INTRODUCERE

Etica jurnalistică presupune respectarea principiilor deontologice

pe de o parte, pe de altă parte o practică jurnalistică sănătoasă menită să apere
reputaţia atât a publicaţiei cât şi reputaţia jurnalistului. Jurnaliştii care se află
înafara normelor deontologice profesionale se află înafara eticii jurnalistice.
Jurnalistul are obligaţia de a respecta un set de valori profesionale
pentru desfăşura activitatea de acoperire jurnalistică . Acesta este obligat să
relateze faptele şi evenimentele nu să la comenteze, să îşi asigure o
documentare serioasă şi constantă despre domeniul pe care îl acoperă, să aibă
în vedere faptul că orice declaraţie difuzată pune în pericol credibilitatea şi
imaginea personajelor, să consemneze întocmai numele exact, funcţia şi
poziţia celui sau celei despre care relatează şi nu în ultimul rând să evite
implicarea în actul relatat, prin interpretarea subiectivă a evenimentelor
relatate.
Jurnalistul este dator să exercite dreptul inviolabil la libera
exprimare în virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul se
bucură de o protecţie sporită în exercitarea acestui drept datorită rolului vital,
de apărător al valorilor democratice, pe care presa îl îndeplineşte în societate.

1
 Etică şi norme de conduită

Unii jurnalişti înţeleg prin etică un cod de principii la care

întreaga presă trebuie să adere. O lată parte a jurnaliştilor consideră că
principiile deontologice sunt prea riguroase şi respectarea lor nu se impune cu
necesitate. A doua categorie de jurnalişti sunt adepţii presei de scandal la are
nu contează adevărul cât contează senzaţionalul aducător de profit.
Jurnaliştii din prima categorie sunt cei ce promovează o presă
onestă, o presă în care jurnalistul se pune în slujba cetăţeanului chiar dacă
remuneraţia sa nu este pe măsură.
Etica jurnalistică presupune respectarea principiilor deontologice
pe de o parte, pe de altă parte o practică jurnalistică sănătoasă menită să apere
reputaţia atât a publicaţiei cât şi reputaţia jurnalistului. Jurnaliştii care se află
înafara normelor deontologice profesionale se află înafara eticii jurnalistice.
Cod Deontologic este definit de Dicţionarul de jurnalism, relaţii
publice şi publicitate ca fiind norme ale eticii profesionale, liber asumate.

2
Codul Deontologic clarifică-statuează din punct de vedere moral relaţia
jurnalistului cu sine, cu sursele de informare, cu instituţia sa, cu publicul 1.
Exceptând câteva norme etice a căror încălcare reprezintă totodată un delict de
presă, cum sunt injuria şi calomnia, sancţiunile nerespectării normelor etice
sunt de ordin moral.
Există câteva reguli etice pe care ar trebui să le respecte orice
jurnalist. Acestea sunt următoarele:
• Jurnaliştii trebuie să-şi servească numai ziarele şi cititorii lor.
Aceştia nu trebuie să servească vreunui interes comercial,
particular, politic, sau vreunei surse anume.
• Orice articol trebuie să reprezinte căutarea onestă a adevărului.
Ziaristul trebuie să încerce să afle adevărul fără prejudecăţi, să
încerce să publice adevărul, oricât de incomod ar fi acesta pentru
concepţiile şi credinţele noastre.
• Nu trebuie acceptate nici un fel de stimulente pentru publicarea
unui articol. Din principiu, un ziarist onest trebuie să refuze
stimulente în bani sau în favoruri. Aceasta ar duce la publicitate
mascată, care este sancţionată prin lege.
• Jurnaliştii nu trebuie să permită departamentului Publicitate să
influenţeze, direct sau indirect, conţinutul redacţional al ziarului.
• Articolele nu trebuie trimise spre aprobare sau verificare nimănui
din afara ziarului.

1
Cristian Florin Popescu, Dicţionar de jurnalism, relaţii publice şi publicitate, Editura Tritonic, Bucureşti,
2002, p.81

3
 • Jurnaliştii nu trebuie să se folosească de poziţia lor pentru a
obţine avantaje personale. Un jurnalist are putere. O putere de
care nu ar trebui să abuzeze niciodată, nici în profesie, nici în
viaţa de zi cu zi.
• Nu vă deconspiraţi sursele. Dezvăluirea sursei va duce la
reticenţa oamenilor de a mai risca să furnizeze informaţii
jurnaliştilor.
Jurnalistul nu trebuie să datoreze loialitate nimănui, nici vreunui
partid politic sau vreunei surse, nu trebuie să slujească vreunui interes
comercial sau necomercial ori vreunei cauze particulare, fie ea cât de veridică.
Acesta trebuie să slujească doar cititorii pentru care scrie şi să respecte dreptul
acestora la o informare completă.
De cele mai multe ori jurnalismului îi lipseşte însăşi esenţa
jurnalismului competent: informaţie credibilă pe baza căreia publicul să poată
trage concluzii corecte, indiferent dacă este ajutat sau nu de marea abundenţă
de opinii şi atitudini care constituie acum punctul de plecare pentru
colectarea, construirea şi diseminarea a ceea ce este considerat ştire.
Jurnalismul competent înseamnă colectarea şi diseminarea către
public de informaţii complete, imparţiale, echilibrate, de la surse bune,
verificate şi corecte. Aceasta mai înseamnă explicarea informaţiei respective
într-un context bazat pe realitatea şi responsabil social, fără ca reprezentarea
sa să fie asociată cu un suport politic sau ideologic ori cu alte interese
personale care ajung la propagandă sau comunicare părtinitoare.

4
 Esenţa jurnalismului competent este profesionalismul, definit de
obiectivitatea jurnalistică, în nici un caz un criteriu perfect, ci unul comod.
Într-adevăr, respingerea validităţii obiectivităţii jurnalistice „este mult prea
adesea un refugiu pentru lenea mentală…simplu şiretlic“ sau totală necinste2.
Jurnalistul are obligaţia de a respecta un set de valori profesionale
pentru desfăşura activitatea de acoperire jurnalistică . Acesta este obligat să
relateze faptele şi evenimentele nu să la comenteze, să îşi asigure o
documentare serioasă şi constantă despre domeniul pe care îl acoperă, să aibă
în vedere faptul că orice declaraţie difuzată pune în pericol credibilitatea şi
imaginea personajelor, să consemneze întocmai numele exact, funcţia şi
poziţia celui sau celei despre care relatează şi nu în ultimul rând să evite
implicarea în actul relatat, prin interpretarea subiectivă a evenimentelor
relatate.
În jurnalism, marele pericol este de a oferi „pe gratis“ evaluări şi
prognoze, analize şi aprecieri care înfrumuseţează relatarea. Aceste elemente
de subiectivitate sunt interzise într-o ştire de informaţie.
Libertatea presei este unul dintre cele mai puternice
drumuri ale libertăţii statului şi nu poate fi restrânsă decât în guvernările
despotice. Libertatea de exprimare alături de libertatea de informare nu sunt
posibile înafara libertăţii presei.
Libertatea de exprimare devine similară cu libertatea de
exprimare în general, a tuturor cetăţenilor, orice restrângere a dreptului de
exprimare a jurnaliştilor devine astfel un atac împotriva libertăţilor cetăţeneşti.
Jurnalistul nu este altceva decât un exponent al drepturilor naturale ale
2
Peter Gross, Mass-media şi democraţia în ţările Europei de Est, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 161

5
indivizilor, nu dispune de drepturi superioare faţă de concetăţenii lui, ci este
un simplu cetăţean dotat cu instrumente mai puternice de a transmite altora
propriile opţiuni.
O presa libera înseamnă şi diversitatea informaţiilor şi a opiniilor
pe care oamenii şi le pot însuşi în funcţie de propriile convingeri şi pot astfel
participa la viaţa socială şi la apărarea valorilor democratice.
Libertatea presei nu este o garanţie a libertăţii de exprimare, cât a
aflării adevărului. O presă liberă se poate transforma într-un inamic al
secretelor guvernanţilor, al abuzurilor economice ale puternicilor zilei şi al
dominaţiei elitelor ideologice.
Lipsit de apărare în confruntarea cu forţa puterii, cetăţeanul nu
poate face altceva decât să-şi delege o parte din putere în mâna politicienilor,
şi pentru a-i controla pe aceştia, să transfere o altă parte a puterii sale
jurnaliştilor.
Astfel jurnaliştii sunt dotaţi cu două funcţii majore: supravegherea
activităţii politicienilor şi informarea corectă a cetăţenilor. Supravegherea ar
presupune deci un control permanent şi o prezentare critică a activităţilor
sferei politice, iar informarea ar însemna susţinerea procesului decizional,
ambele în interesul cititorilor înţeleşi ca alegători.
Nimeni nu îl obligă pe jurnalist să lucreze într-o instituţie de presă care
slujeşte ideologii, direcţii şi interese contrare sau divergente cu ale sale.
Jurnalistul nu va scrie, deci, la ordinul nimănui, împotriva propriei sale
conştiinţe, şi va face uz de clauza de conştiinţă atunci când între propriile lui
convingeri şi politica publicaţiei se manifestă dezacorduri ireconciliabile.

6
 Orice jurnalist, din orice colţ al lumii, care îşi face cu devoţiune şi
onestitate meseria, va fi de acord că responsabilitatea sa fundamentală faţă de
public este de a spune adevărul. Odată admisă această responsabilitate,
jurnalistul va refuza să mintă sau va recunoaşte că a dezinformat, atunci când
fără voia lui a dat publicităţii o informaţie falsă.
Printre principiile de bază care responsabilizează ziaristul se află şi acela al
refuzului „seducţiilor“, de la banala mită la mult mai subtila publicitate
mascată, acceptarea de călătorii plătite de cei interesaţi în dezvoltarea unui
subiect, recepţii şi alte tipuri de avantaje care ar obtura, într-o mai mică sau
mai mare măsură obiectivitatea şi imparţialitatea celui care difuzează
informaţia.
Pentru ca profesiunea de jurnalist să poată fi exercitată în mod
liber, căpătând astfel valoarea sa reală, aceea de serviciu public eficient în
slujba participativităţii civice, ea nu are nevoie, de fapt, decât de două drepturi
garantate şi sprijinite: dreptul la informare şi cel de liberă exprimare. Rostul
lui e să spună adevărul, nu un adevăr de teoremă şi nici unul profetic, ci
adevărul pe care l-a aflat şi atât cât îl poate el interpreta, pentru ca acesta să
devină inteligibil pentru destinatarul său 3.
Ziaristul trebuie să fie conştient de răspunderea pe care o are faţă
de persoana umană devenită, pentru o pricină sau alta „obiect“ al investigaţiei
sale, nu numai spre a se feri de calomnie, ci şi spre a o feri pe aceasta de
expunerea publică nejustificată a vieţii sale intime. Ziaristul are, de altminteri,
şi răspunderi faţă de echilibrul social, atât la nivel general – evitând să
provoace crize false sau disproporţionate de natură economică, politică, cât şi
3
Miruna Rucan, A patra putere, legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p.97

7
la nivel individual, refuzând conştient să stimuleze apetitul morbid al
consumatorului de presă. Astfel el va evita descrierile şi imaginile violente,
crude, abuzive, atât pentru a proteja imaginea victimelor, cât şi pentru a
micşora efectul „consumistic“ care se declanşează instinctual într-o bună parte
a publicului.
După cum se ştie, presa este numită de multă vreme a patra putere
în stat. Spre deosebire însă de celelalte trei, puterea presei se manifestă de cele
mai multe ori subtil, mai puţin vizibil. Presa îşi exercită puterea, câtă vreme îşi
îndeplineşte corect funcţiile esenţiale şi câtă vreme respectă standardele
informării corecte.
Presa îşi exercită puterea, atâta timp cât funcţionează respectând
codurile deontologice. În astfel de condiţii, penetrarea produsului media este
mai mare decât a celorlalte trei puteri, întrucât presa este (sau ar trebui să fie)
un serviciu public. Puterea presei se manifestă prin aceea că îşi influenţează
publicul, modelându-i opţiunile, preferinţele, gândirea, pe scurt,
personalitatea.
Presa îşi poate influenţa, de asemenea, sursele de informare prin
informaţiile din realitatea imediată, putând modela astfel şi viaţa politică.
Puterea enormă a presei provine din rolul pe care îl îndeplineşte,
acela de a organiza pentru societate informaţiile privind instituţiile unei
comunităţi sociale, de a uşura, dar şi de a orienta percepţia socială a diverselor
fenomene. Ascensiunea presei este o dovadă a slăbiciunii acestor instituţii, a
eşecului lor de a organiza o adevărată „maşinărie a cunoaşterii“.

8
 În schimb, acţionând asupra fiecărui om timp de treizeci de
minute, în fiecare zi, presa câştigă teren strategic şi creează o forţă mistică
numită Opinia Publică, o forţă care va profita de slăbiciunea instituţiilor
publice. Opinia formează baza şi temeiurile oricărei guvernări. De fapt, se
poate considera că orice guvern se întăreşte sau slăbeşte în măsura în care
simpatia de care se bucură în ochii opiniei generale cei care guvernează creşte
sau scade.
Dacă este adevărat, şi neîndoielnic este, că puterea presei stă în
însăşi credibilitatea ei, atunci pare de la sine înţeles că singurul element
constant care poate întreţine credibilitatea sau puterea e responsabilitatea
fiecărui jurnalist faţă de adevărul rostit.
În Codul Deontologic al Jurnalistului se prevăd următoarele:
Jurnalistul este dator să exercite dreptul inviolabil la libera exprimare în
virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul se bucură de o
protecţie sporită în exercitarea acestui drept datorită rolului vital, de apărător
al valorilor democratice, pe care presa îl îndeplineşte în societate.
Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul
de orice fel.
Jurnalistul este dator să respecte viaţa privata a persoanei.
Amestecul în viaţa privată este permis atunci când interesul public de a afla
informaţia prevalează.
În demersul său de a informa publicul, jurnalistul este dator să
reflecte societatea în ansamblul şi diversitatea ei, acordând acces în presă şi
opiniilor minoritare şi individuale. Publicul are dreptul să cunoască nu numai

9
informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate
inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.

10
 BIBLIOGRAFIE

1. Gross, Peter, Mass-media şi democraţia în ţările Europei de Est,

Editura Polirom, Iaşi, 2004
2. Popescu, Florin,Cristian, Dicţionar de jurnalism, relaţii publice şi
publicitate, Editura Tritonic, Bucureşti, 2002
3. Runcan, Miruna, A patra putere, legislaţie şi etică pentru jurnalişti,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

11