"Iona", subintitulata de Marin Sorescu (1936-1996) "tragedie in patru tablouri", a fost publicata in 1968 in revista "Luceafarul" si face parte,

alaturi de "Paracliserul" si "Matca", dintr-o trilogie dramatica, intitulata sugestiv "Setea muntelui de sare". Titlul trilogiei este o metafora care sugereaza ideea ca setea de adevar, de cunoastere si de comunicare este calea de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul istovitor al existentei, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole, realizate prin ironie artistica. Eroul lui Marin Sorescu are la origine cunoscutul personaj biblic Iona, fiul lui Amitai, care fusese insarcinat in taina sa propovaduiasca, in cetatea Ninive, cuvantul Domnului, intrucat pacatele omenirii ajunsesera pana la cer. Dupa ce accepta misiunea, Iona se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere, trimitand un vant ceresc care provoaca o furtuna pe mare. Corabierii, banuind ca Iona este cel care a atras mania dumnezeiasca, il arunca in valuri. Din porunca divina, Iona este inghitit de un monstru marin si, dupa trei zile si trei nopti petrecute in burta pestelui in pocainta, "Domnul a poruncit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe uscat". Iona din piesa se deosebeste de personajul biblic prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit ca pedeapsa, pentru ca voia sa fuga de o misiune, pe cand eroul lui Sorescu, desi nu savarsise niciun pacat, se afla inca de la inceput "in gura pestelui" si nici nu are posibilitatea eliberarii in fapt. O prima definire a lui Iona ar putea fi data de titlu, interpretarea cuvantului format din particula "io" (domnul, stapanul) si "na", cu sensul familiar al lui "ia", motivand, eventual, numele personajului. Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea libertiltii si de a-si asuma propriul destin, raportul dintre individ si societate, dintre Iibertate si necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematica fiiozofica existentiala. In cele patru tablouri ale dramei, Iona apare intr-o tripla ipostaza: pescar, calator si auditoriu. Tabloul I il plaseaza pe Iona "in gura pestelui", stand total nepasator cu spatele la acesta si cu fata la imensa intindere de apa, marea, care sugereaza libertate, aspiratie, iluzie sau chiar o posibila deschidere spre un orizont nelimitat. Tabloul II il gaseste in "interiorul Pestelui I", in intuneric, ca semnificatie a neputintei de comunicare, ceea ce il determina pe Iona sa constate ca "incepe sa fie tarziu in mine. In tabloul III, Iona se afla in "interiorul Pestelui II", care inghitise, la randul sau, Pestele I si in care exista o "mica moara de vant", care poate sa se invarteasca sau nu, simbol al zadarniciei, al donquijotismului. Iona, pescar pasionat, simbolizeaza pe omul ce aspira spre libertate, speranta si iluzie, idealuri sugerate de marea care-l fascineaza. El incearca sa-si controleze destinul, sa-l refaca. Fiindca nu-si poate implini idealul (prinderea unui peste mare), el este inghitit de un chit, intrand astfel intr-un spajiu inchis la infinit, acesta fiind si unica ratiune de a lupta pentru supravietuire intr-o existenta in care pestele cel mare il inghite pe cel mic. Incercand sa se elibereze, el spinteca peretii pantecelor mistuitori ai sirului nesfarsit de pesti, intr-o succesiune concentrica, sugerand ca eliberarea dintr-un cere al existentei este posibila numai prin mchiderea in altul, iesirea din limitele vechi inseamna intrarea in limite noi. Imbatranit, in sensul

intelpciunii, Iona iese la lumina dupa ce spinteca ultimul peste, pe o plaja pustie, dar orizontul care i se arata il inspaimanta, pentru ca si acesta este alcatuit dintr-un alt sir nesfarsit de burti de peste, desi crezuse ca e liber. Intelege ca vinovat este "drumul, el a gresit-o" si gandeste o cale inversa pentru a "iesi la lumina".