Sunteți pe pagina 1din 4

Nutritie autotrofa: consta in sinteza substantelor organice din substante anorganice cu aport energetic.

Dupa natura sursei de energie folosita in sinteza substantelor organice nutritia autotrofa poate fi: A. Fotoautotrofa, la care sursa de energie folosita in sinteza substantelor organice o reprezinta energia luminoasa si se realizeaza cu ajutorul fotosintezei. Fotosinteza reprezinta procesul prin care se sintetizeaza substante organice cu ajutorul energiei luminoase absorbite de pigmentii clorofilieni si caroteinoizi. Procesul de fotosinteza are loc numai in celulele care prezinta cloroplaste cu exceptia algelor albastre, verzi si bacteriilor purpurii care nu prezinta cloroplaste. Acestea sunt organisme procariote care prezinta clorofila a, integrata in membrana fotosintetizatoare. Factori care influenteaza fotosinteza: Intensitatea fotosintezei este influentata si de compozitia spectrala avand un maxim in radiatiile rosii; Concentratia dioxidului de Carbon (CO2). In compozitia aerului dioxidul de carbon participa cu 0.03%. Temperatura: Optimul termic al fotosintezei este situat de regula intre 25 30s C la plantele de origine nordica, iar la cele de origine sudica in jur de 35 40s C. Apa reprezinta materia prima pentru fotosinteza si anume pentru sinteza zaharurilor in mentinerea normala a activitatilor celulare. Sarurile minerale de amoniu, azot, sulfat, fosfat au o influenta pozitiva, dar numai in concentratia optima.

B. Chemioautotrofa ( Chemiosinteza ), la care sursa de energie folosita in sinteza substantelor organice o reprezinta energia chimica, fiind nutritia autotrofa specifica catorva tipuri de bacterii. Aceasta foloseste pentru sinteza A.T.P. ului si a N.A.D.P.H. ului energia chimica rezultata din oxidarea substantelor anorganice cum sunt: hidrogenul sulfurat, acidul azotic, fierul si amoniacul.

In functie de tipul de substante anorganice utilizate bacteriile chemiosintetizante se clasifica astfel: 1. Bacteriile sulfuroase oxideaza compusii minerali ai sulfului, traiesc in adancurile apelor statatoare, intervin in circuitul sulfului in natura. Bacteriile nitrificatoare traiesc in soluri umede, in apele dulci si sarate. Sunt reprezentate de nitrit bacteriile ( Nitrosomonos ) si nitrat bacterii ( Nitrobacter ) contribuie la circuitul azotului in natura. 3. 4. Hidrogen bacteriile; traiesc in medii putin aerate in care se elibereaza hidrogenul; intervin in circuitul hidrogenului in natura. Bacterii feruginoase; traiesc in soluri si ape ce contin compusi ai fierului. Contribuie la formarea zacamintelor de fier de pe fundul apelor statatoare. Bacteriile metalogene reduc dioxidul de carbon la gaz metan. Traiesc in mlastini, in lacuri, in ape de canal si in stomacul erbivorelor.

2.

5.

2. Nutritia heterotrofa: Organismele heterotrofe se hranesc cu substante organice gata pregatite de natura vegetala sau de natura animala. Nutritia heterotrofa este de doua feluri: A. Nutritia saprofita este caracteristica organismelor care se hranesc cu substante organice de origine vegetala sau animala din organismele intrate in descompunere. In grupa organismelor saprofite sunt incluse: numeroase bacterii, ciupercile inferioare, majoritatea ciupercilor superioare. Organismele saprofite absorb substantele organice dizolvate in apa prin membranele lor. Substantele organice cu molecula mare sunt mai intai transformate ( hidrolizate cu ajutorul unor enzime) in substante mai simple si apoi absorbite.

Dintre plantele superioare prezinta nutritie saprofita planta numita cuibusorul pamantului din familia Orhidee. B. Nutritia parazita este specifica organismelor din diferite regnuri: Monere, Fungi, Plantae, Animale. Acestea se hranesc cu substante organice pe care le iau din corpul plantelor si animalelor vii. Bacteriile care se hranesc parazit produc boli numite bacterioze si se numesc patogene. Ciupercile parazite produc boli numite nitoze. C. Nutritia simbiotrofa se realizeaza intre 2 organisme care prezinta relatii stranse metamorfoanatomice si de nutritie. Indivizii care se asociaza se numesc simbionti, iar asocierea se numeste simbioza. Simbioza poate fi o interactiune benefica pentru ambele specii, si in aceasta situatie poate fi folositoare numai uneia dintre specii. Micorizele sunt asocieri intre ciuperci si radacinile plantelor superioare. Acestea pot fi externe sau ectotrofe si interne sau endotrofe. Micorizele ectotrofe se prezinta ca un monsom care inconjoara varful radacinii fara a patrunde in radacina. Se intalnesc la: brad, pin, fag. Micorizele endotrofe sau interne. In acest caz chifele patrund in celulele din scoarta unde cresc si formeaza un fel de ghem. Se intalnesc la plante din familia orhideelor si a liliaceelor. In cazul micolizelor chifele ciupercii absorb din sol apa cu sarurile minerale pe care le cedeaza radacinii, iar chifele preiau celulele radacinii cu substante organice. Lichenii prezinta o simbioza obligatorie intre o alga verde sau albastra si o ciuperca. 3. Nutritia mixotrofa este specifica plantelor semiparazite si carnivore. Plantele parazite sunt capabile de fotosinteza, dar isi completeaza o parte din substantele nutritive de la planta gazda cu ajutorul unor structuri numite haustre.

Plantele carnivore sunt plantele verzi care realizeaza fotosinteza, dar isi completeaza necesarul de azot din corpul unor insecte. De aceea plantele carnivore se mai numesc si insectivore. In flora tarii noastre exista o serie de plante carnivore de genul drossera sau iarba grasa. De asemenea planta carnivora este si otracelul de balta.