Caracteristicile studiului epistemologic Din punct de vedere etimologic termenul de epistemologie desemneaza studiul sau sau teoria stiintei

problema sa fundamentala fiind raportul dintre obiect si subiect iar intrebarea fundamentala la care incearca sa raspunda este Cum este posibila stiinta? Din acest punct de vedere obiectul si subiectul epistemelogiei se dovedeste de obiectul si subiectul gnoseologiei.Pe de o parte subiectul epistemic este omul de stiinta actionand si finalizand cercetarea altfel decat cunoasterea comuna,iar pe de alta parte obiectul epistemic reprezinta altceva decat lucrul in sine,reprezinta mai exact un obiect asupra caruia s-a realizat deja un proces de abstractizare si unul de generalizare. Noumen=in sine Fenomen=pentru altul Obiectul epistemic nu priveste lucrul in sine ci pentru cunoastere.Obiectul epistemic se prezinta sub forma notiunilor si a enunturilor,a princiipilor,teoremelor etc. In asemenea conditii se poate stabili un raport intre gnoseologie si epistemologie extensional(multime).Gnoseologia cuprinde in domeniile sale si epistemologia ca o teorie a unui fel specific de cunoastere alaturi de alte teorii precum estetica (teoria cunoasterii artistice). Intensional epistemologia este mai bogata cuprinzand toate notele specifice ale cunoasterii stiintifice si pe care gnoseologia le primeste doar accidental.Epistemologia se preocupa de valoarea cunoasterii stiintifice, de corespondenta cunoasterii cu realul pe care-l cuprinde si pe care-l restructureaza in enunturi stiintifice.Epistemologia are ca tema centrala cunoasterea limbajului si promovarea unor modele lingvistice din ce in ce mai adecvate si mai flexibile.Evolutia limbajului stiintific exprima un aspect etern al preocuparilor umane:saltul facut de la experientele despre lume la cunostintele despre lume,cunoastere care se exprima in forme si structuri abstracte generale. In asemenea conditii putem spune ca epistemologia se preocupa de faurirea unui aparat capabil sa dobandeasca cunostinte din experienta si sa le generalizeze la nivel rational.Este locul in care epistemologia se intalneste cu logica si metodologia cercetarii. Cunoasterea observationala Elaborarea si dezvoltarea unor metode stiintifice de analiza a cunoasterii onstituie importante directii in care este angajata epistemologia contemporana.Cunoasterea poate fi: observationala,empirica,teoretica. Cunoasterea observationala se constituie ca o conjunctie de enunturi de observatie separate.Acestea descriu indivizi,evenimente si procese cu insusiri si caracteristici care,din anumite puncte de vedere,sunt unice si irepetabile. A percepe nu inseamna a cunoaste ci doar a vedea sau a contempla un obiect.In schimb,a intelege un eveniment,o stare sau o proprietate a unui obiect,deci a cunoaste inseamnaa traduce informatia codificata la nivelul perceptiei ca act exclusiv individual intr-un limbaj intersubiectiv.O particularitate importanta a perceptiei la om este intelesul ei.Perceptia este completata si mijlocita intr-o anumita masura si de cunostintele dobandite din experienta anterioara.Cunoasterea perceptibila se realizeaza prin observatie si se exprima printr-un limbaj de observatie.Cunoasterea observationala reprezinta fundamentul stiintei. De la empiric la teoretic.Crestere si sistematizare in cunoastere: Pentru teoria contemporana a cunoasterii se constata depasirea orientarilor cumulationistempiriste si mutationist-istorice printr-o perspectiva intelegatoare-sistematica. Greutatea si volumul sunt proprietati observabile ale corpurilor, in sensul ca pot fi stabilite prin citirea indicatiilor unor aparate de masura specifice.Densitatea specifica este o proprietate teoretica.Legile empirice sunt legi care contin termeni desemnand ceea ce este direct

observabil.cunoasterea empirica presupune existenta unor scheme diferite de diferentiere empirica,fapt care impune ca aceiasi realitate obiectiva sa fie exprimata pe baza mai multor asemenea scheme.Spre deosebire de cunoasterea comuna,stiinta empirica se formeaza prin demersuri si procedee constiente integrate in reguli metodologice.O caracteristica a cunostintelor empirice consta in faptul ca aria lor de aplicare este restransa la un domeniu limitat,finit de fapte,care au fost observate si eventual cercetate experimental.O alta caracteristica este ca ele reprezinta constatari despre fapte cu caracter general,repetabil,totusi numai constatari. Cunoasterea prestiintifica ,speculativa,mitica ori metafizica, precum si teoriile stiintifice reprezinta,in primul rand,incercari de a explica regularitati empirice cunoscute.Cunoasterea teoretica se deosebeste de cea empirica prin nivelul ei incorporabil superior de integrare si sistemicitate.Legile teoretice sunt mai generale decat legile empirice.Unitatea dintre empiric si teoretic rezulta din aceea ca trecerea de la cunoasterea empirica la cea teoretica se produce ca o intemeiere experientiala a izvoarelor extraempirice ale cunoasterii teoretice. Definirea adevarului: Curiozitatea intelectuala este izvorul unor bucurii intime,dintre cele mai mari.Tot ceea ce in fiinta omeneasca este tendinta catre ideal,moral sau estetic,provine din originea suprapamanteasca a spiritului nostru. Adevarul reprezinta un raport intre om si realitatea inconjuratoare,cuprinzand natura,omul sisocietatea.Caracteristica de baza a adevarului este faptul ca el se intemeiaza pe corespondenta informatiilor cu realitatea si nupe unoasterea semnificatiei formularii propozitiilor prin care este expirmat. Adevar si eroare: Procesul de cunoastere este puternic marcat de roulu esential pe care il prezinta distinctia adevarului ca relatie dintre cunostinte si realitate si caracterul procesual al apropierii cunostintelor de adevarul obiectiv. Orice teza corecta se transforma intr-un impediment pentru cunoastere,daca este privita ca fiind valabila in toate circumstantele sau oricare domeniu.Formularea adevarului nu presupune neaparat reducerea corespondentei la o legatura punctuala intre continutul celor mai simple enunturi si entitatile realitatii.Verificarea este un moment consultativ al procesului de cunoastere.Stabilirea adevarului constituie scopul fundamental al cunoasterii,indiferent de domeniu. Raportul intre folosofie si stiinta: Stiinta se bazaeaza in exclusivitate pe rigurozitatea si pe confirmarea in experienta a rezultatelor obtinute.Stiinta a preluat adeseori spre investigarea si dezlegarea numeroaselor probleme care tineau la un momentdat de domeniul strict al filosofiei precum problema cauzalitatii,problema spatiului si a timpului,problema organizarii sociale etc. In asemenea conditii spunem ca filosofia completeaaza stiinta prin atitudinea pe caer o ia aspura lumii si asupra rezultatelor stiintei de investigare a lumii.Daca stiinta se ocupa cu faptele despre lumea in care traim,filosofia stiintei se ocupa cu natura faptului stiintific.Filosofia nu se ocupa de observatie si de experiment,ci se ocupa cu semnificatia acestora,cu modul lor de interpretare, cu posibilitatea acestora de a duce la cunoastere. In consecinta,astazi,filosofia stiintei cuprinde doua linii aparent diferite,de cercetare: 1.cea logica-in care subiectul este eliberat,desubiectizat cu scopul de a elibera obiectul cercetarii de orice intruziune a subiectului.

1.cea axiologica-avand o puternica tenta umana valorificatoare,raportand permanent obiectul ca subiect si implicandu-i reflectiei filosofice posibilitatea construirii unei perceptii generale despre lume si om,axata pe subiectivitate. Cu alte cuvinte , omul devine un fel de axis mundi al cercetarii. In ultima perioada preocuparile epistemologiei s-au centrat in jurul unei lucrari aparute in 1962 scrisa de Thomas Kuhn.Aceasta propunea o noua viziune generala asupra stiintei ,plecand de la o profunda si detaliata cunoastere a istoriei stiintelor naturii imbinata cu o riguroasa metodologie de analiza a faptului stiintific.Thomas Kuhn porneste in demersul sau de la doua concepte1)