Sunteți pe pagina 1din 35

Curs 8-9 Echipamente i utilaje n procesarea deeurilor Echipamente pentru prelucrarea nmolurilor

PROVENIENTA NAMOLURILOR N STATIILE DE EPURARE ORASENESTI Epurarea apelor uzate, n vederea evacurii n receptorii naturali sau a recirculrii, conduce la reinerea i formarea unor cantiti importante de nmoluri ce nglobeaz att impuritile coninute n apele brute, ct i cele formate n procesele de epurare. Schemele tehnologice aplicate pentru epurarea apelor uzate industriale i oreneti, din care rezult nmoluri se pot grupa n dou mari categorii:

scheme de epurare mecano-chimic scheme de epurare mecano - biologic.

Pasteurizare, tratare chimic, compostare

Surse de nmol din staia de epurare mecano-biologic


1

Nmolurile provin din apele uzate impurificate cu materii n suspensie cum sunt cele din industria miniera, chimica, metalurgica, industrie usoara, industrie alimentara, precum si cele provenind din apele uzate fecaloid-menajere. Dac aceste ape ncrcate cu materii n suspendie s-ar evacua direct n cursurile de ap sau dac nmolurile reinute n staiile de epurare s-ar deversa n cursurile de ap, s-ar produce pe lng creterea debitului emisarului o poluare a acestuia. Materiile n suspensie favorizeaz dezvoltarea unor bacterii caracteristice apelor uzate care distrug flora si fauna naturala a cursurilor de apa. Din punct de vedere fizic, nmolurile provenite din epurarea apelor uzate se consider sisteme coloidale complexe, cu compoziii eterogene, coninnd particule coloidale ( d < 1 m), particule dispersate (d = 1 - 100 m), agregate, material n suspensie etc., avnd un aspect gelatinos i coninnd foarte mult ap. Din punct de vedere tehnologic, nmolurile se consider ca faz final a epurrii apelor, n care sunt nglobate produse ale activitii metabolice, materii prime, produi intermediari i produse finite ale activitii industriale.

Surse de nmol din staia de epurare mecano chimic

Namolurile provenite din epurarea apelor uzate se pot clasifica dupa mai multe criterii:
a) Dupa compoziia chimic, namolurile se mpart n: 2

namoluri minerale - contin > 50% substante minerale (exprimate n SU) provin de regul din epurarea mecano-chimic; namol organic - contine > 50% substante volatile (exprimat n SU) provin de regul din epurarea mecano-biologic;
b) n funcie de treapta de epurare din care provine, avem:

namol primar, rezultat din treapta de epurare mecanica; namol secundar, rezultat din treapta de epurare biologica; namol stabilizat anaerob (rezultat din rezervoarele de fermentare a namolurilor) sau aerob (rezultat fie din procesul de epurare biologica avansata, respectiv nitrificare cu stabilizare, fie din stabilizatorul de namol, de pe linia namolului);

nmol deshidratat; nmol igienizat (prin pasteurizare, tratare chimic sau compostare); nmol fixat, rezultat prin solidificare n scopul imobilizrii compuilor toxici; cenu rezultat din incinerarea nmolului.
c) n funcie de proveniena apelor uzate, namolurile se pot mparti n:

namolurile din epurarea apelor uzate menajere/orasenesti; namolurile din epurarea apelor uzate industriale.

PROCEDEE DE PRELUCRARE A NAMOLULRILOR Alegerea tehnologiei de prelucrare a nmolurilor este influenat de caracterisiticile nmolului. Caracteristicile nmolului depind de: sursa de provenienta a namolurilor, perioada de stationare n sistem, modalitatea de procesare luata n considerare, etc. Clasificarea proceselor de prelucrare se poate face dup diferite criterii, cum ar fi reducerea umiditii, mineralizarea componentei organice etc. n tabelul urmtor se prezint o grupare a procedeelor de prelucrare sugernd posibilitatea alegerii unei scheme tehnologice convenabile fiecrui tip de nmol i condiiilor specifice locale.

O alt clasificare clasificare a procedeelor de prelucrare a nmolurilor, n funcie de scopul urmrit, se prezint astfel: Procedeu de prelucrare Prelucrare preliminara Conditionarea chimica Concentrare Stabilizare Deshidratare Uscare Incinerare Compostare Scop Reducerea dimensiunii materiilor solide continute n namol si retinerea acestora, deznisiparea mbunatatirea propietatilor namolurilor n vederea concentrarii si/sau deshidratarii mecanice Reducerea volumelor de namol Reducerea cantitatilor de namol prin ndepartarea de substanta organica Reducerea volumelor de namol Reducerea volumelor de namol Reducerea volumelor de namol Stabilizare

Prelucrarea preliminara a namolurilor 1. Sitarea namolurilor Prin sitarea unui namol se ntelege procesul prin care se retin din acesta particule de dimensiuni mai mari si de diverse compozitii (plastic, lemn, metal, materiale textile, cauciuc, hrtie, etc.) care pot ngreuna procesele de prelucrare ulterioara. Se prevd instalatii de sitare cu curatite automat, cu dimensiunea deschiderilor cuprinsa ntre 3 si 6 mm. Cele mai frecvent utilizate instalatii de sitare sunt: - sitele pasitoare;
4

- instalatii montate pe conducta de transport a namolului prevazute cu sistem de presare a retinerilor. 2. Maruntirea namolurilor Maruntirea namolurilor este un proces, n care o cantitate mare de material fibros (vscos) continut de namol este taiat sau mpartit n particule mici astfel nct sa se previna colmatarea sau nfasurarea n jurul echipamentelor n miscare. Un tocator tipic este prezentat n figura urmtoare.

Tocatoarele, nca de la nceput au necesitat o atentie deosebita pentru ntretinere, dar noile proiecte de tocatori cu viteza redusa s-au dovedit mult mai durabile si mai fiabile. 3. Deznisiparea namolurilor n statiile de epurare unde nu se folosesc instalatii separate pentru ndepartarea nisipului nainte de decantoarele primare, sau acolo unde procesul nu permite, este necesar sa se ndeparteze nisipul nainte ca namolul sa poate fi procesat. Cea mai eficienta metoda de deznisipare a namolului este supunerea acestuia unor forte centrifuge pentru separarea particulelor de nisip de namolul organic. Aceasta separare se obtine prin folosirea unui deznisipator tip ciclon, ce nu are parti mobile. Eficienta deznisipatorului tip ciclon este influentata de presiunea si de concentratia de substante organice din namol. Pentru a obtine separarea efectiva a nisipului, namolul trebuie diluat pna la 1 - 2% substanta uscata. Din moment ce concentratia creste, marimea particulelor ce pot fi ndepartate descreste. Conditionarea chimica a namolurilor
5

Conditionarea chimica reprezinta procedeul de prelucrare a namolurilor utilizat pentru mbunatatirea eficientei proceselor de concentrare si deshidratare ale acestora. Adaosul de reactivi chimici conduce la micsorarea rezistentelor specifice la filtrare a namolurilor si implicit la separarea mai usoara a apei din namolul trimis la prelucrare. Pentru conditionarea chimica a namolurilor se utilizeaza n mod frecvent doua grupe de reactivi: - reactivi anorganici ; - polielectroliti organici. Din categoria reactivilor anorganici mai des utilizati se pot enumera: varul, clorura ferica (FeCI3), sulfatul feric [Fe2(S04)9H20], sulfat feros (FeS04, 7H20), clorosulfat feric (FeS04CI). De asemenea, n anumite situatii se folosesc si saruri de aluminiu precum sulfatul de aluminiu Al2(SO4)3. Varul este folosit pentru ridicarea pH-ului atunci cnd acesta are valori scazute datorita utilizarii clorurii ferice pe post de coagulant. Pe lnga controlul pH-ului, varul mai poate reduce mirosurile produse de sulfuri care sunt transformate n solutie, din hidrogen sulfurat n sulfura si ion bisulfura, produsi de reactie nevolatili la un pH alcalin. Formarea precipitatiilor de carbonat si hidroxid de calciu conduce la mbunatatirea proceselor de deshidratare, actionnd ca un agent de nfoiere care mareste porozitatea namolului si diminueaza rezistenta la compresiune. Trebuie evitata dozarea n exces a varului, deoarece aceasta poate afecta procesul de stabilizare a namolului. n general dozele de var variaza ntre 5 si 40% din substanta uscata. Clorura ferica este un reactiv folosit la coagularea materiilor solide din namol, proces care decurge n bune conditii la pH mai mare de 6. La pH sub 6, formarea flocoanelor este slaba iar deshidratarea se realizeaza dificil. De aceea, pentru corectarea pH-ului se foloseste varul, care va conduce la o deshidratare optima. Majoritatea namolurilor rezultate n urma epurarii apelor uzate nu pot fi conditionate cu succes fara a asocia clorura ferica cu varul. Clorura ferica trebuie introdusa n namol naintea varului iar punctele de injectie a celor doi reactivi trebuie sa fie seprate. n general dozele de clorura ferica variaza ntre 2 si 10% substanta uscata. Avnd n vedere corozivitatea prununtata a clorurii ferice, se recomanda manipularea si stocarea corespunzatoare a acesteia.

Clorura ferica se livreaza sub forma lichida, n solutie cu o concentratie de 3035%. Polimerii organici cunoscuti si sub numele de polielectroliti, sunt substante chimice de sinteza cu structura de lant molecular lung, solubile n apa care favorizeaza procesele de concentrare si deshidratare ale namolurilor retinute n statiile de epurare. Acestia actioneaza asupra particulelor solide din namol prin neutralizarea sarcinii electrice a acestora si formarea flocoanelor cu proprietati de deshidratare mbunatatite. Functie de sarcina electrica predominanta a acestora, polimerii pot fi: - neionici nu prezinta sarcina electrica; - anionici utilizati pentru conditionarea namolurilor cu continut preponderent mineral; - cationici pentru conditionarea namolurilor de natura organica. Poliacrilamida este cel mai utilizat polimer de tip neionic, si se formeaza prin polimerizarea catenei monomerului acrilamida. Pentru a transporta sarcina electrica pozitiva sau negativa n solutie apoasa, poliacrilamida trebuie combinata cu monomeri anionici sau cationici. Concentrarea (ngrosarea) namolurilor Procedeul de concentrare (ngrosare) a namolurilor consta n reducerea umiditatii acestora n vederea prelucrarii ulterioare a unor volume mai mici. Se poate aplica tuturor namolurilor ce rezulta n urma epurarii apelor uzate. Functie de proprietatile namolului ce urmeaza a fi concentrat, se pot aplica scheme cu sau fara conditionarea chimica sau termica a acestuia. Cele mai utilizate procedee de concentrare a namolurilor provenite dintr-o statie de epurare sunt: - concentarea gravitationala; - concentrarea mecanica, care poate fi realizata n instalatii specifice precum: - filtru cu vacuum ; - filtru presa; - filtru banda; - unitate de flotatie cu aer dizolvat ; - centrifuga ; - instalatie de concentrare cu snec.

1. Concentrarea (ngrosarea) gravitationala a namolurilor Prin concentrare gravitationala se ntelege procesul de reducere a umiditatii namolului datorita fenomenului de separare prin decantare a fazelor lichida si solida din componenta acestuia, fiind una din cele mai utilzate metode de ngrosare a namolurilor. Se realizeaza n bazine asemanatoare decantoarelor, n care n loc de apa limpezita se evacueaza supernatant sau apa de namol termen sub care mai este cunoscut lichidul provenit n urma ngrosarii. Concentratoarele gravitationale sunt constructii, n general sub forma unor bazine circulare (v. fig. 6.4 si 6.5), folosite cu precadere pentru prelucrarea urmatoarelor tipuri de namoluri:

- primar sau primar conditionat cu var; - biologic de la filtrele percolatoare ; - fermentat anaerob. 6.4.4.3. Eficienta de reducere a umiditatii namolului variaza functie de caracteristicile acestuia si de prezenta sau absenta conditionarii chimice. Acest parametru este evidentiat n tabelul urmtor.
Tipul namolului Nmol primar Umiditatea namolului Umiditatea influent la namolului concentrare (%) concentrat (%) 94-98 90-95 94-97 95-98 97-98 Reducerea de umiditate la concentrare (%) 3 2 1-1,5 1,5

Nmol biologic rezultat de la 96-99 filtrele percolatoare Nmol biologic rezultat de la 96,5-99 filtrele biologice cu discuri Nmol n exces bazinele de aerare de la 99,5-98,5

Nmol n exces din procedee de epurare biologica ce 99,5 - 98,5 utilizeaza oxigen pur Nmol n exces din procedee de epurare biologica cu 99,8 - 99 aerare prelungita Nmol primar fermentat, provenit din treapta primara 92 de fermentare Amestec de namoluri: primar + biologic rezultat de 94 - 98 la filtrele percolatoare primar + biologic rezultat de 94 - 98 la filtrele biologice cu discuri primar + n exces 98,5 - 99,5 96 - 97,5

97 - 98

1,5

97 - 98

1,8 - 2

88

91 - 95 92 - 95 94-96 93-96 96 - 98

3 2-3 3,5 - 4,5 1,5 - 3 1,5

n exces de la bazinele de aerare + biologic rezultat de 97,5 - 99,5 la filtrele percolatoare amestec fermentat de namol 96 primar + namol n exces Namol conditionat chimic: primar + fier 98 9

92

96

primar + var n doze mici primar + var n doze mari

95 92,5

93 88 97 93,5 - 95,5

2 4,5 1,5 4,3 - 6,1

primar + n exces conditionat 98,5 cu fier primar + n exces conditionat 99,6 - 99,8 cu aluminiu primar conditionat cu fier + biologic rezultat de la filtrele 99,4 - 99,6 percolatoare primar conditionat cu fier + n 98,2 exces amestec fermentat de namol primar + namol n exces 96 conditionat cu fier Namol rezultat din epurarea chimica (tertiara) : cu var n doze mari cu var n doze mici cu fier 95,5 - 97 95,5 - 97 98,5 - 99,5

91,5 - 93,5

6,1-7,9

96,4

1,8

94

85 - 88 88 - 90 96-97

9 - 10,5 7-7,5 2,5

La proiectarea concentatoarelor de namol se va tine seama de: - numarul minim de unitati n = 2 ; - evacuarea supernatantului sa se realizeze pe ct posibil gravitational; - se va tine seama ca ncarcarea cu substanta uscata sa nu depaseasca limita maxim admisa. 2. Concentrare a (ngrosarea) mecanica a namolurilor Reprezinta procedeul de reducere a umiditatii namolurilor cu ajutorul unor utilaje si echipamente specializate, capabile sa realizeze performante superioare concentratoarelor gravitationale. Atunci cnd se aplica concentrarea (ngrosarea) mecanica este obligatorie conditionarea namolului ce urmeaza a fi prelucrat. Prin conditionare se urmareste reducerea rezistentei specifice la filtrare r si a coeficientului de compresibilitate s. Concentrarea mecanica a namolurilor poate fi realizata cu unul din urmatoarele utilaje: - unitati de flotatie cu aer dizolvat ; - centrifuge ; - concentratoare gravitationale cu banda; - concentratoare cu tambur rotativ.
10

a) Unitate de flotatie cu aer dizolvat Aceasta instalatie functioneaza pe principiul separarii fazei solide de cea lichida, utiliznd flotatia artificiala. Astfel particulele solide din namol sunt antrenate spre suprafata de catre bulele de aer eliberate n mediul lichid. (fig.6.6)

Se aplic pentru suspensii care au tendina de flotare i sunt rezistente la compactare prin ngroare gravitaional. Procesul de flotare cu aer se poate realiza prin: flotarea cu aer dispersat, flotare cu aer dizolvat sub presiune, flotare cu aer la presiune negativ i flotare biologic. Cel mai larg utilizat este procesul de flotare cu aer dizolvat sub presiune, care prin destindere la presiunea apropiat de cea atmosferic elimin bule fine (d 80 m), care se ataeaz sau se nglobeaz n flocoanele de nmol i le ridic la suprafa. Pentru asigurarea unei concentraii convenabile de materii n suspensie la alimentare, se practic recircularea unei fraciuni de efluent. Principalii parametri ce influeneaz procesul de ngroare prin flotare sunt: presiunea, raportul de recirculare, concentraia de solide la alimentare, durata de retenie, raportul aer / solide, tipul i calitatea nmolului, ncrcarea hidraulic n solide, utilizarea agenilor chimici. b) Centrifuga Centrifugele sunt instalatii care pot realiza att concentrarea ct si deshidratarea namolurilor provenite din procesele de epurare a apelor uzate si presupune, n ambele cazuri, separarea particulelor solide din namol prin actiunea fortelor centrifuge. Se aplic n general pentru nmolul activ n exces, atunci cnd nu se dispune de spaiu pentru alte instalaii mai puin compacte
11

Constructiv, centrifuga este alcatuita dintr-un cilindru lung, pozitionat orizontal, n interiorul caruia se afla montat concentric, un snec care se roteste cu o viteza diferita de cea a cilindrului. Alimentarea cu namol a instalatiei se realizeaza n mod continuu prin interiorul snecului care are prevazute orificii ce comunica cu zona interioara a cilindrului (v. fig. 6.7). Datorita fortelor centrifuge generate de rotirea snecului se produce o separare accelerata a celor doua faze - solida si lichida - partea solida fiind proiectata spre exterior iar supernatantul acumulndu-se n centru.

n mod normal, concentrarea namolurilor prin intermediul centrifugarii nu implica conditionarea chimica a acestora. n cazul n care, prin efectuarea de teste, rezulta eficiente semnificativ sporite prin adaugarea n namolul influent a polielectrolitilor, se vor stabili dozele corespunzatoare pentru care eficienta de reducere a umiditatii este maxima. De aceea, n cea mai mare parte a situatiilor cnd n statiile de epurare s-a prevazut concentrare cu centrifuge, exista si unitati de preparare si dozare a polielectrolitilor. Pentru namolul n exces provenit de la bazinele de aerare, dozele de polimer variaza ntre 0 si 4 kg/t substanta uscata. Utiliznd centrifuga cu transportor elicoidal se poate atinge o concentrare de solide de circa 4% i un grad de reinere a solidelor de 90%, la ngroarea nmolului activ cu adaos de floculani. innd seama de viteza de rotaie mare a echipamentului (6000 rot/min), consumul de floculani este mai mare datorit fragilitii i ruperii flocoanelor, deci costurile de exploatare sunt mai mari dect n cazul altor procedee. Datorita costurilor ridicate privind exploatarea si consumul energetic solutia de concentrare cu instalatii tip centrifuga este avantajoasa mai ales atunci cnd: - debitul de namol ce trebuie prelucrat depaseste 0,2 m3/s ;
12

- spatiul disponibil al statiei de epurare este limitat; - exista personal specializat de deservire ; - procedeele de concentrare conventionale sunt ineficiente. c) Concentrator gravitational cu banda Echipamentul consta dintr-o banda filtranta tensionata actionata de un sistem de role cu viteza variabila. Namolul introdus la concentrare este distribuit ntr-un strat uniform pe toata latimea activa a benzii. Datorita materialului filtrant din care este realizata banda, supernatantul se separa pe cale gravitationala si este evacuat ntr-un jgheab la partea inferioara a instalatiei. (v. fig. 6.8). Pe ntreg parcursul traseului de deplasare a benzi, dar si pe toata latimea acesteia, n zona de concentrare, namolul este brazdat de catre un sistem de greble. La capatul aval al benzii, namolul concentrat este descarcat ntr-un jgheab colector. n zona inferioara de deplasare a benzii este montat un dispozitiv de spalare a acesteia.

Concentratoarele gravitationale cu banda sunt utilizate n special pentru prelucrarea: namolului n exces de la bazinele de aerare, namolurilor fermentate pe cale anaeroba sau aeroba precum si acelora rezultate n urma epurarii chimice a apelor uzate. Pentru toate tipurile de namol ce se vor concentra este necesara conditionarea chimica a acestora prin adaos de polimeri. Pentru stabilirea dozei optime se vor efectua teste corespunzatoare. Parametrii de proiectare ai concentratoarelor gravitationale cu banda sunt: - ncarcarea hidraulica cu namol a benzii, - ncarcarea superficiala cu materii solide, variaza ntre 200 si 600 kg/m2,h ; - sistemul este proiectat pentru a evacua un namol concentrat cu o umiditate de 93 - 95% ;

13

- dozajul de polimer necesar ngrosarii namolului n exces de la bazinele de aerare variaza n intervalul 3 - 7 kg polimer n stare uscata/tona substanta. uscata din namol. d) Concentratoare cu tambur rotativ Sunt instalatii alcatuite dintr- o sita cilindrica rotativa, actionata de un electromotor avnd n componenta att sistemul de injectare a reactivilor ct si reactorul de floculare a particulelor solide din namol (v. fig. 6.9). n timpul functionarii tamburul se roteste cu o viteza de 5 - 20 rot/min.

3. Stabilizarea namolurilor Procesul de stabilizare a namolului se poate realiza prin trei metode: stabilizare anaeroba (fermentare), stabilizare aeroba si stabilizare alcalina. Stabilizarea anaeroba (fermentare) este probabil metoda cea mai des folosita n statiile de epurare a apelor uzate. Produce un namol relativ stabil cu costuri moderate si ca un beneficiu suplimentar, produce biogaz n a carei componenta se gaseste preponderent gaz metan. Acest biogaz poate fi folosit pentru ncalzirea namolului influent si a anamolului de recirculare la temperatura de proces, iar n marile statii de epurare poate fi folosit pentru producerea de electricitate si agent termic.

14

n cadrul statiilor mari de epurare, unde se aplica epurarae avansata a apelor uzate, se pot prevede rezervoare de fermentare acidogena, necesare pentru producerea sursei de carbon n procesul de denitrificare. Unele dezavantaje ale procesului sunt urmatoarele: costuri initiale ridicate, o cantitate nsemnata de echipamente mecanice (n special acolo unde gazul este valorificat), un supernatant a carui concentratii n poluanti este foarte mare la fermentarea n doua trepte, namolul trebuie ncalzit pentru a mentine temperatura si procesele dorite si tendinta de suprancarcare a aproceselor ca rezultat al unei slabe mixari, nevoia de control a temperaturii, prezenta metalelor grele sau a altor agenti toxici n influent. Stabilizarea aeroba se ntlneste n statiile de epurare mici si medii. Este un proces ce necesita multa energie (datorita energiei consumate pentru transferul oxigenului) comparat cu fermentarea anaeroba, dar necesita costuri mai mici pentru investitie. Stabilizarea aeroba este mai putin complexa din punct de vedere functional si uneori nu are procese separate. Stabilizarea aeroba a namolului se poate produce fie n bazine dedicate, ca stabilizatoare de namol (pe linia namolului), fie n bazine de aerare de pe linia apei n care se realizeaza o epurare avansata (de exemplu nitrificare cu stabilizare, unde datorita timpilor de retentie mari, namolul activat rezulta deja stabilizat. Stabilizarea alcalina este stabilizarea n urma careia produsul rezultat contine putini agenti patogeni si poate fi folosit n agricultura sau pentru mbunatatirea parametrilor unui pamnt. Un dezavantaj al stabilizarii alcaline este acela ca masa produsului se mareste prin adaugarea de material alcalin. A) Stabilizarea (fermentare) anaeroba Scopul fermentarii anaerobe este acela de a reduce agentii patogeni, cantitatea de biomasa prin distrugerea partiala a materiilor volatile si producerea de biogaz, respectiv de gaz metan ce poate fi valorificat. Complexitatea fermentarii anaerobe apare din sensibilitatea procesului si din interactiunile componentelor ce completeaza sistemul. Fermentarea anaeroba are loc, ca rezultat al unei serii complicate de reactii chimice si biochimice. Reactiile care au loc implica multe tipuri de bacterii, fiecare tip furniznd o biotransformare unica si indispensabila. Procesele de fermentare cuprind urmatoarele etape: hidroliza, formarea de compusi organici solubili si acizi organici cu
15

catene scurte si formarea de metan. n prima etapa (hidroliza), proteinele, celuloza, lipidele, si alte materii organice complexe sunt solubilizate. n cea de-a doua etapa (formarea acizilor), produsii primei etape sunt transformati n compusi organici solubili incluznd acizii grasi cu catene lungi; acesti compusi organici solubili sunt apoi transformati n acizi organici cu catene scurte (cunoscuta ca acidifiere). n cea de-a treia etapa (formarea metanului), acizii organici sunt transformati n metan si n dioxid de carbon. Eficienta stabilizarii prin fermentare anaeroba este masurata prin cantitatea de materii volatile (organice) reduse n timpul procesului. Deoarece fermentarea anaeroba este realizata biologic si depinde de dezvoltarea microorganismelor, nu are loc o reducere completa a materiilor volatile ci n proportie de 40-60% (procent numit limita tehnica de fermentare), n mod obisnuit. Eficienta scazuta are loc atunci cnd sunt prezente substante greu biodegradabile. Un procent ridicat de descompunere a materiilor solide se obtine atunci cnd namolul este compus din materii usor degradabile, cum sunt carbohidratii simpli, carbohidratii compusi (celuloza), proteinele si lipidele. (fig.6.10)

Eficienta si durata fermentarii, productia de gaz si caracteristicile gazului produs, depind de natura materiilor solide ce urmeaza a fi fermentate. Factorii cei mai importanti ce afecteaza fermentarea anaeroba sunt timpul de retentie a materiilor solide, eficienta mixarii, timpul de retentie hidraulic, temperatura, pH-ul si prezenta substantelor toxice. Fermentarea anaeroba poate fi considerata ca fiind utila procesului de stabilizare atunci cnd concentratia substantelor volatile este mai mare sau egala cu 50% sau chiar mai mare si cnd sunt prezente sau pot aparea substantele inhibitoare. Fermentarea namolului primar are ca rezultat o separare a fractiunii solide de cea lichida n comparatie cu namolul activat. Combinnd cele doua tipuri de namol
16

amestecul va avea rezultat bun n sedimentare, mult mai bun dect namolul activat dar mai slab dect namolul primar. Reziduurile chimice contin var, fier, aluminiu si alte substante ce pot fi fermentate cu succes daca substantele volatile continute au un timp de retentie destul de mare pentru a suporta reactiile biochimice si nu sunt prezente substantele inhibitoare. Daca o examinare a caracteristicilor namolului indica o varietate mare a calitatii acestuia, fermentarea anaeroba poate sa nu fie posibila datorita sensibilitatii sale la schimbarile calitative ale substratului. Unul dintre avantajele fermentarii anaerobe este producerea de energie. Gazul metan continut n biogazul produs poate fi folosit pentru a ncalzi namolul influent si cel de recirculare la temperatura de proces, iar excesul poate fi folosit pentru ncalzirea cladirilor civile din incinta precum si pentru producerea de energie electrica. Dezavantajele fermentarii anaerobe sunt urmatoarele: rezervorul de fermentare poate usor refula datorita conditiilor neasteptate si a accidentelor sau a ncarcarilor ridicate si este greu de restabilizat. Sunt necesare rezervoare de fermentare cu volume mari datorita dezvoltarii ncete a bacteriilor metanogene si a timpului mare de retentie necesar. Aceste lucruri duc la sporirea costurilor de investitie. n timpul fermentarii, metalele grele sunt concentrate n namol, ele putnd restrictiona posibilitatile de mprastiere pe pamnt a namolului fermentat. Supernatantul rezultat este trimis fie n influentul statiei de epurare, fie n amontele decantoarelor primare, fie la o facilitate separata de epurare a supernatantului. Operatiile de curatare sunt dificile si periculoase datorita bazinului ce este nchis. ncalzirea interioara si echipamentul de mixare pot avea probleme semnificative datorita coroziunii, a uzurii si a conditiilor inaccesibile. Sistemul de ncalzire exterior, de asemenea, se poate obtura si are nevoie de ntretinere constanta. Pentru personalul de exploatare, exista pericolul exploziei, ca rezultat al unei exploatari si ntretineri necorespunzatoare, a scurgerilor si a neglijentei. Condensul pe conducta de gaz sau colmatarea pot provoca probleme de ntretinere. Ceea ce necesita o ntretinere ridicata datorita depunerilore, a spumei si a nisipului ce se acumuleaza. Pe linia namolului la statiile mari si la cele unde se aplica epurarea avansata a apelor, este indicat a se prevedea un rezervor de fermentare acidogenic necesar pentru producerea sursei de carbon n procesul de denitrificare. Procesele de fermentare Trei configuratii ale procesului pentru fermentarea anaeroba sunt folosite n mod obisnuit: fermentarea de mica ncarcare, fermentarea de mare ncarcare si
17

fermentare n doua etape. n plus, fermentarea anaeroba poate functiona la doua regimuri ale temperaturii: mezofila (30-38C) si termofila (50-60C). Fermentarea anaeroba de mica ncarcare Rezervoarele de fermentare de mica ncarcare sunt cele mai vechi sisteme de fermentare anaeroba si mai sunt numite si rezervoare de fermentare anaerobe conventionale. Figura 6.11 prezinta un rezervor de fermentare cu debit constant. Rezervorul de fermentare este compus dintr-un rezervor de forma cilindrica cu panta la partea inferioara si cu un acoperis plat sau curb. Nu este prezenta amestecarea n acest sistem.

Datorita faptului ca nu se face amestecarea la sistemele de fermentare de mica ncarcare apare fenomenul de stratificare n interiorul rezervorului de fermentare. Biogazul acumulat la partea superioara a rezervorului este evacuat pentru a fi stocat sau pentru a fi valorificat. Spuma se acumuleaza la partea superioara a lichidului sau a supernatantului. Supernatantul este evacuat si recirculat nainte de decatorul primar sau la intrarea n treapta avansata. Supernatantul contine concentratii foarte mari de azot si fosfor. Particulele stabilizate decanteaza la partea inferioara a rezervorului pentru a fi ndepartate si apoi prelucrate. Fermentarea de mica ncarcare este caracterizata printr-o alimentare intermitenta, o ncarcare redusa cu substanta organica (volatila) a rezervorului de fermentare, nu se face amestec dect prin fenomenul de flotare a bulelor de gaz, dimensiuni mari ale rezervoarelor datorita volumului si timpului de retentie cuprins ntre
18

30 si 60 de zile. Nisipul si stratul de spuma (crusta) se vor acumula la partea inferioara si respectiv la partea superioara, n consecinta, volumul efectiv scade. Fermentarea anaeroba de mare ncarcare, ntr-o singura treapta Rezervoarele de fermentare de mare ncarcare sunt caracterizate prin mixarea si ncalzirea namolului, debitul de alimentare este uniform si se realizeaza o concentrare a namolului nainte de a fi fermentat (v. fig. 6.12). Ca rezultat, volumul rezervorului necesar pentru o fermentare corespunzatoare este redus si stabilitatea procesului este mbunatatita.

ncalzirea namolului pentru fermentare are ca efect mbunatatirea dezvoltarii microorganismelor, a eficientei de fermentare si a productiei de biogaz. Rezervoarele de fermentare anaeroba de mare ncarcare pot functiona la temperaturi mezofile si termofile. Fermentarea termofila poate oferi cteva avantaje suplimentare fata de fermentarea mezofila, cum ar fi raportul ridicat al reactiilor ce pot avea ca rezultat micsorarea volumului necesar desfasurarii procesului de fermentare, cresterea distrugerii agentilor patogeni si caracteristici de deshidratare mult mai bune. Restrictiile procesului includ o sensibilitate extrema a microorganismelor la variatia temperaturii de proces, o energie necesara mult mai mare (si mai departe costuri ridicate de exploatare pentru mentinerea temperaturii de proces) comparat cu procesele de fermentare mezofila si producerea de namol fermentat cu miros mult mai puternic. Procedeele utilizate n ncalzirea namolului sunt: injectarea de aburi, folosirea schimbatorilor de caldura interiori si folosirea schimbatorilor de caldura exteriori. Schimbatorii de caldura exteriori sunt cei mai utilizati datorita flexibilitatii lor si a faptului ca sunt mult mai usor de controlat la suprafata de ncalzire. Spiralele interioare se pot
19

colmata usor si vor trebui ntretinute periodic, sau rezervorul de fermentare va trebui golit pentru ca acestea sa poata fi curatate. Temperatura apei de ncalzire este mentinuta la valori cuprinse ntre 50 si 62C. Amestecarea namolului din rezervorul de fermentare reduce stratificarea termica, disperseaza substratul pentru un contact mai bun cu biomasa activa si reduce formarea crustei. Amestecarea diminueaza, de asemenea, orice substanta inhibatoare sau pH nefavorabil si caracteristicile temperaturii influentului, n consecinta creste volumul efectiv al rezervorului. Fermentarea anaeroba de mare ncarcare n doua trepte Fermentarea n doua etape este o extindere a tehnologiei de fermentare de mare ncarcare, ce mparte functiile fermentarii si separarii fractiunii solide de cea lichida n doua rezervoare separate, legate n serie. Primul rezervor este un rezervor de fermentare de mare ncarcare, n timp ce al doilea este utilizat pentru separarea solidlichid, cu eliminarea de supernatant si producerea de biogaz (v. fig. 6.13). Cel de-al doilea rezervor nu are sisteme de amestecare sau de ncalzire.

Materiile solide fermentate anaerob pot sa nu sedimenteze bine, rezultatul observndu-se n supernatant ce contine o concentratie mare de materii solide n suspensie ce pot fi daunatoare pentru sistemul de epurare a supernatantului. Dezavantajele acestui sistem sunt caracteristicile slabe de concentrare prin sedimentare ale namolului fermentat (n prima treapta), datorita bulelor de biogaz fermentate n prima treapta care prin flotare inhiba partial procesul de concentrare a namolului.

20

O etapa de perspectiva o pot constitui rezervoarele de fermentare n doua trepte ce folosesc fermentarea termofila urmata de fermentare mezofila cu avantaje operationale superioare. Dimensionarea rezervorului de fermentare anaerob Prima consideratie importanta de dimensionare este aceea de a se determina volumul corect al rezervorului pentru a asigura o stabilizare eficienta a influentului si a productiei de biogaz, respectiv gaz metan, corespunzatoare. Datele necesare pentru dimensionare a unui rezervor de fermentare anaeroba a namolului includ calitatea si cantitatea materiilor solide din influent ce urmeaza a fi fermentate, respectiv ale materiilor solide produse prin sedimentarea primara, secundara sau avansata (unde este cazul). Sunt necesare informatii suplimentare precum procentul de materii solide, procentul de materii volatile si raportul dintre namolul primar si cel biologic ce vor alimenta rezervorul de fermentare. Colectarea si stocarea biogazului Biogazul produs prin fermentarea anaeroba a namolului este colectat fie pentru a fi valorificat, fie este eliminat prin ardere. Odata ce el floteaza prin namol, biogazul este colectat deasupra suprafetei de lichid si este evacuat. Biogazul este apoi transportat pentru a ncalzi sau pentru a furniza energie echipamentelor (utilizare imediata), sau este stocat n rezervorul de gaz pentru a fi utilizate mai trziu, iar gazul n exces este eliminat prin ardere. Biogazul rezultat n urma fermentarii anaerobe contine aproximativ 65-70% CH4, 25-30% CO2, si cantitati mici de N2, H2, H2S, vapori de apa, si alte gaze. Biogazul de fermentare are o gustare specifica de aproximativ 0,86 din greutatea specifica a aerului. Deoarece productia de biogaz este una dintre cele mai bune metode pentru progresul fermentarii si deoarece gazul de fermentare poate fi folosit drept agent de combustie, proiectantul trebuie sa fie familiarizat cu producerea, colectarea si valorificarea lui. Gazul metan continut n biogaz la temperatura si presiune normala (20oC si 1 atm), are o valoare termica de 35.800 kJ/m 3. Deoarece biogazul de fermentare contine doar 65% metan, puterea calorica a gazului de fermentare este de 22.400 kJ/m 3. Prin comparatie, gazul natural, care este un amestec de metan, propan, si butan, are o putere calorica de 37.300 kJ/m3.
21

Productia de biogaz realizata este corelata n mod direct, biochimic, cu cantitatea de substante volatile mineralizate si este exprimata ca volumul de biogaz pe unitatea de masa a materiilor volatile distruse. Acest indice specific al productiei de biogaz este diferit pentru fiecare substanta organica din rezervorul de fermentare. Productia de biogaz variaza de la la 0,7 m 3 biogaz/kg materii volatile pentru proteine si carbohidrati pna la 1,2-1,6 m3 biogaz/kg de materii volatile reduse n cazul grasimilor. Un rezervor de fermentare anaerob obisnuit alimentat cu namol primar si namol activ n exces poate produce aproximativ 0,8 - 1 m3 biogaz/kg de substante volatile reduse. Cantitatea de biogaz produsa este o functie de temperatura, timpul de retentie si de ncarcarea cu materii solide volatile (substanta organica). Biogazul rezultat la fermentare are o putere calorica cuprinsa ntre 20 si 25 MJ/m3. O valoare medie de 25 MJ/m3 este folosita pentru proiectare. n cazul statiilor de epurare mari, biogazul de fermentare poate fi folosit drept combustibil n vederea producerii de energie electrica. Apa fierbinte de la boilere sau cea utilizata la racirea motoarelor cu ardere interna poate fi folosita la ncalzirea namolului si/sau a constructiilor civile din incinta statiei de epurare. Surplusul de energie necesar pentru functionarea statiei poate fi vndut uneori autoritatilor locale ce se ocupa de gestionarea si furnizarea de energie electrica. Deoarece biogazul de fermentare contine acid sulfuric, azot, particule, si vapori de apa, biogazul trebuie sa fie epurat n epuratoare de gaze uscate sau umede nainte de a-l utiliza la motoarele cu ardere interna. Concentratiile n exces de acid sulfuric de aproximativ 0,1 l/m3 necesita instalatii speciale de desulfurare. Colectarea biogazului si sistemul de distributie trebuie mentinut la o presiune pozitiva pentru a evita explozia n cazul n care gazul se amesteca cu aerul atmosferic. Amestecul de aer cu biogaz de fermentare contine metan n proportie mai mica de 5%, ce poate fi exploziv. Din acest motiv toate echipamentele mecanice si constructive trebuie sa fie etanse, iar echipamentele electrice trebuie sa fie protejate mpotriva exploziei. Sunt folosite doua tipuri de rezervoare de depozitare a gazului: rezervoare cu capac ce floteaza pe gazul nmagazinat si rezervoare sub presiune. Rezervoarele cu capac flotant sunt rezervoare cu presiune constanta si volum variabil. Rezervoarele sub presiune, au de obicei forma sferica si mentin o presiune cuprinsa ntre 140 si 700 kN/m2, cu valori medii cuprinse ntre 140 si 350 kN/m2.
22

Biogazul poate fi stocat att la presiune mica n rezervoarele externe de gaz care folosesc nvelisuri mobile sau la presiune ridicata n rezervoarele de presiune, daca sunt folosite compresoare de gaz. O descoperire recenta n cazul nvelisurilor rezervoarelor cilindrice este nvelisul de tip membrana realizata dintr-un poliester flexibil. n cazul rezervoarelor ovoidale, volumul disponibil pentru depozitarea gazului este mic. Pentru o utilizare eficienta a biogazului di rezervor, este necesara o stocare externa. Parametrii sugerati pentru dimensionarea sistemelor de amestecare ale rezervorului de fermentare includ unitatea ce genereaza energie, gradientul de viteza, gazul ce se degaja unitar, si timpul de rencarcare a rezervorului de fermentare. Necesarul de reactivi chimici Sistemele de alimentare cu reactivi chimici uneori devin necesare datorita schimbarilor calitative si cantitative ale influentului. Schimbarile alcalinitatii, pH-ului, sulfurilor sau a concentratiei metalelor grele poate face necesara adaugarea de reactici chimici n proces. Abilitatea de a adauga reactivi chimici corecti, ca bicarbonatul de sodiu, clorura ferica, sulfatul feric, varul, trebuie luata n considerare nca din faza incipienta a proiectarii. Proiectarea rezervoarelor de fermentare se face astfel nct acestea sa fie acoperite pentru a colecta gazul, a reduce mirosul, pentru a stabiliza temperatura interioara a rezervorului de fermentare si pentru a mentine conditiile anaerobe. n plus, acoperisul trebuie sa suporte sistemul de amestecare si sa permita accesul n rezervor. Tipurile de acoperisuri utilizate n proiectele rezervoarelor de fermentare anaerobe pot fi de tip mobil sau fix. Clasificarea rezervoarelor de fermentare dupa forma Rezervoarele de fermentare anaerobe pot avea forma rectangulara, cilindrica sau ovoidala. Rezervoarele rectangulare sunt folosite acolo unde disponibilitatea suprafetelor este o problema. Costurile de executie sunt mai mici, dar sunt dificil de exploatat datorita tendintei de a se crea zone moarte, ce se dezvolta din caracteristicile slabe de amestecare. O configuratie uzuala este un cilindru vertical cu un radier conic. Aceste rezervoare circulare sunt construite din beton armat, cu pereti laterali verticali cu adncimi ce variaza ntre 6 si 14 m si diametre cuprinse ntre 8 si 40 m. Un radier de
23

forma conica, cu o panta ce variaza ntre 1:3 si 1:6 este de preferat pentru o ntretinere usoara. Pantele mai mari 1:3, cu toate ca sunt dorite pentru ndepartarea pietrisului, sunt dificil de construit si se ntretin greu. Radierul poate avea inclusa o conducta de evacuare centrala sau poate fi mpartit n sectiuni, fiecare sectiune fiind echipata cu conducte separate de evacuare. Rezervorul de fermentare de forma cilindrica este mult mai scump de construit dect proiectele traditionale dar poate reduce costurile de ntretinere si frecventa acestora. Acolo unde a fost necesar, rezervoarele de fermentare cilindrice au fost izolate folosin caramida si spatiu de aer, polistiren, fibre de sticla. O configuratie optimizata a rezervorului este rezervorul de fermentare de forma ovoidala. Zona tronconica de la partea superioara si de la partea inferioara ajuta la eliminarea problemelor aduse de nisip si de spuma (crusta), eliminnd sau reducnd necesitatea curatarii. Cerintele de amestecare ale rezervorului de fermentare de forma ovoidala sunt mult mai mici dect pentru rezervoarele cilindrice uzuale mai putin adnci. Majoritatea rezervoarelor de fermentare de forma ovoidala sunt prevazute cu tevi ce injecteaza gaz sau jeturi hidraulice pe la partea inferioara a rezervorului de fermentare pentru a nu facilita depunerea nisipului. Rezervoarele de fermentare de forma ovoidala pot fi construite din heton sau din otel si sunt izolate la partea exterioara. (fig.6.14)

24

B) Stabilizarea aeroba Stabilizarea aeroba are loc prin oxidarea substantelor organice biodegradabile si reducerea organismelor patogene prin mecanisme biologice, aerobe. Procesul de stabilizare aeroba este un proces de epurare biologica cu pelicula n suspensie si este bazat pe teoriile biologice similare cu cele ale aerarii prelungite ale namolului activat. Obiectivele proceselor de stabilizare aeroba, care pot fi comparate cu cele ale proceselor de fermentare anaerobe, includ producerea de namol stabil prin oxidarea substantelor organice biodegradabile, reducerea masei si a volumului, reducerea organismelor patogene si conditionarea pentru prelucrarea ulterioara. Avantajele acestor procese aerobe comparate cu fermentarea anaeroba sunt: - Producerea de namol inofensiv, stabil din punct de vedere biologic; - Costuri totale mai scazute; - Functionare mai simpla n reducerea concentratiei substantelor volatile dect la procesele de fermentare anaerobe; - Functionare sigura fara pericolul exploziei si probleme reduse ale degajarii mirosului; si - Un namol stabilizat cu o concentratie n CB05 mai mica dect cea obtinuta prin procesele anaerobe. Primul dezavantaj atribuit procesului de stabilizare aeroba sunt costuri mari pentru energie asociate cu energia necesara pentru transferul oxigenului. Dezvoltarile recente n cadrul proceselor de stabilizare aeroba, cum sunt: eficienta ridicata a echipamentului de transfer a oxigenului si studiile n functionarea la temperaturi ridicate, pot reduce aceasta problema. Alte dezavantaje includ limitarea aplicabilitatii la statiile de epurare mici si medii, eficienta redusa a proceselor n timpul perioadelor reci, incapacitatea de a produce un produs secundar folositor, cum este gazul metan din procesele anaerobe si rezultate variate obtinute n timpul deshidratarii mecanice a namolului stabilizat anaerob. Stabilizarea aeroba se bazeaza pe principiul biologic al respiratiei endogene. Respiratia endogena are loc atunci cnd nu se mai face aprovizionare cu hrana si microorganismele ncep sa consume propria lor protoplasma pentru a obtine energia necesara mentinerii reactiilor din interiorul celulei.

25

n timpul proceselor de stabilizare, tesutul celular este oxidat aerob n dioxid de carbon, apa si amoniac sau nitrati. Deoarece procesele de oxidare aeroba sunt exoterme, n timpul reactiilor are loc o eliberare de caldura. Desi procesele de stabilizare teoretic ar trebui realizate n totalitate, de fapt doar 75-80% din tesutul celular este oxidat. Ce ramne, n proportie de 20-25%, este compus din componente inerte si componente organice ce nu sunt biodegradabile. Procesul de stabilizare aerob, de fapt, implica doi pasi: oxidarea directa a materiei biodegradabile si oxidarea materialului celular. Aceste procese sunt descrise de ecuatiile de mai jos: Substante organice + NH4+ + O2 material celular + CO2 + H20 Material celular + O2 namol fermentat + CO2 + H2O + NO3(6.17) (6.18)

Reactia din cea de-a doua ecuatie este n mod normal un proces de respiratie endogena si este reactia predominanta ce are loc n sistemul de stabilizare aerob. Datorita necesitatii mentinerii procesului n faza de respiratie endogena, namolul activat n exces se stabilizeaza. Includerea namolurilor primare n proces poate influenta reactia totala, deoarece ele contin putin material celular. Majoritatea materialului organic din namolul primar constituie o sursa de hrana externa pentru biomasa activa continuta n namolul biologic. De aceea, este necesar un timp de retentie ct mai mare pentru a se acomoda metabolismul si dezvoltarea celulara ce trebuie sa se petreaca naintea de atingerea conditiilor de respiratie endogena. Dimensionarea stabilizarii aerobe Numeroase variabile guverneaza dimensionarea unui sistem de stabilizare aerob conventional - aceste sisteme functioneaza la o temperatura cuprinsa ntre 20 si 30C si folosesc aerul ca sursa de oxigen pentru activitatea biologica. (fig.6.15)

26

Reducerea substantelor volatile Reducerea substantelor volatile (organice) variaza ntre 35 si 50% (procent numit limita tehnica de stabilizare) din cantitate a materiilor solide n suspensie ce sunt obtinute n timpul procesului de stabilizare aeroba. Temperatura de functionare a sistemului de stabilizare aeroba este un parametru critic din cadrul procesului. Un dezavantaj frecvent al procesului aerob este variatia n eficienta procesului rezultata din schimbarile temperaturii de functionare. Schimbarile temperaturii de functionare sunt apropiate de temperatura mediului ambiant, deoarece majoritatea sistemelor de stabilizare aeroba folosesc rezervoare deschise. Reactiile biologice ce au loc n timpul procesului de stabilizare aeroba necesita oxigen pentru respiratia materialului celular din biomasa activa iar n cazul amestecului cu namol primar, oxigenul necesar transformarii materialul organic n material celular. n plus, functionarea corespunzatoare a sistemului necesita un amestec adecvat al continutului pentru a asigura un contact corespunzator al oxigenului, materialul celular si materialul organic ce constituie sursa de hrana Volumul necesar sistemului de stabilizare aeroba este guvernat de timpul de retentie necesar pentru reducerea dorita a substantelor volatile (organice). Timpul de retentie necesar pentru a reduce 35-50% din substantele volatile (organice), variaza ntre 10 si 12 zile la o temperatura de functionare de aproximativ 20C. Timpul de retentie total necesar este dependent de temperatura si de biodegrabilitatea namolului, putnd creste pna la 15 - 16 zile cnd temperatura scade sub 20C. Alte metode de stabilizare aeroba Mai multe sisteme de stabilizare aerobe mezofile standard, cu aerare, au fost cercetate n ultimii ani. Dintre acestea se remarca aerarea cu oxigen pur, stabilizarea termofila autoterma si stabilizarea la temperatura criofila. Aerarea cu oxigen pur Aceste modificari ale proceselor de stabilizare aeroba nlocuiesc aerul cu oxigen pur. Sistemele cu oxigen pur sunt insensibile la schimbarile temperaturii mediului ambiant datorita activitatii microbiene crescute si naturii exoterme a procesului. n timp ce o varianta a acestei modificari foloseste rezervoarele deschise, stabilizarea aeroba ce foloseste oxigenul dur se face n rezervoare nchise, similare cu
27

acelea folosite n procesele namolului activat cu oxigen pur. Folosirea sistemului de stabilizare aeroba cu oxigen pur, n rezervoare nchise, va avea ca rezultat temperaturi mari pentru functionare, datorita naturii exoterme a procesului de stabilizare. Dezavantajul principal acestei stabilizari este costul ridicat pentru generarea oxigenului pur. Stabilizarea alcalina Varul este unul dintre cele mai folosite si mai scazute ca pret dintre substantele alcaline disponibile pentru apele uzate industriale. Varul este folosit pentru a reduce mirosul, pentru cresterea pH-ului n rezervoare de fermentarele etanse, pentru ndepartarea fosforului n treapta de epurare avansata, si pentru conditionare nainte si dupa deshidratare mecanica. Scopul stabilizarii alcaline poate include urmatoarele: reduce semnificativ numarului de agenti patogeni inhibnd cresterea acestora si reduce mirosul produs de organisme. n consecinta, previne mbolnavirea oamenilor, creaza un produs stabil ce poate fi depozitat si reduce pe termen scurt percolarea metalelor ce nu se gasesc n mod natural n sol. Procesul de stabilizare alcalina este un proces simplu. Un reactiv chimic alcalin, este adaugat pentru a creste pH-ul influentului si prin asigurarea unui timp de contact suficient. La pH = 12, sau mai mare, cu un timp de contact suficient si cu un amestec omogen al varului cu influentul, agentii patogeni si microorganismele sunt aduse n stare inactiva sau chiar distruse. Caracteristicile fizice si chimice ale materiilor solide produse sunt, de asemenea, modificate de reactiile ce au loc cu substantele alcaline. Chimismul procesului nu este nca bine nteles, desi se crede ca unii compusi moleculari sunt influentati de reactie, cum este hidroliza si saponificarea. Att statiile de epurare mici ct si statiile de epurare mari folosesc stabilizarea cu var ca un prim proces de stabilizare. Oricum, stabilizarea cu var este mai des folosita pentru statiile mici. Este mult mai ieftin dect n cazul stabilizarii cu alte tipuri de reactivi. Unele statii de epurare mari au folosit stabilizarea cu var ca un proces interimar cnd procesul de stabilizare primara (ca fermentarea aeroba sau anaeroba) este temporar nefunctionala. Stabilizarea cu var este, de asemenea, folosita pentru a suplimenta procesul de stabilizare primara n timpul perioadelor de producere a namolului. Teoria stabilizarli alcaline Stabilizarea cu var depinde de mentinerea unui pH la un nivel destul de ridicat pentru o perioada suficienta de timp pentru a face inactiva populatia de microorganisme
28

a namolului. Aceasta stagnare sau ntrziere substantiala a reactiilor microbiene poate duce pe de alta parte la producerea mirosului si atractia mustelor, tntarilor etc. Procesul poate face ca virusii, bacteriile si alte microorganisme sa devina inactive. Procesul de stabilizare cu var implica o gama larga de reactii chimice ce transforma compozitia chimica a namolului. Urmatoarele ecuatii, simplificate pentru exemplificare, indica tipurile de reactii care au loc: Reactiile cu constituentii anorganici includ: Calciu: Fosfor: Dioxid de carbon: Reactiile cu constituentii organici includ: Acizi: RCOOH + CaO RCOOCaOH Grasimi: Grasimi+CaOAcizi grasi (6.31) (6.32) (6.28) (6.29) (6.30)

Initial, adaugarea de var creste pH-ul namolului. Apoi, au loc reactii ca cele mai sus mentionate. Daca este adaugat prea putin var, pH-ul scade si aceste reactii au loc. De aceea, este nevoie de var n exces. Activitatea biologica produce compusi ca dioxidul de carbon si acizi organici care rectioneaza cu varul. Daca activitatea biologica din namolul ce urmeaza a fi stabilizat nu este nhibata suficient, vor fi produse aceste componente, reducnd pH-ul si rezultnd o stabilizare inadecvata. Dnd suficiente informatii exacte despre namol, teoretic, este posibil sa se calculeze varul necesar a fi adaugat pentru a creste pH-ul la o valoare data. Daca este adaugat var stins la namol, n reactiile initiale cu apa formeaza varul hidratat. Acesta reactie este exoterma si elibereaza aproximativ 15.300 cal/g,mol. Reactia dintre varul stins si dioxidul de carbon este, de asemenea, exoterma, elibernd aproximativ 43.300 cal/g,mol. Aceste reactii pot avea ca rezultat o crestere substantiala a temperaturii, n special la turtele de namol cu un amestec scazut al continutului; iar n unele cazuri, aceste temperaturi pot fi suficiente pentru a contribui la reducerea agentilor patogeni din timpul stabilizarii cu var. Stabilizarea cu var lichid Stabilizarea cu var lichid implica adaugarea de var pasta n namolul lichid pentru a atinge stabilizarea necesara. Pentru statiile de epurare care practica
29

dispunerea pe pamnt a namolului lichid, cum este injectarea subterana, sau aplicarea n agricultura, varul este adaugat pentru a ngrosa (concentra) materiile solide. Aceasta practica a fost limitata la statiile de epurare mici si acolo unde distantele pentru a fi depozitat sunt mici. Materiile solide conditionate cu var nainte de a fi deshidratate fac parte din cea de-a doua metoda pentru stabilizare. Varul este combinat cu alti reactivi de conditionare, cum sunt sarurile de aluminiu sau de fier, pentru a realiza o deshidratare mai buna. Aceste metode au fost folosite pentru prima data la filtrele cu vacuum si la filtrele presa. Stabilizarea este complementara n aceste situatii deoarece doza de var pentru conditionare depaseste doza necesara pentru stabilizare. Stabilizarea cu var uscat Varul uscat sau post stabilizarea cu var implica adaugarea de var uscat sau var hidratat la turtele de namol ce rezulta n urma deshidratarii. Varul este amestecat cu turtele folosind o morisca, un malaxor, un mixer cu palete, un transportor cu snec sau un alt dispozitiv asemanator. Varul stins, varul hidratat sau alte substante alcaline uscate, pot fi folosite pentru stabilizarea cu var, desi folosirea varului hidratat se limiteaza la instalatiile de mici dimensiuni. Varul stins este mai putin scump si mai usor de manevrat dect varul hidratat. n plus, caldura degajata n urma reactiei de hidroliza n care este implicat varul stins poate ajuta la distrugerea agentilor patogeni prezenti n turtele de namol. C. Deshidratarea namolurilor Procesul de deshidratare a namolurilor retinute n statiile de epurare reprezinta una din cele mai importante etape de prelucrare a acestora tinnd seama de problemele cu care se confrunta majoritatea operatorilor n ceea ce priveste manipularea si transportul unor volume semnificative de namoluri. Prin deshidratere se ntelege procedeul prin care namolul si reduce umiditatea astfel nct sa poata fi manipulat cu usurinta, Iara a se lipi de uneltele terasire. n prezent, n tara noastra, la statiile de epurare existente se practica doua tipuri de procedee de deshidratare: - naturala; - mecanica. Deshidratarea naturala

30

Prin deshidratare naturala, materiile solide continute n namol sunt separate de faza lichida (supernatant) prin procedee fizice precum filtrarea (drenarea) si evaporatia. Deshidratarea naturala se realizeaza, de regula pe platforme (paturi) de uscare. Din punct de vedere constructiv platformele de uscare se clasifica n: - platforme de uscare conventionale, cu pat de nisip; - platforme de uscare cu radier pavat ; - platforme de uscare cu radier din materiale artificiale ; - platforme de uscare cu vacuum are ; - platforme de uscare cu energie solara; Deshidratarea mecanica La deshidratarea mecanica se folosesc diferite utilaje special proiectate pentru a separa partea solida de partea lichida a namolului, ntr-o perioada mult mai mica dect n cazul deshidratarii naturale. Procesele fizice ce au loc n timpul deshidratarii mecanice sunt filtrarea, stoarcerea, actiunea capilara, separarea prin centrifugare si compactarea. Utilajele folosite n general la deshidratarea mecanica sunt: centrifugele, filtrele cu banda clasice, filtrele presa, filtrele cu vacuum, filtru presa cu snec sau surub), etc. Deshidratarea prin centrifugare Similar cu centrifuga prezentat anterior. Separarea solid-lichid n timpul deshidratarii prin centrifugare este analoga proceselor de separare din concentratoarele gravitationale. n centrifuge, fortele aplicate pot fi de la 500 pna la 3000 de ori forta gravitationala. Rezultatele separarii prin fortele centrifuge conduc la migrarea materiilor solide n suspensie prin lichid spre sau n afara axei de rotatie a centrifugei, migrare ce depinde de diferenta de densitate dintre faza lichida si cea solida. Deshidratarea cu filtre banda Filtrele cu banda sunt utilaje des folosite n toata lumea, datorita costurilor de exploatare scazute si a fiabilitatii ridicate. Namolul este deshidratat treptat, n procesele filtrelor cu banda, urmarind cei trei pasi de functionare: conditionarea chimica, drenarea gravitationala pna la atingerea unei consistente mai mari si compactarea n zona de presare. Figura 6.10 prezinta schematic un filtru cu banda.
31

Conditionarea chimica cu ajutorul polimerilor organici este metoda cea mai des utilizata, pentru deshidratarea gravitationala si deshidratarea sub presiune de catre filtrele cu banda. Polimerul este adaugat ntr-un bazin separat, localizat n amonte de presa sau este injectat direct n conducta de alimentare. Amestecarea corespunzatoare a namolului influent cu polimerul este esentiala n functionarea filtrelor cu banda. Exercitarea fortelor de presiune si comprimare se petrece ntre doua benzi filtrante. Multe variabile influenteaza eficienta filtrelor cu banda, incluznd caracteristicile namolului, metoda si tipul conditionarii chimice, presiunea desfasurata, configuratia utilajelor, incluznd drenarea gravitationala si viteza benzilor. Desi rezultatele eficientei presarii cu filtre cu banda indica variatii semnificative n capacitatea de deshidratare a diferitelor tipuri de namoluri, presarea, n mod normal, este capabila sa produca deshidratarea turtelor la un continut al materiilor solide de 1825% pentru amestecul de namol primar cu cel biologic. n tabelul 6.12 sunt indicate performantele unui filtru cu banda. (fig.6.16)

Metoda cea mai buna pentru evaluarea eficientei filtrului cu banda pe un anumit tip de namol este folosirea unei unitati pilot. Datele colectate, ce fac parte din testele pilot, includ ncarcarea hidraulica si ncarcarea cu materii solide, tipul polimerului si consumul, procentul de materii solide si retinerea materiilor solide. Dozarea polimerului si regimul de alimentare trebuie sa fie optime procesului. Testele rezistentei specifice si a timpului de suctiune capilara pot fi folosite pentru a compara caracteristicile filtrarii a diferitelor tipuri de namol si pentru a determina optimul necesar n coagulare.
32

Cnd se evalueaza performantele filtrelor cu banda, ca la oricare alte procese de deshidratare, trebuiesc luate n considerare cantitatea si calitatea filtratului si a apei de filtrare si efectele lor asupra sistemului de epurare a apelor uzate. Cantitatea de namol ce trebuie trecuta prin filtrele cu banda este un prim criteriu de dimensionare a utilajelor de deshidratare. Deshidratarea cu filtre presa Principalul avantaj al sistemului cu filtru presa este acela ca adesea produce turte care sunt mult mai bine deshidratate dect cele produse cu alte sisteme de deshidratare. Filtrele presa produc turte de namol cu un continut al materiilor solide de peste 35%. Filtrele presa sunt asaptabile la caracteristicile variate ale materiilor solide. au o fmbilitate acceptabila, necesar de energie comparabil cu filtrele cu vacuum si calitatea ridicata de filtrare care micsoreaza cerintele de epurare a debitului de recirculare. Principalele dezavantaje ale filtrelor presa sunt costurile de investitie ridicate, cantitatile subsecvente de reactiv de conditionare sau de material filtrant (pnza) ce sunt necesare, capacitatea de aderenta a turtelor de namol pe filtru, ceea ce implica ndepartarea manuala si costurile relativ ridicate de functionare si ntretinere. Sistemele cu filtre presa ramn unele dintre cele mai scumpe sisteme de deshidratare; oricum, cnd cerintele de dispunere dicteaza uscarea turtelor, costurile efective au fost recuperate datorita costurilor scazute de dispunere asociata cu uscarea turtelor. Filtrele presa s-au dovedit a fi eficiente din punct de vedere al costurilor cnd turtele trebuiesc incinerate. Adesea, continutul crescut de particule uscate a turtelor rezultate de la filtrele presa sunt combustibile la incinerare, acestea reducind necesarul de combustibili precum gazul natural sau pacura. Un filtru presa contine un numar de panouri fixate pe un cadru ce asigura aliniamentul si sunt presate ntre capatul fix si cel mobil (v. fig. 6.17).

33

Un dispozitiv preseaza si mentine nchise panourile, n timp ce influentul este pompat n interiorul presei printr-un orificiu de admisie la o presiune cuprinsa ntre 700 si 2.100 kPa. Conditionarea materiilor solide necesara n general pentru producerea unor turte cu umiditate scazuta, implica adaugarea de var si clorura ferica, polimer sau polimer combinat cu componente anorganice, nainte de filtrare. Folosirea doar a polimerului pentru conditionarea materiilor solide reduce performanta, dar aceasta reduce costurile pentru reactivii chimici, reduce mirosul de azot si reduce surplusul de volum a turtelor produse. Una dintre problemele folosirii unui singur polimer este ndepartarea turtelor de pe material n timpul ciclului de descarcare si clorura ferici poate fi folosita pentru a usura ndepartarea turtelor de pe material. Un dezavantaj al folosirii clorurii ferice cu polimer este coroziunea pronuntata asupra conductelor si presei. Acest lucru nu se ntmpla n cazul conditionarii cu var si clorura ferica deoarece varul neutralizeaza actiunea coroziva a clorurii ferice. (fig. 6.18)

34

35