Teoria generala a dreptului

Curs 1 01.03.2008 Prof: Mircea Zarie

Teoria generala a dreptului (TGD) ca stiinta Reprezinta o stiinta de ramura a stiintelor juridice. Stiintele juridice sunt stiinte sociale care studiaza fenomene juridice, adica sisteme de drept, constiinta juridica, impactul dreptului asupra relatiilor sociale. Stiintele juridice sunt de 3 categorii: a) Generale: care studiaza statul si dreptul in ansamblul lor; b) Juridice istorice: care analizeaza evolutia istorica a statului si dreptului; c) Juridice de ramura: care au ca obiect normele si institutiile juridice specifice fiecarei ramuri de drept ( penal, civil, familie, constitutional etc.). TGD studiaza legile generale ale vietii juridice, categoriile si notiunile general valabile pentru toate ramurile de drept. TGD reprezinta o disciplina care studiaza organizarea si functionarea statului in corelatie cu elaborarea si aplicarea dreptului. Reprezinta o disciplina care introduce in studiul dreptului dar si o disciplina de studiere sintetica a lui. Metode de studiu 1) Istorica in sensul ca statul si dreptul sunt analizate in evolutia lor istorica, progresiva. 2) Comparativa analiza institutiei se face comparativ raportat la cele reglementate din alte insitutii de drept. 3) Sociologica si experimentala vizeaza cuantificarea eficientei dreptului asupra mediului social. Conceptul dreptului Termenul de drept are mai multe sensuri insa 2 sunt esentiale: A) Dreptul obiectiv = desemneaza ansamblul regulilor de conduita impuse de stat, deci in vigoare, intr-o societate, la un moment dat (law). B) Dreptul subiectiv = aptitudinea unei persoane, subiect al unui raport juridic de a pretinde celorlalti subiecti sa aiba o anumita conduita (right). Aparitia dreptului A aparut in comuna primitiva sub forma unor reguli, cutumiare, obisnuielnice care raspundeau unor necesitati vitale ale membrilor comunitatii. Repetabilitatea lor a determinat un caracter obligatoriu sub sanctiunea excluderii din comunitate sau unor pedepse. O data cu aparitia statului astfel de reguli au fost garantate de forta coercitiva statala. Se cunosc 3 cai de aparitie a dreptului: 1) Prelucrarea normelor cutumiare de catre formatiuni statale antice si investirea lor cu forta juridica. 2) Crearea directa a dreptului scris in diferite culegeri de legi si in invataturi; prin astfel de norme se consacrau stratificarea societatii, statutul juridic al sclavilor sau taranilor iobagi in raport cu proprietarii, organizatiile administrative ale statului, privilegiile preotilor. 3) Transformarea unor solutii date de institutii judecatoresti (de obicei clericale) in norme de drept. Aceasta cale este specifica perioadei statului consolidat. Definitia moderna a dreptului = reprezinta sistemul, ansamblul normelor stabilite sau recunoscute de stat in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat si a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.

Trasaturile dreptului 1) Caracter volitional in sensul ca esenta sa contine vointa de stat. Dreptul nu este insa doar expresia vointei de stat, el este expresia vointei generale a societatii. Vointa de stat nu se poate exprima in drept in mod arbitrar fiind ingradita de valorile eterumane pe care societatea le promoveaza. Statul este obligat sa consacre aceste valori si sa stimuleze ocrotirea si dezvoltarea lor. 2) Caracter social in sensul ca orice norma de drept sau institutie juridica exista datorita unor imperative sociale; societatea le impune, societatea le solicita iar efectul lor se produce in plan social. Normele reglementeaza conduitele indivizilor in societate, in interdependenta cu conduitele celorlalti. Scopul ultim al dreptului este garantarea armoniei sociale. 3) Caracter normativ fiecare norma juridica fixeaza o regula de conduita, un standard comportamental in raport cu ceilalti membrii ai societatii. Conduita pretinsa poate sa fie: a) prohibitiva in sensul de a nu face ceva b) onerativa in sensul de a face sau a da ceva Regula este ca normele juridice au caracter impersonal (se aplica tuturor cetatenilor sau unei categorii de cetateni) si sunt de aplicare repetata (se aplica de cate ori este realizata situatia descrisa in norme). Continutul si forma dreptului Dreptul este un fenomen social, o unitate intre continut si forma. Continutul delimiteaza elementele si procesele care realizeaza temeiul existentei fenomenului, esenta fenomenului; in timp ce forma exprima modul de organizare a fenomenului, stuctura lui, modul exterior in care el se infatiseaza si exista. Continutul dreptului este dat de esenta dreptului, adica exprimarea normativa a vointei de stat si de ansamblul prevederilor, reglementarilor juridice structurate pe institutii si ramuri de drept. Forma dreptului ne arata modul in care vointa generala devine vointa general obligatorie, modul in care vointa generala imbraca o haina juridica. Forma dreptului o regasim in izvoarele dreptului in sensul de forme de manifestare ale lui (actele normative, cutuma, precedentul judiciar, contractul normativ). Dreptul si constiinta juridica Dreptul in sens larg contine alaturi de elemente normative si elemente ideologice de natura relationala si intitutionala. Acestea din urma formeaza constiinta juridica. Ea reprezinta un fenomen social si psihologic foarte complex, este formata din totalitatea ideilor, sentimentelor si volitiunilor cu privire la fenomenul juridic (sentimente de apreciere sau respingere a legilor). Intre constiinta juridica si dpretul obiectiv exista o stransa legatura, in sensul ca elementele constiintei juridice formeaza premiza ideologica obligatorie a elaborarii dreptului. Pe de alta parte realizarea dreptului este strict conditionata de constiinta juridica. Dreptul in sistemul normelor sociale Normele sociale se refera la regulile de conduita pe care cetatenii trebuie sa le respecte in societate, in diversele domenii sociale in care se manifesta. Normele sociale sunt foarte variate. In functie de domeniile variate in care se manifesta distingem: 1) norme tehnice care reglementeaza conduita indivizilor in procese de munca sau productie; 2) obiceiul; 3) norme morale; 4) norme elaborate de organizatii sociale sau politice; 5) norme juridice. 2

1) Normele tehnice reglementeaza conduita oamenilor in procesul de productie in raport cu obiectul muncii, cu mijloacele de productie si cu uneltele de munca. Unele norme tehnice imbraca forma juridica in sensul ca aplicarea lor este garantata de forta coercitiva a statului. 2) Obiceiul reprezinta o norma sociala aparuta in mod spontan in urma unor experiente sociale. In present obiceiul are forta juridica limitata, doar atunci cand printr-o norma juridica i se ofera forta juridica. 3) Morala este constituita dintr-un ansamblu de conceptii si reguli privitoare la ceea ce este bine sau rau, permis sau nepermis, drept sau nedrept. Normele morale indica cetatenilor comportamente morale. Incalcarea lor atrage sanctiuni morale. Multe norme juridice au si un continut profund moral. 4) Normele organizatiilor sociale nejuridice, aplicabile membrilor acestora, ele reglementeaza conduita lor in cadrul organizatiei. 5) Normele juridice. Concept si trasaturi Norma = regula, dispozitie, standard; recunoscuta ca fiind obligatorie Norma juridica = regula de conduita generala si impersonala, stabilita sau recunoscuta de stat si a carei respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului. Este celula dreptului, particula elementara. Trasaturile dreptului - se regasesc si in norma juridica. Normele juridice = prescriu conduite tipice, obligatorii la modul generic, ele se aplica in cazuri nelimitate de cate ori este realizata situatia de viata, descrisa de norma. Nu se adreseaza unei personae determinate ci unui cerc nedeterminat de personae. Unele norme se adreseaza tuturor cetatenilor, altele doar anumitor categorii (codul familiei = celor casatoriti, codul muncii = celor incadrati in munca). Alta trasatura a normei juridice = obligativitatea ei. Conduita descrisa in norma este impusa cetatenilor de catre stat. Structura normei juridice Distingem 2 structuri: 1) Logico juridica = din aceasta perspectiva normele juridice au o structura trihotomica (3 parti) a) ipoteza = acea parte a normei care descrie conditiile, imprejurarile, faptele, persoanele in prezenta carora se aplica dispozitia normei juridice. In functie de precizia cu care este formulate ipoteza distingem: ipoteze determinate care stabilesc exact conditiile de aplicare a dispozitiei; ipoteze relativ determinate care indica imprejurarile de aplicare a dispozitiei fara sa concretizeze continutul acelor imprejurari. Continutul concret este lasat la aprecierea organelor de stat care aplica norma. Ipoteza poate sa fie : simpla cand descrie o singura imprejurare, in prezenta careia se aplica dispozitia sau mai multe imprejurari care determina aplicarea dispozitiei; acestea pot fi alternative (cand realizarea oricareia determina aplicarea dispozitiei) sau cumulative cand dispozitia se aplica doar daca se realizeaza toate imprejurarile. b) dispozitia = este partea din norma care descrie conduita pe care statul o impune in ipoteza data. Dispozitia prevede deci drepturile si obligatiile persoanei vizate de norma respective. Ea prevede fie savarsirea unei actiuni, obligatie de a face sau a da sie oblige la inactiune/abstentiune. Dispozitia poate sa impuna o anumita conduita, sa interzica sau sa permita o anumita comportare. Ea poate sa fie determinate cand indica mai multe variante posibile de 3

conduita sau cand fixeaza limite intre care se stabilesc drepturile si obligatiile. c) sanctiunea = indica urmarile pe care destinatarul normei le siporta in situatia in care nu a respectat dispozitia acesteia. Sanctiunile difera in raport cu ramura de drept carei apartine norma juridical. Ele pot fi penale, civile, contraventionale, disciplinare. Unele sanctiuni pot fi cumulate de pilda cele penale cu cele civile si cu cele disciplinare iar altele sunt incompatibile in situatia comiterii unei singure fapte ( penale cu contraventionale). Dupa gadul de determinare sanctiunile pot fi: absolut determinate = cand norma indica o singura sanctiune aplicabila; relativ determinate =cand este prevazuta o sanctiune indicandu-i-se limitele minime si maxime; alternative = cand sunt prevazute 2 sau 3 sanctiuni intre care organul judiciar alege; cumulative = cand sunt prevazute mai multe sanctiuni pe care organul judiciar trebuie sa le cumuleze. Dupa scopul urmarit coercitive = in sensul ca au un continut preponderent represiv ( cele private de libertate); reparatorii = urmaresc repararea prejudiciului, sanctiunile civile. In general structura trihotomica este manifesta, clara dar sunt si norme care aparent au o structura dihotomica in sensul ca dispozitia este dedusa din ipoteza si sanctiune, de pilda normele partii speciale acordului penal. 2) Structura tehnico-juridica a normei se refera la forma exterioara a acesteia, la redactarea ei. Din ac pct de vedere normele juridice se infatiseaza sub forma unor acte normative structurate pe capitole, sectiuni, articole si aliniate. Articolul este elementul structural de baza al unui act normativ si in continutul lui de regula se identifica norma juridica. Exista si situatii cand articolul nu coincide cu continutul integral al normei sau situatii cand intr-un articol regasim descrise mai multe norme sau situatii in care elemente ale unei norme se afla intr-un articol si alte elemente in alt articol. Exista norme constitutionale sau organizatorice cu caracter descriptiv si care nu au o sanctiune expres descrisa. In situatia acestor norme sanctiunea nerespectarii lor o regasim in anularea actelor facute in dispretul sau contradictie cu prevederile lor. Clasificarea normelor juridice A) Dupa obiectul si metoda de reglementare a) norme de drept public reglementeaza raportul dintre stat si cetateni si metoda reglementarii este metoda autoritara; in raportul de drept public statul apare intr-o pozitie supraordonata (de subiect care trage la raspundere) in raport cu cetatenii; b) norme de drept privat reglementeaza relatiile dintre persoane si metoda de reglementare este metoda egalitatii partilor. Statul apare in pozitia de arbitru. B) Dupa forta juridical a actelor normative in care sunt cuprinse: a) norme juridice contitutionale; b) norme juridice cuprinse in legi; c) norme juridice cuprinse in hotarari de govern; d) norme juridice cuprinse in ordonante judecatoresti. C) Dupa sfera aplicarii si gradul de generalitate: a) generale care reprezinta dreptul comun intr-o ramura de drept si se regasesc in coduri; b) speciale care se aplica cu prioritate in raport cu normele generale; c) de exceptie intotdeauna normele de exceptie si speciale se completeaza cu n.generale. 4

D) Dupa felul conduitei prescrise: a) norme onerative care obliga destinatarul sa faca o actiune; b) prohibitive sunt cele care interzic savarsirea unor actiuni; c) permisive nu obliga sin u interzic savarsirea unei actiuni ci prevad posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi (de pilda dreptul de a exercita o cale de atac); d) imputernicire norme care descriu capacitatea si competenta unor subiecte de drept; e) supletive o categorie a normelor permisice in care subiectului I se acorda posibilitatea sa aleaga una din variantele de conduita descrisa de norma; f) de stimulare norme prin care se instituie decoratii si titluri de onoare pentru anumite categorii; g) de recomandare norme prin care statul recomanda unor subiecte, de regula organizatii sociale, sa aiba o anumita conduita.

Izvoarele dreptului
Notiunea are 2 sensuri A) Sursele dreptului care sunt complexe si se regasesc in realitatea sociala. Primul sens defineste ceea ce determina existenta dreptului. B) Forma exterioara de exprimare a dreptului Distingem urmatoarele izvoare: a) obiceiul juridic/cutuma Obiceiul reprezinta o norma sociala adoptata de comunitate ca urmare a unei practice sociale indelungate. Obiceiurile releva comunitatii moduri pragmatice, facile de rezolvare a unor conflicte dintre cetateni. In epoca antica si cea feudala obiceiul a reprezentat principalul izvor al dreptului. In contemporaneitate in sistemul de drept romanesc, sistem de drept continental, obiceiul are o pondere deosebit de redusa in randul izvoarelor dreptului, astfel este recunoscut ca izvor de drept doar in dreptul civil: art.600 din codul civil care stabileste ca in procesele de gravituire, judecatorul va hotari in functie de regulamentele particulare sau obiceiul obstesc. art.980 din acelasi cod prevede ca dispozitiile indoielnice dintr-un constract se interpreteaza dupa obiceiul locului in care s-a incheiat contractul b) actele normative reprezinta principalul izvor al dreptului in tara noastra. Actele normative se aranjeaza in sistemul dreptului in functie de forta juridica intr-o structura bine organizata de tip piramidal, in varful structurii se afla actul cu cea mai amre forta juridical (Constitutia Romaniei). Orice act inferior acesteia se poate elabora numai in temeiul unui text constitutional de organul competent si trebuie sa fie conform in spiritul lui cu constitutia. Toate actele normative de forta inferioara trebuie sa fie emise in temeiul unor acte normative de forta superioara si conforme acestora. c) pecedentul judiciar (jurisprudenta) reprezinta un important izvor de drept in tarile in care functioneaza sistemul insular numit common-law (Anglo-Saxon). In Romania jurisprudenta nu reprezinta izvor de drept. O hotarare judecatoreasca in Romania este obligatorie doar pentru partile cauzei. Nu obliga pe judecator sa tina seama de continutul ei cand va solutiona un litigiu similar. Hotararile Curtii Supreme (Inaltei Curti de Casatie) au rol indrumator in raport cu celelalte instante dar nu le obliga. d) contractul normativ de regula contractul este un act bilateral prin care 2 persoane incheie un raport juridic stabilindu-si drepturi si obligatii corelative. In situatia in care contractul nu fixeaza un raport juridic concret ci descrie o regula de conduita dupa care se 5

vor conduce partile si lasa posibilitatea altor subiecte de drept sa adere la acea conduita, el poate deveni izvor de drept. In prezent contractul normative este un izvor important doar in dreptul international public. Statele ca subiecte de drept isi reglementeaza relatiile dintre ele prin diferite acte care poarta denumirea de acord, pact, carta, tratat, conventie si care sunt lasate deschise si altor state pentru a adera si a-si asuma sarcina de a le respecta si carta ONU din 1945 reprezinta un constract normative. Actiunea actelor normative in timp Scopul adoptarii actelor normative il constituie modelarea comportamentului societatii, al cetatenilor. Actele normative produc efecte, cat timp sunt in vigoare. Momentul intrarii in vigoare: un act normative legal elaborate intra in vigoare la 3 zile dupa publicarea in Monitorul Oficial al Roamaniei. Scopul publicarii: este aducerea la cunostinta destinatarului actului , continutul acestuia din momentul publicarii. Functioneaza prezumtia absoluta ca toti cetatenii Roamaniei cunosc continutul actului pe cale de consecinta. Nici o persoana nu va putea fi exonerate de raspundere pe motiv ca nu a cunoscut prevederile actului. Cu titlu de exceptie: unele acte intra in vigoare la o alta data prevazuta expres in continutul lor dar obligatoriu situate ulterior celor 3 zile mentionate. Actele normative cu impact social sever: care reglementeaza domenii importante ale vietii sociale intra in vigoare de regula la cateva luni de la publicare pentru a fi insusite in primul rand de organelle de stat care au activitate incidenta cu ele. Potrivi art.15 al.2 din Constitutia Roamaniei, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Acest text consacra principiul neretroactivitatii legii romane in sensul ca o lege adoptata nu poate sa produca efecte pentru fapte savarsite anterior momentului intrarii ei in vigoare. De la regula neretroactivitatii si a producerii efectelor numai pe perioada cat o lege se afla in vigoare exista 2 exceptii: a) retroactivitatea legii: admisa de constitutie in 2 situatii: legea penala sau contraventionala mai favorabila sau mai blanda pentru subiectul care a incalcat-o legile interpretative adica cele care lamuresc termeni sau expresii din legea care reglementa materia respectiva. b) ultraactivitatea: atunci cand legea produce efecte si ulterior iesirii ei din vigoare. Situatie care caracterizeaza legile cu durata determinata emise in conditii exceptionale, de pilda: legile emise in onditii de calamitate sau stare de razboi sunt aplicabile numai in perioada cat dureaza calamitatea sau starea de razboi, insa isi produc efecte si dupa iesirea din vigoare. Iesirea din vigoare a actelor normative: marcheaza momentul incetarii actiunilor: a) cand actul normativ a descris in continutul lui durata actiunii, el iese din vigoare odata cu implinirea termenului respectiv; b) in cazul actelor normative adoptate pe durata nedeterminata ele ies din vigoare prin abrogare. Abrogarea poate fi: expresa direct cand noul act normativ prevede expres ca vechiul act normativ sau o parte a lui se abroga; expresa indirect atunci cand noul act normativ prevede ca se abroga dispozitiile contrare lui din actele normative anterioare; Abrogarea tacita/implicita se realizeaza atunci cand actul normativ nou reglementeaza in mod diferit aceeasi materie cu un act normativ vechi care are aceeasi forta juridical sau mai mica; 6

 caderea in desuetudine este situatia in care prevederile unui act normativ sunt desuete sau depasite in raport cu realitatile social-economice pe care le reglementeaza daca/si nu a fost abrogat expres. De regula cad in desuetudine actele normative din sfera dreptului privat. Actiunea actelor normative in spatiu Aplicarea actelor normative ale unui stat reprezinta expresia suveranitatii sale, a unicitatii puterii sale asupra teritoriului si populatiei sale deci se aplica pe intreg teritoriul sau. In principiu legile statului roman se aplica pe teritoriul Romaniei tuturor persoanelor indiferent ca sunt cetateni romani, straini sau apatrizi. Exceptie: imunitatea diplomatica personalul cu statut diplomatic acreditat in Romania nu raspunde in fata statului roman pentru incalcarea legilor romane pe baza de reciprocitate. Conditia imunitatii este determinata de calitatea de diplomat, consular sau ethnic legal acreditat in Roamnia. Nu intereseaza locul in care s-a incalcat legea romana. Sanctiunea poate fi declararea de persona non grata si expulzarea lui. Aplicarea legii romane in afara teritoriului national Legea penala romana se aplica cetatenilor romani in virtutea principiului personalitatii denumitului si al cetateniei active oriunde s-ar afla in momentul cand s-a desavarsit fapta. In materia normelor de drept privat aplicarea legii este reglementata in ramura dreptului international privat.Regula este locus regit actum adica se aplica legea de la locul unde s-a infaptuit actul.

Raporturile juridice
Normele juridice transpuse in viata reglementeaza conduite si gnereaza sau determina nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic. Definire = sunt raporturi sociale care se formeaza pe baza normelor juridice in vigoare prin care participantii apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice reciproce, a caror realizare este garantata de forta coercitiva a statului. Trasaturi: sunt raporturi sociale adica raporturi intre indivizi persoane fizice sau organizatii persoane juridice. Raporturile juridice nu sunt raporturi intre oameni si bucuri/obiecte. au caracter volitional, pe de o parte existenta lor este rezultatul vointei statului de a oferi reglementare juridical unei anumite relatii sociale si pe de alta parte subiectele lor intra in relatia respectiva cu vointa de a produce efecte juridice. Raporturile juridice sunt raporturi foarte diverse deoarece relatiile sociale reglementate sunt foarte diverse (relatii de munca, de proprietate, de familie, procesuale, generate de nevoia de a proteja anumite drepturi subiective). Premizele raporturilor juridice sunt normele juridice, subiectele raporturilor juridice si faptele juridice. Nu poate exista un raport juridic daca statul printr-o norma nu leaga de derularea raportului social respectiv producerea de efecte juridice. Subiectele raporturilor juridice sunt oameni fie ca indivizi = persoane fizice; fie organizatie = persoane juridice. Pentru ca o persoana sa poata participa ca parte intr-un raport juridic trebuie sa aiba capacitate juridical. In dreptul privat doctrina distinge 2 forme ale capacitatii juridice: 1) capacitatea de folosinta aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadrul raporturilor juridice. De regula capacitatea de folosinta o au toate persoanele din momentul nasterii; cu titlu de exceptie: capacitatea de folosinta se dobandeste in momentul conceptiei daca copilul se naste viu si viabil. 7

2) Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a-si exercita in nume propriu drepturile si de a-si asuma obligatii in cadrul unui raport juridic. Ea desemneaza posibilitatea de a exercita drepturile subiective nu de a le avea si se dobandeste partial la implinirea varstei de 14 ani si total la implinirea ,ajoratului. Capacitate de exercitiu nu au minorii sub 14 ani, incapabilii din cauza alienatiei mintale. Clasificarea subiectelor raporturilor juridice Distingem persoane fizice, adica cetateni care participa individual la raporturile juridice si persoane juridice adica organizatii. Persoanele fizice reprezinta principalele subiecte ale raporturilor juridice si ele se intalnesc in toate ramurile de drept. Notiunea de persoana juridica este o creatie a stiintei dreptului si mai este denumita subiect colectiv de drept. Pentru a fi persoana juridica o orgabizatie trebuie sa indeplinesca anumite conditii: sa aiba un statut propriu cu un scop al functionarii care sa nu contravina legii sau bunelor moravuri; sa aiba un patrimoniu distinct; sa fie autorizata ca atare de un organ juridic. Sunt persoane juridice in Romania: statul, organele si organizatiile de stat (legislative, administrative, instante de judecata, parchete), regiile autonome, societatile nationale, societatile comerciale, firmele particulare, diferite organizatii sociale (partide, sindicate, asociatii stiintifice, sportive, culturale). Continutul raporturilor juridice este dat de ansamblul dreptului subiectului si obligatiile corelative ale subiectelor raportului. Dreptul subiectiv este aptitudinea unui subiect al raportului juridic de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte sa deruleze o anumita conduita. Obligatia este elemental corelativ, respective atitdinea pozitiva sau negativa pe care trebuie sa o adopte celalalt sibiect al raportului juridic, obligat sa realizeze dreptul subiectiv al primului, de pilda: vanzatorul sa predea obiectul vandut, cumparatorul sa plateasca obiectul cumparat. Clasidicarea drepturilor subiective 1) absolute in sensul ca incumba obligarea tuturor celorlalte persoane sa-l respecte si sa se abtina sa comita fapte care sa duca la violarea lui 2) relative se nasc dintr-un raport juridic concret individualizat si care corespunde obligatiei unei sau mai multor persoane de a face o actiune determinata, corelativa acelui drept. Drepturile subiective pot fi patrimoniale sau cu continut economic sau personal nepatrimoniale. Obiectul raporturilor juridice Obiectul indica conduitele pe care trebuie sa le deruleze titularul dreptului si subiectul obligatiei intr-un raport juridic. Nu trebuie confundat cu continutul raportului juridic care se refera la drept subiectiv si obligatie corelativa. Obiectul se regaseste in actiunea pe care titularul dreptului subiectiv o deruleaza si la actiunea pe care titularul obligatiei trebuie sa o deruleze. Faptele juridice Reprezinta o premiza obiectiva, obligatorie a raportului juridic. Un fapt juridic este un fapt material, de producerea caruia o norma juridica fixeaza nasterea unui raport juridic. Clasificarea faptelor juridice In raport cu legatura pe care o au cu o manifestare de vointa a persoanelor distingem: 1) Evenimentele sunt fapte care se produc indiferent de vointa oamenilor. Sunt considerate evenimente: nasterea, moartea, implinirea unui termen, un eveniment natural 8

Acestea genereaza raporturile juridice fiindca exista norme juridice care leaga de producerea lor aparitia, modificarea sau stingerea unui raport juridic. 2) Actiunile reprezinta manifestarile de vointa ale oamenilor care genereaza raporturi juridice. Ele pot fi ilicite = actiuni interzise de normele juridice care atrag nasterea unui raport juridic in cadrul carora se realizeaza aplicarea sanctiunilor prevazute de lege si pot fi actiuni licite = adica actiuni prin care sunt transpuse in viata prevederile diferitelor norme juridice: contractul (=act licit). Acte licite sunt si actele individuale de aplicare a dreptului, realizate de diferite organe de stat.

Sistemul dreptului
Normele juridice se grupeaza in functie de obiectul reglementat si metoda de reglementare in institutii juridice si ramuri de drept. Sistemul de drept al unui stat reprezinta structura interna a dreptului prin care se realizeaza unitatea normelor juridice si gruparea lor in anumite componente, ramuri si institutii juridice. Sistemul dreptului determina sistematizarea legislatiei prin incorporare si codificare. Ramurile dreptului se constituie in 2 tulpini: a) Dreptul public b) Dreptul privat a) Dreptul public = este format din dreptul constitutional, administrativ, financiar, penal, procesual penal b) Dreptul privat = este format din dreptul civil, commercial, familiei, procesual civil, muncii Delimitarea intre ramurile dreptului public si ale dreptului privat precum si intre fiecare ramura a dreptului se face in functie de obiectul reglementat si metoda de reglementare. Obiectul reglementat este dat de specificitatea relatiilor sociale reglementate prin normele unei anumite ramuri, de pilda: relatiile de familie se regasesc in normele de dreptul familiei. Putem defini ramura de drept ca un ansamblu distinct de norme juridice legate organic intre ele care reglementeaza relatiile sociale ce au acelasi specific, folosind aceeasi metoda de reglementare. Institutia juridica reprezinta o entitate situata intre norma si ramura de drept. Ea grupeaza normele juridice care reglementeaza o anumita grupa unitara de relatii sociale instaurand o categorie aparte de raporturi juridice. Mai multe norme constituie o institutie si mai multe intitutii alcatuiesc o ramura de drept. Ramurile dreptului roman Dreptul constitutional mai este denumit si drept de stat, este format din ansamblul reglementarilor care configureaza structura, ierarhia si competentele organelor fundamentale ale statului roman, de asemenea normele care reglementeaza dreptul si libertatea fundamentala ale cetatenilor. Dreptul administrativ cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce formeaza obiectul administrative de stat. Dreptul financiar totalitatea normelor juridice care reglementeaza activitatea financiara a organelor de stat, intocmirea bugetului, perceperea impozitelor, creditul, asigurarile etc.. Dreptul civil reglementeaza relatiile patrimoniale bazate pe egalitate intre persoanele fizice si juridice. Dreptul muncii norme juridice care reglementeaza relatiile de munca, raspunderea disciplinara, materiala etc..

CONCEPTUL STATULUI
Definirea statului = statul reprezinta organizatia politica care detine monopolul fortei de constrangere al elaborarii si aplicarii dreptului si care exercita asupra unei comunitati umane aflata pe un anumit teritoriu puterea suverana. Caracteristicile statului 1) Puterea politica : statul este definit ca o unitate de 3 elemente: teritoriu, populatie si putere politica. Puterea de stat/politica este o forma de putere organizata, exercitata printr-un aparat, mecanism format dintr-un grup special de oameni, intr-un cadru reglementat prin normele juridice editate de stat. Puterea de stat se manifesta in diferite forme ale activitatii statului. In activitatea legislativa prin elaborarea normelor de conduita, obligatorii pentru cetateni. In activitatea executiva pin care se asigura aplicarea legilor si in activitatea judecatoreasca in care se aplica sanctiunile si se asigura cadru procesual de solutionare a litigiilor. Puterea de stat se realizeaza prin intermediul aparatului de stat. 2) Organizarea administrative-teritoriala de stat: exercitareaputerii asupra populatiei si teritoriului se realizeaza intr-un cadru organizat prin intermediul organelor legislative si executive de la nivel central si local. Puterea statala este unica, insa se exercita diferit si la nivelul unitatii administrative teritoriale interfereaza cu principiul descentralizarii. 3) Perceperea de la populatie de impozite si taxe: suportul material al aparatului de stat este asigurat prin perceperea de la cetateni de catre stat a unor impozite si taxe. Doar statul percepe astfel de taxe de la cetatenii sai. 4) Elaborarea si aplicarea dreptului: statul reprezinta un instrument politic, o structura organizatorica de exercitare a conducerii societatii care dispune de mijloace coercitive pe care le poate folosi pentru a asigura transpunerea in viata a normelor de conduita obligatorii pe care le elaboreaza. Statul creeaza drepturile elaborand reglementari juridice insa este si primul subiect care trebuie sa se conformeze acestor norme. 5) Suveranitatea de stat: reprezinta calitatea statului de a fi unica entitate care elaboreaza drept si asigura aplicarea lui pe teritoriul national (suprematie) si unica entitate care se manifesta ca subiect de drept in relatiile internationale (independenta). Forma de stat Releva modul in care este organizata puterea de stat si ni se infatiseaza sub 3 aspecte. Forma de guvernamant, structura de stat si regimul politic. 1) Forma de guvernamant ne indica modul de organizare a puterii supreme de stat, competenta organelor supreme de stat, caracterul autoritatii pe il exercita. Ne indica de fapt cine conduce statul si cum se desemneaza acest conducator. Dupa forma de guvernamant distingem: Monarhii adica state in fruntea carora se afla un sef stability pe calea succesiunii. Monarhul are diferite denumiri: rege, sultan, imparat, tar, emir sin u raspunde juridic pentru actiunile lui sin u poate fi schimbat fara voia lui. Monarhia poate fi: 10

a) nelimitata = cand monarhul este unicul organ supreme in stat, characteristic pentru epoca feudala b) limitata = cand alaturi de monarh exista si alte organe care exercita puterea suprema de stat c) Republica este cealalta forma de guvernamant in care puterea suprema apartine unui organ care este ales pe o perioada determinate. Persoanele care compun acel organ sunt responsabile juridic pentru activitatile lor. Seful statului este eligibil. a) prezidentiala in care presedintele este ales prin vot , prin scrutin universal direct si este seful puterii executive fiind prim ministru (ex: SUA) b) parlamentara in care presedintele este ales de parlament, el are puteri limitate, organ pur reprezentativ. Primul ministru este deful puterii executive (ex: Germania, Ungaria, Italia) c) semiprezidentiala in care presedintele este ales prin vot direct pe o perioada determinate, el partajeaza puterea executive cu primul ministru si are drept de veto o singura data fata de legile elaborate de parlament. Este seful fortelor armate si conduce politica externa (ex: Romania, Franta). 2) Structura de stat ne indica modul de organizare a puterii de stat in teritoriu daca entitatea statala se infatiseaza ca un stat unitary cu un singur rand de organe de conducere sau ca o grupare de state pe aceeasi unitate de teritoriu. D.p.d.v. al structurii statele pot sa fie: simple sau unitare in sensul ca pe teritoriu respectiv functioneaza o singura entitate statala cu un singur rand de organe legislative, executive si judecatoresti. Statele unitare la randul lor pot fi: a) State unitare simple in care dirijarea resurselor si conducerea unitatilor administrative teritoriale se face de la guvernul central prin numirea unui sef al structurilor administrative din teritoriu. In prezent statele unitare simple parcurg o etapa de descentralizare a puterii administrative. Exemple: Franta, Romania, Ungaria, Bulgaria b) State unitare regionale sunt state in care exista un singur rand de organe ale puterii executive si judecatoresti insa regiunile au competente de autogestiune a fondurilor, fiind conduse de lideri alesi in plan regional. Exemple: Italia, Spania, Portugalia. c) Statele compuse/federale se caracterizeaza prin faptul ca pe aceeasi structura functioneaza 2 nivele statale ale caror competente sunt partajate prin actul constitutional care sta la temeiul federatiei. De regula in federatii statul federal are competenta asigurarii apararii nationale, a politicii externe si a redirijarii resurselor in situatii de criza. Entitatile federate au competente legate de protejarea mediului, invatamant, proiecte mici de infrastructura. In plan mondial predomina statele federale. Cele mai reusite 3 state federale sunt: SUA, Germania si Elvetia. Mai sunt federatii: Rusia, Brazilia, Australia, Austria, India etc.. De regula statele federale au traditie istorica legata de dezvoltarea lor in orase stat sau in state mici ulterior realizandu-se unificarea prin constitutii. De regula statele federale caracterizeaza tarile cu teritorii intinse sau tarile multinationale. d) Confederatia daca federatia reprezinta un stat compus, confederatia reprezinta o uniune de state. Fiecare stat care formeaza o confederatie isi pastreaza integrala suveranitatea si constituie cu celelalte state confederate un organ de decizie, de regula numit dieta si care ia decizii valabile pentru toate statele confederate. In istorie confederatiile s-au constituit de regula in scop de aparare si de regula s-au transformat in federatii. Exemple: SUA ( confederatie intre 1776-1787); Elvetia (confederatie intre 1815-1848); Germania (confederatie intre 1815-1871). 11

Uniunea personala si uniunea reala sunt de asemenea uniuni de stat bazate pe alegerea aceluiasi sef (uniunea personala) si prin constituirea unor intitutii comune (uniunea reala). e) Alte forme de stat compus: protectoralul, vasalitatea, teritoriile coloniale Regimul politic Ne indica metodele si principiile prin care se infaptuieste, se transmite la populatie si teritoriu puterea de stat. D.p.d.v. al regimului politic statele pot fi caracterizate drept regiuni autocratice in care puterea este alienate in raport cu marea masa a cetatenilor. Ea se exercita in interesul exclusive al unei persoane sau al uni frup de persoane. In statele autocratice nu sunt create conditiile formale si nici cele reale, materiale pentru ca vointa cetatenilor sa influenteze actul conducerii. In astfel de state nu este asigurat cadrul formal sau material pentru respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale alea cetateanului. De regula in statele autocratice puterea se exercita prin metode brutale, teroare politieneasca, supradimendionarea serviciilor secrete, folosirea armatei la ordinea publica interna. Exemple: in istoria veche tiraniile; in istoria contemporana regimurile fasciste, profasciste, comuniste. Regimul politic democratic Se caracterizeaza prin accesul fie direct (democratie directa-referendum), fie prin reprezentanti ai cetatenilor la deciziile statului atat in ceea ce priveste politica interna cat sic ea externa. Existenta unui control cetatenesc asupra modului in care organele de stat isi indeplinesc mandatul. Esential pentru un regim autentic democratic este sa asigure atat conditile legislative formale pentru cele enuntate cat si pentru garantarea dreptatii si libertatilor fundamentale ale cetateanului dar si conditii materiale pentru realizarea acestora. Regimurile democratice pot fi: 1) Democratie directa cand cetatenii sunt consultati nemijlocit prin referendum cu privire la problemele esentiale. Regimurile de democratie directa au caracterizat primele state cetatii grecesti si romane. 2) Democratie reprezentativa caracterizeaza statele moderne si deciziile se iau de organe colegiale alese de cetateni pe perioade determinate. Sintagma stat de drept semnifica un stat care asigura formal, juridic cat si prin garantii materiale accesul pupulatiei la actul decisional si la cenzura continua a acestuia cat si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului, inclusive drepturile sociale. Raspunsul la 3 intrebari indica daca un regim este democratic authentic sau nu: In interesul cui se exercita puterea? Cum se exercita puterea? Care este conditia cetateanului?

MECANISMUL STATULUI
Notiune mecanismul de stat consta in institutiile sau organele care in ansamblul lor realizeaza puterea de stat. Organele statului sunt formate dintr-un grup special de oameni si care realizeaza guvernarea in stat, aceastia fiind functionarii de stat. Functionarii de stat = au raporturi juridice speciale, distincte cu cetatenii, in sensul ca ei apar in calitatea de reprezentanti ai puterii de stat. Fiecare functionar de stat ocupa un loc in ierarhia statala si este raspunzator pentru actele sale in fata organismului ierarhic superior. Tot reprezentati ai puterii de stat sunt si parlamentarii care spre deosebire de functionari sunt alesi si nu numiti. Organele de stat au o organizare si o structura proprie si ele formeaza un sistem fiind strans legate si interdependente. Sunt 3 categorii de organe de stat: a) cele ale puterii de stat, in care un loc central ocupa organelle legislative 12

b) Executive/ administrative c) Organele judecatoresti. Organul de stat poate fi definit ca o organizatie specifica, parte componenta a mecanismului de stat, dotata cu o anumita competenta investita cu putere ai carei membrii sunt functionarii de stat si prin activitatile lor realizeaza sarcinile si functiile statului. Totalitatea organelor de stat care formeaza un sistem propriu realizeaza mecanismul/aparatul de stat.

STATUL SI DREPTUL
Elaborarea si sistematizarea dreptului Teoria activitatii normative In sistemul continental activitatea principala de creare a dreptului este reprezentata de activitatea normativa a organelor de stat finalizata in adoptarea de acte normativa. In Romania activitatea normativa este desfasurata de anumite organe de stat si anume organele legislative. Etapele activitatilor normative 1) Initiativa legislative au drept de initiative legala: deputatii, senatorii, un nr. de cel putin 100.000 de cetateni care sa sustina prin semnatura un proiect legislativ si guvernantii Romaniei. Proiectele de lege sunt trimise parlamentului unde sunt dirijate la comisiile de specialitate pentru a fi dezbatute. 2) Dezbaterea proiectului proiectul cu observatiile comisiilor se trimite la camere pentru dezbatere pe articole. Legile ordinare se adopta cu majoritate simpla (jumatate + 1 din membrii camerelor) iar legile organice cu majoritate calificata (2/3 + 1). 3) Dupa adoptare actele normative se trimit la presedinte pentru promulgare. Acesta poate sa refuze promulgarea o singura data restituind actul parlamentului si solicitand motivat reexaminarea integrala/pe parti. 4) Daca parlamentul adopta actul cu majoritatea ceruta, a doua oara presedintele este obligat sa-l promulge. 5) Dupa promulgare actul se trimite la monitorul oficial pentru publicare. Principiile activitati normative 1) Principiul suprematiei legii in sensul ca asa cum legile trebuie sa fie concordante cu prevederile constitutiei asa si celelalte acte normative trebuie sa fie conforme cu legile. In sistemul legislative juridic romanesc legile ocupa locul primordial deoarece prin lege se reglementeaza principalele domenii ale vietii economico-sociale. 2) Principiul fundamentarii stiintifice a actelor normative de regula proiectele de lege care vizeaza un anumit domeniu sunt initiate de ministerele de resort si sunt elaborate de persoane care lucreaza in acel domeniu. Daca provin din alte surse proiectele sunt dirijate la ministerele de resort pentru a-si exprima opinia. Toate proiectele de lege/hotararile de govern trec pe la ministerul justitiei pentru ca directia legislatiei sa-si exprime opinia. La nivel parlamental, functioneaza un organ distinc, denumit consiliu legislativ care are ca rol coerenta sistemului legislativ sa preintampine situatia coexistentei unor acte normative contradictorii/ a unor acte normative cu dispozitii ambigue. 3) Asigurarea unui raport just intre stabilitatea si mobilitatea reglementarilor. Reglementarile cu durata de existenta scurta nu produc efecte benefice la fel si cele cu durata foarte lunga. Este necesara elaborarea unor acte care sa reglementeze durabil un anumit domeniu si sa atinga etapa aplicarii corespunzatoare atat la nivelul organului de aplicare cat si la nivelul destinatarului normei. Tehnica juridica 13

Notiune In general prin tehnica intelegem metodele si procedeele prin care se efectueaza o anumita operatie sau lucrare. Tehnica juridica are rol de a gasi mijloacele optime pentru a transpune in norma juridica (drept) vointa de stat. Metodologia tehjnicii juridice Este reglementata in Romania de catre legea nr.24/2000 cu privire la normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. Tehnica juridica reprezinta ansamblul procedurilor si metodelor folosite pentru elaborarea actelor normative. Tehnica elaborarii dreptului Partile actului normativ 1) Titlul - este prima parte a actului normativ reprezinta o exprimare concise, lapidara care arata prcis obiectul reglementarii respective. 2) Preambulul explica conditiile social-economice, motivele elaborarii actului. El nu contine norme juridice dar este deosebit de important pentru a intelege sensul prevederilor actului. 3) Formula introductiva arata intotdeauna temeiul conditional/legal al elaborarii actului. 4) Reglementarea propriu-zisa care poate fi unitara sau sa contina mai multe parti cum ar fi:dispozitii, principii generale, dispozitii de continut. Se poate imparti in capitole si paragrafe. 5) Dispozitii finale partea finala referitoare la data intrarii in vigoare, acte normative abrogate. La unele acte in partea finala sunt descrise si dispozitii tranzitorii. Elemente de structura ale actelor normative Elementul principal este articolul care de regula contine o reglementare, o dispozitie distincta. El poate fi format din mai multe aliniate. Articolele se numeroteaza cu cifre arabe iar aliniatele cu cifre romane. Unele articole introduce ulterior poarta acelasi numar dar cu indici. Unele articole au note marginale explicative de pild in codul penal, codul muncii. Modificarea si completarea actelor normative Regula Un act normativ de o anumita forta juridical poate fi completat printr-un act care are cel putin aceeasi forta sau mai puternic. De regula in chiar titlul actului de modificat/completat se indica acest fapt. Ideal ar fi sa se republice actul modificat/completat. Stilul si limbajul actelor normative Trebuie sa fie clar, prcis si accesibil. Termenii folositi trebuie sa fie coerenti, sa nu se contrazica iar sensul lor clar. In situatia folosirii unor termeni generali este necesara explicarea lor distincta in acelasi act. In redactarea actelor normative legiuitorul foloseste prezumtii. Prezumtia este situatia in care legea stabileste ca ceva exista fara a fi nevoie sa mai fie dovedit. Sunt de 2 feluri: 1) absolute, irefragabile (iuris et de iure) care nu admit niciodata, in nici o imprejurare, proba contrara; 2) relative (iuris tantum) care permit a se dovedi contrariul lor. Tehnica sistematizarii actelor normative Actiunea de sitematizare are ca scop aranjarea actelor normative in functie de locul pe care trebuie sa-l ocupe corespunzator cu ceea ce ele reglementeaza. Continutul actelor normative este reprezentat de norme juridice, institutii juridice si ramuri de drept, iar forma actelor normative este constitutia, legea, decretul, H.G., ordinal, instructiunile. Este normal ca actele normative sa se aranjeze in sistemul juridic conform continutului lor. Formele principale de sistematizare 1) incorporarea este forma cea mai simpla prin care legile, decretele si hotararile se grupeaza in dicerse colectii dupa institutia juridica/ramura de drept la care se refera. Incorporarea poate fi de 2 feluri: oficiala - cand este realizata de un organ de stat cu aceleasi atributii neoficiala cand e realizata de organe sau de persoane particulare 14

2) codificarea forma superioara de sistematizare. Ea este realizata de catre chiar organul care elaboreaza dreptul si care in momentul elaborarii se preocupa ca toate/aproape toate normele care formeaza o ramura de drept sa se regaseasca in aceasi lege denumita cod. De regula codurile sunt legi complexe, structurate pe parti, sectiuni, capitole, titluri, paragrafe. Existenta codurilor este benefica pentru aplicarea dreptului. Realizarea dreptului Reprezinta scopul, finalitatea elaborarii si existentei normelor e drept. Realizarea dreptului se petrece in 2 forme: 1) acceptarea normelor juridice si conformarea cetatenilor si a organelor de stat la dispozitiile acestora; cel mai simplu se realizeaza in aceasta modalitate normele prohibitive 2) cand destinatarii normelor incalca dispozitiile acestora si organelle de stat actioneaza prin antrenarea raspunderii juridice Aplicarea dreptului de catre organele de stat Daca activitatea de elaborare revine organelor legislative, cea de aplicare a dreptului revine organelor executive si judecatoresti. Actele de aplicare efectuate de organele de stat reprezinta cai de concretizare a normei la cazul individual. Ele creeaza conditii pentru aparitia, modificarea/ stingerea unor raporturi juridice. Fazele procesului de aplicare a dreptului.: 1) Stabilirea starii de fapt reprezinta prima faza a aplciarii dreptului si presupune cunoasterea clara, indubitabila (pe baza de probe certe) a imprejurarilor, de fapt pe care organul de aplicare trebuie sa le califice juridic pentru a emite un act de aplicare correct. 2) Alegerea normei de drept aplicabile organele de stat selecteaza din ansamblul normelor juridice existente pe cea pe care tre sa o aplice la starea de fapt stabilita 3) Interpretarea normelor juridice dupa ce a ales-o organul de stat trebuie sa o aplice conform spiritului ei, vointei reale a legiuitorului. 4) Elaborarea actului de aplicare care poate sa contea intr-o decizie administrative ( aviz, autorizatie) sau o decizie judiciara (rezolutie/ordonanta a procurorului) , sentinta/decizie a institutiei de judecata. Aplicarea dreptului prin analogie Pot exista situatii in care organele de aplicare a dreptului sa nu identifice nici o norma care sa se potriveasca perfect la starea de fapt conturata. Atunci el va apela la analogie adica la aplicarea altor norme care reglementeaza stari de fapt asemanatoare. Exista 2 feluri de analogie: 1) analogia legii - atunci cand organel e de aplicare apeleaza la o norma care reglementeaza o situatie asemanatoare 2) analogia dreptului atunci cand nu exista nici astfel de norme si el este nevoit sa apeleze la principiile generale ale dreptului. Analogia legii si a dreptului sunt admise in tara noastra in ramurile dreptului privat. Articolul 3 din codul civil interzice judecatoruliui dreptul de a face denegare de dreptate , adica de a refuza judecarea unei pricini/cause pe motiv ca legea nu reglementeaza acea materie, il oblige deci sa faca analogia legii/dreptului. Interpretarea normei juridice Scopul interpretarii este de a deslusii vointa reala a legiuitorului, ceea ce legiuitorul a vrut cu adevarat sa reglementeze in norma. Forme de interpretare: 1) Interpretarea oficiala/obligatorie provine de la un organ de stat competent, este de 2 feluri: a) interpretarea generala care imbraca forma unui act normative si care face corp comun cu textul interpretat, de pilda, codul penal exista o sectiune denumita intelesul unor termeni sau expresii din legea penala 15

b) interpretarea cauzala/judiciara o realizeaza organul de aplicare a dreptului cu prilejul solutionarii unei cauze. Este obligatoriu doar pentru partile din acea cauza. 2) Interpretarea neoficiala/doctrinarea nu are caracter obligatoriu. Se regaseste in opiniile specialistilor care comenteaza textile de lege.

Metodologia interpretarii normelor juridice Se cunosc 4 procedee/metode de interpretare: 1) Gramaticala consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica, a textului actelor normatice 2) Sistematica consta in deslusirea intelesului actului avand in vedere si prevederile altor acte care reglementeaza aceeasi institutie/ramura de drept 3) Istorica are in vedere 2 aspecte: pe de o parte interpretarea actului in functie de conditii socialistorice care au determinat elaborarea lui sip e de alta parte in functie de evolutia anterioara a normei si intitutiei juridice respective 4) Logice la interpretarea actului normative se folosesc legile logicii formale. Raspunderea juridica Este institutia formata din ansamblul drepturilor si obligatiilor care se nasc ca urmare a incalcarii dispozitiilor normei de catre destinatarul acesteia. Consecinta este aplicarea unei sanctiuni care are o dubla functie: reparatorie si preventiv educativa. Raspunderea juridical difera in functie de ramurile de drept cunoscandu-se urmatoarele forme: raspundere penala, contraventionala, civila, delictuala, contractuala etc.. Indiferent de formele de raspundere pentru ca sa intervina sunt necesari urmatorii factori: 1) Conduita ilicita adica o manifestare exterioara de vointa a omului in care prin energia proprie sau antrenand alte energii acesta produce o modificare socialmente periculoasa mediului exterior. Conduita ilicita poate sa fie: a) comisiva adica sa constea intr-o actiune (lovire, furt, delapidare) b) inactiune inactiunea este ilicita doar atunci cand exista o prevedere legala/contractuala care il oblige sa actioneze. Caracterul illicit rezulta din interdictia legala a derularii conduitei/din obligatia legala de a face incalcata de subiect. Exista fapte care in abstract sunt ilicite dar in concret isi pierd acest caracter. Sunt situatiile care inlatura caracterul illicit al faptelor descrise ca atare in lege. a) Legitima aparare descrisa in art.24 in codul penal. Este in legitima aparare o persoana care svarseste fapta pentru a se apara impotriva unui atac, material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes social. Trebuie sa existe o proportie justa intre intensitatea atacului si riposte. b) Starea de necesitate imprejurarea in care o persoana pentru a scapa de un pericol grav care ameninta viata sa sau pentru a salva anumite bunuri sacrifice o alta valoare; aceeasi conditie = valoarea salvata sa fie mai importanta decat cea sacrificata. 2) Urmarea socialmente periculoasa pentru a interveni raspunderea juridical este necesar ca prin conduita ilicita sa se produca o lezare a valorilor sociale ocrotite de lege: Aceasta poate fi de 2 feluri: a) paguba materiala adica sa se concretizeze intr-o modificare materiala a realitatii exterioare. b) pricinuirea unui prejudiciu material, curmarea unei vieti, vatamarea corporala/ poate sa se concretizeze intr-o stare de preicol pentru anumite valori sociale, de pilda pimejduirea sigurantei circulatiei rutiere, atingerea adusa demnitatii persoanei. In functie de consecinta lor faptele sunt de 2 feluri : a) materiale, de rezultat (furtul, omorul, delapidarea, lovirea) 16

b) de pericol (indulta, calomnia, conducerea unui autoturism in stare de ebrietate sau fara permis) 3) Legatura cauzala intre conduita ilicita si rezultatul socialmente periculos trebuie sa existe legatura cauzala. Aceasta este prezumata in mod absolute in cazul faptelor de pericol, In cazul faptelor cu rezultat material ea trebuie stabilita si dovedita. Exista situatii in care raportul cauzal se releva simplu, clar, este univoc Exista insa situatii in care la producerea unui eveniment prejudiciabil au contribuit mai multe fapte. Pentru a deslusi cauza apelam la terminologia filozofica. Fenomenul care precede si determina un alt fenomen se numeste cauza iar fenomenul ulterior si determinat se numeste effect. In raport cu efectul, cauza este promordiala, independenta in timp ce in raport cu cauza, efectul este ulterior si derivat. Efectul se produce datorita unei cauze in prezenta unor conditii. Doar legatura cauzala nu sic ea conditionala reprezinta temei pentru raspunderea juridical. Pentru stabilirea justa a cauzei s-au formulat mai multe teorii. Teoria cauzei necesare - sustine ca doar faptul care in mod necesar a generat un anumit efect este fapt cauzal. Teoria echivalentei conditiilor sustine ca orice fapt care a avut o contributie cat de mica la producerea rezultatului trebuie considerat ca fiind fapt cauzal. Teoria cauzei proxime sustine ca reprezinta fapt cauzal doar cel care se situeaza cel mai apropiat in timp de producerea rezultatului. 4) Vinovatia spre deosebire de celelalte conduite care sunt obiective, exterioare, vinovatia tine de latura subiectiva a subiectului. Vinovatia releva atitudinea psihica a celui care a incalcat dispozitiile normei in raport cu fapta sa si urmarile acestea. In functie de cei 2 factori ai laturii subiective: factorul cognitive legat de reprezentarea subiectului in raport cu realitatea exterioara si factorul volativ atitudinea subiectului raportata la realitatea exterioara, distingem 2 forme legale ale vinovatiei: Intentia aceasta la randul ei este de 2 feluri: a) directa cand subiectul are reprezentarea faptei si a urmarilor ei si urmareste sa le produca b) indirecta cand subiectul cunoaste caracterul illicit al actinunii si prevede urmarile ei, nu urmareste sa le produca dar le accepta Culpa si aceasta este de 2 feluri: a) cu prevedere cand subiectul prevede urmarile faptelor sale sin u le accpeta crezand fara temei ca nu se vor produce b) fara prevedere cand subiectul nu prevede urmarile faptelor desi putea si trebuia sa le prevada Mai exista o forma de vinovatie descrisa de jurisprudenta si care este desprinsa din unele norme de drept penal si anume: practer intentia (intentia depasita) se realizeaza atunci cand subiectul actioneaza cu intentia de a pricinui un anumit rezultat insa se petrece un rezultat mai sever, mai grav, care ii este imputabil cu titlu de culpa. Latura subiectiva, deci forma de vinovatie nu poate fi dovedita direct fiind elemente care tin de psihicul persoanei si atunci se aplica regula dollus-exrae(intentia frauduloasa rezulta din fapte).

17

18