Sunteți pe pagina 1din 50

SILVIA PITIRICIU

LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ. MORFOLOGIE

CUPRINS

Semestrul I. Tematica Unitatea de învățare I. Substantivul Unitateade învățare II. Determinarea Unitatea de învățare III. Adjectivul Unitatea de învățare IV. Numeralul Unitatea de învățare V. Pronumele personale Unitatea de învățare VI. Pronumele nepersonale Tipuri de subiecte propuse pentru examen

Semestrul al II-lea Tematica Unitatea de învățare I. Verbul. Categorii gramaticale Unitatea de învățare II. Sintaxa verbului. Conversiunea Unitatea de învățare III. Adverbul Unitatea de învățare IV. Prepoziția Unitatea de învățare V. Conjuncția Unitatea de învățare VI. Interjecția Tipuri de subiecte propuse pentru examen

Facultatea de Litere Departamentul de limba română, literatură română și filologie clasică

LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ. MORFOLOGIE Anul al II-lea Semestrul I

Titular de curs : conf. univ. dr. Silvia PITIRICIU

TEMATICĂ :

Substantivul Adjectivul Numeralul Pronumele personale Pronumele nepersonale

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I SUBSTANTIVUL

Obiective:

- cunoașterea conceptelor gramaticale aferente substantivului

- identificarea caracteristicilor și a categoriilor gramaticale ale substantivului

- delimitarea locuțiunilor substantivale de alte grupuri de cuvinte

- fixarea morfologiei substantivului prin întrebări-problemă și prin sarcini de lucru

Timpul alocat: 2 ore

Definiţie. Caracteristici Substantivul este o clasă lexico-gramaticală, care se caracterizează morfologic, sintactic, semantico- pragmatic. Din punct de vedere morfologic, substantivul are gen fix, constant, flexiune după număr, caz, determinare. Din punct de vedere sintactic, este nucleul unui enunţ, poate îndeplini funcţii sintactice în cadrul propoziţiei, poate fi echivalentul unei propoziţii sau al unei fraze. Din punct de vedere semantico- pragmatic, îşi asociază referentul numai în combinaţie cu un determinant (un copil, acest profesor); denumeşte obiecte (fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, acţiuni, stări sufleteşti, însuşiri, relaţii). Substantivele sunt: concrete (animate: casă, om; inanimate: caiet, pai); abstracte (veselie, bunăvoință); masive (nume de materii: aur, rugină); colective (armată, popor); verbale (plecare, trimitere); adjectivale (frumusețe, bunătate). Tipologie În funcție de obiectele denumite (de același fel sau unice), substantivele sunt: comune, desemnând obiecte de același fel, neindividualizate (bancă, student, profesor, curs) și proprii, desemnând obiecte unice (Ion, Maria, Craiova, România). După structură, sunt simple (carte, tablou, ieșire, Sibiu, Cairo) și compuse ( bunăvoință, clarvedere, traista-ciobanului, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Jiu).

Sarcini de lucru:

1. Explicați conținutul sintagmei substantive concrete. 2. Substantivele proprii sunt unice? Explicați!

Caracteristici Genul este o trăsătură inerentă a substantivului (impusă de obiectele denumite din realitate); este fix, deosebirile de gen nu constituie o categorie morfologică manifestată în flexiune; marca genului apare odată cu morfemele de număr, de caz sau de determinare). Genul are formă și conținut (obiectele pot fi însuflețite, corespunzând valorilor de masculin, feminin, și neînsuflețite, corespunzând neutrului).

Genul natural corespunde substantivelor de sex bărbătesc (băiat, moș, unchi) și femeiesc (fată, femeie, ba). Nume precum om, părinte, animal sunt termeni generici, acoperă ambele sexe. Genul gramatical: masculin (m), feminin (f), neutru (n). Sunt masculine numele comune și proprii ale ființelor de sex bărbătesc (nepot, cuc, Gheorghe), unele nume de lucruri (perete, hamburger), nume de munți (Carpați, Alpi), arbori (vișin, prun), plante (crin, lujer), monede (leu, forint), numele lunilor anului (ianuarie, februarie), numele notelor muzicale (do, re, mi) etc. Sunt feminine numele comune și proprii ale ființelor de sex femeiesc (fetiță, mătușă, Maria), unele nume de lucruri (carte, foarfecă, lingură), nume de țări (România, Serbia), nume de continente (America, Australia), nume de anotimpuri (primăvară, toamnă), numele zilelor săptămânii (luni, marți, miercuri), nume de fructe și flori (prună, pară, garoafă), nume de senzații și stări psihice (bucurie, foame, durere), nume de abstracte verbale infinitivale (plecare, sosire, așteptare). Sunt neutre unele nume de lucruri (tablou, vagon), nume ale simțurilor (auz, văz, miros), nume de vânturi (Zefir, Austru), nume de sporturi (fotbal, handbal) etc. Genul se exprimă și cu ajutorul sufixelor lexicale (moționale). Substantivele mobile prezintă opoziția de gen cu ajutorul sufixelor moționale:

-ă (student, studentă; elev, elevă), -easă (bucătar, bucătăreasă; croitor, croitoreasă); -esă (negru, negresă; prinț, prințesă); -oaică (lup, lupoaică; cerb,cerboaică); -iță (frizer, frizeriță; zidar, zidăriță); -e (învățător, învățătoare; îngrijitor, îngrijitoare); -an (gâscă, gâscan; curcă, curcan); -oi (vulpe, vulpoi; cioară, cioroi). Substantivele epicene sunt rezultatul neconcordanțelor dintre genul natural al ființelor și genul gramatical (acoperă și celălalt gen): masculine (cocostârc, cuc, elefant, rinocer); feminine (lebădă, prepeliță, privighetoare, viperă). Alte substantive epicene: calfă, beizadea, santinelă, ordonanță; decan/ prodecan/ rector/ mecanic-femeie. Arhigenul este legat de distribuția defectivă în contexte de singular și de plural ale substantivelor:

substantivele singularia tantum sau defectivele de plural sunt cele care au forme numai la singular (lapte, mărar, pătrunjel, piper, unt); substantivele pluralia tantum sau defectivele de singular sunt cele care au forme numai la plural (aplauze, moaște, zâmbre, zori). Genul comun privește substantivele cu aceeași formă pentru masculin și pentru feminin ( un/o coate-goale, un/o gură-cască, un/o încurcă-lume, un/o papă-lapte, un/o terchea-berchea). Substantivele heteronime sunt cele care exprimă distincția de gen prin serii binare de cuvinte:

băiat fată, bărbatfemeie, frate soră, unchi mătușă, cocoș găină, țap capră etc. Genul personal privește substantivele proprii nume de persoane, substantive comune referitoare la persoane ori la obiecte personificate. Ele se diferențiază de alte categorii de substantive. De exemplu: spre deosebire de numele comune, numele de persoane la acuzativ se exprimă cu ajutorul prepoziției pe : Văd un om. Îl văd pe Ion. Numele comune se diferențiază de numele de persoane prin flexiune și grafie (litera inițială): floare cf. Floarea; florii cf. Floarei.

Întrebări:

1. Există substantive neutre însuflețite?

2. Substantivele heteronime sunt antonime? Explicați!

4. Categorii gramaticale Numărul este o categorie gramaticală impusă de realitatea materială, de cantitate: singularul (sg) indică exclusiv un singur obiect dintr-o categorie de obiecte (masă, cană); pluralul (pl) indică două sau mai multe obiecte de același fel (glume, sentimente). Numerele se diferențiază cu ajutorul desinențelor, al articolelor, al alternanțelor fonologice ori cu ajutorul modificărilor neregulate ale radicalului:

ecran-0 băiat-0 ecran-e băiat-u-l ecran-u-lui băieț-i ecran-e-lor băieț-i-lor

În formele articulate cu articol hotărât, maculinele și neutrele al căror radical se termină în consoană la singular primesc desinența tematică -u-, înainte de articol. Pluralul este marcat prin :

a. alipirea desinenței la forma de singular: scaun-e, zid-uri, manta-le;

b. înlocuirea desinenței de sg cu cea de pl : tigr-u tigr-i ; ale-e ale-i ; cifr-u cifr-uri. Numărul comun este o categorie gramaticală a substantivelor invariabile după număr (care au

aceeași formă la singular și la plural). Sunt masculine (arici, licurici, genunchi, scai, rățoi); feminine ( azalee, orhidee, vânzătoare); neutre (codice, nume, renume, pântece). Substantivele colective desemnează totalitatea obiectelor de același fel, având formă de singular și sens de plural.

a. propriu-zise : armată, popor, oaste, stol, herghelie, cârd;

b. derivate cu sufixe colective:

-: frunziș, pietriș, aluniș; -iște: iniște, porumbiște, cânepiște; -ime: studențime, tinerime, țărănime; -et: brădet, făget, pomet. Substantive defective de număr Substantivele singularia tantum (au numai formă de singular) sunt nume de persoane : Ana, Maria, Gheorghe; nume de locuri : Craiova, Deva, Dej; nume de materii : cacao, cimbru, lapte, mazăre, mucava, sânge, zestre; nume de abstracte : cinste, curaj, înțelepciune, rușine etc. Substantivele pluralia tantum (au numai formă de plural) sunt nume de locuri : București, Ploiești, Urziceni; nume de sărbători religioase : Rusalii, Sânzâiene, Florii; nume de materie : confetti, lături,

măruntaie; nume de obiecte alcătuite din două părți identice : ochelari, ițari, cioareci; nume de abstracte :

moravuri, universalii, represalii etc.

Întrebări:

1. Care este modalitatea de stabilire a numărului la substantivele invariabile?

2. Cum se poate evita confuzia dintre desinențe și articolele hotărâte omonime?

Cazul este o categorie gramaticală de relaţie, ce exprimă raporturile sintactice dintre cuvinte prin modificările formale ale acestora. Formele cazuale ale substantivului sunt: nominativ (N), genitiv (G), dativ (D), acuzativ (A), vocativ (V), definite prin descrierea sensurilor şi a relaţiilor pe care le exprimă. Când substantivele cu formă de N-A nu poate fi substituit prin clitic pronominal de A, cazul este direct/neutru. Nominativul este un caz al nonsubordonării, al independenţei, constituie singur termenul unui grup nominal. Corespunde unor roluri tematice, în funcţie de caracteristicile semantice ale verbului: agent, pacient, beneficiar, instrument, ţintă etc. Nu este regizat de prepoziţii, impune relaţii: formal, în relaţie cu un verb predicat, este cazul subiectului; în relaţie cu un verb copulativ, este cazul numelui predicativ; în relaţie cu un nominal coreferenţial, este cazul apoziţiei. Funcţii sintactice:

subiect: L-au vizitat colegii. Ion mă asteaptă. nume predicativ : El va deveni avocat. Ea este profesoară. apoziție: Ion, vecinul, l-a ajutat la repararea uşii. Prietenii colegei mele, Dana, sunt oameni de caracter. predicativ suplimentar:

A plecat studentă și s-a întors profesoară. Ne-am despărțit prieteni.

Genitivul este un caz al subordonării faţă de un substantiv, un verb; este cazul posesiei, exprimă posesia unui obiect (G posesiv), agentul, în cazul numelor de acţiune sau de stare (G subiectiv), pacientul (G obiectiv). Se poate construi cu şi fără prepoziții / locuțiuni prepoziționale:

Prepoziţii care cer G: asupra, contra, deasupra, dedesubtul, împotriva, înaintea, înapoia, îndărătul. Locuțiuni prepoziționale care cer G: în faţa, în spatele, în lungul, în latul, de-a lungul, de-a latul, de- a curmezişul, în mijlocul, în ciuda, în pofida, din cauza, din pricina, în afara, în locul ş.a. Funcţii sintactice:

posesor: Cartea Mariei mă interesează. Opinia comisiei l-a mobilizat. posesor al centrului pronominal semiindependent:

Cursul este al profesorului. (al profesorului = GV, nume predicativ) (al = pronume semiindependent centru) Observaţiile sunt ale studenţilor tăi. (ale studenţilor tăi = GV, nume predicativ) (ale = pronume semiindependent centru) complement al numelui (după substantive postverbale, postadjectivale, relaționale):

Plecarea turiştilor pe un traseu dificil îl îngrijorează. Frumusețea văii îl atrage. complement al prepoziţiei (într-o structură mai amplă):

S-au întâlnit în jurul Crăciunului. (în jurul Crăciunului = G Prep., circumstanțial de timp) Leul s-a năpustit asupra prăzii. (asupra prăzii = G Prep., complement prepoziţional)

Dativul este cazul obiectului indirect, arată în folosul sau în dauna cui subiectul săvârşeşte acţiunea, fiind legat de un verb: a folosi, a trebui (cuiva); de un adjectiv: necesar, trebuincios, util (cuiva); de o interjecţie cu valoare verbală: bravo (cuiva). Poate exprima roluri tematice de beneficiar, ţintă, experimentator. Se poate construi cu sau fără prepoziţii. Prepoziţii care cer D: datorită, graţie, mulţumită (contrar, conform, potrivit, aidoma, asemenea, așijderea au statut controversat: sunt încadrate în mod convențional în clasa adverbului). Funcţii sintactice:

complement indirect:

Maria îşi dedică timpul studiului. Bravo studenţilor câştigători! complement indirect al adjectivului:

Are o idee utilă proiectului. Materialul necesar experienţei se află în încăpere. complement indirect al adverbului:

Se comportă cu ei asemenea părinţilor. A greşit aidoma fratelui ei. complement al numelui:

Predarea cursului este o plăcere pentru el. Ion este nepot mamei. complement al prepoziţiei:

A obţinut locul I datorită competenţelor.

(datorită competenţelor = G prep., circumstanțial instrumental)

Au reuşit graţie priceperii. (graţie priceperii = G prep., circumstanțial instrumental) apoziţie în D:

I-am trimis Ioanei, colegei, o scrisoare. I-am spus Mariei, prietenei, rezultatul examenului.

Acuzativul este un caz al obiectului direct, care depinde nemijlocit de prezenţa unui verb tranzitiv, a unui adjectiv, a unei interjecţii cu valoare verbală (regim tranzitiv). Substantivului în acuzativ îi sunt caracteristice roluri tematice atribuite de verbe de acţiune, în general: pacient, beneficiar, ţintă. Se poate construi cu şi fără prepoziții / locuțiuni prepoziționale. Prepoziţii care cer A: cu, la , de, spre, către, în, din, după, prin, peste, sub, peste, între, dintre, lângă; înspre, dinspre, de la, de pe, pe lângă, pe sub, până la etc. Locuțiuni prepoziționale care cer A: faţă de, din cauză de, din pricină de, în loc de, în afară de, în curs de, referitor la, potrivit cu, conform cu, în raport cu, în funcţie de, cu tot, cu toată, cât despre etc. Funcţii sintactice:

complement direct:

Aştept coletul trimis. L-am văzut pe Dan. Iată rezultatul! complement al prepoziţiei:

Vorbește despre misiunea lor. (despre misiunea = complement prepozițional) Studiază la universitate. (la universitate = circumstanțial de loc) Ştie mai mult decât Maria. (decât Maria = complement comparativ) Scrie cu pixul. (cu pixul = circumstanțial instrumental) predicativ suplimentar:

Îl

știam din Craiova.

El

vrea să lucreze ca profesor.

Vocativul este cazul adresării directe, nefiind încadrat în organizarea sintactică a propoziţiei; substantivul nu are funcție sintactică.

Dragi prieteni, vă asteptăm.

Stimate coleg, te invit la curs.

Ioane, grăbește-te!

Vocativul are desinenţe specifice: -e, -ule,-o, -lor.

Cazul direct / neutru privește substantivul cu formă de N-A care nu poate fi substituit printr-un clitic pronominal de A. Funcții sintactice:

complement secundar:

Mă învaţă alfabetul. I-a anunţat decizia luată. complement predicativ al obiectului:

L-au ales preşedinte. L-au botezat Ion. circumstanţial de timp:

Scrie noaptea. Vara plecăm în vacanţă.

Marcarea cazurilor se face analitic şi sintetic, prin desinenţe de număr şi de caz, prin articole, prepoziţii, pronume semiindependente. Un coleg al Ioanei i-a aşteptat pe prietenii studenţilor.

Sarcini de lucru:

1. Precizați asemănările și deosebirile dintre genitiv și dativ.

2. Exemplificați funcția sintactică de complement prepozițional a substantivului în două cazuri diferite.

Determinarea cuprinde o clasă de morfeme care exprimă separarea unui obiect de mulţimea obiectelor de acelaşi fel şi individualizarea lui. Substantivul este determinat definit ori nedefinit în raport cu cazurile şi funcţiile sintactice. Opozițiile pe care le înregistrează substantivele sunt:

nedeterminat: clasă, clase determinat nedefinit: o clasă, nişte clase determinat definit: clasa, clasele

Morfemele determinării definite sunt -l, -le, -a, -i, -lui, -lor. De exemplu: sal-a, caiet-u-l, peret-e-le, flor-i-i, fet-e-i, munţ-i-lor, băiat-u-lui . Morfemele determinării nedefinite sunt o, un, nişte, unui, unei, unor. De exemplu: o sală, un caiet, un perte, unei flori, unei fete, unor munţi, unui băiat.

Flexiunea substantivelor

Declinarea reprezintă totalitatea formelor cazuale. Au flexiune regulată majoritatea substantivelor. De exemplu:

masculine:

1. N = A = G = D sg 2. N = A = G = D pl u-i: astru, aştri ŭ-ĭ: bou, boi θ- i : elev, elevi e- i : perete, pereţi

feminine:

1. N = A sg 2. G = D sg = N = A = G = D pl ă-e: fată, fete θ-le: muşama, muşamale ă- i : ţară, ţări e- i : floare, flori (i)e-(i)ĭ: molie, molii (ĭ)e- θ: odaie, odăi

3. N = A sg 4. G = D sg

5. N = A = G = D pl ă-e-ur i : lipsă, lipse, lipsuri ă-i-ur i : iarbă, ierbi, ierburi e- i -ur i : vreme, vremi, vremuri

ă- i -ur i : ceaţă, ceţi, ceţuri

neutre: 1. N = A = G = D sg 2. N = A = G = D pl u-e: centru, centre ŭ-ĭe: brâu, brâie θ-e: penar, penare (ĭ)u-(i)ĭ: exerciţiu, exerciţii u-ur i : lucru, lucruri

ŭ-ur i : cadou, cadouri θ-ur i : taxi, taxiuri

Există o categorie de substantive care flexiune neregulată, prin formele de plural sau prin formele cazuale de genitiv-dativ articulat cu articol hotărât. De exemplu: om, oameni, cap, capete, soră, surori; noră, nurori; floricică, floricele; rămurică, rămurele; tată, tatei, tatălui ş.a.

La compusele sudate flexionează ultimul element:

bunăvoinţă, bunăvoinţa, bunăvoinţei; scurtmetraj, scurtmetrajului, scurtmetraje, scurtmetrajelor; Câmpulung, Câmpulungului; Sânmartin, Sânmartinului. La compusele nesudate flexionează ambele elemente sau numai un element:

câine-lup, câinele-lup, câini-lupi, câinilor-lupi; mamă-soacră, mame-soacre, mamei-soacre, mamelor-soacre; Baia Mare, Băii Mari; Baia de Aramă, Băii de Aramă; ONG-ul, ONG-uri, ONG-urile.

Sarcini de lucru:

1. Identificați elementele care marchează flexiunea la substantivele neregulate.

2. Explicați relația dintre structura substantivelor și flexiune.

Locuțiunile substantivale Sunt grupuri de două sau mai multe cuvinte, cu unitate de sens, cu un grad de sudură mai mic decât cuvintele compuse, care au valoarea unui substantiv.

Caracteristici:

a. Provin din locuţiuni verbale: a-i părea bine > părere de bine, a o lua la fugă > luatul la fugă, a sta de vorbă > statul de vorbă, a băga de seamă > băgare de seamă, a ține minte > ținere de minte, a se da de-a rostogolul > datul de-a rostogolul, a se lua la întrecere > luatul la întrecere etc.

b. Substantivul-centru al locuțiunii substantivale este compatibil cu mărcile flexionare de tip

substantival şi cu articolul hotărât enclitic.

c. Se analizează ca o unitate, nu fiecare element separat. Unele substantive apar numai în locuțiuni substantivale (singure nu se mai folosesc în limba română actuală): berbeleacul (a se da de-a berbeleacul), fofârlica (a duce cu fofârlica), vileag (a da în vileag), iama (a da iama), valma (de-a valma) ş.a.

Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale) Trecerea de la substantiv la alte clase lexico-gramaticale se face prin:

1. adjectivizare: câini mai bărbaţi, zilele-mi copile

2.

adverbializare: doarme covrig, supărată foc, gol puşcă, îngheţat bocnă

(substantive desemantizate, opace semantic, urmare a elipsei îmbinărilor) La numele care indică momente sau intervale de timp, adverbializarea nu este completă, substantivul poate primi determinanţi. Vine dimineaţă. (dimineaţă = adverb) Vine dimineaţa. Vine dimineaţa aceasta. (dimineaţa = substantiv cu valoare adverbială, circumstanţial de timp) Învaţă noaptea. Învaţă toată noaptea. (noaptea = substantiv cu valoare adverbială, circumstanţial de timp) Aleargă kilometri. Aleargă mulţi kilometri. (kilometri = substantiv cu valoare adverbială,

circumstanţial cantitativ)

3. substantivul devine prepoziţie: A câştigat graţie lor. Mulţumită vouă a obţinut o slujbă.

4. substantivul devine interjecţie: Doamne păzeşte! Noroc bun!

Substantivul este element component:

a. în structura derivatelor:

frunză: frunziţă, frunzuliţă, înfrunzi, înfrunzit, înfrunzire, desfrunzire;

pământ: pământesc, pământiu, pământos, împământeni, împământenit; b. în structura compuselor:

casă: acasă; fel: altfel, defel;

c. în structura locuţiunilor:

minte: a ţine minte, cu minte, fără minte; gând: a avea de gând, a-i pune gând rău.

Substantivizarea

a.

verbe < substantive: plecare, citire, cântat, intrândul;

b.

adjective < substantive: bătrânul, tânăra, frumosul, greul;

c.

adverbe < substantive: binele, aproapele;

d.

numerale < substantive: şaptele, optul, secundul, terţul;

e.

pronume < substantive: sinele, eul;

f.

interjecţii < substantive: oful, ahul.

Model de analiză:

În templu se găsește aurul. în templu=substantiv comun, simplu, neutru, singular, acuzativ, precedat de prepoziția simplă în, nedeterminat, circumstanțial de loc. aurul=substantiv comun, masiv, simplu, neutru, defectiv de plural, nominativ, determinat definit cu articolul l, subiect.

EVALUARE

1. Explicați relația dintre genul natural și genul gramatical al subtantivelor.

2. Precizați modalitățile de stabilire a genului la substantivele defective de număr.

3. Stabiliți elementele prin care este marcat genul gramatical al substantivelor; exemple.

4. Identificați specificul substantivelor în nominativ.

5. Identificați specificul substantivelor în acuzativ.

6. Stabiliți asemănările și deosebirile dintre substantivele compuse și locuțiunile substantivale.

7. Prin schimbarea valorii gramaticale, substantivul trece la alte clase lexico-gramaticale. Explicați procedeul și exemplificați-l.

8. Numiți elementele care intră în structura unui substantiv.

9. Precizați pluralul substantivelor indicate.

10. Articulați cu articol hotărât enclitic substantivele menționate.

11. Analiza morfosintactică a substantivelor din textele date:

„O altă lume mișună între trotuare și prăvălii, o lume locală care-și ia stilul și franchețea de la felul ei de îndeletniciri, materiile directe ale pământului, porumbul, grâul, ovăzul, orzul, vinul, dobitoacele, păsările și, de la schimbul dintre ele, prin mâinile muncite ale celor ce se străduiesc și recoltează”. (Tudor Arghezi) „Iubeam deci și liniștea plajelor goale și strigătele celor care aleargă pe nisip, cum iubeam și fântânile și setea sau templele vechi, năpădite de iarbă, și preotesele îngenuncheate în imaginația mea pe treptele

lor. Și, după cum bănuiți, eram convins că nu există altă înțelepciune decât aceea de a vedea partea însorită a adevărului că trăim”. (Octavian Paler) „Bancherul este un tip care îți împrumută umbrela pe timp de soare, dar care o vrea înapoi exact când începe să plouă”. (Mark Twain) „Bunătatea este o floare, o esență a vieții morale și semn că suntem rupți dintr-o lume nepământeană”. (Ernest Bernea) „Ignoranța este noaptea spiritului, noapte fără lună și fără stele”. (Cicero) „Nestatornicia este, între toate viciile, cel mai mare dușman al liniștii sufletești”. (Seneca)

„Nerecunoștința este un semn de slăbiciune. Niciodată n-am văzut oameni de ispravă care să fi fost nerecunoscători”. (Goethe) „Educația morală nu trebuie să înceapă cu îmbunătățirea moravurilor, ci cu schimbarea modului de cugetare și cu formarea caracterului”. (Kant)

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II ADJECTIVUL

Obiective:

- cunoașterea conceptelor gramaticale aferente adjectivului

- identificarea caracteristicilor și a categoriilor gramaticale ale adjectivului

- delimitarea locuțiunilor adjectivale de alte grupuri de cuvinte

- fixarea morfologiei adjectivului prin întrebări-problemă și sarcini de lucru

Timpul alocat: 1 oră

Definiție. Caracteristici Adjectivul este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte flexibile, subordonate substantivului, cu care se acordă și căruia îi atribuie o informație specifică. Se caracterizează morfologic prin flexiune după gen, număr și caz, marcată prin desinențe (casă frumoasă, clipe minunate ); sintactic, prin raportarea la un substantiv sau la un substitut al acestuia, cu care se acordă și pe care îl modifică semantico-sintactic (profesori exigenți, capete plecate); semantic, prin faptul că exprimă proprietăți ale entităților (student bun, vară secetoasă).

Clase flexionare adjective cu 4 forme flexionare (clasa prototipică): galben, galbenă, galbeni, galbene; adevărat, adevărată, adevărați, adevărate adjective cu 3 forme flexionare: mic, mică, mici roșu, roșie, roșii adjective cu două forme flexionare: greoi, greoaie verzui, verzuie adjective invariabile: cogeamite, ditamai, otova, sadea, bleu, corai, lila, pane etc. Adjectivele cu 5 forme flexionare (tot, toată, toți, toate, tuturor; mult, multă, mulți, multe, multor) sunt considerate cantitative nedefinite.

Clasificarea adjectivelor a. După conținut, adjectivele sunt calificative, categoriale, situative. Adjectivele calificative exprimă proprietăți ale obiectelor (student inteligent, zi frumoasă, facultate mare); formează perechi antonimice (mare mic, alb negru); acceptă adjuncți (din ce în ce mai atent, tot mai interesat); ocupă poziția de nume predicativ ( Ion este harnic.).

Adjectivele categoriale au o clasă de referenți redusă; nu au perechi antonimice; nu acceptă adjuncți, nici complemente; nu acceptă gradarea; au topică fixă; nu apar în structuri exclamative, nici în structuri aflate în relații de coordonare (regim comunist, acid clorhidric, proiect european). Adjectivele situative sunt deictice temporale (fost, actual, următor), spațiale (superior, inferior, dreaptă), modalizatoare (eventual, posibil, potențial), de ierarhizare ( individual, propriu, unic), afective (biet, sărac, nenorocit). b. După structură, adjectivele sunt simple (bun, frumos) și compuse (român-francez, verde-închis).

Categorii gramaticale Adjectivele au categoriile de gen, număr și caz identice cu cele ale substantivului sau ale substitutului:

Unei fete frumoase îi trebuie mulți bani. (f, sg, D) Am primit destule cărți. (f, pl, A) Categoria gradelor de intensitate (de comparație):

Pozitiv (bun, cuminte) Comparativ de superioritate (mai bun, mai cuminte) Comparativ de egalitate (tot atât de bun, la fel de cuminte) Comparativ de inferioritate (mai puțin bun, mai puțin cuminte) Superlativ relativ de superioritate (cel mai bun, cel mai cuminte) Superlativ relativ de inferioritate (cel mai puțin bun, cel mai puțin cuminte) Superlativ absolut de superioritate (foarte bun, tare cuminte) Superlativ absolut de inferioritate (prea puțin bun, prea puțin cuminte) Mărci expresive:

a. adjective adverbializate (penibil de urât, ridicol de slabă)

b. substantive adverbializate care fac parte din expresii (gol pușcă, beat turtă)

c. prefixe superlative (extrafin, ultraaglomerat, hipersensibilă, supraponderal)

d. structuri sintactice comparative (iarba până la brâu de înaltă, prost ca noaptea)

e. structuri sintactice repetitive, cu genitiv (frumoasa frumoaselor, urâta urâtelor)

f. mărci fonetice (rrrău, buuun)

O serie de adjective nu au grade de intensitate (nu acceptă mărcile de gradare). Din această categorie gac parte: împrumuturile savante reprezentând comparative de superioritate din latină (superior, inferior, exterior, interior, ulterior); împrumuturile savante reprezentând superlative din latină (extrem, suprem, maxim, minim, ultim); adjective care includ în semantica lor superlativul (colosal, enorm, desăvârșit, gigantic, grozav, magistral); adjectivele categoriale (sulfuric, diferențial, comunal, sătesc, doljean, profesional.

Întrebări:

1. Adjectivele categoriale sunt legate de anumite contexte. Puteți argumenta acest lucru?

2. Ce caracteristici morfematice au adjectivele de origine latină care nu au grade de intensitate?

Sintaxa adjectivului Grupul adjectival (un centru adjectival și subordonații lui):

carte utilă studenților studiu necesar elevilor coleg foarte ostil schimbărilor

În cadrul grupului adjectival se disting diferite funcții sintactice:

Masa este foarte bogată. (foarte bogată = G adjectiv, nume predicativ: bogată =centru, foarte=circumstanțial cantitativ) Ea este extrem de bucuroasă (extrem de bucuroasă = G adjectiv, nume predicativ: bucuroasă =centru, extrem de = circumstanțial cantitativ) S-a făcut roșu ca racul. (roșu ca racul = G adjectiv, nume predicativ: roșu=centru, ca racul =complement comparativ) Adjuncții G adj. pot fi diferiți: complement indirect (Tânărul este antipatic colegilor); complement prepozițional (La fapta aceasta este complice cu Ion), circumstanțial de relație (Femeia bolnavă psihic a fugit din spital.); circumstanțial de timp (Actorul celebru cândva a fost premiat.); circumstanțial de cauză (Fata bolnavă de frig a fost găsită la marginea pădurii.) etc.

Funcții sintactice ale adjectivului:

modificator: Am întâlnit un copil bun. El a îmbrăcat uniforma militară pentru prima dată. nume predicativ: Un coleg ajuns mare l-a ajutat. Ea a rămas tânără. complement predicativ al obiectului: L-a luat de prost. A luat-o drept inteligentă. complement comparativ: El este mai mult sensibilă decât bună. Mai bine să fie sănătos decât bolnav. circumstanțial de timp: De mic știa să mintă. De tânăr a muncit din greu. circumstanțial de cauză: De supărată, n-a văzut pe unde calcă. De veselă, a uitat să rezolve problema. predicativ suplimentar: A venit veselă.

O consider deșteaptă. apoziție: A venit turmentat, adică beat. Este filosof, adică deștept.

Sarcini de lucru:

1. Exemplificați 10 adjective care cer prepoziția cu, după modelul: compatibil cu

2. Exemplificați 10 adjective care cer prepoziția de, după modelul: apt de

3. Exemplificați 10 adjective care cer conjuncția , după modelul: dator să

Locuțiunile adjectivale Definiție: Sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, cu valoarea și funcția unui adjectiv. Caracteristici: în structura lor sunt grupuri prepoziționale simple sau dezvoltate (de treabă, de ispravă, de frunte, de prost gust, în toate mințile, cu nasul pe sus); grupuri interjecționale (ca vai de el, ca vai de lume); frazeologisme verbale (nu știu cum, cum trebuie, lasă---te-las).

Schimbarea valorii gramaticale Adjectivul trece prin conversiune la alte clase lexico-gramaticale:

1. substantiv: Bolnavii au fost internați. Bătrâna își așteaptă pensia. Ticălosul de vânzător l-a înșelat la cântar.

2. adverb: El scrie frumos.

Ea vorbește deschis. Vă exprimați corect. Treceri de la alte clase lexico-gramaticale la adjectiv: petrecăreț, școlar, principial, durabil, extenuant, hotărâtor.

Model de analiză:

Băiatul harnic a primit o recompensă mare. harnic = adjectiv calificativ, simplu, variabila cu 4 forme flexionare, masculin, singular, nominativ, gradul pozitiv, modificator. mare =adjectiv calificativ, simplu, variabil cu două forme flexionare, feminin,singular, acuzativ, gradul pozitiv, modificator.

EVALUARE

1.

Exemplificați câte 4 adjective pentru fiecare clasă flexionară.

2.

Cum se verifică flexiunea adjectivelor?

3.

Precizați caracteristicile adjectivelor calificative.

4.

Precizați caracteristicile adjectivelor categoriale.

5.

Precizați caracteristicile adjectivelor situative.

6.

Influența sintaxei în realizarea mărcilor expresive ale gradului superlativ.

7.

Exemplificați 4 funcții sintactice diferite în poziție de adjuncți ai adjectivului.

8.

Găsiți sinonimul locuțiunilor adjectivale menționate: de frunte, de treabă, cu stea în frunte, de omenie, fără cap, numai piele și os, de căpătâi, cu cap.

9.

Analiza morfosintactică a adjectivelor din textele date:

„În galeria îngustă din fața templului, ard lumânări. Templul e luminat de ferestre și de candele. E, fără îndoială, unul din templele cele mai frumoase ale sectei roșii, deși nu e grandios. Minunile lui se surprind după câteva ore, în picturile murale sau în lucrătura înflorită a statuilor de bronz sau în bibliotecă”. (Mircea Eliade) „Mai târziu mi s-a făcut frig. M-am sculat și m-am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles. Chiar vântul suna altfel. Aspru și dușmănos. Ridica valuri mari care se prăbușeau la țărm cu un vuiet din ce în ce mai mare”. (Octavian Paler)

„Poate că pentru o lume ești o singură persoană, dar pentru o anumită persoană ești întreaga lume”. (Gabriel Garcia Marquez) „Nu voi fi un om obișnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar”. (Peter O’Toole) „Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta”. (Mark Twain) „Încearcă să fii un om de valoare, nu neapărat unul de succes”. (Albert Einstein) „Dacă vrei să devii bun, dă-ți seama întâi că ești rău”. (Epictet) „Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali”. (Dostoievski) „Nimic nu este nici bun, nici rău, dacă nu îl consideri ca atare”. (Shakespeare) „Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța”. (Anatole France) „Mintea să nu fie totdeauna deopotrivă de încordată. Trebuie să dăm odihnă gândirii, pentru că, după aceea, ea se va trezi mai sigură și mai energică”. (Seneca) „Cea mai mare nedreptate e aceea de a părea drept fără a fi”. (Platon) „Dacă nu știi în ce port vrei să ajungi, niciun vânt nu este favorabil”. (Seneca)

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III NUMERALUL

Obiective:

- cunoașterea conceptelor gramaticale aferente numeralului

- identificarea caracteristicilor și a categoriilor gramaticale ale numeralului

- fixarea morfologiei prin întrebări-problemă și prin sarcini de lucru

Timpul alocat: 1 oră

Definiție. Caracteristici Numeralul este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte care indică numărul obiectelor și ordinea lor prin numărare. Aparține clasei cantitativelor, alături de pronume, cu care are trăsături comune: prin trăsăturile morfosintactice se apropie de pronume (substitute); prin conținutul semantic, seamănă cu adjectivul. Tipuri cardinale: unu, doi, trei ordinale: primul, al doilea

Pentru că

prezintă

asemănări

cu

alte

clase

lexico-gramaticale,

în

GBLR

o

serie

de

numerale

sunt

redistribuite:

Îndoit,

întreit,

împătrit

(multiplicative)

sunt

adjective

provenite

din

participiile

verbelor ;

dacă

se

subordonează unor verbe, sunt adverbe :

Porția întreită nu era pentru el. (adjectiv)

A muncit înzecit. (adverb)

Dublu, triplu, cvadruplu…sunt adjective sau adverbe :

A făcut un salt dublu. (adjectiv)

A băut triplu față de ei. (adverb)

Doime, treime, pătrime…(fracționare) sunt substantive, pentru că au gen fix și forme diferite de număr și caz :

Ei au primit o treime din avere. (substantiv)

O dată, de două ori, de trei ori, prima oară, a doua oară…sunt locuțiuni adverbiale (sunt invariabile, nu au categorii gramaticale, funcționează numai în contexte verbale sau adverbiale, cu funcție de circumstanțial). A bătut la ușă de trei ori. (locuțiune adverbială) Câte unu, câte doi, câte trei…(distributive) și toți trei, toți patru … (colective) sunt considerate în GBLR construcții cu numerale cardinale. Elevii au plecat câte doi spre școală.

aparțin clasei cuantificatorilor, precum

Amândoi, amândo, ambii, ambele, tustrei, câteșitrei pronumele și adjectivele pronominale nedefinite.

(colective)

Numeralul cardinal desemnează entitățile din șirul infinit al numerelor naturale. Formele sale sunt:

simple : unu/una, doi/două, trei, patru,

compuse : unsprezece, doisprezece/douăsprezece, treisprezece

Zero este substantiv (cu pluralul zerouri). Funcționează ca numeral cardinal numai într-un context de tipul „Mai are zero lei în buzunar”. Zece, sută, mie, milion, miliard sunt numerale pentru că:

zece

- sunt invariabile după gen și caz, au număr fix (plural);

- pot fi însoțite de demonstrativul semiindependent cei/cele;

- intră în construcții distributive cu semiadverbul câte: câte zece;

- pot exprima aproximarea numerică: vreo zece, circa o mie.

Zece, sută, mie, milion, miliard sunt substantive când:

- intră în componența numeralelor compuse și exprimă un ansamblu de elemente;

- au gen fix și două forme de plural: unsprezece, douăzeci;

- primesc determinanți specifici substantivului : mia, miile.

Întrebări:

1. În baza căror trăsături unele categorii de numerale cardinale sunt asimilate altor clase lexico- gramaticale?

2. Care sunt clasele lexico-gramaticale cu care interferează numeralul cardinal?

Valorile morfologice adjectivală (când numeralul se află lângă substantiv):

Am două cărți. A cumpărat treizeci și două de creioane. Prețul acestor treizeci de creioane a crescut.

(acestor=G, treizeci=G, de=conector, creioane=substantiv în G) Regentul este substantivul, impune numeralului genul și cazul. pronominală (de substitut, când funcționează ca anaforice) Dintre toți copiii, numai doi au ajuns medici. Una dintre cele două fete este profesoară.

Numeralul-pronume păstrează sensul și caracteristicile morfosintactice ale substantivului substituit. substantivală (în construcții: substantiv + numeral și în enunțurile matematice)

A ajuns la kilometrul 3.

Călătorește zilnic cu autobuzul 2.

A luat nota 8.

Funcții sintactice ale numeralului și ale GN din care face parte:

Când are valoare adjectivală, numeralul este:

determinant (al substantivului-centru) Trei studenți citesc în bibliotecă. (trei studenți=GN: determinant+centru, subiect) (numeral cardinal cu valoare adjectivală) Ea are două cărți. (două cărți = GN : determinant+centru, complement direct) cuantificator (facultativ al GN complex):

Aceste patru cărți erau pe raft. (aceste patru cărți = GN : determinant +cuantificator+centru, subiect) (numeral cardinal cu valoare adjectivală) cuantificator ( obligatoriu în GN complex) :

Cele două metode au dat rezultate. (cele două metode = GN : determinant +cuantificator + centru, subiect) (numeral cardinal cu valoare adjectivală) Când are valoare pronominală, numeralul este :

subiect :

Trei au plecat. posesor :

Am primt cărțile celor doi de acolo. (numeral cardinal cu valoare pronominală) complement (după un substantiv postverbal sau postadjectival) :

Cunoașterea a trei dintre ei ne e de folos. (numeral cardinal cu valoare pronominală)

Frumusețea celor două ne-a atras atenția. (celor două = GN numeral, complement : det+centru) complement direct:

Știe două dintre cântecele ei. (numeral cardinal cu valoare pronominală) Am primit cărțile. Am citit-o pe prima. (numeral cardinal cu valoare pronominală) complement indirect:

S-a adresat celor doi dintre ei. (numeral cardinal cu valoare pronominală) complement de agent :

Problema a fost rezolvată de doi dintre elevi. (numeral cardinal cu valoare pronominală) complement prepozițional:

Discută cu patru dintre acestea. (numeral cardinal cu valoare pronominală) predicativ suplimentar :

Le știam trei la părinți. (numeral cardinal cu valoare pronominală) apoziție:

Îi ajută pe toți patru. (pe toți=G prep., complement direct: toți=pronume; patru=numeral, apoziție) Îi așteaptă pe toți trei. (numeral cardinal cu valoare pronominală) Când are valoare substantivală, numeralul este:

modificator:

A plecat cu rapidul 322. (numeral cardinal cu valoare substantivală) Locuiesc în sectorul 3. (numeral cardinal cu valoare substantivală)

Probleme de exprimare:

Ne întâlnim la ora douăsprezece. Venim pe data de doi/două mai. A primit douăzeci și două de garoafe.

Sarcini de lucru :

1. Exemplificați funcțiile sintactice ale numeralelor cardinale cu valoare adjectivală.

2. Exemplificați funcțiile sintactice ale numeralelor cardinale cu valoare pronominală.

3. Exemplificați funcțiile sintactice ale numeralelor cardinale cu valoare substantivală.

Numeralul ordinal desemnează ordonarea numerică a entităților în șirul numerelor naturale simple: primul/prima sau întâiul/întâia, al doilea/a doua, al treilea compuse: al unsprezecelea/a unsprezecea, al doisprezecelea al, a = afixe libere al patrulea = afix discontinuu al, a, ai, ale = pronume semiindependente (Cartea aceasta este a mea.) al, a, ai ale = mărci posesiv-genitivale (Un elev al Mariei a venit mai repede.) Valorile morfologice:

adjectivală (când numeralul se află lângă substantiv):

Ion este elev în clasa întâi. Prima grijă a lui este să se scoale devreme. A cumpărat a doua rochie astăzi. pronominală (de substitut, funcționând ca anaforic) :

Dintre toți, al cincilea a câștigat. Prima dintre ele a ajuns la timp. Am primit două cărți. A doua este mai bună.

Funcții sintactice:

modificator:

Capitolul întâi este mai consistent decât celelalte. (numeral ordinal cu valoare adjectivală) Partea a doua este cea mai bună. (partea a doua = GN, subiect: partea=centru+determinant; a doua=numeral ordinal cu valoare adjectivală, modificator) Acest al doilea volum este mai căutat. (acest al doilea volum=GN, subiect: acest=adjectiv pronominal demonstrativ, determinant; al doilea=numeral ordinal cu valoare adjectivală, modificator; volum = substantiv, centru) determinant (al substantivului-centru):

Primul element este vizibil. (numeral ordinal cu valoare adjectivală)

Al treilea contract nu este bine redactat. (al treilea contract = GN, subiect: al treilea = numeral ordinal cu valoare adjectivală, determinant; contract=substantiv, centru) posesor (după substantivul regent):

Părerea primului ne interesează. (numeral ordinal cu valoare pronominală) Organizarea celui de-al treilea (dintre festivaluri) este reușită. (celui de-al treilea = GN numeral, posesor : celui = pronume semiindependent, determinant ; (de) al treilea = numeral ordinal cu valoare pronominală, centru) complement (după substantive postverbale, postadjectivale sau relaționale):

Plecarea celei de-a patra dintre concurente a eșuat. (celei de-a patra dintre concurente = GN numeral, complement: celei = pronume semiindependent, determinant, (de) a patra=numeral ordinal cu valoare pronominală, centru ; dintre concurente=Gprep., complement prepozițional complement direct:

O aștept pe a șasea. (numeral ordinal cu valoare pronominală) complement indirect:

I-am dat celui de-al șaptelea o carte. (numeral ordinal cu valoare pronominală) complement de agent:

A fost scris de primul. (numeral ordinal cu valoare pronominală) complement prepozițional:

M-am gândit la prima. (numeral ordinal cu valoare pronominală) circumstanțial de loc:

Se duce la al doilea. (numeral ordinal cu valoare pronominală) subiect:

Al doilea este mai bun. (numeral ordinal cu valoare pronominală) nume predicativ:

Ea este prima la matematică. (numeral ordinal cu valoare pronominală) predicativ suplimentar:

Te credeam al doilea. (numeral ordinal cu valoare pronominală) apoziție:

Ea, a doua, e prietena mea. (numeral ordinal cu valoare pronominală)

Sarcini de lucru:

1. Exemplificați funcțiile sintactice ale numeralelor ordinale cu valoare adjectivală. 2. Exemplificați funcțiile sintactice ale numeralelor ordinale cu valoare pronominală.

Probleme de exprimare:

secolul al XX-lea rândul al III-lea al milionulea/al un milionulea banca întâi/întâia

Model de analiză:

Am citit trei cărți foarte bune. trei = numeral cardinal simplu, cu valoare adjectivală, feminin, plural, cazul A, determinant.

Dintre ei, l-am văzut pe al doilea. pe al doilea = numeral ordinal simplu, cu valoare pronominală, masculin, singular, cazul A, complement direct.

EVALUARE

1. Definiți și caracterizați numeralul.

2. Precizați ce categorii gramaticale are numeralul.

3. Explicați în ce condiții numeralul cardinal are valoare adjectivală.

4. Explicați în ce condiții numeralul cardinal are valoare pronominală.

5. Explicați în ce condiții numeralul cardinal are valoare substantivală.

6. Explicați în ce condiții numeralul ordinal are valoare adjectivală.

7. Explicați în ce condiții numeralul ordinal are valoare pronominală.

8. Exemplificați toate tipurile de complement prin care poate fi exprimat numeralul.

10.

Analiza morfosintactică a numeralelor din textele date:

„Pentru o parcurgere pe sărite, dar oarecum logică, a capitalei, care deține peste o sută cincizeci de kilometri pătrați, cu mii de străzi și sute de mii de imobile clădite, s-ar putea împărți orașul în opt tablouri, din care patru cu marile parcuri, și patru împestrițate: Cișmigiul, Șoseaua Kiselef, Grădina Botanică, Parcul Filaret, Gara de Nord, Floreasca, Sectorul Călărași, Oborul”. (Tudor Arghezi) „Dacă nu poți să explici ceva unui copil de șase ani, atunci nici tu nu ai înțeles”. (Albert Einstein) „Viața nu este, oare, de o sută de ori prea scurtă pentru a ne îngădui luxul plictiselii?” (Friedrich Nietzsche) „Nu am dat greș! Pur și simplu am descoperit 10000 de idei care nu funcționează”. (Thomas Alva Edison) „Bunul simț este suma prejudecăților acumulate în primii 18 ani de viață”. (Albert Einstein) „Munca ne salvează de la trei rele: plictiseala, viciul și nevoia”. (Voltaire) „Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți”. (Mihai Eminescu) „Măsoară de șapte ori și taie o dată”. (Proverb rusesc) „Prima treaptă a nebuniei este de a se crede înțelept, a doua este de-a o spune tare, a treia de a nu ține cont de sfaturi”. (Proverb italian) „Un om fățarnic are două fețe și niciun obraz”. (N. Iorga)

Obiective:

PRONUMELE

- cunoașterea conceptelor gramaticale aferente pronumelui

- identificarea caracteristicilor și a categoriilor gramaticale ale pronumelor

- delimitarea locuțiunilor pronominale de alte grupuri de cuvinte

- fixarea morfologiei pronumelui prin întrebări-problemă și prin sarcini de lucru

Timpul alocat: 4 ore

Definiție Pronumele constituie o clasă lexico-gramaticală de cuvinte fără autonomie semantic-referențială, care funcționează ca deictice sau ca anaforice. Caracteristici Din punct de vedere semantic, pronumele are un conținut lexical abstract, face referire la obiecte: ca deictice , își iau referința din situația de comunicare (pronume de persoana I și a II-a); ca anforice, își iau semnificația prin referire la un antecedent (persoana a III-a). De exemplu: Eu am plecat acasă. Colegul meu lucrează. El știe ce are de făcut.

Din punct de vedere morfologic, are categorii de gen, număr, caz, persoană. Ele au ajuns la timp. (pronume personal, feminin, N, persoana a III-a plural) Tu ai decis ce să faci. (pronume personal, N, persoana a II-a)

Din punct de vedere sintactic, are un comportament asemănător substantivului. De exemplu:

subiect: Noi i-am trimis la voi. complement direct.: Te văd bine. complement indirect: I-au dat cartea. complement prepozițional: Ne-a vorbit despre tine. complement posesiv: Își scrie temele. circumstanțial de loc: Au plecat spre voi. nume predicativ: Ea este aceeași. predicativ suplimentar: Îl văd același, un om bun.

PRONUMELE PERSONAL

Definiție Pronumele personal desemnează persoana gramaticală care vorbește (locutorul, agentul, vorbitorul,

emițătorul, transmițătorul), corespunzătoare persoanei I; persoana gramaticală cu care vorbește

(interlocutorul, conlocutorul, receptorul, destinatarul), corespunzătoare persoanei a II-a; non-persoana

gramaticală (non-locutorul, non-interlocutorul), corespunzătoare persoanei a III-a.

Formele

 

accentuate

sg

pl

N

pers. I

eu

noi

A

mine

noi

G

-

-

D

mie

nouă

V

-

-

neaccentuate

A

, m

ne

D

îmi, mi

ne, ni

accentuate

sg

pl

N pers. a II-a

tu

voi

A

tine

voi

G

-

-

D

ție

vouă

V

tu

voi

neaccentuate

A

te

, v

D

îți, ți

, v, vi

accentuate

N pers. a III-a el, ea

ei, ele

A

el, ea

ei, ele

G

lui, ei

lor

D

lui, ei

lor

V

-

-

neaccentuate

A

îl, l, o

îi, i, le

D

îi, i,

le, li

Pronumele personale au și alte forme, precedate de prepoziții: într-însul, într-însa, într-înșii, într-însele; dintr-însul, dintr-însa, dintr-înșii, dintr-însele; printr-însul, printr-însa, printr-înșii, printr-însele.

Caracteristici:

1. Are forme accentuate și neaccentuate. Persoana I desemnează locutorul, persoana a II-a desemnează alocutorul, persoana a III-a indică participanții indirecți la actul de comunicare.

2. Genul este marcat numai la persoana a III-a.

Formele neaccentuate există numai la cazurile D și A.

3. Numai pronumele personal de persoana a II-a are cazul V.

Funcții sintactice:

subiect: Ei merg în excursie. complement direct. : O astept. complement indirect: I-am spus adevărul. complement prepozițional: Maria se teme de ea. complement posesiv: Mi-am pierdut stiloul. complement numeral: Așteptarea lui este în zadar. complement predicativ al obiectului: S-a dat drept el. circumstanțial de loc: Ne îndreptăm spre voi. posesor: Studiile lui s-au încheiat. determinant: Ai ei copii se joacă. nume predicativ: Ion este el. Au valoare neutră unele forme neaccentuate de dativ și de acuzativ: o, i, le, îi. Acestea nu au funcție sintactică, numai valoare stilistică expresivă (specifice limbii populare). De exemplu:

A luat-o la fugă.

Le are la chimie. Îi da cu gura înainte. -i cu vorba, dă-i cu vorba! Au valoare expresivă și formele de dativ etic. De exemplu: Mi ți l-a înșfăcat, cât era de mare.

Sarcini de lucru:

1. Explicați flexiunea incompletă a pronumelui personal.

2. Stabiliți asemănările dintre pronumele personal și substantiv.

PRONUME DE POLITEȚE

Definiție Pronumele de politețe constituie o subclasă a pronumelor personale prin care se marchează o atitudine de respect sau de distanță față de interlocutor.

Forme Există forme la persoana a II și a III-a, singular și plural:

dumneata, dumitale, dumnealui, dumneaei, dumneavoastră, dumnealor; dânsul, dânsa, dânșii, dânsele, dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor; locuțiuni pronominale de politețe: Domnia Ta, Domnia Sa, Domnia Voastră, Domniile Lor. Comparativ cu formele care au un grad de politețe redus (dumneata, dumitale, dânsul, dânsa) sau cu formele care exprimă politețea standard (dumneavoastră, dumnealui, dumneai, dumnealor), locuțiunile pronominale de politețe (Domnia Ta, Domnia Sa, Domnia Voastră, Domniile Lor ) au un grad înalt de politețe.

Funcții sintactice:

Pronumele de politețe au funcții sintactice asemănătoare pronumelui personal. De exemplu:

subiect: Dumnealor au obținut rezultate bune. nume predicativ : Toți sunt ca dumnealui. complement direct : Pe dumneavoastră vă cunoasc. complement indirect : Dumnealor nu le place înghețata.

Întrebări:

1. Cum se abreviază formele pronominale dumneavoastră, dumitale, dumnealui, dumnealor?

PRONUMELE REFLEXIV

Definiție Pronumele reflexiv, subclasă a pronumelui personal, exprimă identitatea referențială între cei doi actanți implicați în actul de comunicare (referentul nominalului subiect este identic cu referentul altui nominal complement).

Forme Au forme propriu-zise la persoana a III-a, în cazurile A și D:

accentuate

neaccentuate

A

sine

se, s

D

sieși, sie

își, și

Pentru pers. I și a II-a împrumută forme accentuate și neaccentuate de la pronumele personal: când persoana și numărul pronumelui subiect coincid cu persoana și numărul pronumelui complement (când pronumele coincide în persoană și număr cu verbul), pronumele este reflexiv. De exemplu:

gândesc la voi. Îți rezolvi treburile bine.

Subclase de pronume reflexive:

Reflexiv-propriu-zis: El se îmbracă. Reflexiv-reciproc: Își dau mâna. Reflexiv-dinamic: Se gândește la ei. Reflexiv-pasiv: Blocurile se construiesc încet. Reflexiv-impersonal: Se știe că au promovat examenul. Reflexiv-eventiv: S-a îngrășat. Reflexiv-factitiv: tund la coafor. Reflexiv-posesiv: Își cumpără cartea din librărie. Dintre aceste pronume, au funcții sintactice reflexivele propriu-zise, reciproce, posesive. Celelalte nu au funcții sintactice, sunt numai mărci gramaticale.

Funcții sintactice:

Pronumele reflexive pot îndeplini diferite funcții sintactice:

complement direct: Se vede în oglindă.

complement indirect: Îmi spun că trebuie să rezist. complement prepozițional : Ea se bazează pe sine. posesor: Ochii-și întoarce spre public. complement: Plecarea-ți prinde bine. complement posesiv: Își desconsideră prietenii.

Sarcini de lucru:

1. Stabiliți asemănările dintre pronumele personale și pronumele reflexive.

2. Stabiliți asemănarea dintre reflexivul factitiv și reflexivul obiectiv.

PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL DE ÎNTĂRIRE

Definiție Pronumele de întărire constituie o subclasă a pronumelor personale, prin care sunt evocați participanții la actul de comunicare și emfaza cu care unul dintre participanți este prezentat de locutor. În limba română actuală funcționează numai ca adjectiv pronominal de întărire (pronume de întărire pe ngă un substantiv, pronume personal sau reflexiv). Din punct de vedere pragmatic, adjectivul pronominal de întărire are rol intensificator și emfatic; din punct de vedere morfologic, se acordă cu centrul nominal în gen, număr și caz; din punct de vedere sintactic, este un modificator extern, se acordă cu centrul grupului.

Forme Adjectivul pronominal de întărire are forme diferite după gen, număr, caz; pronumele de întărire are forme care se modifică în funcție de gen, număr, caz și persoană. persoana I, a II-a, a III-a masculin, sg: însumi, însuți, însuși feminin, sg: însămi, însăți, însăși masculin, pl: înșine, înșivă, înșiși feminin, pl: însene, însevă, înseși/însele

Acordul În privința acordului, formele de masculin ale adjectivului pronominal de întărire nu pun probleme de flexiune: el însuși, lui însuși, ei înșiși, lor înșiși. Adjectivul pronominal de întărire cu formă de feminin, singular are flexiune diferită în cazul D, față de cazul N: ea însăși (N), ei înseși (D). La feminin plural, flexiunea de caz rămâne neschimbată: ele înseși/însele, lor înseși/însele.

Funcția sintactică a adjectivului pronominal de întărire este de modificator. De exemplu: Ei înșiși au participat la concurs. (înșiși= adjectiv pronominal de întărire, masculin, plural, N, modificator)

ADJECTIVUL PRONOMINAL POSESIV

Caracteristici Posesivul se caracterizează semantic, prin desemnarea posesorului; morfologic, prin lexemul posesiv care marchează persoana posesorului și numărul de posesori (trăsături de pronume), acordul în gen, număr și caz cu nominalul care exprimă obiectul posedat (trăsături de adjectiv pronomial); din punct de vedere sintactic, prin apariția în contexte tipic adjectivale. De exemplu: cartea sa, colegii mei, treburile tale

Forme variază în funcție de numărul posesorilor și de cel al obiectelor posedate:

un singur posesor un singur obiect posedat meu, tău, său (m)

mea, ta, sa

(f)

un singur posesor mai multe obiecte posedate

mei, tăi, săi

mele, tale, sale (f)

(m)

mai mulți posesori

un singur obiect posedat

nostru, vostru

noastră, voastră (f)

(m)

mai mulți posesori mai multe obiecte posedate

noștri, voștri

noastre, voastre (f)

(m)

Funcții sintactice ale adjectivului posesiv

posesor:

Opinia ta l-a marcat. Cărțile acestea ale tale sunt bune. (posesivul este după substantivul

centru de GN) complement: Plecarea sa ne-a întristat. (plecarea sa=GN, subiect: plecarea= centru, sa=adjectiv pronominal posesiv) Superioritatea voastră este recunoscută de ei. (superioritatea voastră=GN, subiect) determinant: Frate-meu are șaisprezece ani. (frate-meu=GN, subiect; meu=adjectiv pronominal posesiv, determinant) Ai mei copii au plecat în vacanță. (poziția lui ai mei este înaintea substantivului centru de GN) (ai mei copii=GN, subiect: copii=centru, ai mei= adjectiv pronominal posesiv, determinant)

Posesivul are valoare pronominală când este precedat de prepoziție: contra mea, împotriva ta etc. De exemplu:

El este contra mea.

(contra mea = G prep., nume predicativ; mea = pronume posesiv, complement

Au luat măsuri împotriva ta. (împotriva ta= G prep., complement prepozițional; ta=pronume posesiv, complement al prepoziției)

al prep.)

Ortografie Formele conjuncte ma-sa, soră-sa au și variante populare scurte: -sa (N-A), soră-sa (N-A), -sii (G-D), soră-sii (G-D).

În contexte precum:

Caietul lui Ion este aici, al meu e pe bancă. (al meu = pronume semiindependent + adjectiv pronominal posesiv)

Întrebări:

2.

De ce formele precedate de prepozițiile contra, împotriva sunt considerate pronume posesive?

PRONUMELE SEMIINDEPENDENT al, a, ai, ale

Caracteristici Din punct de vedere sintactic, al este dependent, cere o complinire; semantic, substituie un substantiv recuperabil din context; din punct de vedere morfologic, al își procură referința anaforic, prin raportare la un substantiv exprimat anterior (referința de gen, număr, caz).

Forme Pronumele semiindependent are forme care variază în funcție de număr și de caz.

N-A

sg.

al, a

pl. ai, ale

G-D

pl.

alor

Funcții sintactice ale pron. semiindependent și ale complinirilor sale:

subiect: Ai Ioanei au sosit. (ai Ioanei= GN, subiect: ai=GN pron., Ioanei=posesor) Ai noștri au plecat. (ai noștri= GN, subiect: ai=GN pron., noștri=adjectiv pronominal posesiv, posesor.) complement direct: Le-am primit pe ale aceluia. (pe ale aceluia = Gprep., complement direct: ale=GN pron, aceluia=complement) I-am așteptat pe ai vecinului. (pe ai vecinului= G prep., complement direct : ai= GN pron, vecinului=posesor) complement indirect: Le-am arătat alor tăi drumul. (alor tăi=complement indirect: alor=GN pron., tăi= posesiv) complement prepozițional: S-a bizuit pe ai Mariei. (pe ai Mariei=Gprep., complement prepozițional: ai=GN pron., Mariei=posesor) nume predicativ: Cartea este a colegei. (a colegei= nume predicativ: a=GN pron., colegei=posesor)

al, pronume semiindependent, este un constituent care formează un grup sintactic, cu diverse funcții sintactice. al, pronume semiindependent, nu se confundă cu marca posesiv-genitivală (casa a două femei) ori cu formantul din structura numeralului ordinal (al doilea).

Sarcini de lucru:

1.

Argumentați deosebirile dintre pronumele semiindependent a și marca posesiv-genitivală a.

2. Argumentați deosebirile dintre pronumele semiindependent al și formantul al din structura numeralului ordinal.

PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL DEMONSTRATIV

Definiție Pronumele care exprimă raportul spațial sau temporal dintre vorbitor și obiectele diferențiate în raport cu apropierea ori depărtarea lor de vorbitor; identifică obiectele cu ele însele ori cu alte obiecte. Caracteristici La nivel semantic, indică apropierea sau depărtarea în spațiu și în timp, identitatea sau diferențierea unei entități în raport cu alta; morfologic, variază după gen, număr, caz; din punct de vedere sintactic, are realizare pronominală și adjectivală; pot fi independente sintactic (pronumele demonstrative de depărtare, de apropiere, de identitate, de diferențiere) sau dependente (pronumele semiindependent cel).

Forme de pronume demonstrative acesta, aceasta, aceștia, acestea (literare, de apropiere), forme frecvente în limba literară scrisă ăsta, asta, ăștia, astea (populare, de apropiere), frecvente în limba vorbită standard acela, aceea, aceia, acelea (literare, de depărtare) ăla, aia, ăia, alea (populare, de depărtare) același, aceeași, aceiași, aceleași (de identitate) celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte (literare, de diferențiere) ăstălalt, astălaltă, ăștilalți, astelalte (populare, de diferențiere)

Funcții sintactice ale pronumelui demonstrativ Ca GN cu centru pronume, ocupă diverse poziții sintactice:

subiect: Aceștia au plecat. complement direct: Asta am spus și eu. complement indirect: Celorlalți le-a dat revistele. complement prepozițional: Și-a adus aminte de acelea. (de acelea=Gprep.) nume predicativ: Colega mea este aceasta.

circumstanțial de loc. De la aceia am plecat marți. (de la aceia=G prep.) posesor: Cartea acestuia mă interesează. complement: Plecarea acestuia m-a supărat.

Adjectivul demonstrativ are funcția sintactică de determinant sau determinant emfatic al GN din care face parte:

Acești prieteni ne-au ajutat. (acești prieteni=GN, subiect: acești=adjectiv pronominal demonstrativ, determinant; prieteni=centru) Prietenii aceștia ne-au ajutat la greu. (prietenii aceștia=GN, subiect: prietenii=centru+determinant, aceștia=adjectiv pronominal demonstrativ, determinant emfatic)

DEMONSTRATIVUL SEMIINDEPENDENT CEL, CEA, CEI, CELE

Definiție Este echivalent cu un substantiv determinat definit, pe care îl substituie. Își procură referința anaforic. De exemplu:

Am două cărți. Cea subțire este un roman.

Forme Cel, cea, cei, cele sunt forme cu paradigmă completă. Modul de funcționare:

Valoarea pronominală: când constituentul din dreapta lui nu poate funcționa fără cel; face parte dintr- un grup nominal complex cu centru pronume:

Cel nou e mai frumos. GNpron, subiect (cel= pronume demonstrativ semiindependent, nou=adjectiv, modificator) Cea de aici ne place. GN pron., subiect (cea= pronume demonstrativ semiindependent, de aici=G prep., modificator) Cel de la Ioana este în cameră. GNpron, subiect (cel= pronume demonstrativ semiindependent, de la Ioana=G prep., modificator) Cel poate apărea urmat de un GN în genitiv:

Cel al Ioanei ne-a primit cu bucurie. (cel= demonstrativ semiindependent +marca posesiv-genitivală al + GN substantiv în genitiv Ioanei) Astfel de structuri nu admit lexicalizarea unui substantiv la stânga lui cel (*tatăl cel al Ioanei).

Valoare adjectivală Când acceptă lexicalizarea unui substantiv în stânga, cel devine adjectiv, cu funcție de determinant emfatic:

Caietul cel nou este pe bancă. (caietul cel nou=GN, subiect: caietul=centru+determinant; cel=determinant emfatic; nou =modificator). Când constituentul din dreapta demonstrativului cel poate funcționa fără el, atunci cel este adjectiv, cu funcție de determinant:

Cei doi au plecat. (cei doi=GN num., subiect: cei=adjectiv demonstrativ semiindependent, determinant, doi=centru) Cei doi copii au plecat. (Cei doi copii=GN, subiect: cei=adjectiv demonstrativ semiindependent, determinant; doi=numeral, cuantificator; copii=centru) Cel de-al treilea copil a rămas. (cel de-al treilea copil=GN, subiect: cel=adjectiv demonstrativ semiindependent, determinant; al treilea=numeral, modificator; copil=centru) Cel de-al treilea a rămas.(= Al treilea a rămas.) (cel de-al treilea =GN num., subiect; cel = adjectiv demonstrativ semiindependent, determinant; de-al treilea=centru).

Concluzie

1. cel are statut de pronume, fiind centrul unui GN pron, în structuri în care funcționează ca substitut (ține locul unui substantiv determinat definit).

2. cel are statut de adjectiv, este un element dependent, are funcția sintactică de determinant sau determinant emfatic (structuri care nu obligă la lexicalizarea lui cel).

Cel, cea

Cel mai bun coleg este Ion. (cel mai bun coleg = GN, subiect: cel=adjectiv, determinant; mai bun=Gadj., modificator(mai=circumstanțial cantitativ; bun=centru); coleg=centru) Colegul cel mai bun este Ion. (colegul cel mai bun=GN, subiect: colegul=centru+determinant; cel=adjectiv, determinant emfatic; mai bun=G adj., modificator) El este cel mai bun. (cel mai bun=GNpron, nume predicativ: cel=pronume semiindependent, centru; mai bun=Gadj., modificator)

în

structura gradului superlativ:

Sarcini de lucru:

1. Precizați diferențele dintre pronumele semiindependent cel, cu valoare pronominală și cel, cu valoare adjectivală. Exemplificați!

<