Ana- personaj secundar de nuvel psihologic Ioan Slavici (1848-1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este

un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dup cum el inui marturiseste, este adept inflacrat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental n etica sa l constituie "omenia" ("jen"), adic "respectarea omului n om". Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtui morale exprimate de Confucianism: cinstea, cumptarea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, francheea, iubirea de adevar, afirmand c filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala") Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuin si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate (cumpatarea), iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor. Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de debut, "Novele din popor", publicat in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca scriitorul "s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice". Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". Asadar, Ioan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni. Ana, personaj secundar, este sotia cizmarului Ghita, mam a doi copii, impartaseste acelasi destin tragic, pentru ca incalca virtuti morale importante, cum ar fi cinstea, corectitudinea si loialitatea fata de sotul ei, pe care il insala cu Lica. Portretul fizic, realizat direct de catre narator, simbolizeaza fondul sau moral in care tandretea, duiosia si caldura sufleteasca ar fi putut da echilibru caminului ei: "Ana era tanara si frumoasa [...] frageda si subtirica [...], sprintena si mladioasa." Trasaturile morale reies in mod indirect din atitudinea, comportamentul si vorbele eroinei. Avand un fond etic sanatos si intuiie feminina, ea simte ca Lica este "oarecum fioros la fata" si-l previne pe Ghita ca "e om rau si primejdios". Atunci cand sotul ei devine ursuz si se instraineaza de ea si de copii, naratorul omniscient observa starea ei psihologica: "era adanc jignita [...] si nu putea sa-l ierte pe Ghita pentru lipsa lui de incredere", stiindu-l un om cinstit si iubitor de familie, Ana isi face uneori reprosuri ca n-a stiut sa-i fie mereu alaturi si sa-l ajute in momentele dificile prin care trecea de cand se insotise cu Lica in afacerile necinstite. Din vorbele ei, se disting, indirect, alte insusiri esentiale pentru firea femeii. Inteligenta si apriga, Ana este hotarata sa-si apere "linistea colibei" si familia de influenta nefasta a lui Lica, incercand sa afle ce-l

chinuie pe sotul ei: "Ghita!... Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta. Tu esti barbat si trebuie sa stii ce faci. Te intreb numai; nu vreau sa te descos; tu iti dai seama daca ai ori nu ai ceva sa-mi spui. Fa cum stii, dar eu iti spun, si nu ma lasa inima sa nu-ti spun, ca Lica e om rau si om primejdios". Profund cinstita, ea se sperie atunci cand gaseste in sertarul cu bani o bancnota rupta la un colt, prevenindu-si barbatul ca hartia apartinuse femeii in doliu, care fusese ucisa in padure si incearca inca odata sa-l faca sa i se destainuie. Alte stari interioare se releva in mod indirect din fapte si intamplari ce se petrec la han si in imprejurimi. Vesela si vioaie la inceput, Ana devine din ce in ce mai trista, fiind ingrijorata de incidentele de la han si de-a dreptul cuprinsa de disperare in noaptea in care Lica ramasese la Moara cu noroc. Nedumerirea si nesiguranta pun stapanire pe tanara femeie, deoarece nu recunoaste pe niciunul dintre cei care starnisera de trei ori latraturile cainilor, dar, increzatoare in sotul ei, se linisteste, gandindu-se ca el stie despre ce e vorba. Desi il iubeste pe Ghita si-i marturiseste ca tine la el "cu toata inima", este cuprinsa de vraja lui Lica, fiind "oarecum speriata de barbatia infatisarii lui", mai ales ca si sotul ei o indeamna sa joace cu Samadaul ca doar "n-are sa-i ia ceva din frumusete". Simtindu-se tot mai instrainata de sotul ei, "Ana cea blanda si delicata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, aluneca rapid spre prapastia pacatului, inselandu-si barbatul pe care ajunsese sa-l dispretuiasca pentru slabiciunea si lasitatea lui, gdnduri pe care le marturiseste Samadaului: "Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa." Refuzand sa plece de sarbatori cu batrana si copiii la rude, pentru a putea ramane cu barbatul ei la carciuma. Cu toate acestea, in timp ce Ghita plecase la Ineu, Ana ii cedeaza Samadaului, apoi il roaga s-o ia cu el, deoarece se rusina de fapta sa, "nu vreau sa-l mai vad; nu pot sa mai dau fata cu el!". Femeia devine o victima iar sfarsitul Anei este inevitabil, Ghita o injunghie in inima, in timp ce ea striga cu disperare: "Nu vreau sa mor, Ghita!". Cand Lica se apleaca asupra ei, cu ultimele puteri, Ana "ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui", adunand in gestul ei disperat "ura si dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunare si patima neostoita pentru Lica, regretul infiorator pentru propriile-i pacate, constiinta vinovatiei si in acelasi timp a nevinovatiei" (Pompiliu Marcea). Bun cunoscator al psihologiei umane, al randuielilor rurale, al datinilor, obiceiurilor si superstitiilor, Ioan Slavici este nendurator cu cei care se abat de la principiile fundamentale ale moraiei si-si pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se infaptuisera la carciuma Moara cu noroc.

GhitaIoan Slavici (1848 - 1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constitute "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om".

Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism: cumpatarea, cinstea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, iubirea de adevar, afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala") Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor. Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de debut, "Novele din popor", publicat in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul "s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a iniatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice". Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". Asadar, loan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un putemic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni. In spirit moralizator, nuvela ilustreaza consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani si setea de inavutire le au asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. Titlul nuvelei are semnificatii in structura caracteriala a protagonistului, moara parasita si scoasa din uz fiind atribuita, in simbolistica mitologica, unui loc ce atrage duhurile necurate: "moara a incetat a mai macina si s-a prefacut in carciuma si loc de adapost pentru tot drumetul obosit si mai ales pentru acela pe care noaptea-l apuca pe drum". Arendasul zidise alaturi de moara parasita o carciuma, pe care Ghita o inchiriaza pentru trei ani, cu scopul de a se pune pe picioare si sa nu mai carpeasca "cismele oamenilor". "Sugestia locului diabolizat de moara parasita" se manifesta prin destinul tragic al protagonistului, a carui dorinta onesta degenereaza in lacomie pentru bani, " isi pierde masura, apoi si sensul existential, minte, fura, ucide si moare, carciuma insasi mistuindu-se intr-un incendiu" (Doina Rusti, "Dictionar de teme si simboluri din literatura romana"). Titlul ar putea semnifica, asadar, ideea ca locul este blestemat si bantuit de duhuri rele, cu implicatii inevitabile in soarta protagonistului, moara fiind cu noroc numai in sensul malefic al castigului de multi bani pe cai necinstite. Ghita, personaj principal "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) si unul dintre cei mai reprezentativi eroi din literatura romana, se impune atat prin complexitate, cat si prin putere de individualizare si ilustreaza consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului voracitatea (lacomia pusa in slujba.imbogatirii - n.n.). Cheia moralitatii sta in cuvintele batranei din incipit si final, constituind adevarate nor me etice traditionale, care trebuie aplicate si respectate in viata de catre orice om cinstit si drept, intre care cumpatarea este esentiala. Oricine se abate de la regulile morale fundamental se autodistruge prin trairi zguduitoare, ce due cu siguranta spre un destin tragic, anticipativ. Starile interioare, framantarile, procesele de constiinta si gandurile chinuitoare ale lui Ghita sunt relevate prin monolog interior, dialog sau observatia atentd a constiintei si sufletului, vocea auctoriala

demonstrand astfel fenomenul dezumanizarii, cauzat de neputinta ornului de a-si infrana lacomia de bani. Protagonistul este introspectat psihologic de catre naratorul obiectiv si omniscient, care stie ce simte, ce gandeste ori ce planuieste Ghita si face cunoscute cititorului toate acestea prin naratiunea la persoana a III-a. Vocea auctoriala urmareste si analizeaza gandurile si framantarile eroului, prin variate procedee artistice ale introspectiei in constiinta si sufletul personajului. Insusirile etice ale lui Ghita se dezvaluie indirect, din faptele, comportamentul si gandurile lui, prin opiniiie celorlalte personaje si prin mijloacele de analiza psihologicd la care apeleazd naratorul. Apartenenta lui Ghita la realism este evidenta chiar de la inceputul nuvelei, cand este conturat ca personaj tipic: omul nemultumit de conditia sa sociala si dorinta fireasca pentru un trai mai bun, pentru prosperitatea sa si a familiei. Ghita este cizmar intr-un sat ardelean, insa nu castiga mai nimic, deoarece oamenii umbla "in opinci ori desculti, iara daca Dumineca e noroi, isi due cismele in mana pana la biserica", din care cauza isi convinge familia sa ia in arenda, pentru "trei ani", o carciuma aflata la incrucisarea de drumuri importante pentru negot, Moara cu noroc. Pe aici treceau, de luni pana sambata, turme de porci de care se ingrijeau oameni multi si "de multe feluri". La numai cateva luni dupa instalarea la han, drumefii spuneau ca fac popas la "carciuma lui Ghita", pentru ca toata familia ii primea ca pe niste prieteni dragi, iar afacerile mergeau bine, spre satisfactia tuturor. Batrana era incantata ca avea "un ginere harnic", iar acesta muncea neobosit, isi iubea nevasta si pe cei doi copii, isi respecta soacra si era fericit pentru "un castig facut cu bine", pentru ca este "dat de la Dumnezeu". Vrednic si cinstit, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe, carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor. Bland si cumsecade, trudind pentru "fericirea familiei sale", lui Ghita i se clatina linistea atunci cand Lica vine pentru prima oara la Moara cu noroc, intrucat se comporta autoritar, ca un stapan absolut peste oameni si locuri, prezentandu-se cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi adevarate si multe scornite". El ii pretinde carciumarului sa tina minte si sa-i spuna "cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face", informatii pe care sa nu le mai stie nimeni altcineva. Ghita incearca sa fie impunator si darz in fata lui Lica, sa respinga propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este infrant de extraordinara influenta pe care o are Lica asupra tuturor. De la aceasta confruntare cu Samadaul, Ghita vi ascunde Anei, pentru intaia data, "gandurile grele ce-l cuprinsesera", cum noteaza in mod direct naratorul omniscient, introspectand personajul. Ingrijorat pentru familia lui, Ghita devine precaut, insusire ce reiese indirect din faptul ca isi cumpara doua pistoale, isi mai ia o sluga, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad" si doi catei pe care-i pune in lant, ca sa-i inraiasca. Observatia psihologica si atenta a naratorului obiectiv reliefeaza, prin opinia altui personaj, primele schimbari care se petrec in sufletul lui Ghita: "Ana simtea ca, de catva timp, barbatul ei s-a schimbat, si ii parea ca de cand are canii, tine mai putin la nevasta si la copii". Caracterizat direct de vocea auctoriala, "om harnic si sarguitor", carciumarul devine treptat "mai de tot ursuz", "pus pe ganduri", "nu mai zambea ca mai 'nainte", si mai ales " isi pierdea lesne cumpatul". Constient ca la Moara cu noroc "nu putea sa stea nimeni iara voia lui Lica" si ca trebuia "sa te faci omul lui" ca sa poti

ramane carciumar aici, Ghita regreta pentru prima oara in viata lui ca are nevasta si copii, deoarece isi dorea sa poata spuna "Prea putin imi pasa!". El incalca astfel un principiu moral esential: iubirea familiei. Pe masura ce protagonistul intra in cardasie cu Lica, analiza psihologica a naratorului omniscient ii descifreaza gandurile, evidentiind setea de inavutire pe care nu si-o mai poate controla: "Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii". Lacomia pentru bani il determina sa accepte o viata periculoasa, plina de riscuri, numai de dragul castigului, pentru care "ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi, capul in primejdie", incalcand astfel un alt principiu fundamental al structurli caracteriale, cumpatarea. Dependenta lui Ghita de Lica se accentueaza din ce in ce mai mult, ca si teama ce pune stapanire pe carciumar. Samadaul ii da o veriga de sarma pe care sunt insirate semnele turmelor de porci care treceau prin aceste locuri, apoi cere cheile si ia, fara sa numere, un teanc de bancnote, cu titlu de imprumut. Intr-un acces de curaj, Ghita ii reproseaza ca i-a zdruncinat "linistea sufletului" si i-a "stricat viata", dupa care incearca sa stabileasca un raport de reciprocitate cu Lica: "tu trebuie sa intelegi ca oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti". Cu toate acestea, el ramane dominat de Samadau, chinuindu-si sufletul si constiinta. In alta zi, cand Lica vine la Moara cu noroc si are chef sa joace, Ghita o indeamna pe Ana sa-i fie partenera, dar privind-o cum se imbujoreaza in bratele altui barbat, sotul "fierbea in el cand li vedea fata strabatuta de placerea jocului", suferinta reliefata prin introspectia psihologica a naratorului obiectiv. Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Vocea auctoriala dirijeaza destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondand reactii, ganduri, trairi, in cele mai adanci zone ale constiintei personajului. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala, in mod indirect, nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el de cand intrase in afaceri necurate.cu Lica. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Sufletul complex si labil este sfartecat intre dorinta de a pleca de la Moara cu noroc, ramanand un om integru si tentatia pe care n-o mai poate controla, aviditatea de bani. O timida speranta isi pune Ghita in caprarul Pintea, pe care-l simte prietenos si "singurui om cu care ar putea sa vorbeasca mai pe fata". Cu toate acestea, atunci cand este talharit arendasul, Ghita ii spune jandarmului ca in noaptea respectiva Lica a dorm it la han si "n-a plecat decat abia acum", desi il vazuse pe porcar intorcandu-se abia spre dimineata. In fata comisarului, carciumarul jura "pe pane si pe sare, pe cruce si pe sfanta evanghelie [...] ca Lica a stat toata noaptea la carciuma". Marturia mincinoasa" il afunda si mai mult in invartelile ilicite ale lui Lica, insa Pintea continua sa creada ca Ghita este "om cinstit si vrajmas al lui Lica" si ar fi fost in stare "sa-si bage mana in foe pentru dansul". Comportamentul lui Ghita ignora normele etice fundamentale ce ar asigura "linistea colibei", atitudinea lui fata de nevasta si copii se modifica, asa cum noteaza naratorul in mod direct: "Ghita trecuse in adevar printr-un fel de prefacere". El refuza sa dea "amanunte Anei despre afacerile cu Samadaul, se indeparteaza incet, dar sigur de sotia sa, relatiile dintre ei devin din ce in ce mai reci, "ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa". La proces, Ana observa uimita ca sotul ei

se schimbase, nu mai era "omul puternic si plin de viata" si incaruntise. Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: "iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului". Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne, isi deplange prabusirea morala, careia nu i se poate impotrivi: "sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti [...] un tata om cinstit [...]. Tatal vostru e un ticalos". Situatia materiaia a lui Ghita e infloritoare datorita afacerilor cu Lica si, desi fricos si las, el se afunda tot mai mult in faptele marsave puse la cale de acesta. Bancnotele primite de la Samadau sunt nounoute si insemnate, dar carciumarul se bucura ca banii sunt ai lui, fiind convins ca "muncise pentru ei, ii castigase para cu para" si nu-l lasa inima sa-i depuna la judecatorie, ca dovezi ale afacerilor dubioase. Dezumanizarea lui Ghita se produce intr-un ritm alert, protagonistul autoanalizdndu-se, mai ales prin monologuri interioare. Da vina pe firea lui slabs, incercand astfel sa-si scuze atitudinea si sa-si motiveze faptele: "Asa m-a lasat Dumnezeu! ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?! Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba". Desi se consoleaza cu ideea ca nu este ahtiat dupa bani, "tot nu tin la bani atat de mult", faptele ii contrazic gandurile, asa cum reiese, indirect, din secventa intalnirii cu Pintea, caruia nu-i destainuie si faptul ca jumatate din banii pe care-i adusese pentru a fi schimbati sunt ai lui si ca el si-i va insusi fara nicio mustrare de constiinta. De altfel, asa cum afirma in mod direct naratorul, "omul foarte lesne se impact cu pacatele sale", insa Ghita se simtea atat "de ticalosit si de slab in el insusi", meat accepta sa o lase pe Ana singura cu Lica, justificandu-si fapta printr-un monolog interior, prevestind astfel cuvintele batranei din finalul nuvelei: "Asa vrea Dumnezeu! Isi zise el; asa mi-a fost randuit". De la marturia mincinoasa, Ghita se simte legat prin toate itele de Lica, iar prabusirea lui morala este inevitabila si rapida, culminand cu o gelozie ajunsa la paroxism. Introspectia psihologica a naratorului subliniaza suferinta devastatoare, "mania oarba si nesatioasa" a sotului. De cate ori il vedea pe Samadau "invartindu-se pe langa Ana ori pe Ana tragandu-se la Lica" suferea cumplit, "fierbea in el", dar se silea sa para vesel ca sa arate ca este barbat. De la complicitate in afaceri ilegale pana la crima nu mai e decat un pas si Ghita devine el insusi ucigas. Turbat de gelozie, sotul "nu se mai gandea decat la razbunarea lui", intalnirea cu Ana fiind violenta mai intai prin cuvinte, apoi prin fapte. El ii declara ca o iubeste "ca lumina ochilor" s-i promite s-o omoare fara sa simta "chinurile caiaului". O indeamna pe Ana sa se inchine, apoi o injunghie, imaginea fiind cutremuratoare: "Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei". in aceeasi clipa, Raut "isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu inapoi fara sa mai poata afla cine l-a impuscat". Ghita devine victima propriei lacomii, patima pentru bani il dezumanizeaza si el cade prada destinului tragic si previzibil, caruia nu i se poate opune, prabusindu-se - meet, dar sigur - de la omul cinstit si harnic la statutul de partas in afaceri necurate si complice la crima, pana la a deveni ucigas. Vina protagonistului consta in neputinta de a se impotrivi setei sale nemasurate de castig.

Limbajul artistic al nuvelei se caracterizeaza prin apropierea de graiul vorbit, prin sobrietatea stilului si prin concizia clasica a exprimarii. Regionalismele prezente in textul operei si in replicile personajelor dau autenticitate faptelor si accentueaza specificul romanesc al operei. Drama lui Ghita este realizata magistral prin procedeele artistice ale introspecfiei psihologice, prin comentariile -pe care le face naratorul, prin interventiile sale in desfasurarea acfiunii, Slavici construind unul dintre primele personaje complexe si puternic individualizate din literatura romana. Scriitor moralizator, Ioan Slavici se distinge prin sanctionarea drastica a protagonistilor, care este "pe masura faptelor savarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatui" (Pompiliu Marcea).

Lica Samadaul
Ioan Slavici (1848 1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste, Conceptul fundamental in etica sa il constituie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om". Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism: cumpatarea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de oameni si de adevar, afirmand ca fllozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala") Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si inteiepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor. Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de debut "Novele din popor" din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul "s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice". Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". Asadar, loan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni. In spirit moralizator, nuvela ilustreaza consecintele nefaste pe care lacomia de bani si setea de inavutire le au asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. Lica Samadaul, personaj secundar negativ, este, totodata, un personaj realist si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), un spirit satanic ce exercita asupra celorlalte personaje o dominatie fascinanta. Personalitatea lui se contureaza din lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minutios si atent construita de narator. Slavici sugereaza inca de la

inceput trasaturile dominante ale caracterului lui Lica Samadaul, "porcar si el, dar om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati [...] e mai ales om aspru si neindurat [...] care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai", de teama caruia tremura toata lumea si care "stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si din oala de varza". [Cuvantul "samadau" numeste o persoana care tine socotelile cuiva, contabil; supraveghetor peste porcari - cf. Gh.Bulgar, Gh.Constantinescu Dobridor - "Dicfionar de arhaisme si regionalisme "] Portretul fizic al personajului este detaliat, Lica era "un om de 36 de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata Iunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc". Desi tot porcar, Samadaul purta "camasa subtire si alba". De la prima aparitie, Lica se comporta ca un stapan absolut peste oameni si locuri, autoritar, apoi se prezinta cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi adevarate si multe scornite [...] de la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela care as crede sa-l pot banui. Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe-aici, cine ce zice si cine ce face si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!". Construit ca simbol al degradarii morale, insusirile personajului se desprind in mod indirect din atitudinile si faptele acestuia. Lica se conduce dupa legi proprii, altele decat cele ale statului si profita cu inteligenta de protectia oferita de stapanii turmelor de porci, care intervin in favoarea lui, chiar daca este suspectat de jaf si crima: "Daca Lica e vinovat ori nu, de asta nu prea era vorba: la urma urmelor, parca toti ucigasii se pedepsesc!? Mai ales cand oameni prea cumsecade au trebuinta de dansii". Bun cunoscator de oameni, Lica mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani, exercita asupra celorlalti si mai ales asupra Anei o fascinatic diabolica, desi aceasta il caracterizeaza in mod direct "om rau si primejdios", avertizandu-si sotul ca este periculos, insusire desprinsa indirect din ceea ce "se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii." Crima, inselaciunea, furtul sunt cateva dintre faptele savarsite de Lica si au efecte devastatoare asupra celorlalte personaje, pe care le domina cu cinism si satanism. El ii dezvaluie lui Ghita cum a ucis primul om, apoi pe al doilea, dupa care acum simte chiar "placerea de a lovi pe omul care te supara, de al lovi tare ca sa-l sfarami cand te-a atins cu o vorba ori cu o privire, de a raspiati insutit si inmiit." Dupa uciderea lui Ghita, Lica porunceste sa dea foc hanului Moara cu noroc si, ascunzandu-se de jandarmul Pintea, alearga cu disperare prin padurea din apropierea carciumii, priveste "imprejurul sau, isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo 50 de pasi, scrasni din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte. Pintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina stejarului." Sinuciderea lui Lica este semnificativa pentru forta lui interioara si nemasuratul lui orgoliu, care-i dau taria extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpina stejarului, preferand acest sfarsit violent decat sa cada viu in mainile lui Pintea. El moare la fel cum a trait, dovedind aceeasi cruzime extraordinara si aceeasi hotarare de neclintit. Bun cunoscator al psihologiei umane, al randuielilor rurale, al datinilor, obiceiurilor si superstitiilor, Ioan Slavici este neindurator cu cei care se abat de la principiile fundamentale ale moralei si-si pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este

sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se infaptuisera la carciuma Moara cu noroc. Limbajul artistic al nuvelei se caracterizeaza prin apropierea de graiul vorbit, prin sobrietatea stilului si prin concizia clasica a exprimarii. Regionalismele prezente in textul operei si in replicile personajelor dau autenticitate faptelor si accentueaza specificul romanesc al operei. Sadismul lui Lica este realizat magistral prin procedeele artistice ale introspectiei psihologice, prin comentariile pe care le face naratorul, prin interventiile sale in desfasurarea actiunii, Slavici construind unul dintre primele personaje realiste puternic individualizate din literatura romana, prin cruzime si satanism. Scriitor moralizator, Ioan Slavici se distinge prin sanctionarea drastica a protagonistilor, care este "pe masura faptelor savarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul" (Pompiliu Marcea).