Sunteți pe pagina 1din 3

Jocul Copiii, majoritatea timpului lor liber si nu numai, si-l petrec jucandu-se.

Jocul reprezinta pentru copii o modalitate de a-si exprima proprile capacitati. Prin joc, copilul capata informatii despre lumea in care traieste, intra in contact cu oamenii si cu obiectele din mediul inconjurator si invata sa se orienteze in spatiu si timp. Putem spune ca jocul este munca copilului . In timpul jocului, copilul vine in contact cu alti copii sau cu adultul, astfel ca jocul are un caracter social. Jocurile sociale sunt esentiale pentru copiii cu handicap, intrucat le ofera sansa de a se juca cu alti copii. In aceste jocuri sunt necesare minim doua persoane care se joaca si comenteaza situatiile de joc (loto, domino, table, cuburi, carti de joc etc.). In perioada de prescolar se desfasoara mai ales in grup, asigurandu-se astfel socializarea. Din acest motiv, copiii cu handicap trebuie sa fie inscrisi la gradinita din vecinatate, alaturi de copiii sanatosi. Copiii sunt curiosi, dar practici, astfel ca ei vor accepta usor un copil cu deficienta fizica, care se deplaseaza in fotoliu rulant sau in carje. Ei sunt suficient de simpli si deschisi pentru a accepta usor un coleg cu probleme de sanatate. Perioada de prescolar este cea mai indicata pentru inceperea socializarii copiilor cu handicap. La aceasta varsta, socializarea se realizeaza usor prin intermediul jucariilor si al echipamentelor de joc. Totusi, trebuie sa fim atenti la unele probleme deosebite. Unii copii cu deficiente au avut experienta neplacuta a spitalizarii si a separarii de parinti. De aceea, pot aparea reactii intense, mai ales in primele zile de gradinita. In alte cazuri, copilul are probleme legate de utilizarea toaletei si de deplasare. In aceste situatii, este de preferat sa se solicite prezenta mamei pana la acomodarea copilului in colectivitate si acomodarea personalului cu problemele copilului. Jocurile trebuie sa fie adaptate in functie de deficienta copilului. Copiii cu tulburari de comportament trebuie sa fie permanent sub observatie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie sa fie cat mai variate.

La copiii mai mici adesea o comunicare se realizeaza mai bine sub forma de joc si din acest motiv si psihoterapia prin joc este mai eficienta, dar jocul prin el nsusi nu reprezinta o psihoterapie, ci el faciliteaza comunicarea. Folosind ntr-un anumit fel jucariile, copii exprima sentimente si trairi (plastilina, papusi, animale, armament, creioane colorate). Jocul are rolul de a largi spectrul relatiilor interpersonale, de disciplinare a conduitei, de dezvoltarea a unor capacitati intelectuale, de antrenare a vointei si de amplificarea proceselor de orientare n spatiu. Jocurile pe care le poate utiliza copilul sunt reprezentate prin: obiecte (figurine) reprezentnd persoane sau animale, module de constructii, masini, mingi, dansuri asociate de cntece si poezii. Cadrul n care se desfasoara jocul trebuie sa fie ncarcat de o atmosfera calda, care sa ofere siguranta si culoare. Terapeutul care lucreaza cu o astfel de categorie de copii trebuie sa inspire ncredere, sa fie responsabil, sa coopereze si sa supravegheze, sa aiba atitudine flexibila vizavi de copil. Jocul trebuie sa ofere loc pentru imaginatie si creativitate. Jocul prin imaginarea de povesti creeaza o relatie calda si intima cu copilul. Povestile pot fi nsotite de un fond muzical adecvat. Metoda teatrului de papusi, n care copilul reface scene

din propria familie, pare a fi foarte utila. Se observa sentimentele de ostilitate si se pot ntrevedea noi solutii. Pentru multi copii este foarte important sa aiba ncredere n terapeut, sa stie ca exista cineva pe care se poate baza cu adevarat, ceea ce n familiile cu probleme nu se poate realiza. Majoritatea copiilor care prezinta o deficienta mentala usoara pot fi constienti de aceasta deficienta si devin astfel complexati, retragndu-se din grupul social din cadrul caruia faceau parte. Jocurile teatrale trebuie sa poarte o denumire, sa aiba un scop si sa presupuna diverse activitati. Scopurile acestor jocuri sunt reprezentate prin: recunoasterea celorlalti copii, prin crearea ncrederii n sine, prin dezvoltarea simtului observatiei, prin mbunatatirea perceptiei asupra spatiului si prin dezvoltarea comunicarii si imaginatiei. Teatru de papusi are rolul de a ncuraja copilul sa se exteriorizeze si sa ncurajeze copilul n vederea depasirii propriilor conflicte. Copii ajung sa lucreze, sa coopereze cu alti copii, nvata sa interactioneze cu acestia, sa comunice cu ei, sa stabileasca relatii de prietenie si amicitie. Se pot dezvolta jocuri de constructii din diverse piese, cuburi prin care se creeaza anumite ansambluri, prin intermediul carora copilul si formeaza anumite idei, participa la discutii si cauta posibilitatile de rezolvare a unor probleme si de realizare a unor obiective. Trebuie sa se axeze n cazul copiilor cu retard mintal pe realizarea sarcinilor practice pentru dezvoltarea abilitatilor de autonomie personala. n acelasi timp se va urma si dezvoltarea abilitatilor intelectuale prin rezolvarea unor sarcini de natura cognitiva. Activitatile dezvoltate pot parea non-academice dar ele, de fapt, ofera copilului multe ocazii de a nvata. Activitatile din viata practica au doua aspecte: 1. Formeaza aptitudinile necesare n relatia cu mediul fizic: pregateste copilul pentru experientele vietii reale; ajuta copilul sa-si dezvolte aptitudini care vor contribui la cresterea independentei sale; creste ncrederea n sine a copilului; dezvolta coordonarea ntre mna si ochi; ajuta la dezvoltarea aptitudinilor musculare; ajuta la nvatarea orientarii de la stnga la dreapta necesare cititului si scrisului. 2. Formeaza aptitudinile practice necesare n relatia cu alti oameni: familiarizeaza copilul cu aptitudinile sociale nvata copilul sa foloseasca un limbaj adecvat n situatii particulare. Cteva activitati pe care copii cu un anumit grad de retard le pot dezvolta pot fi reprezentate de: rame mbracate, turnarea, lustruirea, curatarea si frecarea, sortarea obiectelor, stoarcerea si strngerea, taierea, rasucirea si ntoarcerea, transferul. Cultivarea aptitudinilor prin arta privesc lipirea bucatilor mici de hrtie, material, obiecte mici, pictatul si desenatul, precum si tridimensionalitatea obiectelor (forme din plastilina, hrtie pentru construirea evantaielor, animalelor, solnite, pahare). Psihoterapeutul trebuie sa dispuna de o ntelegere clara a naturii dificultatilor psihologice ale copilului si a mecanismelor care stau la baza acestora. Psihoterapeutul trebuie sa aiba n vedere faptul ca majoritatea copiilor cu deficienta mentala au mai des tulburari psihice si emotionale dect copii normali. Printre copii cu deficienta mentala usoara 30-40% sufera de tulburari ale dezvoltarii psihice. La cei cu deficienta grava se observa tulburari psihice la 50% din cazuri. Cauza acestor tulburari este probabil n mare parte defectul cerebral al copilului. nsa un rol deosebit l are si presiunea psihologica a mediului nconjurator, dat fiind handicapul copilului, de asemenea lipsa de ntelegere din partea mediului nconjurator (de exemplu, din cauza limbajului sarac al copilului) si pentru ca (n ciuda handicapului) copilul si da seama, ca altii sunt capabili de lucruri de care ei nu sunt n stare. Printre copii cu deficienta mentala usoara se observa multe tulburari psihice, de pilda emotionale, tulburari de comportament exterioare, sau hiperactivitate, ca si la copiii normali. Pentru a facilita comunicarea si ntelegerea este mai indicat, atunci cnd copilul descrie o situatie sau un eveniment, sa se raspunda la sentimentele si trairile copilului dect la variabilele situatiei externe. Este important ca terapeutul sa utilizeze un limbaj pe ntelesul

copilului, att n ceea ce priveste vocabularul, ct si nivelul de abstractizare. Foarte importanta n cazul copiilor cu retard mintal este terapia ocupationala, care se centreaza pe diverse activitati practice n care copilul este implicat, n vedere dezvoltarii abilitatilor de relationare, de identificare a preferintelor acelui copil. In timpul tratamentului terapeutul trebuie sa se concentreze asupra aspectelor pozitive ale comportamentului copilului si sa nu acorde o atentie excesiva deficientelor si esecurilor. Se pune la ora actuala accentul pe ideea ca psihoterapia trebuie combinata cu metode educationale, metode de modificare a mediului si cu tehnici comportamentale. Psihoterapia comportamentala se aplica la o serie de demersuri psihoterapeutice destinate sa modifice anumite comportamente nedorite, sistem, ce are ca baza teoretica principiile teoriei nvatarii. Elementul comun al acestor tehnici consta n manipularea unor elemente ale ambiantei pentru a ncuraja sau descuraja un anumit tip de comportament. Desensibilizarea este utilizata tehnica n tratamentul fobiilor. Metoda inversiunii consta n aceea ca dupa ce s-a discutat si analizat natura fobiei subiectul este aruncat direct n cea mai axiogena situatie. Mecanismul acestor terapii consta probabil n aceea ca ntr-un fel sau altul pacientul nvata sa faca fata situatiei. Foarte des utilizata la oara actuala n cazul copiilor cu diverse grade de deficienta mental este terapia ocupationala, prin intermediul caruia copii ajung sa-si nsuseasca deprinderile de viata independenta. Copilul va trebui sa-si formeze deprinderile de viata cotidiana, deprinderi pentru folosirea resurselor comunitatii, deprinderi pentru viata n societate, dar si deprinderi pentru activitatea individuala si munca. Terapia logopedica este absolut necesara n corectarea deficientelor de limbaj aparute n dezvoltarea copilului, care nregistreaza retard mintal. Activitatea fizica structurata pe gimnastica i ajuta pe copiii sa-si mbunatateasca coordonarea, independenta si cooperarea. Se transmite un sentiment de bine si de realizare.