Sunteți pe pagina 1din 6

Nunta in cer

de Mircea Eliade roman subiectiv modern roman erotic modern

Romanul "Nunta in cer", aparut in 1938 la Bucuresti, se inscrie in proza erosului si face parte din literatura moderna interbelica, Mircea Eliade (1907-1896) ilustrand, o data in plus, mitul iubirii si motivul cuplului ca tema unica a acestei scrieri. George Calinescu vorbea despre "gidismul" primelor romane ale lui Mircea Eliade, in sensul ca tinerii eroi se inalta deasupra inhibitiei erotice, se revolta impotriva normelor morale impuse de societate. Indragostitii lui Mircea Eliade traiesc experientelimita, stabilesc relatii profund umane in zona erotica, sunt expansivi si descatusati de prejudecati. Romanul erotic "Nunta in cer" de Mircea Eliade ilustreaza mitul Androginului (sau al Hermafroditului) si simbolizeaza ideea unitatii primordiale a fapturii omenesti. Cuvantul "androgin" vine de la grecescul "aner, andros", care inseamna "barbat" si de la grecescul "gyne", insemnand "femeie", sensul intregului cuvant fiind acela de "barbat-femeie" ca fiinta unica. Androgin, personaj mitologic grecesc, era fiul lui Hermes, mesagerul Olimpului si calauza a spiritelor catre moarte si al Afroditei, zeita frumusetii si a dragostei care invingea orice piedici in iubire. Salmakis, nimfa lacului, sa indragostit nebuneste de frumosul Androgin, l-a inlantuit cu bratele si a refuzat sa se desprinda de trupul iubitului, implorandu-i pe zei sa-i uneasca pentru vecie intr-o singura fiinta. Zeii se indupleca, dar noua faptura bisexuala era o fiinta desavarsita, deoarece unea forta barbateasca si farmecul feminin intr-o creatura exceptionala, ce rivaliza cu zeii insisi. Zeus s-a opus alungarii din Olimp a acestei fiinte ideale si a pedepsit-o taind-o in doua cu fulgerul sau, anulandu-i astfel perfectiunea. De atunci, cele doua jumatati au devenit fiinte separate, barbatul si femeia, care alearga necontenit prin lume, cautandu-se unul pe ceiaialt. Mitul Androginului este o legenda din mitologia Greciei antice, care explica, alegoric, atractia erotica pe care o exercita - reciproc - barbatul si femeia. Dragostea ideaia se implineste numai atunci cand cele doua jumatati care se potrivesc perfect se regasesc, existand, in acest sens si o sintagma proverbiala, aceea de a-ti afla "sufletul-pereche". Mircea Eliade ilustreaza in acest roman erosul si mitul Androginului, realizate prin motivul cuplului, pentru a reface unitatea si desavarsireafuntei umane prin comuniune erotica, dorind sa reconstituie omogenitatea primordiaia a spiritului uman.

Semnificatia titlului

Iubirea perfecta inseamna predestinare, regasirea jumatatii-pereche, refacerea fapturii primordiale unice (mitul Androginului). Omul este dator sa caute marea iubire, sa se pregateasca pentru ea ca sa fie demn si capabil de a face fata exigentelor pe care acest sentiment i le impune. Comuniunea

erotica este sinonima cu unirea deplina, desavarsita, in care se contopesc barbatul si femeia. Ca ideal erotic, nunta vesnica este posibila numai in cer, unde sufletele se impletesc in eternitate: "noi amandoi nu suntem din lumea asta, nu ne putem impotrivi destinului care ne-a ales until altuia pentru o altfel de nunta ". Cei doi barbati, Mavrodin si Hasnas, personajele-naratori ale romanului, nu rezista la incandescenta iubirii totale si se prabusesc din cerul pasiunii, ispasind fiecare in felul lui pacatul neputintei: Hasnas, resemnat, se recasatoreste in scopul declarat de a avea urmasi, iar scriitorul Mavrodin refuza perpetuarea pentru a-si apara creatia artistica. Romanul este o confesiune lucida, ca o ispasire a nefericirii celui ce a fost pedepsit de a ramane singur.

Structura si compozitia romanului

Romanul "Nunta in cer" are un moto biblic, exprimand sugestiv ideologia prozei erotice a lui Mircea Eliade, incipitul fiind o interogatie retorica a lui Mavrodin despre ce s-ar fi intamplat daca un oarecare intalnit pe strada ar fi fost tatai lui. Romanul are o singura eroina feminina, Ileana-Lena, care intalneste doua versiuni erotice, concretizate prin cei doi barbati ce par a fi in opozitie ideatica, deoarece unul doreste sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese ceiaialt. Fiecare dintre cei doi eroi isi povesteste, la persoana I, experienta erotica celuilalt, astfel fiecare dintre ei este, pe rand, personaj-narator, iar din punct de vedere al timpului cronologic, intamplarile sunt inversate.

Constructia subiectului

Spatiul real al actiunii este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade, intrucat el considera ca "orice loc natal constituie o geografie sacra. Pentru cei care l-au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepidzabile." (Mircea Eliade). Andrei Mavrodin si Barbu Hasnas se aflau la o cabana ca sa mearga la vanatoare in dimineata urmatoare, gazda urmand sa fie calauza. Peste noapte, prin memorie involuntare, ei isi reamintesc si isi relateaza reciproc povestea de iubire care, pentru fiecare in parte, fusese unica si irepetabila. Primul personaj-narator este Andrei Mavrodin, care ii destainuie lui Hasnas conceptia sa initials despre iubire, cand credea ca "nici un barbat nu s-ar sacrifica pentru un amor", dar, dupa ce se indragosteste, considera ca "e un destin [...] care decide, fara stirea si in absenta noastra, pentru o viata intreaga". O intalnise pe Ileana in casa unui prieten arhitect, isi incepe Mavrodin relatarea propriei povesti de iubire. Ca si Allan, Mavrodin este un personaj lucid si analitic, dornic de a-si examina cu minutiozitate starile, trece in revistatoate detaliile acelei dupa-amieze, cand, nimic nu

prevestea viitoarea relatie erotica. Atunci cand ii fusese prezentat Ilenei, lui Mavrodin nu i s-a parut "prea frumoasa", cu "fruntea inalta si tamplele usor arcuite", parul de un castaniu stins o faceau sa para "mai severa". Scriitor fiind, Mavrodin isi formase o viziune proprie despre personaje, crease "cutare femeie" si acum, cand ii povesteste lui Hasnas. Impactul pe care l-a avut Ileana asupra lui, analizeaza in detaliu gesturi, priviri, atitudini si de o parte si de alta. Desi el se astepta ca ea sa-l intrebe despre cartile lui, mai ales despre un roman de mare succes intitulat "Tineretea Magdalenei", Ileana "nu citise nimic din tot ce publicasem". Intre cei doi ia nastere o iubire profunda, careia nu i se pot impotrivi: "noi amandoi nu suntem din lumea asta, nu ne putem impotrivi destinidui care ne-a ales unul altuia pentru o altfel de nunta ". Ileana ii marturiseste ca abia se vindecase de "o mare, unica dragoste", ca nu va mai putea iubi, dar Mavrodin nu poate sa afle amanunte, nu a reusit sa stie niciodata nimic despre marea ei pasiune, "nici cine a fost iubitul ei, daca mai traieste, daca l-a mai intalnit". Singurul lucru pe care Andrei il descopera in trecutul ei este faptul ca Ileana traise patru ani la Berlin, timp in care nu venise niciodata in tara. Lucid si analitic, Mavrodin identifies in aceasta iubire totala revelatia unirii, pe care o defineste ca pe propria regasire, ca pe redescoperirea sinelui. Cei doi indragostiti se muta impreuna acasa la Mavrodin si el are puterea sa reinceapa sa scrie. Febra creatiei pune stapanire pe scriitorul din el si Ileana il simte instrainat, dar nu-l intreaba niciodata despre subiectul romanului, ii pregateste cafeaua, dar nu-l mai simtea aproape. O intrebare stranie si neasteptata il surprinde pe Andrei, atunci cand Ileana vrea sa stie daca nu si-ar dori un copil. Structura si sensibilitatea lui de artist resping viata casnica, intrucat el considera ca "artistul era blestemat sa ramana singur, fara urmasi...", insa Ileana isi doreste un fiu de la el, intrucat ea este "o simpla femeie". Nedumerirea lui disced starile si argumentele pentru care ea simte ca ii trebuie inca o fiinta umana ce ar putea interveni in iubirea lor, despartind astfel perechea "desavarsita, creati unul pentru altul, meniti sa crestem si sa murim impreuna. [...] Destinul nostril nu se implineste aici pe pamant. [...] Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct." Tristetea Ilenei este din ce in ce mai evidenta, devine tot mai nelinistita si are accese de disperare stranie, nelinisti si atitudini inexplicable, marturisind: "Mi-e frica sa nu mor singura". Intr-o zi, zarindo intamplator stand de vorba cu un tanar, Mavrodin devine suspicios si, desi ea ii spune ca e fratele ei, barbatul o suspecteaza ca-l insala si incearca sa afle mai multe amanunte din viata ei, dar Ileana rezista tentatiei de marturisire totaia si-i spune ca trecutul nu exista pentru ea, nu are nici un fel de important. Spirit framantat, nelinistit, Andrei Mavrodin se chinuie cu intrebari insuportabile: "Asta inseamna ca viata ei dinainte a fost cumplita, ca dragostea ei a fost dementa. De ce nu intalnesc nici un martor al trecutului ei? Unde a trait, de n-a lasat nici un fel de urma?". Fire dilematica, dominat de incertitudini, Mavrodin considera ca "in dragoste nici o certitudine nu e definitiva, ca lucrul acela elementar - sentimentul ca esti iubit - trebuie necontenit verificat, caci o singura indoiaia, o singura greseala surpa totul in nebunie si dezgust". Plecand impreuna in Italia, Mavrodin afia ca ea mai fusese la Venetia si o simte tulburata si nelinistita, chinuita de amintirile ce continua sa ramana pentru el o taina de nedezlegat. Intorsi la Bucuresti, Andrei continua sa scrie la romanul inceput, care insa nu prinde consistenta, desi Ileana il

incurajeaza acum, ii creeaza conditii, avand mustrari de constiinta ca el n-a mai publicat nimic de cand sunt impreuna. Colindatorii veniti cu prilejul sarbatorilor de iarna ii accentueaza Ilenei tristetea si deprimarea, amplificand dorinta de a avea un copil. Sarbatorile se scurg intr-o atmosfera incarcata, tensionata, desi amandoi se straduiau sa para "unul fata de altul, voiosi, fericiti". Ileana il anunta ca se va interna intr-o clinica, fara insa sa-i spuna motivul, iar el e cuprins de un acut simt de vinovatie si, banuind ca ea se dusese la doctor ca sa facut o intrerupere de sarcina, se hotaraste sa se insoare cu ea. Femeia insa amana, fara motiv, intocmirea formelor de casatorie, il impulsioneaza in schimb sa-si termine romanul inceput. Surpriza s-a produs intr-o zi obisnuita, care nu prevestea in nici un fel dezastrul. Intors din oras, Mavrodin gasise un plic de la Ileana, care plecase definitiv, nu se stia incotro. In scrisoare il ruga sa no caute, ii multumea pentru fericirea pe care o traise alaturi de el si-i marturisea ca "ii era peste putinta sa suporte dragostea noastra, asa cum era... neroditoare." Mavrodin ii relateaza in continuare lui Hasnas, incercarile lui disperate de a afla unde plecase Ileana, ii descrie insomniile si deznadejdea de care suferise ingrozitor dupa ce fusese parasit de femeia iubita, marturisindu-i ca toata iarna dusese "o viata de larva". Gandindu-se ca poate romanul inceput pe cand erau impreuna ar putea s-o determine sa dea un semn de viata, se grabeste sa-l termine, dar Ileana nu a aparut, nu a trimis nici o veste. Acum nu-l mai interesa in nici un fel nici povestea de iubire pe care o traise Ileana cu alt barbat inainte de a-l intalni pe el, fiind convins ca femeia "nu va mai putea iubi vreodata" si indoindu-se ca el insusi s-ar mai putea indragosti de altcineva. Andrei Mavrodin se hotarase sa scrie povestea de iubire intr-un nou roman, pe care-l intitulase "Nunta in cer", dar care pacatuia fata de adevar prin "neputinta oricarui artist de a se marturisi omeneste, total, crestineste... Ai sa citesti cartea asta si ai sa vezi cat de mult se departeaza de tot ce ti-am povestit acum. Poate e mai frumoasa, dar atat...", incheie el marturisirea pe care o expusese in fata lui Barbu Hasnas. Impresionat de experienta de iubire a lui Mavrodin, Barbu Hasnas, simte nevoia sa-i destainuiasca acestuia propria poveste de dragoste intamplata mai demult, cu "vreo opt-noua ani" inainte, intrucat poate ca o sa-l inspire intr-un viitor roman. Ceea ce-l uimeste pe Hasnas este faptul ca i se pare ca iubirea lui "seamana cu tot ce ti se povesteste despre dragoste.". Ca personaj-narator, Hasnas, isi incepe povestea din vremea in care era un tanar student de 24 de ani si urma studii de inginerie in Franta, pentru care un unchi ii trimitea lunar o bursa modesta, ce-i ajungea "exact cat sa-mi duc zilele". Fiind pasionat de cariera de ofiter, tanarul Hasnas se inroleaza voluntar impreuna cu alti studenti romani din Franta, intrucat izbucnise primul razboi mondial. Dupa niste cursuri militare, se duce pe front ca sublocotenent, fiind decorat de doua ori pentru merite deosebite in lupta, in care se arunca fara teama, deoarece era orfan si "nu ma legau prea multe lucruri de viata". In anul 1917 tanarul ofiter se afla intr-un tren foarte aglomerat, care se pusese brusc in miscare si este impresionat de o fetita de vreo 15 ani, care striga disperata, deoarece matusa ei ramasese pe peronul garii. Hasna? o ajuta pe Lena sa coboare in gara de destinatie, o da in grija unui prieten care lucra acolo, iar peste o saptamana, afla de la acesta ca fetita fusese preluata de un ofiter, care spusese ca e varul ei.

Hasnas isi mosteneste unchiul si devine un om bogat. La cei 30 de ani ai sai avea avere, o bogata experienta de viata, nu se indragostise niciodata, ba mai mult, cu femeile era "poate un cinic". Prin 1924, cand "eleganta si desfranarea Bucurestiului atinsesera culmi neraaipomenite", intr-o noapte, prietena lui ii prezinta "o pasare rara", pe Lena, "ultima fecioara din secolul XIX!". Hasnas. o recunoaste pe fetita din tren si, intreband-o ce s-a intamplat dupa ce o lasase in gara, aceasta ii spune ca a doua zi sosise si matusa ei, negand ca ar fi luat-o un var imbracat in uniforma de ofiter, care, dupa ce ii pusese bagajele in trasura incepuse sa o sarute. Tanara este cu totul aparte fata de celelalte femei, "atat de sobra si atat de serioasa cum arata" si Hasnas afla ca nimeni dintre cei prezenti nu pare sa stie nimic altceva despre ea. Hasnas, o intalneste peste cateva zile in vagonul-restaurant al trenului care mergea laMilano. Coboara impreuna la Venetia, se plimba prin piata San Marco discutand despre experienta lui amoroasa, care se referea la "destule femei", dar recunoaste ca "n-am iubit niciodata". Barbu Hasnas ii evoca lui Mavrodin scena petrecuta la hotel in aceeasi seara, cand constatase uimit ca "fusese, intr-adevar, fecioara". La inceput atitudinea lui fusese obisnuita, orgolioasa si nepasatoare fata de tanara pe care o sedusese, dar, in ziua urmatoare, Lena ii acordase - in gluma - cinci zile ca sa se indmgosteasca de ea. Peste cateva zile, marturiseste Hasnas, el era total schimbat, incurcat si timid, simtea cum "o nelamurita fericire incepea sa ma cuprinda" si se surprinde declarand: "Cred ca m-am indragostit cu adevarat". Fara sa constientizeze, Hasnas, se trezeste ca, intr-o seara, o intreaba brusc: "Nu e asa ca vrei sa fii sotia mea?". Peste o luna s-au casatorit la Paris, avand ca martori un cere restrans de prieteni. Intorsi la Bucuresti, scenele de gelozie se dezlantuie intre cei doi, vechile relatii amoroase ale lui Hasnas declanseaza intre ei conflicte care le ameninta iubirea. Desi era constient ca Lena ii era necesara "ca aerul, ca apa, ca lumina", Hasnas este uneori sufocat de casnicia lui, alteori este melancolic, simtind iubirea ca pe o boala. Femeia se schimbase si ea dupa casatorie, renuntase la multe preocupari care-i placusera inainte, ca arta, muzica, dar nu putea deveni mondena, nu-i placeau vizitele, nu se putea acomoda cu snobismul societatii bucurestene. Cu toata nefericirea de care se simte cuprins, barbatul constientizeaza ca dragostea lor este definitiva, ca sunt legati unul de altul "pana la moarte, in sensul concret al cuvantului" si casnicia lor se relaxeaza. Dupa aniversarea celui de al treilea an de casatorie, cateva intamplari minore strica din nou echilibrul casatoriei, ce parea solid. Intr-o zi, se surprinde spunandu-i Lenei: "Ma gandeam ca ar fi timpul sa avem un copil...", simtindu-se deodata coplesit de "setea obscura de a te naste din nou, nevoia unei compensate in altcineva decat tovarasa de iubire si de viata". Analizandu-si starea de deznadejde de care era dominat, Hasnas, regreta ca a lasat "sa treaca atata timp", ca, daca ar fl avut un copil din primul an de casatorie, "as fi simtit ca am pentru cine trai". Lena nu este deloc incantata de ideea de a avea un copil si intre cei doi soti se instaleaza o atmosfera tensionata, o gravitate rece. Lena pleaca de acasa si Hasnas primeste o scrisoare, prin care ii spunea ca in noaptea aceea va dormi la matusa ei, ca a doua zi il va vizita un avocat, ca ii multumeste pentru fericirea pe care i-a daruit-o in acesti trei ani. El incearca o impacare, dar femeia ramane inflexibila. Atunci barbatul se incranceneaza si hotaraste brusc sa se desparta, avand impresia ca decizia lui se bazeaza pe principii morale solide, ca despartirea se produsese numai pentru ca ea nu voia "sa aiba copii", iar pentru el "lucrul acesta e o datorie sacra".

Suferinta lui Hasnas, fusese de neinchipuit si timpul nu-i ameliorase disperarea, dupa cum ii marturisea acum lui Mavrodin. Incercase sa se intereseze de Lena, dar nimeni nu mai stia nimic despre ea, se izolase complet. Confesiunea lui Hasnas are loc dupa opt ani de la intamplarile relatate, asadar in timp subiectiv, declansate fiind de memorie involuntara afectiva, desi "memoria pasionala nu e o calitate barbateasca". Gidismul despre care vorbeste critica literara este evident, timpul fiind definit de doua valente: una obiectiva - aceea in care s-au manifestat sentimentele de iubire in mod direct - si una subiectiva aceea care evoca aceste sentimente: "nu mai era o amintire a dragostei, intocmai dupa cum pot spune ca imi amintesc, ca ma numesc Barbu Hasnas". Se recasatorise, avea doi baieti, dar este convins ca "nu te intalnesti cu o asemenea dragoste decat o singura data in viata", ca intensitatea unei astfel de iubiri este un miracol de care omul isi da seama prea tarziu. Gazda, care venise sa-i trezeasca, este uimit ca nu dormisera deloc, dar ei marturisesc cu glas tremurat ca au stat de vorba toata noaptea si au povestit "fiecare dragostele din tinerete". Mergand "tacuti si ganditori", Mavrodin intreaba deodata cu glasul sugrumat de emotie: "Crezi ca Ileana mai traieste?" si amandoi simt ca nu. Fraza din finalul romanului incheie definitiv confesiunile, aducand in prim plan inceperea vanatorii. Ideea iubirii profunde este privita prin prisma celor doi eroi care-si rememoreaza, prin confesiune, starile si sentimentele de dragoste asa cum le apar dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. Interesant este faptul ca cele doua versiuni succesive ale idilei arareau ca stau in opozitie, deoarece fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise Femeia dorise sa obtina de la ea exact ce respinsese celalalt. Barbu Hasnas. voise copii, dintr-un instinct al perpetuarii, inscriindu-se astfel in banalul realului cotidian, iar Andrei Mavrodin, scriitorul, avand aspiratii spirituate, ii refuza dorinta ei simpla si umana de a avea copii. Totusi, cele doua conceptii opuse ale eroilor se intalnesc in aceeasi iubire posesiva si patimasa fata de aceeasi femeie de care - fiecare dintre ei - se indragostise pe viata. De fiecare data, femeia gaseste forta interioara de impotrivire, caci, de fiecare data, ea este cea care desface legatura, disparand definitiv din viata lor si inchizandu-se enigmatic in sine. Critica literara vorbeste despre manifestarea, in acest roman, a egolatriei (manie de a se preocupa exagerat de propria persoana, supraestimare a valorii personale, egotism) masculine in doua versiuni succesive: "eroina intalneste egolatria masculina in doua versiuni succesive, ce s-ar spune ca stau in opozitie, pentru ca fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise dorise sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese celalalt" (Gabriel Dimisianu). Cei doi indragostiti nu pot ceda, nici chiar din dragoste, in fata dorintelor femeii iubite, care, la randul ei, are aceeasi forta interioara de a nu se supune acestei dominatii, pe care o simte ca pe un pericol de diminuare a personalitatii sale. In concluzie, in proza lui Mircea Eliade, Erosul reprezinta insasi substanta narativa a romanelor "Maitreyi" si "Nunta in cer", dragostea fiind inteleasa ca un act integral, ca un proces al reintregirii umane prin faptura nou creata din fuziunea barbatului cu femeia recompunand prechea ideala.