Sunteți pe pagina 1din 9

Chiar vine sfarsitul lumii ?

de Lucian Cristescu Secolul al XXI-lea va fi un secol al crizelor sau nu va fi deloc, ar fi putut scrie Andre Malraux astazi. Pentru unii, crizele si catastrofele fac parte din metabolismul lumii noastre. Fiecare generatie a trecut pe aici. Pentru altii, incidenta si magnitudinea lor ingrijoratoare sunt semne ale unui sfarsit de istorie. Intre atitudinea panicarda si ignoranta senina, realismul singur isi croieste culoarul in care accidentele de parcurs pot deveni oportunitati pentru o meditatie profunda asupra destinului lumii. Cu peste 150 de ani in urma, un student din Paris a inceput sa publice romane SF : navigari submarine, explorari spre centrul pamantului, calatorii in luna In scurt timp, numele lui a ajuns sa fie unul dintre cele mai indragite de copii : Jules Verne. Generatia X este martora traducerii in fapt a mai tuturor reveriilor ex-studentului la Drept : racheta, submarinul, automobilul, elicopterul, zgarie-norii, aerul conditionat, proiectorul, tonomatul, pana si internetul si televiziunea. Progresul stiintific ne-a facut favoarea sa traim intr-o epoca a visurilor materializate. Descoperirile in medicina au eradicat molime. Speranta de viata a crescut in lume cu 15 ani. Extraordinarul Proiect al Genomului Uman ne-a dezvaluit harta celor aproximativ 25.000 de gene, deschizand o biblioteca imensa de informatii revolutionare. Datele recent culese privind ADN-ul ofera perspective noi in tratarea unor boli incurabile. Noi tehnici agricole promit deblocarea lumii de sub amenintarea infometarii. In domeniul comunicatiilor, computerul si internetul au realizat o revolutie informatica fara precedent, transformand lumea intr-un sat global. Intr-un timp atat de prodigios, mai poate crede cineva in sfarsitul lumii?

Soarele la orizont Intre 2000 si 2002, cunoscuta universitate Princeton a gazduit o serie de intalniri interdisciplinare sub genericul Dumnezeul sperantei si sfarsitul lumii. Participantii erau savanti ilustri, iar moderator era celebrul Sir John Polkinghorne, membru al Societatii Regale, profesor de fizica particulelor la Cambridge, laureat al Premiului Templeton. Tonul dezbaterilor varia de la un scepticism stiintific la o oarecare speranta metafizica.

Motivul sentimentelor sumbre il dadeau insesi indicatoarele de la pupitrul cercetarii stiintifice. Conform descoperirii din 1998 a savantilor din cadrul Supernova Cosmology Project (Berkeley National Laboratory, SUA), universul isi accelereaza rata de expansiune, din pricina unor forte numite dark energy (energie neagra). Potrivit acestora, in ritmul actual, stelele vor inceta sa se mai formeze, iar sorii vor deveni stele pitice albe. Universul va ingheta treptat si va deveni morman de stele moarte si gauri negre, iar viata va disparea chiar mai inainte ca sfarsitul lumii sa aiba loc. Viitorul universului se arata tragic si absurd. Cotidianul britanic The Guardian publica, in 2003, un interviu cu un alt titan al stiintei, Sir Martin Rees, astronomul regal al Angliei, profesor de cosmologie si de astrofizica la Cambridge si presedintele Asociatiei Britanice pentru Progresul stiintei. Subiectul era provocat de recenta sa carte Veacul cel din urma : va supravietui rasa umana secolului 21 ?, cu un subtitlu lugubru : Teroarea, eroarea si eco-dezastrul ameninta viitorul omenirii chiar in secolul acesta. Fara ezitari, savantul agnostic exprima o alta ingrijorare, nu din perspectiva macrocosmosului, ci a conditiilor Terrei aflate in cadere entropica. Sansele ca omenirea sa supravietuiasca nu sunt mai mari de 50%. In secolul al XX-lea am asezat fundatiile pentru distrugerea omenirii, creand contextul pentru extinctia noastra, spunea dr. Rees. In articolul Douazeci de cai prin care lumea ar putea disparea (oct. 2000), Corey S. Powell, redactorul-sef al revistei Discover, analizeaza argumentul Ziua de apoi formulat de cosmologul Brandon Carter (matematician si astrofizician australian, descoperitorul principiului antropic), dupa care enumara cateva posibilitati prin care pamantul ar putea disparea oricand, de la impactul cu un asteroid (exista 2.000 de asteroizi care intersecteaza regulat orbita pamantului, din care cateva sute au un diametru de peste 1 km), explozii de raze gama, cadere in vid, intersectarea cu o gaura neagra calatoare pana la razboi atomic. Alarma de gradul zero Anul 2008 a fost marcat de doua semnale de impact mondial. Primul a fost lansat de Conferinta pentru diversitate biologica organizata de ONU, intre 19 si 30 mai, la Bonn, cu participarea a 6.000 de experti din 191 de tari. Rapoartele alarmante au etalat o lista a catastrofelor in curs de desfasurare. De exemplu : 40% din flora si fauna Terrei este pe cale de disparitie. Anual, padurile tropicale pierd o suprafata cat jumatate din Elvetia, iar ritmul pescuitului industrial va cauza, pana in 2050, depopularea oceanului
2

planetar. Directorul executiv al Programului de Mediu al ONU, Achim Steiner, nu si-a ascuns previziunile funebre : Promisiunile facute la Summitul Pamantului in urma cu 16 ani au fost incalcate sistematic. Cel de-al doilea semnal de alarma a fost tras la Conferinta privind Riscurile Catastrofice Globale, organizata de Universitatea Oxford, intre 17 si 20 iulie. Raportul final al conferintei, intocmit de economistul si jurnalistul Ronald Bailey, se intitula Sfarsitul omenirii prin bombe nucleare, nanotehnologie sau inteligenta artificiala? Riscurile unui impact cu asteroizii, ale exploziilor de raze gama, suprapopularii, epuizarii resurselor sau foametei palesc in comparatie cu o amenintare : inventivitatea criminala. Ma refer la arsenalul masiv de arme nucleare, nanotehnologia in stare sa produca, la preturi minime, orice, inclusiv arme de distrugere in masa, dar si la inteligenta artificiala capabila sa se autoimbunatateasca, posedand puteri nelimitate !, spunea economistul. Clopotele suna Raportul Bailey apreciaza ca arsenalul nuclear mondial numara (oficial) 26.000 de dispozitive, din care 2.000 de focoase stau gata de lansare in orice clipa. O singura lansare eronata ar ucide sapte milioane de oameni pe loc, iar replica ar mai produce pana la 12 milioane de victime. Ultimul accident critic s-a produs in 1995, cand statul major rus a cerut presedintelui Eltin sa declanseze atacul nuclear impotriva a ceea ce pareau a fi rachete balistice inamice care, in fond, nu erau decat un satelit meteorologic norvegian. Mai periculos chiar decat un razboi atomic este terorismul nuclear. Se apreciaza ca doar 19 teroristi (cati au lovit SUA la 11 septembrie 2001) pot construi o bomba cu sase milioane de dolari, cu doar 40 kg uraniu imbogatit, cantitate relativ usor de sustras din cele 50 de depozite civile cu un stoc de 1.700 de tone de uraniu ! Ultima tentativa de furt de material radioactiv, din fericire esuata, s-a produs cu mai putin de un an in urma in Africa de Sud. Chiar si fara evenimentele catastrofice amintite, scenariul bulversarii sociale alimentat de crizele prezente, de la penuria de apa, alimente si energie si pana la amploarea crimei organizate, indica cel mai comun risc catastrofic global. La ora aceasta exista (conform studiilor efectuate de Millennium Project) 15 factori de risc ai declansarii globale a comportamentului violent. Se prevede ca dinamica demografica va dubla necesarul de hrana in 2013, care deja nu e suficienta, in timp ce penuria de apa va afecta, pana in 2025, trei miliarde de locuitori. In prezent, se

estimeaza ca 46 de tari cu o populatie de aproape trei miliarde sunt expuse din cauza factorilor amintiti la riscul unui conflict armat. Pentru cel care are ochi de vazut si urechi de auzit, toate acestea spun ceva ! Semnale si istericale Cei care au trait efervescenta sfarsitului de secol pastreaza inca amintirea scenariilor apocaliptice : un al treilea razboi mondial, asteroizi sau Y2K. Generatia bunicilor, martori a doua conflagratii mondiale, a fost, se pare, mai marcata de spectrul Apocalipsei. Secolul al XX-lea poate ca nici nu are un termometru mai fidel privind expectantele catastrofiste ca productia cinematografica. Din 1910 (la numai opt ani de la construirea primului cinematograf public) si pana in anul 2000, au fost date pe piata 210 filme pe tema sfarsitului lumii. Numarul-record de pelicule apocaliptice il detine ultimul deceniu, cu 73 de productii. Iata un paragraf dintr-o stire de actualitate : Lumea a degenerat. Mituirea si coruptia abunda. Copiii nu mai asculta de parinti Este evident ca sfarsitul lumii se apropie cu repeziciune Fragmentul este un raport in alb-negru al decadentei zilei. Constatarea apartine unui analist anonim care si-a redactat editorialul in cuneiforma, pe o tablita de lut in Asiria, cu 2.800 de ani inainte de Hristos. Doar pentru ca am trait-o, suntem inclinati sa credem ca istoria secolului al XX-lea a fost si cea mai chinuita de iminenta evenimentelor horror. In realitate, spectrul sfarsitului lumii a bantuit imaginatia tuturor generatiilor si a atins de n ori masa critica, ori de cate ori s-au aratat la orizont cronologii, prorociri sau semne ! Ba mai mult, o teama primordiala din strafunduri tine omul intr-o necurmata alerta, facandu-l sa adulmece dupa himere sau chiar sa nascoceasca semne si antihristi care-i eclozeaza taina datei finale. Dosarul crestinismului abunda de aratari si de Zile de apoi Anno Mundi Framantarea escatologica dupa ziua aceea si-a facut aparitia in crestinismul primar, la inceputul secolului al II-lea. Trecuse deja o generatie si mult sperata Parusie (in gr. aratare) continua sa intarzie. Care sa fi fost motivul ? Nu cumva Dumnezeu isi deruleaza dinamica dupa un anumit grafic, intocmit dupa o anume logica ? Nedispunand de o alta sursa decat Biblia, teologii au inceput sa caute printre randuri cheita pentru escatologia lor amanata. Irineu, liderul bisericii din Lyon (180 d.Hr.), s-a gandit la urmatoarea stratagema : daca ar putea el sa afle exact anul creatiunii, atunci, pe baza
4

analogiei Saptamanii mileniale, putea afla si capatul celalalt al arcului, sfarsitul creatiunii. Analogia era aceasta : (a) daca saptamana creatiunii a fost de sase zile de lucru, urmata de o zi de odihna ; si (b) daca Biblia echivaleaza o zi cu o mie de ani, atunci (c) venirea lui Hristos si sfarsitul lumii ar trebui sa aiba loc in 6.000 de ani de la Facere, ca sa inceapa mileniul de odihna, al saptelea. Deja pe la 200 d.Hr. exista o preferinta printre cronologisti, anume ca Anno Mundi ar fi fost cu 5.500 ani inainte de Hristos, astfel ca, din cei 6.000 de ani nu mai ramaneau decat 500 de ani. Pe acest rationament, Iulius Africanul, Hipolit din Roma, Lactantiu, Hilarie din Poitiers si altii si-au zidit sperantele pe anul fast 500 d.Hr. Cu toate ca anul a trecut fara asteptatul eveniment, dezastrele naturale care au maturat imperiul roman si inainte, si dupa ciuma, cutremure, inundatii si invazii barbare au fost toate interpretate ca semne ale sfarsitului. Cu cateva decenii inaintea anului fatidic, Augustin si Ieronim (cca. 410 d.Hr.), dandu-si seama cat de periculoasa era o asemenea predictie, au recalculat Anno Mundi si au venit cu o cronologie mai confortabila : sfarsitul celor 6.000 de ani urma sa aiba loc mai tarziu, prin 800 d.Hr. Au fost teologi (Grigore din Tours) care au aplaudat precautia doctorilor, raliindu-se la noua interpretare. Confortul acesta avea insa si el o scadenta. Odata cu sosirea secolului al VIII-lea, o stare febrila a cuprins crestinismul occidental. Imparatul bizantin Constantin VI fusese ucis de mama sa (797), care acum statea pe tron. Obstacolul Antihrist (Imperiul roman) parea dat la o parte. Papa Leon III fusese izgonit din Roma (799). Mileniul era pe punctul sa izbucneasca ! Pentru a saluta inceputul mileniului ceresc, Carol cel Mare a hotarat sa fie incoronat ca imparat roman exact in anul 800, inaugurand astfel Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana. In prima zi de Paste din acelasi an 800, un cutremur a zgaltait pamantul. Inca un semn ! Anno Mille Din aceeasi precautie, in timp ce anul 800 batea la usa, venerabilul Bede cu discipolii sai carolingieni au relaxat ceasul profetic, mutand Ziua Z pe anul 1000. Calculele lor se bazau pe o alta socoteala a lui Augustin : ca mileniul apocaliptic, al saptelea, n-ar fi in viitor, ci a si inceput odata cu nasterea lui Hristos. Iar revenirea lui Hristos si, implicit, sfarsitul pamantului vor avea loc la incheierea mileniului, deci in anul 1000 ! Exact ca anul 1000, anul 1033 a venit si a trecut si el. Pretexte pentru o noua cronologie credibila nu se mai gaseau. Brusc, lucrurile s-au intors la vechile fagasuri : cavalerii si-au calcat legamantul ; clerul s-a retras in chilii ;
5

taranii au fost si mai abitir legati de glie. Si atunci, visatorii si activistii apocaliptici au gasit ca, decat sa astepte, ar face mai bine sa-si ia destinul in maini si sa provoace ei insisi materializarea imparatiei, dupa chipul si asemanarea lor. Asa s-au plamadit cruciadele, ordinele manastiresti, conquistele ; asa s-au nascut Lumea Noua, miscarile sociale, nazismul si comunismul. Adunandu-le pe toate la un loc, trebuie sa constatam ca, desi extraordinare prin amploare si idealuri, asteptarile zilei Z n-au schimbat fata lumii afara doar de cateva cicatrici in plus lasand-o la fel cum era, beteaga, pacatoasa si ahtiata dupa semne. Si atunci, mai are vreun rost sa te uiti dupa semne ? Iuresul dinaintea anno mille In mod uimitor, cerul si pamantul si-au inmultit semnele si minunile : eclipse, comete, razboaie, foamete si ciuma, profeti itineranti si predicatori populari. In 950, calugarul Adso (Tratat despre Antihrist) ii explica reginei Frantei ca Antihristul nu putea aparea decat dupa prabusirea imperiului. In 965, un predicator alarma Parisul cu stirea ca vine sfarsitul in anul 1000. In 968, pe cand armatele lui Otto I asediau o cetate, trupele sale au luat-o brusc la fuga, din cauza unei eclipse: a venit sfarsitul ! Intre 987 si 991 se stingea dinastia carolingiana. In 988, razboiul civil ravasea Franta. In 989 si-a facut aparitia cometa Halley. In 994, o foamete mare a bantuit Saxonia si Aquitania. Toate la un loc au creat in vestul Europei o stare de tensiune fara precedent ! Pentru ca sfarsitul batea la usa, o serie de miscari sociale au rasarit pe mai multe planuri. Obsedat de visele sale religioase, tanarul imparat saxon Otto III si-a jurat sa resusciteze imperiul in criza. Scenariul sfarsitului cerea convertirea tuturor neamurilor. Ca atare, Otto a sponsorizat misiuni in toate tarile rasaritului. Tot Otto reformeaza papalitatea, intronandu-l pe Gerbert (alias Silvestru II) ca papa, in anul 999. In mijlocul semnelor, s-a pornit o ampla miscare de pelerinajm. Martorul, istoricul Rodulfus Glaber, scria: O multime imensa de oameni din intreaga lume, mai mare decat orice om ar fi putut spera sa vada, a pornit in calatorie la mormantul Mantuitorului din Ierusalim. Unii nu voiau nici sa se intoarca, oprindu-se pe Muntele Maslinilor si rugandu-L pe Iisus sa-i ia la El. La inceput erau plebei si oameni din patura de mijloc, dar dupa ei au urmat oamenii de sus : regi, conti, marchizi si episcopi, si lucru nemaipomenit in cele din urma chiar si multe femei nobile sau sarace, au plecat in pelerinaj. Multi au dorit sa moara acolo. Cei care au ramas acasa au inmultit conciliile Pax Dei (989-1000). Sub initiativa clerului, cavalerii depunea

juramant inaintea maselor de tarani adunati in aer liber ca nu vor mai incalca dreptul clerului si nu vor mai teroriza pe cei neinarmati. Intensitatea asteptarii a fost atat de mare incat, atunci cand anul 1000 a trecut fara sa aduca implinire, lumea a ales sa-si sustina sperantele prin noi calcule : va fi anul 1003 (adica mileniul plus inca 3,5 ani ai lui Antihrist), ba 1012 sau 1028 Ultima speranta era in anul 1033 : exact un mileniu nu de la nasterea, ci de la patimile Mantuitorului. Toate aceste previziuni erau dovedite prin semne pline de talc : minuni, eclipse, ciuma, aparitia unei supernove (in 1006), doua foamete cumplite de proportii europene (intre 1005 si 1006 si intre 1030 si 1033), ploi de culoarea sangelui (in 1009 si alta in 1028) si soarele devenit rosu ca sangele (1009). Dar semnul suprem care a ridicat in picioare Occidentul a fost ivirea lui Antihrist. In 1009 (al 400-lea an al Hegirei lui Mahomed), sceleratul AlHakim, califul din Cairo, cucereste Ierusalimul, distruge Sfantul mormant sii macelareste pe crestini. Faptele lui se potriveau de minune cu imaginea Antihristului care se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dandu-se drept Dumnezeu! (2 Tesaloniceni 2:4). Dar pentru ca traditia spunea ca Antihristul trebuia sa fie neaparat evreu, teologii au rezolvat inadvertenta suspectand in spatele lui Al-Hakim mana jidoveasca. Un nou val de progomuri a stropit Europa. In efervescenta pregatirii, Biserica a luat masuri pentru starpirea ereticilor : in 1012, 1017 si 1022 au avut loc primele arderi pe rug. Intre 1026 si 1033, convoaie mari de pelerini, conduse de clerici, iau drumul tarii Sfinte. Noi valuri de Pax Dei (1031) reconciliaza nobilimea cu plebea. Se alcatuiesc concilii apostolice din oameni de jos, clerici, aristrocati, barbati si femei. Semnele vremurilor (Matei 16:3) Spunea un ganditor ca mintea omului nu este o facultate pasiva, care doar proceseaza informatiile primite, ci, dimpotriva, o forta activa, manata de curiozitate si de setea de ordine, inclusiv de setea de a-si stabili propria ordine si unitate. Ceea ce dorim sa stim mai mult ca orice este felul in care toate lucrurile se potrivesc laolalta. (Kant). Si cum se potrivesc lucrurile laolalta ? Asta nu mai depinde de ele, ci de ce vrea omul sa gaseasca. Asteptarile sunt cele care dau un sens sau altul aceluiasi lucru. Deci semnele nu se afla afara, in lumea obiectiva, ci in ochiul si mintea privitorului ! Una dintre cele mai mari lectii despre semnele vremurilor a dat-o Iisus pe cand, impreuna cu ucenicii, privea Ierusalimul de pe Muntele Maslinilor. Era
7

cu numai cateva zile inainte de prinderea si rastignirea Lui, iar atmosfera din grup era tensionata. Si unul L-a intrebat : Spune-ne, care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia? (Matei 24:3) Ceea ce surprinde este faptul ca primul lucru care-I iese din gura nu se refera la niciun semn, ci la un pericol extrem de tentant : Bagati de seama sa nu va insele cineva! (Matei 24:4) Cu ce si cum ? Vor veni multi in numele Meu care vor zice: Vremea se apropie! Sa nu mergeti dupa ei! (Luca 21:8). Este uimitor faptul ca Iisus le porunceste sa stea departe de pandemia cronologiilor si a zvonisticii despre sfarsitul veacului. Nu-i deloc usor, stiind ca pentru un exilat nu exista ceva mai dulce decat vestea ca nu mai este mult si ca vine liberarea ! Or, tocmai aici se ascunde caracterul seducator al inselaciunii. Prizonierii din timpul razboiului din Vietnam (1965-1973) povesteau despre stratagema pe care o folosea inamicul. Dupa cateva saptamani de detentie, venea un ofiter vietnamez si-i anunta ca cei mai supusi dintre ei, in trei luni, vor fi dati la schimbul de prizonieri si vor pleca acasa. Lunile treceau si nu se mai auzea nimic. De ce nu mai vine ? Apoi, dupa o vreme buna, ofiterul reaparea, spunand ca schimbul de prizonieri s-a amanat cu inca trei luni si intocmea o lista de nume. Iarasi treceau lunile si nu se intampla nimic. Si tot asa, treceau anii, iar prizonierii, cu morarul macinat, mureau cu zile. Nu din cauza conditiilor din lagar. Ci din cauza torturii celei mai perfide, a sperantei zdrobite. O nadejde amanata imbolnaveste inima! (Proverbe 13:12). Este exact efectul pe care-l produc prevestitorii apocaliptici. De aceea : Sa nu-i credeti! Sa nu mergeti dupa ei! (Matei 24:23.26 ; Luca 21:8) In raspunsul Sau, Iisus prezinta un numar de sapte semne majore care au forta sa stranga prezicatorii si credulii deopotriva : Razboaie si amenintari de razboi Rascoale Cutremure Foamete Ciumi Aratari inspaimantatoare Semne mari in cer (Matei 24:6-8; Luca 21:9-11). Si, din nou, Iisus surprinde ! Dupa ce enumera semnele, El repeta de doua ori : Sfarsitul nu va fi atunci Sfarsitul nu va fi indata! Asadar, ele nu vestesc sfarsitul ! Ci doar inceputul durerilor! (Matei 24:6.8 ; Luca 21:9). Un singur semn ! Si atunci ? Mai au nevoie crestinii de repere in evaluarea vremii ? Si mai au relevanta semnele sfarsitului? Da, cu o precizare radicala : ca Iisus le-a dat un singur semn clar si fara echivoc : Evanghelia aceasta va fi propovaduita in toata lumea Atunci va veni sfarsitul! (Matei 24:14).
8

In lumina acestui criteriu, pentru cei care stau cu privirile atintite spre cer, in asteptare, exista o comparatie semnificativa : 97% din locuitorii lumii au auzit de Coca-Cola ; 72% au vazut o sticla de Coca-Cola, iar 51% au si gustat din Coca-Cola, performanta realizata in circa 100 de ani. In contrast, 32% din populatia lumii (peste doua miliarde) nici macar n-a auzit de Biblie sau de Iisus. 37% din cei care au auzit de crestinism n-au avut ocazia sa-i guste relevanta. Pentru ca, dupa circa 2000 de ani, 80% din cei care se numesc crestini nu stiu prea bine ce cred ! Semnul dat de Hristos se traduce cam asa : Te intereseaza sfarsitul lumii? Atunci du-te si ocupa-te nu de semne, ci de semeni ! Atasamentul autentic n-are nevoie de motivatii extrinsece. El se alimenteaza prin trairea launtrica a unei relatii personale si continue cu Persoana pe care o iubesti. Aceasta se cheama credinta. Ea functioneaza doar in opozitie cu vederea (cu semnele) (2 Corinteni 5:7). Iar cel care este intr-o relatie autentica va fi preocupat mai putin de sine si de liberarea lui (Nu vine odata sfarsitul?), si mai mult de salvarea altora, fiind tot timpul in criza de timp pentru imensa insarcinare (Mai lasa-mi putin timp!). Si, ca o confirmare a justetii rationamentului de mai sus, Iisus Hristos avertizeaza ca toate scenariile, chiar si cele mai crestine si mai bine argumentate, vor fi dejucate de venirea Lui. El insista asupra elementuluisurpriza, exemplificand prin istoria lui Noe si Lot, caracterul imprevizibil al ceasului socotelilor. Si Iisus repeta : Vegheati, caci nu stiti nici ziua, nici ceasul cand va veni Fiul Omului. (Matei 24:42 ; 25:13). Semne, semne Deopotriva fata morgana, si indicative de drum. Diferenta o face ochiul celui care le cerceteaza. Semnele timpului, Numar jubiliar, 2008