Sunteți pe pagina 1din 25

CIUBOTICA CUCULUI.

CIUBOTICA CUCULUI. Ciubotica cucului ce afectiuni trateaza Ciubotica cucului Insomnie - se face o infuzie din

Ciubotica cucului ce afectiuni trateaza

Ciubotica cucului

Insomnie - se face o infuzie din ciubotica cucului, valeriana si sunatoare, din care se bea o cana inainte de culcare. Are un efect reconfortant si in cazul tulburarilor nervoase; migrena - se beau 2-3 cani de infuzie de flori in fiecare zi; litiaza urinara - se prepara un decoct din radacina din care se consuma 1-2 cani pe zi; tuse - infuzia de flori de ciubotica cucului fluidifica secretiile bronhice si calmeaza tusea uscata; bronsita si pneumonie; cistita; guta si reumatism - se face o cura indelungata cu ceai de ciubotica cucului; atacuri de panica - infuzia de ciubotica cucului regleaza ritmul cardaic si linisteste sistemul nervos; extern - infuzia de planta ajuta la tratarea contuziilor. Planta, cunoscuta si sub numele de primula, se vinde ca floare ornamentala, avand un miros fin de frezie.

1

Cum se administreaza:

- infuzie de flori - se toarna o cana cu apa fiarta peste o lingurita de flori uscate, se lasa la infuzat 10 minute si se bea pentru tratarea racelii.

- decoct de radacina - se pune la fiert intr-o cana cu apa 1 lingura de radacina maruntita. Se lasa sa

dea in clocot, apoi se da la o parte. Se bea dupa ce se raceste, fiind indicat si pentru ca intareste inima.

- vin de ciubotica cucului - se pun flori proaspete de planta intr-o sticla, apoi se toarna deasupra vin alb. Se lasa la macerat 2 saptamani. Din vin se ia cate o inghititura in fiecare zi, fiind bun pentru tratarea afectiunilor cardiace.

- sirop de radacina - se toaca marunt o mana de radacini proaspete, spalate bine de pamanat. Se pun

intr-o sticla si se toarna deasupra miere diluata cu apa. Se lasa la macerat 2-3 saptamani, apoi se ia cate o lingurita pe zi din acest preparat pentru afectiunile respiratorii.

Ce se foloseste de la planta: florile si radacina Cand se recolteaza:

- florile in lunile aprilie, mai si iunie

- radacina in lunile aprilie si mai

Cicoare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Cichorium intybus

2

Cicoare comună (Cichorium intybus) Clasificare ştiinţifică Regn: Plantae Subregn: Tracheobion ta Încrengătu
Cicoare comună (Cichorium
intybus)
Clasificare ştiinţifică
Regn:
Plantae
Subregn:
Tracheobion
ta
Încrengătu
Magnolioph
ră:
yta
Clasă:
Magnoliopsi
da
Subclasă:
Asteridae
Ordin:
Asterales
Familie:
Asteraceae
Gen:
Cichorium
Specie:
C. intybus
Nume binomial
Cichorium intybus
L.

Subspecii

Cichorium intybus ssp. intybus Cichorium intybus ssp. sativus Cichorium intybus ssp. glabratum

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Cicoare

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Cicoare

Cicoarea comună (Cichorium intybus) este o plantă erbacee, perenă, comestibilă, care aparţine genului Cichorium din familia Asteraceae. Este cunoscută din antichitate: în Egiptul antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea bolilor hepato-biliare şi renale. În zilele noastre, rădăcina de cicoare comună este un foarte popular înlocuitor de cafea, iar părţile aeriene sunt folosite în scop medicinal sau culinar (frunzele bazale, cu un gust uşor amărui, se folosesc în salate).

[modifică] Distribuţie geografică

Cicoarea comună este o plantă nativă din nordul Africii, Europa şi Asia, al cărui areal natural s-a extins şi în America de Nord. Este cultivată în regiunile temperate.

4

CIUPERCI. HRIBI. 5

CIUPERCI.

HRIBI.

Hribi - Retete culinare Gourmandine - Hribi sau Pitoance, Manatarci *** sunt cunoscute in unele

Hribi - Retete culinare Gourmandine - Hribi sau Pitoance, Manatarci *** sunt cunoscute in unele zone, sunt ciuperci comestibile, care cresc salbatic prin padurile de *** si gorun, au palarioara de culoarea maro inchis sau bejuliu si piciorusul alb, unele exemplare ating marimi foarte mari.

COADA SORICELULUI.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă.

Coada şoricelului

Achillea millefolium (il

6

u straţie) Clasificare ştiinţifică Regn: Plantae Încrengătu Magnolioph ră: yta
u
straţie)
Clasificare
ştiinţifică
Regn:
Plantae
Încrengătu
Magnolioph
ră:
yta
Clasă: Magnoliopsi da Ordin: Asterales Familie: Asteraceae Gen: Achillea Specie: A. millefolium
Clasă:
Magnoliopsi
da
Ordin:
Asterales
Familie:
Asteraceae
Gen:
Achillea
Specie:
A.
millefolium

Achillea millefolium

L.

Coada şoricelului (Achillea millefolium) este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu frunze penate, păroase şi flori albe sau trandafirii, originară din Europa şi din vestul Asiei. Este întâlnită din câmpie până în regiunile subalpine.

Numele generic de Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care a descoperit planta şi a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaţilor [1] săi. Numele speciei, millefolium, descrie frunzele penate, păroase.

Coada-Soricelului (Achillea millefolium)

penate, păroase. Coada-Soricelului (Achillea millefolium) Descriere: Alte denumri: alunele, braditel, ciuresica,

Descriere: Alte denumri: alunele, braditel, ciuresica, crestatea, crivalnic, garva, iarba- oilor, iarba- stranutatoare, prisnel, rotatele- albe, sorocina. Coada-soricelului este o planta medicinala careia nu putem sa nu-i rezervam un loc in viata noastra. Desi ea constituie sprijinul nostru de baza in unele maladii grave, este considerata in primul rind o planta de leac pentru femei. Nu am cuvinte suficiente ca sa recomand femeilor coada- soricelului. Preotul Kneipp este de parere in scrierile sale: „De multe nenorociri ar fi curatate femeile, daca ar recurge din cind in cind la coada-soricelului!”. Ca este vorba despre o fata tinara care are tendinte spre un ciclu neregulat sau de femeie mai in virsta aflata in plina menopauza sau care a trecut de aceasta perioada, pentru oricare, fie tinara, fie batrina, este importanta sa bea din cind in cind cite o ceasca cu ceai de coada- soricelului. El infulenteaza in toate privintele in mod favorabil organele pelvienel (genitale) ale

8

orcarei femei, asa ca o femeie nu poate face nimic mai bun pentru sanatatea ei decit sa-si culeaga, cu ocazia unei plibari prin padure si cimpie, un buchet proaspat de coada-soricelului. Ea creste in cantitati mari pe cimpii si durmuri inguste de tara, pe la margini de paduri si de lanuri de cereale. Folrile sunt albe sau trandafirii si au in soare un parfum aromatic, acrisor. Florile trebui culese in soare puternic, caci atunci creste continutul in uleiuri volatile si deci forta lecuitoare. „Cunosc o tinara hangita despre care s-a spus deodata ca ar avea cancer la organele pelviene. I s-au prescris raze cu colbalt. Rudele sale au fost instiintate de medici ca boala este incurabila. M-am gindit la preotul Kneipp si la indicatiile sale in legatura cu tuburarile organelor pelvinene si i-am recomandata tinerei femei sa bea atita ceai de coada-soricelului pe zi cit poate sa suporte. Ca mirata am fost cind am primit, nici trei saptamini mai tirziu, prin posta vestea ca se simte excelent si ca incet, dar sigur, a inceput sa-si recapete greutatea normala!” In cazul unei inflamatii a ovarelor se intimpla adesea ca prima baie de sezut cu coada-soricelului sa si alunge durerile, iar inflamatia sa se retraga treptat. La fel de eficiente sunt aceste bai in incontinenta urinara a oamenilor batrini si a copiilor, ca si in leucoree (poala alba, scurgeri). In aceste cazuri trebuie sa se bea suplimentar ceai de coada- soricelului, si anume 2 cesti pe zi. Si la prolaps uterin se fac o perioada mai indelungata de timp bai de sezut cu coada-soricelului, se beau in plus 4 cesti cu ceai de cretisoara pe parcursul intregii zile, inghititura cu ingititura, si se maseaza cu tinctura de trista-ciobanului zona pleviana, pornind de la vagin in sus. Miomurile sunt facute sa dispara cu ajutorul bailor zilnice de sezut cu coada-soricelului continuate o perioada mai lunga de timp, pina ce controlul medicului va constanta retragerea totala. „O tinara de 19 ani nu avea ciclu. Medicul specialist ginecolog i-a prescris pilula. Ciclul tot nu i-a venit, in schimb i s-a marit enorm volumul sinilor. A refuzat sa ia in continuare pilula. Ingrijorata, mama ei a venit la mine. Am sfatuit-o sa-i dea fetei, zilnic, dimineata pe stomacul gol, o ceasca de ceai de coada-soricelului. Dupa patru saptamini, totul a fost in regula si asa a ramas si pina astazi. Imi aminesc si de o alta situatie asemanatoare, care a ajuns insa un caz pentru spitalul de boli nervoase ca urmare a faptului ca nu i-a folosit nici una din doctoriile adminsitrate. Din pacate, pe vremea aceea n-aveam atita experienta in matierie de plante medicinale,” Si in menopauza femeia ar trebui sa recurga hotarit la ceaiul de coada-soricelului. Ar fi curatata de nelinste interioara si de alte stari neplacute. Si baile de sezut cu coada-soricelului au influenta favorabila asupra sanatatii. Baile de picioare cu adaos de coada-soricelului fac bine si in nevritele de la brate si picioare. Coada-soricelului trebuie insa culeasa in ora insorita a amiezii. In cele mai multe cazuti, aceste bai ajuta deja dupa prima data, luind toate durerile „cu mina”. Ceaiul de coada-soricelului este recomandat de Dr. med. Lutze in cazul „congestiei cerebrale instite de dureri de parca ar vrea craniul sa pocneasca, apoi impotriva ametelii, a greturilor, a bolilor de ochi insotite de lacrimari, a durerilor acute de ochi si a hemoragiilor nazare…” O migrena, cauzata de schimbare vremii sau de foehn, este inlaturata de o singura ceasca cu ceai de coada-soricelului, bauta fierbinte si incetul cu incetul; consumindu-se acest ceai in mod regulat, migrena poate sa treaca de tot. Intrucit coada-soricelului este numit in vechile carti despre plante medicinale „leacul tuturor relelor”, ea poate fi folosita acolo unde orice altceva pare a fi de prisos. Ea va alunga din organism prin forta ei depurativa diferite boli care sa instalasera de ani de zile. Totul este sa se faca incercarea. Nu este in general cunoscut faptul ca aceasta planta este o infulenta pozitiva asupra maduvei osoase si ca stimuleaza hematopoeza (formarea singelui). Ea ajuta in afectiunile maduvei osoare, in care orice alt medicament clacheaza si chiar in osteoporoza, daca se fac cure de ceai de coada-soricelului, bai si frectii cu tinctura de coada-soricelului. Aceasta planta medicinala este un mijloc hemostatic bun in oprirea hemoragiilor pulmonare si poate vindeca, impreuna cu radacina de obligeana, cancerul pulmonar. Radacinile de obligeana sunt mestecate pe parcursul zilei, iar din ceaiul de coada-soricelului se bea dimineta se seara cate o ceasca, inghititura cu inghititura. Ceaiul este de un ajutor foarte rapid pentru hemoragiile stomacale, pentru hemoroizii care singereaza

9

puternic, ca si pentru greutatile si arsurile la stomac. In raceli, dureri de spate sau reumatice trebuie baut ceai de coada-soricelului in cantitate mare si cit se poate de fierbinte. Ceaiul stimuleaza si activitatea renala regulata, inlatura inapetenta, balonarile si crampele stomacale, tulburarile hepatice, inflamatiile traiectului stomacal si intesitinal, stimuleaza activitatea intestinala si are astfel grija de scaunul sa fie regulat. Intrucit ajuta si in tulburari circlatorii si spasme vasculate, poate fi recomandat cu mult caldura in anghina pectorala. Mincarimile neplacute din vagin se indeparteaza prin efectuarea unor spalaturi si bai de sezut cu infuzie de coada-soricelului. Pentru tratamentul hemorizilor se poate prepara o alifie deosebit de buna din flori de coada-soricelului (a se vedea „Modul de folosire”).

Mod de folosire: -infuzie: Se opareste 1 lingurita (cu vraf) cu 1 litru de apa si se lasa putin in repaos. -tinctura: Florile de coada-soricelului culese in soare se introduc, fara a le indesa, intr-o sticla pina la git, se toarna desupra rachiu de secara sau fructe de 38-40%; se lasa sa stea 14 zile in soare sau in apropierea masinii de gatit. -alifie de coada-soricelului: Se infierbinta bine 90 de grame de unt nesarat sau de untura de porc, se adauga 15 grame de flori de coada- soricelului proaspete si taiate marunt si 15 grame de frunze de zmeura taiate fin, se lasa sa sfiriie scurt in grasime, se amesteca si se da tiagia deoparte. In ziua urmatoare se incalzeste totul usor, se stoarce printr-o bucata de tifon si se introduce in borcane uscate, pregatite dinainte. A se pastra la frigider! -bai de sezut: A se lasa 100 de grame de coada-soricelului (intreaga planta) peste noapte in apa rece, a se da a doua zi in colcot si a se adauga la apa rece (a se vedea si „Bai de sezut”)

a se adauga la apa rece (a se vedea si „Bai de sezut”) COADA CALULUI Coada-calului

COADA CALULUI

Coada-calului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă.

Coada-calului

10

DESCRIERE În funcţie de regiunile din ţară are o serie de denumiri populare ca: barba
DESCRIERE În funcţie de regiunile din ţară are o serie de denumiri populare ca: barba

DESCRIERE

În funcţie de regiunile din ţară are o serie de denumiri populare ca: barba ursului, coada iepei, brădişor, nodăţică, coada mânzului, părul porcului, opintici, siruşliţă. Planta are aspectul unui brăduţ, iar atunci când creşte în zone mlăştinoase atinge înălţimi de până la 80-100 cm. Apare primăvara timpurie. La început apar tulpinile de culoare negru-maroniu, apoi se dezvoltă frunzele verzi, aspre la pipăit ca nişte ace ce cresc în toate direcţiile. Rizomul creşte adânc în sol, iar tulpina este goală prin interior. Plantele cele mai bune pentru consum intern sunt cele care cresc în zonele argiloase, în păduri şi luminişuri. Plantele înalte cu tulpini groase de circa 1 cm, plantele care cresc în zone umede şi mlăştinoase sunt bune pentru consumul extern. Planta se foloseşte întreagă, fără rădăcină.

BOLI CARE SE TRATEAZĂ FOLOSIND ACEASTĂ PLANTĂ

CICATRICI POSTOPERATORIIBOLI CARE SE TRATEAZĂ FOLOSIND ACEASTĂ PLANTĂ INFLAMAŢIA PATULUI UNGHIEI NISIP SAU PIATRĂ LA RINICHI

INFLAMAŢIA PATULUI UNGHIEITRATEAZĂ FOLOSIND ACEASTĂ PLANTĂ CICATRICI POSTOPERATORII NISIP SAU PIATRĂ LA RINICHI REUMATISM PERICARDITĂ

11

MOD DE FOLOSIRE

Ceai: o linguriţă vârfuită de coada calului la o cană (250 ml) cu apă clocotită. Se lasă să stea un minut, apoi se strecoară. Se beau 2 căni de ceai pe zi.

Comprese extract la aburi: într-o sită se pun 2 pumni de coada calului (de preferat plantă proaspătă). Sita se agaţă deasupra unui vas cu apă ce fierbe în clocot. Când plantele s-au încălzit bine şi s-au înmuiat la aburi se pun într-o pânză curată şi se aplică pe locul dureros (rinichi, stomac, ficat, etc). Se ţine compresa 4-5 ore sau peste noapte.

Tinctură: se iau 100 g de plantă, se pune într-o sticlă de un litru , apoi se toarnă alcool rafinat de concentraţie 30-40% până se acoperă nivelul plantelor. Se lasă să stea 2 săptămâni la loc călduros şi însorit. Se agită din când în când. Se folosesc zilnic de 2-3 ori câte 10 picături cu zahăr.

Comprese cu terci: se culeg plante de coada calului proaspete, se spală bine, apoi se zdrobesc cu un sucitor pe o planşetă de bucătărie. Terciul se aplică direct pe locurile inflamate şi dureroase (hemoroizi) sau ca o compresă într-o bucată de pânză curată.

Pentru băi de şezut: se pun 2 pumni de coada calului într-un vas de 5-6 litri cu apă rece, la macerat. A doua zi se încălzeşte până ce dă în clocot, apoi se adaugă, după ce s-a strecurat, la apa de baie. Pacientul va sta cel puţin 20 de minute în apa care trebuie să depăşească puţin nivelul rinichilor. După baie se stă la pat cel puţin o oră pentru a transpira din abundenţă.

la pat cel puţin o oră pentru a transpira din abundenţă.   Clasificare ştiinţifică după Flora
 

Regn:

:

a

da

12

Equisetum arvense

L., 1753

Coada-calului, sau baba-ursului, (Equisetum arvense L.) este o specie de plante erbacee, perene (prin rizomul orizontal articulat, adesea tuberculat).

Cuprins

[ modifică ] Descriere

[modifică] Descriere

De pe rizom se dezvoltă două tipuri de tulpini aeriene:

 

tulpinile fertile apar primăvara, au 5-15 cm înălţime, sunt neramificate, brune, neasimilatoare, purtând la noduri frunze verticilate, unite într-o teacă ce are marginea dinţată. În vârf este situat spicul sporifer.

tulpinile sterile apar mai târziu (cam la mijlocul primăverii), sunt înalte de 20- 50 cm, verzi, asimilatoare. La noduri există frunze uninerve, verticilate, unite într-o teacă, precum şi ramuri verticilate ce au aceeaşi morfologie ca şi tulpinile, dând aspect de coadă de cal. Tulpinile sterile produc substanţe de rezervă care se vor depozita în rizomi şi vor hrăni viitoarea tulpină fertilă.

[modifică] Utilizări în medicina naturistă

Coada-calului este cunoscută si folosită încă din antichitate în medicina tradiţională ca şi sursă de acid salicilic (substanţă activă conţinută în Aspirina modernă). Dioscoride, medic, farmacolog şi botanist al Greciei antice, laudă proprietăţile hemostatice ale acestei plante. Plinius cel Bătrân pretinde chiar că proprietăţile hemostatice ale plantei ar fi atât de mari, încât ar fi suficient ca aceasta să fie ţinută în mână pentru a beneficia de proprietăţile sale vindecătoare.

13

Substanţe active: oxid salicic (5-7%), gluteolină, nicotină, palustrină şi palustridină, fitosterină, beta-sitosterol, acid malic, acid oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic, dimetil sulfone, vitamina C, urme de ulei volatil, săruri de potasiu. Sporii contin acizii cu lant lung alfa, omega-dicarboxilici, prezenţi în fracţiunea lipidică (sursa: v. legături externe). Principiile active din coada-calului au acţiune antimicrobiană, antiseptică, antiinflamatoare, măresc rezistenţa ţesutului conjunctiv, activează circulaţia locală. Planta este indicată pentru uzul intern, sub formă de ceai cu acţiune diuretică, sau extern, sub formă de comprese şi băi.

[modifică] Întrebuinţări

Coada-calului este folosita pentru vindecarea contuziilor (umflături, vânătăi), cicatrizarea rănilor, ulcerului varicos, bubelor, edemelor la picioare atât de frecvente in climacterium, degerăturilor, eczemelor, neurodermitelor, combaterea transpiraţiei excesive a picioarelor. Deasemenea, datorită acţiunii diuretice a ceaiului, acesta este indicat în prevenirea calculozei renale (spală rinichii şi căile urinare). Medicul german Sebastian Kneipp, care a readus această plantă în medicina naturistă în Germania secolului XIX, recomandă această plantă şi în tratamentul artrozei sub formă de ceai/elixir. În zilele noastre, această plantă se regăseşte în diverse preparate (nu doar marca dr. Kneipp) de tip ceai pentru tratamentul reumatismului, tusei, rinichilor şi purificare a sângelui.

Prepararea ceaiului/decoctului: 1 lingură de plantă uscată la 250ml apă se fierbe timp de 10- 15min. Se va consuma zilnic o ceaşcă. Prepararea băii: Un pumn de plante se pune la macerat în 10L apă timp de 6h. După aceea, se strecoară lichidul în vană iar peste plantele rămase se toarnă iarăşi 10L de apă şi se fierbe cca. 10min. Decoctul obţinut se strecoară şi el în vană, se adaugă apă caldă cât să acopere corpul şi se stă cca. 20-25 min în baia obţinută. După această baie nu se face duş.

[modifică] Recoltare şi depozitare

Tulpinile sterile se vor recolta în lunile iunie-septembrie, pe vreme frumoasa, dupa ce s-a ridicat roua. Se va folosi partea superioară a plantei, cca. 2/3 din tulpină. Se usucă la umbră, în strat subţire, în locuri bine aerisite şi lipsite de umezeală. Se intorc zilnic. Uscarea artificială la 40°C. Se păstrează în saci de hârtie sau din material textil. A se culege doar de persoane iniţiate, deoarece există plante asemănătoare din aceeaşi familie, care sunt otrăvitoare!

Coada calului

din aceeaşi familie, care sunt otrăvitoare! Coada calului Coada calului - Equisetum arvense Coada Calului este

Coada

calului

-

Equisetum

arvense

Coada Calului este o planta erbacee, perena, spontana, intalnita prin lunci umede, la marginile apelor de munte, pe terenuri apoase, pe terasamentul cailor ferate, ca buruiana in culturi, de la campie pana in

montana.

regiunea

Anual, primavara din rizom se dezvolta tulpinile simple, fertile, inalte de

10-20 cm, care dupa fructificare putrezesc si in locul lor apar tulpini sterile de vara inalte de 20-50 cm, mai subtiri, verzi, mult ramificate, avand

ramurile

verticile.

laterale

dispuse

in

In jurul nodurilor, tulpinile sterile au frunzulite solzoase, brune, in forma de guleras si niste ramurele aciculare (ca frunzele de pin). Aceste ramurele sunt mai lungi la baza tulpinii si mai scurte spre varful ei, dar nu sunt mai lungi decat distanta dintre noduri, ceea ce face planta in intregime sa aiba

14

infatisarea unui con. In pamant, are un rizom ce creste oblic, purtand la noduri radacini subtiri, precum

tubercule.

niste

Coada calului contine acid silicic (5-7%), gluteolina, nicotina, palustrina si palustridina, fitosterina, beta-sitosterol, acid malic, acid oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic, dimetil sulfone, vitamina C,

urme de ulei volatil, saruri de potasiu. Sporii contin acizii cu lant lung alfa,

lipidica.

omega-dicarboxilici,

prezenti

in

fractiunea

Tulpinile sterile de coada calului se recolteaza prin iulie-septembrie, pe vreme frumoasa, dupa ce s-a ridicat roua. Tulpinile se taie la 5-6 cm de sol. Se usuca la umbra, in strat subtire, in locuri bine aerisite. Se intorc zilnic. Uscarea artificiala la 40°C. Se pastreaza in saci de hartie sau textili.

Principiile active din coada calului au actiune antimicrobiana, antiseptica,

antiinflamatoare,

maresc

rezistenta

tesutului

conjunctiv,

activeaza

circulatia

locala.

Coada

calului

este

folosita

pentru

vindecarea

contuziilor

(umflaturi,

vanatai), cicatrizarea ranilor, ulcerului varicos, bubelor, edemelor la picioare atat de frecvente in

climacterium,

degeraturilor,

eczemelor,

neurodermitelor

si

combaterea

transpiratiei

excesive

a

picioarelor.

degeraturilor, eczemelor, neurodermitelor si combaterea transpiratiei excesive a picioarelor. 15
degeraturilor, eczemelor, neurodermitelor si combaterea transpiratiei excesive a picioarelor. 15

15

[modifică] Bibliografie

Plantele medicinale si condimentare din judetul Harghita, 1980. Colectivul de redacţie: Dr. K. Csedö, Dr.I. Füzi, Drd. M. Giurgiu, Dr. Z. Kisgyörgy, Dr. A. Laza, Dr. G. Rácz

O parte din informaţia adăugată este traducere din Wikipedia germană: de.wikipedia.org

[modifică] Legături externe

 

Mihaela Toma: Coada calului - Equisetum arvense, Gradina online.

Sunatoarea

Factorul curativ: partile aeriene terminale inflorite

Afectiuni pentru care se recomanda: hepatite si hepatite cronice evolutive, colite cronice, ulcer gastric, colectistita, arsuri, inflamatii ale gingiilor, rani.

Prezentare generala

Denumirea uzuala: Sunatoare (lat. Hypericum perforatum), denumiri alternative: drobisor, floare de naduf, iarba sangelui, neruju, pojarnita, sinatoare, sunaica.

Scurta descriere:

Sunatoarea este o planta erbacee, perena, intalnita in toata tara, de la campie pana in regiunea subalpina, dar cu precadere in regiunea deluroasa. Are tulpina dreapta, lemnoasa in partea inferioara, cu patru muchii longitudinale, creste pana la 20-100 cm inaltime si prezinta numeroase ramuri sterile (fara flori si care pornesc de la baza frunzelor). Frunzele sunt ovale, cate doua opuse si privite in transparenta (inspre lumina se observa prezenta unor puncte negre situate predominant spre marginea frunzelor si a unor puncte stravezii dispuse uniform pe toata suprafata frunzei). Florile de culoare galbena sunt grupate in inflorescente, au cate cinci petale

16

punctate cu negru.

Calitati curative si actiune farmaceutica:

Virtutile terapeutice ale sunatoarei sunt bine cunoscute inca din cele mai vechi timpuri, de-a lungul veacurilor ea facandu-si un renume aparte printre plantele medicinale. In manuscrisele lui Galenus (unul din parintii farmaciei), care sunt pastrate in arhivele din Vatican, aceasta planta medicinala este descrisa ca fiind utila

aceasta planta medicinala este descrisa ca fiind utila intr-o larga varietate de afectiuni. Principiul activ cel

intr-o larga varietate de afectiuni. Principiul activ cel mai important al sunatoarei este o substanta de culoare rosu-bruna, numita hipericina, care se poate usor observa datorita culorii, atunci cand se prepara tinctura din sunatoare. Ulei volatil, flavonozidul hiperozid, substanta coloranta-hipericina, colina, rezine, fitoncide, beta caroten. Cicatrizant, antiseptic, coleretic-colagog, antidiareic.

Recomandari

ulei din sunatoare impotriva alergiilor, eczemelor, iritatiilor; fierii lenese, a pietrelor la vezica, durerilor de cap. Cand este gata, va avea un gust astringent si culoare rosiatica. Acest ulei se aplica pe piele in caz de alergie, arsuri (inclusiv solare), eczeme, iritatii etc. O lingura luata pe stomacul gol din acest ulei este utila in cazurile de fiere lenesa, de pietre la vezica biliara, precum si in cazul durerilor de cap care apar la persoanele care au probleme biliare.

unguent din flori impotriva afectiunilor pielii. Daca alte plante au asupra pielii doar efecte vindecatoare, sunatoarea are un rol important si in combaterea senzatiilor de durere, usturime sau mancarime. Ea este prin excelenta o planta calmanta, fiind extrem de utila in diminuarea

17

suferintelor, dar si pentru vindecarea arsurilor de gravitate mica si medie (inclusiv cele solare), a alergiilor si a altor afectiuni dermatologice insotite de mancarime puternica si usturimi. Pentru combaterea mancarimilor pielii si a usturimii se adauga in unguentul de sunatoare zece picaturi de ulei volatil de menta (se gaseste in magazinele si farmaciile naturiste). Efectul este exceptional.

infuzie din flori impotriva gastritei. Se bea infuzie neindulcita.

infuzie din planta pentru gargara in caz de gingivite, abcese dentare (eventual in amestec cu patlagina, in proportii egale), afte, rani. Se fac mai multe gargare pe zi, dintre care obligatoriu una seara, inainte de culcare.

infuzie din planta pentru cataplasme pentru tratarea ranilor si a nevralgiilor. Amestecul se lasa acoperit 20 minute, dupa care se strecoara si se aplica comprese.

tinctura din iarba de sunatoare in tratamentul care favorizeaza stabilitatea emotionala, diminueaza intensitatea acceselor de panica sau manie. Este recomandata contra depresiilor, starilor de anxietate si neliniste care apar in preajma menopauzei. Se administreaza sub forma de tinctura (se prepara la fel ca si cea de lemn-dulce prezentata anterior), din care se iau zilnic 4 lingurite, ce se administreaza pe stomacul gol, diluate in apa.

pulbere din iarba de sunatoare in cazul in care tulburarile emotionale sunt mai puternice. Efecte foarte bune se obtin prin administrarea pulberii. Se ia o lingurita rasa la intervale de aproximativ patru ore, pe parcursul zilei.

Preparare

Infuzia Se prepara dintr-o lingurita de planta maruntita peste care se adauga o cana de apa clocotita (200 ml), se acopera, iar dupa 15- 20 minute se strecoara. Se beau doua-trei cani pe zi (neindulcit) pentru tratarea diskineziei biliara (fiere lenesa, enterocolite cronice).

Pentru persoanele care prezinta tendinta de a retine apa in organism, infuzia se prepara in acelasi mod, dar folosind o lingura de sunatoare la o cana de apa clocotita, si vor bea o lingura de ceai dupa fiecare masa. Tot cu acest mod de preparare, dar cu consumul a 2-3 cani pe zi, se recomanda si pentru tratarea de gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite, hepatite cronice evolutive, colite cronice, colecistite. Infuzie impotriva gastritei Se prepara din 1-2 linguri de planta uscata, maruntita, la o cana (200 ml) cu apa clocotita. Infuzie impotriva problemelor dentare Se face o infuzie din doua linguri de planta uscata si maruntita la o cana de apa clocotita. Infuzie impotriva ranilor si nevralgiilor Se face o infuzie din 30 g planta la un litru de apa clocotita.

Maceratul in ulei Se prepara din 20 g de sunatoare bine maruntita care se umecteaza cu 20 ml alcool de cel putin 70%, timp de 12 ore, dupa care se adauga 200 ml de ulei de floarea-soarelui. Se incalzeste pe abur timp de 3 ore, amestecand din cand in cand. Se mai lasa la

18

macerat 2-3 zile, dupa care se filtreaza in sticle de culoare inchisa, se astupa bine cu dop si se pastreaza la loc racoros. Se ia cate o lingurita de ulei de sunatoare dupa fiecare masa pentru diskinezie biliara, stimularea functiei hepatice, gastrite hiperacide si ulcer gastric.

Tinctura Se prepara din: sunatoare - 40 g, roinita - 30 g, valeriana - 15 g si levantica - 15 g, prin macerarea acestora timp de 5-7 zile, in 700 ml de alcool de 60%, urmata de filtrare. Este recomandata in hipertensiunea arteriala pe fond nervos, distonie neurovegetativa, menopauza, stari de irascibilitate, agitatie psihomotorie. Tinctura, la fel ca si maceratul in ulei, se pastreaza in sticle de culoare inchisa, bine inchise, la loc racoros. Modul de utilizare si dozarea: dupa masa se iau picaturi cu ajutorul unei pipete, dozajul stabilindu-se in functie de varsta, dupa cum urmeaza: 2-5 ani - de 3 ori pe zi, cate 4-7 picaturi; 5-12 ani - de 3 ori pe zi, cate 7-10 picaturi; peste 13 ani - de 3 ori pe zi, cate 10-20 picaturi.

Plamadeala in ulei Se prepara dintr-un pumn de flori proaspete de sunatoare puse intr- un vas de sticla, si peste care se adauga ulei atat cat sa acopere florile. Se acopera vasul si se lasa sa stea la soare 6-7 zile, dupa care se strecoara, se pune in vase de sticla de culoare inchisa care se astupa cu dop si se pastreaza la loc racoros. Cu acest preparat se ung ranile, eczemele, arsurile, zonele articulare cu dureri reumatismale. Sunatoarea este un remediu deosebit de valoros, utilizat in combinatie cu alte plante pentru tratarea unor afectiuni ca: balonari abdominale, colici intestinale, hemoroizi, dismenoree, menopauza, bronsite, guta, tulburari nervoase, hipertensiune arteriala.

Ulei volatil Planta cruda sau uscata se toaca marunt si se umple cu ea o sticla, in care se adauga apoi ulei de floarea-soarelui. Sticla se pune langa soba sau o alta sursa de caldura si se lasa la macerat. Daca s-a folosit planta cruda, ne dam seama cand este gata preparatul dupa faptul ca face floare. Daca s-a folosit planta uscata, uleiul trebuie gustat din cand in cand.

Unguent Inflorescentele uscate de sunatoare se maruntesc in piua sau cu rasnita electrica de cafea. Se pun patru linguri de sunatoare maruntita intr-un vas si se toarna deasupra unt clarifiat incins (cantitatea obtinuta dintr-un pachet), amestecandu-se apoi bine, pana ce compozitia se raceste, dupa care se lasa vreme de 7-8 ore. Se pune apoi vasul in care s-a facut amestecul la foc mic si se asteapta pana isi recapata consistenta lichida, dupa care se filtreaza totul prin tifon, obtinandu-se un unguent cu tenta rosiatica, care se va pastra la frigider.

Pulbere Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea.

Precautii

19

In general, este bine ca tratamentul cu sunatoare sa nu dureze mai mult de doua luni, urmat de doua saptamani de pauza, intrucat favorizeaza aparitia unor simptome cum ar fi nevralgia, sensibilitatea exagerata la lumina, durerile usoare de cap. La utilizarea oricarui preparat pe baza de sunatoare, este recomandata evitarea expunerii la soare (plaja), deoarece pot aparea reactii de fotosensibilizare.

farm. Robert Gergely

Traista-ciobanului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Traista-ciobanului Plantă cu flori şi fructe Clasificare ştiinţifică Regn: Plantae
Traista-ciobanului
Plantă cu flori şi fructe
Clasificare ştiinţifică
Regn:
Plantae

20

Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris) este o plantă nativă Europei, dar care s-a extins în multe părţi din lume. Numele său se referă la capsula în formă de traistă.

Traista-ciobanului creşte în grădini, pe câmp, pajişti, acolo unde solul nu este foarte uscat şi există suficient soare.

Este o plantă de dimensiuni mici, de până la 20 cm înălţime. Ramurile fine se întind pe toată lungimea tulpinii. Frunzele bazale sunt lanceolate şi dinţate. Florile albe sunt aranjate în raceme rare. Sunt simetrice radial, cu patru petale.

Seminţele au formă de inimă, sunt plate şi triunghiulare. Sunt ataşate de ramuri de vârf.

Seminţele plantei produc un compus vâscos atunci când sunt umezite. Insectele acvatice se lipesc de acest compus şi într-un final mor. Acest fapt face ca planta să fie folosită ca o metodă de control a ţânţarilor, omorând larvele acestor insecte.

Seminţele, frunzele şi rădăcinile acestei plante sunt comestibile. În China, ea este cultivată pentru consum. Din punct de vedere medicinal, a fost folosită pentru oprirea hemoragiilor.

Paraziţi:

 
 

TRAISTA CIOBANULUI

Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris) este o specie ierboasă mă runtă , foarte întâlnit ă în flora spontană a ţă rii noastre, crescând aproape oriunde.

21

În scopuri medicinale, această plantă se recoltează primă vara (aprilie-mai), când înfloreş te în masă ş i încă nu s-au format multe seminţ e. Colectarea ş i pregă tirea materiei prime se face fie prin tăierea cu foarfeca a plantei la nivelul coletului, întotdeauna sub rozeta de frunze, fie, acolo unde terenul permite, prin smulgerea plantei cu ră dă cină cu tot (în acest caz r ădăcina se îndepă rtează ulterior). Materia primă recoltată se prelucrează sau se supune uscă rii f ă ră a fi fragmentată , mă runţ irea executându-se doar atunci când partea aeriană de la traista ciobanului este complet uscată . Aceste reguli trebuiesc urmate deoarece, în cazul leză rii sau secţ ionă rii organelor plantei, acesta va sintetiza cantităţ i mari de substanţ e de apă rare (izotiocianaţ i), compuş i care ajunş i în organismul omului, inhib ă funcţ ia tiroidei ş i pot declanş a alergii.

În timpul uscă rii plantei, enzimele implicate în sinteza izotiocianaţ ilor se distrug ş i acest neajuns dispare.

Fitoterapie

PROPRIETĂŢI, RECOMANDĂRI

Din planta recoltată , condiţ ionată ş i uscată corect, se prepară o infuzie cu virtuţ i oficinale. Traista ciobanului se mai poate utiliza sub formă de tinctur ă sau infuzie din pă r ţ ile aeriene proaspete (se obţ in din planta verde întreagă ). Extractele pe bază de traista ciobanului au efect trofic asupra musculaturii cardiace şi a uterului. De asemeni, utilizate corespunză tor, acestea reglează ş i normalizează tensiunea arterială. Datorit ă acestor propriet ăţ i fitoterapeutice, traista ciobanului se recomandă ca

adjuvant în bolile cardiace cu aritmie, însoţ ite de hipertensiune, hipotensiune sau tensiune oscilant ă. Prin acţ iunea principiilor conţ inute asupra musculaturii uterine, planta se utilizează în caz de atonie uterină sau după na ş tere, în scopul refacerii tonicităţ ii uterului. Posedând efecte hemostatice, traista ciobanului se recomandă a fi administrată în cazul sângeră rilor uterine (menstre abundente, metroragii) al celor nazale (epistaxis) ş i al celor gastrice - dacă acestea sunt provocate de ulcer. Acţ iune antihemoragică se datorează atât compoziţ iei propriu-zise a plantei, cât ş i unor ciuperci (fungi) care parazitează specia (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Cră ciun). La femeile hipertensive, mai ales la obeze, tratamentele mai îndelungate cu ceai sau tinctur ă de traista ciobanului, previn hemoragiile nazale, fluxurile menstruale abundente, dar

ş i alte dereglaje menstruale, precum ş i anemiile secundare produse de hemoragii. De

asemeni, prin stimularea glandei tiroide, ajută la slă bit. Deoarece majoritatea acestor cazuri sunt asociate cu constipaţ ia, se vor folosii, în amestec cu traista ciobanului, plante cu principii laxative. Datorit ă acţ iunii antitumorale, ca adjuvant, traista ciobanului se foloseş te, în tratamentul general al cancerului (E. F. Voinea) sau doar în neoplaziile stomacului sau a uterului (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P.A. K. Duke). Extractele de traista ciobanului prezintă , de asemenea, efecte favorabile în stă rile de stres psihic ş i în anxietate. Traista ciobanului mai este indicată în tratamentul litiazei urinare urice, fiind însă contraindicat ă în cazul litiazei oxalice.

22

Ca adjuvant, planta se mai utilizează în hipercorticism ş i în hipotiroidie.

PRECAUŢII, REAC ŢII ADVERSE, CONTRAINDICAŢ II

Traista ciobanului nu este o plantă toxică , contraindicaţ iile trebuind privite sub spectrul unor posibile reacţ ii adverse de altă natură decât toxicologică . Consumul de traista ciobanului în stare crudă produce o creş tere rapidă a elementelor figurate albe (leucocite). Copii mici care gustă întâmplă tor această plantă fac febră , fiind duş i la medici, care nu pot constata existenţ a vreunei afecţ iuni. Reacţ ia imunitară provocată de planta proaspă tă ar putea fi valorificată ş i coordonată în tratamente medicale specializate, dar din pă cate există un mare dezinteres în acest sens. Deoarece stimulează contracţiile uterine, traista ciobanului nu se utilizează în sarcină (poate produce avort). Întrucât traista ciobanului se comportă ca un excitant nervos, se recomandă evitarea utiliz ării sale, în caz de: insomnie cronică , hiperexcitabilitate nervoasă sau sexuală

epilepsie, boala lui Parkinson, depresie. Persoanele care suferă de hipertiroidie sau de hipocorticism nu vor recurge la tratamente pe bază de traista ciobanului. Principiile din plant ă interacţ ionează în mod negativ cu anticoagulantele, cu anticoncepţ ionalele şi cu corticoterapia. Administrată în doze mari, traista ciobanului provoacă palpitaţ ii.

PREPARARE, ADMINISTRARE

Infuzia de traista ciobanului se prepară din 1 linguriţă de plantă mă runţ ită la 250 ml apă . Se beau 3-4 astfel de ceaiuri zilnic. Sub formă de tinctură , se administrează câte 3 linguriţ e zilnic, care se adaugă în lichde reci (infuzie, apă , apă cu l ă mâie ş i miere). Curele cu traista-ciobanului se efectuează timp de 15 zile consecutive cu 15 zile pauză , în cel puţ in 6 reprize. Femeile vor începe administrarea cu 10 zile înaintea datei ideale de apariţ ie a fluxului menstrual.

Papadia (Taraxacum officinale)

ţ ie a fluxului menstrual. Papadia (Taraxacum officinale) Descriere: Papadia se numeste in limbaj popular si

Descriere: Papadia se numeste in limbaj popular si buha, cicoare, crestatea, floarea-malaiului, flori- galbene, laptuca, lilicea, niparticli, papa-gainii, pui-de-gisca. Aceasta planta, vezuta pe pajisti si toate intinderile de iarba se considerata de multi o buruiana suparatoare, reprezinta pentru omenirea suferinda o planta de leac deosebit de valorasa. Infloreste in aprilie-mai pe toate pasunile, lizierele, cimpiile si orice suprafata cu iara – un covor floral galben canre ne entuziasmeaza an de an. Planta evita locurile foate umede. Are doua proprietati remarcabile: Ajuta in bolile biliare si in cele hepatice. Inainte de inflorire se colecteaza frunzele, primavara sau toamna radacinile. Iar tulpinile in timpul infloririi. Intreaga planta are efect tamaduitor. Eu insumi

23

mi-am creat un obicei de a pune, cum se face primavara, intreaga planta pe masa in forma de salata sau de

a presara la cina o salata de papadie amestecata cu cartofi si garnisita cu oua cleioase. In Iugoslavia la cura,

pacientii primeau zilnic la masa, pe linga alte feluri de salate proaspete, si un castronas cu salata de papadie. Medicul, un renumit specialist in bolile de ficat, a raspuns la intrebarea refertoar la aceasta problema ca papdaia are o influenta cit se poate de benefica asupra ficatului. Astazi stiu ca tulpinile proaspete, din care se consuma 5-6 pe zi in stare cruda, ajuta rapid in hepatita cronica (durere foarte acuta pina sub omoplatul drept). Ele sunt de folos si in diabet. Diabeticii ar trebui sa manince aceste tulpin, pina la

10 pe zi, atit timp cit papadia este inflorita. Se spala tulpinile cu flori cu to, abia dupa aceea se indeparteaza floarea si se mesteca incet tulpina. Aceasta are la inceput un gust amarui, este acrisoara si zemoasa si se aseamana cu andivele. Oamenii permanent bolnaviciosi, care se simt abatuti si obositi, ar trebui sa faca cate

o cura de 14 zile cu tulpini proaspete de papadie. Se vor minuna de efectul lor extraordinr. Ele ajuta insa si in alte afectiuni. Ne scapa de mincarimi, eczeme si eruptii, imbunatatesc sucul gastric si curata stomacul de tot

felul de substante care se elimina greu. Tijele proaspete pot dizolva fara dureri calculul biliar, ele stimuleaza activitatea hepatica si biliara. Pe linga saruri minerale, papadia contine substante curative si de sinteza foarte importante pentru inlaturarea tulburarilor de metabolism. Datorita efectului sau depurativ, ajuta si in artrita si reumatism; inflamatiile ganglionilor se retrag, daca se tine pina la sfarsit cura de 3-4 saptamini, cu tulpini proaspete. In icter si in afectiunile splenice, papadia se foloseste, de asemeniea, cu succes. Radacinile de papadie, mincate crude, la fel ca si cele uscate servite la ceai au efect depurativ, de stimulare

a digestiei, sudorific si diuretic, precum si stimulant. Ele fac singele foarte fluid, fiind considerate un mijloc

excelent contra singeului ingrosat. Vechile cari despre plantele medicinale istorisesc ca femeile foloseau ca produs cosmetic infuzia preparata din oparirea plantei si a radacinii. Obisnuiau sa-si spele cu ea ochii si fata, sperind sa capete astfel un „chip mai luminos”. Papadia face parte din acele plante care nu „hiberneaza”, ci ele cresc frunze si in anotimpul rece. In fiecare primavara un sirop de fluor de papadie este binevenit, care

are un gust excelent, fiind in acelasi timp si in profitul sanatatii. Prepararea deliciosului sirop de papadie: Se pun de 2 ori cite 2 mini pline de flori de papadie intr-un litru de apa rece. Se pune la foc mic pina incepe sa fiarba, sa lasa sa dea citeva clocote bune, se ia oala de pe foc si se lasa totul sa stea peste noapte. A doua zi, se goleste continutul intr-o sita, se scurge, iar florile se storc bine cu ambele miini. Sucul se amesteca cu 1 kg de zahar nerafinat, la care se adauga o jumatate de lamie taiata felii (coaja se arunca daca a fost tratata cu substante chimice). Mai multa lamie acreste prea tare. Oala se pune fara capac pe masina de gatit. Pentru a se pastra toate vitaminele, se da la focul cel mai mic. Astfel, lichidul se evapora fara a fierbe. Siropul se pune la racit o data, maximum de doua ori, ca sa i se poate satabili adevarata constistenta. N-are voie sa devia prea gros, caci s-ar zaharisi dupa pastrare mai indelungata, dar nici prea subtire, caci atunci ar incepe sa fermenteze dupa un timp. Trebuie sa devina un sirop adevarat, viscos, care, uns pe chifla sau piinea cu unt de la micul dejun, este absolut delicios. „Odata lucra la noi un timplar caruia ii pregatisem pentru cine un platou cu hrana rece, in timp ce familia mea se delecta cu felii de piine cu unt unse cu acest sirop de papadie proaspat preparat. Si timplarul nostru a avut pofta sa guste. Crescator de albine fiind, nu m-

a crezut ca am facut singura <>. A fost incintat si mi-a spus ca siropul putea fi doar cu greu deosebit de

mirea veritabila. As dori sa remarc ca bolnavii de rinichi nu suporta bine aciditatea mierii naturale, in timp ce siropul de papadie este mai sanatos si le prieste.” Aceasta planta medicinala valoroasa ocupa un loc insemnat in medicina populara. Din pacate, ea este cunoscuta gresit de cea mai mare parte a populatiei si considera o buruiana incomoda. „Intr-o procesiune de Joia Verde m-a frapat un flacaias care era stegar si avea fata desfigurata de acnee. I-am atras mamei lui atentia asupra efectului depurativ al urzicii si papadiei. Mama nici nu stia care-i papadia, desi era departe de a fi o locuitoare de metropola; ea traind in oraselul nostru. Cind i-am explicat despre ce planta este vorba, mi-a declarat revoltata ca doar n-o sa-i ofere fiului ei

asemenea buruieni.”

Mod de folosire: -prepararea ceaiului: se pune peste noapte 1 lingurita (cu virf) de radacini in 1 litru de apa rece, se incalzeste a doua zi pina incepe sa fiarba si se filtreaza. Aceasta cantitatea se bea, inghititura cu inghititura., 1 ora inainte si 1 ora dupa micul dejun. -salata: din frunze si radacini crude, proaspete (a se vedea fragmentul respectiv de text) -tulpini: a se mesteca bine si a se minca zilnic 5-10 tulpini crude, spalate. -prepararea siropului: a se vedea fragmentul respectiv din text!

24