Sunteți pe pagina 1din 28

TEORIA STRUCTURILOR URBANE

SITUAREA PROBLEMELOR

In cadrul transformarilor ce caracterizeaza evolutia societatilor umane, unul din miloacele prin care acest proces se manifesta este schimbarea calitativa si cantitativa a mediului de viata – orasul apartine ambelor domenii de manifestare.

URBANISMUL – disciplina extrem de complexa (de la densitatea de utilizare a solului la fenomenele sociale si psihice care influenteaza viata urbana)

-preocupare pentru foarte multi specialisti,sau nu , raportat la constructia urbana azi si maine

…IN CONTEXT GLOBAL DE LA OBSESIA CANTITATII LA PROBLEME DE ORDIN CALITATIV

ORASUL – produs al civilizatie umane – fiecare epoca a elaborate metode de amenajare urbana si sisteme care sa corespunda cat mai bine desfasurarii vietii(biologice, economice, sociale, etc)

In evolutia activitatii urbanistice – PRINCIPIILE CUPRINSE IN CARTA DE LA ATENA:

->punctul de plecare pt cautari ulterioare, “moderne”, generand realizari urbanistice importante ce privesc efortul de reconstructie(restructurare) a localitatilor si echiparea acestora, adaptandu-le cerintelor vietii contemporane, toate rezultand din necesitatea de a face fata expansiunii demografice si concentrarii urbane a populatiei ->extinderea necontrolata a orasului – dezechilibru urban (disfunctionalitati + mari deosebiri calitative intre diferitele zone) ->NECESITATEA COORDONARII PROCESULUI DE DEZVOLTARE URBANA

Este necesara o conceptie unitara si obiectiva asupra orasului ca forma de asezare. -cum putem defini orasul in contemporaneitate? -isi pastreaza rolul determinant ca mediu de existenta al societatii? -care sunt principalele probleme pe care le pune existenta sa in teritoriu?

Urmand progresului general al societatii, orasul in totalitatea sa apare ca o materializare a acesteia

Modernizarea urbana ca mijloc de supravietuire a orasului rezulta ca un proces

necesar si continuu de adaptare la cerinte mereu innoite, ca un proces caruia fenomenul urban i se supune fireste, relevand o forma urbana in continua modificare -la un moment dat – acuzata idea unui nou “Stil international” in arh – ca si in urbanism -totusi – pornind de la om si mediu (scop si conditie)- se constata o aranjare spre personalitatea locala si ierarhica a constructiei urbane (familia, locuitorii unui cartier sau oras, regiuni, tari, - colectivitati diferite- “proprietati specifice) -> NEVOIA INTERPRETARII ARHITECTURAL-URBANISTICE DIFERENTIATE- DEZVOLTAREA DE FORME SPECIFICE –TRADITII ROL IMPORTANT. KENZO TANGE :” Numai cei ce privesc spre viitor pot fi constienti ca traditia exista si este vie(…) sarcina cea mai importanta azi e creatia avand drept scop o valorificare a trecutului in favoarea viitorului”

Incluzand traditia si inovatia- evolutia urbana pune in atentia noastra problema formei urbane. Problema formei urbane nu poate fi surprinsa in sine, astfel incat analiza manifestarilor fenomenului urban nu poate sa neglijeze caracterul didactic al formei urbane si diferentierea spatiala, ajungandu-se la intrebarea: exista o criza a formei urbane?

Dupa 1945 probleme de ordin cantitativ, in special cerinte exprimate ca numar, timp, cost au marcat spatiul arh-urb

Se impune treptat criteriul calitatii -de la aprecierea rezolvarii functionale la cea a imaginii urbane apoi -aprecierea integrata a cadrului artificial si natural

In majoritatea cazurilor urbanismul perioadei moderne – produs al spiritului rationalist – tinde a instaura oriunde o simpla ordine rationala. Sensul creativ al acestei tendinte este transformat treptat in formula, in academism.

AZI-un drum care nu mai admite rationalismul exclusiv, dar nici eclectismul (teoretic sau practic) solicitand o intelegere mai profunda a valorilor umane de baza

Societatea, in continuu progres – in cautarea mediului de viata ce-i convine -orasul nu mai e un simplu cadru determinat fizic, el rezulta dintr-o intreaga complexitate de elemente materiale si imateriale, toate inlantuite intr-o structura ce devine din ce in ce mai complicata, o structura a carei evolutie in sensul transformarii ei coerente este la ordinea zilei. Se impune a intelege ce este aceea o structura urbana, care sunt determinantele ei ca stare de coeziune a orasului si cum este ea implicata in dezvoltarea urbana

Necesitatile orasului contemporan – mereu mai numeroase, diversitatea functiunilor societatii, sporind si determinand aparitia unor programe si comenzi sociale nemaiintalnite.(industrii, locuire, centre de organizare, locuri de odihna si recreatie, institutii pentru invatamant, cultura, sanatate) G.Caudillis:”Actiunea progresului generalizat, a ridicarii materiale a nivelului de trai provoaca relatii in lant in compartimentul necesitatilor umane”

Confruntarea cu necesitatea realizarii unui volum urias de constructii intr-un timp relativ scurt - antreneaza mijloace materiale si potential uman considerabil- impune evolutii rapide ale mediului urban.

Importante-conditiile specifice ale fiecarei societati

IN CONTEXT AUTOHTON

-in perioada interbelica -epoca comunista -azi

II.ORASUL CA SISTEM ORASUL NOTIUNE -def –dupa ocupatia locuitorilor -tipul de ocupatie profesionala(agricola-industriala 15-25%) -locul in care se desfasoara activitatea principala a locuitorilor -activitatea se desfasoara in cadrul localitatilor in utilizare -“orasul exista ori de cate ori majoritatea locuitorilor isi utilizeaza cea mai mare parte a timpului in interiorul aglomeratiei “ -orasele satelit? -diversificarea ocupatiilor -def –prin 3 trasaturi – o anumita forma de activitate profesionala - o concentrare a locuitorilor – densitate - un numar minim de locuitori -necesitatea definirii pornind -de la caracteristicile sale interioare -ca produs istoric

MARC EMERY “orasul nu este fapt al hazardului, ci este cuprins in inteligenta grupului si din motivarea constanta a evolutiei sale trebuie sa cautam o definitie operationala valabila.Orasul apare astfel ca un fenomen organic reglementat de catre una sau mai multe logici”.

LE CORBUSIER orasul –fenomen biologic - se aseamana foarte mult cu un organism biologic in existenta si alcatuirea sa

- depinde si reflecta existenta unor fiinte de o existenta biologica ->Exista o legatura fundamentala intre dezvoltarea orasului si dezvoltarea generala (economica) a societatii -orasul inainte de toate ‘este o existenta economica’

IVOR DE WOLFE-“Civilia” -> ’un oras nu este caracterizat prin marime,istorie,arhitectura sau indeletniciri, ci prin energia lui interioara, un anumit fel de energie.O calitate speciala a orasului este autonomia lui, a vietii care inseamna ceva mai mult decat suma nasterilor, casatoriilor sau deceselor petrecute in el. Este astfel opusul asezarii suburbane care inseamna exact asta.’

ORASUL, ca formare teritoriala de asezare a populatiei se defineste printr-un mod propriu de existenta, adica prin mod de viata urbana ca trasatura specifica rezultata din diversitatea activitatilor productive(care reflecta un anumit mod de productie), din nivelul de dotare exprimata printr-o anumita modalitate de utilizare a timpului si printr-o anumita modalitate de organizare a spatiului, generand trasaturi specifice in constituirea unei anumite colectivitati (colectivitatea urbana) si din comportamentul oamenilor. ->in modul de viata urbana-interesul economic ->determinant ->complexitatea fenomenului social-economic urban -> preocupare veche

JANE JACOBS, “Le Caezio” -‘viata sub forma sa cea mai complexa si cea mai intensa’ (fenomenul urban)

-‘pentru mine orasul este o stare de razboi. De ce stare de razboi? Pur si simplu pentru ca este o aglomerare de persoane, traind impreuna, adica multiplicand toate dezbaterile, toate ideile; aceasta este alcatuirea si multiplicarea a tot ce se afla in fiecare individ de la agresiune si pana la dorinta de admirare, pana la necesitatea de a poseda’ - ‘Eu sunt fascinat de oras.’

PROCESUL DE URBANIZARE- important pentru intelegerea esentei si a sensului fenomenului urban Esenta PROCESULUI DE URBANIZARE consta in dezvoltarea continua a modului de viata urban, aceasta dezvoltare urmand concomitent sau independent sau in directii de crestere si anume:

– dezvoltarea excesiva a mediului de viata

urbana in teritoriu

-- dezvoltarea intensiva ca nivel al acestui mod de viata urbana in acelasi

teritoriu

-- relatia intre consum de spatiu si calitatea spatiului

-- cresterea consumului de spatiu legata de venitul individual

Buget de spatiu-buget de timp

200<400mp/Loc.-individ urban

-RAPORTUL CANTITATE-CALITATE in procesul de urbanizare (1) intindere teritoriala, intensificarea proceselor (2) extinderea modului de viata urbana in teritoriu -PROBLEMA PERIFERIEI – cresterea ei- fenomen de suburbanizare -in societatile puternic urbanizate- migrare din interior spre periferie. Migrarea din exteriorul aglomerarii urbane – in general…….,care se opreste la periferie -in societatile cu proces de urbanizare in curs de desfasurare dezvoltarea periferiei se face pe baza migrarii din exterior

Apar fenomene negative puternice in procesul de urbaniz.-necesitatea stapanirii lor:

-controlarea cresterii urbane- circumscrierea ei unui proces de dezvoltare economico- sociala si culturala -dezvoltarea retelei de localitati -dezv. serviciilor

Modele de crestere urbana – CONCENTRIC, SECTORIZAT, MULTICENTRIC

URBAN-RURAL Procesul de urbaniz. actioneaza in favoarea stergerii dif. intre oras si sat -dezvoltarea modului de viata rurala (imbunatatire) apoi transformarea intr-un mod de viata urbana->mod de viata in esenta unitar - migratia – zilnica, periodica, ocazionala – ce fel de ocupatii - definitive -transformarea mentalitatii de existenta a indivizilor in contextul procesului de urbanizare Conflictul sat-oras implica o serie de alte conflicte – natural-artificial, individual –colectiv, periferic-central ->modul de viata rural nu este un produs rezidual in perspectiva dezvoltarii sociale ->modul de viata rural este adaptabil unei societati dezvoltate(viitorului) ->orasul este necesar modului de viata rural, dar relatia se verifica si invers ->in existenta satului-transformarea modului de viata -> bulversari foarte importante intr-un echilibru de sute de ani ->dezv. modului de viata rural nu implica un transfer al orasului catre satul de maine importanta calitatea locuirii dar nu numai ->transformarea sp rural – nu ‘rezervatie’ dar nici ‘suprimare’

-

AGLOMERATIA URBANA ‘Este o grupare de minim 100.000 loc cuprinzand cel putin un oras de 50.000 loc;minim 65% din ei cu ocupatii neagricole’ Amsterdam, Timisoara(localitati inglobate cu specific etnic), Varsovia(loc. componente inglobate – specific profesional) Cele mai vechi – in Anglia AGLOMERAREA URBANA se constituie ca o acumulare continua de oameni si mijloace de productie in teritoriul inconjurator unui oras, ingloband localitati invecinate, incat in conditiile

unei dezvoltari 5oordinate teritoriul ocupat isi sporeste o data cu orasul gradul de industrializare, de ocupare si dotare.

Relatii oras-aglomeratie:

orasul isi pastreaza identitatea in interiorul sau cu toate ca aglomeratia tinde sa-l ‘inghita’

orasul si aglomeratia au ritmuri de crestere diferite. Aglomeratia creste mult mai rapid

orasul –crestere continua a diversitatii crestere a concentratiei

aglomeratia-crestere teritoriala a densitatii

Relatia in teritoriu:

aglomeratia diurna in periferii(in teritoriul urban in general)-generatoare de dezechilibre- pierde caracterul semiurban-semirural -> conglomerat amorf ->influenta asupra nucleului ->diversitate negativa in periferii ->atractie spre diversitatea pozitiva a centrului

ORASUL ramane elementul ontogenetic si dinamic fundamental, chiar daca in cadrul fenomenului urban contemporan alte diferite formatiuni teritoriale mai complexe, ingloband orasul, devin caracteristice pentru anumite persoane si anumite zone teritoriale ->incadrarea orasului intr-o retea teritoriala

IPOSTAZE ALE ORASULUI

CA ELEMENT DE SINE STATATOR-cuprins sau nu in sistemul teritorial -in cazul lipsei de preocupare pt reteaua de localitati

-cu cat orasul este mai mare depinde mai putin de aglomeratie dar aglomeratia este mai dependenta de oras -la orase mici – relatia inversa Orasele mici si mijlocii sunt in general de sine statatoare

Orasele satelit:

Londra – 1950?, orase noi, aglomeratia a crescut tocmai pe seama lor, 19… orase “contra-magnat Paris – dezvoltare in pata de ulei -orase satelit

CA NUCLEU AL UNEI AGLOMERATII URBANE CONSTITUTITE – -spontan -controlat(constient)

-interdependenta

-- variaza de la –totala dependenta la - totala independenta STOCKHOLM- prezenta distincta a orasului in cadrul ariei urbanizate rezultat dorit prin indrumarea constructiei urbane in conditii social-ec. deosebite. Retea de metrou ce leaga orase-satelite, orase cartiere de metropola-autonomia acestora

– orasul nucleu relativ independent

CA NUCLEU INTR-O CONURBATIE

CONURBATIE – aglomeratie de oameni, bunuri si interese constituite intr-o arie urbana (urbanizata) prin contopirea mai multor aglomeratii urbane formate treptat in jurul a 2 sau mai multe orase apropiate - constituirea-intamplatoare in general-transportul determinant pentru configuratia conurbatiei(rutier, feroviar)-Londra 20 0 -60 0 Lat.N Bo-Wash (Boston-Washington) San-San (San Francisco-San Diego)

Tokio-Oslo, regiunea Londrei,pe teritoriul Belgian - orasele isi pastreaza caracterul lor (apar eventual noi orase).

CA ELEMENT IN CADRUL UNUI SISTEM URBAN

- In cazul coordonarii sistematice a dezvoltarii teritoriale

- Doua orase apropiate capata elemente de interes comun-constituie un sistem urban

- Determinarea numai pe baza de interese comune

-zone industriale intermediare comune -noduri de circulatie in teritoriu -servicii comune -zone de agrement

Braila-Galati

Deva-Hunedoara

Brasov-Sacele

Gdynia-Gdansk

DOXIADIS – ECUMENOPOLIS - Crestere continua dar dirijata a conurbatiilor

- NUCLEELE – orasele existente

Dezvoltarea unui oras –chiar tentacular – pune in evidenta directiile cele mai favorabile in raport cu relatiile in teritoriu.

ECUMENOPOLIS – directionalitatea in dezvoltarea orasului contemporan

idem

zona centrala Copenhaga ‘fingerplan’ Orasul continua sa existe ca organism urban ce se manifesta intr-un anumit teritoriu, de sine statator sau inclus in formatiuni mai complexe.

ORASUL nu trebuie privit ca ceva ‘de analizat’ ci ca ceva ‘de transformat’ deoarece de fapt analiza acestuia este destinata intotdeauna unui proces de adaptare la cerinte noi, ca insusire a existentei si a disponibilitatii. ORASUL-un singur organism ‘orice spatiu public trebuie sa aiba o folosinta permanenta in orice ora a zilei: alternativ el trebuie sa fie piata, arena de concert si loc de odihna la orasele mici. De ce nu?

->vitalizarea spatiului Urmarind in fapt diversificarea pe de o parte a posibilitatilor de munca(in intelesul cel mai larg) iar pe de alta parte a serviciilor si a mijloacelor de convietuire, orasul ramane un organism permanent la dispozitia unei comunitati locale, oferindu-se ocazional in beneficiul populatiei dintr-o zona mai sacra, inconjuratoare. RELATIA DEZVOLTARE – AGLOMERARE – DIVERSIFICARE Concluzii

Orasul ca functie si notiune nu este anacronic

Este necesar sa facem o distinctie foarte severa intre oras si alte categorii de formatiuni de asezare a populatiei

Limitele orasului nu trebuie intelese ca posibilitatea de circumscriere pentru totdeauna a teritoriului orasului, ca o inchidere spre exterior de netrecut; sunt doar elem administrative de organizare si invers

In actualul stadiu al dezvoltarii urbane nu se poate vorbi de un proces de dezurbanizare

Indiferent de incadrarea pe care o releva situarea sa in teritoriu, orasul isi pastreaza integritatea de organism urban unitar, pe de o parte ca sistem functional, pe de alta ca sistem spatial, relevand o structura caracteristica.

III. STRUCTURA URBANA

ABORDARE Notiunea de oras poate fi analizata din 3 puncte de vedere:

- Alcatuirea orasului

- Functionarea orasului

- Dezvoltarea orasului

Orasul – definit ca existenta urbana – un organism – ORGANISMUL URBAN

Formularea biologista accentueaza relatia de conexiune intre MORFOLOGIE - FUNCTIONALITATE – DINAMICA ->modelul organizat corespunde functionalismului clasic –FUNCTIA –SENS FIZIC ->analiza structuralist - functionalista – FUNCTIA – INTELES LOGICO-MATEMATIC ->functia in structuralismul modern nu substituie pe cea de inspiratie biologista, o forteaza sa se perfectioneze ->ORGANISMUL URBAN – o aglomerare de interese – cel mai complex sistem de activitati umane pe directia unui anumit tip de grupare a acestora in teritoriu ->ORASUL ca sistem - integrat la nivel superior in sistemul teritorial ->la baza constituirii orasului – activitate urbana – in contextul teritorial urban ->orice activitate umana legata de un anumit timp si de un anumit loc ->relatia cu locul (terenul) – diferita: foarte stransa->foarte lejera ->indiferent de caracterul unei localitati(marime etc) – activitatea urbana legata(mai mult sau mai putin,dar legata)de modul de utilizare a terenului -una din problemele esentiale ale filosofiei orasului, ale existentei sale practice

Utilizarea solului – orice activitate umana – in raport cu un anumit teritoriu

- activitatile nu sunt legate in aceeasi masura de loc, de

teritoriu

- activitati legate si altele independente de un anumit amplasament (independ. relativa) ->distinctia intre activitati si spatiul aferent acestora

-exista interdependenta insa totusi trebuie facuta distinctia In cadrul relatiei – rolul determinant – ACTIVITATEA ( elem ce se autodefineste si defineste totodata pe celalalt) MOBILUL UMAN – motivatie a existentei ORGANISMULUI URBAN Orasul- fenomen organic condus de legi generale si legi circumstantiale

o

motivatiile originare ale existentei oraselor-clare

o

cele ale aglomeratiilor contemporane – confuze, greu de determinat

->motivatia existentei orasului – ca moment initial - ca mobil permanent ->pe masura cresterii urbane – proces de complexificare a motivatiei

LA BAZA EXISTENTEI ORGANISMULUI URBAN – 3 categorii urb fundamentale -MOBIL UMAN -ACTIVITATE UMANA -SPATIU AFERENT - toate intr-un continuu proces de transformare prin interconditionare Continutul efectiv urban creste de la mobil ->activitate->spatiu aferent

Raportul intre mobilul uman si activit umana- pe 2 planuri FACTORUL UMAN – subiect al unei activitati - obiect al unei activitati

In cadrul unui mobil general uman – mobiluri care produc direct activitati umane si mobiluri care reclama o anumita activitate umana.

Intre cele 2 directii de dezvoltare a mobilurilor umane pot aparea situatii diferite:

(1)

cele 2 tipuri de mobiluri se afirma in PARALEL, sprijinindu-se

(activit

specifice locuirii, invatamantului)

(2) cele 2 tipuri de mobiluri se afirma in aceeasi directie, in REPETARE (activit proprii recreatiei, cercetarii) (3) cele 2 tipuri de mobiluri se afirma in sensuri CONTRADICTORII(munca, circulatie) In realitate – o infinitate de mobiluri care se interfereaza in interiorul aceleiasi categorii dar si de la o categ la alta. Functie de natura mobilurilor umane generatoare, o anumita activitate necesita o atentie deosebita in sensul integrarii (1), al desfasurarii temporale (2), al echilibrului (3)

Din conlucrarea mai multor mobiluri – punand in evidenta preocupari specifice in raport cu timpul si spatiul aferent – rezulta activitati complexe la nivelul aceleiasi categorii sau complexe de activitati (cand motivarea de grupare a mobilurilor o impune).

In cursul existentei urbane mobilul – proces evolutiv, in conditiile caruia devine o totalitate de forte(de naturi diferite – econ, sociale, politice, estetice) angrenate in insasi dezvoltarea organismului urban.

diferentiere in ansamblul general al mobilurilor umane->directii evidente ale dezvoltarii urbane

reprezentand interese individuale ,gruparea mobilurilor umane defineste insusi caracterul fortelor urbane si deci sansa lor in raport cu conditiile social-economice ale timpului si locului respectiv

->desfasurarea intr-o continua stare de opozitie sau asociatie a acestor ‘forte urbane’ genereaza un anumit ‘determinism sub forma de decizie sau actiune’ de la mobil la spatiu aferent ->mobilurile umane in teritoriul urban se caracterizeaza printr-o lupta pt spatiu, pt exploatarea sa.

-duce in cadrul marilor aglomeratii la multiplicarea artificiala a teritoriului exploatabil- sau la cresterea disproportionata a valorilor in cadrul acestuia -specularea valorilor – componenta majora a dinamicii urbane ->in aceste conditii, in raport cu mobilurile generatoare, activitatie umane se localizeaza fie in teritoriu ‘ curat’, fie in teritoriu parasit de alte activitati, formand si transformand un spatiu urban ca spatiu aferent corespunzator. Mobilul urban se realizeaza ca factor structurant esential, prin intermediul caruia omul/societatea – in mod intuitiv sau consistent- voluntar isi organizeaza sp urban conform necesitatilor, cerintelor, conceptiilor(spontan sau planificat)

SISTEM DE ACTIVITATI URBANE

->definita calitativ si cantitativ de mobilul uman, activit umana transmite o anumita dimensine calit-cantitativa spatiului urban ->IMPULSUL INITIAL – MOBILUL UMAN – ACTIVITATEA – ELEMENTUL DIMENSIONAL IN DEFINIREA UNUI SPATIU URBAN SI A REACTIILOR SALE CU SPATIILE ADIACENTE In planificarea urbana -dificultati apar datorita concentrarii excesive a atentiei pe aspectul fizic. Ar trebui pus accentul pe activitati si comunicatii umane, cheia intelegerii controlului sistemelor ->din intelegerea sistemica a org urb -> activitatile pot fi adaptate ca sisteme la diferite nivele

->activitatea urbana ca sistem – totalitatea activitatilor ce se desfasoara in cadrul unui organism urban

Subsisteme -cauze comune -scop comun -unitate spatiala Activitatea urbana localizata – elem structurant esential, asigurand transpunerea in organizarea orasului a mobilului urban ->riscul concentrarii atentiei asupra unei sau a unui grup de activitati , neglijand structurarea in sisteme si subsisteme de activitati(ansambluri, orase dormitor)(eliminarea din teritoriul de locuit a celorlalte activitati)

CLASIFICAREA SISTEMELOR DE ACTIVITATI

-natura activitatilor -spatiul afectat pe langa spatiul ocupat -tipul si volumul comunicatiilor

-clasificare

– foarte generala - special intocmita pt un anumit studiu

- condensata

- foarte detaliata

CHARTA DE LA ATENA ->locuit, munca, recreere ( f condensat) ->s-au propus multe modele de clasificare a activitatilor urbane 1) McLaughlin – activ domestice, productive, de recreatie, de formare -importanta flexibilitatea clasificarii – permite reflectarea realitatii asa cum e ea 2) activitati legate de un anumit amplasament si activit independ fata de un anumit amplasament 3) activitati pe loc si activit in miscare 4) activitati relativ autonome si activit de legatura(comunicatiile) 5) activit complementare si activit necomplementare 6) activit primare, secundare si tertiare

CRITERIILE DE CLASIFIACRE UTILIZATE

1. situarea in planul de preocupari ale omului ca fiinta sociala

2. situarea fata de un anumit loc

3. situarea in contextul mobilitatii desfasurarii

4. situarea in contextul raporturilor de desfasurare

5. natura interrelationarii cu alte activitati

6. situarea in planul interesului colectiv raportat in primul rand la activitatile productive

Indica imposibilitatea sprijinului pe o unica si exclusiva clasificare, evidentiind o tipologie multipla si integrativa a activitatilor urbane, venind in spatiul intelegerii complexitatii organismului urban si ferind conceptia urbanistica si practica urbana de insusire simplista a problemelor dezvoltarii urbane

->pot exista si alte clasificari – in general detalieri ale celor prezentate Ex. Delimitarea activit cu caracter central de restul activitatilor ->cele 6 tipuri de clasificare pot fi aplicate oricarui tip de studiu urbanistic

ANALIZA SISTEMATICA A ACTIVIT URB REFLECTA CORECT O ANUMITA DIRECTIE DE INTERES, REALITATEA URBANA, ASIGURA ABSORBIREA REALISTA A

ORGANISMULUI URBAN, ATAT IN PLAN DESCRIPTIV- MORFOLOGIC CAT SI IN PLAN ACTIV-SISTEMIC.

IV MORFOLOGIE URBANA

Elemente morfologice

Sistemul activităţilor umane- în proces continuu de transformare- transmiterea unor activităţi - modificarea lor în interdependenţe Transformarea-evoluţia activităţilşor umane- impulsiuonată prin intermediul mobilurilor umane- produce prin transformarea sistemului în care acestea îşi au locul ca element structurant

Fiecare activitate umană- în raport cu celelalte, o funcţie- ea se produce în contextul organismului urba tinzând în orice moment spre o finalitate spirituală sau materială

- organismul urban- totalitate de aactivităţi urbane localizate(elemente morfologice)-> (se) constituie vi urbană + totalitate de spaţii aferente- localizări( elemente morfoligice)-> constituie în cadru urban - viaţa urbană şi cadrul urban- reciproc dependente- primul- factor mototr tranformaării(evoluţie s involuţie!)- situaţii reflectate de:starea de mobilare şi complexitate a elementelor morfologice starea de echilibru între viaţa urbană şi cadrul urban

Prin esenţializare:

Mod de viaţă-cadru de viaţă; conţinut parţial material, parţial spiritual, parţial concret, parţ

abstract

-

-

-

(1)

(2)

necesită investigare multidisciplinară şi înţelegere în primul rând globală

trebuie acţionat asupra ambilor factori ce determină echilibrul urban chiar acţionând numai asupra celui dintâi, se neglijează rolul modelator al cadrului urban

Morfologia urbană se constituie pe două laturi diferite dar intercondiţionate:

Plan spaţio-funcţional- la nivelul vieţii urbane Plan spaţio- perceptiv- la nivelul cadrului urban

Plan spaţio-funcţional- la nivelul vieţii urbane Plan spaţio- perceptiv- la nivelul cadrului urban

- proprietăţi diferite- preponderent abstract-materiale(1) şi concret-spirituale(2)

|| Morfologia urbană cuprinde, pe de o parte un sistem de elemente de viaţă urbană surprinzâ organismul || urban la nivelul fenomenologiei, iar pe de alta un sistem de elemente de cadru urban, confirmând || organismul urban la nivelul prezenţei fizice.

Structura funcţională urbană

Elementele de viaţă urbană pot fi clasificate în:

Activităţi → (A) elemente determinate funcţional

- activităţi rezidenţiale

- activităţi direct productive(industrial, comercial, etc.)

- activităţi indirect productive(instructiv-formativ, cultural-educaţional,social-sanitar, e

- comunicaţionale

↑ ↑ (B) elemente determinante funcţional-ambiental

- secţio- ambientale

- natural-ambientale ⁄

\ cu manifestare la nivelul definirii conceptuale a soluţiei

- Clasificarea elementelor de viaţă urbană determinate funcţional din punct de vedere al anali

sistemului mai precisă şi utilă decât una reprodusă după aceea e activităţilor urbane - în analiza sistemului urban este necesară o mică şi stabilă clasificare a elementelor morfologice - activităţile

- clasificarea propusă pentru elementele de viaţă urbană surprinde activităţile urbane într-o anum

relaţionare a lor- situarea în context sistemic * REZIDENŢIAL ( nu „domestic” sau „de locuit”) * CATEGORIA ELEM. PRODUCTIVE – foarte largă- generatoare de servicii, muncă informaţie în acelaşi timp( şi în aceeaşi unitate spaţială- eventual) - separarea muncă-servicii- uşor teoretic- neutilizabilă în practică - industria- un mod de exercitare a activităţilor de muncă - separarea-(chiar prin sistematizare) nejustificată -> organizarea afuncţională a organismu

urban

- trebuie apreciată şi definită în ansamblul morfologic şi uman - zonele industriale- rezultat al conceptului activit. complexe sau complexului de activităţi( independente sau „a doua parte” a organismului urbam)- situarea în teritoriu- consecinţă complementarităţii activităţilor( separare↔asociere- justificare) - depărtarea de alte zone dăunătoare-economic - social- uman - aprecierea în context general urban-permite evoluarea echilibrului funcţional- la un mome dat/ -în evoluţie – de la o organizare la alta- înlăturându-se absolutizarea unei stări unice a sist. elemente de viaţă cu

ÎNŢELEGEREA LOCULUI DE MUNCA CA LOCALIZARE A UNEI ACTIVITĂŢI URBANE PRODUCTIVE

- plajă foarte largă-industrie-> activităţi social culturale

LOCUL DE MUNCĂ INTERESEAZĂ ÎN ANALIZA ORGANISMULUI URBAN D P D V

- specific-calitativ (domeniu de activitate, pregătire profesională)

- general-cantitativ(poziţie statistică+ capacitate- mărime)

- teritorial(localizare şi grupare)

Referirea la „locul de muncă” în planul morfologic spaţial- funcţional - fie o activitate productivă luată în ansamblul ei colectiv - fie o activitate productivă luată în consideraţie la nivelul individului unic

- ELEMENTELE CINETIC-COMUNICAŢIONALE- elemente urbane

de

legătură-

depăşeşte

sfera

civilizaţ

Termenul propus -> caracterul dinamic, comunicant- unitemporal- defineşte rolul lor în sistemul elemente de viaţă urbană

- fenomenul- în creştere spectaculoasă – circulaţia informaţiei- asigură conectarea fizică, concretă tuturor elementelor din sistem

- mărfuri-> industrie- piaţa de consum

- produs cultural, instructiv- prin mass-media

→Coexistanţa interdependentă a diferitelor activităţi urbane- a locuitorilor în ultimă instanţă

- alte elemente –neconţinute în însăşi activităţile urbane, dar care apar ca rezultat auxiliar al aces

activităţi(direct sau indirect), ca reacţie a na

funcţional-ambi

- influenţează modalităţile de desfăşurare a activităţiloir, modalităţile de afirmare a elemente determinate funcţional - se referă la zona ambientală a vieţii urbane

se afirmă la nivelul vieţii urbane- grupa(B) – determinan

- mediul climatic

- viteza şi succesiunea în desfăşurarea activităţilor

- comportament psiho-social

- obiceiuri ale populaţiei sau ale locului, experienţă şi cunoaştere în domeniu

Reflectă reacţia şi înţelegerea umană a diferitelor a. u. în raport cu însuşi modul lor de desfăşurare dar cu cadrul urban în care ele se desfăşoară, se relevă ca elemente de control pentru autoreglar

sistemului de viaţă urbană

- între elementele de viaţă urbană se stabilesc relaţii cu o serie de proprietăţi ce se exercită ca funcţi constituind astfel structura urbană functională || În planul morfologic spaţio-funcţional se manifestă o structură urbană funcţională care este || răspunzătoare pentru existenţa organismului urban. Pentru înţelegerea teoretică a modului în care se afirmă o asemenea structură funcţională este necesa clasificarea noţiunii de funcţie:

- orice funcţie în cadrul unui sistem (şi deci şi în cadrul sistemului de elemente de viaţp urbană) are rol funcţional, generând funcţionalitate unui element sau elementelor constitutive respective, d anumite proprietăţi specifice acestora - funcţionalitatea unui constituent în raport cu un sistem→ contribuirea acestui constituent menţinerea sau producerea unei anumite caracteristici ale acestui sistem

Dialectica urbană

Funcţia- producătoare a unei caracteristici/proprietăţi ( în sistemul respectiv) - rezultând dintr-o anumită caracteristică (a sistemului respectiv)

Organicismul biologic- funcţia- capacitatea de conservare a sist. respectiv, afirmându-se în sensul păstrare a trăsăturilor „pozitive” (ce contribuie la menţinerea stării sistemuli respectiv) - cerinţa funcţională- în organismele biologice- tendinţa de menţinere a unei trăsături „pozitive” În realitate- implică atât menţinerea cât şi modificarea unei funcţii păstrarea forţată a unei trăsături „pozitive” nu implică neapărat menţinerea echilibrului

- întreaga activitate de sistematizare- dezbatere asupra organismuli urban, între păstratrea unor trăsăt „pozitive” şi introducerea unor noi trăsături, deci modificarea unor funcţii - modul de interpretare a cerinţelor funcţionale – consecinţe asupra cadrului urban şi apoi asup culturii urbane

- sesizarea trăsăturilor „pozitive” fals pozitive- dificilă- se sprijină pe proxeob

la nivelul vi

urbane şi pe cadrul urban (partea cea mai rigidă a organismului urban)

- cerinţa funcţională apare într-un anumit teritoriu urban rezultând din strea acestuia. Nu poate fi impu print-o decizie exterioară indiferent de calitatea transpunerii în realitatea fizică deoarece:

- ca ipostază a mobilului uman, cerinţa funcţională este în acelaşi timp un produs al stării echilibru a sistemului de elemente de viaţă urbană, secundând o iminentă modificare a echilibru într-o anume direcţie

- deşi apare în cadrul elementelor de viaţă urbană determinate funcţional, ea operează p intermediul elementelor de viaţă urbană determinante funcţional- ambiental şi vizează cadrul urban

- cerinţa funcţională- caracter activ - cerinţe funcţionale –centripete (se păstrează în interiorul sistemului) - centrifuge (extindere sau integrare cu alta→ angrenează un proces transformare→ un cu totul alt echilibru generează un cu totul alt sistem) Integrarea la nivelul vieţii urbane a unor sisteme existente impune modificarea struct funcţionale

- cerinţa funcţională tinde spre - anularea

- dezvoltarea antrenarea unor funcţii noi pentru sist(zona) respectivă

- proces de evoluţie al cerinţei funcţionale de la formare până la afirmarea brutală importantă previziunea/introducerea treptată a procesului reformativ cor

- cerinţa funcţională – apartenenţă „umană”- mobil generator indivisual sau de grup , general

Transformarea structurilor demografice şi sociale- implicaţii la nivelul cerinţelor funcţionale

În contextul - creşterii urbane - evoluţieie sistemului social(schimbării!!) →necesitatea găsirii unei noi stări de echilibru a organismului urban prin intermediul u reglementări a funcţiei, a uneia sau mai multor elemente componente ale sistemului respectiv o dată cu regăsirea stării de echilibru „ sistemul devine funcţional”

unor funcţii existente sau spre introducerea-

→ funcţionalitatea- premiză pentru o bună funcţionare || Necesară extinderea conceptului de funcţie urbană de la sensul unei contribuţii „pozitive” la || sensul unei modificări oricănd posibile, faţă de care se poate restabili echilibrul sistemului || elementelor de viaţă urbană → înlătură acceptarea „unităţii funcţionale tendenţiale”

→ organismul urban- un întreg perfect integrat → decizia absolută, totalitatea impusă construcţ

urbane- sofisticate modele „ perfecte” oraşe maşină → neînţelegerea logicii existenţei

→ concepţia „Liberei” dezvoltări(organicism) a organismului urban „ oricare ar fi deciziile şi aplicar

planificării, organismul urban evoluează după cum o pretinde situaţia , fiind o formă operaţională”. M. Emerz N. Grezel

→ abordarea „existenţialistă”, susţinând dezvoltarea „naturală” Rigiditate structural- fixată- haos astructural relaţiei în care se neglijează adevăra valoare a funcţiei urbane, a ipostazelor ocă - enfuncţie- tinde spre menţinere şi amplificare - disfuncţie- tinde spre redacţie- în sensul imprimat de cerinţa unor funcţii de aceeaşi natură s aceeaşi funcţie se poate situa în ambele ipostaze Fixarea în una din ipostaze a unei funcţii urbane- precizată de necesitatea (nevoie) ca intermediar în mobilul uman şi cerinţa funcţională

-notiunea de nevoie (necesitate) – necesară urbanismului- înţeleasă în dublu sens- biologic şi social- v modul de grupare propus pentru elementele de viaţă urbană (A) şi (B)- det. funcţional şi determinan funcţional- adm.

Structura funcţionala urbană se caracterizează prin:

- relaţiile ce intervin între elementele din categoria (B)

- relaţiile dintre acestea şi cele det. funcţional

- influenţa pe care elem. Din grupa (B) o au asupra relaţiilor între elementele din grupa (A)

În cadrul organismului urban nu este cazul şă luăm în considerare o funcţionalitate miztă ci un compl funcţional Putem identifica o funcţie „economică”, „socială” etc., dar nu putem cuprinde totalitatea Apare problema respectării dpecificului sistemelor complexe sociale.

||Indiferent de domeniul morfologic pe care îl acuză în planul vieţii urbane, indiferent de natura provenienţei: individuală sau de grup şi indiferent de natura motivaţiei, subiectivă sau obiectivă, ||nevo

intotdeauna umană şi variabilă se situează întotdeauna într-un sistem (complex) de nevoi ||care se afir ierarhizat, condiţionând activitatea urbană şi fiind la rândul său condiţionată de viaţa ||urbană. -În intervenţia conştientă în stăpânirea echilibrului urban- depistarea, relevarea, analiza, satisfacer nevoilor- proces selectiv- evidenţiat - rolul unei corecte( etic, ştiinţific) determinări a priorităţilor urbane(importanţa factorului politic) - rolul previziunii „ştiinţifice” a nevoilor ca variabile în timp şi deductibile unele din altele

- funcţia urbană- mobilă în timp şi spaţiu- prezintă o rigiditate(fixitate) legată de „organul” pe care

dezvoltă(2) spaţiul aferent amenajat corespunzător şi instituţia aferentă(cadru urban politic, juridic, mora

- în procesul de sitematizare- necesară o corectă evaluare a nevoii, dar şi a puterii de realizare a funcţie cadru urban

Mobil uman→

→cerinţa funcţională→

nevoie

funcţie→ activitate urbană

organ instituţie urbană

Nevoia- valoare limitativă în procesul evolutiv al transfomării sistemului:

- limitare spaţio-temporală a acţiunii urbane( de la iniţiere până la stingerea unei activităţi momentul satisfacerii nevoii) - limitare din punct de vedere al conţinutului acţiunii în raport cu ceea ce este necesar, util momentul respectiv sau prezumat util în viitor

- defineşte o secvenţă în procesul evolutiv al acţiunii urbane

-nevoia(d p d v structuralist-funcţionalist)- cea mai veridică reflectare a realităţii în câmpul struct urbane

-prin întreaga sa complexitate, acuzând un sistem de relaţii între elemente de natură materială, socia spirituală, structura urbană funcţională răspunde în mod selectiv ansamblului de nevoi din teritoriul urba

V. STRUCTURA URBAN SPATIALA

Elementele de cadru urban pot fi clasificate în

Activităţi ↔ (A) elemente determinate funcţional

- construite(spaţii şi obiecte)

- amenajate(spaţii)

- naturale(spaţii, elemente)

↑(B) elemente determinate funcţional- compoziţional

- (efecte) plastice urbane

- (efecte) comportamentale

↑ ↑(C) elemente determinante compoziţional-formal

- (proprietăţi) perceptiv-afective

- (situaţii) spaţio-temporale

- (mijloace) estetic-formative

(A) – spaţiul aferent unei activităţi- prezenţă materială în teritoriu- asdecvare corespunzătoare spaţiului folosit - spaţiul adecvat- nu este neapărat unul construit. Ex. e. verde de protecţie,culoar aerian

- elementele de cadru urban transpun în teritoriul urbsn sistemul de activităţi urbane- ele se situează

planul spaţial-perceptiv ( dispunere în spaţiu+ supuse percepţiei)

- fiecare dintre elementele de viaţă urbană determinate funcţional îşi au un corespondent între element

de cadru urban determinate funcţional sau funcţional-ambiental (B) (B) – fără a fi o rezultantă directă a funcţiei se constituie ca specific de configurare a spaţiului în rap cu – activitatea pe care o înglobează-reprezintă

- condiţiile-nevoile ambientale

Ex:

dominanta, perspectiva- în spaţiul urban- efecte plastice- zgomotul-efect comportamental

-există elemente de viaţă urbană determinante funcţional-ambiental ce in

de elemente de cadru urban determinant compoziţional- formal ca nu se recunosc direct ca atare, numai prin intermediul celorlalte două categorii de elemente de cadru urban

firesc generează o catego

Ex:

deplasare

parcurgerea spaţiului în raport cu timpul -ritmul- ca element determinant compoziţional-formal- perceput diferit în raport cu viteza de

-poate să dispară când- viteza e prea mare(se percepe o singură) - viteza e prea mică(obiecte autonome nesesizând succesiunea)

- între elementele de cadru urban se constituie relaţii diferite:

- între elementele fiecăreia dintre categoriile respective

Ex. între volumele construite , între volumele construite şi spaţiul liber, între o dominantă şi imaginea perspectivă

- relaţii de interdependenţă între elementele din categoriile (A) şi (B)

Ex. o dominantă trebuie să pună în valoare o funcţie importantă în teritoriul respectiv şi invers

- relaţie de determinare îndeosebi a elementelor din grupa (A) de către elemente din grupa (C)

||În această configuraţie a sistemului de elemente de cadru urban se pot identifica relaţii de ||

funcţionalitate/cooperare (cum sunt cele din grupa elementelor determinate funcţional) precum şi relaţii de ||

specialitate având rolul caracteristic, ambele tipuri de relaţii constituind îmreună structura urbană ||

spaţială -deşi afirmă un sistem de relaţii ce privesc concretitudinea organismului urban (funcţionalitate şi spaţialitate) structura urbană spaţială nu este un produs exclusiv al unor procese materiale

- cadrul urban se realizează în timp- acumulare spaţială- asociere de spaţii urmate- guvernate

reguli de natură concretă( fizico-economică) optică -ea nu serveşte numai interese obiective de prelucrare a spaţiului(cerinţa funcţ.) ci şi interese subiectiv

(fie din poziţia de realizator, fie din cea de utilizator a omului)

- relaţiile între elementele de cadru urban în general mai evidente → factorul subiectiv al oamenilor intervine în mai mare măsură

- sistemul elementelor de cadru urban- dependent de capacitatea fiziologică a organismului

uman de a sesiza mediul înconjurător, nu numai funcţional (nu numai ca răspuns la nevoia socoi-

economico-biologică) ci şi ca organizare estetică, etică, administrativă -adaptarea spaţiului nu este numai de natură funcţionala ci şi estetico- psihologica

- în planul spaţio-perceptiv se exercită nevoia estetică urbană, coretică, psihologică, adică

nevoia de ambient - vis-a-vis de nevoia de existenţă (nevoia organică bilogică umană, cea economi tehnologică, instructiv-educativă, etc.), ce se manifestă preponderent în planul spaţio-funcţional şi d nevoia socială prezentă în ambele secvenţe ale organismului urban

- conform acestei diferenţieri a mobilurilor umane-material/spiritual/social → insuficienţa categoriei de

spaţiu urban în sensul unei adaptări integrale a spţiului în raport cu activitatea pe care o înglobează şi

nevoia de ambient -ambianţa spaţială urbană-mai convenabilă şi mai complexă , mai of

- nevoia de ambient impune calitatea complexă a spaţiului urban ca spaţiu de viaţă organizat multiplu şi deci ca factor în formarea şi definirea unui anumit comportament urban

ex. constituirea de ansambluri de oraşe –dormitor ca sisteme spaţiale exclusive unifuncţionale

- se poate vorbi de ambianţa urbană proprie unui spaţiu urban luat ca instrument creat prin exercitatrea

uneia sau mai multor funcţii – deci poate fi considerată capacitatea ambianţei urbane de a adânci sau sublinia suplimentar trăsăturile caracteristice ale elementului (sist de elemente) de viaţă urbană pe care exprimă, adăugând acestora pe acelea proprii unui anumit mod de înţelegere subiectivă a spaţiului urba ||Structura spaţială urbană ne apre în parte (numai în parte) ca o exprimare fizică a structurii ||funcţional urbane, desemnând prin cealaltă parte a sa o expimare fizică a contextului social-uman ||în care ea se constituie. → nu există o potrivire suficientă între funcţie şi ambianţă luată ca formă; provenind pe căi diferite, ele n se exprimă complementar pentru că- nu sunt complementare sau

- nu au putut fi eximate ca atare (din motive incluse activităţilor

de sistem)

Ex. situaţii în care funcţia s-a inclus unor spaţii- neutre sau autodeterminate impuse artificial-(oraşe pe scheme geometric- ortogonale pe relief variat)- sau preluate de la alte întrebuinţări/ funcţiuni- subiect de analiză în procesul modernizare urbană

→ considerând elementele de c. u. determinante compoziţional, se poate observa că o anumită compoziţie realizată poate fi apreciată ca valabilă imediat sau mult mai târziu, în raport cu relaţia ce se stabileşte între sistemele de referinţă ale momentului şi prezenţa fizică a compoziţiei, adică imaginea urbană → este o semnificaţie a unei anumite compoziţii faţă de care se raporteazăconcretitudinea acesteia

|| Subsumându-şi o structură a semnificaţiilor, structura spaţială urbană răspunde unui ansamblu de ||

nevoi transpus(indirect) prin intermediul structurii funcţionale şi (direct) unui ansamblu de percepţii ||şi senzaţii

Structura urbană

- între cele două planuri de analiză morfologică a organismului urban- cel spaţial-funcţional şi cel spaţia

perceptiv există o stare de relaţionare

- în interiorul fiecăreia dintre categorii- grupări distincte de elemente care, prin specificul genezei comun

de o parte scop şi cauză, de cealaltă exprimare concretă) asigură în principiu relaţia între cele două categorii

- ansamblul elementelor morfologice se relevă ca o totalitate sistemică

- găsindu-şi determinarea în relaţia dintre activitate şi spaţiu, relaţia între cele două structuri-

funcţională şi spaţială se defineşte de la „ pentru om” la „în raport cu omul” în sensul trecerii raportul

funcţional-uman în raport fizic-uman

- -relaţie de interdepentenţă nu prin paralelism ci prin integrare, refletând compolexitatea

organismului urban, orice tentativă de descompunere a realităţii urbane în alt scop decât cel analitic fiind nerealistă

- structura organismului urban exprimă capacitatea omului de înstăpânire asupra spaţiului- în consecinţ

a spaţiului urban

- în stăpânirea raportată la mediu( şi chiar la om/ societate) poate fi pozitivă dar şi negativă→

determinarea social- politică a structurii urbane şi deci a posibilităţii de informare pe cale pozitivă a

procesului de urbanizare ||Structura urbană este constituită din totalitatea relaţiilor ce se stabilesc în teritoriul urban, între || elementele constitutive ale organismului urban: funcţionale, psiho-sociale şi fizic-spaţiale, ||concretizate diferite forme de manifestare şi în raport cu mediul neatural, prin integrarea ||structurii funcţionale cu structura spaţială. -analiza organismului urban impune analiza structurii spre- diacronic/-sincronic- numai aşa poate fi surprins specificul constitutiv şi evolutiv al organismului urban -dezvoltarea sa este un proces continuu de structurare şi restructurare -iniţial în cuprinsul unor nevoi materiale se constitue cu prezenţa spaţial-comportamentală pe drumul de la abstract la concret

- sfera de relaţii a prezenţei spaţial-comportamentală poate fi reprezentată schematic

- relaţiile între elementele morfologice – extrem de complexe - în cadrul analizei structurii urba

trebuie luată în considerare organizarea pe mai multe paliere a sistemului organismului urban şi

formarea sa pe cele două planuri - spaţial-funcţional şi spaţial-perceptiv → analiza funcţionalităţii →analiza compoziţiei Reţinând determinările/influenţele ce se exercită dintr-o parte în celaltă

Morfologie urbană

Funcţionare urbană

* funcţionalitate

* localizare

Determină structura urbană

dinamica urbană realizează manifestarea urbană

definesc organismul urban

se relevă printr-o succesiune de forme urbane

în cadrul unui fenomen urban

VI FUNCTIONALITATE URBANA

Textura urbană

- dinamica urbană, prin relaţiile ce se impun între elementele morfologico- urbane, asigură o continuă adaptare a sistemului la nevoile (condiţiile) de existenţă

- organismul urban- în ansamblu- tinde continuu spre satisfacerea acestor nevoi, dovedind în

fiecare moment o anumită capacitate de a îndeplini anumite funcţii

- funcţiile urbane esenţiale- urmând un model comportamental tradiţional( reţinere mai îndelunga

a caracteristicilor- nu a stabilităţii

- funcţiile urbane noi- subliniind un model comportamental novator(care va putea deveni tradiţional) sau modificând modelul tradiţional prin integrare

||Orice organism/ansamblu urban se caracterizează în orice moment al existenţei sale printr-o ||anumită

funcţionalitate, înţelegând prin aceasta capacitatea structurii sale de a satsface în ||momentul respectiv un complex de nevoi de existenţă

- funcţionalitatea rezultă din prezenţa în sistem a elementelor posibil purtătoare a funcţiilor

corespunzătoare complexului de nevoi, ca şi a relaţiilor ce ar face posibilă exercitarea acestor funcţi → este necesară o anumită structurare a elementelor de viaţă urbană (aflate în permanent în stare de competiţie) -cerinţele funcţionale (nevoile)-fiecare- pretind constituirea elementelor de v. u.(viaţă urbană) generate acestea în subsisteme-texturi de elemente de v. u.

- sugerează configuraţia de ţesătură pe care o ia virtual în teritoriul urban

- totalitatea texturilor de elemente de v. u. existente în organizarea organismului urban la un moment dat reflectă starea structurii funcţionale în acel moment

||Structura funcţională se poate cunoaşte/determina prin analiza morfologică în secţiuni ||caracteristice trecute sau prezente a texturilor de elemente de v. u. – ceea ce înseamnă ||descompunerea lor mentală

- o structură urbană- reprezentată printr-un tot de texturi- fiecare textură are o structură proprie

- diversitatea texturilor este mai mare decât cea a elementelor morfologice ce iau parte la alcătuirea sa

- nevoia- poate pretinde mai mult decât o funcţie exercitată printr-un element - poate pretinde relaţionarea într-un anumit mod a unui grup de elemente → posibilitatea de alcătuire a unor texturi diferite cu aceleaşi elemente

-influenţele nevoilor de ambient - nevoia de adaptare la mediu→ importantă înţelegerea mediului în care s-a constituit sau urmează sa se constituie structura urbană în care

-reflectând o textură situată în anumite condiţii de mediu- funcţionalitatea- pozitivă(acceptată) sau

negativă(neacceptată) în raport cu mediul ( funcţie de economicitatea şi valoarea prezenţei spaţiale în concretizare texturii)

- „ordinea urbană”- efortul de ordonare de la nivelul structurilor prin mare ale texturilor de elemente urbane

Acţiunile urbane de (re) structurare-eforturi de (re) ordonare în texturi a elementelor de v. u. → profunzimea necesară a acţiunilor de (re) structurare în abordarea

- funcţie de gradul de complezitate, texturile de elemente de v.u. -texturi simple-se realizează într-un singur plan întindere uni/bi -texturi complexe-se realizează pe mai multe paliere

-în realitate texturile simple-mai rare decât în teoria urbană unde sunt folosite analitic, prin descompunerea mentală a texturilor complexe - la texturile complexe( trebuie apreciat gradul de complexitate în raport cu numărul palierelor)- îşi afirmă caracterul funcţie de factorul cantităţii şi calităţii Ex: textura de element de v.u. instructiv -formativă Comercială

Stare de funcţionalitate

- complexitatea unei texturi de elemente de v.u. –funcţie a relaţiilor între elemente( analiza), considerate constructiv şi calitativ

- -prin descompunerea morfologică a texturii urbane se poate constatat starea de potenţială

funcţionalitate a structurii urbane în raport cu o anumită nevoie şi cu un anumit moment dat

- starea de potenţială funcţionalitate

-stare de efectivă funcţionalitate -funcţionalitate constructivă -funcţionalitate distructivă După cum poartă amprenta unei ultime enfuncţii sau disfuncţii ce a acţionat în sistem -starea de potenţială funcţionalitate este influenţată de starea de efectivă funcţionalitate -o nouă nevoie impunând o nouă funcţie creează premisele ca elementele să-şi restabilească echilibrul- refăcându-se o structură urbană fără a fi comlet nouă- este capabilă să raspun

noilor cereri funcţionale Ex. tg. Mureş –esplanada centrală-stare efectivă funcţională constructivă - cu o anumită stare de potenţială funcţionalitate -noile nevoi (culturale, comerciale, sociale)-eufuncţii Piteşti- centrul-stare efectivă de funcţionalitate distructivă -noile nevoi-disfuncţii→ restructurare

-cu cât gradul de ordonare(adecvare) urbană este mai ridicat cu atât starea de potenţială funcţionalitate faţă de starea de efectivă funcţionalitate ca potenţial funcţional este mai scăzută

- cu cât textura de elemente de v.u. este mai complexă, potenţialul funcţional este mai mare

Târgu mureş şi Piteşti stări de efectivă funcţionalitate iniţială foarte diferită stări diferite de potenţială funcţionalitate -în urma acţiunii urbaneale stării de efectivă funcţionalitate exprimate prin structuri complet diferite, caracteristice( deşi spaţial într-un fel se aseamănă).

- în sfera de formare şi apreciere a stării de potenţială funcţionalitate exercitarea unor nevoi specifice

fenomenelor social culturale exprem de importantă:→nevoia de perenitate a valorilor arhitectural urbanistică care, deşi de natură psiho-socială, se impune la nivelul vieţii urbane chiar cu implicaţii în funcţionalitate

- menţinerea unui element spaţial- (clădire)- funcţională în acest sens apoi eventual prin activitatea înglobată(da

cea originară e p

)

- aceasta – una din problemele-

ale

activităţii de modernizare urbană

-analiza unor stari de efectiva functionalitate priviin un anumitsistem pe elemente urbane(definite teritorial), a structurii nefunctionale si a celei spatiale(impune incadrarea intr- un sistem superior a carei existenta/structura ii defineste premisele dezvoltarii sale) -prin analiza sistemului conditiilor-cadrul posibil al unor nevoi la nivelul sistemului continut, deci potentiala functionarii in raport cu una din aceste nevoi (cu rol dominant) sau ca stare generala de potentiala functionalitate -stare de efectiva functionalitate-alta stare de efectiva functionalitate, starea de potentiala functionalitate a unei texturi este determinata de:-caractarul starii ei de efectiva functionalitate

-situarea ei in context -natura si intensitatea nevoii -definirea starii de potentiala functionalitate implica o tripla analiza:morfologica,sistemica,dinectica

ORDONAREA ELEMENTELOR MORFOLOGICE:

Structurii urbane ii este tipica o anumita tipologie,anumita forma tipologica? -in ultimul timp orasele-gandite si realizate conform unei configuratii de copac, variind doar numarul de paliere si al relatiilor pe element Ex: Chandigarh: -centru principal pe palierul superior -2 subcentre pe palierul al 2-lea -40 centre locale pe palierul inferior Brasilia(500 000 loc): -structura asemanatoare evidenta mai ales la nivelul tramei

stradale

-axa principala pe palierul superior -2 axe in prelungire -4 axe pe palierul inferior -transversale-determina quadrosuri -toata experienta anilor 60 70-organizare dendromorfica (apare din perioada oraselor ideale ale socialistilor utopici odata cu ideea de zonare);orasele-satelit din jurul Londrei (5 generatie) Harlow -mijloc de ordonare a castrului urban in conformitate cu principiile Cartei de la Atena Charta de la Atena-principiile ei criticate

Ersorea

de

-orasele existente

functionale si nu motiveaza aparitia unei asemenea structuri functionale ca rezultat al cautarii unei discipline in organizarea urbana

?

–transformarea unui principiu de ordonare a elementelor structurii in dogma

a acestora transpusa de la organizarea orasului la existenta ansamblului unitar

pentru valorile lor dar nu au asemenea configuratie a structurii lor

-structurile dendromorfe-rezultat al gandirii de acest fel -structurile urbane traditionale(model viabil se pare si in viitor), configuratie in copac, cuelemente ale configuratiei in retea -implica relatii intre elementele sistemului de elemente de tip “Constelatie” -imaginea de retea in constelatie exprima cadrul asezarii planimetriei a elementelor in cadrul orasului, o asociere mai complexa in sensul unei suprapuneri de interfete in planul spatio- functional cat si a unei suprapuneri fizice spatiale -problema realizarii practice a unei asemenea configuratii, cum poate fi realizata ordonarea elementelor, cum poate fi aprofundata si inteleasa o asemenea structura:

-riscul amestecului intamplator al functiunilor -o structura avand configuratia in constelatie nu apare perfect ordonata:

-apare ca o amestecare de activitati, de elemente de v.n. -oportunitatea dispersiei uniforma a elementelor de v.n.:

-intr-un teritoriu (si populatia ce traieste aici) principiul dispersarii e rezonabil -trebuie avuta in vedere dispersarea uniforma pe fiecare palier retelei de relatii:

-conduce la dispersarea relativa in raport cu elementele lor deoarece la nivelul texturii si al structurii luate in ansamblu nu putem avea de-a face cu o dispersare uniforma -> -dispersarea uniforma la nivelul primului palier in special, al fiecaruia in general -fiecare textura -la nivelul elementelor de v.n.-se evidentiaza printr-o anumita ocupare a teritoriului->densitatea elementelor -la un anumit palier –un anumit grad de ocupare virtuala a teritoriului prin intermediul densitatii lor(a elementelor de v.n.) -obs.-densitatea elementelor creste pe palierele de grad inferior -per ansambul sistemului transpus din reteaua de relatii la textura prin proiectarea pe plan orizontal-densitatea elementelor de v.n. variaza dintr-o parte in alta a ariei de intinderea sistemului ->aglomerari si rarefieri de elemente de v.n.:

-evidentiata prin marcarea zonei de retea ocupate-sup. Reale-la nivelul echipamentului(aproximativ) -configuratia concentrarii si rarefierii-concentrica (configuratie ideala) -in general-aglomeratia si difuzia-dispersate in teritoriu -interpretarea-ca o radiografie-de sesizat fenomenul ce genereaza aglomerari si rarefieri excesive -compararea mai multor “radiografii” diagnosticate –alcatuirea corespunzatoare dar nu a texturii, dar nu evidentiind eventuale deficiente -aglomerarile-adevarate centre de greutate,de interes -interesul populatiei intr-o zona-direct proportional cu densitatea populatiei in zona respectiva (diurna,nocturna,de locuit)->repartizarea densitatii elementelor de viata urbana trebuie sa respecte densitatea populatiei implicate in teritoriul respectiv -desi densitatea elementelor de viata urbana caracterizeaza textura,aceasta nu face posibila o comparatie intre doua texturi urbane diferite -eventual aprecieri vagi-ex. textura de elemente de v.n. educationala e mai putin densa decat cea comerciala --comparatia intre 2 texturi nu se poate face pe baza densitatii elementelor de v.n.-> nu inseamna ca o textura cu densitatea mai mica e mai putin importanta decat una cu densitatea mai mare

VII ZONIFICARE

-ca si ordonarea elementelor de viata urbana, zonificarea a exprimat,nici inainte de aparitia unor preocupari constiente,nevoia de ordine(in viata urbana)functionala -a aparut spontan, ca divizare a teritoriului urban dupa destinatia sa -a devenit treptat o preocupare majora in planificare si gestiunea urbana • motivele zonificarii:

-interesele economico-sociale-ca necesitate de cooperare profesionala Ex: bresle, Murano, sec XIX, City-ul Londonez ->avantajele unor contacte mai stranse intre aceeasi profesie sau profesii complementare; intre membrii aceleiasi categorii sociale -securitatea populatiei si activitatiilor

-interesul de-a impune/-religia,politic

-segregarea sociala

-se constata ca o diviziune intre zone complet distincte unele de altele nu poate fi in acord cu

interesele generale ale intregii colectivitati urbane -zonarea in acest sens reflecta dezvoltarea haotica a orasului prin adaugarea de noi si noi zone si nu ordonarea lui -in cadrul planificarii urbane, inca de la inceputuri, zonarea preocupare de baza, subiect al acesteia -Charta de la Atena-impune o zonificare foarte severa: locuit,munca, odihna -zonificarea-operatia prin care se atribuie fiecarei functiuni sie fiecarui individ

locul sau-

are la baza discriminarea necesara intre diverse activitati umane reclamand fiecare spatiul sau propriu -devine un fel de superreglemtarea care permitea urbanismului static sa aplice toate solutiie pe jumatate, realizand o carpaceala a trecutului si prezentului, toate solutiile facile si conformiste, sub fatada gandirii moderne “Condilles”.”Acest urbanism academic devine generatorul unei arhitecturi care disociaza viata de interesul sau insusi” -caracter academic-deschide drumul spre uniformizare si tehnicizare -nu este plasat in spatii disfunctionale, desi justificate tocmai ca favorabil -schema structurala tripartita: obliga orasul a se inscrie intr-un rost organicist (diferitele parti ale corpului au functii specifice) “zonare”->formele cele mai schematizate de urbanism planificat -“orasul inceteaza a mai fi un loc de intalnire pentru a deveni un loc al segregarii”

Bernanrd Oudin -alaturi de problemele cresterii urbane, a utilizarii teritoriului, in teritoriu si practiva urbanistica zonificare este una din preocuparile cele mai importante, intrand in realitatea urbana curenta -avand in vedere criticile suscitate-zonificarea trebuie eliminata din practica urbanistica? -structura urbana-rezultat al unui proces de organizare inconstient si apoi constient- zonificarea ca principiu ramane in continuare un mijloc de ordonare a elementelor organismului urban -necesar a determina un nou inteles, mai complex acestui principiu de organizare (zonificare)-se inscrie in procesul firesc de evolutie al mijloacelor de organizare urbana -unii critici (Jorn ?! Jacobs) neaga total ideea zonificarii \> rel. Strazii-amestecul functional de aici -Alexander-critica aplicaear rigida a zonificarii aratand ca diviziuna unui obiect organizat-in parti separate si dizolvarea elementelor interioare constituie in prim indiciu al unei distingeri apropiate(intr-o societate dizolvarea semnifica anarhia) -nu poate fi cazul de a nega zonificare, negand disocierea totalitara a alementelor organismului, ea conducant, in ultima instanta, la organi

Principiul zonificarii in dezvoltarea sa constienta a evoluat de la logica functionalista simplista a modelului lui Rourier, la cea organist-functionalistica a Cartei de la Atena si pana la azi la o posibila logica functionalista, complex-sintetica a unui model urban eterogen. Acesta rezulta din: - nevoia de a configura, de a conferi fiecarui cartier, fiecarei portiuni de oras o anumita vocatie (ce nu exclude pe cea de locuit)

- neacceptarea in spatiul urban a unor ‘spatii pasive’ – deci sustinerea spatiului activ (cu o anume destinatie, sau chiar mai multe destinatii), deci cu utilizare si forma (succesiune de obs. – trecerea de la functia spatiului la caracterul sau volumetric, formal -> aspectul complex al ramificarii urbane)

- care este rolul spatiului plantat? – trebuie sa fie activ, organizat functional si visual.

- Spatiu activ- spatiu iterstitial

Spatial urban eterogen sintetic – rezulta din analiza profunda, dar globalizata a nevoii, eterogenitate ce priveste atat functionalitatea si spatialitatea cat si celelalte attribute de ordin demografic, psiho-sociologic – esteticul fiind implicat bineinteles in toate acestea. 1953 – C.I.A.M – Dubrovnik -noi criterii pentru planificarea urbana -importul in planificare a interrelatiilor functionale diferite – modul in care functiile se influenteaza -“mobilitatea vietii“ – ‘orasul fiind mobil, zonificarea trebuie utilitazata ca un factor de canalizare si nu de fixare, zonificarea trebuia sa fie activa si creatoare’ (G.B~1940) -necesitatea analizarii elementelor de viata urbana in contextul de complexitate si mobilitate a relatiilor intre diferitele functiuni – implica tendinta de a amplasa alaturat activitati pentru care vecinatatea este un profit si de a izola activitati pentru care vecinatatea este incomoda. -inconvenientul/avantajul unei activitati vecine -inconvenientul/avantajul de vecinatati a mai multor activitati/elemente de viata urbana – 2 sensuri:

- de asociere nu a functiunilor urbane in sine, ci a elementelor de viata urbana si acestea nu pe categorii de functionalitate distincte – nu e normal sa separam teritorial categoric si aprioric industria de locuire, comertul de locuire, recreatia de industrie etc.

- de disociere relativa - exceptanad activitati f poluante ce intra in

structura urbana numai in masura in care sunt elemente elimitate, in general incomodarea apare in relatii bilaterale si este

in

de trasaturile locale alea teritoriului

zonificarea trebuie sa ne intereseze in primul rand in sensul de cooperare a activitalor urbane si nu al disocierii lor, asociere ce poate conduce chiar la integrarea functiunilor.

zonificarea urbana, conduce implicit la un proces de cooperarea aactivitatilor comune in

cadrul teritoriului urban, deci la o cooperare a texturilor de elemente de ciata urbana in

cadrul tesutului urban -la nivelul analizei se exprima prin suprapunerea virtual a texturilor -cand o textura completeaza o alta textura in spatiu genereaza, suprapunandu-se, ansambluri mixte, ca un caracter complex -> caracterul complementar in cadrul texturilor urbane -conlucrare in spatiu, dar si in timp -darsuprapunerea nu este intamplatoare, zonificarea urbana ??? zonificarea urbana, organizarea, suprapunerea ordonata, in concordanta a acestor texturi, pe baza de studii complexe ce ajung pana la nivelul echipamentului, modelul functional fiind o exprimare simulata a acestei suprapuneri

-Lefebre: ‘urbanismul se defineste de asemenea ca juxtapunere si suprapunere de retele, grupare si insinuare a acestor retele, constituite unele in raport cu teritoriul, altele in raport cu industria, aletele, in fine, cu alte centre ale tesutului urban’ -importanta intelegerea relaiilor intre diferitele texturi de e.d.v.n in cadrul aceleiasi categorii ex: administrativ- comercial intre categorii diferite (ex. Comercial-comunicational-rezidential) -locuirea categoria de locuire definteste conditionarea unui spatiu prin ocuparea si amenajarea lui de

catre o colectivitate, in raport cu modul sau de viata, cu rezolvarea sa social-economica si

cu conditiile naturale de mediu in contextul unui continuu proces de interventie locuirea nu desemneaza in teritoriul urban o anumita zona, ea acuzand un complex mult mai larg de activitati urbane decat rezidenta in teritoriu, in acest teritoriu se poate distinge o posibila zonare, ce este datoare locuirii doar in masura in care este marcata de anumite combinatii ale activitatilor implicate in locuire

Zonifcarea urbana rezulta ca produs structural al suprapunerii si intrepatruderii diferitelor de

e.d.v.n, ceea ce nu infirma notiunea de ordine, ci dimpotriva, o precizeaza sensul.

o astfel de intelegere a zonificarii urbane implica in practica o serie de lucruri:

- o functionalitate in concordanta cu complexitatea fireasca a structurii urbane -o sporire a interesului locuitorilor pentru spatiul urban, sanselor acestuia de ase constitui ca spatiu activ pe deplin -premise pentru realizara varietatii spatiale -deschidere spre mobilitate si dezvoltare -o utilizare mai buna a teritoriului, in sensul cooperarii intre diferitele activitati urbane privind spatiul necesar ca si in cel al constituirii organismelor multifunctionale -o mai clara intelegere si stapanire a aspectelor economice in teritoriul urban in sensul cel mai larg

exista cartiere mixte cu un “dozaj diferit” privind diferitele functii observatie utila ca ca ounct de plecare in definirea notiunii de caracter al zonei caracterul unei zone se defineste calitativ prin categoriile de texturi pe care le cuprinde si cantitativ prin texztura cu cea mai mare valoare de utilizare a teritoriului, valoare raportata la indicatori medii pe oras

-una din texturi are caracter dominant, uneori subordonat, fie ca importanta, fie ca ocupare in

teritoriu - utilizarea eficienta sau nu a teritoriilor unei zone – caracteristica pentru aceasta alaturi de functionalitatea si spatialitatea sa. Eficienta de de utilizarea teritoriului – criteriu de judecata ala partiului -(densitate) POT, CUT ex: nevoie de ambianta, de colectivitate(L.C. – inteligenta nu se dezvolta decat in grupuri umane, acesta este punctul concentratiei)

- realizarea struct urbane integrate – prezenta locuirii in centrul orasului

- coroborarea functionala – fiecare functiune este urmarita in partea numai in masura in care poate contribui la asigurarea unei animatii urbane

Structura urbana este un produs variabil in timp in spatiu , initiat prin coroborarea naturala sau constienta a texturilor de elemente in cadrul structurii urbane. Caracterirul unei zone este legat. de functia prioritara in zona respectiva cu specificatia ca aceasta functie prioritara intr-o corecta intelegere a zonificarii, nu le inlatura pe celelalte, ci se sprijina si conlucreaza evident cu ele asigurand eterogenitatea vietii si cadrului urban prin omogenitatea unifcatoare a structurii.

-extinzand la nivelul orasului – putem identifica si aici o functie urbana

prioritara ->

caracteristica proprie orasului (caracter) apartenenta la o anumita perioada istorica ex. -zonificarea in perioade istorice diferite - uneori foarte stricte -relatia intre aceasta si caracterul orasului

-functia predominanta evolueaza si ea este un element transformabil, ba este chiar elementul generator al transformarii de ansamblu a organismului urban. (singura constituenta ce poate fi recunoscuta este cea a transformarii continue)

-azi nu mai poate fi vorba de identificarea orasului prin functia sa prioritara cantitatea depasind capacitatea de segregare functionala - dar ea isi pastreaza capacitatea de a se constitui in suport al caracterului orasului , alaturi de celalalte functiuni urbane

-excluzand din competitia elem de viata urbana, functia prioritara intr-o anumita zona este principalul factor de omogenizare

-activitatile complementare sau de aceeasi natura si grupurile sociale tind a se regrupa in aglomerari.Ele formeaza complexe sau zone omogene care se definesc prin identitatea de reactie si mutatie a diferitelor lor elemente

-Evolutia oraselor demonstreaza ca un anumit teritoriu , definindu-se ca zona prin caracterul unitar ,acest caracter unitar se defineste nu numai prin cooperarea elementelor sale (functionale si spatiale) cat si prin identitate - de reactie a acestora fata de orice modificare ce intervine in teritoriul respectiv

O parte din teritoriul unui oras se constituie ca zona atunci cand in functionalitatea sa se poate constata un anumit caracter unitar activ in raport cu ambianta (a nu se intelege raportat la acelasi tip de activitate) -legarea caracterului unitar nu numai de felul elementelor care sunt zona ci si de functionalitatea acesteia(ex comert - nivel general de servire) -aspectul social al zonarii (profesie,varsta, preferinte, situatie,etc) (ex rel. intre natura echipamentelor si categoria de utilizatori)

-c functional ------------------------------▼

---- --------- c natural ------------------------------------------------> c spatial

---- ---------

-c psiho-social ----------------------------▲

-Caracterul organismului urban (ansamblu,zona,oras) este o afirmare materiala si spirituala de existenta a structurii sociale si a mediului in care el este situat. -Caracterul - solicita raportul intre ansamblu si detaliu atat la nivelul functionalitatii cat si al spatialitatii , trecandu-le in domeniul formei urbane. Carta de la Atena nu da acest sens raportului intre ansamblu si detaliu , nu acesta a fost sensul in care s-a constituit caracterul organismului urban pentru ca zonificarea impusa de functionalism a impus o medie a xxx cu putere general uniforma prin pastrarea atat a detaliului cat si a ansamblului deci al activitatii si deci al spatiului --> contrasens major in abordarea fenomenului urban. S-a redus campul de exprimare la functii utilitare , materiale primare, neglijand pe cele intelectuale , psihologice , spirituale , simbolice. Zonificarea functionala (in sensul ei clasic) nu mai poate raspunde cerintelor actuale. ---> Zonificarea urbana complexa Zonificarea trebuie nu numai inteleasa ci si realizata (ori ca instrument de lucru ori ca rezultanta) intr-o structura multifunctionala a organismului urban

Zonificarea - valoare operationala - utila la nivelul analizelor de existenta

zona, impartirea in zone reprezentand in raport cu un anumit criteriu al cercetarii - valoare structurala - necesara in existenta organismului urban in vederea mentinerii unitatii sale in procesul de transformare -cu caracter de coerenta specifica a unei multifunctionalitati urbane

Zonificarea - un mijloc de a mentine sau reface ordinea pe care organismul urban a pierdut- o, pierzandu-si zidurile de protectie.

VIII. FENOMEN SI FORMA URBANA

Continuitatea si discontinuitatea urbana DEFINITIA FENOMENULUI

Structura urbana-manifestari combinative-se manisfesta prin forma urbana(concretizare in timp si spatiu si fen, urban) DEFINIREA FENOMENULUI URBAN PRIN:

-Caracterul de centralitate -Caracacterul de conflictualitate -Caracterul de simultaneitate SITUATIE URBANA-EXPRIMAREA CONCEPTUALA ,IN ESENTA A FENOMENULUI EXISTENTA URBANA-modalitate de relevare a realitatii urbane

Existenta urbana-manisfestare a formei urbane

Forme urbane-mai mult decat volumetrica

Structura urbana-vol de intermediere intre esenta si substanta fenomenului urban- utilizabila in dirijarea proceselor urbane,pentru o buna intelegere a sa.

FENOMENUL URBAN –se defineste numai prin intermediul formei urbane ducand la cunoasterea si dirijarea fenomenului urban prin analiza formei urbane. DINAMICA FORMEI URBANE -capacitate de a se exprima foarte diferit (concret ,abstract) - caracter activ -selectie cu caracter istoric - o posibilitate de a indica o anumita strategie urbana -forma urbana nu poate pleca exclusiv de la o anumita dorinta (realitate urbana, mijloacele economice, tehnologoce, elem de natura economica, politica, sociala),jocul intereselor. - determinarea sub forma de decizie sau actiune cu finalitate materiala sau abstracta. FENOMENUL URBAN-desfasurare continua ,infinita in multitudinea tipologica,spatiala sau temporala a succesiunilor sale fenomenologice. Forma urbana care il reflecta – are cel putin momente de stagnare daca nu chiar discontinuitati, datorita stabilitatii si chiar fix… manifestarilor ei.

DIFERENTIERE SPATIALA URBANA:

Forma urbana –ca finalitate a fenomenului urban –intr-un process de continua desavarsire. Spatii omogene-spatii eterogene Spatii omogene –lipsite de elemente de particularizare

Spatiul urban omogen-nu exista Spatial urban eterogen-spatiu nediferentiat

DIFERENTIERE IN –FUNCTIUNE

- POZITIE

- CONCEPTIE

MODELAREA SPATIILOR DE CATRE GRUPURILE SOCIALE “ELAN VITAL” DIFERENTIEREA –IN URMA EVOLUTIEI ISTORICE -prioritatile spatiului urban(ce face ca acesta sa fie social(se intersecteaza(mat si sprirituale)) -orice deplasare de interese in teritoriul urban are un “traseu ”pe care il preia pana in momentul in care –si gasesc un loc propriu.

CATEGORII TOPICE SPATIALE -spatii izotopice - spatii heterotopice

-spatii utopice

-spatiu simbolic

IZOTOPICE-HETEROTOPICE

- spatiu ce nu poate fi real perceput(eventual) SPATII IZOTOPICE-releva acelasi loc,conceputa in acelasi fel,legata prin acelasi trasaturi caracteristice- spatii – ce pot fi identice -un spatiu poate fi isotopic fata de un alt spatiu SPATII HETEROTOPICE-ce releva locuri diferite cu caracteristici fuctionale,spatiale ,de cuprindere diferite/

SPATII UTOPICE-si in cadrul aceluias spatiu se poate face Asocierea in cadrul organismului urban a spatiilor izotopice,heterotopice si utopice ,reflecta o complexitate multifunctionala

SPATII AMORFE-(INDIFERENTE) Sptiu privit –simplist biro-tehnocratic -simplist functionalist SPATII NEUTRE(echivalentul spatiului industrial din structura urbana)

SELECTIE TOPICA IN SPATIUL URBAN

-proces ce se desfasoara mai repede sau mai incet in cadrul dezvoltarii organismului urban (p-ta San Marco -Venetia) -in cursul dezvoltarii orasului particularitatile sale se retin prin “FILTRUL SPATIULUI OMOGEN”rezultand un spatiu …

-existand process evolutiv privind unitatea spatiului urban -un spatiu urban unitary este un spatiu urban particular iar celelalte attribute care pot sa

apara nu pot decat sa intareasca ,conduca intr-o anumita directie

sa particulara.

VALOARE PARTICULARA,CARACTER SI SPECIFICITATE. Valoarea particulara a unui spatiu –trasatura sau ansamblu de trasaturi ce-l deosebesc in cadrul formei urbaneinscrise intr-o anumita tipologie spatiala ca generalitate de grup sau ca singularitate. -reprezinta individualitatea sa incorporand generalul. Valoarea particulara-rezultat al interferentei in cadrul generalitatii funcionale si formale majore a unor participar de natura unei generalitati restranse conferind caracter si a unor participari de natura singularului ,sursa specificitate.

CARACTERUL-trasaturi ,elemente functionale,spatial volumetrice,comportamentale care ,determind o anumita epurare tipologica ,restrang sfera de analiza,apreciere,incadrarea spatiului respective(sau a zonei) SPECIFICITATEA –nu este numai rezultatul unor existente singulare-poate rezulta

-printr-un element unic(S.M.-Venetia) -ca sinteza a elemeneteleor componente Elementele de specificitate-elemente ce subordoneaza functional unicitatea ansamblului,o specificitate realizandu-se in cadrul unitatii prin contrast sau prin similitudine. -prin procesul de selectie topica ,trasaturile de generalitate se slefuiesc,devenind treptat trasaturi de caracter clare,retinut in timp se constitue apoi ca elemente de specificitate. -specificitatea se refera la o totalitate de manifestari imbracadn o multitudine de exprimari statice si dinamice.

SPECIFICITATEA-pe drumul de la functie la symbol impunand atat spontaneitatea cat si premeditarea logica ,atat creativitatea artistica cat si pe cea tehnica ….prin filtrul selectiei topice.

-particularizare

-umanizare prin diferentiere Orasul, act de sinteza a formei urbane.

prin segregare?