Sunteți pe pagina 1din 15

Cum au evoluat operatiunile de mentinere a pacii?

de la traditie Operatiunile ONU de mentinere a pacii au fost infiintate in timpul Razboiului Rece ca o modalitate de rezolvare a conflictelor dintre state prin trimiterea de personal neinarmat sau purtind numai arme usoare. Trupele se aflau sub comanda ONU si interveneau intre cele doua forte armate aflate in conflict. Trupele erau chemate atunci cind puterile internationale mandatau Natiunile Unite sa intervina pentru incetarea conflictului (asa numitul proxi-razboi) care ameninta stabilitatea regionala si pacea si securitatea internationala. Trupele de mentinere a pacii nu trebuiau sa raspunda la foc cu foc. Ca regula generala, rolul lor era acela de a interveni atunci cind se inceta focul si cind cele doua parti implicate consimteau asupra prezentei lor. Trupele evaluau situatia din teren si raportau cu impartialitate daca s-a incheiat acordul de incetare a focului, daca insurgentii si-au retras trupele si daca au fost indeplinite si alte elemente ale acordului de pace. Toate aceste eforturi ofereau ragazul necesar pentru ca diplomatii sa indeparteze cauzele conflictului.
L

Februarie 2013
Ma Mi J V S D

28 29 30 31 1 4 5 6 7 8 11 12 13 14 15 18 19 20 21 22

2 9 16 23

3 10 17 24

la multidimensional Incheierea Razboiului Rece a precipitat o reorientare a rolului operatiunilor ONU de mentinere a pacii. In noul spirit, de cooperare, Consiliul de Securitate a infiintat misiuni mai ample si mai complexe, adesea avind mandatul de a aplica acordurile de pace intre protagonistii conflictelor din interiorul unor tari. Mai mult, notiunea de mentinere a pacii a inceput sa includa tot mai multe elemente nemilitare tocmai pentru a se asigura durabilitatea pacii. Departamentul operatiunilor ONU de mentinere a pacii a fost creat in 1992 tocmai pentru a sprijini cererea crescinda de operatiuni complexe. In ansamblu, operatiunile au fost incununate de succes. In El Salvador sau Mozambic, de exemplu, misiunile au contribuit substantial la asigurarea unei paci durabile. NU a mers insa totul conform planului probabil si din cauza unei evaluari supra-optimiste a rezultatelor asteptate. In timpul derularii misiunilor din Cambodgia si Mozambic, Consiliul de Securitate mandata operatiuni in alte zone de conflict, cum ar fi Somalia, tara in care nu incetase nici focul si nici beligerantii nu ajunsesera la un consens. Astfel de operatiuni nu s-au bucurat de sprijinul politic atit de necesar in indeplinirea mandatului. Esecurile cele mai dureroase fiind masacrul din Srebenita din 1995 (Bosnia si Hertegovina) si genocidul din Ruanda din 1994 au determinat Natiunile Unite sa isi examineze si reconsidere propriile operatiuni.

Ce au facut Natiunile Unite pentru a imbunatati rezultatul misiunilor dupa anii `90? In 1999 s-a decis ca reformarea misiunilor de mentinere a pacii este absolut necesara. Secretarul General al ONU, Kofi Annan, a inceput o evaluare profunda a evenimentelor care au condus la esecurile enuntate anterior si a solicitat o ancheta independenta asupra actiunilor derulate de Natiunile Unite in timpul genocidului din 1994 din Ruanda. Toate analizele au demonstrat necesitatea imbunatatirii capacitatii Natiunilor Unite de a organiza operatiuni de mentinere a pacii, in special de a asigura detasarea rapida si autorizarea in functie de cerintele din teren. Misiunile de mentinere a pacii aveau nevoie de reguli de angajament clare, de o mai buna coordonare intre Secretariatul ONU din New York si agentiile ONU in ceea ce priveste planificarea si detasarea trupelor in teatrul de operatiuni, precum si de

o cooperare mai buna intre ONU si organizatiile regionale. In plus, ONU trebuia sa-si intareasca preocuparile de protejare a civililor in fata conflictului. Concomitent, cererile pentru interventiile misiunior ONU au continuat sa creasca atit cantitativ, cit si calitativ: misiunile de mentinere a pacii incepusera sa se ocupe si de asigurarea respectarii legii, de administratie, de dezvoltare economica sau de drepturile omului. In 1999, ONU a fost mandatata cu administrarea interimara in Timorul de Est, pregatind drumul catre independenta acestei regiuni. In acelasi an, ONU a preluat si misiunea de administrare a tranzitiei din Kosovo dupa incetarea raidurilor aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei. In 1999 si 2000, Consiliul de Securitate decidea infiintarea a trei noi operatiuni in Africa (Sierra Leone, Republica Democrata Congo si Etiopia si Eritrea).

Raportul Brahimi
In martie 2000, secretarul general ONU a cerut unui grup de experti internationali condusi de Lakhdar Brahimi (fost ministru algerian de externe) sa analizeze operatiunile de mentinere a pacii si sa identifice unde si cind ar fi putut sa fie acestea mai eficiente si, mai ales, in ce mod. Raportul expertilor (cunoscut sub numele de raportul Brahimi,A/55/305-S/2000/809) este o radiografie clara a cerintelor minime pentru ca o misiune sa se incheie cu succes: sa aiba un mandat clar, sa se bucure de consimtamintul partilor aflate in conflict si de resurse suficiente. Urmare a raportului, Natiunile Unite si statele membre au luat unele masuri pentru imbunatatirea operatiunilor de mentinere a pacii. Departamentul de resort (DPKO) a fost autorizat sa-si sporeasca numarul angajatilor de la New York astfel incit sa poata oferi sprijinul necesar misiunilor din teren. DPKO si-a intarit birourile cu consilieri militari si cu politisti si a infiintat o Unitate de Bune Practici care sa analizeze lectiile desprinse din misiunile anterioare si sa ofere consultanta in problematica de gen, conduita trupelor, planificare pentru dezarmare, demobilizare si programe de reintegrare, respectarea legii etc. A fost pus in practica un mecanism de finantare care precede obtinerea mandatului astfel incit bugetul misiunii sa fie deja disponibil in momentul aprobarii mandatului. In plus, divizia de logistica din Brindisi (Italia) a primit finantarea necesara obtinerii stocurilor strategice pentru interventii. S-a pus un accent sporit pe pregatirea personalului si a fost reorganizat Sistemul ONU de Aranjamente Stand-by (UNSAS) un grup de specialisti (militari si civili) din tarile membre, materiale si echipamente, toate la dispozitia ONU. Noul sistem are capacitatea de a trimite fortele in teren intr-un interval de 30-90 de zile pentru orice operatiune nou creata.

Cum se pot schimba in bine misiunile curente? Cerintele sunt imense. In Republica Democratica Congo, de exemplu, ONU sprijina guvernul de tranzitie al unei tari imense, cu o infrastructura aproape inexistenta si cu foarte putina coeziune nationala. In Kosovo, ONU sprijina partile implicate in negocieri si provincia pentru a obtine statutul final. Misiunea din Liberia este in plina dezvoltare, in timp ce misiunile din Timor Leste si din Sierra Leone isi reduc amploarea. In tot acest timp apar crize noi si noi acorduri de pace trebuie semnate. Citeva dintre cele mai performante unitati militare ale lumii sunt deplin angajate (in special in Irak si Afganistan), in timp ce tarile in curs de dezvoltare principalii 10 contributori la operatiunile ONU de mentinere a pacii au resurse

limitate. In iulie 2004, DPKO avea in administrare 17 operatiuni in intreaga lume (16 de mentinere a pacii si una politica, inclusiv cele din Coasta de Fildes, Burundi si Haiti) si prospecta terenul pentru cel putin inca o misiune (cea din Sudan). Drept consecinta, numarul celor angajati in astfel de misiuni a crescut in citeva luni ale anului 2004 de la 51 000 (la inceputul anului) pina la aproximativ 78 000, la care se adaugau 25 000 de militari, 2500 de politisti si 1500 de observatori militari. Ar fi nevoie de aproape 42 de oficialitati de rang inalt (civili, militari si politisti) pentru a conduce misiunile in teren, alaturi de 6 500 de personal civil (in plus fata de cei 9 700 care deja lucreaza in teatrele de operatiuni). Toti acesti oameni au nevoie de resurse materiale (vehicule, birouri, echipament de comunicare), iar bugetul DPKO aproape s-ar dubla intrucit misiunile suplimentare necesita 2,38 miliarde de dolari in plus fata de bugetul precedent (2.65 miliarde de dolari pentru 2004-2005). Cresterea numarului si dimensiunilor misiunilor din Africa este impresionanta si ar putea fi un semnal ca in deceniul urmator conflictele majore de pe continent s-ar putea termina. In prezent, sunt functionale sapte misiuni in Africa, cea din Sudan fiind planificata sa dureze inca un an. In plus, Somalia ar putea solicita o noua misiune, intrucit sunt semne ca se va ajunge la un acord de pace.

Factori cheie
Pentru ca o misiune, indiferent de locatie, sa poate fi indeplinita cu succes este necesar ca o suma de cerinte universal valabile sa fie atinse. Inainte de a recomanda tratamentul operatiune de mentinere a pacii, comunitatea internationala trebuie sa puna corect diagnosticul unei probleme: trebuie sa existe pace pentru ca aceasta sa poata fi mentinuta, toate partile implicate fiind dornice ce inceteze lupta si sa accepte rolul ONU in rezolvarea disputei. Membrii Consiliului de Securitate trebuie sa cada de acord asupra unui mandat clar si realist, mentionind si rezultatul dorit. In plus, trupele trebuie desfasurate intrun interval precis. Comunitatea internationala trebuie sa fie pregatita sa tina pasul cu noile cerinte. Este esential ca statele membre sa ajunga la un numitor comun si sa sustina Organizatia Natiunilor Unite din toate punctele de vedere: politic, financiar si operational, astfel incit ONU sa fie o sursa de pace credibila. Procesul de pace insa necesita timp; la fel si construirea institutiilor, ca si reconstructia unei tari. Iar trupele de mentinere a pacii trebuie sa-si indeplineasca mandatul cu profesionalism, competenta si integritate. Personal: Principala problema ramine gasirea personalului (mai ales din tarile nordice) pentru misiunile de mentinere a pacii. Totusi, problema cea mai mare este ca specialistii sa indeplineasca cerintele necesare recrutarii, mai ales ca este nevoie de mii de politisti militari si de angajati civili cu experienta in justitie, administratie publica, dezvoltare economica sau in alte domenii. Misiunile ONU trebuie sa asigure si sprijin in domenii precum transport aerian tactic, spitale de campanie sau controlul miscarii operatiunilor, resursele necesare fiind adesea furnizate de statele membre. In situatia ideala, personalul ar trebui sa fie cunoscator de limbi straine si sa fie la curent cu situatia politica si culturala din tara in care urmeaza sa-si desfasoara activitatea. In plus, personalul trebuie fie gata sa se prezente la post in cel mai scurt timp. ONU a largit criteriile de eligibilitate pentru politia civila, la misiuni putind participa si ofiteri pensionati. In plus, se acorda o importanta sporita educatiei,

disponibilitatii si calificarii celor care urmeaza a fi recrutati. Nevoia de a restaura serviciile de baza si guvernarea: In trecut, donatorii au dat dovada de retineri atunci cind au trebuit sa plateasca salariile functionarilor sau sa achizitioneze birotica pentru birourile locale. In prezent, insa, consensul e tot mai usor de atins atunci este nevoie de servicii publice de baza, inclusiv cel juridic, administrativ, utilitati publice sau trecerea societatilor post-conflict la normalitate in cel mai scurt timp posibil. Lege si ordine: ONU considera suprematia legii ca fiind o componenta extrem de importanta in planificarea unei misiuni, inregistrind progrese notabile in dezvoltarea capacitatii politienesti si juridice care sa sprijine si sa corecteze din mers activitatile aflate in derulare. In societatile post-conflict sistemul juridic (cadru legislativ, curti, judecatori, procurori, penitenciare) trebuie sa fie capabile sa functioneze independent si corect inca de la inceput. Daca fortele de politie si-au pierdut credibilitatea in rindul populatiei, s-ar putea dovedi necesara desfasurarea temporara a unor forte internationale sau derularea unui program de re-profesionalizare profunda. Situatia ar putea necesita infiintarea unui tribunal special care sa judece crimelor de razboi sau infiintarea unei comisii de reconciliere si stabilire a adevarului. Alegeri si reinstaurarea democratiei: Unele operatiuni de mentinere a pacii au fost mandate sa organizeze alegeri. Totusi, alegerile nu sunt usor de organizat, iar ONU a invatat cit de importanta este intii crearea conditiilor propice, inclusiv asigurarea unui nivel de securitate acceptabil, un cadru legislativ si un proces de inregistrare a votantilor tranaparent, uneori chiar o constitutie, toate acestea implicind toti actorii si obtinind acordul lor. Securitate: Un mediu instabil anuleaza eforturile de construire sau de mentinere a pacii. Misiunile necesita adesea un numar mare de trupe, in special in perioada de inceput, iar prezenta lor poate fi un factor de stabilitate si securitate pina in momentul in care fortele locale de politie sunt pe deplin functionale. Siguranta si securitatea personalului ONU a devenit un subiect fierbinte in interiorul Organizatiei, mai ales dupa atacul asupra sediului ONU din Bagdad din 19 august 2003. Evenimentul l-a determinat pe secretarul general ONU, Kofi Annan, sa revizuiasca intregul sistem de securitate din interiorul ONU. Acesta necesita imbunatatiri permanente si necesita sprijin permanent din partea statelor membre.

Cine decide desfasurarea operatiunilor de mentinere a pacii si cine conduce o astfel de misiune? Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite creaza si defineste mandatul unei operatiuni de mentinere a pacii. Mandatul este de fapt descrierea obiectivelor si misiunilor de indeplinit. Pentru a infiinta o noua operatiune sau pentru a modifica mandatul unei operatiuni existente, noua dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate trebuie sa voteze in favoarea propunerii. Totusi, daca unul dintre cei cinci membri permanenti ai Consiliului (China, Federatia Rusa, Franta, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii) voteaza impotriva propunerii, aceasta este respinsa. Secretarul general ONU administreaza si coordoneaza misiunile si raspunde in fata Consiliului pentru indeplinirea mandatelor acestora. De obicei, operatiunile de amploare sunt conduse de un Reprezentant Special al secretarului General, iar Departamentul ONU pentru operatiunile de mentinere a pacii (DPKO) il asista pe secretarul general in formularea politicilor si procedurilor, facind recomandari asupra oportunitatii infiintarea unei noi misiuni sau administrarea celor aflate

in derulare. De asemenea, DPKO acorda sprijinul necesar si unui numar mic de misiuni politice, cum ar fi cea din Afganistan. Oficialitatile militare de rang inalt, militarii angajati si obervatorii militari aflati sub mandatul unei misiuni ONU sunt angajati direct de catre Natiunile Unite (de obicei, sunt detasati de la fortele armate nationale). Trupele de mentinere a pacii, cunoscute sub denumirea de casti albastre, participa la operatiuni in conditii strict stabilite cu guvernele tarilor pe care le reprezinta si isi desfasoara activitatea sub autoritatea acestor guverne. Atit trupele, cit si comandantii acestora, se deplaseaza in teatrul de operatiuni ca si contingente nationale, raportind din punct de vedere operational Comandantului Fortelor si, prin acesta, Reprezentantului Special al Secretarului General ONU. Guvernele detin autoritatea de a trimite sau a retrage trupele de mentinere a pacii cu care s-au angajat in operatiune, avind in plus responsabilitatea de a le plati salariile si raspunderea in aspecte disciplinare sau de personal. Ofiterii de politie civila sunt tot o contributie a statelor membre si isi desfasoara activitatea dupa principiile observatorilor militari experti in misiune, platiti de Natiunile Unite. Consiliul de Securitate poate decide ca operatiunile de mentinere a pacii sa fie administrate si de alte organisme, insa trupele respective nu se afla sub mandat ONU. In 1999, de exemplu, atunci cind s-au incheiat campania de bombardamente a NATO, Consiliul de Securitate a autorizat NATO sa mentina pacea in Kosovo. In acelasi timp, Consiliul a infiintat Misiunea Interimara de Administrare a provinciei Kosovo (UNMIK) o operatiune de mentinere a pacii -, mandatind-o sa administreze teritoriul respectiv, sa asigure respectarea legii si a ordinii publice si sa creeze institutii democratice pentru auto-guvernare, inclusiv o politie civila eficienta. In acelasi an, Consiliul de Securitate autoriza o forta internationala (sub comanda Australiei) sa restaureze pacea in Timorul de Est, cunoscut astazi ca si Timor Leste. Forta internationala a fost inlocuita un an mai tirziu de o operatiune ONU de mentinere a pacii. In 2001, Consiliul autoriza o coalitie internationala sa mentina prezenta militara in Afganistan, dar in acelasi timp infiinta o misiune politica menita sa sprijine guvernul de tranzitie.

Care sunt costurile?


Operatiunile ONU de mentinere a pacii sunt foarte costisitoare. Totusi, ONU aloca anual pentru operatiunile din intreaga lume sume mai mici decit bugetul primariei orasului New York pentru departamentele de pompieri si politie. In plus, operatiunile de mentinere a pacii sunt substantial mai ieftine decit alternativa razboiul. In 2002, aceste operatiuni au costat ONU aproape 2,6 miliarde de dolari SUA. In acelasi ani, guvernele din intreaga lume cheltuiau peste 794 miliarde de dolari pentru arme cifra reprezinta 2,5 la suta din produsul intern brut mondial si nu da semne sa scada. In 1993, costul anual al operatiunilor de mentinere a pacii a inregistrat, sub aspect financiar, un virf de 3,6 miliarde dolari SUA, suma oglindind cheltuielile misiunilor din fosta Iugoslavie si din Somalia. Pina in 1998, costurile au scazut la sub 1 miliard de dolari SUA, insa au crescut din nou din cauza amplorii noilor operatiuni, ajungind in anul 2001 la 3 miliarde de dolari SUA. Bugetul aprobat pentru anii 2004-2005 a fost de 8,2 miliarde de dolari, insa din cauza cerintelor de noi operatiuni (Sudan) sau a suplimentarii mandatelor celor existente, au mai fost necesare inca 2,38 miliarde de dolari SUA. Toate tarile membre au obligatia legala de a-si plati cota parte din

costurile acestor operatiuni, formula impartirii fiind extrem de complexa si agreata de catre state. In pofida acestei obligatii, datoria tarilor fata de bugetul misiunilor de mentinere a pacii este de aproximativ 1,2 miliarde dolari SUA (datoria acumulata din iunie 2004 pina in prezent).

Cum sunt recompensati cei care lucreaza in astfel de operatiuni?


Militarii sunt platiti de propriile guverne in functie de gradul fiecaruia si de scala nationala de salarizare. Tarilor care contribuie voluntar cu personal in unforma li se ramburseaza de catre ONU o cota fixa lunara pentru fiecare militar (aproape 1 000 dolari SUA), plus cheltuielile pentru echipament. Au existat si situatii cind transele de rambursare au intirziat, dar aceasta s-a intimplat tocmai din cauza faptului ca statele membre nu si-au platit la timp contributia. Majoritatea militarilor provind din tarile in curs de dezvoltare, lucru care adauga o povara suplimentara asupra bugetului unor tari care nu isi pot permite acest lux. Politia civila si personalul civil este platit din bugetul stabilit pentru fiecare operatiune in parte. Slaba finantare, personalul insuficient si lipsa regulilor stricte de angajament s-au dovedit a fi contraproductive in anihilarea factiunilor armate implicate intr-un razboi civil. In unele situatii, fortele de mentinere a pacii insele au fost atacate si au inregistrat victime. Drept consecinta, Consiliul de Securitate a inceput sa mandateze operatiunile de mentinere a pacii pe baza Capitolului VII al Cartei Natiunilor Unite (link catre Capitolul 7 de pe site), trupele putind folosi armament defensiv. Regulile de angajament care guverneaza recurgerea la forta au fost intarite, permitind castilor albastre ca in timpul misiunilor sa faca uz de toate mijloacele necesare pentru a apara civilii din imediata apropiere si a preveni orice tip de violenta impotriva angajatilor si personalului ONU. In prezent functioneaza in baza Capitolului VII al Cartei ONU urmatoarele misiuni: Republica Democrata Congo, Liberia, Sierra Leone, Kosovo, Timor Leste, Burindi, Hairi si Coasta de Fildes. Castile albastre au dreptul sa riposteze atit pentru propria aparare, cit si pentru a-i proteja pe cei pe care sunt mandatati sa-i apere, a spus secretarul general ONU, subliniind ca noua doctrina nu trebuie interpretata ca o metoda de a transforma ONU intr-o masinarie de razboi. Utilizarea fortei trebuie sa fie intotdeauna considerata ultima ca si solutie.

Lista completa a operatiunilor de mentinere a pacii poate fi gasita aici.

Misiunile ONU
Africa

Februarie 2013
L Ma Mi J V S D

28 4
11 UNMIS (Sudan) ONUB (Burundi) UNOCI (Coasta de Fildes) UNMIL (Liberia) MONUC (Republica Democrata Congo) UNMEE (Etiopia si Eritreea)

29 30 31 1 2 3 5 6 7 8 9 10

MINURSO (Sahara Occidentala)

America

Asia

MINUSTAH (Haiti)


Europa

UNMIT (Timorul de Est) UNMOGIP (India si Pakistan)

UNFICYP (Cipru) UNOMIG (Georgia) UNMIK (Kosovo)

Orientul Mijlociu

UNDOF (Inaltimile Golan) UNIFIL (Liban) UNTSO (Orientul Mijlociu)

Africa

UNMIS (Sudan)
Prin Rezolutia 1590 din 24 martie 2005, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite decidea infiintarea unei Misiuni ONU in Sudan avand ca obiective:

oferirea de sprijin in aplicarea Acordului Largit de Pace semnat la 9 ianuarie 2005 de guvernul sudanez si Miscarea (sau Armata) de Eliberare Populara din Sudan indeplinirea unor functii legate de asistenta umanitara protejarea si promovarea drepturilor Omului.

La 31 august 2006, Consiliul de Securitate (Rezolutia 1706) extindea mandatul UNMIS si in zona Drafur pentru a sprijini aplicarea imediata a prevederilor Acordului de Pace de la Darfur. 31 martie 2007: 10 027 angajati in uniforma (8766 militari, 599 observatori militari si 662 politisti), la care se adauga cei 851 de angajati civili internationali, 2250 angajati locali si 186 de voluntari ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Africa de Sud, Australia, Bangladesh, Belgia, Benin, Bolivia, Botswana, Brazilia, Cambogia, Canada, China, Croatia, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Federatia Rusa, Fiji, Filipine, Finlanda, Gabon, Gambia, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, Guineea, India, Indonezia, Iordania, Kenya, Kirghistan, Malawi, Malaezia, Mali, Marea Britanie, Moldova, Mongolia, Mozambic, Namibia, Nepal, Nigeria, Norvegia, Noua Zeelanda, Olanda, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Coreea, Romania, Ruanda, Sri Lanka, Suedia, Tailanda, Tanzania, Turcia, Uganda, Ucraina, Yemen, Zambia si Zimbabwe Tari care contribuie cu politisti: Argentina, Australia, Bangladesh, Bosnia si Hertegovina, Brazilia, Canada, China, Danemarca, Egipt, El Salvador, Federatia Rusa, Fiji, Franta, Gambia, Germania, Ghana,

India, Iordania, Jamaica, Kenya, Kirghistan, Malaezia, Marea Britanie, Namibia, Nepal, Nigeria, Norvegia, Olanda, Pakistan, Polonia, Ruanda, Samoa, Sri Lanka, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tanzania, Turcia, Uganda, Ucraina, Uruguay, Vanuatu, Yemen, Zambia si Zimbabwe

ONUB (Burundi)
Constatand ca situatia din Burundi continua sa fie o amenintare la adresa pacii internationale si a securitatii din regiune, Consiliul de Securitate ONU a decis, in baza Capitolului VII al Cartei ONU si prin Rezolutia 1545 din 21 mai 2004 sa infiinteze Operatiunea ONU din Burundi (ONUB). Mandatul acesteia a fost acela de a sprijini eforturile cetatenilor si a contribui la restaurarea unei paci durabile si a reconcilierii nationale, asa cum au fost ele stipulate in Acordul de la Arusha. ONUB si-a incheiat mandatul la 31 decembrie 2006, fiind urmata de Biroul Integrat al ONU in Burundi (BINUB) infiintat prin rezolutia 1719 a Consiliului de Securitate ONU din 25 octombrie 2006. 31 martie 2007: 5 650 angajati in uniforma (inclusiv 200 observatori militari, 120 de politisti), la care se adauga 434 de angajati civili internationali, 443 de angajati locali si 170 de voluntari ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Africa de Sud, Algeria, Bangladesh, Belgia, Benin, Bolivia, Burkina Faso, China, Ciad, Egipt, Etiopia, Federatia Rusa, Filipine, Gabon, Gambia, Ghana, Guatemala, Guineea, India, Iordania, Kenya, Kirghistan, Malaezia, Malawi, Mali, Mozambic, Namibia, Nepal, Niger, Nigeria, Olanda, Pakistan, Paraguay, Peru, Portugalia, Republica Coreea, Romania, Senegal, Serbia, Spania, Sri Lanka, Tailanda, Togo, Tunisia, Uruguay, Yemen si Zambia. Tari care contribuie cu politisti: Benin, Burkina Faso, Camerun, Ciad, Guineea, Madagascar, Mali, Niger, Nigeria, Senegal si Turcia.

UNOCI (Coasta de Fildes)


In virtutea Capitolului VII al Cartei ONU, Consiliul de Securitate a decis prin rezolutia nr 1528 din 27 februarie 2004 sa infiinteze Operatiunea ONU din Coasta de Fildes. Aceasta a inceput sa functioneze la 4 aprilie 2004, inlocuind Misiunea ONU din Coasta de Fildes (MINUCI), o misiune politica infiintata de acelasi Consiliu in mai 2003 si avand ca mandate facilitatea aplicarii de catre poporul Ivorian a acordului de pace semnat in ianuarie 2003. 31 martie 2007: 9 241 angajati in uniforma (7 854 militari, 200 de observatori militari, 1 187 politisti), carora li se adauga 371 de angajati civili internationali, 524 de angajati locali si 232 de voluntari ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Bangladesh, Benin, Bolivia, Brazilia, China, Ciad, Croatia, Ecuador, El Salvador, Etiopia, Federatia Rusa, Filipine, Franta, Gambia, Ghana, Guatemala, Guineea, India, Irlanda, Iordania, Kenya, Maroc, Moldova, Namibia, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicana, Romania, Senegal, Serbia, Tanzania, Togo, Tunisia, Uganda, Uruguay, Yemen, Zambia si Zimbabwe. Tari care contribuie cu politisti: Argentina, Bangladesh, Benin, Burundi, Camerun, Canada, Ciad, Djibouti, Elvetia, Filipine, Franta, Ghana, India, Iordania, Madagascar, Niger, Nigeria, Pakistan, Republica Centrafricana, Ruanda, Senegal, Togo, Turcia, Vanuatu si Yemen

UNMIL (Liberia)
Misiunea ONU din Liberia a fost infiintata in baza rezolutiei 1509 / 2003 a Consiliului de Securitate ONU pentru:

a contribui la aplicarea acordului de incetare a focului si la derularea procesului de pace; a proteja angajatii ONU, civilii si facilitatile; a sprijini activitatile de asistenta umanitara si din domeniul drepturilor Omului; a asista autoritatile in procesul de reforma al institutiilor nationale de securitate, inclusiv prin programe de formare profesionala a politistilor si a unei armate noi, restructurate.

31 martie 2007: 15 256 angajati in uniforma, dintre care 13 847 militari si 214 observatori militari, 1201 politisti, la care se adauga 524 de angajati civili internationali, 931 de angajati locali si 240 voluntari ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Bangladesh, Benin, Bolivia, Brazilia, Bulgaria, China, Croatia, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Federatia Rusa, Filipine, Finlanda, Franta, Gambia, Germania, Ghana, Indonezia, Iordania, Irlanda, Kenya, Kirghistan, Malaezia, Malawi, Mali, Marea Britanie, Moldova, Mongolia, Muntenegru, Namibia, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Ceha, Republica Coreea, Romania, Senegal, Serbia, Statele Unite ale Americii, Togo, Ucraina, Zambia si Zimbabwe Tari care contribuie cu politisti: Argentina, Bangladesh, Bosnia si Hertegovina, China, Egipt, El Salvador, Federatia Rusa, Fiji, Filipine, Fosta Republica a Macedoniei, Gambia, Germania, Ghana, India, Iordania, Jamaica, Kenya, Kirghistan, Malawi, Namibia, Nepal, Nigeria, Norvegia, Pakistan, Polonia, Republica Ceha, Ruanda, Samoa, Serbia, Sri Lanka, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Uganda, Ucraina, Uruguay, Yemen, Zambia si Zimbabwe

MONUC (Republica Democrata Congo)


Republica Democrata Congo si alte cinci state din regiune au semnat in iulie 1999 Acordul de incetare a focului de la Lusaka. Pentru a mentine legatura cu partile implicate si pentru a indeplini si o serie de alte misiuni, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a decis, la 30 noiembrie 1999, infiintarea MONUC. Mandatul misiunii si numarul angajatilor acesteia era largit de acelasi Consiliu printr-o noua rezolutie adoptata la 24 februarie 2000. 31 martie 2007: 18 336 angajati in uniforma (16 594 militari, 713 observatori militari, 1029 politisti), sprijiniti de 940 de angajati civili internationali, 2 051 angajati locali si 598 de voluntari ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Africa de Sud, Algeria, Bangladesh, Belgia, Benin, Bolivia, Bosnia si Hertegovina, Burkina Faso, Canada, China, Danemarca, Egipt, Elvetia, Federatia Rusa, Franta, Ghana, Guatemala, India, Indonezia, Iordania, Irlanda, Kenia, Malawi, Malaezia, Mali, Marea Britanie, Maroc, Mongolia, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Ceha, Romania, Senegal, Serbia, Spania, Sri Lanka, Suedia, Tunisia, Ucraina, Uruguay, Yemen si Zambia Tari care contribuie cu politisti: Argentina, Bangladesh, Benin, Burkina Faso, Camerun, Ciad, Coasta de Fildes, Federatia Rusa, Franta, Guineea, India, Iordania, Madagascar, Mali, Niger, Republica Centrafricana, Romania, Senegal, Suedia, Turcia, Ucraina, Vanuatu si Yemen

UNMEE (Etiopia si Eritreea)


In iunie 2000, dupa doi ani de disputa armata la frontiera, Etiopia si Eritreea au semnat un acord de incetare a ostilitatilor. A

urmat un proces de negociere, condus de Algeria si de Unitatea Africana. In iulie, Consiliul de Securitate al ONU a decis infiintarea UNMEE, obiectivul acestei misiuni fiind acela de mentinere a legaturii cu partile implicate si de stabilire a mecanismelor de monitorizare a incetarii focului. In septembrie 2000, Consiliul autoriza detasarea a 4 200 de angajati militari in zona, acestia urmand sa verifice daca ostilitatile au incetat cu adevarat si sa se asigure ca angajamentele de securitate au fost respectate. 31 martie 2007: 1 796 angajati in uniforma (1 594 militari si 202 observatori militari), carora li se adauga 151 de angajati civili internationali, 195 de angajati civili si 62 de voluntari ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Africa de Sud, Algeria, Austria, Bangladesh, Bolivia, Bosnia si Hertegovina, Brazilia, Bulgaria, China, Croatia, Danemarca, Elvetia, Federatia Rusa, Finlanda, Franta, Gambia, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, India, Iran, Iordania, Kenya, Kirghistan, Malaezia, Mongolia, Namibia, Nepal, Nigeria, Norvegia, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Ceha, Romania, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tanzania, Tunisia, Ucraina, Uruguay si Zambia

MINURSO (Sahara Occidentala)


Urmare a acordului dintre guvernului Marocului si miscarea Frente Polisario, MINURSO a avut ca obiectiv dupa infiintarea sa, in septembrie 1991, monitorizarea incetarii focului si organizarea unui referendum care ar fi permis poporului din Sahara Occidentala sa decida viitorul statut al teritoriului. Organizatia Natiunilor Unite a incercat sa solutioneze conflictul din zona inca de la retragerea Spaniei, in 1976, si imediat dupa luptele dintre Maroc (care a incorporat teritoriul) si Frente Polisario, miscare sustinuta de Algeria. - Mauritania a renuntat la revendicarea Saharei Occidentale in 1979. - In acelasi an, Organizatia pentru Unitatea Africana (OAU) a devenit la randul sau interesata de subiect, incercand o solutionare pasnica a conflictului. 31 martie 2007: 229 de angajati in uniforma (28 de militari, 6 ofiteri de politie, 195 observatori militari), carora li se alatura 103 angajati civili internationali, 137 de angajati locali si 24 voluntari ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Argentina, Austria, Bangladesh, China, Croatia, Danemarca, Egipt, El Salvador, Federatia Rusa, Franta, Ghana, Grecia, Guineea, Honduras, Irlanda, Italia, Kenya, Malaezia, Mongolia, Nigeria, Pakistan, Polonia, Sri Lanka, Ungaria, Uruguay si Yemen Tari care contribuie cu politisti: Egipt si El Salvador

America

MINUSTAH (Haiti)
Ajungand la concluzia ca situatia din Haiti continua sa reprezinte o amenintare la adresa pacii internationale si a securitatii din regiune si actionand in baza Capitolului VII al Cartii ONU, Consiliul de Securitate a decis prin rezolutia 1542 din 30 aprilie 2004 infiintarea Misiunii ONU de Stabilizare a situatiei din Haiti (MINUSTAH). Totodata, Consiliul a solicitat la 1 iunie 2004 ca autoritatea sa fie transferata de la Forta Interimara Multinationala (MIF), autorizata tot de Consiliu in februarie 2004, la MINUSTAH. 31 martie 2007: 8 836 de angajati in uniforma (7 023 de militari si 1 813 de politisti), carora li se adauga cei 431 de angajati civili internationali, 718 de angajati locali si 165 de voluntari ONU.

Tari care contribuie cu personal militar: Argentina, Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Croatia, Ecuador, Filipine, Franta, Guatemala, Iordania, Nepal, Pakistan, Paraguay, Peru, Sri Lanka, Statele Unite ale Americii si Uruguay Tari care contribuie cu politisti: Argentina, Benin, Brazilia, Burkina Faso, Camerun, Canada, Chile, China, Chile, Columbia, Egipt, El Salvador, Federatia Rusa, Filipine, Franta, Grenada, Guineea, Iordania, Madagascar, Mali, Mauritius, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, Romania, Ruanda, Senegal, Sierra Leone, Spania, Statele Unite ale Americii, Togo, Turcia, Uruguay, Vanuatu si Yemen

Asia

UNMIT (Timorul de Est)


Aceasta misiune a fost infiintata de catre Consiliul de Securitate prin Rezolutia nr 1704/2006, dar a fost precedata de o serie de alte astfel de operatiuni de mentinere a pacii in zona: UNAMET (iunie - octombrie 1999, misiune politica mandatata sa organizeze consultari publice privind dobandirea sau nedobandirea autonomiei si separarii teritoriului de Indonezia); UNTAET (octombrie 1999 - mai 2002, operatiune de mentinere a pacii infiintata de catre Consiliul de Securitate dupa ce locuitorii Timorului de Est refuzasera titulatura de "regiune cu statut de autonomie speciala". Pana la dobandirea autonomiei administrative, UNTAET a asigurat tranzitia pana la obtinerea independentei); UNMISET (mai 2002 - mai 2005, de asemenea misiune de mentinere a pacii mandatata sa furnizeze asistenta noii provincii independente pana la dezvoltarea capacitatii de asumare de catre autoritati a tuturor responsabilitatilor ce decurg din noul statut); UNOTIL (mai 2005 - august 2006, misiune politica mandatata sa sprijine nou formatele institutii ale statului, inclusiv al politiei civile, prin programe de pregatire profesionala si monitorizarea respectarii drepturilor omului). 31 martie 2007: 1 588 de angajati in uniforma (1 555 de politisti si 33 de observatori militari), sprijiniti de 161 de angajati civili internationali, 394 de angajati locali si 293 de voluntari ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Australia, Bangladesh, Brazilia, China, Fiji, Filipine, Malaezia, Noua Zeelanda, Pakistan, Portugalia, Sierra Leone si Singapore Tari care contribuie cu politisti: Australia, Bangladesh, Brazilia, Canada, Croatia, Egipt, El Salvador, Federatia Rusa, Filipine, Gambia, India, Iordania, Japonia, Kirghistan, Malaezia, Namibia, Nepal, Nigeria, Noua Zeelanda, Pakistan, Portugalia, Republica Coreea, Romania, Samoa, Senegal, Singapore, Spania, Sri Lanka, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tailanda, Turcia, Uganda, Ucraina, Uruguay, Vanuatu, Yemen, Zambia si Zimbabwe

UNMOGIP (India si Pakistan)


Infiintata in 1949, UNMOGIP a fost mandatata sa supravegheze acordul de incetare a focului din Jammu si Kashmir, acord incheiat de India si Pakistan. De la reinceperea ostilitatilor, in 1971, UNMOGIP si-a reluat misiunea conform mandatului Consiliului de Securitate al ONU. In august 1947, India si Pakistan au devenit state independente. Conform schemei de impartire stipulate in Documentul de Independenta al Indiei din 1947, provincia Kashmir avea Libertatea de a se alatura fie Indiei, fie Pakistanului. Integrarea sa in teritoriul Indian insa a devenit motiv de disputa intre cele doua tari si a condus la un conflict armat care a si izbucnit de altfel la finele acelui an. In ianuarie 1948, Consiliul de Securitate ONU a adoptat rezolutia nr 39 prin care

era infiintata Comisia ONU pentru India si Pakistan (UNCIP) care urma sa medieze disputele teritoriale. In aprilie 1948, printr-o noua rezolutie (nr 47), Consiliul decidea largirea componentei UNCIP si recomanda luarea unor masuri, inclusiv utilizarea unor observatori care sa contribuie la incetarea focului. Un an mai tarziu, mai precis in iulie 1949, cele doua tari au semnat Acordul de la Karachi. La 30 martie 1951, dupa ce UNCIP si-a incheiat mandatul, Consiliul de Securitate (rezolutia 91) a hotarat ca UNMOGIP sa continue sa monitorizeze incetarea focului din Kashmir prin misiuni de observare, prin investigarea plangerilor care semnalau violari ale acordului de incetare a focului si elaborarea de rapoarte care erau inmanate fiecarei parti implicate si Secretarului General al ONU. 31 martie 2007: 44 de observatori militari, carora li se adauga 21 de angajati civili internationali si 49 de angajati locali. Tari care contribuie cu personal militar: Chile, Croatia, Danemarca, Finlanda, Italia, Republica Coreea, Suedia si Uruguay

Europa

UNFICYP (Cipru)
UNFICYP a fost infiintata in 1964 pentru a preveni izbucnirea de noi conflicte intre comunitatile greaca si turca. Dupa ostilitatile din 1974, responsabilitatile misiunii au fost extinse, misiunea ramanand pe insula pentru a monitoriza liniile de foc, pentru a pastra a zona libera de conflict si pentru a derula operatiuni umanitare. Republica Cipru a devenit stat independent la 16 august 1960, o luna mai tarziu a devenit membru al Organizatiei Natiunilor Unite. Constitutia tarii, care a intrat in vigoare in ziua declararii independentei, a fost scrisa astfel incat sa echilibreze interesele ambelor comunitati. Cipru, Grecia, Turcia si Marea Britanie au devenit parti la un tratat care garanta prevederile de baza ale Constitutiei, integritatea teritoriala si suveranitatea Ciprului. Totusi, aplicarea prevederilor Constitutiei s-a lovit inca de la inceput de unele dificultati si a condus la o succesiune de crize constitutionale. Tensiunile acumulate intre cele doua comunitati au condus in final la acte de violenta (21 decembrie 1963). La 27 decembrie, Consiliul de Securitate s-a intrunit pentru a analiza o plangere formulata de Cipru referitoare la agresiuni din partea Turciei si amestec in politica interna a tarii. Turcia a sustinut ca liderii grecilor ciprioti au incercat timp de peste doi ani sa anuleze drepturile minoritatii turce si a negat orice acuzatie de agresiune. 31 martie 2007: 915 de angajati in uniforma (850 de militari si 65 de politisti), carora li se adauga 40 de angajati civili internationali si 103 angajati locali. Tari care contribuie cu personal militar: Argentina (contingentul argentinian cuprinde si militari din Brazilia, Chile, Paraguay si Peru), Austria, Canada, Croatia, Marea Britanie, Slovacia(contingentul slovac include si militari din Croatia) si Ungaria Tari care contribuie cu politisti: Argentina, Australia, BosniaHertegovina, Croatia, El Salvador, India, Irlanda, Italia si Olanda

UNOMIG (Georgia)
Infiintata in august 1993, UNOMIG a fost mandatata sa verifice modul in care sunt aplicate prevederile acordului de incetare a focului incheiat intre Guvernul Georgiei si autoritatile abhaze. Mandatul misiunii a fost largit ca urmare a semnarii de catre parti a acordului de incetare a focului si separare a fortelor din 1994. Conflictul din Abhazia, regiune localizata strategic in zona Marii Negre, a izbucnit pe fondul nelinistilor sociale si al incercarile autoritatilor

locale de a se separa de Republica. Seria de confruntari armate din vara anului 1992, cand guvernul georgian a detasat o armata de 2 000 de persoane in zona, a determinat escaladarea conflictului, in urma luptelor murind 200 de persoane, iar alte cateva sute fiind ranite. Conducerea abhaza a abandonat capitala Sukhumi si s-a retras in orasul Gudauta. Republica Georgia, conducerea Abhaziei si Federatia Rusa au semnat la 3 septembrie 1992, in Moscova, un acord de incetare a focului. Acesta prevedea "asigurarea integritatii teritoriale a Republicii Georgia". Totodata, acordul pune bazele stabilitatii ce urma a intra in vigoare la 5 septembrie 1992 si includea, printre altele, prevederi precum dezarmarea formatiunilor ilegal inarmate, reducerea fortelor inarmate si schimbul de prizonieri. Din pacate, insa, acordul nu a fost niciodata pe deplin respectat. Situatia din zona a ramas tensionata, fiecare dintre parti acuzand-o pe cealalta de violari ale incetarii focului. La 1 octombrie 1992, focul a fost reluat. Fortele abhaze, sprijinite de luptatori din Caucazul de Nord, au ocupat cateva orase importante si au amenintat cu ocuparea a aproximativ 80 la suta din Abhazia, inclusiv capitala Sukhumi. Luptele i-au determinat pe circa 30 000 de civili sa-si paraseasca obarsiile si sa plece catre Federatia Rusa. Partile implicate in conflict s-au acuzat reciproc de violari ale drepturilor omului impotriva populatiei civile. Pana in noiembrie 1992, izbucnirea conflictelor interetnice din Caucazul de Nord nu a facut decat sa suplimenteze tensiunile acumulate in zona. 31 martie 2007: 138 de angajati in uniforma (126 de observatori militari si 12 ofiteri de politie), carora li se adauga cei 100 de angajati civili internationali, 182 de angajati locali si un voluntar ONU. Tari care contribuie cu personal militar: Albania, Austria, Bangladesh, Croatia, Danemarca, Egipt, Elvetia, Franta, Federatia Rusa, Germania, Grecia, Indonezia, Iordania, Marea Britanie, Pakistan, Polonia, Republica Ceha, Republica Coreea, Romania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria si Uruguay Tari care contribuie cu politisti: Elvetia, Federatia Rusa, Germania, Ghana, Polonia

UNMIK (Kosovo)
Kosovo este una dintre misiunile ONU de mentinere a pacii fara precedent din punct de vedere al complexitatii structurale si al obiectivelor. Nicio alta operatiune nu a mai fost atat de multilaterala si nu a mai reunit atat de multi parteneri sub conducerea ONU. UNMIK a luat fiinta la 10 iunie 1999, prin rezolutia nr. 1244 a Consiliului de Securitate. Astfel, UNMIK era mandatata sa asigura functiile administrative de baza; sa promoveze instaurarea unei autonomii si auto-guvernari cat mai largi in Kosovo; sa faciliteze procesul politic prin care sa se decida viitorul statut al provinciei; sa coordoneze sprijinul umanitar oferit de toate agentiile si programele; sa sprijine reconstructia infrastructurii; sa asigure respectarea legii si a ordinii publice; sa promoveze drepturile Omului; sa asigure intoarcerea in siguranta si fara oprelisti a refugiatilor si a persoanelor stramutate inapoi in Kosovo. Afli mai multe despre UNMIK si Kosovo de lahttp://www.unmikonline.org/docs/2006/Fact_Sheet_Oct_2006.pdf

Orientul Mijlociu

UNDOF (Inaltimile Golan)


UNDOF a fost infiintata in 1974 si a urmat acordului de dezangajare semnat intre fortele siriene si israeliene din Inaltimile Golan. Astazi, UNDOF continua sa supravegheze aplicarea prevederilor

acordului si incetarea focului. La 6 octombrie 1973 a izbucnit conflictul din Orientul Mijlociu, zona Sinai si Canalul de Suez, dintre fortele israeliene si cele egiptene. La 24 octombrie, tensiunile au atins un punct critic, iar Conflictul de Securitate al Natiunilor Unite a decis sa infiinteze o a doua forta de urgenta (UNEF II). Imediat dupa intrarea in dispozitiv, forta a stabilizat situatia din zona. Totusi, tensiunea din sectorul siriano-israelian a ramas la cote inalte, in martie 1974 situatia devenind instabila. Din acest motiv, Statele Unite ale Americii au initiat o campanie diplomatica al carei rezultat a fost semnarea unui Acord de Dezangajare (S/1302/Add 1, anexele 1 si 2) intre fortele israeliene si cele siriene. Acordul prevedea aparitia unei zone de separare si a altor zone egale ca suprafata in care sa fie dislocate fortele celor doua parti, numeric egale, si armamentul aferent. Totodata, s-a solicitat Natiunilor Unite infiintarea unei misiuni de observare care sa supravegheze respectarea acordului. Acesta a fost semnat la 31 mai 1974, zi in care Consiliul de Securitate adopta rezolutia nr 350 prin care era infiintata Forta ONU de Observare a Dezangajarii (UNDOF). Prin cooperarea tuturor partilor implicate, situatia a ramas linistita, ani de zile neinregistrandu-se incidente serioase. 31 martie 2007: 1 042 angajati in uniforma, asistati de 57 observatori militari din grupul de observatori ai UNTSO, de 39 de functionari internationali si 103 angajati civili locali. Tari care contribuie cu personal militar: Austria, Canada, India, Japonia, Nepal, Polonia si Slovacia

UNIFIL (Liban)
Initial, UNIFIL a fost infiintata de catre Consiliul de Securitate (in 1978) pentru a confirma retragerea Israelului din Liban, pentru a restaura pacea si securitatea internationala si pentru a asista guvernul Libanului in reinstaurarea autoritatii in zona. Urmare a crizei din iulie/august 2006, Consiliul de Securitate a intarit forta, adaugand la mandate, printre altele, si monitorizarea incetarii ostilitatilor, insotirea si sprijinirea fortelor armate libaneze pe drumul de intoarcere in sudul Libanului, extinderea asistentei umanitare si asigurarea accesului populatiei civile si a voluntarilor, dar si intoarcerea celor stramutati acasa, in conditii de siguranta. 11 aprilie 2007: 13 058 angajati in uniforma (185 de ofiteri, 10 913 militari si 1 695 forte marine) asistati de 53 de observatori militari ai UNTSO, 183 de functionari internationali si 305 de angajati civili locali. Tari care contribuie cu personal militar: Belgia, China, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, India, Indonezia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malaezia, Nepal, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Qatar, Republica Coreea, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tanzania, Turcia si Ungaria.

UNTSO (Orientul Mijlociu)


Infiintata in 1948, UNTSO este prima operatiune de mentinere a pacii a Natiunilor Unite. Observatorii militari ai UNTSO raman in Orientul Mijlociu pentru a urmari incetarea focului, pentru a supraveghea acordurile de armistitiu, pentru a preveni transformarea incidentelor izolate in tensiuni si pentru a asista celelalte operatiuni de mentinere a pacii din regiune. In prezent, UNTSO are birouri in Beirut si Damasc, asista si coopereaza cu Forta ONU de Observare a Dezangajarii (UNDOF) din sectorul israeliano-sirian al Inaltimilor Golan si cu Forta Interimara ONU din Liban (UNIFIL) din sectorul libiano-israelian. UNTSO este insa prezenta si in sectorul egipteano-israelian din Sinai.

31 martie 2007: 152 de observatori militari, sprijiniti de 108 functionari internationali si de 120 de angajati civili locali. Tari care contribuie cu observatori: Argentina, Australia, Austria, Belgia, Canada, Chile, China, Danemarca, Elvetia, Estonia, Federatia Rusa, Finlanda, Franta, Irlanda, Italia, Nepal, Noua Zealanda, Norvegia, Olanda, Slovacia, Slovenia, Statele Unite ale Americii si Suedia