Sunteți pe pagina 1din 120
INSTALA Ţ II TERMICE X.5.1. Generalit ăţ i X.5.1.1. Rolul instala ţ iilor termice în

INSTALAŢII TERMICE

X.5.1. Generalităţi

X.5.1.1. Rolul instalaţiilor termice în industria textilă

Specific acestei categorii industriale sunt instalaţiile de încălzire destinate asigurării confortului termic în spaţiile ocupate de oameni şi instalaţiile de încălzire ce asigură energia termică necesară desfăşurării proceselor tehnologice. Confortul termic se referă la zonele ocupate de către personalul lucrător, acesta fiind stabilit diferenţiat, în funcţie de zona de amplasament a ocupantului. O primă zonă poate fi constituită de spaţiile destinate activităţilor administrative, în care confortul termic poate fi definit de cel puţin patru parametri de confort: temperatura medie a spaţiului încălzit t i , temperatura medie de radiaţie θ mr , viteza medie de deplasare a curenţilor de aer v i şi umiditatea relativă a aerului φ. Această zonă poate fi definită zonă de confort termic uman. Cea de-a doua zonă se referă la condiţiile termohigrometrice impuse de procesele tehnologice. Această zonă o putem defini ca zonă de confort termic tehnologic şi, în acest caz, cei patru parametri de confort sunt definiţi de cerinţele tehnologice, astfel că ocupanţii vor trebui să le accepte prin adaptare, luând precauţiile ce se impun pentru asigurarea confortului termic uman. Pentru evaluarea confortului termic uman, astăzi există o metodă foarte complexă,

dezvoltată de către Franger, care consideră că variabilele esenţiale care influenţează echilibrul termic uman prin starea sa de confort sunt următoarele:

– nivelul de activitate care induce nivelul producţiei interne de căldură din corp Q corp ;

– conductivitatea termică a îmbrăcăminţii λ h ;

– temperatura medie a aerului interior t i ;

– temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor delimitatoare θ mr ;

– viteza medie de deplasare a aerului în zona ocupată de oameni;

– umiditatea relativă a aerului φ sau conţinutul de umiditate x.

Ecuaţia de confort dată de Franger reprezintă o metodă raţională de evaluare practică a stărilor climatice din spaţiile ocupate de oameni. Din aceasta s-a dedus un indice termic nou care indică preferinţa medie previzibilă (PMV) a unui grup important de persoane în funcţie de activitate, îmbrăcăminte şi cei patru parametri de climat. Scara psihofizică pentru evaluarea climatului termic interior după indicele PMV este prezentată în tabelul X.5.1. Expresia matematică a PMV, destul de complexă, poate fi utilizată sub forma unui cod de calcul, atât în faza de proiectare cât şi în faza de evaluare a eficienţei instalaţiei. Cu toate că această metodă de evaluare a confortului este foarte modernă, nu include explicit starea de insolaţie datorită suprafeţelor de încălzire radiante.

994 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PROBLEME TEHNICE GENERALE

 

Evaluarea climatului termic după indicele PMV

Tabelul X.5.1

Frig

Rece

Aproape rece

Aproape cald

Cald

Foarte cald

–3,00

–2,00

±0,00

+1,00

+2,00

+3,00

Pentru evaluări mai rapide se poate utiliza indicele de confort stabilit de către Van Zuilen prin relaţia următoare :

(X.5.1)

BC=

+

0,25(

t

i

mr

)

+

0,1

0,1(37,8

t

) v i i
)
v
i
i

x

în care: C este o constantă care are valorile: –9,2 pentru perioada rece şi –10,6 pentru perioada caldă; x – conţinutul de umiditate al aerului încăperii, în g/kg. Confortul termic poate fi evaluat prin valorile B obţinute în funcţie de ceilalţi parametrii de confort (t i , θ mr , x şi v i ) stabiliţi teoretic sau experimental.

Tabelul X.5.2

Evaluarea confortului termic după indicele B

Frig

Rece

Răcoare

Confort

Cald

Prea

Foarte

confortabilă

optim

confortabil

cald

cald

–3,00

–2,00

–1,00

±0,00

+1,00

+2,00

+3,00

Utilizând una din cele două metode de evaluare se poate estima nivelul confortului termic uman pentru două etape curente în realizarea unei investiţii:

în faza de proiectare, mărimile fizice din expresiile de evaluare sunt stabilite pe bază de calcul; în faza de exploatare, la evaluarea eficienţei instalaţiei de încălzire mărimile fizice vor fi măsurate: temperaturile interioare t i cu termometre digitale, temperaturile medii de radiaţie θ mr cu aparate în infraroşu, conţinutul de umiditate x prin măsurarea umidităţii relative şi apoi cu ajutorul diagramei h-x, viteza medie de deplasare a aerului, cu un termoanemometru digital. Cât priveşte confortul termic tehnologic, specific industriei textile sunt temperatura medie şi umiditatea aerului ale căror valori sunt mult diferite de limitele confortului termic uman. Rezultă că ocupanţii acestor spaţii vor apela la mijloace specifice de ameliorare a confortului lor prin modificarea îmbrăcămintei. Pentru aplicaţiile industriale în care sunt utilizate sisteme de încălzire prin radiaţie se poate considera deosebit de important să fie verificat un al cincilea parametru de confort definit ca flux radiant la nivelul capului q cap , care trebuie să se situeze sub valoarea de la care apare insolaţia. În aceste cazuri particulare, fluxul unitar de căldură primit de capul oamenilor q pc de la un panou radiant de temperatură θ p poate fi calculat cu relaţia:

)(

(X.5.2)

q

pc

rpc

ϕ

pc

(1

−ε

θ

p

−θ

)

[W/m 2 ],

cap

iar condiţiile de confort care elimină pericolul apariţiei insolaţiei sunt date de expresia:

q pc q pc max ;

(X.5.3)

Instalaţii termice

995

Tabelul X.5.3 Fluxuri unitare maxime la nivelul capului q pc max , în W/m 2

t i [°C]

12

15

18

20

pc max [W/m 2 ]

q

44,66

31,90

19,14

12,76

X.5.1.2. Clase de instalaţii utilizate

În cadrul unităţilor de procesare a materialelor textile se apreciază că se regăsesc două categorii de clădiri: prima categorie se referă la spaţii administrative, iar cea de-a doua, la spaţii de producţie. Clădirile administrative, realizate ca obiective independente sau anexe sociale, pot fi dotate cu instalaţii de încălzire cu corpuri statice sau cu ventiloconvectoare care să asigure şi răcirea aerului în sezonul cald. Spaţiile de producţie necesită, de regulă, parametri climatici interiori supuşi cerinţelor tehnologice, fapt pentru care realizarea climatului tehnologic se obţine cu instalaţii de condiţionare a aerului utilizate în toate sezoanele anului, la care se mai pot adăuga instalaţiile de ventilare ce lucrează în cuplaj cu instalaţii de încălzire cu aer cald. În unele cazuri particulare spaţiile industriale pot fi încălzite şi cu instalaţii de radiaţie de joasă temperatură. Pentru spaţiile de producţie mai pot fi adăugate instalaţiile de încălzire tehnologice, care de regulă folosesc drept agent termic aburul saturat de medie sau joasă presiune. Se poate concluziona că pentru industria textilă pot fi aplicate următoarele clase de instalaţii:

instalaţii de încălzire cu corpuri statice, utilizând drept agent termic apa caldă de joasă temperatură;

instalaţii de încălzire-răcire cu ventiloconvectoare, utilizând apă caldă de joasă temperatură şi apă răcită;

instalaţii de încălzire prin radiaţie de medie temperatură, utilizând combustibil gazos sau combustibil lichid uşor;

instalaţii de încălzire cu aer cald, în cazul spaţiilor tehnologice care necesită instalaţii de absorbţie a poluanţilor;

instalaţii de condiţionare a aerului.

Deoarece gestionarea energiei termice trebuie să se facă pe criterii economice, sursele de agenţi termici şi instalaţiile interioare ce vor fi alese vor trebui să satisfacă următoarele cerinţe:

asigurarea nivelului de încălzire corespunzător zonei;

posibilitatea de reglare în funcţie de solicitarea termică externă;

trecerea în regim de gardă în orele de încetare a activităţii productive.

X.5.1.3. Acte normative specifice

Pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală vor fi luate în considerare următoarele acte normative:

I.13/1 – 02 - Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire

centrală;

996 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PROBLEME TEHNICE GENERALE

I.13/2 – 02 - Normativ pentru exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală;

C107/3 – 97 – Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, MLPTL – INCERC, 1998;

SR 1907/1 – 97 – Necesarul de căldură de calcul;

SR 1907/2 – 97 – Temperaturi interioare convenţionale de calcul;

SR 1797/1 – 79 – Dimensionarea corpurilor de încălzire;

STAS SR 11247/3 – 80 – Caracteristici termice şi hidraulice ale corpurilor de încălzire;

STAS 2764 – 86 – Cazane de abur, apă fierbinte şi apă caldă. Debite, presiuni şi temperaturi nominale;

STAS 54 – 80 – Combustibil lichid uşor;

STAS 12574-80 – Concentraţii de poluanţi la imisie;

Ordinul MAPPM nr.462 – Concentraţii de poluanţi la emisie.

X.5.2. Parametrii climatici de calcul

X.5.2.1. Parametrii climatici interiori

Temperaturile interioare convenţionale de calcul pot fi considerate temperaturi reale ale încăperilor, în următoarele condiţii:

– pentru încăperi încălzite din clădiri de locuit, temperatura interioară convenţională

de calcul este media temperaturilor înregistrate timp de 24 h, la o distanţă de 2 m de pereţii

exteriori, la 0,75 m deasupra pardoselii;

– pentru încăperi cu orar de ocupare limitat (din clădiri administrative şi social

culturale), temperatura interioară convenţională de calcul este media temperaturilor

înregistrate pe durata perioadei de ocupare, la o distanţă de 2 m de pereţii exteriori, la 0,75 m deasupra pardoselii;

– pentru hale industriale şi alte spaţii de producţie, temperatura interioară con-

venţională de calcul este media temperaturilor înregistrate pe durata zilnică a programului de lucru, în zona de staţionare a muncitorilor, la 0,75 m deasupra pardoselii. Temperaturile se măsoară cu termometrul cu glob (capabil să înregistreze şi efectul schimburilor de căldură prin radiaţie). Valorile normate pentru clădiri administrative şi anexele sociale din încăperile industriale sunt date în tabelul X.5.4. Pentru încăperi neîncălzite temperatura interioară se va calcula pe baza unui bilanţ termic cu relaţia:

t

i

=

A j Σ t j R oc A j Σ R oc
A
j
Σ
t
j
R
oc
A
j
Σ
R
oc

[ºC]

(X.5.4)

în care: t j reprezintă temperaturile interioare de calcul ale încăperilor sau spaţiilor învecinate, în ºC; A j – aria suprafeţelor ce delimitează încăperea, în m 2 ; R oc – rezistenţa termică corectată a elementului considerat, în m 2 K/W.

Instalaţii termice

997

Tabelul X.5.4

Temperaturi interioare pentru spaţii încălzite

Categoria clădirii şi destinaţia încăperilor

Temperatura interioară convenţională de calcul ºC

Birouri Săli de conferinţe şi festivităţi Săli de aşteptare Biblioteci, camere de lectură Biblioteci, depozite de cărţi Holuri, vestibuluri, garderobe Camera portarului Scări, coridoare Grup sanitar (closete, pisoare) Vestiare Camere de dezbrăcare şi duşuri Spălătoare fără dezbrăcare Arhive cu personal Arhive, depozite de cărţi Centrale telefonice, staţii de radioficare etc. Bufete Cabinete medicale Intrări (windfang) Cabinete de toaletă pentru femei Încăperi pentru alăptare

20

18

16

20

15

15

20

15

15

22

22

20

18

10

20

20

22

12

20

22

Pentru procesele de producţie, temperaturile interioare convenţionale de calcul sunt stabilite în funcţie de categoria muncii prestate şi de nivelul degajărilor de căldură şi umiditate.

Tabelul X.5.5

Temperaturi interioare pentru spaţii de producţie

Caracteristica procesului tehnologic

Categoria muncii

Temperatura interioară convenţională de calcul ºC

prestate

Procese de producţie fără degajări de căldură, cu sau fără degajări de umiditate

– uşoară

18

– cu efort mediu

17

– grea

15

Procese de producţie cu degajări importante de căldură, mai ales sub formă radiantă

– uşoară

15

– cu efort mediu

13

– grea

10

Categoria de muncă se va stabili în funcţie de recomandările de mai jos. Prin „muncă uşoară” se înţelege activitatea caracterizată printr-o degajare de căldură a omului sub 5000 kJ în timpul unui schimb de lucru; activitatea care se desfăşoară în poziţia aşezat sau în picioare implicând mişcări ale braţelor, cu efort muscular redus. De

998 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PROBLEME TEHNICE GENERALE

exemplu: munca la maşini automate (strunguri, prese etc.), la mese de montaj, la pupitre de comandă, muncă specifică de tipografie, în industria confecţiilor, de încălţăminte, în ateliere electrice de întreţinere, muncă de sortare şi ambalare a pieselor mici. Prin „muncă cu efort mediu” se înţelege activitatea caracterizată printr-o degajare de căldură a omului de 5000-8000 kJ în timpul unui schimb de lucru; activitatea care se desfăşoară în general în picioare, cu sau fără deplasări de la locul de muncă, cu efort muscular moderat. De exemplu: munca de lăcătuşerie, tinichigerie, tâmplărie, lustruirea mobilei, montare maşini, sudură electrică şi autogenă, sortarea şi concasarea minereurilor, prelucrarea cu maşini a pieselor metalice mari, munca în industria siderurgică cu grad înalt de mecanizare etc. Prin „muncă grea” se înţelege activitatea caracterizată printr-o degajare de căldură a omului mai mare de 8000kJ în timpul unui schimb de lucru; activitatea ce se desfăşoară în picioare cu eforturi musculare importante, muncă manuală la cazangerie, cu ciocanul pneumatic, munca în industria siderurgică cu grad redus de mecanizare, manipularea cu lopata a materialelor etc. În foarte multe cazuri procesele de producţie necesită condiţii de climă interioare deosebite, caz în care temperaturile interioare sunt stabilite de către tehnologi.

Tabelul X.5.6

Temperaturi interioare pentru unele spaţii neîncălzite

Nr.

 

Temperatura exterioară convenţională de calcul, ºC

Viteza convenţională de calcul a vântului, m/s

Rezistenţa termică medie a elementelor de construcţie exterioare, m 2 K/W

crt.

Felul încăperii

0,40

0,41-0,65

0,66-1,30

0

1

2

3

4

5

6

1

Rosturi de dilatare închise

–21

   

–1

 

–18

1

 

–15

3

–12

5

2

Rosturi de dilatare deschise (protejate cu tablă)

–21

   

–12

 

–18

–9

–15

–6

 

–12

–3

3

Încăperi neîncălzite înconjurate în cea mai mare parte de încăperi încălzite

 

8

8

9

11

–21

5

9

11

12

4,5

9

11

12

4

9

11

12

   

8

9

10

12

–18

5

10

12

12

4,5

10

12

13

4

10

12

13

 

8

10

11

12

–15

5

11

12

14

4,5

11

12

14

4

11

12

14

 

8

11

12

13

–12

5

12

13

14

4,5

12

13

14

4

12

13

14

Instalaţii termice

999

Tabelul X.5.6 (continuare)

0

1

2

3

4

5

6

4

Încăperi neîncălzite

 

8

–7

–6

4

având majoritatea

5

–5

–4

7

pereţilor exteriori

–21

4,5

–5

–3

7

4

–4

–2

8

 

8

–5

–4

5

5

–3

–2

8

–18

4,5

–3

–2

8

4

–3

–1

9

 

8

–3

–2

6

5

–2

–1

9

–15

4,5

–2

0

9

4

–1

0

10

 

8

–1

0

7

5

0

1

10

–12

4,5

0

2

10

4

1

2

11

5

Poduri situate direct sub acoperiş

–21

   

–16

 

–18

–13

 

–15

–11

–12

–8

6

Pivniţe şi subsoluri tehnice complet sub nivelul solului

–21

   

10

 

–18

11

–15

12

 

–12

13

7

Pivniţe şi subsoluri tehnice parţial deasupra solului

–21

   

7

 

–18

8

–15

9

 

–12

10

Pentru evaluări rapide, pentru o serie de cazuri particulare de transfer de căldură, temperaturile interioare convenţionale de calcul se pot stabili în funcţie de felul încăperii, de zona de temperatură, de viteza convenţională de calcul a vântului şi de rezistenţa termică medie a elementelor de construcţie exterioare R om , calculată cu relaţia:

R

om

=

Σ R

oj

A

j

Σ A

j

[m 2 K/W]

(X.5.5)

în care R oj A j reprezintă rezistenţa termică adoptată pentru elementul de construcţie cu suprafaţă A j .

X.5.2.2 Parametrii climatici exteriori

Temperaturile exterioare de calcul t e stabilite prin prelucrarea temperaturilor locale efective măsurate pe o perioadă de 20-25 ani sunt prezentate în figura X.5.1 sub forma zonelor de temperatură.

Fig. X.5.1. Zonarea climatic ă a României.

Fig. X.5.1. Zonarea climatică a României.

Instalaţii termice

1001

Temperaturile convenţionale de calcul în pământ t p sunt normate în funcţie de zona climatică pentru calculul de transfer de căldură către sol, prin C107/5-97. Transferul de căldură către sol depinde de o serie de factori de natură minerală şi de mărimea particulelor, de porozitatea şi de densitatea aparentă, de umiditatea şi de gradul de saturaţie, precum şi de starea pământului în raport cu fenomenul de îngheţ. Caracteristicile termotehnice ale pământului variază în limite foarte mari, în funcţie de amplasamentul şi adâncimea faţă de CTS şi de timp.

 

Temperaturi convenţionale în pământ

 

Tabelul X.5.7

       

Zona climatică

 

Caracteristica

U.M.

I

II

III

IV

Temperatura exterioară

t

e

 

–12

–15

–18

–21

Temperatura pământului la CSI (la adâncimea de 7 m de la CST)

t

p

ºC

+11

+10

+9

+8

Adâncimea convenţională (măsurată de la CST) la care t = 0 ºC

m

2,56

2,96

3,60

4,19

Temperatura rezultantă (R p = 2,54 m 2 K/W)

la CST

ºC

–11,6

–14,6

–17,6

–20,5

la 3 m de la CST

+2,0

+0,2

–1,6

–3,4

Observaţii: CTS – cota terenului sistematizat; CSI – cota stratului invariabil.

Viteza vântului de calcul v stabilită pe baza concomitenţelor vânt puternic - temperatură exterioară scăzută, este redată în figura X.5.2 sub forma de zone eoliene. Valoarea intensităţii vitezei de calcul a vântului reprezintă o mărime importantă pentru calculul infiltraţiilor de aer şi al debitului de căldură necesar pentru încălzirea acestuia, caz în care se foloseşte v 4/3 .

Observaţii:

– vitezele convenţionale de calcul sunt valabile pentru altitudini sub 1100 m. Pentru

clădiri amplasate la altitudini mari, vitezele convenţionale ale vântului de calcul se stabilesc pe baza datelor meteorologice privitoare la concomitenţa vântului cu temperaturi scăzute, astfel încât necesarul de căldură de calcul rezultat să nu fie depăşit în mai mult de 10-20 h pe an.

– pentru toate nivelurile situate deasupra nivelului 12 al clădirilor înalte din cuprinsul

oraşelor, vitezele convenţionale ale vântului de calcul sunt cele corespunzătoare clădirilor

amplasate în afara localităţilor.

Umiditatea relativă exterioară de calcul este ultimul parametru exterior utilizat curent, care, pentru întreg teritoriul ţării, este de 80%.

Tabelul X.5.8

Viteza convenţională a vântului de calcul

   

Amplasamentul clădirii

 

Zona

în localităţi

 

în afara localităţii

 

eoliană

v

v

4/3

v

v

4/3

 

I 8,0

16,00

10,0

21,54

II 5,0

8,55

7,0

13,39

III 4,5

7,45

6,0

10,90

IV 4,0

6,35

4,0

6,35

Fig. X.5.2. Zonarea eolian ă a României.

Fig. X.5.2. Zonarea eoliană a României.

Instalaţii termice

1003

X.5.3. Anvelopa clădirii

X.5.3.1. Caracteristici termofizice

Asigurarea unor spaţii confortabile pentru desfăşurarea activităţilor umane presupune utilizarea unor elemente de închidere, care au o contribuţie importantă în asigurarea confortului termic în spaţiile de şedere, deoarece ele pot constitui bariere mai mari sau mai mici la transferul de căldură, de umiditate, iluminare şi zgomot. Convenim să împărţim elementele de construcţie utilizate pentru închidere în două categorii:

– elemente de închidere inerţiale, caracterizate prin acumulare de căldură, transfer termic defazat şi amortizat;

– elemente de închidere neinerţiale, caracterizate prin transfer termic nedefazat şi

neamortizat. Ambele categorii pot fi realizate ca structuri neomogene (din mai multe straturi neomogene). Pe de altă parte, structurile inerţiale mai pot fi numite şi opace, deoarece ele nu permit transmiterea luminii, în timp ce elementele neinerţiale sunt utilizate în mod special pentru transmiterea luminii. La alegerea structurilor de închidere se iau în considerare două regimuri termice externe: primul, în care temperaturile exterioare sunt foarte coborâte în raport cu temperaturile de confort şi care este cunoscut ca regim de iarnă, caracterizat prin transfer de căldură de la interior spre exterior; al doilea, caracterizat de temperaturi exterioare mai mari decât cele de confort, numit regim de vară, caz în care transferul de căldură se realizează de la exterior spre interior. O analiză a comportamentului celor două categorii de elemente de închidere, în cele două regimuri, s-ar prezenta ca în figura X.5.3, în care sunt analizate cele două tipuri de structuri în cuplaj cu cele două regimuri termice.

de structuri în cuplaj cu cele dou ă regimuri termice. Fig.X.5.3. Comportamentul elementelor de închidere la

Fig.X.5.3. Comportamentul elementelor de închidere la transfer de căldură Q, energie luminoasă E, energie acustică B:

a – elemente inerţiale; b – elemente neinerţiale.

Rezultă deci că elementele de închidere trebuie să satisfacă simultan mai multe condiţii şi anume: consum minim de energie în procesul de fabricaţie, transfer minim de energie termică în cadrul clădirii, transparenţă optimă pentru asigurarea iluminatului natural, bune izolatoare fonice şi uneori rezistenţă la efracţie. Toate aceste condiţii pot fi incluse într-o mărime numită rezistenţă de confort R cf , exprimată analitic astfel:

R cf = f(R termică , R fonică , R iluminare )

1004 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PROBLEME TEHNICE GENERALE

În ansamblul său, o clădire este analizată cel puţin sub aspectele enunţate mai sus, căutându-se de fiecare dată o soluţie optimă tehnică şi economică.

a. Coeficienţii de transfer termic. Caracteristic transferului conductiv este coeficientul de conductivitate λ, care exprimă transferul de căldură realizat printr-o suprafaţă de 1 m 2 , la o diferenţă de temperatură de 1 grad, de unde rezultă unitatea de măsură: [λ] = W/m grad sau W/mK (v. anexe). Transferul de căldură convectiv şi radiant este aproape în toate aplicaţiile noastre simultan şi se realizează între un fluid şi o suprafaţă solidă. Mărimea fizică ce caracterizează această formă de transfer de căldură este coeficientul de transfer superficial, notat cu α, şi care înglobează cele două forme de transfer: prin convecţie şi prin radiaţie. Pentru cazul unui perete plan, transferul superficial prin convecţie şi radiaţie se realizează atât la exterior, de la t e la θ e , cât şi de la t i la θ i . Pentru cazul peretelui plan omogen, se scrie expresia fluxului termic unitar q:

plan omogen, se scrie expresia fluxului termic unitar q : λ δ q = α i

λ

δ

q = α i (t i θ i ) =

(θ e θ i ) = α e (t e θ e ) = k(t i – t e ) [W/m 2 ]

(X.5.6)

Fig. X.5.4. Perete plan omogen.

în care:

α i = α cv i + α rad I ; α e = α cv e + α rad e [W/m 2 grd]

(X.5.7)

Pentru cele două forme de transfer sunt cunoscuţi coeficienţii de transfer superficial specifici α cv , pentru transferul convectiv, şi α rad , pentru transferul radiant, existând relaţii de calcul precum şi valori globale normate. Transferul de căldură prin radiaţie se exprimă prin legea Ştefan-Boltzman, cu relaţia cunoscută:

α=

r

t

−θ

ie ,,

ie

t

ie ,

+ 273

4

⎞⎛ θ

⎟⎜

ie ,

+

111

+

 

100

⎠⎝

100

   

CCC

120

273

4

⎦ ⎥

[W/m 2 K]

(X.5.8)

în care: C 1 şi C 2 sunt coeficienţii de radiaţie ai suprafeţei elementului de construcţie şi ai aerului; C o = 4,96 – coeficient de radiaţie al corpului absolut negru; t i,e – temperatura aerului interior şi exterior; θ i,e – temperatura superficială a elementului de construcţie, pentru suprafaţa interioară sau exterioară. Coeficientul de transfer superficial de căldură prin convecţie α c variază în funcţie de diferenţa de temperatură între aer şi suprafaţa elementului de construcţie şi viteza aerului. Pentru suprafeţele interioare, pot fi utilizate expresiile:

t i θ i 5 grd ;

α cv = 3 + 0,008 (t i θ i )

[W/m 2 grd]

t i θ i > 5 grd ;

α cv = b

4 t − θ i i
4
t
− θ
i
i

[W/m 2 grd]

(X.5.9)

în care b este un coeficient de corecţie care are următoarele valori:

b = 2,2 – pentru aerul din încăperi închise, cu volum redus; b = 2,75 – pentru aerul din încăperi industriale, cu utilaje în mişcare sau lângă suprafeţe care se răcesc mult, ca de exemplu ferestre şi uşi.

Instalaţii termice

1005

Pentru suprafeţele exterioare devine importantă viteza aerului, fapt pentru care în relaţiile de calcul al coeficientului de transfer superficial convectiv influenţa acesteia este diferită, cum se poate constata în expresiile de mai jos:

pentru pereţi exteriori:

v 0,8 v
v
0,8
v

0,2

m

α cv = 3 + 10

[W/m 2 grd]

pentru acoperişuri fără pod:

α cv = 3 + 5

l

[W/m 2 grd]

(X.5.10)

(X.5.11)

în care: v este viteza de calcul a vântului, în m/s; l m – latura mică a acoperişului în plan, în m.

În ţara noastră, STAS 6472 – Termotehnica în construcţii – normează unele mărimi termotehnice, din care se reţin:

coeficienţii de conductivitate termică λ pentru 98 de materiale omogene;

• α i = α cv + α r = 5-8, pentru câteva cazuri particulare;

• α e = α cv + α r = 20 şi 23, pentru situaţia de iarnă şi de vară.

Se observă că transferul de căldură superficial datorat componentei convective şi radiante, la suprafaţa rece (exterioară iarna) este mai mare decât la suprafaţa caldă (interioară):

α e >> α i

b. Acumularea de căldură. În practică s-a constatat că unele structuri, utilizate pentru închidere, dau rezultate mai bune din punct de vedere al asigurării confortului termic. Spre exemplu, o cameră cu temperatura interioară de + 20 o C şi temperatura exterioară de –15 o C, având încălzire continuă, urmată de o oprire a instalaţiei de încălzire timp de 8 ore, va avea o temperatură medie de radiaţie θ mr 0 o C, dacă structura este din cărămidă plină de 37,5 cm, şi θ mr = –10 o C, dacă structura este echivalentă termic (R = idem), dar executată din B.C.A. Această diferenţă de comportament se datorează capacităţii de acumulare termică a celor două materiale, exprimată printr-o mărime, notată cu s, denumită coeficient de asimilare termică . Coeficientul de acumulare termică, numit şi de asimilare termică, se determină în funcţie de alte mărimi fizice specifice materialelor omogene, în condiţiile acceptării modelului ondulatoriu al undei de temperatură, a cărei perioadă de oscilaţie, T poate fi 7, 12 sau 24 ore:

s

=

2 π λ c ρ p T
2
π
λ
c
ρ
p
T

[W/m 2 K]

(X.5.12)

Pentru calcule uzuale se utilizează perioada T = 24 h, caz în care coeficientul de acumulare se notează s 24 , restul mărimilor având semnificaţia următoare: λ – coeficient de conductibilitate, c p – căldură specifică, ρ – masă specifică (v. anexe). Acumularea de căldură este bine să fie maximă iarna şi minimă vara, condiţie care trebuie îndeplinită de către structurile alese pentru închidere. Pentru a obţine această calitate a structurilor se au în vedere combinaţii de materiale omogene.

c. Masivitatea elementelor de construcţie. Noţiunea de masivitate este convenţional acceptată, pentru a permite o clasificare a comportamentului elementelor de construcţie faţă de solicitările termice externe. În calculele de transfer de căldură se utilizează mărimea numită coeficient de masivitate, notat cu m, acesta exprimând inerţia pe care o manifestă o structură oarecare la transmiterea fluxului de căldură.

1006 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PROBLEME TEHNICE GENERALE

Această mărime se poate calcula, iar relaţia aproximativă este dată mai jos:

(X.5.13)

în care: D reprezintă indicele de inerţie termică al unui element de construcţie, care se poate determina cu relaţia:

m 1,225 – 0,05D

D = Rs 24 =

δ

λ

s 24 ;

(X.5.14)

Pentru structuri neomogene, acest indice se calculează ca sumă a indicilor de inerţie ai structurilor omogene:

nn

∑∑

D

=

11

jj

==

Rs

jj

=

n

j

=

1

λ

j

j

δ

s

j

(X.5.15)

Limita inferioară a elementelor cu masivitate mică este reprezentată de către elementele neinerţiale (ferestre, uşi etc.), care nu acumulează căldură şi o transmit instantaneu (fără defazaj), media este reprezentată de zidăria din cărămidă plină, iar limita superioară, de structurile inerţiale care au rezistenţele termice optimizate.

X.5.3.2. Rezistenţe termice

a. Structuri omogene. Considerăm un perete plan care este supus unei solicitări termice t i > t e , pentru care ne propunem să stabilim câmpul de temperaturi şi condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească. Scriem expresia conservării fluxului termic:

q == −θ

t

i

R

i

i

θ

i

−θ

e

=

θ

t

ee

=

tt

ie

0

RRR

e

din care se poate deduce câmpul de temperaturi:

t

i

θ

i

−θ

i

=

=

tt

ie

R

i

(

i

0

i

R

0

e

t

t

ie

R

⇒θ =

i

t

⇒θ

=θ −

i

RR

−θ

0

e

R

0

RR

tt

ie

)

(

t

t

ie

)

(X.5.16)

(X.5.17)

Ambele temperaturi superficiale depind de rezistenţa termică totală, care nu este cunoscută. Aceasta poate fi dedusă dacă structurii i se impun două condiţii de confort care trebuie îndeplinite simultan, şi anume:

– temperatura θ i să asigure condiţia de confort ca temperatură medie de radiaţie, putând astfel satisface şi condiţia ca amplitudinea oscilaţiei temperaturii superficiale să se încadreze în valorile normale;

– temperatura θ i să fie mai mare decât temperatura punctului de rouă θ τ la care vaporii de apă din aerul unei încăperi pot condensa pe acea suprafaţă. Pentru această condiţie este important să amintim condiţia ce rezultă din diagrama h-x. Pentru un punct de stare A există o temperatură t τA de la care vaporii de apă din aerul umed vor condensa pe o suprafaţă a cărei temperatură este egală cu temperatura de condensare.

Instalaţii termice

1007

Revenind

la

putem scrie:

expresia

conservării

fluxului

termic

t

i

−θ

i

=

tt

ie

R

⇒=

R

tt

ie

 

RR

i

0

;

0

 

i

t

− θ

ii

[m 2 K/W]

(X.5.18)

Dacă temperaturii θ i i se acordă valori normate pentru cazurile enumerate mai sus, putem introduce noţiunea de rezistenţă termică minimă necesară astfel:

R 0min = R i

t

e

t

i

i max

∆θ

∆θ

m [m 2 K/W]

(X.5.19)

i − i max ∆θ m [m 2 K/W] (X.5.19) Fig. X.5.5. Parametri specifici. unde: ∆θ

Fig. X.5.5. Parametri specifici.

unde: ∆θ imax = t i θ i poate introduce condiţiile amintite, dar în urma verificării acestora; m – coeficient de masivitate.

b. Structuri neomogene. Cazul cel mai .frecvent întâlnit în practică este cel al structurilor formate din mai multe straturi omogene. Vom lua în discuţie cazul în care fluxul termic este perpendicular pe suprafaţa de transfer termic. Expresiile câmpului de temperatură se obţin din bilanţul termic scris pentru fiecare strat:

unde:

t

i

−θ

i

θ−θ

i

1

=

θ−θ

1

2

=

θ −θ

2

e

=

θ −

t

q ==

eeie

=

RR

e

0

tt

R

R

RR

i

123

[W/m 2 ]

(X.5.20)

R i = 1/α i ; R e = 1/α i ; R 1 = δ 1 /λ 1 ; R 2 = δ 2 /λ 2 ; R 3 = δ 3 /λ 3

R 0 = R i + R 1 + R 2 + R 3 + R e =

1

++ δ

1

δ

2

δ

3

++

1

α

i

λλ

123

λα

e

[m 2 K/W]

Tabelul X.5.9,a

Rezistenţe termice superficiale

 

Elemente de construcţie în contact cu:

Elemente de construcţie în contact cu spaţii ventilate neîncălzite:

– subsoluri şi pivniţe

 

Direcţia

şi sensul

– exteriorul

– pasaje deschise (ganguri)

– poduri

– balcoane şi logii închise

fluxului termic

– rosturi deschise

 

– rosturi închise

 
 

– alte încăperi

α i / R SI

α e / R SE

 

α i / R SI

α e / R SE

8 / 0,125 24 /0,042 8 / 0,125 12 / 0,084

8

/ 0,125

24

/0,042

8

/ 0,125

12

/ 0,084

8 / 0,125 24 /0,042 8 / 0,125 12 / 0,084

8

/ 0,125