Sunteți pe pagina 1din 86

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU CUPRINS

 

ACRONIME

2

INTRODUCERE

3

CAPITOLUL 1. ARMONIZAREA CONTABILĂ – PROFILURI ISTORICE ŞI EVOLUŢIE

5

1.1. EVOLUŢIA FENOMENULUI CONTABILITĂŢII FINANCIARE ÎN EUROPA ŞI PRINCIPALELE ŢĂRI ALE LUMII

5

1.2. ARMONIZAREA ECONOMICO-FINANCIARĂ ŞI DIVERSITATEA SISTEMELOR CONTABILE LA NIVEL

INTERNAŢIONAL

6

1.3.

CLASIFICAREA SISTEMELOR CONTABILE INTERNAŢIONALE

10

1.3.1. Scopul clasificării sistemelor contabile

10

1.3.2. Dificultăţi în clasificarea sistemelor contabile

13

1.4.

SISTEMELE CONTABILE ALE PRINCIPALELOR STATE MEMBRE UE

15

CAPITOLUL 2. STANDARDELE INTERNAŢIONALE DE RAPORTARE FINANCIARĂ (IAS/IFRS) - DIFICULTĂŢI DE APLICARE ŞI OMOLOGARE. CONTRIBUŢII LA CREŞTEREA EFICIENŢEI INFORMAŢIONALE PE PIAŢA DE CAPITAL

18

2.1. SCURT ISTORIC PRIVIND ACTUALA CONFIGURAŢIE IAS/IFRS

18

2.2. DE LA DIRECTIVELE COMUNITARE CONTABILE LA NORMELE IAS/IFRS

20

2.3. EVOLUŢIA PRINCIPALELOR DIRECTIVE EUROPENE ÎN PROCESUL DE ARMONIZARE CONTABILĂ

21

2.3.1. Legislaţia contabilă de bază UE

25

2.3.2. Directiva a IV- a CE – dispoziţii generale şi dificultăţi de implementare

26

2.3.3. Directiva a VII-a a UE şi armonizarea conturilor consolidate

33

2.3.4. Concluzii parţiale privind armonizarea contabilă prin directivele europene

35

2.4. PROBLEMATICA IMPLEMENTĂRII NORMELOR IAS/IFRS. OPŢIUNI POSIBILE. DECIZIA COMISIEI EUROPENE

35

2.5. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SISTEMULUI IAS/IFRS ŞI PROCEDURA DE ENDORSEMENT

36

2.5.1. Instituţii şi mecanisme de armonizare şi reglementare la nivel internaţional

38

2.5.2. Sistemul reglementărilor IASB

44

2.5.3. Consideraţii privind principiile generale de întocmire a situaţiilor financiare conform IAS-IFRS şi

Directivele europene

52

2.6.

AUTORITĂŢILE ŞI ORGANISMELE DE REGLEMENTARE ŞI LEGIFERARE SPECIFICE ALTOR DOMENII

54

2.6.1. BCBS (The Basel Commette Banking Supervision)

54

2.6.2. Forumul pentru Stabilitate Financiară (FSE)

54

2.6.3. IAIS (Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări)

55

2.6.4. Organizaţia Internaţională a Comisiei Valorilor Mobiliare (IOSCO)

55

2.7. ORGANISMELE ŞI LEGISLAŢIA COMUNITARĂ IMPLICATE ÎN PROCEDURA DE IMPLEMENTARE A STANDARDELOR

IAS/IFRS

56

2.7.1. EFRAG – European Financial Reporting Advisory Group

58

2.7.2. Comisia Europeană - organul executiv al Uniunii Europene

60

2.8. REGULAMENTUL CE NR. 1606/2002 ŞI PROCESUL DE ENDORSEMENT

60

2.9. PROCEDURA DE ENFORCEMENT A STANDARDELOR IAS/IFRS

62

2.10. REGULAMENTUL CE NR. 1725/2003

63

CAPITOLUL 3. SISTEMUL STANDARDELOR IAS/IFRS ŞI RAPORTUL CU LEGISLAŢIA COMUNITARĂ

68

3.1. MOTIVELE CARE AU INSPIRAT INTRODUCEREA STANDARDELOR IAS/IFRS ÎN SISTEMUL CONTABIL COMUNITAR

 

68

3.2. SISTEMUL IAS/IFRS UN SISTEM FLEXIBIL ŞI MULTI-NIVEL

70

3.3. MODERNIZAREA DIRECTIVELOR CONTABILE EUROPENE PRIN ADOPTAREA STANDARDELOR IAS/IFRS

73

3.4. IMPLEMENTAREA STANDARDELOR IAS/IFRS ÎN PRACTICA AUTORITĂŢILOR DE SUPRAVEGHERE

74

3.5. STRUCTURA STANDARDELOR IAS/IFRS ŞI VALOAREA PĂRŢILOR CARE LE COMPUN

74

3.6. APLICAREA PENTRU PRIMA DATĂ A STANDARDELOR IAS/IFRS – FIRST TIME APPLICATION

77

3.7. ROLUL DIRECTIVELOR CONTABILE EUROPENE DUPĂ INTRODUCEREA STANDARDELOR IAS/IFRS

78

3.7.1. Directiva 65/2001sau Directiva “faire value”

79

3.7.2. Directiva 51/2003 cea mai incisivă modificare adusă directivelor contabile comunitare de bază (a IV-a

şi a VII-a)

80

3.7.3.

Directiva 38/2003 – o completare a cadrului contabil european în vederea sprijinirii implementării

standardelor IAS/IFRS

82

3.8.

CONCLUZII INTERMEDIARE

82

4. CÂTEVA CONSIDERAŢII PRIVIND RAPORTUL DINTRE CELE 3 SISTEME CONTABILE:

COMUNITAR, IAS/IFRS ŞI USGAAP

84

1

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

ACRONIME

AICPA = American Insittute of certified Public Accountant

ARBS = Accounting Research Bulletins

APB = Accounting Principles Board

CESR = Committe of European Securities Regulators

CPA = Certified Public Accountants

ED = Exposure Draft

EFRAG = European Financial Reporting Advisory Group

FAF = Fiancial Accounting Foundation şi FAF = Financial Analysts Federation

FEI = Financial Executive Institute

FASB = Financial Accounting Standard Board

IAS = International Accounting Standard

IASB = International Accounting Standard Board

IASC = International Accounting Standard Committee

IFRIC = International Financial Reporting Interpretation Committee

IFRS = International Financial Reporting Standard

IRS =International Revenue Service

Regulation S-X = Regulamentul SEC cu privire la forma, conţinutul şi perioadele de înregistrare a bilanţului

SAC = Standard Advisory Council

SEC = Security Exchange Commission

US-GAAP = Generaly Accepted Accounting Principles (în USA)

20 F = Forma de înregistrare a Raportărilor anuale pentru companiile private străine în conformitate cu „Securities and Exchange Act of 1934”

2

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

INTRODUCERE

Procesul de armonizare contabilă internaţională se desfăşoară în Europa printr-un proces de convergenţă cu Standardele Internaţionale de Contabilitate IAS/IFRS elaborate de International Accounting Standard Board (IASB). Uniunea Europeană şi International Organization of Securitie Commissions (IOSCO) au identificat în standardele de contabilitate ale IASB-ului un instrument potenţial mai performant pentru realizarea în mod oportun şi eficient al obiectivului comun care tinde spre îmbunătăţirea, funcţionarea pieţelor de capital şi protejarea resurselor financiare ale investitorilor. În acest sens, UE a adoptat noi prevederi care impun societăţilor cotate întocmirea bilanţurilor consolidate conform standardelor IAS/IFRS, fiind vorba de:

O directivă care introduce „fair value” ca parametru de evaluare a

anumitor clase de active şi pasive bilanţiere (Directiva nr 65/2001 din 27 septembrie

2001)

Un regulament care în urma unui proces de omologare recunoaşte

standardele IASB-ului ca fiind obligatorii pentru întocmirea conturilor anuale consolidate a societăţilor mamă, cu titluri cotate la bursele de valori din ţările UE (Regulamentul nr. 1606/20002 din 19 iulie 2002). Entităţile economice româneşti întocmesc în prezent propriile situaţii fiananciare anuale în conformitate cu un sistem de legi şi norme contabile diferenţiate în funcţie de sectoarele de activitate economică, de natura lor juridică, de dimensiunea societăţilor cotate şi a celor necotate. OMFP nr. 1752/2007 prin adoptarea Directivei a IV-a (nr. 78/660) şi a VII-a (nr. 83/349) a

prevăzut scheme specifice de bilanţ şi cont de profit şi pierderi, extinzând criteriile de evaluare pe care entităţile trebuie să le adopte faţă de cele utilizate până acum. Asociaţia profesională a contabililor şi a economiştilor, CECCAR a avut un rol principal în interpretarea şi integrarea conţinutului standardelor IAS/IFRS în contabilitate. Introducerea obligatorie a acestor standarde ale IASB pentru societăţile mamă ale grupurilor cotate, în întocmirea conturilor consolidate şi extinderea obligaţiei pentru toate celelalte societăţi, impune o schimbare semnificativă a normelor contabile existente după care se ghidau aceste societăţi. Nu se tratează doar de o problemă cu caracter tehnic, de modificări formale în procesul de înregistrare şi prezentare a informaţiilor în documentele care compun bilanţul (bilanţ în sensul larg de situaţii financiare anuale), aplicarea Standardelor Internaţionale ale IASB-ului în Europa presupune în primul rând înţelegerea abordării culturale, a filosofiei de fond care stă la baza acestor norme. Cu privire la evoluţia procesului de armonizare contabilă, schematic am parcurs următorul traseu:

- prezentarea organismelor internaţionale implicate în procesul de armonizare contabilă: IASB, FASB, SEC şi CESR;

- caracteristicile şi diferenţele generale dintre standardele IAS/IFRS şi US- GAAP-uri;

- istoria şi evoluţia procesului de convergenţă contabilă;

- prezentarea reconcilierilor dintre normele IAS/IFRS şi US-GAAP;

- analiza diferenţelor cantitative dintre cele 2 seturi de standarde;

- efectele eliminării obligaţiilor de întocmire a prospectului de reconciliere.

Conform abordării internaţionale, principiile de bilanţ reprezintă un instrument necesar pentru o funcţionare eficientă a pieţei, pentru o alocare raţionala a resurselor financiare, pentru o protejare eficace a investitorilor şi a urmăririi interesului public colectiv. Este evident faptul că procesul de asimilare al „culturii” standardelor contabile internaţionale va interesa foarte curând şi managerii entităţilor economice romaneşti (ne referim la IMM-uri) cu repercusiuni pe termen

mediu sau scurt asupra controlului de gestiune, iar cât mai curând asupra informaţiilor economico-financiare furnizate de conturile anuale ale entităţilor. Acest sistem informaţional înţeles ca un ansamblu de mijloace tehnice şi de resurse umane, de metodologii şi proceduri, de

3

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

date culese şi organizate şi în sfârşit de informaţii, va trebui să fie cât mai repede adaptat noilor cerinţe, pentru a se putea întocmi un set de situaţii financiare anuale în conformitate cu noile reguli contabile. Aceste actualizări în sfera contabilă vor fi mai ales, de tip tehnic-contabil şi vor viza planul de conturi, output-rile informaţionale (raportările) şi legăturile dintre diverse sisteme de elaborare şi culegere a datelor şi procedurile de evidenţiere şi reclasificare. În mod divers, evoluţia indicatorilor de performanţă după părerea noastră, ar putea să fie mai puţin bruscă şi conservată într-un interval de timp mai scurt, ca urmare a primirii din partea managementului, a stimulilor proveniţi din adoptarea IFRS-urilor. În acest context, prin indicatori de performanţă înţelegem acel ansamblu de parametri de rentabilitate, a căror evoluţie este evaluată atât în exteriorul entităţii, de investitori şi stakeholders în vederea cântăririi convenienţei de a menţine sau nu relaţii financiare şi/sau comerciale cu entitatea, dar şi în interior, pentru monitorizarea rezultatelor gestiunii şi eventuale revizuiri ale acestora. Standardele IFRS ar putea conduce la aplicarea de noi indicatori care nu sunt legaţi de conceptul de prudenţă şi competenţă economică (de angajamente) care pot lua în considerare riscul operaţional sistematic şi specific, dar şi riscul financiar, distribuţia diversă a fluxurilor financiare în timp şi care în sfârşit vor ţine cont de dinamica valorii imobilizărilor necorporale, tot mai importante în gestiunea şi deciziile economice. Pierzând caracterul prudenţial şi considerând fluxurile de lichidităţi viitoare din combinările de întreprinderi, noii indicatori vor fi în măsură să evalueze potenţialitatea economică efectivă, care dintr-o simplă lectură a situaţiilor financiare anuale, ar fi destinată a rămâne total inexpresivă. În acest sens, sistemul de control intern pentru entităţile obligate a întocmi situaţii financiare anuale conform IFRS, ar putea în acest sens să apropie tot mai mult teoriile anglo-saxone de „value based management”. Conform primelor studii efectuate, se arată că subiecţii interesaţi nu apar pe deplin conştienţi de efectele schimbării, de perioadele de timp şi de urmările pe care aplicarea standardelor contabile internaţionale ale IASB le vor aduce asupra sistemului economico-financiar al entităţii. Aşadar, lipseşte o concretă luare la cunoştinţă din partea entităţilor, din majoritatea ţărilor UE, a impacturilor semnificative pe care noile standarde le vor exercita asupra proceselor de culegere, elaborare şi comunicare a informaţiilor economico-financiare şi asupra urmărilor pe care acestea le vor avea asupra sistemelor de măsurare a performanţei economice. În prezent, în pofida aplicării iminente a unor astfel de criterii în mod generalizat pentru entităţi, pot fi întâlnite studii şi cercetări cu un caracter prevalent teoretic care tind mai mult spre o descriere a caracteristicilor de bază a noilor standarde contabile, însă ceea ce nu se poate observa în panoramica ştiinţifică internaţională este aprofundarea modificărilor care vor interveni asupra sistemelor operaţionale şi informaţionale, dar şi asupra indicatorilor pe care entităţile, având obligaţia de a utiliza IFRS-urile, vor trebui să- i adopte. Prezenta lucrare de cercetare se situează în acest context, încercând a defini, într-un cadru complex aşa-zisele impacturi, atât din punct de vedere exclusiv teoretic, prin construirea de modele aplicative, de aproximare, îndreptate a analiza relaţiile cauzale care există între IFRS- uri şi schimbările gestionare specifice cât şi din punct de vedere practic, prin intermediul unei investigări empirice, asupra unui grup de întreprinderi cotat pe piaţa U.E, studiu orientat a monitoriza desfăşurarea concretă a acestor relaţii. Acest domeniu de investigare este în prezent foarte puţin explorat, cel puţin cu referire la contextul românesc. Ca bază ştiinţifică a acestei lucrări, ne vom folosi de diverse studii, printre care cele cu privire la armonizarea regulilor contabile, şi în special, a celor referitoare la adoptarea IAS/IFRS în Europa (nelipsind descrierea istoriei acestor standarde, a comparării lor cu standardele US-GAAP din care îşi au originea), precum şi a studiilor cu privire la „positive accounting” care tinde a studia reflexele de gestionare a politicilor contabile şi nu în ultimul rând a studiilor devenite de acum „consolidate”, cu privire la sistemele de evaluare a performanţei economice sau de guvernanţă corporatistă.

4

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

CAPITOLUL 1. ARMONIZAREA CONTABILĂ – PROFILURI ISTORICE ŞI EVOLUŢIE

1.1. Evoluţia fenomenului contabilităţii financiare în Europa şi principalele ţări ale lumii

Bilanţul de exerciţiu este un instrument tehnico-contabil în măsură să furnizeze printr-o cadenţă periodică, o reprezentare sintetică a situaţiei patrimonial–financiare şi a rezultatului economic al unei entităţi. În Europa, fenomenul contabilităţii financiare a luat naştere în a doua jumătate a anilor ’800, când legiuitorii au începu să reglementeze aspectele cu privire la procedura de întocmire a bilanţului. Ulterior, la începutul anilor ’900, a început studierea tehnicilor de calcul şi a celor contabile, prin naşterea unei adevărate şi reale ramuri ale ştiinţei economice, denumită „contabilitate financiară”. Din aceste motive, atenţia s-a concentrat pe formularea unor norme specifice, cu privire la structura şi evaluarea bilanţului, cu scopul de a limita libertatea de care se bucurau administratorii în alegerea regulilor de adoptat în întocmirea bilanţului. A fost recunoscut faptul că fiecare evaluare a unui element patrimonial se schimbă în raport cu scopul pe care, cel care întocmeşte bilanţul, din când în când, îşi propune să-l atingă prin evaluare; de aici necesitatea de a nu lăsa la îndemâna administratorilor decizia cu privire la modul în care vor fi evaluate elementele patrimoniale, decizie de o importanţă semnificativă şi cu un impact practic relevant asupra rezultatelor obţinute. Aşadar, încă din anii ’92, Statele europene s-au luptat pentru elaborarea de reguli tehnico-contabile obligatorii pentru cei care întocmesc bilanţurile. În acest sens, au fost delimitate 2 forme de standardizare: în ţările de civil law (printre care Italia şi Germania) cadrul de contabilitate a fost elaborat de legiuitorul civil; în schimb, în ţările în care predomina curentul de „common law” (Marea Britanie în special) au fost înfiinţate autorităţi specifice, independente, cu sarcina de a supraveghea şi reglementa activitatea societăţilor cotate, în special aşa numitelor „obligaţii de disclosure”. În SUA, elaborarea regulilor contabile a avut loc la începutul anilor ’930, ca urmare a prăbuşirii bursei de New York din 1929, de către SEC (Securities Exchange Commission). Acest organism dându-şi seama de importanţa informaţiilor furnizate de bilanţ, în vederea prevenirii necazurilor financiare, a elaborat un ansamblu de reguli contabile pentru întocmirea bilanţurilor de exerciţiu, denumite ulterior USGAAP (Generally Accepted Accounting Princples). Încă de la început, SEC nu a desfăşurat niciodată direct, sarcina de a identifica şi de a formula standardele contabile menţionate, exercitând în schimb puterea de a avea votul final asupra aprobării lor şi cea de modificare a conţinutului lor. Pregătirea acestor reguli contabile a fost iniţial încredinţate CAP (Committe on Accounting Procedure), care în 1959 a fost înlocuit de APB (Accounting Principle Board), în timp ce din 1973 şi până în prezent, activează FASB (Financial Accounting Standards Board), un organism de natură privată, recunoscut de SEC. Mai târziu, în anii ’70 a apărut necesitatea promovării armonizării standardelor contabile la nivel internaţional, astfel încât la iniţiativa IFAC (International Federation Accountants) 1 a fost constituit un organism cu caracter non instituţional, căruia i-a fost atribuită sarcina de a elabora un ansamblu de standarde contabile împărtăşite la nivel internaţional- International Accounting Standards Commission (IASC). În 2001, acest organism a fost redenumit IASB (International Accounting Standards Board), fuzionând în cadrul IASC Foundation, fiind o organizaţie independentă, constituită în Statul Delaware, sub forma unei organizaţii „non profit corporation”.

1 IFAC este organizaţia contabilă internaţională, constituită din organismele contabile naţionale din Austria, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Mexic, Ţările Nordice, USA şi Marea Britanie

5

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

IASC (în prezent IASB) în ciuda acceptării reprezentanţilor tuturor sistemelor contabile principale la nivel internaţional, a acţionat întotdeauna sub o puternică influenţă engleză şi americană, astfel încât aproape toate standardele contabile elaborate până în 1989, erau într-o armonie perfectă cu USGAAP-urile şi UKGAAP. 2 Aceste standarde, denumite iniţial IAS (International Accounting Standard) iar din 2001 IFRS (International Financial Reporting Standards Board) după o perioadă de îndelungată indiferenţă din partea instituţiilor – mai ales în cadrul comunitar –abia la începutul celui de-al doilea mileniu li s-a început a acorda un rol de primă importanţă. De fapt, Comisia Europeană, a identificat în aceste standarde „setul” de reguli de adoptat în procesul de convergenţă cu legislaţiile contabile naţionale europene. Totodată, a iniţiat un proces de coordonare între USGAAP-uri şi IFRS-uri; de fapt în 2002, IASB şi FASB au stipulat un Protocol de înţelegere prin care s-au angajat a promova convergenţa normelor contabile respective. Acordul a fost salutat în mod favorabil atât de Comisia Europeană cât şi de SEC, care şi-au exprimat în mod oficial angajamentul pentru realizarea proiectului, în cadrul unei reuniuni ce a avut loc în anul 2005. În cele din urmă, pe 20 iunie 2007, SEC a făcut publică propunerea să de a recunoaşte cele 2 sisteme IAS/IFRS şi USGAAP – ca fiind „echivalente” 3 – permiţând astfel companiilor străine ce operau pe piaţa SUA, de a întocmi bilanţuri în conformitate cu IAS/IFRS fără nici o cerinţă de reconciliere. În prezent, după ce Comisia Europeană a salutat favorabil anunţul făcut de SEC, activităţile de coordonare şi convergenţă a normelor contabile comunitare şi americane sunt încă în curs de realizare. În virtutea acestor evoluţii recente, ne-am propus a trata în continuare sistemul contabil în vigoare în prezent, atât în cadrul comunitar, unde este compus din Standardele IAS/IFRS şi din normele naţionale existente, modificat prin implementarea directivelor contabile CEE. În a doua parte a acestui capitol, sunt analizate însă şi principalele diferenţe încă existente, dintre IAS/IFRS şi USGAAP-uri, dar şi posibilele evoluţii viitoare.

1.2.

internaţional

Armonizarea

economico-financiară

şi

diversitatea

sistemelor

contabile

la

nivel

Evoluţia procesului de internaţionalizare a entităţilor economice şi de globalizare a pieţelor financiare a determinat creşterea necesităţii de informaţii din partea operatorilor din aceste sectoare, care pun tot mai mult în evidenţă nevoia de reguli contabile uniforme, împărtăşite la nivel internaţional. În acest context, procesul de armonizare economico-financiară în Europa a înregistrat în ultimii ani progrese semnificative, găsind aplicare în practică în domenii economice semnificative prin intermediul adoptării standardelor internaţionale IAS/IFRS, de către statele membre ale UE. Tranziţia IAS/IFRS a determinat schimbări fundamentale în sistemul de raportare financiară a entităţilor, conducând în general la o revizuire profundă a criteriilor de evaluare şi de reprezentare a structurilor patrimoniale din bilanţ. Unul din obiectivele lucrării noastre, după cum am mai precizat, este acela de a investiga unele din problemele care rezultă din trecerea la standardele internaţionale de raportare financiară cu privire la efectele acestora asupra performanţei economice. În multe ţări europene legislaţia locală consimte (permite) adoptarea IAS-IFRS pentru toate companiile, chiar dacă nu

2 Wyatt A.R. – International accounting standards and organisations: quo vadis?, în F.D.S. Choi (coord) Handbook of international accounting, New York, 1991, pg.87; J. M. Rivera – The internationalisation of accounting standards. Past problems and current prospects, în International Journal of Accounting, Education and Research, 1989, pg.33 3 Conceptul de echivalare a fost formulat în 2005, de CESR (Committe of European Securities Regulators). Acest organism, a specificat că termenul echivalent nu înseamnă identic, ci se referă la situaţiile în care „investitori sunt în măsură să ia o decizie economică analogă, independent de faptul că bilanţul este întocmit conform IAS/IFRS sau USGAAP”.

6

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

sunt cotate la bursă şi nu întocmesc situaţii financiare consolidate; în unele cazuri chiar şi pentru întocmirea bilanţului individual al holding-urilor sau grupurilor de companii. Obligaţia de a întocmi situaţii financiare conform IAS/IFRS permite grupurilor europene, cu filiale în altă ţară europeană o reducere a costurilor. De fapt, în loc să multiplice redactarea datelor contabile (bilanţul conform legilor naţionale locale şi bilanţul conform normelor de grup) este posibil să respecte normele locale, publicând numai bilanţul în conformitate cu IAS/IFRS 4 . Mulţi analişti economici susţin că, comparabilitatea internaţională a situaţiilor financiare se îndreaptă spre utilizarea unui singur set de standarde contabile pentru întocmirea situaţiilor financiare. Cel puţin 100 de ţări din lume obligă sau permit utilizarea standardelor IAS/IFRS în întocmirea conturilor anuale. Acestea sunt obligatorii în toate ţările U.E, Norvegia, Peru, Africa de Sud, Hong Kong, Filipine şi Australia.

Permise în: Rusia, Singapore, Noua Zeelandă (devenind obligatorii din 2007).

Convergenţă în curs de desfăşurare, SUA, Canada, Japonia.

Neadoptate încă, însă interesate, Coreea, Indonezia, Thailanda, India.

Incluse în programul de convergenţă: China, Taiwan (2007), Israel.

Peste tot în lume, în ultimii ani, standardele IAS/IFRS au fost percepute ca un instrument potenţial tot mai eficient în garantarea unei funcţionări sănătoase a pieţei de capital, asigurând beneficiarilor de situaţii financiare anuale, informaţiile necesare pentru a lua decizii economice cele mai avantajoase şi de a proteja investitorii, printr-o comparabilitate efectivă a datelor furnizate de companii. Prin urmare, unele state au decis să înlocuiască normele (standardele) naţionale de contabilitate cu IAS/IFRS, sau au decis o aliniere a conţinutului acestora, cu cel prevăzut în standardele internaţionale. Cu toate acestea, alte state au iniţiat, împreună cu IASB proiecte care vor permite o analiză atentă a diferenţelor dintre cele două grupe de standarde (naţionale şi internaţionale) pentru a se opera printr-un proces de convergenţă între ele. În 2005, putem afirma că a existat o schimbare epocală în UE; în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Regulamentul 1606/2002, al Parlamentului European şi a Consiliului, companiile cotate la bursă au fost obligate să întocmească conturile anuale consolidate în conformitate cu IAS/IFRS pentru fiecare exerciţiu financiar începând cu ianuarie 2005. UE a lăsat, totuşi, statelor membre posibilitatea de a extinde adoptarea IAS/IFRS pentru alte companii diferite de cele specificate în Regulamentul UE. Unele state au folosit în mod eficient această opţiune cum ar fi Italia, unde începând cu anul 2006 societăţile cotate la bursă trebuie să întocmească bilanţul de exerciţiu conform IAS/IFRS, sau Danemarca, unde adoptarea IAS/IFRS şi pentru bilanţul de exerciţiu, astăzi doar permisă, va deveni obligatorie de la 1 ianuarie 2009. Câteva state de pe continentul european, cu toate aceste, au impus companiilor utilizarea IFRS- urilor înainte de aprobarea Regulamentului UE: în Austria, de exemplu, utilizarea IFRS era deja permisă în întocmirea situaţiilor financiare consolidate din 1988, în Malta din 1995, în Lituania din 1997. Toate acestea atestă nevoia dintotdeauna resimţită de Europa, de a adopta un set unic de reguli şi norme comune care să permită armonizarea comunicării economico-financiare cel puţin pe teritoriul european. Aceasta se poate reflecta citând situaţia din Elveţia, unde Bursa locală, a impus, ca toate societăţile cotate, cu excepţia băncilor şi a companiilor străine, să adopte IFRS-rile sau standarde contabile americane încă din 2005. Importanţa IFRS-urilor a fost percepută treptat şi în restul lumii. În America Latină, unele ţări au efectuat o adoptare „parţialăa IAS/IFRS: Peru, de exemplu, a adoptat toate standardele emise de IASB din decembrie 2002, în prezent având loc o adevărată dezvoltare privind modul cum această ţară poate implementa şi schimba standardele naţionale; în Uruguay, în schimb, trebuie să fie încă încorporate IFRS-rile emise după luna mai 2004, ca şi IFRS 1-7 şi noile IFRIC, chiar dacă nu a fost încă permisă

4 Viorel Ţurcanu (ASEM), Dorel Mateş, Ionel Bostan, Veronica Grosu, Marian Socoliuc - The Evolution Of The International Standards Of Accountancy Ias/Ifrs, Area Of Application And The Mechanism Of Adoption, The Annals of The "Ştefan cel Mare" University Suceava, Fascicle of The Faculty of Economics and Public Administration No.8, 2008, pg. 142-146

7

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

aplicarea acestora. Există mai multe state din Asia, state care nu a adoptat IFRS-rile ca un set de standarde de referinţă, însă au trecut la o revizuire a standardelor naţionale de contabilitate, în vederea „alinierii” la IFRS. Noua Zeelandă, de exemplu, a aprobat recent noi standarde şi a angajat o recenzie a standardelor de contabilitate vechi, cu scopul de a le face echivalente cu IAS/IFRS, obligându-se de a le aplica de la 1 ianuarie 2007. O situaţie asemănătoare găsim şi în Filipine, unde normele contabile locale (denumite „Philippine Financial Reporting Standards”) sunt perfect armonizate cu IAS/IFRS şi se aplică pentru toate societăţile cotate în vederea întocmirii bilanţului de exerciţiu şi bilanţului consolidat. Amintim că, şi în Hong Kong s-au adoptat standarde armonizate cu IAS/IFRS, la sfârşitul unui proces de armonizare ce a durat aproximativ 6 ani; în Malaezia normele contabile locale au fost de asemenea perfect aliniate la IFRS, fiind redenumite „Standardele de Raportare Financiară” (ERS) şi renumerotate în vederea alinierii la numerotaţia IFRS-urilor. Un proces de armonizare asemănător a avut loc în Australia, care a adoptat recent AIFRS – „Australian International Financial Reporting Standards”, dezvoltându-le pe baza conţinutului IFRS-urilor, chiar dacă în acest caz nu se poate vorbi de o armonizare totală, deoarece anumite opţiuni contabile prevăzute în IFRS nu au fost implementate de către Consiliul Australian (Australian Board). Dacă, în funcţie de anumite situaţii, adoptarea IFRS-urilor nu mai apare ca „himeră îndepărtată”, în alte ţări, nu numai că nu se poate vorbi de o adoptare a IAS/IFRS „tout court”, însă se poate remarca faptul că s-au făcut paşi importanţi în iniţierea unui proces de convergenţă între standardele contabile naţionale şi IFRS. Fără îndoială, procesul de convergenţă cel mai important se referă la IFRS şi standardele contabile ale SUA (americane), proces care a influenţat (a determinat) necesitatea modificării respectivelor seturi de standarde internaţionale de contabilitate, atât din partea IASB cât şi a FASB. Într-o şedinţă din 21 aprilie 2005, Whiliam Donaldson, preşedintele SEC, şi Charles McGreevy, Comisarul Pieţei Interne a UE, Donaldson a confirmat nu numai sprijinul său cu privire la programul de convergenţă în curs, dintre IASB şi FASB, dar a expus şi parcursul (road map) propus de personalul din cadrul SEC, ce are drept scop evidenţierea dintre standardele internaţionale privind elaborarea raportărilor financiare IFRS şi USGAAP. Însă această convergenţă nu se referă numai la normele IFRS şi standardele contabile americane, IASB şi Accounting Standards Board al Japoniei, au lansat un proiect pentru reducerea diferenţelor dintre IFRS şi standardele contabile japoneze; se tratează doar o primă fază a unui plan mai amplu, care va permite o convergenţă deplină între cele 2 seturi de standarde contabile. Prima întâlnire dintre cele 2 organisme, a avut loc în primul trimestru al anului 2005, la Tokyo, unde, echivalenţa dintre standardele IFRS şi standardele contabile japoneze, a devenit o prioritate pentru Japonia, acest proces de convergenţă, care se presupune a fi de scurtă durată, având în vedere diferenţele mici existente între cele două categorii de standarde. Este prevăzut un termen mai lung pentru realizarea convergenţei dintre IFRS şi standardele contabile chineze, chiar dacă în martie 2006, ministrul chinez al finanţelor a anunţat adoptarea a 38 de noi standarde contabile, care să reducă decalajul faţă de standardele IFRS, şi care au fost aplicate începând cu 1 ianuarie 2007 de către societăţile cotate la bursă.

8

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

Rusia

Singapore

Noua Zeelandă

Hog Kong

Filipine

Australia

Noua Zeeland ă Hog Kong Filipine Australia PERMISE EU, Norvegia Africa de Sud Hong Kong Filipine

PERMISE

EU, Norvegia Africa de Sud Hong Kong Filipine Australia

EU, Norvegia Africa de Sud Hong Kong Filipine Australia OBLIGATORII IAS/IFRS Korea Indonesia Tailanda Malaesia

OBLIGATORII

IAS/IFRS
IAS/IFRS

Korea

Indonesia

Tailanda

Malaesia

India

NEIMPLEMENTATE (ŢĂRI INTERESATE)

Malaesia India NEIMPLEMENTATE ( ŢĂ RI INTERESATE) CONVERGEN ŢĂ ÎN CURS DE DESF ĂŞ URARE SUA

CONVERGENŢĂ ÎN CURS DE DESFĂŞURARE

RI INTERESATE) CONVERGEN ŢĂ ÎN CURS DE DESF ĂŞ URARE SUA Canada Japonia CONVERGEN ŢĂ PROGRAMAT

SUA

Canada

Japonia

CONVERGENŢĂ

PROGRAMATĂ

URARE SUA Canada Japonia CONVERGEN ŢĂ PROGRAMAT Ă China Taiwan (2007) Israel Figura nr. 1 Procesul

China

Taiwan (2007)

Israel

Figura nr. 1 Procesul de convergenţa contabilă la nivel mondial

Proiecte de convergenţă au fost lansate şi de Canada, unde a fost lansat un program de cinci ani care să permită adoptarea IFRS-rilor în 2011, dar şi în Brazilia, unde un număr mare de filiale aparţinând companiilor europene, au contribuit la creşterea interesului pentru normele IFRS. O revizuire a standardelor în statele prezentate mai sus, demonstrează cu precizie, o voinţă concretă, manifestată de cea mai mare parte a statelor lumii de a avea un corp de norme contabile comune pentru toţi. Cu toate acestea, trebuie să fim pe deplin conştienţi că, calea de a realiza o adevărată „globalizare contabilă” este lungă. Există într-adevăr multe ţări, care nu s-au gândit niciodată să abandoneze normele contabile naţionale, şi în afară de acest lucru, este necesară conceperea procesului de convergenţă, în termeni de procedură, astfel încât acesta să fie bine înţeles şi urmărit şi supravegheat, pentru a evita o implementare inconsecventă şi superficială a standardelor contabile, dar şi pentru a permite companiilor să răspundă în mod oportun şi adecvat schimbărilor. Dacă parcursul realizat de procesul de convergenţă s-ar realiza în mod pozitiv, beneficiile care s-ar obţine, ar fi optime din punct de vedere al comunicării economico-financiare între companiile europene şi americane. Totodată pentru companiile străine, care ar avea instrumente financiare proprii cotate la bursă, în conformitate cu reglementările americane, n-ar trebui să mai fie nevoite de o conciliere a situaţiilor financiare întocmite conform IAS/IFRS cu cele interne, conform USGAAP.

9

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

Diversitatea sistemelor contabile în lume este aşadar, un fapt uşor de constatat. Putem afirma că evoluţia economică, marcată de internaţionalizarea pieţelor şi de activitatea companiilor, mai ales creşterea investiţiilor internaţionale directe, va determina din ce în ce mai mult, ca naţiunile să încerce o apropiere a sistemelor lor contabile, apropiere cerută cu insistenţă de investitorii internaţionali care doresc să poată compara după criterii echivalente, oportunităţile de plasare ale capitalului. 5 IASB consideră că armonizarea poate progresa dacă se va concentra pe situaţiile financiare ale companiilor, de aceea, ceea ce se reproşează cel mai des acestui organism este faptul că suferă de influenţa FASB (Financial Accounting Standards Boards), organismul răspunzator de armonizarea contabiă americană. Acesta nu face decât să evidenţieze prepotenţa primei puteri economice mondiale, care înclină să fie punctul de referinţă pentru pieţele de capital, pentru metodele şi ideile în materie de management. IASB-ul, urmărind în logica sa crearea unei doctrine internaţionale şi inspirându-se din primele lucrări ale FASB pentru un proiect de cadru teoretic contabil, a publicat în 1989 „un cadru pentru pregătirea şi prezentarea situaţiilor financiare”. Referitor la acest angajament, vom încerca o dezvoltare mai completă intr-un alt capitol al lucrării. Viitorul armonizării internaţionale a contabilităţii se va desfăşura într-un raport de forţe între organizaţiile profesionale, organizaţiile politice internaţionale, marile firme multinaţionale şi statele naţiunilor puternic dezvolatate. Creşterea transparenţei informaţiilor din situaţiile financiare împreună cu o mai bună claritate a strategiilor economice au condus la o îmbunătăţire a credibilităţii companiilor şi valorii economice a acestea; de fapt un bilanţ conform IAS/IFRS poate îmbunătăţi în mod semnificativ imaginea entităţii pe piaţă.

1.3. Clasificarea sistemelor contabile internaţionale

1.3.1. Scopul clasificării sistemelor contabile

Clasificarea sistemelor contabile internaţionale este necesară din următoarele motive:

- pentru a înţelege în ce măsură sistemele contabile a diferitelor ţări sunt similare

- pentru a studia parcursul evoluţiei sistemelor contabile şi dezvoltarea viitoare

- pentru a înţelege motivele pentru care anumite naţiuni exercită o influenţă dominantă în sfera contabilă şi în altele nu. Influenţele culturale asupra sistemelor contabile au fost studiate de numeroşi cercetători în domeniu, conform cărora cultura, sau mai degrabă valorile împărtăşite de o societate se reflectă şi asupra sistemelor contabile. Principalele variabile care pot explica aceste fenomene sunt:

a) controlul profesional versus controlul legal

b) uniformitatea versus flexibilitate

c) prudenţa versus optimism

d) confidenţialitatea versus transparenţa

a) Controlul profesional şi controlul legal

pentru o opinie profesională şi pentru

autoreglementarea profesiei, mai mult decât adeziunea la norme legislative prescriptive şi la controale de natură legală.

Această

variabilă

reprezintă

preferinţa

5 Victoria Bogdan - Armonizarea contabilă internaţională, Editura Economică, Bucuresti, 2005, pg. 54

10

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

Controlul legal Controlul legal Sistemul ţărilor latine mai puţin dezvoltate Sistemul asiatic mai puţin dezvoltat
Controlul legal
Controlul legal
Sistemul ţărilor latine
mai puţin dezvoltate
Sistemul asiatic mai
puţin dezvoltat
Sistemul
orientului
Mijlociu
African
Sistemul
Japonez
Sistemul
Asiatic
colonial
flexibilitate
Sistemul
Sistemul
Sistemul
ţărilor
Uniformitatea
nordic
German
dezvoltate
Sistemul
anglo-
Controlul
american
profesional

Figura nr. 2 Flexibilitatea vs uniformitatea şi controlul legal vs controlul profesional în sistemele contabile ale lumii sau „Aplicarea normelor” Sursa: Radebough şi coaut, 2006

La nivel mondial, profesioniştii contabili exercită profesia lor în diferite moduri, de exemplu în Marea Britanie conceptul de „true and faire view” (cadru fidel) depinde într-o mare măsură de opinia contabilului ca profesionist independent. În ţări ca Franţa, Germania şi Italia, rolul principal al contabilului este acela de a aplica norme legislative detaliate şi prescriptive. Dimensiunea, valenţa şi autoritatea profesiei contabile sunt în general, direct proporţională cu prevalenţa, într-un anumit sistem contabil, al controlului profesional. b) Uniformitatea versus flexibilitate Această valoare socială reflectă preferinţa pentru aplicarea uniformă de procedură contabilă, pentru consistenţa lor în timp, decât pentru flexibilitate în aplicarea normelor, în funcţie de circumstanţele specifice fiecărei societăţi.

11

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

Confidenţialitatea

Controlul legal Sistemul ţărilor latine mai puţin dezvoltate Sistemul orientului Mijlociu Sistemul German
Controlul legal
Sistemul ţărilor latine
mai puţin dezvoltate
Sistemul
orientului
Mijlociu
Sistemul
German
Sistemul
Japonez
Sistemul asiatic mai
puţin dezvoltat
Sistemul
ţărilor
latine
dezvoltate
Sistemul African
Optimismul
Prudenţa
Sistemul
Asiatic
colonial
Sistemul
nordic
Sistemul
anglo-
american

Transparenţa

Figura nr. 3 Evaluarea şi informaţiile financiare Sursa: Radebaugh şi coaut. 2006

De exemplu în Franţa şi Spania există un plan de conturi unificat la nivel naţional, iar influenţa normelor fiscale asupra bilanţurilor este semnificativă. În Marea Britanie şi în SUA, în schimb, este mai răspândită convingerea conform căreia este nevoie de flexibilitate în aplicarea regulilor, care se traduc printr-o mai mare atenţie pentru comparabilitatea inter temporală. Exemplu: formatul de bilanţ este reglementat prin lege în multe ţări europene şi nu poate fi modificat. În Marea Britanie şi în SUA însă, nu există un format standard de aplicare ci doar un conţinut minim de respectat.c) Prudenţa versus optimism Această variabilă reflectă preferinţa pentru o abordare prudentă a evaluărilor elementelor patrimoniale, care constă în înfruntarea riscurilor viitoare, faţă de o abordare mai optimistă şi mai puţin adversă riscurilor.

12

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

Este vorba de una din caracteristicile cele mai importante ale unui sistem contabil, deoarece prudenţa este unul din principiile fundamentale cele mai adânc înrădăcinate şi omniprezente. Principiul prudenţei variază multe de la o ţară la alta, trecând de la sisteme contabile cu o puternică conotaţie prudenţială (Japonia, Franţa, Germania, Elveţia) la cele mai puţin prudente, cum a r fi: USA, Marea Britanie şi din anumite puncte de vedere – ţările nordice. Prudenţa pare a fi legată de dezvoltarea pieţelor de capital, de influenţa normelor fiscale asupra bilanţurilor şi de presiunile diferite exercitate de utilizatori de informaţii financiare. d) Confidenţialitatea versus transparenţă Această variabilă reflectă preferinţa pentru confidenţialitate şi difuzarea informaţiilor financiare doar a celor care sunt implicate în gestiunea entităţii, decât pentru o abordare mai transparentă a difuzării informaţiilor contabile. Influenţa managementului asupra calităţii şi cantităţii informaţiilor financiare furnizate este relevantă. Confidenţialitatea, pare a fi puternic corelată cu prudenţa, chiar dacă aceasta din urmă priveşte evaluările de elemente patrimoniale şi nu a informaţiilor furnizate. În anumite ţări, există un nivel de informare financiară (disclosure) minor faţă de altele: în Japonia, Franţa, Germania şi Italia confidenţialitatea este mult mai considerată decât în Marea Britanie sau SUA 6 . Transparenţa este deseori colegată de capitalul difuzat şi de dezvoltarea pieţelor de capital, deoarece societăţile sunt supuse unei presiuni externe semnificativ privind divulgarea informaţiilor financiare.

1.3.2. Dificultăţi în clasificarea sistemelor contabile

Diversele sisteme contabile sunt adesea asociate diferitelor ţări; totodată o ţară poate avea mai mult decât un sistem contabil, de exemplu unul pentru societăţile cotate la bursă, iar altul pentru cele necotate. Uneori, societăţile mai mari pot adopta reguli contabile diverse de cele care reprezintă „legislaţia” sau normele contabile într-o ţară (de exemplu, societăţile japoneze care utilizează USGAAP-uri, sau cele europene care adoptă IFRS-uri). Aşadar, ar fi mai corect a ne referi la „sistemul contabil dominant” al unei ţări (Nobes, 1998), adică cel utilizat de cea mai mare parte dintre entităţile economice existente în acea ţară. O altă dificulatate stă în faptul că sistemele contabile se pot schimba radical în timp, aşa cum s-a întâmplat în China, Rusia şi în majoritatea ţărilor din Europa de Est 7 . Sistemul de finanţare a entităţilor – reprezintă probabil motivul cel mai important pentru care există diferenţe între sistemele contabile la nivel internaţional, arătând de fapt că există diverse scopuri pentru care bilanţurile sunt publicate. Sistemul de finanţare prevalent dintr-o ţară reprezintă una din variabilele principale în măsură să explice scopurile bilanţului. Pot fi identificate 3 tipuri de sisteme de finanţare:

a) sistemele bazate pe pieţele de capital

b) sistemele bazate pe capitalul de credit- de tip guvernativ

c) sistemele bazate pe capitalul de credit- de tip instituţii financiare;

Sistemele contabile din ţările în care finanţarea prin intermediul pieţelor de capital este prevalentă, tind a fi diferite de sistemele în care entităţile se finanţează prevalent prin intermediul capitalului de credit. Modelul insider/outsider Sistemele contabile aferente ţărilor cu pieţe de capital dezvoltate (strong equity countries). În ţările de tip „strong equity”, cea mai mare parte a finanţatorilor sunt outsider, adică nu au o relaţie privilegiată cu societatea 8 .

6 Andrei P. - Sistemi contabili e infomazioni di bilancio, în FrancoAngelli, Milano, 2000

7 Fortunato S. – Bilancio e contabilita d’impresa în Europa, Bari, 1993, pg.40

8 Andrei P. - Sistemi contabili e infomazioni di bilanci,o în FrancoAngelli, Milano, 2000

13

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

Această categorie include atât mici acţionari cât şi investitorii instituţionali (societăţi de asigurare, societăţi de investiţii, etc). În contextele de tip „weak equity”, cea mai mare parte a finanţatorilor (familii, guverne, bănci, alte entităţi) sunt în schimb insider, adică au acces frecvent şi oportun la informaţiile financiare rezervate, deoarece au de cele mai multe ori, o relaţie pe termen lung cu subiectul finanţat 9 . 1) Sistemele contabile de tip „strong equity” Un sistem contabilde tip „strong equity” denumit şi anglo-saxon prezintă următoarele caracteristici:

-sistem legal: common law; -sistem fiscal: nici o influenţă a normelor fiscale asupra evaluărilor bilanţiere; -utilizatorii de bilanţ în special investitorii de risc (outsider) -caracteristicile informaţiilor financiare:„cadrul fidel”, prevalenţa principiului competenţei asupra principiului prudenţei -informaţii suplimentare: un grad ridicat de transparenţă -evaluări: optimism, utilizarea valorilor curente(fair value), nici o limită pentru distribuirea profitului Exemple: Australia, Canada, Irlanda, Ţările Nordice, Noua Zeelandă, Singapore, UK şi

SUA.

Tabelul nr. 1 Exemplu de caracteristici ale celor 2 sisteme contabile

Caracteristici

Strong equity

 

Weak equity

 

Amortizările şi provizioanele de securitate

Normele de bilanţ nu coincid cu cele fiscale

Normele

de

bilanţ

urmăresc

normele fiscale

Profituri aferente schimburilor nerealizate

Reportate în Contul de profit şi pierderi

Întârziate sau nereportate

Rezervele legale

Absente

Obligatorii

 

Schema Contului de profit şi pierderi

Costurile nete clasificate după funcţia lor (costurile aferente vânzărilor)

Costuri clasificate după natura lor

Fluxurile de trezorerie

Obligatorii

Nu este cerut, fiind redactat sporadic

Profitul pe acţiune (EPS)

Obligatorii

pentru

societăţile

Nu

este

cerut,

reportat

cotate

sporadic

 

2) Sistemele contabile de tip „weak equity” Sistemele contabile de tip „weak equity” (cunoscute ca şi cele europene) au următoarele caracteristici:

- sistemul legal: norme legale specifice

- sistemul fiscal: este cunoscut pentru influenţa normelor fiscale asupra evaluărilor bilanţiere

- utilizatori de bilanţ, mai ales creditori sociali, autorităţile fiscale, uneori investitori de risc

- caracteristicile informaţiilor financiare: prevalenţa principiului prudenţei asupra principiului competenţei, relevanţa redusă a informaţiilor financiare pentru stakehoderi

- informaţii suplimentare cu un nivel ridicat de confidenţialitate

- evaluările elementelor patrimoniale sunt caracterizate prin prudenţa, utilizarea costului istoric, valoarea justă nu este admisă; nici o limită pentru distribuirea

9 Fortunato S – Bilancio e contabilita d’impresa, în Europa, Bari, 1993, pg.25

14

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

profitului, crearea în anumite cazuri de rezerve ascunse. Exemple: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Potrugalia, Spania, Elveţia.

Sisteme contabile Strong equity Weak equity Standardele Olandeze IAS/IFRS UKGAAP USGAAP Standardele Standardele
Sisteme contabile
Strong equity
Weak equity
Standardele
Olandeze
IAS/IFRS
UKGAAP
USGAAP
Standardele
Standardele
Standardele
Standardele
Belgiene
Franceze
Germane
Italiene
Standardele
Japoneze

Figura nr. 4 Structura sistemelor contabile internaţionale

Sursa: Nobes Parker, Comparative International Accountincy, 5 th ed, Prentice Hall, 1998

1.4. Sistemele contabile ale principalelor State membre UE

În doctrina economică care se ocupă de sistemele contabile supuse diverselor reglementări naţionale, este comună divizarea „familiei” sistemelor contabile, care o urmează pe cea a „familiei” sistemelor juridice şi care coincide în principiu cu distincţia dintre”civil law” şi „common law”. În sistemul de „common law”, rolul normelor contabile ar fi exaltat pe de o parte de caracterul extrem de slăbit „slack” a normelor juridice în materie de contabilitate, iar pe de alta parte de caracteristicile proprii ale acestor norme, în care practica a menţinut mereu un rol important. Nu e de mirare prin urmare, că atât auditul contabil cât şi conceptul de standarde contabile „general acceptate” au luat naştere prin aceste reglementări 10 . În Marea Britanie, de la o situaţie iniţială lipsită de regulile şi incertitudini privind identificarea normelor contabile, s-a trecut în perioada anilor 80 la o atentă reglementare a materiei contabile. Procesul de normalizare a standardelor contabile engleze se datorează categoriilor interesate de redactarea bilanţului (ASB – Accounting Standards Board) căruia i-a fost încredinţat un rol formal de standard setter – precum şi recunoaşterea, prin lege a valorii juridice a standardelor de contabilitate elaborate de acest organism 11 . Odată cu aplicarea

10 În realitate ambele norme se nasc în SUA

11 Prin activitatea Companies Act din 1989, care cere în mod expres

partea de jos a situaţiilor financiare dacă au fost respecatte standardele contabile şi să se justifice eventualele motive

15

managerilor marilor companii să precizeze în

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

directivelor contabile europene, s-a iniţiat şi un proces de normalizare a standardelor contabile care a schimbat importanţa tradiţională acordată normelor contabile de origine profesională. În prezent, sistemul nu deviază foarte mult de cel prezent în cele mai multe ţări ale UE, prin care i se atribuie rolul de judecător ca urmare a puterii de a revizui la ultima analiză, conformitatea Standardelor Contabile IFRS (International Reporting Standards) elaborate de IASB (International Accounting Standards Board). În sistemele de „civil law” existenţa unui cadru juridic bine definit şi defensiva tradiţională faţă de sursele non legislative de origine non statală, a determinat o relevanţă redusă a standardelor contabile în plan strict juridic. De un real interes pentru similaritatea tradiţiilor juridice sunt experienţele adunate de Franţa şi Germania. Este cunoscut faptul că în Franţa s-a dezvoltat începând cu anii 70 o largă dezbatere privind disciplina de bilanţ, axată pe necesitatea de a ajunge la o codificare a dreptului contabil, înţeleasă ca o ramură specifică a dreptului, caracterizat prin principii şi surse diferite . Legislaţia contabilă a început a fie dezvoltată pe parcursul anilor 80, datorită mai ales impulsului derivat de aplicarea Directivei a IV-a. Cu această ocazie, a fost elaborată o lege generală în materie de contabilitate, calificată de COB (Commission des Operations de Bourse – Comisia franceză de supraveghere a burselor) „codul” standardelor contabile. Utilizarea termenului de „cod” este totodată improprie; clasificarea normelor contabile franceze este de fapt doar parţială, deoarece nu acoperă standardele contabile de origine fiscală şi ca urmare nu acoperă contabilitatea societăţilor aşa-zise „civile”, care întocmesc practic doar o evidenţă fiscală.

În procesul de armonizare şi legalizare a sistemului contabil francez, un pas important, l- a constituit adoptarea sub formă juridică a decretului ministerial, al aşa-zisului „plan comptable general” (CNC)- Conseil – fiind un organism public consultativ şi de coordonare în materie de contabilitate sub autoritatea Ministerului Economiei şi Finanţelor. Relevanţa juridică a standardelor contabile cuprinse în „plan” este confirmată prin sancţiunile penale în caz de neobservare a lor. În ceea ce priveşte Germania, este necesar a evidenţia faptul că sistemul contabil german s-a dezvoltat în mod tradiţional ca un sistem cu o puternică bază legală în parte datorată adoptării unui model de „dependenţă inversată” între bilanţul civil şi cel fiscal şi în consecinţă de necesitatea de a-şi baza determinările fiscale pe anumite reguli certe şi cu valoare juridică. Principiul fundamental al sistemului contabil german este reprezentat de noţiunea de „Grundsatze ordunungsmassiger Buchfuhrung” – care – foarte probabil – este şi matricea noţiunii- în italiană -de „principii contabili corecte”. În sistemul germen lipseşte un organism căruia să-i fie consemnată – în manieră exclusivă sau cât de cât preferenţială – elaborarea normelor contabile. Specificarea concretă a noţiunii de „principii contabile corecte” a fost încredinţată de fapt activităţii unui judecător; Curţile de Justiţie Civilă şi Fiscală fiind cele care identifică, plecând de la observarea practicii contabile, principiile considerate „corecte”, în funcţie de tipul de societate în cauză (aşa-numita teorie a determinării inductive a principiilor contabile corecte). Principiile contabile germane sunt configurate ca adevărate şi reale „utilizări comerciale”. Şi în acest caz, după aplicarea directivelor contabile şi legalizarea anumitor principii de bilanţ, relevarea determinării prin inducţie a principiilor contabile de către o instanţă civilă s-a diminuat substanţial 12 , chiar şi după o recunoaştere a sistemelor contabile europene; rezultă că

pentru care s-au acordat derogări. Pentru o imagine de ansamblu asupra evoluţiei şi funcţionării sistemului contabil englez, Khanna B. şi Pozza L, în Regno Unito, în Provasoli A. şi Vigano A – Processi, pg. 116, prezintă cum normele Companies Act, nu conţin o recunoaştere juridică adecvată şi reală a normelor contabile. 12 Pentru o reconstituire a dezbaterii desfăşurate în Germania, în funcţie de natura juridică a principiilor contabile corecte – a se vedea Livantino M. şi Pecchiari N. –Germania, în Provasoli A. Şi Vigano A. -Processi di formazione dei principi contabili în alcuni paesi europei, Napoli, 1998.pg 163

16

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

aplicarea directivelor contabile a reprezentat pentru toate statele membre un moment de schimbare radicală şi de dezvoltare a tradiţiilor contabile. Procesul de elaborare a directivelor contabile, a necesitat pe de altă parte, un efort substanţial – în termeni de căutare a unui compromis ce ar fi condus la o convergenţă formală a celor 2 macrosisteme contabile în vigoare în Europa şi care aparţin macrosistemelor juridice de common şi civil „law”. 13 În ciuda eforturilor susţinute există o opinie comună în doctrina contabilă conform căreia, din cauza diversităţii cadrului juridic şi în general, a „factorilor de mediu”şi socio- economice de iniţiere a „normalizării” standardelor contabile, s-au urmărit diverse modele în diferite State Membre 14 . În vederea realizării unei pieţe comunitare unice, procesul de armonizare contabilă a apărut într-un anumit sens, obligatoriu.

13 Perrone E. – Il sistema tedesco dei principi contabili e la IV Direttiva, Padova, 1990 14 Lacchini M. – Modelli teorico-contabili e principi di redazione del bilancio, Torino, 1994

17

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

CAPITOLUL 2. STANDARDELE INTERNAŢIONALE DE RAPORTARE FINANCIARĂ (IAS/IFRS) - DIFICULTĂŢI DE APLICARE ŞI OMOLOGARE. CONTRIBUŢII LA CREŞTEREA EFICIENŢEI INFORMAŢIONALE PE PIAŢA DE CAPITAL

2.1. Scurt istoric privind actuala configuraţie IAS/IFRS

Conform teoriei economice, cererea de informaţii contabile decurge din asimetria informaţională şi din modul de gestionare a conflictelor existente între managementul entităţii şi investitorii externi( Hedy şi Palepu, 2001). Situaţiile financiare şi raportarea acestora sunt printre cele mai importante mijloace disponibile puse la dispoziţia conducerii firmei pentru a comunica cu investitorii. Pe pieţele financiare dezvoltate, în vederea consolidării credibilităţii informaţiilor furnizate de către management se face apel şi la terţi, cum ar fi: organele legislative, standardele Setters, auditorii, intermediarii de informaţii (analiştii financiari şi companiile de rating). Cu toate acestea, nu este suficientă credibilitatea informaţiilor furnizate, acestea trebuie să fie şi relevante, adică să fie utile investitorului în alegerea deciziei de a investi sau în alegerea structurii de portofoliu. Unul din obiectivele acesteia este de a arata că publicarea situaţiilor financiare poate oferi noi informaţii relevante pentru investitori. Caracteristicile calitative ale informaţiilor economico-financiare variază însă, în funcţie de caracteristicile entităţii şi de ţara de origine (Collins şi Kothare 1989, Alford şi coat. 1993, Ball şi coat. 2000). Din a doua jumătate a anilor 80, printre oamenii de ştiinţă din mediul economico-financiar şi operatorii din acest sistem s-a difuzat un sentiment de insatisfacţie cu privire la capacitatea politicilor contabile existente şi a criteriilor contabile tradiţionale de a furniza informaţii relevante, nefiind surprinzător, faptul că sistemele contabile au evoluat în paralel cu dezvoltarea sistemelor economice. Câteva studii, au demonstrat un declin în capacitatea profitului sau a altor posturi contabile în explicarea performanţei economice a entităţii. Analiza lui Chang(1999) Leo şi Zarawin (1999), toate raportate la realitatea economico- financiară a SUA, arată că relaţia dintre valoarea acţiunilor şi profit, ca şi cea dintre preţul acţiunilor, profit şi „book values” s-a slăbit în timp. Rezultate parţiale au fost obţinute şi de Francis şi Schipper( 1999) care pe de o parte au studiat pierderea relevanţei profitului în explicarea veniturilor acţionarilor, iar pe de altă parte susţin că puterea explicativă a „book value” faţă de valoarea de piaţă, nu a suferit deteriorări pe parcursul perioadei studiate (1952-1994), din contră pare a fi crescut. Cercetările enumerate mai sus, aparţin pilonului literaturii economice ce studiază „ valoarea relevanţei informaţiei economico-financiare” – conţinute în situaţiile financiare şi în general, relaţiile dintre piaţa capitalului şi informaţiile contabile. Lucrările menţionate îşi propun practic, să determine conţinutul informaţiilor ce rezultă din datele contabile, observând astfel variabilele cum ar fi: variaţia preţurilor acţiunilor, variaţia volatilităţii preţurilor şi variaţia volumului tranzacţionat, într-un interval de timp, centrat în jurul datei în care informaţiile sunt publicate pentru prima dată. Rezultatul acestor teste consimt verificarea gradului de eficienţă a informaţiilor de pe pieţele financiare. Pe o piaţă perfectă, preţurile se ajustează instantaneu şi complet la noile informaţii, astfel încât valorile de piaţă sunt influenţate de data „ releases” numai pe o scurtă perioadă de timp. Prima contribuţie în domeniu, este atribuită, nu întâmplător, lui Fama şi coautorii(1969), care analizează procesul de ajustare a preţurilor acţiunilor în strânsă relaţie cu difuzarea noilor informaţii. Studiul lui Fama, este important şi din punct de vedere metodologic deoarece pune bazele analizei denumite „ studiu de caz”. Aceste analize şi studii sunt destinate a testa reacţiile statistice semnificative, de pe pieţele financiare, dar şi de a semnala apariţia oricărui eveniment ce ar putea influenţa valoarea de piaţă a unei companii. În termeni mai generali studiile de caz sunt un instrument important de investigare în analiza eficienţei pieţelor financiare. Ideea de bază care subliniază acest tip de analiză este că veniturile persistente şi sistematice nu sunt compatibile cu ipoteza că pieţele sunt eficiente din punct de vedere al informaţiilor de gestiune, referitoare la comportamentul

18

Raportare si analiza financiara– Veronica GROSU

managerilor şi acţionarilor. Literatura de specialitate privind studiile de caz, este impresionantă atât sub aspectul metodologic cât şi empiric. În ceea ce priveşte metodologia, cercetările cu privire la această temă sunt foarte avansate, astfel încât în literatura economică se poate afirma că „este cunoscut de mult despre cum să faci - şi cum să nu se facă – un studiu de caz”( Kothari şi Warner, 2005). Contribuţii relevante sub aspect metodologic sunt datorate lui Peterson(1989), Armitage(1995) şi Mc Williams şi Siegel(1997), în timp ce studiile empirice s-au axat mai ales pe investigaţii de tip „ cross -section” şi pe analiza istorică. În studiile „ cross - section”, obiectivul cercetării este aproape mereu acela de a analiza dacă valoarea aşteptată, aferentă unei distribuiri a veniturilor obţinute peste aşteptările entităţii (venituri ce nu sunt în concordanţă cu cele ce ar trebui să rezulte din funcţionarea forţelor de piaţă), este diferită de „earning distribution” prevăzută de un model teoretic şi totodată de a se verifica dacă distribuţia empirică şi cea teoretică prezintă date diferite faţă de statisticile iniţiale. Partea de literatură şi studiile de caz care interesează în mod direct lucrarea de faţă, se referă la evaluarea consecinţelor schimbărilor în politicile contabile. Sub acest aspect multe teme de cercetare îşi focalizează atenţia asupra motivelor pentru care ar trebui efectuate schimbări în reglementările existente, mai degrabă decât pe analizele „ante” şi „post”, ale consecinţelor unor astfel de schimbări. Pe de altă parte dezvoltarea pieţelor financiare şi creşterea complexităţii structurilor organizaţionale ale entităţilor, fac tot mai necesară existenţa studiilor care să fie în măsură să evalueze efectul schimbărilor în sistemele de relevare a datelor cu privire la activitatea de gestiune a entităţii. În această viziune, adoptarea noilor Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, de către toate entităţile cotate la bursă, într-o serie de ţări, constituie cu siguranţă o mare oportunitate de realizare a unui studiu de caz a cărui relevanţă este de a conduce şi la consideraţii pe care cercetările efectuate până în prezent, cu privire la modificările de politici contabile, nu au putut studia un fenomen important cum este cel în curs. În literatura existentă putem găsi studii (Ball 1972; Drahan 1993) care examinează efectele individuale, schimbă