Sunteți pe pagina 1din 23

UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

MASTERAT-STIINTE PENALE SI CRIMINALISTICE

INSTITUTII DE DREPT PENAL

REGLEMENTAREA INFRACTIUNII DE INSELACIUNE


EXAMINARE COMPARATIVA A CONTINUTULUI INFRACTIUNII DE INSELACIUNE PREVAZUT IN CODUL PENAL IN VIGOARE SI IN NOUL COD PENAL (

CUPRINS

SECTIUNEA I......................................................................................................................2 Inselaciunea. Examinare comparativa a continutului infractiunii de inselaciune prevazut in Codul penal in vigoare si in noul Cod penal..................................................2 SECTIUNEA A II-a Inselaciunea..............................................................................5 1.Continut legal si caracterizare...........................................................................................6 2.Structura infractiunii in varianta tip.................................................................................7 2.1.Conditii preexistente.........................................................................................................7 2.2Continutul constitutiv.......................................................................................................8 3.Variantele speciale...............................................................................................................8 4.Variantele agravante............................................................................................................9 5. Formele infractiunii..........................................................................................................10 6.Sanctionarea.......................................................................................................................11

Bibliografie ..............................................................................................................12

SECTIUNEA I Inselaciunea. Examinare comparativa a continutului infractiunii de inselaciune prevazut in Codul penal in vigoare si in noul Cod penal

Spre deosebire de modul de reglementare din Codul penal in vigoare, in Legea nr. 286 din 2009, in cadrul infractiunilor contra patrimoniului sunt incriminate, in mod distinctiv, in Capitolul III intitulat "Infractiuni contra patrimoniului prin nesocotirea increderii"1, acele fapte contra patrimoniului care se savarsesc prin nesocotirea increderii, categorie in care au fost incluse, in primul rand, faptele incriminate in Codul penal in vigoare cum sunt: abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa, insusirea bunuli gasit si inselaciunea. In acelasi timp, la acestea au fost adaugate si alte fapte impotriva patrimoniului ale caror actiuni ilicite se intemeiaza pe nesocotirea increderii si anume: abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor, inselaciunea privind asigurarile, deturnarea licitatiilor publice si exlorarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile, dar si infractiunile de bancruta frauduloasa preluate din legislatia speciala, datorita optiunii legiuitorului de a cuprinde in cod unele dintre actualele incriminari din legi speciale. La infractiunea de inselaciune2, reglementata in noul Cod penal la art. 244, putem observa ca incriminarea retinuta a primit o redactare mai generala si, in acelasi timp, mai cuprinzatoare, prin aceea ca legiuitorul a tinut sa circumscrie aceasta sfera a infractiunii de inselaciune tuturor acelor fapte care presupun inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust, cu imediata consecinta a pagubirii acelei persoane. Optiunea legiuitorului a fost aceea de a renunta la incriminarea in mod separat in cadrul articolului 215 atat a formei speciale de inselaciune in conventii (art. 215 alin.3) cat si a inselaciunii prin emiterea de cecuri fara acoperire (art. 215 alin. 4), existente in actuala reglementare, motivat de faptul ca o enumerarea a unor situatii particularizate prin contextul savarsirii faptei ar creea riscul omiterii altor situatii, la fel de importante. Prin aceasta optiune a legiuitorului nu trebuie sa intelegem ca aceste forme speciale si-au pierdut din importanta sau actualitate, ci trebuie sa avem in vedere faptul ca ele vor face obiectul tragerii la raspundere penala in contextul art. 244, ca inselaciune, in redactarea sa
1 I. Pascu, op. Cit., p. 148. 2. Art. 244 din Legea 286/2009 Inselaciunea:(1)Inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau a unei fapte mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine saupentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba, se pedepseste cu inchisore de la 6 luni la 3 ani.(2) Inselaciunea savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. Daca mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni. (3) Impacarea inlatura raspunderea penala.

cuprinzatoare, datorita cresterii, in conditiile vietii moderne, a formelor si metodelor de agresiune a patrimoniului Se revine astfel la modelul imbratisat de Codul penal de la 1968, in forma sa initial adoptata potrivit caruia infractiunea de inselaciune prin cecuri, nu a mai fost prevazuta in mod separat, considerandu-se ca ea constituie o inselaciune si poate fi sanctionata ca atare. Un argument in plus este acela ca noile incriminari referitoare la inselaciunea privind asigurarile, deturnarea licitatiilor publice si exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile, desi reprezinta forme speciale de inselaciune, reglementarea lor separata este justificata, in comtextul realitatii sociale, fiind necesara riguroasa individualizare si sanctionare a acestor fapte care au devenit din ce in ce mai frecvente in ultimii ani. Conform art. 245, inselaciunea privind asigurarile consta in distrugerea, degradarea, aducerea in stare de neintrebuintare, ascunderea sau instrainarea unui bun asigurat impotriva distrugerii, degradarii, uzului, pierderii sau furtului in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurata; alin. 2 incrimineaza fapta persoanei care, in scopul prevazut in alineatul precedent, simuleaza, isi cauzeaza sau agraveaza leziuni sau vatamari corporale produse de un risc asigurat. Se poate afirma ca inselaciunea privind asigurarile reprezinta o sanctionare ca infractiune distincta a tentativei la infractiunea de inselaciune, comisa intr-un caz special, fapta a carei consumare nu este conditionata de producerea unui rezultat material constand intr-o paguba; astfel "tentativa" ajunge sa fie sanctionata intre limite mai mari (inchisoare de la unu la 5 ani-art. 245 alin. 1). decat faptul consumat (inchisoare de la 6 luni la 3 ani- art.244 alin.1).3 De asemenea, s-a propus reglementarea celor doua forme de inselaciune privind asigurarile ca circumstante agravante ale faptei de inselaciune, deoarece acestea reprezinta o incriminare speciala a tentativei la infractiunea agravanta de inselaciune, savarsita in domeniul asigurarilor, fapta reglementata insa ca infractiune de pericol. S-a pus problema incadrarii juridice pe care o poate primi fapta in ipoteza in care actiunile descrise de norma de incriminare in art. 245 au produs si un rezultat constand intr-o paguba echivalenta folosului patrimonial urmarit, putand exista controverse daca fapta constituie fie inselaciunea din art. 245, reglementarea acoperind ambele ipoteze, fie infractiunea prevazuta in alin. 2 al art.244, privind fapta consumata. Potrivit art. 246 deturnarea licitatiilor publice consta in fapta de a indeparta, prin constrangere sau corupere, un participant la o licitatie publica, ori intelegerea intre participanti pentru a deturna pretul de adjudecare In ceea ce priveste deturnarea licitatiilor publice, practica ultimilor ani a demonstrat ca, nu in putine cazuri, participantii la o licitatie publica au recurs la diferite manopere frauduloase, in scopul indepartarii de la licitatie a unor potentiali participanti, alterand astfel pretul de adjudecare. Ministerul Public a propus majorarea limitelor de pedeapsa, avand in vedere gradul de pericol social abstract al faptei si importanta valorilor sociale protejate, astfel incat fapta sa fie sanctionata cu inchisoarea de la 2-7 ani, in loc de sanctiunea cu inchisoare de la unu la 5 ani.4 Potrivit art. 247, exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile consta in fapta
3 Observatiile Parchetului de pe langa Inalta Curte de Csatie si Justitie cu privire la proiectul Codului Penal, http:www.mpublic.ro/Cp/observatii_piccj_cp.pdf,paragraf 23b. 4 Observatiile Parchetului..., paragraf 24.

creditorului care, cu ocazia darii cu imprumut de bani sau bunurii, profitand de starea de vulnerabilitate vadita a debitorului, datorata varstei, starii de sanatate, infirmitatii ori relatiei de dependenta in care debitorul se afla fata de el, il face sa constituie sau sa transmita, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanta de valoare vadit disproportionata fata de aceasta prestatie; alin.2 sanctioneaza ca forma agravanta, punerea unei persoane in stare de vadita vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicatii cu alcool sau substante psihoactive in scopul de a o determina sa consimta la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanta sau sa renunte la un drept, daca s-a produs o paguba. Prin incriminarea exploatarii patrimoniale a unei persoane vulnerabile se doreste reprimarea unor fapte care au proliferat in ultimii ani si care au produs uneori consecinte sociale devastatoare pentru persoanele care le-au cazut victime, fiind aproape zilnic semnalate in presa cazuri ale unor persoane in varsta sau cu o stare de sanatate precara care au ajuns sa isi piarda locuintele in urma unor asemenea intelegeri patrimoniale disproportionate. Acest gen de fapte sunt incriminate in majoritatea legislatiilor europene. Spre deosebire de situatia actuala, in dispozitia art. 244 din noul Cod penal este mentinuta, ca forma agravanta, doar inselaciunea savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, renuntandu-se la forma agravata a infractiunii din art. 215 alin. 5 din acuala reglementare-fapta de inselaciune care a avut consecinte deosebit de grave. In acelasi timp ca element de noutate sub aspect procesual, in cazul infractiunii de inselaciune s-a prevazut ca impacarea inlatura raspunderea penala, aspect pe care il regasim si in cazul inselaciunii privind asigurarile. Trebuie avut in vedere faptul ca Ministerul Public a propus modificarea art. 244 alin.3 astfel incat conditiia plangerii prealabile sa fie prevazuta doar in ipotezele reglementate de alin. 1, deoarece caracterul agravat al faptei incriminate prin dispozitiile alin. 2, impune exercitarea din oficiu a actiunii penale, dar si pentru aceea ca in caz de concurs de infractiuni, se poate ajunge la situatia nefireasca in care faptuitorul este sanctionat doar pentru infractiunea de mijloc, in timp ce infractiunea scop, inselaciunea mai grava, ramane nesanctionata prin retragerea plangerii prealabile.

SECIUNEA a II-a Inselaciunea


1. Continut legal si caracterizare
Inselaciunea este incriminata in art. 215 C. pen., intr-o varianta tip, doua variante speciale si alte doua agravante. Potrivit art. 215 alin.(1) C. pen., varianta tip consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit vreo paguba. Prima varianta speciala [art. 215 alin.(3) C. pen.] presupune inducerea sau mentinerea

in eroare a unei persoane, cu prilejul incheierii sau exercitarii unui contract, savarsit in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate. A doua varianta speciala [art. 215 alin.(4) C. pen.] consta in emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in total sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul aratat in alin. (1), daca s-a pricinuit o paguba posesorului cecului. Prima varianta agravanta [art.215 alin.(2) C. pen.], comuna celei tip si variantelor speciale, consta in inselaciunea savarsita prin folosire de nume sau calitati mincinoase sau orice alte mijloace frauduloase. A doua varianta agravanta [art. 215 alin.(5) C. pen.], se realizeaza cand inselaciunea, in oricare din variantele de mai sus, a avut consecinte deosebit de grave. Inselaciunea este o fapta periculoasa, deoarece perturba formarea, modificarea sau stingerea rapoartelor juridice patrimoniale, aducand atingere, ca si abuzul de incredere ori gestiunea frauduloasa, acelui minim de incredere necesar desfasurarii normale a acestor raporturi. Ratiunea incriminarii inselaciunii este de a asigura increderea si buna-credinta in relatiile cu caracter patrimonial si de a evita producerea unui prejudiciu persoanei fizice sau juridice.

Structura infractiunii in varianta tip 2.1. Conditiile preexistente


A. Obiectul juridic special si obiectul material. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial ale caror nastere si dezvoltare sunt conditionate de buna-credinta si incredere ce trebuie sa existe in raporurile juridice care au loc intre subiectii acestora. b) Obiectul material al infractiunii pot fi bunuri mobile, inscrisurile cu valoare patrimoniala, precum si bunurile imobile asupra carora poarta manevrele frauduloase faptuitorul. B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ nemijlocit al infractiunii poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale. Daca subiectul activ nemijlocit are calitatea de functionar public, iar actiunea de amagire este savarsita in exercitarea atributiunilor de serviciu, fapta nu constituie inselaciune, ci abuz in serviciu.5 b) Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica, privata ori publica, al carei patrimoniu a fost lezat, pagubit prin savarsirea infractiunii de inselaciune. In anumite situatii, se poate distinge un subiect pasiv principal si un altul secundar. De pilda, daca proprietarul anumitor bunuri mobile le incredinteaza unei alte persoane sa le pastreze, in baza unui contract de depozit, iar faptuitorul il induce in eroare pe depozitar, spunadu-i ca a cumparat acele bunuri de la proprietar si il determina sa i le predea, vom avea un subiect pasiv principal in persoana proprietarului al carui patrimoniu a fost
5 V.Dongoroz si colab., op. Cit., vol. III, p. 527.

diminuat prin insusirea acelor bunuri de catre faptuitor, si un subiect pasiv secundar, victima subsidiara a amagirii, in persoana depozitarului, daca prin fapta de inselaciune sau produs pagube si in patrimoniul sau.

2.2Continutul constitutiv
A. Latura obiectiva. a) Elementul material consta in orice actiune frauduloasa de amagire ori inducere in eroare a victimei, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarata. A prezenta"ca adevarata o fapta mincinoasa" inseamna a inventa, a scorni, a face sa creada ca fiind existent ceva(o anume stare, o situatie, o intamplare, un lucru, o persoana etc.) care in realitate nu exista. A prezenta"ca mincinoasa o fapta adevarata"inseamna a ascunde adevarul, a disimula, a face sa creada ca nu exista ceva care in realitate exista. Prezentarea frauduloasa, denaturata sau alterata a realitatii trebuie sa fie apta de a inspira incredere victimei si de a o induce in eroare, de a o amagi sau de a o mentine in eroarea produsa anterior.6 Actiunea de inducere in eroare se poate realuza prin orice mijloace (chiar simplele reticente- abtinerea de a da explicatii-poate fi un mijloc de amagire in raport cu conditiile concrete). Nu are relevanta daca subiectul pasiv s-a lasat mai usor sau mai greu indus in eroare. In practica judiciara s-a retinut ca savarseste infractiunea de inselaciune acela, care prin afirmatii mincinoase induce in eroare pe magazionerul C.F.R., reusind astfel sa-si insuseasca bunurile lasate de alta persoana la magazia de bagaje 7; ori cel ce a obtinut o suma de bani afirmand in mod mincinos, fata de persoana vatamata, ca vine din partea fratelui acesteia care ii solicita un imprumut sau care promitand unei fetite ca ii va da jucarii in schimbul cerceilor din ureche, sau obtine astfel bunurile respective8. De asemenea, comite infractiunea de inselaciune si acela care, pretinzand ca a fost de proprietarul unui autoturism lasat in incinta unui autoservice, sustrage din acel vehicul scule si accesorii; sau cel care, pentru a vinde un medicament cu un pret superior celui real, ii atribuie proprietati curative pe care nu le are. b) Urmarea imediata consta in crearea unei situatii de fapt contrare celei care ar fi trebuit sa existe daca nu s-ar fi savarsit actiunea de amagire (de inducere in eroare). Pentru ca urmarea imediata sa aiba eficienta in continutul infractiunii de inselaciune, trebuie ca aceasta"sa fi pricinuit o paguba". Consecinta civila a faptei (paguba) constituie, in cazul infractiunii de inselaciune, o cerinta esentiala pentru existenta acesteia. In practica judiciara, in mod concret, s-a decis ca nu constituie infractiunea de inselaciune vanzarea unui bun provenit din furt, intrucat vanzatorul nu a obtinut un folos injust si nici nu a produs o paguba cumparatorului. Este indeosebi cunoscut ca autorii infractiunilor de furt, in cele mai multe cazuri, ofera spre vanzare bunurile furate si nu procedeaza astfel pentru a insela pe cumparator, ci din contra, solicita preturi situate, de regula, sub valoarea reala a bunurilor, tocmai pentru a le valorifica. c)Legatura de cauzalitate. Pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de
6 O.A. Stoica, op. Cit., p. 169. 7 Trib.Suprem, Sentinta penala, decizia nr. 2068/1977, in R.R.D. nr. 3/1978,p.64; Trib.Suprem, Sectia penala, decizia nr. 1874/1975,p.65. 8 G.Antoniu, C. Bulai, op. Cit., vol. III,p. 133-136.

inselaciune, trebuie sa se constate ca exista o legatura de la cauza la efect intre actiunea de amagire (elementul material) si urmarea imediata. Daca situatia de fapt patrimonial pagubitoare este datorata altei cauze decat actiunii de amagire, ea nu constituie urmmarea imediata a acestei actiunii, fiindca lipseste legatura de cauzalitate. De regula, legatura de cauzalitate rezulta insa din insesi imprejurarile de fapt ale actiunii. B. Latura subiectiva. a) Forma de vinovatie pe care o cere norma de incriminare pentru ca fapta sa constituie inselaciune este intentia. Exista intentie de a induce in eroare sau de a mentine in eroare atunci cand faptuitorul isi da seama ca actiunea pe care o efectueaza conduce la o amagire, menita sa provoace in mintea celui de fata de care este savarsita o falsa cunoastere a realitatii si prevede ca, din cauza acestei alterari a adevarului, cel amagit va lua o decizie care ii va pricinui o paguba materiala. In practica judiciara s-a decis ca lipseste elementul subiectiv specific inselaciunii si, in consecinta fapta nu constituie infractiune in cazul in care faptuitorul achizitiona animale de la populatie, in vederea valorificarii lor la abator, cu promisiunea de plata ulterioara a pretului, urmata de neachitarea acestui pret, daca neplata pretului promis nu se datoreaza vointei achizitorului de animale9; ori fapta inculpatului de a conveni cu partea vatamata sa-i vanda o locuinta, sens in care a primit de la acesta un autoturism si o suma de bani, din moment ce partea vatamata a cunoscut cu certitudine, in momentul incheierii conventiei, ca inculpatul nu este proprietarul locuintei respective.10 Intr-o alta cauza s-a decis ca exista elementul subiectiv al infractiunii de inselaciune daca inculpatul a actionat cu intentia directa de a induce in eroare persoanele vatamate, in scopul obtinerii unor foloase materiale injuste, cauzand pagube acestora. b) Scopul. Pentru intregirea laturii subiective a infractiunii de inselaciune, este necesar ca faptuitorul sa fi efectuat actiunea de amagire" in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust". Nu are importanta daca folosul material injust a fost ori nu efectiv realizat.

3. Variantele speciale
A. Prima varianta speciala [art. 215 alin(3) C. pen.] mai este cunoscuta sub denumirea de inselaciune in conventii. Are toate elementele esentiale comune cu ale inselaciunii in varianta tip, la care se adauga conditii specifice. Astfel prima conditie este aceea ca inducerea in eroare sa se produca " cu prilejul incheierii sau executarii unui contract". Contractul trebuie sa priveasca patrimoniul celui indus in eroare. Nu intereseaza obiectul contractului si caracterul sau, este suficient ca pri el se iau ori s-au luat angajamente de ordin patrimonial. Prin expresia "cu prilejul incheierii" se intelege tot intervalul care s-ar scurge de la inceperea tratativelor si pana la stabilirea acordului; iar prin "cu prilejiul executarii" se intelege tot intervalul in care obligatiile contractuale se gasesc in faza de aducere la indeplinire pana la deplina executare. Pentru existenta infractiunii de inselaciune in aceasta varianta, este suficient ca inducerea in eroare sa fi fost savarsita intr-unul dinn cele doua prilejiuri.11
9 C,A.Bucuresti, Sectia I penala, decizia nr. 1941/1999, in C.P.J.P. 1999, p. 99-100. 10 C.A. Bucuresti, Sectia a II-a penala, decizia nr. 807/2000, in C.P.J.P.2000, P. 91-92. 11 V.Dongoroz si colab., op. Cit., vol.III,p. 529

A doua conditie este ca inducerea in eroare sa se fi produs in asa fel incat, fara aceea eroare, cel amagit nu ar fi incheiat sau nu ar fi executat contractul in conditiile stipulate, adica amagirea sa fi fost hotaratoare pentru persoana inselata (causa dans contractui)12. Daca fara inducerea in eroare contractul tot ar fi fost incheiat sau executat, nu va exista infractiunea de inselaciune, chiar daca una din parti a constatat ulterior ca va avea de suferit prejudicii de pe urma acelui contract. B. A doua varianta speciala[art. 215 alin. (4) C. pen.] este cunoscuta in practica si doctrina penala sub denumirea de inselaciune prin emiterea de cecuri fara acoperire. Are ca particularitate elementul material diferit in raport cu celelalte variante de incriminare a inselaciunii. Astfel, acesta se poate realiza prin una din urmatoarele actiuni: a) emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara. Ceea ce este esential pentru existenta infractiunii de inselaciune savarsite prin aceasta actiune este faptul ca, in momentul emiterii cecului, faptuitorul a inscris fictiv o provizie pe care o poate avea; prin aceasta el a indus in eroare unitatea furnizoare, care fie a livrat o marfa, fie a prestat anumite servicii, fara sa aiba asigurata, la acea data, plata contravalorii acestora. b) retragerea, dupa emitere cecului, a proviziei, in total sau in parte. Prin aceasta actiune, faptuitorul inlatura posibilitatea persoanei vatamate de a fi satisfacuta material, in urma furnizarii de bunuri sau executarii unor prestatii; c) interdictia ordonata trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare. "Trasul" este persoana care are mandat sau ordin de la o alta persoana, numita tragator, sa execute o obligatie de plata a unei sume determinatea in persoana unei a treia persoana numita, beneficiar, la implinirea scadentei si locul ce sunt mentionate. Trasul este, prin urmare, debitorul unei persoane(tragator) de la care poate, prin ordin sa achite datoria catre o terta persoana (care este creditorul creditorilor sai) la un anumit termen, cand se va prezenta beneficiarul. Tragatorul, in concret, poate sa ceara trasului (inainte de a se prezenta beneficiarul sa incaseze suma la expirarea termenului prevazut in cambie) sa nu execute acest ordin, spre a-l insela pe beneficiar (creditor al tragatorului). In aplicarea dispozitiilor art. 215 alin. (4) C.pen., instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar si au pronuntat solutii diferite in legatura cu incadrarea juridica a faptei de emitere a unui cec, fara acoperirea necesara, in cazul cand situatia este cunoscuta si acceptata de beneficiar, precum si a faptei de emitere a cecului, fara acoperirea necesara, in scopul inducerii in eroare a beneficiarului, cu consecinta pagubirii a acestuia. Astfel, unele instante au considerat ca fapta de emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau asupra unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia necesara sau acoperirea necesara, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. (4) C. pen., daca s-a produs o paguba beneficiarului cecului, nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului, cat si in cazul in care beneficiarul a avut cunostinta de aceasta situatie. Alte instante au incadrat faptele, in ambele modalitati de savarsire, in infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215 alin(4) C. pen., considerand ca art. 84 alin (1) pct. 2 din Legea nr. 59/ 1934, Legea cecului, a fost implicit abrogat la data intrarii in vigoare a Codului penal adoptat in anul 1936, prin reglementarea in art. 533 a infractiunii de
12 C.A. Bucuresti, Sectia I penala, decizia nr. 1156/1998, in R.D.P. nr. 1/2001, p. 143.

inselaciune in legatura cu emiterea de cecuri, precum si ca urmare a incriminarii aceleasi fapte prin alin. (4) al art. 215 din actualul Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996. Au fost si instante care au incadrat fapta, in ambele ipoteze, numai in infractiunea prevazuta in art. 84 alin (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, apreciind ca aceasta incadrare juridica, fiind prevazuta intr-o lege speciala, este singura ce se impune a fi adoptata. In fine, alte instante au incadrat distinc cele doua fapte ibn raport cu imprejurarea daca beneficiarul a cunoscut si acceptat completarea cecului, fara ca acesta sa aiba acoperirea necesara. Pentru a asigura rezolvarea unitara a acestui tip de situatie, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat intr-un recurs in interesul legii13 in sensul urmator: -fapta de emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau asupra unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, daca s-a produs o paguba posesorului cecului, constituie infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. (4) C. pen.; -daca beneficiarul cecului are cunostinta, in momentul emiterii, ca nu exista disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infractiunea prevazuta in art.84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/ 1934. In practica, s-a pus problema naturii juridice a raspunderii pentru fapta de a emite bilete la ordin, fara sa existe acoperirea necesara in contul bancar. Solutia a fost negativa, iar in motivarea sa s-a aratat ca biletul la ordin este un inscris sub semnatura privata prin care o persoana se obliga sa plateasca, la scadenta, unei alte persoane o suma de bani la ordinul acesteia, astfel ca, fiind vorba de un angajament de plata care contine asumarea in mod unilateral a unei obligatii pecuniare fata de beneficiar, in caz de neplata este atrasa o raspundere civila contractuala generata de neexecutarea unei obligatii asumate intr-un contract, ceea ce da nastere unei actiuni civile in justitie sau executarii nemijlocite a biletului la ordin.

4.Variantele agravate
A. Prima varianta agravata [art. 215 alin.(2) C. pen. se caracterizeaza prin aceea ca inducerea in eroare a unei persoane se realizeaza prin folosire de nume sau calitati mincinoase ori alte mijloace frauduloase. Percolul social sporit al acestei variante agravate este dat de aotitudinea marita a mijloacelor folosite in inducerea in reoare a persoanei vatamate. Prin mijloc fraudulos se intelege acel mijloc care este veridic si in mod obisnuit inspira incredere, inlatura orice banuiala, dar care, in realitate, este mincinos. In categoria unor astfel de mijloace intra, neindoielnic, folosirea de nume sau calitati mincinoase pe care si le aroga faptuitorul, precum si folosirea de nume si inscrisuri carepot fi ori nu false sau crearea unor imprejurari ce au facut mai usoara actiunea de inducere in eroare sau mentinerea in eroare a victimei. B. A doua varianta agravata [ art. 215 alin. (5) C.pen]. Se realizeaza continutul acestei variante atunci cand inselaciunea produsa in conditiile variantei tip sau a celorlalte variante
13 I.C.C.J.,Sectiile Unite, Decizia nr.IX/2005 privind aplicarea dispozitiilor art. 215 C.pen. (M.Of. nr.123 din 9 februarie 2006)

de incriminare a avut consecinte deosebit de grave. Potrivit art. 146 C.pen., prin consecinte deosebit de grave se intelege o paguba materiala maimare de 200,000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145 C. pen., ori altei persoane juridice sau fizice.14

5. Formele infractiunii
a) Actele pregatitoare, desi posibile, nu sunt pedepsite de lege, ele trebuie avute in vedere insa la individualizarea pedepsei, intrucat de multe ori sunt relevante cu privire la pericolul pe care il reprezinta faptuitorul. Cand actele de pregatire au fost efectuate de o alta persoana, ajutand astfel pe autor la realizarea actiunii de amagire, ele devin acte de complicitate anterioara. b) Tentativa este pedepsita (art.222). Infractiunea de inselaciune poate fi comisa in oricare din modalitatile tentativei (atat cea perfecta, cat si imperfecta). De asemenea, este posibila tentativa relativ improprie. c) Consumarea infractiunii de inselaciune are loc in momentul in care s-a produs urmarea imediata, adica situatia pagubitoare pentru victima, concretizata in producerea unei pagube efective in patrimoniul celui inselat. Actiunea de amagire poate imbraca, uneori, forma unei activitati infractionale continuate; in aceste situatii, infractiunea de inselaciune se epuizeaza in momentul efectuarii ultimului act al activitatii infractionale.

6. Sanctionarea
Pentru varianta tip, legea prevede pedeapsa cu inchisoarea de 6 luni la 12 ani. In cazul variantelor speciale [art.215 alin(3) si (4) C.pen.] ale infractiunii de inselaciune, pedeapsa este cea prevazuta la norma de incriminare, fie pentru varianta tip, fie pentru cele agravate, daca s-au produs consecintele cerute de lege pentru aceste variante. La prima varianta agravata [art. 215 alin.(2) C.pen], pedeapsa este inchisoarea de la 3 la15ani, iar la cea de-a doua varianta agravata,pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. Daca prin savarsirea infractiunii de inselaciune, varianta tip, valoarea pagubei nu depaseste 10 lei si sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de art. 90 C. pen., instanta poate dispune inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea care atrage o sanctiune cu caracter administrativ.

14 I.C.C.J., Sectia penala, decizia nr. 73/2007,in R.D.P. nr. 4/2007.

Participaia penal, nainte de a fi o categorie juridic, este o realitate obiectiv ce presupune prezena unei pluraliti de fptuitori. Pentru ca pluralitatea de fptuitori s aib relevan juridic trebuie ca fapta svrit de ctre acetia s fie susceptibil de a produce consecine juridice, iar pentru aceasta s fie o fapt prevzut de legea penal. Art. 23 C. pen. se refrer n mod expres la participani, nelegnd prin acetia persoanele care contribuie la svrirea unei fapte prevzute de legea penal n calitate de autor, instigator sau complice. Dei titlurile marginale ale art. 23-26 se refer la participani, n realitate aceste texte definesc activitatea participanilor, modalitatea prin care fiecare contribuie la svrirea aceleiai fapte, concluzie ce rezult i din plasarea acestor articole ntr-un capitol denumit Participaia, situat n titlul II care se ocup de infraciune. O asemenea aezare se explic prin faptul c dreptul penal se intereseaz doar de infraciune, iar de infractor numai sub aspectul responsabilitii, studiul persoanei infractorului fiind de domeniul criminologiei.

3. Natura juridic a participaiei In materia participaiei penale n literatura de specialitate s-au conturat dou opinii cu

privire la natura juridic a participaiei: teza monist sau a unitii de infraciune, a complicitii delict unic i teza pluralist sau a autonomiei participaiei penale, a complicitii delict distinct. 1. Teza monist sau a unitii infracionale, a complicitii delict unic. Expresie a colii clasice, concepia monist consider c actele participanilor nu au autonomie proprie, ele nu reprezint infraciuni distincte ci elemente ale aceleiai infraciuni. Actele de participaie, oricare ar fi numrul i modalitatea lor, formeaz o unitate care constituie chiar fapta prevzut de legea penal, unic, ce s-a svrit. Pluralitatea de infractori nu contrazice i nu afecteaz unitatea faptei, fiind vorba de o unitate de rezultat i o pluralitate de efort. Cu alte cuvinte participaia nu este o form de infraciune ci o form de svrire a unei singure infraciuni de mai multe persoane, avnd de a face cu o unitate de infraciune i o pluralitate de infractori, de aici i deosebirea ntre participaie i pluralitatea de infraciuni. Participaia penal se caracterizeaz prin dou trsturi eseniale: o pluralitate de fptuitori i o singur fapt, deci o unitate infracional obiectiv. Aceast unitate obiectiv, fiind o trstur real, se rsfrnge asupra tuturor fptuitorilor sub aspectul calificrii faptei, al determinrii timpului i locului svririi acesteia, al urmrilor sale. Unitatea obiectiv nu aduce atingere situaiei subiective a fiecrui participant n funcie de contribuia lor la comiterea faptei. Contribuia fiecrui participant are caracterul de antecedent cauzal al faptei svrite, aceste contribuii regsindu-se toate, ntr-o msur mai mic sau mai mare, n coninutul raportului de cauzalitate al faptei comise. Din aceast caracterizare se nate consecina c principial, adic privit n mod abstract, fapta svrit este rezultatul activitilor conjugate ale tuturor fptuitorilor i deci, tratamentul juridic trebuie s fie, pe planul individualizrii legale, similar, diferenierile urmnd s fie fcute n concret, cu ocazia individualizrii judiciare. Ca un corolar al acestui tratament juridic similar rezult c toate cauzele obiective (reale) care au ca efect nlturarea sau excluderea rspunderii penale vor opera deopotriv i simultan pentru toi fptuitorii (de exemplu, lipsa pericolului social, lipsa unui element constitutiv al infraciunii, abrogarea incriminrii, prescripia aciunii penale, amnistia etc.). Dimpotriv cauzele subiective (personale) vor opera numai asupra fptuitorilor care au fost afectai de ele, i asta pentru c asemenea cauze nu privesc fapta ci individul (de exemplu, eroarea de fapt, beia, minoritatea fptuitorului etc.). Cu toate acestea fapta svrit poate fi calificat n mod diferit fa de participani, n baza unor texte legale diferite ale Codului penal. Astfel, n caz de furt autorul poate fi tras la rspundere penal pentru forma calificat a acestei infraciuni, n timp ce complicele poate s rspund numai pentru forma simpl a infraciunii de furt. Aceast deosebire sub aspectul ncadrrii juridice a faptei nu influeneaz unitatea de infraciune datorit caracterului de antecedent cauzal al contribuiei fiecrui participant, diferenierile fiind de ordin calitativ. n sfrit, teoria unitii infracionale are la baz i un alt fundament ce apare ca o necesitate obiectiv i logic. Fapta svrit n participaie prezint un grad de pericol social crescut datorit anselor sporite de reuit, de a nltura eventualele obstacole, de a ascunde urmrile delictului. De aceea participaia apare n concepia unitii infracionale ca o circumstan agravant ce permite aplicarea unei pedepse mai grele n caz de nevoie. Dimpotriv, un tratament juridic mai sever nu ar fi justificat n cazul n care fiecare aciune a fptuitorilor ar fi considerat delict distinct.

Teza monist este concepia care st la baza reglementrii instituiei participaiei penale n Codul penal romn. Se pot aduce ca argumente prevederile acestui act normativ. n primul rnd unitatea de infraciune rezult din definiia dat participaiei de art. 23. Apoi art. 27 prevede c participanii se pedepsesc cu aceeai pedeaps prevzut de lege pentru autor. Din modul n care art. 28 stabilete felul n care opereaz circumstanele reale asupra participanilor rezult c toate activitile lor trebuie apreciate numai prin fapta unic la care au neles s contribuie. Legtura indisolubil a formelor de participaie cu fapta penal svrit i inexistena unei independene juridice a acestora rezult i din art. 30, care face din mpiedicarea svririi faptei o cauz de nepedepsire. n sprijinul tezei moniste se pot aduce ca argumente i alte texte de lege, din reglementarea altor materii, cum ar fi art 131 alin 4, care prevede c fapta atrage rspunderea penal a tuturor participanilor chiar dac plngerea prealabil a fost intodus sau se menine numai fa de unul dintre ei. Un alt exemplu este dat de reglementarea indivizibilitii de ctre Codul de procedur penal, i anume c exist indivizibilitate atunci cnd la svrirea unei infraciuni au participat mai multe persoane. Sar putea aduce contraargument legal art. 144 C. pen, care dispune c prin svrirea unei infraciuni se nelege svrirea oricreia dintre faptele pe care legea le pedepsete ca infraciune consumat sau tentativ, precum i participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice. Aadar se poate afirma n baza acestui text c modalitile de participare la comiterea unei infraciuni consumate ori a unei tentative echivaleaz, fiecare n parte, cu svrirea acelei infraciuni, reprezentnd deci tot attea infraciuni distincte, autonome, aflate n concurs. Pe de lat parte articolul analizat poate primi i o alt semnificaie. Plasat n afara capitolului consacrat participaiei el nu caracterizeaz i explic aceast instituie, ci doar arat care este sensul ce trebuie dat expresiei svrirea unei infraciuni. n sens contrar, art. 23 care definete participaia arat c participani sunt persoanele care contribuie la svrirea faptei, deci fapta rmne unic. Mai mult chiar, conform teoriei pluraliste complicele ar trebui pedepsit chiar dac actele sale au rmas fr urmri, or, n sistemul legal n vigoare, complicitatea neurmat de executare nu se pedepsete. n concluzie nu se poate afirma c legiuitorul romn a adoptat teoria complicitii delict distinct. Dac s-ar conferi caracter autonom actelor participanilor s-ar ajunge i la alte dificulti de aplicare a legii. n cazul n care un complice, dup svrirea actului de complicitate, se altur activitii autorului i efectueaz mpreun cu el acte care fac parte din latura obiectiv a infraciunii, ar reuni n persoana lui dou infraciuni distincte i s-ar aplica regulile concursului de infraciuni. Or, potrivit cadrului legal n vigoare pentru existena unui concurs sunt necesare cel puin dou fapte penale distincte, dou coninuturi infracionale distincte, iar nu o singur latur obiectiv. Lipsa de independen a actelor de participaie este dat i de situaia nerealizrii mandatului instigatorului. Astfel, dac acesta a intenionat s participe prin determinare la svrirea unei tlhrii, iar autorul a svrit o infraciune de aceeai natur, dar care nu reprezint dect o parte din coninutul infraciunii la care a fost instigat, i anume infraciunea de furt, va rspunde ca participant la infraciunea efectiv svrit. Dar teza pluralist ar crea probleme i n legtur cu prescripia i amnistia. Dac actul de participare ar fi comis la un anumit moment iar cel de autorat la un altul, am vorbi de mai multe termene de prescripie determinate de momentele actelor de contribuie, fapt imposibil atta timp ct art. 122 C. pen. arat c termenele de prescripie se socotesc de la data svririi infraciunii, indiferent dac fapta a fost comis

de o singur persoan sau n cooperare. Mai mult, art. 123 stabilete c ntreruperea cursului prescripiei produce efecte fa de toi participanii la infraciune, chiar dac actul de ntrerupere privete numai pe unii dintre ei. La fel i n situaia amnistiei. Teoria clasic, potrivit creia, n caz de participaie exist o singur infraciune de care rspund toi cei care au contribuit la svrirea ei, domin doctrina penal i reprezint fundamentul teoretic care st la baza reglementrii instituiei participaiei n cele mai multe dintre codurile penale contemporane. Totui legea penal romn nu este consecvent tezei moniste n mod absolut. Astfel, reglementarea participaiei improprii reprezint o abatere de la teoria unitii de infraciune din moment ce participanii rspund cu forme de vinovie diferite. n sens contrar se consider c fapta rmne unic n materialitatea ei ntruct s-a produs o singur urmare socialmente periculoas, o singur modificare n cmpul relaiilor sociale, adic s-a nclcat aceeai relaie social ocrotit de norma penal. Tot n sprijinul tezei pluraliste, practica judiciar a decis c participanii la infraciunea de pruncucidere (art. 177 C. pen.) nu vor rspunde pentru aceast infraciune ci pentru infraciunea de omor calificat (art. 174 raportat la 175 lit. d C. pen.). De asemenea, o serie de infraciuni reglementate n partea special a Codului penal romn sunt, n mod obiectiv i subiectiv, acte de participaie (instigare sau complicitate) la alte infraciuni: ncercarea de a determina mrturia mincinoas art. 261, nlesnirea evadrii art. 270, proxenetismul art. 329, tinuirea art. 221 i favorizarea art. 264. Cele dou teorii se difereniaz, n principal prin felul de a privi n sine participaia, dar ele ajung, pe ci diferite, la concluzii foarte apropiate, mai ales sub aspectul tratamentului juridic. n ambele situaii exist un element unic de referin rezultatul ilicit produs dar pedepsele ce se aplic participanilor sunt diferite pentru fiecare, n raport cu aspectele obiective i subiective ale contribuiei fiecruia la svrirea faptei. 2. Teza pluralist, a autonomiei participaiei penale, a complicitii delict distinct a fost fundamentat pentru prima oar, n anul 1895, la Congresul Uniunii Internaionale de Drept Penal ce s-a desfurat la Linz, Austria. Ea a fost mbriat i la cel de al VII-lea Congres de Drept Penal inut la Atena (Grecia) n 1957, n timpul cruia, discutndu-se situaia juridic a instigatorului unei persoane iresponsabile, s-a ajuns la concluzia, consemnat n rezoluia seciei I, c cel care determin la comiterea unei infraciuni pe un executant iresponsabil de svrirea ei, este autor mediat. Rod al colii pozitiviste, printre cei mai renumii susintori ai acestei teorii se numr: Carrara, Feuerbach, Liszt, Carbonnier, Foinitzki, Thibierge, Massari, Gramatica i alii. n esen, teza pluralitii infracionale susine c n cazul participaiei penale exist o pluralitate de fapte, determinate de numrul participanilor. Cu alte cuvinte, ci participani au contribuit la svrirea faptei, tot attea infraciuni comise vor exista, distincte dar conexe. Dei se ajunge n final la un singur rezultat ilicit, participanii nu svresc o singur infraciune care apare ca rezultat al eforturilor lor comune, ci o pluralitate de infraciuni, fiecare participant fiind inut s rspund ca autor al unei fapte distincte, izolat din ansamblul n care fapta se integreaz, ca i cum nu ar exista ceilali fptuitori. Participaia apare astfel ca un concurs de infraciuni distincte. Soluia este adoptat de Codul penal norvegian i cel danez. Susintorii acestui punct de vedere au considerat c punnd n acest fel problema sunt de acord cu principiile moderne ale dreptului penal, care aduc n prim plan infractorul cu caracteristicile i responsabilitatea sa proprie, cruia trebuie s i se individualizeze

pedeapsa n funcie de gradul de antisocialitate pe care l prezint. Ceea ce trebuie luat n considerare la definirea participaiei, afirm susintorii tezei pluraliste, este infractorul, cci infraciunea nu este altceva dect ocazia de a-l prinde, de a-l descoperi. Pe de alt parte, iresponsabilitatea autorului nu justific schimbarea calitii de instigator sau complice n cea de autor, deoarece nici subiectiv i nici obiectiv nu exist vreo deosebire ntre a determina sau a ajuta un iresponsabil la comiterea unei infraciuni, sau a face acelai lucru fa de o persoan responsabil. Din punct de vedere subiectiv, n ambele cazuri, participantul cunoate activitatea autorului, prevede rezultatele ei, i cu bun tiin ndeamn sau contribuie la comiterea sa pentru atingerea rezultatelor vizate. Din punct de vedere obiectiv, participantul desfoar aceleai activiti materiale sau intelectuale indiferent dac determin sau ajut un iresponsabil ori o persoan cu discernmnt. n spiritul colii pozitiviste se gsete i teoria psihologic n materia participaiei, elaborat de Scipio Sighele. Teoria explic manifestrile infracionale colective pornind de la forma cea mai simpl a participaiei, respectiv participaia a dou persoane perechea criminal. ntr-un asemenea cuplu exist ntotdeauna o persoan puternic nclinat spre crim (criminalul nnscut), iar, pe de alt parte, o persoan lipsit de voin sau cu voin slab, uor de controlat, dirijat i supus. Concluzia analizei asupra perechii criminale este extins apoi asupra infraciunilor svrite n participaie de o mulime, un grup de fptuitori. Astfel participaia penal devine ntotdeauna o circumstan agravant. Teoria este criticat pentru c exagereaz prin generalizare. Conditiile generale ale participatiei penale Asa cum rezulta din dispozitiile cuprinse in Codul penal in vigoare, pentru ca o pluralitate ocazionala de faptuitori sa constituie o participatie penala trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii: a)Sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Fapta prevazuta de legea penala poate sa fie in forma consumata, in cea a tentativei sau chiar in forma actelor pregatitoare, cu conditia ca acestea din urma sa fie incriminatede legea penala prin asimilare sau tentativa b)Sa existe o pluralitate de faptuitorii. Fapta trebuie sa se comita cu contributia mai multor persoane care coopereaza la savarsirea uneia si aceleeasi fapte prevazute de legea penala. c)Sa existe o coeziune psihica intre participanti adica o vointa comuna a acestora de a savarsi fapta prevazuta de legea penala. Potrivit acestei conditii, care este de esenta participatiei penale, contributia fiecarei persoane trebuie sa fie determinata de vointa de a coopera cu celelalte persoane la savarsirea fapte.In lipsa vointei comune, activitatea perosoanelor care au contribuit la savarsirea faptei va atrage raspunderea acestora pentru activitati distincte si sub o incadrare juridica de sine statatoare. d)Fapta prevazuta de legea penala, savarsita prin contributia mai multor persoane, sa constituie infractiune pentru cel putin doua persoane. Pentru a constitui infractiune, fapta trebuie sa fie savarsita cu vinovatie, in forma ceruta de lege pentru infractiunea respectiva.Conditia este indeplinita atunci cand doi sau mai multi participanti au savarsit fapta cu aceeasi forma de vinovatie (situatie in care va exista participatie proprie) sau cand numai unul dintre faptuitori a actionat cu vinovatie sub forma intentiei, ceilalti actionand din culpa sau fara vinovatie(imprejurare in care ne aflam in fata unei participatii improprii)

5. Felurile participatiei penale n literatura juridic participaia penal a fost clasificat n mai multe genuri sau forme, n funcie de diferite criterii. Cele mai ntlnite tipologii ale participaiei sunt: 15. Dup criteriul atitudinii psihice a participanilor fa de rezultatul faptei comise Codul penal romn consacr dou tipuri de participaie: participaia proprie, exist atunci cnd toi participanii acioneaz cu aceeai form de vinovie, adic fie toi cu intenie (idem animus), fie toi din culp (eadem culpa). Uneori se consider c nu este posibil culpa la toi participanii ntruct, ntr-o asemenea ipotez, nu se mai realizeaz legtura subiectiv, coeziunea psihic dintre participani, una din condiiile participaiei penale. Participaia proprie se gsete n formele: autorat, coautorat, instigare i complicitate. Al doilea tip de participaie potrivit acestui criteriu este participaia improprie, care exist atunci cnd participanii acioneaz cu forme diferite de vinovie: instigatorul sau complicele cu intenie, iar autorul din culp sau chiar fr vinovie. 16. Dup criteriul contribuiei participanilor la svrirea faptei exist urmtoarele forme ale participaiei: contribuie direct i nemijlocit la comiterea faptei prevzute de legea penal, este specific autorului i coautorilor; contribuie constnd n determinarea la svrirea unei fapte prevzute de legea penal, specific instigatorului; contribuie constnd n activitatea de nlesnire sau ajutare la svrirea faptei, specific complicelui. O alt clasificare ce se propune dup acest criteriu identific o participaie material, care const n contribuii la realizarea laturii obiective a infraciunii; i o participaie moral, care const n contribuii la realizarea laturii subiective a infraciunii, adic la luarea, ntrirea i dinamizarea hotrrii de a o comite. 17. Dup criteriul importanei contribuiei participanilor la comiterea faptei poate exista: participaie principal atunci cnd prin contribuia participantului se realizeaz elementul material al laturii obiective, precum i latura subiectiv a infraciunii, specific autorilor i coautorilor; participaie secundar, atunci cnd contribuiile nu presupun realizarea coninutului infraciunii ci doar determinarea sau ajutorul la comiterea faptei, specific instigatorilor i complicilor. Aceast din urm clasificare este important deoarece, att n practica judiciar ct i n doctrin, este unanim admis c formele principale ale participaiei absorb formele secundare. Astfel, sunt considerate forme principale coautoratul fa de instigare sau complicitate, i instigarea fa de complicitate. De aceea participarea la comiterea unei infraciuni avnd dou sau mai multe forme ale participaiei penale nu constituie concurs de infraciuni, ci formele principale absorb pe cele secundare, fptuitorul urmnd s rspund numai pentru forma principal. 18. Dup natura formelor legale pe care le mbrac activitatea fptuitorilor se pot identifica: o paticipaie omogen, atunci cnd toi participanii contribuie la comiterea infraciunii n aceeai calitate (situaia coautoratului); i o participaie eterogen, n cazul n care participanii coopereaz la comiterea faptei prevzute de legea penal avnd caliti diferite (autor-instigator, autor-complice, autor-instigator-complice). 19. Dup criteriul momentului n care are loc participaia avem: participaie anterioar, cnd actele de cooperare intervin nainte ca autorul s comit fapta prevzut de legea penal; participaie concomitent, atunci cnd actele de cooperare au loc n timpul executrii faptei. Trebuie subliniat c instigarea este ntotdeauna anterioar executrii

faptei, n timp ce coautoratul, i complicitatea pot fi anterioare sau concomitente executrii. 20. Dup momentul la care se realizeaz coeziunea psihic dintre participani se face deosebire ntre: participaia spontan, care exist atunci cnd cooperarea s-a produs la momentul executrii infraciunii, fr vreo nelegere prealabil; i participaia preordinat, atunci cnd ntre fptuitori a intervenit o nelegere anterioar executrii, un concert fraudulos. 21. Dup criteriul necesitii contribuiilor participanilor exist o participaie nlesnitoare, care doar uureaz comiterea faptei; i o participaie necesar, atunci cnd s-a adus o contribuie fr de care fapta nu ar fi putut fi svrit (de exemplu, procurarea substanei toxice cu care autorul a otrvit o fntn, procurarea banilor care au fost dai ca mit etc.). 22. Dup gradul de determinare a contribuiilor participanilor pot exista: participaie determinabil, n care contribuia i rolul fiecrui participant pot fi stabilite i caracterizate; participaie indeterminabil, la care se cunosc participanii, dar nu se poate stabili contribuia real i rolul fiecruia n parte. Participaia indeterminabil se deosebete de cea determinabil doar sub aspect probatoriu, fiind o imposibilitate de probare, acesta fiind i motivul pentru care legea penal romn nu o reglementeaz n mod expres. n sfrit, se mai pot face deosebiri ntre participaia fi i participaia insidioas, ascuns; ntre participaia simpl i participaia calificat etc. SECTIUNEA a-II-a 5. Formele participaiei penale proprii Codul penal in vigoare cat si noul Cod penal,in reglementarea formelor participatiei penale, se bazeaza pe teoria obiectiva, potrivit careia in caracterizarea formelor de participatie se au in vedere contributiile obiective si particularitatile acestora. Potrivit acestei teorii, formele participatiei penale sunt urmatoarele: a)autoratul sau coautoaratul (cand sunt mai multi autori), o prima forma de participatie,caracterizata prin aceea ca autorul sau coautorul efectueaza acte care contribuie la realizarea nemijlocita a faptelor prevazute de legea penala. b)instigarea,cea de a doua forma care presupune savarsirea de acte de determinare a hotararii autorului de a savarsi fapta prevazuta de legea penala; c)complicitatea cea de a treia forma de contributie consta in savarsirea de acte de ajutare sau sprijinire a comiterii faptei de catre o alta persoana. In unele legislstii penale straine exista si o a patra forma de participatie penala in care contributia participantului consta din organizarea activitatii infractionale, iar persoana care o executa este denumita organizator. In alte legislatii penala straine sunt consacrate numai doua forme ale participatiei penale sau trei, ca si Codul penal in vigoare. Participaia proprie cunoate patru modaliti: autoratul, coautoratul, instigarea i complicitatea. Autoratul. Aa cum s-a artat deja, art. 23 C. pen. se refrer n mod expres la participani, i nu la participaie. Dei titlurile marginale ale art. 23-26 se refer la participani, n realitate aceste texte definesc activitatea participanilor, modalitatea prin

care fiecare contribuie la svrirea aceleiai fapte, concluzie ce rezult i din plasarea acestor articole ntr-un capitol denumit Participaia, situat n titlul II care se ocup de infraciune. Conform art. 24 C. pen., autor este persoana care svrete n mod nemijlocit fapta prevzut de legea penal. n raport cu celelalte forme ale participaiei autorul are caracter necesar pentru comiterea infraciunii, fr el nu exist raporturi juridice de drept penal. Din aceast cauz autorul este singura contribuie la infraciune care poate exista singur, fr a fi inclus n participaie. Pentru a fi autor fptuitorul trebuie s comit fapta nemijlocit, adic, pe de o parte, fr interpunerea unei alte persoane, iar pe de alt parte contribuia autorului trebuie s aib caracterul unui act de executare a laturii obiective a infraciunii. Coautoratul. Legea penal nu enumer i coautorul printre participani, dar existena acestuia este unanim acceptat de doctrin i practica judiciar. Se consider c orice fapt, poate, eventual, s fie svrit, n mod nemijlocit, de ctre mai multe persoane. Toate aceste persoane sunt autorii faptei, iar intre ei au calitatea de coautori. Fiecare coautor fiind autor al faptei, situaia lui juridic este cea stabilit de lege pentru autor (art. 24 C. pen.), de aceea nu a mai fost necesar prevederea expres a coautorului n textul legii. Coautoratul se deduce i din art. 38 alin. 2 care prevede modul de sancionare a mai multor persoane care svresc nemijlocit, mpreun o fapt prevzut de legea penal, ori din unele dispoziii ale prii speciale (svrirea unei infraciuni de ctre dou sau mai multe persoane). Instigarea. Este instigator persoana care, cu intenie, determin o alt persoan s svreasc o fapt prevzut de legea penal (art. 25 C. pen.). ntre aciunea instigatorului i determinarea instigatului la svrirea faptei penale se creeaz un raport de cauzalitate psihic, datorit cruia instigatorii mai sunt numii i autori morali. Contribuia instigatorului const ntotdeauna n generarea i realizarea laturii subiective a infraciunii, caracteristic ce deosebete instigarea de celelalte forme ale participaiei care pot presupune att contribuii subiective, ct i contribuii obiective. Complicitatea. E complice persoana care, cu intenie, nlesnete sau ajut n orice mod la svrirea faptei prevzut de legea penal, precum i persoana care promite nainte sau n timpul svririi faptei c va tinui bunurile provenite din aceasta sau c va favoriza pe fptuitor chiar dac dup svrirea faptei promisiunea nu este ndeplinit (art. 26 C. pen.). n timp ce autorul efectueaz acte de executare care constituie elementul material al laturii obiective a infraciunii, complicele realizeaz numai acte de sprijinire a activitii autorului, ceea ce nseamn c el nu comite fapta n mod nemijlocit, ca autorul, ci doar nlesnete sau ajut la realizarea acesteia de ctre autor. Din aceste motive, spre deosebire de celelalte forme de participaie (instigare i coautorat), complicitatea este o contribuie indirect, mediat la comiterea infraciunii, de aceea este considerat o fapt de participaie secundar n raport cu celelalte, care sunt fapte de participaie principal. n sfrit, n doctrin se vorbete i despre un alt participant, nereglementat de legislaia penal romn organizatorul, specific pluralitii constituite; n cazul pluralitii ocazionale nu poate fi vorba dect despre un cvasiorganizator. Unii specialiti consider c organizatorul este tot un autor. Alii consider c el este un participant sui generis, cu caracteristici i rol propriu n comiterea infraciunii. Organizatorul ar fi persoana care organizeaz, conduce sau controleaz activitatea celorlalte persoane care particip la svrirea unei fapte prevzute de legea penal, ori efii. Cert este c legislaia noastr nu la prevzut, urmnd ca acesta s fie autor, instigator sau complice. Participaia improprie. Din punct de vedere obiectiv participaia improprie nu se

deosebete cu nimic de participaia proprie deoarece ambele presupun o pluralitate obiectiv de fptuitori, svrirea unei fapte prevzute de legea penal, precum i cooperarea extern i efectiv pentru realizarea acelei fapte. Deosebirea dintre ele apare pe plan subiectiv, al atitudinii psihice pe care o au fptuitorii fa de fapt i urmrile sale. Dac n cazul participaiei propriu-zise toi participanii acioneaz cu aceeai form de vinovie, n cazul participaiei improprii formele de vinovie ale participanilor sunt diferite: instigatorul sau complicele acioneaz ntotdeauna cu intenie, iar autorul sau coautorii din culp sau chiar fr vinovie (art. 31 C. pen.). Participaia improprie poate exista la toate formele de participaie propriu-zis, deci poate exista participaie improprie sub forma coautoratului, instigrii sau complicitii. Aceast form de participaie cunoate dou modaliti: 23. intenie i culp, cnd autorul acioneaz din culp cu neprevedere (art. 31 alin. 1); i 24. intenie i lips de vinovie, cnd autorul acioneaz fr vinovie (art. 31 alin. 2). Lipsa de vinovie trebuie s existe la momentul realizrii actelor de executare de ctre autor i se poate datora unor diferite cauze, precum: eroarea de fapt, minoritatea, iresponsabilitatea, constrngerea fizic sau moral etc. Prin urmare, participatia improprie poate fi definita ca fiind o forma de participatie penala in care participantii contribuie la comitere faptei prevazute de legea penala, dar cu pozitii subiectiva diferite, unii cu intentie, altii cu culpa sau chiar vinovatie. SECIUNEA A III-A PARTICIPAIA PENAL IMPROPRIE 1. Conceptul de participaie improprie Codul penal anterior nu reglementa participaia improprie. Pentru prima oar instituia participaiei improprii i-a gsit reglementarea n Codul penal din 1968, prin dispoziiile art. 31. Reglementarea acestei forme de participaie pornete de la premisa c pluralitatea participanilor nu se raporteaz la unitatea de infraciune, care ar presupune ca toi fptuitorii s acioneze cu intenie, i care a dat natere teoriei autorului mediat, ci pluralitatea participanilor se raporteaz la fapta prevzut de legea penal, ca manifestare obiectiv la care unii participani pot contribui cu intenie, iar alii din culp ori fr vinovie, pentru existena participaiei fiind suficient voina comun a participanilor de a svri fapta. Din punct de vedere obiectiv participaia improprie nu se deosebete cu nimic de participaia propriu-zis, ambele avnd aceleai condiii de existen. Ceea ce le deosebete este poziia subiectiv diferit cu care acioneaz participanii: instigatorul i complicele contribuie la svrirea faptei ntotdeauna cu intenie, n timp ce autorul comite fapta din culp sau chiar fr vinovie. Din punct de vedere volitiv toi participanii voiesc s nnoade activitatea lor n vederea svririi faptei prevzute de legea penal, dar din punct de vedere intelectiv, n timp ce instigatorul i reprezint caracterul ilicit i urmrile acelei fapte, dorind sau acceptnd producerea lor, autorul fie nu le prevede, fie le prevede dar consider nentemeiat c ele nu se vor produce. Deci, dei toi participanii au voina comun de a contribui la realizarea aceleiai fapte, ceea ce lipsete ns este coeziunea

subiectiv dintre participani n sensul c unii participani urmresc obinerea prin colaborare a unui alt rezultat dect cel pe care l au n vedere ceilali participani sau pe care acetia din urm nu-l neleg. Cu alte cuvinte autorul este antrenat fr s tie n svrirea unei fapte prevzute de legea penal. n sens contrar se susine c autorul poate aciona numai din culp fr prevedere. Din moment ce autorul a prevzut rezultatul socialmente periculos, chiar dac nu l-a acceptat, nu se mai poate spune c el a fost angrenat n comiterea unei nfraciuni fr s tie. Art. 31 C. pen. nu folosete termenii instigare i complicitate, ci se refer la activitile de determinare, nlesnire sau ajutare. Terminologia folosit poate ridica problema dac participantul care acioneaz cu intenie va fi considerat instigator sau complice, ori autor al infraciunii svrite cu intenie. Trebuie observat, mai nti, c termenii folosii de art. 31 exprim nsui coninutul instigrii i al complicitii. Faptul c textul nu menioneaz chiar aceti termeni se datoreaz mprejurrii c, aa cum reiese din prevederile acestui articol, complicitatea poate mbrca forma participaiei improprii numai atunci cnd const n acte de nlesnire sau ajutor, nu i n cazurile de promisiune a tinuirii ori favorizare. Pe de alt parte, calitatea de instigator sau complice se determin numai n raport de materialitatea faptelor autorului, poziia subiectiv a acestuia nu poate influena structura participaiei. Or, reglementarea art. 31 are rolul de a stabili rspunderea participanilor n raport de latura subiectiv a faptei prevzute de legea penal, nu aceea de a reglementa structura participaiei. n sfrit, conform art. 28 alin. 1 circumstanele personale ale unui participant nu se rsfrng asupra celorlali. Rezult c poziia subiectiv a autorului (de exemplu, culp, iresponsabilitate, minoritate) nu influenez situaia participanilor i nici structura participaiei. Participaia improprie poate exista la toate formele de participaie cunoscute n dreptul penal, deci poate exista participaie improprie sub forma coautoratului, instigrii i complicitii. Codul penal prevede dou forme ale acestui tip de participaie: forma intenie i culp, cnd unii fptuitori acioneaz cu intenie, iar alii din culp; i forma intenie i lips de vinovie, cnd unii fptuitori acioneaz cu intenie, iar alii fr vinovie. n cadrul fiecrei forme putem avea cte dou modaliti, astfel: participare cu intenie la fapta altuia din culp, i invers, participare din culp la fapta altuia svrit cu intenie; precum i participare cu intenie la fapta altuia comis fr vinovie, i invers, participare fr vinovie la fapta altuia comis cu intenie. Dintre toate aceste patru modaliti legea a acordat relevan penal doar modalitilor n care participanii contribuie la svrirea faptei cu intenie, iar autorul din culp sau fr vinovie. Situaiile n care participanii coopereaz din culp sau fr vinovie la fapta svrit de autor cu intenie nu constituie fapte penale pentru participani. Cele patru modaliti pot exista distinct dar i mpreun (de exemplu, exist att participani care au acionat cu intenie, ct i din aceia care au acionat din culp). n toate modalitile, dac sunt mai muli participani care au lucrat cu intenie, ntre acetia luai separat participaia este propriu-zis; la fel, dac mai muli participani au acionat din culp, ntre ei privii separat participaia este de asemenea tot propriu-zis, existnd omogenitate subiectiv. Abilitatea celor care lucreaz cu intenie const, n primul rnd, ntr-o atent alegere a persoanelor care vor avea calitatea de autor, deci care vor svri fapta din culp sau fr vinovie, iar n al doilea rnd, n orientarea abil a activitii tuturor participanilor aa nct atunci cnd fapta va fi descoperit s nu ias n relief dect culpa sau

iresponsabilitatea autorului, i totul s-i gseasc o suficient explicaie n aceast comportare culpabil sau iresponsabil. De altfel situaia autorului, om imprudent sau iresponsabil, face ca orice ncercare din partea acestuia de a aduce n scen i pe participanii aflai n umbr s rmn fr rezultat. n analele justiiei, n repertoriile de practic judiciar, cnd s-au putut stabili cazuri de participaie improprie, acestea priveau fapte extrem de odioase, deosebit de grave prin urmrile lor, care au presupus rzbunri politice, rfuieli de familie, ieiri din situaii dezastruoase i alte situaii n care crima era considerat ca unic remediu. Codul penal de la 1968 a prevzut participaia improprie n scopul calificrii corecte a contribuiei fiecrui participant. Printr-o asemenea reglementare au putut fi rezolvate diversele situaii ivite n realitatea obiectiv, situaii care demonstreaz c participanii pot coopera la svrirea aceleiai fapte, unii cu intenie iar alii din culp sau fr vinovie, nlturndu-se totodat ficiunile din doctrina penal cu privire la autorul mediat.

BIBLIOGRAFIE

1. Ilie Pascu, M.Gorunescu, Drept penal, partea speciala, Ed. Hamangiu, 2009. 2. Gheorghe Viziru, Inselaciunea in contracte comerciale prin folosirea biletului la ordin, in Dreptul nr. 2/2001 p. 117. 3.Vintil DONGOROZ, Iosif FODOR, Siegfried KAHANE, Ion OANCEA, Nicoleta ILIESCU, Constantin BULAI, Rodica STNOIU, Explicaii teoretice ale Codului penal romn. Partea general, volumul I, Editura Academiei Romne, Editura All Beck, Bucureti, 2003

4.Gheorghe Viziru,Incadrare juridica. Evaziune fiscala.Gestiune frauduloasa. Inselaciune in conventii sau abuz de incredere, Pro-Lege nr.2/200, p.141
5. Observatiile Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la proiectul Codului Penal,www. mpublic.ro