Sunteți pe pagina 1din 7

STATUTUL PROFESIEI DE AVOCAT

Profesia de avocat este reglementată de:

- Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat - republicată în 2011;

- Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64 din 3 decembrie 2011 a

Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România;

- Codul deontologic al avocatului din Uniunea Europeană.

Primele forme de organizare a profesiei de avocat în ţara noastră le întâlnim în Legiunea Caragea şi în Codul Andronache Donici. Primul barou a fost înfiinţat în 1864. Specific profesiei de avocat este faptul că reprezintă o profesiune liberală. Avocatul este persoana cu studii juridice superioare care, în principal asistă sau

reprezintă persoana fizică şi persoana juridică în raportul acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină. Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare în condiţiile legii şi ale Statutului profesiei de avocat. Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi pe tabloul unui barou ce face parte din Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R). Sunt interzise constituirea de barouri în afara U.N.B.R. Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat şi prevăzută la art. 3 de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale. Scopul profesiei de avocat îl constituie promovarea apărarea drepturilor şi libertăţilor sau a intereselor legitime ale persoanelor fizice sau persoanelor juridice. În exercitarea dreptului la apărare recunoscut pe plan naţional, dar şi internaţional, avocatul are dreptul, dar şi obligaţia de a stărui prin toate mijloacele legale pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil. Activitatea avocatului se realizează prin:

a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic;

b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de

urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a

executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii;

c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei

actelor prezentate spre autentificare;

d) asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor

autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei

actelor încheiate;

e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor

legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină;

f) activităţi de mediere;

g) activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil;

h) stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate.

Principiile profesiei de avocat Exercitarea profesiei de avocat este supusă unor principii fundamentale:

- principiul legalităţii;

- principiul libertăţii;

- principiul independenţei;

- principiul autonomiei şi descentralizării;

- principiul păstrării secretului profesional;

- principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat;

- principiul monopolului avocaţilor asupra activităţilor specifice;

- principiul potrivit căruia avocatul îndeplineşte atât o funcţie privată, cât şi una de interes public;

- principiul confraternităţii şi a respectului reciproc.

Principiul legalităţii Pentru ca exercitarea profesiei să se facă numai în cadrul UNBR, iar avocatul să exercite numai acele activităţi prevăzute de lege. Principiul libertăţii Este de esenţa profesiei. Se concretizează în libertatea de exprimare, în posibilitatea oricărui justiţiabil de a-şi alege liber avocatul, libertatea încheierii contractului de asistenţă juridică între avocat şi client, libertatea de a angaja cauze pe întreg teritoriul României. Principiul independenţei Presupune de o parte, independenţa profesiei, iar, pe de altă parte, independenţa avocatului ca reprezentant al profesiei. Independenţa se manifestă la nivelul baroului, dar şi la nivelul celorlalte forme ale organizării profesionale. Independenţa are o dublă valenţă: independenţa profesiei faţă de stat, organizarea internă a profesiei este realizată pe principiul autonomiei. Avocatul este independent atât în interiorul profesiei, cât şi faţă de clientul său. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus vreunei constrângeri sau presiuni din partea autorităţilor ori altor persoane fizice sau persoane juridice. Independenţa nu exclude însă, răspunderea profesională. Atât avocatul cât şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică. Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute în exercitarea profesiei. Independenţa îmbracă şi forma independenţei materiale a avocatului. Acesta este independent în stabilirea onorariilor sale.

Principiul păstrării secretului profesional (confidenţialităţii) Secretul profesional nu este specific doar profesiei de avocat, îl mai întâlnim la medici, preoţi. Secretul profesional rezultă din lege. Secretul profesional asigură garantarea demnităţii persoanei şi a confidenţialităţii informaţiilor. Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată.

Păstrarea secretului implică, pe de o parte, obligaţia avocatului de a nu divulga conţinutul informaţiilor primite de la client, iar pe de altă parte, obligaţia celorlalţi de a nu face nimic de natură să aducă atingere secretului profesional. Păstrarea secretului reprezintă o obligaţie absolută şi nelimitată în timp (este de ordine publică). Păstrarea secretului este o obligaţie, dar şi un drept. Avocatul nu poate încălca această obligaţie (în mod excepţional, cu dezlegare expresă şi scrisă din partea clientului). Păstrarea secretului implică şi interdicţia de a apăra părţi cu interese contrare şi de a pleda împotriva unui fost client. Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.

Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice. Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă. Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială.

Păstrarea secretului implică imposibilitatea ascultării avocatului ca martor în legătură cu informaţiile dobândite în exercitarea profesiei. De asemenea, este strâns legată de inviolabilitatea sediului profesional. Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii niciunei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză. Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de avocat cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză. Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfăşura nicio activitate profesională în acea cauză. Principiul autonomiei şi descentralizării Presupune dreptul recunoscut de lege avocatului şi formelor de exercitare a profesiei de a se administra singur.

Dobândirea calităţii de avocat Intrarea în profesie presupune parcurgerea a două etape:

1) dobândirea calităţii de avocat; 2) înscrierea în barou în vederea exercitării efective a profesiei. Regula o constituie intrarea în profesie prin susţinerea unui examen. Examenul se organizează la nivel naţional. Condiţiile generale pentru dobândirea calităţii de avocat (art. 12 din Legea nr.

51/1995)

Poate fi membru al unui barou din România cel care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are exerciţiul drepturilor civile şi politice;

b) este licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata stabilită de lege;

c) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de lege;

d)

este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei.

Este nedemn de a fi avocat:

a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru

săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară;

c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită

prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;

d) falitul fraudulos, chiar reabilitat.

Membrul unui barou dintr-o altă ţară poate exercita profesia de avocat în România, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995. Pentru aceasta, el are obligaţia de a susţine un examen de verificare a cunoştinţelor lor de drept românesc şi de limba română. Avocatul străin nu poate pune concluzii în faţa instanţelor judecătoreşti din România, cu excepţia organelor de arbitraj internaţional. Odată dobândită calitatea de avocat, cel primit în profesie se va înscrie în barou, cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Aceasta implică depunerea jurământului şi, dacă este cazul, renunţarea la situaţia de incompatibilitate. Avocatul stagiar Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel national. Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R. Cu titlu de excepţie, în condiţiile legii, pot accede în profesie, fără susţinerea examenului, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi ori, după caz, care au fost eliberaţi din motive neimputabile, precum şi, în aceleaşi condiţii, judecătorii de la instanţele internaţionale. La începutul activităţii avocatul efectuează obligatoriu un stagiu de pregătire cu durata de 2 ani. Sunt exceptaţi de la efectuarea stagiului:

- judecătorii I.C.C.J. mai sus amintiţi - persoanele care a intrat în profesia de avocat cu examen şi care până la data susţinerii examenului au îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani. După efectuarea stagiului, avocatul stagiar va susţine examenul de definitivare în profesie. Activitatea unui avocat stagiar trebuie îndrumată de un avocat definitiv (cu o vechime de cel puţin 6 ani). Avocaţii stagiari au obligaţia de a se pregăti profesional. Aceasta se realizează în cadrul formării profesionale iniţiale la nivelul cabinetului din care face parte, al baroului sau prin formele de învăţământ organizate de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (I.N.P.P.A.). Avocatul stagiar trebuie să încheie un contract de colaborare sau de salarizare în interiorul profesiei cu forma profesională din care face parte. Avocatului stagiar trebuie să i se asigure un venit la nivelul venitului garantat pe economie.

Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie. Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (I.N.P.P.A.) Este o persoană juridică de drept privat sub autoritatea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Are ca atribuţii formarea profesională iniţială a avocaţilor stagiari şi pregătirea continuă a avocaţilor definitivi. Avocatul definitiv Dobândeşte calitatea de avocat definitiv, avocatul stagiar care a promovat examenul de definitivare în profesie, precum şi avocatul care a promovat examenul de absolvire al I.N.P.P.A. Examenul de definitivare se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, pe centre teritoriale, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R. Avocatul definitiv are dreptul să depună concluzii la toate instanţele cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La această instanţă va putea pune concluzii la 5 ani după definitivare (la fel şi la Curtea Constituţională). Avocaţii definitivi au în continuare obligaţia pregătirii profesionale conform legii (pregătirea profesională continuă). Persoana care a intrat în profesia de avocat cu examen şi care până la data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani, dobândeşte calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare. Avocaţii definitivi şi stagiari sunt înscrişi de către barou pe un tablou care se va actualiza anual. Pe lângă tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, baroul va ţine separat şi un tablou al avocaţilor incompatibili.

Drepturile şi obligaţiile avocatului

Drepturile avocatului:

1) dreptul de a fi independent şi de a se supune numai legii; 2) dreptul de a exercita activităţile specifice profesiei; 3) dreptul la sediu principal şi la sediu secundar; 4) dreptul de a refuza contactul cu clientul în prezenţa oricărei autorităţi publice sau ori de câte ori există un sistem de control al contactului cu clientul; 5) dreptul de a păstra secretul profesional; 6) dreptul la inviolabilitatea sediului şi a lucrărilor cu caracter profesional (perchiziţionarea avocatului, a domiciliului său sau a sediului nu poate fi făcută decât de procuror în baza unui mandat emis în condiţiile legii; de asemenea, convorbirile telefonice şi corespondenţa nu pot fi interceptate); 7) dreptul de a purta numele de avocat, roba, de a utiliza ştampilă şi insignă; 8) dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale profesiei; 9) dreptul la onorariu pentru activitatea desfăşurată şi la acoperirea tuturor cheltuielilor; 10) dreptul la asigurări sociale (avocaţii au un sistem propriu de asigurări sociale).

Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă. Avocatul, precum şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică sau să îl modifice de comun acord. Contactul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului. Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului. Ameninţarea săvârşită împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, iar pentru faptele de violenţă şi din oficiu. Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Dacă infracţiunile menţionate se săvârşesc împotriva soţului sau a unei rude apropiate a avocatului în scop de intimidare ori de răzbunare în legătură cu exercitarea de către avocat a profesiei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Obligaţiile avocatului:

1) obligaţia respectării principiilor profesiei; 2) obligaţia de păstrare a secretului profesional; 3) obligaţia de a ţine un sediu apt pentru desfăşurarea activităţii şi pentru asigurarea secretului profesional; 4) obligaţia de studiere temeinică a cauzelor şi obligaţiilor de a se prezenta la fiecare termen al procesului. În cazul imposibilităţii de a se prezenta avocatul este obligat să-şi asigure substituirea; 5) obligaţia de a manifesta conştiinciozitate şi probitate profesională; 6) obligaţia de a acorda asistenţă juridică din oficiu sau gratuit; 7) obligaţia de respect a celorlalţi avocaţi, a magistraţilor şi a solemnităţii şedinţei de judecată; 8) obligaţia de a pleda cu demnitate; 9) obligaţia de a încheia o asigurare de răspundere profesională; 10) obligaţia de a participa la toate şedinţele convocate de consiliul baroului; 11) obligaţia de a ţine toate evidenţele cerute de lege; 12) obligaţia de a achita regulat taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a Casei de Asigurări a Avocaţilor; 13) obligaţiile fiscale; 14) obligaţia de restituire a actelor originale încredinţate de o persoană; 15) obligaţia de a depune toate diligenţele pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale încredinţate; 16) obligaţia de a purta robă, insignă şi legitimaţie;

17) obligaţia de a folosi procedee oneste în dobândirea clientelei; 18) obligaţia de informare a decanului baroului cu privire la orice conflict cu un alt avocat, cu un magistrat sau autoritate publică; 19) obligaţia de a se abţine de la exercitarea profesiei atunci când există un conflict de interese; 20) obligaţia de a prezenta clientului, la cerere, situaţia cheltuielilor efectuate.

Incompatibilităţi şi interdicţii Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:

- activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;

- ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri;

- exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.

Astfel sunt incompatibile: calitatea de asociat într-o societate comercială în nume

colectiv, de comanditar într-o societate comercială, în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni, calitatea de administrator într-o societate comercială în comandită pe acţiuni, calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie, administrator unic sau membru în comitetul de direcţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată. Avocatul poate fi asociat sau acţionar la societăţile cu răspundere limitată sau la cele pe acţiuni. Avocatul poate fi membru în consiliul de administraţie al acestor societăţi ci obligaţia de a aduce acest fapt la cunoştinţa decanului baroului. Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:

- calitatea de deputat-senator sau consilier local;

- activităţi şi funcţii didactice în învăţământul superior;

- calitatea de arbitru, mediator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procesului de reorganizare judiciară. Profesia de avocat nu poate fi exercitată la instanţele, precum şi la parchetele de pe lângă acestea, inclusiv Î.C.C.J. sau Parchetul lângă Î.C.C.J., unde soţul avocatului ori ruda sau afinul până la gradul III inclusiv îndeplineşte funcţia de judecător sau procuror, indiferent de secţie, serviciu sau birou în care îşi desfăşoară activitatea. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul Curţii Constituţionale. Aceste prevederi au fost declarate neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1.519/2011. Avocaţii foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, iar foştii procurori şi poliţişti nu pot acorda asistenţă judiciară la unitatea de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea timp de 5 ani de la încetarea funcţiei respective.