geografic, sunt supusi unor exigente naturale de coabitare, sunt constrnsi sa-si organizeze viata n functie de variatiile climatice, de resursele naturale de care dispun, de bogatiile solului si subsolului, de gradul de poluare a mediului nconjurator, de facilitatile de comunicare oferite de mediul geografic etc. Ansamblul acestor componente ale factorului natural s i pune amprenta asupra statutului social al oamenilor, asupra relatiilor social-umane, asupra formelor de organizare, social-politica si, pe aceasta cale, determina continutul reglementarilor juridice. n modelul modernist de elaborare a dreptului se ajunge ca anumite imperative sociale sa determine o relatie directa ntre factorii naturali si continutul normelor juridice. Astfel, mpartirea terenurilor n agricole si neagricole, impune legiuitorului un regim propriu de reglementare pentru fiecare categorie. Gradul de poluare a mediului nconjurator l determina pe legiuitor sa instituie o anumita reactie de protectie a echilibrului ecologic (el stabiles te limitele admise ale noxelor, stabileste sanctiuni pentru depasirea acestora, instituie organe de supraveghere si control etc.). Alaturi de factorii geografici, celelalte componente ale cadrului natural exercita si ele presiuni asupra legiuitorului. Astfel, componentele demografice, biologice sau fiziologice si pun amprenta asupra starii de sanatate sau vitalitate a populatiei, asupra proceselor de mortalitate, tinerete sau mbatrnire a populatiei, ceea ce pune n fata corpului electoral solutii pentru prentmpinarea fenomenelor negative, solutii de care legiuitorul ca mandatar al poporului este dator sa le integreze n politici de protectie sociala si n reglementari juridice corespunzatoare. Influenta cadrului natural asupra continutului reglementarilor juridice este dependenta de presiunea pe care elementele sale componente o exercita asupra factorului social-politic si asupra legiuitorului. Exista cazuri n care aceasta presiune este aproape inexistenta, dar exista si cazuri n care constrngerile sale sunt inexorabile. Astfel, ntr-un stat n care fenomenele naturale se desfasoara n limitele unor parametri normali, legiuitorul nu va fi obligat sa intervina prin masuri constrngatoare asupra derularii relatiilor sociale n cele patru anotimpuri. Dar, atunci cnd fenomenele naturale sunt acompaniate de fenomene periculoase sau chiar catastrofe, legiuitorul nu poate sa nu reactioneze prin masuri prompte menite sa previna catastrofele s i sa nlature consecintele acestora sau ale dezastrelor naturale.

34

A se ved ea Anita M.Nachitz, Teorie s i practica n procesul de creare a dreptului, Editura Academiei, Bu cures ti, 1969, p.62 s i urm.

41

La fel se ntmpla si n cazul fenomenului demografic, mai ales astazi, cnd densitatea populatiei pe unitati de suprafata impune luarea unor masuri de protectie pe linie medicala, de protectie a mediului, de aprovizionare cu apa, alimente etc. n felul acesta legiuitorul este obligat sa se pronunte s i asupra unor masuri menite sa ncurajeze sau sa descurajeze cresterea necontrolata a populatiei, recurgnd la masuri de plening familial. b. Cadrul social-politic ca factor de configurare a dreptului desemneaza sistemul de organizare sociala s i politica, aici incluzndu-se sistemul de organizatii politice si societatea civila, statul si partidele politice, raporturile dintre popor s i guvernanti, mecanismele de transpunere n viata a politicii statale, cadrul general de manifestare a libertatii umane, de exprimare a pluralismului politic si de afirmare a personalitatii umane. Cadrul social-politic da expresie n egala masura regimului politic existent, dar si trecutului istoric al titularului puterii politice. n dimensiunea social-politica a "dat"-ului dreptului se interfereaza elementele trecutului cu ale prezentului, dimensiunile istorice ale civilizatiei nationale cu datele cotidiene ale manifestarii pe plan social si politic a poporului. Dimensiunea social-politica a configurarii dreptului include n manifestarile sale dreptul societatii date, n ntreaga sa pozitivitate, ct si substraturile istorice ale existentei sale. Privit n multidimensionalitatea sa, dreptul obiectiv este tinta principala a actiunii cadrului social-politic asupra procesului de creare a normelor juridice. Practic, sub presiunea factorilor imediati ai cadrului social politic, asupra legiuitorului se rasfrng cele mai puternice critici cu privire la dreptul existent s i cele mai substantiale idei de modificare si transformare a acestuia. Mai mult dect att, cadrul social-politic se manifesta ca o sursa permanenta de inspiratie a legiuitorului si prin faptul ca n acest mediu se cristalizeaza sistemul de valori ale societatii, fundament ce configureaza viitoarea nfatisarea a actiunii politice s i, n cele din urma, a legii. De buna seama, din structura cadrului social-politic nu pot lipsi fundamentele economice ale dreptului, raportate la sistemul de organizare a economiei nationale, la stadiul dezvoltarii sale, la eficienta economica, la nivelul veniturilor populatiei si la gradul de satisfacere a trebuintelor sociale pe baze salariale sau de protectie sociala. Multitudinea factorilor care formeaza cadrul social-politic al configurarii reglementarilor juridice nu poate fi surprinsa n cteva rnduri, dupa cum nici seria infinita a combinatiilor ce pot interveni ntre acesti factori. Esential ni se pare sa atragem atentia asupra primejdiei de a neglija complexitatea interactiunilor economice, pe de o parte, si a celor economice, sociale si politice, pe de alta parte, n procesul de creare a dreptului. Este de la sine nteles ca astfel de conexiuni, de 42

interdependente nu pot fi subiectivate. Orice neglijare a caracterului obiectiv al corelatiilor devine o piedica n calea progresului social. De aici, se naste ideea ca legiuitorul sa fie neutru, sa aprecieze stiintific datele ce stau la baza procesului de legiferare, sa ia n considerare interesul national si sa fie neiertator cu cei care l submineaza n teoria si practica elaborarii textelor legislative. c. Factorul uman , cel de al treilea factor de configurare a dreptului, se cere a fi privit ntr-o dubla ipostaza: 1. ca subiect de drept si 2. ca subiect al procesului de creare a dreptului. Observarea omului ca subiect de drept trebuie sa porneasca de la premisa ca ntreaga activitate de creare si aplicare a dreptului pleaca de la om, de la individ, de la fiinta umana. Dreptul prin ntregul sau continut se adreseaza omului, el se manifesta prin om si pentru om. n aceasta triada, omul este creatorul unei ordini sociale distincte, de care el are nevoie pentru a supravietui si pe care el o apara si o submineaza n egala masura. Acest paradox nu poate ramne n afara oricarei explicatii. Pentru a da un sens contradictorialitatii acestor termeni este suficient sa aratam ca la necesitatea umana fireasca de a se institui n societate o ordine utila, apare imperativul existentei dreptului; dar, existenta dreptului este dependenta de creativitatea umana, ceea ce face ca omul sa devina creatorul propriului sau drept, iar aceste drepturi se rasfrng s i asupra celorlalti membri ai colectivitatii. Desi aceasta creatie normativa este n egala masura utila tuturor celor carora li se adreseaza, respectarea s i ncalcarea normelor instituite de catre autorul sau este o serie statistica n care sunt prezenti si cei care au creat legea si cei carora li se adreseaza. ntrebarea care se pune pentru a explica astfel de situatii are n vedere un "de ce?", care se proiecteaza inexorabil n constiinta legiuitorului rational, a legiuitorului care cauta solutii pentru respectarea legii si nu pentru ncalcarea acesteia. Dar, poate fi oare gasit legiuitorul care nu ncalca legea? Raspunsul la o asemenea ntrebare este pe ct de greu de dat, pe att de greu de atins. Cu toate acestea, istoria curge, iar timpul nemilos uita nuantele si poarta pe aripile sale doar ideea de drept. 2. Izvoarele formale ale dreptului Prin izvor formal al dreptului se ntelege instrumentul juridic prin intermediul caruia se exprima "dat"-ul dreptului sau prin care izvoarele reale ale dreptului se convertesc n drept pozitiv. n conceptia modernista asupra dreptului, trecerea de la "dat" la "construit" n drept se face prin intermediul vointei generale, instrument universal valabil pentru caracterizarea statului de drept. Vointa generala face ca dreptul sa exprime interesele generale ale societatii, sa dea expresie vointei natiunii.

43

Aceasta vointa generala se manifesta n forme de exprimare a dreptului, n optiuni politice necesare pentru organizarea vietii n comun a membrilor unei entitati nationale sau supranationale. Expresia normativa a unor astfel de exigente rezida n lege - actul suprem de exprimare a vointei statale, n jurisprudenta - forma derivata de manifestare a aceleiasi vointe, n cutuma - exigenta imperativa a vointei unei colectivitati date si n doctrina, nteleasa ca mod rational de exprimare a vointei generale n sprijinul nfaptuirii justitiei. Diferentierea izvoarelor formale ale dreptului provine din modalitatea practica de exprimare a rationamentului logic care pune n valoare regula de conduita care prin intermediul vointei generale se transforma n norma juridica. n rndul izvoarelor formale ale dreptului intra legea, cutuma, jurisprudent a s i doctrina

juridica, fiecare avnd un mod propriu de formare si validare juridica. Diferite de la un bazin de civilizatie juridica la altul, de la o epoca istorica la alta s i de la un stat la altul, izvoarele formale ale dreptului dau expresie unor moduri distincte de nfaptuire a justitiei si a reglarii relatiilor sociale pin intermediul imperativelor juridice. Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului prezinta o deosebita relevanta pentru

cunoasterea importantei s i rolului acestora n procesul de creare s i aplicare a normelor juridice. n cadrul clasificarii izvoarelor formale ale dreptului, o prima distinctie se face ntre izvoare

scrise si izvoare nescrise. La baza acestei clasificari se afla modul de formare, redare si comunicare a normelor juridice. Cele redate n forma scrisa formeaza categoria izvoarelor scrise, categorie n care intra legea; n categoria izvoarelor nescrise intra cutuma, izvor primar al dreptului, care este redat si transmis de la o generatie la alta pe cale orala. Un alt criteriu al clasificarii izvoarelor formale ale dreptului l constituie modalitatea de nscriere directa sau indirecta n dreptul pozitiv. Sub acest aspect deosebim izvoare directe si izvoare

indirecte. n rndul izvoarelor directe intra legea si cutuma, iar din categoria izvoarelor indirecte fac parte jurisprudenta si doctrina. Jurisprudenta si doctrina nu sunt concepute uneori ca izvoare propriuzise ale dreptului. Dar, atunci cnd ele se impun ca izvoare formale ale dreptului, acest fapt se datoreaza tariei argumentelor pe care ele le prezinta n procesul de aplicare a legii. De aceea ele mai poarta si denumirea de autoritati. Caracterul lor indirect rezulta din faptul ca ele provin din interpretarea izvoarelor directe, respectiv a legii sau a cutumei. n sfrsit, o ultima clasificare a izvoarelor formale ale dreptului are n vedere distinctia dintre izvoare oficiale si izvoare neoficiale. n categoria izvoarelor oficiale intra legea si jurisprudenta, iar n cea a izvoarelor neoficiale, cutuma si doctrina juridica. Caracterul oficial al izvoarelor dreptului deriva

44

din faptul ca ele sunt o creatie a autoritatilor publice nzestrate cu competenta n domeniul instituirii normelor juridice.35 Elementul distinctiv al instituirii oficiale a normelor juridica rezida n crearea nemijlocita a dreptului de catre stat si n generalizarea respectului fata de lege la nivelul ntregii colectivitati nationale. Spre deosebire de acestea, izvoarele neoficiale, cutuma si doctrina, se impun prin faptul ca normele juridice pe care le impun nu mbraca un caracter formal, ele sunt create n virtutea imperativelor pe care judecatorul le desprinde din natura lucrurilor, din logica faptelor sociale, pentru a da expresie imperativelor de justitie sau echitate sociala, nascute sub comandamentele lui tribuere. Cutuma juridica reprezinta sursa primordiala a dreptului. Originea ei este legata de primele forme de organizare sociala. Cutuma, nainte de a fi un izvor formal al dreptului, a fost un fenomen sociologic, un comandament impus de necesitatea instituirii unei ordini sociale n acord cu imperativele supravietuirii colectivitatii sociale date. Trecerea de la fenomenul social al cutumei la dimensiunea sa juridica s-a produs o data cu cons tientizarea mentinerii prin forta colectiva a ordinii primitive. n momentul n care organizarea sociala a simtit ca existenta sa nu poate fi mentinuta fara sustinerea coercitiva a cutumelor, riturilor, obiceiurilor s i traditiilor specifice traiului n comun, au aparut elementele distinctive ale normei juridice. Astfel la baza cutumei juridice se afla un element material si un element psihologic. Elementul material rezida n comportamente umane tipice, permanente si care dureaza n timp pe baza asentimentului celor interesati. Elementul temporal era exprimat de romani prin diuturna, antiquitus probata consuetudo. La acest element material se adauga un dublu element psihologic, care justifica dreptul subiectiv (opinio juris) s i sanctiunea normei juridice (opinio necessitatis)
36

suum cuique

longa, inveterata,

Se poate astfel constata ca norma juridica are ca izvor primordial o regula de conduita care domina organizarea sociala prin constanta, repetabilitate si consens n privinta respectarii acesteia. Atunci cnd ncalcarea cutumei a dus la prejudicierea vietii comune, s-a nascut reactia sociala mpotriva acesteia - sanctiunea juridica. Aceasta reactie era organizata si dictata de o autoritate publica, diferita de la un sistem de drept la altul, pna la dreptul modern, cnd impunerea cutumei a intrat n competenta statului, a titularului modern al fortei publice.

35

A se vedea Jean Louis-Bergel, Thorie Gnrale du Droit, 3

ditions, Dalloz, Paris, 1999, p.51-52.

36

A se vedea V.Hanga, Dreptul s i tehnica juridica, ncercare de sinteza, Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.82.

45

De aici nu trebuie trasa concluzia potrivit careia cutuma ar fi o creatie statala. Dimpotriva, cutuma reprezinta o creatie populara instinctiva, un obicei instituit de colectivitatile sociale pentru salvgardarea existentei lor. O data cu aparitia statului, acesta a introdus n propria sa ordine juridica obiceiurile, nzestrndu-le cu garantii statale. n felul acesta, cutuma a supravietuit si a devenit o norma juridica ocrotita statal. Momentul esential n evolutia cutumelor ca izvor de drept l-a constituit reproducerea acestora n repertorii sau codificarea acestora. n Romnia, sunt cunoscute ca repertorii de cutume juridice Pravila lui Matei Basarab, Codul lui Calimah etc. Pe plan international este semnificativ n acest sens, ordinul lui Carol al VII-lea, care n anul 1453, a dispus redactarea n scris a cutumelor. Acest proces a continuat si s-a finalizat n Codul lui Napoleon. Se poate constata ca la originile organizarii sociale se afla cutuma. n zilele noastre, acest izvor de drept nu mai are importanta pe care a avut-o n dreptul primitiv ori n Evul Mediu. Ceea ce este nsa caracteristic pentru sistemul de drept romano-germanic, inclusiv pentru dreptul romnesc, este faptul ca n manifestarile sale contemporane, cutuma juridica se manifesta ca izvor de drept doar n conditii n care legea o recunoaste ca atare. Astfel, potrivit art.970 Cod civil: "Conventiile trebuie executate cu buna credinta. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres ntr-nsele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa." De asemenea, art.429 alin.2 C.civ. stabiles te: "Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi, fara degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct, dect cu ndatorire, pentru uzufructuar, de a se conforma obiceiului local n privinta nlocuirii lor." n astfel de cazuri, ca s i n altele prevazute de Codul civil, cutuma se instituie n izvor de drept n virtutea legii. Cutuma mai este recunoscuta ca izvor de drept n sistemele moderne de drept pe planul dreptului constitutional. n buna masura, normele dreptului constitutional englez sunt norme cutumiare, n absenta unei constitutii scrise a Angliei. Totodata, normele dreptului obisnuielnic sau ale dreptului cutumiar sunt prezente n dreptul parlamentar, ca reglementare suplimentara a organizarii s i functionarii adunarilor parlamentare. Ca atare, n multe parlamente nationale, regulamentele de organizare si functionare a acestora se completeaza cu norme juridice de sine-statatoare, consacrate prin continuitate si necontestare. Ele formeaza izvoarele cutumiare ale dreptului parlamentar. n sfrs it, cutuma se manifesta ca izvor de drept pe planul dreptului international, aici mbracnd forma unui ansamblu de norme de conduita, adeseori devenite uzante diplomatice, care fara sa stirbeasca specificul solemnitatilor specifice dreptului international, le conserva ori le ridica la rangul de norme sau principii unanim admise. 46

Forta juridica a cutumei juridice, n sistemul nostru de drept izvoras te din lege. Cutuma juridica este izvor de drept doar n masura n care legea i recunoaste acest caracter obligatoriu. Ca atare, cutuma actioneaza secundum legem , fiind un instrument de completare a prevederilor legale. Ca atare, dreptul romnesc nu admite cutuma legale. Doctrina juridica Doctrina, ca izvor al dreptului, cuprinde solutiile juridice pe care doctrinarii dreptului le impun n procesul nfaptuirii justitiei. Nu orice cercetare stiintifica a dreptului este doctrina juridica. Sub aceasta denumire se impun doar solutiile juridice formulate de stiinta juridica de care judecatorul tine seama n hotarrile judecatores ti n virtutea teoriei argumentelor. Originile doctrinei juridice, ca izvor de drept, trebuie cautate n Roma antica, unde solutiile date de jurisconsultii urbei deveneau surse de inspiratie obligatorii pentru judecatori. La originea acestei situatii se afla imperativul asigurarii concordantei dintre hotarrea judecatoreasca si prescriptiile normei juridice, n conditiile n care judecatorul nu era un profesionist. n aceste conditii, solutiile juridice izvorau din ntelepciunea jurisconsultului, care devenea izvor de drept. n cele mai multe cazuri, izvorul acestei surse era anonim, ceea ce a dat nas tere dreptului pretorian, respectiv jurisprudentei. n anii care au urmat, experienta juridica a omenirii nu s-a dezlipit de influenta doctrinei juridice. Ea a continuat si continua s i astazi sa apere solutii rationale, att n procesul de cr eare a dreptului, ct s i n cel de aplicare a reglementarilor juridice. n dreptul romano-germanic, doctrina juridica nu constituia un autentic izvor de drept. Cu toate acestea, ea se situeaza n rndul surselor dreptului bazate pe autoritatea argumentelor. n acest sens, solutiile oferite de doctrina juridica se instituie n surse de inspiratie judiciara. Ele permit corectarea unor erori de practica judiciara sau influenteaza procesul creatiei legislative. Jurisprudent a Prin jurisprudenta se ntelege ansamblul solutiilor judecatoresti date ntr-un anumit stat. n acest sens, jurisprudenta nu este izvor de drept. Dar, n cadrul jurisprudentei exista anumite hotarri judecatoresti care se instituie n precedente judiciare si care constituie izvoare formale ale dreptului. Cu toate acestea, jurisprudenta reprezinta un sistem nchegat rational, de aplicare a legii, care nu poate fi contrazis de un judecator singular, n virtutea independentei sale, fara a fi sanctionat n cadrul controlului judecatoresc ierarhic. Atunci cnd vorbim de izvoare de drept, jurisprudenta se reduce la precedentul judiciar. Validarea acestuia ca izvor de drept este legata de pronuntarea unei hotarri judecatores ti de catre o instanta judecatoreasca superioara. Regulile individuale stabilite prin aceasta hotarre judecatoreasca 47 contra legem sau supra legem , ci o subordoneaza prevederilor

devin "norme juridice", surse obligatorii de formulare a unor sentinte judecatoresti, n cazuri similare, de catre instantele inferioare. Cercetarea jurisprudentei ca izvor de drept nu poate face abstractie de faptul ca, sub aspect diacronic, precedentul judiciar este, la rndul sau, inspirat din cutuma juridica si din doctrina juridica. n mod cert, solutiile judiciare odata formulate si urmau propria lor soarta. Se poate aprecia ca decizia judiciara reprezenta impactul justitiei ori al injustitie. Aici se oprea magnifica ordine a justitiei oprita sa vada faptele asupra carora se pronunta. Cu toate acestea, solutiile date de pretorul roman, sfatuit de jurisconsult, au devenit izvor de drept, sursa inalterabila a dominatiei imperiale. Pe aceasta cale, judecatorul a dat nastere dreptului pretorian, jurisprudenta din care s-a nascut dreptul contemporan. Jurisprudenta se constituie ntr-un veritabil izvor de drept prin faptul ca mplinirea legii se face n opera de jurisdictie. n sistemul nostru juridic, recunoasterea hotarrii judecatoresti ca izvor de drept pare inadmisibila. Nici unul din teoreticienii dreptului nu recunosc si nici nu vor recunoaste rolul exorbitant al practicii judiciare, att n procesul de creare a dreptului , ct si n cel de aplicare. Daca n procesul de creare a dreptului, influenta practicii judiciare joaca un rol de exercitare a presiunii dictate de argumente de autoritate, n rest, precedentul judiciar se extinde, prin unicitatea solutiei propuse si a sentintei judecatoresti care o consacra. Sub acest aspect, al extinderii solutiilor judecatoresti prin intermediul deciziilor luate, practica judiciara se instituie ntr-un adevarat izvor de drept. n plus, potrivit art.315 C.proc.civ., "n caz de casare, hotarrile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului." Practica judiciara ni se nfatiseaza ca un autentic izvor de drept si atunci cnd este vorba de deciziile Curtii Constitutionale prin care se declara neconstitutionale diferite prevederi ale legii n vigoare, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate. De asemenea, n categoria izvoarelor de drept intra s i deciziile Curtii Supreme de Justitie date n cazul recursului n interesul legii si deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate n cauzele n care statul romn este parte. Legea n sistemul de drept romano-germanic, legea se instituie n principalul izvor de drept. n acest sistem de drept, prin lege se ntelege orice act normativ emis de autoritatile publice. Ca atare, n nteles larg, legea se refera att la actul normativ emis de Parlament, ct s i la actele normative emise de autoritatile puterii executive si ale administratiei publice.
37

Legea, sub aspect formal, este actul normativ emis de Parlament, n conformitate cu normele de procedura stabilite de Constitutie si de regulamentele parlamentare. Alaturi de aceasta
37

A se vedea M.A.Glendon, M.W.Gordon, C.Osakwe, Comparative Legeal Tradisions in a Nutshell, West Publishing CO., St.Paul Minn, 1982, p.120 s i urm.

48

definitie restrnsa a legii - stricto sensu -, exista si o alta acceptiune a legii care confera denumirea de lege oricarui act normativ, indiferent de la cine emana. Aceasta definire a legii lato sensu - evoca

ideea de obligativitate a normelor juridice, indiferent de autoritatea publica emitenta a unui act normativ. Mircea Djuvara defineste legea ca o norma juridica generala cu caracter obligatoriu si permanent, prescrisa de o autoritate publica de stat, eventual sub sanctiunea fortei publice.
38

Asa cum

se poate observa cu usurinta, definitia data legii de catre Mircea Djuvara este astazi depas ita. Pentru cei care nteleg sensul dublu al notiunii de lege, definitia data de Mircea Djuvara are n vedere doar sensul larg al acestei notiuni. n plus, se observa ca autorul aluneca n capcana reducerii legii la norma juridica, ceea ce contrazice orice constructie sistemica a dreptului, n cadrul careia norma juridica este elementul de baza al sistemului, iar legea o forma exterioara de exprimare a normei juridice, de cele mai multe ori a unei pluralitati de norme juridice. Astazi putem spune cu claritate ca legea, nu se confunda cu norma juridica. Legea este, n mod evident, forma de exprimare a normelor juridice, a vointei legiuitorului de a da expresie unor comandamente sociale care se modeleaza n norme juridice. Pentru definirea legii este necesar sa se evidentieze si o alta deosebire prezentata de literatura de specialitate, aceea dintre legea nteleasa n sens formal si legea nteleasa n sens material. Marea majoritate a autorilor sunt de acord ca legea n sens formal desemneaza, n sens restrns, numai actul normativ care emana de la Parlament. n sens material, legea este privita, fara raportare la acceptiunea larga sau restrnsa a conceptului, la cuprinsul normativ al acesteia. Sub acest aspect se considera ca legea se deosebes te si de hotarrile parlamentare, prin continutul sau diferit. Astfel, legile stabilesc norme juridice, generale s i impersonale, n timp ce hotarrile parlamentare pot fi att acte normative, ct si acte individuale.
40 39

n opinia noastra, un asemenea punct de vedere este greu de

sustinut, daca avem n vedere practica vietii parlamentare. Astfel, as a cum este deja cunoscut, att n perioada dintre cele doua razboaie mondiale, ct s i n anii postrevolutionari, Parlamentul Romniei a adoptat si acte normative denumite "lege", care se refera la fapte s i persoane individuale, ceea ce face ca ele, sub aspectul continutului, sa fie acte individuale si nu acte normative. Astfel de exemple se gasesc si n legislatia altor state. Poate fi citata, n acest sens, legea franceza din 20 noiembrie 1873, care a dat titlul de presedinte de Republica maresalului Mac-Mahon pe timp de 7 ani. La noi, n perioada interbelica, naturalizarea strainilor se acorda prin lege, desi un asemenea act juridic nu avea caracter normativ. n anii de dupa Revolutia din Decembrie 1989, prin lege au fost promovate diverse acte cu caracter individual. Mentionam n acest sens legile privitoare la acordarea unor titluri de onoare, cele privind declararea unor oras e-martir etc.
A se vedea Mircea Djuvara, op.cit. , p.268.

38

39 40

A se vedea I.Muraru si Simina Tanasescu ,

A se vedea T.Draganu, op.cit., p.209.

op.ci t., p.505 si urm. 49

Se poate deduce, din cele de mai sus, ca atributul normativ nu este un atribut care caracterizeaza legea n toate mprejurarile. n aceste conditii, legea nu poate fi deosebita de alte acte juridice emise de Parlament, de una din Camerele sale ori de alte autoritati publice. Continutul normativ, caracterizat prin norme general-obligatorii si impersonale, este prezent n acte normative emise de orice autoritate publica, ceea ce mpiedica diferentierea legii de alte acte juridice pe baza acestui criteriu. n literatura de specialitate se considera ca hotarrile , ca varietate a actelor juridice ale

Camerelor si ale Parlamentului, se deosebesc de legi prin forta lor juridica, prin continutul lor si prin procedura de adoptare. Pe baza acestor criterii, hotarrile au o forta juridica inferioara legilor, pot avea caracter normativ, ele fiind emise fie pentru aplicarea legilor, fie pentru detalierea lor, iar sub aspect procedural pot emana de la o singura Camera, se adopta cu majoritate simpla, daca Legea fundamentala nu prevede altfel, si nu fac obiectul controlului de constitutionalitate. n raport cu cele aratate, remarcam si noi ca hotarrile nu sunt legi, ceea ce este evident. Sub aspectul fortei juridice diferite a legilor s i a hotarrilor parlamentare din punct de vedere formal se nasc anumite ntrebari legate de aspectele de ordin procedural. n principiu, legile constitutionale se adopta de catre Parlament cu o majoritate calificata de doua treimi; legile organice se adopta cu o majoritate absoluta, iar legile ordinare cu o majoritate simpla. n schimb, hotarrile parlamentare se adopta fie cu majoritate absoluta de voturi, atunci cnd este vorba de adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, fie cu majoritate simpla, daca este vorba de alte hotarri parlamentare. Se poate spune, pe baza acestor comparatii procedurale, ca legile si hotarrile nu pot fi departajate n functie de majoritatea de voturi ceruta pentru adoptarea lor datorita faptului ca unele hotarri sunt adoptate cu o majoritate de voturi ceruta pentru legile organice, iar altele cu o majoritate de voturi specifica adoptarii legilor ordinare. Din aceasta constatare nu se poate trage nici concluzia ca unele hotarri au forta juridica a legilor organice si nici ca celelalte pot fi asimilate legilor ordinare. n mod cert nsa, o lege organica nu poate modifica regulamentele parlamentare, dupa cum nici o lege ordinara nu poate interveni n domeniul rezervat, prin regulamente, hotarrilor parlamentare. n aceste conditii, este greu de acceptat ca hotarrile parlamentare sunt inferioare legilor organice sau celor ordinare. O problema distincta se poate ridica n legatura cu raporturile dintre hotarri si legile constitutionale. n aceasta materie, n masura n care o lege constitutionala modifica dispozitiile constitutionale care privesc organizarea si functionarea Parlamentului, este posibil ca ea sa determine aparitia unei noi hotarri parlamentare. ntr-un astfel de caz, putem concluziona ca hotarrea parlamentara are o forta juridica inferioara legii constitutionale. Referitor la cel de al doilea aspect al departajarii legilor de hotarri, cel privitor la continutul acestora, trebuie sa avem n vedere domeniul legii s i domeniul rezervat hotarrilor parlamentare. n 50

opinia noastra, legile intervin n orice domeniu al realitatii sociale care prezinta interes pentru legiuitor, ceea ce face ca domeniul legii sa fie practic nelimitat de o alta competenta legislativa. Pentru a deosebi legea de orice alt act normativ este necesar sa stabilim ca legea poate reglementa, n mod primar,

orice relatie sociala. Hotarrea parlamentara poate reglementa fie relatii sociale care au fost reglementate prin lege, actionnd secundum lege, fie relatii sociale care i sunt rezervate n

exclusivitate si care dau expresie autonomiei regulamentare a fiecarei Camere a Parlamentului. Sub acest din urma aspect, se poate desprinde ntr-adevar ideea potrivit careia reglementarea primara a relatiilor sociale nu este numai de domeniul exclusiv al legii. Din cele prezentate se poate deduce ca legea se caracterizeaza prin faptul ca este o reglementare juridica primara. n aceeasi categorie pot fi incluse si hotarrile parlamentare, daca nu sunt date n executarea legii. Ele se deosebesc, nsa, ntotdeauna de legi prin faptul ca intervin doar n acele domenii si n acele cazuri precizate expres de Constitutie si de regulamentele parlamentare. n consecinta, putem conchide ca legea este actul juridic emis de Parlament cu respectarea normelor de procedura, care reglementeaza, n mod primar, relatii sociale nerezervate domeniului exclusiv al hotarrilor parlamentare. n sfrsit, n ceea ce priveste exceptiile procedurale, este necesar sa precizam ca exista hotarri parlamentare adoptate de o singura Camera (privind adoptarea regulamentului propriu, stabilirea comisiilor permanente, instituirea unor comisii de ancheta etc.), dupa cum exista hotarri adoptate de cele doua Camere ale Parlamentului (regulamentul sedintelor comune). Se poate observa astfel, ca n cazul hotarrilor Parlamentului, acestea sunt adoptate, ca si legile, de acelasi corp al alesilor poporului, urmarindu-se o procedura asemanatoare adoptarii legilor bugetare. Ramne astfel ca singur criteriu de distinctie dintre lege si hotarrea parlamentara materia supusa reglementarii juridice. Deci, de fiecare data cnd se pune problema alegerii actului normativ care urmeaza a fi supus aprobarii Parlamentului, este necesar sa stabilim, n prealabil, daca este nevoie de o lege sau de o hotarre. Apoi, n acest ultim caz, urmeaza sa se precizeze daca este vorba de o hotarre a Senatului, a Camerei Deputatilor ori a Parlamentului Romniei. Ierarhia legilor n virtutea art.73 alin.(1) din Constitutia Romniei, Parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. n cele ce urmeaza se impune sa clarificam aceste concepte si sa stabilim ce se reglementeaza prin fiecare tip (categorie) de lege, care sunt raporturile dintre ele si care este ierarhia acestora. A. Legile constitutionale. Potrivit art.73 alin.(2) din Constitutia Romniei, legile

constitutionale sunt legile de revizuire a Constitutiei. 51

O prima ntrebare, n raport cu prevederile art.73 alin.(2) din Legea noastra fundamentala, cere sa se precizeze daca o lege constitutionala poate modifica Constitutia s i n ce limite? Raspunsul la prima parte a ntrebarii nu poate fi dect pozitiv. Constitutia poate fi modificata printr-o lege de revizuire sau chiar abolita, n cazul n care o noua putere revolutionara rastoarna puterea politica sub imperiul careia a fost adoptata Constitutia anterioara. Abrogarea Constitutiei de catre legiuitorul ordinar este exclusa. Este stiut ca prin revolutie puterea politica este rasturnata. n acest caz, reprezentantii noii puteri politice sunt obligati sa restituie poporului libertatea, dreptatea si egalitatea la care visasera. Revolutia nu se justifica dect n masura n care este o expresie a nemultumirilor populare, escaladate de regimuri politice dictatoriale. n urma ei, se naste o putere constituanta care pune bazele unei noi guvernari prin adoptarea unei noi Constitutii, a unei noi Legi fundamentale. Aceasta putere poarta denumirea de putere constituanta originara. Ea fixeaza regulile generale ale guvernarii, instituie drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si precizeaza dreptul guvernelor viitoare de a modifica, n anumite limite, principiile guvernarii statornicite n Constitutia noua. n maxima sa generalitate, puterea constituanta originara reprezinta un organism revolutionar suprem nzestrat cu puteri depline. Datorita acestui caracter revolutionar al puterii constituante originare, ea lasa urmasilor sai legitimi dreptul de a modifica Legea fundamentala n limitele pe care ea nsasi le impune. Tocmai de aceea n Constitutia Romniei din 1991 este nscrisa att posibilitatea revizuirii, ct si limitele acesteia. Astfel, este interzisa revizuirea n ceea ce priveste textele privitoare la caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului romn, forma republicana de guvernamnt, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala. Totodata, revizuirea Constitutiei este interzisa pe durata starii de asediu, a starii de urgenta, n timp de razboi sau n cazurile n care ar avea ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor ori a garantiilor acestora. Legile constitutionale, care, n conformitate cu dispozitiile art.73 alin.(2) din Legea fundamentala, nu pot fi dect de revizuire, sunt adoptate potrivit normelor cuprinse n art.150-152 din Constitutie. Ele sunt supuse unui dublu control de constitutionalitate, sunt definitive numai dupa aprobarea lor prin referendum si nu sunt supuse promulgarii. Ele se afla n vrful ierarhiei legilor, fiind astfel supraordonate n raport cu legile organice, cu cele ordinare si cu orice alte acte normative. B. Legile organice reprezinta o categorie de legi care sunt considerate de puterea constituanta originara drept prelungiri ale dispozitiilor constitutionale si care, garantnd aplicarea dispozitiilor Legii fundamentale, trebuie sa fie sustinute de o majoritate parlamentara absoluta. Aceste legi, prin definitie, sunt reglementari juridice care reprezinta un apendice al prevederilor constitutionale. Din punct de vedere procedural, legile organice se adopta cu votul majoritatii 52

membrilor fiecarei Camere. Cerinta stabilita de art.76 alin.(1) din Constitutia Romniei, potrivit caruia legile organice se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, da expresie imperativului procedural al delimitarii formale a legilor organice de legile ordinare s i de cele constitutionale. Sub aspect material, legile organice nu pot interveni dect n materiile limitativ enumerate de Constitutia Romniei. Astfel, potrivit Legii noastre fundamentale, Parlamentul reglementeaza prin legi organice: 1. sistemul electoral; organizarea si functionarea Autoritatii Electorale Permanente - art.73 alin.(3) lit.a; 2. organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice - art.73 alin.(3) lit.b); 3. statutul deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale acestora - art.73 alin.(3) lit.c); 4. organizarea si desfas urarea referendumului - art.73 alin.(3) lit.d); 5. organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii - art.73 alin.(3) lit.e); 6. regimul starii de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate si al starii de razboi art.73 alin.(3) lit.f); 7. regimul starii de asediu si al starii de urgenta -art.73 alin.(3) lit.g); 8. infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora - art.73 alin.(3) lit.h); 9. acordarea amnistiei sau a gratierii colective - art.73 alin.(3) lit.i); 10. statutul functionarilor publici - art.73 alin.(3) lit.j); 11. contenciosul administrativ - art.73 alin.(3) lit.k); 12.organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi - art.73 alin.(3) lit.l); 13.regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii - art.73 alin.(3) lit.m); 14. organizarea generala a nvatamntului - art.73 alin.(3) lit.n); 15. organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala (art.73 alin.(3) lit.o); 16. regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele si protectia sociala - art.73 alin.(3) lit.p); 17. statutul minoritatilor nationale din Romnia - art.73 alin.(3) lit.r); 18. regimul general al cultelor - art.73 alin.(3) lit.s); 19. consfintirea frontierelor tarii - art.3 alin.(2); 20. dobndirea, pastrarea sau pierderea cetateniei romne - art.5 alin.(1); 21. stabilirea stemei tarii si a sigiliului statului - art.12 alin.(4); 22. egalitatea n drepturi - art.16 alin.(4); 53

23. organizarea serviciilor publice de radio si de televiziune s i controlul parlamentar asupra activitatii acestora - art.31 alin.(5); 24. stabilirea unor categorii de functionari publici care nu pot face parte din partide politice - art.40 alin.(3); 25. dobndirea dreptului de proprietate privata - art.44 alin.(2); 26. stabilirea conditiilor si a limitelor exercitarii dreptului persoanei vatamate de o autoritate publica ntr-un drept al sau, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea n termenul legal a unei cereri - art.52 alin.(2); 27. conditiile privind ndeplinirea ndatoririlor militare -art.55 alin.(2); 28. stabilirea conditiilor ncorporarii - art.55 alin.(3); 29. organizarea s i functionarea institutiei Avocatului Poporului - art.58 alin.(3); 30. stabilirea juramntului deputatilor si senatorilor - art.70 alin.(1); 31. stabilirea altor incompatibilitati pentru deputati sau senatori dect cele prevazute de art.71 alin.(1) si alin.(2) - art.71 alin.(3); 32. nfiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ - art.79 alin.(2); 33. prelungirea mandatului Presedintelui Romniei n caz de razboi sau de catastrofa art.83 alin.(3); 34. stabilirea altor membri ai Guvernului n afara ministrilor s i a primului-ministru - art.102 alin.(3); 35. stabilirea altor incompatibilitati dect cele prevazute la art.105 alin.(1) pentru membrii Guvernului - art.105 alin.(2); 36. nfiintarea unor autoritati administrative autonome - art.117 alin.(3); 37. stabilirea structurii sistemului national de aparare, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul cadrelor militare - art.118 alin.(2); 38. aplicarea prevederilor art.118 alin.(2) la celelalte componente ale fortelor armate art.118 alin.(3); 39. reglementarea dreptului cetatenilor apartinnd unei minoritati nationale cu pondere semnificativa ntr-o unitate administrativ-teritoriala de a folosi limba materna n relatiile cu autoritatile administratiei publice locale s i cu serviciile publice desconcentrate - art.120 alin. (2); 40. atributiile prefectului - art.123 alin.(3) 41. competenta Consiliului Superior al Magistraturii n materia propunerilor de numire, transferare si sanctionare a judecatorilor (art.125 alin.(2); 42. compunerea naltei Curti de Casatie s i Justitie si regulile de functionare a acesteia (art.126 alin.(4); 54

43. nfiintarea de instante specializate n anumite materii - art.126 alin.5) 44. reglementarea dreptului cetatenilor romni apartinnd minoritatilor nationale de a se exprima n limba materna n fata instantelor judecatoresti - art.128 alin.(2); 45. organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii - art.134 alin.(4); 46. obiectul exclusiv al proprietatii publice - art.136 alin.(3); 47. regimul bunurilor proprietate publica - art.136 alin.(4)); 48. inviolabilitatea proprietatii private - art.136 alin.(5); 49. circulatia si nlocuirea monedei nationale cu cea a Uniunii Europene - art.137 alin.(2); 50. solutionarea litigiilor rezultate din activitatea Curtii de Conturi de catre instante specializate art.140 alin.(1); 51. organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social - art.141; 52. organizarea si functionarea Curtii Constitutionale - art.142 alin.(5). Materiile prezentate n cele 52 de puncte formeaza domeniul rezervat legilor organice. n aceasta materie, Parlamentul, n virtutea art.115 alin.(1) din Constitutia Romniei, nu poate emite o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonante. Aceasta presupune ca, n domeniul rezervat legilor organice, interventia Guvernului prin ordonante simple este interzisa, ceea ce nsa nu ngradeste Guvernul sa poata interveni, n situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amnata, n acest domeniu, prin ordonante de urgenta, potrivit art.115 alin.(6) din legea noastra fundamentala. Asa cum spuneam, legile organice se adopta cu o majoritate absoluta de voturi n fiecare Camera a Parlamentului. Aceeas i majoritate de voturi este ceruta si n cazul hotarrilor privitoare la regulamentele parlamentare. De aici nu trebuie trasa concluzia ca hotarrile respective ar fi legi organice. Dimpotriva, ele ramn hotarri si nu pot contraveni legilor organice. Din cele prezentate rezulta ca, prin pozitia pe care o detin, legile organice se situeaza pe o treapta inferioara Constitutiei s i legilor constitutionale, dar ele detin o pozitie supraordonata fata de legile ordinare si celelalte acte normative. C. Legile ordinare. n categoria actelor normative emise de Parlament, n conformitate cu regulile procedurii legislative, intra si legile ordinare. Ele intervin n alte materii dect cele rezervate legilor constitutionale sau organice. Acest domeniu al legilor ordinare este practic neidentificat de Legea fundamentala, n cuprinsul sau intrnd orice relatie sociala sau grup de relatii sociale, indiferent de gradul de generalitate sau de importanta sociala ce le este acordata. Legile ordinare se adopta cu majoritate simpla de voturi si cu respectarea normelor de procedura cuprinse n Constitutie si n regulamentele parlamentare. n procesul legislativ este posibil ca un proiect de lege care reglementeaza o materie exterioara domeniului rezervat legilor constitutionale sau organice sa se transforme n lege organica. 55

Aceasta transformare se poate produce prin introducerea n cuprinsul sau normativ a unei singure dispozitii care este rezervata domeniului legilor organice. Bunaoara, ntr-un proiect de lege privitor la salarizarea unei anumite categorii de functionari publici se introduce o infractiune si se stabileste o pedeapsa pentru savrsirea acesteia. Asemenea prevederi fac ca legea sa fie adoptata n conformitate cu regulile procedurii parlamentare care se aplica proiectelor de lege organica, iar o data adoptata sa devina lege organica, cu toate implicatiile ce deriva din aceasta. Pe cale de consecinta, legea respectiva nu va putea fi modificata printr-o lege ordinara, chiar daca obiectul modificarii priveste alte dispozitii dect aceea care a determinat includerea legii n categoria legilor organice. O asemenea concluzie se impune n virtutea faptului ca o lege care a fost votata ca lege organica ulterior nu poate fi tratata altfel, deoarece ar contrazice un vot parlamentar calitativ superior care a produs efecte juridice pe palierul legilor organice. Totodata, legea organica este o entitate de sine-statatoare, care nu poate fi divizata n reglementari organice si ordinare, fara a prejudicia caracterul constitutional al legii organice. O opinie contrara (chiar Constitutiei) a fost formulata de Curtea Constitutionala, care ntr-o decizie a admis ca dispozitiile care nu au caracter organic dintr-o lege organica pot fi modificate printr-o lege ordinara. Aceasta solutie lasa loc pentru puterea legiuitoare sa se contrazica n propriile decizii si sa ncalce n mod deliberat prevederile constitutionale care nu admit ca o lege sa aiba un dublu caracter, respectiv sa fie n acelasi timp si lege organica s i lege ordinara. D. Alte categorii de legi. Potrivit art.73 alin.(1) al Constitutiei, Parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice s i legi ordinare. n raport cu acest sistem tripartit de exercitare a competentelor legislative a Parlamentului, Legea de revizuire a Constitutiei a introdus o noua categorie de legi si anume legile de aderare la Uniunea Europeana si la N.A.T.O. Legea de revizuire a Constitutiei a introdus n Legea fundamentala o noua categorie de legi ordinare, legi care se adopta n sedinta comuna a Camerelor, cu o majoritate de doua treimi, sacrificnd rationalitatea juridica pentru o ascendenta politica dictata de oportunitati constitutionale legate de aderarea Romniei la structurile euro-atlantice. Bibliografie de referinta Obligatorie Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005.
41

Optionala

41

A se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr.88/1998 ,publicata n M.Of. nr.207 din 3 iunie 1998. 56

Dan Claudiu Danisor, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Bucuresti, 2006.

Teoria generala a dreptului , Editura C.h.Beck,

Lucrarea de evaluare nr. 2

Realizati un scurt eseu (maxim 2 pagini) n care sa analizati legea, ca principal izvor formal de drept, n cadrul sistemului nostru de drept.

Aceasta lucrare se va trimite pe adresa de e-mail a tutorelui, pna la data de 10.11.2008. Se va acorda 1 punct (10% din nota finala) pentru rezolvarea corespunzatoare a sarcinii. ntrebari de autoevaluare

Enumerati izvoarele formale ale dreptului si analizati unul la alegere. Precizati care sunt legaturile care se stabilesc ntre izvoarele reale si cele formale ale dreptului. Definiti conceptele de dat s i construit n drept

57

MODULUL 4 : SISTEMUL DREPTULUI

Scopul modulului: ntelegerea conceptului de sistem de drept si a relationarii norma juridica-institutie juridica-ramura de drept.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa evidentieze legatura norma juridica-institutie juridica-ramura de drept. Sa defineasca sistemul dreptului Sa defineasca sistemul legislatiei

1. Institut ia juridica. Ramura de drept

Dreptul nu este o simpla alaturare accidentala de norme juridice. Normele juridice se afla ntr-o strnsa conexiune unele cu altele. n cadrul acestor legaturi ele se completeaza unele pe altele, ntregindu-si continutul normativ. De asemenea, ntre normele juridice exista relatii de coordonare, de subordonare, de excludere, de conditionare reciproca sau de determinare. Totalitatea acestor relatii dintre normele juridice formeaza structura dreptului, elementul esential care unes te normele juridice ntr-un tot unitar, n sistemul dreptului. Privit prin prisma teoriei sistemelor, dreptul ne apare ca un ansamblu de elemente legate printro retea de relatii care determina functionarea dreptului ca un ntreg. Din acest punct de vedere sistemul dreptului ocupa un loc de sine-statator n mediul social, reactionnd la contactul cu acesta prin imputuri si out-puturi specifice. Atunci cnd vorbim de sistemul dreptului, avem n vedere dreptul care guverneaza o comunitate statala. Acest drept, la rndul sau, se afla n legatura cu alte sisteme de drept statal ori cu sisteme de drept suprastatale. Sistemul dreptului este supus unor transformari, unor modificari de continut care au o anumita reflectare n mediul social n care exista s i functioneaza. Elementul de baza al sistemului dreptului l constituie norma juridica. n cadrul sistemului dreptului normele juridice se grupeaza n institutii juridice, iar acestea, la rndul lor, dau nastere ramurilor de drept. Institut ia juridica reprezinta o grupare de norme juridice care reglementeaza un ansamblu omogen de relatii sociale. Normele juridice se grupeaza ntr-o institutie juridica prin afinitatile ce se 58

instaleaza ntre ele n functie de omogenitatea relatiilor sociale ce cad sub incidenta lor. Sunt institutii juridice proprietatea, contractul, casatoria, tutela etc. Proprietatea ca institutie juridica reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile de proprietate. La fel se definesc si celelalte institutii juridice. Alaturi de aceasta acceptiune a conceptului de institutie, n drept se cunosc si altele, n rndul carora cea mai raspndita este institutia nteleasa ca autoritate publica sau serviciu public care se bucura de personalitate juridica. Aceasta acceptiune nu este relevanta pentru sistemul dreptului. Din perspectiva sistemului dreptului este utila doar notiunea de institutie nteleasa ca o grupare de norme juridice. Ramura de drept reprezinta un ansamblu de norme juridice care reglementeaza o anumita

categorie de relatii sociale, pe baza unei metode specifice de reglementare si a unor principii comune. Pentru a fi n prezenta unei ramuri de drept este necesar sa existe un obiect de reglementare, o metoda specifica de reglementare si anumite principii comune. Obiectul de reglementare l constituie relatiile sociale ce cad sub incidenta normelor juridice respective. Aceste relatii sociale trebuie sa fie omogene, respectiv sa se caracterizeze prin anumite trasaturi comune. Astfel, relatiile sociale reglementate de dreptul civil sunt relatiile sociale cu caracter patrimonial s i cele cu caracter nepatrimonial. Metoda de reglementare reprezinta un ansamblu de artificii tehnice utilizate pentru

influentarea conduitei umane n cadrul relatiilor sociale ce formeaza obiectul de reglementare al ramurii de drept. Aceste artificii dau expresie gradului de impunere a autoritatii statale n cadrul respectivelor relatii sociale. Astfel, n dreptul civil metoda de reglementare a relatiilor sociale o constituie egalitatea partilor n raporturile reglementate de normele acestei ramuri de drept. Metoda de reglementare specifica dreptului civil este diferita de cea utilizata n cadrul dreptului administrativ, unde partile se afla n raporturi de subordonare. Principiile ramurii de drept sunt acele idei calauzitoare n jurul carora se grupeaza normele juridice alcatuitoare ale acestei entitati. Astfel, pentru ramura dreptului penal sunt definitorii principiile legalitatii ncriminarii faptei (nullum crimen sine lege) si pedepsei (nulla poena sine lege). Pe baza acestor trei criterii, la care se pot adauga s i altele, se constituie diversele ramuri ale dreptului, cum ar fi: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul international public etc. Ansamblul ramurilor de drept si al institutiilor juridice, privite n unitatea si interactiunea lor, formeaza sistemul dreptului.

59

 2. Sistemul legislatiei Sistemul legislatiei reprezinta o alta grupare a normelor juridice, bazata pe alte criterii dect cele care stau la baza sistemului dreptului. n sistemul legislatiei normele juridice se cuprind pe baza apartenentei lor la un anumit izvor de drept. Din punct de vedere practic, sistemul legislatiei desemneaza totalitatea normelor juridice grupate n Constitutie, n legi organice, legi ordinare, ordonante de urgenta si ordonante emise n baza unei legi de abilitare, n hotarri ale Guvernului, n ordine s i instructiuni ale ministrilor, n ordine ale prefectului, n hotarri ale consiliilor locale sau n dispozitii ale primarului.

3. Sistematizarea legislatiei Sistematizarea legislatiei reprezinta activitatea umana de ordonare a reglementarilor juridice n cadrul sistemului de drept. Aceasta activitate implica nu numai as ezarea actelor normative ntr-o anumita ordine, ci s i croirea fiecarui element constitutiv al actului normativ, a celorlalte elemente ale sistemului pentru a ocupa locul potrivit n cadrul acestuia.
42

ntr-o opinie singulara n literatura noastra de specialitate se considera ca sistematizarea actelor normative are drept obiect o anumita organizare a actelor normative n vigoare, conform unor criterii obiective si subiective. Rezultatul acesteia rezida n elaborarea unor colectii, culegeri de acte normative sau a codurilor. As a cum se poate observa, n aceasta opinie sistematizarea se confunda cu concentrarea s i codificarea legislatiei.43 n opinia noastra, sistematizarea este o parte inseparabila a procesului de elaborare a actelor normative si de cunoastere a acestora. Ea se raporteaza la sistemul legislatiei si la sistemul dreptului si are un rol hotartor n stabilirea configuratiei, structurii si formei acestora. Privita din acest punct de vedere, sistematizarea legislatiei are mai multe parti componente. a. integrarea proiectului actului normativ n sistemul legislatiei; b. asanarea legislatiei de reglementarile juridice cazute n desuetudine, de contradictii si de paralelisme de reglementare; c. concentrarea legislatiei n coduri; d. ncorporarea actelor normative n codexuri pe materii. Unificarea legislatiei are n vedere actiunea de ncorporare a legislatiei n coduri. Ea urmareste sistematizarea legislatiei dintr-o anumita ramura de drept ori dintr-un anumit grup de relatii sociale.
42

n literatura noaastra de specialitate sistematizarea este privita n mod diferit. Uneori ea se defines te prin raportare la sistemul legislatiei (A se vedea Radu I.Motica, Gheorghe C.Mih ai, Teoria generala a dreptului, Editura Alma Mater, Timisoara, 1991, p.235), alteori prin raportare la actul normativ (A se vedea Ion Craiovan, Teoria generala a dreptului , Editia a II-a, revazuta si adaugita, Olimp Publishing & Prin. Prod., s.r.l., 1998, p.234 si urm.). 43 A se vedea I. Craiovan, op.cit., p.234 si urm.

60

Coordonarea legislatiei consta n actiunea autoritatilor publice implicate n procesul legislativ de a pune de acord elementele componente ale sistemului legislatiei, eliminnd contradictiile, redundantele, vidurile legislative si paralelismele. Dupa cum se poate observa, unificarea si coordonarea legislatiei sunt concepte al caror continut se intersecteaza cu cel al sistematizarii, realizarea lor fiind dependenta de instrumentele prin care se efectueaza sistematizar ea. 1. Integrarea proiectului actului normativ n sistemul legislatiei este un obiectiv al

activitatii de sistematizare si unificare a legislatiei, n virtutea caruia activitatea de elaborare a actelor normative nu trebuie sa intre n contradictie cu elementele care alcatuiesc sistemul legislatiei. Actul normativ, o data cu intrarea sa n vigoare, intra n ansamblul actelor normative ale unui stat, ansamblu caracterizat printr-o multitudine de corelatii ntre elementele care l compun, n cadrul carora normele juridice se ntregesc unele cu altele si dobndesc sensuri specifice care rezulta din apartenenta lor la sistemul legislatiei. Pentru a se asigura integrarea organica a actului normativ nou creat n sistemul legislatiei, este necesara, nainte de toate, corelarea dispozitiilor sale cu principiile generale ale dreptului, cu prevederile constitutionale, cu actele normative cu aceeasi forta juridica sau cu o forta juridica superioara, aflate n vigoare si cu care se afla n conexiune, cu tratatele internationale si cu dreptul comunitar. 1.1. Corelarea dispozit iilor actului normativ cu principiile generale ale dreptului. literatura juridica este unanim admis ca la baza dreptului se afla o serie de idei de maxima generalitate carora le este subordonata att activitatea de creare a dreptului, ct si aceea de interpretare si de aplicare a reglementarilor juridice. Giorgio del Vecchio considera ca metoda utilizata pentru cercetarea si descoperirea principiilor generale ale dreptului consta n trecerea, pe calea abstractizarii, de la dispozitii particulare ale legii la notiuni mai largi, apelnd la o "generalizare crescatoare" n masura n care este necesar pentru a ntelege cazurile ndoielnice n materia dreptului pozitiv.
44

Principiile dreptului sunt astfel o creatie a doctrinei juridice care, pe calea rationamentului, "extrage" din masa normelor juridice ideile cele mai generale si le instituie ca valori calauzitoare ale activitatii de creare a dreptului si a celei de aplicare a normelor juridice. n literatura noastra de specialitate se apreciaza ca aceste principii generale ale legislatiei sunt superioare chiar si normelor constitutionale, deoarece ele se situeaza deasupra ramurilor de drept,

44

A se vedea Giorgio del Vecchio, Les principes gnraux du droit , n Recueil d'Etudes sur Les Surces du Droit en l'Honneur de Franois Gny, Tome II, Les Surses Gnerales des Systemes Juridiques Actuels, Librairie du Recueil Sirey, Paris, p.70.

61

inclusiv a dreptului constitutional, care trebuie sa le reflecte fidel. Aceste principii generale se reclama de la filosofia, morala si religia societatii, reflectnd chintesenta unei civilizatii.
45

Orientarea procesului de elaborare a actelor normative este supusa, totodata, s i principiilor de ramura (principiul autonomiei de vointa, principiul consensualismului, principiul bunei credinte etc.). Principiile de ramura, spre deosebire de principiile generale ale dreptului, de cele mai multe ori sunt consacrate n mod expres de normele juridice ale dreptului civil, penal, administrativ etc. 1.2. Corelarea actului normativ cu prevederile constitut ionale . La elaborarea unui

proiect de act normativ, prima grija o constituie asigurarea constitutionalitatii sale. Aceasta exigenta privitoare la corelarea prevederilor unui act normativ cu cele ale legii fundamentale deriva din ndatorirea fundamentala nscrisa n art.1 alin.(5) din Constitutie, n virtutea caruia respectarea Constitutiei, a suprematiei sale s i a legilor este obligatorie. Se poate observa ca aceste prevederi constitutionale instituie o obligatie juridica generala pentru toti cetatenii Romniei, indiferent de pozitia lor sociala ori de functia pe care o ocupa. n aceasta calitate participantii la procesul de elaborare a proiectelor de lege sunt chemati, nainte de toate sa respecte suprematia Constitutiei, principiu n virtutea caruia orice act cu forta juridica inferioara acesteia trebuie sa se afle n deplina concordanta cu prevederile legii fundamentale. Corelarea prevederilor actelor normative cu dispozitiile legii fundamentale are n vedere orice act normativ, de la proiectele de legi constitutionale si pna la dispozitiile normative ale primarului. Asigurarea concordantei prevederilor unui act normativ cu dispozitiile Constitutiei vizeaza, pe de o parte, asigurarea compatibilitatii normelor cuprinse n proiectul actului normativ cu regulile de ordin material iar, pe de alta parte, cu cele de ordin procedural, nscrise n legea fundamentala. Sub aspect material, concordanta normelor cuprinse ntr-un proiect de act normativ cu normele constitutionale vizeaza nscrierea prevederilor noii reglementari juridice n litera si spiritul Constitutiei. Aceasta exigenta se realizeaza printr-o cunoastere aprofundata a legii fundamentale, a conexiunilor interne dintre diferitele sale elemente componente, dar mai ales a spiritului sau, cunoastere care excede interpretarea literara a prevederilor constitutionale si care face apel la principii, la concepte si notiuni cu un continut mai profund dect cel dat de litera Constitutiei. Sub aspect procedural, corelarea prevederilor proiectelor de acte normative cu normele constitutionale are n vedere respectarea dispozitiilor procedurale prevazute de legea fundamentala n procesul adoptarii proiectelor de acte normative. Astfel de norme procedurale nscrise n Constitutia Romniei sunt cele privitoare la adoptarea legilor constitutionale, organice si ordinare, a hotarrilor

45

A se vedea V.D.Zlatescu,

op.cit. , p.114.

62

parlamentare privitoare la regulamente, a ordonantelor si ordonantelor de urgenta ale Guvernului, precum si a hotarrilor Guvernului. Cel care elaboreaza sau adopta un proiect de act normativ, din categoria celor pentru care Constitutia stabileste anumite reguli procedurale, este obligat sa asigure, n cursul redactarii si adoptarii actului normativ, respectarea dispozitiilor nscrise n legea fundamentala. Garantarea respectarii suprematiei legii n procesul de elaborare si adoptare a actelor normative s i are astfel un prim reazem n echipa de redactare a actului normativ s i n activitatea organului emitent. n masura n care echipa de redactare a actului normativ nu se conformeaza dispozitiilor constitutionale, un prim obstacol n calea concretizarii eforturilor sale, l constituie avizul Consiliului Legislativ. Acest aviz, desi consultativ, trebuie cerut ntotdeauna cnd este vorba de promovarea unui proiect de lege, a unei ordonante, a unei ordonante de urgenta ori a unei hotarri a Guvernului. n toate aceste cazuri, Consiliul Legislativ, potrivit legii sale de organizare si functionare, n avizul sau face referiri la: a) concordanta cu Constitutia a reglementarii propuse, precum si la natura legii; b) nlaturarea contradictiilor sau necorelarilor dintre prevederile proiectului de lege sau ale propunerii legislative si asigurarea caracterului complet al acestora, respectarea normelor de tehnica legislativa; c) prezentarea implicatiilor noii reglementari asupra legislatiei n vigoare, prin identificarea dispozitiilor legale care, avnd acelas i obiect de reglementare, urmeaza a fi abrogate, modificate sau unificate, precum si evitarea reglementarii unor aspecte identice n acte normative diferite (art.3 alin.3 al Legii nr.73/1993); d) raportul privind armonizarea reglementarii cu dreptul comunitar. 1.3. Corelarea dispozit iilor actului normativ cu prevederile actelor normative cu aceeasi forta juridica sau cu o forta juridica superioara. n aceasta clasa a corelarii actelor

normative intra orice punere de acord a unui proiect de act normativ cu dispozitiile actelor normative n vigoare, cu exceptia corelarilor cu Constitutia. De asemenea, nu vor intra n preocuparile noastre, relatiile dintre un act normativ si actele ierarhic inferioare, tinnd seama de faptul ca aceasta nu constituie o grija speciala a organului emitent al actului normativ, dect n masura n care abrogarea expresa directa este alaturata actiunii de corelare. n ceea ce priveste corelarea unui proiect de act normativ cu actele normative care au aceeasi forta juridica, organul emitent al actului normativ va cauta sa asigure o perfecta compatibilitate ntre dispozitiile noii reglementari juridice si cele care sunt n vigoare n alte acte normative de acelasi nivel. Pentru aceasta se va recurge la redactarea unor texte compatibile cu prevederile celorlalte acte normative n vigoare, la modificarea, completarea ori abrogarea unor dispozitii cuprinse n acte 63

normative n vigoare, care cuprind reglementari paralele, incomplete ori contradictorii fata de prevederile noului act normativ. n cazul actelor normative nzestrate cu aceeas i forta juridica este necesar sa se faca distinctiile necesare ntre legile-cadru si legile emise n baza acestora, ca si ntre legile generale si cele speciale. 1.4. Corelarea prevederilor actului normativ cu tratatele internat ionale si cu dreptul comunitar. n temeiul art.11 alin.(2) din Constitutia Romniei, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Din acest text constitutional se desprinde ideea potrivit careia, tratatele la care este parte Romnia, din momentul ratificarii de catre Parlament, fac parte din dreptul intern. Aceasta regula face necesara crearea unei stari de compatibilitate si de armonie ntre reglementarile internationale s i celelalte reglementari juridice care alcatuiesc sistemul romnesc de drept. Pentru crearea acestei stari de compatibilitate ntre cele doua componente ale sistemului de drept este necesar sa observam care sunt "portile deschise" ale unei astfel de corelari. Pentru a determina aceste "porti deschise" vom stabili, mai nti, zonele care sunt impenetrabile sau dinspre care nu poate veni corelarea dispozitiilor normative. Pentru aceasta vom face apel la prevederile art.11 alin.(1) din Legea fundamentala care stabileste ca statul romn se obliga sa ndeplineasca ntocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. De aici se poate observa ca tratatul, creatie normativa ce exprima acordul de vointa al partilor, nu poate fi modificat, completat, abrogat, adaptat sau corelat n conformitate cu prevederile dreptului intern. El este deci un element rigid pe care dreptul intern trebuie sa-l asimileze ca atare. n aceasta asimilare a tratatului international n dreptul intern este nsa nevoie ca dispozitiile dreptului intern sa fie maleabile, sa se racordeze la exigentele tratatului international. n aceste conditii se poate vorbi, daca nu de o suprematie a dreptului international, cel putin de o anumita ascendenta a acestuia fata de reglementarile interne. Daca vom merge mai departe, vom constata ca, potrivit dispozitiilor art.20 din legea noastra fundamentala, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate n concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romnia este parte. n cazul unor neconcordante ntre pactele sau tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romnia este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale. 2. Asanarea legislatiei de reglementarile juridice cazute n desuetudine, de contradictii si de paralelismele de reglementare. n temeiul art.15 al Legii privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, n vederea asanarii legislatiei active (a legislatiei n vigoare), n procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmari abrogarea expresa a dispozitiilor 64

legale cazute n desuetudine sau care nregistreaza aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizata. De asemenea, art.14 al legii atrage atentia asupra necesitatii evitarii instituirii acelorasi reglementari juridice n doua sau mai multe acte normative, de acelasi nivel sau de nivele diferite. Pentru punerea n evidenta a unor interconexiuni legislative, n masura n care acest lucru este necesar, se face apel la norma de trimitere. Daca totusi s-au produs anumite redundante de reglementare juridica, acestea vor fi nlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei n reglementari unice. La fel se va proceda atunci cnd se constata n legislatie existenta unor reglementari juridice cazute n desuetudine ori a unor reglementari contradictorii. Asanarea legislatiei de reglementarile juridice cazute n desuetudine, de paralelisme si de elemente contradictorii este prin excelenta o sarcina a Parlamentului si a Guvernului. Realizarea acesteia se face, de regula, la propunerea Consiliului Legislativ care, potrivit art.150 alin.(2) din Constitutia Romniei, are misiunea de a examina conformitatea legislatiei cu legea fundamentala si de a face Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului propuneri corespunzatoare. As a cum se poate observa, n realizarea acestei sarcini, Consiliul Legislativ a propus eliminarea din legislatia activa, n anii care s-au scurs de la crearea sa, a peste 4000 de acte normative, n special acte anterioare Constitutiei Romniei din 1991. 3. Problema antinomiilor n drept Antinomiile juridice. Sub aceasta denumire, stiinta Legisticii Formale defineste

contrarietatile aparente sau reale dintre doua texte legislative, care l pun pe cel care citeste legile sau le aplica sa se gaseasca n fata unor solutii contradictorii.
46

Existenta antinomiilor este pusa n evidenta nca din antichitate. n vechea Elada, n cazul n care, ntr-un naufragiu, un singur om se salva, acesta devenea proprietarul navei respective. Dar, o alta lege l declara inapt sa devina succesor al parintelui sau pe cel care a renuntat la succesiunea acestuia. Judecatorul elen va fi fost pus ntr-o situatie inedita: sa dea dreptate defunctului sau succesorului sau?47 O alta situatie are n vedere vechea lege greaca, n virtutea careia acela care ucidea un tiran beneficia de dreptul de a i se expune portretul n Gimnasium. S-a ntmplat ca o femeie sa ucida un tiran. Dar, o alta lege, interzicea ca portretul unei femei sa fie expus n Gimnasium. Desigur, nici una din situatiile prezentate nu a ramas fara o rezolvare practica. Problematica antinomiilor n drept este legata de litera reglementarilor juridice, dar este solutionata de spiritul acestora. Ca atare, antinomiile n drept sunt legate de domeniul interpretarii legii. n masura n care intram n domeniul interpretarii legii, n mod necesar va trebui sa facem apel la tehnicile de interpretare, n special la regulile interpretarii logice.
46 47

A se vedea I. Vida, Ibidem, p.22

Manual de Legistica

Formala ,

Editura Lumina

Lex, Bucures ti, 2000, p.150 si urm.

65

Pentru a sintetiza problematica antinomiilor juridice putem spune ca acestea pot fi aparente sau reale. n rndul antinomiilor aparente intra cele care privesc conflictul dintre doua acte normative de acelas i nivel, intrate n vigoare la date diferite, conflictul dintre doua acte normative situate pe nivele ierarhice diferite sau care au un cmp de aplicare complementar. n toate aceste cazuri, cel care aplica legea va face o analiza a normei juridice, a aparentei sale contrarietati cu alte texte normative si va stabili norma juridica aplicabila ntr-o situatie data. Pentru a ajunge la determinarea corecta a normei juridice incidente cazului dat, cel care aplica legea, n opera sa de interpretare, prealabila stabilirii solutiei juridice, va apela la una din urmatoarele tehnici: va da expresie principiului lex posteriori

derogat anteriori, atunci cnd conflictul de legi vizeaza acte normative, de aceeasi forta juridica, dar care se succed n timp; atunci cnd conflictul apare ntre legi aflate pe diferite nivele ierarhice (legi constitutionale, legi organice, legi ordinare, ordonante de urgenta ale Guvernului, acte normative date n aplicarea legii), solutionarea acestuia se face n virtutea faptului ca actul normativ situat pe un nivel ierarhic superior nu poate fi contrazis de un act normativ aflat pe o alta treapta a ierarhiei actelor normative; n sfrsit, o alta problema majora apare atunci cnd actele normative ce urmeaza a fi aplicate nu sunt independente, ci sunt corelative, normele unuia aplicndu-se n conditiile prevazute de celalalt act normativ. Exemplul clasic n materie l constituie legea s i hotarrea Guvernului care se da n vederea organizarii executarii legii. ntr-o asemenea situatie, regulile aplicabile sunt aceleasi ca si n cele doua cazuri anterioare, cu precizarea ca actul normativ la care face trimitere norma juridica de baza nu poate contraveni acestuia, sub nici o forma. Cu toate acestea, actele date n vederea organizarii executarii legii se pot afla la granita legitimitatii, n afara acesteia sau n interiorul sau. n rndul acestora, doar paralegitimitatea ramne o problema de interpretare juridica majora, care poate fi solutionata ca si n celelalte cazuri pe baza regulilor interpretarii juridice. Antinomiile reale au n vedere conflictele care apar ntre diversele acte normative si Constitutie, precum s i cele care se nasc n interiorul oricarui act normativ, inclusiv a Constitutiei, fie ca urmare a modificarii acestuia, fie printr-o constructie juridica primara, care poate induce conflicte n aplicarea dispozitiilor actului normativ. Aceste antinomii intralegislative pot fi de natura diferita, unele pot privi redactarea oricarui act normativ, altele pot privi chiar textele Legii fundamentale. n opinia noastra, cele mai dese cazuri de antinomii intralegislative sunt datorate modificarii sau completarii legii, situatie n care adeseori terminologia juridica este afectata, noul legiuitor considerndu-se suveran n a contrazice reglementarea anterioara. Dar aceasta nu este singura cauza a antinomiilor juridice intralegislative. Uneori, aceste aparente contrarietati de texte sunt create involuntar chiar de catre legislator. 66

4. Concentrarea legislatiei n coduri.

Codificarea sau concentrarea legislatiei n coduri

reprezinta o parte constitutiva a activitatii de sistematizare a legislatiei. Potrivit art.16 al Legii privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, codificarea reprezinta o activitate desfas urata n vederea sistematizarii si concentrarii legislatiei, n virtutea careia reglementarile dintr-un anumit domeniu sau dintr-o ramura de drept, subordonate unor principii comune, sunt reunite ntr-o structura unitara care poarta denumirea de cod. Din definitia legala a codificarii rezulta ca aceasta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: a. codificarea este o activitate legislativa desfasurata de Parlament. Aceasta activitate are un caracter oficial, este desfas urata de autoritatea legislativa suprema a poporului romn, cu respectarea normelor constitutionale si a celorlalte norme de procedura legislativa. b. codificarea presupune efectuarea unui "inventar" al legislatiei dintr-un anumit domeniu sau dintr-o ramura de drept, examinarea acesteia si elaborarea unui proiect de lege atotcuprinzator pentru domeniul sau ramura de drept respectiva. Legea privind normele de tehnica legislativa largeste materia codificarii, admitnd ca ntr-un cod pot fi concentrate nu numai reglementarile dintr-o ramura de drept, dar si cele dintr-un anumit domeniu de activitate. Este firesc sa fie asa, deoarece legiuitorul nu se opreste doar la elaborarea unor coduri specifice unor ramuri de drept, ci extinde aceasta concentrare a legislatiei si la anumite domenii pentru a le marca fie importanta, fie caracterul exhaustiv al reglementarii juridice unice. Vom ntlni astfel, alaturi de Codul civil, Codul de procedura civila, Codul penal, Codul de procedura penala, Codul muncii s i alte coduri care reglementeaza o anumita grupare omogena de relatii sociale. Astfel de legi sunt Codul aerian, Codul silvic, Codul rutier etc. c. codul este ntotdeauna o lege, care reuneste reglementari juridice existente, pe baza unei prelucrari legislative de sistematizare si unificare. n opinia prof. N.Popa, codificarea este o forma superioara de sistematizare, care presupune cuprinderea ntr-un cod (act normativ cu forta juridica de lege) a normelor apartinnd aceleiasi ramuri de drept, printr-o bogata activitate a legiuitorului, de prelucrare complexa a ntregului material normativ, de ndepartare a normelor depasite, perimate (inclusiv a obiceiurilor), de completare a lacunelor, de novatie legislativa (introducerea unor norme noi, cerute de evolutia relatiilor sociale), de ordonare logica a materialului normativ s i de utilizare a unor mijloace moderne de tehnica legislativa (alegerea modalitatii de reglementare, a formei exterioare de reglementare, a folosirii mijloacelor adecvate de conceptualizare). 48

48

A se vedea N.Popa, op.cit. , p.237-238; I.Mrejeru, op.cit. , p.198.

67

5. ncorporarea textelor normative reprezinta o grupare de acte normative dintr-un anumit domeniu de activitate ntr-o colectie sistematizata fie pe criterii cronologice ori alfabetice, fie pe criterii ce tin de continutul reglementarii. ncorporarea poate fi oficiala sau neoficiala. Ea nu este o opera legislativa, deoarece volumul obtinut n urma ncorporarii nu presupune nici o prelucrare a materialului normativ, ci doar o concentrare realizata pe baza unor criterii prestabilite, de catre o autoritate publica ori de catre o persoana particulara. Pentru a se conferi o anumita autoritate operatiunii de ncorporare, Legea privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative ncredinteaza aceasta activitate Consiliului Legislativ. Exercitarea acestei activitati se face cu aprobarea prealabila a Birourilor permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului si are drept rezultat un codex, denumire conferita de lege unei culegeri de acte normative, realizata n conditiile legii. Codexurile elaborate de Consiliul Legislativ cuprind reglementarile legale n vigoare dintrun anumit domeniu de activitate sau din domenii conexe, cuprinse n legi, ordonante si hotarri ale Guvernului. Cuprinderea n codexuri a reglementarilor juridice dintr-un anumit domeniu de activitate urmares te alaturarea unor reglementari juridice ntr-o structura omogena n vederea unei mai lesnicioase cunoasteri s i aplicari a acestora. n activitatea sa de ncorporare a legislatiei, Consiliul Legislativ este abilitat de lege sa stabileasca denumirea codicelui, cuprinsul acestuia, structura si succesiunea actelor normative sau a unor extrase din acestea, precizndu-se actele normative din care provin si a elementelor necesare pentru identificare.

Bibliografie de referinta Obligatorie Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005.

Optionala Dan Claudiu Danis or, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Bucuresti, 2006. Teoria generala a dreptului , Editura C.h.Beck,

ntrebari de autoevaluare

68

Definiti conceptele de institutie juridica si ramura de drept Faceti distinctia ntre sistemul legislatiei si sistematizarea legislatiei Definiti antinomiile juridice si dati cel putin trei exemple de antinomii

69

MODULUL 5 : REALIZAREA DREPTULUI

Scopul modulului: familiarizarea studentilor cu procesul de realizare a dreptului si cu etapele aplicarii dreptului.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa descrie procesul de realizare a dreptului Sa identifice etapele procesului de aplicare a dreptului Sa enumere trasaturile actului de aplicare a dreptului

1. Conceptul realizarii dreptului Conceptul realizarii dreptului a fost abandonat n anii post-revolutionari de catre unii din teoreticienii dreptului, considerndu-l un concept anacronic sau demodat. n opinia noastra problematica realizarii dreptului este nu numai actuala, dar constrngator de presanta pentru evidentierea statului de drept. ntr-un stat n care practicabilitatea dreptului se reduce la aplicarea acestuia, dreptul este jugulat, conduita umana este supusa unei constrngeri exorbitante, iar principiul statului de drept se zbate ntre existenta si non-existenta. n acest sens, Franais Terr spune explicit ca pentru a ntelege ceea ce caracterizeaza realizarea dreptului, trebuie examinate datele fundamentale ale insertiei sale ntr-un grup social
49

. Apoi el adauga Regula de drept nu este destinata sa ramna o

50

simpla creatie spirituala: prin natura sa ea trebuie sa se aplice situatiilor concrete, sa se realizeze

Ca atare, realizarea dreptului reprezinta, pe de o parte, activitatea prin intermediul careia oamenii se supun sau sunt supusi sa respecte comandamentele normelor juridice. Daca ar fi sa examinam statistic, concordanta conduitei umane de exigentele conduitei prescrise de normele juridice s-ar putea sa constatam ca o anumita parte din populatie respecta prevederile normelor juridice fara vreo conditionare exterioara, o alta parte se supune dispozitiilor legale din teama fata de sanctiune, iar o alta parte la ncalca, miznd, n special, pe faptul ca sanctiunea normei juridice nu le va fi aplicabila. Pornind de la aceste elemente, vom putea stabili ca ntre comandamentul normei juridice si ordinea juridica realizata n urma consolidarii dreptului n relatiile sociale exista o evidenta deosebire. Cu alte cuvinte, comandamentul normei juridice este doar partial realizat, iar ntre nivelul ordinii
49
50

A se v edea Franais Terr, Introduction gnrale au d roit, 5 dition, Dalloz, 2000, p.371 si urm. Ibidem, p.437.

70

juridice comandate de normele juridice si cel al ordinii juridice realizate exista diferente apreciabile de la o etapa istorica la alta, de la un grup social la altul etc. Aceste diferente pot fi cuantificate prin coeficienti care privesc respectarea dreptului sau aplicarea dreptului. A.Respectarea dreptului reprezinta cea mai importanta modalitate de realizare a dreptului. Ea rezida n conformarea conduitei umane comandamentelor normelor juridice. n marea majoritate a cazurilor, oamenii, luati ca subiecte individuale de drept, se supun comandamentelor normelor juridice, nu le ncalca si se supun dispozitiilor regulilor de conduita aparate de forta coercitiva a statului. Motivele acestei supuneri nu pot fi descoperite cu usurinta. La polul opus, se afla reactia negativa a subiectilor de drept fata de normele juridice, care se manifesta prin nfrngerea dispozitiilor normelor juridice, urmata, n cele mai multe cazuri, de aplicarea sanctiunilor juridice, de interventia raspunderii juridice a persoanelor care au ncalcat legea, menita sa restabileasca ordinea juridica s i sa repuna subiectul de drept n starea anterioara ncalcarii drepturilor sale. Cu alte cuvinte, n astfel de cazuri intervine cea de-a doua cale de realizare a dreptului: aplicarea acestuia de catre autoritatile publice abilitate de lege. B. Aplicarea dreptului este o activitate a autoritatilor s i institutiilor publice sau chiar a persoanelor juridice de utilitate publica de implementare a normelor juridice. Aceasta activitate, prin excelenta statala, rezida n mputernicirea unor autoritati publice, n delegarea acestei mputerniciri unor regii autonome, unor institutii publice sau chiar unor persoane juridice private, de a duce la ndeplinire prevederile legii, prin acte sau fapte juridice proprii, date sau efectuate n virtutea legii. n cele mai multe cazuri aceste acte sau fapte juridice sunt savrs ite n vederea realizarii unui serviciu public.

2. Aplicarea dreptului n literatura de specialitate se apreciaza ca activitatea de aplicare a dreptului este o activitate pur statala51 , fapt contrazis de numeroase norme juridice care confera dreptul de implementare a legii si altor entitati sociale, n rndul carora intra autoritatile administratiei publice locale, regiile autonome, persoanele juridice de drept privat care ndeplinesc atributii specifice autoritatii statale. Desigur, nedeclarndu-se de acord cu localizarea aplicarii dreptului n sfera organelor de stat, nu vom putea accepta nici ideea ca aplicarea dreptului ar fi nsotita, ntotdeauna, de ideea de

51

A se vedea N.Popa, op.cit., pag.226.

71

aplicare a constrngerii statale n vederea realizarii obligatiei stabilite de lege sau a restabilirii ordinii de drept. n realitate, n marea majoritate a cazurilor actul de aplicare a legii este un act de contituire sau de constatare a unui drept ori a unei obligatii pentru o persoana determinata, fie ea fizica sau juridica, ori alt subiect de drept. Etapele procesului de aplicare a dreptului. Organele de stat ori celelalte autoritati

nzestrate cu puterea de a aplica legea, n procesul aplicarii legii sunt confruntate cu o serie de dificultati practice, cu o serie de elemente contradictorii care le mpiedica sa ajunga la un rationament juridic clar ntr-un timp relativ scurt. n principiu, procesul de aplicare a legii poate fi raportat la un rationament juridic, n cadrul caruia premisa majora o constituie stabilirea starii de fapt, premisa minora rezida n determinarea normei juridice aplicabile, iar concluzia se deduce din raportarea premisei majore la cea minora prin stabilirea consecintei concordantei sau neconcordantei acestora. Un exemplu este edificator n acest sens: I. X a furat II. Furtul se pedepses te cu nchisoare III. X va fi condamnat la nchisoare. n realitate, aceasta schema a rationamentului juridic este mult mai greu de realizat, deoarece ea presupune parcurgerea mai multor etape: 1. stabilirea starii de fapt 2. critica normei juridice 3. interpretarea normei juridice 4. elaborarea s i emiterea actului de aplicare. 1.Stabilirea starii de fapt are la baza determinarea circumstantelor cauzei cu care se

confrunta cel care aplica legea. Obiectul acestei faze a rationamentului juridic l constituie stabilire probei. Prin proba se ntelege un element care demonstreaza caracterul adevarat al unei cereri sau al unei pretentii. Proba poate fi pozitiva sau negativa. n drept, probele servesc la stabilirea unei situatii juridice n vederea sustinerii unei pretentii juridice
52

Din acest punct de vedere, la stabilirea unei stari de fapt, situatiile juridice sunt diverse. Ele mbraca forme diferite dupa cum au n vedere raporturile cu justitia sau cu administratia publica. Desigur, n ambele situatii cetateanul apare ca o persoana implicata, dar situatia sa este diferita dupa

52

A se vedea F.Terr, op.cit., p.505

72

cum el este solicitant n raporturile cu justitia sau administratia publica, ori nvinuit sau inculpat ori contravenient. n situatia n care persoana este un solicitant n raporturile cu administratia publica, ea este partea obligata sa furnizeze dovezile necesare pe care se sprijina cererea sa. n celelalte cazuri, persoana acuzata de administratie trebuie sa-si constituie probe n apararea sa, probe care sa anihileze pretentiile pe care i le pretinde autoritatea publica. n domeniul judiciar, lucrurile se petrec aidoma. Cel care are calitatea de reclamant trebuie sa-si constituie probe pe care sa-si fundamenteze afirmatiile. Dimpotriva, prtul trebuie sa contracareze probele reclamantului prin propriile sale probe. Ca atare, n sistemul probator, a spune doar ca un anumit fapt este adevarat nu este suficient; n toate cazurile sustinerile se cer a fi sustinute de probe, iar puterea acestora tie de aprecierea judecatorului. Forta juridica a probelor nu este de ordine publica, cu exceptia cazurilor privitoare la statutul persoanelor. Indiferent ca probele sunt prezentate n fata administratiei publice sau a puterii judecatoresti ele urmeaza a fi judecate n mod neutru, aceasta fiind singura modalitate de salvgardare a aplicarii corecte a normei juridice. 2. Critica normei juridice. La starea de fapt stabilita pe baza probelor urmeaza a se aplica o anumita norma juridica. Pentru specialist, stabilirea starii de fapt si a normei juridice aplicabile acesteia, reprezinta stari dependente, oscilabile n timp, n functie de informatiile pe care cel care administreaza o stare de fapt le procura pe parcursul acumularii evenimentelor. n final, critica normei juridice se limiteaza la stabilirea normei juridice care se aplica unei stari de fapt care a fost deja determinata. Aceasta operatiune presupune identificarea acestei norme juridice, verificarea validitatii sale, a conexiunilor cu alte norme juridice s i a semnificatiei sale n raport cu starea de fapt constatata. 3. Interpretarea normei juridice. n procesul de aplicare a normei juridice interpretarea acesteia este o datorie a legiuitorului, judecatorului sau a celui care aplica legea. Interpretarea legii este sinonima cu stabilirea ntelesului normei juridice, a semnificatiei sale, a spiritului sau. Dincolo de litera legii se ascunde spiritul acestuia, care nu poate fi descoperit fara a face apel la o serie de artificii juridice, inclusiv la principiile generale ale dreptului. 4. Elaborarea actului de aplicare a normei juridice este ultima etapa a procesului de

aplicare a dreptului. Aceasta etapa este etapa decizionala, n care organul emitent al actului de aplicare, pe baza examinarii starii de fapt si a interpretarii normei juridice trage consecintele pe care norma juridica le confera prin raportare la starea de fapt constatata. 73

Bibliografie de referinta Obligatorie Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005.

Optionala Dan Claudiu Danis or, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Bucuresti, 2006. Teoria generala a dreptului , Editura C.h.Beck,

ntrebari de autoevaluare

Definiti conceptul de realizare a dreptului Precizati care sunt etapele procedului de aplicare a dreptului Identificati si analizati trasaturile actului de aplicare a dreptului, comparative cu actele normative

74

MODULUL 6 : INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE

Scopul modulului: familiarizarea studentilor cu necesitatea interpretarii normelor juridice, n vederea nlaturarii ambiguitatilor, neclaritatilor si interpretarilor diferite a normelor juridice.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa argumenteze importanta s i necesitatea interpretarii normelor juridice Sa enumere principalele feluri de interpretare a dreptului Sa precizeze metodele de interpretare a normelor juridice

1. Felurile interpretarii dreptului. Felurile interpretarii dreptului. Interpretarea drepturilor este de mai multe feluri. Se poate face, astfel, o distinctie clara ntre interpretarea oficiala si neoficiala a dreptului. Interpretarea oficiala a dreptului este interpretarea obligatorie, care are forta juridica. Interpretarea juridica se realizeaza de organele de stat care au atributii fie n domeniul crearii dreptului, fie n procesul aplicarii normei juridice. Organul emitent al unui act normativ, atunci cnd constata ca actul sau poate da nastere unor solutii contradictorii n practica, pentru a elimina aceste solutii contradictorii, este nevoit sa adopte un acr de interpretare. n cazul n care organul emitent al unui act normativ interpreteaza propriul act, interpretare este interpretare autentica = interpretare legala sau generala careia urmeaza sa i se supuna toti cei care aplica legea. Actul de interpretare face parte din actul interpretat si, prin urmare, actul de interpretare a legii are putere retroactiva. Acest punct de vedere este fals , pentru ca prin Constitutie se prevede ca

retroactive pot fi doar legea penala si contraventionala mai favorabile. Deci,interpretarea oficiala reprezinta determinarea ntelesului unei norme juridice de

catre autoritatea emitenta a actului normativ. Sub acest aspect, legiuitorul este pus n situatia de a constata ca legea pe care a adaptat-o se aplica neuniform, dnd nastere unei diversitati de solutii juridice pe care non-contradictorialitatea dreptului nu le accepta. n astfel de cazuri, el poate interveni, printr-o lege de interpretare, pentru a obliga pe toti destinatarii legii sa o aplice n acelasi mod. Aceasta lege n virtutea exigentelor Teoriei Generale a Dreptului, ar trebui sa fie o lege retroactiva, dar 75

exigentele constitutionale ale Romniei opresc o asemenea abordare si obliga pe cei care aplica o lege interpretativa sa-i valorifice validitatea doar pentru viitor, respectiv, dupa intrarea sa n vigoare
53

Interpretarea cauzala . Cei care aplica legea sunt obligati ca n conditiile n care stabilesc o anumita stare de fapt sa aplice legea, stabilindu-i, prin interpretare, si ntelesul sau. Interpretarea cauzelor tine astfel de aplicarea dreptului si este apanajul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor subiecti de drept, nsarcinati cu aplicarea legii. Cel care aplica legea, dupa ce stabiles te starea de fapt, este dator sa califice juridic aceasta stare, iar n acest proces este obligat sa desluseasca sensul normelor juridice aplicabile, n vederea solutionarii legale a cauzei cu care a fost sesizat. Interpretarea neoficiala sau interpretarea doctrinara, este realizata n diferite opere s tiintifice de catre cercetatorii n domeniul dreptului, de catre doctrinari. Spre deosebire de interpretarea oficiala, cea neoficiala nu are forta juridica, nu este obligatorie, nu se impune celui care aplica legea, ci este facultativa pentru acesta. Opiniile formulate in doctrina juridica: - opinii de vigoare; - opinii de lege ferenda - vizeaza o propunere de legiferare care nu exista in legislatia actuala, se propune sa fie introdusa in legislatie in viitor. Organul care aplica legea nu este obligat sa respecte o anumita solutie propusa intr-o anumita lucrare stiintifica, deoarece solutia juridica data intr-un caz determinat trebuie sa se sprijine intotdeauna pe norma juridica care se aplica in cazul dat. lege lata - opinii prin care se interpreteaza un text de lege aflat in

Interpretarea facultativa- cuprinde pledoariile avocatilor, acea analiza a cauzei putan fi luata in considerare de judecatori, dar si respinsa. Insa, cel care tine seama de ea sau care o respinge trebuie sa se bizuie pe anumite motive, pe care nu trebuie sa le explice in solutia data. Organul care aplica legea da propria lui interpretare normei juridice aplicata si numai aceasta interpretare constituie supportul intelectual al deciziei luate.

2. Metodele interpretarii dreptului n activitatea de aplicare a dreptului, cel care interpreteaza recurge la o serie de metode n vederea stabilirii sensului exact al normei juridice, a cmpului sau de aplicabilitate, a efectelor pe care le are norma juridica si a scopului acesteia.

53

ntr-o alta opinie, acest gen de interpretare constituie o interpretare legala sau generala, iar actul normativ interpretative va face corp comun cu actul interpretat (aplicndu-se, deci, retroactiv). A se vedea N.Popa, op.cit., p.241.

76

Normele juridice cuprinse n diferite acte normative au ntotdeauna o conditionare socialistorica, anumite finalitati, o anumita constructie logica. Toate aceste elemente pot fi descoperite prin utilizarea unor metode adecvate. Utilizarea acestor metode confera o viziune de sinteza absolut necesara pentru stabilirea rezultatului interpretarii. Iar acest rezultat trebuie sa conduca la formarea convingerii intime a judecatorului sau a celui care aplica legea in legatura cu solutia pe care o va da in cauza respectiva. n literatura juridica, problematica metodelor de interpretare a dreptului a constituit o preocupare constanta. Uneori s-a considerat ca nu exista metode de interpretare a dreptului, ci doar anumite activitati care reprezinta elemente ale interpretarii si care trebuie utilizate in procesul de interpretare a normelor juridice. In realitate, organul care interpreteaza legea foloseste diferite metode care pot fi analitice: metoda gramaticala si logica sau sintetice: metoda istorica si cea sistematica. Acestor metode li se adauga si metoda teleologica care pune in evidenta scopul legii. Metoda gramaticala Are ca obiect stabilirea sensului comandamentului juridic prin analiza gramaticala a textului normei juridice: analiza sintactica si morfologica. Utilizand aceasta metoda, interpretul urmareste sa stabileasca sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, facand distinctia pe care legiuitorul a facut-o, mai inatai intre acceptiunea cuvantului in limbajul comun si acceptiunea lor specific juridica. Legiuitorul poate sa utilizeze cuvinte apartinand limbajului comun, dar sa le dea o alta acceptiune, un non sens, ceea ce va usura sarcina celui care interpreteaza legea. In fiecare ramura de drept, un termen e folosit intr-un anumit sens: de ex. familie- in dreptul rural, dr. familiei, dr. comercial etc.sau functionar public- in dr. administrativ sau dr. penal (unde are un sens mult mai larg). Interpretul normei juridice trebuie sa plece intotdeauna de la premiza ca legea sau norma de drept este scrisa intr-o limba omeneasca, are toate perfectiunile sale. n virtutea teoriei lingvisticii, limba are 3 functii: 1. de exprimare; 2. de apel; 3. de reprezentare, concretizata in diferite enunturi. n procesul interpretarii gramaticale a normelor juridice judecatorul sau organul administrativ care aplica norma juridica trebuie sa tina seama de aceasta functie pentru a descifra mesajul legii. n procesul de interpretare gramaticala, cel care aplica legea trebuie sa urmareasca si modul de imbinare a cuvintelor in propozitii si fraze, dar si sensul conjunctiilor utilizate. Daca intr-o propozitie e utilizata conjunctia si se poate trage o anumita concluzie, sau- concluzie contrara. Metoda sistematica 77

Sensul normei juridice se stabileste prin integrarea normei juridice respective in ansamblul actului normativ din care face parte sau prin raportare la un act normativ cu care se afla in contact ori chiar la sistemul dreptului, la principiile acestuia. Esenta acestei metode are in vedere faptul ca o norma juridica nu este si nici nu poate fi privita in mod izolat, rupta de celelalte norme juridice. Norma juridica face parte dintr-un sistem, ea este o componenta a sistemului de drept si ca atare ea face parte dintr-o institutie juridica, ramura de drept sau din ansambluldreptului care reprezinta interactiunea ramurilor si institutiilor juridice. De aceea, vointa legiuitorului poate fi dedusa tinand seama de pozitia normei juridice in cadrul sistemului de drept, din relatiile pe care le are cu celelalte norme juridice, intelesul acestora deducandu-se din ansamblulacestor interrelatii. Pentru intelesul acestor relatii uneori in cadrul aceluiasi act normativ exista norme generale si speciale. Intotdeauna normele din partea speciala a unui act normativ se aplica in concordanta cu normele din partea sa generala. De asemenea, normele dreptului comun sunt clarificatoare pentru aplicarea normelor speciale. De exemplu, normele codului comercial sunt norme speciale in raport cu normele dreptului civil, care este dreptul comun in materie. Metoda istorica Aceasta metoda urmareste sa explice intelesurile normei juridice prin luarea in consideratie a ceea ce se numeste ocasio legis= imprejurarile social-politice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii. Pentru a interpreta istoric legea, cel care utilizeaza aceasta metoda e dator sa cerceteze lucrarile preparatorii de elaborare a proiectului de lege, apoi sa studieze expunerile de motive, notele de fundamentare, amendamentele care se fac la fiecare proiect de lege, atat cele acceptate cat si cele respinse, dezbaterile care au loc cu prilejul adoptarii proiectului respectiv de lege, reactiile presei cu privire la acel proiect etc. Se recurge si la compararea reglementarilor actuale cu diferite reglementari juridice anterioaer care au incetat sa mai existe sau cae au avut o anumita existenta anterioara. Pe baza utilizarii acestei metode, cel care interpreteaza va ajunge sa cunoasca motivele, argumentele care au stat la baza adoptarii respectivei legi si sa distinga si scopul in cederea caruia a luat fiinta legea. Metoda logica = cel mai larg, des procedeu de interpretare a normelor juridice intalnit in practica. Daca interpretarea istorica ne de posibilitatea sa evidentiem da posibilitatea sa stabilim ratio legis , adica ratiunea de a fi a legii. 78 ocasio legis , interpretarea logica ne

Prin intermediul acestei metode se fac aprecieri rationale, au loc operatiuni de generalizare, de analiza logica a textului normei juridice, au loc operatiuni de analogie, aplicarea regulilor logicii formale. Este adevarata hermeneutica juridica deoarece in cuprinsul ei se pleaca de la teoria generala a interpretarii, punand accentul pe principiile logicii formale, pe legile fundamentale ale gandirii. Rationamentul logic= esenta acestei metode si in procesul interpretarii el da nastere unor reguli juridice ale interpretarii. Astfel de reguli sunt, de exemplu: exceptiile sunt de stricta interpretare/ legile exceptionale trebuie sa fie interpretate in sens restrictiv. In realizarea acestei metode, organul de interpretare a legii recurge la argumente logice de interpretare: ad absurdum, per a contrario, a fortiori, a pari etc. Interpretarea ad absurdum (prin reducere la absurd)= stabilirea adevarului tezei de demonstrat prin infirmarea tezie care o contrazice. Interpretarea demonstreaza ca orice alta interpretare s-ar da textului analizat in afara de cea dorita de el ar duce la concluzii contarre legii, la concluzii absurde, de neacceptat. Argumentul per a contrario are la baza legea logica a tertului exclus (tertium non datur),

potrivit careia n cazul unor dispozitii contradictorii, care se neaga una pe cealalta, doar una din ele poate fi adevarata, cealalta eset falsa, o a treia posibilitate fiind exclusa. Argumentul per a contrario

este un argument logic periculos, deoarece el nu da nici o certitudine cu privire la ntelesul normei juridice. In literatura juridica se sustine ca aplicarea unui asemenea rationament e valabila doar in cazul unor norme cu caracter de exceptie sau daca legea utilizeaza o enumerare limitativa. Acest lucru se datoreaza faptului ca legiuitorul poate uneori sa fie echivoc, sa nu excluda o teza contrara in mod expres, teza care se poate deduce din interpretarea legii. Argumentul a pari este un element de analogie juridica n virtutea caruia situatiilor juridice identice li se aplica acelasi tratament juridic. Argumentul a priori permite aplicarea normei juridice prin analogie la o serie de cazuri similare. El este un procedeu care permite interpretarea extensiva a legii. Acest tip de interpretare nu poate fi nsa utilizat n toate cazurile. Astfel, interpretarea prin analogie ester exclusa n dreptul penal, unde domina principiile legalitatii incriminarii faptei si legalitatii pedepsei, care l obliga pe cel ce interpreteaza legea sa dea o interpretare stricta normei juridice. Regula generala o constituie faptul ca cel care aplica legea nu poate sa faca distinctii acolo unde legea nu distinge. Argumentul a fortiori- 2 forme de exprimare: - a majori ad minus- cine poate mai mult poate si mai putin; 79

- a minori ad majus- daca legea interzice mai putin, implicit ea interzice si mai mult A fost utilizata in intreaga istorie a dreptului si in forma sa a majori ad minus, a fost gasita in randul reglementarilor juridice o singura exceptie: dreptul femeii maritate asupra imobilului dotalinainte de Iustinian. Astfel, femeia putea sa vanda imobilul, dar nu-l putea ipoteca, desi ipoteca este un contract cu efecte mai restranse decat vanzarea. Regulile logice de interpretare sunt anumite maxime ale interpretarii normelor juridice:

exceptiile sunt de stricta interpretare, pedepsele sunt de stricta interpretare, unde legea nu distinge, nici noi nu putem face distinctii, dubiul este n folosul acuzatului, legea posterioara deroga de la legea anterioara, legea speciala deroga de la legea generala etc.
54

Bibliografie de referinta Obligatorie Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005.

Optionala Dan Claudiu Danis or, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Bucuresti, 2006. Teoria generala a dreptului , Editura C.h.Beck,

Lucrarea de evaluare nr. 3

Realizati un scurt eseu (maxim 2 pagini) n care sa analizati necesitatea interpretarii normelor juridice.

Aceasta lucrare se va trimite pe adresa de e-mail a tutorelui, pna la data de 13.12.2008. Se va acorda 1 punct (10% din nota finala) pentru rezolvarea corespunzatoare a sarcinii.

ntrebari de autoevaluare

54

A se vedea H.Roland, L.Boyer, Introduction au droit, Litec, Paris, 2002, p.131 si urm.

80

Precizati felurile intrepretarii normelor juridice Enumerati metodele de interpretare a dreptului s i analizati una la alegere Precizati care sunt argumentele logice de interpretare a normelor juridice

81

MODULUL 7 : RAPORTUL JURIDIC

Scopul modulului: familiarizarea studentilor cu notiunea de raport juridic.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa defineasca conceptul de raport juridic Sa evidentieze elementele structurale ale unui raport juridic Sa analizeze subiectele unui raport juridic Sa faca distinctia ntre continutul si obiectul unui raport juridic

1. Definitia si trasaturile raportului juridic Prin raport juridic se ntelege o relatie sociala reglementata de norma juridica. Viata sociala reprezinta reteaua vie a legaturilor dintre oameni. n cadrul relatiilor sociale, oamenii actioneaza pentru satisfacerea trebuintelor si intereselor economice, social-culturale, politice etc. Atunci cnd aceste relatii sociale cad sub incidenta normelor de drept, ele se transforma n raporturi juridice. Astfel, schimbul de produse ntre diferiti subiecti ai relatiilor economice, reprezinta o categorie distincta de relatii sociale. Prin reglementarea juridica a acestora, se trece de la o relatie sociala pura si simpla la un raport juridic. Alaturi de aceste raporturi juridice nascute pe fondul unor relatii sociale preexistente, exista si raporturi juridice care se nasc, se modifica sau se sting ca urmare a actiunii exclusive a normei juridice. Astfel, raporturile juridice ce se nasc n activitatea judiciara nu au la baza o relatie sociala preexistenta, ci doar un fapt juridic care da nastere, modifica sau stinge un raport juridic. Bunaoara, raportul juridic dintre infractor si organele judecatoresti, care are ca obiect tragerea la raspundere a acestuia, se nas te pe baza unui fapt juridic - conduita ilicita - fara a avea la baza o relatie sociala preexistenta. Dupa cum se poate constata, raporturile juridice pot avea la baza o relatie sociala sau un fapt juridic. Raporturile juridice care au la baza o relatie sociala, dobndesc aceasta calitate n virtutea reglementarii relatiei sociale preexistente de catre o norma juridica. n schimb, raporturile juridice care au la baza un fapt juridic, nu coexista cu o relatie sociala preexistenta, ci ele se instituie ca atare n virtutea normelor juridice, pe baza unui fapt juridic. Raportul juridic se caracterizeaza prin anumite trasaturi specifice, care l deosebesc de celelalte relatii sociale care nu ajung sa fie reglementate de o norma de drept. Sub acest aspect, raporturile juridice sunt: 82

a. raporturi sociale; b. raporturi care se desfasoara ntre titulari de drepturi si obligatii; c. volitionale. Trasaturile raportului juridic a.Raporturile juridice sunt raporturi sociale prin subiecti , continut s i finalitati. Caracterul social al raporturilor juridice deriva, n primul rnd, din faptul ca participantii la acestea sunt oamenii. n cadrul raporturilor juridice, oamenii apar ca purtatori ai capacitatii juridice, care le confera calitatea de subiect de drept. Continutul raporturilor juridice este si el eminamente social, deoarece el rezida n facultati umane ocrotite de regulile de drept. nzestrarea capabilitatilor umane cu forta juridica, confera oamenilor garantia valorificarii potentialului lor uman, profesional, social, politic, economic etc. n sfrsit, caracterul social al raporturilor juridice este determinat de finalitatile acestora. n raporturile juridice, partile urmaresc atingerea unor interese sociale sau a unor interese puse n slujba realizarii aspiratiilor, trebuintelor si intereselor umane. b.Raporturile juridice se desfasoara ntre titulari de drepturi si obligat ii. Aceasta trasatura a

raporturilor juridice pune n evidenta faptul ca participantii la aceste raporturi sociale nu sunt numai oameni, ci au o calitate n plus, si anume, ei sunt titulari de drepturi si obligatii. Pentru a le fi conferita aceasta calitate, ei sunt nzestrati de norma de drept cu calitatea de subiecti de drept, pe baza capacitatii juridice. n virtutea acestei capacitati juridice, ei devin purtatori de drepturi si obligatii, iar n raporturile juridice se manifesta ca atare, exercitnd drepturile si asumndu-si obligatiile prevazute de lege n nume propriu. Pe aceasta baza, realizarea raporturilor juridice este asigurata de forta coercitiva a puterii publice. c.Raporturile juridice se mai caracterizeaza prin faptul ca ele sunt raporturi volitionale. Aceasta trasatura a raporturilor juridice deriva din natura raporturilor juridice. Pe de o parte, aceste raporturi se nasc n virtutea unei norme de drept, care la rndul ei este expresia vointei statale. Pe de alta parte, calitatea de subiect al raportului juridic se naste tot ca urmare a unei manifestari de vointa, de aceasta data a celui care devine titularul unor drepturi, respectiv al unor obligatii n cadrul unei relatii sociale. Dupa cum se poate observa, raportul juridic presupune o dubla manifestare de vointa. Pe de o parte, este vorba de o vointa statala, care exprima continutul normei juridice ce sta la baza raportului juridic, iar, pe de alta parte, de vointa concreta a participantilor la raporturile juridice, care sta la baza faptelor juridice, ce pun n miscare nas terea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice. Definit ia raportului juridic 83

Tinnd seama de trasaturile examinate mai sus, putem spune ca raporturile juridice sunt relatii sociale reglementate sau instituite de normele juridice s i n care participantii apar ca titulari de drepturi s i obligatii, garantate de forta coercitiva a puterii publice.

2. Elementele structurale ale raportului juridic n literatura noastra juridica, sunt considerate elemente structurale ale raportului juridic: A. subiectii raportului juridic; B. continutul raportului juridic; C. obiectul raportului juridic. A. Subiect ii raportului juridic. Raporturile juridice fiind raporturi sociale, n mod necesar subiectii acestora nu pot fi dect oamenii. Pentru ca oamenii sa devina subiecti ai raporturilor juridice, ei trebuie sa fie abilitati de lege sa poarte aceasta calitate. Oamenii apar ca subiecti ai raporturilor juridice fie n mod individual, fie n colectiv. Subiectele raportului juridic pot fi individuale sau colective. Statul recunoas te oamenilor calitatea de subiect de drept prin intermediul normelor juridice s i o garanteaza, inclusiv prin forta coercitiva a puterii publice. 1. Subiectele individuale ale raporturilor juridice n rndul subiectelor individuale ale raporturilor juridice figureaza omul privit n individualitatea sa. Pentru ca omul sa devina subiect individual de drept este nevoie de o norma juridica, n virtutea careia acesta sa fie declarat persoana. Omul care dobndeste calitatea de persoana este subiect al

raportului juridic. n decursul timpului, aceasta calitate a fost acordata omului n dreptul roman. Aici, termenul persona desemna masca ce era asezata pe fata actorului de teatru pentru a-i schimba nfatisarea si a-i acorda o noua identitate, aceea a rolului pe care urma sa-l joace. De aici, s-a ajuns la persona ca subiect de drept, notiune ce sugera nzestrarea fiintei umane cu un statut juridic, respectiv cu calitatea de subiect de drept. n zilele noastre, persoana este subiectul individual de drept, care are aceasta vocatie n toate ramurile dreptului. n functie de ramura de drept n care persoana apare ca subiect de drept, ea poarta denumiri diferite: persoana fizica n dreptul privat, cetatean, strain sau apatrid n dreptul public etc. nzestrarea omului cu calitatea de persoana este legata de capacitatea juridica, prin care se ntelege aptitudinea generala si abstracta de a avea drepturi s i obligatii. Nasterea capacitatii juridice, ntinderea acesteia, volumul drepturilor si ndatoririlor aferente se stabilesc prin lege si depind de ramura de drept n care subiectul urmeaza a se manifesta ca purtator de drepturi si obligatii. Daca vom

84

observa suma acestor drepturi si obligatii recunoscute persoanei n toate ramurile de drept, putem sa distingem ntre capacitatea juridica generala si capacitatea juridica speciala. Capacitatea juridica generala reprezinta aptitudinea generala si abstracta de a participa ca titular de drepturi si obligatii juridice la orice tip de raporturi juridice. Capacitatea juridica generala exista numai n cazurile n care posibilitatea de a avea drepturi si obligatii coincide cu posibilitatea legala a exercitarii acestora n nume propriu si de a-si asuma aceste drepturi si obligatii prin acte proprii. Un exemplu edificator l constituie capacitatea electorala, caz n care nu se poate face nici o distinctie ntre dobndirea drepturilor electorale si capacitatea exercitarii acestora, n sensul ca odata dobndite aceste drepturi, ele pot fi exercitate de ndata ce conditiile nasterii raportului juridic au fost nfiintate. Totodata, este necesar sa notam ca exista deosebiri privitoare la capacitatea juridica ntre cetateni, straini si apatrizi. Cetatenii au capacitate juridica generala si ei pot participa la orice fel de raporturi juridice. Strainii s i apatrizii se supun, de regula, regimului cetatenilor, unui regim special, n cazul caruia pot exercita numai anumite drepturi si obligatii sau pot fi supus i regimului natiunii celei mai favorizate, avnd acele drepturi si obligatii pe care le au cetatenii celui mai avantajat stat. Capacitatea juridica speciala reprezinta posibilitatea de a participa la anumite raporturi juridice, sub conditia ndeplinirii unor conditii. Acesta este cazul subiectelor colective care pot participa numai la anumite raporturi juridice, n masura n care legea le recunoaste acest drept. Persoana fizica reprezinta cel mai raspndit subiect individual de drept. Ea reprezinta subiectul de drept din cadrul raporturilor juridice de drept civil. n virtutea prevederilor art.4 din Decretul nr.31/1954 "capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor." Se poate observa ca n dreptul civil notiunea de persoana si persoana fizica sunt identice, deoarece orice persoana se bucura de capacitate juridica. Per a contrario, n alte ramuri de drept, aceasta regula nu se aplica si, deci, acolo persoana are numai capacitatea juridica recunoscuta de reglementarile specifice. Revenind la dreptul civil, capacitatea civila are doua componente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Potrivit art.5 alin.2 din Decretul nr.31/1954, capacitatea de folosinta este aptitudinea generala si abstracta de a avea drepturi si obligatii, iar nu drepturi si obligatii concrete. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice rezida n aptitudinea acesteia de a avea toate drepturile s i toate obligatiile civile. Capacitatea de folosinta se dobndeste la nastere. O exceptie de la aceasta regula o constituie drepturile copilului care sunt recunoscute de la conceptie cu conditia sa se nasca viu (Infans conceptus pro nato habetur, quotiens de ejus commodis agitur este considerat nascut, daca este vorba de interesele sale). Capacitatea de folosinta nceteaza ca urmare a mortii persoanei fizice, constatata prin act de deces sau hotarre judecatoreasca. 85 - copilul conceput

Capacitatea de exercitiureprezinta aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile prin ncheierea de acte juridice proprii. Nasterea capacitatii de exercitiu este legata de existenta unei anumite experiente de viata si a discernamntului. De aceea, persoana fizica se bucura de capacitate de exercitiu restrnsa numai de la vrsta de 14 ani, iar de capacitate de exercitiu deplina de la mplinirea vrstei de 18 ani, aceasta fiind legata si de capacitatea de gndire a celui n cauza. ncetarea capacitatii de exercitiu a persoanei este legata de ncetarea capacitatii de folosinta. Ea poate interveni ca urmare a mortii persoanei sau n urma punerii sub interdictie judecatoreasca a persoanei majore, datorata alienatiei sau debilitatii mintale. 2. Subiectele colective de drept ale raporturilor juridice Cele mai cunoscute subiecte colective de drept sunt statul, autoritatile publice si persoanele juridice. a. Statul apare ca subiect de drept n raporturi juridice interne s i n raporturi juridice de drept international. n raporturile juridice interne, statul actioneaza n calitate de subiect de drept n cadrul raporturilor juridice de putere, raporturi specifice dreptului public, n virtutea carora se definesc relatiile dintre popor si stat, dintre stat s i cetateni, dintre stat si partidele politice sau societatea civila. Marea majoritate a acestor raporturi sunt supuse normelor dreptului constitutional. n astfel de raporturi juridice statul este titularul dreptului de a reglementa relatiile sociale, n conformitate cu mandatul ncredintat de corpul electoral, de a asigura realizarea serviciilor publice, de a acorda cetatenia romna, de a o retrage si de a aproba renuntarea la aceasta, de a asigura statutul legal pentru straini, apatrizi, azilanti etc. De asemenea, n raporturile de drept constitutional, statul apare ca titular de drepturi si obligatii n raporturile cu unitatile administrativ-teritoriale, cu autoritatile administratiei publice locale. Calitatea statului de subiect de drept constitutional rezulta din drepturile si obligatiile conferite de lege. Pe planul dreptului civil si al dreptului comercial, statul actioneaza n calitate de persoana juridica. El dobndeste aceasta calitate n virtutea dispozitiilor art.25 din Decretul nr.31/1954. n virtutea acestor dispozitii legale, care confera statului calitatea de persoana juridica, acesta participa la raporturi juridice civile si de drept comercial prin intermediul Ministerului Finantelor Publice sau al altor autoritati publice stabilite de lege (de ex. Autoritatea pentru privatizare s i administrarea participatiunilor statului). Ministerul Finantelor Publice reprezinta statul n special n raporturile juridice ce se nasc n cazul donatiilor si legatelor n favoarea statului, al bunurilor fara stapn, al desherentei, al bunurilor confiscate ca urmare a unei sanctiuni penale sau administrative etc. n raporturile juridice de drept international, statul este subiect de drept de sine-statator n temeiul suveranitatii nationale de care se bucura. Indiferent de particularitatile geografice, economice, culturale sau politice, n domeniul relatiilor internationale statul se bucura de recunoasterea unei suveranitati 86

egale, ceea ce i confera posibilitatea de a participa la solutionarea problemelor internationale de pe pozitii de egalitate cu celelalte state. O exceptie de la aceasta regula o constituie participarea n organizatii internationale integrative, cum este, de exemplu, Uniunea Europeana, unde reprezentarea statelor membre se face n functie de anumite criterii privitoare la marimea lor, ceea ce atrage reprezentarea proportionala a acestora n organismele de conducere ale Uniunii. Alaturi de state, n planul relatiilor internationale, apar ca subiecte de drept si organizatiile internationale, iar n materia apararii drepturilor omului si persoanele fizice, respectiv cetatenii statelor care recunosc jurisdictia obligatorie a unui tribunal international (de ex. Curtea Europeana a Drepturilor Omului). b. Autoritat ile publice - subiecte de drept Autoritatile publice - definite de Constitutia Romniei - sunt Parlamentul cu cele doua Camere, Senatul s i Camera Deputatilor, cele doua reprezentante ale puterii executive - Presedintele Romniei si Guvernul -, componentele administratiei publice centrale de specialitate - ministerele, celelalte organe centrale de specialitate si autoritatile administrative autonome, autoritatile administratiei publice locale - consilii locale si primari -, autoritatea judecatoreasca reprezentata de instantele judecatoresti judecatorii, tribunale, curti de apel si Curtea Suprema de Justitie -, de Ministerul Public si parchetele sale, precum si de Consiliul Superior al Magistraturii si Curtea Constitutionala. Aceste autoritati publice sunt subiecte de drept si subiecte ale raporturilor juridice n masura n care legea le confera atributii, respectiv obligatii pe care ele trebuie sa le duca la ndeplinire n mod difuz sau intrnd n raporturi juridice cu alte subiecte de drept. De exemplu, Parlamentul n adoptarea legii este subiect de drept, fara a fi subiect al unor raporturi juridice. El este nsa subiect al raporturilor juridice de drept constitutional ce se instituie ntre Parlament si Guvern ca urmare a acordarii votului de ncredere etc. Autoritatile publice pot fi persoane juridice, respectiv ele pot actiona n nume propriu n raporturile juridice de drept civil sau de drept comercial n conditiile prevazute de lege.

c. Persoanele juridice reprezinta acel subiect colectiv de drepturi care poate actiona n raporturile juridice civile si comerciale. Pentru a fi n prezenta unei persoane juridice, legislatia romneasca cere ca o grupare umana sa dispuna de o organizare de sine-statatoare, de un patrimoniu propriu s i de un scop, care sa fie n concordanta cu interesul general.

87

Persoanele juridice sunt extrem de diferite s i n rndul lor intra societatile comerciale, regiile autonome, societatile comerciale nationale, institutiile publice, partidele politice, unitatile administrativ-teritoriale, asociatiile si fundatiile, statul si autoritatile publice ale acesteia. Dobndirea personalitatii juridice de catre aceste subiecte de drept este supusa unor reglementari juridice diferite n functie de specificul organizarii si functionarii acestora. Astfel, daca statul, autoritatile publice, partidele politice si institutiile publice dobndesc capacitate juridica civila n virtutea legii, societatile comerciale se constituie n urma ndeplinirii unor proceduri administrative, asociatiile si fundatiile pe baza unor hotarri judecatoresti etc. B. Continutul raportului juridic Alaturi de subiectele de drept, continutul raportului juridic constituie un alt element structural al acestuia. Raportarea structurala a continutului la raportul juridic tine de faptul ca el rezida n drepturile s i obligatiile partilor, respectiv ale subiectelor raportului juridic. Drepturile care le au subiectele raporturilor juridice se numesc drepturi subiective. n limbaj juridic, prin drept subiectiv se ntelege prerogativa recunoscuta de lege pentru satisfacerea unui interes personal. n literatura de specialitate, dreptul subiectiv a fost definit ca un interes ocrotit de lege (Jellinek), ca puterea care permite unui individ de a actiona asupra unei persoane sau asupra patrimoniului altuia (Carbonnier) sau ca facultate ori ndrituire individuala a unei persoane sau organizatii ntr-un raport juridic determinat (N.Popa). n practica, drepturi subiective sunt dreptul de proprietate pe care l are persoana careia i apartine un bun, dreptul pe care copilul l are la nume, dreptul la salariu pe care o persoana ncadrata n munca l are n raport cu patronul sau etc. Asa cum se poate observa, drepturile subiective sunt, pe de o parte, prerogative individuale ce apar n raport cu interesele personale nascute dintr-o stare de fapt (bunul apartine persoanei, munca este prestata contra plata, numele se impune pentru nou-nascut ca urmare a nevoii de identitate sociala etc.), iar pe de alta parte, nasterea lor este legata de dreptul pozitiv, de ocrotirea conferita de acesta. Ne vom gasi n prezenta unui drept subiectiv de fiecare data cnd legea (dreptul pozitiv) ne recunoaste o prerogativa privitoare la un interes individual a carui realizare sau ocrotire i permite titularului: a) sa aiba o anumita atitudine fata de dreptul sau; b) sa ceara o anumita atitudine din partea celuilalt subiect al raportului juridic; c) sa solicite ocrotirea, pe cale statala, a interesului sau. Dupa cum se poate observa, interesul personal se transforma n drept subiectiv prin intermediul dreptului pozitiv. Acesta din urma recunoaste titularului anumite puteri n raport cu interesul pe care l ocrotes te. Dar, dreptul pozitiv stabileste, totodata, si limitele acestei puteri. Dreptul subiectiv nu poate fi exercitat dect n limitele stabilite de dreptul pozitiv. Depasirea acestor constituie abuz de drept. 88

n marea lor diversitate, drepturile subiective se clasifica n drepturi patrimoniale (al caror continut poate fi exprimat n bani) si drepturi extrapatrimoniale (al caror continut nu poate fi exprimat n bani). Desigur, n fiecare caz, exercitarea acestora nregistreaza aspecte specifice impuse de natura normelor juridice care le reglementeaza. Examinarea dreptului subiectiv nu poate fi despartita de examinarea obligatiei juridice. n cadrul raporturilor juridice, drepturile si obligatiile sunt corelative. Acolo unde exista un drept subiectiv, vom ntlni si o obligatie juridica. Obligatia juridica apare n cadrul raporturilor juridice atunci cnd titularul dreptului subiectiv poate cere executarea unei prestatii din partea altuia. Obligatiile juridice pot fi obligatii de a face (remiterea unui bun mprumutat, construirea unei case etc.), de a nu face (obligatia de a respecta libertatea individuala) sau de a da (transferul proprietatii asupra unui bun).

C. Obiectul raportului juridic Notiunea de obiect al raportului juridic desemneaza actiunea sau inactiunea subiectelor raportului juridic. Subiectul activ al raportului juridic poate sa ntreprinda diverse actiuni sau sa solicite celuilalt subiect astfel de actiuni n procesul derularii raportului juridic. Se poate astfel aprecia ca obiectul raportului juridic l constituie conduita subiectilor acestuia desfasurata n vederea materializarii drepturilor subiective si a obligatiilor. n literatura de specialitate este sustinuta si ideea potrivit careia obiectul raportului juridic l constituie bunurile la care se refera continutul raportului juridic. n opinia noastra numai conduita partilor pune n miscare bunurile, numai ea face ca dreptul subiectiv sa fiinteze, ceea ce ne determina sa o consideram ca un element structural al raportului juridic. Faptele juridice Nasterea, modificarea si stingerea raporturilor juridice sunt dependente de anumite mprejurari exterioare raportului juridic. Atunci cnd legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice de anumite mprejurari, acestea dobndesc calitatea de fapte juridice. Faptele juridice sunt, de regula, prevazute n ipoteza normelor juridice care reglementeaza un anumit raport juridic. Ele apartin astfel, sub aspectul reglementarii, dreptului pozitiv, iar sub aspect practic intra n rndul premiselor raportului juridic, fiind o cauza exterioara faptica a nasterii, modificarii sau ncetarii acestora. Aparitia acestor mprejurari duce la nas terea raportului juridic, la individualizarea subiectelor sale si la concretizarea continutului si a obiectului raportului juridic. De asemenea, faptele juridice pot modifica sau stinge raportul juridic. n felul acesta, existenta raportului juridic este dependenta de dinamica faptelor juridice care stau la baza nasterii, modificarii sau stingerii acestora. Desigur, faptele juridice se leaga n mod specific de un anumit raport juridic. Nu exista fapte 89

juridice universale care sa stea la baza oricarui raport juridic. Determinarea faptelor juridice este o prerogativa a legiuitorului, el fiind acela care stabiles te ce mprejurari pot da nastere, modifica sau stinge un raport juridic. Faptele juridice se mpart n evenimente si actiuni. Evenimentele sunt acele mprejurari

independente de vointa oamenilor de care legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice. n rndul evenimentelor intra nasterea, moartea, curgerea timpului, calamitatile naturale s i alte asemenea mprejurari naturale, incontrolabile de catre om. Aceste mprejurari, atunci cnd intervin, fac sa se nasca anumite raporturi juridice (moartea raporturi de succesiune), sa le modifice (calamitatile naturale se instituie n forta majora care mpiedica executarea obligatiilor contractuale) sau sa le stinga (trecerea timpului duce la exigibilitatea creantelor etc.) Act iunile umanesunt cele mai numeroase fapte juridice. Ele se mpart n ilicite. Act iunile licite se numesc acte juridice. Ele sunt manifestari de vointa ndreptate n mod expres spre nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Un contract de vnzare-cumparare este un astfel de act juridic n virtutea caruia se naste un raport juridic, n cadrul caruia prind viata cele vizate prin acordul de vointa al partilor. Se naste, astfel, un cumparator si un vnzator, fiecare are o anumita conduita care materializeaza drepturile s i obligatiile partilor contractante. Desigur, actele juridice individuale nu pot fi confundate de actele juridice normative, care nu produc prin ele nsele efecte juridice. O alta categorie a actiunilor o constituie actiunile ilicite, care reprezinta ncalcari ale legii. Ele actiuni licite si act iuni

poarta denumiri diferite n functie de ramura de drept n care intervin. Astfel, actiunile ilicite din dreptul penal se numesc infractiuni, cele din dreptul administrativ abateri administrative, n rndul carora o categorie distincta o constituie contraventiile, delicte n domeniul dreptului civil etc.

Bibliografie de referinta Obligatorie Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005.

Optionala Dan Claudiu Danis or, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Bucuresti, 2006. Teoria generala a dreptului , Editura C.h.Beck,

Lucrarea de evaluare nr. 4 90

Realizati un scurt eseu (maxim 2 pagini) n care sa analizati subiectele, continutul si obiectul raportului juridic comparativ cu raportul juridic de drept civil.

ntrebari de autoevaluare

Definiti conceptul de raport juridic Precizati care sunt subiectele unui raport juridic s i analizati unul la alegere Analizati faptele juridice

91

Anexa 1 Bibliografia completa a cursului

N.Popa Teoria Generala a Dreptului, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005

I.Craiovan Teoria Generala a Dreptului, Editia a II-a, revazuta si adaugita, 1998 A.M.Naschitz Teorie si practica n procesul de creare a dreptului, Editura Academiei, Bucuresti, 1969 F.Gny Science et tehnique en droit priv positif, Premire Partie, Recueil Sircy, Paris, 1922 J.Dabin Thorie Gnrale du Droit, Dalloz, Paris, 1969
e

J.-L.Bergel Theorie Gnrale du Droit, Dalloz, 3 1999

dition, Dalloz, Paris,

V.Hanga Dreptul si Tehnica juridica, Lumina Lex, Bucuresti, 2000 M.A.Glendon M.W.Gordon C.Osakwe Comparative Legal Traditions in a Nutshell, West Publishing CO, St.Paul Minn., 1992

H.Kelsen Thorie Gnrale du Droit et de l'tat, LG.D.J., Paris, 1997 J. L. Bergel Thorie gnrale du droit, Ed. a 3-a, Dalloz, Paris, 1999

G. Cornu Droit civil, Ed. a 7-a, Montchrestien, Paris, 1994

S. Popescu Teoria Generala a Dreptului, Editura Lumina Lex, 2000 D. C. Danis or, I. Dogaru, Gh. Danis or Teoria generala a dreptului, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006.

92

Anexa 2 Referinte biografice: Ioan VIDA Licentiat n s tiinte juridice, doctor n drept, prof.univ. dr. n cadrul Facultatii de Administratie Publica, conducator de doctorat, Timisoara.

93