Dreptul economic şi social

european

Prof.univ.dr. Doina Balahur

1
Tematica generală a cursului

I) Modelul Social European

1) Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Munca.
2) Metoda Deschisă de Coordonare
3) Strategia Lisabona revizuită Strategia Europeană de
Ocupare a Forţei de Muncă
4) Egalitatea intre femei si barbati pe piata fortei de muncă
5) Protecţia împotriva excluziunii sociale
II) Cele patru libertăţi în Uniunea Europeană.
1) Libera circulaţie a mărfurilor
2) Libera circulaţie a capitalului
3) Libera circulaţie a persoanelor
4) Libera circulaţie serviciilor
5) Libera concurenţă
III) Societatea comercială europeană

Webografie
Modalităţi de evaluare

I) Modelul Social European

1) Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă (EES) şi

Medoda Deschisă de Coordonare (MDC)
2
 A) Criza politicilor sociale europene -dificutăţi şi obstacole în calea
reformelor în domeniul politicilor sociale:

EES a apărut ca răspuns la criza politicii sociale extistente în CE la mijlocul

deceniului 9 al sec.trecut. Tradiţiile welfariste erau puse sub semnul îndoielii pe
fondul unui şomaj fără precedent (în cele mai multe ţări Europene a atins
nivelul anilor 30. În acest context s-a conturat nevoia urgentă a unor măsuri
radicale în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă

Provocările şi obstacolele cu care s-au confruntat reformatorii:

a) Amploarea obiectivelor care trebuiau îndeplinite : şomaj ridicat (medie de
10%); Măsurile tradiţionale (pensionarea anticipată) s-au dovedit a fi
ineficiente; Reformatorii au înţeles că era necesar să se tracă dincolo de
strategiile creeri unor locuri de muncă pe termen scurt;
b) Modelul Social European a fost construit în diferite etape. Sistemul relaţiilor
industriale tradiţionale a fost organizat pentru a proteja forţa de muncă
preponderent masculină angajată, de regulă, pe baza unui contract de
muncă pe durată nedeterminată la aceeaşi firmă; pe o piaţă fluctuantă însă
trebuiau create condiţii favorabile trecerii cu uşurinţă de la o firmă la alta
fără a se pierde beneficiile sociale, încheierii unor contracte de muncă pe
durată determinată,etc (flexibilizarea muncii);
c) Sub presiunea mişcărilor femniste, a politicilor de non-discriminare, femeile
au intrat în număr din ce în ce mai mare pe piaţa forţei de muncă;
d) Piaţa solicita o forţă de muncă cu noi calificări, legate de IT;
e) În această perioadă Europa trebuia să facă faţă şocurilor potenţiale induse
de crearea pieţii unice şi de globalizare. Toate aceste schimbări au survenit
într-un moment de creştere economică lentă în care majoritatea Statelor
membre au adopt măsuri drastice de reducere a cheltuielilor bugetare
pentru a îndeplini criteriile impuse de trecerea la Uniunea Economică şi
Monetară. În aceste condiţii uni au propus elaborarea unor măsuri şi
strategii la nivel european în timp ce alţii respingeau categoric
Europenizarea domeniului social;

3
f) În confruntarea cu probleme de o asemenea anvergură s-a conturat ideea
unei soluţii comune adoptate la nivel european în încercarea de a salva
Modelul Social European. Unii au propus chiar realizarea unui sistem
puternic centralizat care ar reproduce principalele elemente ale modelelor
sociale naţionale la nivel european Acest sistem ar pune la dispoziţia Uniunii
mecanisme de reglementare, şi şi de adoptare a deciziilor comparabile cu
acelea ale statelor membre.1
g) Cei care au au crezut că acţiunea la nivel european ar putea fi soluţia s-au
confruntat cu o serie de probleme. Prima aducea în prim plan rezistenţa
statelor de a ceda Uniunii competenţele în materia politicilor sociale (Statul
bunăstării a reprezentat o sursă majoră de legitimare a guvernelor
naţionale; relaţiile guvernelor cu sindicatele, reprezentarea muncitorilor la
nivelul management-ului companiilor fac parte integrantă din cultura
politică a celor mai multe naţiuni europene; În aceste circumstanţe nu este
greu de înţeles rezistenţa opusă faţă de tentativele de "europenizare" în
domeniul social)
h) Un alt tip de obstacole au fost reprezentate de dificultatea de a elabora un
cadru comun al politicilor sociale, datorită marii diverităţi de practici şi
instituţii existente în fiecare Stat membru. În timp ce se pot constata o
serie de trăsături comune ale Modelului Social European, prezente în toate
cele 15 state membre, modelul este implementat în modalităţi foarte
diferite, printr-o mare varietate de structuri instituţionale şi reglementări
juridice. În consecinţă, posibilităţile unei reglementări uniforme la nivel
european sunt limitate/ şi costisitoare.

B) Modelul Social European : Strategiile Europene în Domeniul

Ocupării Forţei de Muncă

a.) Soluţia minimalistă de la Essen

Strategia Europeană de ocupare a forţei de muncă EES s-a conturat spre
sfârşitul anilor 90. Rezultatul, denumit de regulă ca "procesul Luxembourg"

1
Această versiune puternică a fost unul dintre idealurile larg împărtăite în anii 70. Ea nu s-a
materializat niciodată. În ciuda eforturilor realizate de Comisia Delors de a pune Modelul Social
European in centrul politicilor europene, rezultatele au fot modeste; Există anumite progrese în
unele domenii ale politicii sociale europene, dar, pe total, rolul Uniunii în domeniul social este
limitat. Tratatul de la Maastricht extinde autoritatea în anumite domenii ale relaţiilor
industriale dar în condiţiile în care politicile sociale cad în prmul rând in sarcina statelor
membre.

4
 s-a concretizat într-o nouă strategie şi mecanisme de guvernare care
folosesc metodele de drept slab (soft law methods) pentru a lega între ele
nivelul european şi cel naţional / local de managemet al problemelor sociale.
Acest nou demers de guvernare este numit "metoda deschisă de
coordonare" (open method of coordination)

¾ La mijlocul deceniului zece (pe fondul pregătirii Uniunii Economice şi

Monetare) Consiliul European s-a întrunit la Essen în 1994. La momentul
respectiv exista o puternică presiune din partea cetăţenilor şi a statelor
membre de a se adopta măsuri la nivel european care să permită rezolvarea
crizei ocupării forţei de muncă, dar exista, în acelaşi timp, şi o puternică
presiune de a nu mai delega noi competenţe Uniunii (reacţie anti-Bruxelles).

¾ Soluţia minimalistă de la Essen a constat într-un număr de recomandări

făcute statelor membre : de a găsi soluţii pentru reducerea şomajul
tinerilor, pentru reducerea şomajul de lungă durată, de a reduce cheltuielile
nesalariale legate de forţa de muncă, etc. Statele membre au fost consiliate
să integreze aceste recomandări în programe multi-anuale care vor fi
monitorizate de Comisia Europeană şi de Consiliile de Miniştri
corespunzătoare. S-a stabilit de asemenea obligaţia Comisiei şi a Consiliul
de Miniştri de a raporta anual Consiliului European. Soluţia cunoscută sub
numele de "Procesul Essen" n-a delegat competenţe semnificative UE, dar a
contribuit la creşterea preocupării pentru criza ocupării forţei de muncă la
nivel european.

b.) Modelul Social European în Tratatul de la Amsterdam

¾ După summit-ul de la Essen presiunea asupra liderilor europeni de a

adopta măsuri în domeniul folosirii forţei de muncă a crescut; în acelaşi
timp schimbările politice au adus la putere lideri mai favorabili acţiunii la
nivel european. În această perioadă criza forţei de muncă s-a accentuat,
numărul celor care au intrat în şomaj a crescut. A cresut numărul vocilor
critice care care considerau că există o legătură între integrarea economică
europeană şi şomaj. Tot în această perioadă guvernele statelor membre se
confruntau cu presiunea Germaniei de a semna Pactul de Stabilitate şi
Creştere. În 1995 trei noi membri s-au alăturat Uniunii (Suedia,
Finlanda,Austria) iar guverne de centru-stânga, mai favorabile deschiderii
europene au venit la putere în mai multe state (Italia, Marea Britanie şi
Franţa).

În 1997, Conferinţa Interguvernamentală de la Amsterdam s-a confruntat cu

presiunea guvernelor de a se adopta "obiectivul ocuparii integrale a forţei de
muncă" (full employment objective). Au existat voci care au cerut elaborarea
unor criterii de ocupare a forţei de muncă (employment criterion) comparabile
cu criteriile de convergenţă monitorizate în cadrul procesului de realizare a

5
Uniunii Economice şi Monetare. Această propunere a fost respinsă.

Alte demersuri -cum ar fi reglementarea directă la nivel european, aşa cum era
în mod tradiţional înţeleasă- au fost de asemenea respinse.

Protocolul Social din Tratatul de la Maastricht, a conferit competenţe limitate în

domeniul reglementărilor de nivel european. Experienţa a demonstrat însă
limitele serioase ale demersului de tip reglementativ. Dar chiar şi aşa,
numărul redus de directive a fost adoptat cu mari dificultăţi. Devenea din ce în
ce mai clar că directivele nu mai reprezintă o soluţie, că însăşi Metoda
Comunitară tradiţională trabuia reformată.

În faţa acestui impas politic, la Amsterdam, statele membre au adoptat o

formulă de compromis. Acest compromis s-a îmtemeiat pe o inovaţie în
materie de guvernare. Ea a devenit parte integrantă a procesului de adoptare a
monedei unice europene - şi a reprezentat o evoluţie a procesului început la
Essen. Soluţia a constat din reglementarea unui mecanism de supraveghere
multilaterală a politicilor de ocupare a forţei de muncă dezvoltat în cadrul
procesului de creare a Uniunii Economice şi Monetare.

Aceast proces de supraveghere a fost iniţial instituit în scopul monitorizării

politicilor economice ale Statelor membre şi de îndeplinire a criteriilor de
convergenţă economică necesare realizării Uniunii monetare. Statelor li s-a
cerut să remită planurile naţionale de convergenţă. Ele erau supuse revizuirii şi
amndamentelor critice de către Comisie. Acest sistem s-a dovedit eficient
obligând Statele membre să adopte politicile necesare îndeplinirii criteriilor de
convergenţă în scopul trecerii la moneda unică europeană.

Prin adoptarea unui sistem asemănător în domeniul politicilor de ocupare a

forţei de muncă s-a găsit o metodă de echilibraru între cerinţele adoptării unor
măsuri la nivel European şi rezistenţa faţă de extinderea competenţelor Uniunii
în domeniul social. Rezultatul a fost Capitolul asupra Ocupării forţei de Muncă
din Tratatul de la Amsterdam, care a reglementat Sistemul European de

6
Ocupare a forţei de Muncă (European Employment System).

Statele au aplicat aceste dispoziţii chiar înainte de ratificarea Tratatului de la

Amsterdam. La Summit-ul de la Amsterdam, Franţa a insistat pentru
organizarea unei întâlniri speciale pe tema crizei ocupării forţei de muncă cel
mai târziu în toamna anului 1997.

Tratatul încheiat la Amsterdam în iunie 1997 a reprezentat un moment crucial

pentru dezvoltarea Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă (EES.
Pentru prima oară, politica economică şi cea în domeniul ocupării forţei de
muncă au fost corelate la nivel European ca aspecte ale aceleiaşi strategi
pentru crearea locurilor de muncă.

Importanţa istorică a Tratatului de la Amsterdam rezidă în recunoaşterea

explicită a statutului de egalitate a problemei ocupării forţei de muncă cu alte
aspecte ale politicii economice.Această importanţă este reflectată, în sens
formal, prin includerea unui titlu special (VIII în Tratatul asupra Uniunii
Europene)

Tratatul precizează că răspunderea pentru elaborarea şi implementarea

politicilor în doemniul ocupării forţei de muncă revine Statelor Membre dar
subliniază că : "Statele Membre… vor trata problema ocupării forţei de muncă
ca o preocupare comună şi îşi vor coordona acţiunile în acest domeniu." (art.2)

Tratatul de Amsterdam face un important pas înainte prin reglementarea

acţiunii la nivel Comunitar şi prin asumarea nivelului ridicat de ocupare a forţei
de muncă drept obiectiv explicit (art.3)

Tratatul de la Amsterdam prevede, de asemenea (în titlul VIII):

• Statele membre şi Comunitatea vor colabora în scopul elaborării unei

strategii comune de ocupare a forţei de muncă;
• Comunitatea va încuraja şi sprijini cooperarea între Statele Membre;

7
• Consiliul European va adopta norme directoare (guidelines) pe care Statele
trebuie să le implmenteze în politicile de ocupare a forţei de muncă;

• Statele membre vor raporta anual în ce priveşte măsurile adoptate;

Consiliul European de la Luxembourg (20-21 noiembrie 1997) a decis pe bază
de consens demararea procesului stabilit de Tratatul de la Amsterdam. Acesta
a fost începutul "Procesului Luxembourg" şi s-a materializat în elaborarea unui
prim set de reguli directoare.
Dezbaterile din Consiliului European de la Luxembourg s-au bazat pe patru
documente:

a) Regulile directoare asupra Politicilor de Ocupare a forţei de Muncă. Ele

introduc obiectivele ocupării forţei de muncă şi definesc patru priorităţi
strategice (axe - pillars).

b) Raportul Comisiei Europene asupra Ocupării Forţei de Muncă în Europa -

pe anul 1997 - care evalua situaţia ocupării forţei de muncă în Europa;

c) Raportul Comun - al Comisiei şi Consiliului- asupra Ocupării Forţei de

Muncă - care analizează şi compară cele mai bune practici de ocupare
a forţei de muncă din Statele Membre.

d) Un Raport asupra progresului înregistrat de politicile Comunitare de spijinire

a eforturilor realizate de Statele Membre (cum ar fi măsurile întreprinse de
stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi sprijinul acordat de banca
Europeană de Investiţii).

Consiliul European de la Luxembourg a aprobat 19 reguli directoare

(guidelines), structurate în jurul a patru axe :
a) Politicile de ocupare a forţei de muncă (Employability);
b) Politicile de încurajare a iniţiativei private şi de creare a locurilor de muncă
(Entrepreneurship and Job Creation); vizează încurajarea iniţiativei

8
 particulare în afaceri şi dezvoltarea unui sistem de taxe şi impozite care
favorizează crearea unor noi locuri de muncă;
c) Politicile de adaptabilitate (Adaptability -policies) vizează creşterea
flexibilităţii pieţii forţei de muncă şi a oraganizării muncii ;
d) Politici de promovare a egalităţii şanselor (Equal Opportunities -policies)
femeilor şi bărbaţilor pe piaţa forţei de muncă.
Fiecare axă cuprinde între 3-7 reguli directoare.
Implementarea Strategiei Europene de ocupare a Forţei de Muncă implică mai
multe etape :
(Vezi tabelul de mai jos
PROCESUL Luxembourg: STRATEGIA EUROPEANĂ DE
OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ (EES)
A) Dezvoltarea unei D) Consultarea cu partenerii sociali şi G) Monitorizare şi supraveghere-În
teorii - În scopul societatea civilă- Pe măsură ce EES se fiecare an Comisia monitorizează
dezvoltării unei strategii implementează Comisia are obligaţia de implementarea Regulilor de către
de creştere a gradului de a consulta Parlamentul European , Statele Membre. Ea foloseşte în acest
ocupare a forţei de Comitetul Economic şi Social, Comitetul scop :Planurile Naţionale de Acţiune,
muncă Comisia are Regiunilor şi Comitetul pentru Ocuparea Rapoartele de implementare, precum şi
nevoie de o teorie care Forţei de Muncă, înainte de a face propriile sale cercetări realizate în
explică factorii care publică versiunea finală a regulilor scopul evaluării concordanţei cu
împiedică creşterea directoare (guidelines), precum şi Regulile Directoare. Pe baza acestor
gradului de ocupare a reprezentanţii societăţii civile evaluări, Comisia poate propune
forţei de muncă Consiliului anumite Recomandări care
trebuie făcute statelor membre (ele
sunt aprobate pe baza votului
majorităţii calificate)
B) Identificarea E) Aprobarea Regulilor Directoare-
Statului cu Primele Reguli Directoare au fost
Rezultatele şi prezentate spre aprobare Consiliului
Practica cea mai European la summitul special asupra H) Raportul Comun asupra
bună (best practice) - ocupării forţei de muncă de la Ocupării Forţei de Muncă -La
În căutarea unei soluţii Luxenbourg în 1997. În anii care au sfârşitul ciclului anual Comisia şi
Comisia a încercat să urmat, Regulile Directoare şi Raportul Consiliul realizează un Raport Comun
identifice Statul cu Comun asupra Ocupării forţei de muncă asupra Ocupării Forţei de Muncă în
cele mai bune rezultate au fost analizate de Consiliul European Uniune şi asupra implementării
în scopul integrării din luna decembrie. Regulile sunt apoi Regulilor Directoare de către Statele
practicii pozitive în adoptate prin votul majorităţii calificate Membre.
strategie. al Consiliului asupra problemelor
Sociale şi de Muncă (care urmează după
Consiliul European din Decembrie)

C) Propunerea
Regulilor Directoare
(Guidelines) -
Regulile Directoare
indică acţiunile care
trebuie realizate de
Statele Membre în
scopul modificării
politicilor naţionale de
ocupare a forţei de
muncă.
F) Implementarea Regulilor la Nivel
Naţional- După ce Regulile sunt
aprobate, fiecare Stat membru
realizează un Plan Naţional de Acţiune
(NAPs) care implementează Regulile
în politicile naţionale de ocupare a
forţei de muncă
I) Noul Ciclu- În timp ce Raportul
Comun este în curs de redactare, se
realizează Regulile Directoare pentru
anul următor -iar ciclul annual
reîncepe. într-un asemenea moment
Comisia îşi revizuieşte teoria cu privire
la factorii care împiedică creşterea
gradului de ocupare a forţei de muncă
în UE, identifică noile practici bune
(good practice) dezvoltate la nivelul
statelor membre, şi îşi modifică 9
propria sa perspectivă strategică (A-B)
Avantajele strategiei Luxembourg de ocupare a forţei de muncă:

Deoarece Regulile directoare sunt revizuite anual progresul înregistrat de

Statele Membre poate fi monitorizat cu uşurinţă.

În rolul său de administrator primar al Strategiei Europene de Ocupare a

Forţeide Muncă (EES), Comisia Europeană a extins treptat obiectivele regulilor
şi a convins Consiliul să impună noi standarde în materie. De exemplu,
Consiliul a respins iniţial ideea de a fixa un obiectiv cantitativ referitor la rata
şomajului. Comisia a continuat presiunile şi în 2000 Consiliul a acceptat să
fixeze ca obiectiv ocuparea a 70% din populaţia activă până în 2010.

O altă trăsătură caracteristică a "Procesului Luxembourg" este angajarea mai

multor nivele de guvernare. Elaborarea Planurilor Naţionale de Acţiune trebuie
să se realizeze prin consultarea cu regiunile şi partenerii sociali. Procesul de
revizuire anuală implică discuţii între Statele Membre şi oficialii Comisiei, între
aceştia şi partenerii sociali din diferite state membre.

Obiectivul general al EES a vizat salvarea Modelul Social European prin

reformarea sa. În documentele pregătitoare pentru summit-ul extraordinar de
la Luxembourg se preciza că "rezolvarea problemei şomajului presupune
modernizarea profundă a economiei şi a sistemului social european fără a
renunţa la principiul de bază al solidarităţii care va rămâne marca distinctivă a
Europei." Pentru realizarea acestui obiectiv Regulile directoare vor urmări:

a) Realizarea unei rate ridicate de ocupare a forţei de muncă (Higher

Employment Participation). Datorită îmbătrînirii populaţiei şi a presiunilor
asupra sistemului de pensii, Europa trebuie să aibe un procent mai mare
de ocupare a forţei de muncă activă. În acest scop, pensionarea
anticipată va fi descurajată. Trebuie să crească numărul femeilor
angajate. Sistemul - part time - trebuie încurajat.

10
b) Dezvoltarea unor sisteme active de asistenţă a şomajului (More Active
Unemployment System). Sistemul pasiv de asistenţă a şomajului conduce la
deteriorarea deprinderilor, nu încurajează căutarea activă a unui loc de
muncă, şi nu furnizează servicii de reconversie profesională celor care caută
un loc de muncă.

c) Perfecţionarea deprinderilor (More Skills). Schimbările tehnologice presupun

dobîndirea unor noi cunoştinţe şi deprinderi profesionale şi chiar schimbarea
lor de mai multe ori pe parcursul vieţii.

d) Creşterea intensivă a ocupării forţei de muncă (More Employment Intensive

Growth. ) Europa a rămas în urmă cu sectorul serviciilor care favorizează o
creştere intensivă a ocupării forţei de muncă. Această constatare este
valabilă în special în "economia socială" care include serviciile furnizate de
grupurile non-profit şi de companiile private. Europa trebuie să încurajeze
economia socială şi să reducă impozitele directe asupra serviciilor intensive.

e) Diminuarea obstacolelor în calea angajării celor cu deprinderi reduse de

muncă (Fewer Obstacles to Low skill Work). Europa trebuie să se orienteze
către locuri de muncă care implică o pregătire superioară, dar muncitorii cu
deprinderi şi calificare reduse nu pot fi lăsaţi înafară. Menţinerea unui
sistem ridicat de impozite şi taxe decurajează angajarea forţei de muncă cu
calificare redusă. Sistemul de impozite şi taxe trebuie să fie adaptat astfel
încât să asigure plata muncii.

f) Flexibilitate cu Securitate (Flexibility with Security). Schimbările

tehnologice şi schimbările în natura pieţelor impun mai multă flexibilitate
in modul de organizare a muncii şi în modul în care muncitorii îşi
organizează viaţa. Modelul tradiţional al forţei de muncă masculine,
angajată cu normă întreagă, cu contract de muncă pe durată
nedeterminată, în aceeaşi organizaţie, toată viaţa, trebuie înlocuit cu alte
modele. Modelele noi trebuie să asigure companiilor mai multă
flexibilitate în ce priveşte timpul de muncă (normă întreagă, jumătate de

11
 normă, etc), structura şi varietatea personalului (femei, bărbaţi), să
sprijine muncitorii care vor să-şi schimbe cariera profesională şi
compania la care lucrează. Această nouă flexibilitate trebuie încurajată
prin introducerea unor mecanisme care garantează muncitorilor
securitatea socială.

g) Întreprinderile mici/mijlocii şi iniţiativa privată (Smaller Companies and

Entrepreneurship). Cele mai dinamice domenii ale economiei sunt
întreprinderile mici şi mijlocii. Pentru a promova inovaţia Europa are
nevoie de spirit întreprinzător particular. Modelul Social European
trebuie să fie reconstruit prin încurajarea unor astfel de firme care sunt
mai mici şi mai dinamice decât companiile tradiţionale pentru care
Modelul a fost iniţial creat. În acest scop este necesară reforma
sistemului de impozite şi taxe pentru a favoriza auto-ocuparea (self-
employment) şi înfiinţarea unor firme private de dimensiuni mici.

h) Egalitatea între sexe pe piaţa forţei de muncă (Gender Equality).

Femeile sunt discriminate şi dezavantajate pe piaţa forţei de muncă -
plată discriminatorie, nivele mai ridicate ale şomajului, dificultăţi în
echilibrarea oportunităţilor de muncă cu obligaţiile familiale, etc.

Startegia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă (EES) s-a articulat în jurul

a cinci obiective majore. Ea a contribuit la naşterea unei noi metode de
guvernare şi administrare în Uniunea Europeană. Principalele inovaţii ale
acestei metode se diseminează în următoarele direcţii:
a.) Promovarea învăţării continue;
b.) Încurajează colaborarea şi participarea mai multor nivele de guvernare;
c.) Integrează politici distincte;
d.) Încurajează participarea;
e.) Promovează convergenţa pe fondul menţinerii diveristăţii.

C) Strategia Europeană e Ocupare a Forţei de Muncă şi Metoda

Deschisă de Coordonare

12
 Noua etapă în care a intrat Europa după intrarea în vigoare a Tratatului de
la Maastricht a impus, aşa cum am subliniat mai sus, reconsiderarea strategiei
de realizare a „unei Uniunii din ce în ce mai strânse” (an ever closer Union).
In noua etapă metoda comunitară tradiţională de integrare prin intermadiul
legislaţiei şi al controlului exercitat de Curtea Europeană de Justiţie nu mai
răspunde adecvat problemelor şi obiectivelor Uniunii.
Consiliul European de la Lisabona, din 23-24 martie 2000, a analizat
provocările cu care se confruntă Uniunea în contextul proceselor globalizării şi
a evidenţiat dificultăţile economice şi sociale cu care se confruntă Europa în ce
priveşte absorbţia şomajul de lungă durată, creşterea ratei de ocupare a forţei
de muncă, dezvoltarea mai rapidă a sectorului serviciilor, etc. În cadrul
sumitt-ului de la Lisabona, Consiliul European a propus un nou obiectiv
strategic pentru următoarea decadă : „ Uniunea trebuie să devină cea mai
dinamică şi competitivă economie din lume, capabilă de creştere economică
durabilă cu locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite şi o mai mare
coeziune socială”
Strategia Lisabona (revizuită) vizează2 :
- Pregătirea tranziţiei la o societate şi economie a cunoaşterii prin
reforme structurale necesare promovării competitivităţii şi
inovaţiei;
- Realizarea unei creşteri economice anuale de 3%.
- Modernizarea modelului social European şi combaterea excluderii
sociale; reforma sistemului de protecţie socială pentru a face faţă
problemelor legate de îmbătrânirea populaţiei.
- Liberalizarea pieţelor transporturilor şi energiei, etc.

Consiliul European a subliniat, de asemenea, că implementarea acestei

strategii se va realiza prin îmbunătăţirea proceselor existente şi introducerea
unei „ metode deschise de coordonare” (Open Method of Coordination) la
toate nivelurile.
Metoda Deschisă de Coordonare implică :

2
http://www.esc.eu.int/lisbon_strategy/ ( A New Start for Lisbon Strategy)

13
 1) Elaborarea unui set de reguli directoare, de către Comisia Europeană,
care stabilesc obiective pe termen scurt, mediu şi lung;
2) Stabilirea, acolo unde este posibil, a indicatorilor cantitativi şi calitativi
precum şi a unor standarde de evaluare în scopul identificării practicii
bune;
3) Transferul regulilor directoare la nivelul politicilor naţionale şi regionale,
în diferite sectoare şi domenii de activitate;
4) Monitorizarea, evaluarea şi revizuirea periodice în scopul stimulării
procesuluide învăţare;
Noua Metodă Deschisă de Coordonare se caracterizează prin câteva
particularităţi :

1) Flexibilitate. Noua Metodă comunitară nu defineşte obiective unice (şi

mai ales nu stabileşte un „model unic”), valabile pentru toţi, ci
elaborează reguli directoare pe care fiecare stat membru le transpune în
planuri de acţiune , în concordanţă cu situaţia sa particulară. De altfel,
Consiliul European subliniază constant că aplicarea acestei metode
trebuie să se facă în acord cu principiul subsidiarităţii.
2) Caracter descentralizat. Spre deosebire de Metoda Comunitară
tradiţională, care presupunea un demers de sus în jos, Metoda Deschisă
de Coordonare implică cooperarea şi participarea instituţiilor Uniunii,
statele membre, nivelurile regional şi local, partenerii soaciali şi
societatea civilă.

3) Stabileşte proceduri formale. MDC defineşte reguli directoare, indicatori

calitativi şi cantitativi, strategii de monitorizare şi evaluare periodice şi de
identificare a practicii bune, stimulând, pe acestă cale, acumularea şi
transferul de cunoaştere in domeniile în care se aplică. Actorii sociali
implicaţi în implementarea MDC trabuie să identifice punctele tari şi slabe
ale planului lor de acţiune prin compararea rezultatelor obţinute cu ale
altoror agenţi. Cercetarea, cunoaşterea şi compararea rezultatelor între
ele sunt considerate cele mai inovative elemente ale strategiei Lisabona.
Structurile guvernamentale sunt de cele mai multe ori dependente de

14
 tradiţiile şi practicile lor administrative, de rutină, ceea ce face ca
învăţarea din experienţa altora să fie doar o situaţie de excepţie,
realizată eventual în momente de criză. Metoda Deschisă de Coordonare
stimulează învăţarea în toate momentele aplicării şi evalurii ei.

4) Absenţa constrângerilor formale. Implementarea proceddurilor Metodei

Deschise de Coordonare lasă la latitudinea statelor strategiile şi măsurile
adoptate pentru îndeplinirea indicatorilor cantitativi şi calitativi (dacă
este cazul). Prin confruntarea şi transferul de practică bună ea pune
statele in competiţie – succesul şi nu controlul (aşa cum se întâmplă în
cadrul Metodei Comunitare tradiţionale) fiind principalele surse ale
îmbunătăţirii performanţelor.
5) Metoda Deschisă de Coordonare îmbină mijloacele de „drept slab” cu
instrumente de non-juridice generând o nouă direcţie de guvernare şi
administrare la nivel European. După R.Dehousse ea caracterizează
etapa post-legislativă de guvernare şi administrare a UE.

Metoda Deschise de Coordonare n-a fost însă „invenţia” strategiei Lisabona.

Virtuţile şi eficacitatea sa au fost testate în cadrul Strategiei Europene de
Ocupare a Forţei de Muncă (EES) dezvoltată în cadrul aşa numitului „proces
Luxembourg” (Consiliul European de la Luxembourg, noiembrie 1997).
După Lisabona, domeniile de aplicare a Metodei Deschise de Coordonare s-au
extins incluzând cercetarea, societatea informatizată, politicile sociale,
educaţia, protecţia socială, politicile de mediu, lupta împotriva excluderii
sociale, etc.
Adusă în prim plan de Consiliul European de la Lisabona, Metoda Deschisă de
Coordonare a devenit un element central în dezbaterile actuale asupra
guvernării Europene. Succesul de care se bucură această nouă metodă are o
motivaţie foarte pragmatică.
MDC a permis accesul Uniunii Europene în domenii în care Tratatele nu au
prevăzut politici comune, deoarece ţin de comptenţele rezervate Statelor
membre (politicile sociale, serviciile publice, sistemul de taxe şi impozite, etc.)
Deşi orice majoritate politică ştie că şansa sa de a rămâne la guvernare

15
depinde de controlul pe care–l are asupra acestor domenii, MDC a fost nu
numai acceptată dar şi cerută de către statele membre (în majoritatea
domeniilor enumerate mai sus). De exemplu, domeniul protecţiei sociale -
dezvoltarea sa pe termen lung- a devenit o problemă majoră în majoritatea
statelor Europene. Ameninţările determinate de intensificarea competiţiei
fiscale într-o piaţă Europeană integrată şi de economia globală au impus
treptat necesitatea reformelor şi introducerea unor mecanisme care asigură o
minimă coordonare între ţările Europene.
Între motivele care justifică acceptarea unei convergenţe minime, recursul la
schemele flexibile de coordonare apare ca un compromis între o serie de
probleme comune tuturor Statelor membre (şomaj, îmbătrânirea populaţiei,
etc) şi dorinţa guvernelor de a menţine un anumit grad de control asupra unor
domenii şi mecanisme pe care le consideră esenţiale pentru viitorul lor politic.
Un alt tip de motive ţine de valoarea simbolică a strategiei Lisabona. După ce
au investit capital politic în unificarea monetară, guvernele de stânga, social-
democrate (aflate la putere în majoritatea ţărilor Europene la sfârşitul anilor
90) au dorit să-şi reafirme preocuparea pentru problemele sociale. În acest
context, a fost profitabilă politic dezvoltarea unei metode care împrumută
vocabularul şi instrumentele Uniunii economice şi monetare (obiective comune,
criterii de convergenţă, evaluare periodică, etc) dar nu şi cadrul inflexibil
reglementat de Tratatul de la Maastricht de monitorizare a îndeplinirii criteriilor
de convergenţă. Această preocupare pentru echilibru, foarte influentă în
perioada negocierii Tratatului de la Amsterdam, a rezultat în adoptarea unui
nou capitol (VIII) asupra ocupării forţei de muncă.
Metoda deschisă de coordonare face parte din seria unor noi instrumente care
întrerup tradiţia demersului legislativ caracteristic etapei de realizare a Pieţei
unice. În cadrul noii etape obiectivul este “more Europe - but a different
Europe”.
* * *

16
II) CELE PATRU LIBERTĂŢI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. LIBERA
CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR. SOCIETATEA COMERCIALĂ EUROPEANĂ

Libera circulaţie a mărfurilor în UE.

Libera circulaţie a mărfurilor (urmată de aceea a serviciilor), s-a realizat

treptat în cadrul unei procesualităţi ierarhice analizată sugestiv, în litaratura
de specialitate (pornind de la jurisprudenţa Curţii Europeane de Justiţie) ca
succesiune a cinci etape sau generaţii de măsuri:

a.) Prima generaţie (Etapa de fundamentare) durează de la mijlocul anilor 60

până la începutul anilor 70 ( reper fiind cazul Dassonville de la începutul
anilor 70)

b.) A doua generaţie (mijlocul anilor 70 începutul anilor 80)

c.) A treia generaţie (mijlocul anilor 80 până la sfârşitul deceniului 9; Cartea

Albă, Noul demers asupra armoniozării, Actul unic european)
d.) A patra generaţiela începutul anilor 90 (cazul Keck)

e.) A cincea generaţie - perioada actuală şi viitorul apropiat

I.) Prima generaţie

Realizarea integrării economice printr-un proces de apropiere şi armonizare a

pieţelor naţionale pe baze competitive a depins în mare măsură de libera
circulaţie a mărfurilor. Liberalizarea comerţului în cadrul Comunităţii a
însemnat, în timp, eliminarea oricăror obstacole şi bariere în comerţul dintre
statele membre. Tratatul asupra Comunităţii Economice Europene menţiona
următoarele bariere în calea comerţului intra-comunitar:

1.) Taxele vamale aplicate mărfurilor importate şi exportate (Art.3(a), Art.9 şi

12)

2.) Obligaţii fiscale care au un efect echivalent cu acela al taxelor vamale

(Art.3(a), Art.9, şi 12)

3.) Impozite interne discriminatorii la importuri ( Art.95)

4.) Restricţii cantitative (cote) la importuri şi exporturi (Art.3(a), Art.30, şi

art.34 )

5.) Măsuri care au un efect echivalent cu restricţiile cantitative; art.3(a), art.30,

.art.34 şi art.100

6.) Monopol de stat cu caracter comercial (ex.Art.37)

17
7.) Subvenţii şi sprijin financiar din partea statului acordat unor industrii sau
întreprinderi naţionale (Art.92-94)

La 24 noiembrie 1966 Comisia deschidea procedurile legale împotriva Italiei

care au condus la Decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul Statistical Levy
(cazul 24/68, Comisia vs.Italia)

În dezbatere era o taxă echivalentă ca valoare, percepută atât pentru mărfurile

exportate cât şi pentru cele importate. Scopul acestei taxe era de a finanţa
strângerea de date statistice referitioare la comerţul exterior al Italiei.
Aplicându-se în egală măsură (şi valoare) atât mărfurilor importate cât şi celor
exportate, taxa respectivă, a pretins guvernul italian, nu era nici
discriminatoare nici protecţionistă. Această taxă, a pretins de asemenea
guvernul italian, poate fi privită ca o modalitate de finanţare a unui serviciu
pentru care atât importatorii cât şi exportatorii ar trebui să plătească. Serviciul
pe care îl finanţau este benefic pentru toţi participanţii la piaţa comună.
Informaţia reprezintă putere şi în cadrul pieţii. Informaţia obţinută prin
intermediul statisticii comerciale favorizează transparenţa şi pe această bază
crează cale liberă contstrucţiei pieţei transnaţionale.

De ce a adus Comisia acest caz în faţa Curţii Europene de Justiţie? În

motivaţia oficială Comisia a considerat că taxa impusă de guvernul italian
incalcă interdicţiile menţionate de art 3(a), 9, 12, 13 şi 16 din Tratat, asupra
taxelor vamale şi a impozitelor care au un efect echivalent.

Uni jurişti apreciază că, în fapt, Comisia a considertat că este un caz bun
pentru a provoca Curtea Europeană de Justiţie să se pronunţe, pentru prima
oară, cu privire la definiţia "obligatiilor fiscale care au acelaşi efect cu taxele
vamale". O astfel de definiţie era nu numai importantă dar şi necesară
deoarece perioada de tranziţie (aşa cum era ea prevăzută de art.8 din Tratatul
asupra Comunităţii Economice Europene) se apropia de sfârşit. Deşi, oficial
taxele vamale fuseseră eliminate un important număr de schimbări mai
trebuiau realizate în scopul liberalizării efective a comerţului între statele
membre.

Alte puncte de vedere apreciază că ambiţia Comisiei a mers chiar mai departe -
respectiv de a deschide dezbaterea asupra necesităţii evoluţiei dreptului care
reglementează libera circulaţie a mărfurilor în cadrul ordinii juridice
comunitare. Pornind de la acest caz, practic, pe parcursul a cinci generaţii
fundamentarea doctrinală a pieţei comune s-a schimbat de la accentul pe
eliminarea barierelor în calea liberei circulaţii a mărfurilor (şi serviciilor) spre
un demers al cărui nucleu central este reprezentat de interzicerea oricărei
discriminării, a protecţionismului şi a oricărui alt obstacol nejustificat în calea
unui comerţ liber.

În expunearea nr.9 Curtea de Justiţie a respins argumentele guvernului italian

apreciind că orice obligaţie pecuniară, indiferent cât de mică şi indiferent care-i
este destinaţia şi modul de aplicare, impusă unilateral asupra mărfurilor
importate sau exportate doar pe motiv că trec frontiera, şi care nu este o taxă

18
vamală în sensul strict al termenului, constituie o încălcare cu efecte
echivalente celor descrise în art.9, 12, 13 şi 16 din Tratat, chiar dacă nu este
impusă în beneficiul statului, nu este discriminatorie sau protectivă în efecte şi
chiar dacă produsele cărora li se aplică nu intră în competiţie cu nici un produs
intern.

Cîţiva ani mai târziu, în cazul Dassonville,(8/74 Procuror du roi v Dassonville)

Curtea a pronunţat una dintre cele mai importante decizii adoptate
vreodată, de data aceasta definind nu obligaţia (fiscală) care are efect
echivalent cu acela al taxelor vamale ci măsurile care au efecte
echivalente cu acelea ale restricţiilor cantitative prohibite de art.30 şi
34 din Tratat.

Toate deciziile, în materie comercială, adoptate de statele membre care pot

împiedica direct sau indirect, actual sau potenţial, comerţul intra-comunitar vor
fi considerate măsuri care au un efect echivalent cu restricţiile cantitative.

Cele două definiţii ale obligaţiilor şi măsurilor care au efect echivalent cu acela
al taxelor vamale şi al restricţiilor cantitative au reprezentat un regim juridic
distinct care a contribuit la eliminarea obstacolelor nejustificate în calea
comerţului între statele membre. Aceste măsuri au reprezentat nucleul pieţei
comune.

Logica eliminării obstacolelor a devenit fundamentul unei jurisprudenţe care a

creat norme similare pentru libera circulaţie a altor factori de producţie (în
primul rând a serviciilor). Cele două cazuri, Statistical Levy şi Dasonville,
reprezintă, în opinia celor mai mulţi autori, un adevărat canon al constituţiei
economice a Europei : înlăturarea obstacolelor este piatra de temelie a unei
adevărate pieţe comune unice şi nu non-discriminarea şi anti-protecţionismul
aşa cum se întâmplă în alte acorduri regionale comerciale (RTA)- în special în
cadrul GATT.

Una dintre consecinţele directe ale acestui canon al constituţiei economice

europene a fost obligaţia statelor membre de a justifica în faţa Curţii Europene
de Justiţie -pe baza legislaţiei comunitare-orice măsură internă care contravine
formulei Dassonville. Dacă măsura nu poate fi explicată ea este inaplicabilă
sau trebuie modificată corespunzător. În absenţa unei astfel de proceduri piaţa
comună nu s-ar fi constituit -deoarece ea nu ar fi putut exista şi funcţiona în
condiţiile în care fiecare stat membru şi-ar fi menţinut regimul juridic propriu,
diferit - în condiţiile unei legislaţii fragmentate.

Între efectele pe care le-a avut perioada de fundamentare, (prima generaţie)

se numără :

a.) Extinderea numărului de cazuri şi situaţii în care Statele Membre au

fost obligate să justifice opţiunile sociale în reglementarea pieţei şi a
sferei publice. În consecinţă, presiunea asupra clauzei derogatorii
(prevăzută de ex.art.36/nou art.30 ) a devenit enormă. În aceste
condiţii Curtea a impus o interpretare restrictivă a acestei clauze,

19
 considerând că orice obstacol în calea unui comerţ liber contravine
obiectivelor Tratatului şi trebuie să fie justificat (dacă nu înlăturat).

b.) Din punct de vedere instituţional, canonul Dassonville a plasat Curtea

într-o poziţie delicată, de arbitru, care trebuia să concilieze
imperativele liberalizării comerţului cu acelea ale politicilor sociale
ale statelor membre.

II.) A doua generaţie

O a doua generaţie în procesul construcţiei pieţei europene interne (comune)

se conturează la sfârşitul anilor 70/ începutul anilor 80.

Ea trebuie percepută ca răspuns la problemele majore rămase nerezolvate din

perioada constitutivă:

1.) Una dintre ele se referă la conflictul potenţial dintre interpretarea restrictivă
a art.363 şi politicile sociale ale statelor membre "care nu puteau rămâne la
stadiul anilor 60". În speţă, s-a pus problema introducerii unor măsuri
legislative în scopul protecţiei consumatorilor, al conrolului evaziunii fiscale,
etc - măsuri care nu erau prevăzute expres de.art.36

2.) O altă problemă se referă la fragmentarea pieţii ca rezultat al măsurilor şi

standardelor diferite adoptate de statele Membre - fiecare în acord cu
cerinţele art.30 şi 36- dar care au avut ca efect cumulat fragmentarea
pieţii. Aceste măsuri erau supuse regulilor de armonizare prevăzute de
art.100 (care reglementa adoptarea măsurilor prin consens; în practică
acest lucru nu s-a întâmplat, art.100 rămânând neoperaţional.

3.) O a treia problemă a celei de a doua generaţii de măsuri se se referă la

taxe. Tratatul nu a prevăzut posibilitatea derogării de la prevederile art.95
pe temeiul unor politici sociale ((1)Nici un stat membru nu va impune direct
sau indirect mărfurilor altui Stat membru nici o taxă internă care nu se
aplică produselor proprii. (2) Nici un Stat membru nu va impune mărfurilor
altui Stat membru nici o taxă internă de natură să genereze o protecţie
indirectă a altor mărfuri.) Problema care s-a ridicat în practică - a fost
aceea dacă orice taxă suplimentară aplicată mărfurilor importate, chiar în
scopuri neprotecţioniste, încalcă prevederile art.95- şi deci nu aparţine
competenţei statelor.

Prin soluţia oferită în cazul Cassis de Dijon (120/78) Curtea Europeană de

Justiţie a promovat o nouă direcţie în procesul creerii pieţei comune şi al

3
În acord cu .art.36, "prevederile art.30/28 şi 34/29 nu vor exclude restricţii sau interdicţii la
importul şi exportul de mărfuri, sau la tranzitul de mărfuri justificate pe temeiul moralei
publice, politicii sau securităţii publice; al protecţiei sănătăţii şi a vieţii oamenilor, a animalelor
şi a plantelor; protecţia patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică;
protecţia proprietăţii industriale şi comerciale. Asemenea restricţii sau interdicţii nu vor
constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau de tratament preferenţial camuflat în comerţul
dintre statele membre.

20
armonizării legislaţiei în materia liberei circulaţii a mărfurilor. Cazul Cassis a
oferit răspuns la primele două probleme

Cassis a impus două noi doctrine în ce priveşte realizarea pieţei comune şi

anume, „doctrina cerinţelor obligatorii" şi „doctrina recunoaşterii mutuale" sau
a "paralelismului funcţional"

Doctrina "cerinţelor obligatorii" a fost un răspuns bine venit la prima

problemă. El a permis Statelor membre să pledeze pentru politicile non-
economice care nu au fost prevăzute de art.36 (protecţia consumatorilor,
politicile culturale, etc. puteau face obiectul unor susţineri pe temeiul cărora se
putea solicita o interpretare mai flexibilă a art.36).

Cea de a doua doctrină introdusă de Cassis a "recunoaşterii mutuale" /

"paralelismul funcţional" a fost o încercare de răspuns la a doua problemă.
În principiu, nevoia de armonizare devine mai puţin presantă dacă mărfurile
conforme cu standardele tehnice cerute într-un Stat membru pot fi
comercializate liber într-un alt stat membru.

Cazul 120/78 Cassis de Dijon

Legislaţia germană în vigoare prevedea că lichiorurile din fructe (cum era şi

cazul celui de Dijon) puteau fi comercializate doar dacă aveau un conţinut
minim de alcool de 25%. Produsele germane îndeplineau această cerinţă, dar
pentru firma Rewe importul şi comercializarea lichiorului franţuzesc Cassis de
Dijon era ilegal deoarece acesta avea o concentraţie mai redusă de alcool
(între 15%-20%).

Rewe a introdus o acţiune împotriva monopolului German asupra alcoolului.

Instanţa naţională a cerut Curţii de Justiţie să se pronunţe în legătură cu
conformitatea legii germane cu prevederile art.30 (Restricţiile cantitative la
importuri precum şi orice alte măsuri cu efect echivalent sunt interzise între
statele membre).

Curtea s-a pronunţat întâi asupra naturii restrictive a legii germane şi a

examinat dacă există temei legitim pentru o astfel de prevedere:

"Stabilirea de către legea germană a unui conţinut minim de alcool are ca

rezultat imposibilitatea comercializării pe teritoriul RFG-ului a unor băuturi
spirtoase produse de firme prestigioase din alte State Membre. Această
prevedere constituie o restrângere a liberei circulaţii a mărfurilor între statele
membre.

Această prevedere are un efect echivalent cu acela al restricţiilor cantitative la

importuri şi încalcă prevederile art.30 din Tratat.

În absenţa unor reguli comune cu privire la producerea şi comercializarea

alcoolului, revine statelor membre competenţa de a elabora astfel de norme

21
referitoare la producerea şi comercializarea băuturilor spirtoase pe teritoriul
lor.

Obstacolele în calea liberei circulaţii în interiorul Comunităţii, care rezultă din

diferenţele dintre legislaţiile naţionale referitoare la comercializarea produselor
în discuţie, trebuie acceptate atâta vreme cât aceste prevederi sunt
recunoscute ca necesare în scopul satisfacerii cerinţelor obligatorii
referitoare în special la eficienţa controlului fiscal, protecţia sănătăţii publice,
echitatea tranzacţiilor comerciale şi protecţia consumatorului."

Introducând conceptul de de "cerinţe obligatorii", în legătură cu obstacolele în

calea liberei circulaţii ce rezultă din diferenţele dintre legislaţiile comerciale
naţionale, Curtea a resins pretenţiile autorităţilor germane conform cărora o
concentraţie minimă de alcool era necesară pentru protecţia sănătăţii publice şi
pentru protecţia consumatorilor împotriva unor practici comerciale ne-
echitabile ( argumentând că lichiorul de Dijon, cu o cantitate de alcool mai
mică, câştigă un avantaj competitiv neechitabil -taxa pe alcool fiind cea mai
ridicată). Curtea a răspuns acestei susţineri argumentând că:

"Este clar din cele expuse că cerinţele referitoare la conţinutul minim de alcool
al băuturilor spirtoase nu servesc unui scop de interes general care prevalează
asupra cerinţelor referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, care constituie una
dintre regulile fundamentale ale comunităţii."

Efectul unei asemenea prevederi a fost explicat de Curte în următorii termeni :

"În practică, principalul efect al unor astfel de cerinţe este comercializarea

unor băuturi spirtoase care au un conţinut ridicat de alcool excluzând pe
această cale, de pe piaţa naţională, produsele altor State membre care nu
corespund acestor standarde."

Aceste măsuri constituie o încălcare a prevederilor art.30 din Tratat. Nu există

nici o raţiune care să justifice de ce băuturile alcoolice produse şi
comercializate legal într-un Stat membru nu pot fi introduse şi în alt Stat
membru; vânzarea unor astfel de produse nu poate face obiectul unei
interdicţii legale a comercializării băuturilor spirtoase cu un conţinut de alcool
mai redus decât standardele naţionale."

În finalul primului paragraf Curtea a introdus principiul recunoaşterii

mutuale care are efectul unei prezumţii. Ea se aplică, în scopul asigurării
liberei circulaţii, numai dacă prevederile contrare ale legislaţiei naţionale nu pot
fi justificate pe baza cerinţelor obligatorii.

Relaţia dintre recunoaşterea mutuală, cerinţele obligatorii - care au ca

efect exceparea legislaţiei naţionale de la prevederile art.30- şi politicile
Comisiei de armonizare a legislaţiilor naţionale au fost explicate în doctrină în
următorii termeni:

22
"În procesul elaborării deciziei sale, Curtea de Justiţie a opinat că orice marfă
legal produsă şi vândută într-un Stat membru trebuie în principiu admisă şi pe
pieţele celorlate State membre. Normele şi standardele naţionale pot crea
obstacole doar atunci când este necesar să satisfacă cerinţele obligatorii,
cum ar fi sănătatea publică, protecţia consumatorilor, etc. Mai mult, şi acesta
este aspectul esenţial, orice regulă trebuie să fie garantul unor interese a căror
protecţie este justificată. În Cassis Guvernul german şi-a justificat poziţia
referitoare la regula unei concentraţii minime de alcool pe temeiul protecţiei
consumatorilor. Dar Curtea a subliniat că acest obiectiv ar fi putut fi realizat
prin impunerea cerinţei etichetării care să precizeze conţinutul de alcool. "

În concluzie, ori de câte ori există diferenţe între legislaţiile naţionale se va

aplica principiul recunoaşterii mutuale (dacă o marfă este produsă şi
comercializată în mod legal pe teritoriul unui stat poate fi comercializată şi pe
teritoriul altui stat). Ori de câte ori există "cerinţe obligatorii" care trebuie
protejate normele care le garantează (aşa cum este cazul art.36) trebuie să fie
armonizate.

În cazul Cassis de Dijon Curtea de Justiţie a furnizat noi temeiuri pentru

derogare de la prevederile art.30 conform căruia obstacolele în calea liberei
circulaţii sunt generate de diferenţele existente între legislaţiile comerciale ale
Statelor membre. Pe de altă parte, în situaţiile care implică "cerineţe
obligatorii", prevederile legislaţiilor naţionale sunt examinate pe baza
dispoziţiilor art.30 pentru a se verifica dacă excepţiile respective nu-l încalcă.

De la cazul Cassis de Dijon Curtea de Justiţie a augumentat lista "cerinţelor

obligatorii", incluzând : eficacitatea controlului fiscal (în scopul prevenirii şi
identificării evaziunii fiscale); echiatea tranzacţiilor comerciale şi protecţia
consumatorilor.

De asemenea, în cazul 240/83 Bruleurs d’ Huiles Usagee, a fost, de asemenea

adăugată şi protecţia mediului; în cazul 302/86 Curtea a acceptat că
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă poate fi o "cerinţă obligatorie"; în cazul
61/84 Cinetheque, a acceptat pe temeiuri culturale -protecţia industriei
cinematografice, etc.

În ce priveşte cea de a treia problemă, Cazuri cum ar fi de exemplu Comisia

vs.Italia (Regenerated Oil) au condus, în fapt, la derogări de la prevederile
referitoare la taxele aplicabile mărfurilor importate. Ele au permis Statelor
membre să aplice taxe diferite în scopul implementării unor politici sociale, de
mediu, etc(cu condiţia ca acestea să nu aibe caracter protecţionist).

Evaluarea celei de a doua generaţii

1.) Doctrina cerinţelor obligatorii a fost considerată una de succes care a

contribuit la echilibrul dintre politicile (obiectivele) sociale ale Statelor
membre şi obiectivele economice şi comerciale ale Comunităţii, în condiţiile
continării procesului de armonizare.

23
Principiul (testul) proporţionalităţii a fost cel mai adesea folosit de Curte pentru
a determina dacă măsura adoptată de un Stat membru reprezintă într-adevăr
o "cerinţă obligatorie".

De asemenea, în această perioadă, şi ca efect al "cerinţelor obligatorii"

subsidiaritatea a dobândit o mai mare observabilitate.

2.) În ce priveşte doctrina "recunoaşterii mutuale" (a "paralelismului

funcţional") ea a fost considerată "un eşec de proporţii". Există mai multe
motive. Cel mai important vizează încălcarea unuia dintre principiile
fundamentale ale comerţului internaţional (prezent şi în legislaţia GATT-
WTO) - mărfurile care nu satisfac standardele tehnice ale ţării importatoare
nu pot fi comercializate. Din punct de vedere comercial este un non-sens.

În aceste situaţii asigurarea liberei circulaţi a mărfurilor nu s-a mai putut

realiza prin decizii şi hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie, ci doar prim
măsuri de armonizare.

III.) A treia generaţie (începe la mijlocul anilor 80 până la sfârşitul

deceniului nouă) individualizată prin ceea ce s-a numit "Noul demers
asupra armonizării", (NAH), Cartea Albă a Comisiei Europene şi de Actul
Unic European.

Această generaţie (nou sistem ) se caracterizează prin două trăsături:

a.) Printr-o abordare minimalistă a armonizării, conform căreia Comunitatea va

căuta să să armonizeze strict în limitele îndeplinirii obiectivelor pieţei
comune/interne şi ale menţinerii liberei concurenţe.

b.) Prin elaborarea unor standarde generale ale Comunităţii, lăsând la dispoziţia
organismelor specializate din Statele membre să reglementeze standarde
specifice care însă trebuie să respecte cerinţele generale reglementate la
nivel comunitar.

"Noul demers asupra armonizării"

Prin rezoluţia Consililui din 7 mai 1985 se puneau bazele unui "nou demers
asupra armonizării tehnice şi a standardelor" care a vizat îmbunătăţirea
competitivităţii industriei comunitare.

În anexă, Consiliul a reglementat principiile fundamentale pe baza cărora se

va realiza noul demers:

1.) Armonizarea legislativă este limitată la adoptarea, prin intermediul

Directivelor, a cerinţelor esenţiale de siguranţă (sau a altor cerinţe de
interes general), pe care produsele comercializate pe piaţă trebuie să le
îndeplinească, şi care , pe această bază, vor avea dreptul de liberă
circulaţie în Comunitate.

24
2.) Obligaţia de a elabora specificaţiile tehnice- necesare pentru ca marfa să
poată circula liber- este încredinţată organizaţiilor competente în domeniul
standardizării.

3.) În acelaşi timp autorităţile naţionale sunt obligate să recunoască că

produsele realizate în conformitate cu standardele armonizate se prezumă
că se conformează "cerinţelor esenţiale" stabilite de Directivă.

Pentru ca acest sistem să poată funcţiona este necesar :

1.) Pe de-o parte ca standardele să ofere o garanţie a calităţii în ce priveşte

"cerinţele esenţiale" stabilite prin Directive.

2.) Pe de altă parte ca autorităţile publice să-şi asume întreaga responsabilitate

pentru protecţia siguranţei (sau a altor cerinţe) pe teritoriul lor.

Generaţiile 4 şi 5 -au continuat noua direcţie conturată de cea de a treia

generaţie (noul demers asupra armonizării). Ele s-au dezvoltat în contextul
îndeplinirii unor obiective importante ale pieţei unice, ceea ce a permis o mai
mare toleranţă faţă de diversitatea naţională şi locală, precum şi o abordare
unitară a armonizării în domeniul fiscal, economic, administrativ şi social.

III) SOCIETATEA(COMERCIALĂ) EUROPEANĂ (SE)

1.) Istoria ideii de societate europeană.

2.) Avantajele constituirii SE
3.) Ce societăţi vor avea dreptul de a constitui o SE?
4.) Mijloacele constituirii unei societăţi europene:
a.) fuziunea transfrontalieră
b.) societatea europeană de tip holding
c.) societatea europeană de tip filială
d.) transformarea unei societăţi anonime naţionale în societate europeană
5.) Dispoziţii comune tuturor tipurilor de Societăţi europene

1.) Istoria ideii de societate europeană

Ideea creerii societăţii comerciale europene s-a conturat treptat în procesul

constituirii pieţei unice economice şi monetare. După aproape 30 de ani de
dezbateri, Consiliul European de la Nisa din decembrie 2000 a realizat acordul
asupra a două probleme (dreptul societăţii europene şi implcaţiile asupra
angajaţilor) care blocau adoptarea Statutului societăţii europene (SE).
Consiliul4 a finalizat şi adoptat două texte (un regulament şi o directivă) în
unanimitate şi a caracterizat acordul realizat drept unul istoric.

4
Council Regulation (EC) No 2157/2001 of 8 October 2001 on the Statute for a European
company (SE), Official Journal L 294 , 10/11/2001 P. 0001 - 0021; Council Directive
2001/86/EC of 8 October 2001 supplementing the Statute for a European company with regard

25
Cele două texte au făcut obiectul consultării Parlamentului european - în iulie
2001. După consultarea Parlamentului european statele membre vor avea la
dispoziţie 3 ani pentru a adopta măsurile necesare implementării legislaţiei
referitoare la societatea europeană.

¾
Ideea creerii unei societăţi comerciale europene a fost lansată in 1959 la al 57
congres al notarilor francezi. Ea a fost prezentă, în acelaşi an, într-un discurs
inaugural susţinut de prof. Pieter Sanders la Institutul superior de ştiinţe
economice din Rotterdam.

În 1966 P.Sanders -împreună cu alţi cinci experţi din ţările membre- a elaborat
un proiect de Statut al societăţii anonime europene. Proiectul preciza că este
vorba de a oferi comercianţilor care operează în cadrul pieţei comune o formă
de organizare care le permite să realizeze tranzacţii pe spaţiul comunitar doar
pe baza cerinţelor economice - fără a fi blocaţi de diferenţele existente între
legislaţiile statelor membre.

Pentru deceniul şapte, această propunere era profund novatoare în raport cu

dreptul statelor membre. Ea viza creearea unui adevărat drept al grupurilor de
societăţi, instituirea unui comitet european al societăţilor comerciale, precum şi
posibilitatea salariaţilor de a fi reprezentaţi în Consiliul de supraveghere.

În 1970, Comisia europeană a pregătit un proiect de reglementare a societăţii

europene propus Consililui de miniştri spre adoptare la 30 iunie.
La 30 aprilie 1975, Comisia a transmis Consiliului o versiune amandată a
statutului SE - care integra sugestiile Parlamentului european şi ale Comitetului
Economic şi Social. În versiunea respectivă, Comisia propunea ca "totalitatea
normelor juridice care reglementează constituirea, structura, funcţionarea şi
lichidarea Societăţii europene să fie total independente de dreptul naţional al
statelor membre". Înmatricularea Societăţii europene ar fi urmat să se
realizeze la "Registrul european de comerţ" , constituit pe lângă Curtea
Europenă de Justiţie.

Lucrările Consiliului -pe probleme statutului societăţii europene- au fost

întrerupte în 1982 datorită numărului mare de divergenţe care existau între
reprezentanţii statelor membre. Soluţiile propuse de Comisie au fost
considerate prea "originale şi novatoare", la acel moment, pentru a fi
acceptate. Statele membre nu erau pregătite nici pentru acceptarea unor
măsuri de gestiune transnaţională a grupurilor de societăţi comerciale nici
pentru introducerea reprezentanţilor salariaţilor în structurile de conducere ale
acestora.

În 1987, Jaques Delors, preşedintele Comisiei Europene, la recomandarea

Consiliului European - de a realiza progrese rapide în scopul creerii societăţii
europene- a reluat dezbaterile referitoare la statutul SE.

to the involvement of employees Official Journal L 294 , 10/11/2001 P. 0022 – 0032. Ambele
au intrat in vigoare la 8 octombrie 2004 (VEZI EXTRAS IN ANEXA)

26
Reluarea discuţiilor asupra SE a fost puternic sprijinită de marile întreprinderi
industriale care desfăşurau activităţi transnaţionale. Ele au promovat o
perspectivă proprie asupra SE văzută ca :

- o singură societate care operează unitar în diferite state europene;

- un singur bilanţ;
- un singur cadru juridic care reglementează drepturile şi obligaţiile
salariaţilor;
- exercitarea management-ului întreprinderii la nivelul Uniunii;
- dezvoltarea unei culturi organizaţionale paneuropene;
- simplificarea structurii grupurilor şi facilitarea restructurării lor în scopul
unei mai bune adaptări la piaţa europeană unică, etc.

În iunie 1995, Grupul industrial condus de Carlo Ciampi5 aprecia că piaţa

internă nu este realizată atâta vreme cât societăţile comerciale nu pot opera la
nivelul Uniunii într-o manieră mult mai flexibilă şi mai eficace. Un important
pas înainte în această direcţie s-ar realiza prin adoptarea statutului Societăţii
europene. Statutul SE ar pune la dispoziţia societăţilor, reglementate de
diferite legislaţii ale statelor membre:

- un mijloc de restructurare a organizării şi competitivităţii lor corespunzător

cu realităţile comerciale ale pieţei unice;
- ar permite societăţilor care au interese comerciale în mai multe state
membre să se deplaseze liber pe spaţiul comunitar fără să trebuiască să se
supună unor proceduri greoaie şi costisitoare (recunoaşterea, înfiinţarea
unor societăţi noi pe teritoriul altor state, etc);

- statutul SE ar permite atragerea capitalului privat necesar realizări marilor

reţele transeuropene -cum ar fi cele din sectorul transporturilor- care sunt
esenţiale pentru integrarea deplină a economiilor europene.

Adoptarea statutului SE a fost, de asemenea, considerată o prioritate expres

formulată de Uniunea Confederaţiilor Industriale şi a Salariaţilor din Europa.

În 1996, vicontele Etienne Davignon, vice-preşedinte al Comisiei europene, a

fost rugat să conducă un grup de experţi, care a realizat ceea ce s-a numit
"Raportul Davignon". După acest raport, interesele şi motivaţia constituirii SE
apăreau cu şi mai multă claritate -în comparaţie cu proiectele şi punctele de
vedere anterioare:

- realizarea pieţii interne;

- iminenţa creerii Uniunii economice şi monetare;
- accentuarea procesului de internaţionalizare şi de concentrare a
întreprinderilor şi corelat creşterea concurenţei în domeniul resurselor
materiale şi de capital;
- decalajul -în curs de accentuare- între realităţile economice şi realitatea
juridică a societăţilor de dimensiuni europene;

5
"Competitiveness advisory group", Rapport Ciampi (June, 1995)

27
Concluziile Raportului Davignon au contribuit la deblocarea dosarului societăţii
europene:

- în ce priveşte participarea salariaţilor raportul prevedea obligativitatea

reprezentării lor în proporţie de 1/5 la nivelul Consiliului de administraţie
(minimum doi membrii), după principiul "aceleaşi drepturi- aceleaşi
obligaţii"; toţi membrii acestei acestui organ trebuie să fie implicaţi "în
aceeaşi manieră în responsabilităţile adoptării deciziilor".

Pe baza acestui raport Consiliul European a invitat Consiliul de Ministrii să

perfecteze înainte de sfârşitul anului 2000 "documentele necesare elaborării
statutului Societăţii europene. Regulamentul şi al directiva au fost adoptate de
Consiliul de Ministrii la 8 octombrie 2001.

2.) Avantajele constituirii SE

Întreprinderile europene s-au plâns că în ciuda realizării pieţei unice şi a

faptului că industria acţionează din ce în ce mai mult pe o bază paneuropeană,
sunt constrânse să-şi exercite activităţile prin intermediul filialelor naţionale
supuse regimurilor juridice diferite ale celor 15 state membre.

Societatea europeană ar permite societăţilor multinaţionale cât şi societăţilor

asociate în proiecte intracomunitare (cum sunt reţelele transeuropene)
posibilitatea să opereze la nivelul Uniunii pornind de la o persoană juridică
unică (în locul a 15 consilii de administraţie), de a gestiona unitar activităţile la
nivelul Uniunii Europene şi de a funcţiona pe baza unor structuri mai flexibile
decât actualele relaţii cu filialele.

Absenţa legislaţiei asupra fuziunii transfrontaliere (care nu este întotdeauna

posibilă, în ciuda adoptării unei directive fiscale în materie) impune societăţilor
realizarea unor documente juridice complexe şi costisitoare. Constituirea unei
SE prin fuziunea societăţilor din diferite state membre va fi o soluţie
pragmatică la această problemă şi va conduce la economii importante de
resurse, la accelerarea procesului decizional şi la creşterea competitivităţii
întreprinderii în cauză.

Societatea europeană, structurată juridic la nivel comunitar, va permite

grupurilor de societăţi care au dezvoltat, în diferite state membre, diferite
tipuri de activităţi, în diferite sectoare, de a se reorganiza, prin crearea unor SE
pe zone geografice ( o SE pe sectoare de activitate, o SE pe linii de produse,
etc.) Pe această cale se va realiza o gestionare mai eficace şi mai puţin
costisitoare a resurselor.

3.) Ce societăţi vor avea dreptul de a constitui o SE ?

Această întrebare este deseori pusă de societăţile americane şi japoneze -

interesate in constituirea unor SE pentru a dezvolta activităţile din Comunitate,
plecând de la filialele pe care le au. Pe baza SE, filiala unei societăţi americane

28
sau japoneze înregistrată conform dreptului unui stat naţional ar putea
constitui o SE prin fuziune, prin constituirea unui holding (SE), etc.

Problema este, de asemenea, de interes pentru societăţile organizate în Ţările

de jos. Aceste societăţile sunt guvernate de legea acestor state prin simplul
fapt al inmatriculării lor pe teritoriul lor, dar pot avea sediul central în afara
Comunităţii.

Programul general de eliminare a restricţiilor libertăţii de stabilire, adoptat de

Consiliu în 1962 (15.01.1962), prevedea, la acest capitol, că societăţile care
sunt înmatriculate în Comunitate fără însă a avea şi administraţia centrală aici,
beneficiază de această libertate cu condiţia ca "activitatea lor să reprezinte o
legătură efectivă şi continuă cu economia unui stat membru".

Această formulă a fost reţinută şi de textul Regulamentului asupra SE Astfel,

aşa cum Curtea de justiţie a precizat în decizia Centros (C27/97 din 9 martie
1999) o societate înmatriculată în Regatul Unit, dar care-şi desfăşoară întraga
activitate în Danemarka, prin intermediul unei sucursale, este o societate
britanică exceptată de la dreptul aplicabil societăţilor daneze (în speţă obligaţia
de a avea un capital social minim).

Regulamentul nu autorizează totuşi o astfel de întreprindere să se transforme

în SE. De fapt, contrar propunerii Comisiei, Consiliul a estimat că o simplă
sucursală înfiinţată într-un alt stat membru nu îndeplineşte cerinţele probei
caracterului transnaţional al operaţiunilor desfăşurate (cerinţă pe care o
îndeplineşte doar o filială înfiinţată într-un alt stat membru -şi care , în
consecinţă, se poate transforma în SE).

Regulamentul asupra SE autorizează, în schimb, o societate înregistrată, de

exemplu, în Anglia, care are administraţia centrală în Comunitate (într-unul
dintre 15 State membre), să se transforme într-o SE dacă are de cel puţin doi
ani o filială într-un alt Stat membru (decât Anglia).

La fel, textul Regulamentului autorizează o societate britanică a cărei

"activitate se caracterizează printr-o legătură efectivă şi continuă cu economia
unui stat membru" să constituie o SE cu o societate dintr-un alt stat membru
(diferit ):

- prin fuziune (dacă este vorba de o societate anonimă);

- prin crearea unui holding (dacă este o societate cu răspundere limitată).

4.) Mijloacele constituirii unei societăţi europene

A.) fuziunea transfrontalieră
B.) societatea europeană de tip holding
C.) societatea europeană de tip filială
D.) transformarea unei societăţi anonime naţionale în societate europeană

Constituirea unei SE prin intermediul investiţiilor subscrise direct la capitalul

său social nu este autorizată. Motivele sunt de două tipuri:

29
a.) istorice: existenţa unui statut anterior;
b.) juridice: preexistenţa un element transfrontalier;
Pe de altă parte, modalităţile constituirii unei SE sunt variate:

În versiunea actuală adoptată de Regulamentul Consiliului

(2157/2001)Societatea Europeană este:

- un instrument de drept uniform menit să asigure unitatea economică şi

juridică a întreprinderii în Comunitate care va permite crearea şi gestionarea
societăţilor de dimensiuni europene -independent de deosebirile şi de
aplicarea teritorială a dreptului naţional al societăţilor comerciale;
- un instrument bazat pe progresul realizat în armonizarea dreptului
societăţilor comerciale.

Regulamentul Consiliului în materia SA prevede un număr de dispoziţii comune

tuturor tipurilor de Societăţi europene:

- Fiecare SE va avea înscris pe siglă "SA"- la fel în toate limbile- ( provine din
latinescus Societas Europaea) indiferent care este statul de înmatriculare;

- Capitalul social minim va fi de 120.000 de euro;

- Fiecare SE va fi inmatriculată la fel în Statul membru în care se alflă sediul

administraţiei sale centrale (sediul real), precum şi în celelate State
membre de unde provin societăţile care participă la crearea SE. Momentul
naşterii SE va fi acela al înscrierii sale în registrul societăţilor din statul în
care are sediul administrativ cât şi în Statele în care societăţile particiapnte
şi-au dobândit personalitatea juridică.

- Orice SE va putea şă-şi transfera sediul social într-un alt Stat membru fără
a se dizolva şi fără a trebui să constituie o nouă persoană juridică - chiar şi
în Statele în care un astfel de transfer nu este juridic posibil.

- Statutul va permite crearea unei SE pe linii de producţie, pe sectoare de

activitate sau pe sectoare geografice.

- Statutul SE va fi singurul mijloc de regrupare sau de cooperare între

societăţile care aparţin unor state membre diferite.

- Activitatea SE va fi completată cu un Statut - care trebuie să respecte

directiva şi a regulamentul Consiliului din 7-9 decembrie 2000. Dincolo de
aceste dispoziţii, cei care redactează statutul (reprezentanţii părţilor) dispun
de o libertate identică celei de care beneficiază cei care elaborează statutul
unei societăţi pe acţiuni cu sediul în acelaşi stat.

30
Webografie
http://europa.eu.int/growthandjobs/index_en.htm
http://europa.eu.int/comm/employment
http://europa.eu.int/smartapi/cgi/
http://www.europa.eu.int/constitution/en/lstoc3_en.htm (Partea a IIIa )

Evaluare

Proiect ( susţinut) din tematica generală a cursului

ANEXA 1 Noile reguli directoare integrate referitoare la creşterea

economică şi ocuparea forţei de muncă (elaborate pe baza strategiei
Lisabona revizuite)

The new Integrated economic and employment guidelines

On March 22 and 23, 2005 the Heads of State and Government of the EU endorsed the revision of the Lisbon
Strategy as proposed by the Commission.[1] The Spring European Council approved the simplified governance
arrangement with one set of Integrated Guidelines dealing with macro-economic, micro-economic and
employment issues. Taking stock of the unsatisfactory results half way to the 2010 target, the Commission
proposed a fundamental revision of the original strategy. To overcome the rather limited implementation of
reform in Member States so far, the Commission has proposed focusing partnership with Member States on
growth and jobs and introduced a Lisbon Action Plan[2] that outlines actions to be taken at EU and at national
level under three policy areas:

Making Europe a more attractive place to invest and work

• Extend and deepen the internal market

• Ensure open and competitive markets inside and outside Europe
• Improve European and national regulation
• Expand and improve European infrastructure

Knowledge and innovation for growth

• Increase and improve investment in Research and Development

• Facilitate innovation, the uptake of ICT and the sustainable use of resources
• Contribute to a strong European industrial base

Creating more and better jobs

• Attract more people into employment and modernise social protection systems
• Improve the adaptability of workers and enterprises and the flexibility of labour markets
• Invest more in human capital through better education and skills.

The Commission proposal for the integrated guidelines package is mainly based on the priority action areas as
identified in its Lisbon mid-term review. While the macroeconomic guidelines (covering for instance budgetary
policy, reduction of public debts and EMU issues) have no counterpart in the Lisbon Action Programme, the
micro-economic guidelines build on Lisbon action areas (1) to (7), and the employment guidelines build on
Lisbon action areas (8) to (10).

Integrated guidelines for growth and jobs (2005-2008)

Macroeconomic guidelines

• Secure economic stability

• Safeguard economic sustainability

31
 • Promote an efficient allocation of resources
• Promote greater coherence between macroeconomic and structural policies
• Ensure that wage developments contribute to macroeconomic stability and growth
• Contribute to a dynamic and well-functioning EMU

Microeconomic guidelines

• Extend and deepen the internal market

• Ensure open and competitive markets
• Create a more attractive business environment
• Promote a more entrepreneurial culture and create a supportive environment for SMEs
• Expand and improve European infrastructure and complete agreed priority cross-border projects
• Increase and improve investment in R&D
• Facilitate innovation
• Encourage the sustainable use of resources
• Contribute to a strong industrial base

Employment guidelines

• Implement employment policies aiming towards full employment, improving quality and productivity
at work, and strengthening social and territorial cohesion
• Promote a lifecycle approach to work
• Ensure inclusive labour markets for job-seekers and disadvantaged people
• Improve matching of labour market needs
• Promote flexibility combined with employment security and reduce labour market segmentation
• Ensure employment-friendly wage and other labour costs developments
• Expand and improve investment in human capital
• Adapt education and training systems in response to new workplace requirements.

The full text of the integrated guidelines is available at:

http://europa.eu.int/growthandjobs/index_en.htm

A new governance cycle

In order to make Lisbon work, the delivery mechanisms of the Lisbon strategy need to be improved. The
Broad Economic Policy Guidelines and Employment Guidelines have been merged in a single integrated
guideline package allowing for a clear strategic vision of European challenges in the fields of macro- and
microeconomics as well as employment. This integrated approach is intended to leverage the guidelines,
which are the cornerstones of EU economic policy, and make them a driving force of the Lisbon strategy.
Modernizing economic and employment coordination in the EU will help deliver on the new Lisbon objectives
to create growth and jobs. The proposed integrated guidelines will constitute the beginning of a new
governance cycle. On the basis of the guidelines, Member States will draw up 3-year national reform
programmes. Member States will report each autumn on the implementation of the reform programmes in a
single national Lisbon report. The Commission will analyse and summarise these reports in an EU Annual
Progress Report in January each year. On the basis of the progress report, the Commission can propose
amendments to the integrated guidelines, if necessary.

New annual governance cycle (calendar for the 2005-2006 exercise in brackets)

National Lisbon Programmes

(autumn 2005)

Commission Progress Report

(Jan. 2006)

Integrated Guidelines

32
(Commission proposal 12 April 2005)

Revision of guidelines,
if necessary

(Commission proposal Jan. 2006)

[Graphic in PDF & Word format]

As limited time will have lapsed between the presentation of the national Lisbon programmes in the autumn
and the first Progress Report in January 2006, the Commission will in the 2006 Progress Report mainly
comment on reforms underway across the Union. The first more substantial EU reporting on the actual
implementation of the Member States national reform programmes will take place in the 2007 Annual
Progress Report following Member States presentation of their first national Lisbon report in the autumn of
2006.

What are the integrated guidelines?

A new simplified and integrated guideline package (IGP) has been established that brings together two sets of
existing guidelines: the Broad Economic Policy Guidelines (BEPGs, Treaty art. 128) and the Employment
Guidelines (EGs; Treaty art. 99). The new integrated guidelines are the central policy-making instrument for
the development and implementation of the Lisbon strategy. Following the Commission’s adoption of the
guidelines today, they will later need to be endorsed by the European Council in June and formally adopted by
the Council after that. The new integrated guidelines will apply over a three-year period, i.e. 2005-2008. In
2006 and 2007, updates of the guidelines could be issued if needed. The next set of new guidelines will be
adopted at the beginning of the new three-year cycle in the summer of 2008.

What is the role of the guidelines?

The new integrated guidelines constitute the beginning of a new governance cycle and form the basis for
Member States’ national Lisbon/Reform programmes. These will cover a period of three years and will spell
out the action to be taken at the national level in order to achieve the Lisbon objectives of growth and jobs.
While the guidelines will provide the basic structure for the presentation of national Lisbon programmes in the
autumn, they leave sufficient scope for Member States to set national priorities according to their specific
situations. The Commission is preparing a “guidance document” on the presentation and the content of the
national Lisbon programmes. The involvement of relevant stakeholders at regional and national level,
including parliaments, can help to raise awareness of the need for structural reforms, improve the quality of
implementation and increase the sense of ownership of the Lisbon strategy. In order to enhance their internal
coordination, Member States can choose to appoint a national Lisbon coordinator or “Mr/Ms Lisbon”.

Why do we need a new start for Lisbon?

• Insufficient progress has been made to reach the Lisbon objectives.

• Although EU productivity levels were growing faster than those in the US for five decades, since
1996 the EU has been lagging the US every single year. Labour productivity in the US is now growing
twice as fast as in Europe. As a result our relative levels of wealth have also started slipping.
• Europe is not investing enough: investment has – on average – been growing by only 1.7% per
year compared with 5.4% per year in the USA.
• We are not spending enough on Research & Development: the USA is spending about € 100
billion more on R&D than Europe. The EU has only 25% of the number of patents per head of
population found in the USA.
• Finally, while in the USA 32% of population has university or similar degree, this percentage
stands at only 19% in Europe. In addition, the USA is also investing about twice the amount per
student as most European countries.
• These trends, if not addressed, will drag down the potential growth rate to slightly over 1% - or a
third of the Lisbon objective.
• 2004, the average growth of the Euro area was a meagre 2.2%, while the US economy grew by
4.3%, Japan by 4.4%, India by 6.4% and China by 9%.
• We need to revamp the Lisbon Strategy because the delivery process which has become too
complicated and is poorly understood. It generates much paper, but little action. Responsibilities
between the national and the European level have become blurred. Limited ownership of member
states is the result.

[1]
Communication to the Spring European Council: “Working together for Growth and Jobs: A new Start for

33
the Lisbon Strategy”, Brussels, 2 February 2005, COM (2005) 24.

[2]
Companion document to the Communication to the Spring European Council: “Lisbon Action Plan
incorporating EU Lisbon programme and recommendations for actions to member states for inclusion in their
national Lisbon programmes”, Brussels, 2 February 2005, SEC (2005) 192.

ANEXA 2 Strategia Europeana de ocupare a forţei de muncă şi standardele Lisabona6

The EES: a Key Component of the Lisbon Strategy

At the Lisbon European Council (March 2000), the European Union set itself a new strategic goal for the next decade: to
become the most competitive and dynamic knowledge-based economy in the world, capable of sustainable economic growth with more and better jobs
and greater social cohesion. The strategy was designed to enable the Union to regain the conditions for full employment and to
strengthen cohesion by 2010. The Council also considered that the overall aim of these measures should be to raise the
overall EU employment rate to 70% and to increase the number of women in employment from an average to more than
60% by 2010.

The Stockholm European Council (March 2001) added two intermediate and one additional target: the employment rate
should be raised to 67% overall by 2005, 57% for women by 2005 and 50% for older workers by 2010. The Barcelona
Council (March 2002) confirmed that full employment was the overarching goal of the EU and called for a reinforced
Employment Strategy to underpin the Lisbon strategy in an enlarged EU.

Building on its experience until 2004, and in complement to the Mid-Term Review of the Lisbon strategy, the
Communication from the Commission on the Social Agenda– (COM(2005) 33 final) of February 2005, launched the new
Social Agenda for the period 2006-2010. In order to achieve one of its two priority areas, full employment, the revamped
cycle of the EES under the Lisbon mid-term review envisages a new measure to foster contact with concerned players at all
levels to improve EES governance.

The Co-ordination of Employment Policies at EU Level

The EES is designed as the main tool to give direction to and ensure co-ordination of the employment policy priorities to
which Member States should subscribe at EU level. On the basis of the new provisions of the Amsterdam Treaty, the
Luxembourg European Council of November 1997 initiated the European Employment Strategy (EES), also known as 'the
Luxembourg process'.

Heads of State and Government agreed on a framework for action based on the commitment from Member States to
establish a set of common objectives and targets for employment policy. This co-ordination of national employment policies
at EU level was to be built around several components:

- Employment Guidelines: following a proposal from the Commission, the European Council shall agree every year on a
series of guidelines setting out common priorities for Member States' employment policies.

- National Action Plans: every Member State shall draw up an annual National Action Plan which describes how these
Guidelines are put into practice nationally.

- Joint Employment Report: The Commission and the Council shall jointly examine each National Action Plan and present
a Joint Employment Report. The Commission shall present a new proposal to revise the Employment Guidelines
accordingly for the following year.

- Recommendations: The Council may decide, by qualified majority, to issue country-specific Recommendations upon a
proposal by the Commission.

In this way, the Luxembourg process delivers a rolling programme of yearly planning, monitoring, examination and re-
adjustment.

6
Europa.eu.int/employment

34
 The Added Value of an 'Open Method of Co-ordination'

The EES initiated a new working method at EU level, which was to become known as the 'open method of co-ordination'.
It is based on five key principles: subsidiarity, convergence, management by objectives, country surveillance and an
integrated approach.

- Subsidiarity: The method establishes an equilibrium between European Union level co-ordination in the definition of
common objectives and outcomes, and Member States' responsibilities in deciding the detailed content of action. The
definition of the means and conditions under which programmes and policies are implemented is left to a large extent to
individual Member States, who are responsible for their employment policy under the EU Treaty.

- Convergence: The strategy strives to achieve commonly agreed employment outcomes through concerted action, where
each Member State contributes towards raising the European average performance. This principle has been made more
concrete by the Lisbon European Council and following Councils where full employment was confirmed as an overarching
goal of the Union and tangible targets were set for the Union as a whole.

- Management by objectives: The success of the strategy relies on the use of quantified measurements, targets and
benchmarks, to allow for a proper monitoring and evaluation of progress. These objectives are based on shared values
among the Member States and cover issues which are felt to be of common concern. Progress towards these objectives are
defined either in terms of quantitative or qualitative indicators. Through the use of targets and indicators, the results of
policies are made transparent and therefore open to public scrutiny.

- Country surveillance: The annual reporting leads to the evaluation and comparison of progress made and to the
identification of possible best practice among Member States. This creates peer pressure to improve the quality and
effectiveness of policy. Exchange of experiences and peer pressure are meant to steer policy debate and enhance the
effectiveness of policies.

- Integrated approach: The Employment Guidelines are by no means restricted to active labour market policies but extend
to social, educational, tax, enterprise and regional policies. Structural reforms cannot be obtained through isolated and
dispersed actions or measures, but require consistent and concerted action over a wide range of policies and measures.
These measures need to be tailor made to address diverse needs and conditions. This means that the 'Luxembourg process'
is not 'owned' by the Ministries of Labour and Employment, but calls for comprehensive employment policies committing
Governments as a whole, as well as a wide range of stakeholders

Anexa 3
COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES
Brussels, 12.4.2005
COM(2005) 141 final
2005/0057 (CNS)

INTEGRATED GUIDELINES FOR GROWTH AND JOBS

(2005-2008)
including a

COMMISSION RECOMMENDATION
on the broad guidelines for the economic policies of the Member States and the
Community
(under Article 99 of the EC Treaty)
and a
Proposal for a

COUNCIL DECISION
on guidelines for the employment policies of the Member States
(under Article 128 of the EC Treaty)
(presented by the Commission)

The Employment Guidelines (2005-2008)

Proposal for a COUNCIL DECISION on guidelines for the employment policies of the Member States (under
Article 128 of the EC Treaty)

35
2005/0057 (CNS)
Proposal for a
COUNCIL DECISION on guidelines for the employment policies of the Member States
THE COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION,
Having regard to the Treaty establishing the European Community, and in particular Article
128(2) thereof,
Having regard to the proposal from the Commission9,
Having regard to the Opinion of the European Parliament10,
Having regard to the Opinion of the European Economic and Social Committee11,
Having regard to the Opinion of the Committee of the Regions12,
Having regard to the Opinion of the Employment Committee,
Whereas:
(1) Article 2 of the Treaty on the European Union sets the Union the objective of
promoting economic and social progress and a high level of employment. Article 125
of the Treaty establishing the European Community states that Member States and the
Community shall work towards developing a coordinated strategy for employment
and particularly for promoting a skilled, trained and adaptable workforce and labour
markets responsive to economic change.
(2) The Lisbon European Council in 2000 launched a strategy aimed at sustainable
economic growth with more and better jobs and greater social cohesion, with long
term employment targets, but five years later the results are mixed;
(3) The presentation of an integrated package of Employment Guidelines and Broad
Economic Policy Guidelines contributes to refocusing the Lisbon Strategy on growth
and employment. The European Employment Strategy has the leading role in the
implementation of the employment objectives of the Lisbon strategy.
(4) In line with the conclusions of the Spring European Council of 22 and 23 March
2005, the objectives of full employment, job quality, labour productivity and social
cohesion must be reflected in clear priorities: to attract and retain more people in
employment and modernise social protection systems; to improve adaptability of
workers and enterprises and the flexibility of labour markets; and to improve
investment in human capital through better education and skills.
(5) The Employment Guidelines should be fully reviewed only every three years, while
in the intermediate years until 2008 their updating should remain strictly limited.
(6) The employment recommendations adopted by the Council on 14 October 200413
remain valid as background reference.
HAS DECIDED AS FOLLOWS:
Article 1
The guidelines for Member States' employment policies as set out in the Annex are hereby
adopted.
Article 2
All aspects of the guidelines shall be taken into account in the employment policies of the
Member States and be reported upon in the Lisbon National Programmes submitted annually.
Article 3
This decision is addressed to the Member States.
Done at Brussels,
For the Council
The President
13 OJ L 326 of 19.10.2004

ANNEXA4

1 ATTRACT AND RETAIN MORE PEOPLE IN EMPLOYMENT AND MODERNISE SOCIAL

PROTECTION SYSTEMS
Achieving full employment, and reducing unemployment and inactivity, by increasing the demand for and supply of labour,
is vital. This goes hand-in-hand with improving the attractiveness of jobs, quality at work and labour productivity growth,
and reducing the share of working poor. Synergies between quality at work, productivity and employment should be fully
exploited. Determined action is needed to strengthen social inclusion, prevent exclusion from the labour market and
support integration in employment of people at a disadvantage, and to reduce regional disparities in terms of employment,
unemployment and labour productivity, especially in regions lagging behind. Equal opportunities, combating discrimination
and gender mainstreaming are essential for progress.
Guideline. Implement employment policies aiming at achieving full employment, improving quality and
productivity at work, and strengthening social and territorial cohesion. Policies should contribute to achieving an
average employment rate for the European Union (EU) of 70% overall, of at least 60% for women and of 50% for older

36
workers (55 to 64), and to reduce unemployment and inactivity. Member States should set national employment rate targets
for 2008 and 2010 (Integrated guideline No 16).
Raising employment levels is the most effective means of generating economic growth and promoting socially inclusive
economies whilst ensuring a safety net for those unable to work.
Promoting a new lifecycle approach to work and modernising social protection systems to ensure their adequacy, financial
sustainability and responsiveness to changing needs in society are all the more necessary because of the expected decline in
the working-age population. Special attention should be paid to tackling the persistent employment gaps between women
and men, and the low employment rates of older workers and young people, as part of new intergenerational approach.
Action is also required to tackle youth unemployment which is on average double the overall unemployment rate. The right
conditions must be put in place to facilitate progress in employment, whether it is first time entry, a move back to
employment after a break or the wish to prolong working lives. The quality of jobs, including pay and benefits, working
conditions, job security, access to lifelong learning and career prospects, are crucial, as are support and incentives stemming
from social protection systems. The implementation of the European Youth Pact should be a contribution to a lifecycle
approach to work.
Guideline. Promote a lifecycle approach to work through: a renewed endeavour to build employment pathways for
young people and reduce the youth unemployment; resolute action to eliminate gender gaps in employment, unemployment
and pay; better reconciliation of work and private life, including the provision of accessible and affordable childcare facilities
and care for other pendants; modern pension and healthcare systems, ensuring their adequacy, financial sustainability and
responsiveness to changing needs, so as to support participation in employment and longer working lives, including
appropriate incentives to work and discourage early retirement; support for working conditions conducive to active
ageing (Integrated guideline No 17). See also integrated guideline “To safeguard economic sustainability” (No 2).
Facilitating access to employment for job seekers, preventing unemployment and ensuring that those who become
unemployed remain closely attached to the labour market and increase their employability are essential to increase
participation and combat social exclusion. This requires breaking down barriers to the labour market by assisting with
effective job searching, facilitating access to training and other active labour market measures and ensuring that work pays,
as well as removing unemployment, poverty and inactivity traps. Special attention should be paid to promoting the inclusion
of disadvantaged people in the labour market, including through the expansion of social services and the social economy.
The unemployment gaps for people at a disadvantage, as well as between non-EU and EU nationals, remain too high and
should be substantially reduced in line with any national targets. Combating discrimination, promoting access to
employment for disabled people and
integrating migrants and minorities are particularly essential.
Guideline. Ensure inclusive labour markets for job-seekers and disadvantaged people through: active and preventive
labour market measures including early identification of needs, job search assistance, guidance and training as part of
personalised action plans, provision of social services necessary to support the labour market inclusion of disadvantaged
people and contribute to social and territorial cohesion and to the eradication of poverty; and continuous review of tax and
benefit systems, including the management and conditionality of benefits and reduction of high marginal effective tax rates,
with a view to making work pay and to
ensuring adequate levels of social protection (Integrated guideline No 18).
To allow more people to find better employment, it is also necessary to strengthen the labour market infrastructure at
national and EU level, including through the EURES network, so as to better anticipate and resolve possible mismatches. In
this context, mobility of workers within the EU is key and should be fully ensured. Full consideration must also be given to
the additional labour supply resulting from immigration of third country nationals.
Guideline. Improve matching of labour market needs through: the modernisation and strengthening of labour market
institutions, notably employment services; greater transparency of employment and training opportunities at national and
European level to facilitate mobility across Europe; better anticipation of skill needs, labour market shortages and
bottlenecks; appropriate management of economic migration (Integrated guideline No 19).
2 IMPROVE ADAPTABILITY OF WORKERS AND ENTERPRISES AND THE FLEXIBILITY OF LABOUR
MARKETS
Europe needs to improve its capacity to anticipate, trigger and absorb economic and social change. This requires
employment-friendly labour costs, modern forms of work organization and well-functioning labour markets allowing more
flexibility combined with employment security to meet the needs of companies and workers. This should also contribute to
preventing the emergence of segmented labour markets and reducing undeclared work.
In today's increasingly global economy with market opening and the continual introduction of new technologies, both
enterprises and workers are confronted with the need, and indeed the opportunity, to adapt. While this process of structural
changes is overall beneficial to growth and employment, it also brings about transformations which are disruptive to some
workers and enterprises. Enterprises must become more flexible to respond to sudden changes in demand for their goods
and services, adapt to new technologies and be in a position to innovate constantly in order to remain competitive. They
must also respond to the increasing demand for job quality which is related to workers' personal preferences and family
changes, and they will have to cope with an ageing workforce and fewer young recruits. For workers,
working life is becoming more complex as working patterns become more diverse and
irregular and an increasing number of transitions need to be managed successfully throughout the lifecycle. With rapidly
changing economies and attendant restructuring, they must cope with new ways of working, including enhanced exploitation
of Information and Communication Technologies (ICT) and changes in their working status, and be prepared for lifelong
learning. Geographical mobility is also needed to access job opportunities more widely and in the EU at large.

37
Guideline. Promote flexibility combined with employment security and reduce labour market segmentation
through: the adaptation of employment legislation, reviewing where necessary the level of flexibility provided by permanent
and non-permanent contracts; better anticipation and positive management of change, including economic restructuring,
notably changes linked to trade opening, so as to minimise their social costs and facilitate adaptation; support for transitions
in occupational status, including training, self-employment, business creation and geographic mobility; the promotion and
dissemination of innovative and adaptable forms of work organisation, including better health and safety and diversity of
contractual and working time arrangements, with a view to improving quality and
productivity at work; adaptation to new technologies in the workplace, determined action to transform undeclared work into
regular employment (Integrated guideline No 20). See also integrated guideline “To promote greater coherence between macroeconomic and
structural policies” (No 4).
To maximise job creation, preserve competitiveness and contribute to the general economic framework, overall wage
developments should be in line with productivity growth over the
economic cycle and should reflect the labour market situation. Efforts to reduce non-wage labour costs and to review the
tax wedge may also be needed to facilitate job creation,especially for low-wage employment.
Guideline. Ensure employment-friendly wage and other labour cost developments by encouraging the right
framework for wage-bargaining systems, while fully respecting the roleof the social partners, to reflect differences in
productivity and labour market trends at sectoral and regional level; and monitoring and, where appropriate, reviewing the
structure and level of non-wage labour costs and their impact on employment, especially for the lowpaid and those entering
for the first time the labour market (Integrated guideline No 21). See also integrated guideline “To ensure that wage developments
contribute to macroeconomic stability and growth” (No 5).
3 INCREASE INVESTMENT IN HUMAN CAPITAL THROUGH BETTER EDUCATION AND SKILLS
Europe needs to invest more in human capital. Too many people fail to enter or remain in the labour market because of a
lack of skills, or due to skills mismatches. To enhance access to employment for all ages, raise productivity levels and quality
at work, the EU needs higher and more effective investment in human capital and lifelong learning for the benefit of
individuals, enterprises, the economy and society. Member States are committed to arning strategies by 2006.
Knowledge-based and service-based economies require different skills from traditional
industries; skills which also constantly need updating in the face of technological change and innovation. Workers, if they
are to remain and progress in work, need to accumulate and renew skills regularly. The productivity of enterprises is
dependent on building and maintaining a workforce that can adapt to change. Governments need to ensure that educational
attainment levels are improved and that young people are equipped with the necessary key competences, in line with the
European Youth Pact. All stakeholders should be mobilised to develop and foster a true culture of lifelong learning from
the earliest age. To achieve a substantial increase in public and private investment in human resources per capita, it is
important to ensure fair and transparent sharing of costs and responsibilities between all actors. Member States should make
better use of the Structural Funds and the European Investment Bank for investment in education and training.
Guideline. Expand and improve investment in human capital through: the establishment of efficient lifelong learning
strategies, according to European commitments, including appropriate incentives and cost-sharing mechanisms for
enterprises, public authorities and individuals, in particular to significantly reduce the number of pupils leaving school early;
increased access to initial vocational, secondary and higher education, including apprenticeships and entrepreneurship
training ; and enhanced participation in continuous and workplace training throughout the life-cycle, especially for the low-
skilled and older workers (Integrated guideline No 22). See also integrated guideline “To increase and improve investment in R&D”
(No 12).
Setting ambitious objectives and increasing the level of investment by all actors is not enough. To ensure that supply meets
demand in practice, lifelong learning systems must be affordable, accessible and responsive to changing needs. Adaptation
and capacity-building of education and training systems is necessary to improve their labour market relevance, their
responsiveness to the needs of the knowledge-based economy and society and their efficiency. ICT can be used to improve
access to learning and better tailor it to the needs of employers and employees. Greater mobility for both work and learning
purposes is also needed to access job opportunities more widely in the EU at large. The remaining obstacles to mobility
within the European labour market should be lifted, in particular those relating to the recognition and transparency of
qualifications and competences. It will be important to make use of the agreed European instruments and references to
support reforms of national education and training systems.
Guideline. Adapt education and training systems in response to new competence requirements through: better
identification of occupational needs and key competences, and anticipation of future skill requirements; broadening the
supply of education and training tools; developing frameworks to support the transparency of qualifications, their effective
recognition and the validation of non-formal and informal learning; ensuring the attractiveness, openness and high quality
standards of education and training systems (Integrated guideline No 23).

***

In taking action, Member States should pay special attention to ensuring good governance of employment policies. They
should establish a broad partnership for change by involving parliamentary bodies and stakeholders, including those at
regional and local levels. European and national social partners should play a central role. Member States should define
commitments and targets in line with the EU Guidelines and Recommendations. Good governance also requires
transparency in the allocation of administrative and financial resources. In agreement with the commission, Member States

38
should target the resources of the Structural Funds, in particular the European Social Fund, on the implementation of the
European Employment Strategy and report on the action taken. Particular attention should be
paid to strengthening institutional and administrative capacity in the Member States.
In implementing the policies guidelines set out above, Member States should note that the national recommendations,
progress indicators and targets set in the 2003 Employment Guidelines and 2004 Recommendations remain valid as
background references.

ANEXA 5

Council Regulation (EC) No 2157/2001 of 8 October 2001

on the Statute for a European company (SE) (EXTRAS)

THE COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION,

Having regard to the Treaty establishing the European Community, and in particular Article 308 thereof,
Having regard to the proposal from the Commission(1),
Having regard to the opinion of the European Parliament(2),
Having regard to the opinion of the Economic and Social Committee(3),
Whereas:

(1) The completion of the internal market and the improvement it brings about in the economic and social situation
throughout the Community mean not only that barriers to trade must be removed, but also that the structures of production
must be adapted to the Community dimension. For that purpose it is essential that companies the business of which is not
limited to satisfying purely local needs should be able to plan and carry out the reorganisation of their business on a
Community scale.

(2) Such reorganisation presupposes that existing companies from different Member States are given the option of
combining their potential by means of mergers. Such operations can be carried out only with due regard to the rules of
competition laid down in the Treaty.

(3) Restructuring and cooperation operations involving companies from different Member States give rise to legal and
psychological difficulties and tax problems. The approximation of Member States' company law by means of Directives
based on Article 44 of the Treaty can overcome some of those difficulties. Such approximation does not, however, release
companies governed by different legal systems from the obligation to choose a form of company governed by a particular
national law.

(4) The legal framework within which business must be carried on in the Community is still based largely on national laws
and therefore no longer corresponds to the economic framework within which it must develop if the objectives set out in
Article 18 of the Treaty are to be achieved. That situation forms a considerable obstacle to the creation of groups of
companies from different Member States.

(5) Member States are obliged to ensure that the provisions applicable to European companies under this Regulation do not
result either in discrimination arising out of unjustified different treatment of European companies compared with public
limited-liability companies or in disproportionate restrictions on the formation of a European company or on the transfer of
its registered office.

(6) It is essential to ensure as far as possible that the economic unit and the legal unit of business in the Community
coincide. For that purpose, provision should be made for the creation, side by side with companies governed by a particular
national law, of companies formed and carrying on business under the law created by a Community Regulation directly
applicable in all Member States.

(7) The provisions of such a Regulation will permit the creation and management of companies with a European dimension,
free from the obstacles arising from the disparity and the limited territorial application of national company law.

39
(8) The Statute for a European public limited-liability company (hereafter referred to as "SE") is among the measures to be
adopted by the Council before 1992 listed in the Commission's White Paper on completing the internal market, approved by
the European Council that met in Milan in June 1985. The European Council that met in Brussels in 1987 expressed the
wish to see such a Statute created swiftly.

(9) Since the Commission's submission in 1970 of a proposal for a Regulation on the Statute for a European public limited-
liability company, amended in 1975, work on the approximation of national company law has made substantial progress, so
that on those points where the functioning of an SE does not need uniform Community rules reference may be made to the
law governing public limited-liability companies in the Member State where it has its registered office.

(10) Without prejudice to any economic needs that may arise in the future, if the essential objective of legal rules governing
SEs is to be attained, it must be possible at least to create such a company as a means both of enabling companies from
different Member States to merge or to create a holding company and of enabling companies and other legal persons
carrying on economic activities and governed by the laws of different Member States to form joint subsidiaries.

(11) In the same context it should be possible for a public limited-liability company with a registered office and head office
within the Community to transform itself into an SE without going into liquidation, provided it has a subsidiary in a
Member State other than that of its registered office.

(12) National provisions applying to public limited-liability companies that offer their securities to the public and to
securities transactions should also apply where an SE is formed by means of an offer of securities to the public and to SEs
wishing to utilise such financial instruments.

(13) The SE itself must take the form of a company with share capital, that being the form most suited, in terms of both
financing and management, to the needs of a company carrying on business on a European scale. In order to ensure that
such companies are of reasonable size, a minimum amount of capital should be set so that they have sufficient assets
without making it difficult for small and medium-sized undertakings to form SEs.

(14) An SE must be efficiently managed and properly supervised. It must be borne in mind that there are at present in the
Community two different systems for the administration of public limited-liability companies. Although an SE should be
allowed to choose between the two systems, the respective responsibilities of those responsible for management and those
responsible for supervision should be clearly defined.

(15) Under the rules and general principles of private international law, where one undertaking controls another governed by
a different legal system, its ensuing rights and obligations as regards the protection of minority shareholders and third parties
are governed by the law governing the controlled undertaking, without prejudice to the obligations imposed on the
controlling undertaking by its own law, for example the requirement to prepare consolidated accounts.

(16) Without prejudice to the consequences of any subsequent coordination of the laws of the Member States, specific rules
for SEs are not at present required in this field. The rules and general principles of private international law should therefore
be applied both where an SE exercises control and where it is the controlled company.

(17) The rule thus applicable where an SE is controlled by another undertaking should be specified, and for this purpose
reference should be made to the law governing public limited-liability companies in the Member State in which the SE has
its registered office.

(18) Each Member State must be required to apply the sanctions applicable to public limited-liability companies governed by
its law in respect of infringements of this Regulation.

40
(19) The rules on the involvement of employees in the European company are laid down in Directive 2001/86/EC(4), and
those provisions thus form an indissociable complement to this Regulation and must be applied concomitantly.

(20) This Regulation does not cover other areas of law such as taxation, competition, intellectual property or insolvency.
The provisions of the Member States' law and of Community law are therefore applicable in the above areas and in other
areas not covered by this Regulation.

(21) Directive 2001/86/EC is designed to ensure that employees have a right of involvement in issues and decisions
affecting the life of their SE. Other social and labour legislation questions, in particular the right of employees to
information and consultation as regulated in the Member States, are governed by the national provisions applicable, under
the same conditions, to public limited-liability companies.

(22) The entry into force of this Regulation must be deferred so that each Member State may incorporate into its national
law the provisions of Directive 2001/86/EC and set up in advance the necessary machinery for the formation and operation
of SEs with registered offices within its territory, so that the Regulation and the Directive may be applied concomitantly.

(23) A company the head office of which is not in the Community should be allowed to participate in the formation of an
SE provided that company is formed under the law of a Member State, has its registered office in that Member State and
has a real and continuous link with a Member State's economy according to the principles established in the 1962 General
Programme for the abolition of restrictions on freedom of establishment. Such a link exists in particular if a company has an
establishment in that Member State and conducts operations there from.

(24) The SE should be enabled to transfer its registered office to another Member State. Adequate protection of the
interests of minority shareholders who oppose the transfer, of creditors and of holders of other rights should be
proportionate. Such transfer should not affect the rights originating before the transfer.

(25) This Regulation is without prejudice to any provision which may be inserted in the 1968 Brussels Convention or in any
text adopted by Member States or by the Council to replace such Convention, relating to the rules of jurisdiction applicable
in the case of transfer of the registered offices of a public limited-liability company from one Member State to another.

(26) Activities by financial institutions are regulated by specific directives and the national law implementing those directives
and additional national rules regulating those activities apply in full to an SE.

(27) In view of the specific Community character of an SE, the "real seat" arrangement adopted by this Regulation in
respect of SEs is without prejudice to Member States' laws and does not pre-empt any choices to be made for other
Community texts on company law.

(28) The Treaty does not provide, for the adoption of this Regulation, powers of action other than those of Article 308
thereof.

(29) Since the objectives of the intended action, as outlined above, cannot be adequately attained by the Member States in as
much as a European public limited-liability company is being established at European level and can therefore, because of
the scale and impact of such company, be better attained at Community level, the Community may take measures in
accordance with the principle of subsidiarity enshrined in Article 5 of the Treaty. In accordance with the principle of
proportionality as set out in the said Article, this Regulation does not go beyond what is necessary to attain these objectives,

ANEXA 6

41
Ensure open and competitive markets inside and outside

Problem

• The global economy is still too closed by tariff and non-tariff barriers to the goods and services that Europe has to
sell.
• There are distortions of competition arising from restrictive business practices and from subsidies.

Solution EU Level

• Use sectoral anti-trust inquiries particularly in liberalised markets such as energy, telecoms, transport and financial
services. Businesses and consumers should be feeling the full benefits of competition.
• Reform state aid rules to ensure that money is spent where it will contribute to improving Europe's
competitiveness (innovation, R&D and SMEs) rather than delaying necessary structural change.
• Further develop special trading benefits for "vulnerable" developing countries that ratify and effectively implement
27 international treaties on the environment, human rights and labour standards by 2008 (the so-called GSP+).
• Develop a fair and open set of trade rules that improve market access for European goods and services in third
countries through rewriting of international trade rules in the Doha Development Round. Europe has made an
ambitious offer on ending agricultural export subsidies – now it is looking to others to broaden areas of agreement.
The EU can also pursue fair and open rules through its bilateral trade agreements.
• Tackle abuses of fair competition in the international trading system. In particular it must call for better respect
and enforcement of intellectual property rights, an end to distortive subsidies and dumping.
• Sound macro economic policies and economic reform inside, but also outside the Union.
• Regulatory Reform.
• Financial market integration – strengthening corporate governance.
• Reinforce synergies between trade and sustainable development. Better consideration of trade and environment
linkages and sustainable development considerations in bilateral/regional trade agreements is also a priority at EU
level.

ANEXA 7 (Constituţia Europei Partea aIIIa, Cap.III, Secţiunea aIIa)

SECTION 2 SOCIAL POLICY

Article III-209

The Union and the Member States, having in mind fundamental social rights such as those set out in the European Social
Charter signed at Turin on 18 October 1961 and in the 1989 Community Charter of the Fundamental Social Rights of
Workers, shall have as their objectives the promotion of employment, improved living and working conditions, so as to
make possible their harmonisation while the improvement is being maintained, proper social protection, dialogue between
management and labour, the development of human resources with a view to lasting high employment and the combating
of exclusion.

To this end the Union and the Member States shall act taking account of the diverse forms of national practices, in
particular in the field of contractual relations, and the need to maintain the competitiveness of the Union economy.

They believe that such a development will ensue not only from the functioning of the internal market, which will favour the
harmonisation of social systems, but also from the procedures provided for in the Constitution and from the approximation
of provisions laid down by law, regulation or administrative action of the Member States.

Article III-210

1. With a view to achieving the objectives of Article III-209, the Union shall support and complement the activities of the
Member States in the following fields:

(a) improvement in particular of the working environment to protect workers' health and safety;

(b) working conditions;

42
(c) social security and social protection of workers;

(d) protection of workers where their employment contract is terminated;

(e) the information and consultation of workers;

(f) representation and collective defence of the interests of workers and employers, including co-determination, subject to
paragraph 6;

(g) conditions of employment for third-country nationals legally residing in Union territory;

(h) the integration of persons excluded from the labour market, without prejudice to Article III-283;

(i) equality between women and men with regard to labour market opportunities and treatment at work;

(j) the combating of social exclusion;

(k) the modernisation of social protection systems without prejudice to point (c).

2. For the purposes of paragraph 1:

(a) European laws or framework laws may establish measures designed to encourage cooperation between Member States
through initiatives aimed at improving knowledge, developing exchanges of information and best practices, promoting
innovative approaches and evaluating experiences, excluding any harmonisation of the laws and regulations of the Member
States;

(b) in the fields referred to in paragraph 1(a) to (i), European framework laws may establish minimum requirements for
gradual implementation, having regard to the conditions and technical rules obtaining in each of the Member States. Such
European framework laws shall avoid imposing administrative, financial and legal constraints in a way which would hold
back the creation and development of small and medium-sized undertakings.

In all cases, such European laws or framework laws shall be adopted after consultation of the Committee of the Regions
and the Economic and Social Committee.

3. By way of derogation from paragraph 2, in the fields referred to in paragraph 1(c), (d), (f) and (g), European laws or
framework laws shall be adopted by the Council acting unanimously after consulting the European Parliament, the
Committee of the Regions and the Economic and Social Committee.

The Council may, on a proposal from the Commission, adopt a European decision making the ordinary legislative
procedure applicable to paragraph 1(d), (f) and (g). It shall act unanimously after consulting the European Parliament.

4. A Member State may entrust management and labour, at their joint request, with the implementation of European
framework laws adopted pursuant to paragraphs 2 and 3 or, where appropriate, with the implementation of European
regulations or decisions adopted in accordance with Article III-212.

In this case, it shall ensure that, no later than the date on which a European framework law must be transposed, or a
European regulation or decision implemented, management and labour have introduced the necessary measures by
agreement, the Member State concerned being required to take any necessary measure enabling it at any time to be in a
position to guarantee the results imposed by that framework law, regulation or decision.

43