Sunteți pe pagina 1din 161

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Note de curs

Selecţie şi adaptare de Snejana SULIMA

Bibliografie utilizată:

BÎRSAN, Corneliu, Convenţia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010. CHIRIŢĂ, Radu, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentarii şi explicaţii, ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008. CROITORU, Mirela Steluţa, Dreptul de proprietate în jurisprudenţa CEDO, Editura Hamangiu, 2010. RENUCCI, Jean- François, Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura Hamangiu, Bucureşti 2009. SUDRE, Frédéric, Droit européen et international des droits de l’homme, 10 e édition revue et augmentée, PUF, Paris, 2011. BOGDAN, Dragoş Sebastian, SELEGEAN, Mihai, Drepturi si libertăţi fundamentale în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2005. POPESCU, Corneliu-Liviu, Drepturile de procedură in jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (2001-2002), Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003.

CURS I – Consideraţii introductive

1. Consiliul Europei – promotor al protecţiei drepturilor omului în Europa 2. CEDO – fundament al protecţiei drepturilor omului la nivel european

1. Consiliul Europei – promotor al protecţiei drepturilor omului în Europa

• “Orice membru al Consiliului Europei recunoaşte principiul preeminenţei dreptului şi principiul în virtutea căruia orice persoană plasată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile omului şi de libertăţile fundamentale” (art. 3 din Statul Consiliului Europei (CoE)).

Obiective ale CoE:

- Apărarea drepturilor omului, a democraţiei pluraliste şi a preeminenţei dreptului.

1

- Favorizarea conştientizării şi a punerii în valoare a identităţii culturale a Europei şi a diversităţii acesteia.

- Căutarea unor soluţii comune la problemele societăţilor europene: discriminarea minorităţilor, xenofobia, intoleranţa, bioetica şi clonajul, terorismul, traficul de fiinţe umane, crima organizată şi corupţia, criminalitatea cibernetică şi violenţa împotriva copiilor.

- Dezvoltarea stabilităţii democratice în Europa susţinând punerea în aplicare a unor reforme politice, legislative şi constituţionale. Scop general: realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi.

Reţeaua de organe pe care se bazează CoE:

Creat la 4 mai 1949 la Londra de către Guvernele a 10 state : Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, CoE are la bază următoarea reţea de organe:

Comitetul de Miniştri, organ de decizie, compus din miniştrii afacerilor externe ai statelor membre, sau reprezentanţii acestora care au reşedinţa permanentă la Strasbourg. Adunarea parlamentară (APCE), organ de deliberare, membrii căruia sunt desemnaţi de către parlamentarii naţionali. Compusă din 318 membri şi 318 supleanţi. Congresul puterilor locale şi regionale, organ consultativ care reprezintă colectivităţile teritoriale. Curtea europeană a drepturilor omului, organ judiciar permanent care garantează tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa, drepturile înscrise în Convenţia europeană a drepturilor omului. Comisarul pentru drepturile omului: independent, el are drept funcţie promovarea educaţiei şi sensibilizării privind drepturile omului şi respectarea acestora în statele membre. Conferinţa organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale (OING) (mai mult de 400) cu care dialoghează CoE şi cărora le-a acordat statut consultativ. Secretarul General: ales pentru 5 ani de către APCE în fruntea Organizaţiei, el este responsabil de planificarea strategică, de orientarea programului de activităţi şi de bugetul CoE. Secretariatul: cuprinde mai mult de 2000 agenţi, originari din 47 de state membre ale CoE, care îşi desfăşoară activitatea la Strasbourg, dar şi în alte birouri localizate în alte oraşe europene.

Potrivit Statutului (art. 1) CoE una dintre vocaţiile sale esenţiale este protecţia drepturilor omului.

2

Apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt condiţionate de:

a) Instituirea unui regim politic democratic funcţional

b) Elaborarea unei concepţii comune despre drepturile omului

c) Vigilenţa instanţelor, atât la nivel naţional, cât şi la nivel supranaţional, care au obligaţia de a proteja aceste drepturi.

d) Cunoaşterea de către cetăţeni a drepturilor lor şi a mijloacelor de protecţie a acestora.

Prin urmare, drepturile fundamentale nu pot fi protejate eficient decât într-un sistem democratic fondat pe pluralismul politic şi care are la bază principiul statului de drept. Sistem în care sunt promovate libertăţile individuale şi libertatea politică, unde preeminenţa dreptului este recunoscută. Infracţiunile comise prin încălcarea drepturilor fundamentale pot constitui motiv de suspendare a statului care se face vinovat de aceste încălcări.

Aderarea ţărilor din Europa de Est

• Odată cu schimbările intervenite în Europa, prin căderea regimurilor totalitare de tip comunist în ţările din Est, Consiliul Europei a încercat să susţină prin eforturi constante democratizarea acestor state.

• CoE s-a angajat în consilierea guvernelor nou instalate, la cererea prealabilă a acestora, participând prin experţii săi la elaborarea unor noi legi democratice sau expertizând noua legislaţie elaborată de experţi naţionali ai acestor state.

• Azi CoE are 47 state membre:

• Aderarea statelor postcomuniste la CoE a fost supusă condiţiei semnării şi ratificării CEDO şi a implicat, de asemenea, implementarea de către Guvernele acestora a unor condiţii democratice precum statul de drept şi regimul parlamentar “veritabil”.

• În acelaşi timp, lărgirea CoE în beneficiul unor state incapabile să-şi respecte angajamentele asumate prin această aderare marchează scăderea standardelor CoE şi, ca urmare, aduce atingere credibilităţii sistemului european însuşi.

Scopuri CoE în domeniul drepturilor omului:

• Protejarea drepturilor civile şi politice, cu ajutorul procedurilor prevăzute de CEDO.

• Protejarea drepturilor sociale şi economice prin mecanismul Cartei sociale europene.

• Protejarea persoanelor private de libertate, prin vizite efectuate de către Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau

3

degradante.

• Protejarea drepturilor minorităţilor naţionale prin intermediul Convenţiei - cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.

• Acţionarea în favoarea egalităţii între sexe (Comitetul director pentru egalitatea între bărbaţi şi femei).

• Lupta împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei prin Comisia europeană împotriva rasismului şi intoleranţei.

• Întărirea libertăţii de exprimare şi de informare în media şi a liberei circulaţii a ideilor şi a informaţiilor dincolo de frontiere. Având drept fundament legal numeroase convenţii în domeniu, printre care : Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră (1989, modificată în 1998), Convenţia relativă la informare şi la cooperarea legală privind „Serviciile informaţionale ale societăţii” (2001).

• Respectarea diversităţii culturale, şi, în acelaşi timp, încurajarea cooperării culturale în formele sale multiple, cu ajutorul Convenţiei culturale europene (19 decembrie 1954).

Activităţi convenţionale

• Convenţiile privind drepturile omului constituie un arsenal juridic indivizibil şi complementar, care se bazează pe un mecanism de control.

Convenţia europeană a drepturilor omului este primul mecanism de punere în aplicare efectivă a drepturilor omului. Teoria dreptului internaţional potrivit căreia drepturile omului au un caracter fundamental, plasează aceste drepturi deasupra legislaţiilor şi practicilor statelor suverane.

2. CEDO – fundament al protecţiei drepturilor omului la nivel european

Mecanism juridic de protecţie Convenţia din 1950 şi protocoalele sale adiţionale 1, 4, 6, 7, 12, şi 13 (aşa cum este amendată de Ptc. 11 şi 14) enumeră drepturile protejate care pot fi clasificate drept “clasice”:

este vorba despre drepturi individuale (ale cărui titular este individul) care are drept obiect esenţial protejarea integrității şi libertății persoanei. Inspiraţia CEDO este aici identică cu cea a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi pleacă de la postulatul egalităţii tuturor oamenilor.

• Spre deosebire de Declaraţia universală Convenţia europeană este un instrument juridic obligatoriu pentru toate statele părţi. Ea nu se mulţumeşte să recunoască drepturile individuale, ea le transformă în categorii juridice şi, pentru prima dată în dreptul

4

internaţional, le conferă un regim protector.

Originalitatea Convenţiei europene se regăseşte mai puţin în lista drepturilor enumerate şi, mai ales, în mecanismul instituţional de protecţie instituit, cu sediul la Strasbourg: având, la origine, un triplu fundament constituit:

- dintr-un organ de anchetă şi de conciliere (Comisia europeană a drepturilor omului),

- un organ politic de decizie (Consiliul de miniştri al CoE)

- un organ judiciar de decizie (Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO)).

Pct. 11 restructurează acest mecanism de control şi substituie celor trei organe existente un singur organ – Curtea.

• Convenţia europeană induce intrarea drepturilor omului în dreptul pozitiv şi fundamentează protecţia europeană a drepturilor omului oferind indivizilor beneficiul unui control jurisdicţional a respectării drepturilor lor.

• Îmbogăţită cu mii de hotărâri de jurisprudenţă Curtea europeană a îmbogăţit şi a dat viaţă Convenţiei, dând efecte depline drepturilor proclamate de aceasta.

• Astfel interpretată şi aplicată de Curtea europeană Convenţia dă naştere unui drept al Convenţiei europene a drepturilor omului care are o dublă sursă:

CEDO şi jurisprudenţa CtEDO.

5

CEDO- fundament al protecţiei drepturilor omului în Europa

Statele contractante garantează drepturile şi libertăţile individuale ale fiecăruia

Pentru prima dată, un tratat internaţional privind drepturile Omului este flancat de o curte jurisdicțională care întăreşte deciziile

Parlamentele şi sistemele juridice naţionale dispun de un punct de referinţă solid pentru drepturile omului care le ajută la legiferarea şi la interpretarea legii

de un punct de referin ţă solid pentru drepturile omului care le ajut ă la legiferarea
de un punct de referin ţă solid pentru drepturile omului care le ajut ă la legiferarea
de un punct de referin ţă solid pentru drepturile omului care le ajut ă la legiferarea
care le ajut ă la legiferarea ş i la interpretarea legii Importanţa CEDO Drepturi garantate de
Importanţa CEDO
Importanţa
CEDO

Drepturi garantate de CEDO

dreptul la viaţă (art. 2) articol ce protejează individul împotriva morţii provocate în mod arbitrar. În 1986, protocolul 6 aboleşte pedeapsa cu moartea în timp de pace. Ptc. 13 vine ulterior să abolească pedeapsa cu moartea în orice circumstanțe.

Dreptul la libertate şi siguranţă (art. 5) garantează libertatea fizică a persoanei protejând- o, mai ales, împotriva arestărilor şi detenţiilor arbitrare, recunoscându-i unele drepturi procedurale fundamentale. El a fost completat prin art. 1 din Ptc. 4 care consacră interdicţia încarcerării pentru datorii.

Dreptul la un proces echitabil în materie civilă şi penală (art. 6), drept completat prin art. 13, care consacră dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale într-un termen rezonabil, încălcările acestui termen fiind cel mai des invocat de către reclamanţi. Noţiunea de proces echitabil este completată de principiul neretroactivităţii legilor penale (art. 7), dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, dreptul la indemnizare în caz de eroare judiciară, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi infracţiune (art. 2, 3 şi 4 din Protocolul nr. 7).

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei (art. 8), la care se poate ralia dreptul individului de a se căsători şi de a forma o familie (art.

12).

Egalitatea drepturilor de responsabilitate a soţilor în timpul căsătoriei şi la desfacerea acesteia (art. 5 din Ptc. Nr. 7)

6

Dreptul la libertatea expresiei, conţinând şi libertatea presei (art. 10). Exigenţele acestui drept, cu caracter fundamental, decurg logic din art. 9 (dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei).

• Dreptul la libertatea de reuniune şi de asociere (art. 11)

• Dreptul individului la respectarea bunurilor sale (art. 1 din Pct. adiţional)

• Dreptul la instruire (art. 2 din Prc. adiţional)

• Dreptul la alegeri libere (art. 3 din Ptc. adiţional)

Interdicţiile

Tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante (art. 3)

Sclavagismul, servitutea şi munca forţată sau obligatorie (art. 4)

Discriminările în beneficierea de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie (art. 14) completată prin Ptc. 12 care generalizează interdicţia discriminării raportând-o la orice drept.

Expulzarea sau respingerea de către un stat a propriilor săi resortisanţi şi expulzarea colectivă a străinilor (art. 3 şi 4 din Pct. nr. 4)

Garanţiile procedurale sunt de asemenea recunoscute străinilor ameninţaţi de a fi expulzaţi dintr-un stat (art. 1 din Ptc. nr.7)

Mecanismul protecţiei

Convenţia este un instrument juridic combinat cu un organ de control : Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

• Curtea nu poate acţiona din propria iniţiativă, ci doar la cererea unui particular (un grup de indivizi sau o ONG) – cererea individuală – sau a statelor părţi la Convenţiei – cerere interstatală.

• Curtea operează independent de jurisdicţiile Statelor părţi la Convenţie, pentru care aceasta nu reprezintă un tribunal de ultimă instanţă, ci o jurisdicţie care interpretează dreptul sau practica internă contestată exclusiv din punct de vedere al compatibilităţii sale cu Convenţia. Ea verifică dacă, în circumstanţele cauzei, au fost sau ni încălcate dispoziţiile Convenţiei. Statele au obligaţia să se conformeze hotărârilor sale. Acest mecanism este în evoluţie constantă şi Convenţia trage o mare parte a vitalităţii sale din interpretarea sa de către curte.

Transformarea sistemului

• De la intrarea în vigoare a Convenţiei, numărul părţilor contractante aproape s-a triplat.

7

Ceea ce a dus la necesitatea reducerii numărului de afaceri pendinte şi a duratei procedurilor. Raţionalizarea necesară a dispozitivului trebuia plasată în perspectiva menţinerii a înaltului nivel a protecţiei şi a unei mai bune accesibilităţi a individului la mecanism. Procedura acestei transformări este descrisă în protocolul nr. 11 în vigoare de la 1 noiembrie 1998.

• Astfel amendată Convenţia instaurează o nouă Curte permanentă, născută din fuziunea a două organe de control originale, fosta Comisie şi Curtea. Dreptul de recurs individual este din acel moment automat, iar jurisdicţia Curţii obligatorie pentru toate statele contractante. Comitetul de Miniştri îşi păstrează rolul său de control al executării hotărârilor Curţii, dar nu mai are competenţa pe care o avea în unele circumstanţe de a se pronunţa pe fondul cererilor individuale. Statului condamnat îi incumbă să ia măsurile necesare pentru remedierea consecinţelor încălcării pentru care a fost recunoscut vinovat. Dacă dreptul intern nu permite ştergerea totală a consecinţelor încălcării, Curtea îl poate condamna la plata unei indemnizaţii financiare în favoarea părţii lezate.

• Pentru a evita apariţia unor noi încălcări a Convenţiei şi consecinţele acesteia Statul este în general chemat să-şi modifice legislaţia şi practicile sale pentru a garanta în viitor respectarea dreptului în cauză.

• În acest caz, hotărârea Curţii are efecte generale care depăşesc cauza iniţială. Astfel, jurisprudenţa Curţii, prin continuitatea şi coerenţa sa, exercită efecte preventive, descurajând autorităţile naţionale, puse în faţa perspectivei sancţiunilor internaţionale, să acţioneze împotriva dispoziţiilor Convenţiei.

Pe lângă dimensiunea normativă, CEDO are şi o dimensiune instituţională, care se raportează la funcţionarea CtEDO.

8

Mecanism de control al CEDO

CEDO Stat vs Stat Art. 33 Individ vs Stat Art. 34 CtEDO Decizia de admisibilitate
CEDO
Stat vs Stat
Art. 33
Individ vs Stat
Art. 34
CtEDO
Decizia de admisibilitate
Art. 29 şi 35
Stabilirea faptelor. Tentativă de reglementare amiabilă (art. 38, 39)
Hotărârea CtEDO
Hotărârea CtEDO
Comitetul de Mini ş tri controleaz ă executarea hot ă rârii Cur ţ ii (art.

Comitetul de Miniştri controlează executarea hotărârii Curţii (art. 46(2)

Posibilitatea denunţării CEDO

• Posibilitatea denunţării este reglementată de art. 58 al. 1 CEDO şi ea poate fi exercitată numai cu respectarea condiţiei de respectare a unui termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a Convenţiei în statul în chestiune şi nu înainte de expirarea termenului de 6 luni de preaviz dat de acelaşi stat. Preavizul va fi adresat sub forma unei notificări scrise adresată secretarului general al CoE, acesta din urmă având obligaţia de a informa despre aceasta celelalte părţi contractante.

• Al. 2 din acelaşi articol precizează că această denunţare nu poate avea ca efect să dezlege partea contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea are efect.

• Sub aceeaşi rezervă, va înceta de a mai fi parte la Convenţia europeană orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi parte a CoE.

• Prin urmare, deşi denunţarea este posibilă, această decizie ar fi cu siguranţă foarte dificilă din punct de vedere moral şi mai ales politic, având în vedere natura Convenţiei europene, tratat de protejare a drepturilor fundamentale.

9

CURS II - Principii generale de interpretare a CEDO

Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea convenţiei şi a protocoalelor sale, care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute de art. 33, 34, 46 şi 47” (art. 32, al. 1 CEDO). Reguli aplicabile: regulile generale de interpretare a tratatelor definite de art. 31-32 din Convenția de la Viena (Golder c/ Regatul Unit, 21 februarie 1975). Curtea a dezvoltat de asemenea principii și metode de interpretare originale. Rol pozitiv al Curții: tendința constantă de lărgire a drepturilor garantate în primele alineate și respingerea corelativă a excepțiilor admise uneori în alineatele doi. O serie de concepte dezvoltate de CtEDO amplifică protecție Convenției în timp ce alte interpretări moderatoare echilibrează interesul individual în raport cu cel general (Marguénaud,

2008).

I – Concepte amplificatoare 1. Interpretare progresistă : Obiectivele principale ale Curţii ţin de protecţia unor concepte efective şi nu a unor drepturi teoretice şi iluzorii (Airey c/ Irlanda, 9 octombrie 1979).

2. Interpretare evolutivă : CEDO trebuie interpretată întotdeauna „în lumina condiţiilor prezente”

(Marckx c/ Belgia, 1979; Airey c/ Irlanda, 1979), ținându-se cont de evoluția societăților statelor părți.

1. Interpretarea progresistă

Pentru o interpretare progresistă CtEDO se sprijină pe o serie de principii precum:

1) preeminența dreptului 2) autonomia termenilor convenționali 3) combinarea art. 14 cu alte articole 4) obligațiile pozitive ale statelor 5) interpretarea restrânsă a restricțiilor 6) speranța legitimă 7) autonomia personală

1) Preeminența dreptului Unul dintre elementele patrimoniului constituțional comun statelor membre ale Consiliului Europei inclus de asemenea şi în cuprinsul CEDO (Golder c/ Regatul Unit; Engel et al. c/ Olanda ).

10

Folosit în scopul limitării intervenţiilor arbitrare din partea autorităţilor statului în detrimentul unor drepturi ale individului garantate de CEDO (Silver et al. c/ Regatul Unit; Malone c/ Regatul Unit; Zielinski et. al. c/ Franța).

2) Autonomia termenilor Convenției Atribuirea unor semnificaţii proprii conceptelor convenţionale, diferite de interpretările naționale. Termeni precum: victimă, parte lezată, contestare, condamnare, detenţie, privare de libertate, alienat, vagabond, magistrat, tribunal ș.a. beneficiază de interpretări proprii elaborate de Curte. Ex.:

termenul de „lege” - se poate raporta la o regulă, eventual, jurisprudenţială, suficient de accesibilă şi precisă pentru a putea orienta conduita cetăţeanului (Sunday Times c/ Regatul Unit, 26 aprilie

1979).

3) Lectura articolelor CEDO prin prisma interdicției discriminării Art. 14 CEDO interzice aplicarea unui tratament discriminator indivizilor în funcţie sex, rasă, culoare, limbă, religie, opiniile politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie distinctivă sau particulară. Principiul nediscriminării se raportează la drepturile şi libertăţile protejate expres de CEDO. Chiar dacă art. 14 nu poate fi aplicat independent, Curtea de la Strasbourg a știut să-i lărgească autonomia de aplicare penalizând situaţii care prin ele însele nu ar fi constituit încălcări ale unui drept garantat ci numai prin raportare la caracterul discriminatoriu al comportamentului extinzând astfel protecţia CEDO. Articolul 14 a devenit astfel catalizator al unui mecanism amplificator de protecţie (Cauza lingvistică belgiană, 23 iulie 1968, Marckx c/ Belgia; Mazurek c/ Franţa; Hofmann c/ Germania; Salgueiro c/ Portugaliea; E.B. c/ Franţa). Art. 14 servește și la condamnarea statelor care nu se străduiesc să aplice un tratament diferit persoanelor aflate în situaţii sensibil diferite (Thlimmenos c. Grecia). Prin Ptc. 14 Principiul nediscriminării capătă o autonomie totală prin raportare la orice drept chiar dacă acesta nu este cuprins în protecţia explicită a CEDO.

Doar 18 state membre ale CoE au ratificat până în prezent acest Ptc.

România la 17 iulie 2006 vig. 1 noiembrie 2006.

Franţa, de exemplu nici nu l-a semnat, iar Germania nu l-a ratificat, precum nici Rusia sau Turcia.

11

4) Obligațiile pozitive Concept utilizat de CtEDO în foarte multe dintre hotărârile sale pentru justificarea condamnării pasivităţii statelor în diverse situaţii. O protecţie eficientă presupune de multe ori o reacţie activă a statelor prin luarea unor măsuri necesare în limitele prerogativelor lor. Descoperită odată cu cauza lingvistică belgiană (1968), noţiunea a fost utilizată pentru a concretiza acele drepturi garantate de CEDO a căror conţinut era imprecis. În ultimul timp, se afirmă tot mai puternic principiul conform căruia CEDO trebuie să fie respectată şi între particulari prin mijlocirea statului. Responsabilitatea internaţională a statului poate fi atrasa astfel de neîndeplinirea obligaţiilor pozitive prin raportare şi la relaţiile între particulari, prin „efectul orizontal”.

Dreptul la un proces echitabil a fost îmbogățit cu obligațiile pentru stat:

- de a garanta justiţiabililor un drept efectiv de acces la justiţie (Airey c/ Irlanda),

- de a verifica dacă un avocat desemnat din oficiu îşi îndeplineşte convenabil misiunea (Artico c/ Italia);

- de a informa acuzatul cât mai repede posibil despre natura şi cauza acuzaţiei care i se aduce (Barbera et al. c/ Spania).

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei (art. 8) a fost amplificat considerabil de obligaţii pozitive care tind sa-l facă mai efectiv. Printre numeroasele decizii care au participat la această evoluţie, două sunt cele mai remarcabile:

- Marckx c/ Belgia potrivit căreia statul are obligaţia de acţiona pentru a permite dezvoltarea normală a relațiilor între părinţi şi copii;

- Lopez Ostra c/ Sania care pune în sarcina statului măsurile pozitive necesare pentru ca dreptul la respectarea domiciliului să nu devină ineficace din cauza unor emanaţii periculoase a unei întreprinderi poluante.

5) Interpretarea restrânsă a restricțiilor Principiul interpretării restrânse a limitărilor admise în alineatele doi ale unor articole din CEDO s-a afirmat odată cu pronunţarea hotărârii Klass et al. c/ Germaniei (1978). Judecătorul european a justificat interpretarea strictă a art. 8, al. 2 pornind de la ideea potrivit căreia „puterea de a supraveghea în secret cetăţenii nu este tolerabilă de către CEDO decât în măsura strict necesară pentru apărarea instituţiilor democratice”.

12

Acelaşi principiu a fost aplicat în hot. Barthold c/ Germaniei (1985) cu privire la articolul 10, al. 2 care prevede restricţii la libertatea expresiei. Art. 18 precizează că restricţiile la drepturile şi libertăţile garantate nu pot fi aplicate într-un alt scop decât acel pentru care le-a admis CEDO. (Gusinskiy c/Rusia, 2004).

6) Speranța legitimă Utilizată pentru prima dată în hot. Pine Valley et al. c/ Irlanda (1991), noţiunea de „speranţă legitimă”, distinctă de cea de „încredere legitimă”, a avut drept funcţie justificarea extinderii noţiunii de „bunuri” în sensul CEDO. Astfel, s-a afirmat că o creanţă virtuală poate constitui obiect al protecţiei dacă interesatul are, cel puţin, o speranţă legitimă să o vadă concretizată. Ulterior, hot. Marii Camere Kopecky c. Slovacia (2004) a supus speranţa legitimă criteriului strict al existenţei unei baze suficiente în dreptul intern, ceea ce a dus la apariţia unor interpretări inedite ale art. 6 care garantează dreptul la un proces echitabil (Anagnostopoulos c/ Grecia – garantarea dreptului la un tribunal în mod efectiv și nu iluzoriu) şi a art. 8 extins la protecţia dreptului la imagine (Van Hannover c/ Germania, 2004).

7)

Autonomia personală

Începând cu hot. Pretty c/ Regatul Unit (2002) referitoare la suicidul asistat, Curtea consideră că noţiunea de autonomie personală reflectă un principiu important care extinde interpretarea art. 8, la dreptul de a dispune de corpul său (K.A. şi A.D. c/ Belgia, 2005).

Cu timpul, acest concept individualist a fost mobilizat pentru a creşte întinderea altor articole ale Convenției :

-

art. 11 prin hot. Sorensen şi Rasmussen c/ Danemarca (2006) privind afilierea forţată la un sindicat,

-

art. 5, al. 1 hot. Chtoukatourov c/ Rusia (2008) privind procedura plasării în regim de incapacitate.

-

art. 9, dreptul de a nu avea o religie, Lautsi c/ Italia (2010).

2. Interpretarea evolutivă

Interpretarea CEDO nu poate fi „fixă, ea va evolua în funcție de evoluția societății, a științei precum și a dreptului.

Implică răsturnările de jurisprudenţă admise pentru prima dată în hot. Cossey c/ Regatului Unit (1990), Curtea afirmând că nu se consideră legată de deciziile sale anterioare.

13

Evoluţia unei serii de factori poate la rândul ei să producă evoluţia interpretărilor date de Curte. Instanţa europeană ţine cont de schimbările de obiceiuri sau de mentalităţi, de progresele tehnice şi medicale şi de transformările sociale revelate prin mutaţii juridice.

Curtea a avut o reticenţă constantă în aplicarea interpretării evolutive, chiar dacă se declara deschisă acestei concepţii. Ea pronunţa hotărâri care marcau o evoluţie semnificativă a jurisprudenţei sale (de ex. hot. Huber c. Elveţiei, 1990 privind interpretarea art. 5, al. 3 (competența magistratului pe parcursul procedurilor), sau hot. Soering c/ Regatul Unit, 1989 privind aplicarea art. 3, („culoarul morții” = tortură)).

Aplicarea principiului „în lumina condiţiilor de azi” a condus Curtea spre o interpretare diferită de cea dată anterior (în materie de transsexualitate de ex., B. c/ Franţa, 1992).

Răsturnări de jurisprudență

Metoda interpretării evolutive a fost aplicată mai întâi în hot. Sigurdur A. Sigurjonsson c/ Islanda, 1993, prin care Curtea a admis că art. 11 consacră de asemenea un drept de asociere negativ, drept pe care refuzase să îl pronunţe deliberat cu câteva luni mai înainte (hot. Sibson c/ Regatul Unit, 1993).

De la 1 noiembrie 1998, noua Curte nu a ezitat să afirme explicit că, dacă interesul securităţii juridice, a previzibilităţii şi egalitatea în faţa legii o împiedică să se distanţeze de precedentele sale fără un motiv valabil, ea trebuie totuşi să ţină cont de evoluţia situaţiei în statele contractante pentru a ajunge la un consens.

Alte cauze pentru răsturnări de jurisprudență

Cele care nu sunt ghidate de factori de evoluţie, ci răspund mai degrabă, unor exigenţe de coerenţă.

Cauze relevante:

- Pellegrin c/ Franţa, 1999 privind aplicabilitatea art. 6, al. 1, litigiilor privind funcţionarii şi agenţii statului, corectată de hot. Marii Camere Vilho Eskelinen ş.a. c/ Finlanda, 2007, care modifică criteriul ce permite determinarea aplicabilităţii art. 6, al. 1 agenţilor publici.

- Kudla c/ Polonia, 2000, referitor la interpretarea art. 13 prin prisma termenului rezonabil.

- Perez c/ Franţa din 12 februarie 2004 care precizează condiţiile de aplicabilitate a art. 6 la constituirea părţii civile.

14

II – Concepte moderatoare

Pe lângă conceptele amplificatoare, protectoare pentru individ, Curtea a dezvoltat prin jurisprudenţa sa şi nişte concepte moderatoare care autorizează unele limitări a drepturilor protejate în CEDO.

Creație a Curții cum sunt „marja naţională de apreciereşi „principiul proporţionalităţii” sau dispoziții ale CEDO, evocate cel mai frecvent în alineatele doi ale articolelor, dar şi de art. 15 care se referă la derogările în caz de urgenţă, sau de art. 17, care sprijinindu-se pe noţiunea de abuz de drept, împiedică pe cei a căror obiectiv este distrugerea drepturilor sau libertăţilor garantate de textul Convenției de a se folosi de acesta.

1. Marja națională de apreciere

Curtea recunoaşte că legislatorii naţionali şi jurisdicţiile interne dispun de o marjă de apreciere în materia aplicării Convenției (Handyside c/ Regatul Unit, 1976). Concept atașat principiului subsidiarităţii. Respectarea CEDO trebuie să fie asigurată, mai întâi, prin mijloacele juridice interne, fiecare stat trebuie să dispună de o libertate în alegerea măsurilor pentru aplicarea concretă a Convenției. Noţiunea prezintă avantajul de a permite încercarea concilierii exigenţelor construcţiei europene cu apărarea pluralismului juridic. Introduce o supleţe necesară în punerea în aplicare a CEDO favorizând adaptarea sa la realităţile economice, culturale, juridice şi sociale adesea foarte diferite de la o ţară la alta.

Întinderea marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţe, domenii şi context fiind astfel în evoluţie constantă (Rasmussen c/ Danemarca, 1984). În unele domenii este relativ mai largă, în altele ea este mult mai restrânsă. Statele beneficiază de o marjă de apreciere largă în domeniile în care nu există consens european:

- în materie de securitate naţională mai ales pentru aplicarea art. 15 (Lawless c/ Irlanda,

1961).

- în domeniul moralei, (Open Door şi Dublin Well Woman c/ Irlanda, 1992) ,

- în materie de proprietate (James c/ Regatul Unit, 1986)

- în domeniul electoral (Matthews c/ Regatul Unit, 1999).

Marja de apreciere a statelor pare foarte largă atunci când acestea sunt ţinute să îndeplinească o obligaţie pozitivă.

15

Începând cu hot. Abdulaziz, Cabales şi Balkandali c/ Regatul Unit, 1985, obligaţiile pozitive au fost supuse aceluiaşi regim ca şi celelalte obligaţii, cu precizarea că în privinţa lor statele beneficiază „de o marjă largă de apreciere”. Ulterior, pornind de la hot. Powell şi Rayner c/ Regatul Unit, 1990, marja nu mai este ”largă” ci una „certă”.

Marja este redusă de la intrarea în vigoare a Convenției europene pentru prevenirea torturii din 25 noiembrie 1987, atunci când obligaţia pozitivă se referă la garantarea integrităţii fizice a persoanelor arestate sau deţinute. Marja de apreciere este redusă atunci când există un consens, o identitate de vedere a statelor părţi. Domenii:

-

protecţia autorităţii judiciare (Sunday Times c/ Regatul Unit, 1979).

-

intimitatea vieţii private în care nu pot exista ingerinţe decât pentru cauze deosebit de grave (Dudgeon c/ Regatul Unit, 1981, dreptul de a avea relaţii homosexuale între adulţi) sau „o necesitate socială imperioasă” (Nasri c/ Franţa, 1995, cenzurează expulzarea unui surdo mut care trăise în Franţa de la vârsta de 4 ani).

-

libertatea expresiei (Schwabe c/ Austria, 1992). În acest domeniu se observa, de curând, o amorsare a tendinței de extindere a marjei de apreciere în hot. Prager şi Oberschlick c/ Austria din 26 aprilie 1995.

2.

Principiul proporționalității

Este unul dintre principiile generale de drept având consecinţe importante atât pentru edificarea Europei comunitare cât şi pentru dezvoltarea Europei drepturilor omului. Este un principiu de ordin calitativ traducând o cerinţă de adecvare între un obiectiv, ipotetic legitim, şi mijloacele puse în aplicare pentru a atinge obiectivul. Permite verificarea ca mijloacele utilizate pentru a realiza un scop legitim să nu fie exagerate. Se referă la asigurarea unui echilibru între scop şi mijloacele folosite pentru atingerea acestuia (nu se sparge o alună (scopul legitim) cu un baros (mijloc exagerat)). În jurisprudenţa Curţii acest principiu se traduce prin „ găsirea justului echilibru între interesul general şi interesele individului” (cauza lingvistică belgiană).

Proporţionalitatea a fost implicit (Lawless c/ Irlanda, 1 iulie 1961) sau explicit (Brannigan şi McBride c/ Regatul Unit, 1993) utilizată pentru a controla restricţiile la obligaţiile ordinare admise de art. 15 (derogarea în caz de stare de urgenţă) în circumstanţe excepţionale precum războiul sau alte pericole care ameninţă viaţa naţiunii.

16

Conceptul de proporţionalitate este astfel utilizat pentru a controla punerea în aplicare a alineatelor doi din articolele 8, 9, 10 şi 11 ale Convenției şi a al. 3 din art. 2 al Ptc. 4 care autorizează restricţii „prevăzute de lege” şi „necesare într-o societate democratică(Handyside c/ Regatul Unit, 1976, Olsson c/ Suedia, 1988) şi pentru a împiedica statele să atingă prin mijloace prea brutale obiectivele legitime:

- de securitate naţională,

- de menţinere a ordinii publice,

- de protecţie a sănătăţii şi moralei.

CURS III - Drepturi cu caracter primordial pentru persoane, protejate de CEDO

Dreptul la viaţă Art. 2 CEDO

Calificare Drept primar Inspiraţie: DUDO, art. 3 Parte din “nucleul dur” al CEDO Unul dintre elementele fundamentale ale patrimoniului comun al statelor membre Drept suprem şi atribut inalienabil al fiinţei umane Protecţia eficientă a dreptului la viaţă este condiţie esenţială pentru exercitarea tuturor celorlalte drepturi.

Respectare absolută “Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege” (art. 2, al.1) Cf. jurisprudenţei CEDO statele au “datoria primordială de a garanta dreptul la viaţă prin instituirea unei legislaţii penale concrete care să descurajeze atingerile aduse persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru prevenirea, reprimarea şi sancţionarea încălcărilor”. Kilic c. Turcia Mahmut Kaya c. Turcia

17

Dreptul la viaţă valoare fundamentală a societăţii McCann c. Regatul Unit Valoare supremă pe scara drepturilor omului pe plan internaţional Streletz, Kessler şi Krenz c. Germania Preeminenţă în raport cu alte drepturi Pretty c. Regatul Unit

Obligaţia negativă a statului

Să se abţină de la atingerea dreptului la viaţă

Moartea nu poate fi provocată nimănui cu intenţie

Uciderea din culpă Iniţial Comisia a apreciat că uciderea din culpă nu încalcă art. 2

X c. Belgia (1969)

În urma unor critici, ea şi-a nuanţat poziţia: limitându-se la controlul legalităţii utilizării forţei,

fără a cerceta intenţia persoanei în cauză Stewart c. Regatul Unit (1984) Curtea admite posibilitatea de angajare a responsabilităţii statului în caz de ucidere din culpă Ilhan c. Turcia (2000)

Obligaţiile pozitive ale statului Să ia măsurile necesare pentru protejarea vieţii Naddaf c. RFG L.C.B. c. Regatul Unit Osman c. Regatul Unit Demiray c. Turcia Keenan c. Regatul Unit

În cazul problemelor de sănătate publică să-şi asume anumite precauţii Association X c. Regatul Unit

X

c. Irlanda

X

c. Austria

Cipru c. Turciei Khokhlich c. Ucraina

18

McGlinchey c. Regatul Unit Henaf c. Franţa Tarariyeva c. Franţa În cazul problemelor de securitate autorităţile trebuie să intervină activ pentru a garanta efectivitatea dreptului la viaţă W c. Regatul Unit

Statul trebuie :

Să implementeze o legislaţie eficace, care să califice ca infracţiuni omuciderile voluntare comise de particulari sau de agenţi ai statului acţionând în afara puterilor lor oficiale Öneryildiz c. Turcia Să instituie un cadru legal aplicabil în spitale sau să instaureze un sistem eficient care să permită stabilirea cauzei decesului persoanelor plasate sub responsabilitatea profesioniştilor sănătăţii Calvelli şi Ciglio c. Italia Să instituie un sistem efectiv de supraveghere a poliţiei în cazul acţiunii acesteia în raport cu persoanele reţinute Taïs c. Franţa

Ancheta la care conduce recurgerea la forţă cauzatoare de moarte din partea agenţilor statului Trebuie să fie:

Eficientă

Completă

Imparţială

Cu scopul de a:

Clarifica situaţia

Identifica eventualii responsabili

McCann c. Regatul Unit Cipru c. Turcia Cicek c. Turcia High Jordan c. Regatul Unit Natchova şi alţii c. Bulgaria Akkum şi alţii c. Turcia

19

Lipsa anchetei constituie în sine o violare a art. 2. Kaya c. Turcia Ognyanova şi Tchoban c. Bulgaria Scavuzzo-Hager c. Elveţia Ataman c. Turcia Byrzykowski c. Polonia Bazorkina c. Rusia Estamirov c. Rusia Luluyev c. Rusia Anter şi alţii c. Turcia

Criteriile efectivităţii anchetei:

Independenţa anchetatorilor în raport cu agenţii statului implicaţi în evenimente Gülec c. Turcia, Ugur c. Turcia, McShane c. Regatul Unit, Slimani c. Franţa, Rivas c. Franţa Ancheta trebuie să permită să se determine dacă forţa folosită a fost sau nu justificată Avsar c. Turcia Gül c. Turcia Ancheta trebuie să fie rapidă, desfăşurată în timp util, însă, pentru a fi şi eficace, nu trebuie să fie de o durată foarte redusă :

Kilic c. Turcia Cakici c. Turcia Ertak c. Turcia Jordan c. Regatul Unit Khachiev şi alţii c. Rusia Taïs c. Franţa Controlul public al anchetei şi al rezultatelor acesteia trebuie să fie satisfăcător pentru a garanta răspunderea celor responsabili. Öneryildiz c. Turcia Apropiaţii victimei trebuie să aibă posibilitatea de a participa la procesul de investigaţie, pentru a proteja în mod eficient interesele lor legitime. Shanagan c. Regatul Unit

20

Kelly şi alţii c. Regatul Unit Chiar dacă art. 2 priveşte activităţile statului de natură să pună în pericol viaţa persoanelor, din conţinutul lui nu se poate deduce o obligaţie pozitivă a statului de a împiedica orice violenţă potenţială, povara astfel impusă statului ar deveni excesivă şi insurmontabilă. Tanribilir c. Turcia

X

c. Regatul Unit

X

c. Irlanda

X

c. Irlanda şi Regatul Unit

Osman c. Regatul Unit

Protecţia vieţii specifică unor categorii de persoane

Deţinuţii Specificitatea reiese din faptul că deţinuţii se află complet sub controlul autorităţilor care au obligaţia de a-i proteja. Slimani c. Franţa Rivas c. Franţa

Autorităţile trebuie să acţioneze din oficiu în momentul în care cauza le este supusă atenţiei, fără a fi necesară o plângere prealabilă din partea rudelor.

Rudele trebuie implicate în procedură astfel încât să îşi poată proteja interesele legitime (ex. Franţa permite rudelor să se constituie parte civilă cu titlu incident într-o anchetă de acest fel). McKerr c. Regatul Unit Slimani c. Franţa

Expulzarea cu risc de execuţie capitală Cf. jurisprudenţei relativ recente (2005) există o încălcare a art. 2 atunci când expulzarea intervine în pofida unui risc confirmat de a muri. Bader şi alţii c. Suedia Hussun şi alţii c. Italia Nu va exista încălcare a art. 2 atunci când statul către care se face expulzarea nu a abolit pedeapsa capitală, dacă sunt oferite garanţii guvernamentale privind excluderea pedepsei cu moartea. Salem c. Portugalia Zoub Saoudi c. Spania

21

Dispariţiile forţate Curtea a conchis că “dispariţia” persoanelor deţinute, constituie o încălcare a art. 2 , mai ales în cazul absenţei unei anchete din partea autorităţilor Timurtas c. Turcia Cipru c. Turcia Aydin Eren c. Turcia Mikheyev c. Rusia Bazorkina c. Rusia

Cooperarea dintre state În contextul protejării valorilor care reies din art. 2 statele au o obligaţie de cooperare cu alte state. Lipsa de cooperare a statului pârât constituie o neîndeplinire distinctă a obligaţiilor sale. Timurtas c. Turcia

Frontierele dreptului la viaţă

Începutul dreptului la viaţă

Convenţia nu defineşte cu precizie limitele temporare ale dreptului la viaţă

Curtea rămâne foarte prudentă în interpretarea acestei limite

Întreruperea voluntară a sarcinii Comisia a apreciat că avortul este compatibil cu art. 2 al. 1 din perspectiva protejării sănătăţii mamei

X c. Regatului Unit

Termenul “orice persoanănu este asociat de către Comisie cu “copilul care urmează să se

nască

X c. Regatului Unit

Concluzia Curţii este că statele au o anumită putere discreţionară în acest domeniu

X c. Norvegia

Curtea a deplasat dezbaterea acestui subiect pe terenul libertăţii de expresie. Orice injoncţiune care restrânge libertatea de a comunica sau primi informaţii cu privire la avorturile practicate în afara teritoriului naţional este contrară art. 10. Open Door şi alţii c. Irlanda

Curtea a evitat să se pronunţe asupra dreptului la viaţă a fetusului lăsând marja de apreciere statelor.

22

Open Door şi alţii c. Irlanda Boso c. Italia Vo c. Franţa

Sfârşitul vieţii

Este dificil să se dea o apreciere reieşind din art. 2.

Chestiuni pertinente în acest domeniu se raportează cu precădere la eutanasie.

Poziţia judecătorului european cu privire la dreptul de a muri, fie de mâna unui terţ, fie cu asistenţa unei autorităţi publice, este că acesta nu se poate deduce din art. 2. Pretty c. Regatul Unit.

Eutanasia

Refuzul depenalizării eutanasiei nu poate constitui o violare a art. 2, totuşi, în ipoteza

depenalizării acceptate în anumite condiţii, acest articol nu este încălcat. Condiţii imperative:

-

bolnavul să fi făcut cererea în mod conştient şi voluntar

-

starea sa medicală să fie ireversibilă

-

să fie exercitat un control efectiv.

Sinuciderea deţinutului Art. 2 poate fi invocat în cazul unui deţinut numai dacă autorităţile, cunoscând riscurile, nu iau măsuri adecvate pentru a proteja viaţa deţinutului. Keenan c. Regatul Unit Dacă ancheta nu a îndeplinit exigenţele esenţiale de promptitudine, diligenţă, iniţiativă din partea autorităţilor statului şi de control public, nesatisfăcând astfel criteriile minime de efectivitate, Curtea consideră art. 2 încălcat. Trubnikov c. Rusia

Limitări ale art. 2

Executarea unei sentinţe capitale pronunţată de un tribunal pentru o infracţiune

sancţionată astfel de lege. Recurgerea la forţă absolut necesară pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale.

23

Eliminarea pedepsei cu moartea

Abolire parţială a pedepsei cu moartea (1983-1985):

-

Ptc. nr. 6 a abolit pedeapsa cu moartea pe timp de pace (art. 1).

-

Acceptând posibilitatea prevederii pedepsei cu moartea pentru acte comise în timp de război sau de pericol iminent de război (art. 2).

Abolire totală a pedepsei cu moartea (2002-2003):

- Ptc. nr. 13 prevede abolirea pedepsei cu moartea în orice situaţie, fără derogări (cf. art. 15 CEDO) şi rezerve (cf. art. 57 CEDO). O posibilitate de denunţare a Ptc. nr. 13, sau chiar a CEDO, persistă în virtutea art. 58 CEDO.

Aplicarea principiului legitimei apărări

Pericolul trebuie să fie grav şi actual.

Riposta necesară şi proporţională cu pericolul.

Se referă doar la protejarea persoanelor nu şi a bunurilor. McCann şi alţii c. Regatului Unit

Recurgerea la forţă mai poate fi justificată de :

O arestare legală.

Împiedicarea evadării unei persoane legal deţinută.

Reprimarea unei revoluţii sau insurecţii conform legii. Stewart c. Regatul Unit

Proporţionalitatea se apreciază în raport cu:

Pericolul pentru vieţile umane şi integritatea corporală

Natura scopului urmărit

Natura situaţiei

Wofgram c. RFG Stewart c. Regatului Unit McCann şi alţii c. Regatul Unit

O nouă justificare - lupta împotriva terorismului.

24

Dreptul de a nu fi supus torturii şi altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante Art. 3 CEDO

Inspiraţie

Articolul 5 DUDO:

“Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.”

Text apropiat, PIDCP art. 7:

“Nimeni nu va fi supus torturii şi nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

În special, este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consimţământul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice.”

Convenţii specifice:

Convenţia ONU pentru prevenirea torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau

degradante (1984 1987) Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante (1987 1989)

Caracter

Interdicţie majoră, absolută, fără posibile restrângeri sau derogări chiar şi în cazul

terorismului sau crimei organizate. Aksoy c. Turcia Soering c. Regatul Unit Chahal c. Regatul Unit Labita c. Italia Selmouni c. Franţa Indelicato c. Italia

Drept intangibil. Atribut inalienabil al fiinţei umane.

Valoare fundamentală a unei societăţi democratice. Soering c. Regatul Unit

Obligaţiile statului

Negativă, de abţinere

25

Pozitivă, de protecţie

Obligaţia negativă

Să nu practice tortura

Să nu aplice tratamente inumane sau degradante

Să se abţină de la provocarea unor leziuni grave persoanelor aflate sub jurisdicţia lor.

Pretty c. Regatul Unit A. c. Regatul Unit Z şi alţii c. Regatul Unit Kudhla c. Polonia

Obligaţie pozitivă Să protejeze toate persoanele aflate sub jurisdicţia lor indiferent dacă situaţia periculoasă are loc în afara jurisdicţiei acestora Kirkwood c. Regatul Unit Soering c. Regatul Unit Să apere integritatea fizică a persoanelor private de libertate în orice situaţie. Persoanele rănite în timpul arestării sau detenţiei trebuie îngrijite în mod corect, fără discriminări. Ilhan c. Turcia H. c. Elveţia Algür c. Turcia Cipru c. Turcia Instituirea unei legislaţii adecvate pentru a asigura o protecţie eficientă a integrităţii fizice, mai ales prin intermediul unui cadru juridic şi administrativ al recurgerii la forţă de către reprezentanţii forţelor de ordine. Makaratzis c. Grecia Tzekov c. Bulgaria

Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante Deschisa spre semnare la 26 noiembrie 1987 şi intrată în vigoare în 1989.

Semnată şi ratificată de toate statele membre.

Semnificaţie: mecanism nejudiciar cu caracter preventiv.

Scop: ameliorarea protecţiei persoanelor private de libertate.

26

Instituie un Comitet european pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante

Comitet european pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante

Funcţie: organizarea unor vizite regulate la locurile de detenţie, în afara vizitelor periodice. Scop: asigurarea unei protecţii mai eficiente a persoanelor private de libertate împotriva relelor tratamente. Împuternicit să efectueze vizite în orice loc care se află sub jurisdicţia părţilor unde persoanele sunt private de libertate, fără a fi existat în mod necesar o plângere. Nu are funcţii judiciare: nu se poate pronunţa asupra încălcării eventuale a unor instrumente internaţionale pertinente. Poate formula recomandări evaluând faptele constatate cu ocazia vizitelor efectuate. Nu poate efectua acte procedurale (ex. să asculte martori), iar dacă o anchetă suplimentară se dovedeşte necesară, nu poate decât să sugereze acest fapt statului în cauză solicitându-i să îl informeze cu privire la rezultate, poate efectua vizite noi, în acelaşi context.

Rolul CPT Nu are vocaţia de a condamna statele. Poate îmbunătăţi eventual protecţia persoanelor private de libertate prin sfaturi avizate. Dacă statul în cauză nu colaborează, convenţia prevede posibilitatea de a face o declaraţie publică, ca măsură cu caracter excepţional (Turcia 15 decembrie 1992, privind condiţiile de detenţie).

Efecte Recomandările CPT nu sunt publicate cu excepţia cazului în care statul consimte, situaţie în care vor fi publicate şi propriile sale observaţii (vezi raportul cu privire la vizita efectuată la aeroportul Roissy-Charles de Gaulle). Deşi recomandările nu sunt urmate de consecinţe Comitetul îşi poate publica raportul cu titlu de sancţiune (declaraţia publică privind Republica Cecenă, iulie 2001; Republica Moldova, iulie 2009) Definiţii În absenţa unei clarităţi a art. 3, definirea s-a conturat pe baza jurisprudenţei. Nu există o separare clară între aceste comportamente, distincţia bazându-se pe o diferenţă de intensitate şi nu de natur