Psihanaliza Interpretarea Viselor

Interpretarea Viselor
Psihanaliza Interpretar ea ViselorVisele sunt raspunsuri la intrebari pe care nu stim sa le formulam Marcio Barrios
I. Domeniul si istoricul psihanalizei
A) Definitie si domeniu Psihanaliza este metoda instituita de Sigmund Freud care are ca obiect cunoasterea profunda a vietii sufletesti a omului atat in starea de normalitate psihica, cat si de boala, in scopul instituirii in cel de-al doilea caz a masurilor adecvate de terapie. In lucrarea sa Cinci lectii asupra psihanalizei, S. Freud mentioneaza cazul unei bolnave de isterie cu tulburari neurologice si somatice pe care a tratat-o prin hipnoza. Ulterior, in faza posthipnotica, erau rediscutate evenimentele traite in trecut de catre pacienta si care aveau pentru aceasta o valoare psihotraumatizanta, in directa legatura cu tabloul clinic actual. Discutia medicului cu bolnava a realizat, printr-un proces de asociatie si constientizare a acestei legaturi, o amendare completa a simptomatologiei clinice. Bolnava a numit acest procedeu terapeutic neobisnuit tratamentul prin conversatie (talking cure) sau de curatire a hornurilor (chimney sweeping). S. Freud pune la baza acestui proces de vindecare mecanismul de catharsis, un procedeu care goleste sau curata viata psihica a individului de un continut patologic conflictual de factura psihotraumatizanta trait anterior si exprimat actual prin tabloul clinic respectiv. Putem considera ca aceasta observatie clinica reprezinta punctul de plecare al studiilor de psihanaliza. D. Lagache, referindu-se la continutul si obiectivele psihanalizei, face urmatoarea sinteza a problemei: 1) psihanaliza reprezinta o metoda de investigatie a proceselor psihice; 2) psihanaliza este o tehnica de tratament a tulburarilor nevrotice; 3) psihanaliza este o doctrina de cunoastere psihologica, morala si culturala a omului si a societatii, avand virtuti de explicare a semnificatiilor acestor domenii. Metoda psihanalizei nu consta in interogarea bolnavului, ci din analiza discursului sau, unul cat mai liber posibil, neinfluentat si
2
nedirijat de catre o alta persoana in scopul obtinerii unei expresii spontane a gandirii subiectului, reprezentand confidentele acestuia. In acest sens, metoda psihanalizei vizeaza urmatoarele obiective: a) Subiectul sa ia cunostiinta de originile reale ale suferintelor sale intime, sa le masoare pe masura ce le evoca, incepand cu cele mai indepartate evenimente ale copilariei sale pana in prezent. b) Sa le retraiasca intr-o situatie actuala concreta impreuna cu analistul, printr-un proces de transfer afectiv. Aceasta reprezinta tehnica liberei asociatii care se completeaza cu analiza viselor pacientului. Evoluand in aceasta directie, psihanaliza a dus la descoperirea unor noi aspecte, deosebit de interesante si anume: a) Sexualitatea infantila; b) Complexul Oedip si relatia sa cu comportamentul sexual al adultului; c) Rolul fundamental al sexualitatii in geneza nevrozelor si psihozelor. Pornind de la datele de observatie practica ale bolnavilor sai, cu ajutorul metodelor mai sus mentionate, S. Freud a creat teoria psihanalizei, care comporta urmatoarele elemente constitutive:
1) Existenta
unei instante a personalitatii denumita inconstient si care este depozitara pulsiunilor sau a tendintelor instinctive primare. Aceste pulsiuni sunt dupa Freud de doua feluri. Unele provin din instinctul de viata (Eros), a carui energie denumita libido reprezinta elanul sexual, iar celelalte provin din instinctul de moarte (Thanatos), care este orientat catre agresivitate si distrugere.
2) Existenta unei instante reprezentata de Eul constient si actual, in relatie directa cu mediul familial( in perioada copilariei) si cu mediul social( in cursul vietii individului) 3) Prezenta intre cele doua instante a unei zone intermediare, denumita subconstient sau preconstient, cu rolul de cenzura, de reglare dinamica a procesului de
3
exteriorizare a pulsiunilor inconstientului in sfera Eului constient. Pornind de la analiza cazului Ana O., la care se refera in lucrarea sa Cinci lectii despre psihanaliza , S. Freud ajunge la urmatoarele concluzii cu valoare atat medicala cat si psihoterapeutica: a) Existenta unui psihism inconstient, in interiorul caruia individul inmagazineaza propriile sale experinte; b) Interventia acestei sfere, denumita inconstient, in viata constienta sub forma de complexe, conflicte, simptome clinice; c) Aceste interventii ale inconstientului in sfera constienta se transforma in comportamente si actiuni, avand la baza motivatiile fictive ale inconstientului sau pulsiunile acestuia. Pe baza acestor concluzii, S. Freud construieste o schema generala de organizare a aparatului psihic uman, formata din cele trei instante: a) Inconstientul, reprezentand prima si cea mai veche dintre instantele personalitatii, este depozitarul tuturor pulsiunilor noastre.
b) Eul constient, aparut ca un invelis cortical sub influenta
factorilor educationali si a modelului familial in perioada copilariei, si ulterior, sub influenta lumii reale externe, aceasta este instanta intermediara intre realitatea lumii externe si realitatea psihica a persoanei, viata sa interioara sau sfera inconstientului. Caracteristicile Eului dupa S. Freud sunt urmatoarele: 1) Asigura identitatea si autoafirmarea persoanei; 2) Acumuleaza(memoreaza) experientele externe si asigura acomodarea(adaptarea) persoanei la acestea; 3) Exercita o inconstientului, pulsiunilor; presiune regland represiva asupra astfel dinamica
4) Eul este ghidat de impulsurile venite din interior(inconstient) si exterior(lume), el asigurand in felul acesta o stare de echilibru intre placere si neplacere; 5) Eul evita neplacera si cauta sa obtina placerea; 6) Cresterea neplacerii se manifesta prin sentimentul de pericol care declanseaza ca un semnal de reactie angoasa.
c) Supra-Eul
este cea de-a treia instanta in cadrul sistemului de organizare a personalitatii, dezvoltandu-se in prelungirea Eului sub influenta factorilor represivimodelatori ai modelului socio-cultural extern(valori morale, religioase, sociale, juridice, culturale, etc).
Intr-un articol stiintific publicat in anul 1911, S. Freud scrie referitor la psihanaliza ca trei doctrine au schimbat profund gandirea europeana, operand o adevarata revolutie in stiinte. Acestea sunt urmatoarele: Teoria lui Copernic care a demonstrat ca nu Pamantul ci Soarele este centrul sistemului nostru planetar; Teoria lui Darwin care a demonstrat ca omul nu este creatia privilegiata a lui Dumnezeu, ci reprezinta rezultatul unei indelungate evolutii pe calea selectiei naturale, ca ultima faza a acesteia; Teoria lui Freud care a demonstrat ca nu Eul este fundamentul si motorul vietii psihice, ci inconstientul, detronand astfel constiinta din rolul sau conducator al persoanei umane si inlocuind-o cu pulsiunile instinctuale.
Pana la constituirea sa intr-o doctrina bine conturata despre om si viata psihica, psihanaliza a parcurs un drum istoric lung. O valoare deosebita pentru intelegerea istoriei psihanalizei o constituie cercetarea fazei prepsihanalitice referitoare la om, la viata psihica.
Pana la S. Freud, psihologia a identificat viata psihica cu viata constiintei, considerandu-se in sensul acesta ca orice fenomen psihic este insotit de constiinta despre el insusi (J.P.Carrier). Din punct de vedere istoric au existat doua directii de gandire referitoare la viata psihica: a) Viata psihica era apreciata ca manifestare exterioara pura si exclusiva; conceptie vehiculata in secolele al XIX-lea si al XXlea de teoriile gestaltiste, behavioriste, de nervismul pavlovian si de neuropsihologie; b) Viata psihica era privita ca experienta a vietii interioare, idei care ne vin de la Platon si sunt continuate pana la Freud. Aceste puncte de vedere care s-au confruntat permanent in istoria stiintelor umane si a psihologiei, departe de a clarifica domeniul si obiectul psihologiei, sfarsesc prin a-l face si mai imprecis, mai contradictoriu. Doua directii principale se desprind in sensul acesta: a) Pe de o parte o directie care considera psihologia si psihiatria ca stiinte pozitive, inscrise in seria stiintelor biologice;
b) Pe de alta parte, atat psihologia cat si psihiatria sunt
considerate ca fiind stiinte umane intrucat prin natura obiectului lor ele studiaza un aspect fundamental al stiintelor umane, acela de a fi si de a se infatisa, prin urmare dimensiunea ontologica a persoanei. S. Freud incercand sa depaseasca aceasta dilema a naturii vietii psihice, isi pune urmatoarele intrebari: Viata psihica este manifestarea unui organ somatic, respectiv a creierului? Viata psihica a individului este in primul rand o manifestare pura a vietii constiintei, a actelor acesteia? Raspunsul lui S. Freud este ca viata psihica reprezinta expresia functiei unui aparat caruia noi ii atribuim o extensie spatiala si pe care il presupunem format din mai multe parti sau instante, cuprinzand creierul si depasindu-l concomitent prin natura acestor instante.
Istoria psihanalizei se constituie in felul acesta ca o prelungire si concluzie a unei lungi istorii de descoperire si analiza a vietii interioare care incepe cu Socrate si ajunge la Freud(C. Enachescu). In istoria civilizatiei europene, primul care pune problema vietii interioare este Socrate. Existenta vietii interioare i-a fost relevata lui Socrate de prezenta interioara a daimonion-ului sau , pe care il numea vocea interioara sau semn divin. Plecand de la acest fapt, Socrate pune probema vietii sufletesti ca pe o stare interioara particulara a omului, pe care acesta este obligat sa o cunoasca si sa o cultive permanent, pe tot parcursul vietii sale, conform preceptului delfic gnothi seauton(cunoaste-te pe tine insuti). Dar Socrate este cel care pelcand de la daimonion-ului sau interior, pune bazele psihanalizei. Pentru filosoful atenian toate cunostiintele noastre sunt depozitate in interiorul sufletului nostru, sub forma unor reminesciente(anamnesis) despre care noi nu avem cunostiinta si care, printr-un anumit exercitiu, pot fi aduse la suprafata, constientizate de catre individ in cadrul dialogului cu un altul. Este ceea ce Socrate i-a demonstrat lui Menon, aratandu-i ca sclavul sau stie teorema lui Pythagora. Discutia trebuie insa condusa cu o anumita abilitate, mai ales in ceea ce priveste modalitatea in care sunt puse intrebarile, pentru a putea conduce interlocutorul catre aflarea adevarului. Este metoda dialecticii. Socrate isi numea metoda maieutica(maieutike- arta mositului), spunand ca intocmai unei moase care aduce pe lume copii, el moseste sufletul aducand la lumina idei. Mai mult, Socrate vorbeste despre acele imagini primordiale pe care le pastram in interiorul nostru ca pe niste umbre (arhetipurile), prefigurand in felul acesta existenta inconstientului in mitul pesterii (Platon, Republica). La tragicii greci, structura dramatica se desfasoara in sensul unui scenariu care urmareste rezolvarea unui conflict, a unei stari de tensiune interioara. In sensul acesta, tragedia se constituie ca un veritabil grup psihoterapeutic, in care, alaturi de corifeu si cor, participa personaje dramatice. Efectul urmarit este de catharsis, fapt care situeaza tragedia in acelasi plan cu psihoterapia si psihanaliza de mai traziu(D. Barrucand). Tragedia, ca suferinta interioara, implica o solutie purificatoare(catharsisul). In felul acesta, tragedia ca si psihanaliza isi construiesc solutia terapeutica pe catharsis. Astfel, D. Barrucand afirma ca in toate situatiile, catharsisul corespunde unei modificari a structurii personalitatii legata de luarea la cunostiinta a unei stari psihologice
7
afective conflictuale refulate, traita de exemplu cu ocazia unei reprezentari dramatice sau a unei psihoterapii. Psihologia incepe sa se desprinda de morala si religie, de sfera altor discipline in general odata cu Descartes. Acesta identifica Eul cu un lucru care gandeste si a carui esenta este de a gandi. Ceea ce este important la Descartes este faptul ca acesta trateaza pasiunile ca pe niste stari sufletesti si nu ca pe nsite trasaturi morale , inaugurand in felul acesta un important capitol al psihologiei. La Rochefoucauld afirma ca ratiunea profunda a actelor noastre nu rezida in motivele nobile care se ofera in mod obisnuit. Aceste motive ascund un sentiment reprezentat prin iubirea de sine, ca sentiment fundamental, ajungand sa conchida in acest sens ca omul crede adesea ca se conduce singur, cand de fapt el este condus de aceasta forta nobila interioara. In aceeasi perioada, Leibniz crede ca viata psihica nu este in totalitatea ei cunoscuta si ca notiunea de inconstient este necesara pentru a putea explica natura umana a instinctului nostru animal. Secolul al XIX-lea, inca de la inceputurile sale, aduce contributii extrem de importante si numeroase la edificarea si cunoasterea vietii interioare ca sediu al sufletului. Maine de Biran vorbeste despre aperceptie si admite existenta vietii interioare. Pentru acesta psihicul se organizeaza in trei instante si anume: viata animala, viata umana, viata spiritului. Influentat de doctrina teologica crestina, Maine de Biran afirma ca Dumnezeu este pentru sufletul uman ceea ce este sufletul pentru corp. El distinge omul exterior care se afla in raport cu realitatea externa si omul interior sau viata spiritului care este Eul ce se manifesta interior. A.Schopenhauer considera ca exista in fiecare fiinta vie o vointa oarba si subterana a carei dinamica se afla la originea insasi a vietii. Ea reprezinta factorul care sta la baza tuturor actiunilor noastre, avand un caracter pulsional, independent de factorii rationali. Fr. Nietzsche, considerat in plan doctrinar ca un important precursor a lui S. Freud, afirma ca mobilurile actelor noastre pun in evidenta cu pregnanta o vointa de putere , o dorinta violenta si obscura de a domina lucrurile, persoanele si lumea in general. Aceasta trasatura specific umana este cea care trebuie cultivata in primul rand. Plecand de la aceasta teza, Fr. Nietzsche ajunge la edificarea unei tipologii umane cu caracter suprem, absolut, reprezentata prin Supraom(Ubermensch), esenta a valorilor spirituale pure, despreinse de canoanele oricarei morale si pe care o
8
reprezinta printr-un proces de identificare proiectiva prin Zarathustra. Prin aceasta el anticipeaza Supra-Eul moral, considerandu-l ca pe imaginea ideala a spiritului uman si fixeaza valorile sufletesti in aceasta instanta a personalitatii de care trebuie sa depinda totul. Operand separatia valorilor spirituale si sufletesti de valorile oricarei morale, Fr. Nietzsche pregateste transferul vietii interioare in planul psihologiei si al psihanalizei. Din acest moment psihanaliza se poate dezvolta. B) Precursorii psihanalizei In secolul al XIX-lea face cariera, intai la Viena, apoi la Paris medicul austriac Fr. Mesmer, descoperitorul magnetismului animal, o forta psiho-biologica apreciata ca avand efecte terapeutice salutare asupra bolnavilor. Primita initial cu mult entuziasm, mai ales pentru efectele sale spectaculare, teoria este ulterior refuzata si abandonata definitiv in urma criticilor aduse de Facultatea de Medicina de la Paris care infirma tezele mesmeriene, acuzandu-l pe Fr. Mesmer de practici nemedicale. Ceea ce este absolut real si valoros in teoria si practica lui Fr. Mesmer este faptul ca acesta descoperise fenomenul psihologic al sugestiei, inaugurand odata cu aceasta o noua directie in practica medicala si anume psihoterapia. Daca prima jumatate a secolului al XIX-lea este dominata de magnestismul animal a lui Fr. Mesmer, cea de-a doua jumatate este dominata de figura celebra a lui J.M.Charcot, profesor de neurologie la Facultatea de Medicina din Paris. Acesta, utilizand metoda sugestiei induse in stare de hipnoza, reuseste sa obtina la pacientele internate in Clinica de la Salpetriere tablouri clinice de isterie de un mare polimorfism. J.M.Charcot prezenta aceste rezultate in celebrele sale demonstratii practice Lecons de Mardi in fata unui auditoriu elevat din Parisul epocii romantice, alcatuit atat din medici cat si din intelectuali de toate formatiile. Efectul era spectaculos, creandu-se concomitent un val urias de publicitate in jurul acestor demonstratii, dar si un mit al persoanei lui Charcot. Faptul trebuie retinut intrucat in materie de sugestologie si hipnoza, fatorul subiectiv, emotional afectiv este extrem de important, el fiind cel care pregateste terenul propice al manifestarii pulsiunilor refulate ale inconstientului. Concomitent cu studiile lui Charcot asupra isteriei care se desfasurau la Paris, se efectuau studii similare si in alte centre medicale. La Nancy, Bernheim considera isteria spre deosebire de Charcot ca pe o nevroza, utilizand in acest sens hipnoza ca pe o metoda de vindecare prin inductie sugestiva a
9
simptomelor clinice ale bolii. Modul de gandire clinica era absolut contrar celui practicat de Charcot. Charcot le sugera pacientelor aflate in stare de hipnoza simptomele bolii, creand tablouri clinice prin inductie sugestiva pe cand Bernheim le sugera amendarea simptomelor clinice desfiintandu-le prin acelasi mecanism de inductie sugestiva. In cazul tehnicii utilizate de Charcot, inductia sugestiva era patoplastica, in cazul lui Bernheim inductia sugestiva avea rol psihoterapeutic. Ambele experimente au pus in lumina faptul ca simptomatologia isterica apare sau dispare numai in conditiile in care constiinta clara a individului este suprimata, mai exact in cursul somnului hipnotic, fapt ce ridica problema unor stari sau instante psihice diferite de sfera constiintei, ulterior numite de E. Kretschmer stari hiponoice. P. Janet afirma ca personalitatea umana comporta mai multe etaje dintre care noi nu cunoastem decat etajul constiintei. Majoritatea comportamentelor care nu implica o participare a constiintei depind de un psihism cvasiconstient reprezentat prin formele inferioare ale constiintei. P. Janet denumeste aceste mecanisme si fenomenul care este legat de ele automatismul psihologic, consacrandu-i vaste si importante studii. C) Rasturnarea Freudiana Cel care a sintetizat cunostiintele anterioare si a definit cadrul psihanalizei a fost S. Freud. S. Freud se naste la 6 mai 1856, in orasul Freiberg din Moravia, in Imperiul Austro-Ungar. La varsta de 5 ani se muta cu familia sa la Viena unde studiaza cursul secundar si apoi urmeaza tot aici Facultatea de Medicina fiind interesat in mod deosebit de studiul sistemului nervos. In anul 1885 face un stagiu la Paris, la celebra Clinica de Neurologie a lui J.M.Charcot de la Salpetriere. Aici asista la faimoasele Lecons de Mardi cu demonstratii clinice si discutii asupra isteriei. Concomitent insa il cunoaste si pe P.Janet si studiile acestuia. In anul 1889 face un nou stagiu, de data aceasta la Clinica de la Nancy unde ii cunoaste pe Liebault si Bernheim cu care va studia hipnotismul si sugestia in tratamentul simptomelor clinice ale isteriei. In anii 1891 si 1892, impreuna cu J. Breuer, trateaza prin hipnoza un caz de isterie utilizand in mod invers metoda lui Charcot, care producea simptome clinice prin inductie, in stare de hipnoza. Freud si Breuer vor utiliza metoda inductiei hipnotice in scopul stergerii simptomelor clinice. In anul 1893 J. Breuer si S. Freud comunica rezultatele lor referitoare la isterie pe care le vor publica in 1895 in lucrarea Studii asupra isteriei , fundamentand totodata o noua doctrina psihologica si o
10
noua forma de tratament a bolilor psihice. Intre anii 1895 si 1905, S. Freud isi expune in mod independent primele sale formulari teoretice referitoare la psihanaliza in lucrari devenite celebre: Interpretarea viselor(1899), Psihopatologia vietii cotidiene(1901), Trei eseuri asupra sexualitatii si Lapsusul si relatia sa cu inconstientul(1905). Psihanaliza va cunoaste o dezvoltare considerabila intre anii 19051920, cand publica Introducere in narcisim(1914) si Complexul lui Oedip, iar in jurul lui S.Freud se constituie o echipa de tineri speciliasti care vor ilustra ulterior domeniul psihiatriei, al psihanalizei si al psihoterapiei. Este vorba de E.Bleuer si C.G.Jung de la Zurich, E.Jones de la Londra, K. Abraham de la Berlin, S.Ferenczi de la Budapesta, E. Regis si A. Hesnard de la Paris. Intalnirea dintre S.Freud si noii sai elevi nu a avut ca efect numai adoptarea si difuzarea psihanalizei ci si ridicarea unor probleme si a unor intrebari din partea acestora referitoare atat la doctrina teoretica cat si la metoda practica. Aceste din urma aspecte au dus la separarea unora dintre adeptii lui S. Freud de acesta . Apar astfel curente disidente in psihanaliza: cel a lui A.Adler care pune accentul pe rolul agresivitatii si al vointei de putere, si cel a lui C.G.Jung care se distanteaza de S. Freud prin respingerea pansexualismului acestuia in materie de pulsiuni, precum si in ceea ce priveste modul de a considera incosntientul. Dupa anul 1920 asistam la o modificare a teoriei psihanalitice si o extindere a sa operata de insusi S.Freud. aceste aspecte le regasim in lucrarea Dincolo de principiul placerii(1920) . Aici, S. Freud imparte pulsiunile in urmatoarele grupe: a) Pulsiuni ale vietii( sexualitate, libido, Eros) b) Pulsiuni ale mortii si agresivitatii( Thanatos) S.Freud procedeaza apoi la o reevaluare a organizarii sistemului personalitatii sau a aparatului psihic in urmatoarele 3 instante: a) Sinele, sediu al pulsiunilor si dorintelor refulate; b) Eul, cuprinzand preconstientul si cenzura totodata; c) Supra-Eul, cuprinzand constiinta morala pana in 1939, anul mortii sale la Londra, S.Freud va mai elabora cateva lucrari care extind sfera psihanalizei asupra stiintelor umane( morala, religie, arta, mitologie, societate, etc) si anume: Totem si tabu; Inhibitie; Simptom, boala; Moise si monoteismul; Angoasa si civilizatie c) Psihanaliza postfreudiana
11
Psihanaliza nu a avut o evolutie continua si uniforma. Ea are o istorie tensionata, adesea zguduita de crize interioare, reprezentate prin curentele disidente, dar si prin modificarile pe care le-a suferit dupa Freud in plan doctrinar si, mai cu seama, in planul aplicarii sale practice in psihoterapie si educatie. Cele mai importante curente disidente care s-au desprins din psihanaliza ortodoxa freudiana au fost psihanaliza lui A.Adler si cea a lui C.G.Jung. A.Adler pune accentul pe autoritate, pe pulsiunile agresivitatii si pe dorinta de putere ca forma finala catre care tinde orice comportament, orice pulsiune a Eului, ca mod de autorealizare a persoanei. C.G.Jung revizuieste psihanaliza in special in problema inconstientului caruia ii acorda o valoare esentiala dar al carui continut il extinde. Pentru el, psihanaliza devine o psihologie abisala avand ca obiect principal inconstientul. Acesta nu poate fi numai sediul exclusiv al pulsiunii sexuale. Aici isi au loc arhetipurile, starile complexuale, experienta psihologica individuala, dar si simptomele clinico-nevrotice ale individului. Limbajul inconstientului este simbolic si se exprima in mituri, legende, religii, arta,etc. In acest sens nu se poate vorbi de un singur inconstient. Acesta cuprinde mai multe instante: inconstientul instinctogen ca sediu al pulsiunilor primare; inconstientul individual ca sediu al experientelor psihologiei personale a individului; inconstientul colectiv, depozitarul tuturor experientelor ancestrale ale umanitatii sub forma arhetipurilor. Dincolo de curentele sale disidente, psihanaliza inca din timpul vietii lui S.Freud, dar mai ales dupa moartea acestuia, a fost imbogatita de numeroase contributii. W.Stekel studiaza pulsiunile sexuale, problema sexualitatii si a traumatismului sexual in viata individului, starile de angoasa, etc O. Rank studiaza psihanalitic etapele vietii individuale punand problema traumatismului nasterii individului ca separare a copilului de mama, a dependentei prelungite de aceasta si a consecintelor sale in procesul de formare si maturizare a personalitatii individuale. A. Freud studiaza raporturile Eului cu Lumea si descrie mecanismele de aparare a Eului. M. Klein scoate in evidenta importanta primei copilarii, a fixatiilor emotionale din aceasta perioada dar si rolul psihotraumatizant al frustrarilor afective si al carentelor educationale pentru viitorul individ.
12
K. Horney face studii extinse asupra relatiilor dintre conflict si mediu, a rolului si semnificatiei psihotraumatismelor pentru personalitatea individului. L. Szondy realizeaza o analiza minutioasa a pulsiunilor inconstientului si elaboreaza o metoda de psihodiagnostic al pulsiunilor. J. Lacan procedeaza si el la o analiza minutioasa a dezvoltare a personalitatii individului si concomitent a discursului psihanalitic. J.Starobinski aprofundeaza aceste analiza semantica aplicata la psihanaliza realizand interpretare a discursului psihanalitic. stadiilor de semnificatiei aspecte prin o veritabila
D) Observatii critice Inca de la aparitia sa, psihanaliza a fost supusa unor critici vehemente, fiind privita adesea cu rezerva sau chiar respinsa categoric. Cu toate acestea, ea a sfarsit prin a se impune- datorita valorii, noutatii si importantei sale practice- atat in sfera stiintelor umane cat si in psihologie si medicina. O critica a psihanalizei scoate insa in evidenta o suma de aspecte care ridica numeroase semne de intrebare. Prin noua imagine despre om pe care psihanaliza o instituie, ea se infatiseaza ca o constructie care mitologizeaza persoana umana. In al doilea rand, axa doctrinei psihanalitice reprezentata de complexul lui Oedip nu pare a rezista la o analiza critica atenta si profunda. Mai mult, ceea ce S.Freud intelege prin compelxul lui Oedip e un fenomen care nu a fost semnalat decat in aria culturala eurpoeana; iar referirea la mitul antic este numai un motiv. Un alt aspect care pare a marca o anumita fragilitate a doctrinei psihanalitice este reprezentat de ceea ce remarca N.Berdiaev si anume ca in conformitate cu spiritul psihanalizei, natura persoanei umane este considerata a fi funciarmente bolnava, intrucat la baza vietii noastre psihice stau pulsiunile care nesatisfacute se convertesc in focare de tensiune psihica ducand la stari conflictuale, compelxe ideoafective sau simptome nevrotice. Esential este faptul ca psihanaliza s-a impus cu un prestigiu deosebit in arena stiintelor umane si a medicinei, ca o forma de gandire de care nu putem sa nu tinem seama si ca un praxis indispensabil. Ea vine sa explice aspectele de cunoastere psihologica a individului si sa dea o noua viziune clinica asupra patologiei psihiatrice, oferind in acest din
13
urma caz un pretios si eficient instrument terapeutic. In plus mentalitatea psihanalitica s-a impus ca mod de a gandi si interpreta majoritatea fenomenelor familiei, societatii, dezvoltarii si evolutiei personalitatii, precum si situatiile conflictuale de factura individuala sau crizele sociale (E.Fromm), ale istoriei, artei si culturii sau faptele de antropologie(B. Malinowski, Cl. Levi-Strauss).
II.
Principiile psihanalizei
Prin principiile fundamentale ale psihanalizei intelegem principiile sau legile cele mai generale care, dupa S. Freud, guverneaza viata mentala, conduita si experientele persoanei umane. Ele sunt urmatoarele: principiul constantei, principiul inertiei neuronale, principiul Nirvanei, principiul placerii/neplacerii, principiul realitatii, compulsiunea la repetitie.
1. Principiul constantei Acesta este principiul conform caruia aparatul psihic tinde sa mentina la un nivel psihic cat mai scazut posibil sau cel putin cat mai constant cu putinta cantitatea de excitatie pe care el o contine. Constanta este obtinuta pe de o parte prin descarcarea energiei existente, iar pe de alta parte prin evitarea a ceea ce ar putea creste cantitatea de excitatie si apararea impotriva acestei cresteri. Principiul constantei sta la baza teoriei economice freudiene, aparand ca reglator al functionarii aparatului psihic. El cauta sa mentina constanta, in cadrul sau, suma excitatiilor externe si de aparare si descarcare(abreactie) fata de cresterea tensiunii de origine interna. Din motivele mai sus mentionate, principiul constantei se afla intr-un raport strans cu principiul placerii. 2. Principiul inertiei neuronale Acesta este principiul de funtionare a sistemului neuronal, in conformitate cu care neuronii tind sa evacueze complet cantitatile de energie pe care le primesc. Este un mecanism de descarcare energetica neuronala.
14
3. Principiul Nirvanei Acest principiu desemneaza tendinta aparatului psihic de a reduce la zero sau macar de a reduce cat mai mult posibil orice cantitate de excitatie de origine externa sau interna. Nirvana desemneaza stingerea dorintei umane, aneantizarea individualitatii, o stare de liniste si fericire interioara perfecta, totala. Dupa S.Freud, prinicpiul Nirvanei exprima tendinta pulsiunii de moarte, motiv pentru care el se diferentiaza de constanta sau de homeostazie. Termenul de Nirvana exprima in primul rand o legatura profunda intre placere si aneantizare. 4. Principiul placerii/neplacerii Acesta este un principiu care guverneaza functionarea mentala, ansamblul activitatii psihice avand ca scop sa evite neplacerea si sa procure placerea. In masura in care neplacerea este legata de cresterea cantitatii de excitatie, iar palcerea de reducere a acesteia, principiul placerii este un principiu economic. Principiul placerii a fost preluat de S. Freud de la Fechner (principiul de palcere a actiunii) conform caruia nu numai ca finalitatea urmarita de actiunea umana este placerea dar si actele noastre sunt determinate de placerea sau de neplacerea procurate in prezent de reprezentarea actiunii de indeplinit sau a consecintelor sale. Se remarca la S. Freud existenta unei stranse relatii intre cele doua principii ale placerii si constantei. Principiul placerii este corelat si cu principiul realitatii. Pulsiunile nu cauta, la inceput, decat sa se descarce, sa se satisfaca pe caile cele mai scurte. Ele se acomodeaza progresiv cu realitatea, singura care le permite prin deturnari si amanari necesare sa atinga satisfactia cautata. Reiese de aici modul in care raportul placere/realitate pune o problema care este ea insasi dependenta de semnificatia data in psihanaliza termenului de placere. Prin placere se intelege satisfacerea unei nevoi. 5. Principiul realitatii Principiul realitatii impreuna cu principiul placerii reprezinta pentru S.Freud cele doua mari principii care guverneaza intreaga functionare a aparatului psihic. El formeaza un cuplu cu principiul placerii pe care il modifica in masura in care reuseste sa se impuna ca principiu reglator. In acest caz, cautarea satisfactiei nu se mai efectueaza pe caile cele
15
mai scurte, ci accepta deturnari si isi amana realizarea in functie de conditiile impuse de mediul exterior. Din punct de vedere economic, principiul realitatii corespunde unei transformari a energiei libere in energie legata. Din punct de vedere topic, el este definitoriu pentru sistemul preconstient/constient. Din punct de vedere dinamic, psihanaliza cauta sa fundamenteze interventia principiului realitatii pe un tip de energie pulsionala care e pus cu precadere in serviciul Eului.principiul palcerii este pus in serviciul Sinelui, intrucat din punct de vedere genetic principiul realitatii ii succede principiului placerii. 6. Compulsiunea la repetitie Acest principiu al psihanalizei are doua acceptiuni: a) In sfera psihopatologiei el reprezinta sau desemneaza procesul incoercibil si de origine inconstienta prin care subiectul se plaseaza activ in situatii neplacute repesctand experiente vechi, fara a-si aminti de prototipul lor; sau dimpotriva , subiectul are impresia foarte vie ca este vorba de ceva pe deplin motivat in actualitate. b) In sfera psihanalizei, acest principiu desemneaza un factor autonom, ireductibil in ultima analiza la o dinamica conflictuala, axata doar pe jocul principiului placerii si al celui al realitatii. Ea este pusa in mod esential in legatura cu caracterul cel mai generos al pulsiunilor, si anume cu caracterul lor conservator. Psihanaliza considera in general simptomele ca fiind fenomene de repetitie; acesta intrucat in psihanaliza, simptomul reproduce mai mult sau mai putin deghizat anumite elemente ale unui conflict din trecutul bolnavului. Referitor la compulsiunea la repetitie, E.Bibring distinge urmatoarele doua aspecte principale: o tendinta repetitiva, proprie Sinelui; o tendinta restituitiva proprie Eului. Se poate desprinde din cele de mai sus faptul ca principiile psihanalizei specifice acestui domeniu au in primul rand un caracter dinamic si prin aceasta ele exprima un anumit regim de functionare a aparatului psihic uman. In plus, dincolo de aceste aspecte legate de functionarea vietii psihice, principiile psihanalizei sunt in conformitate cu modalitatea de
16
organizare a sistemului perosnalitatii in instante specifice, fiecareia dintre ele corespunzandu-i principii dinamice diferite.
III.
Somnul si visele Somnul si viata psihica
E. Kretschmer pleaca in explicarea naturii somnului de la analiza modului de organizare a vietii sufletesti. Pentru autorul citat, sufletul reprezinta experienta interna, directa si imediata a unei persoane. Aceasta experienta interna si imediata este diferentiata prin doi poli: Eul si lumea externa. Tot ceea ce reprezinta experienta interioara sau Eul este un produs al actiunii reciproce care se exercita intre Eu si Lume, sustine R. Guardini. Acest raport este reprezentat prin urmatoarele aspecte:procesul de perceptie a lumii de catre Eu; procesul de exteriorizare si expresie a Eului in lumea externa. In cadrul acestei relatii, afectivitatea are un rol important, ea reprezentand o atittudine reactiva a Eului fata de lume. Analizand natura proceselor psihice, E. Kretschmer distinge doua grupe principale si anume: procesele psihice constiente(constiinta) si procesele psihice inconstiente sau hipnotice(visul, starea de hipnoza, starile crepusculare, isteria, tulburarile intelectuale din cursul schizofreniei). Acest autor mentioneaza ca din punct de vedere cronobiologic, inconstientul este cel care apare primul, pe cand constientul este instanta psihica supra-adaugata acestuia. Somnul este manifestarea prin care organismul da satisfactie nevoii de repaus a individului. Somnul natural este considerat a fi un mod periodic indispensabil de restaurare psihica care se desfasoara dupa un ritm cotidian. Un somn calm, egal ca durata si desfasurare, conduce la reducerea aproape completa a tensiunilor intrapsihice a persoanei. In timpul somnului se realizeaza o stare de relaxare psihica si somatica cu efecte restauratoare. In sfera psihanalizei, S.Freud considera somnul ca pe o intoarcere la viata prenatala , prin intermediul sau creandu-se conditii similare acelui
17
tip de existenta reprezentate prin caldura, intuneric, izolare, absenta excitatiilor externe, sentimentul de protectie. Somnul apare si ca o atitudine de aparare impotriva unei realitati neplacute sau a unei tensiuni intrapsihice penibile pentru individ. Din punct de vedere neuropsihologic, somnul este de doua feluri: somnul lent si somnul paradoxal. Fiecare dintre acestea are caracteristici si o dinamica proprie. Somnul lent corespunde starii de adormit, cu imobilitate si relaxare musculara, respiratie calma si regulata. Pe baza electroencefalogramelor (E.E.G) , se descriu cinci stadii pentru acest tip de somn: Stadiul A, caracterizat prin rarirea undelor alpha pe traseul E.E.G Stadiul B, caracterizat prin scaderea voltajului traseului E.E.G Stadiul C, caracterizat prin aparitia pe E.E.G a unor varfuri de unde ample si a complexelor kappa(unde mari negative, lente si elemente polifazice) Stadiile D si E caracteristice fazei de somn profund cu unde mari si regulate pe E.E.G.
Somnul paradoxal apare la un interval de 10 minute de la adormirea individului si se repeta de 3-6 ori pe noapte. Aceasta perioada a somnului consta din urmatoarele tipuri de manifestari: miscari globale ale corpului; miscari rapide ale globilor oculari sau faza R.E.M (rapid eyes movements); neregularitatea ritmurilor cardiace si respiratorii. Caracteristica somnului este reversibilitatea sa, spre deosebire de starile de stupoare sau starile comatoase. In timpul desfasurarii somnului se produce un fenomen psihologic extrem de complex si interesant, cu o mare valoare in viata psihica a omului, reprezentat prin vis. In continuare vom face o analiza a visului atat din punct de vedere psihologic cat mai ales psihanalitic.
Visul: Dificultati si abordari preliminare
18
Visul nu este un fenomen psihic izolat. El face parte dintr-un ansamblu de experiente sufletesti intime traite de persoana umana. H. SchultzHencke apreciaza ca nu putem intelege majoritatea viselor decat apeland la regulile generale ale experientelor traite care fac parte din antropologia psihologica. Intrucat omul si experientele sale apartin antropologiei psihologice, studiul viselor trebuie bazat pe o anumita conceptie despre om. Elementul central al experientelor traite de individ il reprezinta pulsiunile, motiv pentru care ele vor constitui factorul central al tematicii si al dinamicii viselor. Visul ne apare ca o experienta psihologica, legata in primul rand de satisfacerea pulsiunilor individuale. Prin natura sa incarcata de mister, prin continutul sau insolit, visul a exercitat o atractie puternica asupra omului, fascinandu-l si nelinistindu-l totodata. Considerandu-le ca fiind trimise de zei, Homer credea ca visele au virtuti oraculare, astfel incat prin ele divinitatea anunta omenirea sau avertiza asupra unor viitoare situatii la care trebuie sa se astepte. In cultura, visul este considerat ca un fel de experienta paralela cu cea a vietii cotidiene, careia trebuie sa i se acorde o importanta deosebita, intrucat ea fie corecteaza fie previne situatii actuale sau viitoare. A.Porot defineste visul ca fiind fenomenul psihologic care apare in timpul somnului, alcatuit dintr-o serie de imagini a caror desfasurare constituie o situatie dramatica mai mult sau mai putin completa si coerenta. Pentru S.Freud, visul este in viata mentala a fiintelor normale un fenomen obisnuit. Visele pot fi confuze, neinteligibile, chiar absurde, uneori in contradictie flagranta cu realitatea. Cu toate acestea, individul este inclinat sa admita calitatea de realitate obiectiva a visului. Acest fapt se datoreaza naturii speciale a visului care reprezinta o experienta sufleteasca deosebit de acuta, de vie si de intens traita de individ. Ca si S.Freud, C.G.Jung considera visele ca fiind o autoprezentare a proceselor inconstientului, pe care trebuie sa le consideram de fiecare data ca pe o compensare a starii constientului raportandu-le la o situatie existentiala anterioara si particulara a vietii celui care viseaza. Vorbind despre vise, S.Freud afirma ca acestea reprezinta calea regala de sublimare a pulsiunilor refulate ale inconstientului unei persoane, prin care situatii conflictuale sunt rezolvate intr-o maniera deturnata.
19
C.G.Jung leaga atat travaliul oniric cat si continutul viselor de temele arhetipale ale sferei inconstientului care sunt exteriorizate in cursul viselor sub forma de imagini si simboluri. Pentru el arhetipurile reprezinta materialul din care se construiesc scenele din cursul visului. Considerand ca visele isi au originea in inconstient, C.G.Jung distinge doua categorii de vise si anume: Vise net conturate, bogate in detalii si care se raporteaza la o problema strict personala a individului. Acestea sunt visele mici si ele isi au originea in sfera proprie si subiectiva a inconstientului personal. Vise mai putin clare, cu detalii mai sterse sau chiar lipsite de acestea reprezentand imagini in raport cu marile probleme ale lumii si ale vietii. Acestea sunt visele mari, si ele isi au originea in sfera obiectiva a inconstientului colectiv.
Orice vis are un rol compensator pentru individ. In cazul viselor mici, compensarea consta intr-o mai buna adaptare a individului la problemele sale cotidiene. In cazul viselor mari, se dau raspunsuri la unele probleme tipic suprapersonale cu caracter universal uman care framanta individul. Acest din urma caz este exemplificat prin visele profetice din Biblie. In cazul viselor profetice este pusa in actiune functia transcedenta cu ajutorul careia individul gaseste solutii generale la o realitate tensionata, conflictuala sau inchisa pe care este chemat sa o rezolve. Este cazul visului regelui Nabucodonosor cu cele sapte vaci grase si cele sapte vaci slabe. H. Schultz-Hencke merge mai departe cu analiza si interpretarea viselor, afirmand ca de fapt existenta visului pune in discutie, in sfera vietii psihice, doua forme de experienta sufleteasca, si anume: experienta constiintei sau viata Eului, si experienta visului sau viata inconstientului. Este un fapt cert: intre constiinta clara si starea de vis exista un paralelism absolut, pe care H.Schultz-Hencke il considera ca pe o dubla imagine in oglinda. Una se reflecta in cealalta. Observatia este extrem de interesanta intrucat pune in evidenta aspecte functionale si caracteristici de complementaritate intre constient si inconstient sau intre Eu si Sine. In virtutea acestei teze, constiinta si visul se completeaza reciproc ele neputand functiona separat. Aceasta vine sa completeze si sa intareasca teza psihanalitica referitoare la vis,
20
considerat ca un fragment al trairii umane. Viata persoanei lipsite de vis ar fi incompleta, poate chiar imposibila. Stabilind aspectele urmatoarele functii: amintite, H. Schultz-Hencke atribuie visului
Retrairea amintirilor uitate de individ ca pulsiuni refulate; Aducerea in sfera Eului a pulsiunilor refulate si prin aceasta favorizarea unei descarcari a tensiunii psihice a inconstientului; Stimularea produselor imaginatiei; Oferirea unor solutii compensatorii la situatiile conflictuale, cu caracter dramatic ale vietii individuale; Intalnirea individului cu transcendentul, cu metafizica, respectiv luarea la cunostiinta a continutului arhetipal al inconstientului colectiv; Trairea plenara, libera a universului afectiv uman; Sublimarea unor situatii speciale ale vietii sau a unor tendinte individuale; Rezolvarea unor relatii interumane in plan imaginar; Contributia la maturtizarea individului.
S-a facut intr-o zi descoperirea ca simptomele morbide ale unor nevrotici au sens. Aceasta a constituit punctul de plecare al tratamentului psihanalitic. In cursul acestui tratament s-a constat ca bolnavii invocau visele in chip de simptome. S-a presupus atunci ca si visele trebuie sa aiba un sens. Totusi, in loc de a urma ordinea cronologica, ne vom incepe expunerea invers. Ca pregatire pentru studiul nevrozelor, vom demonstra sensul viselor. Aceasta rasturnare in ordinea expunerii se justifica nu numai prin faptul ca studiul viselor reprezinta cea mai buna introducere pentru studiul nevrozelor, ci si prin aceea ca visul insusi este un simptom nevrotic, prezentand pentru noi avantajul inestimabil de a putea fi constatat la toti oamenii, inclusiv la cei sanatosi. In acest fel, visul devine un obiect de cercetare psihanalitica. Fenomen obisnuit, fenomen caruia i se da putina importanta, lipsit in aparenta de
21
orice valoare practica, ca si actele ratate cu care are in comun faptul ca se produce la oameni sanatosi, visul se prezinta investigarii noastre in conditii mai degraba defavorabile. Este vorba in plus despre un obiect de studiu al carui caracter este in opozitie cu toate exigentele stiintei exacte, de un obiect in legatura cu care cercetatorul nu are nici o certitudine. O idee deliranta, de exemplu, se prezinta cu contururi bine delimitate. Dar visul? Cel mai adesea el nici nu poate fi povestit. Cand cineva isi expune visul, ce ne garanteaza exactitatea naratiunii sale, ce ne dovedeste ca el nu-si deformeaza visul in timp ce povesteste, ca nu adauga detalii imaginare, data fiind incertitudinea amintirii sale? A interpreta inseamna a gasi un sens ascuns. Singura contributie pretioasa la cunoasterea visului pentru care suntem datori stiintei exacte se refera la influenta pe care o exercita asupra continutului viselor excitatiile corporale care se produc in timpul somnului. De la un autor norvegian, J. Mourly-Vold, au ramas doua mari volume de cercetari experimentale asupra somnului cu referire aproape in exclusivitate la efectele produse de modificarile de pozitie a membrelor. Ce este asadar un vis? Este greu sa raspundem printr-o definitie. In consecinta nu vom incerca sa dam o definitie acolo unde este de ajuns sa indicam un subiect pe care toata lumea il cunoaste. Ar trebui sa reliefam carcateristicile esentiale ale visului. Dar de unde la luam? Sunt atatea deosebiri, si in toate directiile, care delimiteaza domeniul nostru. Esentiale vor fi acele caracteristici pe care le vom putea arata ca fiind comune pentru toate visele. Prima dintre caracteristicile comune tuturor viselor este faptul ca se produc in timpul somnului. Este limpede ca visele reprezinta o manifestare a vietii psihice in timpul somnului si ca daca aceasta ofera anumite similitudini cu viata psihica din starea de veghe, ea este de asemenea particularizata prin deosebiri considerabile. Aceasta definire o gasim deja la Aristotel. Este posibil ca intre vis si somn sa existe raporturi inca si mai intime. Suntem adesea treziti de un vis, adesea visam cand ne trezim in mod spontan sau cand suntem treziti din somn in chip violent. Astfel, visul ne apare ca o stare intermediara intre somn si intre starea de veghe. Iata-ne, prin urmare, condusi in domeniul somnului. Ce este somnul? Aceasta este o problema biologica sau fiziologica in care multe lucruri sunt inca discutabile. Somnul este o stare in care individul care doarme nu constientizeaza nimic despre lumea exterioara, stare in care
22
interesul sau se afla cu totul detasat de aceasta lume. Ma scufund in somn tocmai retragandu-ma din lumea exterioara si luand masuri de precautie impotriva excitatiilor din afara. Adorm, de asemenea, atunci cand sunt obosit de aceasta lume si de stimulii ei. Tendinta biologica a somnului pare deci sa constea in relaxare, iar caracteristica sa psihologica in stingerea interesului pentru lumea exterioara. In raport cu aceasta lume am venit fara s-o fi dorit, ne aflam intr-o asemenea situatie incat nu o putem suporta neintrerupt. In consecinta, ne scufundam din cand in cand in starea in care ne gaseam inainte de a veni pe lume, in existenta noastra intrauterina. In plus, unii dintre noi se incovriga si dau corpului lor, in timpul somnului, o atitudine asemanatoare cu aceea pe care o aveau in pantecele mamei. Daca somnul este ceea ce am aratat, visul, departe de a face obligatoriu parte din el, apare mai curand ca un accesoriu rau venit. Se crede ca somnul fara vise este cel mai bun, singurul care-si merita numele; ca nici o a activitate psihica nu ar trebui sa aiba loc in timpul somnului. Daca survine o activitate psihica, este tocmai pentru ca nu am reusit sa realizam starea de repaus foet-al, sa suprimam pana si ultimele resturi ale oricarei activitati psihice. Visele nu ar fi altceva decat aceste resturi si ar parea ca, intr-adevar, visul nu ar trebui sa aiba nici o semnificatie. Altfel se petreceau lucrurile cu actele ratate, care sunt activitati ale starii de veghe. Exista si o a doua caracteristica comuna? Cu siguranta, insa este mult mai greu s-o intelegem si s-o descriem. Procesele psihologice ale somnului difera cu totul de acelea ale starii de veghe. Traim in somn multe evenimente in care credem, in timp ce nu este vorba, poate, decat de o excitatie care ne tulbura. Percepem adesea imagini vizuale care pot fi uneori insotite de sentimente, de idei, de impresii furnizate de alte simturi decat de vaz, dar totdeauna si pretutindeni domina imaginile. In consecinta, dificultatea de a povesti un vis rezulta, in parte, din faptul ca avem de transpus imaginile in cuvinte. V-as putea desena visul meu, dar n-as sti sa vi-l povestesc, spune adesea persoana care viseaza. G.Th.Fechner formuleaza undeva supozitia ca scena pe care se desfasoara visele este diferita de aceea a reprezentarilor starii de veghe. S-ar putea incerca explicarea tuturor acestor variatii ale visului, presupunand ca ele corespund diverselor stari intermediare dintre somn si veghe, diverselor faze ale somnului incomplet. Daca ar fi insa asa, atunci, pe masura ce visul dobandeste mai multa valoare, un continut mai bogat si o claritate mai mare, ar trebui sa ne dam seama
23
din ce in ce mai limpede ca este vorba despre un vis, caci in visele de acest gen viata psihica se apropie cel mai mult de ceea ce este in starea de veghe. A admite explicatia pe care am enuntat-o, ar fi sa atribuim vietii psihice facultatea de a-si modifica profunzimea somnului cu o viteza si cu o usurinta care nu au corespondent in realitate. Deci putem spune ca aceasta explicatie nu rezista. Vom renunta deocamdata sa cautam sensul visului, spre a incerca, pornind de la caracteristicile comune tuturor viselor, sa le intelegem mai bine. Din raporturile care exista intre vise si starea de somn, am conchis ca visul este o reactie la o excitatie care tulbura somnul. Este singurul aspect de o importanta exceptionala in care psihologia experimentala ne-ar putea da concursul, furnizandu-ne dovada ca excitatiile suportate in timpul somnului transpar in vis. Cunoastem multe cercetari referitoare la aceasta problema, inclusiv acelea ale lui Mourly-Vold, si fiecare dintre noi a avut prilejul sa confirme aceasta constatare prin observatii personale. Vom cita cateva experimente selectate dintre cele mai vechi. Pe unele dintre ele Maurry le-a incercat pe sine insusi. In timpul somnului i s-a dat sa miroasa aoa de colonie, iar el a visat sa se afla la Cairo, in pravalia lui Jean Marie Farina, cu care era legat printr-o multime de aventuri extravagante. Sau a fost ciupit usor de ceafa si a visat indata ceva cu un plasture si un medic care il ingrijise in copilarie. Sau, in sfarsit, i s-a picurat apa pe frunte; a visat ca se afla in Italia, transpira din belsug si bea vin alb de Orvieto. Ceea ce frapeaza in aceste vise provocate experimental ne va aparea poate si cu mai multa claritate intr-o alta serie de vise declansate prin exercitii. Este vorba de trei vise comunicate de un observator ager, Hildebrandt, si care constituie, toate trei, reactii la zgomotul produs de un ceas desteptator: Ma plimb intr-o dimineata de primavara, hoinaresc pe camp pana intrun sat vecin , unde vad locuitorii in haine de sarbatoare indreptandu-se in numar mare spre biserica, cu cartea de rugaciuni in mana. Este intradevar duminica si curand trebuie sa inceapa slujba. Ma hotarasc sa asist, insa cum se face foarte cald, ca sa ma odihnesc intru in cimitirul din preajma bisericii. Indeletnicindu-ma cu citirea diverselor inscriptii mortuare, aud clopotarul suind in clopotnita si zaresc sus de tot clopotul mic care trebuie sa anunte imediat inceperea rugaciunii. El mai sta nemiscat cateva clipe, apoi incepe sa se miste si deodata sunetele sale devin limpezi si patrunzatoare, trezindu-ma. Taraia ceasul desteptator.
24
O a doua combinatie. Este o zi senina de iarna. Strazile sunt acoperite de o patura groasa de zapada. Trebuie sa fac o plimbare cu sania, dar sunt obligat sa astept multa vreme pana sunt anuntat ca sania e in fata usii. Inainte de a urca, fac pregatirile de rigoare: imi pun suba, instalez tava cu jaratic. In sfarsit,iata-ma in sanie. Din nou asteptare, pana ce haturile dau cailor semnalul de plecare. Acestia se pun in miscare si zurgalaii incep sa faca sa rasune muzica lor ienicereasca bine cunoscuta, cu o violenta care sfasie brusc panza de paianjen a visului. Si de data aceasta este vorba pur si simplu de zgomotul soneriei ceasului desteptator. Al treilea exemplu. Vad o fata de la bucatarie indreptandu-se de-a lungul culoarului spre sufragerie, in mana cu o stiva de cateva duzini de farfurii. Vraful de portelan pe care il poarta ea mi se pare in pericol de a-si pierde echilibrul. Ia seama, ii spun, intreaga ta incarcatura va cadea la pamant. Primesc raspunsul obisnuit in asemenea imprejurari ceea ce nu ma impiedica sa urmaresc cu neliniste servitoarea. Iat-o, in adevar, impiedicandu-se chiar in pragul usii, vasele fragile cad si se imprastie pe parchet in mii de cioburi, cu un zornait inspaimantator. Curand bag de seama insa ca este vorba de un zgomot persistent care nu este propriu-zis un zornait, ci clopotelul unei sonerii. La trezire constat ca este zgomotul ceasului-desteptator. Aceste vise sunt foarte frumoase, pline de sens si, contrar majoritatii viselor, sunt deosebit de coerente. Trasatura lor comuna consta in aceea ca situatia se rezolva totdeauna printr-un zgomot care mai apoi este recunoscut ca fiind produs de soneria ceasului desteptator. Vedem asadar cum se produce un vis, dar aflam totodata ceva in plus. Persoana care viseaza nu recunoaste soneria ceasului desteptator, ci ea inlocuieste zgomotul acesta prin altul si de fiecare data interpreteaza diferit excitatia care intrerupe somnul. De ce? La aceasta intrebare nu avem nici un raspuns: s-ar spune ca este vorba aici de ceva arbitrar. Dar, a intelege visul ar fi tocmai sa putem explica de ce persoana care viseaza alege tocmai cutare zgomot si nu altul, spre a interpreta excitatia care provoaca desteptarea. Se mai poate obiecta in legatura cu visele lui Maury faptul ca daca se vede excitatia manifestandu-se in vis, nu se constata precis de ce ea se manifesta sub cutare forma data, care nu decurge nicidecum din natura excitatiei. In afara de aceasta, in visele lui Maury vedem adaugandu-se efectului direct al excitatiei o multime de efecte secundare, ca de exemplu aventurile extravagante din visul care are ca obiect odiocolonul, aventuri imposibil de explicat prin aceasta. Tocmai in visele care
25
provoaca desteptarea apare cea mai mare sansa de a stabili influenta excitatiilor intrerupatoare de somn. Nu ne trezim intotdeauna ca urmare a unui vis si cand ne amintim dimineata de visul din cursul noptii, cum sa mai regasim excitatia care poate ca a actionat in timpul somnului? Schener, care s-a ocupat mult de vise (1861), a insistat indeosebi asupra raportului de la cauza la efect care exista intre excitatiile care isi au sursa in organele interne si vise, citind cateva exemple frumoase in sprijinul tezei sale. Cand vede, de exemplu, doua siruri de baieti frumosi, blonzi si cu tenul delicat infruntandu-se intr-o pozitie de lupta, precipitandu-se unii contra altora, atacandu-se reciproc, apoi separandu-se ca sa revina pe pozitiile lor initiale si luand de la capat lupta, prima interpretare care se prezinta este ca sirurile de baieti sunt reprezentarea simbolica a celor doua siraguri de dinti, aceasta interpretare fiind confirmata de faptul ca persoana care a visat a fost nevoita, dupa aceasta scena, sa-si extraga din maxilar un dinte lung. Nu mai putin plauzibila pare explicatia care atribuie unei iritatii intestinale un vis in care autorul vede culoare lungi, stramte, sinuoase, si putem admite impreuna cu Scherner ca visul tinde inainte de toate sa reprezinte prin obiecte asemanatoare organul care genereaza excitatia. Trebuie deci sa admitem ca excitatiile interne sunt susceptibile sa indeplineasca acelasi rol cu excitatiile care provin din exterior. Din nefericire interpretarea lor este expusa acelorasi obiectii, intr-un numar mare de cazuri interpretarea printr-o excitatie interna este incerta sau nedemonstrabila; numai unele vise permit sa se banuiasca participarea excitatiilor care-si au punctul de plecare intr-un organ intern. In sfarsit, intocmai ca excitatia senzoriala exterioara, excitatia unui organ intern nu explica din vis decat ceea ce corespunde reactiei directe a excitatiei si ne lasa in incertitudine in ceea ce priveste provenienta celorlalte parti ale visului. Sa notam totusi o particularitate a viselor pe care o reliefeaza studiul excitatiilor interne. Visul nu reproduce excitatia ca atare: el o prelucreaza, o indica printr-o aluzie, o pune intr-o relatie, o inlocuieste prin altceva. Aceasta latura a travaliului care are loc in cursul visului trebuie sa ne intereseze, deoarece tocmai tinand seama de aceasta vom avea sansa sa ne apropiem mai mult de ceea ce constituie esenta visului. Cand intreprindem ceva sub imboldul unei stimualari, singura aceasta stimulare nu epuizeaza intotdeauna continutul actului savarsit. Macbeth de Shakespeare este o piesa de circumstanta, scrisa cu prilejul
26
suirii pe tron a unui rege care, cel dintai, a reunit pe crestetul sau coroanele a trei tari. Dar aceasta imprejurare istorica epuizeaza oare continutul piesei, explica ea grandoarea si enigmele sale? Este posibil ca excitatiile exterioare si interne care actioneaza in timpul somnului asupra omului sa nu serveasca decat la declansarea visului, fara a ne revela nimic din esenta sa. Celalalt caracter comun tuturor viselor, singularitatea lor psihica, este pe de o parte foarte greu de inteles, iar pe de alta parte nu ofera nici un punct de sprijin pentru cercetari ulterioare. Evenimentele din care se compune visul au cel mai adesea forma vizuala. Oare excitatiile dau vreo explicatie acestui fapt? In vis este vorba in fond de excitatia pe care am resimtit-o? Dar de ce este visul vizual, pe cand excitatie oculara nu declanseaza vise decat in cazuri extrem de rare? Deoarece caracterele comune tuturor viselor nu sunt de nici un ajutor pentru explicarea acestora, poate ca vom reusi mai mult facand apel la deosebirile care le separa. Visele sunt adesea lipsite de sens, cetoase, absurde; dar sunt si vise pline de sens, limpezi, rezonabile. Sa ne oprim putin si sa vedem daca nu cumva acestea din urma nu ne permit sa le explicam pe celelalte. In continuare vom reda un vis rational care apartine unui tanar : Plimbandu-ma pe strada Karntner, ma intalnesc cu domnul X, cu care fac cativa pasi impreuna. Ma duc apoi la restaurant. Doua doamne si un domn se aseaza la masa mea. La inceput sunt contrariat si nu vreau sa-i privesc. In final ridic ochii si constat ca sunt foarte eleganti.. Autorul visului remarca in legatura cu aceasta ca in seara precedenta el se aflase cu adevarat pe strada Karntner, pe unde trece in mod obisnuit si ca se intalnise intr-adevar cu domnul X. Celalalt fragment al visului nu constituie o reminiscenta directa, dar se aseamana intr-o anumita masura cu un eveniment petrecut cu cativa ani mai inainte. Iata un alt vis de acest gen , al unei doamne. Sotul ei o intreaba: N-ar trebui sa acordam pianul?. La care ea raspunde: E inutil, pentru ca tot va trebui sa-l imbracam din nou in piele. Visul reproduce o conversatie pe care ea o avusese aproape aidoma cu sotul ei in ziua care a precedat visul. Ce concluzii desprindem din aceste doua vise sobre? Ca in anumite vise putem regasi reproducerea unor evenimente din starea de veghe sau a unor episoade legate de aceste evenimente. Ar fi un rezultat apreciabil sa putem face asemenea afirmatii despre toate visele. In majoritatea viselor nu intalnim nici un fapt in legatura cu starea de veghe, iar in ceea ce priveste factorii care determina visele absurde si nebunesti, ne aflam deocamdata in ignoranta. Stim numai ca ne aflam in fata unei
27
probleme. Dorim sa stim nu numai ce inseamna visul, dar si de ce si in ce scop reproduce visul cutare eveniment cunoscut intamplat cu totul recent, atunci cand, ca in cazurile pe care le-am prezentat anterior, semnificatia sa este clara. Impotriva oricarei asteptari, ne vine un ajutor dintr-o directie pe care nu am luat-o in considerare. Limbajul care nu datoreaza nimic hazardului, ci constituie ca sa spunem asa, un sediment al cunostiintelor acumulate, limbajul, pe care nu trebuie totusi sa-l utilizam fara precautie, cunoaste visele in stare de veghe: acestea sunt produse ale imaginatiei, fenomene foarte generale care se observa atat la persoanele sanatoase, cat si la bolnavi si pe care oricine le poate cerceta pe sime insusi. Ceea ce distinge in mod deosebit aceste productii imaginare este faptul ca au primit denumirea de vise cu cohii deschisi si efectiv ele nu prezinta nici unul din cele doua caracteristici comune viselor propriu zise. Asa cum o arata numele lor, aceste vise nu au nici o legatura cu starea de somn, iar in ceea ce priveste al doilea caracter comun, nu este vorba nici de perceptii, nici de halucinatii, ci mai curand de reprezentari: stim ca imaginam, ca nu vedem ci gandim. Aceste vise se observa la varsta care precede pubertatea, adesea incepand cu a doua copilarie, si dispar la varsta adulta, dar ele persista uneori pana la adanci batranete. Continutul acestor produse ale imaginatiei este dominat de o motivatie foarte transparenta. Sunt scene si evenimente in care egoismul, ambitia, nevoia de putere sau dorintele erotice ale persoanei care viseaza astfel isi gasesc satisfacerea. La tineri domina visele de ambitie; la femei, care isi canalizeaza intreaga ambitie in succesele amoroase, primul loc este ocupat de visele erotice. Dar adesea sesizam si la barbati trebuinta erotica si pe fundalul acesta toate succesele si ispravile erotice ale acestor visatori nu au ca scop decat cucerirea admiratiei si favorurilor femeilor. Pe langa aceasta, visele in stare de veghe sunt foarte variate si au o soarta variata. Unele dintre ele sunt abandonate dupa o scurta perioada de timp, pentru a fi inlocuite; altele sunt mentinute, dezvoltate pana la stadiul unor istorii complicate si adaptate conditiilor schimbatoare ale vietii. Ele tin pasul, ca sa spunem asa, cu timpul si poarta marca care atesta influenta noii situatii. Ele constituie materia prima a productiei poetice, caci tocmai imprimandu-le viselor in stare de veghe anumite transformari, anumite travestiri sau abrevieri autorul operelor de imaginatie creeaza situatii pe care le plaseaza in romane, nuvele sau piese de teatru. Dar intotdeauna visatorul in cauza, direct sau prin identificare manifesta cu altcineva, este eroul viselor sale in stare de veghe.
28
Acestea si-au primit numele probabil datorita faptului ca, in ceea ce priveste raporturile lor cu realitatea, nu trebuie considerate ca fiind mai reale decat visele propriu-zise. Se mai poate ca aceasta asemanare de nume sa se intemeieze pe un caracter psihic pe care inca nu-l cunoastem, pe care il cautam. Este posibil de asemenea sa fim indreptatiti sa dam prea mare importanta acestei asemanari de nume. Structura visului Orice vis este constituit din imagini care sunt reunite in scenarii de complexitate diferita in raport cu tematica lor de referinta. Acest continut al viselor este compus din doua elemente si anume: a) Continutul manifest, reprezentat prin imaginile onirice propriu-zise, asa cum i se infatiseaza ele persoanei care viseaza b) Continutul latent, cu caracter simbolic, reprezentand semnificatia continutului manifest , sensul imaginilor din cursul visului, fiind in relatie directa inteligibila cu motivele care stau la baza lor. Imaginile onirice provin din transformarea figurativ-simbolica a continutului latent al visului(pulsiuni refulate, complexe ideoafective, arhetipuri, etc), iar procesul prin care acestea se transforma in continut manifest se numeste travaliu oniric. Pentru C.G.Jung, sursa continutului latent al viselor il reprezinta temele arhetipale sau complexele individului. Pornind de la aceste date, C.G.Jung distinge cele doua forme de vis amintite mai sus: visele mici si visele mari. Travaliul oniric consta in transformarile continutului latent in continut manifest sau in imagini onirice. Acest mecanism psihologic se realizeaza printr-o elaborare inconstienta a gandirii preconstiente(S.Freud). Mecanismele care participa la realizarea acestui proces sunt dupa S. Freud urmatoarele: a) Condensarea-aglutinarea- consta in formarea unor imagini noi din elemente disparate, oferite de experienta anterioara a individului. b) Deplasarea- consta in transferul unei incarcaturi afective a unui obiect catre un alt obiect de substitutie sau deplasarea sensului obiectului primar catre un altul.
29
c) Dramatizarea- consta in formarea unei idei abstracte printro imagine cu o mare incarcatura afectiva, imagine care are ca rol transportarea tensiunii intrapsihice din inconstient in afara acestuia. d) Simbolizarea- consta in extragerea esentialului si in redarea sau reprezentarea schematica sau stilizata a imaginilor onirice. e) Neomorfizarea- consta in crearea unor imagini simbolice noi, neobisnuite, ireale, fabuloase sau terifiante, inexistente in realitate dar care exprima formal-concret sensurile noi pe care le exprima starile de tensiune conflictuala ale inconstientului intr-o maniera alegoricosimbolica. Bazandu-se pe considerentele mai sus mentionate, unii autori au emis teza conform careia visul si continutul acestuia se pot apropia din punct de vedere tematic de delir si de continutul gandirii delirante, ambele constituind o realitate diferita de cea a lumii obiective externe, concrete. Este inconstestabil faptul ca atat visul cat si delirul sunt expresia unei realitati sufletesti diferite de cea externa. Nu trebuie insa identificate aceste doua forme de experiente subiective sufletesti. La baza visului stau pulsiunile, complexele si arhetipurile inconstientului, pe cand delirul are la origine o alterare a aparatului logic al gandirii in planul organizarii sale manifest-formale si motivatia unui continut latent, date de o transformare a personalitatii individului de factura patologica.
Semnificatia si interpretarea viselor S.Freud spune ca orice vis in curs de formare impune, cu concursul inconstientului, ceva anume din partea Eului. Ceea ce remarca visul este fie satisfacerea unei pulsiuni, fie lichidarea unui conflict, inlaturarea unei indoieli, etc. Interpretarea viselor in psihanaliza se face dupa mai multe tehnici, fiecare exprimand o anumita conceptie referitoare la om si suflet. Ne vom referi in continuare la doua dintre metode si anume: metoda lui Freud si metoda lui Jung.
30
1. Metoda lui S.Freud Metoda lui S.Freud de interpretare a viselor consta in descifrarea semnificatiei continutului latent, cu caracter simbolic al visului, prin metoda liberei asociatii de catre subiectul condus de psihanalist. Astfel, continutul manifest al visului apare ca un veritabil limbaj purtator de sens. Intelesul acesta este cel care luand forma continutului latent cuprinde conflicte, dorinte, tendinte refulate, simptome nevrotice, etc. 2. Metoda lui C.G.Jung Pentru C.G.Jung, visul este un tip particular de Gestalt, o totalitate mai mult sau mai putin realizata in intregime analoaga unei drame. In consecinta, visele se pot decupa in elementele lor componente, grupandu-le in scenarii dupa schema unei drame clasice. In sensul acesta, C.G.Jung distinge urmatoarele parti ale visului: 1) Expunerea actiunii 2) Personajele 3) Climatul actiunii sau intriga 4) Solutia actiunii onirice Toate aceste elemente ale dramei onirice se desfasoara extrem de rapid si ele impun o observatie si o atentie deosebite din partea analistului. In raport cu continutul lor tematic, visele pot fi de mai multe feluri, atat cele mici, individuale cat si cele mari, universale. Din acest punct de vedere am preferat sa deosebim urmatoarele categorii:
a) Visele compensatorii, care prin desfasurarea lor refac o
situatie dezagreabila sau chiar o experienta esuata din viata individului prin aportul unei reparatii compensatorii. b) Visele conflictuale sau visele care au o tematica conflictuala legata de situatii de viata ale individului care-l pun in imposibilitatea de a se manifesta liber sau care dimpotriva readuc in prim-plan conflicte pe care acesta nu le poate rezolva si care-l domina.
31
c) Visele penibile, cu caracter anxios, contrare modului de a gandi si de a actiona ale individului , in special in plan moral. Ele sunt legate de situatii conflictuale care au generat stari complexuale, in special de inferioritate sau de culpabilitate. d) Cosmarele sunt vise terifiante, cu o puternica incarcatura anxioasa, agresivitate si pericol, torturand persoana si fiind legate in special de trairi anterioare sau de situatii de amenintare, primejdie, catastrofa. e) Visele absurde sunt vise aparent inexplicabile, de o incarcatura simbolica extrem de complexa si de greu de descifrat, legate de experiente speciale ale bolnavului psihic sau ale unor persoane cu tulburari clinice latente.
f) Visele profetice sunt vise cu caracter de premonitie care au
la baza lor materialul arhetipal ce este depozitat in sfera inconstientului colectiv si care redau intr-o forma simbolica deosebit de complexa framantarile individului sau ale grupului social al acestuia, fiind legate de o problematica supraindividuala. Toate visele, indiferent de forma lor, au rolul de a satisface Eul individual si de a descarca intr-o forma sublimata inconstientul de tensiunea pulsiunilor sale acumulate. IV. Studii de caz
Vom analiza in continuare cateva vise ale unor bolnavi pishici, pentru a exemplifica aspectele mai sus mentionate. De pilda, cazul bolnavei L.E.B. al carei tablou clinic s-a dezvoltat in relatie directa cu conflictele frecvente dintre aceasta si sotul sau, alcoolic si psihopat sadic, cu care era obligata sa aiba raporturi sexuale de factura perversa. Bolnava a dezvoltat o averistate in raport cu tendintele sexuale agresive ale sotului sau, care a luat tabloul clinic al unei schizofrenii paranoide. Separate de simptomatologia clinica mentionata sunt visele bolnavei. Acestea, extrem de frcvente, au o tendinta bizar-terifianta din punct de vedere emotional-afectiv toate avand ca centru de referinta agresivitatea sexuala a sotului bolnavei, redata intr-o maniera simbolica extrem de complexa si de o mare varietate. Din punct de vedere psihanalitic, visele bolnavei constituie un material extrem de pretios care ajuta la intelegerea schimbarii personalitatii
32
acesteia, a trairilor sale legate de traumele sexuale si a reprezentarii onirice a acestora. Vom prezenta in continuare doua dintre visele bolnavei, deosebit de semnificative in sensul celor mentionate mai sus. Visul intitulat de bolnava Nasterea pisicilor este un cosmar desfasurat in patru scenarii, care reproduce intr-o maniera simbolica starile conflictuale ale acesteia, avand ca tema traumatismele sale psihosexuale. In prima scena(1), bolnava dezbracata este atacata de o pisica care ii zgarie si ii devoreaza sanii. In cele doua gauri ale sanilor, pisica a dat nastere la patru pisoi, cate doi in fiecare san. In cea de-a doua scena(2), acesti patru pisoi au intrat in corpul bolnavei pe care lau traversat. A treia scena(3), ne-o prezinta pe bolnava gravida cu pisoii, care s-au fixat doi in abdomen si doi in regiunea dorsala. In cea de-a patra scena (4), dupa maturarea pisoilor, bolnava ii expulzeaza pe gura cu suferinta si dezgust. Visul este extrem de interesant si cu o mare semnificatie simbolica. In acest cadru identificam pisica cu persoana agresiva a sotului bolnavei, pisoii cu lichidul seminal, fixarea acestora in abdomen si in regiunea dorsala cu raportul sexual vaginal si cel anal la care este supusa bolnava de catre sotul ei, iar nasterea bucala ca pe un fenomen de conversiune prin care este exprimata starea de dezgust si de repulsie a bolnavei legata tot de perversiunile sexuale ale sotului ei(relatii orale).
33
Nasterea pisicilor
Al doilea vis al aceleiasi bolnave este intitulat Monstrul si se situeaza pe aceeasi linie a viselor simbolice cu semnificatie legata de traumatismele psihosexuale si agresivitatea sotului ei. Spre deosebire de visul precedent, la care travaliul oniric este organizat in scenarii strict delimitate si cu o succesiune ordonata, visul acesta este centrat in special pe obiectul psihotraumatismului. Planul desenului este impartit in doua sectoare de o linie oblica. In zona din dreapta este prezentata bolnava care a dat nastere pe gura a unui copil anormal, un monstru cu patru maini si patru picioare pe care-l priveste. In zona din stanga a desenului este reprodus monstrul despre care bolnava spune: Copilul incepe sa creasca rapid, el va dori, cu cel de-al treilea picior sa aiba contact sexual cu mama sa. Acest vis reproduce angoasa bolnavei legata de incest in care concentreaza agresivitatea sexuala si fizica a sotului ei. I.M., barbat de 35 de ani, cu nivel cultural mediu, topograf intr-o intreprindere miniera, este internat pentru alcoolism cronic. Bolnavul acuza cefalee, insomnii, stare permanenta de anxietate, neliniste interioara sub forma unor cenestopatii difuze, somn nelinistit populat de cosmaruri. Talentat la desen, bolnavul a reprodus, in cursul spitalizarii mai multe din visele sale. Acestea redau intr-o forma
34
simbolica continutul conflictual legat de starea clinica actuala a bolnavului. Visul intitulat Dezastrul reda cu o mare incarcatura anxioasa, frica acestuia de alcool si pericolul iminent la care este expus. Visul se desfasoara in doua secvente. Prima secventa il infatiseaza pe bolnav in interiorul casei sale, amenintat de obiectele care simbolizeaza consumul de alcool ( canile), de care acesta se apara acoperindu-si ochii. A doua secventa exprima sfarsitul inevitabil al acestei experiente patologice: moartea.
35
Spre deosebire de visele bolnavei L.E.B., care au o mare incarcatura simbolica, fiind expresia unor conflicte psihice profunde legate de traumele psihosexuale, in cazul bolnavului I.M., visele au caracterul unor cosmaruri al caror obiect este clar exprimat si de al carui pericol bolnavul este terorizat: consumul de alcool. In analiza viselor specialistii noteaza o anumita organizare secventiala, acestea desfasurandu-se sub forma unor scenarii onirice succesive, adesea cu un caracter aparent absurd, irational, fara o legatura inteligibila intre ele. Aspectul are in vedere gandirea logica. De fapt visele reproduc in mod secvential conflictele inconstiente ale bolnavului, tendintele acestuia, frustrarile, complexele dar si elementele compensatorii. Acestea se pot vedea din urmatoarele exemple. E.C., femeie de 33 de ani, licentiata in filologie, este internata pentru tulburari nevrotice aparute in urma unor grave conflicte conjugale cu sotul ei. In tabloul clinic al bolnavei se remarca o stare de nesiguranta de sine, tensiune anxioasa, sentimentul nerealizarii si al esecului in viata de familie, lipsa de protectie, izolare. Aceste aspecte se regasesc in visele sale Pana-Alba si Pescuitul cu pisica. Visul Pana-Alba este imaginea simbolica a nevoii de protectie din partea unui partener ideal. Bolnava relateaza astfel visul: Mergeam pe potecile unei paduri cu vegetatie luxurianta. Simteam ca ne paste un pericol. Deodata din departare au inceput tam-tamurile si atunci am stiut ca sunt pieile-rosii. Dintr-un desis a aparut un barbat frumos, impodobit cu pene multicolore in jurul capului, cu arcul in mana si care, cu vocea joasa, a spus ca el este Pana-Alba si ca vrea sa ma ajute. A indicat un fel de cabana in care mam refugiat. Nu aveam arme si cum pe masa erau niste carti de joc am avut ideea confectionarii unor arme. Am taiat fasii numai popii, am impaturit fasiile taiate si cu ajutorul unor elastice am facut un fel de prastie. Prin obloanele trase vedeam cum razboinicii se apropie si am inceput sa trag cu prastia. Cel care era lovit in frunte cadea mort. S-a ordonat retragerea. Am plecat de la cabana cu convingerea ca nu-l voi mai vedea pe Pana-Alba . Mi s-a spus ca a cazut eroic, strapuns de o sageata in inima. Visul are numeroase simboluri: Potecile unei paduri cu vegetatie luxurianta- viata bolnavei;
36
Ne paste un pericol- nesiguranta si insatisfactia vietii; Pana-Alba- imaginea idealizata a barbatului catre care aspira; Cabana- simbolul sigurantei, oferit de salvatorul Pana-Alba; Cartile de joc- solutia salvarii, a norocului; Prastia- transferul propriilor probleme asupra adversarului; Sageata si moartea lui Pana-Alba- sacrificarea salvatorului Visul Pescuitul cu pisica are semnificatie simbolica compensatorie in raport cu esecul familial legat de conflictele cu sotul ei. Asteptam liftul cu mai multi colegi de birou, dar fiind multe persoane inaintea noastra ne-am plictisit si cineva a propus sa pescuim. Ne-am intors si in spatele nostru era un lac, pe marginea caruia se gaseau mai multi pescari. Am aruncat si eu undita cu rama, dar nu am prins nimic. Atunci un coleg s-a oferit sa-mi dea o pisica cu care voi pescui mai multi pesti. Am prins pisica vie de capatul sforii si am aruncat-o in apa. Imediat, undita a inceput sa trepideze. Am tras undita si pisica tinea cu dintii si ghearele un peste de toata frumusetea. Fericita, am repetat operatia si de fiecare data pisica imi scotea cate un peste. Interpretarea simbolica a acestui vis este urmatoarea: Liftul- rigoarea cotidiana, constrangerea, obligativitatea; Pescuitul- activitate libera, destindere; Lacul- spatiu deschis posibilitatilor si surprizelor; Rama- complex de inferioritate; Colegul- barbat amabil, salvator, protector, care revine; Pisica- simbolul agresivitatii, anularea complexului de inferioritate, relatia sa cu barbatul care ii ofera pisica; Pestele- realizarea dorintei sublimate a relatiei cu barbatul. M.V., femeie de 30 de ani, desenator tehnic cu nivel cultural mediu, prezinta importante tulburari nevrotice legate de o situatie oedipiana nerezolvata. Era foarte atasata in copilarie de tatal ei. Mama era
37
deosebit de severa, o batea adesea, in timp ce tatal o ocrotea, fiind perceput adesea ca un complice. Pentru M.V., sotul ideal este un om superior, de la care are ceva de invatat. El trebuie sa fie ceva care sa semene a parinte-prieten-sot, sa fie linistit, echilibrat, tandru. Tulburarile nevrotice apar la scurta vreme dupa casatorie si sunt legate de conflicte de ordin emotional-afectiv, brutalizari fizice, legaturi extraconjugale ale sotului. Apare o stare de anxietate, frigiditate, de repulsie fata de sotul ei. Aceste aspecte apar in cateva dintre visele bolnavei, pe care le redam in continuare. L-am visat pe tatatl meu, care este decedat. Eram tare suparata, atat de suparata incat daca m-ar fi intrebat daca vreau sa mor i-as fi raspuns bucuroasa ca da. M-am gandit mult la tatal meu care daca traia si era sanatos, viata mea ar fi decurs cu totul altfel. L-am visat ca a venit la mine si s-a asezat pe marginea patului. Era tare trist. Ma privea cu multa duiosie si afectiune. Intrebandu-l ce doreste, mi-a cerut un pahar cu bere apoi s-a culcat langa mine in pat si m-a imbratisat. Visul este o scena simbolica de regresiune, legata de o situatie oedipiana nerezolvata a bolnavei, declansata de conflictele conjugale cu sotul ei si reintoarecerea compensatorie la persoana tatalui. Al doilea vis al bolnavei este in relatie directa cu conflictele sale de ordin conjugal, asa cum se poate vedea in continuare. Treceam un rau foarte lat peste un pod. Am ajuns la o casa necunoscuta unde era un copil bolnav. Mi-a venit atunci ideea sa merg la o baba care stia sa ghiceasca sa o intreb daca mai erau sanse de salvare, daca va trai acest copil. Am primit urmatorul raspuns: Cum iti gasesti timp sa alergi sa te interesezi de toti, dar pentru tine nu gasesti timp niciodata? Gasesti ca esti prea fericita? De sotul dumitale nu vei scapa niciodata. Fii mai egoista si cauta sa-ti aranjezi singura fericirea in viata. Tematica simbolica a visului este clara: Rau, podul- simbolul drumului in viata; Casa necunoscuta- simbolul familiei sale, pe care o refuza; Copilul bolnav-simbolul situatiei conflictuale din propria casa, respectiv familia sa;
38
Baba care ghiceste- simbolul Supra-Eului si al cenzurii, dar si al unui Alter-Ego care se revolta fata de atitudinea bolnavei de acceptare a propriilor situatii conflictuale; Fii mai egoista- compensarea conflictelor prin intarirea propriului Eu.
VISELE COPIILOR Visele copiilor sunt scurte, clare, coerente, neechivoce, usor inteligibile si sunt totusi, in chip incontestabil, vise. Deformarea viselor se observa si la copii, chiar de timpuriu, si se cunosc vise apartinand unor copii intre 5-8 ani care prezinta deja toate caracterele viselor de la varste mai inaintate. Cu toate acestea, daca ne limitam cercetarile la varstele cuprinse intre inceputurile posibil de cunoscut ale activitatii psihice si al patrulea sau al cincilea an de viata, gasim o serie de vise care prezinta un caracter pe care il putem numi infantil si din care putem regasi eventual mostre si la copii mai in varsta. In anumite imprejurari, chiar si la persoanele adulte putem observa vise de un tip absolut infantil. Prin analiza acestor vise infantile putem foarte usor si cu multa certitudine sa obtinem asupra naturii visului lamuriri care, dupa cum ne este permis sa speram, se vor dovedi decisive si universal valabile. 1). Spre a intelege aceste vise, nu avem nevoie nici de analiza, nici de aplicarea unei tehnici speciale. Nu trebuie sa chestionam copilul care isi povesteste visul, dar trebuie sa-l completam printr-o relatare privind viata copilului. Exista intotdeauna un eveniment care petrecandu-se in ziua care precedeaza visul, ni-l explica. Visul este reactia din timpul somnului la acest eveniment din starea de veghe. Sa citam cateva exemple care vor servi drept baza pentru concluziile noastre ulterioare. a). Un baietel in varsta de 22 de luni este insarcinat sa ofere cuiva, drept rasplata, un cosulet cu cirese. El o face in mod vadit fara nici o tragere de inima, in ciuda promisiunii ca el insusi va primi ca recompensa cateva cirese. A doua zi dimineata el povesteste ca a visat ca He(r)mann a papat toate ciresele. b). O fetita de 3 ani si 3 luni face prima sa calatorie de mare. In momentul debarcarii, ea nu vrea sa paraseasca vaporul si se pune pe un plans amar. Durata calatoriei i se paruse prea scurta. A doua zi
39
dimineata ea povesteste: Noaptea eu am fost cu vaporul pe mare. Trebuie sa intregim aceasta povestire, spunand ca acel voiaj durase timp mai indelungat decat sustinea copilul. c). Un baietel de 5 ani si 3 luni este dus intr-o excursie la Escherntal, in apropiere de Hallstatt. El auzise vorbindu-se ca Hallstatt se afla la poalele muntelui Dachstein, care il interesa foarte mult. De la locuinta sa din Aussee se vedea foarte bine muntele Dachstein si, cu ajutorul ocheanului, se putea distinge Simonyhitte. Copilul se straduise adesea sa o zareasca, dar nu stim cu ce rezultat. Excursia incepuse intr-o dispozitie vesela, curiozitatea fiind foarte mare. Ori de cate ori se zarea un munte, copilul intreba: E muntele Dachstein?. Devenea tot mai taciturn pe masura ce primea raspunsuri negative si sfarsi prin a nu mai scoate nici un cuvant, refuzand sa ia parte la o mica ascensiune spre o cascada. Au crezut cu totii ca este obosit, dar a doua zi dimineata, el povesti vesel: Am visat ca asta noapte am fost la Simonyhitte. Deci el luase parte la excursie in vederea acestei vizite. In ceea ce priveste amanuntele, el se referi la unul despre care auzise vorbindu-se mai inainte, anume ca pentru a se ajunge la cabana se urca timp de 6 ore o scara in trepte. Aceste 3 vise sunt suficiente pentru toate lamuririle pe care le-am putea dori. 2). Dupa cum vedem, aceste vise ale copiilor nu sunt lipsite de sens: ele reprezinta acte psihice inteligibile, complete. 3). Visele copiilor nesuferind nici o deformare, nu cer nici un efort de interpretare. Continutul manifest si ideile latente se confunda si coincid in aceste vise. Deformarea nu constituie deci un caracter natural al visului. 4). Visul infantil este o reactie la un eveniment al zilei care lasa in urma sa regret, o tristete, o dorinta nesatisfacuta. Visul insceneaza realizarea directa, nevoalata, a acestei dorinte. In visele copiilor nimic nu ne indica actiunea unor astfel de excitatii somatice; asupra acestui aspect, nici o eroare nu este posibila, visele fiind cu totul inteligibile si usor de cuprins dintr-o singura privire. Aceasta nu constituie insa un motiv ca sa abandonam explicatia etiologica a viselor prin excitatie. Ne putem numai intreba cum am omis la inceput ca somnul poate fi tulburat de excitatii nu numai corporale ci si psihice. Stim totusi ca somnul adultului este cel mai adesea tulburat prin excitatii psihice intrucat ele impiedica realizarea conditiei psihice a adormirii, stingerea
40
oricarui interes pentru lumea exterioara. Adultul nu adoarme deoarece exita sa-si intrerupa viata activa, activitatea sa legata de lucrurile care il intereseaza. La copil, aceasta excitatie psihica, perturbatoare de somn, este data de dorinta nesatisfacuta la acre el reactioneaza prin vis. 5). Pornind de aici, vom ajunge la drumul cel mai scurt la concluzii asupra functiei visului. In calitate de reactie la excitatia psihica, visul trebuie sa aiba drept functie indepartarea acestei excitatii, in asa fel ca somnul sa poate continua. Prin ce mijloc dinamic se achita visul de aceasta functie? Este un lucru pe care inca il ignoram; dar ceea ce putem afirma inca de pe acum, departe de a fi un factor de tulburare a somnului, asa cum i se reproseaza, visul este protector al somnului, pe care il apara impotriva a ceea ce este susceptibil sa-l tulbure. Gresim crezand ca fara vise am fi dormit mai bine; in realitate, fara ajutorul visului nu am fi dormit deloc. Tocmai lui ii datoram putinul somn de care ne bucuram. El nu poate evita sa ne prilejuiasca anumite tulburari, asa cum paznicul de noapte este obligat sa faca el insusi zgomot urmarindu-i pe acei care, prin scandalul lor nocturn, ne-ar fi trezit cu siguranta. 6). Dorinta este excitantul visului; realizarea dorintei constituie continutul visului: aceasta este una dintre caracteristicile fundamentale ale visului. O alta caracteristica, nu mai putin constanta, consta in aceea ca visul nu exprima simplu un gand, ci reprezinta o dorinta realizata sub forma ueni manifestari psihice halucinatorii. As dori sa calatoresc pe mare : aceasta este dorinta excitant a visului. Calatoresc pe mare: acesta este continutul visului. Deci pana si in visele copiilor, atat de simple, persista deosebirea intre ideea latenta si continutul manifest, o deformare a gandirii latente a visului: este transformarea gandului in eveniment trait in vis. In interpretarea visului, trebuie intai de toate, sa facem drumul invers al acestei mici transformari. Daca ar fi adevarat ca apare aici una din caracteristicile cele mai generale ale visului, atunci fragmentul de vis: il vad pe fratele meu inchis intr-o lada ar trebui sa fie tradus nu prin fratele meu se restrange ci prin as dori ca fratele meu sa se restranga, fratele meu trebuie sa se restranga. Din cele doua caracteristici generale ale visului pe care le-am reliefat, cea de a doua are sansa cea mai mare de a fi acceptata fara opozitie. Numai ca urmare a unor cercetari aprofundate si cuprinzand un material faptic abundent vom putea demonstra ca excitantul visului trebuie sa fie intotdeauna o dorinta si nu o preocupare, un proiect sau un repros; aceasta va lasa insa intacta cealalta caracteristica a visului,
41
in loc de a reproduce pur si simplu excitatia, o suprima, o indeparteaza, o epuizeaza printr-un fel caracteristic de traire. 7). Avand in vedere cele doua caracteristici ale visului putem relua comparatia intre acesta si actul ratat. La acesta din urma distingem o tendinta perturbatoare si o tendinta perturbata, iar in actul ratat ca atare vedem un compromis intre aceste doua tendinte. Aceeasi schema se aplica visului. In cazul visului tendinta perturbata nu poate fi alta decat tendinta de a dormi. Cat despre tendinta perturbatoare, o inlocuim cu excitatia psihica, asadar cu dorinta care tinde staruitor la satisfacerea sa: de fapt pana in prezent nu cunoastem alta excitatie psihica susceptibila sa tulbure somnul. Deci si visul ar rezulta dintr-un compromis. In timp ce dormim, incercam o dorinta care se cere a fi satisfacuta. Satisfacandu-ne dorinta, continuam sa dormim. Avem o satisfacere partiala si o suprimare partiala a ambelor componente. 8). In realitate, aceste vise in stare de veghe nu sunt altceva decat impliniri ale dorintelor ambitioase si erotice dar desi viu reprezentate, aceste impliniri de dorinte sunt numai ganduri si nu iau niciodata forma de fenomene halucinatorii ale vietii psihice. Astfel, din cele doua caracteristici principale ale visului, este mentinut aici tocmai cel mai putin sigur, pe cand celalalt dispare, el depinzand de starea de somn si nefiind realizabil in starea de veghe. Insusi limbajul curent pare a presupune faptul ca principala caracteristica a viselor consta in satisfacerea unor dorinte. Sa spunem in treacat, ca daca evenimentele traite in vis nu sunt decat reprezentari transformate, posibile in conditiile starii de somn, deci vise in stare de veghe nocturne, atunci intelegem ca desfasurarea visului are ca efect suprimarea excitatiei nocturne si satisfacerea dorintei, deoarece epica viselor in stare de veghe implica si ea satisfacerea de dorinte si se manifesta ca atare numai in scopul acestei satisfaceri. Daca n-ar exista decat vise infantile, problema noastra ar fi solutionata, sarcina noastra dusa la bun sfarsit, fara sa mai fie nevoie sa interogam pe autorul visului, fara a face sa intervina inconstientul, fara a recurge la asociatia libera. S-a constatat in repetate randuri ca acele caracteristici, carora am inceput prin a le atribui o importanta generala, nu apartin in realitate decat unei anumite categorii si unui anumit numar de vise. Deci este vorba de a sti daca caracteristicile generale pe care ni le ofera visele copiilor sunt mai stabile, daca ele apartin si viselor mai putin transparente, al caror continut manifest nu prezinta nici un raport cu persistenta unei dorinte din timpul zilei. Asemenea vise au suferit o deformare considerabila, ceea ce nu ne permite sa ne
42
pronuntam imediat asupra lor. De asemenea, prevedem ca pentru a explica aceasta deformare vom avea nevoie de tehnica psihanalitica de care ne-am putut dispensa cu prilejul obtinerii cunostiintelor referitoare la visele copiilor. Exista totusi un grup de vise nedeformate care, ca si visele copiilor, apar ca impliniri ale unor dorinte. Sunt acele vise care, pe tot parcursul vietii sunt provocate de imperioase trebuinte organice: foame, sete, nevoile sexuale. Ele constituie asadar impliniri de dorinte efectuate ca reactie la excitatii interne. Vom folosi drept exemplu tabloul Visul detinutului al lui Schwind, expus la Galeria Schack din Munchen, care nu poate avea alt continut decat tema evadarea. Ceea ce este excelent sesizat este ca evadarea trebuie trebuie sa aiba loc pe fereastra, pentru ca pe acolo a patruns raza de lumina care a pus capat somnului captivului. Gnomii cocotati unul peste altul reprezinta pozitiile succesive pe care ar trebui sa le ia detinutul spre a ajunge pana la fereastra. In toate celelalte vise, cu exceptia viselor copiilor si a celor de tip infantil, deformarea, asa cum am spus, constituie un obstacol in calea noastra. N-am putea afirma ca si acestea reprezinta impliniri de dorinte, cum suntem inclinati sa credem; continutul lor manifest nu ne dezvaluie nimic in legatura cu excitatia psihica ce le sta la origine si ne este peste putinta sa dovedim ca si ele tintesc la indepartarea sau la anularea acestei excitatii. Aceste vise trebuie interpretate, adica talmacite, deformarea lor trebuie inlaturata si continutul lor manifest inlocuit prin continutul lor latent: numai atunci vom putea sa judecam daca datele valabile pentru visele infantile sunt valabile si pentru toate celelalte vise, fara exceptie. Cenzura visului Studiul viselor copiilor ne-a dezvaluit geneza, esenta si functia visului. Visul este un mijloc de suprimare a excitatiilor (psihice) care tulbura somnul, aceasta suprimare facandu-se cu ajutorul satisfacerii halucinatorii a unor trebuinte. In ceea ce priveste visele adultilor, nu am putut explica decat un singur grup, cuprinzand indeosebi pe acelea pe care le-am calificat drept vise de tip infantil. Cand ne aflam in prezenta unui vis de un alt gen, admitem, ca urmare a diverselor aprecieri si prin analogie cu conceptia despre actele ratate, ca el constituie un substitut deformat al unui continut care ne este recunoscut si la care trebuie sa-l raportam.
43
Deformarea operata de vis este ceea ce il face straniu sau incomprehensibil. Vrem sa stim mai multe lucruri in acest sens: mai intai care este originea sa, dinamismul sau; apoi functia pe care o indeplineste si in sfarsit modul in care actioneaza. Putem spune in consecinta, ca deformarea operata de vis este produsul travaliului psihic care se desfasoara in vis. Vom face referire in continuare la visul unei doamne in varsta, foarte cultivata si stimata. Acest vis nu a fost supus analizei. Referenta pretindea ca pentru persoanele care se ocupa de psihanaliza, el nu are nevoie de nici o interpretare. Autoarea visului insasi nu l-a interpretat, dar l-a judecat si l-a condamnat ca si cum ea ar fi fost capabila sa-l interpreteze. Iata de exemplu cum s-a pronuntat ea in aceasta privinta:si cand te gandesti ca acest vis atat de oribil si de stupid a fost visat de o femeie de 50 de ani, care zi si noapte nu are decat grija copilului sau!. Si acum iata acum visul referitor la asistenta amoroasa...Ea se duce la spitalul militar nr1. si ii spune plantonului ca doreste sa vorbeasca cu medicul sef caruia vrea sa-i ofere serviciile sale pentru spital. Spunand acestea, ea subliniaza in asa fel cuvantul servicii incat subofiterul observa indata ca este vorba de servicii intr-ale amorului. Vazand ca are de a face cu o doamna in varsta, dupa ce ezita putin, o lasa sa treaca. Dar in loc de a ajunge la medicul sef, ea nimereste intr-o incapere larga si intunecoasa, in care o multime de ofiteri si medici militari stau in jurul unei mese lungi. Ea se adreseaza cu oferta sa unui medic primar, care o intelege de la primele cuvinte. Iata textul discursului ei, asa cum l-a pronuntat in vis: Eu, ca si multe alte femei si fete tinere din Viena suntem gata sa... cu soldatii, ofiterii, fara deosebire.... la aceste cuvinte ea aude (tot in vis) un murmur. Dar expresia, cand jenata, cand malitioasa, care apare pe fetele ofiterilor, ii confirma ca toti cei de fata o luau cat se poate de serios. Doamna continua:Stiu ca hotararea noastra poate sa para bizara, noi o luam insa cat se poate de in serios. Soldatul aflat pe front nu este intrebat daca vrea sa nu sa moara. Urmeaza o perioada lunga de tacere penibila. Medicul primar o ia de mijloc si ii spune: Scumpa doamna, se presupunem ca am ajuns la aceasta...(murmure). Ea se desprinde din imbratisarea lui, gandindu-se ca si el e la fel cu toti ceilalti, si raspunde:Dumnezeule, eu sunt o femeie in etate si s-ar putea ca niciodata sa nu ma aflu in aceasta situatie. Pe de alta parte totusi, o conditie trebuie indeplinita: va trebui sa se tina seama de varsta, nu va trebui ca o femeie in varsta si un tinerel...(murmure); ar fi
44
oribil. Medicul primar: Va inteleg perfect!. Cativa ofiteri, printre care se afla unul care i-a facut curte in tinerete, izbucnesc in ras si doamna isi exprima dorinta de a fi condusa la medicul sef, pe care il cunoaste, ca sa puna lucrurile la punct. Dar, spre marea ei mirare, constata ca nu cunoaste numele acestui medic. Cu toate acestea, medicul primar ii arata politicos si respectuos, o scara de fier, in spirala si stramta, care duce direct la etajele superioare si ii recomanda sa urce pana la etajul doi. Pe cand urca, se aude un ofiter spunand: E o hotarare colosala, fie femeia tanara sau batrana. Toate respectele mele. Cu constiinta de asi implini o datorie, ea urca o scara interminabila. Acelasi vis s-a repetat de doua ori in interval de cateva saptamani, cu unele modificari( cu remarca doamnei) cu totul neinsemnate si absurde. Acest vis se desfasoara ca o fantezie diurna; el denota o remarcabila continuitate si unele detalii de continut ar fi putut sa fie clarificate, daca s-ar fi aratat vreo grija pentru asemenea lamuriri, ceea ce nu s-a intamplat. Pentru noi cel mai important si cel mai interesant fapt este ca visul prezinta anumite lacune, nu in rememorare, ci in continut. In trei randuri continutul este ca si epuizat; discursul doamnei fiind de fiecare data intrerupt printr-un murmur. Cum visul nu a fost supus nici unei analize, propriu-zis nu avem dreptul sa ne pronuntam cu privire la sensul sau. Exista totusi aluzii, ca aceea implicata in cuvintele servicii intr-ale amorului ,care indreptatesc unele concluzii, dar in special fragmentele de discurs care preced murmurul au nevoie de completare, ceea ce nu se poate face decat intr-un singur sens bine determinat. Procedand la restituirile necesare, constatam ca, spre a-si indeplini o indatorire cetateneasca, autoarea visului este gata sa-si puna propria persoana la dispozitia soldatilor si ofiterilor, pentru satisfacerea trebuintelor lor erotice. Aceasta fantezie nu se exprima insa in vis. Tocmai acolo unde contextul pare sa implice confesiunea, aceasta e inlocuita in continutul manifest printr-un murmur indiscret, ea apare sters sau este suprimata. Uneori cenzura nu se exercita asupra unor pasaje incredintate tiparului. Autorul, prevazand ca anumite pasaje se vor lovi de obstacolul cenzurii, le-a atenuat in prealabil, le-a modificat usor sau s-a multumit sa atinga in treacat sau sa faca pur si simplu aluzie la ceea ce avea, ca sa spunem asa, in varful penitei sale. Ziarul nu apare in acest caz cu spatii albe, insa anumite perifraze si obscuritati va vor dezvalui cu usurinta eforturile pe care autorul le-a facut ca sa evite interventia cenzurii oficiale.
45
Sa retinem aceasta analogie. Noi sustinem ca pasajele din discursul doamnei, omise sau acoperite de murmur, au fost si ele victima unei cenzuri. Ne referim direct la o cenzura a visului, careia trebuie sa-i atribuim un anumit rol in deformarea operata de vise. Ori de cate ori continutul manifest prezinta lacune, trebuie incriminata interventia cenzurii visului. Putem merge chiar mai departe, afirmand ca ori de cate ori ne gasim in prezenta unui element oniric foarte sters, nedeterminat si indoielnic, pe cand altele au lasat amintiri clare si distincte, trebuie sa admitem ca aceasta a suferit actiunea cenzurii. Aceatsa se manifesta rar, insa intr-un mod atat de fatis, de naiv am putea spune, ca in visul de care ne ocupam aici. Cel mai adesea, aceasta cenzura se exercita dupa cea de-a doua modalitate, impunandu-si atenuari, aproximatii, aluzii la gandurile autentice. Dorim sa cercetam prin intermediul caror tendinte si impotriva caror tendinte se exercita cenzura. Tendintele prin care se exercita cenzura sunt acelea pe care autorul visului, in judecata sa din starea de veghe, le recunoaste ca fiind ale sale, simtindu-se de acord cu ele. Dar, tendintele impotriva carora este dirijata cenzura viselor trebuie descrise, plasandu-ne mai intai din punct de vedere al instantei insasi reprezentate de cenzura. In acest caz putem afirma ca acestea sunt tendinte blamabile, indecente din punct de vedere etic, estetic si social, ca sunt lucruri la care nu indraznim sa gandim sau la care nu gandim decat cu oroare. Aceste dorinte cenzurate si care primesc in vis o expresie deformata, sunt inainte de toate manifestari ale unui egoism fara margini si fara scrupule. De altfel, nu exista vis in care eul autorului visului sa nu joace rolul principal cu toate ca el stie foarte bine a se disimula in continutul manifest. Acest sacro egoismo al visului sigur ca nu este lipsit de legatura cu tendinta noastra din somn, care consta tocmai in detasarea de orice interes fata de lumea exterioara. Eul eliberat de orice piedica morala cedeaza tuturor cerintelor instinctului sexual; acelora condamnate de mult de educatia noastra estetica si acelora care contrazic toate regulile de restrictie morala. Cautarea placerii, ceea ce numim noi libido, isi alege obiectele fara a intalni nici o rezistenta si isi alege de preferinta obiectele interzise; isi alege nu numai femeia altuia, ci si obiecte carora acordul unanim al umanitatii le-a conferit un caracter sacru: barbatul isi indreapta alegerea sa asupra mamei si surorii, femeia asupra tatalui si fratelui(visul doamnei in varsta de 50 de ani era si el incestuos, libidoul ei fiind in mod incontestabil dirijat catre fiul ei). Pofte pe care le credem straine naturii umane se dovedesc destul de puternice ca sa provoace
46
vise. Ura isi croieste drum liber. Dorintele de razbunare, a dori moartea persoanelor celor mai iubite, parinti, frati, surori sunt departe de a fi manifestari exceptionale in vise. Aceste dorinte cenzurate par sa urce dintr-un adevarat infern; interpretarile intrepinse in stare de veghe dovedesc ca nici cenzura nu pare a fi destul de severa fata de aceste dorinte. Simbolistica Visului Am stabilit ca deformarea care ne impiedica sa intelegtem visul este efectul unei cenzuri care isi exercita activitatea impotriva dorintelor inacceptabile, inconstiente. Dar, fireste, nu am sustinut ca cenzura ar fi singurul factor care produce deformarea, iar studiul mai aprofundat al visului ne permite intr-adevar sa constatam ca si alti factori participa pe langa cenzura la producerea acestui fenomen. Raportului constant existent intre elementul unui vis si talmacirea sa ii dam numele de raport simbolic, elementul insusi fiind un simbol al gandirii inconstiente a visului. Am stabilit ca elementul unui vis este poate fi fata de substratul acestuia ceea ce este partea fata de intreg, si ca de asemenea poate fi o aluzie referitoare la acest substrat sau reprezentarea sa figurata. Simbolistica constituie capitolul cel mai interesant al teoriei viselor. Vom spune inainte de toate ca in calitate de talmaciri stabile, simbolurile realizeaza intr-o oarecare masura idealul vechii si popularei interpretari a viselor. Ele ne permit, in anumite circumstante, sa interpretam un vis fara a mai chestiona pe autorul acestuia, care de altfel nu ar fi capabil sa adauge nimic la simbol. Cand cunoastem simbolurile uzuale ale viselor, personalitatea autorului visului, conditiile in care el traieste si trairile care au precedat visul, adesea putem interpreta un vis fara nici o dificultate, il putem talmaci, ca sa zicem asa, liber. Un asemenea tur de forta este magulitor pentru interpret si il impune fata de autorul visului; el constituie o relaxare binefacatoare fata de efortul penibil la care obliga interogarea autorului visului. Esenta raportului simbolic consta intr-o comparatie. Dar nu ajunge o comparatie oarecare pentru ca acest raport sa se stabileasca. Presupunem ca aceasta comparatie cere anumite conditii, fara a putea spune care sunt acestea. Nu tot ceea ce poate fi comparat cu un obiect sau proces apare in vis ca simbol al acestui obiect sau proces. Pe de alta parte, visul, departe de a simboliza orice, nu alege in acest scop decat anumite elemente ale ideilor latente ale visului. Simbolistica este
47
astfel limitata din toate directiile. Trebuie sa convenim de asemenea ca notiunea de simbol nu este inca net delimitata, ca ea se confunda adesea cu aceea de substituire, de reprezentare, ca ea se apropie chiar si de notiunea de aluzie. In unele simboluri, comparatia care le serveste de baza este evidenta. Exista insa altele in legatura cu care suntem obligati sa ne intrebam unde trebuie sa cautam factorul comun, acel tertium comparationis al presupusei comparatii. In afara de acestea, daca simbolul este o comparatie, ar fi ciudat ca asociatia sa nu ne faca sa o descoperim, ca insusi autorul visului sa n-o cunoasca si sa nu se foloseasca de ea, fara a sti nimic in legatura cu ea; ba mai mult, autorul visului sa nu se arate nicidecum dispus sa recunoasca respectiva comparatie atunci cand ii este infatisata. Obiectele care isi gasesc in vise o reprezentare simbolica sunt putin numeroase. Corpul uman in ansamblul sau, parintii, copiii, fratii, moartea, nasterea si alte cateva lucruri. Casa este aceea care constituie singura reprezentare tipica, normala a persoanei umane ca intreg. Acest fapt a fost recunoscut deja de Scherner, care dorea sa-i atribuie o importanta de prim ordin . Adesea ne vedem in vis alunecand pe fatada caselor, incercand in timpul acestor descinderi cand placere, cand angoasa. Casele cu peretii netezi reprezinta barbati; acelea cu balcoane, de care ne putem agata, reprezinta femei. Parintii au ca simboluri imparatul si imparateasa, regele si regina sau alte personaje respectabile. In acest fel, visele in care figureaza parintii se desfasoara intr-o atmosfera de pietate. Mai putin tandre sunt visele in care apar copii, frati sau surori, care au ca simboluri mici animale, insecte. Nasterea este aproape intotdeauna reprezentata de o actiune in care apa este principalul factor: visam fie ca ne aruncam in apa sau ca iesim din apa, fie ca scoatem pe cineva din apa sau ca suntem noi scosi, cu alte cuvinte ca intre acea persoana si autorul visului exista o relatie paternitate/maternitate. Moartea iminenta este inlocuita in vis prin plecare, prin anumite prevestiri obscure, sinistre; goliciunea prin haine si uniforme. Se vede aici cum se pierd pe nesimtite granitele dintre cele doua genuri de reprezentari: simbolurile si aluziile. Abandonand aceasta enumerare mai degraba saraca, vom aborda un domeniu ale carui obiecte si continut sunt reprezentate de o simbolistica extrem de bogata si variata. Este domeniul vietii sexuale, al organelor genitale, al actelor sexuale, al relatiilor sexuale. Majoritatea simbolurilor din vise sunt simboluri sexuale. Ne aflam aici in fata unei disproportii remarcabile. Pe cand continuturile simbolizate sunt putin numeroase, simbolurile care le desemneaza sunt
48
extraordinar de numeroase, in asa fel ca fiecare obiect poate fi exprimat prin simboluri multiple, avand toate aproape aceeasi valoare. Visul dispune pentru organele sexuale ale omului, de o multime de reprezentari pe care le putem numi simbolice si in care cel mai adesea este evident factorul comun al comparatiei. In ceea ce priveste aparatul genital al barbatului, in intregul sau, prezinta importanta simbolica indeosebi numarul sacru trei. Partea principala a aparatului genital masculin si cea mai vrednica de interes pentru ambele sexe, isi gaseste substitutele simbolice mai intai in obiectele care ii sunt asemanatoare prin forma, adica: bastoane, umbrele, stalpi, arbori; apoi in obiecte care, ca si penisul, pot patrunde in interiorul unui corp producand raniri: arme ascutite de toate felurile cum ar fi cutite, pumnale, spade, sabii sau chiar arme de foc cum ar fi pusti, pistoale si in mod deosebit arma care prin forma sa se preteaza in mod special la aceasta comparatie, adica revolverul. In cosmarurile fetelor, urmarirea de catre un om inarmat cu un cutit sau cu o arma de foc joaca un rol esential. Asemenea obiecte se intalnesc cel mai frecvent in simbolistica viselor si interpretarea lor nu prezinta nici o dificultate. Nu mai putin inteligibila este reprezentarea membrului masculin prin obiecte din care curge un lichid: robinet, ibrice, izvoare tasnitoare ca si prin alte obiecte susceptibile de alungiri, cum ar fi lampile cu suspensor, creioanele cu mina mobila, etc. Faptul ca tocurile de scris, creioanele, pilele pentru unghii, ciocanele si alte instrumente sunt incontestabil reprezentari simbolice ale organului sexual masculin depinde de o conceptie simpla legata de acest organ. Insusirea deosebita pe care o are acesta de a invinge gravitatia, insusire care formeaza o parte a fenomenului erectiei, a creat reprezentarea simbolica cu ajutorul baloanelor, avioanelor si chiar a dirijabilelor Zeppelin. Dar visul cunoaste si un alt mijloc, mult mai expresiv, de a simboliza erectia. El face din organul sexual insasi esenta persoanei si o pune sa zboare. Dintre psihanalisti, P.Federn este acela care a stabilit aceatsa interpretare cu ajutorul unor dovezi cu neputinta de respins, dar chiar si un experimentator atat de impartial ca Mourly-Vold a ajuns la aceleasi concluzii, in urma experintelor sale care constau in a da bratelor si picioarelor in timpul somnului pozitii artificiale. Printre simbolurile sexuale masculine mai putin inteligibile, vom cita reptilele si pestii, dar mai ales faimosul simbol al sarpelui. De ce palaria si mantaua au capatat aceeasi semnificatie? Nu este usor sa ghicim acest lucru, dar semnificatia lor simbolica este inconstestabila. In sfarsit
49
ne putem intreba daca substituirea organului sexual masculin printr-un alt membru, cum ar fi mana sau piciorul, trebuie considerata de asemenea ca fiind simbolica. Aparatul genital al femeii este reprezentat in mod simbolic prin toate obiectele a caror caracteristica consta in aceea ca circumscriu o cavitate in care poate fi introdus ceva: mine, gropi, pesteri, vase si sticle, lazi, cufere, buzunare,etc. Vaporul face si el parte din aceasta serie. Unele simboluri ca dulapuri, cuptoare si mai ales camere se raporteaza mai degraba la uter decat la aparatul genital propriu-zis. Simbolul camera se include aici in acela de casa,- usa si portal devenind la randu-le simboluri care desemneaza orificiul genital. Mai au semnificatie simbolica anumite materiale, cum ar fi lemnul si hartia, ca si obiectele facute din aceste materiale ca masca si cartea. Dintre animale, melcii si scoicile sunt incontestabil simboluri feminine. Sa mai citam dintre organele corpului, gura ca simbol al orificiului vaginal si, dintre edificii, biserica si capela. Trebuie considerati ca facand parte din aparatul genital sanii care, ca si celelalte emisfere, mai mari, ale coprului feminin, isi afla reprezentarea simbolica in mere, piersici, fructe in general. Pilozitatea zonelor genitale la cele doua sexe este reprezentata in vis sub aspectul unei paduri, al unui tufis. Topografia complicata a aparatului genital al femeii determina adesea reprezentarea acestuia sub forma unui peisaj, cu stanci, paduri, apa, pe cand impozantul mecanism al aparatului genital al barbatului este simbolizat sub forma tuturor felurilor de masini complicate, greu de descris. Un alt simbol interesant al aparatului genital al femeii este reprezentat de ladita cu bijuterii: giuvaer si comoara sunt dezmierdarile adresate, chiar si in vis, persoanei iubite; dulciurile servesc adesea la simbolizarea palcerii sexuale. Satisfactia sexuala obtinuta fara concursul unei persoane de sex opus este simbolizata prin tot felul de executii muzicale, intre altele prin cantatul la pian. Alunecarea, coborarea brusca, smulgerea unei ramuri sunt reprezentari subtil simbolice ale onanismului. O reprezentare cu totul deosebita este caderea unui dinte, extractia unei masele; simbolul acesta semnifica in mod cert castrarea, privita ca o pedeapsa pentru masturbare. Simbolurile destinate sa reprezinte in mod special raporturile sexuale sunt mai putin numeroase in vise decat s-ar crede. Putem cita, ca raportandu-se la aceasta categorie, activitatile ritmice ca dansul, echitatia, ascensiunea ca si accidentele violente, ca de exemplu faptul de a fi zdrobit de un automobil.
50
Utilizarea si talmacirea acestor simboluri sunt mai putin simple decat sar crede initial. Si una si alta comporta multe aspecte care contrazic asteptarile noastre. In consecinta, constatam faptul incredibil ca deosebirile sexuale sunt adesea abia schitate in reprezentarile simbolice. Multe simboluri desemneaza un organ genital in general: acesta este cazul simbolurilor in care apare un copil mic, o fetita sau un baietel. Alteori, un simbol masculin desemneaza o parte a aparatului genital feminin, si invers. Toate acestea raman de neinteles atat timp cat nu suntem la curent cu dezvoltarea reprezentarilor sexuale ale oamenilor. In anumite cazuri aceasta ambiguitate a simbolurilor poate sa nu fie decat aparenta; de altfel simbolurile cele mai frapante, ca buzunarul, arma, cutia sunt exceptate de utilizarea simbolica bisexuala. Incepand nu cu ceea ce reprezinta simbolul, ci cu simbolul insusi, vom trece in revista domeniile din care au fost imprumutate simbolurile sexuale, completand aceasta cercetare cu cateva consideratii referitoare in special la simbolurile al caror factor comun ramane obscur. Un simbol obscur de acest gen este palaria, poate orice acoperamant de cap in general, cu semnificatie in gen masculina, dar uneori si feminina. Tot asa, mantaua serveste la desemnarea unui barbat, cu toate ca adesea dintr-un alt punct de vedere decat cel sexual. Cravata care atarna pe piept si care nu este purtata de femei, este in chip manifest un simbol masculin. Lenjeria alba, panza sunt in general simboluri feminine; hainele, uniformele sunt simboluri destinate sa exprime goliciunea, formele corpului; pantoful, papucul desemneaza simbolic organele genitale ale femeii. Am mentionat deja peisajul, ca reprezentare a aparatului genital al femeii. Muntele, stanca sunt simboluri ale organului sexual masculin, gradina un simbol frecvent al organului sexual feminin. Fructul nu desemneaza copilul, ci sanul. Animalele salbatice servesc la reprezentarea in primul rand a oamenilor pasionati, apoi a instinctelor rele, a patimilor. Mugurii si florile semnaleaza organele genitale ale femeii si in special virginitatea. In ceea ce priveste lemnul, nu vom reusi sa intelegem ratiunea care a facut din el un simbol al maternitatii, al feminitatii, daca nu chemam in ajutor lingvistica comparata. Cuvantul german Holz( lemn) ar avea aceeasi radacina cu cuvantul grecesc , care inseamna materie, materie bruta. Dar adesea se intampla ca un cuvant generic sa sfarseasca prin a desemna un obiect particular. Or, exista in Atlantic o insula numita Madera, nume care i-a fost dat de portughezii care au descoperit-o, deoarece ea era pe atunci acoperita de paduri. In limba
51
portugheza Madeira inseamna tocmai lemn. Recunoastem in cuvantul madeira cuvantul latin materia usor modificat, si care la randu-i inseamna materie in general. Or cuvantul materia este un derivat de la mater, mama. Materia din care e facut un lucru este ca un fel de mama a acestuial. Deci tocmai aceasta straveche conceptie s-a perpetuat in folosirea simbolului lemn pentru femeie, mama. Naterea este cu regularitate exprimata in vis printr-o relatie cu apa: te scufunzi in apa sau iesi din apa, ceea ce vrea sa spuna ca te nasti sau esti nascut. Acest simbol poate fi considerat ca punand in evidenta o dubla legatura cu adevarul transformismului: pe de o parte toate mamiferele terestre, inclusiv stramosii omului, descind din animale acvatice; pe de alta parte, fiecare mamifer, fiecare om isi petrece prima faza a existentei sale in apa, adica in lichidul amniotic din uterul mamei si a se naste inseamna pentru el a iesi din apa. In miturile privitoare la nasterea eroilor, supuse de O.Rank unei analize comparate, scufundarea in apa si salvarea din apa joaca un rol predominant. Rank a stabilit ca este vorba aici de reprezentarile simbolice ale nasterii, analoage acelora care se manifesta in vis. Cand visam ca ne-a salvat o persoana de la inec, facem din aceasta persoana mama, sau pur si simplu o mama; in mit, o persoana care a salvat un copil din apa, marturiseste a fi chiar mama acestuia. Plecarea simbolizeaza in vis moartea. De altfel, atunci cand un copil cere vesti despre o persoana pe care n-a mai vazut-o de mult, exista obiceiul de a i se raspunde, daca este vorba despre o persoana raposata, ca ea a plecat intr-o calatorie. Toti cunoscatorii vechilor mituri stiu cat de importanta era reprezentarea unei calatorii in imparatia mortii in religia Egiptului antic. Mai sunt apoi numeroasele exemplare din cartea mortilor care, ca un Baedecker, insotea mumia in acest voiaj. De cand locurile de ingropaciune au fost separate de locuinte, aceasta ultima calatorie a mortului a devenit o realitate. Simbolistica sexuala nu este nici ea proprie doar visului. Fiecaruia dintre noi, i s-a intamplat, fie si numai o singura data in viata, sa mearga cu impolitetea pana acolo incat sa trateze o femeie drept lada batrana , fara a sti poate ca s-a folosit astfel de un simbol sexual. In Noul Testament se spune: femeia este un vas fragil. Cartile sfinte ale evreilor sunt intesate de expresii imprumutate din simbolistica sexuala, expresii care nu au fost intotdeauna intelese exact si a caror interpretare a facut loc multor neintelegeri. Etimologistii sunt aceia care au facut verosimila presupunerea ca vaporul este o reprezentare simbolica a femeii: substantivul Schiff (vapor) care servea initial pentru
52
a desemna un vas de argila, nu ar fi in realitate decat o modificare a cuvantului Schaff (strachina). Faptul ca cuptorul este simbolul femeii si al uterului ne este confirmat de legenda greceasca privitoare la Periandru din Corint si consoarta sa, Melissa. Cand, potrivit istoricului Herodot, tiranul, dupa ce si-a ucis din gelozie femeia iubita, a conjurat umbra acesteia sa-i dea vesti despre sine, moarta si-a dezvaluit prezenta, amintindu-i lui Periandru ca el isi bagase painea intr-un cuptor rece, expresie voalata, destinata sa desemneze un act pe care nici o alta persoana nu-l putea cunoastea. In Anthropophyteia, publicata de F.S.Kraus si care constituie o mina de informatii fara egal pentru ceea ce priveste viata sexuala a popoarelor, citim ca in unele regiuni ale Germaniei se spune despre o femeia care a nascut: i s-a surpat cuptorul. Smulgerea unei ramuri, ca reprezentare simbolica a onanismului, nu corespunde numai semnificatiilor vulgare ale acestui act, ci are si numeroase analogii mitologice. Dar ceea ce este cu totul deosebit, este reprezentarea onanismului, sau mai curand a castrarii considerate ca pe o pedeapsa pentru acest pacat, prin caderea sau scoaterea unui dinte: intr-adevar, antropologia ne ofera un pandant la aceasta reprezentare, pandant pe care putini il cunosc. In plus, stim ca unele triburi primitive de pe continentul african practica circumciziunea ca ritual al puterbatii (spre a celebra intrarea tanarului in varsta virilitatii), pe cand alte triburi, chiar vecine cu cele dintai, inlocuiesc circumciziunea prin extractia unui dinte. De unde provine cunoasterea acestor raporturi simbolice? Limbajul curent nu ne furnizeaza decat o parte infirma a acesteia. Numeroasele analogii pe care le pot oferi alte domenii sunt cel mai adesea ignorate de autorii viselor. In al doilea rand aceste raporturi simbolice nu apartin propriu-zis autorului vislui si nu caracterizeaza doar travaliul care are loc in cursul viselor, prin care aceste raporturi ajung sa se exprime. Domeniul simbolicului este extrem de intins, iar simbolistica viselor nu este decat un mic sector al acestuia; nimic nu este mai putin indicat decat sa ataci intreaga problema pornind de la vis. Multe simboluri folosite in alt mod nu se manifesta in vis sau nu apar decat rareori; cat despre simbolurile din vise, multe dintre ele nu le regasim in alte domenii, sau nu le regasim decat ici-colo. In al treilea rand, simbolistica din toate celelalte domenii nu este in mod necesar si exclusiv sexuala, pe cand in vise simbolurile servesc
53
aproape in exclusivitate la exprimarea obiectelor si raporturilor sexuale. Acest lucru nu este nici el usor de explicat. Simboluri initial sexuale vor fi capatat ulterior o alta utilizare, aceasta schimbare de destinatie antrenand degradarea lor treptata, prin trecerea de la reprezentarea simbolica la alta forma de reprezentare. Este evident ca nu putem raspunde acestor intrebari cat timp nu ne ocupam decat de simbolistica viselor. Trebuie insa sa retinem ideea ca exista raporturi deosebit de stranse intre simbolurile veritabile si viata sexuala. Beneficiem de curand, cu privire la aceste raporturi, de o importanta contributie. Un lingvist, H.Sperber( din Upsala), ale carui lucrari sunt independente de psihanaliza, a sustinut ca trebuintele sexuale au jucat un rol dintre cele mai importante in geneza si dezvoltarea limbii. Primele sunete articulate au servit la comunicarea ideilor si la chemarea partenerului sexual; dezvoltarea ulterioara a radacinilor limbii a insotit organizarea muncii in comunitatea umana primitiva. Munca era efectuata in comun, fiind acompaniata de cuvinte si expresii ritmic repetate. Interesul sexual s-a transferat astfel in domeniul muncii. S-ar spune ca omul primitiv nu s-a resemnat sa munceasca decat facand din aceasta echivalentul si substitutul activitatii sexuale. In acest fel cuvantul lansat in cursul muncii in comun avea doua sensuri, unul acre exprima actul sexual, celalalt munca activa, care fusese asimilata cu acest act. Putin cate putin, cuvantul s-a detasat de semnificatia sa sexuala, spre a se fixa definitiv in domeniul muncii. Acelasi lucru s-a petrecut si la generatiile ulterioare care, dupa ce au nascocit un cuvant nou cu semnificatie sexuala, l-au aplicat unui gen nou de munca. Daca ipoteza pe care am schitat-o este exacta, ea ne deschide o posibilitate de a intelege simbolistica viselor, de a intelege de ce visul, acre pastreaza ceva din aceste vechi conditii de viata, prezinta atatea simboluri legate de viata sexuala, de ce in general armele si uneltele slujesc de simboluri masculine, pe cand tesaturile si obiectele casnice sunt simboluri feminine. Raportul simbolic ar fi supravietuitorul vechii identitati de cuvinte; obiectele care au purtat altadata aceleasi nume ca obiectele legate de sfera si viata sexuala ar aparea astazi in vise in calitate de simboluri din aceasta sfera si din aceasta viata. Cel de-al patrulea punct de vedere ne readuce la punctul de plecare si ne orienteaza in directia care ne este trasata. Am spus ca, chiar si daca cenzura viselor nu ar exista, viosul nu ne-ar fi mai inteligibil, pentru ca si in acest caz am avea de rezolvat problema talmacirii limbajului simbolic al visului in cel al gandirii noastre din starea de veghe.
54
Simbolistica este deci un al doilea factor de deformare al viselor, independent de cenzura. Putem insa presupune ca este confortabil pentru cenzura sa se slujeasca de simbolistica, aceasta urmarind acelasi scop: sa faca visul bizar si de neinteles.
Elaborarea Visului Primul efect al procesului de elaborare al unui vis consta in condensarea acestuia din urma. Vrem sa spunem prin aceasta ca continutul visului manifest este mai redus decat acela al visului latent, ca el reprezinta in consecinta un fel de traducere abreviata a acestuia. Condensarea poate uneori lipsi, dar ea in general exista si de aceea este considerabila. Nu se observa niciodata contrariul, adica niciodata nu se intampla ca visul manifest sa fie mai intins decat visul latent si sa aiba un continut mai bogat. Condensarea se efectueaza printr-unul din urmatoarele trei procedee: 1) Unele elemente latente sunt pur si simplu eliminate; 2) Visul manifest nu contine ansambluri ale visului latent; decat fragmente din anumite
3) Elementele latente care au trasaturi comune se regasesc fuzionate in visul manifest. Procesul de elaborare oniric este puternic angrenat in producerea acestor structuri compozite, fiind usor de demonstrat ca trasaturile comune care constituie conditia formarii lor sunt create in mod intentionat acolo unde acestea lipsesc, de exemplu prin alegerea expresiei verbale pentru o idee data. Cu toate ca condensarea obscurizeaza visul, nu avem totusi impresia ca ea ar fi un efect al cenzurii. Am putea sa-i atribuim mai degraba cauze de ordin mecanic sau economic in procesul oniric; totusi cenzura isi are aici partea sa de contributie. Efectele condensarii pot fi absolut extraordinare. Ea face posibila reunirea intr-un vis manifest a doua serii de idei latente cu totul diferite, in asa fel ca putem obtine o interpretare aparent satisfacatoare a unui vis, avand prin aceasta si posibilitatea unei interpretari de ordin superior. Condensarea mai are ca efect tulburarea, complicarea raporturilor intre elementele visului latent si acelea ale visului manifest. In acest fel, un element manifest poate sa corespunda simultan mai multor elemente
55
latente, dupa cum un element latent poate participa la mai multe elemente manifeste: este vorba deci despre un fel de incrucisare. Constatam de asemenea, in cursul interpretarii unui vis, ca ideile care apar in legatura cu un element manifest nu trebuie utilizate treptat, in ordinea succesiunii lor. Adesea trebuie asteptat ca intregul vis sa-si fi gasit interpretarea. Travaliul de elaborare onirica opereaza deci o transcriptie cu totul neobisnuita a ideilor viselor, o transcriptie care nu este nici o traducere cuvant cu cuvant sau semn cu semn, nici o selectie calauzita de o anumita regula, ca atunci cand nu reproducem decat consoanele unui cuvant omitand vocalele, nici ceea ce s-ar putea numi o inlocuire prin reprezentare, situatie in care reliefam un element in dauna multor altora: ne aflam a ceva cu totul diferit si mult mai complicat. Un al doilea efect al procesului de elaborare onirica consta din deplasare. Din fericire, despre aceasta avem unele cunostiinte prealabile; stim , intre altele, ca acest fenomen este in intregime opera cenzurii viselor. Deplasarea se exprima in doua feluri: in primul rand, un element latent este inlocuit nu printr-unul din propriile sale elemente constitutive, ci prin ceva mai indepartat, deci printr-o aluzie; in al doilea rand, accentul psihic este transferat de pe un element important pe un altul, mai putin important, in asa fel ca visul apare altfel centrat si straniu. Inlocuirea printr-o aluzie exista si in gandirea noastra in stare de veghe, dar cu o anumita diferenta. In gandirea in stare de veghe aluzia trebuie sa fie usor inteligibila si trebuie sa avem intre aluzie si gandirea veritabila un raport de continut. Cuvantul de spirit se serveste adesea de o aluzie, fara a respecta conditia asociatiei intre continuturi; el inlocuieste aceasta asociatie de continut prin una exterioara putin uzitata, bazata pe o similitudine tonala, pe ambiguitatea de sensuri pe care o are un cuvant, etc. El respecta totusi in mod riguros conditia inteligibilitatii; cuvantul de spirit si-ar rata total efectul daca nu am putea parcurge fara dificultate drumul de la aluzie la obiectul acesteia. Dar deplasarea prin aluzie care are loc in vis se sustrage acestor doua limitari. Aici aluzia nu prezinta decat rapoturi cu totul exterioare si foarte indepartate de elementul pe care il inlocuieste; in consecinta ea este cifrata, si cand vrem sa ajungem la elementul vizat, interpretarea aluziei lasa impresia unui cuvant de spirit ratat sau a unei explicatii fortate, trase de par. Cenzura viselor nu-si atinge scopul decat daca izbuteste sa faca de negasit drumul ce duce de la aluzie la substratul ei.
56
Deplasarea de accent constituie un mijloc mai neobisnuit de exprimare a gandurilor. Ne servim adesea de acest mijloc in gandirea din starea de veghe, spre a produce un efect comic. Al treilea efect al procesului de elaborare onirica este, din punct de vedere psihologic, cel mai interesant. El consta dintr-o transformare a ideilor in imagini vizuale. Aceasta nu inseamna ca toate elementele constitutive ale ideilor onirice ar suferi aceasta transformare; multe idei isi conserva forma proprie si apar ca atare sau in calitate de cunostinte in visul manifest; pe de alta parte, imaginile vizuale nu sunt singura forma pe care o imbraca ideile in vis. Nu este insa mai putin adevarat ca imaginile vizuale joaca un rol esential in formarea viselor. Aceasta parte a procesului de prelucrare onirica este cea mai constanta. Este evident ca acest rezultat nu este usor de obtinut. Spre a va face o idee de dificultatile pe care le prezinta, inchipuiti-va ca ati preluat sarcina inlocuirii unui articol de fond politic printr-o serie de ilustratii, adica sa treceti de la scrierea cu semne grafice la scrierea prin semne figurative. In ceea ce priveste persoanele si obiectele concrete despre care este vorba in articolul propus, va va fi usor si poate chiar comod sa le inlocuiti prin imagini, dar va veti lovi de mari dificultati de indata ce veti aborda reprezentarea concreta a cuvintelor abstracte si a partilor de vorbire care exprima relatiile dintre idei: particule, conjuctii, etc. Urmarind confruntarea intre ideile latente ale viselor si visele manifeste care le inlocuiesc, aflam o multime de lucruri la care nu ne asteptam; in acest fel aflam, ca insasi absurditatea viselor are semnificatia sa deosebita. Se poate afirma ca asupra acestei chestiuni opozitia dintre conceptia medicala si conceptia psihanalitica despre vis atinge culmea acuitatii. Potrivit celei dintai, visul ar fi absurd pentru ca activitatea psihica al carei efect este acesta si-a pierdut orice capacitate de a formula o judecata critica; potrivit conceptiei noastre, visul devine absurd de indata ce este exprimata critica cuprinsa curpinsa in insesi ideile visului, de indata ce s-a formulat judecata e absurd. In cursul activitatii de interpretare aflam, de asemenea, ceea ce corespunde indoielilor si incertitudinilor atat de des exprimate de autorul visului, anume daca un element dat s-a manifestat realmente in vis, daca este exact elementul invocat sau presupus si nu altul. In general, nimic din ideile latente ale visului nu corespunde acestor indoieli si incertitudini; ele sunt exclusiv efectul cenzurii si trebuie
57
considerate ca fiind expresia unei tentative, partial izbutite, de suprimare, de refulare. Una din constatarile cele mai uimitoare este aceea referitoare la modul in care procesul de elaborare onirica prelucreaza opozitiile care exista in cuprinsul visului latent. Stim deja ca elementele analoage ale materialului latent sunt inlocuite in visul manifest prin condensari. Contrariile sunt tratate in acelasi fel ca si analogiile si sunt exprimate de preferinta prin acelasi element manifest. Astfel, un element al visului manifest, capabil sa exprime contrariul sau, este posibil sa semnifice numai acest contrariu, sau sa exprime ambele sensuri simultan; numai dupa intelesul general putem sa decidem alegerea noastra in ceea ce priveste interpretarea. Aceasta explica de ce nu apare in vis reprezentarea, univoca cel putin a lui nu. Acest mod ciudat de a opera, care caracterizeaza procesul de elaborare onirica, isi gaseste o fericita analogie in dezvoltarea limbii. Multi lingvisti au constatat ca in limbile cele mai vechi, antonimele puternicslab; clar-obscur; mare-mic sunt exprimate prin aceeasi radacina. Astfel, in vechea limba egipteana, Ken insemna initial tare si slab. Pentru a se evita neintelegerile ce pot rezulta din folosirea unor cuvinte atat de ambivalente, in limbajul vorbit s-a recurs la o intonatie si la gesturi care variaza cu sensul dat cuvantului, iar in scriere cuvantul era insotit de un determinativ, adica de o imagine care, insa nu era destinata pronuntarii. Se scria deci Ken-tare, insotindu-se cuvantul cu o imagine care reprezenta un om stand in picioare, dupa cum se scria Ken-slab, insotindu-se cuvantul cu o imagine care reprezenta un barbat chircit. O alta particularitate a procesului de elaborare onirica isi gaseste pandantul in dezvoltarea limbii. In vechea limba egipteana, ca si in alte limbi mai noi, adesea se intampla ca acelasi cuvant sa prezinte, pentru acelasi sens, sunete oranduite intr-o ordine rasturnata. Iata cateva exemple extrase din comparatia intre limbile engleza si germana: Topf (vas, oala)-pot; boat (ambarcatiune)-tub; hurry ( a se grabi)ruhe (odihna), etc. Inversiunile de acest gen se produc in vis in mai multe feluri. Cunoastem deja inversarea sensului, inlocuirea a ceva prin contrariul acestuia. In afara de aceasta, in vis se produc inversari de situatii, de raporturi intre doua persoane, ca si cum totul s-ar petrece intr-o lume rasturnata. In vis, tocmai iepurele il fugareste adesea pe vanator.
58
Succesiunea evenimentelor sufera de asemenea o inversiune, in asa fel ca seria antecedenta sau cauzala ia locul aceleia, care trebuie sa urmeze in mod firesc. Este ca la teatrul de balci, unde eroul cade mort teapan, mai inante ca in culise sa fi rasturnat focul de arma care trebuia sa-l ucida. Sunt apoi vise in care ordinea elementelor este total intervertita, in asa fel incat daca cineva vrea sa gaseasca sensul acestora, ele trebuie interpretate incepand cu finalul si sfarsind cu inceputul. Aceste particularitati ale procesului de elaborare onirica trebuie considerate drept trasaturi arhaice. Ele sunt de asemenea inerente vechilor sisteme de exprimare, vechilor limbi si scrieri, si care prezinta aceleasi dificultati in legatura cu unele observatii critice. Spre a incheia, sa formulam cateva consideratii suplimentare. In procesul de elaborare este vorba, evident, de a transforma in imagini concrete, de preferinta de natura vizuala, ideile latente concepute verbal. Or, toate ideile noastre au ca punct de plecare imaginile concrete; materialul lor primar, fazele lor preliminare sunt constituite din impresii senzoriale, sau mai exact, din imagini-amintire privind aceste impresii. Numai ulterior cuvntele au fost atasate acestor imagini si constituite in idei. Procesul de prelucrare onirica imprima deci ideilor o tratare orientata regresiv, o evolutie retrograda si, in cursul acestei regresiuni, trebuie sa dispara tot ceea ce dezvoltarea imaginiloramintire si transformarea lor in idei au putut aduce ca achizitii noi. Acesta ar fi asadar travaliul de elaborare a viselor. In general, trebuie sa ne ferim de a incerca sa explicam o parte a visului manifest prin alta, ca si cum visul ar fi conceput ca un tot coerent si ar dispune de o reprezentare pragmatica. In majoritatea cazurilor, visul seamana mai curand cu un mozaic facut din fragmente de diferite pietre cimentate intre ele, in asa fel ca figurile care rezulta nu corespund deloc contururilor originare ale acestor fragmente. Exista, in realitate, o prelucrare secundara a viselor care isi asuma sarcina transformarii intrun tot aproape coerent a datelor celor mai imediate ale visului, dar asezand materialul intr-o ordine adesea absolut incomprehensibila si completand-o acolo unde acest lucru pare necesar, cu elemente intercalate. Nu trebuie, pe de alta parte, sa exageram importanta procesului de elaborare onirica, nici sa-i acordam o incredere fara rezerve. Activitatea sa se epuizeaza in efectele pe care le-am enumerat; a condensa, a deplasa, a efectua o reprezentare plastica, a supune apoi totul unei
59
elaborari secundare, aceasta este tot ce poate acest proces sa realizeze si nimic in plus. Judecatile, aprecierile critice, uimirea, concluziile formulate in vise nu sunt niciodata efectele travaliului de elaborare, nu sunt decat rareori expresia unei reflectii asupra visului: cel mai adesea sunt fragmente de idei latente care trec in visul manifest, dupa ce au suferit anumite modificari si o oarecare adaptare reciproca. Procesul de elaborare nu poate compune nici discursuri. In afara de cateva rare exceptii, discursurile auzite sau pronuntate in vise sunt ecouri sau juxtapuneri de discursuri auzite sau pronuntate in ziua in care a precedat visul, aceste discursuri fiind introduse in ideile latente in calitate de materiale sau in calitate de excitatii ale visului. Calculele scapa, de asemenea, competentei procesului de elaborare onirica; acelea pe care le gasim in visul manifest sunt cel mai adesea juxtapuneri de numere, aparente de calcul, total lipsite de sens sau simple copii de calcule existente in ideile latente ale visului. Este ciudat ca s-a putut abuza de datele psihanalizei pentru a se face aceasta confuzie. Visul nu este altceva decat rezultatul procesului de elaborare onirica; el este deci forma pe care acest proces o imprima ideilor latente. Travaliul de elaborare onirica este un proces de un ordin cu totul particular, caruia nu-i cunoastem inca ceva analog in viata psihica. Aceste condensari, deplasari, transformari regresive de idei in imagini sunt noutati a caror cunoastere constituie principala recompensa a eforturilor psihanalitice. Pe de alta parte, prin analogie cu procesul de elaborare onirica, putem constata raporturi care leaga studiile psihanalitice de alte domenii, cum ar fi evolutia limbii si a gandirii.
Analiza unor vise 1.Iata un vis alcatuit din doua imagini succinte: Unchiul celui care viseaza fumeaza o tigara, cu toate ca este intr-o sambata. O femeie im saruta si il mangaie ca pe copilul ei. In legatura cu prima imagine, autorul visului (care este evreu) ne spune ca unchiul sau, om pios, nu a comis niciodata si nu ar fi capabil sa comita un asemenea pacat. Cat despre femeia care figureaza in a doua imagine, nu-i vine in minte decat mama sa. Desigur exista o legatura intre aceste doua imagini sau idei. Dar care? Cum el exclude categoric realitatea actului unchiului sau, suntem tentati sa stabilim intre cele doua imagini o relatie de dependenta temporala. In cazul in
60
care unchiul meu, cucernicia intruchipata, s-ar decide sa puna tigara in gura sambata, este ca si cum m-as lasa dezmierdat de mama. Acesta inseamna ca mangaierile schimbate cu mama constituie un lucru la fel de putin permis ca si faptul de a fuma sambata pentru un evreu pios. Am afirmat anterior, ca in cursul procesului de elaborare toate relatiile dintre ideile visului sunt suprimate, ca insasi aceste idei sunt reduse la stadiul de materiale brute si ca sarcina interpretarii este sa reconstituie aceste relatii disparute. 2. Urmatorul vis apartine unui student la medicina din Munchen. 13 iulie 1910: Spre dimineata am urmatorul vis: Cobor pe bicicleta o strada din Tubingen, cand un baset negru se precipita indaratul meu si ma musca de calcai. Ceva mai departe sar de pe bicicleta, ma asez pe o treapta si incep sa ma apar impotriva animalului care latra cu turbare. (Nici muscatura, nici scena care urmeaza nu ma fac sa traiesc vreo senzatie neplacuta). In fata mea stau asezate doua domane in varsta care ma privesc cu un aer batjocoritor. Atunci ma trezesc si, lucru care mi s-a intamplat de multe ori, chiar in momentul trecerii la starea de somn la cea de veghe, visul imi apare in toata limpezimea. Simbolurile ne-ar fi aici de putin ajutor. Dar autorul visului ne aduce la cunostiinta urmatoarele: Eram, de catva timp indragostit de o fata pe care n-o cunosteam decat din vedere, intalnind-o adesea pe strada, fara a fi avut vreodata ocazia sa ma aproprii de ea. As fi fost foarte fericit ca aceasta ocazie sa-mi fi fost data de baset, caci imi plac mult animalele si cred ca am surprins cu placere acelasi sentiment si la dansa. El adauga ca adesea i s-a intamplat sa intervina, cu multa indemanare si spre marea uimire a spectatorilor, ca sa desparta cainii incaierati. Mai aflam ca fata de care ii placea era vazuta intotdeauna in tovarasia acelui caine de rasa. Numai ca in visul manifest tanara nu apare, fiind mentinut doar cainile care o intovarasea. Se poate ca doamnele care radeau de el sa fi fost evocate in locul fetei. Lamuririle sale ulterioare, nu sunt suficiente pentru clarificarea acestui aspect. Faptul ca se vede in vis mergand pe bicicleta constituie reproducerea directa a situatiei de care isi aminteste: n-o intalnea pe tanara si cainele ei decat cand era pe bicicleta. 3. Cand cineva pierde o ruda pretuita, are multa vreme vise ciudate, in care apar compromisurile cele mai uimitoare intre certitudinea mortii si nevoia de a-l reinvia pe cel decedat. Cateodata disparutul, cu toate ca este mort, continua sa traiasca, caci nu stie ca este mort, pe cand daca ar sti acest lucru el ar muri numaidecat; altadata el este pe jumatate
61
mort si pe jumatate viu si fiecare din aceste stari se distinge prin semne particulare. In continuare, vom reda visul unui om care si-a pierdut tatal de mai multi ani. Tata a murit, dar el a fost dezgropat si este prost dispus. El continua sa traiasca dupa dezgropare si autorul visului face tot posibilul ca sa nu observe aceasta. (Aici visul trece la alte lucruri, in aparenta foarte indepartate). Tata a murit:o stim. Dezgroparea sa nu corespunde realitatii, cum nu corespund realitatii niic detaliile ulterioare ale visului. Dar autorul visului relateaza ca, atunci cand s-a intors de la inmormantarea tatalui sau, a incercat o durere de dinti. El voise sa trateze dintele bolnav dupa prescriptia religiei mozaice: Daca un dinte te face sa suferi, scoate-l, si s-a dus la dentist. Dar acesta i-a spus: Nu face sa-ti scoti dintele; trebuie sa ai rabdare. Iti voi pune in dinte ceva care va ucide nervul. Revino peste trei zile, ca sa-ti extrag leacul. Tocmai aceasta extractie, spune deodata autorul visului, corespunde dezgroparii. Are el dreptate? Nu intru totul, deoarece nu dintele trebuie extras, ci partea sa devitalizata. Avem insa aici una din acele numeroase impreciziuni care se constata adesea in vise. Autorul visului a operat in acest caz o condensare, facand sa fuzioneze la un loc tatal mort si dintele ucis si totusi pastrat. Nimic surprinzator, daca in visul manifest a rezultat ceva absurd, pentru ca nu tot ce tine de dinte se poate aplica tatalui. Unde sa gasim in general acea tertium comparationis care a facut posibila condensarea pe care o constatam in visul manifest? Trebuie totusi sa avem aici un raport intre tata si dinte, deoarece autorul visului ne marturiseste ca el stie ca atunci cand visezi ca iti cade un dinte, aceasta inseamna ca vei pierde pe cineva din familie. Stim ca aceasta interpretare populara este inexacta sau ca nu este exacta decat intr-un sens special adica in calitate de butada. In consecinta, vom fi cu atat mai mirati sa regasim aceasta tema in spatele tututor celorlate fragmente ale continutului visului. Autorul visului incepe sa povesteasca despre boala si moartea tatalui sau, ca si despre atitudinea sa fata de acesta. Boala tatalui a durat mult, tratamentul si ingrijirile l-au costat pe fiu o multime de bani. Si totusi, el, fiul, nu s-a plans niciodata, n-a manifestat niciodata nici cea mai mica nerabdare, n-a exprimat niciodata dorinta de a vedea terminate toate acestea. El se lauda ca a dovedit intotdeauna fata de tatal sau un sentiment de piepate conforma cu preceptele religioase, ca
62
intotdeauna s-a conformat cu strasnicie legii mozaice. El a identificat dintele cu tatal. Fata de dinte el voia sa procedeze dupa legea mozaica, care porunceste sa-l smulga de indata ce acesta este o cauza de durere si de nemultumire. Fata de tata voia de asemnea sa procedeze dupa legea care, de aceasta data, spune sa nu te plangi de cheltuieli si de necazuri, sa suporti cu rabdare incercarea si sa-ti interzici orice intentie de aversiune fata de obiectul care constituie cauza durerii. Analogia intre cele doua situatii ar fi fost insa mai deplina daca fiul ar fi dovedit fata de tata aceleasi sentimente ca fata de dinte, adica daca ar fi dorit ca moartea sa puna capat existentei inutile, dureroase si costisitoare a acestuia. Celelalte detalii ale visului manifest se explica prin complexul onanismului. Este prost dispus: aceasta poate fi foarte bine o aluzie la cuvintele dentistului ca nu este imbucuratoare perspectiva pierderii unui dinte din acel loc. Dar aceasta propozitie poate ca se raporteaza si la proasta dispozitie prin care copilul care a atins varsta pubertatii isi tradeaza sau se teme sa nu-si tradeze preocuparile sexuale exagerate. Nu fara o anumita usurare pentru sine a transferat autorul visului, in continutul visului manifest, proasta dispozitie pe seama tatalui sau, in virtutea unei inversiuni operate de procesul de elaborare. El este in viata : aceasta idee corespunde tot atat de bine dorintei de reinviere, ca si asigurarii dentistului ca dintele va putea fi conservat. Dar fraza autorul visului face tot posibilul ca (tatal) sa nu observe aceasta, este deosebit de rafinata avand drept scop sa ne sugereze concluzia ca el este mort. Singura concluzie semnificativa decurge totusi din complexul onanismului, fiind cu totul de inteles faptul ca tanarul face tot ce-i sta in putinta spre a ascunde tatalui viata sa sexuala. 4. Am incercat in repetate randuri sa abordam acele vise sobre si banale care nu contin nimic absurd sau straniu, dar in privinta carora se pune intrebarea: de ce visam lucruri atat de indiferente? Vom cita un exemplu de acest gen: trei vise legate unul de altul, visate de o tanara femeie in cursul aceleiasi nopti. a). Ea traverseaza salonul din apartamentul sau si se loveste cu capul de lustra care atarna de plafon. Rezulta o plaga sangeranda. Nici o reminiscenta, nici o amintire referitoare la vreun eveniment realmente petrecut anterior. Lamuririle pe care ea le furnizeaza ne indica cu totul o alta directie. Stiti voi in ce hal imi cade parul. Copila mea, mi-a spus ieri mama, daca merge tot asa, capul tau va fi mainepoimanine gol ca o poponeata. Capul apare aici drept reprezentare a
63
partii opuse a corpului. Semnificatia simbolica a lustrei este evidenta: toate obiectele alungite sunt simboluri ale organului sexual masculin. Ar fi vorba deci, de o sangerare a partii inferioare a corpului, ca urmare a unei vatamari pricinuite de penis. Ar putea fi posibile inca multe alte sensuri; alte lamuriri date de autoarea visului ne arata ca este vorba despre credinta ei potrivit careia menstruatia ar fi provocata de raporturile sexuale cu barbatul, teorie sexuala care numara multi adepti printre fetele care nu au atins inca varsta maturitatii. b). Ea da in vis peste un sant adanc care, stie, provine din scoaterea unui copac. In legatura cu aceasta ea observa ca copacul insusi lipseste. Crede a nu fi vazut copacul in vis, dar intreaga sa fraza slujeste exprimarea unei alte idei care reveleaza semnificatia simbolica a faptului. Acest vis se raporteaza in special la o alta conceptie sexuala infantila, potrivit careia fetele ar avea la inceput aceleasi organe sexuale ca si baietii si ca numai in urma castrarii (smulgerea copacului) organele sexuale ale femeii ar avea forma cunoscuta. c). Ea sta in fata sertarului biroului ei, al carei continut ii este atat de familiar incat isi da numaidecat seama de cel mai neinsemnat amestec al unei maine straine. Sertarul biroului, este ca orice sertar, cutie sau caseta, reprezentarea simbolica a organului sexual al femeii. Stie ca urmele raporturilor sexuale sunt usor de recunoscut si s-a temut multa vreme de aceasta dovada. Interesul susciat de aceste trei vise consta indeosebi in cunostiintele de care da dovada autoarea viselor: ea isi aminteste de perioada investigatiilor sale infantile asupra misterelor vietii sexuale, ca si de rezultatele la care ajunsese si de care era, pe atunci, foarte mandra. 5. Inca un vis care trebuie interpretat cu ajutorul simbolurilor, vis remarcabil si convingator, prin faptul ca insusi autorul sau a talmacit toate simbolurile, fara sa posede nici cea mai neinsemnata cunostinta teoretica cu privire la interpretarea viselor, circumstanta cu totul exceptionala ale carei elemente nu le cunoastem cu exactitate. El se plimba impreuna cu tatal sau intr-un loc care cu siguranta este Praterul(vestit parc situat in partea estica a Vienei, in vecinatatea Dunarii, deschis pentru public din anul 1766, din ordinul imparatului Iosif al II-lea), caci se vede rotonda si inaintea acesteia o mica ridicatura de care este atasat un balon captiv care pare destul de dezumflat. Tatal sau il intreaba la ce servesc toate acestea; intrebarea il mira, dar nu da catusi de putin explicatia care i se cere. Sosesc apoi intr-o curte in care se intinde o mare placa de fier, alba. Tatal ar vrea
64
sa desprinda o bucata mare, dar priveste in jurul sau ca sa vada daca nu-l observa cineva. El ii spune atunci ca ar fi de ajuns sa anunte paznicul: va putea in acest fel sa ia cat va voi. Din curtea aceasta, o scara duce intr-un sant ai carei pereti sunt capitonati ca de exemplu un fotoliu din piele. La capatul acestui sant se afla o lunga platforma, dupa care incepe un alt sant. Autorul visului da el insusi urmatoarea interpretare: Rotonda reprezinta organele genitale, iar balonul captiv nu este altceva decat penisul meu a carui capacitate de erectie este diminuata de catava vreme. Sa traducem mai exact toate acestea: rotonda este regiunea fesiera pe care copilul o socoate in general ca facand parte din aparatul genital; mica ridicatura din fata acestei rotonde reprezinta testiculele. In vis, tatal il intreaba ce inseamna toate acestea, cu alte cuvinte care este scopul si functia organelor genitale. Tatal nepunand niciodata, in viata reala, asemenea intrebare, trebuie sa consideram aceasta idee a visului ca pe o dorinta sau sa nu o acceptam decat in mod conditionat: Daca as fi cerut tatalui meu lamuriri cu privire la organele sexuale..... Curtea in care se afla intinsa placa de fier alba nu trebuie considerata ca fiind esentialmente un simbol: ea face parte din localul in care isi exercita tatal negotul. Autorul visului, care isi ajuta tatal in afaceri, a fost inca din prima zi socat de incorectitudinea procedeelor prin care in general se castiga bani. De aceea trebuie sa dam ideii despre care am vorbit mai sus urmatoarea dezvoltare: Daca i-as fi cerut tatalui meu lamuriri, el m-ar fi inselat asa cum isi inseala clientii. Tatal voia sa desprinda o bucata din placa de metal alb: putem vedea foarte bine in aceasta intentie reprezentarea necinstei comerciale, insa autorul visului ne da el insusi o alta explicatie: aceasta semnifica onanismul. Lucrul acesta il stim de multa vreme, dar, in plus, aceasta interpretare se acorda cu faptul ca secretul onanismului este exprimat prin contrariul sau (fiul care ii spune tatalui ca, daca vrea sa ia o bucata de metal alb, trebuie s-o faca pe fata, cerand ingaduinta paznicului). Primul sant, ne spunea autorul visului, era urmat de o lunga platforma la capatul careia incepea un alt sant: aici este vorba de detalii biografice. Dupa ce a avut catva timp raporturi sexuale normale frecvente, autorul visului se afla actualmente in dificultate in ceea ce priveste savarsirea actului sexual din cauza unor inhibitii si spera ca, gratie tratamentului, sa ajunga la vigoarea de altadata.
65
Realizarea Dorintelor Procesul de elaborare a viselor consta, in esenta, dintr-o transformare de idei in trairi halucinatorii. Aceasta transformare constituie un fapt enigmatic. Visele infantile ne-au dovedit ca procesul de elaborare onirica tinteste sa suprime, prin realizarea unei dorinte, o excitatie care tulbura somnul. Nu am putut spune acelasi lucru despre deformarea viselor, inainte de a fi inteles sa le interpretam. Am supus interpretarii o serie de vise, fara a tine seama de realizarea dorintelor. In mod sigur v-ati intrebat adesea Ce se intampla, asadar, cu realizarea dorintelor despre care pretindeti ca este scopul procesului de elaborare onirica?. Aceasta intrebare este semnificativa: ea a devenit, intre altele, intrebarea criticilor nostri profani. Dupa cum se stie, oamenii manifesta o aversiune instinctiva pentru noutatile intelectuale. Aceasta aversiune se manifesta intre altele prin faptul ca fiecare noutate este de indata redusa la cele mai mici dimensiuni ale sale, condensata intr-un cliseu. In ceea ce priveste noua teorie a viselor, tocmai realizarea dorintelor reprezinta acest cliseu. Afirmanduse ca visul este o realizare de dorinte, numai decat se pune intrebarea: dar in definitv, cum stam cu aceasta realizare? Fireste ca va trebui sa gasim explicatii pentru atatea vise cu continut penibil si in special pentru vise angasante, pentru cosmaruri. Sub acest aspect, ne aflam pentru prima oara in fata problemei sentimentelor in vis, problema care ar merita sa fie studiata pentru ea insasi. Daca visul este o realizare de dorinte, nu ar trebui sa avem in vis senzatii penibile: in aceasta privinta criticii profani par a avea dreptate. Dar sunt trei situatii complexe la care acestia nu au reflectat. Prima: se poate intampla ca procesul de elaborare sa nu fi reusit pe deplin sa creeze o realizare a dorintei si un reziduu de afecte penibile sa treaca din continutul latent in visului manifest. In acest caz, analiza ar trebui sa demonstreze ca ideile latente sunt mult mai penibile decat acelea din care se compune visul manifest. Admitem in aceasta situatie ca procesul de elaborare onirica nu si-a atins scopul, intocmai cum nu ne potolim setea atunci cand visam ca bem. Poti sa visezi bauturi, insa daca ti-e intr-adevar sete, trebuie sa te trezesti ca sa bei. Trebuie sa spunem: Ut desint vires, tamen est laudanda voluntas. Daca dorinta nu a fost satisfacuta, intentia nu ramane mai putin laudabila. Aceste cazuri de nereusita sunt departe de a fi rare. Contribuie la aceasta faptul ca afectele fiind adesea extrem de rezistente, procesul de elaborare onirica nu reuseste decat cu greu sa le schimbe sensul. Astfel, in
66
alternativa in care procesul de elaborare onirica a izbutit sa transforme in realizare de dorinta continutul penibil al ideilor latente, se intampla ca sentimentul penibil care insoteste aceste idei sa treaca ca atare in visul manifest. In visele manifeste de acest gen exista deci dezacord intre sentiment si continut, iar criticii nostri sunt in drept sa afirme ca visul este atat de putin realizarea unei dorinte incat chiar si un continut inofensiv este aici intovarasit de un sentiment penibil. La aceasta absurda observatie vom raspunde ca tocmai in astfel de vise tendinta de realizare a dorintelor se vadeste cel mai clar, pentru ca se afla in stare de izolare. Eroarea provine din faptul ca acei care nu sunt edificati asupra nevrozelor isi imagineaza ca intre continut si sentiment exista o legatura indisolubila, neintelegand ca cel dintai poate fi modificat fara ca aceasta sa aduca vreo atingere exteriorizarii sentimentului corespondent. O alta solutie complexa, mult mai importanta si mai profunda, de care profanul nu tine seama, este urmatoarea. Realizarea unei dorinte ar trebui sa fie in mod indubitabil o sursa de placere. Dar pentru cine? Fireste ca acela care traieste dorinta. Or, noi stim ca atitudinea autorului fata de dorintele sale este o atitudine cu totul deosebita. El le respinge, le cenzureaza, pe scurt nu vrea sa auda de ele. Deci realizarea lor nu-i poate aduce placere, ci dimpotriva. Iar experienta ne arata ca acest contrariu, care isi mai asteapta inca explicatia, se exprima sub forma angoasei. In atitudinea cu privire la dorintele din visele sale, autorul de vise aoare astfel ca sumarea a doua persoane, insa sudate prin elemente comune intime. Cosmarul este adesea o realizare nevoalata a unei dorinte, dar a unei dorinte care, departe de a fi bine-venita, este una refulata, respinsa. Angoasa care insoteste aceasta realizare apare in locul cenzurii. Putem in acest caz afirma ca visul infantil reprezinta realizarea fatisa a unei dorinte admise si promovate, iar visul deformat obisnuit reprezinta realizarea deghizata a unei dorinte refulate, pe cand cosmarul nu poate fi definit decat ca o realizare fatisa a unei dorinte respinse. Angoasa este un indiciu ca dorinta respinsa s-a dovedit mai puternica decat cenzura, ca ea s-a realizat sau este pe cale sa se realizeze in pofida cenzurii. Afectul de angoasa pe care il incercam astfel in vis este angoasa in fata fortei acestor dorinte pe care, pana la un moment dat am reusit sa le reprimam. Ceea ce este adevarat despre cosmarurile nedeformate trebuie sa fie si despre acelea care au suferit o deformare partiala si despre alte vise neplacute ale caror senzatii penibile se apropie probabil, mai mult sau
67
mai putin, de angoasa. Cosmarul este in general urmat de trezire; cel mai adesea somnul ne este intrerupt inainte ca dorinta reprimata a visului sa-si fi atins, impotriva cenzurii, deplina sa realizare. In aceste cazuri, visul si-a ratat functia, fara ca natura sa sa fi fost modificata. Am comparat visul cu paznicul de noapte, acela care are sarcina de a ne proteja somnul impotriva factorilor de perturbare. Se intampla paznicului sa-l trezeasca pe cel care doarme, atunci cand el se simte prea slab ca sa indeparteze singur factorul perturbator sau pericolul. Ni se intampla totusi sa ne continuam somnul chiar si atunci cand visul incepe sa devina suspect si sa ne nelinisteasca. Ne spunem, in timp ce dormim: Nu-i decat un vis, si continuam sa dormim. Cum se explica ca dorinta este destul de puternica incat sa scape cenzurii? Aceasta poate sa depinde tot atat de bine de dorinta, cat si de cenzura. Din motive necunoscute, la un moment dat dorinta poate dobandi o intensitate excesiva; avem insa impresia ca cel mai adesea cenzurii ii datoram aceasta schimbare in raporturile reciproce ale fortelor care interactioneaza. Stim de acum ca intensitatea cu care se manifesta cenzura variaza de la un caz la altul, fiecare element fiind tratat cu o severitate de un grad de asemenea variabil. Putem acum sa adaugam ca aceasta variabilitate prezinta un caracter mult mai larg si ca cenzura nu se aplica intotdeauna cu aceeasi vigoare aceluiasi element care trebuie reprimat. Daca, intr-un caz dat, i se intampla sa se arate neputincioasa fata de o dorinta pe care cauta sa o suprime, ea se serveste de ultimul mijloc pe care-l are la indemana, in loc de deformare, facand sa intervina somnul cu cosmar. Remarcam, in legatura cu aceasta, ca nu stim de ce dorintele reprimate se manifesta tocmai in cursul noptii spre a ne tulbura somnul. Nu putem solutiona aceasta problema decat tinand seama de natura starii de somn. In timpul zilei, aceste dorinte sunt supuse unei riguroase cenzuri care le interzice, in general, orice manifestare exterioara. Dar in timpul noptii, cenzura, ca multe alte functii ale vietii psihice, este suprimata sau cel putin considerabil diminuata, in favoarea singurei dorinte a visului. Tocmai acestei diminuari a cenzurii din timpul noptii isi datoreaza dorintele interzise posibilitatea de a se manifesta. Exista nevrotici suferind de insomnie care au marturisit ca insomnia lor a fost la inceput voluntara. Frica de vise si frica de urmarile acestei slabiria cenzuriiii impiedicau sa adoarma. Ca aceasta suprimare a cenzurii nu constituie o grosolana lipsa de prevedere, este usor de vazut. Starea de somn paralizeaza intreaga noastra motilitate; intentiile noastre nepermise, chiar in cazul in care intra in actiune, nu pot realiza nimic
68
altceva decat visul care, practic, este inofensiv, iar aceasta situatie linistitoare isi gaseste expresia in remarca cu totul rezonabila a celui care doarme, observatie care face parte din viata nocturna, dar care nu apartine visului:Nu-i decat un vis. Fiind numai un vis, sa-l lasam deci sa-si faca mendrele si sa ne continuam somnul. Daca, in al treilea rand va reamintiti analogia pe care am stabilit-o intre autorul visului luptand impotriva dorintelor sale si personajul fictiv alcatuit din doua individualitati distincte, dar sudate intre ele, veti constata lesne ca exista un alt motiv pentru ca realizarea unei dorinte sa aiba un efect extrem de dezagreabil, asemanator unei pedepse. Singurul element esential al visului este constituit de procesul de elaborare care actioneaza asupra materialului reprezentat de idei. Nu avem dreptul sa ignoram acest lucru in teorie, cu toate ca suntem obligati sa-l neglijam in unele situatii practice. Observatia analitica ne arata totodata ca procesul de elaborare onirica nu se margineste sa le dea acestor idei expresia arhaica sau regresiva pe care o cunoasteti: el adauga acestora cu regularitate un plus ce nu face parte din ideile latente ale zilei, dar constituie ca sa spunem asa forta motrice a formarii visului. Aceasta aditiune indispensabila nu este altceva decat dorinta, de asemenea inconstienta, iar continutul visului sufera o transformare care are ca scop realizarea acestei dorinte. Una dintre caracteristici, realizarea dorintei, este o caracteristica constanta; cealalta poate varia; ea poate fi tot o dorinta, caz in care visul reprezinta o dorinta latenta actuala, realizata cu ajutorul unei dorinte inconstiente. Incertitudini si Critici
1. Se poate sa fi avut impresia ca, in pofida aplicarii corecte a
tehnicilor, rezultatele furnizate de munca de interpretare a viselor sunt incarcate de atatea incertitudini incat o reducere sigura a visului manifest la ideile latente devina imposibila. In sprijinul opiniei dvs veti spune ca mai inainte de toate nu se stie niciodata daca cutare element dat al visului trebuie sa fie inteles in sensul propriu sau in sens simbolic, deoarece lucrurile folosite in calitate de simboluri nu inceteaza din acest motiv sa fie ceea ce sunt. Si cum asupra acestui aspect nu dispunem de nici un criteriu de decizie obiectiva, interpretarea este lasata cu totul la chemarea interpretului. Pe langa aceasta, ca urmare a juxtapunerii contrariilor efectuata de procesul de elaborare, nu stim niciodata sigur daca cutare element dat al visului trebuie sa
69
fie inteles in sens negativ sau in sens pozitiv, daca trebuie considerat ca fiind el ca atare sau ca fiind contrariul sau: un nou prilej pentru interpret de a actiona potrivit vointei sale. In al treilea rand, avand in vedere frecventa inversiunilor in vis, interpretului ii este ingaduit sa considere ca inversiune oricare fragment al visului. In sfarsit, veti invoca faptul de a fi auzit spunandu-se ca rar putem afirma cu certitudine ideea potrivit careia interpretarea data este singura cu putinta: ne pandeste astfel riscul de a trece pe langa interpretarea cea mai verosimila. Iar concluzia dvs va fi ca, in aceste conditii, arbitrariul interpretului se poate exercita intr-un spatiu excesiv de vast, a carui intindere pare incompatibila cu certitudinea obiectiva a rezultatelor. Sau mai puteti presupune ca eroarea nu tine de vis, ci ca insuficientele interpretarii noastre decurg din inexactitatile conceptiilor si ipotezelor noastre. Gradul de inteligibilitate reala a visului nu poate fi determinat decat prin exercitiu si experienta. Aceasta determinare poate fi impinsa destul de departe, iar rezultatele obtinute de analisti avand o instruire buna confirma acest lucru. Publicul profan, chiar daca are preocupari stiintifice, se complace sa opuna un scepticism dispretuitor dificultatilor si incertitudinilor unei contributii stiintifice. Probabil ca putini dintre dvs ignora faptul ca o situatie analoaga s-a produs cu prilejul descifrarii inscriptiilor babiloniene. A fost o vreme cand opinia publica a mers pana acolo incat sa taxeze drept mistificatori pe cei care au descifrat inscriptiile cuneiforme, considerand toata aceasta cercetare drept sarlatanie. In 1857 insa, Royal Asiatic Society a intreprins o proba decisiva. I-a invitat pe patru dintre cei mai eminenti specialisti, Rawlinson, Hincks, Fox Talbot si Oppert ca sa-i trimita, in plic sigilat, patru traduceri independente ale unei inscriptii cuneiforme care tocm ai fusese descoperita si dupa ce a comparat cele patru texte, a putut enunta ca ele erau sufiecient de asemanatoare ca sa justifice increderea in rezultatele obtinute si certitudinea unor noi progrese.
2. O alta serie de obiectii se leaga strans de impresia de care nici
dvs nu ati scapat, anume ca multe dintre solutiile pe care suntem obligati sa le acceptam ca urmare a interpretarilor noastre par fortate, artificiale, trase de par, deci deplasate si adesea chiar comice. Este cu adevarat amuzant sa vezi graba si increderea de sine cu care oamenii se pronunta asupra unei probleme spinoase a psihologiei inconstientului, neascultand decat de prima lor impresie. Lor interpretarile li se par cautate si fortate, le displac;
70
deci ele sunt false, iar toata aceasta munca de interpretare nu are nici o valoare. Nici o clipa nu le trece prin minte ideea ca ar putea exista o ratiune ca interpretarile sa serveasca drept argument impotriva caracterului concludent al interpretarilor noastre privind visele, sunt in mod firesc inerente tuturor sistemelor de exprimare primitive. Situatia de care ne ocupam caracterizeaza indeosebi rezultatele deplasarii care constituie mijlocul cel mai puternic de care dispune cenzura viselor. Tocmai prin intermediul acestui mijloc cenzura onirica creeaza structuri substitutive pe care noi le-am desemnat ca aluzii. Acestea sunt insa aluzii greu de recunoscut ca atare, aluzii carora este greu sa le gasim substratul si care se leaga de acest substrat prin asociatii exterioare foarte singularizate si adesea cu totul bizare. Admitand ca intre un element latent al visului si substitutul sau manifest pot exista legaturi dintre cele mai neasteptate si singulare, cand comice, cand ingenioase in aparenta, nu facem decat sa ne conformam numeroaselor experiente furnizate de exemplele carora, in general, nu le-am gasit noi insine solutia. Autorul visului este acela care fie ne furnizeaza dintr-o data talmacirea, gratie unei idei care ii vine direct in legatura cu visul, fie ca ne furnizeaza suficiente materiale, gratie carora solutia, departe de a cere o sagacitate deosebita, se impune de la sine cun un fel de necesitate. Daca autorul visului nu ne vine in ajutor prin unul sau altul din aceste doua mijloace, elementul manifest dat ne ramane pentru totdeauna incomprehensibil.
3. Veti fi, fara indoiala, foarte impresionati afland ca impotriva
conceptiei noastre despre vis au adus obiectii chiar si unele persoane care, in calitate de psihanalisti, s-au ocupat vreme indelungata de interpretarea viselor. Ar fi fost de mirare ca o sursa atat de bogata de noi erori sa fi ramas neutilizata si astfel confuzia de notiuni si generalizarile nejustificate la care s-au pretat unii in legatura cu aceasta au generat afirmatii care, prin inexactitatea lor, se apropie mult de conceptia medicala a visului. Am aratat deja ca aceasta afirmatie se bazeaza pe confuzia intre vis si ideile latente ale visului, ca ea, prin urmare, nu tine cont de procesul de elaborare onirica. In masura in care ea isi propune sa caracterizeze viata psihica inconstienta din care fac parte ideile latente ale visului, aceasta afirmatie nu este nici noua, nici completa deoarece activitatea psihica inconstienta se ocupa, in afara de pregatirea viitorului, de multe alte lucruri. Pe o confuzie si mai suparatoare se bazeaza afirmatia ca in spatele fiecarui vis
71
gasim clauza mortii. Nu stim exact ce poate sa insemne aceasta formula, dar presupunem ca ea decurge din confuzia care se face intre vis si personalitatea integrala a autorului visului. Ca exemplu de generalizare nejustificata operata pe baza catorva exemple autentice, vom cita afirmatia potrivit careia ar fi susceptibil de doua interpretari: interpretarea zisa psihanalitica si interpretarea zisa analogica, care face abstractie de pulsiuni si care vizeaza reprezentarea functiilor psihice superioare (H. Silberer).
4. S-a incercat compromiterea valorii obiective a cercetarilor asupra
visului, invocandu-se faptul ca subiectii supusi tratamentului psihanalitic isi ajusteaza visele in conformitate cu teoriile preferate de medicii lor, unii pretinzand ca au indeosebi vise sexuale, altii vise legate de vointa de putere, iar altii vise de palingenezie (pretinsa nastere a sufletului dupa moarte, profesata de filosofia idealista. In mod figurat, termenul semnifica o regenerare morala) (W. Stekel). Aceasta obiectie pierde insa din valoare, la randu-i, daca ne referim ca oamenii au visat inainte de a fi fost inventat tratamentul psihanalitic in stare sa-i ghideze si sa le dirijeze visele si ca subiectii supusi astazi tratamentului aveau obisnuinta sa viseze inainte de a fi fost tratati. Faptele pe care se intemeiaza aceasta obiectie sunt cu totul de inteles si nu aduc nici un prejudiciu teoriei visului. Resturile diurne care declanseaza visul provin din preocuparile intense ale vietii in stare de veghe. Daca cuvintele si sugestiile medicului au dobandit pentru pacient o anumita importanta, ele se intercaleaza in ansamblul resturilor diurne si pot, intocmai ca si celelalte interese afective ale zilei, inca nesatisfacute, sa furnizeze visului excitanti psihici si sa actioneze asemenea celor somatici care il influenteaza in timpul somnului pe cel ce doarme. Ca si ceilalti agenti excitatori ai viselor, ideile provocate de medic pot sa apara in visul manifest sau sa fie descoperite in continutul latent al visului. Putem sugera autorului visului tema visului, dar este imposibil sa actionam asupra secventelor visului. Mecanismul procesului de elaborare si dorinta inconstienta a visului scapa oricarei influente din afara. Examinand excitatiile somatice ale visului am recunoscut ca particularitatea si autonomia vietii onirice se dezvaluie in reactia prin care visul raspunde excitatiilor corporale si psihice pe care le primeste. In acest fel obiectia de care ne ocupam aici si care ar dori sa puna la indoiala obiectivitatea cercetarilor asupra visului este
72
intemeiata la randu-i pe o confuzie care echivaleaza visul cu materialele visului. Nu exista un alt domeniu in care studiul sa ne convinga mai repede de exactitatea tezelor psihanalizei. Trebuie multe luni si chiar multi ani de munca asidua ca sa dovedim ca simptomele unui caz de maladie nevrotica poseda un sens, slujesc o intentie si se explica prin datele biografice ale persoanei suferinde. Dimpotriva, nu avem nevoie decat de efortul catorva ore spre a obtine acelasi rezultat fata de un vis care la inceput ni se prezinta confuz si neinteligibil, dobandind astfel o confirmare a tuturor ipotezelor psihanalizei cu privire la inconstientul proceselor psihice, la mecanismele la care se supun acestea si la tendintele ce se manifesta prin intermediul acestor procese. Iar daca la perfecta analogie care exista intre formarea unui vis si aceea a unui simptom nevrotic, adaugam rapiditatea transformarii care face din autorul visului un om in stare de veghe si cu judecata, capatam certitudinea ca si nevroza se bazeaza pe o alterare a raporturilor care exista in mod normal intre diferitele forte ale vietii psihice.
Abordarea Somnului din Perspectiva Neuropsihologica.

Somnul .
Exista doua conceptii cu privire la somn. Conceptia veche aseamana somnul cu moartea, prin faptul ca in acest timp functiile mintale dispar. Hesiod considera somnul ca un frate al mortii. Cealalta conceptie sustine ca somnul si starea constienta reprezinta forme speciale ale activitatii mintale. Pieron afirma ca somnul are trei caracteristici: 1) este periodic necesar; 2) are un ritm independent de conditiile externe; 3) in timpul acestuia se produce o intrerupere completa a functiilor senzoriale si motorii care leaga creierul de mediul inconjurator. Astazi se stie precis ca cea de-a treia caracteristica nu este corecta, deoarece izolarea de mediul inconjurator este departe de a fi completa chiar in stadiile cele mai profunde ale somnului. Astfel, impulsurile senzoriale periferice penetreaza ariile corticale in timpul somnului iar comenzile corticale motorii pot ajunge la neuronii motori alfa din maduva spinarii in timpul unor stadii specifice ale acestuia, desi outputul neuronilor motori este inhibat in mod activ (Kelly, 1991).
73
Cu toate acestea definitia lui Pieron este interesanta prin faptul ca ne atrage atentia asupra ciclului somn-veghe. In timpul vietii, somnul are o anumita periodicitate: la nou nascut exista un ciclu somn-veghe polifazic, la copil apare un pattern bifazic caracterizat prin somnul de dupa amiaza, iar la adult ciclul circadian este monofazic. Pana in anul 1950, somnul era considerat ca un fenomen pasiv. Intre 1950 si 1960 cercetarile au revolutionat teoriile cu privire la somn prin recunoasterea caracterului activ al acestuia si a succesiunilor sale ciclice controlate de sisteme neurochimice strans corelate. In 1913, Pieron sugera ca activitatea fizica si mintala din timpul zilei produce substante chimice care induc somnul si ca, in timpul somnului, acesti produsi chimici sunt distrusi. Pentru a demonstra acest fapt, autorul a extras lichid cafalorahidian de la cainii tinuti treji cateva zile pe care l-a injectat apoi in sistemul ventricular al altor caini, obtinand adormirea pentru o perioada de 2-6 ore. In ultimii 20 de ani, cu ajutorul noilor tehnici de biochimie, s-a reusit sa se descopere si sa se caracterizeze multi factori care induc somnul. Printre acestia includem: neuramil peptidele, lipopolizaharidele, prostaglandinele, interleukina-1, factorul necrotic tumoral, peptidele delta inductoare de somn, peptidele vasoactive intestinale si serotonina. In afara accentuarii somnului, aceste substante mai actioneaza si asupra temperaturii corpului precum si asupra raspunsului imun. Datorita acestui fapt, a fost emisa teoria conform careia o importanta functie auxiliara a somnului este aceea de optimizare a proceselor antiinfectioase. Totusi, in potentarea somnului, prezinta importanta mai mare doua peptide, una izolata din sange si alta izolata din lichidul cefalorahidian. Astfel, in anul 1977, Schoenenberger si Monnier au izolat din sangele iepurilor, la care s-a indus somnul prin stimulare electrica talamica, o monopeptida. Deoarece administrarea acestei peptide (Trp-Ala-Gly-Asp-Ala-Ser-Gly-Glu) in ventriculii cerebrali a marit frecventa undelor EEG lente de tipul delta caracteristice somnului si a redus activitatea locomotorie, ea a fost numita peptida inductoare de somn delta. Majoritatea cercetatorilor au demonstrat ca aceasta peptida usor hipnotica traverseaza lent si cu dificultate bariera hematoencefalica. Cealalta peptida a putut fi concentrata de catre
74
Pappenheimer si colab (1975) prin filtrarea lichidului cerebrospinal prelevat de la caprele private de somn. Acest factor, cu greutatea moleculara mai mica de 500 mareste durata somnului cu unde lente si diminueaza activitatea locomotorie a subiectilor care o primesc. Analizele chimice au aratat ca factorul respectiv este un peptidoglycan care contine un rest de acid muramic. Fiecare muramil peptida cu proprietati somnogene s-a dovedit a fi pirogenica si imunoactiva. Muramil peptidele actioneaza asupra somnului prin intermediul sistemului serotoninergic. Astfel, paraclorofenilalanina care blocheaza sinteza serotoninei inhiba somnul. Acest fapt este contracarat complet de muramil peptide. Exista date care demonstreaza ca serotonina si muramil peptidele formeaza legaturi atat pe macrofage cat si in creier. Aceasta relatie agonista dintre neurotransmitator si un anume imunomodulator prezinta interes prin faptul ca afinitatea pentru receptorii serotoninici este marcat alterata in cazul privarii somnuli. Ipoteza anterioara, cu privire la rolul sistemului reticular ascendent in producerea somnului, face parte din conceptul de somn pasiv. Indiferent de factorul care provoaca somnul (sanguin, cerebral sau din LCR), cert este ca debutul acestuia este indus in mod activ. In anul 1936, Bremer a demonstrat pe cale neurofiziologica ca somnul este o functie cerebrala pasiva. Efectuand preparate de creier izolat (sectionarea mezencefalului intre coliculii superiori si inferiori) Bremer a observat aparitia unor trasee EEG tipice de somn. Pe preparatele de encefal izolat (transsectiune efectuata intre bulb si maduva spinarii) autorul a inregistrat la nivelul telencefalului un ciclu somn-veghe normal. Ca urmare a acestor experiente, Bremer a tras concluzia ca telencefalul izolat din preparatul de creier izolat doarme in permanenta din cauza insuficientei inputurilor senzoriale de trezire, in timp ce encefalul izolat pastreaza inputurile senzoriale ale nervilor cranieni, in particular a trigemenului si acusticovestibularului si prin urmare si ciclul somn-veghe normal. Pentru sustinerea acestei ipoteza, Bremer a sectionat nervii senzoriali ai trunchiului cerebral din preparatul de encefal izolat, dupa care a obtinut o stare continua de somn a telencefalului, similara celei din creierul izolat.
75
Bremer a afirmat ca stimulii care trezesc in mod natural telencefalul sunt transmisi rostral prin caile senzoriale normale. In anul 1949, Moruzzi si Magoun au efectuat leziuni partiale in mezencefalul pisicilorin urma carora au constatat ca leziunile tegmentale laterale, care intrerupeau caile senzoriale ascendente directe, nu modificau semnificativ balanta dintre somn si veghe. In schimb, leziunile mediane, care afectau proiectiile rostrale ale formatiei reticulate, duceau la aparitia unui comportament stupuros si a unui traseu EEG cu unde delta caracteristice somnului. Astfel, autorii au ajuns la concluzia ca proiectiile ascendente ale formatiei reticulate alimentate cu colaterale din sistemul senzorial specific au o activitate tonica,care activeaza cortexul cerebral si mentin treaz telencefalul. Diminuarea acestei activitati duce la aparitia somnului. Aceasta ipoteza de somn pasiv produs prin deaferentarea functionala a sistemului reticulat activator ascendent a dominat cercetarea somnului pe o perioada de multi ani. In acelasi timp, Moruzzi si Magoun au mai constatat ca in cazul sectionarii trunchiului cerebral la nivel mediopontin, la cativa milimetri caudal de sectiunea mezencefalica a lui Bremer, pisicile nu puteau sa doarma. Aceasta a sugerat ca formatia reticulata rostrala contine o populatie neuronala a caror activitate este necesara pentru trezire, in timp ce trunchiul cerebral caudal are neuronii necesari pentru somn. Ulterior, Moruzzi (1959) a demonstrat ca si acesti neuroni apartin formatiei reticulate. Studiile recente sugereaza ca regiunea trunchiului cerebral care induce somnul poate fi reprezentata fie de nucleii rafeului (colectie de celule serotoninergice aflate pe linia mediana a bulbului ), fie de nucleul tractului solitar. Astazi putini sunt cei care accepta aceasta concluzie. Datele de mai sus sunt relevante pentru intelegerea comelor aparute ca urmare a lezarii trunchiului cerebral. Astfel, au fost descrise cazuri de somnolenta si coma la bolnavii cu leziuni mezencefalice precum si stari de hipersomnie cu trezire, care simulau un somn natural la pacientii cu leziuni hipotalamice posterioare (Davison si colab., 1946; Lipsett si colab., 1962). Cel putin doua arii, care apartin hipotalamusului si portiunii telencefalice adiacente bazale, sunt esentiale pentru inducerea somnului normal; aria preoptica si nucleul suprachiasmatic.
76
Aplicarea directa a serotoninei pe aria preoptica si stimularea electrica a acesteia pot induce unde lente de somn. Ambele efecte pot fi atenuate prin aplicarea prealabila a tratamentului cu paraclorofenilalanina (Kelly, 1991). Distructia ariei preoptice la sobolan duce la aparitia unei insomnii abrupte. In initierea somnului cu miscari oculare rapide (REM) sunt implicate regiuni distincte din trunchiul cerebral. Majoritatea neuronilor serotoninergici din nucleii rafeului dorsal si din substanta cenusie periapeductala au o activitatea maxima in timpul trezirii si una drastic redusa in timpul somnului REM. S-a sugerat ca acest pattern se datoreaza suprimarii de catre acesti neuroni a varfurilor ponto-geniculo-occipitale (PGO). In faza de trecere de la somnul cu unde lente la REM, neuronii rafeului isi inceteaza activitatea, ramanand in aceasta stare in toate episoadele REM. Jouvet si Delorome (1965) au demonstrat ca acesti neuroni inhiba activitatea REM, iar inactivitatea din timpul somnului cu miscari oculare rapide indica terminarea inhibitiei. Populatia de celule din trunchiul cerebral implicata in inducerea sau mentinerea somnului REM secreta acetilcolina sau este sensibila la acest neurotransmitator. Microinjectiile de agonisti colinergici efectuate in tegmentul pontin al pisicilor prelungesc somnul REM. Desi aceste arii de activare a somnului REM nu au nici un neuron colinergic, inputurile lor au fost delimitate de Quattrochi si colab. (1989). Amestecul de agonisti colinergici format din muscarina si nicotina (carbacolul) s-a dovedit a fi eficace in atragerea somnului REM. Prin conjugarea carbacolului cu microsfere fluorescente, s-au remarcat proiectiile anatomice neuronale la locul de injectare si s-a putut inlocui o stare comportamentala de trezire cu una REM. Marcarea retrograda a fost prezenta intr-o larga retea din trunchiul cerebral care includea nucleii cu si fara neuroni colinergici cunoscuti. Printre ultimii se numara aglomerarile celulare aminergice din rafeul dorsal si din locus ceruleus. Acest fapt demonstreaza ca somnul REM apare ca rezultat al activitatii unor grupe neuronale diferite, care utilizeaza transmitatori diferiti.
77
Hobson si colab. (1975) au atras atentia asupra rolului acetilcolinei in somnul REM si a monoaminelor in somnul cu unde lente. Ei au delimitat doua populatii neuronale interconectate care pot fi activate sau inhibate in timpul somnului REM. O populatie de celule colinergice situata in campul tegmental gigantocelular actioneaza rapid si intr-o maniera fazica in toate perioadele somnului REM. Ea coreleaza cu varfurile PGO, cu miscarile oculare rapide si cu contractiile musculare. O alta populatie de celule monoaminergice din locus ceruleus si din nucleii rafeului au o activitate scazuta in timpul somnului REM. Aceste caracteristici l-au determinat pe Hobson si colab. (1975) sa afirme ca patternul intrinsec de alternare a activitatii celulelor colinergice cu cele noradrenergice poate fi luat in consideratie si in ciclicitatea dintre somnul REM si cel cu unde lente. Ulterior, Siegel si Mc Ginty au constatat ca descarcarea celulelor tegmentale gigante coreleaza strans cu miscarile alerte ale animalelor treze, nereprezentand o caracteristica a somnului REM, ci a activitatii motorii per se.
Reglarea somnului.
Reglarea somnului reclama participarea obligatorie a hipotalamusului. Somnul ar fi o rezultanta a depresiunii activitatii sistemului reticulat activator ascendent, sistem de alerta si de mentinere a starii de veghe. Unii cercetatori se refera la zona de la baza creierului situata rostral de chiasma optica ca la o arie sincronizatoare importanta a prozencefalului, deoarece stimularea bilaterala a acesteia la o pisica cu comportament alert provoaca somnul. Hess (1924), folosind metoda excitatiei punctiforme a aratat ca in hipotalamus ar exista o zona dinamogena (mediala si posterioara) si o zona trofogena (antero-laterala). In cazul excitarii celei de-a doua zone, autorul a putut induce somnul la animalele de experienta. De fapt, acest somn sau o stare asemanatoare pot fi produse de stimulari chimice si electrice in variate structuri ale trunchiului cerebral, ceea ce dovedeste ca nu exista un centru al somnului. Totusi, importanta functiei hipotalamice in reglarea somnului, in emotii si in unele stari psihocomportamentale este de necontestat.
78
Teoria potrivit careia somnul este un proces activ a fost din ce in ce mai mult acceptata. Astfel, somnul sau un comportament de somn a putut fi indus de stimularea a numeroase arii corticale, a elementelor sistemului limbic, a nucleilor talamici intralaminali, a ariilor preoptica si supraoptica, a capului nucleului caudat, a hipocampului, a complexului amigdaloid, precum si a variatelor regiuni ale trunchiului cerebral. Ciclul somn-veghe are ca substrat sistemul reticulat activator si inhibitor ascendent, nucleul suprachiasmatic si pineala. Formatiunea reticulata pontina si nucleii rafeului constituie centrii inferiori legati de producerea somnului paradoxal, in timp ce structurile hipnogene rostrale aflate sub influenta celor doua sisteme reticulate ascendente (activator si inhibitor) sunt legate de somnul lent sau sincronizat. White (1940) si Kaufman (1970) au aratat ca stimularea hipotalamusului anterior produce la om si la animale un comportament ireprosabil si ca excitatia hipotalamusului posterior la animale provoaca trezirea. Invers, distructia hipotalamusului anterior la animale induce insomnia, in timp ce distructia hipotalamusului posterior la animale si la om da somnolenta, stupoarea si coma. Datorita acestui fapt, Ranson (1939) a considerat hipotalamusul posterior centrul trezirii, iar ulterior Nauta (1940) a postulat ca hipotalamusul anterior este centrul somnului. Mai tarziu, odata cu elucidarea influentei sistemului reticulat ascendent, somnul a fost privit ca o forma a unei necesitati fiziologice data de participarea activa a sistemului reticulat inhibitor din punte si hipotalamus. Trezirea generala data de hipotalamusul posterior si de tegmentul mezencefalic cere un nivel mai scazut de activare a sistemului reticulat activator ascendent decat este necesar pentru a mentine o activitate mintala pe deplin constienta. Coma apare ca rezultat al pierderii activitatii sistemului reticulat activator sau al intreruperii conexiunilor acestuia cu telencefalul, nemaiputand determina activitatea celorlalte circuite neuronale sau a cortexului si deci, nici trezirea, chiar dupa aplicarea unor stimuli puternici. Distructia hipotalamusului posterior, cu pastrarea formatiunii mezencefalice adiacente, da hipersomnolenta si sincronizare EEG, ca in starile de somn si coma initiala. Observatia conform careia stimularea precisa a hipotalamusului posterior produce desincronizare EEG si trezire a fost reprodusa la om
79
de catre Sano si colab. (1970). Leziunile mici stereotaxice ale hipotalamusului posterior produc la om o hipersomnolenta temporara. Von Economo (1930) a fost primul care a facut asociatia dintre somnolenta, leziunile hipotalamice posterioare si mezencefalice rostrale in timpul studiilor sale asupra encefalitei letargice. Pana la descoperirea neurotransmitatorilor se considera ca ciclul somn-veghe normal este determinat de centrul inhibitor din hipotalamusul anterior si de centrul excitator al trezirii din hipotalamusul posterior. Acesti centri sunt conectati prin intermediul sistemului reticulat activator si inhibitor cu alti nuclei asemanatori din trunchiul cerebral, de a caror buna functionare depinde normalitatea ciclului somn-veghe. La animale, prin decerebrare mediocoliculara, tulburarea ciclului somn-veghe dureaza mai multe saptamani (Genovesi si colab., 1954). Ciclul somn-veghe cunoaste o normalizare mai rapida dupa leziunile hipotalamusului posterior decat dupa leziunile mezencefalice (Plum si colab., 1978). Lezarea hipotalamusului anterior produce trezire prelungita si hiperkinezie, probabil legate de ramanerea in functiune numai a sistemului reticulat activator. Leziunile hipotalamice, care duc la modificarea ritmului somnveghe sau la inversarea lui, par a fi mai intinse si slab localizate.
Visele si fiziologia somnului.

Descoperirea corelatiei stranse dintre somnul REM si visele vizuale la om a dus la schimbarea multor notiuni cu privire la vise. Anterior se credea ca visele sunt rare, dar studiile de fiziologie moderna au aratat ca fiecare individ viseaza in cicluri regulate de mai multe ori in fiecare noapte. Ratiunea conform careia visele erau considerate rareare in vedere faptul ca ele nu erau bine evocate (Hobson, 1988). Probabilitatea reamintirii unui vis scade la zero in timpul episoadelor cu unde lente care au loc la 8 minute dupa somnul REM. Ca rezultat noi ne reamintim numai visele de dimineata, care sunt cel mai vechi si cel mai emotional continut psihologic (Kelly, 1991). In timpul unei singure nopti de somn, intensitatea fiziologica a succesiunii perioadelor REM se accentueaza, fapt masurabil prin frecventa evenimentelor fazice (varfuri PGO, miscari oculare rapide, prin contractia muschilor urechii
80
medii, prin musculare). neregularitatile cardiorespiratorii si prin spasmele
In reamintirea continutului viselor un rol important il are cresterea paralela a succesiunii perioadelor REM, intensitatea tonusului emotional si interventia imageriei vizuale. In acest sens pledeaza afirmatia conform careia miscarile oculare sunt in relatie cu imageria viselor. Visele bogate in evenimente sunt asociate cu perioadele REM mai frecvent decat visele inactive, iar miscarile oculare sunt probabil activate fazic de catre acelasi mecanism neuronal care sugereaza imageria viselor. Prin urmare, ambele tind sa fie sincronizate (Hobson, 1988). Visele sunt in primul rand vizuale, legate de experienta perceptiva din starea de veghe. Cei cu orbire congenitala au vise auditive iar cei ce-si pierd gradat vederea pierd si abilitatea viselor vizuale. Lungimea narativa a unui vis coreleaza pozitiv cu durata somnului REM (Dement, 1965). Dupa cum am vazut, somnul nu este un proces unitar deoarece este constituit dintr-o multitudine de fenomene biologice.
Tulburarile somnului.
In anul 1979, asociatia pentru studierea psihofiziologiei somnului si a tulburarilor acestuia (Association of sleep disorders centers and the Association for the psychophysiological study for sleep) a publicat prima clasificare completa a tulburarilor somnului si trezirii. Aceasta clasificare include patru categorii principale: 1) tulburarea initierii si mentinerii somnului (insomnia); 2) somnolenta excesiva sau hipersomniile (apneea somnului sau narcolepsia); 3) tulburarea programului de somn-trezire manifestata prin disruptia sistemului; 4) parasomniile. Somnul nu reprezinta un comportament izolat, datorita faptului ca tulburarile sale se reflecta asupra performantelor, starilor sufletesti si chiar asupra intregii vieti. In tarile industrializate, aproximativ 15% din populatie are probleme cronice serioase cu somnul. In plus, alti 20%
81
acuza insomnie intermitenta. In cazul pacientilor internati in serviciile de psihiatrie proportia ajunge pana la 70%. Narcolepsia. Narcolepsia, descrisa de Gelineau in 1880, exprima o stare caracterizata printr-o nevoie subtila si irezistibila de a dormi, de obicei de scurta durata, care apare in cursul zilei dupa o senzatie de curbatura si constrictie cefalica si care se produce la intervale din ce in ce mai apropiate, obligand persoana sa cada sau sa se intinda fara a-si pierde cunostinta. In anul 1957, Yoss si Daly au descris simptomele ce caracterizeaza narcolepsia, descoperind ca in afara atacurilor de somn, pacientul narcoleptic poate sa-si piarda brusc tonusul muscular, sincopa denumita cataplexie. Atacul cataplectic, caracterizat prin disolutia tonusului de postura si prin inhibitia completa a motilitatii voluntare, este brusc si uneori previzibil datorita semnelor premonitorii cunoscute de bolnav (constrictie, caldura, oboseala intensa, miscari involuntare, accese de ras, etc). Cataplexia nu este legata in mod obligatoriu de narcolepsie. Toti autorii au fost frapati de existenta unui factor declansator de natura emotionala (rasul, joaca, pescuitul, stimularile senzitive, etc). Inhibitia tonusului de postura are o intindere si o intensitate variabila. In marile accese cataplectice, disolutia tonusului este generala. Brusc, mandibula se lasa, gura se intredeschide, pleoapele se inchid, capul se inclina cu barbia in piept, bratele cad de-a lungul corpului, degetele lasa sa le scape orice obiect, genunchii se pliaza, iar bolnavul se prabuseste murmurand ceva sau pronuntand cateva cuvinte neinteligibile. In aceste conditii, persoana ramane imobila si incapabila de orice miscare. Disolutia tonica este progresiva, iar caderea este lenta fara a provoca raniri, fapt ce deosebeste acest fenomen de caderea brutala hipertonica din epilepsie. Autorii care au putut face un examen neurologic au observat abolirea reflexelor miotatice, prezenta semnului lui Babinsky si a unui reflex fotomotor lent, midriaza cu reflex fotomotor absent, inexcitabilitate electrica totala la muschii fetei, paloare sau vasodilatatie, tulburari de ritm cardiac, etc. Al treilea simptom al narcolepsiei este paralizia somnului. Acest episod de inhibitie musculara apare in timp ce persoana sta intinsa in
82
pat si se lasa dusa de somn sau se trezeste. Constient, dar incapabil de a se misca sau vorbi, pacientul are adesea o respiratie superficiala. Al patrulea simptom este constituit din halucinatia hipnagogica auditiva sau vizuala. Ea apare numai la debutul somnului de zi sau de noapte. Paralizia somnului si halucinatiile apar la putini narcoleptici. Cele patru simptome reflecta imixtiunea proprietatilor inhibitoare normale ale REM in starea de trezire (atacul de somn sau cataplexia) sau in tranzitia dintre veghe si somn (paralizia somnului si halucinatiile). De fapt, pacientii narcoleptici pot intra aproape direct din starea de veghe in somnul REM. La aproximativ 50% din cazuri, aspectul REM apare la narcoleptici in 10 minute de la debutul somnului. Ca rezultat, debutul somnului REM, al cincilea simptom definitoriu, este considerat ca simptom de diagnostic al narcolepsiei (Honda, 1988; Kryger si colab., 1989). Al saselea semn al narcolepsiei se refera la diminuarea latentei somnului voluntar. Un narcoleptic poate adormi la cerere in 2 minute, in timp ce subiectilor normali le trebuie un interval de aproximativ 15 minute ca sa adoarma. Hishikawa si colab. (1976) au constat ca narcolepticii nu pot dormi la cerere mai mult decat subiectii normali. Diagnosticul diferential se face cu: maladia lui Unverrich, in care bolnavul constient cade pentru scurt timp, dar prezinta hemiclonii ale corpului, niciodata intalnite in cataplexie; - cu ictusul laringian al lui Charcot , la care caderea brusca se asociaza cu pierderea cunostintei, precedate de chinte de tuse si furnicatura laringiana; - cu paralizia familiala periodica, in care diskaliemia nu da simptome rapide si scurte ca in catalepsie; - cu tulburarile circulatorii vertebro-bazilare; - cu derobarea partiala a membrelor inferioare; -cu epilepsia statica a lui Ramsay Hunt, al carei atac se caracterizeaza printr-o cadere brusca de scurta durata fara convulsii, dar cu pierdere de cunostinta; -si cu crizele de akinezie partiala (Andre Thomas), la care lipseste factorul emotional declansator si care se asociaza cu tulburari de constienta ce persista, cu senzatie de instrainare si dezorientare si cu amnezie mai mult sau mai putin complexa. Cataplexia si paralizia somnului narcolepticilor pot avea cauze comune (Kelly, 1991). Ambele simptome pot fi legate de activarea masiva a sistemului inhibitor descendent din trunchiul cerebral unde isi
83
are originea si care ajunge, in timpul stadiului de somn REM, la neuronii motori spinali. Un studiu asemanator cataplexiei poate fi indus la animale prin injectarea directa de carbacol (agonist colinergic) in formatiunea reticulata pontina dorsala (Miler si Dement, 1974). Regiunea de inducere a starii respective de atonie, fara somn REM, corespunde foarte bine ariei pontine, a carei distructie duce la somn REM fara atonie ( Kryger si colab., 1989). Pierderea tonusului muscular in timpul somnului REM nu se extinde la ochi si nici la muschii urechii medii. In timpul atacului cataplectic si al paraliziei somnului pacientii pot misca ochii. In ciuda abilitatii de a adormi rapid si a intra imediat in prima perioada a REM, narcolepticii au un interval de timp REM mai scurt decat normalii si o arhitectura perturbata a somnului. In general, narcolepticii prezinta deviatii excesive ale stadiilor somnului, manifestate in special in intervalul de la somnul REM la stadiul 1 al somnului cu unde lente (Scwitch, 1984). Somnul REM este frecvent intrerupt, semn narcoleptic cunoscut sub denumirea de fragmentare a somnului REM. Cel mai adesea, narcolepsia idiopatica implica o combinatie de factori genetici si de mediu, dar in narcolepsia simptomatica secundara intervin leziuni cerebrale (tumori cerebrale) si leziuni care afecteaza trunchiul cerebral, in special puntea. Guilleminault si Anagnos (1998) au comunicat primul raport in care releva, prin imagerie cu rezonanta magnetica, semnale anormale pontine la pacientii cu narcolepsie. Parasomniile somnului paradoxal ale subiectilor narcoleptici. Paralizia somnului se manifesta prin incapacitatea de a mobiliza membrele, capul si de a respira cu o amplitudine normala asociata cu o angoasa importanta. Tulburarile de comportament in somnul paradoxal (TCSP) se caracterizeaza prin pierderea intermitenta a atoniei in cursul somnului paradoxal (SP) si prin aparitia unei activitati motrice elaborate asociata cu o activitate onirica. Ondze si colab. (1998) au avut ocazia de a inregistra la un subiect narcoleptic de 48 de ani internat pentru cataplexii frecvente 5 episoade paroxistice, din care 3 in cursul noptii si 2 in cursul unui test iterativ de latenta a adormirii (TILA) care a urmat polisomnografia nocturna. Clinic, subiectul avea
84
secuse ale capului si miscari ale buzelor cu bomanituri si cuvinte inaudibile sau de tip nu pot, nu, mi-e teama , etc. Polisomnografia a notat descarcari musculare, miscari oculare rapide, unde teta si in dinti de fierastrau. Primele 3 episoade s-au produs in al 3-lea ciclu al somnului, primul debutand la 27 de minute dupa SP, iar al treilea a avut loc cu 11 minute inaintea terminarii SP. Al 4-lea si al 5-lea episod s-au produs in timpul celei de-a doua si a treia sesiuni a TILA. Concluzia lui Ondze si colab (1998) releva incapacitatea de a se ridica in timpul paraliziei somnului. Cu toate acestea, atonia musculara incompleta, miscarile corporale si aparitia lor in timpul somnului paradoxal sugereaza mai mult TCSP. Aceasta tulburare a aparut la pacientul lui Ondze si colab (1998) in forma intermediara intre PS si TCSP. Drogurile care accentueaza transmiterea la nivelul sinapselor centrale catecolaminergice afecteaza diferentiat si diferitele simptome ale narcolepsiei. Stimulentele de tipul d- amfetaminei favorizeaza controlul somnolentei si al atacurilor de somn prin sintetizarea transmitatorului la terminalele nervoase, dar nu au nici un efect asupra celorlalte simptome ale narcolepsiei. Antidepresivele triciclice, care blocheaza reabsortia norepinefrinei si serotoninei de catre terminalele presinaptice, previn cataplexia, dar nu au nici un efect asupra atacului de somn. Prin urmare, medicamentele eficace in tratarea atacului de somn au un efect slab asupra cataplexiei si invers. Acest fapt sugereaza ca simptomele narcolepsiei, ca si componentele fiziologice ale somnului REM, reflecta activitatile separate ale populatiilor neuronale (Mendelson si colab. , 1982; 1983 si 1984). Narcolepsia are o puternica componenta ereditara, chiar daca debuteaza tardiv in decada a doua. Hipersomniile. Initial, s-a considerat ca hipersomnia nu se distinge de somnul normal decat prin profunzimea si durata sa, prin bruschetea aparitiei si imposibilitatea de a se sustrage influentei sale. Ulterior, s-au reliefat diferentele dintre somnul normal si cel patologic, in care se inglobeaza diverse tulburari ale constientei, ce merg de la somn pana la coma.
85
Somnul patologic este insotit de anomalii electrice sau de o activitate electrica comparabila cu somnul fiziologic. Aceasta dualitate electrica corespunde celor doua tipuri de hipersomnii. Unele se sprijina pe date anatomoclinice ce arata ca leziuni encefalitice provoaca diverse tulburari ale starii de constienta, ce merg de la somn la coma. Altele nu au la baza modificari anatomice decelabile, fapt pentru care sunt raportate ipotetic la unele perturbari functionale. Gradul tulburarilor de constienta, care merg de la somnolenta la coma, depinde de localizarea si intinderea leziunii cerebrale. Hipersomniile simptomatice prelungite au, spre deosebire de cele paroxistice din cadrul narcolepsiei, o durata care atinge mai multe ore, zile, saptamani, sau luni. Un somn care depaseste 10 ore la adult si 12 ore la copil poate fi considerat ca anormal, in afara cazului cand este vorba despre un somn compensator. Modul de instalare, durata, profunzimea precum si reversibilitatea completa, imediata si rapida a somnului constituie criterii de diferentiere a somnului fiziologic de sincopa, narcoza, absenta epileptica, hipnoza, narcolepsia si coma. Forme polisimptomatice ale hipersomniei idiopatice. Hipersomnia idiopatica a fost descrisa pentru prima data in anul 1976 de catre Roth. In descrierea sa initiala autorul distinge forme polisimptomatice caracterizate printr-un episod principal de somn de lunga durata, o mare dificultate de trezire, o somnolenta diurna mai mult sau mai putin permanenta si sieste tipice de durata lunga neodihnitoare; si forme monosimptomatice mai prost caracterizate, cu episoade de somn cu durata normala sau lunga, trezire placuta, somnolenta diurna permanenta sau recurenta si sieste mai mult sau mai putin odihnitoare. Dauvilliers si colab. (1998) au raportat 12 cazuri de insomnie idiopatica polisimptomatica, la care in afara semnelor descrise anterior autorii au semnalat debutul in copilarie (3 cazuri), in adolescenta (7 cazuri) si la varsta adulta (2 cazuri). In concluzie, autorii arata ca hipersomnia idiopatica polisimptomatica se caracterizeaza printr-o durata maxima de somn in decursul celor 24 de ore. Somnolenta este o stare intermediara intre veghe si somn. Aceasta atipire putin profunda, in care pierderea cunostintei nu este completa, este penibila, de neinvins, desi nu se instaleaza brutal. In acest timp, bolnavul poate intelege cuvintele rostite cu voce tare si poate raspunde cu o oarecare luciditate.
86
In absenta stimularilor exterioare, somnolenta se instaleaza din nou. Letargia este o tulburare de vigilenta sau reglare a starii somnveghe. Adesea, aceasta este provocata de hipnoza sau de produsi anestezici (narcoza). Clinic, ea poate fi confundata cu coma, dar se diferentiaza de aceasta prin absenta tulburarilor neurovegetative grave si prin posibilitatea unei treziri tranzitorii printr-o stimulare forte. Starea intrerupta de o excitatie violenta conserva un grad cert de obnubilare si torpoare intelectuala. Instalarea letargiei se face brusc sau progresiv, iar durata este de ore, zile, luni, ani. Uneori, ca si la somnolenta, apare inversarea ritmului nictemeral. Evolutia merge catre disparitie sau coma. Sechelele se pot manifesta prin somnolenta, insomnie si sindrom narcoleptic. Somnolenta si letargia pot exista izolat sau asociate cu confuzii mintale, obnubilare sau terpoare. Acestea nu sunt decat simptome clinice ale numeroaselor afectiuni (infectioase, tumorale, vasculare, traumatice, metabolice, endocrine) pe care le vom aminti in continuare. Encefalita letargica (Cruchet si Von Economo) sau epidemica realizeaza cele mai pure hipersomnii continui. Cand debutul este brutal, bolnavii in plina sanatate simt o invincibila nevoie de a dormi, culcandu-se oriunde. Initial, bolnavul poate fi trezit prin excitatii slabe. In forma ambulatorie a encefalitei epidemice bolnavul poate lucra, dar adoarme cand are un moment de liniste. In formele severe, hipersomnia este profunda si poate dura mai multe saptamani sau luni. Uneori, bolnavul se trezeste pentru nevoi fiziologice sau pentru a bea si manca, dupa care readoarme. Perioadele de somnolenta sunt intrerupte si urmate de faze de excitatie, de insomnii sau delir. Exista si o forma insomnica a encefalitei epidemice. Febra, paraliziile oculare si prostratia complexa reprezinta un tablou clinic care denota o atingere mezodiencefalica. Maladia somnului este o alta boala infectioasa, al carei tablou clinic dominant este hipersomnia diurna de profunzime variabila, continua sau paroxistica, asociata uneori cu insomnie nocturna. Astfel, tripanosomiaza realizeaza o serie de stari intermediare intre vigilenta normala si un somn profund sau coma. Ea duce la o perturbare
87
profunda de organizare a somnului cu rasunet asupra fazelor I si IV, respectand stadiul miscarilor oculare. Encefalitele virale cu virusi neurotropi se insotesc de cele mai multe ori de hipersomnii, timp in care bolnavul doarme toata ziua si toata noaptea, dar poate fi trezit. Insomnia sau inversarea ritmului nictemeral sunt rare in cursul encefalitelor si apartin formelor delirante. Encefalitele vaccinale dau de obicei forme letargice. Encefalitele melitococice constituie o complicatie a brucelozei iar hipersomnia este o manifestare a unei afectiuni cerebrale. Tabloul dominant este constituit din torpoare, obnubilare intelectuala, somnolenta sau letargie. Encefalopatia Gayet-Wernicke are ca simptome dominante tulburari de constienta, somnolenta intretaiata de perioade de agitatie, uneori insomnie, o deteriorare intelectuala progresiva, cu apatie si indiferenta afectiva, care evolueaza catre o stare confuzionala cu crize de agitatie si delir, paralizii ale nervilor oculomotori si tulburari de echilibru. Afectiunea este determinata de leziuni cu caracter hemoragic, situate in partea superioara a trunchiului cerebral periependimar, interesand nucleii nervilor oculomotori. Ea este atribuita unei carente de vitamina B1, provocata mai frecvent de alcoolism. In concluzie, in cadrul encefalitelor sau a meningoencefalitelor constatam o atingere selectiva a substantei cenusii de la nivelul calotei mezencefalice si a regiunii hipotalamice posterioare. Hipersomniile din cursul proceselor expansive intracraniene formeaza, de asemenea, o categorie distincta. Procesul expansiv, generator de hipersomnii, poate avea o localizare diversa. Astfel, hipersomnia poate fi intalnita in toate sindroamele de hipertensiune intracraniana, dar se asociaza cu o stare de torpoare, lentoare si saracire a ideatiei, realizand o vascozitate a gandirii de intensitate variata. In afara hipertensiunii sau hipotensiunii cerebrale, hipersomnia poate fi un simptom insotitor al tumorilor cerebrale, care comprima regiunea hipotalamica posterioara, infundibulo-tuberiana si mezencefalica, constituind uneori unicul semn. In tumorile de trunchi cerebral apar sindroame clinice determinate de lezarea acestuia si de viteza cu care se dezvolta blocarea LCR, cresterea presiunii intracraniene si a hidrocefaliei.
88
Hipersomniile de origine vasculara cerebrala (ischimie sau hemoragie) se asociaza cu paralizii oculare sa cerebeloase ce constituie semne de mare valoare diagnostica. De interes deosebit sunt leziunile localizate in trunchiul cerebral care infiltreaza substanta reticulata. Se admite ca aceste leziuni vasculare ale trunchiului cerebral localizate in teritoriul pedunculo-protuberential posterior pot uneori realiza integral semiologia nevraxitei epidemice cu agitatie psihomotorie, mioclonii, atingeri oculare si tulburari de somn. Tulburarile de vigilenta si somn, akinezia si oftalmoplegia bilaterala sunt adesea revelatoare de tulburari circulatorii in partea superioara a trunchiului cerebral. Somnolenta este un semn important al hemoragiilor din calota pedunculara. Sindromul hemoragic din partea superioara a pedunculilor este frecvent si se caracterizeaza clinic printr-o oftalmoplegie disociata sau completa, asociata cu perturbari de coordonare motrica si mai ales de somn. Hipersomniile de origine traumatica sunt mai putin studiate. Ele se datoreaza unei contuzii cerebrale, in special a trunchiului cerebral superior sau a unui hematom intracranian, care prin intermediul unei hernii temporale comprima trunchiul cerebral. De asemenea, leziunile traumatice ale trunchiului cerebral superior sunt susceptibile de a antrena hipersomnii prelungite. Hipersomniile simptomatice din cursul afectiunilor psihiatrice sunt mai putin frecvente. Dally (1974) a observat o tendinta irezistibila la somn dupa socuri psihice, dupa disparitia unei fiinte dragi. Astfel de insomnii sunt interpretate ca un fel de protest impotriva evenimentelor neplacute care vin sa afecteze cursul existentei sau ca o maniera de sustragere de la consecintele penibile ale unui eveniment. Sunt de semnalat si somnul, letargia simpla sau complicata cu contracturi, catalepsia si moartea aparenta isterica. Distinctia este data de absenta rezolutiei musculare, existenta miscarilor palpebrale, contractia membrelor si a maxilarului, tendinta de conservare a atitudinilor, reactia la stimulii nociceptivi aplicati pe piele si pe mucoase. Uneori, nevrozele angoase, sindroamele korsakoviene acute, starile maniacale, melancolice si catatonice sunt insotite de veritabile hipersomnii si adormiri spontane. Somnul hipnotic echivaleaza cu o stare de somn fiziologic indus.
89
Hipersomniile reactionale pot aparea in unele situatii afective sau conflictuale importante. Dupa cataclisme poate aparea la supravietuitori o stare de stupoare sau de somn irezistibil. Este bine cunoscuta aparitia somnului consecutiv unei sarcini dificile sau a unor situatii de analiza a activitatii. In clinica, sunt cunoscute si studiate doua tipuri de hipersomnii a caror explicatie fiziopatologica nu este inca elucidata.
1) Sindromul Pickwick, descris de catre Burwell si colab
(1956), se traduce prin accese de somnolenta, care apar la persoane tinere obeze, cu insuficienta respiratorie prin hiperventilatie, ce antreneaza hipoxemie cu hipercapnie acidotica, cianoza, poliglobulie si insuficienta cardiaca dreapta. Modificarea ritmului respirator, relevat prin pauze de 20-40 s este urmata de o inspiratie profunda, care alunga somnul si antreneaza trezirea. Somnul nocturn este agitat din acelasi motiv al aparitiei anomaliilor respiratorii cu pauze care duc la numeroase treziri. Acestea sunt asociate cu miscari partiale, globale sau mioclonii care pot ajunge pana la crize convulsive. Faza de somn lent profund este rar atinsa, iar faza de somn cu miscari oculare poate sa nu se produca. Hipoxia si hipercapnia par sa joace un rol esential in aparitia acceselor de somn. La acesti bolnavi se presupune posibilitatea existentei unei anomalii a chemoreceptorilor chemoreceptorilor fata de presiunea O2 si CO2. 2) Sindromul Klein-Levin, care a fost precizat de Levin in 1936, se caracterizeaza prin aparitia unor perioade lungi de somn, a caror durata poate varia de la 1 la 3 saptamani. La acestea se adauga o foame excesiva (bulimie) si tulburari de comportament de tip depresiv sau de expresie confuzoonirica. Sindromul apare la persoane tinere, intre 10 si 30 de ani, de sex masculin. Debutul poate fi progresiv relevat prin perioade de foame sau senzatie de frig, oboseala psihica, tulburari de comportament de tipul agitatiei, confuziei sau hiperexcitabilitatii sexuale, care pot persista multe zile dupa perioada de somn.
90
In timp nictemerului, perioadele de trezire au o durata de 5-9 ore si sunt insotite de o foame devoranta care duce la o crestere rapida in greutate, mai rar la sete exagerata si la iritabilitate confuza. Aproape toti autorii insista asupra importantei semnelor psihice din acest sindrom (iritabilitate, hiperactivitate, senzatii de depersonalizare, stare confuza, tulburari schizofrenice, etc). Fiziopatologia acestui sindrom nu este cunoscuta, dar ea se asociaza cu degenerari ale functiilor de baza (foame, sete, temperatura, etc) care depind in mare parte de dereglarile diencefalice si hipotalamice. Pe an apar aproximativ 3 astfel de episoade, iar disparitia sindromului, de fapt ca si aparitia sa, se produce fara o cauza aparenta.
Parasomniile. Parasomniile se caracterizeaza printr-o gama larga de comportamente normale, irezistibile, care sunt exagerate de somn sau apar exclusiv in timpul diferitelor stadii ale somnului, clarificand astfel unele mecanisme ale biologiei somnului normal, cum ar fi: enurezisul nocturn, somnambulismul, tulburarea comportamentului REM, teroarea nocturna, cosmarurile si groaza. Enurezisul nocturn al copiilor si al tinerilor apare independent de stadiul REM cu vise. Enurezisul idiopatic sau esential, a carui cauza nu este cunoscuta, este corelat cu diminuarea capacitatii vezicii urinare si cu intarzierea maturarii controlului nervos respectiv. Ocazional, enurezisul poate fi determinat de anomaliile tractului urinar, de cistite, de diabetul zaharat sau insipid si de epilepsie. Intr-un episod enuretic tipic, s-a observat o perioada de somn agitat urmata de cateva secunde de liniste, dupa care se produce enurezisul. Imediat dupa incident, este dificil de trezit pacientul din somn, acesta fiind confuz si incapabil de a-si aminti visele atunci cand se trezeste. Prin urmare, enurezisul nocturn nu este cauzat de vise. Studiile de laborator au evidentiat ca putine episoade enuretice (3 din 22) au legatura cu somnul REM (Kelly, 1991). Somnambulismul se manifesta prin coborarea din pat si printrun mers initial instabil, cu ochii deschisi si cu o fata inexpresiva. Cand comportamentul somnambulului devine mai complex si mai coordonat (evita obiectele, curata mesele, se duce la baie, mormaie sau vorbeste
91
incoerent), uneori raspunde monosilabic la intrebari. Daca este lasat in pace, somnambulul se reintoarce in pat, iar la trezire isi reaminteste putine despre activitatile nocturne sau despre vise. In laborator, somnambulismul apare aproape intotdeauna in stadiul 3 sau 4 al somnului cu unde lente. Datorita inhibitiei intense descendente a neuronilor motori spinali si a paraliziei din timpul somnului REM, devine clar ca starile somnambulice cu pasi lenti nu pot aparea in timpul episoadelor REM (Jacobson si colab., 1965; Mendelson, 1987). Astfel, sa clarificat ca somnambulismul apare exclusiv in timpul somnului cu unde lente, cel mai frecvent in prima treime a noptii cand predomina stadiul 3 si 4. Ca si enurezisul, somnambulismul apare mai mult la copii decat la adulti si se diminueaza cu varsta. Tulburarile comportamentului REM apar la pisici in cadrul anumitor leziuni de trunchi cerebral. In astfel de situatii, ele apartin somnului REM fara prezenta paraliziei normale. In timp ce majoritatea parasomniilor sunt inofensive, cosmarurile cu miscari violente ale acestor stari sunt adesea amenintatoare pentru partenerul de somn si periculoase pentru cel care viseaza. Intr-un studiu efectuat de Mahowald si Schenek (1989) se arata ca 85% din persoanele cu somn violent sufera leziuni , iar 44% lovesc partenerul de pat, uneori serios. Unii pacienti cu tulburari ale comportamentului REM prezinta leziuni de trunchi cerebral identificabile sau alte probleme neurologice. In starea de veghe 50-60% din aceste persoane nu prezinta nici un deficit evident. De fapt, majoritatea celor cu somn violent nu au simptome de agresivitate in timpul zilei. In tulburarea comportamentului REM paralizia normala din acest stadiu al somnului lipseste, fapt datorita caruia persoanele sar din pat si actioneaza conform visului. Din fericire, pacientii raspund bine la medicamentatia anticonvulsivanta (clorazepam, benzodiazepine, carbamazepin) (Kelly, 1991). Bruxismul nocturn caracterizat prin frecarea involuntara si energica a dintilor in cursul somnului afecteaza 15-20% din populatie. Aceasta tulburare inconstienta debuteaza in cursul varstei de 17-20 de ani si se mentine, cu remisiuni spontane in jurul varstei de 40 de ani. Cauza nu este cunoscuta, dar ipotezele fiziopatologice evoca rolul unor anomalii dentare sau al unui mecanism neurologic central.
92
Teroarea nocturna, cosmarurile si visele terifiante apar in stadiul somnului cu unde lente si REM, mai frecvent la copii si mai rar la adulti. Aceste vise tulburatoare au adesea caracteristici fiziologice si psihologice exagerate. Atacurile de teroare nocturna (pavor nocturnus) ale copiilor sunt cel mai bine caracterizate. Astfel, la 30 de minute de la adormire, copilul se ridica brusc din pat, tipa, atinteste cu ochii mari unele obiecte imaginare, fata se acopera de transpiratie iar respiratia se ingreuneaza. Imediat dupa atac, care dureaza 1 sau 2 minute, amintirea visului este rara si fragmentara iar in dimineata urmatoare nu-si mai aminteste nimic despre acel episod. Patternul evocarii fragmentare reprezinta o caracteristica a somnului cu unde lente (stadiul 3 si 4). Diazepamul poate suprima teroarea nocturna, paralel cu declinul stadiului 4 al somnului cu unde lente (unde delta). La adulti, asemenea episoade sunt rare si se caracterizeaza prin oprimare respiratorie, paralizie partiala, anxietate, transpiratie, expresie faciala fixa, dilatare pupilara si dificultate respiratorie. In timpul zilei, pacientii respectivi prezinta anxietate care depaseste limitele normalului. Visele inspaimantatoare apar in perioadele REM normale ale persoanelor de toate varstele. Aceste vise infricosatoare care contin imagerii complexe, nu se asociaza cu deprimarea respiratiei si include varfuri pontogeniculo-occipitale, ce nu au putut fi masurate direct la om. Deoarece somnul REM este mai extensiv si mai intens decat somnul continuu, din punct de vedere fiziologic, majoritatea viselor REM terifiante apar la primele ore ale diminetii. Adesea, aceste episoade REM infricosatoare se refera si la cosmaruri. Clinic, fenomenele de vis cu grad inalt de anxietate care apar in timpul perioadei REM pot fi deosebite de cele care apar in timpul stadiilor somnului cu unde lente (Dement si colab., 1975). Ca si celelalte tulburari cu unde lente (enurezisul si somnambulismul), teroarea nocturna se diminueaza cu varsta de-a lungul somnului delta. Medicamentos, ea poate fi complet inlaturata cu ajutorul benzodiazepinei, care reduce in mod selectiv somnul delta. In contrast, dupa perioada copilariei timpul somnului REM nu poate fi modificat in mod apreciabil si nici nu poate fi suprimat cu medicamentele respective. Prin urmare, tulburarile somnului cu unde
93
lente si visele terifiante din perioadele REM trebuie tratate in mod diferit.
Apneea din timpul somnului. O alta tulburare a somnului se caracterizeaza prin perioade frecvente de pauze respiratorii denumite apnei ale somnului. Gastaut si colab. (1963) au descris un grup de pacienti cu apneea somnului care nu-si mai amintesc frecventele perioade de trezire nocturna si care acuza un somn prea accentuat sau indelungat. Acestia au fost incadrati in sindromul de apnee cu hipersomnolenta. Ulterior, Dement si colab. (1975) au descris un alt grup de pacienti cu tulburari asemanatoare, dar care acuzau insomnie prin faptul ca nu adormeau imediat dupa perioada de apnee. Ei reprezinta aproximativ 10% din pacientii cu apneea somnului. Apneea somnului afecteaza toate varstele, indiferent de sex. Totusi, aceasta tulburare este intalnita mai frecvent la varstnici. Ea a fost acuzata ca fiind unul din factorii sindromului de moarte brusca la copii. Unii cercetatori au constatat ca aproximativ 30% din persoanele de peste 65 de ani au apneea somnului, dar multe dintre acestea sunt asimptomatice, neinsotindu-se de alte degradari. Totusi, este greu de crezut ca apneea este singura tulburare. Uneori se asociaza cu suprimarea activitatii centrului respirator medular, timp in care diafragmul si muschii intercostali raman imobili (Kales si Kales, 1973). In perioada de apnee care dureaza 15-30 de secunde, oxigenul din sange scade, iar dioxidul de carbon creste, fapt care duce la stimularea centrului respirator si la reluarea functiei muschilor amintiti (Kelly, 1991). Adesea, plamanii nu se umplu cu aer din cauza colapsului muschilor orofaringieni aparut in contextul relaxarii muschilor corpului din timpul somnului cu unde lente. Dupa 1 minut, concentratia excesiva de dioxid de carbon din sange provoaca trezirea persoanei care doarme, dupa care tonusul muscular revine la normal. Dupa cateva secunde, individul adoarme iar ciclurile respective se pot repeta de aproximativ 1000 de ori pe noapte. Tulburarile neuropsihologice care apar la bolnavii cu apneea somnului pot fi secundare hipoxiei nocturne sau fragmentarii somnului. Kales si colab. (1985) si Pochat si colab . (1993) insista in mod
94
particular asupra depresiei si asupra tulburarilor de memorie, de gandire, de invatare si de comunicare. Greenberg si colab. (1987) si Bacque si colab. (1996) au observat tulburari de atentie, tulburari ale eficacitatii motorii, ale abilitatilor grafice si constructive. Pentru a explica ansamblul acestor simptome, autorii de mai sus evoca posibilitatea existentei unor leziuni subcorticale. Simptomele de deteriorare corticala , afazia, apraxia si agnozia sunt in general absente. Sepala si colab. (1991) afirma ca dificultatile principale ale acestor pacienti vizeaza somnul, lucrul,aptitudinile mintale si in special sentimentul de a avea o sanatate proasta. Persoanele astfel afectate sunt in general obeze, hipertensive si cu tulburari de ritm cardiac, astfel incat primul act terapeutic se refera la cura de slabire. Perturbatiile psihologice ale acestui tip de boala se manifesta prin depresie cronica, anxietate, insomnie si acuze somatice (Bacque si colab. 1996). Somnolenta diurna si adormirile incoercibile aparute dupa pranz pot impiedica reluarea lucrului. Adormirile sunt direct responsabile si de accidentele rutiere care in acest caz se multiplica cu sapte (Findley si colab. 1988). Medicamentele pentru tratarea apneei somnului nu exista dar cand acest sindrom este provocatde obstructia cailor aeriene superioare poate fi incercat un tratament mecanic sau unul chirurgical. Tratamentul mecanic se refera la fixarea unei masti si la administrarea sub presiune a aerului in scopul mentinerii deschise a cailor aeriene ale gatului intre respiratii. Aceasta ventilatie cu presiune pozitiva ofera rezultate absolut eficace cu conditia sa fie tolerata in toate noptile. Tratamentul chirurgical (faringoplastia) are in vedere largirea cailor aeriene superioare prin ablatia uvulei si inlaturarea mucoasei si tesutului limfoid. Aceasta da rezultate bune la 50-60% din cazurile serioase (Kelly, 1991).
Insomnia. Insomnia este un simptom caracterizat prin imposibilitatea mentinerii duratei si calitatii somnului necesare activitatii normale din timpul zilei. 30% din cei care se prezinta la consultatie se plang de
95
insomnie si de alte tulburari neintelese inca in mare parte. Pentru diferentierea tipurilor de insomnie, este necesara cunoasterea perioadelor somnului normal. Astfel, unii pacienti cu insomnie subestimeaza somnul real din timpul noptii. S-a constatat ca unele persoane care acuza insomnie dorm si viseaza normal dar somnul lor de dimineata este de calitate proasta si neodihnitor. Dement si colab. (1975) au examinta somnul la 127 de indivizi cu insomnie si au constatat ca timpul mediu de adormire este de 15 minute iar durata somnului este de 7 ore. Autorii au estimat ca 10-12% din persoanele cu insomnie au un somn fiziologic normal. Formal, acesti indivizi au fost incadrati in sindromul de pseudoinsomnie sau de agnozie a somnului. Alti 30% din indivizii examinati sunt mentiuni in stare de trezire de catre unele evenimente fiziologice involunatare, cele mai comune fiind spasmele periodice stereotipe, cunoscute sub denumirea de mioclonii nocturne. O alta conditie care duce la intarzierea debutului somnului se datoreaza impulsului irezistibil de miscare a membrelor, denumit sindromul picioarelor agitate. Prin urmare, 50% dintre persoanele cu insomnie dorm normal, dar somnul lor este tulburat de evenimente fizice de care nu-si dau seama. Studiile polisomnografice efectuate la pacientii cu insomnie cronica si acuze severe au relevat prezenta unor disfunctionalitati moderate ale somnului (scurtarea somnului, trezirea intermitenta, eficacitatea scazuta a somnului). La acestia, continuitatea din timpul stadiului cu unde lente este mai importanta decat desfasurarea timpului total de somn. Alte insomnii sunt determinate de diminuarea somnului delta, cel mai profund stadiu al somnului cu unde lente, in timp ce altele au la baza o temperatura mai ridicata a corpului, temperatura masurata rectal. Anticiparea insomniei poate juca un rol major la cel putin 15% din cazuri. Ea este clasificata in randul insomniilor psihofiziologice (Lydic si Biebuyck, 1988). Aceasta insomnie conditionata de locuinta si de mediul inconjurator dispare cand individul doarme la hotel sau in alta parte. Astfel, aproximativ 30% din insomnii se datoreaza tulburarilor emotionale, anxietatea fiind legata de dificultatea adormirii iar depresia de trezirea timpurie.
96
Kupfer si Foster (1972) au constat ca pacientii depresivi prezinta o scurtare a intervalului dintre debutul somnului si faza REM, la 5-15 minute de la dormire. Latenta normala pentru somnul REM este de 8090 de minute. Insomnia temporara este consecinta naturala a alterarii ritmului circadian. In societatea moderna disruptia ritmului circadian normal este determinata de calatoriile pe distante mari cu avionul, de lucrul in schimburile de noapte, de unele activitati de afacere, de regimul din armata, etc. Sindromul schimbarii rapide a fusului orar (Jet-Lag) determinat de schimbarea meridianelor se caracterizeaza prin somnolenta diurna excesiva, insomnie la adormire si frecvente treziri nocturne in special in a doua parte a noptii. Acest sindrom este tranzitor avand o durata de 214 zile in functie de varsta pacientului, de numarul fuselor orare traversate si de capacitatea de adaptare. Daca investigatiile si tratamentul pacientilor cu somnolenta diurna excesiva sunt oarecum precizate, abordarea si tratamentul subiectilor insomnici este imprecisa. Ondze si colab. (1998) au urmarit 100 de insomnici cronici, cu ajutorul unei metodologii riguroase constatand din interogatorii standardizate, examene clinice, chestionarul Pittsburgh, testul de personalitate MMPI, agenda trezirii si a somnului, chestionarul de topologie craniana si un examen polisomnografic pe timpul uneia sau a doua nopti. Ulterior pacientii au fost urmariti prin consultatii timp de 3 luni pana la un an. Insomnia familiala fatala. Insomnia familiala fatala este o boala ereditara rara, provocata de degenerescenta bilaterala a nucleilor anterior si dorsomedian din talamus. Progresiv sindromul se complica cu disfunctie neurovegetativa , dizartrie, mioclonii si coma care duce la deces. Patogenia acestei distructii talamice este insuficient cunoscuta.
Somnul batranilor. Unul din cei mai semnificativi determinanti ai somnului persoanelor normale este varsta. La batrani, problemele somnului se amplifica datorita faptului ca stadiul 4 al somnului cu unde lente diminueaza sau este virtual eliminat in decada a saptea de viata. Din
97
aceasta cauza, varstnicii consacra mai mult timp stadiului somnului cu unde lente, din care adesea se trezesc. In societatea noastra ritmul circadian al somnolentei este bifazic, dar piroteala normala de dupa amiaza este mai pronuntata la persoanele in varsta. Mai mult, din ratiuni inca putin cunoscute, batranii isi restabilesc cu dificultate ceasornicul biologic in cazul traversarii unor zone intinse. Scurtarea marcata a timpului de somn este adesea secundara si altor probleme de sanatate intalnite la varstnici. Pacientii cu maladie Alzheimer dorm adesea in timpul zilei, iar naoptea au un somn fragmentat. In momentul de fata tratamentul medicamentos utilizat este cel cu benzodiazepine, deoarece ele imbunatatesc calitatea somnului si suprima somnul cu unde lente, mult timp considerat ca fiind stadiul cel mai odihnitor. Aceste proprietati fac ca medicamentele respective sa fie eficace atat in tratamentul insomniei cat si in tulburarile somnului delta. Studiile polisomnografice au aratat ca flurazepamul, cel mai utilizat in insomnii, duce la cresterea stadiului 2 al somnului cu unde lente. Benzodiazepinele ajuta pacientii sa aiba un somn mai mult continuu decat unul mai lung. Persoanele cu insomnie au in timpul somnului o temperatura corporala mai mare,iar benzodiazepinele le-o scade, fapt care se reflecta pozitiv asupra somnului cu unde lente (Sewitch, 1987; Kryger si colab. 1989). Cu toate acestea, desi benzodiazepinele sunt mai sigure decat barbituricele, ele dau obisnuinta iar la intreruperea brusca a acestora apar simptome extrem de dezagreabile. Mecanismul de inducere a somnului prin flurazepam implica receptorii neuronali benzodiazepinici, care sunt implicati si in fiziologia reglarii somnului normal. Mendelson si colab. (1982) au constatat, la sobolani, prezenta unui antagonist al receptorilor benzodiazepinici (3 hydroxymethyl-carboline), care induce cresterea dozei dependenta de latenta somnului, reducerea somnului cu unde lente (nu si a activitatii REM) si o trezire persistenta, fara a cauza modificari majore in activitatea motorie. Cele mai multe medicamente utilizate pentru reducerea somnului (amfetaminele) provoaca alterari profunde ale activitatii motorii si ale altor comportamente. Daca se va dovedi ca - carbolina actioneaza direct asupra somnului normal reducandu-l, fara a determina modificari
98
comportamentale motorii majore, atunci medicamentul respectiv ar putea fi considerat ca un foarte bun somnolitic. Acesta ar putea fi folosit in tratamentul bolnavilor cu somnolenta excesiva.
Stadiile somnului normal .

Metoda principala de monitorizare a stadiilor somnului uman este electroencefalograma (EEG). Stadiile 1-4 ale somnului cu unde lente caracterizate EEG prin frecvente din ce in ce mai lente si cu voltaj mai inalt corespund starilor de somn din ce in ce mai profund. Cand o persoana adoarme, EEG trece progresiv prin toate cele 4 stadii ale somnului cu unde lente intr-o perioada de 30-45 de minute, iar la revenire parcurge aceleasi stadii in ordine inversa, in aceeasi perioada de timp. EEG inregistrata in stare de veghe este constituita din unde cu voltaj scazut si activitate rapida. Urmatoarele 4 stadii ale somnului cu unde lente reprezinta stadii cu profunzimi succesive. Voltajul EEG cel mai scazut este inregistrat in stadiul 1. Stadiul 1 al somnului non REM poate fi deosebit de stadiul 1 REM numai cu ajutorul electrooculografiei si a electromiografiei. Inregistrarile facute in stadiul 2 contin numeroase explozii caracteristice fusurilor de somn cu durata de 1-2 sec. Stadiul 2 al somnului cu unde lente ocupa aproximativ o jumatate din somnul total. In stadiul 3 si 4 domina undele lente de somn (somnul delta). Ele apar in prima treime a noptii si dispar adesea complet mai tarziu, catre dimineata. Stadiul 3 si 4 al somnului cu unde lente ocupa aproape 15% si are loc in prima jumatate a perioadei de somn. In timpul somnului cu unde lente muschii se relaxeaza, dar activitatea somatica nu este absenta. Cei care dorm normal executa ajustari posturale majore, aproximativ la fiecare 20 de minute, in timp ce altii reactioneaza astfel la fiecare 5 minute (Mc Ginty si Szymusiak, 1990). In timpul parasimpatica. somnului cu unde lente predomina activitatea
Frecventa batailor cardiace si tensiunea arteriala scad, iar motilitatea gastrointestinala creste.
99
Pragul pentru trezirea din somnul cu unde lente variaza invers cu frecventa EEG. Stadiul 4 al somnului cu unde delta este cel mai dificil de intrerupt. La 90 de minute dupa debutul somnului apar numeroase modificari fiziologice abrupte. EEG devine desincronizata cu voltaj scazut, rapid, asemanatoare dar nu identica cu cea a starii de trezire. Aceasta stare de somn a fost denumita somn paradoxal, somn activ si somn desincronizat. Inregistrarile facute pe animale au relevat ca desi activitatea corticala este desincronizata, EEG hipocampica este inalt sincronizata cu unde teta (4-10 Hz). Stimularea continua cu frecventa inalta a nucleului talamic ventrointermediar (VIM) este eficace in tratamentul tremuraturilor severe. Nucleii talamici reticulati, implicati in geneza fusurilor somnului, sunt adiacenti nucleului VIM. arnulf si colab., (1998) au studiat efectul stimularii VIM asupra genezei fusurilor de somn si au constatat ca arhitectura si calitatea somnului nu se modifica prin stimularea respectiva. Autorii au ajuns la concluzia ca stimularea nucleului talamic VIM este selectiva si nu modifica fusurile somnului. Generatorul neuronal al ritmului teta este localizat in patura celulelor piramidale ale campului CA1 din girusul dintat si din cortexul entorinal. Ritmul teta hipocampic este observat in starea de trezire, in special cand EEG corticala are o desincronizare maxima. Acest pattern cerebral activ este cuplat cu pierderea tonusului muscular din intregul corp. Scapa de aceasta paralizie generalizata numai muschii scheletici care controleaza miscarile ochilor, oscioarelor urechii medii si respiratiei. Cel care doarme pierde la un moment dat si abilitatea reglarii temperaturii corpului, modificand-o in directia temperaturii ambiante. Acest fapt se datoreaza suprimarii activitatii simpatice. Un alt semn este reprezentat de contractia severa a pupilelor (mioza). Proprietatea dramatica si fundamentala a acestui stadiu al somnului este reducerea homeostaziei (Kelly, 1991). In 1957, Dement si Kleitman au descris in timpul somnului cu desincronizare EEG, miscarile oculare rapide (REM). Acest stadiu activ al somnului a fost numit somn REM. Multe miscari oculare din timpul somnului REM sunt lente si oscilatorii, dar peste acestea se suprapun si izbucniri de miscari oculare rapide. Miscarile oculare rapide si activitatea fazica a muschiilor urechii medii coincid cu activitatea
100
electrica brusca, fazica inregistrata la animale din diferite structuri ale trunchiului cerebral (partea dorsala a puntii, nucleul motor al oculomotorului, trigemenului si facialului), ale talamusului (nucleul geniculat lateral) si ale cortexului auditiv si vizual. Aceste unde monofazice ascutite ce se propaga rostral de la punte, au capatat denumirea de varfuri ponto-geniculo-occipitale (PGO). De fapt, puntea, generatoare a activitatii fazice, este considerata ca un pacemaker, ce dirijeaza multe evenimente fazice ale somnului REM, in care includem activitatea muschilor urechii medii, spasmelor musculare,modificarile respiratorii, rata batailor cordului si fluxul sanguin coronarian (Kirbi si Verrier, 1989). In timpul somnului REM creste pragul de trezire la stimulii mediului inconjurator astfel incat REM este considerat ca cel mai profund stadiu al somnului. In acelasi timp, un om sau un animal care doarme se poate trezi spontan din somnul REM mult mai usor. Dupa criteriul intern al trezirii, REM este cel mai usor stadiu al somnului. Prin urmare, profunzimea somnului nu reprezinta un parametru unitar. In general, fiecare somn REM este precedat de o perioada de somn lent si in mod normal, nu survine niciodata la debutul somnului de noapte. Somnul cu unde lente, care precede si care urmeaza unui stadiu REM este un somn superficial care face parte din stadiul 1 sau 2. In fine, majoritatea persoanelor trezite din somnul REM isi amintesc rapid visele, in timp ce mai putin de jumatate din cele trezite din somnul cu unde lente nu raporteaza nici o activitate mintala. In timpul unei nopti tipice de somn, adultul normal prezinta perioade de somn cu unde lente si perioade de somn REM. Stadiile REM apar la intervale regulate si se succed de 4-6 ori pentru o durata de somn de 8 ore. Dupa prima perioada REM intervalele dintre celelalte perioade REM ale unei nopti scad, in timp ce lungimea fiecarui episod REM tinde sa creasca. Durata totala a somnului cu miscari oculare (REM) este in medie de o ora si jumatate pana la 2 ore, adica de 20-25% din durata totala a somnului, in timp ce durata somnului cu unde lente este de 6 ore, adica 75-80% din ansamblul somnului. Prima parte a somnului, cu o durata de aproximativ 2 ore, este formata dintr-o lunga perioada de somn cu unde lente si dintr-o perioada REM de scurta durata. Stadiile mai usoare ale somnului cu unde lente, impreuna cu perioada mai lunga a REM au loc de preferinta in a doua jumatate a noptii, astfel incat orele de dimineata se asociaza in mod normal cu treziri mai frecvente. Stadiul 4 din somnul cu unde lente si somnul REM au caracteristici distinctive pentru fiecare individ. Stadiul 4 al somnului
101
cu unde lente este mult mai influentat de timpul anterior fara somn, in timp ce somnul REM este mai putin afectat de acesta. Somnul REM si stadiul 4 al somnului cu unde lente sunt afectate diferentiat de anumite medicamente. Multi agenti psihoactivi, dar in special alcoolul si barbituricele suprima somnul REM, in timp ce stadiul 4 raspunde mai putin la aceste droguri si mai mult la altele (Kryger si colab., 1989). De ex., stadiul 4 al somnului cu unde lente poate fi redus de benzodiazepine intr-o masura mult mai mare decat somnul REM (Kelly, 1991). Prin urmare, ciclul de somn constituit dintr-o perioada de somn cu unde lente si dintr-o perioada de somn REM poate fi considerat drept unitate de somn, a carei expresie variaza in cursul noptii. Privarea selectiva de somn REM pentru o perioada de 16 zile nu duce la aparitia unor tulburari psihologice serioase. Scurtarea somnului REM timp de cateva nopti este urmata de initierea sa precoce, de prelungirea sa si de cresterea frecventei perioadelor REM. Cu cat privarea este mai lunga, cu atat si reboundul REM este mai lung si mai larg. Existenta unui mecanism compensator de recuperare a somnului REM pierdut sau suprimat sugereaza ca somnul REM este necesar din punct de vedere fiziologic. Patternul somnului se afla sub influenta diferitilor determinanti ontogenetici si filogenetici. La om necesarul de somn zilnic scade in perioada copilariei si adolescentei, se egalizeaza la varsta medie, dupa care se diminueaza din nou la batranete. Inevitabilitatea tulburarilor semnificative de somn la varstnici nu este inca destul de clara. Dupa perioada neonatala, somnul si veghea devin progresiv stabile, iar ciclurile de somn se modifica progresiv, astfel incat la varsta de 3-4 ani ritmul somn-veghe este bine instalat. Cea mai evidenta modificare produsa odata cu maturarea patternului de somn uman implica numarul stadiilor REM si stadiul 4 al somnului cu unde lente. Necesitatea somnului REM incepe in uter. Somnul REM ocupa aproximativ 80% din totalul timpului de somn al unui nou nascut prematur cu 10 saptamani si 60-65% din timpul de somn al unui nounascut prematur cu 2-4 saptamani. Cu alte cuvinte, somnul REM al nounascutului umple o jumatate din timpul normal de somn zilnic de 16 ore. La varsta de 2 ani, somnul REM scade abrupt la 30-35% din timpul
102
de somn, iar la 10 ani se stabilizeaza la 25%. Astfel, durata absoluta zilnica din somnul REM scade brusc de la 8 ore la nastere, la 1,5-1,75 ore la debutul pubertatii (Campbell si Tobler, 1984; Curran si Franza, 1988). Prin urmare, dupa varsta de 2 ani, numarul ciclurilor de somn se diminueaza progresiv odata cu varsta si cu instalarea unui ritm nictemeral (gr. Nux, nuctes= noapte, hemera= zi) stabil. La batrani somnul prezinta o anumita dezorganizare sau involutie, marcata indeosebi prin frecventa trezirilor nocturne, prin multiplicarea ciclurilor de somn nocturn si prin facilitarea atipirilor diurne. In ceea ce priveste somnul cu unde lente, se poate remarca faptul ca adormirea se produce adesea cu dificultate. In aceasta perioada apar bufeuri de unde lente, iar complexul K si fusurile de somn sunt putin frecvente si imprecis conturate. Ritmul cardiac este instabil, miscarile respiratorii sunt neregulate, de multe ori intalninduse perioade de apnee de 10-20 de secunde ce alterneaza cu perioade de tahipnee. Aceste modificari respiratorii pot realiza ritmuri de tip Cheyne-Stookes (Krueger si Karnovsky, 1987). A doua parte a noptii este mai stabila, somnul cu unde lente traducandu-se prin unde lente continue si generalizate, de amplitudine mijlocie (25-50V). In aceasta perioada ritmul cardiac si cel respirator sunt stabile (Popoviciu, 1972). Studiile unor cercetatori au aratat o reducere marcata a somnului REM la subiectii mai tineri. Apoi, la grupul de subiecti mai varstnici s-a relevat o distributie frapanta a stadiului 1 spre ultima treime a noptii, stadiile 3 si 4 aparand mai ales in prima treime a noptii. Stadiul 4 al somnului cu unde lente scade exponential in tot timpul dezvoltarii si in perioada varstei mijlocii, disparand adesea dupa 60 de ani. Declinul stadiului 4 al somnului cu unde lente la batrani coreleaza cu cresterea numarului de treziri normale spontane si in ultima instanta cu revenirea la un pattern circadian bifazic de somn (aceasta echivaleaza cu atipirea de dupa amiaza). In anul 1966 Roffwarg si colab. au sugerat ca somnul REM joaca un rol important in dezvoltarea sistemului nervos, rol asemanator cu cel al exercitiilor fizice in dezvoltarea muschilor. Aceasta teorie are in vedere faptul ca somnul REM provoaca o activitate intensa a circuitelor neuronale si ca substanta cerebrala consuma in cursul somnului REM mai mult oxigen decat in timpul oricarui exercitiu fizic sau mintal din timpul perioadei vigile. Astfel, s-a postulat ca somnul REM reprezinta o
103
sursa potenta de stimulare interna necesara maturarii propriului creier. Totusi, aceasta teorie nu explica de ce visele continua si dupa dezvoltarea completa a creierului (Kelly, 1991). In anul 1965, Jouvet si Delorma au descoperit ca paralizia care apare in timpul somnului REM poate fi eliminata selectiv prin lezarea puntii, in special a locus-ului ceruleus. Intreruperea puternicei inhibitii motorii a starii REM releva la pisica un comportament lipsit de paralizie in timpul somnului REM. Acest comportament specific fiecarei specii se manifesta prin atac, furie, fuga, pregatire si explorare (Borbely si Valarx, 1984). Miscarile din timpul starii REM sunt strans legate de explozia varfurilor PGO din timpului somnului REM. Somnul REM al tuturor animalelor poate fi programat genetic. Din aceasta cauza, circuitele neuronale care controleaza secventele comportamentului instinctiv pot fi organizate in timpul somnului REM conform programului genetic, care ulterior se adauga repertoriului creierului matur (Gaillard, 1983). Totusi, pentru punerea in practica a comportamentului instinctiv exista si alte posibilitati situate in afara somnului REM. Astfel, patternul instinctiv motor se formeaza la animalele tinere in timpul comportamentului de joc manifestat in stare de veghe. Dupa studiile lui Morrison (1988) asupra somnului REM fara atonie, reglarea comportamentului motor din timpul somnului REM depinde de locul si marimea leziunilor experimentale din trunchiul cerebral. Leziunile progresive si mai intinse ale formatiei reticulate pontine duc la desfasurarea progresiva si mai elaborata a comportamentului in timpul somnului REM. De fapt, anticiparea acestei relatii a sugerat lui Morrison ca pisicile respective nu actioneaza in afara viselor. Din aceasta cauza, comportamentul agresiv a fost observat in timpul REM numai in cazul in care leziunile au fost extinse in partea rostroventrala a mezencefalului.
104
Bibliografie
Constantin Enachescu (2003), Tratat de Psihanaliza si Psihoterapie, Ed. Polirom, Iasi. Sigmund Freud (Traducere, studiu introductiv si note: Dr. Leonard Gavriliu) (1990), Introducere in Psihanaliza. Prelegeri de Psihanaliza. Psihopatologia Vietii Cotidiene, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti. Leon Danaila, Mihai Golu (2000), Tratat de neuropsihologie, Ed. Medicala, Bucuresti.
105
106

Psihanaliza Interpretarea Viselor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Psihanaliza Interpretarea Viselor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Interpretarea Viselor

Somnul si visele Somnul si viata psihica

Visul: Dificultati si abordari preliminare

Abordarea Somnului din Perspectiva Neuropsihologica.

Visele si fiziologia somnului.

Stadiile somnului normal .

S-ar putea să vă placă și