Sunteți pe pagina 1din 10

Viata lui Mihai Eminescu

I.Stramosii Primul capitol a cartii Viata lui Mihai Eminescu, opera ce urmareste pas cu pas existenta si evolutia “luceafarului poeziei romanesti”, reprezinta o incercare a autorului de a descoperi adevarata origine a lui Eminescu. Intaia banuiala este ca stramosul sau ar fi turc Enim Efendi. Ciudatenia numelui a sprijinit aceasta ipoteza, prietenii zicandu-i in gluma “turcule”. Cand la vazut Slavici,pentru prima data pe poet, l-a crezut albanez sau persan. Adversarii contemporani, tot din cauza numelui sau controversat, il credeau bulgar. Eminescu, dupa stirea data de un francez, ar fi la origine sarb sau polonez, fiind de fapt descendent dintr-o familie nobiliara polona. Aceasta descendenta este cu atat mai interesanta si de apreciat, cu cat, aflam mai tarziu pe stramosii acestei familii nobile, “Cei care sprijina aceasta inrudire au bagat de seama cu multa perspicacitate, ca cei mai multi din eminowiczenii bucovinieni si basarabeni se cheama tot Mihai”. In timp ce unii biografi cauta arborele genealogic a lui Eminescu intre Marea Baltica si cea Caspica, intr-un sat din Bucovina, jud. Suceava – Calinestii lui Coparnicu, traiau inca rude taranesti ale lui Eminescu. Petrea Eminovici, ce se nascuse intre 1732-1736(fapt ce a dus ca Eminovicii au trait prin acea zona si inainte de 1732), avusese un fecior Vasile, care ar fi fost dascal, numit de catre un boier, de la care ar fi capatat si patru falci de pamant. Devenita sloboda, familia lui Vasile Eminovici capata stare si trecere in sat. Vasile Eminovici ar fi avut patru fete si trei feciori, cel mai mare Gheorghe putand fi tatal lui Mihai Eminovici, devenit Eminescu. A plecat din casa parinteasca si s-a asezat la Ipotesti, loc aflat in jud. Botosani la sud de Bucovina. Cat de adevarata este originea lui Eminescu in viziunea sa, o aflam din raspunsul sau adresat unui calomniator, cu cuvinte intarite de documente: ”… eu nu ma supar deloc de modul cum se reflecta persoana mea in ochii dumitale, caci de la asa oglinda nici nu ma pot astepta la alt relfex. Daca acest reflex nu schimba deloc realitatea, el nu ma opreste de a fi dintr-o familie nu numai romana, ci si nobila neam de neamul ei – sa nu va fie cu suparare – incat va asigur ca intre stramosii din tara de sus a Moldovei, de cari, nu mi-e rusine sa vorbesc, s-o fi afland poate tarani liberi…” . In concluzie, putem afirma faptul ca de fapt nici un scriitor roman, nu poate confirma cu putere ca Eminescu ca apartine neamului si poporului roman.

II.Gheorghe Eminovici

Gheorghe Eminovici, tatal lui Mihai Eminescu, fecior mai mare al dascalului Vasile din Calinesti, s-a nascut pe 10 februarie 1812. Fiind baiat de dascal, invata si el carte cu dascalul Ionita din Suceava. Ager la minte este luat in slujba boierului Ioan Ienacoki Carstea de la Costina pentru unele treburi cancelaresti. “ Avea scrierea citeata si condei cult”. Baronul Jean Mustata din bucovina, luand in arenda mosia Dumbraveni, il aduce pe Eminovici ca scriitoras. Istetimea scriitorasului ajunge la urechiile boierului Blas care il ia pe langa el. Murind boierul, fiul acestuia il face pe Eminovici administrator pe mosia din Dumbraveni. Astfel, tatal poetului ajunge mana dreapta a boierului, fapt atestat de scriisorile si rapoartele scrise de Eminovici in moldoveneste sau nemteste. Se insoara in primavara anului 1840 cu Ralu, fata stolnicului Jurascu din Joldesti, primind zestre in pamant si bani. Cu banii stranside el si primiti ca zestre, reuseste sa i-a in arenda mosia Dornesti. In 1841, Blas ii capata de la Mihai Voda Sturza decretul de camitar. Era acum boier. Cu toate acestea mai sta inca un deceniu pe mosia lui Blas. Aici asistand adeseori la mesele pe care le oferea stapanul sau si la care luau parte boierii culti, si fiind un om pregatit “sa urmareasca aceste speculatiuni” intelectuale si culte, memoreaza fapte istorice, date istorice ajungand sa cunoasca rosturile boierilor mari si mici din Moldova. Invatase franceza si germana si mai stia ruseste, ruteneste, leseste si evreieste. Prinde gust la citit si cumpara carti, traduceri, cronici si tipariturile vremii. Prin 1849-1850 dupa nasterea celui de al saselea copil, cumpara jumatate din averea Ipotesti, unde isi facu casa si acateuri. Aici sau in Botosanii apropiati se nascu, la 15 ianuarie 1850 cel mai mare poet roman al tuturor timpurilor, Mihai Eminescu.

Gheorghe Eminovici nutrea idei pozitive si era autoritar dupa moda veche. Inalt, voinic mai mult decat gras, de o putere herculeana, trup sanatos, minte sanatoasa. Din punct de vedere al aspectului fizic, G.Calinescu ni-l descrie astfel: “el ne priveste din fotografie cu un cap masiv”, “si invaluit in barba castanie tunsa cu foarfecele, spre impacarea modisei cu civilizatia, cu nas pradalnic si ochii albastrii-verzui”. Fata de sotia sa nu putea avea in afara de respect, cine stie ce gingasii. Tatal isi trateaza copii cu severitate metodica. Baiesii sunt trimisi la Cernauti, sa invete carte buna nemteasca. Tuturor baietilor sai incearca sa le gaseasca meserii preactice. Multa vreme parintele a refuzat sa creada ca e ceva de capul lui Mihai, dar pana la urma uimit de atentia ce I se da, renunta. Activ pana la sfarsitul vietii, se ocupa tot de agricultura. Dupa ce si-a vazut aproape toata familia macinata de boala si moarte, moare si el in 1884.

III.Raluca Eminovici si copiii

Pe langa un barbat asa de autoritar ca si Gheorghe Eminovici, femeia nu putea fi decat o fiinta blanda si supusa, , mangaindu-se cu copiii si ingenunchind la icoane. Ralu, Ralita sau Raluca

Eminovici, era cea de-a patra fiica a stolnicului Jurascu si a Paraschivei Donutu. La Joldesti a fost lupta dintre Stefan cel Mare si Aron Voda iar amintirea ei trebuie sa fi dat lui Eminescu o mandrie nobiliara. Ralu era foarte mandra de strabunii ei, unul dintre ei fiind candva parcalab. Tatal mamei

ei a fost cazac rus, stabilit in Moldova.

Portretul in ulei, din anul nuntii ne-o infatiseaza pe Raluca ca o femeie tanara, cu trasaturi nobile,

fin conturate, cu ochii intunecati, patrunzatori si gura senzuala, totul intr-o fata slaba, de o blandete suava, imperceptibil zambitoare. Era plina de bunatate, statornica in iubire si ura. La desele suparari ce se vor ivit cu Gheorghe, s-a adaugat si pierderea unora dintre copii. Acestea au dus, precum boala pe care o avea, cancer, la moartea sa. Copiii, in special Mihai, o vor iubi mai mult pentru simplu motiv ca era femeie blanda si miloasa. Despre fratii si surorile lui mihai se stiu pusine lucruri. Serban, primul nascut, oaches, slabut, tacut, semana cu Ralu. A facut liceul la Cernauti. Trasatura comuna a copiilor – se impaca greu cu scoala. Gh. Eminovici il trimite la Viena unde studiaza medicina apoi la Erlangen. Se imbolnaveste la Berlin de tuberculoza, si moare la 29 noiembrie

1874.

Niculae, nascut la 2 februarie 1843 urmeaza scoala la Cernauti cu Serban, ramanand si el corigent

si repetent. Studiaza dreptul la Sibiu si se aseaza la Timisoara. Era bland, binecrescut si foarte

simtitor. Prin 1881 se intoarce acasa si il ajuta pe batran la mosie. S-a imbolnavit si el de o boala grea, venerica. Se sinucide prin impuscare la 7 martie 1884. Este inmormantat la Ipotesti.

Iorgu, cel de-al treilea copil s-a nascut in 1844. Dupa ce urmase cu greu clasele secundare la Cernauti, a studiat stiintele militare in Prusia. Intrand in armata a primit misiunea de a duce

corespundenta regelui lui Bismark si e autorizat sa asiste la manevrele germane in Brandenburg. In urma unei raceli contactate atunci, s-a imbolnavit si dupa trei ani moare. Dupa Ruxandra, nascuta in 1845 si moarta de copila, a urmat Ilie. Mai aproape ca varsta de Mihai,

a fost fara indoiala tovarasul acestuia. A urmat si el scoala din Cernauti iar apoi medicina la

Bucuresti. Aici se imbolnaveste de tifos si moare in iarna anului 1862-1863. Al saselea copil Maria, moare la 7 ani. Mihai era al saptelea Dupa el urmeaza Aglae, nascuta la Ipotesti. Intr-o fotografie o vedem adolescenta- bucalata si gratioasa. Fusese maritata de tanara cu

Ioan Droghi. Aglae a avut doi baieti. Murind Droghi, se recasatoreste cu un capitan austriac trecand

la catolicism. Moare suferind de morbul lui Basedow.

Harieta e sora cea mai draga a lui Mihai. Infirmitatea ei s-ar fi datorat faptului ca dormise in casele

umede construite de Gh. Eminovici. Desi studiase doar abecedarul, izbutea sa exprime idei complicate intr-un stil cult. Compunea chiar versuri. Stia putin si nemteste din timpul cat sezuse intr-o clinica la Viena. Traia la Botosani din venitul pe care il lasase batranul. Dupa moartea poetului moare si ea uitata de toti. Al zecelea copil, Matei a fost elev al Institutului Politehnic din Praga si ofiter in armata. A fost casatorit de trei ori. Absent in vremea bolii poetului revine dupa moartea acestuia incercand sa impiedice aparitia volumului de poezi a lui Mihai, editat de Maiorescu. Moare in 1929. Ultimul copil vasile a murit la un an si jumatate.

IV.Nasterea si copilaria lui Mihai Eminescu (1850-1858)

Ca si in privinta stramosilor, biografii au aratat in jurul nasterii lui Mihai o inclinare catre fabulos si controversa. Din nefericire exista documente indoielnice, care dau prilej la discutii prozoice. Pe cand traia inca poetul, un conferentiar, spunea publicului ca Eminescu s-ar fi nascut la Ioleni, sat in Moldova. Junimistii stiu insa ca acesta era nascut la Botosani la 20 decembrie 1849, din registrul societatii in care se inscrisese si el. Rudele sale nu cunosteau mai bine lucrurile. Matei sustinea la inceput o data fantastica (8 noiembrie) si ca loc de nastere Dumbraveni. Dupa care revine cu o alta. Gasise o Psaltire veche in care batranul insemnase nasterea tuturor copiilor. “astazi, 20 decembrie 1849, patru ceasuri si 15 minute evropinesti, s-au nascut fiul nostru Mihai”. Cu acestea problema pare rezolvata. Insa la Botosani regasim registrul de nasteri si botezuri pe anul 1850, pe Eminescu trecut ca fiind nascut la 15 ianuarie 1850 la Botosani si botezat la 21 ianuarie. Astfel exista anumite argumente de o parte si de alta a celor doua ipoteze. Insa, in afara de acestea, faptul ca insemnarea lui Gh. Eminovici se cunoaste indirect, numai din spusele lui Matei, face ca ipoteza nasterii la 20 decembrie sa fie nesigura. Neexistand decat un singur document admitem deci 15 ianuarie 1850 data de nastere a poetului national. Copilaria lui Eminescu este cea a unui baiat crescut la tara, cu libertatea pe care o fac cu putinta o familie numeroasa. Ipotesti este un sat saracacios, asezat antre doua dealuri, odata impadurite. Locuinta parinteasca nu era un palat, ci o casa modesta de tara, dar incapatoare si nu lipsita de o oarecare eleganta rustica. Acesta este dar intaiul univers restrans al copilariei lui Mihai Eminescu. Ocolind pe fratii sai mai mari si chiar copiii de tarani, el batea satele lipsind uneori o saptamana de acasa spre supararea parintilor. Neastamparat din fire, Eminescu nu era un copil dintre aceea ce deseneaza purcelusi cu carbune, cu o carte in mana si doi covrigi, disparea de acasa ascuzandu-se prin codrii din imprejurimile Ipotestilor. Dintre toti fratii, tovaras de joaca nu-i era decat Ilie si acesta cu trei ani mai mare ca Mihai. Ei umpleau lumea de chiot si poveste. Astfel ca baiat Mihai poate fi descris: “hoinararea sanatoasa, din zburdalnicia […] si imaginatia” sa vor scoate mai tarziu “un mare poet al naturii.” Cand se facu mare, fu cuprins de instincte barbatesti. Frumos si gratios, el ramane inima vreunei fete de tara cu care joaca intaia dragoste. Fara indoiala , fata a murit tanara, pentru ca cele mai multe versuri vorbesc de o iubita moarta. Cuprinzand partea cea mai frumoasa din existenta sa – intaia iubire- Ipotesti trebuie sa fi fost scump pentru Eminescu, care toata viata s-a temut ca batranul sa nu-l instraineze.

V.Scolar la Cernauti

Unde va fi facut Eminescu clasele intaia si a doua primara nu stim, dar clasele a treia si a patra, le-a urmat sigur la Cernauti, la “National Hauptschule”, unde urmeaza si fratii sai mai mari. Aici Eminescu isi petrece aproape sapte ani din copilaria sa, cunoscandu nul din aspectele asupririi culturale care-l va durea mai mult. Cele duoa clase primare, pe care suntem siguri ca le-a urmat acolo, le-a trecut cu bine, iesind al 15 si respectiv al 5-lea din 72 si respectiv 82 de scolari. Cu toate acestea, scoala nu-i pria, ca se zice ca ar fi fugit cu acasa. L-au adus fireste inapoi dupa ce batranul i-a aplicat usturatoarele sale metode pedagogice. In toamna anului 1860 este inscris la colegiul “K.K.Ober-Gimnazium”, in clasa I. Dupa ce l-a inscris, tatal sau a cautat sa-l puna undeva “in cost”. Cat fusese in scoala primara sezuse la Aron Pumnul. Noua lui locuinta fu aflata la Nicolai Tirterc, rutean de nastere si de meserie birjar, insa care tinea copii in gazda. Cat despre scoala, disciplina era foarte stransa. Elevii nu aveau voie sa umble prin cafenele sau restaurante, sa fumeze sau sa poarte bastonase si erau pedepsiti cand nu mergeau la biserica. Profesorii erau bine pregatiti. Dupa miscarile din 1848, profesorii distinsi din Austria se trezira la Cernauti. Cel mai indragit rpofesor era Aron Pumnul. Era foarte iubit de elevi pentru blandetea si rabdarea lui , dar mai ales pentru patriotismul ce-l insufla tinerilor. Copiii il primeau sarbatoreste caci Pumnul,

care preda romana si putina istorie nationala vorbea foarte atragator, insa venea rar la scoala din cauza bolii de care suferea. Spirit inegal, incapabil sa se supuna unei discipline prea aspre, Eminescu nu a fost in liceu un elev stralucit. El are preferinte la studiu, iubeste lectura, insa nu si scoala. In afara de matematici, nici o alta disciplina nu avea de ce sa-i displaca lui Eminescu. La romana si istorie era un elev model. Nici religia nu era pe placul lui Mihai, avand in familie o multime de fete bisericesti. Altfel Eminescu era foarte vioi si chiar vorbaret. Un zambet statornic in coltul gurii, care disparea numai cand nu stia lectia, ii castigase simpatia colegilor. Mai draga decat scoala ii era lui Mihai joaca. Iarna se dadea cu baietii pe gheata, iar vara se jucau de-a posta. Devenind mai mare, Eminescu dispretui acele jocuri si incepu sa frecventeze balurile vremii si teatrul. La gazda baietii isi continuau jocurile. Fiind mai delicat, cele mai multe farse erau facute pe socoteala sa. De spaima, Eminescu dadu in friguri. La acest neajuns se mai adauga si tratarea proasta. Copiii infometati furau mere si faceau chiselita din poame. Numai putand rabda, Mihai se hotari sa fuga din nou. Ajuns in sat, fu prins si adus acasa, de unde batranul il duse inapoi la scoala. Ramanand repetent, Mihai frecventeaza tot clasa a II-a. acum locuia la un profesor de limba franceza. Insa nici aici nu-i prieste astfel ca, Gheorghe Eminovici il retrage de la scoala si-l lasa sa se descurce singur, ca pregatit in particular.

VI.Privatist la Cernauti. Fugar cu trupa lui Tardini (1864-1866)

Ce a facut Eminescu toata vara si iarna 1863-1864, unde a stat, ce rosturi a avut, se poate numai banui, dar fara certitudine. Moartea la Bucuresti a lui Ilie, lipsa de mijloace de a plati “costul”, il determina pe Gheorghe Eminovici sa il retraga pe Mihai de la scoala, cu gandul de a-l angaja undeva si de a-si da totodata toate examenele ca pregatit in privat. Astfel, Mihai intors la Ipotesti a inceput sa citeasca in toata libertatea, nu fara a da o raita vailor si dealurilor si a cutreiera padurile. Se pregatea pentru examen, dar nu-l putea da din lipsa de bani. Cum cererea de bursa ii fusese respinsa, se intoarce la Cernauti, spre a incerca sa-si dea examenele, unde trage la Aron Pumnul. Aici este nelipsit de la spectacolele de teatru ale trupei Tardini. La reprezentari, Mihai era numai ochi si urechi. Nimiscat, pironit cu ochii asupra actorilor, sorbea fiecare cuvant, “fiece melodie”. Odata cu plecarea actorilor din Cernauti dispare si Eminescu. Cea mai veridica ipoteza este aceea ca, poetul s-ar fi luat dupa actori. Orice s-ar fi intamplat cert este ca, cu o luna inainte de a incepe trupa lui Tardini reprezentatiile la Cernauti, Eminescu se intoarce acasa si mai apoi intra ca practicant la Tribunalul din Botosani. Frumoasa caligrafie a tanarului, determina numirea sa in funcsia de copiist. Un cunoscut al sau isi aminteste de un Eminescu voinic si gras, harnic si zambitor, citind pe Eliade Radulescu. Incepand reprezentatiile la Cernauti. Eminescu, incearca sa-si convinga tatal sa-l lase sa se intoarca la scoala. Nereusind, Mihai fuge la Cernauti unde dispare odata cu plecarea trupei lui Tardini. Unde s-a dus ? Unii sustin ca s-a luat dupa actori. Cert este faptul ca Eminescu a plecat cu sau fara trupa lui Tardini la Brasov sau la Sibiu la fratele sau, sa-si dea examenele de clasa a III-a, sau poate a plecat si intr-o parte si in alta. In toamna anului 1865, tanarul apare din nou la Cernauti de asta data, sa se supuna “unui examen pentru a fi primit ca elev public”. Baiatul dovedise cu certificatul, ca nu revenise degeaba. La Cernauti, Mihai a tras la inceput la bunul Aron Pumnul, si se asezase acolo ca bibliotecar. Citeste si cunoaste toata biblioteca acestuia si … facea poezii. Rapus de boala, Pumnul moare, dand prilej tanarului poet sp debuteze cu o compunere ce se deschidea cu cateva versuri. Brosura aparu, publicand astfel primele versuri ale lui Eminescu. In afara de acestea mai scrisese si Din strainatate, Un roman, De-as avea, pe care le trimite la revista Familia a lui Iosif Vulcan. Incantat de versurile tanarului de 16 ani, vulcan, publica poezia De-as avea, prezentand intr-o nota pe tanarul debutant Mihai Eminescu. Dand astfel numele celui mai mare poet roman. Astfel incepu colaborarea dintre poetul Mihai Eminescu si revistele literare ale vremii.

VII.La Blaj (1866)

Ne mai avand motiv sa ramane la Cernauti, neputand sa-si dea examenele si lipsa posibilitatiilor materiale, il determina pe Eminescu catre Meca scolilor romane din Ardeal, Blajul.

Drumul l-a facut in buna parte pe jos, cu opriri dese, inoptand sub cerul liber sau prin sura unui taran, culegand creatii din folclor. Aceasta calatorie o regasim exprimata artistic intr-un fragment din Geniu pustiu. Pe unde a coborat tanatul in Ardeal, nu se stie. Cand sosi la Mures- Odorhei, se intovarasi si cu doi tineri seminaristi, ce il luara in caruta lor, ei mergand tot la Blaj. Cand ajunse in aceasta Roma mica, printre scolari se raspandi repede zvonul cum ca venise un student din Cernauti, care citise intreaga biblioteca gimnazilaa si publica poezii in “Familia”. De aceea se si intrecea care ,mai de care sa-l ajute. Eminescu statea in gazda la Stefan Cacovian student in preajma bacalaureatului. Impresiile din aceasta perioada sunt stranse in romanul Geniu pustiu. Viata pe care o duce junele poet la Blaj e vrednica de cea a lui Francois Villon. Primind bani de la parinti cumpara un sac de grau din care facu paine. Aceasta si poamele pe care le cumpara erau singurele sale alimente. Dupa ce imbuca pleca sa se scalde in Tarnave. Poetul se ferea de discutiile aprinse dintre colegii de seama si mai dese ori pleca intorcandu-se tarziu. Pe timpul verii i se mai publicara poezii, compuse inca dinainte. In acest timp ar fi incercat sa-si dea examenele insa ar fi cazut la graca. Astfel, scarbit de examene si Blaj isi pune in gand sa plece. Dupa plecarea lui Cacoveanu, ramase si fara adapost, dormind pe unde apuca. Razbit de foame si de mizerie, fara nici o speranta sa-si dea examenele sau sa primeasca bani de acasa, prin toamna, Eminescu se hotaraste sa plece. A plecat catre lantul muntilor de granita, pe sub poalele carora scipesc satele marginenilor si ajutat fiind de un taran de prin partile locului trecu granita dincolo.

VIII.Pribeag si sufleur (1866-1869)

O scurta eclipsa de un an, ascunde privirilor o parte din traiectoria vietii tineresti a lui Eminescu. Trecand muntii, Eminescu a nazuit sa vina la Bucuresti, lucru si realizat, marturie fiind un proiect de proza din aceea vreme, cu scopul alaturarii iar la familia Fanug Tardini- Vladicescu. Inca din octombrie, tanarul vagabond traia in compania scenei, dovada poezia La o artista, compusa dupa manuscrise in aceea luna. In toata aceasta iarna, Eminescu a fost statornic, reusind sa puna pe hartie o lumtime de compuneri: Mortua est, Junii corupti, La Heliade. Amintirile din aceasta perioada sunt confuze. Cand a intrat in trupa lui Iorgu Caragiale, nu se stie cu siguranta, deoarece in 1867 il regasim pe poet la Giurgiu ca si hamal in port sau grajdar la hotel. Cert este ca in toata aceasta perioada, planuia si scria mereu, dar mai ales citea. Cu Iorgu Caragiale, Eminescu a colindat in vara lui 1867prin Muntenia. In aceasta societate vesela a mai stat tanarul, dupa turneul din vara, inca o iarna la Bucuresti si apoi a trecut in trupa lui Pascali, care se pregatea pentru un mare turneu prin Ardeal. Caravana Societatii dramatice a artistilor superiori din Bucuresti sustin reprezentatii de un imens succes la Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Oravita. Acest turneu glorios in Transilvania si Banat a fost intaia mare propaganda artistica nationala prin Ardeal. Eminescu, soseste in Bucuresti catre sfarsitul lui august. Aici se intalneste cu Stefan Cacoveanu, cel care il gazduise la Blaj. Tot acum, poetul face cunostinta cu I.L.Caragiale prin Pascali. Autorului unei Scrisori pierdute, junele Eminescu, ii insira intr-o noapte tot ce stia din literatura germana, i-a vorbit despre daci, despre India antica si i-a cantat doina. In acest timp era indragostit de o actrita pentru care a compus Amorul unei marmure. In toamna aceluiasi an, Eminescu intra recomandat de Pascali, ca sufleur la Teatrul National cu un salariu de 450 lei vechi. Desi avea acum un venit modest, dar sigur, viata pe care o duce poetul e la fel de dezordonata. Locuia la Pascali. Universul se va impartii, toata viata intre lumea ideilor si natura vie. Mizeria in care traieste nu e explicabila oricate carti ne-am inchipui ca isi cumpara din cei 450 lei, daca nu ne-am da seama ca poetul era predispus catre ceea ce idealisti germani numisera “mizerie metafizica”. Nutrind aceleasi conceptii, Eminescu s-a alaturat in chip firesc de societatea “Orizontul”, care avea drept scop promovarea culturii prin discutii, lecturi, conferinte, dar mai ales prin studii de folclor. Astfel ca, pentru adunarea materialului folcloric, poetul este repartizat pentru Moldova. Eminescu a plecat in Moldova, dar nu in excursie ci cu trupa lui Pascali. La Botosani, batranul reusii sa puna mana pe fugar si mai cu raul, mai cu binisorul il aduse la Ipotesti, unde il tine dezbracat pana ce fu incredintat ca trupa teatrala a plecat.

Din aceasta perioada i-au ramas lui Eminescu o multime de proiecte dramatice, dai si o privire larga asupra intregului sol romanesc.

IX.Student la Viena (1869-1872)

Infricosat ca Mihai ar putea sa alunece pe calea rusinoasa a actoriei si dascalitului fiului sau mai mare, in privinta insusirilor fiului rebel, Gheorghe Eminovici, se hotaraste sa-l trimita pe Eminescu sa studieze filozofia la Viena. La Viena studiau foarte multi romani din toate provinciile din tara. Este aproape sigur ca Eminescu s-a aliniat inca de la inceput pe langa moldoveni. In privinta inscrierii la Universitate, se ridica o problema; ce studii avea poetul, daca terminase sau nu liceul. Pentru epoca vieneza ramane limpede ca Eminescu nu avea bacalaureat, deoarece nu s-a putut inscrie la Universitate decat ca auditor. Neavand obligatiuni practice, poetul frecventeaza cursurile in toata ibertatea si documentele arata ca nici nu s-a inscris oficial decat trei semestre. Eminescu asista la prelegeri de filozofie, istorie, economie, politica, de literatura, filozofia dreptului, stiinte financiare si administrative, la curs de drept international si chiar la prelegeri de medicina. Articolele politice pe care incepe a le publica sunt pline de economie politica. Mai era vazut la cursuri de limi romanice. Poeziile Epigetul si Scrisoarea II contin reminescente ale vietii studentesti de la Viena. Adevarata cultura a poetului si-a facut-o insa din cartile pe care le citea la biblioteca sau acasa. In afara cartilor cumparate de la anticariat sau a celor imprumutate, teatrul constituia un al doilea mijloc de informare al poetului. In ce chip a reusit sa se strecoare Eminescu in intimitatea actorilor de la Burgtheatre ramane o problema, insa odata introdus, frumusetea sa exotica, usurinta cu care vorbea nemteste il facura interesant. In cercurile studentesti, Eminescu desi iubit si chiar cautat, trecea drept un “original”, ceea ce explica prin faptul ca avea un sens interior ce nu se lasa usor dezvaluit. Pe Slavici l-a cunoscu in toamna-iarna anului 1869 si au devenit buni prieteni. Fiind cu totul distrat si nepasator de grijile obisnuite ale vietii, colegii il sileau sa-si plateasca prin abonament masa de pranz la cantina particulara, atunci cand primea bani de acasa. Ceea ce era bizar in purtatea lui Mihai, era disparitia lui de saptamani intregi, din locurile frecventate de studenti. Aceasta alcatuia existenta spiriuala a poetului. Acest proces, in care viata fiziologica era restransa dura numai cat avea cafea. Lipsurile il aduceau pe poet in culmea realitatilor. Intrucat priveste viata sentimentala a poetului, cu toata discretia lui in materie erotica, nu ramane la indoiala ca a fost bantuit de cele mai violente pasiuni. Compunerile poetului din primul an de sedere la Viena sunt mai toate amoroase: Locul aripelor, Cand, etc. Din cauza lecturilor filozofice si sub influenta varstei, Eminescu e strabatut de obsesia eternitatii. Toate insemnarile trateaza mai mult sau mai putin aceasta idee. In afara de metapsihoza, il mai obseda pe poet ideea romantica a devenirii. Ceea ce caracterizeaza actiunea lui Eminescu din aceasta perioada este maturitatea gandirii sale, pe atunci revolutionar burghez si un superior simt practic in domeniul social. Tot in acest timp se implinescc 400 de ani de la intemeierea Manastirii Putna. Astfel, tinerii studenti hotarasc organizarea unei serbari si a unui congras la Putna cu aceasta ocazie. Depasind mai multe obstacole de ordin financiar si social-politic, Eminescu impreuna cu Slavici si alti cativa studenti organizeaza serbarea ce se bucura de o mare popularitate. Intorcandu-se din tara la Viena, poetul are o iarna grea imbolnavindu-se de galbenare. Insa hotarat sa-si continue studiile se inscrie in semestrul de iarna 1871-1872 Tot acum e posibil sa o fi cunoscut pe tanara Veronica Micle, Ce ii prilejui a cunoaste mai devreme tulburarile lui Eros.

X.Student la Berlin (1872-1874)

Intors in tara, Eminescu se duse plin de nadejdi la Junimea din Iasi, care prin I. Negruzzi, I-a dat mari sperante de a-si construi un drum cu ajutorul lui. Cei care paseau acum pentru intaia oara la Jnimea gaseau un Eminescu familiarizat in societate; el ii cunoscuse pe multi membrii ai cenaclului

la congresului de la Putna. In aceasta atmosfera a citit poetul nuvela Sarmanul Dionis, considerata

de Maiorescu o capodopera si publicata imediat in revista Convorbiri literare. Spirit intelegator, Maiorescu ii ofera lui Maiorescu o bursa de studii la Berlin, care insa nu era prea mare, poetul sprijinindu-se pe ajutorul de acasa. La sfarsitul lui noiembrie Eminescu plecat din tara nu se inscrise inca la Universitate din pricina lipsei banilor. De aceasta data insa cand primi banii din tara se inscrie ca student bun cu bacalaureat de trei clase liceale pe care l-a obtinut la Botosani. Aici, ca si la Viena urmeaza cursurile de filosofie, istorie si literatura. Viata pe acre o duce poetul, ne apare in linii sterse. Daca in privinta studiilor se obsrva o aplicare din partea studentului in existenta spirituala a poetului se remarca o vesnica nemultumire de tot si de toate. Aceasta s-ar putea explica prin aceesi lipsa de bani ca si la Viena. Insa Eminescu isi gaseste o ocupatie de secretar privat al agentului diplomatic al Romaniei la Berlin. Viata interna a poetului e mai agitata aici decat la Viena de impulsiuni sentimentale multiple. Eminwscu incepe sa se defineasca acum ca un temperament erotic pentru care dragostea e o necesitate spirituala permanenta. Cu toate greutatile de ordin documentar, ramane neindoielnic faptul ca la Berlin, poetul a cunoscut iubirea in toate infatisarile ei si nu s-a gandit numai la Veronica Micle. Poetul avea aici o prietena Milly, aceasta este insa prea blanda pentru a devenii idolul romantic al sau. Activitatea poetica a lui Eminescu la Berlin pare mai inceata insa o multime de opere viitoare au fost gandite chiar in aceasta perioada. In 1872, Maiorescu publicase Directia noua…, asezand pe Eminescu langa Alecsandri. Insa cu firea sa absenta, poetul a ramas nepasator si la lauda si la injurie. Tot acum s edefinitiveaza in tara statutul de poet a lui Eminescu. Ramanand iar fara sprijin material, poetul se retrage de la Universitate. Titu Maiorescu, prevazand ca are sa ajunga la Ministerul de Instructie ii propune poetului sa-l numeasca la catedra de filosofie de la Universitatea din Iasi, in cazul in care fireste Eminescu si-ar

fi dat doctoratul. Ascunzandu-si tulburarea si incantarea, poetul da raspunsuri evazive si chiar pune

conditii, lasand insa sa se inteleaga serioasa sa dispozitie stiintifica. Maiorescu insista pe langa Eminescu sa-si dea doctoratul, trimitandu-i bani spre a se duce la Iena. Insa poetul pleaca la Konigsberg spre a face cercetari de natura politico-istorica. In loc sa se intoarca la Berlin, Eminescu se indrepta spre tara, sosind la Iasi spre a implini destinul unei vieti sbuciumate si nefericite.

XI.Bibliotecar si revizor scolar (1874-1876)

In vreme ce Maiorescu credea pe Eminescu varat pane in gat intre carti la Iena, poetul se intorcea la Iasi unde trage in gazda la Vasile Pogor. La 23 august 1874, este numit director al Bibliotecii

Centrale din Iasi. Titu Maiorescu, afland de aceasta evaziune de la studiu, semnase numirea, dandu-

si seama ca aripa larga a poetului nu poate fi inchisa in gratiile bunului simt obisnuit.

Scrupulozitatea care destainuie in Eminescu pe marele poet, l-a lasat in viata practica, om fara aparare. Aceasi constiinciozitate il indeamna sa porneasca o inventariere a tuturor bunurilor din biblioteca, sporind randurile acestora cu o colectie de manuscrise. Toate aceste nobile intentii sunt

intunecate de “o crima oribila, dezgustatoare”. Uitand sa ia biblioteca in primire cu inventar, poetul

e invinuit ca ar fi sustras mobilier spre ai servi uzului personal. Intre timp Eminescu isi stabileste

domiciliul intr-o odaie mare din casele din curtea bisericii Trei Sfetite. Lipsa de griji sporeste puterea de munca a poetului, dar nu-i schimba firea nepasatoare pentru regimul fizic al vietii. O noua nefericire familiala icetoseaza in aceasta vreme sufletul lui Eminescu. Fratele sau, Serban, murise intr-un spital din Berlin, bolnav de tuberculoza. Cu grija de a-i ascunde mamei sale dureroasa veste poetul incearca sa-l convinga pe batran ca e obligat de a platii datoriile raposatului, el insusi neavand bani, pentru ca se repezise cu cateva zile inainte la Botosani. Cu acest prilej isi vizita toate rudele. La Iasi, poetul se afunda in lucru cu optimism si numarul hartiilor cu povesti si insemnari sporeste vertiginos. Tot acum isi face debutul in invatamant la Institutul Academic din Iasi unde, pe toamna, Xenopol il lasa sa suplineasca cursul de logica. In al doilea semestru al anului scolar 1874-1875, Eminescu este profesor de limba germana la cursul superior. Spre uimirea baietilor, este un profesor foarte dur. Elevii ne mai indurand regimul impus de poet se revolta, fapt ce duce la inlocuirea lui Eminescu.

Nu trece mult si o noua vicisitudine patrunde in sufletul poetului. De curand sosit la Iasi D. Petrino, poet lipsit de talent ce facea parte insa din inalta noblete bucovineana. Acesta lua directia Bibliotecii Centrale, detinuta de Eminescu. In compensatie, Maiorescu il numeste pe poet revizorul scolar pe judetele Iasi si Vaslui. Indeplinindu-si cu sartguinta aceasta obligatiune, Eminescu colinda scolile moldovene cunoscand mai indeaproape soarta taranului roman. Astfel el intocmeste chiar un raport in care incearca sa ofere adevaruri economice si sociale pe care insa nu e numeni sa le citeasca. Un prim fulger, ce avea sa intunece in curan aerul, aparu sub forma ueni intrebari venite din partea autoritatii superioare: “de ce revizorul nu vizitase scolile rurale din judetul Iasi la intervalul de la 15-31 martie?”. Eminescu raspunse cu o violenta si cu un sarcasm admirabile intr-un pamflet. Acesta, precum si demisia lui Maiorescu si caderea guvernului Cartagi, dusera la destituirea poetului din functie. Dar aceasta lovitura nu fu singura, caci Petrino, alaturi de Vizanti pusera la cale un proces impotriva poetului pentru pretinse sustrageri de carti si mobilier. Cu toate acestea lipsa de dovezi de vinovatie dusera la inchiderea cazului si la dezvinovatirea poetului. Toata amaraciunea poetului se intrupeaza in cateva randuri remarcabile scrise la adresa noului prefect liberal.

XII.Eminescu si “Junimea”

In viziunea lui George Calinescu, “Junimea” n-a fost decat o reuniune intamplatoare de oameni –“

ce e dreapt, cu multe aspiratiuni comune”-, dar despartiti printr-o infinitate de aspiratiuni personale. Ceea ce l-a atras pe Eminescu la “Junimea” era cultura serioasa a celor mai multi dintre junimisti (cum au fost: Maiorescu, Negruzzi, Pogor, P.P.Carp, Lambrior, Vargolici, etc.) precum si nuanta germanista a studiilor acestora. Dar legatura dintre poet si cerc a format-o Titu Maiorescu. Oricate repulsii si revolte a avut Eminescu impotriva lui Maiorescu, totusi era singurul intelectual de pe atunci, inrudit cu el nu numai prin covarsitoarea superioritate culturala asupra contemporanilor, dar

si prin directia nu fara erori a spiritului lor. Si Maiorescu si Eminescu erau “metafizicieni” (ziceau

adversarii), in fond filosofi intemeiati pe speculatiunein scopul de a ajunge la o teorie generala asupra universului fenomenal; ganditori preocupati atat de forma gandirii, cat si de continutul ei. Cu o pregatire superioara, capatata din frageda tinerete in mijlocul unei lumi inaintate, Eminescu la Cernauti, Maiorescu la Viena, cei doi junimisti urmaresc in aspectele multiple ale artei literaturii si stiintei un principiu unic, forma estetica sau logica, frumosul sau adevarul, fiind capabil de judecati de valoare care duc la selectiune si aprofundare si bineinteles si la erori, mai ales pe Maiorescu. Mizantropia, sau mai bine zis dezamagirea de contemporani ai celor doi oameni consta intr-o nobila oroare de aptimi marunte, intr-un refugiu in domeniul abstractului si al esteticului, Maiorescu in chip de raceala academica, Eminescu prin inaltul dispret fata de vulgarismul burghez. Dovada istorica a cordului sufletesc dintre cei doi o formeaza din partea lui Maiorescu, prezentarea categorica a operei poetului, ascensiunea spre lumea ideilor, iar din partea lui Eminescu, formularea cu claritate si caldura, la Viena, a directiei maioresciene. Este absurd sa credem ca Eminescu a putut sa priveasca cu antipatie si sila pe singurul om care l-a inteles de la inceput. Parerea lui Eminescu despre lumea litarara inconjuratoare era detestabila, el singur socotindu-se cel mai mare poet al vremii. Eminescu dispretuieste pana si revista “Convorbiri literare” care ii

publica poeziile. In randul “Junimii” el avea atat simpatii cat si antipatii. Pr Pogor, cu care desi era mereu in contradictoriu, Eminescu il simpatiza. El isi cauta prieteniile printre junimistii cu idei patriotice ca el si cu o doza de fanatism, ca de exemplu materialistul Conta, filologul Lambrior si in cele din urma cu primitivul Creanga. Eminescu era un admirabil cititor si dupa stabilirea lui Maiorescu la Bucuresti, el devine lectorul oficial al “Junimii”. Glasul sau vibrant si melodios, crea o atmosfera lirica poeziilor si biruiau prin melamcolia lor profunda veselia rautacioasa a asistentilor. Eminescu, de obicei sumbru si solitar, evita cafenelele frecventatet de junimisti. El prefera locuri mai simple ca de exemplu “Balta rece”,

o crasma de mahala unde il cunoaste pe Creanga. Prietenia legata intre ei, l-a determinat pe

Eminescu sa-I faca intrarea in randurie “Junimii”. Oricat de obtuza i s-ar fi parut lui Eminescu atmosfera de la “Junimea”, oricate nemultumiri si amaraciuni rasufla din hartiile sale, seara de sambata a societatii il atragea catre ea, ca un loc de relativa potolire a zbucimelor vietii.

XIII.Eminescu si dragostea

Poet popular prin romantele sale, Eminescu a fost adoptat de sufletul multimii si idealizat dupa chipul liricii sale. Astefl s-a nascut imaginea unui indragostit de o femeie “meduza” care nepasatoare ii impietrste inima cu gheta ochilor. Cel mai controversat personaj al vietii erotice a poetului eset Veronica Micle. Nascuta Ana Campeanu, cunoscuse indeletnicirile lui Eros de la varsta frageda de 14 ani cand se casatoreste cu batranul profesor Micle. Privind fotografiile poetei ne aflam in fata unei femei aici gratioase, aici uscative in tinerete, cu buze lungi si subtiri, cu un val de lividitate si melancolie. Faptura reala a poetei nu are ce cauta in itele existentei lui Eminescu. Veronica nu este decat o cristalizare a modului erotic al poetului, si nu este singura ce intereseaza pe biografi. Inca din frageda copilarie, Eminescu intrtine legaturi amoroase cu o fata din Ipotesti. Sosind la Bucuresti, urmareste o fata din Cismigiu si o adora pe actrita Eufrosina Popescu. In vremea studentiei a avut legaturi cu femei facile cum este acea Milly din vremea sederii la Berlin. Stabilit al Iasi, Eminescu se arata prin in orbita blondei Veronica Micle. Obtiunea asadar ca ceasta din urma formeaza obiectul unic al pasiunii poetului e cu totul gresita. El este un idealist, un om cu masurile intinse spre fantasma femeii desavarsite pe care nu o va gasi niciodata. Este evident ca aceasta “unica dragoste” nu a fost inspirata de Veronica, ea raspunzand poetului cu dragostea ei. Adoratia lui Emineacu incepea de obicei, printr-un asalt, printr-un asediu al locuintei.aceasta e tactica preliminara a poetului si care a practicat-o in vremuri grele de iarna, o dovedesc nu numai amintirile prietenilor ci si chiar versurile poetului. Versurile poeziei Pe langa plopii fara sot… sunt dedicate unei anumite Cleopatra Poenaru. Cu toate acestea, Cleopatra nu e unica femeie a amorului sau. Izvorul dragostei lui Emineacu pentru Olite Keemnitz, cunoscuta publicista germana si cumnata lui Maiorescu, desi dezmintit de unii e foarte credibil. Pentru a nu da seama de structurii eroticii lui Eminescu si de raporturile dintre el si Veronica, versurile sunt un document pretios. Eminescu nu se speria in poezie de viziunile carnale si de apropierea sanilor. Visa in iubire voluptati robuste si ingaduite. Prietenul lui Ion Creanga, fire robusta si taraneasca, vrednic fecior a lui Gh. Eminovici, desi hrenit cu lecturi romantioase nu era un camzist al intimitatii erotice. El cheama- in poezia sa- femeia in padurea de fagi sau pe marginea apei, prin fanete. De aceea, Eminescu creeaza un numar de coresponta intre femeie si natura. In aceste imprejurari, dragostea pentr Veronica e discordanta. Vazuta prin perdeaua groasa a rezervei pe care o impune, aceasta trebuie sa fi aparut poetului ca un astru de aur. Este evident ca Eminescu o iubea pe Veronica si cauta sa ii arate acest lucru prin poezii si preumblari prin fata casei. Moartea batranului Micle determina disparitia acelei rezerve, lasand-o pe tanara vaduva in puterea de a-si implica nevoia de dragoste. Cu toate certurile dintre ei, Veronica trecea la iubita legala a poetului si intre timp s-a pus chiar problema casatoriei celor doi, ce insa nu avu loc. Veronica nu exista pentru poet decat ca un mit erotic ca o necesitate sufleteasca in clipele de inactiune sentimentala. Intrigile dintre Eminescu si Veronica raman desarte in fata destinului ce I-a unit pe cei doi in viata si in moarte.

XIV.Eminescu gazetar (1876-1883)

Ramas pe drumuri, hartuit de rautatea oamenilor, poetul alearga sa se adaposyeasca pe al prieteni desi acest lucru il umplea de suparare. Junimistii ii gasira cu multa greutate o indeletnicire umila si prost retribuita, aceea de redactor- administrator si corector al unei gazete intitulata “Curierul de Iasi”. Pentru 100 lei lunar si mai apoi 150 lei redactorul coordona materia oficiala a publicatiilor si alcatuia si pagina politico-literara facand cronica politica, economica, teatrala, etc. Culmea modestieie nu isi semneaza articolele, vazand in ele o indatorire si nu o satisfactie. El a scris o serie de consideratiuni asupra problemei romanilor de pretutindeni, problematica trecerii armatelor rusesti prin tara, lucide articole de politica externa precum si insemnari economice. Atunci cand nu lucra la redactie, poetul sta inchis in casa compunandu-si operele cu o absenta desavarsita de lumea inconjuratoare.

Desi cu atat de reduse nevoi materiale, aceasta viata nu era pe placul lui, nefericindu-l nesiguranta ei. Nevoia de independenta economica si sociala este poate ceea ce a pasat cel mai mult asupra poetului. Aceasta fire fu cauza unui conflict cu directorul Tipografiei Nationale, ce duse in final la plecarea poetului din redactia ziarului. In urmam acestei “intamplari”, Eminescu pleaca la Bucuresti unde devine redactorul ziarului “Timpul”. Acesta devine de fapt un organ de expresie al poetului. Eminescu ataca inversunat in articolele sale pe liberali. Atacurile adversarilor, oricat de

rele nu afecteaza spiritul poetului. Ingrijorati de existenta lui, prietenii au vrut sa-i vina in ajutor, insa Eminescu i-a refuzat. In odaia lui, la lumina incerta a lampii cu gaz, poetul compunea sau definitiva operele lui. De asemenea Luceafarul, Mai am un singur dor se vad a fi “aruncate pe hartie” in aceasta vreme. In afara e poezii, Eminescu dovedeste serioase preocupari privind filosofia, chimia, fizica si chia matematica. Prieteni prea multi, poetul nu avea. El se intalnea totusi cu junimistii bucuresteni ce alcatuiau in cassia lui Maiorescu o filiala a “Junimii”. Maiorescu avea obiceiul sa iasa la iarba verde in imprejurimile Bucurestiului, plimbari la care luau parte pe langa familia sa si consulul german Griesebach, Eminescu si Slavici. Relatiile cu inalta societate ii aduce poetului si neplaceri. Itai de toate, stime pentru talentul sau si deplangerea saraciei sale se transforma la acesti oameni intr-o jignitoare protetiune. Maiorescu, om de cultura oficial, vorbi chiar de Eminescu reginei Elisabeta inlesnindu-i o audienta poetului. Eminescu nu face o buna impresie reginei. Nemultumirea era de altfel reciproca si poetul

a fost multa vreme suparat pe Maiorescu. Munca asidua la redactie precum si nemultumirea

personala provoaca boala poetului. In vara anului 1878, poetul se odihneste singur la conacul lui Nicolae Mandrea. Din pacate redactia il astepta la Bucuresti si raul launtric nu se potolise prin simpla contemplare a lantului de munti. Boala si munca il instrainara pe Eminescu de familie si iubire. Se intoarce la Iasi in calitate de corespondent al gazetei unde isi regasii prietenii si colinda cu ei cateva zile prin crasme. Reintors la Bucuresti, poetul aparu prietenilor si mai distrus sufleteste. O singura bucurie insenina cerul inourat a lui Eminescu: onorariul primit de lal directorul revistei “Familia” pentru activitatea sa literara. Spiritul blazat a lui Eminescu, mai lupta catva timp impotriva destinelor, apoi raul se dezlantui, si “coardele maiestrului plesnira”.

XV.Agonia morala si moartea

“Intocmai ca un dig de lemn putred, care-si mai propteste pieptul dospit de acreala umiditatii impotriva mugetelor navalnice ale marii, lasandu-se strapuns ici si colo de mici suliti de apa,

constiinta lui Eminescu, obosita, mai lupta catava vreme impotriva asaltului tumultos al imaginatiei

ce voia sa rupa zagazul ratiunii.”

Nu trecu mult si corzile poetului plesnira. Daca Ion L. Caragiale planse cand auzii grozava veste, ziarele vesteau pe scust si cu cruzime acest eveniment pe care multi il considerau inevitabil. Prietenii in frunte cu Maiorescu il internara pe data in Sanatoriul “Caritas” pentru ca profetia poetului sa se indeplineasca:

“Unde-s sirurile calre din viata-mi sa le spun? Ah! organele-s sfarmate si maestrul e nebun!” Deoarece sederea in spitalul doctorului Sutu nu folosi poetului, Maiorescu puse la cale trimiterea lui la Viena. Intors in orasul celei mai frumoase tinereti, Eminescu isi reveni. Dupa aceasta, considerand prea vremelnica intoarcerea poetului in tara, Maiorescu il trimise in Italia. Cu toate acestea doruu de patrie il determina sa vina la Bucuresti. Nici aici insa nu-si gasi linistea, astfel ca in cele din urma pleca in Moldova unde trase la Botosani, la Harieta. Cu toata ingrijirea primita,

starea poetului se inruatati si fu internat de catre prieteni la sanatoriul “Caritas” din Bucuresti. Aici

in seara zilei de 15 iunie “cand limba sortii sale ajunse pe pragul al doilea al vietii, inima se opri si

poetul trecu in univers”1. Sambata, 17 iunie, poetul fu inmormantat la cimitirul Bellu inre un tei si

un brad. “Astfel se stine (…) cel mai mare poet pe care l-a ivit (…) pamantul romanesc” .