Sunteți pe pagina 1din 42

Omorul deosebit de grav

PLANUL LUCRARII
CAPITOLUL I : CARACTERIZAREA DE ANSAMBLU A INFRACTIUNILOR CONTRA VIETII 1.1. Consideratii generale privind omuciderea. 1.2. Date istorice despre infractiunile contra vietii. 1.3. Elemente de drept comparat cu privire la infractiunile contra vietii. 1.4. Unele probleme speciale in legatura cu infractiunile contra vietii.

CAPITOLUL II : CARACTERIZAREA DE ANSAMBLU A INFRACTIUNIII DE OMOR DEOSEBIT DE GRAV 2.1. vigoare. 2.2. 2.3. 2.4. Continut juridic si reglementare in legislatia penala in Conditii preexistente. Continutul constitutiv. Forme. Modalitati. Sanctiuni.

CAPITOLUL III : ASPECTE CRIMINOLOGICE SI PROCESUALE 3.1. Aspecte criminologice. 3.2. Aspecte procesuale.

Omorul deosebit de grav

CAPITOLUL IV : ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE PRIVIND INFRACTIUNEA DE OMOR DEOSEBIT DE GRAV. ELEMENTE CIRCUMSTANTIALE 4.1. Savarsirea omorului prin cruzimi. 4.2. Savarsirea omorului asupra a doua sau mai multor persoane. 4.3. Savarsirea omorului de catre o persoana care a mai savarsit un omor. 4.4. Comiterea omorului pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii. 4.5. Savarsirea omorului asupra unei femei gravide. 4.6. Savarsirea omorului asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora. BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

Omorul deosebit de grav

CARACTERIZAREA DE ANSAMBLU A INFRACTIUNII CONTRA VIETII 1.1 Consideratii generale privind omuciderea Faptele incriminate sub denumirea generica de omucidere constituie, din punctul de vedere al calificarii de grup o subdiviziune in cadrul infractiunilor contra vietii, integritatii corporale si sanatatii, care, la randul lor, constituie o subdiviziune in complexul grupului de infractiuni contra persoanei.1 Privite prin prisma acestor subdiviziuni, infractiunile de omucidere au ca specific atingerea pe care ele o aduc fiintei omului, ca atribut fundamental si indispensabil de care depinde existenta si fiinta omului, fara de care nu poate exista persoana si fara de care celelalte atribute ale persoanei (integritatea corporala, sanatatea, libertatea, demnitatea) pierd orice relevanta umana si sociala. Gradul de pericol social pe care il prezinta, deci, faptele prin care se aduce atingere vietii este deosebit de ridicat, aceste fapte punand in primejdie nu numai securitatea fiecarei persoane, dar, implicit si a intregii colectivitati, fara respectul vietii persoanelor nefiind posibila o linistita convietuire sociala. Putem spune ca omul este unicul creator al tuturor bunurilor materiale si spirituale din societatea noastra. Aceste bunuri si valori care au fost transmise din generatie in generatie, au asigurat si asigura progresul continuu al omenirii. Omul, spre deosebire de celelalte fiinte, reuseste sa-si domine pornirile primare, sa actioneze constient si sa se comporte pe baza unor principii fundamentale de viata care tin seama de ceea ce este bun, adevarat si drept in relatiile sociale. De asemenea, doar omul este capabil sa se perfectioneze continuu, sa-si examineze critic comportarea, sa se lase influentat de regulile de conduita din societate (elaborate tot de oameni, in decursul timpului) si sa actioneze cu devotament si pasiune pentru realizarea marilor idealuri ale omenirii. Omul, spre deosebire de celelalte fiinte, reuseste sa-si domine pornirile primare, sa actioneze constient si sa se comporte pe baza unor principii fundamentale de viata, care tin seama de ceea ce este bun, adevarat si drept in relatiile sociale.
4

Omorul deosebit de grav

Este firesc ca legea penala sa acorde cea mai mare insemnatate ocrotirii vietii omului. Sub denumirea de omucidere, Codul nostru penal cuprinde acele infractiuni prin care se aduce atingere vietii omului, ca atribut fundamental si indispensabil de care depinde existenta si fiinta acestuia, cunoscute si sub denumirea de infractiuni contra vietii . Aceste incriminari sanctioneaza cele mai grave atentate impotriva persoanei : omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa si determinarea sau inlocuirea sinuciderii.2 Cu toate acestea, apararea persoanei si indeosebi a vietii constituie o preocupare constanta si comuna tututror sistemelor de drept, astfel ca omul si drepturile sale n-au preocupat niciodata mai mult omenirea ca in zilele noastre.3 Problema omului a stat dintotdeauna nu numai in atentia juristilor, ci si a filozofilor, economistilor, politicienilor, artistilor, etc. Astfel, la 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului , in cuprinsul careia sunt stipulate drepturi fundamentale, aratandu-se, printre altele ca : toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi ; orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale ; nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitute ; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor ; nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrale in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputatiei sale; in exercitarea drepturilor si libertatilor sale, nici un om nu este supus decat numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora ca si satisfacerea justa a cerintelor moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.4 Declaratia universala a drepturilor omului a declansat, la randul ei, un vast proces de elaborare a unui mare numar de reglementari in tarile Europei, in America Latina, Africa , in tarile arabe, etc., toate avand ca obiect recunoasterea si respectarea drepturilor fundamentale ale omului.5 Noile realitati existente in Romania dupa 1989 au determinat alinierea tarii noastre la standardele internationale si in ceea ce priveste apararea drepturilor omului, a persoanei umane. Victoria
5

Omorul deosebit de grav

Revolutiei romane a scos tara din cosmarul totalitarismului si a deschis noi orizonturi, idealurile drepturilor omului devenind o realitate a vietii noastre libere. Constitutia Romaniei, adoptata in decembrie 1991, acorda o mare insemnatate drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cuprinzand principii cum sunt : garantarea dreptului la viata, precum si a dreptului la integritate fizica si psihica a persoanei (art.22), libertatea individuala si siguranta persoanei (art.23) ; interzicerea muncii fortate (art.39). 1.2. Date istorice despre infractiunile contra vietii Din cele mai vechi timpuri, s-a impus ca o necesitate obiectiva ocrotirea vietii persoanelor, astfel ca cei ce suprimau viata unui membru social era alungat din comunitate, iar partile interesate aveau posibilitatea razbunarii. Faptuitorul, alungat din cadrul tribului si lipsit de protectia lui era, in mod practic condamnat la disparitie. Razbunarea, nelimitata la inceput, apoi limitata (cum este legea talionului), a inceput sa capete un rol din ce in ce mai mare. Cea mai straveche lege care are la baza legea talionului,este Codul regelui Hammurabi din Babilon (1792 1949 i.e.n.). Raul suferit de cel vinovat nu trebuie sa depaseasca raul pricinuit victimei (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).6 Omorul era pedepsit in Grecia antica fie ca era premeditat sau involuntar. Omorul premeditat se judeca in Aeropag, in complet alcatuit din mai multi arhonti alesi pe viata, prezidat de arhontele rege. Omorul involuntar se judeca de un tribunal compus din 50 de cetateni liberi, incercandu-se in prealabil, concilierea partilor. In cazul acestei infractiuni, partea vatamata putea sa primeasca o despagubire sau un pret al sangelui.7 Cea mai veche lege romana a fost aceea a lui Huma Pompilius, prin care se prevedea ca uciderea unei persoane libere era privita ca o crima impotriva colectivitatii. In vechile obiceiuri latine, pedeapsa pentru omucidere (razbunarea sangelui) era lasata in seama parintilor victimei ; cel mai vechi cuvant pentru a denumi omuciderea era parricidum . Cuvantul homicidus apare in latina clasica pe langa sicarius (ucigas platit) si veneficius (otravitor). Legea lui Szlla asupra ucigasilor platiti si otravitorilor (lex Cornelia de sicariis et veneficiis) a ramas fundamentala, in timp ce legea lui Pompei asupra uciderii unei rude nu a facut decat sa modifice
6

Omorul deosebit de grav

sanctiunile. Sub domnia imparatului Claudiu, uciderea sclavilor putea fi urmarita si ca fapt de omucidere. La inceput, omuciderea era pedepsita cu moartea, insa era diferita privind forma executiei, aceasta putand fi : inecul, arderea pe rug, spanzuratul, decapitarea, etc. Mai tarziu, au fost interzise moartea prin inec sau arderea pe rug, iar pentru persoanele cu conditii sociale superioare s-a aplicat deportarea si moartea pentru cele de conditii inferioare. La fel ca si in alte parti si in dreptul barbar exista razbunarea sangelui : pedeapsa obisnuita era pretul sangelui (suma platita de ucigas familiei celui ucis) care s-a majorat treptat. Sub influenta dreptului canonic, incepe sa se faca o deosebire intre omorul intentionat si cel din culpa. Omorul savarsit cu intentie se pedepseste cu moartea iar cel din culpa cu pedepse banesti. Si in Dacia, odata cu infrangerea acestora de catre romani, dreptul roman se extinde si aici, astfel ca locuitorii erau judecati de catre guvernatori sau de loctiitorul acestuia si puteau sa pronunte pedeapsa cu moartea, iar daca cel judecat facea parte din randul popoarelor supuse, pedeapsa capitala nu putea fi pronuntata decat de imparat. Dupa retragerea armatelor romane, in perioada navalirii popoarelor migratoare, continua sa se aplice in Dacia dreptul roman, dar numai in parte, locul acestuia luandu-l treptat obiceiurile sau normele juridice autohtone formate in decursul secolelor. O colectie de legi civile si penale elaborate treptat in Capitala Imperiului roman de rasarit se numeau Bazilicale si au avut o contributie determinanta la formarea unor norme juridice autohtone, astfel ca au inceput sa se faca diferentieri in ceea ce privea tentativa sau infractiunea consumata. Pedeapsa era diferita, pentru unele infractiuni pedeapsa era moartea iar pentru alte infractiuni mai usoare, pedeapsa era doar mutilarea. La stabilirea si aplicarea pedepsei se tinea cont si de mediul social de unde provenea infractorul, astfel ca, daca el provenea dintr-un mediu social cum este cel al nobilimii, pedepsele puteau fi transformate in plata unor sume de bani. Perioada de cristalizare si de formare a statelor feudale romane continua cu aplicarea dreptului cutumiar sau nescris astfel ca el este confirmat intr-o serie de documente sub denumirea de jus Valachio sau Valachorum antiquelex et consuetudo . O prima confirmare a unui astfel de drept o avem din data de 30.09.1374, cand regina
7

Omorul deosebit de grav

Elisabeta a Ungariei recunoaste tuturor comunitatilor romane din comitatul Berg dreptul de a alege un voievod precum aveau si romanii din Maramures si alte parti ale regatului, iar acest voievod avea puterea de a judeca toate pricinile dintre locatarii romani.8 Urmatoarele legiuiri date au fost date : Cartea Romaneasca de Invatatura de la Pravilele Imparatesti, tiparita in 1646 la Manastirea Trei Ierarhi din Iasi si Indreptarea Legii, tiparita in 1652 la Targoviste. Dar, si in aceste legiuiri, desi omorul era pedepsit cu asprime, tinanduse totusi, in stabilirea pedepsei se faceau discriminari in functie de categoria sociala careia ii apartinea vinovatul. Ultima legiuire feudala a fost legiuirea Caragea, care a intrat in vigoare la 01.09.1808 si a iesit din vigoare la 01.12.1865, in care se prevedea o serie de pedepse pentru anumite feluri de infractiuni, unde omorul putea fi pedepsit sau, dimpotriva, putea sa nu fie, in functie de felul si de persoana vinovatului, dupa cum acesta a actionat cugetat sau necugetat sau a actionat omorand aparandu-si viata de primejdie .9 Urmatorul Cod penal intrat in vigoare si care il inlocuia pe cel anterior a fost cel din 1865, unde se incrimina omorul savarsit cu vointa (art.225), omorul calificat (art.234), omorul cu premeditare (art. 232), pruncuciderea sau uciderea copilului nelegitim (art. 230), omorul involuntar (art. 248). Urmatoarea modificare a Codului penal a fost in 1918 cand au ramas in vigoare si unele dispozitii din codurile transilvanean si bucovinean. In anul 1937 a fost unificata legislatia penala, astfel ca apare primul Cod penal romanesc, unde erau reglementate urmatoarele forme de omor: omorul simplu (art. 463), omorul calificat (art. 464), pruncuciderea (art. 465), oferta de omor (art. 466), omuciderea prin imprudenta (art. 467), omorul la staruinta (art. 468), omorul prin consens (art. 469). Actualul cod, intrat in vigoare la 01.01.1969, aduce o contributie importanta la asigurarea protectiei drepturilor si libertatilor omului, iar cadrul juridic menit sa dea eficienta apararii acestor drepturi si libertatii il formeaza Titlul ll din partea speciala a Codului penal (art.174 207). Exista, insa fapte incriminate si sanctionate prin legi speciale care pot avea ca urmare vatamarea integritatii corporale si sanatatii ori moartea unei persoane. In acest sens putem mentiona dispozitiile art.
8

Omorul deosebit de grav

1872 din Codul penal aerian, art. 123 din decembrie nr. 443/1972 privitor la navigatia civila, art. 18 din decembrie nr. 400/1981. 1.3. Elemente de drept comparat Infractiunile contra persoanei ocupa un loc prioritar in legislatiile tuturor statelor. Persoana este ocrotita in cadrul acelui capitol prin norme penale privind viata persoanei, integritatea corporala si sanatatea, libertatea, individualitatea vietii sociale, onoarea sau demnitatea persoanei. Codul penal italian incrimineaza infractiunile contra persoanei in Titlul XII, Cartea a II a. In acest titlu sunt prevazute, in Capitolul I delictele contra vietii si integritatii sau sanatatii, in Capitolul II delictele contra onoarei iar in Capitolul III sunt prevazute delictele contra libertatii individuale, astfel ca putem trage concluzia ca libertatea este ocrotita sub aspect fizic, psihic, al individualitatii, domiciliului si al secretului. Codul penal german reglementeaza infractiunile contra vietii in Capitolul 16, unde este incriminata uciderea unei persoane in conditii agravante (paragraful 211); uciderea unei persoane in conditii atenuante (paragraful 213); omorul la cererea victimei (paragraful 216); pruncuciderea (paragraful 217); intreruperea sarcinii (paragraful 218). In Capitolul 17 sunt incriminate faptele contra integritatii corporale (vatamare simpla, periculoasa, grava, deosebit de grava, cauzatoare de moarte, otravire, vatamare din culpa). In capitolul 18 sunt incriminate faptele contra libertatii persoanelor, iar in Capitolul 19 sunt incriminate faptele contra inviolabilitatii sexuale. Codul penal francez, in Titlul II, denumit fapte care prefigureaza persoana umana, incrimineaza faptele indreptate indreptate contra vietii persoanei in doua sectiuni ale Capitolului I, si anume: Sectiunea I fapte voluntare contra vietii si Sectiunea a II a Fapte involuntare contra vietii. In prima sectiune este incriminat omorul (art.221 1);omorul agravat (art.221 2); omorul cu premeditare (asasinatul art. 221 3); omorul comis in alte circumstante agravante (art. 221 4); atentatul la viata persoanei prin otravire (art. 221 5). In a doua Sectiune sunt incriminate omorul involuntar (art. 221 6); raspunderea din culpa a persoanelor morale (art. 221 7). Codul penal spaniol cuprinde infractiunile contra persoanei in Titlul VII, capitolul I paricidul (art. 405) asasinatul (406); omorul
9

Omorul deosebit de grav

simplu (407); Capitolul II pruncuciderea (410); Capitolul III avortul (411). Codul penal american incrimineaza omorul (art.2011)(2014) atat in cazul in care faptuitorul a actionat cu intentie directa (Murder) cat si cu intentie indirecta (Manalanghet) sau din neglijenta (Negligent). De ase-menea, mai incrimineaza si ajutorul dat victimei sa se sinucida(2015). 1.4. Unele probleme speciale in legatura cu infractiunile contra vietii Odata cu evolutia omenirii si progreselor realizate in medicina sau ridicat doua probleme speciale privind dreptul penal. O chestiune mult controversata este cea a euthanasiei, iar cea de-a doua este cea a tehnicilor moderne bio-medicale. Evolutia omenirii in ultimii ani a permis aparitia unor tehnici biomedicale10 foarte moderne, care depasesc tratamentele clasice ce pot prelungi sau, dimpotriva, pot modifica viata omului. Deci, putem spune ca avem de-a face cu doua probleme majore cu care se confrunta dreptul penal. Una dintre ele ar fi euthanasia, iar cea de-a doua , tehnicile moderne bio-medicale. Originea cuvantului euthanasie se trage din cuvintele grecesti EUcare inseamna bine , bun si THANATOS prin care se intelege moarte, iar intotdeauna din dictionarul juridic penal o gasim explicabila ca fiind uciderea savarsita sub impulsul unui sentiment de mila pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care sufera de o boala incurabila si a carei moarte este, din aceasta cauza, inevitabila11. Omorul savarsit in aceste conditii si anume, de a face un bine, a constituit un obiect de cercetare, inca din vechime. Putem spune ca euthanasia are o origine destul de veche, inca din epoca primitiva cand apare sub forma obiceiului de a suprima viata batranilor si celor neajutorati, ca o practica acceptata spre binele societatii. Suprimarea vietii copiilor nedezvoltati, a celor neviabili, era o practica unanim acceptata in antichitatea greaca si romana. In prezent termenul de euthanasie poate fi folosit in trei sensuri: - prin suprimarea vietii tuturor persoanelor de o valoare inferioara cum ar fi : nebunii, persoanele handicapate, copii cu infirmitati mintale sau fizice grave, etc.
10

Omorul deosebit de grav

In zilele noastre acest inteles al termenului si-a pierdut orice valoare, nici un prag social nu indrazneste sa-l invoce sau sa-l foloseasca. - reducerea chinurilor finale, fara a provoca moartea, acest inteles al termenului nu numai ca nu poate face obiect de discutie, dar, reducerea chinurilor bolnavilor este o indatorire de baza a medicilor si a personalului sanitar ; - un alt inteles ar fi acela al accelerarii mortii persoanelor care nu mai au nici o sansa de insanatosire si care sufera chinuri mari, fiind deja in faza finala a bolii, aceasta problema inca este una destul de dezbatuta intre specialistii dreptului penal sau intre acestia si medici. Pentru prima data in codul penal german a fost reglementat omorul la cerere care prevedea ca cererea victimei trebuie sa fie explicita si serioasa pentru a putea fi luata in considerare.12 Si alte legislatii prevedeau omorul la cerere, dar de asemnea se impunea ca cererea sa fie motivata si serioasa, provenind din partea victimei. Printre aceste legislatii putem enumera Codul penal maghiar (1880), Codul penal al Cantonului Basel, Codul penal elvetian din 1916, dar toate acestea impuneau necesitatea unei cereri urgente si serioase . Dintre legislatiile penale care au consacrat nepedepsirea omorului la cerere, putem cita doar legislatia Rusiei din 1926. Astfel, autorii K. Binding si A. Hoche, in 1920 au sustinut legalizarea euthanasiei prin recunoasterea dreptului fiecarui om de a hotari asupra propriei sale vieti. Ei sustineau ca inumana nu este euthanasia, respectiv legalizarea ei, ci obligatia pacientului sa moara in chinuri, cand ar exista posibilitatea de a fi scapat de ele prin accelerarea producerii mortii.13 In tara noastra legislatia penala s-a situat pe pozitia ferma de pedepsire a omorului, chiar in conditiile euthanasiei, astfel ca, in Codul penal roman de la 1936 se incrimina distinct uciderea unei persoane in urma rugamintii staruitoare si repetate a acesteia sau sub impulsul unui sentiment de mila pentru a curma chinurile unui bolnav incurabil (art. 468 alin.1 si 3).14 Jurisprudenta nu este unitara in aplicarea infractiunii de euthanasie, astfel ca instantele considera aceste fapte ca omor, insa au fost si exceptii.

11

Omorul deosebit de grav

Jurisprudenta nu poate admite euthanasia deoarece sub masca ei se poate ajunge la crime care nu pot fi tinute sub control decat prin tinerea ei (deocamdata) in afara legii. In ultimii ani tehnicile moderne medicale s-au dezvoltat foarte mult, incat sunt necesare sa se puna anumite bariere. Tehnicile biomedicale sunt revolutionare pentru ca ofera posibilitatea unei cunoasteri mai aprofundate a fiintei umane, perfectionarii metodelor de tratament medical, imbogatirii gamei de medicamente si cresterii eficientei acestora, ameliorarii sterilitatii, eliminarii unor boli transmisibile ereditar, evitarii unor produsi de conceptie cu malformatii congenitale, etc. Totodata, aceste tehnici bio-medicale starnesc ingrijorarea deoarece implica riscuri in ce priveste sanatatea, integritatea corporala si chiar viata persoanelor pe care se efectueaza cercetarile sau carora urmeaza sa li se aplice rezultatele acestora. In domeniul cercetarilor bio-medicale este vorba de protejarea libertatii sale de decizie, protejarea vietii si integritatii psihice impotriva riscurilor nejustificate si impotriva exploatarii vulnerabilitatii sale particulare. Odata cu noile cercetari bio-medicale in laboratoarele genetice, nu este exclusa nici posibilitatea ca o noua forma de viata, cu efecte distructive sa iasa din laboratoarele de cercetari prin recombinarea ADN-ului. Mai poate exista riscul afectarii fizice si mentale a copilului nascut ca urmare a fertilizarii in vitro si transferul de embrioni, toate acestea constituind domenii problematice, unde o noua reglementare este necesara. Un rol important revine dreptului penal, ca un mecanism de control si, totodata, de pedepsire a acelora care desfasoara activitati nocive ce lezeaza sau pun in pericol viata dar tot acest control nu trebuie sa lezeze sau sa ingradeasca cercetarile stiintifice puse in slujba omului. Astfel, Legea nr. 3/1978 publicata in Buletinul Oficial nr. 54/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei, cercetarea stiintifica medicala urmareste, in principal, o aprofundare a cunoasterii fenomenelor biologice legate de adaptarea omului la viata moderna, prevenirea imbolnavirilor, franarea proceselor degenerative ale organismului uman, prelungirea vietii omului si aplicarea de noi metode si tehnici de profilaxie, diagnostic si tratament.
12

Omorul deosebit de grav

NOTE BIBLIOGRAFICE 1. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanciu, V. Rosca Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol.III, Editura Academiei, Bucuresti, 1971, pag.171. 2. Al. Boroi Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, pag. 11 13 ; 3. Gh. Nistorescu, V. Dobrinoiu, I. Molnar, I. Pascu, Al. Boroi, V. Lazar Drept penal partea speciala, Editura Continent XXI, Bucuresti, 1995, pag. 86. 4. I. Suceava, V. Marcu, Gh. Constantin Omul si drepturile sale, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1991, pag. 9 10 ; 5. I. Moroianu, M. Zlatescu Drepturile omului, Editura Andre, Bucuresti, 1993, pag. 5 ; 6. V. Hanga Marii legiuitori ai lumii, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, pag.75 ; 7. Andrei Marin Pagini alese din oratorii greci, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1969, pag. 20 ; 8. V. Hanga Istoria dreptului romanesc, vol.I, Editura Academiei, Bucuresti, 1980, pag. 63 ; 9. A. Raducescu si colab. Legiuirea Caragea, Editura Academiei, Bucuresti, 1955, pag.140 ; 10. C. Maximilian Aventura geneticii, Editura Albatros, Bucuresti, 1978, pag. 8 ; I. Deleanu Biologie si drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985, pag. 12 ; 11. G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu Dictionar juridic penal, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, pag. 107 ; 12. D. M. Causanschi Omorul fara voie sau din compatimire in legislatia contemporana, Responsabilitatea juridica publicata in Revista de drept penal si stiinta penitenciara nr.7 8, 1927, pag. 74 ; 13. Vicenzo Mancini Trattato di diritto penale italiano, vol. VIII, Torino, 1937, pag. 77; 14. C. Ratescu, T. Pop, V. Dongoroz, T. Aznavorian, H. M. Papadopolo, N. Pavelescu, Gh. Perieteanu Codul penal Carol al II-lea,
13

Omorul deosebit de grav

vol. III adnotat, partea special, Editura Libraria Socec, Bucuresti, 1937, pag.100;

CAPITOLUL II CARACTERIZAREA DE ANSAMBLU A INFRACTIUNII DE OMOR DEOSEBIT DE GRAV

2.1. Continut juridic si reglementare in legislatia penala in vigoare Art. 176Cod penal : Omorul savarsit in vreuna din urmatoarele imprejurari : a) prin cruzimi; b) asupra a doua sau mai multor persoane ; c) de catre o persoana care a mai savarsit un omor ; d) pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii ; e) asupra unei femei gravide ; f ) asupra unu magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora, se pedepeste cu detentie pe viata sau cu inchisoare de la 15 25 ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseste . Omorul deosebit de grav face parte din grupul infractiunilor contra persoanei, iar in cadrul acestui grup, din subdiviziunea infractiunilor contra vietii, integritatii corporale si sanatatii. Omorul deosebit de grav este fapta persoanei care savarseste un omor in imprejurari considerate de lege ca fiind grave. El este a doua varianta a omorului si, asa cum prevad si dispozitiile art. 176 C. pen., consta in savarirea omorului in conditiile unor elemente circumstantiale care dau in vileag un grad de pericol social al faptei si de periculozitate al infractorului, mai mare decat in cazul omorului calificat, omorul deosebit de grav constituind cea mai grava varianta a omorului care atrage pedeapsa maxima prevazuta in legislatia penala in vigoare in Romania. Aceasta gravitate deosebita a omorului, comis in elementele circumstantiale precis si limitativ prevazute de lege a determinat
14

Omorul deosebit de grav

constituirea omorului deosebit de grav intr-o varianta aparte a omorului. Astfel, ca o varianta de tip a omorului, fapta de omor deosebit de grav prezinta, in mod firesc, un grad de pericol social corespunzator gravitatii sale, savarsirea sa aducand atingere nu numai relatiilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei de omor, ci si celor mai elementare sentimente de mila si omenie, relevand, totodata, revoltatoarea decadere morala a faptuitorului. 2.2. Conditii preexistente 2.2.1. Obiectul infractiunii a) Obiectul juridic generic Obiectul juridic generic al infractiunii de omor deosebit de grav este format din acelasi grup de relatii sociale ce formeaza obiectul juridic comun al infractiunilor contra persoanei.1 Viata este ocrotita de legea penala intr-un cadru mai larg, acela al ocrotirii persoanei si a principalelor atribute ale acesteia : viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea, inviolabilitatea vietii sexuale, onoarea. Fiecare din aceste insusiri ale persoanei constituie valori pe care statul de drept are menirea si obligatia sa le ocroteasca, sa le asigure existenta si dezvoltarea.2 Este cunoscut ca aceste infractiuni prezinta un ridicat grad generic de poericol social, determinat, pe de o parte, de importanta valorilor sociale ce constituie obiectul protectiei penale si de gravele urmari pe care le pot avea pentru comunitate savarsirea acestor infractiuni, iar pe de alta parte, de faptul ca infractiunile contra persoanei se realizeaza, de regula, prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente si au frecventa deseori mai ridicata in raport cu alte categorii de infractiuni. Aceste valori nu reprezinta realitati izolate, exclusiv individuale, ci au o importanta sociala, in jurul si pe baza lor se formeaza, se desfasoara si se dezvolta relatii interumane, conferind acestor valori caracterul de valori sociale, adica de valori in a caror existenta este interesata intreaga societate si totodata, de valori al caror continut se releva pe deplin numai in cadrul relatiilor sociale. Savarsirea oricaror infractiuni contra persoanei, aducand atingere uneia din valorile sociale care reprezinta atribute, insusiri ale persoanei pune in pericol sau vatama insasi relatiile sociale care s-au format si se desfasoara pe baza acestor valori sociale.
15

Omorul deosebit de grav

b) Obiectul juridic special Obiectul juridic special al acestei infractiuni il constituie relatiile sociale a caror formare normala, desfasurare si dezvoltare implica ocrotirea vietii membrilor colectivitatii umane. Relatiile sociale referitoare la fiecare din atributele esentiale ale persoanei luate in parte (viata, integritatea corporala, etc.) si privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor, erga omnis ,3 fac parte si se include in obiectul juridic special. Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale sunt inseparabil si indisolubil legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste personalitatea omului, atat sub aspect fizic, material, indreptate impotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane si integritatii sale corporale, cat si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta in mod liber in societate cu respectarea atribitelor personalitatii sale (libertatea de a actiona, demnitatea, inviolabilitatea sexuala, a secretului, etc.). In doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca in sfera protectiei penale sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale personalitatii, care sunt garantate prin relatiile instituite de stat pentru a apara diferitele atribute fundamentale ale omului.4 c) Obiectul material Activitatea infractionala indreptata impotriva persoanei umane are ca obiect material corpul victimei privit ca o entitate materiala, ca o totalitate de functii si procese organice care mentin o persoana in viata, ca o unitate anatomica si fiziologica, fizica si psihica. Este lipsit de relevanta, din punct de vedere juridic, daca acel corp impotriva caruia este indreptata actiunea apartine unei persoane tinere sau in varsta si daca este in plenitudinea fortelor fizice sau psihice, este necesar, insa, sa fie vorba de o persoana in viata, indiferent daca a fost si viabila in momentul nasterii ori daca este normala sau nu din punct de vedere anatomo-fiziologic, adica are sau nu o constitutie care sa prezume ca va putea trai mai departe. Este necesar ca persoana respectiva sa fie in viata iar faptuitorul sa actioneze asupra corpului acesteia si nu asupra propriului corp (in aceste din urma situatii, de regula, faptele nu au relevanta penala decat daca se aduc concomitent atingere si altor valori, de exemplu in cazul automutilarii spre a se sustrage de la serviciul militar).
16

Omorul deosebit de grav

Nu are importanta nici daca victima ar fi muribund sau o persoana pe care o asteapta o moarte apropiata si nici daca era pe punctul sa-si ridice singura viata ; legea noastra penala nu acorda nici o relevanta consimtamantului victimei, de asemenea, stabilirea timpului cat persoana ar mai fi trait daca nu era ucisa, este lipsita de orice relevanta sub aspectul existentei infractionale.5 Viata este ocrotita de legea penala din momentul aparitiei si pana la incetare. Momentul de inceput al vietii persoanei este cel al nasterii. In literatura de specialitate, in legatura cu momentul aparitiei si cel al incetarii vietii s-au exprimat mai multe pareri. Parerea care a fost retinuta in literatura de specialitate in ce priveste nasterea, a fost criteriul dupa care viata incepe odata cu existenta autonoma a copilului si cand acesta s-a desprins de viata intrauterina. In ceea ce priveste moartea unei persoane si anume, momentul la care a intervenit, s-a retinut de comun acord si cu parerea medicilor si la fel cum prevede si Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei, ca moment al decesului, momentul intervenirii mortii biologice. In cazul unei morti clinice se mai poate interveni pentru readucerea la viata, dar odata ce aceste functii (respiratorii si circulatorii) au incetat, intervine moartea cerebrala sau biologica. 2.2.2. Subiectii infractiunii a) Subiectul activ Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunilor contra persoanei poate fi orice persoana, deoarece legea nu cere ca subiectul sa aiba o calitate deosebita. El trebuie sa savarseasca fapta de ucidere in imprejurarile prevazute de art. 176 C.pen. La savarsirea faptelor pot participa si alti subiecti activi, in calitate de participanti (instigatori, complici). b) Subiectul pasiv Subiectul pasiv special si imediat este persoana contra careia se indreapta activitatea desfasurata de autorul infractiunii. Acesta poate fi orice persoana, legea necesitand o conditie anume si speciala pe care trebuie sa o indeplineasca subiectul activ, respectiv ca persoana sa se afle in viata. Subiectul pasiv general si imediat va fi societatea vatamata intotdeauna prin savarsirea unei fapte antisociale si prin disparitia unuia dintre membrii sai.
17

Omorul deosebit de grav

2.2.3 Locul si timpul savarsirii infractiunii Infractiunile contra vietii, de regula, nu prezinta cerinte speciale privitoare la locul si timpul savarsirii infractiunii, putand fi savarsite in orice moment si in orice loc. Deci, nici infractiunea de omor deosebit de grav nu are caracteristici speciale privitoare la locul si timpul savarsirii infractiunii. 2.3 Continutul constitutiv 2.3.1 Latura obiectiva a) Elementul material Sub aspectul continutului constitutiv al elementului material al laturii obiective al infractiunii de omor, se caracterizeaza printr-o actiune de ucidere (de suprimare a vietii) a unei persoane fizice. Infractiunea de omucidere este o infractiune comisiva (autorul face ce legea opreste), adica cele prin care se incalca perceptul legii de a face ceea ce legea opreste. Aceasta actionare care are la baza o activitate materiala trebuie sa aiba ca rezultat moartea unui om, activitate ce trebuie sa aiba o anumita forta distructiva, sa fie apta sa provoace moartea persoanei in conditiile date. b) Urmarea imediata Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componenta obligatorie a laturii obiective a infractiunii de omor. Infractiunile contra vietii si, in special infractiunea de omor deosebit de grav este o infractiune de rezultat deoarece existenta ei este conditionata de prezenta unui rezultat independent de actiune in timp si spatiu si determinat de acesta. Desi infractiunile contra vietii sunt infractiuni de rezultat, acesta nu apare explicit descris in continutul normei de incriminare ci este implicit cuprins in norma. Pentru a descrie actiunea incriminata, legiuitorul se foloseste de un substantiv derivat dintr-un verb care exprima concomitent actiunea, rezultatul si legatura de cauzalitate dintre fapta si rezultat ; este vorba, prin urmare, de un rezultat care se afla comprimat in insasi descrierea actiunii. Actul de violenta devine relevant sub aspectul infractiunii de omor, in momentul in care se produce rezultatul, constand in moartea victimei. In lipsa lui, actul de violenta poate fi luat in considerare ca element al tentativei de omor deosebit de grav sau al altei infractiuni de omor. c) Raportul de cauzalitate
18

Omorul deosebit de grav

Fiind o infractiune conditionata de producerea unui rezultat, infractiunea de omor deosebit de grav (care face parte din subgrupa infractiunilor contra vietii) implica intotdeauna necesitatea stabilirii raportului de complexitate intre faptele savarsite si rezultat (moartea victimei). Acest raport de cauzalitate exista atunci cand se stabilesta ca fara activitatea faptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.6 Daca in sens filozofic cauza unui fenomen este formata din totalitatea conditiilor, indiferent de natura acestora, care au favorizat producerea rezultatului, in sensul dreptului penal, cauza care presupune identificarea acelei conditii care reprezinta o manifestare exterioara omului (deoarece numai omul poate fi tras la raspundere penala), susceptibila sa fi produs rezultatul7. Daca la producerea rezultatului au contribuit mai multe persoane sau au actionat si alti factori contributivi pe care inculpatul nu i-a asociat constient, nu este suficienta stabilirea legaturii de cauzalitate pentru stabilirea raspunderii penale a autorului. In doctrina s-au produs diferite criterii de identificare (teoria cauzei necesare, a cauzei adecvate, a cauzei proxime, a cauzei preponderente, etc.),8 criterii valabile pentru un grup de situatii dar care nu rezolva toate situatiile, mai ales cele atipice. 2.3.2 Latura subiectiva Din punct de vedere al laturii subiective, omorul se savarseste cu intentie. Aceasta poate fi directa sau indirecta, dupa cum autorul a dorit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. In practica judiciara, intentia de a ucide se stabileste in functie de materialitatea actului care, in majoritatea cazurilor evidentiaza pozitia psihica a faptuitorului. Existenta intentiei de a ucide rezulta, cel mai adesea, chiar din materialitatea faptei, de pilda, daca autorul a folosit un instrument apt de a provoca moartea, a lovit cu intensitate victima si in locuri vitale (corp, abdomen, gat, etc.)9 si s-au produs victimei traumatisme craniocerebrale ori rupturi ale organelor interne.10 In general intentia de a ucide rezulta din modul cum a fost savarsita fapta. Nu intotdeauna intentia rezulta din materialitatea actiunii. In conceptia doctrinei penale si jurisprudentei romane eroarea asupra persoanei cat si devierea actiunii, fiind lovita de o alta persoana decat cea vizata, nu au nici o influenta asupra vinovatiei faptuitorului,
19

Omorul deosebit de grav

fapta fiind savarsita si in aceste cazuri cu intentie si nu inlatura caracterizarea juridica de omor asupra faptei sale. In doctrina moderna exista numerosi autori care critica solutia de mai sus, propunand sa se considere ca exista, in situatiile mentionate, un concurs de infractiuni : o infractiune din culpa in raport cu victima efectiva si o tentativa de omor in raport cu victima aflata in reprezentarea subiectului. Intentia, ca element subiectiv caracteristic infractiunii de omor, o deosebeste pe aceasta nu numai de uciderea din culpa, dar si de lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, la care faptuitorul nu urmareste si nu accepta eventualitatea producerii mortii victimei. Pentru existenta laturii subiective a infractiunii de omor, nu intereseaza mobilul sau scopul urmarit de faptuitor. Daca mobilul sau scopul constituie uneori element circumstantial al omorului calificat, ele nu pot in nici un caz sa apere de raspundere pe ucigas. Legea noastra penala nu admite existenta vreunui mobil justificativ. Nu este admisa uciderea unei persoane expusa unei morti iminente, pentru a-i curma suferintele si a-i produce o moarte usoara (euthanasie). Oricare ar fi starea sanatatii sale, uciderea unei persoane, chiar din mila pentru aceasta si pentru a-i produce o moarte fara dureri, nu ridica faptei caracterul de omor. Spre deosebire de Codul penal de la 1936, care prevedea in art. 468 doua variante atenuante de ucideri intentionate, constand in uciderea unei persoane in urma rugamintii staruitoare si repetate a acesteia sau in uciderea unei persoane sub impulsul unui sentiment de mila, pentru a-i curma chinurile fizice ale victimei suferind de o boala incurabila,11 legiuitorul Codului penal de la 1968 nu mai prevede astfel de dispozitii, asa incat, indiferent de mobil, uciderea intentionata constituie omor. Rezervele in considerarea euthanasiei printre cauzele care inlatura caracterul penal al omuciderii se explica, pe de o parte, prin necesitatea pastrarii nestirbite a ideii intangibilitatii vietii omului, iar, pe de alta parte prin grija de prevenire a oricarui abuz si de producere a unui omor la adapostul scuzei euthanasiei. Dar existenta unui astfel de mobil in uciderea unei persoane ar putea fi avut in vedere la individualizarea pedepsei. 2.4 Forme. Modalitati. Sanctiuni
20

Omorul deosebit de grav

2.4.1 Forme Fapta de omor fiind o actiune comisiva (care poate fi realizata atat prin actiune cat si prin inactiune) si o infractiune materiala conditionata de producerea unui rezultat, material distinct de actiune in timp si determinat de aceasta, este susceptibila de desfasurare in timp si, deci, de forme imperfecte, cum ar fi actele preparatorii sau tentativa.12 Actele preparatorii sau pregatitoare la infractiunea de omor sunt incriminate in legea romana daca sunt comise chiar de autorul faptei ; ele sunt absolvite chiar de fapta consumata (in ipoteza ca autorul a continuat executarea faptei pana la consumare) ; daca actele de pregatire au fost efectuate de alta persoana decat autorul, ele ar putea avea caracterul unor acte de complicitate anterioara ; daca autorul dupa ce a facut actul de pregatire la omor, nu a continuat, el nu va raspunde pentru nici o infractiune (de exemplu, autorul a cumparat un cutit pentru a omori victima, insa nu a mers mai departe).13 Tentativa la infractiunea de omor se pedepseste. Exista tentativa atunci cand faptuitorul a inceput executarea actiunii de ucidere, dar aceasta a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul. Tentativa la infractiunea de omor se considera atunci cand activitatea infractionala a fost curmata din cauze exterioare faptuitorului, indiferent de ce natura ar fi aceasta. In practica judiciara, s-a decis ca executarea nu si-a produs efectul, facand ca omorul sa imbrace forma tentativei, atunci cand actiunea faptuitorului, desi apta de a produce moartea si dusa pana la capat, nu a dat nastere rezultatului letal urmarit (de exemplu, otrava administrata victimei a fost o cantitate prea mica sau pentru ca victima, desi aruncata de la inaltime a cazut pe un sol afanat si cu vegetatie). Nu exista tentativa de omor atunci cand imposibilitatea de consumare a actiunii se datoreaza modului absurd in care a fost conceputa executarea (de exemplu, folosirea unei arme despre care stia ca este neincarcata, ori a unei substante inofensive, netoxice, etc.).14 Infractiunea de omor se consuma in momentul in care actiunea de ucidere a produs urmarea imediata, adica moartea victimei. Exista tentativa la infractiunea de omor deosebit de grav, daca in momentul cand executarea a fost intrerupta sau a ramas fara efect, sa
21

Omorul deosebit de grav

fi existat infaptuita vreuna din imprejurarile agravante prevazute la lit. a f din art. 176 C. Pen. Cu alte cuvinte, pana la acel moment s-au executat cruzimi sau actiunea de ucidere sa fi fost indreptata contra a doua sau mai multor persoane, ori faptuitorul savarseste anterior un alt omor sau sa rezulte ca actiunea avea ca scop savarsirea sau ascunderea savarsirii unei talharii sau piraterii sau incercarea de ucidere ce privea pe o femeie gravida, sau, in sfarsit, incercarea de a ucide pe un magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestuia. In cazul imprejurarii de omor asupra a doua sau mai multor persoane, dar nu a fost ucisa decat o singura persoana, va exista concurs intre tentativa de omor deosebit de grav si omor simplu. 2.4.2. Modalitati Infractiunea de omor deosebit de grav poate prezenta pe langa modalitatile normative prevazute la lit. a f de la art. 176 C. pen. si numeroase modalitati faptice determinate de particularitatile concrete in care fapta poate fi savarsita (timp, loc, mijloace, mobil, particularitati, etc.). De aceste modalitati va tine cont instanta de judecata la evaluarea gradului de pericol social si la individualizarea pedepsei. 2.4.3. Sanctiuni Infractiunea de omor deosebit de grav este sanctionata cu pedepse la detentiune pe viata sau cu pedeapsa inchisorii de la 15 25 ani si interzicerea unor drepturi. Asadar, legea prevede pedeapsa cea mai grea, detentiunea pe viata, alternativ insa cu pedeapsa inchisorii de la 15 25 de ani. Instanta de judecata are, deci, posibilitatea ca, in raport cu datele concrete ale fiecarei cauze, sa aleaga, potrivit dispozitiei din alin. 2 al art. 72 C.pen. una din cele doua pedepse (cand instanta va aplica C.pen.) in sensul ca va putea aplica o pedeapsa pana la maximul sau special, iar daca acesta este neindestulator, va putea aplica un spor de pana la 5 ani. Tentativa acestei infractiuni se va pedepsi potrivit art. 21 C. pen. combinat cu art. 176 C.pen. prin urmare, pentru comiterea unei tentative de omor deosebit de grav se va putea aplica fie o pedeapsa cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazut de art. 176 C. pen., deci o pedeapsa cuprinsa intre 7 ani si 6 luni si 12 ani
22

Omorul deosebit de grav

si 6 luni. La pedeapsa principala se poate adauga si o pedeapsa complementara de interzicerea unor drepturi.

NOTE BIBLIOGRAFICE 1. V. Dongoroz si colab. Explicatii teoretice ale Codului penal roman partea speciala, vol.III, Editura Academiei, Bucuresti, 1971, pag.7 ; Alex. Boroi Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, pag.13 ; O. Loghin, A. Filipas 34 ; C. Bulai Drept penal, partea speciala, vol.I, Universitatea Bucuresti, Facultatea de drept, 1975, pag. 91 ; Alex. Boroi Pruncuciderea si uciderea din culpa, Editura Ministerului de Interne, 1992, pag. 12 ; V. Dongoroz si colab. Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol.III, pag. 181 ; O. Loghin, A. Filipas Drept penal roman partea speciala, Casa de Editura si Presa SANSA S.R.L., Bucuresti, 1992, pag. 37 ; Alex. Boroi Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, pag.91 ; V. Dongoroz Tratat...op.cit. pag. 224 ; C. Bulai op. Cit. Pag. 134 ; Trib. Supr., complet de 7 judecatori, dec. nr. 17/1987, in R.R.DS. nr. 1/1988, pag.75, Trib. Supr., complet de 7 judecatori, dec. nr. 130/1987, in R.R.D. nr. 4/1988, pag. 79 ; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 2700/1986, in R.R.D. nr. 8/1987, pag.77; Codul penal de la 1936 prevedea in art. 478 alin. 1 ca acela care ucide un om in urma rugamintii staruitoare si repetate a acestuia se pedepseste cu temnita grea de la 3 la 8 ani, era asa-numita crima de omor la rugaminte. In alin. 3 al aceluiasi articol se pevedea ca uciderea unei persoane sub impulsul unui sentiment de mila, pentru a curma chinurile fizice ale unei
23

2. 3. 4.

5.
6.

7. 8. 9.

10. 11.

Omorul deosebit de grav

12. 13. 14.

persoane care sufera de o boala incurabila si a carei moarte este inevitabila din aceasta cauza se pedepseste cu inchisoare corectionala de la 1 la 5 ani. Era sanctionata astfel omuciderea, avand ca mobil producerea unei morti fara dureri, fapta considerata delict si nu crima. V. Dongoroz si colab. Explicatii teoretice...op. cit., pag. 184 ; Gh. Nistoreanu si colab. Drept penal partea speciala, Editura Continent XXI, Bucuresti, 1995, pa. 97 ; I. Dobrinescu op. Cit. Pag. 46.

CAPITOLUL III ASPECTE CRIMINOLOGICE SI PROCEDURALE 3.1. Aspecte criminologice O succinta trecere in revista a datelor statistice privind evolutia criminalitatii a infractiunilor contra vietii cu privire la perioada posttotalitara a Romaniei este suficienta pentru a ridica serioase semne de intrebare privind ocrotirea vietii in societatea actuala. Societatea romaneasca plateste un tribut greu infractionalitatii care aduce atingere vietii, deoarece continuu, sunt urmate vietile a numeroase persoane.1 Se stie ca violenta este un indiciu asupra crizei unei societati, o dovada ca ea nu mai ofera modele viabile membrilor sai, ori nu mai reuseste sa-si impuna valorile si sa-si respecte normele. O statistica facuta pe baza datelor furnizate de Inspectoratul General de Politie ne releva o imagine de ansamblu al numarului infractiunilor de omor deosebit de grav din Romania. Aceste date releva urmatoarele :
Omor deosebi t de grav 1989 78 1990 249 1991 240 1992 298 1993 201 1994 213

Dupa cum se poate vedea din datele tabelului de mai sus, numarul infractiunilor de omor deosebit de grav a crescut intr-un mod covarsitor dupa Revolutia din 1989, astfel, de la numai 78 de infractiuni de omor deosebit de grav in 1989 s-a ajuns la un numar de infractiuni
24

Omorul deosebit de grav

mult mai mare, ceea ce denota o crestere aproximativ de 3 ori fata de anul precedent. Este normal ca numarul infractiunilor sa varieze de la un an la altul, dar concluzia care se poate trage este ca numarul lor se mentine aproape constant si la un nivel destul de ridicat. Din numarul infractorilor, majoritatea erau barbati si intr-o proportie foarte mica au fost femei in calitate de infractori. Majoritatea infractorilor sunt cu pregatire medie sau fara pregatire scolara si foarte putini cu studii superioare. Un numar mare de infractiuni au fost savarsite sub influenta bauturilor alcoolice. Intr-o analiza intreprinsa de Tribunalul Judetului Hunedoara, pe baza datelor statistice culese din documentele existente la acesta, se poate vedea pe ani, numarul infractiunilor de omor deosebit de grav si evolutia acestora. Aceste date pot fi observate din urmatoarele :
Omor deosebi t de grav Omor deoseb it de grav 1969 11 1976 14 1970 6 1977 22 1971 14 1978 13 1972 18 1994 23 1973 7 1995 17 1974 16 1996 15

La savarsirea infractiunilor contra vietii personale, aceste cauze si conditii favorizate se prezinta in conditii extrem de diferite, ceea ce ingreuneaza, intr-un fel tipizarea acestora si , ca atare, luarea masurilor de prevenire si combatere a acestor grave manifestari antisociale.2 Astfel ca din constatarile efectuate si din activitatea bazata pe urmarirea pe o perioada mai indelungata a fenomenului infractional, a modului de savarsire a infractiunilor impotriva persoanei, in special al celor impotriva vietii, se poate trage concluzia ca in aceasta sfera a infractionalitatii, comportamentul deviat are drept cauza generala tocmai aceste deprinderi negative, transmise ereditar sau constituite intr-un mediu social nesanatos. Persoanele care au asemenea deprinderi negative, caracterizate prin violenta, agresivitate, in functie de mediul social in care evolueaza
25

Omorul deosebit de grav

si ajunse in fata unor conditii favorizate, pot ajunge in faza declansarii impulsului criminal la comiterea crimei, la suprimarea vietii omenesti. Din frecventa infractiunilor savarsite impotriva vietii, din modul de savarsire, locul, timpul si datele personale ale infractorilor, se poate constata ca deprinderile negative de comportament si impulsul criminal apar cel mai des la persoanele care au pregatire scolara si grad de cultura scazut, la persoanele fara ocupatie sau care intampina greutati in integrarea socio-profesionala, la consumatorii de alcool, cele care traiesc intr-un mediu social nesanatos, caracterizat prin relatii imorale, stari conflictuale sau prin intretinerea unei ideologii, contrare comportamentului moral al societatii noastre. Aceasta constituie totodata cauzele cele mai frecvente ale infractiunilor contra vietii persoanei. Cu toate acestea, trebuie observat ca aceste cauze, nu genereaza de la sine, in mod spontan, impulsul criminal si nu este nevoie intotdeauna de interventia unei conditii favorabile, percepute ca atare, in procesul de formare si luare a rezolutiei criminale. Printre aceste conditii favorizante cel mai des apar sentimentele de ura, dusmanie, dorinta de razbunare sau obtinerea de avantaje materiale, nascute in mod spontan, cu ocazia unor certuri sau incaierari sau sedimentate o perioada mai mare de timp in mintea infractorului, adesea labil sub aspect psihic si rational. Referindu-ne la societatea actuala din Romania observam ca, incepand cu anul 1990 criminalitatea contra vietii isi are cauze si motivatii strans legate de perioada de criza pe care o traversam. Aceasta situatie a condus la o diminuare considerabila a respectului fata de lege si fata de institutiile insarcinate cu impunerea acesteia. Starea de timorare a reprezentatilor acestor institutii a incurajat in mare masura un val infractional multidimensional. Lipsa lor de reactie a permis crearea unei false imagini asupra drepturilor si obligatiilor indivizilor certati cu normele morale si legale care si-au imaginat ca democratia permite orice si ca pot scapa nepedepsiti pentru faptele lor antisociale.3 Exista o stransa legatura intre escaladarea infractiunilor contra vietii si consumul de alcool si stupefiante, mai cu seama la tineri, reprezentand pentru cei ce se drogheaza mijlocul la care decurg in mod disperat pentru procurarea banilor necesari consumului de stupefiante.
26

Omorul deosebit de grav

Mai recent, acest domeniu este completat de diverse crime facute de diversele secte religiose.4 3.2 Aspecte procesuale Actiunea penala pentru infractiunea de omor deosebit de grav se pune in miscare din oficiu. Urmarirea penala se efectueaza de catre procuror (art. 209 C. pr. pen.), iar judecarea faptei este competenta in prima instanta a tribunalului judetean (art. 27 pct. 1 lit. a C. pr. pen.). Celelalte reguli de competenta si reguli de procedura sunt cele obisnuite. In cauzele penale privitoare la omor deosebit de grav este necesara efectuarea unei constatari medico-legale pentru a se stabili cauzele mortii (art. 114 C. pr. pen.). De asemenea, legea prevede efectuarea unei expertize psihiatrice in cazul in care organul judiciar are indoiala asupra starii psihice a autorului infractiunii (art. 117 alin. 1 si alin. Ultim C. pr. pen.)5.

NOTE BIBLIOGRAFICE 1. Alex. Boroi Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, pag. 26 ; 2. I. Pop procuror, Curtea de Apel Alba Iulia Infractiuni privitoare la viata persoanei ; 3. Alex. Boroi Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, pag. 30 ; 4. A. Dincu Bazele criminologiei, Editura Proarcadia, Bucuresti, 1993, pag. 100 101 ; 5. Modificat prin Legea nr. 45/1993, publicat in Monitorul Oficial nr. 147/01.07.1993;

27

Omorul deosebit de grav

CAPITOLUL IV ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE PRIVIND INFRACTIUNEA DE OMOR DEOSEBIT DE GRAV ELEMENTE CIRCUMSTANTIALE In cuprinsul Codului penal, in ceea ce priveste incriminarea infractiunii de omor, legiuitorul a impartit circumstantele agravante in circumstante care atribuie infractiunii caracter calificat, pe care le-a prevazut in art. 175 C. pen. si circumstante care atribuie infractiunii caracter deosebit de grav. Acestea din urma sunt prevazute in art. 176 C. pen., si ele constau in savarsirea omorului in urmatoarele imprejurari : a) prin cruzimi ; b) a doua sau mai multe persoane ; c) de catre o persoana care a mai savarsit un omor ; d) pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii ; e) asupra unei femei gravide ; f) asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora. Elementele circumstantiale enumerate in art. 176 lit, a f C. pen. vor fi analizate in continuare.
28

Omorul deosebit de grav

4.1. Omorul savarsit prin cruzimi (art. 176 lit. a C. pen.) Este una din circumstantele omorului deosebit de grav, intalnita in practica judiciara mult mai des decat in alte circumstante agravante ale omuciderii. Intelesul termenului de cruzimi nu este definit de lege, dar, cu toate acestea, din lucrarile de specialitate, cat si din solutiile pronuntate de instantele judecatoresti se desprinde o semnificatie care a intrunit consensul general. Astfel, Dictionarul juridic penal defineste cruzimile ca o manifestare de ferocitate in comiterea unei infractiuni de natura sa provoace suferinte chnuitoare, prelungite, victimei ;1 in Dictionarul Limbii romane, intelesul cuvantului crud este identic cu cel juridic : care se desfata la suferintele altuia 2 sau atitudinea, fapta cruda, ferocitate, barbarie .3 In practica judiciara s-a considerat ca omorul savarsit prin cruzimi, atunci cand faptuitorul a conceput si executat fapte, folosind metode cauzatoare de suferinte prelungite si de maxima intensitate, realizand astfel, alaturi de rezultatul constand in suprimarea vietii victimei si un al doilea rezultat constand in chinuirea ei fizica sau morala.4 Procedeul de a provoca moartea unei persoane intr-un ritm lent, prin cruzimi, adica prin chinuri si leziuni corporale, imprima faptei un caracter deosebit de grav, dovedind totodata o adanca pervetire a constiintei faptuitorului. De altfel, in noul Cod penal folosirea actelor de cruzime ca procedura pentru comiterea unei fapte este prevazuta ca o imprejurare agravanta generala, indiferent de infractiunea care s-ar savarsi (art. 75 lit. B C. Pen.). Nu conteaza daca moartea victimei a fost pricinuita efectiv de cruzimile suferite sau daca au precedat actul uciderii. Ceea ce are importanta este ca faptuitorul a recurs la acte de cruzime in efectuarea actiunii sale de ucidere. Astfel, au fost socotite ca intrunind elementele omorului deosebit de grav savarsit prin cruzimi cazul cand autorul infractiunii smulge victimei unghiile si parul, provocand suferinte groaznice victimei si implicit moartea acesteia dupa un timp mai indelungat.5 La fel este si cazul inculpatului care a aplicat numeroase lovituri cu o bata pe intreg corpul si cu o intensitate deosebita victimei, dupa care a abandonat-o noaptea pe camp, pe timp friguros, ceea ce i-a produs moartea la scurt interval de timp.6
29

Omorul deosebit de grav

Nu are nici o insemnatate daca aceste chinuri nu au provocat in mod direct moartea victimei, ci autorul, in final s-a folosit de un alt mijloc prin care a suprimat imediat viata acesteia. Pentru a atrage aplicarea agravantei este necesar ca cruzimile sa fie provocate victimei cat timp aceasta era in viata. Daca faptuitorul, dupa ce a suprimat viata victimei actioneaza in acest mod asupra cadavrului, fapta sa nu va constitui infractiune de omor deosebit de grav. Nu are relevanta daca victima supusa chinurilor de catre faptuitor a devenit insensibila la aceste suferinte datorita starii de inconstienta in care a fost adusa. Faptul ca omorul a fost insotit de cruzimi releva pericolul sporit al faptuitorului si justifica aplicarea agravantei.7 In cazul actelor de violenta repetate, trebuie sa se faca distinctie intre situatiile in care aceste fapte au semnificatia de a chinui victima si de a-i prelungi suferintele in mod inutil, fata de situatiile in care, prin repetarea loviturilor nu se urmareste chinuirea victimei, decat modalitatea de a realiza uciderea. In acest caz nu se face aplicarea agravantei. Fata de intelesul notiunii de cruzimi, in literatura juridica s-a evidentiat necesitatea de a nu asimila actelor de cruzime suferintele inerente provocate in majoritatea cazurilor de omucidere atunci cand se folosesc mijloace ca :otrava, topor, glont, etc., putand avea caracterul de cruzime numai acelea care depasesc limita celor mai sus mentionate, indiferent de ecoul faptei in randul cetatenilor. Sentimentul de reprobare, de indignare starnit de fapta inculpatului, influenteaza incadrarea juridica numai in masura in care omorul, prin modul de savarsire i-a provocat victimei suferinte grele, prelungite si nu unor imprejurari care exced latura subiectiva a faptei.8 4.2. Omorul savarsit asupra doua sau mai multor persoane (art. 176 lit. B C. Pen.). In legislatia tuturor tarilor, omorul, chiar al unei singure personae este sanctionat cu asprime. Daca autorul ucide mai multe personae vor exista tot atatea infractiuni de omor cate persoane au fost ucise. Aceasta inseamna ca, de regula, in cazul omorului care a avut drept consecinta o pluritate de victime, n-ar putea sa existe decat un concurs de infractiuni, ce privesc omorul juridic (aplicarea sporului maxim prevazut de lege, fara a depasi maximul general la pedeapsa cea mai grea stabilita pentru infractiunile concurente).
30

Omorul deosebit de grav

Asa se explica faptul de ce legiuitorul a creat o infractiune unica complexa, distincta in cazul omorului a doua sau mai multor persoane, prevazand posibilitatea aplicarii, in aceasta situatie a pedepsei cele mai grele, pedeapsa detentiunii pe viata (care a inlocuit pedeapsa cu moartea). In felul acesta, omorul care a avut ca rezultat suprimarea vietii mai multor persoane, va constitui o infractiune aparte cu limite de sanctionare proprii, nefiind aplicate regulile concursului de infractiuni. Omorul mai multor persoane se poate produce fie prin aceeasi activitate materiala (de pilda, autorul ucide odata cu persoana pe care a intentionat sa o ucida si alte persoane din apropierea ei care i-au venit in ajutor, ori autorul ucide cu mai multe focuri de arma doua persoane). Amandoua aceste situatii justifica aplicarea agravantei de mai sus. In ambele situatii insa, autorul trebuie sa actioneze intentionat in raport de fiecare victima, chiar daca pentru una (unele) din victime intentia este directa iar pentru celelalte intentia este indirecta.9 Daca in raport cu una din victime exista intentie directa sau indirecta iar uciderea celeilalte (celorlalte) a fost savarsita din culpa, va exista concurs de infractiuni si nu o infractiune unica prevazuta de art. 176 lit. b C. pen. Agravanta opereaza numai daca in urma actiunii sau inactiunii faptuitorului s-a produs efectiv moartea mai multor persoane. Daca actiunii sau inactiunii faptuitorului, indreptata spre aceasta finalitate a fost intrerupta ori nu s-a produs rezultatul, fapta va constitui tentativa la infractiunea de omor deosebit de grav. Va exista tentativa la infractiunea de omor deosebit de grav numai in cazul in care nu s-a produs moartea niciunei persoane. Daca s-a produs moartea unei singure persoane faptuitorul va raspunde pentru infractiunea de omor simplu, calificat sau deosebit de grav. Pentru aplicarea agravantei, faptuitorul trebuie sa aiba reprezentarea consecintelor constand in suprimarea vietii a doua sau mai multor persoane, sa urmareasca sau sa accepte un asemenea rezultat in imprejurarile in care actioneaza. Daca faptuitorul demonstreaza intentia directa de a ucide o singura persoana folosind mijloace care pun in pericol viata mai multor persoane ca rezultat potential in raport cu care actioneaza cu intentie directa, atunci cand fapta se incadreaza, in omor calificat, conform art. 175 lit. e C. pen.
31

Omorul deosebit de grav

Pentru stabilirea intentiei de omor deosebit de grav constand in uciderea a doua sau mai multor persoane, se impune sa se procedeze la o analiza amnuntita asupra mijloacelor folosite pentru a ucide, cat si asupra circumstantelor si imprejurarilor cauzei susceptibile de a oferi indicatii asupra finalitatii actului.10 Numai in situatia in care se ajunge la concluzia ca faptuitorul a actionat astfel incat rezultatul, constand in uciderea a doua sau mai multor persoane, a fost prevazut si urmarit sau cel putin acceptat, iar rezultatul respectiv s-a si produs, ori din motive independente de faptuitor a ramas in faza de tentativa, se retine intentia de omor deosebit de grav, conform art. 176 lit. b C. pen. Nu este necesar ca inculpatul sa aiba inca de la inceput intentia de a ucide doua sau mai multe persoane, ci este suficient ca intentia respectiva sa survina ulterior si sa releve in modul de savarsire ulterioara a faptei.11 4.3. Omorul savrsit de o persoana care a mai comis un omor (art. 176 lit. C C. Pen.). Agravarea se datoreaza persistentei infractionale a faptuitorului. Nu are nici o relevanta ca acesta a fost sau nu condamnat pentru omorul anterior. Daca nu a fost condamnat definitiv nu se vor aplica regulile de recidiva, fiindca infractiunea nu va mai fi complexa, forma agravanta, ci o infractiune de baza care constituie al doilea termen al recidivei in concurs cu priml omor. In consecinta, antecedentul cerut de lege faptuitorului nu exista daca acesta a savarsit anterior o alta infractiune care a avut ca urmare moartea unei persoane.12 (de ex. :pruncuciderea, uciderea din culpa, loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, viol care au avut ca urmare moartea victimei). Asadar, omorul trebuie sa fie savarsit prin actiuni diferite dar nu cu aceeasi ocazie, iar cel anterior nu trebuie sa fie neaparat un omor consumat, ci a putut ramane in forma de tentativa13, alti autori, dimpotriva, au considerat ca omorul anterior trebuie sa fie un omor consumat.14 Aceasta parere este impartasita si in practica judiciara15 deoarece legiuitorul cand a caracterizat antecedentul faptuitorului, s-a referit la savarsirea anterioara altui omor, deci a unei infractiuni de omor. Dar, potrivit art.1454 C. pen., prin savarsirea unei infractiuni se intelege comiterea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste
32

Omorul deosebit de grav

ca infractiune consumata sau tentativa (acolo unde ea este incriminata de legea penala) precum si participarea la comiterea acestei infractiuni ca instigator, autor sau complice. In ceea ce priveste periculozitatea faptuitorului, nu exista deosebiri esentiale intre cel ce comite o tentativa de omor si cel ce savarseste un omor consumat, din moment ce in ambele cazuri savarsirea unui nou omor denota o aceeasi grava lipsa de respect fata de viata omului. Cu privire la primul argument trebuie observat ca legiuitorul foloseste in text notiunea de omor si nu expresia infractiunea de omor expresie pe care nu omite sa o foloseasca ori de cate ori considera ca dispozitiile art. 144 C. pen. trebuie aplicate. Din punctul de vedere al periculozitatii sociale a faptuitorului nu si-ar gasi explicatie prevederile art. 21 C. pen. potrivit caruia tentativa se sanctioneaza numai cand legea prevede expres aceasta, iar in cazul in care se pedepseste, pedeapsa este cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea consumata.16 Aplicarea agravantei implica un omor anterior care sa nu fi fost savarsit intr-o imprejurare care inlatura caracterul penal al faptei (de exemplu : in legitima aparare), deoarece in caz contrar nu se poate vorbi de omor, in sensul dispozitiilor art. 174 C. pen.17 Legiuitorul a avut in vedere, atunci cand a incriminat omorul deosebit de grav un antecedent al faptuitorului, si anume ca anterior sa fi savarsit un alt omor si acest antecedent exista, caracterizandu-l ca deosebit de periculos, indiferent daca a intervenit sau nu amnistia, reabilitarea sau prescriptia, cu atat mai mult cu cat aceste imprejurari inlatura numai raspunderea penalasau consecintele condamnarii nu si fapta in realitatea ei. Cand prima fapta este o tentativa de omor sau un omor consumat, forma agravanta se realizeaza si daca subiectul pasiv este acelasi. De exemplu, infractorul a incercat sa-si ucida sotia, fapta pentru care a fost condamnat, dupa care a incercat sa o ucida din nou.18 S-a exprimat si parerea ca subiectii pasivi ai celor doua fapte de omor trebuie sa fie persoane diferite deoarece fapta consumata nu se poate realiza decat asupra a doua persoane diferite. Uciderea repetata a aceleiasi persoane nu este posibila, deci nici tentativa repetata nu este posibila, cand subiectul pasiv este aceeasi persoana.19
33

Omorul deosebit de grav

Cand pentru omorul savarsit anterior s-a retinut una din circumstantele atenuante prevazute de art. 73 C. Pen., acestea se vor lua in considerare la stabilirea pedepsei pentru omorul deosebit de grav, potrivit unui punct de vedere.20 Consideram ca nu circumstantele respective trebuie avute in vedere, fiindca ar insemna ca li se da eficienta de doua ori, ceea ce nu este posibil, ci se va avea in vedere pericolul concret mai redus al omorului anterior datorita acestor circumstante decat daca s-ar fi comis in lipsa lor. Aceasta, cu atat mai mult cu cat pedeapsa pentru omorul anterior s-ar fi executat. Circumstanta ar putea fi luata in considerare, eventual, daca nu a inceput executarea pedepsei pentru omorul anterior. Atat circumstantele atenuante prevazute de art. 73 C. pen. cat si forma tentativei sunt circumstante personale si, in consecinta, nu se transmit participantilor. Acestia vor raspunde pentru infractiunea de omor deosebit de grav numai daca si in persoana lor exista antecedentul cerut de lege autorului. 4.4. Omorul savarsit pentru a comite sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii (art. 176 lit. D C. Pen.). Aceasta circumstanta agravanta are in vedere savarsirea unui omor intentionat (cu intentia directa sau indirecta) pentru a inlesni comiterea unei talharii (art. 211, 255 C. pen.) ori a unei piraterii (art. 212, 226 C. pen.) ori pentru a ascunde asemenea fapte. Spre deosebire de agravanta prevazuta de art. 175 lit. h care sanctioneaza mai grav savarsirea unui omor pentru a inlesni sau a ascunde comiterea oricarei alte infractiuni, de asta data legea particularizeaza circumstanta agravanta de mai sus, numai la inlesnirea sau ascunderea unei talharii sau piraterii prin savarsirea unui omor. Agravanta se datoreaza scopului urmarit de faptuitor, indiferent ca s-a realizat ori nu si de catre cine, el sau o alta persoana a savarsit talharia sau pirateria. Aceasta fapta se sanctioneaza mai grav, chiar decat cea prevazuta de art. 175 lit. h C. pen. constituind, de altfel, infractiunea de omor deosebit de grav. Desi intre formularile celor doua circumstante agravante exista o deosebire de exprimare, astfel ca in art. 176 lit. d C. pen. se refera la comiterea unui omor pentru a
34

Omorul deosebit de grav

savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii, in timp ce in formularea altei infractiuni, deosebirea este numai aparenta, deoarece ambele notiuni exprima absolut aceeasi realitate. Va apare aceasta agravanta ori de cate ori faptuitorul pentru a-si crea conditiile favorabile savarsirii unei talharii sau piraterii (in paguba avutului obstesc sau particular legea nu face nici o deosebire), ori pentru a ascunde asemenea fapte, comite un omor. Omorul, pentru a se incadra in prevederile art. 176 lit. d C. pen. trebuie sa fie comis cu intentie, intentia trebuie sa constea in suprimarea vietii unui om, pentru a crea conditiile favorabile savarsirii sau ascunderii uneia din aceste infractiuni. Este necesar ca activitatea faptuitorului sa fie de asemenea natura si violentele sa fie exercitate in asa mod, incat sa exprime legatura lor, din punct de vedere material si subiectiv, cu scopul care se cere realizat .21 Nu s-ar putea sustine ca, intrucat infractiunea de talharie si piraterie cuprinde circumstantele lor agravante (art. 211 alin.2 si art. 212 alin.3) si modalitatea cand, datorita violentelor aplicate are loc moartea victimei, ar opera numai dispozitiile care incrimineaza talharia si pirateria, deoarece urmarile mentionate constituie un rezultat imputabil autorului din culpa (praeterintentia). In sensul celor aratate, in art. 176 lit. d C. pen. autorul actioneaza de la inceput cu intentia de a suprima viata victimei, pentru a savarsi mai usor talharia sau pirateria. Cu alte cuvinte, in practica judiciara s-a retinut ca omor deosebit de grav, potrivit art. 176 lit. d C. pen., omorul savarsit in urmatoarele imprejurari : inculpatul care a observat cu un anumit prilej ca victima poarta la gat o pungulita, s-a dus intr-o seara la domiciliul acesteia pentru a o jefui si a strans-o de gat. Vazand ca victima nu a decedat, a pus mana pe un topor care era rezemat de soba si la apasat cu taisul pe gatul ei, pana a ucis-o. Cautand apoi in pungulita, inculpatul a gasit numai o iconita pe care nu a luat-o.22 Din imprejurarile de fapt rezulta, intr-adevar, pe de o parte, ca omorul savarsit a creat conditiile favorabile jefuirii victimei, iar pe de alta parte, ca inculpatul a avut reprezentarea realizarii scopului urmarit prin savarsirea omorului. Agravanta opereaza numai daca omorul s-a comis pentru a savarsi o talharie sau piraterie, adica pentru a comite o sustragere cu violenta din detentia sau posesia altuia a unui bun mobil.
35

Omorul deosebit de grav

Nu are nici o relevanta daca talharia sau pirateria a fost dusa pana la capat ori nu, fiind suficient ca uciderea victimei de catre faptuitor sa fi avut scop savarsirea sau ascunderea unei talharii sau piraterii. Daca autorul a comis omorul in alt scop, iar actele de executare a talhariei sau pirateriei au avut la baza o rezolutie luata in mod independent, cele doua fapte se vor sanctiona separat. Nu intereseaza daca autorul, savarsind omorul in scopul aratat, a realizat integral si sustragerea cu violenta sau aceasta a ramas in faza actelor de executare. Daca actiunea sau inactiunea autorului de a suprima viata victimei spre a inlesni savarsirea sau ascunderea unei talharii sau piraterii a fost intrerupta din motive independente de vointa faptuitorului ori nu si-a produs efectul, autorul va raspunde pentru tentativa la infractiunea de omor deosebit de grav. Agravanta se referea si la ipoteze cand omorul a fost comis pentru a ascunde o talharie sau piraterie.22 In cazul in care faptuitorul foloseste conditiile create prin savarsirea omorului (sau prin incercarea de a savarsi omorul) a reusit sa comita o talharie sau piraterie, va raspunde pentru concurs de infractiuni: infractiunea de omor deosebit de grav, ori tentativa la infractiunea de omor deosebit de grav si infractiunea de talharie sau piraterie. In practica judiciara s-a retinut ca omor deosebit de grav, in concurs cu infractiunea de talharie, fapta inculpatilor care au lovit cu un ciomag o persoana cu varsta inaintata, in zona toracelui si in alte zone ale corpului, parasind-o in nesimtire, pe camp, intr-o noapte geroasa de iarna, dupa ce i-au luat hainele.23 In ceea ce priveste talharia sau pirateria, care intra in concurs cu omorul deosebit de grav, acesta se incadreaza in dispozitiile art. 211 alin.1 C. Pen. Si nu in dispozitiile art. 211 alin. 3 C. pen. talharie care a avut ca urmare moartea victimei, deoarece, din moment ce faptuitorul a actionat cu intentie in ceea ce priveste producerea mortii victimei, nu se poate retine ca el este, in acelasi timp, in culpa fata de acest rezultat mai grav, asa cum cere textul art. 211 alin. 3 C.pen.24 In cazul agravantei prevazute de art. 176 lit. d C. pen. se aplica numai in cazul in care talharia sau pirateria urmeaza a fi comisa chiar de autorul omorului, dar si in cazul in care faptuitorul actioneaza astfel
36

Omorul deosebit de grav

in scopul de a inlesni sau ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii comise de o alta persoana. Circumstanta examinata nu se comuta si participantilor, ea fiind o circumstanta personala. In consecinta, ea nu se rasfrange asupra participantilor25, afara de cazul in care ei au actionat cu acelasi scop.26 Talharia se deosebeste de omorul deosebit de grav, prin faptul ca faptuitorul nu actioneaza cu intentia de a ucide, ci cu intentia de a savarsi furtul cu violenta, moartea victimei fiind un rezultat mai grav decat cel intentionat (praeterintentia).27 4.5. Omorul savarsit asupra unei femei gravide (art. 176 lit. E C. Pen. ). Circumstanta agravanta a omorului savarsit asupra unei femei gravide consta in pericolul deosebit pe care il prezinta suprimarea vietii unei femei care poarta cu sine inca o viata, aceea a fatului. Prin uciderea femeii gravide, faptuitorul suprima doua vieti si lezeaza simtamantul firesc al respectului fata de fenomenul creatiei fiintei umane, avand, totodata, consecinte multiple la nivelul familiei si grupului social respectiv. Toate aceste imprejurari agraveaza pericolul infractiunii si al infractorului. Nu are nici o relevanta daca starea de graviditate este intr-o faza inaintata sau la inceput, suficient sa se verifice aceasta situatie. Graviditatea este o stare fiziologica ce se stabileste medical sau prin orice alte mijloace. Pentru a apare agravanta la aceasta infractiune trebuie ca autorul sa fi cunoscut starea de graviditate, altfel el va raspunde pentru infractiunea de omor simplu.28 Starea de graviditate trebuie sa fie o stare reala. Presupunerea sa eronata ca victima este gravida (desi in realitate nu era) ori ca aceasta nu este gravida (desi in realitate era) inlatura aplicarea agravantei, desi agravanta nu functioneaza. Trebuie ca, atat obiectiv cat si subiectiv, sa se verifice existenta circumstantelor agravante. De asemenea, in caz de eroare asupra identitatii persoanei (error in persona), daca victima ucisa este alta femeie decat cea insarcinata si vizata de infractor, agravanta nu se aplica. In situatia in care femeia vizata, cat si femeia ucisa sunt gravide, textul de lege are aplicare, fiindca legea protejeaza viata oricarei femei insarcinate, indiferent de identitatea ei. La fel, se aplica agravanta cand starea in care se afla victima nu lasa nici o indoiala asupra
37

Omorul deosebit de grav

conditiei sale de femeie gravida, deci faptuitorul va raspunde pentru infractiunea de omor deosebit de grav (art. 176 lit. e C. pen.). Agravanta prevazuta de art. 176 lit. e C. pen. nu are aplicare nici in cazul cand actiunea faptuitorului este indreptata asupra unei femei gravide, dar este deviata dintr-un motiv oarecare asupra altei femei care nu este gravida. Circumstanta agravanta, referindu-se la calitatea subiectului pasiv al infractiunii, intereseaza conditiile savarsirii faptei si, prin urmare, se comunica participantilor daca acestia au cunoscut-o sau au prevazut-o. Astfel, avem fapta inculpatului care a aplicat victimei mai multe lovituri de cutit in regiunea gatului, cauzandu-i moartea, aceasta fapta incadrandu-se in agravanta de calificare a omorului deosebit de grav savarsit asupra unei femei gravide (prevazute in art. 176 lit. e C. pen. ), deoarece inculpatul cunostea ca victima era insarcinata in luna a saptea, fiind si ruda cu aceasta, iar sarcina era evidenta.29 4.6. Omorul savarsit asupra unui magistrat, politist, jandarm, ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora (art. 176 lit. f C, pen.) Aceasta circumstanta agravanta a omorului deosebit de grav a fost introdusa in textul art. 174 C. pen. la ultima modioficare a Codului penal.30 Ea are in vedere pericolul social sporit pe care il reprezinta omorul savarsit asupra unei persoane care indeplineste o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, care comite infractiunea de ucidere din razbunare sau ura.

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

NOTE BIBLIOGRAFICE G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, op. Cit. Pag. 84 L. Seineanu Dictionarul universal al Limbii romane, Editura Scrisul Romanesc, Bucuresti, 1992, pag. 180 ; Dictionarul Limbii romane, Editura Academiei, 1975, pag. 195 ; Alex. Boroi Infractiuni contra vieti, op.cit., pag.141 ; Trib. Suprem, sect. pen., dec. nr. 42/1981 (nepublicata); Trib. Jud. Caras Severin, sect. pen., dec. nr. 16/1981, RRD nr. 5/1988, pag. 78; T. Vasiliu Codul penal comentat si adnotat , Cluj-Napoca, 1975;
38

Omorul deosebit de grav

8. 9. 10. 11. 12.

13.

14.

15.

16. 17. 18. 19. 20. 21. 22.

23.

24. 25.

26. 27.

G. Antoniu, C. Bulai si colab., op. Cit., vol. III, pag. 1 65 ; V. Dongoroz si colab. Explicatii teoretice..., vol. III, pag. 198 ; St. Danes, op. cit., pag. 7 ; Alex. Boroi Infractiuni contra vietii, op. cit., pag. 144 ; V. Papadopol Consideratii la corecta incadrare ca omor deosebit de grav a faptei celui care a mai comis omor, in RRD nr. 2/1977, pag. 96 ; I. Grigoras Examen teoretic al practicii, Trib. Suprem in materia unor imprejurari care determina formele calificate sau deosebit de grave ale infractiunii de omor, in RRD nr. 8/1975, pag. 39 ; V. Dongoroz si colab. , op. cit. Vol.III, pag. 198 :C. Bulai, op. cit., pag. 112 ; C. Loghin Cu privire la corecta incadrare a unor fapte in dispozitiilor art. 176 lit.c, 1983, pag. 61 ; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 2201/1983, in C.D., 1983, pag. 224; Trib. Supr. in compunerea prev. art. 39 alin. 2 si 3 din Legea pentru organizare judecatoreasca, dec. nr. 17/1979, in C.D./1979, pag. 403; G. Antoniu, C. Bulai si colab., op. cit., vol. III, pag. 34-35 ; Alex. Boroi Infractiuni contra vietii, op. cit., pag. 146 ; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 17/1979, pag. 403 406 ; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 1898/1978, in C.D., 1979, pag. 404; V. Dongoroz si colab., op. cit., pag. 198 ; T. Vasiliu, op. cit., vol.I, pag. 94 ; I. Dobrinescu, op. cit., pag. 93 ; V. Dongoroz si colab., op. cit., vol.I, pag. 95 ; I. Dobrinescu, op. cit., pag. 93 ; O. Loghin Omorul comis pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii, A. U. 1989, pag. 45 ; Trib. Supr. in compunerea prev. art. 39 alin.2 si 3 din Legea pentru organizarea judecatoreasca, dec. nr. 46/1979, in RRD nr. 2/1980, pag. 64; Trib. Supr., sect. mil., dec. nr. 15/1979, RRD nr. 1/1980, pag.70; Trib. Supr. in compunerea prev. art. 39 alin.2 si 3 din Legea pentru organizarea judecatoreasca, dec. nr. 46/1979, in RRD nr. 6/1987, pag. 11; Trib. Supr. , sect. pen., dec. nr. 23/1987, RRD nr. 1/1988; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 8/1987, RRD nr. 4/1988, pag.78; Alex. Boroi Infractiuni contra vietii, op. cit., pag. 150 ;
39

Omorul deosebit de grav

28. 29. 30.

T. Vasiliu, op. cit., vol.I, pag. 96 ; Trib. Supr., sect. pen. dec. nr. 4424/1972 (nepublicata) ; Legea nr.140 privind modificarea si completarea C. pen. M. Of. nr. 289/14.11.1996

BIBLIOGRAFIE
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, S. Stanoiu V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, S. Stanoiu, V. Rosca V. Dongoroz T. Vasiliu, G. Antoniu, St. Danes, Gh. Daringa, D. Lucinescu, D. Pavel, V. Papadopol, D. Popescu, V. Ramureanu M. Vasarab, L. Moldovan, V. Suian C. Bulai C. Bulai Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Partea generala, vol. I, Editura Academiei, 1969 Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Partea speciala, vol. III, Editura Academiei, Bucuresti, 1971 Drept penal, Bucuresti, 1939 Codul penal comentat si adnotat, Partea generala, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972 si Partea speciala, vol.II, 1978 Drept penal, Partea speciala, vol. I, Cluj-Napoca, 1985 Curs de drept penal, Partea speciala, vol.I, Bucuresti, 1975 Drept penal roman, Partea generala, Casa de Editura si Presa Sansa SRL, Bucuresti, 1992 Infractiuni contra vietii persoanei, Editura Academiei, Bucuresti,
40

I. Dobrinescu

Omorul deosebit de grav

V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazar, Al. Boroi Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, I. Molnar, I. Pascu, Al. Boroi, V. Lazar G. Loghin, A.Filipas

A. Dincu Vl. Hanga

C. Ratescu, Tr. Pop, V. Dongoroz, Tr. Haznavorian, H.M. Papadopolu, N. Pavelescu, Gh. Perieteanu Vl. Hanga

A. Marin

A. Radulescu si colab. C. Maximilian V. Manzini St. Danes

Theo Eaton

V. Papapdopol

O. Loghin

1987 Drept penal, Partea generala, Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1994 Drept penal, Partea specialas, Editura Continent XXI, Bucuresti, 1995 Drept penal, Partea speciala, Casa de Editura si Presa Sansa SRL, Bucuresti, 1992 Bazele criminologiei, vol. I, Editura Proarcadia, Bucuresti, 1993 Istoria Dreptului Romanesc, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1980 Codul penal Carol al II-lea, vol. III, adnotat, Partea speciala, Editura Libraria Socec, Bucuresti, 1937 Marii legiuitori ai lumii, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1997 Pagini alese din oratorii greci, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1969 Legiuirea Caragea, Editura Academiei, Bucuresti, 1955 Aventura geneticii, Editura Albatros, Bucuresti, 1978 Trattato di diritto penale italiano, vol. Ottavo, Torino, 1937 Combaterea faptelor de violenta prin mijloace de drept penal, RRD nr. 11/1980 Biomedical experimentation and bioengieneering the framework of social control comunicare la Conferinta AIDP, Italia, 1980 Consideratii la corecta incadrare ca omor deosebit de grav a faptei celui care a mai comis un omor, RRD nr. 2/1977 Cu privire la corecta incadrare a unor fapte in dispozitiile art. 176 lit. C C. Pen., Analele Universitatii,

41

Omorul deosebit de grav

I. Dobrinescu

I. Grigoras

D. Ceausanschi

Al. Boroi Al. Boroi I. Suceava, V. Marcu, Gh. Constantin I> Moroianu Zlatescu G. Antoniu, C. Bulai, R. Stanoiu, A. Filipas, C. Mitrache, S. Stanoiu, V. Papadopol, C. Filisanu V. Papadopol, M. Popovici

V. Papadopol, St. Danes

V. Papapdopol

G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu

Iasi, 1983 Cu privire la raporturi cauzale in materie de complicitate, in Justitia Noua, nr.1/1965 Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem in materia unor imprejurari care determina formele calificate sau deosebit de grave ale infractiunii de omor, RRD nr. 8/1975 Omorul fara voie sau din compatimire in legislatia contemporana, responsabilitatea juridica, RD.P. nr. 7-8, 1927 Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996 Pruncuciderea si uciderea din culpa, Editura M.I., 1992 Omorul si drepturile sale, Editura M.I., 1991 Drepturile omului, Editura Andre, Bucuresti, 1993 Practica judiciara penala, vol.III, Partea speciala, Editura Academiei, Bucuresti, 1992 Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii 1969 1975, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, pe anii 1976 1980, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982 Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii 1981 1985, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988 Culegere practica judiciara penala pe Anii 1990, 1991, 1992, casa de Editura si Presa Sansa SRL, Bucuresti, 1992 si 1993 Dictionar juridic penal, Editura Stiintifica si Enciclopedica,
42

Omorul deosebit de grav

Bucuresti, 1976 L. Saineanu Dictionar universal al Limbii romane, Editura Scrisul Romanesc, 1992 Dictionarul Limbii romane, Editura Academiei, Bucuresti, 1975 Acte normative Documente internationale

43