Sunteți pe pagina 1din 4

Anul II

CONDITIONAREA OPERANTA SI INVATAREA

Conditionarea operanta este cea de-a doua forma de invatare, descrisa initial de Edward Thorndike (1874-1949) si dezvoltata in timp de Thorndike si Skinner. De data aceasta, accentul nu este pus pe simpla asociere a doi stimuli, ci pe semnificatia efectelor, a consecintelor comportamentale. De aceea, conditionarea operanta poarta si numele de ,,Lege a efectului", law of effect. Legea efectului: comportamentele ale caror consecinte sunt satisfacatoare, benefice pentru organism, vor fi repetate; comportamentele care nu satisfac nevoile organismului sau care au efecte neplacute, nocive, vor scadea in frecventa. Reactiile sau stilurile comportamentale care au consecinte pozitive, servesc ca mijloc sau instrument pentru a intari organismul in sensul unui anume comportament. De aceea, invatarea prin consecinte a fost numita invatare instrumentala, o invatare instrumentalizata prin consecintele actelor noastre. legatura dintre stimul si reactie (S-R) In experimentul lui Thorndike, pisicile inchise in cusca se zbateau pana cand, din intamplare, reuseau sa apese veriga care deschidea usa. In timp, in urma repetarii experiinentului, pisica invata sa apese veriga aducatoare de libertate. In 1938, Burrhus Frederick Skinner (1904-1990) reia modelul de intarire prin consecinte, legea efectului devenind legea intaririi. Legea intaririi permite explicarea comportamentului operant, realizat in sensul obtinerii unor consecinte placute pentru organism. Focus-ul este comutat de pe legatura dintre stimul si reactie (S-R), asupra relatiilor dintre reactii si consecinte, uneori contingente. focusul pica asupra relatiilor dintre reactii si consecinte, uneori contingente accentul revine acum consecintelor Skinner dezvolta ideea ca stimulii nu ar fi legati in mod specific de o anume reactie. Un anume stimul constituie pentru organism (adeseori) contingenta in declansarea unei anume reactii, daca aceasta reactie a fost intarita anterior. Skinner apare drept teoreticianul unei noi scheme: reactie-intarire, si aceasta schema este esentiala pentru abordariie terapeutice. reactie - intarire ex: dramatizarea in cazul copiilor Daca un copil a fost mangaiat, recompensat emotional sau in alta forma la o reactie anterioara de plans, copilul va plange si in situatii mai putin semnificative pentru el, asteptand sa fie mangaiat/recompensat. Cu alte cuvinte, el va dramatiza. Exista doua tipuri de intarire: cea pozitiva si cea negativa. Cea pozitiva se refera la intarirea unei alternative comportamentale prin aparitia unui anumit eveniment, care va incuraja deci repetarea comportamentului.

Intarirea negativa sustine si ea o anume reactie, dar in alta maniera, si anume prin intreruperea stimulului, de exemplu, reactia de evitare. Daca fug, scap de o consecinta, evit confruntarea cu stimulul nedorit. Deci, reusita acestei evitari va fi intaritorul pentru reactia de evitare. Intarirea pozitiva si dezintarirea sunt ilustrate prin recompensa si pedeapsa. Recompensa si pedeapsa vin sa marcheze cognitiile (gandurile, credintele) privind consecintele comportamentului nostru. ex. intarire pozitiva: Cainele vagabond care va da tarcoale locului unde a gasit (intamplator sau nu) mancare. Mancarea gasita constituie intaritorul pentru tarcoale repetate in zona respectiva. ex. intarire negativa: Chiulul de la ore va scapa copilul de confruntarea cu o nota proasta. Daca in ziua aceea se da un test (eveniment neplacut!), acest fapt va intari comportamentul de chiul, copilul va chiuli cu si mai multa convingere. Semnificatia consecintei unui comportament este sustinuta de experimentul operant clasic, descris sub numele de Skinner Box. Skinner Box (intarirea pozitiva): pas 1. Sobolanul se afla intr-o cusca, la capatul careia se afla o vergea. Mai intai sobolanul va explora noul mediu si apoi, intamplator, va veni in apropierea vergelei care deschide cusca. In acest moment, pe un canal aflat langa vergea, experimentatorul va lasa sa alunece hrana; pas 2. dupa cateva asemenea recompense, sobolanul se va afla tot mai des in apropierea vergelei; dar in aceasta faza, hrana va veni numai daca sobolanul a atins intamplator vergeaua! Dupa atingeri gratificate, sobolanul va repeta aceste atingeri! pas 3. Cand reactia este bine formata, experimentatorul trece la faza urmatoare, cu gratificari mai stricte: animalul trebuie sa apese in mod tintit vergeaua. Astfel, prin gratificarea unei serii de reactii, obtinem formarea {shaping) unui comportament operant (apasarea vergelei). Practic, ceea ce se realizeaza este o apropiere succesiva de comportamentul expectat initial. Skinner Box (intarirea negativa): Sobolanul este pedepsit cu electrosocuri de fiecare data cand atinge vergeaua sau cand se deplaseaza intr-o anumita zona a custii. Cutia neagra, Skinner box, se deschide in favoarea unei abordari de tip socialcognitiv. In viziunea behaviorismului clasic, individul este supus unor constelatii controlate de stimuli, o marioneta de invatare, produs al unei serii de manipulari tintite. Daca unui anume stimul ii urmeaza o anume reactie, totul va fi redus la formula S-R: mediul apare drept variabila independenta, careia organismele ii sunt supuse si care poate conditiona comportamentul uman intr-o maniera absoluta. Daca reusim sa construim un mediu

determinat, inseamna ca putem avea un CONTROL TOTAL! O data cu demonstrarea unor predispozitii genetice in raport cu invatarea anumitor continuturi, legile invatarii nu mai apareau drept universale, ci drept variabila de personalitate.

Bibliografie: 1. http://www.despresuflet.ro/forum/psihoterapia-comportamentala-f109/teoriileinvatarii-conditionarea-operanta-t2364.html