Sunteți pe pagina 1din 61

PARTEA I.

Dispozitii

procedura civila

generale

de

reglementare

ale

Codului

de

Capitolul I. Introducere in dreptul procesual civil

1.Definiţie:dreptul procesual civil este ansamblu de norme juridice care reglementează modul de judecată de către instanţele judecătoreşti a pricinilor privitoare la drepturile civile ori la interesele legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei, precum şi modul de executare silita a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Procesul civil: este activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare care participă la înfăptuirea justiţiei în cauzele civile în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile supuse judecăţii şi executării civile a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii conform procedurii prevăzută de lege.

2.Particularitatile dreptului procesual civil

1. Are caracter complex pentru că implica indeplinirea unei multitudini de acte procedurale.

2. Presupune realizarea activitatii judiciare cu participarea partilor si a

altor subiecti procesuali.Indispensabila este nu numai activitatea partilor ci si cea a instantei.

3. Are caracter formalist întrucât actele de procedură sunt supuse unor

exigenţe de formă şi unor termene în înăuntru cărora trebuie exercitate anumite acte de procedură. 4. Presupune realizarea activitatii judiciare intr-o cauza civila concreta.Activitatea judiciara presupune aplicarea legii la un caz concret.

3.Functiile procesului civil se circumscriu la apararea ordinii juridice constituite din toatlitatea normelor de drept privat.

4.Principiile fundamentale ale dreptului preocesual civil

4.1.Principiul legalitatii-presupune respectarea normelor de catre toate persoanele fizice si juridice, precum si de catre stat. Este consacrat si de catre Noul Cod expres. Mentionat in art.1al.5 si art.124 din Constitutie.

4.2.Principiul independentei judecatorului si al supunerii lui numai in fata de lege-presupune cerinta solutionarii litigiilor fara nicio ingerinta din partea vreunui organ de stat sau din partea vreunei persoane. Independenta este necesara pentru asigurarea impartialitatii judecatorului fata de partile din proces.Este mentionat pe larg in Codul deontologic al magistratilor si isi gaseste aplicarea numai in activitatea de judecata. Un rol important in asigurarea independentei judecatorilor ii revine Consiliului Superior al Magistraturii care este garantul acesteia.

1

4.3.Principiul inamovibilitatii judecatorilor.Prin inamovibilitate se intelege acel beneficiu al legii care le confera judecatorilor stabilitate in functie:judecatorii odata investiti in functie nu mai pot fi revocati, transferati sau suspendati decat in conditii exceptionale.Inamovibilitatea este consacrata in mod expres de art.2al.1 din Legea nr.303/2004 care reia prevederile constitutionale inserate in art.125al.1.Procurorii se bucura de stabilitate.

4.4.Principiul adevarului-consacrat in Constitutie in art.129al.5. Noul Cod a preluat in mod exact aceasta reglemenatre. In activitatea desfasurata judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Implica cerinta ca toate imprejurarile de fapt ale cauzei sa fie stabilite de catre instanta in deplina concordanta cu realitatea.

4.5.Principiul rolului activ-inserat in art.129C.pr.civ. si in cuprinsul art.21 din Noul Cod. Aspect principale:

-cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept, judecătorul este în drept să ceară partilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare(art.129 al.4C.pr.civ., art.21al.2Noul Cod);

-obligatia instantei de a ordona, din oficiu, administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc (art. 129 alin. 5 C. proc. civ.).

-instanţa poate pune în discuţia părţilor necesitatea lărgirii cadrului procesual prin introducerea în proces şi a altor persoane, dar numai in conditiile legi;instanţa nu poate însă din oficiu să dispună introducerea în proces a terţilor -obligatia judecatorului de a pune in vedere partilor drepturile si obligatiile ce le revin in calitatea lor de parti in proces si de starui, in toate fazele procesuale, pentru solutionarea amiabila a procesului(art.129al.2C.pr.civ.).Noul Cod in art.20 stabileste ca judecatorul va recomanda partilor solutionarea amiabila prin mediere, potrivit legii speciale. -dreptul instantei de a da sau restabili calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire (art.21al.4Noul Cod);cu toate acestea, judecatorul nu poate trece peste calificarea data de parti, atunci cand in temeiul unui acord expres au convenit cu privire la calificarea juridica si motivele de drept si au inteles sa limiteze dezbaterile la acestea, cu conditia sa nu se incalce drepturile si interesele legitime ale altora(art.21al.5Noul Cod)

4.6.Principiul egalitatii partilor in fata justitiei-prevazut in mod expres de art.7din Noul Cod precum si de art16al.1 din Constitutie.Presupune ca judecarea proceselor pentru toti cetatenii sa se realizeze de catre aceleasi organe si potrivit acelorasi reguli de procedura.Aceleasi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor partilor.

4.7.Principiul desfasurarii procesului in limba romana Constitutia stipuleaza expres ca ,,procedura judiciara se desfasoara in limba romana”.Noul Cod prevede la art.17al.1 ca ,,procesul civil se desfasoara in limba romana”.Exista doua exceptii:

2

-persoanele apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna fata de instantele de judecata, in conditiile legii, insa actele de procedura se vor materializa in inscrisuri redactate in lima romana; -cetatenii straini si apatrizii au drepul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret; Nerespectarea principiului desfasurarii procedurii judiciare in limba romana atrage dupa sine nulitatea hotararii pronuntate in cauza.

4.8. Principiul publicităţii-derivă din art. 126 din Constituţie, 121 alin. 1 Codul de procedură civilă şi din art. 5 din Lg.nr. 92/ 1992. Publicitatea dezbaterilor prezinta doua forme:

- publicitatea pentru parti - Partile pot participa la efectuarea tuturor actelor de procedura si pot lua cunostinta de toate inscrisurile sau de dovezile de la dosar.Exceptie- art. 122 Cod Proc. Civ. prevede posibilitatea indepartarii din sala de sedinta a partii care prin comportarea sa tulbura mersul dezbaterilor; pentru a se asigura dreptul la aparare art.123 Cod Proc. Civ. dispune ca si intr-o atare imprejurare, inainte de inchiderea dezbateilor, partea indepartata din sala va fi chemata si, sub pedeapsa nulitatii, “ i se vor pune in vedere toate faptele esentiale petrecute in lipsa sa, precum si declaratiile celor ascultati.” - publicitatea pentru public consta in dreptul fiecarei persoane straine de proces de a asista la dezbateri.Exceptii- art. 121 C.proc.civ., instanta poate dispune din oficiu sau la cererea uneia dintre parti, ca judecata sa se faca in sedinta secreta in ipoteza in care “ dezbaterea publica ar putea vatama ordinea sau moralitatea publica sau pe parti.” ; hotararea se va pronunta intodeauna in sedinta publica. Noul Cod consacra principiul publicitatii intr-o forma asemnatoare cu cea din actualul cod(art.121), continutul fiind identic.Totusi Noul Cod contine si si dispozitii procedurare care induc ideea potrivit careia , in fata primei instante, cercetarea procesului se realizeaza in sala de consiliu. De asemenea, potrivit proiectului, in caile de atac cercetarea pocesului “ daca este necesar” se face in sedinta publica. Prin urmarea noul cod conduce , in mod inevitabil, la o semnificativa diminuare a sferei de actiune a principiului publicitatii pentru public

4.9. Principiul oralitaţii- prevăzut în art. 127 C.pr.civ.-pricinile se dezbat verbal dacă legea nu dispune altfel.Sub sancţiunea nulităţii, presedintele este obligat să dea cuvântul părţilor pentru susţinerea pretenţiilor pentru discutarea regularităţii actelor de procedură, a probelor sau pentru a pune concluzii.Principiul oralităţii asigură publicitatea reala, contradictorialitatea efectivă şi exercitarea eficientă a dreptului de apărare.

4.10. Principiul contradictorialităţii îngăduie părţilor în litigiu să participe în mod activ la prezentarea, argumentarea şi descoperirea drepturilor sau intereselor lor în cursul desfăşurării judecării litigiului.Nu este exprimat într-o formă directă dar el se deduce din numeroase dispoziţii legale. Pentru ca partile sa aiba posibilitatea efectiva de a discuta in contradictoriu toate elementele cauzei, ele trebuie incunostiintate in timp util despre existenta si obiectul litigiului, despre locul si data solutionarii acestuia. Aceasta cerinta elementara se realizeaza prin citarea partilor. Contradictorialitatea contribuie in practica si la realizarea altor principii procesuale. Nerespectarea principiului contadictorialitatii atrage nulitatea hotararii pronuntate. Noul Cod consacra in mod expres principiul in art.13 stipuland, in acord cu jurisprudenta constanta formata in aceasta chestiune, ca judecatorul nu isi

3

poate intemeia hotararea decat pe motive de fapt si de drept, pe explicatii sau mijloace de proba care au fost supuse, in prelabil, dezbaterii contradictorii.

4.11. Principiul dreptului de apărare-reglementat constituţional în art. 24.

Dreptul la apărare are 2 acceptiuni:

a. material - mai larg - şi care cuprinde întregul complex de drepturi şi garanţii

procesuale care asigură parţilor posibilitatea de a-şi apăra drepturile şi interesele.

b. formal - mai restrâns - şi care vizează dreptul părţilor de a-şi angaja un

apărător. Realizarea dreptului la apărare prin prisma modului de organizare şi funcţionare a instanţelor este asigurat de existenta unui sistem de principii care stă la baza organizării şi funcţionarii instanţelor cum ar fi legalitatea, egalitatea, gratuitatea, colegialitatea, publicitatea.Ajutorul public judiciar este o garantie a dreptului la aparare.

4.12. Principiul disponibilităţii-specific procesului civil.

Presupune-dreptul persoanelor interesate de a porni sau nu procesul civil -dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau a apărării -dreptul de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv dedus judecaţii -dreptul de achiesare -dreptul de a stinge litigiul prin tranzacţie -dreptul de a ataca sau nu hotărârea şi de a stărui sau nu în calea de atac exercitată -dreptul de a cere executarea hotărârii judecătoreşti

4.13.Principiul nemijlocirii-presupune cercetarea de catre instanta, în mod direct, întreg materialul probatoriu. Implică folosirea altor dovezi primare (din prima sursă). Excepţii- administrarea probelor prin comisie rogatorie -asigurarea dovezilor

4.14.Principiul continuitatii- a primit in Noul Cod o consacrare expresa in art.18 care stipuleaza ca ,,judecatorul investit cu solutionarea cauzei nu poate fi inlocuit pe durata procesului decat pentru motive temeinice, in conditiile legii”. Presupune solutionarea intregului proces numai de catre judecator investit initial care nu poate fi inlocuit decat pentru motive temeinic justificate.

5. Natura dreptului procesual civil- stabilirea naturii dreptului procesual civil consta in determinarea apartenentei acestuia la dreptul public sau la dreptul privat.In cazul dreptului procesaul civil, in relatia procesuala este intotdeauna implicat statul, prin intermediul autoritatii judiciare, care are obligatia de a distribui jusitita.Prin urmare administratia justitiei nu poate fi calificata ca o problema de interes privat.Concluzia- dreptul procesual civil apartine dreptului public.

6.Izvoarele dreptului procedural civil a.Legea-principalul izvor de drept procesual civil: Constitutia si Codul de procedura civila-a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865, adoptat dupa modelul Legii genoveze din anul 1819, varianta a Codului francez de procedura civila din anul 1806, modificat succesiv. Noul Cod a fost adoptat prin Legea nr.134/2010 care va intra in vigoare la data prevazuta in legea de punere in aplicare a

4

acestuia care va fi supusa spre aprobare Parlamentului in termen de 6 luni de la data publicarii Noului Cod. Norme cu caracter procedural se intalnesc si in alte legi cum ar fi Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara republicata, Legea contenciosului adminstrativ nr.554/2004, Legea nr.59/2003 a Codului muncii, Legea nr.188/2000 privind executorii judecatoresti etc. b.Ordonantele Guvernului-numarul acestora este relativ redus; ex.Ordonanta de urgenta nr.138/2000, Ordonanta de urgenta nr.59/2001, Ordonanta de urgenta nr.212/2008 privind modificarile aduse taxelor de timbru judiciar. c.Acte adoptate de Comisia si Parlamentul European

- Regulamentul CE nr.44/2001privind competenţa, recunoaşterea şi

executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre; -RegulamentulCEnr.2201/2003, privind competenţa, recunoaşterea şi

executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti; -Regulamentul CE 1206/2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială;

- Regulamentul nr.805/2004 al Consiliului şi Parlamentului European

privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate;

- Regulamentul (CE) nr.1896/2006 deinstituire a uneiproceduri europene

de somaţie de plată;

- Regulamentul (CE) nr.861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu

privire la cererile cu valoare redusă. d.Practica judiciara si cutuma- obiect de controversa in privinta calificarii lor ca izvoare de drept. Recursului în interesul legii are ca obiect ”chestiunile de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti” si finalitate “interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României”. Noul Cod cuprinde un Titlu dedicat unificarii practicii judiciare in cuprinsul caruia este reactualizata institutia recursului in interesul legii si introdusa procedura sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile prentru dezlegarea unor probleme de drept. Obiceiul acesta nu constituie izvor de drept decat pentru dreptul civil. e.Doctrina- nu este considerata izvor formal de drept material sau procesual.

7.Clasificarea legilor de procedura civila a.Dupa obiectul de reglementare:

-legi de organizare judecatoreasca –reglementeaza structura, alcatuirea instantelor judecatoresti si statutul magistratilor; ex.Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si al procurorilor, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara; -legi de competenta-reglementeaza atributiile organelor judiciare in raport de alte organe cu atributii jurisdictionale si realizeaza in acelasi timp delimitarea de sarcini in cadrul sistemului instantelor judecatoresti; sediul principal al acestor norme il constituie Codul de procedura civila; -legi de procedura propriu-zisa-reglemeneteaza modul de desfasurare a activitatii de solutionare a cauzelor civile si de urmarire silta a dispozitiilor cuprinse in titlurile executorii; sediul principal al acestor norme il constituie Codul de procedura civila; aceste legi se divid la randul lor in –legi de procedura contencioasa;-legi de procedura necontencioasa;-legi de executare silita; b.Dupa sfera raporturilor sociale reglementate:

5

-legi generale-regelemeneteaza raporturile aplicabile in orice materie cu exceptia acelora pentru care s-a instituit o alta procedura;art.721C.pr.civ. si art.2Noul Cod precizeaza expres ca dispozitiile sale alcatuiesc procedura de drept comun in materie civila; -legi speciale de procedura-prescriu reguli de urmat intr-o anumita materie determinate si datorita acestei imprejurari norma speciala deroga de la dreptul comun;ex.Legea nr.247/2005 privin reforma in domeniile proprietatii si justitiei, cuprinde in titlul XIII dispozitii privind judecata proceselor funciare derogatorii de la dreptul comun; Clasificarea este importanta pentru stabilirea raporturilor dintre acestea atunci cand vin in concurs.Prima regula este aceea ca normele speciale au intaietate fata de normele generale chiar daca acestea sunt ulterioare.Cea de a adoua regula stabileste ca legile special se intregesc cu cele generale.Cea de a treia regula ce trebuie retinuta este aceea ca legile special sunt de stricta interpretare. c.Dupa caracterul conduitei:

-legi procedura imperative-cele care impun o anumita conduita de la care partile nu pot deroga; ex:art. 85C.proc.civ., art.109 alin. 1 C.proc.civ., art. 21 alin, final C.proc.civ., art.133 alin. 1 C.proc.civ., art. 159 C.proc.civ, art. 189 alin. 1 pct. 3 şi 4 C.proc.civ.etc; -legi de procedura dispositive(supletive sau permisive)-cele care impugn o conduit de la acre partile pot conveni sa se abata; ex: art. 27 C.proc.civ, art. 37 alin. I C. proc.civ, art. 67 alin. I C.proc.civ., art. 119 alin. 1 C.proc.civ; De regula, caracter imperativ trebuie atribuit normelor care vizeaza interesul public al bunei administrari a justitiei si caracter dispozitiv celor care nu exced interesele procesuale ale partilor.Sunt considerate cu caracter imperativ normele referitoare la organizarea judiciara, competenta materiala a instantelor si cele care vizeaza principiile de baza ale activitatii judiciare.

8.Actiunea legilor de procedura civila-Noul Cod cuprinde un capitol distinct referitor la aplicarea legii de procedura civila in timp si in spatiu. - in timp-legea procesual civila produce efectele in tot intervalul de timp de la intrarea in vigoare si pana la abrogare; actele si faptele ce se produc intre momentul intrarii in vigoare si abrogare vor fi supuse legii respective (tempus regit actum); legea procedurală nu are putere retroactivă; “conflictul legilor in timp” se solutioneaza potrivit principiului imediatei aplicatiuni a legii noi(nu mai este reluat de Noul Cod)-ultimul act normativ va guverna atat procesele in curs de judecata, cat si cele nascute din fapte anterioare noii legi,dar promovate dupa aparitia acesteia. Legea noua nu aduce atingere actelor procedurale imdeplinite anterior intrarii ei in vigoare. Dar nici legea veche nu se mai aplica dupa abrogarea sa- art.725 alin.(4) Cod procedura civila. Exceptie:

-admisibilitatea dovezilor care se apreciaza dupa legea in vigoare la data incheierii actului juridic respective; administrarea probelor este guvernata insa de principiul imediatei aplicatiuni a legii noi. - in cazul schimbarii competentei pentru cauzele in curs de judecata care raman in jurisdictia instantelor investite la acea data conform art.725al.3 C.pr.civ. -in spatiu-actiunea legilor de procedura civila este guvernata de principiul teritoritalitatii, in sensul ca legile romane se aplica pe intreg teritoriul tarii.Consecinte: a)legile procedurale romane se aplica doar proceselor ce se solutioneaza in tara noastra;b) aplicarea unei legi de drept substantial straine

6

de catre o instanta romana nu determina si aplicarea legii procedurale a statului respective;c) efectuarea unei comisii rogatorii, in tara noastra, la cererea unei autoritati judiciare straine, se face dupa legea noastra procesuala;d) hotararile judecatoresti pronuntate in strainatate pot fi executate in Romania numai dupa incuviintarea urmaririi silite de catre instanta romana competent; exista si hotarari recunoscute de plin drept- cazul hotararilor straine care se refera la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate. Noul Cod stipuleaza intr-un articol distinct problema teritorialitatii legii de procedura aratand ca in cazul raporturilor procesuale cu element de extraneitate determinarea legii de procedura aplicabile se face potrivit normelor cuprinse inh Cartea VII intitulata ,,Procesul civil international”. - asupra persoanelor-nu ridica probleme deosebite;drepturile procedurale sunt recunoscute si persoanelor fizice si juridice straine.

Capitolul II.

La activitatea judecătorească a cauzelor civile şi la executarea hotărârilor pronunţate în această cauză participă următoarele părţi:

instanţa de judecată; părţile; organul de executare; alte persoane şi organe. Toţi aceştia poartă denumirea generică de participanţi la procesul civil. Unii din aceşti participanţi influenţează în mod hotărâtor existenţa şi desfăşurarea procesului civil de aceea se numesc subiecţii ai procesului civil. Au calitatea de subiecte: instanţa judecătorească, părţile, organele de executare şi procurorul. Noţiunea de participant este mult mai larga decât aceea de parte. In activitatea judiciară un rol central îl ocupă instanţa de judecată. În cadrul si în cursul procedurii pot interveni şi alte persoane- cazul terţilor;

Participanţii la procesul civil

1.Instanta de judecata instanţa este organ împuternicit de lege să rezolve litigiul intervenit între părţi. -noţiunea de instanţă este susceptibila de mai multe înţelesuri; -in înţelesul cel mai larg desemnează organul împuternicit de lege să soluţioneze un conflict între părţi. -in înţeles mai restrâns, noţiunea de instanţă desemnează numai instanţele judecătoreşti sau un un anumit grad de jurisdicţie. -în înţelesul cel mai restrâns, noţiunea de instanţă desemnează completul de judecată. 1.2.Compunerea şi constituirea instanţei -prin „compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege; -avem în vedere numai participarea la judecată a numărului legal de judecători; aspectul „cantitativ” al compunerii şi nu cel „calitativ”. -art. 57 alin.1 si 2 din Lg. nr.304/2004 privind organizarea judecatoreasca- cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale; apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurilor în complet format din 3 judecători;

7

-art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 „colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti. Potrivit alin. 2 „completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unui dintre membrii acestuia”. - la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie completele se compun din 3 judecători din aceeaşi secţie;daca numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, desemnaţi de către preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. 29 din legea nr. 304/2004);preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează Secţiile Unite, Completul de 9 judecători, iar în cadrul secţiilor, orice complet, când participă la judecată; in lipsa preşedintelui, şedinţele sunt prezidate de vicepreşedintele instanţei sau de un preşedinte de secţie;preşedinţii de secţii pot prezida orice complet de judecată din cadrul secţiei, iar ceilalţi judecători prezidează prin rotaţie (art. 31 din Legea nr.

304/2004).

-„Constituirea instanţei” desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate persoanele şi organele prevăzute de lege- grefier, magistrat – asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procuror, asistenţi judiciari în conflictele de muncă şi asigurări sociale. Atribuţiile grefierului sunt stabilite atât de Codul de procedura civila, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, respectiv Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar; Asistentul judiciar face parte din alcătuirea completului de judecată numai în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, în prima instanţă care participă la deliberare cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate.

Greşita compunere a completului înseamnă că pricina a fost judecată de un număr mai mic sau mai mare de judecători decât cel impus de lege: greşita constituire a completului presupune că instanţa nu a fost alcătuită cu toate organele şi persoanele prevăzute de lege.

În cursul procesului aceasta neregularitate poate fi invocată pe cale de excepţie, iar după pronunţarea hotărârii pe calea apelului sau recursului, după caz. Incidentele procedurale care pot apărea cu privire la compunerea sau constituirea sunt incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea.

2.Coparticiparea procesuala-forme si efecte Forme Art. 47 Cod de procedură civilă prevede că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte, dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună sau dacă au aceeaşi cauză. Această situaţie se numeşte:

coparticipare procesuală sau litisconsorţiu. Copacitatea procesuală se clasifică în funcţie de două criterii:

a. după cum se reunesc părţile cu interese identice sau se reunesc mai multe cereri între aceleaşi părţi sau si cu alte părţi dacă există o legătură strânsă avem:

8

Coparticipare subiectivă– părţile

activă – mai mulţi reclamanţi

pasivă – mai mulţi pârâţi

mixtă - mai mulţi reclamani şi mai mulţi pârâţi

- obiectivă – cererile

b. în raport cu rolul voinţei părţilor:

- Coparticipare procesuală facultativă – în principiu este independenţa procesuală – adică actele, apărările, concluziile nu pot folosi sau păgubi pe ceilalţi. În cazul în care prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale efectele hotărârii se întind asupra tuturor actelor utile cauzei îşi extind efectele şi asupra celorlalţi participanţi. Coparticipare procesuală necesară. Pentru a fi parte în proces fie singur fie împreună cu alţii, orice persoană trebuie să îndeplinească condiţiile de exerciţiu ale acliunii civile.

Efectele coparticipării -numai in cazul litisconsorţiului facultativ-coparticipanţii procesuali se bucura, în raporturile dintre ei, de independenţă procesuală- art.48 C.pr.civ. potrivit cu care ,,actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu pot folosi nici păgubi celorlalţi”.Exceptie -dovezile odată administrate sunt câştigate cauzei în raport cu toţi coparticipanţii. - coparticiparea procesuală necesară este guvernată de principiul dependenţei- art.48al.2 C.pr.civ. dispune ca ,,atunci când prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele de procedură încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc şi celorlalţi”; textul are în vedere doar actele şi termenele de procedură favorabile;dacă actele de procedură ale unora dintre părţi sunt potrivnice celor făcute de alţi participanţi instanţa va ţine seama de cele mai favorabile; -hotărârea judecătorească produce efecte similare faţă de toţi coparticipanţii. -excepţiile absolute, ca prescripţia dreptului la acţiune, puterea lucrului judecat sau necompetenţa instanţei, profită tuturor participanţilor procesuali in cazul admiterii

3.Conditiile pentru a fi parte in procesul civil

3.1Capacitatea procesuală

reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile.

A. Capacitatea procesuală de folosinţă

acea parte a capacităţii care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Art. 4 orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Persoanele fizice cu această calitate de la naştere şi până la moarte.

9

Persoanele juridice au această capacitate de la înregistrare, înfinţare şi până la încetarea persoanei juridice. În cazul persoanei juridice se aplică principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.

- Se invoca pe cale de exceptie

Sanctiunea lipsei capacitatii de folosinta-respingerea actiunii ca si cand dreptul lipseste;

B. Capacitatea procesuală de exerciţiu

acea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane care are dreptul de a valorifica singură un drept în justiţie, exercitându-şi singur toate drepturile procesuale şi îndeplinindu-şi toate obligaţiile procesuale – capacitatea de a sta în judecată. Art. 42 persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor, nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate sau autorizate(minorii sub 14 ani si perasoanele puse sub interdicitie). Reprezentarea apare în cazul persoanei fizice, lipsite de capacitate de exerciţiu (minori şi persoane puse sub interdicţie). Aceste persoane stau în judecată prin reprezentare care pot fi: tutorii; curatorii; părinţii. Art. 44 prevede că este obligatorie numirea curatorului când există contrarietate de interese între reprezentat şi reprezentant. Curatorul special se numeşte în cazurile când este nevoie de timp până la numirea reprezentantului legal. Asistarea apare în cazul persoanelor fizice cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii înre 14 – 18). Aceştea sunt citaţi şi stau personal în proces, dar sunt asistaţi de părinţi sau tutore care semnează actele alături de ei şi sunt de asemenea citaţi în proces. Autorizarea intervine în cazul actelor de dispoziţie făcute de reprezentanţii legali sau ocrotitorii legali ai minorilor fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Pentru aceştia este necesară autorizarea organului competent care de regulă este autoritatea tutelară. Persoanele juridice îşi exercită capacitatea de exerciţiu prin organele lor de conducere sau alte persoane împuternicite de aceste persoane. Actele procesuale sunt lovite de nulitate absolută atunci când nu există capacitate procesuală de folosinţă. Când sunt făcute de o persoană fără capacitate procesuală de exerciţiu ele sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea confirma însă în totalitate sau în parte aceste acte.

- Se invoca pe cale de exceptie

Sanctiunea lipsei capacitatii de exercitiu-anularea actelor; in conditiile art.161C.pr.civ instanta poate acorda un termen pentru implinirea lipsurilor referitoare la reprezentare(depunerea procurii, a actelor de stare civila etc);

3.2.Calitatea procesuală de exerciţiu -este îndreptăţirea reclamantului, sau pârâtului de a figura în proces. -determinarea calitatii procesuale este denumita legitimare procesuala; -legitimarea procesuala implica determinarea persoanelor fizice sau juridice care au indreptatirea de a participa la activitatea judiciara. -calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre reclamant si cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecatii(calitate procesuala activa) precum si intre parat si cel obligat in acelasi raport juridic(calitatea procesuala pasiva).

10

-spre deosebire de capacitatea procesuala care se apreciaza in general, pentru o anumita categorie de persoane, calitatea procesuala se determina in concret, ,,la speta”, in raport de litigiul dedus judecatii. -in anumite situatii legiuitorul recunoaste legitimarea procesuala si altor persoane sau organe decat titularul dreptului(legitimare procesuala extraordinara)-ex.procurorului in cazul prevazut de art.45C.pr.civ; Noul Cod reglementeaza in art.35 cu titlu marginal ,,legitimarea procesuala a altor persoane” posibilitatea existentei legitimarii procesuale extraordinare in cazurile prevazute de lege. -legitimarea procesuala se determina dupa imprejurarile de fapt si de drept prezentate de reclamant in cuprinsul cererii de chemare in judecata.Aceasta obligatie isi are originea in prevederile art.112C.pr.civ.

Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea va trebui să justifice atât calitatea procesuală, activă a sa cât şi calitatea procesuală activă a pârâtului. Verificarea de către instantă a calităţii procesuale active şi pasive se face prin controlarea cererii de chemare în judecată în cuprinsul careia (potrivit art. 112) trebuie indicat obiectul cauzei şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea. Verificarea calitătii procesuale se face înainte de începerea dezbaterilor doar în cazul drepturilor reale se face în cadrul dezbaterilor. În timpul procesului poate avea loc o transmisiune a calităţii procesuale active sau pasive, prin transmiterea drepturilor şi obligaţiilor care intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii. Transmiterea poate fi:

- legală – la persoanele fizice se face cel mai adesea pe calea succesiunii; În cazul persoanelor juridice transmisiunea legală se face pe calea reorganizării care poate fi prin comasare, divizare, fuziune, absorţie. - convenţională – intervine în baza unei înţelegeri între părţi şi terţi, vânzarea bunului litigios, donaţie, cesiune de creanţă, etc. Cel ce dobândeşte calitatea procesuală în urma transmisiunii preia procesul în starea în care se găseşte în acel moment.

Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie de partea interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu în orice stare a procesului, iar în caz de admitere se respinge acţiunea. Sanctiunea lipsei calitatii procesuale- respinge acţiunii nu ca nefondată ci ca introdusă de o persoană fără calitate. Când acţiunea s-a respins pentru lipsa calităţii procesuale pasive reclamantul va putea introduce o nouă acţiune împotriva persoanei care are adevărata calitate de pârât.

Noul Cod face stabileste reguli distincte la art.37 in cazul actelor de transmitere cu titlu particular.In cazul transmiterii prin acte intre vii judecata se continua intre partile initiale, deci nu are loc transmiterea procesuala a calitatii.In cazul transmiterii pentru cauza de moarte, judecata va continua cu succesorul universal sau cu titlu universal al autorului dupa caz.In viziunea Noului Cod succesorul cu titlu particular este obligat sa intervina in process numai daca are cunostinta despre acesta, in celelalte situatii prevazute de

11

aliniatul 2 instanta va decide dupa imprejurari si tainand seama de pozitia celorlalte parti. Noul Cod reglementeaza si efectele hotararii pronuntate contra instrainatorului sau succesorului universal sau cu titlu universal, aceste producandu-se de drept si contra succesorului cu titlu particular, fiind opozabila intodeauna acestuia, cu exceptia cazurilor cand a doabndit dreptul cu buna credinta si nu mai poate fi evins, potrivit legii de adevaratul titular.

3.3.Existenţa unui interes Pentru exercitarea unei acţiuni nu este suficient să afirmi existenta unui drept

ci trebuie să justifici şi un interes- consta in folosul practic urmărit. Interesul poate fi:

- Material – când se urmăreşte obţinerea unui folos de ordin patrimonial.

- Moral – când se urmăreşte obşinerea unei satisfaceri sufleteşti.

Condiţia

interesului

trebuie

existe

în

legătură

cu

toate

formele

procedurale care alcătuiesc conţinutul procedurii. Interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

- să fie legitim – să nu vină în contradicţie cu legea;

- să fie personal – în folosul practic, să-l vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală şi nu pe adversarul său; Şi în cazul în care acţionează alte persoane sau organe în locul titularului, folosul se resfânge asupra lor;

actual – cel care actionează dacă s-ar

- să fie născut

şi

abţine, s-ar expune unui prejudiciu. În principiu dacă dreptul este actual şi interesul este actual. Se intampla uneori ca dreptul sa nu fie actual insa interesul da-art.110C.pr.civ.

Sancţiunea lipsei interesului sau a lipsei interesului sau a lipsei unei cerinţe

a interesului este respingerea actiunii ca lipsita de interes. Invocarea lipsei interesului se face pe calea excepţiei. Excepţia poate fi ridicată de partea adversă, de procuror sau de instanţă din oficiu.

4.Participarea terţilor în procesul civil-Interventia

Conditii generale de admisibilitate a participarii tertilor in proces a.Existenta unui proces civil in curs de judecata b.Existenta unei legaturi de conexitate

Efectele generale ale interventiei sunt:

-tertul devine parte in process, cu toate consecintele ce decirg din aceasta

calitate;

-hotararea ii este opozabila si are autoritate de lucru judecat si fata de

intervenient;

-intervenientul poate sa exercite caile de atac in conditiile prevazute de lege; -se proroga competenta instantei asupra cererii de interventie;

Legea permite părţilor din proces să introducă terţe persoane sub forma chemării în judecată a altor persoane, a chemării în garanţie şi a ocrotirii titularului dreptului. Aceste modalităţi modalităţi de introducere a terţilor se numesc forme de intervenţie forţată. Ele pot fi folosite numai de părţi şi niciodată de instanţă din oficiu.

12

Terţele persoane pot fi chiar ele interesate să participe la proces şi legea le permite să facă acest lucru sub forma intervenţiei voluntare. În toate cazurile în care discutăm de participarea terţilor în proces avem în vedere existenţa unui singur proces care este în curs de desfăţurare în cadrul căruia se formulează cereri incidentale sau conexe. În consecinţă avem 2 forme mari de participare a terţilor în proces:

-

intervenţia forţată –art.57-66C.pr.civ;

-

intervenţia voluntară-art.49 – 56 Codul de procedură civilă.

-

4.1.Intervenţia voluntară este cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din proces. În primul caz, intervenţia este principală, în cel de-al 2 lea caz intervenţia este accesorie. a.Intervenţia principală Se face sub forma unei cereri de chemare în judecată şi este îndreptată impotriva ambelor părţi din proces. În această cerere terţul tinde să câştige pentru sine în parte obiectul procesului. Cererea poate fi făcută doar în faţa primei instanţe şi înainte de încheierea dezbaterilor. Cu învoirea părţilor cererea se poate face şi direct şi indirect în apel. b.Intervenţia accesorie Se face tot sub forma unei cereri de chemare în judecată. Se face întotdeauna în interesul uneia dintre părţi şi fiind o apărare prin care nu se invocă un drept propriu se poate face atât la fond cât şi în apel.

Intervenţia voluntară indiferent de formă este în competenţa instanţei sesizată cu cererea principală. Pentru ca părţile din proces să nu fie surprinse şi pentru a li se asigura dreptul la apărare, articolul 51 dispune că instanţa va asculta părţile şi se va pronunţa în principiu asupra admisibilităţii cererii. Pentru a admite cererea instanţa trebuie să controleze următoarele:

- dacă există interes

- dacă cererea are legătură cu cererea principală

- dacă este admisibilă

- iar la intervenţia principală dacă este formulată în termen. Asupra admisibilităţii în principiu instanţa se pronunţă prin încheiere – asupra ei nu se poate reveni, ea poate fi atacată odata cu fondul. Dacă cererea de intervenţie se admite, ea se comunică părţilor pentru a-şi formula apărările; a depune întâmpinare şi în cazul intervenţiei principale chiar cererea reconvenţională. Prin admiterea cererii terţul devine parte în proces luând procesul în starea în care se află intervenientul principal are o poziţie independentă, puţând face orice act procedural. Intervenientul accesoriu poate face numai acte după care profită partea pentru care a intervenit. Cererea de intervenţie se judecă odată cu cererea principală. Datorită caracterului diferit a celor 2 forme avem consecinţe diferite. În cazul intervenţie principale, dacă reclamantul sau pârâtul achiesează la cererea de chemare chemare în judecată, intervenţia principal va continua să fie judecată. În aceleaşi cazuri dacă cererea de intervenţie accesorie este în interesul unuia sau altuia, aceasta nu va mai putea fi judecată. În cazul intervenţiei principale doar judecarea ei duce la întârzierea cereri principale aceasta disjunsă şi rejudecată separat. Intervenţia accesorie se judecă întotdeauna cu cererea principală.

13

Soluţiile care se pot da de judecător sunt următoarele:

- dacă se judecă împreună cererea principală şi intervenţia principală se dă o singură hotărâre judecătorească opozabilă tuturor părţilor; dacă se dijunge se dau 2 hotărâri care sunt opozabile tuturor părţilor în cazul în care intervenţia accesorie soluţia depinde de rezolvarea cererii principale. În cazul existenţei unei intervenţii principale instanţa nu poate admite în totalitate atât cererea reclamantului cât şi intervenţia principală când au acelaşi obiect pentru că se exclud.

4.2.Intervenţia forţată

- chemarea în judecată a altor persoane

- chemarea în judecată în garanţie

- chemare în arătarea titularului dreptului

4.2.1.Chemarea în judecată a altor persoane articolul 57 – 59 Codul de procedură civilă care prevede că oricare dintre părţi poate chema în judecată o altă persoană care ar putea pretinde acelaşi drept ca şi reclamantul. După formulare înseamnă ca forma aceasta de intervenţie forţată poate fi folosită atât de reclamant cât şi de pârât. Pentru reclamant cererea se face până la încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe, iar în cazul pârâtului cererea se face prin întâmpinare sau la prima zi de învăţişare. Nerespectarea acestor termene atrage judecarea separată în afară de cazurile în care părţile consimt să se judece împreună. Cererea trebuie motivată, comunicată tuturor părţilor, iar terţului i se comunică copi după cererea de chemare în judecată, după întâmpinare şi după celelalte înscrisuri. Terţul dobândeşte calitatea de intervenient şi hotărârea îi va fi opozabilă. Articolul 59 prevede o situaţie specială în cazul pretenţiilor băneşti dacă debitorul recunoaşte datoria declară că o va executa, faţă de cel ce îşi va stabili judecătoreşte dreptul şi depune suma datorată, va fi scos din proces. Judecata va continua între părţi şi terţ.

4.2.2.Chemarea în judecată în garanţie – articolul 60 – 63 Codul de procedură civilă . Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţie cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri. Această formă de intervenţie provine din principiul că cel ce transmite un drept este obligat să-l garanteze sub toate formele. Avem garanţi legale şi garanţi convenţionale. Potrivit articolul 60 se extind însă şi asupra situaţiilor în care s-ar putea solicita despăgubiri instanţa competentă este cea investită cu cererea principală. Cererea de chemare în garanţie se face sub forma cereri de chemare în judecată. Reclamantul poate reformula această cerere până la inchiderea dezbaterilor în primă instanţă, iar pârâtul odată cu întâmpinarea sau la prima înfăţişare. Sancţiunea nedepuneri în termen a cereri de chemare în garanţie este judecarea separată a acesteia dacă părţile nu consimt să se judece împreună cu cererea principală. Terţul intervenient primeşte copia după cererea de chemare în garanţie după întâmpinare şi după celelalte înscrisuri acordându- se termen pentru a depune la rândul său întâmpinare şi pentru a-şi formula apărările. Terţul devine parte în proces şi poate la rândul său să cheme în garanţie. Chematul în garanţie poate administra toate probele şi toate apărările în

14

sprijinul părţi. Garantatul poate aştepta sfârşitul procesului cu condiţia să nu existe o obligaţie legală. Dacă garantul pierde procesul prin aceeaşi hotărâre se admite cererea de chemare în garanţie şi în acest fel se evită un proces ulterior. Cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală dar dacă judecarea

cererii principale ar fi întârziată se disjunge şi se suspendă judecata cererii de chemare în garanţie până la chemarea cererii principale. Soluţiile care se pot da de instanţa de fond sunt următoarele:

- dacă se admite cererea reclamantului iar chemarea în garanţie a fost în folosul pârâtului se admite şi cererea de chemare în garanţie; - dacă se respinge cererea reclamantului şi chemarea în garanţie a fost în folosul pârâtului se respinge şi cererea de chemare în garanţie;

- dacă se admite cererea reclamantului iar chemarea în garanţie a fost în folosul acestuia se respinge cererea de chemare în garanţie;

- dacă se respinge cererea reclamantului şi cererea de chemare în garanţie e în folosul acestuia se admite cererea de chemare în garanţie; Apelul sau recursul declarate de chematul în garanţie va pune în discuţie şi cererea principală chiar dacă pârâtul nu a declarat apel sau recurs.

4.2.3.Chemare în arătarea titularului dreptului Ea este reglementată de articolul 64-66 Codul de procedură civilă spune că pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va pute arăta pe cel în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul dacă a fost chemat în judecetă de o altă persoană. Această formă de intervenţie poate fi folosită numai de pârât numai când se valorifică un drept real şi numai dacă între pârât şi terţ există un raport juridic. Cererea se face prin întâmpinare sau la prima zi de înfăţişare. Terţului i se comunică cererea de chemare – întâmpinarea, toate înscrisurile şi cererea că este arătat ca titular al dreptului. În practică apar mai multe situaţii:

1. Titularul dreptului se înfăţişează şi recunoşte susţinerile pârâtului iar reclamantul consimte la înlocuirea pârâtului. 2. Titularul dreptului se prezintă, recunoaşte susţinerile pârâtului iar reclamantul nu consimte să ia locul acestuia. În această situaţie titularul dreptului poate rămâne ca intervenient, dacă nu rămâne în proces cererea se poate respinge pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. 3. Titularul dreptului se prezintă dar tăgăduieşte susţinerile pârâtului, rămâne în proces ca intervenient principal. 4. Când titularul dreptului nu se prezintă va dobândi intervenient principal.

5.Reprezentarea partilor in proces =situatia in care o persoana numita reprezentant indeplineste acte procedurale in numele si in interesul altei persoane care este parte in procesul civil; -2 forme- legala si conventionala Reprezentarea legala-cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, cazul persoanelor juridice(prin organele de conducere-art.35 din Decretul 31/1954), alte cazuri prevazute expres de lege; Reprezentarea judiciara conventionala- Reglementarea acestei reprezentări este în articolul 67,68,70 Codul de procedură civilă reprezentarea se poate face prin mandatar neavocat sau prin avocat. Exceptional legea nu permite reprezentarea judiciara conventionala:

15

-in cazul chemarii la interogatoriu-art.223C.pr.civ.; -actiunile de divort-art.614C.pr.civ;

Reprezentarea prin neavocat:

Se justifică printr-o procură specială, procura dată numai unei persoane cu

capacitate deplină de exerciţiu, care trebuie să fie autentificată, dată ad litem, pentru exerciţiul dreptului de a chema în judecată sau a reprezenta în judecată. Mandatarul cu procură generală poate sta în proces numai în cadrul procurii generale: să fie dat şi acest drept. Mandatul se presupune dat pentru toate actele judecăţii, el putând însă să fie şi restrâns. Actele de dispoziţie se fac numai in temeiul unei procuri speciale. Mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat.Exceptii:

1. doctorii în drept sau licenşiaţii în drept pentru soţi sau rudele până la gradul al 4-lea inclusiv se pot prezenta în instanţe indiferent de gradul acestora pentru a-i reprezenta;

2. sotul sau o rudă până la gradul al 4-lea poate reprezenta partea numai la judecătorie;

3. când reprezentarea izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească partea poate fi reprezentată în toate instanţele;

Exceptie de la dreptul comun mandatul judiciar nu încetează prin moartea celui care la dat, el tăinuind până la retragerea lui de către moştenitori. Aceeaşi situaţie o avem şi când persoana devine incapabilă. Retragerea mandatului sau renunţarea la mandat poate fi opusă celeilalte părţi numai de la comunicare. În cazul în care retragerea sau renunţarea s-a făcut în şedinţă publică în prezenţa părţii numai este necesară comunicarea. Renunţarea la mandat se face cu înştiinţarea mandantului şi a instanţei cu cel puţin 15 zile înainte de termen sau de împlinirea termenului de atac.

Reprezentarea prin avocat

Calitatea de reprezentant a părţii se justifică cu delegaţie, care are certificată semnătura clientului. Mandatul se dă prin încheierea contractului de asistenţă juridică care prevede expres întinderea drepturilor conferite avocatului. Avocatul poate face orice fel de acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar putea pierde. Actele de dispoziţie pot fi făcute de avocat fără procură specială numai dacă există claze în contract. Denenţarea contractului de asistenţă juridică se poate face unilateral sau prin acordul părţilor. Avocatul care nu poate îndeplinii mandatul, renunţă la profesie sau este suspendat este obligat să-şi asigure substituirea.

Reprezentarea juridică convenţională a persoanei juridice Persoana juridică nu participă la proces prin organul său de conducere ci prin reprezentare care de regulă este consilier juridic. Acesta consolidează pe baza actelor semnate de conducătorul persoanei juridice sau seful oficiului juridic. Pentru anumite acte procesuale are nevoie de o delegaţie specială sau aceste acte procesuale vor fi făcute numai de organul de conducere, şi anume:

pornirea acţiunilor fixarea pretenţiilor renunţarea la pretenţii,la acţiune sau declararea ori renunţarea la căile de atac răspunsul la interogatoriu Organele centraleale unei persoane juridice nu pot fi reprezentate de juriştii- consulţi a-i organelor locale din localităţile în care aceştia îşi au sediul decât în

16

baza unei delegări speciale. Persoana juridică poate recurge şi la serviciile unui avocat. Sancţiunea în cazul nejustificării calităţii de reprezentant Când nu se face dovada calităţii de reprezentant, instanţa este datoare să dea un termen pentru a împlini această lipsă, iar dacă nu se îndeplineşte va anula cererea. Excepţia lipsei de reprezentant poate fi invocată în orice stare a pricini, titularii dreptului putând însă ratifica actele făcute de persoana care nu avea calitatea de reprezentant.

6.Participarea procurorului in procesul civil

Cadrul legal al participarii procurorului in procesul civil este determinat de

art.45C.pr.civ.:

-apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdicitie, ale disparutilor si altor persoane in conditiile legii; -exercitarea actiunii civile, in cazurile prevazute de l;ege; -participarea, in conditiile legii, la sedintele de judecata; -exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege; -exercitarea dreptului de acere executarea silita in conditiile legii; Noul Cod reglementeaza participarea Ministerului Public in procesul civil in Capitolul III, Tilul II din Cartea I, aceste dispozitii nefiind diferite de modalitatea actuala de reglementare. a.Promovarea actiunii civile-pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege. - art. 45 alin. 2 C. proc. civ. prevede ca titularul dreptului subiectiv la care se refera actiunea va fi introdus in proces in calitate de reclamant; El va putea sa renunte la judecata sau la dreptul subiectiv, sa incheie o tranzactie, iar daca procurorul intentioneaza sa retraga actiunea, poate sa ceara continuarea judecatii. -dreptul procurorului de a porni actiunea civila poate fi exercitat pe cale principala ci sau incidentala(interventie principala). b.Participarea in procesul civil- poate pune concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, indiferent daca a pornit sau nu procesul civil ;nu poate insa uza de anumite drepturi recunoscute numai partilor cum ar fi modificarea cerrii de chemare in judecata, renuntarea la judecata sau la dreptul subiectiv. -in anumite materii, prevazute de lege, participarea procurorului la judecata si punerea de concluzii de catre acesta sunt obligatorii, exemplu:-punerea sub interdictie;-declararea disparitiei si a mortii pe cale judecatoreasca;- expropriere;- adoptie, etc; -cand participarea este obligatorie, lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotararii intrucat completul nu a fost legal constituit. c.Exercitarea cailor de atac- consacrat in expres in art. 45 alin.(4) C. proc.civ. dar si in art 63 lit. f si in art. 68 din Legea nr. 304/ 2004. - termenului de apel pentru procuror curge de la pronuntarea hotararii, in afara de cazurile in care a participat la solutionarea cauzei, cand termenul curge de la comunicare- art.284 alin.4 C.proc. civ. -poate exercita caile extraordinare de atac;

17

-Noul Cod a limitat dreptul procurorului de exercitare a cailor de atac la hotararile pronuntate in cazurile in care a pornit actiunea civila sau in cazurile referitoare la persoanele minore, incapabile sau disparute chiar daca nu a pornit actiunea; d.Participarea la activitatea de executare silita-art. 45 alin. final teza II- aC. proc.civ., poate sa ceara executarea silita numai in cazurile in care poate sa si porneasca procesul civil si numai daca hotararea este in favoarea persoanelor prevazute in alin.1., indiferent daca procesul a fost sau nu pornit de el. -procurorul poate sa ceara numai executarea silita a hotararilor judecatoresti, nu si a altor titluri executorii.

7.Judecatorul- Incompatibilitatea.Recuzarea si abtinerea

Pentru a asigura obiectivitatea judecătorului, grefierului şi a procurorului legea a reglementat trei situaţii:

7.1. Incompatibilitatea este reglementată în art. 24 codul de procedură civilă. Legea prevede trei cazuri de incompatibilitate:

a. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în apel sau recurs.

b. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre nu poate lua parte la judecarea

aceleiaşi pricini în cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

c. Judecătorul care a fost martor,expert, avocat sau arbitru într-o pricină nu poate judeca acel proces. Toate aceste 3 cazuri sunt de strictă interpretare. Excepţia de incompatibilitate poate fi invocată de oricine, oricând. La căile de atac extraordinare de atac nu funcţionează incompatibilitatea. Noul Cod extinde cazurile de incompatibilitate ale judecatorului.

7.2.Abţinerea şi recuzarea-in anumite cazuri prevăzute de lege expres judecătorul poate fi recuzat şi tot pentru aceleaşi cazuri se poate abţine. Cazuri de recuzare sau abtinere:

-marea majoritate a motivelor de recuzare se intemeiaza pe relatiile de rudenie

sau afinitate care exista intre judecator, pe de o parte, si una din persoanele indicate in art. 27 C. proc.civ. pe de alta parte.

- a doua grupa de motive se refera la interesul pe care-l poate avea judecatorul, sotul, ascendentii sau descendentii acestuia in solutionarea cauzei. Legea nu cuprinde elemente suficiente privitoare la sfera conceptului de interes. Este evident ca interesul judecatorului sau al persoanelor la care se refera textul mentionat poate fi atat de natura materiala, cat si morala.

- a treia grupa de motive se refera la existent unor raporturi de dusmanie intre

judecator si una din parti sau persoanele desemnate in art. 27 C. proc.civ. -ultima categorie de motive se refera la faptul ca si-a spus ,, parerea cu privire la pricina ce se judeca” - art. 27 pct.7 C. proc.civ.- legiuitorul a avut in vedere exprimarea unei opinii de catre judecator in legatura cu litigiul care formeaza obiectul judecatii.

Competenta-Recuzarea si abtinerea se solutioneaza de instanta cu actiunea principala- art.30 alin.(1) C.proc. civ.; daca din cauza recuzarii nu se poate alcatui completul de judecata ( de pilda, unii judecatori sunt in concediu sau sunt incompatibili) cererea de recuzare se va solutiona de catre instanta ierarhic superioara; Cererile de recuzare inadmisibile potrivit art.28 C proc.civ. se judeca de catre instanta in fata careia au fost formulate.

18

Forma-cererea de recuzare trebuie sa cuprinda elementele oricarei cereri care se adreseaza unei instante si sa indice motivele de recuzare, precum si mijloacele de dovada;propunerea de recuzare se poate face si verbal in fata instantei. Moment-recuzarea trebuie solicitata pentru fiecare judecator in parte si inainte de inceperea oricarei dezbateri;daca motivele de recuzare s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor, partea interesata va trebui sa propuna recuzarea de indata ce acestea ii sunt cunoscute [art.29 alin.(2) C.proc. civ.]. Neinvocarea exceptiei de recuzare in conditiile mentionate atrage dupa sine decaderea partii din dreptul de a o mai invoca. Procedura- in camera de consiliu si fara citarea partilor, cu ascultarea judecatorului care a fost recuzat. Legea nu permite interogatoriul sau juramantul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare- art. 31 alin. (2) C.proc.civ.Daca cererea este admisa- judecatorul se va retrage de la judecarea litigiului; Incheierea prin care s-a admis recuzarea va arata in ce masura actele indeplinite de judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate. Incheierea de admitere sau respingere a cererii de abtinere, precum si cea de admitere a recuzarii nu poate fi atacata prin nicio cale de atac. Regimul juridic al incheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este insa diferit. De data aceasta incheierea poate fi atacata, dar numai odata cu fondul cauzei.

Capitolul III Acţiunea civilă 1.Definiţie: ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice precum şi pentru asigurarea apararii partilor. Aceasta este definitia statuata de Noul Cod in art.28. -acţiunea civilă nu se confundă cu cererea de chemare in judecată, aceasta din urmă fiind doar o formă de manifestare a acţiunii civile;in unele cazuri chiar în Codul de procedură civilă se foloseşte noţiunea de acţiune cu sensul de cerere de chemare în judecată;cererea de chemare in judecata reprezinta doar prima etapa in exercitiul deplin al actiunii civile; 2.Natura juridica-in literatura de specialitate nu a existat si nu exista inca un punct de vedere unitar cu privire la natura juridica a actiunii civile. Majoritatea autorilor au subliniat totusi independenta dreptului la actiune fata de dreptul subiectiv destinat a-l protegui. Dreptul la actiune trebuie privit ca un drept complex de natura procesuala 1 si al carui continut este format dintr- o pluritate de prerogative. Toate aceste prerogative se situeaza insa in spatiul de actiune al dreptului procesual civil.

3 . Conditiile de exercitiu ale actiunii civile - sunt cerinte in lipsa carora interventia judiciara nu poate avea loc;conditiile pentru a fi parte in procesul civil sunt necesare si pentru exercitarea actiunii civile si in plus pentru exercitarea actiunii civile mai este necesara si afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice ce se doreste a fi proteguita prin sesizarea instantelor judecatoresti. Afirmarea unui drept-conditie esentiala a exercitarii actiunii civile statornica in mod expres in art.109C.pr.civ.care dispune ca: ,,Oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente”. Dreptul subiectiv civil afirmat pentru a se bucura de protecţie juridică trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

1 A se vedea pentru amanunte I.Les, op.cit.p.246-263;

19

b.– să fie recunoscut şi ocrotit de lege;

c. – să fie exercitat în limitele sale externe ( care pot fi de ordin material sau juridic) şi în limitele sale interne (adică numai potrivit scopului economic şi social pentru care a fost stabilit sau creat de lege). d.– să fie exercitat cu bună credinţă e.– să fie actual – adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive. Excepţii:-Art. 110 Codul de procedură civilă permite introducerea unei acţiuni înainte de împlinirea termenului;Ex: cererile pentru predarea unui imobil se pot face înainte de împlinirea termenului de închiriere sau de locaţiune, dar cu efect numai de la împlinirea termenului;– în cazul obligaţiilor alimentare sau al prestaţiilor periodice când se poate solicita executarea lor la termen;-orice cereri pentru executarea la termen a unei obligaţii, dar numai când cererea este îndreptăţita pentru întâmpinarea unei pagube însemnate. Sancţiunea în cazul lipsei dreptului se pronunţă după dezbateri contradictorii şi constă în respingerea acţiunii.Acţiunea poate fi respinsă şi prematur introdusă fără a intra în cercetarea fondului atunci când dreptul nu este actual.Reclamantul va putea reintenta cererea atunci când s-a împlinit termenul sau condiţia.

Capacitatea procesuala de exercitiu(a se vedea supra Cap.II Conditiile pentru a fi parte in proces)

Calitatea procesuală de exerciţiu(a se vedea supra Cap.II Conditiile pentru a fi parte in proces)

Interesul(a se vedea supra Cap.II Conditiile pentru a fi parte in proces)

4.Elementele acţiunii civile:

4.1.Părţile-acţiunea nu poate fi concepută fără existenta a cel puţin 2 persoane fizice sau juridice;denumirea generică de părţi primeşte denumiri particulare în funcţie de cadrul procesual în care ne aflăm. Vorbind de părţi avem în vedere persoanele între care s-a legat raportul juridic dedus judecăţii şi nu de reprezentanţii lor legali şi convenţionari. Părţile-sunt si terţii intervenienti; 4.2.Obiectul= protecţia unui drept drept afirmat in justitie, a unor interese sau a unei situatii ocrotite de lege Obiectul procesului îl constituie ceea ce părţile consideră că trebuie dedus judecăţii respectiv o problemă de fapt cu încadrarea ei în drept. Obiectul acţiunii civile se concretizează în raport de mijlocul procesual folosit. Conditiile obiectului acţiunii: sa fie licit, posibil si determinat; 4.3. Cauza=scopul către care se îndreaptă voinţa celui ce reclamă sau a celui care se apără. Cauza acţiunii numită causa petendi nu este acelaşi lucru cu cauza raportului juridic,causa debendi. Altfel spus, cauza dreptului constituie cauza cererii de chemare în judecată şi nu a actiunii în totalitatea ei. Cauza cererii de chemare în judecată interesează instituţia puterii lucrului judecat şi a litispendentei. Conditiile cauzei: sa existe,să fie reală,să fie licită si sa fie morală. 5.Clasificarea acţiunilor civile a.Dupa scopul urmarit de catre reclamant;

actiuni in realizarea dreptului

-acelea prin care reclamantul urmareaste obligarea dversarului la executarea unei obligatii; - majoritatea actiunilor fac parte din aceasta categorie; - exemplu: actiunea in revendicare, plata unei creante, evacuare, repararea prejudiciului cauzat printr-o fapta ilicita sau contractual;

20

- hotararile pronuntatae in acest tip de actiuni sunt susceptibile de ducere la indeplinire pe calea executarii silite;

actiuni in constatare

-acelea prin care se urmareste sa se constate existent sau inexistenta unui drept; -exemplu: constatare nulitatii unui act juridic, constatarea starii de indiviziune; -au o consacrare expresa in art.111C.pr.civ.; -pot fi folosite ori de cate ori reclamantul nu are la indemana actiunea in realizare, avand caracter subsidiar; -hotararile pronuntata in acest tip de actiuni nu sunt susceptibile de executare silita; -nu pot fi folosite pentru constatarea unei stari de fapt; -se subdivid in:

-actiuni declaratorii-cand se solicita sa se constate daca un anumit raport juridic exista sau nu; -actiuni interogatorii-cand reclamantul cheama in judecata o persoana care ar putea sa-i conteste ulterior dreptul, instanta urmand sa ia act daca contesta sau nu existenta sau inexistenta dreptului; -actiuni provocatorii-prin care o persoana care ridica pretentii cu privire la dreptul unei alte persoane este invitata sa-si valorifice pretentiile afirmate;

actiuni in contituire sau transformare de drepturi

-se urmareste defiintarea unor raporturi juridice si constituirea unor raporturi sau situatii juridice noi 2 ; -hotararile pronuntate in acest tip de actiuni produc efecte pentru viitor; -exemplu:actiuni care privesc starea si capacitatea persoanelor, actiunea de divort, privind punerea sub interdictie sau declararea mortii sau a disparitiei; -au character declarativ; b.Dupa natura dreptului subiectiv civil afirmat:

actiuni personale-acelea prin care se urmareste valorificarea unui drept de creanta;

actiuni reale-acelea prin care se urmareste valorificarea uni drept real:actiunea in revendicare, actiunea confesorie(reclamantul solicita respectarea dreptului de usufruct, uz, abitatie,servitude asupra bunului grevat) si actiunea negatorie(reclamantul contesta un drept de superficie, servitude, uz, abitatie al paratului);

actiuni mixte

-acela al caror obiect poarta atat asupra unui drept de creanta cat si asupra unui drept real;

c.Dupa obiect:

actiuni mobiliare-privesc bunuri mobile;

actiuni imobiliare –privesc bunuri imobile;

se clasifica la randul lor:

unui

drept real asupra bunului; -actiuni posesorii-reclamantul urmareste ocrotirea unei stari de fapt, a posesiei

-actiuni petitorii-reclamantul

urmareste

valorificarea

Capitolul IV

Competenţa instantelor judecătoreşti

2 A se vedea I.Stoienescu, S.Zilberstein, Tratat de drept procesual civil, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1977, vol.I, p.244-245;

21

Definitie= capacitatea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti sau altui organ jurisdicţional de-a soluţiona un anumit litigiul. Articolul 123 alin. 1 din Constituţie – justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege. Legea de organizare judecătorească nr.304/2004 articolul 3- competenţa siu procedura judiciara sunt stabilite de lege. Clasificarea normelor de competenţă a.După modul în care se stabilesc sfera organelor de jurisdicţie dacă delimitarea se face prin raportare din sisteme diferite sau organe din acelaşi sistem, avem:

_ norme de competenţă generală- vizeaza delimitarea sferei de activitate a unei categorii de organe de jurisdicţie faţă de celelalte organe ale statului; _ norme de competenţă jurisdicţională- vizeaza delimitarea sferei de activitate între organele aparţinând aceluiaşi organ de jurisdicţie;Delimitarea competenţei între organele judecătoreşti de grad diferit sau de acelaşi grad:

delimitarea competenţei materială vizeaza stabilirea competentei pe plan vertical intre acelasi tip de organe de jurisdictie(judecătorie, tribunal, curte de apel);

delimitarea competenţa teritorială vizeaza stabilirea competentei pe plan orizontal intre organe de jurisdictie de acelasi grad;

- articolul 151 codul de procedură civilă

b.Dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei care reglementează competenţa, deosebim competenţa absolută şi relativă.

Competenţa generală şi materială în toate cazurile sunt reglementate prin norme care au caracter imperativ.

Competanţa teritorială – în principiu are caracter relativ dar în unele cazuri e absolută. Ex. – competenţa teritorială exclusivă sau excepţională.

Competenţa generala = delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor autoritati statale sau nestatale; pentru ca o alta autoritate statala sa aiba competenta de a solutioneze o cauza civila este necesara o dispozitie expresa a legii care sa-i confere atare atributii. a.Competenta de exercitare a controlului constitutionalitatii legilor-Curtea Constitutionala asigura controlul constitutionalitatii legilor, a regulamentelor Parlamanetului si a ordonantelor Guvernului potrivit art.2al.1 din Lg. nr.47/1992. Curtea Constitutionala realizeaza o veritabila jurisdictie speciala. Ea este circumscrisa la exercitarea unui control asupra:

- -constitutionalitatii legilor inainte de promulgare (control a priori);

- -asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului;

- -hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor;

- -hotarareste asupra contestatiilor privind constitutionalitatea unui patid politic;

- Jurisdictia constitutionala are un obiect cu totul particularizat in raport cu atributiile obisnuite ale instantelor judecatoresti.

- Deciziile curtii nu pot fi cenzurate de instantele judecatoresti de drept comun. b.Competenta organelor arbitrale-Codul de procedura civila contine un titlu special intitulat ,,Despre arbitraj” si instituie principiul potrivit cu care orice persoana poate conveni la solutionarea unui litigiu patrimonial pe calea arbitrajului.In masura existentei unei astfel de conventii jurisdictia de solutionare a litigiului revine tribunalului arbitral.Principalul criteriul de

22

delimitare a competentei intre instantele judecatoresti si organele arbitrale il reprezinta existent sau inexistenta unei conventii de arbitraj. c.Competenta in procesele funciare Procesele funciare sunt de competenta instantelor judecatoresti.Totusi Lg. nr.18/1991 privind fondul funciar a atribuit unele competente si altor organe decat instantele judecatoresti. Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, in scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor indreptatiti si eliberarii titlurilor de proprietate s-au constituit, la nivelul fiecarei comune, oras sau municipiu, comisii conduse de primari.Comisiile mentionate, infiintate prin ordinul prefectului functioneaza sub indrumarea unei comisii judetene condusa de prefect. Comisiile judetene sunt competente sa solutioneze contestatiile si sa valideze ori sa invalideze masurile stabilite de comisiile subordonate.Hotararile pronuntate de comisiile judetene pot fi controlate, sub aspectul legalitatii si temeiniciei lor, pe calea procedurala a plangerii la judecatoria in a carui raza teritoriala este situate terenul, in termen de 30 de zile de la data la care a luat cunostinta de solutia data de comisia judeteana d.Competenta in cazul litigiilor de munca -Desi conflictele si litigile de munca sunt de competenta instantelor judecatoresti, exista in diferite materii organe specializate de jurisdictie disciplinara. Exemplu Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste si rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor.Impotriva hotararilor pronuntate de catre Consiliul Superior al Magistraturii in materie disciplinara se poate face recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. e.Competenta in alte materii In legislatia noastra exista o mare diversitate de atributii care sunt conferite de lege altor organe decat instantele judecatoresti. Asa este cazul in materie contraventionala, vamala, fiscala, in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala, in materie de expropriere, in materie electorala etc. In majoritatea cazurilor, legiuitorul consacra si dreptul de a accede, prin intermediul mijlocului procedural al plangerii sau al contestatiei, la o instanta judecatoreasca.

-

Competenţa materială = acea forma a competentei prin care se delimiteaza, pe linie verticala, sfera de activitate a diferitelor categorii de instante care fac parte din sistemul nostru judiciar. Norme de competenta materiala se intalnesc atat in Codul de procedura civila, cat si in Legea de organizare judiciara.

Competenta materiala a Judecatoriei In prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante; Plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiilor publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege; In orice alte materii date prin lege in competenta lor.

Judecatoria are plenitudine de jurisdictie in prima instanta. In consecinta toate celelalte instante au o jurisdictie de exceptie , in sensul ca ele pot solutiona cauze civile in prima instanta numai in temeiul unor dispozitii legale care sa le atribuie in mod expres o atare competenta.

23

Art 1Cproc. civ. admite doua categorii de exceptii de la regula plenitudinii de jurisdictie. O prima exceptie se refera la cauzele ,,date prin lege in competenta altor instante”. In acest sens, insusi Codul de procedura civila atribuie o competenta de fond – ca exceptie – tribunalelor si curtilor de apel. A doua categorie de exceptii are ca obiect atributiile jurisdictionale conferite de lege ,, autoritatilor administratiei publice” sau altor ,, organe”. Potrivit art. 1 pct. 2 C.proc. civ. judecatoriile sunt competente sa solutioneze si ,, plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate”.Termenul de ,,plangere” trebuie folosit intr-un sens larg, adica in sensul ca include in continutul sau si orice alt mijloc procedural prin care se urmareste infaptuirea unui control judecatoresc, exercitat in conditiile legii. Termenul de hotarare folosit in acelasi text trebuie interpretat si el intr-un sens generic anume in sensul ca el se refera la orice alt act jurisdictional, indiferent de denumirea sa ( decizie, dispozitie etc.).

Potrivit art.1 pct. 3 C.proc. civ. judecatoriile judeca si ,, in orice alte materii date prin lege in competenta lor”. Aceasta competenta diversa este

atrasa doar in temeiul unei dispozitii legale exprese. In aceasta privinta se poate constata ca atare dispozitiuni se regasesc chiar in Codul de procedura civila dar si in unele reglementari speciale, de exemplu:

- cererile pentru asigurarea dovezilor(art. 236 C.proc. civ.);

- cererile de indreptare a erorilor material strecurate in propriile hotarari

( art. 281 C.proc. civ.); - cererile pentru completarea hotararii pronuntate ( art. 2811 C. proc.civ.); - contestatiile la executare, in toate situatiile in care judecatoria a solutionat cauza in prima instanta si cand potrivit legii aceasta este instanta de executare; Mentionam cu titlu exemplificativ si unele prevederi din legi speciale si care confera judecatoriilor competenta de a solutiona urmatoarele litigii:

- litigiile prevazute in legea locuintei (art. 61 din Legea 114/1996);

- solutionarea cererilor privitoare la inregistrarea asociatiilor si fundatiilor.

Competenţa materială a tribunalului:

Tribunalul judecă în primă instanţă:

- Procese – cereri în materie comercială a căror obiect are

o valoare de peste 1 miliard lei (inclusiv) precum şi

cereri – procese în această materie al cărui obiect nu este evaluat în bani.

- Procese – cereri în materie civilă a cărui obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei cu exceptia :imparteala judiciara, materie succesorala, cererile neevaluabile in bani si a cererilor in materie de fond funciar;

- Conflictele de muncă cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.

- Procese – cereri în materie de contencios administrativ

în afară de cele date în competenţa Curţii de Apel;

- Procese – cereri în materie de creaţie intelectuală si proprietate industrială;

- Procese – cereri în materie de expropriere;

24

- Cereri pentru încuvinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei;

- Repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare în procesele penale;

- Recunoaşterea – încuvinţarea executării hotărârilor date în ţările străine. Tribunalul ca instanţă de apel:

- judecă apelurile pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Tribunalul ca instanţă de recurs:

-judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii care potrivit legii nu sunt supuse apelului.

- alte situaţi date prin lege în competenţa lor.

Competenţa materială a Curţii de Apel

Judecă în primă instanţă:

- cereri – procese în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale. Ca instanţă de apel:

- judecă apelurile pronunţate de tribunalul în primă instanţă

Ca instanţă de recurs:

- recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalul în apel, sau hotărârile pronunţate în primă instanţă de tribunalul care potrivit legii nu sunt supuse apelului precum şi alte cauze prevazute de lege.

-în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Curtea Supremă de Justiţie Judecă recursurile declarate împotriva Curţii de Apel şi a altor hotărâri în cazurile prevăzute de lege. recursurile în interesul legii

în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Reguli de aplicare a competentei dupa criteriul valoric(a se vede art.2 lit a si bC.pr.civ.):

-momentul care intereseaza in stabilirea valorii obiectului pricinii este acela al sesizarii instantei-art.18 1 C.pr.civ.; -daca reclamantul isi modifica cererea de chemare in judecata in conditiile art.132C.pr.civ competenta este cea dupa valoarea indicata, cu exceptia cazului in care restrangerea se datoeaza ca urmare a executarii partiale a obligatiei; -dacamai multi reclamanti formuleaza o cerere unica de chemare in judecata a unui paat, dar in baza unor arporturi distincte, petentiile nu se cumuleaza ca valoare, competenta nefiind fizatain raport de vaolarea totala ci in functie de fiecare raport in parte. -stabilirea competentei dupa valoare nu face inaoplicabile dispozitiile art.17C.pr.civ; are influenta doar valoarea capatului principal

Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti-vizeaza delimitarea teritorială Are următoarele sfere:-competenţa teritorială de drept comun -competenţă teritorială alternativă sau facultativă

25

-competenţă teritorială exclusivă -competenţa absolută şi relativă Competenţa teritorială de drept comun Regula-art.5 C.pr.civ.– cererea se face la domiciliul pârâtului. Cât timp procesul nu a fost judecat se prezumă că nu are nici o obligaţie faţă de reclamant. Când pârâtul nu are domiciliul cunoscut – cererea se face la instanţa domiciliului reclamantului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate – cererea se face la instanţa reşedinţei din ţară, dacă nu are reşedinţă în ţară – la instanţa de la domiciliul reclamantului dar numai dacă domiciliul pârâtului din străinătate nu e cunoscut. Ori de câte ori pârâtul care are un domiciliul cunoscut în străinătate citarea se face la acel domiciliu, potrivit dispoziţiilor legale existente.

Exceptiile:

a.Competenţă teritorială alternativă sau facultativă -Este atunci când legea stabileşte 2 sau mai multe instanţe deopotrivă competente pentru soluţionarea unor pricini, iar reclamantul are alegerea între instanţele respective; -Insă alegerea odată făcută nu mai poate fi schimbată –art.12C.pr.civ. Situatii :

pârâtul în afară de domiciliul său are o îndeletnicire profesională, ori una sau mai multe aşezări agricole, comerţ, industrie – cererea se poate face şi la instanţa acelor aşezări sau îndeletniciri, dar numai pentru obligaţii patrimoniale care sunt născute sau urmează se se execute în acel loc.

cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat cererea trebuie făcută la instanţa sediului principal, sau unde are loc reprezentarea dar numai pentru obligaţiile ce urmează a fi exercitate în acel loc sau care izvorăsc din actele încheiate prin reprezenţant.

cererea împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia potrivit înţelegerii dintre asociaţi i s-a încredinţat preşedenţia, în lipsa unei asemenea persoane la instanţa de la domiciliul oricăruia dintre asociaţi.

cererile privitoare la executarea, anularea, rezilierea unui contract – instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar şi în parte a obligaţiilor.

cererile ce izvorăsc dint-un raport de locaţiune a unui imobil în acţiunea în prestaţie tabulara, instanţa locului unde se află imobilul.

cererile ce izvorăsc din cambie sau bilet la ordin, instanţa locului de plată.

cererile privitoare la obligaţiile comerciale – instanţa locului unde a luat naştere contractul sau a locului plaţii.

cererile izvorâte dintr-un contract de transport – instanţa locului de plecare sau de sosire sau la domiciliul pârâtului.

cererile făcute de ascendenţi – descendenţi pentru pensie de întreţinere – instanţa de la domiciliul reclamantului.

cererile care izvorăsc dintr-un fapt ilicit – instanţa de la locul săvârşiri faptei.

in materie de asigurare – cererile privitoare la despăgubiri se face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul asiguratorului, bunurile asiguratorii sau locul unde se află accidentul.

26

in cazul coparticipări pasive – mai mulţi pârâţi – cererea se poate face la

oricare dintre instanţele de la domiciliul pârâţilor. b.Competenţă teritorială exclusivă

- prin derogare de la regula prevazuta in art5 privitor la competenţa teritorială

de drept comun – stabilirea competenţei teritoriale exclusive – o altă instanţa decât cea de la domiciliul pârâtului. _Cererile privitoare la bunurile imobile care se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află acel imobil – articolul 13 alin. 1 Codul de procedură civilă. Această dispoziţie vizează numai acţiunile reale imobiliare nu şi acţiunile personale. Importanta-poate să asigure o judecată în condiţii mai bune dacă se adminsireaza probe. Cand imobilul e situat în circumscripţia mai multor instanţe – cererea se face la cea de la domiciliul pârâtului dacă acesta se află la una din circumscripţii, în caz contrar cererea poate fi introdusă la oricare din instanţele unde se află imobilul în litigiul. _Competenta instanţei de la ultimul domiciliu al celui decedat- pentru cererile referitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare, a cererilor privitoare la moştenire precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care

moştenitorii le au unii împotriva celorlalţi şi cererile legatarilor sau creditorilor celui decedat împotriva vreunui moştenitor, sau executor testamentar; Contradicţia aparută între textul articolul 13 şi 14 din Codul de procedură civilă

e soluţionată în sensul că se aplică competenţa prevăzută de articolul 14, chiar

dacă imobilul nu se află în raza teritorială a instanţei ultimului domiciliu al defunctului.Soluţia se justifică prin faptul că în materie de succesiuni, competenţa are un caracter special. Menţionăm ca în situaţia în care în masa bunurilor comune există şi imobile, partajul acestor bunuri – competentă este instanţa care soluţionează divorţul, dacă partajul e formulat ca o cerere accesorie, însă după divorţul cererea de partaj e de competenţa instanţei locului unde s situat imobilul. _Cererile în materie de societate –competenţa teritoriala a instanţei(tribunalul) unde societatea îşi are sediul principal până la lichidarea în fapt. _În unele situaţii competenţa exclusivă e stabilită printr-o dispoziţie specială din Codul de procedură civilă sau print-o lege specială cum ar fi:

- soluţionarea cererii de desfacere a căsătoriei e de competenţa instanţei locului unde soţi au avut ultimul domiciliu, dacă soţi nu au avut domiciliul comun sau nici unul din soţi nu mai locuiesc în circumscripţia unde a fost ultimul domiciliu comun – competenţa e a instanţei de la domiciliul pârâtului, dacă această nu are domiciliul în ţară, e competentă judecătoria de la domiciliu reclamantului. - În materia conflictelor de mincă e competentă instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul unităţii, articolul 72 din legea 168 / 1999 – competenţa. -Soluţionarea cererilor privitoare la dispariţia – decesul – e de competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului.

Competenţa de ordine publica şi comperenţa de ordine privata Deosebirea se face în raport de caracterul normelor – dacă ele sunt imperative sau dispozitive-art.159al.1C.pr.civ. modificat prin Lg.nr.202/2010; Competenţa de ordine publica-in cazurile prevazute de art.159pct.1,2 si 3 C.pr.civ. modificat prin Lg.nr.202/2010;

Trăsături:

27

- norma de competenţă absolută – sunt obligatorii atât pentru părţi cât şi pentru instanţa de judecată;nu se pot face derogări. Încălcarea normei de competenţă absolută poate fi invocată de oricare din părţi chiar şi de reclamantul care a sesizat instanţa necompetentă, excepţia mai poate fi ridicată şi de procuror, iar instanţa este obligată să verifice din oficiu si sa consemneze in incheierea de sedinta temeiurile de drept pentru care constata competenta proprie;

- Poate fi invocată pana la prima zi de infatisare in fata primei instante, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului; in apel sau recurs se poate invoca numai dacă a format obiect de dezbatere în primă instanţă-art.159 1 C.pr.civ. introdus prin Lg.nr.202/2010. Nerespectarea competenţei atrage nulitatea hotărârilor pronunţate; Comperenţa de ordine privata Trăsături:

- norma de competenţă privata, permite părţilor să deroge prin înţelegere

expresă sau tacită.

- incălcarea normei de competenţă relativă, nu poate fi invocată decât de pârât,

prin intampinare sau, cand intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la prima zi de infatisare- 159 1 al.3 C.pr.civ. introdus prin Lg.nr.202/2010;

- instanţa dacă constată că nu e competentă nu-şi poate declina competenţa

decât după ce pârâtului a invocat declinarea competenţei;

- necompetenţa privata nu poate fi invocată în faţa instanţei de apel sau recurs

decât dacă a fost obiect de dezbatere în faţa instanţei de fond şi care i-a respins gresit excepţia formulată de pârât.

- dacă pârâtul nu a ridicat în termen această excepţie se consideră că a achiesat la competenţa instanţei de judecată.

Prorogarea competentei instantei sesizate

Reguli cu privire la prorogare:

Competenţa instanţei sesizate prin cererea reclamantului în privinţa apărărilor pârâtului.Regula este că judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei. Această regulă nu se aplică în cazul chestiunilor prejudiciale când este obligatorie suspendarea judicăţii. Solutia este consacarata expres de Noul Cod Competenţa instanţei sesizate prin cererea reclamantului în privinţa incidentelor de procedură. Regula este că accesoriul urmează soarta principalului.In anumite situatii asupra unor incidente procedurale se pronunţă obligatoriu alte instanţe:

- în cazul recuzări tuturor judecătorilor unei instanţe

- în cazul delegării instanţei;

- în cazul strămutării.

Prorogarea= intervine când o instanţă competentă să soluţioneze cererea cu care a fost sesizată de reclamant devine competentă în temeiul legii, a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă superioară sau prin convenţia părţilor, să rezolve cereri care în mod obişnuit nu intră în competenţa sa. Avem trei tipuri de prorogări: legală, judecătorească şi convenţională.

28

Prorogarea legală-este prevazuta intotdeauna de lege;

Art.9C.pr.civ.potrivit cu care în cazul coparticipării procesuale pasive reclamantul poate introduce cererea la instanţa domiciliului oricărui pârât.

Art.17C.pr.civ.potrivit cu care cererile accesorii şi incidentale sunt în caderea instanţei care judecă cererea principala;cererile incidentale care se pot formula într-un proces pot fi cereri de măsuri asiguratorii (sechestrul), cereri de asigurare a dovezilor, cererea reconvenţională, intervenţia voluntară, chemarea în garanţie şi chemarea în judecată a altor persoane. Indiferent dacă se încalcă sau nu o normă de competenţă teritorială instanţa competentă rămâne instanţa de la locul faptei.

Art.164C.pr.civ.- conexitatea= părţile pot cere întrunirea mai multor

pricini care se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite dar de acelaşi grad în care sunt aceleaşi părţi chiar împreună şi cu alte părţi şi al cărui obiect sau cauză au între ele o strânsă legătură. Conexitatea se poate face la cererea părţi sau din oficiu de către instanţă. Dosarul se trimite instanţei mai întâi investită cu excepţia situaţiei când părţile cer trimiterea la una din instanţe sau una din pricini este de competenţa unei anumite instanţe şi părţile nu o pot înlătura. Ex: revendicare – evacuare Instanţa poate să dispună şi disjungerea judecării cauzei dar îşi păstrează competenţa de soluţionare a cauzei conexate.

Litispendenţa: nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe. Excepţia se ridică de părţi sau de judecător la instanţele d fond şi cauza se trimite instanţei mai întâi investită dacă se află în acelaşi grad de jurisdicţie sau instanţei cu grad mai înalt. !!! Unele tratate de doctrina sustin teza potrivit careia litispendenta nu este un caz de prorogare legala de competenta intruct in acest caz ne aflam in fata unor cereri identice care sunt reunite.

Prorogarea

judecătoreşti;

judecătorească-

intervine

în

temeiul

unei

hotărâri

Apare cand din cauza recuzarii completul de judecata nu se poate

constitui-art.30al2.C.pr.civ. cererea se solutioneaza de instanta ierarhic superioara; In cazul admiterii recursului şi casări cu trimitere la o altă instanţă decât cea care a judecat prima oară dar egală în grad. Prorogarea se extinde asupra tuturor gradelor de jurisdictie.

Delegarea-art. 23 Codul de procedură civilă prevede că atunci când din cauza unor împrejurări excepţionale, instanţa este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze. Curtea Supremă de Justiţie la cererea părţii interesate desemnează o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina.

Strămutarea-art. 37 – 40 Codul de procedură civilă – se poate solicita pentru motive de rudenie sau afinitate, pentru motive de bănuială legitimă, pentru motiv de siguranţă publică.

29

Pentru primele 2 motive cererea poate fi făcută de partea interesată iar pentru al treilea motiv cererea poate fi făcută numai de procurorul parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Pentru primul motiv cererea se face înainte de începerea dezbaterilor iar pentru motivele doi şi trei în orice stare a pricinii. Pentru motivul unu competenţa de soluţionare revine instanţei superioare, pentru celelalte două motive competenţa revine Curtea Supremă de Justiţie. Soluţionarea cererii se face în camera de consiliu cu citarea părţilor. Preşedintele instanţei poate solicita dosarul şi fără citarea părţilor să dispună suspendarea judecăţii comunicând de urgenţă măsura luată. Hotărârea se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac. Atunci când se admite strămutarea cauza se trimite unei instanţe de acelaşi, grad ia hotărârea în ce măsură se păstrează actele efectuate înaintea strămutării. Administrarea probelor prin comisie rogatorie;

Prorogarea convenţională poate să apară numai referitor la competenţa teritorială şi numai la cea care nu este reglementată prin norme imperative. Convenţia părţilor poate fi scrisă sau verbală dar trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

- părţile trebuie să aibă capacitate procesuală de exerciţiu;

- consimţământul trebuie să fie liber şi neviciat;

- convenţia trebuie să fie expresă, să determine exact instanţa aleasă;

- instanţa aleasă nu trebuie să fie necompetentă absolut. Părţile pot încheia convenţia anterior ivirii litigiului. Excepţia: articolul 11 Codul de procedură civilă care vizează cererile de despăgubiri în materie de asigurare. După sesizarea instanţei, alegerea se poate face de către părţi numai până la prima zi de înfăţişare.

Incidente procedurale cu privire la instanţa sesizată

a. excepţia de necompetenţă: este posibil ca instanţa sesizată cu o cerere de chemare în judecată sau o cale de atac să nu fie competentă. Invocarea necompetenţei se face pe cale de excepţie putand fi invocata pana la momentele prevazute de art.159 1 C.pr.civ. introdus prin Lg.nr.202/2010(a se vedea supra competenta de ordine publica si de ordine privata) Excepţia de necompetenţă poate viza atât competenţa absolută cât şi cea relativă. Excepţia se pune în mod obligatoriu în discuţia părţilor.

Încălcarea normei de competenţă absolută poate fi invocată de oricare din

părţi chiar şi de reclamantul care a sesizat instanţa necompetentă, excepţia mai poate fi ridicată şi de procuror, iar instanţa este obligată să verifice din oficiu si sa consemneze in incheierea de sedinta temeiurile de drept pentru care constata competenta proprie; Poate fi invocată pana la prima zi de infatisare in fata primei instante, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului; in apel sau recurs se poate invoca numai dacă a format obiect de dezbatere în primă instanţă;

Incălcarea normei de competenţă relativă, nu poate fi invocată decât de pârât, prin intampinare sau, cand intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la prima zi de infatisare- 159 1 al.3 C.pr.civ. introdus prin Lg.nr.202/2010; necompetenţa privata nu poate fi invocată în faţa instanţei de apel sau recurs decât dacă a fost obiect de dezbatere în faţa instanţei de fond şi care i-a respins gresit excepţia formulată de pârât.

30

Solutii:- Dacă se admite excepţia instanţa îşi va declina competenţa prin sentinţă sau decizie în favoarea instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională.

- Dacă se respinge excepţia instanţa pronunţă o incheiere interlocutorie care nu poate fi atacată decâr odată cu fondul.

- Dacă se constată că cererea este de competenţa unui organ al statului

fără activitate jurisdicţională cererea se respinge ca inadmisibilă. -Dacă litigiul are un element de extraneitate datorită căruia competenţa revine unui organ jurisdicţional dintr-un alt stat, cererea se va respinge ca nefiind de competenţa instanţelor române. Hotărârile de declinare, dezinvestesc instanţa sau organul jurisdicţional şi investeşte instanţa în favoarea căreia a fost făcută. Hotărârea de declinare este irevocabila. Actele de procedură îndeplinite de instanţa necompetentă sunt nule cu excepţia probelor care rămân câştigate cauzei şi nu vor fi refăcute decât pentru motive temeinice. Hotărârea de declinare de competenţă are autoritate de lucru judecat pentru instanţa care se dezinvesteşte. N-are acest caracter şi pentru cea căreia i se trimite dosarul.

b. conflictul de competenţă-art.22C.pr.civ.: există conflict de competenţă când 2 sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece aceeaşi pricină sau când 2 sau mai multe instanţe prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină. Există conflicte:

- pozitive de competenţă

- negative de competenţă Instanţa înaintea căreia se iveşte conflictul de competenţă suspendă din oficiu orice altă procedură şi înaintează dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului. Există conflict de competenţă şi în cazul în care el se iveşte între o instanţă judecătorească şi alt organ cu activitate jurisdicţională. Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă este instanţa superioară comună celor 2 instanţe judecătoreşti. Conflictul de compententa se solutioneaza prin regulatorul de competenta Instanţa competenţă să judece conflictul hotărăşte în camera de consiliu fără citarea părţilor. Hotărârea este supusă numai căi de atac a recursului în 5 zile de la comunicare. Hotaarea esteobligatorie pentru instanta desemnata. Procedura conflictelor decompetenta nu poate fi utilizatapentru rezolvarrea eventualelor ,,conflicte” dinre sectiile aceleiasi instante sau dintre doua

complete de judecata.

Capitolul V Actele de procedură Definiţie: reprezinta orice manifestare de vointa facuta in cursul si in cadrul procesului civil, de catre instanta de judecata, parti sau alti participant la activitatea judiciara, in vederea producerii unor efecte juridice determinate Clasificarea actelor de procedura- în raport de mai multe criterii:

a.Dupa subiectii sau organele de la care emana:

Acte ale partilor:ex. cererea de chemare in judecata, cererea reconventionala, cererea de apel etc;

31

Acte ale instantei:ex.hotararea judecatoreasca, primirea cererii de chemare in judecata, incheierea de sedinta etc; Acte ale celorlati participant in proces:ex. depunerea raportului de expertiza sau a anchetei sociale, procesele verbale de luare a unor masuri asiguratorii, dovezile de comunicare etc; b.Dupa modul de efectuare:

Acte scrise:ex. cererea de chemare in judecata, hotararea judecatoreasca, citatia etc; Acte orale:ex.raspunsurile la interogatoriu, pronuntarea in sedinta publica, sustinerile partilor etc; c.Dupa caracterul actului de procedura:

Acte obligatorii-care se impun prin lege in mod imperative; majoritatea actelor fac parte din aceatsa categorie; Acte facultative-cele asupra carora doar partile sunt in masura sa aprecieze asupra necesitatii depunerii sau formularii lor; ex.formularea unei cereri reconventionale sau exercitarea caii de atac. d.Dupa continutul actului de procedura:

Acte de procedura care contin o manifestare de vointa-ex.tranzactia, achiesarea, cererea de chemare in judecata etc; -dupa numarul manifestarilor de vointa acestea pot fi la randul lor acte unilaterale, acte bilaterale si mutilaterale; Acte de procedura care constata o operatiune procedural-ex.citatia, procesul verbal de lictatie, dovada de comunicare etc; e.Dupa cadrul in care se indeplinesc:

Acte care se indeplinesc in fata instantei-ex.interogatoriul, intampinarea

etc;

Acte care se indeplinesc in afara instantei, extrajudiciar-ex.expertiza, somatia, comunicarea citatiei etc; Cererile care se adreseaza instantelor judecatoresti Definitie=mijlocul procedural prin care o persoana solicita concursul instantei judecatoresti in vederea ocrotirii drepturilor si intereselor sale legitime. -Ele se impart in:_ cereri introductive de instanta = sunt acelea prin care se declanseza activitate instantei, care fac sa inceapa un proces.Ele investec instanta de judecata.Sunt formulate de regula de ctare reclamant. _ cereri incidentale = sunt acelea care intervin in cursul unui process déjà inceput.Ele intervin dupa inceperea procesului si au drept scop largirea cadrului procesual cu privire la parti sau obiectul judecatii, fie solutionarea unor incidente ivite in cursul judecatii.Aceste cereri sunt formulate fie de catre reclamant, fie de catre parat, dar si de tertele persoane.In aceasta categorie intra si cererile privitoare la administrarea de probe, invocarea unor exceptii etc.Cererile incidente formulate de catre reclamant poarta denumirea de cereri modificatoare sau aditionale intrucat se urmareste modificarea cererii initiale sau completarea ei.Si paratul poate formula cereri incidente, dar daca acestea depsesc cadrul unei simple aparari, atunci ne aflam in fata unei cereri reconventionale.Cererile incidente se caracterizeaza prin aceea ca ca ele se afla intr-un raport de dependent fata de cererea principala, in sensul ca solutionarea acestora depinde de modul de solutionare al cererii principala.De aceea se spune ca cererile incidentale au un caracter accesoriu care insa nu este present in cazul tuturor cererilor(excererea reconventionala poate fi disjunsa si judecata separat).

Noul Cod de procedura civila prevede intr-un Titlu distinct conditiile generale ale cereriilor adresate instantelor, numarul de exemplare, inscrisurle

32

anexate, precum si referiri la cererea gresit indreptata si cererea formulate prin reprezentant.

Citarea si comunicarea actelor de procedura

Citarea = este un act procedural prin care se realizeaza incunostiintarea

partilor despre existent procesului civil, despre locul si data judecatii.

.,,judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat

dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea dispune altfel”.Deasemeni art.107C.pr.civ.il obliga pe presedintele instantei sa verifice daca partile au fost legal citate si sa dispuna amanarea judecatii ori de cate ori constata ca partea care lipseste nu a fost legal citata cu respectarea conditiilor prevazute de lege.Aceasta obligatie este impusa sub sanctiunea nulitatii actelor de procedura intocmite in cauza. -Dispozitiile procedurale privitoare la citarea partilor au un character imperativ, iar nesocotirea lor conduce la nulitatea hotararii pronuntate de ctare instanta -Citarea este regula, exceptiile fiind admise doar in cazurile expres prevazute de lege si pentru motive deosebite;legea impune doar citarea partilor si nu infatisarea lor in fata instantei.

-Potrivit

art.85C.pr.civ.

Citatia-act procedural, compus din doua parti: citatia propriu zisa si dovada de inmanare(procesul verbal) al citatiei.

Mentiunile esentiale pe care trebuie sa le cuprinda citatia sunt prevazute expres de art.88C.pr.civ. si se refera la:

-aratarea anului, lunii, zilei si orei de infatisare; -aratarea instantei si a sediului acesteia; -numele, domiciliul si calitatea celui chemat; -parafa sefului instantei si semnatura grefierului; - lipsa acestor mentiuni legea atrage expres sanctiunea nulitatii, astfel ca partea interesata nu mai este tinuta sa faca dovada vreunei vatamari.Sanctiunea nulitatii se rasfrange si asupa actelor intocmite in conditii de nelegala citare. !!!! Daca partea citata isi schimba domiciliul in cursul judecatii ea este obligata, potrivit art98C.pr.civ., sa aduca la cunostinta instantei aceasta imprejurare prin cerere depusa la dosar.In caz contrar partea va fi citata, in mod legal, in continuare la vechiul domiciliu.Totusi daca schimbarea domiciliului partii este cunoscuta de printr-un alt mijloc(evacuare prin intermediul executorului judecatoresc) ea este obligate sa faca investigatii in legatura cu acest aspect in vederea egalei citari a partii.

Mentiunile neesentiale, prev de art.88C.pr.civ , se refera la:

-numarul si data emiterii, precum si numarul dosarului; -numele si domiciliul partii potrivnice, precum si felul pricinii; -mentiunea ca prin inmanarea citatiei, sub semnatura de primire, persoanal sau prin reprezentant legal sau conventional, pentru un termen de judecata, cel citata este prezumat ca in cunostinta si termenele de judecata ulterioare aceluia pentru care citatia i-a fost inmanata-art.88al.1 pct 5 1 C.pr.civ.; -alte mentiuni prevazute de lege; Dovada sau procesul verbal de inmanare tebuie sa cuprinda:

Mentiuni esentiale, precizate de art.100C.pr.civ. sub sanctiunea nulitatii(exprese), care se refera la:

-anul, luna si ziua cand a fost incheiat; -numele celui care l-a incheiat; -numele, prenumele si docmiciliul celui caruia i-a fost facuta comunicarea cu aratatre numarului, etajului, apartamentului sau camera, daca cel caruia I s-a

33

facut comunicarea locuieste intr-ocladire cu mai multe etaje sau apartamente sau in hotel si daca actul actul de procedura a fost inmanat la locuinta sa, ori a fost afisat pe usa acestei locuinte; -aratarea instantei de la care porneste actul de procdura si identiifcarea lui, iar pentru citatii si a termenului de infatisare; -numele si calitatea celui caruia i s-a facut inmanarea sau locul unde s-a facut afisarea;

Mentiunile referitoare la aratarea functiei agentului procedural si aratarea inscrisurilor inmanate sunt considerate neesentiale.

_procesul verbal intocmit potrivit cerintelor legii contituie un act oficial care face dovada, in privinta constatarilor facute personal de catre agentul instrumentator, pana la inscrierea in fals; face dovada pana la proba contrarie ca procedura a fost indeplinita. _exista si unele situatii special in care incunostiintarea partilor despre existenta unei procedure judiciare se realizeaza prin alte mijloace legale, iar nu prin mijlocul citatiei-Buletinul procedurilor de insolventa(in format electronic) prevazut de Lg. nr.85/2006. Termenul de inmanare al citatiei -Art.89al.1C.pr.civ. stabileste ca ,,citatia, sub pedeapsa nulitatii, va fi inmanata partii cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata.In pricinile urgent, termenul poate fi si mai scurt, dupa aprecierea instantei.”Nerespectarea termenului da partii dreptul sa solicite amanarea cauzei.In situatia in care instanta a pronuntata hotatarea in lipsa partii, necitata cu respectarea termenului mentionat, aceasta este indreptatita sa solicite anularea hotararii, fara sa fie obligata sa faca dovada vreunei vatamari, intrucat ne aflam in fata unei nulitati exprese.Dispozitiile referitoare la termenul de inmanare al citatie au character relativ, ele fiind stabilite exclusiv in favaoarea partii citate. Tocmai de aceea art.89al.2C.pr.civ. arata ca infatisarea partii in instanta, personal sau prin mandatar, acopera ,,orice ce vicii cde procedura”. Comunicarea citatiei-se face din oficiu; prevazuta in art.90-98. - se face prin posta(regula), prin agenti procedurali ai instantei sau prin orice salariat al acesteia sau ai altei instante, in ale caror circumscriptii se afla cel citat. -regula comunicarii citatiei este aceea a inmanarii la domiciliul sau resedinta celui citat conform art.90al.1C.pr.civ.Derogari:

cand

partea

are

o

asezare

agricola,

comerciala,

industriala

sau

 

profesionala in alta parte;

 

oriunde cel citat este gasit si primeste citatia;

 

pentru

militari

citarea

se

face

la

comendamentul

superior

cel

mai

apropriat;

pentru

navigator citarea se face prin capitania portului unde este

inregistrat vasul

pentru detinuti legea dispune ca citatia se inmaneaza prin administratia inchisorii;

pentru bolnavii din spitale, sanatoria sau ospicii citarea se face prin administratia asezamantului respective;

Art.92 1 C.pr.civ. prevede o situatie de exceptie in cazul persoanelor juridice care nu pot fi citate prin afisare, cu exceptia cazurilor in care se refuza primirea sau daca se constata lipa oricarei persoane la sediul acestora.

34

Inmanarea citatiei nu se poate face unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de judecata-art.92al.5C.pr.civ.

Noul Cod contine mentiuni distincte de actuala reglementare referitoare la citatare. Termenul in cunostinta-art.153 C.pr.civ.,,partea care a depus cererea personal sau prin mandatar si a luat termenul in cunostinta precum si partea care a fost prezenta la infatisare, ea insasi sau prin mandatar, chiar neimputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul, nu va citata in tot cursul judecatii la acea instanta, prezumandu-se ca ea are termen in cunostinta. Sfera conceptului de termen in cunostinta este extinsa prin art.88al.1pct5 1 . Luarea termenului in cunostinta nu opereaza-art.153al.2C.pr.civ.:

-in cazul redeschiderii judecatii dupa suspendare; -in cazul stabilirii unui termen pentru chemare la interogatoriu; -in cazul repunerii pe rol; -in cazul militarilor in termen si al detinutilor; Cererea de preschimbare a primului termen de judecata se dispune de catre completul investit cu solutionarea cererii initiale, fara citare, in camera de consiliu;

Capitolul VI Termenele procedurale Definitie= intervalul de timp în cadrul căruia trebuie îndeplinite anumite acte de procedură sau dimpotrivă e oprită îndeplinirea altor acte de procedură. Rol-termenele au menirea de a impulsiona desfăşurarea procesului civil şi de a limita toate acele situaţii care ar putea conduce la întârzierea judecăţii. Clasificare:

_În funcţie de caracterul lor:

- termene imperative / peremptori- actul procedural trebuie îndeplinit înăuntru termenului;

- termene prohibitive / dilatori- se interzice îndeplinirea actului în acest interval de timp; _După modul cum sunt stabilite:

- termene legale;

- termene judecătoreşti;

- termene convenţionale

_Dupa sancţiunea nerespectării lor:

- termene absolute: afectează soliditatea actelor de procedură şi le înlătură în general în cazul căilor de atac;

- termene relative: atrag sancţiuni disciplinare / pecuniare; _Dupa intindere:

- pe ore- încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare;

- pe zile- se calculează pe zile libere,adica nu intră în calcul nici prima nici ultima zi

- pe săptămâni, luni sau ani- se împlinesc în ziua corespunzătoare a

săptămânii, lunii sau anului;Dacă termenele se sfârşesc într-o zi de sărbătoare sau când serviciul este suspendat durata lor se prelungeşte de drept până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.Zilele de sărbătoare din cursul termenului intră în calcul. -Fiecare termen are un punct de plecare şi unul de împlinire. Ca punct de plecare termenul începe să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel.

35

-Articolul 103 Codul de procedură civilă prevede că atunci când sunt împrejurări mai presus de voinţa părţi termenul poate fi întrerupt, iar când această împrejurare a încetat începe să curgă un nou termen fix de 15 zile.

Capitolul VII Sancţiuni procedurale

Nulitatea Definitie = sanctiunea care lipseste total sau partial de efecte actul de procedura efectuat cu nerespectarea cerintelor legale, de fond sau de forma Clasificarea:

_ Dupa existenta sau inexistenta unui text de lege care sa prevada sanctiunea:

Nulitatile exprese(textual) ori explicite sunt acelea stabilite anume de lege(exemplu: art.133C.pr.civ).

Nulitatile virtuale sau tacite ori implicite sunt acelea care isi au izvorul in nesocotirea principiilor fundamentale sau a altor reguli de drept procesual civil(exemplu:art.85C.pr.civ.); majoritatea nulitatilor din Codul de procedura civila sunt nulitati virtuale, nulitatile exprese reprezentand exceptia.

_Dupa natura normelor incalcate:

Nulitatile absolute- in cazul incalcarii unor norme absolute; particularitati:

-pot fi invocate in orice faza a procesului civil; -pot fi invocate de oricare dintre parti,de procuror si de instanta din oficiu; -viciile unui act afectat de nulitate absoluta nu pot fi acoperite.

Nulitatile relative-in cazul incalcarii unor norme relative; particularitati:

-pot fi ridicate numai in limine litis, respective cel mai tarziu la prima zi de infatisare sau imediat ce s-a ivit cauza ce le-a deterrminat; -pot fi invocate numai de partea in favoarea careia a fost edictata norma procedurala incalcata; -viciile unui act afectat de nulitate relative pot fi asanate. _Dupa cum nulitatea intervine pentru nerespecatrea conditiilor actului respectiv sau datorita dependentei sale de un alt act:

Nulitatea proprie-lipseste de eficienta juridica actul de procedura indeplinit cu nesocotirea conditiilor sale de validitate.

Nulitatea derivate-consecinta a invalidarii unor acte procedurale

anterioare si fata de care actul in cauza se afla intr-un raport de dependenta functionala.Exemplu: art.106.C.pr.civ.,, Anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare,in masura in care acestea nu pot avea existenta de sine statatoare .” _Dupa cum privesc forma exterioara sau intrinseca a unui act:

Nulitatile intrinseci- intervin in cazul socotirii unor cerinte ce tin de natura sau substanta actului de procedura;

Nulitatile extrinseci -intervin in cazul nesocotirii unor conditii exterioare ale actului de procedura;Exemplu: indeplinirea actului de un functionar necompetent,neplata taxelor de timbru.

_Dupa intinderea efectelor:

Nulitati totale-afecteaza intreg actul;

Nulitati partiale-afecteaza doar parte din act;

_Dupa modul in care opereaza:

Nulitati de drept-opereaza in temeiul legii,fara sa mai fie necesara o hotarare de constatare a efectelor produse;

36

Nulitatile judiciare afecteaza actul de procedura doar daca intervine o hotarare judecatoresca care sa pronunte sanctiunea;

_Dupa caum implica sau nu existent ueni vatamari:

Nulitati conditionate de existenta unei vatamari:

Nulitati neconditionate de existenta unei vatamari;

Conditiile generale ale nulitatii- se desprind din prevederile art.105 C.pr.civ. ,,(1) Actele de procedura indeplinite de un judecator cu incalcarea normelor de competenta de ordine publica sau private vor fi declarate nule in conditiile prevazute de lege.(2) Actele indeplinite cu neobservarea formelor legele sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor. In cazul nulitatilor prevazute anume de lege,vatamarea se presupune pana la dovada contrarie.” Noul Cod de procedura civila consacra regula conditionarii in materie de nulitati. Prima ipoteza se refera la actele indeplinite de un judecator cu incalcarea normelor de competent.In acest caz nulitatea este neconditionata de producerea vreunei vatamari, indiferent daca norma de competenta are caracter imperativ sau dispozitiv(difera doar conditiile de invocare). Din analiza celei de-a doua ipoteza a dispozitiilor art.105 alin.2 C.pr. civ.pot fi desprinse si conditiile generale ale nulitatii,anume:

a.-nesocotirea dispozitiilor legale privitoare la desfasurarea procesului civil;prin sintagma “formele legale”s-a vizat toate regulile de drept procesual civil;art.105 alin.2 C.pr.civ.nu precizeaza categoria de functionari la care se refera,insa s-a avut in vedere atat persoanele angajate la instanta respective(grefier, agent procedural) cat si alte persoane care prin atributiile lor indeplinesc acte de procedura(executori judecatoresti, experti).

b.-producerea unei vatamari; nu se urmareste producerea unei daune materiale, ci un prejudiciu de natura procesuala.Exemplu: impiedicarea partii de a-si pregati aparare prin citarea cu nerespectarea dispozitiilor legale. In cazul nulitatilor exprese de lege,vatamarea se presupune pana la dovada contrarie. In acest caz partea care invoca sanctiunea nu mai trebuie sa faca dovada vatamarii care se presupune. Ne aflam in prezenta unei prezumtii iuris tantum care poate fi rasturnata prin producerea probei contrarii de catre partea care are interes sa mentina efectele actului. ! Nulitatea expresa nu se confunda cu nulitatea neconditionata. Si nulitatea expresa este conditionata de vatamare, insa numai partea este scutita de dovada ei, intrucat ea este prezumata. !Chiar si nulitatea absoluta este conditionata de vatamare. In cazul nulitatii virtuale, vatamarea trebuie dovedita, intrucat existenta ei nu se mai presupune.

c.-vatamarea sa nu poata fi inlaturata in alt mod decat prin anularea actului;inlaturarea efectelor negative ale nulitatii difera, in functie de natura normelor procedurale nesocotite. - Astfel, nulitatea absoluta se caracterizeaza, in principiu, prin imposibilitatea de a inlatura intr-un alt mod vatamarea produsa.Prin exceptie de la aceasta regula nulitatile derivate ce sunt determinate de nesocotirea unor norme imperative pot fi uneori evitate. Exemplu: nulitatea actelor de procedura ulterioare unei citari nelegale pot fi evitate prin ratificarea lor de partea interesata.

37

- Situatia este insa diferita in cazul nulitatilor relative. In aceasta ipoteza, anularea actului de procedura se poate dispune doar daca nu exista o alta posibilitate de a inlatura efectele negative ce decurg din neobservarea dispozitiilor legale. Exigentele principiului disponibilitatii exclude insa posibilitatea invocarii nulitatii relative de catre alte parti decat acelea in favoarea carora a fost instituita norma incalcata. !Restrictia la care se refera art.108 alin.final nu-si gaseste aplicare in cazul nulitatilor absolute. Efectele nulitatii

In principal se concretizeaza,in lipsirea actului de procedura de efectele prevazute de lege; pana in momentul declararii nulitatii actele de procedura, desi viciate in structura sau conditiile lor de existenta, produc toate efectele proprii unor acte legale;nulitatea absoluta sau relativa produce aceleasi efecte juridice.

!Regula potrivit careia actul nul nu are nici un efect vizeaza numai functia procedurala a acestuia; ceea ce se anuleaza este operatia juridica pe care actul instrumentator o contine; in anumite conditii actul poate produce totusi unele efecte desi a fost anulat in instanta.- exemplu:o tranzactie anulata pentru vicii de ordin procedural poate contine o marturisire cu privire la dreptul dedus in justitie.

Legea acorda nulitatilor procedurale si un efect extensiv, in acest sens art.106 C.pr.civ.dispune ca:,,Anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare”. Nulitatea se rasfrange doar in mod indirect asupra actelor ulterioare, numai in masura in care acestea nu pot avea,,o existenta de sine statatoare” si se afla intr-un raport de dependenta cu actul anulat.

Decaderea

Definitie=sanctiunea care intervine ca o consecinta a neexercitarii unei cai de atac sau a neindeplinirii unui act de procedura inauntrul termenului imperative defipt de lege.Prevazuta de art.103C.pr.civ.,, Neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termen legal atrage decaderea,afara decazul cand legea dispune altfel sau partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei”. - sanctiune legata de respectarea termenelor de procedura; Rol:destinata sa garanteze celeritatea procedurii judiciare si sa contribuie la apararea intereselor legitime ale partilor Conditiile de existenta ale decaderii; Cerintele esentiale ale decaderii sunt:

-existenta unui termen imperativ care sa impuna obligatia exercitarii dreptului inauntrul sau;opereaza in cazul termenelor prohibitive si si in cazul termenelor judecatoresti. Decaderea nu se aplica insa in privinta termenelor stabilite de lege pentru indeplinirea unor acte de catre instanta de judecata.

-neexercitarea dreptului inauntrul termenului prevazut de lege;

-inexistenta unei derogari exprese de al sanctiunea decaderii;O atare derogare este prevazuta chiar in art.103 C .pr.civ.:,,cand legea dispune astfel”si cand ,,partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei “sa actioneze inauntrul termenului defipt de lege.

38

Cea de-a doua ipoteza vizeaza institutia repunerii in termen- are un caracter restrictiv ce rezulta din chiar referirea legii la ,,imprejurarea mai presus de vointa partii” care trebuie sa intervina inauntrul termenului legal.Dupa incetarea impiedicarii,va incepe sa curga un nou termen de procedura de 15 zile; Repunerea in termen se face pe calea unei cereri care are un caracter incident si accesoriul fata de cererea principala. Competenta de solutionare a cererii incidente revine instantei sesizate cu actiunea principala.Nerespectarea termenului de 15 zile prevazut de art.103 alin.2 C.pr.civ.,atrage dupa sine sanctiunea decaderii. Invocarea si constatarea decaderii - poate fi invocate de catre partea interesata, procuror sau instanta din oficiu;daca norma are caracter dispozitiv ea poate fi invocata numai de catre partea interesata; daca termenul de procedura are un caracter imperativ partile nu pot renunta la dreptul de a invoca decaderea; -renuntarea la decadere poate fi expresa sau tacita. -se poate invoca si pe cale de exceptie;poate fi invocata insa,in anumite conditii,si prin intermediul cailor de atac. -nu opereaza de drept. Efectele decaderii-stingerea tuturor posibilitatilor de punere in valoare a dreptului neexercitat in termenul legal; stinge un drept procedural;

Perimarea Definitie=perimarea este o sanctiune procedurala ce determina stingerea activitatii judiciare datorita ramanerii litigiului in nelucrare din vina partii,timp de un an in materie civila, 6 luni in materie comerciala,precum si atunci cand intervine in cursul executarii silite

Rol:corespunde necesitatii solutionarii prompte a litigiilor civile si restabilirii ordinii de drept. Ea constituie o modalitate anormala de finalizare a activitatii judiciare;se infatiseaza ca o sanctiune ce se rasfrange asupra intregii activitati judiciare si care este determinate tocmai de lipsa de staruinta a partilor in solutionarea litigiului. Natura perimarii si trasaturile esentiale ale acesteia decurg chiar din prevederile art.248 alin.1 C.pr.civ.Potrivit acestui text :,,Orice cerere de chemare in judecata,contestatie,apel,recurs,revizuire,si orice alta cerere de reformere sau de revocare se perime de drept ,chiar impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an.” Conditiile perimarii ;Invocarea si constatare perimarii; prima conditie se refera la obiectul perimarii-se perima o cerere care se afla in prima instanta sau intr-o cale de atac. a doua conditie se refera la ramanerea cauzei on nelucrare timp de un an;perimarea sanctioneaza dezinteresul manifestat de parti in desfasurarea activitatii judiciare si se intemeiaza pe o prezumtie de abandonare a judecatii. Potrivit art.248 al.1 C.pr.civ.cauza trebuie sa ramana in nelucrare timp de un an in materie civila si de 6 luni in materie comerciala. Primarea executari silite este reglementata termenul de perimare are acelasi durata:6 luni. Curge termenul de perimare de la ultimul act de procedura indeplinit de parti sau de instanta. Exemplu:data suspendarii judecatii pentru lipsa partilor; Termenul de perimare este insa susceptibil de intrerupere si suspendare. Intreruperea - un singur caz prevazut de art.249 C.pr.civ.,,perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii procesului de catre partea care justifica un interes; Pentru ca actul de procedura

39

sa aiba caracter intrerupator mai este necesar ca acesta sa fie facut in vederea judecarii procesului si de catre partea ce poate justifica un interes. Suspendarea - pe tot timpul cat dainuie suspendarea facultativa a judecatii, in conditiile art.244 C.pr.civ. - in cazurile prevazute de art. 243 C.pr.civ. timp de trei luni de la data cand s-au petrecut faptele ce au prilejuit suspendarea judecatii, cu conditia ca faptele care au prilejuit suspendarea sa fi intervenit in cele din urma sase luni ale termenului de perimare - cand ,,partea este inpiedicata de a starui in judecata din pricina unor imprejurari mai presus de vointa sa”- art.250 alin.3 C.pr.civ. -pe durata desfasurarii procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnarii contractului de mediere-art.62 alin.2 din Legea nr.

192/2006;

a treia conditie a perimarii se refera la existent unei culpe a partii in lasarea in nelucrare a cauzei. Nu se considera in culpa:- art.248 alin.1 C pr.civ.,,partea nu se socoteste in vina,cand actul de procedura urma sa fie indeplinitdin oficiu”.Solutia se intemeiaza pe faptul ca de data aceasta culpa apartine instantei. -art.248 alin.2 Cpr.civ. ,,termenul perimarii nu curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata.” Invocare si constatarea perimarii - din oficiu sau la cererea partii interesate -art.252 alin.1 Cpr.civ. -dreptul de a invoca perimarea apartine parti interesate, aceasta fiind de regula paratul;poate fi invocata si de instanta din oficiu, procuror sau de alte persoane care participa la activitatea judiciara;reclamantul ar putea invoca perimarea daca paratul a formulat actiune reconventionala. -trebuie pusa in discutia contradictorie a partilor. -invocarea se face pe cale de exceptie, la prima zi de infatisare ce urmeaza dupa implinirea termenului;poate fi invocate insa si ulterior primei zile de infatisare ce urmeaza dupa implinirea termenului. Datorita faptului ca perimarea are un caracter imperative legea permite invocarea ei in tot cursul instantei. !!!!Perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata pentru prima oara in instanta de apel-art.252 alin.3 C.pr.civ. Aceasta reprezinta una din particularitatile importante ale perimarii. In schimb, daca sanctiunea perimarii a fost invocate in prima instanta, dar aceasta a respins-o, exceptia poate fi reiterata pe calea ordinara de atac a apelului. -hotararea care constata perimarea este supusa recursului, iar termenul este de 5 zile si curge de la pronuntare;cand perimarea cauzei este respinsa, instanta pronunta o incheiere care poate fi atacata odata cu fondul procesului-art.253 alin.1 C.pr.civ.; Efectele perimarii- determinate de art.254 alin 1 C.pr.civ.- ,,perimarea are drept urmare ca toate actele de procedura facute in acea instanat nu-si produc efectele.” Ceea ce se perima nu este actul de sesizare sau calea de atac ci toate actele de procedura efectuate in acea instanta. Perimarea are ca efect stingerea procesului civil, in faza in care se afla, impreuna cu toate actele indeplinite in acuza. Reclamantul va avea practic posibilitatea de a introduce o noua actiune daca intre timp nu s-a prescris dreptul la actiune. Rasfrangerea perimarii asupra tuturor actelor de procedura si asupra tuturor partilor este o consecinta fireasca a principiului indivizibilitatii procesului

40

civil. O aplicatie particulara a principiului enuntat este facuta in concret si de art.251 C.pr.civ.,, In cazul in care sunt mai multi reclamanti sau parati impreuna,cererea de perimare sau actul de procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlalti.”

Amenzile civile Definitie= sanctiune materializata in plata unei sume de bani si presupune savarsirea unei abateri in cursul judecatii; Rol: intodeauna represiv; sancţionează reaua-credinţă a părţilor în exercitarea actelor de procedură Cazuri de aplicare- cele prevazute de art.108 1 C.pr.civ -se pot aplica atat partilor participante la proces cat si altor participanti(institutii, martori, avocati etc) Procedura de aplicare -se aplica de catre instanta de judecata in fata careia s-a savarsit abatarea; -instanta stabileste limitele amenzii in fucntie de circumstante; -se aplica printr-o incheiere executorie; -impotriva aplicarii amenzii se poate face cerere de reexaminare în 15 zile de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii, la aceasi instanta(complet) care a aplicat amenda care, in camera de consiliu, poate reveni asupra acesteia prin incheiere irevocabila;

Cheltuielile de judecata Definitie=sume de bani pe care partile le platesc pentru derularea procesului si pe care le suporta partea care a pirdut procesul pe criteriul culpei procesuale; Cuprind: taxele de timbru si timbrul judiciar, onorariul pentru avocat, expert, cheltuielile de deplasare ala partilor sau martorilor, despagubirea martorilor precum si alte cheltuieli pe care partea dovedeste ca le-a facut; Noul Cod reglementeaza in amanunt cheltuielile de judecata; Procedura de acordare-numai la cerere si niciodata din oficiu, fie prin cerere scrisa(de regula in cupirnsul cererii de chemare in judecata, intampinare sau alta cerere) fie oral cu ocazia dezbaterilor asupra fondului -omisiunea acordarii, nu inlatura obligatia de plata, putand fi cerute si separat sau hotararea completata sub acest aspect ulterior; -se acorda partii care a castigat procesul si se suporta de partea care a cazut in pretentii;Exceptie- situatia prevazuta de art.275C.pr.civ-paratul care a recunoscut pretentia la prima zi de infatisare -in caz de coparticipare-art.277-cheltuielile se platesc proprotional sau in solidar, in raport de felul coparticiparii; -instanta poate face compensarea cheltuielilior in functie de admiterea pretentiilor in parte-art.276C.pr.civ. -onorariul avocatului poate fi redus, la cerere, in functie de complexitatea cauzei, munca depusa si alte asemenea criterii-art 274al.3C.pr.civ.

PARTEA a II-a

Procedura contencioasa

JUDECATA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE Procesul civil parcurge, în general 2 faze:

2.Executarea silită JUDECATA cunoaşte mai multe momente:

1.Judecata

- judecata în prima instanţă => judecată de fond;

- judecata în apel;

41

- judecata în recurs;

- judecata în căile extraordinare de atac;

În fiecare din aceste momente, judecata parcurge aceleaşi etape şi anume:

A. Etapa scrisă pregatitoare

B. Etapa dezbaterilor

C. Etapa deliberării şi pronunţării hotărârii judecatoresti

Capitolul I Etapa scrisă pregatitoare

Cod procedură civilă cuprinde reglementări generale referitoare la cereri şi reglementări specifice pentru cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi cererea reconvenţională => cele 3 au fost prevăzute de legiuitor pentru ca părţile să se încunoştinţeze reciproc în privinţa pretenţiilor şi apărărilor lor. Uneori sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile care trebuie dovedită ca realizată Dispoziţii generale privind cererile în justiţie- a se vedea supra Cap. V Actele de pocedura Art.82C.pr.civ.=> Cererea trebuie să se facă în scris, iar în conţinutul ei trebuie să cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliu sau reşedinţa părţilor (sedii, denumire), obiectul şi semnătura. Dacă din orice motiv cererea nu poate fi semnată, judecătorul este obligat să stabilească identitatea părţii, să-i citească conţinutul, făcând menţiune despre acestea pe cerere. Art.83C.pr.civ. => Dispoziţia generală care arată în cazul în care cererea este făcută prin mandatar se va ataşa procura în original sau copie legalizată; mandatarul avocat va certifica el însuşi aceasta. Reprezentantul legal trebuie să depună copia după înscrisul doveditor a calităţii sale. Art.84 C.pr.civ. => Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, va fi considerată valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită. În acest caz, calificarea corectă a cererii va fi pusă în discuţia părţilor, neputându-se trece peste principiul disponibilităţii.

1.Cererea de chemare în judecată

Reglementare: articolul 109, 112, 113, 114 C.pr. civilă. Potrivit articolul 109 => oricine pretinde un drept împotriva altei persoane, trebuie să facă o cerere instanţei competente.

Continut Articolul 112 => reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată:

Numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor pentru persoanele juridice:

denumirea, sediul, nr. de înmatriculare în Registru Comerţului, C.U.I. şi contul bancar. - în cazul reclamanţilor care locuiesc în străinătate este obligatoriu să arate şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; Punerea domiciliului sau reşedinţei pe acelaşi plan demonstrează preocuparea legii de a determina locul unde poate fi găsită persoana pentru a i se comunica actele de procedură.

42

Dacă pe parcursul procesului se schimbă domiciliul sau reşedinţa uneia din părţi, este obligatoriu încunoştinţarea instanţei sau părţii adverse sub sancţiunea neluării ei în seamă (se pierde termenul de apel). Domicipiul indicat în cerere poate fi şi un domiciliul ales la altă persoană, caz în care este obligatorie indicarea numelui acelei persoane.

Numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în

cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional; Această cerinţă apare atunci când partea alege să-şi exercite drepturile procesuale, nu personal ci prin mandatar, indiferent dacă reprezentarea este legală, convenţională sau judecătorească. Aceeaşi situaţie apare când cererea este făcută atât în nume propriu cât şi în calitate de reprezentant.

Obiectul cererii şi valoarea lui după preţuirea reclamantului, atunci

când preţuirea este cu putinţă. Prin obiect, se înţelege pretenţia concretă a reclamantului. Exemplu: restituirea concretă a unei sume de bani; desfacerea căsătoriei; revendicarea unui bun. Obiectul poate fi unic, dar pot exista şi capete principale şi accesorii.Obiectul trebuie identificat cu exactitate pentru că, pe baza lui se determină competenţa generală, materială şi teritorială a instanţelor, taxa de timbru, admisibilitatea probelor şi întreg cadrul prosesual. Reclamantul poate completa sau modifica obiectul cererii până la prima zi de înfăţişare, iar instanţa poate hotărâ numai în limitele în care a fost investită.

Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază

cererea. Motivele de fapt => reprezintă relatarea pe care o face reclamantul şi din care rezultă împrejurări care l-au determinat să solicite concursul justiţiei. Odată cu motivele de fapt, se va indica cauza sau temeiul juridic. Temeiul juridic => nu este obligatoriu să se arate prin indicarea articolului de lege, fiind sificientă indicarea pr. generator al dreptului subiectiv. Exemplul: contract; căsătorie. Dacă partea indică texte de lege, judecătorul nu este ţinut de ele, însă este obligat în baza principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare să pună în discuţie schimbarea temeiului juridic.

Cererea trebuie să cuprindă dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere; reclamantul este dator să-şi dovedească susţinerile sale prin probe; probele pot fi variate, în funcţie de specificul cauzei.

- dacă probele sunt înscrisuri, trebuie să depună copii certificate de el în atâtea exemplare câte părţi sunt şi un exemplar pentru instanţă; înscrisurile străine trebuie traduse şi certificate de reclamant.

- în cazul probei cu interogatoriu, reclamantul va solicita înfăţişarea personală a pârătului;

- în cazul probei cu martori se va indica numele şi reşedinţa acestora

Cererea se încheie obligatoriu cu semnătura reclamantului.

!!!!Din toate aceste elemente, cele privind numele, obiectul şi semnătura (1, 3. 6 ) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Lipsa semnăturii poate fi însă complinită pe tot parcursul procesului, fie la acelaşi termen, dacă reclamantul e prezent, fie la un termen ulterior la care va fi citat cu această problemă. Lipsa semnăturii se poate invoca de pârât pe tot parcursul procesului.

43

Pentru celelalte elemente, nulitatea intervine în măsura în care se dovedesc cele 2 condiţii prevăzute de articolul 105 alin. 2. Dispoziţiile articolul 112 se completează cu prevederile generale din articolul 82, 84. Articolul 112 constituie dreptul comun în materie de cerere de chemare în judecată existând şi norme speciale care derogă parţial sau total de la aceste, sau care i supun ataşarea unor acte obligatorii la introducerea cererii.

Procedura depunerii

- se dispune la instanţa competentă în atâtea copii câţi pârâţi sunt; dacă ei au un reprezenţant comun sau au mai multe calităţi juridice, se depune o singură copie;

- dacă cererea se trimite prin prin poştă sau curier se înregistrează la

registratura instanţei, unde primeşte dată certă şi este înaintată preşedintelui instanţei împreună cu plicul în care a sosit pentru rezoluţie;

- atribuţiile preşedintelui instanţei în acest domeniu se pot delega unui

judecător anume desemnat, numit judecător de serviciu; -la primirea cererii de chemare în judecată se verifică:

- dacă sunt îndeplinite cerinţele stipulate în art 112, 113 C.pr.civilă; - dacă a fost achitată taxa de timbru în cuantumul prevăzut de lege, în caz contrar se pune în vedere reclamantului lipsurile constatate şi obligaţia de a le remedia. Completările pot fi făcute deîndată, sau dacă nu este posibil, cererea va fi

înregistrată şi se va fixa un termen scurt până la care raclamantul este obligat să îndeplinească cele solicitate; dacă el nu se conformează, judecata se suspendă şi nu va reîncepe decât dacă reclamantul se conformează.

- suspendarea se pronunţă prin închiere - art 339 C.pr.civilă - procedura necontencioasă;

- fixarea termenului de judecată presupune arătarea zilei, orei, lunii, completului şi sălii;

- termenul va fi în aşa fel fixat, încât de la data primirii citaţiei, pârâtul să aibă cel puţin 15 zile pentru depunerea întâmpinării, iar în cazurile urgente cel puţin 5 zile.

- odată cu comunicarea citaţiei, pârâtului i se comunică copie după acţiune şi după înscrisurile anexate;

- sub rezerva dezbaterilor la primul termen, pârâtul poate fi citat la interogatoriu sau se pot lua măsuri în sprijinul probatoriului solicitat, înclusiv măsuri asiguratorii sau de asigurare a dovezilor, prin încheiere executorie;

- după ce preşedintele instanţei/ judecătorul de serviciu/persoana desemnata sa

primeasca cererile de chemare in judecata stabilesc prin rezoluţie elementele de mai sus, cererea se predă, arhivarului - registrator care o inregistreaza in sistemul informatizat al instantei;

- în cazul coparticipării procesuale active sau pasive, preşedintele instanţei cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor va putea dispune

reprezentarea lor prin mandat şi îndeplinirea tuturor actelor de procedură numai cu acesta;

- dacă pârâtul locuieşte în străinătate, primul termen va fi mai lung, iar prin

citaţie i se pune în vedere obligaţia de a-şi alege un domiciliu în România unde i se vor face toate comunicările. Dacă nu se conformează, comunicările i se fac prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poşta română în care se enunţă actele expediate va ţine loc de îndeplinire a procedurii.

44

-nesemnarea cererii in conditiile art.133C.pr.civ atrage anularea acesteia; masura se dispune dupa acoprdarea unui termen in vederea remedierii lipsei constatate sau invocate;

Efectele cererii de chemare în judecată

1. - investeşte instanţa cu soluţionarea cauzei - instanţa NU se autoinvesteşte.

2. - constituie baza raportului procesual fixând cadrul procesual şi obiectul litigiului. Înstanţa NU poate lărgi cadrul procesual din oficiu prin introducerea altor persoane pe de o parte, iar pe de altă parte este ţinută de obiectul pricinii neputând da altceva decât s-a cerut sau mai puţin decât s-a cerut.

3. - în cazul competenţei teritoriale alternative, ea exprimă opţiunea reclamantului pentru una din instanţe, opţine asupra căreia nu poate reveni.

4. - operează punerea în întârziere a pârâtului, ceea ce are ca efect faptul că de la această dată pârâtul e considerat posesor de rea-credinţă şi datorează fructele în caz de admitere a acţiunii de la momentul introducerii acesteia.

- suportarea riscului pieirii lucrului

- încep să curgă dobânzile

5. - întrerupe cursul prescripţiei chiar dacă e introdusă la o instanţă necompetentă. Pentru a avea acest efect cererea trebuie introdusă la un organ jurisdicţional şi nu trebuie să fie respinsă, anulată ori perimată sau reclamantul să nu fi renunţat la ea.

2.Intâmpinarea -reglementată de articolul 115-118 C.pr.civilă Definitie=act de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată urmând să se apere faţă de pretenţiile reclamantului. Cuprinde:- excepţiile de procedură şi de fond pe care pârâtul le ridică faţă de cererea reclamantului; - răspunsurile la toate chestiunile de fapt sau de drept; - dovezile cu care se apără impotriva fiecărui capăt de cerere, iar în cazul probei cu martori numele şi domiciliul acestuia; - semnătura. - nu se timbrează şi se depune cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Ea se depune în atâtea exemplare câti reclamanţi sunt + 1 exemplar pentru instanţă. -impreună cu întâmpinarea se pot depune copii certificate de pe înscrisuri. Întâmpinarea este obligatorie, în afara cazurilor în care legea dispune în mod expres altfel. -dacă pârâtul nu depune împlinarea în termenul prevăzut de lege, sancţiunea este decăderea din drept de a mai propune probe şi a invoca excepţii, înafara celor de ordine publică. Excepţie: în cazul în care partea nu este asistată sau reprezentată de avocat preşedintele instanţei este obligat să-i pună în vedere la prima zi de înfăţişare să-şi propună probele şi să-şi arate excepţiile care vor fi consemnate în încheiere. La cerere se poate acorda un termen în vederea pregătirii şi depunerii întâmpinării.

3.Cererea reconvenţională reglementată în articolul 119-120 C.pr.civilă. Definitia= cererea adresata instantei de catre parat intr-un proces inceput, prin care acesta invoca pretentii proprii in legatura cu cererea reclamantului;Exemplu: când paratul tinde la o compensare judiciară sau în

45

situaţia în care pârâtul pune în discuţie însă-şi validitatea temeiului juridic a pretenţiilor reclamantului. Caracter – reprezinta o cerere de chemare in judecata; pârâtul poate opta pentru introducerea unei cereri de chemare în judecată separată sau poate să opteze doar să se apere pentru a obţine o reducere a pretenţiilor reclamantului. Din punct de vedere al conţinutului cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile cerute pentru cererea de chemare în judecată, inclusiv în ceea ce priveşte timbrajul.

- în principiu este facultativă; Competenta - având caracter incidental se soluţionează de instanţa investită cu cererea principală chiar dacă s-ar încălca o normă imperativă de competenţă. Procedura-art.119alin.3 prevede că cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. -Dacă reclamantul îşi modifică cererea de chemare în judecată la primul termen, pârâtul va putea depune cererea reconvenţională până la termenul următor. -Cererea reconvenţională depusă după prima zi de înfăţişare poate fi primită de instanţă şi judecată impreună cu cererea principală dacă părţile se declară de acord. -Sancţiunea depunerii tardive a cererii reconvenţionale nu constă în respingerea acesteia, ci în judecarea ei separată de către aceeaşi instanţă. -În cazul cererii reconvenţionale instanţa nu se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu asupra cererii ce o rezolvă prin hotărâre odată cu cererea principală. -Dacă e depusă tardiv şi părţile nu se învoiesc să se judece împreună cu cererea principală prin încheiere motivată se va dispune disjungerea şi se va judeca separat. -Cererea reconvenţională se va disjunge şi judeca separat şi în cazul în care numai cererea principală se află în stare de judecată reconvenţională necesitând probe în completare.

Capitolul II

Etapa dezbaterilor

cea care transpune în viaţă principiile fundamentale a dreptului procesual civil

1.Sedinţa de judecată 1.1.Activitatea premergatoare sedintei de judecata:

Înainte de începerea efectivă a şedinţei, potrivit regulamentului de funcţionare şi organizare a instanţelor judecătoreşti, grefierul de şedinţă are următoarele atribuţii:

cu cel puţin 48 de ore înainte preia dosarele de la arhivă sub semnătură în registru de termene;

întocmeşte lista cauzelor în ordinea numărului de dosar de la cel mai vechi la cel mai nou şi o afişează cu 24 de ore înainte de şedinţă;

completează condica de şedinţă unde trece numele membrilor de şedinţă, al grefierului şi toate dosarele în ordinea listei;

verifică la registratură şi la arhivă dacă au sosit citaţiile, relaţiile solicitate de instanţă sau actele cerute de preşedintele completului;

informează preşedintele completului despre deficienţe;

predă dosarele completului.

46

Judecarea cauzelor civile se face de regulă de către un complet format din 1,2 sau 3 judecători. Când completul este colegial este prezidat catre judecători prin rotatie; 1.2.Activitatea in timpul sedintei de judecata Potrivit art.128alin.1 preşedintele deschide, suspendă sau închide şedinţa. Judecătorul sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin intermediul preşedintelui care poate încuvinţa ca acesta să pună întrebări direct. Şedinţa este de regulă publică, accesul în sala de judecată neputând fi limitat decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Preşedintele:

exercită

poliţia

sedinţei

de

judecată,

putând

lua

măsuri

pentru

respectarea ordinii şi păstrarea bunei cuviinţe;

poate dispune îndepărtarea din sală a celor care nu au loc;

poate îndepărta minorii şi persoanele necuvincioase;

poate îndepărta pe cei ce împiedică bunul mers al dezbaterilor, după ce au fost rugaţi să se poarte cuviincios;

poate dispune îndepărtarea tuturor din sală:

în cazul în care în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă penală poate aplica codul de procedură penală; Dacă printre cei îndepărtaţi din sală se găsesc şi părţi, înainte de închiderea dezbaterilor vor fi chemate în sală şi sub sancţiunea nulităţii le vor pune în vedere toate acţele importante realizate în lipsa lor, precum şi declaraţiile martorilor. Această prevedere nu se aplică dacă partea are avocat care a rămas în sală. În sala de şedinţă nimeni nu poate intra cu arme în afara celor care le poartă în vederea serviciului pe care îl au în instanţă. Toate persoanele care participă la şedinţă sunt obligate să aibă o purtare cuvincioasă, iar cel ce vorbeşte instanţei trebuie să stea în picioare. Toate aceste reguli se aplică şi când şedinţa se desfăşoară în afara sediului instanţei. Grefierul e prezent în sală cu 30 de minute înaintea începerii şedinţei şi pune la dispoziţia părţilor dosarul pentru consultare. Deschiderea dezbaterilor se face de către preşedintele completului şi la început se iau cauzele pentru care se solicită amânarea, ea poate fi făcută de un singur judecător. Cauzele care nu s-au amânat se soluţionează în ordinea listei. Părţile pot solicita luarea peste rând, dacă cei aflaţi înaintea lor nu se împotrivesc.

Momentele sedintei de judecata:

1. Apelul cauzei - se face de grefier, el făgând şi un referat oral, arătând obiectul

cauzei, stadiul procesului şi modul de îndeplinire a procedurii de citare. În funcţie de situaţia completă a dosarului preşedintele:

poate amâna procesul - când există motive temeinice, când ambele părţi o solicită. Amânarea pe baza solicitării părţilor se poate face doar o singură dată.

Poate să suspende judecata - când nici una din părţile legal citate nu s-a prezentat şi nici una nu a solicitat judecarea în lipsă.

Poate să soluţioneze cauza.

2. Dacă s-a trecut la soluţionarea cauzei se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor

de procedură, apoi asupra celor de fond care ar face de prisos cercetarea judecătorească:

47

3.

La Judecătorii, Preşedintele înainte de a intra în dezbateri va încerca

împăcarea părţilor, pentru aceasta solicitând prezenţa personală a lor.

4. După rezolvarea celor 3 probleme se intră în dezbateri. Adică se

administrează probele, după care părţile pun concluzii. Primul cuvânt îl are reclamantul apoi pârâtul. Părţile pot lua concluzii şi în replică. Dacă există terţi introduşi în proces aceştia vor lua cuvântul în următoarea ordine:

- intervenientul principal şi cel chemat în judecată, după reclamant;

- intervenientul accesoriu, după intervenţia părţii pentru care a intervenit;

- chematul în garanţie, după partea care a cerut introducerea sa în proces. Susţinerile părţilor se consemnează de grefier în caietul de şedinţă şi se concretizează în încheierea de şedinţă. La cererea oricăreia din părţi dezbaterile pot fi stenografiate în tot sau în parte. 1.3.Activitatea ulterioara sedintei de judecata 5. Când instanţa se consideră lămurită, preşedintele închide dezbaterile şi se retrage spre deliberare. În timpul deliberării, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri poate repune cauza pe rol. După închiderea dezbaterilor, părţile pot solicita termen în vederea depunerii de concluzii scrise. Dacă instanţa a refuzat amânarea pentru lipsă de aparare ea este obligată ca la cerere să amâne pronunţarea pentru a se depune concluzii scrise. Dacă judecata se amână, grefierul de şedinţă pe baza notelor luate în cursul şedinţei întocmeşte în 24 de ore încheierea de şedinţă care este practic un Proces-verbal a celor petrecute în şedinţa de judecată. Pentru fiecare termen al dosarului se întocmeşte o încheiere de şedinţă, cu excepţia şedinţei în care au avut loc dezbaterile şi unde această încheiere formează practicaoa hotărâii. Părţile hotărârii judecătoreşti:

practica;

considerente;

dispozitiv.

Încheierile care preced hotărârile se numesc încheieri premergătoare şi se clasifică în:

încheieri preparatorii;

încheieri înterlocutorii;

Ceea ce deosebeşte cele 2 încheieri este faptul că încheierile înterlocutorii leagă instanţa aceasta neputând reveni asupra celor ce a decis. Art.268 prevede că încheierile premergătoare se dau cu acelaşi număr de voturi. Ca şi hotărârile, încheierile se motivează întotdeauna. Încheierile premergătoare pot fi atacate, în principiu numai odată cu fondul. - pentru că sunt exceptate de la această formă, încheierile la care s-a întrerupt sau suspendat cursul judecăţii pot fi judecate separat - excepţie de la această regulă.

Există încheieri care nu pot fi atacate niciodată: - cele prin care s-a încuvinţat sau respins admiterea sau recuzarea.

48

2.Prima zi de înfăţişare -reglementată în art.134C.pr.civ. =acel termen la care părţile legal citate pot pune concluzii. Termenul trebuie să îndeplinească 2 condiţii:

a. Părţile să fie legal citate

şi

b. Părţile să poată pune concluzii. !!!!!Nu întotdeauna primul termen este prima zi de înfăţişare pentru că pot exista vicii de procedură sau părţile pot solicita termen pentru a-şi angaja avocat. La primul termen de judecată, reclamantul poate să-şi întregească sau să- şi modifice cererea de chemare în judecată. În acest caz se acordă un nou

termen pentru ca pârâtul să ia la cunoştinţă de modificarea cererii şi să-şi poată pregăti apărarea şi depune întâmpinarea. Cererea de chemare în judecată nu se consideră modificată şi nu se va da termen în 4 cazuri prevăzute în articolul 132 alin.2:

1. când se îndreaptă erorile materiale din cuprinsul cererii;

2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;

3. când cerere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers;in practică, pârâtul solicită termen, iar instanţele acordă în cazul ultimului punct, în celelalte NU. Împortanţa practică a primei zile de înfăţişare rezultă din faptul că numai la acest termen, reclamantul şi pârâtul pot săvârşi anumite acte de procedură.

3.Excepţiile procesuale =mijloace de apărare, în general.

În sens larg prin apărare se desemnează toate mijloacele folosite de pârât pentru a opţine respingerea cererii.

În sens restrâns se înţelege numai acele mijloace care-i permit pârâtului să invoce obiecţiuni îndreptate împotriva fondului pretenţiei reclamantului.

Clasificare:

_După obiectul asura căruia poartă:

a. excepţii de procedură - care vizează încălcarea regulilor procedurale privind compunerea instanţei, competenţa acesteia şi procedura de judecată;

b. excepţii de fond - vizează lipsurile referitoare la exerciţiu dreptului de acţiune;

_După efectul lor:

a. excepţii dilatatorii - tind la amânarea judecăţii, declinarea judecăţii sau refacerea unor acte;

b. excepţii peremptorii - care tind la respingerea sau anularea cererii ori la

stingerea procesului. Unele excepţii peremptorii încep prin a avea un efect dilatatoriu în sensul că se acordă un termen pentru împlinirea lipsei şi nu se anulează automat cererea. Aceeaşi excepţie poate produce efecte diferite: excepţia de necompetenţă este de regulă dilatatorie. _După caracterul imperativ sau dispozitiv al normai încălcate:

a. excepţii absolute - care privesc încălcarea unor norme imperative şi pot fi invocate de părţi, procuror sau instanţă din oficiu în orice faţă a procesului chiar în apel sau recurs; b. excepţii relative - care privesc încălcarea unor norme dispozitive şi pot fi invocate numai de partea interesată şi numai într-un anumit termen (la prima zi de învăţişare sau la următorul termen în care s-a săvârşit neregularitatea);

49

Potrivit art.137C.pr.civ., instanţa este obligată să se pronunţe înainte de a intra în fondul dezbaterilor asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Numai în mod excepţional, excepţia poate fi unită cu fondul numai atunci când pentru soluţionarea ei este necesară administrarea unui prabatoriu legat şi de fondul pricinii.

!!! Legea nu prevede ordinea în care trebuie rezolvate excepţiile în cazul în care sunt invocate concomitent. Dacă excepţia invocată este întemeiată, instanţa o va admite şi va pronunţa o încheiere atunci când dispune amânarea judecăţii sau o hotărâre. În cazul respingerii excepţiei, instanţa pronunţă o încheiere interlocutorie şi continuă judecata. Caracteristici

1. Excepţia procesuală presupune existenţa unui proces în curs.

2. Excepţia procesuală este un mijloc de apărare fiind de regulă folosit de pârât.

3. Excepţia procesuală este un mijloc tehnic prin care se invocă încălcări ale normelor de drept material sau procesual.

4. Admiterea excepţiei constituie în cazul excepţiilor dilatatorii un obstacol temporar în soluţionarea cererii principale, iar în cazul excepţiilor peremptorii un obstacol dirimant, determinând stingerea excepţiilor.

5. Admiterea excepţiei procesuale nu afectează în principiu dreptul reclamantului, iar hotărârea pronunţată ca urmare a admiterii unei excepţii nu are putere de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul dreptului.

Principalele exceptii de procedura:

- Exceptia de litispendenta-art.163C.pr.civ.

- Exceptia de conexitate-art.164C.pr.civ.(a se vedea supra –Cap.4 Competenta-prorogarea de competenta)

- Exceptia puterii de lucru judecat-art.166C.pr.civ. si 1201C.civ;

4.Probele în procesul civil Sediul materiei: Codul civil, C.pr.civilă, C. comercial. Judecătorul nu poate soluţiona litigiul pe baza simplelor afirmaţii ale părţilor, convingerea sa trebuind să se bazeze şi pe probele administrate în cauză. Titularul dreptului subiectiv pentru a obţine satisfacţie trebuie să-şi probeze susţinerile. Pentru acest motiv se vorbeşte de un drept subiectiv procesual - dreptul la probă care dublează şi întăreşte dreptul substanţial. În sens larg-probă= acţiunea de stabilire, existenţei sau inexistenţei unui

fapt. În sens restrâns- probă =mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt care

este folosit fie de sine stătător, fie pentru dovedirea unui alt fapt material. În mod obişnuit noţiunea de probă este folosită în sensul de mijloc de probă (expertize, martori). Clasificarea probelor _După cum se fac în faţa instanţei sau în afara ei:

_După natura lor:

a. probe judiciare:

b. probe extrajudiciare

c. probe personale - mărturisirea; d.proba materiale;

_După cum duc direct sau nu la stabilirea faptului principal:

e. probe directe

50

f. probe indirecte

_După caracterul originar sau derivat:

g. probe

primare

primare

(

imediate,

nemijlocite); h. probe secundare (mediate, mijlocite);

_După modul de percepţie al faptelor de către judecător:

i. probe care constau în perceperea personală a judecătorului - cercetarea la faţa locului;

j. probe care constau în perceperea de la alte persoane.

-Convenţiile asupra probelor sunt în principiu admise cu condiţia ca ele să ducă la lărgirea posibilităţilor de probă fără a se încălca normele imperative din dreptul material sau procesual. Convenţia de restrângere a posibilităţilor de probă sunt nule. Subiectul probei: este judecătorul. Obiectul probei: sunt faptele juridice în sens larg care au creat, modificat sau stins raportul juridic ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia. Sarcina probei: revine, potrivit articolul 1169, celui ce face o propunere înaintea judecătorului. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor

Reguli comune privind admisibilitatea

=> proba trebuie să fie legală, să fie verosimilă, să fie pertinentă, să aibă legătură cu obiectul cauzei; să fie concludentă, adică să ducă la rezolvarea cauzei.

Reguli comune privind administrarea

=> propunerea probelor se face de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de pârât prin întâmpinare. Nepropunerea probelor în

aceste condiţii atrage decăderea părţilor din dreptul de a cere probe, afară de cazurile expres prevăzute de articolul 138 C.pr. civilă şi anume:

1. când nevoia dovezi reiese din dezbateri şi partea nu avea cum să o prevadă;

2. când administrarea dovezi nu pricinuieşte amânarea judecăţii;

3. când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii din pricina neştiinţei sau

lipsei de pregătire a părţii care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat. Partea care a lipsit la propunerea şi încuviinţarea dovezi este încuvinţată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare iar în caz de împiedicare la prima zi de înfăţişare. Dacă o parte renunţă la probele pe care le-a produs, acestea pot fi însuşite de cealaltă parte, iar dacă ambele părţi renunţă instanţa din oficiu poate administra probele. Partea decăzută din dreptul de a administra probe poate să se apere discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi dovezilor adversarului. Probele se încuvinţează şi se resping prin încheiare motivată. Administrarea probelor se face în faţa instanţelor de judecată în ordinea statornicită de către aceasta. Dovada şi dovada contrarie se va administra pe cât este posibil în acelaşi timp.

Reguli comune privind aprecierea => probele se apreciază liber de către judecător.

Proba prin inscrisuri !Vezi cursurile de anul 2: probele şi prezumţiile.

51

Potrivit art.112 şi 116C.pr.civ părţile anexează la cererea de chemare în judecată şi la întâmpinare, copii certificate de pe înscrisurile folosite ca mijloace de probă. Dacă ele sunt într-o limbă străină sau cu litere vechi se vor depune traducerile sau copii cu litere latine certificate de părţi. În cazul în care se contestă traducerile se poate apela la un traducător certificat. Părţile sunt datoare să aibă asupra lor originalele înscrisurilor sau să le depună spre păstrare la grefă sub pedeapsa de a nu se ţine seama de ele. Toate înscrisurile depuse la dosar rămân dobândite judecăţii şi nu se pot retrage fără învoirea celorlalte părţi. Dacă partea învederează că adversarul deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate ordona înfăţişarea lui. În cazul în care adversarul refuză să răspundă la interogatoriul luat pentru dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisurilor sau se dovedeşte că l-a ascuns sau distrus sau pur şi simplu nu vrea să-l înfăţişeze, instanţa poate socoti că înscrisul are conţinutul pe care-l pretinde partea care a solicitat înfăţişarea lui. Cererea de înfăţişare a acestui act poate fi respinsă dacă cuprinsul lui priveşte chestiuni cu totul personale sau dacă prin prezentarea înscrisului s-ar încălca îndatorirea de a păstra secretul sau dacă ar atrage urmărirea penală impotriva părţi sau a altei persoane ori ar dispune-o dispreţului public. Dacă înscrisul se găseşte la o autoritate sau o terţă persoană instanţa va lua măsuri pentru ca acesta să fie adus la dosar. În cazul în care înscrisul nu se poate trimite, cercetarea lui se va face cu citarea părţilor la acea autoritate. În cazul în care se contestă un înscris sub semnătură privată, legea reglementează instituţia verificarii de scripte - aceasta înseamnă că partea căreia i se impune înscrisul este obligată să recunoască sau să conteste semnătura sau scrisul, singuri care pot să adopte o poziţie neutră fiind moştenitorii şi succesorii autorului actului. Dacă partea declară că nu recunoaşte scrisul sau semnătura, preşedintele completului îl va obliga să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris. Refuzul de a scrie sau semna va putea fi socotit ca o recunoaştere a înscrisului. Dacă verificarea nu este concludentă pentru instanţă se va dispune efectuarea unei expertize. Pentru aceasta părţile vor depune înscrisuri autentice sau sub semnătură privată urmând a se trimite toate acestea împreună cu înscrisul tăgăduit şi cu probele luate de judecător, expertului . Înscridurile depuse spre verificare vor fi semnate întotdeauna de preşedinte, grefier şi părţi. După verificarea făcută de instanţă sau în raport de concluziile expertizei rămâne sau nu în proces. În cazul înscrisurilor autentice care sunt contestate există în Codul de procedură civilă instituţia procedurii înscrierii în fals. În cazul în care se declaşează această procedură, dacă partea care foloseşte înscrisul nu este prezentă în instanţă se va amâna cauza şi se va dispune înfăţişarea părţii personal sau prin mandatar cu procură specială. La termenul prezentării cel ce a invocat înscrisul îl va depune pentru verificare şi va indica mijloacele sale de apărare. Preşedintele instanţei constată prin proces-verbal starea materială a înscrisului dacă există pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări iar apoi îl va semna împreună cu grefierul şi părţile şi îl va depune la grefă. Tot la acest termen preşedintele întreabă partea care a depus înscrisul dacă înţelege să se folosească de el. Dacă partea refuză să răspundă, nu se prezintă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris acesta va fi înlăturat din proces.

52

În cazul în care se stăruie în defăimarea înscrisului, înscrisul împreună cu procesul-verbal se va trimite procurorului pentru cercetări. Procurorul face cercetările şi va informa instanţa. În cazul sesizării procurorului, dacă partea care s-a înscris în fals arată şi pe autorul sau complicele falsului, instanţa civilă poate suspenda judecata. Proba cu martori sau testimonială -martorii pot fi numai persoane fizice care au cunoştinţă despre faptele care formează obiectul judecăţii; - aprecierea depoziţiei martorului care este minor sub 14 ani sau este o persoană lipsită vremelnic de discernământ se va ţine seama de situaţiile arătate. - Art.189 - persoanele care sunt exceptate de a fi acceptate ca martori:

- rudele şi afinii până la gradul 3 inclusiv;

- soţul sau fostul soţ

- interzişi judecătoreşti şi cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă. !!!Prin convenţia expresă sau tacită a părţilor rudele, afinii şi soţul pot fi ascultaţi ca martori.

!!!În pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se pot audia rudele şi afinii cu excepţia descendenţilor. Există o categorie de persoane care ar putea fi martori, dar pe care legea le scuteşte să depună mărturie:

- cei ţinuţi de secretul profesional;

- cei ţinuţi de secretul de serviciu, dar numai asupra împrejurărilor secrete de care a luat cunoştinţă în timpul serviciului;

- cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei însuşi sau ar expune rudele, afini ori soţul la o pedeapsă penală sau dispreţul public. Primele 2 categorii cu excepţia preoţilor pot depune mărturie dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de către cei interesaţi în păstrarea secretului. Propunerea probei cu martori se face la prima zi de înfăţişare. Lista cu numele şi adresa acestora urmând să fie depusă sub sancţiunea nulităţii în cel mult 5 zile de la încuvinţare. Instanţa poate limita numărul martorilor propuşi cu respectarea principiului egalităţii părţilor, iar martorii care au fost încuvinţaţi se vor asculta neputându-se renunţa la ei. Odată propuşi martorii, înlocuirea acestora se va putea face numai în caz de moarte, dispariţie sau motive temeinice (certificate medicale). După încuvinţare, instanţa dispune citarea martorilor care pot fi ascultaţi în instanţă sau la locuinţa lor. Dacă martorul lipseşte la prima citare, instanţa va da mandat de aducere şi dacă există urgenţă mandatul se poate da de la primul termen. Fiecare martor va fi ascultat deosebit în ordinea stabilită de preşedinte, cei ce urmează a fi ascultati ulterior fiind îndepărtaţi din sală. Înainte de a se lua mărturia, preşedintele îi cere martorului:

- să arate domiciliul, profesia, vârsta;

- dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad;

- dacă se află în serviciul unei părţi şi dacă este în judecată, duşmănie sau legătură de interese cu vreuna din părţi, după aceasta martorul depune jurământul. Martorii fără confesiune jură pe conştiinţă, iar cei care din motive confesionale sau de conştiinţă nu depun jurământ se obligă să spună adevărul şi să nu ascundă nimic.

53

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământul dar i se atrage atenţia să spună adevărul. În depoziţia sa, martorul arată împrejurările pe care le cunoaşte şi răspunde la întrebările preşedintelui şi ale părţilor. El nu are voie să citească un răspuns dinainte dar cu încuvinţaea preşedintelui se poate cu privire la cifre şi denumiri. Dacă preşedintele găseşte că întrebarea pusă de părţi nu este concludentă, jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire este oprită de lege o va respinge. Respingerea împreună cu motivarea se trec în încheierea de şedinţă. Mărturia se face orar şi se consemnează în scris de frefier la dictarea preşedintelui. Depoziţia este semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de preşedinte, grefier şi martor după ce citeşte declaraţia. Când cel care urmează să fie martor este mut sau surd şi nu poate fi înţeles va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu ştie să scrie se folosesc experţii interpreţi. Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în depoziţie se vor semna de judecător, grefier şi martor sub sancţiunea neluării lor în seamă. Locurile nescrise se barează pentru a nu se adăuga nimic. După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă dacă instanţa nu decide altfel. Dacă instanţa are bănuieli puternice că mărturia este mincinoasă sau martorul este mituit, încheie un proces-verbal şi sesizează procurorul. La aprecierea probelor în cazul în care instanţa faţă de restul probatoriului administrat ajunde la concluzia că mărturia nu este sinceră o înlătură şi scrie motivarea. Proba cu interogatoriu sau mărturisire Interogatoriul este admis în toate materiile şi toate procesele civile. O excepţie expres prevăzută de lege exclude interogatoriu în procesele de divorţ pentru dovedirea motivelor de divorţ. Pentru celelalte capete de cerere pentru divorţ se poate lua interogatoriu. Mărturisirea are ca obiect numai fapte şi este admisibilă numai în legătură cu drepturile de care o parte poate să dispună. În anumite procese mărturisirea singură nu poate duce la admiterea acţiunii. Mărturisirea fiind un act personal poate fi făcută numai personal de parte scop în care dacă nu este prezentă va fi citată cu menţiunea personal la interogatoriu. Partea care vrea să recunoască apărările, pretenţiile păţii adverse o poate face şi printr-un mandatar cu procură specială. Când partea are domiciliul în străinătate interogatoriu se comunică în scris mandatarului care va depune răspunsul părţii în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Preşedintele poate respinge din interogatoriu acele întrebări care nu sunt concludente sau jignitoare. Răspunsurile se trec pe aceeaşi foaie cu întrebările şi fiecare pagină va fi semnată de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus şi de partea care a răspuns. Statul şi persoanele juridice de drept privat sau public răspund în scris la interogatoriu care li se comunică. Dacă partea, deşi a fost citată nu se prezintă la interogatoriu sau deşi se prezintă refuză să răspundă fără a avea motive temeinice, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă scrisă.

54

Expertiza judiciară

- ca probă este folosită atunci când pentru lămurirea faptelor care formează

obiectul unui proces este necesară părerea unei persoane care are cunoştinţe de specialitate în acel domeniu.

- mijloc de probă prin care expertul aduce la cunoştinţa instanţei pe baza unor cercetări concrete, situaţie de fapt concretă.

- există situaţii în care expertiza este obligatorie:

la punerea sub interdicţie - expertiza psihiatrică;

la înregistrarea tardivă a naşterii - expertiza medico-legală cu privire la stabilirea vârstei;

la expropriere - expertiza topografică;

- propunerea ei se face de părţi sau instanţă din oficiu după punerea în discuţie

a părţilor.

- se efectuează de experţii judiciari atestaţi de Ministerul Justiţiei.

- pentru numirea expertului, completul solicită biroului local de expertize o listă de experţi din care va numi prin încheiere pe cel desemnat cu efectuarea expertizei.

- prin aceeaşi încheiere se stabilesc obiectivele expertizei, onorariul provizoriu şi data depunerii lucrării.

- dacă efectuarea expertizei necesită o lucrare la faţa locului, expertul este

obligat sub sancţiunea nulităţii să citeze părţile prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire , arătând zilele şi orele la care va fi prezent în teren.

- după numirea sa ca expert, acesta este obligat să vină la instanţă şi să depună

un jurământ în camera de consiliu fără citarea părţilor în faţa instanţei. Instanţa constată depunerea jurământului prin încheiere.

- dacă părţile nu se învăiesc cu privire la numirea expertului, instanţa va stabili expertul prin tragere la sorţi.

- lucrările se concretizează într-un raport de expertiză care se depune la

instanţă în atâtea exemplare câte părţi sunt + 1 exemplar pentru instanţă. - dacă părţile sau instanţa au obiecţiuni întemeiate se poate dispune completarea raportului sau o nouă expertiză.

- expertul poate fi convocat în instanţă pentru a da lămuriri asupra expertizei.

- instanţa nu este legată de concluziile expertizei însă ea trebuie să-şi motiveze

poziţia, însă este legată de constatările de fapt, de cercetările efectuate la faţa locului şi de susţinerile părţilor, ele făcând dovada până la înscrierea în fals.

- în domeniile în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererile părţii, instanţa poate solicita puncte de vedere a unora sau unui specialist în domeniul respectiv sau la autorităţi.

- punctul de vedere se prezintă în camera de consiliu sau în şedinţă publică cu prezenţa părţilor.

- la efectuarea expertizei pot participa şi experţi care sunt desemnaţi de părţi - experţi consilieri. Cercetarea la faţa locului

- pobă judiciară;

- se solicită de părţi, din oficiu de instanţă;

- se ordonă prin încheiere, în care se arată împrejurările de fapt în legătură cu care se face cercetarea;

- poate fi efectuată de întreg completul sau numai de unul dintre judecători în

prezenţa părţilor care vor fi citate;

- la faţa locului pot fi audiaţi martori şi experţi, desfăşurarea cercetării se consemnează într-un proces verbal care se depune la dosar.

55

5.Asigurarea probelor sau a dovezilor Reglementare: articolul 235 - 241 C.pr.civilă. Asigurarea dovezilor = posibilitate dată persoanei care este interesată în constatarea de urgenţă a mărturiei unei persoane, a părerii unui expert a stării unor bunuri mobile şi imobile sau care doreşte să le dobândească recunoaşterea unui inscris, a unui fapt, drept care sunt în primejdie să dispară sau sunt greu de administrat în viitor. Cererea poate fi făcută şi în cazul în care nu este primeşdie de întârziere dar numai cu învoiala pârâtului. În cererea de asigurare de dovezi trebuie să se arate dovezile care se solicită a fi administrate, starea de urgenţă sau acordul pârâtului. Se poate cere:

- pe cale principală înainte de a se introduce cererea de chemare în judecată;

- pe cale incidentală în timpul judecăţii.

Dacă cererea se introduce pe cale principală, competenţa revine Judecătoriei în raza căreia se află martorul sau obiectul cercetării. Dacă cererea este incidentă e competentă instanţa care judecă pricina. Întâmpinarea nu este obligatorie. Judecata se face în camera de consiliu cu sau fără citarea părţilor, iar instanţa se pronunţă prin încheiere fie imediat, fie la un termen faxat ulterior. Încheiarea este executorie şi se atacă cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare (cu citare) sau de la comunicare (fără citare). Încheierea dată în timpul judecăţii - pe cale incidentă nu poate fi atacată odată cu fondul. Codul reglementează o procedură de constatare a stărilor de fapt. Ea poate fi făcută când există urgenţă, care rezidă din posibilitatea încetării ori schimbării stării de fapt până la administrarea dovezilor. Cererea este de competenţa instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea. Pentru facerea constatării este delegat un executor judecătoresc. Se poate face şi fără încunoştinţarea celui împotriva căruia se cere. Se face printr-un proces-verbal care se comunică în copie şi celui împotriva căruia s-a făcut. Procesul - verbal constituie dăvada până la proba contrarie. Dacă există primeşdie de întârziere, constatarea se poate face şi în zilele de sărbătoare şi în afara orelor legale dar numai cu încuviinţarea magistratului. Probele conservate prin instituţia asigurării dovezilor pot fi folosite şi de partea potrivnică în derularea procesului. Cheltuielile pricinuite cu asigurarea dovezilor vor fi avute în vedere de instanţa care judecă fondul.

6.Incidente procesuale în cursul judecăţii Actele de dispozitie ale partilor; a.Renunţarea

b.Achiesarea

=> fiind acte de dispoziţie trebuie făcute personal de parte sau cu mandatar prin procură specială.

c.Tranzacţia a.Renunţarea => Reclamantul are 2 opţiuni:

- să renunţe la judecarea procesului

- să renunţe la dreptul dedus judecăţii

Renunţarea la judecată poate avea loc oricând pe parcursul procesului şi poate fi făcută verbal în şedinţă sau prin cerere scrisă.

56

După intrarea în dezbaterea fondului renunţarea reclamantului la judecată se poate face numai cu învoirea pârâtului. Constatarea renunţării la judecată se face prin încheierea dată fără drept de apel. Excepţie: divorţul. Renunţarea la dreptul dedus judecăţii - nu se mai poate introduce o nouă acţiune. Renunţarea la drept se poate face oricând şi fără învoirea celeilalte părţi. Ea se poate face în şedinţă personal sau prin înscris autentic. Înstanţa va pronunţa o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărâ asupra cheltuielilor de judecată. b. Achiesarea => se poate prezenta în 2 forme:

Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului => are loc

prin recunoaşterea pretenţiilor reclamantului, fie spontan, fie la interogatoriu. - este un act unilateral şi îşi produce efectele fără acceptul reclamantului. - pârâtul poate recunoaşte parţial pretenţiile reclamantului, în acest caz instanţa putând pronunţa o hotărâre parţială care este executorie de drept.

Achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea primei

instanţe => se realizează prin faptul că acesta renunţă la atacarea hotărârii, fie cu apel fie cu recurs. Achiesarea poate fi în aceste condiţii expresă sau tacită. Este tacită când execută de bună voie şi este expresă cănd declară după pronunţarea hotărârii că renunţă la calea de atac. c. Tranzacţia =acţiune de dispoziţie prin care părţile termină un proces început sau pot preîntâmpina prin concesii reciproce constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii noi săvârşite sau promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios sau îndoielnic Reglementare: - art.271, 273C.pr.civ. iar ca drept material în art.1704, 1714 C.civ. Părţile se pot prezenta oricând în timpul procesului, chiar dacă nu au fost citate pentru a cere pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească învoiala lor. Această hotărâre mai poartă denumirea de hotărâre de expedient. Tranzacţia mai poate fi exercitată în faza căii de atac şi executării silite. Când părţile se prezintă la termenul de judecată, tranzacţia poate fi primită de un singur judecător, când părţile se prezintă între termene hotărârea se dă în camera de consiliu. Învoiala părţilor se prezintă în scris, chiar de mână şi va alcătui dispozitivul hotărârii. Hotărârea de expedient se atacă cu recurs. Împotriva hotărârii de expedient se poate introduce acţiune în anulare. La tranzacţie revizuirea este inadmisibilă.

Suspendarea procesului civil =oprirea cursului procesului datorită unor imprejurări voite de părţi care nu mai stăruie în soluţionarea cauzei sau

independent de voinţa lor când sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta. _După natura împrejurărilor care a determinat suspendarea, avem:

a. Suspendare voluntară

b. Suspendare legală

57

Suspendare voluntară =>

intervine datorită manifestării de voinţă a părţilor care poate fi expresă sau tacită. Pentru ca acest consimţământ tacit al părţii trebuie ca la termenul respectiv ambele părţi să fie legal citate sau cu termen în cunoştinţă şi nici una să nu fi solicitat judecarea în lipsă. Judecata se suspendă chiar dacă cererea nu este legal timbrată. Reînceperea judecăţii în aceste cazuri se face ca urmare a unei cereri de repunere pe rol făcută de partea care justifică un interes, care va trebui să achite ½ din taxa de timbru datorată pentru proces + timbrul judiciar. Instanţa nu poate repune cauza pe rol din oficiu.

a.

b. Suspendare legală => poate interveni de drept sau este lăsată la aprecierea instanţei.

Suspendarea legală de drept - articolul 243 - reglementează 5 cazuri de suspendare de drept şi anume:

1. - moartea uneia din părţi - valabil şi pentru S.C. în cazul dizolvării şi lichidării;

2. - punerea sub interdicţie sau curateră a unei părţi până la numirea tutorelui sau curaterei;

3. - moartea mandatarului uneia din părţi dacă a intervenit cu 15 zile înaintea termenului de judecată;

4. - încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului;

5. - prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului reclamantului în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

- Suspendarea intervine dacă aceste cauze au apărut înainte de închiderea dezbaterilor. - Judecata reîncepe prin cererea de repunere pe rol făcută de persoana îndreptăţită. Alte cauze de suspendare de drept:

- articolul 21 - care reglementează conflictul de competenţă;

- articolul 155 - care spune că după amânare în temeiul învoieli părţilor dacă ele nu stăruie acesta va fi suspendat;

- articolul 19 Cod procedură penală.

Suspendarea legală facultativă => este lăsată la aprecierea instanţei. Este reglementată în articolul 244. Are 2 situaţii şi amume:

- când deslegarea procesului atârnă în tot sau în parte de existenţa sau

neexistenţa unui drept face obiectul altei judecăţi;

- apare când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da. În cazul în care se dispune suspendarea în baza articolul 244 aceasta dăinuie până când hotărârea pronunţată în cauză civilă sau penală a devenit irevocabilă, respectiv definitivă. În toate cazurile de suspendare instanţa se pronunţă printr-o încheiere care poate fi atacată separat cu recurs; recursul se declară cât timp durează suspendarea.

În cazul în care se respinge cererea de repunere pe rol, încheierea de respingere pronunţată este atacabilă şi ea cu recurs în acelaşi termen ca şi recursul pentru suspendare.

58

Suspendarea operează în bloc faţă de toate părţile din proces şi are ca efect rămânerea în nelucrare a cauzei.

- orice act de procedură făcut în această perioadă este lovit de nulitate. La repunerea pe rol la cauzele suspendate citarea părţilor este obligatorie.

Capitolul III Etapa deliberării şi pronunţării hotărârii

1.Deliberarea

După încheierea dezbaterilor judecătorii deliberează în secret asupra soluţiei în camera de consiliu. Dacă nu se poate hotărâ în acea zi, pronunţarea se amână cel mult 7 zile. Judecătorul care a luat parte la judecată se poate pronunţa înăuntru acestui termen chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanţei, înafara cazului în care i-a încetat calitatea de magistrat. Dacă completul este format din mai mulţi judecători, preşedintele completului adună părerile judecătorilor, începând cu cel mai nou în funcţie, el pronunţându-se ultimul. În cazul în care nu se întruneşte majoritatea cauza se va judeca în complet de divergenţă, adică la completul iniţial se adaugă preşedintele instanţei sau vecepreşedintele instanţei sau un judecător numit de acesta. Judecata se face în aceeaşi zi sau cel mult 5 zile. La instanţa de fond în cazul în care judecata nu se face în acea zi în complet de divergenţă, părerile trebuie motivate înainte de judecarea divergenţei. Pentru judecarea divergenţei procesul se pune pe rol, părţile se citează, se pun concluzii. Dacă după judecarea divergenţei sunt mai multe păreri judecătorii ce se apropie mai mult unul de altul se vor uni. Soluţia poate fi pronunţată în unanimitate sau majoritate de voturi. Opinia separată a unui membru a completului se consemnează în minută. Cu ocazia deliberării se soluţionează toate cererile formulate. Soluţiile constau în:

-

admitere;

-

respingere

-

perimare

2.Rezultatul deliberării se consemnează pe scurt de îndată într-o minută care va fi scrisă de un membru a completului. Minuta se consemnează sub sancţiunea nulităţii de toţi membrii. După redactarea minutei conţinutul acesteia se trece în condica de şedinţă arătându-se şi care dintre judecători va redacta hotărârea. 3.Hotărârea judecătorească = actul final al judecătorilor, act de dispoziţie al instanţei, având caracter jurisdicţional. Hotărârile judecătoreşti se numesc sentinţe, decizii sau încheieri. Sentinţele - se dau în primă instanţă. Judecătoriile => pot da sentinţe, încheieri. Tribunalul => pot da sentinţe, decizii, încheieri. Curtea de Apel => pot da sentinţe, decizii, încheieri. Redactarea semnarea şi comunicarea hotărârii judecătoreşti - în 3 zile de la pronunţare, grefierul predă dosarul pentru motivare judecătorului, după ce în prealabil a redactat partea întroductivă a hotărârii numită practicaua.

59

- hotărârea

recomandare.

- hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă:

trebuie redactată în 30 de zile de la pronunţare - termen de

1. - arătarea instanţei care a pronunţat-o, numele judecătorilor care a luat parte;

2. - numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat;

3. - numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali ai părţilor şi numele avocaţilor

4. - obiectul cererii şi susţinerii pe scurt cu arătarea dovezilor

5. - arătarea concluziilor procurorului

6. - motivele de fapt şi de drept care au dus la formarea convingerii instanţei şi motivele pentru care s-au înlăturat anumite cereri ale părţilor

7. - dispozitivul sau minuta

8. - arătarea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică, calea de atac şi termenul

9. - semnătura judecătorului şi a grefierului

1-4 => practicaua, redactate de grefier. 6-8 => dispozitivul, redactat de judecător.

Adăugirile, ştersăturile şi schimbările trebuie semnate de judecător sub pedeapsa de a nu fi ţinute de seamă. Hotărărea se redactează în atâtea exemplare câte părţi sunt + 1 exemplar pentru instanţă + un exemplar pentru mapa de hotărâri. Dacă termenul de apel curge de la pronunţare hotărârea se comunică numai dacă se declanşează calea de atac. Hotărârile irevocabile nu se comunică. Cu ocazia pronunţării hotărârii, judecătorul poate să acorde debitorului o amânare sau eşalonare a plăţii => termen de graţie care se acordă la cererea debitorului numai prin hotărârea care rezolvă fondul şi se motivează. Dacă s-a acordat termenul de graţie executarea nu se poate porni până la împlinirea termenului. Tot cu ocazia pronunţării hotărârii, instanţa va acorda la cerere cheltuieli de judecată. Stabilirea cuantumului cheltuielilor se face pe baza actelor justificative. Cheltuielile se pot acorda întegral sau parţial în măsura admiterii acţiunii. Hotărârea care obligă la cheltuieli poate fi pusă în executare în termen de 3 ani. Clasificare _După durata acţiunii lor putem avea:

- hotărâri propriu-zise - cele care rezolvă fondul şi au acţiuni nelimitate în timp;

- hotărâri provizorii - au caracter temporar şi acţiune limitată;

_După cum există sau nu posibilitatea atacării:

- nedefinitive - se pot ataca cu apel;

- definitive - cele care nu pot fi atacate cu apel sau hotărâri date în apel se numesc definitive;

- irevocabile - cele date în recurs;

_După cum pot sau nu să fie puse în executare:

- executorii - se pronunţă în realizarea drepturilor;

- neexecutorii - se pronunţă în acţiuni în constatare;

Efecte

- dezinvesteşte instanţa de soluţionarea procesului

- constituie din punct de vedere probator act autentic

60

- constituie titlu executoriu

- are caracter declarativ în principiu cu excepţia cazurilor în care se pronunţă în acţiuni constitutive de drepturi

- are putere de lucru judecat. Există putere de lucru judecat când a doua cerere

are acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi este făcută de aceleaşi părţi între ele şi în aceeaşi calitate. Caracterele puterii lucrului judecat:

- exclusivitatea

- incontestabilitatea

- executorialitatea

- obligativitatea

Pentru ca o hotărâre judecătorească să poată fi pusă în executare este necesară investirea cu formulă executorie. Investirea cu formulă executorie se face de prima instanţă. Hotărârea investită cu formulă executorie se dă numai părţii care a câştigat procesul.

61