Sunteți pe pagina 1din 95
Proiect finan ţ at din Fondul Social European Investe ş te în oameni! Universitatea Bucure

Proiect finanţat din Fondul Social European

Investeşte în oameni!

ţ at din Fondul Social European Investe ş te în oameni! Universitatea Bucure ş ti -

Universitatea Bucureşti - Facultatea de Fizică

oameni! Universitatea Bucure ş ti - Facultatea de Fizic ă Propriet ăţ i optice ale unor

Proprietăţi optice ale unor materiale cu aplicaţii în fotonică

~ Rezumat ~

Coordonator: Prof. Dr. Daniela Dragoman Drd. Oana – Liliana Grigorescu (Raşoga )

2008-2011

în fotonic ă ~ Rezumat ~ Coordonator: Prof. Dr. Daniela Dragoman Drd. Oana – Liliana Grigorescu

Mulţumiri

Doamnei Prof. Dr. Daniela Dragoman, conducătoarea mea ştiiţifică, îi mulţulesc pentru ajutorul necondiţionat şi răbdarea de care a dat dovadă în decursul acestor trei ani de doctorat. Doamnei Dr. Anca Stănculescu îi mulţumesc pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în acestă perioadă; Domnului Prof. Dr. David Lidzey şi Dr. Ali Adawi le muţumesc pentru posibilitatea de a lucra alături de dânşi pentru o perioadă de 8 luni la Universitatea Sheffield, din Sheffield, Anglia. Domnului Dr. Ioan Baltog, domnului Dr. Adrian Dafinei şi domnului Dr. Gheorghe Dinescu le mulţumesc pentru că au acceptat să îmi fie referenţi. Domnişoarei Dr. Mihaela Baibarac îi mulţumesc pentru înţelegere, sfaturi şi ajutor. Doamnei Dr. Marcela Socol şi doamnei Mirela Rădulescu pentru ajutorul acordat atât ştiinţific cât şî sufletesc. Domnului Dr. Florin Stănculescu, domnişoarei Nicoleta Preda, domnului Dr. Ştefan Antohe, domnului Dr. Ionuţ Enculescu, domnului Dr. Ion Lucian le mulţumesc pentru discuţiile purtate pe marginea acestei teze. Mulţumesc tuturor colegilor din INCDFM care m-au sprijinit, înţeles şi ajutat de câte ori a fost nevoie: doamna Dr. Ligia Frunză, domnul Dr. Ştefan Frunză, Dr. Zgură Irina, Dr. Monica Enculescu, etc. Mulţumesc părinţilor mei şi nu în ultimul rând soţului care m-a înţeles şi m-a sprijinit pe întreaga perioadă. Mulţumesc programului de doctorat al Facultăţii de Fizică, Universitatea Bucureşti care prin intermediul proiectului POSDRU/6/1.5/S/24 a făcut posibilă finalizarea acestei teze.

Introducere Capitolul 1: Cristale fotonice

Cuprins

1.1 Cristale fotonice – consideraţii generale

1.2 Proiectarea unui mediu periodic

Capitolul 2: Metode de obţinere şi caracterizare optică a cristalelor fotonice

2.1

Tehnici de litografie – consideraţii generale

2.2.

Tehnica de litografiere prin fascicul electronic

2.3.

Metode de caracterizare optică a cristalelor fotonice

Capitolul 3: Realizarea şi caracterizarea optică a cavităţilor cristalelor fotonice

3.1 Realizarea prin metoda EBL de cavităţi în cristale fotonice la o tensiune de accelerare de 10 kV şi caracterizare optică prin măsurători de spectroscopie în câmp îndepărtat

3.2 Realizarea prin metoda EBL de cavităţi în cristale fotonice la o tensiune de accelerare de 30 kV şi caracterizare optică prin măsuratori de spectroscopie în câmp îndepărtat

3.3 Proprietăţile de fotoluminiscenţă ale unor compuşi organici depuşi pe cristalele fotonice

3.4 Influenţa depunerii de PFR asupra proprietăţilor optice ale cavităţilor din

cristalele fotonice Capitolul 4: Metode de obţinere şi caracterizare optică a straturilor subţiri organice

4.1 Metode de obţinere a straturilor subţiri organice 4.1.1 Metode de depunere din fază solidă 4.1.2 Metode de depunere din fază lichidă

4.2 (Alte) Metode de caracterizare optică a straturilor subţiri organice

4.2.1 Spectroscopia Raman 4.2.2 Spectroscopia FT-IR 4.2.3 Spectroscopia UV-Vis Elipsometria

4.2.4

Capitolul 5: Proprietăţi optice ale unor straturi subţiri realizate din compuşi organici

5.1 Proprietăţi optice ale unor straturi subţiri realizate din monomeri ai derivaţilor maleamidici

5.2 Proprietăţi optice ale unor straturi subţiri din compuşi arilenvinilici preparate prin evaporare în vid

Concluzii

Introducere

Lumina influenţează vieţile noastre de zi cu zi în diverse moduri, greu de imaginat cu câteva decenii în urmă. Lumina va juca un rol semnificativ în viitor, uşurând calea spre progrese în comunicaţiile prin fibră optică, în noi modalităţi de a practica medicina, biotehnologia, detecţia optică etc.

Fotonica a devenit un domeniu important atât pentru ştiinţă cât şi pentru tehnologie, cuprinzănd fenomenele fizice şi tehnologiile asociate generării, transmisiei, manipulării, detectării şi utilizării luminii. Datorită dezvoltării continue a unor domenii cum ar fi nanotehnologia, ştiinţa materialelor, optica, etc., precum şi datorită dezvoltării rapide a tehnicilor de fabricare la scară micro/nano, fotonica a cunoscut o dezvoltare tot mai rapidă [1,2] . În particular, cristalele fotonice, după decenii de cercetare şi-au găsit din ce în ce mai multă aplicabilitate în ghiduri de undă, filtre de înaltă rezoluţie spectrală, precum şi în telecomunicaţiile bazate pe fibra optică. Mai nou, cristalele fotonice sunt folosite în laseri, diode emiţătoare de lumină sau în filme subţiri având structuri periodice ca strat de protecţie pe cardurile de credit. Cercetătorii speră ca vor realiza diode şi tranzistori din acest material, deschizând astfel calea în realizarea de calculatoare complet optice. Într-o definiţie generală, cristalele fotonice cuprind structurile care au constanta dielectrică periodică în una, două sau trei dimensiuni, şi prezintă bandă interzisă. Această deosebire „geometrică”, combinată cu o varietate de materiale folosite implică un domeniu larg de metode de fabricare şi proceduri, care au tendinţa de a fi specifice pentru fiecare material în parte, depinzând însă şi de natura structurii ce urmează a fi fabricată [3]. Cristalele fotonice pot manipula lumina, menţinând totuşi dimensiunea mică necesară realizării de dispozitive de dimensiuni reduse. În momentul de faţă, una dintre problemele fundamentale ale integrării cristalelor fotonice în dispozitive o constituie calitatea acestora. Un atu important în creşterea calităţii lor constă în marea varietate de materiale şi metode de procesare disponibile, în special în domeniul semiconductorilor. Dacă ţinem cont şi de posibilitatea creşterii de compuşi aparţinând claselor III-V, a realizării de straturi semiconductoare pe izolatori (tehnologia SOI – siliciu pe izolator) sau de heterostructuri, gama de materiale se extinde substanţial [4]. Pe de altă parte, în ultimii ani, semiconductorii organici au căpatat o atenţie deosebită pentru potenţialele lor aplicaţii în domeniul optoelectronicii moleculare şi a fotonicii. În special polimerii sunt relativ ieftini şi pot fi funcţionalizaţi pentru îmbunătăţirea proprietăţilor optice [5-7]. Mai mult, materialele polimerice au devenit candidaţi importanţi în noile tehnologii fotonice şi nanofotonice de procesare a datelor, în special datorită proprietăţilor optice neliniare destul de puternice rezultate din prezenţa electronilor delocalizaţi π-π * [8-10], aceste materiale fiind utile pentru dezvoltarea tehnologiilor fotonice viitoare şi pentru reducerea costurilor sistemelor de comunicare [9,10]. Tehnologiile fotonice sunt puternic dependente de material şi implică diferite aspecte cum ar fi:

aranjamentul la nivel molecular, sinteza, investigarea proprietăţilor, procesarea şi fabricarea de dispozitive. În majoritatea aplicaţiilor bazate pe emisia sau absorbţia radiaţiei, de cele mai multe ori este necesară limitarea câmpului electromagnetic ce înconjoară un dipol emiţător. În momentul în care, în centrul cristalului fotonic este introdus în mod deliberat un defect punctual, acesta se comportă ca o capcană pentru fotoni, fiind cunoscut în literatura stiinţifică sub numele de nanocavitate/cavitate optică. Stări optice asociate cu asemenea defecte pot exista în interiorul benzii interzise fotonice, putând bloca lumina. Până acum, majoritatea lucrărilor experimentale s-au bazat pe nanocavităţi fabricate în Si sau GaAs, care emit în infraroşul apropiat. Există un interes crescut în realizarea de sisteme de nanocavităţi care pot lucra în domeniul vizibil, folosind emisia generată de materiale organice, polimeri conjugaţi sau cristale anorganice. Acestea pot da naştere la structuri ce se pot

comporta ca laseri integraţi de dimensiuni nano, LED-uri sau dispozitive unifotonice lucrând în vizibil [11]. Obiectivul tezei este acela de a studia proprietăţile optice ale unor materiale pentru aplicaţii în fotonică. Principalele “materiale” studiate sunt cristalele fotonice şi materialele organice, scopul tezei fiind de a analiza unele aplicaţii ale cristalelor fotonice, de a vedea în ce măsură materialele organice pot influenţa performanţele cristalelor fotonice, şi de a studia noi substanţe organice. În acest sens, în capitolul 1 se prezintă metoda matriceală cu ajutorul căreia se descrie propagarea luminii în cristalul fotonic şi se discută relaţia între propietăţile materialelor organice care formează structura periodică (indici de refracţie şi grosime) şi reflectivitate. Se prezintă de asemenea o aplicaţie a structurilor periodice pentru modificarea formei unui fascicul de lumină incident. În capitolul 2 este prezentată tehnologia de litografie cu fascicul electronic şi metoda optică de caracterizare a cavităţilor în cristale fotonice, rezultatele experimentale fiind descrise în capitolul 3. Tot în capitolul 3 am prezentat modul în care substanţe organice depuse pe cavitatea cristalului fotonic influenţeaza propietăţile acestuia. Datele experimentale prezentate în capitolul 3 au fost obţinute în cadrul EPMM Group, al Univeristăţii Sheffileld, Anglia, în cadrul perioadei de mobilitate de 8 luni pe care am efectuat-o în cadrul Proiectului de Bursă Doctorală. Deoarece rezultatele din capitolul 3 indică faptul că unele substanţe organice influenţează spectrele de emisie a cavităţilor în cristale fotonice, este de interes studiul unor substanţe organice potenţial folositoare în optică şi optoelectronică şi care ar putea influenţa structurile bazate pe cristale fotonice dacă sunt depuse pe acestea. Din aceste considerente, în capitolele 4 şi 5 sunt prezentate metodele principale de depunere şi caracterizare optică folosite pentru anumite straturi subţiri din materiale organice.

Bibliografie

[1] Photonics and Optical Communication (Course Number 320352) Spring 2005 Introduction Photonics Instructor: Dr. Dietmar Knip; [2] C. Paquet, E. Kumacheva, “Nanostructured polymers for photonics”, Materials Today, Vol. 11, No.4, pag.48-56, April 2008; [3] B. Berčič, „Introduction to Electron Beam Litography”, Jožef Štefan Institute, Jamova 39, 1000 Ljubljana, Slovenia; [4] L. Thylén, M. Qiu, S. Anand, „Photonic Crystals – A step towards Integrated Circuits for Photonics”, Review – Chem. Phys. Chem. 2004, 5, 1268-1283; [5] N. Prasad Paras, D. J. Williams: A Survey of Second-Order Nonlinear Optical Materials in Introduction to Nonlinear Optical Effects in molecules and Polymers, N.Y.: John Willey and Sons, Inc.; 1991, 132; [6] H. S. Nalwa: Nonlinear Optics of Organic molecules and Polymers. New York: CRC; 1997; [7] Gh. Bosshard, K. Sutter, Ph. Prêtre, J. Hullinger, M. Flörsheimer, P. Kaatz, P. Günter:

Organic Nonlinear Optical Materials in Advances in Nonlinear Optical Materials. Switzerland:

Gordon and Breach Publishers; 1996, vol.1, 89; [8] M. S. Wong, U. Meier, F. Pan, V. Gramlich, C.Bosshard, P. Günter, Adv. Mat. 8, 416

(1996);

[9] M. W. Windsor, Luminescence and energy transfer, in Physics and Chemistry of the Organic Solid State, ed. D. Fox, M. M. Labes, A. Weissberger, II, Interscience Publishers, New York, London, Sydney,1965; [10] A. Stanculescu, S. Antohe, H. V. Alexandru, L.Tugulea, F. Stanculescu, M. Socol, Synthetic Metals 147, 215 (2004); [11] M.M. Murshidy, A.M. Adawi, P.W. Fry, D.M. Whittaker şi D. Lidzey, “The optical properties of hybrid organic-inorganic L3 nanocavities”, Vol.27, No.2, pp. 215-221, Februarie

2010/J.Opt.Soc.Am.B;

Capitolul 1

1.1 Cristale fotonice – consideraţii generale

Pentru a găsi un material care poate controla complet propagarea luminii, John D. Joannopoulos, Steven G. Johnson, Joshua N. Winn & Robert D. Meade s-au bazat pe analogia cu cristalele. Un cristal este definit ca o aranjare periodică de atomi sau molecule. Modelul după care atomii şi moleculele se repetă în spaţiu constituie reţeaua cristalului. Reţeaua cristalină poate „bloca” propagarea anumitor unde. Există benzi de energie interzise în structura de benzi a cristalului, ceea ce înseamnă că electronii cu anumite energii nu se pot propaga în cristal. Analogul optic este cristalul fotonic, în care atomii sau moleculele sunt înlocuiţi prin medii macroscopice având constante dielectrice diferite, iar potenţialul periodic este înlocuit de o funcţie dielectrică periodică (mai exact avem un indice de refracţie periodic). Dacă constantele dielectrice ale materialelor sunt suficient de diferite şi dacă absorbţia luminii de către materiale este minimă, atunci interferenţa între undele transmise şi reflectate la diverse interfeţe generează benzi permise şi interzise pentru fotoni, analoage benzilor energetice pentru electroni [1]. Pentru formarea benzilor fotonice este necesar ca periodicitatea spaţială a cristalului fotonic să fie de ordinul lungimii de undă a luminii [2,3,4]. Banda interzisă fotonică defineşte o serie de frecvenţe pentru care lumina nu poate să se propage în cristal. Simetria translaţională perfectă a cristalului fotonic poate fi distrusă într-o manieră controlată, oferind astfel posibilităţi interesante de manipulare a fotonilor. De exemplu, realizând un defect liniar în material obţinem un „fir optic” [4] din care lumina nu poate ieşi. Dacă realizăm o cavitate în centrul cristalului fotonic obţinem o stare fotonică localizată (o „cuşcă” optică) în interiorul benzii de energie interzisă, făcând posibilă localizarea fotonilor [5]. O consecinţă a structurii benzii de energie interzisă fotonică este posibilitatea apropierii de zero a vitezei de grup, încetinind astfel lumina în cristalul fotonic [6, 7]. Se pot proiecta şi fabrica cristale fotonice prezentând defecte punctiforme sau liniare şi cu benzi interzise fotonice pentru anumite intervale de frecvenţe. De exemplu, ghidurile de undă metalice şi cavităţile sunt folosite pentru controlul propagării microundelor, dirijând şi respectiv confinând câmpul electromagnetic. În acelaşi mod, acelaşi tip de defecte realizate în structuri periodice ne oferă posibilitatea controlului undelor electromagnetice din domeniul infraroşu sau vizibil. Se pot fabrica cristale fotonice de o anumită geometrie şi cu dimensiuni de ordinul milimetrilor pentru controlul microundelor, sau de ordinul micronilor pentru controlul radiaţiei din infraroşu. Yablonovitch anticipa încă din 1987 [3] posibilitatea inhibării emisiei spontane în materialele solide prin formarea unei structuri dielectrice periodice tridimensionale având periodicitatea spaţială de ordinul lungimii de undă a luminii. Astfel de structuri periodice pot fi formate din două materiale cu indici de refracţie diferiţi, de exemplu aer şi SiO 2 . Concomitent, S. John a dezbătut problema localizării puternice a fotonilor în anumite microstructuri cu reţele dezordonate şi cu valori mari ale constantelor dielectrice [2]. Aceste două lucrări au constituit punctul de plecare al domeniului cristalelor fotonice. Cristalele fotonice sunt împărţite după periodicitatea straturilor periodice din care sunt alcătuite în: uni-, bi- şi tri-dimensionale [8], aşa cum se observă în Figura 1.1.1. Cel mai simplu cristal fotonic este cristalul unidimensional (1-D) , format din două materiale care alternează periodic pe o direcţie. În mod similar, într-un cristal fotonic bidimensional constantele dielectrice alternează pe două direcţii, în timp ce cristalul fotonic tri-dimensional oferă un control complet al radiaţiei electromagnetice, datorită periodicităţii pe toate cele trei direcţii.

Figura 1.1.1 Cristale fotonice uni-, bi- , tri- dimensionale Pentru a în ţ elege modul

Figura 1.1.1 Cristale fotonice uni-, bi- , tri- dimensionale

Pentru a înţelege modul de formare a benzilor interzise în cristalele fotonice, ne folosim de ecuaţiile lui Maxwell scrise pentru undele electromagnetice care se propagă într-un mediu fără curenţi şi sarcini libere [9]:

(

)

(

=

H r,t

E r,t

)

=

t

t

D(r t)

,

B(r t)

,

D(r,t)= 0

B(r,t)= 0

(1.1.1)

Câmpurile electric şi magnetic, E şi H , sunt legate de inducţia electrică D şi de inducţia

magnetică B prin două relaţii ce exprimă răspunsul materialului la excitarea electromagnetică:

B

 

r

H

şi D

 

r

E

=

=

. În tratarea teoretică a structurilor periodice unidimensionale vom folosi metoda matriceală. Vom considera cazul în care radiaţia electromagnetică este monocromatică, caracterizată de frecvenţa unghiulară ω. Astfel, câmpurile electric şi magnetic depind de timp prin factorul exp(−iωt):

r

(

r

E r

r

H

,

r

(

r

,

t

)

t

)

=

=

r

(

r

)

E r e

r

H

(

)

r

r e

i

i

t

t

a) Cristale fotonice unidimensionale

(1.1.2)

În cazul în care mediul stratificat constă din straturi subţiri alternante, având valori diferite ale indicilor de refracţie, ca în Figura 1.1.2, unde axa x este normală la interfaţă şi este perioada, distribuţia câmpului electric, respectv magnetic, pentru o undă care se propagă în planul x-z poate fi scrisă (Teorema Floquet):

unde:

r

(

)

E r r

r

H

(

r

r

)

=

=

(

e r r

t

)

r

(

h r

t

i

)

e

e

i

z

z

(1.1.3)

- β este constanta de propagare pe direcţia z, care ia valori pozitive dacă unda electromagnetică se propagă de-a lungul direcţiei z pozitive, şi valori negative

dacă unda electromagnetică se propagă în sens opus ;

-

r

r t =

(x y)

,

este vectorul coordonatelor transversale în raport cu axa z .

vectorul coordonatelor transversale în raport cu axa z . Figura 1.1.2: Por ţ iune dintr-un mediu

Figura 1.1.2: Porţiune dintr-un mediu periodic stratificat

În plus, pentru cazul particular în care avem un câmp electromagnetic transversal electric (TE), unde e r este polarizat pe direcţia y, ecuaţiile lui Maxwell capătă următoarele forme :

i

E

y

x

H

y

i

E

y

+

z

i

= 0

H

Z

H

x

= 0

= 0

H

x

H

z

y

H

x

z

y

H

z

x

H

x

y

H

y

z

+

=

=

i

0

0

E

y

= 0

(1.1.4)

Din (1.1.4) rezultă că: H y = 0, în timp ce E y , H z , H x sunt funcţii doar de x şi z. Din consideraţii de simetrie obţinem :

cu :

de y = i h z dx 2 dh   z = i 
de
y = i
h z
dx
2
dh
z
=
i 
 e
y
dx
e
y
h =
x

(

E

H

H

y

x

z

x

(

(

,

x

x

,

,

z

)

z

z

)

)

=

=

=

e

y

(

)

x e

i

h

x

h

z

(

(

x e

x e

)

)

i

i

z

z

z

(1.1.5)

Cele două ecuaţii diferenţiale de gradul intâi se pot rescrie ca :

d

2

e

y

dx

2

+

(

2

2

)

ω εµ β e

y

=

d

2

e

y

dx

2

+

k

2

0

n

2

2

cos

θ e

y

= 0

(1.1.6)

unde:

câmp electromagnetic incident la un unghi h z . Soluţia ecuaţiei 1.1.6 se poate scrie ca :

2

= n k , pentru un mediu omogen cu indice de refracţie n şi

0

2

2

, pentru un

faţă de axa x. O ecuaţie identică este satisfãcută pentru

= k n

0

sin

e

h

y

z

(

(

x

x

)

)

=

=

A

C

exp(

exp(

ik nx

0

ik nx

0

cos

cos

)

)

+

+

B

D

exp

(

exp

(

ik nx

0

ik nx

0

cos

cos

)

)

(1.1.7)

Datorită dependenţei dintre coeficienţii A, B, C, D impuse de ecuaţiile care urmează după

relaţia 1.1.5, Ak n cos

0

cu :

p =

urmeaz ă dup ă rela ţ ia 1.1.5, Ak n cos 0 cu : p =

cos

=

.

C

şi

e

h

y

z

(

(

x

x

)

)

Bk n cos

0

=

D

, relaţia 1.1.7 se poate scrie sub forma:

=

=

ik nx

exp(

A

p A

[

0

exp(

cos

)

cos

ik nx

0

+

)

B

exp

B

(

exp

ik nx

0

cos

)

(

ik nx

0

cos

)]

(1.1.8)

Dacă exprimăm coeficienţii A şi B în funcţie de e y (x) si h z (x), dependenţa câmpurilor incidente de cele de la ieşirea din probă poate fi exprimată prin intermediul unei matrici unitare M:

(

e 0

)

y

h

z

(

0

)

(

e x

)

y

h

z

(

x

)

= M

unde, pentru un mediu omogen:

M

=

M

(

n ,

L opt

)

cos

(

ip

=

k nx

0

sin

(

0

cos

k nx

)

cos

)

(

sin

i

cos

(

k nx

0

k nx

0

cos

)

cos

)

/

p

(1.1.9)

(1.1.10)

este un multiplu întreg de

semi-lungimi de undă (lungimea de undă se regaseşte în

este proporţional cu matricea unitate 2 2. Deoarece componentele tangenţiale ale

câmpurilor electric şi magnetic sunt continue la interfaţă, matricea totală a unui mediu stratificat constând dintr-o succesiune de N straturi omogene, indexate cu indicele i, este dată de produsul matricilor fiecărui strat:

), materialul este transparent,

adică

Pentru lungimile de undă pentru care drumul optic L

opt =

M

(

n L

,

opt

)

k

0

=

2

nxcos

/

M

=

N

i = 1

M

(

n

i

,

L

opti

) .

(1.1.11)

Pentru a determina numărul de undă/constanta de propagare a câmpului electromagnetic într- un mediu nemagnetic stratificat a cărui perioadă constă din două straturi cu indici de refracţie şi grosimi n 1 , d 1 , respectiv, n 2 , d 2 astfel încât d + d = Λ , se descrie propagarea câmpului prin metoda

matricială cu

, unde k 1 , k 2 sunt numerele de undă ale luminii în cele

două medii de-a lungul direcţiei de propagare. Datorită periodicităţii, câmpurile electric şi magnetic ale modului TE, de exemplu, sunt

identice până la un factor de fază constant exp(ikΛ) cu cele incidente după o perioada

1

2

M

(

Λ

)

= M

(

n

1

,

k L

1

1

)

M

(

n

2

,

k L

2

2

)

:

(0)

  e

 

y

h (0)

z

e

h

 

  = M Λ

(

)

y

(

Λ

z

(

Λ

)

)

e

h

 

  = M Λ

(

)

y

z

(0)

(0) exp(

exp(

ikΛ

ikΛ

)

)

m

m

  =

11 m

12

21 m

22

  e

 

h

  

exp(

z (0) exp(

y (0)

ikΛ

ikΛ

)

)

 

,

(1.1.12)

unde:

- k este numărul de undă/constanta de propagare a modului.

Aceasta se determină egalând cu zero determinantul matricii M (Λ) exp(ikΛ) I , unde I este

matricea unitate. Se obţine :

unde:

= 1

=

= k

n

2

2

cos(

kΛ

)

=

cos(

k L

1

1

) cos(

k L

2

2

)

1

2

k

1

1

k

2

k

2

k

1

+

pentru moduri transveral electric

/ n

;

1 2 pentru moduri transversal magnetic

sin(

k L

1

1

)sin(

k L

2

2

)

(1.1.13)

Ecuaţia (1.1.13) are soluţii numerotate în ordine crescătoare cu k 0 , k 1 , k 2 , …, k N dacă modulul părţii drepte a ecuaţiei este mai mic sau egal cu 1 şi nu are soluţii (nu se propagă moduri prin

se numeşte interval interzis.

Apariţia intervalelor de frecvenţe permise şi interzise în structuri periodice stă la baza cristalelor fotonice şi a dispozitivelor bazate pe acestea. Ecuaţia (1.1.13) reprezintă relaţia de dispersie pentru un cristal fotonic unidimensional.

structură) în caz contrar. Intervalul de frecvenţe pentru care

cos(

kΛ

) > 1

b) Cristale fotonice bi-dimensionale

Cristalele fotonice bidimensionale sunt structuri periodice pe două direcţii şi omogene pe a cea de a treia direcţie [10], aşa cum se observă din Figura 1.1.1. Tratarea teoretică se bazează, ca şi în cazul uni-dimensional, pe ecuaţiile lui Maxwell. Mai mult, ecuaţiile valorilor proprii pot fi mult

simplificate dacă se consideră că vectorul de undă k r este paralel faţă de planul bidimensional. În

acest caz, structura dielectrică este uniformă pe direcţia z. Prin urmare dependenţa de z a (r )

) se regăseşte doar într-un factor de fază, astfel încât vom avea două seturi de ecuaţii

independente prin decuplarea ecuaţiilor Maxwell, vectoriale:

r

r

, E(r

r

)

r

şi H(r

r

Dacă mediul stratificat este periodic şi M (Λ) , cu elemente m ij (i,j = 1,2), este matricea unei perioade de lăţime

, unde

, matricea mediului stratificat format din N perioade este:

M NΛ

(

)

=

(

M Λ

(

)

)

N

=   m

11

C

N

1

m

21

m

C

(

N

)

C

(

1

N

m

)

2

m

(

)

m

22

C

m

12

N

1

(

N

)

1

m

C

N

2

(

m

)

C

m

(

)

m = Tr(

M Λ

(

))/ 2

=

(

m

11

+ m

22

) / 2

şi

C

N

(m)

=

(

sin (N

+

1) cos

1

)

(m) /

2 1 m
2
1
m

sunt polinoamele Chebyshev.

unde r

r

p =

(x, y)

E

z (

r

r

p

 

0

t

H

x

(

r r

p

 

)

 

y

,

)

t =

 

,

t

 

(

r

r

p

 

0

t

H

y

(

r r

p

 

)

x

E

z

,

)

t =

 

,

t

(

r

r

t

)

H

(

v

r

t

)

=

 

(

r

)

 

H

r

E

x

y

p

,

y

x

p

,

0

p

t

z

H

z (

r

r

p

 

(

 

)

 

y

, t

) =

0

(

r r

p

)

t

E

x

r r

p

,

t

H

z (

r

r

p

(

 

)

x

, t

) =

0

(

r r

p

)

t

E

y

r r

p

,

t

x

E

(

r

r

,

t

)

E

(

r r

)

,

t =

y

p

y

x

p

 

0

t

H z

(r t)

v

p

,

, vectorul bidimensional.

(r t)

v

p

,

(1.1.14)

(1.1.15)

Pentru a putea confina lumina care se propagă într-un cristal fotonic bi-dimensional în trei dimensiuni, se fabrică un cristal fotonic bidimensional cu înălţime finită, numit „bloc cristalin fotonic” (photonic crystal slab). O astfel de structură poate confina lumina vertical în interiorul blocului prin intermediul mecanismului reflexiei totale interne, cunoscut sub numele de „index guiding” . În acest caz, apar doi parametrii care influenţează existenţa benzii fotonice interzise: 1) structura trebuie să prezinte simetrie de tip „oglindă” astfel încât modurile TE şi TM să poată fi considerate separat; 2) înălţimea blocului nu trebuie să fie prea mică (modurile vor fi slab confinate), înălţimea ideală fiind la jumătate din lungimea de undă [10]. Un rol important în multe aplicaţii recente îl joacă defectele realizate în cristalele fotonice. De exemplu, defectele punctuale, cunoscute în literatură sub numele de cavităţi (micro/nano cavităţi optice) sunt capabile de a captura fotoni în volume mici, apropiate de limita de difracţie. Acestea sunt în principal caracterizate de doi parametrii importanţi: factorul de calitate Q şi volumul modal (mode volum) V. Cel din urmă reprezintâ întinderea spaţială a confinării electromagnetice şi este folosit în special în caracterizarea ghidurilor de undă realizate cu ajutorul unor defecte liniare. Factorul de calitate este proproţional cu timpul de viaţă al fotonului în cavitate, caracterizând densitatea de energie spectrală. Acesta caracterizează forma răspunsului rezonatorului optic.

Q =

0

E inmagazinata

P pierduta

(1.1.16)

În relaţia (1.1.16) factorul de calitate este definit în funcţie de energia electromagnetică înmagazinată în rezonator şi de puterea pierdută. Legătura dintre Q şi timpul de viaţă al fotonilor în cavitate reiese din faptul că energia înmagazinată în cavitate se amortizează în timp.

, prin intermediul ecuaţiilor

Modurile proprii ale cavităţii sunt definite în funcţie de lui Maxwell, fără surse.

r r

E, H,

~

r

E

r

H

=

=

i

~

i

v

H

~

r

(r )E

r

(1.1.17)

şi prin urmare, factorul de calitate al modului poate fi calculat cu ajutorul frecvenţei proprii complexe ~ , astfel:

Q=

Re

(

~

)

2 Im

(

~

)

(1.1.18)

În cazul în care rezonanţa are formă Lorenziană, factorul de calitate poate fi calculat prin

relaţia:

Q =

0

(1.1.19)

unde numitorii fracţiilor constitue lăţimea totală la jumatea maximului intensităţii de emisie.

1.2 Proiectarea unor structuri periodice

Scopul simulării prezentate în acest subcapitol este de a demonstra capacitatea cristalelor fotonice anizotrope de a se comporta ca modulatori controlabili pentru fasciculele de lumină. Structurile optice periodice, cunoscute sub denumirea de cristale fotonice în cazul în care se formează o bandă interzisă, prezintă numeroase aplicaţii în circuitele fotonice şi în dispozitivele bazate pe modificarea lăţimii şi a poziţiei benzii interzise prin alegerea potrivită a dimensiunilor straturilor periodice precum şi a valorilor constantelor dielectrice ale acestora [8]. Cu toate că s-au făcut eforturi deosebite în studiul teoretic şi experimental al cristalelor fotonice, efectul anizotropiei asupra răspunsului optic al acestora nu este încă explorat îndeajuns de mult. Anizotropia optică se întălneşte în special la materialele organice, fiind fie nativă fie indusă de câmpuri electrice. Un exemplu tipic de materiale organice optic anizotrope sunt cristalele lichide [9]. Banda interzisă fotonică defineşte un set de frecvenţe pentru care lumina nu se propagă în cristal: acordabilitatea benzii interzise prin controlul dimensiunii şi simetriei structurii fotonice este esenţială pentru transmiterea informaţiei la diverse lungimi de undă. De aceea, proiectarea unui mediu periodic constă în aflarea poziţiilor benzilor permise şi interzise în funcţie de indicii de refracţie şi de grosimea straturilor.

a) Incidenţă normală pentru unde transversal electrice

Prima parte a programului 1 de modelare prezentat o constitue aflarea bezilor de energie permise şi interzise în funcţie de grosimile straturilor, d 1 şi d 2 . Prin modificarea acestor grosimi, regiunea interzisă îşi schimbă poziţia şi lăţimea. Condiţia de bază în alegerea materialelor organice pentru construcţia unei structuri periodice a fost aceea ca acestea să prezinte valori destul de diferite ale indicilor de refracţie. În prima parte se va lucra cu o structură de straturi periodice în care indicii de refracţie vor fi egali cu 1,7 pentru stratul de „organic 1” şi 1,4 pentru stratul de „organic 2”. Pentru o grosime de strat de „organic 1” d 1 = 150 nm şi pentru o grosime de strat de „organic 2” d 2 = 100 nm s-au obţinut benzile permise şi interzise ale structurii periodice figurate în Figura 1.2.1, cu linie continuă. Modificând grosimile straturilor, observăm următoarele:

dacă lăsăm distanţa d 2 neschimbată şi creştem grosimea de strat d 1 = 200 nm obţinem curba cu linie punctată;

dacă lăsăm distanţa d 2 neschimbată şi scădem grosimea de strat d 1 = 100 nm astfel încât să avem straturile de aceeaşi grosime obţinem curba desenată cu linie întreruptă;

dacă modificăm grosimea stratului „organic 2”, d 2 = 150 nm şi lăsăm grosimea stratului ”organic 1”, d 1 = 100 nm obţinem curba reprezentată în figură prin linie-punct.

1 Programul de modelare este realizat de către mine sub îndrumarea coordonatoarei.

Figura 1.2.1 Benzi de frecven ţă premise ş i interzise pentru 3 combina ţ ii

Figura 1.2.1 Benzi de frecvenţă premise şi interzise pentru 3 combinaţii de valori diferite pentru d 1 şi

d 2 , (

- este legat de relaţia 1.1.13).

În primul caz, când stratul de ”organic 1” devine mai gros, se observă o deplasare a benzii

interzise spre dreapta, trecând din spectrul vizibil (400-760 nm) în infraroşu apropiat. Dacă stratul de ”organic 1” devine mai subţire, având o grosime de aproximativ 100 nm, respectiv egală cu cea a stratului ”organic 2”, se observă doar o uşoară deplasare spre dreapta, banda interzisă rămânând în domeniul vizibil. În cazul în care grosimea stratului ”organic 2” depăşeşte grosimea stratului ”organic 1”, adică stratul cu valoarea indicelui de refracţie mai mare este mai gros decât cel cu valoarea indicelui de refracţie mai mic, observăm o deplasare a benzii interzise spre stânga.

A doua etapă a constat în observarea modului în care se comportă reflectivitatea structurii

periodice. Pentru o structura periodică caracterizată de o matrice totala M cu elemente

, i,j = 1,2,

şi plasata intre medii izotrope, numite “inşi “out”, ca în Figura 1.2.2, coeficienţii de transmisie ai structurii pot fi exprimaţi sub forma [11]:

m ij

t =

2 p

in

(

m

11

+

m

12

p

out

)

p

in

+

(

m

21

+

m

22

p

out

)

.

(1.2.1)

( m 11 + m 12 p out ) p in + ( m 21 +

Figura 1.2.2 : Reprezentare schematică a unei structuri periodice

Simulările au fost realizate folosind polinoamele Chebyshev pentru a exprima matricea unui

, din relaţia (1.2.1) au forme diferite în funcţie de

polarizarea luminii. Astfel, aceştia sunt exprimaţi prin

undă transversal electrică (TE) şi prin

magnetică (TM) , cu n in , n out indicii de refracţie ai mediilor “inşi “outşi cu in , out unghiurile de propagare respective. Pentru simplitate, am considerat că mediile “inşi “out” sunt aer, astfel încât

transmisivitatea structurii periodice, definită în general ca

mediu periodic [11]. Parametrii

pentru o

pentru o undă transversal

p

in

şi

p

out

in

p

in

şi

= n

p

out

T

in

cos

=cos

şi

/ n

out

in

out

p

out

= n

out

cos

out

p

in

=cos

in

/ n

=

(

p

out

in out p out = n out cos out p in = cos in / n

p

in

)

t

2 , poate fi exprimată în

forma simplă

T =

t

2

.

Pentru medii nebasorbante, asa cum se consideră a fi cazul în acest capitol, reflectivitatea (reflectanţa) este dată de R = 1 T . În acest subcapitol am studiat întăi reflectivitatea pentru anumite grosimi de strat fixate: d 1 = 100 nm şi d 2 = 150 nm, în timp ce lungimea de undă a fascicolului de lumină incident pe strat variază în intervalul (300-900) nm. Mai mult, analizăm reflectivitatea pentru un număr de perioade N = 6 şi N = 20.

Se observă că pentru un număr mic de perioade, coeficientul de reflexie nu atinge valoarea 1, corespunzătoare unei transmisii nule, de unde rezultă că banda interzisă nu se formează decât pentru un număr de perioade mai mare de 6, în acest caz. Acest lucru este exemplificat în Figura 1.2.3, unde cu linie continuă este prezentată variaţia coeficientului de reflexie pentru N = 6 şi cu linie punctată este prezentată variaţia coeficientului de reflexie pentru o structură periodică cu N = 20. La structura cu un număr mai mare de perioade se observă deja apariţia clară a benzilor de energie interzisă.

apari ţ ia clar ă a benzilor de energie interzis ă . Figura 1.2.3 Reflectivitatea structurii

Figura 1.2.3 Reflectivitatea structurii periodice în funcţie de lungimea de undă

b) Mediu periodic anizotrop folosit ca modulator de fascicul

Plecăm de la ipoteza că avem un cristal fotonic unidimensional având o perioadă compusă din două straturi nemagnetice organice având grosimile d 1 şi d 2 , respectiv indici de refracţie n 1 şi n 2 . Se consideră primul strat ca fiind uniaxial, cu indici de refracţie ordinar n o1 = 1,5 şi extraordinar n e1 = 1,7, valori tipice pentru cristalele lichide [12]. O dependenţă a indicelui de refracţie faţă de unghiul de incidenţă este posibilă doar pentru unda extraordinară într-un mediu izotrop uniaxial. Astfel, expresia indicelui de refracţie este dată de relaţia:

n

1

=

1/

2 2 2 cos 2 / n + sin / n 1 o 1 1
2
2
2
cos
2 /
n
+
sin
/
n
1
o
1
1
e
1
n 1 = 1/ 2 2 2 cos 2 / n + sin / n 1

(1.2.2)

unde este unghiul dintre vectorul undei incidente şi axa optică a primului strat.

Cel de-al doilea strat din componenţa cristalului fotonic, este considerat izotrop cu o valoare a indicelui de refracţie egală cu n 2 = 1,35. Modularea fasciculului de lumină se bazează pe dependenţa răspunsului optic, în particular a coeficienţilor de transmisie, de unghiul de incidentă a radiaţiei. O intensificare a modulãrii ar trebui să aibă loc atunci când fascicolul incident constituie unda extraordinară în materialul uniaxial, mai ales că în acest caz şi indicele de refracţie depinde de unghiul de incidenţă. Astfel, pentru a intensifica efectul de modulare al fasciculului într-o structură periodică, în care axa optică a stratului uniaxial este paralelă cu direcţia x (Figura 1.2.2), iluminăm cristalul fotonic undimensional cu unde transversal magnetice (TM). Din geometria structurii rezultă că unghiul de propagare în stratul 1 este egal cu:

1

1

=

c ă unghiul de propagare în stratul 1 este egal cu: 1 1 = 2 1

2

1

.

Dacă structura periodică anizotropă este plasată între medii „in” şi „out” care sunt ambele aer, transmisivitatea se calculează după cum s-a explicat în subcapitolul anterior (vezi folosind formula (1.2.1) şi discuţiile ulterioare). În acest caz matricea totală a structurii, M, este obţinută prin multiplicarea matricilor fiecărui strat constituent, de forma:

M

j =

cos

(

k L

0

j

)

ip

j

sin

(

k L

0

j

)

i

sin

cos

(

k L

0

) j ) j
)
j
)
j

(

k L

0

p

 

j

(1.2.3)

şi

În Figura 1.2.4 este prezentată dependenţa transmisivităţii de unghiul

unde: j = 1, 2; k 0 = numărul de undă al luminii în vid;

p

j

= cos

j
j

n

j

L

j

= n d

j

j

k d

0

1

=

cos

j

.

1 pentru o structurã

periodică

(verde),

dependenţei unghiulare a transmisivităţii se schimbă drastic o dată cu modificarea grosimii straturilor care formează cristalul fotonic.

2 (albastru). Se observă că forma

k 0

cu

N

d

1

= 3

=

2

,

10

k d

0

2

având

=

k

0

d

1

şi

=

k 0

2 , k d = 4 0 2 d = 3 4, k d 1
2 ,
k d
=
4
0
2
d
= 3
4,
k d
1
0
2

=

(albastru

2 , k d = 4 0 2 d = 3 4, k d 1 0

deschis),

2,k d

0

2

=

(roşu),

k d 1 0 2 = (albastru deschis), 2, k d 0 2 = (ro ş

Figura 1.2.4 : Transmisivitatea transversal magnetică a unei structuri anizotrope cu 10 perioade şi

k 0

d

1

=

2, k d = 0 2
2,
k d
=
0
2

4

(albastru-deschis), k d = 2, k d = (verde); 0 1 0 2 k d
(albastru-deschis),
k d
=
2, k d
=
(verde);
0
1
0
2
k d
=
3
4,
k d
=
2
(albastru).
0
1
0
2

k d

0

1

=

3

= (verde); 0 1 0 2 k d = 3 4, k d = 2 (albastru).

2, k d

0

2

=

(roşu) şi

În Figura 1.2.5, este pusă în evidenţă dependenţă coeficientului de transmisie de 1 pentru

cristale fotonice formate tot dintr-un număr de 10 perioade, dar cu straturile caracterizate de

(curba

roz), confirmându-se şi de această dată faptul că forma transmisivităţii ca funcţie de unghiul 1 se modifică în funcţie de grosimile straturilor, dar şi de valorile indicilor de refracţie, care acum sunt pentru stratul 1: n o1 = 1.55 şi n e1 = 1.7 şi pentru stratul 2: n 2 = 1.4.

= ,

k

0

/ 2

d

1

k

0

d

2

=

/ 4 (curba albastră),

k

0

d

1

=

,

k

0

d

2

=

/ 2